Asmul Bronsic

INTRODUCERE

Sănătatea, îngrijirea acesteia este o preocupare din totdeauna, dar care a fost îmbogățită pe parcurs de experiența generațiilor în acest domeniu, devenind o prioritate a sistemului sanitar.

Prezenta lucrare încearcă să analizeze principiile procesului de îngrijire a pacienților cu afecțiuni bronșice și rolul asistentului medical în acest proces. Rolul delegat al asistentului medical este unul important.

Astmul este o boală inflamatorie a căilor respiratorii, care provoacă crize repetate de respirație șuierătoare, dispnee (dificultați de respirație), senzația de apăsare în piept și tuse.

Depistarea din timp a bolilor segmentului respirator la oameni, determinarea prevalenței unor factori de risc necunoscuți sau neglijați, precum și stabilirea stării de sănătate a unui grup țință au avut la bază, în acest studiu o serie de asociații și ipoteze.

Motivarea lucrării pornește de la faptul că astmul este o cauză importantă de incapacitate de muncă, de deces și de costuri economice. Incidența bolii crește peste tot în lume.

Abordarea diagnosticului, a monitorizării și a tratamentului asmului este mult îmbunătățit ca răspuns al recunoașterii sale ca inflamație cronică, terapiile dispun de controlul asmului, cu condiția unei angajări a pacientului în îngrijirea sa.

Profesiunea de asistent medical necesită aptitudini deosebite, competențe acumulate printr-o pregătire corespunzatoare și conștiinta lucrului bine facut.

Asistentul medical reprezintă veriga intermediară dintre medic și pacient, ajută la schimbul de informații, urmărește respectarea gradului de înțelegere a indicațiilor menite să asigure îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților.

Îngrijirea profesională în nursing este orientată pe cunoaștere, competență și comportament etic. Valorile de bază ale îngrijirii sunt: încrederea, apropierea, intimitatea cu alți oameni, confidențialitatea, prietenia, dragostea, respectul de sine și respectul celorlalți oameni.

Principiile eticii sunt valabile în toate țările, dar în funcție de modelul cultural și educație sunt aplicate diferit pentru fiecare țară. Enumerate principiile etice sunt exprimate de binefacere, dreptate, autonomie, veracitate și confidențialitate.

Fără să-și depășească limitele de competență asistentul medical are obligația să fie sincer, de bună credință, să spună adevărul despre bolnavi, boală, să promoveze sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să redea sănătatea, speranțele și să aline suferințele.

Toate afecțiunile sunt importante pentru sănătate și cursul vieții, dar aparatul respirator are importanță deosebită pentru întreținerea funcțiilor vitale și desfășurarea activităților fizice și intelectuale.

Fără hrană organismul rezistă 30 zile, 3-4 fără apă, dar nu poate fi lipsit de oxigen aproximativ 3 minute.

CAPITOLUL 1.

PREZENTAREA NOȚIUNILOR DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A ARBORELUI BRONȘIC.

1.1. Anatomia și fiziologia aparatului respirator

S-au scris foarte multe definiții despre nursing, dar toate au în comun faptul că nursingul reprezintă ideea de a ajuta persoanele care au nevoie de a fi ajutate în modul cel mai eficient posibil. Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate.

Virginia Henderson, născută în 1897, a pus bazele unor mai bune idei și înțelegeri a meseriei de îngrijire a bolnavilor (nursing). Astfel, ea a identificat 14 nevoie fundamentale ale ființei umane. Nevoia la care voi face referire în cadrul studiului meu este nevoia de a respira.

A respira, reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător, necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.

Respirația în lumea vie cuprinde nu doar absorbția de O2 și eliminarea CO2 ci și procesele de descompunere a substanțelor organice provenite din alimente rezultând energie (E) (înmagazinată în ATP), necesară funcționării fiecărei celule. Din această descompunere, pe lângă E rezultă și CO2.

Conform definiției respirația este o funcție vitală a organismului uman, care se desfășoară continuu, clinic și are rolul de a asigura schimbul bidirecțional de gaze dintre organism și aerul din atmosferă.

Componentele respirației: respirația externă, reprezintă schimburile de gaze dintre plămâni și atmosferă; respirația internă sau tisulară care se referă la utilizarea oxigenului în reacțiile de oxido-reducere de la nivel celular.

Respirația externă presupune desfășurarea a trei procese: ventiția, perfuzia și difuziunea.

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre organism și mediul extern.

Sistemul respirator la om este format din căi respiratorii și plămâni,cuprinde două nări, două fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii, plămâni.

Plămânii sunt principalele organe ale respirației, așezați în cavitatea toracică de o parte și de alta a mediastinului. În jos, plămanii se întind până la diafragm, iar în partea de sus, depășesc prima pereche de coaste.

Plămânii au forma unui trunchi de con, având baza orientată spre diafragm.Volumul de aer care încape în ambii plămâni împreună este de aproximativ 5000ml.

Plămânii sunt principalele organe ale respirației, așezați în cavitatea toracică, conțin cavități numite alveole pulmonare care reprezintă suprafața de schimburi gazoase.

În alcătuirea plămânului se disting două componente structurale și funcționale: arborele bronșic și țesutul pulmonar propriu-zis. Arborele bronșic este format prin ramificarea bronhiilor principale.

Fig.1. Plămânii

Sursa:Manual de anatomie clasa a XI -a. –Teodorescu Exarcu

Fig.1. Bronhiole și alveole pulmonare

Traheea și bronhiile extralobulare au în pereții lor inele cartilaginoase cu rolul de a menține deschise cîile respiratorii, în condițiile variațiilor de presiune din inspirație și expirație.

Bronhiolele terminale și respiratorii, lipsite de inelul cartilaginos, conțin un strat muscular dezvoltat, reglând astfel circulația aerului în căile respiratorii intrapulmonare.

Plămanul este constituit din următoarele unități anatomice și funcționale: lobi, lobuli și acini pulmonari.

Lobii pulmonari reprezintă unitățile morfologice ale plămânilorfiind situați în profunzime, având forme variate datorită compresiunilor reciproce.

Lobulul pulmonar este format din acini pulmonari, constituiți dintr-o bronhiolă respiratorie, împreuna cu canalele alveolare care derivă din ea și cu alveolele pulmonare.

Acinul pulmonar constituie unitatea structurală și functională a lobului pulmonar. Acinul este un conglomerat de alveole.

