Aspecte ale Protocolului Si Ceremonialului In Comunicarea Diplomatica a Statelor Studiu de Caz Republica Moldova Marea Britanie

Aspecte ale protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor

(studiu de caz:Republica Moldova-Marea Britanie).

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR

ADNOTARE…………………………………………………………………………………………….. 3

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………. 6

I. Abordări teoretice și istoriografice ale Protocolului și Ceremonialului în contextul comunicării diplomatice a statelor.

Aspecte istoriografice ale protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor…………………………………………………………………………….. 10

Dimensiuni teoretice ale protocolului, ceremonialului și comunicării diplomatice………………………………………………………………………………………….. 17

Specificul protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor………………………………………………………………………………………………… 24

Concluzii la compartimentul I…………………………………………………………… 36

II. Rolul și importanța protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a Republicii Moldova și Marea Britanie.

Particularitățile protocolare și de ceremonial ale Republicii Moldova în comunicarea diplomatică……………………………………………………………………….. 38

Caracteristicile protocolului și ceremonialului diplomatic ale Marii Britanii în cadrul comunicării diplomatice…………………………………………………………… 51

Perspective de realizare a comunicării diplomatice ale Republica Moldova și Marii Britanii în contextul protocolului și ceremonialului diplomatic……………………………………………………………………………………………. 59

Concluzii la compartimentul II…………………………………………………………….

ÎNCHEIERE……………………………………………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………..

ANEXE…………………………………………………………………………………………………….

ADNOTARE

Ivanov Mirela ” Aspecte ale protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor (studiu de caz:Republica Moldova-Marea Britanie).”, teză de licență în Relații Internaționale, Chișinău 2015.

Structura tezei: introducere, 2 capitole, încheiere, bibliografie din 77 titluri, anexe, …. pagini de text bază.

Cuvinte-cheie: protocol, ceremonial, comunicare diplomatică, reguli, state, diplomație, diplomați, misiune diplomatică, relații diplomatice, colaborare.

Domeniul de studiu: Această lucrare este un studiu în ce ține de analiza aspectelor protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor.

Scopul și obiectivele cercetării: Scopul tezei constă în determinarea teoretică si multiaspectuală a mijloacelor teoretico-practice a normelor de protocol și ceremonial în contextul comunicării diplomatice între state. De asemenea și specificarea practicii protocolare a statelor, care pot servi drept repere pentru Republica Moldova și modernizării aspectelor ce țin de protocolul și ceremonialul diplomatic. Printre obiectivele acestei lucrări se enumeră: efectuarea unei analize istoriografice a protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statului; determinarea principalelor abordări teoretice a protocolului și ceremonialului diplomatic; dezvăluirea esenței specificului protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor,prin exemple; cerecetarea particularităților protocolare și de ceremonial ale Republicii Moldova în comunicarea diplomatică; evaluarea caracteristicilor protocolului și ceremonialului diplomatic ale Marii Britanii în cadrul comunicării diplomatice; stabilirea realizărilor și perspectivelor comunicării diplomatice ale Repubicii Moldova și Marii Britanii în contextul protocolului și ceremonialului diplomatic.

Noutatea științifică: consă în realizarea unei cerecetări și analize ample asupra aspectelor de protocol și ceremonial în cadrul comunicării diplomatice a statelor, în special a Republicii Moldova și Marea Britanie. Din punct de vedere al noutății prezentate în această teză, rezultă că protocolul reprezintă ansamblul de reguli după care se conduce un anumit ceremonial și diverse formele de curtoazie folosite în raporturile dintre state, ceea ce conduce la înfăptuirea egalității în dreptul internațional a tuturor statelor indiferent de mărimea și puterea acestora. În sfera relațiilor internaționale, protocolul este ca un substituent al egalității între națiuni și a relațiilor pe care reprezentanții acestora le întrețin între ei, astfel este o legătură foarte strînsă între diplomat și rolul protocolului, acesta fiind un instrument al meseriei de diplomat.

Valoarea aplicativă a lucrării: Teza reprezintă un suport factologic pentru stundenți și cercetătorii din domeniul relațiilor internaționale.De asemenea lucrarea este originală prin faptul că aportul protocolului în istoria politică a lumii este imens, deoarece a contribuit esențial la reducerea stărilor de conflict între puteri, iar pe măsura lărgirii normelor de reglementare și a acceptării caracterului de generalitate acesta s-a transformat într-un element moderator chemat să evite fricțiunile și divergențele apărute între state.

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei: Protocolul diplomatic acoperă o gamă de activități legate de ceremonialul statelor, circulația șefilor de stat și de guvern vizitelor demnitarilor și altor oficiali. Prin intermediul protocolului se organizează conferințe internaționale și summituri, sunt atribuie onoruri naționale, se pregătesc tratate și acorduri internaționale de asemenea, gestionarea corpului diplomatic și consular.

Protocolul constiituie controlul perfect al practicilor diplomatice fiind o preocupare constantă a statelor. Protocolul, ceremonialul și comunicarea diplomatică, respectarea acestor practici permite însușirea dinamică și fundamentală a relațiilor internaționale, dobăndirea competențelor necesare pentru o colaborare de calitate la nivel global.

Regulile de coexistență umane sugerează un comportament adecvat, universal între oameni care, facilitează comunicarea și demonstrează respectul unul față de celălalt. Respectarea acestor standarde facilitează și are o importanță deosebită in cadrul comunicării la nivel internațional, deoarece fiecare stat este în sine individual, o istorie de dezvoltare aparte, un stil de viață socio-economic și tradiții culturale naționale.

Astăzi, comunicarea internațională nu mai este un prerogativ doar pentru diplomații profesioniști, deoarece la nivel global s-au mărit dialogurile, între întreprinderi, instituții de invățămînt, organizații internaționale, etc., ceea ce a dus la actualizarea aspectelor culturale, de comportament si comunicare internațională. Necesitatea utilizării normelor și reglementărilor internaționale contribuie la stabilirea mai stînsa a relațiilor dintre state, diplomați si societați.

În baza multiplelor surse cercetate am constatat, că această tema este actuală și importantă pentru practica diplomatică, deoarece vizează acțiunile și mișcările consolidate în relațiile dintre state, și in special prin înființarea misiunilor diplomatice. În baza normelor protocolului și ceremonialului diplomatic, acreditarea multiplelor misiuni diplomatice între state constituie prin sine o etapă de dezvoltare și de modernizare a întregii societăți. Mai pot menționa că practicarea normelor de protocol și ceremonial diplomatic la nivel internațional contribuie la apropierea dintre state, și astfel se pot reglementa conflictele prin mijloace pașnice, a redus stările de conflict între puteri iar pe măsura dezvoltării normelor de reglementare și de acceptăare a caracterului lui de generalitate acestea s-au transformat într-un element moderator chemat să evite să evite divergențele apărute între actorii internaționali, de aici putem constata ca aportul protocolului si ceremonialului atît in trecutul îndepărtat cît și în prezent și pe viitor este considerabil.

Republica Moldova fiind un stat independent care menține relații diplomatice la nivel internațional are propriile elemente protocolare care o definesc și contribuie la dezvoltarea acesteia, astfel pentru Republica Moldova cunoașterea protocolului, respectarea normelor de ceremonial și practicarea lor este semnificativă pentru toți specialiștii în domeniu dar și pentru funcționarii publici. Prin intermediul protocolului diplomatic se realizează cu un mai mare succes interesele naționale, fiind un atribut indispensabil și care reprezintă puterea unui stat, Republica Moldova promovează aceste reguli și le practică atît la nivel național cînd organizează sau este gazda unor evenimente de anvergură internațională dar și atunci cînd participă la conferințe internaționale sau alte evenimente la care face parte.

În calitate de actor pe arena internațională Republica Moldova este obligată să întrețină relații de colaborare cu diferite state, de asemenea în cadrul cooperării cu un stat cu o monarhie constituțională ca Marea Britanie este deosebit de important să respecte rigorile protocolare pentru a obține beneficiile unei astfel de conlucrări, în diferite domenii de activitate fie acestea de ordin economic, comercial, cultural, etc.

Gradul de investigatie a temei: Protocolul și ceremonialul diplomatic reprezintă un domeniu al relațiilor internaționale pe care se bazează practica și comunicarea diplomatică a statelor, de aceea mulți cercetători au studiat și au scris lucrări importante în definirea protocolului și ceremonialului diplomatic.

În Occident de problematica cercetării rolului protocolului diplomatic au fost preocupați J. Wood, J. Serres, L. Dussault, T. F. Sullivan.

Analiza cercetătorilor ruși asupra apectelor teoretice și rolului protocolului și ceremonialului diplomatic este una evidentă și aici îi putem menționa pe A. Buruncov, A. Cuzimin, P. Leadov, F. Molocicov, V. P. Egorov, acești autori evidențiază importanța deosebită pe care o reprezintă protocolul și ceremonialul diplomatic la nivel internațional și în special în comunicarea diplomatică a statelor.

Practica protocolară a fost studiată de asemenea și de către cercetători din România, astfel îi putem menționa pe T. Georgescu, V. Verdinaș, E. Manciur T. Purcărea. Acești cercetători fiind interesați de uzanța protocolului în cadrul relațiilor internaționale și de elementele care îl constituie, acestea demonstrînd importanța și trăsătura distinctă a practicii protocolare.

În Republica Moldova, de asemenea s-au efectuat studii ce țin de protocol și ceremonial diplomatic, etichetă, în mare parte aceste cercetări sunt recente și relevante în practica protocolară, aici îi putem menționa pe următorii cercetători: O. Tărîță, V. Hiznicenco, A. Burian.

Pe lîngă cercetătorii menționați anterior de problema studierii protocolului și ceremonialului diplomatic se ocupă specialiști din cadrul Universității de Stat și în special a Facultății Relații Internaționale Stiințe Politice și Administrative, printre cei mai notorii fiind: V.Teosa, G.Căldare, G.Vasilescu, E.Ciobu, V. Rotaru, A.Ejov și C.Ejova.

Problema de cerecetare a tezei constă în determinarea aspectelor protocolului și ceremonialului diplomatic care au stat la baza inițierii dialogului politic și nemijlocit a comunicării diplomatice dintre state. Cercetarea cuprinde de asemenea și studierea particularităților protocolului și ceremonialului diplomatic în Republica Moldova și Marea Britanie, precizînd realizările și perspectivele comunicării diplomatice dintre aceste două state.

Obiectul de cerecetare al acestei lucrări îl reprezintă caracteristicile și particularitățile protocolare și ceremonialul diplomatic în cadrul comunicării diplomatice a Republicii Moldova și din Marea Britanie.

Scopul si obiectivele tezei: Scopul constă în determinarea si elaborarea mijloacelor teoretico-practice a normelor de protocol și ceremonial în contextul comunicătii diplomatice între state. Obiectivele ce subscriu scopul enunțat sunt:

– efectuarea unei analize istoriografice a protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statului;

– de a determina principalele abordări teoretice a protocolului și ceremonialului diplomatic;

– de a dezvălui esența specificului protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor,prin exemple;

– a cereceta particularitățile protocolare și de ceremonial ale Republicii Moldova în comunicarea diplomatică;

– a determina caracteristicile protocolului și ceremonialului diplomatic ale Marii Britanii în cadrul comunicării diplomatice;

– a stabili realizările și perspectivele comunicării diplomatice ale Repubicii Moldova și Marii Britanii în contextul protocolului și ceremonialului diplomatic.

Suportul metodologic și teoretico-științific a lucrării și metodele de cercetare. Caracterul științific al lucrării presupune utilizarea unui sistem complex de metode teoretice și empirice cu caracter interdisciplinar, abordări care conferă studiului valoare și semnificație teoretică. În calitate de bază teoretico-metodologică au servit teoriile și abordările științifice expuse în lucrările savanților europeni și americani,care au trasat noi direcții de dezvoltare a protocolului și ceremonialului diplomatic la nivel internațional. Deci metodele în realizarea lucrării sunt:

Metoda analizei și sintezei a fost folosită pentru a înțelege conceptele de protocol și ceremonial diplomatic, de asemenea de a pătrunde în esența acestor concepte reeșind din folosirea lor în practica statelor și menținerea relațiilor de colaborare.

Metoda deducției a fost întrebuințată pentru a scoate în evidență particularitățile protocolului și ceremonialului diplomatic evidențiind faptul că acestea sunt respectate la nivel internațional și sunt importante pentru a întreține comunicarea diplomatică dintre state.

Metoda inducției o astfel de metodă a fost folosită pentru a analiza specificul protocolului și ceremonialului diplomatic în Rpebublica Moldova și Marea Britanie și importanța acestora în comunicarea diplomatică dintre aceste două state.

Metoda comparativă, această metodă a fost utilizată pentru a se stabili similitudinile și diferențele specificului protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a diferitor state.

Metoda istorică a determinat analiza evoluției practicii protocolare și a cremonialului diplomatic al Republicii Moldova și Marii Britanii cît și în alte state ale lumii,de asemenea și influența pe care a avut-o în întreținerea comunicării diplomatice la nivel internațional.

Metoda sistemică a avut ca scop stdierea protocolului și ceremonialului diplomatic ca un sistem coplex,format dintr-o totalitate de elemente și procese care au influențat la comunicarea diplomatică dintre state.

Metoda structuralist-funcționalistă a permis stabilirea interdependenței dintre perspectivele și posibilele realizări a comunicării diplomatice dintre Republica Moldova și Marea Britanie in contextul protocolului și ceremonialului diplomatic .

Totalitatea acestor metode reprezintă baza realizării acestei cercetări determinînd trăsăturile principale ale protocolului și ceremonialului diplomatic, a necesității respectării și rolului pe care îl îndeplinesc în comunicarea diplomatică a statelor.

Noutatea științifică și valoarea aplicativă a rezultatelor obținute, consă în realizarea unei cerecetări și analize ample asupra aspectelor de protocol și ceremonial diplomatic în cadrul comunicării diplomatice a statelor, în special a Republicii Moldova și Marea Britanie. Din punct de vedere al noutății prezentate în această teză, rezultă că protocolul reprezintă ansamblul de reguli după care se conduce un anumit ceremonial și diverse forme de curtoazie folosite în raporturile dintre state, ceea ce conduce la înfăptuirea egalității în dreptul internațional a tuturor statelor indiferent de mărimea și puterea acestora. În sfera relațiilor internaționale, protocolul este ca un substituent al egalității între națiuni și a relațiilor pe care reprezentanții acestora le întrețin între ei, astfel este o legătură foarte strînsă între diplomat și rolul protocolului, acesta fiind un instrument al meseriei de diplomat.

Sub un alt aspect, lucrarea este originală prin faptul că aportul protocolului în istoria politică a lumii este imens, deoarece a contribuit esențial la reducerea stărilor de conflict între puteri, iar pe măsura lărgirii normelor de reglementare și a acceptării caracterului de generalitate acesta s-a transformat într-un element moderator chemat să evite fricțiunile și divergențele apărute între state.

Structura și sumarul compartimentelor tezei: Lucrarea este structurată în felul următor: Introducere, care reprezintă o caracteristică generală a problemei cercetare și o inițiere în studiu; două capitole, în care sunt analizate particularitățile esențiale ce țin de domeniul protocolului și ceremonialului diplomatic și importanța acestora în comunicarea diplomatică a statelor.

În Introducere se redă analiza actualității temei investigate, scopul și sarcinile, suportul metodologic, gradul de investigație a temei, noutatea stiințifică a lucrării.

CAPITOLUL I. Întitulat Abordări teoretice a protocolului și ceremonialului în contextul comunicării diplomatice a statelor cuprinde: aspecte istoriografice ale protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor; dimensiunile teoretice ale protocolului, ceremonialului și comunicării diplomatice; specificul protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor.

CAPITOLUL II. denumit Rolul și importanța protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a Republicii Moldova și Marea Britanie cuprinde particularitățile protocolare și ceremonialului în comunicarea diplomatică a Republicii Moldova și Marea Britanie; realizările și perspectivele de realizare a comunicării diplomatice dintre Republica Moldova și Marea Britanie în contextul protocolului și ceremonialului diplomatic.

Încheierea tezei reprezintă o generalizare în baza constatărilor, observațiilor și concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigației.

CAPITOLUL I. Abordări teoretice a protocolului și ceremonialului în contextul comunicării diplomatice a statelor.

Aspecte istoriografice ale protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor.

Un compartiment esențial în cadrul fiecărei cercetari științifice în domeniul relațiilor internaționale este construită pe cercetarea izvoarelor din domeniu și respectiv a literaturii științifice, cu acesta se și ocupă cunoașterea istoriografică.

Protocolul și ceremonialul diplomatic constituie o parte integrală a domeniului relațiilor internaționale contribuind la o îmbunătățire și menținere a comunicării diplomatice.

