Aspecte ale Fiscalitatii In Romania Comparativ cu Fiscalitatea din Republica Moldova

Capitolul I. Fiscalitatea in U.E.

Impozitarea în țările europene – nivel, particularități, caracteristici.

Pentru evaluarea și aprecierea corectă a mărimii principalelor obligații bugetare din România, în comparație atât cu cele din statele Uniunii Europene, cât și cu cele din alte state din Europa, care nu sunt member ale Uniunii Europene, trebuie cunoscute particularitățile și caracteristicile sistemului fiscal din aceste țări.

Din analiza cotelor de impozitare prezentate în anexe rezultă că România este una dintre țările cu nivelul cel mai scăzut al cotei unice de impozit pe venit, al cotei de impozit pe profit și al cotei deimpozit pe dividend, de 16% pentru fiecare.

Din cele 27 de state ale Uniunii Europene, venitul persoanelor fizice este supus impozitării progressive în 25 de țări, iar impozitarea pe bază de cotă unică se practică numai în 5 țări, respectiv în: Lituania, cu 15%; Estonia, cu 21%; Letonia, cu 15%; Slovacia, cu 23% și România, 16% începând cu anul 2005.

Impozitarea progresivă constă în aplicarea de cote crescătoare, în funcție de mărimea venitului. În cazul impunerii pe baza cotei unice, toate veniturile, indiferent de mărime, se impozitează cu aceeași cotă, toți contribuabilii, săraci sau bogați, fiin considerați ca fiind egali în fața cotei unice.

Din cele 13 state din Europa, luate în analiză, care nu sunt membre ale Uniunii Europene, venitul persoanelor fizice este supus impozitării progresive în 11 țări, iar impozitarea pe bază de cotă unică se practică numai în 2 state, respectiv în Ucraina, cu cota de 13%, și Rusia, cu aceeași cotă, de 13%.

Sistemele de impozitare sunt foarte diferite atât în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cât și în celelalte 13 state din Europa, luate în analiză, care nu sunt membre ale Uniunii Europene, fapt pentru care comparațiile trebuie făcute ținând cont de particularitățile și de caracteristicile sistemului fiscal din aceste țări.

În statele membre ale Uniunii Europene, media contribuțiilor sociale reprezintă 34,5% din salariul brut.

Media contribuțiilor sociale plătite de salariații din primele 15 țări mebre ale Uniunii Europene este 35,6%, iar media pentru contribuțiile sociale achitate de cetățenii din celelalte 12 state membre este de 34,7%.

În primele 15 țări membre ale Uniunii Europene, media impozitului pe profit este de 25,8%, iar în statele care au aderat la 1 mai 2004, media este de 20,3%, în timp ce cota de impozitare pe profit în România este de 16%. Diferențele mari de la o țară la alta în nivelul cotelor de impozitare se reduce, dispare în unele cazuri, dacă se are în vedere ponderea venitului efectiv încasat în venitul brut și aceasta datorită: structurii obligațiunilor bugetare pe care le conțin cotele în discuție și sistemului deducerilor , care sunt de la diferite la foarte diferite, de la complicate la foarte complicate, de la o țară la alta.

Cu cota de 16%, cu care sunt impozitate veniturile salariale și profitul impozabil, România are cel mai scăzut nivel de impozitare a veniturilor salariale și a profitului impozabil din Uniunea Europeană, potrivit raportului Directoratului pentru Taxe și Uniunea Vamală, ʻʻTaxation trends în UE 2008ʼʼ. Ponderea veniturilor bugetare în produsul intern brut al României este unul dintre cele mai reduse din U.E., iar impozitele pe consum reprezintă principalele surse de venituri ale bugetului de stat.

Potrivit raportului Directoratului pentru Taxe și Uniunea Vamală, în 2008, impozitul pe veniturile personale plătit în România, de 16%, este cel mai mic din Uniune, în timp ce în unele țări cota maximă de impozitare a veniturilor persoanelor fizice ajunge la 59%.

Impozitul pe venit în Uniunea Europeană

Cel mai greu de înțeles lucru din lume este impozitul pe venit.

(Albert Einstein)

Impozitul pe venit este principalul impozit direct care alimentează bugetul de stat din

România și recunoaște toate categoriile de venituri care pot realizate de o persoană fizică. Impozitarea veniturilor se realizează printr-o așa-numită cotă unică de 16%, care în realitate este una proporțională, înregistrându-se și câteva excepții,pentru care cota de impozitare este diferită de 16%.

Țările europene care au cele mai ridicate niveluri de impozit, în 2013, pe venitul persoanelor fizice, de peste 50%, sunt: 55,6% în Danemarca, 56,6 în Suedia, 52% în Olanda, 51,1% în Finlanda.

Țările europene care au cele maiscăzute niveluri, în 2013, de impozit pe venitul persoanelor fizice, de sub 30%, sunt: 10% Bulgaria, 22% Republica Cehă, 21% Estonia, 24% Letonia, 15% Lituania, 25% Slovacia.

Media de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, la nivelul U.E., în anul 2013, este de 38,9%, iar raportul Directoratului pentru Taxe și Uniune Vamală, constată că există o tendință a noilor state membre de a impozita mai puțin veniturile din muncă și de a impozita mai mult consumul, în special al produselor vicii (tutun, țigări, alcool, băuturi alcoolice, jocuri de noroc), al celor poluante ( carburanți auto).

Anul 2013 a adus creșteri semnificative privind cota de impozitare a venitului în țări precum: Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Portugalia, în timp ce Ungaria și Marea Britanie au reglementat diminuări de cote.

Cotele maxime de impozitare a venitului

pentru statele membre UE-27 (1995 – 2013, %)

Tabelul nr 1.1

Sursa: European Comission, Taxation Trends in the European Union,Eurostat Statistical Books, 2013

Rata implicită de impozitare a muncii, care include impozitul pe venit și contribuțiile sociale, a scăzut în perioada analizată (2011 față de 1995), în medie doar cu 1,4 p.p. la nivelul UE-27, cu evoluții diferite pe fiecare statmembru în parte, în ciuda reducerilor substanțiale privind cotele statutare.Acest aspect se datorează și faptul că, în medie, aproximativ două treimi din rata implicită de impozitare a muncii provine din contribuții sociale obligatorii și doar restul de o treime din impozit pe venit.

Rata implicită de impozitare oferă o imagine de ansamblu despre sarcina fiscală medie la nivelul tuturor claselor de venit. Impactul însă la nivelul categoriilor de contribuabili cu venituri mici, respectiv ridicate poate fi diferit, generând o redistribuire a veniturilor și chiar afectând ratade ocupare a populației. De aceea, în ultimii ani, politicile fiscale la nivel european în domeniul impozitării veniturilor au țintit , cu precădere, categoriile de contribuabili cu venituri mici.

În acest sens, prezentăm rezultatele studiului realizat pentru toate statele membre UE-27 privind sarcina fiscală asupra venitului unui muncitor (fără familie și fără copii de întreținere), carecâștigă un venit brut lunar la nivelul de 67% din câștigul mediu din țara sa. În anul 2012, în acest clasament, Belgia se situează pe primul loc, cu o presiune fiscală de 50,5%, urmată de Ungaria, Franța, Danemarca, Italia, Austria, România, Letonia, fiecare dintre ele cu o rată a fiscalității de peste 40% din nivelul menționat al venitului.Cea mai scăzută presiune fiscală o suportă un muncitor din Irlanda (20,8%), respectiv Malta (18,6%).

Într-un alt studiu, sunt compilate informații privind ratele de impozitare a venitului,respectiv contribuțiilr sociale pentru 114 state, pentru o perioadă de 10 ani. De data aceasta, este urmărită cota efectivă de impozitare pentru venituri anuale ridicate, de 100.000 USD. Dintre statele europene, în topul realizat după cota efectivă de impozitare a venitului se situează: Danemarca (42,1%), Suedia (36,3%), Italia (35,6%), Irlanda (32%) și Norvegia (31,3%). Pentru acest nivel al venitului, în România se înregistrează o cotă efectivă de impozitare a venitului de numai 14,4%.

În studiu este realizată și o hartă, pe regiuni care ilustrează cotele medii efective de impozitare a venitului pe diferitele zone geografice analizate. Astfel, cele mai ridicate rate, de peste 35%, se întâlnesc în: Europa de Vest (46,1%), Africa de Vest (40%), Australia și Noua Zeelandă (39%), Europa de Nord (36,5%). Rate de sub 30% se înregistrează în următoarele regiuni: America de Nord (27,7%), America Centrală (25,2%), Asia de Sud (24,8%), Africa Centrală (17%), Europa de Est (16,7%) și Asia de Vest (15,6%).

Faptul că impozitul pe venit rămîne principalul impozit direct în România, în ciuda diminuării substanțiale în ultimii 20 de ani a încasărilor aferente acestuia, este dovedit și de faptul că în anul 2012 încasările din impozit pe venit au fost de aproximativ 2 ori mai mari decât cele din impozit pe profit (20,9 miliarde lei față de 10,8 miliarde lei).

Impozitul pe profit în Uniunea Europeană

Taxele sunt plătite cu sudoare

fiecărui om care muncește.

(Franklin Roosevelt)

Impozitul pe profit rămâne însă modalitatea principală de impozitare a veniturilor din activități economice și un impozit direct important, cu rol esențial în constituirea resurselor financiare publice.

La nivel internațional, fiecare stat aplică diverse facilități ca parte a politicii fiscale interne, dar și considerente de concurență fiscală internațională, având drept obiectiv atragerea de investiții străine directe și creșterea economică.

Pentru o imagine mai detaliată asupra impozitării profitului în statele membre, în Tabelul 1.2 este prezentată dinamica cotelor de impozit pe profit pentru toate statele membre, pentru o perioadă de analiză de 14 ani (1995-2013).

Dacă în ceea ce privește impozitarea veniturilor persoanelor fizice diferențele dintre statele membre variază semnificativ, în ceea ce privește impozitarea profiturilor companiilor diferența este mai restrânsă, fiind cuprinsă între 10% în Bulgaria și Cipru și 30% – 35% în Spania.

Țările europene care au cele mai ridicate niveluri, în anul 2013, ale cotei de impozit pe profit, de peste 30%, sunt: Spania cu cota standard de 30%, Portugalia 31,5%, Belgia 34%, Franța 36,1%, Malta 35%.

Manifestarea unei puternice concurențe fiscale între statele europene, a condus la o diminuare considerabilă, de 12,2 p.p. a cotei statutare medii de impozitare în UE-27 ( de la 35,3% la 23,2%). Cu excepția Maltei, unde cota de impozitare s-a menținut la același nivel pe toată perioada analizată și a Ungariei (cota a crescut cu 1 p.p.), în restul statelor membre s-au înregistrat diminuări, mai mult sau mai puțin consistente. Ce le maispectaculoase reduceri decotă de impozitare în anul 2013 față de anul 1995 s-au înregistrat în: Bulgaria (30 p.p.), Irlanda (27,5 p.p.), Germania (27 p.p.), România și Republica Cehă (22 p.p.).

Prezintă de asemenea interes și o analiză din perspectiva cotei efective de impozitaea a profitului, care afectează în mod real companiile.La nivelul UE-27, cota efectivă de impozitare medie în anul 2012 a fost de 20,9%, dar cu o dispersie ridicată a valorilor între statele membre.

România, cu 16%, are unul dintre cele mai mici impozite pe profit, după Bulgaria, cu 10%, Irlanda, cu 12,5%, Cipru, cu 10%, Letonia și Lituania, cu 15%.

Îngrijorător este faptul că, dintre țările analizate, România și Slovenia au fost singurele care au înregistrat o scădere a eficienței colectării comparativ cuanul precedent. Îmbunătățirea acestui indicator depinde probabil de poziția economiei în cadrul ciclului economic, dar și de măsurile întreprinse de către autoritățile competente în vederea combaterii evaziunii fiscale sau în direcția eliminării lacunelor din legislația privind impozitul pe profit.

Cotele statutare de impozitare

în statele membre UE-27 (1995-2013,%)

Tabelul nr. 1.2

Sursa: European Comission, Taxation Trends in the European Union,Eurostat Statistical Books, 2013

La nivel microeconomic, impozitul pe profit generează o sarcină fiscală suportată direct de către companii, dar și o serie de costuri indirecte, de adminitrare a acestui impozit.

Conform studiului PWC, lanivel internațional, impozitarea profitului conduce la o presiune fiscală medeie asupra companiilor de 16,2%, trebuie alocate 68 de ore anual, implicând 3,4 plăți anuale. La nivelul statelor membre UE & EFTA, presiunea fiscală provenind din impozit pe profit înregistrează o valoare de 12,7%, sub media la nivel internațional, fiind necesare în medie 38 de ore pentru conformare și 1,6 plăți anuale.

