Aspecte Contabile Privind Deschiderea, Executia, Inchiderea Si Controlul Finantarii la Institutiile Publice

Cuprins:

Capitolul I Stadiul cunoașterii în domeniu

1.1. Concepte fundamentale privind deschiderea, execuția, închiderea și controlul finanțării la instituțiile publice

Concepte fundamentale privind deschiderea, execuția, închiderea și controlul finanțării la instituțiile publice

Abordări privind deschiderea, execuția, închiderea și controlul finanțării la instituțiile publice la nivelul literaturii de specialitate

Clasificația bugetară, fundament al procesului de elaborare și execuție a bugetului

Recunoașterea și evaluarea tranzacțiilor privind deschiderea, execuția și închiderea finanțării la instituțiile din sectorul public

Contabilitate primară

1.6.1) Documente financiar-contabile

1.6.2) Documente financiar-contabile

1.7. Raportare financiară privind finanțarea în instituțiile publice

1.8. Indicatori de analiză economico – financiară

Capitolul II – Studiu de caz privind deschiderea, executia, închiderea și controlul finanțării la primăria municipiului Sibiu

2.1. Prezentarea primăriei municipiului Sibiu

2.2. Recunoașterea în contabilitate a deschiderii, execuției, închiderii și cotrolului finanțării la instituțiile publice

2.3. Analiza economico financiară a principalilor indicatori

2.4. Studiu privind transparența informațiilor specifice privind deschiderea, execuția, închiderea și controlul la nivelul administrațiilor publice din județul Sibiu

Concluzii

Bibliografie

Stadiul cunoașterii în domeniu

Contabilitatea reprezintă un sistem complex și integrat de norme, principii, reguli și tehnici de măsurare prin care se evidențiază starea la un moment dat precum și evoluția cantitativă și valorică a modificărilor care intervin asupra patrimoniului pentru o perioadă de timp determinată.

Instutuțiile publice pot fi definite ca entități patrimoniale ce desfășoară activități sociale, în folosul comunității.

În România, din categoria instituțiilor publice fac parte:

Parlamentul;

Președinția României;

Guvernul;

Ministerele;

Celelalte organe de specialitate ale administrației publice central și locale;

Autoritatea judecătorească;

Instituțiile de stat de subordonare centrală sau locală.

Aria de acoperire a contabilității publice cuprinde:

Contabilitatea veniturilor și cheltuielilor bugetare, reflectând încasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercițiului bugetar;

Contabilitatea trezoreriei statului;

Contabilitatea general bazatpă pe principiul constatării drepturilor și obligațiilor, care să reflecte evoluția situației financiare și patrimoniale, precum și excedentul sau deficitul patrimonial.

Contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

Clasificația bugetară reprezintă un instrument de sistematizare, urmărire si control al realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor. Clasificația regrupează veniturile dupa natură și proveniență, iar cheltuielile dupa natură și destinație.

Clasificația bugetară este obligatorie atat în procesul întocmirii bugetului, cât și cel al executării sale. Elaborarea ei de catre Ministerul Finanțelor Publice are în vedere 3 categorii de grupare, și anume:

Criteriul administrativ, conform căruia veniturile și cheltuielile sunt grupate după instituțiile care le încasează sau efectuează;

Criteriul economic, conform căruia sunt prezentate distinct categoriile de cheltuleli și venituri ca și operațiuni curente de capital;

Criteriul funcțional, care grupează cheltuielile după interesele de urmărire de stat, după sarcinile și obiectivele sale.

Concepte fundamentale privind deschiderea, execuția, închiderea și controlul finanțării la instituțiile publice

Denumirea de ”instituție publică ” face referire la denumirea generică dată Parlamentului, Administrației Prezidențiale, ministrelor, celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice, ale autorității publice , instutuțiilor publice autonome, precum și instituțiilor din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare al acestora.

Sistemul bugetar din România reprezintă un ansamblu de unitar de bugete ce cuprinde bugetul de stat, bugete locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate partial sau integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice și bugetul fondurilor externe nerambursabile. Bugetul general consolidat este rezultatul însumării tuturor acestor bugete, cu excepția transferurilor interbugetare.

Bugetul public național cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, orașelor si județelor. Anual, Guvernul elaborează bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat și le supune, separat, aprobării Parlamentului.

Ordonatorii de credite sunt persoanele care au calitatea de conducători ai instituțiilor publice, și totodată, au rolul de a repartiza și utiliza creditele bugetare aprobate.

În funcție de competențele și importanța instituțiilor de credit pe care le conduc, ordonatorii de credite sunt:

Ordonatori de credite principali

Ordonatori de credite secundari

Ordonatori de credite terțiari.

Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autohtone.

Ordonatorii secundari și terțiari de credite sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite. Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate ai căror coducători sunt ordonatorii terțiari.

Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea operațiilor instituțiilor pe care le conduc.

Conform Legii finanțelor publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea instituțiilor publice și serviciilor publice se asigură astfel:

integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

integral din venituri proprii.

Activitatea de finanțare a instituțiilor publice se desfăsoară în două etape: deschiderea de finanțare; finanțarea propriu-zisă.

Deschiderea de finanțare reprezintă aprobarea sumelor solicitate de instutuțiile publice abrobate prin bugete.

Finanțarea propriu-zisă reprezintă utilizarea finanțării primite, dupa aprobarea acesteia; utilizarea presupune totodată evidențierea plătilor nete de casă si a cheltuielilor efective.

Plățile nete de casă sunt fluxurile bănești în numerar sau virament, și sunt efectuate pentru și în limita creditelor bugetare primite în baza solicitării ordonatorilor.

Cheltuielile efective reprezintă consumurile de resurse ce exprimă gradul de utilizare a resurselor bănești puse la dispoziția instituțiilor publice.

Contabilitatea instituțiilor publice are la bază evidențierea separată a celor două etape ale finanțării: deschiderea de finanțare și finanțarea propriu-zisă.

Recunoașterea contabilă a cheltuielilor și respectiv, plata acestora, este precedată de respectarea unei proceduri denumite ALOP (Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor).

Întocmirea bugetului presupune respectarea unor principii și reguli redate în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Principiile bugetare guvernează elaborarea bugetului. Acestea sunt:

Principiul universalitătii presupune ca veniturile și cheltuielile publice să se includă în buget în totalitate, în sume brute. De asemenea, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei anumite cheltuieli bugetare, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, pentru care donatorii, respectiv sponsorii, stabilesc destinații distincte.

Principiul publicității vizează transparența sistemului bugetar relevată de:

-dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobarii lor;

-dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;

-publicarea în Monitorul Oficial al României, a actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale de execuție a acestora;

– mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului.

Principiul anualității precizează faptul că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioada de un an, corespunzătoare exercițiului bugetar, iar toate operațiunile de încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv.

Specializarea bugetară este un principiu conform căruia veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și destinația acestora, conform clasificației bugetare.

Principiul transparenței publicității presupune că sistemul bugetar este deschis și transparent, acestea realizându-se prin publicarea în presa locală, pe pagina de internet a instituției publice, afișarea la sediul autorității administrației publice respective a proiectului de buget local și a contului anual de execuție a acestuia; dezbaterea publică a proiectului de buget local; prezentarea contului anual de execuție a bugetului local în ședință publică.