Alveolele pulmonare sunt alcătuite din: pereții alveolelor pulmonare, septele interalveolare și rețeaua de capilare care împreună alcătuiesc complexul alveolo-capilar cu o grosime de 1micro-metru.

Legătura dintre plămâni și peretele toracic este realizată prin pleura, o seroasă dublă: parietala, în contact intim cu peretele toracic și viscerală, care acoperă plămanii, mulându-se pe scizurile interlobare.

Între cele două foițe se află cavitatea pleurală, cu presiune ușor negativă (mai mică decât presiunea atmosferică) și conținând o cantitate minimă de lichid. Datorită pleurei, plămânii sunt intim legați de peretele toracic, urmând mișcarile acestuia.

Plămanul are o vascularizație dublă: funcțională și nutritivă. Vascularizația funcțională a plămânului este asigurată de artera pulmonară ce ia naștere din ventriculul drept și se capilarizează la nivelul alveolei pulmonare. Circulația funcțională de întoarcere se realizează prin venele pulmonare ce se varsă în atriul stâng.

Se închide, astfel, circulația mică, în care artera pulmonară conținând sânge cu CO2 se întoarce prin venele pulmonare care conțin sânge oxigenat, în atriul stang.

Vascularizația nutritivă a plămânului face parte din marea circulație. Aceasta aduce plămânului sânge încărcat cu substanțe nutritive și O2. O parte din sânge se întoarce în venele bronșice, care se varsă în venele azygos, de aici în vena cavă superioară și ajunge în atriul drept. O altă parte din sânge se intoarce prin venele pulmonare în atriul stang.

Inervația plămânilor este asigurată de fibre parasimpatice eferente (motoare) destinate musculaturii bronhiale și glandelor determinând bronhoconstricție respectiv secreție. Fibrele simpatice sunt vasomotaoare și reglează calibrul vaselor respectiv debitul sangvin pulmonar, având acțiune relaxantă asupra musculaturii bronhice. Pe lângă acestea se întâlnesc și fibrea aferenta viscerosenzitive ce pleacă de la mucoasa bronhiilor și de la nivelul afluenților venoși.

Respirația cuprinde trei timpi: pulmonar, sanguin și tisular:

Etapa pulmonară (difuziunea) în care O2 trece de la presiune mare din aer spre presine mică în sângele neoxigenat,care devine astfel oxigenat, iar CO2 trtece de la presiune mare din sângele neoxigenat spre presine mică în aer.

Etapa sanguină- de transport a gazelor prin sânge.

Etapa tisulară reprezintă al treilea moment al schimburilor gazoase numită și respirația interna. La nivelul capilarelor tisulare sange arterial cedeaza O2 necesar activităților celulare și se încarcă cu CO2 rezultat al metabolismului celular.

Ventilația este o succesiune de mișcari alternative de inspirație și expirație

Inspirația este un proces activ, prin contracția mușchilor respiratori intercostali și diafragm, care măresc diametrele anteroposterior, transversal și respectiv longitudinal ale toracelui, care mărindu-se trage după el și mărește plămânii, în care scade astfel presiunea cu 2-3 mm Hg, ceea ce face ca aerul să intre până în alveole.

Expirația obișnuită este un proces pasiv, realizat prin relaxarea mușchilor intercostali și diafragm, toracele sew comprimă pe toate diametrele din elasticitate proprie, presează plămânii în care presiunea crește cu 2-4 mmHg, ceea ce face ca aerul să iasă din plămâni. Există și expirație forâată, activă, realizată prin contracția munșchilor expiratori..

Mișcarile de inspirație și expirație se succedă ritmic, fără pauză, în tot cursul vieții.

Prin inspirația normală se introduce în plămâni un volum de 500 ml aer, care este eliminat prin expirație, volum curent (V.C.). Peste V.C., o inspirație forțată poate introduce în plămâni înca ≈ 1500 ml de aer, volum inspirator de rezerva (V.I.R.), iar printr-o expirație forțată, care urmează după o expirație obișnuită, se mai pot elimină din plamani ≈ 1000-1500 ml aer, volum expirator de rezerva (V.E.R.)

V.C. + V.I.R. + V.E.R. = capacitatea vitală (C.V.)

Valoarea C.V. variază în funcție de vârsta, sex, înalțime și gradul de antrenament. Plamanii nu se golesc complet de aer nici dupa o expiratie fortata, deoarece se gasesc intr-o usoara distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic decat cel toracic. Volumul de ≈ 1500 ml aer, ramas in alveole, care poate fi expulzat din plămâni doar prin deschiderea toracelui, se numește volum rezidual (V.R.).

C.V. + V.R. = capacitatea pulmonară totala (C.P.T.).

Cantitatea de aer mobilizată pe minut în repaus este denumită debit ventilator și reprezintă produsul dintre volumul curent și frecvența respiratorie.

Reglarea respirației se face prin mecanisme nervoase și umorale în funcție de încarcarea țesuturilor și sângelui cu O2 si CO2, precum și cu alți produși rezultați din degradările metabolice.

1.2. Prezentarea teoretică a astmului bronșic

Încadrat în categoria bolilor alergice, asmul bronșic este o boală cronică inflamatorie care afectează bronhiile.Acesta reprezintă o problemă globală de sănătate publică, ce poate afecta toate vârstele și categoriile sociale. Tipul de hipersensibilitate care generează asmul bronșic este anafilaxia. Astfel anticorpii puși în evidență în astm sunt reaginele IgE.

Astmul a zădărnicit eforturile experților. Se știe despre el că este o afecțiune complexă și în creștere, dar nimeni nu a venit cu o definiție totală și satisfăcătoare a sa.

Astmul descrie simptome precum: tuse uscată, senzație de presiune toracică, șuierat și respirație insuficientă. Criza de astm se manifestă prin dispnee bradipneică expiratorie, poziție ortopneică, respirație cu un șuierat în expir.

Ca factori declașatori ai astmului bronșic întâlnim: stilul de viață, condițiile de mediu sau problemele psiho-sociale. Cele mai cunoscute și frecvente tipuri de astm bronșic sunt cele declanșate de polen și praf.

La persoanele astmice bronhiile sunt anormale prezentând o sensibilitate crescută la efort fizic, fum de țigară, frig și alergeni. La contactul cu acești factori bronhiile se contractă și produc mucus care astfel împiedică trecerea aerului, având ca efect declanșarea unei crize de astm.

1.3. Clasificarea asmului bronșic

Criteriile pe baza cărora se stabilesc nivelul de control al bolii sunt:

Prezența simptomelor zilnice, limitarea activității, simptome nocturne, funcția pulmonară.

