Asistenta Sociala a Copiilor Ramasi Singuri Acasa Ca Urmare a Plecarii Parintilor la Munca In Strainatate

Asistența Socialăa copiilor ramași singuri acasă ca urmare a plecării parinților la muncă în străinătate

Cuprins:

Introducere

Capitolul I:

Teorii cu valoare explicativă în domeniul asistenței sociale a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

Teoria anomiei sociale

Teoria atașamentului

Teoria etichetării

Capitolul II:

Abordarea centrată pe persoană în asistența socială a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

2.1 Clarificări conceptuale : management de caz, manager de caz, responsabil de caz, planul de servicii, planul individualizat de protecție

2.2 Instrumente de lucru (Raportul de Evaluare Inițială (REI); Fișa de monitorizare

Capitolul III:

Perspectiva psiho-socială asupra problematicii copiilor singuri acasă

3.1 Impactul plecării părinților la muncă în străinătate asupra vieții emoționale a copiilor

3.2 Sfera socială a copiilor după migrarea părinților

CAPITOLUL IV

Perspectiva juridică asupra problematicii copiilor singuri acasă

4.1 Principalele acte normative care reglementează intervenția în cazul copiilor rămași singuri acasă

4.2 Perspectiva legală asupra situației copiilor rămași singur acasă : competența teritorială si instituțională în abordarea cazurilor

CAPITOLUL V

Model de intervenție la nivelul municipiului București pentru copii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților în străinătate

5.1 Dimensiunea fenomenului copiilor singuri acasă

5.1.1 Date statistice existente la nivel național privind situația copiilor singuri acasă

5.1.2 Date privind dimensiunea și evoluția fenomenului copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecarii părinților in strainatate la nivelul municipiului București

5.2 Intervenția în sprijinul copiilor singuri acasă, ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, la nivelul municipiului București

5.3 Prezentarea unor studii de caz instrumentate de DGASPC-uri, model de intervenție la nivelul municipiului București pentru copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

Concluzii

Bibliografie selectiva

Introducere

Prezentul demers analizează modelul de metodologie implementat la nivelul municipiului București în domeniu asistenței sociale a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate.

În continuare, vom utiliza sintagma „copil singur acasă ca urmare a plecării unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate”. Această expresie se referă la următoarele categorii de copii, menționate în Ordinul 219 din 15 iunie 2006: “copilul lipsit de grija ambilor părinți în situația în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate, a părintelui în cazul familiilor monoparentale, precum și copilul lipsit de grija părintelui care, prin hotărâre judecătorească, are obligația creșterii și educării acestuia”.

Lucrarea are în vedere și situația copilului care are doar un părinte plecat la muncă în străinătate, rămânând în grija celuilalt părinte care nu se ocupă adecvat de creșterea și educarea copilului. Acest copil este considerat copil în situație de risc ca urmare a plecării unuia dintre părinți la muncă în străinătate.

Problema de fond abordată constă în faptul că Ordinul 219/2006 prevede că persoanele cu atribuții în asistența socială din cadrul primăriilor să ofere servicii copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, însă acest act normativ nu a putut fi implementat din cauza absenței instrumentelor de lucru adecvate grupului țintă.

De la data emiterii legii și până la elaborarea acestei metodologii, persoanele cu atribuții în asistența socială nu beneficiau de o metodologie comună, de o practică unitară în asistența copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Asistenții sociali sau persoanele cu atribuții de asistență socială din cadrul primăriilor au, conform Ordinului 219/2006, obligația de a întocmi un Raport de Evaluare Inițialǎ a copilului ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate, un plan de servicii care trebuie sa conțină modalitățile de menținere a relațiilor dintre copii și părinții plecați cât și tipul de consiliere și serviciile de suport din comunitate de care va beneficia copilul.

Absența unuia sau a ambilor părinți poate fi asociată cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului, cu neglijarea acestuia.

Pot fi identificate mai multe forme de neglijare (Gulei, Luca, 2007) :

neglijarea alimentară: privarea de hrană, absența mai multor categorii de alimente esențiale creșterii, mese neregulate etc.,

neglijarea vestimentară: haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare,

neglijarea igienei: lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziți,

neglijarea medicală: absența îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor și a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise,

neglijarea locuinței: locuință prost întreținută, neîncălzită, risc de incendiu, mobilier absent sau aflat în stare de degradare, substanțe toxice aflate la îndemâna copilului etc.,

neglijarea educației: sub-stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și recompense, lipsa modelelor de învățare a abilităților de viață independentă, lipsa de urmărire și supraveghere a situației școlare.

Pe lângă neglijare copiii singuri acasă pot deveni și victime ale diverselor forme de abuz și exploatare.

Copiii lăsați nesupravegheați perioade îndelungate de timp înfruntă o serie de riscuri, de la:

supraîncărcarea cu sarcini: preluarea responsabilităților de adult (gătitul, menajul, spălatul hainelor, plata facturilor lunare etc.),îngrijirea și creșterea fraților mai mici;

vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic de copii și prostituție (agresorii sexuali, recrutorii sau traficanții de persoane, persoanele care exploatează copii prin muncă își aleg victimele din rândul copiilor neglijați, nesupravegheați);

insuficienta dezvoltare a abilităților de viață independentă necesare pentru a face față dificultăților viitoare ca adult: independența în luarea deciziilor, încrederea în forțele proprii, abilități de management al timpului și al banilor, controlul și exprimarea emoțiilor, relaționare și comunicare etc.;

însușirea deficitară a normelor etico-morale: în absența unui model familial funcțional, a unui mediu sigur și coerent, copiii singuri acasă pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a-l aplica ulterior la vârsta adultă;

debutul precoce al vieții sexuale: în special puberii și adolescenții vor căuta afecțiunea și aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci și în relațiile intime (lipsa unei educații adecvate privind viața sexuală, lipsa supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini în familie pot conduce la relații intime, fugă de acasă, concubinaj, comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecții cu transmitere sexuală sau chiar apariția de sarcini nedorite la vârste fragede).

În asistența psiho-socială a copiilor singuri acasă este nevoie de o abordare specifică, pentru un management eficient al cazurilor; sunt necesare surse diversificate de informații (profesori, polițiști, consilieri de probațiune, vecini, rude, grup de prieteni) și resursele din comunitate (din instituții guvernamentale sau din organizații neguvernamentale), pentru a identifica și a remedia vulnerabilitățile asociate situației copiilor rămași singuri acasă sau pentru a confirma existența unui mediu securizant pentru dezvoltarea acestora.

Această muncă este o muncă de echipă, caracterizată de pluridisciplinaritate, în încercarea unei abordări a situației copilului în contextul familiei sale, al comunității din care face parte și al relațiilor interpersonale construite de acesta. Specificitatea se referă la complexul de vulnerabilități asociate cu plecarea părinților, care necesită modalități de evaluare, intervenție și monitorizare specifice.

Intervenția profesioniștilor vizează obiective specifice: menținerea legăturii cu părinții, formarea unor abilități de viață, de coping, in sensul de efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale .

Una dintre problemele esențiale cu care se confruntă cel mai adesea copilul ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate o reprezintă rămânerea acestuia fără îngrijirea părintească (sau fără o persoană responsabilă de supravegherea, creșterea și îngrijirea copilului sau cu putere de reprezentare legală a acestuia).

Una dintre priorități o reprezintă rezolvarea problemei responsabilității privind supravegherea, creșterea, îngrijirea și reprezentarea copilului, inclusiv prin luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv plasamentul (în familia lărgită etc.), măsură aplicabilă atunci când, după acordarea serviciilor prevăzute în planul de servicii, se constată că menținerea copilului alături de părinții săi nu este posibilă.

Implementarea acestei măsuri, având în vedere numărul foarte mare de copii aflați în situația descrisă de Ordinul nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, poate părea dificilă și implicând costuri foarte mari, legate în special de acordarea alocației de plasament.

Adesea, plecarea părinților duce la abandonarea copilului într-o situație neclară, caracterizată de aleatoriu – unii copii sunt lăsați în grija unor adulți, alții nu. Bunăstarea lor este profund influențată de stările de spirit ale persoanei de îngrijire, ținând cont de faptul că un vecin sau o bunică se va ocupa de copil atâta vreme cât acest lucru nu devine o sarcină prea dificilă sau imposibil de realizat, pe lângă rațiunile bugetare.

În orice situație, alegerea este simplă și vizează întotdeauna promovarea interesului superior al copilului.

Evaluarea situației fiecărui copil trebuie continuată cu furnizarea serviciilor destinate asigurării protecției copilului aflat în dificultate, inclusiv cele referitoare la desemnarea unui reprezentant legal sau cele destinate menținerii relațiilor cu părintele de care este despărțit.

Complexitatea fenomenului, cauzele și consecințele sale, dinamica și modul în care prevederile legislative sunt implementate efectiv în teren constituie provocări pentru autorități și pentru societatea civilă – organizații nonguvernamentale implicate în analiza fenomenului sau în intervenția directă în sprijinul copiilor afectați.

Prezenta lucrare urmărește să investigheze dimensiunea fenomenului, din datele existente la nivelul municipiului București și să evidențieze practicile implementate la nivel local pentru identificarea, monitorizarea și evaluarea copiilor aflați în această situație.

Interesul față de metodologia de intervenție este cu atât mai mare cu cât lipsa părinților perioade îndelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării copilului rămas singur acasă.

CAPITOLUL I

Teorii cu valoare explicativă în domeniul asistenței sociale a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

În ultimii ani, organizațiile nonguvernamentale și-au manifestat interesul în abordarea și cercetarea modului în care copilul percepe plecarea părinților la muncă în străinătate; efectele migrației externe asupra mediului familial, și a copilului rămas acasă, în mod particular; identificarea noilor tendințe în rezolvarea și prevenirea cazurilor de protecție socială a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

„Separarea copiilor de către unul sau de ambii părinți plecați la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercusiuni asupra personalității. Durata absenței poate fi asociată cu o serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. În mediul școlar principalele probleme identificate se referă la modul de relaționare cu colegii și la modul de îndeplinire a cerințelor didactice. Indiferent de nivelul de studii al copiilor, pe fondul privării afective acut reclamate de aceștia, violența verbală identificată inițial în familia de origine este regăsită în relația cu prietenii, colegii de școală și persoana de îngrijire.” (Luca, Gulei, 2007, p.16)

Copii care locuiesc in mediul rural sunt cel mai adesea supraincarcati cu responsabilități, dar apar numeroase situații în care problemele financiare nu sunt rezolvate prin plecarea părinților.

În cadrul demersurilor sale, profesionistul în domeniul asistenței sociale trebuie să țină cont de o serie de teorii psihologice și sociologice care clarifică anumite contexte sau care explică anumite reacții ale subiectului evaluării.

Teoria anomiei sociale

J. M. Guyau este cel care introduce termenul de anomie, prin care desemna discrepanța sau distanța care există între o anumită normă morală sau religioasă, ca normă ideală și norma interiorizată, sau forma în care aceasta se regăsește în mod concret în sistemul axiologic al unui subiect.

Preluând acest concept, E. Durkheim îi atribuie un înțeles ușor diferit, și anume, acela „situație de disfuncție sau insuficiență normativ-reglatorie într-o societate la un moment dat, situație caracteristică crizelor de creștere sau de recesiune, în care acțiunea regulatorie a grupului social nu se mai poate exercita, normele tipice care ghidează comportamentul ne mai fiind adecvate sau eficiente. Starea de derută normativă este însoțită de suspendarea temporară a funcționalității normelor și slăbirea controlului exercitat de societate asupra comportamentului individual” (Boudon R, 1997, p.453).

Nu este vorba de o absență totală a normelor, ci de suspendarea temporară a funcționalității normelor de bază cu consecințe la nivelul multiplicării comportamentelor deviante (Petcu , 2003).

„Prin plecarea părinților la muncă în străinătate se produce o asemenea suspendare, are loc un astfel de eveniment (de dereglare a normelor sociale ca efect al unei schimbări bruște, de suspendare temporară a funcționalității normelor de bază cu consecințe la nivelul multiplicării comportamentelor deviante) de schimbare a modului de funcționare a familiei, de rupere sau de modificare a relațiilor în interiorul familiei, de modificare sau anulare a mecanismelor de rezolvare a situațiilor conflictuale etc.”(Luca, Gulei, 2007, p.13).

Efectul situației anomice constă în reducerea capacității societății de a mai structura un comportament adecvat. Absența standardelor clare pentru a ghida comportamentul face ca oamenii să fie dezorientați, anxioși, dezorganizarea socială răsfrângându-se la nivelul dezorganizării personalității.

În parte, o astfel de situație „este o caracteristică a modernității, bazată pe o solidaritate de tip organic, cu un grad redus de integrare socială; pe măsură ce societatea devine tot mai complexă, este tot mai dificilă menținerea coeziunii sociale. La această caracteristică generală se adaugă și dezorganizarea socială determinată de marile crize sau depresiuni, de procesul de urbanizare, care reduce funcția de socializare și control exercitată de comunitate și vecinătate” (Boudon R, 1997, p.453).

Studiile vin în sprijinul acestei ideii, deoarece s-a constatat, în rândul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, o incidență mai mare a delincvenței juvenile datorate lipsei autorității și controlului din mediul familial și sub influența negativă a grupului de prieteni (Irimescu, Lupu, 2006).

Pe fondul unor tulburări psiho-emoționale și din cauza plecării părinților la muncă în străinătate, în anii 2006-2007 s-au înregistrat în România un număr de șapte sinucideri ale unor copii. Acest fapt a atras în fapt atenția autorităților publice asupra acestei probleme sociale și a determinat apariția unei legislații suportive și a unei metodologii de lucru.

Teoria atașamentului

Nevoia de atașament face parte din necesitatile de bazǎ ale ființei umane, este înnǎscutǎ și are drept scop supraviețuirea. „Interacțiunea genotipului cu factorii de mediu: stimuli, persoana de referințǎ și nișa de protecție duc la formarea matricei primare de atașament. Nișa securizantǎ s-ar defini prin asigurarea unui spațiu în care nivelul de stres perceput de copil e minimum și prin faptul cǎ-i permite o explorare interesantǎ, stimulativǎ, cu stimuli pozitivi, interesanți pentru constituirea unei matrice de atașament sigur. Prin repetǎri și experiente succesive, se structureazǎ scheme comportamentale, care asigurǎ formarea unui sistem coerent, cu semnificații clare pentru partenerii în acțiune, generând la copil un tip de atașament sigur” (http://psihiatru.pulsmedia.ro/article–x-Clinica,_simptomatologie,Influenta_stilului_de_atasament_in_structurarea_personalitatii_si_a_stilurilor_de_c–931.html)

Absența fizicǎ a persoanei care acordǎ îngrijiri sau incoerența și inconsistența stimulilor, impredictibilitatea cu care îl invadeazǎ sau îl lasǎ în așteptare, oșcilațiile de intensitate imprevizibile ale stimulilor, bruschețea manipulǎrilor sau absența oricǎrei atingeri creeazǎ un haos în interpretǎri care nu lasǎ loc sistematizǎrilor și decodǎrilor necesare și ca urmare vor conduce la formarea unei matrice de atașament nesigur sau dezorganizat.

