Asistenta Si Interventie Psihologica In Dezvoltarea Emotionala, Cognitiva Si Metacgnitivadocx

=== Asistenta si interventie psihologica in dezvoltarea emotionala, cognitiva si metacgnitiva ===

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL DE JURNALISM, RELAȚII PUBLICE, SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

PROIECT MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI PSIHOTERAPIE

Asistență și intervenție psihologică în dezvoltarea emoțională, cognitivă și metacognitivă

Plan de intervenție

ADHD la preșcolari

Coordonator:

Lect. Univ. Dr. Elena Bouleanu Masterand anul 2:

Helmenczi Angela

SIBIU

2016

1. ARGUMENTAREA TEMEI

Motivația alegerii temei este reprezentată de intenția de a-mi ajuta o bună prietenă care lucrează ca educator într-o grădiniță privată din oraș, unde în grupa ei de elevi există doi copii diagnosticați cu ADHD.

Solicitându-mi ajutorul profesional, expunându-mi dificultățile pe care le întâmpină în activitatea de zi cu zi cu acești copii și aducându-mi la cunoștință și cererea de ajutor din partea uneia dintre mame vizavi de comportamentul copilului ei am decis să proiectez un posibil plan de intervenție. Planul va fi conceput ca propunere, deoarece nu am luat contact personal cu mama și copilulul, ci doar am utilizat informațiile primite de la educator.

Pentru a concepe planul am realizat o analiză detaliată a informațiilor științifice referitoare la cauze, simptome, tratamentul cu privire la copiii care prezintă ADHD, precum și aducerea la iveală a modalității de relaționare părinte-copil în astfel de cazuri.

Copiii cu simptome de hiperactivitate și impulsivitate sunt identificați de regulă, cu ușurință de către educatori deoarece în mod frecvent manifestă comportamente de perturbare a orelor, distractibilitate și simptome motorii moderate (American Academy of Pediatrics, 2000).

2. CADRUL TEORETIC AL PROBLEMEI ABORDATE

ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder) sau mai simplu "tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție" (THDA), este un termen ce provine din clasificarea americană DSM IV – TR. Noțiunea de hiperkinezie este similară cu cea de hiperactivitate, și este caracterizată prin exces de activitate, lipsă de odihnă, nervozitate, alergare, cățărat, vorbit in exces.

ADHD este o tulburare care afectează funcționarea sistemului cognitiv. Deficitele cognitive din ADHD apar datorită unor deficite la nivelul funcțiilor executive, a proceselor neuropsihologice care intervin în autoreglare (Barkley, 2002).

Deficitul de atenție / tulburare de hiperactivitate (ADHD) este una dintre tulburările psihice cele mai răspândite în copilărie, care apare la aproximativ 2.0 -5.7% dintre preșcolari (Egger & Angold, 2006). ADHD-ul este o boală cronică, care este asociată cu întârzierea școlară, profesională și dificultăți în funcționarea socială. De multe ori ea persistă de-a lungul copilăriei, adolescenței, și chiar și la maturitate (Barkley, Murphy, & Fischer, 2008). Conform DSM IV-TR acest sindrom este necesar să antreneze un discomfort funcțional în cel puțin două dintre următoarele domenii: social, familial, școlar sau profesional.

Descriere clinică

Sindromul este constituit de asocierea dintre tulburările de atenție și hiperactivitate- impulsivitate.

Tulburări de atenție:

– Slaba capacitate de concentrare, de fixare asupra unei sarcini, de organizare și apoi terminare a activității (școlare/domestic/ludice/culturale)

– Schimbarea frecventă a activităților (“ca un future”)

– Distractibilitate (“se uită pe pereți”, “orice îl perturbă”)

– Copii nu par să audă ce li se spune, nu respectă consemnele: lecțiile sunt neglijate, ignorate, cu multe greșeli asa-zise “de neatenție”, toate sarcinile ce necesită efort de concentrare par a fi evitate sau respinse.