Pornind de la aceste criterii sunt stabilite trei nivele de control :

bronșic controlat;

parțial controlat;

necontrolat.

Clasificarea astmului bronșic distinge următoarele forme:

astm bronșic pur – care apare la tineri, cu echivalențe alergice,cu interval liber între crize

astm bronșic impur (complicat) – în care crizele apar pe fondulunor modificări permanente (de obicei bronșită astamtică)

astm bronșic extrinsec (alergic pur) – care apare la tineri cuantecedente alergice familiale, echivalente alergice, interval liber între crize,în prezența unor alergene, absența altor boli pulmonare preexistente, cu testecutanate și de provocare (40% din cazuri de astm bronșic)

astm bronșic intrinsec – care apare după 40 ani cu puține intervale libere, de obicei ivindu-se în timpul iernii; se asociază cu tuse și expectorație mucopurulentă și factori infecțioși (bronșite cronice)

În funcție de severitatea manifestărilor se deosebesc:

Astm cu crize rare și de intensitate redusă

Astm cu dispnee paraxistică

Astm cu dispnee continuă

1.4. Etiologie

Astmul bronțic este un sindrom care dureză toată viața, cu o evoluție de lungă durată, discontinuă, capricioasă. Substratul este de cele mai multe ori alergic, cu un factor general și unul local.

Factorul general este de obicei ereditar. Factorul atopic are o reactivitate deosebită la alergene (polenul, praful de cameră, părul, scuamele de animale, fungii atmosferici, praful de cameră, alergene alimentare sau medicamentoase).

Din punct de vedere etiologic, astmul bronsic este o boală heterogenă și se clasifica în:

extrinsec sau atopic , cu tendință alergenă

Cele mai obișnuite alergene sunt: polenul, praful, părul și scuamele de animale, fungii atmosferici, unele alergene alimentare sau medicamentoase.

intrinsec este rezultatul a ceva ce se găsește în interiorul organismului și se presupune că este de origine genetică.

De obicei apare în timpul iernii și se asociază cu tuse și expectorație muco-purulentă și factori infecțioși.

mixt – se intrică alergia cu infecția

cu etiologie neprecizată

cu alte etiologii

În acest caz intervin factorii psihologici care interacționează frecvent cu factorii fizici și agravează situația. Singurul lucru care poate fi afirmat cu certitudine este faptul că astmul afectează căile respiratorii ale organismului.

astm la efort

astm la aspirina

Încă nu au fost stabilite cu exactitate cauzele și factorii de risc pentru astmul bronșic, dar se consideră că stilul de viață și stresul ar avea un impact major. Printre principalii factori de risc major se numără:

Factorul ereditar – conform studilor realizate până în prezent se consideră că riscul de a fi asmatic crește până la 60% când ambii părinți sunt asmatici și este în jur de 15% atunci când nici unul din părinți nu are astm.

Deficiențe nutriționale – hrănirea deficitară din timpul sarcinii crește predispoziția nou-născutului de a dezvolta diferite boli printre care și astmul bronșic.

Stresul – o formă ușoară de reacție alergică poate deveni un factor declanșator când este asociat cu stări emoționale intense.

Poluarea mediului înconjurător – aceasta afectează cel mai des copiii cu vârsta sub 3 ani deoarece aceștia sunt mai activi și ajung să inhaleze cantități mai mari de aer decât un adult.

Fumatul – s-a constatat că astmul apare de două ori mai frecvent în cazul copiilor a căror ambii părinți fumează.

Efortul fizic – în cazul suferinzilor de astm bronșic, efortul fizic le declanșează crize de astm.

1.5.Patogenia astmului bronsic

Hiperactivitatea cailor ariene este fluctuanta, determinand manifestarile clinice specifice din criza de astma, implicand:

hiperplazia muschilor netezi;

edemul mucoasei;

ingrosarea membranei bazale;

raspunsul inflamator exacerbat;

hiperinflatia pulmonara;

aglomerari de mucus, secretat in cantitate crescuta si avand vascozitate crescuta;

cresterea rezistentei cailor aeriene;

reducerea fluxului aerian;

> alterarea schimburilor gazoase prin alterarea raportului optim ventilatie/ perfuzie.

1.6. Simptomatologia astmului bronsic

Simptomele astmului diferă în funcție de persoană și au grade de intenstitate variabile. Simptomele astmului pot apărea constant și cu o intensitate scazută, influențate de factorii de mediu ori se pot manifesta cu o frecvență redusă, însa cu o intensitate marită.

Semnele si simptomele comune ale astmului sunt reprezentate de:

atacuri de tuse si episoade agresive de respiratie suieratoare intalnita mai ales in cazul copiilor

dureri in zona toracica

dificultate in respiratie

probleme cu somnul cauzate de respiratia greoaie si sacadata.

Cresterea frecventei atacurilor de astm, precum si a utilizarii inhalatorului sunt semne ale faptului ca afectiunea se acutizeaza.

Simptomele subiective:oboseală progresivă, anxietate, tulburări digestive, tuse uscată, rinoree, lăcrimare, prurit al pleoapelor, cefalee.

Simptome obiective: pliditate, cianoză moderată, transpirații reci,oboseală, deshidratare, asfixie progresivă.

1.7. Tratamentul astmului bronsic

Obținerea și menținerea controlului simptomelor, prevenirea, menținerea funcției respiratorii cât mai aproape de valorile normale, menținerea nivelului de activitate normal, cu precăderea la efort, evitarea efectelor adverse ale medicamentelor antiasmatice. Toate aceste obiective se pot realiza doar prin eliminarea agentului etiologic.

Înainte de apariția unei terapii curative, doar asocierea dintre medicația anti-inflamatoare și cea bronhodilatatoare, cu ajutorul unor măsuri de reducere a expunerii, pot reduce costurile bolii pacienților afectați.

Tratamentul de urgență: Episoadele acute de astm bronșic este unul din cele mai frecvente urgențe respiratorii.

Tratamentul cronic: scopul acestuia este de a ajunge la o stare stabilă, asimptomatică, cu cea mai bună funcție pulmonară posibilă, cu medicația cea mai redusă. Recomandările ghidurilor terapeutice sunt să promoveze o stare de sănătate definită de noțiunea de astm bronșic controlat.

Educația reprezintă partea importantă în supravegherea astmului. Este nevoie de o educație adecvată și diferențiată: organizațiile de sănătătate publică, medicii, asistenții, farmaciștii, persoanele publice, și mai ales bolnavii și familiile lor.

