Asistența socială a persoanelor deviante [621409]
Asistența socială a persoanelor deviante
119I. Devian ță, delincven ță și infracționalitate
1. Definiri și delimit ări conceptuale
Viziunea sistemic ă asupra societ ății presupune o structur ă dinamică ale
cărei elemente sau subsisteme – educa țional, religios, etic, economic, politic,
juridic, igienico-sanitar, protec ția socială etc. – cunosc interdependen țe și
intercondi ționări reciproce. Fiec ărui tip de societate îi corespunde un anume tip
de model cultural , transpus în valori și norme sociale care asigur ă perpetuarea
acestuia.
Cultura desemneaz ă totalitatea valorilor materiale și spirituale create și
propagate într-o comunitate social ă prin care omul transform ă mediul s ău și se
perfecționează. În sens restrâns, cultura spiritual ă cuprinde doar valorile create
în domeniul științei, artei, eticii, științelor juridice etc. În limbaj cotidian,
termenul de cultur ă se utilizeaz ă pentru anumite valori concretizate în opere
literare, muzic ă, filozofie etc., cât și cunoștințele umane despre aceste valori.
Civilizația exprimă nivelul de dezvoltare a culturii materiale și spirituale a
societății. Termenul civiliza ție se utilizeaz ă mai ales pentru a desemna
totalitatea valorilor materiale pe o anumit ă treaptă a dezvolt ării lor (“cultura în
acțiune”).
Fig. 1. Relația dintre valori, principii și norme
Studiul valorilor sociale pe care le urm ărește societatea și în slujba
cărora urmeaz ă să acționeze reglement ările juridice formeaz ă un capitol
important al filosofiei drptului denumit axiologie juridic ă. Problematica
valorilor în drept presupune urm ătoaerele preciz ări (Ceterchi, I.&Craiovan, I.,
1993): MODEL CULTURAL
VALORI
NORME SOCIALE NORME JURIDICE PRINCIPII DE DREPT
Maria SANDU
120
a. Valorile sociale nu sunt de natur ă strict și exclusiv juridic ă, ele având
o dimensiune mult mai larg ă de natur ă morală, politică, filozofic ă,
socială în general.
b. Valorile sociale trebuie în țelese în dinamica lor istorico-social ă.
c. Valorile sociale trebuie deduse primordial din filosofia ce prezideaz ă
și orienteaz ă forțele sociale din respectiva societate.
d. Pe de o parte valorile sociale sunt transpuse în normele juridice, iar
pe de alt ă parte, odat ă „legiferate” aceste valori sunt ap ărate și
promovate în forma specific ă reglement ării juridice.
e. Privitor la identificarea și clasificarea valorilor promovate de drept,
deși opiniile autorilor de specialitate nu coincid, ele se reg ăsesc în
sfere apropiate sau suprapuse. Astfel de valori sunt: justiția sau
dreptatea, progresul social, libertatea, egalitatea, fraternitatea, buna conduită, servirea oamenilor și servirea societ ății, ordinea și pacea
etc.
Între valorile sociale și principiile dreptului exist ă o interdependen ță
organică în sensul c ă, pe de o parte, principiile dreptului sunt determinate de
relațiile sociale, iar pe de alt ă parte, acestea sunt expresia valorilor promovate
și
apărate de drept.
Normele sociale se referă la comportamentul indivizilor, la ac țiunea agen ților
sociali, descriind modul cum valorile comunit ății trebuie concretizate în conduit ă.
Normele sociale sunt reguli obligatorii care modeleaz ă relațiile indivizilor în
colectivitate și care regleaz ă totodată conduitele persoanelor.
Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate c ălăuzitoare sau
precepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o țară
orientând reglement ările juridice dar și aplicarea dreptului (Ceterchi,
I.&Craiovan, I., 1993). Acestea reprezint ă norme juridice de o mare
generalitate care influien țează atât elaborarea dreptului cât și apliacarea sa.
Aceste principii au evoluat în strâns ă concordan ță cu evoluția general ă a
societății, ele neavând o valoare și o existen ță absolută în toate timpurile și în
toate țările.
Însă, principiile generale ale dreptului se disting de normele dreptului
pozitiv (normele juridice).
Asistența socială a persoanelor deviante
121
Norma juridic ă, ca element constitutiv, de baz ă al dreptului este o regul ă de
conduită, instituită de puterea public ă sau recunoscut ă de aceasta , a c ărei
respectare este asigurat ă, la nevoie, prin for ța coercitiv ă a statului. Orice norm ă
juridică care con ține o regul ă de conduit ă are o structur ă clasică: ipoteză,
dispoziție și sancțiune. Din perspectiva func ționalității, norma juridic ă cuprinde
fie o prescripție imperativ ă – onerativ ă sau prohibitiv ă – fie una permisivă –
dispozitiv ă sau supletivă – fie o recomandare, fie o prescripție stimulatorie .
Normele juridice ocup ă un loc distinct în sistemul normelor sociale prin:
• caracterul lor prescriptiv – prescriu norma de conduit ă atunci când
există mai multe variante de conduit ă;
• modalitatea concret ă de realizare – susceptibilitatea de a se realiza în
caz de nevoie, prin for ța coercitiv ă a statului;
• intervin în reglementarea celor mai importante rela ții sociale : relații
de conducere a societ ății, apărarea ordinii sociale, protejarea
intereselor legitime ale cet ățeanului, asigurarea securit ății
circuitului valorilor etc.
1.1. Conformitatea
Conformitatea1 se poate defini ca o tendin ță de adeziune la normele și valorile
societății, în general, ca o tendin ță de a regla comportamentele proprii în
funcție de regulile prescris e ale grupului sau de a șteptările acestuia.
Din perspectiva caracterului normat al vie ții sociale, individul se
conformeaz ă normelor din dou ă cauze:
• Aderă și/sau se identific ă cu valorile și normele grupului;
• Indivizii a șteaptă unii de la al ții conduite conforme cu valorile și
normele sociale.
Conformitatea ca rezultat al socializării și controlului social , presupune
legături puternice între individ și societate, caracterizate prin2:
• Atașamentul se refer ă la componenta afectiv ă, la motiva ția
internă manifestat ă de individ în cadrul rela țiilor sociale;
1 Conformitatea nu se confund ă cu conformismul care se refer ă la acceptarea mecanic ă a unor
norme, obiceiuri f ără ca individul s ă-și pună întrebări în legătură cu concordan ța dintre acestea
și convingerile proprii .
2 A se vedea R ădulescu, M., Sorin, Banciu, Dan P., Voicu, Maria, Introducere în sociologia
devianței, Editura Științifică și Enciclopedic ă, București, 1985.
Maria SANDU
122
• Angajamentul se referă la aspirația individual ă la un statut socio-
profesional ridicat, în conformitate cu valorile și
standardele sociale;
• Implicarea sau participarea efectiv ă se refer ă la exercitarea
rolurilor sociale în activit ățile conven ționale;
• Convingerea se referă la acceptarea de c ătre individ a validit ății
socio-morale a sistemului central de valori și norme.
1.2. Devian ța socială
Conceptul de devian ță a apărut în sociologia american ă la începutul
anilor ‘50 înlocuind alte concepte cum ar fi “dezorganizare social ă”, “patologie
socială” etc.
Devianța este definit ă în Dicționarul de sociologie ca fiind orice act,
conduită, sau manifestare care violeaz ă normele scrise sau nescrise ale societ ății
sau ale unui grup social particular.
Devianța desemneaz ă ansamblul comportamentelor care se îndep ărtează
sensibil de la normele și valorile sociale acceptate și recunoscute de cea mai
mare parte dintre membrii societ ății și în baza c ărora func ționează grupul ca
nucleu social și sistem de referin ță.
Devianța socială nepenală se referă la disfunc ționalitățile care au loc la
nivelul proceselor socializ ării, integrării sociale și controlului social și care au ca
efect direct manifest ări antisociale caracterizate prin:
• Inadaptare
• Neintegrare
• Marginalizare3
În acest sens, devierea de la norme este rezultatul:
– conformării față de norme nepotrivite;
– lipsei de norme sau anomiei ;
– încălcării normelor general acceptate.
Devianțea socială nepenală poate îmbr ăca două forme:
3 Conceptul de marginalizare are o dubl ă semnifica ție: relație sau situa ție între elementele unui
sistem social caracterizat ă printr-o slab ă interacțiune, coeziune, coeren ță, între unul sau mai
multe elemente și sisteme, luat în întregul s ău; proces ce conduce la pozi ții marginale , în
accepțiune dinamic ă, ce ține cont de schimb ările ce au loc în sistemul social. Sursele
marginaliz ării se refer ă la necunoa șterea normelor și valorilor grupului; absen ța socializ ării în
grup; contradic ția dintre valorile individului și cele ale grupului; absen ța particip ării la acțiunile
grupului, mai ales sub forma lipsei de precizie a rolurilor individului în cadrul grupului.
Asistența socială a persoanelor deviante
123• Pozitivă sau constructiv ă care are un caracter inovator,
revoluționar;
• Negativă sau distructiv ă prin care individul încalc ă, refuză sau
eludează indicațiile normei de baz ă.
Devianța socială penală are în vedere înc ălcarea normei juridice penale. A șa
cum am ar ătat, disfunc ționalitățile de la nivelul socializ ării, integr ării și
controlului social nu fac decât s ă contureze caracteristicile manifestărilor
antisociale . Astfel, are loc o trecere gradual ă, de la inadaptare social ă,
neintegrare social ă și marginalizare ca forme ale devian ței sociale nepenale, la
delincven ță și infracționalitate ca forme ale devian ței sociale penale.
1.3. Delincven ța și infracționalitatea
Delincven ța se refer ă la un tip de conduit ă care încalc ă legea, privit ă ca
ansamblu de reguli normative, edictate și aplicate de c ătre autoritatea statal-
politică.
Delincven ța juvenil ă cuprinde acele conduite și acte antisociale, care exced
violării legii penale, și care sunt comise de persoane care n-au atins înc ă vârsta
majoratului (18 ani în România).
Trăsăturile generale ale delincven ței4:
• Săvârșirea unor acțiuni antisociale periculoase pentru individ și
grupul social;
• Violarea unei anumite legi (penală, civilă, administrativ ă,
disciplinar ă, militară) ce atrage sanc țiuni împotriva celor ce o
încalcă;
• Comportamentul deviant este contrar nu numai legii, ci și codurilor
morale ale societ ății.
Rezultă că delincven ța este o formă particular ă de devian ță având,
dintre toate ac țiunile nonconformiste, gradul cel mai ridicat de periculozitate
socială, deoarece afecteaz ă securitatea indivizilor și grupurilor sociale, valorile
și scopurile colectivit ății. De aceea, gradul de afectare a relațiilor și valorilor
sociale lezate și care sunt protejate prin normele juridice, reprezint ă un criteriu
esențial, obiectiv pentru m ăsurarea caracterului nociv, antisocial al delictelor.
4 Conform Banciu, Dan, Control social și sancțiuni sociale , Editura Victor, Bucure ști, 1999, p.
173; Voinea, Maria, Sociologie general ă și juridică, Ed. Sylvi, Bucure ști, 2000, pp. 134-135.
Maria SANDU
124
Infracțiunea este o fapt ă care prezint ă pericol social , săvârșită cu vinovăție și
prevăzută de legea penal ă (art. 17 din Codul penal român).
Conform proiectului noului Cod penal român, faptele prev ăzute de legea
penală ca infrac țiuni se împart, dup ă gravitatea lor, în crime și delicte (art. 3
din proiectul noului Cod penal român).
Împărțirea bipartită a infrac țiunilor în crime și delicte , conform
proiectului noului Cod Penal român , modifică înțelesul noțiunii de “delict”, care
nu se mai refer ă la “violarea unei anumite legi” în general, ci în mod particular
la încălcarea legii penale, r ămânând ca diferen țierea între “crime” și “delicte” s ă
se realizeze în func ție de gravitatea faptei penale – valoarea pagubei, valoarea
obiectului lezat și modul de comitere a faptei – și de sancțiunea aplicat ă –
penală sau corec țională5.
Delictul reprezintă fapta antisocial ă, comisă în societate, ce const ă în
acțiunea sau inac țiunea unei anumite persoane, care atenteaz ă cu
discernământ și vinovăție la anumite valori și relații sociale ce sunt
protejate de norme de drept penal.
Crima , în sens penal, reprezint ă o infracțiune grav ă care atrage pedepse
diferite și proceduri speciale în raport cu celelalte infrac țiuni.
În sens criminologic, crima este un fenomen (realitate observabil ă
și repetabil ă), un fapt uman și social , care transcende no țiunii de
crimă în sens penal.
Delincven ța include, din aceast ă perspectiv ă, acele viol ări și încălcări ale
normelor penale și de convie țuire social ă, care protejeaz ă ordinea
publică, drepturile și libertățile individuale, via ța, sănătatea și
integritatea persoanei în societate 6.
Infracționalitatea , în sens generic și ca fenomen sociouman, desemneaz ă
ansamblul faptelor penale comise într-un spa țiu și într-o perioad ă de
timp determinate.
Rezultă că o faptă constituie infracțiune – crimă sau delict – numai dac ă
întrunește cele trei trăsături esențiale – gradul de pericol social, vinov ăția și
5 Banciu, Dan, Control social și sancțiuni sociale , …., pp. 112-114.
6 Iacobuță, Al. I., Criminologie , Editura Junimea, Ia și, 2002, p. 262.
Asistența socială a persoanelor deviante
125prevederea în legea penal ă – care în fapt reprezint ă criterii de diferen țiere de
alte forme de ilicit juridic (civil, administrativ, disciplinar etc).
Literatura de specialitate distinge între urm ătoarele tipuri de
infracționalitate :
• Infracționalitatea real ă (I.R.) reprezint ă totalitatea faptelor
penale săvârșite într-un anumit spa țiu sau teritoriu și
într-o anumit ă perioadă de timp.
• Infracționalitatea aparent ă, relevată, (I.A.) reprezint ă totalitatea
faptelor penale reclamate sau sesizate din oficiu și
se referă la acea parte a infrac ționalității reale care a
fost descoperit ă de organele specializate ale statului
(organe de cercetare și urmărire penal ă);
• “Cifra neagr ă” a infrac ționalității este reprezentat ă de diferen ța
dintre faptele penale s ăvârșite și cele reclamate sau
constatate de organele de urm ărire penal ă.
• Infracționalitatea legal ă sau judiciar ă (I.L.) reprezint ă acea parte
a infracționalității descoperite ce ajunge s ă fie:
judecată, fără să se pronun țe o hotărâre definitiv ă de
condamnare (de exemplu, în cazul încet ării
procesului penal, al achit ării condamnatului etc.;
condamnat ă sau definitivă pentru care s-a pronun țat
o hotărâre definitiv ă de condamnare.
2. Modele de analiz ă asupra devian ței,
delincven ței și infracționalității
Analiza delincven ței și infracționalității nu se poate reduce la perspectiva
strict juridic ă deoarece acestea sunt în primul rând fenomene sociale –
mecanisme de producere și implicații – procese sociale care se raporteaz ă la
întregul sistem de valori al societ ății, având caracter antisocial și ilicit.