Pentru România, din rata totală de impozitare de 44,2%, mai puțin de un sfert provine din impozit pe profit, fapt datorat cotei reduse de impozitare a veniturilor companiilor.Ca număr de plăți anuale cu caracter fiscal efectuate, România se găsește pe ultimul loc între statele mebre, cu un numar de 41 de asemenea plăți, din care numai 4 sunt aferente impozitului pe profit.

Deși din aceste date reiese faptul că în România sarcina fiscală și costurile administrative privind impozitul pe profit nu suntridicate, există totuși alte aspecte pe care contribuabilii le percep ca ridicând probleme serioase în practică.

Lărgirea bazei de impunere atrage în mod direct creșterea cotei efective de impozitare, deci o povară fiscală suplimentară, nebugetată inițial. Din calculele efectuate în cadrul unui studiu care a inclus aproximativ 130 de directori financiari sau experți ficali, reprezentanți ai unora dintre cei mai importanți investitori din România, rezultă că ajustarea profitului contabil prin neacordarea deductibilității unui număr semnificativ de cheltuieli poate modifica cota efectivă de impozitare la aproximativ 20-25%.

Taxa pe valoarea adăugată

Diferența dintre evitarea taxelor și evaziunea de taxe

este grosimea zidului de inchisoare.

(Denis Healey)

Taxa pe valoarea adăugată este pricipalul impozit indirect, aplicat asupra cifrei de afaceri nete, ceea ce înseamnă diferența între ieșiri și ăntrări, ceea ce reprezintă o marjă deacumulare la nivelul întreprinderii, denumită valoare adăugată.

Începând cu1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, din puncy de vedere fiscal, țara noastră a fost obligată la armonizarea legislației naționale, în special în domeniul impozitelor indirecte. Astfel,au fost preluate în Codul fiscal din România prevederile Directivei privind sistemul comun TVA, ceea ce nu doar reglementează aplicarea corectă a unui impozit, ci implimentează un sistem complex de monotorizare și raportare a tranzacțiilor cu bunuri și servicii pe teritoriul comunitar.

O primă analiză este realizată din perspectiva macroeconomică, pe baza datelor din anul 2011, furnizate de Eurostat. Cea mai ridicată pondere în PIB a încasărilor din TVA se regăsește în: Danemarca (9,9%), Suedia (9,4%) și Finlanda (8,9%). Clasamentul realizat în funcție de acest indicator este încheiat de: Luxemburg (6,3%), Italia și Irlanda (6,2%), Spania (5,4%). Cu o pondere a încasărilor TVA în PIB de 8,7 %, România se află pelocul 5 cu 1,7 p.p. peste nivelul mediei UE-27 (7,1%).

În funcție de indicatorul pondere a încasărilor din TVA în total venituri fiscale, clasamentul este dominat de: Bulgaria (32%), România (30,8%) și Lituania (30,5%), state care se bazează preponderent pe impozitarea indirectă în colectarea de resurse bugetare. În condițiile unei medii ponderate de 18,4% la nivelul statelor membre UE-27, ultimele locuri ale clasamentului sunt ocupate de: Franța și Belgia (16%), respectiv Itaia (14,7%).

Dinamica cotelor statutare de TVA pentru perioada 2000-2013, pentru toate statele membre este ilustrată în Tabelul 1.3. La nivelul anului 2013, se observă că cele mai ridicate cote standard de TVA se regăsesc în: Ungaria (27%), Danemarca și Suedia (25%), România și Finlanda (24%). Creșterile importante de cote statutare au început după manifestarea și în Europa a crizei economice și financiare.Cota standard medie la nivelul UE-27 este de 21,3%. Cu excepția Danemarcei, toate celelalte state mebre practică, pe lângă cota standard, și cote reduse de TVA, pentru categorii de bunuri sau servicii diferite de la țară la țară (de exemplu: alimente, medicamente, publicații).

Cotele statutare de TVA în statele membre UE-27 (200-2013, %)

Tabelul nr.1.3

Sursa: European Comission, Taxation Trends in the European Union,Eurostat Statistical Books, 2013

În condițiile menținerii unei eficiențe a colectării relativ constantă în perioada 2009-2012, majorarea cotei standard de TVA din 2010 a condus la venituri nominale din TVA mai mari. Comparativ cu anul 2011, încasările din TVA în anul 2012 au crescut cu 5,92%, pe fondul revenirii treptate a consumului gospodăriilor populației și a creșterii prețurilor.

La nivelul anului 2012, dintre statele din regiune o eficiență mai ridicată a colectării comparativ cu România se înregistrează în estonia (0,84), Bulgaria, Republica Cehă și Slovenia (0,71), respectiv Ungaria (0,63). Letonia, Lituania, Poloniași Slovacia au o eficiență mai redusă a taxării (indice între 0,56-0,51).

Probleme ce se ridică în legătură cu comparabilitatea nivelului de impozitare din diferite țări

În efectuarea comparațiilor trebuie avut în vedere faptul că nu există o sursă oficială, națională, la nivelul U.E. și/sau la nivel internațional, care să prezinte nivelul cotelor de impozitare și al cotelor de contribuții sociale, din același an,pe baza unor elemente comparabile și a unor informații lămuritoare, edificatoare.

Chiar dacă s-ar prezenta, de un organism oficial nivelul comparativ al acestor cote, din același an, pentru mai multe țări, în frecvente cazuri aceste cote cunosc modificări ulterioare, pe cât de mari, pe atât de frecvente, nu numai de la un an la altul, dar chiar în cadrul aceluiași an, cazul României fiind edificator în acest sens.

În unele țări s-a trecut de la impozitarea progresivă la impozitarea de bază de cotă unică, iar în alte țări s-a trecut de la impozitarea de bază de cotă unică la diferite forme de impozitare progresivă.

Pentru a se asigura o evaluare cât mai corectă a coordonatelor sistemului fiscal din România, față de sistemul internațional și, în special, față de cel din Uniunea Europeană, a evoluției și tendinței ale acestora, se impune a fi cunoscute principalele caracteristici și particularități ale sistemelor fiscale din țările cele mai dezvoltate, în special din cele ale U.E.

Deosebit de important este a se avea în vedere faptul că însăși dezvoltarea economică și socială a fiecărei țări, în special a țărilor mici, mijlocii sau mai puțin dezvoltate, depinde, în mare măsură, și de capacitatea reprezentanților acestora în organismele internaționale și de a sesiza, evolua și valorifica la timp evoluția fenomenelor fiscale, financiare, economice și sociale peplan internațional. Acesta este considerentul pentru care trebuie cunoscute atât sistemele fiscale intrenaționale actuale, dar, în special, tendințele, liniile directoare ale acestora.

Pentru a se asigura o evaluare cât mai corectă a direcțiilor de perfecționare a sistemului fiscal din România, se impune a fi prezentate principalele caracteristici și particilarități ale sistemelor fiscale din țările europene.

În Bulgaria, pentru veniturile din munca se aplică impozitarea progresivă, pe baza unui barem cu 5 clase de impozitare, în care cota maximă, de 24%, se aplică pentru veniturile de peste 3.600 euro.

În Cipru, veniturile din muncă se supun tot impozitării progresive, dar cota de 25% se aplică pentru venituri cuprinse între 26.101-38.800 euro, deci pentru venituri de până la aproape de 10 ori mai mari.

În Marea Britanie, impozitarea veniturilor din muncă ale persoanelor fizice se face pe baza impozitării progresive; cota de 22%, se aplica, în anul 2004, pentru veniturile cuprinse între 30.000-45.000 euro, deci pentru venituri de până la aproape 13 ori mai mari decât în Bulgaria.

Chiar și în cadrul impozitării progresive, același venit impozabil,într-o țară se încadrează între veniturile cele mai mari, supus impozitării cu cota maximă, în timp ce într-o altă țară, acesta se încadrează între veniturile medii, obținute de marea majoritate a populației, supuse impozitării cu cotă de mijloc. În acest exmplu, ceea ce în Bulgaria- venitulunei persoane, de 3.600 euro lunar-este considerat un venit mare, supus impozitării cu cota maximă, într-o altă țară, puternic dezvoltată, precum și în cazul Marii Britanii, același venit, de 3.600 euro lunar, se încadrează în categoria de venit mediu, supus impozitării cu o cotă de mijloc, de 22%.

Costrucția sistemului fiscal din fiecare țară se face în funcție de unele elemente esențiale, precum nivelul de dezvoltare a țării respective, de mărimea veniturilor, de numarul persoanelor care obțin aceste venituri. Cotele maxime trebuie să afecteze numai vârfurile, numai veniturile extremale, numai partea superioară a veniturlor celor mai mari.

Facilități fiscale- factor dediferențiere a sistemelor fiscale

Elaborarea sistemului fiscal dintr-o țară este o operațiune deosebit de importantă, uneori decisivă în impulsionarea dezvoltării economice și sociale sau în depășirea mai ușoară și într-un timp cât mai scurt a unei crize economico-financiare, precum cea pe care o parcurgem în prezent.

În efectuarea unor comparații corecte între nivelul cotelor de impozitare, trebuie avute în vedere și facilitățile fiscale, care pot diferenția foarte mult venitul impozabil de venitu brut. Datorită facilităților fiscale se ajunge ca la același venit brut, cu aceeași cotă de impozitare, venitul impozabil și impozitul datorat să fie foarte diferite, nu numai de lao țară la alta, dar chiar și în cadrul aceleiași țări, de la o perioadă la alta. Chiar și în cadrul aceleiași țări și în aceeași perioadă de timp, la același venit brut, cu aceeași cotă de impozitare,venitul impozabil și impozitul datorat sunt foarte diferite între categoriile de cotribuabili, în funcție de facilitățile fiscale de care beneficiază.

Facilitățile fiscale sunt stabilite prin lege, în funcție de mărimea venitului, de situația economică și socială a salariatului și a familiei sale: căsătorit, necăsătorit, cu membrii de familie sau rude până la un anumit grad, fără venituri sau cu venituri sub limita prevăzută prin lege, aflați efectiv în întreținerea sa.

Unele țări, printre care și România, acordă deduceri până la o anumită mărime a veniturilor salariale, atât pentru salariat, cât și pentru membrii săi de familie. Ca urmare a deducerilor din venitul brut atât a contribuțiilor bugetare, cât și a deducerilor personale, în luna ianuarie 2009, salariații din România, care au benefeciat de maxim de deduceri admise de lege, nu au datorat impozit pe veniturile salariale brute, launitatea la care au funcția de bază, de până la 764,70 lei. Dacă adăugăm și celelalte deduceri admise de art.57 din Codul Fiscal, constând în: cotizația sindicală plătită în luna respectivă, neplafonată. Cotizația la fondurile de pensii facultative, în limita de 400 euro anual, rezultă un venit brut neimpozabil de 950 lei lunar.

Dintre țările care aplică impozitarea progresivă, unele acordă scutirea de la impozitare pentru prima tranșă din baremul de impozitare, altele nu. Din cele 22 de țări care aplică impozitarea progresivă, 9 țări ( Austria, Cipru, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg și Malta) acordă scutirea de la impozitare pentru prima tranșă din baremul de impozitare, scutire de care beneficiază toți contribuabilii, indiferent de mărimea venitului.

Alte țări au conceput sistemul de impozitare progresiv, dar după alte principii: nu acordă scutiri prin baremul de impozitare, întrucât consideră că este inechitabil ca de asemenea scutiri să beneficieze și contribuabilii cu venituri mari si foarte mari, ceea ce constituie un act de inechitate fiscală. În numeroase țări, între care se află și România, se acordă facilități fiscale în funcție de situația economică și socială a salariatului și a membrilor săi de familie, respectiv în funcție de mărimea venitului salarial, persoanele aflate în întreținerea sa fără venituri, copii minori, handicapați.

În cazul impozitelor directe, încă nu s-a trecut la armonizarea legislației între țările Uniunii Europene, ceea ceconduce la diferențe foarte mari de la o țară la alta, în ceea ce privește sensul și conținutul fiscal al noțiunilor de: venitbrut; contribuții bugetare; deductibile sau nu din venit brut, la calculul profitului impozabil; deduceri fiscale.

Particularități și caracteristici în aplicarea impozitării progresive în țările europene

În mai multe țări, pentru veniturile persoanelor fizice, se aplică impozitarea progresivă, dar nu în forma ei clasică, ci pe baza unui sistem de impozitare diferențiat, în funcție de sursa veniturilor, mărimea venitului și alte criterii de ordin economic social.

Pentru venitul de la funcția de bază se aplică o cotă de impozit redusă. Pentru venitul obținut în afara funcției de bază, se aplică o cotă de impozit mult mai mare, de până la 6 ori în unele țări. Iar pentru orice alte venituri, se aplică o altă cotă de impozit, mult mai mare față de cota cu care se impozitează veniturile obținute în afara funcției de bază.

Spre exemplu, în Bosnia-Herțegovina: pentru venitul delafuncția de bază se aplică o cotă de 5%, pentru venitul obținut în afara funcției de bază se aplică o cotă de impozit de 30%, iar orice alte venituri se impozitează cu cota de 50%. Un asemenea sistem de impozitare ar putea fi aplicat de Guvernul României pentru salariații din unități cu capital integral sau parțial de stat, care obțin mai multe venituri din unitățile de stat.