Educația ar trebui să conțină informații practice asupra diagnosticului, a prevenirii, a deteriorării funcțiilor pulmonare, dar și a diferitelor forme de tratament.

Medicația este administraată în cinci pași terapeutici, crescător progresiv ca număr și ca doză.

Primul pas- medicația de salvare la nevoie- este rezervat bolnavilor netratați cu simptome ocazionale, și de scurtă durată. În aceste situații pacienții sunt asimptomatici, cu funcție pulmonară normală și fără simptome nocturne. Se folosesc BADSA inhalatorii, teofiline de scurtă durată.

Pasul 2 –medicația de salvare plus un singur medicament de control- se folosec inhalatori CS în doză mică. Este recomandată medicația de control la bolnavii care prezintă simptome diurne de min 3 ori/săptămână, consum BADSA de minim 3 ori/săptămână, trezire nocturnă cel puțin o dată pe săptămână.

Pasul 3-medicație de salvare plus unul sau două medicamente de control, se adresează bolnavilor care nu sunt controlați cu doze mici de CS inhalatori. Recomandarea este combinația CS inhalatori în doză mică cu BADLA.

Pasul 4 medicație de salvare, plus douăsau mai multe medicamente de control, bolnavii necontrolați în pasul 3 se trimit către un specialist cu experiență în tratamentul astmului. Tratament combinarea doze medii de CS inhalatori cu BADLA.

Pasul 5- medicație de salvare plus opțiuni de medicație de control, în această etapă pentru ei se recomandă CS orali.

1.8. Pronostic și evoluție clinică

Rata mortalității prin astm este redusă. Rata mortalității este mai crescută pentru cei cu acces limitat la sistemul de sănătate.

Pronosticul este bun în special pentru cei la care boala este ușoară și apare în copilărie.

Pacienții care dezvoltă modificări pulmonare ireversibile au factori asociați, fumatul.

Boala nu evoluează obligatoriu dintr-o treaptă de severitate la alta, sunt adulți la care există remisiuni spontane, ameliorări pe măsură ce avansează în vărstă.

Evoluția este deseori îndelungată și capricioasă. Forma pura apare la copii și se diminueză la pubertate. Uneori, accesele devin frecvente sau se instaleaza starea de rău astmatic, caz în care apar complicații precum infecții bronhopulmonare, emfizem pulmonar, insuficienta respiratorie, cord pulmonar cronic.

CAPITOLUL 2.

ÎNGRIJIRI GENERALE ȘI SPECIALE ÎN ASTMUL BRONȘIC

2.1 Asigurarea condițiilor de spitalizare și igienice

În scopul vindecării pacientului trebuie create condiții favorabile de spitalizare și protejarea acestuia de eventualele influențe nocive ale mediului în care trăiește. Salonul trebuie să fie unul luminat, aerisi, lipsit de curenți de aer și cu o temperatură încadrată între 18-20°C. Un alt aspect important este umidificarea aerului respirat.

Pe lângă asigurarea condițiilor de mediu, asistenta este cea care trebuie să creeze o legătură între ea și pacient cu scopul ușurării colaborării dintre cei doi în ceea ce implică îngrijirea de zi cu zi. Această apropiere are ca scop și încurajarea bolnavului pentru a înlătura anxietatea.

2.2.1.Pregatirea patului si asigurarea igienei personale

Patul reprezintă spațiul în care pacientul își petrece majoritatea timpului de aceea trebuie păstrat în condiții de curățenie.  Schimbarea lenjeriei de pat sunt necesare: cearceaful de patură, fețe de pernă, cearceaf de pat, aleză, mușama și sac de rufe murdare.

Igiena bolnavului reprezintă ansamblul de tehnici și proceduri utilizate în scopul întreținerii curățeniei mucoaselor, tegumentelor si anexelor pielii. Efectuarea unei igiene corespunzătoare este totodată și un mod de apărare a organismului împotriva bolilor.

Datorită sensibilității bolnavilor cu astm bronșic față de alergeni, se va evita pe cât posibil depunerea prafului. Se recomandă reducerea mobilierului din salon la strictul necesar și întreținerea acestuia cu cârpe umede pentru evitarea ridicării prafului.

Un caz special în reprezintă pacienții în stare de rău astmic care necesită o atenție deosebită deoarece aceștia nu-și pot asigura singuri igiena personală.

2.2.2.Efectuarea toaletei generale și asigurarea condițiilor de spitalizare

Pentru efectuarea toaletei pacientului se va ține cont de următoarele reguli:

ferestrele și ușile încăperii trebuie să fie închise;

temperatura camerei cuprinsă între 18-20°C;

toaleta se va face înainte de masă;

se evită baia prelungită ce poate fi obositoare;

protejarea lenjeriei de pat în cazul în care toaleta bolnavului se efectuează la pat

Datorită tratamentului cu corticoizi este favorizată apariția infecțiilor, prin urmare trebuie luat în considerare păstrarea tegumentelor și mucoaselor într-o stare sterilă pentru a asigura o stare de bine a bolnavului.  

După expectorație și folosirea aerosolilor, trebuie acordată o atenție deosebită igienei bucale deoarece bolnavii sunt predispuși la candidoză orală. Pentru evitarea efectelor secundare se recomandă ca administrarea corticoizilor să fie făcută printr-un spacer atașat tubului inhalat. După utilizarea inhalatorului se recomandă clătirea gurii.

2.3 . Principalii factori declanșatori ai astmului bronșic

Principalii factori delanșatori ai atacului astmatic sunt:

Acarienii, reprezintă o cauză majoră a răspunsului alergic, sunt creaturi microscopice ce se dezvoltă în locuri calde , precum așternuturile.

Rezidurile animale, reprezentate de amestecul de păr, solzi, fragmente de piele descuamată și particule de urimă provenite de la animale.

Polenul, un amestec de polenuri provenite de la iarbă, copaci, buruieni i tufișuri.

Poluanții din atmosferă, precum gazele de eșapament, fumul industrial, fumul degajat de arderea cărbunilor și fumul de țigară, este considerat o problemă majoră pentru astmatici.

Condițiile schimbătoare de vreme, un factor declanșator frecvent întâlnit este respirația accelerată din timpul exercițiilor fizice efectuate în perioada caldă a anului într-o atmosferă uscată și plină de praf, ori dimpotrivă inspirația în perioada rece a anului.