Principiul solidarității este principiul conform căruia se poate realiza ajutorarea unităților administrativ-teritoriale, precum și a persoanelor fizice aflate în situații de extremă dificultate prin politicile bugetare locale.

Principiul echilibrului presupune acoperirea integrală a cheltuielilor unui buget din veniturile bugetului respectiv.

Principiul autonomiei locale este un principiu conform căruia:

Unitățile administrativ-teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autoritățile adinistrației publice locale le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, pe baza și în limitele prevăzute de lege;

Autoritățile administrației publice locale au rolul de a stabili nivelul impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii;

Alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență;

Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale.

Principiul consultării presupune ca autoritățile administrației publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.

Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se bazează pe pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite, de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil. Astfel, ordonatorii de credite sunt autorizați să angajeze , să lichideze și să ordonanțeze cheltuieli pe parcursul exercițiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate, iar plata cheltuielilor se va efectua de către persoanele autorizate, respectiv conducătorul compartimentului financiar-contabil, sau altă persoană cu atribuții în acest sens. Începând din 2006, toate instituțiile publice au obligația să țină contabilitatea în partidă dublă. Noude lege;

Autoritățile administrației publice locale au rolul de a stabili nivelul impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii;

Alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităților administrației publice locale în domeniul lor de competență;

Sumele defalcate cu destinație specială se utilizează de către autoritățile administrației publice locale în conformitate cu prevederile legale.

Principiul consultării presupune ca autoritățile administrației publice locale, prin structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.

Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se bazează pe pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite, de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil. Astfel, ordonatorii de credite sunt autorizați să angajeze , să lichideze și să ordonanțeze cheltuieli pe parcursul exercițiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate, iar plata cheltuielilor se va efectua de către persoanele autorizate, respectiv conducătorul compartimentului financiar-contabil, sau altă persoană cu atribuții în acest sens. Începând din 2006, toate instituțiile publice au obligația să țină contabilitatea în partidă dublă. Noul sistem de contabilitate se bazează pe contabilitatea de angajamente.

Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbraca două forme de angajamente:

Angajamentul legal, reprezentând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe seama fondurilor publice. Angajamentul legal trebuie să se prezinte sub formă scrisă și să fie semnat de ordonatorul de credite. Acest tip de angajament îmbracă forma unui contract de achiziție publică, comandă, convenție, contract de muncă, acte de control si altele. Angajarea cheltuielilor se efectuează pe tot parcursul exercițiului bugetar, astfel încât să existe certitudinea că bunurile și serviciile care fac obiectul angajamentelor vor fi livrate, respectiv prestate, și se vor plăti în cursul exercitiului bugetar respectiv. Creditul de angajament reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exercitiului bugetar, în limitele aprobate.

Angajamentul bugetar reprezintă orice act prin care o autoritate competentă afectează fonduri publice unor anumite destinații, în limita creditelor bugetare aprobate. Angajamentul bugetar precede angajamentul legal, și valoarea angajamentelor legale nu poate depăși valoarea angajamentelor bugetare. Angajamentele bugetare pot fi:

angajamente bugetare individuale, care reprezintă un angajament specific unei anumite operațiuni care urmează a se efectua;

angajamente bugetare globale, care reprezintă angajamente bugetare aferente angajamentelor legale provizorii, referitoare la cheltuielile curente de funcționare, de natură administrativă, cum ar fi:

cheltuieli de deplasare;

cheltuieli de protocol;

cheltuieli de întreținere și gospodărire;

cheltuieli cu asigurările;

cheltuieli cu chiriile;

cheltuieli cu abonamente la reviste, buletine lunare și altele.

Lichidarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care se verifică existența angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza documentelor justificative care să ateste operațiunile respective.

Verificarea existenței obligației de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative din care să rezulte pretenția creditorului, precum și realitatea „serviciului efectuat“ (bunurile au fost livrate, lucrările executate și serviciile prestate sau, după caz, existența unui titlu care să justifice plata: titlu executoriu, acord de împrumut, acord de grant etc.).

Ordonanțarea cheltuielilor este faza în procesul execuției bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată. Persoana desemnată de ordonatorul de credite confirmă că există o obligație certă și o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată, și în acest caz ordonatorul de credite bugetare poate emite „Ordonanțarea de plată“ pentru efectuarea plății.

Ordonanțarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziție conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor.

Ordonanțarea de plată trebuie să conțină date cu privire la:

– exercițiul bugetar în care se înregistrează plata;

– subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata;

– suma de plată (în cifre și litere) exprimată în monedă națională sau în monedă străină, după caz;

– datele de identificare a beneficiarului plății;

– natura cheltuielilor;

– modalitatea de plată.

Reglementări privind contabilitatea în instituțiile publice

Instituțiile publice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.

   Potrivit reglementărilor existente în domeniul finanțelor publice și a contabilității, contabilitatea publică cuprinde:

     a) contabilitatea veniturilor și cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercițiului bugetar;

     b) contabilitatea trezoreriei statului;

contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor și obligațiilor, care să reflecte evoluția situației financiare și patrimoniale, precum și excedentul sau deficitul patrimonial;

contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

Normele de organizare a contabilității românești ce se aplică la instituțiile publice sunt elaborate în concordanță cu Standardele Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri). Similitudinea între cele două referențiale contabile, cel din România și cel international, este limitată, însă, la baza de raportare, preluarea parțiala sau integrală a unor definiții ale conceptelor (exemplu: active, datorii), modelele de raportare bazate pe raționamentul profesional și libertatea de a alege fiind inserate doar parțial în legislația autohtonă.

Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează și emite norme și reglementări în domeniul contabilității, planul de conturi general, modelele situațiilor financiare, registrelor și formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă, normele metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora. Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează și emite norme privind contabilitatea în partidă simplă. Normele și reglementările contabile specifice anumitor domenii de activitate se elaborează și se emit de instituțiile cu atribuții în acest sens, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, după cum urmează:

de către Banca Națională a României, pentru instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată și pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;

de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de această instituție;

de către Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pentru entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de această instituție;

de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, pentru entitățile autorizate, reglementate și supravgheate de această instituție .

Pe plan internațional, contabilitatea sectorului public este organizată conform IPSAS (Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public). IPSAS-urile stabilesc cerințe de recunoaștere, evaluare, descriere și prezentare a informațiilor privind tranzacțiile și evenimentele în situațiile financiare cu scop general. Acestea sunt concepute pentru a se aplica situațiilor financiare cu scop general ale tuturor entităților din sectorul public. Acestea include guvernele nationale, guvernele regionale (exemplu: localitate, oraș) și entitățile lor componente (exemplu: departamente, agenții, consilii, comisii), daca nu există alte precizări.

Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB) al Federației Internaționale a Contabililor a elaborat pentru sectorul public următoarele standarde:

IPSAS 1 – Prezentarea situațiilor financiare;

IPSAS 2 – Situațiile fluxurilor de trezorerie;

IPSAS 3 – Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori ;

IPSAS 4 – Efectele variației cursurilor de schimb valutar ;

IPSAS 5 – Costurile îndatorării;

IPSAS 6 – Situațiile financiare consolidate și individuale;

IPSAS 7 – Investiții în entități asociate;

IPSAS 8 – interese în asocierile în participație;

IPSAS 9 – Venituri din tranzacții de schimb;

IPSAS 10 – Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste;

IPSAS 11 – Contracte de construcții;

IPSAS 12 – Stocuri;

IPSAS 13 – Contracte de leasing;

IPSAS 14 – Evenimente ulterioare datei de raportare;

IPSAS 15 – Instrumente financiare: prezentare și descriere;

IPSAS 16 – Investiții imobiliare;

IPSAS 17 – Imobilizări corporale;

IPSAS 18 – Raportarea pe segmente;

IPSAS 19 – Provizioane, datorii contingente și active contingente;

IPSAS 20 – Prezentarea informațiilor privind părtile afiliate;

IPSAS 21 – Deprecierea activelor generatoare de alte fluxuri nemonetare;

IPSAS 22 – Prezentarea informațiilor financiare ale sectorul de stat;

IPSAS 23 – Venturi din alte tranzacții decât cele de schimb (impozite și transferuri);

IPSAS 24 – Prezentarea informațiilor privind bugetul în situațiile financiare;

IPSAS 25 – Beneficiile angajaților;

IPSAS 26 – Deprecierea activelor generatoare de numerar.

Abordări privind deschiderea, execuția, închiderea și controlul finanțării la instituțiile publice la nivelul literaturii de specialitate

Informațiile privind performanța financiară entităților sectorului public prezintă interes atât pentru management, cât și pentru public. În contextul aderării României la Uniunea Europeană, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de convergență și de implementare a aquis-ului comunitar, au fost inițiate măsuri care au vizat suplimentarea contabilității de casă cu contabilitatea de angajamente. Analizând reforma contabilității publice din România, cadrul juridic național s-a îmbogățit, în timp, prin asimilarea treptată a elementelor specifice ale contabilității de angajamente, dintre care menționăm :angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice; reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice; organizarea și conducerea contabilității veniturilor; introducerea noii clasificații bugetare ( OMFP nr. 1025/2005) aplicabilă din 2006.

Trecerea la contabilitatea de angajamente în cadrul sectorului public in vederea preluării aquis-ului comunitar s-a realizat în România începand cu anul 2006, prin introducerea noilor reglementări contabile care preiau si anumite IPSAS- uri integral ( situații financiare, imobilizări, stocuri, fluxuri de trezorerie, rezultatul net si modificarea politicilor contabile, fluxuri de numerar) și parțial in reglementarea românească pe baza OMFP nr. 1917/2005.

În vederea simplificării, reglementările contabile aplicabile sectorului public sunt armonizate cu cele ale sectorului privat în ceea ce privește planul de conturi si setul de situații financiare ca structură și conținut.

De asemenea, modificări au survenit si în domeniul controlului intern si al auditului intern, ale entităților sectorului public întrucât este unul dintre factorii ce influențează succesul contabilității de angajamente. Puterea executivă trebuie să relaxeze controlul exercitat asupra managerilor subordonați, altfel beneficiile potențiale aduse de prezentările suplimentare de

informații pe care le presupune contabilitatea de angajamente nu vor exista.

Astfel, toate instituțiile statului sunt obligate sa aibă un sistem de control intern pe baza Standardelor de Control intern emise de Ministerul Finanțelor Publice in corelație cu recomandările internaționale in domeniu, iar in privința auditului intern, toate entitățile sectorului public sunt supuse auditării.

Această reformă a sistemului de contabilitate din sectorul public nu este finalizată, deoarece se intenționează ca in perioadele următoare să fie preluate si alte IPSAS-uri in reglementările românești, având in vedere avantajele adoptării acestora, si anume: creșterea semnificativă a calității raportării financiare de către instituțiile publice; creșterea credibilității si a transparenței informațiilor prezentate; un control intern si o mai mare transparență a activelor si datoriilor; evaluarea situațiilor financiare, a performanței si a fluxurilor de trezorerie ale instituțiilor publice; o mai mare coerență si o mai bună comparabilitate a situațiilor financiare datorită faptului că fiecare standard cere prezentarea de informații uniforme, detaliate si specifice.

Clasificația bugetară, fundament al procesului de elaborare și execuție a bugetului

Clasificația bugetară reprezintă un instrument de sistematizare, de urmărire și control al realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor. Aceasta regrupează veniturile după natură și proveniență, iar cheltuielile după natură și destinație.

Clasificația bugetară asigură realizarea următoarelor cerințe:

permite cunoașterea conținutului bugetului de stat și a bugetelor locale, fiind publicată în Monitorul Oficial;

face posibilă adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru încasarea la timp a veniturilor;

constituie un instrument de previzionare și control al realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor bugetare;

reprezintă un instrument ce stă la baza contabilității bugetare, asigurând coerența dintre limbajul utilizat în planificarea bugetară și limbajul utilizat în execuția bugetară;

are un rol însemnat în corelarea bugetului cu activitatea economică a regiilor autonome și societăților comerciale, cu măsurile de protecție socială, reflectând pentru fiecare an gradul de dezvoltare economico-socială a țării, fiscalitatea și modul de utilizare a veniturilor bugetare;

stă la baza analizei modului de executare a bugetului fiecărei instituții publice, indiferent de modul de finanțare;

clasificația bugetară nu constituie temeiul legal pentru încasarea de venituri și efectuarea de cheltuieli. Impozitele, taxele și orice alte venituri se înscriu în bugetul de stat numai dacă au fost stabilite prin lege;

facilitează efectuarea cheltuielilor potrivit destinației aprobate prin buget de organele competente, precum și luarea deciziilor de operare a modificărilor permise de Legea finanțelor publice, atunci când acestea se impun.

Clasificația bugetară este obligatorie atât în procesul întocmirii bugetului, dar și în cel al executării sale. Elaborarea ei de către Ministerul Finanțelor Publice are în vedere 3 categorii de grupare, și anume :

– criteriul administrativ, conform căruia veniturile și cheltuielile sunt grupate după instituțiile care le încasează sau efectuează;

– criteriul economic, conform căruia sunt prezentate distinct categoriile de cheltuieli și venituri, ca și operațiuni curente de capital;

-criteriul funcțional, care grupează cheltuielile după interese de urmărire de stat, după sarcinile și obiectivele sale.

Așadar, clasificația bugetară exprimă structura bugetului și ordonează într-un mod sistematic, unitar, codificat și obligatoriu repartizarea veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat reflectând modul de organizare a mobilizării veniturilor și destinația acestora într-o perioadă anumită de timp, de regulă un an.

Recunoașterea și evaluarea tranzacțiilor privind deschiderea, execuția și închiderea finanțării la instituțiile din sectorul public

    Pentru evaluarea elementelor din bilanț, se stabilesc următoarele reguli:

     a) Evaluarea la data intrării in instituția publică

La data intrării in patrimoniu bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă (costul istoric), care se stabilește astfel:

     – la cost de achiziție – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

     – la cost de producție – pentru bunurile produse in instituție;

     – la valoarea justă – pentru bunurile obținute cu titlu gratuit.

