Asistentul Social In Romania Si Marea Britanie
ASISTENTUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA ȘI MAREA BRITANIE
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA
ISTORICUL ASISTENTEI SOCIALE
ASISTENTA SOCIALA ASTAZI
ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENTA SOCIALA
ASISTENTUL SOCIAL IN ROMANIA
SERVICII SI PRESTATII SOCIALE
ANALIZA SWOT A SISTEMULUI DE ASISTENTA SOCIALA
CAPITOLUL II: ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN MAREA BRITANIE
EVOLUTIA ASISTENTEI SOCIALE
ASISTENTUL SOCIAL IN MAREA BRITANIE
ORGANIZATIILE COMPETENTE PENTRU PROFESIA DE ASISTENT SOCIAL
CODUL DE BUNA PRACTICA PENTRU ASISTENTII SOCIALI SI ANGAJATORII LOR
SERVICIILE SI BENEFICIILE DE ASISTENTA SOCIALA
ANALIZA SWOT A SISTEMULUI DE ASISTENTA SOCIALA
CAPITOLUL III: ANALIZĂ COMPARATIVĂ ASUPRA PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Asistentul social este o profesie care a evoluat și s-a dezvoltat rapid, dând șansa celor care practică această meserie să acopere o paletă de domenii precum: asistența socială a familiei și copilului, asistența socială a vârstnicilor, consilierea și protecția victimelor, probațiune, consiliere școlară, politici sociale, resurse umane și multe altele.
Societatea din România se caracterizează printr-o serie de probleme sociale pe diferite domenii de activitate care afectează parte din populația sa, fiind nevoie de intervenția asistentului pentru a ajuta persoanele să depășească momentul dificil în care se află. Există așadar categorii de persoane care cer prezența asistentului social. Dar este recunoscută importanța acestei profesii în România? Oare în alte țări asistentul social este tratat altfel? Aceasta sunt întrebarile pe care și le-au pus tinerii absolvenți de asistență socială precum și cei care profesează în acest domeniu, iar lucrarea de față va fi un demers de verificare a unui posibil răspuns făcând o comparatie între țara noastra și Marea Britanie. Am ales Marea Britanie pentru că reprezintă un stat dezvoltat din toate punctele de vedere, deși acum trece prin momentele crizei globale și pentru că are o tradiție îndelungată în activitatea de asistență socială de-a lungul timpului. De asemenea am optat pentru această țară întrucât există studii numeroase pe această temă, dar ele se referă în special la serviciile sociale oferite, și nu la profesia de asistent social, profesie care nu are o istorie atât de îndelungată ca și activitatea de asistență socială.
Lucrarea cuprinde trei capitole. Primul capitol este menit să prezinte istoria asistenței sociale în România, instituțiile care se ocupă de organizarea acestui sistem, serviciile oferite și beneficiarii de asistență socială, evoluția profesiei de asistent social de-a lungul timpului, rolurile principale ale acestui, precum și o analiza SWOT a sistemului de asistență socială.
În cel de-al doilea capitol voi face o prezentare a evoluției asistenței sociale în Marea Britanie, a profesiei de asistent social și a organizațiilor care se ocupă de acesta și, bineînțeles, analiză SWOT a sistemului de asistență socială din această țară.
În ultimul capitol voi face o comparație asupra profesiei de asistent social între cele două țări, urmând anumite criterii prezentate pentru a putea descoperi diferențele și similitudinile existente între cele două țări.
CAPITOLUL I: ASISTENTA SOCIALA IN ROMANIA
Istoricul Asistenței Sociale
Istoricul Asistenței sociale din România se leagă prin începutul lui de Biserica și de sprijinul acordat persoanelor aflate in nevoie.Documentele menționează instituțiile de Asistență socială în jurul anului 300, în timpul lui Constantin cel Mare: brefotrofii– leagăne de copii mici părăsiți sau găsiți.În acest tip de instituție copiii rămâneau până la vârsta de 7 ani când treceau în orfelinate unde faceau școala primară, profesională și aveau îndeletniciri; paretocomii – case de adăpost pentru fecioare care asigurau puritatea fecioarelor, îngrijirea lor facându-se de văduve cinstite.Aceste fete proveneau din familii sărace, fără ocrotire sau fetițe orfane; ghirocomii – aziluri pentru femei vaduve unde acestea prestau servicii pentru Biserică în schimbul unor condiții de viată mai bune; și orfanotrofii – orfelinate pentru tineri. (Mănoiu și Epureanu, 1992)
Odată cu începuturile creștinismului, asistența sociala ia forma unor acțiuni cu caracter religios.Pe lângă mânăstiri au început sa se organizeze „bolnițe” care reprezentau aziluri pentru bolnavii săraci, pentru invalizi, bătrâni și cerșetori.
În secolul al XVI-lea se inființează instituții de asistență socială denumite „calicii” în care asistații primeau ajutoare de la domnitorul Negru Vodă din în casările vamale, din taxele de divorț și din „cutia milei”.De asemenea „Fundația Pantelimon” înființată de Grigore Ghica, construiește spitalul cu același nume, pe lângă care din anul 1880 funcționează un orfelinat pentru copiii săraci, prima instituție din țară cu acest profil.(Pașa și Pașa, 2003).
Prima lege privind protecția copiilor și înființarea unor instituții specializate de ocrotire pentru persoanele afalate în dificultate a aparut în 1775. Însă, despre un sistem de asistență socială structurat din punct de vedere legislativ și cu instituții specifice se poate vorbi din 1831 atunci când au apărut Regulamentul Organic. După 1859 apar și primele contribuții concrete pentru serviciile de asistență socială la nivelul comunelor și județelor (Zamfir,1999, p.239).
Între cele doua războaie mondiale asistența sociala s-a dezvoltat foarte mult din cauza distrugerilor create, din cauza îmbolnăvirii oamenilor și a stării de sărăcie ca efect al războaielor.
În anul 1881 s-a înființat pentru prima data un serviciu de asistență socială în cadrul Primăriei Capitalei, iar începând din anul 1923 apar primele legi cu privire la organizarea și desfășurarea activității de asistență socială( Buzducea, 2005).
Între anii 1929-1936 apare revista Asistența socială – tradiție și necesitate, reeditarea ei fiind reluată în anul 2002 de catre Catedra de Asistență Socială a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, sub egida Comisiei Interministeriale de Asistență Socială, a Comisiei Guvernametale Antisărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale și a Reprezentanței UNICEF în România.( Buzducea, 2005)
Unul dintre promotorii asistenței sociale a fost Dimitrie Gusti care a înființat în 1936 Asociația pentru Progresul Asistenței Sociale, având de asemenea o mare contribuție și la formarea școlii sociologice.Pe lângă Dimitrie Gusti au mai contribuit la dezvoltarea asistenței sociale și personalitați ca: Henri Stahl, Veturia Manuilă, Xenia Costa-Foru, Iuliu Moldovan și alții.(D.Buzducea, 2005) În 1929 se înființează Școala Superioară de Asistență Socială din București – Principesa Ileana, sub egida Institutului Social Român și cu aprobarea Ministerului Sănătății și al Ocrotirilor Sociale. Programa analitică a acestei instituții de învățământ cuprindea: “cunoașterea problemelor vieții sociale, informații generale necesare oricărui activist social,privind legislația țării,economia politica, sociologia,psihologia general,sănătatea labor;metodologia și tehnica investigațiilor sociale.”(Zamfir, 2000, p.73) Formarea asistenților sociali s-a făcut într-un program de pregătire universitară de patru ani, între 1929 și 1959, iar între 1959 și 1969 s-a trecut la forma de colegiu, de trei ani. În anul 1939 este aprobată Legea serviciilor sociale prin care se dezvoltă servicii sociale în cadrul comunităților, suportul asistenței sociale fiind orientat spre familii care se confruntă cu diverse dificultăți.( Rădulescu, 2007)
O perioada de importanță semnificativă în asistența socială a constituit-o perioada comunistă când evoluția acesteia a fost stopată.Formarea asistenților sociali a fost întreruptă în 1969 când această formă de învățământ a fost deființată.De asemenea rețeaua de asistență socială comunitară a fost abanadonată, iar meseria de asistent social a fost ștearsă din nomenclatorul de meserii, activitatea de asistență socială având la acel moment o funcție administrativă.
Învățământul de asistență socială este reluat în 1990 sub forma unor colegii la universitățile din București, Iași și Cluj, iar primii asistenți sociali cu diploma universitară apar în 1994.Astfel specializarea în acest domeniu se extinde și la universitățile din Timișoara, Oradea, Alba-Iulia, Piteși, Târgoviște sau Brașov. De asemenea și secțiile de teologie din toate universitățile introduc asistența socială ca dublă specializare. Începând din acel an circa 300 de asistenți sociali au absolvit în fiecare an.(Zamfir, 1999)
Asistența socială astăzi
În ceea ce privește sistemul de asistența socială de după căderea regimului comunist Mihaela Lambru afirmă că acesta renaște sub forma unei duble reforme: ” pe de o parte, o reformă în legislație, dominată de reamenajarea și înnoirea cadrului său juridic, pe de alta, o reformă managerială, care avea în vedere modernizarea modalităților „de a face” asistența socială, modernizarea normelor și procedurilor, pregatirea celor ce lucrează în domeniu, regândirea atribuțiilor și competențelor statului.”(.Lambru, 2002, p.63 ). În anul 1990, prin hotărârea de guvern nr. 962 se reorganizează Ministerul Muncii și Protecției Sociale,în cadrul căruia se înființează Direcția de Asistență Socială. În 1992 este organizată în România prima conferință în asistență socială cu tema”Rolul asistenței sociale în România”. În acești primi ani de după revoluție se urmărea asigurarea unei protecții minimale, iar legislația adoptată urmărea dezvoltarea unui sistem de beneficii pentru depășirea perioadei de tranziție. Legea ajutorului social din 1995 evidențiază o creștere a vizibilității asistenței sociale, dar progresul vizibil în acest domeniu o reprezintă Legea nr. 705/2001 privind sistemul național de asistență socială care reglementa organizarea, funcționarea și finanțarea sistemului național de asistență socială în România. La ora actuală Legea care stabilește organizarea administrativă, funcționarea și finanțarea sistemului național de asistență socială este Legea nr.47/2006 care definește sistemul de asistență socială astfel:”ansamblul de instituții și măsuri prin care statul,prin autoritățile administrației publice centraleși locale, colectivitatea locală și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunităților. Asistența socială, componentă a sistemului național de protecție socială, cuprinde serviciile sociale și prestațiile acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.”(art.2). Principiile care stau la baza acestui sistem sunt (art.4):
Respectarea demnității umane, potrivit căruia, fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă și deplină a personalității;acest principiu este prevăzut și în codul etic al profesiei de asistent social;
Universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de lege;principiu de asemenea prevăzut in codul etic al asistentului social;
Solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;
Parteneriatul, potrivit căruia instituțiile publice și organizațiile societății civile cooperează în vederea organizării și dezvoltării serviciilor sociale;
Subsidiaritatea, potrivit căruia statul intervine atunci când inițiativa locală nu a satisfăcut sau a satisfăcut insuficient nevoile persoanelor;
Participarea beneficiarilor, potrivit căruia beneficiarii măsurilor și acțiunilor de asistență socială contribuie activ la procesul de decizie și de acordare a acestora;
Tansparența, potrivit căruia se asigură creșterea gradului de responslidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;
Parteneriatul, potrivit căruia instituțiile publice și organizațiile societății civile cooperează în vederea organizării și dezvoltării serviciilor sociale;
Subsidiaritatea, potrivit căruia statul intervine atunci când inițiativa locală nu a satisfăcut sau a satisfăcut insuficient nevoile persoanelor;
Participarea beneficiarilor, potrivit căruia beneficiarii măsurilor și acțiunilor de asistență socială contribuie activ la procesul de decizie și de acordare a acestora;
Tansparența, potrivit căruia se asigură creșterea gradului de responsabilitate a administrației publice centrale și locale față de cetățean, precum și stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
Nediscriminarea, potrivit căruia accesul la drepturile de asistență socială se realizează fără restricție sau preferință față de rasă, naționalitatea, origine etnică, religie, limbă, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenență politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrângerea folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Organizarea sistemului de asistență socială
Sistemul de asistență socială este organizat pe două niveluri:
Central/național – cu funcții de coordonare, de elaborare a cadrului legislativ, a politicilor și standardelor în domeniu, de monitorizare și inspecție socială, de finanțare prin programe de interes național
Județean/local – căruia îi revine, prin structurile administrației publice locale, responsabilitatea creării și susținerii concrete a sistemului de asistență socială.(D.Buzducea, 2009, p.133)
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale reprezintă autoritatea care elaborează politica de asistență socială, stabilește strategia națională în domeniu și promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și ale altor persoane aflate în nevoie.