Alergenii alimentari, de multe ori produsele alimentare pot fi factori declanșatori ai astmului. Alți factori declanșatori sunt reprezentați de marea varietate de coloranți alimentari, aditivi, conservanți.

Hormonii, în special la femei sunt modificate nivelurile hormonale înainte de ciclul menstrual.

Infecțiile, o infecție virală precum guturaiul poate declanșa criza de astm. Tusea astmatică poate să nu dispară după o răceală. Infecția bacteriană nu provoacă o criză astmatică, dar înrăutățește evoluția stmului. Bacteriile acționează pe bronhiile inflamate.

Medicamentele, cei care fac astm la pubertate pot descoperi că sunt alewrgici la aspirină, antiinflamatoare nesteroidiene, medicamente antihipertensive.

Stresul, în condiții stresante organismul produce hormoni de tipul adrenalinei sau cortizonului, care în mod normal ajută la obținerea performanței.

Mucegaiul, format în casele umede, pîmântul din ghiveci, serele cu aer umed pot fi factori declanșatori ai astmului.

Pacientii cu astm alergic vor avea un regim hipoproteic, hipoglucidic, normoglucidic, imbogatit cu minerale si vitamine.

     2.4.  Particularitățile de îngrijire a bolnavilor cu criză de astm bronșic

Bolnavul este adus în poziția șezând, eventual la marginea patului, dar sprijint în poziția cea mai comodă cu ajutorul anexelor patului ori cu ajutorul brațelor.

Este anunțat medicul, iar până la venirea lui, se șterge bolnavul de transpirație, se regătesc medicamentele uzuale de urgență astfel:

bronhodilatator: miofilin (fiole și tablete)

antialergic: H.H.C (fiole)

cardiotonic: strofantină sau digitală

diuretic: furantril (tablete), furosemid (fiole)

sedative: diazepan, romergan.

În cazuri de gravitate extremă, bolnavul se conectează la apartul de respirat. Asistentul medical sfătuiește bolnavul cum să prevină noi crize de astm: evitarea emoțiilor, stărilor de tensiune, surmenajul fizic și intelectual, evitarea expunerii la frig, umezeală, atmosferă poluată, a alergenilor eventual cunoscuți, evitarea unor alimente posibil alergizante (ouă, ciocolată, fragi, căpșuni, conserve).

Asistenta trebuie să știe să diferențieze astmul bronșic de astmul cardiac sau edemul pulmonar acut, pentru a evita greșelile fatale în conduita de urgență, se diferențiază în primul rând, prin caracterul dispneei.

În astm bronșic: bradipnee cu expir prelungit, bolnavul este găsit în poziție șezând, în ortopnee, cu capul înclinat spre spate, bolnavul este chinuit de setea de aer, tegumentele sunt palide, acoperite de transpirație, brahicardie.

CAPITOLUL III

PREGATIREA PACIENTULUI ȘI EFECTUAREA TEHNICILOR SPECIALE IMPUSE DE AFECȚIUNE

      3.1. Investigații paraclinice pentru diagnosticul astmului

Investigații obligatorii:

PEF-metria : permite monotorizarea severității și reversibilității obstrucției bronșice

Spirografia : permite înregistrarea mișcărilor respiratorii. Se pot executa toate măsurătorile statice și dinamice. Ea poate fi asociată cu probe ergometrice. Racordarea bolnavului la spirograf, bolnavului i se determină V.E.M.S-ul prin metoda cu aparat Godart.

Test cu bronhodilator are efecte minime, discretă scădere a rezisteneți căilor aeriene. Este testul cel mai des întrebuințat. În cazul testtului bronhodilatator, testul este pozitiv dacă V.E.M.S-ul crește cu peste 10%, la astmatici și bronșici crește cu peste 20%.

Teste cutanate cu alergeni : utile pentru identificarea posibililor alergeni (praf de casă, polen, păr de pisică).

Puls – oximetria

Hemoleucograma: leucocitoză cu eozinofile în astmul atopic

Analiza generală a sputei : eozinofile în proporție de 10-90%

Electrocardiograma, înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.E.C.G este o metodă de investigație extrem de prețioasă în diagnosticul unei cardiopatii în general, în suferințele miocardo-coronariene în special, și totodată este o metodă de a recunoaște o boală de inimă care evoluează clinic latent, când se efectuează ECG-ul de efort.

IgE totale și specifice : crescute în astmul atopic

Examenul radiologic al cutiei toracice : în crize de astm prezintă semne de hiperinflație pulmonară, iar în astmul sever este indicat pentru depistarea eventualelor complicații

Investigații recomandate:

Analiza sputei la BAAR (laboratorul clinico-biochimic și bacteriologic)

Bronhoscopia

EcoCG

Gazimetria sângelui arterial

Evaluarea echilibrului acido-bazic

Teste de efort : efortul reprezintă un TRIGGER pentru toți asmaticii

CT/HRCT pulmonar al mediastinului

Explorarea

În cadrul serviciului de primire, se identifică bolnavul, următoarea etapă constă în înregistrarea acestuia în spital și pregătirea în vederea efectuării examenului medical.

Medicul este cel care hotărăște salonul pacientului în funcție de diagnostic, stadiu și gravitatea bolii.

Asistentei îi revin următoarele responsabilități:

ajutarea bolnavului la dezbracare și îmbracare;

ajutarea efectuării îngijirilor igienice;

pregatirea medicamentelor de urgenta : MIOFILIN, HHC (antialergic), STROFANTINA sau DIGITALA (cardiotonici), FUROSEMID (diuretic).

 Examinarea clinică a pacientului, după care stabilește tratamentul de urgență concomitent cu acordarea asistenței de urgență. Tot el este cel care întocmește foaia de observație a pacientului.

În prezența medicului, asistenta medicală efectuează următoarele sarcini:

adiministrează medicația de urgentă cu promptitudine;

conectează bolnavul la aparatul de respirat;

monitorizează pacientul

funcțiile vitale la fiecare 15 minute

pH sangvin la 1 ora

electroliți Na la 8 ore

se recoltează probe pentru analizele de laborator.

Probe farmacodinamice

Aceste probe urmăresc depistarea unor tulburări în motricitatea pereților arborelui bronșic. Sunt folosite, în special, pentru diagnosticarea formelor latente de astm bronșic.

Ca și materiale sunt necesare: spirograf, substanță bronhoconstrictoare sau bronhodilatatoare, trusă de urgență.

