Aspecte ale Valorificarii Computerizate a Imaginii Ca Disciplina de Studiu In Dezvoltarea Laturii Artistice a Elevului Modern

ASPECTE ALE VALORIFICĂRII PROCESĂRII COMPUTERIZATE A IMAGINII – CA DISCIPLINĂ DE STUDIU – ÎN DEZVOLTAREA LATURII ARTISTICE A ELEVULUI MODERN

În cadrul acestui capitol vă voi prezenta cele mai importante aspecte ale predării disciplinei Procesarea computerizată a imaginii la clasele de liceu cu profil artistic, aspecte de o importanță majoră care subliniază plasarea ei într-o zonă comună ariilor curriculare Tehnologii și Arte:

Abordarea din perspectivă inter- și transdisciplinară

Aspecte ale predării-învățării interactive centrate pe elev

Dezvoltarea creativității

Considerând acestea ca elemente esențiale ale demersului formativ-instructiv-educativ la această disciplină, propunerile mele privind utilizarea unor metode, mijloace și tehnici de evaluare, ilustrate prin exemple, completează viziunea asupra întregului.

Interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea în cadrul orelor de Procesarea computerizată a imaginii

Pe lângă necesitatea de organizare a unui învățământ modern ancorată în cerințele societății actuale, bazate pe cunoaștere, încadrarea acestei discipline în curriculumul diferențiat (de specialitate) pentru ciclul superior al liceului, filiera vocațională, profil artistic, specializările arhitectură, arte ambientale, design, arte plastice, arte decorative, impune, cu certitudine, educatorului sarcina unei abordări interdisciplinare și transdisciplinare a conținuturilor specifice.

Este evident faptul că această disciplină trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unei cariere în domeniul arhitecturii sau artelor plastice sau decorative. Totodată evoluția galopantă a tehnologiei, impulsionată de descoperiri științifice, generează crearea de noi domenii de activitate și implicit de noi meserii pe care nici măcar cei responsabili de proiectarea curriculumului nu le pot anticipa încă. Singurii capabili să îmbrățișeze astfel de meserii vor fi absolvenții ce dovedesc adaptabilitate în gândire și cunoaștere. Abordările transdisciplinare și cele interdisciplinare deopotrivă stimulează acest tip de adaptabilitate și formează deprinderi de manipulare a informației din domenii diverse.

Mai mult, în secțiunea Recomandări a programei școlare se menționează că:

Proiectele și documentarea, stabilirea tematicii, vor fi realizate prin consultarea cadrelor didactice de specialitate, pentru a fi identificate temele majore, de interes pentru calificarea profesională a fiecărui colectiv de elevi.

Prin definiție interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere, asigurând o strânsă legătură între latura formală și cea informală a educației. Transdisciplinaritatea marchează un nivel superior printr-o viziune holistică, o unitate a cunoașterii prin căutarea unui limbaj comun pornind de la viziunile monodisciplinare.

Așadar, o abordare interdisciplinară presupune prezentarea aceleiași probleme din perspectiva mai multor științe, abordarea transdisciplinară aducând în plus și o viziune integrată asupra informațiilor transmise, alături de o puternică ancorare a acestora în realitate. Transdisciplinaritatea nu înseamnă atât reunirea unor grupuri de specialiști în diverse domenii pentru a lucra asupra unei anumite probleme, cât integrarea competențelor într-un cadru flexibil de acțiune.

Am observat că astfel de abordări interdisciplinare și/sau transdisciplinare a unităților de conținut din programele școlare sau din programele de curriculum la decizia școlii după care se lucrează la clasă, au valențe pozitive atât din punct de vedere al înțelegerii conținutului științific de către elevi cât și prin deprinderile, valorile și atitudinile pe care reușește să le formeze acestora:

dezvoltarea unei gândiri deschise, creative și a unui spirit de obiectivitate și imparțialitate

dezvoltarea independenței în gândire și acțiune

realizarea de conexiuni între informațiile provenite din diferite domenii

dezvoltarea deprinderilor de comunicare și a unui comportament prosocial

deprinderi de lucru în grup și individual

asumarea rolurilor în echipă

dezvoltarea creativității

manifestarea inițiativei și a disponibilității de a aborda sarcini variate

manifestarea curiozității științifice și stimularea imaginației

dezvoltarea competenței de a ”învăța să înveți”

utilizarea informațiilor media, documentarea prin accesul la Internet.

