Aspecte ale Integrarii Familiei de Rromi Si a Etniei Rromi In Mijlocul Etniei Majoritare

Aspecte ale integrarii familiei de rromi si a etniei rromi in mijlocul etniei majoritare

INTRODUCERE

Întelegerea raportului dintre majoritari si minoritãtile de tot felul dezvoltate în sânul lor sau alipite lor prin admigrare a marcat unul din progresele însemnate ale stiintei moderne. Cercetarea acestei dimensiuni esentiale în evolutia oricãrei societãti umane dezvoltate, din orice timp si din orice loc, înlesneste întelegerea realitãtilor sociale în toatã complexitatea lor.

Între minoritãtile etnice din trecutul românesc, una din cele mai însemnate prin numãr, rosturi sociale si specific cultural au fost tiganii. Prezenti în spatiul istoric românesc de sfârsitul secolului al XIV-lea, tiganii au ocupat un rol neîndoielnic subordonat, nu însã si neglijabil în evolutia tãrilor române, apoi a României, pânã în zilele noastre, când se impun ca o preocupare majorã pentru societatea româneascã. Cercetarea acestei realitãti în devenirea ei istoricã este neîndoielnic imperativ pentru istoriografia românã.

Studii variate si relativ numeroase cu privire la tigani nu au lipsit în trecut, începând cu lucrarea care le-a fost consacratã de Mihail Kogãlniceanu în 1837; aceste studii nu au cuprins însã decât aspecte speciale tematic sau teritorial limitate ale domeniului. Ulterior au apãrut alte lucrãri cu o tratare cuprinzãtoare, dedicate trecutului acestei populatii alogene, împinsã în evul mediu de vicistitudinile istoriei din teritoriul lumii asiatice spre continentul european, unde unul din popasurile cele mai importante si de duratã ale peregrinãrii lor continue s-a aflat în spatiul românesc. Se cunoaste acum istoria întreagã a acestei minoritãti etnice în România a avatarurilor existentei ei colective din vremea asezãrii la nordul Dunãrii pânã în vremea totalitarismului comunist si chiar în anii care au urmat dupã prãbusirea acestuia. De la robia medievalã la tendintele actuale de afirmare a etnicitãtii rrome, trecând prin dezrobirea din secolul XIX si prin prigoana din timpul celui de al doilea rãzboi mondial, de la nomadism la sedentatizare, de la mestesugul medieval la eforturile la adaptare la conditiile economiei moderne, toate etapele istoriei tiganilor în România, împreunã cu formele lor specifice de organizare si cu raporturile lor cu lumea autohtonã precum si cu inerentele deosebiri de la o provincie la altã se regãsesc în aceste lucrãri.

Lucrarea de fatã încearcã sã fie un studiu privind familiile de rromi si îndeosebi a problemelor sociale cu care se confruntã acestea: numãr mare de copii, lipsa locurilor de muncã, lipsa pregãtiri scolare si profesionale, abandonul copiilor, delincventã în familiile de rromi si mãsurile pe care asistenta socialã le poate adopta pentru eliminarea acestora, deoarece acestea afecteazã statutul social al etniei si dezvoltarea societãtii românesti în general.

CAP.1. PREZENTARE GENERALÃ. ETNIA SI FAMILIA DE RROMI

ORIGINEA RROMILOR

Dupã ce timp de secole pentru originea si istoria acestei populatii cu trãsãturi rasiale si culturale diferite de ale popoarelor europene au fost date explicatii dintre cele mai diverse si mai fanteziste, în a doua jumãtate a sec al XVIII-lea filologia comparatã a descoperit asemãnarea între limba vorbitã de tigani si limba sanscritã.

Pornind de aici, în prima lucrare modernã cu caracter stiintific ce a fost consacratã tiganilor, apãrutã în 1783, învãtatul german H.M.G.Grellmann a concluzionat cã aceastã populatie este de origine indianã. Existã multe nelãmuriri legate de migratia tiganilor din India si pânã în Europa. Aceasta s-a desfãsurat într-un timp îndelungat si nu a fost una spectaculoasã. Lingvistica este cea care a reconstituit în mare itinerarele urmate de tigani în migratiile lor. Dialectele tigãnesti care se vorbesc în diferitele tãri europene înglobeazã numeroase cuvinte care nu au fost aduse din India ci au fost împrumutate de la diferitele popoare cu care tiganii au intrat în contact în cursul migratiei lor. Aceste împrumuturi lingvistice sunt un indiciu al locurilor prin care au trecut diferitele grupuri de tigani.

Rutele de migratie au fost, reconstituie la început prin metoda lingvisticã, pentru ca mai apoi cercetarea istoricã sã confirme în mare parte aceste concluzii.

Se acceptã în general cã migratia tiganilor din India în Europa s-a fãcut între secolele al IX-lea si al XIV-lea în mai multe valuri. Cea mai timpurie informatie scrisã despre prezenta tiganilor pe teritoriul României dateazã din 1385. Printr-un act emis în acel an, domnul Tãrii Românesti, Dan I dãruieste mânãstirii Tismana posesiunile care apartinuserã anterior mânãstirii Vodita între care se aflau si 40 de sãlase de tigani.

În Moldova tiganii sunt amintiti prima datã în 1428, când Alexandru cel Bun dãruieste mânãstirii Bistrita 31 de sãlase de tigani si 12 bordeie de ttari, iar în Transilvania prima informatie despre prezenta tiganilor se referã la Tara Fãgãrasului unde un boier Costea stãpânea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumãtate din Arpasul de Jos, precum si 17 tigani de cort.

Este stiut cã, în cursul invaziei din 1241 – 1242 si în timpul perioadei de mai bine de un secol în care au fost o mare putere în estul Europei, tãtatrii au antrenat cu ei spre vest numeroase populatii orietale, în calitate de auxiliari sau robi. Taberele tãtãresti erau însotite de mestesugari (îndeosebi fierari si potcovari), care, în conformitate cu modul de organizare al societãtii mongole, aveau statutul de robi. Între ei s-au putut afla si tigani.

În consecintã cu tot caracterul lacunar al informatiei despre tigani, este demonstrat cã aparitia lor în Peninsula Balcanicã nu este mai veche de începutul secolului al XIV-lea. Tiganii sunt nomazii de origine indianã veniti în tãrile române pe ruta balcanicã dupã ce petrecuserã timp îndelungat în Imperiul bizantin, unde au dobândit si numele de „tigani”.

PROFILUL ETNIC AL POPULATIEI DE RROMI

De regulã, o comunitate etnicã are câteva caracteristici distinctive care, împreunã sau în combinatii ale majoritãtii acestora, îi conferã o distictivitate anume si o mare stabilitate în timp. Aceste caracteristici sunt: rasa, limba, traditiile culturale, mod de viatã.

Rasa

Rasa nu pare a reprezenta în Europa o caracteristicã distinctivã a populatiei de rromi. Dupã majoritatea specialistilor, populatia de rromi are ca origine rasa indo-europeanã, din care provin, prin diferite combinatii, practic toate populatiile Europei. Fizic existã o anumitã particularitate care distinge pe rromi la nivelul perceptiei comune: culoarea pielii. Acest semn distinctiv este însã relativ. În primul rând, fiind rasial destul de apropiate de restul populatiei din aceastã regiune, amestecul a fost facilitat. Aceasta face ca multi dintre rromi sã nu fie nici din punctul de vedere al culorii pielii atât de distinctivi. La nivelul observatiei comune – si de fapt aceasta este foarte importantã, pentru cã ea sustine comportamentul colectiv – se acceptã ca cei mai multi dintre rromi tind sã aibã o piele mai închisã la culoare. Dar existã si persoane care nu sunt considerate a fi rromi cu o piele mai închisã la culoare, apropiatã de a multor rromi. Existã si rromi cu piele mai deschisã decât a multor nerromi. În fapt, fizic acesta este singurul semn distinctiv care, nu functioneazã în suficient de multe cazuri. Se invocã uneori si alte caracetristici fizice care ar fi distinctive Este însã clar cã, cel putin pentru multe persoane ar fi dificil doar dupã caracteristicile fizice sã diferentieze pe toti rromii de nerromi.

Limba

Pornind de la asemãnarea limbii romanes cu a unei populatii din India, pe afectiunea pentru hainele colorate în rosu si galben intens, pe dansurile pline de gratie ale femeilor, pe îndeletnicirea cu ghicitul în ghioc, plumb topit si prepararea leacurilor pentru însãnãtosirea bolnavilor, din buruieni într-un anumit fel si prin vorbe mestesugite, putem sustine fãrã teamã cã tiganii sunt de origine din India.

În cazul rromilor din România limba romani are o capacitate semnificativ mai redusã decât limba altor comunitãti etnice minoritare de a fi purtãtoarea specificului etnic. Acest lucru porneste din douã ratiuni:

În primul rând gradul de rãspândire a limbii romani. Aceastã nu mai este stiutã de multi din rromii actuali. Douã importante neamuri – vãtrasii si rudarii – folosesc foarte putin aceastã limbã, majoritatea membrilor acestora necunoscând-o deloc. Datoritã modului lor de viatã de tip simbiotic, iar nu izolat în raport cu comunitatea majoritarã, rromii utilizeazã vital limba comunitãtii majoritare. Copiii sunt învãtati limba comunitãtii dominante încã de la început, ca o a doua limbã maternã, acolo unde limba romani este cunoscutã si utilizatã sau pur si simplu ca singura limbã maternã, acolo unde limba romani nu mai este utilizatã. Asa se face cã un rrom, care nu stie limba românã, la nivel de limbã maternã, sau, în comunitãtile magjiare, limba maghiarã, este o exceptie absolutã.

În al doilea rând, semnificatia utilizãrii limbii romani. Limba romani nu este utilizatã în activitãtile de tip religios, una dintre sursele imprtante ale mentinerii unei limbi minoritare. Atunci când rromii participã la viatza religoasã, ei o fac împreunã cu comunitatea majoritarã si în limba acestora. Limba romani nu este nici purtãtoarea unei culturi traditionale specifice decât într-o anumitã mãsurã. Unele cântece „tigãnesti” sunt cântate în romani; multe cântece tigãnesti sunt însã cântate înlimba comunitãtii majoritare. Aceasta se explicã probabil prin mai multi factori, un prim factor este acela cã rromii au îndeplinit si o fac încã cntr-un mod semnificativ, în multe zone din România, profesia de lãutar.

Limba romani mai prezintã încã o foarte importantã limitã: ea nu prezintã un instrument cultural de dezvoltare a culturii traditionale proprii si nici de acces la cultura universalã. Ea nu a fost o limbã scrisã. Din acest motiv ea nu a putut pãstra decât un folclor oral, mai mult cântece si unele povestiri. Lipsa unei limbi scrise, alãturi de situatia de marginalitate a populatiei de rromi, a împiedicat de fapt dezvoltarea unei ample culturi. Inexistenta unei literaturi proprii scrise a creat o culturã traditionalã restrânsã, care, la rândul sãu, nu a stimulat dezvoltarea limbii si practicarea ei într-un context cultural specific. Limba romani este în mod esential o limbã colocvialã, neputând oferi, din acest motiv o modalitate de acces la cultura universalã. Doar o limbã scrisã si cultivatã reprezintã instrumentul dialogului cu cultura altor colectivitãti, fiind prin aceasta validatã de acestea si îmbogãtindu-se ea însãsi printr-o asemenea comunicare. Limba romani nu a fost o limbã a intelectualitãtii rromilor. Efectul secundar al acestei situatii a fost cã rromii intelectuali s-au amestecat cu intelectualitatea majoritarã, utilizând în practica lor intelectualã, în mod exclusiv, limba acesteia. Caracterul nescris al limbii romani, complementar cu inexistenta unei lietraturi culte scrise proprii, a fãcut sã nu existe grupul de intelectuali cel mai legat de manifestarea, mentinerea si dezvoltarea profilului etnic al unei populatii: lingvistii si literatii. Lipsa unui grup de intelectuali purtãtori activi ai culturii etnice proprii a avut consecinte importante în evolutia întregii populatii.

Traditiile culturale etnice proprii

O culturã traditionalã folcloricã se cristalizeazã în mod special în comunitãtile rurale, în conditii de accentuatã si îndelungatã izolare. Istoria ultimilor 800 – 900 de ani a populatiei de rromi a fost istoria unei comunitãti care nu a trãit niciodatã o perioadã suficient de îndelungatã în mod izolat, în colectivitãti omogene relativ mari. În timpul robiei, ei trãiau pe lângã curtile boieresti sau mânãstiresti, în interactiune continuã cu comunitatea de români. Dupã eliberare, ea a continuat si dezvoltat un mod de viatã simbiotic cu comunitatea dominantã, trãind la marginea acesteia în mici comunitãti. În toate satele din România, cu exceptii destul de mari, rromii trãiesc la marginea satului. Ulterior locuintele lor au fost înglobate în masa comunitãtii, dar ca insule care amintesc fosta margine. Ei sunt în fiecare sat o minoritate. Sunt rare satele în carerromii reprezintã o majoritate.

Lipsa unei limbi scrise a influentat negativ conservarea culturii traditionale si dezvoltarea unei culturi literare proprii. Asa se face cã si colectivitatea rromilor este în mare mãsurã lipsitã atât de o culturã de tip modern, cultivatã, scrisã, cât si de o culturã traditionalã de amploare. Lipsa unei limbi scrise, a unei intelectualitãti legatã de profilul etnic specific (lingvisti, literati, etnografi, folcloristi) caracterul dispersat al vietii rromilor sunt factori esentiali care fac ca profilul cultural etnic sã fie mai degrabã fragmentat decât coerent si suficient de elaborat.

Inexistenta unei religii proprii, alãturi de traditiile folclorice si culte relativ sãrace în multe dintre componentele lor, a fãcut ca rromii sã nu dispunã de un masiv corp cultural capabil sã evolueze în epoca modernã, care sã ofere fiecãrui membru al comunitãtii sentimentul de identitate etnicã.

Nasterea

Tiganii din sate si cei din orase si-au însusit si urmeazã obiceiurile românilor. Au dispãrut ursitoarele “moasele” si toate viitoarele mame acceptã sã nascã la maternitate. Dupã ce se reîntorc acasã nu pregãtesc mâncare, nu se ating de obiecte importante din casã. Mama mai ales la sate, este vizitatã de rude mai apropiate si vecini, prieteni care aduc „lehuzei” o sticlã cu rachiu, scutece, costumase, etc. Tata copilului solicitã nasii de la cãsãtorie sã-l boteze. Dacã acestia nu acceptã atunci se apeleazã la rude, prieteni, vecini. Numele nou nãscutului se dã dupã nas, nasã, tatã, mamã, bunici. Botezul se face la bisericã de cãtre preot, dacã pãrintii sunt ortodocsi. Dacã satul în care au domiciliul pãrintii, populatia are altã confesiune (catolicã, protestantã, neoprotestantã) si botezul se efectueazã conform normelor acesteia. Dupã botez urmeazã cumetria la care participã nasii, rudele apropiate, vecinii si prietenii. În baia de scãldat nasii pun bani de argint sau de alt metal si o panglicã rosie, ca sã-i fie pruncului buzele rosii. Se mai adaugã si unele plante ca sovârf si zburãtoare ce contin multe vitamine, taninuri, substante aromate, etc.

Petrecerea cu lãutari dureazã o jumãtate de zi, uneori o zi si o noapte. Invitatii aseazã pe pieptul copilului (dupã ce este înfãsat) bani si cadouri. Dupã o perioadã de timp când unghiile copilului au crescut, nasa este chematã sã le taie, iar dupã un an nasii sunt invitati la o ceremonie mai restrânsã, si ia din pãr copilului.

În anii 1960 la nastere se mai practicau ritualurile specifice etniei. Corturãreasa se pregãtea pentru nastere la un loc, ferit, evitãnd cortul sau cãruta sa. Locul nasterii este ales de sot sau de alte persoane din colectivitate. Dupã nastere, imediat copilul era tãvãlit în zãpadã sau într-o covatã cu apã rece dacã era varã.

Dupã ce tiganii au fost stabilizati în sate, peste 95% dintre tigance nasc la maternitate. Celelalte tigance urmeazã obiceiurile traditionale. Nou-nãscutul este ferit de ochii lumii ca sã nu se deoache. La nastere copilul primeste un nume pe care nu si-l pãstreazã mult timp. Dacã este lovit de o boalã, pãrintii îi schimbã numelel si-i dau altul. Dacã tata copilului era considerat ca un rãufãcãtor, nu avea voie sã se apropie de copil si sotie timp de 40 de zile. Botezul se face la bisericã si dacã nasii sunt ortodocsi si finul devine ortodox.

Tiganii corturari nu tin prea mult la religie, fãrã sã rãmânã credinciosi vreuneia. Dacã nasii sunt romãni sau alte etnii cumetria se desfãsoarã dupã ritualurile acestora.

Cãsãtoria

În unele colectivitãti se practicã cumpãrarea miresei. În familiile de tigani cãldãrari copiii sunt cãsãtoriti la vârsta de 5 – 6 ani si rãmân la pãrinti pânã la 16 – 18 ani. La nuntã, socrul mic dã zestre fetei în bani, iar socrul mare dã bãiatului obeicte din aur (pahare, linguri, lingurite, figurine).

În alte colectivitãti de tigani cãldãrari din Moldova se înregistreazã practici de cupãrare a miresei: tatãl bãiatului dã o sumã de bani tatãlui fetei, în felul acesta, fata este arvunitã, dar rãmâne în casa pãrintilor pânã la nuntã. Formele de sãvârsire se fac în prezenta martorilor. Dacã logodna se face la Rusalii, nunta are loc în preajma unei sãrbãtori religioase în toamnã (Sfânta Paraschiva, Sfântul Dumitru, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril). De cele mai multe ori, în afara martorilor, pentru o mai mare sigurantã se angajeazã si ungirant, de obicei, în persoana bulibasului, care rãspunde în cazul când cãsãtoria nu are loc. Fata nu are prea mult de obiectat peste voia pãrintilor la alegerea sotului. Nunta, ospãtul priveste pe mire. El suportã toate cheltuielile. Zestrea fetei constã în bani si îmbracãminte pentru 5 – 10 ani si pahare de argint suflate cu aur. Dacã o familie are si fete si bãieti, paharele se dau bãietilor. Cãsãtoritii sunt binecuvântati de cãtre „rãsai” (preot) care le dã fericirea. Cea mai bãtrânã dintre corturãrese este chematã de asemenea sã-i binecuvânteze pe noii cãsãtoriti. Dacã mirele constatã cã fata nu este virginã o alungã si din contra dacã este fatã mare, cãmasa nuptialã este pusã la vedere, drept mare fatã si cinste. Atunci veselia reîncepe cu bãuturã si cântece.

Familia de tigani corturari este o institutie importantã si are unele reguli morale care se pãstreazã si astãzi în toatã integritatea lor. Aceste reguli (legi ale pãmântului) sunt foarte rigide. Bãrbatul care practicã adulterul este sever condamnat, i se fractureazã un brat, în timp ce sotiei care-si însalã sotul, i se face cu fierul rosu o ranã pe obraz.

Raporturile prematrimoniale sunt cu desãvârsire interzise. Nasterea primului copil trebuie sã corespundã cu data cãsãtoriei. Se fac fel de fel de calcule ca nu cumva bãrbatul sã fie înselat. La nasterea primului copie ritualul nuptial continuã: este chemat un bãtrân care sparge un vas de lut si spune: „Când aceste cioburi se vor lipi unul de altul si forma un nou vas, atunci sotii se vor despãrti”.

Pânã la 6 ani copiii nu au obligatii si cresc sub supravegherea tatãlui. Pe mãsurã ce înainteazã în vârstã trebuie sã contribuie la bugetul familiei si este trimis sã practice cersitul. Colectivitatea are misiunea de a pregãti copilul pentru viatã si-l pune la încercãri printr-un ritual particular, folosindu-se de metode dure (lovire).

Tata invitã cu blândete fiul sãu pentru a fi insultat si bruscat de un tigan adult. Acesta îl priveste în fatã, se înfurie, îl amenintã si îi dã o palmã. Tatãl îsi încurajeazã fiul pentru a rezista insultelor si lovirilor. Din nou este lovit. Tatãl insistã încã… Bãiatul primeste palma fãrã sã se clatine. Lovirile si insultele tiganului adult, rezistenta copilului sunt considerate ca o apãrare moralã si dreptul de a intra în societate.

Aceste ritualuri se practicã si în unele colectivitãti de tigani nomazi din Italia.

Înmormântarea

La tiganii din sate si orase stabilizati, înmormântarea se face dupã ritualul locului. Când cel de pe patul de moarte este în pragul de a-si d sufletul i se pregãteste lumânarea pe care i-o tine în mânã rude apropiate. Dupã trei zile, se înmormânteazã dupã toate practicile confesiunii celui decedat (ortodox, catolic). În urma carului funebru merg rudele cele mai apropiate, vecini, cunoscuti etc., urmeazã formatii muzicale: orchestre si fanfare sau numai una. Din loc în loc, carul funebru este oprit pentru ca preotii sã citeascã evangheliile. La plecare un membru al familiei, de obieci un bãrbat aruncã în multime bani metalici pe care copiii se grãbesc sã-i adune.

Vinul se foloseste si la îngropare, precum si dupã aceea.

Trei zile dupã înmormântare un membru al familiei merge la cimitir si aprinde tãmâie, se roagã pentru iertarea pãcatelor celor dispãruti. Pentru pomenirea celor morti nu se fc praznice. Cei mai înstãriti dintre tigani, pentru a se sti în mediul social românesc, urmeazã unele practici ce le fac românii: parastat de pomenire, iesirea la capul mortilor de hramul bisericii de care apartin etc.

Cu ani în urmã tiganii corturari practicau alte ritualuri. Înainte de a-si da sfârsitul, bolnavul era scos afarã din cort. Scoaterea din cort se fãcea prin spatele cortului si nu prin fatã. Dacã din întâmplare moartea avea loc în cort, acesta era ars, pãstrându-se lucrurile de valoare, iar dacã decesul avea loc în cãrutã, pe drum aceasta era vândutã.

De acasã si pânã la mormânt defunctul era bocit de rude, prieteni si vecini, evidentiindu-se calitãtile celui dispãrut. Cosciugul este purtat pe umeri. O notã distinctã fatã de celelalte categorii de tigani este datã de numãrul mare de participanti si prezenta multor scene de regret din partea copiilor, fratilor, surorilor.

Modul de viatã

Modul de viatã pare sã reprezinte componenta cea mai importantã a profilului etnic al populatiei de rromi. Aici putem identifica, probabil, diferenta majorã dintre rromi si cele mai multe alte comunitãti etnice.

Ceea ce, chiar de la prima vedere, distinge pe rromi de restul populatiei nu este atât limba su religia sau diferitele obiceiuri de tip folcloric, ci modul lor de viatã, înalt vizibil, începând cu locuinta si îmbrãcãmintea si sfârsind cu modul de a obtine resursele necesare vietii.

