Asistenta Si Interventie Psihologica In Dezvoltarea Emotionala,cognitiva Si Meta Cognitiva.plan de Interventie Delicventa Juvenila

Delincvența juvenilă constituie, în prezent, una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă România, a cărei amploare este evidențiată atât de statisticile oficiale, cât și de mass media. Fiind o consecință directă sau mediată a modului în care funcționează familia, școala și diferitele mecanisme de socializare, sancționare și reabilitare socială, ea solicită o abordare multidisciplinară a influenței exercitate de aceste instituții, din punct de vedere al factorilor de risc implicați. După cum se știe, cea mai mare parte din teoriile elaborate, până acum, în domeniul delincvenței juvenile, se pot clasifica simplu, în trei mari categorii : (1) teorii care susțin că delincvența juvenilă este o conduită moștenită, datorită unor factori cu caracter genetic-ereditar ; (2) teorii care apreciază că ea este, de fapt, o conduită dobândită, datorită unor factori sau structuri cu caracter familial, social ori cultural ; (3) teorii mixte, care îmbină aceste două explicații. Majoritatea teoriilor cu privire la cauzele juvenile pot fi clasificate în două mari categorii: • teorii care susțin că delincvența este o conduită moștenită, prin intermediul unor factori cu caracter genetico-ereditar; • teorii care consideră că delincvența este o conduită dobândită, prin intermediul unor factori familiali, sociali și culturali. Toti cercetatorii care s-au ocupat de studiul conduitei delincvente a minorului au pus în evidenta existenta unui"profil psihologic" al acestuia:

1.     tendinta spre agresiune latenta sau manifesta, ce este bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;

2.      instabilitatea emotionala, generata de carente educationale si de fragilitatea Eului;

3.      inadaptarea sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul tinde sa-l suprime prin schimbarea frecventa a domiciliului, prin vagabondaj sau prin evitarea formelor organizate de viata si munca;

4.      duplicitatea conduitei, manifestata prin discordanta dintre doua planuri: unul, cel al comportamentului tainic, intim, in care se pregateste infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de relatie cu societatea, prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;

5.      dezechilibrul existential, exprimat prin patimi si perversiuni.

S-a constatat (Sheldon si Eleanor Gluck, apud. Mitrofan, 2000) ca delincventii se deosebesc de nedelincventi prin urmatoarele trasaturi importante:

+ constitutia fizica specific mezomorfica; delincventii sunt solizi si au o forta musculara mare;

+ ca temperament sunt energici, neastamparati, impulsivi, extravertiti, agresivi, distructivi, chiar sadici;

+ au atitudini ostile, sfidatoare, resentimente, suspiciuni, sunt incapatanati, dornici sa se afirme in grup, cu spirit de aventura, neconventionali, nesupusi autoritatilor;

+ provin, in mare parte, din familii neafective, instabile, lipsite de tinuta morala;

+ prezinta atitudini necorespunzatoare fata de ei insisi, fata de parinti, fata de alte persoane, precum si fata de legi si de munca.

J. S. Peters arata ca nevârstnicii si tinerii care au venit în conflict cu normele legale morale prezinta drept caracteristici distincte atât atitudini nefavorabile fata de legi si de munca, cât si fata de ei însisi, de parinti si alte persoane. Delincventul este un individ care aparent are un surplus de experiente neplacute si care simte ca traieste într-o lume disconfortanta, amenintatoare. Sentimentul lui de autoapreciere pare sa fie subminat, de aceea el nu pierde nimic daca este criticat sau chiar încarcerat. Neavând un statut social de aparat, teama de a-l pierde nu-l motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. Mai mult înca – fie ca a avut destule contacte neplacute cu alti oameni, fie ca pe toti îi considera asemanatori – el nu-i apreciaza pe altii si nici nu pune prea mult pret pe opinia lor.    W. W. Wattenberg face o interesanta clasificare a delincventei juvenile care pleaca de la cele sase structuri de reactie  comportamentala, asa cum sunt ele înscrise în Manualul statistic si diagnostic al tulburarilor mentale  elaborat de Asociatia psihologilor americani:

– reactia hiperkinetica – copii cu afectiuni neurologice minime

– reactia de retragere – pentru copiii ai caror parinti au o conduita neadecvata fata de el

– reactia superanxioasa – pentru copiii carora li se impune sa realizeze achizitii comportamentale la standarde înalte

– reactia agresiva nesocializata – în cazul respingerii parentale

– reactia de evadare – ca reactie la respingerea parentala integrala

– reactia grupului delincvent – ca rezultat al rebeliunii de grup din anii adolescentei în absenta supravegherii paterne.

