Aspecte ale Educarii Prescolarilor Pentru Cunoasterea Mediului

"ASPECTE ALE EDUCARII PRESCOLARILOR PENTRU CUNOASTEREA MEDIULUI"

1.Importanța cunoașterii mediului înconjurător în grădinița de copii

Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influențare asupra personalității acestora.

Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște, Astfel, din contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților, apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea, calitățile sau proveniența lor. Adulții în familie, cât și educatoarele la grădiniță, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoștințele solicitate de copil cât și cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoștințe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.

Astfel, se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, ca și integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoștințe dobândite devin un îndreptar prețios al acțiunilor întreprinse ulterior.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii și îngrijirii animalelor, educă atenția, spiritul de observație deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurință.

Răspunzând la întrebările preșcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere.

Astfel, orizontul de cunoaștere al copiilor se îmbogățește treptat, ceea ce permite să înțeleagă că plantele și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.

Ințelegerea treptată, pe baza cunoștințelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a interdependentei dintre ele ,a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însușirea de către copii a unor elemente științifice despre natură.

Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor, la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumusețile ei și să o îndrăgească. In felul acesta li se educă simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste și mândrie pentru bogățiile și frumusețile naturii patriei noastre.

De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere. Este vorba de cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Prin însușirea de noi cunoștințe despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității omului, li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii lui.

Un alt aspect al vieții sociale care place mult copiilor și care le dă posibilitatea să trăiască sentimente puternice contribuind din plin la educarea dragostei față de poporul nostru, față de datinile și obiceiurile românilor, față de sărbătorile naționale.

Pe fondul acelor trăiri intense, educatoarea transmite copiilor cunoștințe despre ceea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele pentru care este sărbătorit.

2.Dezvoltarea psihopedagogică a copiilor de vârstă preșcolară

După cum s-a văzut, dezvoltarea copilului pe plan psihic este condiționată de mai mulți factori. Sub influenta jocului și a activităților programate ( observarea fenomenelor din natură și a realităților sociale, construcții, modelaj, desen. etc. ) precum și îndrumărilor educatoarei, la copil apar particularități psihice noi. Experiența lor cognitivă se amplifică sfera reprezentărilor se extinde, operațiile gândirii devin mai complexe. Toate aceste schimbări și multe altele conferă studiilor preșcolarității specifice particularități care sunt prezentate schematic în cele ce urmează:

Vârsta preșcolară mică și mijlocie ( 3 – 5 ani )

a) Progrese cognitive -percepția, memoria, imaginația, gândirea, limbajul – se desfășoară în situații concrete și în contextul acțiunilor practice, obiectuale. Important este ca educatoarea să încurajeze căutările, spontane ale copilului care cer ca orice adevăr ce trebuie cucerit să fie reinventat sau cel puțin reconstruit și nu doar transmis. Folosirea exclusivă a mijloacelor audio – vizuale duce la un fel de "verbalism al imaginii" care în loc să ducă la activități autentice, promovează doar asociațiile, substituind figurativul în locul operativului.

Copilul percepe mai curând deosebirile decât asemănările, însușirile obiectelor mai pronunțate, mai "bătătoare la ochi", chiar dacă sunt neesențiale. Operațiile gândirii se constituie în activitatea practică nemijlocită. Copilul este constructor activ al simțurilor sale cognitive care generează la rândul lor noțiuni, concepte și operații potențiale mai complexe. Copilul memorează și reține impresiile care îl impresionează mai puternic, mai ales pe acelea legate de nevoile și dorințele lui actuale.

b) Procesele afectiv – motivaționale – încărcarea impulsiv – explozivă a acestor procese, adesea foarte pronunțată, atestă instabilitatea echilibrului emoțional al copilului, exprimată frecvent prin strigăte, plâns, acte agresive etc. La preșcolarul de 3 – 4 ani aceste reacții sunt încă difuze, nediferențiate, se polarizează ușor dar aduc după sine un mare consum de energie nervoasă.

Educatoarea trebuie să-i ferească pe copii de astfel de manifestări dăunătoare sănătății mintale și afective. Cu toate acestea, în general, socializarea afectivă la această vârstă se produce destul de intensiv. La început, interacțiunea preșcolarului cu alți copii este relativ limitată deoarece el este încă absolvit de sine. Copiii mici tind să se joace mai mult unul lângă altul decât unul cu altul.

c) Conduita voluntară și comportamentul socio – moral. Conduita voluntară urmează suita mișcărilor și actelor organizate la nivelul unor acțiuni simple. Scopul activității îl constituie mai ales obiectul perceput nemijlocit, iar motivele ei – interesele senzorio – motrice, procesele afective, interesele ludice. Activitatea începută adesea își pierde cursul, se întrerupe, rămâne nefinalizată. mai ales la preșcolarii mici. Mișcările și actele implicate în conduita voluntară ating trepte ascendente de dezvoltare.

Insemnate transformări și prefigurări apar și în comportamentul socio – moral. Constatăm la copil ceea ce unii autori numesc "nevoia de ordine", respectarea regulilor sociale care guvernează cele mai simple conduite și constituie instrumente de afirmare a eului și a personalității. Fiecărei etape a dezvoltării îi corespund "morale succesive", pornind de la morala obișnuințelor, la morala regulilor, apoi la cea a exigenței și la cea a datoriei.

Vârsta preșcolară mare ( 5 – 6/7 ani )

a) Procesele cognitive – percepția se detașează de situațiile concrete, diferențiate prin intermediul acțiunilor obiectuale. Rolul lor însă nu trebuie subestimat. Copilul dorește să știe cât mai multe, pune nenumărate întrebări, experimentează ,pune mâna pe toate, ridicându-se de fiecare dată deasupra lui înșiși. El învață să examineze obiectele operând cu diverse criterii: formă, culoare, mărime.

Este interesant de observat că, potrivit datelor care analizează convorbirile dintre copil și adult, inițiatorul dialogului a fost de două ori mai mare din partea copilului. Copilul nu numai că inițiază convorbirea dar mai elaborează și forma dialogului pe care îl conduce iar adultul doar se adaptează la demersul acestuia.

b) Procesele afectiv – motivaționale – viața afectivă a copilului atinge nivelul corespunzător pregătirii lui pentru școală. Emoțiile și sentimentele devin mai bogate în conținut. Sentimentele de integrare socială și de prietenie sunt mai accentuate decât cele de dominare și de agresivitate. Relațiile de ostilitate fățișă cedează celor de empatie, competiție, cooperare și prietenie. și Important este că în grădiniță relațiile socio – afective să-l elibereze pe copil de egocentrismul subiectiv, să-i formeze capacitatea de apreciere și autodepășire tot mai obiectivă potrivit cerințelor morale. Preșcolarul trebuie să-și simtă ceea ce știe că este bine de făcut și să evite să facă ceea ce știe și simte că este rău. In felul acesta, încă din grădiniță se cultivă concordanța necesară între cunoștințe – trăiri afective – acțiuni săvârșite, în procesul de formare morală a preșcolarului.

c) Dezvoltarea voinței și a conduitei socio – morale. Evoluția accesibilă vârstei dobândește și conduita voluntară a preșcolarului mare. Copilul este capabil să renunțe la unele dorințe imediate și personale, în favoarea unor scopuri cu o motivație socio – morală. Efortul voluntar se exersează prin depășirea obstacolelor ce se ivesc pe parcurs și prin ducerea până la capăt a lucrului început. Se dezvoltă la copil capacitatea de a amâna, de a aștepta și chiar de a renunța la ceva atractiv și mult dorit. Această capacitate exprimă intensitatea controlului volitiv asupra trăirilor afectiv – egocentrice. Insușirea regulilor de comportare prezintă o mare însemnătate pentru dezvoltarea voinței și conduitei socio – morale a preșcolarului.

Spre sfârșitul perioadei, preșcolarul începe să resimtă o atracție foarte puternică spre școală, spre rolul de școlar. Imaginea de sine, proiectată în viitor, exercită o influență pozitivă asupra dimensiunilor actuale ale individualității copilului. Faptul acesta atestă un indice și un criteriu valoric obiectiv al maturizării psihologice a copilului în sensul capacității lui de a desfășura cu succes o nouă formă de învățare – de tip școlar.

3.Motivația alegerii temei

Invățământul actual înclină balanța de la informativ spre formativ, de la cantitate spre calitatea cunoștințelor, permite școlii pregătirea și formarea noilor generații de tineri potrivite unor nevoi sociale specifice, legate de economia de piață, de noile tipuri de profesionalizare.

Accentul se pune deci, nu pe " cât " se învață ci pe " cum " se învață, așa cum remarca Alvin Foffer – " analfabetul de mâine nu va fi cel care nu va ști să citească ci va fi cel care nu a învățat cum să învețe ",se pune deci accent pe însușirea instrumentelor de lucru, inclusiv a tehnicilor de informare, urmărind cultivarea la copii a stilului de muncă independent.

In învățământul modern dobândește o importanță tot mai mare organizarea instruirii care situează elevul pe prim plan punându-se accent pe însușirea instrumentelor de lucru, inclusiv a tehnicilor de informare urmărind cultivarea la elevi a stilului de muncă independent. De asemenea se pune accent pe efortul ( individual sau colectiv ) de descoperire personală a legăturilor lumii reale prin observare, investigare, experimentare, cercetare.

Piaget socotește că învățarea este o relație între individ și mediul înconjurător adică o adaptare iar inteligența este instrumentul cel mai perfecționat al adaptării

Considerând că dezideratele majore ale învățământului formativ pot fi folosite și bine realizate prin aportul ce-l aduc activitățile de cunoașterea mediului înconjurător, prin activitatea de observare practică, de experimentare, de lucrări practice inițiate în cadrul acestuir de lucru, inclusiv a tehnicilor de informare, urmărind cultivarea la copii a stilului de muncă independent.

In învățământul modern dobândește o importanță tot mai mare organizarea instruirii care situează elevul pe prim plan punându-se accent pe însușirea instrumentelor de lucru, inclusiv a tehnicilor de informare urmărind cultivarea la elevi a stilului de muncă independent. De asemenea se pune accent pe efortul ( individual sau colectiv ) de descoperire personală a legăturilor lumii reale prin observare, investigare, experimentare, cercetare.

Piaget socotește că învățarea este o relație între individ și mediul înconjurător adică o adaptare iar inteligența este instrumentul cel mai perfecționat al adaptării

Considerând că dezideratele majore ale învățământului formativ pot fi folosite și bine realizate prin aportul ce-l aduc activitățile de cunoașterea mediului înconjurător, prin activitatea de observare practică, de experimentare, de lucrări practice inițiate în cadrul acestui tip de activități cât și prin activități complementare și extrașcolare m-a preocupat găsirea celor mai elocvente aspecte ale educării preșcolarilor pentru cunoașterea mediului.

Pentru o reușită deplină este necesar ca preșcolarul să trăiască experiența de cunoaștere, să se angajeze în procesul cunoașterii să se implice în acest proces, să participe cu mult interes pentru a cunoaște cât mai mult din tainele naturii, din viața plantelor, animalelor, fenomenelor din natură, cât și contribuită omului la protecția mediului înconjurător.

Motivația alegerii acestei teme este și constatarea privind starea actuală a mediului înconjurător.

Degradarea continuă a mediului înconjurător ce se petrece sub ochii noștri, este un element major al unei "crize de civilizație" și care se datorează tocmai intervenției omului în natură.

Acțiunile nefaste pe care le întreprinde omul: tăierea nerațională a pădurilor, distrugerea livezilor, viilor, rezervațiilor naturale, poluarea aerului, parcarea autovehiculelor în spații verzi și spălarea lor cu detergenți pot fi înlăturate numai printr-o educație a generațiilor actuale ce determină formarea unei concepții ecologice.

De aceea, am considerat că trebuie conștientizată necesitatea protecției mediului, a ocrotirii vieții în cele mai variante forme ale sale.

Pentru aceasta am încercat să organizez și să desfășor cu multă atenție întreaga mea activitate instructiv – educativă, punând accent pe formarea deprinderilor practic – aplicative, formarea unui comportament pozitiv în mediul înconjurător, cât și formarea premiselor concepției ecologice.

Experiența la clasă cât și practica cercetării m-au făcut să înțeleg că, dacă îmi aleg instrumentele adecvate, pot ajunge la sufletul preșcolarului și al celor ce vin în contact cu el zilnic.

Numai astfel se poate forma o concepție științifică despre lume și viață, copilul devenind participant activ la propria sa instruire.

4. Obiectivele lucrării

Cunoașterea mediului înconjurător este o componentă de bază a procesului instructiv – educativ desfășurat în grădiniță.

