Aspecte ALE Predarii Poeziilor Despre Natura In Ciclul Primar
ASPECTE ALE PREDĂRII POEZIILOR DESPRE NATURĂ ÎN CICLUL PRIMAR
CUPRINS:
ARGUMENT
CAPITOLUL I . PREDAREA LITERATURII ROMÂNE LA CLASELE I-IV
Predarea- comunicarea pedagogica
Locul și importanța literaturii romane în procesul de învățământ
Locul și rolul disciplinei Limbă și literatură română în învățământul primar
Importanța lecturii în instruirea/educarea elevilor
CAPITOLUL II . POEZIILE DESPRE NATURĂ ȘI VIEȚUITOARE
Poezia despre natură în viziunea marilor poeți
Natura în opera lui Vasile Alecsandri
Natura în opera lui George Coșbuc
Natura în opera lui George Topîrceanu
Natura în opera lui Tudor Arghezi
CAPITOLUL III. ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND PREDAREA POEZIILOR IN CICLUL PRIMAR
Predarea textului versificat în ciclul primar
Clasificarea poeziei
Elemente definitorii ale poeziei
Metode folosite în abordarea textului poetic în ciclul primar 3.4.1. Metodele tradiționale
3.4.2. Metodele moderne
CAPITOLUL IV. ACTIVITATE METODOLOGICĂ ȘI DE CERCETARE
Argumentare teoretică
Ipoteza de lucru și obiectivele
Etapele cercetării 4.3.1. Etapa de pregătire a cercetării
4.3.2. Etapa de efectuare a cercetării
4.3.3. Etapa finalizării cercetării
Prezentarea și interpretarea datelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
Poezia reprezintă creația literară cea mai profundă, care exprimă ori sugerează o idee, o emoție, un sentiment, o stare sufletească, apelând la imagini artistice, la cuvinte cu sens figurat, ea surprinde frumosul ȋn cuvinte simple dar pline de ȋncărcătură emoțională și valoare estetică.
Mi-am ales ca temă de licență Aspecte ale predării poeziilor despre natură în ciclul primar, deoarece am considerat poezia ca fiind o artă extraordinară, iar poeții genii ale cuvintelor. Fiind atrasă de jocul rimelor, de îmbinarea perfectă a cuvintelor, de vraja care te transpune în universul frumosului creat de cuvânt, și nu în ultimul rând am conștientizat că poezia te poate influența în mai multe moduri: îti îmbogățește vocabularul, te ajută să definești frumosul, îți dezvoltă imaginația și creația, ajută la exprimarea emoțiilor și sentimentelor, te ajută să te cunoști pe tine ca persoană și totodată sa îți definești și personalitatea. Lucrarea Aspecte ale predării poeziilor despre natură în ciclul primar, este structurată în patru mari capitole.Astfel primul capitol conține noțiuni teoretice despre locul și rolul disciplinei Limbă si Literatură română în învățământul primar precum și importanța lecturii în educarea sau instruirea elevilor. Cel de-al doilea capitol se referă la poeziile despre natură și viețuitoare; cum pot fi tratate aceste teme importante și care este viziunea unor mari poeți cum ar fi: Vasile Alecsandri, Tudor Arghexi, George Topîrceanu, precum și George Coșbuc. Al treilea capitol, în prima parte dezbate problema predării textului versificat, care se deosebește de predarea textului narativ, atât ca structură, dar și ca grad de dificultate, iar partea a doua propune o serie de metode, atât tradiționale, cât și moderne care se pot aplica cu succes ȋn cadrul orelor de limbă și literatură română ce au ȋn prim plan un text versificat. Și pentru că cele trei capitole abordează preponderent noțiuni teoretice, doar cu scurte trimiteri la practica pedagogică, capitolul al treilea este unul practic, ȋn cadrul lui fiind propusă și o cercetare.
Capitolul I
I.PREDAREA LITERATURII LA CLASELE I-IV
Predarea – comunicarea pedagogic
Predarea este acțiunea de comunicare pedagogică( didactică) proiectată, promovată și valorificată de profesor în diferite contexte specifice instruirii școlare, într-un cadru organizat, în mod special la nivel formal, dar și nonformal. Conținuturile predării corespund dimensiunilor generale ale educației, prelucrate în raport de specificul fiecărei vârste, trepte și dișcipline școlare, cu accente predominant intelectuale necesare pentru declanșarea imediată a acțiunii de învățare, realizată de elev în clasă și în afara clasei. Definirea conceptului de predare poate fi realizată în sens larg și în sens restrâns. În sens restâns, specific pedagogiei (post) moderne, predarea este definită drept o parte componentă a instruirii, care constă în dirijarea învățării elevului în vederea realizării anumitor obiective educative. În sens larg, acest gen de activitate reprezintă ‚‚una dintre funcțiile fundamentale proprii oricărei instituții școalare – funcție de care depind, într – o mare măsură, starea de progres semnificativă în pregătirea generațiilor de elevi, o bună educație școlară și, în general, prestigiul însuși al învățământului ’’. Supraapreciată și subestimată în trecut, predarea este și astăzi în centrul atenției bucurându – se de prioritate și valoare decisivă în ansamblul tuturor celorlalte atribuții caracteristice personalului din învățământ; prin complexitatea și bogăția aspectelor sale modelatoare, ea se legitimează ca ‚‚nucleul dur’’ ce dă substanță întregii activități didactice. La nivelul structurii generale de fucționare a educației, instruirii, predarea reprezintă acțiunea de comunicare pedagogică proiectată și realizată de profesor conform obiectivelor învățării, fiind dezvoltată în raport de rezultatele obținute, evaluate pe diferite circuite de conexiune inversă(externă și internă). Ca acțiune de comunicare pedagogică, predarea este concepută de profesor în cadrul unui proces creativ complex, care include următoarele secvențe: 1. Elaborarea inițială a mesajului pedagogic la nivelul unui proiect de tip curricular; 2. Definitivarea mesajului pedagogic la nivelul interacțiunilor necesare între latura informativă selectată și latura formativă anticipată în perspectiva dezvoltării elevilor în contextul concret al clasei de elevi; 3.Realizarea mesajului pedagogic la nivelul repertoriului comun dintre profesor și elev, construit în plan cognitiv, afectiv, motivațional; 4.Confirmarea mesajului pedagogic în momentul receptării și conștientizării acestuia la nivelul clasei de elevi; 5.Perfecționarea mesajului pedagogic în raport de rezultatele obținute în învățare, evaluate continuu pe diferite circuite de conexiune inversă. Elaborarea inițială a mesajului pedagogic la nivelul unui proiect de tip curricular este realizată de profesor prin operaționalizarea obiectivelor generale și specifice incluse în programele școlare. Realizarea mesajului pedagogic solicită profesorului construirea unui repertoriu comun între el și clasa de elevi. Predarea eficientă implică perfecționarea capacității profesorului de operaționalizare a obiectivelor, de corelare a laturii informativ- formative a mesajului, de reconstruire a mesajului comun în condiții didactice aflate în permanentă schimbare și transformare. Predarea, înțeleasă în sens tradițional, este o activitate specifică a profesorului prin care acesta le transmite elevilor un anumit sistem de cunoștințe din diverse domenii ale cunoașterii umane, ia astăzi o mare amploare. Continuând să fie o ‚‚sursă de informație’’ pe care le selecționează și le prelucrează din punct de vedere pedagogic (pentru a le putea adapta la particularitățile grupei de vârstă, precum și cele individuale) profesorul sau învățătorul realizează în cadrul predării și alte activități.
Locul și importanța literaturii române în procesul de învățământ
Obiectul limbii române ocupă un loc însemnat în planul de învățământ, locul și importanța lui derivă din natura, mai concret, din specificul conținutului sau din contribuția deosebită adusă la realizarea obiectivelor generale, instructive- educative ale școlii noastre. Literatura, fiind o arta a cuvântului, scriitorul are la dispoziție sistemul fonetic, lexical,morphologic și sintactic al limbii în care se exprimă și în care operează un proces de selecție în funcție de realitatea pe care o prezintă, de personalitatea sa artistic și de cititorul căruia i se adresează. Eficiența activităților instructiv- educative desfășurate sub îndemnarea învățătorului, în ciclul primar sunt condiționate direct de câțiva factori speciali, cum sunt: – înțelegerea corectă a specificului artistic al obiectului; – stăpânirea metodelor și a procedeelor specific, validate de prectica școlară; – cunoașterea formelor de activitate adecvate unei discipline cu profil artistic, cum este literatura; – originalitatea și inventivitatea în folosirea unei tehnologii didactice mereu supusă înnoirilor. În sens larg, prin literatură se înțelege, totalitatea operelor scrise sau orale, care îndepplinesc o funcție artistic.Se găsește scrisă sun formă de versuri sau proză. În Dicționarul Limbii Române din 1874, autorii înțelegeau prin literatură, lectură, scriere, învățătură elementară, în sensul cel mai larg. În dicționarul actual al limbii române, cuvântul literatură înseamnă, creație artistic în care se reflect realitățile vieții cu ajutorul limbii, arta cuvântului;totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social, ale unui autor. Prin literatură se mai înțelege și determinările acesteia, care relevă printre altele și o particularitate cu rezonanțe semnificative pentru studiul operelor literare în cursul anilor de școală, particularitate care constă în aceea că, judecata de valoare și criteriile de apreciere nu pot fi transmise sau impuse din afară, ci ele derivă din însăși specificitatea operei, țin de calitatea creației și alcătuiesc atmosfera, climatul specific prin intermediul căruia ele sunt identificate și prelucrate de elevul care studiază opera literară. Detectarea criteriilor de înțelegere a conținutui corect al operei literare se împletește cu capacitatea de explicare individuală a acestora. Pe parcursul anilor de școală, elevii pot dobândi capacitatea de a formula păreri proprii, de a afirma preferințe nescrise în coordonatele unui sistem de valori, în perimetrul unui ideal artistic care să fie în concordanță cu progresul social. Cu ajutorul studiului literaturii, la sfârșitul anilor de școală, elevii vor ajunge la dobândirea capacității de a emite judecăți de valoare estetică, în general asupra operelor de artă cu care vin în contact și în special asupra celor literare. Literatura este, în primul rând, opera de limbaj, transmițându-și limbajul codificat. Aceasta se dezvoltă în cadrul unei serii specifice de fapte, întâmplări,funcționând după legi proprii, distinct, de alte activități ce se exprimă prin scris, prin intermediul literei, cum ar fi istoria, știința, filosofia,etc. Literatura națională cuprinde literatura populară și literatura cultă. Literatura populară atestă prima folosire a limbii noastre ca instrument de cultură, fiind cea mai veche și prețioasă operă artistică a neamului românesc. Literatura cultă este suma operelor artistice care au un autor, și de aici putem spune că operele literare reflectă concepția, mentalitatea și sensibilitatea unui scriitor.
Locul și rolul disciplinei Limba și literatura română în învățământul primar
Studiul limbii și literaturii române în învățământul obligatoriu își propune dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă așe elevilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare și nonliterare, structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini și de motivații care vor încuraja și sprijini studiul acestei discipline – stipulează programele școlare de limba și literatura română, în notele de prezentare.
Disciplina Limba și literatura română a ocupat și ocupă un loc important, chiar privilegiat, între disciplinele din planul de învățământ pentru clasele I – a IV-a. Susținem acest lucru, pe de o parte, prin așezarea disciplinei pe prima poziție în toate planurile de învățământ din România – limba română fiind studiată, în primul rând, ca limbă maternă, dar și ca limbă a doua – limbă națională, în cazul elevilor aparținând minorităților, cde cultură, fiind cea mai veche și prețioasă operă artistică a neamului românesc. Literatura cultă este suma operelor artistice care au un autor, și de aici putem spune că operele literare reflectă concepția, mentalitatea și sensibilitatea unui scriitor.
Locul și rolul disciplinei Limba și literatura română în învățământul primar
Studiul limbii și literaturii române în învățământul obligatoriu își propune dezvoltarea competențelor de comunicare orală și scrisă așe elevilor, precum și familiarizarea acestora cu texte literare și nonliterare, structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini și de motivații care vor încuraja și sprijini studiul acestei discipline – stipulează programele școlare de limba și literatura română, în notele de prezentare.
Disciplina Limba și literatura română a ocupat și ocupă un loc important, chiar privilegiat, între disciplinele din planul de învățământ pentru clasele I – a IV-a. Susținem acest lucru, pe de o parte, prin așezarea disciplinei pe prima poziție în toate planurile de învățământ din România – limba română fiind studiată, în primul rând, ca limbă maternă, dar și ca limbă a doua – limbă națională, în cazul elevilor aparținând minorităților, care urmează cursurile în limba maternă. Pe de altă parte, o analiză a ponderii orelor de limba și literature română față de celelalte discipline din planul de învățământ pentru clasele primare evidențiază faptul că această disciplină are alocată aproximativ o treime din numărul total al orelor.
Rolul profesorului de învățământ primar este hotărâtor în formarea personalității elevilor. Viziunea curriculară a trecut accentul de pe acumularea de cunoștințe pe formarea competențelor de nivel superior, de aplicare a cunoștințelor și competențelor dobândite în contexte noi, pe rezolvarea de probleme teoretice și practice. Profesorul, în predarea-învățarea limbii și literaturii române, trebuie să-și propună formarea unor elevi cu o cultură comunicațională și literară de bază, capabili să comunice și să interacționeze cu semenii, să-și utilizeze în mod eficient și creativ capacitățile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața cotidiană (conform notelor de prezentare a programelor școlare de limba și literatura română).
În didactica actuală devine dominantă abordarea limbii ca instrument de comunicare, în primul rând, și, abia apoi, ca obiect de studiu. Aceasta presupune o regândire a demersului didactic, accentul punându-se, în cazul limbii române, pe adoptarea modelului comunicativ-funcțional, conform căruia comunicarea este o componentă fundamentală, un domeniu complex care vizează procesele de receptare a mesajului oral și a celui scris, precum și cele de exprimare orală și scrisă. În clasele I – a IV-a, importanța limbii române este covârșitoare, prin aceasta se urmărește cultivarea limbajului oral și scris al elevilor, cunoașterea și folosirea corectă a limbii, învățarea unor tehnici de bază ale activității intelectuale (cititul, scrisul, exprimarea corectă).
