Asociațiile Dintre Atitudinea Față de Droguri, Stima de Sine, Suportul Social și Autoeficacitatea la Adolescenți

Diverse

Asociațiile Dintre Atitudinea Față de Droguri, Stima de Sine, Suportul Social și Autoeficacitatea la Adolescenți

Byadmin ianuarie 1, 2024

Abstract

Cercetarea urmărește asociațiile dintre atitudinea față de droguri, stima de sine, suportul social și autoeficacitatea la adolescenți. În acest scop s-au calculat indicii de corelație pentru dimensiunile Chestionarului de atitudine față de droguri (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri), Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg (stima de sine), Scala multidimensională a suportului social perceput (suportul social perceput din partea familiei, prietenilor și altor persoane semnificative) și Scala de autoeficacitate generală (autoeficacitatea percepută). Totodată, s-au comparat dimensiunile atitudinale în funcție de sexe și mediul de trai al participanților, Romînia și Germania. Lucrarea a fost realizată pe un eșantion de 90 de adolescenți, băieți și fete, încadrați în segmentul de vârstă 15 – 19 ani.

Rezultatele evidențiază corelații la praguri semnificative între dimensiunile atitudinale, stima de sine, suportul social și autoeficacitate, precum și diferențe semnificative între mediile de trai pentru atitudinea adolescenților față de droguri.

Cuprins

Abstract 4

Lista figurilor 4

Lista tabelelor 4

INTRODUCERE 4

I. Cadrul teoretic 4

1.1. Adolescența ca factor de risc al consumului de substanțe 4

1.2. Teorii și modele explicative ale consumului de substanță 4

1.2.1. Teoriile biologice 4

1.2.2. Teoriile evolutive 4

1.2.3. Teoriile integrative 4

1.3. Drogurile – clasificări și definiții 6

1.4. Prezentare generală a drogurilor 7

1.4.1. Cocaina 9

1.4.2. Cannabisul și derivați 13

1.4.3. Opiul și derivați 15

1.4.4. Solvenții volatili 16

1.4.5. Anestezicele 16

1.4.6. Halucinogenele 16

1.4.7. Amfetaminele 16

1.5. Situația drogurilor în Europa 17

1.6. Suportul social 17

1.7. Teorii ale suportului social 19

1.7.1. Teoria sistemică 20

1.7.2. Teorii psihologice 21

1.7.3. Teoria sociologică 21

1.8. Autoeficacitatea 22

1.9. Atitudinile 22

II. Obiective și ipoteze 34

2.1. Obiectivul lucrării 34

2.2. Ipotezele studiului 34

III. Metodologie 36

3.1. Design 36

3.2. Participanți 36

3.3. Instrumente utilizate 38

3.3.1. Chestionarul de atitudini față de droguri 38

3.3.2. Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg 38

3.3.3. Scala suportului social perceput 38

3.3.4. Scala de autoeficacitate generală 38

3.4. Procedura 42

IV. Rezultatele cercetării 43

4.1. Ipoteza 1 44

4.2. Ipoteza 2 46

4.3. Ipoteza 3 47

4.4. Ipoteza 4 50

4.5. Ipoteza 5 52

4.6. Ipoteza 6 56

V. Interpretarea rezulatelor. Concluzii 65

5.1. Concluzii 56

5.2. Limite și direcții noi de cercetare 56

Bibliografie 70

Anexe 74

Lista figurilor

Figura 3.1: Distribuția subiecților pe sexe pag

Figura 3.2: Distribuția subiecților pe vârste

Figura 3.3: Distribuția subiecților pe cetățenie

Figura 4.1: Cunoștințe despre droguri

Figura 4.2: Corelația cunoștințe – consumul la tineri

Figura 4.3: Corelația cunoștințe – persoanele dependente

Figura 4.4: Corelația cunoștințe – consumatorii de droguri

Figura 4.5: Corelația cunoștințe – consumul de droguri

Figura 4.6: Corelația stima de sine – consumul de droguri

Figura 4.7: Corelația suport social (familie) – consumul la tineri

Figura 4.8: Corelația suport social (familie) – persoanele dependente

Figura 4.9: Corelația suport social (familie) – consumatorii de droguri

Figura 4.10: Corelația suport social (familie) – consumul de droguri

Figura 4.11: Corelația suport social (prieteni) – consumul de droguri

Figura 4.12: Corelația suport social (persoane) – consumul la tineri

Figura 4.13: Corelația suport social (persoane) – consumul de droguri

Figura 4.14: Corelația autoeficacitatea – consumul de droguri

Figura 4.15: Diferențe de medii – percepția asupra consumului la tineri

Figura 4.16: Diferențe de medii – atitudinea față de persoanele dependente

Figura 4.17: Diferențe de medii – atitutdinea față de consumatorii de droguri

Figura 4.18: Diferențe de medii – atitutdinea în fața consumului de droguri

Lista tabelelor

Tabel 4.1: Cunoștințe despre droguri

Tabel 4.2: Indici descriptivi și de împrăștiere – atitudinea față de droguri

Tabel 4.3: Indici descriptivi și de împrăștiere – componente psiho-sociale

Tabel 4.4: Indici de corelație – cunoștințe/atitudinea față de droguri

Tabel 4.5: Indici de corelație – stima de sine/atitudinea față de droguri

Tabel 4.6: Indici de corelație – suport social (familie)/atitudinea față de droguri

Tabel 4.7:Indici de corelație – suport social (prieteni)/atitudinea față de droguri

Tabel 4.8:Indici de corelație – suport social (persoane)/atitudine față de droguri

Tabel 4.9: Indici de corelație – autoeficacitate/atitudinea față de droguri

Tabel 4.10: Indici descriptivi și de împrăștiere – atitudinea în funcție de sex

Tabel 4.11: Indici de comparație – atitudinea în funcție de sex

Tabel 4.12: Indici descriptivi și de împrăștiere – atitudinea în funcție de mediu

Tabel 4.13: Indici de comparație – atitudinea în funcție de mediu

Introducere

Importanța temei studiate

Cercetarea fenomenului consumului de droguri și a motivelor care stau la baza acestuia constituie o temă de cercetare prioritară în spațiul românesc, pentru cel puțin două motive: pe de-o parte, creșterea numărului de consumatori de droguri într-o perioadă relativ scurtă de timp, pe de altă parte insuficiența cercetărilor realizate în acest domeniu la noi în țară, ținând cont de complexitatea unui fenomen pentru care datele epidemiologice nu sunt suficiente pentru adoptarea unor politici antidrog adecvate contextului socio-cultural al țării noastre.

În raportul național privind situația drogurilor în România (2014) autorii studiului consideră că 3,8% dintre adolescenții chestionați au experimentat cel puțin o dată în viață un tip sau altul de droguri. Totodată, restrângând eșantionul studiat doar la adolescenții cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, autorii concluzionează că prevalența consumului de droguri de-a lungul vieții este de 5,4% și, în plus, dacă se restrânge în continuare eșantionul, procentul adolescenților cu vârsta de 14 ani și peste din mediul urban care au consumat vreodată droguri este de 7,5%.

În Germania, datele epidemiologice ale consumului de droguri relevă o prevalență la grupurile tinere de vârstă. Astfel, un procent de 11,1% dintre tinerii adulți (18 – 34 ani) au raportat consumul de cannabis pe parcursul ultimului an (ultimele date disponibile sunt din anul 2012, EMCCDA). Consumul pentru majoritatea substanțelor ilicite a rămas la nivelul anului 2006 și 2009, datele indicând un trend descendent a consumului de cannabis în categoria de vârstă 18 – 24 de ani pentru ultimul an.

Așadar, adolescenții și tinerii adulți sunt categoriile de vârstă vizate în mod particular de consumul de droguri. Această perioadă are o importanță deosebită pentru dezvoltarea fizică, mintală, emoțională și socială a adolescentului. De asemenea, primele experiențe de consum a drogurilor sunt în general situate în această perioadă. De aceea, în vederea realizării studiului de față am avut ca populație țintă adolescenții.

I. Cadrul teoretic

1.1. Adolescența ca factor de risc al consumului de substanțe

Baumrind (1991) descrie adolescența ca o perioadă a asumării sporite de riscuri iar comportamentul de asumare al riscului, precum consumul de droguri și alcool, au consecințe mari asupra societății. Cea mai mare parte a cercetărilor s-au concentrat asupra factorilor parentali sau de personalitate care prezic un grad sporit de asumare a riscului, însă cele mai multe studii au analizat dacă în cazul acestor chestiuni concepțiile adolescenților sunt inspirate de preocupări morale.

Conform punctului de vedere clasic al dezvoltării, bazat pe teoriile psihanalitice și stagiile de dezvoltare a lui Piaget, formarea identității în timpul adolescenței se realizează prin detașarea emoțională față de familie și transferul atașamentului către congeneri. Adolescenții care rămân prinși emoțional de părinți și nu încearcă să le eludeze autoritatea sunt suspectați de imaturitate sau suferind de identitate exclusă: cu toate că adolescentul știe cine este, el nu și-a explorat opțiunile și nu a trecut prin crizele de identitate necesare dobândirii unui eu adevărat, unic. Este comparabilă cu purtarea unei măști, care nu este o identitate reală, sau adoptarea identității unuia dintre părinți, rude apropiate sau a unui prieten respectat.

Pe de altă parte, acest punct de vedere contreastează acut cu punctul de vedere al tranziției extensive, avansat de cercetătorii preocupați de prevenirea problemelor de comportament. Prin tranziție extensivă, prelungită, se înțeleg tipare de comportament care apar normal în adolescența timpurie: valorizarea independenței, creșterea activismului social, scăderea religiozității, relaxarea standardelor parentale și creșterea încrederii în prieteni. Deși adolescenții prețuiesc încrederea de sine și abilitatea de a lua propriile decizii, aceste comportamente favorabile dezvoltării sunt văzute ca problematice fiindcă ele sunt deseori (dar nu întotdeauna) însoțite de performanțe scăzute, experiențe sexuale timpurii și uz de substanță.

Adolescența este o perioadă vulnerabilă din perspectiva consumului de substanțe psihoactive, suprapunându-se adesea peste etapa marilor deziluzii. În această etapă de vârstă este mai evidentă discrepanța dintre lumea ideală și cea reală, mai pregnantă dezamăgirea, se pierd reperele anterioare, considerate absolute, de sprijin, care îl determină pe copilul de ieri să înceapă lupta cu sine pentru a decodifica sensurile vieții. Adesea se ajunge la consumul de substanțe doar în semn de răzvrătire în raport cu normele socialului, uneori influența grupului împinge spre consum.

Putem concluziona că adolescența este o perioadă de confuzie valorică în care se adoptă cu ușurință comportamente neconformiste, de multe ori la sugestiile prietenilor, părinții având o autoritate mai scăzută în fața lor. Adolescenții sunt foarte dornici să încerce senzații noi și de aceea încălcarea normelor sociale este de multe ori atractivă pentru ei. Toate aceste caracteristici sunt factori de risc și cresc vulnerabilitatea lor față de consumul de droguri.

1.2. Teorii și modele explicative ale consumului de substanță

Teoriile și modelele explicative ale consumului de droguri s-au orientat în majoritatea lor către cauzele/factorii de risc ce determină individul să consume droguri. Pornind de la o revizuire extensivă realizată de Becoña (1999), D. Buzducea face o sinteză a celor mai importante, clasificate în trei grupe:

1.2.1. Teoriile biologice

Teoriile și modelele parțiale sau bazate pe puține componente sunt reprezentate de teoriile și modelele biologice care consideră că adicția este o tulburare cu substrat biologic. Astfel, în această categorie sunt încadrate teoriile învățării, care constituie modele de învățare a consumului prin condiționare clasică, operantă și prin imitare. Teoriile psihologice, bazate pe cauze intrapersonale, includ modelul creșterii stimei de sine al lui Kaplan și Shapley (1986), care pleacă de la premisa că adolescenții caută acceptarea și aprobarea comportamentului lor, și teoria integrativă a comportamentului deviant a lui Kaplan (1996), care sintetizează teoriile și elementele preliminare ale teoriei sinelui, stresului, controlului, asocierii diferențiate și a învățării sociale. Modelul afectivității propus de Pandina și colaboratorii (1992) consideră afectul ca mecanism-cheie pentru a înțelege dezvoltarea consumului în sensul determinării și controlului comportamentului, acesta punând accentul pe relația dintre afectul negativ și vulnerabilitatea la abuzul de droguri; când această relație devine puternică, individul poate trece foarte ușor de la consumul ocazional la cel experimental și la abuz. Teoriile bazate pe familie și pe abordarea sistemică au ca fundament ipoteza conform căreia utilizarea substanțelor este expresia comportamentelor neadaptate ale unuia sau mai multor membri ai familiei, comportamente ce produc o disfuncție în sistemul familial. Modelul social al lui Peele (1985) se bazează pe rolul pe care îl au adicțiile în stilul nostru de viață, susținând că modul în care persoana interpretează această experiență și în care răspunde la nivel fiziologic, emoțional și comportamental la respectivele substanțe determină abuzul.

1.2.2. Teoriile evolutive

Teoriile și modele evolutive sau bazate pe stadii includ o serie de teze care fac trimitere la stadii sau la dezvoltarea individului pentru a explica maturizarea și consumul consecutiv de droguri. Modelul evolutiv al lui Kandel prezintă consumul de droguri ca proces ce urmează pași secvențiali. Debutul se face cu anumite substanțe ce servesc ca element facilitator pentru consumul ulterior de alte substanțe, în special marijuana și, ulterior, alte droguri. Modelul etapelor motivaționale multicomponente al lui Werch și DiClemente (1994) cuprinde un continuum de stadii, pornind de la neutilizarea drogurilor până la consumul continuu, și anume: precontemplarea; contemplarea; pregătirea; acțiunea și menținerea. Modelul procesului de afirmare al tinerilor (Kim și colaboratorii, 1998) include o amplă gamă de componente, și anume: un suport familial adecvat; preocuparea și sprijinul familiei în viața tânărului; așteptările sociale din partea persoanelor importante pentru tânăr. Modelul maturizării prin consumul de droguri (Labouvie, 1996) este un model bazat pe autoreglare, elementele sale centrale fiind personalitatea și autoeficiența. Teoria pseudomaturizării sau a dezvoltării precoce (Newcomb, 1996) afirmă că, în timpul adolescenței și în fața experimentării rolurilor adulte, adolescentul va întâmpina dificultăți în a face față în diferite sfere ale vieții. Modelul acestui autor se bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi asociați cu etiologia abuzului de substanțe și pe principiile de bază ale dezvoltării și ale psihopatologiei legate de dezvoltare.

1.2.3. Teoriile integrative

Teoriile integrative și comprehensive au ca scop explicarea comportamentului de consum de droguri prin integrarea de componente din diverse teorii. Teoria învățării sociale a lui Bandura este una dintre cele mai importante teorii în domeniul consumului de substanțe, fiind bazată pe principiile învățării. Modelul dezvoltării sociale (Hawkins et al., 1992) reprezintă o teorie al cărei obiectiv este explicarea comportamentului antisocial prin intermediul specificărilor predictive ale dezvoltării. Acest model include trei elemente principale: comportamentul de tip delincvent și cel al consumului de droguri sunt cuprinse într-un singur model; existența unei perspective de dezvoltare, ceea ce conduce la submodele specifice pentru diferite vârste: preșcolară, școlară, liceală; factorii de risc și de protecție pentru delincvență și consum de droguri. Ipoteza principală a acestui model este că oamenii sunt în căutarea satisfacției personale, ceea ce înseamnă că indivizii se implică în activități sau interacțiuni pentru a găsi satisfacție. Teoria interacțională a delincvenței combină elemente din teoria controlului și învățării sociale; astfel comportamentul delincvent este rezultatul legăturilor slabe ale persoanei cu societatea. Teoria comportamentelor de risc ale adolescenților acordă o mare importanță inegalității și discriminării. Astfel, această teorie susține că trebuie reduși factorii de risc și sporiți factorii de protecție, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale defavorizate. Teoria influenței triadice (Flay & Petraitis, 1995) consideră că există trei grupe de influențe: culturale și de mediu asupra cunoștințelor și valorilor care influențează atitudinile; contextual – sociale ce influențează credințele sociale normative ale individului; și intrapersonale, determinante asupra controlului de sine și abilitățile sociale, ce conduc la autoeficiență.

1.3. Drogurile – clasificări și definiții

Termenul de drog se referă la substanțe psihoactive, adică substanțele chimice care influențează funcționarea sistemului nervos uman. Conform OMS, drogul este substanța care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică una sau mai multe funcții; în sens farmacologic, drogul este o substanță utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependență fizică și psihică sau tulburări grave ale activității mintale, ale percepției și ale comportamentului.

Drogurile reprezintă o clasă eterogenă de substanțe a căror clasificare după un sitem riguros, științific, este imposibil de realizat. Abraham & al. (2004) clasifică drogurile după anumite criterii:

1. În funcție de starea de agregare: majoritatea drogurilor sunt compuși solizi și o mică parte lichizi, care, în mod frecvent, se întâlnesc pe piața consumatorilor de droguri sub următoarele forme:

– pulbere cristalină albă (cocaina, metamfetamina, ketamina, heroina);

– capsule și tablete albe sau colorate (Ecstazy, amfetamina);

– pulbere colorată (heroina)

– bulgări, granule și plăcuțe amorfe sau cristaline (hașișul, opiul, crackul de cocaină);

– muguri sau frunze uscate și presate (cannabisul, marijuana, tutunul);

– lichide (alcoolul, cafeaua, LSD, ketamina).

2. După modul cum sunt introduse în organism:

– droguri destinate consumului oral ( Ecstazy, LSD);

– droguri care sunt introduse în organism prin injectare ( heroina, metamfetamina);

– droguri care se fumează (hașișul, opiul, marijuana, cannabisul);

– droguri care se prizează (cocaina, heroina).

