Asistenta Sociala a Mamelor Adolescentedoc

=== Asistenta sociala a mamelor adolescente ===

Capitolul 1. Adolescența

Definire și caracteristici

Termenul adolescență își are originea în latinescul ,,adolescere’’ care înseamnă a crește si este o etapă în care are loc cea mai intensă dezvoltare psihică a omului. Adolescența nu reprezintă numai ieșirea din etapele pubertății, ci și ,,ieșirea,, din societatea de tip tutelar, familial și școlar și integrarea in viața națională, cu toate caracteristicile ei.

Etapa din viața umană ce face trecerea de la copilărie la etapele adulte este adolescența.

Aceasta este „perioadă integrată”, marcată de schimbări fizice și psihologice cuprinse intre 13 ani și 18/20 de ani. Apariția și durata adolescenței variază după sex, rasă, condițiile geografice și mediul socio-economic. Pe plan psihologic, adolescența este marcată de activarea instinctului sexual, de conturarea intereselor profesionale și sociale, a dorinței de libertate și de autonomie, de amplificarea vieții afective.

Din perspectiva lui Dan Baciu adolescența este ,,ultima etapă a dezvoltării copilului, etapă a conturării individualității și a începutului de stabilizare a personalității care marchează încheierea copilăriei și trecerea spre maturitate.’’

Pantelimon Golu definea adolescența ca fiind ,,vârsta oglinzii, vârsta la care adolescentul caută să coincidă cu sine’’ iar J.J Rousseau susținea că adolescența este ,,a doua naștere’’ iar din punctul de vedere al lui Maurice Debesse adolescența este ,, epoca entuziasmului juvenil’’.

Această etapă este încărcată de transformări biosomatice și mai ales psihologice, de un efort de adaptare a ființei umane la caracteristicile exigențelor și diversității structurilor vieții sociale, profesionale, culturale, politice, ideologice, economice, de nivel de trai și de conservare a sănătății prin norme elementare igienice’’.

Adolescența apare după 10 ani și durează până la 25 ani, dar primii patru ani constituie pubertatea sau preadolescența. Este o perioadă relativ lungă în care, deși se trece prin numeroase schimbări, există câteva caracteristici comune ce o definesc drept etapă de viață.

În primul rând perioada adolescenței este marcată de schimbări de mare intensitate și cu efecte vizibile în înfățișare, comportamente și relaționare internă cu lumea exterioară, inclusiv prin creșterea capacității de integrare în viața socială în care adolescentul trăiește. Pe acest teren se constituie „sinele’’, imaginea și percepția de sine drept componentă „a identității’’ care, la rândul său, constituie nucleul personalității.

În al doilea rând adolescența se caracterizează prin axarea personalității pe achiziții de roluri dobândite și statute sociale legate de câmpul vieții școlare, familiale și din cadrul organizației de tineret. În acest context se dezvoltă interese și aspirații, idealuri și așteptări, dar și tentative de autocunoaștere și autodezvoltare. Evidente devin și implicația și participarea la viața culturală, socială, sportivă, tentația creației și însușirea de numeroase tehnici și cunoștințe ce solicită abilități manuale mai complexe. Pe acest fond are loc autoantrenarea și dorința de perfecționare, ca un fel de revers al dorinței de independență.

Caracteristicile sunt pentru adolescent și tendințele de decentrare ce se exprimă prin exploatări tot mai largi teritoriale, dar și un mare interes pentru cărțile cu exploratori ca și prin schimbarea locului familiei și apoi chiar al școlii și a forței de dominație a acestora în schimbul creșterii interesului tot mai larg pentru identificarea dimensiunilor. Cunoștințele școlare, presiunea revoluției informației prin nenumărate canale (mass- media) creează cadrul integrării sociale reale ce dezvoltă simțul de apartenență de la cel familial și apoi școlar la cel legat de propria familie pe care și-o construiește.

Adolescența este perioada reconstituirii pe aceste baze noi a personalității și a caracteristicilor sale principale, care capătă o foarte mare intensitate și creează un mai mare joc de libertate interioară a conștiinței cu dialogurile ei interne tot mai numeroase deoarece devin mai diferite și complicate momente de viață, întâmplările și situațiile în care trebuie luate decizii, făcute evaluări, înțelese situații etc. Este perioada în care se formează sentimentele de responsabilitate și de datorie ca expresie a sinelui social.

În al cincelea rând, perioada adolescenței este marcată de o intensă maturizare pe toate planurile, inclusiv pe cel sexual, cu efecte de reflux în toate structurile senzoriale pe care le influențează. Imaginația, afectivitatea, interrelațiile de toate felurile încep să cuprindă identitatea sexuală socializată și integrarea ei în sinele corporal. Conduitele încep să capete amprenta socială admisă pe acest plan.

În al șaselea rând perioada adolescenței se caracterizează printr-o organizare aproape eruptivă a capacitaților creative în foarte multe domenii. Identitatea se află în plin proces de constituire, proces în care se subdivide structura identității în subidentitatea familială, cea cultural-socială, cea ocupațională și în cea axiologică ce cuprinde universul valorilor încorporate ca de apartenență.

Se consideră că adolescența este o perioadă de conștientizare mai mare a propriei identități și a caracteristicilor individuale. La această vârstă tinerii sunt preocupați de a ști cine sunt și încep în a hotărî ce vor să facă în viață. Ei privesc înainte, analizează diverse alternative de viitor și simt speranță și disperare. Relațiile cu grupurile de prieteni devin importante, dezvoltându-se prietenii apropiate, mai ales între fete. Apartenența la un grup este frecventă și îl poate ajuta pe adolescent să devină independent. Adolescența duce o creștere importantă în interesul și în activitățile heterosexuale. La început se fac tentative de apropiere de sexul opus. Treptat, acestea devin mai directe și mai sigure. Spre sfârșirul adolescenței apare capacitatea de afecțiune pentru sexul opus și dorințele sexuale. Cât de departe și în ce mod se exprimă această atracție depinde în mare măsură de standardul social și de regulile familiei.

Din punct de vedere biologic, adolescența este echivalentă cu pubertatea, deci cu dobândirea capacității de reproducere sexuală; din perspectiva psihologică, adolescența presupune o serie de schimbări cu caracter afectiv, cognitiv și comportamental iar din punct de vedere sociologic adolescența reprezintă o perioadă de tranziție de a o stare dependentă în întregime de adult, la o stare de independență relativă, marcată de începutul maturității.

Caracteristicile adolescenței considerate cele mai importante sunt: dezvoltarea conștiinței de sine, afirmarea propriei personalități și integrarea socială.

Dezvoltarea conștiinței de sine.

Conștiința de sine este un proces complicat ce include raportarea subiectului la sine însuși, la propriile trăiri și confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul căreia trăiește. Prin conștiința de sine individul își înțelege propria persoană ca subiect al activității sociale, ca membru activ și util al mediului social în care trăiește.

Începutul preocupărilor pentru propria persoană se fixează în mediul rural la 10 ani (30%) și chiar sub această vârstă (8%), iar în mediul urban la 12 ani (în clasa a v-a). Conținutul conștiinței de sine are următoarele note: interesul față de propria persoană, privită și în raport cu poziția de membru al societății, capacitatea de apreciere și autoapreciere, atitudinea față de muncă și bunul obștesc, adeziunea față de scopurile mai îndepărtate ale societății, tendința de perfecționare continuă, formarea unui ideal de viață la nivelul cerințelor actuale și de perspectivă ale societății.

Dezvoltarea conștiinței de sine este determinată de mulți factori. Un rol important îl joacă relațiile cu adulții, aprecierile acestora față de calitățile și munca adolescentului, precum și aprecierea colectivului din care face parte.

