Aspecte ale Pregatirii Psihologice a Luptatorilor In Cadrul Antrenamentului Sportiv

Aspecte ale pregătirii psihologice a luptătorilor în cadrul antrenamentului sportiv.

INTRODUCERE.

Actualitatea temei: Gradul de investigație a problemei și permisele cercetării.

Domeniul educației fizice și sportului ca și știința acestuia, are un caracter pluridisciplinare biologic, pedagogic, psihologic, sociologic, politic etc.

Personalitatea umană se caracterizează prin capacitate de autoreglare, bazată pe mecanisme fine de prelucrare a informațiilor din mediul extern și din cel intern, dublate de mecanisme de programare și activare a conduitelor spre scopuri anticipate. Conform concepției lui Anohin B.P. organismul uman constituie un sistem autoreglator.

Desigur, atributele acestea privesc individul adult, dezvoltat, educat și activ social. Ca în oricare domeniu, și în sport, calitatea, performanța, eficiența și alte asemenea atribute care caracterizează activitatea sunt produse sau realizări caracteristice personalităților bine structurate, cu caracter, voință și forță de decizie.

Idealul pedagogic al formării omului modern a fost formulat în conceptul de „personalitate creatoare". Actualmente idealul societății democratice este omul armonios dezvoltat, creator de bunuri materiale și spirituale.

Atât modelul ideal al personalității contemporane, cât și caracteristicile de raționalitate, autoorganizare, autoreglare, anticipare sunt componentele așa-numitului nivel superior de conștiință.

Progresele realizate de psihologie în ultimele decenii au restructurat modul didactic de tratare a problemei conștientizării, care s-a extins de la procesul învățării la educație, creație și performanță (în sensul cel mai general al cuvântului).

în problemele sportului de performanță este foarte important factorului „conștiință" în realizarea scopurilor specifice de pregătire și educare a sportivilor, de creștere a măiestriei lor, de depășire a rezultatelor obținute.

Eficiența conduitei sportive, nivelul superior al rezultatelor din concurs sunt tot mai des insistent puse în relație cu luciditatea, claritatea gândirii, capacitatea de anticipare, vigilență – în ansamblu, cu gradul de conștiință pe care îl are sportivul, în sportul de mare performanță este dovedită corelația foarte semnificativă dintre calitatea performerului și trăsăturile „puternice” de personalitate. în acest sens psihologia sportului reprezintă agentul acțiunii educative care fixează în individ schemele inițiale de percepție, gândire, imaginație, creativitate, acțiune, conștiință, ce vor funcționa ca un mecanism de selecție și consolidare a conduitei sportive în procesul interiorizării experienței ulterioare, formând temelia viitoarei personalități.

Obiectul cercetării îl constituie aspectul pregătirii psihologice a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

Scopul cercetării constă în determinarea factorilor psihologici, în procesul pregătirii psihologice a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului și proiectarea direcțiilor de acțiune pentru realizare activității date.

în procesul de investigație s-a realizat un sistem de obiective:

studierea problemei în literatura psihopedagogică generală și cea de specialitate.

stabilirea conținutului și nivelurilor conștiinței de sine a sportivilor luptători.

elaborarea unui program de instruire psihologică a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

argumentarea teoretică și experimentală a eficienței programei de instruire psihologica a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

în conformitate cu scopul urmărit, a fost formulată ipoteza cercetării: pregătirea psihologice a luptătorilor în cadrul antrenamentului sportiv presupune unele etape consecutive, iar realizarea lui poate fi posibilă dacă se va ține cont de:

– analiza abordărilor psihopedagogice și de specialitate privind instruirea psihologica a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv;

– determinarea rolului stărilor psihice în timpul antrenamentului sportiv;

– structurarea componentelor și nivelurilor de formare a conștiinței de sine a sportivilor luptători;

– elaborarea programei model de instruire psihologică a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

Baza teoretico-metodologică a lucrării este prezentată de concepțiile științifice fundamentale privind unitatea funcțională dintre activitatea motrică și procesele psihice (Secenov I.M., 1954 Leontiev A. N., 1957;Aseev V.M., Norkino T.E, Flerovski T.A, 1962; Anohin B.P, 1975, Iliin 1987; Grimalschi T.J., 1997;EpuranM.,1997).

Subiecți cercetării au fost echipa de luptători a I.N.E.F.S. 26 subiecți, 11 băieți și 15 fete.

Baza experimentală a cercetării o constituie edificiile Sălii de luptă I.N.E.F.S., sala de forță.

Metodele de cercetare.

Pentru realizarea scopului cercetării au fost aplicate: analiza literaturii științifico – metodice psihopedagogice; observația psihopedagogică; testarea pregătirii teoretice; testarea indicilor psihologici; metoda grafică și tabelară.

Valoarea teoretică. A fost determinat nivelul de pregătire psihologică a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

A fost elaborată o programă experimentală de pregătire psihologică a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

Importanța practică a lucrării constă în faptul că rezultatele cercetării pot fi aplicate ca materiale științifico-metodice în procesul de pregătire psihologică a sportivilor luptători în cadrul antrenamentului sportiv.

Structura și volumul tezei.

Teza cuprinde: introducere, 3 capitole, concluzii, bibliografie și anexe.

Conține tabele, grafice și anexe. Bibliografia include 37 titluri dintre care 25 în limba română și 12 în limba rusă.

Cuvinte cheie: pregătire psihologică; conștiință; câmpul conștiinței; reglare și autoreglare, atenția și autocontrolul în procesul activității de educație fizică și sport.

Capitolul I. Factorii pregătirii psihice a sportivilor.

Esența stărilor psihice la sportivi.

În activitatea sportivă, problema reglării și autoreglării conduite individuale este esențială, întrucât actele de excepție săvârșite în condiții neobișnuite solicită mecanisme adaptive cât mai complexe.

Este știut faptul că omul, ca ființă rațională, posedă capacitatea de a se auto dirija, conduce și adapta creator la ambianța complexă naturală și socială și la propria sa condiție de om. Sportivul este obligat să realizeze un comportament complect adecvat sarcinii, ca o condiție a realizării obiectivelor propuse. Reglarea și autoreglarea stărilor psihice devine astfel în același timp, atât mijloc pentru obținerea performanței, cât și obiectiv al procesului de pregătire. Pregătirea psihică și asistența psihologică conțin – în forme foarte variate – atât obiective, cât și mijloace de reglare și autoreglare. Națiunea de reglare este foarte larg utilizată și, de regulă, se referă ța acțiune de influențare a unui sistem de către altul, primul fiind cel reglat, al doilea, cel care realizează reglarea – în cadru unui sistem complex.

Psihicul uman, ca sistem hipercomplex, dispune de un mecanism foarte complicat de reglări dintre cele mai diferite, plurifuncționale și intersubsistemice. Avem în vedere faptul că diferitele funcții și stări psihice, calitativ diferite , se influențează reciproc, de la acea funcție sau stare dominată spre acea sau acelea aflate în criză, dezechilibrate sau neadaptate la situație. Psihicul uman este supus legilor generale ale reglării și autoreglării sistemelor vii, cu deosebire că, fiind odată cu capacitatea autotelică, el își poate alege singur victorii acțiunilor, fixându-și scopuri susținute de motive primordiale.

în cadrul sistemului complex psiho-comportamental toate subsistemele, compartimentele sale sunt dezvoltate sau egal de eficiente în raport de solicitare. Unele sunt mai slabe, iar altele acuză disfuncții prin suprasolicitare sau din activare. Ne explicăm astfel interrelațiile de tip „încrucișate” între subsisteme sau funcții psihice diferite. În momente sau situații diferite, voința acționează asupra intelectului și afectivității, intelectul asupra afectivității, voinței, motivației, afectivitatea asupra intelectului, voinței, motivației, motivația asupra voinței și sentimentelor etc.

În determinarea termenilor de reglare și autoreglare, uneori este dificil de trasat granița dintre ele, căci însăți autoreglarea, ca mecanism (în același timp capacitate a individului) este dobândită, învățată inițial, reglată din afară.

în cazul când reglarea stărilor psihice se produce spontan de însăși capacitatea proprie a sistemului psihic de a-și regla echilibrul sau de a și-1 de dobândi, vorbim de autoreglare. Influențe externe de tip educațional sau cel care urmărind optimizarea conduitei pentru realizarea unei anumite performanțe acționează ca reglări. Nu includem aici unele influențe neorientate – întâmplătoare și care se produc la individul asupra cărora acționează reacții spontane.

Sistemul psihic uman este permanent supus reglării, este condus, influențat, potențat prin procesul educativ și instructiv. El este „învățat” motric, format intelectual, stimulat, motivațional, interrelaționând bine cu toate sistemele umane etc. Influențele instructiv – educative îi formează și capacitatea de auto cunoaștere, autoconducere și autoreglare realizând astfel o amplificare a efectelor, prin auto instruirea și auto depășirea potențialului uman.

Reglarea stărilor psihice este privită aici ca un caz particular de educație și instrucții, urmărind – pe lângă obiectivele generale și cunoscute-realizarea unor influențe asupra stărilor psihice momentane create de situațiile competiționale, precum și realizarea unor deprinderi și atitudini cu scop profilactic și psihoterapeutic.

De cele mai multe ori, literatura de specialitate tratează, desigur, justificat, reglările care urmăresc să realizeze o influențare pozitivă asupra stărilor psihice care nu mai pot fi controlate de factori sau mecanisme proprii conduitelor învățate, și care, deci, dezechilibrează întregul sistem psiho-comportamental performanți al. în același timp, se tratează acele tipuri de reglări care realizează o mai rapidă și mai stabilă refacere psihică după eforturile din antrenament și solicitările din competiție.

Reglarea și autoreglarea psihică urmăresc să realizeze în principal următoarele obiecte: controlul emotivității; controlul anxietății; controlul nivelului motivației și aspirației; controlul și mobilizarea capacitățile intelectuale; controlul stresului; creșterea capacității de angajare volițională maximă; mobilizare energetică; mobilizare și „acordare motorie” în funcție de specificul situațiile; echilibrarea, reechilibrarea, sau normalizarea stărilor psihice momentane negative cum sunt: agitația, pasivitatea, neîncrederea în sine, îngâmfarea, lipsa de concentrare, agresivitatea, nervozitatea, apatia, precipitarea, hipomotivația etc.

De regulă atât reglările, cât și autoreglările, au efecte acolo unde sportivul are capacitatea, dar aceasta a suferit deteriorarea sau dezechilibrare în anumite condiții de antrenament și concurs. Aceste mecanisme sunt puse în mișcare pentru:

realizarea unei stări psihice optime a sportivului și care, cu timpul, prin stabilizarea conduitei în anumite limita de eficiență, să poată mări și să asigure fiabilitatea sistemului;

influențarea pozitivă a stărilor psihice deteriorate și care periclitează realizarea performanței;

crearea unei rezistențe specifice sporită față de „agresorii" stabilității psihice: oboseala, plictiseala, tema de accident sau insucces, factorii externi stresanți sub raport motivațional sau informațional etc.;

prevenirea posibilităților de apariție a unor stări psihice anormale, de tip neuronic.

Rezultă, deci, caracterul bidimensional al reglării și autoreglării: influențarea de tip activator și de tip profilactic-curativ a diferitelor stări și funcții psihice reclamate de performanțele sportive.

Deosebim formele reglării psihice (după M. Golu, 1972) și anume regalarea de stabilizare, regl limita de eficiență, să poată mări și să asigure fiabilitatea sistemului;

influențarea pozitivă a stărilor psihice deteriorate și care periclitează realizarea performanței;

crearea unei rezistențe specifice sporită față de „agresorii" stabilității psihice: oboseala, plictiseala, tema de accident sau insucces, factorii externi stresanți sub raport motivațional sau informațional etc.;

prevenirea posibilităților de apariție a unor stări psihice anormale, de tip neuronic.

Rezultă, deci, caracterul bidimensional al reglării și autoreglării: influențarea de tip activator și de tip profilactic-curativ a diferitelor stări și funcții psihice reclamate de performanțele sportive.

Deosebim formele reglării psihice (după M. Golu, 1972) și anume regalarea de stabilizare, reglarea de optimizare și reglarea de dezvoltare. În funcție de natura sarcinilor ce urmează a fi rezolvate, același autor spune că „reglarea poate lua diferite forme, cele mai semnificative fiind”: reglarea de stabilizare (homiostatică); reglarea programată; reglare competitivă; reglarea de cooperare; reglarea de dezvoltare.(M. Golu, 1975).

Reglarea complexă a sportivului se realizează prin mecanismele biologice și psihologice. Specificul reglării constă în caracterul conștient al demersului de stabilizare, optimizare și dezvoltare a capacității psihico comportamentale a sportivului.

Analiza factorilor externi asupra procesului de reglare a permis să susținem că reglarea prin factorii externi realizează nivelul formativ eficient și performant al individului, în prezența procesului educațional organizat. Omul este supus însă și altor influențe „reglatoare” sau „modelatoare”, nu întotdeauna pozitive, și pe care trebuie să știe să le întâmpine.

Din punct de vedere al acțiunii psiho-pedagogice, reglarea este mecanismul prin care se realizează procesul instructiv și educațional, considerat numai sub raportul influenților de tip extern. Știm însă că răspunsul sistemului psihic la aceste influențe este dependent de „variabilele interne ale persoanei”, adică din întregul conținut și întreaga funcționalitate psihică (atenție, motivație, gândire, sentimente, deprinderi, dorință, de colaborare etc.)