Astfel, dac ă în cadrul teoriilor clasice asupra devian ței și delincven ței
accentul în explicarea cauzalit ății se shimb ă de pe fapt ă pe făptuitor, sanc țiunea
fiind dată, fie în func ție de gravitatea faptei, fie în func ție de periculozitatea
făptuitorului, ulterior, în cadrul teoriilor contemporane au început s ă fie luați în
calcul factorii contextuali de natur ă socio-economic ă și culturală.7
7 Acești factori sunt explica ți în literatura de specialitate prin intermediul orient ărilor socio-
economice și a celor sociologice propriu-zise – teorii de esen ță funcționalistă (teoria tensiunilor
Maria SANDU
126
Fig. 2. Orientarea clasic ă propriu-zis ă plasează cauzele principale ale actelor
deviante în natura uman ă, în viața subiectiv ă, în voința infractorului care are
totală libertate de alegere între satisfac țiile ce decurg din înc ălcarea legii penale și
sancționarea pentru faptele comise
Fig. 3 . Orientarea pozitivist ă plasează cauza comportamentului infrac țional la
nivelul unor factori individuali, biologici, psihologici și sociali
Ca atare, aprofundarea analizei acestor fenomene sau procese sociale o
realizează în primul rând sociologia devian ței – cauze și condiții sociale care
generează actul delincvent8 – criminologia – factorii și dinamica actului
criminal în sens larg, precum și reacția socială față de acesta , în scopul
prevenirii criminalit ății, umaniz ării sistemului de represiune și reintegr ării
sociale a delincven ților (Stănoiu R. M., 1998) – psihologia, etica, antropologia
etc. Cercet ările în domeniu î și au fundamentul în:
• nevoia de securitate a individului în cadrul comunit ății;
• prevenirea infrac ționalității;
• asigurarea unui tratament corespunz ător nu numai celor care
comit astfel de fapte, ci și victimelor acestora în sensul unei
justiții restaurative;
• adaptarea normelor etico-juridice la muta țiile ce survin în cadrul
sistemului economic, cultural sau social în ansamblu.
Formele moderne de reac ție socială – de exemplu proba țiunea – acordă o
importanță deosebit ă cauzalității actului infrac țional din perspectiva unei
sociale; teoria oportunit ăților diferen țiale) – și teorii de esen ță culturalist ă (teoria asocia țiilor
diferențiate; teoria conflictelor culturale; teoria subculturilor delincvente) (pentru detalii a se
vedea Laz ăr, C, Elemente de criminologie , în Durnescu, I., Manualul consilierului de
reintegrare și supraveghere , Ed. Themis, Craiova, 2002, pp. 173-215. FAPTA LIBER ARBITRU SANCȚIUNEA
Sancțiunea este dat ă în funcție de gravitatea fa ptei
FĂPTUITOR DETERMINISM
BIO-PSIHO-SOCIAL SANCȚIUNEA
Sancțiunea este dat ă în funcție de periculozitatea f ăptuitorului
Asistența socială a persoanelor deviante
127analize longitudinale: antecedente – comportament prezent – consecin țe, într-un
anume context socio-economic și cultural .
Această abordare plurifactorial ă a cauzalit ății actului infrac țional are în
vedere posibilit ățile de control al infrac ționalității care se realizeaz ă în primul
rând prin intermediul unor mecanisme de natur ă socio-economic ă. Este premisa
de la care proba țiunea porne ște în definirea modalit ăților concrete de abordare în
plan acțional având ca principiu fundamental managementul riscului . Principiul
pornește de la evaluarea risc-nevoi pe baza unor indicatori statici și dinamici,
avându-se în vedere dimensionarea libert ății individuale în funcție de pericolul
pentru public , scopul final reprezentându-l reabilitarea (Durnescu, I., 2002).
Fig. 4 Tablou cauzalitate
Tabloul psihosocial al cauzalit ății delincven ței
Estimarea riscului de recidiv ă – abordare atitudinal-
comportamental ă
8 Banciu, P. Dan, R ădulescu, Sorin, M., Voicu, M., Introducere în sociologia devian ței, Editura
Științifică și Enciclopedic ă, București, 1998, p. 95. ANTECEDENTE COMPORTAMENT
PREZENTCONSECIN ȚE
FĂPTUITOR
FAPTA
CONTEXT
SOCIO-
ECONOMIC Trasături de personalitate
Aspecte cognitive și emoționale
Sănătate fizică și mentală
Dependen ța de subst psihoactive
Atitudinea fa ță de faptă/victimă
Asumarea responsabilit ății
Conștientizareagravit ății
faptei și a consecin țelor
negative
ORGANIZARE: idee, ini țiativă,
asumare de roluri infrac ționale
Circumstan țe
Pattern infrac țional
frecvență
Regularitate
Motivația comiterii faptei
Mediul familial
Mediul școlar
Mediul profesional
Grup de egali, anturaj Situația material ă
Situații riscante
Context socio-cultural RATA
ACTUARIAL Ă
DE
RECIDIV Ă CONTEXT SOCIO-
ECONOMIC-
CULTURAL
COMP B
FACTORI DE
RISC
EXTERNI (+ -) COMPORTAMENT
ESTIMAT
FACTORI DE
RISC INTERNI
(+ -)
Maria SANDU
128
În fapt, analiza unui caz dat în ceea ce prive ște factorii și condițiile de
natură psiho-socio-economic ă implicați în producerea actelor deviante, în sens
larg, se realizeaz ă prin raportarea pe axa longitudinal ă trecut-prezent-viitor, la
informații legate de:
• persoana f ăptuitorului;
• fapta săvârșită;
• contextul socio-economic și cultural.
La rândul lor aceste informa ții pot fi clasificate în factori interni ai
conduitei – pozitivi și negativi – și în factori externi ai conduitei, prin analogie,
pozitivi sau negativi.
Modelul de analiz ă propus, reprezint ă un instrument eficient în ceea ce
privește evaluarea psihosocial ă a persoanelor care comit acte deviante (în sens
larg), reprezentând totodat ă o analiză clinică, subiectiv ă, care în corela ție cu
analiza actuarial ă, obiectivă conduce la estimarea comportamentului viitor ,
implicit sub aspectul riscului sub cele trei forme:
• riscul de a comite noi fapte antisociale și ilicite;
• riscul pentru siguran ța publică;
• riscul de autov ătămare.
Întrebări pentru recapitulare
1. Care este rela ția dintre valori, norme sociale și normele juridice?
2. Definiți conformitatea social ă și devianța socială cu formele sale de
manifestare.
3. Definiți comparativ devian ța, delincven ța și infracționalitatea, atât
din perspectiva legilor penale în vigoare, cât și din perspectiva
proiectului noului Cod penal român .
4. Ce este delincven ța juvenilă?
5. Care sunt tipurile de infrac ționalitate (criminalitate în sens larg)?
6. Descrieți tabloul cauzalit ății delincven ței în raport cu managementul
riscului.
Asistența socială a persoanelor deviante
129
II. Reac ția social ă cu privire la fenomenul
devianței
Societatea contemporan ă se confrunt ă cu o serie de probleme, unele
dintre ele implicite fenomenului de globalizare , dintre care criminalitatea
înregistreaz ă rate și manifest ări îngrijor ătoare – criminalitatea feminin ă,
delincven ța juvenilă, criminalitatea organizat ă – domenii care au devenit
primordiale în cadrul preocup ărilor speciali știlor în domeniu9. Ca atare, înc ă din
cele mai vechi timpuri, comunitatea , în sens restrâns, sau societatea, în general,
a declanșat reacții de apărare social ă, mai întâi private , apoi etatizate, fenomen
cunoscut sub denumirea de reacție socială.
Criminologia reac ției sociale deplaseaz ă centrul de greutate din sfera
personalit ății criminale și a mecanismelor trecerii la actul infrac țional, către
procesele sociale ce produc devian ță și delincven ță, la următoarele trei
niveluri:
• Elaborarea legii
• Reacțiile interpersonale
• Procesul institu țional al reac ției sociale care creaz ă direct și
nemijlocit delincven ța10.
În decursul timpului, atât fenomenul criminalit ății, cât și cel al reacției
sociale au devenit obiect de cercetare pentru sociologia devian ței, criminologie
– criminologia reac ției sociale și implicit, pentru științele penale. Reac țiile
tipice ale societ ății, de-a lungul timpului, sunt înglobate în diverse modele de
răspuns , analizate în cadrul unor teorii sociologice și criminologice având rolul
de a fundamenta soluții privitoare la politica anticriminal ă și implicit la justiția
penală.
9 Tipurile de criminalitate prezentate sunt tratate pe larg în Ioan A. Iacobu ță, Criminologie ,
Editura Junimea, 2002, pp. 194-235.
10 Pentru am ănunte a se vedea Rodica M. St ănoiu, “Criminologia reac ției sociale”, în
Criminologie , Osacar Print, Bucure ști, 1998.
Maria SANDU
130
A. Modelul represiv
Modelul represiv a evoluat de la răzbunare până la represiunea
etatizată, ca fiind cea mai evoluat ă formă de represiune, implicând funcția
retributiv ă a pedepsei , idee reluat ă de către marii gânditori ai vremii sub forma
utilității sociale a pedepsei (Platon, Thomas d'Aquino, Cesare Beccaria –
fondatorul școlii clasice a dreptului penal, Jeremy Bentham).
B. Modelul preventiv
Modelul preventiv a fost fundamentat de criminologia pozitivist ă
(fondată de Enrico Ferri) introduce ideea determinismului multifactorial în
explicarea cauzalit ății devianței și infracționalității, scopul principal al pedepsei
reprezentându-l prevenirea .
Modelul preventiv preconizat de școala pozitivist ă consta în:
b.1. Îmbinarea prevenirii – care este decisiv ă – cu represiunea.
b.2. Abolirea sistemului represiv și înlocuirea lui treptat ă cu modele de
natură preventiv ă.
b.3. Propor ționalizarea tuturor m ăsurilor punitive și curative în raport
cu gradul concret de periculozitate al f ăptuitorului11.
Astfel, dac ă în cadrul teoriilor criminologice clasice asupra criminalit ății,
accentul în explicarea cauzalit ății se shimb ă de pe faptă pe făptuitor , sancțiunea
fiind dată fie în func ție de gravitatea faptei fie în func ție de periculozitatea
făptuitorului , ulterior, în cadrul teoriilor contemporane au început s ă fie luați în
calcul factorii contextuali de natură socio-economic ă și culturală.12
C. Modelul mixt
Modelul mixt – specific României – împlete ște represiunea cu
prevenirea , scopul ultim fiind reprezentat de apărarea social ă.
Potrivit prevederilor Codului penal român, pedeapsa este o măsură de constrângere și
un mijloc de reeducare a condamnatului , scopul pedepsei reprezentându-l prevenirea
săvârșirii de infrac țiuni13.
11 Idem , pp. 326-327.
12 Acești factori sunt explica ți în literatura de specialitate prin intermediul orient ărilor socio-
economice și a celor sociologice propriu-zise: teorii de esen ță funcționalistă (teoria tensiunilor
sociale; teoria oportunit ăților diferen țiale) și teorii de esen ță culturalist ă (teoria asocia țiilor
diferențiate; teoria conflictelor culturale; teoria subculturilor delincvente); pentru detalii a se
vedea Cristian Laz ăr, “Elemente de criminologie”, în Ioan Durnescu (coord.), op. cit. , pp. 173-
215.
13 C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român – partea general ă, Casa de editur ă și presă
Șansa, Bucure ști, 2002, pp. 165-168.
Asistența socială a persoanelor deviante
131D. Modelul curativ
Modelul curativ fundamentat de doctrina apărării sociale (reprezentat ă
de renumi ții cercetători în drept penal și criminologie Filippo Gramatica în Italia
și Marc Ancel în Fran ța), după anul 1945, are ca obiectiv principal tratamentul
și resocializarea infractorului ca urmare a aplic ării unor m ăsuri de
individualizare judiciar ă a pedepsei concomitent cu individualizarea pe
perioada execut ării14.
Ulterior, modelul curativ din cadrul criminologiei de tratament a fost
aspru criticat din cauza ineficien ței programelor aplicate, mai ales de ținuților;
drept urmare metoda clinic ă a fost înlocuit ă cu metoda empiric ă din cadrul
criminologiei actului .
E. Criminologia actului
Criminologia actului este reprezentat ă de Maurice Cusson în Canada și
Lygia Negrier-Darmont în Fran ța. Conform acestei teorii, actul (faptul concret,
real) și actualul reprezintă câmpul de observa ție al noului curent, care, prin
intermediul analizei strategice (propusă de Maurice Cusson) a realizat progrese
privind diagnosticul și pronosticul în cazul persoanelo r care comit infrac țiuni.
Rămâne în discu ție legitimitatea pedepsei în funcție de care este definită crima
(M. Cusson), un rol esen țial în administrarea pedepselor revenind statului15 care
intervine în rela ția “oportunitate – crim ă” prin control social și sancționare ca
“frână” în calea actelor criminale16.
F. Critica diverselor forme de reac ție socială
Critica teoriilor strategice nu diminueaz ă importan ța acestora privind
mișcarea de idei din criminologie – în condi țiile obiective ale modific ării
fenomenului criminal odat ă cu evoluția societății – de la viziunea determinist ă
cauzală (anterior trecerii la act) spre viziunea dinamic ă (în momentul faptei), cu
atât mai mult cu cât acestea sunt “dou ă viziuni care se completeaz ă reciproc”17.
14 Pentru detalii privitoare la cele patru tipuri de modele de reac ție socială prezentate a se vedea
Ioan A. Iacobu ță, Criminologie , Editura Junimea, 2002, pp. 322-335.
15 În cadrul conceptului de “justi ție privată” (M. Cusson), tot mai multe opinii actuale se
îndreaptă către soluția privatiz ării institu țiilor de corec ție și dezvoltarea “închisorilor
particulare” (a se vedea Robert M. Bohm, Keith N. Haley, Introduction to Criminal Justice ,
traducere și adaptare Pavel Abraham, Justiția penală. O viziune asupra modelului american , Ed.
Expert, Bucure ști, 2002, p. 630).
16 Tudor Amza, Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologic ă, București, Lumina Lex,
2002, pp. 978-980.
17 Ibidem , p. 180.
Maria SANDU
132
Avându-se în vedere criticile diferitelor forme de r ăspuns specific la
criminalitate, în func ție de perioada de timp și tipul de comunitate, se pune
problema dezvolt ării în viitor a funcțiilor justiției penale în contextul unui
climat politic dat. Politica de justi ție penală, așa cum arat ă cercetătorii
americani, poate s ă meargă fie pe “modelul controlului infrac țiunii” – în acest
caz funcția justiției penale constând în “controlul comportamentului criminal” în
vederea eficientizării “procesului de justi ție penală” – fie pe “modelul
procesului legal corect”, situa ție în care scopul îl reprezint ă “protecția
persoanelor nevinovate și condamnarea persoanelor vinovate” în vederea
apărării “idealului libert ății personale”, eventual împotriva “tiraniei” statale18.
1. Proba țiunea – form ă modern ă de reac ție social ă
și protecție comunitar ă
Ideea de probațiune a apărut odată cu evolu ția acestor curente și teorii
din domeniul criminologiei și al sociologiei devian ței care au antrenat unele
schimbări în filosofia sistemului de justi ție penală. Probațiunea se înscrie în
tendința moderat ă din cadrul concepțiilor moderne privind aplicarea modelelor
de reacție socială, menținându-se ca o sancțiune specifică modelului curativ19.
Justificarea cercet ărilor din domeniul sociologiei devian ței – cauze și
condiții sociale care genereaz ă actul delincvent – și din cel al criminologiei –
factorii și dinamica actului criminal în sens larg – precum și reacția socială
față de acesta , în scopul prevenirii criminalit ății, umaniz ării sistemului de
represiune și reintegr ării sociale a delincven ților (Rodica M. St ănoiu, 1998)
coincide cu o serie dintre obiectivele pe care le au în vedere sistemele moderne
de probațiune și anume:
• nevoia de securitate a individului în cadrul comunit ății;
• prevenirea infrac ționalității;
• asigurarea unui tratament corespunz ător nu numai celor care
comit astfel de fapte, ci și victimelor acestora în sensul unei
justiții restaurative ;
• adaptarea normelor etico-juridice la mutațiile ce survin în cadrul
sistemului economic, cultural sau social în ansamblu.