          Alti autori considera necesar ca în definirea delincventei sa se porneasca de la conceptul de "maturizare sociala". Din aceasta perspectiva delincventul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala si cu dificultati de integrare în societate, intrând în conflict cu cerintele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice.

Din categoria masurilor profilactice sunt mentionate (Preda 1998) cele de natura:

psihosociologica si psihopedagogica prin care se urmareste facilitarea adaptarii sociale familiale si scolare prin:

·         depistarea si testarea copiilor cu dificultati de adaptare;

·         aplicarea unor metode formative pentru dezvoltarea potentialului intelectual a capacitatii de invatare si a aptitudinilor scolare;

·         suplinirea aportului familiei in absenta sau incompetenta acesteia din punct de vedere educativ, ceea ce azi devine posibil cu ajutorul „profesorilor de sprijin” care functioneaza experimental in unele scoli;

·         acordarea asistentei psihopedagogice si sociale familiilor cu cerinte speciale in acest sens;

·         educarea si formarea trasaturilor pozitive de caracter, a sentimentelor, judecatilor si obisnuintelor morale;

–    medico-psihologica si psihiatrica prin depistarea, atenuarea si inlaturarea factorilor individuali patogeni care, in anumite conditii, pot favoriza conduite delincvente. In acest sens se impune identificarea cat mai precoce a minorilor care prezinta diferite categorii de tulburari: emotionale, caracteriale, comportamentale, tendinte agresive sau unele boli psihice. Acestia vor fi supusi tratamentului medical si psihoterapeutic in vederea prevenirii formarii unor personalitati dizarmonice cu tendinte antisociale. De asemenea, familia va fi instruita asupra simptomatologiei si a modului de reactie a copiilor care prezinta anumite tulburari de conduita;

–  juridico-sociale care sa contribuie la diminuarea cazurilor infractionale prin popularizarea legilor si a propagandei judiciare in general. De regula, mijloacele de informare (presa, radioul, televiziunea etc.) exercita o influenta deosebita asupra personalitatii in formare a minorilor. Prin urmare, se impune interzicerea difuzarii acelor materiale (scene, cazuri) care elogiaza furtul, violenta care pot usor contamina comportamentul minorului.

Repere de dezvoltare

Pubertatea propriu-zisă (sau momentul culminant al pubertății) de la 12 la 14 ani, este dominată de puseul de creștere. Această intensificare este mai evidentă între 11 și 13 ani la fetițe și între 13 și 14 ani la băieți. După vârstele-limită ale puseului, creșterea se încetinește și continuă ulterior lent, mai mulți ani (până la 24/25 ani). Creșterea este mai evidentă în înălțime (nu are loc în mod proporțional și concomitent în toate segmentele corpului). Întâi se lungesc membrele inferioare și superioare, cresc și se măresc articulațiile, apoi crește trunchiul. Puseul de creștere este secondat discret de maturizarea sexuală care se intensifică în jurul etapei de maximum de creștere. Maturizarea sexuală se pune în evidență prin apariția pilozității, creșterea organelor sexuale, modificarea vocii și începutul funcționării glandelor sexuale. Momentul culminant al pubertății este în genere tensional și încărcat de confuzie. Din punct de vedere psihologic, creșterea și maturizarea sunt legate de numeroase stări de disconfort. Acestea sunt provocate de dureri osoase și musculare, dar au și o altă natură mai subtilă. Creșterea inegală a diferitelor părți ale corpului creează aspecte caricaturale ale taliei și înfățișării. Hainele devenite scurte, strâmte, măresc aspectul relativ ciudat al puberului, ceea ce creează disconfort psihic. La acestea se adaugă apariția neplăcută de acnee, transpirații abundente și mirositoare, o sensibilitate „emoțională” a pielii (eritemul de pudoare și paloarea în diferite momente emoționale). Toate acestea creează neliniște privind aspectul general, dar și cu privire la aceste mecanisme active de dezvăluire a unor simțiri ce puberul le vrea mai degrabă camuflate. În fine, tabloul disconfortului psihic este suplimentat de creșterea gradului de stângăcie în 69 mișcări și reacții, determinată de neajustarea mișcărilor la proporțiile modificate ale corpului aflat în creștere intensă. Momentul postpuberal (de la 14 ani la 16/18 ani) este de trecere și, în același timp, puțin diferențiabil de momentul preadolescenței.