Întrucît protocolul diplomatic este o parte componentă și indispensabilă a relațiilor internaționale de-a lungul anilor s-au efectuat numeroase studii și cercetări asupra acestui domeniu. Numeroși specialiști și cercetători notorii atît din țările occidentale cît și din Rusia, România și nu în ultimul rînd din Republica Moldova au fost preocupați de studierea mai aprofundată a normelor de protocol. La etapa actuală de asemenea se efectuează cercetări care au ca scop determinarea influenței și rolului protocolului diplomatic în menținerea unui dialog constant între state și alți actori internaționali. Luănd în considerație că normele de protocol merg nemijlocit în concordanță cu elementele ceremonialului diplomatic, care este la fel de important de respectat și întrebuințat în practica toturor statelor, la fel contribuind la menținerea comunicării diplomatice, a respectului reciproc dintre state.

Ceremonialul fiind o parte componentă a protocolului diplomatic, de asemenea a fost cercetat și au fost analizate totalitatea de elemente care îl constituie de către aceeași cerecetători, deoarece nu se poate ca într-un studiu sa fie cerectat protocolul fără să se includă și elementele ceremonialului diplomatic.

Printre cercetătorii ociidentali îi putem menționa pe: Jhon Wood, Serres Jean, Dussault Luis, R. G. Feltham. Acești autori prin efectuarea studiilor ample a specificului protocolului diplomatic, i-au evidențiat trăsăturile specifice și rolul impunător pe care îl are acesta în viața internațională.

În lucrarea lui Jhon Wood și Serres Jean ”Protocol și ceremonial diplomatic”, autorii au selectat și au cuprins o mulțime de materiale, pe baza experienței acumulate referitor la diplomația statelor, fiind nu numai o carte de cercetare dar și un ghid. De asemenea autorii prin acest studiu contribuie la soluționarea problemelor de codificare a protocolului și ceremonialului diplomatic, de fap creînd un ”cod de protocol și ceremonial” neoficial. În carte pot fi găsite aproape toate conceptele referitoare la protocol și ceremonial modern, exemple de scrisori diplomatice utilizate în țări diferite, materiale valoroase privind diverse documente diplomatice, în carte se găsesc note colective, note verbale, memorandumuri care au fost scoase din practica protocolară, dar chiar și ultimatumuri. În această lucrare se demonstrează și impactul pe care îl are asupra protocolului și ceremonialului diplomatic progresul tehnico- științific, la etapa actuală cînd reglementarea juridică devine o parte integrantă a progresului tehnico- științific și de cooperare internațională în toate domeniile, și nu în ultimul rînd asupra normelor de protocol și ceremonial diplomatic.

Jean Serres în lucrarea sa ” Manualul practic de protocol”, abordează problemele diplomatice printr-un concept mai exigent, mai pragmatic dar și mai modern. În acestă carte putem găsi elementele conceptuale ale protocolului și ceremonialului diplomatic, dar deoarece reprezintă și un ghid despre intrarea în cariera de diplomati aici sunt prezentate idei practice, problemele care se pot întîmpina cît și soluțiile pe care acesta le oferă. Putem constat că acestă carte reprezintă un început în ceea ce privește studierea și aprofundarea în conținutul integral al protocolului diplomatic, dar și un material științific elocvent în realizarea acestei cercetări care nemijlocit ține de aspectele protocolului și ceremonialului diplomatic în comunicarea diplomatică a statelor.

Un alt cercetător care a adus o contribuție semnificativă în studiul protocolului diplomatic a fost Louis Dussault în lucrarea sa ”Protocolul, instrument de comunicare”, unde autorul abordează protocolul prin prisma istorică, acesta specifică și desfășoară primele abordări ale protocolului, elementele acestuia și importanța pe care o aduce pentru a menține armonia atît între oameni și mediul în care evoluează dar și în mediul internațional. În acestă carte despre protocol, putem găsi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări cu privire la protocol: invitațiile, primirea și prezentarea oaspeților, prioritatea plasamentului la masă, corespondențele oficiale, onoruri, recepții, vestimentația, arborarea drapelelor, conferințe de presă, fotografii oficiale, etc. Cartea oferă soluții practice pentru organizatorii de evenimente a vieții publice, despre participanți și invitați. Protocolul este un limbaj simbolic, non- verbal, autorul îi descoperă principalele elemente. Desigur, după cum putem observa aici nu lipsesc și elementele de ceremonial, definiții și abordări, elementele definitorii și punerea în practică a acestora.

R. G. Feltham fiind autorul lucrării ” Introducere în dreptul și practica diplomației”, prin cadrul acestei cărți R. G. Feltham încercă să ofere o concisă și cuprinzătoare sursă de informație despre arta diplomației tuturor celor interesați de aceasta, însă pe lîngă importanța acordată diplomației, misiunilor diplomatice, imunităților și privilegiilor, autorul a acordat un capitol din lucrarea sa protocolului și ceremonialului diplomatic, menționînd diferite particularități, elemente definitorii astefel arătînd importanța pe care o au ceste două componente în practica internațională. În cartea dată putem studia despre ordinea precăderii diplomatice, ceea ce contituie o etapă importantă și ceea ce iecare diplomat trebuie să cunoască toate cazurile posibile de precădere diplomatică, corespondența și comunicațiile între misiunile diplomatice ceea ce contribuie la comunicarea dintre state și favorizează acest proces, este analizat și exemplificat de către R. G. Feltham.

Cercetătorii ruși de asemenea au îmbogățit studiul referitor la protocolulu și ceremonialul diplomatic prin intermediul lucrărilor lor, printre acesștia îi putem menționa pe unii dintre cei mai importanți care au făcut studii relevante ca: A. Cuzimin, P. Lyadov, F. Molocicov, V. P. Egorov, O. Sagaidac, acești specialiști în domeniul relațiilor internaționale scot în evidență conceptul de protocol diplomatic promovînd imagimea lui pe arena internațională aducînd o eficientizare cooperării și comunicării diplomatice.

A. Cuzimin în lurarea sa ”Protocol și eticheta în comunicarea diplomatică și de afaceri”, cercetaeză protocolul diplomatic prin prisma comunicării diplomatice și de afaceri ca fiind un itermediar între acestea astfel garantînd respectarea reciprocă a statelor. Normele de protocol sunt pe larg expuse în cartea lui A. Cuzimin, făcînd referință la toate particularitățile protocolului și ceremonialului, expicînd fiecare element în parte, prin asta a demostrat cît de importante sunt acestea în diplomație și practica diplomatică.

P. Lyadov stipulează că protocolul diplomatic este unul dintre cele mai importante componente ale securității profesionale, unul dintre instrumentele esențiale de organizare a politicii interne, externe și internaționale, este un concept care servește la implimentarea cu succes a misiunilor diplomatice, asigură o cooperare mai profundă la nivel comercial- economic și tehnico- științific. Lyadov, menționează că protocolul este necesar nu doar pentru diplomați, dar fiecare funcționar public implicat în cooperarea economică internațională și pentru fiecare om de afaceri care vrea să coopereze cu succes cu partenerii săi, aici autorul ne arată avantajele protocolului diplomatic în mai multe domenii de activitate în special cel ecomonic. Cu toate aceste autorul ne propune o serie de abordări conceptuale ale protocolului diplomatic și nemijlocit a ceremonialului diplomatic, evidențiind caracterul obligatoriu al acestora în viața internațională.

Un alt cerecetător rus care a studiat problematica protocolului diplomatic este F. Molocicov, prezentînd rezultatele studiului său în lucrarea ” Protocolul și practica diplomatică”, fiind prima lucrare fundamentală a autorului pe baza protocolului și practicii protocolare sovietice. În această carte se menționează despre crearea și menținerea relațiilor diplomatice între state, funcțiile și activitățile misiunilor diplomatice, normele de etichetă diplomatica, toate fiind bazate pe regulile de protocol diplomatic. Acest cercetător prin intermediul acestei ample descrieri a protocolului diplomatic și rolul acestuia care îl joacă în reglementarea relațiilor dintre state încă o dată a demonstrat necesitatea respectării lui.

V. P. Egorov în cadrul cercetării sale ” Protocol și eticheta diplomatică”, această carte este un stusiu format pe baza cercetărilor de ordin intern și esxtern referitoare la protocolul diplomatic. Egorov ca și Lyadov încercă sa explice necesitatea și rolul pe care îl îndeplinesc normele protocolare în diverse domenii de activitate, și nu munai funcționarilor și reprezentanților diplomatici trebuie să cunoască totalitatea acestor reguli dar și alte lucrătorilor care activeză în domniul public și interacționează cu persoane de diferit rang și calificare profesională. Caracterul universal în care sunt formulate regulile de protocol, dă posibilitatea de a le folosi nu numai în punerea în aplicare a contactelor internaționale dar, de asemenea, la evenimentele oficiale de diferit rang, pentru a îmbunătăți cultura generală.

O. Sagaidac în lucrarea sa ” Protocol și etichetă diplomatică”, a analizat protocolul și ceremonialul diplomatic, specificul acestora începînd de la abordările conceptuale, părțile integrante ale acestora definire, întrebuințarea lor în diplomație.

Dintre cercetătorii autohtoni au relaizat studii relevante în domeniul protocolului și ceremonialului diplomatic, astfel O. Tărîță, V. Hiznicenco, A. Burian. V.Teosa, G.Căldare, G.Vasilescu, E.Ciobu, V. Rotaru, A.Ejov și C.Ejova.

Articolul ”Norme de protocol și soluționarea problemelor privind precăderile politice în secolele XVII-XX” precum și lucrarea ”Tratat de protocol și comportament civilizat” de Tărîță Orest are un aport deosebit în analiza protocolului diplomatic, precum și reglementarea relațiilor internaționale. Această cercetare include problema divergenței în secolele XVII-XVIII și soluția finală în ultimul secol al mileniului. O atenție deosebită este atrasă cercetărilor în epoca modernă, foarte acută la acea perioadă, care părea să afecteze relațiile și echilibrul existent între state. Analiza științifică în acest studiu este axată nemijlocit asupra problemelor privind prioritățile politice și soluționarea lor, vizând în special protocolul și ceremonialul diplomatic ca un modus vivendi în relațiile dintre state care demarează cu Tratatul de la Westphalia(1648), continuă cu congresele de la Carlowitz(1699) și Uretcht(1713) și finalizează cu Congresul de la Viena din 1815, în cadrul căruia se determină rangul agenților diplomatici, trimiterea pe bază de reciprocitatea a ambasadorilor și a reprezentanților diplomatici.

V. Hiznicenco, autorul articolului „Apariția și evoluția instituției protocolului diplomatic”, analizaează importanța protocolului încă de la apariția acestuia, astfel relevînd aprotul și necesitatea întrebuințării acestor norme.

În articolul ”Cerințele de bază ale protocolului și ceremonialului diplomatic” de A. Burian sunt prezentate ansamblul sau totalitatea cerințelor ce trebuie respectate și care vizează relațiile dintre subiecții dreptului internațional. Din acest punct de vedere putem menționa următoarele teme și întrebări care sunt scoase în evidență de către autor: procedura de acreditare a șefului de misiune diplomatică(numirea și admiterea șefului misiunii diplomatice, sosirea la post, vizite protocolare ale șefului de misiune la sosirea la post, ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare, vizitele de curtoazie, obligațiile protocolare ale soțiilor șefilor de misiune, absența șefului de misiune, plecarea definitivă a șefului de misiune din statul acreditar, prezentarea scrisorilor de cabinet de către însărcinații cu afaceri titulari la ministerul afacerilor externe); curtoazia internațională (ceremonii la nivel de stat, doliu oficial, recepțiile, cărțile de vizită); ținuta vestimentară și reguli de comportament și nu în ultimul rînd, corespondența diplomatică.

Serviciul diplomatic: teorie și practică. Suport de curs, este o cercetare făcută de către specialișii din cadrul Facultății Relații Internaționale Științe Politice și Administrative, fiind o ediție recomandată pentru studierea bazelor relațiilor internaționale, bazele teoretico-conceptuale, instituțional-funcționale ale serviciului diplomatic, unde se includ materiale din istoria dezvoltării serviciului diplomatic al Moldovei, particularitățile activității diplomatice și protocolare. Particularitățile și rolul serviciului diplomatic în sistemul puterii statale a Republicii Moldova, structura și funcțiile Departamentului protocolului diplomatic de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

În concluzie la acest paragraf pot menționa că, studierea istoriei protocolului este importantă pentru înțelegerea evoluției modului în care au fost reglementate raporturile interne și internaționale dintre state pe parcursul timpului, în vederea dezvoltării relațiilor, evitând conflictele și asigurând un dialog continuu. Evoluția socială și istorică a dus la o permanentă îmbunătățire și adaptare a regulilor de protocol, în vederea atingerii obiectivului său principal, acesta fiind asigurarea unor relații armonioase. De aceea mulți cercetători din diferite regiuni, țări au fost interesați de acest compartiment al relațiilor internaționale, studiul acestora au dus la scrierea multiplelor lucrări care au auvut și au ca scop delimitarea elementelor de protocol și ceremonial diplomatic a fiecărui stat aparte.

Protocolul și ceremonialul diplomatic sunt o parte din istoria, cultura și tradițiile specifice statelor, prin intermediul cărora iși promovează interesul național și politica externă.

1.2 Dimensiuni teoretice ale protocolului,ceremonialului și comunicării diplomatice.

Unul din principalele instrumente ale diplomației moderne, fiind ca mijloc de comunicare oficială între state și a altor subiecte de drept internațional, care de asemenea contribuie la realizarea obiectivelor de politică externă prin mijloace pașnice poartă denumirea de protocol diplomatic. Este important să se acorde o atenție deosebită definirii conceptului de protocol, ceremonial și comunicare diplomatică, trebuie să se doesebească formele acestora, subiecții și obiectele protocolului diplomatic și a impactului asupra eficienței relațiilor internaționale.

Potrivit etimologiei termenului de protocol atestă că originea sa provine de la cuvîntul grecesc protokollon: protos-primul, kolla- lipici. În cadrul evoluției sale conceptul de protocol a fost utilizat cu mai multe semnificații, fiind prima parte a unui document redactat în termeni solemni, sau totalitatea normelor de documentare și arhivare, după care acest termen a fost și este utilizat în cadrul serviciului și practicii diplomatice.

În studiile de specialitate și în literatura occidentală și rusă conceptul de protocol este definit de către Jean Serres ca fiind niște reguli de codificare, care domină cereminialul, scopul final al acestuia constă acordarea fiecărui participant prerogativele, privilegiile și imunitățile la care el are dreptul. În lucrarea a doi autori cunoscuți Jhon Wood și Jean Serre ”Protocolul și ceremonialul diplomatic”, se dă umătoarea definiție ”Protocolul diplomatic constituie un set de reguli de conduită a Guvernelor și reprezentanților acestora cu privire la ocazii oficiale și neoficiale”. Cercetătorul rus F.Molocikov, în lucrarea sa ”Protocolul diplomatic și practica diplomatică”, menționează că ” Protocolul diplomatic constituie o formă a acțiunii politice externe care este preluată de către stat, prin intermediul reprezentanței și reprezentanților acestuia”, prin acestă definiție autorul evidențiază că prin intermediul protocolului diplomatic se realizează cu mai mare succes politica externă a statelor, deoarece respectarea acestor norme și reguli constituie realizarea interesului național și astfel satele își demostrează aprecierea reciprocă a treadițiilor, obiceiurilor și realizării politicii externe.

Profesorul rus P.Lyadov, menționează că „protocolul nu reprezintă doar un set de reguli internaționale de curtoazie și norme de ceremonial dezvoltate de-a lungul secolelor, dar constituie, de asemenea, un important instrument politic de menținere a relațiilor dintre state, deoarece, protocolul diplomatic constituie baza funcționării relațiilor interstatale. Prin intermediul respectării normelor de protocol diplomatic se asigură eficiența înaltă cînd are loc stabilirea contactelor în cadrul cooperării economico-internaționale”. La etapa actuală nucleul interacționării între state îl constituie dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, și în acest sens P.Lyabov a evidențiat corect necestiatea întrebuințării normelor de protocol care stabilesc legătura în stabilirea acestui tip de relații.

Potrivit unei abordări mai ample putem afirma că protocolul diplomatic este un set de reguli, tradiții și convenții respectate de către Guverne, departamentele pentru afaceri externe, misiunile diplomatice, și alți ofociali în procesul de comunicare internațională. Normele de protocol se bazeză pe așa- numitul principiu al curtuaziei, care se referă la respectarea tuturor elementelor care constituie și reprezintă statul.

Protocolul îl putem clasifica ca fiind o categorie istorică și nu invenția unui singur stat, este rezultatul de secole întregi ,de dialog între țări și popoare, de acumularea, selecția și repetarea îndenlungată a regulilor de conduită care contribiue la menținerea comunicării diplomatice între acestea.

Conform dicționarului diplomatic, protocolul diplomatic este definit ca fiind un set de reguli comune, tradiții, norme, respectate de către Guverne, departamentele pentru afaceri externe, misiuni diplomatice, oficiali care participă la comunicarea internațională. În conformitate cu aceste norme, se vor numi, revizui și acredita și rechema reprezentanți diplomatici, prin intermediul acestor norme se vor efectua toate aceste numiri, de asemenea se va determina rangul diplomatic și se va planifica ceremonialul cu privire la unul sau alt eveniment, acestea pot fi conferințe și negocieri internaționale, se efectuează o corespondență oficială, vizite, recepții, etc.

