Asistența socială în protecția persoanelor cu dizabilități [608403]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Teologie Romano -Catolică și Asistență Socială

Asistența socială în protecția persoanelor cu dizabilități

Coordonator științific:
Pr. lect. dr. Victor -Emilian Dumitrescu

Absolventă :
Petronela -Iulia Borcea

Bucuresti
2018

2
CUPRINS
CUPRINS………………………………………………………………………………………………………. ……………….2
SIGLE ȘI ABREVIERI………………. …………. ……………………………………………………….. ……………….3
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………………….. 4

CAPITOLUL 1:

PERSPECTIVA ANTR OPOLOGICO -BIBLICĂ ȘI MAGISTERIALĂ

1.1. Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la grija față de nevoile umane …………………………………….7
1.1.1. Creștinii în fața problemelor sociale ………………………………………………………….7
1.1.2. Parabola bunului samaritean și solidaritatea ……………………………………………….9
1.1.3. Parabola fiului risipitor și milostivirea aplicată concret …………. ………………….10

1.2. Din Magisteriul Bisericii cu privire la persoanele cu nevoi speciale ………………………………..11

1.2.1 Principiile doctrinei sociale a Bisericii ………………………………………………………11
1.2.2. Situația omului în lumea contemporană ……………………………………………………12
1.2.3. Dumnezeu și dizabilitățile ………………………………………………………………………13

CAPITOLUL 2:

PROBLEMATICA ȘI REINSERȚIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

2.1. Noțiuni generale cu privire la dizabilități (deficiență, incapacitate, handicap) ………………….17

2.1.1. Scurt istori c……………………………………………………………………………………….. ..17
2.1.2. Înțelegerea dizabilității …………………………………………………………………………..18
2.1.3. Principiile drepturil or persoanelor cu handicap ………………………………………….25
2.1.4. Tipurile de deficiențe …………………………………………………………………………….29

2.2. Problematica reintegrării persoanelor cu dizabilită ți……………………………………………………..35

2.2.1. Copilul cu dizabilități de la naștere până la maturitate ……………………………….36
2.2.2 Recuperarea…………………………………………………………………………………………..3 7
2.2.3. Readaptarea ………………………………………………………………………………………….3 8
2.2.4. Integra rea socială …………………………………………………………………………………..3 8
2.2.5. Organizații non -guvernamentale ce contribuie la bunăstarea copilului cu
dizabilități ……………………………………………….. …………………………………………4 1
2.2.6. Date statistice ………………………………………………………………………………………..4 5

CAPITOLUL 3:

PERSOANE CU DIZABILITĂȚI. DIFERITE STUDII DE CAZ

3.1. Iulia, 41 de ani…………………………………………………………………………………………………….. ……4 9
3.2. Maria, 66 de ani……………………………………………………………………………………………………….. 50
3.3. Marian, 20 de ani…………………………………………………………………………………………. …………..5 2
CONCLUZII …………………………………………………………………………………………………………….. …..54
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………….. …………………………..5 6

3

SIGLE ȘI ABREVIERI

1. Abrevieri ale cărților biblice utilizate

Ex Cartea Exodului
Lev Cartea Leviticului
Dt Cartea Deuteronomului
Mc Evanghelia după sfântul Marcu
Lc Evanghelia după sfântul Luca
Mt Evanghelia după sfântul Matei
Fap Faptele Apostolilor
2Cor Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni
Ap Apocalipsa sfântului Ioan

2. Sigle:

A.N.P.D. Autoritatea Națională pentru P ersoanele cu Dizabilități
A.N.S.R. Asociația Națională a Surzilor din România
A.P.H.R. Asociația Persoanelor cu Handicap din România
IQ Coeficient de inteligență ( intelligence quotient )
H.I.V. Virusul Imunodeficienței Umane ( Human Immunodeficiency Virus )
O.M.S. Organizația Mondială a Sănătăți
O.N.G. Organizație Non -Guvernamentală
O.N.U. Organizația Naținilor Unite
RENINCO Rețeaua națională de informare și cooperare pentru promovarea integrării în
comunitate a copiilor cu cerințe speciale
S.I.D.A. Sindromul Imunodeficienței Umane Dobândite.
UNESCO Organizația Naținilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

3. Alte abrevieri și notații:

art. articolul
cf. conform
CT tomografie computerizată
Ed. Editura
etc. etcetera
nr. numărul
pag. pagina
pagg. paginile
Sf. Sfânt(a)
trad. traducere
Vol. volumul

4

INTRODUCERE

De ce eu și nu ceilalți?
Lucrarea de față își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătură
cu problematica persoanei cu dizabilități în protecție, recuperare socială, readaptare socială,
integrare profesională și socială cu rolul de a arăta interes în interacțiunea individului cu societatea.
Lucrarea de față este structurată în trei capitole. Ea prezintă situația persoanelor cu
dizabilităț i și venirea în ajutor a acestora cu situați și recomandari.
În primul capitol vom vorbi despre perspectiva antropologico -biblică și magisterială ce
cuprinde C uvântul lui Dumnezeu cu privire la grija față de nevoile umane și unele aspect din
Magisteriul Bi sericii cu privire la persoanele cu nevoi speciale.
În al doilea capitol vom sublinia problematica și reinserția socială a persoanel or cu
dizabilități, recuperarea , readaptarea și integrarea acestora în societate.
Capitolul al treilea scoate în evidență cazuri reale și situația persoanei care este în nevoie
și cere ajutor celor care sunt în putere de a face aceasta.
Actualitatea temei se referă la problematica ce ține de persoanele cu dizabilități, în special
a copilului cu handicap, și la viața creștină prin intervenția lui Dumnezeu la persoanele cu nevoi
speciale.
Principalul motiv pentru care am ales aceast ă temă, provine din faptul că am în familie
persoane cu dizabilități și din dorința de a acumula mai multe informații cu privire la aceste a.
Persoane le cu dizabilități , reprezentând o categorie a populației cu dezavantaje față de alte
categorii de oameni, ei ajung la o soluție doar prin intermediul și ajutorul comun al tuturor
oamenilor. De exemplu persoanele cu dizabilități trebuiesc tratate în funcți e de gravitatea bolii atât
pe sistem nervos , cât și fizic. Problemele fizice , artrite, artroze , handicapul grav trebuiesc tratate
de medici specialiști și cu acordul dânșilor putem să acționăm asupra plăgilor, asupra rănilor
exterioare, cangrene, tumori câ t și o terapie psihologică pentru ca persoana cu handicap să fie

5
reabilitată din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere psihic. Terapiile se folosesc în funcție
de vârstă și de gravitatea bolii.
Trăind într -o societate în care persoanele cu dizab ilități sunt încurajate și ajutate atât de
familie cât și de personalul medical și social , iar noi toți cei care suntem pregătiți special pentru a –
i ajuta să înțeleagă că viața este mai presus de orice boală, că viața este importantă , că trebuie
prețuită l a adevărata ei valoare. Bine dăruim , bine primim însă totul în viață se platește cu ace iași
monedă .
Activitățile asupra persoanelor cu handicap sunt mult mai bi ne remediate în medii
specifice , spitale, azile și centre de reabilitare folosind terapia de masaj, terapia mediacamentoasă ,
terapia psihică și psihologică.
De exemplu , copiii cu dizabilități mintale, fizice au nevoie de companie, de medic logoped
pentru dezvoltarea verbală și intelectuală a lor. Copiii sub limita vârstei de 5 ani cu probleme
psihice pot fi ușor tratați prin jocurile cu jucării, având în vedere faptul că ei sunt în continuă
cunoaștere și reușesc să se autodepășească. Ca specialiști suntem obligați să -i determinăm să
înțeleagă că o rice handicap poate fi depășit și să nu rămână cu impre sia că având un handicap nu
au dreptul la viață ba dimpotrivă prin determina rea copilului în sensul pozitiv , el trebu ie învățăt să
se iub escă pe sine, să iubescă natura, să iubescă pe cei din jur , să acord e respectul cuvenit și primit,
chiar fiind cu handicap să se iubescă pe el însuși.
Viața este dată ca să o trăiești, Dumnezeu ne dă viața, Dumnezeu ne -o ia. Dacă încercările
vieții ne pun în fața unor probleme noi trebuie să le acceptăm , să le analizăm și să ajutăm pe toți
cei care au nevoie pentru că suntem obișnuiți a dărui pentru a primi.
Prin dăruirea de sine se înțelege că Dumnezeu ne -a lăsat pe pământ să fim buni, să fim
milostivi pentru a obține liniștea sufletească de care avem nevoie. Depresia este o boală prin care
pacientul, bolnavii au man ifestări ciudate idei p e care nu le pot accepta fiind greu de depășit ,
trebuie ținută sub control deoarece aceasta duce la sinucidere, fapt în urma căruia persoana cu
depresie trebuie urgent să ceară sfatul unui psiholog, ală turi de tratamentul adecvat.
Dacă Dumnezeu ne -a iubit și ne iubește pentru că suntem Creația lui pe Pământ, nu ne cere
nimic la schimb ci doar să iubim pe semenii noștri și să -i ajutăm indiferent de starea materială, de
handicap sau de rasă. Dacă dăruim Tatălui Ceresc iubire cât un bob de muștar, Dumnezeu ne va

6
dărui însutit și înmiit mai mult, deoarece cartea sfântă spune: dăruiești, ca să primești. Dar cel m ai
clar cuvânt al lui Dumnezeu: „Cere și ți se va da” (Mt 7, 7), pentru că rugăciunea constă în curățirea
sufetului dărâmat de păc atul firii noastre omenești. Latura binelui nu poate fi combinată cu latura
răului, raiul nu poate fi înlocu it și niciodată unit cu iadul, deci omul pe pământ trebuie să știe că
nu poate avea doi stăpâni. Dacă alegi latura binelui însea mnă că ești alături de Dumnezeu , iar dacă
alegi latura răului ești sub protecția diavolului , riscând să nu te bucuri niciodată de viața adevărată.

7
CAPITOLUL 1
PERSPECTIVA ANTROPOLOGICO -BIBLICĂ ȘI MAGISTERIALĂ

1.1. Cuvântul lui Dumnezeu cu privire l a grija față de nevoile umane
(parabola bunului samaritean)

1.1.1 . Creștinii în fața problemelor sociale
Având exemple de situații jalnice care intră în contact cu familiile care locuiesc în bordeie,
copii subalimentați, bolnavi, bătrâni rămași singuri, părinți fără loc de muncă, populații care suferă
de epedemii și de foamete, războaie, este foarte greu să nu răspundem pozitiv acestora prin starea
noastră de emoție, dar de cele mai multe ori când ne desprindem de aceste sensibilizări, imediat
ne împietrim inimile. Suferința și lacrimile de cele mai multe ori ne fac să ajungem indiferenți.
Problemele sociale se găsesc și în cele mai mici mesaje autentice creștine. Creștinismul
este prin natura sa comunitar, însă insensibilitate față de problemele sociale este departe de
Cuvântul Evanghelic. Mesajul creștin constă în angajarea persoane i față de ceilalți din jurul său.
Putem asista la suferințele celorlalți de multe ori doar cu sufletul, fără a -i putea ajuta într -un fel
sau altu l. Astăzi c reștinismul este mult mai bine înțeles , deoarece trezește o importantă angajare
față de problemele omului în societate.1
Omul a fost crea ca unitate între trup și suflet. Omul este o ființă materială, care este legat d e
lumea acesta prin trupul său, dar este și ființă spirituală datorită sufletului primit de la Dumnezeu
și deschiderii acestuia față de Adevărul și de Binele transcendent, care este Dumnezeu . Sufletul ș i
trupul sunt o unitate care alcătuiește fința umană vie . Persoana umană trebuie înțe leasă prin
unicitatea ei, având o conștiință de sin e și conștiința propriilor acte. Acesta este punctul de pornire
în ceea ce privește respectarea și ajutorarea fiecărui om de pe pământ. Respectul față de persoana
umană nu poate fi separat de natura persoa nei umane în sine, deoarece există pr incipiul biblic
conform căruia fiecare trebuie să -l considere pe aproapele, fără nici o excepție , ca pe un alt sine
însuși, ținând seama, în primul rând, de viața lui și de mijloacele nece sare pentru a trăi cu

1 Cf. ISIDOR MĂRTINCĂ , Doctrina socială a Bisericii , Vol. 1, Editura Universității din București, București 2006,
pag. 273.

8
demnitate . Prin urmare, rezolvarea problemelor celuilalt ține de maturitate, de educație, de
mijloace, dar și de conștientizarea valorii persoanei umane, începând de la sine.
Demnitatea personei umane în fața lui Dumnezeu alcătuiește fundamentul demn ității
umane în fața celorlalți . Pornind de aici, p ersoanele cu handicap sunt persoane pe deplin umane ,
deoarece sunt titulari ale unor drepturi pe care limitele și handicapul pe care îl au nu le anulează.
Ba chiar, din punct de vedere creștin, tocmai aceste lim ite le conferă o demnitate exttaordinară
înaintea lui Dumnezeu, pentru suferința omului ân general și a lor în special îi pune ân centrul
atenției din partea lui Dumnezeu, căci: „Isus le -a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei
bolnavi. N -am veni t să chem pe cei drepți ci pe păcătoși la pocăință” ( Mc 2, 17). Persoana cu
handicap este subiectul care are demnitate și drepturi. Tocmai de accea trebuie ajutat să participe
la viața de familie și la viața socială la toate nivelurile, în funcție de posibilitățile sale.
Drepturile în ceea ce p rivește persoanelor cu handicap trebuie promovate prin măsuri
adecvate. Trebuie acordată o atenție particulară posibilităților persoanei cu handicap, nu numai
condițiilor ce țin de forță fizică sau psihică . ,,Și ea are nevoie de a iubi și de a fi iubită, are nevoie
de gingășie, de apropiere, de intimitate”2. De asemenea ține și de dimensiunea mo rală atitudinea
pe care o avem față de cei din jur, indiferent cum sunt: sănătoși sau persoane cu handicap.
Biserica vede demnitatea persoanei umane ca fiind fundamentul oricărei acțiuni, de la
timpul acordat, până la marile acțiuni caritabile. De aceea, nu demnitatea este legată de drepturi,
ci drepturile derivă din demnitatea persoanei umane, iar această demnitate se fundamentează în
Dumnezeu. Acest lucru ni -l spune rațiunea, dar ni -l spune și Sfânta Scriptură în care găsim esența
oricărei antropo logii. În plus, ni -l spune alegerea pe care Dumnezeu a făcut -o prin actul
răscumpărării și prin care d emnitatea umană a fost răscumpărată prin moartea și învierea Fiului lui
Dumnezeu.
Tocmai de aceea d repturile omului sunt universale, inviolabile și inalienabile. Drepturile
universale sunt prezente în toate ființele umane. Drepturile inviolabile sunt drepturile proprii
persoanei și demnității ei. De drepturile inalienabile nu se poate folosi nimeni , deoarece ar însemna

2 IOAN PAUL AL II-LEA, Mesaj cu ocazia Simpozionului internațional ,,Demnitatea și drepturile persoanei cu
handicap mintal”, în L`Osservatore Romano , 9 iunie 2004, pag. 5.