Reglarea externă are deci ca suport posibilitatea îndrumării și conducerii comportamentului sportivului prin comunicare verbală și neverbală de către persoane diferite: pedagog / antrenor, psiholog, medic, conducător, alții, realizând atitudini, convingeri, aspirații, precum și deprinderi, obișnuințe și comportamente sociale.

Atitudinile, convingerile, noile modalități de gândire operațională, deprinderile și, în general toate „transformările pozitive” din sistemul personalității devin rezultatul procesului educațional.

Managementul eficient de către antrenor a activității sportivului, include prin organizarea programului, planificarea acțiunilor, anticiparea situaților, stimularea responsabilității și motivației, precum și folosirea metodelor și mijloacelor adecvate și specifice.

Ca factor specific, în regalarea externă pot fi incluse și mijloacele biologice, psihologice și psiho-informative (exercițiile speciale de respirație, contracții și relaxări musculare, duș, saună, masaj, alimentație adecvată, somn, produse farmaceutice cu efect asupra vigilenței sau tonusului afectiv etc.) care contribuie în mod evident la starea generală a individului privit în unitatea sa psihofizică.

Autoreglarea, ca reglare autonomă, are la bază capacitatea specifică individului uman de a se auto-cunoaște și auto aprecia și în raport cu un model sau normă – de a se auto-instrui și educa prin autoconducere, autodeterminare și autocontrol.

Baza autoreglării o constituie capacitatea sportivul de auto cunoaștere -cunoaștere de sine – prin observarea propriilor conduite și stări, prin analiza critică și autocritică a faptelor și gândirilor sale. Cunoașterea de sine se îmbină cu auto aprecierea – realizată prin comparații cu alții sau cu modele ideale propuse într-un sistem axiologic specific sportivului. De aici, posibilitatea proiectării viitoare a propriei personalități sportive și organizarea acțiunilor de auto instruire și auto educație. Fără îndoială strategia auto formării este preluată din afara, este indicată sau sugerată, dar odată intrată în acțiune, devine propria preocupare și activitate a sportivului, generatoare de concepții și atitudini noi, de cunoștințe și deprinderi adecvate scopurilor sociale și sportive.

întreaga activitate de autoreglare are caracteristicile unui sistem de comandă și control care presupune și cuprinde astfel de demersuri ca: stăpânire, activare, ameliorare, echilibrare, restructurare, compensare, corectare și altele, la care confirmarea de eficiență se realizează prin aferentație inversă (feed-back) de tip social (compararea rezultatelor cu modelul propus).

Autocontrolul se realizează:

în sfera comportamentală prin reglarea comportamentului;

în sfera afectivă, în special asupra emoțiilor, anxietății și a atitudinilor negative;

în sfera atitudinală, prin direcționarea acțiunilor;

în sfera voluntară, prin activare, creștere a efortului voluntar, orientarea fermă spre scop, curaj, perseverență, dârzenie, combativitate, ca și prin frânarea, inhibarea sau amânarea unor reacții impulsive și neadecvate scopului conștient propus;

în sfera ideativă, prin menținerea lucidității în situații dificile, limită, prin menținerea sau izgonirea unor idei inutile sau dezorganizatoare, prin antrenament ideomotor (antrenament mental), prin montaje perceptive și motrice;

în sfera motivațională, prin creșterea motivației de performanță și nivelului de aspirație între limite optime.

în sfera acțională prin organizarea autocontrolului la nivel de planificare, realizare și finele activității.

Autoreglarea stărilor psihice se prezintă ca un mecanism activ, constructiv și este, deci, opus unor mecanisme de „apărare a Eu-lui” (de exemplu: regresia, proiecția, compensația, substituirea, fantezia, raționarea etc.);

Procesele de , autoreglare psiho-comportamentală sunt procese de ordin superior, fiind nu simple reacții mai mult sau mai puțin adecvate la indicațiile altora, ci reacții selective, pe baza aprecierii oportunității și eficienței acțiunii realizate. Procesele autoreglatoare sunt produse complexe ale relației sportivului cu mediul, bazându-se pe reflectarea deplin conștientă a acestor relații, pe aprecierea exactă a condițiilor externe, precum și a posibilităților proprii de acționare.

Atât procesele de reglare, cât și cele de autoreglare psihice au mare importanță în antrenament (în procesul de instruire și pregătire tehnică, tactică, fizică),cât și în curs și în timpul din afara acestora două (timpul social, profesional, liber). Cea mai mare pondere o au mecanismele reglatorii în momentele precompetiționale și competiționale, adică atunci când conduita sportivului este direct și major responsabilă, generatoare de performanță.

1.2. Forme a stărilor psihice la sportivi.

Cercetările în domeniul științelor educației, studiile sociologice, cele din domeniul teoriei educației fizice și sportului demonstrează elocvent că istoria sportului de performanță consemnează eforturile susținute, continui ale tuturor celor care activează în domeniu pentru creșterea capacității fizice și psihice a sportivilor, și chiar pentru maximizarea acesteia. în această ordine de idei sa constatat că marea performanță este multiplu determinată, că la realizarea ei colaborează un număr deosebit de mare de specialiști care îi ajută pe sportivi și antrenori să-și depășească obișnuita condiție umană.

Condiția umană a performerului din zilele noastre este departe de a fi de invidiat. Cei care privesc de afară și care nu au simțit amar a efortului și dezamăgirea unui eșec când te aștepți cel mai puțin, îi invidiază pe sportivi „mari” pentru călătoriile lor – din care nu văd orașele decât din autobuz – și pentru venirile – și ele relative și neasigurătoare social.

Societatea modernă a făcu din sport o realitate ieșită din comun și din sportiv o personalitate „accentuată”. Dacă aceste două realități se suprapun realității generale, ea însăși bogată în tot felul de contradicții și discuții, înțelegem de ce apare ca deosebit de necesar și important să se asigure lumii sportive un climat de calm, echilibru afectiv, încredere și aspirații spre excelență.

Ultimele decizii au transferat stresul din laboratorul cercetării biologice în lumea noastre, a tuturor și ne punem chiar întrebarea (fictivă) dacă du cumva stresul „se ia”, dacă nu se propagă de la lumea afacerilor și muncii intelectuale și la sportivi.

Condiția umană a performerului sportiv se caracterizează printr-o permanentă solicitare la limita sau dincolo de limita capacității fizice și psihice a unui individ obișnuit. în rezultatul cercetărilor teoretice sau evidențiat câteva dintre notele caracteristice ale sportivului de mare performanță care este motivat pentru maximizarea capacității sale și care este condus (a se citi manipulat) în mod autoritar de un „staf” care sacrifică viața psihică intimă a sportivului pentru atingerea sportului.

Suprasolicitarea sportivilor este multiplă: efortul fizic al antrenamentelor numeroase și dure, eforturi psihice al concursurilor cu adversari puternici, atmosfera din stadioane, presiunea publicului, presiunea conducerii clubului și chiar a familiei, la care se adaugă firesc propriile aspirații și anxietăți. Toate acestea și încă multe altele, nenumărate, sunt generatoare de desconfort psihic, în cel mai bun caz, dar de regulă, repetate și necompensate, conduc în scurt timp la oboseală, surmenaj, conduite neadaptate, la eșec, dezadaptare socială.

Prin însăți caracteristicile sale, activitatea sportivă este solicitantă, întrucât urmărește depășirea obișnuitului. Ea este sursa solicitărilor amintite și în același timp a marilor satisfacții, atunci sânt sunt învinse barierele. Pentru câteva clipe de extaz în situația de succes, sportivul este capabil să „amâne” multe alte bucurii comune oamenilor obișnuiți.

Stările psihice pe care sportivul le trăiește sunt dintre cele mai diferite, unele normale, firești, obișnuite, dar altele, mai puțin firești și care depășesc capacitatea de echilibrarea cu situațiile din terenul competițional. Vorbim despre stări psihice de limită trăite de sportiv, stări pe care la pășește numai în cazul în care are o pregătire adecvată sau este ajutat de anumite circumstanțe.

Procesul pregătirii sportivului include adaptarea la solicitări, fizice, psihice și sociale. Adaptarea sportivului este adaptarea sistemului psihic la sistemul supraordonat socio-cultural și sportiv-social. întreaga personalitate a lui este angajată, iar dacă vorbim de sporturi de echipă vom evidenția și efortul de adaptare a sintalității grupului la solicitările și cerințele sistemului socio-cultural-sportiv. Examinarea grupului sportiv ca unitate educativă din perspectivă psihologică a demonstrat că adaptabilitatea și coeziunea grupului sportiv reprezintă două variabile de importanță majoră în ceea ce privește orientarea acțiunilor influentelor acestuia.

Strategia pregătirii și asistenței psihologice a sportivilor are ca obiectiv sporirea capacității psihice și de adaptare a acestora la solicitările de limită ale activității specifice, iar ca finalitate realizarea „deprinderilor” psihice care vor satisface aceste nevoi în condiții fiabilitate a sistemului psihocomportamental în adaptarea și integrarea socială.

Din punct de vedere teoretic și metodologic fundamentele demersului pregătirii psihice constau în activitățile de comunicare, învățare și conducere. Toate aceste trei activități vor fi eficiente în măsură în care mecanismele psihocomportamentale vor fi bine cunoscute de către antrenori, manageri și sportivi înșiși.

Se cunoaște faptul că ființa umană constituie un fenomen biopsihosocial. Factorul psihologic în autodeterminarea ființei umane, în construirea propriei personalități, în „luarea în stăpânire a propriei persoana” după cum s-a exprimat Paul Popescu-Neveau. Determină profilul conștiinței sportivului. El este un produs al ambianței socio-culturale, ce include filozofia, opiniile, sentimentele, cunoștințele, ambițiile etc. Nevoia de cercetare a procesului conștientizare a activității, ideilor și sentimentelor sportivilor a apărut acum trei decenii, când lupta pentru performanță a devenit o problemă complexă, în această ordine de idei este vorba de realizarea reflexiei, conștiinței, de formarea conștiinței de sine, imaginii reale despre sine, a posibilității de evaluarea corectă a propriilor forțe etc. Acest nivel al conștientizării constituie temeiul dezvoltării autoconducerii și autoreglării care devin însușirile primordiale ale marilor sportivi.

Antrenorii sunt preocupați de două aspecte ale parteneriatului lor cu sportivii: asigurarea climatului psihosocial corespunzător conducerii pregătirii, a capacităților de autoreglare. în acest sens autoconducere se referă mai ales la modul cum individul își organizează activitatea, în raport cu ambianța; iar autoreglarea se referă la modul cum individul își stăpânește propriile stări psihice și comportamentul manifest, pentru o echilibrare sau adaptarea mai bună la situații).

Principalul mecanism psihologic al realizării celor două deziderate-conducerea și autoreglarea-este comunicarea.

în literatura de specialitate termenului stările psihice include acele forme ale manifestărilor psiho-comportamentale, exprimate în trăiri și conduite declanșate de situațiile concrete din activitatea specifică (Epuran, 1981). D. Burne și K. Ktlley (1981) definesc starea (psihică) drept o „condiție temporară care fluctuează în timp, ca răspuns la schimbările situaționale”. A. V. Petrovsky și M. G. Yaroshevsky (1985) definesc starea psihică astfel: „o stare relativ momentană a psihicului individului, în opoziție cu termenul „proces psihic” care accentuează aspectele dinamice ale psihicului, și cu „însușirile psihice” care indică manifestările stabilite ale psihicului individului, persistente și reproductive în structura personalității”. Clasificare și tipologie.

Primele studii de psihologia sportului s-au referit la „dispoziția la start” (A. T. Puni, 1945). Discutând aspectele pregătirii psihice pentru concurs am formulat, în 1963, sistemul „stărilor de preparație” și anume dispunerea, anticiparea, angrenarea-modelarea, aplicarea /adaptarea și analiza, care din punct de vedere funcțional-psihic au caracter complex afectiv-cognitiv-conativ (Epura, 1963). In anii următori tot mai mulți autori s-au referit la manifestările psihice ale sportivilor în termeni de stări psihice. Astfel, CD. Spielberger (1971) face deosebirea dintre anxietate ca „trăsătură” a personalității și anxietate ca „stare”, iar Nideffer (1992) descrie un complex de „stări alterate de conștiință” trăite de sportivi în situații competiționale-pentru a nu da decât două exemple, dintre multele existente în literatură.

Din această perspectivă au fost identificate și caracterizate următoarele tipuri de stări psihice:

Cognitive: atenția (distribuția, concentrarea, distragerea, vigilență), percepția (seturi perceptive-anticipative sau orientative), gândirea (claritatea, confuzia, luciditate), imaginația (vis cu ochii deschiși-reverie), ale memoriei (blocaj);

Afective: dispoziții (stările de start, stările de pregătire pentru concurs, anxietatea pre-și competițională), reacțiile afective în situații de succes, eșec, frustrare etc. (entuziasm, bucurie, dezamăgire, amărăciune, supraapreciere, autodisprețuire ș.a.), sentimente (mândrie, atașament, colaborare);

Conative /volitive: hotărâre determinare, decizie de risc sau hedonică, îndârjire, combativitate, agresivitate, lașitate, abandon etc. (se poate lesne vedea faptul că multe dintre stările amintite nu țin numai de un subsistem psihic, ci provine din relațiile de tip intrasistematic ca, de exemplu, agresivitatea, anxietatea, dispunerea pentru acțiuni etc., în care evaluarea rațională, afectul și voința se combină în modalități specifice).