„O precizare importantǎ a lui Bowlby este cǎ dezvoltarea atașamentului și vicisitudinile sale succesive presupun prin definiție o diadǎ adult copil aflatǎ în interacțiune. Pentru crearea unui sistem de atașament, cei doi parteneri trebuie sǎ participe activ în acest sistem într-un mod comprehensibil unul pentru altul” (http://psihiatru.pulsmedia.ro/article-x-Clinica,_simptomatologiel).

„Copiii au nevoie să dezvolte legături puternice de atașament cu părinții sau cu alte persoane adulte pentru a avea la rândul lor o personalitate echilibrată la vârsta adultă. Legăturile afective discontinue cu părinții, carențele afective, comunicarea deficitară a sentimentelor și emoțiilor etc. pot produce perturbări în dezvoltarea psiho-socială a copilului” (Luca, Gulei, 2007, p. 13).

„De multe ori copiii la care ne referim în această lucrare sunt priviți de părinții lor ca fiind „cuminți”, adică responsabili, capabili să înțeleagă sacrificiul pe care trebuie să îl facă toți membrii familiei pentru ca să le fie, în final, tuturor mai bine. Altfel spus, separarea este un moment dificil, care poate fi însă depășit, cu puțină voință, dacă este conștientizat.” (Luca, Gulei, 2007, p. 13).

Atașamentul față de cineva înseamnă să fi absolut dispus să cauți apropierea și contactul cu persoana în cauză și, mai presus de toate, atunci când situația este nesigură.

„Atașamentul poate fi observat cel mai bine atunci când copilul (sau adultul) se afla într-o situație de nevoie – este speriat, obosit, bolnav sau necesitǎ forme speciale de îngrijire” (Luca, Gulei, 2007, p. 14).

Ainsworth și colaboratorii (1971) au descris trei modele de atașament care pot fi prezente în grade variate:

Atașamentul sigur – copilul are încredere că părinții vor fi disponibili, receptivi și îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situații dificile sau i-ar fi teamă. „Cu această convingere, copilul are curajul să exploreze lumea. Acest model este dezvoltat și menținut de către părinți, fiind în primii ani disponibili, atenți la semnalele copilului și capabili să-i ofere liniște și alinare ori de câte ori acesta are nevoie de ea” (Luca, Gulei, 2007, p.14).

Atașamentul anxios – copilul este nesigur că părinții vor fi disponibili, receptivi și gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitați. Este nesigur în explorare, este rezervat și timid, la plecarea părinților se calmează greu, după reintâlnire, deși se lasă luat în brațe, păstreaza o mica barieră, fiind vigilent, conform experiențelor anterioare (http://psihiatru.pulsmedia.ro/article-x-Clinica,_simptomatologiel). „Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietate/teamă de separare și tinde să fie timorat în manifestarea comportamentului în mediului său […] Acestea pot conduce la trăirea de către copil a sentimentului de nesiguranță care se poate croniciza în timp. Acest tip de atașament poate fi observat la tipul de copil „iubitor”, cel care-și sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface pe cele ale adulților” (Luca, Gulei, 2007, p.14).

Atașament evitant – „copilul nu are încredere că părinții vor reacționa în mod pozitiv și vor fi gata să-i ofere ajutorul. Copilul se așteaptă la respingere din partea părinților și încearcă să se descurce fără dragostea și ajutorul celorlalți. El luptă pentru a deveni independent emoțional. Acest tip de atașament este văzut în relațiile părinți-copil în care copilul a devenit independent în mod prematur” (Luca, Gulei, 2007, p.14).

Atașament dezorganizat și dezorientat – specific unui număr redus de copii, care nu au o strategie coerentă pentru a face față stresului datorat unei situații străine. Explorează mediul haotic, fără scop. La plecarea părinților, se lasǎ consolat de persoane străine, prezintă un comportament adeziv sau indiferent, atât față de străini, cât și față de rude. Acești copii se pare că au o istorie în care nu s-au putut atașa de nici un adult semnificativ, fie prin absența fizică a acestuia, fie că nu era disponibil (boala, alcoolism, depresie), existând pentru acești copii un risc extrem de înalt pentru psihopatologie sau o existențǎ marginalǎ (http://psihiatru.pulsmedia.ro/article-x-Clinica,_simptomatologiel). „Comportamentul acestor copii este total dezorientat și dezorganizat; acesta se caracterizează prin mișcări și reacții incomplete, uneori sunt circumspecți față de o persoană străină, uneori chiar față de mamă.” (Luca, Gulei, 2007, p.14).

Profesionistul va trebui să acționeze pentru dezvoltarea factorilor de protecție (caracteristicile individuale, calitatea relațiilor, factorii de mediu), cei care reduc probabilitatea unei tulburări în condiții de risc.

Teoria etichetarii

Una dintre teoriile cele mai des invocate în zilele noastre este teoria reacției sociale de marcaj sau teoria etichetării (labeling theory), construită de către reprezentații etnometodologiei și interacționismului simbolic.

Teza principală a teoreticienilor reacției sociale (Edwin Lemert, Kai Erikson, Howard S. Becker, Erwing Goffman) este aceea că nici un comportament nu este prin el însuși deviant sau conformist. Devianța reclamă o definiție, fiind rezultatul unei reacții sociale, prin care grupurile care dețin puterea elaborează și aplică norme ce califică unele acte ca fiind deviante. În consecință, susține Edwin Lemert, nu devianța produce controlul social, ci controlul social creează devianța.

„Devianța, afirmă Erikson, nu este o proprietate inerentă anumitor forme de conduită: e o proprietate conferită acestor forme de către publicuri care, în mod direct sau indirect, le observă”, iar Becker întărește, afirmând că „devianța nu este o calitate a actului comis, ci, mai degrabă, consecința aplicării de către ceilalți a unor reguli și sancțiuni împotriva unui contravenient. Deviantul este un individ căruia i s-a aplicat această etichetare; conduita deviantă este o conduită pe care ceilalți o etichetează ca atare” (Becker, 1963, p. 9).

Traiectul discursului argumentativ al teoreticienilor etichetării poate fi sintetizat astfel: deși din când în când toți oamenii se angajează în acte care sunt definite de societatea lor (sau grupul) ca fiind deviante, aceste acte deviante nu sunt totdeauna observate sau, dacă sunt observate, ele sunt considerate comportamente greșite temporare (e.g. furtul dintr-un magazin al unui tânăr dintr-o familie avută, considerat o joacă inofensivă, o expresie a nonconformismului adolescentin).Faptul de a încălca o normă este numită devianță primară (Lallement, 2008).

Ceea ce este important pentru teoria etichetării nu este actul însuși, ci devianța secundară, recunoașterea oficială a acestei încălcări de către o instanță desemnată în acest scop, adică etichetarea publică. Eticheta alterează sentimentul de identitate al persoanei, producând o degradare de statut (Lallement, 2008).

Reacția socială în fața deviantului, generează ca efect pervers o mișcare centrifugă, cu îndepărtarea de normalitate. Devianții etichetați sau excluși caută soluții pentru a supraviețui și sunt nevoiți să frecventeze mediul marginal deviant, în care presiunile pentru conformitate nu se mai exercită.

O astfel de poziție ne atenționează asupra riscului etichetării în general și, cu atât mai mult, în cazul adolescenților, pentru care valorile subalterne asociate vârstei, îndrăzneala, spiritul aventurii, nonconformismul, consumul ostentativ, aprecierea bărbăției, curajului și durității pot fi ușor etichetate ca fiind conduite delincvente.

„Din punctul de vedere al devianților, conduita lor este perfect normală, este “așa cum trebuie să fie”, în sensul postulat de E. Durkheim (1893). Abia după ce are loc procesul de etichetare din afară, apare devianța ca atare, denumită “devianță secundară”. Indivizii etichetați ca devianți adoptă o conduită conformă cu această etichetă, cautând compania unor persoane care au aceeași identitate și împărtășesc același stil de viață.” (Luca, Stelian Gulei, 2007, p. 15).

Profesionistul va trebui să distrugă prejudecățile, miturile legate de copiii rămași singuri acasă („E singur acasă, deci va deveni un delincvent, pentru că nu îl controlează nimeni.”, „Părinții sunt în Italia, deci ar trebui să fie primul în clasă, că nu are nici o grijă, are bani!”, „Copilul meu este cuminte, nu o să i se întâmple nimic rău cât timp sunt plecată.” (Luca, Stelian Gulei, 2007, p. 15).

Plecarea părinților la muncă în străinătate nu presupune în mod necesar apariția problemelor prezentate anterior. Unii părinți pleacă după ce si-au făcut un “plan” prin care să le ofere protecție copiilor și prin care sǎ suplinească absența lor. Conform statisticilor din cadrul SPAS –urilor, foarte rar părinții apelează la măsurile de protecție prevăzute de Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Pentru asigurarea unei protecții profesioniste asistentul social trebuie să cunoască legislația în vigoare și să internalizeze conceptele de bază prevăzute de standardele minime în domeniul protecției drepturilor copilului.

CAPITOLUL II

Abordarea centrată pe persoană în asistența socială a copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

2.1. Clarificări conceptuale : management de caz, manager de caz, responsabil de caz, planul de servicii, planul individualizat de protecție.

Ordinul nr. 288/2006 al Secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului reprezintă un document de referințǎ în activitatea profesionistului din domeniul protecției copilului.

Respectivul ordinul definește managementul de caz ca fiind „ o metodă de coordonare a tuturor activităților de asistență socială și protecție specială desfășurate în interesul superior al copilului de către profesioniști din diferite servicii sau instituții publice și private”. Managementul de caz este utilizat în mod obligatoriu de toți furnizorii de servicii pentru protecția copilului din instituții publice (atât din SPAS cât și DGASPC) și private (ONG).

Conform Ordonanței Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare, principalele etape ale managementului de caz sunt (a se vedea Anexa 1 – Etapele managementului de caz ):

evaluarea inițială;

elaborarea planului de intervenție;

evaluarea complexă;

elaborarea planului individualizat de asistență și îngrijire;

implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenție și în planul individualizat;

monitorizarea;

reevaluarea;

evaluarea opiniei beneficiarului.

Adaptând acest model pentru cazurile din domeniul protecției drepturilor copilului, managementul de caz implică parcurgerea următoarelor etape principale:

Identificarea, evaluarea inițială și preluarea cazurilor;

Evaluarea detaliată/complexă a situației copilului;

Planificarea serviciilor și intervențiilor concretizată într-un plan prevăzut în legislație: PIP, plan de recuperare, plan de reabilitare și/sau reintegrare socială, PS;

Furnizarea serviciilor și intervențiilor pentru copil, familie/reprezentant legal și alte persoane importante pentru copil;

Monitorizarea și reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, deciziilor și intervențiilor specializate;

Închiderea cazului.

Activitățile desfășurate în cadrul acestor etape se bazează pe principiile individualizării (profesionistul lucrează pentru fiecare copil) și personalizării (intervenția este adaptată problemelor specific fiecărui copil în parte), precum și pe implicarea activă (consultare și participare) a copilului și familiei/reprezentantului legal.

„Managerul de caz este profesionistul care asigură coordonarea activităților de asistență socială și protecție specială desfășurate în interesul superior al copilului, având drept scop principal elaborarea și implementarea:

planului individualizat de protecție pentru copiii separați de familie;

planului de recuperare pentru copiii cu dizabilități;

planului individualizat de protecție care îl conține pe cel de recuperare pentru copiii cu dizabilități aflați în protecție specială;

planului de reabilitare și/sau reintegrare socială pentru copiii abuzați, neglijați și/sau exploatați, inclusiv victime ale traficului, exploatării prin muncă, exploatării sexuale în scop comercial;

planului individualizat de protecție care îl conține pe cel de reabilitare și/sau reintegrare socială pentru copiii abuzați, neglijați și/sau exploatați aflați în protecție specială, inclusiv copii refugiați.” (Luca, Gulei, 2007, p. 17)

Managerul de caz este plasat în centrul unui sistem de protecție din care mai fac parte responsabilii de caz din protecția specială și din centrele maternale. Sub coordonarea metodologică a managerului de caz (dar nu și subordonat acestuia) se află responsabilul de caz prevenire. Acesta colaborează la rândul său cu profesioniștii care elaborează și implementează programele personalizate pentru copii în cadrul serviciilor de prevenire – responsabili de intervenție.

Responsabilii de caz din protecția specială „sunt profesioniștii din cadrul serviciilor rezidențiale, cu excepția centrelor maternale care, îndeplinind condițiile menționate de prezentele standarde ( nivel de studii, vechime etc.), prin delegarea atribuțiilor de către managerul de caz, asigură coordonarea activităților legate de elaborarea și implementarea tuturor programelor de intervenție specifică (PS)”.(Luca, Gulei, 2007, p. 18)

Responsabilii de programe de intervenție specifică „sunt profesioniștii care elaborează și implementează programele de intervenție specifică. Aceștia pot fi din cadrul serviciilor aflate în protecția copilului (de ex. centre specializate de consiliere, servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viață, centre de reintegrare în familie) sau în alte domenii (de ex. sănătate, educație).” (Luca, Gulei, 2007, p. 18)

Responsabilii de caz din centrele maternale „sunt profesioniștii din centre, care îndeplinind condițiile menționate de prezentele standarde (de calificare, vechime etc.), prin delegarea atribuțiilor de către MC, asigură coordonarea activităților legate de elaborarea și implementarea programelor personalizate de intervenție.” (Luca, Gulei, 2007, p. 18)

Planul de servicii. Planul individualizat de protecție

Standardele prevăzute în Ordinul 288/2006 Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului sunt completate de cele din Ordinul 286 din 6 iulie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea Planului de servicii și a Normelor metodologice privind întocmirea Planului individualizat de protecție.

Planul de servicii este întocmit de către responsabilul de caz în vederea prevenirii separării copilului de părinți în următoarele situații:

Pentru copiii aflați la risc de părăsire de către părinți;

Pentru copiii reintegrați în familie după încetarea măsurii de protecție;

În orice situație care impune acordarea de prestații și/sau de servicii în vederea respectării drepturilor copilului.

Prestațiile și serviciile cuprinse în planul de servicii se adresează atât copilului cat și familiei/reprezentantului legal al acestuia, precum și persoanelor față de care copilul a dezvoltat legături de atașament (persoane importante pentru copil).