Prezentarea cazului

M.S, in varsta de 13 ani, de origine germana, provine dintr-o familie formata doar din el si fratii lui, parintii lui fiind decedati. El este cel mai mic dintre frati, mai are doi frati majori si inca un frate minor. Cei patru frati au ramas sa locuiasca in aceeasi casa, oficial, in grija unor matusi. Parintii acestora au decedat intr-un accident acum 2 ani. Cateva luni dupa decesul acestora, problemele au aparut intre cei patru fratii. Cei majori s-au angajat, unul dintre ei terminand chiar si scoala. Fiind mai tot timpul plecati, ceilalalti,mai mici, isi petrecau o mare parte din timp hoinarind. Ambii minori au fost repartizati in programe pentru minori cu tulburari de conduita si delicventa juvenila. Minorul refuza sa accepte faptul ca parintii lui nu se vor mai intoarce niciodata, sustind ca el inca ii asteapta. In schimb, isi sustine actele de violenta si agresivitate ca fiind necesare pentru a se apara, fratii lui neavand grija de el. Dat fiind ca fratii lui lipsesc o parte din timp, considera ca nu este ingrijit si ajutat de catre ei, ca este ignorant. Din cauza aceasta recurge la diferite activitati, pentru a atrage atentia. Anturajul lui schimbadu-se, a inceput sa lipseasca de la scoala, considerand ca “nu e nevoie de scoala in viata”. Pentru “a-si satisfice unele pofte pe care fratii lui nu i le faceau” a inceput sa-si “achizitioneze singur” diferite lucruri sau alimente din magazine. Daca este intrebat cine conteaza pentru el, spune ca el “este cel mai important, ca oricum nimanui nu-i pasa de el si ca trebuie sa-si poarte singur de grija”. M.S. locuieste acum cu o familie, la tara, comportamentul lui ameliorandu-se treptat. A trecut o buna perioada de timp pana s-a adaptat in familie, avand reactii violente chiar si cu membrii acesteia. Consider ca minorul are nevoie de terapie, pentru a se integra din nou, pentru a-si creste stima de sine, pe care o ascunde sub actele agresivitatii, nerecunoscandu-o.

Plan de interventie

Subiect : M. S.

Sex: M

Varsta: 13 ani

Lista problemelor

1. Agresivitate indreptata spre persoana, spre obiect: verbala si fizica;

2. Climat familial conflictual. –parinti decedati,conflincte intre frati,el fiind cel mai mic;

3. Opoziție și respingere a normelor social-juridice și morale;

4. Autocontrol insuficient;

5. Tendințe egocentrice;

6. Eșec de adaptare și integrare școlară.

Scopuri

Crearea relatiei consilier-copil;

Indentificarea propriilor resurse;

Operaționalizarea conceptului de frati/prieteni, o buna relationare cu cei din jur;

Să-și observe abilitățile de a face față la situații dificile;

Optimizarea cunoașterii de sine și / sau a acelorlalți

Planificarea intervenției: Etapa I: Autocunoașterea

Etapa II.: Program de operationalizare a conceptelor,clarificare relatiilor familiale

Etapa III: Evaluarea și consolidarea.

ANALIZA ȘEDINȚELOR

Testul stimei de sine: Testul Rosenberg

Testul Rosenberg indică nivelul stimei de sine. Stima de sine reprezintă o nevoie umană profundă și puternică, esențială pentru o adaptare sănătoasă a individului, adică pentru o funcționare optimă și împlinirea de sine. Cu alte cuvinte, stima de sine reprezintă încrederea autentică în propria minte, în propriul discernământ. Înseamnă încrederea în capacitatea de a lua decizii corecte și de a face alegeri adecvate. Interpretarea testului te va ajuta să îți îmbunătățești și să îți solidifici nivelul stimei de sine.

„Ghid de utilizare a prietenilor”.