9
să se folosească violența în a te putea folosi de aceste dre pturi. Aceste drepturi trebuie ocrotite, nu
numai persona l de fiecare individ în parte, ci și la nivel universal prin acțiuni comunitare .
Integrarea în toate drepturile umane constă în respectul față de orice drept pe care îl are o
persoană cu handicap în parte .
Persoana umană este în esența sa socială, pentru că așa a voit -o Dumnezeu. Prin n atura sa
omul recunoaște în sine însuși nevoia fundamentală de a se integra și de a conviețui cu semenii
săi, fiind capabil de cunoaștere și de iubire , ceea ce îl deosebește pe om de celelalte cre aturi de pe
pământ. Omul nu -și poate îndepli ni vocația decât prin relațiile cu ceilalți.

1.1.2. Para bola bunului samaritean și solidaritatea
Isus însuși s -a străduit să ne învețe solidaritaea și caritatea, iar exemplul elocvent este cel
din parabola bunului samaritean (cf. Lc 10, 25 -37), unde se vorbește despre un om care cobora
spre Ierihon, plecând de la Ierusalim. El a fost prins de niște tâlhari care l -au jefuit și l -au bătut atât
de tare, lăsându -l aproape mort la pământ. Din întâmplare a trecut un preot pe acolo s -a uita t la el
da nu a dat nici o mână de ajutor plecând mai departe , lăsându -l în drum. Mai apoi trece pe acolo
și un levit, adică un om religios care cunoștea legea și care cunoștea porunca din Vechiul
Testament legată de iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui: „să-l iubești pe Domnul, Dumnezeul
tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta” ( Dt 6, 5) și „să -l iubești pe
aproapele tău ca pe tine însuți!” ( Lev 19, 15), însă nici acesta nu s -a uitat la el și a mers mai departe.
În cele din ur mă trecu pe acolo și un samaritean, acesta făcând parte din categoria unor persoane
care pe timpul acela erau marginalizate și disprețuite. Nici un iudeu nu s -ar fi apropiat de
samariteni, dar ca reacție, la fel nici un samaritean nu ar ajuta un iudeu. Tot uși samariteanului i s –
a făcut milă și l -a ajutat. L -a spalat, i -a curățat rănile, l -a urcat pe măgarul său și l -a dus la un han
să-l îngrijească pentru a se face bine. Mai apoi plecă de acolo cu treburi și îi plătește hangiului să
se ocupe el de acesta c ât este plecat și dacă mai este nevoie plătește restul la întoarcere.
Concluzia ce ar fi putea fi trasă vizavi de această parabolă în primul rând are de -a face cu
iubirea față de Dumnezeu, pentru că degeaba spui că -l iubești pe Dumnezeul, pe care nu -l vezi ,
dacă nu -ți iubești aproapele pe care îl ai lângă tine și îl și vezi. Ca să -i arăți lui Dumnezeu că -ți
iubești aproapele trebuie să te porți frumos cu el, să -l respecți și să -l ajuți de fiecare dată când are

10
nevoie, chiar și cu o prezență pentru că pentru cel de lângă noi conteză și acea mică prezență. Isus
ne-a spus că trebuie să ne iubim și dușmanii, de aceea trebuie să luăm ca și exemplu parabola
bunului samaritean și să îi urmăm pilda de a fi buni și milostivi.

1.1.3. Parabola fiului risipitor și milo stivirea aplicată concret
Dacă deschidem paginile Vechiului Testament, acolo întâlnim în repetate rânduri invitația
la milostivire. În Vechiul Testament ne este descrisă milostivirea ca experiență socială,
comunitară, personală și interioară. Milostivirea constă în experiențele lăuntrice a acelor persoane
care se consideră păcătoase, sau persoanelor care îndură suferințe și necazuri. Vechiul Testament
încurajează practicarea milostivirii, mai ales prin profeții care se opuneau nedreptăților sociale.
Însă si nteza întregului Vechi Testament cu privire la milostivire o găsim în Noul Testament printr –
o altă parabolă sublimă, și anume Parabola Fiului Risipitor (cf. Lc 15, 11 -32) ce ne arată
milostivirea tatălui față de fiul său.
Încerc să o rezum în căteva rându ri: un fiul își cere de la tatăl său partea de avere care i se
cuvine și pleacă de acasă, propunându -și să ducă o viață independentă, și pleacă în străinătate. Fiul
mezin după ce și -a cheltuit toată averea, ajunge să își piardă și demnitatea de om. El fiin d interesat
inițial doar de bunurile materiale, ajungând în postura de sărac, „venindu -și în fire” ( Lc 15, 17),
conștientizează că și -a pierdut demnitatea și calitatea de bun fiu. Se întoarce acasă și își cere iertare
tatălui pentru cele făcute și îl roagă să îl primescă înapoi ca servitor. Această stare a fiului risipitor
cu o conștiința încărcată, ne arată în ce constă efectul milostivirii divine. Tatăl îl primește înapoi
pregătind și o masă bogată, chiar dacă și -a supărat pe fiul cel mare, care i -a fost fidel tatălui și
considera că nu a fost răsplatit pentru fidelitaea lui. Răspunsul tatălui revelează inima milostivirii:
nu contează ce s -a piedut din punct de vedere material, ci contează că a fost recuperată ființa și
conștiința fiului mai mic. De aceea, el a avut o milă justificată față de mezin și iată de ce îl repune
în demnitate și face sărbătoare. Tatăl a acționat dintr -o profundă afecțiune, fiind conștient că a
salvat un om. Această parabolă ne exprimă realitatea convertiri din zilele noastre. Milos tivirea ne
ajută pe toți să scoatem binele din noi și nu afirmarea răului existent în lume. 3

3 Cf. JOACHIM JEREMIAS , Parabolele lui Isus , Editura Anastasia, București 2000, pag. 165.

11
1.1. Din Magisteriul Bisericii cu privire la persoanele cu nevoi speciale

1.2.1. Principiile doctrinei sociale a Bisericii
Principiile demnității pers oanei umane sunt : principiul binelui comun, al subsidiarității și
al solidarității. Aceste principii izvorăsc din iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru.
Aceste p rincipii au un caracter general , deoarece se raportează la realitatea din ziua de astă zi.
Aceste principii fac parte din esența mesajului creștin care ne este transmis, deoarece ne arată căile
unei vieți sociale bune. Persoana umană acționează în interiorul ei prin deciziile luate , deoarece
așa arată contribuirea ei la dezvoltare sau la sărăcie.
Principiul binelui comun – reiese prin egalitate, demnitate și unitate. Binele comun constă
în atingerea realizării personale cu ajutorul celorlalți. Se spune că acțiunea morală se împlineșt e
prin a face bine, însă acținea socială se realizează prin binele comun. De aceea , binele comun este
înțeles ca di mensiune socială și comunitară a binelui moral. Grija față de b inele comun ține de
modul de a fi social al omului, de aceea are ca și efect b inele celuilalt prin binele propriu.
Principiul subsidiarității este un al principiu fundamental al doctrinei sociale a Bisericii.
Nu se poate promova demnitatea persoanei umane dacă nu se ține cont și de ceilalți membri ai
familiei, ai societăț ii. Acest principiu apără omenirea de abuzuri și îi obligă într -un fel pe superiori
să ajute pe fiecare individ în parte .
Principiul solidarității se bazează pe valoarea egalității tuturor oamenilor în demnitate și în
drepturi. Solidaritatea constituie unitatea de care se bucură un grup social și se bazează pe aspecte
pe care le pune în comun, indiferent că sunt interese, obiective sau standarde de viață. Solidaritatea
este dim ensiunea dreptății care îndreaptă spre binele comun, împiedicând persoana umană să se
gândească numai la bine le propriu. Principiul solidarități i în zilele noastre se poate spune că este
conștientizarea oamenilor de a se implica cu ceva în societatea de care aparțin pentru semenii lor .4

4 CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DREPTATE ȘI PACE, Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii , Editura
Sapientia, Iași 2007, pag. 119.

12
1.2.2 . Situația omului în lumea contemporană
Biserica ne spune că orice persoană umană se naște c u un scop pe pământ , Dumnezeu
având câte o vocație pentru fiecare dintre noi.
În cartea Genezei găsim scris că munca este cheia existenței omului p e pământ. Munca
umană constă în participarea omen irii la planul lui Dumnezeu . Omul , fiind creat după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu, conlucrează în mod conștient sau mai puțin conștient la munca Tatălui .
De aceea pe pământ persoana umană trebuie să contribuie prin muncă la păstrarea creației și la
propășirea ei, împlinind planul lui Dumnezeu.
Asupra muncii cu privire la persoanele cu handicap și -au îndreptat atenția organizațiile
naționale și internaționale, tocmai pentru că acestea au drepturi din naștere, sacre și s finte care în
funcție de suferința fiecăruia, scoate și mai mult în evidență demnitatea și măreția umană. Persoana
cu handicap , deoarece are multe drepturi, ar trebuie să aibă o viață socială cât mai ușurată, pentru
a putea participa și ea în comunitate și să fie în rând cu societatea , chiar dacă nu poate ridica din
toate punctele de vedere la nivelul unei persoane normale. Prin discriminarea persoa nei cu
handicap se ajunge să se facă diferențe î ntre cei puternici și sănătoși și cei care sunt slabi și bolna vi.
De aceea , persoanele cu handicap nu doar că trebuie îngrijite, dar să fie și integrate, creând pînă și
locuri de muncă în funcție de capacitățile pe care deficiențele lor le permit, tocmai pentru a nu se
încălca principiul demnități umane.5
Sfântul Pă rinte Papa Francisc , într-un discurs ținut la Torino cu persoanele c u handicap,
vorbea despre Sfântul Benedict Cottolengo care primea persoanele sărace, persoanele abandonate
și bolnave care nu erau primite în timp ul acela în spitale, construind așa -numi ta Casa Mică a
Providenței Divine . Sf. Părinte scoate în evidență că și în zilele noastre sunt necesare aceste
îngrijiri ale persoanelor aflate în nevoie. Din păcate, asistăm astăzi la o criză antropologică unde
în centru nu mai este prezentată persoana umană , ci interesele economice . Tocmai pentru că
prevalează aceste interese se pleacă de la premiza că bătrân ii sau bolnavii sunt văzuți mai curând
ca o povară , mai ales când au probleme de sănătate , care nu produc nimic și deci nu mai sunt utili
societăți i. Acestă mentalitate care este răspândită în rândurile multor oameni din zilele noastre , nu

5 Cf. IOAN PAUL AL II -LEA, Scrisoarea enciclică Laborem exercens (14 septembrie 1981), nr. 22 („Persoana cu
handicap și munca”), trad. de Larisa Balbuzan, în Enciclice , Editura Arhiepiscopiei Romano -Catolice, București 2008,
pagg. 143 -144.

13
face bine deloc comunităților în care trăiesc , deoarece acesta trebuie considerat un păcat social
grav. Papa , pentru a încuraja aceste persoane , propune oamenilor să își îndrepte fața către Cristos
și prin aceasta pot găsi forță și mângâiere în povara p e care o au de dus toată viața. De accea a fost
construită Casa Mică a Providenței Divine , tocmai pentru a arăta iubirea față de aproapele nostru
prin iubirea pe care o purtăm pentru Dumnezeul n ostru.
Într-o altă predică , cu ocazia Jubileul ui bolnavilor și a persoanelor cu handicap,6 Papa
Francisc ne vor bește despre renașterea noastră . Renașterea implică existența noastră care este
inserată în Dumnezeu chiar și prin suferință și boală. Mai devreme sau mai târziu fiecare dintre
noi ajungem să ne întâ lnim cu aceste probleme sociale și ne punem semnul de întrebare ,,de ce
tocmai eu?” Dar trebuie să avem î ncredere în Dumnezeu pentru că E l nu ne dă mai multe probleme
decât putem duce. Multe dintre cazuri sunt lăsate de Domnul pentru a învăța ceva din ce ne
transmite prin ceilalți, numai că noi trebuie să acceptăm tot ceea ce ne este dat și să nu îl căutăm
pe Dumnezeu numai la nevoie. Lumea nu este bună numai prin acel e persoane care par a fi
,,perfecte”, ci prin persoanele care demontrează că au trecut prin greutăți și tot nu l -au părăsit pe
Domnul , chiar dacă au suferit foarte mult. Semnul care demonstrează iubire față de cei apropiați
este mila și iertarea care ne aj ută să avem un suflet curat. Cea mai mare sufe rință se spune că este
cea prin care se implică lipsa iubir ii. De multe ori o persoană care suferă și are parte de iubire se
redeschide vieții și poate fi fericită chiar și printr -un zâmbet. Așa cum Isus ne -a iubit până la
moar te, așa putem și noi oferi iubire toată viața. Iubi nd cu sufletul curat avem o stră lucire și mai
mare a feței și a zâmbetului, văzându -se totul în ochii noștri. Isus este vindecarea noastră. De ace ea,
modul în care ne primim boala și sufer ința demonstrează sensul pe care îl dăm vieții noastre și
ceea ce va urma dacă cădem în extrema de a suferi și a nu accepta cee a ce Dumnezeu a voit pentru
noi. C eea ce trebuie să înțelegem este că de cele mai multe ori prin s lăbiciune devenim mai
puternici (cf. 2Cor 12, 9a).

1.2.3. Dumnezeu și dizabilitățile
Biblia ne spune foarte puține lucruri despre persoanele cu dizabilități. La începutul lumii
nu a u existat persoane cu dizabilități. Dar de când Adam și Eva nu au ascultat de porunca

6 Cf. https://www.magisteriu.ro/predica -papei -la-jubileul -bolnavilor -si-al-persoanelor -cu-handicap -2016/ ,
accesat 06.06.2018.