     Pentru bunurile care au valoare de piață, valoarea justă este identică cu valoarea de piață.

b) Evaluarea cu ocazia inventarierii

Evaluarea elementelor de activ si pasiv cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală a fiecarui element, denumită valoare de inventar, stabilită in funcție de utilitatea bunului, starea acestuia si prețul pieței, conform normelor emise in acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.

     c) Evaluarea la încheierea exercițiului financiar

La încheierea exercițiului financiar, elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor se evaluează și se reflectă in situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, respectiv valoarea de inventar. În acest caz, se vor avea in vedere printre altele:

     – pentru elementele de activ, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar si valoarea contabilă netă se înregistreazaă în contabilitate pe seama unei ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este temporară aceste elemente menținându-se la valoarea lor de intrare.

     – pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferențele constatate în plus între valoarea de inventar si valoarea de intrare se înregistrează in contabilitate, pe seama elementelor corespunzatoare de datorii.

     La fiecare dată a bilanțului:

     – elementele monetare exprimate in valuta (disponibilități și alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele si depozitele bancare, creanțe și datorii in valută) trebuie evaluate și raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar.

     – pentru creanțele si datoriile, exprimate in lei, a căror decontare se face in funcție de cursul unei valute, eventualele diferențe favorabile sau nefavorabile, care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare;

     – elementele nemonetare achiziționate cu plata in valută și înregistrate la costul istoric (active fixe, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacției;

       d) Evaluarea la data ieșirii din unitate

La data ieșirii din instituție sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.

Procesul bugetar presupune parcurgerea a patru etape, cunoscute și sub denumirea de procedură bugetară. Acestea sunt:

Elaborarea proiectului de buget

Elaborarea proiectelor bugetare prevăzute de Legea finanțelor publice locale se realizează de către ordonatorii principali de credite, veniturile și cheltuielile fiind grupate pe baza clasificației bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor Publice: veniturile structurate pe capitole și subcapitole, titluri, articole, precum și aliniate și paragrafe, după caz.

Aprobarea proiectului de buget

Bugetele sunt aprobate de Parlament pe ansamblu, pe capitole și subcapitole, titluri, articole, precum și aliniate, paragrafe, după caz, și pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum și creditele de angajament pentru acțiuni multianuale. În vederea definitivării proiectelor bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite, direcțiile generale ale finanțelor publice respective repartizează pe unități administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum și transferurile consolidabile. Ordonatorii principali de credite definitivează proiectul bugetului local, având la bază veniturile proprii și sumele repartizate. Proiectul bugetului local este supus aprobării autorităților deliberative.

După ce sunt aprobate, bugetele locale se transmit de către ordonatorii principali de credite direcțiilor generale ale finanțelor publice.

Execuția bugetului este procesul de încasare a veniturilor bugetare și de efectuare a cheltuielilor stabilite prin lege.

Închiderea execuției bugetare are loc la data de 31 decembrie a fiecărui an, pentru realizarea sa fiind necesară respectarea unor condiții. O primă regulă vizează veniturile neîncasate și cheltuielile neplătite până la data închiderii exercițiului bugetar și care se vor încasa, respective plăti în contul bugetului pentru anul următor. Dacă ordonatorii dețin credite neutilizate până la data de 31 decembrie, atunci ele se anulează de drept.

La nivel local, conturile anuale de execuție a bugetelor se întocmesc și se prezintă spre aprobare autorităților deliberative de către ordonatorii principali de credite. Aceste situații sunt depuse la direcțiile generale ale finanțelor publice care, după verificarea acestora, întocmesc și depun la Ministerul Finanțelor Publice situații financiare centralizate privind execuția bugetelor, pe ansamblul județului. În baza acestora, Ministrul Finanțelor Publice transmite spre informare Ministerului Administrației și Internelor o situație financiară centralizată privind execuția bugetelor locale.

Structura conturilor anuale de execuție a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor special, ale ordonatorilor de credite , inclusiv anexele precum și a bugetelor prevăzute de Legea finanțelor publice locale este următoarea:

Pentru venituri: prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare încasate, încasări realizate;

Pentru cheltuieli: credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive, plăți efectuate.

Contabilitate primară

Organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice

Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la instituțiile publice revine ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.

Persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității trebuie să asigure, potrivit legii, condițiile necesare pentru organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității, organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, precum și valorificarea rezultatelor acesteia, respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare, depunerea la termen a acestora la organele în drept, păstrarea documentelor justificative, a registrelor și situațiilor financiare, organizarea contabilității de gestiune adaptate la specificul instituției publice.

Documente financiar-contabile

Instituțiile publice consemnează operațiunile economico-financiare în momentul efectuării lor în documente justificative pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fișe și alte documente contabile, după caz.

Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat in contabilitate, după caz.

  Formele de înregistrare în contabilitate reprezintă sistemul de registre, formulare și documente contabile corelate între ele, care servesc la înregistrarea cronologică si sistematică în contabilitate a operațiunilor economico-financiare efectuate pe parcursul exercițiului bugetar.

  La instituțiile publice, forma de înregistrare în contabilitate a operațiunilor economico-financiare este "maestru-șah".

Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare.

Instituțiile publice pot utiliza jurnale auxiliare pentru operațiunile de casă și bancă, decontările cu furnizorii, situația încasării-achitării facturilor etc. Acestea pot înregistra în Registrul-jurnal sumele centralizate pe conturi, preluate din aceste jurnale.

     În condițiile conducerii contabilității cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, fiecare operațiune economico-financiară se va înregistra prin articole contabile, în mod cronologic, după data de întocmire sau de intrare a documentelor în unitate. În această situație, Registrul-jurnal se editează lunar, iar paginile vor fi numerotate pe masura editării lor.

     În etapa deschiderii de finanțare se folosesc două documente în baza cărora se aprobă și se deschid/repartizează creditele bugetare solicitate conform bugetelor aprobate.

Ordonatorul principal întocmește o cerere de deschidere a creditelor bugetare in două exemplare. Ambele sunt trimise Ministerului Finanțelor Publice, la Direcția Trezorerie Generală și Contabilitate Publică. Aici cererea este aprobată și pe baza unuia dintre cele două exemplare se înregistrează în contabilitatea trezoreriei deschiderea creditelor bugetare. Al doilea exemplar, aprobat, se întoarce la ordonatorul principal, unde se operează în contabilitatea proprie deschiderea finanțării bugetare.

Cererea de deschidere de credite are anexat un set de documente menite să justifice solicitările de credite și să identifice toți beneficiarii creditelor bugetare pentru care ordonatorul principal a cerut finanțarea care i-a și fost aprobată. Setul de documente cuprinde:

Nota justificativă în care se trece situația creditelor bugetare repartizate,cumulat și pe trimestre, creditele bugetare care urmează a fi deschise și defalcarea pe subdiviziunile clasificației bugetare, în funcție de bugetul aprobat;

Dispoziții bugetare de repartizare a creditelor deschise,care se întocmesc pe baza cererii de deschidere de credite, în patru exemplare, și se trimit, de asemenea, spre aprobare și ulterior spre înregistrare in evidențele celor implicați, și anume:

un exemplar aprobat se întoarce la ordonatorul principal;

un exemplar aprobat se transmite la trezoreria centrală;

un exemplar aprobat se transmite la trezoreria locală, a județului sau a sectorului municipiului București la care instituția beneficiară a finanțării are conturi deschise;

un exemplar aprobat servește instituției finanțate pentru înregistrarea în contabilitatea proprie a repartizării creditelor.