In concordanță cu obiectivele generale ale învățământului actual "Cunoașterea mediului înconjurător" în învățământul preșcolar urmărește ca obiective generale:

– perceperea fenomenelor și proceselor din realitatea înconjurătoare prin implicarea sistematică a preșcolarilor în acțiuni de cunoașterea mediului cu lumea vie ( plante, animale, om ) și lumea nevie ( sol, subsol, relief, ape ) cu fenomene naturale cu realitatea teritorială.

– formarea și dezvoltarea capacității preșcolarilor de a surprinde relațiile, interrelațiile și transformările din natură prin observații spontane și dirijate, de lungă sau de scurtă durată.

– cultivarea unei atitudini active responsabile, de ocrotire a mediului natural sau al celui creat de om, prin identificarea unor factori perturbabili ai mediului biotic și abiotic și aplicarea măsurilor de conservare a mediului și de gestionare a resurselor.

Pe baza obiectivelor generale prevăzute de programa preșcolară, am stabilit obiective specifice fiecărei activități, concretizat în performanțele finale pe care elevii trebuie să le realizeze la sfârșitul etapei respective.

In experiment am stabilit ca obiective:

1 – testarea nivelului de cunoștințe, priceperi și deprinderi cu privire la mediul înconjurător la începutul experimentului

2 – asigurarea unei informări sistematice, poli-direcționale, științifice a preșcolarilor în problematica mediului înconjurător.

3 – stimularea interesului de cunoaștere și formare a unor deprinderi practic – aplicative.

4 – formarea unor atitudini active de înțelegere a necesității ocrotirii și protejării mediului înconjurător cât și formarea unei conduite moral – civice față de mediu.

Pentru realizarea acestor obiective mi-am propus să îmbogățesc unele conținuturi, să adaptez strategii didactice cu accent pe formarea deprinderilor practic – aplicative precum și schimbări privind stilul meu de muncă.

Astfel, pentru formarea unor noțiuni clare și corecte despre lumea înconjurătoare, am organizat un mare număr de activități de observare, direct în mediu cât și în viața socială. Am redus numărul activităților statice, dăunătoare dezvoltării fizice și psihice a preșcolarului, urmărind îndeaproape latura educativă și formativă a preșcolarilor.

Am căutat să îmbogățesc conținutul activităților de cunoaștere a mediului cu noi teme și mijloace de realizare pentru a forma la copii, pe de o parte deprinderi, atitudini față de mediu, față de locurile natale iar pe de altă parte reprezentări, noțiuni corecte, științifice.

De asemenea ,am avut în vedere să adopt o atitudine receptivă față de toate întrebările copiilor, tot ceea ce era nou pentru ei, să introduc în structură activităților pentru a asigura fiecărui copil șansa de a cunoaște ceea ce pentru el era necunoscut.

Pentru ca preșcolarii să-și dezvolte interesele de cunoaștere, spiritul de observație, imaginația creatoare, am căutat să realizez un echilibru perfect între procesele afective, cognitive și voluționare în cadrul activităților de cunoașterea mediului.

5. Metode de cercetare

Timpurile moderne, revoluția tehnico – științifică și programul social, cu implicațiile lor în modernizarea învățământului, solicită dascălului, de la toate nivelurile de învățământ – preșcolar, primar, gimnazial, liceal, să-și completeze și dubleze profilul și comportamentul de asimilator și transmițător de cunoștințe, cu cel de investigator ( cercetător al fenomenelor educaționale ) și pe această bază de "creator" de idei, cu care să sporească patrimoniul teoriei psihopodagogice și să optimizeze practica educațională.

Obiectivul cercetării îl constituie în primul rând experiența avansată, novatoare, care încorporând noul face să progreseze practica generală.

"Experiența pedagogică înaintată – spune Stanciu Stoian – este experiența ce răsare în însuși procesul practicii, din căutarea și găsirea, uneori aproape spontană a unor procedee și metode noi de învățământ și educație".

Metoda include ansamblul de strategii prin care se poate ajunge la obținerea unor rezultate noi, care să asigure perfecționarea și optimizarea acțiunii educaționale. Metoda trebuie să fie subordonată cunoașterii criteriului de apreciere fiind prin rezultatele noi obținute, prin verificarea acestora prin intermediul practicii, o verificare a metodelor folosite.

Procedeul este un auxiliar al metodei, fiind subordonat acestuia și urmărind cunoașterea unor aspecte colaterale și incidentale ale demersului de fapte care intră în câmpul metodei. Datele obținute cu ajutorul lui au menirea să întregească și să lămurească o serie de amănunte ce apar pe parcursul cercetării. Tehnicile de cercetare sunt acele instrumente și operații pe care le folosim de-a lungul unei cercetări pentru înregistrarea și prelucrarea datelor obținute.Ca și procedeu, aceste tehnici sunt subordonate metodei și depind de inventivitatea cercetătorului care concepe modalități de culegere a datelor faptice și de folosire a instrumentelor matematice pentru ordonarea și prelucrarea acestor date.

Folosirea unor asemenea instrumente ne permite să obținem date pe care simpla observație nu ni le-ar putea oferi dar care au importanța lor în cunoașterea detaliilor și inabordabile prin alte mijloace.

Intregul arsenal de metode, procedee și tehnici de cercetare folosite trebuie adaptate continuu, în funcție de caracteristicile ,de evoluția și modificările ce intervin în cadrul fenomenului real.

Putem considera cercetarea psihopedagogică ca fiind o strategie desfășurată în vederea surprinderii unor relații noi între componentele acțiunii educaționale și a elaborării pe această bază a unor soluții optime ale problemelor pe care le ridică procesul educațional, în conformitate cu exigențele sociale și cu logica internă a desfășurării lui.

Cadrul cel mai direct al experienței pedagogice este activitatea zilnică la clasă, contactul cu preșcolarii, dându-ne posibilitatea să-i verificăm tehnicile de lucru, să alegem soluțiile eficiente.

In cadrul activităților la clasă, în activitățile practico – aplicative, în munca curentă cu copii am urmărit să transmit cunoștințele, să formez priceperi și deprinderi, să dezvolt gândirea științifică, să cultive sentimente, să dezvolt spiritul de colectivitate.

Pentru realizarea scopului propus am folosit următoarele metode de cercetare:

1. Metoda observației

2. Experimentul pedagogic

3. Metoda testelor

4. Metoda convorbirii și anchetei ( chestionarul )

5. Metoda analizei produselor activității și a cercetării documentelor

6. Metoda statistică

7. Metoda grafică

6.Metoda analizei produselor activității

In activitatea de perfecționare a învățământului, un rol important îl deține efortul pentru sporirea eficientei însușirii cunoștințelor, pentru ridicarea calității generale a procesului instructiv – educativ. Această metodă ne oferă indirect diferite date privitoare la acțiunea educațională, îndeosebi asupra rezultatelor ei.

Din această cauză, datele respective oferă prilejul unor comparații între ceea ce consta la momentul respectiv și ceea ce ne oferă alte metode și procedee.

Cunoașterea copilului este una din condițiile de bază ale instruirii și educării în acest domeniu; nu se pot obține rezultate fără înțelegerea temeinică a caracterului, a modului particular de a se manifesta, de a gândi, de a reacționa, cât și înțelegerea stărilor sufletești generale sau accidentale ale preșcolarilor.

"Dacă educatorul se sprijină pe activitatea personală a celui educat, stimulându-i creativitatea, prin însăși acest fapt, el îl pune pe copil în situația de a exersa în autoeducație".

Perfecționarea intelectuală, morală, volițională și civică a subiectului nu se poate realiza decât cu participarea sa activă. De aceea, orice obiect educativ nu va fi atins decât dacă copilul își va înțelege valoarea și va aspira el singur să-l realizeze.

In activitatea desfășurată la clasă, am acordat o atenție deosebită aspectului dinamic, activ al cunoștințelor, urmărind ca el să devină o trăsătură caracteristică de durată a preșcolarului.

Am constatat că unii copii sunt pasivi în cadrul activităților, nu-și anunță participarea și se mulțumesc cu răspunsurile colegilor.

O parte a pasivilor este aceea a celor care nu sunt atenți.

Orice proces de învățare presupune anumite faze de consum specific de energie.

In atenția mea a stat folosirea metodelor active pentru a transmis stările inactive în stări active.

Metoda analizei produselor activității mi-a oferit largi posibilități de a cunoaște puterea de pătrundere a fiecărui subiect, reacția la "nou" în problemă, perseverență, stilul de muncă, efortul depus.

Produsele activității, desfășurate cu preșcolarii, poartă pe de o parte amprenta cerințelor specifice obiectului de învățământ iar pe de altă parte caracteristicile individuale ale acestora: cunoștințe, priceperi, deprinderi, interese, aptitudini, etc.

In cadrul activităților de "Cunoașterea mediului înconjurător" aceste produse se caracterizează și concretizează prin experiențe de laborator, desene, planșe, activități practice. Toate acestea mi-au oferit informații utile despre particularitățile psihice, interesele și aptitudinile copiilor, despre bogăția de idei și despre originalitatea acestora.

Pe lotul grădiniței, desfășurarea activităților a scos în evidență gradul de dezvoltare a priceperilor și deprinderilor, diferite trăsături ale personalității ( atitudini față de muncă, capacitatea de efort, perseverență în activitate, gradul de exigență ).

Prin această metodă s-au verificat fișele de lucru rezolvate de elevi și acțiunile cu caracter practic – aplicativ, am constatat rezultatele fiecăruia, puterea lui de concentrare, cât și schimbări comportamentale pozitive de acțiune, în mediul înconjurător.

Studiul documentelor școlare precum și "Caietul educatoarei" pot oferi o imagine clară asupra progresului sau regresului elevilor preșcolari pe tot parcursul preșcolarității.

Am realizat de asemenea și analiza lucrărilor de desen cu tema "Prietenii naturii", organizând o expoziție cu cele mai reușite lucrări.

Cercetările decimologice actuale direcționează aprecierea spre elaborarea unei scări cu valori generale prin:

– eliminarea aprecierii bazate pe factori personali sau ocazionali ( indulgența, severitatea, simpatia și antipatia, oboseala, compararea lucrărilor între ele ).

– eliminarea hazardului

– diminuarea emoțiilor și a tuturor implicațiilor pe care acestea le determină în personalitatea copilului

Această metodă mi-a oferit indirect diferite date privitoare la acțiunea educațională, îndeosebi asupra rezultatelor ei. Din această cauză, datele respective au oferit prilejul unor reflecții retroactive și a unor comparații între ceea ce se constată la un moment dat și ceea ce oferă alte metode și procedee.

Produsele activității au permis să fac previziuni în legătură cu dezvoltarea personalității preșcolarilor și să depistez cauzele unor manifestări comportamentale ale lor.

7.Adaptarea metodologiei didactice la conținuturile activităților de cunoașterea mediului înconjurător – pentru realizarea obiectivelor lucrării

Metodologia didactică nu reprezintă doar ansamblul metodelor de învățământ ci, este teoria care sudează aceste metode, având menirea de a cerceta și descoperi principiile care au la bază maximalizării eficienței lor.

Originalitatea cuvântului "metoda ( gr.meta= cale, drum: odos= către, spre) îi dă sensul de "cale, drum de urmat în vederea realizării unui scop".

Paul Popescu Neveanu definește metoda drept "sistem de procedeuri prin care se ajunge la un rezultat, structura de ordine, program după care se reglează acțiunile practice și intelectuale în vederea atingerii unui scop".

In practica preșcolară, metoda se definește drept o cale de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite "o cale de transmitere și însușiri a unor cunoștințe de formare a unor priceperi și deprinderi".

Metodele de învățământ se referă la activitatea ce se desfășoară în procesul de învățământ. Ele sunt modalități practice de utilizare a mijloacelor didactice și a unor tehnici specifice învățământului. de organizare și desfășurare a activității instructiv-educative.

Procedeele didactice reprezintă tehnici mai limitate de acțiune, detalii ale metodelor, iar strategia didactică reprezintă modul original de îmbinare a metodelor, mijloacelor și tehnicilor didactice.

De asemenea, metodele de învățământ, ca modalități practice de desfășurare a activității comune, în spirit de cooperare a învățământului cu preșcolari – nu se limitează numai la procesul instruirii ci servesc la realizarea obiectivelor educației, vizând dezvoltarea capacităților intelectuale, a motivelor învățării, educarea sentimentelor sociale, formarea trăsăturilor de personalitate, etc.