In situația in care, după acordarea serviciilor se constată că menținerea copilului alături de părinții săi nu este posibilă, planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcția generală de asistență socială și protecția copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecție specială a copilului.

În realizarea planului de servicii se va ține cont de următoarele principii, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (art. 6):

respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

egalitatea șanselor și nediscriminarea;

responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești;

primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului;

descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;

asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;

respectarea demnității copilului;

ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;

asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecție;

celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării copilului;

interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.

2.2. Instrumente de lucru (Raportul de Evaluare Inițială (REI); Fișa de monitorizare)

Raportul de Evaluare Inițială (REI) „este un instrument destinat evaluării sociale a situației copilului și a mediului în care acesta trăiește, ca urmare a unei solicitări directe din partea copilului și/sau a familiei/reprezentantului legal, a unei referiri din partea unei instituții publice sau private, a unei semnalări/sesizări din partea unor persoane, altele decât membrii familiei/reprezentantul legal, sau ca urmare a unei autosesizări. Raportul este realizat de asistentul social și cuprinde toate informațiile relevante cu privire la situația semnalată precum și propuneri de evaluare complexă (evaluare psihologică, medicală etc.), în vederea realizării planului de servicii sau a planului de protecție.” (Luca, Gulei, 2007, p. 20)

În urma realizării REI cazul:

poate fi recomandat pentru realizarea unei evaluări complexe (completarea evaluării din perspectiva asistenței sociale cu alte perspective considerate utile: psihologică, medicală, psihiatrică etc.) necesare pentru realizarea planului de servicii sau a planului de protecție;

poate fi recomandat pentru monitorizare (nu sunt înregistrate riscuri și nevoi speciale). Conform Ordinului nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, art. 1 alin.(1) monitorizarea se realizează la un interval maxim de 3 luni.

poate fi închis (sesizarea inițială se dovedește a fi nefondată).

Realizarea evaluării inițiale

Evaluarea inițiala ne oferă o imagine cu privire la situația unui copil la un moment dat, de preferat în contextul familiei/mediului său de viață, astfel încât, la finalul evaluării, să putem propune soluții imediate, pentru a înlătura pericolul (dacă el există) sau pentru a menține copilul în condiții de securitate și siguranță. Pentru a putea avea o imagine completǎ asupra situației copilului, trebuie adunate informații din mai multe arii de interes:

informații despre copil;

informații despre părinți/reprezentant legal/persoană de îngrijire;

informații despre alte persoane relevante;

starea copilului la momentul evaluării: indicii despre faptul că acel copil este în afara oricărui pericol sau, din contră, în iminența unui pericol, starea psihică și de sănătate a copilului;

descrierea mediului în care a fost găsit copilul;

cine se face vinovat de situația prezentă;

determinarea factorilor care au contribuit la situația prezentă;

dacă se impune decizia scoaterii copilului din mediul în care a fost găsit;

concluzii.

Ca urmare a solicitărilor/sesizărilor primite și înregistrate, persoana cu atribuții de asistență socială respectiv, compartimentul de prevenire de la nivelul SPAS/DGASPC în cazul sectoarelor municipiului București, au la dispoziție un număr maxim de zile lucrătoare pentru efectuarea evaluării inițiale (precizat de standardele minime obligatorii privind managementul de caz), cu excepția “situațiilor de urgență când se realizează în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de o oră” (conform Ordinul nr. 288/2006 al secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului). (Luca, Gulei, 2007)

Se recomandă specialiștilor ca evaluarea să se realizeze în interiorul acestei limite. Limita impusă se referă mai mult la situațiile când înregistrarea sesizărilor se realizează la sfârșitul săptămânii – vineri și când evaluarea nu ar putea fi efectuată decât la începutul săptămânii următoare.

Acest termen maxim obligatoriu de zile se restrânge în situațiile de urgență, când demersurile pentru evaluarea riscului trebuie să înceapă IMEDIAT după momentul sesizării. Când se constată că viața copilului este în pericol, echipa mobilă de intervenție de la nivelul DGASPC va scoate copilul din mediul lui de viață și va realiza plasamentul acestuia în regim de urgență.

Pot exista și situații în care echipa SPAS/persoana cu atribuții de asistență socială, descoperă în procesul de evaluare inițială că este cazul ca un copil să fie scos imediat din mediul lui de viață (situație de urgență).

Astfel, persoana/echipa de la SPAS va contacta de urgență telefonic și va aduce la cunoștința DGASPC despre necesitatea scoaterii respectivului copil din mediul familial. Obligatoriu, toate sesizările telefonice vor fi urmate de informarea scrisă a DGASPC, prin diferite căi: prin e-mail, prin fax, poștă etc.

Este important ca toate intervențiile profesioniștilor legate de un caz anume, să fie documentate și reflectate în documente scrise, pentru a avea, pe de o parte, o evidență cu tot ceea ce s-a făcut pentru copilul respectiv și, pe de altă parte, existența acestor informații va ajuta la luarea celor mai bune decizii în ceea ce privește soarta copilului.

Fiecare evaluare inițială se finalizează cu realizarea unui Raport de Evaluare Inițială, care va fi înaintat spre avizare:

Primarului, în cazul primăriilor mici, unde există o singură persoană cu atribuții de asistență socială (de obicei referenți cu atribuții de asistență socială),

Coordonatorului SPAS/Compartimentul de prevenire de la nivelul DGASPC de sector,

Directorului OPA (organism privat acreditat), în cazul în care evaluarea inițială este realizată de OPA. O copie a acestui raport este transmisă SPAS din aria teritorială respectivă. În acest caz, SPAS este cel care transmite mai departe informația către DGASPC.

Raportul se va realiza în maximum 24 de ore de la încheierea activității de evaluare inițială. Și în acest caz, evaluarea trebuie să fie urmată imediat de realizarea raportului de evaluare, fără a se aștepta scurgerea termenului limită. Informarea DGASPC se va realiza în 24 de ore de la încheierea raportului de evaluare inițială.

Planul de servicii (PS) este instrumentul folosit în asistența socială în scopul prevenirii separării copilului de părinți în următoarele situații:

pentru copiii aflați la risc de părăsire de către părinți;

pentru copiii reintegrați în familie după încetarea măsurii de protecție;

în orice situație care impune acordarea de prestații și/sau de servicii în vederea respectării drepturilor copilului.

Întocmirea, implementarea și monitorizarea PS vor respecta prevederile standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului.

Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcția generală de asistență socială și protecția copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecție specială a copilului, atunci când, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menținerea copilului alături de părinții săi nu este posibilă.

Fișa de monitorizare

Responsabilul de caz prevenire are obligația de a completa Fișa de monitorizare a situației copilului, conform modelului prevăzut în Anexa 3.

Trebuie reținut faptul că monitorizarea nu trebuie privită doar ca un proces de constatare. Profesionistul utilizează informațiile obținute pentru a propune teme de discuție (de exemplu când familia are nevoie de dezvoltarea unor abilități sau atunci când are nevoie de orientare – pentru obținerea unor drepturi sau pentru accesarea unor servicii) și pentru intervenție (de exemplu atunci când se dovedește că planul de servicii sau de protecție nu a avut un impact durabil).

CAPITOLUL III

Perspectiva psiho-socială asupra problematicii copiilor singuri acasă

3.1. Impactul plecării părinților la muncă în străinătate asupra vieții emoționale a copiilor

Plecarea unuia sau a ambilor părinți la muncă în străinătate reprezintă un eveniment de viață care se încadrează în influențele psihosociale nenormative asupra dezvoltării personalității copilului.

Dezvoltarea personalității individului depinde atât de potențialul înnăscut cât și de factorii psiho-sociali și fizico-biologici care pot influența acest proces în sens pozitiv sau negativ.

„Există trei categorii de influențe importante asupra dezvoltării, descrise de Baltes și colaboratori în 1980:

influențe normative cu caracter de vârstă, influențe cu caracter istoric,

influențe normative temporal,

influențe legate de istoria personală a individului sau nenormative”. (Gulei, Luca, 2007, p. 44)

„Influențele cu caracter de vârstă se află într-o relație puternică cu vârsta cronologică și se referă la ansamblul determinanților biologici și ambientali. Este vorba de acele etape ale dezvoltării strict corelate cu elementele de maturizare biologică (dentiția, pubertatea etc.) pe de o parte și pe de altă parte corelate cu normele sociale care fixează prin lege momentul debutului școlar, al majoratului, al pensionării etc. Asupra acestor tipuri de influențe, individul este lipsit de orice control.” (Gulei, Luca, 2007, p. 44)

„Influențele cu caracter istoric sau „efectele de cohortă” se referă la determinanții istorici și sunt legate de evenimente ce au loc într-un anumit context istoric (pot fi războaiele, crizele economice etc.) sau la determinanți socioculturali specifici unei anumite perioade istorice (expectanțe privind un anumit nivel al educației, anumite roluri profesionale, familiale, de vârstă, de gen etc.). Aceste influențe temporale conturează mediul de dezvoltare al unei anumite generații.” (Gulei, Luca, 2007, p. 44)

Influențele nenormative depind de evenimentele autobiografice, au un puternic caracter personal, sunt specifice și unice într-o istorie individuală de viață.

O mare parte dintre copiii și tinerii care locuiesc separat de părinți, din cauză că aceștia au plecat la muncă peste hotare, trăiesc emoții neplăcute de dor, tristețe, nesiguranță. Copiii simt lipsa sprijinului emoțional pe care îl ofereau părinții și au un sentiment de singurătate. Dorul de părinți îi face pe unii copii și tineri să-și revizuiască atât relațiile cu părinții, cât și comportamentul pe care îl aveau până la plecarea lor.

(http://www.singuracasa.ro/asistenta_sociala/pentru_profesionisti/resurse_asistenta_sociala_copi/)

Sunt întâlnite și situații în care, inițial, copiii se bucură că părinții vor pleca la muncă în străinătate. Bucuria vine din micile beneficii sau dorințe care cred că vor putea fi îndeplinite cu ajutorul banilor trimiși de părinți. Lipsa de experiență, imaturitatea nu le permit să prevadă consecințele urmate de plecarea părinților. Bucuria și optimismul acestora se spulberă la prima situație în care vor avea nevoie de ajutorul adultului iar acesta nu va fi lângă ei să îl ofere. (Gulei, Luca, 2007).

În timp ei ajung să aprecieze mai mult tot ce le oferea viața în familia unită. Totodată, mulți dintre acești adolescenți au sentimente de regrete și vină legate de diferite situații din trecut, în care ei cred că ar fi trebuit să procedeze altfel. Aceste trăiri îi frământă și le fac viața și mai dificilă.

Copiii se simt cel mai mult afectați în prima perioadă după plecarea părinților sau atunci când părinții pleacă pentru prima dată. Depășirea acestor trăiri emoționale negative se datorează pregătirii copiilor de a trăi și a se descurca independent și susținerii pe care o

primesc din partea altor persoane.

Mulți dintre copii nu au dezvoltate suficient abilitățile de a-și controla și exprima

neagresiv emoțiile în diferite situații. Ei nu reușesc să se clarifice cu propriile trăiri, de agresivitate. În aceste condiții, copiii suferă mult și devin mai nesiguri de forțele proprii. (http://www.singuracasa.ro) Cu toate acestea, mulți copii nu vor ca ceilalți să știe că ei se confruntă cu dificultăți.

Tendința lor are la bază mai mulți factori:

dorința de a părea maturi și independenți ;

dorința ca părinții să nu afle despre dificultățile cu care se confruntă, pentru a nu-i întrista;

tradiția (în unele comunități/culturi) de a afișa doar stările emoționale pozitive.

Toate acestea conduc la faptul că unele persoane din anturajul adolescenților nici nu observă că ei ajung în situații dificile și se simt rău.

O parte dintre oamenii din anturajul copiilor de migranți consideră că aceștia se simt superiori semenilor lor, datorită banilor și lucrurilor pe care le primesc de la părinții de peste hotare. Este cunoscut faptul că persoana care se află în situații neplăcute tinde să

compenseze cumva dificultățile prin care trece. Acest lucru se întâmplă și în cazul multor

adolescenți – ca o modalitate de a micșora efectele lipsei de afecțiune pe care o simt, ei

profită din plin de posibilitățile materiale pe care le asigură părinții. (http://www.singuracasa.ro)

„Din perspectiva nivelului de informare a copilului cu privire la plecarea părinților/părintelui la muncă în străinătate și angajarea lui în producerea acestui eveniment de viață se disting trei situații:

situația în care plecarea părinților/părintelui se produce complet independent de copil și îl surprinde – copilul nu este informat despre plecarea părinților/părintelui, nu participă la pregătirea plecării, află despre eveniment fie la momentul producerii, fie chiar ulterior;

copilul este informat dar nu participă la pregătirea acestui eveniment – copilul este doar informat cu privire la apropiata plecare fără însă a beneficia de explicații, de o prezentare a schimbărilor care vor avea loc; nu este consultat, copilul nu își poate exprima emoțiile și sentimentele cu privire la situație;

copilul este angajat direct în pregătirea schimbării fără însă a fi factorul dominant și neavând responsabilitatea principală a producerii acestui eveniment – copilul este informat din timp despre plecare, i se solicită părerea, se discută cu copilul schimbările care vor apărea, copilul primește asigurări din partea părinților cu privire la afecțiunea părintească, la importanța lui pentru părinți, părinții oferă copilului posibilități de contact, sfaturi pentru diverse situații, posibile soluții la diverse probleme ce pot apărea (se îmbolnăvește, se strică ceva în casă, are probleme la școală etc.), copilul participă la etapele de pregătire a plecării (cumpărături, discuții, însoțirea părinților la plecare etc.)”. (Gulei, Luca, 2007, pp. 46 – 47)

Experiența din ultimii ani a specialiștilor în lucrul cu copiii singuri acasă precum și teoriile psihologice arată că „nivelul de pregătire, informare și implicare a copilului în luarea deciziei plecării părinților/părintelui și punerea în practică a acesteia are un rol important pentru copil. Copilul are nevoie să primească în mod direct din partea părinților/părintelui care pleacă, asigurări privind confortul său fizic, modalitatea de satisfacere a trebuințelor sale și multiple reasigurări afective etc. Este important pentru copil să simtă că are un anumit control asupra situației noi existente în viața sa.” (Gulei, Luca, 2007, p. 47)

Pentru a preveni traume ulterioare în viața copilului specialiștii recomandǎ ca orice familie în care se ia decizia ca unul sau ambii părinți să plece la muncă în străinătate, să solicite sprijinul psihologilor, consilierilor școlari sau al asistenților sociali din comunitate pentru a se informa cu privire la modalitățile de pregătire a copiilor în vederea reducerii la minim a riscurilor posibil psihotraumatizante ce ar putea să apară din acest eveniment de viață.