Principalele atribuții ale ministerului în domeniul asistenței sociale sunt:
coordonează și controlează funcționarea sistemului național de asistență socială;
elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice și reglementări privitoare la funcționarea sistemului de asistență socială;
elaborează planul național prin care se stabilesc direcțiile prioritare de acțiune în raport cu configurația concretă a nevoilor și a resurselor existente;
elaborează standardele de calitate pentru serviciile de asistență socială, în colaborare cu instituțiile universitare și de cercetare în domeniu, cu organizațiile profesionale de profil, cu specialiștii din sistemul de asistență socială și din sistemul de sănătate;
elaborează, implementează și evaluează programele naționale de asistență socială;
organizează procesul de acreditare, elaborează metodologia de acreditare și criteriile de evaluare a instituțiilor de asistență socială, publice sau private, precum și a organizațiilor neguvernamentale care activează în domeniu;
îndrumă și controlează activitatea asociațiilor și fundațiilor în vederea respectării drepturilor de asistență socială ale persoanelor aflate în situație de nevoie;
finanțează programele naționale de asistența socială;
administrează și gestionează fondurile alocate, conform legii, pentru asistența sociala
„În subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale funcționează instituții implicate în sistemul de asistență sociala: Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap; Autoritatea națională pentru Protecția Drepturilor Copilului; Agenția Națională pentru Prestații Sociale; Agenția Națională pentru Protecția Familiei; Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse; Observatorul Social și Inspecția Socială. Pe lângă MMFPS,există și alte instituții care au activități în domeniul asistenței sociale: Ministerul Sănătății Publice prin instituțiile și serviciile mixte sociosanitare; Ministerul Educației și Cercetării prin programe de alfabetizare; Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Justiției prin sistemul de probațiune”.( Buzducea,2009,p.133)
La nivel local sistemul de asistență socială cuprinde:
Direcțiile generale de muncă și protecție socială județene și cea a municipiului Bucuresti – sunt servicii publice descentralizate care asigură în teritoriu aplicarea unitară a legislației muncii, protecței sociale, asistenței sociale și familiei.
Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucuresti – organizează, ca serviciu public un compartiment de asistență socială care asigură la nivel teritorial aplicarea politicilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și oricărei persoane aflate în nevoie.
Consiliile locale ale municipiilor, orașelor și sectoarelor municipiului București organizează compartimente de asistență socială.Ele pot angaja în aparatul propriu persoane cu atribuții de asistență socială, precum pot organiza și servicii zonale de asistență socială.
Asistentul social
După cum am arătat mai sus, asistența socială a existat din cele mai vechi timpuri sub forma unor ajutoare inițiate de catre Biserică, iar problema existenței unei profesii nu a fost pusă în discuție decât foarte târziu, în anul 1893 când, în cadrul unui congres s-a hotărât că asistența socială trebuie practicată de un personal specializat. Dezvoltarea profesiei de asistent social a avut loc datorită lui Dimitrie Gusti și Henri H.Stahl în 1929 când a fost înființată Școala Superioară de Asistență Socială „Principesa Ileana”. În timpul comunismului profesia a fost desființată, iar după căderea acestui regim asistentul social a fost implicat doar în anumite domenii, iar rolul lui s-a limitat doar la efectuarea de anchete sociale pentru familiile cu un venit minim. În cea de-a doua jumătate a anilor 90 postul de asistent social apare din nou pe piața muncii, apar ONG-urile care angajează tineri asistenți sociali,deschizând astfel extinderea acestei profesii. Astfel primele 3-4 promotii de absolvenți ai facultăților de asistență social,începând cu 1994,s-au orientat spre organizații neguvernamentale pentru găsirea unui loc de muncă. Primii parteneri ai ong-urilor au fost autoritățile locale și reprezentantele în teritoriu ale ministerelor (Zamfir, 2000).
Primul pas în organizarea asistenților sociali la nivel național s-a făcut în anul 1999, inițiat fiind de un grup de asistenți sociali asistenți sociali, cu sprijinul financiar al World Learning București. Prima întâlnire a asistenților sociali din România a avut loc în 1999, la Baia Mare, urmând și alte întâlniri, în care s-au elaborate patru documente: “Statutul profesiei de asistent social”, “Codul etic al asistentului social”, “Colegiul Asistenților Sociali din România” și “Statutul Federației Asistenților Sociali din România”. Astfel, în martie 2003 a fost înființată Federația Națională a Asistenților Sociali din România,având ca scop promovarea statului asistentului social din România. FNASR are ca și obiective: (Federatia Nationala a Asistentilor Sociali Romani, 2009):
a. promovarea bunăstării generale, a parteneriatelor și colaborarilor cu alte organizații din domeniu, din țară și străinatate;
b. reprezentarea intereselor profesionale și apărarea drepturilor asistenților sociali;
c. facilitarea comunicării și colaborării în interiorul comunității profesionale a asistenților sociali, oferirea de informații, servicii, care nu contravin scopului Federației și misiunii asistenței sociale;
d. sensibilizarea opiniei publice în legătură cu problemele specifice asistenței sociale;
e. strângerea de fonduri pentru realizarea de proiecte în domeniu;
f. afilierea la organismele internaționale similare.
În anul 2004 este aprobată Legea nr.466/2004 privind statutul asistentului social prin care se stabilesc condițiile de exercitare a profesiei și se menționează că, asistent sociale poate fi persoana care a obținut diploma de licență în cadrul unei instituții de învățământ superior, cu specializare în domeniul asistenței sociale. Conform aceste legi activitățile desfășurate de asistentul social sunt: identificarea segmentului de populațiecare face obiectul activităților de asistență socială; identificarea și evaluarea problemelor socioumane dintr-o anumită regiune, comunitate sau localitate; dezvoltarea planurilor de acțiune, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate specifice domeniului; sensibilizarea opiniei publice și informarea cu privire la problematica socială; stabilirea modalitatăților concrete de acces la prestații și servicii specializate de asistență socială pe baza evaluării nevoilor; dezvoltarea de programe de cercetare științifică și formare profesională.
Charles Zastrow identifică următoarele roluri ale asistentului social (în Sorescu și Berilă, 2004):
1. Rolul de facilitator de posibilități – ajută persoanele sa-și articuleze strategiile, sa-și dezvolte capacitățile, sa-și clarifice problemele sau să exploreze strategiile.
2. Rolul de agent sau broker social – acționează ca verigă de legătură între persoanele care necesită ajutor și resursele comunității, respectiv între aceste persoane și instituțiile care le pot oferi diferite servicii și prestații sociale.Astfel asistentul social ajută persoanele sa-și definească resursele și obiectivele, le informează și le ajută să aleagă cea mai potrivită acțiune sau serviciu.
3. Rolul de apărător sau avocat – asistentul social încearcă să obțină pentru clientul său beneficii la care acesta are dreptul conform legii.În acest rol asistentul social colectează informații, corectează cererile și trebuințele clientului, stimulează decizia instituțiilor care nu prevăd sau oferă inadecvat serviciile necesare.
4. Cel care împuternicește – ajută persoanele asistate să dezvolte capacități precum: înțelegerea ambianței, luarea de decizii, luarea unor alegeri, capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru alegerile lor, de a influența situațiile lor de viață.
5. Rolul de activist – urmărește schimbări de bază în instituție, ca rezultat al preocupărilor asistentului social pentru justiție socială, inegalități și privare.
6. Rolul mediator – asistentul social rămane neutru, ajutând părțile implicate să-și clarifice pozițiile, interesele, să-și identifice interesele comune, să recunoască legitimitatea intereselor celeilalte părți, să-și concentreue atenția asupra unor situații concrete, să evite acuzele reciproce cautând rezolvarea divergențelor și îndeplinirea obiectivelor comune.
7. Rolul de negociator – spre deosebire de cel de mediator, unde trebuie să păstreze o poziție neutră, în cadrul acestui rol asistentul social este aliat cu una dintre părți. El trebuie să aducă împreună pe cei aflați în conflict și să negocieze pentru realizarea unei înțelegeri acceptabile.
8. Rolul de educator – realizarea acestui rol înseamnă oferirea de informații utile, de comportament adecvat pentru diferite situații.Asistentul social trebuie să fie atât de bine informat, cât și capabil să transmită accesibil și eficient informațiile.
9. Rolul de inițiator – atrage atenția asupra unor probleme și inițiază o serie de acțiuni rezolvarea acestora.
10. Rolul de coordonator – asistentul social este atât coordonatorul unei intervenții cât si cel care realizează această intervenție.Sunt necesare astfel abilități manageriale și de lucru în echipă.
11. Rolul de cercetător – derivă din datoria asistentului social de a se perfecționa continuu din punct de vedere profesional și de a contribui la progresul domeniului său de activitate, consultând literatura de specialitate, evaluând rezultatele activității sale, identificând trebuințele comunitare.
12. Rolul de facilitator de grup – joacă rolul unui lider de grup, fiind vorba de grupuri terapeutice, de consiliere, educative, de autoajutorare, în rezolvarea unor probleme comunitare.
13. Rolul de orator – grupurile aflate în dificultate, precum și cele implicate în rezolvarea unei situații de dificultate trebuie să fie informate asupra activităților necesare, asupra etapelor care implică intervenția.
„Tot în baza Legii 466/ 04.11.2004 a luat ființă în februarie 2005 Colegiul Național al Asistenților Sociali ca organizație profesională, neguvernamentală, de interes public, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridcă, autonomă și independentă. Colegiul este reprezentant al corpului asistenților sociali din România în relațiile cu autoritățile și instituțiile guvernamentale li nonguvernamentale, interne și internaționale.
Colegiul Național al Asistenților Sociali din România este organizat și funcționează pe criterii teritoriale, la nivel național și județean.Rolul acestuia este de a reprezenta și apăra la nivel local, județean, național și internațional interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei în cadrul vieții sociale.” (Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania, 2009)
Conform Legii nr.466/2004 colegiul are următoarele atribuții principale:
a) elaborează și adopta Codul deontologic al asistentului social, precum și ghidurile de bună practică în domeniu, pentru respectarea principiilor etice;
b) propune ministerului de resort norme și reglementări în domeniul asistenței sociale;
c) coordonează și sprijină aplicarea reglementărilor și normelor Colegiului de către asistenții sociali, organismele publice și private în România;
d) avizează și eliberează atestatul de liberă practică al asistentului social;
e) pregătește programele de perfecționare continuă în domeniul asistenței sociale;
f) eliberează avizele menționate în prezenta lege;
g) reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, național și internațional;
h) monitorizază respectarea Codului deontologic, reglemetărilor și normelor de către asistenții sociali, indiferent de locul de muncă, și aplică sancțiuni disciplinare;
i) colaborează cu ministere, instituții ale administrației publice centrale și locale, instituții de învățământ și cercetare, organizații neguvernamentale, agenți economici și altele;
j) gestionează Registrul național al asistenților sociali din România;
k) stabilește cuantumul cotizației de membru și al taxelor pentru diferitele sale servicii;
l) colaborează cu organisme similare din alte țări în probleme de interes comun.
