Asistenta Sociala In Romania Protectia Persoanelor CU Handicap
Cuprins
=== asistenta-sociala ===
Cuprins
ASISTENȚA SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA:
PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP
Introducere
În această lucrare punem în discuție una dintre problemele importante ale vieții sociale românești, cea a persoanelor defavorizate și a măsurilor inițiate de stat pentru îmbunătățirea soartei lor. Într-un stat democratic, protecția socială reprezintă un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea lor în aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente considerate “riscuri sociale” asupra nivelului de trai al populației.
Diversitatea și cuantumul prestațiilor și serviciilor sociale sunt condiționate de starea economiei, de resursele financiare existente la un moment dat și de politica socială aplicată. Programele de protecție socială, administrate de stat, sunt finanțate pe principiul repartiției, compensației între generații a resurselor obținute prin contribuții, impozite și taxe, pe baza principiului responsabilității colective.
Serviciile sociale existente în țara noastră s-au dezvoltat după 1989 din necesitatea de a răspunde unor nevoi imediate generate de reformele economice, au progresat din necesitatea adaptării reglementărilor la realitatea contextuală și din nevoia armonizării cu standardele europene.
La primele pagini ale acestei lucrări am prezentat unele aspecte teoretice de bază, de la care putem spune că decurg toate relațiile economice stabilite între stat și cetățenii săi, aici facem referire la conceptul de “finanțe”, pentru ca mai apoi să ne concentrăm atenția asupra mecanismului prin care statul își gestionează veniturile și cheltuielile anuale, prin legea bugetului de stat. În cadrul cheltuielilor curente ale bugetului de stat, ponderea cea mai mare o dețin în ultimii ani cele cu asistența socială, fapt bogat în semnificații având în vedere contextul economic și politic actual în România.
Lucrarea începe cu prezentarea noțiunii de “asistență socială”, ca mecanism principal prin care statul intervine pentru a preveni, limita sau înlătura efectele negative ale evenimentelor ce se produc asupra persoanelor sau grupurilor vulnerabile care nu au posibilitatea de a obține prin mijloace și eforturi proprii un mod normal și decent de viață.
Datorită faptului că în mod frecvent termenului de “asistență socială” i se substituie cel de “asigurări sociale”, am ales abordarea amândurora dintre aceste două concepte, în două capitole distincte. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă angajatorii și angajații, sistemul de asistență socială este un sistem de ajutorare finanțat de la bugetul de stat și bugetele locale, în interesul persoanelor care nu sunt apte de muncă și nu dispun de mijloacele necesare traiului. Puntea de legătură dintre cei doi termeni mai sus menționați este faptul că ambii exprimă o formă de protecție socială, disponibilă în caz de necesitate categoriei căreia îi este destinată.
Studiul se încheie cu analiza uneia dintre măsurile de protecție impuse de stat pentru promovarea drepturilor unei categorii sociale defavorizate, cea a persoanelor cu dizabilități, care foarte des se loveste de dificultăți în a fi acceptată în câmpul muncii.
Statul român face eforturi susținute pentru depășirea granițelor ce l-a separat până nu demult de statele europene dezvoltate, cărora li s-a alăturat în cadrul Uniunii Europene și cu care trebuie să își alinieze standardele în ceea ce privește protecția socială, asistența socială și politicii generale de coeziune și incluziune socială.
Capitolul I: Sistemul bugetar în România
1.1 Caracterizarea generală și funcțiile finanțelor publice
Finanțele publice reprezintă o componentă esențială a vieții social-economice a oricărei țări, ele având un rol determinant asupra stării economiei naționale, pe care o influențează atât prin procesul de mobilizare a resurselor bănești la dispoziția statului cât și prin cel de repartizare a acestora către beneficiari.
Apariția și funcționarea finanțelor publice sunt indisolubil legate de existenta statului și de utilizarea banilor și a formelor valorice în repartizarea produsului intern brut. Începând cu apariția primelor elemente de finanțe, în perioada trecerii de la comunitatea gentilica la orânduirea sclavagistă, acestea au fost prezente în permanență ca parte integrantă a sistemului relațiilor economice.
De-a lungul tuturor orânduirilor social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură economică, apărute în procesul repartiției produsului intern brut și a venitului național, în strânsa legătură cu îndeplinirea funcțiilor statului. Potrivit afirmațiilor unor teoreticieni, fără știința finanțelor toate celelalte științe economice nu ar fi decât o suma de “concepte frumoase”. Finanțele fundamenteaza căile de echilibrare a bugetelor, de finanțare a deficitelor, de efectuare a controlului financiar, prognoză financiară și de evaluare a eficienței domeniului financiar.
Noțiunea de finanțe publice a cunoscut varii definiții de-a lungul timpului, enunțate de diverși autori. În etapa actuală acestea sunt percepute drept un sistem de relații economice, exprimate sub formă bănească, prin intermediul cărora se asigură formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănesti necesare statului și organismelor sale pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății, adică pentru îndeplinirea funcțiilor statului și realizarea reproducției sociale.
Mobilizarea resurselor bănești la dispozitia statului are loc pe seama produsului intern brut prin transfer de resurse, deci de putere de cumparare, de la persoane fizice și juridice la dispoziția organelor administrației centrale și/sau locale. Din fondurile astfel constituite se efectuează transferul de resurse în favoarea diverșilor beneficiari, persoane fizice și juridice. Aceste mișcări de fonduri de la contribuabili la stat și de la stat la beneficiari se constituie în fluxuri de resurse bănești care iau naștere și se derulează în dublu sens generând relații economice de repartiție între participanții la ciclu, afectând direct sau indirect, întreaga economie națională și pe toți membrii societății.
Funcțiile finanțelor publice
Finanțele publice își indeplinesc sarcinile prin intermediul unor funcții specifice care au rolul de a mijloci atât realizarea unor procese economice, exprimate sub formă banească, cât și desfășurarea relațiilor dintre participanți.
Statul folosește pentru realizarea funcțiilor și îndatoririlor sale, alături de categoriile economice, pârghiile financiare, așadar, relațiile financiare contribuie la îndeplinirea și exercitarea funcțiilor și sarcinilor statului.
Finanțele publice îndeplinesc următoarele două funcții:
• funcția de constituire și distribuire a resurselor bănești (numită funcție de repartiție);
• funcția de control.
Exercitarea acestor două funcții reprezintă o necesitate obiectivă deoarece statul, pentru a-și exercita și îndeplini funcțiile, are nevoie de importante fonduri bănești care se constituie în procesul repartiției produsului intern brut, prin intermediul relațiilor financiare în special. În același timp, este nevoie de exercitarea unui control riguros asupra modului de desfășurare a activității economico-sociale, prin însăși derularea relațiilor financiare pentru obținerea unor efecte economico-sociale utile de pe urma eforturilor societății.
Între funcția de repartiție și cea de control există o legatură strânsă, interdependentă, o interacțiune continuă în sensul că cea dintâi îi creaza un câmp larg de acțiune celei de-a doua și invers.
1. Funcția de repartiție
Funcția de repartiție se manifestă în procesul repartiției produsului intern brut și constă, pe de o parte, în mobilizarea resurselor și formarea fondurilor bănești la dispozitia statului, iar pe de altă parte, în distribuirea acestora.
Mobilizarea și distribuirea fondurilor bănești constituite la dispoziția statului reprezintă cele două momente distincte ale funcției de repartiție a finanțelor publice. Mobilizarea resurselor și constituirea fondurilor bănești este etapa premergatoare procesului redistribuirii și folosirii lor, condiționând amploarea acestora. La constituirea fondurilor financiare publice participă:
– regiile autonome și sociatățile comerciale cu capital de stat;
– sociatățile comerciale cu capital privat și mixt;
– organizațiile cooperatiste și asociatiile cu scop lucrativ;
– instituțiile publice și unitățile din subordonarea acestora;
– persoanele fizice.
Finanțele, în procesul mobilizării resurselor la fondurile financiare publice, îmbracă urmatoarele forme: impozite, taxe, contribuții pentru asigurările sociale, amenzi, penalități, vărsăminte din veniturile instituțiilor publice, redevențe și chirii, concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri ale statului, venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat și a bunurilor fără stăpân, împrumuturi de stat primite de la persoane fizice și juridice, rambursări ale împrumuturilor de stat acordate, dobânzi aferente împrumuturilor acordate, donații, ajutoare și alte venituri.
Al doilea moment al funcției de repartiție a finanțelor publice, distribuirea fondurilor financiare publice, generează relații financiare între stat, pe de o parte, și persoanele fizice și juridice beneficiare ale resurselor, pe de alta parte. Distribuirea cade în sarcina autorităților publice competente și se face în funcție de resursele financiare disponibile și de cererea de resurse financiare, stabilindu-se opțiunile pe baza unor criterii determinate de organele autorizate. Distribuirea reprezintă practic decizia de a stabili opțiunile bugetare pentru: acțiuni social-culturale, acțiuni economice, întreținerea organelor statului, ordinea internă și apărarea națională etc.
În urma procesului de distribuire și redistribuire a produsului intern brut au loc mutații importante între sferele de activitate, ramurile și subramurile economice, sectoarele sociale, zonele geografice și membrii sociatății, deoarece persoanele fizice și juridice care beneficiază direct sau indirect de pe urma cheltuilelilor publice nu sunt întotdeauna aceleași cu persoanele care au participat la constituirea fondurilor financiare publice.
Constituirea fondurilor financiare publice este determinată de necesitatea îndeplinirii de catre stat a funcțiilor și sarcinilor ce-i revin, indiferent de gradul de dezvoltare economică a țării respective, de structura de ramură, orânduirea socială etc., fapt ce arată că funcția de repartiție are un caracter obiectiv. În acelasi timp, procesul propriu-zis de redistribuire a resurselor, mijlocit de finanțe, are un caracter subiectiv, determinat de capacitatea factorilor de decizie de a percepe și determina nevoia socială la un moment dat, de gradul de dezvoltare economică și socială a țării, de orientarea forțelor politice care guvernează la un moment dat. Toți acesti factori influentează volumul resurselor financiare ce pot fi mobilizate la dispozitia statului și cererea de resurse pentru satisfacerea nevoilor generale ale sociatății.