14
Domnului , a intrat în lume păcatul și odată cu acesta și suferința, durerea și moartea. Sfânta
Scriptură a numit acestă pedeapsă ca un ,,blestem” asupra omenirii. Întreaga lume experimenteză
aceste neputințe din cauza ,,blestemului” asupra creaturilor .
Dumnezeu este susținătorul, izbăvitorul și sursa de putere a persoanelor cu dizabilități. Și
vin cu un exemplu din Biblie : atunci când Moise i -a spus lui Dumnezeu că se consideră incapabil
de a-l sluji, deoa rece avea un defect de vorbite. Domnul îi spune: „ Cine a facut gura omului? Și
cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? ” (Exod 4, 11). Prin aceste
cuvinte Dumnezeu ne demonstreză implicare a lui î n orice dizabilitate.
În antichitate dizabilitățile erau înțelese ca rezultat al păcatelo r făcute de părinți. Persoanele
care prezentau un handicap, aveau credință în Domnul și mai mare , unde aceștia afirmau că
Domnul îi iubește cu sau fără dizabilități. Dizabilitatea este cel mai mare preț plătit pentru
conviețuire a într-o lume plină de păcat .
Dum nezeu îi pedepsește pe cei care batjocoresc persoanele aflate în nevoie. Avem ca și
exemplu po runca dată de Dumnezeu și anume: „ Să nu vorbești de rău pe un surd, și să nu pui
înaintea unui orb nimic care să -l poată face să cadă; ci să te temi de Dumn ezeul tău. Eu Sunt
Domnul.” ( Lev 19, 14). Tratarea acestor persoane cu dizabilități prin abuzuri atrage asupra sa
pedeapsă din partea Domnului , deoa rece Dumnezeu ar e grijă de aceste persoane și le iubește în
mod special . Dumnezeu nu trece cu vederea nedreptățile care l i se fac persoanelor cu handicap și
promite pedeapsă, judecată și dreptate acestora.
Oamenii cu handicap sunt beneficiari ai vindecări i divine, deoarece Domnul îi vindecă cu
adevărat atunci când cred în El. Acest lucru îl ved em îndeosebi în Noul Testament și în acțiunea
lui Isus Cristos. Cei orbi, cei ologi, cei orbi, cei leproși și mulți ai năpăstuiți au avut parte de
intervenția lui prin care își arăta nu doar puterea dumnezeiască, ci și mare lui îndurare. Într -adevăr,
Isus printre noi oamenii „a trecut făcând binele” ( Fap 10, 38). Iată cum Isus a arătat milă față de
persoanel e în nevoi vindecând persoane cu h andicap fizic etc., demonstrând lucrările minunate ale
lui Dumnezeu.
Isus aduce slavă Domnului și își manifestă gloria prin vindecarea pe rsoanelor cu handicap.
Dumnezeu nu a creat o lume plină de suferință , ci păcatul și diavolul au făcut -o așa .

15
Isus Cristos a venit pe pământ pentru a ne ispăși păcatele noastre și pentru a împlini voința
Tatălui. P entru a fi un exemplu de urmat și noi trebuie să fim blânzi ș i milostivi cu aproapele nostru
pentru a ne arăta iubirea față de Domnul .
Există opinii greșite prin care se afirmă că Dumnezeu nu -i iubește pe oamenii cu diverse
handicapuri, că persoanele cu di zabilități au păcătuit grav, că persoanelor cu handicap le lipsește
credința și de aceea nu se vindecă. Însă toate acestea sunt doar niște mituri. Dumnezeu are puterea
să vindece, dar dacă a lăsat acestă suferință prin oameni tocmai pentru a ne arăta și îm plini planul
Domnului, deoarece pentru împlinirea planului mai înainte de toate trebuie să existe iubire.
Cu fiecare dintre noi Dumnezeu are o misiune și un plan. Misiunea nostră este de a continua
planul Divin. Persoanele cu handicap sunt părți ale Biser icii unde trebuie să învețe și să crescă . De
aceea , trebuie să fim plini de milă și de răbdare în creșterea noastră ca și societate, și să îi ajutăm
pe cei cu dizabilităț i în a depăși aceste suferințe și a privi viața cu speranță .
De multe ori ne -am pus în trebarea: de ce să ajutăm persoanele cu dizabilități? Și o să vin
cu o explicație concisă și clară:
 Pentru că oricând am putea ajunge în locul lor,
 Pentru că r ăsplata noastră de mai târziu v a fi prin lepadarea de sine,
 Pentru că cei slabi trebuiesc ajutați,
 Pentru că trebuie să demonstrăm iubirea adevărată lăsată de Dumnezeu,
 Pentru că și cei cu dizabilități aparțin Trupului lui Cristos,
 Pentru că și ei fac o slujire unică ca și noi.
Atât în Noul , cât și în Vechiu l Testament demonstrează că persoanele cu handicap sunt
rânduite în planul lui Dumnezeu cu un rol anume . Noi trebuie să fim o binecuvâ ntare pentru aceste
persoane cu dizabilități. De aceea Isus a venit pe pământ si a adus vindecarea deplină prin moartea
Sa!
Mai trebuie să spunem că această situație de suferință și de limite nu este veșnică pe
pământul acesta . Așteptăm în speranță un „cer nou și un pământ nou” ( Ap 21, 1). Î ntr-adevăr
aceasta e promisiunea profetică din cartea Apocalipsei : „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii!
El va veni să locuiască împreună cu ei, iar ei vor fi poporul Lui. Și Dumnezeu Însuși va fi cu ei (și

16
va fi Dumnezeul lor). El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi; nu va mai fi
nici jale , nici strigăt, nici durere, pent ru că lucrurile dintâi s -au dus ” (Ap 21, 3 -4).

17
CAPITOLUL 2

PROBLEMATICA ȘI REINSERȚIA SOCIALĂ
A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

2.1. Noțiuni generale cu privire la dizabilități
2.1.1. Scurt istori c
Între anii 1945 -1989 copiii cu dizabilități nu au trezit nici un interes pentru statul român
socialist. Un copil cu o dizabilitate dintr -o fami lie era considerat ceva negativ, familia fiind
încurajată să apeleze la instituții pentru a avea grija de acel copil. Familia nu era sprijinită nici î ntr-
un fel de nimeni. Copilul cu hand icap era considerat mai întâi un deficit pentru societate și apoi
persoană umană. Or, lipsa dintr -o orânduire socială a unui sistem de asistență specializată are
consecințe și pent ru persoanele cu nevoi speciale, dar și pentru societatea respectivă în general.
Acest lucru, deoarece, c opiii cu probleme au nevoie de atenție și afectivitate și prin nesatifacerea
acestora poate duce la retar d, pe când o îngrijire adecvată, chiar dacă nu înseamnă recuperare
completă, totuși poate contribui la împlinirea persoanei, iar societatea poate primi și din partea
celor cu dizabilități un oarecare aport . S-a demonstrat deja că multe persoane cu limite și -au
demonstrat talente incredibile, dacă au f ost ajutați să o facă. Oricum, îndeosebi în perioada
comunistă, s-a constatat că odată cu trecerea timpului situația s -a agravat din lipsa asistenților
sociali, a psihologilor și a sociologilor. Prin anii ‘80 tot mai mulți copiii cu handicap trăiau în
instituții de stat în condiții de nedescris.
După 1989, situația s -a mai schimbat la niel de sistem, dar numărul copiilor a crescut , iar
toate instituțiile care se îngrijeau de această categorie socială s-au umplut la capacitatea lor
maximă. Copiii cu handicap au încă nevoi nesatisfăcute de stat , chiar dacă beneficiază de
prevederile unor legi de protecție. Nevoile nesatisfăcute se referă la nevoia de a fi acceptat ca orice
alt copil normal, nevoia de servici i medicale, sociale și educative, copilul fii nd o ființă nu un deficit
pentru societate .7

7 Cf. DORU BUZDUCEA ȘI ALȚII , Pentru o societate centrată pe copil , Editura Alternative, București 1997, p ag.
134.

18
Modelul medico -social românesc din ultimul deceniu are caracteristicile modelului
postbelic. Se adaugă inovația acordării unor statute diferite în funcție de organismul de la care se
finanțează ,,drepturile”. În cepând cu anul 1992 se vorbește despre persoane cu handicap, de
nevăzători și de invalizi. O persoană care depășea vârsta normală de muncă nu avea dreptul decât
la pensie, indiferent de handicapul pe care îl avea. Între pacient, familie și medic se crea o relație
de apropiere, medicul fiind cel care aducea vestea rea despre orice boală, acesta fiind cel care
dădea speranțe sau nega șansele de reabilitare. Tot medicul era cel care recomanda tratamentul și
programul de recuperare. Persoana cu handicap și fami lia sa sunt cei care trebuiau să facă față
aproape singuri luptei cu mediul înconjurător. Unele familii nu rezistau indiferenței sau ostilității,
iar în acest caz persoana cu handicap era trimisă în instituții.
În anul 1990 -1992 au fost înființate mai mul t de 150 de organizații în favoarea persoanelor
cu dizabilității și persoanelor care îi au în grijă. În 1998 organizațiile nonguvernamentale (ONG)
care se ocupau cu persoanelor cu handicap dădea fiecare în aproximație peste 3 -5 servicii sociale.
După anul 2000 aceste servicii au început să scadă din ce în ce mai mult din cauza resurselor, iar
organizațiile mari și -au redus din activități pentru a -și micșora costurile.
În România la ora actuală, sponsor ii pierd dacă sponsorizează programe sociale și de ace ea
sponsorizare a se ocupă m ai mult în a avea activități cu scopul de a avea o imagine bună de
ansamblu în societatea civilă sau pur și simplu pentru publicitate. Puțin sunt acei sponsori,
individuali sau instituționali, care să facă binele doar pentru bine .
În plus, organizațiile care activează pe teritoriul României au probleme cu procurarea
fondurile, fapt pentru care aproximativ 60-80% din finanțarea organizațiilor nonguvernamentale
din România provine din străinătate.8

2.1.2. Înțelegerea dizabilității
În ceea ce privește definirea teoretică a persoanelor cu handicap încă mai sunt echivocități,
adică există unele nelămuriri importsnte cu privire la această categorie de persoane. Foarte multe
teorii încearcă să dea răspuns ace stui aspect legat de analizarea statutului persoanei cu dizabilității.

8 Cf. DANIEL VASILESCU , Oameni asemenea : persoanele cu handicap din România , Editura Compania, București
2001 , pag. 43.

19
Voi încerca să scot în evidență câteva aspecte pe această linie, în tentativa de a da un răspuns cât
mai clar posibil. Voi încerca să definesc câteva concepte legate de normalitate , normalizare,
stigmatizare, integrare și intervenția precoce.
Normalitatea este definită ca o stare a unui sistem de conformitate cu un sistem de valori
și norme pe care ni le însușim sau pe care cineva din exterior le -a învățat. Renumitul sociolog E.
Durkeim tratează ,,normalitatea” din perspectivă statistică, afirmând că faptele sunt cele care le
oferă persoanelor calitatea de a fi ,,normal”.9
Manifestarea unei persoane anormale este judecată în comparație cu ,,normalul” , iar ceea
ce este „normal” ține de cât de frecventă este o manifestare sau alta într -o anumită societate.
Tocmai de ac eea ce este normal într -un anume mediu socio -cultural , poate fi considerat anormal
într-un alt mediu socio -cultural. Pornind de la acesre considerente, p ersoa nele cu hand icap sunt
văzute ca persoane deviante de la normalul social așa cum sunt văzute și persoane le neobișnuit de
înalte, scunde, grase sau slabe , care se încadrează în aceeași categorie de „a -normalitate” .
Cercetătorul Wolf Wolfensberger afirmă că pot fi consid erate deviante și persoanele care întrec
„normalul” cu privire la însușiri fizice, talente speciale și un grad de inteligență ridicat.10
Dizabilitatea unei persoane prezintă o puternică provocare la diversitate. Această diversitate poate
apărea în urma unui accident.
„Normalizarea” este un alt concep sociologic. Î n concepția lui B. Nirje , colegul de pe tărâm
european al lui Wolf Wolfensberger , normalizarea ține de posibilitatea de a avea un ritm normal
zilnic, intimitate, activități, responsabilități și un mod de viață cu experiențe în diferite anotimpuri
ale anului calendaristic.11 Normalizarea este alegerea aceluiași model de viață pe care ți -l conturezi
pe parcursul anilor. Principiul normalizării pune accentul pe înțelegerea vieții normale, fiind un
model pentru persoana cu hand icap prin modelul indicatorilor dezvoltării a unor servicii umane
adecvate. Acest principiu se folosește la toate persoanele cu retard, indiferent de dizabilitate și
indiferent unde trăiesc. Punerea în practică a acest ui principiu d uce la condiții câ t mai normale ale

9 Cf. E. DURKEIM , Sociologia. Regulile metodei sociologice , trad. de C. Sudeteanu, Ed. Antet Revolution, București
2003, pag. 79.
10 Cf. W. WOLFENSBERGER – L. GLENN , Program Analysis of Service Systems (PASS): A Method for the
Quantitative Evaluation of Human Services , Vol. 1, Ed. Downsview, Toronto 1973, p ag. 234.
11 Cf. BENGT NIRJE, The basis and logic of the normalisatio principle , Sixth Int ernatio nal Congress of IASSMD,
Toronto 1982, p ag. 54.