Caracteristicile distinctive ale modului de viatã traditional al rromilor

Am putea distinge urmãtoarele caracteristici ale modului de viatã traditional al populatiei de rromi, privit ca strategie de adaptare activã la o situatie istoricã particularã.

Rromii au dezvoltat o strategie proprie de obtinere a resurselor, specificã unei comunitãti sãrace aflate la marginea societãtii, cu caracteristici însemnate de nomadism. Existã mai multe componente ale acestei strategii.

Dezvoltarea unor profesii auxiliare pentru societatea tãrãneascã si orãseneascã traditionalã si din acest motiv, relativ modest recompensate: fierari, cãldãrari, spoitori (de tingiri, vase din aramã), cãrãmidari, fabricarea de unelte din lemn: piepteni, mãturi. Este de discutat desigur dacã aceste meserii prin ele însele induceau o viatã la nivelul sãrãciei dacã acest lucru se datora mai degrabã asocierii acestor profesii cu grupul etnic care le practicã.: tiganii erau tratati ca marginali, ca sãraci, cu un statut social inferior fiind si plãtiti ca atare. De asemenea, este de discutat ce factori blocau în cele mai multe cazuri acumularea si schimbarea statutului social-economic al unor familii de rromi.

Satisfacerea unor nevoi colective marginale, prin utilizarea unor resurse sãrace, cu potential economic redus, unde nu existã competitie, cu membrii populatiei dominante: comert cu haine vechi, fulgari; ursari, circari.

DISTINCTIVITATEA POPULATIEI DE RROMI

Distinctivitatea unei populatii se face în raport cu o altã populatie. În societãtile europene traditionale, populatia de rromi se distingea de celelalte populatii în primul rând la nivelul pozitiei sedentar-nomad. În societãtile actuale populatia derromi s-a sedentarizat. Elementele de nomadism care au supravietuit nu pot explica integral distictivitatea populatiei actuale de rromi. În societãtile europene actuale, populatia de rromi continuã sã se distingã de restul populatiei în mãsura în care aceasta din urmã a adoptat un mod de viatã modern. Modul modern de viatã are urmãtoarele caracteristici: orientarea spre o activitate constantã de a obtine resurse financiare; orientare spre locuintã; dimensiuni relativ restrânse ale familiei; orientarea spre participarea scolarã a copiilor.

Nemodernizarea modului de viatã al unui grup etnic îl transformã pe acesta într0un grup marginal, fie inadaptat organizãrii societãtii actuale si, din acest motiv, cronic marginalizat si dezavantajat.

Peste tot în lume rromii sunt percepute ca o populatie asociatã cu un statut social inferior, în raport cu care populatia majoritarã manifestã, în grade diferite, o atitudine mai degrabã negative.

Pentru români acest nivel de sentimente ar putea fi rezumat la urmãtoarele componente mai imprtante: tiganul trãieste în conditii mizere (desi existã o folcloristicã a tiganului bogat, care detine importante cantitãti de aur); are un statut social inferior, totodatã el nu este un „umil”, ci o persoanã idependentã care îsi facepropria sa viatã, la marginea societãtii, dar în afara constângerii ei, dupã proprii de viatã pe care le respectã cu strictete.

Desi la marginea societãtii, populatia de rromi nu a reprezentat în constiinta coletivã exemplul unei colectivitãti dezagregate, dezorganizate de sãrãcie si umilire, ci o societate autonomã, cu ungrad ridicat de organizare interioarã.

În constiinta comunã a populatiei majoritare, populatia de rromi nu a constituit una dintreproblemele majore ale societãtii noastre decât în mod exceptional. Cel mai adesea, problema rromilor era perceputã ca ceva neplãcut, respinsã mereu la marginea sau chiar în afara constiintei. De fapt, o asemenea atitudine exprimã atitudinea traditionalã a societãtii românesti rromii au fost etichetati ca un corp strãin, cu un mod de viatã ciudat sursã atât de neplãceri, cât si de beneficii. Întregul comportament al colectivitãtii românesti, si nu acest spirit a actionat aparatul de control al attului, a fost orientat în sensul mentinerii rromilor la marginea societãtii.

Rromii, ca persoane, nu au fost exclusi de la viata majoritarã. Desigur nu au fost eliminate rezervele, suspiciunile, stereotipurile dar acestea nu pot fi considerate a fi actionat ca o barierã de netrecut. Intãrile în modul de viatã majoritar nu erau blocate, ci uneori chiar încurajate. Populatia majoritarã a fost permisivã la procesul de integrare a rromilor în ea. Discriminarea si marginalizarea s-a fãcut nu atât fatã de caracteristica de a fi rromi, ci mai mult fatã de un anumit mod de viatã al rromilor.

FAMILIA DE RROMI

Probabil cã sãrãcia, la care se adaugã nevoia de solidaritate la nivelul unor grupuri relativ restrânse si modul de obtinere a resurselor a generat pattern-ul familiei extinse, numãr mare de copii, vârsta scãzutã la cãsãtorie. Pentru ca profesiile specifice sunt însusite încã din copilãrie, în familie, iar nu la scoalã, trecerea de la copilãrie la maturitate, ca si în societãtile arhaice, este rapidã. Probabil cã familia extinsã estefavorizatã în mod special de modul de obtinere a resurselor. Viata familiei nu depinde de activitatea profesionalã a unei persoane (bãrbatul, ca în cazul populatieio majoritare) si nici de existenta unor mijloace materiale acumulate sub forma de proprietãti. Toti membrii familiei, începând cu vârste foarte fragede, constituie, în forme specifice, la obtinerea resurselor. Existenta unei familii extinse care are grijã de toti membrii sãi inclusiv de tinerii cãsãtoriti si de copiii acestora este un factor suplimentar care explicã vârsta foarte scãzutã de cãsãtorie atât a fetelor cât si a bãietilor. Bãrbatul nu se presupune cã întâi trebuie sã-si facã o situatie profesional-materialã stabilã si independentã si apoi sã se cãsãtoreascã, cum se întâmplã la populatia majoritarã. Familia extinsã este o unitate protectivã pânã în momentul în care tot ea reuseste sã-i ajute pe tineri sã se aseze la casa lor si sã întemeieze propria lor gospodãrie.

Organizarea familialã la rromi are o puternicã specificitate. Caracteristic este tipul extins de familie, în care convietuiesc mai multe generatii. Numãrul mediu de persoane într-o familie este de 6,6, adicã mai mult decât dublul fatã de dimensiunea medie a familiei pe întreaga tarã. Rromii se cãsãtoresc extrem de devreme, mai ales în cazul fetelor (vârsta medie a sotiei la primacãsãtorie este de 17 ani fatã de 22,25 ani cât este pentru cazul întregii populatii), dar si a bãietilor. Se recpectã încã în mare mãsurã traditia nelegalizãrii cãsãtoriei. Acesta devine un factor puternic de scãdere atât a coeziunii si durabilitãtii familiei, cât si a responsabilitãtii fatã de copii. Familiile de rromi se caracterizeazã printr-un numãr mare de copii. Media copiilor nãscuti de femeilr de peste 30 de ani, este de 4 – 5, iar la generatia de referintã media de copii pe femeie, în conditiile în care fertilitatea nu este încheiatã pentru multe dintre ele este de 4 – 5 , fatã de 2 copii/ femeie pe întreaga populatie conform recensãmântului din 1992. Aceasta face ca pe ansamblul acestei populatii ponderea copiilor sub 10 ani sã fie de 43,5%. Cu cât modul de viatã al familiilor de rromi este mai traditional cu atât numãrul de copii este mai mare. Numãrul mare de copii agraveazã situatia materialã a familiei. Abandonul copiilor în maternitate sau într-un spital de pediatrie ori internarea lor într-o institutie de ocrotire sunt gesturi relativ frecvente la populatia de rromi. Natalitatea ridicatã este una din problemele cele mai acute cu care se confruntã aceastã populatie.

OCUPATII SI TRADITII ÎN RÂNDUL FAMILIILOR DE RROMI

Rromii au dezvoltat o strategie proprie de obtinere a resurselor, specificã comunitãtii sãrace, cu caracteristici însemnate de nomadism. Existã mai multe componente ale acestei strategii: dezvoltarea unei profesii auxiliare relativ modest recompensate: ferari, cãldãrari, spoitori, cãrãmidari, fabricarea de unelte de lemn (linguri, albii, piepteni, mãturi); satisfacerea unor nevoi colective marginale, prin utilizarea unor dominante: comertul cu haine vechi, fulgari (comert cu fulgi de pasãre) ursarii – circari; achizitionarea si vânzarea sticlelor goale; achizitionarea si valorificarea oricãror bunuri sau resurse risipite neexploatate de cãtre colectivitate; comercializarea unor „fleacuri” ca de exemplu seminte, porumb fiert, pietre de baie, gablonturi. Doar o fortã de muncã care se multumeste cu câstiguri relativ reduse si mai mult sau mai putin întâmplãtoare poate sã exploateze asemenea resurse.

Aceste tipuri de profesii caracteristice populatiei de rromi sunt fie specifice sistemului traditional si deci dispar împreunã cu acesta, fie timp intensive (nu neapãrat munco-intensive) si deci foarte slab remunerate.

În plus, asemenea activitãti mentin o anumitã marginalizare socialã si culturalã, un nivel economic scãzut, precaritatea statutului social-profesional si economic.

Exploatarea marginalã a colectivitãtii, prin diferite tehnici ca: cersit, ghicit, mici înslãtorii, semiacceptate (vânzãri de bijuterii de argint si aur uneori falsificate), furturi în cantitãti reduse. Multe dintre strategiile de procurare a resurselor din aceastã categorie sunt de tip parazitar. Furturile marginale a unor bunuri de strictã utilitate (gãini, produse de pe câmp, haine), dar în cantitãti modeste încât sã nu merite urmãrirea de cãtre pãgubas, a reprezentat o sursã traditionalã de trai pentru unele grupuri de rromi.

NIVELUL DE TRAI AL FAMILIILOR DE RROMI

Etnia rromilor în timpul regimului comunist

Reconstituirea istoriei rromilor din România în perioada regimului comunist este chiar mai dificilã decât pentru anii celui de-al doilea rãzboi mondial. Multã vreme în România nu a existat o politicã specialã fatã de tigani.

Dupã încheierea episodului Transnistria, tiganii care au supravietuit deportãrii s-au întors în satele lor, unii dintre nomazi s-au stabilit la periferia Bucurestiului. Uniunea Generalã a Rromilor din România si-a reluat activitatea, sub conducerea lui Gheorghe Niculescu. În 1948, Uniunea a fost desfiintatã de autoritãtile comuniste.

Din anul 1948, când comunismul s-a instaurat deplin în România, tiganii nu mai apar în actele oficiale cu caracter politic. Ei nu au fost trecuti în râdul nationalitãtilor conlocuitoare. Timp de aproape trei decenii, pânã la mijlocul anilor ’70, regimul comunist nu s-a preocupat de soarta aceste populatii în ansamblul ei si nu a existat o politicã specialã fatã de tigani.

În primii ani ai regimului comunist s-a manifestat, în ce-i priveste pe tigani, un fenomen de neconceput înainte; în aparatul de partid, în militie, armatã si organele de securitate au fost angajati un numãr relativ mare de tigani. Aceastã ascensiune a unor tigani s-a petrecut nu atât în cadrul politicii de promovare a minoritãtilor nationale, prracticatã de noua putere în primii sãi ani, cât mai ales în conditiile sociale regimului comunist care urmarea încurajarea categoriilor sãrace si distrugerea vechii structuri sociale, refractarã noilor rânduieli.

Cetãtenii de origine tigãneascã au cunoscut si ei efectele pozitive si negative ale acestor transformãri. Ca parte a populatiei tãrii, tiganii au fost pãrtasi la beneficiile si dezastrele aduse de noua orânduire.

O transformare care a privit numai aceastã populatie a fost sedentarizarea tiganilor care mai practicau, într-o formã sau alta, nomadismul. Chiar dacã le-au fost puse la dispozitie case, tiganii au continuat sã locuiascã o vreme în cortul asezat în curte, casa fiind folositã ca adãpost pentru cai. Sedentarizarea, asa cum a fost pusã în ptacticã, a avut drept consecintã si dispersarea unor grupuri de tigani.

În ce priveste capitolul relatiilor tiganilor cu autoritãtile în anii regimului comunist trebuie spus cã politica statului, ca si atitudinea societãtii în ansablu, a fost cea de asimilare culturalã si etnicã a tiganilor, considerându-se cã ei pot fi „civilizati” numai dacã renuntã la patrimoniul lor cultural si devin „români” sau „maghiari”.

Politica de asimilare a tiganilor promovatã în România nu a fost una elaboratã si nu a cunoscut excesele din unele tãri vecine, unde copiii tigani au fost ridicati de la familiile lor si crescuti în institutii de stat, au fost distruse satele tigãnesti (Ungaria) sau a fost încurajatã sterilizarea femeilor tigane care aveau mai mult decât un anumit numãr de copii (Cehoslovacia). În ultimii ani ai lui Ceausescu au existat voci în mass-media strãinã care acuzau regimul politic din România cã promoveazã o politicã antitigãneascã si chiar un rasism antitigãnesc. Este adevãrat cã Ceausescu a utilizat diversiunea nationalistã, dar o astfel de acuzatie nu poate fi sustinutã. În România, nu au fost luate mãsuri de ordin rasial si nici nu au existat legi speciale pentru tigani. Tiganii au fost tratati ca o minoritate socialã, care trebuia integratã într-un fel sau altul în noua organizare economicã si socialã. Regimului comunist i se poate reprosa mai degrabã neglijarea problemelor populatiei tigãnesti, faptul cã nu s-a preocupat îndeajuns de ameliorarea conditiei sociale si culturale a acesteia, ca atunci când au fost luate mãsuri în acest sens, ele nu au tinut cont de specificul diferitelor grupuri de tigani. Politica natalistã, care a fãcut sã creascã numãrul tiganilor , si tolerarea în anumite limite, în anii ’80, a speculei, practicatã mai ales de tigani au fost interpretatã ca o politicã favorabilã tiganilor.

Tiganii ajungeau adesea în conflict cu militia si autoritãtile locale. Cauza nu era doar infractionalitatea ridicatã în rândul acestei populatii. Fie ca nu erau „încadrati în muncã”, fie pentru cã îsi practicau meseria fãrã autorizatie, tiganii au suferit rigorile legilor, fiind considerati „paraziti sociali”, trimisi la muncã pe santierele de constructii sau la Canalul Dunãre-Marea Neagrã. O mãsurã care i-a afectat în mod direct pe tigani a fost confiscarea aurului detinut de particulari. Tiganii, îndeosebi corturari, pentru care aurul era obiect de tezaurizare, si-au pierdut atunci principalul lor avut.

Etnia rromilor în anii ’90

În ultimii ani situatia socialã a tiganilor (rromilor) a fãcut obiectul mai multor cercetãri. Cea mai amplã si mai riguroasã a fost ancheta întreprinsã în anul 1992 de o echipã de cercetãtori de la Universitatea din Bucuresti si de la Institutul de Cercetarea a Calitãtii Vietii.

Studiul aratã cã situatia profesionalã a rromilor este alarmantã. Populatia de rromi în marea ei majoritate nu detine nici o profesie, 79,4% dintre ei nu au nici o profesie (58% bãrbati si 81% femei); doar 16,1% sunt calificati în profesii moderne, iar 3,9% în profesii traditionale. La salariatii rromi nivelul calificãrii este extrem de scãzut, marea majoritate ocupând pozitii necalificate 59,4%. Muncitori calificati sunt 38,8%. Doar 1,8% au calificãri medii si superioare.

În ce priveste veniturile, în general familiile de rromi dispun de surse mixte de venituri, unele cu caracter regulat altele având un caracter ocazional. Cei mai multi dintre tigani trãiesc cu mult sub standardele de civilizatie ale comunitãtii rurale si urbane în care locuiesc. Locuinta, dotarea gospodãriei cu bunuri de folosintã îndelungatã, îmbrãcãmintea, hrana etc., indicã un nivel de trai cel mai adesea scãzut sau foarte scãzut. Si celelalte aspecte ale situatiei acestei populatii prezintã aceleasi caracteristici. Situatia scolarizãrii rromilor este extrem de precarã: 22% din ei nu au nici o clasã – o proportie a analfabetismului de 27,3%.

La capitolul sãnãtate, aceastã etnie se confruntã cu probleme de-a dreptul catastrofale. Rromii au cea mai scãzutã duratã medie a vietii, cel mai mare procent de mortalitate infantilã 63,1%.

Infractionalitatea în cadrul populatiei de rromi este în mod indiscutabil mult mai mare decât la nivelul întregii tari.

În ultimii ani, în ce priveste aceastã populatie au apãrut fenomene noi. Astfel libertizarea dupã 1989 a regimului economic a permis multor rromi lansarea în afaceri. Rromii au fost între primii întreprinzãtori apãruti dupã Revolutie. În ultimii ani a apãrut o categorie de rromi bogati, care au fãcut avere, prin afaceri mai mult sau mai putin legale. Fenomenul de îmbogãtire a unor grupuri de rromi priveste mai cu seamã pe protagonistii pietei negre din ultimii ani ai regimului comunist.

Asa cum aratã cercetãrile sociologice, în ultimii ani s-a produs un indicscutabil regres social-economic al populatiei de rromi. Asistãm la o agravare a problemelor sociale, datoritã evolutiilor de ansamblu din tarã, a trecerii la economia de piatã, dar si datoritã modificãrii politicii sociale pe care o promoveazã statul.

Populatia de rromi din România se confuntã cu probleme sociale grave, desigur nu este vorba de toti rromii, dar segmentul de popualtie aflat în aceastã situatie social-economice a acestei populatii în ansamblu.

Rromii constituie prin sãrãcia si marginalitatea ce caracterizeazã pe cei mai multi dintre ei, cât si prin dimensiunile acestei populatii una din problemele sociale cele mai serioase din România de azi.

CAP.2. INTEGRAREA FAMILEI DE RROMI SI A ETNIEI RROMILOR ÎN MIJLOCUL ETNIEI MAJORITARE

Putem identifica în centrul modului de viatã traditional, specific populatiei de rromi, o strategie de viatã de tip simbiotic. Aceastã strategie de viatã pare a reprezenta în mai micã mãsurã produsul unei dezvoltãri culturale originare, al unor optiuni culturale distincte, ci mai mult rezultatul sedimentat sub formã de strategie de viatã, a unei ituatii de exceptie caracterizatã prin: marginalizare, oprimare, mentinere în profesii (functii marginale), discriminare, sãrãcie. Este probabil cã originar populatia de rromi sã fi fost caracterizatã printr-o specializare în anumite tipuri de mestesuguri compelmentare agriculturii traditionale si care implicau un caracter migrator. Conditiile sociale si economice ale Europei medievale i-au transformat însã pe rromi într-o populatie marginalizatã. Pot fi enumerati mai multi factori care au actionat în acest sens. Atitudinea de superioritate a populatiilor fatã de o populatie venitã în conditii de dependentã cu valurile migratoare si care, de la început, a împins pe rromi la marginea comunitãtilor.

Faptul cã rromii au fost mult timp robi în România a reprezentat o sursã a statutului lor social scãzut. Profesiile de tip complementar celor agricole si modul migrator de practicare a lor s-ar putea sã fi reprezentat un factor determinant al resurselor economice modeste si al statutului social scãzut.

Este însã clar cã multe dintre componentele modului de viatã traditional al grupurilor de rromi s-au cristalizat exprimând situatia socialã specialã a acestora. Ele sunt paterrn-uri culturale ale sãrãciei, marginalizãrii, discriminãrii. Asemenea pattern-uri pot fi frecvent întâlnite în evolutia diferitelor comunitãti. Specific comunitãtii de rromi a fost cã ea, în întregime si timp de secole, a fost mentinutã într-o asemenea situatie de marginalitate. Situatia de fapt care a prezentat avantajul de a oferi sansa supravietuirii secolelor de discriminare, marginalizãri si chiar prigoanã, dar totodatã a devenit si o barierã în calea modernizãrii.

Comunitatea rromilor a dezvoltat o startegie activã de supravietuire la marginea societãtii în conditii de sãrãcie si de autoizolare. O asemenea strategie, transformatã în mod de viatã, devine la rândul sãu un factor extrem de important al mentinerii marginalizãrii: este o strategie de a trãi la marginea societãtii este alãturi de atitudinea comunitãtii majoritare un factor inhibitor major al unei dezvoltãri normale. Aceste pattern-uri culturale, rezultat al unor conditii sociale negative, nu trebuie în mod nediscriminativ ca parte viabilã a unei mosteniri culturale unice si indivizibile.

2.1. Integrare economicã

Rromii au dezvoltat o strategie proprie de abtinere a resurselor, specificã unei comunitãti sãrace si aflate la marginea societãtii, cu caracteristici însemnate de nomadism. Existã mai multe componente ale acestei strategii:

Dezvoltarea unor profesii auxiliare pentru societatea tãrãneascã si orãseneascã traditionalã si din acest motiv, relativ modest recompensate: fierari, cãldãrari, spoitori (de tingiri, vase de aramã), cãrãmidari, fabricarea de unelte din lemn (linguri, albii) piepteni, mãturi. Este de discutat dacã aceste meserii, prin ele însele, induceau o viatã la nivelul sãrãciei sau dacã acest lucru se datora mai degrabã asocierii acestor profesii cu grupul etnic care le practicã: tiganii tratati ca marginali, ca sãraci, cu un statut social inferior, fiind si plãtiti ca atare. De asemenea, este de dicutat ce factori blocau în cele mai multe cazuri acumularea si schimbarea statutului social-economic al unor familii de rromi.

Satisfacerea unor nevoi colective marginale, prin utilizarea unor resurse sãrace, cu potential economic redus; unde nu existã competitie cu membrii populatiei dominante: comertul cu haine vechi, cu fulgi de pasãre (fulgari); ursari – circari; achizitionarea si vânzarea sticlelor goale; achizitionarea si valorificarea oricãror bunuri sau resurse risipite/ neexploatate de cãtre colectivitate; comercializarea unor „fleacuri” ca de exemplu: seminte, porumb fiert, pietre de baie, gablonturi. Aceste activitãti sunt relativ marginale având o capacitate de producere de venituri reduse si nesigure. Doar o fortã de muncã care se multumeste cu câstiguri relativ reduse si mai mult sau mai putin întâmplãtoare poate sã exploateze asemenea resurse.