Hiperactivitate:

Activitate motorie exagerată în intervalul de vârstă al primei copilării (3-6 ani), copilul este totdeauna “pe baricadă”, alergând, sărind, “ca un resort”, incapabil să stea așezat.

La gradiniță copiii sunt agitați, neastampărați, se leagănă, se contorsionează, își agită picioarele; se reped în strada sau în curte în recreatie.

Impulsivitate:

Impulsivitatea se traduce printr-o dificultate de a respecta regulile, intervenție bruscă în clasă, nerespectarea rândului la joc, la cuvânt. De asemenea, se manifestă pregnant tendința de a-și impune prezența fără respect pentru ceilalți, de a apuca obiectul din mâna celuilalt înainte de a i se oferi, de a se angaja într-o manieră periculoasă și riscantă în activitățile de joc fără a aprecia consecințele. Aceasta impulsivitate poate merge până la tulburări de comportament, agresivitate.

DSM IV- TR propune trei sindroame atunci cand manifestările simptomatice sunt prezente de cel putin 6 luni:

“deficitul de atentie/hiperactivitate: tip mixt” când tulburările de atenție și hiperactivitatea sunt în mod egal prezente;

“deficitul de atenție/hiperactivitate: tip neatenție predominantă”

“deficitul de atenție/hiperactivitate: tip hiperactivitate- impulsivitate predominantă”.

Cauzele ADHD-ului :

– genetice – aproximativ 80 % din cazuri

– afectarea cerebrală (leziuni dobândite)- are o pondere de 20 %

– ambele cauze menționate

– factorii familiali și sociali, precum absența mamei și plasarea în orfelinate dar și dezvoltarea copilului în cadrul unui mediul haotic pot duce la apariția ADHD

În marea majoritate a cazurilor tulburările sunt moștenite, dar pot fi și dobândite.
Aproximativ 1/3 din părinții copiilor cu ADHD sunt afectați de această boală. Tulburări asociate cu ADHD : cele de limbaj, de învățare, întârzierile mintale, tulburările de somn sau apetit alimentar, de comportament, de coordonare motorie, epilepsia, simptome asemănatoare autismului, suicidul sau criminalitatea la vârste mari.

Tratamentul ADHD vizează corectarea comportamentelor neadecvate, îmbunătățirea relațiilor sociale, a performanțelor școlare, creșterea independenței și a stimei de sine.

În literatura de specialitate se aduc în discuție efectele benefice ce rezultă în urma tehnicilor și metodelor din cadrul terapiei comportamentale: ,,În sedințele de terapie se vor înlătura toți factorii din mediu care pot distrage atenția, se vor da instrucțiuni clare, sarcinile vor fi simple, fracționate în mai mulți pași, termenul de execuție va fi precis stabilit, iar fiecare reușită va fi recompensată” (Chronis A. et al., 2016). Totodată colaborarea permanentă educator- părinte, părinte-psiholog marchează o traiectorie pozitivă în îmbunătățirea comportamentului la copilul cu ADHD.

Prezentarea succintă a reperelor de dezvoltare fizică, cognitivă și psiho-socială în prima copilărie ( 3-6 ani) ( Papalia, D., 2010 pag. 216- 264)

a) Dezvoltarea fizică:

– copii cresc cu repreziciune între 3-6 ani, dar într-un ritm mai puțin alert în comparație cu primii trei ani de viață ( 5-7,5 cm/ an) ;

– circa 10-15% dintre copii între 3-5 ani, mai ales băieții se confruntă cu enurezis;

– preșcolarii obțin progrese foarte mari în dezvoltarea abilităților motorii grosiere ( alergat, sărit, cățărat, etc), dar nici abilitățile motorii fine nu sunt mai prejos;

– per total dezvoltarea fizică a preșcolarilor este evidențiată mai ales în cadrul jocurilor libere, active, nestructurate.