Critica și autocritica contribuie într-o largă măsură la dezvoltarea interesului față de propria persoană, determinându-l pe adolescent să reflecteze asupra muncii și comportării sale, iar mai târziu asupra capacităților sale. În adolescență, tânarul își dă seama mai bine dacă gandește corect sau fals asupra diferitelor probleme, dacă iși iubește părinții, profesorii, colegii, dacă are voință tenace sau slabă, dacă este călăuzit de simțul datoriei ori este un om care se eschivează de la muncă, dacă este principal sau dacă există o mare deosebire între ceea ce gândește și ceea ce pot face.

Afirmarea de sine.

O altă caracteristică a adolescenței este afirmarea de sine când adolescentul încearcă să atragă atenția asupra sa considerându-se punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele. Afirmarea de sine diferă de la un adolescent la altul, fiind la unii puternică, la alții mai temperată, dar în niciun caz inexistentă.

Adolescentul dorește ca toate acțiunile sale să fie cunoscute și apreciate de adulți, iar lipsa de considerație este dureroasă și chiar paralizantă pentru acesta.

Afirmarea de sine la adolescente este mai pronunțată decât la băieți, multe dorind să se evidențieze prin aspectul exterior.

Integrarea socială.

Procesul de integrare începe de timpuriu, iar la perfecționarea lui contribuie mulți factori, printre care familia, școala, organizația de tineret etc.

Jean Piaget consideră drept caracter fundamental al adolescenței „inserția individului în societatea adulților’’, spre deosebire de alții, care opinează că pubertatea este elementul definitoriu al adolescenței.

Mediul în care trăiesc și muncesc adolescenții contribuie, de asemenea la integrarea lor în normele vieții sociale, determinând o anumită atitudine. Integrarea în valorile sociale și culturale ale colectivității contribuie la formarea concepției despre lume și viață a adolescenților.

Stadiile adolescenței

Tânărul trăiește mai intens ieșirea din societatea de tip familial, tutelar și școlar și intrarea în viața cultural-socială sau într-o formă școlară mai complexă, abia dupa pubertate. Având în vedere caractersiticile biopsihice și modelul integrării sociale, putem desprinde, în cadrul acestei perioade următoarele subetape:

Adolescența timpurie (preadolescența) este cuprinsă între 11 și 14 ani, este caracterizata prin stabilizarea maturității biologice și a dezvoltării conștiinței de sine. Dezvoltarea psihică este puternică și încărcată de conflicte interioare și ca urmare a menținerii unor stări de agitație și impulsivitate, a unor momente de neliniște și anxietate. Identitatea de sine și adoptarea de comportamente individuale se dezvoltă sub influența planurilor intelectuale și de relaționare.

Interesele se diversifică pe direcția unor roluri pentru care se manifestă dorința de exercitare sau pentru care apar preferințe în situațiile ocupaționale legate de lectură, filme, TV. Prin acestea se satisface dorința de afirmare personală, ce conține componente ale socializării. Atitudinile și acțiunile sunt tot mai impregnante de planurile intelectual-afective, ceea ce modelează viața interioară.

Adolescența propriu-zisă (marea adolescență) : cuprinsă între 14 si 19 ani, este centrată pe o intelectualizare intensă, pe îmbogățirea experienței afective și structurarea conduitelor ca însemn al personalității complexe. Notele personale și specifice se exprimă în atitudini de independență și în îndeplinirea unor responasilități prin care adolescentul să se poată afirma și autodepăși. Adolesentul afișează o demnitate bazată pe valorile culturale și morale, în care încearcă să demonstreze simț critic și originalitate. Expansiunea originalității se realizează prin socializarea aspirațiilor, a manifestării vocaționale și profesionale devenind dornic de confruntare și competiție.

Deși, din punct de vedere psihologic, adolescentul este pregătit să răspundă dificultăților ivite, în plan biologic se menține o oarecare fragilitatea a bolii (TBC, nevroze, psihoze) și la conduite deviante pe un fond de condiționare tensionată și de adaptare dificilă.

Adolescența prelungită (adolescența târzie) : durează intre 19 si 25 de ani, este înglobată de mulți autori în peroada adolescenței, dar sunt unii care o includ în periada tinereții. Independența este dobândită în bună măsură sau este pe cale de a fi dobândită, ceea ce duce la dezvoltarea personalității și afirmarea tânărului prin stiluri personale în conduite. Interesul pentru viața social-culturală crește și se nuanțează, ca și pentru dobândirea unui statut profesional cât mai complex.

În îmbrăcăminte și comportament se adoptă atitudini moderniste. Se trăiește intens sentimental, deși se manifestă o anumită instabilitate în plan afectiv. În același timp, se învață rolul sexual și au loc angajări matrimoniale, ceea ce duce la adoptarea de noi responsabilități legate de întemeierea unei familii.

1.3 Nevoile în perioada adolescenței

Dezvolatea imaginii de sine:

a se simți important și unic;

a experimenta și influența propriile acțiuni și decizii asupra altora;

a interacționa pozitiv cu alții și a avea sentimentul apartenenței;

a iubi și a fi iubit, a avea/ a i se oferi încredere, a respecta/ a fi respectat;

a experimenta o serie de emoții fără a se simți rușinat.

Dezvoltatea simțului responsabilității:

a experimenta pe propria piele roluri variate fără angajamente irevocabile;

a avea posibilitatea să se implice în lumea altora și să ia decizii;

a experimenta o serie de clase, culturi și vârste;

a risca, a experimenta și a se angaja în unele activități noi;

a cunoaște lumea putând să treacă de limitele restrictive ale copilăriei.

Dezvoltarea alegerii critice:

a reflecta și a vorbi despre nevoi și sentimente;

a introspecta, analiza și lupta cu incertitudine;

a fi provocat și entuziasmat de schimbare;

a avea oprtunități de a discuta conflicte de valori și să le formuleze pe cele personale;

să câștige experiență în luarea deciziilor;

să știe cine ăl poate ajuta în managementul pentru propriile afaceri;

a-și dezvolta capacitatea pentru implicarea intensă și susținută în activitate.

Necesitățile adolescenților în funcție de cele două faze ale adolescenței ( adolescența timpurie și adolescența târzie) au fost identificate de Charlotte Buhler și Stick Sullivan. În adolescența timpurie, care cuprinde intervalul de vârstă 16-18/20 de ani, se manifestă trei necesități fundamentale ale personalității:

necesitatea de a satisface apetitul sexual;

necesitatea de siguranță;

necesitatea de eliberare de anxietate; anxietatea față de intimitate.

Apetitul sexual apare ultimul. Cele trei trebuințe se află în conflict. Conflictul cel mai acut se constituie între necesitatea sexuală și necesitatea de siguranță personală și este reductibil la conflictul dintre acceptorii supraeu-lui și valorile sociale practice dependente de nivelul cultural-social. Siguranța și necesitatea de intimitate ca și anxietatea față de aceasta se manifestă în rolul mare al cerinței de loialitate și de secretivitate la adolescenți. Toate acestea pot fi interpretate ca și dificultăți de comunicare sau ca dificultăți de rol social.

Atașamentul – componentă a afectivității în adolescență

În funcție de natura și gradul de constituire al bazei de atașament există și se manifestă trei tipuri de atașament:

1. Atașamentele sigure se manifestă atunci când copilul simte o protecție puternică și definitivă asigurată de dragostea permanentă a părinților, dragoste care îndepărtează orice stres, tristețe sau nesiguranță și care dezvoltă curajul copilului în a explora lumea;

2. Atașamentele nesigure sau anxioase se manifestă atunci când copilul nu este sigur de sentimentele părinților. Această situație este alimentată de comportamentul contradictoriu și incert al părinților față de proprii copii; într-un asemenea caz, copilul este îngrijorat de fiecare dată când părinții pleacă de acasă. În fața inconsecvenței reacțiilor acestora la „semnalele” lui, șovăie și el în explorarea lumii din jur și resimte ca pe o amenințare orice absență părintească, orice parțială indisponibilitate a unuia dintre părinți la exigențele pe care le impune.