Din totalitatea definițiilor și abordărilor complementare revizuite din literatura occidentală și rusă putem clasifica protocolul diplomatic ca fiind o parte indispensabilă și componentă în relațiile internaționale care se constituie dintr-un set de reguli standart de comportament, tradiții și norme respectate de către state, departamente însărcinate cu afaceri externe, misiuni diplomatice și de către diferiți oficiali care participă la evenimente atît oficiale și neoficiale care au ca scop reglementarea activităților cu diferit caracter și menținerea comunicării diplomatice. Originea conceptelor și regulilor de protocol diplomatic se bazează pe tradițiile naționale ale statelor, ritualurile populare din diferite epoci. Păstrarea patrimoniului cultural este strîns legată de procedura actuală a relațiilor externe și îmbogățește semnificativ practica protocolară.

Desigur, dezvoltarea modelului de protocol național constituie una dintre cele mai importante modalități de formare a imaginii statului, de identitate și recunoaștere a sa în comunitatea mondială.

După, diplomatul român E.Manciur care consideră că protocolul este cel ce stabilește ansamblul regulilor, al normelor în materie de ceremonie, pentru manifestările oficiale, indicând, totodată, uzanțele ce trebuie respectate în relațiile interpersonale și în viața socială. Prin acestă abordare autorul specifică încă o dată că protocolul diplomatic este acea parte componentă a tuturor activităților internaționale care are ca scop facilitarea comunicării diplomatice.

O parte indispensabilă și componentă a protocolului diplomatic îi revine ceremonialului diplomatic. Termenul de ceremonial provine de la latinescul ”caeremonialis”, în limba română sensul acestuia reprezentînd respect, cult ritualic, constituind totalitatea formalităților care sunt acumulate prin tradiții, uzanțe și obiceiuri care au scopul de a însoți orice act public solemnfiind de natură politică, religioasă, culturală.

Prin ceremonial se înțelege un act oficial solemn, care presupune petrecerea căruia presupune stabilirea de reguli stricte și clare pentru toți participanții și nu se permite abaterea de la aceste reguli. Astfel, ceremonialul diplomatic reprezintă o structură complexă și stabilă a protocolului diplomatic. Printre ceremoniile diplomatice pot fi numite: prezentarea prerogativelor ambasadorilor, reuniuni solemne și de stat, ridicarea drapelului național.

Ceremoniile sunt realizate în conformitate cu cerințele prescrise de normele protocolare, sensul acestora este de a crea condiții de solemnitate și de a exclude erorile legate de încălcarea normelor culturale și etice naționale.

În dicționarele Oxford și Webster de limbă engleză, Larousse de limbă franceză și Sopena de limbă spaniolă, ceremonialul este definit ca un sistem de reguli și proceduri pentru ceremonii sau ocazii formale; un set de reguli formale și ceremonii stiplulate de lege, protocol sau obicei pentru respectarea lor în alaiurile religioase, afacerile sociale sau ceremoniile de la curte; o totalitate de reguli care guvernează ceremoniile solemne, civile, militare și religioase, reguli de curtoazie care se folosesc în relațiile dintre state; o serie de formalități prin care se realizează un act public.

Ceremonialul diplomatic reprezintă totalitatea regulilor protocolare și de curtoazie referitoare la onorurile și distincțiile ce se acordă, în raport de rangul lor, diplomaților în funcțiune. Ceremonialul diplomatic cuprinde reguli cu privire la:

ordinea diplomaților la întâmpinarea lor la sosirea în țară sau la plecare; locurile de onoare cu prilejul recepțiilor și audiențelor solemne sau particulare; distincțiile acordate unui diplomat străin în anumite ocazii; vizite de etichetă etc.

De asemenea, ceremonialul diplomatic este stabilit de fiecare stat în parte în concordanță cu particularitățile culturale și în dependență de respectarea diferitor tradiții și ritualuri pe care le urmărește un sat sau altul, însă toate aceste diferențe sunt strict bazate conform uzanțelor internaționale.

După cele menționate anterior, și în special referitor la legătura dintre ceremonial și protocol diplomatic, pot afirma că acesta este una foarte complexă, deoarece protocolul diplomatic nu poate fi realizat și nu poate căpăta un aspect integral fără acea particularitate a ceremonialului diplomatic care constituie nucleul întregii activități și practici protocolare.

Termenul „ceremonie” a desemnat mai întâi ritualurile unui cult religios și în mare parte acest sens încă s-a păstrat. El s-a extins totuși și în cadrul domeniul activităților publice, care necesită în mod obligatoriu o ceremonie oarecare la toate activitățile. În amândouă cazurile, ceremonia apelează la un simbolism evocator de idealuri împartășite de toți participanții, iar cu cât acest formalism este mai vechi, cu atât este mai respectat. Bineînțeles că noțiunile de protocol nu sunt străine acestui fenomen. 

Defilarea militară, de ziua națională, prevede o estradă pentru membrii guvernului, pentru autorități și corpul diplomatic, fiecare fiind plasat după rangul său: aici e vorba de protocol. Defilarea succesivă a diferitelor corpuri de armată, avansând în pas cadențat, într-un ritm uniform, înclinarea drapelelor și salutul, cu capul întors către șeful statului și invitațiisăi, fac parte din ceremonial. La inaugurarea unui nou edificiu, conform protocolului, invitatul de onoare va fi cel care va tăia panglica- acest gest făcînd parte din cadrul ceremonialului diplomatic.

În cazul monarhiei, caracterul de unicat al persoanei suveranului și perenitatea credinței în puterea sa de origine divina, genereaza un ceremonial înrudit cu cel religios. Chiar și o monarhie constituțională recurge la acest ceremonial, respectul datorat majestății regale fiind manifestarea sa cea mai reprezentativă. Într-o democrație, în care forma de guvernare este republica, e greu să inventezi o simbolistică specifică. Republica elaborează cucircumspecție un formalism în acord cu principiile care o susțin.

Ceremonialul diplomatic poate fi clasificat ca fiind un compartiment aparte al relațiilor internaționale, care datorită tehnicilor sale creează și determină forme, coodrdonează întreaga activitate a ceremoniilor și a participanților, în care scopul final este de a-i impresiona pe cei prezenți și de a le prognostica următoarele acțiuni.

Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub forma de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise etc. Între două persoane, numite interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor.

Conform dicționarului explicativ al limbii române, comunicarea este acțiunea de comunica și rezultatul ei, este procesul de înștiința, informa, a raporta sau cu sens de știre. Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relațiilor interpersonale și de integrare socială. Prin intermediul comunicării se creează relații la nivel mondial care ajută la diminuarea problemelor, la stabilirea relațiilor diplomatice, colaborarea care are loc între actorii internaționali de asemenea se înfăptuește prin intermediul comunicării.

Comunicarea diplomatică reprezintă procesul prin care statele întemeiază relații de prietenie și cooperare pe un timp îndenlungat, bazate pe încredere și reciprocitate. Diplomația în sine a fost încă de la început un proces constant de comunicare instituțională. Transmiterea mesajelor care au un înțeles precis sau fiind sugerat, verbale sau non- verbale, ocuparea unor poziții publice, semnarea diferitor documente internaționale, precum tratatele, susținerea unor discursuri, acestea fiind cele mai frecvente metode de exprimare a ideilor de către liderii politici, reprezintă acțiuni de comunicare diplomatică.

La etapa actuală pentru o carieră diplomatică de succes se pune nemijlocit accentul pe abilitățile lingvistice, de comunicare, astfel reprezentanții misiunilor diplomatice trebuie să manifeste aceste calități în scopuri diplomatice și de menținere a relațiilor dintre state.

Comunicarea diplomatică include în sine orice formă fie aceasta verbală, non-verbală sau scrisă. Corespondența și conumicațiile între misiunile diplomatice și Guvernul țării gazdă, între șefii de state, guverne sau la nivel de ministere, de asemenea întevederile personale, toate aceste alcătuiesc corespondența diplomatică.

Întrevederile personale care se efectuează între șefii de misiune , care de obicei sunt programate prin teșefon, aceste sunt întrevederi la nivel înalt limităndu-se la chestiuni de importanță specială, iar cele de o semnificație mai mică sunt mai bine discutate de către șeful misiunii sau de către un membru al personalului diplomatic și un membru al personalului ministerului.

Corespondența scrisă, fiind o metodă uzuală de corespondență între misiunea diplomatică și Ministerul Afacerilor Externe și care se face prin intermediul notei oficiale. Nota este redactată într-o limbă de circulație internațională pe un formular oficial care are drept antet stema națională și adresa, și conținutul acesteia este structurat conform standardelor internaționale.

Ca concluzie a acestui paragraf am constatat că, în cadrul protocolului este vorba de reguli, relativ stricte, care permit și adesea promovează prin ele însele înțelegeri de o importanță majoră pentru viața popoarelor, pentru istoria viitoare. Se poate afirma fără rezerve că, prin intermediul protocolului, se pot atrage simpatii față de țara pe care o slujim, se pot câștiga prieteni și poate contribui la rezolvarea problemelor internaționale în interesul general și al fiecărei țării. Ceremonialul diplomatic reprezintă totalitatea regulilor protocolare, care datorită tehnicilor sale creează și determină forme, coodrdonează întreaga activitate a ceremoniilor și a participanților, în care scopul final este de a-i impresiona pe cei prezenți și de a le prognostica următoarele acțiuni.

Protocolul și ceremonialul au o legătură destul de stînsă cu comunicarea diplomatică, acestea creează condiții favorabile pentru a se petrece comunicarea și pentru a se creea o legătură de colaborare între actorii politici internaționali.

1.3 Specificul protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a statelor.

Uzanțe de ceremonial și protocol diplomatic practicate în România.

România este un stat în care normele de protocol și ceremonial diplomatic sunt respectate cu strictețe fără abateri de la normele recunoscute la nivel internațional. Atunci cînd în România trebuie să se prezinte o nouă misiune diplomatică aceasta  este rugată să comunice Ministerului Afacerilor Externe, în timp util, data sosirii, mijlocul de transport și punctul de intrare în România a noului Șef de misiune, pentru ca acesta să fie întampinat conform uzanțelor diplomatice. La sosirea la post, șefii de misiune sunt salutați în capitală, la gară sau aeroport, în numele Ministrului Afacerilor Externe, de directorul Protocolului sau de adjunctul acestuia.

Vizitele protocolare ale șefilor de misiune la sosirea la post, de asemenea se organizează conform regulilor protocolului diplomatic, fără abateri, astfel după sosirea sa la București, șeful de misiune face o vizită Directorului Protocolului Ministerului Afacerilor Externe, care îl informeaza asupra uzanțelor locale privind ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare și asupra regulilor de protocol care trebuie respectate de Șefii misiunilor diplomatice în România.

Cu ocazia unei asemenea vizite, Șeful de misiune solicită o audiență, în legatură cu prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, la Ministrul Afacerilor Externe sau în lipsa acestuia, la un Secretar de Stat, după care, Directorul Protocolului informează pe Șeful de misiune despre ziua și ora cand va fi primit de Ministrul Afacerilor Externe sau de Secretarul de Stat în vederea depunerii copiilor scrisorilor de acreditare. După ce Ministrul Afacerilor Externe sau Secretarul de Stat are o convorbire cu Șeful de misiune și sunt înmînate copiile scrisorilor de acreditare respectiv și cele de rechemare a predecesorului său, în cazul cînd acesta nu le-a depus la plecare. La finalizarea acestei convorbiri oficiale Șeful de misiune este informat de către Directorul de Protocol data și ora fixate pentru audiența la Președintele României în vederea prezentării scrisorilor de acreditare.

Ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare se efectuează în ziua preconizată anterior pentru depunerea scrisorilor de acreditare, directorul Directiei Protocol din cadrul Ministerul Afacerilor Externe sau adjunctul acestuia conduce pe Ambasador de la reședinta sau ambasada la ”Palatul Cotroceni” . Deplasarea ambasadorului la ”Palatul Cotroceni” se  face cu un autoturism pus la dispoziție de Protocolul Președinției, iar colaboratorii care îl însoțesc (1-3) se deplaseaza cu mașini ale ambasadei.

Ambasadorul la intrarea in curtea ”Palatului Cotroceni” ,este salutat de Șeful Protocolului Președinției, după care îl invită să treacă în revistă Garda Militară de Onoare. Această ceremonie desfășurăndu-se în acordurile Marșului de întampinare.

 Ambasadorul, însoțit de directorul Direcției Protocol din Ministerul Afacerilor Externe, după care urmează colaboratorii ambasadorului, intră în ”Sala Unirii” și se opresc la 4-5 pași în fața Președintelui României. De competența Directorului Protocolului din cadrul Ministerul Afacerilor Externe este și adresarea către Președintele României, prin care îi anunță rangul și numele Ambasadorului prezent.

Ambasadorul îi răspunde de asemenea cu un salut către Președintele României conform protocolului, după care urmează procedura de înmînare a scrisorilor de acreditare si respectiv rechemare dacă acestea nu au fost prezentare la plecarea predecesorului Ambasador.

După primirea scrisorilor, Președintele prezintă Ambasadorului persoanele oficiale române care asistă la ceremonie, iar la rîndul său, Ambasadorul prezintă Președintelui pe colaboratorii săi. Președintele îl invită pe Ambasador pentru o fotografie oficială langă steagul României.

O cupă de șampanie sau un cocktail restîns are loc după ce Ambasadorul finisează convorbirea cu Președintele României și Directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe sau adjunctul acestuia îl conduce pe Ambasador pînă la reședința sau cancelaria acestuia.

Un rol important i se acordă și ținutei la ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare fiind constituită dintr-un costum de culoare închisa, uniforma diplomatică sau costum national.

Ordinea de precădere a șefilor de misiune este determinată, pentru ambasadori, de ziua și ora prezentării scrisorilor de acreditare Președintelui României, iar pentru însărcinații cu afaceri a.i. de data notificării la MAE a asumării conducerii misiunii diplomatice.

Ziua și ora prezentării scrisorilor de acreditare de către ambasadori sunt stabilite în funcție de ziua și ora prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la Ministrul Afacerilor Externe sau secretarul de stat.

Ziua și ora prezentării copiilor scrisorilor de acreditare se stabilesc în funcție de ziua și ora sosirii la București.

Dacă în aceeași zi și la aceeași oră sosesc doi sau mai mulți ambasadori – în același avion sau navă maritimă – ordinea depunerii copiilor scrisorilor de acreditare va fi stabilită pe criterii alfabetice (denumirea țării) sau prin tragere la sorți. În cazul plecării definitive din România a Șefilor de misiune, scrisorile de rechemare pot fi depuse la Președintele României fie personal de către Șefii de misiune, fie de succesorii acestora, odata cu depunerea scrisorilor lor de acreditare.

Scrisorile de rechemare ale însarcinaților cu afaceri titulari se depun ministrului afacerilor externe, fie de ei personal, fie de succesori, odata cu scrisorile lor de cabinet. Șefii de misiune care părăsesc definitiv România sunt salutați la plecare, la gară sau la aeroport, de directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe sau de adjunctul acestuia.

Plecarea definitivă a Șefului de misiune se notifică de către respectiva misiune prin Nota Verbală în care se menționează data plecării definitive, dorința efectuării unor vizite de rămas bun (la Președintele țării, Primul-ministru si Ministrul Afacerilor Externe) de a căror perfectare se ocupă Ministerul Afacerilor Externe – Directia Protocol.

La plecarea definitiva a unui Ambasador sau Șef de misiune, un membru al conducerii Ministerului Afacerilor Externe (Ministrul de Externe sau un Secretar de Stat) oferă un dejun sau dineu în onoarea respectivului Șef de misiune.

Prezentarea scrisorilor de cabinet de către însărcinații cu afaceri titulari la Ministrul Afacerilor Externe se face în ziua și la ora fixată pentru depunerea scrisorii de cabinet, însărcinatul cu afaceri titular se prezintă la Ministerul Afacerilor Externe unde este primit de Directorul Protocolului căruia îi înmânează, într-o scurtă întrevedere, copia scrisorii de cabinet. Imediat după această întrevedere, directorul Protocolului îl conduce la cabinetul ministrului sau Secretarului de Stat.

Însărcinatul cu afaceri titular înmânează Ministrului Afacerilor Externe sau Secretarului de Stat scrisoarea de cabinet pentru numirea sa și pe aceea de rechemare a predecesorului său, în cazul că acesta nu a depus-o înainte de plecare. Cu aceasta ocazie are loc o scurtă convorbire.

De asemenea ținuta, fiind un element care trebuie respectat și de care se ține cont la orice tip de întîlnire, recepție sau alt eveniment la care fac diferite persoane cu rang diplomatic, de aceea și în cazul audienței la Ministrul Afacerilor Externe

sau Secretarul de Stat a însărcinatului cu afaceri titular, pentru depunerea scrisorilor de cabinet, este costum de culoare închisă.

Prezentarea colaboratorilor Șefului de misiune, la fel face parte din cadrul normelor de protocol și ceremonial diplomatic, aici Șeful de misiune prezintă pe primul său colaborator, sosit la post, printr-o vizită pe care o face directorului Protocolului și directorului de relații din Ministerul Afacerilor Externe.