Funcțiile principale ale limbii române sunt:
funcția instrumentală – care se realizează în toate compartimentele limbii române(citit-scris, citire, comunicare), presupune însușirea unor ethnic ale muncii intelectuale (îi învață pe elevi cum să învețe), folosind cartea ca sursă de informare și formare, cultivarea capacităților de exprimare corectă, oral și în scris;
funcția informațională – presupune pătrunderea, în mod sistematic, în unele taine ale realității înconjurătoare, elevii depășesc sfera manualelor școlare, pătrunzând în lumea fascinantă a cărților, făcând cunoștință cu întregul conținut informațional al textelor pe care le citesc;
funcția formativ-educativă – presupune o susținută solicitare și exersare a capacităților intelectuale ale elevilor.
Elevul de azi trebuie să valorifice funcțiile limbii, să fie capabil să se folosească de instrumentele muncii intelectuale în vederea propriei sale formări. ‚‚Didactica limbii și literaturii române oferă o orientare generală, jaloane, puncte de sprijin pentru a permite stabilirea celor mai adecvate modalități practice de lucru, în funcție de condițiile concrete – activitățile didactice trebuie să aibă un caracter creator, recomandările cuprinse în metodică nu sunt soluții gata elaborate, ci doar sugestii de la care se poate porni. ’’
Importanța lecturii în instruirea/educarea elevilor
Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este recreată în toată complexitatea ei, oferă copilului de vârstă preșcolară și școlară mică un întreg univers de gândire și sentimente, de aspirații și îndrăzneli, de înaripare entuziastă și idealuri înalte. Sugerat printr-un conținut variat(patria, trecutul istoric, natura și frumusețile ei, viețuitoarele, școala, viața cotidiană, copilăria) ca și prin prototipuri umane surprinse în ipostaze dintre cele mai felurite, acest univers se va putea constitui într-o zestre spiritual important, cu condiția ca opera literară, în ansamblul ei să răspundă cerințelor multiple pe care le ridică educația estetică, intelectuală, morală și patriotică.Prin valorificarea creatoare a mesajului artistic, etic și esthetic al fiecărei creații în parte se stimulează interesul, pasiunea copilului pentru literatură, setae de cunoaștere. Formarea și modelarea caracterelor, deprinderea copiilor cu normele de comportare civilizată, cultivarea sentimentelor moral-patriotice(umanismul, dragostea față de patrie, curajul, perseverența, respectful pentru muncă) aunt cerințe la realizarea cărora opera literară, prin specificul ei aduce o contribuție majoră. Funcția formativă a literaturii pentru copii nu trebuie confundată cu unele intenții moralizatoare aride, stereotipe, fără acoperire artistică.Dar a nega existența obligatorie a unei strategii, a unor legi interioare specifice, de care trebuie să țină seamă toți cei care se adresează copiilor, ar fi o eroare cu consecințe grave. Dacă școala are ca finalitate instruirea și educarea copilului, dacă viitorul adult trebuie să fie un foarte bun technician, dublat de un umanist capabil să înțeleagă și să aprecieze frumosul din natură și scoietate, atunci realizarea tuturor acestor imperative se leagă în primul rând de cultivarea pasiunii pentru lectură.Copilul trebuie permanent îndrumat, orientat spre un evantai diversificat de cărți instructive, de la basm la povestire, schiță sau nuvelă, de la legend la poezie patriotică, de la fabulă la călătoriile extraordinare, la romanele științifico-fantastice sau literatura de informare. Pentru a insufla însă copilului dragostea pentru literatură, nevoia interioară de lectură, trebuie ca învâțătorul însuși să fie un om cultivat, un foarte bun cunoscător al valorilor naționale și universale. Cunoașterea treptelor de dezvoltare a copilului, a principiului accesibilității în vederea îndrumării permanente a lecturii copilului, constituie o altă sarcină important. Literatura pentru copii se adresează celor mai diferite vârste.Este foarte mare distanța de la cartea cu poze însoțită de versuri sau proză, din perioada preșcolară și clasele I și a II-a, când caracterul concret-intuitiv al gândirii impune ilustrația ca auxiliary prețios în înțelegerea semnificației operei, la cărțile în care primatul îl deține textul literar, din clasele a III-a și a IV-a, când gândirea copilului începe să fie capabilă de generalizări și abstractizări. Literatura pentru copii, ca și literature în general, este o formă de cunoaștere a realității prin intermediul imaginilor artistice, folosindu-se de imaginea artistic, atât ca mijloc de cunoaștere a realității, cât și ca mijloc de influențare a cunoștinței și comportării cititorilor. Cartea prezintă o deosebită importanță și interes pentru elevi, aceștia aflând multe lucruri despre viața animalelor și a plantelor, despre descoperirile geografice, despre evenimentele istorice, etc.În același timp, ele le vorbesc despre sentimente omenești, despre dragoste și ură, despre prietenie, având o mare influență asupra copiilor, deoarece cărțile citite în copilărie lasă urme adânci, impresii care nu pot fi uitate ușor. Gândirea copiilor de vârstă școlară mică, între 6 și 10 ani, se dezvoltă de la concret la abstract, ei percep mai ușor obiectele și acțiunile, iar imaginația este mult mai reproductivă, cu o tendință de a se transforma în imaginație creatoare. Emoțiile și sentimentele copiilor de această vârstă se manifestă spontan și viu, copii trăiesc intens bucuriile și suferințele personajelor positive, trecând ușor de la un sentiment la altul. În clasa a II-a, elevii urmează să fie învățați să se orienteye în structura cărții(titlu, autor,capitol), să citească unele fragmente selectate și să răspundă la întrebările învățătorului. În clasa a III-a, elevii trebuie să se obișnuiască să noteye în caiete, titlul cărților citite, numele autorilor și ce le-a plăcut mai mult.Ei trebuie să fie deprinși să cunoască structura revistelor, să știe să redea conținutul unui articol citit, să cunoască și să-I intereseze viața oamenilor, faptelor lor de eroism. Elevii clasei a IV-a sunt deprinși să expună pe scurt conținutul cărților citite și să-și exprime atitudinea față de eroi și evenimente descries în ele, de asemenea, vor fi îndrumați să generalizeze conținutul mai multor texte care au aceeași temă. În îndrumarea lecturii elevilor, învățătorul trebuie să țină seama de următoarele cerințe generale: – să cucerească atenția elevilor pentru opera literară potrivit cu posibilitățile lor de înțelegere; – să recomande cărți simple ca formă și attractive în privința conținutului; – cartea recomandată trebuie să depașească într+o oarecare măsură nivelul de înțelegere actual al vârstei cititorului, pentru a-I lărgi orizontul, a-l atrage prin structura imaginilor artistice mai complexe, stimulându-i astfel dezvoltarea psihică.
CAPITOLUL II
POEZIILE DESPRE NATURĂ ȘI VIEȚUITOARE
2.1. Poezia despre natură în viziunea marilor poeți
Poezia este o opera de artă care intră în sfera literaturii pentru copii dacă are un conținut cognitiv accesibil și o formă artistica rafinată ,în care sunt concentrate aspectele cele mai variate ale artei literare, și poate fi folosită activitatea cu copiii numai dacă raspunde acestor exigente date fiind influența pe care o are asupra copilului. Poeziile îi familiarizează pe copii cu imagini artistice noi, într-o limbă accesibilă și atrăgătoare. ,,Poeziile contribuie la însușirea unei limbi mai bogate, cu posibilități de a concretiza, într-o formă cât mai expresivă, mai clară, mai precisă, gândurile, ideile și sentimentele.În afară de aceasta, prin bogăția conținutului de idei, poeziile contribuie la formarea unor însușiri nobile: curaj, spirit de sacrificiu, fermitate, devotament, perseverență și altele.” Fiind componentă a literaturii pentru copii, poezia ȋndeplinește ȋn primul rând o funcție cognitivă, de informare a copilului asupra aspectelor lumii ȋnconjurătoare. Astfel această temă este, poate, cea mai exploatată de către poeți. Ea răspunde nevoii de a cunoaște universul cu tainele lui manifestate de către copil, aduce informații prețioase privind viața necuvântătoarelor dar și aspectele din ciclurile naturii. În afară de orele de cunoaștere a mediului care transmit informații științifice despre lumea necuvântătoarelor, poeziile care exploatează această temă transmit și ele referințe valoroase despre lume dar ȋntr-un limbaj metaforic, conotativ.
Pe lângă informarea propriu-zisă, unde solicită afectiv copilul și este caracterizată de cele mai multe ori prin epic, poezia pentru micile viețuitoare prezintă, spre deosebire de cea eminamente descriptivă, personaje din lumea faunei și florei; acestea ȋnsă pentru a găsi rezonanță ȋn mintea și sufletul copilului sunt prezentate antropomorfizat căpătând caracteristici umane.
Prin acestă lupă a umanizării, universul minuscul al gâzelor, al animalelor, al plantelor se ghidează după reguli specific umane (poezia despre natură și viețuitoare a lui George Topârceanu). Ȋn acest caz, a lui Topârceanu, se remarcă un preponderent caracter parodic dublat de caracteristică ludică.
Un alt poet care se ocupă de această temă este Tudor Arghezi care scrie „poezia boabei și a fărâmei” – descrie universul mic al copilăriei, viețuitoarelor, se inspiră din viața stupului.
Poeziile despre viețuitoare scrise de Tudor Arghezi sunt o comoară ȋn literatura romană: „Arghezi nu-și creează un univers de iluzii din materiale pretențioase și moarte, nici nu pornește din piscul muntelui, ca să cadă ȋn pivniță. Modest, el observă miracolul vieții, ȋntrupat ȋn copil, ȋn gângănii, ȋn plante, ȋn păsări și ȋn omul umil. Lumea e atat de complicată, atat de concretă ȋn fenomenele ei, ȋncât poartă ȋn ea ȋnsăși marea semnificație a vieții. Poetul nu inventează subiecte, teme grandioase, fiindcă ele există”. În afara lui Zdreanță, cățelul din livada cu cireși de la Mărțișor care i-a inspirat cea mai cunoscută dintre poeziile sale pentru copii, Tudor Arghezi ilustrează și agitația veselă a pițigoilor din streașina casei (Pițigoii, Pițigoii mei), infatuarea gâștei de 15 ani, Gâri-Gâri, nevinovăția iezii cu stea în frunte, Iada.
Tudor Arghezi a dedicat viețuitoarelor mici atât cicluri distincte (Hore de copii) cât și poeme răzlețe incluse în volumele pentru adulți, Hore, 1939, Făt-Frumos,1940, Din Abecedar, 1940, Stihuri noi, 1956, Stihuri pestrițe, 1957. În ultima ediție de opere complete argheziene sunt adunate volumele dedicate copiilor, după cum urmează: Facerea lumii, 1931, Țara piticilor, 1947, Drumul cu povești, 1947, Prisaca, 1954, Cartea mea frumoasă, 1958.
Alți poeți care au abordat tema naturii și a viețuitoarelor sunt: Elena Farago și Otilia Cazimir, dintre care ultima aduce la lumina zilei un caracter educativ mult mai pronunțat.
Poeziile despre viețuitoare scrise au un rol important ȋn viața copiilor, pentru că citind ei pot ȋnvăța să admire lumea ȋnconjurătoare, să observe și cele mai mici părți ale mediului ȋnconjurător, viața animalelor mărunte și chiar să ȋnvățe din felul lor de viață, din greșelile lor.
Poezia este o prezență necesară în viața copilului chiar dacă întelegerea și receptarea conștientă a acesteia sunt îngreunate de faptul că limbajul poetic este preponderent figurat, iar imaginea artistică are valoare generală de simbol. O mare contribuție are însă poezia în dezvoltarea vocabularului copiilor, prin modelul oferit de limbajul poetic acesta(vocabularul ) devenind mai bogat , mai nuanțat. Poezia contribuie mai mult decât alte specii literare din literatura pentru copii la exersarea și corectarea limbajului sub aspectul expresivitații pentru că poezia trebuie recitata prin imitarea modelului oferit de învățător. De aceea, în procesul învățării poeziei copiii trebuiesc ajutați să înțeleagă cum să recite cât mai frumos poezia . Poeziile reprezintă adevărate bijuterii literare care aduc natura în casele fiecăruia, în grădinițe și școli. Ele au ca protagoniști animale, păsări, flori etc. (fauna și flora), evenimente sociale și religioase, anotimpuri ș.a.m.d. Dragostea pentru cei apropiați, compasiunea pentru ceea ce este rău și neplăcut pentru aceștia sunt trăiri pure ce se nasc în personalitatea și eu-l copilului. Paleta largă de poezii este împărțită, sau mai bine zis clasată în funcție de nivel de vârstă, mesaj, structură etc. Sunt ușor de recepționat și memorat. Se știe că de la primele sunete, silabe, cuvinte copilul trece la compunerea de enunțuri simple și dezvoltate, fraze, iar mai târziu reușește să rețină scurte catrene. În funcție de nivelul intelectual și particularitățile de vârstă și individuale, copiii învață poezii ale autorilor români. Limbajul metaforic al poeziei oferă o modalitate de excepție pentru a introduce în universul cunoașterii copilului realitatea existenței. Timpul și spațiul sunt cele două mari dimensiuni esențiale, iar imagistica liricii încearcă să le surprindă fie în valori eterne, fie în cele concret prezente. Anotimpurile, în succesiunea lor ciclică, constituie un principal motiv de inspirație. Natura cât și viețuitoarele se subordonează, se armonizează lor.
Primăvara este anotimpul intrării victorioase în existență:
„ A trecut iarna geroasă, Câmpul iată-l înverzit, Rândunica cea voioasă, La noi iarăși a sosit. ” (Vasile Alecsandri, Primăvara)
Spațiul are elemente caracteristice naturii noatre românești. Bucuria generată de venirea primăverii este exprimată de George Coșbuc printr-o suită de exclamții:
„ Și-acum veniți cu drag în țară! Voi revedeți câmpia iară, Și cuiburile voastre-n crâng! E vară, vară! Aș vrea la suflet să vă strâng, Să râd de fericit, să plâng! ” (George Coșbuc, Vestitorii primăverii)
Ștefan Octavian Iosif surprinde aceleași note specifice:
„Cânta ciocârliile Imn de veselie, Fluturii cu miile Joacă pe câmpie. ” (Ștefan Octavian Iosif, Cântec de primăvară)
Natura trăiește intens bucuria noului anotimp al vieții: simboluri numeroase exprimă măiestrit acest fapt:
„Un zarzăr mic,în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare Din creștet, vălul subțirel de floare.