3 Atașamentele foarte nesigure sau ambivalente se datorează lipsei unei relații normale între părinți și copii și lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească.

Trăsăturile de caracter în adolescență

Trăsăturile de caracter se formează și se consolidează în adolescență datorită procesului instructiv-educativ și autoeducației. Caracterul este un sistem complex de legături temporare care se formează în decursul dezvoltării individului, sub influența educației.

Din perspectiva lui Pavlov, caracterul este un aliaj al trăsăturilor înnăscute ale tipului de activitate nervoasă superioară cu transformările și acumulările dobândite în cursul vieții individului sub influența mediului înconjurător, al experienței individuale.

La caracter avem în vedere trăsături care sunt stabile și se manifestă în mod constant în relațiile omului cu societatea.

Trăsăturile de caracter sunt grupate în două categorii:

trăsături care derivă din orientarea persoanei, și anume față de alți oameni, față de muncă și față de sine însuși:

trăsături voluntare care derivă din voința omului.

O importantă trăsătură de caracter este principialitatea, care exprimă unitatea dintre teorie și practică, concordanța dintre cuvânt și faptă. La adolescent, principialitatea este în curs de formare, cu tendință evidentă de a deveni stabilă și constantă.

Principialitatea adolescenților constă în diferite acțiuni cu caracter social. Este o trăsătură perfect educabilă, formând la adolescenți obișnuința de a se comporta și de acționa potrivit normelor sociale existente.

În ceea ce privește atitudinea față de alții există o serie de trăsături de caracter, ca de exemplu colectivismul, sociabilitatea, umanismul, sinceritatea, delicatețea etc.

Colectivismul este trăsătura de caracter pe care școala o educă în mod deosebit, începând cu micul școlar, în adolescență atingând un nivel destul de ridicat.

Latura negativă a colectivismului este individualismul sau egoismul. Acesta este un interes numai pentru propria persoană, pentru succesele proprii. Chiar și în alegerea prietenilor sau în atitudinea față de lumea înconjurătoare, adolescenții individualiști urmăresc doar interesele lor personale.

Adolescenții manifestă sociabilitate legând decât prietenii care deseori se mențin toată viața. Prieteniile se leagă însă după criterii mai înalte: identitate de preocupări, de interese, afinități, sufletești etc., fapt care le conferă durabilitate.

Adolescenții manifestă un caracter umanism, o iubire puternică pentru oameni, exprimată prin blândețe, grijă pentru alinarea suferințelor, dar ei cad repede în indulgență neprincipală, în lipsă de exigență față de alții din cauza nerecunoșterii oamenilor și a unei emotivități care vibrează ușor la aspectele neplăcute ale realității umane.

Printre trăsăturile de caracter care se manifestă în atitudinea față de muncă întâlnim: dragostea pentru muncă, conștiinciozitatea, inițiativa, entuziasmul etc. Munca ocupă în viața adolescentului un loc central, devenind o necesitate de prim ordin.

Trăsăturile de caracter care exprimă atitudinea față de propria persoană sunt: modestia, spiritul autocritic, sentimentul demnității personale. Deși una din trăsăturile fundamentale ale personalității adolescentului este afirmarea de sine, totuși ea nu vine în contradicție cu modestia.

Identitate și personalitate

Identitatea de sine include mai multe componente, printre care: identitatea fizică, psihosexuală, vocațională, moral-spirituală, toate acestea exprimându-se prin caracteristici psihologice și comportamente care afirmă și întăresc sinele, personalitatea individului.

Identitatea de sine în perioada adolescenței se poate contura în trei maniere: pozitivă, negativă și incertă, respectiv, criza de identitate, criteriul fiind autopercepția, felul în care se percep tinerii în raport cu societatea, mediul familial și grupul de prieteni.

Imaginea de sine este rezultatul dezvoltării ontogenetice, structurând, de asemenea, cele două componente de bază ale acesteia, și anume : imaginea eului fizic și imaginea eului spiritual, psihic și psihosocial. În consecință, autorul citat subliniază asupra faptului că imaginea de sine este un factor principal mediator între stările interne de necesitate și situațiile și solicitările externe. Imaginea de sine comportă mai multe dimensiuni: percepția și aprecierea subiectului la un anumit moment, felul în care subiectul ar dori să fie sau să pară că este și felul în care subiectul consideră că este apreciat de ceilalți. Prima dimensiune este cea care structurează comportamentul situațional curent, celorlalte două revenindu-le un rol reglator de auto-modelare și autoperfecționare. Unitatea celor trei fațete ale imaginii de sine realizează funcția de obținere și menținere a identității.

Cristalizarea identității sexuale este un alt moment important al adolescenței. Identitatea sexuală se construiește și se dezvoltă în general pe prototipul primelor relații erotice. Prima și cea mai dificilă cucerire a adolescentului este accesul la propriul său corp, acceptarea identității sale sexule nou conștientizată. Trezirea ființei sexuale îl poate perturba emoțional și chiar psihosomatic. În unele cazuri, un adolescent cu o mare fragilitate psihică, mai labil și mai puțin informat, sau crescut într-o atmosferă puritană și restrictivă, poate manifesta frică sau chiar repulsie, ură față de acest nou corp care îi semnalează că există și altfel decât până acum. El începe să sesizeze tendințe, impulsuri uneori imperioase, dorințe, nevoi mai puțin familiare și oarecum inedite, un amestec de atracție, de surpriză și de reprimare, pendulând între tentația autonomiei și auto-constrângere.

Adolescența este perioada de auto-conștientizare a identității sexuale, perioada în care mai abrupt sau mai lin tânărul se acomodează cu propriul corp și noile sale trebuințe. Imaginea de sine are la bază imaginea corporală. Adolescentul se descoperă și își descoperă corpul în toiul unor mai transformări. Felul în care se cristalizează imaginea corporală afectează și autopercepția din punct de vedere sexual. Modul în care adolescenții își percep corpul și consideră că sunt percepuți de ceilalți structurează calitatea și abilitatea interrelaționării, dar mai ales formarea unei identități sexuale detașate, necomplexate.

1.7 Factorii de risc ai dezvoltării personalității în adolescență

Studiul Centrului de Cercetare și Inovare în Învățământ, al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, realizat în 1996, definește copiii și tinerii în situație de risc ca fiind acei copii proveniți din medii defavorizate. Termenul de situație de risc se referă la impactul negativ pe care îl are asupra dezvoltării copiilor, mediul social defavorizant în care ei trăiesc. Studiul arată că lipsa prevenției conduce la manifestări de tip: alcoolism, toxicomanie, delincvență, deteriorări ale sănătății, graviditate la vârstă precoce, șomaj etc. Situația de risc se referă la eșecul integrării școlare, cât și sociale a copilului sau tânărului. Creșterea constantă a delincvenței juvenile a atras atenția specialiștilor, sociologi, psihologi, asistenți sociali și juriști. Fenomenul a fost pus in seama crizei de personalitate a adolescenței pentru că, în contemporaneitate, explicațiile de tip biologist sau genetic sa fie din ce în ce mai puțin luate în considerație, în fața acestora primând necesitatea cunoașterii nevoilor adolescenților și a cauzelor psihosociale care fac să escaladeze delincvența juvenilă și necesitatea prevenției în situațiile de risc. Comportamentul deviant este acel comportament ce se abate de la normele acreditate în cadrul unui sistem social până la conflict cu valorile culturale.

Abuzul de substanțe este un alt factor de risc în perioada adoles-cenței. Este definit ca fiind consumul de țigări, alcool sau droguri, având drept consecință compromiterea stării de sănătate sau produ-cerea de disfuncții comportamentale. Abuzul cronic de substanțe de-termină stoparea dezvoltării psiho-sociale. Exemple de droguri utilizate: tutunul, antidepresivele, narco-ticele și inhalantele.