Ale conștiinței (sau ale sistemului psihic integral), pe care le-am numit (Epuran, 1981) „stări psihice complexe”, ca: stări de limită-pozitive sau negative, stările ale conștiinței, așa numită „stări alterate” sau „modificate” de conștiință (hiperluciditatea, „transa”, distorsionările perceptive-stări frecvente în sport). Alte stări modificate sunt somnul, somnul hipnotic, autohipnoza, conștiința sofrologică, agresivitatea, încrederea, exagerată în sine etc. Atât stările psihice de limită, cât și cele mai puțin apropiate de acestea sunt în mod deosebit „stări de sistem”, sistem psihic neputând fi conceput atomist decât din rațiuni didactice. În această idee stările psihice actuale sau momentane trebuie tratate ca stări ale sistemului psihic integral.

Stări psihice actuale-pozitive-au un revers, acela al stărilor negative, de dezadaptare, care uneori sunt la limită cuc cele patologice. Fără să considerăm „sindromul campionului” sau al „Nikefobiei” (tema de succes) drept manifestări psihologice, vom observa la acestea aspecte de neadecvare la situație, starea ce trebuie depășită prin efort educațional și de terapie specifică.

1. Analiza efectuată prin prisma tipului de activitate delimitează: Stări psihice momentane de antrenament. Examinarea cercetărilor realizate în cadrul experimental și analiza experienței empirice a permis a stabilit elementele ideatice ale dimensiunii subiective determină și subordonează elementele dimensiunii obiective ce se exteriorizează la nivel comportamental în stilurile de interacțiune, comunicare, organizare. Atenția, interesul, motivația pentru pregătire, angajarea, comunicarea (în relații cu antrenorul sau colegii), plictiseala, saturația, nemulțămirea sau dezamăgirea care apar și în timpul stagiilor de pregătire centralizată-toate sunt manifestări psiho-comportamentale cu caracter reflectoriu situațional de care antrenorul nu numai că trebuie să țină seama, dar la provoacă și le transformă în sensul facilității muncii sale și a sportivului. Pregătirea psihică a sportivului pentru antrenament devine tot atât de importantă, ca și pregătirea lui pentru concurs.

Stări psihice momentane precompetiționale, de prestart. Ele sunt mai ales cu caracter atitudinal, cum sunt anxietatea, dispozițiile la start-febra, apatia, gata de luptă, stările de preparație pentru concurs (dispunerea, anticiparea, angrenarea / modelarea, aplicare / adaptarea, analiza), precum și altele ca diprosexia, labilitatea afectivă, hipersensibilitatea, hiperagitația, stereotipia mintală, hiper sau hipomotivația, tema de eșec sau de succes, exaltarea ș.a.m.d.

Aspectele negative ale acestor stări sunt în atenția psihologilor și antrenorilor, eforturile fiind orientate spre găsirea și utilizarea celor mai eficiente tehnici de reglare și autoreglare, care de multe ori sunt denumite cu un termen generic „tensiune" psihică.

Stări psihice momente competiționale. Trăirile acestea sunt și ele foarte variate, provenind din supraîncărcare psihică (răspundere, motivație), din dizarmonia aspirației-expectației-realizare, din situațiile de frustrare provenite din insucces, accident sau arbitraj evaluat ca defavorabil, la care se vor adăuga trăiri specifice „mecanismele de apărare a Eu-lui” în situații de stres și, în sfârșit, atitudinile de tip adaptiv învățate sau spontane (combativitate, agresivitate, furie etc.)

Starea psihice momentane post-competiționale. Sunt specificate fie succesul fie insuccesul cum sunt: entuziasmul, depresia, rușinea, disperarea, raționarea asupra conduitei, autopuniția, exteropuniția, readaptarea nivelului de aspirație și al tensiunii sau anxietății, exaltarea, auto admirația care poate ajuta până la „delirul campionului”, expunerea, apatia, auto disprețul și altele. Teoria „atribuirii” va sta la baza modului de explicare a succesului sau eșecului, de regulă în favoarea sportivului, succesul datorându-se sieși, iar eșecul factorilor externi.

2. După caracteristica manifestării:

a) după rapiditate: dinamice și statice ( de scurtă durată); după stabilitate: stabile și variabile; după rapiditatea schimbării: plastice și rigide; profunde sau superficiale; pozitive sau negative; mai mult sau mai puțin „înțelese”;

3. După particularitățile individuale ale sportivilor:

a) structura personalității, mai ales trăsăturile atitudinale, temperamentale și
caracteriale;

nivelul pregătirii psihice structurată în „capacitatea psihică” reprezentând nivelul de eficiență a subsistemelor informațional, interpretativ, decizional, acționai, autoreglator;

nivelul pregătirii specifice a sportivului;

După calitate: pozitive, favorabile performanței; negative, defavorabile performanței;

După modalitatea adaptivă a compartimentului:

reacții spontane la situațiile specifice din antrenament sau concursul sportiv, cu rol adaptiv de echilibrare sau compensarea și apărarea a Eu-lui;

răspunsuri intenționate, de cele mai multe ori învățate, cu rol de echilibrare și mai ales de optimizare și chiar maximizare a capacității sportivului. Aceste stări sunt anticipate și pregătite ca tare (montaje perceptive, motrice, deprinderi ale atenției, montaje efective și chiar agresive, căutarea riscului, stabilirea de scopuri imediate, rezistența la factori perturbatori etc.) Ele au caracter reflectat, autoreglator.

Aici sunt incluse așa numitele deprinderi psihice de autoreglare pe care psihologii sportivi le consideră necesare pentru succes: atenționale, perceptive, anticipate, de gândire pozitivă, de control al anxietății de stabilire de scopuri, de a face față solicitărilor, de stăpânire de sine etc. (Martens, Mikes, Missoum, Nideffer, Ogilivie, Cratty, Rushall, Suinn, Most, Thomas, Epuran, Holdevici, Holdevici & Vasilescu)

6. După distanța față de „normal”:

a) în zona de confort psihic, la mijlocul scalei, când sportivul se menajează printr-o atitudine de angajare moderată;

la unul di capetele scalei, cel pozitiv, când sportivul caută activarea optimă antențională sau motivațională, montaje performante (angajament, combativitate, tactica de minimax), cu efort de voință și chiar risc și sacrificii;

dincolo de limitele scalei, la nivel paranormal-stările de limită – unele pozitive, altele negative, dar toate cu efect de dezorganizare asupra trăirilor și conduitelor.

Stările modificate, „alterate", de conștiință – ca stări mai puțin obișnuite, – în afară de somn-între ceea ce se consideră „normal" și „altceva", cum sunt hipnoza, auto hipnoza, distorsionările perceptive de spațiu, timp, schemă corporală, stări „ireale” etc.

După nivelul sistemului atudinal: concepția despre lume, nivelul sugestibilității, convingerile, sensibilitatea afectivă, tăria de caracter, nivelul energiei psihice, capacitatea de autoreglare volitivă, inteligență, creativitate și multe altele.

1.3. Abordarea complexă a stărilor psihice la sportivi.

Pregătirea psihică face parte din complexul activității formative și se desfășoară din primele zile ale carierei sportivului. Va fi deci firesc să consemnăm dependența și, în același timp, eficiența stărilor psihice actuale-sub diferitele lor ipostaze enumerate mai sus – de nivelul pregătirii psihice generale, specifice – de ramură și pregătirii pentru concurs a sportivilor.

Despre stările psihice momentane nu putem vorbi decât în relația lor cu nivelul capacității psihice dobândite de sportiv în timp.

Evoluția în timp a capacității psihice depinde, pe de o parte, de nivelul de maturizarea și auto educație, iar pe de altă parte, de educație și solicitări. Dacă anumite solicitări sunt organizate și manipulate în antrenament și concursuri de verificare, prin stimulare și modelare, constituind de altfel cometoda directă și sigură de pregătire a sportului, alte solicitări fie specifice, fie nespecifice sportului respectiv pun probleme care trebuie rezolvate, pretinzând din partea sportivului eforturi deosebite de adaptare. Reacția de tip emoțional sau interpretativ-evaluativ într-o situație „dificilă” sau „neobișnuită” va fi foarte diferit și în relația direct proporțională cu capacitatea psihică a sportivului, capacitatea care constă și din posibilitatea stăpânirii emoțiilor, precum și din păstrarea lucidității și obiectivității judecății.

Personalitatea sportivului, prin particularitățile (însușirile, caracteristicile) ei, determină aspecte, forme și dinamici deosebite ale stărilor psihice. Stările psihice actuale sunt dependente de situații

Situațiile de sport sunt cel puțin trei categorii: de antrenament, de concurs și sociale, toate cu implicații psihice.

Antrenamentul este mai ales situația pedagogică și de pregătire specială, caracterizat prin durata prelungită, efort la nivel maximal, subsolicitare socioculturală, contradicții între aspirație și rezultate etc. Se consideră pe bună dreptate că solicitările din antrenament sunt mult mai stresate ca cele din concurs, mai ales sub raportul monotoniei și efortului de cizelare a tehnicii și tacticii. Plictiseala, saturația, enervarea, stările conflictule cu colegii sau antrenorii sunt cele mai frecvente.

Concursul este situația de înfruntare, de luptă pentru supremație, pentru atingerea nivelului superior de aspirație. El este generat de emoții, de stări limită, ne putând fi modelat identic în antrenament. Victoria sau înfrângerea, succesul ca și insuccesul, întâlnirea cu adversari duri sau situații periculoase sunt deosebit de „productive" de stări psihice actuale, momentane, de sens pozitiv sau negativ, de adaptare, dezadaptare sau conflict.

Aceste stări se înșiră pe o scală foarte lungă, de la entuziasm, inspirație, extaz, trecând la combativitate, „mânie”, „răutate”, încredere în sine, apoi la dezamăgire, rușine, confuzie mintală, abandon, risc, rigiditate, lașitate, etc.

Condiții sociale generează în mod firesc stări psihice de tot felul. Fie că este vorba de stilul comunicațional, fie de condițiile-economice sau ergonomice, ele vor provoca reacții mai ales atunci când nu vor corespunde așteptărilor.

Cele mai multe solicitări din activitate de antrenament și foarte multe din concurs sunt specifice, obișnuite și controlate pe parcursul pregătirii și, prin modelare, evoluează în comportamente stabile (rutine, deprinderi). Se pregătesc și răspunsuri pentru situațiile și mai puțin frecvente, dar posibile anticipate. Totuși, concursul sportiv prezintă unele incertitudini care constau în particularitățile adversarilor, ale condițiilor de concurs, variabilității vremii sau stilului arbitrajelor, diferențelor culturale etc.

Situațiile noi, neobișnuite nu sunt afectogene numai prin caracterul insolit. Ele pot fi și amenințătoare (fizic sau moral). Incertitudinea generează un plus de anxietate. Evaluarea realistă poate lipsi, conducând la dezadaptări comportamentale.

Antrenamentul sportiv „total” contribuie la dezvoltarea capacității adaptive a sportului, care prin eforturi deosebite va deveni capabil să „se adaptează”, „să se descurce” în situațiile cele mai critice, prin efort de gândire, stăpânire afectivă, motivație optimă de performanță, combativitate.

Capacitatea psihică a sportivului, este un rezultat al pregătirii și, în același timp, modalitatea de eficiență a acestuia. în literatura de specialitate capacitatea psihică a sportivului este definită prin constantele sale, prin ceea ce este caracteristic și relativ stabilit în conduita lui. Avem însă în vedere cazurile de „abatere” de la normal, de dezadaptare, ca de altfel și dinamica acestuia în timp, ceea ce înseamnă o anumită variabilitate a acestei capacități.

Locul stărilor psihice în structura capacității psihice a sportivului va fi deci, mai ales, în acele sectoare care prezintă variabilitate, ca urmare a faptului că psihicul este sensibil la schimbările situațiilor, reacționând prin forme comportamentale mai mult sau mai puțin stereotip, uneori chiar atipice și deci imprevizibile.

Gradul de adaptare a stărilor psiho-comportamentale la situații este un rezultat al conjugării factorilor genetici-interni cu cei externi-educaționali (pregătirea generală psihică, specifică sportului și pentru concurs, asistența psihologică), la care se adaugă cu pondere tot mai mari efortul de auto formare și de auto educare depus de sportiv.

În strategia pregătirii sportive, a realizării performanțelor intră și controlul (cunoașterea și dirijarea) stărilor psihice ale sportivilor.

Un prim efort constă din învățare unor conduite specifice fiecărui tip de situație, raport desigur la particularității sportivului.

Al doilea efort este îndreptat spre formarea unor mecanisme de auto reglare a stărilor psihice, mai ales a celor negative, pentru realizarea în același timp a unei conduite adecvată situațiilor și liberă, sportivul nedepinzând de antrenor în direcția acesta.

Sarcina antrenorului, sportivului și psihologului va fi de a lături stările psiho-comportamentale cu caracter dezadaptativ și de a întări și activiza stările pozitive, pentru creșterea eficienței pregătirii și deci și a performanților.

Reglarea și autoreglarea stărilor psihice apare deci ca unul dintre demersurile cele mai importante și mai dificile cu omul-sportiv. Dificultatea provine atât din complexitate ființei umane, cât și din marea, enorma varietate a situațiilor existente sau posibile.

Capitolul II. Studiul stărilor psihice la sportivi.

2.1. Aspecte ale pregătirii psihologice în cadrul antrenamentului sportiv.

Ca fiind rațională, omul se caracterizează printr-o mare capacitate de autoreglare, bazată pe mecanisme fine de prelucrare a informațiilor din mediul extern și din cel intern, dublate de mecanism de programare și activare a conduitelor spre scopuri anticipate. În limbaj cibernetic, omul este o ființă antialeatoare, antietropică, autocinetică și autoreglatoare.