3. După modalitatea de obținere a drogurilor, avem următoarea clasificare:

– droguri naturale, ce sunt sintetizate de anumite plante, de obicei în fruze, muguri și flori și se consumă ca atare ( cannabisul, marijuana, frunzele de coca, de tutun, macul etc.);

– droguri care se obțin prin procedee fizico-chimice de extracție și prelucrare din diverși compuși naturali (opiul, cocaina, heroina, morfina);

– droguri de sinteză, obținute prin procedee fizico-chimice fără implicarea unor compuși naturali (Ecstasy, metamfetaminele, LSD).

4. După regimul juridic:

– licite (substanțe a căror fabricare și administrare sunt supuse controlului);

– ilicite (substanțe interzise).

5. După efectul produs asupra sistemului nervos central:

– psiholeptice – sunt depresori ai activității psihice. Aici sunt incluse hipnoticele (somnifere), tranchilizantele și sedativele (anxiolitice, calmante) și neurolepticele. Hipnoticele sunt folosite pentru inducerea somnului și pot avea și efecte adverse cum sunt somnolența, buimăceala la trezire, micșorarea performanțelor motorii. Tranchilizantele și sedativele sunt folosite pentru atenuarea stării de anxietate. Neurolepticele sunt medicamente antipsihotice cu efecte complexe ce includ starea de indiferență, atenuarea tulburărilor psihotice, fenomene vegetative și endocrine diverse.

– psihoanaleptice – sunt stimulenți ai activității psihice. Din această grupă amintim nonanalepticele sau stimulenți ai vigilității și timoanalepticele caracterizate prin acțiunea lor antidepresivă.

– psihodisleptice – sunt substanțe care perturbă activitatea psihică. În această categorie intră halucinogenele, stupefiantele și euforizantele. Halucinogenele provoacă halucinații, adică experiențe perceptive care se însoțesc de credința absolută în realitatea unui obiect fals perceput. Stupefiantele sunt substanțe psihotrope susceptibile să genereze toxicomanie. Ele generează o stare de extremă inerție fizică și psihică în care subiectul are privirea ațintită în gol și nu reacționează decât la stimuli deosebit de puternici. Cele mai cunoscute stupefiante sunt morfina și heroina. Euforizantele determină la consumatori o dispoziție hipertimică pozitivă, puerilă.

1.4. Prezentare generală a drogurilor

1.4.1. Cocaina

Cocaina (coke, coco, nea, zăpadă) este extrasă din arborele Erythroxylon coca, fiind denumită „drogul disperării“ sau „drogul săracului“ deși se vinde cu zeci de dolari doza. Fiind un drog scump, acesta este accesibil unei categorii de consumatori cu posibilități materiale ridicate, fiind, de aceea, disponibil în special în marile aglomerări urbane.

Coca se utilizează de foarte mult timp, în societățile precolumbiene era folosită ca plantă medicinală, drog stimulant sau obiect de ritual. La trei secole după descoperire, cocaina devenise populară peste Atlantic (a făcut parte din formula Coca-Cola). Freud a fost promotorul ei în Europa, propunând folosirea cocainei ca anestezic. El a ajuns să consume cantități mari din acest produs și chiar l-a recomandat unui prieten morfinoman pentru a încerca să-l dezintoxice. Toxicitatea cocainei a determinat însă renunțarea la utilizarea ei (Richard & Senon, 2005).

Prima doză produce adesea o impresie dezagreabilă (amețeală, slăbiciune, enervare, insomnie), iar a doua antrenează o exaltare euforică. În mod clasic, priza nazală (sniff) asigură un efect rapid. „Liniile“ de cocaină sunt aspirate pe nas cu ajutorul unui pai. Dar 40% dintre cocainomani utilizează țigareta sau calea intravenoasă (Porot & Porot, 1999). Argumentul utilizat în favoarea cocainei este că există mai mici riscuri de contractare a virusului HIV datorită neutilizării injectării. În realitate 30-40% din drogați își injectează cocaină diluată în suc de portocale.

Drogul ajunge în creier în zece secunde. Valul euforic durează doar zece minute și impune luarea unei noi prize de drog sub amenințerea unei căderi psihologice importante care poate împinge la crimă. Primele manifestări includ euforia, dar o euforie activă. Individul se simte ușor, curajos, rezistent. El este mai lucid, mai guraliv, dovedește o nevoie intensă de viteză. După acest episod de agitație intensă subiectul cade în apatie, într-o indiferență din care caută să iasă printr-o nouă priză de drog. Astfel, cocainomanul se trezește prins într-un cerc vicios, care se reia la fiecare consum. Urmează apoi faza halucinatorie și tulburările de comportament. Apar iluziile animate, în principal vizuale: tablourile prind viață, perdelele se mișcă. Un tip aparte de halucinație este cea cutanată ce include senzații anormale de frig, de electricitate, de furnicături. Apoi, curând, apare senzația că ești devorat la suprafață (cutanar) de paraziți minusculi pe care individul îi vede și îi simte. Individul se scarpină fără încetare, se ciupește, uneori se zgârie în căutarea „viermelui“. Zgârieturile numeroase sunt mărturiile acestei activități. De asemenea, buzele, gura sunt pline de sticlă pisată, de nisip pe care individul încearcă să le smulgă (Porot & Porot, 1999).

Decăderea intelectuală și dezagregarea personalității apar după câțiva ani (cinci-zece). Se stabilește un sindrom cronic, caracterizat prin insomnie, apatie, printr-o adevărată psihoză paranoidă. La femeile cocainomane, incidența avorturilor este de 36% iar procentul nașterilor premature este mult superior față de normal. Simptomele sevrajului includ oboseala și depresia. Tratamentul include internarea într-un mediu spitalicesc și îngrijire psihoterapeutică.

1.4.2. Cannabisul și derivați

Cânepa (cannabis sativa) este o plantă care are plante femelă diferite de plante mascul și este originară din Asia Centrală, de unde s-a răspândit în celelalte țări. Planta femelă secretă în jurul vârfurilor înflorite o rășină dotată cu proprietăți fiziologice active. Ea este cea care furnizează produsele utilizate de toxicoman (Porot & Porot, 1999).

Cannabisul se utilizează sub trei forme:

– rășina secretată este modelată în plăci sau mici batoane în vederea consumării;

– cânepa ca atare este culeasă și uscată, tocată și amestecată apoi cu anumite sortimente de tutun, purtând denumiri diferite: bhang și ganja (India), kif (Algeria, Maroc), marijuana (America). Toate acestea au grade diferite de toxicitate : marijuana este relativ slabă și analoagă cu bhang-ul. Ganja este de trei ori mai puternică decât bhang-ul, iar hașișul este de două-trei ori mai puternic decât ganja;

– hașiș lichid, administrat prin injectare sau pe cale orală;

Preparatele utilizate de toxicomani se clasează în trei categorii: drogurile de fumat, sub formă de ierburi sau bastonașe transformate în pudră și amestecate în tutun, rulate apoi sub formă de țigări numite „joint“, droguri de băut și droguri de mâncat sub formă de dulciuri.

Beția cannabică a fost descrisă ca având mai multe faze. Prima este faza de excitație euforică: la o oră sau două de la ingerare subiectul manifestă o senzație de bunăstare fizică și morală, de mulțumire interioară, de fericire intimă și imposibil de definit. Această fericire profundă este expansivă și comunicativă. A doua fază este cea de exaltare senzorială și afectivă, manifestată printr-o acuitate crescută a percepțiilor ce dă naștere unor halucinații. Individul este extrem de susceptibil trecând de la tandrețe, la impulsivitate bruscă cu ieșiri agresive. În această fază noțiunile de timp și spațiu sunt profund perturbate, timpul se micșorează, distanțele se măresc. Faza extatică este de beatitudine liniștită, traversată uneori de viziuni. După câteva ore de la destinderea extatică subiectul adoarme (Abraham & al., 2004).

Folosirea uzuală a cannabisului duce la dependență. În această fază pot surveni episoade acute cu accese de agitație delirantă, pusee anxioase și reacții criminale. Adesea, episoadele acute se prelungesc printr-o stare de apatie, de indiferență, de atenuare a afectivității. Efectele de sevraj pot include agitație, insomnie, iritabilitate și anxietate. Intoxicația cronică impune dezintoxicare și izolare, dar recidivele sunt destul de frecvente.

1.4.3. Opiul și derivați

Opiul brut este sucul îngroșat, vâscos, cules prin incizarea capsulei încă verzi a unui soi special de mac, papaver somniferum album, cultivat în special în țările asiatice. Multă vreme, morfina a fost principalul derivat din opiu, dar ea a făcut loc astăzi heroinei care este considerată de trei ori mai puternică (Richard & Senon, 2005).

Opiul și derivații se folosesc în primul rând împotriva durerilor foarte acute și persistente ale unor maladii. Opiomanii își păstrează multă vreme o sănătate aparent normală și o activitate intelectuală și profesională suficientă, dar acești indivizi sunt vulnerabili în fața infecțiilor. Toxicomania opiacee cunoaște mai multe căi de administrare: injectare subcutanată sau absorbțiile bucale, respiratorii (Abraham & al., 2004):

– fumătorii de opiu folosesc reziduul de opiu încă bogat în morfină. Efectele sunt fericirea liniștită și contemplativă, exaltarea imaginației;

– mâncătorii și băutorii de opiu consumă opiu sub formă de pilule sau de elixir sedativ care în prezent se eliberează doar în farmacii;

– morfinomanii se injectează mai ales pe parte exterioară a coapselor, pe antrebrațe, în zona abdominală. Injectarea determină o exaltare intelectuală însoțită de un calm fizic. Morfinomanul își păstrează destul de mult timp luciditatea intelectuală și o judecată suficient de bună.

– codeinomanii. Codeina este utilizată în medicină ca antitusiv, analgezic și antidiareic. În jargon este denumită T-threes, școlarul, sirop. În doze mici, pe termen scurt, dă o ușoară senzație de euforie, amețeală, plutire, gură uscată, constipație, retenție urinară, greață.

– heroinomanii. Heroina se prezintă ca un praf, o pudră albă, cristalizată. Cea oferită astăzi pe piață conține rareori mai mult de 2% substanță pură. Heroina este de cinci ori mai toxică decât morfina, are o acțiune mai brutală. Efectele psihofiziologice ale heroinei sunt mai brutale decât ale morfinei cu un accent pus pe impulsivitate în momentul dezobișnuirii și cu o angoasă respiratorie mai violentă. Majoritatea indivizilor utilizează astăzi injectarea heroinei pentru senzația de fericire intensă, calmare a tensiunilor psihice imediat după injectare. Acest efect foarte puternic este urmat apoi de o fază stuporoasă însoțită de grețuri, senzații de vertij. Heroinei injectate pe cale intravenoasă i se datorează cel mai des moartea prin supradoză. Unul dintre semnele cele mai sigure prin care se depistează utilizatorii de heroină este modificarea venelor care devin maronii.

Dacă se utilizează mai multe zile, opiul dezvoltă dependență cu consecințe grave. Dezobișnuirea bruscă generează anxietate crescândă cu agitație, crize impulsive, transpirație abundentă, răcirea extremităților, paloare, tahicardie (Porot & Porot, 1999). Cura toxicomanilor de opiu este decurajantă pentru că întâlnim numeroase recidive. Un toxicoman se dezobișnuiește prin izolare riguroasă, absolută și prelungită într-un așezământ specializat. După trei săptămâni subiectul încetează să mai sufere într-o manieră foarte penibilă, dar starea de trebuință fiziologică încă nu a dispărut, de aici și numeroasele recidive.

1.4.4. Solvenții volatili

Inițial, adolescenții erau cei care inhalau vaporii rezultați din lipici. Apoi, au fost folosite tot felul de produse: solvenți, adezivi, dizolvanți, lacuri, produse petroliere, etc. Toate aceste produse au o acțiune toxică asupra organismului în special asupra sistemului nervos, a ficatului, inimii, plămânilor, aparatului digestiv. Efectele asupra psihismului sunt: starea de ebrietate sau euforie, uneori halucinații. Pe termen lung se observă perturbări afective și heteroagresivitate (Porot & Porot, 1999).

Manifestările intoxicației apar în câteva momente de la administrare și pot dura câteva minute sau cel mult o oră. Tabloul simptomatic este caracterizat de: amețeală, incoerență ideo-verbală, manifestări halucinatorii, anxietate sau euforie și agresivitate.

Frecvența utilizării este greu de evaluat, vârsta preferențială este de la 11 la 16 ani. Există o formă tipică de consum care apare la copii de 13-15 ani fără probleme sociale sau școlare. Motivele pentru consum sunt curiozitatea și presiunea covârstnicilor. Intoxicarea se face în grup mic și în secret. A doua formă este un consum bi- sau trisăptămânal și apare la unii copii cu probleme familiale și școlare.

1.4.5. Anestezicele

Phencyclidina (PCP) a fost dezvoltată inițial de o companie farmaceutică dar s-a renunțat la folosirea ei medicală pentru că declanșa simptome de tip schizofrenic. Este disponibilă ilegal ca o pudră albă, cristalină, care poate fi dizolvată fie în alcool, fie în apă. Utilizarea ei a fost mai întâi orală, apoi a apărut obiceiul de a o fuma și apoi de a o injecta. Efectele sunt în funcție de calea de administrare: dacă se folosește dizolvată efectele apar în câteva secunde, fumată efectele apar în 2 până la 5 minute, iar sub formă de pastile sau amestecată cu mâncarea efectele apar după 30 de minute. Efectele se mențin 4-6 ore și uneori mult mai mult. PCP poate determina reacții psihotice, cu comportament neadecvat, adesea violent, agitație, euforie, halucinații, dezorientare (Vintilă, 2004).

Dozele scăzute de PCP produc euforie și scăderea inhibiției. Dozele medii pot cauza anestezierea la nivelul întregului organism, cu tulburări de percepție care pot genera reacții de panică și comportamente defensive violente. Doze mari pot produce paranoia, halucinații auditive, psihoze, similare cu schizofrenia. Dozele masive pot produce aritmii cardiace, rigiditate musculară, convulsii, insuficiență renală acută și chiar moartea. Phencyclidina generează dependeță psihică și fizică. Dezvoltarea toleranței este contestată.

1.4.6. Halucinogenele

Mescalina este un alcaloid de peyotl, un cactus din Mexic. Ciupercile halucinogene au ca principal alcaloid psilocybina. Un derivat al acidului lisergic sau L.S.D. (Lysergic Saüre Diethylamid) este la origine un derivat al cornului de secară. L.S.D. este un halucinogen extrem de puternic, fiind necesare doze mici pentru a produce efectul. Comparativ cu L.S.D.-ul, psilocybin este de 100-200 de ori mai slab, iar mescalina este de aproximativ de 4000 de ori mai slab. Halucinogenele sunt de obicei asociate cu atacuri de panică în momentele culminante ale experienței cu drog. Absența necesității de a repeta experiența cu drog, absența dependenței sunt alte caracteristici ale halucinogenelor. Consumarea de psihedelice poate genera experiențe de ieșire din spațiul nostru conceptual (Vintilă, 2004).

Efectele acestor trei produse sunt destul de asemănătoare. Totul începe cu o stare de veselie, de râs, de expansivitate. Curând, subiectul intră într-o perioadă de alterări ale simțurilor și de tulburări afectivo-intelectuale și de comportament, precum și de efecte organice (Porot & Porot, 1999).

Halucinogenele provoacă o hipersensibilitate senzorială care alterează și exaltă simțurile. Ele afectează în special văzul. Sunt prezente iluziile vizuale: culori cu intensitate sporită, obiectele au o luminozitate intensă, forma și distanțele sunt perturbate, contururile și suprafețele sunt distorsionate. Pe plan auditiv apar iluzii privind intensitatea sau localizarea fenomenelor sonore. Drogurile alterează personalitatea, dezorganizează conștiința. La început activitatea intelectuală este aparent accentuată, subiectul vorbește mult și se poate nota o aparență de pierdere a ideilor. Discursul său vădește o autoadmirație și o autosatisfacție fără limite.

Utilizarea necontrolată a acestor produse poate determina reacții anxioase ce provoacă panică în decursul căreia unii bolnavi încearcă să se sinucidă. În aceste cazuri, fantasmele psihodisleptice persistă în mod obsedant sau revin chiar fără consumul unei noi doze de drog. Alteori, drogul poate provoca o veritabilă decompensare urmată de declanșarea unei psihoze.

L.S.D.-ul este ușor de sintetizat în mod aproape artizanal. Este un produs incolor, inodor și insipid care acționează chiar și în cantități de micrograme. Efectul dominant al intoxicației lisergice este halucinator. Experiența durează între șase și douăsprezece ore. Adepții acestui drog sunt, de obicei, tineri intelectuali de 18-25 de ani, băieți și fete (Richard & Senon, 2005).

Efectele raportate de utilizatorii de L.S.D. sunt: dezinhibiția comunicării, modificări ale percepțiiilor cu tulburări vizuale și auditive, modificări ale noțiunii de timp. Subiectul care a consumat L.S.D. face deseori o bună prezentare a iluziilor și halucinațiilor sale, dar spune că se simte detașat de sine. Subiectul recunoaște interlocutorul, răspunde adecvat întrebărilor. Nu sunt posibile acțiunile complexe, concentrarea atenției este dificilă, este vorba deci de scăderea capacității de concentrare. Noțiunile de timp și spațiu sunt perturbate: duratele și distanțele sunt apreciate greșit. Dispoziția este variabilă, ea trece de la euforie la anxietate, de la anxietate la impulsivitate. Comportamentul este caracterizat de inerție și de lipsă de reacție (Vintilă, 2004).