Datorită complexității situației de învățare, metodele de învățământ nu se pot folosi în mod izolat, ele structurându-se în complexe de metode, mijloace și tehnici în raport de situația de învățare, pe care o servesc. Această combinare originală a metodelor, mijloacelor și tehnicilor în complexe adecvate situației de învățare care este cunoscută sub denumirea de strategia didactică sau strategia instruirii.

Strategia didactică este doar o ipoteză de lucru: ea are caracter dinamic, deschis, putându-se modela pe parcursul activității, în raport de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea instructiv-educativă.

Epoca modernă, caracterizată prin dezvoltarea în ritm rapid a științei și tehnicii, impune o nouă orientare în formarea omului capabil să se adapteze ușor și rapid la mutațiile frecvente cu care se confruntă. Astfel se modifică și concepția privind locul și rolul copilului în procesul de instruire și educare. Se pune accent pe activitatea personală, copilul devenind agent principal. Noua metodologie pune accent pe metodele care măresc potențialul intelectual al copilului, prin angajarea lui la un efort personal în actul instruirii și educării. In noua concepție, educatorul are menirea de a ajuta preșcolarul să găsească ei înșiși calea de parcurs în vederea redescoperirii unor adevăruri demonstrate, cunoscute.

In procesul de predare – învățare a cunoștințelor despre mediu, metodele trebuie astfel combinate încât să constituie strategii de învățare, instrumente de muncă ale elevului în procesul de cunoaștere de noi cunoștințe, de formare de priceperi și deprinderi.

Din cercetările întreprinse cât și din experiențele desfășurate, am ajuns la concluzia că cele mai eficiente metode sunt metodele activ – participative, care asigură procesului de învățământ un caracter practic – aplicativ. Ținând seama de scopul pe care l-am urmărit, de condițiile concrete în care mi-am desfășurat activitatea, de particularitățile psihopedagogice ale preșcolarilor, de complexitatea obiectivelor urmărite, am ales metode adecvate, cu accent pe latura formativă.

Specificul activităților de "Cunoașterea mediului ", precum și particularitățile psihice ale copiilor preșcolari impun utilizarea mai largă a metodelor:observatia,demonstrația,exercițiul,experimentul,conversația,modelarea,jocul didactic

.

Observația

Observația în natură și în activitatea economică a oamenilor, constituie unul din principalele izvoare de cunoaștere. A observa înseamnă a percepe fenomenele și obiectele în condiții naturale, în scop de a descoperii legăturile lor interne.

"Observația este o metodă prin care elevii percep direct, activ și sistematic obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare în scopul cunoașterii unor trăsături esențiale ale acestora; descriu și explică datele esențiale sesizate prin raportarea la noțiunile cunoscute; integrează cunoștințele noi în ansamblul celor deja asimilate".

La vârsta preșcolară asistăm la o mare extensie a spațiului în care "se mișcă copilul". Cum noile spații de viață conțin multe obiecte incitante, încep să fie vitalizate o serie de trebuințe psihologice ale copilului, dintre acestea, trebuința de cunoaștere, de investigare, fiind extrem de importante.

Copilul preșcolar, din dorința de a afla, de a ști cât mai multe lucruri, manifestă o curiozitate vie și permanentă.

Dar, pentru satisfacerea trebuinței de cunoaștere, el trebuie să fie instrumentat din punct de vedere psihic, adică să dispună de procese, funcții, însușiri și capacități psihice care să-i permită a lua în "stăpânire" noile obiecte și fenomene.

Ca urmare, procesele senzorial-perceptive atât de strâns legate de cele motorii și acționale sunt "obligate să suporte o serie de transformări, să se cizeleze, să se modeleze, să se perfecționeze în conformitate cu particularitățile de vârstă.

Cunoașterea pe cale senzorială este prima cale de cunoaștere, gândirea copilului preșcolar născându-se și formându-se în procesul perceperii active a obiectelor și fenomenelor din mediul înconjurător.

Prin contactul direct cu natura, cu frumusețile și transformările ei, copiii au posibilitatea să vadă totul de aproape.

Profitând de interesul pe care-l au copiii față de animale, am organizat cu grupa ce o conduc o lecție plimbare la "Gradina zoologică" pentru a observa animalele sălbatice.

Pentru reușita "lecției plimbare" am avut în vedere demersul "a organiza" care a cuprins:

– documentarea mea ca educatoare cu privire la organizarea unei plimbări.

– data când efectuez plimbarea.

– traseul și mijlocul de transport cu care am efectua plimbarea, raportând distanța de la grădiniță la parc.

– am familiarizat copiii cu privire la cerințele unei plimbări, la anumite obstacole ce ar putea împiedica buna desfășurare a plimbării.

– mi-am elaborat un plan în baza căruia se vor evalua cunoștințele dobândite de copii cu ocazia lecției-plimbare.

– am urmărit să observe animalele sălbatice în mediul natural.

Obiectivele obționale au fost:

– să identifice fiecare animal sălbatic, analizându-i părțile componente.

– să achiziționeze termeni noi – exemplu – captivitate.

– să manifeste bucurie și interes în contact cu animalele.

– să clarifice, să genereze cele observate, în momentul consolidării.

Metodele folosite au fost: observația, conversația euristica, învățarea prin descoperire, problematizarea.

In traseul pe care l-am parcurs am făcut abstracție de toate celelalte aspecte.

Observarea s-a desfășurat pornind din punctul unde erau situate căprioarele și ajungând în același punct.

Știm despre copii că se deosebesc între ei nu numai prin inteligență și temperament ci și prin emoții, dispoziții afective, sentimente, motivații.

Acest aspect l-am remarcat și la grupa mea. Unii copii s-au entuziasmat, au exclamat:

– "Uite animalele!"

Alții au fost reținuți, au știut să-și controleze emoțiile:

E – – "Unde ne aflam?"

C – – "La Gradina zoologică!"

Le-am orientat atenția spre locul unde se aflau cerbii și căprioarele, utilizând metoda dialogului.

Prin observație directă copiii au descris – alcătuirea corpului, statura, culoarea, blana, mediul de viață, deplasarea, reușind să exprime foarte bine caracterul activ și relativ al animalelor.

Pornind de la dictonul: "nici un fapt întâlnit nu poartă pe el eticheta esențial" – după care să-l recunoaștem, activitatea de observare a animalelor prin lecția plimbare – a cerut o activitate intensă a minții copiilor, determinându-i să se concentreze asupra anumitor probleme esențiale.

Prin metoda comparației, copiii au evidențiat mai bine ceea ce este caracteristic celor două animale, deoarece faptele ies în evidență și ne atrag mai ales prin contraste.

Comparând căprioara cu cerbul – au dedus că: toate căprioarele nu au coarne, cerbii au coarne și sunt animale superioare.

Experiența anterioară joacă un rol important în percepție.

Faptul că ei au cunoscut dinainte cum arată un animal, ne-am ajutat să distingem felul animalului din ansamblul în care sunt situate, să-l detașeze, să-l individualizeze.

Ne-am deplasat spre cușca lupilor.

C1 -"Aceștia sunt lupii".

C2 -"Uite, stau închiși în cușcă!"

Pentru ca observarea să nu fie monotonă, i-am lăsat să se exprime liber, am știut, ca educatoare, când să intervin și cât să-i ajut – lucru demonstrat prin participarea lor cu mult interes.

E – "De ce credeți că stau în cușcă?"

C – "Pentru că sunt periculoși."

E – "Ce s-ar întâmpla dacă ar fi liberi?"

C – "Ar manca căprioarele."

Deducem semnificația cuvântului captivitate.

Se percep vizual părțile componente ale acestor animale, copiii analizând, transpunând în cuvinte cele observate.

Cunoaște, faptul că "cine nu are interes pentru un lucru, îl poate privi oricât, nu va reține aproape nimic".

Acest aspect am vrut să-l constat în cadrul activității mele de observare a animalelor în natură.

C1 – "Uite un iepure!"

C2 – "Are două picioare!"

C3 -"Ce micuț e!"

Copiii vorbeau tare, iepurele s-a speriat și s-a deplasat. Se numără picioarele ( are patru ).

Concluzia – existau piciorușe ascunse care nu se vedeau.

Analizăm părțile componente ale acestuia. Se constată că este cel mai micuț animal dintre animalele observate.

Metoda problematizării a jucat un rol semnificativ în răspunsul la anumite întrebări.

E – "De ce credeți copii că are două piciorușe mai lungi în spate și scurte în față?"

Răspunsurile lor au fost diverse:

C1 – "Să alerge repede pentru a nu-l prinde oamenii."

C2 – "Să alerge pentru a nu-l mânca animalele rele."

Ințelegând un obiect într-un context nou, plasându-l într-un sistem de relații noi, obiectul acesta își dezvăluie și caracteristici proprii, noi valențe la care noi ne-am gândit.

Procedeul este al analizei prin sinteză, întrucât diferitele ( proprietăți ) însușiri ale unor animale se desprind ( analiza ) prin raportarea la alte animale ( sinteza ) sau la imaginea întregului.

Tot ceea ce au afirmat despre iepure, le-a rămas vie amintirea celorlalte animale observate ( căprioare, lupi ).

Deoarece majoritatea copiilor au remarcat repede trăsături esențiale ale animalelor observate – a depins de spiritul lor de observație care la unii este mai bine dezvoltat, la alții mai puțin.

Senzațiile vizuale joacă rolul cel mai important în relațiile cu mediul.

Cu ajutorul senzațiilor vizuale, copiii au obținut informații despre animale, de la distanța, fără să le pipăie.

Cu privirea nemișcată nu puteau cuprinde decât o zonă foarte mică, în realitate, fără să ne dăm seama, ochii copiilor se mișcă tot timpul, explorând activ spațiul din fața lor.

Strigătul leului, perceptibil auditiv de către copii, le-a orientat privirea spre cușca unde erau ținute cele două animale, în captivitate.

Prin observație, analizatorii copiilor au început să distingă forma, mărimea, părțile componente, să le individualizeze, să stabilească similitudinea cu celelalte animale ținute în captivitate.

Dorința de cunoaștere a copiilor era din ce în ce mai mare. Se citea pe expresia feței lor un sentiment de entuziasm pentru ceea ce vedeau.

C1 – "Ce fioroase sunt!"

C2 – "Ne privesc cu ură!"

Prezența noastră în fața cuștii celor două animale, le determină să răspundă activ la anumiți stimuli, modificându-și poziția corpului prin mișcări, strigăt, dând posibilitatea copiilor să sesizeze prin comparație, părțile componente ale celor două animale observate, să distingă leul de leoaică prin coamă.

Deplasarea spre cușca vulpilor a fost întreruptă de orientarea atenției lor spre îngrijitorul animalelor care transportă un cal sacrificat, pentru a hrăni animalele.

Copiii înțeleg mai greu ca orice organism viu trăiește într-un anumit mediu, iar între organism și mediu există o legătură, mediul oferind anumite condiții pentru ca acel animal să poată trăi, de aceea nedumerirea de care au dat dovadă a fost explicată.

C – "Ce păcat de bietul cal!"

La ei există mereu impulsul de a descoperii și oricât de frumos le-am vorbi noi educatoarele despre hrana animalelor, nu-i poate emoționa atât de adânc ca atunci când ei trăiesc ceea ce văd.

Aflându-se în fața cuștii unde erau situate vulpile, copiii dobândesc informații despre vulpea polară și argintie.

Prin comparație, analiză, sinteză, am stabilit însușirile caracteristice celor două animale.

Toți copiii văd același animal, dar scopurile lor sunt diferite și în funcție de scopul lor, ei vor înregistra ca esențiale unele aspecte: mișcarea animalului, rapiditatea cu care reacționează la diferite situații și zgomote, dar în toate s-au dovedit a fi buni observatori, știind să prindă repede ceea ce este esențial pentru observarea noastră.

Ursul a fost observat de către copii în două ipostaze: deplasându-se, mergând greoi prin curtea grădinii zoologice și stând în două picioare într-un bazin de unde putea fi privit de la înălțime.

C1 -"Uite cum stă în două picioare!"

C2 -"Parcă ar fi om!"

C3 – "Nu, parcă este la circ și așteaptă să-i dăm mâncare."

Pentru a le centra atenția asupra observării acestui animal, le-am propus

să -l compare cu celelalte animale observate anterior.

E – "Cum este ursul față de vulpile pe care le-am văzut?"

C – "Este un animal mare."

Am analizat părțile componente ale acestui animal și am constatat că are corpul alcătuit tot din cap, gât, trunchi și 4 picioare.

Din nou în clasă. Etapa pe care am numit-o "Prelungiri" – unde am evaluat pe baza unui plan bine stabilit tot ceea ce și-au însușit copiii cu ocazia lecției-plimbare, obiectivul principal fiind acela de a solicita din partea copiilor sinteze, generalizări, clarificări. Știind că reprezentarea este o punte de legătură între percepție și noțiune, iar motoul învățării îl constituie motivația, am căutat ca ceea ce a fost însușite de către copii, nu a fost ceva întâmplător.