Dispoziția bugetară pentru repartizarea de credite bugetare se intocmește, așadar, de către ordonatorul principal de credite pentru fiecare instituție publică aflată in subordine și al cărei conducător are calitatea de ordonator secundar sau terțiar de credite. Ea cuprinde, pe fața documentului tipizat, ordonatorul beneficiar al creditelor bugetare, unitatea trezoreriei care plătește și respectiv cea care încasează în numele beneficiarului, precum și data de la care creditele bugetare vor putea fi utilizate. Pe verso, dispoziția bugetară redă creditele bugetare pe subdiviziunile clasificației bugetare.

Sisteme de conturi

Instituțiile publice au obligația sa conducă contabilitatea în partidă dublă cu ajutorul conturilor prevăzute în planul de conturi general, care cuprinde următoarele clase:

Clasa 1 – Conturi de capitaluri;

Clasa 2 – Conturi de active fixe;

Clasa 3 – Conturi de stocuri și producție în curs de execuție;

Clasa 4 – Conturi de terți;

Clasa 5 – Conturi la trezoreria statului și bănci comerciale;

Clasa 6 Conturi de cheltuieli;

Clasa 7 – Conturi de venituri și finanțări.

În cadrul claselor există grupe de conturi, dezvoltate la rândul lor, pe conturi sintetice de gradul I și II. Fiecare instituție publică își dezvoltă conturile sintetice în conturi analitice în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii de informare.

În întreg cuprinsul Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituții publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1917/2005 cu modificările și completările ulterioare, se completează contabilitatea analitică a conturilor cu următoarele informații: cod sector, sursă de finanțare și clasificație venituri (capitol, subcapitol, paragraf), clasificație funcțională cheltuieli (capitol, subcapitol, paragraf) și clasificație economică cheltuieli (titlu, articol, alineat), potrivit „Dezvoltării conturilor sintetice în conturi analitice în scop de raportare a Balanței de verificare la Ministerul Finanțelor Publice.

 Contul 806.00.00 "Credite bugetare aprobate"

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența creditelor bugetare aprobate pentru efectuarea cheltuielilor. Contabilitatea analitică a creditelor aprobate se ține pe titluri, articole și alineate în cadrul fiecărui subcapitol sau capitol al bugetului aprobat. În debitul contului se înregistrează, la începutul exercitiului bugetar creditele bugetare aprobate, cu defalcarea pe trimestre, precum și suplimentările efectuate în cursul exercițiului bugetar care majorează creditele bugetare aprobate. În creditul contului se înregistrează diminuarile de credite efectuate în cursul exercițiului bugetar, care micșorează creditele bugetare aprobate.

  Soldul contului reprezintă totalul creditelor bugetare aprobate la un moment dat.

Contul 806.10.00 "Credite deschise de repartizat – cu ajutorul acestui cont ordonatorii principali și secundari finanțați din buget evidențiază creditele deschise cu scopul de a fi repartizate instituțiilor subordonate. În debitul contului ordonatorii principali de credite înregistrează creditele deschise pentru a fi repartizate ordonatorilor din subordine, precum și creditele retrase de la aceștia, iar în credit, creditele repartizate precum și cele retrase acestora. La ordonatorii secundari, în debit se înregistrează creditele repartizate de ordonatorul principal pentru a fi repartizate ordonatorilor terțiari, iar in credit, creditele repartizate ordonatorilor terțiari precum și creditele retrase de ordonatorul principal. Soldul contului reprezintă totalul creditelor repartizate.

Contul 806.20.00 "Credite deschise pentru cheltuieli proprii – cu ajutorul acestui cont ordonatorii principali de credite țin evidența creditelor deschise de la buget. În debitul contului ordonatorii de credite înregistrează creditele deschise pentru cheltuieli proprii, iar în credit, creditele retrase în cursului anului. Ordonatorii secundari si terțiari, înregistrează în debit creditele primite prin repartizare de la ordonatorul superior pentru cheltuieli proprii, iar în credit, creditele retrase. Soldul contului reprezintă totalul creditelor deschise pentru cheltuieli proprii la un moment dat.

  Contul 770 "Finanțarea de la buget"-cu ajutorul acestui cont se ține evidența plăților efectuate din creditele bugetare deschise și disponibile pentru realizarea cheltuielilor prevăzute în buget. Contul 770 "Finanțarea de la buget" este un cont de pasiv. În creditul contului se înregistrează sumele plătite, iar în debit, sumele recuperate din finanțarea anului curent reprezentând reconstituirea creditelor bugetare (avansuri recuperate sau sume neutilizate în totalitate din cele ridicate din cont, sume recuperate din imputații ce privesc exercițiul bugetar curent etc.). În debit, se înregistrează, la sfârșitul perioadei totalitatea plăților nete efectuate pentru închiderea contului, prin intermediul creditului contului de rezultat patrimonial. Soldul creditor al contului, înaintea operațiunii de închidere reprezintă totalul plăților efectuate.La sfârșitul perioadei, contul nu prezintă sold. Contabilitatea analitică se ține pe fiecare sursă de finanțare pe structura clasificației bugetare.

 Din clasa 6 "Conturi de cheltuieli" fac parte urmatoarele grupe de conturi: 60 "Cheltuieli privind stocurile", 61 "Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți", 62 "Cheltuieli cu alte servicii executate de terți", 63 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate", 64 "Cheltuieli cu personalul", 65 "Alte cheltuieli operaționale", 66 "Cheltuieli financiare", 67 "Alte cheltuieli finanțate din buget", 68 "Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierderile de valoare", 69 "Cheltuieli extraordinare". Operațiunile evidențiate în creditul conturilor de cheltuieli se pot înregistra în debitul acestor conturi în roșu.

Grupa 60 "Cheltuieli privind stocurile" cuprinde urmatoarele conturi: 601 "Cheltuieli cu materiile prime", 602 "Cheltuieli cu materialele consumabile", 603 "Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar", 606 "Cheltuieli privind animalele și păsările", 607 "Cheltuieli privind mărfurile", 608 "Cheltuieli privind ambalajele" și 609 "Cheltuieli cu alte stocuri". Aceste conturi se debitează cu totalitatea cheltuielilor efectuate evidențiate dupa natură în conturile grupelor prezentate mai sus și se creditează la sfârșitul perioadei, pentru închidere, prin debitul contului 121 Rezultatul patrimonial.

  Din clasa 4 "Conturi de terți" fac parte urmatoarele grupe: 40 "Furnizori și conturi asimilate", 41 "Clienti și conturi asimilate", 42 "Personal și conturi asimilate", 43 "Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate", 44 "Bugetul statului, bugetul local, bugetul asigurărilor sociale de stat și conturi asimilate", 45 "Decontări cu Comunitatea Europeană privind fondurile nerambursabile (PHARE, ISPA, SAPARD etc.)", 46 "Debitori și creditori diverși, debitori și creditori ai bugetelor", 47 "Conturi de regularizare și asimilate", 48 "Decontări" și 49 "Ajustări pentru deprecierea creanțelor".

Contul 121 "Rezultatul patrimonial" este un cont bifuncțional. În debitul contului se

înregistrează cheltuielile efectuate de instituție după natura sau destinația lor, iar în credit, veniturile realizate de instituție, după natura și sursa lor. Soldul debitor exprimă deficitul patrimonial, iar soldul creditor exprimă excedentul patrimonial.