3.2. Sfera socială a copiilor după migrarea părinților

Plecarea părinților înseamnă pentru mulți copii și tineri o sărăcire a comunicării. O mare parte dintre ei se simt singuratici, lipsiți de suport și dezorientați. În special, dacă

pleacă ambii părinți, copiii sunt deseori lipsiți de sentimentul că este cineva care să-i ajute în orice situație, că au cui se adresa când au nevoie, că au cu cine să se consulte. De aici provin și dificultățile mari pe care le întâlnesc adolescenții în situațiile de luare a deciziilor.(www.singuracasa.ro)

După plecarea părinților peste hotare, cercul de relații al copiilor și tinerilor se îngustează și această sferă devine foarte vulnerabilă pentru ei. Mulți dintre adolescenți sunt preocupați de găsirea unor persoane de încredere, cu care ar putea discuta diverse lucruri care îi interesează, inclusiv subiecte mai personale.

Din cauză că nu mai comunică așa ca înainte cu părinții plecați, mulți dintre copii se înstrăinează de ei. Deși vorbesc destul de des la telefon, în timp, relațiile dintre copii și părinți devin mai reci, deoarece, de cele mai multe ori, comunicarea la distanță nu asigură și apropierea sufletească.

Vizitele părinților, în special, dacă sunt frecvente, redresează parțial această situație.

Unii dintre copii rămân în îngrijirea rudelor, iar alții se descurcă de sine stătător. Relațiile copiilor cu persoanele care îi supraveghează nu sunt întotdeauna suficient de apropiate, din cauza vârstei înaintate sau a stilului de comunicare pe care îl au acești adulți.

“Există familii în care bunicii, mătușile, unchii desemnați de părinții plecați să aibă grijă de copiii lor au reprezentat persoane resursă și de sprijin pentru copii încă dinaintea plecării ambilor părinți în străinătate. În aceste cazuri, copiii deși resimt dorul de părinți și suferă neglijarea emoțională din partea părinților plecați găsesc suportul afectiv necesar la persoana de îngrijire. Chiar dacă numai unul dintre părinți este plecat, este necesară o evaluare atentă a părintelui în grija căruia a rămas copilul pentru a vedea măsura în care acesta este capabil să răspundă nevoilor fizice, medicale, educaționale și emoționale ale copilului.” (Gulei, Luca, 2007, p. 49)

Deseori, îngrijitorii tind să controleze prea mult viața și comportamentul copiilor, să le atribuie multe sarcini, cu scopul de a limita implicarea lor în activități riscante. Multe dintre aceste persoane văd satisfacerea nevoilor copiilor de hrană și adăpost drept principala lor sarcină, ceea ce accentuează și mai mult izolarea și închiderea în sine a copiilor.

În mod firesc, la vârsta adolescenței, relațiile cu semenii ocupă un loc mult mai important în viața copilului decât cele cu părinții, ceea ce nu este întotdeauna așa în cazul copiilor migranților. Situația lor deosebită în raport cu părinții îi face să fie mai izolați față de semeni.

Majoritatea copiilor rămași fără îngrijirea părinților preferă comunicarea în grupuri mici de semeni care au, de obicei, aceeași experiență de despărțire de părinți. Această alegere se bazează pe faptul că ei au mai multe în comun:

emoții generate de plecarea părinților peste hotare și viața independent

preocupări și interese (cum se descurcă în gospodărie, ce relații are cu mama etc.)

resurse financiare care le permit să acceseze diferite servicii din comunitate.

Atitudinile copiilor care locuiesc cu părinții față de cei care au părinții plecați la muncă sunt diferite. Unii manifestă compătimire, încearcă să le înțeleagă situația și să le ofere suport. Alții îi invidiază sau desconsideră, deoarece nu reușesc să privească dincolo de posibilitățile financiare ale acestora. Copiii și tinerii care sunt de această părere nu știu că mulți copii cu părinți migrați cred că nici un confort material nu poate înlocui căldura și dragostea pe care o dau părinții. Și printre adulții din comunitate pot fi observate aceste două opinii diferite față de copiii rămași fără îngrijirea părinților.

CAPITOLUL IV

Perspectiva juridică asupra problematicii copiilor singuri acasă

4.1. Principalele acte normative care reglementează intervenția în cazul copiilor rămași singuri acasă

Demersurile care se impun a se face în cazurile copiilor singuri acasă sunt realizate de către autoritățile competente cu respectarea standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului, în vigoare.

In România principalele acte normative care reglementează modalitățile de abordare/instrumentare a cazurilor copiilor ai căror părinți se află în străinătate sunt:

Ordinul 219/15.06.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – privind activitățile de identificare, intervenție și monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă străinătate;

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;

Ordinul 286/06.07.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor Metodologice privind întocmirea Planului de Servicii și Planului Individualizat de Protecție;

Codul Familiei;

H.G. nr. 683/2006 pentru completarea Normelor metodologice aplicare a prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin H.G. nr. 384/2001;

Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.

4.2 Perspectiva legală asupra situației copiilor rămași singur acasă : competența teritorială si instituțională în abordarea cazurilor

Protecția copilului prin Ordinul 219 din 15 iunie 2006.

Acest ordin este emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și stabilește în art.1, alin.1, instituțiile cu atribuții de identificare a cazurilor de copii lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate.

Instituțiile cu aceste atribuții sunt:

serviciile publice de asistență socială de la nivelul municipiilor și orașelor, denumite SPAS;

persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale;

direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul sectoarelor municipiului București.

Termenul de identificare a copiilor lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, la nivelul fiecărui oraș, sector din municipiul București și comună este de trei luni de la data publicării ordinului, adică la data de 23 septembrie 2006 fiecare dintre aceste instituții ar fi trebuit să aibă o evidență precisă asupra numărului de copii din comunitatea unde există aceste instituții.

Aliniatul 2 al aceluiași articol precizează că identificarea de către persoanele desemnate din instituțiile menționate se va face permanent pentru toate cazurile de copii din comunitate în care activează a căror părinți se află la muncă în străinătate.

Articolul 2 clarifică care dintre copiii a căror părinți se află la muncă în străinătate vor fi identificați stabilind o serie de criterii și anume:

copilul lipsit de îngrijirea ambilor părinți în situația în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate;

copilul aflat în îngrijirea unui singur părinte, în cazul familiilor monoparentale,

copilului al cărui părinte prin hotărâre judecătorească, are obligația creșterii și educării acestuia.

Atribuțiile instituțiilor enumerate mai sus sunt stabilite în următoarele articole: art.3; art. 4. alin. 1, 2; art. 5; art. 6; art.7, alin.1 și 2; art.8; art.9; art.10 și art. 11 ale Ordinului 219 din 15 iunie 2006 astfel:

vor întocmi un raport de evaluare inițială (REI) pentru fiecare copil identificat în una din situațiile prevăzute la art.1;

în situația în care din REI rezultă faptul că acel copil se află în situații de risc se întocmește planul de servicii în vederea prevenirii separării copilului de familia sa;

planul de servicii întocmit de asistentul social sau persoana cu atribuții de asistență socială va conține obligatoriu modalitățile de menținere a relațiilor personale ale copilului cu părinții, precum și tipul de consiliere psihologică de care va beneficia copilul;

în situația în care REI recomandă consilierea familiei/persoanei la care se află copilul în întreținere și îngrijire și oferirea de servicii de suport, la propunerea asistentului social sau a persoanei cu atribuții de asistență socială care a instrumentat cazul, în planul de servicii se va decide serviciile de suport pe care comunitatea le poate oferi;

în situația în care SPAS și persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ teritorială unde se află copilul apreciază că există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului lipsit de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia sunt la muncă în străinătate, vor sesiza imediat direcția generală de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) din județul respectiv cu privire la identificarea cazului, în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială a copilului;

au obligația reevaluării situației la fiecare trei luni a copiilor lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care sunt plecați la muncă în străinătate și pentru care au fost întocmite REI;

până la data de 15 ale lunii care urmează după încheierea unui semestru, SPAS, respectiv persoana cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, va transmite direcției generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul județului situația centralizată pe plan local a cazurilor de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate cât și situația copiilor a căror părinți notifică instituțiile enumerate intenția de a pleca la muncă în străinătate. Modelul de raportare este prevăzut în anexa nr.1 a ordinului menționat.

au obligația asigurării unor acțiuni de informare la nivelul comunității în ceea ce privește posibilitățile legale de care pot dispune părinții care pleacă la muncă în străinătate, în vederea asigurării protecției fizice și juridice a copiilor care urmează să rămână în țară;

au obligația de a primi notificări (declarații) după modelul din anexa 2 , de la cetățenii români care au copii minori în îngrijire și doresc obținerea unui contract de muncă în străinătate în care este nominalizată persoana în întreținerea și grija căreia vor rămâne copiii;

SPAS/ primăria de domiciliu are obligația emiterii unei dovezi după modelul din Anexa III a ordinului menționat, pentru cetățenii români care au copii minori în îngrijire, doresc să obțină un contract de muncă în străinătate și au notificat instituția.

Obligațiile părinților cetățeni români care au copii în îngrijire și care sunt sau intenționează să plece la muncă în străinătate:

să colaboreze cu asistentul social sau cu persoana cu atribuții de asistență socială care instrumentează cazul copilului în vederea prevenirii separării copilului de familie;

să notifice în funcție de domiciliu SPAS, persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul sectoarelor municipiului București, intenția de a pleca la muncă în străinătate, precum și să nominalizeze persoana în îngrijirea și întreținerea căreia vor rămâne copii;

să se informeze la SPAS sau, după caz, persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul sectoarelor municipiului București cu privire la posibilitățile legale de care dispun în vederea asigurării protecției fizice și juridice a copiilor care urmează să rămână în țară;

în situația solicitării de locuri de muncă în străinătate au obligația prezentării la agenții de ocupare a forței de muncă a unei dovezi emise de SPAS/ primăria de domiciliu prin care se arată că au notificat instituția.

Toate acțiunile ce privesc protecția copiilor lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate ar trebui să fie întreprinse în lumina articolului 6 din Legea 272/2004 care prevede principiile privind respectarea și garantarea drepturilor copilului coroborate cu articolele152 și 159 din Codul Familiei.

In anul 2007, Asociația Alternative a propus o Metodologie privind asistenta sociala, psihologica si juridica a copiilor ramași siguri acasă ca urmare a plecării parintilor la munca in străinătate, metodologie la care am făcut referire de mai multe ori in cadrul acestei lucrări si care a fost făcuta cunoscuta tuturor autoritatilor publice si ONG-urilor care putea evalua situația acestor copii si puteau furniza servicii in vederea reducerii gradului de vulnerabilitate a acestui grup ținta. In cadrul acestei metodologii au fost propuse o serie de etape de lucru în asistența copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, pe care le vom prezenta mai jos: (Luca, Gulei, 2007)

Identificarea de către SPAS a cazurilor de copii ai căror părinți se află la muncă în străinătate. Aceasta se poate face prin autosesizare cu ocazia intervențiilor pe alte tipuri de cazuri : anchete sociale: pentru divorțuri, întreruperea executării pedepselor, copii cu handicap, prin referirea de astfel de cazuri de către alte instituții sau autorități cu atribuții în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului cum ar fi : inspectorate școlare, spitale, poliția de proximitate, fundații sau asociații de profil sau prin sesizările/petițiile adresate de către toți cei care cunosc astfel de cazuri sau au astfel de copii în îngrijire Prin articolul 13, alin. 2 din Legea 272/2004 se instituie obligația persoanelor care au în îngrijire sau protejează temporar un copil lipsit de ocrotirea părintească de a anunța în termen de 48 de ore SPAS.

Întocmirea de către SPAS a Raportului de Evaluare Inițială, denumit generic REI;

Întocmirea de către SPAS a Planului de Servicii, denumit generic PS. Pentru situațiile copiilor care fac obiectul prevederilor Ordinului 219/2006 riscul este depășit, fizic separarea copilului de familia sa s-a produs, iar în această situație se impune conform art.39 alin.1 din Legea 272/2004 luarea unei măsuri de protecție specială, măsură care conform prevederile Legii 272/2004 pentru a putea fi luată ar trebui să fie precedată de PS. În aceste condiții, pentru a răspunde atât cerințelor Legii 272/2004 cât și prevederilor Ordinului 219/2006, este necesar ca în planul de servicii să se planifice doar serviciile de consiliere acordate copilului și familiei/persoanei la care se află în întreținere și îngrijire copilul, alte drepturi referitoare la prestații sociale/facilități/gratuități vor putea fi acordate doar după stabilirea reprezentantului legal al copilului, pe perioada absenței părinților din țară, prin instituirea măsurii de protecție specială.

Sesizarea DGASPC de către SPAS cu privire la identificarea cazului, în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială pentru copil. Sesizare către DGASPC va fi însoțită de copia REI-ului și va cuprinde in mod obligatoriu propunerea de instituire a unei măsuri de protecție specială.

DGASPC-ul propune instituirea măsurii de protecție pentru copil fie Comisiei pentru Protecția Copilului, fie instanței judecătorești având în vedere propunerea SPAS-ului. În mod excepțional, în cazul în care interesul superior al copilului ar impune desemnarea unei persoane care să reprezinte/asiste copilul la accesarea unor drepturi sau servicii importante pentru evoluția sa (obținerea cărții de identitate, înscrierea într-o etapă superioară a procesului de învățământ, acceptarea unei succesiuni etc.), se instituie curatela specială de către autoritatea tutelară. Prin instituirea curatelei nu se rezolvă problema desemnării reprezentantului legal al copilului întrucât prin această măsură se asigură doar protecția din punct de vedere juridic a copilului aflat într–o situație care impune urgent această intervenție. Curatela nu este una dintre măsurile de protecție alternativă enumerate de Legea 272/2004.

Instituirea măsurii de protecție special, de către Comisia de Protecție a Copilului sau de către instanță;

Întocmirea Planului individualizat de Protecție de către DGASPC care va avea ca obiectiv asigurarea pentru copil a unor condiții care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială și având ca finalitate reintegrarea în familia de origine;

Monitorizarea de către DGASPC a modului de îngrijire acordat copilului pe perioada măsurii de protecție;

Comunicarea de către DGASPC, SPAS-ului care a sesizat cazul, a datei la care s-a instituit măsura de protecție specială, tipul acesteia și reprezentantul legal al copilului pe perioada măsurii de protecție;

Reevaluarea situației acestor copii la fiecare 3 luni: reevaluarea revine serviciilor publice de asistență socială daca nu s-a instituit măsura de protecție specială pentru copil conform prevederilor Legii nr.272/2004 sau DGASPC-ului în toate situațiile în care s-au instituit măsuri de protecție specială. Această obligație ar reveni doar SPAS-ului în condițiile în care în PIP ar fi prevăzut ca și membru al echipei de implementare responsabilul de caz din cadru SPAS, care a sesizat DGASPC-ul.