Desigur, atributele acestea privesc individul adult, dezvoltat, educat și activ social. Ca în oricare domeniu, și în sport, calitatea, performanța, eficiența și alte asemenea atribute care caracterizează lucrul foarte bine făcut sunt produse sau realizări caracteristice personalităților bine structurate, care știu se vor și sunt hotărâte să ducă lucrurile la bun sfârșit.

Idealul pedagogic al formării omului modern a fost formulat în conceptul de „personalitate creatoare”. Astăzi, idealul societății noastre democratice este omul armonios dezvoltat, creator de bunuri materiale și spirituale.

Atât modelul ideal al omului contemporan, cât și caracteristicile de raționalitate, auto organizare, autoreglare, anticipare și celelalte își primesc impulsul activator și diriguitor de la așa-numitul nivel superior de conștiință.

Principiul conștientizării sau al conștiinței (al participării active și conștiente) a fost formulat mai mult în pedagogie ca principiu didactic, relevând necesitatea înțelegerii de către elevi atât a ceea ce învață, cât și a rostului învățării. Ulterior, acest principiu a cuprins și adeziunea afectivă a elevului la actul și conținutul învățării, disponibilitatea pentru învățare, precum și efortul de însușire nu numai a conținutului, ci și a strategiei, a modelelor strategice ale învățării (elevii învață să învețe și astfel se formează, informându-se). Progresele realizate de psihologie în ultimele decenii au restructurat modul didacticist de tratare a problemei conștientizării, care s-a extins de la procesul învățării la educație, creație și performanță (în sensul cel mai general al cuvântului).

Trecând la problemele sportului de performanță ne dăm ușor seama de importanța factorului „conștiință" în realizarea scopurilor specifice de pregătire și educare a sportivilor, de creștere a măiestriei lor, de depășirea rezultatelor obținute.

Eficiența conduitei sportive, nivelul superior al rezultatelor din concurs sunt tot mai des insistent puse în relație cu luciditatea, claritatea gândirii, capacitatea de anticipare, vigilență – pe scurt, cu gradul de conștiință pe care îl are sportivul. Toate acestea sunt de altfel atribute unei personalități superioare dezvoltate. In sportul de mare performanță este dovedită ca indiscutabilă corelația foarte semnificativă dintre calitatea performerului și trăsăturile „puternice” de personalitate.

Este factorul „conștiință” atât de important este, încât el a fost asimilat și transferat din pedagogie în teoria antrenamentului, chiar dacă nu toți autorii sunt anonimi în a-1 adopta ca atare. Cunoscutul specialist L. P. Matveev ia în considerare principiile pedagogice didactice și le așează la temelia „legitățile antrenamentului sportiv”. Aceste principii, între care și acelea al participării conștiente și active, reprezintă normele călăuzitoare comune a antrenorilor și sportivilor. Dietrich Harre formulează „principiile participării conștiente” alături de alte 5 din domeniul pedagogiei și două specifice activități sportive. În timp ce L. P. Matveev consideră cunoscut acest principiu și nu-l mai comentează, D. Harre îl dezvoltă și-1 exemplifică cu elemente concrete. (Epuran M., 2002).

Principiul conștientizării obligă la asigurarea, în primul rând de către antrenor, a acelor măsuri, acțiuni și condiții menite să conducă la creșterea nivelului de activare, a vigilenței și lucidității, la activizarea gândirii și voinței, la creșterea responsabilității sportivilor. în al doilea rând, sportivii sunt stimulați să adopte atitudini și conduite conforme existenților acestui principiu.

Teoretic, întregul sistem de factori, procese, stări și conduite ale sportivului trebuie pus în mișcare și menținut atât în antrenament și concursuri, cât și în activitatea școlar-profesională și în timpul liber, indiferent de loc, timp, ambianță, relații.

În rezultatul observării s-a constatat că „conștientizarea” se realizează parțial, incomplet superficial. Dacă avem în vedere numai durata antrenamentului vom constata că de cele mai mult ori este luat în calcul timpul necesar echipării, desfășurării efortului în teren și timpul, destul de scurt pentru duș și eventual refacere. în foarte puțin cazuri se rezervă și se programează timp pentru pregătirea teoretică, tactic, analize, proiecții, discuții.

Se pare, de asemenea, că se acordă puțin importanță și puțin timp pentru discuțiile individuale al antrenorului cu sportivii pentru redactarea jurnalelor de autocontrol, pentru stabilirea perspectivilor fiecărui sportiv și a programelor de auto perfecționare sau de armonizare a scopurilor individuale cu cele ale grupului.

Considerăm că etapa actuală în care performanțele au atins nivel foarte înalt este necesara modificarea structurii și conținutului antrenamentului

Termenul „conștiință” este unul din termeni fundamentali ai psihologiei, o categorie de maximă generalitate care nu poate fi definită în câteva cuvinte, iar pe de altă parte din faptul că „conștiința” nu se limitează numai la a cunoaște ceva, ci se extinde și asupra modului cum omul își propune, urmărește și apreciază ceea ce face, iar acestea nu numai prin raportarea la sin, ci și prin referire la ceilalți, la normalele și valorile ideale ale societății.

În literatura de specialitate termenul conștiință este definită conform mai multor criterii

a) cunoștința ca reflectare cognitivă de către om a lumii materiale și a propriei sale ființe (Rubinisteins): cunoașterea „conștientă” constă în faptul că reflectarea dobândește „înțelegeri” pentru subiectul cunoscător.

Conștiința despre lume este condiția existenței și adaptării activității omului la ambianță.

Conștiința de sine, sau reflexia proprie ființe, modul de funcționare a ei, calități, nevoi, năzuințe experiențele anterioare etc. este condiția autodezvoltării, a adoptării unor decizii adecvate, a autoreglării.

b) Conștiința ca rezultat al existenței sociale. Omul fiind o ființă bio-
psiho – socială, conștiința lui apărând și dezvoltându-se în cadrul relațiilor sociale
de muncă și comunicare.

Conștiința individuală este în inter-relație cu cunoștința socială, individul acordându-și necesitățile subiective la cerințele obiective ale societății, la normele și lumea valorilor specifice acesteia. Adeziune lui la toate aceste cerințe este conștiința deplinei integrări sociale și deci a utilității activității sale.

c) Conștiința ca funcție psihică de reglare superioară compartimentului
uman.

Conștiința nu este numi reflectarea cognitivă, simplă înregistrare de fenomene și eveniment, ci un complex de procese și stări psihice în interacțiune dinamică. Ea angajează toate procesele psihice realizând o unitate caracteristică între cognitiv și afectiv, între reflectare, semnificație în general și semnificația pentru sine, trasând liniile de forță ale activității adoptive care acordează cerințele realității obiective cu sistemul trăsăturilor personale și finalitățile Eu-lui.

Conștiința este deci instanța autoreglajului volițional-afectiv cu deplină luciditate și claritate de scop și mijloace, autoreglaj care angajează ființa proprie în raport cu alții și cu societatea, în mod anticipat.

Analizând structura personalității ca subiect al activității B.G. Ananiev (3) a evidențiat patru niveluri de activitate: nivelul activității integre; nivelul acțiuni (element unitar al activității); nivelul marco mișcărilor (elemente constructive ale acțiunii); nivelul micro comenzilor (elemente constructive ale macra mișcărilor).

Primele două niveluri sunt considerate molare și sunt examinate în sistemul „Subiect-personalitate”. Cele alte niveluri sunt considerate moleculare și se cercetează la nivelul „subiect – individ”.

Pentru realizarea cerințelor fundamentale ale existenței și activității umane, conștiința îndeplinește următoarele funcții:

Funcția reflectorie cognitivă, despre care am vorbit mai înainte;

• Funcția anticipativ-predictivă, care valorifică esențialitatea și legitățile reflectării;

• Funcția finalistă care fixează scopul reglării, rezultatului acestuia. Câmpul conștiinței.

Caracteristic conștiinței este faptul „trăirii actualității”, starea de „ a-ți da seama” de ce se petrece cu tine aici și acum, în lumea concretă.

Câmpul conștiinței se referă la aceea ce este deplin actualizat – conștiința clară – el putând fi mai puțin focalizat – conștiința crepusculară. în cele două ipostaze se exprimă gradul decodificării informaționale, precum și nivelul atenției de orientare și selecție a stimulilor.

Analiză mai profundă denota la câteva variante de niveluri pe care le poate conștiința, niveluri depistate în aspectele psiho – comportamentale ale activităților sportivilor.

1. Lărgirea conștiinței este expresia volumului de fenomene sau evenimente
pe care le cuprinde aceasta. Reflectarea completă sau incompletă se poate referi
simultan sau separat la propria persoană sau la lumea lucrurilor, fenomenelor și
persoanelor. Reducerea fenomenelor și evenimentelor numai la propria persoană
este caracteristică egocentricilor; neraportarea persoanei la ambianță și cerințele
acesteia generează lipsă de eficiență a acțiunilor.

Profunzimea, exprimată în claritate sau ne claritate (vag, obscur, crepuscular) constituie un indice a calității și caracterului complex al reflectării. Secenov I.M. numea simțul chinestezic ca „simț obscur” și de fapt că sportivii fac din acest simț elementul primordial al conducerii cu măiestrie a propriilor mișcări, prin conștientizarea deplină a unor din componentele cele mai fine ale acestora. Desigur, claritatea sau obscuritatea se referă și la alte fenomene reflectorii sau trăiri afective, atitudinale ș. a.;

Adecvarea conștiinței are ca bază caracterul corect sau incorect al reflectării, exprimat în convingeri, cunoștințe, în realismul trăirii. Nu puține sunt cazurile de auto evaluare sau evaluare eronată, deasupra sau subaprecierea a calităților proprii, a dificultăților sau obstacolelor, a oamenilor sau a situațiilor.

Integritatea conștiinței este trăsătura esențială de nivel superior a acestuia, în acest context trăsăturile actualizate nu se limitează numai la lumea concretă a obiectelor și ființelor, ci înglobează și semnificațiile evenimentelor, lumea valorilor specifice societății în care există individul. Avem în vedere aici posibilitățile omului de a se proiecta pe sine nu numi în situații și cerințe, dar și implicațiile pentru alții, pentru sistemul social (grup, echipă) și în același timp de a se proiecta față de efectele mai îndelungate ale acțiunilor sale. Caracterul complex sau simplist al orientării și organizării conduitei este condiționat de nivelul de coordonare a instanțelor cognitive, afective și conative care structurează conștiința în ansamblul ei.

Conștientizarea sau acțiunea de a deveni conștient și a-1 face și pe altul să fie conștient este un demers de mare însemnătate educațională și care utilizează întregul complex de determinați și conștiinței. în limbajul psiho – pedagogic curent sunt utilizați numeroși termeni care fac parte din familia noțiunii de conștiință. Conștientizarea înseamnă înțelegerea realității, conținutului reflectării, a scopului activității ea este în același timp conștiința afectivă, adeziune fără de norme, recomandări care direcționează din afară conduita; totodată este comportarea din convingere. Afectivitatea oferă atât substratul energetic – stimulativ al conduitei, cât și temeiul formării și exprimării explicite a motivelor acțiunilor.

A fi conștient înseamnă a fi lucid, treaz vigilent, realist, autocritic, lider în a decide, anticipativ, creator, activ, convins, motivat și în consecință, cu tragere de inimă, responsabil, sârguincios, perseverent.

Formarea nivelului integrativ al conștiinței individului, conștientizarea lui, este o operație foarte complexă care pretinde strategii psiho – pedagogice complex, impuse de dinamica stării de conștiință care realizează treceri de la un nivel la altul, de la o perspectivă la alta, de un câmp la altul, selecția fiind determinată în același timp de legitățile obiective ale realității, dar și de motivele, tendințele și atitudinile subiective ale individului.

Sub raport psiho – pedagogic, conștientizarea își propune realizarea acelor convingeri personale prin care individul își armonizează atitudinile cu cerințele sociale. Contradicțiile constructive dintre tendințele individuale (ele însele determinate și de factorii sociali) și cerințele sociale realizează funcții de armonizare, de adaptare și auto depășire a personalității, după mecanismele reglării antientropice.

În actul conștientizării, în abilitățile de a fi conștient și conștiincios sunt angajate toate instanțele psiho – comportamentale. Constituind temeiul pentru care personalitatea umană poate și definită complect numai prin prisma componentelor conștiinței de sine și auto reglării. Analiza diferitelor componente ale conștiinței de sine a permis determinarea componentelor conștiinței de sine a sportivilor în general și celor ce practică înotul în parte.

2.2. Conținutul procesului formării conștiinței de sine la luptători.

Componentele conștiinței de sine a sportivilor luptători au fost determinate după anumite criterii?

Am pornit de la permisa că performanța sportivă este condiționată în totalitatea ei de factorul psiho-comportamental prin însuși faptul că cel care o realizează este o ființă umană, o personalitate, a cărei caracteristică este autodeterminarea și reflexia. Reflexia, ca formațiune psihică, se prezintă prin conștientizarea de către sportiv a propriilor aptitudini, posibilități, calități și a felului cum este el apreciat de către alții.

Conștiința de sine dezvoltată la nivelul optimal de integralitate, adecvare, extindere și profunzime poate fi considerată baza personalității creatoare a sportivului.

Cele mai importante compartimente ale acestuia, accentuând asupra acelor pe care antrenorul și chiar sportivul le poate controla.