Că s-a trezit așa de dimineță Cu ramuri albe- și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă – asemenea minune. ” (George Topârceanu, Rapsodii de primăvară)
Tudor Arghezi salută noul anotimp cu gravitate și solemnitate , metaforele încărcându-se de numeroase semnificații:
„În țara din răspântii verzi, fii binevenită. Te așteaptă cu cofa plină De rouă nouă și lumină. ” (Tudor Arghezi, Bunădimineața, Primăvară!)
Vara este anotimpul împlinirilor prin iubire. Simbolurile iubirii din poezia eminesciană redau participarea intensă a naturii:
„Doar izvoarele suspină, Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină, Dormi în pace! . . . . . . . . . . . . . . . . . Peste-a nopții feerie Se ridică mândra lună, Totu-i vis și armonie, Noapte bună! ”
Toamna semnifică bogăția rodului, împlinirea: „Mere, pere, în panere, Prune bune și alune, Și gutui amărui, Cu puf galben ca de pui. Și tot felul de legume, De nu le mai știi pe nume. ” (Demostene Botez, Toamna) Natura va începe însă acum să trăiască și spaima apropiatei morți: metafora și miniaturalul redau caracteristicile anotimpului: „Văl de brumă argintie, Mi-a împodobit grădina, Firelor de lămâiță Li se uscă rădăcina. ” (Octavian Goga, Toamna)
Versurile din alte poezii, cum ar fi Rapsodii de toamnă, au valori deosebite prin imaginea picturală, prin forța cu care poetul trăiește stările și ritmurile naturii: „ A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor.
Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele, Toate florile șoptiră, Întorcânsu-și fețele. ” (George Topârceanu, Rapsodii de toamnă)
Iarna, anotimpul alb, transformă peisajul, îl reconstituie din alte elemente: „Iarna-i un vestitor dulgher Că ea poate, când voiește, Peste râuri pod să puie Fără lemn și fără cuie. ” (George Coșbuc,Iarna)
2.2. Natura în opera lui Vasile Alecsandri
Scriitor cetățean, Alecsandri a considerat că rădăcinile adevaratei literaturi stau în folclor, în realitatea socială și cea istorică. Alecsandri este cel mai important poet român de până la Eminescu. A dăruit contemporanilor și urmașilor săi o uriașă opera cu largă deschidere către poezie, proză și dramaturgie, cu înnoiri remarcabile pentru fiecare gen si specie literară. Vasile Alecsandri poate fi considerat creatorul pastelului în literatura noastră, căci înainte de el existau doar încercari timide.Încercările lui Iancu Văcărescu (Primăvara amorului),Heliade în Sburătorul, Cârlova, Alexandrescu, Bolintineanu, ca să nu citez decât aștrii din prima mărime, diferă însă radical de ceea ce a făcut și a intenționat să facă Vasile Alecsandri. „Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri, ci primul nostru scriitor complet, cu opera demna de a fi mentinuta real, si nu doar in ipotetic, in toate cele trei compartimente ale ei: poezie, teatru si proza. ” În evoluția istorică și estetică a poeziei noastre lirice, „Pastelurile” lui V. Alecsandri constituie o treaptă și reprezintă în același timp cea mai realizată parte din punct de vedere artistic din creația poetică a autorului. Pastelurile reprezintă pentru majoritatea criticilor partea cea mai de rezistență a poeziei sale. V.Alecsandri le înțelegea drept o poezie descriptivă. Le scrie la maturitate, când avea aproximativ 45-50 de ani; începe în iarna lui 1867/1868 și continuă elaborarea lor în tot cursul anului 1868. Când le va publica, în volum, ordinea va fi calendaristică, impusă de material, nu de sentiment, fantezie etc.; de iarna – primăvara – vara. Toamna aproape că lipsește ca anotimp, iar atunci când apare, ea face trecerea câtre iarnă (Sfârșit de toamnă). Mult timp pastelurile au fost interpretate în sensul lui Alecsandri drept poezie despre natură, o natură bine localizată. Interpretarea și sensibilitatea modernă a văzut nu numai Natură prin ea însăși, ci și o idee morală despre natură. Așadar, nu impresii directe ale contemplării, cu tot ce poate însemna aceasta, acceptări , respingere, iubire etc., ci o idee mai generală, cu valoare alegorică decurgând de aici. Pentru oricine citește pastelurile îi este clar că Alecsandri n-a iubit decât în felul lui natura. Nu i-a plăcut frigul, dar nici contactul direct cu natura, ca la impresioniștii cu care a fost comparat deseori. În al doilea rând, vede în fenomenele naturii mai de grabă simboluri, alegorii cu semnificații generoase. Trezirea la viață a naturii îi sugerează, trezirea la viță a țării. Alecsandri și-a denumit poeziile sale de natură Pasteluri, indicând prin această titulatură modestă, chiar mai mult de cât avea în intenție, ceva din însăși particularitatea tehnicii sale. „Poetul nu este un pictor în ulei, un colorist, ci prin excelență, un desenator.Lipsa de relief a epitetelor și anemia metaforei exprimă tocmai această inaptitudine pentru o culoare complicată”. În schimb, el surprinde conturul obiectelor pe care le redă cu o trăsătură fermă și sesizează cu acuitate mișcările.În versurile: „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară; imaginea este definită precis, iar amploarea uriașă a zăpezii este sugerată obsesiv prin repetarea verbului.Sensibilitatea poetului reține gesturi, acțiuni și reacțiuni: „Boii rag, caii rănghează, câinii latră la un loc Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc. ” (Sfârșit de toamnă)
„El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit, Aleargă, sar în cale-i și-i zic: “Bine-ai sosit!” (Oaspeții primăverii)
„E umbra unor nouri albii, ușori, mărunți Ce lunecă sub soare, clădind un lanț de munți; Ei vin în miezul zilei c-un surd și tainic sunet Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet.” (Tunetul)
În fața naturii, Vasile Alecsandri deschide ochii, ciulește urechile și se așează involuntar la pândă.Fibra lui nervoasă înregistrează nemijlocit și proaspăt spectacolul lumii sensibile. Tabloul naturii se alcătuiește prin asamblarea părților; tehnica este cea a acumulării, prin suprapunere de detalii. „Pastelurile” lui Alecsandri pot fi grupate tematic. Poetul cântă anotimpurile în pasteluri ca: „Sfârșit de toamnă”, „Iarna”, „Sfârșitul iernii”, „Oaspeții primăverii”; fenomenele naturii: „Gerul”, „Viscolul”, „Bradul”, „Noaptea”, „Dimineața”; aspecte ale naturii de la Mircești: „Serile la Mircești”, „Lunca din Mircești”, „Concertul în luncă”, „Malul Siretului, „Balta”; muncile câmpului: „Plugurile”, „Sămănătorul”, „Rodica”, „Secerișul”, „Cositul”. „Luate în totalitate, pastelurile prezintă o lirică a liniștii și a fericirii rurale, un horațianism. Pentru întâia oară se cântă la noi intimitatea, recluziunea poetului, meditația la masa de scris, fantasmele desprinzându-se din fumul țigării, somnolarea în fața sobei cu cățelusul în poală. ” În ceea ce privește modalitatea estetică de zugrăvire a naturii, pastelurile lui Alecsandri aduc câteva note specifice. În primul rând, spre deosebire de romantici, unde natura este prezentată din perspectiva celui care este parte componentă a Marelui Tot, Alecsandri se detașează de peisaj, plasându-se în postura contemplatorului. Poetul, retras la Mircești, meditează și , privind pe geam, desenează înfiorat dar obiectiv: “„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă/ Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;/ Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,/ Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi” („Iarna”). Alecsandri folosește invariabil timpul prezent, formă verbală care-l implică pe cititor în cadrul reflectat, transformându-l într-un adevărat spectator. Folosirea timpului prezent creează senzația că actul contemplației se produce concomitent cu creația (elaborarea) și cu receptarea poeziei. În zugrăvirea tablourilor sale predomină tehnica picturală în culori puține, dar cu un desen clar și precis conturat. La aceasta se adaugă aspectul static al tablourilor, ceea ce îl apropie de arta clasicilor. Mișcarea e puțină și introdusă de obicei în finalul poeziei, când „omul trist cade pe gânduri și s-apropie de foc” (” „Sfârșit de toamnă”), când apare „o sanie ușoară care trece peste văi” „Iarna”) sau „un gândăcel, un flutur” ce „aprind un soare dulce” în sufletul („Sfârșitul iernei”), „un lup ce se avântă după prada-i spăimântată” („Miezul iernei”). Vasile Alecsandri descrie spectacolul naturii în toate anotimpurile, dar iarna, anotimpul alb, a excitat o atracție deosebită pentru „bardul de la Mircești”, care privește pe geam și notează înfrigurat, însă obiectiv, folosind tehnica picturală în culori puține, dar cu un desen clar și precis conturat. În veșnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai răsfățată de poeții români, are la V. Alecsandri un singur pastel: Sfarsit de toamnă. Imaginile ei constractează cu cele ale verii, având corespondențe cu pictura lui Andreescu Pădurea desfrunzită. Anotimpul rămâne bogat reprezentat în lirica romanească, prin Eminescu, Pillat, In vie, Goga Coboara toamna, Voiculescu Faurirea toamnei, Bacovia În gradină, Blaga Bunătatea toamnei, demonstrând tot atâtea valențe ale anotimpului și reprezentări estetice. Astfel, preludiu poate fi sugerat de poezia lui Alecsandri și Goga, un crescendo al anotimpului se afla în creațiile celor trei siluete masive ale poeziei – Voiculescu, Blaga, Bacovia, ultimul declanșând spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un catarsis. Iarna, deși neiubită de ființa meridională a lui Vasile Alecsandri, populează universul său poetic, oferind un spectacol fascinant, presărat uneori cu amintirea unor întâmplări parcă uitate, cu zboruri fantastice, cu vise.Poeziile: Iarna, Viscolul, Sania, Miezul iernii, Sfârșitul iernii, înfățisează acest anotimp cu notele lui caracteristice : zăpada , crivățul , gerul , ce inundă văzduhul, câmpul, dealurile, apele, casele, pădurea și viețuitoarele, ce fug spăimântate. „Iarna rămâne pentru Alecsandri un câmp imens de senzații, de asociații. Pe plan vizual ne întâmpină orizonturile mari, toate nuanțele livide ale cerului, când de oțel, când de plumb, când de opal, paclă densă, promoroacă, soarele palid, gălbiu, norii negri, încărcați de geruri, luna ca o icoană de argint. Aceasta din urmă, imaginea selenară, deșteaptă asociații teribile și sublime, de naufragii polare.” Vara e la Alecsandri anotimp ce amintește de iarnă, prin acea liniște deplină, dar diferit de aceasta prin mișcare, floră și faună, ca și prin verdele, ce apare atât de rar în cromatica pastelului.Lunca din Mircești, Concertul în luncă, Rodica, Balta, Secerișul, Cositul și Bărăganul compun un scenariu original al anotimpului, simțit ca o simbioză a omului cu natura.Vara lui Alecsandri o anticipează pe cea a lui Coșbuc din Vara și Noapte de vara, pe Blaga din Vara, St.O.Iosif din Pasteluri, V.Eftimiu Seceta, ori pe O.Cazimir Iulie. De asemenea, Cosași odihnindu-se și Țărăncuță, cunoscutele picturi ale lui Grigorescu se pot asocia celebrării acestui anotimp nunțit cu soarele. Două serii de tablouri constante sunt definite în pastelurile verii: pe de o parte seceta, (la V.Eftimiu si O.Cazimir), pe de altă, rodnicia (la Blaga, G.Dumitrescu). La Alecsandri apare cel de-al-II-lea aspect, asociat cu prezența câmpului. În cartea anotimpurilor, Primăvara ocupa în pastelul românesc o suprafață redusă, fiind înfățișată în două registre; unul de suprafață, ca anotimp al copilariei, al izbucnirii la viață, ca revanșă la amorțeala iernii, și celălalt, de adâncime, de meditație lirică. La mirceșteanul Alecsandri se găsesc ambele aspecte. Strigătul triumfator al victoriei vieții izbucnește din cele mai mici glasuri: pâraie, muguri, fluturi, firul de iarbă si gândacul, copilașii veseli, ca în Oaspeții primăverii, Cucoarele, Dimineața, Tunetul, Paștele.Alte versuri sugerează un vădit potențial emotiv și meditativ al poetului care observă: „ lumina e mai calda si-n inima patrunde”,. Unele poezii ale lui Pillat, Voiculescu si Blaga vor adânci aceste aspecte în viziuni proprii. Natura nu a constituit subiectul discursului liric, ea servea drept cutie de rezonanță pentru stările sufletești. Începând cu Alecsandri, natura este cautată pentru ea însăși, devenind centrul, elementul esențial al discursului liric. Poetul nu este atras de peisaje grandioase, sălbatice și nu își exprimă sentimentele într-un mod zgomotos, grandilocvent. Natura lui Alecsandri este domestică, obișnuită, familiară, apropiată omului. Folosind cuvinte obișnuite, chiar banale, poetul le imbina ingenios, încât acestea dobândesc o excepțională capacitate de sugestie. Alecsandri nu este un colorist, el preferă contrasul alb-negru, fiind foarte atent la contraste.
2.3. Natura în opera lui George Coșbuc
„George Coșbuc nu opune societatea naturii, într-o antimonie similar cu binele și răul, cum face Rousseau; societatea coșbuciană e o comunitate folclorică, legată puternic de natură, o natură aflată într-un stadiu superior de maturitate.” Considerat de Dumitru Micu „al doilea pastelist remarcabil”, poezia naturii apare străbătută de un optimism și o veselie contagioasă. Pastelurile coșbuciene sunt însă mult diferite de cele ale lui Vasile Alecsandri,Ceea ce situează în central fiecărei poezii este anima, acel suflet tainic al naturii( întrupat î nom, în dor sau în animal), care pune parcă în mișcare natura întreagă. Natura solară a poeziilor lui Coșbuc este surprinsă de poetul îndrăgostit în diverse ipostaze, toate acestea fiind reflexe oglindite ale unei ordini superioare. Iată câteva exemple din poezia Pace:
„Noaptea-ntreag-o să-și murmure
Apele povestea lor—
Și ieșind de prin pădure,
Căprioarele pe creste
Vor cătá prin văi de este
Pace la izvor.
Și va fi! De sus, va face
Dătătorul de vieți
Parte tuturor de pace.