2. Funcția de control
Funcția de control a finanțelor publice este îndeplinită concomitent cu funcția de repartiție, dar are o sferă de manifestare mult mai largă decât aceasta, deoarece vizează, pe lângă constituirea și repartizarea fondurilor financiare publice, și modul de utilizare a resurselor. Între cele două funcții ale finanțelor publice există raporturi de intercondiționare: funcția de repartiție oferă câmp de manifestare funcției de control iar funcția de control, la rândul său, generază uneori forme concrete de manifestare a funcției de repartiție.
Prin intermediul fondurilor financiare publice se concentrează la dispoziția statului și a instituțiilor sale o parte însemnată din produsul intern brut, fapt care impune organizarea unui control strict asupra modului de constituire, distribuire și utilizare a fondurilor financiare publice..
Controlul financiar se realizează de către:
– organele Ministerului Finanțelor;
– organele altor instituții financiare care participă la execuția de casă a bugetului de stat;
– organele specializate ale ministerelor, departamentelor, agenților economici cu capital de stat și instituțiilor publice etc.
Sarcini în domeniul finanțelor publice revin și Parlamentului și Guvernului României, precum și altor organe. De cele mai multe ori, activitatea organelor de control financiar cuprinde și domenii care depăsesc sfera relațiilor financiare și chiar pe aceea a relațiilor bănești.
1.2 Bugetul de stat – componenta centrală a finanțelor publice
În sfera relațiilor economice ale oricărui stat, relațiile bănești și implicit cele financiare au constituit și vor constitui elemente de interes major. Rolul acestor relații este de a contribui la dezvoltarea economico-socială a țării și la satisfacerea nevoilor sociale crescânde ale populației.
După cum am enunțat anterior, finanțele publice constituie un sistem de relații economice exprimate sub formă bănească. Aceste relații mai sunt denumite și verigi ale sistemului relațiilor financiare, între care bugetul de stat ocupă un loc central, dat fiind faptul că relațiile economice ce reprezintă conținutul acestuia mijlocesc constituirea și repartizarea principalului fond de resurse bănești ale statului. Între bugetul de stat, ca verigă centrală a sistemului financiar, și celelalte verigi există legături de intercondiționare în sensul că resursele bugetului de stat se formează pe seama valorii nou create de către agenții economici și se utilizează pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului și pentru satisfacerea altor nevoi ale societății.
În perioada contemporană, bugetul de stat nu mai constituie un simplu act în care se înscriu veniturile și cheltuielile previzionate ale statului, ci reprezintă un adevărat plan financiar la nivel macroeconomic. Datorită faptului că în țările cu economie de piață prin bugetul de stat se redistribuie între 40-60% din produsul intern brut, bugetului i se atribuie un important rol financiar și economic.
Rolul financiar constă în aceea că asigură mobilizarea și repartizarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului.
Rolul economic constă în măsurile pe care le ia statul de a utiliza impozitele, taxele, subvențiile și alte cheltuieli publice ca pârghii financiare de influențare a conjuncturii economice. În prezent, rolul economic al bugetului de stat s-a accentuat datorită contribuției sale la realizarea obiectivelor politicii economice și sociale a Guvernului.
În domeniul financiar autoritatea publică este obligată să întocmească un plan anual prin care să prevadă suma veniturilor și cheltuielilor publice. Acest program este supus apoi discuției și aprobării puterii legislative. Principala motivație pentru întocmirea bugetului este una de natură financiară și constă în aceea că, prin structurarea și dimensionarea veniturilor ce urmează a se colecta și a cheltuielilor publice, se asigură o gestionare rațională a fondurilor publice și se vizează o cheltuire eficientă a acestora.
1.2.1 Procesul bugetar
Documentul bugetar nu reprezintă o simplă listă de venituri și cheltuieli, ci un document cu mult mai complex în care își găsesc reflectarea decizii de cea mai mare importanță. De aceea el este îndelung pregătit, dezbătut și apoi supus aprobării. Sinteza sa se regăsește în Legea anuală a bugetului de stat, care trebuie pusă în aplicare de către guvern în etapa execuției bugetare. Organele specializate ale statului supraveghează și verifică operațiile bugetare, supunându-le controlului preventiv și ulterior.
Activitățile desfășurate în cadrul procesului bugetar se derulează în faze succesive, cu excepția controlului, care participă la toate etapele. Ansamblul fazelor în care se realizează elaborarea proiectului de buget, dezbaterea și aprobarea lui, execuția și încheierea exercițiului bugetar, precum și controlul asupra tuturor acestor operațiuni formează procesul bugetar.
Procesul bugetar este o procedură cu un grad înalt de complexitate, realizată prin implicarea unui număr mare de participanți, unii dintre aceștia având drept de decizie în materie bugetară, alții realizând execuția bugetului sau controlul asupra acestuia.
1.2.1.1 Elaborarea proiectului de buget
Această primă etapă a procedurii bugetare cuprinde activitatea de determinare a veniturilor și cheltuielilor bugetului public național. Potrivit uzanțelor, inițiativa în materie bugetară o are Guvernul. Acesta trebuie să prezinte anual Parlamentului proiectul de lege pentru adoptarea bugetului de stat, însoțit de o expunere de motive însoțită de anexe și calcule de fundamentare.
Lucrările pregătitoare sunt efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice și, în paralel, de către ministere, administrații locale sau alte instituții publice care își pregătesc propriile schițe de buget.
Elaborarea bugetelor publice are la bază proiectele legilor bugetare anuale emise de Guvern. Aceste proiecte se fundamentează pe baza urmatoarelor elemente:
– prognozele indicatorilor macroeconomici și sociali pentru anul bugetar în cauză, precum și pentru următorii 3 ani;
– politicile fiscale și bugetare ale Guvernului;
– prevederile acordurilor de finanțare semnate cu organisme internaționale pentru proiecte derulate în România;
– propunerile de cheltuieli detaliate pe ordonatorii principali de credite;
– posibilitățile reale de finanțare a deficitului bugetar.
În România procesul bugetar se desfașoară conform reglementărilor prevazute de Legea finanțelor publice. Procesul bugetar se derulează pe baza unui calendar prin care sunt stabilite termene limită pentru fiecare fază a acestuia, astfel:
• Până la 31 martie, Guvernul elaboreaza indicatorii macroeconomici și sociali pentru anul în curs, precum și pentru următorii 3 ani;
• Până la 1 mai, Ministerul Finanțelor Publice are sarcina de a înainta Guvernului obiectivele politicii fiscale și bugetare pentru anul în curs și pentru următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli publice stabilite pe ordonatorii principali de credite.
• Până la 1 iunie, Ministerul Finanțelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite o scrisoare-cadru, care va specifica contextul macroeconomic, în baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a proiectelor și limitele de cheltuieli aprobate de Guvern;
• Până la 15 iulie ordonatorii principali de credite depun la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget pentru anul următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli și estimările pe următorii 3 ani;
• Până la 30 septembrie, Ministerul Finanțelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare pe care le depune la Guvern;
• După însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare anuale, acestea se supun spre adoptare Parlamentului, până la data de 15 octombrie.
1.2.1.2 Dezbaterea și aprobarea bugetului de stat
Ulterior întocmirii, proiectul de buget este supus dezbaterii și aprobării Parlamentului. În unele țări, inclusiv în România dezbaterea are loc în camerele reunite, după ce, în prealabil, ministrul finanțelor a prezentat raportul asupra proiectului de buget, iar comisiile permanente au prezentat raportul lor comun.
În prima fază are loc o dezbatere generală asupra proiectului de buget, la finalul căreia ministrul finanțelor prezintă, în numele Guvernului, poziția acestuia cu privire la problemele ridicate de către reprezentanții diferitelor grupuri parlamentare.
Dacă prin raportul lor comun, cele două comisii permanente au propus respingerea proiectului guvernamental, după încheierea dezbaterilor generale, președintele ședinței comune poate cere Parlamentului să se pronunțe prin vot asupra acestei propuneri.
Dacă însă raportul comun al comisiilor a fost favorabil proiectului de buget, cu sau fără modificarea acestuia, atunci se trece la faza a doua a dezbaterilor din ședința comună consacrată analizei și votării legilor bugetare.
Legile bugetare cuprind:
– la venituri, estimările anului bugetar;
– la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conținute în legi specifice, în structura funcțională și economică a acestora;
– deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
– reglementări specifice exercițiului bugetar.
Anexele legilor bugetare cuprind:
– sintezele bugetului de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
– bugetele ordonatorilor principali de credite și anexele acestora;
– sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și criteriile de repartizare a acestora;
– alte anexe specifice.
Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, Guvernul îndeplinește sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepția cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situația în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Acestor legi rectificative li se aplică aceleași proceduri ca și legilor bugetare anuale inițiale.
1.2.1.3 Execuția bugetară
Odată legea bugetară aprobată și promulgată, se trece la cea ce-a treia etapă a procesului bugetar și anume la execuția bugetului. Aceasta înseamnă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor autorizate de către Parlament prin aprobarea legilor bugetare. Sarcina revine Guvernului, care o realizează prin organul său specializat, Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se putea trece la execuția de casă a bugetului, adică la încasarea propriu – zisă a veniturilor și la efectuarea plăților pe seama resurselor bugetare alocate, trebuie efectuate câteva operații prealabile.
Mai întâi, cifrele anuale aprobate prin lege pentru venituri și cheltuieli trebuie repartizate pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de eșalonarea în timp a cheltuielilor. Urmează apoi deschiderea creditelor sau alimentarea conturilor ordonatorilor de credite, deschise la trezoreria statului, condiție indispensabilă pentru ca alocațiile să poată fi folosite. Alocarea resurselor se face în limita creditelor aprobate pe destinațiile legale, în raport cu gradul de folosire a resurselor puse la dispoziție anterior. Ordonatorii de credite au obligația de a folosi alocațiile primite numai în limita și pentru destinațiile aprobate și numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției pe care o conduc.
Execuția de casă a bugetului se realizează fie prin Banca Centrală și băncile specializate, fie prin instituții specializate ale Ministerului Finanțelor sau, de cele mai multe ori, printr-un sistem mixt.
Fazele și metodele folosite în execuția bugetară sunt diferite pentru venituri și cheltuieli. Există de altfel o delimitare riguroasă între execuția părții de venituri și execuția părții de cheltuieli în virtutea interdicției de a se efectua plăți direct din venituri și în conformitate cu regula non – contractării veniturilor și cheltuielilor.