18 A se vedea Pavel Abraham, Justiția penală. O viziune asupra modelului american , pp. 609-
614.
19 În literatura de specialitate s-a atras deja aten ția asupra faptului c ă “România este pe cale s ă
aplice ideologia de tratament” ceea ce poate reprezenta “periculozitatea test ării unui sistem
eșuat” (T. Amza, op. cit. , p. 900).
Asistența socială a persoanelor deviante
133Aspectele mai sus relevate, ca rezultate ale cercet ărilor din domeniul
infracționalității, au impus unele modific ări în cadrul sistemului de justi ție
penală, cu referire strict ă la introducerea sentințelor comunitare .
20
În ceea ce prive ște sursele reglement ării sancțiunilor comunitare, în
literatura de specialitate se vorbe ște despre «pluralismul jurdic» care
desemneaz ă existența simultan ă a unor surse și prescrip ții normative diferite
care se aplic ă unor situa ții identice (B. de Sousa Santos, 1996 apud Doina
Balahur, 2002). Relevante din acest punct de vedere sunt:
a. Tradiția socio-juridic ă în reglementarea sanc țiunilor comunitare și
implicit a proba țiunii
b. Reglement ările din dreptul interna țional cu privire la drepturile
omului în calitate de standarde universale și regionale
c. Asistența tehnică și cooperarea inter-jurisdic țională internațională
d. Implicarea societ ății civile în promovarea sanc țiunilor comunitare.
Măsurile și sancțiunile comunitare reprezint ă o alternativ ă la sancțiunile
privative de libertate . Noțiunea de sancțiune neprivativ ă de libertatate utilizată
în acest context și preluată din dreptul românesc este similar ă cu noțiunea de
sancțiune comunitar ă din legisla ția internațională, cu următoarele preciz ări:
• Comparativ cu sancțiunile și măsurile comunitare care se bucur ă de o
reglementare expres ă în legisla țiile europene și interna ționale,
sancțiunile neprivative de libertate din dreptul penal român se refer ă
generic la două instituții de drept penal: suspendarea execut ării
pedepsei sub supraveghere (art. 86¹-86 C. P.) ca form ă specifică de
suspendare condi ționată a execut ării pedepsei cu închisoarea și măsura
educativă a libertății supravegheate (art. 103 C.P.).
• Totodată, în timp ce măsurile comunitare din dreptul european și
internațional sunt reglementate în mod expres și separat alături de
sancțiunile comunitare , în dreptul nostru, măsurile speciale de
20 Recomandarea R (92)16 privind Regulile europene cu privire la sanc țiunile și măsurile
comunitare , adoptată de către Consiliul Europei la 19 octombrie 1992. Conceptul de sentință comunitar ă se referă la sancțiunile și măsurile care
mențin infractorul în comunitate și implică o restric ție a libert ății prin impunerea
asupra condamnatului a unor condi ții și obligații de a căror implementare r ăspund
anumite institu ții desemnate de lege. Termenul include, de asemenea, orice sanc țiune
impusă de instan ță sau orice m ăsură luată înainte sau în loc de sanc țiune penal ă,
precum și orice modalitate de executare a unei sentin țe custodiale în afara închisorii
și care respect ă caracteristicile enumerate mai sus20.
Maria SANDU
134
supraveghere sunt implicite, îndeplinirea lor fiind cumulativ ă alături de
una sau mai multe obligații impuse de instan ța de judecat ă.
• Un prim pas c ătre reglementarea expres ă a sancțiunilor și măsurilor
comunitare în dreptul nostru a fost realizat prin Legea nr. 301 din 28
iunie 2004 privind adoptarea noului Cod penal21, în care, munca în
folosul comunit ății este reglementat ă atât ca sancțiune de sine st ătătoare
pentru minori (art. 123, alin. 1, lit. f) din noul C.P.) și pentru majori (art.
70 din noul C.P.), cât și ca măsură de supraveghere în cazul suspendării
executării pedepsei sub supraveghere (art. 101-106 din noul C.P.),
amânării aplicării pedepsei (art. 109 și 127 din noul C.P.) sau a
suspendării condiționate a execut ării pedepsei pentru minori (art. 124
alin 2 din noul C.P.). Corelativ, executarea muncii în folosul comunit ății
a fost reglementat ă, în mod special, în cadrul execut ării pedepselor
principale neprivative de libertate , prin Legea nr. 294 din 28 iunie 2004
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal (art. 7-19 din capitolul I, sec țiunea
I).
În acest sens, proba țiunea este v ăzută ca una dintre primele sanc țiuni
comunitare “intermediare” reglementate ca m ăsură alternativ ă la pedeapsa
privativă de libertate.22
Însă, chiar și definițiile care propun proba țiunii înțelesul de sanc țiune,
fac trimitere la aspectele asisten țiale – consiliere și tratament – ceea ce inculc ă o
„dublă finalitate a proba țiunii ca metod ă simultană de supraveghere a execut ării
sentințelor comunitare și asistare psiho-social ă într-un proces continuu de
evaluare multidimensional ă” (Sorina Poledna, 2002).
În cadrul Conferin ței Europene Permanente privind Proba țiunea
(C.E.P.), conceptul de proba țiune a fost utilizat înt r-un sens mai larg, fiind
corelat cu ceea ce sociologia denume ște “concepte de sensibilizare” (sensitising
concept ) atunci când se refer ă la un sistem general și deschis care- și primește
21 Prin O.G. nr.58 din 2005 s-a amânat intrarea în vigoare a Legii nr.301 din 2004 – Codul penal
și a Legii nr.294 din 2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal pân ă la data de 1 septembrie 2006; deoarece pân ă la această
dată nu a fost posibil ă promovarea și intrarea în vigoare a unui proiect de lege care s ă remedieze
deficiențele constatate, prin O.U.G. nr. 50 din 2006, termenul de intrare în vigoare a celor dou ă
acte normative a fost prorogat.
22 O definiție în form ă succintă a ceea ce este proba țiunea se reg ăsește în documentele Na țiunilor
Unite care arat ă că probațiunea este o “sanc țiune și o metod ă de lucru cu infractori special
selectați, care const ă în suspendarea condi ționată a pedepsei pentru o perioad ă de timp în care
aceștia sunt supraveghea ți și primesc consiliere individual ă și tratament” (UNICRI, 1998 apud
Kevin Haines, 2002).
Asistența socială a persoanelor deviante
135semnifica țiile în func ție de contextul în care este utilizat. În acest caz,
probațiunea se refer ă la toate activit ățile specifice care sunt desf ășurate în
domeniul justi ției penale: evaluarea presenten țială, interven ția înainte de faza
judecății, gestionarea m ăsurilor și sancțiunilor comunitare, asisten ța penală și
post-penal ă, activitățile de preven ție a infrac ționalității etc (A.Van Kalmthout, J.
Dereks, 2000 apud Kevin Haines, 2002).
.23
Acesta este sensul conferit no țiunii de “proba țiune” care a început s ă se
dezvolte în țara noastr ă, în perioada 1996-1998 mai întâi sub forma unor
proiecte de proba țiune din domeniul privat , în colaborare cu institu țiile din
sistemul de justi ție penală, continuând cu organizarea în sistem guvernamental a
serviciilor de reintegrare social ă și supraveghere , în anul 2001.
Un rol extrem de important în ceea ce prive ște dezvoltarea proba țiunii în
țara noastr ă îl are dreptul interna țional – mai ales cu privire la reglementarea
măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate, precum și a justiției juvenile –
acesta furnizând norme , valori și principii care au caracter universal și regional.
În continuare vom trece în revist ă principalele documente interna ționale și
europene în materie, dup ă cum urmeaz ă:
• Declarația universal ă a drepturilor omului 24
• Convenția European ă a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului 25
• Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Civile și Politice
• Pactul Interna țional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale 26
23 Pentru detalii privitoare la definirea proba țiunii a se vedea Kevin Haines, “Ce este
probațiunea?” în Ioan Durnescu (coord.), Manualul consilierului … , pp. 56-82. Defini ția
propusă reprezint ă, în acela și timp, un model viabil pentru implementarea unui sistem modern
de probațiune în România, în vederea elabor ării politicilor, strategiilor, metodelor și direcțiilor
de acțiune la nivel na țional și local.
24 Adoptată de Adunarea General ă a O.N.U. prin Rezolu ția 217A (III) din 10 decembrie 1948. Probațiunea în perioada modern ă este definit ă ca fiind parte a complexului de
justiție penală fiind una dintre instituțiile de justi ție penală a cărui rol în cadrul
acestui sistem este hot ărât de către guvern, și ale cărei activit ăți sunt determinate
direct prin politicile guvernamentale (prin care putem în țelege de fapt, politicile
stabilite de clasa politic ă). Rolul proba țiunii este definit mai degrab ă în termenii
posibilelor beneficii care sunt aduse comunit ății și, în mod mai specific, în
termenii capacit ății probațiunii de a proteja publicul prin activit ăți care
sancționează și controleaz ă infractorii (Kevin Haines, 2002)23
Maria SANDU
136
• Convenția împotriva Torturii și a altor Pedepse ori Tratamente Crude, Inumane
sau Degradante 27
• Regulile și Standardele Minime ale Administr ării Justiției Juvenile –
Regulile de la Beijing 28
• Regulile și Standardele Minime pentru M ăsurile Neprivative de
Libertate – Regulile de la Tokyo 29
• Ghidul Na țiunilor Unite cu privire la prevenirea delincven ței
juvenile – Ghidul de la Riyadh 30
• Regulile Europene cu privire la Sanc țiunile și Măsurile Comunitare
31
Dacă avem în vedere și reglement ările interna ționale și europene în
materia drepturilor omului , respectiv a drepturilor copilului , la care România a
aderat, precum și asistența tehnică și cooperarea inter-jurisdic țională în plan
european și internațional, obținem un tablou complet asupra surselor-cadru a
reglement ării probațiunii în România.
În acest context, în anul 2000, a fost întocmit un proiect de lege cu
privire la organizarea și funcționarea serviciilor de proba țiune, care a fost
adoptat sub forma Ordonanței Guvernului nr. 92 din 29 august 2000 privind
organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare social ă a infractorilor și
25 Convenția a fost semnat ă sub auspiciile Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950 la Roma.
26 Ambele pacte au fost adoptate de Adunarea General ă O.N.U. la 16 decembrie 1966 și au intrat
în vigoare la 23 martie, respectiv 3 ianuarie 1976. România a ratificat pactele la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212 publicat în Buletinul Oficial al României, partea I, nr. 146 din 20
noiembrie 1974.
27 Adoptată de Adunarea General ă ONU prin Rezolu ția 39/46 din 10 decembrie 1984, intr ă în
vigoare la 26 iunie 1987. Conven ția a fost ratificat ă de România prin Legea nr. 19 din 1990 .
28 Adoptate de Adunarea General ă ONU prin Rezolu ția 40/33 din noiembrie 1985.
29 Adoptate de Adunarea General ă ONU prin Rezolu ția 45/110 din 16 decembrie 1990.
30 Adoptat de Adunarea General ăprin Rezolu ția 45/112 din 14 decembrie 1990.
31 Adoptat de Consiliul Europei prin Recomandarea Nr. (92)16 din 19 octombrie 1992 .
SURSELE REGLEMENT ĂRII PROBA ȚIUNII ÎN ROMÂNIA
DREPTUL
INTERNA ȚIONAL ȘI
EUROPEAN PRIVIND
DREPTURILE OMULUI
REFORMA
LEGISLATIV Ă DIN
CADRUL SISTEMULUI
DE JUSTI ȚIE PENAL Ă
ASISTEN ȚA TEHNIC Ă
ȘI COOPERAREA
INTER-
JURISDIC ȚIONALĂ
Asistența socială a persoanelor deviante
137de supraveghere a execut ării sancțiunilor neprivative de libertate32, aprobată și
modificat ă prin Legea nr. 129 din 20 martie 2002.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1239 din 2000 a fost aprobat
Regulamentul de aplicare a dispozi țiilor OG 92 din 2000 pentru organizarea și
funcționarea serviciilor de reintegrare social ă a infractorilor și de supraveghere a
executării sancțiunilor neprivative de libertate; urm ătorul moment a fost
reprezentat de adoptarea Legii nr. 129 din 2002 pentru aprobarea și modificarea
O.G. nr. 92 din 2000. Ultimul act normativ adoptat în materie este reprezentat
de Legea nr. 123 din 4 mai 2006 privind statutul personalului din serviciile de
probațiune care, la intrarea în vigoare, a abrogat art. 7 și 8 din O.G. nr. 92 din
2000 ceea ce a determinat în mod implicit schimbarea denumirii serviciilor de
reintegrare și supraveghere în servicii de proba țiune.
Astfel, a fost conturat cadrul legal – instituit prin intermediul legilor
speciale mai sus men ționate – privind organizarea și funcționarea sistemului de
reintegrare social ă și supraveghere a infractorilor, atât la nivel central – prin
înființarea Direc ției de Reintegrare Social ă și Supraveghere în cadrul
Ministerului Justi ției33, cât și la nivel local prin înfiin țarea serviciilor de
reintegrare social ă și supraveghere, în prezent serviciile de proba țiune de pe
lângă tribunalele din țară.
32 Conform noului act normativ, termenul de “proba țiune” a fost înlocuit cu cel de “reintegrare
socială și supraveghere” în ideea de a se evita confuzia cu “sistemul probelor” din cadrul
diferitelor ramuri ale dreptului.
33 Prin Ordonanța nr. 81 din 30 august 1999 aprobată prin Legea 71 din 2001 , Guvernul
României a aprobat participarea Ministerului Justi ției ca membru permanent la Conferin ța
European ă Permanent ă de Proba țiune, care promoveaz ă cooperarea interna țională în domeniul
sancțiunilor și măsurilor comunitare.
R E G L E M E N T Ã R I I N T E R N A Ț I O N A L E
REFORMA
SISTEMULUI DE
EXECUTARE A
PEDEPSELOR
D.G.P. DEZVOLTAREA
PRACTICII O.N.G
ÎN DOMENIUL
PROBAȚIUNII ANTE-
PROIECT DE
LEGE PRIVIND
PROBAȚIUNEA
D.G.P.INTRODUCEREA M ĂSU-
RILOR ȘI SANCȚIU-
NILOR NEPRIVATIVE DE
LIBERTATE
C.P.; C.P.P.
REFORMA LEGISLATIV Ă
MINISTERUL JUSTI ȚIEI
C.Pen; C.Pr.Pen; Legea Proba țiunii
Maria SANDU
138
2. Justiția restaurativ ă și protecția victimei
Un sistem modern de proba țiune nu se poate dezvolta decât în spiritul
realizării unei justiții restaurative ale cărei principii34 subscriu noului curent în
filosofia penal ă actuală care presupune existen ța unor proceduri flexibile în
orice fază a procesului penal, cu includerea medierii35 în beneficiul reciproc al
părților: victima și infractorul ; rudele acestora; reprezentan ți ai comunit ății;
reprezentan ți ai autorit ății penale .