Testul bronhoconstrictor evidențiază răspunsul arborelui bronșic la facorii fizici sau chimici Aceste teste sunt tot mai larg utilizate în scop diagnostic și pentru conducerea tratamentului.

Testul bronhodilatator se execută cu aleudrină 1% , administrată tot prin aerosoli. Acest test este cel mai des întrebuințat.

3.2.Explorarea funcțională a aparatului respirator

        Mișcarile respiratorii  sunt simetrice și ritmice, frecventa respirației, reprezintă numărul de respirații pe minut, și este influențată de vârstă, sex. Valori normale la adult 16-18 resp/min. Bolnavii asmatici au o respirație caracterizată prin inspirație normală urmată de o expirație grea, forțată, zgomotoasa, wheezing ( respirație șuieratoare ), o bradipnee expiratorie.

        Tulburările respiratorii reprezintă un indice important în stabilirea diagnosticului și aprecierea evoluției bolii. Ajută la recunoașterea timpurie, eventuale complicații și emiterea unui prognostic. În aceste condiții, e foarte important ca asistenta să urmarească și să noteze respirația bolnavului în foaia de temperatură. Notarea respiratiei se face cu un pix verde sub forma unui grafic. Curba respiratorie se obtine prin unirea valorilor obținute la fiecare măsurare, dimineata și seara. Fiecare linie orizontală a foii de temperatură reprezintă o resp/min. Asistenta medicala va urmarii inspirațiile timp de 1 minut.

        Expectorația, eliminarea sputei, se elimină din bronhii în timpul tusei.

       În astm bronsic se caracterizează prin tuse productivă, sputa provenind și de la infecții bronșice, sputa are un aspect mucopurulent, e aderentă la peretele bronhiilor, are o culoare albicioasă, "sputa perlată".

        Temperatura corpului in conditii normal fiziologic are valoarea de 36-37 ºC, cu mici variații (0,5º – 1ºC) fiind rezultatul proceselor oxidative din organism. Măsurarea temperaturii corpului se face cu ajutorul termometrului.

       Astmul bronsic e însoțit frecvent de infecții ale cailor respiratorii și pot să apară stări febrile. Notarea pe foaia de temperatura se face cu un punct albastru ; pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura corespund 2 diviziunii de grad.

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali. Factorii care determină tensiunea arterială sunt: debitul cardiac, forța de contracție a inimii, elasticitatea și calibrul vaselor și vâscozitatea sângelui.

        Valorile normale ale TA la un adult sunt : 115-140 mm Hg tensiunea sistolică și 75-90 mm Hg tensiunea diastolică.

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor, care se comprimă pe un plan osos fiind totodată sincronă cu sistola ventriculară. Pulsul ia naștere prin conflictul dintre sângele din sistemul arterial și cel din timpul sistolei. Valoarea normală a pulsului este cuprinsă între 60-80 pulsații/minut, dobândint diferite variații în funcție de vârstă, sex și înalțime.

       Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată în decursul a 24 de ore. Urina este o soluție apoasă, prin care sunt eliminate substanțele rezultate din metabolismul intermediar protidic, inutile și toxice pentru organism. Cantitatea normală de urină emisa variază în funcție de vârstă: nou-născut 30-300 ml/24h, copii 500-1200 ml/24h și adulți 1200-1400 ml/24h. În cazul astmaticilor diureza prezintă o ușoară scădere datorită transpirațiilor abundente din timpul crizelor de astm bronșic.

Scaunul este reprezentat de resturile alimentare rezultate în urma procesului de digestie și care sunt eliminate din organism prin defecație. Acesta este alcătuit din: reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor, celulele descuamate de pe suprafața tubului digestiv și a glandelor digestive, produsele de excreție a tubului digestiv și a glandelor anexe, număr mare de microbi.

 Una din sarcinile asistentului medical este supravegherea functiilor vitale si vegetative si notarea acestora în foaia de observație, iar dacă apar modificari bruște este anunțat medicul.

       Orice modificare la nivelul functiilor vitale reflecta starea generala a bolnavului, precum si evolutia boli. În cazul astmului bronsic, accentual cade pe urmarirea respiratiei.

Explorarea funcțională a apartului respirator urmărește :

determinarea modului în care aparatul respirator satisface nevoile oragnismului în stare de repaus sau în condițiile unei supraîncărcări funcționale.

Determinarea patogeniei insuficienței respiratorii și a formei acesteia

Stabilitatea capacității de muncă a bolnavului.

Dintre mecanismele funcției respiratorii cea mai frecvent exploatată este ventilația. Aceasta este apreciată prin numeroase teste. Metodele curente de exploatare sunt spirometria, spirografia și spiroergografia.

1. Spirometria – se execută cu spirometrul care este alcatuit dintr-un cilindru gradat ce comunica cu exteriorul printr-un tub de cauciuc prin care sulfa pacientul. Cilindrul gradat e scufundat intr-un cilindru mai mare plin cu apa. Aerul expirat de bolnav face ca cilindrul sa se ridice deasupra apei putandu-se citi pe el volumul de aer expirat. Metoda cerceteaza numai capacitatea vitala(CV) și se folosește foarte rar în practica curentă.

2. Spirografia – permite inregistrarea miscarilor respiratorii. Se pot executa toate măsuratorile statice și dinamice. Ea poate fi asociată cu probe ergometrice.

       Spirografia se poate determina cu : aparatul Eutest, expirograful Godart, pneumoscreen.

       Expirograful Godart este un aparat cu circuit inchis. Este alcătuit din: spirometru asociat cu kimograf pe care se înregistrează; barbotor cu hidrat de potasiu sau carbonat de calciu pentru captarea CO2  și un dizpozitiv pentru dirijarea în sens unic a curentului de aer.

       Racordarea bolnavului la aparat se face prin intermediul piesei bucale. Într-o primă fază i se solicită pacientului să respire liniștit pentru câteva secunde pentru a se acomoda, apoi se pensează nasul acestuia cu o clemă. Bolnavul va respira liniștit timp de 30-40 secunde cu supapa deschisă, după care se închide circuitul și se pune aparatul în poziția de înregistrare.

Volumul curent (V.C.) prin respirație liniștită se înregistrează timp de 2-3 minute. Pentru înregistrarea capacității vitale (C.V.) i se solicită bolnavului să realizeze o inspirație maximă urmată imediat de o expirație maximă. Proba se va repeta până când se vor obține trei curbe egale sau cvasiegale. Curba înscrisă reprezintă C.V. reală și se numește spirograma. În repaus se lasă bolnavul să se odihnească prin deschiderea supapei.