1.2.1.4 Încheierea execuției bugetare
Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a urmări și supraveghea în permanență mersul execuției bugetului și de a prezenta rapoarte periodice pentru informarea Guvernului cu privire la starea de echilibru a bugetului. El folosește în acest sens dările de seamă contabile trimestriale ale ordonatorilor de credite și urmărește conturile privind execuția de casă a bugetului prin trezoreria statului.
La încheierea exercițiului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să întocmească contul general anual de execuție a bugetului de stat și, respectiv, contul de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele la acestea.
Conturile anuale de execuție cuprind:
– la venituri: prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive și încasări realizate;
– la cheltuieli: credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive și plăți efectuate.
Prin compararea încasărilor realizate cu plățile efectuate se poate aprecia starea de echilibru a bugetului încheiat, diferența favorabilă apărând ca excedent definitiv, iar cea nefavorabilă ca deficit al bugetului.
Conturile generale întocmite de către Ministerul Finanțelor Publice se prezintă Guvernului spre analiză și însușire. Odată însușite de Guvern, se înaintează până la data de 1 iulie a anului următor Parlamentului spre aprobare.
Ministerul Finanțelor Publice este obligat să întocmească și să anexeze la contul general de execuție a bugetului de stat și contul general al datoriei publice. Acesta cuprinde conturile datoriei publice interne și datoriei publice externe directe a statului și situațiile garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.
1.2.1.5 Controlul execuției bugetare
După primirea contului privind execuția bugetară, Parlamentul transmite documentul instituției supreme de control financiar extern care, în cele mai multe țări, inclusiv în România, poartă denumirea de Curte de Conturi.
În privința contului de execuție bugetară, Curtea de Conturi efectuează la fiecare instituție publică controlul ulterior, vizând legalitatea și realitatea datelor cuprinse în acest document. Ea verifică eficiența, eficacitatea și economicitatea execuției bugetare, pronunțându-se și asupra calității gestiunii banilor publici la nivelul fiecărei instituții și pe ansamblul bugetului. La încheierea verificărilor efectuate prin structurile sale funcționale, dacă nu se constată ilegalități și prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de descărcare de gestiune a conducătorului (ordonatorului de credite) fiecărei instituții publice. Dacă se constată operațiuni ilegale, generatoare de pagube materiale, acestea se recuperează prin organele de jurisdicție ale Curții de Conturi.
În final, Curtea de Conturi întocmește Raportul public, care stă la baza dezbaterilor în Parlament în vederea aprobării legilor anuale de execuție a bugetelor publice.
Și în domeniul controlului bugetar, cel mai eficace este controlul preventiv, menit să asigure respectarea legalității, oportunității și eficiența în mânuirea banului public. Cel concomitent, exercitat cu prilejul efectuării plății are o eficacitate mai redusă, verificându-se doar dacă operațiile anterioare de angajare, lichidare și ordonanțare s-au făcut corect. Controlul ulterior este doar constatativ, prin măsurile și sancțiunile aplicate putându-se cel mult preveni actele de indisciplină financiară în viitor, existând puține șanse de a se repara prejudiciile aduse statului prin evaziune fiscală sau prin risipa în cheltuirea banului public.
1.2.1.6 Aprobarea execuției bugetare
Pe baza raportului privind contul de execuție bugetară, elaborat de instituția specializată de control al finanțelor publice, Parlamentul declanșează procedura de dezbatere și aprobare a acestuia. Mai întâi are loc analiza raportului în comisiile permanente reunite de buget, finanțe și bănci ale forului legislativ, iar apoi se dezbate în plenul Parlamentului proiectul de Lege privind aprobarea contului de execuție bugetară.
Cu această ocazie se prezintă de către executiv sinteza evoluțiilor economico – financiare din anul la care se referă execuția bugetară și factorii care au influențat evoluția acesteia. Apoi are loc exprimarea punctelor de vedere ale formațiunilor politice reprezentate în forul legislativ, prilej cu care se fac aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului aprobat. Totodată, se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi în vederea creșterii eficienței utilizării banilor publici.
În continuare, se trece la discutarea pe articole a proiectului legii privind aprobarea contului de execuție bugetară. În conținutul său, pe lângă articolele privind aprobarea contului respectiv, se pot introduce prevederi referitoare la continuarea verificării de către Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale execuției bugetare și raportarea către Parlament a constatărilor rezultate și a măsurilor legale aplicate.
Votul final favorabil asupra proiectului de lege privind aprobarea contului de execuție bugetară marchează încheierea etapelor componente ale procesului bugetar.
Capitolul II:
Asistența socială – formă de finanțare publică a nevoilor populației
2.1 Asistența socială – categorie economică cu caracter istoric
Nevoia de asistență socială este o temă ce traversează istoria și o problemă care se va face mereu simțită în viața oricărui stat, în proporții mai mari sau mai mici.
Am putea considera ca punct de pornire al concepției de asistență socială Biblia, în care au fost enunțate pentru prima dată principii morale conform cărora persoanelor aflate în nevoie trebuie să li se acorde sprijin. Vechiul Testament face referire clară la drepturile orfanului, ale văduvei, străinului și săracului, interzicând asuprirea tuturor acestora.
De la acest punct mai departe s-a dezvoltat activitatea de asistență socială, de la simplele gesturi filantropice ale oamenilor față de semenii lor, până la a deveni o îndatorire importantă a statului.
În România, sistemul de asistență socială a traversat, în evoluția sa, mai multe etape, printre care:
• 1800-1920: bazele structurării sistemului de asistență socială. Această perioadă corespunde cu începuturile creșterii numerice a inițiativelor de întrajutorare, majoritatea instituțiilor de asistență socială înființate în această perioadă fiind de tip privat.
• 1920-1945: diversificarea instituțională și maturizarea sistemului de asistență. Această a doua etapă marchează o creștere a implicării statului în organizarea serviciilor de asistență socială, precum și efortul de profesionalizare a domeniului. Cele dintâi încercări de legiferare a activitaților specifice de acest tip apar odata cu Regulamentele Organice, însă primele legi clare în domeniu sunt enunțate în 1920.
La baza structurării sistemului românesc de asistență socială din perioada interbelică a stat atenția acordată acțiunilor de tip preventiv. O coordonată importantă a strategiei de politică socială din vremea respectivă a constituit-o așa-numita “asistență prin muncă”, ce presupunea acordarea de locuri de muncă persoanelor aflate în dificultate, oferindu-li-se astfel posibilitatea de a depași momentele de criză și de a evita situația de a fi dependente de ajutorul social.
• 1945-1989: declinul sistemului de asistență socială. Această perioadă coincide cu perioada instălarii comunismului în țara noastră.
O primă explicație pentru declinul sistemului de asistență socială în această perioadă este de natură politico-ideologică. Ideologia oficială respingea ideea de asistență socială pe motivul că existența indivizilor și a grupurilor în nevoie contrazicea principiul egalității și bunăstării asigurate prin sistemul comunist. Într-o asemenea societate nu puteau exista săraci sau grupuri cu probleme de această natură, avem de-a face, deci, cu o intoleranță ideologică incompatibilă cu dezvoltarea sau chiar menținerea unui sistem complex de asistență socială, astfel încât instituțiile statului sau cele private au fost desființate sau restructurate pentru a se potrivi noului tipar ideologic.
Într-o societate care asigura locuri de muncă tuturor membrilor săi, sistemul de asistență socială nu putea fi decat reziduă. Problemele legate de sărăcie și marginalizare socială nu existau pentru societatea socialistă. Legislatia în domeniul asistenței din perioada respectivă se caracteriza printr-o gamă restrânsă de prestații acordate persoanelor îndreptățite, acestea fiind condiționate de calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale.
• 1989-2008: restructurarea și modernizarea sistemului de asistență socială. După 1989 sistemul de asistență socială renaște în termenii unei duble reforme. Una în legislație, dominată de reamenajarea și înnoirea cadrului juridic și o reformă managerială care avea în vedere modernizarea modalităților de a realiza asistența socială, modernizarea normelor și procedurilor, pregătirea celor ce lucrează în domeniu, regândirea atribuțiilor și competențelor statului.
Moștenirea regimului comunist și noile realitați sociale ale tranziției au pus reformarea sistemului de asistență socială sub semnul urgenței. S-a urmărit descentralizarea sistemului prin elaborarea normelor metodologice pentru Oficiile de asistență socială, care functionează în cadrul Direcțiilor Muncii și Protecției Sociale de la nivel județean.
Asistența socială dezvoltată rapid după 1990 a avut mai degrabă un caracter fragmentat, constituit mai ales în jurul unor situații de criză, fără priorități clar stabilite.
În prima perioadă după 1990 sistemul de asistență socială urmărea asigurarea unei protecții minimale, legislația adoptată în această perioadă având în vedere dezvoltarea unui sistem de beneficii pentru depășirea perioadei de tranziție către o economie de piață.
Întreaga decadă de tranziție a sistemului de asistență socială a stat sub semnul descentralizării și reconstituirii rețelelor teritoriale, odată cu modernizarea principalelor tipuri de servicii.
2.2 Conceptul de asistență socială
Legea 46/2006 privind sistemul național de asistență socială definește noțiunea de “asistență socială” ca fiind o “componentă a sistemului de protecție socială ce reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale și societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.”
Putem spune că obiectivul principal al asistenței sociale îl reprezintă protejarea persoanelor care datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială nu au posibilitatea de a-și asigura satisfacerea nevoilor sociale, dezvoltarea propriilor capacități și competențe pentru integrarea socială.
Asistența socială se restructurează și se dezvoltă în cadrul fiecărui stat în raport cu situația existentă a populației și cu tradițiile locale și regionale. Potrivit prevederilor art. 22 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se stabilește că orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitate socială și deci, la asistență socială.
Fundamentul realizării politicii sociale îl constituie sincronizarea politicii sociale cu politica economică astfel încât obiectivele politicii sociale să nu fie în discordanță cu obiectivele de dezvoltare economică.
Sistemul național de asistență socială în România este necesar să se consolideze pe obiective care să-i asigure funcționarea coerentă și eficientă, în concordanță cu cerințele și standardele impuse la nivelul Uniunii Europene.