20
persoanei cu handicap, respectând diagnosticul dat și complicațiile care vor urma, dăruind atenția
nevoită acestuia. B. Nirje enunță componentele acestui principiu și anume:12
1. Ritmul normal al zilei – constă în oportun itatea de a avea un ritm normal al zilei, adică trezire,
îmbrăcare și interesul față de activități folositoare. Normalizarea poate însemna în acest sens și a
mânca în grupuri mari, în mediul familial, înseamnă odihnă, armonie comunicare etc. Un ritm
norm al al zilei pentru o persoană cu retard înseamnă facilitățile și programele sale pentru a -și
îndeplini sarcinile personale.
2. Ritmul normal al săptă mânii – subliniază ideea de casă -muncă -relaxare , ceea ce într -o instituție
nu poate fi o experiență satisfă cătoare.
3. Ritmul normal al anului – se referă la vacanțe și petre cerea timpului liber în familie cu un
conținut personal.
4. Experiențe normale ale ciclului vieții – oportunitatea de a trece prin orice experiență a vieții.
5. Respectul normal – normaliza rea este acordarea șanselor, dorințelor și dreptul la autodeterminare
a persoanelor cu retard.
6. A trăi într -o societate heterosexuală – aici normalizarea se referă la persoanele cu handicap,
pentru că trăiesc în singurătate și cel mai bine pentru ei este să se căsătorească ca și ceilalți din
jurul lor.
7. Standarde economice normale – normalizarea aici constă în standardele persoanelor cu handicap
de a trăi și a avea o viață cât mai bună.
8. Standar de normale de mediu -normalizarea se referă la oportunitățile gen școală, muncă, grup
de locuințe, construcția unei case, pe baza standardelor unei persoane normale.
În concepția lui Nirje atunci când se vorbește despre persoane cu dizabilități con ceptul
calității vieții are patru componente principale:13
a) activitatea – implicarea și libertatea de a alege,

12 Ibidem .
13 Cf. BENGT NIRJE, op. cit. , pag. 76.

21
b) relațiile cu alții – atașarea dintre persoane,
c) nevoile de bază – modul plăcut de viață,
d) experiența pozitivă – autorealizarea.
În acest proces de normalizare cel mai important rol îl are familia persoanei cu handicap.14
În România se vorbește despre persoane cu nevoi speciale și nu despre ,,persoane cu
handicap”, evitându -se această catalogare în ultimi ani. O persoană cu nevoi speciale este o
persoană cu o anumită dizabilitate. Termenul de ,,nevoi” se definește ca fiind inclus în domeniul
de manifestare a unei persoane: biologic, psihologic, social, economic, cognitiv și ideea de a
resimte percepția în lumea socială. Cu pr ivire la nevoile umane, C. Bocancea și G. Neamțu au
făcut o ierarhie pe baza teoriei sau piramidei lui Maslow (1943). 15Abraham Maslow a identificat
cinci tipuri de nevoi: fiziologice, nevoia ce ține de siguranța personală, nevoi sociale, nevoia de
recunoaș tere socială (încrederea în sine, respectul de sine) și ultimul nivel dezvoltarea personală.
AUTOREALIZARE

Fig.1 : Piramida trebuințelor (nevoilor) A. Maslow (1943)
La baza piramidei sunt plasate nevoile fiziologice, adică hrană, adăpost, apă și chiar nevoia
de transport. Fără aceste nevoi de bază persoana umană nu poate trăi. Al doilea nivel nu are
legătură cu nevoile fiziologice, ci mai degrabă cu siguranța personală, fizică, frica d e a nu fi atacat
și siguranța locului de muncă ce duce la funcționarea traiul ui de zi cu zi. Nivelul al treilea se referă

14 Cf. IOAN CHELEMEN , Impactul psiho -social asupra familiei ca urmare a dizabilității copilului , Editura
Universității din Oradea , Oradea 2006 , pagg. 11-16.
15 Cf. C. BOCANCEA – G. NEAMȚU , Elemente de asistență socială , Ed. Polirom, Iași 1999, p ag. 71. STIMĂ
APARTENENȚĂ
ACCEPTARE
AFECȚIUNE
SECURITATE
NEVOI FIZIOLOGICE

22
la acceptarea individului în relațiile cu ceilalți, la nevoia de a aparține cu iva sau de a fi iubit de
cineva . Pe nivelul al patrulea si situează nevoia de stimă de sine care se bazează cel mai mult pe
satisfacerea interioară și mai mult de atât prin recunoașterea statutului pe care îl are sau spre care
tinde. Acest n ivel al dezvoltării personale este orientat spre construirea unei imagi ni de sine stabile
și sarisfăcătoare, precum și pe dezvoltarea unui autocontrol. Omul nu este blocat pe un anumit
nivel al piramidei , chiar dacă nu a îndeplinit îndeajuns o anumită treaptă poate lăsa loc de
îmbunătățiri, prin condiționare reciprocă.
Handicapul este o ,,stare” care duce la mai puține reușite pentru copilul sau adultul care îl
are în comparație cu o persoană normală , acesta constând î ntr-o dizabilitate intelectuală,
psihoafectivă, somatică. C. Păunescu defineșt e handicapul nu ca o def iciență , ci mai curând ca un
raport potențial integrant și solicitarea integratoare, care duce spre integrarea și adaptarea
persoanei cu handicap în orice situație. Potențialul integrant îi aparține persoanei, iar solicitarea
integratoare se referă la medi ul înconjurător, fizic, social etc. Definiția cea mai complexă a
handicapului ne este dată de Stein și Sussei în America, de Burt în Anglia și de Deschamp în
Franța, considerând handicapul ca rezultat al deficienței sau incapacității, adică limitarea perso anei
de a ajunge la performanțe.16
Copilul cu dizabilități este văzut în întreaga lume ca un potențial și nu ca o povară. Copi ii
fiind adaptați în societate aceștia sunt stimulați la viața socială. Cei ce sunt implicați în a sprijini
copiii cu dizabilități de la profesioniști la părinți, sunt de părere ca România să se alăture țărilor
care se implică în creșterea și susținerea copiii cu dizabilități.
Pentru a prezenta situația co pilului cu dizabilități mai întâ i trebuie creat un cadru
conceptual clar pentru a înțelege termeni utilizați.17
Conform dicționarului de specialitate, dizabilitatea – însumează un număr de limitări
funcționale ce pot fi întâlnite la orice populație. Dizabilitatea derivă dintr -o deficiență, este
determinată, dar nu în mod obligatoriu și univoc, de o deficiență. Dizabilitățile pot fi determinate,

16 Cf. C. PĂUNESCU – I. MUȘU, Psihopedagogie specială , Editura Pro Humanitate, București 1997, p ag. 156. A se
vedea cercetările lui: MICHAEL ASHLEY STEIN, „Disability Human Rights”, în Faculty Publications (2007) 264.
17 DORU BUZDUCEA ȘI ALȚII , Pentru o societate centrată pe copil , (coor d. C. Zamfir și E. Zamfir), Ed .
Alternative, București 1997, pag. 134.

23
cauzate de deficiențe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condiții de sănătate (boli psi hice), dar
depind și de mediu .18
Cercetătorul P. Wood a înlocuit cuvântul ,,handicap” în trei concepte care au fost acceptate
mai apoi de Organizația Mondială a Sănătății (World Health Organization, 1980):19
Infirmitatea sau deficiența – cuprinde orice pierdere a unei funcții anatomice, fiziologice sau
psihice. Acest concept prezintă tulburare la nivelul organului, observând probleme ale membrelor,
organelor sau ale altor structuri ale organismului, ca și deficite ale funcției mintale.
Incapacitatea sau dizabilitatea -conține orice reducere, lipsă sau pierdere a abilității de a
face o treabă în c ondițiile normale ale unei ființe umane. Incapacitățile sunt perturbări ale unei
persoane sau a personalități. Tipuri de incapacități: ,,de vedere”, ,,de auz”, ,,de deplasare”, ,,de
urcare a scărilor”, ,,de autoservire (spălat, îmbrăcat, prepararea hra nei)”.
Handicapul – este un dezavantaj de care suferă o persoană care nu își poate desfășura
sarcinile considerate normale. Noțiunea de handicap prezintă rolul social atribuit sau impus
persoanei cu handicap, rol care o dezavantajează față de celelalte per soane din jurul ei.
Dezavantajele apar de obicei în mediul social și cultural.
Deficiențele sau incapacitățile devin handicap numai atunci când constituie sau devine
,,status dominant” și ,,rol dominant”. Relațiile dintre aceste trei concepte deficiență, incapacitate
și handicap ar putea fi reprezentate astfel:

18 Cf. A. RACU – S. RACU, Dicționar enciclopedic de psihopedagogie specială , Tipografia Centrală, Chișinău 2013,
pag. 80.
19 Cf. P. WOOD, International Classification of Impairments, Disabilities and Handicaps , Geneva: W orld Health
Organization, 1980. ORGANISM
•-structură, funcții
•-perturbăriPERSOANA
•-capacități
funcționale
•-restricție
funcțională sau
incapacitateSTATUSURI ȘI ROLURI
SOCIALE
•-dezavantaj=handicap

24

,,Handicapul se definește astfel printr -o funcție a conexiuni între persoana cu handicap și
mediul său” .20
Conform legii Nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, o persoană cu handicap este acea persoană căreia mediul social, inadaptat deficienței
sale fizice, senzoriale, psihice, mentale o reține în totalitate sau îi limitează accesul cu posibilitatea
egală la viața societății, impunând m ăsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.
De prevederile acestei legi se pot folosi atât copiii, cât și adulții cu orice tip de handicap, având
cetățenie română, cetățeni străini sau apatrizi, pe durata cât au reședința sau domici liul în România.
Tipurile de grad de handicap sunt: ușor, mediu, accentuat și grav. În tipurile de handicap
se încadrează: handicapul fizic, vizual, auditiv, surdo -cecitatea, handicapul somatic, mintal,
psihic, HIV/SIDA, asociat și se includ și bo lile rare.
Handicapul fizic se referă la deficiențe fizice ale organismului.
Handicapul vizual -este o deficiență de tip senzorială și constă în reducerea acuității vizuale.
Handicapul auditiv reflectă pierderea totală sau parțială a auzului.
Surdo -cecitate a constă în două tipuri de deficiență și anume văz și auz. O persoană cu surdo –
cecitate este caracterizată prin pierderea celor trei canale de comunicare văzul, auzul și canalul
verbal devenind o persoană oarbă, surdă și mută.
Handicapul somatic se dezvolt ă în organism din cauza bolilor cronice care cu trecerea timpului
afectează organismul.
Handicapul mintal este limitarea funcțiilor psihice.
Handicapul psihic ilustrează neputința persoanei de a face față vieții în societate, situație care
pleacă din preze nța tulburării psihice.

20 LIVIUS MANEA , Protec ția socială a persoanelor cu handicap , Casa de editur ă și presă ȘANSA s.r.l, București
2000 , pagg. 30 -33.

25
HIV/SIDA este un virus care în urma unei infecți declanșează SIDA și duce către anumite forme
de cancer. HIV (Virusul Imunodeficienței Umane), SIDA (Sindromul Imunodeficienței Umane).
Handicapul asociat prezintă asocieri a mai multo r tipuri de handicap sau dizabilitate.
Bolile rare sunt acele boli care de cele mai multe ori sunt transmise genetic.

2.1.3. Principiile drepturilor persoanelor cu handicap
Conform art. 3 din prezenta lege Nr. 448/2006 , drepturile persoanelor cu handicap au la baza
ca și principii:
– respectarea drepturilor și a libertății omului,
– informarea și lupta împotriva discriminării,
– șanse egale cu privire la viața socială,
– egalitatea în ceea ce privește un loc de muncă,
– unitatea socială,
– responsabilizarea cu privire la comunitatea în care trăiește,
– subsidiaritatea ( ,,concept socio -politic, managerial și cibernetic potrivit căruia problemele
apărute la un moment dat, într -o organizație sau un sistem, sunt soluționate l a cel mai apropia t
nivel decizional al acestora” .), 21
– integrarea comunității cu privire la persoanele cu dizabilități,
– curiozitatea persoanei cu handicap,
– libertatea alegerii sau hotărârea asupra vieții proprii, a activităților și formelor de suport de care
beneficiază,
– protecție împotriva abuzurilor și a neglijării,

21 Cf. https://dexonline.net , accesat 25 mai 2018.

26
– integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, cu privire la drepturi și obligații
egale ca toți ceilalți membri ai unei colectivității.
Persoanele cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:
a) apărarea sănătății -prevenire, tratament, recuperare,
b) educație și pregătire profesională,
c) integrarea și adaptarea la locul de muncă,
d) asistență socială, adică servicii și desfăș urări sociale,
e) adăpost, păstrarea mediul de viață personal înconjurător, transport, acces la orice informare,
f) acces la sport, turism, cultură, și petrecerea timpului liber în diferite activități,
g) asistență juridică ( ,,activitatea profesională des fășurată de avocați, în scopul promovării și
apărării drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor
juridice, de drept public și de drept privat” ). 22
h) evaluarea și reevaluarea la propria locuință la persoanele nedeplasabile de către membrii
comisiei de evaluare, din 2 în 2 ani. Promovarea și respectarea acestor drepturi revin în primul
rând autorităților administrației publice locale unde își are locuința sau domiciliul persoana cu
handicap. Autoritățile publice competente sunt obligate să asigure resurse financiare pentru ca
persoanele cu handicap sa aibă acces la orice serviciu, iar celelalte autorități publice locale au
obligația să asigure integrarea și incluziunea sociala a persoanelor cu dizabilități. (cf. art. 6 -7 legea
448/2006).
Privind protecția sănătății persoanelor cu handicap, autoritățile sunt obligate să ia măsuri
precum includerea nevoilor persoanelor cu handicap în toate programele de ocrotire a sănătății, să
creeze condiții de acces a pe rsoanei cu handicap în orice situație (condiții de transport, rețele de
comunicare etc.), să susțină și să înființeze proiecte pe tipuri de handicap, să desfășoare programe
cu privire la prevenirea apariției handicapului, să sprijine accesul la tratament și recuperare, să
includă sportul ca mijloc de recuperare prin programe specifice.