1.4.7. Amfetaminele

Amfetaminele sunt droguri care accelerează funcționarea organismului. Efectele fizice ale amfetaminei sunt similare cu cele ale altor droguri stimulente. Consumatorii experimentează sentimente de euforie, alertă crescută și o energie crescută. Crește activitatea cardiacă, respiratorie și presiunea sanguină, senzațiile de oboseală și foame sunt diminuate, pot apărea palpitații. Apar tulburări de vorbire, cu alternanță de vorbire precipitată, agitată și încetinită. Dozele mari pot duce chiar la colaps fizic. Amfetaminele doar anulează nevoia de odihnă și mâncare, nu o suplinesc (Vintilă, 2004).

Amfetaminele produc inițial plăcere fizică, așa încât consumatorii doresc să repete consumul de drog. Consumul de amfetamine sporește încrederea în sine, ducând la ignorarea realității și a limitelor personale, consumatorii crezând că sunt capabili să realizeze obiective pe care nu le pot îndeplini în stare normală. Efectele imediate sunt comunicarea excesivă, agresivitate sporită, respirație și bătăi ale inimii accelerate, halucinații vizuale și auditive. Apoi, acțiunile devin compulsive, repetitive, iar pe termen lung apar tulburări mintale asemănătoare schizofreniei paranoide, malnutriție și îmbolnăviri repetate datorită dietei sărace și a lipsei somnului.

Amfetaminele provoacă dependență, în lipsa consumului apar simptomele de sevraj: epuizarea severă, somn profund ce durează 24-28 de ore, depresie profundă, reacții anxioase.

Ecstasy (MDMA) este vândut sub formă de comprimate albe sau cafenii. Ecstasy oferă o minunată stare de bine, căldură, iubire și experiență empatetică. Simțurile rămân clare, emoția este intensificată, gelozia și neîncrederea sunt înlocuite cu un sentiment al dragostei universale. Dezamăgitor, însă această primă experiență nu va mai fi trăită la fel de intens niciodată. Contrar unei opinii răspândite MDMA nu este afrodisiac, dar permite înlăturarea inhibițiilor sociale, cu o creștere a sezualității și a nevoilor de contacte intelectuale și fizice, asociate cu o scădere a anxietății și a caracterului defensiv. După administrare mulți consumatori descriu o perioadă de dezorientare de aproximativ 30 de minute, urmată de o perioadă de stimulare euforică de 3 până la 6 ore, în care comunicarea cu o altă persoană este ameliorată, perioadă ce se caracterizează prin abolirea senzației de oboseală și prin tulburări de memorie. Această fază produce o stare de epuizare și de depresie de aproximativ opt ore, care uneori poate favoriza utilizarea altor droguri pentru înlăturarea efectelor (Richard & Senon, 2005).

Utilizarea ecstasy-ului alterează performanțele profesionale, și, mai grav, cele rutiere, în special datorită oboselii ce urmează consumului acestei substanțe.

1.5. Situația drogurilor în Europa

În Europa sunt interzise nu numai drogurile de mare risc (cocaina și heroina), dar și halucinogenele „ușoare“, precum opiumul și cannabisul. În unele state totuși, hașișul și cannabisul sunt legale pentru uz personal, însă nici producerea și nici comercializarea lor nu este legală (cu excepția utilizării medicale).

Tendința generală în Uniunea Europeană (ale cărei state au semnat în mare parte convenția din 1961, ce interzice cultivarea și traficul de substanțe halucinogene naturale, dar și tratatul din 1971 ce interzice fabricarea și vânzarea drogurilor sintetice) este de a pedepsi penal (ani de închisoare și amenzi) producerea și traficul de droguri, mai puțin consumul acestora. Prioritatea în ceea ce privește destinatarii drogurilor este de a nu-i considera infractori, ci de a încerca reabilitarea lor și de a preveni creșterea numărului de dependenți.

Există însă și cazul special al Franței, unde încă este pedepsită deținerea de droguri (inclusiv ușoare, precum marijuana) în scopul utilizării personale. Totuși, în ultimii ani, în funcție de cantitatea găsită asupra consumatorului și de atitudinea judecătorului, vinovatul este mai puțin trimis după gratii cât îndrumat să facă un tratament de dezintoxicare (acesta poate fi însă obligatoriu).

Germania are o poziție la fel de dură – cannabisul, heroina și toate tipurile de Ecstasy sunt considerate narcotice ilegale, care nu pot fi folosite nici măcar în scop medical. Doctorii pot prescrie, dintre substanțele narcotice, doar opium, morfină, metadonă. Deținerea pentru uz personal de orice fel de substanțe narcotice fără a avea rețetă se consideră contravenție.

La celălalt capăt al spectrului se situează Olanda, unde, până recent, nu numai consumul, dar și vânzarea de droguri ușoare era perfect legală. Olanda a pornis de la premisa că având o legislație mai permisivă și neinterzicând în mod explicit consumul de droguri ușoare, oamenii nu își vor mai dori atât de mult „fructul interzis“. Iar statisticile le-au dat dreptate – în Olanda doar 28% dintre adolescenți au fumat sau fumează cannabis, față de 41% dintre adolescenții americani. Iată de ce mai multe state din UE au luat la un moment dat în considerare adoptarea „modelului olandez“. Belgia se îndreaptă ușor dar sigur în direcția legalizării marijuanei, în timp ce chiar și unele landuri germane ar dori să adopte această politică. Deocamdată, inițiativele din Germania și Elveția de a legaliza marijuana nu au avut succes. Marea Britanie a ales o cale de mijloc: a reintrodus în 2009 drogul în categoria C (inițial era clasat la categoria B, a drogurilor mai periculoase), ceea ce nu înseamnă totuși că a fost legalizat sau dezincriminat, ci doar că nu este pedepsit consumul.

O politică asemănătoare este aplicată și în Austria – consumul de droguri nu reprezintă o infracțiune, însă traficul și producerea de droguri – da, potrivit Centrului European pentru monitorizarea drogurilor și dependenței de droguri (EMCDDA).

Paradisul drogurilor ușoare, Olanda, unde opiumul, cannabisul și ciupercile halucinogene sunt vândute chiar în cafenele, a atras critici din partea comunității internaționale și în special nemulțumirea Franței și a Germaniei. A creat în primul rând un „turism al drogurilor“ – persoane care călătoresc până la Amsterdam pentru câteva zile de „rătăcire a simțurilor“. Unii dintre aceștia își fac un stoc din aceste substanțe și pentru acasă, riscând să fie acuzați de trafic de droguri. Pe lângă aceasta, apariția, în ultimii ani, a unei varietăți de cannabis ce conține o mai mare concentrație de THC (substanța psihoactivă) a determinat guvernul olandez să înăsprească legislația.

1.6. Suportul social

Termenul de suport social este adesea utilizat atât cu sens de rețea socială, cât și de integrare socială.

– rețeaua socială reprezintă baza obiectivă a integrării sociale și a suportului social, numărul de persoane din mediul individului care ar putea furniza suport

– integrarea socială se referă la structura și numărul relațiilor sociale, frecvența interacțiunilor, iar uneori se referă la percepția subiectivă a apartenenței la rețeaua respectivă

– suportul social se referă la funcția și calitatea relațiilor sociale, precum disponibilitatea percepută pentru acordarea de ajutor de către ceilalți sau suportul deja primit.

Suportul social se produce în cadrul unui proces interactiv și este legat de altruism, sentimentul obligației, percepția reciprocității. Acesta poate fi privit ca resursă furnizată de ceilalți, ca sprijin pentru a face față unui stres, ca schimb de resurse. O distincție importantă se face între suportul perceput ca fiind disponibil și suportul primit. Primul este prospectiv, în timp ce al doilea mai curând retrospectiv.

Nevoia de suport social, mobilizarea suportului, perceperea și recepționarea lui diferă

sistematic în rândul populației. Pe lângă circumstanțele vieții și agenții stresori, sunt diferențe și între sexe, statusuri maritale și categorii de vârstă. În general, femeile au prieteni mai apropiați decât bărbații de-a lungul vieții și rețele sociale mai extinse. În plus, femeile furnizează mai mult suport social atât femeilor, cât și bărbaților, și primesc în schimb mai mult ajutor. Astfel de diferențe se explică prin diferențele emoționale între sexe și diferențele în exprimarea emoțiilor.

Indivizii mai bine integrați social primesc mai mult suport decât alții. Indivizii izolați social sunt cu mare risc de morbiditate și mortalitate. Integrarea socială influențează instalarea bolii, evoluția bolii și recuperarea, refacerea după boală. Astfel de concluzii s-au formulat în studii realizate cu pacienți afectați de răceli banale, cancer, HIV, boli cardiovasculare. De exemplu, integrarea socială crește rata supraviețuirii la pacienți care au avut un infarct miocardic.

Importanța suportului social în sănătate și în boală a fost sugerată de rezultate ale cercetărilor care subliniau asocieri semnificative între boli somatice și mentale și variabile precum statut social, marital, izolare socială, statut social minoritar, mobilizare sau migrație geografică. Kasl și colaboratorii fac primele cercetări asupra relației dintre stres, boală și procesele psihosociale (Derevenco & al., 1992). Kasl pune în circulație, în 1976, termenul de suport social. El definește suportul social ca sistem de relații interpersonale caracterizate prin sentimentul de acceptare și iubire, de stimă și apreciere, de apartenență la o rețea de comunicare și obligații mutuale, de ajutor emoțional și concret în perioade de criză.

Kaplan definește suportul social în termeni de atașament între indivizi sau între indivizi și grup, care conduce la îmbunătățirea competenței adaptative în situații de stres. Cobb susține că suportul social este informația care îi determină pe oameni să creadă că sunt iubiți, stimați, valorizați și că aparțin unei rețele de comunicare și obligații mutuale, iar Wills spune că suportul social este percepția sau experiența de a fi iubit, valorizat, stimat și sentimentul apartenenței la un mediu social de asistență și obligații mutuale. Cu alte cuvinte suportul social este suma resurselor furnizate individului de ceilalți: bunuri, sfaturi, informații utile și susținere afectivă.

Atunci când ne referim la mediul social este important să facem distincția între componenta strucurală și cea funcțională a suportului social. Componenta structurală a suportului social reprezintă aspectul cantitativ al suportului social, deoarece reflectă de obicei numărul de persoane pe care le cunoaște și cu care interacționează un individ în mediul său social (frecvența contactelor sociale, apartenența ca membru într-o organizație etc.). Componenta funcțională se referă la aspectul calitativ al suportului social, cel mai uzual și mai cunoscut, adică la resursele pe care oamenii ce aparțin unei rețele sociale le acordă unei persoane care se află într-o situație problematică.

În literatura de specialitate, suportul social este identificat ca având trei dimensiuni: suport emoțional (empatie, interes pentru persoana în nevoie, imagine pozitivă despre persoana care solicită sprijin, ceea ce o face pe aceasta să se simtă competentă și valorizată), suport centrat pe acțiune sau instrumental (asistență directă) și suport informațional (sfaturi, opinii asupra acțiunilor receptorului de suport).

Suportul emoțional se referă la comportamentul de ascultare, la simpatie și acordare de

sprijin, la a-l face pe celălalt să se simtă valoros, iubit, acceptat. Acesta este tipul de suport la care majoritatea oamenilor se gândesc atunci când aud cuvântul „suport social”. Astfel, persoana care primește suport emoțional simte că nu este singură, că celălalt este prezent, este gata să îi ofere sprijin, că are încredere în ea și în capacitatea sa de a depăși situația dificilă. Într-o perioadă de stres, oamenii suferă adesea și pot avea stări de depresie, anxietate, scăderea stimei de sine.

Prietenii și familia pot acorda un suport emoțional prin asigurarea persoanei că este importantă, valoroasă pentru ei, că lor le pasă de ceea ce i se întâmplă. Căldura și sprijinul furnizat de ceilalți pot ajuta o persoană aflată într-o situație de stres, să îi facă față în condiții mai securizante.

Suportul instrumental sau ajutorul direct se referă la oferirea unui ajutor tangibil cum ar fi servicii diverse în viața de zi cu zi, ajutor financiar sau la treburile gospodărești. De exemplu, în unele țări, după moartea cuiva, familiei îndoliate i se aduc cadouri care constau în mâncare gătită. Acest gest dă de înțeles că membrii familiei îndurerate nu vor trebui să gătească pentru ei și musafiri, într-un moment în care energia și entuziasmul pentru astfel de activități sunt scăzute. Acest tip de suport social poate fi la fel de reconfortant ca și cel emoțional, însă se pare că cel mai adecvat tip de suport este dependent de situație și de caracteristicile personale ale fiecărui individ.

Suportul informațional se referă la un comportament de acordare de informații și îndrumare în vederea soluționării unei probleme cu care se confruntă un individ, un sfat, o altă modalitate de a privi o situație problematică. Prietenii, familia pot sugera celui aflat în situația stresantă anumite strategii de acțiune sau îi pot oferi propriile opinii cu privire la proiectele, planurile lui. De exemplu, dacă un profesor spune că are probleme la școală cu elevii, nu mai știe cum să facă astfel încât lucrurile să meargă bine, un coleg i-ar putea oferi o nouă modalitate de a aborda această situație dificilă, i-ar putea spune cum face el cu elevii săi ca să rezolve situațiile conflictuale.

1.7. Teorii ale suportului social

Teoriile despre suportul social sunt strâns legate de stres și de coping. De exemplu, evaluarea stresului depinde de suportul social disponibil perceput. Mai mult, mobilizarea suportului social poate fi privită ca mecanism de coping. Principalele teorii explicative cu privire la stres, teoriile centrate pe relația specifică stabilită între solicitările externe (stresori) și procesele organismului pot fi grupate în trei categorii:

1.7.1. Teoria sistemică

În științele biomedicale, prin stres se înțelege, în general, răspunsul organismului la o stimulare adversă. Astfel, dacă o persoană spune că se simte stresată, ea se referă la răspunsul apărut în contextul anumitor situații adverse de viață, focalizarea fiind pe modul în care organismul său reacționează la respectivele situații.

În 1946, Selye definea stresul ca fiind o stare manifestată printr-un sindrom ce cuprinde toate schimbările nespecifice induse în sistemul biologic de stimulările adverse, denumind această stare Sindromul General de Adaptare (S.G.A), un model al răspunsului stereotipizat. Așadar, S.G.A a fost identificat ca fiind un set fiziologic, universal, de reacții și procese nespecifice, apărute în urma acțiunii unui stresor și care evoluează în timp, traversând trei etape: reacția de alarmă, etapa rezistenței și etapa epuizării (Selye, 1956). Prima fază a S.G.A., faza de alarmă, cuprinde o fază a șocului inițial și o fază ce urmează acestui șoc. Faza șocului exteriorizează automat excitabilitatea, producând o creștere a cantității de adrenalină și putând producem ulcerații gastrointestinale. Reacția de alarmă are rolul de a mobiliza corpul pentru un răspuns de fugă sau luptă, văzut ca o reacție adaptativă de scurtă durată, apărută în situații de urgență. Faza ulterioară șocului marchează inițierea unor procese de apărare. În această fază apar reacții imediate la stres ce se manifestă în plan fiziologic, înregistrându-se creșterea tensiunii arteriale, a ritmului bătăilor inimii sau a frecvenței respiratorii. Există, de asemenea și reacții emoționale, mergând de la frică la fugă, de la furie la confruntare sau depresie etc. În multe situații, episodul de stres este rezolvat în timpul acestei etape, de alarmă. Însă, în condițiile în care situația solicitantă continuă, organismul intră în a doua etapă a S.G.A., etapa de rezistență. Aceasta este fază în care organismul încearcă să-și adune toate resursele pentru a obține o adaptare satisfăcătoare. În această etapă simptomele reacției de alarmă dispar, ceea ce poate sugera o aparentă adaptare a organismului la stresor. Astfel, deși persoana nu dă impresia că s-ar afla sub stres, organismul său începe să nu mai funcționeze bine și pot apărea semnele unor afecțiuni.

Conform teoriei lui Selye, în această etapă, sistemul imunitar este compromis și, sub persistența stresorilor se pot dezvolta anumite boli specifice de adaptare, precum ulcerele sau bolile cardiovasculare (Nezu & al., 2003). În același timp, pe măsură ce rezistența la stimularea adversă crește, scade rezistența la alte tipuri de stresori. Astfel, în condițiile în care situațiile solicitante persistă, etapa rezistenței lasă loc fazei de epuizare. În această fază, capacitatea organismului de a se adapta la stresori este epuizată, reapar simptomele etapei fazei de alarmă, dar, de această dată, rezistența nu mai este posibilă. În anumite situații, capacitatea de rezistență a organismului poate scădea până la îmbolnăvire, situație în care apar distrugeri iremediabile ale țesuturilor și, în care, în condițiile în care stimularea aversivă persistă, organismul poate muri.

1.7.2. Teorii psihologice

În contrast cu abordarea medicală centrată pe răspuns, teoriile psihologiei moderne subliniază faptul că un determinant important al reacției în fața unei situații stresante este reprezentat de interpretarea indivizilor cu privire la acea situație. În psihologie, în mod obișnuit, prin stres se înțelege procesul prin care o persoană interacționează cu mediul său de viață, caracteristica esențială a răspunsului unui organism la mediul său înconjurător nefiind lipsa sa de specificitate, ci gradul său înalt de specificitate (Lazarus & Folkman, 1984). În 1966, psihologii stabilesc că stresul este procesul prin care răspundem la anumite evenimente sau situații neprevăzute, tracasante (de exemplu conflictele interne ce obligă individul să aleagă între două alternative incompatibile, schimbările majore din viața individului – boala, moartea cuiva drag, șomajul, încarcerarea, căsătoria, divorțul etc.) (Lazarus & Folkman, 1984).

În anii 70, în gama teoriilor cu privire la stres este introdus conceptul de vulnerabilitate a individului în fața expunerii la stimuli stresogeni. În 1976, Cassel a emis ipoteza conform căreia rezistența organismului este un factor crucial în ceea ce înseamnă impactul stresului asupra sănătății. Conform teoriei sale, Cassel afirmă că există doi factori esențiali în determinarea gradului de rezistență a organismului unui individ: capacitatea de coping și rețelele de suport social.