Asistența socială, ca și componentă de importanță majoră a protecției sociale, constituie un mod operativ de punere în aplicare a programelor de sprijin prin multiple servicii specializate pentru cei aflați temporar în nevoie. Ea nu poate fi privită, după cum se procedează uneori, doar ca o protecție economică. Pe lângă dimensiunea economică mai există și alte dimensiuni – psihologică, socială, spirituală – care definesc natura umană.
2.3 Surse de finanțare a asistenței sociale
În România, asistența socială este asigurată pe plan central de mai multe ministere cu atribuții în domeniu, cum sunt : Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Sănătății, cu Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Justiției, Autoritatea Naționala a Persoanelor cu Handicap, Ministerul Administrației Publice, iar pe plan local de consiliile judetene și consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale, respectiv direcțiile județene de muncă și protecție socială.
Asistența socială pe plan local se întemeiază pe principiul descentralizării și al autonomiei locale. În acest cadru, unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a satisface interesele și nevoile persoanelor din cadrul propriilor comunități fără intervenția autorităților centrale, autonomia fiind astfel un drept garantat, iar descentralizarea – atributul care implică autonomia. De asemenea, servicii de asistență socială mai pot fi oferite de instituții autonome, publice și private, organizații neguvernamentale și alți reprezentanți ai societații civile care deruleaza programe în sprijinul persoanelor defavorizate. Pentru realizarea acestor obiective managementul M.M.F.E.Ș. este necesar să asigure colaborarea permanentă cu autoritățile locale atât pentru identificarea celor aflați în dificultate, cât și pentru recomandarea celor mai adecvate forme de sprijin acestora.
2.3.1 Bugetul de stat ca sursă de finanțare a asistenței sociale.
Legea bugetului de stat pe anul 2008
Legea bugetului de stat are ca obiectiv stabilirea destinației cheltuielilor și a volumului și structurii veniturilor sistemului bugetar, care cumulate la nivel național evidențiază dimensiunea efortului financiar public pe anul bugetar în cauză, indicând o stare de echilibru sau dezechilibru economic, după caz.
În domeniul asistenței sociale, bugetul de stat este responsabil, conform Legii nr. 47/2006, de:
– finanțarea prestațiilor sociale reglementate prin legi speciale, finanțarea programelor de interes național, elaborate pe baza programelor;
– finanțarea programelor de interes național, elaborate pe baza programelor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, în scopul înființării, dezvoltării și susținerii serviciilor sociale;
– funcționarea și administrarea instituțiilor publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale, aflate în subordinea MMFES;
– acordarea de subvenții în vederea dezvoltarii serviciilor sociale și a asigurării funcționării acestora;
– finanțarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuității serviciului, în conformitate cu nevoia socială și cu principiul subsidiarității;
– finanțarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistenței sociale.
Pe anul 2008, prin Legea bugetului de stat s-au stabilit veniturile totale la nivelul sumei de 67.004,7 milioane lei iar cheltuielile la suma de 78.867,9 milioane lei, înregistrându-se deci un deficit de 11.863,2 milioane lei.
Structura cheltuielilor bugetului de stat pe anul 2008, în structură economică, se prezintă astfel:
Tabel 1
–milioane lei–
Se observă în tabelul 1 că activității de asistență socială i se acordă o atenție deosebită, atribuindu-i-se o sumă importantă din ponderea cheltuielilor curente. Reforma instituțională a sistemului de asistență socială continuă și în anul 2009, intentionându-se continuarea programelor sociale deja inițiate în anii precedenti, principalele modificari de anul acesta constand în majorarea cuantumurilor prestațiilor.
În figura 1 am prezentat situația cheltuielilor curente în cadrul cărora suma cea mai mare este afectata domeniului asistenței sociale, reprezentată de sectorul roșu. Procentual, cheltuielile cu asistența socială se ridică la 19,87% din totalul cheltuielilor curente, fiind urmate în ordine descendentă, la mică distanță, de cheltuielile de personal (19,84%), de transferurile între unitățile administrației publice (18,62%) și de alte transferuri (18,56%). La o distanță apreciabilă de acestea se situează cheltuielile cu bunuri și servicii (8,63%), subvențiile (7,87%), dobânzile (4,61%), alte cheltuieli (1.93%) și fonduri de rezervă (0,02%).
Figura 1
Conform dispozițiilor referitoare la bugetele locale, din taxa pe valoarea adaugată se alocă 15.063,0 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care 1.707,9 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor. O fracțiune din această sumă este destinată a finanța următoarele servicii de asistență socială:
– sistemul de protecție a copilului și centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap;
– acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii claselor I-VIII din învățământul de stat și pentru copiii preșcolari din gradinițele de stat cu program de 4 ore;
– cheltuielile aferente invățământului special și centrelor județene de resurse și asistență educațională.
Din taxa pe valoarea adaugată se va defalca suma de 9.621,4 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor si municipiului București. Această sumă finantează următoarele activități:
– cheltuielile de personal, bursele și obiectele de inventar ale unităților de invățământ preuniversitar de stat;
– drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav;
– ajutorul social și ajutorul pentru incalzirea locuinței cu lemne, cărbuni si combustibili petrolieri;
– serviciile publice comunitare și evidența persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Consiliului General al Municipiului Bucuresti;
– ajutoarele de stat regionale acordate in temeiul Legii nr. 84/1992, cu modificările și completarile ulterioare, pentru administrațiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor locale;
– cheltuielile creșelor;
– cheltuielile descentralizate la nivelul sectoarelor și municipiului București pentru: sistemul de protecție a copilului, centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap, drepturile privind acordarea de produse lactate și de panificație elevilor claselor I-VIII din invățământul de stat si preșcolarilor din gradinițele de stat cu program de 4 ore, invățământul special și centrele de resurse de asistență educațională.
2.3.2 Bugetele locale și sursele de finanțare locală a asistenței sociale
Autoritățile publice locale sunt principalii responsabili de punerea în practică a politicii sociale și de gestionarea procesului de finanțare a serviciilor sociale, fie că sunt prestate de furnizori privați, fie ca sunt executate de furnizori publici. Pentru a ajunge la acest obiectiv autoritățile publice locale sunt nevoite să identifice ansamblul nevoilor sociale, să planifice împreună cu furnizorii de servicii și reprezentanții beneficiarilor strategia de intervenție la nivel local. Procesul de finanțare se continuă cu elaborarea caietelor de sarcini pentru aceste servicii sociale ce urmează să fie contractate, evaluarea ofertelor, acordarea dreptului de a furniza acel serviciu (sau acordarea licenței de furnizare), monitorizarea și evaluarea implementării contractului de prestare de servicii. Pe baza nevoilor identificate și utilizând o metodologie și un set de indicatori, autoritățile publice locale vor solicita alocarea financiară de la bugetul de stat pe baza standardelor de cost medii.
Conform capitolului VI “Finanțarea prestațiilor sociale și a serviciilor sociale” al Legii nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, sursele de finanțare ale acesteia sunt reprezentate de fonduri alocate de la bugetul de stat și de la bugetele locale.
În art. 40 al aceluiasi capitol se face referire la Finanțarea serviciilor sociale la nivel local după cum urmează:
De la bugetele județelor, bugetele locale ale sectoarelor municipiului București și de la bugetul municipiului București se alocă fonduri pentru:
a) finanțarea serviciilor sociale organizate la nivelul județului, al sectoarelor municipiului București și al municipiului București;
b) finanțarea prestațiilor sociale stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, ale municipiilor, ale orașelor și ale comunelor sau prin legi speciale, după caz.
De la bugetele județelor se poate asigura finanțarea în parteneriat a serviciilor sociale dezvoltate la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor.
De la bugetele locale ale municipiilor, oraselor si comunelor se asigură finanțarea:
a) serviciilor sociale realizate de consiliile locale, singure sau în parteneriat cu formele de asociere ale societății civile;
b) ajutoarelor sociale și facilităților acordate pe plan local.
Consiliile locale de la toate nivelurile administrației publice locale au obligația să prevadă în bugetele proprii, distinct, fondurile necesare pentru servicii sociale și prestații sociale, stabilite prin legi speciale și hotărâri ale consiliilor locale.
Pentru finanțarea serviciilor sociale se utilizează de asemenea sume provenite din venituri proprii, donații, sponsorizări sau din alte contribuții din partea unor persoane fizice sau juridice, din țară sau din străinătate.
2.4 Serviciile și prestațiile de asistență socială
Măsurile de asistență socială cuprind servicii sociale și prestații de asistență socială, în cadrul acestora din urmă intrând alocații familiale, ajutoare și indemnizații.
Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii sau depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență, pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții.
Furnizorii de servicii sociale sunt în principal autoritațile administrației publice locale, dar și unele persoane fizice sau juridice, publice sau private, conform legii. Din categoria furnizorilor privați fac parte asociațiile și fundațiile, cultele religioase și orice alte forme organizate ale sociatății civile, persoanele fizice autorizate conform legii, filialele și sucursalele asociațiilor și fundațiilor internaționale recunoscute în conformitate cu legislația în vigoare și organizațiile internaționale de profil. Aceste instituții pot deveni furnizori de servicii sociale doar dacă sunt acreditate prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Beneficiază de servicii sociale copiii și familia, persoanele cu handicap, persoanele vârstnice, persoanele dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanțe toxice, persoanele fără adăpost, cele abuzate, bolnavii cronici și persoanele care suferă de boli incurabile, precum și alți cetățeni aflați în situații de nevoie socială.
Prestațiile sociale sunt ajutoare oferite în bani sau în natură sub forma alocațiilor familiale, ajutoarelor sociale speciale pentru familii sau persoane individuale, în funcție de nevoile și veniturile acestora.
M.M.F.E.Ș. administrează următoarele prestații de asistență socială:
1. Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor cu vârstă mai mică de 18 ani.
Dreptul la alocația de stat pentru copii se stabilește începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face lunar începând cu luna următoare depunerii cererii.
Începând cu luna ianuarie 2008, cuantumul alocației de stat pentru copii se stabilește la 32 lei și se majoreaza anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.E.Ș.
Pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, alocația de stat a înregistrat o creștere semnificativă, adică de 8 ori față de cuantumul corespunzător anului 2006, ajungând astfel in 2008 la 200 lei/lună/copil.