1. Cunoașterea de sine constă din „ dialogul cu sine” pe care-1 angajează sportivul pe bază cunoașterii propriei ființe din mai multe puncte:

• Aspectele somatice, alcătuită din chinestezie, propriorecepție, schemă personală, atitudine corporală etc. Cunoașterea propriei persoane fizice este o operație de diferențiere și decentrare dintre cele mai dificile, dat fiind faptul că impulsurile proprioceptive determină mai ales reglările reflexe, neconștientizate. Lumea internă funcțională, exprimată în controlul încordării și relaxării musculare, în controlul respirator și cardiac, în controlul digestiv, în capacitatea de a aprecia reacțiile fiziologice în report de efort și invers, mărimea efortului după nivelul reacțiilor fiziologice. Conștiința de sine primește impulsul semnificativ din „bucătăria” internă a organismului sportiv;

Aspecte funcționale: tonusul muscular controlul încordării și relaxării musculare, controlul respirator și cardiac, controlul digestiv, capacitatea de a aprecia reacțiile fiziologice în raport de efort și invers, mărimea efortului după nivelul reacțiilor fiziologice. Conștiința de sine primește impulsul semnificativ din interiorul organismului sportivului.

Aspecte subiective. Sportivii, ca de altfel și alte persoane orientate spre latura practică a lumii externe, nu sunt obișnuiți să-și analizeze lumea internă, iar când o fac nu dispun de cunoștințele și priceperea necesară unei auto evaluări corecte. De cele mai multe ori își supraevaluează eficiente proceselor de cunoaștere, echilibrul afectiv sau calitățile de voință. Conștiința de sine nu poate fi considerată complectă dacă sportivul nu-și clarifică procesele psihice, calitățile sau trăsăturile de personalitate (între care cele aptitudinale sunt în mod firesc primordiale) și stările psihice complexe de tip informațional, decizional și motivational de ordin intrinsec și extrinsec.

• Aspectele externe: identificarea cu modelul, nevoia de statul afiliere la grup, nevoia de a compara cu alții.

Lumea materială a lucrurilor se reflectă în procesul percepției și în operațiile gândirii.

Pentru performanța sportivă-dependentă de detectarea informațiilor relevante din lumea externă, din lumea constituită din „spațiul mișcării”, din mișcarea obiectelor, din devenirea temporară a acțiunilor, din perceperea, reprezentarea și anticiparea duratelor, – pentru eficiența conduitelor, sportivul trebuie să exerseze percepțiile spațo-temporale și de mișcare, să învețe să le evalueze utilitatea și să le descopere esențialitatea pragmatică. El va trebui să stabilească „dialogul cu spațiul și obiectele” și să stăpânească timpul, timpul ca durată, tempo, ritm și anticipare.

Lumea persoanelor. Este cunoscut postulatul că omul se cunoaște pe sine comparându-se cu altul. Cunoașterea de sine implică raportarea ceilalți, mai întâi la cei apropiați;

Familie, colegi, prietini, profesori, apoi – în mediul sportiv – adversari și parteneri; totodată ea presupune evaluarea critică și obiectivă a calităților, aptitudinilor și trăsăturilor acestora. De aici derivă auto aprecierea, tendința de dezvoltare și aspirația de a deveni mai bun de decât modelele alese.

Lumea relațiilor și a valorilor. Raportarea propriei persoane la alții este în același timp necesitatea și lege a adaptării de tip inteligent-social. Conștientizarea relațiilor cu ambianța socială sub forma înțelegerii exigențelor formularea mai mult sau mai puțin explicit de către societate, a obligațiilor pe care sportivul le are față de grupul social căruia îi aparține și a înțelegerii valorilor adevărate pe care aceste le cultivă și le promovează este un demers de lungă durată pe care sportivul îl realizează ajutat și stimulat de factorii educațional.

Modelele de atitudini și conduită corect, în conformitate cu etica și echitatea socială, care se constituie încă din copilărie, trebuie să fie consolidate în adolescență pentru ca „lumea sportului" și a valorilor ei să nu fie „altă lume", ci să se integreze deplin și armonios în viața societății.

Raportarea la lumea externă, ca element component al conștiinței individuale înseamnă deci:

dialogul sportivului cu obiectele aflate în mișcare, în timp și spațiu, dialog care începe cu apucarea și prinderea continuă cu manevrarea lor cu măiestre în cele mai diferite condiții, specifice tipologiei sporturilor;

dialogul sportivului cu ceilalți prin aprecierea exactă și corectă a condițiilor de coprezență, cooperare-colaborare, opoziției, concurență sau adversitate;

dialogul sportivului cu lumea valorilor și a exigențelor sociale, prin înțelegerea lor și modelarea proprie conduite după idealurile sociale.

2. Reglarea operațională. Această componență a conștiinței individuale o putem caracteriza ca integrarea socială-activă a sportivului prin desăvârșirea mecanismelor de cunoaștere, evaluare, decizie și conduită adaptată.

S-ar putea crede că toate acestea constau în însușirea unor tehnice și formarea unor deprinderi eficiente. în realitate, aspectul esențial îl constituie sistemul atitudinal care orientează și susține latura operațională a conduitelor sportivului.

Dintre „tehnici” sau „deprinderi” care condiționează reglările conduitei vom aminti:

Tehnicile pentru realizarea cunoașterii, care condiționează reglările conduitei vom aminti: (depistare, urmărire, menținere) a indicatorilor relevanți pentru conduită; capacitate de gândire inductivă, deductivă, euristică, capacitate de evaluare, de autoobservare și autoanaliză;

Tehnicile pentru fixare și urmărire scopurilor, ele însele condiționate de înțelegerea sensului și valorii activităților concrete sportive, de modul în care se educă la sportiv aspirația spre perfecțiune. In final, valoarea sportului este specială prin ce anume dorește și modul în care își realizează năzuințele.

Tehnicile de reglare complexă. Activitatea psihocomportamentală umană are în principal de reglare a conduitei în raport de situațiile prezente și viitoare. Complexitatea reglării de tip psihic, caracteristică și activităților sportive – cu atât mai interesantă și importantă, cu cât aceasta activitate nu este stereotipică și implică adversar opozitiv-creator nu poate fi cuprinsă integral într-un model teoretic limitat tematic. în literatura de specialitate se identifică doar o enumerare a instanțelor psihice responsabile de procesele reglatorii ce pot fi folosite în activități de formare și educare a conștiinței de sine a sportivului. Comun pentru toate aceste instanțe este faptul că ele se formează în ontogeneză și dobândesc eficiență diferită la fiecare sportiv în funcție de fondul său genetic, natura și calitatea influențelor mai mult sau mai puțin intenționate și bine orientate și desigur, în funcție de eforturile de auto-perfecționare. Un alt element comun rezidă în faptul că fiecare dintre aceste instanțe este perfectibilă în condițiile concrete ale activității sportive, eficiența demersului educațional depinzând de măiestria antrenorului și climatul psiho-social pe care-1 asigură. În sfârșit, fiecare dintre elementele psihice angajate în reglare trebuie înțelese în interacțiune cu celelalte, analiza aceasta având un evident aspect didactic. Toate formele moderne de activitate, precum și cele tradiționale au scopul menținerii eficientizării parteneriatului educațional, prin care se exercită două funcții generale complementare: funcția de deschidere organizațională și funcția de acțiune sinergetică.

Reglarea cognitivă privește atât aspectele de „priză de informații”, cât și pe cele de prelucrarea logică a acestora. Vom sublinia însemnătatea reglărilor de tip anticipativ, predictiv, precum și necesitatea învățării tehnicilor de rezolvare a problemelor atât algoritmic (după reguli, scheme), cât și euristic, creator.

Reglarea afectivă cuprinde două niveluri: reglarea emoțiilor și reglarea sentimentelor. Esența ei o constituie formarea și condiționarea de reacții și atitudini eficiente, stimulative pentru activitatea sportivă de performanță. Metodele convingerii, sugestiei, autosugestiei și încă multe altele trebuie să fie folosite, paralel cu tehnicile psihosomatice.

Reglarea motivational – atitudinală cuprinde sistemul complex de orientări, tendințe, aspirații – ele însele dinamice și chiar contradictorii , precum și atitudinile de tip cognitiv, afectiv, conativ și axiologic. Este important de a forma la sportivi sisteme concrete atitudinale.

Reglarea conativă se referă la ansamblul organizării și conducerii actelor voluntare după scopuri, stabilite logic, după priorități selectate rațional, cu posibilitatea menținerii la nivel înalt a efortului de execuție (curaj, perseverență, dârzenie, competitivitate).

Reglarea psiho-somatică s-a impus în ultimele decenii ca un mijloc mai practic și la îndemâna celor care reprezintă dificultății de adaptare. Tehnica autosugestiei se utilizează în antrenament pentru reglarea generală afectivă și pentru creșterea capacității de concentrare.

Luciditatea este starea de optimul informațional, decizional și operator al conduitei sportivului. Ea este mai mult. „Alături de orientarea și concentrarea atenției și uneori de vigilență, exprimate în urmări, pândă, luptă și echilibrare a stimulilor, așteptare și prevedere, luciditatea presupune neapărat echilibrul afectiv, o corectă apreciere a situațiilor în deacronismul și versalitatea lor, o justă raportare a propriilor posibilității și aspirați la situații și obligații, o suficientă autonomie de decizie și execuție”. Epuram M.

Capitolul III. Strategii de realizare a pregătirii psihologice a sportivilor luptători.

3.1. Modelul tehnologic de pregătire psihologică a sportivilor luptători.

În scopul instruirii psihologice a sportivilor luptători în aspectul reglării și autoreglării conduitei sportive au fost utilizate diverse mijloace, forme și metode de activitate, ce a solicitat o planificare și implementare atentă. Realizarea acestuia a presupus un model gradual ce a derulat în felul următor.

În continuare vom descrie formele de organizare ale activităților cu sportivii luptători din cadrul instruirii psihologice. Formarea culturii generale a sportivului, integrarea școlară și profesională a inclus următoarele.

– cunoașterea lumii, a țării și poziției în societate. Educația cetățeanului componentă de maximă însemnătate, trebuie realizată pe toată durata cariei sportive. Cunoașterea poziției țării noastre în ansamblul relațiilor internaționale, ca și cunoașterea eforturilor ei de dezvoltare și a sarcinilor ce revin fiecărui cetățean sunt esențiale pentru integrarea socială a fiecărui sportiv. Axiologia valorilor ce necesită a fi formate la sportivi include: valori generale-umane; valori naționale; valori de gen.

Valorile stau la baza motivării și orientării axiologice ale dezideratului sus-numit. Respectiv valorile generale-umane, fundamentale ce pot fi considerate „valori-scopuri” includ Adevărul, Binele, Dreptatea, Frumosul etc. valorile naționale : istorie, cultură, limbă, imnul, tradițiile, obiceiurile, etc.

Referindu-ne la valorile de gen menționăm că acestea constituie „valori-mijloace” specifice genderu-lui, care apare ca răspuns la provocările lumii contemporane. Acestea sunt feminitatea și masculinitatea, care fiind formate și dezvoltate vor realiza respectiv valorile general-umane.

– cunoașterea „lumii sportive”, valorii sportive a țării noastre și a orientării generale a sportului mondial (olimpism, amatorism și profesionism, sportul -spectacol, statutul sportivului ș. a.).

Studiul literaturii sportiv:

• Regulamentul sportului practic;

• Cărți tehnice, articole și studii în probleme de antrenament, fundamentare științifică biologică – psihologică a performanței etc.;

• Cărți beletristice cu tematică sportivă;

• Publicații sportive – ziare, reviste, almanahuri. Vizionări de filme și înregistrări video

Metode. Se recomandă următoarele metode generale pedagogice:

Expunerea antrenorului;

Expunere sau conferințe ale unor specialiști sau sportivi de clasă;

Transmiterea cunoștințelor în cadrul propriul – zis de pregătire (antrenamente, examinări medicale sau psihologice, treceri de norme etc.);

Organizarea unor discuții și dezbateri pe marginea celor citite, văzute în filme, observate în antrenamente și concursuri, pornind de la sarcinile de observare trasate sportivilor. La fel, dezbaterile pot avea ca obiect motivația pentru sport, valoarea socială și morală a sportului;

Organizarea unor seminare pentru probleme de regulament, tehnică, tactică, alimentație, refacere, „antrenament invizibil” etc.;

întocmirea a unui caiet în care ar face notițe a principatelor informații privind luptele (istoric, evoluția performanțelor, recordurilor, evoluția tehnicii, tacticii și regulamentului, cei mai buni sportivi din lume) și propria activitate (participări la concursuri, evoluția performanțelor, puncte sau goluri marcate, programe de pregătire, decupări din ziare cu relatări etc.);

Formarea obișnuinței sportivilor de a medita asupra chestiunilor teoretice, tehnice, tactice, științifice din lupte, de a le discuta și înțelege sensul și utilitatea pentru propria activitate.

Obiective ce pot fi realizate în acest context sunt:

• Cunoașterea structurii psihicului și personalității, cunoașterea mecanismelor psiho-comportamentale.

• Dezvoltarea interesului pentru auto cunoașterea și auto educarea;

Înțelegerea rolului diferitelor procese și funcții psihice în desfășurarea activității sportive (reacții, influențe, reglări);

Instruire teoretică și practică în tehnicile de autoreglare: relaxarea analitică, antrenament psihoton, antrenament mintal, control respirator, concentrarea atenției, autosugestie;

Utilizarea cu scopul conștientizării, a unor mijloace intuitive și verbale ale instruirii: feed-back-ul chinestezic, îngrăditorii de mișcare, filmele proprii execuții relatări verbale despre propria execuție, auto comenzi etc.;

Obișnuirea sportivului de a transforma informațiile senzoriale în informații semantice – pragmatice (cea ce este expresiv în informațiile din spațiul sportiv și de la parteneri și adversar);

• Formarea tendinței și apoi a necesității permanente a sportivului de a – și dezvolta nivelul de instruire în toate direcțiile.