Aceste resurse sunt destul de fluctuante, putând dispãrea peste noapte datoritã modificãrilor de politicã economicã sau de conditii economice. De exemplu, acum aproximativ 20 de ani, sticlele goale erau recuperate de cãtre magazinele de stat la preturi absurd de diferentiate de la model la model; în plus existau foarte multe dificultãti în vinderea lor: nu erau navete pentru a le depozita, nu avea gestionarul bani sau existau i navete si bani, dar gestionarul avea altã treabã. Toti acesti factori descurajau oamenii sã se ducã sã vândã. În aceastã nisã multi rromi si-au gãsit o sursã importantã de câstig devenind în acele conditii o profesie foarte rãspânditã la rromi. Unificarea preturilor de achizitionare si cresterea acestora a usurat procesul de valorificare a sticlelor de populatia însãsi. Acest lucru a fãcut sã scadã posibilitatea rromilor de a obtine un profit din aceastã ctivitate. De asemenea, modificarea preturilor la haine, schimbarea calitãtii lor, orientarea spre scãderea durabilitãtii duc la disparitia comertului cu haine vechi.

Aceste tipuri de profesii caracteristice populatiei de rromi sunt fie specifice sistemului traditional, si deci dispar împreunã cu acesta, fie timp-intensive (nu neapãrat munco-intensive) si deci foarte slab remunerate.

În plus, asemenea activitãti mentin o anumitã marginalizare socialã si culturalã, cu nivel economic scãzut, precaritatea statutului social-profesional si economic.

Exploatarea marginalã a colectivitãtii prin diferite tehnici ca: cersit, mici înselãtorii semiacceptate (de ex. vânzãri de bijuterii de argint si uneori aur falsificate), furturi în cantitãti reduse. Multe din strategiile de procurare a resurselor din aceastã categorie sunt de tip parazitar. De exemplu: ghicitul care este o activitate, desigur, bazatã pe o relatie liber consimtitã. Dar el dezvoltã o spiralã a relatiei pânã la obtinerea printr-un anumit tip de presiune, unei sume mai mari decât partenerul ar fi tentat sã ofere.

Dupã revolutie, rromii care întreprind afaceri pe cont propriu reprezintã o proportie ridicatã în raport cu configuratia colectivitãtii actuale.

Se obtin astfel venituri mai sigure si uneori foarte mari. Natura acestor activitãti este greu de precizat. Însã cei mai multi din aceastã categorie au afaceri pe cont propriu cu un statut mai mult sau mai putin legal. Asemenea afaceri pe cont propriu pot evolua în directia unor activitãti economice legale, pe linia unei anumite traditii, dar încadrate în sistemul social-economic al unei societãti moderne sau, dimpotrivã, pot evolua în directia unei economii subterane împletindu-se cu criminalitatea.

Activitãtile pe cont propriu pot oferi venituri fluctuante si, mai multe motive, inclusiv datoritã insuficientei adaptãri a legislatiei la aceste tipuri specifice de activitãti, ele se aflã la marginea legalitãtii si adesea dincolo de ea.

În momentul de fatã, România se confruntã cu mari dificultãti economice. Perioada de tranzitie este marcatã de o scãdere brutalã a productiei agricole si industriale, si de o scãdere a nivelului de trai cu mai mult de o treime.

Într-un atare context, rromii constituie o categorie deosebit de vulnerabilã si sunt loviti în plin de somaj. Conform unei anchete întreprinse în 1992 de Elena si Cãtãlin Zamfir asupra comunitãtii rromilor care trãiesc încã într-un mod mai mult sau mai putin traditional, peste 50% dintre membrii esantionului nu au un loc de muncã; 42,5% sunt someri, 1,2% sunt în închisoare, 5,1% primesc pensie. Doar 3% dintre somerii tigani beneficiazã de ajutor de somaj. Un mare numãr de rromi nu dispun de nici o asigurare socialã.

Restul populatiei de rromi e împarte în patroni 0,8% si angajati 22,1% sau exercitã profesii liberale 16,9%. Foarte putini rromi ocupã posturi de rãspundere. O consecintã a perioadei comuniste este pierderea treptatã a calificãrii în activitãtile traditionale ale rromilor: numai 3,9% din membrii comunitãtii mai sunt astãzi calificati în acest gen de profesii. Factorii care explicã rata crescutã a somajului în rândul comunitãtii rromilor sunt:

Lipsa de calificare

Discriminarea directã bazatã pe prejudecãti fizice si morale de tipul: tiganii sunt murdari, sau tiganilor nu le place sã munceascã.

Delicventa este crescutã în rândul rromilor. Dar într-un context de crizã economicã si de competitie profesionalã, un întreg grup se vede obligat sã sufere de pe urma unei proaste reputatii si a neîncrederii, chiar a ostilitãtii unora dintre români, care identificã în permanentã apartenenta etnicã rromã cu un comportament deviant în mod natural.

INTEGRAREA SOCIALÃ

Rromii au dezvoltat pattern-uri de comportare specifice, explicabile pare-se ca mijloc de adaptare activã prin asumare a situatiei de marginalitate. Aceste pattern-uri de comportare si relationare prezintã un anumit succes, fapt care le-a si întãrit si amplificat.

Automarginalizarea prin propriul comportament este un mod de obtinere a acceptãrii si a tolerantei si deci un pret al acesteia. Ea se plãteste prin descriminarea inevitabilã din partea populatiei majoritare si prin eliminarea sansei de depãsire a situatiei de marginalizare. Însãsi îmbrãcãmintea si chiar caracterul „murdar” care împiedicã contactul.

În consecintã recunoasterea explicitã a diferentei de restul comunitãtii asociatã cu asumarea unui statut de inferioritate.

Atitudinea specificã defensiv-ofensivã: autodenigrarea si autoevaluarea negativã – transmiterea mesajului neviolentei, dar combinatã cu presiuni de obtinere a unor surse: cersetorie, vorbã multã, rugãminte – este ceea ce se numeste de regulã „tigãnie” – autoînjosire pentru a stârni milã si a convinge a da una din resursele disponobile: murdari, zdrentuiti. Tendinta de lamentare de subliniere a sãrãciei pentru a obtine milã si, deci, ajutor. Aceste strategii sunt de naturã a întretine o imagine negativã asupra comunitãtii si de a stimula un anumit tip de comportament care este el însusi marginalizator.

Asumarea explicitã a unei modalitãti specifice de obtinere a unui transfer de resurse de la colectivitate:nu prin fortã, nu prin agresiune, nu prin marea hotie si marea crimã – care ar atrage reactia promptã si durã a populatiei majoritare si a organelor sale de represiune – ci prin „mica ciupealã”. Acest comportament intentioneazã sã obtinã o oarecare tolerantã si acceptare. Nu se revendicã drepturi, nu se afirmã capacitãti competitive, ci se solicitã acceptare, ajutor din milã eventual, acceptarea deviantei moderate.

Solidaritatea internã de grup: Societãtile moderne au transferat autoritatea de la comunitatea naturalã, organicã la organismele specializate ale statului. Pentru sfat nu existã decât individul, iar solidaritatea grupului, sursã de posibilã rezistentã, este descurajatã. Comunitãtile de rromi au preferat sã se mentinã, pe cât posibil în afara autoritãtii statale. Solidaritatea ridicatã a comunitãtilor de rromi are o dublã functie: de apãrare împotriva amestecului autoritãtii statale perceputã ostilã si strãinã si de promovare a unor forme de autoritate difuzã. Obligatiile morale reciproce sunt puternice. Jurãmântul este încã un garant de autoritate al obligatiilor asumate si a corectitudinii. Solidaritatea de grup – în formele ei traditionale – reprezintã si un factor al mentinerii separãrii de colectivitatea majoritarã. Rromii preferã modul propriu, traditional, de a judeca delictele în cadrul comunitãtii fãrã recurgerea la instantele statale, percepute a fi pãrtinitoare si în general ostile comunitãtii tigãnesti.

Atitudine ambivalentã fatã de autoritate: Autoritatea statalã si legea sunt acceptate, dar mai mult ca ceva exterior, ca o putere strãinã pe care nu o poti influenta ci doar ocoli, pãcãli sau îmbuna. O asemenea atitudine este întãritã si de faptul cã cel mai adesea legalitatea promovatã de populatia majoritarã nu ia în consideratie specificul multor activitãti economice ale comunitãtii de rromi, creându-se astfel în mod artificial ilegalitate, deviantã, criminalitate.

Interesul scãzut pentru scoalã: Scoala nu este perceputã ca având o contributie la formarea socialã si profesionalã a persoanei, ci mai degrabã ca o cale de a iesi din comunitate, de a se asimila populatiei majoritare de nerromi. Modalitãtile de obtinere a resurselor sunt învãtate în familie-comunitate, iar nu în forme organizate de scolarizare. Pentru modul traditional de viatã al rromilor scoala nu este relevantã.

Locuinta: Locuinta nu a reprezentat pentru modul de viatã traditional al rromilor o valoare specialã. Locuinta este neîngrijitã, dãrãpãnatã, degradatã, murdarã, la fel ca si spatiile din jur. Spatiile comune ale blocurilor sunt murdare, degradate, curtile neîngrijite si lãsate în paraginã.

Atitudinea fatã de sãrãcie: Sãrãcia nu este specificã numai rromilor. Diferenta stã mai mult în atitudinea fatã de sãrãcie. Este nevoie sã luãm în considerare un mod de viatã specific în sãrãcie. La aceleasi resurse economice, între români si rromi existã o diferentã marcantã. Multe dintre caracteristicile specifice modului sãrac de viatã au fost înregistrate si la familiile care dispuneau de resurse financiare substantiale. Cheltuirea banilor nu are loc dupã pattern-ul obisnuit. Mai ales în regimul comunist, cei mai multi rromi aveau un salariu relativ egal cu cel al restului populatiei si totusi conditiile lor de viatã erau sensibil mai scãzute.

Sãrãcia produce direct un pattern sãrac de viatã. Ea produce si un efect derivat: dezorganizarea socialã si umanã, lipsa de perspectivã, resemnarea, lipsa de încredere în propriile posibilitãti. Dacã traditia este responsabilã în cea mai mare parte de stilul de viatã al rromilor, standardul de viatã actual este factorul cheie care blocheazã schimbarea acestuia.

Strategia adoptatã de a face fatã situatiei a creat si o serie de pattern-uri culturale si caracteristici care pot sustine o evolutie socialã pozitivã si rapidã: spiritul de inventivitate, spiritul întreprinzãtor, capacitate de adaptare rapidã la situatii noi de viatã, de a identifica resurse, spirit deschis si mobil, înalt profesionalism într-o serie de mestesuguri traditionale, grija pentru copii, coeziune ridicatã a familiei; nu de putine ori ca o reactie de apãrare împotriva stereotipurilor colectivitãtii, pot fi gãsite atitudini de corectitudine si cinste exemplarã, solidaritate comunitarã.

Toate aceste caracteristici pozitive sunt premise bune ale dezvoltãrii care pot fi valorificate doar în conditiile în care s-ar adopta un mod modern de viatã.

Fenomenul de respingere: Situatia actualã a rromilor în România este una paradoxalã. Cãderea regimului comunist le-a permis tiganilor sã dobândeascã statutul de minoritate nationalã, iar eforturile depuse pe plan international au dus la recunoasterea specificitãtii si importantei lor la nivel european, însã în acelasi timp, rromii au devenit tinta reactiilor rasiste si intolerante. Controlul strict impus de regimurile comuniste împiedica în general izbucnirea eventualelor explozii de violentã împotriva rromilor.

Odatã cu prãbusirea comunismului si aparitia noilor dificultãti economice s-a favorizat reaparitia tensiunilor interetnice, agravate de tensiunile sociale nãscute din haosul politic si economic. Libertatea de expresie, introdusã de regimurile postcomuniste, este cu dublu tãis cãci unii vãd îb ea posibilitatea de a-si afisa deschis sentimentele rasiste.

Chiar dacã rromii nu sunt singurele victime ale acestui tip de atitudini, numãrul lor mare, lipsa deorganizare politicã, indiferenta autoritãtilor au fãcut din ei tintele predilecte ale manifestãrilor rasiste.

Într-un context de crizã economicã, invidia stã adesea la origininea dispretului fatã de rromi. Opinia publicã îi percepe pe rromi ca pe niste îmbogãtiti de pe urma pietei negre si a altor activitãti ilegale. Presa le descrie locuintele somptuoase, masinile de lux si nivelul de trai foarte ridicat, ori dacã e mai putin adevãrat cã în majoritate aceastã comunitate trãieste în conditii deloc de invidiat.

Conflicte violente împotriva rromilor s-au declansat adesea, la originea atacurilor se afla o infractiune comisã de un rom sau o disputã care izbucnise între un rom si un român. Cel mai adesea, delincventa rromilor si comportamentul lor social sunt motivele invocate de populatiile înconjurãtoare pentru a-si justifica reactiile violente.

Apãrãtorii legii au participat uneori ei însisi la atacurile împotriva rromilor, fie încurajând deschis violentele, fie rãmânând pasivi si sustrãgându-se astfel îndatoririlor ce le reveneau. În unele cazuri a existat o complicitate pasivã, politia lãsând populatia sã actioneze în voie, fãrã sã informeze superiorii ierarhici asupra evolutiei evenimentelor.

Din pricina degradãrii conditiilor de viatã, unele medii de informare încearcã sã deturneaze atentia si nemultumirea populatiei cãtre marginalizarea sau, dimpotrivã, cãtre bunãstarea rromilor, acuzati de toate relele din România. Atitudinea mass-mediei dovedeste cât de adânc sunt înrãdãcinate prejudecãtile în mentalitatea si în istoria românilor. Lipsa de profesionalism si utilizarea vechilor practici în mediile actuale de informare nu rezolvã nimic. În general, foarte putine sunt cele care trateazã cu seriozitate si în mod constructiv problema rromilor, abordarea negativã, asociatã pasivitãtii autoritãtilor, nu face decât sã învenineze situatia si riscã sã stârneascã în orice moment noi violente.

Dupã revolutia din ’89 a fost adoptat un decret-lege care reglementa reprezentarea minoritãtilor în Consiliul Provizioriu de Uniune Nationalã. Astfel au putut fi incluse în Consiliu 12 grupuri minoritare printre care si Uniunea Democraticã a Rromilor din România. Constitutia din 1991 prevede reprezentarea în Parlament a organizatiilor cetãtenilor apartinând minoritãtilor nationale care nu au putut obtine în alegeri numãrul de voturi necesar pentruocuparea unui mandat. Comunitatea rromilor este categoric subreprezentatã în posturile administrative locale, comparativ cu celelalte minoritãti nationale. Rromii fac parte dintre minoritãtile transnationale care nu posedã un teritoriu de referintã si care împrumutã din culturile si caracteristicile celor alãturi de care trãiesc. În plus, comunitatea rromã este divizatã într-o multitudine de grupuri, adesea puse unele altora, fapt ce împiedicã elaborarea unor strategii comune. Lipsa de educatie constituie un handicap suplimentar pentru o participare satisfãcãtoare la viata publicã si politicã.

Absenta unui program global destinat comunitãtii rromilor se explicã prin caracterul eterogenal acestei populatii, si deci, a nevoilor sale. Dacã este adevãrat cã rromii sunt foarte divizati si prezintã caracteristici diferite în functie de regiuni si grupuri, pot fi totusi identificate o serie de probleme comune.

Astfel, este regretabil cã nu a fost initiat nici un program general privind educatia acestei comunitãti. S-a optat si în aceastã privintã pentru mãsuri punctuale, adesea derizorii în raport cu amploarea problemei. Absenta unei politici specifice si a unor programe guvernamentale destinate rromilor demostreazã necesitatea aparitiei unor initiative individuale sau colective pentru îmbunãtãtirea situatiei acestei comunitãti.

Legând caracterul etnic al unor conflicte, autoritãtile contribuie la consolidarea unor constiinte colective ostile rromilor si la convingerea colectivitãtii cã atitudinea ei este îndreptãtitã.

Dacã acesti factori nu sunt propice revendicãrilor minoritãtilor si influenteazã politica Guvernului, nu e sigur cã, în schimb, prinn retragerea elementelor nationaliste de la guvernare, politica pe care ar duce-o partidul presedintelui ar fi foarte diferitã, în ceea ce priveste rromii, de cea pe care o face astãzi.

Nesiguranta si dificultãtile economice i-au determinat pe numerosi rromi sã caute o viatã mai usoarã în Europa de Vest. Motivatiile economice ocupã astãzi un loc esential printre cauzele plecãrii. Înainte de prãbusirea regimurilor comuniste în Europa de Est rromii care cereau azil politic obtineau adesea statutul de refugiati sau, cel putin, un permis de sedere temporarã. Începând din 1989 însã, tãrile Europei Occidentale considerã majoritatea tãrilor din Europa de Est (printre care si România) ca tãri stabile si democratice. Din acest moment imigratia din Europa de Rãsãrit pare în principal motivatã de ratiuni economice. Nu se poate vorbi în nici un caz de o persecutare a rromilor de cãtre stat cu toate cã s-au constatat comportamente discriminatorii, în special, în instrumentarea judiciarã a violentelor comise împotriva rromilor.

Loviti din plin de crizã si de insecuritate, o parte dintre rromi preferã sã invoce drepturile omului, sperând sã obtinã astfel statutul de refugiat si sã scape de dificulttile economice din tarã. Totusi, sansele lor de a dobândi un astfel de statut sunt cvasi-nule.

Refugiatii rromi si asociatiile lor cer permisiunea de a se stabili în tãrile din Europa de Vest pe baza dreptului de liberã circulatie. Unii solicitã permise de refugiati pentru a obtine dreptul de sedere în Occident. Altii încearcã sã-si legalizeze situatia sau sã profite de conditiile de viatã mai bune, revendicând dreptul de a cãlãtori liber si un statut în concordantã cu transnationalitatea poporului lor.

Tãrile din Europa Occidentalã nu sunt, asadar, gazda pe care si-o imagineazã rromii si tiganii români stabiliti în aceste tãri suferã de aceeasi marginalizare economicã si socialã. Lipsa actelor de identitate, munca la negru, tensiunile între ei si populatiile din jur sau presiunile serviciilor de asigurãri sociale sunt probleme noi cãrora trebuie sã le facã fatã.

În concluzie, traditia democraticã din România nu le-a adus beneficii rromilor. Unii chiar regretã vremea comunistilor, când, desigur, nu erau recunoscuti ca minoritate nationalã, dar când politicile de asimilare le ofereau cel putin o sigurantã materialã.

Perioada postcomunistã a fost pentru ei bogatã în schimbãri si paradoxuri. Pe de o parte, ea le-a permis recunoasterea identitãtii tigãnesti din punct de vedere politic si cultural; pe de altã parte, a accentuat marginalizarea economicã si socialã si respingerea acestei comunitãti.

În contextul actual, chestiunea rromilor nu este simplã. Se combinã aici mai multi factori de naturã economicã si socialã, si, dacã problema etnicã nu poate fi ignoratã, ea derivã în parte din criza pe care o traverseazã România si care afecteazã în mod deosebit populatia rromilor.

În peisajul bulversãrilor actuale, orientãrile nationaliste si xenofobe au revenit în fortã gãsind un teren foarte propice într-o tarã slãbitã si marcatã de resentimente. Tranzitia spre democratie a creat un spatiu de libertate din care a irupt un proces de etnogenezã a identitãtii rrome. Dar acestã etnogenezã are nevoie si de un suflet pentru a cãpãta viatã, ceea ce presupune ca ea sã depãseascã domeniul reflectiei intelectuale pentru a se înscrie în cotidianul rromilor. Va fi nevoie, în orice caz de timp pentru a sterge sechelele politicii de asimilare.

Deocamdatã, lupta pentru afirmarea unei etnicitãti pozitive trece prin revalorizarea imaginii si situatiei sociale a rromilor în România. Eforturile în acest sens trebuie sã vinã atât din partea rromilor, cât si din cea a restului populatiei si autoritãtilor, iar aici este de luptat energic cu povara istoriei si a mentalitãtilor.

Dacã România doreste cu adevãrat sã se ridice la nivelul democratiilor autentice, ea va trebui sã accepte în sfârsit problema tigãneascã sub toate aspectele. Este o chestiune de onestitate, de moralitate, dar si de responsabilitate politicã deoarece problema tiganilor este una din problemele delicate care amenintã stabilitatea internã a tãrii, care îi prejudiciazã reputatia în strãinãtate si care ar putea, dacã situatia s-ar agrava, sã degenereze în chip dramatic.

CAP.3. METODOLOGIE UTILIZATÃ ÎN INVESTIGAREA SOCIALÃ

Problemele stiintei sociologice si în deosebi ale elaborãrii si desfãsurãrii demersului stiintific, în acest domeniu constituie un component teoretico-metodologic vast.

Evident, fiecare investigatie îsi are instrumentele ei specifice si chiar tehnicile proprii de lucru de fiecare datã asistentul trebuind sã-si reconsidere si reconstruiascã întreaga traiectorie a anchetei, etapele si uneltele de lucru. Sistemele conceptuale, paradigmele, formulate si celelalte mijloace de cercetare exprimã în esentã, ipotezele de la care se porneste si care – datoritã caracterului lor particular – nu pot fi împrumutate în vederea realizãrii altor investigatii.

În etapa actualã a dezvoltãrii sociologiei nu este importantã atât recunoasterea oarecum abstractã a rolului teoriei, cât constientizarea aplicãrii în practica cercetãrii în elaborarea si realizarea „pe lemn” a demersului sociologic.

Istoria sociologiei cuprinde o diversitate de teorii, conceptii si directii de cercetare care a generat o diversitate de metodologii, proiecte si tipuri de investigatii si analizã a vietii sociale.

3.1. ANCHETA SOCIALÃ

Ancheta socialã este o cercetare puternic orientatã spre faptele de lucru, spre eficienta practicã directã în care obiectivele teoretice si metodologice trec pe plan secundar.

Ancheta socialã presupune, astfel, o pregãtire teoreticã, stabilirea unui cadru epistemologic – derivat din „teoria problemei” cercetate si utilizarea unui „set” de tehnici adecvate. În cercetãrile sociologice si psiho-sociologice sunt practicate mai multe tipuri ale anchetei sociale în functie de:

natura lor;

impactul teoriei;

locul desfãsurãrii.

Investigatiile sociologice au ceva comun:

pun probleme sau întrebãri realitãtii sociale;

emit ipoteze;

culeg informatii si rãspunsuri;

Tipuri si forme ale anchetei sociale:

ancheta statisticã;

ancheta de opinie;

ancheta prin chestionar;

ancheta de teren;

ancheta de tip sociografic;

ancheta actiune;

ancheta de explorare;

ancheta de diagnostic;

ancheta experiment.

Într-o formã sau alta, fiecare anchetã socialã trebuie sã parcurgã urmãtoarele etape principale:

organizarea anchetei;

analiza informatiilor;

stabilirea concluziilor si valorificarea lor.

3.2. OBSERVATIA

Observatia este o tehnicã principalã de investigatie sociologicã, întrucât ne oferã informatii cu valoare de fapte, care constituie materialul cel mai bogat, divers si nuantat, susceptibil de analize calitative.