Revenind la viziunea asupra Procesării computerizate a imaginii ca parte integrantă a curriculumului de specialitate pentru profilele Artă plastică, respectiv Arhitectură, am pornit de la ideea că elevii mei sunt deja artiști capabili de creații care presupun grad mare de expunere, și, implicit, efecte estetice asupra unui număr foarte mare de oameni.

Contextele educației contemporane reprezintă medii complexe, în care educația artistică și plastică se regăsesc difuz sau explicit, implicând metode și tehnici tradiționale sau inovatoare, influențate puternic de mijloacele tehnologice din viața cotidiană, nu doar de cele utilizate în situații de instruire formală.

Se cunoaște, de asemenea, faptul că instruirea asistată de calculator, în sine, pe lângă faptul că oferă posibilități mari de prezentare sau transmitere de noi conținuturi, asigură și o tratare interdisciplinară a informațiilor furnizate.

Astfel, având ca bază de pornire cunoștințele de specialitate dobândite de elevii mei în primii doi ani de studiu liceal de artă, o documentație riguroasă în domeniu, suportul oferit de colegii mei (cadre didactice specializate în artă plastică și arhitectură) am demarat demersul de a le insufla elevilor utilizarea calculatorului ca un instrument flexibil, demn de utilizat în proiecte de artă plastică și decorativă sau specifice domeniului arhitectural.

Preocuparea mea permanentă de a face legătura cu materiile de specialitate s-a concretizat în activități instructiv-educative cu caracter preponderent interdisciplinar, dar și transdisciplinar, elevii înșiși făcând dese referiri și comparații tehnicile studiate la orele de specialitate – pictură, desen, atelier de specialitate – cum ar fi spre exemplu cea a colajului și decolajului, a monotipiei, a amprentei, lucrul cu acuarela, graffiti.

Un exemplu de abordare transdisciplinară se regăsește în capitolul , tematica specifică disciplinei Procesarea computerizată a imaginii facilitând organizarea unor astfel de activități atractive pentru elevi. Elevii se simt implicați în activitatea desfășurată, noțiunile de care ei dispun construind cadrul pentru introducerea altora, noi.

În domeniul tehnologiei informației, prin apelul la multiple surse informaționale, există riscul unei exagerări a abordării inter- și transdisciplinare, al unei prezentări a temei din prea multe perspective, aceasta având drept consecință o înțelegere defectuoasă, o pierdere din vedere a subiectului principal. Profesorul trebuie să stabilească riguros obiectivele urmărite și să aleagă cele mai potrivite conținuturi, abordări care să conducă la îndeplinirea lor. Prezentarea multiperspectivă să aibă un caracter unitar, cu multiple trimiteri la realitate pentru a evita instalarea unor lacune în cunoașterea elevului și a favoriza caracterul aplicativ.

Printre cele mai utilizate metode didactice utilizate în cadrul abordărilor de acest tip se numără:

conversația,

problematizarea,

brainstormingul,

cubul,

metoda predării-învățării reciproce,

simularea,

studiul de caz,

studiul în grupuri mici, învățarea bazată pe proiect.

Aceste metode sunt prezentate detaliat în capitolul Strategii didactice utilizate în predarea procesării computerizate a imaginii – Metode didactice moderne utilizate.

Abordarea interdisciplinară și cea transdiciplinară conforme cu cerințele educaționale motivează învățarea continuă, dezvoltarea creativității și a talentului, selecționarea informațiilor în vederea folosirii lor pentru un scop precis, cu alte cuvinte cultivă aspecte importante ale pregătirii pentru viață a tinerilor liceeni.

Predarea-învățarea interactivă centrată pe elev

Specificul disciplinei impune metode didactice interactive, recomandând cu precădere aplicațiile practice individuale, metoda descoperirii, lucrul în echipă, conversația euristică.

Însăși trecerea de la societatea informațională la societatea cunoașterii a impus schimbări în sistemele de învățământ. Acest lucru se reflectă în trecerea de la strategii didactice bazate pe transmiterea de informații la unele care presupun implicarea activ-participativă a elevilor, dar mai ales o învățare interactivă.

În esența sa, învățarea înseamnă înțelegere. Diverse studii de specialitate au arătat că pasivitatea elevilor în actul educațional, caracteristică învățământului tradițional, produce în foarte mică măsură înțelegerea informațiilor. În aceste condiții s-a pus accentul pe participarea activă a elevilor, aceștia fiind puși în situația de a transpune propriile achiziții în noi contexte.