În 1976, Lazarus elaborează modelul „interacționist” al stresului, ce inițiază ideea conform căreia percepția capacității de a face față solicitărilor se realizează în funcție de evaluarea cognitivă a amenințării și de importanța acordată frustrării și/sau conflictului determinate de aceasta.

În 1991, Lazarus completează modelul cognitiv asociat evaluărilor cognitive primare și secundare afirmând că stresul este un concept relațional, în sensul că acesta este văzut ca fiind o relație (tranzacție) între indivizi și mediilor lor de viață. Astfel, stresul este privit ca fiind un proces activ compus din antecedente cauzale, procese de mediere și efecte ale stimulilor. Antecedentele cauzale pot fi variabile personale, precum obligațiile sau credințele personale sau variabile care țin de mediu, precum constrângerile situaționale și solicitările externe. Procesele de mediere se referă la strategiile de coping și la evaluările cognitive ce privesc solicitările și resursele. Experimentarea stresului și a resurselor de coping conduc la efecte imediate, precum reacțiile afective sau fiziologice și la efecte pe termen lung precum bunăstarea psihologică, sănătatea somatică și funcționarea socială (Nezu & al., 2003).

Așadar, în anul 1993, Lazarus remarca faptul că în orice teorie referitoare la stresul psihologic două concepte centrale sunt considerate mediatori centrali în tranzacția persoană-mediu: evaluarea cognitivă a indivizilor cu privire la semnificația a ceea ce se întâmplă cu starea lor de bunăstare și evaluarea resurselor de coping, ce semnifică eforturile cognitive și comportamentale depuse de indivizi în scopul gestionării anumitor solicitări specifice.

Conceptul de evaluare se bazează pe idea că procesele emoționale (inclusiv stresul) sunt dependente de așteptările actuale pe care o persoană le manifestă cu privire la semnificația și impactul unui anumit stimul. Necesitatea acestui concept de evaluare apare ca evidentă pentru a explica diferențele dintre indivizi în ceea ce privește calitatea, intensitatea și durata unei emoții specifice în mediile care, obiectiv, sunt aceleași. Se consideră, că reacția finală este generată, menținută și afectată de un anumit model de evaluare.

Copingul a fost definit ca fiind ansamblul eforturilor cognitive și comportamentale realizate în scopul de a gestiona, tolera sau reduce solicitările externe sau interne și conflictele dintre acestea. Acțiunile de coping pot fi diferite, în funcție de centrarea lor pe diferite elemente ale evenimentului stresant. Astfel, ele se pot focaliza pe realitățile problematice dintre persoană și mediu ascunse în spatele emoțiilor negative sau al stresului (coping focalizat pe problemă) sau pot fi relaționate cu elemente interne, emoționale, încercându-se, în această situație, reducerea stării emoționale negative sau schimbarea evaluării cognitive a situației solicitante (coping centrat pe emoție) (Lazarus & Folkman, 1984).

În psihologia sănătății, cercetarea este focalizată pe efectele cumulate pe care personalitatea și mediul le au asupra patologiei individului, dar și pe factorii de mediere sau moderare ai stresului cum ar fi strategiile de coping sau suportul social (Hobfoll, 1998).

În concluzie, cercetătorii tind să considere stresul ca fiind un fenomen psihologic, o parte a motivației acestei credințe stând în faptul că cea mai mare parte a cercetărilor cu privire la stres au fost făcute de psihologi și psihiatri, specialiști care, în mod natural și, adecvat pregătirii lor, tind să se centreze în munca lor de cercetare pe problemele psihologice și/sau fiziologice cu care se confruntă indivizii. Un alt motiv pentru care stresul este privit ca fiind un fenomen psihologic este tendința oamenilor de a „psihologiza” aproape totul. Există societăți puternic orientate pe individ, unde pare „natural” să explici aproape orice aspect al comportamentului făcând referire la variabile psihologice, care țin de persoana individuală.

1.7.3. Teoria sociologică

Similar, atunci când ne gândim la consecințele stresului, există tendința de a ne centra exclusiv pe efectele acestuia asupra persoanelor individuale. Desigur, stresul este un fenomen psihologic, în sensul că el este experimentat de persoane individuale, dar există motive pentru care stresul poate fi considerat un fenomen sociologic (Linsky și Straus, 1986). Atunci când o persoană spune am o căsnicie stresantă, ea se referă la stimul, la situația solicitantă și nu la răspunsul ei la situație. Perspectiva bazată pe stimul sau abordarea sociologică a stresului acordă atenție caracteristicilor particulare ale solicitărilor (stresorilor) și argumentează că aceste solicitări, care pot fi sociale, fizice, psihologice sau intelectuale, taxează în mod specific resursele de coping ale individului, generând răspunsuri specifice (Nezu et al., 2003).

O mare parte a cercetărilor sociologice cu privire la stres a vizat fie situațiile sociale stresante (exemple: spargerea locuințelor, mediul familial sau profesional ostil, migrația, discrepanțe între aspirații și oportunități, conflicte de rol, izolarea socială, boala cronică etc.), fie reacții variate la aceste situații, unele dintre acestea constituindu-se chiar în diverse patologii. Exemple de astfel de cercetări se referă la migrația de lungă durată, migrația urbană (Malzberg & Lee, 1956), disoluția relațiilor intime din mediile urbane și dezmembrarea rețelelor comunitare (Faris & Dunham, 1939), spargerea de locuințe etc. (Nye, 1958, apud Linsky & Straus, 1986).

Așadar, perspectiva sociologică de explicare a stresului lansează o primă aserțiune conform căreia cauzele stresului se găsesc în natura societății. Se poate afirma, astfel, că modul în care oamenii fac față stresului este determinat atât de personalitatea celui care experimentează un eveniment stresant, cât și de regulile sociale și organizarea socială. De exemplu, o societate caracterizată printr-o rată ridicată a șomajului va fi o societate cu un grad înalt de stres.

Făcând referire la situațiile sociale stresante, sociologii au cercetat numeroase aspecte sociale ce produc reacții la stres. În acest cadru, pot fi descoperite cercetări centrate pe analiza efectelor disruptive la nivel individual sau comunitar produse de dezorganizarea socială. În orice societate, anumite subgrupuri tind să răspundă la stres în modalități diferite. În unele societăți oamenii învață să gestioneze stresul prin pasivitate și retragere, în timp ce în alte societăți (SUA, de exemplu), oamenii tind să răspundă la stres prin agresivitate. Astfel, modul în care cineva gestionează sau reacționează la stres devine, într-o măsură semnificativă, o funcție a societății sau a regiunii în care persoana este localizată. În concluzie, consecințele stresului nu sunt limitate la nivelul individului.

Atât caracteristica stresogenă a societății, cât și modalitățile în care oamenii fac față stresului au consecințe pentru natura societății în sine. Dezvoltarea activității economice, de exemplu, este probabil una încetinită într-o societate în care oamenii tind să rezolve stresul prin retragere sau pasivitate, comparativ cu o societate în care oamenii tind să devină agresivi sub influența stresului. Rata criminalității este, de asemenea, probabil să fie mai mare decât media în ultimul tip de societate. Rata divorțurilor este probabil să fie mai mare într-o societate în care oamenii nu știu să rezolve problemele interpersonale, răspunzând în fața acestora prin agresivitate sau pasivitate.

Conform altei teorii sociologice, teoria lui Merton privind anomia, apărută în 1957, stresul poate fi generat de discrepanța dintre dorințele și așteptările cu care oamenii sunt socializați într-o anumită cultură și nivelurile reduse de atingere a acestora, cauzate de existența unor oportunități limitate. Această discrepanță poate conduce la încălcarea normelor și, în final, la o adaptare deviantă a indivizilor. Alți cercetători au sugerat că astfel de discrepanțe dintre așteptările promovate de cultură și oportunitățile limitate de satisfacere pot determina rate ridicate ale violenței (Cloward & Ohlin, 1960), ale schizofreniei (Parker & Kleiner, 1966) sau ale depresiei (Linsky & Straus, 1986).

Așadar, normele și credințele culturale definesc într-o mare măsură ce este considerat a fi stresant într-o anumită societate. De exemplu, în subculturile anilor 60 și 70, obținerea unui loc de muncă bun era percepută ca fiind stresantă, în timp ce divorțul era perceput ca fiind mai puțin stresant comparativ cu anii din urmă.

Dincolo de direcția teoretică ce a vizat teoriile tradiționale ale sociologiei, în cadrul abordării sociologice a stresului, un rol important în analizarea stresului social l-a avut abordarea evenimentelor de viață, care a ocupat cea mai mare parte a atenției cercetătorilor din ultimii 20 de ani. O contribuție majoră la aceste cercetări a avut-o publicarea, în 1967, de către Holmes și Rahe a scalei Social Readjustment Rating Scale, ei plecând de la ipoteza conform căreia anumite schimbări ce apar în obișnuințele oamenilor și nu doar evenimente percepute ca amenințătoare sau critice pot fi implicate în apariția anumitor boli. Astfel, Rahe și Holmes au presupus că o cantitate medie de efort necesară adaptării la un eveniment cuprins în scală ar putea fi un indicator al severității fiecărui eveniment stresant (Linsky & Straus, 1986).

Cu cât o persoană experimentează mai multe schimbări – pozitive sau negative – cu atât ea este nevoită să se adapteze la circumstanțe noi și să utilizeze resurse din ce în ce mai limitate, precum energia, timpul sau atenția personală (Weber, 1992).

Așadar, nu natura negativă a evenimentelor este factorul important, ci cantitatea de schimbare cerută pentru readaptarea la un nivel de funcționare acceptabil. Acesta a fost motivul pentru care autorii scalei au inclus în rândul evenimentelor evaluate și unele evenimente pozitive (vacanța, Crăciunul, căsătoria, sarcina etc.), orice schimbare, dezirabilă sau nu, fiind privită ca fiind stresantă. Cercetările realizate de Rahe și colaboratorii săi, în 1968 au demonstrat, subliniind faptul că fiecare dintre aceste evenimente implică o anumită solicitare adaptativă, că o acumulare a mai multor evenimente de viață într-o perioadă limitată

poate impune solicitări ce depășesc abilitatea de coping sau de a face față stresorilor a unui individ, acestea devenind dăunătoare pentru starea sa de sănătate.

Sociologii au acceptat greu teoria lui Selye care afirmă că toate schimbările sunt posibil dăunătoare pentru că toate schimbările, caracteristici normale ale fiecărui nivel al vieții sociale și al vârstei, solicită readaptare. În mod specific, schimbările sunt nedorite, neplanificate și cele mai multe supărătoare (Thoits, 1981). Cu toate acestea, datele actuale arată că, la orice nivel, nu schimbarea, ci calitatea schimbării devine potențial dăunătoare pentru oameni. O altă limită a teoriei evenimentelor de viață se referă la faptul că evaluarea cu aceeași măsură a aceluiași eveniment la toți indivizii care au încercuit itemul ignoră emoțiile subiective ce apar ca reacții la stres și care pot să difere enorm de la un individ la altul. De exemplu, unii oameni pot experimenta încarcerarea ca fiind începutul unei lungi perioade de suferință și depresie, în timp ce pentru alții el marchează sfârșitul conflictelor maritale, a deprivărilor de zi cu zi, devenind o ușurare (Nezu & al., 2003).

Conform sociologului Leonard Pearlin, teoria procesului stresului subliniază faptul că stresul începe în mod tipic cu o situație socială pe care oamenii o percep ca fiind amenințătoare sau suprasolicitantă. Astfel, Pearlin punctează existența a două tipuri majore de stresori sociali: evenimentele de viață și tensiunile cronice. În primul caz, stresul este produs de evenimente de viață precum divorțul, căsătoria, încarcerarea sau pierderea locului de muncă. În al doilea caz sunt vizate suprasolicitările cronice, conflictele, problemele și amenințările de durată cu care mulți oameni se întâlnesc zilnic.

În rândul solicitărilor cronice sunt incluse suprasolicitarea de rol (precum aceea de a

avea și de a-ți îndeplini rolul de părinte, încercarea de a avansa în cariera profesională etc.), conflictele intraroluri (precum rolul de soț/soție), conflicte interroluri ( în care o persoană are prea multe roluri), captivitatea de rol (în care o persoană este, fără să dorească, sclava rolului, un exemplu fiind situația în care o persoană este prinsă în capcana unei căsnicii nefericite sau a unui job neplăcut) sau restructurarea de rol (în care o persoană schimbă relațiile din cadrul anumitor roluri).

Pearlin afirmă că cele mai multe experiențe stresante nu apar în van, ci, de obicei, ele pot fi indicii ale efectelor structurilor sociale în care oamenii trăiesc care sunt diferite sisteme de stratificare a societății, precum ar fi cele fundamentate pe clasa socială și economică, rasă și etnie, gen și vârstă. S-a constatat că, în măsura în care aceste sisteme promovează o distribuție inegală a resurselor, a oportunităților sau a manifestărilor eului, deținerea unui status redus în cadrul acestor structuri poate fi o sursă a condițiilor de viață stresante. Astfel, este de înțeles faptul că studiile comunitare realizate în anii 50-60 relevă puternice asocieri între pozițiile sociale ale oamenilor în cadrul sistemelor sociale și indicatorii de bunăstare individuală a acestora (Gurin, Veroff și Feld, 1960 apud Pearlin, 1989). Așadar, stresorii cronici sau răspunsurile inadecvate la stres conduc la apariția îmbolnăvirilor, la scăderea rezistenței organismului și la comportamente nesănătoase (Weber, 1992).

Dincolo de aceste aspecte, este cunoscut faptul că o persoană deținătoare a unui rol nu poate acționa singură, un anumit rol fiind parte a unei constelații mai largi de roluri complementare, în jurul cărora sunt structurate relații interpersonale. Astfel, cineva nu poate avea rolul de soț fără a avea o soție, nu poate fi părinte fără a avea un copil sau nu poate fi coleg fără a avea o altă persoană cu care să lucreze. Relațiile formate de diferite seturi de roluri sunt relativ durabile și stabile și, în mod obișnuit, ele au o importanță considerabilă pentru părțile implicate. În consecință, atunci când relațiile devin problematice și pline de conflicte, ele pot produce un stres considerabil.

S-a stabilit, astfel, că nivelurile interrelaționate ale structurii sociale – stratificarea socială, instituțiile sociale, relațiile interpersonale – hrănesc și structurează experiențele indivizilor, care, la rândul lor, pot cauza stres. Astfel, contextele structurale ale vieții oamenilor nu sunt străine procesului stresului, ci sunt fundamentale pentru analizarea acestui proces. Cu toate acestea, nu toți cercetătorii care au analizat stresul și-au manifestat interesul pentru contextele structurale ale procesului stresului, mulți dintre aceștia începându-și analizele focalizându-se direct pe potențialii stresori ce rezultă din experiența indivizilor, ignorând posibilele origini ale stresorilor. Sociologii, prin adoptarea anchetelor sociologice nu au optat pentru ignorarea acestor origini, ci au subliniat rolul acestora în descoperirea anumitor modele și reguli împărtășite de oameni ale căror caracteristici și circumstanțe sociale sunt similare.

Printre informațiile despre contextele sociale și legăturile oamenilor cu aceste contexte analizate în cadrul procesului stresului, genul poate fi luat ca exemplu, el fiind un status care a fost cercetat și despre care s-a scris mult. S-a constatat că, atunci când expunerea la stresori este similară atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, efectele acestor stresori asupra reacțiilor ce urmează pot fi condiționate de gen. De exemplu, o nedreptate echivalentă la locul de muncă poate avea impact diferit asupra bărbaților și femeilor din cauza condițiilor diferite cu care bărbații și femeile se confruntă în exercitarea altor roluri (Pearlin, 1995). De asemenea, resursele personale și sociale cu rol în medierea efectelor stresorilor ce pot fi mobilizate pentru a face față acestei nedreptăți pot varia după gen (Pearlin, 1995). În sfârșit, genul este o caracteristică care poate afecta modalitățile în care se manifestă reacțiile la stres. Astfel, simptomatologia depresivă poate fi o expresie mai obișnuită în rândul femeilor, în timp ce consumul de alcool și alte comportamente pot fi mai obișnuite printre bărbați.

1.8. Autoeficacitatea

În teoria social-cognitivă a personalității, constructul de autoeficacitate reprezintă unul din aspectele esențiale în autoreglarea comportamentului. Autoeficacitatea (Bandura, 1986) se referă la convingerile unui individ vizavi de capacitățile sale de a-și mobiliza resursele cognitive, comportamentale și motivaționale pentru a îndeplini cu succes o anumită sarcină respectiv capacitatea unui individ de a organiza și executa o acțiune care asigură atingerea unui scop.

Constructul de autoeficacitate descrie convingerile indivizilor cu privire la capacitatea lor de a face față cu precădere unor situații specifice. Cognițiile cu privire la propria eficacitate sunt dependente de activitățile în care individul urmează să se implice. Indicatorii privind autoeficacitatea sunt mai revelatori în condițiile în care se referă la autoeficacitatea situațional-specifică și nu la cea generală. în mod evident, judecățile cu privire la propria eficiență pot diferi semnificativ în funcție de activitățile în care este implicat individul, în funcție de cunoștințele declarative și procedurale ale individului sau de gradul de dificultate al sarcinii și de motivația individului.

De altfel, cognițiile vizavi de autoeficacitatea percepută influențează alegerea situațiilor în care un individ se va implica sau a acțiunilor pe care le va iniția, timpul și resursele aîocate unei anumite sarcini respectiv reacțiile emoționale așteptate în timpul activității sau după soluționarea sarcinii. Expectanțele cu privire la propria eficacitate într-o anumită sarcină influențează gândurile, emoțiile și comportamentele în cadrul acelei sarcini și, implicit, performanța asociată cu sarcina respectivă.