Justiția restitutiv ă (relațională sau de echilibru ) dezvoltat ă ca alternativ ă
la sistemul represiv tradi țional , pleacă de la premisa c ă toate părțile ar trebui
implicate în r ăspunsul la infrac țiune: infractorul, victima și comunitatea. Astfel,
conform paradigmei restitutive are loc o deplasare a accentului pe urm ătoarele
aspecte (J.F. Klaus, 1998)36:
• infracțiunea este considerat ă a fi îndreptat ă împotriva altei persoane
sau a comunit ății;
• pedeapsa nu înseamn ă în mod necesar producerea deliberat ă a
suferinței;
• controlul infrac ționalității se realizeaz ă prin mecanisme socio-
economice;
• răspunderea juridic ă inculcă asumarea faptei și repararea pagubei;
• răspunderea penal ă capătă concomitent o dimensiune individual ă și
socială;
• caracterizarea infractorului se realizeaz ă în funcție de capacitatea și
dorința de reabilitare a acestuia;
• rolul victimei nu mai este unul periferic, aceasta devenind actor
central.
Așadar, prin toate aspectele enumerate care relev ă rolul dimensiunii
psiho-socio-economice în producerea și controlul fenomenului infrac țional prin
implicarea și responsabilizarea tuturor actorilor comunitari (inclusiv a victimei),
paradigma justiției restitutive nu reprezint ă decât o etap ă intermediar ă în saltul
34 Pentru detalii a se vedea Institutul Na țional de Criminologie, “Studiu privind evaluarea
aplicării unor elemente de justi ție restaurativ ă în România”, în Evaluarea sistemului de justi ție
restaurativ ă în România , Editura Oscar Print, Bucure ști, 2004, pp. 93-94.
35 Pentru am ănunte privind medierea, în general, a se vedea Daniela Gîrleanu- Șoitu, “Medierea
conflictelor” (cap. VIII), în Vasile Miftode, Sociologia popula țiilor vulnerabile. Teorie și
metodă, Ed. Univ. “Al. I. Cuza” Ia și, 2004. Conform Anexei la Recomandarea R (99) 19 ,
medierea în cauzele penale este o procedur ă care “se aplic ă în toate procesele în care victima și
infractorul au posibilitatea, cu acordul lor liber consim țit, să participe activ la rezolvarea
problemelor ce decurg din infrac țiunea comis ă, cu ajutorul unei ter țe persoane impar țiale
(mediator)”.
36 A se vedea Doina Balahur, “Pluralismul socio-juridic și reglementarea proba țiunii: standarde
legislative universale și europene”, în Ioan Durnescu (coord.), Manualul consilierului … , pp. 26-
29.
Asistența socială a persoanelor deviante
139calitativ de la sistemul retributiv tradi țional la cel restaurativ bazat pe medierea
conflictelor în vederea “restaur ării” echilibrului și ordinii ini țiale.
Justiția restaurativ ă este un proces în care toate p ărțile care au leg ătură cu
o anumit ă infracțiune colaboreaz ă pentru g ăsirea unei c ăi prin care s ă fie
înlăturate consecin țele nefaste ale infrac țiunii și implicațiile sale pentru viitor”
(Memorandumul explicativ la Recomandarea R (99) 19 privind medierea în
cauzele penale a Comitetului de Mini ștri adresat ă statelor membre adoptat ă la
15 septembrie 1999).
Așa cum lesne se poate observa, principiile justi ției restaurative, cu
accent pe medierea victim ă-infractor , asistarea victimei și implicarea
comunității în rezolvarea situa țiilor conflictuale, coincid cu unele dintre
obiectivele principale ale oricărui sistem modern de proba țiune.
Din acest punct de vedere, cadrul legislativ ini țial privind dezvoltarea
sistemului românesc de reintegrare social ă și supraveghere a exclus din sfera
reglement ărilor speciale aceast ă categorie important ă de beneficiari, și anume
victimele infrac țiunii37. Astfel încât, din perspectiv a practicii serviciilor de
reintegrare social ă și supraveghere, s-au conturat dou ă etape de abordare a
problemei, dup ă cum urmeaz ă:
A. Într-o prim ă etapă a avut loc abordarea, chiar dac ă tardivă, a victimei
infracțiunii în cadrul medierii agresor -victimă ca activitate implicit ă a
programelor de asisten ță psihosocial ă acordată la cerere de c ătre serviciile de
reintegrare persoanelor condamnate și supravegheate în comunitate sau celor
deținute. Avându-se în vedere insuficien ța resurselor de personal, în primul
rând, și insuficienta preg ătire de specialitate în domeniu a consilierilor de
reintegrare38, terapia agresorului și medierea victim ă-agresor s-a realizat de
către unele servicii din țară, în parteneriat cu organiza ții neguvernamentale, în
cel puțin două moduri:
a. Alocarea de către serviciile de reintegrare a cazurilor de mediere
victimă-infractor, c ătre organiza ții neguvernamentale care deruleaz ă
proiecte privind medierea39, urmând monitorizarea comun ă a cazurilor
(evaluarea infractorului de c ătre serviciile de reintegrare, respectiv a
victimei de c ătre organiza țiile de profil).
37 O.G. 92 din 2000, Legea 129 din 2001 și Regulamentul privind aplicarea ordonan ței de
organizare și funcționare a serviciilor de reintegrare social ă și supraveghere reglementeaz ă în
mod expres, îns ă lacunar, doar “asisten ța și consilierea” penală și post-penal ă pe care serviciile
trebuie să o acorde numai “persoanelor condamnate” la o pedeaps ă neprivativ ă de libertate (la
cerere) sau la o pedeaps ă privativă de libertate (cu acordul beneficiarilor).
38 De exemplu, consilierii din cadrul serviciilor de reintegrare social ă din zona Moldova (Ia și,
Suceava, Bac ău, Neamț) au participat la training-uri de specializare în terapia agresorului și
mediere victim ă-agresor , organizate la nivel local, de c ătre Centrul de Mediere și Securitate
Comunitar ă Iași, în anul 2003.
Maria SANDU
140
b. Înființarea și funcționarea a dou ă Centre Experimentale de Justi ție
Restaurativ ă, în Bucure ști și Craiova, organizate în parteneriat de c ătre
Ministerul Justi ției și Fundația “Familia și Ocrotirea Copilului” în
cadrul proiectului “Justi ția restaurativ ă – un posibil r ăspuns la
infracționalitatea juvenil ă”, derulat în perioada septembrie 2002-
decembrie 200340. La nivel local s-au constituit echipe pluridisciplinare
alcătuite din speciali ști din cadrul institu țiilor de justi ție penală, inclusiv
din serviciile de reintegrare social ă și supraveghere.
Aplicarea celor dou ă modele, în func ție de fezabilitatea proiectelor,
vizează promovarea principiilor justi ției restaurative la nivel na țional , în
primul rând prin responsabilizarea prin cipalilor actori sociali din sistemul de
justiție penală, precum și prin implicarea comunit ății locale.
B. Cea de-a doua etap ă se refer ă la reorganizarea , începând cu 1
ianuarie 2005, serviciilor de reintegrare social ă și supraveghere a infractorilor
prin constituirea serviciilor de protec ție a victimelor și reintegrare social ă a
infractorilor . Acest lucru a fost posibil, corectându-se deficien ța legislativ ă de
excludere a victimei din categoria beneficiarilor serviciilor de reintegrare, prin
adoptarea Legii nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele m ăsuri pentru asigurarea
protecției victimelor infrac țiunilor . Acest act normativ a conferit serviciilor de
reintegrare social ă și supraveghere competen ță material ă și teritorial ă privind
consilierea psihologic ă a victimelor unor infrac țiuni și asigurarea altor forme de
asistență a victimelor infrac țiunilor (cap. III art. 7-13 din Legea 211/2004 ).
Așa cum se poate observa, cea de-a doua etap ă cu privire la forma
specifică de protec ție a victimei prin intermediul serviciilor de protec ție a
victimelor și reintegrare social ă a infractorilor, nu a reprezintat decât
consfințirea prin lege a demersurilor practic- aplicative din cadrul primei etape
mai sus men ționate, în colaborare cu societatea civil ă.
Aspectele privitoare la protec ția victimei în România sunt legate, în
primul rând, de modernizarea sistemului de justi ție juvenil ă, în contextul
general al reformei sistemului de protec ție a familiei și copilului (după anii '90),
39 Este modelul aplicat în perioada 2001-2003 de c ătre Serviciul de Reintegrare Social ă și
Supraveghere de pe lâng ă Tribunalul Ia și în colaborare cu Centrul de Mediere și Securitate
Comunitar ă Iași, prin crearea unor instrumente de lucru comune .
40 Pentru detalii privitoare la evaluarea proiectului, a se vedea “Studiu evaluativ asupra
programului experimental de justi ție restaurativ ă din România”, în Evaluarea sistemului de
justiție restaurativ ă din România , Ed. Oscar Print, Bucure ști, 2004, pp. 9-87.
Asistența socială a persoanelor deviante
141datorită conștientizării efectelor negative ale violen ței și a oricăror forme de
abuz mai ales asupra copilului41. Drept urmare, actualul cadru normativ în
domeniul justi ției restaurative a fost completat prin Legea nr. 192 din 17 mai
2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator , în vederea
extinderii acestei activit ăți și în afara sistemului de justi ție penală cu accent pe
latura preventiv ă. Conform acestei legi, orice persoan ă fizică sau persoan ă
juridică poate recurge la mediere pentru a solu ționa, în mod voluntar, conflictele
ivite în materie civil ă, comercial ă, de familie sau penală, dacă legea nu prevede
altfel42.
În concluzie, pentru viitor este as igurat cadrul legal – general dar și
special – al elabor ării metodologiei , precum și al strategiilor și planurilor de
acțiune la nivel central și local, în vederea realiz ării unei practici unitare în
cadrul sistemului de proba țiune și justiție restaurativ ă care să includă, în mod
necesar, parteneriatul dintre autorit ățile publice și organiza țiile
neguvernamentale.
Întrebări pentru recapitulare
1. Ce este criminologia reac ției sociale?
2. Descrieți principalele modele de reac ție socială împotriva criminalit ății.
3. Ce sunt m ăsurile și sancțiunile comunitare?
4. Definiți probațiunea
5. Care sunt principalele surse ale reglement ării probațiunii în România?
6. Surprinde ți perspectiva evolutiv ă în relația dintre justi ția retributiv ă
(represivă), justiția restitutiv ă și justiția restaurativ ă.
7. Ce este justi ția restaurativ ă și care sunt etapele implement ării acesteia
din perspectiva protec ției victimei în România?
41 Pentru am ănunte privitoare la tendin țe și evoluții legislative privind protec ția copilului și
familiei a se vedea Guvernul României, Ministerul Muncii, Solidarit ății Sociale și Familiei,
Legislație în domeniul asisten ței sociale, București, 2003; de asemenea, Sandu Maria, Filiația
din perspectiva protec ției familiei și a copilului , în “Caiete Sociologice”, Revist ă a Institutului
Social Român, nr. 3, Editura Funda ției Academice AXIS, Ia și, 2005, pp. 370-397. În prezent,
noul cadru normativ cu privire la protec ția copilului este reprezentat de Legea nr. 272 din 21
iunie 2004 privind protec ția și promovarea drepturilor copilului .
42 De asemenea, se poate apela la mediere si in cazul conflictelor din domeniul protectiei
consumatorilor , in cazul in care consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a
achizitionarii unor produse sau servicii defectuoase, a nerespect ării clauzelor contractuale ori a
garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si agentii economici ori a incalcarii alto r drepturi prevazute de legislatia nationala
sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor.
Maria SANDU
142
III. Forme de protec ție și asisten ță socială
a persoanelor deviante
1. Strategii de prevenire a devian ței,
delincven ței și infracționalității
Experiența acumulat ă, îndeosebi în domeniul practicii și politicii
antiinfrac ționale (anticriminale) , aduce serioase argumente în favoarea
accentuării și intensific ării activit ăților preventive, pe urm ătoarele
considerente43:
• Ineficacitatea politicilor și practicilor represive
• Facilitarea preven ției de existen ța unei baze naturale, anterioare
oricărui delict pe “principiul posibilit ății prevenției”
• “Multiplicarea factorilor de risc delictual ” în contextul modific ării
realității sociale în ansamblu
• Elaborarea de c ătre Consiliul Europei a unor recomand ări specifice
domeniului de combatere și prevenire a fenomenului infrac țional,
transformate în politici generale prin acceptarea acestora de c ătre
statele membre44.
Prevenția este definit ă ca “ansamblu de politici, m ăsuri și tehnici care, în afara
cadrului justi ției penale, vizeaz ă reducerea diverselor tipuri de comportamente
ce antreneaz ă prejudicii considerate de stat ca fiind ilicite”45.
Definiția de mai sus subscrie “ concepțiilor limitative ” asupra definirii
prevenției care se refer ă la controlul infrac ționalității “prin eliminarea sau
limitarea factorilor criminogeni și prin gestionarea adecvat ă a factorilor de
mediu fizic și social care provoac ă ocazii favorabile” (Alvaro Pires, 1995)46
comiterii de infrac țiuni (crime și delicte).
43 Pentru detalii a se vedea George Nem țu, Ioan Cîmpeanu, C ătălin Ungureanu, Intervenție și
prevenție în delincven ță, Editura Funda ției “Chemarea” Ia și, 1998, pp. 94-97.
44 A se vedea Recomandarea nr. R (87) 19 a Comitetului de Mini ștri a Consiliului European.
45 Conform George Nem țu și colab., op. cit. , p. 101.
46 Ibidem , p. 102.
Asistența socială a persoanelor deviante
143Conform “concepțiilor extensive” sau “totalizatoare” , combaterea
infracționalității în general, inclusiv sanc țiunile penale, cap ătă conotații
preventive.
1. Tipuri de activit ăți preventive
Tipuri de activit ăți preventive sau “tipologii de preven ție” plecând de la
definirea, utilitatea și natura activit ăților concrete de prevenire47:
• Prevenția delincven ței juvenile este caracterizat ă prin măsuri educative de
tip individual, prevenirea delincven ței juvenile constituind un
domeniu specific al politicii sociale (politici anticriminale) în
care se g ăsesc implicate diferite aspecte vizând educația,
sănătatea, condi țiile de îngrijire și de locuire, activitatea
serviciilor de asisten ță socială, a autorit ăților publice și a
organismelor neguvernamentale48.
• Prevenția infrac ționalității în general are în vedere inhibarea
comportamntelor ilicite prin amenințările pedepsei ce se va
aplica.
• Prevenția general ă sau indirectă vizează factorii macro-sociali ai dinamicii
conduitei infrac ționale
• Prevenția specific ă este focalizat ă pe factorii cauzali specifici, preci și și
vizibili ai conduitei infrac ționale.
• Prevenția primar ă orientată spre modificarea factorillor și condițiilor
criminogene din mediul fizic și social global
• Prevenția secundar ă focalizată pe activit ăți preventive la nivelul unor
grupuri cu nivel crescut al riscului de a comite fapte antisociale,
ilicite.
• Prevenția terțiară are în vedere activit ățile de prevenire a riscului de
recidivă, precum și cele care vizeaz ă reinserția social ă a
persoanelor în cazul c ărora este dovedit ă comiterea unei
infracțiuni.
• Prevenția socială are ca obiectiv identificarea și determinarea factorilor
infracționalității în vederea canaliz ării efectelor prin intermediul
unor programe specifice și complexe.
47 A se vedea George Neam țu, “Tipologii ale ac țiunilor preventive”, în op. cit. , pp. 104-108.
48 Conform Florentina Grecu, Sorin M. R ădulescu, Delincven ța juvenilă în societatea contem-
porană.Studiu comparativ între Statele Unite și România , Lumina Lex, Bucure ști, 2003, p. 405.
Maria SANDU
144
• Prevenția situațională vizează supravegherea, direc ționarea mediului
imediat (de “proximiate”) în vederea elimin ării situațiilor,
împrejurărilor predelincven ționale (factori personali îmbina ți cu
factori situa ționali).