În Registrul Național al Asistenților sociali publicat în Monitorul Oficial nr.272 din 27.04.2009 în România erau 2223 de asistenți sociali înscriși în Colegiul Național al Asistenților Sociali.
Distribuirea asistenților sociali pe județe
Servicii și prestații sociale
Legea nr.47/2006 privind sistemul de asistență social împarte serviciile sociale în servicii sociale primare care sunt definite ca fiind măsuri și acțiuni de proximitate și prevenție acordate în comunitate, în scopul identificării și limitării situațiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul și servicii sociale specializate care sunt măsurile de suport și asistență care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților persoanei sau familiei, aflată în situații specifice de vulnerabilitate sau risc de excludere socială, și sunt acordate de personal calificat și specializat.(art.10). Serviciile sociale pot fi acordate în comunitate, la domiciliul beneficiarului și în centrele de zi și rezidențiale.
Serviciile oferite de asistența socială sunt la ora actuală în curs de dezvoltare și diversificare și putem astfel menționa: centre de zi – serviciu destinat copiilor și familiilor aflate în dificultate inițiat de DGASPC și preluate apoi și de către autoritățile locale. În anul 2007 existau în reședințele de județ 3,8 centre de zi, iar la nivelul celorlalte municipii și orașe funcționa câte un centru la două localități urbane. În mediul rural exista câte 3 centre la 100 de commune. În București media era 6,5 centre de zi pe sector , peste valoarea din celelalte localități.(Cojocaru, Buzducea, 2009). Centre de consiliere pentru părinți – sunt în număr mic, respective 98 la nivelul țării, comparativ cu cele 441 de centre de zi . Consiliile comunitare consultative – s-au format în accord cu legea 272/2004 în aproximativ 55,8% dintre comune, însă cele mai multe dintre ele sunt doar pe hârtie, neavând un rol funcțional. Serviciile publice de asistență socială acopereau în 2007 55% din localitățile urbane, în timp ce în mediul rural existau doar în 13,8% din commune, ele nefiind susținute din punct de vedere financiar. Asistența medicală comunitară acoperea 21,8% dintre comunele din țară în 2007, existând un asistent comunitar în 600 de commune. Acest serviciu are pârghii în domeniul prevenirii abandonului, abuzului și exploatării copilului și în asigurarea suportului pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități.
Furnizorii de servicii sociale pot fi publici sau privați. Furnizorii publici pot fi: serviciul public de asistență social la nivel județean (care dezvoltă și diversifică serviciile sociale specializate în funcție de nevoile sociale identificate) și local (care menține si dezvoltă serviciile sociale cu character primar); alte servicii publice specializate la nivel județean sau local; instituțiile publice care au constituite compartimente de asistență socială.
Furnizorii privați de asistență socială pot fi: asociațiile și fundațiile, cultele religioase si orice alte forme organizate ale societății civile; persoane fizice autorizate în condițiile legii; filialele și sucursalele asociațiilor și fundațiilor internaționale recunoscute în conformitate cu legislația în vigoare; organizațiile internaționale de profil. (ministerul muncii, familiei și protecției sociale, 2010)
Prestațiile sociale sunt o formă de sprijin financiar care răspunde unei game largi de nevoi sociale și acoperă atât drepturi universale cât și prestații care se adresează doar persoanelor sau familiilor aflate într-o stare de dificultate, vulnerabilitate ori dependență. Sistemul prestațiilor din România cuprinde: alocații familiale, ajutoare sociale, indemnizații și facilități. Alocațiile familiale cuprind:
Alocația de stat pentru copii – beneficiază de alocație de stat pentru copii toți copiii în vârstă de până la 18 ani.
Alocația de stat pentru copiii se virează în conturile personale deschise pentru aceștia de către reprezentanții legali. Sumele cu titlu de alocație de stat pentru copii se capitalizează până la împlinirea de către aceștia a vârstei de 14 ani. După împlinirea de către titular a vârstei de 14 ani, alocația de stat poate fi plătită direct acestuia, sau, în funcție de opțiunea acestuia, poate fi capitalizată în continuare în contul personal al acestuia, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Dreptul la alocația de stat pentru copii se stabilește începând cu luna urmatoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii. În anul 2009 această prestație a fost în valoare de 420 lei, iar numărul beneficiarilor în luna noiembrie a aceluiași an a fost de 3.327.583. drepturile acordate au fost în valoare de 149.677.078,00.(Agenția națională pentru prestații sociale, 2010)
Alocația familială complementară este acordată familiilor formate din soț, soție și copii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreuna și al căror venit nu depășește 168 de lei pe membru de familie. În noimebrie 2009 beneficiau de această prestație 569.838 de familii, drepturile acordate ridicându-se la 34.786.143,00 lei.
Alocația de susținere pentru familia monoparentală se acordă pentru familiile formate dintr-o singură persoanaă și copii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta, ale căror venituri sunt de până la 184 lei pe membru de familie. Numărul de beneficiari era în noimebrie 2009 de 194.294, iar drepturile acordate în lei erau de 15.112.677,00.
Alocația de plasament familial se acordă lunar pentru fiecare copil încredințat unei persoanei, unei familii, unui asistent maternal sau unui organism privat autorizat. 42.786 au beneficiat de această alocație în 2009, iar drepturile acordate au fost în valoare de 4.506.474,50 lei.
Indemnizația pentru creșterea copilului este acordată persoanelor care în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Codului Fiscal și care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului pâna la 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap). Numărul de beneficiari in noimebrie 2009 era de 183.999, iar prestațiile au fost în valoare de 164.117.103,00 lei.
Stimulentul lunar (se acordă în perioadele în care beneficiarii indemnizației pentru creșterea copilului realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit, situație în care plata indemnizației se suspendă). Acest beneficiu s-a acordat în 2009 unui număr de 12.894 de persoane, în valoare totală de 1.363.516,00 lei.
Alocația pentru copii nou-născuți se acordă la cerere în conformitate cu art.25 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și cu art. 44 din Hotărârea Guvernului României nr. 1099 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii. Astfel, mamele au dreptul la o alocație pentru fiecare dintre primii nou născuți. Această prestație se acordă reprezentantului legal al copilului atunci când mama nu este în situația de a beneficia de ea. 19.169 de persoane au beneficiat în 2009 de alocație, în valoare totală de 4.400.148,00 lei.
Trusoul pentru nou născuți se acordă gratuit, pentru fiecare copil nou-născut și cuprinde haine, lenjerie și produse de îngrijire necesare nou-născutului. Cuantumul produselor care fac parte din trusou este 150 lei și se acordă o singură dată. De această prestație au beneficiat în 2009 18.153 de persoane, în cuantum de 2.720.137,00 lei.
Sprijinul financiar la constituirea familiei acordă familiilor în care fiecare dintre soți se află la prima căsătorie, au domiciliul/resedința în România, indiferent de cetatenia sotilor și este în valoare de 200 euro. Numărul persoanelor care au solicitat acest beneficiu a fost de 12.421 în 2009 în valoare de 10.549.627,00 lei.
Ajutoarele sociale cuprind:
Ajutorul social (venitul minim garantat) se acordă familiilor și persoanelor ale căror venituri se situează sub nivelul sub niveleul venitului minim garantat stabilit prin hotărâre de guvern.
Ajutorul de urgență se acordă pentru familiile sau persoanele care se află în situații de necesitate din cauza calamităților naturale, incendiilor, accidentelor precum și altor situații deosebite stabilite prin lege.
Ajutorul financiar se acordă pentru persoanele și familiile acestora care se află în situații de extremă dificultate în urma stării de sănătate sau a altor cauze justificate.
Ajutorul în caz de deces (pentru beneficiarul de ajutor social sau un membru al familiei beneficiarului de ajutor social)
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru familiile și persoanele singure care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat sau gaze naturale și se acordă sub forma de bonuri valorice. Tot aici se mai încadrează: ajutorul suplimentar pentru încălzirea locuinței, ajutorul bănesc pentru achiziționarea de centrale termice individuale, ajutorul bănesc pentru achiziționarea de arzătoare automatizate.
Ajutorul pentru persoanele cu afecțiuni de sănătate deosebit de grave acordat pentru tratament medical și intervenții medicale în străinătate – persoanele cu afecțiuni deosebit de grave, care nu pot fi tratate în țară, pot fi trimise la tratament în străinatate, cheltuielile pentru aceste tratamente fiind suportate din bugetul de stat alocat Ministerului Sănătății. Trimiterea la tratament se face pentru bolnavii înscriși pe lista unui medic de familie, care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenței medicale în România, respectiv asistența medicală primară, de specialitate, și care au fost spitalizați în unități sanitare care oferă servicii de înaltă calitate profesională și tehnică, dar a căror sănătate nu a fost restabilită.
Ajutorul rambursabil pentru refugiați – persoana recunoscută cu statut de refugiat poate solicita acordarea ajutorului rambursabilîn condițiile în care, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existență. Statutul de refugiat se poate acorda străinului care dovedește că, din cauza unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenența la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și nu dorește protecția acestei țări. În noiembrie 2009 doar 39 de persoane au cerut acest drept, iar suma cheltuită a fost de 23.220,00 lei.
Indemnizațiile includ:
Indemnizația lunară pentru adulții cu handicap grav și accentuat
Bugetul personal complementar pentru adulții cu handicap grav, accentuat și mediu
Indemnizația lunară pentru adultul cu handicap vizual grav (destinată plății însoțitorului)
Alocația lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA
Indemnizația lunară de hrană pentru copiii și adulții infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA – beneficiaza de indemnizație lunară de hrană adulții și copiii infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA, atât pe perioada cât sunt internați, cât și în ambulatoriu.
Indemnizația/ajutorul pentru creșterea copilului cu handicap, acordată în funcție de condițiile legii
Asistența socială pentru vârstnici – cuprinde următoarele servicii: servicii pentru îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinire pentru reintegrare socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;
servicii sociomedicale privind ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea la activitati economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate;
servicii medicale, sub forma consultatiilor și ingrijirilor medicale;
serviciile sociale de consiliere, in vederea prevenirii marginalizarii sociale si pentru reintegrare sociala. Tipurile de servicii si costul acestora se stabilesc de consiliile locale.(MMFPS,2010)
Beneficiarii de asistență socială:
Sursa: MMFPS
Analiza SWOT
CAPITOLUL II: ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN MAREA BRITANIE
2.1 Evoluția asistenței sociale
În cadrul comunităților umane au existat întotdeauna persoane care s-au aflat în imposibilitatea de a-și satisface nevoile prin mijloace proprii. Problemele de care se ocupă asistența socială au existat din toate timpurile: persoane fără adăpost, copii orfani, bătrani sau familii monoparentale.