Învățarea interactivă presupune, în plus, lucrul într-un mediu colaborativ ce suplimentează activitatea propriu-zisă cu rezolvarea unor noi provocări de natură organizatorică, privind comunicarea etc. stimulând formarea unui comportament prosocial.

Învățarea activă, alături de învățarea colaborativă sunt parte integrantă ale strategiilor educaționale centrate pe elev. Termenul de învățare centrată pe elev este greu de definit, el referindu-se la o paletă variată de situații educaționale, experiențe de învățare, abordări didactice, toate însă ca răspuns la nevoile, interesele, particularitățile elevilor considerați ca individualități și ca grup. Învățarea centrată pe elev presupune ca acesta din urmă să influențeze alegerea conținuturilor, mijloacelor de învățământ, activităților și chiar a ritmului de desfășurare a acestora.

Pentru crearea unui mediu colaborativ propice învățării, de cele mai multe ori, este nevoie de împărțirea în grupuri mici a clasei de elevi, pentru a facilita interacțiunea dintre elevi, exersarea capacității de inițiativă și decizie, complementaritatea cunoștințelor, talentelor și aptitudinilor. Există diferite metode de creare a grupurilor aleatoriu sau luând în considerare particularitățile elevilor.

Ca metode de alcătuire a grupurilor în mod aleator amintesc: prin numărare (cei care primesc același număr formează o echipă), cartonașe cu diferite simboluri, după culoarea unui obiect vestimentar, după anumite materiale de lucru distribuite, puzzle (fragmentarea unei definții/unui proverb/propoziții cheie), după aniversare.

Pentru activități care necesită un timp de lucru în echipă mai mare eu prefer însă crearea grupelor ținând cont de particularitățile elevilor pentru a nu exista dezechilibre (grupe formate majoritar din elevi cu performanțe scăzute și grupe formate majoritar din elevi cu performanțe ridicate). Uneori se poate apela și la afinitățile existente între elevii unei clase, lăsând la alegerea lor modul de constituire a echipelor cu un număr dat de componenți, profesorul intervenind doar dacă este necesar.

Interactivitatea presupune atât cooperare cât și competiție între membrii echipei, ambele implicând un grad de interacțiune. Competiția nu este însă una de natură distructivă a climatului educațional, ci elevii concurează pe de o parte privind contribuția la rezultatul furnizat de echipă și, pe de altă parte, echipele concurează între ele. Acest tip de competiție duce în practică la o dinamizare a învățării prin colaborare. Învățând prin colaborare elevii lucrează împreună urmând ca fiecare dintre ei să contribuie la îmbunătățirea performanțelor colegilor de echipă și, în același timp să beneficieze de o creștere a propriilor performanțe.

Rolul profesorului este a îndruma, de a învăța elevul cum să învețe, conferindu-o o mare autonomie. Beneficiarul direct al învățării devine astfel mai responsabil, transformându-se într-un activ căutător de cunoaștere. Acest tip de abordare deschide calea pentru Lifelong Learning (Învățarea pe tot parcursul vieții).

Pe lângă numeroasele beneficii, centrarea învățării pe elev poate genera și ieșirea din tiparele planificării calendaristice școlare, în ceea ce privește tematica abordată și mai ales timpul acordat fiecărui conținut din programă. De aceea profesorul trebuie să fie un adevărat maestru, ghidând și sprijinind elevii, neinvaziv, având în vedere și respectarea prevederilor instrumentelor de planificare impuse de Curriculum Național.

Multe dintre disciplinele prevăzute în planul cadru au alocată o oră săptămânal, dar și o programă cu tematică vastă, predominant teoretică, ceea ce îngreunează abordări de acest fel. Disciplinei Procesarea computerizată a imaginii îi sunt destinate două ore săptămânal, iar conținuturile au un caracter majoritar aplicativ, ceea ce îmi permite desfășurarea de activități interactive centrate pe elev diverse.

Printre metodele propuse de didactica modernă pentru asigurarea caracterul interactiv centrat pe elev al învățării se numără:

Știu/Vreau să știu/Am învățat

Eseul de cinci minute

Turul galeriei

Cubul

Mozaicul

Piramida

Proiectul

Brainstorming

Gândiți/Lucrați în perechi/Comunicați

Metoda învățării în grupuri mici

Multe dintre acestea le găsiți descrise și exemplificate în capitolul Metode didactice moderne utilizate.