Transmiterea către DGASPC a situației centralizate pe plan local de către SPAS a cazurilor copiilor ai căror părinți se află la muncă în străinătate;

SPAS asigură acțiuni de informare referitoare la posibilitățile legale de care pot dispune părinții care pleacă la muncă în străinătate, în vederea asigurării protecției fizice și juridice a copiilor care urmează să rămână în țară : Din categoria acestor acțiuni exemplificăm: spoturi publicitare, broșuri, afișe, panouri publicitare, conferințe și comunicate de presă din care să reiasă necesitatea contactării asistenților sociali din cadrul SPAS-ului de către părinții care doresc să plece la muncă în străinătate sau sesizarea unor astfel de cazuri de către cei care au cunoștință de ele.

CAPITOLUL V

Model de intervenție la nivelul municipiului București pentru copii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților în străinătate

5.1. Dimensiunea fenomenului copiilor singuri acasă

5.1.1. Date statistice existente la nivel național privind situația copiilor singuri acasă.

Estimările statistice realizate de Institutul Național de Statistică, indică la nivelul lunii august 2011 că aproximativ 350.000 de copii (7% din totalul populației 0 – 18 ani) aveau cel puțin un părinte plecat în străinătate. Cei mai mulți aveau doar tatăl plecat (157.000 de copii) si doar 67.000 aveau doar mama plecată.

În afară de aceștia, alți circa 400.000 de copii au experimentat, la un moment dat în viață, absența cel puțin a unui părinte, ca urmare a plecării acestuia la muncă în strainătate.

În cifre absolute, fenomenul are o amploare semnificativă de masă, pentru că se poate vorbi practic de aproape 750.000 de copii, din numarul total de 5 milioane de copii, câți are Romania în prezent, afectați de migrația părinților.

În figura de mai jos, se poate observa că la nivelul populației naționale 0 – 18 ani, volumul celor cu ambii parinți plecați este mult mai mare decât al celor doar cu mama plecată, în timp ce la nivelul populației școlare gimnaziale relația este inversă (vezi fig.1).

Figura 1. Estimările numărului de copii cu părinți plecați în străinătate (studiul UNICEF din 2010 și studiul GALLUP – SOROS din 2010/2011).

În ceea ce privește distribuția la nivel național, studiul realizat de UNICEF în anul 2011 relevă că cea mai mare concentrare de copii cu părinții plecați în străinătate este în zona Moldova, unde sunt afectați aproximativ 100.000 de copii. Alte zone, cum sunt Muntenia, Transilvania, Crișana-Maramureș au fiecare aproximativ jumătate din acest volum, circa 50-55 de mii de copii cu parinți plecați.

În București, estimările indică aproximativ 30.000 de copii cu părinți migranți, iar în Dobrogea circa 10.000 (vezi fig.2).

Același studiu a relevat că aproximativ 52% dintre copiii cu părinții plecați la muncă în străinătate sunt din mediul rural, ceea ce reprezintă circa 180.000 de copii. În mediul rural tendința este să plece ambii părinți, în timp ce în marile orașe pleacă în special doar tații. Diferența este parțial explicabilă prin importanța mai mare a familie extinse în mediul rural comparativ cu mediul urban.

Figura 2. Amploarea fenomenului copiilor cu parinți migranți pe regiuni (UNICEF 2011)

Pentru a detalia situația acestor copii, UNICEF a încercat, în studiul din 2011, să catografieze intensitatea fenomenului pe judete (vezi fig.3). Cele trei hărți sugerează existența câtorva județe în care incidența fenomenului „singur acasă” este semnificativ mai mare:

din toate cele trei hărți reiese că migrația este mai intensă în cele patru județe din vestul Moldovei : Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava;

o altă gupare de județe cu ponderi mari de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate sunt cele din Nord, Nord-Vestul țării: Bistrița, Maramureș, Satu Mare și Sălaj;

a treia grupă de județe cu incidență mare este compusă din județele din Banat: Caraș, Timiș și Arad.

Județele Alba, Sibiu și Tulcea sunt de asemenea, mai afectate de acest fenomen.

Concluziile studiului Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (A.N.P.D.C.) relevă faptul că România se confruntă cu o nouă formă de abandon: „abandonul” copiilor acasă.

Ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, unii copii rămân în familia extinsă sau la cunoștințe de familie, fără o situație juridică clară și, în consecință, fără a putea beneficia de drepturile care li se cuvin, potrivit legii, iar alții ajung în sistemul de protecție.

Potrivit datelor ANPDC, la sfârșitul anului 2006, în 41.251 familii din România, copiii aveau părinți plecați la muncă în străinătate, iar în aproximativ 5.000 dintre aceste familii este plecat părintele unic întreținător.

Conform aceleiași surse, copiii rămași în țară sunt îngrijiți de:

rude până la gradul IV, în procent de 86%,

alte persoane (vecini, prieteni ai părinților etc.), în procent de 10,5%;

se află în plasament, în sistemul de protecție special, în procent de 3,5%.

Faptul că acești copiii sunt lăsați în grija unor persoane care nu se implică în educația lor la fel ca propriii părinți poate conduce la integrarea acestora în cercuri inadecvate de prieteni, cu consecințe grave (abandon școlar, pre-delincvență etc.).

Mai jos prezentăm situația copiilor cu parinți plecați la muncă în străinătate la data de 31.06.2011. Situația este realizată de către ANPDC pe baza raportărilor transmise de catre DGASPC-uri.

SITUAȚIE COPII CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE

31.06.2011

5.1.2. Date privind dimensiunea și evoluția fenomenului copiilor rămași singuri acasă ca urmare a plecarii părinților in strainatate la nivelul municipiului București.

Intervenția în cazul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate este ghidată de Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și respectiv Ordinul 219/2006.

DGASPC-urile de sector au conform acestor acte normative, responsabilitatea depistării precoce a situațiilor de risc. Cu alte cuvinte, DGASPC-urile de sector cât și celelalte SPLAS-uri din țară, sunt instituțiile cu rolul cel mai activ în identificarea și sprijinirea cazurilor de copii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.

Conform“Analizei la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate”, elaborată de către Asociația Alternative Sociale și Unicef, fenomenul este estimat a fi caracteristic pentru aproximativ 350.000 de copii. Mai mult de o treime dintre aceștia, adică aproximativ 126.000 de copii sunt afectați de migrația ambilor părinți. În București, estimările realizate pe baza extrapolării rezultatelor anchetei indică aproximativ 30.000 de copii cu părinți plecați(Analiza la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate” elaborat de către Unicef și Asociația Alternative Sociale, p.20).

Potrivit centralizărilor realizate de către către Serviciul de statistică și dezvoltare pentru combatarea excluderii sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, la data de 31 ianuarie 2011, un număr de 121 de familii în care părinții sunt la muncă în străinătate, iar 159 de copii din familii cu părinți plecați în străinătate cu și fără măsură de protecție se aflau în evidența Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul sectoarelor 1, 3, 4, 5, 6.

Acest decalaj între date este determinat de un mecanism de monitorizare slab dezvoltat. Responsabilitatea de a identifica acești copii revine autorităților locale, care nu dispun de instrumente, dar și părinților obligați prin Ordinul 219/2006 privind activitățile de identificare, intervenție si monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se află la muncă în străinătate, ordin pe care cei mai mulți nu îl cunosc.

Mai jos prezentăm situația statistică a numărului de copii ai căror parinți sunt plecați în strainătate la nivelul sectoarelor Municipiului București la sfârșitul primului trimestru al anului 2011:

Tabelul 1. Situația copiilor de pe raza sectorului 1, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.03.2011

Tabelul 2. Situația copiilor de pe raza sectorului 2, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.03.2011

Tabelul 3. Situația copiilor de pe raza sectorului 3, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.03.2011

Tabelul 4. Situația copiilor de pe raza sectorului 4, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.03.2011

Tabelul 5. Situația copiilor de pe raza sectorului 5, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.03.2011

Tabelul 6. Situația copiilor de pe raza sectorului 6, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.03.2011

Mai jos prezentăm situația statistică a cazurilor nou apărute în trimestrul doi al anului 2011 cu privire la numărul de copii ai căror parinți sunt plecați în strainătate la nivelul sectoarelor Municipiului București:

Tabelul 1. Situația copiilor de pe raza sectorului 1, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.06.2011

Tabelul 2. Situația copiilor de pe raza sectorului 2, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.06.2011

Tabelul 3. Situația copiilor de pe raza sectorului 3, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.06.2011

Tabelul 4. Situația copiilor de pe raza sectorului 4, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.06.2011

Tabelul 5. Situația copiilor de pe raza sectorului 5, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.06.2011

Tabelul 6. Situația copiilor de pe raza sectorului 6, conform datelor transmise de către DGASPC la 31.06.2011

Din centralizările efectuate de către specialiștii Serviciului de statistică și dezvoltare pentru combatarea excluderii sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență socială a Municipiului București, pe baza situațiilor comunicate de Direcțiile Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului ale celor șase sectoare din municipiul București, reiese ca numărul cazurilor de copii ai căror parinți sunt plecați în strainătate crește în fiecare trimestru.(642 de cazuri la sfârsitul trimestrului II AL anului 2010 față de 540 de cazuri la sfârsitul trimestrului I al anului 2011 )

5.2. Intervenția în sprijinul copiilor singuri acasă, ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, la nivelul municipiului București.

La nivelul Municipiului București în cadrul DGASPC-urilor celor șase sectoare se utilizeazǎ următoarele instrumente de lucru: raportul de evaluare inițială (vezi anexa 2), fișa de monitorizare a copilului (vezi anexa 3), declarația părintelui, prin care înștiințează de intenția de a pleca la muncă (vezi anexa 4) și dovada emisă acestora de DGASPC, conform H.G. 683 / 2006 (vezi anexa 5).

În baza art. 8 si art. 9 din Ordinul 219/2006, părinților care doresc să plece la muncă în străinătate le revine obligația să notifice DGASPC despre această intenție.

Din practica intervenției cu această categorie de cazuri, s-a constatat că parinții nu se achită de această obligație și nu consideră oportun să notifice intenția de a pleca în străinătate. Astfel, de la intrarea în vigoare a ordinului, în anul 2006, doar un număr de 350 familii au notificat DGASPC-urile de intenția de a pleca în strǎinǎtate.

Pentru o mai bună informare a cetățenilor, DGASPC-urile au tipărit materiale informative (pliante, fluturași) care au fost puse la dispoziția posibililor beneficiari.

În conformitate cu art. 3, 4, 5 și 6 din Ordinul 219/2006, au fost întocmite un număr de 642 de rapoarte de evaluare inițială (R.E.I.) pentru acești copii, ca urmare a deplasării în teren a inspectorilor DGASPC-urilor.

Trimestrial, DGASPC-urile înaintează către ANPDC și către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, în baza art. 7 din același ordin, situația centralizatoare cuprinzând cazurile nou identificate de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate.

5.3. Prezentarea unor studii de caz instrumentate de DGASPC-uri, model de intervenție la nivelul municipiului București pentru copiii rămași singuri acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate

Cazul 1 : C.A-S., 15 ani

Copilul C.A-S. este născut în 1992, in municipiul București, din părinții: mama C.V., tatăl C.I.M. Aceștia au domiciliul în municipiul București și adresa de rezidență în Italia. Copilul este în grija bunicii paterne, P.M.

A. Situatia socio-economica a familiei:

1. Istoric familial relevant :

Copilul C.A.-S. provine dintr-o familie legal constituită, fiind singurul copil al soților C.I.-M.si C.V. Părintii copilului s-au căsătorit în anul 1991, iar în urma neînțelegerilor apărurte în cuplu, aceștia au divorțat în anul 1997, copilul fiind încredințat spre creștere și educare tatălui, conform unei sentințe civile din același an.

Soții C. au locuit împreuna cu fiul lor la bunica paternă, P.M., aceasta ocupându-se de creșterea și îngrijirea nepotului. În anul 1996, tatăl copilului, C.I.-M., a plecat la muncă în Italia pentru a susține financiar familia. Dat fiind faptul că soția C.V. avea serviciu, copilul C.A.-S. a fost crescut de bunica paternă, pe perioada șederii tatălui în Italia.

În anul 1997, mama copilului a plecat la rândul său în Italia, la chemarea soțului, copilul rămânând exclusiv în întreținerea și grija bunicii paterne. La scurt timp după ce C.V. a ajuns în Italia, s-a produs separarea în fapt între soții C., ulterior aceștia divortând.

Dat fiind faptul că părinții au rămas în urma divorțului în Italia și copilul C.A.-S. era lipsit temporar de ocrotire parintească, bunica P.M. a solicitat sprijinul D.G.A.S.P.C. sector 2, ulterior copilul fiind dat în încredințare bunicii, conform Hotărârii Comisiei pentru Protecția Copilului din 1998. Această masură a fost schimbată în masură de plasament, conform unei alte hotărâri emise de Comisia pentru Protectia Copilului în anul 2000.

A 2. Climatul familial:

Din informațiile furnizate de către bunica paternă, a reiesit că între ea și părinții copilului au existat dintotdeauna relații bune. Relația bunică-nepot se caracterizează prin atașament, susținere, colaborare și înțelegere reciprocă, bunica raportându-se parental față de nepotul ei.

A 3. Rețeaua socială/legătura cu comunitatea :

Nu există conflicte între bunica copilului și alți membrii ai comunității.

A 4. Educația copilului

Copilul C.A.-S. este înscris la Școala Generală nr. 307, fiind elev în clasa a VII-a. Are o performanță școlară foarte bună, fiind un elev premiant, conform caracterizării școlare.

A 5. Satisfacerea nevoilor medicale:

Bunica maternă, P.M., a declarat că atât ea cât și nepotul sunt înscriși la medic de familie, fiind clinic sănătoși.

A 6. Situatia economica :

P.M., pensionară de drept, beneficiază de o pensie lunară în valoare de 571 lei, copilul C.S. beneficiază de alocație de stat în valoare de 40 lei. La întreținerea lunară a copilului mai contribuie tatăl, acesta trimițând bani în măsura posibilităților.

A 7. Locuința (condiții sanitare, mobilă, utilități etc) :

P.M. locuiește într-un apartament proprietate personală, împreună cu nepotul, locuință formată din 2 camere plus anexe, bine întreținută și mobilată, corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar.