22 Cf. https://legeaz.net , accesat 27 mai 2018.

27
Toate persoanele care fac parte din cadrul familiar al persoanei cu handicap au dreptul să
știe toate informațiile cu privire la boala sau deficiența care o are pers oana în cauză, precum și
drepturile și obligațiile acestuia.
Beneficiază de asistență medicală și medicamente gratuite persoana cu handicap doar în
cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
În privința asistenței de recuperare, p ersoanele cu handicap au dreptul la intervenții
medicale gratuite, servicii gratuite de cazare și hrană însoțitorului persoanei cu handicap în cadrul
unei unități sanitare și un bilet gratuit de tratament balnear în cursul unui an de zile.
Pe tot p arcursul vieții, persoanei cu handicap îi este asigurată educația și formarea
profesională, având acces la orice forma de educație îsi dorește sau are nevoie indiferent de vârstă.
O persoană cu handicap grav beneficiază de dreptul unei camera de locuit car e aparține de
domeniul public sau privat al statului, și este private de la plata chiriei numai a locuințelor
aparținând de stat sau a unităților care sunt în sprijinul acestor persoane cu nevoi speciale. Adulții
și copii cu handicap beneficiază de bile te gratuite la spectacole, muzee, jocuri sportive, însă sumele
acestor beneficii se suporta din bugetul de stat. Persoana cu handicap grav și accentuat beneficiază
de gratuitate la orice mijloc de transport în comun, iar la transportul interurban doar 12 c alatorii
dus-întors pe an. Pot beneficia și de protecție juridică sub forma curatelei sau tutelei și chiar și de
asistență juridică, pot beneficia și de credit a cărei dobândă este plătită din bugetul stat dar nu mai
mult de 20.000 de euro pe o perioadă de 15 ani. Persoanele cu handicap care dețin un autoturism
pe numele lor sunt scutite de la plata tarifului la stat. Persoanelor adulte cu handicap li se pot
acorda servicii sociale la domiciliu, în comunitate sau în centre de zi sau private. Au dreptul la u n
asistent personal prin control socio -psiho -medical, iar asistentul personal trebuie să aibă cel puțin
18 ani, să fie o persoană capabilă de muncă, să nu fi săvârșit infracțiuni, să fie sănătos din punct
de vedere medical, și să aibă cel puțin studiile șc oli generale. Iar cei care nu au spațiu de locuit au
dreptul la un asistent personal profesional care este ales de către direcțiile generale de asistență
socială locale sau județene.
În privința serviciilor sociale acestea pot fi acordate în centre de zi, centre rezidențiale
publice sau private. Centrele de zi sau cele rezidențiale sunt locații în care personalul calificat
acordă servicii sociale. În centrele rezidențiale pot locui cel puțin 24 de ore. Tipurile de centre

28
rezidențiale sunt centre de îngrijire și asistență, de recuperare și reabilitare, de integrare, de
pregătire, locuințe protejate, și centre comunitare.
Orice persoana cu handicap care dorește să se integreze la un loc de muncă are acces gratuit
la evaluări, neluându -se în sea mă vârsta, tipul sau gradul de handicap. Ei au tot dreptul să li se facă
sau desfășoare condiții în alegerea meseriei sau ocupației profesionale.
Conform art. 79 din legea 448/2006 angajarea persoanei cu handicap în muncă se face în
următoarele mo duri:
– la locuința proprie,
– pe piața liberă,
– în locuri protejate.
Persoanele cu handicap care sunt în căutarea unui loc de muncă sau sunt deja încadrate în
muncă beneficiază de drepturi cum ar fi cursuri de formare profesională, adaptarea la l ocul de
muncă, consiliere, au dreptul și la o perioadă de întărire a cunoștințelor și a abilitățile pe care le au
cu stagiul de plată, un preaviz plătit de cel puțin 30 de zile lucrătoare, și accesul de a lucra mai
puțin de 8 ore conform legii.
Încadrarea copiilor în grad și tip de handicap se face de către comisia de evaluare în
protecția copiilor, iar a adulților de către comisia de evaluarea a persoanelor adulte cu handicap
care se mai numește și comisia de evaluare. Această comisie de evaluare este un organ de
specialitate pe baza județelor cu activitatea de a lua decizi cu privirea la persoana cu handicap și
încadrarea acesteia în grad și tip de handicap având ca și componență: președinte, un medic de
specialitate, un reprezentant care desfășoa ră activități pentru persoanele cu handicap, un psiholog
și un asistent social. Odată ce comisia de evaluare a emis certificatul în grad și tip de handicap
acesta are obligația de a face sau stabili programul de reabilitare și integrare socială a persoanei cu
handicap prin colaborare cu acesta sau cu un reprezentant legal.
Protecția persoanei cu handicap se finanțează din bugetul local al comunelor, județelor, al
bugetului de stat, donații, sponsorizări și alte surse care sunt conform legii.
Persoanele adulte cu handicap au și obligații precum :

29
– Să se prezinte la evaluări și reevaluări,
– Să se prezinte la evaluări și reevaluări cu cel puțin 30 de zile înainte de la expirarea
certificatului care constata gradul și tipul de handicap,
– Să de pună actele necesare pentru a putea beneficia de drepturile care i se cuvine conform
legii,
– Să depună tot efortul pentru a -și îndeplini planul de recuperare,
– Să coopereze cu asistenți sociali și cu specialiști în acest domeniu, în menirea recuperării,
integrării în muncă, integrării sociale și profesionale,
– Să aducă la cunoștință în 48 de ore orice modificare cu privire la gradul sau tipul de
handicap, reședința sau locuința, starea materială sau orice altă situație care poate modifica
acordarea drepturilo r prevăzute de lege. 23
Conform legii 292/2011 a asistenței sociale în art. 49 evaluarea persoanelor cu dizabilități
au ca și scop nevoile fundamentale ale unei persoane și un program de suport strict cum ar fi
servicii sociale, educație, recuperare și adaptare a acesteia. Procesul de evaluare complexă se
bazează pe evaluarea în grad de handicap, evaluarea familiei, evaluarea mediului în care trăiește,
evaluarea cu privirea la integrarea socială, evaluarea persoanei pentru a vedea nevoile
beneficiaru lui.24

2.1.4. Tipurile de deficiențe
a) Deficiențele mintale
Prin deficiență mintală se înțelege reducerea capacităților psihice, determinând dereglări ale
reacțiilor și mecanismelor de adaptare ale persoanei la condițiile mediului înconjurător.
Handicapul mintal indică un mod anormal de organizare, iar handicapul intelectual este
incapacitatea individului de a face față unor situații cum ar fi învățatul, unde persoana cu handicap
nu poate depăși acea barieră de adaptare și învățare. Clasificarea deficiențelor mintale prin intelect:
– deficiență mintală profundă sau gravă IQ=0 -20 (idioția),

23 Legea 448/2006, Privind protecția și promovarea drep turilor persoanelor cu handicap.
24 Cf. Legea asistenței sociale nr. 292 din 20 decembrie 2011.

30
– deficiență mintală severă sau mijlocie IQ = 20-50 (imbecilitatea),
– deficiență mintală moderată IQ = 50-65 (debilitate mintală),
– deficiență mintală ușoară IQ = 65-75,
– intelectul de limită sau liminar IQ = 75-85.
Diagnosticul mintal se dă doar prin examinare medicală, psihologică, prin stabilirea
intelectului și prin identificarea componentelor neuropsihice și socio -educaționale apte să susțină
procesele de recuperare și de compensare.
Deficiențele mintale pot fi ereditare, de natură organică, din cauza carenței educative și
polimorfă.
Tipologia deficiențelor mintale
a. Intelectul de limită constă în manifestarea și comportamentul persoanei neadecvat
vârste i care este urmată și de stări de nervozitate. Aceste persoane pot fi identificate prin:
imobilizarea capacități intelectuale, au dificultăți în a citi și a scrie, dau răspunsuri neclare la
întrebările adresate, nu își înțeleg sarcinile școlare și au dific ultăți în a face comparații, în a sintetiza
și analiza un lucru.
b. Deficiență mintală de gradul 1 este intervalul între imbecilitate și intelectul liminar. Au
dificultăți în procesele de analiză și sinteză cu o percepție mai slabă ceea ce afectează orient area
individului în spațiu, memorie scăzută, limbajul li se dezvoltă cu întârziere, imaturitate, iar
majoritatea care au acest diagnostic au tulburări ale psiho -motricității.
c. Deficiență mintală de gradul 2 (imbecilitatea) este întârzierea mintală mijloc ie. Imbecilii
sunt definiți prin capacitatea de aprovizionare a unui minim de cunoștințe, au o vorbire imperfectă
deși își însușesc limbajul marea majoritate din ei, sunt instabili, imaturi și o dezvoltare fizică și
psihică mai lentă.
d. Deficiență mintală de gradul 3 (idioția) este forma cea mai gravă de deficiență mintală.
Este definită prin incapacitatea de a conduce, de a se apăra de pericole și chiar de a se hrăni ceea
ce duce la îngrijire și supraveghere în permanență. Caracteristici: nu pot comunica, se balansează

31
mereu dintr -o parte în cealaltă, au crize de plâns, sunt persoane care sunt în stare să se automutileze,
nu se pot recupera și de aceea nu se pot integra și adapta la viața socială.
e. Copiii cu dificultăți de învățare – sunt copiii care au dificultate intelectuală școlară urmat
de un retard mintal. Copiii cu aceste dificultăți se pot recupera în totalitate dacă urmează un
tratament medical și psihopedagogic. Cauzele acestei deficiențe: boli cronice, suprasolicitarea
copilului la muncă în gos podarii la o vârstă fragedă, tulburări de limbaj etc.
Prevenirea deficienței mintale se poate face prin educația sanitară a părinților, prin
examinări genetice la timp, prin facerea analizelor care identifică afecțiunile fătului înainte de
naștere, prin prevenirea și emiterea traumatismelor obstetricale, bolilor hemolitice, prin tratarea
problemelor cerebrale, prin tratament ale persoanelor cu malformații congenitale și prin
identificarea copiilor care sunt în pericol de a fi abandonați.

b). Deficiențe s enzoriale
Deficiențele senzoriale sunt disfuncții sau tulburări vizuale sau auditive.
Deficiențele de auz sau hipoacuzia se referă la persoanele cu probleme auditive. Deficiența
de auz nu este atât de gravă prin forma sa de manifestare, tipul sau gradul de pierdere a auzului ci
prin formale sale negative asupra sunetelor care ne formează vo rbirea, limbajul, gândirea. Un copil
care are pierderi mari de auz automat devine și mut. Deficiența de auz este consecința unei
dereglări fiziologice cu privire la auz.
Deficiențele de auz sunt clasificate astfel :
– surditate de transmisie fiind o dific ultate a undelor sonore,
– surditate de percepție este o dificultate a leziuni a urechii interne, nervului auditiv,
– surditate mixtă ceea ce cuprinde atât surditatea de transmisie, cât și surditatea de percepție.
Formele de comunicare care sunt folosite l a copii cu deficiențe de auz constă în comunicare
verbală, mimico -gesticală, și ajutor prin semne din cărți.
Deficiențe de vedere – această deficiență are o puternică influență asupra calității și
specificității vieții ș i a relațiilor cu cei din jur. Din c ategoria de ficiențe lor vizuale fac parte :

32
– orbire congenitală (nu vede deloc),
– orbire survenită până la trei ani,
– orbire survenită după vârsta de trei ani ,
Afecțiuni ale văzului:
 Miopia – razele sunt focalizate înaintea retinei, fiind afectată vederea la distanță.
 Hipermetropia – razele sunt focalizate în spatele retinei, fiind afectată vederea de
aproape.
 Astigmatismul – este o afecțiune a cristalinului.
 Cataracta – este o boală dobândită ce are urmări în scăderea vederi.
 Glaucomul – este o der eglare a câmpului vizual.
 Strabismul – este vederea dublă.
 Mistagmusul – este o deficiență în focalizarea imaginii, care duce la consecințe
asupra cititului și scrisului.
 Microftalmia – este o boală care afectează vederea binoculară și perceperea clară a
obiectelor.
 Retinopatie Diabetică – este o deficiență ereditară în care sunt incluse aproape toate
bolile descrise mai sus.

c). Deficiențe fizice (motorii)
Deficiențele fizice sunt tulburările care afectează în cea mai mare parte componentele
motrice ale persoanei în cauză. Gradul deficienței fizice a persoanei este mare deoarece afectează
capacitatea de mișcare a persoanei, având un complex de inferioritate și de a se refugia și trăi
singur. Au fost identificate următoarele grupe de tulburări:
1) Boli g enetice și congenitale:
 Sindromul Langdon -Down este o boală genetică ce implică deficiențe ale intelectului.
 Malformații ale aparatului locomotor se pot transmite și ereditar și constă în lipsa unor
membre.

33
 Diformitatea Sprengel este o malformație congenitală ce constă într -un umăr mai ridicat
decât celălalt.
 Toracele ,,în pâlnie” un defect estetic ce implică probleme respiratorii și a funcționării
inimii.
 Luxația congenitală a șoldului.
2) Boli de creștere:
 Rahitismul costă într -o afecțiune a carti lajelor de creștere a copilului mic și a absenței de
vitamina D din organism.
 Piciorul plat este o afecțiune des întâlnită la copii mici.
 Hipotrofia staturală apare din cauza tulburărilor endocrine.
 Inegalitatea membrelor unde este afectat mersul, poziția corpului.
 Osteocondrodistrofiile o afecțiune a membrelor osoase care prezintă dureri.
 Malformațiile coloanei vertebrale unde cea mai întâlnită este cifoza și scolioza.
3) Sechele posttraumatice:
 Paraplegia
 Paralizia obstetricală este o leziune a plexului brahial ce vine din intervenția obstetricală
din timpul nașterii.
 Boala Volkmann apare din cauza solicitării asupra arterei humerale.
4) Deficiențe musculare:
 Traumatisme musculo -tendinoase sunt rupturile frecvente ale oaselor.
 Reacțiile musculare sunt blocările mușchilor la orice reacție de mișcare.

d) Tulburări de limbaj
Tulburările de limbaj constă în nereușirea de a recepționa, de a înțelege, de a elabora și a
realiza comunicarea scrisă și verbal a copilului. E. Verza identifică următoarele clasificări de
tulburări de limbaj :
o tulburări de pronunție (dislalia, rinolalia, dizartria),
o tulburări de vorbire (bâlbâiala, tahilalia, bradilalia, logonevroza, aftongia, tulburări
pe bază de coree),

34
o tulburări de voce (afonia, disfonia, fonastenia),
o tulburări în citit și scris (dislexia -alexia, disgrafia -agrafia),
o tulburări polimorfe (afazia, alalia),
o tulburări de dezvoltare (întârzieri în vorbire).
C. Păunescu prezintă trei categorii de tulburări ale limbajului:
1. Sindromul Dismaturativ constă într -o înce tinire a vorbirii.
2. Sindroame Extrinseci Limbajului și Vorbirii constă într -o malformație a leziuni periferice
motorii sau senzoriale.
3. Sindroame Intrinseci Limbajului și Vorbirii ce constă în vorbirea imperfectă.

e) Tulburări de comunicare și relaționare (autismul)
Cauzele tulburări de comunicare și relaționare nu sunt precizate clar, dar se presupune că
pot fi cauze ereditare ce afectează creierul. Copilul care prezintă probleme de autism are
următoarele caracteristici:
 Nu te privesc în ochii, nu formează relații cu cei din jur și nici contacte afective,
 Au preferințe tactile și olfactive,
 Nu se pot identifica pe ei însăși,
 Își mișcă capul ritmic tot timpul, mai ales în perioadă de stres,
 Au deficiențe în vorbire,
 Au o inteligență la limită,
 Se pot atașa și de obiecte.