Ceilalți membrii ai misiunii, cu grad diplomatic, sunt prezentați, la sosirea la post, directorului adjunct al Protocolului din MAE sau altor colaboratori ai aceste Direcții

Atașații militari și atașații comerciali fac vizite de prezentare la Ministerul Apărării Naționale și, respectiv, la Ministerul Industriei și Comerțului, conform uzanțelor respectate în aceste ministere.

Decan al Corpului Diplomatic este șeful de minsiune cu grad de ambasador extraordinar și plenipotențiar, cu cea mai mare vechime la pot. În România, decan al Corpului Diplomatic este, din oficiu, reprezentnatul Vaticanului – respectiv Nunțiul Apostolic.

Intrarea și ieșirea din funcție a decanului Corpului Diplomatic se face în mod automat, fără nici o ceremonie. În absența acestuia, decan a.i. al Corpului Diplomatic devine ambasadorul aflat imediat după Nunțiul Apostolic, în ordinea de precădere. Notificarea acestei situații la Ministerul Afacerilor Externe – Direcția Protocol – intră în practică diplomatică.

Uzanțe de protocol și ceremonial în Regatul Unit al Spaniei.

Spania este prima țară care a legiferat protocolul, prin adoptarea Regulamentului General de Precăderi care este o reflectare a organizării constituționale a statului spaniol format din autonomii, stabilind, în acest sens, o nouă concepție politică a protocolului și ceremonialului, materializată în practică prin Direcția Protocolului de Stat- centru coordonator al multiplelor servicii din țară. Elita politică spaniolă a reușit să creeze servicii durabile de protocol nu numai la nivelul administrațiilor publice centrale, ci și la nivelul autonomiilor și structurilor administrativ- publice locale, astfel Spania se situează în rîndul țărilor înalt civilizate și o transformă în promotoarea unui protocol de excepție.

În Regatul Spaniei cea mai festivă din cadrul unei vizite oficiale se consideră ceremonia întrevederii oficiale în Palatul Regal ”Prado”. Înaltul oaspete este întîmpinat la aeroport de un membru al guvernului, de obicei acesta este Ministrul Afacerilor Externe. La locul de aterizare a elicopterului așteaptă un automobil al Palatului Regal care transportă oaspeții spre locul de întrevedere cu monarhii. La sosire, regele și regina, însoțiți de Șeful Statului Major al Forțelor Armate spaniole și șeful Gărzii de Onoare îi salută pe distinșii oaspeți.

Uzmează prezentarea, apoi regele împreună cu șeful Gărzii de Onoare se urcă împreună cu înaltul oaspete pe podium și primesc raportul Gărzii de onoare. După aceasta, ambii Șefi de Stat coboară de pe podium și trec în revistă Garda de Onoare în compania Șefului Statului Major și Șefului Gărzii. În timpul trecerii în revistă a trupelor oaspetele străin este însoțit de către propriul șef de securitate sau adjunctul lui.

După trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, urmează ceremonia de prezentare a oficialităților spaniole și celor străine. De regulă, din componența delegației oficiale spaniole fac parte: Președintele Guvernului, Președintele Congresului Deputaților, Președintele Senatului, Ministrul Afacerilor Externe, Primarul de Madrid, Secretarul de stat în probleme de cooperare internațională și relații cu America Latină, Secretarul de stat pentru relații ce Comunitatea Europeană, Șeful Statului Major al Forțelor Armate, Reprezentantul Guvernului Autonom al Mdridului, Directorul General al Teritoriului. După terminarea prezentărilor, cei doi șefi de stat rămîn împreună cu sțiile și ocupă loc în tribună și asistă la defilarea Gărzii de Onoare. Apoi regele și regina îi însoțesc pe înalții oaspeți pînă în apartamentele de lux puse la dispoziția lor pînă la o nouă întrevedere.

În ceea ce privește prezentarea cererii de agrement a șefului misiunii diplomatice, practica protocolară spaniolă este în conformitate cu tradiția internațională. Șeful misiunii personal trebuie să prezinte Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării cererea de agrement pentru a fi acordată Guvenului Spaniei. Această ceremonie se respectă cu strictețe pentru a se conforma cu practica tradițională diplomatică, procedura dată fiind de o importanță și confidențialitate sporită, deoarece implică înlocuirea persoanelor cu cel mai mare rang diplomatic de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, care are misiunea de reprezentare a statului acreditar în cel acreditant. Pe lîngă cererea de agrement autoritățile spaniole ca și cele italiene solicită să fie atașat un curriculum vitae al noului Ambasador.

Odată ce agrementul a fost acordat, aceasta se comunică șefului de misiune a statului trimițător în Madrid, după care la cererea acestuia va fi convocată o convorbire în acest scop. Alternativ, comunicarea oficială este efectuată de către ambasadorul Spaniei în țara de origine, în cazul cînd cererea a fost depusă prin intermediul acestui canal.

Sosirea în Madrid a noului șef de misiune, se face printr-o Notă Verbală adresată Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării, unde este indicată ziua și ora sosirii, cu ce mijloc de transport și cîte persoane îl vor însoți. În aceeași Notă Verbală se vor atașa și copiile scrisorilor de acreditare. În dependență prin ce mijloc de transport Șeful Misiunii ajunge în Spania, acesta este întîmpinat oficial de către un înalt oficial al Serviciului de Protocol al Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării și de Însărcinatul cu Afaceri ad interim, care trebuie să-l însoțească pe noul Ambasador în VIP salonul aeroportului sau gării feroviare.

În cazul în care noul Șef al misiunii este un Însărcinat cu Afaceri acreditat mai înainte în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării, acesta din urmă trebuie să fie informat, Conform articolului 14c din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice.

Uzanțe de protocol și ceremonial în Italia.

De un protocol bine structurat se bucură și Republica Italiană care, împarte autoritățile publice în patru categorii, ierarhia de vîrf fiind constituită din Președinții celor două Camere ale legislativului italian, Prim- ministrul, Președintele Curții Constituționale, urmați de alte autorități de rang mai mic. Șefii misiunilor diplomatice își ocupă locul în sistemul protocolar italian după episcopi și arhiepiscopi, ceea ce ceează o considerabilă diferență, în comparație cu ordinea protocolară din alte state, care prevede plasarea ambasadorilor străini la ceremoniile publice imediat după membrii Guvernului.

E de scos în relief faptul că Regulamentul protocolar italian acordă prioritate membrilor Guvernului în raport cu deputații și seniorii.

Cel mai înalt nivel de primire în cadrul vizitei de stat se acordă șefului de stat străin care sosește în țară la inițiativa Președintelui Republicii. O asemenea vizită se realizează cu toate onorurile ceremoniale în corespundere cu practica de protocol italiană. Primirea oaspetelui are loc pe aeroportul militar ” Ciapino” , constituind o ceremonie de o mare fastuozitate.

Șeful se stat străin este întîmpinat de un reprezentant al Guvernului italian și de Șeful Protocolului de Stat, ambasadorul țării oaspete în Italia și ambasadorul Italiei în țara oaspetelui. În limuzina oficială împreună cu înaltul oaspete urcă oficialul italian, care îl însoțește pe acesta pînă la reședință. La sosirea înaltului oaspete Garda de Onoare prezintă onorurile, se interpretează imnurile de stat și se efectuează marșul festiv al Gărzii.

Înaltul oaspete este cazat la Palatul ”Quirinal” pe turnul căruia, alături de drapelul italian, se arborează drapelul țării sale.

Ceremonia oficială se desfășoară în Palatul ”Quirinal”. În curtea interioară a Palatului șeful de stat străin este înpîmpinat de Președintele italian. După interpretarea imnurilor de stat ale celor două țări, șefii de stat trec în revistă Garda de Onoare. Urmează prezentarea membrilor delegațiilor oficiale ale ambelor țări, întrevederile cu Președintele Italiei. În cazuri aparte la ceremonia de bun sosit a șefului de stat străin i-au parte președinții Senatului și Camerei Deputaților. De regulă, în ziua sosirii înaltului oaspete Președintele Republicii Italiene oferă în onoarea șefului de stat străin un dineu oficial la care se face un schimb de toasturi.

Printre activitățile care țin nemijlocit de vizita de stat se înscrie ceremonia depunerii unei coroane de flori la Altarul Patriei din Piața Veneției. La sosirea înaltului oaspete Garda de Onoare prezintă onorurile de stat ale ambelor țări.

Durata vizitelor de înalt nivel în Italia nu depășește cinci zile, dintre care trei zile se oferă realizării acțiunilor principale care sînt prevăzute de către programul de vizită la Roma: negocieri, convorbiri, ceremonii protocolare, iar ultimele două zile, la dorința oaspetelui, sînt rezervate pentru călătorii în țară.

Acreditarea șefilor de misiune în Italia pe parcursul ultimilor ani au fost introduse mai multe modificări, în special la ceremonia de înmînare a scrisorilor de acreditare Președintelui Republicii. Înainte ca Ambasadorul desemnat să ajungă în Italia, agrementul trebuie deja să fie transmis autorităților italiene: cererea de agrement este trimisă în mod normal prin intermediul Ambasadei statului străin în Roma, Direcția Prtocol Diplomatic din Italia prevede și transmiterea curriculum vitae detaliat al noului șef de misiune diplomatică. Autoritățile italiene pot însă și refuza agrementul Ambasadorului străin desemnat pentru ”Quirinale”, din anumite considerente. Conform articolului 4 din Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, Italia nu este obligată să își motiveze refuzul acestuia.

O atenție deosebită i se acordă noului Șef al misiunii, la sosirea acestuia în Italia, fiind întîmpinat la aeroport de către un funcționar al Direcției Protocol, care salută de bine venit în țară atît pe Ambasador cît și familia acestuia, fiindu-le acordate privilegiile corespunzătoare și facilitarea tranzitului.

Vizita de cutoazie are loc imediat după ce Șeful de misiune ajunge la Roma, prin intermediul unui reprezentant al Direcției de Protocol, Ambasadorului i se face cunoștință cu regulile de protocol italiene, și îl informează cînd va avea loc prima vizită la Ministerul Afacerilor Externe pentru a se întîlni cu Președintele Direcției de Protocol al Italiei. Iar în cadrul acestei întîlniri sunt prezentate și copiile scrisorilor de acreditare, dar și este o șansă de a cunoaște pe noul ambasador, despre profesionismul acestuia, orientarea politică și viitoare perspective, toate acestea se fac pentru o comparație cu predecesorul.

Aceste scrisori sunt scrise de către șeful statului străin și adresate Președintelui Republicii, prima fiind scrisoarea predecesorului, de rechemare și a doua este cea a ambasadorului desemnat. Șeful Protocolului informează Ministerul Afacerilor Externe și Quirinale, unde ambasadorul nou venit va fi primit de Președintele Italiei, unde va putea prezenta scrisorile de acreditare, și aceștia avînd posibilitatea de a discuta despre relațiile bilaterale și domeniul de aplicare al misiunii sale.

Ceremonia este foarte solemnă cu o pregătire detaliată a protocolului, Ambasadorul ajungînd la Quirinale purtînd uniformă diplomatică fiind, acompaniat de o suită mare de funcționari. La Palat este întîmpinat de demnitari de rang înalt, îmbrăcați de asemenea în uniformă diplomatică. Cînd mașina intră în ograda Palatului Quirinale șefului misiunii este primit de către o gardă de onoare. Șeful Protocolului Diplomatic al Republicii însoțește ambasadorul la Sala Lille Tapestries și îl prezintă șefului statului. După schimbul de saluturi și prezentarea scrisorilor de Acreditare, ambasadorul prezintă colaboratorii săi către șeful statului și se întîlnește cu reprezentanți ai guvernului, de obicei, un Ministru Adjunct al Afacerilor Externe, precum și consilierii șefului statului. După aceste prezentări Președintele are în mod normal o întîlnire privată cu Ambasadorul pentru a discuta despre chestiuni bilaterale și politica internațională.

Conform celor menționate mai sus, am ajuns la concluzia că, fiecare stat are obligația de a respecta regulile de protocol de nivel internațional, dar în concordanță cu acestea, touși acestea au dreptul de a avea o procedură și ceremonial personale prin care pot surprinde înalții oaspeți.

Regatul Unit al Spaniei, fiind primul care a legiferat protocolul, prin adoptarea Regulamentului General de Precăderi care este o reflectare a organizării constituționale a statului spaniol format din autonomii, stabilind, în acest sens, o nouă concepție politică a protocolului și ceremonialului, materializată în practică prin Direcția Protocolului de Stat- centru coordonator al multiplelor servicii din țară. Elita politică spaniolă a reușit să creeze de-a lungul anilor servicii durabile de protocol nu numai la nivelul administrațiilor publice centrale, ci și la nivelul autonomiilor și structurilor administrativ- publice locale, astfel Spania se situează în rîndul țărilor înalt civilizate și o transformă în promotoarea unui protocol de excepție. De altfel nici Italia nu este un stat cu o procedură protocolară mai puțin structurată, avînd propriile reguli de plasament care se diferă considerabil de celelalte state. România se conduce cu strictețe de regulile internaționale pe protocol și ceremonial diplomatic, iar orice întîlnire la nivel înalt sau ceremonie se organizează fără abateri considerabile.

1.4 Concluzii la compartimentul I

Protocolul acoperă diverse activități legate de ceremonialul statelor, la mișcarea de șefi de stat și de guvern și vizite de demnitari și funcționari. Protocolul organizează conferințe internaționale și summit-urilor, atribuie onoruri naționale, pregătește tratate și acorduri internaționale și gestionează corpului diplomatic și consular.

Regulile de protocol sunt bazate pe așa- numitul principiu al „curtoaziei internaționale”, care se referă la respectarea evlaviei pentru tot ceea ce simbolizează și reprezintă un stat.

Protocolul- nu este invenția unei țări sau unui grup de diplomați, acesta face parte dintr-o categorie istorică, fiind rezultatul a secole de dialog între țări și popoare, acumularea și selecția repetată și nesfîrșită a regulilor de conduită, care în mare măsură este în interesul menținerii comunicării la nivel internațional. Studierea istoriei protocolului este importantă pentru înțelegerea evoluției modului în care au fost reglementate raporturile interne și internaționale dintre state pe parcursul timpului, în vederea dezvoltării relațiilor, evitând conflictele și asigurând un dialog continuu. Evoluția socială și istorică a dus la o permanentă îmbunătățire și adaptare a regulilor de protocol, în vederea atingerii obiectivului său principal, acesta fiind asigurarea unor relații armonioase. De aceea mulți cercetători din diferite regiuni, țări au fost interesați de acest compartiment al relațiilor internaționale, studiul acestora au dus la scrierea multiplelor lucrări care au auvut și au ca scop delimitarea elementelor de protocol și ceremonial diplomatic a fiecărui stat aparte.

Protocolul și ceremonialul diplomatic sunt o parte din istoria, cultura și tradițiile specifice statelor, prin intermediul cărora iși promovează interesul național și politica externă.

În cadrul protocolului este vorba de reguli, relativ stricte, care permit și adesea promovează prin ele însele înțelegeri de o importanță majoră pentru viața popoarelor, pentru istoria viitoare. Se poate afirma fără rezerve că, prin intermediul protocolului, se pot atrage simpatii față de țara pe care o slujim, se pot câștiga prieteni și poate contribui la rezolvarea problemelor internaționale în interesul general și al fiecărei țării. Ceremonialul diplomatic reprezintă totalitatea regulilor protocolare, care datorită tehnicilor sale creează și determină forme, coodrdonează întreaga activitate a ceremoniilor și a participanților, în care scopul final este de a-i impresiona pe cei prezenți și de a le prognostica următoarele acțiuni.

Protocolul și ceremonialul au o legătură destul de stînsă cu comunicarea diplomatică, acestea creează condiții favorabile pentru a se petrece comunicarea și pentru a se creea o legătură de colaborare între actorii politici internaționali.

Fiecare stat are obligația de a respecta regulile de protocol de nivel internațional, dar în concordanță cu acestea, touși acestea au dreptul de a avea o procedură și ceremonial personale prin care pot surprinde înalții oaspeți.

Regatul Unit al Spaniei, fiind primul care a legiferat protocolul, prin adoptarea Regulamentului General de Precăderi care este o reflectare a organizării constituționale a statului spaniol format din autonomii, stabilind, în acest sens, o nouă concepție politică a protocolului și ceremonialului, materializată în practică prin Direcția Protocolului de Stat- centru coordonator al multiplelor servicii din țară. Elita politică spaniolă a reușit să creeze de-a lungul anilor servicii durabile de protocol nu numai la nivelul administrațiilor publice centrale, ci și la nivelul autonomiilor și structurilor administrativ- publice locale, astfel Spania se situează în rîndul țărilor înalt civilizate și o transformă în promotoarea unui protocol de excepție. De altfel nici Italia nu este un stat cu o procedură protocolară mai puțin structurată, avînd propriile reguli de plasament care se diferă considerabil de celelalte state. România se conduce cu strictețe de regulile internaționale pe protocol și ceremonial diplomatic, iar orice întîlnire la nivel înalt sau ceremonie se organizează fără abateri considerabile.