Stimularea creativității elevilor în cadrul disciplinei Procesarea computerizată a imaginii

Termenul de creativitate desemnează un fenomen complex fiind expresia organizării optime a unor componente diferite ale personalității. Creativitatea poate fi înțeleasă si ca aptitudine, dispoziție a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi, originale. Flexibilitatea, noutatea, originalitatea, fluența, senzitivitatea, ingeniozitatea elevului dovedesc că acesta este creativ.

Multă vreme s-a considerat creativitatea ca fiind o trăsătură caracteristică a unui număr limitat de indivizi (genii, inventatori etc.), însă actul creației se manifestă la toți oamenii într-o mai mare sau mai mică măsură, produsele creației diferențiindu-se din punct de vedere calitativ și/sau cantitativ. Procesul creator influențează definitoriu progresul culturii și civilizației.

Creativitatea implică factori cognitivi (inteligența, gândirea, imaginația, memoria) și factori noncognitivi (motivația, curiozitatea, perseverența, curajul, încrederea în forțele proprii, conștiinciozitate, simțul valorii etc.).

Necesitatea de a preîntâmpina problemele complexe ale societății contemporane, de a face fașă schimbărilor din diferite sectoare de activitate au determinat prioritizarea problemei creativității, stimularea acesteia la toate vârstele devenind un obiectiv al educației moderne.

A lucra cu elevi din învățământul vocațional de artă presupune cu atât mai mult stimularea actului creator ca manifestare expresă a talentului acestora. Acest lucru trebuie avut în vedere încă din etapa de proiectare a activității didactice, odată cu formularea obiectivelor instructiv-educative.

Încurajarea imaginației, a transmiterii ideilor deosebite, a manifestării spontaneității și curiozității sunt catalizatori ai producerii actului creator. În practică, în cadrul orelor de Procesarea computerizată a imaginii, am observat că instalarea unui climat destins, democratic, prietenos este propice manifestărilor creative ale elevilor. Aceștia pun întrebări, abordează teme variate din perspectivă socială pentru proiectele propuse ca exercițiu pentru diferite tehnici specifice aplicațiilor software utilizate. Elevii dau frâu liber talentului și imaginației, achizițiile din cadrul acestei discipline devenind doar instrumente puse la dispoziția tânărului artist. Atitudinile autoritare excesive pot declanșa blocaje afective, instalând teama de ironii sau chiar de eșec.

Abordările de tip transdisciplinar și interdisciplinar, precum și cele interactive centrate pe elev sunt în slujba manifestării creativității, stimulând gândirea divergentă, imaginația, punând accentul pe nevoile elevului.

Capacitățile creative ale elevilor pot fi depistate prin observare, convorbire, analiza produselor activității, chiar studiu de caz, chestionare și teste.

De multe ori randamentul școlar nu reflectă nivelul de manifestare a creativității elevului. Având în vedere specificul disciplinei care constituie subiectul acestei lucrări, am considerat necesar ca elevii care aduc ceva nou, surprinzător prin proiectele, lucrările realizate să fie stimulați, încurajați și recompensați nu numai verbal, atitudinal ci și acumulând puncte suplimentare în vederea notării.

De asemenea, pentru realizarea lucrărilor de laborator și mai ales a proiectelor specifice pe unități de învățare, precizările au fost predominant de natură tehnică, așa cum în cadrul orelor de specialitate elevilor li se precizează doar tehnica și materialele care vor fi utilizate în realizarea unei lucrări. Am constatat că în acest mod elevii devin creatori ai unor materiale nu numai cu o estetică deosebită, dar chiar abordează tematici diverse care se află în atenția societății contemporane, comunicând idei ca rezolvare a unor dileme morale, ecologice, religioase, educaționale etc.

Așadar, pentru stimularea conduitei creative la elevi consider necesar:

stabilirea unor relații profesor-elev democratice, favorabile manifestării potențialului creativ;

alegerea unor strategii didactice care să permită manifestarea în voie a spontaneității, curiozității;

alegerea unor teme si situații care stimulează fantezia;

vizionarea unor materiale din domenii diferite (albume de artă, filme vizând diferite descoperiri sau actuale preocupări ale societății etc.);

existenta unor laboratoare si ateliere foarte bine dotate.

Având în vedere aspectele prezentate până acum privind caracteristici ale demersului didactic la disciplina Procesarea computerizată a imaginii, vă propun în cele ce urmează exemple de strategii didactice abordate.