În unele țări cota de impozit pe profit este diferită pentru societățile de capiatl, față de societățile de persoane. De pildă, în Islanda, profitul societăților de capital se impozitează cu 18%, iar cel al societății de persoane cu 26%, iar companiile de comerț internațional, care au sediul în aceasta țară, dar desfășoară activitate exclusiv în afara granițelor acestei țări, plătesc impozitul pe profit cu cota de 5%.

Sunt și țări și care contribuțiile sociale obligatorii nu se calculează din venitul brut, ci dintr-o altă bază de calcul. În Danemarca , indiferent de mărimea salariului lunar al salariatului, fiecare angajat datorează 74,55 coroane lunar, iar angajatorul datorează 149,1 coroane lunar pentru fiecare angajat, totalul contribuțiilor bugetare cuvenite statului pentru un salariat fiind de 223,65 coroane lunar.

În Republica Moldova, angajatorul datorează 27% din salariul brut lunar, iar angajatorul datorează 2% din baza de calcul al contribuțiilor sociale, care este constituită din : de 3 ori salariul mediu anual.

Prezintă interes si sistemul de impozitare a profitului din Norvegia.În această țară, regula generală este de impozitare a profitului cu cota de 28%. Pentru companiile petroliere cota de impozit pe profit se majorează cu 50% față de cota generală. În schimb, companiile navale sunt scutite de plata impozitului pe perioada în care profitul nu este distribuit sub formă de dividende.

Este ușor de înțeles că aceste companii nu plătesc, pe perioadarespectivă, nici impozit pe dividende, deoarece, nefiind repartizat profitul, nu există nici dividende și, ca atare, nici impozit pe dividende.

Impozitarea veniturilor persoanelor fizice se face, în unele țări, nu prin aplicarea metodei standard de impozitare progresivă, ci prin cote diferite, în funcție de mărimea venitului. De pildă, în Serbia cota standard de impozitare a veniturilor persoanelor fizice este de 14%, dar pentru venitul personal care este de peste 4 ori mai mare decât salariul mediu anual, se aplică o cotă suplimentară de 10 puncte.

Capitolul 2. Sistemul Fiscal din România

2.1. Noțiuni generale privind sistemul fiscal

În literatura economică de profil se întâlnesc un spectru larg de definiții ale sistemului fiscal. Dacă în cazul primei categorii sistemul fiscal apare ca fiind totalitatea impozitelor ce se prelevă într-un stat, în cazul celei de-a categorii centrul de greutate este reprezentat de elementele definitorii ale sistemului în general, sistemul fiscal fiind privit prin prisma relațiilor dintre elementele care îl formează.

Conform primei abordări, Ioan Condor definește sistemul fiscal ca fiind “totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoanele fizice și juridie care alimentează bugetele publice” .

Pe linia celei de-a doua categorii de definiții, Carmen Corduneanu afirmă că “sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o multitudine de elemente (materie impozabilă, cote, subiecți fiscali) între care se manifestă relații care apar, ca urmare a proiectării, legiferării, așezării și perceperii impozitului și care sunt gestionate conform legislației fiscale în scopul realizării obiectivelor sistemului” .

În lucrarea citată mai sus, Carmen Corduneanu arată că mecanismele de reglare a sistemului fiscal sunt:

mecanismul conexiunii inverse sau feed-back;

mecanismul conexiunii în avans sau feed-before.

Feed-back-ul acționează în direcția reglării sistemului fiscal în două cazuri distinct :

când nu se respectă normele de drept fiscal;

când apar perturbații ale fluxurilor de ieșire datorate fluctuațiilor fluxurilor valorilor de

intrare.

Mecanismul conexiunii în avans sau feed-before constiutuie un mecanism prin care se asigură reglarea sistemului fiscal conform strategiei de politică fisclaă pe termen lung, prin care se urmărește prevenirea producerii unei abateri de la obiectivele prestabilite și dezvoltarea unor procese pozitive.

Ghe. D. Bistriceanu consideră sistemul fiscal “sistem de percepere a impozitelor și taxelor, totalitatea legislației care reglementează impozitele, taxele, modalitățile de calculare, așezare și încasare a lor în vederea alimentării bugetului de stat, a bugetelor locale și a fondurilor special. Funcționarea sistemului fiscal presupune existența și utilizarea mecanismelor fiscal, a unor tehnici fiscal care să conducă la aplicarea principiilor generale ale impozitării. Sistemul fiscal trebuie să răspundă anumitor principia, funcții și cerințe. Sistmul fiscal îndeplinește următoarele funcții:

instrument de mobilizare a resurselor financiare necesare finanțării cheltuielilor

publice bugetare;

mijloc de stimulare a activității economice și a liberei inițiative;

mecanism de protecție socială a persoanelor cu venituri mici, a celor cu capacitate de

muncă redusă, în vârstă și care au merite deosebite față de țară, cărora li se acordă reduceri sau scutiri de impozite și taxe;

instrument de redistribuire a veniturilor și averilor în concordanță cu echitatea fiscal;

mijloc de control al activității economice, financiare”.

Indiferent de modul de abordare a sistemului fiscal, scopul acestuia în cadrul economiei fiecărui stat este de a asigura finanțarea economiei publice și de a permite autorităților publice intervenții în economia națională, pentru corectarea fluctuațiilor nedorite ale ciclurilor economice ce apar în economia de schimb .

2.2.Sistemul de impozite din România

„Impozitarea este mai mult decât jumulirea unei gâște. Adică este arta de a obține cel mai mare număr de pene cu cel mai mic număr de țipete".

(J. B. Colbert)

2.2.1. Principii ale fiscalității

Privind Codul fiscal, prevederile în titlul I, capitolul II, art. 3, arată că impozitel și taxele se bazează pe următoarele principii:

neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și

capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;

certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la

interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor de management financiar asupra sarcinilor fiscale;

echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în

funcție de mărimea acestora;

eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului

fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoanele fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii constituționale majore.

2.2.2. Presiunea fiscală

În literatura de specialitate termenul de “presiune fiscală” poate fi definită din mai multe puncte de vedere. Într-o primă abordare presiunea fiscală este determinată ca “expresie relativă a sarcinii fiscale suportate de contribuabil”. Bistriceanu Gheorghe în lucrarea sa apreciază că presiunea fiscală reprezintă “ un indicator de măsurare a veniturilor extrase din producție, care tranzitează bugetul printr-un proces de afectare oblicatorie și publică, în loc să fie lăsat liber la dispoziția inițiativei private ”.

Un alt autor apreciază că : “presiunea fiscală este în general dată de rata fiscalității, care se calculează ca raport între încasările fiscale (de nivel central și cel al colectivităților locale) inclusive contribuția la asigurările sociale de stat intr-o anumită perioadă, de regulă un an, și valoarea produsului intern brut, realizat in aceeași perioadă, de o economie națională”.

În practica fiscală prelevările fiscale se determină, în principal, cu impozitele și taxele, care reprezintă cele mai vechi și tradiționale mijloace de finanțare de care statul dispune pentru realizarea funcțiilor și sarcinilor sale, fiind, în același timp, într-o permanentă evolutie.

Codul fiscal pe anul 2014 reglementează următoarele categorii de impozite și taxe:

impozitul pe profit;

impozitul pe venit;

venituri din activități independente;

venituri din salarii;

venituri din cedarea folosinței bunurilor;

venituri din investiții;

venituri din pensii;

venituri din activități agricole, sivicultură și piscicultură;

venituri din premii și din jocuri de noroc;

venituri din transferul proprietăților imobiliare ;

venituri din alte surse ;

impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

impozitele pe veniturile obținute din România de nerezidenți;

impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România;

taxa pe valoarea adăugată;

accizele și alte taxe speciale;

impozitele și taxele locale;

impozitul și taxa pe clădiri;

impozitul și taxa pe teren;

taxa asupra mijloacelor de transport;

taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;

taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;

impozitul pe spectacole;

taxa hotelieră;

taxe speciale;

alte taxe locale.

Presiunea fiscală este „cât de apăsătoare sunt impozitele sau, altfel spus cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii contribuabililor”.

Indicatorul prin care se cuantifică presiunea fiscală este rata fiscalității.

Nivelele la care se cuantifică presiunea fiscală sunt:

la nivel global (național);

la nivelul firmei;

la nivelul individual.

Ca formulă generală rata fiscalității este un raport intre nivelul impozitelor la diferite nivele și la numitor se află PIB, cifra de afaceri (valoarea adăugată) sau veniturile individuale. În literatura de specialitate există mai multe moduri de calul al ratei fiscalității la diferite nivele:

presiunea fiscală cuprinde la numărător numai prelevările fiscale la bugetul statului (la bugetul central și la bugetele locale);

presiunea fiscală globală cuprinde la numărător impozitele și taxele datorate bugetului central și bugetelor locale și așa-zisele cotizații sociale, contribuțiile la fondurile speciale;

rata fiscalității lărgite cuprinde pe lângă prelevările de mai sus și deficitul bugetar;

rata fiscalității nete se obține scăzând din prelevările obligatorii cheltuielile pe care statul le face în interesul contribuabililor sub formă de prestații sociale sau de altă natură și subvențiile acordate agenților economici;

presiunea fiscală individuală determinată ca raport între totalul prelevărilor obligatorii suportate de către un contribuabil și totalul veniturilor obținute de către aceștia;

presiunea fiscală la nivelul agentului economic este calculată ca raport între plățile obligatorii către stat și cifra de afaceri sau valoarea adăugată la nivel de organizație.

2.3. Cota unică. Principii. Modelul Românesc

„Constituirea statului modern

s-a înfăptuit prin implementarea impozitului,

sau mai exact, prin reglementările legale

privind dreptul de a încasa aceste plăți.”

(A. Müller)

2.3.1. Modelul pur al cotei unice în viziunea lui Hall și Rabushka

La nivel teoretic, sistemul fiscal bazat pe cota unică a fost definită pentru prima dată de către marele economist Adam Smith. Cei care însă au aprofundat această tema au fost, profesorii americani Robert Hall și Alvin Rabushka de la Institutul Hoover în anul 1985. Ei au scris „Cota unică”, carte pe care magnatul media Steve Forbes o intitula „Biblia cotei unice”. Reforma fiscală propusă de Hall și Rabushka are la bază o singură cotă de impozitare pentru toate tipurile de venit și reprezintă o schimbare fundamentală în ceea ce privește modul de colectare a veniturilor din impozite de către stat.

Deși sistemul fiscal propus de profesorii Hall și Rabushka are abordări diferite privind impunerea veniturilor salariale și impunerea veniturilor din afaceri, el reprezintă totuși un sistem integrat. Nivelul cotei unice calculat de cei doi al în cazul economiei Statelor Unite ale Americii este de 19%.

Cota unică pentru veniturile corporațiilor nu reprezintă în viziunea celor doi doar un înlocuitor al clasicului impozit pe profit, ci ea acoperă toate tipurile de afaceri și nu doar profiturile societățile comerciale. Chiar și impozitul pe dobânzi este trecut în această categorie, față de abordarea clasică care îl încadra în aria impunerii veniturilor individuale.

Însă pentru a clarifica mai bine modul în care cei doi autori au clasifica tipurile de impozit trebuie menționat că indiferent de categoria de venit asupra căruia se face impunerea el nu poate fi încadrat decât în 2 clase și anume: impozitul pe veniturile din afaceri și impozitul pe salarii (în această categorie fiind cuprinse și pensiile).

Dintre cele mai importante caracteristici ale sistemului fiscal bazat pe cota unică subliniate de către cei doi autori amintim:

Impozitează o dată și numai o dată un anumit fel de venit și cât mai apropiat de

sursă. Un exemplu elocvent amintit de cei doi profesori este cazul dividendelor și al câștigurilor de capital care sunt taxate odată la nivel de întreprindere și apoi la nivelul acționarilor prin impozitul aplicat dividendelor. Tot în această categorie a fost inclus și impozitul pe dobânzi în cazul căruia dacă există exceptări pentru anumite tipuri de câștiguri de genul acesta, evitarea impunerii este posibilă, ținând doar de abilitatea contribuabilului.

Impunerea se face uniform la nivelul veniturilor, adică fără să existe diferențieri

între diferitele tipuri de venit. Cu alte cuvinte indiferent dacă este vorba de profitul companiilor sau de venitul personal taxarea trebuie să fie realizată cu aceeași cotă. Sigura excepție pe care Rabushka și Hall o fac de la această regulă este cea legată de deducerile personale în cazul celor cu venituri mici sau cu multe persoane în întreținere. Aceasta generează oarecum o progresivitate în cazul veniturilor din salarii. În consecință anumite persoane cu venituri mici pot chiar să nu plătească impozit pe salarii, iar persoanele cu venituri peste nivelul deducerilor plătesc impozit doar pentru câștigurile peste nivelul exceptat.