Și-o să-ți uiți și tu mâhnirea,
Suflete,-așteptând ivirea
Albei dimineți. ”
Uneori natura este acompaniată de voci orchestrate cu dibăcie de poet (Concertul primăverii) sau dimpotrivă, liniștea este atât de adâncă încât micile zgomote imperceptibile au rol de a pune în evidență ”sunetul„ liniștii. Forma pastelurilor lui Coșbuc nu este invariabilă; de la o poezie cu șase strofe (Pastel) și cu un metru de 9 silabe (După furtună), o poezie cu versificație greoaie, vers amplu, măsura de 16 silabe. Coșbuc nu este pictor, ci desenator. El stilizează, în manieră decorativă, natura. Cultivarea decorativului ține de folclor, de arta noastră populară. Peisajul coșbucian este scenografic esențializat. Nu este un derivate de natură oglindită, ci un produs obținut după un model care există mental. Coșbuc nu are o vocație pentru natura elementară, pentru priveliștile geologice și terifiante. Natura la el nu devine niciodată cosmos. Soarele și luna nu sunt decât simboluri, zeităși reprezentând explozia vitală și somnul, ca refacere a energiilor și a dorului de viață. Omul coșbucian nu simte ostitatea naturii. Prin toate reacțiile și implicațiile naturii în destinul poetului, natura este bună în sens rousseanist, este morală și generoasă. Apele nu devin niciodată diluvia.Vântul nu se transform niciodată în uragan. Furtunile sunt dezlănțuite echilibrat: După furtună. Pădurea și câmpul adăpostesc popoare de păsări și legiuni vegetale.Oceanul și marea lipsesc, dar și lacul. Izvoarele și râurile, când apar, devin foarte iute, personificări. Poetul le prefer mai ales sub înfățișarea unei fete. Poezia coșbuciană nu este o poezie a anotimpurilor și nici nu sugerează decât foarte vag, trecerea. Nici idea monografică nu rezistă. Limbajul poeziei se menține într-un registru stilistic comun, sintaxa este naturală; limba este folosită numai pentru calitatea ei comunicațională, Coșbuc fiind un poet superficial, simplu și ușor de decodat, limba poeziilor este comună și limpede, fapt pentru care acestea ar trebui considerate ca drept virtuți ale sale. Poetul, George Coșbuc este un excepțional architect al versului. „ Pe tot întinsul operei sale durabile, Coșbuc dovedește o inventivitate inepuizabilă în ordonarea strofelor, în îmbinarea neașteptată a diverșilor metri, în crearea muzicalității silabice. ” George Coșbuc are un sentiment al naturii tipic aticist, bine temperat, cu ,,măsură”, în care simbolul este legat, prin intermediul basmului (folclorului) de mit; redă o existență reală printr-un semn, printr-un element arbitrar, dar încărcat de înțeles:
„Se-ncinge cu aur cununa, Păduri de brad de pe culmi, Doinește și vântul într-una Căntând somnoroșilor ulmi, Străbate prin vale-acu luna.”
Cultura poetică a lui George Coșbuc a depășit ceea ce realizeze Vasile Alecsandri în pastelurile sale. Criticii au sesizat inapetența lui Coșbuc față de pastelurile altor anotimpuri, forțând uneori nota și înregistrând ca pastel al iernii o baladă a copilăriei (Iarna pe uliță) sau consemnând drept bacoviană, când de fapt este invers, balada toamnei. Vara își are preludiul ei în Vestitorii primăverii, Primăverii, Furtuna, După furtună. ,,Coșbuc nu a fost un poet oarecare, un minor ca să fie tratat superficial, simplest, o temă cu implicații atât de profunde.” În studiul său despre George Coșbuc, C.Dobrogeanu Gherea explică sentimentul estetic al naturii prin conștiința utilitarității acesteia, subsemnându-l pe ,,poetul țărănimii” unei asemenea viziuni:,,Țăranul nu stăpânește natura largă ce-l înconjoară, ci e stăpânit de ea” .Deci, natura îi e prielnică sau nu, îi e mumă bună sau vitregă, îl îmbogățește sau sărăcește și deci e iubită și temută totodată; ea îi excită iubirea, recunoștința, admirația și creând deci toate elementele necesare pentru relația estetică între el și natură. ,,E natural că și Coșbuc, născut și crescut în mediul țărănesc, fiind deci un poet țărănesc, să zugrăvească natura cu toată puterea pe care i-o dă marele său talent”. Sentimentul lui Coșbuc față de natură este mult mai complex în opera sa decât pare la prima vedere. Peisajul său pare natural, dar în esență este elaborate , se supune unui model de civilizație, și în ultimp instanță, unei structure artistice riguroase. Chiar dacă nu este general și dominată de lege, precum în classicism, natura coșbuciană este inițial, grupată, restrânsă, înfățișată în apoteoza ei, de unde și impresia de monumentalitate. Peisajul ia naștere din succesiunea obiectelor și fenomenelor, din prezența logică a acestora. Perspectiva rămâne însă renascentistă; spațiul e limitat, un fel de pustiu unde evenimentele și obiectele au o existență de sine stătătoare.La acest nivel, piesele cele mai representative sunt: Noapte de vară și Iarna pe uliță . Literar, ca și Iarna pe uliță și Noapte de vară, rămân o feerie și de aceea Dumintru Micu nu a greșit intuind că atmosfera este de vrajă. Natura nu este văzută în adjectivitatea ei așa cum au arătat că nici frumusețea feminină nu reprezintă în primul rând o dispoziție anatomică. ,,Coșbuc caută mai degrabă în peisaj confortul , unul natural fără îndoială, unde să se simtă în siguranță.” Peisajul coșbucian stă sub obsesia solarității. Singur, soarele, cu toate aspectele lui, poartă fertilitatea. O singură dată apare iarna, sub perspective aceasta a beatitudinii, în Iarna pe uliță, dar și atunci absența astrului e motivată;într-un fel e prezent prin lipsa intemperiilor: ,,Nu e soare dar e bine Și pe râu e numai fum Vântu-i liniștit acum Dar năvalnic vuient vine De pe drum.” În universal său, ploile nu sunt niciodată mănoase, ele nu aduc fertilitatea. Sunt emanții ale întunericului, vicii ale naturii. Pentru Coșbuc, natura nu este un model de reprodus ci o realitate intuit direct și care se exprimă în mod firesc, odată cu material lirică și epică. ,,Natura, în poezia lui George Coșbuc se întrepătrunde cu materialul liric sau epic, cu sentimentele exprimate, cu viziunea vieții rustice, face corp comun cu idea exprimată, este una cu ea.” Foarte sporadnic, natura este descrisă în sine, singură, fără prezența omului, spre deosebire de Vasile Alecsandri. Aproape pretutindeni, Coșbuc împletește abil viața naturii cu viața de toate zilele a omului. Natura este locul de unde satul își trage originea și care-l cuprinde ca într-o îmbrățișare și locul unde se desfășoară întreaga viață a țăranului. Natura a fost atât de amestecată cu viața satului încât a putut da impresia greșită că poetul a vrut să descrie o noapte de vară. Natura lui Coșbuc, este personificată, iar prin acest lucru poetul dovedește că nu folosește acest procedeu poetic, numai ca pe o floare de stil, ci ca pe o modalitate de a desena locul ocupat de natură în ordinea creației. Ca și poporul roman, în general și pentru Coșbuc, natura este o ființă vie, fie că este vorba de plante sau animale, fie de pietre sau chiar natură artificial. Mai mult sau mai puțin, personificările coșbuciene reprezintă un mod mai inteligent de a întrebuința sentimentul naturii pe plan liric, ridicând-o de la simpla descripție la rangul de ființă vie și activă. Cel mai cântat și mai des personificat element al naturii este vântul. Revenirea aceasta asupra unui element care reprezintă în cel mai dinamic mod, forța luptătoare a naturii este caracteristică, trădând încă odată temperamental neastâmpărat care creează întreaga operă a lui Coșbuc.
2.4. Natura în opera lui George Topîrceanu
George Topîrceanu este scriitorul asupra căruia critica literară a emis păreri dintre cele mai contradictorii. Poetul, înălțat uneori de critic pe culmile Olimpului literar, a fost coborât cu bruschețe pe treptele cele mai de jos, sau pur și simplu negat cu violență, versurile sale fiind socotite drept o ‚‚degradare momentană a poeziei’’. Alți critici literari l-au etichetat ca fiind ‚‚un epigon al lui I.L.Caragiale’’. Alexandru Piru, binecunoscut prin exigența opiniilor sale, într-un articol publicat în Jurnalul Literar, îl definește pe G.Topîrceanu ca fiind un poet fără o mare atmosferă lirică, netrecându-i cu vederea nici anumite erori. George Topîrceanu a manifestat o adâncă dragoste pentru natura patriei; ea era, ca și pentru Beethoven, ‚‚marele său dascăl’’. Aceeași dragoste o nutrea G.Topîrceanu și pentru viețuitoarele care trăiesc și se sting în sânul naturii și despre care a scris numeroase versuri. Spre deosebire de Calistrat Hogaș, îndrăsostit numai de peisajul alpestru, mărețul Ceahlău, atrăgândul-l necontenit o viață întreagă, scăldat în lumina zilelor de vară, aurorul Baladelor vesele și triste s-a oprit asupra tuturor anotimpurilor.Titlurile unor poezii grăiesc de la sine: Rapsodii de primăvară, Rapsodii de vară, Rapsodii de toamnă, Rapsodii de iarnă. Este în această direcție sub raportul tematic, comparabil cu Vasile Alecsandri și cu poetul prozei românești Mihail Sadoveanu. George Topîrceanu este un neobosit observator al naturii și al anotimpurilor care succed pe pământul țării.Omul este întotdeauna prezent în mijlocul naturii patriei. De altfel natura predomină în poezia sa. Pentru George Topîrceanu, toamna este anotimpul regretelor după zilele însorite de vară. Toamna este anotimpul mohorât anotimpul amărăciunilor.Coborârea ei de pe înălțimi către șes este înfățișată de acesta într-o realizare magistrală, așa cum ușor se poate vedea în Rapsodii de toamnă:
‚‚A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Și-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.
…
Cică-n munte, la povarnă,
Plopii și răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.
Și-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toți ciulinii pe cărare
Fug cuprinși de panică…
Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaștină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baștină.
Și din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie! ’’
Aceeași atmosferă o găsim și-n Balada munților: ‚‚Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe.’’
Natura primitoare și dătătoare de viață, în timpul verii, în prag de iarnă stă împietrită, așteptându-și parcă sfârșitul: ‚‚Brazii stau în nemișcare, Printre ramuri ploaia pică, – Nici o creangă nu tresare, Nici un zbor de păsărică.
…
Vremea pare-ncremenită…
Brazii fruntea și-au plecat,
Spăimântați, ca pentru rugă.’’
Anotimpul alb, glacial , îl mai regăsim și în poezia Noapte de iarnă. Ca și în alte versuri și aici întânlim același sentiment de tristețe:
‚‚Iarna!… Iarna tristă-mbracă
Streșinile somnoroase,
Pune văl de promoroacă
Peste pomi și peste case.’’
George Topîrceanu nu are decât parțial, în poezia naturii, robustețea moralăversurilor bardului năsăudean și optimismul bardului de la Mircești, și anume în poeziile referitoare la primăvară. Poetul, George Topîrceanu nu este numai poetul amurgurilor reci ale toamnei și al iernii care împietrește totul, ci și al zilelor însorite de primăvară, când:
‚‚După-atâta frig și ceață
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheață
Nasul și picioarele!’’
Întreaga fire a naturii , amorțită de gerul iernii , se trezește la viață:
‚‚Se-nalță abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid
Să intre-n casa soarele și vântul. ’’
În prag de primăvară sufletul poetului se umple de bucurii nemărginite, care-l fac să exclame în poezia Cântec. Același freamăt primăvăratic, aceeși bucurie de viață nouă găsim și în alte poezii dedicate acestui anotimp frumos. George Topîrceanu transpune totul într-un limbaj fluent și într-o mișcare ritmică proprie operei sale poetice, creând astfel imagini vizuale de o rară plasticitate. Narațiunea, personificările, se împletesc armonios, dând la iveală o operă cu specific național, reprezentativă pentru un poet authentic, demnă de a fi inclusă în orice antologie. Orice scriitor poate observa foarte ușor, faptul că George Topîrceanu este un remarcabil creator de imagini , particularitate menționată de istoria literară. Aceste imagini au fost făurite uzitându-se meșteșugit atât epitetul, metafora, comparația, repetiția cât și personificarea. Mișcarea este sugerată foarte clar în poeziile sale, autorul recurgând la o înlănțuire de verbe. ‚‚Cele patru verbe: să plece, leagă, dezleagă, cumpănește sunt suficiente pentru a reda visual atmosfera de activitate zorită. ’’ În domeniul comparațiilor, metaforelor, personificărilor, acesta este greu să-și găsească un rival pe măsura sa.
Natura în opera lui Tudor Arghezi
Unul dintre cei mai de seamă poeți români, enumerat nu o dată după Eminescu, Tudor Arghezi este un personaj incomod în cultura primei jumătăți a secolului și chiar după aceea. Creația argheziană a fost considerată drept exemplară, în primul rând prin adâncimea perspectivelor interioare; ca expresie poezia lui Arghezi solicită un cititor pregătit.
Tudor Arghezi a avut o concepție deosebită despre poezie: „Poezia e însăși viață, e umbra și lumina care catifelează natura și dă omului senzația că trăiește cu planeta lui în cer.Pretutindeni și în toate este poezie, ca și cum omul și-ar purta capul cuprins într-o aureolă de icoană…Poezia nu e numai în dragoste, poezia e în atelier.în uzină, în chinul omului de a realiza, în muncile, în invențiile lui.” Tradiționalul Arghezi este un poet al existenței și al realului. O bună parte din lirica lui se hrănește din nostalgia vârstei de aur a umanității. Așa sunt poeziile Vânt de toamna și Închinăciune, în care asistam la sacralizarea existenței prin coborarea transcendentului pe pîmânt: “E pardosită lumea cu lumina, Ca o biserică de fum și de rășină, Și oamenii, de ceruri beți, Se leagană-n stihare de profeți (…) Din învierea sufletului, de izvor, Beau caprele-amintirilor, Și-n fluierul de sticlă al cintezii Se joaca mâțele cu iezii”.