B. Descrierea problemei:

B 1. Prezentarea situațiilor/ evenimentelor:

Doamna P.M., bunica paternă a copilului C.A.-S., prin cerere depusă în luna decembrie 2007 la DGASPC sector 2, nu beneficiază de alocația de plasament, în conformitate cu Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, solicitând sprijinul în asigurarea acestui drept legal.

În urma sesizării, s-a demarat procedura de evaluare a cazului, constatându-se urmatoarele:

copilul se află în grija bunicii paterne încă din anul 1998, cand a fost încredințat acesteia prin hotărâre emisă de Comisia pentru Protecția Copilului, ulterior aceasta măsură fiind transformată în măsură de plasament, conform unei alte hotărârii emise de Comisia pentru Protecția Copilului în anul 2000;

bunica se achită în mod corespunzător de toate sarcinile care îi revin prin măsura de ocrotire, conform nevoilor și necesităților copilului;

copilul C.A.-S. este lipsit temporar de ocrotirea parintească, părinții fiind divorțati și plecați de mai mulți ani în Italia, singura persoană care s-a implicat în creșterea și educarea copilului, încă de la naștere, fiind bunica paternă.

B 2. Identificarea nevoilor :

Având în vedere că a fost crescut de bunica paternă de la o vârstă mică, copilul C.A.-S. are nevoie de un mediu familial securizant, care să-i ofere stabilitate emoțională și psihică. În condițiile date, copilul trebuie să beneficieze în continuare de măsura de protecție specială.

C. Intervenție:

DGASPC sector 2 a constituit și convocat consiliul de familie, pentru analizarea situației copilului C.A.-S., în vederea reevaluarii măsurii de protecție. Consiliul de familie a avut loc cu participarea bunicii materne și a copilului C.A.-S.

Deoarece copilul C.A.-S.beneficia de o măsură de plasament la bunica paternă P.M., dar nu beneficia și de alocația de plasament ce se acorda tuturor copiilor pentru care s-a dispus plasamentul familial, conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, DGASPC a făcut propunerea reevaluării măsurii. D.G.A.S.P.C. Sector 2 a decis sistarea măsurii de protecție specială (a plasamentului la bunică), considerând că minorul nu este în situație de risc. Copilul locuiește și în prezent cu bunica paternă, fără formă de protecție, iar părinții acestuia se află în continuare la muncă în străinătate.

Ca urmare a acestei situații create, DGASPC sector 2, prin Serviciul Autoritate Tutelară, a instituit o curatelă specială pentru bunica paternă P.M., prin care aceasta să reprezinte minorul în fața tuturor instituțiilor statului și prin care să îi poată ridica alocația de stat.

Nu s-au putut acorda alte drepturi sau prestații sociale bănești, deoarece veniturile bunicii depășesc cuantumurile stabilite de lege.

Minorul C.A.-S. este în continuare monitorizat de către DGASPC sector 2, la o perioadă de 3 luni, conform Ordinului 219 / 2006, până la întoarcerea părinților din străinătate, stabilirea unei măsuri de protecție specială sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Cazul 2 : F.A-A., 2 ani

Copilul F.A-A. este născut în 2005, în municipiul București , din mama F.R.C. și tată natural. A fost lăsat de mamă in grija bunicii materne C.R.M. în august 2006, când minora avea vârsta de 1 an.

A. Situația socio-economică a familiei:

A.1. Istoric familial relevant :

Copilul F.A.-A. provine dintr-o relație ocazională a mamei F.R.C., copilul nefiind recunoscut patern. După nașterea copilului, acesta a locuit împreună cu mama sa la bunica materna, C.R.M., copilul primind îngrijire și atenție numai din partea bunicii.

F.R.C., imediat după nașterea fetiței, a încercat în mai multe rânduri să se angajeze, a prestat activități ocazionale, lasând copilul în grija bunicii C.R.M., cu toate responsabilitățile legate de îngrijirea și educarea acestuia.

În prezent, copilul se află la bunica maternă deoarece mama, F.R.C., a plecat din tară la muncă în străinătate, fără să anunțe în prealabil nici o rudă de această intenție. Datorită acestui lucru, autoritatea tutelară din cadrul DGASPC sector 3. s-a sesizat și astfel, prin dispoziție a Primarului Sectorului 3 din anul 2006, bunica maternă a fost numită curator pentru a reprezenta și a apara interesele copilului în fața instituțiilor statului, până la luarea unei măsuri de protecție specială pentru minoră.

A 2. Climatul familial:

Din informațiile furnizate de către bunica maternă, a reieșit că între ea și mama copilului au existat dintotdeauna relații conflictuale, care s-au amplificat mai ales după nașterea copilului. Atât în perioada sarcinii, cât și după naștere, copilul nu a fost dorit de mamă, bunica fiind cea care a insistat asupra păstrării sarcinii și a creșterii copilului, renunțând la viața socială și la serviciu, pentru a-și putea crește nepoata F.A.-A., în perioada cât aceasta a fost nou-născut.

A 3. Rețeaua socială/legatura cu comunitatea :

Nu există conflicte între bunica copilului, mama copilului și alți membrii ai comunității.

A 4. Educația copilului

Copilul F.A.-A. este antepreșcolar și este înscris la Creșa Titan I, din subordinea DGASPC Sector 3

A.5. Satisfacerea nevoilor medicale:

Mama, bunica maternă și copilul F.A.-A. sunt inscriși la medic de familie, fiind clinic sănătoși.

A 6. Situația economică:

F.R.C. nu realizează nici un fel de venit din activități salariale și nici din activități autorizate, nu beneficiază de ajutor social sau pensie. În prezent este plecată din țară. Bunica maternă este angajată cu carte de muncă în municipiul București, având un salariu în cuantum de 550 lei.

A 7. Locuința (condiții sanitare, mobilă, utilități etc) :

Familia locuiește cu chirie într-un apartament compus din două camere și anexe, modest mobilat și utilat, dar curat întretinut din punct de vedere igienico-sanitar. Titular al contractului de închiriere este bunica maternă, C.R.M.

B. Descrierea problemei:

B 1. Prezentarea situatiilor/ evenimentelor:

Copilul F.A.-A. se află în grija bunicii materne, deoarece mama sa nu s-a putut ocupa de creșterea și îngrijirea acesteia și nu are resursele materiale pentru a-i asigura copilului o îngrijire și o dezvoltare corespunzătoare.

Cazul a fost evaluat de către DGASPC sector 3. La momentul deplasării în teren a inspectorilor DGASPC, s-a constatat că mama copilului este plecată din țară, iar că minora este îngrijită de bunică.

B 2. Identificarea nevoilor :

Avândă în vedere că a fost crescută de bunica maternă de la o vârstă mică, copilul are nevoie de un mediu familial securizant, care să-i ofere stabilitate emotională și psihică. În condițiile date, copilul trebuie să beneficieze de o masură de protecție specială.

C. Intervenție :

Copilul F.A.-A. este un copil lipsit temporar de ocrotirea parintească, deoarece mama sa este plecată din țară, iar copilul se află în grija bunicii materne.

Luând în considerare situația socială a copilului, DGASPC sector 3 a propus constituirea și convocarea consiliului de familie pentru analizarea situației copilului F.A.-A. și aprobarea planului de servicii, în vederea prevenirii separării acesteia de familia extinsă. Finalitatea planului a fost instituirea unei măsuri de protecție specială (plasament la bunica materna).

Plasamentul minorei F.A.-A.nu a fost aprobat considerând ca aceasta nu se află în situație de risc.

Copilul locuiește și în prezent cu bunica maternă, fără formă de protecție, iar mama este plecată în continuare la muncă în străinătate.

Ca urmare a acestei situații create, dgaspc sector 3, a instituit o curatelă specială pentru bunica materna C.R.M., prin care aceasta să reprezinte minora în fața tuturor instituțiilor statului și prin care să îi poată ridica alocația de stat.

Pentru a veni în sprijinul bunicii materne, DGASPC Sector 3 a înscris minora F.A.-A. la Creșa Titan I. În perioada cât bunica nu a avut loc de muncă, aceasta a beneficiat de ajutoare ocazionale din partea DGASPC sector 3 și unele pachete alimentare de sărbători.

În prezent, nu se pot acorda alte drepturi sau prestații sociale bănești, deoarece veniturile bunicii depășesc cuantumurile stabilite de lege.

Minora F.A.-A. este în continuare monitorizată de către DGASPC sector 3, la o perioadă de 3 luni, conform Ordinului 219 / 2006, până la întoarcerea mamei din străinătate, stabilirea unei măsuri de protecție specială sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Cazul 3 : D.M-C., 15 ani

Copilul D.M.-C. este născut în 1992, in municipiul Bucureșt, din părinții : mama D.(N.)M. , tatăl D.S. În prezent, D.M.-C este elev in clasa a IX-a la Grupul Școlar de Arte si Meserii Dimitrie Paciurea din București, sectorul 1 Cazul a intrat în atenția DGASPC. sector 1 în luna februarie 2008.

A. Situatia socio-economica a familiei:

1. Istoric familial relevant:

D.M.-C. este unul din cei trei copii al unei familii legal constituite. Părinții săi – D.(N.)M. și D.S au fost căsătoriți legal, dar au divorțat datorită neînțelegerilor apărute între ei, în anul 2000.

În urma hotărârii judecătoresti de divort, cele doua fete, surorile lui D.M.-C., respectiv D.I.-M. (în prezent în vârstă de 22 ani, căsătorită, stabilită în Italia cu familia constituită) și D.I.-C. (în prezent în vârstă de 21 ani, necăsătorită, stabilită în Italia) au fost încredințate spre creștere și educare mamei, iar băiatul, D.M.-C. a fost încredințat spre creștere și educare tatălui.

După divorț, mama copilului, (D.)N.M., în vârstă de 42 ani, a plecat în Italia să muncească, luând fetele cu ea. În prezent se află tot în Italia, unde are loc de muncă stabil. Băiatul a rămas în grija tatălui, D.S., în vârstă de 49 ani, de profesie mecanic auto, în prezent șomer.

După majoratul celor două fete, pentru mamă a fost stabilită o pensie de întreținere în cuantum de 68 lei lunar, sarcină de care mama s-a achitat în totalitate.

Din discuțiile purtate cu tatăl, a rezultat că problemele au început în anul 2006, când fosta soție s-a întâlnit cu D.M.-C. și i-a promis acestuia că îl va lua în Italia. După acest moment, atitudinea copilului față de tată și față de școală s-a schimbat radical. Copilul D.M.-C. a început să lipsească de la școală, a intrat într-un grup de prieteni dubioși, împreună cu care a spart un apartament, fiind anchetat pentru complicitate la furt.

A 2. Climatul familial:

Copilul se afla în prezent la bunicii materni, nemaidorind să locuiască cu tatăl său.

Bunicii materni, respectiv S. I., în vârstâ de 71 ani și S. N., în vârstă de 63 ani, sunt de acord ca nepotul lor să locuiască împreună cu aceștia, dar nu doresc să păstreze legătura cu tatăl copilului, nefiind în relații bune.

A 3. Rețeaua socială/legatura cu comunitatea :

Nu există conflicte între bunicii copilului și alți membrii ai comunității.

A 4. Educația copilului:

În prezent, D.M.-C este elev in clasa a IX-a Grupul Școlar de Arte si Meserii Dimitrie Paciurea din București.

A.5. Satisfacerea nevoilor medicale:

Tatăl, D.S. și fiul său sunt înscriși la medic de familie și sunt clinic sănătoși.

A 6. Situația economică:

Tatăl copilului este șomer și are un ajutor de șomaj în cuantum 400 lei, realizând venituri ocazional, ca mecanic la diferite ateliere de mecanică auto, fără carte de muncă. Fiul său beneficiază de alocație de stat în cuantum de 40 lei lunar și de pensie de întreținere din partea mamei în cuantum de 68 lei lunar. Tatăl locuiește într-o garsonieră proprietate personală, modest mobilată și neigienic întreținută.

În prezent, minorul locuiește în București cu bunicii materni, în imobilul proprietate personală a acestora. Bunicul are o pensie lunară de 700 lei, iar bunica beneficiază de indemnizație și buget complementar pentru persoană cu handicap accentuat, în cuantum de 217 lei. Locuința este compusa din 3 camere și anexe, este mobilată și utilată corespunzator unui trai decent. Nepotul are cameră proprie, cu tot confortul necesar.

B. Descrierea problemei:

B 1. Prezentarea situatiilor/ evenimentelor:

În baza unei adrese a bunicilor D.G.A.S.P.C. sector 1 este înștiințat că minorul D.M.-C., în vârstă de 15 ani, încredințat spre crestere și educare tatălui în urma divorțului părinților, nu mai dorește să stea cu acesta și în prezent locuiește la bunicii materni.

În urma sesizării, inspectorii D.G.A.S.P.C. sector 1 s-au deplasat la domiciliul tatălui și la domiciliul bunicilor materni. Au constatat că minorul se află la bunicii materni deoarece se simte mai bine la aceștia.

Mama copilului este plecată de mai mulți ani în Italia la muncă. Aceasta a plătit în mod constant pensia de întreținere stabilită prin hotărârea judecătorească, s-a interesat de acesta, dar nu își poate permite deocamdată să deschidă acțiune de reîncredințare pentru băiat și nu are în intenție să se întoarcă în viitorul apropiat în țară.

Minorul D.M.-C. a fost anchetat pentru complicitate la furt. Ulterior, în data de 15.05.2007, a fugit de acasă, pierzând examenul de capacitate. A fost depistat de Poliție în localitatea Bragadiru, în data de 22.06.2007 și a fost plasat în perioada 23-28.07.2007 la Centrul de plasament Sf. Ecaterina, din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 1. Pentru faptul că a fost fugit de acasă, D.M.-C. a ajuns în evidențele Centrului Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual din București, iar pentru că a fost complice la furt, a fost monitorizat de către Serviciul Probațiune de pe lângă Tribunalul Municipiului București.

Din discuțiile purtate cu D.M.-C., a rezultat că a avut acest comportament delincvențial deoarece dorea să atragă atenția asupra lui. A reclamat comportamentul tatălui său, care, pe fondul consumului de alcool, s-a manifestat violent atât verbal cât și fizic, în repetate rânduri, acesta fiind motivul pentru care nu mai dorește să locuiască împreună cu acesta. D.M.-C. s-a decis ca pentru o perioadă de timp să locuiască la bunicii materni, mama nefiind în țară și neputând solicita reîncredințarea lui.