În anul 2008 efortul financiar pentru plata alocației de stat pentru copii s-a ridicat la 2.082.807,8 mii lei și a cuprins plata drepturilor atât pentru copiii cuprinși în sistemul de învățământ cât și cei care sunt în evidența M.M.F.E.Ș. și a D.G.A.S.P.C.de la nivelul consiliilor județene.
Tabel 2: Alocația de stat pentru copii, în anul 2008
– Lei–
Din situația alocațiilor de stat pentru copii, prezentată în tabelul 2, rezultă că în anul 2008 regiunea care a efectuat cheltuielile cele mai mari cu alocațiile pentru copii a fost cea de Nord-Est, urmată de zona Sud-Muntenia, pe ultimul loc situându-se regiunea de Vest.
Zona de Sud-Est a efectuat cheltuieli cu alocațiile pentru copii în valoare de 270.076.446 lei în anul 2008, situându-se pe o poziție de mijloc în contextul cheltuielilor efectuate pentru alocațiile pentru copii pe regiuni. Dintre județele din Sud-Est, Constanța a repartizat suma cea mai mare alocațiilor pentru copii urmată de Galați și la mare distanță de Buzău, la polul opus situându-se județul Tulcea.
În ceea ce privește alocația medie pentru copii de până la 2 sau 3 ani, în județul Constanța s-au acordat alocații în suma cea mai mare din regiune, depășind suma medie pe țară cu 12,27%. Cuantumul alocației pentru copii în județul nostru s-a menținut în limitele medii de 25 lei, iar cel al alocației pentru copii cu handicap s-a situat la nivelul cel mai scăzut din regiunea de Sud-Est și la un procent de doar 50,47% din nivelului mediu pe țară.
Alocația pentru copiii nou-nascuți se acordă la cerere mamelor pentru fiecare dintre primii 4 copii născuți vii. Această alocație este în valoare de 204 lei și se acordă o singură dată.
În anul 2008 numărul total de copii nou născuți a fost de 187.457, iar suma plătită pentru această alocație a fost de 37.877,9 mii lei.
Începând cu 1 ianuarie 2007, pentru fiecare copil nou-născut se acordă un trusou gratuit care cuprinde haine, lenjerie și produse pentru îngrijire, în valoare de 150 lei. Acest trusou se acordă o singură dată de către autoritățile administrației publice locale, din bugetul prevăzut al MMFEȘ. Numărul total de beneficiari care s-au înregistrat în primul an de implementare a legii este de 142.360, iar suma cheltuită cu această prestație a fost de 21.359 mii lei.
Pentru sprijinirea familiilor nou constituite se acordă un ajutor financiar, în cuantum de 200 Euro, cu condiția ca fiecare dintre soți să se afle la prima căsătorie și să aibă domiciliul sau reședința în România, indiferent de cetățenia soților. Numărul total de beneficiari în anul 2008 a fost de 133.942, iar suma plătită a fost de 87.812 mii lei.
Alocația familială complementară este destinată familiilor formate din soț, soție și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere, care locuiesc împreună și care au venituri lunare de până la 168 lei pe membru de familie.
Cuantumul alocației familiale complementare este de 38 lei pentru familia cu un copil, 44 lei pentru familia cu 2 copii, 49 lei pentru familia cu 3 copii, 54 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii.
Alocația de susținere pentru familia monoparentală vizează familiile formate din părinte unic și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu acesta, ale căror venituri sunt de până la 184 lei pe membru din familie.
Cuantumul alocației de susținere pentru familia monoparentală este de 54 lei pentru familia cu un copil, 65 lei pentru familia cu 2 copii, 73 lei pentru familia cu 3 copii, 83 lei pentru familia cu 4 sau mai mulți copii.
Drepturi financiare pentru nevăzători, copii și adulți cu handicap vizual grav și accentuat. Aceste drepturi fac parte din categoria prestațiilor sociale și se acordă după cum urmează:
– alocația socială pentru adulții nevăzători cu handicap grav în cuantum de 170 lei.
– alocația socială pentru adulții nevăzători cu handicap accentuat în cuantum de 85 lei.
– indemnizația pentru plata însoțitorului adultului nevăzător cu handicap grav în cuantum de 295 lei.
– alocația de stat pentru copiii cu handicap în cuantum de 46 lei.
– indemnizația lunară pentru nevăzătorii cu handicap grav care realizează venituri salariale în baza unui contract individual de muncă în cuantum de 20 lei.
Tabel 3: Prestații acordate persoanelor cu handicap vizual, în anul 2008
În anul 2008 cele mai mari sume privind alocația socială pentru adulți nevăzători cu handicap grav și accentuat, s-au repartizat în regiunea Sud-Muntenia, urmată de zona de Nord-Est și la mică distanță de regiunea de Nord-Vest. Zona care a alocat sumele cele mai mici alocației pentru nevăzători pe anul 2008 a fost cea de Vest. Partea de Sud-Est a țării a alocat o suma de 89.738.068 lei, din care județul Constanța a acordat ponderea cea mai mare (21,6%), ponderea cea mai mica fiind repartizată de județul Tulcea (7,22%).
Regiunea de Nord-Est a alocat în anul 2008 suma cea mai mare indemnizațiilor pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual grav, fiind urmată la distanță mică de zona Sud-Muntenia. În ordine descendentă a nivelului sumelor atribuite indemnizațiilor pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual, regiunea de Sud-Est se situeaza printre ultimele, cu o suma de 17.198.095 lei in anul 2008. Din aceasta suma județul Constanța a repartizat doar 16%, spre deosebire de județul Buzău, care a alocat ponderea cea mai mare (22,43%), și de județul Tulcea, care a acordat procentul cel mai scăzut (8,31%).
Și în ceea ce privește bugetul personal complementar pentru persoanele cu handicap grav, accentuat și mediu, regiunea fruntașă este cea de Sud-Muntenia, urmată de zona de Nord-Est, de cea de Nord-Vest și la distanță, de zona de Sud-Est. În regiunea noastră ponderea cea mai mare alocată bugetului personal complementar pentru persoanele cu handicap, o alocă județul Vrancea (26,22%), urmat de județul Constanța (22,14%), procentul cel mai redus apartinând și de astă dată județului Tulcea (7,24%)
Figura 2 ilustrează indicatorii prezentați în tabelul 3, corespunzători zonei de Sud-Est, pentru o mai bună apreciere a diferențelor dintre sumele alocate de fiecare dintre cele 6 județe ale regiunii noastre. Cifrele de deasupra coloanelor reprezintă sumele medii în lei acordate lunar unui beneficiar.
Figura 2: Nivelul mediu al veniturilor persoanelor cu handicap vizual din regiunea de Sud-Est pe anul 2008
În graficul de mai sus, pe abscisă sunt enumerate alfabetic județele regiunii de Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea; iar pe ordonată, nivelul mediu al sumelor acordate lunar/beneficiar în anul 2008.
Cel mai scăzut nivel al sumei alocației sociale pentru nevăzători cu handicap grav și accentuat a întregistrat-o județul Constanța (116 lei/lună), la polul opus situându-se județul Vrancea (147 lei/lună).
Nivelul cel mai redus al indemnizației pentru insoțitorii persoanelor cu handicap s-a înregistrat în anul 2008 în județul Brăila (303 lei/lună), iar suma cea mai mare în județul Constanța (322 lei/lună).
În ceea ce privește nivelul bugetului personal complementar pentru persoanele cu handicap, acesta s-a regăsit în sumele cele mai mici în județul Constanța (40 lei/lună) și în sumele cele mai mari în județul Buzău (78 lei/lună), la o sumă aproape dublă decât cea înregistrată în județul Constanța.
Indemnizația lunară de hrană cuvenită adulților și copiilor infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA. Începând cu 1 iulie 2005 cuantumurile alocațiilor de hrană pentru bolnavii HIV/SIDA sunt de 9 lei/zi pentru adulți și 7,2 lei/zi pentru copii.
Cuantumul indemnizației lunare de hrană pentru persoane infectate cu HIV este:
–Lei–
Ajutorul pentru încălzirea locuinței. Familiile și persoanele singure, care utilizeaza pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar, pe perioada sezonului rece, dacă nivelul venitului net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se încadrează în limitele prevazute in Hotararea nr.776/2005 după cum urmează:
Familiile și persoanele singure, care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale, pe perioada sezonului rece, în lunile noiembrie și decembrie, precum și în perioada ianuarie – martie, limitele de venituri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale și nivelul ajutorului prevazute în Hotararea Guvernului nr.776/2005, sunt următoarele:
Ajutorul pentru încălzirea locuinței pentru familiile și persoanele singure care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat sau gaze naturale se acordă sub formă de bonuri valorice.
În cazul încălzirii locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri familiile și persoanele singure care le utilizeaza pentru încălzire beneficiază de ajutor în valoare de 48 lei lunar în perioada sezonului rece.
Asistența socială a persoanelor vârstnice. Persoana vârstnică este persoana care a împlinit vârsta legală de pensionare. Serviciile sociale acordate persoanelor în vârstă sunt:
– servicii privind îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinire pentru reintegrare socială, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;
– servicii socio-medicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporara în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate.
Costul de întreținere în caminele pentru persoane vârstnice este reglementat prin ordin al ministrului MMFES și este stabilit la 290 lei.
Contribuția de întreținere se stabilește de conducerea căminului, în funcție de gradul de dependență a persoanei vârstnice îngrijite, de veniturile acesteia și, după caz, de veniturile susținătorilor ei legali.
Ajutoarele financiare și de urgență se acordă persoanelor și familiilor aflate în extremă dificultate datorită stării de sănătate sau altor cauze justificate. De ajutoarele de urgență beneficiază de asemenea și familiile sau persoanele care se află în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor, accidentelor, precum și altor situații deosebite stabilite prin lege.
Situația ajutoarelor de urgență în anul 2008 este prezentată în tabelul 4.
Tabel 4: Ajutoare de urgență, în anul 2008
Cele mai mari sume alocate de la bugetele locale ajutoarelor de urgență s-au înregistrat în regiunea de Sud-Est, urmată de zona de Nord-Vest, cele mai puține fiind obținute în zona centrală. De la bugetul de stat s-au alocat sumele cele mai mari ajutoarelor de urgență înregistrate tot în regiunea de Sud-Est, urmată de zona de Nord-Est și la foarte mare distanță, de Sud-Muntenia.