Ultima clasificare, și cea mai opera țională, se regăsește în practicile
europene actuale, acestea find axate pe implicarea publicului în aplicarea politicilor penale. Astfel, în Recomandarea nr. R (83) 7 a Consiliului Europei cu
privire la participarea publicului la elaborarea politicii penale se face referire
expresă la prevenția socială care trebuie s ă fie axată pe următoarele aspecte:
a. Promovarea unei inform ări corespunz ătoare a părinților asupra
problemelor legate de cauzele, simptomele și prevenirea delincven ței
juvenile.
b. Pregătirea corespunz ătoare a cadrelor didactice în vederea rezolv ării
problemelor de adaptare și integrare în mediul școlar.
c. Asigurarea inser ției/reinser ției profesionale a persoanelor tinere în
general
și a celor care manifest ă comportamente deviante, în mod
special.
d. Implicarea asocia țiilor cetățenești în dezvoltarea local ă și urbanistic ă
în vederea îmbun ătățirii calității vieții și a reducerii aspectelor
criminogene ale urbaniz ării.
e. Promovarea și încurajarea dialogului între autorit ățile locale și opinia
publică în vederea consolid ării rolului celei din urm ă la realizarea
prevenției sociale.
f. Realizarea, în colaborare cu societ ățile de asigurare și cu speciali știi
din domeniul pazei și securității, a unui inventar al m ăsurilor de
precauție și al mijloacelor tehnice elementare ce trebuie respectate și
utilizate în vederea prevenirii infracționalității.
În ceea ceprive ște modalitățile generale și speciale ale prevenire a
fenomenului infarc țional , accentele sunt puse pe aplicarea pedepselor
neprivative de libertate – în baza sentințelor comunitare – după cum urmeaz ă:
a. Sensibilizare opiniei publice privind repercursiunile pe plan social
ale săvârșirii de fapte penale în vederea descuraj ării infracționalității.
b. Implicarea accentuat ă a personalului din unit ățile de deten ție – centre
de reeducare sau serviciile socio-educative din penitenciare – în vederea preg ătirii pentru liberare prin:
– menținerea leg ăturii între de ținuți și familie, comunitate;
– calificarea/recalificarea profesional ă la locul de deten ție;
– art-terapie, diversificarea programelor educative și culturale din
mediul de deten ție.
Asistența socială a persoanelor deviante
145
c. Promovarea interesului fa ță de pedepsele neprivative de libertate, în
special în rândul speciali știlor din cadrul justi ției penale – magistra ți,
consilieri de proba țiune, poli țiști etc.
d. Sensibilizarea opiniei publice cu privire la regimul neprivativ de
libertate al persoanelor care au comis infrac țiuni și încurajarea
opiniei publice în asumarea unui rol practic în tratamentul neprivativ
de libertate prin:
– sprijinirea dezvolt ării serviciilor de proba țiune, în special, și a
celor de asisten ță socială în general;
– utilizarea și valorificarea voluntariatului în aceste structuri.
e. Promovarea unor politici și practici nediscriminatorii privind accesul
la educație, integrarea școlară sau inser ția/reinserția profesional ă a
persoanelor delincvente sau poten țial delincvente.
f. Promovarea colabor ării în cadrul comunit ății, atât la nivelul
sistemului de justi ție penală, cât și în afara acestuia, prin implicarea
societății civile, organiza țiilor neguvernamentale în vederea:
– sprijinirii morale și materiale a persoanelor delincvente sau
potențial delincvente;
– protecția victimelor infrac țiunilor.
2. Interven ția psihosocial ă specializat ă
Intervenția psihosocial ă specializat ă în domeniul devian ței, delincven ței
și infracționalității se realizeaz ă într-un cadru institu ționalizat, în func ție de care,
se contureaz ă două mari arii de interven ție:
2.1. Asisten ța psihosocial ă în afara sistemului de justi ție penală
Minorii care nu r ăspund penal (sub 14 ani) reprezint ă o categorie aparte
de persoane, a c ăror protec ție și asistență socială întră sub inciden ța legilor
speciale care reglementeaz ă activitatea Direc ției Generale de Asisten ță Socială
(D.G.A.S.) în fiecare jude ț din țară, precum și a altor institu ți și organiza ții
abilitate de lege.
Protecția copilului49 care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal se
realizează prin luarea urm ătoarelor m ăsuri speciale:
49 Conform Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protec ția și promovarea drepturilor
copilului , care exceptând unele articole expres men ționate, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005.
Maria SANDU
146
Plasamentul copilului constitie o m ăsură de protec ție special ă, având caracter
temporar, care pote fi dispus ă, după caz, la:
• persoană sau familie
• un asistent maternal
• un serviciu de tip reziden țial
Plasamentul în regim de urgen ță este o măsură de protec ție specială, cu
caracter temporar, care se stabile ște în situa ția copilulului abuzat sau neglijat ,
precum și în situația copilului g ăsit sau abandonat în unit ăți sanitare.
Supravegherea specializat ă este o măsură specială care se ia fa ță de copilul
care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal și constă în menținerea
copilului în familia sa , sub condi ția respect ării de către acesta a unor obligații,
cum ar fi:
• frecventarea cursurilor școlare
• utilizarea unor servicii de îngrijire de zi
• urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie
• interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea leg ături cu
anumite persoane.
Plasamentul într-un serviciu de tip reziden țial specializat este o măsură de
protecție specială care se ia fa ță de copilul care nu r ăspunde penal, fie în cazul
săvârșirii unei fapte penale cu un grad ridicat de pericol social , fie în cazul
săvârșirii în continuare de fapte penale de către copilului asupra c ăruia s-a luat
măsura supravegherii specializate.
În acest sens, serviciile de proba țiune manifest ă un rol activ, atât prin
parteneriatele încheiate la nivel local cu institu țiile și organiza țiile mai sus
amintite, cât și prin programele de interven ție inițiate și derulate în comun, cu
scopul prevenirii delincven ței juvenile. Este de men ționat că rolul activ al
Serviciului de Proba țiune se manifest ă și prin aceea c ă urmărește atragerea
instituțiilor din cadrul sistemului de justi ție penală – în special poli ția și
parchetul – care reprezint ă un important factor responsabil de activit ățile de
prevenție în domeniul infrac ționalității.
Asistența socială a persoanelor deviante
147
2.2. Asisten ța psihosocial ă în cadrul sistemului de justi ție penală
Fig. 5 Calități procesuale
C O M U N I T A T E POLIȚIE PARCHET INSTAN ȚA ÎNCHISOARE
SERV. PROB.
BIR. PROB. INSTAN ȚA
PENTRU
MINORI
Maria SANDU
148
Schema de mai sus relev ă că, între serviciile de proba țiune și toate
celelalte institu ții de justiție penală, trebuie s ă existe o colaborare tipic ă, în
funcție de limitele de competen ță și atribuțiile specifice, în corela ție cu etapa
procesual penal ă în care se afl ă persoana care a comis infrac țiunea – persoan ă
învinuită, inculpată, condamnat ă, liberată condiționat etc. (a se vedea Fig. 5 )50.
În plus, în cadrul colabor ării cu institu țiile din sistemul de justi ție penală,
pe lângă sarcinile specializate legate de beneficiarii direc ți, serviciile de
probațiune. manifestă un rol activ în ceea ce prive ște eficientizarea comunic ării,
atât în cadrul sistemului, cât și în cadrul mai larg al comunit ății. Pentru atingerea
acestui obiectiv, utilizeaz ă următoarele mijloace:
• organizarea periodic ă și sistematic ă a unor întâlniri de lucru pe o
anumită temă;
• încheierea unor protocoale de colaborare;
• inițierea și derularea unor proiecte -program de interven ție comune în
parteneriat cu organiza ții neguvernamentale de la nivel local și
național51.
Instituirea și funcționarea instanței pentru minori constituie un element esen țial pentru
sistemul românesc de proba țiune, atât privind lărgirea ariei de interven ție cu privire la
serviciile de proba țiune (S.P.) destinate minorilor , cât și pentru dezvoltarea
organizațională – crearea birourilor de proba țiune (B.P.) , pe lângă fiecare judec ătorie,
subordonate serviciilor de proba țiune de pe lâng ă tribunale, obiectiv ce se reg ăsește în
strategia de dezvoltare a sistemului de proba țiune pe termen lung.
Crearea instanțelor pentru minori reprezintă un pas important pentru
protecția și promovarea drepturilor și intereselor copilului, a c ăror funcționare
va îmbunătăți considerabil calitatea actului de justi ție pentru copii iar hot ărârea
magistraților va fi adus ă la standardele minime interna ționale.
Judecătorul pentru minori se referă la specializarea acestuia în judecarea cauzelor
penale în care sunt acuza ți minorii, pronun țând o hotărâre judec ătorească echitabilă,
având în vedere atât fapta comis ă cât și circumstan țele personale ale minorului .
50 Pentru detalii privitoare la sistemul britanic de proba țiune a se vedea, Kevin Haines, “Ce este
probațiunea? ”, în Ioan Durnescu (coord.), Manualul consilierului..op. cit., p. 59.
51 În prezent, proiectul Instanța pentru minori cuprinde toate institu țiile din sistemul de justi ție
penală: poliție, parchet, instan țe, centre de reeducare, penitenciare și s-a extins în mai multe
municipii și județe din țară prin înfiin țarea de sec ții sau complete specializate la nivelul
judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel (prevedere expres ă în legea de organizare
judecătorească).
Asistența socială a persoanelor deviante
149
Procurorul pentru minori , în baza atribu țiilor conferite prin lege Ministerului Public de a
apăra drepturile și interesele minorilor , are un rol principal în instrumentarea dosarului
penal în care sunt cerceta ți minori cu mandat de a putea dispune neînceperea urm ăririi
penale și sesizarea serviciilor sociale și a celor de probațiune pentru luarea unor m ăsuri de
protecție pentru minor.
Polițistul pentru minori manifestă un rol activ în instrumentarea dosarului cu minori
în ceea ce prive ște efectuarea actelor premerg ătoare, identificarea f ăptuitorului și
efectuarea anumitor acte procedurale soli citate de procuror. Principala atribu ție a
polițistului pentru minori se refer ă la activitatea de prevenire a infrac ționalității atât
prin contactul permanent cu familia, școala și alte colectivit ăți, cât și prin programe
de informare realizate organizat în colaborare cu alte institu ții civile.
Un argument în plus în ceea ce prive ște importan ța colaborării serviciilor
de probațiune cu toate institu țiile din sistemul de justi ție penală îl reprezint ă
tipurile de beneficiari comuni în funcție de etapa procesual ă în care se afl ă
persoana care a s ăvârșit infracțiunea (a se vedea Fig. 4 ). Astfel, conform
legislației în vigoare corelat ă cu noile modific ări, beneficiar ii se refer ă la
următoarele categorii de persoane:
• Persoane inculpate (minori și majori) în faza de urmărire penal ă,
respectiv în faza de judecat ă (art. 11 alin 1 lit d din O.G. 92
din 2000 , coroborat cu art 1 alin 7 din Legea 129 din 2002 ,
ambele cu trimitere la art. 1 din O.G. 92 din 2000 )
• Persoane condamnate (minori și majori) la o pedeapsă neprivativ ă sau
privativă de libertate (art 1 și art 11 alin 2 din O.G. 92 din
2000 ).
• Persoane (minori și majori) a căror pedeapsă cu închisoarea a fost
grațiată total prin lege sau a c ăror măsură educativă de
internare într-un centru de reeducare a fost înlăturată prin
lege (art 1 alin 2 și alin 8 din Legea 129 din 2002 ).
• Persoane (minori și majori) liberate condi ționat (Legea 129 din 2000 ;
protocolul de colaborare nr. 4543 din 14 februarie 2003
încheiat între fosta Direc ție de Reintegrare Social ă și
Supraveghere și fosta Direc ție General ă a Penitenciarelor;
art. 86-88, cap. VIII, din Legea nr. 294 din 2004 privind
executarea pedepselor ).
Maria SANDU
150
• Victimele unor infrac țiuni limitativ enumerate de lege: infrac țiuni
săvârșite cu violență sau care aduc atingere libertății
sexuale a persoanei; infrac țiuni privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane ; victimele violen ței în
familie (cap. III art. 7-13 din Legea 21 din 2004 privind
protecția victimelor ).
Așa cum se poate observa, victimele unor categorii de infrac țiuni
limitativ enumerate intr ă în categoria beneficiarilor serviciilor de proba țiune
prin completarea cadrului normativ cu o lege special ă privitoare la protecția
victimelor ; ulterior, a fost adoptat ă legea privind statutul personalului din
probațiune, urmat ă la scurt timp de legea privind medierea , după cum urmeaz ă:
• Legea nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele m ăsuri pentru asigurarea
protecției victimelor infrac țiunilor care ofer ă cadrul legal pentru
reorganizarea serviciilor de reintegrare ca servicii de protec ție a victimelor și
reintegrare social ă a infractorilor , care sunt abilitate s ă asigure consiliere
psihologic ă, precum și alte forme de asisten ță socială.
• Legea nr. 123 din 4 mai 2006 privind statut ul personalului din serviciile de
probațiune care modific ă denumirea serviciilor de protec ție a victimelor și
reintegrare social ă a infractorilor în servicii de proba țiune.
• Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei
de mediator se aplică în mod corespunzator și în cauzele penale care privesc
infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea părților înlătură răspunderea penal ă.
De asemenea, unii beneficiari și activități asistențiale, care intr ă sub
incidența probațiunii, fac trimitere și la alte legi speciale:
• Legea nr. 76 din 2002 privind sistemul asigur ărilor pentru șomaj și
stimularea forței de munc ă care include în categoria
beneficiarilor prevederilor legii, “persoanele liberate din detenție” în căutarea unui loc de munc
ă;
Asistența socială a persoanelor deviante
151
• Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violen ței în
familie care face referire în mod expres la “Serviciul de
reintegrare social ă și supraveghere a infractorilor care va
pregăti personal specializat – asisten ți sociali și psihologi –
capabil să desfășoare programe de terapie și consiliere a
agresorilor. Rezultatele aplic ării acestor programe se vor
prezenta instan țelor, în condi țiile legii.”
În loc de concluzie, pe baza celor mai sus ar ătate, vom încerca s ă
conturăm un model de perspectiv ă privind extinderea ariei de interven ție în
cadrul sistemului românesc de proba țiune, care are în vedere atât evolu ția
practicii în domeniu, cât și a legisla ției în vigoare, cu modific ările preconizate.
Întrebări pentru recapitulare
1. Definiți prevenția în general și prevenția delincven ței juvenile în
particular.
2. Care sunt principalele tipuri de activit ăți preventive?
3. Enumerați aspectele legate de preven ția socială conform standardelor
internaționale.
4. Care sunt modalit ățile generale și speciale de preven ție a
fenomenului infrac țional din perspectiva acelora și standarde
internaționale?
5. Care sunt m ăsurile speciale care se iau asupra copilului care a
săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal?
6. Care este rolul instan ței pentru minori în cadrul sistemului de justi ție
penală?
7. Care este rolul Serviciului de Proba țiune (S.P.) în administrarea
justiției în comunitate?
8. Care sunt beneficiarii comuni ai institu țiilor de justi ție penală?
9. Care sunt perspectivele de extindere a ariei de interven ție în sistemul
românesc de proba țiune?