CAPITOLUL II. Rolul și importanța protocolului și ceremonialului în comunicarea diplomatică a Republicii Moldova și Marea Britanie.

Particularitățile protocolare și ceremonialul diplomatic în comunicarea diplomatică a Republicii Moldova.

Protocolul diplomatic este un instrument politic al diplomației, iar de profesionalismul activității diplomatice depinde prestigiul statului, succesul în realizarea politicii externe și a interesului național, depinde menținerea relațiilor cu alte state. Practica protocolară a Republicii Moldova este bazată, de asemenea, pe respectarea normelor general acceptate ale ceremonialului, etichetei și curtoaziei internaționale. Direcțiile de aplicare a protocolului diplomatic sunt o dovadă a faptului că astăzi, practic, nici o activitate diplomatică a vreunui stat, inclusiv cea a Republicii Moldova, nu se desfășoară fără a fi guvernată de reguli protocolare. Acestea comunică, în primul rând, celorlalți actori ai „spectacolului” internațional despre poziția și gradul de evoluție și dezvoltare diplomatică a statului. Recu-noașterea unui nou stat, stabilirea relațiilor diplomatice, numirea șefilor reprezentanțelor diplomatice, ducerea tratativelor diplomatice, semnarea acordurilor internaționale și multe altele sunt activități în care protocolul diplomatic este mai mult ca prezent. Toate acestea comunică despre importanța majoră pe care o joacă astăzi normele protocolare și ceremonialul diplomatic, în funcție de care se poate stabili cu ușurință poziția unui stat în comunitatea internațională.

După destrămarea URSS și proclamarea independenței sale la 27 august 1991, Republica Moldova a fost recunoscută la nivel internațional și a devenit membră a mai multor organizații internaționale. De-a lungul anilor, Republica Moldova și-a confirmat în continuare statutul de stat independent și suveran, promovând un curs al politicii externe în corespundere cu interesele sale naționale.

Pentru stabilirea relațiilor diplomatice cu statele lumii și promovarea unei politici externe proprii, a fost inițiat un proces de reorganizare a activității diplomatice, exercitată prin intermediul instituțiilor statale de specialitate. În acest cadru, un rol deosebit de important l-a jucat Direcția Protocol Diplomatic a Ministerului Afacerilor Externe.

Republica Moldova, la momentul proclamării independenței sale, nu dispunea de cadre diplomatice calificate, nu avea tradiții, dar nici experiență și nu avea un cadru juridic care să-i permită exercitarea funcțiilor externe. Însă, în pofida acestor dificultăți, Republica Moldova a izbutit să inițieze o restructurare cardinală a organelor de stat din republică pentru promovarea și desfășurarea activității externe. Desigur, formarea și instituționalizarea serviciului diplomatic național, drept componentă indispensabilă a unui stat și crearea unei structuri de protocol, menite să asigure activitatea conducerii de vârf a Republicii Moldova și să creeze o imagine favorabilă a țării, a parcurs o perioadă complicată și anevoioasă, plină de căutări, afirmări și deschideri de noi posibilități de acțiune.

Avînd în vedere că protocolul este expresia plastică a puterii, vom prezenta nivelurile puterii politice și administrative în Republica Moldova, care integrează sectorul public în conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova, cel mai important rol în ceea ce privește protocolul și ceremonialul diplomatic îi revin Președintelui Republicii Moldova. Statutul Președintelui țării este prevăzut de art. 77-88 ale Constituției Republicii Moldova, fiind cea mai importantă în spectrul politic al statului avînd titlul onorific Excelența sa.

Președintele este garantul suveranității, al independenței naționale, al unității și integrității teritoriale, reprezentantul statului în țară și peste hotare. Lui îi revin atribuții importante în domeniul politicii externe, poartă tratative, încheie tratate internaționale, acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai Republicii Moldova, aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice, primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state în Republica Moldova. În domeniul apărării este comandantul suprem al forțelor armate, poate declara stare de război, mobilizarea parțială sau generală și de asemenea poate lua măsuri pentru respingerea agresiunii și asigurarea securității naționale, a ordinii publice în condițiile legii.

Președintelui îi revin și alte atribuții, ca: conferirea de decorații, grade militare supreme, acordarea rangurilor diplomatice și a grațierii individuale, convocarea referendumurilor în probleme de interes național, suspendarea actelor Guvernului ce contravin legislației etc. Deși sîntem o republică parlamentară, Președintelui îi revine primul loc protocolar în stat, fiind urmat de Președintele Parlamentului, Prim-ministru, membrii Guvernului, alte demnități de stat.

Atunci cănd ne referim la protocolul diplomatic moldovenesc, trebuie mai întâi de toate menționat faptul că atât în trecut, cât și în prezent a fost și este necesar să existe reglementări clare în ceea ce privește desfășurarea relațiilor dintre state și prevederi exacte asupra ceremonialului diferitelor manifestări oficiale interstatale și naționale. La momentul actual, este important să se cunoască cât mai bine cum se organizează și cum trebuie să se desfășoare o reuniune internațională sau națională; cum să se pregătească o vizită în străinătate; cum trebuie să ne comportăm în diferite împrejurări. Toate acestea reprezintă niște cerințe ale protocolului contemporan care constituie „lubrefiantul diplomației, cimentul stabilității internaționale și nu trebuie neglijată niciodată importanța sa în relațiile dintre națiuni”.

Protocolul diplomatic moldovenesc, recunoscând și respectând normele general acceptate ale curtoaziei internaționale, nu face deosebiri între reprezentanții statelor mari și mici, nu permite nici o discriminare în relațiile cu alte state. În Republica Moldova, protocolul diplomatic este asigurat de către Departamentul Protocol de Stat care este o subdiviziune a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene este organul central de specialitate, abilitat să promoveze și să înfăptuiască politică externă a statului. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și-a început activitatea practic de la zero: de la elaborarea principiilor statutare până la desemnarea funcțiilor necesare. Pentru început a fost elaborat un proiect care propunea programul minim și programul maxim de funcționare. Programul minim prevedea reorganizarea generală a aparatului central, sporirea numerică a personalului, consolidarea subdiviziunilor principale și precizarea obligațiunilor funcționale. Programul maxim, privind atât funcționarea aparatului central, cât și reprezentarea statului peste hotare, prevedea aderarea la organismele internaționale și înființarea mi-siunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare.

În ceea ce privește Departamentul Protocol de Stat, acesta a fost înființat cu scopul asigurării cu mijloace și norme de protocol a activității guvernanților Republicii Moldova; utilizării unei practici unice protocolare la primirea la nivel înalt a reprezentanților diplomatici acreditați în republica noastră și a delegațiilor străine ce ne vizitează statul; coordonării activității șefilor misiunilor diplomatice și consula-re ale Republicii Moldova peste hotare. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene își desfășoară activitatea în conformitate cu Constituția și legile Republicii Moldova, decretele prezidențiale, hotă-rârile Parlamentului și deciziile Guvernului.

Oparte componentă și indispensabilă care face parte a protocolului și ceremonialului diplomatic al Republicii Moldova sunt simbolurile statului, unul dintre aceste fiind drapelul de stat.

Drapelul de Stat – tricolorul – reprezintă o pînză dreptunghiulară, formată din trei fîșii de dimensiuni egale, dispuse vertical în următoarea succesiune a culorilor de la hampă: albastru-azuriu, galben, roșu. În centru, pe fîșia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova. Drapelul de Stat al Republicii Moldova se arborează: pe clădirile în care au loc sesiunile Parlamentului Republicii Moldova sau ședințele consiliilor locale – pentru întreaga perioadă a acestora; pe clădirile Parlamentului Republicii Moldova, Președinției Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova, organelor administrației publice locale – permanent; pe clădirile ministerelor, departamentelor, ale altor autorități publice din Republica Moldova, pe clădirile întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor și pe casele de locuit – în zilele de sărbătoare și memorabile. Drapelul de Stat al Republicii Moldova poate fi arborat pe edificiile misiunilor diplomatice și consulare ale țării din străinătate și la reședința șefilor Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, art.12. de misiuni diplomatice și oficii consulare, iar pe mijloacele de transport ale acestora sub formă de pavilion (steguleț) potrivit normelor stabilite de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și în conformitate cu uzanțele internaționale în vigoare.

Ca simbol național major, Drapelul trebuie să fie tratat cu cea mai mare onoare și respect și – datorită caracterului său – întotdeauna are precădere vizavi de alte însemne, atît străine, cît și de cele cu un rang mai mic (municipale sau raionale). Trebuie să se ia în considerație că locul de onoare se determnină din poziția observatorului care privește dinspre drapel înspre grup (ca și în cazul blazoanelor și stemelor), de aceea cine îl va privi din față, de exemplu la intrarea într-un edificiu, întotdeauna îl va vedea la stînga lui.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova va ocupa întotdeauna locul de onoare, avînd precădere asupra celorlalte drapele, în cazul în care pe teritoriul Republicii Moldova se arborează, o dată cu drapelul național, unul sau mai multe drapele de stat străine. În mod normal, ordinea de precăderi este cea alfabetică, în limba națională a țării. Cînd Drapelul de Stat al Republicii Moldova se arborează împreună cu un alt drapel de stat străin pe capota unei mașini oficiale în care se află conducătorul țării în compania unui șef de stat străin, pe teritoriul Republicii Moldova, drapelul național va fi dispus în dreapta, iar drapelul statului străin în stînga, privind drapelele din fața mijlocului de transport. Acesta este singurul caz cînd drapelul național cedează locul de onoare drapelului celuilalt stat, din curtoazie și respect față de șeful statului străin oaspete. În țările cu circulația pe stînga, pavilionul național se instalează pe un dispozitiv special montat pe aripa stîngă, de dinainte.

În practica internațională au fost cazuri cînd drapelele nu au fost amplasate corect, acesta fiind vina responsabililor de protocol, iar pentru a se reduce și chiar a lipsi astfel de cazuri au fost introduse niște reguli de plasament a drapelelor după importanța acestora. Cînd drapelele străine sînt dispuse concomitent cu drapelele locale, acestea vor fi alternate pe categorii de la mare la mic, anume:

Drapelul de Stat al Republicii Moldova;

Drapelele țărilor invitate;

Drapelele orașelor (raioanelor);

Drapelele instituțiilor locale;

– Drapelele instituțiilor străine.

În timpul vizitelor oficiale ale șefilor ds stat în țara noastră persoanele particulare pot să arboreze, cu permisiunea organelor respective, drapelul național al țării oaspetelui, ca semn de politețe, alături de drapelul național.

a) Drapelul național pe fațada unui edificiu se plasează pe centru sau în partea stîngă din unghiul de vedere al observatorului (Vezi Anexa nr. 1).

b) Drapelul național ocupă locul de onoare cînd este arborat împreună cu alte drapele(Vezi Anexa nr. 2).

c) În cazul arborării unui număr par de drapele, drapelul național va fi plasat la stînga, privindu-l din față(Vezi Anexa nr. 3).

d) Atunci cînd se arborează un număr impar de drapele (3, 5, 7, 9 etc.), drapelul național va fi plasat în centru, celelalte drapele alternînd stînga-dreapta, din poziția de aflare a observatorului(Vezi Anexa nr. 6).

e) În cazul arborării mai multor drapele, din curtoazie, stindardul național poate flanca ambele extremități.

f) Plasate în cerc, semicerc sau pătrat, drapelele vor urma direcția acelor de ceasornic, după poziționarea drapelului național.

Imnul național constituie unul dintre simbolurile majore ale identității noastre. În calitate de Imn de Stat al Republicii Moldova a fost aprobat cîntecul ,,Limba noastră”, versuri de Alexei Mateevici, muzica de Alexandru Cristea, aranjament de Valentin Dînga. Scrisă la începutul secolului al Xxlea, într-o perioadă de lupte pentru dreptul la nume al poporului moldovenesc cuprins de spiritul renașterii naționale, după un secol și ceva de trecere sub tăcere sau chiar de negare a particularităților sale specifice, poezia lui A. Mateevici a avut de la bun început un răsunet larg, devenind pe parcursul deceniilor un cîntec ce redă năzuințele spirituale ale moldovenilor, un simbol al libertății și al mîndriei naționale. La ceremoniile oficiale imnul se va interpreta de orchestra militară o dată cu sosirea autorității pe podiu sau la locul predestinat pentru această ocazie.

De regulă, se interpretează un singur cuplet. Dacă la un eveniment important asistă autorități a două sau a mai multor state, imnurile naționale vor fi interpretate respectîndu-se ordinea alfabetică a limbii române. Imnul de stat se va interpreta ultimul. La luările de rămas bun de la autoritățile străine ordinea de interpretare va fi inversă – primul se va interpreta imnul moldovenesc, după care vor urma în aceiași ordine alfabetică imnurile țărilor străine. La diverse activități care au loc în Republica Moldova imnurile străine interpretate de cor se transmit în întregime.

În practica protocolară a Republicii Moldova vizitele se clasifică în vizite oficiale;bvizite de lucru; vizite neoficiale.

Cînd un șef de stat întreprinde o călătorie în străinătate, statul care îl primește trebuie să-i acorde o anumită atenție: să-i acorde onoruri conform statutului său, să-l întîmpine, să-l trateze și să-l primească cordial și solemn, să-i asigure protecție în deplasările sale în teritoriul național și pe întreg parcursul aflării în țară etc. Reglementarea acestor aspecte corespunde ceremonialului de stat, care, îndeplinindu-le, va respecta uzanțele și obiceiurile internaționale.

O astfel de practică de primire a înalților demnitari străini s-a stabilit în Republica Moldova după declararea independenței ei în anul 1991, vizitele la nivelul cel mai înalt căpătînd o semnificație aparte. De regulă, vizitele oficialilor străini în Republica Moldova constituie prerogativa Serviciului Protocol al Aparatului Președintelui cu implicarea activă a Departamentului Protocol Diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și a ambasadelor statelor ale căror conducători întreprind vizita.

Cît privește programul vizitelor, serviciilor de protocol le revin următoarele sarcini: cunoașterea componenței delegației (demnități, titluri, nume, prenume, funcții) și a ordinii lor de precădere; obținerea informațiilor necesare ce țin de mijlocul de transport (avion, tren, automobil) și ora de sosire a delegației; aflarea din timp a locului de sosire: aeroport, gară, frontieră etc.; familiarizarea cu preferințele culinare ale membrilor delegației (în caz de regim special de alimentație sau restricții culinare religioase ori de altă natură); cunoașterea eventualelor doleanțe în ceea ce privește obiectivele ce ar urma să fie vizitate în timpul șederii oaspetelui în țară; stabilirea categoriilor de însoțitori ai delegației pe întreg parcursul vizitei (Șeful Serviciului Protocol al Aparatului Președintelui sau

persoanele care vor fi desemnate). După determinarea obiectivelor și detaliilor se va purcede la întocmirea programului vizitei, care în linii generale cuprinde: ceremonialul de întîmpinare și cel privind luarea de rămas bun cere includ de asemenea acordarea de onoruri la sosire și la plecare, respectîndu-se nivelul de primire); cazarea delegației, stabilirea reședinței (casă de oaspeți sau hotel); vizite la diverse obiective social-economice, culturale, științifice, vizionarea spectacolelor, concertelor de orgă sau de balet etc.; negocieri (data, ora și locul desfășurării); mese, recepții oferite în cinstea delegației, indicîndu-se cine le oferă, în onoarea cui sau cu ce prilej anume; organizarea vizitelor protocolare, dacă este cazul, și a membrilor delegației la Parlament, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene etc.; locul, cadrul și data semnării documentelor oficiale; întocmirea unui program special pentru soția șefului de stat străin, în cazul în care este inclusă în lista delegației, care va cuprinde vizite la întreprinderi, spitale, orfelinate, școli, muzee, expoziții de artizanat etc. Programul desfășurat este supus aprobării de către conducerea Republicii Moldova. Pentru toate obiectivele ce urmează a fi vizitate (întreprinderi, fabrici, instituții de învățămînt și cultură, lăcașe de cult etc.) se vor obține din timp aprobările necesare din partea factorilor de decizie.

În funcție de nivelul delegației, programul vizitei se va tipări în două limbi (limba de stat și cea a înaltului oaspete). Însă, pentru a urmări îndeplinirea tuturor sarcinilor ce țin de organizarea vizitei înaltului oaspete, asigurarea asistenței protocolare cuvenite, Serviciul de Protocol al Aparatului Președintelui va întocmi un program detaliat care va cuprinde desfășurarea acțiunilor pe secvențe cu indicarea locurilor și a responsabililor de acțiuni. E de remarcat că există o anumită practică în acest sens acumulată pe parcursul anilor, după obținerea independenței, care se perfecționează o dată cu schimbările survenite în protocolul internațional. Dacă pe parcursul deceniului trecut șefii de state erau întîmpinați și petrecuți la aeroport de către Președintele țării, acum aceasta nu se mai practică, cu toate că în viitor revenirea la această modalitate de primire nu este exclusă datorită atractivității și fastuozității ei. Primirea oficială se desfășoară la sediul Președinției în prezența Gărzii de Onoare și cu toate onorurile posibile, aceasta permițînd mai multor locuitori ai capitalei să asiste la acest gen de ceremonii.