Modelul pur al cotei unice are la bază măsuri radicale de simplificare a procesului

de calculare, declarare și plată a impozitelor. Conform modelului lui Hall și Rabushka contribuabilii, fie ei persoane fizice sau juridice au obligația întocmirii unei singure declarații anuale privitoare la veniturile realizate.Formularul este simplu de completat, iar calculele necesare determinării venitului impozabil sunt foarte abordabile și pe înțelesul oricui.

Robert Hall și Alvin Rabushka, în construcția fiscală bazată pe o singură cotă de impunere, au utilizat principii de sorginte econimică. Așadar, clasificarea veniturilor a fost realizată în două categorii: venituri din salarii, care includeau și veniturile din pensii și venituri din afaceri care cuprindeau toate celelalte tipuri de venituri.

Principalul atu al sistemelor bazate pe cota unică menționat de literatura de specialitate este impactul pozitiv pe care aceasta l-ar avea asupra creșterii economice. Așadar, un sistem fiscal ce are în centru cota unică este practic un sistem fiscal care folosește o sigură cotă de impunere ce se aplică asupra veniturilor, după scăderea deducerilor personale. Asta înseamnă că dacă se trece de un anumit nivel, fiecare plătește aceeași proporție din veniturile realizate indiferent de mărimea acestora. Cu alte cuvinte se poate spune că avem de-a face cu o cotă proporțională, dar numai la veniturile mai mari decât deducerea personală.

De asemenea un astfel de sistem de impozitare poate descrie și un sistem care folosește o singură cota atât pentru impunerea veniturilor persoanelor fizice cât și a celor juridice și chiar aceeași cotă și pentru TVA.

2.3.2. Definirea impozitului pe veniturile salariale

Impozitul pe veniturile salariale are drept scop impunerea unei părți importante din veniturile plătite de către angajatori salariaților. Acest impozit nu reprezintă un sistem fiscal de sine stătător, dar este una dintre cele două părți majore ale sistemului fiscal propus de cei doi profesori americani. Plățile făcute de angajator la schemele de pensii fie ele private sau de stat precum și alte beneficii marginale oferite de către angajator angajaților nu sunt încadrate în categoria veniturilor salariale. Cu alte cuvinte, impozitul pe veniturile din pensii este plătit

când salariatul devine pensionar și primește efectiv pensia, nu în momentul în care angajatorul pune de o parte bani pentru a plătii viitoarea pensie. Așadar în categoria veniturilor personale sunt incluse doar salariile și pensiile. Veniturile din dividende, câștiguri de capital și alte beneficii marginale obținute nu sunt incluse în categoria aceasta și nu sunt impozitate ca venituri personale deoarece se consideră că ele sunt deja impozitate la nivel de întreprindere. Pentru a genera un sistem progresiv doar veniturile ce depășesc o anumită deducere personală sau familială sunt impozitate. Astfel rezultă următoarea formulă de calcul a impozitului pe venit:

Impozit pe venit= Cota unică x [ Salar sau pensie mai puțin deducerea personală]

Așadar, tot ceea ce trebuie să facă plătitorul de impozit este să determine salariul fix, salariul variabil sau pensia mai puțin deducerea personală sau familială care se calculează în funcție de starea civilă și numărul de persoane în întreținere. Rezultatul obținut trebuie înmulțit cu cota unică de 19%, iar apoi se tine cont de rețineri și rezultă restul de plată. Conform profesorilor Alvin Rabushka ți Robert Hall această operațiune este foarte ușor de realizat de către 80% din populația Statelor Unite ale Americii o dată pe an folosind formularul de mai jos.

Tabelul 2.3.2 : Formular impozit pe veniturile din salariale

(Sursa: Hall Robert și Rabushka Alvin 2005: 11)

Cealaltă parte a profesioniștilor liberi care sunt proprii lor angajați și nu funcționează în cadrul unei companii vor trebui să completeze formularul ce vizează impozitul pe veniturile din afaceri.

Se observă din formularul de mai sus că simplificarea fiscală pe care o propun cei doi profesori este evidentă. Din perspectiva altor economiști acest gen de simplificare nu este însă suficientă, fiind din această cauză nejustificată. Murray Rothbard în articolul său numit The Case Against the Flat Tax ( Murray R., 1998), arată că atâta timp cât se păstrează deducerile acestea dau naștere unei progresivități, ceea ce nu justifică înlocuirea sistemului progresiv cu unul proporțional.

1.3.3. Definirea impozitului pe veniturile din afaceri

În ceea ce privește impozitarea veniturilor din afaceri, Rabushka și Hall au avut grijă să includă toate celelalte categorii de venituri, altele decât salariile și pensiile, în categoria veniturilor supuse impunerii.

Scopul impozitului pe veniturilor din afaceri nu este acela al taxării unei afaceri. Scopul este mai degrabă acela de a colecta taxa pe care deținătorii unei afaceri trebuie să o plătească în funcție de venitul generat de o afacere. Impunerea veniturilor din afaceri cât mai aproape de sursă are un singur obiectiv: evitarea uneia dintre cele mai grave scăpări ale sistemului fiscal actual: veniturile trec prin foarte multe așa numite straturi fiscale putând să beneficieze artificial de diferite deduceri, ceea ce duce în final la scăderea venitului impozabil.

De asemenea impozitul pe veniturile realizate de persoanele cu activități independente este foarte ușor de determinat având în vedere că și în acest caz cota de impunere este cunoscută și e unică. (Rabushka A., Hall R., 2007)

În cazul impozitului pe veniturile din afaceri nu mai există nici un fel de deduceri. De aceea cei doi autori consideră că toate veniturile de genul dividendelor, a câștigurilor de capital, a dobânzilor nu mai trebuiesc impozitate, de vreme ce ele au fost supuse impunerii o dată. Astfel rezultă un sistem fiscal mult simplificat.

Formula de calcul a impozitului pe veniturile din afaceri pe care cei doi o propun este următoarea:

Impozitul pe profit = Cota unică x [ Totalul veniturilor din vânzarea bunurilor

mai puțin achizițiile sau intrările de la alte firme

mai puțin salariile și pensiile plătite muncitorilor

mai puțin achizițiile de mijloace fixe ]

Se observă că în viziunea lui Hall și Rabushka achizițiile de mijloace fixe nu sunt supuse amortizării, ele putând fi considerate drept cheltuieli deductibile la nivelul întregului cost de achiziție chiar din momentul intrării lor în patrimoniul firmei. Deductibilitatea imediată a acestor cheltuieli încurajează formarea capitalului și elimină posibilitatea deprecierii activelor dar și birocrația aferentă unui proces de amortizare.

Se observă de asemenea faptul că taxa se așează pe toate tipurile de venit pe care o afacere le generează mai puțin veniturile de tip salarial sau pensii pe care le plătește angajatorul. Tipurile de venituri ce sunt taxate la nivelul unei afaceri sunt următoarele:

profiturile rezultate în urma exploatării fabricii și a echipamentelor;

profiturile rezultate din licențe, drepturi de autor, patente, secrete comerciale și altele asemenea;

profituri rezultate din eforturile de imagine, marketing și publicitate anterioare;

câștiguri ale conducerii executive și alți deținători ai companiei, precum și a angajaților care câștigă mai puțin decât contribuie;

câștigurile doctorilor, avocaților și ale altor profesioniști liberi care sunt organizați individual sau în parteneriat;

veniturile din cedarea folosinței bunurilor precum venituri din închirierea apartamentelor sau ale altor bunuri imobiliare;

beneficii marginale oferite angajaților.

Modelul de calcul al impozitului pe veniturile din afaceri conform profesorilor Hall și Rabushka este prezentat în tabelul de mai jos.

Tabelul 2: Formular impozit pe veniturile din afaceri

(Sursa: Hall Robert și Rabushka Alvin 2005: 16)

Abordarea impozitării veniturilor întâlnită în cazul Hall și Rabushka pleacă chiar de la definirea și împărțirea veniturilor în funcție de modul de fiscalizare al acestora. Astfel față de legislația actuală românească diferența majoră este în special legată de încadrarea tuturor veniturilor, mai puțin a celor din salarii fie ele fixe sau variabile și pensii în categoria veniturilor din afaceri.

Chiar dacă Alvin Rabushka și Robert E. Hall au fost primii care au pus fundamentele sistemelor fiscale bazate pe cota unică, după ei numeroase universități și institute celebre în domeniu au întreprins diferite acțiuni care au avut în vizor această problematică. Majoritatea studiilor și a cercetărilor întreprinse și-au concentrat atenția asupra studierii efectelor posibile pe care acest sistem odată adoptat în anumite țări de pe glob l-ar putea avea și de asemenea asupra efectelor existente ale diferitelor state care folosesc în prezent cota unică. Amploarea deosebită pe care au luat-o studiile în zona cercetării efectelor cotei unice se datorează pe de o parte controverselor pe această tema care se nasc permanent între teoreticienii și practicienii din domeniu, iar pe de altă parte de semnificativa extindere pe care cota unică a cunoscut-o în lume în ultimele două decenii.

1.3.4. Avantajele și dezavantajele cotei unice

Există două argumente principale în favoarea cotei unice: creștere economică și echitate. Mulți economiști susțin această idee pentru că sistemul cu cote progresive și mari tratează în mod discriminator contribuabilii, reduce ritmul de creștere economică, împiedică formarea de noi locuri de muncă și micșorează veniturile.

Așadar cota unică aduce beneficii majore economiei naționale printre care:

Creștere economică mai accelerată: Cota unică ar putea duce la creșterea numărului de locuri de muncă, încurajând noi și noi investiții, cu efect pe termen lung asupra economiei.

Creare de avuție națională: Conform economistului Dale Jorgenson, profesor la Harvard University, cota unică ar putea crește avuția națională. Aceasta ar fi posibil deoarece toate activele aducătoare de venit ar crește ca valoare, de vreme ce cota unică ar mări venitul rămas după impozitare, pe care aceste active îl generează.

Echitate: O cotă unică ar trata contribuabilii în mod echidistant. Spre deosebire de sistemul progresiv, care face discriminări în funcție de sursă, destinație și nivel al veniturilor, cota unică tratează toți contribuabili în mod egal, îndeplinind principiul conform căruia toți suntem egali în fața legii.

Simplitate: Complexitatea este un „impozit ascuns” deoarece costurile aplicării unui impozit global însoțit de progresivitate (cheltuieli cu avocați, contabili și alte resurse necesare pentru a respecta prevederile Codului Fiscal) sunt uneori deosebit de mari. Uneori chiar și experții în impozite și chiar contabilii fac greșeli în calculul unui impozit prea complicat. O cotă unică nu ar mai lăsa dubii cu privire la modalitatea de impunere.

Competitivitate la nivel mondial: După ce în cele trei țări baltice, foste membre ale Uniunii Sovietice, respectiv în Lituania, Letonia și Estonia s-a introdus cota unică alături de alte reforme ce au vizat liberalizarea pieței, economiile lor naționale au cunoscut o creștere semnificativă, iar “tigrii baltici” au devenit un model pentru majoritatea țărilor din regiune.

Într-o lume globalizată, este normal ca forța de muncă și capitalul să migreze spre a scăpa de impozitele mari și împovărătoare către economii cu o politică fiscală mai relaxată. De aceea multe națiuni încearcă să-și reformeze sistemul fiscal și să reducă impozitele și taxele.

Un dezavantaj al cotei unice este legat de potențialul pericol de reducere al veniturilor la buget în cazul în care economia nu reacționează corect și prompt la relaxarea fiscală. Experiențele celor care au introdus cota unică au infirmat această amenințare și mai mult decât atât, veniturile la buget au crescut în mod considerabil în loc să se reducă.

Unii oponenți ai cotei unice consideră că aceasta conduce la o competiție fiscală nesănătoasă între țări, care amplifică migrația capitalului și a forței de muncă. Cei care adoptă cota unică devin, în viziunea unor specialiști, un nou tip de paradis fiscal. Un asemenea dezavantaj poate fi eliminat prin procedurii de armonizare care devin indispensabile în condițiile integrării regionale și ale globalizării.

1.3.5. Cota unică în România

Din 1 ianuarie 2005, în Romania a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal care prevede introducerea cotei unice.

În funcție de tipul de venit pe care îl obțin și de modul în care și-au negociat salariile, românii pot afla dacă cota de impunere de 16% a venit cu mai mulți bani sau, dimpotrivă, cu pierderi. În mod evident, 16% înseamnă mai puțin și decât 18%, cât era în anul 2004 cota minimă la impozitul pe salarii, și decât 40%, nivelul maxim la care aceasta urca.

Pentru salariați, schimbarea sistemului nu poate aduce astfel decât vești bune. Avantajul se concentrează însă în zona salariilor mari.

Discrepanțele sunt totuși atenuate printr-o nouă metodă de acordare a deducerilor: regresiv, astfel încât cei cu venituri mici să nu piardă, iar salariații "de lux" să fie taxați prin absența unor astfel de facilități.