Autoeficacitatea este relaționată cu decizia de a se angaja în diverse comportamente (alegerea unei sarcini sau a strategiilor rezolutive care ar putea duce la soluționarea sarcinii respective). Spre exemplu, autoeficacitatea s-a dovedit a fi importantă în alegerea traiectului profesional. Betz și Hackett (1981; 1983, apud Pintrich & Schunk, 1996) au demonstrat că autoeficacitatea mediază impactul factorilor sociali și structurali în alegerea carierei. Aceștia sugerează în plus faptul că diferențele de gen care apar în alegerea carierei sunt datorate tot autoeficacității. Bărbații au un nivel ridicat al autoeficacității semnificativ mai mare decât femeile pentru mai multe profesii; acestea au un nivel ridicat al autoeficacității pentru profesiile asociate în mod tradițional cu genul feminin și un nivel al autoeficacității mai scăzut pentru profesiile atribuite tradițional bărbaților.

Pe lângă alegerea comportamentelor în care se va angaja un individ, autoeficacitatea influențează și resursele alocate demersului de soluționare a unei sarcini (Bandura & Cervone,. 1983, 1986; Schunk, 1991b apud Pintrich & Schunk, 1996). Indivizii care au un nivel ridicat al autoeficacității vor aloca în mod optim resurse în cazul în care se vor confrunta cu situații dificile și vor persista mai mult în sarcină decât cei care au un nivel scăzut al autoeficacității, în condițiile în care aptitudinile lor sunt similare. A fost demonstrată de asemenea și procesarea mai adâncă a informațiilor de către indivizii care au un nivel mai ridicat al autoeficacității (Pintrich & Schunck, 1996).

Indivizii care au un nivel ridicat al autoeficacității vor aloca, în mod optim, resursele necesare pentru a soluționa cu succes o anumită sarcină. Indivizii care au un nivel scăzut al autoeficacității au tendința să evite inițierea acțiunii, să iasă din sarcină, să eșueze și să își întărească convingerile cu privire la incompetența lor în sarcina respectivă (Stajkovic & Luthans, 1998). De altfel, Bandura (1977) recomandă creșterea autoeficacității clienților sau pacienților cu privire la un anumit domeniu ca și precursor al creșterii performanței în acel domeniu. Principalele modalități prin care poate fi crescută autoeficacitatea sunt referirile la performanțele anterioare, învățarea vicariantă, activarea fiziologică și persuasiunea verbală (Stajkovic & Luthans, 1998).

1.9. Atitudinile

Atitudinea este poziția internă adoptată de o persoană față de situația socială în care este pusă. Ea se constituie prin organizarea selectivă, relativ durabilă, a unor componente psihice diferite-cognitive, motivaționale afective – și determină modul în care va răspunde și acționa o persoană într-o situație sau alta. După T. M. Newcomb, atitudinea reflectă fidel forma în care experiența anterioară este acumulată, conservată și organizată la individ, când acesta abordează o situație nouă.

Atitudinea ne apare ca verigă de legătură între starea psihologică internă dominantă a persoanei și mulțimea situațiilor la care se raportează în contextul vieții sale sociale. De aici, putem deduce și caracteristicile principale ale atitudinii; a) direcția sau orientarea, dată de semnul pozitiv (favorabil) sau negativ (nefavorabil) al trăirii afective față de obiect (situație): atitudinea pozitivă imprimă persoanei tendința de a se apropia de obiect. în vreme ce atitudinea negativă creează o tendință opusă, de îndepărtare; b) gradul de intensitate, care exprimă gradațiile celor două segmente ale trăirii – pozitiv și negativ -, trecând prin punctul neutru 0 (zero): valorile gradului de intensitate care depind de „mărimea semnificației" obiectului (situației) și care determină intensitatea trăirii (Golu, 2004).

Studiile psiho-sociale despre atitudini relevă faptul că acestea sunt probabil „cel mai distinctiv și mai indispensabil concept din psihologia socială americană“ (Allport, 1935), totodată fiind general acceptat faptul că atitudinile reprezintă evaluarea sumară a unui obiect psihologic, evaluat în termenii: bun – rău, benefic – amenințător, plăcut – neplăcut (Ajzen & Fishbein, 2000, Petty & al., 1997). Concluziile care decurg din observațiile lui Allport indică faptul că funcțiile pe care le are atitudinea fac ca acest concept să fie indispensabil, nu datorită frecvenței cu care apare în literatura experimentală și teoretică, ci faptului că servesc ca ghid pentru comportamentul uman.

Calitatea atitudinilor de a prezice intențiile comportamentale și comportamentul continuă să fie o provocare pentru teorie și pentru cercetare, majoritatea studiilor preocupându-se de moderatorii relației atitudine – comportament. Bandura (1986), Flay și Petraitis (1995) consideră comportamentul ca un rezultat al situației, persoanei și mediului. Influențele atitudinale, sociale și intrapersonale intervin într-un mod independent și afectează într-o formă interactivă deciziile de a consuma sau nu substanțe. Luarea deciziilor este un proces dinamic: decizia inițială și experiențele cu comportamentele de sănătate produc un feedback asupra subiectului și vor influența decizii succesive asupra acestora.

II. Obiective și ipoteze

2.1. Obiectivul lucrării

Atitudinea față de droguri este considerată un factor determinant pentru comportamentele viitoare de consum ale unui individ. În acest context, lucrarea de față cercetează dimensiunile atitudinale ale adolescenților față de droguri în relație cu componentele psiho-sociale specifice vârstei.

Pentru atingerea obiectivului lucrării au fost realizate două studii, un studiu corelativ care testează relațiile de asociere dintre dimensiunile scalelor utilizate (Chestionarul de atitudine față de droguri, Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg, Scala multidimensionlă a suportului social perceput și Scala de autoeficacitate generală) precum și un studiu comparativ pentru testarea diferențele de atitudine față de droguri în funcție de sex și mediul de trai al participanților.

2.2. Ipotezele studiului

Pornind de la datele din literatura de specialitate și de la obiectivul major al lucrării ipotezele urmărite în acest studiu sunt:

Ipoteza 1. Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și nivelul de cunoaștere al drogurilor.

Ipoteza 2. Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și nivelul stimei de sine.

Ipoteza 3. Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și percepția suportului social.

Ipoteza 4. Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și autoeficacitate.

Ipoteza 5. Există diferențe semnificative între băieți și fete în ceea ce privește atitudinea față de droguri.

Ipoteza 6. Există diferențe semnificative în funcție de mediul de trai (România și Germania) în ceea ce privește atitudinea față de droguri.

III. Metodologie

3.1. Design

În cadrul lucrării am realizat un studiu corelațional în care am analizat relațiile dintre dimensiunile evaluate prin chestionarele utilizate: percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri (Chestionarul de atitudine față de droguri); stima de sine (Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg); suportul social perceput din partea familiei, suportul perceput din partea prietenilor și suportul perceput din partea altor persoane semnificative (Scala multidimensională a suportului social perceput); și autoeficacitatea percepută (Scala de autoeficacitate generală).

Așadar, pentru ipoteza 1 am utilizat un design corelațional, având ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, atitudinea în fața consumului de droguri) și nivelul de cunoștințe despre droguri al adolescenților.

Pentru ipoteza 2 am utilizat un design corelațional, având ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, atitudinea în fața consumului de droguri) și nivelul stimei de sine al adolescenților.

Pentru ipoteza 3 am utilizat un design corelațional, având ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, atitudinea în fața consumului de droguri) și și suportul social perceput de adolescenți din partea familiei, prietenilor și a altor persoane semnificative.

Pentru ipoteza 4 am utilizat un design corelațional, având ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, atitudinea în fața consumului de droguri) și autoeficacitatea la adolescenți.

Pentru ipotezele 5 și 6 am creat un studiu non-experimental comparativ, având ca variabilă independentă sexul participanților (ipoteza 5) și mediul de trai (ipoteza 6), iar ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale ale Chestionarului de atitudini față de droguri.

Așadar, pentru ipoteza 5 am utilizat un design cvasi-experimental, unifactorial, intersubiecți, având ca variabilă independentă sexul participanților cu două modalități: 1.băieți, 2.fete, iar ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, atitudinea în fața consumului de droguri).

Pentru ipoteza 6 am utilizat un design cvasi-experimental, unifactorial, intersubiecți, având ca variabilă independentă mediul de trai al participanților cu două modalități: 1.România, 2.Germania, iar ca variabile dependente cele 5 dimensiuni atitudinale (percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, atitudinea în fața consumului de droguri).

3.2. Participanți

La acest studiu au participat 90 de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, cu o medie de vârstă m = 17,78 și o abatere standard sd = 0,9.

Figura 3.1. Distribuția subiecților pe sexe

Dintre aceștia, 31 de persoane au fost băieți (34,4%) și 59 de persoane au fost fete (65,6%). 41 de subiecți (45,6%) sunt cetățeni germani și 49 de subiecți (54,4%) sunt cetățeni români. Toți subiecții au participat la studiu pe bază de voluntariat. În figurrile 3.1. – 3.3. sunt reprezentate grafic distribuțiile subiecților pe sexe, vârstă și cetățenie.

Figura 3.2. Distribuția subiecților pe vârste

Figura 3.3. Distribuția subiecților pe cetățenie

3.3. Instrumente utilizate

3.3.1. Chestionarul de atitudini față de droguri

Studiul literaturii de specialitate, ghidată prin prisma obiectivelor prezentului studiu, a sugerat explorarea unui număr de dimensiuni atitudinale și formularea unor itemi care ating următoarele teme: percepția asupra consumului de droguri la tineri (itemii 6, 8, 17, 25, 27, 29, 30), percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale (itemii 2, 5, 9, 14, 15, 22, 28, 32), atitudinea față de persoanele dependente de droguri (itemii 7, 10, 12, 16, 19, 23, 26, 31), atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale (itemii 4, 11, 20) și atitudinea în fața consumului de droguri (itemii 3, 13, 18, 21, 24, 33). Scorarea se realizează prin însumarea itemilor corespunzători (itemii cotați invers: 3, 13, 14, 15, 22, 25, 28, 29, 30) formând cele 5 dimensiuni atitudinale ale chestionarului.

Variantele de răspuns se înscriu pe o scală de tip Likert, (AT = acord total, A = acord, N = neutru, D = dezacord, DT = dezacord total) care marchează atitudinea respondenților față de drogurile ilegale. Un scor mic reprezintă o atitudine defavorabilă față de droguri iar un scor mare reprezintă o atitudine favorabilă.

Primul item al chestionarului are o structură descriptivă și reprezintă o scanare succintă a cunoștințelor despre tipurile de droguri cu denumirile de catalog precum și cele populare, utilizate în mediile consumatorilor (e.g. cannabis – iarbă, cocaină – zăpadă). Răspunsurile pentru acest item au fost tratate separat în partea lucrării în care sunt prezentate rezultatele.

Fiecare subscală a chestionarului atitudinal cuprinde între 6 și 8 itemi, excepție făcând subscala ce măsoară atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale, formată din 3 itemi. Această subscală urmărește evaluarea percepției adolescenților față de persoanele consumatoare de droguri ilegale prin afirmații privind perspectiva personală (Aș deveni nervos/nervoasă dacă cineva ar consuma droguri ilegale în prezența mea) și socială (Societatea noastră este prea tolerantă cu consumatorii de droguri; Răspunsul la problema drogurilor este o pedeapsă mai aspră).

În aceeași ordine de idei, prima subscală a chestionarului evaluează percepția adolescenților asupra consumului de droguri din perspectiva vârstei, itemii fiind formulați astfel încât fac referire la acest segment de vârstă: Tinerii nu ar trebui să încerce droguri niciodată; Este normal ca tinerii să încerce droguri cel puțin o dată; Mulți tineri din ziua de azi încearcă cannabisul.

Cea de a doua subscală a chestionarului de atitudini surprinde pericolele asociate cu drogurile ilegale și consistă din itemi care fac referire la droguri în general (Sunt puține lucruri mai periculoase ca drogurile; Dacă încerci droguri chiar și o singură dată devii dependent) dar și specifice, cu referire la anumite substanțe psihotrope (Consumul ocazional de ecstasy nu este cu adevărat periculos; Consumul regulat de cannabis este la fel de periculos pentru sănătate ca și consumul regulat de heroină).

Itemii care compun subscala privind atitudinea față de persoanele dependente de droguri evaluează atât perspectiva socială (Dependenților de droguri nu li se dau șanse egale în societate) cât și perspectiva personală a subiecților (Dependenții de droguri mă sperie; M-ar deranja să locuiesc lângă persoane care sunt dependente de droguri), având în plus referințe față de aspectele comportamentale ale persoanelor dependente de droguri (Mulți dependenți de droguri exagerează problemele lor pentru a câștiga simpatie).

În sfârșit, ultima subscală a chestionarului atitudinal măsoară opinia participanților în ceea ce privește consumul propriu de droguri ilegale, surprinzând atât aspecte legale (Legile în materie de droguri ilegale ar trebui să fie mai severe) cât și aspectele personale (Consumul de droguri ilegale poate fi plăcut; Drogurile îi ajută pe oameni să aibă o experiență plină de viață).

Itemii componenți ai scalelor de atitudini față de droguri au fost tratați ca și întrebări cu răspuns închis de tip da/nu de Bryan și colaboratorii (2000) însă în cadrul prezentei cercetări s-a preferat integrarea lor într-un continuum și separarea lor pe dimensiunile cercetate. În acest sens s-a verificat fidelitatea, respectiv consistența internă pentru fiecare dimensiune, urmărind gradul în care itemii măsoară același construct. Pentru cele 5 dimensiuni valorile coeficientului α-Cronbach au avut valori satisfăcătoare, de la 0,5 la 0,7, cu un α-Cronbach de 0,8 pentru întreaga scală și 0,8 pentru lotul de băieți, respectiv 0,9 pentru lotul de fete (Anexa 2).

3.3.2. Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg (SESS)

Rosenberg (1965) a propus un instrument care a devenit în timp punct de reper în evaluarea stimei de sine pe plan internațional.

Un aspect important în studiul stimei de sine este reprezentat de stabilitatea convingerilor despre sine. Rosenberg arăta că cele mai multe studii au luat în calcul doar nivelul stimei de sine comentând rolul de moderator al stimei de sine scăzute sau crescute. Chiar dacă oamenii pot fi considerați ca având un nivel al stimei de sine – ca dispoziție relativ stabilă – totuși, cognițiile referitoare la sine fluctuează în mai mare sau mai mică măsură.

Scala Rosenberg – Scala de Evaluare a Stimei de Sine (SESS) a fost gândită ca instrument de evaluare unidimensional și global al stimei de sine. Având în vedere că această scală a fost utilizată în România în foarte multe cercetări și implicit validată, prezentăm doar datele relevante.

S.E.S.S. indică nivelul stimei de sine și conține 10 itemi. Itemii reprezintă afirmații despre valoarea percepută a propriei persoane, aflate pe un continuum. Exemple de itemi: „Simt că nu prea am motive să fiu mândru(ă) de mine”, „Simt că sunt o persoană la fel de valoroasă ca și ceilalți”. Răspunsurile se prezintă în format Likert (între 1 și 4), unde 4 reprezintă ,,sunt în total dezacord”, iar 1 ,,sunt întru totul de acord”.

Instrucțiunile solicită respondenților să aprecieze în ce măsură cele 10 afirmații descriu sentimentele despre propria persoană. Respondentul este invitat să citească cu atenție fiecare propoziție și noteze răspunsul care i se potrivește cel mai bine.

Punctajul care se acordă pentru fiecare item variază între 1 și 4 puncte. Pentru afirmațiile 2, 5, 6, 8 și 9 cotele date de respondent se inversează. Scorul poate varia între 10 și 40. Scorul final se obține prin însumarea punctelor obținute la cei 10 itemi. Punctajul minim obținut este 10, ceea ce reprezintă o stimă de sine foarte ridicată, iar punctajul maxim este 40, ceea ce reprezintă o stimă de sine foarte scăzută. Cu cât scorul este mai mic cu atât stima de sine este o trăsătură mai pregnantă la respondentul investigat.

Datorită proprietăților psihometrice SESS este larg utilizată în domeniile psihologiei sociale, psihologiei muncii, psihologiei sănătății, psihologiei clinice, consilierii etc. Scala posedă o bună consistență internă, coeficientul α-Cronbach fiind de 0,89, iar fidelitatea test-retest cuprinsă între 0,85 și 0,88 (Rosenberg, 1965). Băban (1998) arăta că în practică valorile care pot fi obținute se încadrează între 15 și 39. În plus, media este 27,54 (abaterea standard 4,09; mediana 27), comparativ cu alte studii nu indica decât o fidelitate satisfăcătoare.

3.3.3. Scala suportului social perceput (SMSSP)

Gregory D. Zimet, Nancy W. Dahlem, Sara G. Zimet și Gordon K. Farley, în 1988, propun o evaluare a suportului social prin intermediul Scalei Multidimensionale a Suportului Social Perceput, un instrument proiectat să măsoare felul în care oamenii percep suportul social provenind din trei surse: familia, prietenii și din partea altor persoane semnificative pentru aceștia.

Zimet și colab. (1988) studiau eficiența instrumentului utilizând loturi de subiecți cu tulburări psihice, psihosomatice sau chiar somatice. În studiul de validare a instrumentului a fost utilizat un lot de 154 subiecți (122 femei și 32 bărbați). Autorii măsurau suportul social perceput în general la adolescenți și adulți, prin urmare scala poate fi aplicată de la vârsta de 15-16 ani și poate fi completată atât individual cât și colectiv.

Instrumentul face distincție între percepția suportului social oferit de prieteni și percepția suportului social oferit de alte persoane semnificative pentru persoană (cum ar fi profesorii, colegii de muncă etc.), însă este recunoscut faptul că nu întotdeauna există o demarcație clară între aceste categorii. Prin urmare, erorile unor subiecți în încercarea de a răspunde diferențiat itemilor celor două subclase nu ar trebui să fie surprinzător (Zimet, Powell, Farley și Werkman, Berkoff, 1990).