Contabilitatea analitică se ține pe surse de finanțare (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, fonduri externe nerambursabile, venituri proprii sau venituri proprii și subvenții).

Raportare financiară privind finanțarea în instituțiile publice

Finanțarea instituțiilor publice se desfășoară la nivelul celor două etape: deschiderea de finanțare și finanțarea propriu-zisă.

Deschiderea creditelor bugetare este reflectată în contabilitate în clasa 8 – “Conturi speciale” a Planului de Conturi General.

     Contul de executie bugetară va cuprinde toate operațiunile financiare din timpul exercițiului financiar cu privire la veniturile încasate și plățile efectuate, în structura în care a fost aprobat bugetul, și trebuie să conțină:

     a) informații privind veniturile (și anume prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive, drepturi constatate, încasări realizate, drepturi constatate de încasat)

     b) informații privind cheltuielile (și anume credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive, angajamente bugetare, angajamente legale, plăți efectuate, angajamente legale de plătit, cheltuieli efective)

     c) informații privind rezultatul execuției bugetare (încasări realizate minus plăti efectuate).

Contul de execuție bugetară se întocmește pe baza datelor preluate din rulajele debitoare și creditoare ale conturilor de disponibil, care trebuie să corespundă cu cele din conturile deschise în trezorerie sau la bănci, după caz.

Comasarea prin absorbirea unei instituții publice de către o altă instituție publică are ca efect dizolvarea fără lichidare a instituției care își încetează existența și transmiterea patrimoniului său către instituția publică absorbantă, în starea în care se gaseste la data comasării.

Operațiile care trebuie efectuate, în situația comasării prin absorbire, divizare sau dizolvare sunt: inventarierea patrimoniului în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, și cu Normele privind inventarierea elementelor de activ și de pasiv, și întocmirea situațiilor financiare de încetarea activității, pe formulare și conform metodologiei elaborate de Ministerul Finanțelor Publice pentru instituțiile publice.

În cazul comasării prin absorbire, instituția publică absorbantă dobândește toate bunurile, drepturile și obligațiile instituției publice care își încetează activitatea și care este absorbită. Predarea-primirea activelor și pasivelor instituției absorbite, către instituția absorbantă are loc după publicarea actului de reorganizare și aprobarea de către ordonatorul principal de credite a inventarului, situațiilor financiare și contractelor în curs de execuție la data comasării

Indicatori de analiză economico – financiară

Analiza poziției financiare se face pe baza bilanțului financiar al entității, în cadrul căreia: activele sunt așezate în ordinea crescătoare a lichidității, iar pasivele sunt așezate în ordinea crescătoare a exigibilității (însușirea datoriilor de a ajunge la scadență, de a fi rambursate furnizorilor de capitaluri). Cele mai exigibile pasive sunt creditele de trezorerie, iar cele mai puțin exigibile sunt capitalurile proprii care nu trebuie rambursate niciodată, excepție făcând situația în care firma intră în procedura de faliment.

Principalii indicatori utilizati in analiza echilibrului financiar sunt:

Fondul de rulment;

Necesarul de fond de rulment;

Trezoreria netă.

Fondul de rulment este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei entități (pe termen scurt ).

FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate=(Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung) – Active imobilizate

Sau

FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului permanent ce este destiată finanțării activelor circulante. Acesta poate fi privit, prin prisma surselor de finanțare, ca :

Fondul de rulment propriu

FRp= Capitaluri proprii – Active imobilizate

Fondul de rulment imprumutat

FRî= Datorii pe termen lung

Nevoia de fond de rulment reprezintă acea parte a activelor circulante care rămâne după înlaturarea obligațiilor pe termen scurt.

NFR = ( Active Circulante – Disponibilități – Investiții financiare)- Obligații pe termen scurt

Sau

NFR = ( Stocuri + Creanțe ) – ( Datorii pe termen scurt- Credite pe termen scurt )

Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, ea semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporale posibile de mobilizat. Situația în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală numai dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare, adică in cazul in care entitatea iși extinde operațiunile și are nevoie temporară de surse de finanțare pe termen scurt pentru capitalul de lucru. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de-o parte, și exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor și urgentarea plăților. Acest lucru reprezintă o ieșire a numerarului din companie iar dacă aceasta tendința este constantă, firma se va confrunta cu probleme de lichiditate.

În cazul în care nevoia de fond de rulment este negativă, situatia este favorabila, iar sursele de finantare pentru activitatea curenta sunt suficiente. Activitatea de investitii poate fi finantata cu resursele excedentare ale activitatii curente.

Trezoreria netă reprezintă diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.

Trezoreria = Fondul de rulment permanent – Necesarul de fond de rulment

Trezoreria netă pozitivă e rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii. Dacă trezoreria netă e pozitivă (valoarea fondului de rulment financiar este superioară valorii nevoii de fond de rulment), atunci excedentul de finanțare se va regăsi sub forma disponibilităților bănești în conturi bancare și în casă, sau altfel spus, compania va genera fluxuri pozitive de numerar din operațiunile efectuate – acesta fiind scopul final al activității unei companii, alături de obținerea de profit din activitatea curentă.

Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, deficit monetar acoperit prin finanțarea pe termen scurt. Situația în care trezoreria netă se află în echilibru semnifică egalitatea dintre fondul de rulment financiar și nevoia de fond de rulment. Acest lucru inseamnă că fondul de rulment financiar permite finanțarea integrală a nevoii de fond de rulment. 

Ratele de lichiditate

Ratele de lichiditate indică abilitatea unei entități de a își onora obligațiile financiare exigibile pe termen scurt. Ele compară datoriile financiare pe termen scurt, cum ar fi datoriile față de furnizori, bugetul statului, si altele, cu active curente sau cu fluxul de disponibil ce va fi disponibil pentru a onora acele datorii.

Rata lichidității generale =

Dacă este supraunitară, aceasta reflectă capacitatea activelor de a se transforma în lichidități pentru acoperirea datoriilor pe termen scurt.

Rata lichidității intermediară =

Dacă este supraunitară, entitatea își rambursează datoriile pe termen scurt pe seama creanțelor si disponibilităților bănești. Stocurile nu sunt finanțate pe seama resurselor cu caracter temporar.

În literatura de specialitate se apreciază favorabil o rată a lichidității parțiale cuprinsă intre 0,8 și 1, în vreme ce un nivel mai mic de 0,5 poate indica problem de onorare a plăților scadente.

Rata lichidității la vedere =

Se apreciază favorabil o rată a lichidității imediate care pornește de la 0,3.

Ratele de solvabilitate

Ratele solvabilității reprezintă capacitatea entității de a face față datoriilor pe termen scurt și a datoriilor pe termen lung.

Rata solvabilității generale = = = = + 1

Valoarea minimă a ratei solvabilității generale se consideră 1,4 (în cazul în care ponderea minimă a capitalului propriu în cadrul totalului surselor de finanțare este de 30%).

În cazul în care rata solvabilității globale este mai mică decât 1, atunci firma este insolvabilă.

Rata solvabilității patrimoniale =

În general, un nivel bun depășește valoarea de 0,5, în vreme ce un nivel între 0,3 – 0,5 evidențiază o situație satisfăcătoare. De regulă, o rată a solvabilității patrimoniale sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanțatori.