În Marea Britanie, încă din cele mai vechi timpuri, statul a fost implicat în ajutorarea indivizilor, astfel că în anul 1084 apar primele aziluri asemănătoare cu cele din Franța din secoulul XI. În 1349 se formează statutul lucrătorilor, care cerea oamenilor să rămână pe moșiile lor și să muncească lorzilor ce voiau să-i ajute,iar în 1536 Henric al XIII lea alcătuiește un sistem de clasificare al oamenilor în săraci și bogați, instituind astfel procedure de colectare a donațiilor și distribuirea lor către persoanele sărace (Bulgaru, Dilion, 2000). În 1576, în timpul domniei reginei Elisabeta I, apare legea “Poor Relief Act” prin care se menționa că săracii și cerșetorii trebuiau să lucreze pentru a primi un ajutor din partea autorităților. Această lege a condus la apariția, în 1601, a Legii săraciei (Poor Law) care menționează ca parohiile se ocupă de cei aflați în condiții sărăcie. Pentru a căpăta mijloacele necesare de a se întreține indivizii aflați în dificultate trebuiau să muncească, iar copiii trebuiau să fie ucenici până la vârsta de 24 de ani, băieții, respectiv, 21 de ani fetele. Această lege diferenția săracii în trei categorii: săraci fără dizabilități care erau pedepsiți dacă refuzau să lucreze, săracii neputincioși care erau găzduiți în casele pentru săraci și copiii dependenți care erau ucenici (Farley, 2009 în Buzducea, 2009). În 1697 se dezvoltă sistemul de muncă “work house system” ceea ce însemna că cei care munceau în case pentru copii, persoanele cu handicap sau bătrânii din aziluri aveau asigurat un minim de existență (Thane, 2009)
Legea sărăciei era foarte limitată și stigmatizantă, astfel că în 1834 ea este înlocuită de “the Poor Law Amendment Act”, în timpul domniei lui George al IV lea. Acest amendament presupunea crearea “caselor de muncă”, unde persoanele sărace apte de muncă trebuiau să lucreze, dar să si locuiască. Indivizii locuiau separat de familie pentru a-i motiva pe cei apți de muncă să devină activi. Casele de muncă erau peste 1800 cu o capacitate de 90000 de locuri. Din 1885 beneficiau de îngrijire medicală și cei care până atunci nu-și puteau permite acest lucru. S-au construit spitale și s-au extins serviciile ambulatorii, crescând gradul de conștientizare printre persoanele sărace că boala diminua capacitatea de muncă. A crescut astfel dependența acestor indivizi de fondurile publice.(Thane, 2009). În 1869 a fost creată London Society for Organising Charitable Relief and Repressing Mendicancy care avea rolul de a coordona activitățile diferitelor societăți caritabile din Londra.(Buzducea, 2009). În 1890 se inființează “Liga Consumatorilor” cu scopul de a crea condiții mai bune de muncă, iar în 1929 “The Local Governement Act” transform toate legile sărăciei în comitete de asistență publică ale consiliior locale. Tot din secolul 19 s-au dezvoltat asociațiile de voluntari în diverse comunități pentru a-i deserve pe cei săraci, deseori aflându-se în colaborare cu autoritățile publice.(Thane, 2009)
Asistența socială s-a dezvoltat în Anglia după cel de-al 2 lea război mondial sub viziunea conform căreia problemele sociale puteau fi rezolvate prin intervenția statului. Prioritățile asistenței sociale, organizarea și practicile cotidiene au fost expuse pentru prima oară de Beveridge și dezvoltate de Seebohm în 1970. Raportul lui Beveridge “Social Insurance and Allied Services” din 1942 urmărea crearea unui sistem unde locuințele, serviciile de sănătate și securitatea socială puteau fi premise pentru toată lumea și unde nimeni nu putea eșua. Securitatea socială trebuie realizată prin colaborarea dintre stat și individ, statul fiind obligat să asigure securitate pentru servicii și contribuții. Astfel, el era cel care lupta împotriva lipsurilor, bolilor, împotriva ignoranței, a mizeriei și a inactivității.(Rengasamy,)
În 1948 este introdusă Asigurarea Națională cu beneficii testate specifice diferitelor categorii de indivizi. Schimbările din 1966, cand asigurarea națională se transformă într-un benefiu suplimentar, și din 1980 aveau ca scop stabilirea de drepturi legale în beneficii. În loc să fie o schemă reziduală pentru o minoritate așa cum intenționa Beveridge, asigurarea socială de după razboi devenea un beneficiu de masă din cauza faptului că mulți indivizi nu erau calificați pentru beneficii contributorii. De la mijlocul anilor 80 a crescut de asemenea șomajul și numărul familiilor monoparentale ca rezultat al schimbărilor economice și demografice. Toate aceste schimbări au dus la înființarea Ajutorului social și al Fondului social. Ajutorul social este reglementat de Regulamentele din 1987 și de Legea Administrării Securității Sociale din 1992. Obiectivul acestei politici este de a furniza ajutor financiar pentru persoanele care lucrează mai puțin de 16 ore pe saptămână și al căror venit este sub un nivel minim, ceea ce asigură o bază de siguranță pentru persoanele cu un venit mic.(Eardley et al., 1996)
Cadrul de bază al prestațiilor de asistență socială în Marea Britanie este reglementat prin lege, existând însă unele elemente discrepanțe. Până în 1980 suplimentările pentru subvențiile ajutorului de șomaj au suferit discrepanțe. Din 1988 acestea s-au reglementat din punct de vedere legal, plățile făcându-se din Fondul social. Administrarea asistenței sociale este în mare parte realizată de către departamentul de securitate socială și, din 1991, prin intermediul Agenției de beneficii. Acesta se aplică și ajutorului de șomaj și Fondului social. Ajutorul financiar pentru șomeri este realizat de către serviciile de ocupare a forței de muncă în calitate de agenți ai Departamentului de Securitate Socială. Creditul familial și alocația de lucru pentru persoanele cu handicap sunt furnizate de către Agenția de beneficii. Locuințele și Consiliul de beneficii fiscale se află sub administrarea autorităților locale, dar în interiorul unui cadru juridic național. Prestațiile de sănătate sunt administrate la nivel central de Agenția de beneficii, precum și alte beneficii care sunt administrate de autoritățile locale de educație sub propriile reguli.(Eardley et al., 1996)
2.2 Asistentul social în Marea Britanie
Profesia de asistent social este parte integrantă a structurii sociale din Marea Britanie, reprezentând de asemenea o profesie internațională, multi asistenți sociali alegând să-și exercite această profesie în Marea Britanie. În ultimii ani s-au introdus în această țară reglementări legale, standarde de conduită pentru asistenții sociali și un grad de calificare nou bazat pe standardele naționale ocupaționale.( General Social Care Council, 2007)
Blewett consideră ca a existat o tendință istorică pentru asistenții sociali să fie definiți de către cei pentru care au lucrat. Cu toate ca Consiliul General de Asistență socială menționează că asistenții sociali sunt în present angajați într-o varietate de servicii, dar încă mai există o accentuare conform căreia a fi asistent social însemna să lucrezi pentru un deprtament al autorității locale (Blewett în Lawrence & Huegler,2008). De-a lungul câtorva decenii asistentul social a avut un statut profesional scăzut și, astfel, s-a încercat crearea unei organizații a asistenței sociale la nivel național. Acest lucru s-a dovedit a fi dificil, întrucât Asociația Britanică a Asistenților Sociali (BASW) nu s-a dezvoltat complet într-o organizație profesională deplină deoarece memebrii ei nu sunt obligați să practice asistența socială, iar asociația nu are statut de sindicat, asistenții sociali nefiind foarte bine protejați. Însă schimbarea percepției publice ți a atitudinii guvernului față de activitatea asistenței sociale a dus la înființarea unui organism de reglementare a drepturilor asistenților sociali, și anume, Consiliul General al Asistenței Sociale.(Pazne în Lawrence & Huegler, 2008)
În ceea ce privește educația în domeniul asistenței sociale Lymberry spune că pentru o perioadă de timp aceasta a fost mai bine reglementată în Marea Britanie decât în alte țări europene, având o influență mai mare din partea agențiilor de angajare a asistenților sociali. Competențele bazate pe obținerea Diplomei de Asistent Social, calificare obținută de majoritatea asistenților sociali a fost criticată ca subliniind mai degrabă abilitățile tehnice decât înțelegerea critică și logica, diferitele procese complexe precum și comportamentul. Educația în asistența social a suferit reforme majore atunci când pentru Diploma de Asistent Social, care putea fi obținută ca fiind student, absolvent sau neavând studii universitare, s-a adăugat încă un an de studiu, de la 2 la 3 ani în 2003/2004. În 2006/2007 226 de cursuri de asistență socială au fost oferite la 68 de universități acreditate și la 10 instituții similar de predare în Anglia, iar 47 de universități au obținut aprobare pentru a oferi cursuri de postcalificare.(Lymberry în Lawrence & Huegler). Printre cei 91,530 de asistenți sociali profesioniști înscriși în Consiliul General de Asistență Socială la data de 1.04.2007, 14,934 erau studenți la asistență socială. Datele din domeniul ocupării forței de muncă arată cererile pentru cursurile de asistență social au crescut rapid între 2003 și 2006, la fel ca și numărul de studenți acceptați. S-a înregistrat de asemenea o creștere a studenților sub 25 de ani de la 20 % în 2003/2004 la 33% în 2006/2007.( Lawrence & Huegler, 2008)
2.3 Organizațiile competente pentru profesia de asistent social
Consiliul General de Asistență Socială (GSCC) a fost înființat la data de 1 octombrie 2001 și este responsabil pentru stabilirea unui cod de practică pentru asistenții sociali și pentru angajatorii lor, pentru reglarea pieței muncii și a educației în domeniul asistenței sociale. Codul descrie standardele de comportament profesional și de practică care trebuie satisfăcute de lucrătorii sociali. Consiliul este sponsorizat de către Departamentul de Sănătate, dar lucrează în strânsă legătură și cu Departamentul pentru Copii, Școli și Familii în realizarea serviciilor pentru copii și tineri. Asistenții sociali trebuie să se reînscrie în consiliu la fiecare trei ani ți trebuie să demonstreze că au lucrat cel puțin 90 de ore de la ultima înregistrare.(General Social Care Council, 2010)
Asociația britanică a asistenților sociali (BASW) este singura asociație profesională pentru asistenții sociali din Marea Britanie. Scopul acestei asociații este de a promova serviciile sociale pentru toți oamenii care ar putea avea nevoie de ele. Asociația britanică a asistenților sociali nu este organizată sub forma unui sindicat, dar oferă o reprezentare a serviciului, precum și o indemnizație de asigurare profesională pentru membri. BASW este guvernată de un consiliu de administrație, cunoscut sub numele de Consiliul. Membrii consiliului sunt aleși anual la întâlnirea generală, iar activitatea lor în supervizarea guvernării și direcției de strategie a asociației este suportată de Comitetul de ffinanțe și resurse umane, de Comitetul de etică și drepturile omului și de Comitetul național permanent în fiecare dintre cele patru țări ale Marii Britanii.(British Association of Social Work, 2010)
Asociația de asistență socială (Social Care Association) este o asociație profesională pentru cei care lucreză în asistența socială. Orice persoană care lucrează în asistența socială, la orice nivel, se poate înscrie în asociație. SCA promovează buna practică precum și persoana care practică asistența socială. De-a lungul istoriei asociația a fost implicată în mai multe dintre evoluțiile cheie în asistența socială și a urmărit în mod constant să fie recunoscută natura profesională și rolul unui lucrător social. De asemenea SCA este o organizație de caritate creată pentru a promova: educația și formarea profesională a asistenței sociale în beneficial oamenilor, pentru a promova educarea publicului în materie de politică socială, organizare socială și probleme sociale.(Social Care Association, 2010)
2.3 Codul de bună practică pentru asistenți sociali și angajatorii lor
Codul pentru asistenții sociali(General Social Care Council, 2010):
1. Protejarea drepturilor și promovarea intereselor utilizatorilor de servicii și îngrijitorilor. Aceasta include: tratarea fiecărei persoane ca un individ; respectarea și, când este cazul, promovarea vederilor și dorințelor atât a utilizatorilor de servicii cât și a îngrijitorilor; sprijinirea drepturilor utilizatorilor de servicii de a-și controla viața și efectuarea de alegeri documentate despre serviciile pe care le primesc; respectarea și menținerea demnității și intimității utilizatorilor de servicii; promovarea oportunităților egale pentru utilizatorii de servicii și pentru îngrijitori; respectarea diversității și a culturii și valorilor diferite.