Problematica autismului constă în dificultatea de comunicare și vorbire a copilului și în
procesul de socializare cu cei din jur. 25

25 Cf. CRISTINA NEAMȚU – ALOIS GHERGUȚ , Psihopedagogie specială , Editura Polirom, Iași 2000, pagg. 40 -82.

35
2.2. Problematica reintegrării persoanelor cu dizabilități

Problematica cu privire la persoanele cu dizabilități este tratată de două modele, medical
sau personal, cât și de modelul social. Din perspectiva medicală problema dizabilității o are
persoana însăși și nu societatea, de aceea ei se considera inferiori persoanelor fără probleme sau
cu handicap și de aceea devin dependenți de cei din jur. Rezolvarea problemelor se poate face doar
prin intervenții medicale unde se poate interveni. Dizabilitatea este văzută din privința medicală
ca și o tragedie la care se caută o rezolvare, luându -se ca obiectiv aducerea persoanei cu dizabilități
la a fi ,,normal” valid. În ceea ce privește modelul social dizabilitatea sau handicapul nu este căutat
la nivel personal, ci prin intervenția individului la mediu social. Dizabilitatea este considerată ca
și rezultat al organizării mediului social și la cum răspunde aceștia în privința acestor categorii de
persoane cu nevoi speciale. Acest model social are la bază ideea de a nu se mai face discriminări
și de a înlătura obstacolele care duc ca aceste perso ane să aibă o viață socială normală, urmărindu –
se ca în orice instituție să se facă schimbări în privința excluziunii. Scopul modelului este ca orice
persoană cu handicap să beneficieze de egalitate în societate.26
ONU spune că ,,handicapul influențează r elația dintre persoana cu handicap și mediu său”.
Factori generatori cu privire la handicap sunt împărțiți în patru categorii: factori genetici,
biologici, factorul care pleacă din cauza accidentelor și din cauza condițiilor socio -culturale.
Organizația Mondială a Sănătăți (OMS) vine și ne spune că handicapul provine și din leziunile
apărute în stagiul nașterii, din bolile infecțioase sau transmisibile, accidente și malnutriție. În alte
țări aceste cauze ale deficienței pot proveni și din dezvoltarea econ omică a țării în care trăiești, din
urbanizare și industrializare, din cauza vârstei, și în ultimul rând condițiilor socio -economice.
Trei mari deficiențe sunt cel mai mult luate în considerare și anu me deficiențele fizice,
mentale și senzoriale. 27

26 Cf. file:///C:/Users/Iuliana/Desktop/problematica%20pers%20cu%20dizabilitati.pdf , accesat 12.04.2018
27 Cf. ADRIANA ALBU – CONSTANTIN ALBU, Asistența psihopedago gică și medicală a copilului deficient fizic ,
Editura Polirom, Iași 2000 , pagg. 11 -15 și 50.

36
2.2.1. Copilul cu dizabilități de la naștere până la maturitate
Majoritatea handicapurilor se manifestă de la naștere până la împlinirea vârstei de 3 ani.
De la această vârstă se depistează handicapul iar apoi imediat ar trebui să se facă intervenții în
acest sens. Majoritatea abandonurilor se fac în această perioadă de vârstă a copilului. Deficiența
copiilor între 0 -1 an se poate instala din perioada prenatală, internatală și postnatală. Deficiențele
din perioada prenatală pot fi declanșate din cauza infe cțiilor virale, din cauza microbilor,
accidentelor din cauza alcoolului, până și vârsta mamei poate fi un factor de risc asupra copilului.
Deficiențele din perioada internatală pot fi din cauza cordonului ombilical la naștere, din cauza
prematurități i și chiar și din cauza greutăți i scă zute. De cele mai multe ori acești copii sunt
abandonați fară să cunoască relația de mamă -copil.
Copilu l între vârsta de 3 -18 ani în că mine spital – 80% dintre copiii care prezintă handicap
sunt abandonați. Unii dintre ei beneficiază de educație , nefiind pregătiți pentru viața de adult ,
deoarece sunt co nsiderați copiii irecuperabili. De cele mai mlte ori copiii care sunt părăsiți nu
cunosc aproape nici un detaliu despre familiile care l e-au dat viața, nici măcar nu îș i fac v izite sau
să vorbescă la telefon când au nevoie de un sprijin. Părinții se obișnuiesc foarte repede fără copilul
care l -au părăsit făcându -și viața în continuare , nepăsându -le ce au lăsat în urmă.
Copilul cu dizabilități care rămâne în sânul familiei trece printr -o perioadă dificilă atât el
cât și părinți deoarece ajung de cele mai multe ori și o mică problemă să îi depășească din cauza
stări emoționale, afective, relaționale dar și problemelor materiale. Nevoile copilului în familie
sunt complexe, ceea ce crează dezoltarea copi lului. Pe lângă nevoile de bază , un copil are nevoie
de a-și exprima opiniile și de a i se lua în consid erare ceea ce gândește și spune . Nevoia de
stimulare este o altă nevoie ce duce la dezvoltarea copilului prin satisfacere. Iar nev oile psihologice
sunt ignorate de obicei fiind din punctul meu de vedere cele mai importante și anume: nevoia de
dragoste, nevoia de experiențe noi de viață, nevoia de a fi încurajat, și nevoia de a fi stimulat în a –
și putea lua deciziile de viață singur.28

28 Cf. DORU BUZDUCEA , op. cit. , pagg. 151 -152.

37
2.2.2 Recuperarea
Problema recuperării cu privire la persoanele cu handicap se află în atenția specialiștilor.
În țara noastră recuperarea complexă și mai ales integrarea în activitatea productivă a handicapului
constituie o problemă de mare importanță socială.
Recuperarea medicală a persoanelor cu handicap fizic se face cu ajutorul mijloacelor fizice,
a ceea ce în general se numește fizioterapie sau cum o mai denumesc francezii, medicină fizică.
Recuperare urmărește restabilirea fizică, psihică și socială a tuturor tipurilor de handicap
prin mijloace medicale, reeduc ativ – funcționale, ergoterapie (terapie prin muncă), psihoterapie,
dezvoltarea a 18 activității de învățare, dezvoltarea personalității, formarea profesională și
integrarea socială.
Metodele terapeutice cele mai frecvent utilizate în recuperarea persoanel or cu handicap
fizic sunt: a) kineterapia – este tratamentul prin mișcare.
b) gimnastica medicală – folosește mișcarea, exercițiile fizice, în revenirea și tratarea
unor boli;
c) mecanoterapia – este aceea formă de gimnastică medicală care se face cu ajutorul
aparatelor fixe;
d) masajul – este unul din mijloacele terapeutice cele mai vechi;
e) ergoterapia – este forma de tratament kinetic ce se folosește pentru readaptare
muncii,pentru diverse activități practice sau recreative;.
f) kinetohidroterapia – gimnastica în apa;
g) climatoterapia – recurge la factorii climatici în scop terapeutic sau al creșterii
potențialului biologic;
h) helioterapia – folosește razele ultraviolete și pe cele infraroșii din lumina solară;
i) baln eoterapia – cuprinde folosirea băilor în ape cu concentrăție de săruri minerale.

38
Recuperarea socială constă în integrarea viații sociale a persoanei cu handicap prin
practicarea unei meserii și echilibrarea vieții persoanale. Ea constă definitivarea recup erării
biologice, compensarea funcțională și morală a persoanei cu dizabilități.29

2.2.3. Readaptarea
Readaptarea constă în refacerea unei persoane și compensarea unei pierderi sau limitarea
unei funcții corporale. Readaptarea cuprinde orice măsură ce implică starea impactului de
incapacitate și handicap. Luând în calcul readaptarea persoanei cu deficiență este nevoie de câteva
servicii pentru asigurarea acestuia: aflarea, intervenția sau implicarea și diagnosticul/boala;
tratament și îngrijir e; consiliere psihologică, familială sau socială; punerea mijloacelor pentru a
favoriza mișcarea; intervenția cu privire la dezvoltarea capacităților; servicii cu privire la
dezvoltarea capacităților și servicii de formare profesională. Serviciile cu privi re la persoanele cu
handicap diferă de la o țară la alta, fiind diferențe între țările dezvoltate și cele care sunt în curs de
dezvoltare. (O .M.S. 1981). Serviciile de readaptare sunt puține și sunt aflate de cele mai multe ori
în capitale sau în orașele m ai mari. Persoanele mai în vârstă din țările dezvoltate sunt cel mai mult
predispuse de incapacități.30

2.2.4. Integrarea socială
,,Integrarea reprezintă unul dintre mijloacele de a obține acceptarea socială și de a ajunge la
schimbarea adaptivă a comportamentului”. Integrarea socială a fost mereu o problemă socială a
copilului dar și a familiei acestuia. Persoana cu handicap se poate spune că este integrată doar
atunci cănd trăiește în societate și aparține societății unde poate poate avea un loc de muncă, și a
desfășura activitățile unei persoane fără dizabilitate.

29 Cf..PREDA V., Recuperarea și integrarea persoanelor cu handicap, Editura Didactică și Pedagogică,
București 1988 p.88.
30 Cf. ADRIANA ALBU – CONSTANTIN ALBU, Asistența psihopedagogică și medicală a copilului deficient fiz ic,
Editura Polirom, Iași 2000, pagg. 11, 15 și 50.

39
Integrarea socială se realizează printr -un sistem educațional normal, fără a se face diferențe în
funcție de caz. Educația integrată pregătește integrarea socială a copiilor cu handicap , numai în
măsura în care răspund cerințelor acestora. În prezent nu se crede într -o integrarea totală deoarece,
chiar dacă copiii ajung să termine un anumit profil în care s -au specializat ajung să fie respinși la
locul de muncă din cauza handic apului pe care î l au.31
Conform UNESCO ,,Educația integrată reprezintă sprijin reciproc în acordări de servicii
persoanelor cu cerințe speciale”. Principii în asistență cu privire la persoanele cu nevoi speciale ce
sunt cuprinse în Rezoluția ONU :
1) Principiul egalității drepturilor pune în evidență accesul persoanelor cu nevoi speciale la
educație și la serviciile societății.
2) Principiul egalizări șanselor urmărește să nu se facă discriminări în ceea ce privește copiii
cu deficiențe.
3) Principiul asigură rii serviciilor de sprijin ceea ce cuprinde resurse umane, instituționale,
materiale, financiare și guvernamental e oferite persoanei cu handicap .
4) Principiul intervenției timpurii ceea ce indică intervenția din timp asupra copilului cu nevoi
speciale în a -i veni în sprijin și a -l ajuta să se integreze.
5) Principiu l cooperării și parteneriatului: aici se pune în evidență colaborarea în permanență
a persoanelor implicate în ajutorarea persoanei în nevoie.
Evoluția integrării în România a adus atât pe plan teore tic, cât și practic apariția unor centre de
resurse pentru educația integrată a persoanelor cu handicap, la început au fost în marile centre
universitare, iar mai apoi sau extins în fiecare județ.
Perspectiva socială asupra integrării – necesită urmărirea cerințele și modalitățile speciale
prin care pot fi integrați în comunitate persoanele cu nevoi speciale, să fie utili societății, să accepte
normele și valorile societății pentru a se putea integra. De aceea, este nevoie de un personal de
asistență socia l care să:
 Identifice copiii cu nevoi speciale,
 Să evalueze nevoile acestora,

31 Cf. IOAN CHELEMEN , Impactul psiho -social asupra familiei ca urmare a dizabilității copilului , Editura
Universității din Oradea , Oradea 2006 , pagg. 40-44.

40
 Să rezolve problemele copiilor,
 Să comunice cu membrii comunității despre eventualele probleme sociale,
 Să sprijine integrarea social a copiilor.
Evaluarea situației copilului se face de către serviciile sociale prin:
– adunarea de informații cu privire la istoricul familiei,
– se propun întâlniri cu membrii familiei,
– discuții cu copilul în cauză,
– se pune în practică metoda observației a copilului în afara școlii și în școală,
– discuții cu cei care îl cunosc din școală și în ultimul rând rezultatele școlare a elevului.
Pentru a integra o persoană în societate trebuie urmărite următoarele etape:
a. Sensibilizarea este o etapă în care se urmărește pregătirea copilului în școală . Sensibilizarea
este un prim pas în ajutorarea copiilor în educație și socializare pe diferite tipuri de
handicap. Această etapă urmarește evoluția persoanei cu handicap.
b. Training -ul constă într -un pas în care cadrele didactice sunt implicte în activități de învățare
a principiilor,metodelor și tehnicilor cu privire la instruiri -educative a copilului cu
handicap pentru a -i ajuta pe aceștia să se integreze cât mai ușor.
c. Luarea deciziei este o etapă în care toți angajați școli de integrare a copilului cu deficit
trebuiesc să reorganizeze funcționarea școli și revizuirea atitudini acestora în educație.
d. Tranziția este etapa ce constă în modificarea poziției în relaț ia profesor -elev și prin
relaționarea și colaborarea cu părinții acestora.
e. Evaluarea procesului , o etapă care constă în reuș irea integră rii copilului, prin adaptarea
acestuia la nevoile umane.