Stadiile abuzului de substanțe, după dr. Florin Iordăchescu, sunt următoarele:

Stadiul 1: Experimentarea: Debutul se face sub presiunea colegilor. Determină schimbări comportamentale minore. Adolescentul se luptă între euforia determinată de drog și sentimental vinovăției.

Stadiul 2: Ameliorarea stresului: Utilizarea se face mai des și chiar când este singur. Adolescentul își face reserve de droguri și preieteniile se grupează pe criteriul consumului de droguri.

Stadiul 3: Abuz regulat: Adolescentul se implică în societatea ce practică consumul de droguri. Toți sau aproape toți tovarășii de grup se droghează. Problemele comportamen-tale sunt cronice, putând include pro-bleme cu legea. Apar depresia cauzată de lipsa de droguri și nevoia de bani mai mulți pentru a-și întreține obiceiul.

Stadiul 4: Dependența: Drogul este folosit pentru a preveni depresia. Adolescentul poate părăsi școala și se implică în distrugerea dinamicii familiei. Apar modificări fizice: pierdere ponderală, oboseală, tuse cronică.

Capitolul 2. Sarcina și nașterea la adolescente

2.1 Fundamente teoretice

Din perspectiva lui Ioan Vinți sarcina reprezintă o situație particulară care presupune o mulțime de transformări ale organismului, creând o nouă stare, cu totul deosebită, pentru femeile care nu au crecut prin ea.

Copiii născuți de mame adolescente se vor confrunta cu dezavantaje cognitive, sociale și economice. Maternitatea la adolescente impune o povară financiară semnificativă asupra familiilor extinse și societății, prin diferite forme de asistență publică.

Termenii sarcină, naștere și părinte la adolescente sunt folosiți în mod interșanjabil, dar aceste concepte trebuie diferențiate. Nașterea este consecința cea mai comună a sarcinii adolescentelor, dar sarcinile acestora sfârșesc de asemenea prin avorturi și nașteri înainte de vreme.

Componentele sarcinii la adolescente pot fi prezentate ca o educație:

SARCINA LA ADOLESCENTE = AVORT + NAȘTERE ÎNAINTE DE VREME + NAȘTEREA UNUI COPIL VIU

Maternitatea la adolescente apare numai dacă sarcina are ca rezultat nașterea și dacă tinerii părinți iși asumă responsabilitățile îngrijirii și susținerii copilului.

Situatia sarcinilor la adolescente la nivel European:

Aproximamtiv 16 milioane de fete sub 18 ani nasc in fiecare an.

90% dintre fetele care au o sarcina la varsta adolescentei si sunt casatorite fac parte din tarile in curs de dezvoltare, conform unui comunicat al Institutului Est European de Sanatate a Reproducerii.

Conform Raportului european de sănătate perinatală din 2010 Romania se afla pe primul loc in Europa cu cel mai mare numar de mame tinere sub 20 de ani. Elvetia se afla pe ultimul loc cu un procent de 1,1% iar Letonia, Malta, Marea Britanie, Slovacia si Ungaria ocupa un loc intermediar cu un procent de 5%.

2.2 Factori care contribuie la apariția unei sarcini la vârsta adolescenței

Există numeroase mituri cu privire la ceea ce înseamnă apariția unei sarcini la vârsta adolescenței, când de fapt explicația este una cât se poate de simplă. Diferența dintre adolescentele care rămân însărcinate și cele care nu rămân este dată de frecvanța folosirii contraceptivelor, raportată la cea a activității sexuale. În cadrul unor grupuri dezavanatajate din punct de vedere socioeconomic, cum ar fi adolescenții afro-americani, contraceptivele sunt utilizate sporadic și inadecvat, lipsesc informațiile corecte cu privire la activitatea sexuală și consecințele ei, iar mituri de genul ,, dacă fac sex nu pot rămâne gravidă, nu mi se poate întâmpla chiar mie’’ sporesc șansele aparițeiei unei sarcini.

Jaccard, Dodge și Dittus au studiat atitudinile față de sarcină și maternitate printre 20. 745 de tineri între 15 și 19 ani și au relevant faptul că, cele mai multe sarcini la vârsta adolescenței apar din cauza ambivalenței cognițiilor față de maternitate. Caracteristicile demografice și educaționale sunt și ei factori importanți; apartenența la o etnie afectează atitudinea lor față de apariția timpurie a unei sarcini. Nivelul educațional al mamei influențează atitidienea față de sarcină la vârsta adolescenței (mamele cu un nivel educațional scăzut acceptă mult mai ușor sarcina la o astfel de vârstă).

Antecedentele acestui risc o să fie prezentate în continuare, de la influențele individuale, familiale și până la cele contextuale.

Influențele individuale

Majoritatea cercetărilor în ceea ce privește sarcina la adolescente și-au îndreptat atenția asupra factorilor de mediu/contextuali, dar unii cercetatori au studiat contribuțiile genetice și biologice. Au apărut astfel trei arii de investigare:

O concentrare asupra geneticii și eredității.

Nivelele hormonale referitoare la comportamente și motivația sexuală.

Rolul apariției premature a pubertății.

Cercetătorii au raportat corelații între vârsta primei menarhe a mamei, fiicei și surorii și au observat ca vârsta timpurie a mamelor la primul raport sexual indică faptul ca fiii și fiicele vor avea relații sexuale înaintea împlinirii vârstei de 14 ani. Modelele genetice comportamentale ale primului raport sexual sunt prezise de influențele mediului diferit, comun și genetice, care indică faptul că influențele genetice explică unele schimbări atât în debutul primului raport sexual timpuriu, cât și în cel întârziat.

Cercetarea facută de Udry, Talbert și Morris în 1986 a demonstrat ca nivelul de testosteron este asociat cu motivația și comportamentul sexual al tinerilor. În acest sens există puține dovezi, dar schimbările nivelelor de testosteron la băieți le afectează direct comportamentul sexual pe o perioadă de peste trei ani.

Câțiva cercetători au observat o legătură între dezvoltarea pubertară timpurie, vârsta primului raport sexual și comportamentul sexual ulterior al adolescentului și sarcină a raportat că dezvoltarea pubertară timpurie a fost un predictor semnificativ al trecerii adolescenților de sex masculin la relații sexuale, iar rata riscului a fost de aproximativ de două ori mare pentru maturizarea timpurie versus maturizarea întârziată a băieților.

Influențele familiale.

Influențele familiei asupra riscului sarcinii la adolescente include transmiterea biologică sau ereditară a potențialelor caracteristici individuale importante, trăsăturile de familie contextuale și structurale (de exemplu, educația părinților, statutul marital, numărul de frați) și procesele familiale sau practicile de părinte (de exemplu, susținerea, controlul sau supervizarea adolescenților).

Relația părinte-copil. Mulți cercetători au analizat relația dintre riscul apariției sarcinii la adolescente și variabilele familiale, ca, de exemplu, căldura părintească, sprijinul, apropierea dintre părinte și copil, precum și atașamentul copilului față de părinți.

Majoritatea dovezilor arată că supravegherea, monitorizarea copiilor de către părinți este de asemenea legată de comportamentul sexual al adolescenților prin faptul că ar scădea riscul aparițiri sarcinii (neavând relații sexuale, un debut sexual mai târziu sau parteneri sexuali mai puțini).

Efectele combinate ale dimensiunii relației părinte-adolescent.

Au fost concepute puține cercetări care să testeze simultan cum anume influențează dimensiunile multiple ale relației părinte-copil riscul aparițeie sarcinii la adolescente.