Copiii care cu greu se lăsau antrenați în decursul altor activități, au răspuns uimitor de bine, dovadă că această lecție-plimbare le-a oferit condiții prielnice de a percepe activ animalele, de a-și forma reprezentări clare despre animale, de a le dezvolta interesul de cunoaștere și de a găsi soluția la problemă.

E -"Preferați să observați animalele după tablouri și mulaje sau la "Gradina zoologică"?"

Răspunsul a fost categoric:

C – "La Gradina zoologică!"

Desfășurând în decursul trimestrului I mai multe lecții-plimbări, am constatat că acestea contribuie la realizarea într-un mod eficient a obiectivelor lucrării, ale noii programe, lasă loc pentru concesiune inversă, acordă importanță funcțiilor de feedback.

Conversația

Consideră că una dintre cele mai active și eficiente modalități de instruire și educare, conversația constă într-un dialog dintre educatoare și copil, pe baza unei succesiuni de întrebări și răspunsuri care pornesc de la cunoștințele dobândite anterior de copii și sunt legate de conținutul noii teme propuse.

Metoda conversației are o valoare formativa importantă în procesul de dobândire de cunoștințe despre mediul înconjurător deoarece se bazează pe întrebări stimulatorii și exploratorii. Se caracterizează prin aceea că declanșează procesul de cunoaștere, răspunsurile fiind rodul frământărilor individuale, al căutărilor, al explorărilor, fără a fi impuse de educatoare.

Conversația nu se desfășoară numai între educatoare și copil ci și între copiii înșiși. Prin intermediul dialogului educatoare-copil, prin efort propriu, copilul trece mai ușor de la reținerea informațiilor despre alcătuirea unei plante sau a unui animal, caracteristicile unui fenomen din natură, la înțelegerea relațiilor dintre acestea și factorii de mediu care au determinat apariția și particularitățile alcătuirii lor, interdependența care există în natura între organism și mediu, a legăturilor și cauzalitatea dintre diferiți agenți ai mediului înconjurător în dinamica lor și organizarea generală a viețuitoarelor.

In cadrul procesului de dobândire de cunoștințe. am căutat să folosesc toate variantele conversației: euristica de clasificare, aprofundarea, de fixare, consolidare și sistematizare, de verificare și apreciere.

Practica mi-a demonstrat că forma euristică a conversației. modalitatea de învățare prin descoperire contribuie în cea mai mare măsură la realizarea obiectivelor formative ale instruirii și educării. Ea constă într-o succesiune de întrebări care urmăresc stimularea gândiri copiilor în descoperirea caracteristicilor unui grup de viețuitoare.

De exemplu, în cazul animalelor de pădure se urmărește descoperirea trăsăturilor lor comune dar și specifice.

Prin intermediul întrebărilor adresate preșcolarilor am căutat să-i solicit la realizarea unor acțiuni, a unor operații intelectuale, să le trasez curiozitatea, dorința de cunoaștere. să le sugerez diferite operații ce vor fi efectuate cât și să le facilitez sesizarea unor relații cauzale.

De exemplu, la studierea temei "Natura", la grupa mare am desfășurat următorul concurs care prin varietatea întrebărilor sale a antrenat în conversație întreaga grupă.

De exemplu, la studierea temei "Natura", subtema "Animale sălbatice ",am formulat întrebări ca:

– Unde trăiește ursul?, Dar vulpea? Prin ce se deosebește locul lor de dezvoltare de cel al animalelor domestice? Ce alcătuire are ursul? Dar vulpea? Prin ce se deosebesc? Din ce cauză? Prin ce se deosebesc aceste animale de cele domestice? Din ce cauză au apărut aceste deosebiri?

Apreciez faptul că întrebările "deschise", cuprinzătoare, au oferit copiilor mai multă libertate de căutare, de formulare a soluțiilor. De exemplu: "Cum caracterizați transformările apei în natură? ( de la tema "Apa și stările ei" )".

Am solicitat inteligența și volumul de cunoștințe însușite de preșcolari, formulând astfel răspunsurile bogate în conținut.

Valoarea formativă a metodei conversației este condiționată de tehnica elaborării și adresării întrebărilor. Am manifestat o grijă deosebită pentru elaborarea, ordonarea și ierarhizarea întrebărilor într-o succesiune logică, care să contribuie la înțelegerea conținutului temei și la realizarea obiectivelor propuse. Intrebările au fost adresate frontal, pentru ca toți preșcolarii să fie antrenați în rezolvarea lor. Aceeași exigență am acordat-o și răspunsurilor copiilor. Am insistat ca răspunsurile să fie clare, complete, exprimate într-o formă corectă și personală. Am urmărit ca răspunsurile lor să cuprindă analiza cunoștințelor, sublinierea relațiilor dintre ele și nu simpla reproducere mecanică a textului propus de educatoare.

Conversația euristică am folosit-o cerând copiilor să adreseze întrebări pentru o cunoaștere mai bună, mai profund și mai exact condițiile în care se poate dezvolta o plantă sau un animal, cauzele apariției sau dispariției unor viețuitoare, contribuind astfel la formarea interesului preșcolarilor pentru cunoașterea mediului înconjurător.

Conversația are rol de fixare, consolidare și sistematizare, de verificare și apreciere a cunoștințelor copiilor constă în întrebări care vizează în special reținerea de către preșcolari a unor informații despre caracteristicile specifice viețuitoarelor (plante sau animale ),influența diferiților factori de mediu asupra înfățișării, alcătuirii și modul de viață al acestora. De aceea, în orice activitate, pe lângă întrebările care urmăresc să consolideze în memoria preșcolarilor anumite informații despre particularitățile de organizare a viețuitoarelor, am folosit întrebări cu ajutorul cărora aceștia să motiveze răspunsurile, să compare diferite aspecte de organizare a viețuitoarelor, în raport cu mediul în care trăiesc, întrebări care să le stimuleze gândirea.

De exemplu, la activitățile cu tema "Flori de primăvară", întrebările au fost combinate și gradate în felul următor:

– Din ce părți este alcătuit ghiocelul? Dar vioreaua? Prin ce se aseamănă aceste plante? Prin ce se deosebesc? Din ce cauză?

Prin intermediul întrebărilor: – Din ce părți este alcătuită planta de ghiocel? – am dirijat gândirea copiilor spre reproducerea cunoștințelor dobândite anterior despre alcătuirea plantelor. Următoarea întrebare – Prin ce se aseamănă planta de ghiocel cu cea de viorea? – am folosit-o pentru ca preșcolarii să stabilească cărei noțiuni, cu sferă mai largă îi sunt subordonate plantele de ghiocel și viorea ( flori de primăvară ).

Prin întrebarea -Prin ce se deosebesc cele două plante? – am solicitat copiilor o analiză privind alcătuirea acestor plante, pentru a ajunge în felul acesta la noi cunoștințe printr-un efort de gândire.

Conversația folosită la activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător de la sfârșitul anului școlar, de la grupa mare, dezvăluie legătura dintre temele studiate pe parcursul anului, duce la înțelegerea interdependenței, dintre mediul geografic, biologic și viața economică. Cu acest prilej, preșcolarii înțeleg necesitatea ocrotirii tuturor acestor elemente ale mediului, cât și păstrarea echilibrului natural.

In procesul de predare – învățare a cunoștințelor despre mediul înconjurător este frecvent utilizata comparația. In procesul instruirii, ea apare ca moment al cunoașterii și ca procedeu didactic special care facilitează instruirea conștientă și tematică a cunoștințelor, relațiilor, legilor, deci ca un procedeu de activizare a gândirii copiilor.

Iată câteva exemple de folosire a comparației în dobândirea, fixarea, consolidarea, sistematizarea și valorificarea cunoștințelor preșcolarilor.

1.Dobandirea cunoștințelor despre legumele din grădina de legume am realizat-o prin intermediul comparației dintre alcătuirea roșiei și ardeiului, cepei și usturoiului, pe baza căreia s-au evidențiat foarte clar caracteristicile legumelor.

2.In fixarea cunoștințelor ,am utilizat comparația pentru evidențierea caracterelor comune, unor categorii de plante și animale și a celor prin care se deosebesc. Astfel, la tema "Localitatea natală", după ce copiii au descoperit pe baza observației cunoștințele despre tema propusă, în etapa finală a activității am dat ca sarcină individuală de lucru să deseneze "Orașul nostru.

3.In scopul sistematizării și consolidării cunoștințelor, comparația se poate utiliza atât pentru stabilirea unor criterii de grupare a plantelor, animalelor studiate în vederea unor clasificări a acestora cât și pentru evidențierea caracterelor grupelor de viețuitoare.

Astfel, în sistematizarea cunoștințelor despre plante, am pornit de la cerința adresată preșcolarilor de a grupa ( pe fișe de lucru individual ),pe baza asemănărilor și deosebirilor pe care le-au observat în înfățișarea și alcătuirea lor.

4.In aprecierea cunoștințelor am utilizat comparația prin:

a) verificări orale, prin comparație între: – animale sălbatice și animale domestice

– păsări sălbatice și păsări domestice

b) fișe de lucru individuale

In toate cazurile, pe baza discutării cu întreaga grupă, am stabilit cauzele care au determinat apariția acestor deosebiri, evidențiind rolul factorilor de mediu.

In folosirea comparației, ca procedeu didactic am ținut seama de faptul că la aceea vârstă, copiii sesizează mai greu asemănările dintre obiecte și fenomene și deprinderi cu mai multă ușurință deosebirile, de aceea, am căutat situații de învățare care să le dezvolte capacitatea de a stabili asemănările dintre plantele și animalele studiate.

Demonstrația

Din totdeauna, învățământul a căutat să aducă elevii în fața realității să-i ajute să studieze pe viu lumea obiectelor și fenomenelor reale. Există obiecte de mari dimensiuni, de mărimi invizibile, spații geografice îndepărtate, lucruri și fapte ce aparțin trecutului. In cazul acesta, se recurge la imagini, fotografii, planșe adică, la materiale care înlocuiesc originalul. Astfel, au luat ființă modelele demonstrației.

A demonstra, a însemna, a arăta, a prezenta elevilor obiecte și fenomenele reale sau înlocuitoarele acestora, în scopul ușurării efortului de explorare a realității, a asigurării unui suport perceptiv suficient de sugestiv pentru a face accesibile cunoștințele respective.

"In timpul demonstrării, copilul trebuie stimulat să urmărească obiectele și fenomenele nu numai cu simțurile ci și cu mintea, să gândească, să interpreteze, să încadreze în sisteme, să realizeze o explorare perceptivă mobilizând intelectul și declanșând toate formele de acțiune, prin care se poate pătrunde în esența lucrărilor".

Datorită diversității foarte mari a materialului intuitiv care poate fi utilizat în predare – învățare în cadrul activităților de cunoașterea mediului, metoda demonstrației poate îmbrăca forme variate și anume:

– demonstrația cu ajutorul materialului natural ( plante, animale, roci, fenomen).

– demonstrație prin experiența.

– demonstrație cu ajutorul materialelor figurative ( tablouri, scheme, desen)

– demonstrație cu ajutorul mijloacelor audio – vizuale.

– demonstrație cu ajutorul acțiunii.

Pentru ca demonstrația să asigure realizarea obiectivelor propuse am respectat următoarele cerințe:

– stabilirea de la începutul activității a principalelor puncte de reper (probleme-idei) ce urmează să orienteze percepția.

– prezentarea fenomenelor și viețuitoarelor în dinamismul lor ( diferite stadii de dezvoltare ).

– îmbinarea materialelor intuitive prezentate cu excepția care poate să preceadă, să însoțească sau să urmeze demonstrația și să asigure înțelegerea legăturilor cauzale.

– asigurarea, pentru demonstrație, a materialelor de calitate corespunzătoare.

– asigurarea unui ritm corespunzător demonstrației pentru a avea posibilitatea ca preșcolarii să-și însușească corect problemele.

– evitarea excesului de material demonstrativ, asigurând o dozare justă a acesteia în raport cu experiența cognitivă acumulată de copii.

In activitatea de dobândire de cunoștințe, pentru ca înțelegerea să se facă mai ușor ,am folosit materiale conservate.

Astfel, la activitatea de observare cu tema "Crizantema și tufănica" am demonstrat alcătuirea plantelor cu ajutorul a două plante întregi. In acest fel, preșcolarii au avut ocazia să observe: rădăcina, tulpina, frunzele, florile, semințele. Ei au înțeles anumite caracteristici morfologice cât și principalele particularități ale acestor plante.