Gradul de îndatorare

Este un indicator general al îndatorării și calculează proporția în care activul total este finanțat din alte surse decât cele proprii, cum sunt credite, furnizori, datorii la stat. Indicatorul este inversul solvabilității patrimoniale și poate avea valori mai mici sau egale cu 1. In condiții normale de activitate gradul de îndatorare trebuie să se situeze în jur de 50%. O limită sub 30% indică o rezervă în apelarea la credite și împrumuturi iar peste 80% o dependență de credite, fapt ce indică o situație alarmantă.

Gî = =

Rata datoriilor totale raportate la activele totale este utilizată pentru a descrie ponderea “banilor altora” în totalul pretențiilor legate de activele companiei, însa nu este o masură a capacității reale a companiei de a-și acoperi datoriile. Cu cât această rată este mai mare, cu atat riscul asumat de către creditori este mai mare.

Capitolul II

Studiu de caz privind deschiderea, execuția, închiderea si controlul finanțării la primăria municipiului Sibiu

2.1. Prezentarea instituției publice

Pentru realizarea acestui studiu de caz, am ales ca instituție publică pe care o voi analiza, Primăria Municipiului Sibiu, aceasta primind finanțare de la bugetul de stat. Instituția este structurată in mai multe compartimente, insă, in studiul realizat, Departamentul de Contabilitate prezintă o importanță majoră. Mai jos sunt evidențiate cele mai importante atribuții ale Departamentului de Contabilitate :

Întocmește anual, la termenele prevăzute de lege, proiectul bugetului local al municipiului Sibiu;

Urmărește permanent realizarea bugetului local stabilind măsurile necesare și soluțiile legale pentru buna administrare, întrebuințare și executare a acestuia, cu respectarea disciplinei financiare.

 Întocmește contul de încheiere a exercițiului bugetar și îl supune aprobării consiliului local.

 Prezintă ordonatorului principal de credite, anual sau ori de câte ori se impune, datele necesare pentru evidențierea stării economice și sociale a municipiului.

 Întocmește lunar contul de execuție a veniturilor și cheltuielilor bugetare.

Urmărește execuția bugetului și rectificarea acestuia pe parcursul anului bugetar în condiții de echilibru bugetar .

Organizează și conduce întreaga evidență contabilă la nivelul primăriei municipiului Sibiu în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe următoarele acțiuni:

contabilitatea mijloacelor fixe și evidența operativă la locurile de folosire, astfel încât să răspundă cerințelor privind asigurarea controlului gestiunii mijloacelor fixe;

contabilitatea materialelor și obiectelor de inventar – contabilitatea sintetică a valorilor materiale se ține valoric cu ajutorul conturilor sintetice; contabilitatea analitică a materialelor și obiectelor de inventar se ține cantitativ și valoric;

Contabilitatea mijloacelor bănești;

contabilitatea deconturilor;

contabilitatea cheltuielilor- se organizează pe clasificație bugetară (capitole, articole, paragrafe, aliniate).

Urmărește și răspunde de efectuarea cheltuielilor cu respectarea disciplinei financiare și informează lunar ordonatorul principal de credite.

Asigură și răspunde de respectarea legalității privind întocmirea și valorificarea tuturor documentelor contabile prezentate pentru aprobare ordonatorului principal de credite.

 Răspunde de necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare în limita și cu destinația aprobată prin bugetul local.

 Își exercită atribuțiile prevăzute de OMF 1792/2002 în legătură cu angajarea, lichidarea, asigură ordonanțarea și plata cheltuielilor, evidența și raportarea angajamentelor legale și bugetare.

Recunoașterea in contabilitate a deschiderii, execuției, închiderii si cotrolului finanțării la instituțiile publice

Primăria municipiului Sibiu , finanțată de la Bugetul de Stat, primește pentru trimestrul I 2013 un credit bugetar in valoare de 110 000 lei . In cursul perioadei, instituția a efectuat următoarele tranzacții:

achiziționează consumabile in valoare de 10 000 lei; inregistrează facturi de utilități in valoare de 30 000 lei; achiziționează un multifuncțional ( Xerox) in valoare de 7500 lei;

scoate din evidență scaune uzate in valoare de 1000 lei; efectuează reparații la clădirea primăriei in valoare de 17000 de lei;

achiziționează mobilier nou pentru birouri in valoare de 5000 de lei;

achiziționează un documentar despre istoria orașului in valoare de 8000 de lei;

primește prin donație un program informatic pentru evidența taxelor locale, evaluat la 1500 de lei;

Primăria deține o stație de epurare si tratare a apelor uzate.Aceasta a incheiat un contract cu o firma pentru creșterea duratei de viață a instalației din cadrul stației de epurare, serviciile prestate de firma fiind in valoare de 14 000 de lei.

Primăria primește prin transfer de la Ministerul Agriculturii un teren evaluat la 35 000 lei pentru amenajarea unui parc.

Recondiționează statuile din cadrul unui parc, conform facturii de 3500 lei.

Achiziționează un microbuz in valoare de 15 000 lei.

La sfârșitul perioadei, se inregistrează închiderea conturilor de venituri si finanțări

Se înregistrează primirea creditului pentru cheltuieli proprii

Se înregistrează achiziția consumabilelor

Se înregistrează plata facturii

Se înregistrează factura de utilități

Se înregistrează plata facturii de utilități

Se înregistrează achiziția multifuncționalului

Se înregistrează plata facturii

Se înregistrează facturi pentru reparațiile efectuate

Se înregistrează plata facturii

Se înregistrează achiziția mobilierului

Se înregistrează plata facturii

Se înregistrează achiziția documentarului

Se înregistrează recepția documentarului

Se înregistrează pimirea prin donație a programului informatic

Se înregistrează serviciile prestate

Se înregistrează majorarea valorii activului si respective a fondului

Se înregistrează primirea prin transfer a terenului.

Se înregistrează recondiționarea statuilor.

Se înregistrează achiziția microbuzului.

Se înregistrează plata facturii.

Se înregistrează inchiderea conturilor de cheltuieli.

Se înregistrează retragerea creditului bugetar neutilizat

Rulaj debitor al contului 121. 01 – Cheltuieli efective 72 500 lei

Rulaj creditor al contului 121.01 – Plăți nete de casă 78 000 lei

Soldul final creditor al contului 121.01 Rezultat patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget = 5500 lei – excedent patrimonial.

Analiza economico- financiară a principalilor indicatori

Tabel nr.1

Din analiza efectuată asupra principalilor indicatori, atât în anul 2012 cât și în anul 2013, din tabelul de mai sus reiese faptul că valoarea fondului de rulment este pozitivă, astfel că situația este una favorabilă, caracterizată prin surse permanente care acoperă si exced necesitățile entității pe termen lung. Valoarea nevoii de fond de rulment din este mai mare decat 0, fapt din care rezulta că nevoile curente ale entității sunt acoperite în totalitate. Trezoreria indică, de asemenea, valori pozitive, și reprezintă o stare de echilibru financiar la nivelul entității. Aceste valori ale trezoreriei nete sunt urmările directe ale unei activități rentabile a entității desfașurată în perioada supusă analizării. Din analiza ratelor de lichiditate, reiese faptul că entitatea îsi poate onora obligațiile scadente, deoarece acestea înregistrează valori pozitive.