Valorile familiei, pentru a preveni sarcina la adolescente, pot fi private ca incșuzând nu numai dezaprobarea părintească a sexului între adolescenți, ci și o relație de susținere părinte-adolescent și o monitorizarea corespunzătoare a activităților tinerilor. Valorile părinților, transmise copiilor pentru a evita sarcina sunt cele mai eficiente când părinții au o relație apropiată cu aceștia.

Influențele contextuale ale familiei.

Structura familiei asigură un context propriu, deoarece copii de obicei cresc având relații foarte importante cu unul sau cu ambii părinți biologici, respective cu frații.

Părinții singuri sau divorțați au atitudini sxuale mai permissive, supraveghează copiii mai puțin și chiar le aranjează întâlnirile. Acești factori ajută la explicarea motivului pentru care adolescentele din unele familii cu un singur părinte sunt supuse unui risc sporit de a rămâne însărcinate.

Cartierul.

Rolul caracteristicilor comunității în apariția sarcinii la adolescente începe cu un context social care încurajează sau interzice o diversitate de comportamente la adolescenți. Acest context nu este limitat la serviciile de control al reproducerii, de exemplu, clinicile de control al natalității, ci include condiții sociale, economice șe educative care le oferă sau de respinge adolescenților oportunitățile de a dobândi statutul de adult dorit.

Printre condițiile cele mai importante de numără caracteristicile socioeconomice ale comunității.

Săracia influenețează apariția sarcinii adolecentelor. La tinerele sărace nașterea poate contribui câteodată la obținerea unei condiții sociale și a unei stime de sine mai mari.

2.3 Luarea deciziei și soluționarea situației în legătură cu sarcina la adolescente

A avea un raport sexual fără a lua măsuri contraceptive sau anticoncepționale conduce la sarcină. În eventualitatea unei sarcini nedorite, o femeie are în esență trei opțiuni: să pună capăt sarcinii, să plaseze copilul spre adopție sau să fie părintele copilului. Factorii majoritari ce influențează deciziile de soluționare a sarcinii adolescentelor sunt: atitudinile persoanle și familiarizarea în legătură cu avortul, calitatea de părinte și adopția, influența sau presiunea unor persoane importante, ca de exemplu, părinți și parteneri, accesul și utilizarea consilierii în legătură cu sarcina, adopția, avortul și serviciile prenatale.

2.3.1 Decizia de a face avort sau de a naște.

Avortul ar putea fi ales de unele adolescente deoarece doresc să păstreze secret faptul ca sunt active din punct de vedere sexual sau că sunt însărcinate.Adesea sunt menționate lipsa de resusre economice, dar și preocupările în legătură cu modul în care ar afecta sau ar interfera copiii cu planurile părinților în ceea ce privește munca, școala etc. Dificultățile relației sau instabilitatea ar putea constitui și ele motive de a face avort, iar multe adolescente se simt nepregătite să își asume responsabilitățile parentale în această etapă a vieții.

Relația dintre nivelul venitului și rata avorturilor este confirmată în mare măsură: dacă nivelul venitului crește, sporește și probabilitatea de a face avort.

Ortiz și Nuttal au cea mai mare influență asupra tinerelor care s-au decis să-și ducă sarcina la tremen, în timp ce surorile le-au influențat pe cele care s-au decis să facă avort. Tații au cea mai mică infleunță , indiferent dacă fetele aleg să pună capăt sarcinii sau să nască.

2.3.2 Decizia de a fi părinte sau de a renunța la copil pentru a fi adoptat

Rasa, educația și nivelul venitului, aspirațiile legate de educație și viitoarea carieră, precum și influența semnificativă a celorlalți sunt asociate cu mamele necăsătorite care aleg adopția.

Miller a demonstrat că adolescentele care au o educație bună și obiective profesionale este mult mai probabil să amâne activitatea sexuală, să folosească măsuri anticoncepționale pentru a preveni sarcinile nedorite și să plaseze copiii spre adopție decât adolescentele care au obiective mai scăzute în ceea ce privește educația.

Tinerele care au experiențe cu adopția (de exemplu, cunosc pe cunosc pe cineva care a fost adoptat sau chiar ele au fost adoptate) și cele care trăiesc în centre pentru îngrijirea mamelor este mult mai probabil să aleagă adopția decât celelalte femei. Rolul avut de persoanele importante pentru adolescentă previzionează luarea deciziei în legătură cu adopția; tinerele ale căror mame și prieteni preferă mai degrabă adopția este mult mai posibil să renunțe la copii pentru adopție, în timp ce tinerele care aleg să fie mame este mult mai posibil să raporteze faptul că mamele și prietenii lor preferă rolul de părinte. Tinerele însărcinate care cred că se vor realiza în viață dacă își plasează copiii spre adopție este mai posibil să îi plaseze, iar cele care cred că a fi mame le oferă oportunități mai bune probabil că vor alege să nască.

2.4 Consecințele nașterii copiilor în adolescență

2.4.1 Consecințele asupra mamei adolescente

Femeile care devin mame în adolescență rămân singure pe o perioadă mai mare în intervalul de vârstă 14-30 de ani decât cele care amână decizia de a face un copil după vârsta de 20 de ani.

Ca mame singure, adolescentele prezintă o probabilitate mai mare să abandoneze școala.

Strâns legat de faptul că au un nivel de educație mai scăzut, mamele adolescente au și mai puține oportunități de angajare și un potențial mai scăzut de a obține venituri.

Venitul anual al mamelor adolescente variază în funcție de contribuția sau lipsa acesteia venită din partea tatălui. În mod obișnuit salariul încasat de mame reprezintă o treime din venitul lor total. Restul veniturilor, de două treimi, rezultă de obicei din venitul partenerului sau alocația copilului sau din asistența oferită de instituțiile publice. Mamele adolescente primesc un ajutor semnificativ mai mare din partea instituțiilor publice și, până în jurul vârstei de 30 de ani, peimesc de aproximativ patru ori mai multe beneficii decât cele primite de femeile care au decis să aibă un copil mai târziu.

2.4.2 Consecințele asupra taților adolescenți

Adolescenții care devin tați, asemenea partenerelor lor, tind să termine școala până la 27 de ani comparativ cu cei care amână decizia de a face un copil până după 21 de ani. Absența de la ore în ultimul semestru de școală poate face diferența dintre a absolvi liceul sau a-l abandona.

Implicarea timpurie în comportamente delincvente și consumul de droguri erau puternic corelate cu statutul de părinte adolescent.

2.4.3 Consecințe asupra copilului

Copiii care au mame adolescente se nasc frecvent prematuri și prezintă o probabilitatea de 1,5 ori mai mare să aibă o greutate mică la naștere. Problemele medicale de la naștere provocate de greutatea redusă se reflectă în riscuri crescute moarte subită, orbire, surzenie, probleme respiratorii cronice, retard mintal, boli mentale și paralizie cerebrală. Pe măsură ce cresc, copiii care au avut o greutate mică la naștere sunt mai predispuși la boli precum dislexia și hiperactivitatea.

Nașterea în adolescență are efecte negative și asupra calitații îngrijirii și alimentației de care beneficiază copilul.

Copiii care au mame adolescente cresc, în general, în medii familiale în care primesc mai puțin suport emoțional și stimulare cognitivă. În medie, afecțiunea parentală, cărțile și jocurile educaționale sunt mai puține, mai ales în familiile în care mama lucrează un număr mai mare de ore sau tatăl este absent. Acești copii obțin scoruri mai mici la testele cognitive de matematică, de citire și înțelegere a ceea ce s-a citit decât copiii născuți din părinți mai vârstici.

În paralel cu întârzierea înregistrată în ceea ce privește performanțele școlare, probabil din cauza nivelelor scăzute de stimulare cognitivă la vârste mici și a aportului nutrițional și emoțional scăzut, copiii care au mame adolescente prezintă un risc mai mare de abandon școlar decât cei născuți din femei mai mature.