Pentru determinarea V.E.M.S. se solicită bolnavului să execute o inspitație maximă, urmată de o expirație forțată maximă. V.E.M.S. se înregistrează fixând aparatul la viteza de 1200 mm/s. Proba se va repeta ca și în cazul C.V. până când se obțin 3 curbe egale sau cvasiegale. După efectuarea probei, bolnavul se va decupla de la aparat. Cantitatea de aer expirat în prima secundă va reprezenta V.E.M.S.-ul.

Datele necesare pentru calcularea parametrilor sunt: numele, prenumele, vârsta, sexul, înălțimea și greutatea bolnavului. De asemenea vor fi notate temperatura camerei, presiunea atmosferică și nu în ultimul rând umiditatea aerului atmosferic.

Având toate datele necesare se trece la calcularea parametrilor (cel puțin 4) necesari diagnosticului funcțional. Pe lângă C.V. și V.E.M.S. (volum expirator maxim pe secundă) se vor obține prin calcul I.T. și ventilația maximă indirectă.

, unde I.T. reprezintă indicele Tiffeneau (indice de permeabilitate bronșică)

Valori scăzute ale acestor paramatrii apar în:

afecțiuni care micșorează mobilitatea cutiei toracice

în reducerea directă a parenchimului funcțional pulmonar

în alterarea permeabilității sau a elasticității prin leziunea organică definitivă sau prin modificarea funțională

       Testarea cutanata la alergeni :

Testul cutanat alergologic constă în depunerea unei picături de alergen și perforarea superficială a pielii pentru a se observa dacă persoana testată este reactivă la alergenul respectiv. Trebuie reținut faptul că testul cutanat cu rezultat pozitiv la alergen și prezența anticorpilor în sângee nu reprezintă o dovadă suficientă a faptului că astmul este legat de alergia la substanța testată.

În practică, testele alergologice realizate pe piele se fac pe partea interioară a antebrațului la adulți și la nivelul spatelui în cazul copiilor. Medicul este cel care pune o picătură de lichid ce conține agentul alergizant, apoi înțeapă pielea pe lungimea picăturii prin intermediul unui cilindru mic din plastic. O altă metodă constă în injectarea unui strop din lichid sub piele cu ajutorul unor ace fine. După aceste procedee medicul observă și notează reacțiile apărute pe piele, la un interval de aproximativ 15 minute de la injectarea substanțelor. Dacă apare o înroșire sau umflături acestea reprezintă un test pozitiv, ceea ce înseamnă că pacientul este alergic la substanța testată.

Eczema este deseori prima manifestare în cazul copiilor alergici, ceea ce poate fi însoțită peste câțiva ani de astm, în 20-30% din cazuri. Cele mai frecvente manifestări ale alergiilor sunt: rinita, conjunctivita și eczema, care apar pe fond alergic numit ,,atopie”. Aproape jumătate din persoanele care suferă de rinită vor dezvolta mai târziu un astm.

   3.3.Explorarea radiologică a toracelui

Examenul radiologie este indispensabil, relevând leziuni ce nu au fost depistate, precizând totdeauna topografia, întinderea și tipul acestora. Acesta reprezintă un important semn de eliminare sau descoperire a unor boli pneumonice, constituind infirmarea diagnosticului de astm.

Radioscopia și radiografia –  dau o imagine asupra modificărilor petrecute la nivelul plamânilor și inimii.

      În primul rând i se explică bolnavului procedura și cum trebuie să se comporte în timpul examinării, fiind apoi condus la serviciul de radiologie. Bolnavului i se cere să efectueze câteva mișcări de respirație, radiografie fiind efectuată în apnee după o inspirație profundă.

Se descoperă complet regiunea toracica, părul lung al femeilor fiind legat cât mai sus posibilm îndepărtându-se totodată și obiectele radioopace. Bolnavul este așezat în poziție ortostatică cu mâinile pe șolduri și coatele înainte fără a ridica umerii în spatele ecranului cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul. Când această poziție îi este contraindicată bolnavului, acesta se așează în poziție șezând sau în decubit.      

Bronhografia – reprezintă explorarea radiologică a arborelui traheobronșic cu ajutorul unei substanțe de contrast cu ajutorul sondei Metras.

       Materiale necesare sunt reprezentate de: medicamente sedative, anestezice, sonda Metras sterilă, substante de contrast (lipiodol sau iodipin – liposolubile, ioduron B sau diiodunol – hidroslubile), expectorante și calmante ale tusei, scuipătoare.

Se informează bolnavul cu privire la necesitatea tehnicii și faptul că nu îi este permis să mănânce în dimineața examinării. Cu 1-3 zile înainte de operațiune bolnavului i se administrează medicamente expectorante. În ajunul examinării acestuia i se administrează o tabletă de fenobarbital. De asemenea cu 30 de minute înaintea examinării i se indică atropină pentru reducerea secreției salivare și a mucusului din căile respiratorii. Bolnavul va fi dezbrăcat, așezat în decubit dorsal puțin ănclinat spre partea ce urmează să fie injectată. Medicul este cel care va efectua anestezia căilor respiratorii, reușita examinării depinzând de calitatea anesteziei.

      Se va introduce sonda Metras în arboreal bronșic, iar apoi substanța de contrast cu o presiune moderata. În timpul injectării substanței de contrast bolnavul va fi ajutat să își schimbe poziția din dorsal în ventral sau lateral. Pentru evidențierea arborelui bronșic în părțile superioare ale plămânilor bolnavul se așează în poziția Trendelemburg, iar pentru evidențierea bronhiilor mijlocii și inferioare se va așeza cu toracele moderat ridicat.

La finalul examinării bolnavul va fi îmbrăcat și condus la pat. De asemenea va fi informat să nu mânânce și să nu bea timp de 2 ore până când se va diminua efectul anestezicului, dar și să colecteze în scuipătoare substanța de contrast ce se elimă prin tuse, deoarece înghițirea ei ar duce la o intoxicație cu iod.

       3.4. Explorarea endoscopica a arborelui traheobronsic :

       Bronhoscopia –  reprezintă explorarea arborelui traheo-bronșic cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop rigid sau flexibil

O primă etapă în bronhoscopie o reprezintă pregătirea instrumentelor și materialelor necesare. Instrumentele necesare sunt următoarele: măști de unică folosință, mănuși sterile, tampoane și comprese de tifon sterile, pense, porttampon, oglindă frontală, seringă laringiană, tăviță renală, bronhoscop sau fibroscop cu toate anexele sterilizate.