Figura 3 prezintă situația ajutoarelor de urgență acordate în regiunea de Sud-Est, în anul 2008, pentru o mai bună analiză comparativă a ponderilor ajutoarelor acordate de la bugetele locale și a celor acordate de la bugetul de stat pentru fiecare județ.
Figura 3: Ponderea sumelor alocate de la bugetele locale și sumele plătite de la bugetul de stat pentru plata ajutoarelor de urgență în regiunea de Sud-Est, în anul 2008.
Ponderea cea mai mică a sumelor acordate de la bugetele locale pentru ajutoarele de urgență s-a înregistrat în județul Tulcea (4,68%), urmat de județele Galați (6,77%), Constanța (10,59%), Vrancea (13,11%), Buzău (26,6%) și Brăila (38,22%) cu cele mai mari procente.
Cea mai mare pondere alocată de la bugetul de stat, pe țară, a înregistrat-o județul Galați cu un procent de 94,13% din suma acordata pe regiune și de 61,91% din suma totală acordată de la bugetul de stat pe țară, pentru ajutoarele de urgență. La mare distanță, comparativ cu procentele înregistrate de județul Galați, se situează în ordine descrescatoare județele Vrancea, Constanța, Tulcea, Buzău și Brăila.
Ajutor rambursabil pentru refugiați. Persoana recunoscută cu statut de refugiat poate solicita acordarea ajutorului rambursabil. Statutul de refugiat se poate acorda străinului care dovedește că, datorită unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și nu dorește protecția acestei țări.
Ajutorul rambursabil este stabilit la un salariu minim brut pe țară, pe o perioadă de maximum 6 luni. Pentru motive bine întemeiate acest ajutor poate fi prelungit pentru o perioada de cel mult 3 luni.
2.5 Standarde privind calitatea serviciilor sociale din România
România a intrat într-un ciclu de dezvoltare ascendent către modernitate, ajungând în stadiul de mentalitate în care s-a perceput că nu este suficientă producerea de servicii sociale, ci este necesară producerea unor servicii în conformitate cu anumite standarde de calitate.
Standardele obligatorii de calitate ale serviciilor sociale reprezintă ansamblul de cerințe privind cadrul organizatoric și material, resursele umane și financiare, viziunea integratoare și tolerantă a personalului implicat în acordarea serviciilor în vederea atingerii nivelului de performanță obligatoriu pentru toți furnizorii de servicii sociale specializate din România.
Standardele obligatorii de calitate vizează următoarele aspecte:
1- Activitatea de organizare și administrare, în cadrul căreia furnizorii de servicii sociale au drept obiectiv eficientizarea proceselor de organizare a furnizării serviciilor. Furnizorii de servicii sociale trebuie să își dezvolte capacitatea de relaționare și comunicare cu restul participanților implicați în gestionarea serviciilor sociale și cu întreaga comunitate, ei trebuie să promoveze comportamente tolerante și de integrare a beneficiarilor. Trebuie să manifeste un comportament exigent în domeniul propriu de activitate, utilizând cu eficiență resursele și dând dovadă de inovație;
2- Toți furnizorii de servicii sociale își propun apărarea și promovarea drepturilor beneficiarilor: egalitatea de șanse și de tratament, participarea egală, autonomia și demnitatea personală. Furnizorii trebuie să promoveze acțiuni nondiscriminatorii și pozitive în ceea ce privește beneficiarii serviciilor;
3- Furnizorii de servicii sociale funcționează în baza unui cod etic care promovează respectarea demnității beneficiarului, a familiei acestuia, a susținătorilor săi legali;
4- Furnizorii de servicii trebuie să asigure accesul persoanelor la servicii printr-o abordare comprehensivă, sistemică, integrată a satisfacerii nevoilor beneficiarului. Ei trebuie să asigure continuitatea furnizării de servicii, prin care să se valorifice contribuția tuturor participanților: beneficiari, comunitate locală, societate civilă. Implicarea tuturor partenerilor se face pe parcursul întregului proces, acționându-se în cooperare cu alți furnizori de servicii sociale;
5- Furnizorii de servicii își dezvoltă sectorul de activitate în funcție de nevoile beneficiarilor și de nevoile identificate în comunitate. Furnizorii de servicii trebuie să implice beneficiarul ca membru activ al echipei serviciului furnizat, să-i respecte contribuția prin angajarea acestuia în autoevaluare, să-i respecte feed-back-ul, evaluarea făcută și valorile emise de acesta.
6- Furnizorul de servicii sociale promovează participarea beneficiarilor la toate nivelurile de organizare și furnizare a serviciului. El trebuie să susțină și să dezvolte participarea socială a beneficiarilor, incluziunea socială și să se consulte în acest sens cu grupuri și organizații reprezentative care militează pentru educația civică, respectarea egalității de șanse, eliminarea barierelor în procesul de integrare socială.
7- Furnizorul de servicii sociale cooperează în vederea organizării și dezvoltării serviciilor sociale, prin încheierea de parteneriate pentru a crea o continuitate în furnizarea serviciilor sociale, un sistem eficient și transparent care vine în întampinarea dificultăților și riscurilor la care sunt expusi cetățenii. Parteneriatele se încheie între furnizorii publici de servicii sociale, între furnizorii publici și cei privați și între furnizori privați.
8- Furnizorii de servicii sociale sunt centrați pe rezultate în beneficiul persoanelor deservite și al comunității. Imapctul serviciilor este monitorizat, măsurat și este un element important al unui proces continuu de îmbunătățire a calității, transparență și responsabilizare.
9- Furnizorii de servicii sociale vin în întampinarea nevoilor sociale ale comunității, folosind într-un mod eficient resursele de care dispun pentru dezvoltarea și îmbunatățirea continuă a serviciilor (formarea inițială și continuă a personalului, adoptarea unei strategii de marketing și comunicare adecvată, valorificarea feed-back-ului primit din partea beneficiarilor, a participanților implicați pentru îmbunătățirea continuă a calității serviciilor sociale).
2.6 Evoluții în domeniul asistenței sociale la sfârșitul anului 2008
În domeniul asistenței sociale, perioada cuprinsă între începutul anului 2007 și sfârșitul anului 2008, a fost marcată atât de continuarea reformei sistemului de asistență socială prin crearea de noi instituții, cum ar fi Inspecția Socială și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, cât și prin introducerea de noi programe de susținere a persoanelor aflate în dificultate.
În anul 2008 s-au inițiat programe sociale precum:
• acordarea unui trusou gratuit pentru fiecare copil nou-născut. Acesta cuprinde haine, lenjerie și produse pentru îngrijire, în valoare de 150 lei.
• începând cu 1 ianuarie 2007 ajutoarele pentru încălzirea locuinței s-au acordat și pentru familiile și persoanele singure care utilizează pentru încălzire lemne, cărbuni, combustibili petrolieri și care nu sunt beneficiare de ajutor social;
• din ianuarie 2007 s-au acordat o serie de prestații conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (indemnizația pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual grav; alocația socială lunară pentru adulții cu handicap grav și accentuat; bugetul personal complementar lunar pentru persoanele cu handicap grav, accentuat și mediu);
• acordarea unui ajutor financiar de 200 Euro pentru sprijinirea familiilor nou constituite.
Tabelul 5 prezintă evoluția principalelor prestații de asistență socială din anul 2008, comparativ cu prestațiile din anul 2007.
Tabel 5: Alocatii, ajutoare, indemnizatii, subventii, investitii, programe de interes national, in anul 2008
Din tabelul 5 rezultă în general o creștere a sumelor alocate prestațiilor de asistență socială în anul 2008 față de 2007, după cum urmează:
– o creștere cu 182,3% a sumelor acordate alocației pentru copii, în contextul în care numărul beneficiarilor acestora a crescut cu doar 0,1%;
– o creștere cu 4,58% a sumelor distribuite alocațiilor pentru nou-născuți, numărul acestora din urmă înregistrând o creștere de 1,61% față de 2007;
– o reducere cu 6% a sumelor destinate alocației familiale complementare, în contextul în care numărul beneficiarilor acesteia a scăzut cu 11,48% în 2008;
– scăderea cu 5,67% a sumelor destinate alocației familiale monoparentale, numărul beneficiarilor înregistrând de asemenea o reducere cu 9,65%;
– mărirea cu 4,79% a sumelor acordate alocației de întreținere pentru plasament familial, în contextul în care numărul beneficiarilor acesteia s-a redus cu 3,57%. Cuantumul alocației de plasament este de 86 de lei. Pentru copiii cu handicap alocația de plasament este majorată cu 50%, respectiv cuantumul este de 129 lei.
– creșterea cu 14,46% a sumelor alocate ajutoarelor financiare, numărul beneficiarilor reducându-se cu 24,87%;
– creșterea cu 65,64% a sumelor acordate prin ajutoare de urgență, numărul celor cărora acestea le sunt destinate crescând cu 49,88%;
– creșterea sumelor acordate prin ajutoare de înmormântare cu 41,43%, în contextul în care și numărul beneficiarilor a crescut, dar numai cu 8,23%;
– creșterea cu 174% a sumelor alocate ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, numărul beneficiarilor acestora crescând însă într-un procent mult mai mare, ajungând la 266,87%;
– mărirea cu 166,8% a sumelor destinate ajutoarelor rambursabile pentru refugiați, în contextul în care numărul refugiaților s-a majorat cu 172,7%;
– reducerea cu 91,68% a sumelor alocate indemnizațiilor pentru salariații angajați ca însoțitori pentru persoanele cu handicap, numărul beneficiarilor majorându-se cu 1,24%;
– majorarea cu 44,23% a sumelor destinate indemnizațiilor lunare de hrană pentru persoane infectate cu HIV sau bolnave de SIDA și o creștere a numărului beneficiarilor cu 9,17%.
Analizând ponderile în care sumele alocate prestațiilor sociale au scăzut sau s-au majorat și corelându-le cu dinamica numărului de beneficiari observăm că de fapt pentru cei cărora le sunt destinate, au crescut: alocația de stat pentru copii, alocația pentru nou-nascuți, alocația familială complementară, alocația familială monoparentală, alocația de întreținere pentru plasament familial, ajutorul financiar, ajutorul de urgență, ajutorul de înmormântare și indemnizația lunară de hrană pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA. S-au redus față de anul 2007: ajutorul pentru încălzirea locuinței, ajutorul rambursabil pentru refugiați și indemnizația pentru salariații angajați ca însoțitori pentru persoanele cu handicap.