Integrarea copiilor cu cerințe educative speciale
1) Integ rarea copiilor cu handicap mintal se face prin integrarea individuală a acestora în clase
cu copiii obișnuiți. Pentru a integra copiii cu deficiență mintală este nevoie de inițierea
unor măsuri generale și de terapie specială din perioada vârstei preșcola re, pregătirea
atentă a tuturor copiilor, iar copiii care tot continuă cu dificultăți în comunicare vor fi

41
integrați individual beneficiind de orice serviciu de integrare. O problemă mai special se
află la copii de 11 -15 ani unde nu se găsesc pentru acești a forme de pregătire profesională
deoarce nu răspund cerințelor pieții muncii deoarce aceștia nu pot concura cu copiii de
vârsta lor pentru a se integra. O mica soluție pentru aceștia sunt atelierele protejate unde
învață să se integreze și să învețe o mes erie.
2) Integrarea copiilor cu deficiețe de vedere se face prin implicarea și participarea acestora la
activități desfășurate î n școli. Aceștia trebuie încurajați atât de colegi , cât și de profesori
pentru a -i învăța să evite eventualele obstacole și locuri unde sunt scări.
3) Integrarea copiilor cu deficiețe de auz se face prin organizarea clasei unde învață în așa fel
încât să poată vedea orice i se arată, profesorul să evite explicațiile dacă stă cu spatele la
elevii, prin participarea elevilor la activități ce cuprind învățarea limbajului, și implicarea
părinților și a profesorilor în a avea rezultate cât mai apropiate de vârsta la care ar trebui să
fie un copil normal.
4) Integrarea copiilor cu handicap f izic se poate face în școli dacă nu prezintă u n handicap
grav sau la domiciliu așa cum se prevede și în lege.
5) Integrarea copilulu i cu tulburări de comportament se face de către consilierul școlar
deoarece are o pregatire în psihopedagogie prin metode și tehnici de consiliere pentru a -i
întelege pe copiii cu acest deficit în orice problemă pe care o au.32

2.2.5. Organizații non -guvernamentale ce contribuie la bunăstarea copilului cu
dizabilități

După revoluț ie mai exact după 1989 situația copiilor cu handicap nu s -ar fi îmbunătăț it fără
contribuția ONG -urilor . O categorie aparte constă în implicarea părinților care au copiii cu
handicap. ONG -urile sau înființat din solidaritate și din dorința părinților de a veni în ajutor
copiilor cu handicap. Multe dintre organizații au fost înființate din inițiati va părinților însă acum
au personal profesionist, cu sprijin din partea specialiștilor din străinătate . Serviciile se fac pe baza
nevoilor copilului și a familiei . ONG -urile oferă de obicei și modele de colaborare în interesul

32 Cf. CRISTINA NEAMȚU – ALOIS GHERGUȚ , Psihopedagogie specială , Editura Polirom , Iași 2000 , pag. 197-223.

42
copilului de exemplu RENINCO (rețeaua națională de informare și cooperare pentru promovarea
integrării în comunitate a copiilor cu cerințe speciale ).
ASOCIAȚIA PERSOA NELOR CU HANDICAP DIN ROMÂNIA ( A.P.H.R .) – cu sediul
în Iași ce funcționează în baza Ordonanței Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la
Asociații și Fundații. Are ca și domeniu principal de activitate drepturile omului. Această asociație
este o organizație neguvernamentală apolitică, de drept privat cu caracter socio -cultural, educativ
privind interesul gen eral al persoanei își desfășoara activitățile cu ajutorul autorităților centrale și
locale și chiar și din partea persoanelor fizice și juridice. Are ca și scop principal sprijinirea
familiilor în a -și obține drepturile cetățenești generale și drepturile s pecifice handicapului. În scop
educativ ace astă asociație sprijină școlile, centrele de pregătire în a asigura un cadru organizatoric.
A.P.H.R . urmărește să se facă următoarele activități sociale :
 Identificarea persoanelor cu handicap de pe toată raza României,
 Organizarea unei evidențe a tuturor persoanelor cu handicap,
 Organizarea membrilor de a se înscrie în Filiale, Sucursale, și Grupe,
 Sprijinirea și ajutorarea persoanei cu handicap de a -și depune dosarul cu actele necesare
pentru a primi o pensie conform leg ii,
 Identificarea acestor persoane din timp, pentru asistență și ajutor,
 Organizarea unor case de odihnă celor care sunt în situații de risc,
 Sprijin pentru persoanele nevoiașe,
 Ajutor pentru crearea unor centre de reabilitare, integrare, re adaptare profesională a
persoanei cu handicap.
A.P.H.R . oferă acordarea de servicii sociale, drepturile persoanei la principiile și
beneficiile î n privința handicapului, asistență juridică, activități în timpul liber, ajutoare materiale,
oferă servicii or icărui tip de deficiență, realizează carti electonice și filme pentru nevăzători. 33
FUNDAȚIA MOTIVATION ROMÂNIA a fost înființată pe 15 februarie 1995, și
urmărește independența persoanei cu handicap. Programele acestei fundații include : dăruirea de
scaun e rulante personalizate, ajutorarea pentru a avea o viață independentă, avantaje în angajarea

33 Cf. http://www.imparte.ro/Fundatii/iasi/ASOCIATIA -PERSOANELOR -CU-HANDICAP -DIN-ROMANIA –
A-P-H-R-350 , accesat 04.06.2018.

43
persoanei cu handicap, servicii pentru 27 de tineri care au fost abandonații din cauza handicapului
sever, și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Până în present Motivation a sprijinit peste 20.000 de copiii și adulți cu handicap pentru a –
și redobândi independența. Serviciile oferite de Motivation cu privire la ocuparea forței de muncă,
vizează izolarea individului prin incluziunea social și profesional ă. Cei 27 de tineri de care se
ocupă cei de la Motivation, locuiesc în casele Motivation unde au parte de servicii la care se
adapteză cu ușurință.34
ASOCIAȚIA PAPARĂ MIHĂIȚĂ – este o organizație neguvernamentală non -profit ce a
fost înființată în anul 200 7 ce este legată de viața unui tânăr care i -a fost amputat piciorul și de
modul cum acesta a încercat să depașească această tragedie. Scopul asociației este acela de a trage
atenția cu privire la problemele de integrare ale acestor persoane cu handicap, ș i de a proteja
drepturile și recuperarea acestora. Fondurile care se strâng sunt folosite pentru finanțarea
proiectelor cu privire la recuperarea persoanelor cu dizabilități.35
ASOCIAȚIA NAȚIONALA A SURZILOR DIN ROMÂNIA – este o organizație non –
profit ce ar e în principal interesele persoanelor surde din România prin egalizarea șanselor.
Activitățile asociației constau în :
 Servicii sociale
 Învățarea limbajului mimico -gestual românesc
 Activități pentru îmbunătățirea statutului social al persoanelor cu deficie nță de auz
 Promovarea accesului la serviciile care le sunt acordate acestora
 Cursuri de formare
 Servicii pentru cei care nu cunosc limbajul mimico -gestual
 Cooperare cu alte organizații ale surzilor.
A.N.S.R . are 31 de filiale cu persoanlitate juridică și 6 sucursale în curs de organizare .
Serviciile oferite sunt pentru copiii surzi, tineri surzi, adulților surzi, vârstnicilor surzi, se oferă
servicii și persoanelor hipoacuzici, și servicii oferite familiilor de persoane auzitoare care au copii
surzi.36

34 Cf. http://motivation.ro/ , accesat 04.06.2018 .
35 Cf. http://w ww.asocpm.ro/ , accesat 04.06.2018 .
36 Cf. http://ansr.org.ro/servicii -sociale/ , accesat 05.06.2018 .

44
ASOCIAȚIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA – este o organizație
neguvernamentală națională, și reprezintă intereselor persoanelor nevăzătoare din toată țara, fiind
o organizație reprezentativă a nevăzătorilor. Este membră a Uniunii Europene a Nevăzătorilor, a
Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, a Consi liului Național al Dizibilități și al Forumului European
al Dizabilități. Serviciile oferite sunt :
 Servicii sociale
 Servicii de consiliere și de informare
 Servicii de a ccesibilitate
 Servicii educaționale
 Servicii culturale
 Servicii de socializare
 Servicii de sport
Scopurile asociației sunt: umanitare, educative, sociale, economice, de reglementare, de
reprezentare, de promovare, 37
AUTORITATEA NAȚ IONALĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI – este
autoritatea centrală română, desemnată să ducă la îndeplinire drepturile persoanelor cu dizabilități.
A.N.P.D . are rolul de a îndeplini obligațiile statului român în protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu dizabilități pr in aplicarea legi. A.N.P.D . este în subordinea Ministerului Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Autoritatea are sediul în Municipiul
București. Finanțarea Autorități se face din bugetul de stat. Autoritatea îndeplinește funcții de
autoritate de stat, de reglementare, de administrare, de strategie, și de reprezentare. Autoritatea
preia pe bază de proces -verbal toate contestațiile înregistrate având obligația de a le găsi soluții
în termen de 60 de zile.
DIRECȚIA GENERALĂ DE ASIS TENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI
SECTOR 1 BUCUREȘTI – este o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea
Consiliului Local al Sectorului 1 al municipiului București cu rolul de aa rezolva problemele
sociale ale com unității ,în privința copiilor, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice,și
persoanelor cu dizabilității. Acestă instituției asigură tut uror persoanelor cu domiciliul pe raza

37 Cf. http://www.anvr.ro/desprenoi.php?pagina=statut&idCapitol=5 , accesat 05.06.2018 .

45
Sectorului 1 București ajutor de asistență socială prin beneficia și servicii. Principiile cu care
funcționeză acestă insituție sunt :
 Solidaritate socială
 Subsidiaritate
 Universalitate
 Respectarea demnități
 Ajutor individual
 Parteneriat
 Participarea activă a beneficiarilor
 Transparență
 Nediscriminare
 Eficacitate
 Egalitate de șanse
 Confidențialitate
 Dreptul de alegere a furnizorilor de beneficii și servicii. Instituția este finanțată din bugetul
de stat local.38
ASOCIAȚIA ARIPI SPRE VIAȚĂ – înființată în ianuarie 2010 și a fost înregistrată î n
Registrul Asociațiilor și Fundațiilor cu nr.2/21.01.2010. Scopul Asociației Aripi spre Viață este de
a îmbunătăți îngrijirea copiil or și a tinerilor cu boli grave. Acestă asociaț ie acționează pentru
sănătatea si binele familiilor în nevoie. Au ca și scop să nu se mai facă diferențe în spitale între
persoane și să se meargă pe principiul egalități. Obiect ivele acestei asociați constau în vederea
tratări corecte a bolilor, diagnosticarea corectă a boli, susținer ea cop iilor în spitale și în familie.39

2.2.6. Date statistice
Numărul total de persoane cu dizabilități înregistrat la sfârsitul anului 2017 care a fost
comunicat Autorități Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități prin direcțiile de asistență socială
și protecția copilului a fost de 797.104 persoane. Dintre car e 97,74 % ( 779.066 de persoane) sunt

38 Cf. http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.dgasp c-sectorul1.ro/ , accesat
07.06.2018.
39 Cf. http://www.aripispreviata.ro/ro/despre -noi.html , accesat 07.06.2018.

46
în îngrijirea familiei sau trăiesc singuri, iar 2,26 % (18.038 de persoane) se află în instituțiile pentru
persoanele adulte cu dizabilități.
În decembrie 2017 rata persoanelor cu dizabilități din România a fost de 3,59 % diferențiată
pe regiuni astfel :
 București -Ilfov 2,97%
 Centru 3,43%
 Nord -Vest 3,98%
 Vest 3,69%
 Sud-Vest Oltenia 4,41%
 Sud- Muntenia 4,08%
 Sud-Est 3,37%
 Nord -Est 3,03%
Față de rata 3,59% a persoanelor cu dizabilități la 100 de locuitori pe nivelul țări , sudul
Munteniei, sud -vestul Olteniei și nord -vestul Romăniei înregistrează cele mai mari rate. Numărul
cel mai mare de persoane cu dizabilități se înregistrează în București cu 62.957 de persoane, apoi
Prahova cu 37.140 de persoane, iar cel mai mic număr de persoane cu dizabilități se află în Covasna
cu 6.025 de persoane.
Din totalul numarului de persoane cu handicap femeile reprezintă 53,02%. 70,21 % din
totalul persoanelor cu dizabilități, sunt reprezentate de persoanele peste vârsta de 50 de ani.
În decembrie 2017 numarul de persoane cu dizabilități pe tipuri de handicap a fost
înregistrat astfel :
 Fizic: – copii 4.497
– adulți 191.33
 Somatic: – copii 12.824
– adulți 140.735
 Auditiv: – copii 1.691
-adulți 21.746
 Vizual : – copii 2.799
-adulți 94.507

47
 Mintal: – copii 10.361
-adulți 117.664
 Psihic: – copii 13.348
-adulți 77.275
 Asociat: – copii 15.635
-adulți 81.573
 HIV/SIDA: – copii 188
-adulț i7.361
 Boli rare: – copii 1.181
-adulți 2.093
 Surdocecitate : – copii 7
-adulți 86
Numărul persoanelor cu handi cap grav a mai crescut în 2017, 38,13 % din totalul
persoanelor cu handica p față de anul 2016 cu 36,81% . Cei cu handicap accentuat în 2016 au fost
51,71% iar în 2017 50,61% , iar cei cu handica p mediu în 2017 au fost 11,24 % , ceea ce în 2016 s-
au înregistrat 11,49 %.
Numărul instituțiilor publice d e asistență socială este de 392, dintre care: 335 re zidențiale
și 57 nerezidențiale . Dintre instituțiile rezidențiale sunt 6.444 de beneficiari, respectiv 37,64% din
numărul total de 17.123. Sunt 53 de centre de recuperare și reabilitare și un număr de 5.381
persoane. Statistici date la sfărșitul anului 2017. 40

40 Cf. http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/dizabilitati_anul_2013.pdf , accesat 05.06.2017.

48
Evoluția numarulu i de persoane cu dizabilități (2006 -2017)

0100,000200,000300,000400,000500,000600,000700,000800,000900,000

49
CAPITOLUL 3
PERSOANE CU DIZABILITĂȚI. DIFERITE STUDII DE CAZ

Pentru elaborarea studiilor de caz am ales trei persoane cu scopul de a acoperi trei fâșii de
vârstă, adică vârsta mijlocie, vârsta a treia și vârsta de adult tânăr.

3.1. Iulia, 41 de ani, căsătorită
L-a vârsta de 40 de ani, Iulia lucra în domeniul Asistenței Sociale la Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția Copilului unde se ocupa de persoanele cu handicap. A început să
lucreze din timpul terminări studiilor masterante. Se vedea pe chipul ei că tot ceea ce făcea, făcea
din plăcere și nu din obli gații. Îi plăcea să se ocupe de aceste persoane aflate în nevoie cu tot
sufletul.
Am cunoscut -o personal pe Iulia deoarece am făcut practica profesională semestrială cu
aceasta timp de 4 luni, unde mergeam în fiecare joi.
Iulia avea foarte mulți prieteni și într -un weekend a fost invitată de aceștia într -o escapadă
la pescuit cu cortul. Însă acestă ieșire a fost una cu un sfârșit groaznic, deoarece fiind puțin frig
afară și de la curentul rezultat de la balta unde au fost și dormitul în cort i -au adus zi le de suferință.
Prezentând dureri de urechi și de gât o perioadă mai lungă de timp a mers la spital unde i s -a spus
că are infecție la una dintre măsele și că trebuie operată. A făcut această intervenție care a fost și
reușită. Însă după o lună de zile în care a mai făcut controle și tratamente peste tratamente tot
prezenta dureri în partea maxilarului.
În august 2017 a fost diagnosticată cu c ancer de rino faringe stadiul 3 și ganglion
transformat în metastază. Acest cancer se numește carcinom cuamator me chiratinizat. După 10
zile de când i s -a pus diagnosticul a decis să se opereze pentru a nu se extinde cancerul în oase și
în tot corpul.
Având adenopatie a făcut operație la ganglioni, însă a mai rămas cu o tumoare de 6 cm,
locală deoarece a fost riscant să o scoată din cauza acelor globule de cancer se puteau declanșa
în tot corpul.