Observatia constituie sursa indispensabilã de date si totodatã proba decisivã a valorii si semnificatiei concluziilor la care ajungi. Observatia deschide si încheie un demers care mai cuprinde între altele:

inductia;

ipoteza;

deductia;

experimentul;

teoria.

toate acestea într-un întreg sau într-o unitate metodologicã. Orice cercetare începe asa cum aratã Georges Bénézé în „La mètode expérimentale”, printr-o observatie relativ initialã (I) care dã nastere unei conjecturi (II) transformatã prin inductie (III) în ipoteza (IV), continuã cu ajutorul deductiei (V) formulându-se previziuni pe care experimentul (VI) si observatia relativ finalã (VII) le infirmã.

Schema unei cercetãri are o formã ciclicã:

III.Ipoteza

(prin inductie) (prin deductie)

Conjectura IV Previziunea unui caz

(prin talent, ingeniozitate singular (prin

imaginatie experimente)

I. Observatie initialã V. Observatie finalã

Aplicatii practice

3.3. CHESTIONARUL SOCIOLOGIC

Chestionarul sociologic reprezintã o succesiune logicã si psihologicã de întrebãri scrise sau imagini grafice cu functie de stimul în raport cu ipotezele cercetãrii care prin administrarea de cãtre operatorii de anchetã sau prin administrare, determinã din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal ce urmeazã a fi înregistrat în scris.

În aplicarea oricãrui chestionar trebuie sã se porneascã de la precizarea ipotezelor, si elaborarea conceptelor în caz contrar chestionarul neavând nici un sens.

Clasificarea chestionarelor:

1.Dupã continutul sãu vizând calitatea informatiilor:

chestionar de date facturate de tip administrativ care vizeazã faptele obiective, susceptibilitatea a fi verificate prin repetarea aplicãrii chestionarului. Acest tip de chestionar este singurul ce poate fi aplicat fãrã o elaborare a conceptelor.

chestionar de opinii se referã la date de tip subiectiv. Acest tip de chestionar contribuie la studierea atitudinilor, motivatiilor, intereselor, dispozitiilor si înclinatiilor de care dispune o anumitã persoanã. Chestionarele de opinii pot fi:

chestionare speciale – care trateazã o singurã temã

chestionare omnibus – care abordeazã mai multe teme.

2. Dupã forma întrebãrilor chestionarele pot fi:

chestionare cu întrebãri deschise – care permit intervievatului sã îsi exprime liber propriile opinii, prezentând avantajul cã se pot cunoaste particularitãtile acelui esantion sau acelei populatii în functie de forma de rãspuns;

chestionare cu întrebãri închise sau chestionare cu întrebãri precodificate care nu permit decât alegerea rãspunsurilor anticipat fixate prin forme de rãspuns enuntate în chestionar. Sunt chestionare la care se rãspunde prin „Da, Nu, sau Nu stiu”.

Avantajele acestui tip de chestionar sunt:

se poate realiza o statisticã a rãspunsurilor mult mai rapid;

vin în sprijinul subiectului stimulãnd-ul;

chestionarul poate cuprinde mai multe itemuri cu posibilitate de rãspuns mult mai rapidã.

se asigurã prin aplicarea acestui tip de chestionar, anonimatul celui anchetat.

3. Dupã modul de aplicare a chestionarelor avem:

chestionare de autoadministrare prin care subiectii pot înregistra rãspunsurile fãrã ajutorul operatorului si care prezintã urmãtoarele avantaje:

chestionarul poate fi aplicat pe un lot foarte mare, într-o perioadã de timp scurtã:

prin absenta operatorului se diminueazã coeficientul de stres;

lipsa operatorului poate pãstra în formã nealteratã opinia celui anchetat;

asigurarea anonimatului.

Din acest tip de chestionare fac parte:

chestionare postale care sunt completate într-o modalitate rapidã asigurând costuri minime cercetãrii;

chestionare publicate care sunt cele din reviste, ziare,etc.

chestionare de autoevaluare proprie.

chestionare de administrare de cãtre operatori de teren sau au avantajul de a fi aplicate în mod corespunzãtor respectând unitatea de timp cu precizie si elucidând întreaga problematicã cu privire la abordarea temei din chestionar. În administrarea chestionarului operatorul de teren trebuie sã respecte anumite reguli:

sã studieze în amãnunt chestionarul ce urmeazã a fi aplicat;

sã cvasimentioneze întrebãrile din test;

sã respecte succesiunea întrebãrilor;

sã înregistreze cu fidelitate rãspunsurile obtinute;

sã intervieveze numai persoanele cuprinse în esantionul respectiv;

sã pãstreze secretul profesional.

Tipuri de întrebãri ce sunt folosite la elaborarea unui chestionar:

întrebãri introductive- cu rolul de a dezmorti atmosfera de cercetare si a creea încredere în anchetator;

întrebãri de trecere cu scopul de a introduce subiectii în teme abordatã;

întrebãri filtru- prin care sunt selectati subiectii în functie de opiniile lor;

întrebãri bifurcate- cu rol de separare a sensurilor pro si contra din chestionar;

„De ce”-uri care au rolul de a provoca sau incita subiectul;

întrebãri de control – cu rol de a verifica fidelitatea rãspunsurilor;

întrebãri de identificare- care analizeazã rãspunsurile subiectilor, dându-le posibilitatea sã concluzioneze atât mental cât si scriptic propria pãrere vizavi de problema abordatã.

Reguli de formulare a întrebãrilor:

întrebãrile sã fie clare, cu o formã de exprimare simplã, excluzând epitetele si adãugirile, respectând însã regulile gramaticale;

întrebãrile trebuie sã evite negatiile;

întrebãrile trebuie sã elimine sugestibilitatea;

întrebãrile trebuie sã evite termenii tehnici, neologismele, regionalismele si a jargoanelor.

Pentru a analiza informatiile obtinute în urma aplicarii chestionarului se va ajunge la codificarea acestora. Codificarea este o etapã intermediarã între administrarea si analiza rãspunsurilor în care cercetãtorul stabileste tipul de rãspunsuri, atribuind fiecãrui tip de rãspuns o cifrã sau o literã – adicã un cod. Codificarea realizeazã o primã analizã de continut a chestionarului.

În cazul chestionarului cu întrebãri închise – la care rãspunsurile sunt prestabilite – da sau nu – formularele de chestionar sunt deja precodificate – subiectul însemnând codul sau codurile care corespund rãspunsurilor alese. Aceste coduri sunt ordonate în tabele.

În practicã, cele mai multe chestionare cuprind si întrebãri deschise sau semideschise, ale cãror rãspunsuri ar trebui culese dupã completarea formularelor, analizate si codificate. În cazul formularelor scurte si a esantioanelor mici codificarea este o operatie simplã si de multe ori omisã. Operatia prin care se transformã un mesaj potrivit unui cod se numeste codare, iar actiunea respectivã codificare. Dupã operatia de codificare se trece la analiza propriu-zisã a datelor, care nu poate fi condusã si efectuatã decât de sociolog, de aceeasi persoanã care a stabilit tema, sistemul initial de concepte si sistemul de ipoteze.

Analiza datelor se realizeazã prin douã tipuri de operatii si anume:

gruparea rãspunsurilor de acelasi tip (Da/Nu) si calcularea frecventei absolute si a frecventei relative în procente

Stabilirea coeficientilor între diferite rãspunsuri la diferite întrebãri.

Pentru verificarea ipotezelor propuse se stabileste un tabel cu rãspunsurile pozitive si negative si se interpreatezã tabelul. Prin rãspuns pozitiv se întelege rãspunsul favorabil, iar prin rãspuns negativ se întelege rãspunsul în defavoarea problemei abordate. Se acordã rãspunsurilor pozitive 2 puncte, iar celor negative 1 punct. La 17 întrebãri punctajul maxim este de 34 de puncte si punctajul minim 17 puncte. Între 17 si 22 de puncte acumulate rezultã un nivel minim de cunoastere si respectare a traditiei. Între 23 si 27 de puncte acumulate rezultã un nivel mediu, iar între 28 si 34 de puncte acumulate rezultã nivelul maxim.

3.4. GENOGRAMA

Genograma oferã informatii suplimentare si codificate în acelasi timp, vizavi de modul în care interactioneazã membrii familiei între ei si modalitãti de relationare ale clientului cu familia lãrgitã. Toate aceste genuri de relatii sunt puse în evidentã în harta Eco folosind simboluri.

Cercul simbolizeazã o persoanã de sex feminin

Triunghiul simbolizeazã o persoanã de sex masculin

Liniile paralele continue reprezintã cãsãtorie legitimã

Liniile paralele întrerupte reprezintã cãsãtoria sociologicã sau concubinajul

Copii în cadrul cãsãtoriei

Copii în afara cãsãtoriei

Liniile paralele barate reprezintã divortul

Persoane decedate

3.5. ECOMAPA – HARTA ECO

Ecomapa oferã informatii suplimentare, confidentiale si prezintã modul de interactiune al membrilor unei familii, modalitãti de relationare cu familia lãrgitã, grupul de prieteni, locul de muncã, comunitatea din care face parte, serviciul, sistemul de învãtãmânt, starea de sãnãtate, sistemul de protectie si asistentã socialã, etc. Toate aceste genuri de relatii sunt puse în evidentã în harta Eco folosind simboluri si sãgeti.

Dreptunghiul încadreazã sistemul

Linia continuã reprezintã relatii bune

Sãgeata dublã întreruptã reprezintã relatie stresantã

Sãgeata simplã întreruptã reprezintã relatia încordatã

În centrul hartei Eco se va pozitiona întotdeaua sistemul client.

ÎNTREVEDEREA

Întrevederea se bazeazã pe observatii, discutii cu clientul, interviuri. Actiunile întrevederii se desfãsoarã în raport cu momentul interventiei astfel:

La începutul interventiei accentul se pune pe întelegerea cererii de ajutor, urmatã de culegerea datelor necesare

La mijlocul interventiei acceptul se pune pe elaborarea propriu-zisã a proiectului de interventie si pe alegerea strategiei de negociere.

La sfârsitul interventiei accentul se pune pe aplicarea în practicã a strategiei si pe reevaluarea rezultatelor finale.

Demersul metodologic real prezintã etapele interventiei printr-o miscare în spiralã cu un anumit punct de plecare constituit din cererea de ajutor si un punct final constituit din evaluarea rezultatelor în care diferitele cazuri se intersecteazã fãrã a se confunda sau exclude.

Întrevederea sociologicã constituie o tehnicã aflatã în centrul practicii serviciilor sociale fiind cea mai eficace si cea mai economicã pentru realizarea analizaei, pentru obtinerea de informatii si pentru a mentine un contact permanent cu clientul. Cu ajutorul întrevederii, asistentul social se întâlneste si stabileste un contact direct cu clientul, de tip fatã în fatã desfãsurându-se în timpul întrevederii nu numai un proces de comunicare de la unul la altul ci si un proces cu aport de independentã mai mare, un raport de reciprocitate adevãrat în care si clientul are dreptul sã punã întrebãri si sã astepte rãspunsuri de la profesionistul respectiv. În timpul întrevederii se declanseazã reactii diferite pe care asistentul social trebuie sã le stãpâneascã, iar accentul se va pune nu numai pe natura informatiei si pe actiunea umanã ci si pe mecanismele declansate.

Trebuie stabilit timpul de întrevedere, care depinde de obiectivul propus, de caracteristicile clientului, de conditiile în care acesta se aflã, de timpul disponibil, de numãrul de subiecti, de natura informatiei si de conduita clientului. Avantajul întrevederii este cã suplineste pe de o parte efectele aplicãrii chestionarului si a interviului, iar pe de altã parte defectele observatiei, deoarece atunci când se face observatie se înregistreazã doar ceea ce se vede. Pentru a întelege cât mai bine rãspunsurile clientului si pentru a putea clasa întrevederea într-un context socio-afectiv adevãrat, asistentul social trebuie sã manifeste un anumit comportament, o anumitã gesticã, astfel încât sã capteze atentia si interesul clientului sãu si sã dovedeascã o anumitã atitudine intelectualã, care sã probeze o autoritate si deschidere, neutralitate, atasament si întelegere pentru a putea desprinde elementele semnificative. Importantã în întrevedere este aptitudinea asistentului social de a conduce întrevederea astfel încât sã probeze încredere, talent de a mentine interesul clientului, arta de a-l asculta pe client intervenind doar atunci când este nevoie.

ASCULTAREA

Asistentii sociali lucreazã foarte mult timp ascultând, lãsându-l pe cel apãsat de probleme sã vorbeascã despre ele si sã-si analizeze sentimentele cele mai adânci. Prin ascultarea în tãcere, clientul se simte acceptat asa cum este cu toate problemele sale si totodatã încurajat sã-si destãinuie povestea vietii sale care îl ajutã astfel pe asistentul social sã-si formeze o imagine de ansamblu asupra sistemului client.

Când persoana – clientul are probleme, este mai eficientã ascultarea pasivã deoarece „tãcerea e de aur”, dar aceasta nu îl ajutã pe profesionist sã rezolve totul. Nu poate fi sigur cã a înteles corect problema si cauzele ei si nici clientul nu stie dacã mesajul sãu a fost înteles corect.

A asculta efectiv, presupune sã existe interactiunii, ajutând clientul sã-si exprime sentimentele, sã si le clarifice pentru ca ele sã disparã sã-si piardã caracterul amenintãtor. Sentimentele negative devin astfel mai prietenoase, dacã le acceptãm pentru cã oricine le poate avea. Sentimentul celui care este ascultat si înteles face ca si problema sã-i parã mai usoarã. Intervenind doar atunci când clientul se aflã în impas, prin încurajare si directionare a comunicãrii astfel încât clientul sã capete încredere în propriile sentimente si capacitatea de a-si rezolva singur problemele, asistentul social va fi pregãtit si va sti sã trateze cât mai bine cu acesta deoarece ascultarea activã dã posibilitatea actorilor sociali implicati (asistent social si client) sã poatã clarifica, reformula sau reflecta anumite sentimente, trãiri, fapte, evenimente. În timpul ascultãrii active lucrãtorul social trebuie sã adopte un comportament verbal si nonverbal adecvat, care sã înlãture eventualele bariere ce stau în calea ascultãrii si întelegerii mesajului clientului sãu.

Dupã cum am mai arãtat, încrederea este foarte importantã în relatia asistent social – client si ea trebuie câstigatã, dezvoltatã si mentinutã.

EMPATIA

Empatia este un mijloc de perfectionare, un instrument valoros, diversificat si eficient în discutiile cu cei care au pãreri, convingeri, întelegeri si intentii diferite. Cu ajutorul empatiei poti convinge sau motiva, putând sã te apropii de client si de situatia acestuia.

Practicarea empatiei îl face pe asistentul social deschis cãtre clientul sãu si prin puterea imaginatiei sale creatoare, empatia îi va putea permite sã se proiecteze în constiinta celuilalt astfel încât sã poatã sti ce gândeste si ce simte acesta.

Simpatia oglindeste doar problemele celui alãturat, pe când empatia descoperã cauzele problemelor si reflectarea lor interioarã. Prin empatie o persoanã ajunge sã aprecieze sentimentele altei persoane fãrã a fi implicat emotional, fãrã ca judecata sã-i fie afectatã, de asemenea va învãta sã nu-i judece pe ceilalti prin prisma intereselor sale personale, a simpatiilor si antipatiilor ei, ci prin prisma a ceea ce înseamnã „celãlalt”.

Ca transmitãtor sau emitãtor al mesajelor, asistentul social în primul rând, are responsabilitatea sã înteleagã si sã fie înteles si de a cãuta o întelegere cât mai bunã si mai deplinã a semnelor nerostite de client folosind arta empatiei. A se opune acestor lucruri înseamnã a creea o pauzã în comunicare pentru cã în final scopul urmãrit este de fapt „a întelege si a fi înteles”.

CONSILIEREA

Tehnica empatiei este indispensabilã asistentului social care acordã consiliere clientului sãu. Conceptul de consiliere este definit ca fiind „faptul când o persoanã care ocupã cu reguilaritate sau temporar functia de consilier, oferã si acceptã explicit sã acorde timp, atentie si respect altei sau altor persoane care vor fi temporar în rolul de client”. Sarcina consilierului este aceea de a da posibilitatea clientului sã îsi formeze o altã viziune asupra problemei sale si sã-si descopere noi modalitãti de rezolvare sau depãsire a situatiilor dificle în care se aflã. Acestã sarcinã nu esteusoarã, iar asistentul social trebuie sã fie capabil sã asculte, sã observe si sã rãspundã asteptãrilor clientului. Pentru aceasta este nevoie mai mult decât sã fie o persoanã grijulie si întelegãtoare. Un bun consilier trebuie în primul rând sã fie capabil sã empatizeze cu clientul sãu, sã poatã vedea lumea prin ochii acestuia fãrã sã judece. Sã dea dovadã de respect, atât fatã de client cât si fatã de propria profesie si persoanã pentru a putea rãspunde clientului astfel încât acesta sã capete încredere în abilitatea sa de a-i rezolva problema.

Sã fie concret si promt în sedintele de consiliere pentru a diminua cât mai mult confuzia, deavoltarea din viatã clientului, dând importantã fiecãrui aspect oricât de neînsemnat ar pãrea, deoarece orientãrile sunt utile atunci când vin la timp si când celãlalt este în cântarea lor.

Din perspectiva asistentului social, activitatea de consiliere se desfãsoarã pe parcursul a trei etape distincte si anume:

construirea unei reactii consilier – client bazatã pe încredere reciprocã;

studierea problemelor clientului sãu si mai ales a cauzelor care au generat problema;

stabilirea si aplicarea metodei socioloterapeutic adaptatã caracteristicilor clientului strategic.

Dar, si clientul aflat în postura de consiliat îsi formeazã o anumitã perspectivã asupra consilierii, prin constientizarea faptul cã are o problemã, acceptarea construirii unei relatii cu consiliere sãu în urma cãreia îsi stabileste motivatia care îl va ajuta la departajarea problemei în componete specifice care pot fi rezolvate. Odatã cu clarificarea problemei sale, clientul începe sã exploreze strategiile de urmat pentru a putea selectiona acea strategie care i se pare a fi mai potrivitã. Urmeazã apoi implementarea strategiei pe care acesta o va urma în procesul de depãsire a situatiei în care se aflã, dupã care clientul va evalua rezultatul întregii actiuni de consiliere.

ESANTIONAREA

Esantionul este extras dintr-o populatie mai largã, numitã „populatie de referintã” sau „univers” al cercetãrii.

Numim „univers al cerectãrii” ansamblul populatiei la care se referã si pe care o afecteazã scopul investigatiei. Din cadrul acestei populatii se va extrage esantionul cãruia îi va fi administrat chestionarul.

Astfel, esantionarea poate fi definitã ca o selectie a subiectilor care vor reprezenta lotul de cercetare în ancheta sociologicã. Pentru ca cercetarea selectivã (corectare pe esantioane) sã fie cât mai eficientã, esantionul trebuie sã fie cât mai reprezentativ, adicã sã reproducã cât mai fidel structurile si caracteristicile populatiei din care este extras.

Exprimarea cantitativã a gradului de reprezentativitate a unui esantion depinde de „eroarea maximã” adicã cea mai mare parte acceptatã între o valoare gãsitã pe esantion si valoarea corespunzãtoare din populatie si de „nivelul de probabilitate” numit si „nivel de încredere” care aratã ce sanse sunt ca eroarea realã comisã sã fie aproximativã cu valoarea gãsitã pe esantion, fãrã se depãseascã însã „eroarea maximã”.

Nu se poate vorbi în general ci numai în raport cu o caracteristicã datã despre gradul de representativitate a unui esantion.

Un esantion poate fi mai mult sau mai putinm reprezentativ în functie de mãrime si de obiectele ce compun esantionul care trebuie sã fie proportional cu mãrimea populatiei din care este extras pornind de la obiective anticipat elaborate în cercetarea sociologicã.

Eroarea maximã si gradul de probabilitate sunt variabile absolut dependente.

Procedee clasice de esantionare

În cercetarea sociologicã se întâlnesc douã proceduri principale de esantionare si anume:

esantionarea aleatoare;

esantionarea nealeatoare sau selectivã.

Sensul acestei dihotomii între cele douã tipuri de esantionare se realizeazã printr-un mecanism care eliminã interventia subiectivã a cercetãtorului sau orice altã actiune prin care pot fi introdusi factori care favorizeazã alegerea unor indivizi în defavoarea altora.

O procedurã de esantionare este aleatoare atunci când fiecare individ din populatia datã are o sansã calculabilã si menitã de a fi ales într-un esantion.

Esantionarea aleatoare este o procedurã logicã care nu presupune nici un fel de operatie prealabilã de grupare a indivizilor sau de repetare a selectiei.

Procedura tipic folositã în esantionarea aleatoare este cea a „loteriei’ prin tragere la sorti sau prin folosirea bilelor cu numere.

Esantionarea nealeatoare sau stratificatã porneste de la o diviziune a populatiei respective în functie de anumite criterii, cum ar fi: vârsta, sex, nationalitate, religie, nivel de pregãtire, nivel de aspiratii, capacitate intelectualã etc.

În general se admit factori de stratificare care au legãturã cu caracteristicile urmãrite în cadrul anchetei, dând astfel posibilitatea cresterii superioritãtii esantionãrii stratificate fatã de cea aleatoare datoritã gradului de reprezentativitate mãritã

Esantionarea stratificatã este singurul tip de esantionare care oferã calitate garantatã anchetei.

Instrumentul de cerectare este chestionarul care se administreazã simultan cu ajutorul autocompletãrii.

Esantionul cercetat in aceasta lucrare cuprinde 175 de persoane apartinand etniei rromilor.

CAP.4. MÃSURI DE ASISTENTÃ SOCIALÃ A FAMILIILOR DE RROMI

MÃSURI DE ASISTENTÃ SOCIALÃ A FAMILIILOR NUMEROASE DE RROMI

Specific populatiei de rromi este tipul extins de familie, caracterizat prin convietuirea mai multor geenratii. Numãrul mediu de persoane într-o familie este de 6 – 7 adicã mai mult decât dublul fatã de dimensiunea medie a familiei pe întreaga tarã care conform recensãmântului din 1992 este de 3,1.

Familiile de rromi în functie de numãrul de persoane:

1 –2 persoane 7,2%

3 – 4 persoane 16,8%

5 – 6 persoane 30,3%

7 – 8 persoane 25,1%

9 – 10 persoane 10%

11 si peste 10,7%

39 familii (2,2%) sunt compuse din 15 – 20 persoane. Peste 20 persoane sunt 13 familii (0,9%). Existã o familie cu 41 persoane. Pe lângã cuplu si copii, trãiesc împreunã bunici, nurori, gineri, nepoti si chiar alte persoane.

Cuplul central reprezintã 28% din totalul membrilor familiei: 48% sunt copiii cuplurilor la care se adaugã 5% nurori si gineri, copiii cãsãtoriti cu sotiile/ sotii lor si cu nepotii reprezintã 20%.

Ponderea copiilor sub 16 ani este foarte ridicatã 43,5% din totalul memebrilor familiilor. În 36% dintre familii existã între 4 si 10 copii si adolescenti sub 16 ani ceea ce conferã familiilor de rromi o coloraturã umanã specificã.