Izvorul regenerator de energii sufletești mereu proaspăt, natura, pomii, florile, gazelle, animalele, cele de curte, îndeosebi, i-au inspirat lui Arghezi în anii celui de-al doile război, ca și după eliberare, noi pagini sclipitoare, de versuri și proză, ce sporesc tezaurul liric, atât de bogat, încă dinainte de 1940, ,,al boabei și fărâmei”. ,,Opera lui Arghezi e pentru noi un fenomen al naturii. Freamătă mereu proaspătă, ca pădurea și marea.”
Vrăjitor al cuvintelor, ,,alchimist”, așa cum îl numește admirativ, cea mai mare parte a criticii, Arghezi a încercat să-și câștige cititorii tocmai prin noutatea intervențiilor asupra vocabularului, rezsultatul fiind:Stihuri de suflet, dintre spini culese/Îndurerate-n spic și-n rădăcini/ A căror menire e să pătrundă/În suflete de prienteni și străini. În afară de elementele cosmic, cerul, luna, stelele, care sunt atât de des întânlite în peisagistica argheziană, în universal poetic arghezian, poezia argheziană conține tablouri de natură în care aceste elemente sunt de décor. Mulțime expresiilor ce denumesc elementele cosmic, cu o pondere atât de mare în structura lexicului arghezian, participă în mod hotărât la definirea profilului estetic al poetului.
Marea tentație a poetului este de a cânta infinitul mic, sublimul răsfrânt în existența mărunta (Lumină lină). Pe de alta parte, acesta imaginează, în suavele Creioane, un cadru erotic natural, în care faptura iubită e încorporată Grădinii cosmice: “Obrajii tăi mi-s dragi / Cu ochii lor ca lacul, / În care se-oglindesc / Azurul și copacul”. (Creion). Viziunile apropie astfel teluricul de universal, materialul de spiritual, poetul reușind în mod surprinzător să dea amănuntului din sfera existenței o perspectiva cosmică.
Una dintre caracteristicile principale ale stilului arghezian este dezvoltarea metaforică. Poetul gândește metaforic, prin imagini care produc o puternică impresie asupra cititorilor. Caractereologic, metaforele argheziene s-ar putea împărți în două mari grupe: „plasticizante și revelatorii”. În poezia argheziană abundă metaforele plasticizate cu caracter peisagistic.Un exemplu elocvent din cele multe îl oferă poezia Viscolul din ciclul Stihuri, ediția 1966. Tabloul unei naturi răscolite de stihiile dezlănțuite, universul întreg transformat într-un haos în care urlă huruitul miilor de tobe, buciume și surle, dobândește dimensiuni apocaliptice în această poezie. Metaforele din această poezie nu tind să îmbogățească conținutul noțiunilor, al faptelor de viață ci să sugereze, concretețea realității imaginate de poet și descrise în poezie. Imaginea unei naturi agitate de vânt apare în mod frecvent și în alte poezii argheziene.O întâlnit , astfel, în „A venit”: „Are să vie vântul, poate Cu sulurile desfășurate Poate o umbră albă Cu luna în salbă.” precum și în altele. Pretutindeni aceeași imagine a naturii se constituie din metafore plasticizante peisagiste, dotate cu mari forțe sensibilizatoare, de potențare.Aceeși natură dinamizată, ale cărei aspecte sunt integral sugerate prin mijlocirea sutelor de metafore plasticizante peisagiste constituie obiectul artei argheziene și în alte poezii, precum: O noapte: „Întreaga noapte au cântat din sute De fluiere, cimpoaie și viori Și din uneltele necunoscute Vântul și ploaia pe învelitori Vulturii, corbii au venit cu toții Și râd în coruri grave de metal. ” În cele mai multe poezii, natura apare însă senină, indifferent de anotimp, ori de momentul zilei când este surprins faptul de viață. Metafora deține rolul primordial în cadrul mijloacelor artistice argheziene utilizate de poet în peisagistică. Spre exemplu, poezia Miere și Ceară: „Fetele, albinele, Au furat sulfinele Țărână de soare De pe flori ușoare Pulbere de lună De pe mătrăgună. ” Alte poezii consacrate integral sau parțial descrierii naturii demonstrează în aceeași măsură talentul de peisagist al poetului: Niciodată Toamna, unii Psalmi, Belșug, Mînăstire, Heruvic, Potirul mistic, Icoană, Vraciul, Incertitudine, Miez de vară, etc., conțin tablouri peisagiste, în care metaforele plasticizante defines esența lor. De exemplu, poezia Heruvic: „Câmpia scoate-n brazdă bijuterii de rouă, Și pomii pun coronae și nimburi pentru mine. ” În lirica lui Arghezi, un loc important îl ocupă descrierile miniaturistice. Multe din poeziile lui înfățișează, cu detalii, într-o atmosferă plină de gingășie, aspectele unor minuscule vietăți, ale ținutei lor. „Cu un ager ochi de observator, Arghezi scrutează obiectul ce-și propune să descrie și-i relevă detaliile cele mai semnificative, care însumate, constituiesc laolaltă o imagine încărcată de nuanțe de culoare, a vieții insectelor, păsărilor, animalelor.” Poezia peisagistică are o tradiție reprezentată prin mari artiști ai cuvântului în literatura română.E de-ajuns să amintim doar pe Vasile Alecsandri și Coșbuc.Arta descriptivă la Arghezi se deosebește, însă, fundamental de aceea a predecesorilor săi, în primul rând printr-o nouă viziune asupra naturii zugrăvite și în al doilea rând prin caracterul mijloacelor de expresie utilizate de poet. Multe din creațiile lui Arghezi înfățișează o natură extraterestră, un cer cu iarba lui de aur, cu stele și luceferi, cu luna, Cloșca și azurul, norii, râurile de soare, precum și forțele naturii adeseori dezlănțuite. În altele, o natură terestră, întinsul nesfîșit al solului, acoperit cu scoarțe, covoare, peșchire, cu obiecte de cleștar, de marmur, de mărgăritar, de plumb, de zmalț, uneori împodobite cu salbe de nea, cu candeli și candelabre. Dacă în poezia peisagistică a scriitorilor din generațiile anterioare, fondul tablourilor de natură se constituiesc din natura imediat înconjurătoare, precum lunca Mirceștilor, concret în luncă, munca plugarilor primăvara, sosirea cocorilor, ori iarna pe uliță, satul la căderea serii, în schimb tablourile argheziene sunt de cele mai multe ori de dimensiuni cosmic, incomensurabile , orizontul spațial nelimitat, oferindu-i poetului tot ceea ce poate fi perceput de ochiul omului.
Capitolul III
ASPECTE METODOLOGICE PRIVIND PREDAREA POEZIILOR ÎN CICLUL PRIMAR
3.1. Predarea textului verisificat în ciclul primar
Predarea-ȋnvățarea textului versificat ridică mai multe probleme deoarece la vârsta micii școlarități, textul versificat se adresează unui cititor neavizat, un cititor care nu este obișnuit cu limbajul metaforic, cu simbolurile și imaginile artistice, așadar rolul cadrului didactic este de a sensibiliza copilul de a-i deschide ochii în fața universului poeziei; de a-l conduce cu răbdare și de a-l ajuta să dezlege tainele acestor texte mai greu de descifrat, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Lecția de predare-ȋnvățare a unui text versificat poate avea o structură elastică, flexibilă, cu posibilitatea extinderii sau restrângerii unor etape. Înainte de lectura poeziei, clasa trebuie pregătită să înțeleagă natura textului și modul de comunicare al autorului. Se oferă informații legate de conținut și modul de redare a mesajului artistic.
Sensibilizarea copiilor față de textul ce urmează a fi studiat se realizează în bună măsură prin lectura-model a învățătorului. Este important felul în care elevul face cunoștință cu textul. În această situație cadrul didactic trebuie să probeze reale calități actoricești, să accentueze prin timbru și intensitatea vocii momentele de emoție transmise de text. Lectura sau recitarea, însoțite de o mimică expresivă, de gesturi sugestive oferă elevului deschiderea către cele ce trebuie înțelese și, totodată, un model de interpretare pentru el.
Explicarea titlului este prima fază a itinerariului interpretativ. Elevul nu trebuie întrebat ce alt titlu s-ar potrivi. Autorul a creat un tot artistic în care nu se poate interveni fără a-i altera valoarea. Titlul poate sugera: anotimpul care este descris: Toamna, de O. Goga, Iarna, de Nicolae Labiș, Primăvara, de Vasile Alecsandri; subiectul central al textului: Puișorii, de Grigore Vieru; introducere în universul poetic: Fiind băiat păduri cutreieram, de Mihai Eminescu, La mijloc de codru… de același autor.
Fără a teoretiza, învățătorul conduce elevul spre dezvăluirea ideilor și sentimentelor poetului, adică pătrunderea în universul poetic. Exemplu: Poezia Toamna, de Octavian Goga:
1.Cu ce se împodobește grădina la sosirea toamnei?
2. De ce autorul atribuie norilor cuvântul plumb?
3. Explicați expresiile: creștet de dumbravă, podoaba zdrențuită.
4.Care sunt cuvintele care sugerează vremea rea?
5.Descoperiți cuvintele ce desemnează ființele care suferă la apropierea anotimpului rece.
6.Citiți/ recitați versurile în care poetul își exprimă tristețea și singurătatea.
Se observă că intervenția cadrului didactic nu este exclusiv interogativă, ci stimulează elevul să se orienteze în text, să exploreze universul imaginar creat de poet.
Copiilor le place să descopere anumite cuvinte din texte și să le coreleze, atunci când își dau seama că acestea reprezintă simboluri (au fost alese de autor pentru a desemna o categorie de elemente). Astfel, în poezia Cu penetul ca sideful, de Mihai Eminescu, elevii au descoperit ușor cuvintele–simbol pentru componentele mediului: porumbița – regnul animal, vița – regnul vegetal, aerul – atmosfera, stelele – cosmosul, râul – apa.
O activitate interesantă și frumoasă li se pare elevilor identificarea imaginilor: vizuale: S-au coșcovit pereții îmbătrâniți de ploi. (Întâlnire cu mama, Nicolae Labiș); auditive: Cocorii își strângeau aripile cu foșnet de mătase veche. (Au sosit cocorii, Cezar Petrescu); olfactive: Prin odăi miroase-a pâine, / A fum cald și amărui. (Iarna, Nicolae Labiș).
Tot în scopul înțelegerii textului este și observarea lexicului, care poate furniza informații utile în legătură cu intențiile autorului. Astfel, în unele texte prezența adjectivelor este numeroasă, ceea ce accentuează caracterul descriptiv al lecturii, apropiind-o de creația plastică. Ele dau forță sugestivă, stimulând elevul să-și imagineze tablourile descrise. Referindu-ne acum la obiectivele urmărite ȋn abordarea textului liric, ele sunt apropiate sau identice (să citească corect, fluent, conștient și expresiv), cu cele urmărite ȋn abordarea textului narativ, numai că mijloacele și modul ȋn care sunt folosite acestea diferă, datorită particularităților care deosebesc cele două genuri literare și tipuri de texte. La această vârstă, metoda principală de predare-ȋnvățare a textului liric este lectura explicativă, dar cu multe deosebiri de la un texte narativ (literar, cu conținut istoric), la un text liric (lirică patriotică, lirică peisagistică) ori la un text nonliterar. Ȋn ceea ce privește textele de lirică peisagistică, ele folosesc ca mod caracteristic de exprimare, descrierea. „Textul liric zugrăvește un peisaj ȋn cuvinte și expresii frumoase, imaginile unei asemenea opere sugerând spațiul deshis, timpul deschis (anotimpuri, momente ale zilei)”. Obiectivele specifice studierii textelor de lirică peisagistică sunt: să citească corect, conștient și expresiv; să distingă și să numească aspectul descris din realitate (anotimp, formă de relief); să distingă aspectul intuit; să distingăși să numească tablouri din natură, imagini vizuale, auditive, sonore și dinamice; să selecteze epitete, comparații, personificări; să intuiască sentimentele autorului față de tabloul zugravit; să exprime sentimente de admirație față de natură, să creeze compuneri descriptive, să deseneze imagini ale tablourilor descrise ȋn poezie. Ȋn predarea-ȋnvățarea textului de lirică peisagistică, „cadrul didactic urmează aceeași cale ca și ȋn predarea unui text din lirica patriotică, dar cu deosebirea că ȋn lirica peisagistică se urmărește formarea sentimentelor de admirație pentru tabloul unui peisaj, lucru, personaj, activitate umană, formă de relief, anotimp etc.”. Când elevii văd că pot să descopere și să înțeleagă sensurile, că ceața ce învăluia la început textul se ridică și fiecare cuvânt de acolo luminează și le vorbește într-o limbă cunoscută, ei nu se mai tem de textul liric, ci încep să-l caute.
3.2. Clasificarea poeziei
În literatura română, raportându-ne la criteriul apartenenței textului versificat închinat la gen și specie, întânlim atât poezie ce aparține genului liric cât și poezie ce aparține genului epic. Astfel, în ceea ce privește poezia lirică, aceasta la rândul său se divide în: – poezie de origine populară (doina, colinda,proverbele și zicătorile,ghicitorile, cântecurile de leagăn precum și folclorul copiilor); – poezie cultă, creată de autori cunoscuți, în cadrul căreia distingem următoarele specii: pastelul, meditația, oda și imnul. – poezie epică, aceasta, la fel ca și cea lirică poate fi poezie de origine populară dar și poezie de origine cultă. Poezia populară reunește balada,legenda și snoava, specii care de altfel aparțin și poeziei culte. Făcând strict referire la poezia cultă ma opresc asupra pastelului. Pastelul este o creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui peisaj, transmite sentimentele eului liric. Natura care generează această creație, se asociază cu dragostea de viață, cu admirația pentru frumos,chiar cu patriotismul.Aceste tonalități trebuiesc surprinse și analizate cu aceeași subtilitate cu care au fost exprimate de poet. Modul de expunere folosit este descrierea.
Prin introducerea în programele școlare a unor pasteluri se are în vedere familiarizarea elevilor cu aspecte ale naturii în diferite anotimpuri, cât și inițierea cu specificul înțelegerii modului de receptare a unei specii literare accesibile și cu o mare valoare artistică. Acest lucru se poate realiza fără nici un fel de teoretizare, doar prin angajarea elevilor la o interpretare corectă științifică, a acestei specii literare. Unele pasteluri, pe lângă descrierea anotimpurilor mai surprind și aspecte ale vieții, ale muncii oamenilor în anotimpul toamnei. În aceste cazuri pastelul degajă un puternic sentiment de bucurie, de voioșie, optimism. Anotimpul iernii este și el prezentat în pasteluri de o neasemuită frumusețe, pe care le întâlnesc elevii în ciclul primar. Într-un pastel dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o descriere tip tablou. Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare etc.