2. Stabilirea și menținerea încrederii utilizatorilor de servicii și a îngrijitorilor. Aceasta include: atitudine cinstită și demnă de încredere; comunicare într-o manieră adecvată, deschisă, precisă și la obiect; respectarea informațiilor confidențiale și lămurirea cu claritate a utilizatorilor de servicii și a îngrijitorilor despre politicile agenției privind confidențialitatea; atitudine demnă de încredere și de nadejde; onorarea angajamentelor de muncă, a înțelegerilor și a aranjamentelor, și când nu este posibil să se procedeze așa, oferirea de explicații utilizatorilor de servicii și îngrijitorilor; declararea aspectelor care pot crea conflict de interese și asigurarea ca acestea să nu influențeze judecata sau practica asistentului; aderarea la politicile și procedurile privind acceptarea de cadouri și de bani de la utilizatorii de servicii și îngrijitori.
3. Promovarea independenței utilizatorilor de servicii în timp ce aceștia sunt protejați, în măsura posibilităților, de pericol sau de daune. Aceasta include: promovarea independenței utilizatorilor de servicii și sprijinirea lor pentru înțelegerea și exercitarea drepturilor lor; folosind procese și proceduri stabilite să combătute și raportate comportamente și practici periculoase, abuzive, discriminatorii sau de exploatare;urmărirea practicilor și procedurilor elaborate pentru a se proteja pe sine și pe alții în siguranță în fața unui comportament violent și abuziv , la locul de muncă; informarea angajatorului sau a autoritatății adecvate despre dificultățile legate de resurse sau cele operaționale care pot împiedeca asigurarea unei îngrijiri în securitate; informarea angajatorului sau a autorității adecvate despre practici ale colegilor care pot fi nesigure sau care pot afecta standardele de îngrijire; conformarea politicilor angajatorului în domeniul
sănătății și securității, inclusiv privind abuzul de substanțe; ajutarea utilizatorilor de servicii și a îngrijitorilor să facă reclamații, luând în serios reclamațiile și rezolvându-le sau transmițându-le personelor adecvate; și recunoașterea și utilizarea în mod responsabil a puterii care vine din munca cu utilizatorii de servicii și îngrijitori.
4. Respectarea drepturilor utilizatorilor de servicii și asigurarea că comportamentul lor nu dăunează lor sau altora. Aceasta include: recunoașterea că utilizatorii de servicii au dreptul să-și asume riscuri și ajutarea lor ca să identifice și să stăpânească riscurile potențiale și efective pentru ei și pentru alții; respectarea politicilor și procedurilor de evaluare a riscurilor pentru a evalua dacă comportamentul utilizatorilor de servicii prezintă un risc de
pagubă pentru ei sau pentru alții; luarea de măsuri necesare pentru reducerea la minimum a riscurilor pentru utilizatorii de servicii de producere de pagube potențiale sau efective ,lor sau altor persoane; și asigurarea ca colegii și agențiile relevante să fie informate respre rezultatul și implicațiile evaluării riscurilor.
5. Menținerea încrederii publicului în serviciile de asistență socială. Astfel, nu trebuie: să se abuzeze sau să se neglijeze utilizatorii de servicii, îngrijitorii și colegii; să se exploateze utilizatorii de servicii, îngrijitorii și colegii în nici un fel; să se abuzeze de încrederea utilizatorilor de servicii și a îngrijitorilor sau de accesul pe care asistenții îl au la informații personale despre ei sau despre proprietatea, căminul sau locul lor de muncă; să se creeze relații personale neadecvate cu utilizatoriii de servicii; să se facă discriminare ilegală sau nejustificabilă față de utilizatorii de servicii, îngrijitori sau colegi; să accepte nici o discriminare ilegală sau nejustificabilă de la utilizatorii de servicii, îngrijitori sau colegi; să expună clienții sau pe alte persoane la riscuri nenecesare; sau să se comporte la locul de muncă sau în afara locului de muncă într-un fel care să poată ridica problema dacă sunt sau nu potriviți pentru a lucra în cadrul serviciilor de asistența socială.
6. Responsabilitatea pentru calitatea muncii și asumarea responsabilității pentru menținerea și ameliorarea cunoșiințelor și abilităților.
Codul de practică pentru angajatorii de asistenți sociali
Pentru a-și îndeplini responsabilitățile în legătură cu reglementarea forței de
muncă de asistență socială, angajatorii trebuie(General Social Care Council, 2010 ):
1. Să se asigure că persoanele sunt potrivite pentru a face parte din forța de muncă și că înțeleg rolul și responsabilitățile lor;
2. Să aibe politici și proceduri scrise disponibile pentru a permite lucrătorilor de asistență socială să satisfacă Codul de Practică pentru Lucrători de Asistență Socială a Consiliului General de Asistență Socială (GSCC);
3. Să asigure instructaj și posibilități de dezvoltare lucrătorilor de asistență socială pentru întărirea și dezvoltarea abilităților și cunoștințelor lor;
4. Să pună în practică și să implementeze politici și proceduri scrise pentru a face față unor comportamente și practici periculoase, discriminatorii sau de exploatare;
5. Să promoveze codurile de practică GSCC pentru lucrători de asistență socială, utilizatori de servicii și îngrijitori și să coopereze cu lucrările GSCC.(General Council of Social Work, 2010)
2.4 Beneficiile sociale
Sistemul de protecție din Marea Britanie este descris ca fiind unul liberal din punctul de vedere al lui Esping-Andersen ca o tipologie a statului bunăstării, dar este văzut și ca fiind unul rezidual potrivit lui Titmuss și Leibfried. Cea mai semnificativă dezvoltare a fost creșterea importanței în sistemul de securitate socială ca un ansamblu, cu asistența socială devenind un sistem de masă, în loc de o plasă de siguranță reziudală.(Eardley et al., 1996)
Sistemul de securitate socială din Marea Britanie acoperă toate mijloacele de întreținere care sunt împarțite în cinci categorii: beneficii contributorii, beneficii pe care statul le impune angajatorilor să le ofere, beneficii neimpozabile, beneficii pe principiul testării mijlocelor și credite fiscal.(Hill, 2003). În 2007-2008 aproximativ 158 de miliarde de lire sterline au fost cheltuiți în domeniul prestațiilor sociale în Marea Britanie. Acest lucru înseamnă aproximativ 2580 de euro pentru fiecare bărbat, femeie sau copil și reprezintă 25,6% din cheltuielile publice totale.( 11,4% din PIB). Aproximativ 30 de milioane de oameni din Marea Britanie, circa 50% din populație primește cel puțin un beneficiu de securitate socială. Beneficiile sociale se împart în: beneficii familiale, beneficii pentru șomeri, beneficii pentru persoane cu venituri scăzute, beneficii pentru vârstnici, beneficii pentru persoane bolnave și cu dizabilități și beneficii pentru persoane văduve. Mai există bonusul de Crăciun care nu este inclus în aceste categorii, ci este o plată unică pentru anumiți beneficiari acordându-se în prima săptămână a lunii decembrie. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009).
Beneficiile familiale cuprind:
alocația pentru copii – peste 7,5 milioane de familii primeau în 2007 această alocație acoperind 13 milioane de copii. A fost introdusă în 1977 pentru a înlocui alocația familială și alocația pentru copii impozitată și este un beneficiu universal, fiind plătit tuturor familiilor, indifferent de venit. Cuantumul variază în funcție de rangul copilului,fiind regresiv ,primul copil primește o sumă mai mare, iar următorii vor primi mai puțin. Se acordă pentru fiecare copil sub 16 ani sau, în cazul celor cu educația elementară prelungită, până la 19 ani. Astfel în 2007-2008 alocația pentru copilul mai mare sau singurul copil era de 20 de euro pe săptămână, iar pentru următorul copil era de 13,20 euro. În decursul acelorași ani cheltuielile totale pentru alocația pentru copii a fost de 10,65 miliarde de euro. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.10).
fondul pentru trusoul copilului este un beneficiu neimpozabil și necontributoriu și a fost propus la alegerile din 2001, iar bugetul anului 2003 anunța ca orice copil născut după 1 septembrie 2002 va primi suport financiar. Această prestație este un activfinanciar acordat fiecărui nou născut ca un dar inițial din partea statului. Copiii vor avea acces la fonduri la vârsta de 18 ani fără restricții în utilizarea fondului. Toți copiii primesc acest stimulent în valoare de cel puțin 250 de euro, iar familiile cu venituri mici sunt eligibili pentru 500 de euro. La cea de-a șaptea aniversare a copilului statul va face încă o plată în cadrul acestui cont, de asemenea în funcție de venituri. Din 2007 copii aflați în grija autorităților locale primesc un supliment de 100 de euro pe an, iar din aprilie 2009 copii care primesc alocație pentru dizabilitate mai primesc încă un supliment de 100 de euro pe an, iar cei cu handicap sever primesc 200 de euro. Familia și prietenii pot contribui la acest fond până la când copilul împlinește 18 ani cu o limită de 1200 de euro pe an. În 2007-2008 cheltuielile pentru acest beneficiu au fost de 168 de milioane de euro. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.10-11).
alocația pentru tutore este, de asemenea un beneficiu necontributoriu și neimpozabil și reprezintă o prestație plătită în plus la alocația pentru copil familiilor care au grijă de un copil al căror parinți au murit. În cazul în care a murit un singur părinte alocația pentru tutore mai poate fi plătită daca domiciliul celuilalt părinte este necunoscut. Un părinte vitreg nu este luat în considerare ca un parinte natural și poate primi alocația pentru tutore, în cazul în care ambii parinți ai copilului vitreg au decedat. Solicitantul nu trebuie să fie tutorele legal al copilului, dar copilul trebuie să locuiască cu acesta sau solicitantul trebuie să plătească contribuții pentru menținerea copilului de cel puțin 14,10 euro pe săptămână. Părinții adoptivi ai unui copi orfan nu pot avea acest drept. În luna decembrie 2008 3400 de familii au primit alocația de tutore, iar cheltuielile se ridică la 1,9 milioane de euro în 2007-2008. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.11).
creditul fiscal pentru copii este un beneficiu neimpozabil și necontributoriu, dar bazat pe testarea mijloacelor și combină într-un singuru beneficiu suportul furnizat anterior bazat pe creditul fiscal pentru copii, creditul fiscal pentru familiile care muncesc, suplimentele pentru copii bazate pe netestarea mijloacelor și elementele pentru copii( suplimentele pentru copii și premiile pentru familii). În aprilie 2009 5,7 milioane de familii primeau acest beneficiu, dintre care 4,3 milioane au fost în locul de muncă. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.13).
indemnizația reglementară de maternitate, paternitate și adopție sunt beneficii neimpozabile, contributorii și nu sunt bazate pe testarea mijloacelor. Indemnizația pentru maternitate este reprezentată de o sumă minimă legală pe care angajații trebuie să o plătească angajaților lor, în timpul concediului de maternitate, iar aproapte tot costul poate fi recuperat de la guvern. Pentru a beneficia de această prestație femeile trebuie să fi lucrat cel puțin 26 de săptămâni la același angajator, incluzând cea de-a 15 a săptămână înainte ca copilul să se nască. De asemenea femeile trebuie să fi câștigat cel puțin 95 de euro pe săptămână, reprezentând câștigurile minime reglementate de Asigurarea Națională. Cheltuielile cu acest beneficiu erau de aproximativ 1,47 miliarde de euro în 2007-2008. Indemnizația de paternitate și de adopție reprezintă, de asemenea o sumă minimă legală plătită de angajatori pentru angajații lor atât timp cât durează concediul de paternitate sau adopția, iar costurile pot fi recuperate de la gvern. Condițiile de acordare sunt similare cu cele de la indemnizația pentru maternitate. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.15).
alocația de maternitate este un beneficiu neimpozabil, necontributoriu și nu este bazat pe testarea mijloacelor. Prestația este plătită femeilor gravide care nu sunt eligibile pentru indemnizația de maternitate. Pentru a beneficia de alocația de materniate, solicitanții trebuie să îndeplinească condițiile în muncă și venituri. În ceea ce privește munca solicitantul trebuie să fi fost angajat sau să fi desfășurat activități independente cel puțin 22 de săptămâni din cele 66 , incluzând săptămâna dinaintea nașterea copilului. În ceea ce privește condiția legată de venituri, se impune ca veniturile medii pe săptămână din oricare 13 săptămâni din cele 66 să fie cel puțin egale cu pragul alocației de maternitate care se aplică la începutul perioadei de muncă. Valoarea acesteia este de 30 de lire pe săptămână. Alocația de maternitate este plătită timp de 39 de săptămâni, iar în februarie 2009 circa 52,400 de femei primeau această alocație. Cheltuielile legate de această prestație se ridicau în 2007-2008 la 247 de milioane de euro. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.15).
alocația de școlară de întreținere este un beneficiu neimpozabil, necontributoriu, dar bazat pe testarea mijloacelor și reprezintă un bonusf financiar săptămânal pentru tinerii care provin din familii cu venituri joase și care stau doi ani la școlile academic sau vocaționale dincolo de absolvirea de la 16 ani. Programul a fost extins la nivel național în septembrie 2004, în urma unui program pilot în anumite zone. Este valabil pentru oricine împlinește 16 ani între 1 septembrie 2007 și 31 august 2009 și al căror venituri familial nu sunt mai mari de 30,810 lire pe an. Plățile săptămânale se fac pe bază de prezență și diferă în funcție de veniturile familial. Plățile bonus în valoare de 100 de lire sunt făcute în lunile ianuarie și iulie ale fiecărui an și în octombrie în al doilea an. Costurile estimate cu acest beneficiu s-au ridicat în 2007-2008 la circa 597 de milioane de euro. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.15).