Traditia este ca tinerii cãsãtoriti sã locuiascã cel putin la început cu pãrintii, tânãra femeie venind în familia bãiatului. În conditiile actuale, caracterizate în mod special prin lipsa de locuinte, existã si destul de multe situatii în care bãiatul locuieste în familia fetei.

Locuiesc împreunã cu copiii:

pãrintii sotului 67,4%

pãrintii sotiei 32,6%

Locuiesc împreunã cu pãrintii:

Nurori 70,7%

Gineri 29,3%

Determinantii dimensiunii familiei

Tipul de familie extins la populatia de rromi este determinat de urmãtorii factori:

Traditia comunitãtii de rromi de a trãi în familii extinse. Acestã traditie reprezintã reactia sedimentatã de secole la conditiile dificile de viatã (lipsa de pãmânt pentru constructia unei case, presurse economice scãzute) la care se adaugã si o anumitã orientare defensivã a comunitãtilor de rromi. Traiul împreunã oferã mai multã securitate în cadrul unei colectivitãti iferite si nu arareori ostile.

Conditiile economice prezente, relativ dificile ale populatiei de rromi. Familia extinsã reprezentând un mijloc eficace de a supravietui în conditii economice grele.

Vârsta scãzutã la cãsãtorie a fetelor, dar si a bãietilor face ca o perioadã de timp tinerii cãsãtoriti sã locuiascã cu pãrintii.

În comunitatea de rromi existã traditia nelegalizãrii cãsãtoriei, acesta realizându-se pe baza întelegerii dintre familii. Existã o mare inertie a cãsãtoriei traditionale legalizate. Proportional 58,9% dintre cãsãtorii sunt legalizate, 23% sunt cãsãtorii încheiate la bisericã cele mai multe nelegalizate, iar 38,7% sunt cãsãtorii prin întelegere.

În conditiile în care comunitãtile de rromi crescs si debin tot mai laxte, nelegalizarea cãsãtoriilor devine un factor puternic de scãdere a coeziunii si durabilitãtii familiei cât si a responsabilitãtii fatã de copii. În plus cuprinderea rromilor în sistemele de asietntã socialã (alocatii pentru copii, pensii) a reprezentat un factor important de stimulare a legalizãrii cãsãtoriei. Numãrul încã mare de cãsãtorii nelegalizate se explicã prin faptul cã, pe de o parte comunitãtile de rromi prezintã încã un grad ridicat de coezivitate, iar pe de altã parte, multi rromi nu sunt încã cuprinsi în sisteme oficiale de muncã si asigurãri care conferã o serie de drepturi si obligatii asociate cu cãsãtoria legalizatã.

Factorii care contribuie independent la cresterea proportiei de cãsãtorii legitime sunt:

nivelul scolar al femeii;

vârsta femeii;

calitatea de salariat a sotului;

auidentificarea ca român;

detinerea de cãtre sot a unei profesii moderne.

Proportia cãsãtoriilor nelegalizate la vârste tinere este foarte ridicatã. Dupã 20 de ani si în mod special dupã 25 de ani, proportia cãsãtoriilor legalizate creste. În acest sens pot fi invocate douã explicatii:

În primul rând un factor referitor la stabilirea cãsãtoriilor legalizate/ nelegalizate. Probabil legalizarea este un element stabilizator al cãsãtoriei.

Al doilea factor ar putea fi identificat în regresul social economic al populatiei de rromi din ultimii ani. Declinul economic accentuat dupã revolutie pare nu doar sã fi stopat schimbãrile, ci chiar sã fi produs un regres spre caracteristicile traditionale de viatã.

Profesiile traditionale sunt asociate cu un numãr mai ridicat de cãsãtorii nelegalizate. Proportia cãsãtoriilor legalizate în raport cu profesia sotului ar fi: profesii traditionale 31,1%, profesii moderne 9,8%, fãrã profesie 59,2%. Includerea într-un sistem de drepturi implicã cresterea accentuatã a proportiei legalizãrii cãsãtoriei.

Rromii care trãiesc în comunitãti omogene recurg mai putin frecvent la legalizarea cãsãtoriei decât rromii care trãiesc dispersat deoarece fortele comunitare puternice fac redunlantã legalizarea. În orasele mari proportia cãsãtoriilor legalizate este mai ridicatã decât în orasele mici, mijlocii si în sate, datoritã tipului de comunitate si gradului de modernizare a vietii, mai accetuat în orasele mari.

Ocaracteristicã specificã a populatiei de rromi este natalitatea ridicatã. Vârsta femeii la prima nastere este o variabilã cheie a planificãrii familiale. Cu cât ea este mai scãzutã cu atât este mai probabil ca aceasta sã aibã o capacitate mai redusã de planificare familialã. Prima nastere apare proportional astfel:

la 16 ani 21,5%

la 18 ani 55,1%

la 20 de ani 77,2%

la 22 de ani 86,6%

la 25 de ani 91,4%

Pânã la 20 de ani, marea majoritate a femeilor au nãscut unul sau mai multi copii.

Se poate face o estimare a natalitãtii populatiei actuale si dinamicã a acesteia pe trei generatii.

Generatia ascendentã a cuplului de referintã

În familia sotului 5 – 6 sunt copii în viatã

În familia sotiei 5 – 6 sunt copii în viatã

Pe ansamblu 5 – 6 sunt copii în viatã/ familie

Generatia cuplului de referintã

Media de copii pe femeie, în conditiile în care fertilitatea nu este încheiatã este de 4 – 5 copii. 10% din femeile considerate au nãscut 8 sau mai multi copii, 62,4% dintre copii au 4 sau mai multi frati nãscuti de aceeasi mamã. La acestia trebuie adãugati si copiii din alte cãsãtorii ale sotului sau sotiei dar care nu reprezintã o proportie prea mare (1 – 2 copii de femeie cãsãtoritã). Fertilitatea debuteazã la populatie de rromi rapid, mai devreme de 15 ani crescând pânã la 30 de ani când practic se încheie. Media copiilor nãscuti de femeile de peste 30 de ani este de 4,98%. Considerând impactul liberalizãrii întreruperilor de sarcini si unele tendinte de modernizare se prevede cã ritmul fertilitãtii va cunoaste o anumitã încetinire. Neutilizarea însã a mijloacelor contraceptive, desi existã o importantã dorintã de control determinã si la actuala generatie de mame o natalitate ridicatã.

Dupã 1991 s-a observat o scãdere diferentiatã a ratei nasterilor la rromi care este mai accentuatã decât la restul populatiei. Factorii care influenteazã natalitatea sunt:

nivelul scolar la femeie;

vârsta primei nasteri;

nivelul scolar la bãrbat;

femeie salariatã;

bãrbat salariat.

Nivelul scolar mai ridicat este asociat cu un numãr mai redus de copii. Cu cât vârsta primei nasteri este mai ridicatã cu atât numãrul de copii nãscuti este mai redus. Existã o relatie pozitivã între situatia de salariat si numãrul de copii. O asemenea relatie poate fi explicatã astfel: un numãr mare de copii exercitã o presiune asupra pãrintilor de a obtine venituri salariale si în consecintã de a fi salariati. O vârstã mai ridicatã de cãsãtorie este asociatã su un mod de viatã mai putin traditional care la rândul sãu este asociat cu un numãr mai redus de copii. Posibilitatea plabnificãrii efective a dimensiunilor familiei se accentueazã dupã 20 de ani, ea fiind minimã la fetele cãsãtorite sub 13 ani. Faptul cã cei fãrã profesie tind sã aibã mai multi copii sugereazã ipoteza cã numãrul de copii reprezintã si efectul unei crize a modului de viatã. În orasele mari natalitatea este mai scãzutã decât în celelalte tipuri de localitãti.

Toti factorii asociati cu viata modernã (nivel scolar mai ridicat, calificare, locuintã în oras mare, vârstã la cãsãtorie mai ridicatã si de asemeni la prima nastere) influenteazã semnificativ o scãdere a natalitãtii, dar nu foarte accentuat.

Orice planificare familialã începe cu stabilirea numãrului de copii pe care familia respectivã îi doreste:

nici un copil 74,2%

1 copil 5,6%

2 copii 1,1%

3 si peste 2,2%

câti vor mai veni 16,9%

Existã deci o largã intentie de a nu mai avea copii în plus fatã de cei existeni. Marea majoritate a femeilor au nãscut numãrul de copii dictat de pattern-ul traditional. Este însã importantã schimbarea de mentalitate. Existã totusi un numãr important de femei (17%) care manifestã atitudinea traditionalã în raport cu numãrul nasterilor. Dorinta de control a nasterilor variazã în raport cu ciclul de viatã: în prima parte a vietii dorinta de control a nasterilor este mai scãzutã ea accentuându-se pe mãsurã ce se avanseazã în vârstã si se atinge numãrul de copii oarecum continut în pattern-ul traditional. Se manifestã însã si o nouã tendintã: anumite cupluri, chiar foarte tinere adoptã perspectiva planificãrii numãrului de copii:

Veniturile de care le are familia nu au o influentã semnificativã asupra dorintei de planificarea familiei.

Într-o mai micã mãsurã nevoia si mai mult modernizarea sunt factori activi de reorientare în acest domeniu.

Rromii care se autoidentificã cu românii au o dorintã mai ridicatã de a planifica dimensiunile familiei. Si ître diferitele neamuri existã diferente semnificative: de exemplu, vãtrasii manifestã o dorintã mai accentuatã de planificare familialã. Rromii care se identificã ca maghiari au dorinta cea mai redusã de a recurge la planificarea familialã.

Din cele relatate se observã o dorintã puternicã de a dobândi controlul asupra nasterilor, de a realiza o planificare a taliei familiei. Dar se pune întrebarea: „Au familiile capacitatea de a realiza o asemenea planificare?” În multe cazuri, din jenã sau necunoastere, femeile declarã cã nu cunosc acest aspect. 62% din femeile de etnie rromã nu folosesc nici un mijloc contraceptiv; 27% folosesc mijlocul cel mai dur întreruperea sarcinii si doar 3% dintre femei folosesc mijloace mai moderne si mai eficace.

Utilizarea mijloacelor de control a nasterilor la femeile fertile

Sterilet 1,3% Prezervative 2,4% Nici unul 61,9%

Pilule 1,8% Abtineri în anumite perioade 5,2% Avort 27,4%

Dorinta de planificare familialã pentru a fi efectivã trebuie sã fie însotitã de capacitatea de a o face si de actiunea efectivã.

Relatia intre dorinta de a planifica nasterile si utilizarea unor mijloace de control

Din tabel rezultã o discordantã între dorinta familiilor de a controla nasterile si capacitatea efectivã de a o face. Mai mult de jumãtate din familiile care ar dori sã controleze nasterile nu folosesc nici un mijloc contraceptiv. Se observã si un nivel ridicat de pudoare la femeile rrome atunci când vorbesc despre viata lor sexualã, nu numai fatã de strãini, ci chiar si fatã de proprii lor soti. Unele acceptã discutia cu asistentul social doar în lipsa sotului, alte femei, desi folosesc unele mijloace contraceptive, se feresc s-o declare.

Factorii care influenteazã recurgerea activã la mijloace de planificare familialã sunt:

numãrul de copii nãscuti;

vârsta sotiei;

nivelul scolar al sotiei;

nivelul scolar al sotului;

sotul salariat.

Vârsta, mentinând sub control numãrul de copii nãscuti este un factor determinativ foarte important, dar cu actiune negativã. Cu cât creste vârsta dorinta si probabil si priceperea, de a recurge la mijloace de contraceptie scade semnificativ. Faptul cã numãrul de copii deja nãscuti este de asemenea un factor important al recurgerii la mijloace de control, independent de vârstã indicã o preocupare pentru talia familiei. Nivelul de educatie al cuplului contribuie si el la recurgerea la mijloace de control al nasterii. Femeile tinere par sã manifeste o dorintã si o competentã sensibil mai scãzutã în planificarea familiei. În acest sens intervine ca un factor activ obiceiul ca tânãra femeie sã trãiascã o perioadã de timp în familia bãrbatului. Fiind foarte tânãrã cel mai adesea sub 16 ani, ea nu se aflã într-un mediu în care comunicarea asupra unor probleme de naturã intimã este favorizatã.

Utilizarea mijloacelor de control al nasterilor la femeile care nu mai doresc copii

Probabil cã femeile mai în vârstã nu stiu sã utilizeze astfel de mijloace, desi se observã cã pe mãsurã ce creste vârsta, dorinta de control a nasterilor este mai mare.

Lipsa de profesie este asociatã cu un grad mai scãzut de utilizare a mijloacelor de control al nasterilor datoritã lipsei de informare si a unei posibile stãri de resemnare.

Sotia foloseste mijloace contraceptive:

fãrã profesie; 29,2%

profesie traditionalã; 40%

profesie modernã. 42,3%

Tipul de comunitate omogen sau dispersat nu este asociat cu diferente marcante. Persoanele care locuiesc în orase mari tind sã recurgã mai frecvent la mijloace de control al nasterilor decât cele care locuiesc în orase mijlocii sau mici sau în sate.

Se observã cu claritate cã dorinta de control al nasterilor este mult mai ridicatã decât competenta sau oportunitatea de a o face efectiv.

Copiii dispun proportional nu numai de venituri mai mici decât maturii, prin acest joc paradoxal „numãr de copii = sãrãcie”, ci si de conditii mai proaste de locuit. Starea de sãnãtate a copiilor este estimatã de cãtre pãrinti astfel: 79% spun cã nu au probleme cu copii, iar 21% indicã existenta unor probleme mai mult sau mai putin grave. Se observã totusi suferinte cronice la famiile cu copii sub 16 ani si anume:

handicap mintal;

handicap fizic;

boli cronice;

accidente soldate cu infirmitãti;

handicap senzorial.

Afectiunile cele mai frecvente sunt:

debilitate mintalã;

boli neuropsihice;

TBC;

boli cardiovasculare;

bloi hepatogastrice;

boli respiratorii;

deficiente motorii;

pareze;

boli ale sângelui: sifilis, SIDA.

În general pãrintii sunt nemultumiti de îngrijirea medicalã primitã de copii lor, reclamând neacordarea medicamentelor si laptelui praf (la copii sub un an), consultatiile si tratamentul se acordã discriminatoriu copiilor de rromi, de asemeni pãrintii reclamã coruptia cadrelor medicale. O mãsurã de protectie naturalã a copiilor este îngrijirea în familie. Majoritatea mamelor îsi alãpteazã copiii chiar pânã la 3 ani. Rromii recurg la o mentalitate traditionalã sau cel mai adesea manifestã indiferentã fatã de sãnãtatea copiilor lor.

În momentul actual numãrul de copii în familiile de rromi este cel putin dublu în raport cu familiile populatiei majoritare. Cu cât modul de viatã al familiilor de rromi este mai traditional cu atât numãrul de copii este mai mare. Numãrul mare de copii agraveazã situatia materialã a familiei. Cei mai multi copii se nasc în conditii economice proaste, cresc într-o ambiantã orientatã de pattern-urile traditionale, vor avea un nivel de educatie scãzut.

Problema nu este deci numãrul de copii în sine, ci a faptului cã tot mai multi copii vor avea orutã de dezvoltare socialã dezavantajatã, marginalizatã.

4.2. MÃSURI DE ASISTENTÃ SOCIALÃ A FAMILIILOR CU MEMBRII DELINCVENTI

Exploatarea marginalã si chiar deviantã a colectivitãtii, sursa traditionalã de obtinere de resurse la unele grupuri de rromi reprezintã un factor important al marginalizãrii, vulnerabilitãtii, a tensiunilor si conflictelor comunitare.

În contextul social economic actual au apãrut noi posibilitãti de acest gen, multe dintre ele dispar rapid sau reprezintã o sursã importantã de conflict social. Importul sau exportul ilegal, de exemplu, în conditiile unei lipse aproape complete de control dupã revolutie, a dat posibilitatea unei fractiuni restrânse de rromi sã câstige enorm. O datã cu deschiderea granitilor dupã 1989 a mai apãrut o posibilitate atractivã pentru rromi si anume exploatarea într-o manierã tipicã, a resurselor infinit mai abundente ale societãtilor occidentale. Ajutorul pe care statul german îl dã imigrantilor si în mod special celor care solicitã azil politic, posibilitãtile de mici furturi a cãror valoare este considerabilã la noi în tarã, cersitul, mica înselãtorie fac ca rromii sã poatã aduce dupã perioade relativ scurte de sederi în Germania resurse economice considerabile în raport cu posibilitãtile din tarã. Aceastã resursã economicã va deveni din ce în ce mai putin disponibilã datoritã mãsurilor luate de cãtre autoritãtile românesti si strãine. Si posibilitatea de speculã si comert la „negru” sunt în curs de îngustare. Pe mãsurã ce raritatea produselor dispare, posibilitãtile comertului speculativ scad si ele. Rãmân doar posibilitãtile absolut ilegale fondate pe furt si pe evaziune fiscalã.

Unele grupuri de rromi au evoluat traditional în directia dezvoltãrii unui mod delincvent de obtinere a resurselor: hoti de buzunare, „manglitori”, hoti de cai, hoti de drumul mare. Asemenea practici nu le gãsim numai la rromi, ci si la persoane cu altã apartenentã etnicã, si este greu de spus dacã absolut sau relativ rromi subt mai multi. Ceea ce este însã agravant în cazul rromilor este cã, spre deosebire de ceilalti, unde asemenea mod de viatã reprezintã o obtiune personalã, la rromi reprezintã un mod de viatã al unui grup sau familii, transmis di generatie în generatie.

Dupã revolutie, datoritã dezorganizãrii societãtii românesti posibilitãtile de activitãti ilegale ale rromilor au crescut considerabil chiar explozic. Normalizarea socitãtii si cresterea capacitãtii de control al organelor de politie, cât si a vointei de autoapãrare a comunitãtii duc la îngustarea rapidã a posibilitãtilor de obtinere pe cãi semilegale sau chiar ilegale de resurse în maniera tipic traditionalã rromilor.

Sãrãcirea rapidã a populatiei de rromi dupã revolutie, scãderea controlului social au fost de naturã sã priducã o explozie a criminalitãtii si violenteu. Aceastã explozie stã la baza accentuãrii tensiunilor dintre populatia de rromi si restul populatiei. Criminalitatea în rândul populatiei de rromi tinde, se pare, sã devinã tot mai organizatã, mai gravã, mai violentã.

Situatia social economicã tot mai disperatãa unui segment larg al populatiei de rromi creeazã o presiune puternicã suplimentarã spre deviantã. Ca o reactie de apãrare intervine organizarea: crima individualã este treptat înlocuitã cu crima organizatã. Caracterul ei social distinctiv creste semnificativ. Acest rationament ne duce la predictia cã în cazul populatiei de rromi, mai mult decât în alte segmente ale populatiei, delincventa tinde sã devinã tot mai gravã evoluând rapid spre forme organizate. Existã deci riscul dezvoltãrii unei culturi criminale la nivelul unei pãrti a comunitãtii de rromi. În cultura traditionalã a rromilor, violenta împotriva populatiei majoritare a fost mereu, ca un mecanism defensiv de obtinere a acceptãrii, mentinutã la niveluri coborâte. Existã semne îngrijorãtoare de crestere a violentei în rândul populatiei de rromi. Reactia violentã a rromilor , oarecum nelipsitã traditonal, tinde sã devinã tot mai frecventã datoritã unor factori noi:

disperarea;

cscãderea controlului social;

cresterea relativã a puterii sociale a grupurilor de rromi.

Multe conflicte care au rãbufnit între populatia majoritarã si rromi au sursa într-oserie de violente gratuite fãrã un scop „economic” anumit.

La nivelul constiintei colective existã tendinta de a atribui initierea violentei aproape exclusiv rromilor. Aceastã perceptie îsi are sursa în particularitãtile dinamicii conflictelor dintre rromi si alte persoane. Multe conflicte apar din tentativa delincventã a unei persoane individuale sau a uniu grup delincvent. Datoritã marginalitãtii, populatia de rromi are la dispozitie, spre deosebire de membrii delincventi ai populatiei majoritare, doar forme primitive înalt vizibile de delincventã caracterizate prin violenta manifestã.

Datoritã marginalitãtii sale, rromul, de regulã, nu este subiectul unei agresiuni cu scop de jaf sau obtinere a unor bunuri. Nerromul este adesea victimã, iar nu atacator. De aceea partea „adversã” intentioneazã mai degrabã sã se dezangajeze din conflict. Existã o anumitã „întelepciune” colectivã: „ nu terbuie sã te pui cu tiganii, trebuie sã eviti pecât posibil conflictul cu ei, altfel iese tigãnie; tiganii pot fi periculosi dacã te pui cu ei”. Nu trebuie însã ignoratã nici violenta, unor membrii ai populatiei majoritare îndreptatã împotriva rromilor, provenitã din prejudecãti si resentimente. Probabil cã în mod special aici trebuie inclusã violenta unor membri ai organelor de ordine care nu este suficient de clar si ferm descurajatã.

De regulã rromi sunt mai degrabã victime nu ale unor comportamente violente,de agresiune fizicã, ci ale unor discriminãri etnice si sociale mai putin vizibile: respingere, ignorare, discriminare, persiflare si cã de regulã, partea slabã, în sensul de marginalizatã, lipsitã de putere, are douã posibilitãti: fie sã evite conflictul, sã se retragã, ceea ce nu reprezintã strategia traditionalã a rromilor, fie sã rãspundã cu agresivitate fizicã, cu violentã, semn al disperãrii, frustrãrii, ostilitãtii. Deci chiar în calitate de rãspuns la o manifestare discriminatorie, violenta rromilor este mai înalt vizibilã, creându-se confuzii de ce priveste initiatorul real al stãrii conflictuale. Stereotipurile negative cu privire la rromi vin sã întãreascã masiv aceastã perceptie colectivã. În aceste stereotipuri „tiganul este agresorul”.

Asemenea reactii colective negative, fondate într-o mãsurã importantã pe prejudecãti, cu efecte mai degrabã ditructive, le gãsim de exemplu în presã. Presa din ultimii ani este plinã de delincventa rromilor. În fapt rromi sunt prezenti în opinia publicã prin intermediul mass-media aproape exclusiv negativ autor ai unor comportamente antisociale, sursã de îngrijorare colectivã.

De regulã solidarizarea se fece mai degrabã între minoritãti decât la nivelul populatiei majoritare care, fiind majoritarã, este mai laxã, mai putin coezivã.

Cresterea delincventei si a violentei este de naturã a întãri stereotipurile negative ale populatiei majoritare, sporind marginalizarea si riscul unor conflicte. Cresterea criminalitãtii la nivelul populatiei de rromi si schimbarea caracterului ei sunt de naturã a stârni o reactie mai puternicã a colectivitãtii, atât în modalitãtile legale ale institutiilor de ordine, cât si neorganizat, ilegal, ale unor grupuri ale populatiei.