Maria SANDU
152
• EVALUARE PSIHOSOCIAL Ă
PRESENTEN ȚIALĂ
POSTSENTEN ȚIALĂ
Estimarea riscului de recidiv ă
• SUPRAVEGHERE
FAZA DE URM ĂRIRE PENAL Ă
PE PERIOADA PROCESULUI
AMÂNAREA PRONUN ȚĂRII SENTIN ȚEI
AMÂNAREA EXECUT ĂRII PEDEPSEI
MĂSURI ȘI SANCȚIUNI COMUNITARE:
Libertate sub supraveghere
Libertate sub supraveghere sever ă
Munca în folosul comunit ății
Suspendarea condi ționată a executării pedepsei
Suspendarea sub supraveghere a execut ării pedepsei
LIBERARE CONDI ȚIONATĂ
• ASISTEN ȚĂ ȘI CONSILIERE
PROGRAME DE PREVENIRE
CONSILIERE
LUCRUL CU GRUPUL
TERAPIA AGRESORULUI
MEDIERE CONFLICTE
MEDIERE VICTIM Ă-AGRESOR
PROTEC ȚIA VICTIMEI
PROGRAME COMUNITARE
ASISTAREA PERSOANELOR DEPENDENTE
ASISTAREA PERSOANELOR CU DEFICIEN ȚE MINTALE
Fig. 6 . Probațiunea. Tipuri de activit ăți – tendin țe, perspectiveSTRATEGIA
MJ-PROBA ȚIUNE
EXTINDERE ARIE DE INTERVEN ȚIE S.P.
MODIFICARE
LEGISLATIV Ă PRACTICA SERV.
DE PROBA ȚIUNE
Asistența socială a persoanelor deviante
153
IV. Asisten ța psihosocial ă în cadrul sistemului
de justi ție penală
Așa cum rezult ă din Fig. 6 , în lumina iminentelor modific ări ale
legislației penale, precum și a legisla ției speciale din domeniul proba țiunii ori
din domenii conexe, sunt clar conturate perspectivele de extindere a ariei de
intervenție în cadrul sistemului de proba țiune, cu referire strict ă la cele trei
activități de baz ă: evaluarea psihosocial ă; supravegherea în comunitatate ;
asistență și consiliere . În continuare vom încerca s ă abordăm, în lumina acestor
modificări legislative, îns ă într-o manier ă diferită, principalele activit ăți
asistențiale din domeniul proba țiunii.
În acest sens, pornim de la observa ția susținută de evolu ția practicii în
domeniu c ă, pe de o parte, dou ă dintre tipurile principale de activit ăți specifice
probațiunii, respectiv evaluarea psihosocial ă52 și asistența și consilierea, sunt
reglementate separat, cu pu ține elemente explicite de continuitate; pe de alt ă
parte, ceea ce legea denume ște “asisten ță și consiliere” este reglementat într-un
mod general și lacunar.
În consecin ță, propunem un mod de abordare unitar, care s ă reflecte
continuitatea activit ăților asisten țiale, cu includerea evalu ării ca tip specific de
activitate, în cadrul unui ciclu asisten țial (a se vedea Fig. 7 ).
Ca urmare a acestei abord ări ciclice, în func ție de etapa procesual penal ă
în care se afl ă beneficiarii serviciului de reintegrare social ă și supraveghere, se
desprind dou ă ramuri de baz ă ale asisten ței psihosociale în proba țiune și anume:
asistența psihosocial ă penală și asistența psihosocial ă post-penal ă (a se vedea
Fig. 8 ).
Așa cum se poate observa, în cadrul celor dou ă ramuri asisten țiale
principale, se disting tipuri de activit ăți comune, și anume: evaluarea psihosocial ă,
consilierea, programele comunitare , dar și activități specifice cum ar fi: estimarea
riscului și managementul riscului, planificarea execut ării pedepsei, terapia
agresorului, medierea victim ă-infractor sau asistarea persoanelor cu probleme
speciale. În același timp se remarc ă o condensare a activităților asisten țiale în etapa
presentențială și condamnatorie sau executorie – asisten ța psihosocial ă penală –
față de etapa post-executorie, în care se produce o diminuare a acestor activit ăți ce
conturează asistența psihosocial ă post-penal ă.
52 Menționăm că legislația în vigoare se refer ă strict la referatul de evaluare (presenten țial) sau
la referatul de evaluare pe perioada supravegherii (postsenten țial), ori la rapoartele și
referatele de evaluare intermediar ă sau final ă, acestea fiind reglementate ca instrumente de
lucru, care sunt utilizate în calitate de acte, documente atât în cadrul dosarului de supraveghere,
respectiv de asisten ță psihosocial ă (de uz intern pentru proba țiune), cât și în cadrul dosarului
penal, de la parchet sau instan ță, ori în cadrul dosarului psiho-comportamental din deten ție
(documente de uz extern).
Maria SANDU
154
Ciclu asistential Fig. 7
Asistența socială a persoanelor deviante
155
Fig. 8. Asistența psihosocial ă în probațiune
A S I S T E N Ț A P S I H O S O C I A L Ă Î N P R O B A Ț I U N E
ASISTEN ȚĂ PENALĂ ASISTEN ȚĂ POST-PENAL Ă
Consiliere ConsiliereS.P. S.P. DETENȚIE
Evaluare Evaluare
Evaluare
Planificarea
executării pedepsei
Lucrul cu
grupul
Terapia
agresorului Terapia
agresorului
Mediere conflicte
Protecția victimei Mediere conflicte
Mediere victim ă-
infractor
Asistența
persoanelor
dependente Asistența
persoanelor
dependente
Asistența
persoanelor cu
deficiență mintală Asistența
persoanelor cu
deficiență mintală
Programe comunitare:
• mediere familial ă
• integrare școlară
• inserție socio-prof. Pregătirea pentru liberare:
• mediere cu familia
• consiliere voca țională
• calificare profesional ă Programe
comunitare Suport
Îndrumare
Orientare Estimarea
riscului
Consiliere
Lucrul cu
grupul
Maria SANDU
156
1. Asisten ța psihosocial ă penală
A. Evaluarea psihosocial ă este un proces complex și continuu de evaluare și
reevaluare, care în func ție de etapa procesual penal ă în care se afl ă beneficiarii
serviciilor de proba țiune, poate lua forma evaluării psihosociale presenten țiale
sau a evaluării psihosociale postsenten țiale (post-condamnatorie). De
asemenea, în cadrul procesului sau ciclului asisten țial, se poate vorbi de
evaluare primar ă (pre- sau postsenten țială), evaluare intermediar ă (în etapa de
intervenție și monitorizare) și evaluare final ă (odată cu încheierea procesului
asistențial).
Evaluarea, ca etap ă distinctă în cadrul procesului asisten țial, capătă
aspecte particulare și conotații diferite, atunci când se realizeaz ă de către
serviciile de proba țiune, pentru persoanele aflate în deten ție – penitenciar sau
centre de reeducare. Astfel, a șa cum arătam anterior, evaluarea primar ă realizată
în detenție se poate baza atât pe referatele de evaluare presenten țiale
comunicate de c ătre serviciile de proba țiune în colaborare cu instan ța,53cât și pe
rapoartele de evaluare psiho-comportamental ă elaborate de c ătre serviciile de
probațiune în colaborare cu serviciile socio-educative. În acest fel, se asigur ă
colaborarea serviciilor de proba țiune cu serviciile de specialitate din cadrul
penitenciarelor și centrelor de reeducare, în vederea planificării execut ării
pedepsei, aspect la care vom reveni pe parcursul lucr ării. Modalit ățile concrete
de realizare a evalu ării psihosociale în asisten ța penală, de către serviciile de
probațiune, vor fi prezentate în cele ce urmeaz ă:
a.1. Întocmirea de referate de evaluare pentru parchet și instanțe
(art 11 alin1 lit. d din O.G. nr.92 din 2000 coroborat cu art. 1 alin 7 din Legea
nr. 129/2002 ; art. 6-15 din Regulamentul de aplicare a O.G. 92 din 2000 )
contribuie la estimarea riscului pentru siguran ța publică cu relevan ță în luarea
măsurilor preventive , la individualizarea pedepsei în vederea aplic ării unei
sentințe adecvate nevoilor de reabilitare și reintegrare social ă a beneficiarilor
serviciilor de proba țiune, precum și la planificarea execut ării pedepselor
neprivative sau privative de libertate.
53 În acest sens, se preconizeaz ă, ca urmare a informatiz ării sistemului de justi ție penală și
realizarea unei baze de date comune, facilitarea comunic ării referatelor de evaluare, în format
electronic, între parchete, instan țe, serviciile de proba țiune și unitățile de deten ție.
Asistența socială a persoanelor deviante
157Calitatea – conținut și formă – și realismul referatelor de evaluare
reprezintă o condiție esențială primară cu privire la demonstrarea eficien ței
serviciilor în cadrul sistemului de justi ție penală. Referatele sunt, dac ă vrem,
purtătorul de cuvânt al serviciului , care-i creaz ă în același timp imaginea, poate
cel mai important mijloc de comunicare, al ături de alte documente emise de
către serviciu.
Perspectivele de dezvoltare și specializare a acestui tip de activitate țin,
atât de evolu ția practicii în domeniu, cât și de necesitatea modific ărilor
legislative, dup ă cum urmeaz ă:
• Extinderea întocmirii referate lor de evaluare (presenten țiale) în faza de
urmărire penal ă pentru învinuiți dar și pentru victime la solicitarea expres ă
și insistent ă a procurorilor și judecătorilor specializa ți în cauzele cu minori
(a se vedea proiectul Legii proba țiunii din 2005).
• Susținerea referatului de evaluare în instan ță de către consilierul de
probațiune.
• Comunicarea referatului de evaluare c ătre unitățile de deten ție în vederea
colaborării serviciilor de proba țiune la planificarea execut ării pedepsei cu
închisoarea sau a m ăsurii educative a intern ării într-un centru de reeducare.
De asemenea, informa țiile din referat constituie evaluarea primar ă pentru
deținut pe baza c ăreia se pot construi programe de asisten ță penală și post-
penală în vederea pregătirii pentru liberare.
Există propuneri pentru prevederea expres ă în Codul de Procedur ă
Penală a obligativit ății dispunerii referatului de evaluare în cazuri limitativ
menționate, pentru minori și infractori primari . Opiniile magistra ților susțin
această propunere, cu atât mai mult cu cât, ancheta social ă a cărei dispunere este
obligatorie prin lege (art. 482 C. Pr. Pen.) nu ofer ă informații suficiente care s ă
ajute urm ărirea penal ă sau individualizarea pedepsei. Aceast ă propunere este
susținută parțial în noua lege (2004) de modificare a Codului Penal, care face
referire expres ă la persoana f ăptuitorului și împrejur ările care atenueaz ă sau
agravează pedeapsa în capitolul intitulat “Individualizarea pedepselor” .
a.2. Întocmirea de referate de evaluare pe perioada supravegherii
(postsenten țială) (art. 13 alin 1, 2 și 3 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr.
92 din 2000 ) de către serviciile de proba țiune pentru persoanele care execut ă o
pedeapsă neprivativ ă de libertate în baza unei sancțiuni comunitare, este o
activitate similar ă cu cea a întocmirii de referate de evaluare presenten țiale,
pentru parchet
și instanță, cu deosebirea c ă informațiile relevante se refer ă în
primul rând la conduita pe perioada supravegherii , precum și la modul de
Maria SANDU
158
îndeplinire și respectare a m ăsurilor și obligațiilor stabilite de instan ța de
judecată.
• În prezent, practica serviciilor de proba țiune urmărește demonstrarea utilit ății
referatului de evaluare pe perioada supravegherii (post-senten țial), care
reprezintă cel mai eficient mijloc de probare în fața instanței a modului cum se
desfășoară supravegherea în comunitate și totodată, un mijloc de comunicare
între institu ția desemnat ă cu supravegherea și biroul de executare penal ă.
a.3. Evaluarea psihosocial ă intermediar ă (art. 18 alin 3 și art. 46 alin 2
lit. e din Regulamentul de aplicare a O.G. 92 din 2000 ) are în vedere întocmirea
de către serviciile de proba țiune, la interval de șase luni, a raportelor
intermediare de supraveghere sau a referatelor intermediare de reintegrare
socială și supraveghere, în primul caz numai pentru persoanele supravegheate,
iar în cel de-al doilea caz pentru persoanele din supraveghere care au solicitat
asistență psihosocial ă. Rolul evalu ărilor intermediare, care sunt de uz intern,
este acela de a oferi atât perspectiva desf ășurării supravegherii , cât și
perspectiva evolu ției situației psiho-socio-economice a persoanelor asistate și
supravegheate, reprezentând totodat ă repere pentru revizuirea și modificarea
planurilor de reintegrare social ă și supraveghere.
O altă ipostază a evaluării intermediare este reprezentat ă de referatul de
evaluare psihosocial ă pentru liberare condi ționată,54 care, chiar dac ă nu este
încă reglementat în mod special în legea de organizare și funcționare a
serviciilor de proba țiune, acesta a început s ă aibă un rol din ce în ce mai mare în
cadrul Comisiei pentru liberare condi ționată, cu atât mai mult cu cât evaluarea
are în vedere poten țialii beneficiari în asisten ța psihosocial ă post-penal ă.
În același sens, protocolul de colaborare dintre fosta Direc ție General ă a
Penitenciarelor și fosta Direc ție de Reintegrare Social ă și Supraveghere (în
prezent, Direc ția de Proba țiune) din februarie 2003, face referire la referatul de
evaluare psiho-comportamental ă, care trebuie întocmit, cu o lun ă înainte de
punerea în libertate a minorului internat într-un centru de reeducare sau de ținut
într-un penitenciar, și trimis serviciului de proba țiune de pe lâng ă tribunalul din
județul de domiciliu al acestuia.
a.4. Evaluarea psihosocial ă finală se concretizeaz ă în cadrul serviciilor
de proba țiune prin întocmirea referatelor finale de reintegrare social ă și
supraveghere (art 46 alin 2 lit. f din Regulamentul de aplicare a O.G. 92 din
54 Pentru detalii a se vedea Ramona L. Ghedeon, “Aspecte ale muncii consilierului de
reintegrare social ă în penitenciar”, în Sorina Poledna, Probațiunea în România …, pp. 247-276.
Asistența socială a persoanelor deviante
1592000 )55. Evaluarea final ă concluzioneaz ă asupra nivelului de reintegrare social ă
și a celui de adaptare la mediul social concret a persoanelor din supraveghere
care solicit ă în prealabil asisten ță și consiliere. În schimb, pentru evalu ările
psihosociale finale a pe rsoanelor asistate în detenție sau a celor asistate post-
liberatoriu , serviciile de proba țiune utilizeaz ă informa țiile oferite prin
intermediul instrumentelor de lucru specifice institu țiilor partenere, acestea fiind
sintetizate de c ătre Serviciul de Proba țiune, în fișele de monitorizare și evaluare
finală a parteneriatelor.
B. Evaluarea riscului și managementul riscului. Așa cum arătam, probațiunea
acordă o importan ță deosebită cauzalității actului infrac țional din perspectiva unei
analize longitudinale: antecedente – comportament prezent – consecin țe, într-un
anume context socio-economic și cultural. Aceast ă abordare plurifactorial ă a
cauzalității actului infrac țional are în vedere posibilit ățile de control al
infracționalității care se realizeaz ă în primul rând prin intermediul unor
mecanisme de natur ă socio-economic ă. Aceasta este pr emisa de la care
probațiunea porne ște în definirea modalit ăților concrete de abordare în plan
acțional având ca prin cipiu fundamental managementul riscului . Principiul
pornește de la evaluarea risc-nevoi pe baza unor indicatori statici și dinamici,
avându-se în vedere dimensionarea libert ății individuale în funcție de pericolul
pentru public, scopul final re prezentându-l reabilitarea (I. Durnescu, 2002).