Beneficiile pentru șomeri cuprind:
alocația pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă a înlocuit ajutorul social și ajutorul de venit acordat șomerilor din octombrie 1996. Există două tipuri de alocație: contribuția de bază care este plătită indivizilor ce au îndeplinit contribuțiile la asigurarea națională și venitul de bază care este plătit solicitanților ce satisfac un venit familial bazat pe testarea mijloacelor. Pentru a beneficia de oricare dintre prestații, solicitantului trebuie să aibă sub 60 de ani dacă este femeie și sub 65 dacă este bărbat și să nu primească ajutor de venit. În plus solicitantul nu trebuie să lucreze 16 ore pe săptămână sau peste și să fie capabil să înceapă să lucreze imediat și să întreprindă măsuri active de găsire a unui loc de muncă. Trebuie, de asemenea să încheie un acord cu agenția de ocupare a forței de muncă, primind astfel informații despre orice loc de muncă disponibil, precum și să fie apt să lucreze 40 de ore pe săptămână.
Ajutorul pentru un loc de muncă (job grant) este un beneficiu neimpozabil, necontributoriu și bazat pe testarea mijloacelor acordat indivizilor în vârstă de 25 de ani și peste care încep sau se reîntorc la munca cu normă întreagă. Prestația este de 100 de lire pentru o persoana singură sau cuplu fără copii și de 250 de lire pentru familiile cu copii. Ca să fie eligibil jobul trebuie să dureze cel puțin cinci săptămâni și să fi primit o prestație de calificare cum ar fi alocația de șomaj pentru următoarele 26 de săptămâni. În 2007-2008 costurile pentru acest beneficiu s-au ridicat la aproximativ 47 de milioane de euro. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.20-21).
Programele New deal au fost create pentru a ajuta persoanele fără un loc de muncă. La acest program participă persoanele între 18 și 24 de ani care au primit alocația de șomaj timp de 6 luni și persoanele între 25 și 49 de ani care au primit 18 luni alocația de șomaj. În februarie 2009 participau la acest program 157,990 de peroane, iar costurile cu acest beneficiu erau în 2007-2008 de 110 milioane de euro. (Levell, May, O’Dea, Phillips, 2009, p.21).
Beneficii pentru persoane cu venituri mici:
Ajutorul de venit este un sprijin financiar plătit persoanelor cu venituri mici, în special pentru parinți singuri, persoane cu dizabilități sau cei aflați în incapacitate de muncă. În 2007-2008 peste 2 milioane de persoane au primit acest ajutor.
Creditul fiscal de lucru a fost înființat în 2003 și prevede sprijin la locul de muncă pentru persoanele cu venituri scăzute. Familiile cu copii, lucrătorii cu dizabilități sunt eligibili pentru creditul fiscal de lucru la cel puțin un adult care lucrează minim 16 ore pe săptămână.în 2007-2008 au fost 2.361,000 beneficiari.
Beneficiul pentru locuințe este un beneficiu neimpozabil, necontributoriu, bazat pe testarea mijloacelor care se acordă familiilor cu venituri scăzute care își închiriază locuințele. Persoanele care beneficiază de ajutorul de venit, de alocația de șomaj sunt eligibilii pentru beneficial de locuințe. 4.403.980 de persoane au beneficiat de această prestație în 2007-2008.
Plățile discreționare pentru locuințe sunt, de asemenea, beneficii neimpozabile, necontributorii și bazate pe testarea mijloacelor acordate pentru a ajuta la plata chiriilor sau impozitele consiliului pasive. Aceastea sunt plătiete celor care beneficiază de alocația pentru locuințe, de consiliul beneficiilor de impozite sau de beneficiul pentru locuințe care au nevoie de asistență financiară suplimentară pentru a îndeplini costurile locuințelor lor. În 2007-2008 s-au acordat 20 de milioane de euro pentru acest beneficiu.
Consiliul beneficiilor din impozite sunt beneficii neimpozabile, necontributorii, bazate pe testarea mijloacelor și se acordă familiilor cu venituri scăzute care sunt de natură să plătească impozit pe proprietatea în care sunt rezidenți.
Fondul social de plăți a fost introdus în 1987 pentru a oferi bani oamenilor în cadrul unei varietăți de circumstanțe. Unele plăți din acest fond sunt constituie un beneficiu legal sub anumite condiții pentru anumite persoane. Alte plăți sunt sunt discreționare și limitate și sunt plătite persoanelor care satisfac anumite condiții în cazuri diferite.
Beneficii pentru vârstnici cuprind:
Pensia de bază pentru limită de vârstă de tip contributiv
Pensia de bază pentru limită de vârstă de tip necontributiv
Câștiguri legate de pensia pentru limita de vârstă
Pensia de credit
Plățile de combustibil de iarnă
Licențe de televiziune concesionate
Beneficii pentru bolnavi și persoane cu dizabilități:
Plata statuară pentru boală
Beneficial de incapacitate
Alocația de support pentru angajare
Alocația pentru handicap sever
Alocația de subzistență pentru persoanele cu dizabilități
Ajutorul pentru îngrijitor
Pensia de război
Beneficii pentru persoanele îndoliate:
a) beneficiu pentru persoane văduve
b) beneficiul industrial de deces
2.5 Analiza SWOT
CAPITOLUL III: ANALIZA COMPARATIVĂ ASUPRA PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL
O importantă cercetare comparativă a asistenței sociale în Europa a fost realizată de către OECD în 1996, analiză ce cuprindea 24 de țări. Înițial acest studiu fusese comandat în 1993 de către Departamentul de Securitate Socială al Marii Britanii pentru a informa despre înțelegerea asupra asistenței sociale în statele membre ale Uniunii Europene și într-un număr relevant de alte țări: Norvegia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Noua Zeelandă (Eardley et al., 1996). Obiectul principal al acestu studiu a avut în centru gama de servicii și beneficii disponibile pentru a garanta un nivel de subzistență pentru persoanele aflate în nevoie.
În acest capitol voi avea în vedere comparația centrată pe profesia de asistent social, menționată de Meeuwisse și Sward în articolul “Cross-national comparation of social work – a question to initial assumption and level of analysis”, precum și criteriile folosite de aceștia.
Înainte de a compara cele două categorii menționate, mai trebuie specificată și tipologia statului din care face parte fiecare țară. Astfel, conform lui Esping-Andersen, Marea Britanie aparține statului bunăstării liberal caracterizat prin: nivel scăzut al cheltuielilor sociale din PIB, protecție socială scăzută a riscurilor și nevoilor rezultate din șomaj, boală, bătrânețe; expunere ridicată a gospodăriilor cu venituri sub medie din costurile totale a pieței de locuințe, a îngrijirilor medicale, etc; rata mică a înlocuirii veniturilor cu beneficiile de stat sau pensii; nivel ridicat al veniturilor inegale și a sărăciei relative; un rol central al benficiilor pe baza testării mijloacelor financiare;stigmatizarea și calitatea scăzută a serviciilor sociale publice.(Sykes, Palier, Prior, p.174). Statul bunăstării din România, are trăsături aparținând modelului statului liberal, celui al statului conservator corporatist și modelului social-democrat al bunăstării (conform clasificării lui Esping Anderson) care se caracterizează în principal prin “universalismul serviciilor sociale, unde rolul statului în cadrul pieței este foarte mare și nivelul de taxare foarte ridicat. Beneficiile sociale sunt determinate de venituri pentru a stimula participarea la sistemul universal de asigurări. Principalul furnizor de servicii sociale este statul.(Preda, 2002, p.437) . Pe lângă cele trei modele de state ale bunăstării se adaugă și cel sudic/ latin menționat de Leibfried. Din analiza realizată de Lazăr în anul 2000 pe baza dimensiunilor de “ideologie, gardul de dezvoltare al drepturilor sociale în acordarea de beneficii, sistemul primar de furnizare al bunăstării, angajamentul pentru ocuparea deplină, statul ca angajator”, a rezultat faptul că statul roman are caracteristici din toate cele patru modele menționate anterior (Lazăr, 2000, p.29)
Așa cum am menționat Meeuwisse și Sward au folosit în această comparație anumite criterii (în Lazăr, 2009, p.166):
Cum este definită asistența socială și cine este considerat asistent social?
Istoria asistenței sociale
Educația în asistența socială: dacă este o disciplină academică sau o formare practică,non-academică
Forma de angajare a asistenților sociali
Proporția asistenților sociali calificați
Principalele sarcini ale asistenților sociali
Puterea asistenților socili
Tradiția teoretică și metodologică
Conceptul de asistență socială este unul contestat într-adevăr și în orice moment exsită definiții concurente. În Marea Britanie definiția acceptată este cea adoptată în anul 2000 la Montreal, definiție adoptată mai târziu și de Asociația Europeană a Școlilor de Asistență Socială și de Federația Internațională a Asistenței Sociale: “asistența socială este o profesie care promovează schimbarea sociala, rezolvarea problemelor în relațiile umane și empowermentul și libertatea oamenilor de a face bine. Utilizând teorii ale comportamentului uman și sisteme sociale, asistența socială intervine atunci când oamenii interacționează cu mediul lor înconjurător. Principiul drepturilor omului și al justiției sociale sunt fundamentale în asistența socială” (IASSW, 2001 în Asquith, Clark, Waterhouse). Spre deosebire de Marea Britanie, în România există o lege care organizează sistemul de asistență socială și care definește această știință ca fiind “componenta sistemului național de protecție socială și care cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.(L.47/2006, art.2). Aceeasi lege reglementază faptul că asistentul social poate fi orice persoană care a absolvit cursurile unei facultăți de asistență socială, în timp ce în Marea Britanie abia în 2003 au fost introduse aceste reglementări de către Consiliul General al Asistenței Sociale, ridicându-se astfel nivelul calificării la trei ani. De asemenea a fost introdusă pe o perioadă de minim 130 zile de practică supravegheată care poate fi desfășurată pe durata studiilor sau după finalizarea acestora. Până în acest an în Marea Britanie se obținea o diplomă în asistența socială pentru cursuri de doi ani urmate în acest domeniu.
Astfel, putem spune că în România, datorită legislației în domeniu există o claritate în ceea ce privește profesia de asistent social, obiectiv pe care îl îndeplinește acum și Marea Briatnie.