S-a mãrit numãrul bandelor criminale formate exclusiv din rromi. Sunt cazuri în care colectivitãti întregi (sate, cartiere, zone) sunt terorizate de asemenea bande. Aici mai apare încã un factor agravant pentru polarizare si tensiuni interetnice: combinarea dintre solidaritatea etnicã, de masã si de familie cu comportamentul criminal. Potfi citate numeroase cazuri în care un conflict interpersonal, fãrã nici o coloraturã etnicã, în care un rrom a fost implicat, a generat o implicare, pe baza unei ratiuni de solidaritate etnicã, a altor rromi.

Democratizarea si scãderea controlului autoritãtii statale au creat posibilitatea unor manifestãru colective anti-rromi. Asemenea manifestãri sunt exceptii, dar ele au existat, prezentând însã un grad moderat de violentã. Au fost cazuri de incendiere a caselor de rromi, dar nu si cazuri de linsaj si chiar în mod exceptional, violentã fizicã împotriva persoanelor. Ele s-au declansat pe fondul unor tensiuni structurale generate de modul de viatã adesea marginal al rromilor, transformând conflictele personale, pe fondul unor stereotipuri întãrite de secole, în manifestãri îndreptate împotriva unor grupuri de rromi. Sunt indicatii cã încep sã aparã si grupuri, în special de tineri (se pare sub influenta modelelor occidentale), orientate spre violentã sistematicã împotriva rromilor. Împiedicarea amplificãrii lor în fazele de început este crucialã pentru dinamica viitoare a relatiilor dintre populatia majoritarã si rromi.

Infractiunile comise de populatia de rromi cu predilectie, fapt confirmat de numãrul mare de rromi aflati în închisori le putem clasifica astfel:

infractiuni minore: furturi, conducere fãrã permis, ultraj. În general rromi au recurs la tot felul de furturi mãrunte, cei din sate furau în general animale si cel mai ades gãini, de asemeni produse agricole. Rromi din orase sunt în general hoti de buzunare, dar multi furã din case si apartamente bunuri pe care apoi le valorificã si mai ales bani. Dupã revolutie multi rromi au dobândit prin diverse mijloace autoturisme pe care le conduc fãrã permis aceasta deoarece nivelul scolar si educational nu le permite sã sustinã examenul de conducere.

infractiuni economice în ultimul deceniu multi rromi au initiat diverse activitãti economice pe cont propriu. Unii pleacã „la turci” si aduc diverse produse de calitate de cele mai multe ori îndoielnicã, pe care le valorificã la preturi mult peste valoarea de cumpãrare. Altii si-au deschis diverse activitãti mai ales comerciale si de cele mai multe ori nu-si achitã datoriile fatã de stat, gãsind scuze puerile cum ar fi: nu au studiile necesare pentru a verifica activitatea contabilã a firmei, deseori se fac vinovati de înselãciunu, fals, uz de fals. Una dintre activitãtile care a dus la cresterea numãrului de delincventi în rândul rromilor este comercializarea masinilor românesti si strãine furate.

infractiuni grave: în ultimii ani a crescut îngrijorãtor numãrul infractiunilor grave în rândul rromilor: violenta, omorurile, tâlhãriile. Aceste infractiuni s-au accentuat pe fondul situatiei economice dezastroase si a cresterii gradului de sãrãcie.

Pentru a reduce delincventa în rândul populatiei de rromi pe lângã o activitate mai atentã si mai riguroasã din partea autoritãtilor, realizarea unor programe de integrare social-economicã a rromilor ar avea rezultate benefice atât în rândul acestei minoritãti cãt si a populatiei majoritare.

MÃSURI DE ASISTENTÃ SOCIALÃ A FAMILIILOR DEZORGANIZATE

Viata personalã si cea de familie rãmân încã expuse la tot felul de împrejurãri neprevãzute, dramatice, în societatea noastrã. Aceasta deoarece, pe de o parte, conditiile materiale si sociale, climatul moral general nu actioneazã automat, mecanic asupra parametrilor psihici ai personalitãtii, pe de altã parte capacitatea de a întelege pe altii, de a te acomoda inteligent si simplu la convietuirea cu ei, ca procesul în sine este extrem de dificilã, depinzând întotdeauna nu numai de tine ci si de altul, mai mult, de foarte multi altii. Este bine de înteles cã acestã însusire fundamentalã a omului devine indispensabilã pentru convietuirea în familie si totodatã de ce societatea pune atâta pret pe viata de familie sprijinind-o pe toate cãile. Ea constituie un admirabil exercitiu moral de depãsire a egoismului, de sociabilizare si socializare efectivã a individului si prin aceasta, un indiciu – mai sigur decât am fi tentati sã credem la o privire superficialã – al nivelului sãu moral si de comportare generalã al valorii sale umane.

Expusi asadar unor complicatii posibile, când ceva intervine adultii – soti, dispunând de propria lor viatã iau hotãrâri mai mult sau mai putin responsabile. Cu sau fãrã confirmarea ulterioarã a nãdejdilor de mai bine si a proiectelor pe care si le fac în asemenea momente, sau, poate, uneori, fãrã nici un fel de alte planuri decât însãsi dorinta de a „isprãvi” cu celãlalt, de a-si dovedi siesi si partenerului atotoputernicia vointei si a libertãtii sale de decizie.

Dar ce se întâmplã cu copilul în circumstantele respective pentru cã pãrintii, din nefericire întreprind asemenea pasi fãrã a cumpãni îndeajuns sau poate fãrã a fi în stare sã priceapã cât de profund si dureros se reflectã hotãrârea lor în toatã evolutia ulteriorã a copilului. Nu este nici o exagerare. Dimpotrivã, orice demonstratie pãleste în fata realitãtii psihologice vizate. De aceea, ideal ar fi ca pãrintii sã facã totul pentru a nu ajunge la asemenea hotãrâri. Dar viata rãmâne viatã si în raport cu ea idealul este greu de atins. Ar fi bine ca asemenea deznodãminte sã nu aibã loc, dar existã si vor exista mereu nenumãrati copii adoptivi, vitregi sau singuri. Fie si numai pentru motivul mai tragic, dar inevitabil cã va rãmâne pe veci în firea lucrurilor cã disparitia naturalã a unuia sau ambilor pãrinti nu poate fi suprimatã. Este prin urmare, legitim sã spunem cã atâta vreme cât va exista familia vor exista si pãrinti nenaturali. Pãrinti nenaturali, adoptivi sau vitregi, între acesti termeni, în mod uzual, existã o sinonimie perfectã desi ultimul este împovãrat de sensuri peiorative. Faptul nu este însã întâmplãtor. Disparitia sau absenta legalizatã din viata copilului a unuia sau a ambilor pãrinti rãmâne frustantã pentru el indiferent cât de fericitã îi va fi evolutia pe plan social, prin grija statului sau a pãrintilor adoptivi. Întreaga lui viatã va purta pecetea acestei veritabile tragedii. Cu cât mai mare pentru el, cu cât nu este si nu poate fi înarmat nici pentru a lupta împotriva efectelor ei implacabile, nici cel putin pentru a întelege contextele, cauzele care au determinat-o. Este foarte adevãrat cã la aceastã stare de fapt se adaugã o imensã cantitate de prejudecãti perpetuate la scarã socialã si care contamineazã foarte usor pe cei în cauzã, întotdeauna mai sensibili în aceste probleme. Si chiar dacã în conturarea acceptiei peiorative a termenului se reflectã indirect si intentia unui elogiu nemãrginit adus mãretiei sentimentului de dragoste maternã, de dragoste pãrinti – copii, aceastã acceptie nu rãmâne mai putin neadreaptã. Cât de pãtimase sunt prejudecãtile se vede si numai din simpla constatare empiricã a existentei miilor de pãrinti nenaturali care sunt mai „buni” decât multi dintre cei adevãrati si care în fond nu sunt îndeajuns de admirati pentru curajul de a-si asuma deliberat greutãtile, riscurile si responsabilitãtile cresterii unui copil. În cadrul familial de întelegere si coeziune nu sunt excluse pãreri diferite, dezacorduri si chiar conflicte. Capacitatea pãrintilor de a se completa, de a-si respecta punctele de vedere, de a depãsi conflictele se reflectã în colaborarea dintre copii, în devotamentul lor fatã de familie.

Întâlnim si cazuri de familii tensive mai ales în rândul etniei rromilor în care echilibrul este zdruncinat. În general familiile de rromi sunt constituite din parteneri de vârstã foarte fragedã, lipsiti de maturitate din care lipseste o unitate realã. Lipsa cãldurii familiale afecteazã copiii rupându-i de societate.

Oaltã categorie de cauze are în vedere descompunerea moralã a pãrintilor, care în felul acesta devin inapti pentru a-si îndeplini functiile în cadrul familiei. Betia, imoralitatea, violenta, vagabondajul si delincventa pãrintilor sau a unuia dintre pãrinti intrã în aceastã categorie. Copiii proveniti dintr-un asemenea mediu, prin forta lucrurilor sunt împinsi spre vagabondaj, violentã si delincventã, prezentând de multe ori simptome de întârziere mintalã.

Divortul este problema centralã a patologiei familiei. În ultimii ani, situatia divorturilor în raport cu cãsãtoriile a scãzut. Divortul este o consecintã a unui climat familial socio-afectiv perturbat, cu certuri, cu conflicte, violente, alcoolism. Copilul care este martor acestor conflicte asistã la prãbusirea integralã a sentimentului de sigurantã. Dificultãtile materiale obiective prezente, desi importante, nu genereazã atitudini morale corespunzãtoare.

Absentele îndelungate, abandonul, divortul, separarea, decesul unuia sau ambilor pãrinti cresc posibilitatea aparitiei delincventei.

Dezorganizarea familiei îmbracã multiple variante si aspecte:

lipsa de supraveghere a copiilor, care poate da nastere la greutãti la învãtãturã, fuga de acasã, delincventã, tulburãri de comportament si caracter;

existenta unei locuinte insalubre si neîncãpãtoare favorizeazãâ treptat dezorganizarea familiei. O astfel de locuintã constituie unul dintre factorii favorizanti pentru aparitia unor boli ceea ce conduce la dezechilibrul economic si stress psihic;

diminuarea veniturilor si a stãrii economice a familiei;

structura deficitarã. În viata socialã familia poate fi supusã la variate deficiente legate de structura sa. Familia se poate dezorganiza prin lipsa capului de familie, prin deces, ascunderi;

prezenta deficientelor în familie.

De remarcat cã în familiile de rromi divortul este mai rar întâlnit. Motivele ar putea fi urmãtoarele:

mai putine cãsãtorii legitime;

respectarea traditiei care interzice divortul.

Totusi familiile de rromi au mari probleme mai ales în ce priveste violenta, alcoolismul fiind cel care declanseazã majoritatea conflictelor. Un alt motiv care creazã probleme în familia este sãrãcia, majoritatea membrilor familiei fiind fãrã ocupatie.

Atunci când familiile de rromi se destramã trebuie sã existe motive foarte serioase cum ar fi decesul unuia dintre soti sau arestarea acestuia pe o perioadã mai lungã de timp.

Consumul de alcool creazã dependentã în proportii considerabile în ultima perioadã. Datoritã acestui fenomen iau nastere o serie de probleme ce duc la o „poluare” socialã manifestatã prin periclitarea pozitiei în societate, afectarea sãnãtãtii lor si a descendentilor.

Datoritã perioadei pe care o traversãm, tineretul a fost supus unui fenomen de denaturare a comportamentului nativ, conturându-se „perturbãri” majore ale calitãtii vietii umane. Schimbãrile provenite în viata socialã duc la o scãdere a confortului psihic, alcoolul devenind o armã doritã împotriva stãrii depresive. Datoritã consumului excesiv de alcool mai ales în rândul tinerilor societatea se confruntã cu o serie de probleme, de exemplu: cresterea numãrului de copii nãscuti prematur si cu diferite handicapuri, cresterea mortalitãtii mai ales infantile, cresterea numãrului de tulburãri afective ce duc la traume psihice, generând o serie de boli ale sistemului nervos, scãderea nivelului de educatie, cresterea violentei si a abuzurilor, cresterea infractiunilor uneori cu consecinte foarte grave.

În aceste situatii apar si frecvente cazuri de abandon a copiilor.

Pentru evitarea acestor situatii organele abilitate în protectia copilului trebuie sã tinã o legãturã strânsã cu familia pentru a o îndruma si a-i oferi informatiile necesare pentru obtinerea ajutoarelor sociale, a alocatiilor etc.

MãSURI DE ASISTENTã SOCIALã A FAMILIILOR FãRã SUPORT MATERIAL (FãRã LOC DE MUNCã, FãRã PREGãTIRE SCOLARã SI PROFESIONALã)

Scoala reprezintã o resursã importantã atât profesional economicã, cât si a modernizãrii modului de viatã. Si invers, lipsa scolii este o piedicã importantã în schimbarea modului de viatã, în adaptarea eficace pe termen lung la conditiile social-economice aflate în schimbare rapidã.

Situatia scolarã la generatia maturã trebuie luatã în consideratie.

Din aceste date rezultã:

Proportia analfabetilor (cei care nu au mers deloc la scoalã sau, probabil, fortati mai mult de autoritãtile locale au urmat câteva clase) este foarte ridicatã.

Aceste date sugereazã o anumitã planificare a participãrii scolare la nivelul generatiei mature din prezent (si a pãrintilor) de a termina anumite cicluri scolare. Existã dorinta la o anumitã parte a populatiei de rromi de a orienta pe copii spre realizarea unor cicluri scolare, astfel pierderile pe parcurs ar fi fost sensibil mai ridicate. Nivelul scolar al femeilor este sensibil mai scãzut decât cel al bãrbatilor. Numãrul de analfabeti este dublu la femei fatã de bãrbati. Absolventii de liceu bãrbati sunt de trei ori mai multi decât femei. Învãtãmântul postliceal este aproape o exceptie la populatia de rromi.

Comparatia între generatia adultã si noua generatie este dificilã pentru cã noua generatie nu are încã ciclul scolar încheiat. Participarea scolarã se mentine în contiunuare foarte scãzutã.Generatia de copii care a ajuns la vârsta scolarã dupã revolutie pare sã fi regresat dramatic, din acest punct de vedere, gradul de scolarizare a noii generatii fiind mai scãzutã

Participarea scolarã variazã semnificativ în raport cu diferitele caracteristici ale familiilor de rromi.

Nivelul scolar al mamei aduce o contributie importantã la explicarea variatiei nivelului scolar al copiilor. Mamele cu un nivel scolar mai ridicat asigurã o participare scolarã mai activã a copiilor.Tipul de activitate profesionalã a tatãlui are de asemenea o influentã importantã asupra participãrii scolare. Copiii salariatilor calificati frecventeazã regulat scoala în proportie de 72%, fatã de 35% la celelalte categorii (salariati necalificati si persoane fãrã ocupatie).

Tipul de comunitate influenteazã de asemeni frecventa scolarã. În comunitãtile omogene nivelul de participare scolarã este substantial mai mic decât în cazul rromilor care locuiesc dispersat.

Tipul de localitate este si el puternic asociat cu gradul de participare scolarã a copiilor: în orasele mari existã o tendintã marcantã a unei participãri scolare mai ridicate decât în orasele mijlocii, mici si la sate.

Neamul din care persoanele respective fac parte marcheazã diferente substantiale; par a prezenta un nivel ridicat de participare scolarã a copiilor în cazul rromilor romanizati.

Starea de sãrãcie se dovedeste a fi nu numai produs al lipsei de scolarizare dar, la rândul ei, un factor de perpetuare si amplificare a acestuia. În decilele cu veniturile cele mai scãzute proportia copiilor care nu participã la procesul scolar este substantial mai ridicatã decât la decilele superioare de venit. Interesul relativ scãzut pentru scoalã nu exprimã doar o atitudine specificã modului de viatã al rromilor. Într-o mãsurã importantã ea este produsul sãrãciei; dimpotrivã cresterea bunãstãrii este asociatã cu o crestere rapidã a interesului pentru participarea scolarã. Este foarte clar cã multi copii de rromi au probleme deosebite din acest punct de vedere:

lipsa de îmbrãcãminte;

lipsa sprijinului pãrintilor;

lipsa conditiilor necesare învãtãrii (cãrti, caiete etc.);

lipsa unei atmosfere care sã favorizeze studiul (locuinte supraalomerate);

atitudinea colegilor si profesorilor poate fi un factor crucial în împingerea copiilor rromi în afara scolii. Rãmânerile în urmã datoritã absentelor si a lipsei de sprijin de acasã, se acumuleazã rapid, fãcând la un moment dat imposibilã mentinerea ritmului de învãtare. Aceasta produce o alienare progresivã a copilului fatã de scoalã, o antagonizare a relatiilor sale cu scoala, o marginalizare fatã de colegi.

Excluderea scolarã a rromilor nu are loc printr-un act discriminatoriu explicit si intentionat, ci mai degrabã este rezultatul unui proces progresiv de marginalizare sau automarginalizare. Aceastã presupozitie este confirmatã si de perceptia pãrintilor rromi asupra atitudinii scolii fatã de copiii lor. În general pãrintii nu considerã cã scoala trateazã inacceptabil pe copiii lor. Acesta nu înseamnã cã în scoalã nu pot fi identificate o serie de procese, mai putin vizibile cu ochiul liber care îl îndepãrteazã pe copil de scoalã. Mai mult, pãrintii îsi asumã în mare mãsurã responsabilitatea pentru neparticiparea scolarã a copiilor si considerã cã nu existã manifestãri de discriminare accentuatã. Scoala a fost mereu motivatã sã încurajeze participarea chiar dacã adesea a fãcut-o formal, accentuând mai mult prezenta, decât cultivarea unei atitudini pozitive.

Populatia de rromi în marea ei majoritate nu detine nici o profesie. Persoanele mature, în jurul cãrora gospodãriile se constituie, prezintã o situatie profesionalã alarmantã: 74% dintre ei nu au nici o profesie. Lipsa unei profesii este mai accentuatã la femei, dar nici bãrbatii nu prezintã o situatie mult diferitã. Astfel, bãrbatii maturi, sustinãtori economici si în mare mãsurã cultural si social ai familiei, în majoritatea lor 58% nu au nici o profesie. Situatia femeilor este si mai precarã din punct de vedere profesional: 89% dintre ele nu au nici o profesie.

Contar perceptiei comune, proportia celor care au profesii tradionale este scãzutã, doar 7% cãldãrar, argintar, lãutar, spoitor si alte câteva meserii cu o frecventã mai redusã. O proportie însemnatã – o treime dintre bãrbati au profesii specifice activitãtii economice moderne. Printre femei, practicarea unor meserii traditionale este si mai redusã. Proportia persoanelor care au calificãri în meserii traditionale scade sensibil de la generatiile în vârstã la cele tinere. Industrializarea socialistã, care a încercat sã elimine vital orice formã de activitate desfãsuratã în afaracadrelor statale, a produs o descalificare rapidã a generatiei de atunci si a rupt transmiterea profesiilor traditiilor la noile generatii.

Existã o tendintã de profesionalizare în diferite grade în ritmul economic modern: industrie, constructii, servicii etc.

Situatia calificãrii nu se modificã sensibil. Dintre persoanele salariate, nivelul calificãrii este destul de scãzut, marea majoritate ocupând pozitii necalificate 57% slab remunerate si extrem de vulnerabile la somaj. Procentul celor cu calificãri madii si superioare este infim 1,5%.

Tinerii tind sã aibã o calificare ceva mai ridicatã, dar tendinta este prea slabã pentru a indica o schimbare sensibilã în pattern-ul ocupãrii.

Cu diferente semnificative între ele, toate grupurile definite prin modul în care se autoidentificã prezintã un numãr foarte mare de persoane fãrã nici o profesie. Proportia cea mai micã o prezintã rromii – români 40% cea mai mare rromii – maghiari.

Cei cu profesii moderne, spre deosebire de cei cu profesii traditionale, trãiesc mai dispersat în masa colectivitãtii.

În functie de tipul de localitate apare o usoarã tendintã ca în localitãtile mici si mijlocii proportia acelor profesii moderne este mai ridicatã decât în orasele mari unde este mai ridicatã proportia celor fãrã profesie.

Cei care întreprind afaceri pe cont propriu reprezintã o proportie ridicatã în raport cu configuratia colectivitãtii exprimând modul traditional de obtinere a resurselor. Natura acestor activitãti este greu de precizat. Asemenea afaceri pe cont prorpiu pot evolua în directia unor colectivitãti economice legale, pe linia unei anumite traditii, dar încadrate în sismemul social-economic al unei societãti moderne, sau dimpotrivã, pot evolua în directia unei economii subterane, împletindu-se cu criminaliatea. Activitãtile pe cont propriu pot oferi venituri fluctuante si din multe motive, inclusiv datoritã insuficientei adaptãri a legislatiei la aceste tipuri specifice ale activitãtii, ele se aflã la marginea legalitãtii si chiar dincolo de ea.

Procentul celor fãrã lucru este foarte ridicat datoritã în mod special femelilor care sunt traditional casnice, recurgând la forme ocazionale de câstig. Dintre bãrbatii care nu lucreazã 14,7%declarã drept cauzã starea de sãnãtate, iar 85,3% reclamã lipsa locurilor de muncã.

În închisoare sunt 1,2% din populatia maturã adicã mai mult decât dublul proportiei pe întreaga populatie a tãrii. Cei mai multi sunt tineri. Lipsa unui mod normal de obtinere a resurselor, antrenarea în afaceri subterane ridicã foarte mult proportia celor aflati în închisoare.

Existã o micã parte din populatia de etnie rromã care este plecatã în strãinãtate. Modalitãtile de plecare în strãinãtate sunt diverse. O foarte micã parte sunt plecati cu contract de muncã. Imensa majoritate sunt plecati „turistic” sau ilegal. Veniturile obtinute astfel sunt substantiale.

Pentru estimarea standardului de viatã trebuie luati în considerare mai multi indicatori:

veniturile totale ale familiei;

vnitul lunar pe membru de familie;

evaluarea subiectivã a standardului de viatã.

Ierarhizarea, pe decile, a familiilor de rromi dupã nivelul venitului total lunar mediu pe o persoanã evidentiazã faptul cã marea majoritate a familiilor de rromi dispun de venituri modeste, mediana distributiei fiind mult deplasatã spre stânga fatã de medie.

Estimarea subiectivã a strandardului de viatã

nu ajung bani pentru a putea trãi 40,5%

ajung doar pentru supravietuire 46,9%

reusesc sã strângã ceva bani 8,5%

ajung banii pentru tot ceea ce este nevoie 4,1%

Patronii au un standard economic de viatã net superior celorlalte categorii. Cei care întreprind afaceri pe cont propriu tind sã aibã venituri mai ridicate decât salariatii fãrã ca diferentele de venit pe persoanã sã fie semnificative. Ei sunt însã semnificativi mai satisfãcuti cu standardul lor de viatã. Salariatii calificati au un standard de viatã mai ridicat decât al celor care întreprind afaceri pe cont propriu. Neamurile legate de practicarea unor profesii traditionale, în conditiile economiei actuale, prezintã venituri mult mai ridicate decât ceilalti rromi. Argintarii, nomazii, corturarii, cãldãrarii, fierarii, potcovarii, fulgarii si rromii de mãtase au venituri substantial mai mari decât ale cãrãmidarilor, ursarilor, rudarilor si lingurarilor.