În legătură cu evaluarea riscului, sub cele trei forme – riscul de a mai
comite infrac țiuni, riscul de autov ătămare și riscul pentru securitatea public ă,
practica serviciilor de proba țiune semnaleaz ă unele probleme legate de
următoarele aspecte:
– subiectivitatea evalu ărilor clinice corelate cu inexisten ța unui
instrument standardizat care s ă măsoare rata actuarial ă de recidiv ă;56
– oportunitatea estim ării riscului în cadrul evalu ării presenten țiale,57
având în vedere faptul c ă aceasta este reglementat ă ca o activitate permanent ă
numai în etapa postsenten țială, în cazul persoanelor supravegheate de c ătre S.P.,
reprezentând un capitol distinct al planului de supraveghere și totodată, repere
55 Acestea sunt instrumente de uz intern, reglementate prin lege, care nu se confund ă cu
rapoartele finale de supraveghere (art. 18 alin 3 din Regulamentul de aplicare a O.G. 92/2000 ),
în care se concluzioneaz ă cu privire la modul de îndeplinire și executare a m ăsurilor și
obligațiilor impuse de instan ța de judecat ă.
56 Pentru detalii, a se vedea Ioan Durnescu, “Estimarea riscului de recidiv ă”, în Ioan Durnescu
(coord.), Manualul consilierului…, pp. 335-345.
57 Bazându-se pe analiza factorilor psihosociali statici și dinamici care influen țează conduita
generală, respectiv factorii inhibitori sau precipitatori ai comportamentului infrac țional, unele
servicii de proba țiune estimeaz ă riscul în cadrul referate lor de evaluare presenten țiale pentru
parchet și instanțe, preconizând în acest mod, rolul din ce în ce mai activ al proba țiunii în
această etapă.
Maria SANDU
160
pentru revizuirea și modificarea acestui plan (art. 22 alin 2 din Regulamentul de
aplicare a O.G. 92 din 2000 ); ca atare, consider ăm că este un argument suficient
pentru necesitatea estim ării riscului în etapa presenten țială, cu atât mai mult cu
cât, evaluarea presenten țială se situeaz ă la baza întocmirii planului de
supraveghere (în termen de cinci zile!) și sub aspectul evalu ării riscului,
nevoilor și dificultăților persoanei supravegheate în comunitate.
Activitățile de baz ă ale intervenției și monitoriz ării sunt reglementate în
capitolul intitulat “Asisten ța și consilierea” (art. 1 coroborat cu art. 11 alin 1 lit.
f, g, h, i din O.G. 92 din 2000 ; art 45-49 din Regulamentul de aplicare a O.G.
92 din 2000 ) defalcat ă în asistență penală (art. 3 alin 1 și 2 coroborat cu art 11
alin 2 și 3 din O.G. 92 din 2000), respectiv asistență post-penal ă (art. 1 alin 1, 2
și art. 8 din Legea nr. 129 din 2002 ). Acest tip de activitate urm ărește atingerea
următoarelor obiective specifice:
• susținerea persoanelor aflate în supravegherea serviciilor de
probațiune în vederea asigur ării respect ării măsurilor și obligațiilor
impuse de c ătre instanța de judecat ă;
• diminuarea pericolului de comitere a noi infrac țiuni, pentru
persoanele condamnate men ținute în stare de libertate, concomitent
cu însușirea normelor și valorilor prosociale;
• crearea oportunit ăților privind adaptarea la mediul familial,
continuarea studiilor, angajarea profesional ă și păstrarea locului de
muncă;
• reducerea efectelor negative ale deten ției pentru persoanele în cazul
cărora s-a aplicat o sanc țiune privativ ă de libertate, în paralel cu
pregătirea pentru liberare și acordarea de asisten ță psihosocial ă post-
penală.
În practica serviciilor de proba țiune, interven ția în asistența psihosocial ă
penală se referă, pe de o parte, la activit ățile asisten țiale desfășurate în cadrul
sau prin intermediul serviciilor de proba țiune pentru persoanele aflate în
evaluarea sau supravegherea acestora, iar pe de alt ă parte, la activit ățile C. Interven ția și monitorizarea ca etapă distinctă în cadrul ciclului asisten țial
cuprinde activit ăți de bază, specifice serviciilor de proba țiune, dar care sunt general
și lacunar reglementate de c ătre legea special ă privind organizarea și funcționarea
serviciilor de reintegrare social ă și supraveghere (proba țiune).
Asistența socială a persoanelor deviante
161asistențiale pentru persoanele care execut ă o pedeaps ă privativă de libertate
într-o unitate de deten ție – minori interna ți într-un centru de reeducare sau
persoane (minori și majori) de ținute în penitenciar.
Acest tip de asisten ță constă practic în derularea unor programe
psihosociale individuale și de grup, în func ție de nevoile și dificultățile
persoanei care a comis infrac țiuni corelate cu nivelul riscului , factori care
stabilesc practic intensitatea programelor de reabilitare . Interven ția
psihosocial ă se referă la: consiliere ; lucrul cu grupul ; programe de terapie și
consiliere a agresorilor (art. 6 alin. 2 din Legea nr. 217 din 2003 )58; mediere
victimă-infractor și protecția victimei59; asistarea persoanelor dependente și a
celor cu deficien țe mintale ; programe comunitare de reinser ție social ă:
familială, școlară și socio-profesional ă.
În timp ce primele tipuri de activ itate sunt comune pentru interven ția în
cadrul Serviciului de Proba țiune și în mediul de deten ție, pe o problematic ă
oarecum diferit ă, ultimul tip de activitate – programele comunitare – este
specific pentru asistarea persoanelor care execut ă o pedeaps ă neprivativ ă de
libertate, aflate în supravegherea proba țiunii, precum și pentru asistarea post-
penală, programe derulate în colaborare cu alte institu ții și organiza ții din cadrul
comunității
.
c.1. Consilierea este din perspectiva interven ției serviciilor de
probațiune, un tip de activitate dar și o tehnic ă de lucru utilizat ă atât în cadrul
asistenței penale, cât și în cadrul asisten ței post-penale. În ambele situa ții se
utilizează următoarele tipuri de consiliere:60
• consiliere motiva țională;
• consiliere focalizată pe schimbarea atitudinal-comportamental ă;
• consiliere axat ă pe rezolvarea de probleme;
• consiliere voca țională.
Diferențierile în ceea ce prive ște aplicarea unui anumit gen de consiliere
se realizeaz ă în funcție de etapa execu țional penal ă în care se afl ă beneficiarul –
58 Acest tip de activitate a fost introdus de curând în competen ța serviciilor de proba țiune prin
Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violen ței în familie , în sensul
abilitării serviciilor de “a preg ăti personal specializat – asisten ți sociali și psihologi, capabili s ă
desfășoare programe de terapie și consiliere a agresorilor” iar “rezultatele aplic ării acestor
programe se vor prezenta instan țelor, în condi țiile legii”.
59 Menționăm că asistarea psiho-social ă și protecția victimei reprezint ă obiectul de activitate al
serviciilor de proba țiune din 1 ianuarie 2005.
60 Pentru am ănunte privitoare la tipuri și tehnici de consiliere, a se vedea Sorina Poledna,
Modalități de interven ție psihosocial ă în activitatea de proba țiune, Presa Universitar ă Clujeană,
Cluj-Napoca, 2002.
Maria SANDU
162
execută o pedeaps ă neprivativ ă sau privativ ă de libertate ori se afl ă în etapa
post-liberatorie, precum și în funcție de nevoile și dificultățile identificate.
c. 2. Lucrul cu grupul sau terapia de grup se referă la derularea unor
programe de grup specifice, atât în cadrul serviciilor de proba țiune, cât și în
mediul de deten ție, care urm ăresc atingerea urm ătoarelor obiective:
• conștientizarea gravit ății faptei penale și asumarea consecin țelor ce
decurg ca urmare a s ăvârșirii acesteia;
• însușirea unor abilit ăți și deprinderi de adaptare la mediul social
concret – cre șterea rezisten ței la frustrare, controlul agresivit ății,
însușirea unor modalit ăți de comunicare și relaționare, cre șterea
stimei de sine și diminuarea nivelului de influen țabilitate etc.;
• formarea unei conduite pr o-sociale sau dezirabil ă social legată de
utilizarea unor modalități constructive de petrecere a timpului
liber, de alegere a prietenilor și a anturajului, însu țirea unor norme de
etică și deontologie școlară și profesional ă etc.
c. 3. Terapia agresorului este un tip specific de activitate care intr ă în
competen ța serviciilor de proba țiune, pentru aceasta, începând deja specializarea
consilierilor de proba țiune, cel pu țin la nivel local, 61 urmând ca aceste programe
să fie extinse la nivel na țional în cadrul sistemului. Consider ăm că această
activitate reprezint ă un prim pas c ătre extinderea interven ției serviciilor de
probațiune privind medierea victim ă-infractor, asistarea și protecția victimei,
aspect confirmat și de legea privind protec ția victimei (2004).
c. 4. Protec ția victimei , ca tip specific de activitate, a fost ini țiată
începând cu 1 ianuarie 2005, când a avut loc reorganizarea , serviciilor de
reintegrare social ă și supraveghere a infractorilor în servicii de protec ție a
victimelor și reintegrare social ă a infractorilor , în prezent servicii de proba țiune
(conform Legii nr. 123 din 4 mai 2006 privind statutul personalului din
serviciile de proba țiune). Acest lucru este posibil, corectându-se deficien ța
legislativă de excludere a victimei din categoria beneficiarilor serviciilor de
reintegrare, prin adoptarea Legii nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele m ăsuri
pentru asigurarea protec ției victimelor infrac țiunilor . Acest act normativ
conferă, serviciilor de proba țiune și reintegrare social ă, competen ță materială și
teritorială privind consilierea psihologic ă a victimelor unor infrac țiuni și
61 De exemplu, S.P. Ia și a participat la asemenea training-uri de specializare a consilierilor în
terapia agresorului, organizate la nivel local de c ătre organiza ții neguvernamentale (Centrul de
Mediere și Securitate Ia și; Asociația “Alternative Sociale” Ia și).
Asistența socială a persoanelor deviante
163asigurarea altor forme de asisten ță a victimelor infrac țiunilor (cap. III, art. 7-13
din Legea 211 din 2004 ), după cum urmeaz ă:
• Consilierea psihologic ă a victimelor infrac țiunilor se asigur ă numai la
cerere , de către serviciile de protec ție a victimelor și reintegrare
socială a infractorilor care func ționează pe lângă tribunalele din țară,
aceste servicii fiind abilitate s ă intervină numai ulterior sesiz ării
organelor de urm ărire penal ă sau a instan ței de judecat ă cu privire la
săvârșirea infrac țiunii. (art. 7 și art. 10).
• Consilierea psihologic ă se asigur ă gratuit , la cerere , pentru victimele
infracțiunilor săvârșite cu violență sau care aduc atingere libertății
sexuale a persoanei, infrac țiuni limitativ enumerate, inclusiv pentru
victimele infrac țiunilor privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane și pentru victimele violen ței în familie62 (art. 8 alin 1 și art.
13). Evident, legea se refer ă la acele infrac țiuni care produc, pe lâng ă
trauma fizic ă, și o traumă psihologic ă.
• Consilierea psihologic ă gratuită se acordă victimelor infrac țiunii pe o
perioadă de cel mult trei luni , iar pentru victimele care nu au împlinit
vârsta de 18 ani , pe o perioad ă de cel mult șase luni (art. 9).
• Serviciile de protec ție a victimelor și reintegrare social ă a infractorilor
sunt abilitate s ă asigure și alte forme de asisten ță a victimelor
infracțiunilor (art. 11). Asistența psihosocial ă, indiferent de forma pe
care o îmbrac ă, incluzând și consilierea psihologic ă, poate fi acordat ă
victimelor infrac țiunilor de c ătre serviciile de protec ție a victimelor și
reintegrare social ă a infractorilor în parteneriat cu organizații
neguvernamentale , care, conform legii, pot organiza și independent
acest tip de servicii (art. 12).
c. 5. Programele comunitare reprezintă din perspectiva serviciilor de
probațiune un set de activit ăți organizate sub forma unor microproiecte de
intervenție psihosocial ă, fiind derulate în parteneriat cu instituțiile publice și
societatea civil ă, în baza unor protocoale de colaborare care pot prevedea
posibilitatea ini țierii și derulării unor proiecte-program de interven ție comune.
În principiu, aceste programe subscriu acord ării de asisten ță psihosocial ă penală
beneficiarilor care execut ă o pedeaps ă neprivativ ă de libertate sub supraveghere
62 Sunt avute în vedere atât victimele infrac țiunilor prev ăzute de Legea nr. 178 din 2001 privind
prevenirea și combaterea traficului de persoane , cu modific ările și completările ulterioare, cât și
victimele violen ței în familie , categorii care beneficiaz ă și de măsurile de protec ție și de asisten ță
prevăzute de legea men ționată, precum și de Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și
combaterea violen ței în familie , cu modific ările și completările ulterioare.
Maria SANDU
164
și reprezint ă totodată, baza primirii solicit ărilor în vederea acord ării de asisten ță
post-penal ă pentru persoanele liberate condi ționat sau care intr ă sub inciden ța
grațierii. De asemenea, aceste programe au un rol esen țial în activarea
comunității locale în vederea reinserției sociale a beneficiarilor în paralel cu
asigurarea securit ății publice.
În principal, programele comunitare ini țiate și derulate de c ătre serviciile
de reintegrare, în cadrul comunit ății locale, sunt focalizate pe atingerea
următoarelor obiective specifice:
• Integrare și reintegrare școlară: alfabetizare, asigurarea continu ării
și definitiv ării studiilor, adaptarea la mediul școlar ;
• inserție și reinser ție socio-profesional ă: calificare, recalificare,
reconversie profesional ă, angajare profesional ă;
• derulare de programe speciale cu privire la:
– prevenirea infrac ționalității;
– asistarea minorit ăților etnice ;
– asistarea persoanelor cu comportament adictiv ;
– asistarea persoanelor cu probleme de s ănătate fizic ă și
psihică;
– asigurarea de suport material și realizarea incluziunii
sociale.
Totodată, precizăm că toate cele trei tipuri de activit ăți – consilierea,
lucrul cu grupul și programele comunitare – fie în cadrul asisten ței psihosociale
penale, fie în cadrul celei post-penale – trebuie s ă aibă c a s p e c i f i c p e n t r u
serviciile de proba țiune, urm ătoarele aspecte: terapia agresorului ; medierea
conflictelor : intrafamiliale, din cadrul anturajului sau grupului de egali, din
mediul școlar și profesional ; mediere victim ă-infractor ; asistarea și protecția
victimei.
Toate aceste activit ăți sunt avute în vedere pornind de la imperativul
realizării unei justi ții relaționale sau de echilibru în cadrul paradigmei justiției
restaurative , practica serviciilor de proba țiune fiind un exemplu viu al acestui
deziderat, care încearc ă să împleteasc ă supravegherea și asistarea persoanei care
comite infrac țiunea, concomitent cu asistarea și protecția victimei, mijlocite de
medierea victim ă-agresor.
În ceea ce prive ște asistența psihosocial ă penală în unit ățile de
detenție, bunele practici reflect ă atât preg ătirea de specialitate a consilierilor de
probațiune, cât și modul de colaborare a acestora cu centrele de reeducare și
Asistența socială a persoanelor deviante
165penitenciarele. Astfel, principalele obiective ale interven ției serviciilor de
probațiune în unitățile de deten ție63, în colaborare cu serviciile socio-educative,
constau în realizarea urm ătoarelor activit ăți:
• planificarea execut ării pedepsei închisorii sau m ăsurii educative într-
un centru de reeducare;
• consilierea și lucrul cu grupul ;
• medierea rela ției cu familia sau prevenirea și combaterea violen ței
în familie prin programe de terapie și consiliere a agresorilor ;
• medierea victim ă-infractor ;
• asistarea persoanelor cu probleme speciale legate de adaptarea la
mediul de deten ție, de dependen ță, starea de s ănătate mental ă etc.;
• pregătirea pentru liberare .