Acreditarea Șefilor de Misiune în Republica Moldova se petrece cu respectarea tuturor normelor protocolare recunoscute la nivel internațional. În conformitate cu prevederile articolului 4 al Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, statul acreditant trebuie să se asigure că persoana desemnată în calitate de Ambasador a primit agrementul autorităților naționale.

Solicitarea de agrement, sub formă de Notă Verbală, la care se anexează Curriculum Vitae al Ambasadorului desemnat, se adresează Ministerului de Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Solicitarea de agrement poate fi transmisă prin intermediul Misiunii Diplomatice în Republica Moldova sau prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în țara respectivă. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va notifica pe aceiași cale acordarea agrementului solicitat. De regulă, termenul de acordare a agrementului durează pînă la 6-8 săptămîni.

Ambasadorii nerezidenți pot înainta solicitarea de agrement numai după obținerea acestuia în țara de reședință.

Sosirea la post și plecarea definitivă a șefilor misiunilor diplomatice acreditați în Republica Moldova sunt rugați să comunice în timp util, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene data sosirii și respectiv data plecării a Ambasadorului, cursa, ora, punctul de trecere al frontierei de stat a Republicii Moldova dacă acesta se deplasează cu automobilul.

La sosirea în post și la plecarea definitivă, Ambasadorii, care sosesc sau pleacă pe cale aeriană, sunt salutați la Aeroportul Internațional Chișinău de către un reprezentant al Protocolului Diplomatic de Stat. În cazul Ambasadorilor nerezidenți, ei sunt salutați de către Protocol la sosire pentru prezentarea scrisorilor de acreditare și la plecare dacă aceștia au efectuat vizite de rămas bun.

Dacă Șefii Misiunilor Diplomatice sosesc sau pleacă în afara orelor de lucru (17:00 – 08:00), în zilele de odihnă sau de sărbătoare conform Codului muncii al RM, ei nu sunt întîmpinați de către reprezentanții Protocolului Diplomatic de Stat.

În cazul sosirii sau plecării pe cale aeriană, Șefii Misiunilor Diplomatice beneficiază de serviciile Sălii Delegațiilor Oficiale a Aeroportului Internațional Chișinău, gratuit, dacă Misiunea diplomatică comunică în prealabil cu cel puțin 48 ore printr-o notă verbală Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene detaliile de zbor.

Prezentarea scrisorilor de acreditare se efectuează după sosirea la post, Protocolul diplomatic organizează primirea noului Ambasador de către conducerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în vederea prezentării copiilor autentice ale scrisorilor de acreditare și ale celor de rechemare ale predecesorului său.

După prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, Șeful Misiunii Diplomatice poate efectua vizite de curtoazie sau de lucru, însă nu va putea participa la recepțiile oficiale, în mod special la cele unde asistă Președintele Republicii Moldova. De asemenea, nu se solicită întrevederi cu Președintele Parlamentului, Prim-ministrul și Miniștri.

Data prezentării scrisorilor de acreditare Președintelui Republicii Moldova este comunicată Misiunii Diplomatice de către Protocolul Diplomatic de Stat. Misiunea Diplomatică transmite Protocolului Diplomatic de Stat informația privind locul, reședința sau sediul Ambasadei, de unde urmează a fi preluat Ambasadorul de către un agent al Protocolului cu un automobil pus la dispoziție de către Guvernul RM pentru deplasarea spre locul ceremoniei de acreditare. De asemenea, sunt comunicate numele a două persoane (soția/soț, diplomați) care pot însoți Ambasadorul la ceremonie.

Conform cutumei, mai mulți Ambasadori agreați prezintă scrisorile de acreditare în aceeași zi Președintelui Republicii Moldova. Pentru fiecare Ambasador este organizată o ceremonie separată care este explicată de către Șeful Protocolului Diplomatic de Stat în ajun. Ordinea Ambasadorilor pentru prezentarea scrisorilor de acreditare este stabilită după data obținerii de către ei a acceptului Guvernului Republicii Moldova.

Ambasadorul este considerat acreditat în Republica Moldova din momentul prezentării scrisorilor de acreditare Președintelui Republicii Moldova.

Ordinea de precădere între Șefii Misiunilor Diplomatice se stabilește în conformitate cu agenda prezentării scrisorilor de acreditare Președintelui Republicii Moldova.

La încheierea misiunii diplomatice, Ambasada va comunica prin intermediul unei note verbale data încheierii misiunii Ambasadorului în Republica Moldova. Această dată va servi ca referință pentru a fixa întrevederile de adio cu conducerea țării. La plecarea definitivă, Ambasadorul va trimite ultima notă verbală semnată de el prin care notifică desemnarea Însărcinatului cu Afaceri interimar pînă la sosirea noului șef de misiune. Din acest moment, numai Ministerul Afacerilor Externe al țării acreditante poate notifica desemnarea altui însărcinat cu afaceri interimar.

La încheierea Misiunii diplomatice, Ambasadorul restituie Protocolului Diplomatic de Stat cartela sa de acreditare diplomatică și a membrilor familiei sale, plăcuțele de înmatriculare în serie diplomatică a automobilelor personale.

În concluzie se poate de specificat că Republica Moldova după proclamarea independenței sale, s-a ocupat nemijlocit de restructurarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, și nu în ultimul rînd de crearea unui departament aparte care să se ocupe de protocolul și ceremonialul de stat. Protocolul diplomatic de stat a fost creat cu scopul de a promova țara ca pe un actor la nivel internațional și a crea legătrui externe, de a înființa misiuni diplomatice și a le putea acredita în Republica Moldova. Protocolul și ceremonialul diplomatic este un domeniu care ține direct de politica externă și promovarea statului la nivel mondial.

Caracteristicile protocolului și ceremonialului diplomatic în cadrul comunicării diplomatice din Marea Britanie.

Ordinea protocolară în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, se evidențiază de alte state prin complexitatea sa. Regulile de precădere în vigoare de la Curtea St. James este alcătuită din două liste: una pentru bărbați și alta pentru femei, acest fapt demonstrează că protocolul este constituit din particularități specifice în această țară. La etapa actuală, Regina Elisabeta a II- a, care este șeful statului, ocupă rangul cel mai înalt în stat, fiind urmată de ducele de Edinburgh, Prințul Charles de Wales, soția sa, prinții regali și alți membri ai familiei regale.

Ordinea protocolară engleză conferă un rol important lorzilor, care sînt, totodată, și membri ai Guvernului sau dețin alte funcții prioritare în stat, precum și marchizilor, viconților și baronilor. Lista de precădere prevede acordarea anumitor locuri în ierarhia politică cavalerilor – deținători ai diferitor ordine istorice (Sfîntul Andrei, Steaua Indiei, Marea Cruce, Sfîntul Mihail și Sfîntul Gheorghe).

Cea de-a doua listă care stabilește ordinea de precădere, adică a doamnelor este similară cu prima și plasează în prim- plan regina, după care urmează regina- mamă, princesa de Wales, fiica suveranului și alte peroane importante. În rest, această listă este identică cu cea a bărbaților, deoarece reflectă în aceeași ordine titlurile nobiliare feminine și toate gradele care urmează.

Steagul Regatului Unit este unul dintre simbolurile naționale cele mai cunoscute din lume. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece are în jur de peste 400 de ani, și nu a avut de suferit modificări majore. Steagul Marii Britanii semnifică unitatea națiunilor care alcătuiesc Regatul Unit, și demonstrează legăturile cetățeniei pe care le împărtășesc cu toții. Oricare ar fi diferențele dintre ele, indiferent de credința, cultura, opiniile politice, etnie, limba maternă sau tradiții, toți stau sub acest steag fiind uniți împreună în scop comun.

Steagurile naționale ale Regatului Unit (de exemplu. Steagul Uniunii și steagurile Angliei, Scoției și Țării Galilor) ar trebui să fie afișate numai într-o manieră bine definită care să specifice emblemele naționale. Ele nu ar trebui să fie afișate într-o poziție inferioară la orice alt pavilion sau drapel. Este impropriu de a folosi steagurile naționale ca un tabel sau scaun, capac sau ca o mascare pentru cutii, bariere, sau spațiul care intervin între un podium sau platforma și podea. Utilizarea oricăreia dintre steagurile naționale pentru a acoperi o statuie, monument sau placa pentru o ceremonie de dezvelire este descurajată.

Ordinea de precădere a steagurilor din Marea Britanie este: Standarde Royal, Steagul Uniunii, steagul țării gazdă (Anglia, Scoția, Țara Galilor, etc.), și steaguri ale altor națiuni în ordine alfabetică, ale Comunității, Drapelul Uniunii Europene, steaguri județene, steaguri de orașe sau localități, prioritate în ordinea de precădere o au flagurile organizațiilor internaționale. Când steagurile naționale britanice sunt arborate cu steagurile celorlalte state, fiecare pavilion ar trebui să fie de aceeași mărime (sau au aceeași lățime – măsurarea se face de sus în jos) și ar trebui să zboare la o lance separat la aceeași înălțime. În Marea Britanie forma flagului este 3: 5 funcționează bine cu steagurile aproape a toate celelalte națiuni și se recomandă să fie utilizate aceste proporții dacă este necesară o dimensiune standard pentru toate steagurile.

Drapelul național senior britanic (de ex. Drapelul Uniunii sau steagul Angliei,

Scoției sau Țara Galilor), ar trebui să fie ridicat primul și coborît ultimul, cu excepția în care toate steagurile pot fi ridicate și coborâte simultan. Ar trebui să fie ridicate și coborîte steagurile în mod demn. O tradiție britanică alternativă pentru arborarea drapelurilor este să înfășori și securizezi cu o bucată subțire de bumbac sau un nod pentru o alunecare mai ușoară. Acest lucru este cunoscut sub numele de „ruperea” steagului, și este uneori folosit pentru a semnala începutul unui eveniment, ceremonii, sau sosirea unui înalt oaspete.

Drapelul național senior ar trebui să ducă întotdeauna într-un singur fișier de steaguri. Atunci când două sau mai multe steaguri sunt așezate unul lîngă altul, drapelul național senior ia poziția de onoare în partea dreaptă a liniei cu care se confruntă direcția de mișcare în stânga unui observator de la arborarea liniei.Când se trece de persoana care dă salutul drapelului acesta trebuie redus astfel încât să fie orizontal. Aceasta se poate realiza prin simpla coborâre a drapelului de către persoana care îl ține drept înainte, sau prin reducerea personală fată de persoana care dă salutul și apoi legănat drept înainte. Toate mișcările trebuie să fie făcute lent și demn. După salut, steagul este ridicat din nou.

Atunci cînd un steag este arborat pe mașină ar trebui să fie plasat pe partea din față-dreapta, în centrul pe marginea frontală a capotei, sau în centrul marginii din față a acoperișului. Dacă sunt două steaguri, steagul senior ar trebui să fie pe aripa dreaptă față și steagul junior pe aripa din față-stânga.

Într-un semi-cerc de steaguri care reprezintă o serie de națiuni, drapelul național senior ar trebui să fie în centru. Steagurile rămase trebuie să fie plasate respectînd înălțimea sau în ordine alfabetică, dacă toate steagurile sunt de rang egal pe partea stângă a drapelului central. Într-un cerc închis de steaguri reprezentând un număr de națiuni, cel național senior ar trebui să fie arborat pe catarg, imediat în partea opusă de la intrarea principală la locul de desfășurare.

Steagurile rămase ar trebui să fie amenajate ca pentru semi-cerc de steaguri descrise mai sus. Alternativ ele pot fi aranjate în ordine alfabetică, sau conform acelor de ceasornic.

Direcția protocol oferă îndrumare misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale din Marea Britanie. Acest lucru se face în legătură cu obligațiile sale în temeiul Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice și Actul final din 1968 privind organizațiile internaționale.

De gospodăriile regale și Secretariatul Onoruri se ocupă Serviciul diplomatic și lista de peste mări (publicat în decembrie și iunie a fiecărui an) și premii onorifice britanice acordate cetățenilor străini. Casa Lancaster, din centrul Londrei, este cunoscută pe scară largă pentru ospitalitatea guvernului, și de organizațiile din exterior pentru conferințe, întâlniri și de distracții.

Atât de multe lucruri din viața diplomatică sunt în esență teatrale în Marea Britanie, simbol al puterii și prestigiului țării pe care o reprezintă diplomația. Petrecerile diplomatice și evenimentele pe care diplomații le frecventează sunt fixate cu o foarte mare atenție. Diplomați sunt, prin natura lor, conservatori întrucît dress-code-ul contează foarte mult pentru ei. Ministerul Afacerilor Externe din Londra operează cu o politică de dress-code pentru vineri, care a fost interpretată în sensul că codul vestimentar pentru vineri sunt blugii; toată lumea îi poartă.

Dress-cod-urile pentru bărbați sunt mai rigide decît pentru femei; ca femeie, o rochie mică neagră discretă redă mereu un aspect plăcut oriunde, cu excepția ocaziei “cravatei albe”. În caz de îndoieli, femeile se întrebă reciproc, în general, ceea ce au de gând să poarte și crează un consens, însa bărbaților le place să li se acorde o explicație mai precisă. Deci, aici este o interpretare a instrucțiunilor oculte în partea de jos a invitației, care nu înseamnă neapărat acelasi lucru pentru diplomați precum o fac în lumea exterioară.

Cravata albă: este pentru ocazii oficiale iar pentru majoritatea aceasta înseamnă niște ore petrecute în zgardă. Doamnele trebuie să poarte rochii lungi care redau prestigiu.

Cravata neagra se poarta cu: sacoul pentru cina, fracul sau pentru jachetele-smoking.

Stilul neoficial: la fel se poartă haine de zi de lucru, presupunîndu-se a fi un costum decent, dacă este foarte cald, cu permisiunea gazdei, se poate renunța sau elimina sacoul.

Stilul Casual-inteligent: se poate purta un sacou sau o tunica inteligentă, și, împreună cu ele, într-un caz într-adevăr îndrăzneț, o fusta de mătase, cu o bluze incheiată pana la ultimul nasture pe gât și concepute pentru a fi purtate fără cravată, aceasta nu înseamnă, că se permite purtarea blugilor (cu excepția cazului, daca este o zi de vineri).

În cazul întalnirilor dintre soția Prim-Ministrului Marii Britanii și Regina Marii Britanii, există un dress-code stabilit, anume acela ca sotia Prim-Ministrului trebuie sa poarte palarie și manuși.

În conformitate cu sistemul constituțional englez, regina Angliei este împuternicită în probleme importante ale relațiilor externe: declararea de război sau a stării de război și încheierea păcii, încheierea și ratificarea tratatelor internaționale, numirea ambasadorilor și a altor reprezentanți diplomatici. Aceste prerogative sunt considerate formale, pentru că în activitatea practică curentă ele revin Cabinetului de miniștri.

Parlamentul britanic, cu o structură bicamerală (Camera Comunelor și Camera Lorzilor) dispune de asemenea de o serie de prerogative în domeniul relațiilor externe, mai ales rolului ce-i revine Camerei Comunelor: discutarea și aprobarea unor proiecte de legi, stabilirea bugetului național care include și stabilirea bugetului instituțiilor pentru relații externe, dezbateri anuale în probleme de politică externă și interpelările membrilor parlamentului adresate industriilor. În comaparație cu celelalte organe de stat (Guvernul, Cabinetul de miniștri, Ministerul Afacerilor Externe), influența Parlamentului asupra politicii externe este mult mai mică. Guvernul și Cabinetul său (din cabinet fac parte principaii miniștri ai Guvernului, dintre care un rol deosebit de important îi revine prim-ministrului și ministrului de externe) reprezină organe centrale care au o importanță hotărîtoare în stabilirea orientării politicii externe și modului de aplicare a acesteia în practică. În atribuțiile Cabinetului se înscriu: precizarea finală a liniei politicii prezentate în Parlament; exercitarea controlului asupra principalelor instituții guvernamentale; coordonarea activității diferitelor ministere. Unele prerogative regale, cum ar fi dreptul de a declara război și a încheia pace sau încheierea tratatelor internaționale aparțin în ultimă instanță tot Cabinetului.

Unul dintre organele cenrale de stat, privilegiate într-un anumit sens, este Consiliul Secret, în componența căruia intră persoane desemnate de regină (în mod obișnuit membrii Cabinetului de miniștri și politicieni cu renume ai partidelor burgheze). Consiliul Secret, care se întrunește foarte rar și numai în probleme deosebite, este condus de lordul președinte al Consiliului. Organul central operativ în problemele relațiilor externe este Ministerul de Externe (Foreign Office), care are o structură mai deosebită oarecum de a celorlalte ministere prezentate mai sus.