b) Dezvoltarea cognitivă

– conform teoriei lui Piaget, copiii preșcolarii se află în stadiul preoperațional ( 2-7 ani), ce întrunește următoarele caracteristici de bază: gândirea simbolică, egocentrismul, înțelegerea cauzalității, iar ulterior ajung să clasifice, să compare cantitățile și să înțeleagă principiile numărării;

– copiii înregistrează progrese în sfera atenției, a vitezei și eficienței cu care procesează informațiile ( crește memoria de lucru și în acest mod este favorizată dezvoltarea funcției executive);

– în ceea ce privește limbajul: vocabularul crește foarte mult, iar morfologia și sintaxa devin destul de complexe;

– se pun bazele alfabetizării emergente ( pregătirea învățării citirii și a scrierii)

c) Dezvoltarea psiho-socială

– conform stadiilor de dezvoltare psiho-sociale ale lui Erikson, preșcolarii se încadrează în cel de-al treilea stadiu: Inițiativă versus vinovăție, caracterizat prin conflictul dintre nevoia copiilor de a incerca lucruri noi, a experiementa puteri noi și necesitatea obținerii aprobării adultului în vederea evitării pedepsei;

– identitatea de gen este un aspect al concepției de sine aflate în formare;

– dezvoltarea comportamentului prosocial: principala diferență de gen este reprezentată de agresivitatea mai mare a băieților și comportamentul empatic în rândul fetelor;

– stereotipurile de gen ating apogeul în anii preșcolari, dupa ce copii și-au stabilizat rolurile de gen învățate încă din primii trei ani de viață;

– jocul este principala ocupația a copilului în prima copilarie, iar preșcolarii tind să își aleagă tovarăși de joacă și prieteni care se aseamănă cu ei și cu care au experiențe pozitive.

3. PREZENTAREA CAZULUI

ANAMNEZA

Date personale: Subiectul A.P. este un băiat în vârstă de 4 ani. Locuiește împreună cu părinți și este copil unic. Ambii părinți lucrează în prezent și au finalizate studii medii. Relațiile dintre părinții copilului, cât și dintre acestia și educatoare se află sub semnul unei bune colaborări. Din dorința de a-i asigura copilului lor toate condițiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a acestuia, mama băiatului dezvoltă inițiativa de a apela la serviciile unui psiholog, copleșită fiind de comportamentul externalizat al copilului ce de multe ori îi pune pe ambii părinți în dificultatea de a nu știi cum să reacționeze în anumite situații problematice.

În ceea ce privește mediul educațional, educatoarearea manifestă atenție deosebită și interes în contribuirea la progresul subiectului, întrucât resimte și ea un consum emoțional aparte când se raportează la modalitatea de lucru cu băiatul A.P.

Simptomele pe care P. le manifestă sunt legate în special de sfera atenției: slaba capacitate de concentrare, de fixare asupra unei sarcini, de organizare și apoi terminare a activităiții, schimbarea frecventă a activităților, distractibilitate, agitație psiho-motorie, impulsivitate și tendința de agresivitate față de diferite obiecte, colegi (smucește obiectele din mâinile colegilor, aruncă cu obiecte în colegi și în jur, trântește ușa).

Istoricul medical:

În ceea ce privește starea de sănătate a membrilor familiei și a copilului, în fișa medicală este specificat că nu există boli cronice și nu au existat nici în trecut boli care să afecteze starea părinților și a copilului, acesta din urmă având o dezvoltare optimă și specifică stadialității.

4. PROIECTARE PLAN DE INTERVENȚIE

A) Lista de probleme

1. Abandonarea unei sarcini de lucru și inițierea în alta

2. Agitația psihomotorie care conduce la comportament perturbator în activitățile de lucru în clasă

3. Distractibilitate în rezolvarea sarcinilor

B) Obiective

a) de lungă durată

Raportându-ne la literatura de specialitate, intervenția comportamentală este utilă în cazul copilului cu ADHD. Aceasta urmărește îndeplinirea următoarelor obiective ( Wolraich, 2005):

1. Dezvoltarea abilităților de organizare și planificare 2. Dezvoltarea abilităților de a actiona la stimuli distractori 3. Restructurare cognitivã 4. Managementul furiei 5. Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale

b) de scurtă durată

Referitor la cazul prezentat, propun următoarele obiective de atins:

Finalizarea unei sarcini de lucru, fără a abandona.