La origine termenul pastel desemna un creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică sau orice tablou ori desen executat cu acest fel de creioane.
Preluat de poetul român Vasile Alecsandri, care de altfel este considerat creatorul pastelurilor, termenul a ajuns să desemneze o poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură. Vasile Alecsandri a fost cel mai mare pastelist român. Exemple de creații inedite ce ȋi aparțin sunt: Sfârșit de toamnă, Iarna, Mezul iernii, Gerul, Viscolul, Dimineața, Noaptea, Malul Siretului.
Toate pastelurile sale au fost publicate în revista Convorbiri Literare (1868-1869).
Alți poeți români care s-au remarcat prin creativitatea și frumusețea pastelurilor lor au fost: Ion Heliade Rădulescu, Mihai Eminescu, George Bacovia, George Coșbuc, Ion Pillat, Lucian Blaga etc.
La ȋnceput, pastelul reprezenta o descriere obiectivă de natură, ulterior, el ȋnregistrează o tendință spre subiectivism: Cu vălui-i roz pe ceruri azurii/ A-ncremenit aerian migdalul /Sineala golfului ȋși frânge valul/ Molatec peste scoici trandafirii. (George Topârcenu –Zori de primăvară).
Pastelurile, bogate în imagini artistice (vizuale, olfactive și auditive) exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii și al epitetelor, comparațiilor și al personificărilor. Autorul creionează un tablou al naturii având în prim-plan elementele ale naturii pe care le descrie.
Fiind o specie a genului liric, în cadrul pastelului mai sunt prezentate și elemente de prozodie, ritm și măsură.
Trăsături ale pastelului:
sunt prezentate trăsături caracteristice ale unui anotimp, colț de natură;
sunt exprimate, prin tabloul creat, sentimentele poetului;
se folosesc figuri de stil specifice descrierii: epitetul dublu, triplu, ornant, cromatic, metaforic, personificarea, comparația, repetiția, aliterația, enumerația, asonanța;
modul de expunere este descrierea.
Deși, în apartenență, dificilă pentru școlarii mici, poezia lirică, cu accent pe dezvăluirea sensului figurat al cuvintelor, devine nu numai accesibilă, ci și preferată.
3.3. Elemente definitorii ale poeziei pentru copii (elemente de versificație)
Versificația sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o știință. Ea studiază cantitatea sau durata vocalelor și a silabelor, în diferite părți constructive ale cuvântului (în limite care utilizează o metrica calitativă. În general, însă, prin versificație se înțelege ansamblul de tehnici pe care îl presupune scrierea versurilor și rima. Versificatia, spre deosebire de proza, incânta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificație, se înțelege ansamblul de reguli, pe care, în timp, poeții le-au statuat în scrierea poeziilor.
Versul
Cuvântul vers provine din franceză (vers) sau din latină (versus) și se traduce prin ȋntoarcere, rând, șir al scrierii. Reprezintă, un rând dintr-o poezie, supus, ȋn poezia tradițională, condițiilor prozodice. Versurile sunt ȋmbinări lexicale ce se repetă structutal, sub aspectul măsurii, ritmului, rimei, intonației ( acesta e motivul pentru care versus ȋnsemna la ȋnceput ȋn limba latină pereche de brazde, ȋntoarcere de brazde făcută de plugar la capătul ogorului).
Astfel avem următoarele genuri de vers:
– versul clasic în care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rimă și măsură; – versul liber – care este un rând dintr-o poezie, în care regulile enunțate mai sus sunt aplicate cum dorește poetul, neținând cont de unele dintre acestea;
– versul alb, versul fără rimă.
Lungimea versului poate fi diferită.Astfel există:
versuri scurte – formate chiar și dintr-un singur cuvânt.Un exemplu ȋn acest sens este: „ – Cri-cri-cri
Toamnă gri
Nu credeam c-o să mai vii
Ȋnainte de Crăciun.”
(George Topârcianu, Balada unui greier mic).
– „Soare scurt în liliac,
Zbor subțire de gândac
Glasuri mici
De rândunici
Viorele și urzici.”
(G. Topîrceanu, Rapsodii de primăvară)
versuri lungi: „Frunzele-i cad, zbor ȋn aer și de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc;
Din tuspatru părți a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri. ”
(Vasile Alecsandri, Sfârșit de toamnă)
Strofa
Strofa este o unitate compozițională specifică poeziei, caracterizată ca sistem închis , care posedă coerență gramaticală, semantică și metrică.Termenul provine din fr.strophe, gr. strophe care înseamnă întoarcere (o parte a corului antic orientată spre dreapta, spre deosebire de cealaltă parte , antistrofa, orientată spre stânga).Un grup de versuri care alcătuiesc o strofă este delimitat de alt grup prin spații albe.
Numărul versurilor dintr-o strofă variază între strofe cu un singur vers (monovers) până la strofe cu douăzeci de versuri, specific poeziei renașterii italiene. Cele mai frecvente strofe sunt cele alcătuite din două versuri (distih); acesta se ȋntânlește ȋn gazel, poezie cu formă fixă, ȋn care versurile primei strofe rimează și cu fiecare al doilea vers
din strofele următoare (a a, b a, c a etc).
Rima
Termenul rimă provine din fr. rime și denumește una dintre cele mai importante figuri de sunet ale poeziei. Rima constă ȋn coincidența sonoră a finalului a două sau mai multor versuri, ȋncepând cu ultima vocală accentuată. Fiind un mijloc de bază ȋn constituirea armoniei poetice (eufonia), alături de ritm, rima a fost analizată amănunțit de-a lungul timpului, rezultând numeroase moduri de clasificare.
Cea mai cunoscută este ȋn funcție de poziția rimelor ȋn cadrul strofei, prin care ȋși exercită rolul esențial de armonizare sonoră a versurilor componente:
Rime ȋmperecheate , după structura a a b b;
Rime ȋncrucișate → a b a b;
Rime ȋmbrățișate → a b b a;
Rime interpolate, ȋntr-o strofă de șase versuri: a a b c c b;
Monorima, repetată la trei sau mai multe versuri succesive, folosită ȋndeosebi ȋn poezia populară;
Rime variate, când ordinea lor nu este uniformă, ȋndeosebi ȋn fabule;
Rime interioare: Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună.
(Mihai Eminescu).
Pentru mulți, rima este sinonimă cu poezia, fiindcă rima, combinată cu ritmul, este cea care da muzicalitate poeziei. Rima este cea care grupează versurile în strofe, indicând și sfârșitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvântul rimă este și cel mai important din versul respectiv. Rimele mai pot fi clasificate după părțile de vorbire care rimează. De exemplu: poezia „Iarna” de Vasile Alecsandri: „Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;” Substantivul „zăpadă” rimează cu adverbul „grămadă”. Această rimă sugerează un tablou static, dar expresiv.
Ritmul
„Termenul ritm provine din fr. rythme, lat. rythmus, gr. rythmos = mișcare regulată și măsurată, cadență melodică”.
Măsura
Măsura este totalitatea silabelor dintr-un vers, grupate în unități ritmice.
Versurile cu măsură scurtă (până la opt silabe) conferă un ritm precipitat textului poetic, iar cele cu măsură mediană (8 – 12 silabe) și măsura lungă (peste 12 silabe) impun poeziei o cadență ritmică gravă, solemnă, liturgică.
Măsura variabilă a versurilor din poezia modernă marchează grafic impulsurile emoționale de mare intensitate sau de durate diferite sau fluxul intermitent al ideilor.
3.4. Metode folosite in abordarea textului poetic in ciclul primar
Din punct de vedere etimologic, termenul metodă provine din limba greacă (metha = spre; odos = cale) și desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea anumitor scopuri determinate, a obținerii unor rezultate așteptate. Prin metodă de învățământ se înțelege, așadar, o modalitate comună de acțiune a cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată, mergându-se până la una similară aceleia de cercetare științifică, de urmărire și descoperire a adevărului și de raportare a lui în aspectele practice ale vieții. Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operații, de procedee. În anumite situații, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstrație). Esența metodei de învățământ rezultă din esența însăși a activității de învățare, ca formă specifică a cunoașterii umane. În acest sens, metoda constituie o cale de acces spre cunoaștere și transformarea realității , spre însușirea științei și a tehnicii, a culturii și a comportamentelor umane.
„Privită sub raport funcțional și structural, metoda poate fi considerată drept un model sau un ansamblu organizat al procedeelor sau a modurilor de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc în mod planificat și eficace la realizarea scopurilor propuse.” Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învățământ precum și teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura, funcțiile, clasificarea metodelor de învățământ, precum și caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerințelor de utilizare. În general, aceste metode se corelează și se completează reciproc. Un aspect deloc de neglijat este încercarea cadrului didactic de a prelucra o metodă, transformând-o și aducând-o în modernitate, prin respecturări inedite. Să reamintim că metodele didactice au câteva funcții de bază:
cognitivă (de conducere spre realizarea obiectivelor de cunoaștere și acțiune);
instrumentală (sunt unelte de lucru pentru profesor și elevi);
normativă (indică orientarea generală a predării și modul în care se realizează învățarea);
formativ-educativă (influențează laturile personalității elevilor).
Metodele de învățământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relație cu mijloacele de învățământ și cu modalitățile de grupare a elevilor. De aceea, opțiunea pentru o anumită strategie didactică condiționează utilizarea unor metode de învățământ specifice. „Înțelegem prin metodă de învățământ o cale, un drum străbătut deopotrivă de elevi și profesori, prin care- conform unor principii (principii didactice) dar și unor legi (legile învățării) – se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însușesc de către elevi anumite cunoștințe de bază și se formează anumite capacități intelectuale și convingeri în vederea integrării progresive în societate, iar valoarea oricărei metode se stabilește numai în funcție de obiective. ”
Totodată, metodele de învățământ fac parte din condițiile externe ale învățării, care determină eficiența acesteia. De aici decurge importanța alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activități didactice.
Sistemul metodelor de învățământ conține:
metode tradiționale, cu un lung istoric în instituția școlară și care pot fi păstrate cu condiția reconsiderării și adaptării lor la exigențele învățământului modern;
metode moderne, determinate de progresele înregistrate în știință și tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare științifică, punându-l pe elev în situația de a dobândi cunoștințele printr-un efort propriu de investigație experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).
Metodele tradiționale
Conversația
Este definită ca o modalitate de angajare a unui întreg sistem de interacțiuni verbale între profesor și elevi, interacțiuni ce pot contribui la clasificarea și precizarea noilor cunoștințe, la aprofundarea înțelegerii și intregării acestora, la sistematizarea și verificarea lor. Conversația este un proces bilateral prin care învățătorul își exprimă nu numai ideile sale, ci în același timp recepționează exprimarea elevului cu care vorbește. Folosită în mod judicios, conversația oferă largi posibilități de formare a priceperilor și deprinderilor de vorbire activă, asigură însușirea unor modele de exprimare și a simțului limbii române la elevii de clasele I- IV. Conversația euristică, folosită pentru a-l conduce pe elev printr-o serie de ȋntrebări la descoperirea de noi adevăruri. Acest lucru este posibil pentru că ȋntrebările ȋl determină pe elev să efectueze o investigație ȋn universul informațiilor de care dispune, să facă o serie de asociații care să-l conducă la descoperirea unor noi aspecte ale realității, la elaborarea unor definiții, desprinderea unor ȋnvățăminte. Nu se poate folosi pentru a descoperi informații cu totul noi.
Aseastă metodă se pretează la orice fel de text, chiar și unui text versificat, având menirea de a da posibilitea elevului de a intui singur noi aspecte, cadrul didactic având rolul de a conduce elevul spre răspuns. Conversația euristică stimulează, exersează și dezvoltă la elevi reflecția personală, atitudinea și capacitățile de chestionare, curiozitatea activă, gândirea interogativă, logică, divergentă, critică, imaginativă și creativă, învățarea și transferul achizițiilor.Este un mijloc prin care se obține în condiții de eficiență feedbackul formativ și sumativ.
Aceasta metodă poate fi folosită aproape ȋn orice moment al lecției, cu precădere ȋn verificarea cunoștințelor anterioare, ȋn captarea atenției dar și ȋn pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoștințe. Astfel ȋn cadrul orei de limbă română, de dobândire de noi cunoștințe, având ca text suport poezia Rapsodii de toamnă, de George Topîrceanu, se folosi metoda conversației euristice ȋn modul următor: cadrul didactic aduce elevilor o imagine cu un peisaj se toamnă și pe baza acestuia are loc o discuție despre toamnă și caracteristicile ei, astfel prin conversația pe baza imaginii se găsesc elemente pe care ulterior copii le vor găsi și ȋn poezie.
Conversația catehetică, prin care elevii sunt puși ȋn situația de a reproduce cunoștințele anterior asimilate. Rolul esențial ȋn folosirea acestei metode ȋl are modul ȋn care sunt formulate ȋntrebările, care sunt considerate ȋnceputul cunoașterii și al progresului cognitiv. Aceasta pentru că ȋntrebarea anticipează operațiile mintale pe care trebuie să le efectueze elevul, orientează gândirea pe calea descoperirii adevărului, ȋndeamnă la deducții și inducții. Se recomandă folosirea ȋntrebărilor de gândire, divergente, deschise, pentru a spori imlicarea activă a elevilor ȋn prelucrarea informațiilor de care dispun pentru a formula răspunsuri adecvate.
Folosirea conversației euristice ca metodă de ȋnvățământ solicită profesorul la o pregătire temeinică. Ȋntrebările puse elevilor trebuie să stimuleze participarea activă a acestora la lecție, să asigure ȋnsușirea volumului de cunoștințe prevăzut de curriculum.
Eficiența metodei este condiționată de unele cerințe pe care trebuie să le ȋndeplinească ȋntrebările: să fie clare, precise, concise, corecte din punct de vedere al conținutului și formei de exprimare, să se refere la o problemă concretă, să prezinte ȋnlănțuire logică, să stimuleze efortul elevilor ȋn formularea răspunsurilor, să nu conducă la răspunsuri monosilabice. Adresarea lor trebuie să se facă ȋntr-o succesiune logică,după un plan, gândirea elevului să fie orientată spre scopul urmărit. Trebuie de asemenea să activeze ȋntreaga clasă, să lase timp de gândire pentru formularea răspunsului, să mobilizeze elevii ȋn funcție de potențialul fiecăruia.