Introducerea progresivă și constantă a demonstrației cu ajutorul experiențelor, în activitatea practică a copiilor se transformă de-a lungul anilor în cunoștințe științifice.

Fără a necesita condiții speciale am demonstrat rolul rădăcinii de a fixa plantele, prin ridicarea unei flori din ghiveciul de la fereastră, ținând de tulpina acesteia. Planta a tras după sine și ghiveciul. Aceeași experiența am făcut-o cu altă plantă căreia i-am tăiat rădăcina și am înfipt-o în pământ. Preșcolarii au observat că am rămas cu planta în mână, iar după câteva zile planta s-a uscat.

Am notat rolul rădăcinii de a fixa planta și a extrage din pământ apa și substanțele hrănitoare.

O altă experiență a constat în acoperirea unei plante cu un clopot de sticlă. Copiii au observat pereții clopotului aburiți, confirmându-se noțiunea de "transpirație" și apoi cea de "respirație", când planta s-a ofilit în câteva zile din lipsa aerului. Rupând frunzele unei plante, preșcolarii au constatat uscarea tulpinii, deducând rolul frunzelor de "bucătar" pentru plantă.

In cadrul activității de cunoașterea mediului cu tema "Apa și stările ei" de la grupa mare, conform obiectelor propuse pentru constatarea însușirii de dizolvant al apei, am solicitat preșcolarii să pună în diferite eprubete: sare, zahăr, nisip și cretă, apoi să agite. Am constatat că sarea și zahărul s-au dizolvat în apă, iar creta și nisipul, nu s-au dizolvat.

După efectuarea exercițiilor, am realizat verificarea pe bază de discuții, făcând completările care se impun.

Pentru demonstrarea fenomenelor de dilatare și contractare a apei, am luat un balon de sticlă în care am introdus apă până la jumătate. Copiii au putut observa creșterea volumului apei sub influența căldurii (dilatare).

Balonul de sticlă a fost așezat într-un vas cu apă rece, observând că nivelul apei a scăzut, deci i s-a micșorat volumul (contractare).Am cerut preșcolarilor să spună unde se întâlnește fenomenul de dilatare în natură. Apa, în timpul iernii îngheață, mărindu-și volumul. Exemplu: o sticlă cu apă lăsată în ger (congelator) se va sparge deoarece gheața va apăsa pe pereții acesteia.

Unitatea dintre organism și mediu, am demonstrat-o printr-o experiență realizată cu o plantă pe care am ținut-o la întuneric. S-a putut observa că în aceste condiții culoarea frunzelor s-a schimbat, planta s-a ofilit, apoi a murit.

Demonstrarea cu ajutorul modelelor am realizat-o prin folosirea în cadrul activităților a mulajelor, planșelor. Foarte utile au fost mulajele și planșele care evidențiază mai clar acele părți mai greu de observat pe materialul biologic. Prin înrudirea lor, copiii au avut posibilitatea să observe anumite detalii de alcătuire externă a viețuitoarelor, a mediului în general.

De un real folos s-au dovedit mijloacele audio-vizuale, prin utilizarea lor, valorificându-se virtuțile imaginii îmbinate cu cuvântul și mișcarea.

Mijloacele audio-vizuale folosite în cadrul activităților de cunoaștere a mediului înconjurător sunt: diafilme, diapozitive, benzi magnetice, emisiuni radio T.V., discuri etc.

Mijloacele audio-vizuale contribuie la sporirea bagajului de cunoștințe despre mediu astfel încât să fie subordonate obiectelor și conținutului acestora, precum și sistemul de metode și procedee utilizate.

Integrarea corectă a lor în structura activităților, am realizat-o respectând cerințele:

– selectarea corectă a lor pe baza vizionarii prealabile, în raport cu obiectivele și conținutul științific al lecțiilor, fără să se repete imaginile proiectate.

– stabilirea, în funcție de conținutul activităților și al mijloacelor audio-vizuale respective, a etapei în care trebuie să fie utilizate: la începutul, pe parcursul sau la sfârșitul activității.

– stabilirea duratei demonstrației cu ajutorul lor, să se facă ținând seama de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor.

– crearea la preșcolari, înainte de prezentarea mijloacelor audio-vizuale, a unui fond psihologic adecvat, prin stimularea interesului și curiozității acestora pentru problema care va fi prezentată.

– stabilirea din timp a modului de valorificare a mesajului prezentat(comentariu, prezentare de probleme care trebuie urmărite de preșcolari, sarcini de lucru care se dau spre rezolvare).

– stabilirea pe baza vizionarii și rezolvării sarcinilor care se impun.

La cunoașterea unor aspecte caracteristice lumii vii cum sunt unele relații care se stabilesc între viețuitoare, între acestea și mediu, unele fenomene din natură, am prezentat diafilmul "Ce se întâmplă iarna, sub zăpadă?" Pentru ca eficiența acestuia să se ridice la nivelul cerințelor, am avut în vedere, după o pregătire temeinică să pun accent pe elaborarea unei tematici pe care elevii să o urmărească în natură și care să-i orienteze în înțelegerea fenomenelor prezentate.

Din emisiunile de radio și televiziune, copiii au aflat lucruri interesante din lumea plantelor și animalelor, a mediului înconjurător, a diferitelor zone geografice de pe Pământ. Am utilizat exemple de la emisiunile "Teleenciclopedia", "Universul cunoașterii", "Din tainele naturii".

Emisiunea "Din tainele naturii" a oferit preșcolarilor posibilitatea să cunoască formele de viață existente în mediul înconjurător cât și contribuită lor la ocrotirea acestora.

Demonstrarea cu ajutorul acțiunii am folosit-o prin organizarea cu grupa de copii a lucrărilor de îngrijire a spațiilor verzi din jurul grădiniței. Aceștia au fost instruiți cum să planteze flori, cum să plivească rondurile.

Le-am atras atenția ca rădăcina plantei să fie acoperită cu pământ. După plantare se udă straturile cu apă, folosind stropitoarea.

Preșcolarii manifestă interes pentru activitățile de acest fel, zilnic făcând de serviciu, cu rândul, atât la colțul viu al clasei cât și în gradina cu flori. Am demonstrat cu acest prilej că o plantă are nevoie de apă, lumină, căldură pentru a se dezvolta.

Am avut în vedere organizarea activității extrașcolare pe timpul vacanței de vară.

In timpul verii, se pot desfășura activități valoroase, atât în ceea ce privește conținutul instructiv-educativ cât și aspectul practic.

Am pus accent deosebit pe diverse activități din gospodăria părintească, recomandând copiilor să desfășoare activități în care ei pot fi de mare folos:

– îngrijirea puilor de găină

– tocatul verdețurilor pentru boboci

– îngrijirea grădiniței de flori

– plivitul buruienilor din gradina de zarzavat

– culesul unor plante medicinale

– recoltatul fructelor pentru a nu se deprecia

De asemenea, am cerut copiilor să urmărească acele aspecte ale verii care nu pot fi cunoscute în perioada anului școlar:

– căldura mare, se coc fructele, se recoltează cerealele, cresc puii tuturor păsărilor, animalelor, zborul și viața albinelor etc.

Scopul fundamental pe care l-am urmărit, folosind metoda demonstrației, a fost formarea unui bagaj de cunoștințe cât mai bogat, în imagini și reprezentări corecte, științifice, în vederea prelucrării și elaborării generalizărilor, familiarizarea preșcolarilor cu efectuarea și împlinirea corectă a acțiunilor motorii.

Exercițiul

Alături de marea varietate de metode și procedee didactice, la realizarea obiectivelor studierii "Cunoașterii mediului înconjurător", contribuie și exercițiul, prin care copiii sunt puși în situația de a acționa direct, de a efectua unele activități sistematice.

Considerat în pedagogie ca fiind o metodă bazată pe acțiune, exercițiul presupune efectuarea conștientă și repetată a unor operații sau acțiuni mintale sau motrice, în vederea realizării unor scopuri variate.

Deoarece prin intermediul exercițiului elevii sunt puși într-o stare de activitate, el contribuie la:

– dezvoltarea operațiilor intelectuale, deci la clarificarea și dezvoltarea noțiunilor, regulilor, legilor dobândite anterior.

– asigurarea formării și dezvoltării aptitudinilor și abilităților creatoare cultivând în același timp și unele calități morale ( acuratețe, punctualitate, perseverență, etc).

Ca metodă fundamentală, în activitatea didactică, exercițiul contribuie la realizarea unor sarcini ca:

– adâncirea înțelegerii noțiunilor, regulilor, principiilor și teoriilor de bază ale științei prin aplicarea lor în situații noi

– dezvoltarea operațiilor mintale

– consolidarea cunoștințelor și deprinderilor însușite

-stimularea capacităților creatoare, originalitatea și spiritul de independență și inițiativă

Utilizând metoda exercițiului, se caută să se respecte cerințe esențiale ca:

– clarificarea scopului și al conținutului exercițiului

– aplicarea diferențiată a exercițiului în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecărui elev

– varietatea exercițiilor pentru menținerea interesului de învățare și dezvoltare a unei motivații pozitive

– succesiunea progresivă a exercițiilor în funcție de creșterea gradului de dificultate

– eșalonarea exercițiilor în așa fel încât să se evite oboseala și să se păstreze achizițiile pozitive

– creșterea treptată a gradului de independență a elevilor în executarea operațiilor, în formarea deprinderii de corectare, conservare și ambalare a unor plante

– îmbinarea rațională a exercițiului intelectual cu cel fizic, dând posibilitatea refacerii rapide de a capacității de învățare

In studierea cunoștințelor despre mediu am utilizat metoda exercițiului pentru clarificarea și consolidarea cunoștințelor despre:

– creșterea și dezvoltarea plantelor în raport cu factorii de mediu și lucrările agricole necesare

– creșterea animalelor în raport cu condițiile de hrană și adăpost asigurate de om

Am pus accent pe formarea și dezvoltarea deprinderilor de efectuare a unor lucrări:

– semănat, plantat și îngrijirea unor plante de cameră

– răsăditul, plivitul unor plante cultivate pe terenul experimentat

– hrănirea unor animale și îngrijirea acestora în gospodăriile personale

Incă de la sosirea în grădiniță am căutat să formez și să dezvolt la preșcolarii mei deprinderi de observare sistematică, cu ochiul liber sau lupa, deprinderi de îngrijire a unor plante de cameră, deprinderi de plantare, de plivit de buruieni cât și formarea unui comportament pozitiv în mediu, folosind metoda exercițiului.

In dobândirea cunoștințelor despre mediul înconjurător, am utilizat o gamă largă de exerciții, de la cele cu caracter productiv la cele creative.

Iată cum, la studierea plantelor de grădină, exercițiile introductive, de început simple încercări de reproducere a unor acțiuni realizate mai întâi ca model, paralel cu cunoașterea unor aspecte caracteristice organizării plantelor în gradină (roșia, ardeiul, ceapa, etc) am urmărit formarea la preșcolari a unor deprinderi de lucru în executarea unor lucrări de întreținere, la acele culturi.

In acest scop, după ce am dat explicațiile necesare, am executat demonstrativ lucrări de semănat, rărit, plivit, pe care le-au executat apoi și preșcolarii individual.

Aceste exerciții le-am organizat în faza preliminară formării deprinderilor când, copiii erau orientați și familiarizați cu conținutul operației mentale sau motrice.

Exercițiile de bază presupun executarea în mod repetat și independent a operației, sub supravegherea educatoarei și trebuie să tindă să se apropie treptat, cât mai mult de acest model.

In procesul de instruire și educare al preșcolarilor, în studierea cunoștințelor despre mediu, am utilizat și exerciții paralele. Acest gen de exerciții le-am organizat în faza sistematizării, a ordonării deprinderilor într-un sistem cât și în etapa dezvoltării și perfecționării când operațiile sunt folosite selectiv.

Exercițiile au fost combinate în așa fel încât, pe lângă acțiunile noi, să cuprindă și acțiuni asimilate anterior. Astfel, în cadrul activităților în care am studiat plante, pentru formarea deprinderilor de cultivare și întreținere, am combinat exercițiile în felul următor:

– paralel cu operațiile de plantat, udat, am repetat operațiile de semănat, rărit, plivit; caracteristice etapei în care plantele respective cresc în răsadnițe (roșia, ardeiul).

In atenția mea a stat și organizarea de exerciții creatoare, productive, generatoare de noi forme de acțiune, care presupun reproducerea creatoare a unor modele, alcătuirea de către copii a unor exerciții aplicative ,executarea unor acțiuni ce caracter de investigație.