Conținuturile speciale includ:

competențe cu caracter cognitiv.

competențe cu caracter aplicativ (abilități, priceperi practice etc.)

competente cu caracter de înțelegere (atitudini comportamente, relații

etc.)

Metodele care au fost utilizate în procesul valorificării modelului tehnologic:

de transmitere a cunoștințelor: lectura, povestirea, morala, prelegerea, instructajul, conversația, problematizarea, explicația, consilierea etc.;

de explorare: observarea, demonstrarea, modelarea;

de acțiune: exercițiul, lucrul în grup, improvizarea, jocului de rol, relaxarea psihologică.

Modelul tehnologic de optimizarea a conduitei sportivilor luptători include: Auto observația și auto analiza.

Sportivii au fost învățați să observe acțiunile altora, situațiile din procesul de instruire, din concurs, elementele care condiționează obținerea succesului, apoi să le descrie (după eventuală înregistrare ) și să le analizeze. De la aceste observații sistematice și analize-conduse de antrenor – continuă cu:

• Observarea propriei activități, mai întâi sub aspectul corespondenței acțiunilor cu scopul propus, apoi în privința corectitudinii tehnice și a oportunității, rapidității și corectitudine acțiunilor tactic. Sportivului trebuie să poată:

să descrie ce-și propună să facă;

să descrie ce-și cum a făcut;

să analizeze critic corectitudinea și eficiența a ceea ce a făcut în raport de ce și – a propus;

autoobservarea conduitelor operaționale tehnico-tactice pe baza filmului sau înregistrărilor vide; analiza și auto analiza biomecanica și metodică, cu depistarea cauzei greșelilor și posibilităților de corectare;

autoobservarea conduitelor generale în grupul sportiv, a raporturilor cu antrenorul, cu partenerii și cu adversarii, pentru caracterizarea aspectelor de integrare în grup și atitudinilor principale față de membrii acestuia;

auto analiza atitudinilor și conduitelor de antrenament, concurs, activitatea școlară – profesională, în fața grupul sau numai în față colectivului tehnic (disciplină seriozitate, dragoste de muncă, dorință de progres, cooperare etc.);

auto analiza de tip anamestic privind evoluția sportivă, motivații, succese, eșecuri, temeri, dezadaptări etc., făcute în special împreună cu psihologul cu ocazia discuțiilor și examinărilor / testărilor.

Autoobservarea și auto analiza, ca demersuri care urmăresc cunoașterea de sine și raportarea la situații și norme, trebuie să urmărească în același timp: 1) descriere; 2)clasificare; 3) expiațiile cauzale și ale mecanismelor sau corectarea lipsurilor în cazul concluziilor nefavorabile; 5) stabilirea unor perspective superioare față de momentul actual.

Iată câteva din întrebările pe acre și le poate pune sportivului pentru cunoașterea și analiză:

care sunt principalele calități care stau la baza performanțelor mele? Care sunt dificultățile?

Am realizat până acum ceea ce mi-am propus? Dacă nu, de ce ?

În ce direcții mă pot perfecționa pentru a realiza performanțele mai bune?

Sunt convins că trebuie să fac sacrificii pentru aceasta?

Sunt mulțumit de modul cum îmi valorific aptitudinile și pregătirile?

Sunt satisfăcut de nivelul pregătirii școlare și profesionale?

Colegii, prietenii, antrenorul și profesorul meu mă apreciază bine?

Le răsplătesc din plin încrederea pe care mi-o acordă?

Sunt deplin convins și lupt pentru a-mi îndeplini obligațiile și răspunderile care-mi revin?

Voi putea renunța la unele comodități și distracții în favoarea antrenorului și pregătirii?

Când sunt criticat am tendința de a găsi scuze sau caut să-mi îndrept

lipsurile?

Știu să utilizez ajutorul dat de antrenor?

Știu să-1 cer la timp?

Scale de evaluare și auto evaluare

Orice elev și sportiv manifestă firesc dorința de a cunoaște rezultatele activității și notele primite pentru ele. Chiar dacă notarea (prin măsură, apreciere sau ambele) este marcată de subiectivitatea profesorului și relativitatea criteriilor, ea reflectă nivelul calităților, pregătirii și performanței elevului.

Antrenorul va evalua cu note sau calificative diferiți ale sportivului: nivelul pregătirii psihice, al cunoștințelor etc., toate raportate la vârsta, stagiului pregătire, cerințele categoriei etc. Acesta înseamnă că un adolescent începător va putea obține note maxime dacă le merită.

Și un fragment din fișa evaluare a capacității psihice a aceluiași jucător:

Rapiditate percepțiilor 12345678910

Vigilență 12 3456789 10

Rapiditate deciziilor 12345678910

Stabilirea emoțiilor 12345678910

Combativitatea 12345678910

Auto evaluarea va fi promovată de antrenor. El îi va crea sportivului să-și acorde note, cercuind itemii (indicatorii) aleși de el. După ce sportivul și-a propus notele, antrenorului le va analiza măsură în care sportivul se apropie de modelul și cerințele specifice sportului, precum și direcțiile în care trebuie realizate eforturile de auto perfecționare.

Ca metode de antrenare a capacității de auto evaluare și care măsură șansa obiectivității recomandăm:

a) Auto evaluarea comparativă „pe pereche”. Sportivul se va compara pe
rând cui fiecare dintre colegii săi la o calitate, apoi la cealaltă și așa mai departe,
marcând un + (plus) dacă este mai bun și un – (minus) dacă este mai slab decât
fiecare din aceștia.

b) Metoda prof. dr. Gh. Zapan, a „aprecierii obiective”. Condiții: toți
sportivii au în fața lista cu componenți grupului. Antrenorului le cere să scrie pe
hârtie pe primii 3 și pe ultimii 3 sportivi la fiecare dintre itemii indicați de el, cel
care răspunde trecându-se și pe sine pe listă, acolo unde crede că-i este locul.
„Voturile” se notează ponderal 3 punctul pentru locul unu, 2 puncte pentru locul
doi și 1 punct pentru locul trei; la fel, dar punctul negativ pentru cei mai slabi.
Punctele se adună, sumele comparate indicând „clasamentul” pentru calitățile
asupra analizei. După câteva ședințe de apreciere, sportivii dobândesc
deprinderea de a aprecia foarte obiectiv locul fiecăreia în ierarhia unei anumite
calități.

c) Auto evaluarea de perspectivă. Se propune sportivului să marcheze pe
o scală de zece trepte nivelul actual pe care l-a atins (A), în raport cu idealul
propriu ( nota 10) și de asemenea, nivelul pe care-și propune să-1 atingă în anul
următor(B).

2) Întocmirea „evidenților”

Conducerea și controlul unui proces necesită date obiective de evidență, exprimată cifric și consemnate în documente (fișe, tabele, grafice).

Caietul antrenorului cuprinde astfel de evidențe, începând cu datele de referință privind sportivii, continuând cu planurile și cifrele de control, cu rezultatele testărilor și înregistrărilor (curente sau periodice), cu evoluția performanților din concurs și terminând cu clasamente, calcul statistic, grafice etc.

În caietul luptătorului acesta va nota tot ce poate avea legătura cu el și performanța: date antropometrice, fiziologice, de adaptare la efort, calității motrice, nivelul pregătirii tehnice, tactice, teoretice, psihice etc. pe foi separate va nota rezultatele la normele de control și la examinările medico-psihologice. Tot așa va înregistra conținutul antrenamentelor, rezultatele probelor din antrenament, rezultatele din concursuri (performanțe, scopuri, puncte marcate, ratări etc.).

Cu ajutorul antrenorului, luptătorului va întocmi grafice ale evoluției diferiților indicatori (somatici, fiziologici, motrici, tehnici, tactici), de performanță (rezultate, eficiență ș. a.); de asemenea, va alcătui profile pentru factorii de bază ai pregătirii (fizice tehnice, tactică, psihică, teoretică) – după modul scalelor multiple de auto evaluare. Dacă notarea se face în etapele succesive (2-3 pe an), pe aceeași fișă de profil se va trece cu culori diferite rezultatul fiecărei testări. Se vor vedea destul de clar atât progresele, cât și regresele la indicatorii respectivi.

Jurnalul de autocontrol al luptătorului este un mijloc de evoluarea și auto evaluare, observare curentă a stării acestuia, util atât persoanei respective cât și antrenamentului. Se vor nota zilnic unii indicatori simpli (greutate, plus, ore de somn și caracteristica acestuia, buna dispoziție de lucru, ore de studiu, distracții, conținutul antrenorului și efectele acestuia), precum și observațiile și propunerile sportivului. Datele vor sta la baza analizei și apoi a măsurilor de ameliorare a procesului de pregătire a luptătorilor.

3) Participarea sportivului la elaborarea, controlului și analiza planului de
pregătire.

Luptătorului trebuie să știe ce are de făcut, acum, în viitorul apropiat, ca și viitorul îndepărtat. Pentru acestea se recomandă:

Participarea luptătorului la elaborarea programelor de activitate ale secției și ale sale, la stabilirea obiectivelor de performanță în perspectivă apropiată și îndepărtată;

Participarea luptătorilor la întocmirea planurilor de pregătire, a sarcinilor de pregătire pe factorii de antrenament, la întocmirea planurilor de pregătire psihică personală și a programelor de instruire psihotonă, control respirator, antrenament mintal etc.;

Participarea luptătorului la stabilirea momentelor și conținutului activităților de control al procesului de pregătire și al indicatorilor acestora (examinări, testări, proba);

Programul și planurile sunt discutate colective, apoi multiplicate și distribuite factorilor implicați. Ele se afișează la sediul secției. Anumite obiective și sarcini, obiective de performanță și de conduită scriu pe lozinci, chemări, afișe, care se înnoiesc periodic, schimbându-li-se culoarea și poziția, pentru a fi ușor văzute și mereu în atenția sportivilor;

Sportivii vor fi învățați să – și afișeze acasă, în camera lor, programele și „perspectiva”, să pună la loc vizibil sarcina fundamentală a etapei și scopul final al activității lui. „Aspirația spre perfecțiune” trebuie menținută prin intermediul unor lozinci de genul: „Vreau să devin campion mondial”, „Trebuie să câștig la J.O.”, „Controlează-ți reacțiile”.

4) Exersarea în situații limită

O situație de concurs devine „limită” pentru capacitatea de adaptare a unui luptător sau a unui echipe când aceștia n-au „rezerve” suficiente sau nu se dispun de mecanisme compensatorii. În astfel de situații, „șocul” dezorganizarea conduita: apare emoții negative, se pierde luciditatea, dispare controlul voluntar al reacțiilor impulsive etc.

Pentru păstrarea lucidității în situații-limită se impune simularea acestora, creare unor condiții deduse din formularea unei presupuneri (ca o ipoteză în cercetare) sub forma întrebării: „dar dacă?”.

Antrenorii vor crea situații problematice și limită corespunzătoare diferitelor fixații, superstiții și prejudecăți pe care pot să le aibă sportivii. Aceste „bariere psihice” nu pot fi trecute decât prin exerciții adecvate, la antrenament sau concursuri de verificare, pentru că practica este mai convingătoare decât discursul.

Încrederea în forțele proprii este o calitate importantă a performerului. Cele de mai sus, la care se adaugă neapărat exercițiile suplimentare, individuale de perfecționare a acțiunilor menite să asigure succesul și eliminarea lipsurilor vor conduce la un autocontrol complet al conduitei și la o mare capacitate de mobilizare în concurs. Atât ceea ce face cât și ceea ce gândește și dorește sportivul reprezenta rezultatul învățării, al exersării și că în sport supra învățarea constituie factorul hotărâtor al performanței.

5) Conștientizarea în lecțiile curente.

Anunțarea clară a temei, temelor și sarcinilor lecției de antrenament pentru întregul grup, pentru compartimente și pentru fiecare sportiv; verificarea înțelegerii acestora de către sportivi (eventual înmânarea fișei individuale de antrenament independent).

Aprecierea permanentă a execuțiilor, cu evidențierea greșelilor și succeselor; acordarea de note la sfârșitul antrenamentului.

Utilizarea mijloacelor neverbale și verbale pentru clasificarea bazei teoretico-științifice a activității.

Obișnuirea sportivilor cu evoluții și exerciții independente și cu crearea unor exerciții și combinații originale.

Indicarea unor sportivi care să conducă părți ale lecției sau să-1 ajute pe antrenorul în unele momente ale acestuia.

Recoltarea permanentă a indicatorilor fiziologici și efortul, care să fie cunoscuți și înțeleși de sportivi.

Utilizarea înregistrărilor video pentru corectarea tehnicii.

Formarea concluziilor lecției pentru a oferi sportivilor atât feed-back-ul activității lor, cât și perspectivele, prin legare sarcinilor și efectelor ei de sarcinile și obiectivele ulterioare.

6) Conștientizarea în concursuri.

înainte de concurs se va urmări realizarea celor trei „stări de preparație” descrise la capitolul „pregătirea psihică pentru concurs”, și anume: dispunerea, anticiparea și angrenarea-modelarea. în acest scop se va avea în vedere:

Motivarea luptătorului pentru participarea la concurs anunțat, activarea lui și crearea încrederii în forțele proprii și a convingerii că sarcina de performanță fixată poate fi realizată. Astfel se va accentua și disponibilitatea pentru efortul de antrenament reclamat de concursul respectiv.