Rromii care trãiesc dispersat au un standard de viatã mai ridicat decât rromii care trãiesc în comunitãti omogene. În orasele mari posibilitãtile de câstig sunt mai ridicate decât în orasele mici, mijlocii si la sate.

Dimensiunile familiei reprezintã un factor important al variatiilor veniturilor. Cresterea numãrului de persoane din familie este însotitã de o scãdere marcantã a veniturilor pe persoanã. Standardul subiectiv pare fi în acest caz mai putin sensibil. Familia extinsã oferã o protectie economicã, dar si social-subiectivã în situatii economice dificile. Familiile monoparentale au venituri semnificativ mai reduse.

Analiza resurselor de venit este foarte importantã pentru întelegerea modului de viatã a populatiei de rromi. Sursele de venit ocazionale sau chiar regulate din afaceri pe cont propriu sunt subestimate într-o mãsurã mai ridicatã, atât ca frecventã, cât si ca volum de venituri furnizate. În mai mult de jumãtate de familii nu existã nici un salariat. În conditiile nivelului salariilor din tara noastrã, doar douã salarii asigurã un standard decent de viatã unei familii, dar acest lucru este cu atât mai valabil pentru familiile de rromi care au un numãr mult mai mare de persoane. La una din cinci familii de rromi, o persoanã desfãsoarã o activitate pe cont propriu. Aproape ¾ din gospodãriile de rromi obtin resurse din venituri regulate: 78,5% în mediul urban si 68,5% în mediul rural. 17% din familii dispun de venituri atât din surse regulate cât si ocazionale, dependente în mod exclusiv de realizarea unor venituri ocazionale fiind aproximativ 10% dintre familiile de rromi. Existenta surselor mixte de venituri pentru familiile de rromi reflectã diversitatea activitãtilor economice în care acestia sunt implicati precum si adaptabilitatea fatã de modificãrile survenite pe plan socio-economic, ca expresie a unui comportament economic diferit de cel al celorlalti membri ai societãtii românesti. Unele din aceste activitãti se încadreazã în cadrul legal, altele îl depãsesc. Existã activitãti desfãsurate în mod traditional, în legãturã cu „neamul” din care fac parte: lãutari, spoitori, cãrãmidari – numele acestor neamuri aratã activitatea traditionalã pe care de regulã o desfãsoarã. Prelucrarea metalelor, recuperarea si vânzarea articolelor de îmbrãcãminte sau a fierului vechi, vânzarea florilor, a fructelor de pãdure sau revinderea în târguri a celor mai diverse bunuri, prelucrarea si comercializarea diferitelor obiecte (imitatii de bijuterii, ochelari de soare, articole de plajã etc.), reprezintã tot atâtea activitãti traditionale. Aceste surse sunt completate cu surse tot atât de traditionale ca „ghicitul” sau cersitul, care este încã destul de frecvent.

Multi dintre rromi au depãsit însã de mult traditia fiind salariati sau patroni ai unor afaceri, mai mari sau mai mici, de regulã în sfera comertului. Pentru a-si rotunji veniturile, multi rromi desfãsoarã o gamã diversã de activitãti ca de exemplu:

sotul pescuieste zilnic;

sotul lucreazã cu ziua pentru alte familii;

confectioneazã coroane de flori de hârtie (activitate depãsitã si abandonatã astãzi);

cumpãrã mai ieftin si vând mai scump diverse bunuri: tigãri, bãuturã, legume etc.;

sotia vinde seminte;

confectioneazã diferite accesorii metalice;

cumpãrã diverse bunuri din Turcia si le vând în România.

Fãrã a fi numeroase unele familii de rromi au în proprietate instrumente de productie ceea ce duce la o diferentiere a veniturilor lor. Pãmântul (parcele destul de reduse) este sursa cel mai putin importantã de venituri. Celelalte mijloace, în special cele legate de exercitarea unei meserii aduc plusuri substantiale de venit. Cu exceptia gospodãriilor care au în proprietate autoturism de teren gospodãriile din mediul urban înregistreazã venituri superioare celor din mediul rural.

Datoritã faptului cã la populatia de rromi veniturile ocazionale cât si cele provenite din activitãti dincolo de limita legalitãtii, si în consecintã nedeclarate au o pondere mai ridicatã decât la restul populatiei, este greu a face o estimare a gradului de sãrãcie. Pentru estimarea proportiei familiilor de rromi aflate în sãrãcie au fost folosite variante ale nivelului minim de trai (prag de sãrãcie) determinate în cadrul Institutului de Cercetare a Calitãtii Vietii.

În ciuda situatiei economice extrem de dificilã trebuie mentionatã flexibilitatea economicã remarcabilã a populatiei de rromi, capacitatea de adaptare rapidã la modificãrile dramatice care au loc în mediul economic, sesizarea rapidã a noilor posibilitãti de câstig. Acestã capacitate de adaptare se plaseazã însã mai degrabã la nivelul de supravietuire decât de crestere economicã. De cele mai multe ori, desfãsurarea simultanã sau consecutivã a unor activitãti diferite legale sau chiar ilegale, reprezintã în mod clar o formã de adaptare a modului traditional de viatã la economia modernã. O asemenea formã de adaptare a oferit succes pentru multi rromi aceasta nefiind însã cazul pentru majoritatea lor, în actuala fazã de tranzitie a economiei noastre, caracterizatã prin lipsã de organizare si control. Este clar însã cã aceste venituri ocazionale, mai degrabã dincolo de legalitate sunt nesigure. Dupã revolutie, datoritã scãderii dramatice a gradului de control social, posibilitãtile nelegale de câstig au crescut exploziv. Pe mãsurã ce gradul de organizare a noului sistem social economic va spori, posibilitãtile de acest gen vor scãdea. În actuala economie, mica initiativã îsi gãseste largi oportunitãti. Treptat însã oportunitãtile ei se vor restrânge, rromii lipsiti de educatie, de capital, pe o piatã mult mai organizatã, vor fi din ce în ce mai marginalizati, devenind segmentul cel mai vulnerabil, în perspectiva viitorilor ani. Urmarea evolutiei pe care de-a lungul timpului colectivitatea de rromi a cunoscut-o se pare cã ei au învãtat foarte bine regulile autoprotectiei sociale, reusind, cei mai multi dintre ei „sã se descurce” în ciuda faptului cã pe ansamblu, sunt cei mai afectati de convulsiile pe care economia si societatea le cunosc în prezent.

La nivelul perceptiei comune, modul de locuire al rromilor este caracterizat printr-o atitudine specificã: nu acordã importantã prea mare conditiilor de locuit. Locuinta rromilor, atât în ceea ce priveste clãdirea, curtea, cât si interiorul, dã impresia de lipsa de interes. Acest lucru nu s-ar datora atât lipsei de mijloace cât unei atitudini fatã de locuire: nu se investeste efort în întretinerea si înfrumusetarea conditiilor de locuire.

Nivelul scãzut al resurselor nu trebuie ignorat si nici efectul unui proces demografic: impactul dintre natalitatea ridicatã si conditiile limitate de locuire existente în România. Din punct de vedere al dimensiunilor locuintei nu existã diferente semnificative între rromi si populatia majoritarã. Densitatea de locuire este diferitã datoritã dimensiunilor mult mai mari ale familiei de rromi. Un aspect important al calitãtii locuirii îl constituie dotãrile acestuia: racordul la reteaua de electricitate si apã curentã, existenta unor spatii specializate cum sunt bucãtãria si baia. Locuintele populatiei de rromi în functie de dotare sunt mai proaste, dar diferentele nu sunt spectaculoase. În ciuda conditiilor modeste de locuire, a confortului redus si a amenajãrilor precare 60% din populatia de rromi nu doreste sã schimbe locuinta. Nu se stie dacã aceasta este o dovadã de resemnare care exprimã estimarea imposibilitãtii practice de a obtine o altã locuintã, sau pur si simplu din obisnuinta cu locuinta altfel consideratã a fi nesatisfãcãtoare. Situatia locuirii la rromi este în mod special agravatã în raport cu starea pe ansamblu a populatiei în principal din douã motive:

numãrul mai mare de persoane pe locuintã;

starea locuintei, explicabilã atât prin veniturile mai scãzute ale populatiei de rromi cât si prin importanta mai scãzutã acordatã traditional conditiilor de locuire.

În conditiile prãbusirii constructiei de locuinte si ale scãderii masive a numãrului locuintelor proprietate de stat care pot fi închiriate pe considerente sociale, populatia de rromi, în ritm mai rapid de crestere demograficã decât populatia majoritarã si cu mijloace financiare mai reduse, va cunoaste un ritm mult mai rapid de înrãutãtire a conditiilor de locuit. Pe lângã resursele financiare mai scãzute, populatia de rromi este caracterizatã într-o mãsurã mult mai ridicatã de resursele ocazionale, fluctuante, adesea dincolo de limita legalitãtii, fapt care o va dezavantaja absolut în obtinerea de credite pentru constructii de locuinte. Se mai adaugã si un alt factor si anume importanta mai scãzutã acordatã conditiilor de locuire care este de naturã a scãdea motivatia efortului de investire înlocuire cu grad ridicat de confort.

CAP.5. CONCLUZII SI DIRECTII DE ACTIUNE

DEFINIREA PROBLEMEI

În legãturã cu populatia de rromi existã perceptia colectivã cã existã o problemã socialã deosebit de complexã. Este însã esential a se defini cu suficient de multã precizie problema ca atare, natura si amploarea ei.

Problema care în mod efectiv îngrijoreazã societatea româneascã nu este problema rromilor ca rromi. Ea nu este deci o problemã etnicã. Nu suntem, dupã pãrerea noastrã în fata unei probleme etnice propriu-zise. Este drept cã se referã la rromi, dar doar la o parte, greu de spus dacã majoritarã sau nu, a populatiei de rromi si are în vedere mai mult aspecte sociale si economice decât etnice.

Acest lucru este foarte important de subliniat. O problemã etnicã îsi are de regulã originea într-o discriminare, într-o intolerantã de o parte sau alta. Solutia ei stã în combaterea comportamentelor discriminatorii din orice parte ar veni ele. În mãsura în care este vorba de o problemã socialã si economicã solutiile sale vor trebui cãutate în sfera fenomenelor sociale si economice.

Nu poate fi trecutã cu vederea nici problema etnicã, dar aceasta este o problemã secundarã în mare mãsurã întretinutã si amplificatã de problemele sociale si economice.

Pentru populatia majoritarã, traditional, problema rromilor s-a redus la inconvenientele, adesea limitate si minore, pe care modul de viatã al rromilor i le putea aduce. În ultimii ani aceste inconveniente par a se fi amplificat, generând adesea tensiuni si conflicte în comunitãtile locale. La acestea s-a mai adãugat perceptia colectivã, corectã sau nu, a cresterii criminalitãtii în rândul populatiei de rromi, inclusiv în forme violente, de care populatia devine din ce în ce mai îngrijoratã. Problema pare sã tinã deci, din aceastã perspectivã, de relatiile dintre o parte a populatiei de rromi si populatia majoritarã, solutia ei constând în consecintã în modificarea acestei relatii, prin schimbãri în comportamentul reciproc.

Plasarea însã a problemei rromilor în contextul relatiilor dintre populatia de rromi si populatia majoritarã, desi corectã, pare a fi însã cu totul insuficientã, nereferindu-se la cauzele propriu-zise. Natura profundã a problemei rromilor trebuie cãutatã în dificultãtile cu care populatia de rromi, sau cel putin o parte importantã a ei, se confruntã în momentul actual si cãutate solutii la aceste dificultãti.

În fapt, suntem în fata unei configuratii de probleme interdependente în care tensiunile si conflictele, care apar la nivelul relatiilor cu majoritatea populatiei, îsi au sursele de alimentare în situatia prezentã a populatiei de rromi.

CADRUL CERCETãRII

Separarea configuratiei culturale de starea socialã reprezintã mai degrabã un act conventional. Configuratia culturalã se referã în mod special la pattern-urile cristalizate în decursul istoriei si transmise de la o generatie la alta. Starea socialã este definibilã prin caracteristicile prezente ale populatiei respective, efect atât al pattern-urilor culturale, cât si al influentei variatilor factori sociali contextuali.

Intentia a fost de a culege, pe un esantion national date cât mai sistematice asupra situatiei sociale si economice a populatiei de rromi: structura familiei, natalitate, venituri, profesii si ocupatii, scolaritate, conditii de locuit etc.

OBIECTIVELE CERCETãRII

Analiza a pornit de la observatia cã populatia de rromi în momentul de fatã se aflã la o rãscruce: ea este supusã unor presiuni importante de schimbare a modelelor de viatã, atât interne cât si externe.

Presiuni interne: existã semnele unei profunde crize a modului de viatã traditional, încã predominant la nivelul unui segment important al populatiei de rromi. Dificultãtile materiale de tot felul sunt în curs de agravare. Existã, pe de altã parte, si tendinta de schimbare venitã din partea rromilor însisi. Multi dintre ei vor sã-si schimbe modul de viatã. Existã totodatã si tendinte de organizare culturalã si politicã la nivelul grupului etnic pentru a sprijini si stimula aceastã schimbare.

Presiuni externe: sunt presiuni venite din partea populatiei majoritare în sensul schimbãrii. Unele iau forma primitivã si brutalã a discriminãrii si chiar a amenintãrii, a violentelor individuale sau colective care pot orcând izbucni în anumite puncte mai încãrcate de tensiune. Altele iau forma dorintei sincere si pozitive de a sprijini populatia de rromi, de a evolua spre un mod modern de viatã, dupã sistemul de valori pe care membrii ei, în mod liber, îl aleg.

Douã obeictive orienteazã întreaga analizã a datelor empirice culese.

Diagnoza stãrii actuale a populatiei de rromi

Determinarea variatiilor acestei stãri produse sau asociate cu diferiti factori. Aceste variatii pot da indicatii asupra directiei schimbãrilor probabile, a ritmului si ardorii acestora.

Fiecare analizã va avea deci douã pãrti distincte.

Diagnoza stãrii actuale (în domeniul educatiei, profesiei, ocupatiei, veniturilor tec.)

Variatia acestei stãri în functie de diferiti factori (vârstã, educatie, profesie, tip de comunitate etc.)

Desigur cã diferentele dintre stare si factorii care produc variatia sunt oarecum conventionale. Unele stãri, la rândul lor, devin factori, care pot explica/ determina variatia acestor stãri. Este util sã alcãtuim o listã cu factori posibili determinanti – explicativi ai variatiei diferitelor componente ale vietii populatiei de rromi folositi în diferite contexte ca factori explicativi ai variabilitãtii actuale si predictivi ai tendintelor de schimbare viitoare:

vârsta cuplului de referintã;

profesia;

ocupatia;

clasificarea persoanelor salariate;

nivel de scolaritate;

tipul de comuniate de rromi;

tipul de localitate;

autoidentificarea;

veniturile.

Pentru a identifica modul în care acesti factori explicã variatia diferitelor componente ale vietii populatiei de rromi s-a recurs la douã tipuri de analize: diferente ale valorilor absolute/ procente/ medii între diferitele categorii. Semnificatia statisticã a diferentelor este de regulã consemnatã separat. Indicarea în dreptul unei valori a unui prag de valori se referã la diferenta dintre respectiva valoare si valoarea din rândul imediat de deasupra.

Analiza multiplã de regresie care ne indicã contributia fiecãrui factor considerat la explicarea variatiei diferitelor componente ale modului de viatã, independent de contributia celorlalti. Am încercat sã utilizãm, pe cât posibil, în toate analizele aceeasi listã de factori determinanti:

vârstã (sot/ sotie);

venit;

tip de comunitate;

tip de localitate.

METODOLOGIA CERCETãRII

Populatia de rromi nu a reprezentat în ultimele cinci decenii un interes pentru cercetarea sociologicã. În anii 1930 s-au întreprins o serie de cercetãri destul de sistematice, de un înalt nivel calitativ. Este cazul reputatului sociolog Ion Chelcea. Aceste cercetãri oferã un punct extrem de interesant pentru a detecta schimbãrile care au avut loc în ultimele decenii.

Dupã rãzboi, problema rromilor a fost în general ignoratã, cu rare dar notabile exceptii. Este cazul amplelor cercetãri întreprinse de Gheorghe Nicolae, cât si de Mihai Merfea.

Lipsa de date sistematice asupra caracteristicilor populatiei de rromi a determinat si optiunea în ceea ce priveste organizarea cercetãrii. În principal s-au utilizat douã metode de culegere a datelor:

Aplicarea unui chestionar pe un larg esantion de familii;

Interviul pe repertorii mai largi de teme sau focalizate pe o problemã sau alta, în diferite neamuri si grupuri social-profesionale.

IPOTEZELE CERCETãRII

Dupã revolutia din decembrie 1989, problema rromilor a apãrut în societatea româneascã într-o perspectivã cu totul nouã. Cinci mari noi tendinte au devenit evidente.

Aparitia unei miscãri deosebit de active de afirmare etnicã si politicã a rromilor; revedincarea respectãrii unor drepturi fundamentale de tip etnic si general uman referitoare la populatia de rromi sustinutã si de noile tendinte si procese care s-au conturat pe plan european.

Aparitia pentru un anumit segment al populatiei de rromi a unor posibilitãti economice, legale si mai putin legale, deosebit de atractive.

Un proces de sãrãcire mult mai accentuat în cazul majoritãtii populatiei de rromi decât la nivelul restului populatiei. O parte importantã a populatiei de rromi înfruntã o crizã economicã extrem de adâncã, cu sperante foarte scãzute de iesi din ea.

Tendinte de amplificare a delincventei în cadrul populatiei de rromi; aparitia unor manifestãri de delincventã violentã, netipicã traditional pentru populatia de rromi. Tendinta de organizare criminalã si violenta nu sunt specifice desigur numai rromilor, dar, prin ridicata lor vizibilitate, a socat colectivitatea.

Aparitia unor conflicte între grupuri apartinând populatiei majoritare si grupuri de rromi care se pot amplifica, luând proportiile unor conflicte interetnice.

Dupã cum se poate observa, unele dintre aceste tendinte – adâncirea sãrãciei lipsitã de sperante, cresterea delincventei si violentei si pericolul rãbufnirii unor conflicte interetnice – sunt de naturã a stârni o profundã ÎNGRIJORARE.

STRATEGII DE ABORDARE A PROBLEMEI

Pot fi invocate nouã caracteristici – tendinte social-economice ale populatiei actuale de rromi în spatiul cãrora se definesc sansele acesteia:

Scãderea accesului la locurile de muncã oferite de economia modernã;

Nise pe baza muncii la care rromii au un acces special;

Precaritatea si caracterul nesigur al multora dintre sursele economice exploatate traditional de populatia de rromi.

Exploatarea marginalã si chiar deviantã a colectivitãtii;

Cresterea criminalitãtii, a caracterului ei organizat si a violentei;

Antagonizarea relatiilor dintre populatia majoritarã si populatia de rromi;

Numãrul de copii;

Conditiile precare de locuit;

Migratia spre marile orase cu riscul aparitiei de „pungi” de sãrãcie si delincventã cronicã, cu o puternicã coloraturã etnicã.

Aceste caracteristici – tendinte formeazã împreunã, ceea ce numim PROBLEMA CENTRALã a populatiei actuale de rromi din România. Ele sunt conectate într-un sistem înalt stabil; si cu tendintã structuralã de evolutie spre o stare explozivã.

Starea spre care acest sistem de conditii de viatã evolueazã poate fi caracterizatã astfel:

constituirea unor pungi de sãrãcie cronicã absolutã, în care oamenii sunt progresiv lipsiti de orice sansã de iesire;

cresterea criminalitãtii în rândurile populatiei de rromi;

cresterea violentei, ca efect al scãderii rapide a sanselor;

dezvoltarea unei criminalitãti organizate cu o puternicã coloraturã etnicã rromã, alimentatã continuu de lipsa de sperantã;

cresterea tensiunilor dintre populatia de rromi si restul populatiei;

accentuarea stereotipurilor etnice negative, cresterea intolerantei si a marginalizãrii si, ca o consecintã, întreprinderea de mãsuri tot mai aspre de control social care mãresc izolarea si micsoreazã si mai mult posibilitãtile de obtinere a resurselor necesare vietii pentru rromi;

cresterea automarginalizãrii si a marginalizãrii adânceste izolarea pungilor de sãrãcie si criminalitate omogene tigãnesti si, în consecintã, lipsa de sperante si antagonizarea.

Ipoteza care s-a cristalizat este cã dificulttile populatiei de rromi din ultimii ani au produs, pentru marea masã, o blocare a procesului de modernizare urmat de un proces regresiv la strategiile traditionale de viatã.

Esecul strategiilor traditionale de viatã în conditiile în care pentru multi strategiile standard specifice societãtii moderne nu sunt disponibile va genera instalarea unei sãrãcii profunde si persistente, a sentimentului de disperare, a violentei si orientãrii spre activitãti delincvente.

Estimarea noastrã este cã marea majoritate a populatiei de rromi nu detine resursele necesare pentru a putea fãrã sprijin din exterior sã depãseascã situatia de dificultate în care se aflã.

Putem conclude cã cea mai mare parte a populatiei de rromi se aflã într-o tranzitie socialã relativ putin controlatã nici de ea, nici de colectivitate. Sunt în curs de acumulare insatisfactii reciproce si tensiuni între populatia de rromi si restul populatiei.

Suntem într-un moment crucial în care este vital sã adoptãm un pachet coerent de actiuni orientate spre solutionarea problemelor cu care populatia de rromi se confruntã.