Așteptarea în cadrul grupului/ la masa de lucru, fără a se ridica de pe scaun și a deranja ceilalți colegi

3. Respectarea solicitărilor educatoarei prin fixarea și menținerea atenției

4. Conștientizarea de către părinte a simptomatologiei băiatului

C) Propunere intervenție

Recomand utilizarea metodelor și tehnicilor din terapia comportamentală care pleacă de la premiza că cele mai multe tulburări psihologice își datorează existența unei învățări greșite (Wolraich et al., 2011). Fie persoanele implicate nu au dobândit abilitățile și comportamentele necesare pentru a face față problemelor vieții, fie au dobândit abilități și comportamente inadecvate.

Terapia comportamentală se bazează pe mai multe principii ale psihologiei clasice: 
 – Condiționarea clasică definită ca procesul prin care un organism învață că apariția unui stimul (de exemplu, un clopoțel) este urmată de apariția altuia (de exemplu, mâncarea

– Condiționarea operantă care se referă la faptul că, în general, comportamentul nostru este influențat de consecințele acestuia: dacă un anumit comportament are consecințe plăcute sau benefice pentru noi, vom avea tendința de a repeta acel comportament.

Intervenția la nivel comportamental cuprinde o serie de tehnici care se bazează pe principiul condiționării operante și vizează modificarea antecedentelor și consecințelor cu scopul modificării comportamentelor problematice.

Ca metode și tehnici sugerez: tehnica stingerii comportamentelor nedorite,  tehnica desensibilizării sistematice și metoda modelării.

D) Sesiuni intervenție

Preconizez că durata intervenției va consta între 6 până la 12 ședințe.

În cadrul acestor ședințe specialistul se va ocupa identificarea simptomatologiei care se regăseste la subiect, identificarea factorilor etiologici și a mecanismelor de apariție în diferite contexte sociale (familia, scoală, grup de prieteni), exemplificarea prin itemi concreți a comportamentului copilului în diferite medii (familial, social, educational), evidențierea relației părinte-copil. De asemenea, își va îndrepta atenția asupra conștientizării și acceptării de către părinți a modului de comportare a băiatului prin intermediul simptomatologiei specifice.

Descrierea orientativă a unei ședințe:

Subiectul vine la sedința programată împreună cu mama cu 10 minunte înainte de ora stabilită. Copilul intră în cabinet, iar mama rămâne în sala de așteptare

În prima parte a sedinței (5-10 min) se stabilește relația terapeutică, prin care terapeutul îi câstigă încrederea subiectului și creează o atmosferă securizantă și plăcută. În tot acest timp subiectul se mișcă pe scaun, dă din picioare, își mută privirea de la un obiect la altul, se joaca cu pixurile de pe birou și răspunde cu un ritm alert la întrebări puse de specialist. Terapeutul propune realizarea unui joc pentru concentrarea atenției, explicându-i copilului care este câștigul la acest joc, pentru a-i capta interesul și a-l motiva. Dacă sarcina este rezolvată corect, subiectul are voie să se joace 15 minute cu jocul preferat din cabinet. Subiectul primeste o fișă de lucru. Timp de 15 minute acesta trebuie să stea la birou pe scaun și să rezolve sarcina. Dacă subiectul respectă regulile și finalizeaza sarcina terapeutul îl recompensează cu premiul promis.

La finalul sedinței, subiectul primește o sarcină pentru acasă constând în realizarea unui puzzle, specific vârstei lui, alături de o persoană (părinte/coleg etc). La urmatoarea sedință trebuie sa aducă puzzle-ul rezolvat și să vorbească despre cum a realizat sarcina și apoi va fi recompensat. Scopul acestei teme pentru acasă este de a canaliza atenția copilului asupra unei sarcini și de a-l motiva pentru finalizarea acesteia, dar și de a-și dezvolta capacitățile de socializare și de lucru in echipă alături de altă persoană.