Tatăl neagă afirmațiile fiului său, dar recunoaște că a fost mai sever cu el, în special după ce a început să lipsească de la școală, a pierdut examenul de capacitate și a fost complice la un furt. Consideră că fiul său are nevoie de un model parental mai autoritar. Recunoaște că relațiile dintre el și fiul său s-au deteriorat și au devenit distante, reci, dar este convins că atitudinea copilului nu ar fi fost cea actuală, dacă nu ar fi intervenit fosta soție în viața lui, cu promisiunea neîndeplinită de a-l lua la ea, în Italia. Tatăl a mai afirmat că este foarte hotărât să plece în străinătate să muncească, fără a preciza când va face acest demers.

B 2. Identificarea nevoilor :

D.M.-C., în vârstă de 15 ani, elev, a fost încredințat tatălui spre creștere și educare în urma divorțului. Mama este plecată de mai mulți ani în străinătate și nu are în intenție să se reîntoarcă în viitorul apropiat în țară.

Copilul a avut un comportament delincvențial în mai multe rânduri, încercând să atragă atenția asupra lui, deoarece nu mai dorește să locuiască cu tatăl său, motivând că acesta devine violent când consumă băuturi alcoolice. Dorește să locuiască la bunicii materni, de care este atașat.

Tatăl copilului recunoaște că a fost mai sever cu fiul său, mai autoritar, dar motivează acest lucru din cauza repetatelor dispariții ale fiului său de acasă, a implicării într-un furt, etc. Tatăl neagă toate acuzațiile copilului, dar este de acord ca acesta să rămână la bunicii materni o perioada limitată de timp.

În prezent, copilul a reușit să recupereze foarte mult la școala, s-a înscris în luna februarie 2008 la examenul de capacitate, pe care l-a promovat și are în intenție să se înscrie la liceu la începutul anului școlar 2008 – 2009. Din discutiile purtate cu dirigintele clasei din care D.M.-C. face parte, rezultă că acesta participă în prezent la toate orele și are rezultate bune la învățătură, fiind unul dintre cei mai buni elevi din clasa. Nu îl cunoaște pe tatăl copilului, care nu a venit la nici o ședință cu părinții, dar personal nu a observat că acest copil ar avea probleme deosebite în familie.

C. Intervenție :

Toate părțile implicate au fost informate și consiliate cu privire la prestațiile și serviciile sociale de care pot beneficia la nivel local.

Luând în considerare situația socială în care se află copilul, DGASPC sector 1 a propus evaluarea familiei bunicilor materni S.N. și S.I., privind garanțiile morale și materiale pe care trebuie să le indeplineasca, pentru a-l lua în plasament pe nepotul lor D.M.-C. .

D.G.A.S.P.C. sector 1 a instituit masura de protecție specială, prin hotărâre a Comisiei pentru Protecția Copilului în anul 2008, astfel încât minorul D.M.-C. se află în plasament, în regim de urgență, la bunicii materni, cu acodrul tatălui, beneficiind de toate drepturile legale.

DGASPC sector 1 consideră cazul minorului D.M.-C. încheiat, deoarece acesta nu se mai află în situație de risc și beneficiază de o măsură de protecție specială.

Cazul 4 : G(V).S-M., 6 ani

Copilul G.(V).S-M. este născut în 2001, în municipiul București, din părinții : mama V.G. , tatăl G.P. În prezent, GV.S-M. este preșcolar. Cazul a intrat în atenția D.G.A.S.PC. sector 3 în luna aprilie 2008.

A. Situatia socio-economicǎ a familiei:

A.1. Istoric familial relevant :

În anul 2000, V.G. l-a cunoscut pe viitorul soț G. P., care era plecat de un an în Italia la muncă. La interval de câteva luni după ce s-au cunoscut, V.G. își urmează la acel moment prietenul în Italia, unde conviețuiesc împreună. La sfârșitul anului 2001, V.G. se întoarce în România, unde naște copilul V.S.-M., care nu a fost recunoscut patern la data nașterii. După o perioadă de 3 luni de la nașterea copilului, mama se întoarce la muncă în Italia, lăsând nou-născutul în grija părinților săi, respectiv soții V. L. și V.C. .

În anul 2003, V.G. se căsătorește cu prietenul ei G. P., soțul luând numele de familie al soției. Prin sentință civilă a Judecătoriei Sector 3, în anul 2006 cei doi soți au divorțat, iar soțul a revenit la numele anterior.

Până la pronunțarea divorțului, G.P. se interesa de copilul V.S.-M. și trimitea bunicilor materni ai copilului pachete și bani pentru întreținerea acestuia. De la divort, nu s-a mai interesat de copil.

Ulterior, prin sentință civilă a Judecătoriei Sector 3, în anul 2007 s-a stabilit paternitatea pentru copilul V.S.-M., în sensul că G.P. este tatăl copilului. Prin aceeași sentință, a fost stabilit și numele de familie al copilului, în sensul că acesta va purta numele de familie al tatălui.

De la vârsta de 3 luni și până în prezent G.(V.)S.-M. a fost crescut de bunicii materni, deoarece atât mama, cât și tatăl acestuia sunt plecați la muncă în străinătate, ambii părinți ai copilului având permis de ședere în Italia și loc de muncă stabil.

În prezent copilul frecventează Grădinița numărul 24 cu program prelungit, fiind la grupa mare.

A 2. Climatul familial:

Între bunicii materni și copilul V.S.-M. există o relație puternică de atașament. Mama copilului menține permanent legătura telefonic cu fiul său, trimite periodic pachete și bani, vine în țară în fiecare an, ca să își petreacă concediul cu parinții și cu copilul. Acesta este dezvoltat normal din punct de vedere fizic și psihic, este un copil energic, vioi, are o atitudine pozitivă față de membrii familiei și relaționeazǎ bine cu bunicii materni.

Bunicii materni ai copilului au declarat că la momentul în care G.P. a revenit în țară pentru a recunoaște în instanță că este tatăl copilului, acesta nu și-a vizitat copilul, nu și-a exprimat intenția de a-l vedea sau de a sta de vorbǎ cu el. Bunicii materni au afirmat că l-au rugat pe fostul ginere să vină să vadă copilul, dar acesta a refuzat. Nici bunicii paterni ai copilului nu au vizitat nepotul și nu s-au interesat de acesta.

A 3. Reteaua socialǎ/legatura cu comunitatea :

Nu deținem informații privitoare la eventuale conflicte între mama copilului, bunicii materni ai copilului si alți membrii ai comunitǎții.

A 4. Educația copilului

În prezent, V.S.-M. este preșcolar și frecventează Grădinița numărul 24 cu program prelungit, fiind la grupa mare.

A 5. Satisfacerea nevoilor medicale:

Copilul V.S.-M. și bunicii materni ai acestuia sunt înscriși la medicul de familie, fiind clinic sănătoși.

A 6. Situatia economicǎ :

V. G., mama copilului, realizează venituri în străinătate, unde are loc de muncă și permis de ședere. Prin sentința civilă de stabilire paternitate pentru copil, a fost stabilită și pensia de întreținere în sumă de 150 lei lunar, obligație de care tatăl copilului nu s-a achitat până în prezent. Copilul beneficiază de alocație de stat pentru copii, în sumă de 40 lei lunar.

Bunica maternă a copilului este persoană fizică autorizată (vinde articole de îmbrăcăminte) și conform declarației privind veniturile estimate din activitǎți independente, realizeazǎ un venit anual de 2.000 lei. Bunicul matern lucrează ca paznic și realizează un venit lunar de 643 lei.

A 7. Locuința (condiții sanitare, mobilǎ, utilitǎți etc):

Familia bunicilor materni locuiește înt-un apartament proprietate personală, compus din 4 camere și anexe, mobilat și utilat corespunzator, curat întreținut din punct de vedere igienico-sanitar.

B. Descrierea problemei:

B 1. Prezentarea situațiilor/ evenimentelor:

În baza unei adrese a bunicilor depusă la D.G.A.S.P.C. sector 3, privind situația minorului G.(V.)S.-M., inspectorii D.G.A.S.P.C. sector 3 s-au deplasat la domiciliul buniciilor materni ai copilului, respectiv V.L. și V.C., care locuiesc împreună cu nepotul lor V. (G.) S.-M. .

Bunicii materni ai copilului au confirmat faptul că mama copilului se află în Italia la muncă, unde are permis de ședere și au relatat istoricul social al familiei copilului.

S-a constatat că copilul V. (G.) S.-M. este normal dezvoltat din punct de vedere fizic și psihic, este atașat de bunicii materni care îi oferă un mediul psiho-socio-afectiv securizant. Copilul este îngrijit, frecventează grădinița, menține legătura telefonic cu mama lui, iar tatăl nu s-a mai interesat de acesta de la separarea părintilor.

B 2. Identificarea nevoilor:

În familia actuală extinsă, copilului V. (G.) S.-M. îi sunt satisfăcute nevoile fiziologice, de securitate, de dragoste și afecțiune, nevoia de apartenență. Cu toate acestea, este necesară reconstrucția relației de atașament dintre tată și copil, prin consilierea acestuia cu privire la rolul de parinte, precum și la drepturile și obligațiile ce-i revin.

C. Intervenție:

Copilul G.(V.)S.-M. este un copil lipsit temporar de ocrotirea părintească, deoarece mama sa este plecată în Italia, unde are permis de ședere și loc de muncă. Copilul se află în grija și supravegherea bunicilor materni, care îi asigură nepotului lor condiții normale de locuit și climatul afectiv necesar pentru o buna dezvoltare. În această familie nu îi sunt puse în pericol sănătatea și dezvoltarea normală.

Deoarece acest copil nu se află în situație de risc, D.G.A.S.P.C. sector 3 a propus ca minorul să ramână în familia bunicilor materni, fără a fi necesar să se întocmească un plan de servicii.

Minorul G.(V.)S.-M este în continuare monitorizat de către D.G.A.S.P.C. sector 3, la o perioadă de 3 luni, conform Ordinului 219 / 2006, până la întoarcerea mamei din străinătate, stabilirea unei măsuri de protecție specială sau până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Cazul 5 : T.D-N., 7 ani

Copilul T.D.-N. este născut în 2001, în municipiul București, din părinții : mama T.A., tată-natural. În prezent, T.D.-N este preșcolar. Cazul a intrat în atenția D.G.A.S.P.C. sector 3 în luna august 2005.

A. Situația socio-economicǎ a familiei:

1. Istoric familial relevant :

Fetița este rezultată dintr-o relație ocazională, tatăl nu a recunoscut-o patern la naștere. Nefiind în relații bune cu părinții, mama copilului nu a adus la cunoștința acestora nașterea copilului și a fost nevoită să o abandoneze în maternitate, iar ulterior și-a dat consimțământul pentru adopție.

T.D.-N. este, începând cu anul 2005, în regim de asistență maternală, conform unei hotărârii emise de Comisia de Protecție a Copilului.

Cazul a reintrat în atenția D.G.A.S.P.C. sector 3, în vederea reevaluării măsurii de protecție stabilite în 2005.

În urma deplasarilor în teren a inspectorilor D.G.A.S.P.C. sector 3 a rezultat că bunicii materni ai copilului, respectiv T. E., în vârstă de 58 ani și T. I., în vârstă de 51 ani, au doi copii pe T.N. în vârstă de 31 ani, și T.A., în vârstă de 25 ani, mama copilului T.D.-N.

Aceasta este plecată din anul 2002 în Italia, unde locuiește în prezent. În anul 2004 s-a căsătorit cu un cetățean italian, C.C., care lucrează într-un supermarket și este și adminstrator la o societate. T.A. nu mai are alți copii în afară de fetița nascută în România, în anul 2001.

A 2. Climatul familial:

T.D.-N. este un copil ocrotit în regim de asistență maternală din anul 2005, măsură prin care a beneficiat de îngrijire și supraveghere atentă.

Bunicii materni au vizitat copilul și l-au luat în familie, luând decizia că doresc reintegrarea copilului, cu respectarea tuturor condițiilor impuse de instituirea acestei măsuri, declarând în scris că sunt de acord cu acest lucru și că vor participa activ la derularea acestui proces. Au declarat, de asemenea, faptul că dacă știau din timp ceea ce s-a întamplat cu fiica lor, copilul ar fi fost reintegrat în familie imediat după nașterea sa și ar fi acceptat-o atât pe mamă cât și pe copil.

Mama copilului a declarat că relațiile cu părinții săi s-au ameliorat semnificativ, este de acord cu reintegrarea copilului ei în familia naturala și extinsă, soțul acceptă acest lucru, sprijinind-o în luarea acestei decizii. A participat la programul de consiliere, stabilit de comun acord cu reprezentanții D.G.A.S.P.C. sector 3, iar în prezent copilul se află în familie, unde se simte foarte bine și relaționează pozitiv.

A 3. Rețeaua socialǎ/legǎtura cu comunitatea :

Nu deținem informatii privitoare la eventuale conflicte între mama copilului, bunicii materni ai copilului si alti membrii ai comunitǎții.

A 4. Educația copilului

În prezent, T.D.-N. este preșcolar.

A 5. Satisfacerea nevoilor medicale:

Copilul, aflat în plasament la asistentull maternal profesionist are probleme de sănătate, fiind persoană cu grad de handicap acentuat, cu diagnosticul de cardiopatie congenitală, trofie gradul I și sindrom hiperkinetic (necesită intervenție chirurgicală).

Din declarațiile mamei și bunicii materne, a rezultat faptul că atât membrii familiei naturale cât și ai familiei extinse nu sunt în evidență cu boli cronice sau neuropsihice. Bunica copilului a suferit o operație ușoară și are probleme de sănătate minore. Membrii familiei sunt înscriși la medic de familie.

A 6. Situația economică :

Bunicul matern lucrează ca mecanic și are un venit lunar de 790 lei, iar bunica materna este confecționer și are un venit lunar de 550 lei. Fiica, T.A. realizează venituri în străinătate la fel ca și soțul său. În străinătate, T.A. și soțul ei locuiesc cu chirie.

A 7. Locuința (condiții sanitare, mobilă, utiltăți etc):

Familia bunicilor materni locuiește în apartament proprietate personală, compus din 2 camere și anexe, mobilată și utilată corespunzator, foarte bine întreținut din punct de vedere igienico-sanitar.

B. Descrierea problemei:

B 1. Prezentarea situatiilor/ evenimentelor:

Copilul T.D.-N. a fost abandonat în spital după naștere. Mama nu a menținut deloc legatura cu fiica sa din momentul abandonului acesteia. Din discuțiile purtate cu bunicii materni și din declarațiile scrise și verbale ale acestora a rezultat faptul că mama copilului, T. A., este mai introvertită și comunicarea cu aceasta a fost mai dificilă, ei considerând că acest fapt a dus la situația creată.

Bunicii nu au știut până la data evaluării de existența acestui copil în familia lor, fiind foarte surprinși de cele întamplate, drept pentru care în urma consilierii realizate de inspectorii D.G.A.S.P.C. sector 3, aceștia au luat legatura cu asistentul social manager de caz, în vederea obținerii mai multor informații privind istoricul social al nepoatei lor, precum și starea de sanatate și evolutia copilului.