Pe măsură ce înaintează în vârstă, acești copii prezintă un risc crescut de a fugi de acasă, iar băieții sunt de 2,7 ori mai predispuși la a-și petrece o parte din viață în închisoare.

2.5 Riscurile maternității adolescentine

Adolescența este considerată ca fiind o perioadă de schimbări substanțiale în sfera cognitivă, biologică, emoțională și socială.

Mamele adolescente continuă să fie un fenomen controversat, problematic în cele mai multe culturi, care ridică numeroase întrebări, atât pentru profesioniștii care activează în domeniul social și medical, cât și pentru membrii societății în ansamblu. Deși sunt câteva voci care susțin contrariul, a avea copii la vârsta adolescenței este un fapt văzut în literatură ca fiind problematic din punct de vedere social și economic. S-a arătat în numeroase cercetări faptul că mamele adolescente vocalizează mai puțin cu copiii lor și le oferă mai puține experiențe stimulative, ceea ce contribuie la apariția unor dificultăți de învățare, nu oferă posibilitatea unei relații emoționale adecvate și împărtășesc emoții în mod inconștient, ceea ce conduce la un risc crescut pentru psihopatologie la copil, prezintă niveluri mai ridicate de stres legat de sarcinile parentale și sunt mai puțin senzitive la interacțiunea cu copiii lor decât sunt mamele adulte.

Raportul Organizației Salvați Copiii- State of the Worls’s Mothers din anul 2004 prezintă consecințele apariției unui copil la vârsta adolescenței. Aici se arată că de multe ori nașterea la vârsta adolescenței impune o mulțime de riscuri atat din timpul sarcinii, cât și perintal, raportat la alte categorii de vârstă. Copiii sub un an născuți de mame adolescente prezintă un risc de mortalitate de 50 de ori mai mare decât copiii născuți de mame cu vârste de peste 20 de ani. La nivel mondial peste un milion de adolescente și copiii lor nu supraviețuiesc sarcinii, respectiv nașterii. Dacă supraviețuiesc, copiii sunt expuși unor riscuri extreme. Astfel, acești copii sunt predisăuși să se nască prematur și să aibă o greutate mică la naștere. Un alt efect al apariției unui copil la vârsta adolescenței este nivelul educațional scăzut al mamei, care favorizează ca adolescentele să devină sărace și să recurgă mai puțin la contracepție. Relația maternitate-sărăcie la vârsta adolescenței este una complexă; femeile sărace sunt predispuse să devină mame în adolescență, iar copiii lor sunt predispuși să rămână săraci. Pentru copii, consecințele sărăciei în termeni de nutriție, sănătate și oportunități de educație sunt profunde. Totodată, aceste adolescente sunt predispuse abuzurilor, 1 din 5 adolescente însărcinate sunt supuse relelor tratamente.

Capitolul 3 Prevenirea sarcinii la adolescente

3.1 Contracepția

Contracepția este un termen ce provine din două cuvinte latine „contra” care înseamnă opus, contrar și „conceptio” care înseamnă concepere, semnifică orice acțiune, care fie în programarea actului conjugal, fie în săvârșirea lui, fie în dezvoltarea consecințelor sale naturale, își propune ca scop sau ca mijloc, să facă imposibilă procrearea.

Fetele tinere au o viață sexuală din ce în ce mai precoce. De exmplu, în Franța, vârsta medie a primului raport sexual se situează în jurul vârstei de 17 ani. După realizarea unor sondaje, în România vârsta primului raport sexual a scăzut mult. Carențele educaționale, lipsa de informare și de experiență cresc pericolul de sarcină la această vârstă.

Prescrierea unei metode contraceptive la adolescente va fi însoțită de măsuri educative. Acestora li se vor da detalii despre toate mijloacele contraceptive, despre sexualitate, despre bolile transmise pe cale sexuală, despre pericolele pentru viitoarea sa fertilitate.

Contracepția este autorizată legal și este accesibilă la orice vârstă.

În România, contracepția prezintă o istorie recentă, primul centru de planning familial a fost înființai în 1990. Îngrijorător este faptul că România ocupă locul 3 în Europa la numărul de înreruperi de sarcină și înregistrează un număr din ce în ce mai mare de apariție a sarcinii la adolescente.

Majoritatea tinerelor adolescente au contacte sexuale ocazionale, parteneri multipli și de cele mai multe ori se feresc de părinți. Astfel, responsabilizarea lor și mai ales obținerea unei complinanțe bune în momentul recomandării unui contraceptiv reprezintă un impediment pentru medic.

Factori ce explică debutul precoce al activității sexuale: consumul de alcool, proveniența din familii dezorganizate, influențele anturajului. Prevenirea apariției sarcinilor nedorite la adolescente reprezintă un factor-cheie în scăderea morbidității și mortalității matreno-fetale.

Datele referitoare la modul în care tinerii utilizează contracepția în România sunt îngrijorătoare: mai mult de 60% dintre tinerele cu vârsta între 15 și 18 ani nu au folosit niciodată o metodă contraceptivă (11, 12). Mulți dintre tineri încă folosesc metode contraceptive naturale, aproape două treimi, precum metoda calendarului și metoda contactului întrerupt. De asemenea, până la 24% dintre femei, au ales cel puțin odată contracepția de ugență, iar 30% au folosit metoda calendarului și aproximativ 30% metoda contactului întrerupt. Din rândul celor au ales pilula ca metoda contraceptivă pentru primă oara, 80% au mers la medicul ginecolog, 100% dintre femeile de vârstă fertilă au auzit de cel puțin o metodă contraceptivă, 84,3% au folosit cel puțin o metodă contraceptivă, 94,1% știu de existența prezervativului și 87,8% știu de existența pilulei contraceptive.

Clasificarea metodelor contraceptive

Meodele contraceptive se pot clasifica după mai multe criterii:

în funcție de utilizator:

♦ feminine

♦ masculine

în funcție de durată:

♦ temporare

♦ permanente

în funcție de metoda contraceptivă:

♦ hormonale

♦ mecanice

♦ clinice

♦ chirurgicale

♦ naturale

♦mixte

Federația Internațională a Ginecologilor și Obstetricienilor (FIGO) și Centrul pentru Populație și Sănătate a Familiei al Universitații Columbia (SUA) recomandă următoarea clasificare:

1. Contracepția orală hormonală

♦ pilula combinată

♦ minipilula ( pilula cu progestogeni)

2. Contracepția hormonală cu acțiune întârziată

♦ contraceptive injectabile

♦ implanturi

♦ inele vaginale

3. Contracepția intrauterină

♦ DIU mecanice ( tip Lipps loop)

♦ DIU cu medicație ( tip Cooper T și Cooper 7, DIU cu prostagen)

♦ DIU chinezești

4. Contracepția de barieră

♦ prezervativ

♦ capul cervical

♦ spermicidele

♦ bureți cu spermicid

5. Abstinența periodică

♦ metoda calendarului

♦ metoda mucusului cervical ( Billings)

♦ metoda simptotermală

♦ metoda coiotului întrerupt

6. Contracepția chirurgicală

> tehnici pentru femeie:

♦ chirurgicală

♦ electrică

♦ mecanică

♦ chimică

♦ histerctomia

> tehnici pentru bărbat:

♦ vasectomia chirurgicală

♦ vasectomia chimică

După Eusebie Zbranca clasificarea a doua utilizează terminologia de contracepței-contragestie și descrie metode moderne aflate în cercetare în unele țări din Europa.