Câștigul este simțit clar de bugetari, dar și de angajații care au știut să își negocieze salariul brut cu angajatorul. Venit mare – câștig pe măsură în urma reformei fiscale este regula și pentru profesiunile liberale, și pentru cei care obțin venituri din drepturi de autor.

România are însă, de mai mulți ani, și altfel de angajați, plătiți în forme care să evite fiscalitatea împovărătoare a contractelor de muncă. Mare parte a microîntreprinderilor la nilelul anului 2005 au fost în realitate instrumente de plată ale salariului.

Pentru proprietarii acestora, dublarea impozitului pe cifra de afaceri, de la 1,5%, la 3%, ca și a celui pe veniturile din dividende, de la 5% la 10% și apoi la 16% ridică serios problema trecerii în categoria plătitorilor de impozit pe profit (redus și el de la 25% la 16%). Varianta dorită atunci de Guvern, pentru a asigura creșterea veniturilor bugetare, ar fi reorientarea către contractele de muncă.

Șansele unei astfel de migrări se reduc însă considerabil, în condițiile menținerii contribuțiilor sociale la un nivel ridicat, deși și aici o oarecare relaxare se face resimțită.

Impozitul de 16% aplicat pensiilor de peste 900 de lei a făcut ca poștașul să lase mai mulți bani și bătrânilor cu pensii mari, în vreme ce programul de recalculare ar trebui sa rezolve discrepanțele în cazul celor cu pensii mici, nedreptățiți de legislația de până acum.

În locul tranșelor progresive de impunere aplicate în 2004: 18%, 23%, 28%, 34% și 40%, salariile cunosc o cotă unică de impozitare – de 16%. Aplicarea acestui nou sistem a condus la câștiguri importante pentru contribuabilii cu venituri ridicate, prin reducerea cotei marginale de impozitare de la 40% la doar 16%.

Astfel, dacă la un salariu de 1000 de lei câștigul net din aplicarea cotei de 16% este de peste 30 de lei, la un salariu de 3000 de lei, câștigul din aplicarea cotei unice este de peste 300 de lei. Favorizați de aplicarea cotei unice au fost și contribuabilii cu mai multe locuri de muncă sau bugetarii, al căror salariu este negociat întotdeauna în sumă brută.

În plus, contribuabilii care obțin un salariu brut de până la 1000 de lei au dreptul la o deducere personala de 250 de lei. Pentru fiecare persoană aflată în întreținere, deducerea personală acordată angajatului va crește cu 100 de lei, fără să depășească 650 de lei în total.

Pentru angajații cu câștiguri de peste 1000 de lei, deducerea scade linear, astfel încât la 3000 de lei devine zero.

Pentru cei ce practică profesiuni liberale, adică medicii, avocații, notarii, arhitecții, experții contabili sunt printre cei mai avantajați de noua fiscalitate, pentru ei în locul cotelor progresive, introducându-se impozitul pe venit de 16%.

Când vine vorba despre veniturile din chirii, până în 2004 se utiliza baremul cotelor progresive, cu cotă anticipată de 15%. Deducerile erau de 30% pentru bunuri mobile și de 50% pentru bunuri imobile. În final impozitul plătit era de 20%. Acum cota de impozitare este de 16%, deducerea de 25% indiferent dacă este vorba despre un bun mobil sau imobil, iar impozitul efectiv devine 12%.

1.4 Principalele modificări fiscale în anul 2014 în România

Din întâi ianuarie 2014, Codul Fiscal cuprinde o serie de modificări privind impozitarea profitului, sponsorizărilor, veniturilor la microîntreprinderi, TVA, accize, construcții speciale și redevențe.

Impozitul pe profit:

Actul normativ prevede scutirea câștigurilor de capital, prin:

scutirea veniturilor din dividende primite de la persoane juridice din state terțe cu care

România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri;

scutirea câștigurilor de capital realizate de contribuabili din vânzarea/cesionarea

titlurilor de participare;

scutirea veniturilor obținute de o persoană juridică română din lichidarea unei alte

persoane juridice.

Aceste scutiri se acordă în condițiile în care contribuabilul deține pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de participare.

Au fost introduse, respectiv modificate, și prevederile referitoare la:

scutirea de impozit a dividendelor primite de o persoană juridică română de la altă

persoană juridică română;

scutirea de impozit a dividendelor primite de o persoană juridică română de la altă

persoană juridică străină situată într-un stat membru;

neimpozitarea dividendelor distribuite de o persoană juridică română unei alte

persoane juridice române.

De asemenea, noul act normativ prevede:

condițiile de schimbare a anului fiscal pentru contribuabilii care solicită modificarea

exercițiului financiar, potrivit art. 27 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare;

revizuirea regimului fiscal aplicabil cheltuielilor cu sponsorizarea, în sensul reportări

sumelor care rămân nededuse în anul fiscal, întrucât depășesc limita minimă care se scade din impozitul pe profit, 3 la mie din cifra de afaceri dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit, în următorii 7 ani consecutivi;

veniturile impozitate în străinătate, incluse în profitul impozabil atribuibile

sediului permanent din Romania al unei persoane juridice din alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat din Spațiul Economic European, vor beneficia de avantajul fiscal al creditului fiscal extern acordat unei persoane juridice române, indiferent dacă convenția de evitare a dublei impuneri aplicabilă încheiată între România și statul sursă a veniturilor prevede sau nu în mod explicit acest avantaj fiscal în favoarea sediului permanent.

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

În ceea ce privește impozitul pe veniturile microîntreprinderilor:

nu mai aplică sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor contribuabilii

care realizează venituri din consultanță și management dacă ponderea veniturilor realizate din consultanță și management în total venituri este peste 20%;

s-au eliminat din baza de impunere veniturile reprezentând diferențele de curs valutar

și a reducerilor comerciale acordate ulterior facturării.

Impozitul pe venit

Principalele modificări și completări în ceea ce privește impozitul pe venit se referă la:

acordarea deductibilității cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor în valută

de la persoane fizice și juridice, altele decât instituțiile care desfășoară activitatea de creditare cu titlu profesional, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activități independente la care venitul net anual se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, la nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută;.

crearea cadrului legal pentru deducerea din venitul brut din salarii a contribuțiilor

obligatorii aferente unei luni, indiferent de faptul dacă acestea sunt plătite în Romania sau într-un alt stat membru UE sau stat membru al SEE, potrivit prevederilor regulamentelor Uniunii Europene, a legislației SEE sau a convențiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială în care Romania este parte;

posibilitatea de actualizare a prețului mediu pentru determinarea venitului impozabil

în cazul veniturilor obținute de persoanele fizice sub formă de arendă primită în natură;

simplificarea tratamentului fiscal al veniturilor obținute din arendarea bunurilor

agricole din patrimoniul personal prin abrogarea prevederilor referitoare la opțiunea contribuabililor de a determina venitului net din arendă în sistem real;

deducerea din veniturile realizate anual din categoria venituri din cedarea folosinței

bunurilor a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate;

neimpozitarea veniturilor obținute din cultivarea terenurilor cu plante furajere

graminee și leguminoase pentru producția de masă verde destinate furajării animalelor deținute de contribuabilii pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit sau care obțin venituri neimpozabile din activități agricole;

stabilirea tratamentului fiscal in cazul persoanelor fizice care primesc materiale

publicitare, pliante, mostre, puncte bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

crearea cadrului legal pentru ca persoanele fizice rezidente într-un stat UE sau SEE,

care obțin venituri impozabile din România, să beneficieze de deducerile fiscale prevăzute de lege pentru contribuabilii rezidenți, ținând seama de situația contribuabilului;

s-au introdus prevederi referitoare la tratamentul fiscal al veniturilor obținute din

străinătate de natura celor obținute din România în situația în care acestea din urmă sunt venituri neimpozabile în sensul că se aplică același tratament fiscal ca și pentru cele obținute din România.

Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți

În cazul impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți și impozitul pe reprezentanțele firmelor străine înființate în România noul act normativ prevede reducerea perioadei de deținere a minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice române de la 2 ani la 1 an pentru acordarea scutirii de impozit a veniturilor de natura dividendelor plătite de persoanele juridice române către persoane juridice nerezidente.

Taxa pe valoarea adăugată

În domeniul taxei pe valoarea adăugată:

se modifică prevederile referitoare la ajustarea TVA, în sensul că nu se impune

ajustarea în cazul bunurilor pierdute, distruse sau furate, în condițiile în care pierderea, distrugerea sau furtul bunurilor sunt demonstrate corespunzător;

a fost eliminată condiția referitoare la achitarea TVA solicitate la rambursare de către

persoanele impozabile nestabilite în România. Potrivit noilor prevederi, rambursările de TVA către persoanele impozabile nestabilite în România se vor acorda chiar dacă TVA solicitată la rambursare nu este achitată, sub rezerva îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de lege;

a fost exclus din baza de impozitare a TVA aferentă serviciilor de leasing costul cu

asigurarea bunului care face obiectul contractului de leasing, acest cost urmând a fi recuperat de societățile de leasing prin refacturare de la utilizatori.

Accize

Potrivit noilor prevederi, la capitolul accize:

se interzice vânzarea de țigarete către persoane fizice la un preț mai mic decât prețul

de vânzare cu amănuntul declarat;

s-a stabilit modul de calcul al valorii accizelor în lei, în situația în care cursul de

schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, în sensul că valoarea în lei a accizelor și a impozitului la țițeiul din producția internă, datorate bugetului de stat, stabilite în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui prețurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică, până la data de 15 octombrie.

Impozitul pe construcții speciale

Prin noul act normativ, se instituie un nou impozit asupra valorii construcțiilor, altele decât clădirile pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit Codului Fiscal.

Contribuabili care datorează impozitul pe construcții speciale sunt:

persoanele juridice române;

persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu

permanent în România;

persoanele juridice cu sediu social în România înființate potrivit legislației europene.

Fac excepție:

institutele naționale de cercetare-dezvoltare;

instituțiile publice;

asociațiile, fundațiile și celelalte persoane juridice fără scop patrimonial.

Baza impozabilă este reprezentată de valoarea construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidențiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcțiilor, din care se scade:

valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare,

consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosință, pentru care se datorează impozit pe clădiri, conform Titlului IX din Codul Fiscal, de către contribuabil sau proprietar, după caz;

valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere

pentru construcțiile, aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ teritoriale;

valoarea construcțiilor reprezentând terase pe arabil, plantații pomicole și viticole

conform subgrupei 1.2.9. din grupa 1 a Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.

Această deducere din baza impozabilă a avut în vedere evitarea dublei impuneri și stimularea agenților economici care administrează construcții din domeniul public de a continua efectuarea de lucrări de consolidare, modernizare sau extindere.
Construcțiile pentru care se va plăti noul impozit de la 1 ianuarie 2014 sunt cele prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.
Astfel, acest impozit se aplică pentru construcții precum centrale hidroelectrice, stații și posturi de transformare, stații de conexiuni, centrale termoelectrice și nuclearo-electrice, piste și platforme, sonde de țiței, gaze și sare, rampe de încărcare-descărcare, coșuri de fum și turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleștee, iazuri, bazine; ecluze și ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură, infrastructura transport feroviar, infrastructura drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulație, marcaje etc.), linii și cabluri aeriene de telecomunicații (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri și piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, construcții pentru transportul energiei electrice, canale de irigații.

Declararea și plata se fac astfel:

cota este de 1,5%;

impozitul asupra valorii construcțiilor se datorează începând cu 1 ianuarie 2014 iar

calculul și declararea acestuia se efectuează de către contribuabili anual, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului pentru care se datorează impozitul;

plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 mai și 25 septembrie,

inclusiv.

Impozitul asupra valorii construcțiilor reprezintă venit la bugetul de stat.

Alte măsuri de natură financiar-fiscală. Redevențele pentru exploatările de resurse minerale

Potrivit noului act normativ, se majorează cota redevențelor cuvenite bugetului de stat, ca urmare a exploatării resurselor minerale aflate sub incidența Legii minelor nr. 85/2003. Majorarea aplicată va fi de 25% față de cotele în vigoare, cu excepția:

cotei de redevență pentru exploatarea metalelor nobile, în cazul cărora majorarea va fi

de 50%, respectiv de la 4% din valoarea producției miniere la 6% din această valoare;

cotei de redevență pentru exploatarea cărbunilor în cazul cărora cota procentuală a

redevenței rămâne nemodificată față de cota în vigoare, respectiv 4%.

CAPITOLUL 3. SISTEMUL FISCAL AL REPUBLICII MOLDOVA

3.1. Evoluția sistemului fiscal al Republicii Moldova și eficiența efectuării lui

„Nu există popor în lume care să fie mai apăsat de despotism și copleșit de dări, ca țăranul din Moldova…”

( I.M.C. Aslan)

Sistemul fiscal al Republicii Moldova, avînd o istorie relativ scurtă, este în plină evoluție și perfecționare. Restructurările de ordin economic și social, trecerea de la economia centralizată la economia de piață, necesită adaptarea administrării fiscale la noile condiții. Aspectele fiscale dețin un rol esențial în gestionarea eficientă a economiei de piață.