B 2. Identificarea nevoilor:

T.D.-N. este un copil ocrotit în regim de asistență maternală din 2005, are o vârstă fragedă, are probleme de sǎnǎtate, având nevoie de o îngrijire și supraveghere atentă.

Atât mama cât și bunicii materni ai copilului au declarat în scris că doresc să reintegreze copilul în familie, au contactat asistentul social care gestioneazǎ dosarul copilului pentru a stabili pașii ce urmează a fi urmați pentru restabilirea legǎturilor copil-mamă, respectiv copil-membrii familiei extinse.

C. Intervenție :

D.G.A.S.P.C. sector 3 a convocat consiliul de familie pentru analizarea situatiei copilului T.D.-N., în vederea reevaluarii masurii de protectie pentru aceasta, mama și membrii familiei extinse (bunicii materni) participând la ședintele de consiliere realizate în acest sens.

Ca urmare a demersurilor făcute, copilul T.D.-N. a fost reintegrat în familie, prin hotărârea dată de Comisia pentru Protecția Copilului.

După reintegrare, copilul a fost monitorizat pe o perioadă de 3 luni de către D.G.A.S.P.C. sector 3.

În acest moment, mama T.A. și soțul acesteia C.C., s-au întors la domiciliul comun din Italia, luând cu ei și copilul minor T.D.-N. .

D.G.A.S.P.C. sector 3 consideră cazul minorei T.D.-N. încheiat, deoarece aceasta a fost reintegrată în familia de origine și locuiește împreună cu mama, la domiciliul acesteia din străinătate.

Concluzii

Demersul de față a pus în evidență câteva trendințe generale cu privire la fenomenul copiilor râmași singur acasă ca urmare a plecării pǎrinților la muncă în străinătate, atât în ceea ce privește dimensiunea fenomenului cât și în ceea ce privește intervenția la nivelul muncipiului București în beneficul acestei categorii de copii.

Complexitatea fenomenului derivă dintr-o serie de aspecte legate de situația economicǎ și socială a românilor, de dificultățile și provocările unei societăți care are decalaje foarte mari între straturile sociale, majoritatea acestor familii căutând resurse mai multe și mai bune care să le asigure fie ieșirea din sărăcie, fie dezvoltarea.

De menționat este faptul că deși a avut loc o îmbunătățire simțitoare în sistemul de asistență socială și protecție a copilului prin apariția și implementarea de standarde și prevederi legislative, practica arată însă că aplicabilitatea acestora în teren este mai redusă, lucru relevant și de studiile de caz prezentate în capitolul anterior, în care actiunile actorilor implicați în intervenție nu s-au completat reciproc. Acest lucru se datorează atât multitudinii de prevederi legislative apărute într-un interval de timp relative scurt, cât și datorită modului diversificat și complex în care interrelaționeză instituțiile autorităților publice centrale și locale.

Este de reținut rolul avut de DGASPC-uri în indentificarea și monitorizarea fenomenului, serviciu local confruntat de cele mai multe ori cu lipsa de resurse umane și materiale solicitate de amploarea acestui fenomen.

Pe de altă parte, cel puțin la nivelul municipiului București, numărul de copiii pare să fie în trend ascendent, numărul de copii afectați crescând de la o evaluare la alta, lucru susținut și de datele culese de inspectorii DGASPC-urilor celor șase sectoare ale municipiului București, în vederea evaluării inițiale sau cu ocazia monitorizării cazurilor deja existente.

Pentru rezolvarea problemelor copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, este nevoie de soluții și strategii atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, motiv pentru care vemim cu următoarele recomandări:

A: La nivelul intervenției directe în sprijinul copiilor

implicarea tuturor instituțiilor de la nivel local cu responsabilități în domeniul protecției drepturilor copilului în procesul de identificare a copiilor rămași singuri acasă, ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate;

evaluarea de către DGASPC-uri a situației de risc a tuturor copiilor cu părinții plecați, în momentul identificării acestora și evaluarea persoanei/persoanelor în grija cărora este lăsat copilul;

redefinirea situației de risc, astfel încât să se poată institui măsuri de protecție specială precum plasamentul, pentru orice copil aflat în situație de risc;

utilizarea unei metodologii unitare, metodologie care :

să faciliteze transferul de informații intre instituțiile autorității publice locale și centrale;

să permită referirea unitară a cazurilor între instituțiile statului, care să permită o reacție mai rapidă și mai eficientă;

implicarea instituțiilor cu atribuții de control, cum ar fi Inspecția Socială, în evaluarea implementării legislației și politicilor sociale în domeniu.

B: La nivelul acțiunii autorităților locale, zonale și naționale:

dezvoltarea de către autorități a unor mecanisme eficiente, care să impună ca plecarea în străinătate să aibă loc doar după ce copilul este încredințat unor persoane responsabile, într-un mediu familial prietenos, sigur, și după ce părinții și-au luat angajamentul de a ține un contact permanent cu copiii;

derularea de campanii de educare și informare, pentru a sensibiliza opinia publică;

dezvoltarea unor programe de educație pentru părinții care pleacă în străinătate;

dezvoltarea și derularea de programe de educație parentală, în parteneriat cu școala;

crearea unor mecanisme de evitare a situațiilor în care ambii părinți pleacă din țară;

consilierea psihologică a copiilor și a părintelui rămas, pentru a facilita menținerea relației dintre părinți după plecare și a relației între părintele plecat și copil/copii, pentru a se evita apariția problemelor în familie și a celor legate de copiii lor;

reîntregirea familiei, chiar și în afara țării, pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor.

Bibliografie

Asociația Alternative Sociale (2006), Singur acasă! Studiu realizat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau mai ambii părinți prin plecarea acestora în străinătate, Iași.

Atkinson, Rita L., Atkinson, Richard C., Smith, Edward E. și Bem, Daryl J. (2002), Introducere în psihologie. Ediția a XI-a., Editura Tehnică, București.

Becker H.S. (1963), Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance, New York: The Free Press of Glencoe.

Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltării din primul an de viață până în perioada adultă, Eitura Tehnică, București.

Boudon R. (1997), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, București.

Child Rights Information Center, UNICEF (2006), Study Report: The Situation of Children Left Behind by Migrating Parents, Chișinău.

Dolto, F. (2003), Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor, Editura Trei, București.

Dublea, A; Ștefăroi, N.; Luca, S.; Gafta, G.; Moisescu, R.; Mursa, L.; Luca, C.; Scripcaru, C.; Pușcașu, D. & Vlad, M. (2005), Ghid de practici instituționale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociația Alternative Sociale, Iași.

Fischer, G. și Riedesser, P. (2001), Tratat de psihotraumatologie, Editura Trei, București.

Geldard, K. și Geldard, D. (1997), Counselling Children. A practical Introduction, SAGE Publication, Londra.

Golu, M. (1981), Dicționar de Psihologie Socială, Editura Enciclopedică, București.

Gulei A.S., Luca C. coord. (2007), METODOLOGIE – asistența socialǎ, psihologicǎ si juridicǎ a copiilor rǎmași singuri acasǎ ca urmare a plecǎrii pǎrinților la muncǎ în strǎinǎtate, Editura Terra Nostra, Iași.

Holdevici, I. (2005), Psihoterapii scurte – Să ne rezolvăm problemele de viață rapid și eficient, Editura CERES, București.

Ionescu, Ș. coord. (2001), Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenție, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, București.

Lăzărescu, M. (1994), Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timișoara.

Lallement Michel (2008), Istoria ideilor sociologice, Editura Antet, București.

Luca, C. (2006), Cadrul legislativ privind problematica copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate, Revista de cercetare și intervenție socială, vol. 15/2006;

Organizația Salvați Copiii (2002), Ghid de Bune Practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, București.

Petcu, M. (2003), Teorii sociale privind geneza delincvenței”, Revista Academiei Române „Anuarul Institutului de Istorie «George Barțiuþ» din Cluj-Napoca, tom. XLI, series Humanistica, nr.1/2003.

Pinheiro, P.S. (2006), World report on violence against women, United Nation’s Secretary-General’s Study on Violence against Children, p. 12.

Rădulescu, S.M., Banciu, D. (1990), Introducere în sociologia delincvenței juvenile. Adolescența între normalitate și devianță, Editura Medicală, București.

Roland, D., Parot, F. (2006), Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București.

Suport de curs adresat participanților la proiectul „IRREGULAR MIGRATION AND TRAFFIKING IN UNACCOMPANIED MINORS: URGENT MEASURES FOR MINORS IN SITUATIONS OF EXTREME VULNERABILITY/ Migrația si traficul minorilor neinsotiti: măsuri urgente pentru minorii aflați in situație de vulnerabilitate extremă”, componenta, Migrația și Efectele ei în Plan Familial.

Zamfir C., Vlăsceanu L. coord (1998), Dictionar de Sociologie Editura Babel, București.

UNICEF Romania (2011), Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate.

LEGISLAȚIE

*** Ordinul 219/15.06.2006 – emis de Secretarul de stat al Autoritații Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – privind activitățile de identificare, intervenție si monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de ingrijirea părinților pe perioada în care aceștia se afl ă la muncă în străinătate.

*** Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

*** Ordinul 286/06.07.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor Metodologice privind întocmirea Planului de Servicii și a Planului Individualizat de Protecție.

*** Codul Familiei.

*** H.G. nr.683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin H.G. nr.384/2001.

*** Decretul nr.31/1954 privind persoanele fi zice și juridice.

*** Ordinul 288/06.07.2006 – emis de Secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului

***Revista de cercetare și intervenție socială, Volumul 15/2006, pp.185-191.

Resurse on-line:

www.copii.ro

http://www.alternativesociale.ro/

www.singuracasa.ro

www.unicef.ro

www.anpf.ro

http://psihiatru.pulsmedia.ro/article–x-Clinica,_simptomatologie-Influenta_stilului_de_atasament_in_structurarea_personalitatii_si_a_stilurilor_de_c–931.html

Bibliografie

Asociația Alternative Sociale (2006), Singur acasă! Studiu realizat în zona Iași asupra copiilor separați de unul sau mai ambii părinți prin plecarea acestora în străinătate, Iași.

Atkinson, Rita L., Atkinson, Richard C., Smith, Edward E. și Bem, Daryl J. (2002), Introducere în psihologie. Ediția a XI-a., Editura Tehnică, București.

Becker H.S. (1963), Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance, New York: The Free Press of Glencoe.

Birch, A. (2000), Psihologia dezvoltării din primul an de viață până în perioada adultă, Eitura Tehnică, București.

Boudon R. (1997), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, București.

Child Rights Information Center, UNICEF (2006), Study Report: The Situation of Children Left Behind by Migrating Parents, Chișinău.

Dolto, F. (2003), Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor, Editura Trei, București.

Dublea, A; Ștefăroi, N.; Luca, S.; Gafta, G.; Moisescu, R.; Mursa, L.; Luca, C.; Scripcaru, C.; Pușcașu, D. & Vlad, M. (2005), Ghid de practici instituționale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociația Alternative Sociale, Iași.

Fischer, G. și Riedesser, P. (2001), Tratat de psihotraumatologie, Editura Trei, București.

Geldard, K. și Geldard, D. (1997), Counselling Children. A practical Introduction, SAGE Publication, Londra.

Golu, M. (1981), Dicționar de Psihologie Socială, Editura Enciclopedică, București.

Gulei A.S., Luca C. coord. (2007), METODOLOGIE – asistența socialǎ, psihologicǎ si juridicǎ a copiilor rǎmași singuri acasǎ ca urmare a plecǎrii pǎrinților la muncǎ în strǎinǎtate, Editura Terra Nostra, Iași.

Holdevici, I. (2005), Psihoterapii scurte – Să ne rezolvăm problemele de viață rapid și eficient, Editura CERES, București.

Ionescu, Ș. coord. (2001), Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, intervenție, Fundația Internațională pentru Copil și Familie, București.

Lăzărescu, M. (1994), Psihopatologie clinică, Editura Helicon, Timișoara.

Lallement Michel (2008), Istoria ideilor sociologice, Editura Antet, București.

Luca, C. (2006), Cadrul legislativ privind problematica copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia sunt plecați la muncă în străinătate, Revista de cercetare și intervenție socială, vol. 15/2006;

Organizația Salvați Copiii (2002), Ghid de Bune Practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, București.

Petcu, M. (2003), Teorii sociale privind geneza delincvenței”, Revista Academiei Române „Anuarul Institutului de Istorie «George Barțiuþ» din Cluj-Napoca, tom. XLI, series Humanistica, nr.1/2003.

Pinheiro, P.S. (2006), World report on violence against women, United Nation’s Secretary-General’s Study on Violence against Children, p. 12.

Rădulescu, S.M., Banciu, D. (1990), Introducere în sociologia delincvenței juvenile. Adolescența între normalitate și devianță, Editura Medicală, București.

Roland, D., Parot, F. (2006), Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București.

Suport de curs adresat participanților la proiectul „IRREGULAR MIGRATION AND TRAFFIKING IN UNACCOMPANIED MINORS: URGENT MEASURES FOR MINORS IN SITUATIONS OF EXTREME VULNERABILITY/ Migrația si traficul minorilor neinsotiti: măsuri urgente pentru minorii aflați in situație de vulnerabilitate extremă”, componenta, Migrația și Efectele ei în Plan Familial.

Zamfir C., Vlăsceanu L. coord (1998), Dictionar de Sociologie Editura Babel, București.

UNICEF Romania (2011), Analiză la nivel național asupra fenomenului copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate.

LEGISLAȚIE

*** Ordinul 219/15.06.2006 – emis de Secretarul de stat al Autoritații Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – privind activitățile de identificare, intervenție si monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de ingrijirea părinților pe perioada în care aceștia se afl ă la muncă în străinătate.

*** Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

*** Ordinul 286/06.07.2006 – emis de secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Normelor Metodologice privind întocmirea Planului de Servicii și a Planului Individualizat de Protecție.

*** Codul Familiei.

*** H.G. nr.683/2006 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin H.G. nr.384/2001.

*** Decretul nr.31/1954 privind persoanele fi zice și juridice.

*** Ordinul 288/06.07.2006 – emis de Secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului – pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului

***Revista de cercetare și intervenție socială, Volumul 15/2006, pp.185-191.

Resurse on-line:

www.copii.ro

http://www.alternativesociale.ro/

www.singuracasa.ro

www.unicef.ro

www.anpf.ro

http://psihiatru.pulsmedia.ro/article–x-Clinica,_simptomatologie-Influenta_stilului_de_atasament_in_structurarea_personalitatii_si_a_stilurilor_de_c–931.html