Instrucțiunile solicită respondenților să aprecieze felul în care se simt în cazul fiecărei declarații enunțate. În faza următoare, respondenților le este solicitat să se autoevalueze pe o scală Likert (între 1 și 7) și să aleagă acea cotă care corespunde adecvat felului în care percep suportul social. SMSSP și subscalele sunt ancorate astfel încât cele mai joase scoruri să reflecte cel mai înalt suport social perceput.

Scala cuprinde 12 itemi, formulați în propoziții față de care subiecții sunt invitați să-și exprime opinia folosind o scală Likert (1 – puternic împotrivă, 2 – împotrivă, 3 – împotrivă într-o oarecare măsură, 4 – neutru, 5 – de acord dar într-o oarecare măsură, 6 – de acord, 7 – puternic de acord). Repartiția itemilor pe subscale este următoarea: percepția socială a familiei (itemii: 3, 4, 8, 11), percepția socială a prietenilor (itemii: 6, 7, 9, 12), percepția socială a persoanelor semnificative (itemii: 1, 2, 5, 10). Cotarea se realizează prin însumarea într-un scor total care la rândul lui va fi împărțit la numărul de itemi. În cazul fiecărei subscale scorurile la itemii corespunzători vor fi împărțite la numărul de itemi care le compun.

SMSSP a fost utilizat ca instrument de cercetare. Deși a fost angajat predominant în studii ale stresului, cercetările sumarizate în acest studiu arată că scala poate fi aplicată în cercetări ale psihosomaticii, psihologiei clinice, consiliere, psihoterapiei, geriatriei, răspunsuri la evenimente de viață adversive, schimbări de viață și violență.

Zimet, Dahlem, Zimet și Farley (1988) raportau o fidelitatea a scalei între .90 și .95 pentru subscale și un coeficient alfa de . 91 pentru scorul total. Mantuliz și Castillo (2002) arătau că scala poate fi aplicată utilizând itemii originali, iar fidelitatea scalelor și a scorului total este înaltă, confirmând rezultatele obținute de autori.

Literatura de specialitate sprijină validitatea de construct și de criteriu a SMSSP, în ultimii ani au apărut studii care au explorat constructe asociate cu felul în care este perceput suportul social. Zimet și colab. (1988) arătau că nivelele înalte ale suportului social sunt asociate cu nivele scăzute ale simptomatologiei și depresiei măsurate prin Hopkins Symptom Checklist (HSC). De asemenea, autorii demonstrau că scala are o bună validitate concurentă și factorială, corelând cu depresia și diverse grade ale bolilor arterelor coronariene la pacienții cu tipul A de comportament. În plus, autorii susțin o bună validitate de construct precum și faptul că nu corelează cu scalele de dezirabilitate socială (cum ar fi Scala de Dezirabilitate Socială Marlow-Crowne).

Alte investigații au utilizat calea grupurilor criteriu în validarea SMSSP, astfel, Mantuliz și Castillo (2002) arătau că vârstnicii din centre de îngrijire aveau un suport social mai bun decât subiecții din lotul de control. Validitatea convergentă sau discriminativă a fost demonstrată și de Edwards și Lopez (2006) care studiau percepția suportul familiei și al prietenilor și a satisfacției în viață la adolescenți. Pe baza analizei de regresie investigau contribuțiile independente și interactive ale suportului perceput din partea familiei și a desprinderii de mediul cultural de bază asupra satisfacției în viață. Datele demonstrau că suportul social perceput și în mod special al familiei a fost predictor semnificativ al satisfacției în viață la adolescenți.

3.3.4. Scala de autoeficacitate generală (GSES)

Schwarzer și Jerusalem (1995) propun o evaluare a autoeficacității generale prin intermediul Scalei de autoeficacitate, un instrument proiectat să măsoare convingerea persoanei că propriile acțiuni pot fi sau sunt responsabile de succesul unei anumite activități. Deși o serie de cercetători abordează autoeficacitatea ca fiind generală, autoeficacitatea este de regulă conceptualizată ca fiind specifică. Cu alte cuvinte, un individ poate avea convingeri mai mult sau mai puțin ferme cu privire la eficiența sa într-un anumit domeniu, respectiv în sarcini sau situații particulare.

Este esențială distincția între autoeficacitate și stima de sine. Dacă autoeficacitatea vizează percepția propriilor abilități de a atinge un anumit scop, stima de sine este mai degrabă relaționată cu percepția globală a propriei valori. Spre exemplu, este probabil ca un individ care are performanțe sportive extrem de modeste să nu aibă o autoeficacitate ridicată privind aptitudinile sale de sportiv; acest lucru nu afectează însă în mod obligatoriu stima de sine a individului (decât în condițiile în care percepția propriei valori, ca și individ, este dependentă de performanța în această activitate).

Scala cuprinde 10 itemi, cotați de la 1 la 4, care încarcă câte un singur factor, nefiind grupați pe subscale. Itemii descriu eficiența personală auto-percepută vizavi de profesia respondentului, scorul autoeficacității percepute fiind obținut prin însumarea punctajului de la cei 10 itemi. La fiecare din cei 10 itemi, indivizii testați se auto-evaluează pe o scală Likert de 4 puncte care surprinde valoarea de adevăr a afirmațiilor, cu referire la propria persoană: Complet neadevărat în ceea ce mă privește, În cea mai mare parte neadevărat în ceea ce mă privește, În cea mai mare parte adevărat în ceea ce mă privește, Perfect adevărat în ceea ce mă privește. Scorul poate fi cuprins între 10 și 40. Cu cât scorul este mai mare, cu atât acesta indică un nivel mai ridicat.

Scala se administrează în varianta creion-hârtie, atât individual (și în varianta autoadministrare) cât și în grup. Se preferă administrarea individuală, ori de câte ori este posibil. În cazul administrării în grup, este indicat ca grupul să nu fie mai mare de 15 persoane. Când grupul este mai mare de 15 persoane, numărul examinatorilor trebuie să crească, păstrându-se raportul de un examinator la maximum15 persoane evaluate.

GSES este o scală care se aplică fără limită de timp. Fiecare respondent poate completa scala în ritmul său propriu, astfel încât să ofere acele răspunsuri care îl caracterizează cel mai mult. Completarea scalei durează de regulă aproximativ 5 minute. Dacă respondenții ezită la alegerea unui răspuns, aceștia sunt încurajați să opteze pentru varianta de răspuns care li se potrivește cel mai bine. Dacă indivizii examinați nu pot completa scala în forma sa standard de administrare din cauza unor dificultăți de citire, este permisă citirea itemilor cu voce tare de către examinator.

După ce materialele și condițiile necesare pentru administrarea scalei sunt asigurate, începe evaluarea pacientului. Pe lista cu itemii apare următoarea instrucțiune, subiectul putând să o recitească ori de câte ori dorește pe parcursul evaluării: Mai jos sunt enumerate o serie de afirmații referitoare la activitatea dvs. profesională. Citiți cu atenție afirmațiile de mai jos și evaluați măsura în care sunteți de acord cu fiecare dintre ele. Faceți în permanență referire la activitatea dvs. profesională.

Adaptarea și etalonarea scalei pentru populația românească a fost realizată pentru domeniul specific al profesiei indivizilor, păstrând totodată itemii propuși de către autori. Validitatea de criteriu a scalei a fost estimată prin corelarea scorurilor obținute de către subiecți la GSES cu cele obținute la măsurători ale anxietății trăsătură și stare. Anxietatea este văzută de către Bandura (Betz & Hackett, 1981) ca fiind în relație inversă cu autoeficacitatea (în sensul unor convingeri mai mult sau mai puțin ferme cu privire la propria capacitate de a face față unor situații specifice). Cu alte cuvinte, cu cât nivelul autoeficacității este mai ridicat, cu atât nivelul anxietății este mai scăzut, și viceversa.

Datele colectate în cadrul unui studiu realizat pe populație românească (Moldovan, 2006) au permis determinarea măsurii în care nivelul autoeficacității este relaționat cu nivelul anxietății stare sau trăsătură. Instrumentele utilizate în acest sens au fost Scala de Anxietate Trăsătură și Scala de Anxietate Stare (STAI X2, STAI X1, Spielberger et al., 1983). Validitatea de criteriu a scalei a fost estimată prin corelarea scorurilor obținute de către subiecți la GSES cu cele obținute la măsurători ale anxietății trăsătură și stare (r = .-34, N = 212, r = ..-22, N = 239, p < .05).

Scala este tradusă și adaptată în 26 de limbi, coeficientul de consistență internă pe 23 eșantioane de diferite naționalități având valori între 0,76 – 0,90, majoritatea fiind peste 0,80. Validitatea de criteriu este documentată de numeroase studii corelative, fiind demonstrate asocieri directe cu emoțiile pozitive, optimismul, satsifacția la locul de muncă și corelații negative cu depresia, anxietatea, stresul, sindromul de burnout (Schwartzer & Jerusalem, 1995, Schwartzer & Scholtz, 2000).

3.4. Procedura

Participanții au completat individual chestionarele utilizate, în varianta creion-hârtie și electronic, via e-mail. Ordinea aplicării a fost următoarea: Chestionarul de atitudini față de droguri, Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg (SESS), Scala suportului social perceput (SMSSP) și Scala de autoeficacitate generală (GSES).

Instrucțiunile au fost prezentate atât verbal, cât și în scris. Eșantionul de adolescenți de naționalitate germană a răspuns variantelor adaptate în limba germană a chestionarelor, în cazul scalelor adaptate pe populație germană. Chestionarul de atitudini față de droguri a fost supus unei traduceri retroverse ținându-se seama de aspectele care se referă la inteligibilitatea formulărilor, cursivitatea topicii, conservarea sensurilor atribuite de autor unor termeni-cheie pentru conținutul psihologic al itemilor, evitarea formulărilor ambigue sau redundante (Anexa 3). Completarea scalelor s-a realizat fără limită de timp.

IV. Rezultatele cercetării

Analiza statistică și prezentarea grafică a fost realizată cu ajutorul programelor SPSS 20.0 (IBM Corp, 2011), Gpower 3.1. (Faul & colab., 2007) și Excel 7.1. (MsOffice, 2007).

Primul item al chestionarului de atitudini față de droguri le cere respondenților să specifice dacă au cunoștințe despre drogurile ilegale și este destinat verificării nivelului general de cunoștințe despre drogurile ilegale în rândul adolescenților.

Tabel 4.1. Cunoștințe despre droguri

După cum se observă în tabelul 4.1. și figura 4.1. nivelul cunoștințelor despre drogurile ilegale este ridicat în rândul adolescenților, mai mult de 70% dintre participanți știu despre cannabis, fapt deloc surprinzător, cannabisul fiind cel mai utilizat drog în Europa (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction, 1997).

Figura 4.1. Cunoștințe despre droguri

În mod similar, majoritatea respondenților au auzit despre ecstasy (63,3%), cocaină (76,7%) și heroină (74,4%). Numărul mic de persoane care au auzit despre LSD (34,4%) poate fi tributar, cel puțin în parte, profilului scăzut pe care acest drog îl are în mass-media comparativ cu celelalte.

Pentru a demonstra că diferențele dintre frecvențele variantelor de răspuns nu sunt întâmplătoare am aplicat testul inferențial hi pătrat, test potrivit când sunt comparate două sau mai multe frecvențe (Anexa 1). Valorile lui χ² la praguri semnificative p ≤ 0,05 demonstrează că diferențele sunt semnificative din punct de vedere statistic.

Tabel 4.2. Indici descriptivi și de împrăștiere – atitudinea față de droguri

Tabel 4.3. Indici descriptivi și de împrăștiere – componente psiho-sociale

În scopul demonstrării ipotezelor am calculat indicii statistici descriptivi și de împrăștiere pentru scorurile obținute la toate subscalele componente ale celor 4 scale utilizate în studiu: Chestionarul de atitudine față de droguri – percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri (tabel 4.2.); Scala de evaluare a stimei de sine Rosenberg – stima de sine (tabel 4.3.); Scala multidimensională a suportului social perceput – suportul social perceput din partea familiei, prietenilor și altor persoane semnificative (tabel 4.3.) și Scala de autoeficacitate generală – autoeficacitatea percepută (tabel 4.3.).

În scopul demonstrării ipotezelor 1, 2, 3 și 4 am calculat indicii de corelație dintre scorurile obținute pentru toate subscalele componente ale celor patru chestionare utilizate în studiu. Pentru că dispersiile variabilelor au fost relativ simetrice și abaterile standard aproximativ egale am utilizat indici de corelație parametrici.

Ipoteza 1: Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și nivelul de cunoaștere al drogurilor.

În scopul demonstrării ipotezei 1 am calculat indicii de corelație dintre scorurile obținute pentru nivelul de cunoștințe despre droguri și atitudinea adolescenților față de droguri. Variabila cunoștințe despre droguri reprezintă suma răspunsurilor obținute pentru toate categoriile de droguri, în care un scor mic denotă un nivel scăzut al cunoștințelor iar un scor mare denotă un nivel ridicat al cunoștințelor.

Tabel 4.4. Indici de corelație – cunoștințe/atitudinea față de droguri

Atitudinea față de droguri este reprezentată de cele 5 dimensiuni al chestionarului de atitudini: percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri. Un scor mic obținut aceste dimensiuni reprezintă o atitudine defavorabilă (negativă, de respingere) față de droguri iar un scor mare reprezintă o atitudine favorabilă (pozitivă) față de droguri.

Figura 4.2. Corelația cunoștințe – consumul la tineri

Figura 4.3. Corelația cunoștințe – persoanele dependente

Indicii de corelație r Pearson calculați (tabel 4.4.) evidențiază o corelație negativă semnificativă între percepția asupra consumului de droguri la tineri și cunoștințele despre drogurile ilegale, r = 0,234 la p = 0,026, respectiv corelații pozitive semnificative între atitudinea față de persoanele dependente de droguri și cunoștințele despre drogurile ilegale, r = 0,231 la p = 0,028, și atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și cunoștințe, r = 0,263 la p = 0,012 Atitudinea în fața consumului de droguri semnalează o corelație negativă semnificativă cu nivelul cunoștințelor despre drogurile ilegale, r = -0,228 la p = 0,031. Corelațiile semnificative statistic au fost reprezentate grafic în figurile 4.2. – 4.5.

Figura 4.4. Corelația cunoștințe – consumatorii de droguri

Figura 4.5. Corelația cunoștințe – consumul de droguri

Se poate deci trage concluzia că, la adolescenți, cu cât crește nivelul cunoștințelor legate de drogurile ilegale cu atât percepția față de consumul de droguri la tineri este mai defavorabilă, de asemenea, cu cât este mai ridicat nivelul de cunoștințe despre drogurile ilegale cu atât este mai favorabilă atitudinea față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri ilegale. Pe de altă parte, cu cât nivelul de cunoaștere a drogurilor este mai ridicat cu atât se observă o atitudine mai devaforabilă față de consumul de droguri ilegale.

Așadar, se poate spune că prima ipoteză, conform căreia există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și nivelul de cunoștințe despre drogurile ilegale, este susținută parțial.

Ipoteza 2: Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și nivelul stimei de sine.

În scopul demonstrării ipotezei 2 am calculat indicii de corelație dintre scorurile obținute pentru nivelul stimei de sine și atitudinea adolescenților față de droguri. Un scor mic obținut la stima de sine reprezintă un nivel ridicat de stimă de sine iar un scor mare reprezintă un nivel scăzut al stimei de sine. Atitudinea față de droguri este reprezentată de cele 5 dimensiuni al chestionarului de atitudini explicate la prima ipoteză.

Tabel 4.5. Indici de corelație – stima de sine/atitudinea față de droguri

În ceea ce privește chestionarul de atitudini față de droguri și scala de stimă de sine, indicii de corelație r Pearson calculați (tabel 4.5.) evidențiază o corelație semnificativă, negativă, între atitudinea în fața consumului de droguri ilegale și nivelul stimei de sine, r = 0,226 la p = 0,032, prin urmare, se poate spune că, la adolescenți, cu cât crește nivelul stimei de sine cu atât atitudinea în fața consumului de droguri va fi mai defavorabilă. Această corelație a fost reprezentată grafic în figura 4.6.

Figura 4.6. Corelația stima de sine – consumul de droguri

Așadar, se poate spune că a doua ipoteză, conform căreia există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și nivelul stimei de sine la adolescenți, este susținută parțial.

Ipoteza 3: Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și percepția suportului social.

În scopul demonstrării ipotezei 3 am calculat indicii de corelație dintre scorurile obținute pentru nivelul suportului social perceput și atitudinea adolescenților față de droguri. Suportul social este reprezentat de cele 3 subscale ale chestionarului: suportul social perceput din partea familiei, suportul social perceput din partea prietenilor și suportul social perceput din partea altor persoane semnificative. Un scor mic obținut la aceste subscale reprezintă un nivel ridicat al percepției iar un scor mare reprezintă un nivel scăzut al percepției suportului social. Atitudinea față de droguri este reprezentată de cele 5 dimensiuni al chestionarului de atitudini explicate la prima ipoteză.

În ceea ce privește suportul social perceput din partea familiei și atitudinea față de droguri, indicii de corelație r Pearson calculați (tabel 4.6.) evidențiază corelații pozitive semnificative între percepția asupra consumului de droguri la tineri și suportul social perceput din partea familiei, r = 0,359 la p = 0,001, și între atitudinea în fața consumului de droguri și suportul social perceput din partea familiei, r = 0,309 la p = 0,003. De asemenea, se evidențiază corelații semnificatve negative între atitudinea față de persoanele dependente de droguri și suportul social perceput din partea familiei, r = -0,227 la p = 0,031, și între atitudinea față de consumatorii de droguri și suportul social perceput din partea familiei, r = -0,236 la p = 0,025. Corelațiile semnificative statistic au fost reprezentate grafic în figurile 4.7. – 4.10.