În ceea ce privește istoria asistenței sociale există dovezi care arată ca primele manifestări în forme primare au avut loc în cele mai vechi timpuri în ambele țări. În România primele forme de asistență socială s-au dezvoltat în jurul bisericii în preajma anului 300 sub diverse adăposturi, aziluri pentru categoriile de persoane aflate în situații de dificultate. Sub aceleași forme se manfiestă și în Marea Britanie, cand în 1034 apar primele aziluri prin intervenția statului ceea ce arată preocuparea acestuia pentru persoanele cu diferite nevoi. Un moment important este apariția Legii sărăciei în 1601 care organizează protecția socială a persoanelor sărace prin crearea de instituții cu rol de protecție socială, de aziluri precum și persoane numite să acorde prestațiile de asistență socială (Buzducea, 2009). De asemenea un rol important în dezvoltarea asistenței sociale l-a avut raportul Lordului Beveridge în 1942 prin care s-au stabilit diferitele prestații valabile și astăzi precum s-a încercat și impunerea principiului universalității. În România primele legi în acest domeniu apar abia în 1741 când domnitorul Constantin Mavrocordat emite un act prin care persoanele fără familie și cele cu dizabilități erau scutite de taxe și impozite. Prima lege privind protecția copiilor și înființarea unor instituții specializate de ocrotire pentru persoanele afalate în dificultate a aparut în 1775. Însă, despre un sistem de asistență socială structurat din punct de vedere legislativ și cu instituții specifice se poate vorbi din 1831 atunci când a apărut Regulamentul Organic.
În anul 1881 s-a înființat pentru prima data un serviciu de asistență socială în cadrul Primăriei Capitalei, iar începând din anul 1923 apar primele legi cu privire la organizarea și desfășurarea activității de asistență socială.( Buzducea, 2005). Între cele doua războaie mondiale asistența sociala s-a dezvoltat foarte mult din cauza distrugerilor create, din cauza îmbolnăvirii oamenilor și a stării de sărăcie ca efect al războaielor.
Așadar ambele țări au o istorie lungă a activităților de asistență socială, însă în Marea Britanie statul a intervenit mai rapid în legiferarea acestor forme de ajutor și răspândirea acestora printre persoane care au nevoie.
În Marea Britanie educația în asistența socială pentru o profesie calificată a fost întotdeauna localizată la un nivel înalt, iar din 1971 până în 2001 a fost realizată de către Consiliul Central pentru Educație și Training în Asistența Socială, un department privat prin statutul său, dar fondat de către Departamentul de Sănătate. Acest consiliu era sprijinit de către Secretariatul de Stat și avea rolul de a promova trainingul în asistența socială și de a atrage un număr mare de participanți, aceștia primind Certificatul de calificare în asistența socială. Astfel, în 1984 CCETSW anunță un sistem unificat cu strânse legături între cercetare, educație și piața muncii, iar în 1986 sunt propuse cursurile de trei ani pentru această profesie, însă guvernul respinge inițiativa.(Walker,2002). Competențele bazate pe obținerea acestui certificat au fost criticate deoarece subliniau abilitățile tehnice decât înțelegerea critică și logică, diferitele procese complexe precum și comportamentul, așa cum am mai menționat anterior. Educația în asistența socială a suferit reforme majore atunci când pentru Diploma de Asistent Social s-a adăugat încă un an de studiu, de la 2 la 3 ani în 2003/2004. Trebuie de asemenea menționat că înregistrarea profesiei de asistent social se face la Consiliul general de asistență socială, organism care nu aparține statului, de unde rezultă implicarea redusă a acestuia în dezvoltarea profesiei. În anul 2007 erau înscriși în Consiliul General de Asistență Socială76,313 de asistenți sociali.
În România profesia de asistent social este mai veche, datând din 1929 când s-a înființat prima școala de asistență socială “Școala Superioară de Asistență Socială din București – Principesa Ileana” cu aprobarea Ministerului Sănătății și al Ocrotirilor Sociale. Spre deosebire de Marea Britanie unde abia în 2003 s-a trecut la forma universitară de trei ani în ceea ce privește formarea profesională, în România exista încă de la înființarea școlii un program de pregătire universitară de patru ani, între 1929 și 1959, dar între 1959 și 1969 s-a trecut la forma de colegiu, de trei ani. Putem nota în dreptul țării noastre un plus în ceea ce privește pregătirea asistenților sociali, deși în perioada comunistă această profesie a fost practic desființată. În anii 90 se reia pregătire asistenților sociali sub forma unor colegii la universitățile din București, Iași și Cluj, iar primii asistenți sociali cu diploma universitară apar în 1994, introducându-se această specializare și la facultățile de teologie. Începând din acel an circa 300 de asistenți sociali absolvă în fiecare an.(.Zamfir, 1999)
În Marea Britanie formarea asistenților sociali a început ca o formare practică, ajungând astăzi la una academică, în timp ce în România se poate afirma că asistența socială a fost o disciplină academică încă de la înființarea primei scoli de asistență socială, cu o vasta acoperire a domeniilor socio umane, dar cu o practică scăzută în acestea.
În Registrul Național al Asistenților sociali publicat în Monitorul Oficial nr.272 din 27.04.2009 în România erau 2223 de asistenți sociali înscriși în Colegiul Național al Asistenților Sociali. Însă specialiștii consideră că resursele umane în România sunt insuficiente pentru serviciile de asistență socială, punându-se la îndoială și pregătirea acestora. Astfel, în mediul rural există un procent semnificativ al asistenților sociali care nu au studii superioare de asistență socială, respectiv 72,83%. În mediul urban 49,8% din angajații serviciilor publice de asistență socială au studii superioare de asistență socială, iar în București doar 28,9% dintre angajați. În reședințele de județ 50,2% dintre angajații serviciilor publice de asistență socială nu au studii superioare și doar 27,6% dintre aceștia au finalizat studiile de licență în asistență socială. De asemenea mai există și persoanele care au studii superioare în alte domenii, dar care nu au urmat și nici nu sunt înscriși la cursuri postuniversitare în domeniul asistenței sociale, acestea în procent de 11,6% din totalul angajaților (Cojocaru și Cojocaru apud Buzducea, 2009). Așadar, deși în România există un număr mare de universități care coordonează cursuri de asistență socială, iar numărul tinerilor absolvenți este destul de mare, se constată că în serviciile publice de asistență socială, numărul celor care nu sunt specialiști în domeniu este destul de mare.
În Marea Britanie, potrivit datelor ,76,313 de asistenți sociali erau înregistrați la Consiliul General al Asistenței sociale în 2007. Dintre aceștia 70 % s-au angajat în departamentele de servicii sociale și în alte servicii ale autorităților locale, circa 6% erau în sectorul independent, incluzând aici 4% din sectorul care reprezintă voluntariatul si circa 6% s.au angajat prin agențiile de ocupare. Același studiu arată că numărul de asistenți sociali a crescut cu 30% între anii 2003 și 2006. Piața forței de muncă este dominată de femei cu 82%, cu câteva procente, însă mai puțin decât în alte profesii asemănătoare asistenței sociale. În ceea ce privește salarizarea, asistentul social din Marea Britanie câștiga în 2007 în jur de 84% din salariul mediu în rândul profesiilor liberale.( Lawrence & Huegler,)
Se poate observa că și în România și în Marea Britanie profesia de asistent social este predominantă în serviciile publice, mai mult decât în sfera privată, cu o putere mai mare de interventie a sferei private in Marea Britanie. Întâlnim însă asistenți sociali în toate sferele unde există persoane aflate în situații de dificultate. De asemenea profesia este dominată, într-un procent destul de ridicat de către femei, iar remunerarea nu este la un nivel înalt nici în Marea Britanie, nici în România, păstrând desigur proporțiile în ceea ce privește nivelul economic al fiecărei țări.
In ceea ce priveste rolurile sarcinile asistentului social acestea sunt definite, cel putin la nivel teoretic, in ambele tari. Asistentul social isi foloseste competentele si abilitatile pentru a interveni in favoarea persoanelor care le solicita ajutorul. Acesta lucreaza intr-un cadru organizatoric, legislativ coordonati de institutiile de care apartin. În România statul este cel care reglementeaza activitatile de asistenta sociala, iar asistentul social poate interveni in acord cu legile acolo unde situatiile o cer.
CONCLUZII
În urma acestei lucrări am urmărit să analizez diferențele și similitudinile existente în profesia de asistent social în Marea Britanie și România. Am urmărit istoria celor două țări cu tradiție îndelungată în activitățile de asistentă socială a ambelor state, dar cu legi mai bine puse la punct din partea statului britanic încă din cele mai vechi timpuri. Profesia de asistent social nu s-a conturat însă decât foarte recent în Marea Britanie, în timpurile trecute activitățile de asistent social fiind îndeplinite de persoane fără pregătire în acest domeniu. Astfel, putem afirma că de fapt școala românească de asistență socială are o tradiție mai îndelungată decât cea britanică, încă de la începuturile ei realizându-se cursuri de lungă durată. În Marea Britanie era considerată suficientă o pregătire de circa doi ani în domeniu având cursuri mai degrabă tehnice, decât bazate pe relații interpersonale, pe studierea comportamentelor sau pe observație. De abia în anul 2003 s-au introdus cursuri de trei ani, punându-se astfel în acord cu normele europene. România s-a aliniat și ea acestor norme micșorând studiul asistenței sociale de la patru ani la trei ani.
Deși numărul asistenților sociali cuprinși în studiile universitare a crescut, atât în România cât și în Marea Britanie, multe dintre posturile din asistența socială sunt ocupate de persoane care nu dețin o calificare superioară sau au studii în alte domenii. În România doar 50% din posture sunt ocupate de persoane calificate în asistența socială la nivel urban. În Marea Britanie pe lângă asistenți sociali lucrează și manageri sociali precum și educatori.
Nivelul salarial al asistenților sociali ar putea fi oarecum asemănător, păstrându-se desigur porporțiile, precum nivelul de viață diferit dintre români și englezi. În România salariul unui asistent social este modic în domeniul public, acolo unde activează o mare parte dintre asistenții sociali, statul neacordând importanța necesară acestei profesii. În Marea Britanie un asistent social câștiga în anul 2007 84% din salariul mediu în rândul profesiilor liberale.
O altă similitudine este cea a numărului de femei care practică această profesie atât în statul roman cât și în cel britanic. S-a constat o scădere a numărului de bărbați care aleg această profesie în ambele țări. În ceea ce privește rolurile asistentului social acestea sunt de asemenea asemănătoare. Fiecare asistent social trebuie să apere interesele persoanei care îi cere ajutorul și să intervină ori de câte ori trebuie și legea îi permite. Trebuie menționat că România beneficiază de un Colegiu al Asistenților Sociali care îi apără drepturile și interesle și care este un organism public. Fiecare asistent social roman care dorește să practice profesia trebuie să se înscrie mai întâi în acest colegiu. În Marea Britanie există Consiliul social al asistenței sociale care reglementează drepturile asistentului sociale, precum și codul de practică al acestuia, dar și al angajatorului de asistenți social. Acest consiliu este un organism privat care coordonează și educația în asistența socială, statul neimplicându-se până acum într-o proporție foarte mare, lucru a generat o criză a identității asistentului social în această țară
BIBLIOGRAFIE
Asquith, S., Clark, C., Waterhouse, L., 2005. The role of the social work in 21-st century – a literature review disponibil pe http://www.scotland.gov.uk/Resource/Doc/47121/0020821.pdf la data de 28.01.2010
Bulgaru, M., Dilion, M., 2000. Asistența socială în perioada de tranziție: probleme și modalități de soluționare, disponibil pe http://www.usm.md/crras/crras/ManualePDF/ASIS.pdf la data de 30.01.2010
Buzducea, D. 2005. Aspecte contemporane în asistența socială, București, editura Polirom
Buzducea, D., 2009. Sisteme moderne de asistență socială – tendințe globale și practici locale, Iași, editura Polirom
Cojocaru, S., Buzducea, D.. 2009. Serviciile de asistenta sociala, in Preda, M. (coord), 2009. Riscuri si inechitati sociale – Raportul comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice , pp. 126 diponibil pe http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf la data de 28.01.2010
Eardley, T., Bradshaw, J., Ditch, J., Gough, I., Whiteford, P., 1996. Social assistance in OECD countries disponibil pe http://research.dwp.gov.uk/asd/asd5/rrep047.pdf la data de 19.01.2010
Epurescu, V., Mănoiu F., 1997. Asistența socială în România, București, editura ALL
General Social Care Council, 2007. Roles and tasks of social work in England disponibil pe http://www.gscc.org.uk/Nr/rdonlyres/be525e9f-0aed-41bd-aace-197d1c9a2cf0/0/rolesandtasksconsultationpaper.pdf la data de 24.01.2010
Hill, M., 2003. Understanding Social Policy disponibil pe http://books.google.com/books?id=5Kbw9i235qEC&dq=Understanding+Social+Policy++hill&printsec=frontcover&source=bn&hl=en&ei=7KxqS4TpH6bqnAOi_cjIBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CBsQ6AEwAw#v=onepage&q=&f=false la data de 21.01.2010
Lambru, M., 2002, Asistența socială în România. Două secole de evoluție instituțională, în Cadeschi, L. (coord.),. Sărăcie și asistența socială în spațiul românesc, București, editura Colegiul Noua Europă, pp. 63
Lawrence, S., Huegler, N., 2008. Welfare and social work in the UK disponibil pe http://www.eassw.org/swSchools/UK/Word_Welfare_and_social_work_in_the_UK.pdf la data de 20.01.2010
Lazăr, F., 2009. Politicile sociale din perspectivă comparativă, teză de doctorat, Universitatea din București.