50
Factori care au dus la acest diagnostic au fost:
– În primul rând scăderea imunități (globule canceroase), având o imunitate scăzută ,
– Fumatul deoarece fuma cate 2 -3 pachete de țigări pe zi ,
– Stresul de la locul de muncă ,
– Oboseala acumulată de -a lungul timpului ,
– Netratarea răcelilor la timp .
Tratamentele făcute au fost intervențiile chirurgicale, 35 de ședințe de radio -terapie și 6
ședințe de chimioterapie cu cisplatin., tratamen făcut la Spitalul Oncolo gic Fundeni , iar în paralel
cu tratamentu a făcut și consiliere psihologică și încă mai face după aproape 10 luni. Deoarece este
greu să conștientizezi că la o vârstă atât de tânără să fii diagnosticată cu cancer.
A fost scoasă de pe piața muncii și să nu mai socializezi cu nimeni , să fii legată de un pat
de spital este o suferință grea.
Rezultatul tumori se prezintă a fi clinic dispărută. Însă urmează monitorizare pentru control
ORL și pentru investigaț ii sangvine la Spitalul Fund eni din Municipiul București.
În particular în prezent face din 3 în 3 luni KMN de cap și gât și CT la tot organismul
pentru a nu apărea metastaze. După 1 an monitorizarea v a fi din 6 în 6 luni și apoi din an în an, iar
după 5 ani după spusele doctorilor nu mai poate apărea.
Iulia a fost încadrată în grad de handicap accentuat.
Aceasta în prezent a fost primită la locul de muncă înapoi, însă pentru a putea să se integreze
ușor, ușor i se dau sarcini de muncă mai puține până o să se poată obișnui din nou cu această
muncă grea din cauza efortului fizic pentru că merge pe teren la anchete sociale zilnic , cât și psihic
prin aglomerarea stresului.

3.2. Maria, 66 de ani, văduvă
Pe Maria o cunosc personal pentru că o dată pe lună merg în vizită la ea și mai vorbim de
unele și altele. Este o persoană apropiată mie, o persoană la care mă deschid mereu sufletește.
Chiar dacă nu poate să mă sfătuiască , singurele cu vinte care m i le spune sunt ,, da mamă”, ,,așa -i”,
,,nu știu”, și atunci când o întreb ce face singurul răspuns este ,,dapă -i mamă” . O ajut mereu cu

51
orice are nevoie și am ajuns să înțeleg tot ce vrea să spună prin semne și bâlbâiei, de cele mai multe
ori o dau cu pres upusul cu ea pentru a nu se supăra și a plange că nu poate vorbi.
Maria e ste văduvă din 1992, fostă profesoară la Scoala Gimnazială Căiuți, Bacău, iar
momentan este pensionară pe caz de boală și în limita vârstei. Handicapul constă în semipareză
dreapta, suferă de afazie mixtă, sechele hemangiom, crize în timpul nopți, epilepsie. A fost operată
pe creier din cauza unei tumori, rămânând cu crize de epilepsie.
Acestă tumoare a făcut -o din cauza băt ăilor date de soț, care o bătea de fiecare dată n umai cu
pumni în cap.
Având un soț care consuma alcool, în anul 1994 ac esta a murit din cauza bă uturilor alcoolice.
Aveau o gospadarie mare din spusele vecinilor, iar copiii au fost cei care s -au ocupat o mică
perioadă de aceasta după moartea tatălui . A fost profesoară de română timp de 20 de ani.
Are 7 copii dintre care toți s -au așezat la casele lor, bătrâna rămânând singură. Este încadrată
în grad de handicap grav de gradul 1, iar din 2016 primește pensie pe caz de boală însă ea prezintă
diagnosticul din 1992.
Având copiii mai indiferenți, aceștia nu s -au ocupat de ea aproape deloc, mai mult vecini i o
ajutau cu hrană de cele mai multe ori. De ea momentan se ocupă nora ei cea mai mică, ce are grijă
de ea în permanență. Copiii cei mai mici de cele mai multe ori îi lua u pensia și o lăsau fără nici un
sprijin pentru a se distra ei. Îi vindeau toate lucr urile din casă.
Necesit ă ajutor în permanență în igiena corporală, precum și la îmbrăcatul și dezbrăcatul
hainelor, la servirea mesei și la hrană. Stă în permanență în scaun cu rotile. În orice activitate
necesită ajutor.
Tot timpul se uită l a emisiuni televizate și face temele cu nepoț ii ei.
Prezintă o acuitate vizu ală relativă, evită obstacolele . Când vorbește se folosește cel mai mult
de gesturi. Nu se poate orienta în timp și spațiu. Memoria i -a fost afectată parția l și de cele mai
multe ori își aduce aminte numai trecutul. Plânge de fiec are dată când o întrebi ce face și are nevoie
de comunicare în permanență.
Câteo dată, în perioada de iarnă , prezintă stări de insomn ii și doarme ziua când prezintă cazuri
de gen. Crizele de epilepsie le f ace de cel puțin o dată pe lună și, de obicei , le face noaptea. La

52
crizele de epilepsie își fixează privirea într -un colț al camerei, rămânând 5 minute nemiș cată până
începe criza propriu -zisă.
În prezent merge la control o dată pe a n pentru a -și face controle și analize în ceea ce privește
diagnosticul dat. Stă în spital o saptămână pe an pentru toate analizele.

3.3. Marian, 20 ani
Marian este diagnosticat cu oligofrenie de gradul 1 cu tulburări de comportament.
Este orfan de ambi i părinții, unde trăiește în aceeași casă cu o fată mai mare decât el, nicinul
neavând loc de muncă. Marian f ace crize de piedere a memoriei. P rima criză a fost la vâr sta de 10
ani, din cauza morții tatălui său. Acesta a murit din cauza unei bătăi în care era implicat acesta și
tatăl a intervenit pentru fiul său și a ales să moară pentru fiul său.
Este o persoană neliniștită și prezintă pierderi cu privire la anii în care și -a pierdut proprii
părinți. Crizele de pierdere a conștinței constau în tremurat , mișcă ri ale ochilor, urină constantă,
ceea ce durează c am cateva minute constante cu intensități. Aceste c rize le face de cel puțin o dată
pe săptămână.
Prezintă o debilitate ușoară. Este o persoană impulsivă, agitată și neliniștită. Are o
deficiență medie, prezentată prin debilitate mintală.
S-a născut în anul 1998, iar în 2016 a fost diagnosticat cu oligofrenie. A urmat școala
profesională din Onești, cu calificare de proiectant. Tatăl a fost muncitor la combinatul chimic și
a murit când acesta avea vârsta de 10 ani , iar dupa 6 ani a murit și mama lui într -un accident de
mașină.
A beneficiat de pensie de urmaș , până la terminarea școl ii. După moartea mamei a rămas
în grija unei rude, iar când acesta a fost diagnost icat cu oligofrenie a ales să rămână singur ,
deoarece rude le acestuia profita u de pe urma lui, ajungând să aibă mari scan daluri.
Crizele se instalau în viața băiatului din cauza nervilor și ajungea u la pierderi de cunoștință.
Are un apartament în chirie ș i încălzire la curent. Acesta a încercat să muncescă , însă spune că nu
a putut continua din cauza gălăgiei și nu se putea concentra.

53
În prezent se joacă mereu cu copiii și face activități în jocuri prin integrare.
Este o persoană ușor inf luențabilă, acest lucru rezultând din faptul că odată a încercat să fure
o trotinetă , însă a fost prins de poliț ie și i s -a făcut dosar penal ( în 2017 ). Până în prezent poliția
nu a mai avut probleme cu el.

54
CONCLUZII
Lucrarea de față a pornit de la ideea că persoanele cu dizabilități au o satisfacție mai scăzută
decât persoanele fără dizabilități. Iar prin atitudinea indiferentă sau neadecvată a celor din jur, în
special a apropiaților: membrii familiilor, cadre didactice, colegi, discriminările la care su nt supuși,
nu fac decât să scadă și mai mult șansele la o viață împlinită. Dorind să intervenim și să
îmbunătățim circumstanțele de viață a copiilor care, prin schimbarea atitudinii celor din jur, au
posibilitatea să crească într -o lume cu mai puține preju decăți, o lume a șanselor egale la o viață
normală, am pornit investigând și aflând căt mai multe detalii la problema acestora în integrarea
în societate.
Incapacitatea sau dizabilitatea conține orice reducere, lipsă sau pierdere a abilității de a
face o treabă în condițiile normale ale unei ființe umane. Handicapul este un dezavantaj de care
sufer ă o persoană care nu își poate desfășura sarcinile considerate normale.
Problema dizabilităț ii o are persoana însăși și nu societatea, de aceea ei se consider ă
inferiori persoanelor fără dizabilități sau cu handicap și de aceea ei devin dependenți de cei din
jur.
Pentru readaptarea persoanei cu deficiență este nevoie de câteva servicii pentru asigurarea
acestuia: aflarea, intervenția sau implicarea și diagnosti cul/boala , tratament și îngrijire , consiliere
psihologică, familială sau socială , punerea mijloacelor pentru a favoriza mișcarea , intervenția și
serviciile cu privire la dezvoltarea capacităților și servicii de formare profesională.
Integrarea socială se realizează printr -un sistem educațional normal, fără a se face diferențe
sau discriminări.
Ajungând profesionist cu calificare în domeniu voi acorda ajutor celor care solicită
primăriei sau instituțiilor, ajutor social sau financiar. Prin ancheta socială voi verifica și testa
situația materială la domiciliul a fiecarei persoane în funcție de handicap și de venitul lunar stabilit
de lege ce se acordă acestor persoane, drepturi și protecție socială.
Persoanele cu dizabilități au acces la ajutor social, la aj utor medical gratuit în tipul și gradul
de handicap. Obligația noastră este să îi ajutăm pe cei care au într -adevăr nevoie de îngrijitor la
domiciliu sau de terapie prin anumite metode de masaj sau medical.

55
Având în vedere faptul că persoanele cu dizabilit ăți au probleme de genul psihicului
încercăm prin toate metodele posibile să le recomandăm doctori profesioniști în domeniul
logopediei, psihologiei, masaj, terapie medicamentoasă și îngrijire cu îngrijitor la domiciliu.

56
BIBLIOGRAFIE

SURSE :

Biblia , Departamentul de cercetare biblică, traducere, introduceri și note de pr. Alois Bulai și pr.
Eduard Patrașcu, Iași 2016.

Legea privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap , nr. 448/2006,
republicată 2008.

Legea asistenței sociale nr. 292 din 20 decembrie 2011 .

MAGISTERIUL BISERICII:

CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU DREPTATE ȘI PACE, Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii ,
Editura Sapientia, Iași 2007.

FRANCISC , PAPA , Predica la Jubileul bolnavilor și al persoanelor cu handicap , 12 iunie 2016, trad.
de Mihai Pătrașcu, accesat pe www.magisteriu.ro .

IDEM, Mesaj cu ocazia Simpozionului internațional ,,Demnitatea și drepturile persoanei cu
handicap mintal”, în L`Osservatore Romano , 9 iunie 2004.

IOAN PAUL AL II-LEA, PAPA , Scrisoarea enciclică Laborem exercens , 14 septembrie 1981, trad. de
Larisa Balbuzan, în Enciclice , Editura Arhiepiscopiei Romano -Catolice, București 2008,
pag. 103 -153.

OPERE ȘI AUTORI:

ALBU, ADRIANA – ALBU, CONSTANTIN , Asistența psihopedagogică și medicală a copilului deficient
fizic, Editura Polirom, Iași 2000.

ASHLEY STEIN, MICHAEL , „Disability Human Rights”, în Faculty Publications (2007) 205 -264.

BOCANCEA , C. – NEAMȚU , G., Elemente de asistență socială , Editura Polirom, Iași 1999.

BUZDUCEA , DORU – ET AL ., Pentru o societate centrată pe copil , Editura Alternative, București,
1997.

57
CHELEMEN , IOAN, Impactul psiho -social asupra familiei ca urmare a dizabilității copilului ,
Editura Universității din Oradea, Oradea 2006.

DURKEIM , EMIL, Sociologia. Regulile metodei sociologice , trad. de C. Sudeteanu, Ed. Antet
Revolution, București 2003.

JEREMIAS , JOACHIM , Parabolele lui Isus , Editura Anastasia, București 2000.

MANEA , LIVIUS , Protecția socială a persoanelor cu handicap , Casa de editur ă și presă ȘANSA
s.r.l, București 2000 .

MĂRTINCĂ , ISIDOR , Doctrina socială a Bisericii , Vol. 1, Editura Universității din București,
București 2006.

NEAMȚU , CRISTINA – GHERGUȚ , ALOIS, Psihopedagogie specială , Editura Polirom, Iași 2000.

NIRJE, BENGT , The basis and logic of the normalisatio principle , Sixth International Congress of
IASSMD, Toronto 1982.
PREDA V., Recuperarea și integrarea persoanelor cu handicap, Editura Didactică și
Pedagogică, București 1988

PĂUNESCU , C. – MUȘU, I., Psihopedagogie specială , Editura Pro Humanitate, București 1997.

RACU, A. – RACU, S., Dicționar enciclopedic de psihopedagogie specială , Tipografia Centrală,
Chișinău 2013.

VASILESCU , DANIEL , Oameni asemenea: persoanele cu handicap din România , Editura Compania,
București 2001.

WOLFENSBERGER , W. – GLENN , L., Program Analysis of Service Systems (PASS): A Method for
the Quantitative Evaluation of Human Services , Vol. 1, Ed. Downsview, Toronto 1973.

WOOD, P., International Classification of Impairments, Disabilities and Handicaps , Geneva:
World Health Organization, 1980.

58
SURSE WEB:

file:///C:/Users/Iuliana/Desktop/problematica%20pers%20cu%20dizabilitati.pdf

https://dexonline.net

https://legeaz.net

http://www.imparte.ro/Fundatii/iasi/ASOCIATIA -PERSOANELOR -CU-HANDICAP -DIN-
ROMANIA -A-P-H-R-350

http://motivati on.ro/

http://www.asocpm.ro/

http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/dizabilitati_anul_2013.pdf

http://ansr.org.ro/servicii -sociale/

http://www.anvr.ro/desprenoi.php?pagina=statut&idCapitol=5

https://www.magisteriu.ro/predica -papei -la-jubileul -bolnavilor -si-al-persoanelor -cu-handicap –
2016/

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.dgaspc -sectorul1.ro/

http://www.aripispreviata.ro/ro/despre -noi.html