Scop: Operaționalizarea conceptului de prietenie. Desfășurare: Tinerii sunt rugați să scrie, în echipe de 3-5 persoane, sfaturile pe care i le-ar da unui extraterestru adolescent/ unei extraterestre adolescente, care sunt începători în inițierea și menținerea relațiilor de prietenie pe Pământ. Ideile echipelor se centralizează și se realizează un ghid de utilizare a prietenilor.

Puncte de discuție: 1. Ce înseamnă să fii prieten/ prietenă cu cineva? Cum ne alegem prietenii? 2. Cum inițiem o relație de prietenie? 3. Cum menținem o relație de prietenie? 4. Putem avea prieteni de sex opus? Cum ne comportăm într-o astfel de relație? 5. Ce așteptăm de la un prieten? Dar de la o prietenă? 6. Cum ne poate ajuta un prieten într-o situație – problemă?

„Inventarul abilităților” – Se recomandă să se realizeze în cadrul unui program de dezvoltare a abilităților emoționale și sociale, dezvoltare a abilităților de coping.

Scop: Să conștientizeze abilitățile de a face față la situații dificile. Materiale: Foi de flipchart; Marker-e. Desfășurare: Copiii pot face o listă de comportamente care exprimă abilitățile lor emoționale, sociale și cognitive pe care le folosesc în viața de zi cu zi. Se lucrează pe echipe de fete și echipe de băieți. Apoi ideile copiilor se pot centraliza într-un inventar pe care aceștia îl pot aplica altor colegi (din alte clase). Se explică faptul că nu e vorba de un test, ci de o ocazie ca fiecare să se gândească la resursele pe care le are pentru a face față. 1. Cer ajutorul când am nevoie. 2. Am cel puțin un hobby. 3. În general mă plac și mă accept pe mine însumi. 4. Pot accepta ca cineva să mă critice constructiv. 5. Mă simt mulțumit când știu că am dus ceva la bun sfârșit. 6. Am cel puțin unul sau doi prieteni buni. 7. Pot spune “nu” prietenilor. Metode și tehnici de prevenire a delincvenței juvenile 8. Evit să bârfesc. 9. Iau hotărâri cu grijă, fără a mă pripi. 10. Nu abuzez alte persoane și nu-i las pe alții să mă abuzeze. Puncte de discuție: 1. Ce diferențe au apărut între listele fetelor și cele ale băieților? Putem spune că aceste diferențe se reflectă și în comportamente diferite ale fetelor/ băieților?

Studii, Articole

Articole

Intermediere peer-grup in relatia dintre familie si comportamentul antisocial juvenile

Olalla Cutrín, José Antonio Gómez-Fraguela∗, María Ángeles LuengoUniversity of Santiago de Compostela, Spain

-University of Santiago de Compostela, Spaina

Abstract: Tinta acestui studiu a fost de a evalua efectele variabilelor care au legatura cu functionarea familiei (cresterea copilului, suport familiar si conflict familiar) asupra comportamentului juvenil antisocial indiferent de alegerea directa sau indirecta a prietenilor. Asftel esantionul a fost alcatuit din 764 de adolescent de la Comunitatea Autonoma din Galicia (Spania), din centrele de corectie (varsta medie = 17.12, 87.4% baieti) si din studenti de la scoliile locale (varsta medie = 16.06, 45.5% baieti). Criteriile “Evaluarii riscului de infractori minori” pe baza cresterii copilului, conflict familiar, suport familiar, grup antisocial si comportament antisocial au fost aplicate. Rezultatele de modelare ale ecuatiei structural au aratat o mai buna potrivire a modelului medierii. Rezultatele au fost discutate de stagiarii implicati in prevenirea, evaluarea de rist si administrarea infractoriilor minori.

Analiza comparativă a delincvenței juvenile și non delincvenței

Mihaela Tomita.