1. Metode contraceptive

a) Naturale:

> metoda calendarului

> metoda temperaturii bazale

> metoda calendarului + temperatura bazală

> metoda testelor colorimetrice

> metoda Billings

> metoda simptotermală

> alăptatul la sân

> coit întrerupt

> coit rezervat

> abstinență totală

b) Artificiale

A. Contracepția masculină

> prezervativul masculin

> vasectomia

> obstrucția nechirurgicală a deferentelor

> contracepția hormonală masculină

> contracepția prin mijloace fixe

> contracepția imunologică

B. Contracepția feminină

> Contracepția mecanică

◦ diafragmul

◦ capul cervical

◦ vimula

◦ pesarul

◦ obstrucția tubara nechirurgicală

◦ ligatura de trompe

◦ dispozitivele intrauterine

◦ inele vaginale

◦ buretele de colagen

Spermicidele

Contracepția hormonală

Contracepția imunologică

Contracepția prin prostaglandine

3.3 Contracepția hormonală orală

Reprezintă utilizarea în scop contraceptiv a hormonilor steroidieni sexuali și a fost introdusă de Gregory Pincus.

Primele contraceptive orale conțineau doze mari de estrogeni și progestogeni, care au fost gradat și semnificativ diminuate, ducând la reducerea efectelor secundare.

Forme:

Contracepția orală prin:

1. contraceptive orale combinate (COC),

2. pilula numai cu progestageni (PNP),

3. injectabilele numai cu progestageni (INP),

4. contraceptivele injectabile combinate (CIC) și implantele subdermice, plasturi (pathc-uri).

Indicații: femei cu diferite antecedente – anemii postmenstruale, sarcină ectopică, menstruații dureroase, chisturi ovariene benigne recidivante, afecțiuni pelvine inflamatorii, antecedente familiale de cancer ovarian.

3.3.1 Contraceptive orale combinate.

Contraindicații: – tulburări tromboembolice venoase, afecțiuni cerebrovasculare sau coronariene, complicații alea fecțiunilor cardiace valvulare, hipertensiune arterială cu sau fără complicații vasculare, afecțiuni maligne ale sânului, migrenă, tumori hepatice, ciroză severă, complicații vasculare ale diabetului zaharat, sarcină, mare fumătoare peste 35 ani, sângerări genitale de cauză nediagnosticată, hepatita virală acută

– situații speciale: lactația, perioada adolescenței, femei peste 35 ani, intervenții chirurgicale, interacțiuni medicamentoase (cu inductori enzimatici hepatici – rifampicina, griseofulvina, anticonvulsivante – fenitoina, carbamazepina, etosuximida, barbituricele), sângerări vaginale anormale, afecțiune malignă a aparatului genital, drepanocitoză, boli cu transmitere sexuală, boala varicoasă.

Efecte secundare: sângerări, grețuri, amețeli, tensiune la nivelul sânilor, cefalee.

3.3.2 Pilulele numai cu progestageni (PNP) sunt preparate din grupul noretisteron sau din grupul norgestrel; inhibă penetrarea spermatozoizilor și suprimă vârful de descărcare de LH responsabil de producerea ovulației.

Indicații: femei care nu pot folosi sau accepta pilulele combinate, care alăptează, diabetice, obeze, cu hipertensiune, migrenă sau cu alte complicații determiante de componenta estrogenică a pilulelor combinate.

Contraindicații: – afecțiuni maligne ale sânului, sarcină, sângerări genitale de cauză nediagnosticată,

– evaluare specială – ciroză severă, tumori hepatice, hepatită virală acută,

– situații speciale: lactația, perioada adolescenței, femei peste 35 ani, drepanocitoză, boala varicoasă.

Avantaje: eficiență sporită, nu interferă cu actul sexual, reglează tulburările de ciclu de cauză endocrină, previne cancerul de corp uterin și de ovare, permit dirijarea ciclului menstrual Dezavantaje: riscul uitării cu posibilitatea apariției sarcinii, tulburări de ciclu menstrual, favorizează bolile cu transmitere sexuală, cresc incidența cancerului, creștere în greutate, agravarea unor disfuncții endocrine, tromboză și embolie, cefalee.

3.3.3 Produse injectabilele numai cu progestageni (INP)

Sunt preparate din medroxiprogesteron acetat depozit (DMPA) sau noretisteron enantat (NET – EN); inhibă penetrarea spermatozoizilor și suprimă vârful LH responsabil de ovulație. Indicații: femei care doresc metodă contraceptivă cu eficiență mare, care alăptează, au probleme cu administrarea zilnică a contraceptivelor orale, au drepanocitoză sau au contraindicație pentru contraceptive cu estrogen.

Contraindicații:

– afecțiuni maligne ale sânului, diagnostic sau suspiciune de sarcină, sângerări genitale anormale de cauză nediagnosticată.

– evaluare specială – diabet zaharat cu complicații vasculare, afecțiuni cerebrovasculare sau coronariene, afecțiune hepatică acută, hipertensiune severă cu sau fără complicații vasculare, ciroză severă, tumori hepatice,

– situații speciale – alăptat, perioada adolescenței, femei peste 35 ani, interacțiuni medicamentoase (cuantibiotice – rifampicina, griseofulvina, cu anticonvulsivante – fenitoina, carbamazepina, etosuximida, barbituricele), sângerări vaginale anormale, afecțiune malignă a aparatului genital, drepanocitoză, boală cu transmitere sexuală.

Efecte secundare: perturbarea ciclurilor menstruale, amenoree, creștere în greutate, cefalee.

3.3.4 Contraceptivele injectabile combinate (CIC) conțin cyclofem/cycloprovera sau mesigyna; acționează prin suprimarea ovulației, pe mucusul cervical, făcându-l nefavorabil penetrării spermatozoizilor.

Indicații: femei care doresc o metodă contraceptivă cu eficiență ridicată, fără sângerări neregulate, cu probleme în administrare corectă a contraceptivelor orale.

Contraindicații: – tulburări tromboembolice venoase, afecțiuni cerebrovasculare sau coronariene, afecțiuni cardiace valvulare complicate, hipertensiune arterială severă, cu sau fără complicații vasculare, migrenă focală, afecțiuni maligne ale sânului, diabet zaharat cu complicații vasculare, sarcină cunoscută sau suspectată, afecțiune hepatică acută (hepatită virală acută)

– evaluare specială – mare fumătoare, vârsta peste 35 ani, hipertensiune moderată, tumori hepatice, ciroză, sângerări genitale de cauză nediagnosticată, iar ca situații speciale – lactația, perioada adolescenței, femei peste 35 ani, intervenții chirurgicale, drepanocitoză, boala varicoasă.

Efecte secundare: modificări ale ciclurilor menstruale, amenoree, creștere în greutate, cefalee și amețeli.

Implantele subdermice NORPLANT

Sunt pe bază de o doză mică de progestagen, cu durată lungă de acțiune (5 ani) și reversibilă; acționează asupra mucusului cervical, inhibând pentrarea spermatozoizilor și suprimă vârful de descărcare al LH responsabil de producerea ovulației.

Indicații: femei care doresc o metodă contraceptivă cu eficiență ridicată, activă pe termen lung, care să nu fie legată de coit, nu trebuie administrată zilnic și nu necesită aprovizionare femei care nu doresc sterilizare femei care nu pot folosi contraceptive care conțin estrogeni. Contraindicații: – cele ale pilulelor combinate

– afecțiuni maligne ale sânului

-diagnostic sau suspiciune de sarcină

-sângerări genitale anormale nediagnosticate

evaluare specială – hepatita infecțioasă, ciroză severă, tumoră hepatică, femei cu hipertensiune arterială cu sau fără complicații vasculare, diabet zaharat, cardiopatie ischemică, antecedente de infarct miocardic, migrenă – situații speciale – identice cu ale injectabilelor numai pe bază de progestagen.

Efecte secundare: tulburări ale ciclurilor menstruale, amenoree, cefalee, nervozitate, grețuri, amețeli, creșteri în greutate, acnee.

3.5 Dispozitivele intrauterine (DIU)

Acționează prin inhibarea migrației spermatozoizilor în tractul genital superior feminin, inhibă transportul ovulului și fertilizarea. Indicații: femei care necesită o metodă contraceptivă reversibilă cu durată lungă de acțiune, fără aplicare zilnică sau la fiecare contact sexual, care alăptează, care avea dificultăți de aprovizionare cu contraceptive, risc crescut pentru folosirea metodelor hormonale (fumătoare, boală varicoasă etc.).