Analiza viitorilor adversari și a condițiilor desfășurare a concursului; raportarea propriei pregătirii adversari și a condițiilor de desfășurare a concursului; raportarea propriei pregătirii la specificul pregătirii adversarilor; programarea conținutului specific al antrenamentelor din apropierea concursului.

Studiul bazinului, sălii și instalațiilor pentru acomodarea respectivă, formarea montajelor cognitiv-motrice și a conduitelor tehnice-motrice.

Exersarea actelor și acțiunilor în raport cu modelul anticipat; exersarea unor acțiuni „surprize” pentru adversari; exersarea unor acțiuni de tip experiment „dar dacă?”.

• Exersarea unor acțiuni tehnico-tactice în reprezentare (antrenament mintal).

• Exersarea unor montaje motrice-tactice diferite, în același antrenament, în timp scurt, pentru ca și în concurs să se poată trece cu ușurință de la un montaj la altul, dacă situațiile impun acest lucru.

Pe locul de concurs, înainte de start:

Orientarea spre perceperea indicatorilor relevanți din ambianța (bazin, adversari,), indicatorii utili pentru constituirea atitudinilor-montaje de tip tehnico-tactic.

Menținerea în câmpul conștiinței a sarcinii de performanță, a ceea ce trebuie făcut pentru atingerea scopului căruia i se subordonează întreaga conduită.

Activarea la nivel optim al montajului afectiv-volițional, combativ și lucid, cu disponibilitate pentru efort, rezistență la frustrare, sacrificiu de sine.

Utilizarea formulelor autosugestie și autoreglatoare (una, maxim două), în acord cu sarcina și specifică sportivului.

în timpul concursului:

„tatonarea” adversarului pentru a-i înțelege cât mai devreme strategia, intențiile și modul de activitate;

Urmărirea indicatorilor specifici de concurs și ignorarea stimulilor externi nesemnificativi pentru conduita performanțială;

Punerea în valoare a montajelor intelectuale, afective și motrice antrenate;

În caz de insucces sau succes neașteptat, păstrarea lucidității prin refuzul conștient de a se lăsa emoționat, păstrarea calmului și revenirea, fără precipitare și acțiuni riscante;

Utilizarea momentelor de întrerupere a întrecerii pentru relaxarea musculaturii, respirații profunde, detensionarea atenției, perceperea indicațiilor antrenorului și comunicărilor partenerilor;

În pauza se va urmări utilizarea rațională a timpului:

La începutul pauzei, sportivul va căuta să se calmeze, apoi să se relaxeze, să-și restabilească frecvența cardiacă și starea emoțională. Pe măsura ce se va liniști va putea medita la ce a făcut corect sau greșit, la ce ar trebui să facă în continuare. Nu va angaja discuții ci colegii, chir dacă evoluția fost bună sau foarte bună;

În partea a doua a pauzei, antrenorul va da indicații scurte, despre ce trebuie făcut în continuare, dar numai ceea ce s-a exersat în antrenamente. El poate da indicații individuale unor sportivi. Sportivii trebuie să-și propună să aplice indicațiile antrenorului, repetând mintal de câteva ori sarcinile primite.

După concurs:

• Orientarea gândirilor preponderent spre recuperare și refacere cât mai complete;

Conștientizarea efectelor efortului fiziologic și psihologic de concurs și alegerea mijloacelor adecvate de refacere: băi, masaj, relaxare psihotonă, muzicoterapie, somn etc.;

Auto analiza conduitei, după 2-3 ore de la terminare concursului și apoi „la rece” a doua zi, evidențiind-se cauzele succesului și formulându-se obiectivele pregătirii viitoare;

Înregistrarea datelor în jurnalul de autocontrol și în caietul personal al sportivului;

• Participarea activă a sportivului la analiza activității echipei.

3.2. Argumentarea teoretică și experimentală a eficienței modelului tehnologic de pregătire psihologică a sportivilor luptători.

Fără a epuiza integrarea tema noastră, aceste recomandări au rostul de a sublinia câteva din direcțiile mai importante în care poate acționa antrenorul pentru realizarea conștientizării sportivilor. Deci, antrenori:

asigură climatul psihologic-pedagogic-metodic cel mai propice pentru dezvoltarea multilaterală a personalității sportivilor;

formarea la sportivi spiritul critic și autocritic, dorința de cunoaștere și auto perfecționare;

cultivați valorile social-morale ale spotului, stimulând integrarea socială-profesională a sportivilor, concomitent cu aspirația spre perfecțiune;

conștientizați scopurile, sarcinile și mijloacele de realizare, în egală măsură a acțiunilor elementare-operaționale, cât și a activităților de perspectivă îndepărtată, pentru ca nu cumva sportivul „să nu vadă pădurea din cauza copacilor";

folosiți resursele afective care activează și susțin activitatea: încrederea în sine și în grup, stimat și demnitatea personală, ambiția și mândria, respectul față de alții, motivația de performanță și auto realizare, spiritul de colaborare;

lărgiți spațiul de autonomie și independență ale sportivului, încurajându-i inițiativele, lăudându-i creațiile;

utilizați mai mult discuțiile tematice cu sportivul: analiză și cunoaștere, motivare, echilibrare, catarsis, înconjurarea, convingere, clarificarea tendințelor, dorințelor, dorințelor și lămurire „complexelor" pentru creșterea încrederii în sine;

convingeți-1 pe sportiv să urmărească atingerea scopurilor finale și intermediare; faceți recomandări concrete pentru aceste și controlați-le, obișnuind sportivul să se auto verifice;

organizați în mod sistematic analize asupra conduitelor generale și operaționale, asupra progresului realizat de sportiv, educând capacitatea acestuia de a se evalua;

utilizați scalele de evaluare și auto evaluare;

alcătuiți profil tehnico-tactice, fizice și psihice ale sportivului și urmăriți sistematic dinamica indicatorilor;

cereți sportivului să alcătuiască un „caiet personal” și să completeze cu regularitate jurnalul de autocontrol;

explicați sportivului necesitatea examinărilor, a testărilor și trecerii normelor; utilizați rezultatele acestora în organizarea și conducerea activității următoare;

faceți efortul de a deveni un exemplu de conștiinciozitate și exigență față de propria activitate.

În cadrul experimentului de constatare au fost aplicate patru teste:

16PFCattell.

Pentru determinarea stabilității psihice a sportivului – (Anchetă).

Testul Eysenck.

Testul Chappuis

(1)16 PF Cattell a inclus următorii parametri

I. C-L-Q4 – parametru ce ține de stabilirea emoțională (SE)

II. EFH-Q2 – parametrul ce ține de motivația (M)

EHQ3 – O – parametrul ce ține de autocontrol (AR)

Q2 -Q3 – parametrul ce ține de toleranță (T)

Cu ajutorul acestora parametri am grupat rezultatele fiecărui factor și am calculat media aritmetică a fiecărui parametru. Datele obținute sunt reflectate în tabel.

(2) Stabilirea psihică.

Scopul acestei anchete este determinarea stabilității psihice a sportivilor. Subiecților li se propune un șir de întrebări (40 la număr, anexa 2), cu scopul de a determina particularitățile psihologice ale activității sportive. Fiecare întrebare conține patru variante de răspuns (a, b, c, d) și fiecare din variante îi corespunde un punctaj dinainte stabilit.

Conform acestor variante de răspuns am efectuat o scalare nominală sau calitativă care constă repartizarea rezultatelor după o serie de categorii diferite. Astfel încât fiecare răspuns să-ți găsească locul într-o categorie și nu numai una singură.

Tabela 3.

Exact ca și la chestionarul de mai sus, sunt prezentate patru categorii și variante de răspuns ce corespund acestor categorii: stabilirea emoțională (S.E.) -1,2,8,13,14,15; autocontrol (A.R.) – 3, 12, 16, 18, 19, 20; motivația (M.) – 4, 9, 10, 11, 21,22; toleranța (T.) – 5,6,7, 23, 24,25.

Datele au fost întabelate și prelucrate statistic, calculându-se media aritmetică și coeficientul de corelație după metoda ne parametrică a lui

Spearman: r =1-6 ∑d2/(N2-1); (3)Testul Eysenck

Scopul acestui text a fost stabilirea însușirile caracterologice ale personalității: extroversiunea (E), neurotivismul(N).

Testul conține 60 de afirmații, la care subiecții trebuie să dea răspuns: DA / Nu. în final fiecărui răspuns îi corespunde o însușire anumită.

Normativele pentru vârstă de 12-17 ani.

(E) – 11 – 14 puncte; (N) – 10 – 15 puncte.

Rezultatele finale corelează cu datele de le chestionarul Cattell. Deci extraversiunii (E) îi corespunde factorul secundar F2 (extraversiune-intraversiune), care cuprinde mai mulți factori inițiali(primari) ai chestionarului Cattell, respectiv formula este următoarea:

F2= [( 2(„A” +3 ( „E” + 4 („F”+ 5(„H”) – (2( „Q2” 11)]:10,

Și trăsăturii – neurotism (N) îi corespunde F3 (sensibilitate), și-i corespunde formula:

F3= [(77+ 2 „C”+ 2 „E”+ „F”+2 „N”) – (4 „A”+ 6 „I”+ 2 „M” )]:10.

(4) Testul Chappuis.

Scopul testului a fost evaluarea particularităților echilibrului emoțional. S-a calculat raportul dintre:

1. frecvența pulsului, ca urmare a efortului fizic și cea obținută după o pauză
de 2 min.: Y/Z

2. Frecvența pulsului, ca urmare a efortului fizic și cel determinată de emoție:

Y/Z1

3. Se calculează diferența dintre cele două valori calculate anterior: Y/Z –

Y/Z1

4. Rezultatul obținut se raportează la etalon, pentru a aprecia subiecții din
punctul de vedere al schimbului afectiv.

Raportul I/Z1 se modifică în funcție de gradul de emotivitate a subiecților. Cu cât subiecții sunt mai emotivi, cu atât valoarea rezultată din acest raport este mai mică (și, deci diferența I/Z – I/Z1 este mai mare), ca urmare a creșterii a valorii lui Z1 care exprimă creșterea frecvenței cardiace determinate de emoție. Rezultatele care se obțin se centralizează corespunzător tabelului ce urmează:

Tabelul 4.

Scalarea valorilor obținute:

± 0,05 – 0, 38 – indiferență; 0,39 – 0,49 – puțin emotiv; 0,5 .- – foarte

emotiv.

Datele recoltate sunt reprezentate sub forma de tabel. Tabele nr. 2,3,4,5 prezintă datele testelor aplicate. Metodele de calcul prezentate în sub punctele următoare.

Prelucrarea datelor

Interpretarea statistică:

Preluarea statistico – matematica a avut ca finalitate calcularea indicatorilor statici prezentați:

media aritmetică: m = x = Ex /N

abaterea standard: σ = s = √∑ (x-m)/N – 1

eroarea medie aritmetice: Ex = σ (s) / √N

acest indiciu ne arată gradul de fidelitate a mediului aritmetice față de eșantion cât valoarea erorii mai mică cu atât media (x) este fidelă eșantionului dat (vezi tabelul 17).

r = 1-6∑ (x-y)2/ N (N2-l) sau r = l-6∑d2 / N(N2-1)

Legenda: r – coeficientul Spearman; x-y = d – diferența de rang; N -numărul de subiecți.

Pentru calcularea coeficientului corelației sa folosit:

Tabelul 5.

Legenda:

x – probă de control 0,0-0 20 – corelația foarte slabă

y- altă probă 0,21-0,40 – corelația slabă

d – diferența de rang (y – y) 0,41-0,60 – corelația medie

d2 – pătratul diferenței de rang 0,61- 0,80 – corelația bună

0,81-090 – corelația foarte bună

0,91- 0,99 – corelația excepțională

Nota psihologică

Parametrul I (P.I.) include făcătorii C – L – Q4 și-i corespunde stabilității emoționale (S.E.):

P. I = C + 1 + Q4/3

Parametrul II (Pil) include E-F-Q3-0 = autocontrol (AR):

P.II = E + H + Q3 + 0/4

Parametrul III (PIU) include E – F – Q2 = motivația (M):

P.III = E + F + H + Q2 + 0/4

4. parametrul IV (PIV) include Q2 – Q3 – Q4 = toleranța (T)
Reprezentarea grafică a repartițiilor cu variabile calitative este reprezentată

prin:

Histograme (sistemul de coordonare);

Diagrame circulare, Conform datelor centralizate

Analiza și interpretarea rezultatelor se face pe baza valorilor obținute (vezi tabela).

Tabelul nr.6

Centralizator – testul Cattell

Tabel nr.7

Recoltarea datelor testului „Stabilirea psihică”

Tabel nr.8

Recoltarea datelor testului Chappuis

Interpretarea datelor. Testul Cattell:

Rezultatele testului sunt grupate în tabelul nr. 1 și indică valorile medii cuprinse în intervalele 5-6 (vezi tabelul nr. 17) valorile individuale sunt apropiate, și majoritatea din subiecții testați (= 50%) sunt plasați în jurul valorilor 5-6 prezentând un nivel mediu de dezvoltare (vezi tabelul nr. 2-5, histogramele și diagramele nr.1-4).

Eroarea medie a parametrului I (P.I.) este cu 0,15, față de valoarea mediei aritmetice a eșantionului care este egal cu x = 5,2,. De aici rezultă că media este semnificativă la eșantionul dat.

Datele P.II indică o x = 5,9 și o Ex= 0,134, deci media este semnificativă și fidelă față de eșantionul respectiv.