Există o așa numită conducere politică și o conducere permanenmtă a Foreign Office-ului. Cea dintîi, formată din membri ai guvernului aflat la putere, care lucrează pentru Foreign Office și se schimbă o dată cu schimbarea guvernului, se compune din: secretarul de stat pentru afacerile externe (ministrul de externe), care este și membru al cabinetului de miniștri, doi miniștri de stat și doi subsecretari parlamentari de stat. În aceeași echipă intră și subsecretarul permanent de stat, care face parte din personalul Foreign Office-ului și reprezintă figura cea mai importantă după ministerul de externe. El are sarcina să asigure elementul de continuitate și de experiență în cadrul conducerii politice a ministerului. Subsecretarii de stat parlamentari asigură coordonarea acțiunilor între Parlament și Foreign Office. Miniștri de stat – unul din ei, membru al Camerei Lorzilor – au sarcina să ajute subsecretarul permanent în probleme economice și sociale și, respectiv, în chestiuni privind Națiunile Unite sau conferințe la nivel înalt.

Cabinetul ministrului. Secretarul de stat al Foreign Office-ului dispune după, de un secretar particular care trebuie să ie la curent cu întreaga activitate curentă a ministerului. Cu toate că denumirea de cabinet al secretarului de stat nu există, rolul acestuia este îndeplinit de un grup de experți format din: secretarul particular, trei asistenți ai secretarului particular și secretarul particular parlamentar.

Direcția afacerilor politice. Schema structurală a Foreign Office-ului nu cuprinde o direcție a afacerilor politice, însa de aceste probleme se ocupă 9 departamente teritoriale. Cela aproximativ 40 de departamente ale Ministerului Afacerilor Externe britanic sunt repartizate după criterii geografice, funcționale, de ordin administrativ și de informare.

Misiunile diplomatice ale Marii Britanii. Serviciul diplomatic al Majestății Sale este serviciul diplomatic al Regatului Unit, care se ocupă cu afacerile externe, spre deosebire de Serviciul Public, care se ocupă cu afacerile interne. Sunt aproximativ 16.000 de angajati in Oficiul Extern și al Commonwealth in Londra, precum și 240 posturi (ambasade și alte birouri) în jurul lumii, alături de personalul angajat pe plan local și membrii altor departamente ale Guvernului. Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe și Commonwealth este, de asemenea, șeful serviciului diplomatic. Oficiul Extern a fost odată un serviciu separat de Ministerul de Externe, dar mai tirziu a fost combinat cu serviciul diplomatic în 1918. Serviciul diplomatic a absorbit, de asemenea, Serviciul Colonial la sfârșitul anilor 1960.

Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe și Commonwealth, denumit în mod obișnuit ca ministrul de externe, este un membru al Guvernului Majestății Sale și al Commonwealth-ului, este responsabil pentru relațiile cu țările străine, chestiunile legate de Commonwealth, de teritoriile Marii Britanii de peste mări și de promovarea intereselor britanice în străinătate.

Postul de secretar de stat pentru afaceri externe a fost creat în reorganizarea guvernamentală a Regatului Unit in 1782, în care Departamentele de Nord și de Sud au devenit, respectiv, Serviciul Civil si Oficiul Extern. Postul de secretar de stat pentru Afaceri Externe și Commonwealth a luat fiinta în 1968, cu fuziunea funcțiilor de secretar de stat pentru afaceri externe și secretar de stat pentru afaceri Commonwealth într-un singur departament de stat. Secretarul de Stat este un membru al Cabinetului, iar postul sau este considerat unul dintre Marile Oficii ale statului. Secretarul de Externe își desfașoară lucrările în Ministerul Afacerilor Externe în Whitehall. Reședința oficială a postului este în Carlton Gardens din Londra și în Kent Chevening. În remanierea din 2006, Margaret Beckett, a devenit prima (și singura) femeie care a deținut acest post.

În concluzie la acest paragraf pot spune că, ordinea protocolară în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, se evidențiază de alte state prin complexitatea sa. Regulile de precădere în vigoare de la Curtea St. James este alcătuită din două liste: una pentru bărbați și alta pentru femei, acest fapt demonstrează că protocolul este constituit din particularități specifice în această țară. Ordinea protocolară engleză conferă un rol important lorzilor, care sînt, totodată, și membri ai Guvernului sau dețin alte funcții prioritare în stat, precum și marchizilor, viconților și baronilor, dar și deținătorilor de anumite ordine istorice. Chiar și pentru a deveni un diplomat cu o carieră fabuloasă este necesar de a veni dintr-o familie dintr-o pătură socială înaltă pentru a permite studierea în cele mai prestigioase universități, însă de un mai mare succes se bucură copii diplomaților englezi care doresc să continuie această tradiție în familie. Considerîndu-se că aceștia au parte de o educație aparte de la parinții diplomați și le este mult mai ușor să ănțeleagă și să cunoască toate nuanțele acestei profesii.

2.3 Realizări și perspective de realizare a comunicării diplomatice dintre Republica Moldova și Marea Britanie în contextul protocolului și ceremonialului diplomatic.

Comunicarea în diplomație este ca sângele în organismului uman. Ori de câte ori comunicarea încetează, „corpul politic” și procesul de diplomație, este mort, iar rezultatul poate deveni un conflict violent. Observatorii și practicieni deopotrivă atestă rolul vital al comunicării în diplomație. De fapt, diplomația este adesea definită în termeni de comunicare – ca „ un proces reglementat de comunicare „ sau „sistemul de comunicare al societății internaționale”.

Asocierea diplomației cu comunicarea merge mult mai departe înapoi în istorie. Uneori se susține că primii diplomați erau îngeri, mesageri între zeități și ființe umane, chiar dacă această noțiune poate fi luată drept ca pe o „diplomație mitică”, ar trebui să ne amintim, „în două limbi clasice, ebraica si greaca, cuvintele de messenger în limba greacă înseamnă „înger” transmite ideea de sacralitate, precum și a misiunii pe care o îndeplinește. Sfințenia față de mesagerii diplomatici în lumea veche, implică în sine inviolabilitatea și, astfel, prefigurează noțiunea mai recent apărută de imunitate diplomatică.

Comunicare socială, inclusiv comunicarea diplomatică, implică transmiterea de mesaje la care sunt atașate anumite semnificații. Aceste mesaje pot fi fie verbale sau nonverbale. În diplomație și în special în practica protocolară persistă acestă comunicare atît verbală cît și nonverbala, fie ea prin intermediul vizitelor oficiale sau prin intermediul corespondenței scrise.

Comunicarea nonverbală are anumite avantaje, așa cum se petrece în cazul ceremonialului diplomatic, este de multe ori mai capabil să capteze atenția și interesul publicului decât prin intermediul comunicării verbale. Dacă comunicarea nonverbală nu ar exista, susține Raymond Cohen, ar fi fost inventată de către reprezentanții relațiilor publice, un alt avantaj al semnalelor nonverbale, din punctul de vedere al diplomaților, este că acestea sunt în mod inerent ambiguu și astfel permit flexibilitate. În comunicarea diplomatică „a spune este echivalent cu a face” și „a face cu a spune.” Prin discursul său fiecare diplomat trimite gesturi sau acțiuni.

Britanicii sunt aproape ca și asiaticii, în utilizarea unui limbaj diplomatic. Aproape singuri în Europa, (cu excepția Belgiei), unde diplomația se plasează puternic înaintea sincerității în comunicare. Fiind o țară non-conflictuală în situații de afaceri, britanicii echivalează sinceritatea cu confruntarea deschisă și se tem că sinceritatea va ofensa cealaltă parte. Acest lucru poate duce de multe ori britanicii să pară evaziv în îndeplinirea situațiilor când aceștia sunt într-adevăr în căutarea unui mod de a spune ceva negativ într-un mod pozitiv. În afară de a fi diplomatici, britanicii folosesc, de asemenea, limba într-un mod codat preferând să spună lucruri care nu pot fi consumate, folosind expresii mai acceptabile sau pozitive. Astfel, „nu sunt de acord” devine „Cred că ați făcut mai multe puncte bune acolo, dar v-ați gandit vreodată că așa ar fi mai bine ….” și lipsa de interes într-o idee este adesea întâmpinat cu „Hmm, asta e un punct interesant.” Umorul este, practic, omniprezent în toate situațiile de afaceri. Într-adevăr, cu cît mai tensionată și dificilă este o situație, cu atât mai probabil britanicii tind de a utiliza umorul.

Acest lucru nu înseamnă că britanicii nu i-au în serios situația – aceasta este doar că umorul este folosit ca un mecanism de eliberare a tensiunii în Marea Britanie și ajută la menținerea situației calme, rezervată și non-emoțională. Niciodată nu subestima un diplomat britanic, deoarece el sau ea folosește umorul într-o situație aparent nepotrivit. Umorul este un instrument de comunicare foarte important și respectat la toate nivelurile și în toate contextele.

Republica Moldova nu are o experiență atît de bogată în ceea ce privește arta de a fi diplomat, asta poate să persiste încă din trecutul anevoios pe care l-a avut, sau din alte considerente care țin de profesionalismul și modul de a se conforma ceea ce le lipsește la diplomații moldoveni. Desigur că Republica Moldova încă mai are de parcurs o cale lungă pentru a deveni un stat cu adevărat democratic și care să aibă diplomați cu această vocație nu doar niște oameni care să se dea drept așa „personalități”. Deoarece diplomatul este oxigenul de care are nevoie un stat, el este acel om prin care crează legături și se tinde spre cev amai bun.

Republica Moldova în acest caz ar putea foarte multe de învățat de la omologii săi din Marea Britanie, deoarece aceștia prestează interesul național, uită de propriul interes, luptă pentru țara și națiunea lor, ceea ce nu este specific pentru diplomații originari.

Regatul Unit are o rețea mare, la nivel mondial de misiuni diplomatice. Pentru cele trei țări Commonwealth, (și anume India, Nigeria și Pakistan), Commonwealth încă folosește termenul „Adjunctul Înaltului Comisar” pentru Consulate – General (condusă de Adjunctul Înaltului comisar), deși această terminologie este eliminat. În acest domeniu mereu se fac revizuiri și îmbunătățiri, ceea ce ar trebui să urmeze și Republica Moldova.

Oficiul Extern al Marii Britanii este condus de către Secretarul de Stat pentru Afacerile Externe, care are patru adjuncți politici: doi adjuncți miniștri de stat, care sunt membri ai guvernului în rang de ministru și sunt numiți în funcție de către Prim-ministru și doi adjuncți parlamentari, care sunt responsabili pentru problemele de politica externa în camerele parlamentului, neavînd influența asupra aparatului central al ministerului. Atît Secretarul de Stat cît și cei patru adjuncți politici ai săi își numesc secretarii personali, de regula, din rîndul tinerilor parlamentari.

Secretarul de Stat împreuna cu patru adjuncți politici și secretarii lor personali formeaza nucleul politico-parlamentar în conducerea ministerului. Aceasta conducere a ministerului se schimbă în dependență de rezultatele alegerilor parlamentare și de apartanența sa la partidul majoritar din parlament.

Spre deosebire de conducerea ministerului care permanent se schimbă, personalul ministerului, format din functionari de cariera, nu se schimbă în dependență de alegerile parlamentare. Secretarul de Stat mai are înca un adjunct – Adjunctul Permanent – care este funcționar din minister fără apartenența de partid. Adjunctul permanent al Secretarului de Stat este o figura cheie in Serviciul Extern al Marii Britanii, uneori chiar mai importantă ca majoritatea adjuncților în rang de ministru si adjuncților parlamentari. Adjunctul permanent este un simbol al stabilitatii in Marea Britanie, simbolizînd continuitatea politicii externe. Este necesar de menționat că serviciul britanic de informație „Sicret Inteligence Service” este subordonat anume Adjunctului Permanent al Secretarului de Stat.

Adjunctul permanent are șase adjuncți și opt ajutori. În rang de adjunct al Adjunctului permanent este și Consilierul pentru comerțul european. Toți adjuncții împreună cu Adjunctul permanent formează nucleul profesionist în conducerea ministerului, numit „marele opt”.

Sub egida secretarului de Stat sunt încă două structuri statale care au atribuții în domeniul relațiilor externe: Ministerul pentru Comunitatea Britanică (Commonwealth) și Ministerul Coloniilor.

Commonwealth-ul întruneste treisprezece state, foste colonii ale Marii Britanii (Australia, Canada, Noua Zeelanda, Republica Africa de Sud, India, Pakistan, Sri Lanka, Malaysia, Ghana, Nigeria, Sierra Leone, Tanzania, Kenya). În competența Commonwealth-ului sunt relațiile bilaterale și multilaterale între membrii comunității și coordonarea politicii externe.

Misiunile diplomatice sunt divizate în secții și referenturi: cancelaria; secția politică; secția economico-comercială; secția informație; secția cultura și mass-media; arhiva și secretariatul, et.

Personalul nediplomatic activează in servicii: securitate; comunicații; dactilografiere; traduceri; criptografie; administrație; finanțe, etc.

Practica serviciului diplomatic reprezintă nivelul de selectare, pregătire și perfecționare profesională a personalului, utilizarea reală a potențialului diplomatic existent în scopul promovării politicii externe a statului și apărării intereselor naționale, sporirii prestigiului și autori-tății lui pe arena internațională.

Confruntările politice interne în perioada declarării independenței politice a statului defavorizează crearea condițiilor necesare pentru formarea potențialului diplomatic respectiv. Tânărul stat nu dispune de diplomați care ar fi în stare să înțeleagă, să determine și să promoveze interesele naționale ale statului său, mai mult chiar, nu dispune nici de timpul necesar pentru pregătirea acestora.

Personalul pentru serviciul diplomatic în aceste condiții este se-lectat dintre cei mai activi militanți pentru independența statului, care grație calităților și pregătirii profesionale ar corespunde cerințelor ac-tivității diplomatice. Pregătirea personalului se efectuează în confrun-tările diplomatice. Însă cerințele față de corpul diplomatic, în cunoș-tință de protocol diplomatic, de asigurarea cu documentele necesare și a securității serviciului diplomatic, dar și manifestarea calităților per-sonalului în confruntarea dură cu omologii săi în cadrul diplomației multilaterale, devin o sarcină primordială pentru toate statele tinere, iar cunoașterea profundă a acestor probleme este obligatorie pentru viitorii specialiști în domeniul relațiilor internaționale.

Analiza practicii contemporane a diplomației moldovenești eviden-țiază, de asemenea, și o acută necesitate a studierii profunde a tuturor direcțiilor de activitate a serviciului diplomatic. Cu regret, constatăm că chiar dacă s-au scurs aproape două decenii de existență a statului inde-pendent și de pregătire a specialiștilor autohtoni în domeniul relațiilor internaționale, în societate încă nu s-a înregistrat un salt calitativ în acti-vitatea diplomației naționale. Mai mult, în mijloacele de informare în masă practic lipsesc materiale legate direct de problemele diplomației, de dificultățile soluționării lor, nu sunt reflectate succesele și nereușitele diplomaților moldoveni și a conducerii politice a țării.

Potrivit statutului său, serviciul diplomatic reprezintă activitatea instituțiilor diplomatice și consulare ale Republicii Moldova în an-samblul lor și a personalului angajat în aceste instituții, abilitate să promoveze politica externă a Republicii Moldova, inclusiv relațiile ei economice externe și raporturile cu statele lumii și organismele inter-naționale, atât în cadrul frontierelor sale, cât și în afara lor. Activitatea serviciului este reglementată de un set de legi și acte normative printre care pot fi enumerate: Constituția Republicii Moldova, Legea cu privi-re la Serviciul diplomatic, Regulamentul Ministerului Afacerilor Ex-terne și Integrării Europene (MAE IE), Regulamentul cu privire la activitatea misiunilor diplomatice, Statutul consular, acorduri și tratate internaționale la care Moldova este parte.

Legea cu privire la Serviciul diplomatic stabilește: obiectivele și funcțiile acestuia; principiile de funcționare și dotarea materială a in-stituțiilor diplomatice; structura personalului, condițiile de angajare și rechemare din postul diplomatic; rangurile diplomatice; drepturile și obligațiile persoanelor angajate în posturi diplomatice; salarizarea și garanțiile sociale. Adoptarea respectivei legi în 2001 a constituit un pas important în procesul de formare în Republica Moldova a unui serviciu diplomatic profesionist, cu un statut juridic special în cadrul ierarhiei instituțiilor serviciului public.

La rândul său, Regulamentul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene stipulează mandatul, sarcinile și procesul de or-ganizare a activității ministerului. Regulamentul cu privire la activita-tea misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova reglementează lo-cul acestora în sistemul instituțiilor serviciului diplomatic, sarcinile de bază, structura și organizarea funcționării misiunilor diplomatice.

Concluzii la compartimentul II

În concluzie se poate de specificat că Republica Moldova după proclamarea independenței sale, s-a ocupat nemijlocit de restructurarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, și nu în ultimul rînd de crearea unui departament aparte care să se ocupe de protocolul și ceremonialul de stat. Protocolul diplomatic de stat a fost creat cu scopul de a promova țara ca pe un actor la nivel internațional și a crea legătrui externe, de a înființa misiuni diplomatice și a le putea acredita în Republica Moldova. Protocolul și ceremonialul diplomatic este un domeniu care ține direct de politica externă și promovarea statului la nivel mondial.