2.7 Concluzii
Domeniul asistenței sociale este cel pentru care se efectuează, după cum am arătat anterior, cele mai mari cheltuieli de la bugetul de stat în ultimii ani, ceea ce nu poate demonstra altceva decât eforturile pe care România le face pentru a se elibera de “moștenirea” lăsată de sistemul comunist, care a împiedicat-o să își creeze un sistem solid de protecție socială.
Situația cheltuielilor cu asistența socială a prezentat în ultimii cinci ani o tendință generală de creștere în ponderea cheltuielilor bugetare anuale, după cum indică graficul de mai jos.
Figura 4
Procentul cheltuielilor cu asistența socială au cunoscut o creștere accentuată din anul 2004 în anul 2005 și și-au continuat ascensiunea într-un ritm mai lent dar relativ constant în următorii ani.
Reforma sistemului de asistență socială continuă și în anul 2009 prin crearea de noi instituții, prin introducerea de noi programe de susținere a celor aflați în situații dificile și prin majorarea cuantumurilor ajutoarelor pentru cele mai multe categorii. Pentru a se putea ridica la standardele europene, țara noastră are nevoie de importante resurse financiare, acestea pot sa provină atât din sectorul de stat, cât și din cel privat, deși într-o țară precum România sectorului privat îi revine un rol foarte limitat în domeniul finanțării asistenței sociale. Cu timpul, acesta trebuie să preia din ce în ce mai mult responsabilitatea, finanțarea privată fiind foarte des întalnită în țarile cu o economie de piață dezvoltată.
Majorarea resurselor necesare dezvoltării sistemului de asistență socială presupune, teoretic, ridicarea nivelurilor contribuțiilor. Pentru a se evita consecințele unei situații precum cea a Suediei, expusă pe larg la pagina 3, este nevoie de o strategie care să echilibreze nivelul impozitelor și taxelor într-o limită suportabilă pentru contribuabili și care să permită în acelasi timp sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în conformitate cu standardele impuse de Uniunea Europeană. Pentru a nu se crea dezechilibre majore pe termen lung, este necesar să se adopte o politică fiscală echilibrată care să asigure în timp o dezvoltare solidă, atât în ceea ce privește asistența socială cât și celelalte domenii.
O altă categorie de protecție socială o reprezintă asigurările sociale de stat cărora le-am dedicat capitolul următor.
Capitolul III
Studiu de caz: Protejarea persoanelor cu handicap prin încadrarea în muncă la S.C. ALPHA S.A.
În țara noastră persistă mentalitatea că persoanele cu dizabilități sunt simpli asistați, persoane nefolositoare societății, iar pe aceasta concepție se bazează numărul mare de șomeri în rândul acestei categorii sociale.
Motivele pentru care numărul șomerilor în rândul persoanelor cu dizabilități este mare sunt variate și merg de la lipsa educației și calificării acestora, până la lipsa de interes și de implicare din partea angajatorilor.
Aderarea României la Uniunea Europeană a impus foarte multe modificări legislative, iar unele dintre acestea se referă la persoanele cu handicap, care în tările vestice sunt foarte bine integrate în societate.
Figura 9 prezintă evoluția numarului persoanelor cu handicap în România, pe perioada 2001-2008.
Figura 9
După cum se poate observa, în ultimii 8 ani în țara noastră s-a înregistrat o tendință generală de creștere a numărului persoanelor cu handicap, fapt care a dus la necesitatea sporirii mijloacelor de protejare și sprijinire a acestora. Pentru a facilita oarecum integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități, în ultimii ani reglementările legale din România au impus firmelor să angajeze persoane cu handicap.
Statul nostru sprijină persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă și pe cele deja încadrate în muncă, oferindu-le urmatoarele drepturi:
• cursuri de formare profesională;
• adaptare rezonabilă la locul de muncă;
• consiliere atât în perioada premergătoare angajării cât și pe perioada probelor și angajării propriu-zise;
• o perioadă de cel puțin 45 de zile de proba la angajare, plătită;
• posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, în cazul în care comisia de evaluare consideră necesar;
• în cazul desfacerii contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, persoana cu dizabilitate are dreptul la un preaviz plătit, de minimum 30 de zile;
• scutirea la plata impozitului pe salariu.
Toate aceste drepturi ale persoanelor cu handicap, deja angajate sau care se află în căutarea unui loc de muncă, sunt finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Printre drepturile angajatorilor de persoane cu handicap se numără următoarele:
• sumele aferente adaptării locurilor de muncă la nevoile persoanei cu handicap și investițiile efectuate pentru achiziționarea utilajelor și a echipamentelor utilizate în producție de persoana cu dizabilitate se vor deduce la calculul profitului impozabil;
• cheltuielile aferente transportului persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, sau în cazul persoanelor cu handicap angajate la domiciliu, cheltuielile cu transportul materiilor prime la domiciliul angajatului și cele cu transportul produselor finite de la domiciliul angajatului la firmă, se vor deduce la calculul profitului impozabil;
• decontarea din bugetul asigurărilor pentru șomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare și orientare profesională și de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap;
• o subvenție de la stat pentru stimularea ocupării forței de muncă.
Cea mai recentă normă care reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora este Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență nr. 14 din 7 martie 2007.
Capitolul al V-lea al Legii nr. 448/2006, “Orientare, formare profesională, ocupare și angajare în muncă”, include noile reglementari în ceea ce privește dreptul persoanelor cu handicap de a fi încadrate în muncă, și obligația angajatorilor de a sprijini acest demers.
Potrivit art. 77 al capitolului mai sus menționat, persoanele cu handicap pot fi angajate conform pregătirii lor profesionale și capacității de muncă de care dispun, în funcție de gradul de handicap.
Angajatorii – autoritati și instituții publice, persoane juridice, publice sau private – care au cel puțin 50 de angajați, sunt obligați să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de minimum 4% din numărul total al salariaților lor. În caz contrar, aceștia trebuie să opteze pentru îndeplinirea uneia dintre urmatoarele obligații:
– să achite statului lunar, pentru fiecare persoană cu dizabilități pe care ar fi trebuit să o angajeze, 50% din suma salariului minim brut pe țară;
– să achiziționeze produse sau servicii de la unitați protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în aceeasi sumă.
Potrivit art. 43 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, “în sensul art. 77 alin. (3) lit. b) din lege, achizitionarea produselor sau serviciilor de la unitățile protejate se realizează lunar în baza unui contract, însoțit de factură și de dovada plății”.
Monitorizarea și controlul respectării acestor prevederi se realizează de către Inspecția Muncii. Nerespectarea prevederilor art. 77 constituie contravenție iar aplicarea amenzilor contravenționale se face de către personalul Autoritații Naționale pentru Persoanele cu Handicap, împuternicit prin ordin al președintelui acesteia.
Am luat spre analiză cazul S.C. ALPHA S.A. Constanța face parte din categoria societăților cu mai mult de 50 de angajați, deci intra în zona de aplicare a Legii nr. 448/2006.
În anul 2008 S.C. ALPHA S.A. Constanța a avut în medie 1130 angajați dintre care 45 ar fi trebuit să fie persoane cu dizabilități. Datorită faptului că a dispus doar de 5 angajați cu handicap, societatea comercială și-a creat obligații la bugetul de stat în valoare medie de 7800 lei/lună, salariul minim brut pe țară situându-se la nivelul de 390 lei/lună.
Am expus în cele ce urmează situația angajării persoanelor cu handicap pe anul 2008, conform raportului serviciului de resurse umane al S.C. ALPHA S.A. Constanța.
S.C. ALPHA S.A. CONSTANȚA
SERVICIUL RESURSE UMANE
SITUAȚIA ANGAJĂRII PERSOANELOR CU HANDICAP PE ANUL 2008 CONFORM
LEGII NR. 448/2006
Pe coloana 0 sunt enumerate lunile anului, în ordine calendaristică, pe prima coloană se găsește numărul total al angajaților corespondent fiecărei luni. A doua coloană indică numărul de persoane cu dizabilitați care ar fi trebuit să fie angajate în muncă de către S.C. ALPHA S.A. Constanța pe fiecare lună, în concordanță cu numărul total de angajați. Coloana numărul 3 exprimă numărul efectiv de persoane cu handicap angajate și se observă că acesta a rămas constant pe toată perioada anului trecut. Numai cinci persoane cu dizabilități au fost angajate de S.C. ALPHA S.A. Constanța în anul 2008.
Coloana a patra indică numărul restant de persoane cu handicap, neangajate pe fiecare lună. Pe coloana 5 sunt înșiruite valorile a 50% din salariul minim brut pe economie, sumă care, conform Legii nr. 448/2006, ar fi trebuit plătită pentru fiecare persoană cu handicap neangajată. Ultima coloană exprimă suma efectivă datorată lunar bugetului de stat, în concordanță cu numărul de persoane cu handicap neangajate și cu valoarea datorată pentru fiecare dintre acestea.
Din tabelul precedent reiese faptul că în anul 2008 S.C. ALPHA S.A. Constanța a avut de plată, în total, sancțiuni în valoare de 93.990 lei.
Situația plăților efectuate în acest context este prezentată în următorul document extras de la serviciul financiar-contabilitate al regiei.
După cum am precizat anterior, conform art. 77, alin (3) al Legii nr. 448/2006, pentru plata sancțiunii datorate numărului de persoane cu handicap neangajate, se poate opta pentru una din urmatoarele forme:
– fie prin plata sumei la bugetul de stat;
– fie prin achiziționarea de produse sau servicii, în sumă echivalentă, de la unități protejate autorizate.
SC ALPHA SA Constanța și-a achitat obligațiile de plată față de bugetul de stat, pentru persoanele cu handicap neangajate, optând în prima parte a anului să vireze sume la buget (în valoare totală de 8600 lei) iar în cea de-a doua jumătate a anului să achiziționeze produse și/sau servicii de la unități protejate (în valoare totală de 54.497,35 lei).
În tabelul 14 este prezentat explicit modul ales de SC ALPHA SA Constanța pentru plata sancțiunilor lunare la care a fost supusă pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006.