Exemplu:

In cazul studierii plantelor de cultură pe lângă operațiile efectuate anterior copiii au fost puși în situația de a aplica îngrășăminte de tipuri diferite și cantități variabile, apoi au fost antrenați permanent în procesul de a observa efectele acestora asupra ritmului de creștere a plantelor, a producției.

In funcție de scopul urmărit, de conținutul temei, de particularitățile și nivelul dezvoltării intelectuale al preșcolarilor, exercițiul poate fi organizat frontal, pe grupe sau individual.

Indiferent de tipul de exercițiu utilizat într-o activitate, exercițiile cu grad de dificultate le-am folosit pentru:

– a preveni monotonia, plictiseala și oboseala.

– a ține treaz interesul copiilor.

– a-i obișnui să rezolve exerciții cu simt de răspundere.

La activitatea cu tema "Să colectăm plante medicinale" am organizat o excursie de scurtă durată în împrejurimile orașului unde, copiii au primit sarcini diferite:

– să efectueze colectarea corectă a părților acestora (organelor).

– să execute corect conservarea prin uscare.

– să le ambaleze respectând normele igienice.

Pentru a evita oboseala, am eșalonat exercițiile. La început preșcolarii au fost puși de mai multe ori în situația de a recunoaște organele plantelor care trebuie recoltate ( frunze, flori, rădăcini ) apoi, au efectuat operații de recoltare, conservare, ambalare. S-a discutat apoi despre:

– efectele pozitive ale folosirii plantelor medicinale asupra sănătății omului.

– utilizarea plantelor medicinale în tratarea diferitelor boli ale copiilor: răceli, tuse, răni ușoare, afecțiuni stomacale, insomnii, etc.

– modul de preparare al ceaiurilor.

– despre "Plafar"

– despre mierea de albine

Eficienta acestor exerciții a crescut deoarece am urmărit permanent rezultatele preșcolarilor, am insistat asupra eliminării greșelilor și refacerea operațiilor sau acțiunilor incorecte, solicitând strădania copiilor de a se apropia cât mai mult de modelul dat.

Importanța exercițiului constă în aceea că desfășurându-se în mod gradat, a contribuit la formarea unor priceperi, deprinderi și operații care vor fi aplicate în rezolvarea altor sarcini mai complexe, cât și formarea unui comportament pozitiv în mediu, respectând munca depusă de el și semenii săi.

Prin aplicarea exercițiului am reușit să formez la elevi primele priceperi și deprinderi de muncă independentă, atât pentru a-și însuși sau consolida cunoștințele cât și pentru a le aplica în practică.

Lucrările de la colțul viu, bine organizate și supravegheate, au ajutat copiii să-și însușească priceperi utile în munca independentă: să ude plantele, să le șteargă de praf, să îndepărteze frunzele moarte, să privească prin lupă, etc.

Aceste activități presupun răbdare, precizie, multă dorință de execuție corectă.

Experimentul

Se impune ca încă de la venirea copilului în grădiniță să fie ajutat să cunoască formele de viață existente în mediul înconjurător și să învețe să le ocrotească.

Un mobil important al activității conștiente de învățare este cultivarea intereselor preșcolarilor pentru mediu, dezvoltarea spiritului de observație, înarmarea cu unele deprinderi de observare corectă și sistematică a realității înconjurătoare.

Principalul mijloc prin care se poate asigura accesibilitatea cunoștințelor despre natură este contactul direct, nemijlocit și organizat cu obiecte și fenomene din mediul apropiat de viață pentru ca pe această bază să se realizeze progresiv cunoașterea mediului mai îndepărtat și a fenomenelor generale.

Mijlocul principal de a satisface dorința de cunoaștere, experimentarea conduce la căutarea și explicarea mecanismelor acestor lucruri.

Am organizat și desfășurat la grupa mare un experiment care a avut ca obiectiv principal transformarea unor semințe în plante, în diferite condiții de viață și integrarea acestora în conceptul de viețuitoare.

Astfel, copiii au pus în germinatoare, boabe de porumb și de fasole, în diferite condiții:

– fără apă,

– cu apă curată,

– cu apă poluată (detergent).

Germinatoarele au fost puse într-un dulap cu vitrină, de unde puteau fi observate zilnic de către fiecare copil, iar săptămânal am organizat o observare dirijată cu întreaga grupă.

După o săptămână, s-a putut observa că în germinatoarele fără apă, semințele erau așa cum le-am pus, în cele cu apă curată bobul de porumb s-a umflat și a scos firișoare albe, iar în cele cu apă poluată avem semințe neîncolțite.

După trei zile, s-a observat că semințele care au stat la căldură au încolțit și au dat naștere la plante cu rădăcină, tulpină, frunze.

Am comparat germinatoarele care au stat la căldură cu cele care au stat la frig și am constatat că semințele, pentru a încolți au nevoie de umezeală și căldură.

Am lansat întrebarea-problemă:

– De ce credeți că la plante iese mai întâi rădăcina?

După alte trei zile, copiii au observat că semințele care au avut apă curată și căldură au încolțit dând naștere la plante viguroase. Ei au observat că tulpinile au frunze verzi și se îndreaptă spre lumină.

S-a observat că semințele de fasole care au stat la frig, au încolțit greu și nu au crescut. Observarea am încheiat-o cu întrebarea:

– De ce au nevoie semințele pentru a da naștere la plante? (apă curată și căldură).

Pentru a putea demonstra că plantele au nevoie de aer, am acoperit un germinator cu un vas de sticlă. Copiii au observat cum plantele au început să îngălbenească, iar pereții vasului s-a aburit. Activitatea am încheiat-o cu întrebarea:

– De ce plantele s-au îngălbenit și n-au crescut? (sub vas nu au avut aer).

Următoarea activitate am avut ca obiectiv reactualizarea cunoștințelor despre animalele domestice și sălbatice studiate în prima parte a anului și compararea acestora cu plantele observate în germinatoare.

Am lansat următoarele întrebări:

– Din ce sunt alcătuite animalele? ( cap, trunchi, picioare).

– Din ce sunt formate plantele? ( rădăcina, tulpina, frunze, flori – fructe – semințe).

– Prin ce se înmulțesc animalele? ( ouă – păsările; pui vii – mamiferele).

– Prin ce se înmulțesc plantele? (semințe).

– Pentru a creste și a se dezvolta, de ce au nevoie animalele? ( aer, lumină, căldură, apă, hrană ).

– Dar plantele? ( aer, lumină, căldură, apă).

Comparația animalelor cu plantele crescute și observate de-a lungul experimentului am încheiat-o cu întrebarea:

– Ce sunt plantele?

Circa 80% din numărul preșcolarilor au răspuns că plantele sunt niște vietăți pentru grijire atentă.

Am pus accent pe datoria fiecăruia de a ocroti mediul în care trăiește.

Numai ocrotind cu grijă viața din jurul nostru, plantele și animalele, ne asigură și nouă, oamenilor o viață fără de pericol de îmbolnăvire.

Era "civilizației planetare" pe care a ignorat-o revoluția științifică și tehnică este caracterizată de transformări profunde nu numai în domeniul economic ci și în sfera raporturilor sociale și psihice dintre oameni, în cultură și morala lor.

Idealul educativ al lumii de azi este omul total, apt să desfășoare o activitate socială multilaterală, să se adapteze rapid la dimensiunea transformărilor condițiilor de existență.

Ținând cont de toate acestea, în cercetarea întreprinsă, am urmărit modul cum unele metode, speciale de educație a creativității au contribuit la optimizarea procesului de învățământ. Iată câteva căi și modalități de optimizare a tehnologiei didactice în scopul stimulării activității creatoare:

– folosirea unor metode de activitate creativa în grup. S-a constatat că spre deosebire de productivitatea gândirii creative individuale, activitățile grupurilor, în rezolvarea de probleme sporesc șansele descoperirii soluțiilor optime sau scurtează durata investigațiilor. Sarcinile creative în grup devin un mijloc de educare a aptitudinilor creative individuale.

– folosirea unor metode de stimulare a creativității, care să ofere participanților la activitatea creativă de grup, posibilitatea de a produce cât mai multe idei fără să fie stingherite printr-o tutelare excesivă, în cazul activităților.

Printre aceste metode amintesc:

– "Brainstorming-ul" (" asalt de idei").

– "Symectica" (amestec de elemente aparent irelevante care dau naștere unor relații sau asociații noi).

Toate aceste metode pot fi cuprinse într-o structură didactică multimedia:

– explicații și demonstrații pe materiale concrete sau pe modele ale acestora

– mijloace audio-vizuale

– documente imprimate

– secvențe programate

– consultații

– fișe auto – corelative.

Suita de exerciții pentru educarea flexibilității gândirii copiilor:

– notarea zilnică într-un caiet personal a răspunsurilor la o întrebare nouă

– încercarea de a-și imagina lucruri și situații noi

– formarea de previziuni pe baza unor observații.

Jocul didactic

Alături de celelalte metode și procedee didactice folosite în activitatea predare-învățare a cunoștințelor despre mediu, un loc important îl ocupă jocul didactic care se caracterizează printr-o îmbinare specifică a unei sarcini instructive cu elemente de joc.

Ponderea mai mare sau mai mică a uneia dintre cele două componente duce la transformarea jocului didactic într-o:

– lecție, când accentul cade numai pe rezolvarea sarcinii instructiv -educative

– activitate pur distractivă, când elementele de joc devin preponderente

Structura unui joc didactic cuprinde următoarele componente:

– sarcina didactică

– conținutul jocului

– elemente și reguli de joc

Prin cerințele pe care le impune participanților, de a-și asuma roluri, de a respecta reguli, de a elabora planuri de rezolvare, de a lua decizii, de a compara și evalua rezultatele, jocul didactic crează cadrul organizatoric în care se dezvoltă curiozitatea și interesul copiilor pentru conținutul studiat, spiritul de investigare și se formează deprinderile preșcolarilor de folosire spontană a cunoștințelor dobândite.

In general, orice problemă de învățare poate deveni joc didactic dacă îndeplinește următoarele condiții:

– are un scop și o sarcină didactică

– folosește elemente de joc, în vederea realizării sarcinilor propuse

– folosește un conținut adecvat, interesant prin forma de desfășurare și natura materialului folosit.

După scopul și sarcina didactică propusă, jocurile didactice pot fi clasificate astfel:

– după conținutul și obiectivele urmărite

– jocuri didactice pentru cunoașterea mediului, pentru dezvoltarea limbajului, matematice, de creație, etc

– după materialul folosit:

– cu sau fără materiale, jocuri cu întrebări ;cu ghicitori

– după felul regulilor:

– cu reguli transmise din generație în generație; jocuri inventate, etc

– după numărul participanților:

– în grup: în perechi

Integrarea jocului didactic în cadrul activităților poate să aibă loc uneori spontan, atunci când copiii sunt obosiți și dau semne de neatenție, din motive diferite, conținutul activității a fost dificil, am bogat în date informatice, ritmul de parcurgere al materialului a fost rapid, etc

Pentru a putea realiza obiectivele programei specifice cunoașterii mediului înconjurător, atunci când am organizat jocuri didactice am avut în vedere:

– să fie bine pregătite

– conținutul lor tematic să fie cunoscut

– valențe instructiv -educative – bine stabilite

– mijloace de învățământ asigurate din timp.

In activități, jocul didactic l-am utilizat fie ca mijloc de dobândire a cunoștințelor, de consolidare a lor sau ca mijloc de verificare a acestora.

Cunoștințele privind caracterele generale ale viețuitoarelor pot fi dobândite și fixate temeinic în memorie prin jocuri cu cartonașe aflate în trusele de jocuri: "Loto cu animale", "Loto cu păsări", "Loto cu flori", "Animale din continente" etc.

Jocul organizat de mine s-a desfășurat astfel:

– distribuirea cartonașelor cu păsări și animale

– gruparea liberă a cartonașelor de către copii

– motivarea fiecărei grupări după criterii logice de grupare (clasificare a viețuitoarelor)

– evaluarea rezultatelor jocului-concurs

Pe această cale, preșcolarii au înțeles mai bine și au reținut temeinic caractere și aspecte ca:

– înfățișarea și alcătuirea animalelor și păsărilor

– modul de a se hrăni, mișca, înmulți

– mediul fizic în care trăiesc

– răspândirea geografică

– foloasele pe care le aduc omului

Dacă aportul jocului la dobândirea cunoștințelor este mai limitat, în schimb, valoarea lui crește, în cazul verificării, adâncirii, consolidării și sistematizării cunoștințelor. Astfel, cunoștințele preșcolarilor referitoare la animalele de pădure au fost consolidate prin jocul didactic intitulat "O excursie la munte" (imaginară).