Din analiza lichidității si solvabilității entității, rezultatele din tabel indica o stare de lichiditate buna, însă este important sa determinăm capacitatea entității de a-și plăti datoriile curente fără a apela la vânzarea stocurilor, iar gradul de îndatorare, aflat într-o ușoară scădere față de anul 2013 indică, de asemenea, faptul că entitatea nu este dependentă de împrumuturi, incadrându-se in conditiile normale de desfășurare a activității.

Astfel, în urma analizei efectuate, observăm că starea entității din punct de vedere financiar este una de echilibru, iar aceasta îsi poate acoperi datoriile în timp util, datorită activității rentabile a entității.

Studiu privind transparența informațiilor specifice de deschidere, execuție, închidere si control la nivelul administrațiilor publice locale din județul Sibiu

Municipiul Sibiu este reședința județului cu același nume, însă, pe langă acesta, mai există 10 orașe in județul Sibiu, și anume: Mediaș, Cisnădie, Avrig, Agnita, Dumbrăveni, Tâlmaciu, Capsa Mică, Saliste, Miercurea Sibiului si Ocna Sibiului. În tabelul alăturat sunt prezentate municipiile și orașele și, de asemenea situațiile care se regăsesc pe site-urile lor oficiale.

Tabel nr.2

În studiul realizat se urmărește gradul de transparență al informațiilor publicate pe site-urile oficiale ale primăriilor. Astfel, în urma cercetării, în majoritatea primăriilor analizate, din tabelul de mai sus reiese faptul că primăriile orașelor Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Avrig, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, au publicat pe site-urile lor informații referitoare la situații financiare, despre bugetele care le-au fost alocate, în timp ce orașele Avrig, Dumbrăveni, Capsa Mică și Ocna Sibiului nu au publicat date de acest fel. Așadar, observăm un grad al transparenței în cazul administrațiilor publice din orașele județului Sibiu care depășește ușor pragul de 60%, ceea ce reprezintă o evoluție, însă este necesară o creștere cât mai mare a acestui procent, deoarece lipsa transparenței decizionale conduce la încrederea scăzută a societății în forța și importanța actelor normative.

Absența consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă și nu oferă siguranța necesară cadrului legal existent în România. Aplicarea reală a principiului transparenței ar duce la o mai mare încredere în legi și reglementări, din moment ce acestea au fost adoptate cu consultarea celor interesați. Încrederea în cadrul legal ar avea ca rezultat un mai mare grad de respectare a legii, cu consecințe pozitive asupra dezvoltării economice și a menținerii unor relații de cooperare între aparatul guvernamental și societate.

Concluzii

În România, dezvoltarea contabilității sectorului public a fost inițiată în anul 2002 și impusă tuturor instituțiilor publice în anul 2005.

Instituțiile publice au un rol important în cadrul statului deoarece prin intermediul acestora acesta își îndeplinește funcțiile sale. De asemenea, procesele economice în economia de piață, sunt influențate de stat prin pârghiile economico-financiare aflate la dispoziția sa, utilizate în vederea corectării dezechilibrelor la nivel macroeconomic. Sfera de cuprindere a instituțiilor publice este vastă, statul acționând practic în toate domeniile vieții economice sau sociale.

În prezenta lucrare sunt redate informații despre sistemul bugetar din România, despre modalitățile de finanțare a instituțiilor publice de către bugetul de stat sau autoritățile locale, în funcție de modul de finanțare, cu alte cuvinte, informații privind reglementările actuale aplicabile contabilității sectorului public. De asemenea, am realizat un studiu de caz asupra unei instituții publice, aceasta fiind primăria municpiului Sibiu, studiu care reflectă modalitațile de deschidere, execuție, închidere și control al finanțării instituției. Tot un studiu, dar de data aceasta aplicat tuturor primăriilor orașelor din județul Sibiu, a fost realizat privind transparența informațiilor specifice de deschidere, execuție, închidere si control la nivelul administrațiilor publice locale, din care am observat disponibilitatea acestor instituții de a face publice anumite date, in special situațiile financiare.

Astfel, se poate spune că și azi, contabilitatea instituțiilor publice este într-o continuă schimbare, iar percepția asupra acesteia ar trebui radical schimbată, întrucât contabilitatea reprezintă o parte importantă a managementului financiar, însemnând mult mai mult decât o simplă raportare financiară.

Bibliografie :

Drăgan, C.M, (2009), Noile orizonturi ale contabilității instituțiilor publice, Editura Universitară, București

Pitulice, I.C., Dumitru, M., Glăvan, M., Ștefănescu, A., (2013), Contabilitate publică , Editura ASE, București

Pitulice, I.C., Dumitru, M., Glăvan, M., Ștefănescu, A., (2013), Contabilitate publică : aplicații practice, Editura ASE, București

Gisberto, A., Șendroiu, I., Nișulescu, C., (2012), Contabilitatea instituțiilor publice, Editura ASE, București

IPSAS Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, Editura CECCAR, București

Legea Finanțelor Publice nr.500/2002

Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată în Monitorul Oficial

Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr.1917/2005 privind aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice și Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia

Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr.2021/17.12.20013 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1917/2005

Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr.1792/2002 Ordin ALOP ACTUALIZAT – Norme metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice

TIRON TUDOR, A., Curierul National, 2012

www.mfinante.ro ( accesat în data de 23.03.2014)

http://www.sibiu.ro/ ( accesat în data de 23.03.2014)

http://www.primariamedias.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primariamedias.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://primaria-avrig.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primăria-agnita.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primăriadumbrăveni.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primăria-talmaciu.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.copsa-mică.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.saliste-sibiu.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.miercureasibiului.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.primăriaocnasibiului.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

Bibliografie :

Drăgan, C.M, (2009), Noile orizonturi ale contabilității instituțiilor publice, Editura Universitară, București

Pitulice, I.C., Dumitru, M., Glăvan, M., Ștefănescu, A., (2013), Contabilitate publică , Editura ASE, București

Pitulice, I.C., Dumitru, M., Glăvan, M., Ștefănescu, A., (2013), Contabilitate publică : aplicații practice, Editura ASE, București

Gisberto, A., Șendroiu, I., Nișulescu, C., (2012), Contabilitatea instituțiilor publice, Editura ASE, București

IPSAS Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, Editura CECCAR, București

Legea Finanțelor Publice nr.500/2002

Legea Contabilității nr. 82/1991 republicată în Monitorul Oficial

Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr.1917/2005 privind aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice și Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia

Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr.2021/17.12.20013 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1917/2005

Ministerul Finanțelor Publice Ordinul nr.1792/2002 Ordin ALOP ACTUALIZAT – Norme metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice

TIRON TUDOR, A., Curierul National, 2012

www.mfinante.ro ( accesat în data de 23.03.2014)

http://www.sibiu.ro/ ( accesat în data de 23.03.2014)

http://www.primariamedias.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primariamedias.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://primaria-avrig.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primăria-agnita.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primăriadumbrăveni.ro/ ( accesat în data de 10.05.2014)

http://www.primăria-talmaciu.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.copsa-mică.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.saliste-sibiu.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.miercureasibiului.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)

http://www.primăriaocnasibiului.ro/ ( accesat în data de 11.05.2014)