Tabel 6
Se observă preferința clară a SC ALPHA SA pentru modalitatea de achitare a obligațiilor prin achiziționarea de produse și/sau servicii de la unități protejate autorizate. Această opțiune este lesne de înțeles. Orice societate tinde să își micșoreze pierderile și să își majoreze câștigurile. Plătind statului suma aferentă numărului lipsă de angajați cu handicap, nu ar fi dobândit nimic, și-ar fi achitat doar o obligație de plată. Alegând, însă, să achiziționeze produse de la unitățile protejate autorizate și-a redus pierderea, putând folosi produsele respective în interes propriu.
Am exemplificat în figura 10 situația lunară a achitării obligațiilor de plată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006.
Figura 10
Pe abscisa sunt înscrise în ordine calendaristică lunile anului, iar pe ordonată sumele plătite în lei pe fiecare lună. Se observă de la prima vedere faptul că în anul 2008 SC ALPHA SA Constanța a efectuat eforturi în vederea achitării sancțiunilor, la care a fost supusă conform Legii nr. 448/2006, numai pe parcursul a 10 luni din totalul de 12 ale anului. În lunile iunie și august nu și-a îndeplinit obligațiile de plată în niciunul din cele două moduri exprimate prin lege. S-au efectuat plati la bugetul de stat în decursul a 5 luni, și tot pe 5 luni s-au achiziționat produse de la unități protejate, dar în procent mai mare decat cel al sumelor virate la buget.
Cele mai mici sume au fost plătite la bugetul de stat la începutul anului, încercându-se spre sfârșitul anului o recuperare a datoriilor prin achiziționarea în valoare mult mai mare de produse de la unități protejate.
Chiar și așa, comparând suma platită efectiv în anul 2008, în total, prin ambele modalități de achitare a obligațiilor (63.097,35 lei) cu suma datorată conform legii (93.990 lei), observăm că până la sfârșitul anului, în ciuda eforturilor făcute în ultimele luni ale anului, SC ALPHA SA nu a reușit să își acopere complet obligațiile.
În figura 11 sunt prezentate procentual sumele plătite și restanțele înregistrate la sfârșitul anului 2008, în conformitate cu nerespectarea prevederilor Legii 448/2006.
Figura 11
După cum rezultă din graficul de mai sus, până la sfârșitul anului 2008 S.C. ALPHA S.A. Constanța nu a reușit să își achite decât 2/3 din obligații.
Din totalul obligațiilor plătite doar 13,62% s-au efectuat prin achitarea de sume la bugetul de stat, restul de 86,37% realizându-se prin achiziții de produse și/sau servicii de la unități protejate.
Situația îndeplinirii obligațiilor de plată și a restanțelor la sfărșitul anului 2008 sunt prezentate schematic în tabelul 15.
Tabel 7
Din tabelul 15 rezultă că:
– în primele trei luni ale anului 2008 s-a achitat doar 24,39% din suma datorată ca sancțiune pentru nerespectarea numărului de angajați cu dizabilități;
– în luna aprilie s-au respectat obligațiile de plată în proporție mai mare, de 25%;
– luna mai aduce o creștere remarcabilă a sumei plătite ca sancțiune, ajungând la 89,55% din obligațiile de plată aferente lunii;
– în luna iunie nu s-a efectuat niciun fel de plată, nivelul datoriilor ridicandu-se la 100% pentru luna în curs;
– în luna iulie s-au plătit doar 10,25% din obligații;
– luna august a mărit cuantumul datoriilor acumulate de-a lungul lunilor precendete, datorită faptului că nu s-au efectuat plăți. Ca în luna iunie, procentul datoriilor aferente acestei luni s-a ridicat la 100%;
– în luna septembrie s-au îndeplinit doar 44,87% din obligațiile de plată ale lunii;
– luna octombrie este prima în care s-a încercat o acoperire a datoriilor acumulate în lunile anterioare. Până în acest moment suma datorată la stat a fost de 51.700,04 lei iar după plata acestei luni ajungându-se la 47.466,76 lei.
– sumele restante s-au diminuat și în luna noiembrie, ajungand la 30.461,57 dar au crescut usor în decembrie, cand s-a înregistrat din nou o datorie de 5,66%, suma restantă la plată la sfârșitul anului s-a situat la nivelul de 30.892,65 lei.
În pofida eforturilor susținute din ultimele trei luni de a acoperi datoriile create de-a lungul primelor trei trimestre ale anului, s-a reușit să se recupereze doar 40,74% din sumele restante.
Figura 12 schițează situația achitării obligațiilor lunare în cele ce privesc sancțiunile lunare aplicate S.C. ALPHA S.A. Constanța conform Legii nr. 448/2006
Figura 12
Restanțele cele mai mari s-au înregistrat în ordine descrescătoare în lunile iunie și august (când plata efectuată a fost de 0%); iulie (plata 10,25%); ianuarie, februarie, martie (plata 24,39%); aprilie (plata 25%); septembrie (plata 44,87%); mai (plata 89,55%) și decembrie (plata 94,33%).
În luna octombrie s-a încercat o ușoară acoperire datoriilor acumulate anterior. Suma plătită în plus pe luna octombrie a acoperit doar o parte din datoria realizată în luna ianuarie. Restanța rămasă pe luna ianuarie, după plata efectuata în luna octombrie, a fost de 22,66%.
În luna noiembrie s-a încercat o nouă recuperare, cu suma platită în plus s-au acoperit restanțele aferente lunilor:
• ianuarie, unde restanța se ridica la 1811,72 lei;
• februarie, cu restanța 6045 lei;
• martie, cu aceeasi restanța de 6045 lei;
• pentru luna aprilie nu s-a reușit să se acopere toată datoria, s-a plătit 3103,47 lei din suma datorată, rămânând în continuare cu o restanță de 2746,53 lei, adică 35,21%.
Situația restanțelor la plată după achitarea sumelor din lunile octombrie și decembrie se prezintă după cum arată figura 13:
Figura 13
S-au acoperit sumele datorate pe lunile ianuarie, februarie, martie, octombrie si noiembrie, rămânând restanțe, în ordine crescătoare, pe lunile decembrie, mai, aprilie, septembrie, iulie, iunie și august.
Prin urmare, la sfârșitul anului 2008, S.C. ALPHA S.A. Constanța a acumulat datorii în valoare totală de 30.892,65 lei, aferente lunilor aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie și decembrie.
3.1 Concluzii
Integrarea socială a persoanelor cu handicap reprezintă un element de maximă importanță în contextul actual, atât în România, cât și în restul Uniunii Europene. Pasul cel mai important în acest sens este facilizarea accesului persoanelor cu handicap pe piața muncii.
Deținerea unui loc de muncă aduce satisfacerea nevoii de a se simți util, a nevoii de socializare (prin simplu fapt de a se găsi printre oameni) și în definitiv obținerea unei sume de bani prin eforturi proprii, acestea toate reprezintă o prioritate pentru integrarea socială a persoanei cu handicap. Corelația dintre muncă și integrare socială este evidentă, putându-se observa influența profesiei în gradul de satisfacție obtinut pe celelalte planuri, de exemplu participarea socială, prieteni, viață de familie etc.
Situația descrisă de studiul prezentat anterior este cea mai frecventă în țara noastră. Numărul persoanelor cu dizabilități încadrate în muncă este infim în comparație cu cifra pe care însumează această categorie la nivel național.
Conform unor statistici, doar 5% dintre persoanele cu handicap își găsesc un loc de muncă. Situația datorându-se, în principal, mentalității discriminatorii a angajatorilor, a lipsei de accesibilizare și de dotare adecvată a locurilor de muncă, dar și a lipsei unor calificări profesionale a persoanelor cu handicap. O altă cauză ar fi și faptul că numărul persoanelor cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în evidența Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, este extrem de redus, în ciuda măsurilor întreprinse de ANPH (Autoritatea Naționala a Persoanelor cu Hnadicap) pentru asigurarea accesului liber pe piața forței de muncă a persoanelor cu dizabilități, apte de muncă.
Așadar, neavând la dispoziție documente privitoare la interesul manifestat de societate în a angaja persoane cu handicap, nici detalii despre solicitările făcute sau nu de aceasta pentru a-i fi repartizate persoane cu handicap, nu am putut-o condamna de discriminare. Este posibil ca societatea să fi solicitat angajarea de persoane cu handicap, dar acestea să nu îi fi fost repartizate, grație numărului mic de persoane cu dizabilități care cer să fie încadrate în muncă, și în acest caz putem considera societățile drept victime ale legii ce protejează o categorie socială care în majoritate refuză să muncească. Sau, este posibil ca S.C. ALPHA S.A. să nu fi solicitat angajarea de persoane cu handicap, preferând să i se aplice sancțiunile pentru discriminarea acestei categorii prin refuzul de a-i oferi șansa de a se integra.
Problematica integrării sociale a persoanelor defavorizate nu cade, deci, doar în responsabilitatea statului, ea depinde într-o mai mare măsură de gradul în care societatea este pregătită să integreze categoria persoanelor cu handicap.
Bibliografie selectivă
Bistriceanu Gh. – “Sistemul asigurărilor din România”, Editura Economică, București, 2002
Diana M DiNito – “Social Welfare Politics and Public Policy”, Allyn and Bacon, 1995
Elena Dobre, Alexandru Negrea – “Finanțe publice. Teorie – Practică, Reglementări”, Editura
EX PONTO, Constanța, 2002
Elena Dobre – “Buget și trezorerie publică”, Editura EX PONTO, Constanța, 2003
Bocancea Cristian, Neamțu George – “Elemente de Asistență Socială”, Editura Polirom, Iasi
Miftode Vasile – “Dimensiuni ale Asistenței Sociale”, Editura EIDOS, Botoșani
Nedeluț M., Isac C. – “Protecție și asigurări sociale”, Editura Focus, Petroșani, 2002
Mărgineanu I. – “Politica socială și economia de piață în România”, Institutul de Cercetare a
Calității Vieții, București, 1994
***Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asiatență socială
***Legea bugetului de stat pe anul 2008, legea nr. 388/2007
***Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, legea nr. 387/2007
***Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Surse internet:
http://www.anph.ro/index.php?m=acasa
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asistenta Sociala In Romania Protectia Persoanelor CU Handicap (ID: 164112)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.