Odată cu anunțarea titlului, am anunțat și sarcina didactică a jocului:

– recunoașterea animalelor pădurii și a principalelor caractere determinate de noutățile specifice acestui mediu.

Grupa de preșcolari a fost împărțită în trei echipe:

I – Excursioniștii ( cea mai numeroasă)

II – Insoțitori

III – Echipa de control

Sarcinile fiecărei echipe constituie elemente caracteristice ale jocului.

E I – să recunoască din diferite imagini prezentate animale de pădure apoi, să le denumească

– să reconstituie din fragmente de imagini, imaginea completă a animalelor prezentate.

E II – să atașeze la imaginea mediului corespunzător animalele ale căror imagini au fost selectate de E I.

– să aleagă din imaginile reconstruite de E I numai acele fragmente care reprezintă părți prin care ele se aseamănă.

E III – să observe eventualele greșeli făcute de cele două grupe

– să corecteze greșelile

După ce sarcinile au fost repartizate pentru fiecare participant, am prezentat regulile jocului:

– cum și cine trebuie să adreseze întrebările

– cum să se răspundă la întrebări

– cine și cum să intervină pentru corectarea greșelilor

– care este punctajul pentru fiecare activitate în raport cu timpul în care se realizează și cu împlinirea corectă a sarcinilor.

Am urmărit cu atenție desfășurarea jocului, având grijă să conduc activitatea copiilor spre realizarea sarcinilor de învățare, spre consolidarea cunoștințelor despre animalele de pădure cunoscute.

Prin angajarea preșcolarilor în activități de reconstituire a părților componente a imaginilor unor animale, jocul le dezvoltă capacitățile creatoare și interesul pentru cunoaștere în corelație cu mediul înconjurător. Antrenând copiii în situația de a înțelege anumite aspecte ale relațiilor care există între viețuitoare cât și între acestea și factorii de mediu, jocul a contribuit la evidențierea interdependenței, a cauzalității și materialității lumii vii, ceea ce a condus la formarea concepției științifice despre lume și viață.

Am ținut seama permanent că jocurile didactice organizate și desfășurate să fie un prilej de:

– acumulare a unor cunoștințe noi sau de reactualizare a cunoștințelor dobândite

– divertisment și de activitate independentă, care să se desfășoare cu atât mai bine cu cât este mai viu interesul pe care îl trezesc.

Modelarea

Modelarea reprezintă orientarea didactică prin care gândirea copiilor este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul unor modele, prin antrenarea raționamentului analogic.

Modelul și modelarea este o direcție metodologică de mare eficiență în procesul de învățământ, pentru formarea la elevi ( preșcolari ) a deprinderilor de instruire, de investigare, de cercetare, pentru a-i înarma cu instrumente de cunoaștere.

Modelul este un analog simplificat, o reproducere, o construcție materială sau vitală a obiectelor și fenomenelor realității. Modelul nu reprezintă o copie a originalului, el este asemănător cu acesta, nu prin totalitatea însușirilor sale ci, numai prin cele esențiale, tipice.

Modelul didactic îndeplinește o funcție demonstrativă prin aceea ce include informații prin care copiii urmează să le reproducă, mediază înțelegerea unor fenomene și procese greu accesibile elevilor.

Folosirea metodei modelarii în procesul de învățământ, a oferit preșcolarilor posibilitatea dezvoltării deprinderilor practice, proceselor de analiză, sinteză, comparație, deducție, inducție.

In procesul de învățământ, ca și în tehnică și știință, se folosesc mai multe feluri de modele:

– obiectuale ( materiale)

– figurative

– simbolice

Particularitățile dezvoltării intelectuale a preșcolarului și specificul activităților de cunoașterea mediului înconjurător, impun să se utilizeze cu prioritate modelarea similară, realizată prin intermediul modelelor materiale.

Modelele materiale reproduc cu ajutorul diferitelor materiale, obiectele și fenomenele lumii reale

După gradul de simplificare și schematizare a originalului, modelele materiale sunt de mai multe tipuri:

– izomorfe (similare)

– substitutive

– materiale, analogice

La majoritatea activităților despre plante și animale, am folosit mulaje de diferite tipuri izomorfe, similare, care deși se diferențiau de obiectul original prin dimensiuni, au fot de un real folos, reproducându-l din punct de vedere al formei exterioare.

De exemplu, utilizarea mulajului florilor de varză, le-a dat posibilitatea să cunoască modul de înmulțire a acestei plante, fenomen care nu se poate înțelege pe deplin pe baza observației directe asupra plantei deoarece, fiind o plantă bienală, produce flori și fructe – semințe în al doilea an de viață.

Am utilizat în cadrul activităților și modele substitutive, constituite din diferite materiale și structurate într-un alt mod decât originalul, cu scopul de a evidenția unele caracteristici funcționale ale acestuia.

De exemplu, pentru evidențierea relației care există între plante și unii factori de mediu din sol (apa),cu ajutorul unui ,model electronic am reprezentat copiilor, drumul apei prin corpul plantei până la frunză și apoi drumul substanțelor produse aici până la toate organele plantei.

Modelele materiale analogice care reproduc într-o formă simplificată și în grade diferite de esențializare – obiecte, procese, etc, mai greu accesibile preșcolarilor, le-am utilizat în cadrul tuturor activităților. Din aceasta categorie fac parte planșele, desenele, schemele (mai puțin).

Astfel, la grupa mare, după ce copiii au observat "Băiețelul și fetița" sau alte teme propuse, au primit sarcina să realizeze midele din plastilină sau să le reprezinte prin pictură sau desen.

Construirea, mânuirea și interpretarea unui model aruncă o rază explicativă asupra originalului, dă posibilitatea gândirii să avanseze în direcția rezolvării unor probleme de cunoaștere și acțiune.

STRATEGII DIDACTICE ADECVATE DEPRINDERILOR PRACTIC-APLICATIVE DE CUNOAȘTERE A MEDIULUI IN IDEEA CRISTĂLIZĂRII UNUI COMPORTAMENT POZITIV IN MEDIU

Cunoașterea nivelului inițial de cunoștințe, priceperi și deprinderi al preșcolarilor în mediul înconjurător, la începutul experimentului

Din practica didactică, la preșcolari, am constatat că aceștia vin din familie cu o serie de noțiuni greșite, eronate, despre viețuitoare, fenomene ale naturii și cauzalitatea procedurii acestora.

Pentru depășirea acestor dificultăți am căutat să proiectez și să realizez demersuri didactice eficiente, având drept obiective:

– să identifice elementele de mediului, pe baza observării realității obiective înconjurătoare:

– să dobândească un sistem coerent de cunoștințe despre mediul înconjurător

– să perceapă caracterul unitar al mediului

să utilizeze diferite aparate și instrumente de lucru, în scopul formării deprinderii

-să capete deprinderi de îngrijire a mediului, a sănătății

– să apere și să ocrotească natura

Pentru a demonstra ipoteza formulată, am pornit de la premisa că trebuie cunoscut nivelul inițial al copiilor, din punct de vedere al cunoștințelor dobândite, priceperilor și deprinderilor formate, despre mediu, deoarece numai formându-și o imagine clară și corectă despre mediu, îl pot proteja și ocroti.

Pe parcursul celor trei ani, în scopul asigurării legăturii dintre cunoașterea lumii înconjurătoare și educarea copiilor, am urmărit următoarele etape ale cercetării:

I. Etapa inițială – grupa mijlocie, trimestru I anul școlar 2004/2005.

II. Etapa formativă – desfășurată pe parcursul celor trei ani, la grupele mijlocie, mare și pregătitoare, etapa în care voi prezenta strategiile didactice aplicate pentru însușirea de cunoștințe specifice de formare a unor deprinderi de comportament moral-civic, în vederea ocrotirii și protejării naturii.

III. Etapa finală – de verificare – desfășurată pe trimestrul al III- lea al anului școlar, la grupa pregătitoare, în care am stabilit, prin probe cu grad de dificultate mai ridicat, dacă obiectivele lucrării au fost realizate și dacă ipoteza de la care am pornit poate fi validată în cunoștințe concrete.

I. Etapa inițială

La începutul anului școlar 2004/2005 la grupa mijlocie, am realizat un experiment constatativ pe un număr de 18 preșcolari.

Am avut în vedere ca "Programa activităților instructiv-educative desfășurate în grădiniță" prevede în cadrul activităților de cunoașterea mediului teme referitoare la :animale domestice și sălbatice, flori și legume, localitatea natală, țara.

In structurarea cunoștințelor am pornit de la ceea ce este apropiat copilului, datorită caracterului concret al gândirii la această vârstă, de la plantele și animalele din mediul înconjurător, cu care vine în contact direct, fie în gospodăria părintească, fie cu prilejul diferitelor excursii și vizite.

Pentru a cunoaște care este nivelul cunoștințelor pe care le posedă preșcolarii, la începutul experimentului și pentru eficiența procesului instructiv-educativ, am aplicat următoarele probe de pretest:

a) Proba analitică: – pentru a diferenția plantele de animale.

b) Proba de generalizare: – pentru a diferenția animalele sălbatice de cele domestice.

c) Proba de comparare: – pentru a asigura și identifica asemănările dintre două animale

Copiii au primit imagini cu pisica și câinele. Au avut sarcina de a identifica asemănările dintre acestea.

Această probă a fost mai dificilă pentru o parte din subiecți deoarece la această vârstă nu toți copiii au capacitatea de a sesiza asemănări și deosebiri.

d) Proba de clasificare – formează două grupe din următoarele imagini: roșii, mere, cartofi, prune, varză. gutui, ardei, nuci.

e) Proba de verificare a unor norme de comportare:

1. Ce părere aveți despre cei care rup crengile copacilor?

2. Este bine să sădim un pom? De ce?

3. Ce părere aveți despre cei care calcă iarba și rup florile din ronduri?

4. A procedat corect cel care a tăiat un copac?

5. Spune părerea ta despre cei care distrug cuibul păsărelelor.

6. Ce sfaturi dați celor care fac foc în pădure?

7. Ce animale vă place să îngrijiți și să le ocrotiți?

8. Cum credeți că ar arăta totul în jur dacă nu ar exista apă, nu ar fi plante și animale?

Prin această probă am constatat care sunt deprinderile preșcolarilor de comportare în mediu pe care le posedă la începutul experimentului.

Probele propuse au demonstrat că ei au nivele diferite de dezvoltare a operațiilor intelectuale. O parte dintre aceștia posedă cunoștințe corecte, științifice despre mediul înconjurător.

Puțini copiii nu posedă cunoștințele necesare, specifice vârstei, despre mediul înconjurător. De obicei aceștia nu au mai frecventat grădinița sau provin din familii cu o pregătire intelectuală scăzută. Ei întâmpină greutăți de exprimare, posedă un volum redus de cunoștințe, au un vocabular sărac și ca urmare, deprinderile de comportare în mediul sunt deficiente.

Iată rezultatele obținute în trimestru I grupa mijlocie.

Reprezentarea grafică a rezultatelor pretestului privind nivelul inițial de cunoștințe

Evaluarea rezultatelor

Evaluarea este o componentă a activității de învățământ în general, a procesului didactic, în special. Ea este punctul final într-o succesiune de evenimente care cuprinde următorii pași:

– stabilirea scopurilor pedagogice prin prisma comportamentului copiilor

– proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor propuse

– măsurarea aplicării programei.

Verificarea, aprecierea și notarea rezultatelor obținute de preșcolari, prin activitățile de "Cunoașterea mediului înconjurător" am realizat-o pe parcursul tuturor activităților didactice și în etapele acestor activități.

Ținând seama de obiectivele propuse în lucrarea de față, am căutat să aleg cele mai potrivite forme și tehnici de evaluare. Experiența a demonstrat că actul de evaluare devine eficient numai în condițiile integrării lui în procesul didactic, ca acțiune constructivă a acestuia, menit să furnizeze informații cu privire la desfășurarea procesului didactic și la rezultatele obținute în vederea perfecționării lui.

După modelul de integrare în desfășurarea experimentului s-au conturat trei forme de evaluare:

– a) – evaluarea inițială (pretest ),nivelul inițial de la care se pornește.

– b) – evaluare sumativă ( cumulativă) prin verificări parțiale.

– c) – evaluare continuă (formativă) desfășată pe parcursul întregii activități.

O acțiune de evaluare eficientă trebuie să fie continuă și complexa, prin îmbinarea tuturor formelor de evaluare.