Solutia de principiu trebuie sã se fondeze pe un set de atitudini sociale si politice convergente:

o atitudine activã a populatiei majoritare, în mod special a institutiilor politice si administrative, de întelegerea problemelor cu care populatia de rromi se confruntã si de sprijini pe acesta în depãsirea dificultãtilor.

dorinta populatiei de rromi de a întelege natura propriilor probleme si dificultãti si de a le aborda activ si constructiv cu sprijinul populatiei majoritare si a institutiilor politice si administrative.

pachetul de actiuni de sprijinire a populatiei de rromi trebuie sã continã urmãtoarele puncte importante:

ridicarea, printr-o varietate de mijloace, a nivelului de participare scolarã a copiilor de rromi;

dezvoltarea unui sistem de completare a educatiei cultural-tehnologice de bazã pentru rromii adolescenti si tineri care au un nivel de educatie scãzut în asa fel încât sã li se ofere oportunitãti reale de însciere într-o economie modernã

dezvoltarea unor posibilitãti de promovarea a culturii rrome care sã ofere sansa unei constiinte de apartenentã etnicã de sine, într-un context cultural si social modern: ore în învãtãmânt de limbã, culturã si istorie a rromilor; reviste, emisiuni la radio si televiziune în limba rromani si/ sau care se adreseazã problemelor specifice rromilor.

sprijinul învigorãrii unor profesii traditionale în care populatia de rromi exceleazã;

sprijinul persoanelor rrome sã dezvolte activitãti economice legale, crearea de locuri de muncã pentru rromi.

prevederea legislatiei si a diferitelor reglementãri în asa fel încât acestea sã oferecadre legale de desfãsurare a unor activitãti economice traditionale rromilor.

dezvoltarea unui sistem de asistentã socialã special orientatã pe problemele rromilor, realizat în strânsã cooperare cu organizatiile politice, culturale si sociale ale rromilor. Acest sistem de asistentã socialã a rromilor trebuie sã sprijine aspiratiile si eforturile rromilor însisi de a depãsi conditiile dificile de viatã, sã stimuleze o actiune eficace în modernizarea modului de viatã în formarea cultural-etnicã pentru care fiecare opteazã: educatie, stimulare a profesionalizãrii, planificare familialã, activitate economicã recompensatoare, dezvoltare comunitarã.

combatere a stereotipurilor negative si prejudecãtilor etnice a populatiei majoritare.

combatere activã a oricãrei formã de discriminare a rromilor.

dezvoltarea unor capabilitãti special de a preveni conflictele comunitare în care rromii sunt implicati si de solutionare constructivã a celor care se declanseazã. Trebuie prevenite cu fermitate orice tendintè de violentã organizatã a unor grupuri împotriva rromilor.

promovarea extrem de activã a întelegerii la nivelul întregii populatii atât la nivelul populatiei de rromi cât si al populatiei majoritare, a complexului dedificultãti cu care populatia de rromi se confruntã.

promovarea unei atitudini active a întregii populatii, inclusiv a organismelor politico-administrative, de cooperare la rezolvarea împreunã atât a problemelor cu care se confruntã rromii cât si a problemelor care pot interveni între rromi si populatia majoritarã.

CAP.6. STUDII DE CAZ

PRIMUL CAZ STUDIAT

Prezentarea problemelor

Adolescentul A.T. în vârstã de 17 ani este elev în clasa a X-a la un liceu din orasul G. si locuieste împreunã cu familia sa. Familia este tipic de rromi romanizati refuzând orice legãturã cu etnia respectivã.

Mama A.V. în vârstã de 45 de ani este casnicã, nu a lucrat niciodatã ocupându-se doar de gospodãrie. Îsi iubeste foarte mult unicul fiu si intrã în panicã atunci când nu stie unde este, ce face sau cu cine este.

Tata A.M. în vârstã de 47 de ani, este maistru la o intreprindere din oras, se ocupã doar cu serviciul, aduce bani în casã în rest îi place sã priveascã la televizor si uneori sã citeascã ziare.

Nu discutã aproape deloc cu copilul (pe care îl iubeste totusi), considerâdu-l „necopt” pentru discutii între bãrbati. Relatiile dintre el si sotie sunt reci, rezumându-se doar la discutii legate strict de gospodãrie.

Adolescentul A.T. nu mai poate suporta aceastã atmosfera rece, distantã din familie, lipsa de comunicare dintre pãrinti si dintre el si pãrinti. Doreste sã poatã avea si el ceva de spus mãcar în ceea ce îl priveste. O altã problemã importantã este aceea cã ambii pãrinti considerã cã modul în care îsi educã copilul este corect si nu doresc implicarea altei persoane în viata lor de familie.

Pentru a reusi sã rezolve problema lui A.T. va trebui sã rezolve mai întâi problema de comunicare cu pãrintii si apoi sã-i obisnuiascã sã comunice între ei.

Istoricul problemei

Familia lui A.T. este o familie de tip traditional în care sotul este liderul, aduce bani în casã, el hotãrãste si decide pentru ceilalti, fãrã violentã, sotia acceptând acestã situatie fãrã sã i se parã ceva anormal. Copilul a trebuit din totdeauna „sã facã si sã-i placã” doar ceea ce stiu pãrintii cã este bine pentru el, nu a avut responsabilitãti, nu i s-a cerut pãrerea nici mãcar atunci când a fost înscris pentru a urma cursurile de liceu. A.T. nu este lãsat sã participe la activitãti extrascolare, la plimbare merge doar cu pãrintii, iar în excursii sau tabere nu a fost niciodatã. Chiar si la programele de la televizor are acces doar cu acceptul pãrintilor si doar la emisiunile considerate de acestia ca fiind utile. Familiile din cercul de priteni ai pãrintilor – putine la numãr – au copii mai mari decât T., iar verisorii din partea tatãlui sunt mai mici, de altfel se întâlnesc foarte rar si doar în prezenta pãrintilor. Datoritã acestei situatii A.T. a devenit anxios, nesigur pe el, închis în sine, nu vorbeste decât dacã este absolut necesar, iar colegii de clasã l-au marginalizat unii considerând cã ar avea un handicap psihic.

Evaluarea resurselor

A.T. este dezvoltat normal pentru stadiul sãu de viatã atât din punct de vedere fizic cât si mental. Este afectat însã din punct de vedere emotional, deoarece cu toate cã îsi iubeste pãrintii ar dori ca acestia sã se comporte în alt mod cu el, sã poatã avea prieteni, altii decât cei impusi de familie, sã poatã merge la plimbare, sã poatã spune fãrã fricã ce-i place si ce nu îi place.

Din familia lãrgitã fratele mai mic al tatãlui este foarte apropiat de A.T. si are o anumitã influentã asupra tatãlui acestuia.

Contextul economico-social în care trãieste si se dezvoltã A.T. poate fi caracterizat prin ordine, disciplinã, o educatie autoritarã. Situatia financiarã a familiei este bunã, locuiesc într-un apartament de trei camere, bine întretinut si igienizat, mobilat corespunzãtor, A.T. având tot ceea ce îi este necesar din acest punct de vedere. Sistemul familial relationeazã bine cu celelalte sisteme cu care intrã în contact si anume: scoalã, sistemul sanitar, comunitate etc.

Pentru solutionarea acestui caz mama este o primã si importantã resursã, ea fiind mai cooperantã si mai întelegãtoare în ceea ce priveste nevoile fiului sãu si de asemeni o punte de legãturã cu tatãl. Fratele mai mic al tatãlui poate constitui si el o resursã în acest caz deoarece îl iubeste mult pe A.T. si nu prea este de acord cu modul de educatie al fratelui mai mare. De asemenea poate într-o oarecare mãsurã sã-l influenteze pozitiv pe acesta. O altã resursã o poate constitui faptul cã tatãl nu ar suporta un esec pe plan scolar sau social al fiului sãu, acesta fiind un punct slab, tatãl neacceptând ideea cã el poate gresi în ce priveste educatia lui A.T.

Evaluarea primarã

Problema adolescentului în linii mari, poate fi definitã ca o problemã de comunicare, de relationare între pãrinti si copil. Pe lângã aceasta însã mai apar o serie de probleme cum ar fi faptul cã nici pãrintii între ei nu comunicã suficient, cã tatãl nu este dispus sã cedeze din autoritatea sa si cã mama considerã aceste lucruri ca fiind normale.

Rezolvãrii acestor probleme i se opune „sistemul tatã” care este un sistem închis si rigid, putin dispus sã accepte schimbarea.

Roluri

Scopul clientului A.T. este acela de a reusi sã comunice în mod normal cu pãrintii sãi sã poatã spune ce gândeste, ce doreste, sã se poatã comporta adecvat vârstei.

Scopul asistentului social – al consilierului – este acela de a arãta familiei cã un „copil bun” se poate educa si în alt mod, cã a comunica si a-ti asculta propriul copil nu înseamnã slãbiciune din partea pãrintilor.

Dupã o primã întrevedere cu A.T. si mama acestuia avutã în cabinetul asistentului social în care s-a evaluat atât problema de fond cât si celelalte probleme, resursele, obstacolele ce pot fi întâmpinate s-a stabilit de comun acord (mama, A.T. si consilierul) sã încerce împreunã rezolvarea problemelor printr-o interventie planificatã pe o duratã minimã de sase luni, perioadã în care vor avea întâlniri de douã ori pe sãptãmânã.

Planul de interventie

Ca metodã principalã de interventie se foloseste consilierea. Aceasta se va desfãsura în sedinte individuale (adolescent, mamã, tatã, fratele tatãlui) si în grup. În cadrul sedintelor de consiliere se va apela la tehnicile de socioterapie familialã, prin care membrii familiei se vor obisnui sã se asculte unii pe altii, sã se înteleaga si în final sã-si poatã transmite absolut tot ce gândesc sau doresc. În cadrul sedintelor de consiliere asistentul social, sugereazã mai întâi mamei si lui A.T. ca atunci când se întâlnesc sã-si povesteascã pe rând întâmplãrile de peste zi, ce anume i-a bucurat sau supãrat si ce si-ar fi dorit. În timp a fost cooptat si tatãl la sedintele de consiliere si i s-a sugerat sã procedeze în acelasi mod cu sotia si copilul, sã petreacã mai mult timp cu A.T., discutând diverse lucruri de la cele mai banale pânã la probleme importante.

Fratele tatãlui a fost rugat sã initieze diverse activitãti distractive în familie, de petrecere a timpului liber, obisnuindu-si fratele sã petreacã mai mult timp cu propriul copil. Evaluarea planului de interventie si a rezultatelor

Planul de interventie a fost bine ales, iar dupã ce s-a reusit cooptarea tatãlui în acest proces, prin efortul comun al familiei situatia afectivã si emotionalã s-a ameliorat.

Pãrintii au înteles cã fiul se poate descurca si singur, cã este suficient „de mare” pentru a avea încredere în personalitatea lui.

A.T. a devenit la rândul sãu mai încrezãtor în propriile puteri, numai este atât de anxios si a început sã relationeze mult mai usor cu colegii de clasã si profesorii, nu mai este retras si închis în sine.

Totusi, vor mai fi necesare câteva sedinte de consiliere de grup pentru a se întãri aceste noi abilitãti de comunicare dobândite de familia lui A.T.

A.S.

43 ani

A.V. A.M. urban

45 ani 47 ani

urban urban

casnicã maistru feminin

A.T. masculin

17 ani decedat

urban cãsãtorie

elev copil

Legenda:

Relatii bune; Relatii stresante

Relatii incordate;

AL DOILEA CAZ STUDIAT

L.M. 6 ani, sex masculin

Data nasterii: 21.08.1995,

Domiciliul familiei: GL, într-o garsonierã, insalubrã, fãrã geamuri, cãldurã si curent electric (într-un bloc dezafectat, probabil în demolare). Acest spatiu este ocupat fãrã forme legale.

Situatia socio-economicã a familiei: Tata L.C.: decedat când M. avea 1 an.

Mama L.D. 46 ani, 7 clase, fãrã ocupatie, alcoolicã.

Din cãsãtoria celor doi au rezultat 5 copii: 2 decedati, si 3 minori. Dintre minori o fetitã, L.A. de 9 ani ocrotitã într-o casã de copii, un bãiat L.D. de 10 ani, ocrotit într-un cãmin spital si L.M. 6 ani aflat în centru de plasament. Mama întretine o relatie de concubinaj cu un bãrbat D.V. în vârstã de 52 de ani, fãrã studii, fãrã ocupatie, fãrã venituri, alcoolic.

Cum ajuns L.M. în centrul de plasament?

La data de 28 ianuarie 2000 doi locatari ai unui bloc din cartier au solicitat ajutor pentru minorul M. Copilul fusese gãsit pe o vreme rece în parc, dormind direct pe pãmânt, înconjurat de mai multi câini. Cei doi vecini au relatat cã l-au mai vãzut în zonã însotit de câini murdar si sumar îmbrãcat. La internare în centrul de plasament copilul prezintã echimoza ochiului drept, degerãturi ale degetelor de la picioare, este subponderal cu sechele de rahitism. Comunicarea cu el era defectuoasã, refuza sã rãspundã sau rãspundea monosilabic, voce astenicã, mimica fetei era una de timorare, teamã, suspiciune. Primele informatii au fost foarte sãrace, se refereau strict la nume, la vârsta pe care o declara de patru ani, vagi relatãri despre mamã.

Evolutie

Primele zile au fost extrem de dificile atât pentru copil cât si pentru personal. Din cauza degerãturilor ce determinau incapacitatea deplasãrii trebuia dus în brate la toaletã, masã sau diferite activitãti Isi ascundea lucrurile murdare sub cearceaf, mânca foarte urât, vorbea foarte urât, expresia fetei devenind dintr-o datã foarte mobilã. Când era agresat (aprecierea îi apartine deoarece si cele mai inofensive gesturi îl speriau) se apãra muscându-i pe copii.

Aproximativ 10 zile evolutia a fost lentã si primele semne de ameliorare s-au constatat în planul recuperãrii motorii. Treptat a început sã meargã destul de necoordonat, cu miscãri parazite (aruncarea piciorului, pozitia corpului-aplecat în fatã, grimase ale fetei). În urma masajului a gimnasticii si exercitiului zilnic a ajuns sã meargã aproape normal. În plan psiho-pedagogic prima treaptã a constituit-o stabilirea unui contact într-o terapie individualã. S-a identificat astfel faptul cã avea o memorie foarte bunã, cã se exprima – numai cu persoanele ce-l securizau afectiv – corect, coerent. Vocabularul lui arãta cã în plan informational avea notiuni pe care le vehicula cu sigurantã. Jocurile de constructie, desenul, jocurile foarte viu colorate constituiau puncte de interes în cabinetul psihologic,dar si metode de dezvãluire si cunoastere pentru investigator.

A început sã se îmbunãtãteascã relationarea cu ceilalti copii, preferential. Continua sã stea foarte mult singur sau sã priveascã la televizor desene animate.

Dupã douã sãptãmâni a oferit primele repere privind locul unde ar putea fi gãsitã mama. Pe 3 februarie 2000 se face identificarea domiciliului si a familiei. Copilul, însotit de asistenta socialã merge la adresa indicatã cu aproximatie. Astfel este gãsitã mama si concubinul acesteia în garsoniera dezafectatã. Hrana era pregãtitã pe focul fãcut din cartoane în mijlocul camerei. Dormeau pe jos într-un „pat” fãcut din haine vechi. Totul era de neînchipuit: insalubritate, mizerie, sãrãcie. Concubinul zãcea foarte bolnav.

Adusã la centrul de plasament mama a oferit primele informatii. S-a aflat astfel cã L.M. este nãscut la 21.08.1995, cã nu are acte de stare civilã, nu a fost scolarizat. Referitor la tatãl copilului a prezentat certificat de deces. L.M. era singurul copil pe care l-a pãstrat lângã ea în special din cauza lipsei certificatului de nastere. Tot din aceastã cauzã nu a beneficiat de alocatie si pensie de urmas.

Rezolvarea cazului

Evolutia lui L.M. a fost spectaculoasã. Recuperarea motorie s-a fãcut în totalitate. Se joacã cu ceilalti copii fãrã dificultate. Se descurcã bine cu aspectele de igienã personalã, îsi pãstreazã curate hainele, stie sã facã patul si curãtenie în camerã. La masã se comportã civilizat, la fel si în prezenta adultilor. Participã la ctivitãti gospodãresti usoare. Si-a fãcut câtiva prieteni de care este foarte atasat si se manifestã fatã de ei cu multã afectiune. A început programul educativ de pregãtire pentru scoalã. Manifestã multã perseverentã, scrie deja primele litere, este constiincios cu temele, curios si îsi doreste mult sã învete sã scrie si sã citeascã.

Mama a dispãrut de la adresa cunoscutã în urma decesului concubinului.

Solutia

înregistrare tardivã – pentru a i se da o identitate; un proces destul de complex care va necesita timp;

continuarea programului instructiv-educativ, cu scopul final de înscriere la scoalã.

atunci când va avea documentele de stare civilã si va fi recuperat total privind independenta (sub aspectul autonomiei personale) va fi internat într-o casã de copii sau va fi încredintat unei familii în plasament.

D.V

L.C L.D

L.A 9ani L.M 6 ani

L.D

10 ani

feminin

masculin

cãsãtorie legitimã

cãsãtorie nelegitimã

deces

copil legitim

Legenda:

Relatii bune;

Relatii stresante;

Relatii incordate.

6.3. AL TREILEA CAZ STUDIAT

D.M., 10 ani, sex feminin

Domiciliul: Gl.

Situatia socio-economicã a familiei: Cuplul nelegal constituit. Mama: G.M. 36 ani, nivel de instructie 5 clase, fãrã ocupatie, cu antecedente penale, în 2000 a fost eliberatã din detentie (5 ani pentru furt). Tata: D.I., 46 ani, nivel de instructie 4 clase, fãrã pregãtire profesionalã, ocazional cântã la nunti si botezuri, are antecedente penale, în 2000 a fost eliberat dupã ispãsirea unei pedepse de 7 ani pentru furt din avutul public, dupã declaratiile lui. Frati: T.R., 22 ani, 4 clase, fãrã ocupatie, cãsãtoritã, doi copii; G.G., 17 ani, 7 clase, fãrã ocupatie, cãsãtoritã; G.C. 15 ani, 6 clase, fãrã ocupatie, cãsãtorie sociologicã; D.M. 7 ani nescolarizat, D.C.I. 6 ani.

Problema

D.I. si G.M.trãiesc împreunã de aproximativ 17 ani fãrã a fi cãsãtoriti legal. În urma acestei cãsãtorii au rezultat patru copii: D.G., D.C., D.M. si D.C.I. si urmeazã sã se nascã al cincilea copil. T.R. este fata rezultata din prima cãsãtorie a lui G.M. Locuinta: douã camere cu bucãtãrie prost întretinutã, conditii igienico-sanitare precare. Desi pãrintii afirmã cã locuinta este proprietate personalã nu pot prezenta nici un act doveditor si nu au domiciliul de GL. înscris în buletinul de identitate. Familia se autodeclarã de rromi.

Istoricul problemei

Fetita internatã în centrul de plasament prin interventia organizatiei „Salvati copiii” la sesizarea unei femei care a gãsit-o pe stradã în anul 1995. Este înregistratã la centru sub numele S.M. (nume declarat de fetitã) cu vârsta de 9 ani.

Informatiile obtinute în primele luni despre familia ei erau lacunare si contradictorii. Câteva elemente s-au pãstrat constante de-a lungul interviurilor pe care le-a avut la cabinetul psihologic cu asistenta socialã: cã pãrintii sunt în detentie, cã are mai multi frati, cã locuieste în Gl. si nu stie adresa. La internare în centru copilul prezintã grave carente informationale si educationale, lipsa oricãror deprinderi de igienã, o exprimare verbalã sãracã în expresivitate, cuvinte vulgare, stridente ale vocii, logoree si agresivitate în conversatie. Coordonarea motorie este foarte bunã pentru miscãri grosiere, fina mobilitate fiind putin antrenatã, executând cu mare greutate semne grafice, chiar dupã model; în centru a tinut pentru prima datã un creion în mânã. Este autoritarã cu ceilalti copii, îsi urmeazã cu perseverentã interesele, dorind sã se facã remarcatã si apreciatã de cãtre adulti.

Evolutia

Perseverenta si ambitia au constituit pârghiile cu ajutorul cãrora s-a încercat modelarea ei. Evolutia a fost constant pozitivã, iar dupã un an, la evaluarea progreselor s-a considerat cã au fost de-a dreptul spectaculoase. În 1998, a absolvit cu note bune clasa I, stie sã scrie, sã citeascã, sã facã calcule matematice. Are autonomie în deprinderi cunoaste normele unei comportãri civilizate, îsi pretuieste si îngrijeste lucrurile personale si spatiul de locuit, nu a avut nici o încercare de fugã sau absente de la scoalã, unde mergea nesupravegheatã. Îi place foarte mult la scoalã si afirmã cã doreste sã devinã învãtãtoare. Despre familie nu aminteste decât întrebatã, cu vãditã neplãcere, nu-si exprimã nici un fel de sentiment legat de pãrintii si fratii ei.

Rezolvarea problemei

Fiind un copil cu intelect normal, cu dorinta de a se schimba si capabilã de un efort sustinut si constant, principalele directii de actiune au fost cel educational si identificare a familiei. Identificarea familiei a fost extrem de dificil de realizat neavând siguranta numelui, adresei si a vârstei. Construind din fragmente, din cele câteva repere pe care le oferea, dupã un an fetita si-a reîntâlnit pãrintii pe care nu-i vãzuse de 6 ani. Pãrintii au fost anuntati de cãtre asistenta socialã cã fetita se aflã internatã în centrul de plasament. Pãrintii au venit la centru, iar întâlnirea a fost emotionantã. Pãrintii au declarat cã atunci când au fost în detentie au lãsat copiii risipiti la diferite rude, care se angajaserã sã-i întretinã pe perioada de detentie. Rudele în grija cãrora fusese datã D.M. nu au manifestat interes pentru copil, probabil cã o trimeteau si la cersit astfel încât fetita a ajuns în stradã. La ispãsirea pedepsei, pãrintii si-au adus copiii acasã si au considerat suspectã disparitia fetitei. Au anuntat la politie, au cãutat-o si la câteva cãmine, iar apoi au fost convinsi cã fetita a fost furatã sau vândutã neexcluzând nici posibilitatea decesului acesteia, în consecintã, sãvârsind ritualurile traditionale de înmormântare si pomeni.

La vizitele efectuate în familie dupã întoarcerea copilului acasã s-a constatat cã aceasta se simtea bine în mijlocul fratilor, alãturi de pãrinti. Existã si un mare regret în acest caz, modul de viatã si dezinteresul pentru scoalã au fãcut ca D.M. sã nu continue scoala, mama sa o ia la vânzarea de tigãri dulciuri în trenuri si nu acceptã ajutorul acordat de asistenta socialã care ar consta în a-i asigura fetitei îndrumarea necesarã la lectii câteva ore pe zi. Familia a rãrit pânã la întrerupere contactul cu institutia afirmând cã în etnia lor, în modul de viatã traditional viitorul fetei este altul decât cel propus de asistenta socialã.

G.M D.I

D.C.I

D.M 7 ani

D.C 10 ani

D.G 15 ani

17 ani

T.R

22 ani

Legenda:

feminin

masculin

cãsãtorie nelegitimã

copil legitim

divort

Legenda:

Relatii bune;

Relatii incordate;

Relatii stresante

ANEXA 1

STRUCTURA MEDIE A FAMILIEI DE RROMI

0,3%

4,8%

28,1%

52,9%

10,4%

3,4%

cUPLU DE REFERINTA

COPII, GINERI SI NURORI

NEPOTI

PARINTI

ALTE PERSOANE

BUNICI

aNEXA 2

NUMARUL DE COPII DORITI