Pe toata durata intervenției, exercițiile/jocurile vor fi realizate pe tematici din sfera de interes a copilului, vor fi adaptate nivelului vârstei și vor cuprinde elemente atractive: culori, desene, desene, diferite materiale menită să-i stârnească interesul.

E) Rezultate

La sfârșitul intervenției obiectivele propuse vor fi îndeplinite iar copilul își va îmbunătăți comportamnetul în mediul familial și educațional. Totodată, mă aștept să se cristalizeze relația părinte-copil astfel încât părinții să conștientizeze modalitatea de raportare la propriul copil.

Referindu-ne la literatura de specailitate, orientările recente ale Academiei Americane de Pediatrie recomandă intervenții comportamentale ca tratament de primă linie pentru copii de vârstă preșcolară diagnosticați cu ADHD. Terapia (PCIT) este o adaptare a evaluării depresie pentru prescolari, întemeiată în literatura de dezvoltare, care învață părinții să devenă "antrenori ai emoție" pentru copiii lor, într-un efort de a construi abilități de relaționare ale copilului. Este o metodă prin se a consolidează și se îmbunătățește relația părinte-copil (Wolraich et al., 2011). De asemenea, oferirea feedback-ului pe parcursul realizării sarcinilor ghidează execuția corectă a acestuia, iar în cazul copiilor cu ADHD acesta trebuie să vină imediat după ce a fost realizat comportamentul (Fabiano, 2003). Feedback-ul poate veni fie din partea părintelui, educatorului, coleg de aceeași vârstă cu el. Dezvoltare emotionala

În ceea ce privește dezvoltarea emoțională la copiii preșcolari diagnosticați cu ADHD, unele studii au demonstrat o relația între comportamentele de externalizare si tulburări (în principal, ADHD) semnificativ asociate cu un temperament extravert, dificil al copilului, caracterizat prin dezinhibiție. ( Melegari, M., 2015).

5. CONCLUZII

La sfârșitul intervenției, copilul va fi capabil să finalizeze o sarcină primită de la părinte sau educator, să aștepte rândul în cadrul unui joc, situație, să manifeste atenție la auzirea unor comenzi din partea părintelui/ educatoarei.

Din punctul meu de vedere, terapia comportamentală este cea mai eficientă în cazurile preșcolarilor care prezintă ADHD, afirmație susținută și de informațiile și cazurile prezentate în literatura de specialitate. Aplicare metodelor și tehnicilor specifice în mod adecvat si consecvent poate genera rezultate pozitive în ceea ce priveste simptomatologia subiectului, precum si asupra manifestarilor lui comportamentale. Un factor foarte important în progresul copilului îl reprezintă cu precădere mediul în care trăiește și relațiile pe care le stabilește, atât cu membrii familiei, cât și cu educatoarea și colegii.

BIBLIOGRAFIE

Barkley, Russell A. (2002). Major life activity and health outcomes associated with attention-

deficit/hyperactivity disorder. Journal of Clinical Psychiatry, Vol 63, pag. 10-15.

Chronis A., et al. (2016). Parent–Child Interaction Therapy With Emotion Coaching for

Preschoolers With Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder. Cognitive and

Behavioral Practice 23, 62-78

Clinical Practice Guideline: Diagnosis and Evaluation of the Child with Attention Deficit/

Hyperactivity Disorder.(2000). Official Journal of the American Academy of

Pediatrics, 105.

Holdevici, I. (2011). Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentală. Editura: Trei,

București

Marcelli, D. (2003). Tratat de psihopatologia copilului. Editura: Fundației Generația,

București, pag. 430-436.

Melegaria M., Nanni, V., Lucidi et al. (2015). Temperamental and character profiles of

preschool children with ODD, ADHD, and anxiety disorders. Comprehensive

Psychiatry 58, 94–101