Este importantă sterilizarea componentelor aparatelor principale și anexelor, verificarea sursei de lumină și cuplarea corectă a cablurilor, verificarea aspiratorului. De asemenea trebuie să fie la îndemână flaconul cu anestezie, iar suprafața mesei pe care se află instrumentele trebuie încălzită la 40-45ºC, pentru a evita aburirea instrumentarului optic.

Pregătirea psihică și fizică a pacientului constă în primul rând în convingerea acestuia de necesitatea examenului și riscul pe care și-l asumă în cazul refuzării. Pacientului i se creează un climat de siguranță pentru asigurarea cooperării lui în toate momentele examinării. Cu o zi înainte de examinare, se execută o testare cu xilină 2%, pentru a depista o eventuală alergie la acest anestezic. Pentru anestezie pacientul este așezat pe un scaun având în mâna dreaptă o tăviță renală sau o scuipătoare, iar cu cea stângă după ce își deschide gura, își va scoate limba pe care o va imobiliza cu două degete deasupra și policele dedesupt. Medicul cu ajutorul unui spray cu xilină 2% îă anesteziază limba, orofaringele și hipofaringele, urmând sa îi anestezieze arborele traheobronșic prin intermediul unui seringi laringiene.

În cazul bronhoscopiei este necesară prezența a două asistente. Prima asistentă este cea care așează pacientul pe masa de examinare în decubit dorsal, cu extremitatea cefalică în extensie. Sub umerii pacientului este amplasată o pernă tare care ajută la extensia capului. Tot prima asistentă este cea care orientează capul pacientului în direcția indicată de medic. Cea de-a doua asistentă este cea care servește medicul cu instrumentele și materialele solicitate.

După examinare pacientului nu i se va permite să mănânce timp de o oră, timp în care asistenta va supraveghea parametrii vitali, anunțând medicul în cauzul unor modificări. În cazul uneo hemostizii asistenta va administra hemostatice pacientului.

În unele cazuri se pot întâlnii accidente și incidente de bronhoscopie printre care se numără: hemoragii, diseminări tuberculoase, suprainfecții cu diferiți germeni, disfagie, dureri retrosternale, cefalee, insomnie, tuse, expectorație, stare subfebrilă.

3.5. Profilaxia bolii. Educația sanitară.

Tratamentul convențional al astmului se concentrează asupra utilizării medicamentelor specifice cunoscute sub denumirea de corticoizi și betaantagoniști. Majoritatea medicilor recomandă unul din cele două tipuri de medicamente:

De prevenire a crizei de astm

Pentru tratarea crizei de astm

Medicamentele de prevenire a astmului acționează în sensul creării unei protecții în sensul creării unei protecții în învelisul căilor respiratorii, ceea cew le face să se îngusteze mai puțin la apariția unei cauze declanșatoare a crizei.

        Profilaxia trebuie facuta copiilor nascuti din parinti astmatici pentru ca ei prezinta un risc crescut susceptibilitate mare de a face astm bronsic.

CAPITOLUL IV

3.1 PREZENTAREA CAZURILOR DE BOALA

3.1.1 Plan de ingrijire nr. 1

         Culegera datelor :

Date fixe :

Nume : Ț

Prenume : V

Sex : masculin

Varsta : 67 ani

Greutate : 85 kg

Inaltime : 1,85 m

Nationalitate : romana

Diagnostic de internare : Astm bronsic in criza, NTA

Anamneza :

Antecedente heredo – colaterale – neimportante

Antecedente personale – neaga

Istoricul bolii : Bolnavul se intreneaza cu criza de dispnee de tip expirator, tuse cu expectoratie mucopurulenta, cefalee cu ameteli care se agraveaza si se intensifica cu palpitatii pentru care se interneaza in sectia interne pentru tratament de specialitate. Bolanavul relateaza ca e cunoscut cu astm bronsic de mai multi ani.

Manifestari de dependenta : dispnee de tip expirator, wheezing, tuse cu expectoratie mucopurulenta, cefalee, ameteli, palpitatii.

Problemele pacientului :

–        alterarea functiei respiratorii

–        alterarea functiei circulatorii

–        imposibilitatea de a se odihni

–        incapacitatea de a-si acorda ingrijiri igienice corporale.

Cazul I

CONCLUZII

       Ingrijirea bolnavului este o munca de mare raspundere care necesita cunostiite profesionale profunde si calitatii morale deosebite.

       Mi-am ales astmul bronsic ca tema a lucrarii de diploma pentru faptul ca este o afectiune extreme de frecventa, intalnita atat la adulti cat si la copii, cu debut la orice varsta si indiferent de conditia sociala.

       Lucrarea e constituita din 3 capitole :

–         primul capitol prezinta teoretic boala, respective unele aspecte legate de etiologie, simptomatologice, patogenie si tratament

–         al doilea capitol cuprinde ingrijirele bolnavului cu astm bronsic acordate de asistenta, de la internare si pana la externare, cu asigurarea conditiilor de spitalizare, pozitia pacientului in pat, urmarirea functiilor vitale si vegetative asigurarea igienei corporale, asigurarea unei alimentatii adecvate si examinarii specifice. Capitolul cuprinde de asemenea, externarea bolnavului, educatia sanitara si profilaxia bolii.

–         al treilea capitol cuprinde 3 cazuri de pacienti cu astm bronsic.

       In cele 3 cazuri pe care le-am urmarit am observat ca aceasta afectiune este rezultatul obstructiei bronsice acute care determina in anumite imprejurari, aparitia unei expiratii tipice suieratoare, ca un tiuit numit "wheezing". Bolnavii se plang de "lipsa de aer" si se aseaza de obicei sezand, pozitia ce le asigura respiratia.

       Criza de astm bronsic constitue o urgenta medicala majora care presupune internarea pacientului in spital si acordarea de asistenta medicala de specialitate.

Bibliografie

1."Tratat de medicina interna" vol. I "Bolile aparatului respirator" sub redactia prof. Radu Paun,coordinator prof. Constantin Anastasiu

Editura Medicala 1983

2."Medicina interna pentu cadre medii" Corneliu Borundel

Editura All,vol. II

3.Anatomia si fiziologia omului dr. Roxana Maria Albu, Editura Corint

4.Tehnici speciale de ingrijire a bonavilor,coordinator dr. Georgeta Balta

Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1983

5.L. Titircă, Explorări funcționale și îngrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Viața Medicală Româească, 2008,