Având în vedere c ă o bună parte dintre activit ățile asisten țiale dsfășurate
de către serviciile de reintegrare în unit ățile de deten ție64 coincid cu cele
desfășurate pentru persoanele supravegheate în comunitate, activit ăți asupra
cărora ne-am referit anterior, nu vom puncta în continuare decât specificul
asistențial din deten ție.
c. 6. Planificarea execut ării pedepsei reprezintă un tip de activitate
complexă care se realizeaz ă în unitățile de deten ție de către personalul
specializat în colaborare cu serviciile de proba țiune. În acest sens, se realizeaz ă
ceea ce literatura de specialitate denume ște managementul execut ării pedepsei
care este un proces continuu de evaluare, planificare și reevaluare a pedepsei,65
pe care o execut ă deținutul, interven ția serviciilor de proba țiune în unit ățile de
detenție rezumându-se a șa cum arat ă următoarea schem ă:
III
I II
63 Acest tip de activitate este reglementat pe lâng ă legile speciale privind proba țiunea și
executarea pedepselor de elementele cadru oferite de protocolul de colaborare dintre fosta Direcție de Reintegrare și fosta Direc ție General ă a Penitenciarelor, în baza c ăruia actualele
servicii de proba țiune își ghideaz ă interven ția, practica evoluând în limitele resurselor de
personal existente în cadrul ambelor institu ții.
64 Pentru am ănunte, a se vedea Ramona L. Ghedeon, “Aspecte ale muncii consilierului de
reintegrare în penitenciar”, în Sorina Poledna (coord.), Probațiunea în România …, pp. 247-277.
65 A se vedea Ioan Durnescu, Cristian Laz ăr, “Activitatea consilierului de reintegrare social ă și
supraveghere în penitenciar”, în Ioan Durnescu (coord.), Manualul consilierului…, pp. 377-388. EVALUARE INI ȚIALĂ PLANIFICAREA ÎNCHIDEREA
CAZULUI
ASISTEN ȚĂ POST-
PENALĂ
Maria SANDU
166
În esen ță, planificarea execut ării pedepsei include urm ătoarele etape:
1. Categorizarea deținuților pe categorii de risc sau securitate.
2. Clasificarea în funcție de regimul de deten ție (tipuri de
penitenciar).
3. Repartizarea deținuților pe tipuri de penitenciar sau sec ție în
funcție de riscul pe care îl prezint ă.
Se poate lesne observa c ă serviciile de proba țiune au un rol deosebit de
activ în faza evalu ării presenten țiale și postsenten țiale (I) și ulterior, în
colaborare cu serviciul socio-educativ din unit ățile de deten ție, în faza
planificării execut ării pedepsei (II), care poate sa u nu continua cu asisten ța
psihosocial ă post-penal ă (III). Așadar, din perspectiva serviciilor de proba țiune,
planificarea execut ării pedepsei accentueaz ă oportunit ățile interven ției în cadrul
programelor de resocializare, în funcție de nevoile de ținuților, pregătirea
pentru liberare (la termen sau condi ționată) și oferirea de repere pentru
intervenția post-liberatorie.
c.7. Preg ătirea pentru liberare este o activitate complex ă în cadrul
asistenței psihosociale penale realizat ă în mediul de deten ție de către serviciul
de probațiune de pe lâng ă tribunal în colaborare cu serviciul socio-educativ, care
presupune mai multe ac țiuni cumulate constând în:
• consiliere și lucrul cu grupul ;
• medierea rela ției cu membrii familiei, rude apropiate sau al ți
agenți comunitari ;
• școlarizare și urmarea unor cursuri de calificare profesional ă în
detenție;
• terapie ocupa țională și art-terapie;
• evaluare psiho-comportamental ă și întocmirea referatului de
evaluare psihosocial ă pentru liberare condi ționată;
• informare cu privire la posibilitatea de a solicita, ulterior liber ării,
includerea în programe speciale de consiliere voca țională și
orientare prin intermediul serviciilor de proba țiune.
Pentru viitor, serviciile de proba țiune, pornind și de la evalu ările
efectuate în cadrul referatelor de evaluare presenten țiale pentru persoanele
Asistența socială a persoanelor deviante
167sancționate cu privare de libertate, î și vor orienta interven ția în mediul de
detenție într-un mod programat, în baza unor proiecte bine definite.
2. Asisten ța psihosocial ă post-penal ă
În sensul celor mai sus prezentate se cristalizeaz ă și ceea ce am denumit
asistență psihosocial ă post-penal ă, oferită de către serviciile de proba țiune, în
baza unei cereri exprese di n partea persoanelor a c ăror pedeapsă a fost gra țiată
prin lege sau minorilor a c ăror măsură educativă a fost înl ăturată. De asemenea,
în perioada care a coincis cu punerea în aplicare a obiectivelor protocolului de
colaborare dintre fosta Direc ție de Reintegrare Social ă și Supraveghere și fosta
Direcție General ă a Penitenciarelor (februarie 2003), a început s ă crească
numărul cererilor de asisten ță post-penal ă din partea persoanelor liberate
condiționat . În cazul tuturor acestor persoane, serviciile de proba țiune sunt
abilitate s ă intervină în felul urm ător:
• acordare de consiliere voca țională cu accent pe obiectivele legate de
continuarea studiilor sau/ și definitivarea studiilor și găsirea unui loc
de muncă;
• includere în programe comunitare speciale de reinser ție socială
privind integrarea familial ă, școlară, profesional ă etc.
Precizăm că în cadrul asisten ței post-penale, persoanele asistate
beneficiaz ă atât de programe de interven ție special ini țiate în baza activ ării unor
protocoale de colaborare încheiate la nivel local sau central,66 sau încheierii unor
noi protocoale la nivel local, cât și în baza unor proiecte-program de interven ție
inițiate în colaborare cu institu ții și organiza ții din cadrul comunit ății. În acela și
timp, interven ția serviciilor de proba țiune în aceast ă etapă se bazeaz ă în
principal pe programele comunitare existente și derulate de c ătre acestea
împreună cu partenerii comunitari, pentru persoanele aflate în supraveghere,
ceea ce înseamn ă că s-a intrat pe un teren deja preg ătit pentru asisten ță
psihosocial ă post-penal ă prin intermediul asisten ței psihosociale penale. În acest
sens, se poate observa c ă accentul se pune pe consilierea voca țională urmată de
66 A se vedea în acest sens, Planul de ac țiune pentru punerea în aplicare a prevederilor cuprinse
în programul guvernamental privind reintegrarea social ă a persoanelor gra țiate elaborat de
către Ministerul Justi ției (2001).
Maria SANDU
168
suport, orientare și îndrumare a beneficiarilor asisten ței post-penale, în vederea
includerii în programele comunitare speciale de reinser ție socială.
În prezent, datorit ă focalizării interven ției în etapa presenten țială și
postsenten țială sau condamnatorie, asisten ța psihosocial ă post-penal ă asigurată
de serviciile de proba țiune este mai slab conturat ă decât asisten ța psihosocial ă
penală acordată de acelea și servicii. Îns ă, în viitor, odat ă cu intrarea în vigoare a
noului Cod Penal, unde va fi reglementat ă instituția liberării condiționate sub
supraveghere , se preconizeaz ă extinderea interven ției probațiunii și în aceast ă
direcție.
Întrebări pentru recapitulare
1. Care sunt principalele tipuri de activit ăți specifice asisten ței
psihosociale penale în proba țiune?
2. Care sunt etapele evalu ării psihosociale în proba țiune și
instrumentele de lucru prin care se realizeaz ă?
3. Ce reprezint ă evaluarea riscului și managementul riscului în
probațiune?
4. În ce const ă intervenția și monitorizarea în cadrul procesului
asistențial desfășurat la nivelul serviciilor de proba țiune și care sunt
principale activit ăți definitorii?
5. În ce const ă asistența psihosocial ă penală în unitățile de deten ție?
6. În ce const ă asistența psihosocial ă post-penal ă în probațiune?
Referințe bibliografice :
1. Abraham, P., Nicolaescu, V., Iasnic, Ș. B., Introducere în proba țiune, București, Editura
Național, 2001.
2. Balahur, Doina, Fundamente socio-juridice ale proba țiunii, Ed. Bit, Ia și, 2001.
3. Banciu, Dan, Control social și sancțiuni sociale , Ed. Victor, Bucure ști, 1999.
4. Butoi, Tudorel (coord.), Victimologie. Curs universitar – perspectiva psihologiei victimale
asupra cuplului penal victim ă-agresor , Editura Pinguin Book, Bucure ști, 2004.
5. Ceterchi, Ioan, Craiovan, Ion, Introducere în teoria dreptului , Ed. All, Bucure ști, 1993.
6. Chantraine, Gilles, Par-delà les murs. Expé riences et trajectoires en maison d'arrêt , Presses
Universitaires de France, 1-re édition, 2004.
7. Ciucă, Valeriu, Repere teoretice în sociologia juridic ă generală, Ed. Sanvially, Ia și, 1998.
8. Ferréol, Gilles, Neculau, Adrian (coord.), Violența. Aspecte psihosociale , Polirom, Ia și,
2003.
9. Dublea Aurel, ș.a., Ghid de practici institu ționale în instrumentarea cauzelor cu minori ,
Asociația Alternative Sociale, Ia și, 2005.
Asistența socială a persoanelor deviante
16910. Durnescu, Ioan (coordonator), Manualul consilierului de reintegrare social ă și supra-
veghere, Ed. Themis, Funda ția European ă „Nicolae Titulescu”, Filiala Craiova, 2002.
11. Institutul Na țional de Criminologie, “Studiu privind evaluarea aplic ării unor elemente de
justiție restaurativ ă în România”, în Evaluarea sistemului de justi ție restaurativ ă în
România , Editura Oscar Print, Bucure ști, 2004.
12. Foucault, Michel, A supraveghea și a pedepsi , Ed. Humanitas, Bucure ști, 1995.
13. Grecu, Florentina, R ădulescu, Sorin, M., Delincven ța juvenilă în societatea contemporan ă.
Studiu comparativ între Statele Unite și România , Lumina Lex, Bucure ști, 2003.
14. Iacobuță, Al. Ioan, Criminologie , Ed. Junimea, Ia și, 2002.
15. Kalmthout, Anton M. Van (edi t.), Durnescu, I. (trad.), Reintegrarea social ă și
supravegherea infractorilor în opt țări europene , SITECH, Craiova, 2004.
16. Miftode, Vasile (coord.), Populații vulnerabile și fenomene de automarginalizare – strategii
de interven ție și efecte perverse, Lumen, Ia și, 2002.
17. Miftode, Vasile, Tratat de metodologie sociologic ă. Tehnici de investiga ție de teren.
Elaborarea proiectelor de interven ție, Lumen, Ia și, 2003.
18. Miftode, Vasile, Sociologia popula țiilor vulnerabile. Teorie și metodă, Editura Universit ății
“Al. I. Cuza”, Ia și, 2004.
19. Nemțu, George, Cîmpeanu, Ioan, Ungureanu, C ătălin, Intervenție și prevenție în
delincven ță, Editura Funda ției “Chemarea”, Ia și, 1998.
20. Neamțu, Cristina, Devianța școlară. Ghid de interven ție în cazul problemelor de
comportament ale elevilor , Polirom, Ia și, 2003.
21. Neamțu, George., Stan, Dumitru., Asistența socială. Studii și aplicații, Editura Polirom,
Iași, 2005.
22. Poledna, Sorina (coordonator), Probațiunea în România – politici. legislație, proceduri ,
Presa Universitar ă Clujeană, 2001.
23. Poledna, Sorina (coordonator), Modalități de interven ție psiho-social ă în activitatea de
probațiune, Presa Universitar ă Clujeană, 2002.
24. Poledna, Sorina (coord.), Raport de cercetare. Comportamentul delincvent. Factori de risc
și factori protectivi , Anul III, nr. 11/2004, E.D.P., R.A., Bucure ști, 2004.
25. Sandu, Maria, Probațiune și reinserție socială în tranziția româneasc ă, în V. Miftode
(coord.), Sociologia popula țiilor vulnerabile. Teorie și metodă, Ed. Universit ății “Al. I.
Cuza”, Ia și, 2004.
26. Sandu, Maria, Aspecte asisten țiale din perspectiva dezvolt ării sistemului românesc de
probațiune, prelegere în cadrul Conferin ței anuale a Asocia ției Române de Sociologie și a
Asociației Române de Promovare a Asisten ței Sociale (A.R.P.A.S.), Cluj, 7-8 mai 2004,
publicată în Petru Ilu ț, Laura Nistor, Traian Rotariu, România social ă. Drumul schimb ării și
al integrării europene , vol. III, EIKON, pp. 311-330.
27. Sandu, Maria, « Proba țiune și reinserție socială – studiu de caz », în Miftode, Vasile
(coord.) Sociologia popula țiilor vulnerabile …, op. cit .
28. Sandu, Maria, “Proba țiune și protecția victimei în cadrul reformei penale din România”, în
Analele Universit ății “Al. I. Cuza” Ia și, 2004.
29. Stănișor, Emilian, B ălan, Ana, Pripp, Cristina, Universul carceral . Culegere de studii de
criminologie și penologie , Editura Oscar Print, Bucure ști, 2004.
30. Stănoiu, Rodica Mihaela, Criminologie , Oscar Print, Bucure ști, 1998.
31. Zamfir, C ătălin (coordonator), Dicționar de sociologie , București, 1993.
Ghiduri de bune practici realizate sub coordonarea Direc ției de Reintegrare Social ă și
Supraveghere din cadrul Ministerului Justi ției, cu sprijinul financiar al Centrului de Resurse
Juridice și al Deparatamentului pe ntru Dezvoltare Interna țională al Marii Britanii.
Maria SANDU
170
Legislație:
1. Abraham, P., Dersidan, E., Codul penal al României: comentat și adnotat, Național,
București, 2002.
2. Codul de procedur ă penală, Editura All Beck, Bucure ști, 2003 .
3. Ordonanța Guvernului nr. 92 din 29 august 2000 privind organizarea și funcționarea
serviciilor de reintegrare social ă a infractorilor și de supraveghere a sanc țiunilor neprivative
de libertate.
4. Hotărârea Guvernului nr. 1239 din 2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozițiilor OG 92 din 2000 pentru organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare
socială și supraveghere.
5. Legea nr. 129 din 20 martie 2002 pentru adoptarea și modificarea OG 92/2000 pentru
organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare social ă și supraveghere.
6. Legea nr. 178 din 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane , cu
modificările și completările ulterioare
7. Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violen ței în familie
8. Legea nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele m ăsuri pentru asigurarea protec ției
victimelor infrac țiunilor
9. Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protec ția și promovarea drepturilor copilului .
10. Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind adoptarea noului Cod penal.
11. Legea nr. 294 din 2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele
judiaciare în cursul procesului penal .
12. Legea nr. 123 din 4 mai 2006 privind statutul personalului din serviciile de proba țiune.
13. Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator .
14. Noul Cod penal român , Editura All Beck, Bucure ști, 2004 (în faz ă de proiect).
15. O.U.G. nr. 50 din 2006 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.512 din Legea nr.
301/2004 – Codul penal și la art.97 alin.(1) din Legea nr. 294/2004 privind executarea
pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
(publicata în M.Of. nr. 566 din 30 iunie 2006).
16. Proiectul de Lege privind Sistemul Na țional de Proba țiune.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asistența socială a persoanelor deviante [621409] (ID: 621409)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.