Tabel 4.6. Indici de corelație – suport social (familie)/atitudinea față de droguri

Figura 4.7. Corelația suport social (familie) – consumul la tineri

Figura 4.8. Corelația suport social (familie) – persoanele dependente

Figura 4.9. Corelația suport social (familie) – consumatorii de droguri

Se poate deci trage concluzia că, la adolescenți, cu cât crește percepția suportului social din partea familiei cu atât percepția față de consumul de droguri la tineri va fi mai defavorabilă și, de asemenea, atitudinea în fața consumului de droguri, în schimb, cu cât este mai ridicat nivelul de percepție a suportului social din partea familiei cu atât este mai favorabilă atitudinea față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri ilegale.

Figura 4.10. Corelația suport social (familie) – consumul de droguri

În ceea ce privește suportul social perceput din partea prietenilor și atitudinea față de droguri, indicii de corelație r Pearson calculați (tabel 4.7.) evidențiază o corelație pozitivă semnificativă între atitudinea în fața consumului de droguri și suportul social perceput din partea prietenilor, r = 0,255 la p = 0,015, prin urmare, o percepție ridicată a suportului social perceput din partea prietenilor este asociată cu o atitudine defavorabilă în fața consumului de droguri ilegale. Această corelație a fost reprezentată grafic în figura 4.11.

Tabel 4.7. Indici de corelație – suport social (prieteni)/atitudinea față de droguri

Figura 4.11. Corelația suport social (prieteni) – consumul de droguri

Tabel 4.8. Indici de corelație – suport social (persoane)/atitudinea față de droguri

În ceea ce privește suportul social perceput din partea altor persoane semnificative și atitudinea față de droguri, indicii de corelație r Pearson calculați (tabel 4.8.) evidențiază o corelație pozitivă semnificativă între percepția asupra consumului de droguri la tineri și suportul social perceput din partea altor persoane semnificative, r = 0,223 la p = 0,034, și o corelație negativă semnificativă între atitudinea în fața consumului de droguri, r = – 0,248 la p = 0,018. Se poate spune deci că un nivel ridicat al percepției suportului social din partea persoanelor semnificative reflectă și o percepție defavorabilă a consumului de droguri la tineri, în schimb, o percepție scăzută a suportului social din partea persoanelor semnificative este asociată cu o atitudine mai defavorabilă în fața consumului de droguri ilegale. Nu se constată alte corelații semnificative între dimensiunea suport social perceput din partea persoanelor semnificative și atitudinea adolescenților față de droguri. Corelațiile semnificative statistic au fost reprezentate grafic în figurile 4.12. și 4.13.

Figura 4.12. Corelația suport social (persoane) – consumul la tineri

Figura 4.13. Corelația suport social (persoane) – consumul de droguri

Așadar, se poate spune că a treia ipoteză, conform căreia există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și percepția suportului social la adolescenți, este susținută parțial.

Ipoteza 4. Există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și autoeficacitate.

În scopul demonstrării ipotezei 4 am calculat indicii de corelație dintre scorurile obținute pentru nivelul autoeficacității și atitudinea adolescenților față de droguri. Un scor mic obținut la scala de autoeficacitate reprezintă un nivel scăzut al percepției autoeficacității iar un scor mare reprezintă un nivel ridicat. Atitudinea față de droguri este reprezentată de cele 5 dimensiuni al chestionarului de atitudini explicate la prima ipoteză.

Tabel 4.9. Indici de corelație – autoeficacitate/atitudinea față de droguri

În ceea ce privește autoeficacitatea la adolescenți și atitudinea față de droguri, indicii de corelație r Pearson calculați (tabel 4.9.) evidențiază o corelație negativă semnificativă între atitudinea în fața consumului de droguri și autoeficacitate, r = – 0,371 la p = 0,003, prin urmare, se poate spune că, la adolescenți, cu cât crește autoeficacitatea cu atât atitudinea în fața consumului de droguri este mai defavorabilă. Corelația semnificativă statistic a fost reprezentată grafic în figura 4.14.

Așadar, se poate spune că a patra ipoteză, conform căreia există o corelație liniară semnificativă statistic între atitudinea față de droguri și autoeficacitatea adolescenților, este susținută parțial.

Figura 4.14. Corelația autoeficacitatea – consumul de droguri

Ipoteza 5. Există diferențe semnificative între băieți și fete în ceea ce privește atitudinea față de droguri.

Pentru testarea ipotezei 5 am realizat un studiu comparativ pentru atitudinea față de droguri în funcție de sexul participanților, băieți (N = 31) și fete (N = 59). În acest scop am calculat indicii statistici descriptivi și de împrăștiere pentru scorurile obținute la toate subscalele componente ale Chestionarului de atitudine față de droguri – percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri, separat pentru fiecare grup.

Tabel 4.10. Indici descriptivi și de împrăștiere – atitudinea în funcție de sex

În urma analizei descriptive sunt relevate diferențe de medii între băieți și fete pentru toate subscalele (tabel 4.10.), astfel se constată un nivel mai ridicat la băieți în ceea ce privește percepția asupra consumului de droguri la tineri, atitudinea față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri, în timp ce, la fete, se constată un nivel mai ridicat al percepției pericolelor asociate cu drogurile ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri.

Pentru testarea semnificației statistice a acestor diferențe, în conformitate cu design-ul ipotezei și pentru că distribuțiile scorurilor, respectiv abaterile standard o permit, am utilizat un test inferențial parametric, testul t (student) pentru eșantioane independente.

Tabel 4.11. Indici de comparație – atitudinea în funcție de sex

Rezultatele testului inferențial t student pentru eșantioane independente (tabel 4.10.) nu relevă diferențe semnificative de medii între cele două eșantioane studiate pentru nici o dimensiune a atitudinii față de droguri, prin urmare ipoteza 5 nu este susținută de analiza statistică.

Ipoteza 6. Există diferențe semnificative în funcție de mediul de trai în ceea ce privește atitudinea față de droguri.

Pentru testarea ipotezei 6 am realizat un studiu comparativ pentru atitudinea față de droguri în funcție de mediul de trai al participanților, adolescenți din România (N = 49) și adolescenți care trăiesc în Germania (N = 41).

În acest scop am calculat indicii statistici descriptivi și de împrăștiere pentru scorurile obținute la toate subscalele componente ale Chestionarului de atitudine față de droguri – percepția asupra consumului de droguri la tineri, percepția asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale, atitudinea față de persoanele dependente de droguri, atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale și atitudinea în fața consumului de droguri, separat pentru fiecare grup, român și german.

Tabel 4.12. Indici descriptivi și de împrăștiere – atitudinea în funcție de mediu

În urma analizei descriptive sunt relevate diferențe de medii între eșantionul român și german pentru toate subscalele (tabel 4.11.), astfel, pentru adolescenții germani, se constată un nivel mai ridicat al percepției asupra consumului de droguri la tineri, al percepției asupra pericolelor asociate cu drogurile ilegale și o atitudine mai favorabilă în fața consumului de droguri, în timp ce, la adolescenții români, se constată un nivel mai înalt al atitudinii față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri ilegale.

Tabel 4.13. Indici de comparație – atitudinea în funcție de mediu

Pentru testarea semnificației statistice a acestor diferențe, în conformitate cu design-ul ipotezei și pentru că distribuțiile scorurilor, respectiv abaterile standard o permit, am utilizat un test inferențial parametric, testul t (student) pentru eșantioane independente.

Figura 4.15. Diferențe de medii – percepția asupra consumului la tineri

Figura 4.16. Diferențe de medii – atitudinea față de persoanele dependente

Rezultatele testului inferențial t student pentru eșantioane independente (tabel 4.13.) demonstrează că diferențele dintre adolescenții români și germani sunt semnificative statistic pentru percepția asupra consumului de droguri la tineri, t = 3,307 la p = 0,001, pentru atitudinea față de persoanele dependente de droguri, t = -2,436 la p = 0,017, pentru atitudinea față de consumatorii de droguri, t = -4,707 la p = 0,00, și pentru atitudinea în fața consumului de droguri, t = 4,424 la p = 0,00. Diferențele de medii semnificative au fost reprezentate grafic în figurile 4.15. – 4.18.

Figura 4.17. Diferențe de medii – atitutdinea față de consumatorii de droguri

Figura 4.18. Diferențe de medii – atitutdinea în fața consumului de droguri

Așadar, se poate spune că ipoteza 6, conform căreia există diferențe semnificative între adolescenții români și germani în ceea ce privește atitudinea față de droguri, este susținută parțial.

V. Interpretarea rezultatelor. Concluzii

5.1. Concluzii

În cadrul acestui studiu am relevat asocieri semnificative între atitudinea adolescenților față de drogurile ilegale, nivelul de cunoștințe despre drogurile ilegale, stima de sine și autoeficacitatea adolescenților, suportul social perceput din partea familiei, prietenilor și a altor persoane semnificative.

Pentru început s-a demonstrat că nivelul cunoștințelor despre drogurile ilegale este ridicat în rândul adolescenților, mai mult de 70% dintre participanți având cunoștință despre cannabis, fapt deloc surprinzător, cannabisul fiind cel mai utilizat drog în Europa (European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction, 1997). În mod similar, majoritatea respondenților au auzit despre ecstasy (63,3%), cocaină (76,7%) și heroină (74,4%). Numărul mic de persoane care au auzit despre LSD (34,4%) poate fi tributar, cel puțin în parte, profilului scăzut pe care acest drog îl are în mass-media comparativ cu celelalte. Testul inferențial hi pătrat a demonstrat că frecvența răspunsurilor este semnificativă statistic.

Proporții asemănătoare au fost găsite și de Bryan și colaboratorii (2000) pe populații generale de cultură europeană, LSD-ul fiind mai puțin cunoscut decât celelalte categorii de droguri ilegale.

În cadrul primei ipoteze indicii de corelație au demonstrat corelații negative, semnificative, la praguri p ≤ 0,05, între cunoștințele despre drogurile ilegale și percepția asupra consumului de droguri la tineri, respectiv atitudinea în fața consumului de droguri, precum și corelații semnificative pozitive, la praguri p ≤ 0,05, între nivelul de cunoștințe despre drogurile ilegale și atitudinea față de persoanele dependente de droguri și atitudinea față de consumatorii de droguri ilegale.

Se poate deci trage concluzia că, la adolescenți, cu cât crește nivelul cunoștințelor legate de drogurile ilegale cu atât atitudinea față de consumul de droguri la tineri este mai defavorabilă, de asemenea, cu cât este mai ridicat nivelul de cunoștințe despre drogurile ilegale cu atât este mai favorabilă atitudinea față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri ilegale. Pe de altă parte, cu cât nivelul de cunoaștere a drogurilor este mai ridicat cu atât se observă o atitudine mai devaforabilă față de consumul de droguri ilegale.

Rezultatele obținute sunt consistente cu alte studii, de exemplu, Bryan și colaboratorii (2000) au constatat că grupurile de vârstă mai tânără, în particular 18 – 29 de ani, sunt asociate atât cu consumul de cannabis, cât și cu consumatori ocazionali de cannabis precum și cu cei care deja au o problemă relaționată cu drogurile. De asemenea, percepția asupra pericolelor reprezentate de droguri este descrisă ca o situație scăpată de sub control iar crimele relaționate cu drogurile sunt o problemă majoră a zilelor noastre (Bryan et al., 2000).

În cadrul ipotezei a doua indicii de corelație calculați au evidențiat o corelație semnificativă, negativă, între atitudinea în fața consumului de droguri ilegale și nivelul stimei de sine. Având în vedere că un scor mic reprezintă un nivel ridicat al stimei de sine, se relevă concluzia că un nivel ridicat al stimei de sine se asociază cu o atitudine defavorabilă în fața consumului de droguri în cazul adolescenților.

Conform cu teoria auto-diminuării stimei de sine a lui Kaplan (1980), care pornește de la premisa că adolescenții caută acceptarea și aprobarea comportamentului lor, datele obținute sugerează că adolescenții care experiențiază sentimente negative față de ei înșiși caută acceptarea în grupuri care se abat de la normele sociale și care oferă mai ușor sentimentul de acceptanță și implicit o percepție mai ridicată a stimei de sine. Deseori, aceste grupuri de congeneri oferă și un acces mai ușor la consumatori de substanțe ilegale care, de cele mai multe ori, vor deveni modele de comportament pentru adolescenți, vor furniza, încuraja și vor întări consumul de substanțe. Prin urmare, un sentiment ridicat al stimei de sine conduce la o atitudine defavorabilă față de droguri și un risc scăzut de consum, date evidențiate și de literatura de specialitate (Chassin et al., 1993; Swaim et al., 1989).

În urma testării celei de a treia ipoteze s-au remarcat corelații pozitive semnificative, la praguri p ≤ 0,05, între percepția asupra consumului de droguri la tineri și suportul social perceput din partea familiei și între atitudinea în fața consumului de droguri și suportul social perceput din partea familiei. De asemenea, se evidențiază corelații semnificatve negative între atitudinea față de persoanele dependente de droguri și suportul social perceput din partea familiei și între atitudinea față de consumatorii de droguri și suportul social perceput din partea familiei.

Datele obținute au relevat aspecte interesante, astfel, la adolescenți, cu cât crește percepția suportului social din partea familiei cu atât percepția față de consumul de droguri la tineri va fi mai defavorabilă și, de asemenea, atitudinea în fața consumului de droguri, în schimb, cu cât este mai ridicat nivelul de percepție a suportului social din partea familiei cu atât este mai favorabilă atitudinea față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri ilegale. Rezultatele obținute se regăsesc în publicațiile legate de consumul de droguri la adolescenți, astfel Hopfer și colaboratorii (2003) au demonstrat că o percepție intensă a presiunii anturajului adolescenților, obiceiurile părinților și lipsa suportului social din partea familiei sunt direct legate de consumul de droguri în perioada adolescenței, tinerii de 12 – 14 ani care consumă marijuana fiind mult mai predispuși să devină dependenți când ajung la vârsta liceului (Ellickson et al., 2005).

De asemenea, s-au constatat corelații semnificative, la praguri p ≤ 0,05, între atitudinea în fața consumului de droguri și suportul social perceput din partea prietenilor (pozitivă), atitudinea în fața consumului de droguri și suportul social perceput din partea altor persoane semnificative (negativă), și între percepția asupra consumului de droguri la tineri și suportul social perceput din partea altor persoane semnificative (pozitivă). Prin urmare, o percepție ridicată a suportului social perceput din partea prietenilor este asociată cu o atitudine defavorabilă în fața consumului de droguri ilegale iar un nivel ridicat al percepției suportului social din partea persoanelor semnificative reflectă și o percepție defavorabilă a consumului de droguri la tineri; în același timp, o percepție scăzută a suportului social din partea persoanelor semnificative este asociată cu o atitudine mai defavorabilă în fața consumului de droguri ilegale.

Se poate spune deci că adolescenții care percep un suport ridicat din partea prietenilor și a altor persoane semnificative (profesori, modele de viață) vor avea și o atitudine defavorabilă față de consumul de droguri în general. O atitudine pozitivă față de consumul de droguri (altele decât tutunul și alcoolul) s-a remarcat a avea o legătură directă cu nivelul ridicat al anxietății și o percepție scăzută a suportului social (Ínandi et al., 2009).

Cum subliniam mai sus, numeroase studii raportează înclinația spre consumul de substanță a adolescenților afiliați la grupuri ce deviază de la normele sociale în comparație cu adolescenții asociați grupurilor fără conexiuni cu consumul de droguri sau alte comportamente deviante (Bauman & Ennett, 1994). Cu toate acestea, în majoritatea studiilor grupurile de congeneri sunt foarte slab definite deși cercetările axate pe psihologia dezvoltării oferă multe conceptualizări ale contextelor de congeneri (Hussong & Hicks, 2003). Dintre acestea, conceptul de cel mai bun prieten este cel mai proeminent aspect al înțelegerii consumului de droguri la adolescenți. Faptul că cel mai bun prieten sau un prieten foarte apropiat este consumator de substanțe este un predictor unic, direct, pentru consumul de substanță al adolescenților.

În urma testării celei de a patra ipoteze, se evidențiază o corelație negativă semnificativă între atitudinea în fața consumului de droguri și autoeficacitate, rezultatele obținute fiind conforme cu studiile recente (Ínandi et al., 2009), care subliniază cercul vicios al autoeficacității și consumului de droguri. Astfel, o percepție scăzută a autoeficacității crește tendința adolescentului de a începe consumul de substanțe, iar consumul conduce la o scădere a autoficacității și a percepției ridicate a acesteia. Acest fapt poate fi benefic în prevenția consumului (atunci când este cauză) și în tratamentul dependenței (atunci când este efect).

În cadrul studiului corelațional toate ipotezele au fost susținute parțial de analiza statistică. Următoarele două ipoteze fac parte din studiul comparativ și au testat diferențele în ceea ce privește atitudinea adolescenților față de droguri în funcție de sexe și de țara în care trăiesc: România sau Germania.

În cadrul ipotezei 5 am comparat dimensiunile atitudinale față de droguri în funcție de sexul participanților; în urma testării inferențiale cu t student pentru eșantioane independente nu s-au remarcat diferențe semnificative statistic pentru nici una dintre dimensiunile studiate. Într-un studiu descriptiv despre utilizarea drogurilor psihoactive de către adolescenți și tineri, Herrera-Batista și colaboratorii (2014) au găsit diferențe nesemnificative între sexe în ceea ce privește consumul de droguri. Deși s-a remarcat o prevalență a consumului de tutun și alcool la adolescenții de sex masculin, consumul de droguri nu a fost găsit a avea o prevalență diferită pe sexe (Ínandi et al., 2009), aspecte relevate și de rezultatele acestei ipoteze.