Lazăr, F., 2000. Statul bunăstarii din România în căutarea identității, disponibil pe http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2000.1-4.a02.pdf la data de 2.01.2010
Levell, P., Maz, R., O’Dea, C., Phillips, D., 2009. A survey of the UK benefits system disponibil pe http://www.ifs.org.uk/bns/bn13.pdf la data de 22.01.2010
Pașa, F., Pașa M., 2003. Cadrul juridic și organizatoric al asistenței sociale în România, Iași, editura Polirom
Preda, M., 2002. Modele ale statului bunastarii in Pop, L. (coord.). Dicționar de politici sociale,București, editura Expert
Rădulescu, A., 2007. în Muntean, A., Sagebiel, J.(coord), Practici în Asistența socială: România și Germania, Iași, editura Polirom
Rengasamy, S. Evolution of Social Welfare/Work disponibil pe http://www.scribd.com/doc/14826079/History-of-Social-Work la data de 17.01.2010
Sorescu E., Berilă, I. 2004. Asistența socială – sistem și profesie, Craiova, editura Universitaria Craiova
Thane, P., 2009. Memorandum submitted to the house of commons’health committee inquiry: social care, disponibil pe http://www.historyandpolicy.org/docs/thane_social_care.pdf la data de 25.01.2010
Walker, H., 2002. A genealogy of quality: the curriculum for social work education and trainig disponibil pe http://books.google.com/books?id=rQskSEG9eOsC&printsec=frontcover&dq=A+genealogy+of+quality:+the+curriculum+for+social+work+education+and+trainig+%09Walker&source=bl&ots=qUSVuKz7kC&sig=7l_NtUZwrW0aEoLQwNEmZ6XnMUg&hl=en&ei=461qS4mZEpqCnQOtqr3LBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CAwQ6AEwAg#v=onepage&q=&f=false la data de 25.01.2010
Zamfir, C. (coord.), 1999. Politici sociale în România.1990-1998, București, editura Expert
Zamfir, E., 2000. Asistența socială în România, în Alexiu, T., Sellick, C., 2000. Asistența socială în Marea Britanie și România: studiu comparativ, București, UNICEF, pp. 73
BIBILIOGRAFIE WEB
Agentia nationala pentru prestatii sociale, 2010. Prestatiile sociale, disopnibil pe http://www.prestatiisociale.ro/Acces_la_prestatii_sociale/Lista_prestatiilor la data de 10.01.2010
Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania, 2009, disponibil pe http://www.cnasr.ro/cnas_ceeste.html la data de 19.12.2009
Federatia Nationala a Asistentilor Sociali Romani, 2009. Obiectivele Federatiei Nationale a Asistentilor Sociali Romani disponibil pe http://www.fnasr.ro/despreFnasr/prezentare.htm la data de 19.12.2009
Legea privind sistemul de asistenta sociala nr.47/ 2006 disponibil pe http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_sistemului_national_asistenta_sociala.php la data de 13.01.2010
Legea nr.466/2004 privind statutul asistentului social disponibil pe http://www.dgas.ro/legi/03_asistenta_sociala/2/L_466_2004.htm la data de 13.01.2010
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției sociale, 2010. Furnizorii de servicii sociale, disponibil pe http://sas.mmssf.ro/serviciiSociale.php la data de 10.01.2010
General Social Care Council, 2010. Codul de practică al asistenților sociali și al angajatorilor de asistenți sociali disopnibil pe http://www.gscc.org.uk/NR/rdonlyres/DADEDFE6-4C70-413B-A751-EF44AA867948/0/RomanianCodesofPractice.pdf la data de 25.01.2010
British Association of Social Worker, 2010. About British Association of Social W orkerdisponibil pe http://www.basw.co.uk/about/ la data de 25.01.2010
Social Care Association. 2010. About Social Care Association disponibil pe http://www.socialcareassociation.co.uk/Default.aspx?tabid=54 la data de 25.01.2010
BIBLIOGRAFIE
Asquith, S., Clark, C., Waterhouse, L., 2005. The role of the social work in 21-st century – a literature review disponibil pe http://www.scotland.gov.uk/Resource/Doc/47121/0020821.pdf la data de 28.01.2010
Bulgaru, M., Dilion, M., 2000. Asistența socială în perioada de tranziție: probleme și modalități de soluționare, disponibil pe http://www.usm.md/crras/crras/ManualePDF/ASIS.pdf la data de 30.01.2010
Buzducea, D. 2005. Aspecte contemporane în asistența socială, București, editura Polirom
Buzducea, D., 2009. Sisteme moderne de asistență socială – tendințe globale și practici locale, Iași, editura Polirom
Cojocaru, S., Buzducea, D.. 2009. Serviciile de asistenta sociala, in Preda, M. (coord), 2009. Riscuri si inechitati sociale – Raportul comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice , pp. 126 diponibil pe http://www.presidency.ro/static/CPARSDR_raport_extins.pdf la data de 28.01.2010
Eardley, T., Bradshaw, J., Ditch, J., Gough, I., Whiteford, P., 1996. Social assistance in OECD countries disponibil pe http://research.dwp.gov.uk/asd/asd5/rrep047.pdf la data de 19.01.2010
Epurescu, V., Mănoiu F., 1997. Asistența socială în România, București, editura ALL
General Social Care Council, 2007. Roles and tasks of social work in England disponibil pe http://www.gscc.org.uk/Nr/rdonlyres/be525e9f-0aed-41bd-aace-197d1c9a2cf0/0/rolesandtasksconsultationpaper.pdf la data de 24.01.2010
Hill, M., 2003. Understanding Social Policy disponibil pe http://books.google.com/books?id=5Kbw9i235qEC&dq=Understanding+Social+Policy++hill&printsec=frontcover&source=bn&hl=en&ei=7KxqS4TpH6bqnAOi_cjIBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CBsQ6AEwAw#v=onepage&q=&f=false la data de 21.01.2010
Lambru, M., 2002, Asistența socială în România. Două secole de evoluție instituțională, în Cadeschi, L. (coord.),. Sărăcie și asistența socială în spațiul românesc, București, editura Colegiul Noua Europă, pp. 63
Lawrence, S., Huegler, N., 2008. Welfare and social work in the UK disponibil pe http://www.eassw.org/swSchools/UK/Word_Welfare_and_social_work_in_the_UK.pdf la data de 20.01.2010
Lazăr, F., 2009. Politicile sociale din perspectivă comparativă, teză de doctorat, Universitatea din București.
Lazăr, F., 2000. Statul bunăstarii din România în căutarea identității, disponibil pe http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2000.1-4.a02.pdf la data de 2.01.2010
Levell, P., Maz, R., O’Dea, C., Phillips, D., 2009. A survey of the UK benefits system disponibil pe http://www.ifs.org.uk/bns/bn13.pdf la data de 22.01.2010
Pașa, F., Pașa M., 2003. Cadrul juridic și organizatoric al asistenței sociale în România, Iași, editura Polirom
Preda, M., 2002. Modele ale statului bunastarii in Pop, L. (coord.). Dicționar de politici sociale,București, editura Expert
Rădulescu, A., 2007. în Muntean, A., Sagebiel, J.(coord), Practici în Asistența socială: România și Germania, Iași, editura Polirom
Rengasamy, S. Evolution of Social Welfare/Work disponibil pe http://www.scribd.com/doc/14826079/History-of-Social-Work la data de 17.01.2010
Sorescu E., Berilă, I. 2004. Asistența socială – sistem și profesie, Craiova, editura Universitaria Craiova
Thane, P., 2009. Memorandum submitted to the house of commons’health committee inquiry: social care, disponibil pe http://www.historyandpolicy.org/docs/thane_social_care.pdf la data de 25.01.2010
Walker, H., 2002. A genealogy of quality: the curriculum for social work education and trainig disponibil pe http://books.google.com/books?id=rQskSEG9eOsC&printsec=frontcover&dq=A+genealogy+of+quality:+the+curriculum+for+social+work+education+and+trainig+%09Walker&source=bl&ots=qUSVuKz7kC&sig=7l_NtUZwrW0aEoLQwNEmZ6XnMUg&hl=en&ei=461qS4mZEpqCnQOtqr3LBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=3&ved=0CAwQ6AEwAg#v=onepage&q=&f=false la data de 25.01.2010
Zamfir, C. (coord.), 1999. Politici sociale în România.1990-1998, București, editura Expert
Zamfir, E., 2000. Asistența socială în România, în Alexiu, T., Sellick, C., 2000. Asistența socială în Marea Britanie și România: studiu comparativ, București, UNICEF, pp. 73
BIBILIOGRAFIE WEB
Agentia nationala pentru prestatii sociale, 2010. Prestatiile sociale, disopnibil pe http://www.prestatiisociale.ro/Acces_la_prestatii_sociale/Lista_prestatiilor la data de 10.01.2010
Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania, 2009, disponibil pe http://www.cnasr.ro/cnas_ceeste.html la data de 19.12.2009
Federatia Nationala a Asistentilor Sociali Romani, 2009. Obiectivele Federatiei Nationale a Asistentilor Sociali Romani disponibil pe http://www.fnasr.ro/despreFnasr/prezentare.htm la data de 19.12.2009
Legea privind sistemul de asistenta sociala nr.47/ 2006 disponibil pe http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_sistemului_national_asistenta_sociala.php la data de 13.01.2010
Legea nr.466/2004 privind statutul asistentului social disponibil pe http://www.dgas.ro/legi/03_asistenta_sociala/2/L_466_2004.htm la data de 13.01.2010
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției sociale, 2010. Furnizorii de servicii sociale, disponibil pe http://sas.mmssf.ro/serviciiSociale.php la data de 10.01.2010
General Social Care Council, 2010. Codul de practică al asistenților sociali și al angajatorilor de asistenți sociali disopnibil pe http://www.gscc.org.uk/NR/rdonlyres/DADEDFE6-4C70-413B-A751-EF44AA867948/0/RomanianCodesofPractice.pdf la data de 25.01.2010
British Association of Social Worker, 2010. About British Association of Social W orkerdisponibil pe http://www.basw.co.uk/about/ la data de 25.01.2010
Social Care Association. 2010. About Social Care Association disponibil pe http://www.socialcareassociation.co.uk/Default.aspx?tabid=54 la data de 25.01.2010
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asistentul Social In Romania Si Marea Britanie (ID: 110273)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.