Evaluarea continuă, în raport cu obiectivele propuse, mi-a permis:

– să descopăr momentul în care copiii și-au însușit un obiectiv și sunt gata să treacă

– să depistez și să diagnostichez eșecul în scopul recuperării cunoștințelor și capacităților ce nu au fost însușite

– să descopăr obiectivele la cer cei mai mulți preșcolari obțin performante satisfăcătoare în scopul revizuirii și dozării materiei și perfecționării tehnologiei didactice

– să stabilească măsura în care o capacitate umană s-a format ca rezultat al instrucției și educației.

Cunoașterea capacităților de dobândire de cunoștințe ale copiilor, a nivelului lor de dezvoltare de la care se pornește și a gradului în care stăpânesc cunoștințele necesare asimilările conținutului etapei care urmează, constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice.

In urma testării inițiale, la începutul experimentului – grupa mijlocie, anul școlar 2004/2005 – am constatat ca preșcolarii vin din familie cu o serie de noțiuni greșite, eronate, în legătură cu viața plantelor și animalelor, în legătura ci diferite procese din natură, neputând să-și explice adevăratele cauze.

In etapa formativă, evaluările trimestriale sau anuale, realizate prin teste docimalogice confirmă dacă preșcolarii și-au însușit cunoștințele și-au format priceperi și deprinderi practice stabilite prin obiectivele urmărite.

Rezultatele obținute în experiment: Având în vedere că la grupa mică, copiii au luat cunoștință (respectând particularitățile de vârstă) despre viața plantelor și animalelor, la începutul grupei mijlocii, trimestru I am realizat o evaluare inițială, dând spre rezolvare următorul test:

Test de evaluare

(pretest)

1. Numiți trei animale domestice și trei animale sălbatice cunoscute.

2. De ce are nevoie planta pentru a creste și a se dezvolta?

3. Cum vă comportați voi în mediul înconjurător?

Am obținut următoarele rezultate.

Aceste rezultate arată că un număr de 3 preșcolari au obținut calificativul " S". Ei nu posedă cunoștințe suficiente pentru a putea să facă generalizări și nici transfer de cunoștințe.

Mi-am propus să lucrez diferențiat cu acești copii, insistând pe dezvoltarea gândirii și a operațiilor acesteia.

In trimestrul al II-lea am dat o nouă probă de verificare care a constat în următoarele:

Fișă de evaluare

Grupa mijlocie, trim I

1.Incercuiți animalele sălbatice cunoscute.

2. Subliniați animalele care trăiesc la noi în țară.

3. Colorați animalele ocrotite de lege (capra neagră).

Comparând rezultatele din cele două trimestre, se observă un interes major al copiilor pentru dobândirea de cunoștințe. Acest lucru mi-a dovedit încă o dată că metodele și mijloacele didactice folosite, cât și activitatea diferențiată sunt eficiente.

In trimestrul al III -lea am propus următoarea probă de evaluare:

1. Subliniați legumele din această fișă.

2. Spuneți ce foloase au oamenii de la păsări?

3. Cum contribuiți la ocrotirea păsărilor și animalelor?

Iată rezultatele:

Comparând rezultatele, la sfârșitul grupei mijlocii, se observă o creștere față de trimestrul I.

Menționez faptul că am pus accent tratarea diferențiată și pe prezentarea cât mai atractivă a conținuturilor.

La începutul grupei mari mi-am propus să îmbin, în cadrul activităților, acele metode, procedee, mijloace de învățământ care să-i antrenez pe copii în formarea deprinderilor de auto-instructiv și auto-educativ, am căutat să fac conținutul cât mai atractiv prin introducerea jocului didactic, a cântecelor, proverbelor și zicătorilor, să folosesc mai mult activitatea diferențiată. Rezultatele au fost concludente.

Astfel, pe trimestrul I ,grupa mare, am desfășurat Jocul – test intitulat "Cum se numesc toate acestea la un loc", cu scopul de a identifica nivelul inițial de gândire al copiilor în realizarea unei grupări bazată pe un anumit criteriu:

Iată exemple de întrebări:

– "Ce păsări pleacă iarna de la noi?"

"Cum se numesc când vorbim despre toate la un loc?"

– " Ce animale trăiesc pe lângă casa omului, pe care el le îngrijește?"

" Cum le spunem la toate împreună?"

– " Poți să-mi spui ce crește din pământ?"

" Cum se numesc toate acestea?"

Iată rezultatele"

In trimestru al doilea am propus următorul Joc-test:

1. – "Poți să-mi spui câteva animale care au două picioare, două aripi și fac ouă?"

"Cum se numesc toate acestea cu un cuvânt?"

2. – " Ce plante folosim la prepararea mâncării?"

" Cum le numim pe toate cu un cuvânt?"

3. – " Cu ce lucruri ne îmbrăcăm?"

" Cum le numim pe toate la un loc?'

In trimestrul al treilea am desfășurat următoarea probă de evaluare:

1. – " Ce legătură este între plante, animale și mediul lor de viață?'

2. – "Cum ar arăta totul în jur dacă nu ar exista apa, aerul ar fi fost poluat în întregime?"

3. – "Cum contribuiți voi la menținerea unui mediu înconjurător cât mai curat, necesar păstrării sănătății?'

Datele obținute prin aceste probe, cumulate cu observațiile de fiecare zi, cu lucrările copiilor, m-am ajutat în conturarea activității viitoare.

In urma analizei rezultatelor obținute în acest experiment, mi-am propus pentru etapa următoare:

– să acord mai mare atenție exercițiilor de comparare, clasificare, generalizare, integrare, transfer, aplicare.

– să pun accent deosebit pe activitatea independentă, de descoperire a cunoștințelor prin observarea directă și prin experiențe

– să folosesc cât mai mult material didactic pentru a explica interdependența dintre diferite elemente ale mediului înconjurător.

-să folosesc o activitate diferențiată, solicitându-i permanent pe copii care necesită sprijin dar și pe cei care au un ritm rapid de învățare, prin sarcini suplimentare și cu un grad mai înalt de dificultate.

– să folosesc evaluarea sub toate formele sale dar mai ales evaluarea continuă pentru a ști în orice moment care va fi următorul pas în adoptarea strategiilor de învățare.

– să desfășor cât mai multe activități practice și acțiuni extrașcolare cu conținut ecologic pentru a forma un comportament pozitiv, în mediu.

Concluzii și propuneri

In lucrarea de față, am încercat să reliefez modul în care am aplicat în cadrul activităților desfășurate, metode și procedee active, mijloace de învățământ adecvate, menite să contribuie la ușurarea înțelegerii noțiunilor științifice, la însușirea cunoștințelor, fenomenelor, cât și la formarea priceperilor și deprinderilor de muncă prin efort propriu, vizând o bună pregătire pentru viață.

Am constatat că deprinderile de muncă, cu caracter activ ale colectivului de preșcolari se formează gradat, în funcție de particularitățile de vârstă.

Obiectivele urmărite au fost realizate în special, în timpul activităților desfășurate la clasă dar și prin plimbări, excursii, vizite, drumeții, concursuri.

In întreaga mea activitate, am constatat că folosirea celor mai eficace metode moderne, îmbinarea modernului cu tradiționalul, folosirea mijloacelor audio-video, activizează întregul colectiv de copii, spre a-și însuși temeinic cunoștințele.

Fișele variate folosite au avut un grad sporit de eficacitate, au constituit veriga principală a activităților pentru dobândirea, fixarea și aplicarea cunoștințelor, calea ce duce la deprinderi automatizate.

Cu ocazia experimentului efectuat, am constatat că rezultatele didactice, în majoritate, sunt pozitive. Punctez câteva dintre acestea:

– utilizarea adecvată a resurselor didactice moderne duce la îmbunătățirea asimilării cunoștințelor de către preșcolari, contribuind la ridicarea calității învățământului

– metodele și procedeele folosite dezvoltă spiritul de inițiativă, flexibilitatea intelectului, cât și formarea unor deprinderi practice

– introducerea unor modalități practice de lucru fac ca preșcolarul să devină un element activ

– în timpul aplicării lor, copiii învață să-și organizeze munca.

Prin cercetările întreprinse, s-a demonstrat că pe parcursul unei activități poate exista loc pentru organizarea unei activități didactice în care preșcolarii să lucreze activ, însușindu-și prin efort propriu cunoștințe, priceperi și deprinderi, îi pun să judece, să ia decizii, să exprime opinii personale, să organizeze, să caute soluții, să coopereze, dobândind astfel deprinderi esențiale pentru viață.

Apreciez că preșcolarii și-au format premizele unei cunoașteri științifice a mediului cât și premizele unei cunoașteri ecologice, reușind astfel să-i fac să privească critic orice tentativă care ar încerca să le zdruncine convingerile științifice formate despre lume și viață.

Le-am format ideea că omul poate cunoaște lumea prin căutare, studiu personal, observare, prin muncă el rămânând în centru naturii, iar prin munca sa devine producătorul de bunuri materiale ș spirituale deci, el trebuie să cunoască natura pentru a o stăpâni.

Inceputul este modest dar, rămâne ca în activitatea viitoare să urmăresc îndeaproape aceasta problemă, să-i îmbogățesc conținutul. Aceasta presupune acordarea unei atenții și mai mari activităților de "Cunoașterea mediului", contribuind din plin la formarea unui comportament pozitiv în mediu, cât și prin cât mai multe activități practice și actiuni extrașcolare cu conținut ecologic.

BIBLIOGRAFIE

1.Anghel Valeriu – "Idealul pedagogic","Tribuna invatamantului" nr.16 din 28 aprilie 1994

2.Cerghit Ioan – "Procesul de invatamant si sinteze pe teme de didactica moderna","Tribuna scolii" ( supliment ) 1986

3.Cerghit Ioan ( coordonator ) – "Didactica" – manual pentru Scoli Normale Ed. 1992;1993,E.D.P Bucuresti

4.Dragan Ion – "Cercetarea psihopedagogica" – ghid pentru elaborarea lucrarilor metodico-stiintifice in vederea obtinerii gradului didactic I,Ed.Tipomur 1993

5.Cretu Elvira – "Aspecte metodologice privind proiectarea didactica"/Revista de pedagogie nr. 5/95

6.Erabu I. – "Natura – aerul vietii" – Ed.Stiintifica – 1989

7.Galperin P.J. – "Studii de psihologia invatarii " – traducere E.D.P.Bucuresti 1975

8.Georgescu Bostina

Maria Ioana – "Calendarul naturii,mijloc de corelare a cunostintelor",Revista de pedagogie nr.2/1073

9.Golu Pantelimon – "Psihologia copilului ",manual cls.a IX-a E.D.P.Bucuresti 1975

10.Joita Elena – "Didactica aplicata" – E.D. Craiova 1994

11. Lungu I

Stoica N – "Contributia scolii in realizarea educatiei elevilor,in scopul protejarii si conservarii mediului inconjurator",Revista "Natura" nr.3/1989

12.Stoica Marin – "Sinteze de pedagogie si psihologie" – Editura "Universitaria" Craiova 1992

13.Nicola Ioan – "Pedagogie" E.D.P.Bucuresti 1992

14.Nicolaescu Nadia – "Permanenta intrepatrundere a educatiei in formarea si cizelarea personalitatii" – Revista de pedagogie nr.1/1972

15.Oprea Olga – "Tehnologia invatamantului" – E.D.P.Bucuresti 1972

16.Oprescu Nicolae – "Metode si mijloace de invatamant",Revista de pedagogie nr.1-2/1995

17.Parvu Constantin – "Indrumator pentru cunoasterea mediului "-Bucuresti 1982

18.Piaget Jean – "Psihologia inteligentei" – E.D.Stiintifica – Bucuresti 1965

19.Planchard Emil – "Cercetarea in pedagogie" – E.D.P.Bucuresti 1972

20.Popescu Paul-Neveleanu – "Dictionar de psihologie",Ed.Albatros,Bucuresti 1978

21.Radu T Ioan – "Invatamantul diferentiat,conceptie si strategie",E.D.P.Bucuresti 1975

22.Revista – "Educatia ecologica" nr.2/1997

23.Rosca Al. – "Psihologia generala",E.D.P.Bucuresti 1980

24.Rosca Mariana – "Metode de psihodiagnostica",E.D.P.Bucuresti 1969

25.Stanciu Stoian – "Cercetarea pedagogica" – E.D.P.Bucuresti 1969

26.Stoica Dumitru – "Folosirea mijloacelor de invatamant in lectii in scopul cresterii nivelului de pregatire al elevilor",E.D.P.Bucuresti 1980

27.Stoica Dumitru

Stoica Marin – "Psihopedagogia scolara",Ed. "Scrisul romanesc"Craiova 1989

28.Stoica Marin – "Pedagogie scolara",Ed.Gh.Cotu Alexandru Craiova 1995