Contraindicații: – cancer de corp sau col uterin, ovar, malformații uterine congenitale sau fibroame uterine, boli inflamatorii pelvine, sarcină sau suspiciune de sarcină, infecție puerperală sau avort septic recente, infecții severe ale tractului genital inferior, sângerări genitale anormale nediagnosticate, boală trofoblastică malignă, tuberculoză pelvină

– evaluare atentă – antecedente de boală inflamatorie pelvină, risc crescut pentru boală cu transmitere sexuală, HIV/SIDA, boală trofoblastică benignă, intervalul 48 ore – 4 săptămâni după naștere, hepatită virală activă, ciroză severă, tumori hepatice

– situații speciale – nuliparitatea, sângerări vaginale anormale, boală cu transmitere sexuală, inclusiv HIV.

Efecte secundare: dureri abdominale colicative, secreție vaginală, menstruații abundente. Complicații: perforație, sângerări excesive, boala inflamatorie pelvină, sarcină. evaluare atentă – risc de boală cu transmitere sexuală (parteneri sexuali multipli), viol.

3.6 Metodele de barieră

Blochează intrarea spermatozoizilor în cavitatea uterină. Sunt reprezentate de: prezervative, diafragme, calotele (capisoanele) cervicale, buretii, spermicide (geluri, creme, ovule, tablete sau ovule spumante și spume).

Avantaje: inofensive, pot fi obținute fără prescipție medicală.

Dezavantaje: eficiență redusă.

Indicații: – contraindicații medicale pentru alte metode și când nu este dorită sterilizarea chirurgicală

– persoane care au contacte sexuale neregulate

– în timpul amenoreei de lactație

– după vasectomie

– când nu mai pot fi palpate firele steriletului

– utilizarea de medicamente care interferează cu contraceptivele orale

– în perioada de așteptare pentru începerea folosirii altei metode

Contraindicații: – evaluare atentă – imposibilitatea de a folosi constant o metodă de barieră, protecție împotriva sarcinii- în timpul investigării unei afecțiuni ginecologice.

3.6.1 Prezervativele

Indicații: împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Contraindicații: nici una evaluare atentă – cele generale, și în alergie sau sensibilitate la latex Efecte secundare: alergie la latex.

3.6.2 Diafragma

Contraindicații: – evaluare atentă – antecedente de șoc toxico – septic, infecții repetate ale tractului urinar, malformații sau afecțiuni vaginale sau uterine (prolaps uterin, tonus vaginal scăzut, obstrucții vaginale), nașterea unui copil la termen în urmă cu 6 săptămâni, alergie la latex sau sensibilitate la spermicide, lipsa deprinderilor de manevrare a diafragmei.

Efecte secundare: infecții ale aparatului urinar, iritații locale, disconfort al partenerilor, secreții vaginale anormale sau mirositoare, leziuni vaginale.

3.6.3 Spermicidele

Sunt substanțe chimice care inactivează și distrug spermatozoizii, acoperă colul uterin și sunt reprezentate de: geluri, creme, ovule, tablete sau ovule efervescente și spume.

Indicații: când fertilitatea femeii este scăzută datorită vârstei sau lactației sarcina nu este riscantă pentru sănătatea femeii se dorește asocierea cu diafragma sau prezervativele.

Contraindicații: – evaluarea atentă – cele generale, în plus eficiența redusă și sensibilitatea la spermicide.

Efecte secundare: iritații locale date de sensibilitatea la spermicide sau alergie.

3.7 Contracepția chirurgicală

Este reprezentată de tubectomie, ocluzie sau ligatură tubară și vasectomie.

Sterilizarea masculină – blochează fie ductele spermatice (vasele deferente), fie oviductele (trompele uterine), făcând imposibil contactul dintre spermatozoizi și ovule.

Indicații: cei care nu mai doresc copii boli actuale sau în antecedente.

Contraindicații: bărbați cu infecții locale sau sistemice acute evaluare specială – hidrocel sau varicocel, hernie inghinală, elefantiazis, testicol necoborât sau antecedente de ectopie testiculară, formațiune tumorală intrascrotal, anemie severă, tulburări de coagulare sau tratament cu anticoagulante

Complicații: sângerări intraoperatorii, reacții la anestezicul local, supurații postoperatorii scrotale, hematoame, infecțiii și ulterior epididimite congestive, granuloame.

Sterilizarea feminină – ocluzia sau secționarea bilaterală a trompelor uterine.

Indicații: afecțiuni care contraindică sarcina sau folosirea altor metode de planificare familială (afecțiuni psihiatrice și neurologice ireversibile) femei cu cezariene multiple în antecedente Contraindicații: – sarcină, infecții pelviene acute, peritonite, infecții acute sistemice, afecțiune hepatică acută, infecții tegumentare în zona intervenției, boli cu transmitere sexuală cu cervicită purulentă, afecțiune cardiovasculară acută, anemie, afecțiune respiratorie acută – sarcină anterioară complicată, hipertensiune. – evaluare specială – antecedente de afecțiuni cardiace, afecțiuni respiratorii cronice, hipertensiune, diabet zaharat, tulburări de coagulare, anemie moderată, afecțiuni hepatice cronice, endometrioză, antecedente de boli inflamtorii pelvine, antecedente de intervenții chirurgicale abdominale sau pelviene cu complicații, obezitate marcată (peste 80 kg), hernie ombilicală.

Complicații: hemoragia intraperitoneală, infecții pelvine sau peritoneale, hematoame, sângerări și infecții la nivelul plăgii operatorii, lezările formațiunilor anatomice din zonă (uter, intestin sau vezică), embolii.

3.8 Metodele naturale (tradiționale) de planificare familială

Se bazează pe ovulație și evitarea contactelor sexuale în perioada fertilă și nu necesită sfatul unui cadru medical.

Tipuri: metoda calendarului, coitus interruptus, metoda temperaturii bazale, a ovulației (secreției vaginale), alăptarea.

Coitus interruptus este cea mai veche și mai utilizată metodă naturală contraceptivă din lume. Metoda calendarului (abstinența sexuală) se bazează pe modificările ce a apar în organele genitale în timpul menstruației. Socotind 5 zile de supraviețuire a spermatozoidului și 24 – 48 ore pentru ovul, se stabilesc începutul și sfârșitul fazei fertile. Se determină cel mai scurt și cel mai lung ciclu în ultimele 6 sau 12 luni, se scade cifra 19 din ciclul cel mai scurt, rezultând prima zi a fazei fertile și se scade 11 din ciclul cel mai lung, obținându-se ultima zi. Durata ciclurilor poate varia și ca urmare calculul diferă, determinând prelungirea perioadei de abstinență, din care cauză metoda este evitată sau folosită în combinație cu altă metodă de planning familial.

Avantaje: – nu are efecte secundare

– nu influențează fiziologia organismului

– implică responsabilitate față de familie

– este simplă și acceptabilă

– cuplul controlează propria fertilitate

– nu necesită control de specialitate

– nu costă

– poate ajuta cuplurile cu fertilitate redusă să obțină o sarcină (metoda calendarului).

Dezavantaje:

-sunt necesari instructori competenți

-comportamentul sexual se modifică

-necesită atenție sporită din partea femeii

-eficiență moderată.

Indicații:

-alternativă pentru cei care nu doresc să utilizeze alte metode din motive morale, culturale sau medicale

– pentru cei care utilizează metodele barieră doar în perioada fertilă a ciclului.

Contraindicații:

-când partenerul nu dorește abstinența periodică

-femei care au suferit intervenții pe col (cauterizări, conizații) sau cu secreții vaginale patologice.