Cu toate acestea, Degenhardt și colaboratorii au găsit numeroase aspecte predictive pentru o atitudine defavorabilă consumului diferitelor droguri. Identificarea ca femeie a fost găsită ca fiind un factor robust și consistent în defavoarea consumului de cocaină, crack, LSD și ecstasy (Herman-Stahl et al. 2007, apud Palamar 2014).

Lucrurile stau diferit în cazul ipotezei 6, care testează diferențele pentru dimensiunile atitudinale față de droguri în funcție de țara în care trăiesc adolescenții, România sau Germania. Astfel, rezultatele testului inferențial t student pentru eșantioane independente demonstrează că diferențele dintre adolescenții români și germani sunt semnificative statistic, la praguri p ≤ 0,05 pentru percepția asupra consumului de droguri la tineri, pentru atitudinea față de persoanele dependente de droguri, pentru atitudinea față de consumatorii de droguri și pentru atitudinea în fața consumului de droguri.

Datele statistice relevă deci un nivel mai ridicat al percepției asupra consumului de droguri la tineri și o atitudine mai favorabilă în fața consumului de droguri, pentru adolescenții germani în timp ce, la adolescenții români, se constată un nivel mai înalt al atitudinii față de persoanele dependente de droguri și față de consumatorii de droguri ilegale.

În cadrul studiului comparativ, ipoteza 6 a fost susținută parțial de analiza statistică, demonstrând diferențe semnificative statistic pentru atitudinea adolescenților față de drogurile ilegale în funcție de mediul de trai, urban și rural.

Prin urmare, obiectivul lucrării a fost atins, prezentul studiu a extins rezultatele studiilor anterioare asupra atitudinii față de droguri la adolescenți atât prin examinarea relațiilor dintre acestea și nivelul de cunoștințe despre droguri, stima de sine, suportul social perceput și autoeficacitatea cât și prin evidențierea unor diferențe atitudinale în contexte mai puțin studiate (adolescenți români versus adolescenți germani).

5.2. Limite și direcții noi de cercetare

Orice cercetare are limitele ei și acest studiu nu face excepție. Dintre limite amintim: nu se poate afirma că nivelul de cunoștințe despre droguri, stima de sine, autoeficacitatea și suportul social perceput din partea familiei, prietenilor și a altor persoane semnificative sunt singurele variabile care detemină atitudinea adolescenților față de consumul de droguri. Pe lângă acestea pot să intervină factori externi cum ar fi mass-media prin intermediul publicității sau a clipurilor muzicale cu mesaje pro-consum. Nu este de neglijat nici rolul factorilor inhibitori ai comportamentului de consum.

Mai mult, lipsa de probe specializate pentru atitudinea față de droguri se face simțită prin lipsa studiilor asupra dimensiunilor atitudinale ce implică consumul și consumatorii de droguri. Proba folosită în acest studiu nu a fost validată și standardizată, cu toate acestea, o analiză factorială exploratorie și confirmatorie este necesară și oferă o direcție pentru studii viitoare.

În același context, probele folosite pentru evaluarea suportului social și a autoeficacității nu sunt adaptate populației românești sau sunt validate doar pe unele segmente de populație, dată fiind importanta legătură a acestor variabile cu consumul de droguri ilegale ce rezidă atât din literatura de specialitate cât și din prezentul studiu, se conturează tot mai mult nevoia de cercetare pe eșantioane largi de populație și studierea validității convergente cu probe care deja au fost adaptate și validate pe populația românească, crescând astfel puterea de generalizare a rezultatelor.

Bibliografie

Abraham, P.l., Roncov, A.L., & Cărăușu, C. (2004). Drogurile: aspecte juridice și psihosociale, Editura Mirton, Timișoara.

Ajzen, I, Fishbein, M (1980). Understanding attitudes and predicting social behavior. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall.

Allport, G.W. (1935). Attitudes, in Handbook of social psychology. Edited by C. Murchison, 798–844. Worcester, MA: Clark Univ. Press.

Bauman, K.E., & Ennett, S.T. (1994). Peer influence on adolescent drug use. American Psychologist, 49, 820–822.

Baumrind, D. (1991). The Influence of Parenting Style on Adolescent Competence and Substance Abuse. Journal of Early Adolescence, 1991, 11(1), 56–95.

Băban, A. (1998). Stres și personalitate. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Betz, N.E. & Hackett, G. (1981). The relationship of career-related self-efficacy expectations to perceived career options in college women and men. Journal of Counseling Psychology, Vol 28(5), September.

Bryan, A., Moran, R., Farrell, E., & O'Brien, M. (2000). Drug-Related Knowledge, Attitudes and Beliefs in Ireland: Report of a Nation-Wide Survey. Dublin: The Health Research Board.

Buzducea, D. (2013). Economia socială a grupurilor vulnerabile, Collegium, POLIROM, Iași.

Chassin, L. A., Pillow, D. R., Curran, P. J., Molina, B. S., & Barrera, M. (1993). Relation of parental alcoholism to early adolescent substance use: A test of three mediating mechanisms. Journal of Abnormal Psychology, 102, 3–19.

Cloward, R.A. & Ohlin, L.E. (1960). Delinquency and Opportunity: A Theory of delinquent gangs, The Free Press, London.

Derevenco, P., Anghel I. & Băban, A. (1992) Stresul în sănătate și boală, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Edwards, L.M., & Lopez, S.J. (2006). Perceived Family Support, Acculturation, and Life Satisfaction in Mexican American Youth: A Mixed-Methods Exploration. Journal of Counseling Psychology, 53(3), 279-287.

Ellickson, P. L., D’Amico, E. J., Collins, R. L., & Klein, D. J. (2005). Marijuana use and later problems: When frequency of recent use explains age of initiation effects (and when it does not). Substance Use & Misuse, 40, 343–359.

European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction, Agenția Națională Antidrog (2014). Raport național privind situația drogurilor, România – Noi evoluții și tendințe. REITOX

European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction. (1997). Improving the comparability of general population surveys on drug use in the European Union. Lisbon

Faris, R.E.L. & Dunham, H.W. (1939). Mental Disease in Urban Areas, Chicago: University Press.

Faul, F., Erdfelder, E., Lang, A.G. & Buchner, A. (2007). G*Power 3: A flexible statistical power analysis program for the social, behavioral, and biomedical sciences. Behavior Research Methods, 39, 175-191.

Golu, M. (2004). Fundamentele psihologiei. Editura Fundației România de mâine, București.

Herrera-Batista, C.A., Ruiz Candina, H., & Martínez Betancourt, A. (2014). Caracterización del consumo de drogas psicoactivas por jóvenes y adolescentes atendidos en el Centro de Deshabituación de Adolescentes del municipio Playa. (Spanish). Revista Cubana De Investigaciones Biomédicas, 33(1), 61-69.

Hobfoll, S.E. (1998) Stress, Culture, and Community: The Psychology and Philosophy of Stress, New York: Springer.

Hopfer, C. J., Stallings, M. C., Hewitt, J. K., & Crowley, T. J. (2003). Family Transmission of Marijuana Use, Abuse, and Dependence. Journal Of The American Academy Of Child & Adolescent Psychiatry, 42(7), 834.

Hussong, A.M. & Hicks R.E. (2003). Affect and Peer Context Interactively Impact Adolescent Substance Use. Journal of Abnormal Child Psychology, Vol. 31, No. 4, August, pp. 413–426

Ínandi, T., Özer, C., Akdemír, A., Akoclu, S., Babayígíx, C., Turhan, E. & Sangün, Ö. (2009). Violence, Psychological Features, and Substance Use in High School Students in Hatay: a Cross-sectional Study, Trakya Univ Tip Fak Derg, 26(3); 189-196.

Johnson, A.O., Mink, M.D., Nusrat, H., Moore, C.G., Martin A.B. & Bennet, K.J. (2008). Violence and Drug Use in Rural Teens: National Prevalence Estimates From the 2003 Youth Risk Behavior Survey. Journal of School Health, Vol. 78, No. 10, pp. 554-561.

Kaplan, H.B. (1980). Deviant behavior in defense of self. New York: Academic Press.

Lazarus, R.S. & Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal, and Coping, New York: Springer.

Linsky S.A. & Straus A.M. (1986). Social stress in the United States. Links to Regional Patterns in Crime and Illness, Dover, Massachusetts, Auburn House Publishing Company.

Malzberg, B. & Lee, S.E. (1956). Migration and Mental Disease: A Study of First Admissions to Hospitals for Mental Disease, New York: Social Science Research Council.

Mantuliz, C.A.M., & Castillo, C.M. (2002). Validation of a Scale of Perceived Social Support in a group of elders under control in a Hypertension Program in the metropolitan region. Ciencia y Enfermeria, 8(1), 4-16.

Millhorn, M., Monaghan, M., Montero, D., Reyes, M., Roman, T., Tollasken, R., & Walls, B. (2009). North Americans' Attitudes Toward Illegal Drugs. Journal Of Human Behavior In The Social Environment, 19(2), 125-141.

Nezu M.A., Nezu M.C. & Geller A.P. (2003). Health Psychology, vol. 9, în Handbook of Psychology, New Jersey: John Wiley & Sons Inc.

Palamar, J.J. (2014). Predictors of Disapproval toward “Hard Drug” Use among High School Seniors in the US, Prev Sci (2014) 15:725–735

Parker, S. & Kleiner, R.J. (1966). Mental Illness in the Urban Negro Community în The ANNALS of the American Academy of Political and Social Science 368: 236-237, New York: Free press, Sage.

Pearlin, I.L. (1995). Some Conceptual Perspectives On the Origins and Prevention of Social Stress, în Socioeconomic Conditions, Stress and Mental Disorders: Toward a New Synthesis of Research and Public Policy, National Institute of Mental Health (NIMH) Office of Prevention and Special Projects, Bethesda.

Petraitis, J., Flay, Br., & Miller, T.Q. (1995). Reviewing theories of adolescent substance use: Organizing pieces of the puzzle. Psychological Bulletin, 117 (1): 67-86.

Petty, R.E. & Wegener., D.T (1998). Attitude change: Multiple roles for persuasion variables, in Handbook of social psychology. 4th ed. Vol. 1. Edited by D. T. Gilbert, S. T. Fiske, and G. Lindzey, 269–322. New York: McGraw-Hill.

Porot, A. & Porot, M. (1999). Toxicomaniile, Editura Științifică, București.

Rosenberg, M. (1965): Society and the Adolescent Self-Image. Princeton: Princeton University Press, New Jersey

Richard, D. & Senon, J.L. (2005). Dicționar de droguri, toxicomanii și dependențe, Editura Științelor Medicale, București.

Sava, F. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare. Cluj-Napoca, Editura ASCR.

Schwarzer, R., & Jerusalem, M. (1995). Generalized Self-Efficacy scale. In J. Weinman, S. Wright, & M. Johnston, Measures in health psychology: A user’s portfolio. Causal and control beliefs (pp. 35-37). Windsor, UK: NFER-NELSON.

Schwarzer, R., & Scholz, U. (2000). Cross-Cultural Assessment of Coping Resources: The General Perceived Self-Efficacy Scale. Paper presented at the First Asian Congress of Health Psychology: Health Psychology and Culture, Tokyo, Japan.

Seyle, H. (1956). The Stress of Life, New York: McGraw-Hill.

Swaim, R.C., Oetting, E.R., Edwards, R.W., & Beauvais, F. (1989). Links from emotional distress to adolescent drug use: A path model. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 57, 227–231.

Thoits, A.P. (1998). Stress, Coping and Social Support Processes: Where are We? What Next? în Cockerham C.William, Glasser Michael și Heuser S. Linda (eds), Readings in Medical Sociology, New Jersey: Prentice Hall.

Vintilă, M. (2004). Igienă și sănătate mentală, Editura Universității de Vest, Timișoara

Weber, A.L. (1992). Social Psychology, New York: Harper Collins Publishers.

Zimet, G.D., Dahlem, N.W., Zimet, S.G., & Farley, G.K. (1988). The Multidimensional Scale of Perceived Social Support. Journal of Personality Assessment, 52(1), 30-41.

Zimet, G.D., Powell, S.S., Farley, G.K., Werkman, S., & Berkoff, K.A. (1990). Psychometric Characteristics of the Multidimensional Scale of Perceived Social Support. Journal of Personality Assessment, 55(3&4), 610-617.

Anexa 1

Anexa 2.

Consistența internă – Chestionar atitudini față de droguri întreaga scală:

Dimensiuni scala atitudini:

1.

2.

3.

4.

5.

Separat pe sexe: Băieți

Fete:

Anexa 3.

Pentru realizarea unui studiu asupra drogurilor ilegale avem nevoie de ajutorul tău prin completarea chestionarelor de mai jos. Răspunsurile pe care le dai sunt anonime și confidențiale. Îți mulțumim!

1. Suntem interesați să aflăm opinia ta în ceea ce privește consumul și consumatorii de droguri ilegale. Dintre variantele de răspuns (AT = acord total, A = acord, N = neutru, D = dezacord, DT = dezacord total) marchează răspunsul potrivit, având în vedere că nu există răspunsuri bune sau rele, importantă este opinia personală.

1. De care dintre următoarele droguri ați auzit?

a. Cannabis (hașiș, marijuana, iarbă)

b. Amfetamină (Ecstasy, tablete, excitante, speed)

c. Cocaină (coke, white, coco, nea, zăpadă, crack)

d. Heroină (H., smack, junk)

e. LSD (acid)

2. În cele ce urmează dorim să aflăm modul în care te simți în legătură cu următoarele enunțuri despre persoanele din jurul tău. Citește fiecare enunț cu atenție și marchează numărul potrivit folosind următoarea scală:

1 – Dezacord total

2 – Dezacord foarte puternic

3 – Dezacord puternic

4 – Neutru

5 – Acord puternic

6 – Acord foarte puternic

7 – Acord total

3. Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei tale de sine. Citește cu atenție fiecare afirmație și răspunde în cel mai scurt timp, marcând cu x varianta care se apropie cel mai mult de punctul tău de vedere actual (AT = acord total, A = acord, D = dezacord, DT = dezacord total)

4. Mai jos sunt enumerate o serie de afirmații referitoare la activitatea ta școlară. Citește cu atenție afirmațiile de mai jos și evaluează măsura în care ești de acord cu fiecare dintre ele. Notează răspunsurile cu un x în dreptul răspunsului care te reprezintă cel mai bine. Analizează fiecare afirmație pe următoarea scală:

CN – Complet neadevărat în ceea ce mă privește

N – În cea mai mare parte neadevărat în ceea ce mă privește

A – În cea mai mare parte adevărat în ceea ce mă privește

PA – Perfect adevărat în ceea ce mă privește

5. Pentru prelucrarea rezultatelor avem nevoie de unele date personale. Te rugăm să completezi următoarele date ținând cont de faptul că răspunsurile sunt anonime și confidențiale.

Vârsta:

Sexul: M/ F

Mediul de trai: România/Germania

Îți mulțumim pentru timpul acordat!

FRAGEBOGEN

Um die erstellung einer umfrage baenoetigen wir ihre hilfe. Bitte fuelle sie den nachfolgenden fragebogen aus. Die antworten sind anonym und vertraulich.

1. Wir mochten deine meinung wissen in betzug zu den ilegalen drogen ,und den Drogen abhaengigen.Marckiere die positive antwort wohlwissend das es keine richtige antwort gibt,was aber zehlt ist deine eigene meinung: AT- voll zu stimmen, A-Zu stimmen, N – neutral, D- nicht einverstanden, DT- stimme nicht zu.

1. Von welche der folgenden Drogen habet Ihr gehört?

a. Cannabis (Haschisch , Marihuana, Gras)

b . Amphetamine (Ecstasy Tabletten, Stimulanzien , Geschwindigkeit)

c . Kokain (Koks , weiß, Kokos, Schnee, Schnee, Riss)

d . Heroin (H, klatschen sie, Junk)

e. LSD

2. Desweiteren wolen wir wissen wie du fuehlst im bezug auf die personen in deinem umfeld,setze die entsprechende zahl ein.

1.Totales uneinverstaendnis.

2.Sehrstarkes uneinverstaendnis.

3.Starkes uneinverstaendnis.

4.Neutral.

5.Starkes einverstaendnis.

6.Sehr starkes einverstaendnis.

7.Totales einverstaendnis.

3.Der untere Fragebogen mochte von ihnen eine einsaetzung des selbstbewusstsein, lese sorgfaeltig die angaben und antworte aus deinem sicht punckt: actual (AT = stimme total zu, A = stimme zu, D = nicht erinverstanden, DT = ueberhaupt nicht einverstanden).

4. Unten aufgefuert sind eine reihe von aussagen deiner schulischen acctivitaten. Lesse sorgfaeltig die aaussagen und bewertet in wie weit du damit einverstanden bist. Kreutzen sie die antworten mit x die sie am besten representiert.Analysieren sie jede aussage auf der folgender skalla.

CN Komplet unwahr was mich betrift.

N Groestensfal unwahr was mich betrift.

A Groestenfal wahr was mich betrift.

PA Perfekt wahr was mich betrift.

5. Um die weiterverarbeitung der ergebnise brauchen wir einige personliche daten. Wir bitten dich folgende daten zu ergaenzen berueksichtigend das die daten anonym und vertraulich sind:

Alter:

Geschlecht: M/W

Wo du lebst: Rumaenien/Deutschland

Wir danken fuer deine zeit!

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Asociațiile Dintre Atitudinea Față de Droguri, Stima de Sine, Suportul Social și Autoeficacitatea la Adolescenți (ID: 110280)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Asociațiile Dintre Atitudinea Față de Droguri, Stima de Sine, Suportul Social și Autoeficacitatea la Adolescenți

Copyright Notice

Acreditarea Renar a Unui Laborator Privat

Tratarea Enterocolitelor cu Antiinflamatoare Intestinaledocx

Bugetul vânzărilor 6

Dezvoltarea Turismului Cultural In Romania.studiu de Caz Judetul Suceava

Globalizare Financiara

Alexandru Ivasiuc. Crezul Literar Si Politic

Copyright Notice

Similar Posts