Răspunsurile, de asemenea, trebuie să se conformeze unor cerințe: să fie corecte din punct de vedere științific, clare, precise, scurte, să satisfacă toate cerințele cuprinse ȋn ȋntrebare. Ȋn cazul ȋn care elevul nu va da un răspuns complet, se va cere unui alt elev să facă completări sau să dea răspunsul corect. Dacă elevii nu reușesc, profesorul va da răspunsul corect și complet.
Această metodă stă la baza oricărui tip de lecție și a oricărui conținut, ea fiind printre cele mai utilizate metode didactice, indiferent de disciplină.
Ȋn cadrul orelor de limbă română, ce abordează texte versificate, metoda conversației catehetică poate fi folosită cu precădere ȋn reactualizarea cunoștințelor sau ȋn momentul de obținere a performanțelor.
Problematizarea
Denumirea metodei provine de la faptul că, în procesul cunoașterii și asimilării datelor despre realitate de către elevi se folosește întrebarea-problemă pentru activizarea gândirii și dezvoltarea creativității elevilor. Întrebarea-problemă se deosebește de întrebarea reproductivă prin esență și finalitate.,,Întrebarea-problemă cuprinde datele necesare pentru ca elevii uzând de procedeele gândirii logice, să găsească răspunsul implicat în aceste date, dar care nu se găsește explicit formulat în problemă.” Studiul literaturii în școală oferă problematizării un câmp larg de utilizare. Cercetările de pedagogie, mai noi, atrag atenția asupra unei importante reguli, care trebuiesc respectate în utilizarea problematizării:,,să se chibzuiască momentul și locul potrivit pentru plasarea problemei în structura metodică a lecției, ținând seama de: natura temei, niveleul dezvoltării intelectuale a elevilor, gradul lor de comprehensiune, motivele învățării, capaciatatea de documentare și rezolvarea de probleme, lacunele lor în cunoștințe, o justă proporționalitate a elementelor cunoscute și necunoscute.” Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite nivele:expunerea problematizată de către profesor a materialului de învățat; crearea de către profesor a unei situații problemă și rezolvarea ei împreună cu profesorul; crearea de către profesor a unei situații problemă și rezolvarea ei de către elevi în mod independent; sesizarea și rezolvarea problemei de către elevi.
Problematizarea este o metodă cu un înalt potențial formativ; ea contribuie la dezvoltarea operațiilor gândirii, a capacităților creatoare, la cultivarea motivației intrinseci, la educarea independenței și autonomiei în activitatea intelectuală.
Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor metode (expunere, demonstrație) sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul este o problemă mai complexă). Unii pedagogi arată că ,,problematizarea poate fi considerată ca o variantă a conversației euristice.Se propune elevilor probleme de gândire pe care ei le pot rezolva pe baza cunoștințelor însușite anterior.”
Ion Cerghit adaugă că ea ,,este o altă modalitate a teoriei învățării prin descoperire.”
Exercițiul
Exercițiul este metoda ce se referă la executarea conștientă, sistematică și repetată a unei acțiuni. În principal, prin această metodă se urmărește învățarea unor deprinderi, dar mai pot fi atinse și alte obiective, cum ar fi consolidarea cunoștințelor sau stimularea unor capacități sau aptitudini. Exercițiul are o sferă mare de aplicabilitate, putând îmbrăca forme diferite în funcție de obiectul de învățământ la care este utilizat. Pornind de la obiectivele urmărite, exercițiile pot fi de mai multe tipuri: introductive, de bază, aplicative, de creație.
Eficiența acestei metode este condiționată de respectarea următoarelor cerințe: pregătirea elevilor, sub aspect teoretic și motivațional, pentru executarea acțiunii; explicarea și demonstrarea corectă a acțiunii de executat, în vederea formării modelului intern al acesteia; efectuarea repetată a acțiunii în situații cât mai variate; dozarea și gradarea exercițiilor; creșterea progresivă a gradului de independență a elevilor pe parcursul exersării; asigurarea unui control permanent, care să se transforme treptat în autocontrol.
În practica predării limbii și literaturii române, se utilizează o varietate de exerciții, pe care specialiștii le grupează după diverse criterii:
a) după modul de efectuare: exerciții orale și exerciții scrise;
b) după natura faptelor de limbă care se aplică: exerciții fonetice, de vocabular, morfologice, sintactice;
c) după natura priceperilor și deprinderilor pe care le formăm elevilor: exerciții ortoepice, ortografice, de punctuație, lexicale, gramaticale, stilistice;
d) după gradul de independență pe care îl pretinde rezolvarea lor: exerciții de recunoaștere (simplă, de caracterizare, de regrupare, de regrupare, de motivare, de disociere) și exerciții cu caracter creator.
Ȋn cadrul poeziei, metoda exercițiului trebuie să fie diversificată, ținând seama ca acestea să se afle în concordanță cu specificul textului versificat suport, cu noțiunile învățate anterior, dar și cu tipurile de exerciții propuse elevilor până atunci, deoarece trebuie să se evite șablonul, stereotipia și să stimuleze interesul și motivația elevilor pentru temele tratate.
Metoda activității cu fișele
Metoda activității cu fișele este o metodă de învățare care presupune utilizarea fișelor elaborate în prealabil de către profesor, conținând sarcini de lucru pe care elevii le rezolvă individual. Fișele pot avea roluri diverse: de suport în dobândirea de noi cunoștințe, favorizând autoinstruirea; de control, de realizare a conexiunii inverse; de tratare diferențiată a elevilor, conținând sarcini diferite pentru diferitele categorii de elevi din clasă.
Metoda fișelor poate fi aplicată la orice oră de limbă română, iar ca tip de lecție este frecvent utilizată ȋn lecțiile de predare de noi cunoștințe, ȋn cele mixte dar și ȋn cele de sistematizare. Ȋn ceea ce privește conținutul, metoda este flexibilă astfel ȋncât poate fi folosită oricând. Exemplu de fișă de lucru pentru poezia Rapsodii de toamnă, de George. Topîrceanu:
1. Completați și veți afla cine „s-a ivit pe culme”.
A
B
A………………… întâi o boare; / Ca ………………. doamnă de elită;/ …………………… dând regretelor;/
Zâna …………………………………; Spaima florilor și ………………..;/ ………………….. pleacă mai departe.
2. Alcătuiește propoziții afirmative și negative cu cuvintele din text care denumesc flori de toamnă.
3. Scrieți sinonime pentru: boare, ponoare, elită, vibrații, grație, s-a ivit, culme, spaima, cărările, a colinda.
4. Scrieți antonime pentru cuvintele: deasupra, îndreaptă, subțirile, bătrână, mizerie, pleacă, moarte.
5. Desparte în silabe cuvintele: boare, bătrână, spaimă, pustiind, frunze.
Metode moderne
Brainstorming-ul sau asaltul de idei
Metoda a fost inițiată de Alex. F. Osborn, iar sub aspect pedagogic are două sensuri:
originar, fiind o metodă de stimulare a creativității participanților, de descoperire a unor soluții inovatoare pentru problemele ȋn domeniu;
al doilea sens este de a fi cadru propice pentru instruirea școlară.
Nu este practic o metodă didactică, ci una de simulare a creativității, o cale ce poate fi insinuată în discuțiile sau conversațiile din clasă. Scopul central îl reprezintă enunțarea a cât mai multe idei în legătură cu o problemă, aspectul cantitativ fiind cel care contează, iar nu cel calitativ. Aplicarea metodei necesită din partea învățătorului sufiecient tact pedagogic și capacitatea de a enunța sau găsi o problemă care presupune un interes real. Etapele impuse de un moment de brainstorming:
enunțarea unei probleme care suscită interesul elevilor;
emiterea soluțiilor, fără precocuparea vizând validitatea acestora;
reținerea sau notarea tuturor soluțiilor propuse de elevi;
evaluarea ideilor și selectarea ideilor valabile sau combinarea acestora în complexe explicative adecvate pentru problema propusă.
Chiar dacă metoda solicită mai mult timp pentru punerea ei ȋn practică, aceasta poate fi folosită cu succes, spre exemplu, ȋntr-o lecție de transmitere de noi cunoștințe.
Brainstorming–ul presupune respectarea următoarelor reguli:
toate ideile, cu caracter de cunoștințe vor fi primite ca atare de către membrii grupului;
nici o sugestie nu se critică;
membrii grupului sunt ȋncurajați să construiască pe idee altuia, la final nici o idee ce aparține nimănui, se ȋncurajeză combinațiile de idei;
sunt solicitați și cei tăcuți din grup, aceștia fiind investiți cu acestă structură de rol și de putere;
calitatea e mai puțin importantă decât cantitatea, dar nu ȋnseamnă că membrii grupului nu trebuie să gândească inteligent și creativ.
Metoda poate fi aplicată ȋn cadrul orelor de limbă română, astfel la ora de predare a poeziei Școala, de Tudor Arghezi, s-a folosit metoda brainstorming-ului astfel: cadrul didactic a propus copiilor cuvântul copiilor, aceștia trebuind să facă corespondențe se orice natură, pe care ei le asociază cuvântului ȋn cauză, astfel elevii au asociat luna septembrie cu: școala (lecții, prieteni, învățare); recoltele (fructe, legume, bogăție); muncile agricole (recoltat, arat, curățat) ; schimbările din natură (ploi, vânt, ceață).
Ciorchinele
Este o metodă de brainstorming nelineară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. Poate fi utilizat atât ȋn evocare prin inventarierea cunoștințelor elevilor, cât și ȋn etapa de reflecție. Etape:
Se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat ) ȋn mijlocul tablei sau a foii de hârtie;
Se notează toate ideile, sitagmele sau cunoștințele care vă vin ȋn minte ȋn legătură cu tema respectivă ȋn jurul acestuia, trăgându-se linii ȋntre acestea și cuvăntul inițial;
Pe măsură ce scrieți cuvinte, idei noi, trageți linii ȋntre care par a fi conectate;
Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a stins limita de timp acordată;
Metoda ciorchinelui se poate aplica cu succees la orele de limbă și literatură română ce abordează texte versificate, astfel ȋn cadrul lecției de predare a poeziei Vara, de Nichita Stănescu, cadrul didactic le propune elevilor următoarea ghicitoare: Soarele dogorește/ Teiul ȋnflorește,/ Grâul e aurit/ Cine a sosit? (Vara), pentru ca apoi pornind de la răspunsul poeziei să solicite copiilor să adauge elemente pe care ei le asociază anotimpului vara.
Deasemeni, ȋn cadrul poeziei, Rapsodii de toamnă, de George Topârceanu, s-a aplicat metoda ciorchinelui ȋn momentul de obținere a performanțelor. (Anexa 1)
Cvintetul
Cvintetul este o tehnică de reflecție ce constă ȋn crearea de cinci versuri respectându-se cinci reguli ȋn scopul de a se sintetiza conținutul unei teme abordate.
Obiective:
să se sintetizeze cunoștințele ,informațiile despre subiect;
să exprime gânduri, sentimente, idei personale asupra subiectului prin intermediul cuvântului.
Descrierea metodei:
1.Comunicarea sarcinii de lucru (se anunță tema și sunt reamintite regulile de alcătuire a unui cvintet):
primul vers – un singur cuvânt ce denumește subiectul;
al doilea vers – două cuvinte care definesc caracteristicile subiectului – două adjective;
al treilea vers – format din trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe la gerunziu);
al patrulea vers –format din patru cuvinte care exprimă starea copilului fața de subiect;
al cincilea vers- un cuvânt care arată ȋnsușirea esențială a subiectului.
2.Activitate pe grupuri copii: se ȋmpart ȋn 2 grupuri, iar ȋnvățătoarea pentru fiecare vers compus repetă regula.
3. Se prezintă cele două cvintete și se analizează.
Activitati premergatoare ( pregatitoare):
cuvinte care denumesc subiectul (Cine este?, Ce este? );
cuvinte care descriu subiectul (Ce stii despre mine? );
cuvinte care exprimă acțiuni (Ce face?);
cuvinte care exprimă sentimente, ȋnsușiri sufletești (Ce simți pentru…?);
cuvinte care arată ȋnsușiri esențiale ( Descrie-mă printr-un cuvant!).
De exemplu un cvintet pentru poezia Iarna , de Vasile Alecsandri, poate arăta astfel:
Iarna,
Geroasă și friguroasă
Cernând, ningând și dârdâind
Aștept, mă uit, mă joc și râd
E nemaipomenit!
Bula dublă
Tehnica bula dublă grupează asemănările și deosebirile dintre două obiecte, procese, fenomene, idei, concepte.
Bula dublă este prezentată grafic prin două cercuri mari ȋn care se așează imaginea care denumește subiectul.
Ȋn cercurile mici așezate ȋntre cele două cercuri mari se desenează sau se așează simbolurile ce reprezintă asemănările dintre cei doi termeni cheie.
Ȋn cercurile situate ȋn exterior la dreapta și la stânga termenilor cheie se ȋnscriu caracteristicile, particularitățile sau deosebirile.
CAPITOLUL IV
ACTIVITATE METODOLOGICĂ ȘI DE CERCETARE
Argumentare teoretică
„Poezia este un joc”, după cum o definește poetul francez Paul Valery, prin urmare, cadrelor didactice le revine rolul de a descoperi regulile ei și de a le transmite copiilor, astfel ȋncât să aducă elevului cât mai multe achiziții noi.
Evidențiind curajul oamenilor dintotdeauna, printr-o ingenioasă transfigurare artisitică, operele țin seama de faptul că ȋn primul rând copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta ȋn ea, și numai literatura care ȋi satisface această pornire ȋl ȋncântă. Ca să fie o operă de artă, scrierile pentru copii și tineri trebuie să-i ȋncânte și să-i intereseze și pe oamenii maturi, ȋntrucât „a ieși din lectură cu stimă sporită pentru om e secretul marii literaturi pentru copii și tineret”.
Ȋn ceea ce privește textul versificat ce aparține literaturii pentru copii, cu acesta copilul intră ȋn contact ȋncă din primii ani de viață deoarece alături de basm, poezia reprezintă o modalitate specifică de exprimare estetică.
Copilul, în primii săi ani de viață este atras de muzicalitatea versurilor, ei sesizează faptul că discursul versificat este mai plăcut și mai expresiv decât un discurs nonversificat. Mai târziu, ei vor aprecia jocurile de cuvinte, asociațiile neașteptate iar spre sfârșitul perioadei ciclului primar, reușesc să desprindă mesajul poeziei.