În concluzie la acest paragraf pot spune că, ordinea protocolară în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, se evidențiază de alte state prin complexitatea sa. Regulile de precădere în vigoare de la Curtea St. James este alcătuită din două liste: una pentru bărbați și alta pentru femei, acest fapt demonstrează că protocolul este constituit din particularități specifice în această țară. Ordinea protocolară engleză conferă un rol important lorzilor, care sînt, totodată, și membri ai Guvernului sau dețin alte funcții prioritare în stat, precum și marchizilor, viconților și baronilor, dar și deținătorilor de anumite ordine istorice. Chiar și pentru a deveni un diplomat cu o carieră fabuloasă este necesar de a veni dintr-o familie dintr-o pătură socială înaltă pentru a permite studierea în cele mai prestigioase universități, însă de un mai mare succes se bucură copii diplomaților englezi care doresc să continuie această tradiție în familie. Considerîndu-se că aceștia au parte de o educație aparte de la parinții diplomați și le este mult mai ușor să ănțeleagă și să cunoască toate nuanțele acestei profesii.

ÎNCHEIERE

Una dintre cele mai importante componente ale securității profesionale în relațiile internaționale, și unul dintre instrumentele esențiale de organizare și de politică pentru rezolvarea acestei probleme este protocolul diplomatic, conceput pentru a servi ca o implementare de succes cu care se confruntă misiunile străine sarcinile noastre, inclusiv în ceea ce privește cooperarea comercial-economică și tehnico-științifice.

Bună cunoaștere a protocolului este necesar nu numai diplomații, dar și fiecare funcționar public implicate în cooperarea economică internațională, în plus, fiecare om de afaceri care vrea să colaboreze cu succes cu partenerii străini. Normele de proprietate adecvate și normele moderne protocol diplomatic și de afaceri creează un climat favorabil de comunicare, nu doar sporește prestigiul departamentelor diplomatice sau economice, ci, de asemenea, statul ca un întreg. Protocol diplomatic este definit ca un set de reguli comune, tradițiile și convențiile observate de șefii de stat și de guvern, ministere de externe, misiunilor diplomatice, oficialii de la comunicare internațională.

Prin însăși, forma de protocol diplomatic, care este îmbrăcat sau tangențiat cu acțiunea de politică externă a statului, sediul reprezentant sau reprezentant. Reguli de protocol diplomatic bazat pe așa-numitul principiu al "curtoaziei internaționale" – un set de general acceptată eticheta practica internațională, și respect de urmat în relațiile internaționale. Încălcarea curtoaziei internaționale, în special în mod deliberat, considerat în detrimentul prestigiului și autorității statului.

Protocolul și ceremonialul au o legătură destul de stînsă cu comunicarea diplomatică, acestea creează condiții favorabile pentru a se petrece comunicarea și pentru a se creea o legătură de colaborare între actorii politici internaționali.

Fiecare stat are obligația de a respecta regulile de protocol de nivel internațional, dar în concordanță cu acestea, touși acestea au dreptul de a avea o procedură și ceremonial personale prin care pot surprinde înalții oaspeți.

Regatul Unit al Spaniei, fiind primul care a legiferat protocolul, prin adoptarea Regulamentului General de Precăderi care este o reflectare a organizării constituționale a statului spaniol format din autonomii, stabilind, în acest sens, o nouă concepție politică a protocolului și ceremonialului, materializată în practică prin Direcția Protocolului de Stat- centru coordonator al multiplelor servicii din țară. Elita politică spaniolă a reușit să creeze de-a lungul anilor servicii durabile de protocol nu numai la nivelul administrațiilor publice centrale, ci și la nivelul autonomiilor și structurilor administrativ- publice locale, astfel Spania se situează în rîndul țărilor înalt civilizate și o transformă în promotoarea unui protocol de excepție. De altfel nici Italia nu este un stat cu o procedură protocolară mai puțin structurată, avînd propriile reguli de plasament care se diferă considerabil de celelalte state. România se conduce cu strictețe de regulile internaționale pe protocol și ceremonial diplomatic, iar orice întîlnire la nivel înalt sau ceremonie se organizează fără abateri considerabile.

Ordinea protocolară în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, se evidențiază de alte state prin complexitatea sa. Regulile de precădere în vigoare de la Curtea St. James este alcătuită din două liste: una pentru bărbați și alta pentru femei, acest fapt demonstrează că protocolul este constituit din particularități specifice în această țară. Ordinea protocolară engleză conferă un rol important lorzilor, care sînt, totodată, și membri ai Guvernului sau dețin alte funcții prioritare în stat, precum și marchizilor, viconților și baronilor, dar și deținătorilor de anumite ordine istorice. Chiar și pentru a deveni un diplomat cu o carieră fabuloasă este necesar de a veni dintr-o familie dintr-o pătură socială înaltă pentru a permite studierea în cele mai prestigioase universități, însă de un mai mare succes se bucură copii diplomaților englezi care doresc să continuie această tradiție în familie. Considerîndu-se că aceștia au parte de o educație aparte de la parinții diplomați și le este mult mai ușor să înțeleagă și să cunoască toate nuanțele acestei profesii.

În coparație cu Marea Britanie, Republica Moldova încă mai are de traversat multe etape de dezvoltare pînă a ajunge la un nivel atît de înalt ca cel al Regatului Unit, însă cu toate acestea Moldovă își continuă calea anevoioasă spre reformarea politicii externe și serviciului diplomatic, care îi va permite să se manifeste la nivel mondial apărîndu-și interesele și cetățenii săi.

Republica Moldova după proclamarea independenței sale, s-a ocupat nemijlocit de restructurarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, și nu în ultimul rînd de crearea unui departament aparte care să se ocupe de protocolul și ceremonialul de stat. Protocolul diplomatic de stat a fost creat cu scopul de a promova țara ca pe un actor la nivel internațional și a crea legătrui externe, de a înființa misiuni diplomatice și a le putea acredita în Republica Moldova. Protocolul și ceremonialul diplomatic este un domeniu care ține direct de politica externă și promovarea statului la nivel mondial.

BIBLIOGRAFIE:

Acreditarea sefilor de misiune diplomatici în românia. http://geopolitics.ro/diplomatia-romaneasca-astazi-acreditarea-sefilor-de-misiune-diplomatici-in-romania/

Alistar V., Popescu-Slăniceanu I. Protocol, corespondență în admnisția publică. București: Ed. Lumina Lex, 2001. 282 p.

Ambasada României la Chișinău. http://chisinau.mae.ro/index.php?lang=ro&id=654

Anghel I. Dreptul diplomatic și consular. București: Editura Lumina Lex, 2002. 691 p.

Arborarea și reproducerea drapelului de Stat. http://www.moldovenii.md/md/section/720/content/8780

Arnautu A. CEREMONIALUL CURȚII REGALE A ROMÂNIEI ÎNCEPÎND CU ANUL 1866. 2005. http://www.princeradublog.ro/atitudini/ceremonialul-regal-i/

ATRIBUTIILE COMPARTIMENTULUI PROTOCOL. http://www.presidency.ro/?_RID=htm&id=6&exp1=president.

Balbridge L. Codul manierelor în afaceri. București: Business Tech International Press, 1997. 432 p.

Ballesteros A. Diplomacia y Relaciones Internacionales. Madrid: Ministerio de Asîntos Exteriores, 1995. 366 p.

Bantuș M. Constituirea statului feudal Țării Moldovei și particularitățile activității diplomatice moldovenești în epoca feudală. În Compartimentul III din Serviciul diplomatic: Teorie și Practică. Suport de curs. Chișinău: CEP USM, 2011. p. 148-156.

Bălănuță M. Codul etic al funcționarului public. Chișinău, 2000. 16 p.

Berciu-Drăghicescu A. Uzanțe de ceremonial și protocol diplomatic practicate în România. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/secretariat/16-4.htm .

Beredei D. Din începuturile diplomației românești moderne. București, 1967. 181p.

British Communication Styles. http://www.worldbusinessculture.com/British-Business-Communication-Style.html

Burian A. Cerințele de bază ale protocolului diplomatic .Revista Națională de Drept. nr. 2, 2002. p. 25-33.

Burian A. Drept diplomatic și consular. Chișinău: Editura ARC, 2001. 210 p.

Burian A. Introducere în practica diplomatică și procedura internațională.Chișinău: Editura Cartier, 2008. p. 294.

Căldare G. Diplomația practică. Curs de lectii. Chișinău: AAP, 2009. 211 p.

Cărbune R. Corespondența și vizitele diplomatice. http://radjcarbune.wordpress.com/2012/10/30/corespondenta-si-vizitele-diplomatice/

Christer Jönsson & Martin Hall. Communication: An Essential Aspect of Diplomacy. Department of Political Science, Lund University. http://www.cuts-citee.org/CDS03/pdf/CDS03-Session7-02.pdf

Constituția României. http://www.mae.ro/sites/default/files/file/acte_normative/2006.03.29_constitutia.pdf .

Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiată la 18aprilie1961.http://www.mae.ro/sites/default/files/file/acte_normative/2006.03.29_viena_1961.pdf .

Decretul nr.147. 1964. http://lege5.ro/en/Gratuit/g43dkmbw/decretul-nr-147-1964-privind-activitatea-de-protocol-in-republica-populara-romana

Diplomatic & International Protocol. http://iepalondon.com/diplomatic-international-protocol/

Diplomatic protocol manual http://www.natoyouthsummit.org/documents/Diplomatic%20protocol%20manual.pdf

Diplomația arta negocierii în practica internațională http://cpc-ew.ro/pdfs/diplomatia_arta_negocierii.pdf.

Dusault L. Protocolul, instrument de comunicare. București: Editura Galaxia, 1996. 393 p.

Ejova C., Ejov A., Frunză V. Serviciul de protocol diplomatic. În: Serviciul diplomatic: teorie și practică. Suport de curs, coord. V. Teosa, G. Vasilescu, E. Ciobu, Chișinău: CEP USM, 2011. 98-113 p.

Enache M., Cimpoeșu D. Misiune diplomatică în Republica Moldova (1993 – 1997). Iași: Editura POLIROM, 2000. 432 p.

Feltham R. Introducere în dreptul și practica diplomației. Bucuresti: All, 1998. 213 p.

George Edgar. Protocol. http://blogs.fco.gov.uk/georgeedgar/2013/10/21/protocol/

Georgescu T. Caraiani Gh. Uzanțe diplomatice și protocol în relațiile international. București: Editura Sylvi, 2002. 292 p.

Ghidul viitorului diplomat. http://csd.aser.ro/files/2012/01/Ghidul-Viitorului-Diplomat.pdf

Bulei I. La Curtea Regala http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/la-curtea-regala-3081551/

Johard F. Guide des usages et du protocol. La Lettre du Cadre Territorial. Voitron, 2002 http://ru.scribd.com/doc/24760208/Guide-Des-Usages-Du-Protocole-Et-Des-Relations-Publiques

Lolea V. Transparență prin protocol. Ghid de inițiere în protocol pentru primary, consilieri locali, funcționari publici, membri ai organizațiilor non-guvernamentale, cetățeni. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 2009. 154 p.

Malita M. Diplomația: Școli și instituții. București: Editura Didactică și Pedagogică. Ed. a 2-a, rev. și adăug., 1975. 607 p.

Manciur E. Protocol instituțional. București: Comunicare.ro, 2008. 203 p.

Manuel de protocole parlementaire. http://ru.scribd.com/doc/54775269/Manuel-de-protocole-parlementaire

McCaffree M. Diplomatic protocol. http://www.ediplomat.com/nd/protocol/diplomatic_protocol.htm

Misiunile diplomatice. http://www.mae.ro/romanian-missions

Noutăți de Protocol. http://www.mfa.gov.md/news-protocol-ro/

Pintescu F. Relațiile bilaterale dintre republica moldova și românia în perioada 2000-2010. considerații geoeconomice și geostrategice. În Revista Moldovenească de drept internațional și relații internaționale Nr. 3, 2011. p. 33-44.

Rădulescu C. Comunicare și protocol. București: Editura Universității din București, 2009. 386 p.

Relații bilaterale. http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677

Rodríguez E. Note istorice despre evoluția protocolului de la Roma Imperială până la sfârșitul vechiului regim În Revista Internacional de Investigación en Relaciones Públicas, Ceremonial y Protocolo, nr. 2, 2003. p. 217-246.

Rolul etichetei si protocolului in activitatea organizatiilor international: http://optdolari.blogspot.com/2011/03/rolul-etichetei-si-protocolului-in.html.

Sabath A. Codul bunelor maniere în afaceri. București: Editura Vremea, 2005. 176 p.

Serres J. Manuel pratique de protocol. Paris: Edit. de la Bièvre, 1992. 557 p.

Sullivan T.F. Le protocole en Irlande. En Guide des bonnes manières et du protocole en Europe. Paris: Fixot, 1989. 382 p.

Tănăsie P., Marin G., Dumitriu D. Uzanțe diplomatice și de protocol. București: Independența Economică, 2000. 366 p

Tărâță O. Protocolul european: norme, dimensiuni, ascensiuni. În: Administrația publică V.N.4, 2004. p. 100-106.

Tărâță O. Protocolul european: norme, dimensiuni, ascensiuni. În: Administrația publică V.N.4, 2004. p. 100-106.

Tărâță O. Tratat de protocol și comportament civilizat. Studiu teoretico – aplicativ. Chișinău: Bon Offices, 2007. 324 p.

Tărîță O. Protocol și ceremonial diplomatic: istorie si actualitate. În: Revista națională de drept. nr.3, 2005. p. 73-75.

Tărîță O. Protocol, ceremonial, etichetă. Chișinău: Editura Transparency International, 2006. 215 p.

Tărîță O. Protocolul, ceremonialul și eticheta: evoluție istorică și semnificații actuale. Publicație periodică științifică-metodică. Chișinău: CEP USM, 2007 №4(5), 2007. 43-53

Uzanțe de ceremonial și protocol diplomatic practicate în România. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/secretariat/16-4.htm

Uzanțe diplomatice și de protocol. http://ru.scribd.com/doc/36920921/Uzante-Diplomat-Ice-Si-de-Protocol

Verdinaș V. Elemente de protocol. București: Lumina-Lex, 2000. 247 p.

Бурунков А. Дипломатический протокол в России. 3-е издание, дополненное. МОСКВА: МЕЖДУНАРОДНЫЕ ОТНОШЕНИЯ, 2007. 264 с

Вуд Д. Дипломатический церемониал и протокол. Москвa: Прогресс, 1986. 320с.

Гриневский О. Тайны советской дипломатии. Москва: издательство Вагриус, 2000. 334p.

Джон Вуд и Жан Серре ДИПЛОМАТИЧЕСКИЙ ЦЕРЕМОНИАЛ И ПРОТОКОЛ. http://scilib.narod.ru/Other/Ceremonial/index.html Дипломатическая служба. Учебник – файл 1.doc. http://gendocs.ru/v11898/%D0%B4%D0%B8%D0%BF%D0%BB%D0%BE%D0%BC%D0%B0%D1%82%D0%B8%D1%87%D0%B5%D1%81%D0%BA%D0%B0%D1%8F_%D1%81%D0%BB%D1%83%D0%B6%D0%B1%D0%B0._%D1%83%D1%87%D0%B5%D0%B1%D0%BD%D0%B8%D0%BA?page=20

Дипломатический протокол и деловой этикет. http://lib.znate.ru/docs/index-49226.html?page=3

Дипломатический протокол и его значение в международных отношениях. http://31f.ru/diplom/page,4,618-diplomaticheskij-protokol-i-ego-znachenie-v-mezhdunarodnyx-otnosheniyax.html

Диссертации по праву: http://lawtheses.com/rol-diplomaticheskogo-protokola-v-realizatsii-norm-mezhdunarodnogo-prava#ixzz2IpbMJuAP

Кузьмин Э. Протокол и этикет дипломатического и делового общения. Издательство Дипломат, 1996. 322 стр

Лядов П. Международное сотрудничество и дипломатический протокол. http://www.flm.su/_elements/magazine/view_full.php?id=8&popup=no&PHPSESSID=17045d22d

Михалькевич Г.Н. Протокол и этикет международного общения. Учеб. пособие. Издание второе, дополненное и исправленное. Мн.: РИВШ, 2009. 260 с.

Молочков Ф. Дипломатический протокол и дипломатическая практика. Москва: Международные отношения, 1979. 320 c

ОСНОВЫ ДИПЛОМАТИИ И МЕЖДУНАРОДНЫХ ДЕЛОВЫХ СВЯЗЕЙ. http://www.k2x2.info/obshestvoznanie/protokol_i_yetiket_diplomaticheskogo_i_delovogo_obshenija/p1.php

Попов И. В. Современная дипломатия. Теория и практика. Москва: Международные отношения, 2004. 575 c.

Сагайдак О. Дипломатический протокол и этикет. Учебное пособие. К.: Знание, 2006. 380 c.

Семилетников Н. Дипломатический и деловой протокол: Учебное пособие. Минск: Академия управления при Президенте Республики Беларусь, 2004. 151 c.

Улахович Владимир Евгеньевич. Протокол и этикет в современной дипломатии. Минск: Харвест, 2005. 272 c.

Шевченко В. Н. Некоторые вопросы протокольной практики. Москва: Воскресенье, 1997. 265 c.