Respectiv și mediile P.III și P.IV sunt semnificative și fidel eșantionului dat, ele fiind următoarele:

P.III – x ± Ex = 5,5 ± 0,12 și PIV – x ± Ex = 6,1 + 0,14

Abaterea standard cu valori între 0,67 – 0,8 indică în linii generale o distribuție moderată a cazurilor individuale fată de valoarea centrală determinând veridicitatea medie calculate (tabelul nr. 17).

Ancheta „Stabilitatea psihică a sportului".

Nota psihologică:

1) S.E. (stabilitatea emoțională) – reprezintă un nivel mediu de dezvoltare a
acestei însușiri la întreg grupul testat;

A.R. (autocontrolul) – reprezintă un nivel mediu de dezvoltare;

M. (motivația sportivă) – nivelul mediu de dezvoltare;

T. (toleranță la factorii stresanți) – nivelul mediu de dezvoltare, (vezi p.3.3)

Valorile medii a acestor însușiri se reprezintă astfel:

x (S.E.) = 3,6; x (A.R.) = 2,3; x (M.) = 2,87; x (T.) = 2,5.

Majoritatea subiecților (30% – 50%) plasându-se la nivel mediu (vezi tabelul nr. 9-12).

Valorile erorilor mediilor (la toate însușirile) indică că mediile aritmetice (x) sunt semnificative și fidele eșantionului testat, rezultatele fiind următoarele:

S.E. x ± Ex =3,6 ± 0,26; A.R. – x ± Ex = 2,3 ± 0,18;

M. – x ± Ex = 2,87 ± 0,23; T. – x ± Ex = 2,5 ± 0,23.

Indicatorii statisticii de dispersie prezintă următoarele valori:

Abaterea standard înregistrează dispersii mari a valorilor centrale cuprinse între 0,99-1,45. (vezi tabelul nr.18). Aceste date ne indică distributivitatea mare a rezultatelor subiecților la proba dată, cauza fiind în subiectivitatea răspunsurilor sportivilor, ce ține de practica lor competițională și de antrena (vezi conținutul întrebărilor anexa nr.2). de asemenea și componentele eșantionului este format din două echipe diferite.

Testul Chappuis (echilibrul emoțional)

Conform scalei valorilor obținute, indică la majoritatea subiecților indiferentă, doar doi din toți cei cercetați au demonstrat o emotivitate excesivă (vezi p.3.3).

Valoarea medie aritmetică este de 0,15 și eroarea medie indică că ea (x) este semnificativă și fidelă eșantionului (Ex = 0,07).

Valoarea abaterii standard (σ) indică un rezultat puțin mai mare decât media (σ=0,2), ceea ce atestă dispersie variată rezultatelor individuale (tabelul numărul nr. 12). La majoritatea subiecților pulsul după efort și după prezentarea stimulului afectogen este la același nivel, ce determină echilibrul în situații de efort fizic.

Testul Eysenck

Cheia de interpretare a rezultatelor acestui test ne indică normativele pentru vârstă de 15-17 ani (vezi p.3.3). Analiza generală a datelor individuale demonstrează un nivel al extraversiunii înalte (~ 50% din subiecți depășesc normativul) și un grad mediu al neurotismului (~50% de subiecți se încadrează în normativul vârstei; vezi tabelul nr. 15 și 16).

Indicatorii statistici: media aritmetică a „extraversiunii” (E) este 13,9 și valoarea erorii mediei este de 0,27, ce indică o fidelitate și o semnificație bună a x față de eșantion.

Valoarea x – „neorotism” (N) ridică 12,6 și o eroare de 0,26 ce atestă același lucru ca și la însușirea anterioară.

Indicii abaterilor standarde ambelor însușiri indică o valoare medie (g(E) = 1,5 și σ(N) = 1,47), deci reprezintă o distribuție moderată a cazurilor individuale față de valoarea centrală ce determină reprezentativitatea mediei calculate.

Corelațiile dintre factorii cercetați

Rezultatele care caracterizează gradul de interacțiune între însușirile sunt prezentate în tabelul nr. 18. Rezultatele corelațiilor statistice indică 7 corelații pozitive cu diferite praguri de încredere (p = 0,1 – 0,01).

Au fost corelați factorii testate Cattell cu însușirile anchetei „Stabilitatea psihică a sportivului”. Astfel cazul corelării P.I – S.E. și P.IV – T. constă o corelație semnificativă (p = 0,02). s-au stabilit corelații semnificative între P.II – A.R. (p = 0,03) și o corelația mai slabă găsim între P.III – M. (P = 0,1).

Corelația între proba motrică (testul Chappuis) și însușirea (S.E.) componentă a anchetei „Stabilitatea psihică a sportivului”, denotă o legătură puternică la pragul de încredere (p = 0,02).

în cazul testului Eysensck am constatat două relații strânse cu factorii (F2 F3) testului Cattell. Astfel în cazul corelării însușirii extraversiunii (E) cu F2 sa înregistrat o legătură moderată ( p = 0,03), iar în cazul celei dea doua însușire, neorotism (N) și F3 găsim o corelație strânsă (p = 0,02, semnificativă).

Astfel sunt stabilite legături pozitive la diferit grad de siguranță, cea ce denotă o influențare reciprocă între probele administrate.

Conform datelor individuale, sportivii vor fi grupații în trei categorii („superior”, „mediu”, „inferior”), drept indiciu de bază a acestei grupări va servi însușirea psihică – stabilitatea emoțională (S.E.) componentă a anchetei „Stabilitatea psihică a sportivului”. Concomitent cu acest element vor fi încadrate încă 7 elemente din celelalte probe (Cattell, Ezsenck), calculându-se mediile lor și acordând calificativele propuse anterior, care ne vor prezenta nivelul de dezvoltare a subiecților. Modalitatea de grupare a subiecților și calculele mediilor sunt prezentate în anexa 5.

În baza acestor date vor fi determinate trei profiluri de personalitate (descrise în p. 3.5) și respectiv elaborată o programă de formare – optimizare a gradului de stabilitate emoțională, care va cuprinde exerciții de relaxare, autoreglare șa. pentru fiecare profil în parte.

CONCLUZII.

Asistența psihologică acordată de antrenor și psiholog vizează toți sportivii, începători sau avansați, în antrenamente sau concursuri de valori diferite, independent de măsura în care ei prezintă sau nu unele carențe sau tulburări de adaptare la sarcinile specifice sportului. Este oportun, în primul rând, de asistența psihologică a tuturor sportivilor ca, de o măsură permanentă care asigură echilibrul, continuitatea și consecvența manifestărilor și care previne, în același timp, unele dezadaptări posibile. în al doilea rând, înțelegem asistența psihologică ca un ajutor care se dă sportivilor în stările de limită, în stările de stres provocate de condițiile activității și care pot fi însoțite de fenomene de dezadaptare. Am putea numi aceste funcții ale asistenței psihologice ca profilactice. Există însă și o asistență psihologică cu caracter mai pregnant, curativ, care se aplică în cazurile manifeste și repetate de dezadaptare, cum sunt cele în care se află sportivii hiperemotivi sau cu complexe de inferioritate, sau în cazurile de carențe ale unor calități de ordin psihic. Acest fel de asistență urmărește deci depășirea de către sportiv a momentelor sportivului nu este deplin adecvat sarcinilor și situațiilor, nu din cauza acestora, ci din cauze interne, subiective, cunoscute, evidențiate și înscrise în fișa caracterizării psihologice a acestuia.

Concluzionăm că asistența psihologică activă nu constă numai din îndrumare, ghidare, sfătuire, indicații, recomandări sau dispoziții (ordine) din partea antrenorului și psihologului, ci și din stimularea forțelor interne, subiective ale sportivului în vederea auto asistenței, a auto asigurării și autoadaptării.

Un alt aspect particular al asistenței psihologice, înrudite cu asistența medicală, este constituit din tratamentul cu caracter psihologic sau psihiatric aplicat sportivului în caz de insucces, accident sau stări psihopatologice care pot apare în viața acestuia. în teză a fost dovedit că pregătirea psihologică a sportivului înseamnă educarea, dezvoltarea calităților psihice solicitate de activitatea specifică din antrenament și concurs și care constituie baza obținerii succesului (performanței); asistența psihologică înseamnă întărirea și stimularea unor calități sau funcții psihice în direcțiile în care pentru moment sportivul manifestă lipsuri, în care este deficitar sau în situațiile care prin ele însele sunt generatoare de crize (dificultăți) de adaptare, de comportament. Astfel spus, pregătirea psihologică urmărește dezvoltarea capacității psihice a sportivului în vederea realizării optimale a finalităților sale individuale și sociale și sociale, în timp ce asistența urmărește reglarea sistemului psiho-comportamental al sportivului în secvențele impuse de evoluția acestuia pe traiectoria performanței.

Așadar, asistența psihologică a sportivului cuprinde măsurile și mijloacele prin care persoane calificate (psiholog, antrenor, medic) previn, ajută, stimulează, dirijează comportamentul sportivului pentru o mai bună adaptare la sarcinile și situațiile specifice activității.

BIBLIOGRAFIE:

1. ALLPORT, G.W., Structura și dezvoltarea personalității. București, Ed.

Didactică și pedagogică, 1981. 2.COSMOVICI, ANDREI, psihologie generală. Iași, Edit. Polirom, 1996. 3.DAVITY, R. JOEL ȘI BALL, SAMUEL, psihologia procesului educațional. București. Edit. Didactică și Pedagogică, 1978. 4.DICU, AUREL, Conștiință și comportament, f.l., Edit. Facla, 1977. 5.DRAGNEA, ADRIAN, Antrenamentul sportiv. Teorie și metodică. București, Edit, Didactică și pedagogică, R.A., 1996.

6.EPURAN, MIHAI Comunicarea prin limbaj și reglarea și autoreglarea stărilor psihocomportamentale ale sportivilor. Sesiunea Universității BACĂU, 4 martie, 1995.

7.EPURAN, MIHAI, Fundamente teoretice-metodologice ale reglării și autoreglării psihice a sportivilor. București, Simpozion internațional universitar FRSU, 4-5 MAI 1995.

8. F ARC AȘ, DAN, D.D., Sinergetica gândirii. București, Edit. AII, 1994.

9.HOLDEVICI, IRINA, psihologia succesului. București, Edit. Ceres, 1993. 10.HOLDEVICI, IRINA, gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-

emotivă și cognitiv-comportamentală. București, știință și tehnică, 1999. 11.HOLDEVICI, IRINA, VASILESCU, ILIE, P., Activitatea sportivă, decizie,

autoreglare, performanță. București, Edit. Sport-Turism, 1988. 12.HOLDEVICI, IRINA, VASILESCU, ILIE P., Autodepășirea în sport. București,

Edit. Sport-Turism, 1988. 13.MICLEA, MIRCEA, Psihologie cognitivă. Cluj-Napoca, Edit. Gloria 1994. 14.NEACȘU, I., Motivație și învățarea. București, Edit. Didactică și Pedagogică,

1996.

15.NEACȘU, IOAN, ENE, M., MARIAN, Educație și autoeducație în formarea

personalității sportive. București, Edit. Sport-turism, 1987. 16.NECULAU, ADRIAN, 29 de teste pentru a te cunoaște. Iași, Edit. Polirom, 1996.

17.PEALE, V., N0RJV1AN, Puterea gândirii pozitive, pentru a reuși în viață. (Trad.),

București, edit. Colosseum, 1995. 18.RADU, I. (coord.) și col., Psihologie socială. Cluj-Napoca, Edit. Exe, 1994. 19.SERACU, DAN, Autocontrol. București, Edit. Arhetip, 1995. 20. SELARU, MIHAI, Drama discordantei psihice. Iași, Edit. Moldova, 1995. 21.TALLIS, Frank, Cum să stăpânim stările de neliniște și îngrijorare. (Trad.),

București Edit. Polimark, 1996. 22.TONOȚA, FLORENTINA, Posibilități de analiza unor modele comunicaționale

structurate în înotul de performanță. Simpozionul Internațional

„Interdisciplinaritate și pluridisciplinaritate în abordarea antrenamentului sportiv".

Cluj-Napoca, mai, 1997. 23.VANEK, M., HOSEK, V., Metode de cercetare a personalității sportivilor. In

psihologie și sportul contemporan (Antologie), Red. M. Epuran. București, Edit.

Stadion, 1974.

24.ZAPAN GH., Cunoașterea și aprecierea obiectivă a personalității. (Ediție îngrijită

de Pavel Mureșan). București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984. 25.ZLATE, MIELU, Introducere în psihologie. București, Edit. Șansa, 1994.

Библиография

Анастази А. Психология тестирования. – M., 1982.

Загайнов Р.М. Психолог в команде. – М., 1984.

Цзен Н. В., Ю. В. Психотехнические игры в спорте. – М., 1985.

Ганюшкин А. Д. Задачи, формы и методы совместной работы психолога и тренера. – Смоленск, 1989.

Горская Г.Б. Психологическое обеспечение многолетней подготовки спортсменов. – Краснодар, 1995.

6. Ильин Е. П. Психология физического воспитания. – М., 1987.

7. Пуни А. Ц. Психологическая подготовка к соревнованиям в спорте. –
М., 1969.

Робионов А. В. Влияние психологических факторов на спортивный результат. – М., 1983.

Горбунов Г.Д. Психопедагогика спорта. – М., 1986.

10.Зимняя И. А. Педагогическая психология. – Ростов нa / Д, 1997. 11.Робионов А. В. Спортсмен прогнозирует решение.-М., 1971. 12. Генов Ф. Психологические особенности мобилизационной готовности спортсмена. – М., 1971.