Cu ajuorul poeziei, copilul intră pentru prima dată ȋn contact cu textul lirc, care, spre deosebire de textul epic, nu prezintă ȋntâmplări și fapte săvârșite de personaje, acesta transmițând direct ideile, gândurile, trăirile și sentimentele autorului.
Ideile și sentimente sunt transmise prin intermediul imaginilor auditive (doinesc eterna jale), vizuale (lacul florilor albastru) etc. Imaginile artistice se realizează cu ajutorul figurilor de stil: epitet (flori albastre tremur ude); personificare (Râd în grădină flori de nalbă și alte flori de mărgărit.); comparație (Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic) etc.
„Textul liric se adresează sensibilității, imaginației și afectivității cititorului, creând trăiri afective și estetice puternice ale acestuia. Spre deosebire de textul narativ, textul liric este mai greu de abordat, deoarece transmite un mesaj subiectiv, iar perceperea acestuia presupune stăpânirea unor solide de teoria literaturii”.
La vârsta școlară mică, metoda principală de predare-ȋnvățare a textului literar este lectura explicativă, dar cu multe deosebiri de la un text narativ (literar, cu conținut istoric etc.) la un text liric. De exemplu, ȋn receptarea textelor din lirica patriotică, obiectivele operaționale urmărite sunt: să citească fluent, conștient, expresiv; să distingă dacă textul exprimă ȋntâmplări, fapte sau idei; să precizeze cum se exprimă ideile, sentimentele autorului și către cine se ȋndreaptă aceste idei; să distingă și să numească sentimentul dominant transmis de poet sau prozator; să selecteze imaginile care exprimă sentimentul dominant; să selecteze figurile de stil ȋnvățate și să arate ce exprimă ele; să exprime ȋn cuvintele sale sentimentele patriotice reieșite din text; să creieze ei ȋnsuși mesaje ȋn care să exprime sentimente patriotice puternice.
Ipoteza de lucru și obiectivele
Atât predarea cât și ȋnvățarea textelor versificate textului liric la clasele II-IV ridică probleme diferite față de predarea-ȋnvățarea textului narativ/epic deoarece a povesti când e vorba de sentimente este impropriu, sentimentele nu se povestesc, ci se trăiesc; a ȋmpărți aceste texte după criterii formale, ȋnseamnă a-i pune pe elevi să memoreze mecanic lucruri din care nu vor ȋnțelege niciodată nimic. Datorită acestor motive, ȋn abordarea textelor lirice, trebuie să se pornească de la explicarea sensului figurat al limbajului folosit de autor, de la simbolistica artei sale.
Ca urmare multe dintre aceste obiective urmărite ȋn abordarea textului liric sunt apropiate sau identice (să citească corect, fluent, conștient și expresiv), cu cele urmărite ȋn abordarea textului narativ, numai că mijloacele și modul ȋn care sunt folosite acestea diferă, datorită particularităților care deosebesc cele două literare și tipuri de texte.
Ipoteza cercetării:
Dacă vom utiliza strategii eficiente ȋn predarea textelor versificate, atunci se va ȋnregistra un progres semnificativ ȋn modalitatea de exprimare a școlarului mic.
Obiectivele cercetării:
1. Identificarea unor strategii eficiente și inovatoare de predare-ȋnvățare a poeziilor prin care să se dezvolte atât limbajul școlarului mic cât și sentimentul față de natură, de ceea ce-l înconjoară;
2. Cunoașterea opiniilor elevilor și cadrelor didactice despre importanța apariției cât mai timpurii a poeziei ȋn viața copilului ca factor de stimulare ȋn dezvoltarea limbajului acestora;
3. Constatarea nivelului de dezvoltare a modalității de exprimare a elevilor.
Etapele cercetării
4.3.1. Etapa de pregătire a cercetării
Stabilirea eșantionului de subiecți
Eșantionul ales de mine pentru cercetare îl reprezintă clasa a IV-a de la Școala Generală Nr.3, Ștefan cel Mare, Alexandria. În cercetare am utilizat eșantionul grup care presupune operarea cu grupe de elevi construite după nivelul vârstei. În clasă sunt 22 de elevi, dintre care: 10 fete și 12 băieți. Media de vârstă este de aproximativ 10-11 ani. Copiii provin atât din familii cu situații materiale foarte bune dar și familii cu posibilități materiale medii. Părinții au pregătiri destul de bune. În alte cazuri părinți sunt plecați în străinătate, iar copiii sunt în grija bunicilor. În cadrul acestei cercetări am folosit tehnica eșantioanelor paralele sau echivalente, am împărțit clasa în două grupe: o grupă experimentală și o grupă de control. În alcătuirea acestor două grupe am avut în vedere următorii factori: vârstă, sex, nivelul de dezvoltare cognitivă și formativă realizat prin orele de limbă română. În funcție de acești factori, am avut în vedere ca între cele două grupe să nu existe diferențe, decât sub aspectul nivelului de dezvoltare cognitivă și formativă realizat în cadrul orelor de limbă română prin introducerea factorilor experimentali.
Timpului în care s-a realizat cercetarea
Perioada de cercetare s-a realizat în timpul anului școlar 2015 începând cu data de 09 februarie și sfârșind pe data de 20 aprilie, cercetarea derulându-se astfel pe parcursul a aproximativ 3 luni de zile.
Stabilirea variabilelor
La fel ca în cadrul oricărui experiment pedagogic și aici avem de-a face cu trei categorii de variabile: independente, dependente și intermediare.
Variabilele independente sunt modificările introduse de cercetător –programul din etapa experimentală- ȋn acest caz. Se folosesc metodele activ-participative ȋn cadrul orelor de limbă română pentru a stimula dezvoltarea limbajului elevilor, un program de consultanță cu elevii ce dovedesc lacune în cunoaștere (săptămânal);
Variabilele dependente sunt reprezentate de totalitatea rezultatelor ce s-au produs în urma modificărilor introduse. Ele sunt consemnate cu ajutorul diferitelor procedee de înregistrare și măsurare.
Astfel opezaționalizarea acestui concept se traduce prin:
stimularea capacității de concentrare a atenției;
stimularea dorinței copiilor de a ȋndragi textele versificate;
dezvoltarea limbajului prin poezie;
năzuița spre performanță;
dezvoltarea simțului estetic.
Variabilele intermediare sunt acelea care mijlocesc relațiile dintre variabilele independente și cele dependente. Ele sunt de natură psihică și socială, referindu-se, îndeosebi, la trăsăturile de personalitate și climatul psihosocial, care se interpune în acest proces.
Stabilirea eșantionului de conținut
Limba română este disciplina aleasă drept studiu. Eșantionul de conținut vizează următoarele conținuturi:
Textul liric Rapsodii de toamnă, de George Topârceanu:
citirea conștientă a textului liric, cu respectarea semnelor de punctuație; citire selectivă în funcție de diferite repere;
identificarea caracteristicilor textului liric;
analiza ilustrației și sesizarea legăturii dintre ilustrații, titlu și conținutul textului;
discriminarea elementelor esențiale de cele de detaliu din mesajul comunicat;
citire explicativă și selectivă pentru desprinderea informațiilor esențiale și de detaliu;
identificarea temei poeziei;
asocierea unor cuvinte care rimează;
integrarea cuvintelor noi în enunțuri proprii;
explicarea folosirii semnelor de punctuație;
memorarea activă a unui text liric; recitare;
formularea mesajului literar;
scriere caligrafică; precizarea numărului de strofe ale poeziei, respectiv de versuri ale fiecărei strofe;
analiză literară a textului liric;
Textul în versuri Sfârșit de toamnă, de Vasile Alecsandri:
citire conștientă, fluentă, expresivă a textului liric, cu respectarea semnelor de punctuație;
integrarea cuvintelor noi în enunțuri proprii;
analiza ilustrației și sesizarea legăturii dintre ilustrații, titlu și conținutul textului;
precizarea numărului de strofe ale poeziei, respectiv de versuri ale fiecărei strofe;
formularea de întrebări în legătură cu conținutul textului;
înțelegerea mesajului transmis de poet;
memorarea activă a unui text liric;
recitare expresivă;
transcrierea caligrafică a unei strofe din poezie;
explicarea rolului semnelor de punctuație și ortografie;
alcătuirea de enunțuri despre toamna;
ordonarea de enunțuri după scopuri prestabilite;
asocierea unor cuvinte care rimează;
ordonarea versurilor pentru a alcătui o strofă dintr-o poezie.
Iarna , de Vasile Alecsandri:
citirea conștientă a textului liric, cu respectarea semnelor de punctuație;
folosirea dicționarelor pentru identificarea sensului cuvintelor necunoscute;
precizarea numărului de strofe ale poeziei, respectiv de versuri ale fiecărei strofe;
recunoașterea corespondenței dintre mesajul transmis de ilustrație și cel transmis de text;
identificare a unor elemente specifice textului în versuri (strofă, vers, rimă);
înțelegerea mesajului transmis de poet;
memorarea activă a unui text în versuri;
recitarea de versuri
explicarea folosirii semnelor de punctuație;
selectarea parților de vorbire învățate;
analizarea parților de vorbire studiate;
Iarna pe uliță, de George Coșbuc:
citirea conștientă a textului liric, cu respectarea semnelor de punctuație;
folosirea dicționarelor pentru identificarea sensului cuvintelor necunoscute;
precizarea numărului de strofe ale poeziei, respectiv de versuri ale fiecărei strofe;
recunoașterea corespondenței dintre mesajul transmis de ilustrație și cel transmis de text;
înțelegerea mesajului transmis de poet;
memorarea activă a unui text în versuri;
recitare de versuri;
citire selectivă ȋn funcție de anumite repere;
reglarea intonației , a tonului, a vitezei vorbirii;
stabilirea ideii în jurul cărora se organizează poezia;
asocierea unor momente din poezie cu ilustrațiile corespunzătoare;
analiza ilustrației și sesizarea legăturii dintre ilustrații, titlu și conținutul textului;
formularea unor enunțuri cu expresii din text;
identificarea factorilor care perturbă comunicarea prezenți în text;
asocierea unor cuvinte care rimează;
4.3.2. Etapa de efectuare a cercetării
Etapa preexperimentală
Ȋn timpul acestei etape a cercetării, am asistat la diverse tipuri de ore (de dobândire de noi cunoștințe, mixte, de sistematizare și ameliorare, de evaluare) de limbă și literatură română ce ca texte suport poezii, ori noțiuni teoretice specifice poeziei, având ca activități de ȋnvățare: citirea conștientă a textului liric, cu respectarea semnelor de punctuație; citirea selectivă în funcție de diferite repere; identificarea caracteristicilor textului liric; analiza ilustrației și sesizarea legăturii dintre ilustrații, titlu și conținutul textului; discriminarea elementelor esențiale de cele de detaliu din mesajul comunicat; citire explicativă și selectivă pentru desprinderea informațiilor esențiale și de detaliu; identificarea temei poeziei; asocierea unor cuvinte care rimează; integrarea cuvintelor noi în enunțuri proprii; explicarea folosirii semnelor de punctuație; memorarea activă a unui text liric; recitare; formularea mesajului literar; scrierea caligrafică; precum și precizarea numărului de strofe ale poeziei, respectiv de versuri ale fiecărei strofe.
Tot ȋn cadrul acestei etape, am adresat chestionare cadrelor didactice pentru a afla părerea unor specialiști privind rolul poeziilor ȋn dezvoltarea limbajului școlarului, precum și de a afla, pornind se la ipoteza cercetării și anume utilizarea unor strategii eficiente ȋn predarea textelor versificate, cu scopul de a se va ȋnregistra un progres semnificativ ȋn modalitatea de exprimare, strategiile care dau cel mai mare randament la clasă, atunci când subiectul lecției este un text versificat. Astfel ținând cont de datele ȋnregistrate, am ȋntocmit programul experimental, aplicat ȋn cercetare prin metoda experimentului, pe care l-am aplicat eșantionului experimental ȋn vederea stimulării dezvoltării modalității de exprimare a elevilor.
În continuare, am aplicat elevilor de clasa a IV-a, atât din eșantionul de control, cât și din cel experimental, teste inițiale cu următorii itemi:
Citește poezia de mai jos pentru a răspunde cerințelor:
Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
(Sfârșit de toamnă, de Vasile Alecsandri)
Alcătuiește o propoziție simplă în care să folosești cuvântul rândunele.
Scrie câte un cuvânt asemănător ca înțeles pentru fiecare dintre cele subliniate în textul dat.
Scrie opusul cuvintelor: au părăsit, au fugit, sfârșit.
De ce crezi că poezia se numește Sfârșit de toamnă?
Scrie câte o propoziție cu ortogramele și cuvintele date: l-a chemat, ne-am întâlnit, i-a povestit, ia mingea.
Prezentați într-un text de 5 -7 rânduri anotimpul preferat. Dați-i un titlu potrivit.
Descriptori de performanță
Ȋn urma aplicării testului de evaluare, s-au ȋnregistrat următoarele:
Eșantionul experimental:
Eșantionul de control:
Ȋn urma corectării și analizării testelor inițiale am constatat:
Din graficul de mai sus rezultă că eșantioanele au obținut aceleași procentaje, prin urmare nivelul lor de dezvoltare a limbajului se află relativ la același stadiu, deasemeni s-a constatat că o parte dintre elevi au ȋntâmpinat dificultăți ȋn a găsi sinonime contextuale cu cele subliniate ȋn text și deasemeni ȋn a găsi argumente pentru a justifica tiltul poeziei, de unde reiese că elevii nu au ȋnțeles pe deplin sensuile anumitor cuvinte din poezie și deasemeni nu au putut detecta, ȋn totalitate, mesajul poeziei și nu au făcut legătura dintre acesta și titlul operei lirice. Astfel am stabilit ȋmpărțirea colectivului clasei ȋn două șantioane (experimental și de control), echilibrate atât ca număr, fiecare eșantion conține un număr de 11 elevi, cât și ca nivel de cunoștințe. Totodată am stabilit un program experimental pentru elevii eșantionului experimental, acesta viza introducerea unor strategii didactice care să activizeze copii și să le ȋmbunătățească modalitarea de exprimare, precum și activități extracurriculare (concursul Eu sunt Micul Eminescu, cerc de lectură), care să ȋi apropie pe subiecți de textul versificat și totodată să le dea ȋncredere ȋn propriile capacități.
Metode și tehnici de cercetare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte ALE Predarii Poeziilor Despre Natura In Ciclul Primar (ID: 158666)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.