Bazele sistemului fiscal a statului independent Moldova, au fost puse în 1992-1994. La această etapă a formării sistemului fiscal al Republicii Moldova, au fost puse în acțiune actele legislative și normative de bază privind impozitarea, menite, pe de o parte să stimuleze activitatea economică a producătorilor de marfă, să contribuie la stabilizarea sferei de producție, iar pe de altă parte – să asigure stabilitatea veniturilor bugetului întru realizarea politicii sociale a Guvernului.

Au fost elaborate și adoptate legile:

cu privire la bazele sistemului fiscal, care determină principiile de bază ale sistemului

de stat de impozitare și unitatea tuturor actelor normative privind impozitarea în republică;

cu privire la Serviciul Fiscal de Stat, care determină drepturile și obligațiunile

Inspectoratelor fiscale de stat.

Tot în această perioadă au fost adoptate legi pe fiecare tip de impozite, care formează cadrul sistemului fiscal al RM:

impozitele indirecte: taxa pe valoare adăugată, accizele;

impozitele directe: impozitul pe beneficiul întreprinderilor, impozitul funciar,

impozitul pe venitul persoanelor fizice, etc.;

impozitul rutier;

impozitele și taxele locale;

taxele vamale, etc.

Începînd cu sfîrșitul anului 1994 a început etapa a doua a reformei fiscale, care prevede perfecționarea impozitării, întărirea administrației fiscale și computerizarea Serviciului Fiscal de Stat.

Pentru limitarea multiplelor impozite și încasărilor spontane, stabilite de către organele administrației publice locale, determinarea atitudinii metodologice unice față de calculul și controlul acestor impozite, a fost adoptată „legea cu privire la impozitele și taxele locale”.

Astfel, în Moldova sistemul fiscal modern propriu economiei de piață a obținut contururile actuale abia în ultimii decenii ai secolului al XX-lea.

În societatea sovietică, perioada experimentului comunist, sistemul de impozitare a fost simplificat la maximum, fiind totalmente limitată libertatea producătorului. În aceste condiții impozitele au devenit doar simple formalități. De exemplu impozitul pe venitul persoanelor fizice era achitat doar de unele categorii de persoane. Nu achitau acest tip de impozit funcționarii, țăranii. În anii 90 ai secolului XX s-au efectuat reforme radicale în viața societății. Organizarea și funcționarea statului a fost orientată spre aplicarea principiilor economiei de piață. În perioada economiei de piață statul funcționează în primul rând pe baza susținerii lui financiare de către cetățeni care achită periodic la buget impozite și taxe obligatorii. Transformarea sistemului fiscal în baza principiilor economiei de piață a Republicii Moldova a avut loc prin realizarea a două reforme fiscale, fiecare cuprinzând, respectiv, două și șase etape.

În Constituția Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul III, Articolul 58 este stipulat: „Cetățenii au obligație să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuieli publice. Sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestații sânt interzise, în afara celor stabilite prin lege.”

Economia Moldovei se află în prezent într-o criză acută din cauza lipsei resurselor financiare, ce îngreunează dezvoltarea sănătoasă a economiei naționale. Au fost întreprinse multe restructurări de ordin economic și social, dar ținând cont de faptul, că baza legislativă nu mai corespunde cerințelor economiei de piață, iar economia înaintează treptat spre relațiile de piață, va fi nevoie de o serie de transformări și în continuare.

Un rol important în evoluția tranziției la principiile economiei de piață revine sistemului fiscal. Pentru guvern, sistemul fiscal servește drept o sursă de finanțare a programelor inițiale și serviciilor prestate populației. Pentru întreprinderi, acest sistem trebuie să stimuleze creșterea lor economică, pentru cetățenii, sistemul fiscal trebuie să servească drept un instrument social important de redistribuire a veniturilor statale.

3.2. Componentele sisitemului fiscal al Republicii Moldova

3.2.1. Sistemul de impozite și taxe

Sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor și taxelor, a principiilor, formelor și metodelor de stabilire, modificare și anulare a acestora, prevăzute de Codul fiscal, precum și totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit , care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcții de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care achită această plată.

Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit , care nu este impozit și se percepe pentru unele servicii sau acțiuni executate de către unele instituții publice, care au un caracter juridic.

Alte plăți efectuate în limitele relațiilor reglementate de legislația fiscală nu fac parte din categoria plăților obligatorii, denumite impozite și taxe.

Sistemul de impozite și taxe percepute în Republica Moldova corespunde structurii administrației publice, care este constituită din:

Administrația publică centrală;

Administrația publică locală care cuprinde 2 niveluri: nivelul 1 întrunește 69 de orașe,

911 comune și sate; nivelul 2 întrunește 32 de raioane, UTA Gagauz Yeri, 5 municipii.

În conformitate cu articolul 6 al Codului fiscal al Republicii Moldova, sistemul de impozite și taxe include:

Impozite și taxe generale de stat.

Impozite și taxe locale.

Sistemul impozitelor și taxelor generale de stat include:

Impozitul pe venit;

Taxa pe Valoarea Adăugată;

Accizele;

Impozitul privat;

Taxa vamală;

Taxele percepute în fondul rutier.

Sistemul impozitelor și taxelor locale include:

Impozitul pe bunurile imobiliare;

Impozitul pentru folosirea resurselor naturale;

Taxa pentru amenajarea teritoriului;

Taxa pentru dreptul de a organiza licitații locale și loterii;

Taxa pentru cazare;

Taxa pentru amplasarea publicității;

Taxa pentru dreptul de a aplica simbolica locală;

Taxa pentru amplasarea unităților comerciale;

Taxa de piață;

Taxa pentru parcarea autovehiculelor;

Taxa balneară;

Taxa de la posesorii de câini;

Taxa pentru dreptul de a presta servicii de transportare a călătorilor.

La stabilirea impozitelor și taxelor se determină: subiecții impunerii; obiectele impunerii și baza impozabilă; cotele impozitelor și taxelor; modul și termenele de achitare; facilitățile și înlesnirile fiscale acordate sub formă de scutire parțială sau totală ori aplicarea de cote reduse.

Impozitele și taxele percepute în conformitate cu prevederile Codului fiscal și cu alte acte normative reprezintă surse de venit ale bugetului de stat și ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale. Impozitele și taxele locale, lista și plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament. Deciziile autorităților administrației publice locale cu privire la punerea în aplicare, modificare a cotelor, modului și termenului de achitare și aplicarea facilităților (în limitele competenței lor) se adoptă pe parcursul anului fiscal, concomitent cu modificările corespunzătoare a bugetelor unităților administrativ teritoriale.

3.2.2 Legislația fiscală

Sarcina de bază  a Serviciul Fiscal de Stat constă în exercitarea controlului asupra respectării legislației fiscale, asupra calculării corecte a sumelor obligațiilor fiscale și colectarea veniturilor la Bugetul Public Național, care are obligația să asigure atît majorarea procesului de colectare a veniturilor bugetare, cît și creșterea gradului de încredere publică în sistemul de administrare fiscală, prin schimbarea modului de abordare a relațiilor cu contribuabilii și prin creșterea gradului de transparență, fără a atinge interesele personale ale contribuabililor.

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor și fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial, fiind subordonat primului:

au statut de persoană juridică și sînt finanțate de la bugetul de stat;

activează în temeiul Constituției Republicii Moldova, al prezentului cod și al altor

legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Președintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor și ordonanțele Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autoritățile administrației publice locale în limitele competenței.

În activitatea sa IFPS se conduce de Codul Fiscal al Republicii Moldova, cît și de planurile sale de măsuri, cît si de cel de acțiuni prioritare ale Ministerului Finanțelor, ce reies din prevederile Programelor guvernamentale  Modernizarea țării-bunăstarea poporului, Republica Moldova – Uniunea Europeană, Legii bugetului pe anul curent, precum și alte acte legislative și normative care reglementeaza activitatea organelor fiscale, concomitent realizînd și unele obiective ale Strategiei de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat.

Putem specifica că Ministerul Finanțelor exercită dirijarea metodologică a activității Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără ingerințe în activitatea lui și a inspectoratelor fiscale de stat teritoriale.

Dintre actele normative ce reglementează sistemul de impozitare și taxe menționăm:

Codul Fiscal al Republicii Moldova;

Legea bugetului (care se adoptă pe fiecare an în parte);

Legea privind taxele locale;

Legea privind tariful vamal;

Actele emise de ministere și departamente (Banca Națională a Moldovei, Ministerul

Finanțelor, de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat);

Codul Fiscal al Republicii Moldova prevede cadrul fundamental al sistemului fiscal, abrogînd toate actele normative de domeniu, adoptate de Guvern.

Prin Cod s-au stabilit principiile generale ale impozitării, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale și al altor participanți la relațiile reglementate de legislația fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii, principiile evidenței veniturilor și cheltuielilor deduse, modul și condițiile de tragere la răspundere pentru încălcarea legii, precum și modul de contestare a acțiunilor organelor fiscale și ale persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora.

Codul reglementează relațiile ce țin de executarea obligațiilor fiscale privind impozitele și taxele republicane (de stat), stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale. Noțiunile și prevederile codului se aplică în exclusivitate în limitele relațiilor fiscale și ale altor relații legate de acestea.

Codul Fiscal al Republicii Moldova a fost de multe ori completat și modificat. Actualmente, Codul Fiscal întrunește 9 titluri:

Titlul I- “Dispoziții Generale”;

Titlul II- “Impozitul pe venit”;

Titlul III -“Taxa pe valoarea adăugată”;

Titlul IV- “Accizele”;

Titlul V – “Administrarea fiscală”;

Titlul VI – “Impozitul pe bunurile imobiliare”;

Titlul VII – “Taxele locale”;

Titlul VIII – “Taxele pentru resursele naturale ”;

Titlul IX – “Taxele rutiere”.

Conform alin. (2) din articolul 3 din Codului Fiscal al Republicii Moldova, actele normative adoptate de Guvern, Ministerul de Finanțe, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul de Finanțe, Departamentul Vamal, de alte autorități de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de către autoritățile publice locale, în temeiul și pentru executarea Codului Fiscal, nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să depășească limitele acestuia.

Impozitarea se efectuiază în baza Codului Fiscal și a altor acte normative adoptate în conformitate cu acesta, publicate în mod oficial, și care sînt în vigoare pe perioada stabilită pentru achitarea impozitelor și taxelor.

3.2.3. Administrarea fiscală și organele fiscale

Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite și responsabile de asigurarea colectării depline și la termen a impozitelor și taxelor, a penalităților și amenzilor la bugetele de toate nivelurile, precum și de efectuare a acțiunilor de urmărire penală în caz de existență a unor circumstanțe ce atestă comiterea infracțiunilor fiscale.

Organele care exercită atribuții de administrare fiscală sânt:

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor;

Serviciile fiscale teritoriale;

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției;

Organele vamale;

Serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor și alte

organe abilitate, conform legislației.

Sarcina de bază a organului fiscal constă în exercitarea controlului asupra respectării legislației fiscale , asupra calculării corecte, vărsării depline și la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor și fiecare serviciu teritorial, fiind subordonat primului: au statut de persoană juridică și sânt finanțate de la bugetul de stat; activează în baza Constituției Republicii Moldova, al Codului fiscal și a altor acte normative. Ministerul Finanțelor exercită dirijarea metodologică a activității Inspectoratului Fiscal Principal de Stat fără ingerințe în activitatea lui și a serviciilor fiscale teritoriale.

Organele fiscale și funcționarii săi au următoarele drepturi:

Să efectueze controlul respectării legislației fiscale;

Să ceară și să primească gratuit informațiile necesare pentru efectuarea controlului;

Să aibă acces la încăperile de producție, comerciale și alte locuri folosite pentru

obținerea de venituri;

Să aibă acces la sistemul electronic de evidență contabilă a contribuabilului;

Să ridice de la contribuabil documente;

Să constate încălcările fiscale și să aplice măsurile prevăzute de legislație;

Să inițieze acțiuni în instanțele judecătorești asupra contribuabilului;

Să ceară și să verifice lichidarea încălcărilor de legislație fiscală;

Să efectueze executarea silită a obligațiilor fiscale;

Să sechestreze bunuri;

Să suspende operațiunile la conturile bancare;

Să citeze la organul fiscal contribuabilul;

Să folosească mijloace de informare în masă pentru popularizarea și respectarea

legislației fiscale etc.