– West University in Timisoara, Bd. Vasile Parvan, Timisoara, 300223, Romania

Abstract: Adolescenta este stadiul cel mai complex de dezvoltare a tânărului în drum spre maturitate. Această perioadă pare să ridice mai mari dificultăți în procesul educațional, din cauza tulburărilor fiziologice frecvente si emotionale, abateri de tulburări de caracter și de comportament.Intentia este de a descrie și analiza diferențe între delincvenți și non-delincvent utilizând instrumente psihologice pentru a evidenția diferențele dintre ele în ceea ce privește :de depresie (Beck Depression Inventory), anxietate (STAI X1 și STAI X2), agresiune (Test de agresiune) și tendințe de personalitate dezadaptative (Personalitate dezadaptative Tendințe) .Analiza comparativă se face între două eșantioane de 30 de subiecți care au fost atribuite în conformitate cu delincventa juvenila sau non-delincvenței. Primul eșantion a fost ales aleatoriu din adolescenților dintr-un centru de reeducare.Copiii selectati sunt baieti minori, cu vârsta medie de 17 de ani, care ispășeșc o pedeapsă de la centrul de reeducare. Cea de a doua proba a fost ales aleator de la o școală in Timisoara, cu aceeasi varsta medie, 17 ani .Rezultatele cercetării au arătat diferențe majore între cele două grupuri de copii cu privire la variabilele luate în studiu.

Rezultate: Delincventi sunt mai ingrijorati, referitor la anxietate e ca și ca o caracteristică. Există diferențe semnificative între cele două grupuri de subiecți în nivelul de depresie. Privind tendintele de personalitate maladaptive de delincventi, a fost demonstrat că delincventi sunt semnificativ diferiti de non-delincventi in psiho-social, neurastenic, depresie, schizoidism, paranoia, înțelegerea verbala, frustrare, motivatia. Nu există diferențe între cele două grupuri privind onestitatea, imaturitate emoțională și instabilitate, tendinte isterice si emoționale.

Distorsiuni cognitive și depresive in randul delincvenți minori în Malaezia

Rohany Nasira *, Zainah Ahmad Zamania, Fatimah Yusooffa , Rozainee Khairudina

– School of Psychology and Human Development, Faculty of Social Sciences and Humanities,Universiti Kebangsaan Malaysia, Malaysia

Abstract: Acest studiu urmareste denaturarea cognitiva și depresia in randul delincvenților juvenili din Malaezia. Subiecti pentru acest studiu au fost 316 delincventi juvenili, 164 de sex masculin și feminin 152 între 12 și 18 ani care au fost supusi de reabilitare în patru centre de reabilitare (școli) și două penitenciare pentru minori delincvenți / centre (școală). Distorsiune Cognitive Briere lui Scale (CDS) a fost utilizat pentru a măsura denaturarii cognitive și Reynolds Adolescentului Depresie Scala (RAD) a fost utilizat pentru a măsura depresia. Rezultatele acestui studiu au arătat că există o corelație semnificativă pozitivă între distorsiunea cognitivă și depresie. Rezultatele au indicat, de asemenea, că a existat o corelație semnificativă pozitivă între distorsiune cognitivă și toate cele cinci dimensiuni ale distorsiuni cognitive: auto-critica, auto-culpabilizare, neajutorarea, lipsa de speranta si preocuparea cu pericol.

Bibliografie:

-Liviu Măgurianu și Adela Serea, Suport de curs Formare de formatori pentru coordonatorii Centrelor de Tineret. Program de educație de la egal la egal pentru prevenirea și combaterea traficului de copii și reintegrarea copiilor victime ale traficului în scopul exploatării prin muncă sau sexuale, Asociația Alternative Sociale Iași, 2005;

– Cunoașterea personalității minorului – un prim pas în prevenirea și combaterea delincvenței", www.mpublic.ro, octombrie 2008

-D. David. “Psihologie Clinica si Psihoterapie”. Polirom, Iasi, 2006;

– Leahy, R. L., & Holland, S. J. (2010). Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate, Ed. ASCR ClujNapoca;

-Tăsica Luminița, Consilierea și orientarea elevilor cu devianță comportamentală, Institutul de Științe ale Educației, București;

-Metode creative folosite în activitățile de tineret, Fundația Life;

-.Mihaela Săsărman (coordonator), Manualul Comunității Terapeutice, București 2003

– Băluțoiu G.A, Tihan E., Delincvența juvenilă – factori generatori în contextul procesului de formare a personalității adolescentului, Editura Institutul de Ecologie Socială și Protecție Umană, București, 2002.

– Marica A.M., Introducere în problematica delincvenței juvenile, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2007.

– Alina Sanda Vasile, Psihologia delincventei juvenile-,Ed. Universul Juridic 2010.