Obligațiile organelor fiscale și a funcționarilor săi:

Să acționeze în strictă conformitate cu legislația fiscală și cu Constituția Republicii

Moldova;

Să trateze cu respect și corectitudine contribuabilul;

Să popularizeze legislația fiscală;

Să informeze contribuabilii despre drepturile și obligațiile lui;

Să informeze contribuabilii ,la cerere , despre modul de calculare și termenii de achitare a impozitelor și taxelor;

Să asigure gratuit contribuabilii cu formulare tipizate de dare de seamă fiscală;

La cererea contribuabilului , să elibereze certificate privind lipsa sau existența restanțelor la buget;

Să examineze cererile , petițiile și reclamațiile contribuabililor;

Să țină evidența contribuabililor și a obligațiilor fiscale;

Să efectueze controale fiscale și să întocmească actele de rigoare;

În cazul depistării încălcărilor fiscale să emită decizii privind aplicarea de sancțiuni;

Să nu divulge informații care constituie secret fiscal;

Să nu folosească situația de serviciu în interese personale.

3.3. Impozitul pe venit al persoanelor fizice

Toate persoanele care obțin venit sunt obligate să achite în BPN o sumă numită – impozitul pe venit. Conform legislației fiscale obiect al impozitării este venitul brut, inclusiv facilitățile acordate de patron.

Astfel, în venitul brut se includ:

venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională și din alte

activități similare;

plățile pentru munca efectuată și serviciile prestate (inclusiv salariile), facilitățile

acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele și alte retribuții similare;

venitul din chirie (arendă);

creșterea de capital;

royalty (redevențe), ș.a.

Pentru anul 2013 s-au stabilit următoarele praguri și cote de impozitare pentru persoanele fizice:

7% din venitul anual impozabil ce nu depășește suma de 26700 lei;

18% din venitul anual impozabil ce depășește suma de 26700 lei.

Dacă vom examina cotele și pragurile de impozitare din anii precedenți, vom observa că statul are tendința de a diminua pe cît este posibil povara fiscală a contribuabililor, și de a mări scutirile personale.

Orice persoană care obține din activitatea sa venit sub formă de salariu, lui i se reține impozitul pe venit la sursa de plată. Deci fiecare patron care plătește lucrătorului său salariu este obligat să calculeze, ținînd cont de scutirile solicitate de angajat, și să rețină din aceste plăți un impozit, determinat conform modului stabilit de Serviciul Fiscal de Stat. Dacă contribuabilul a efectuat și niște servicii, la sursa de plată se oprește și se varsă în bugetul de stat numai 5%, celelalte procente trebuie să le achite de sinestătător.

Declarația pe venit se depune pînă la 31 martie a fiecărui an.

Contribuabilul se prezintă la Inspectoratul Fiscal pentru a depune declarația în cazul:

dacă în decursul anului a avut mai multe surse de venit;

a efectuat anumite servicii pentru care i sa reținut și vărsate în bugetul de stat numai

5%;

dacă a transmis scutirea personală.

Acest lucru contribuabilul trebuie să-l facă pînă la 31 martie.

3.4. Impozitul pe venit al persoanelor ce practică activitatea de intreprinzător

Toate persoanele care obțin venit sunt obligate să achite în Bugetul Public National (BPN) o sumă numită – impozitul pe venit.

Subiecți ai impunerii sînt:

persoanele juridice și fizice rezidente ale Republicii Moldova, care desfășoară

activitate de întreprinzător, precum și persoanele care practică activitate profesională, care, pe parcursul perioadei fiscale, obțin venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum și din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară

activitate de întreprinzător și pe parcursul perioadei fiscale obțin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova și din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova;

persoanele fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova care nu desfășoară

activitate de întreprinzător și obțin venit din investiții și financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

persoanele fizice rezidente cetățeni străini și apatrizi care desfășoară activitate pe

teritoriul Republicii Moldova și obțin venit din orice surse aflate în Republica Moldova și din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, cu excepția venitului din investiții și financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

Subiecții impunerii sînt obligați să declare venitul brut obținut din toate sursele.

Astfel, în venitul brut se includ:

venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională și din alte

activități similare;

plățile pentru munca efectuată și serviciile prestate (inclusiv salariile), facilitățile

acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele și alte retribuții similare;

venitul din chirie (arendă);

creșterea de capital;

royalty (redevențe), ș.a.

Pentru persoanele ce practica activitatea de intreprinzator pentru anul 2013 s-a stabilit o cota a impozitului pe venit de 12 % din venitul impozabil.

Declarația pe venit se depune pînă la 31 martie a fiecărui an.

În Declarație se indică :

codul fiscal al contribuabilului;

numele, prenumele;

adresa acestuia;

veniturile obținute;

impozitul reținut la sursa de plată;

scutirile de care beneficiază contribuabilul.

Sunt cazuri însă, cînd contribuabilul nu se prezintă pentru a depune declarația privind impozitul pe venit. Atunci lucrătorii Inspectoratului Fiscal, cu ajutorul „Fișelor Restantierilor” (care se întocmesc după baza de date utilizată de organul fiscal) verifică situația fiecărui contribuabil restanțier .

Restanțierilor li se întocmește un document fiscal numit „Citație”, în care se indică:

denumirea completă a persoanei citate;

codul fiscal;

data și ora cînd este invitat la Oficiul Fiscal;

documentele cu care trebuie să se prezinte;

ștampila Oficiului Fiscal;

telefonul de contact;

semnătura șefului și a executorului.

Persoana este obligată să se prezinte la Oficiul Fiscal la data și ora indicată în citație. În ziua în care contribuabilul se prezintă, inspectorul fiscal întocmește un „Act de control” , unde se indică veniturile obținute în decursul anului fiscal și impozitul spre achitare. Peste zece zile se întocmește o „Decizie cu privire la cazul de încălcare fiscală” , unde se indică:

numărul actului de control prin care se constată această încălcare;

obligația care s-a constatat;

amenda și penalitatea, conform art. 228 Cod fiscal al RM.

Dacă contribuabilul recunoaște aceste venituri i se calculează amenda și penalitatea pentru nedeclararea venitului și neachitarea la timp a impozitului pe venit. Pentru anul 2013 s-a stabilit o amendă de 10% anual, pentru calcularea căreia este o formulă specială:

(1)

O altă situație frecvent soluționată de inspectorii fiscali este aceea cînd contribuabilul respectă termenii de prezentare a declarației fiscale, însă a comis o greșeală în întocmirea acesteia, anume nedeclarînd toate veniturile pe care le-a obținut în decursul anului fiscal.

Și în acest caz i se trimite contribuabilului la adresa juridica o citație prin care e chemat la oficiul fiscal, el fiind obligat să se prezinte la data indicată în citație. La fel se va calcula o amendă, însă pentru diminuarea venitului obținut, care reprezintă 20% din impozitul calculat din diminuare.

Contribuabilul care s-a prezentat la oficiul fiscal va întocmi o nouă declarație, iar inspectorul fiscal va întocmi un formular tip numit „RCF” – jalon (Rezultatul controlului fiscal) care se transmite la Centrul de Calcul, unde se indică amenda și penalitatea, acesta fiind un alt document de control fiscal. La acest pachet de documente se adiționează și o „Decizie” care întărește procedura dată, semnată de șeful Inspectoratului fiscal teritorial. Toate acestea se efectuează la prezentarea copiei chitanței care confirmă că și-a achitat datoria față de buget.

Pot fi cazuri cînd contribuabilul să nu recunoască veniturile care au fost introduse în baze de date a inspectoratului fiscal. Astfel contribuabilul are dreptul de a scrie o „Cerere de contestare” împotriva informației pe care el o consideră falsă, cu privire la venitul obținut, prezentată de contabilul înreprinderii.

Oficiul fiscal efectuează o cerere către persoana juridică care a prezentat informația dată despre contribuabil. Dacă persoana juridică nu se află în raza de activitate a Inspectoratului fiscal Centru, se cere informația de al oficiul fiscal în competența căreia se află persoana juridică solicitată.

Dacă totuși s-a produs o greșeală și contribuabilul într-adevăr nu a obținut venitul declarat de persoana juridică, el va achita impozit doar pe venitul obținut.

Dacă însă se adeverește că contribuabilul a obținut venitul ce nu l-a declarat, acesta va achita amendă pentru diminuare și întîrziere de achitare a impozitului, cît și penalitatea pentru acest venit nedeclarat.

Această persoană poate beneficia de o scutire de 50%, în cazul în care este gata să-și achite datoria față de bugetul de stat timp de trei zile. Pentru aceasta e nevoie să scrie o „Cerere de reducere a amenzii” pe care urmează să o prezinte șefului Inspectoratului Fiscal. Acesta va emite o „Decizie privind reducerea amenzii cu 50%” , unde se va indica:

numele și prenumele beneficiarului;

codul fiscal al acestuia;

data întocmirii deciziei;

numărul deciziei față de care se aplică reducerea de 50%.

Conform legislației fiscale termenul maxim în care Inspectoratul Fiscal poate să oblige contribuabilul să-și achite impozitul pe venit este de patru ani. În practică, însă, lucrurile stau altfel. De obicei dacă este posibil, se încasează impozitul pe acel an, fără amendă sau penalitate care între timp pot deveni niște sume enorme.

3.5. Taxa pe valoarea adăugată

Taxă pe valoarea adăugată (în continuare – T.V.A.) – impozit general de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părți a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum și a unei părți din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.

Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova pentru anul 2013 sau stabilit urmatoarele cote la TVA:

a) cota-standard – în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor și serviciilor importate și a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;

b) cote reduse în mărime de:

– 8% – la pîinea și produsele de panificație (190120000, 190540, 190590300, 190590600, 190590900), la laptele și produsele lactate (0401, 0402, 0403, 0405, 040610200), livrate pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția produselor alimentare pentru copii care sînt scutite de T.V.A. în conformitate cu art.103 alin.(1) pct.2) CF al RM;

– 8% – la medicamentele de la pozițiile tarifare 3001–3004, atît indicate în Nomenclatorul de stat de medicamente, cît și autorizate de Ministerul Sănătății, importate și/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum și medicamentele preparate în farmacii conform prescripțiilor magistrale, cu conținut de ingrediente (substanțe medicamentoase) autorizate;

– 8% – la mărfurile, importate și/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova, de la pozițiile tarifare 3005, 300610, 300620000, 300630000, 300640000, 300660, 300670000, 370790, 380894, 382100000, 382200000, 4014, 4015, 481890, 900110900, 900130000, 900140, 900150, 901831, 901832, 901839000;

– 8% – la gazele naturale și gazele lichefiate de la poziția tarifară 2711, atît la cele importate, cît și la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova;

– cota zero:

a) mărfurile, serviciile pentru export și toate tipurile de transporturi internaționale de mărfuri (inclusiv de expediție) și pasageri, serviciile de transport internațional al gazelor naturale prestate de către S.A. “Moldova-Gaz”, precum și serviciile operatorului aerodrom (aeroport), de comercializare a biletelor de călătorie în trafic internațional, de deservire la sol a aeronavelor, inclusiv de livrare a combustibilului și a mărfurilor la bordul aeronavei, de securitate aeronautică și de navigație aeriană, aferente aeronavelor în trafic internațional;

b) energia electrică, energia termică și apa caldă pentru bunurile imobiliare cu destinație locativă, indiferent de subiectul în a cărui gestiune se află aceste bunuri;

c) importul și/sau livrarea pe teritoriul republicii a mărfurilor, serviciilor destinate folosinței oficiale de către misiunile diplomatice în Republica Moldova și uzului sau consumului personal de către membrii personalului diplomatic și administrativ-tehnic al acestor misiuni și de către membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei, pe bază de reciprocitate, precum și cele destinate folosinței oficiale de către alte misiuni asimilate lor în Republica Moldova și uzului sau consumului personal de către membrii personalului diplomatic și administrativ-tehnic al acestor misiuni și membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei. Modul de aplicare a cotei zero a T.V.A. se stabilește de Guvern;

c1) importul și/sau livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, serviciilor destinate:

– proiectelor de asistență tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizațiile internaționale și țările donatoare în limita tratatelor la care aceasta este parte;

– proiectelor de asistență investițională, finanțate din contul împrumuturilor și granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanție de stat, din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaționale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), precum și din contul granturilor acordate instituțiilor finanțate de la buget.

Subiecții impozabili sînt:

a) persoanele juridice și fizice care sînt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile art.112 CF al RM;

b) persoanele juridice și fizice care importă mărfuri, cu excepția persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depășește limita stabilită de legislația în vigoare;

c) persoanele juridice și fizice care importă servicii, indiferent de faptul dacă sînt sau nu sînt înregistrate în conformitate cu art.112 CF al RM.

 Subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător, este obligat să se înregistreze ca contribuabil al T.V.A. dacă el, într-o oricare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări de mărfuri, servicii în sumă ce depășește 600000 lei, cu excepția livrărilor scutite de T.V.A. Subiectul este obligat să înștiințeze oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv, și să se înregistreze nu mai tîrziu de ultima zi a lunii în care a avut loc depășirea. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depășirea.

Subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător are dreptul să se înregistreze în calitate de contribuabil al TVA dacă el, într-o oarecare perioadă de 12 luni consecutive, a efectuat livrări impozabile de mărfuri, servicii (cu excepția celor de import) în sumă ce depășește 100000 lei, cu condiția că achitarea pentru aceste livrări se efectuează de cumpărători sub formă de decontare prin virament la conturile bancare ale subiectului activității de întreprinzător, deschise în instituțiile financiare ce au relații fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc depășirea de plafon, despre care fapt a fost înștiințat oficial Serviciul Fiscal de Stat, completînd formularul respectiv.

La înregistrarea subiectului impozabil, Serviciul Fiscal de Stat este obligat să-i elibereze certificatul de înregistrare, aprobat în modul stabilit, cu indicarea:

a) denumirii (numelui) și adresei juridice ale subiectului impozabil;

b) datei înregistrării;

c) codului fiscal al subiectului impozabil.

Subiecții impozabili sînt obligați să depuna Declarați (anexa1) și să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscal suma T.V.A., care se determină ca diferență dintre sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate de către cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate lor și sumele T.V.A. achitate sau ce urmează a fi achitate furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv T.V.A. la valorile materiale importate) folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător în perioada fiscală respectivă, ținîndu-se cont de dreptul de trecere în cont conform art.102.

Dacă suma T.V.A. achitată sau ce urmează a fi achitată furnizorului la procurarea valorilor materiale, serviciilor depășește suma T.V.A. primită sau care urmează să fie primită de la cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate, diferența se reportează în următoarea perioadă fiscală și devine o parte a sumei T.V.A. ce urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate în această perioadă.

Dacă suma T.V.A. la valorile materiale și la serviciile procurate de către întreprinderile ce produc pîine și produse de panificație și întreprinderile ce prelucrează lapte și produc produse lactate depășește suma T.V.A. la livrările de pîine, produse de panificație, lapte și produse lactate, diferența se restituie din buget în limitele cotei-standard a T.V.A., înmulțite cu valoarea livrării ce se impozitează la cota redusă. T.V.A. se restituie în modul stabilit de Guvern, într-un termen ce nu va depăși 45 de zile.

Subiecții impozabili care importă servicii achită T.V.A. la data efectuării plății, inclusiv a plății prealabile pentru serviciul de import.

Dacă depășirea sumei T.V.A. la valorile materiale, serviciile procurate se datorează faptului că subiectul impozabil a efectuat o livrare care se impozitează la cota zero, acesta are dreptul la restituirea sumei cu care a fost depășită T.V.A. la valorile materiale, serviciile procurate achitată prin intermediul contului bancar și/sau al stingerii sumelor din contul restituirii impozitelor în limitele cotei-standard a T.V.A sau cotei reduse a T.V.A înmulțite cu valoarea livrării, ce se impozitează la cota zero. Restituirea T.V.A. se efectuează în modul stabilit de Guvern, într-un termen care nu depășește 45 de zile. 

Dacă suma T.V.A. la valorile materiale și/sau la serviciile procurate de către întreprinderile ce desfășoară activitate de leasing depășește suma T.V.A. la livrările de bunuri sau servicii efectuate în cadrul contractelor de leasing financiar și/sau operațional, diferența se restituie din buget în limitele cotei-standard a T.V.A. înmulțite cu valoarea acestor livrări de bunuri sau servicii. T.V.A. se restituie în modul stabilit de Guvern, într-un termen ce nu va depăși 45 de zile.

Restituirea T.V.A. conform prezentului articol se efectuează în contul stingerii datoriilor agenților economici (sau ale creditorilor lor), iar în caz contrar, la cererea agentului economic, în contul viitoarelor obligații ale acestora față de bugetul public național sau la contul bancar al agentului economic.

3.6. Accizele

Accizele reprezintă taxele de consumație pe produs. De obicei ele sunt așezate asupra produselor cu cerere neelastică. Tipurile de produse cu așa o cerere sunt foarte diverse și diferă de la o țară la alta.Cadrul juridic principal în reglementarea accizelor este Titlul IV al Codului fiscal al Republicii Moldova.

În RM sunt supuse accizului o gamă largă de produse și mărfuri: băuturile spirtoase tari, vinurile,tutunul, metalele prețioase, blănurile de lux, parfumeria, audio și video aparatura, autoturismele ș.a. Conform Codului Fiscal al RM accizele este un impozit general de stat. Suma accizului reprezintă un impozit indirect, care este inclus în prețul produselor. Reieșind din cotele sale, această taxa de consumație poate mări considerabil prețul.

Contribuabilii accizului privind mărfurile indigene sunt persoanele juridice și persoanele fizice care produc mărfuri supuse accizelor. Contribuabilii la mărfurile de import se consideră persoanele fizice și juridice, care import mărfuri și produse din categoria celor supuse accizelor.

Persoanele juridice și persoanele fizice care preconizează să se ocupe sau care se ocupă cu prelucrarea și/sau fabricarea mărfurilor pasibile impunerii cu accize sînt obligate să primească certificatul de acciz de modelul stabilit, pînă a începe desfășurarea activității în cauză.

În cererea de solicitare a certificatului de acciz (cerere de modelul stabilit de Guvern), adresată organului Serviciului Fiscal de Stat, agentul economic indică:

a) denumirea, numele și prenumele, adresa juridică (adresele juridice) și codul fiscal (codurile fiscale);

b) proprietarul clădirii, încăperii, teritoriului, terenului;

c) denumirea, numele și prenumele, adresa juridică (adresele juridice) și codul fiscal (codurile fiscale) ale arendatorului sau ale locatorului, în cazul în care proprietatea este folosită pentru desfășurarea activității de întreprinzător, în baza contractului de arendă sau de închiriere;

d) formele și metodele concrete de control, a căror aplicare asigură integritatea mărfurilor supuse accizelor, inclusiv la expedierea lor dintr-o încăpere de acciz în alta ale unuia și aceluiași agent economic, dacă aceste încăperi se află pe teritorii diferite.

La cerere se anexează schema (planul) amplasării blocului administrativ, a secției de producție, a depozitului, a altor încăperi aflate pe teritoriul agentului economic, în limitele stabilite pentru realizarea activității de întreprinzător.

În cazul în care cererea conține informații verificabile, organul Serviciului Fiscal de Stat eliberează persoanei care a înaintat cererea, certificatul de acciz și anexa la acesta care include schema (planul). Persoana menționată devine subiect al impunerii.

Cotele accizelor, conform CF al RM se stabilesc:

a) în sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;

b) ad valorem în procente de la valoarea mărfurilor, fără a ține cont de accize și T.V.A., sau de la valoarea în vamă a mărfurilor importate, luînd în considerare impozitele și taxele ce urmează a fi achitate la momentul importului, fără a ține cont de accize și T.V.A.

Subiecții impunerii, care expediază (transportă) mărfuri supuse accizelor din încăperea de acciz:

a) calculează accizele pornind de la volumul mărfurilor în expresie naturală sau de la valoarea acestora (în dependență de cotă – în sumă absolută sau ad valorem în procente);

b) achită accizele la momentul expedierii (transportării) mărfurilor din încăperea de acciz.

Accizele la mărfurile importate se calculează și se achită de către subiecții impunerii o dată cu achitarea taxelor vamale. ín cazul în care pentru importul de mărfuri nu se percepe taxă vamală, mărfurile se consideră importate, ca și cum ar fi fost supuse taxei vamale, cu respectarea reglementărilor stabilite de legislația vamală pentru regimul de import.

Mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, cum ar fi votca, lichiorurile și alte băuturi spirtoase, vermuturile și alte vinuri din struguri proaspeți, alte băuturi fermentate, divinurile, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum și mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, procurate de la agenții economici rezidenți aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt pasibile marcării obligatorii cu “Timbru de acciz”. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, pînă la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova – pînă la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare și de utilizare a “Timbrelor de acciz” este stabilit de către Guvern.

Nu sînt marcate obligatoriu cu “Timbru de acciz”:

a) vinurile spumoase și spumante, divinurile în sticle de suvenire cu capacitatea de pînă la 0,25 litri, de 1,5 litri, de 3 litri și de 6 litri;

b) producția alcoolică cu conținutul de alcool etilic de pînă la 7% în volum;

c) mărfurile supuse accizelor, plasate în regimurile vamale tranzit, depozit vamal, admitere temporară, magazin duty free;

d) mărfurile supuse accizelor, fabricate pe teritoriul Republicii Moldova și expediate de către producător pentru export.

La țigaretele cu filtru, accizele se calculează ca sumă a accizei determinate prin aplicarea (înmulțirea) cotei stabilite în sumă absolută la volumul în expresie naturală (1000 bucăți) la momentul expedierii din încăperea de acciz sau la momentul importării și a accizei determinate prin aplicarea (înmulțirea) cotei ad valorem în procente stabilite la prețul maxim de vînzare cu amănuntul.

Prețul maxim de vînzare cu amănuntul este prețul la care produsul a fost vîndut altor persoane pentru consum final și care include toate impozitele și taxele.

Prețul maxim de vînzare cu amănuntul pentru orice marcă de țigarete cu filtru se stabilește de persoanele care produc țigarete cu filtru în Republica Moldova (producătorul local) sau care importă țigarete cu filtru și se înregistrează în modul stabilit de Guvern.

3.7. Impozitul pe bunurile imobiliare

Impozitul pe imobil este o altă obligație fiscală a contribuabililor – persoane fizice (rezidenți și nerezidenți). Conform Titlului VI al Codului Fiscal impozitul pe bunurile imobiliare este un impozit local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare.

Începînd cu anul 2005 impozitul pe imobil achită atît proprietarii imobilului privat cît și neprivat.

În decursul practicii am urmărit modul în care se determină obligația fiscală cu privire la proprietarii de imobil și modul de achitare a acesteia.

Termenii de achitare a impozitului pe imobil: nu mai tîrziu de 15 august și 15 octombrie a anului curent. Cei care achită impozitul pînă la 30 iunie, beneficiază de o reducere de 15 %.

Astfel în luna aprilie inspectoratul fiscal tapează chitanțele în care se indică suma impozitului pe care o datorează fiecare contribuabil. Acest lucru se face pentru a ușura povara fiscală pe care o au persoanele fizice. Pentru determinarea acestei obligații fiscale, inspectoratul fiscal utilizează informații oferite de oficiul cadastral teritorial, unde de fapt are loc înregistrarea fiecărui imobil, adică dreptul de proprietate a acestuia. Astfel în baza de date a inspectoratului fiscal sunt date despre proprietarul bunului imobil, costul acestuia conform căruia se calculează impozitul datorat pe imobil.

Însă sistemul nu este atît de eficient fiind-că am observat că deseori chitanțele erau tapate pe numele altei persoane care de fapt nu mai era proprietar a bunului imobil dat.

Acest lucru se întîmplă din cauza că noul proprietar nu prezintă informația inspectoratului fiscal, pentru ca baza de date să fie modificată. Astfel obligația fiscală se majorează, contribuabilul fiind considerat drept restanțier, uneori cîțiva ani la rând.

În cazul neachitării impozitul pe imobil contribuabilului i se trimite la domiciliu „Avertisment” – document de control fiscal, însoțit de aviz recomandat, unde este indicat:

numele, prenumele;

domiciliul;

suma datorată;

locul unde el poate să achite impozitul;

data maximă de achitare;

numele executorului;

telefonul de contact.

În practică des se întîlnesc cazuri cînd contribuabilii comit greșeli anume în modul de achitare a impozitului pe imobil. De exemplu cum ar fi banca la care se achită suma datorată la bugetul de stat. Achitarea impozitului se efectuiază numai la filialele Băncii de Economii. În așa mod, informația despre contribuabilii care și-au onorat obligația fiscală va ajunge garantat și rapid în baza de date a oficiului fiscal.

O altă contribuție a inspectoratului fiscal este de a colecta impozitele locale, adică lucrul pe sector. Astfel am luat cunoștință și cu această atribuție, participînd la procesul dat. Fiecărui inspector i se acordă un chitanțier cu ștampila oficiului fiscal. El nu colectează numai sumele datorate de persoanele fizice, dar și eliberează chitanțe în mod oficial.

Deci colaboratul inspectoratului fiscal este obligat să depună toate eforturile pentru a depista restanțierii și să-i oblige a lichida orice datorie față de bugetul de stat.

Dacă după aceasta nu se achită impozitul pe imobil, inspectoratul fiscal are dreptul de a iniția procedura de sechestru împotriva restanțierului.

O problemă mai majoră este declararea incorectă a costului imobilului și suprafeței acestuia de către contribuabili și drept rezultat vărsarea în bugetul de stat a unor impozite foarte mici. Această problemă apare și datorită unui sistem ineficient a ducerii evidenței informațiilor necesare.

Există totuși persoane care sunt scutite de impozitul pe imobil:

Societățile surzilor,orbilor,invalizilor.

Invalizii de gradul I, II;

Invalizii din copilărie;

Familiile participanților căzuți în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova;

Familiile militarilor căzuți în acțiunile de luptă din Afganistan;

Familiile care au copii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani;

Familiile persoanelor decedate în urma unor boli cauzate de participarea lor la lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl.