Asistenta Maternal a Copilului Seropozitiv

Boala, este o modificare organica, sau functionala a echilibrului normal al organismului; process pathologic care afecteaza organismal; maladie; afectiune; betesug. ( DEX’98).

Boala infectioasa, este o boala pricinuita de un agent biologic, un virus o bacterie etc.

Infectie, este o patrundere active sau pasiva a unor germenii patologi, care odata ajunsi in organism pot ramane la locul portii de intrare, sau sa ajunga in curentul sanguine. In cazul in care sunt numai vehiculati de sange fara a se inmulti excesiv, aceasta inmultire fiind franta de fortele de aparare ale sistemului imun, fenomenul este numit “bacteriemie” sau “viremie” in functie de natura germenului infectios.

Hiv, este un virus care deterioreaza celulele albe ale sangelui, cele care protejeaza organismul, uman impotriva infectiilor. HIV este numit si virusul imunodeficientei umane din cauza modului sau de manifestare. Persoana infectata cu Hiv, este numita seropozitiza sau cu Hiv pozitiv.

Sida, vizeaza ultimul stadiu al infectiei cu Hiv, este sindromul imunodeficientie umane dobandit si cuprinde grupul de afectiuni cauzate de virusul Hiv. Sida nu este o boala in sine, ci manifestarea finala a unei boli, de fapt infectia cu Hiv. O persoana seropozitiva nu are in mod cert Sida. O persoana seropozitiva este purtatoare de un virus, nu inseamna ca este bolnava.

Asistenta maternala,

Asistent maternal profesionist,

Familie substitutiva,

Plasamentul copilului in familia asistentului maternal

Plasamentul reprezinta efectiv mutarea copilului din propria casa a parintilor biologici, din institutia medicala( spital pediatric, maternitate) sau din institutia de plasament in caminul familiei de ingrijire temporara/asistent maternal.

Plasamentul include urmatoarele activitatii desfasurate:

In momemntul in care se face plasarea copilului data si ora este stabilita de intregul personal care este implicat, si anume: asistentul social din cadrul programului de ingrijire temporara, asistentu social care refera copilul, directorul institutiei impreuna cu familia de ingrijire temporara si familia biologica, daca este nevoie;

Luarea copilului de la domiciliul sau este realizata de catre asistentul maternal intovarasit de asistentul social din cadrul programului de ingrijire familiala temporara;

La dosarul copilului este atasata, o copie a hotararii Comisiei pentru protectia Copilului in momentul parasirii institutiei;

Asistentului maternal I se ofera certificatul de nastere al copilului si hotararea de plasament care ii autorizeaza sa ingrijeasca copilul si care prevede responsabilitatile lor in profesia de asistenti maternali;

Asistentului maternal i se incredinteaza responsabilitatea pentru inregistrarea copilului la dispensarul territorial local si pentru realizarea tuturor vizitelor medicale de rutina;

Asistentul social ii ofera familiei tempoare contractul de sprijin care este apoi semnat, precum si plata pentru plasament, corespunzatoare primei luni pentru serviciile de ingrijire temporara oferite de familie;

In momentul plasarii copilului asistentul social ii face fotografii copilului

Supervizarea plasamentului si managementul de caz

Supervizarea plasamentului incepe de la data plasarii copilului in familia de ingrijire temporara. In aceasta activitate asistentul social tine sub observatie progresul copilului, modul de ingrijire pe care il da familia temporara si ofera sprijin parintilor de fiecare data cand este nevoie.. Scopul este de a oferi management continuu de caz si servicii de asistenta sociala copilului si parintilor biologici, daca este cazul, si asistentului maternal.

Supervizarea plasamentului are drept urmare analiza periodica a cazului prin supravegherea progresului in comparatie cu planul de permanenta a copilului (reintegrarea in familia biologica sau plasament pe perioada nedeterminata). Daca e posibil sa revina copilul in propria familie, asistentul social are indatorirea sa planifice si sa monitorizeze contactele, intrevederile dintre parintii biologici si copil prin vizite la domiciliul asistentului maternal. In situatia in care apar probleme, asistentul social le clarifica cu parintii biologici si familia de ingrijire temporara. In procesul de munca cu parintii biologici, asistentul social ofera servicii de consiliere si alte servicii de sprijin pentru a asigura posibila reunificare.

Cata vreme copilul se gaseste in plasament familial temporar asistentul social tine sub control cresterea si dezvoltarea copilului si intocmeste rapoarte scrise asupra progreselor facute de copil. Familia substitutiva de ingrijire a copilului este vizitata de asistentul social dupa un plan de activitatea periodic. In cazul in care este necesara prezenta sa, poate sa solicite vizite mai frecvente de cate ori este nevoie.

Pe parcursul acestor vizite asistentul social va monitoriza cresterea si dezvoltarea copilului; relatiile copilului cu familia si acomodarea lui in familia de ingrijire temporara; va pregati copilul si familia pentru momentul separarii; va oferi copilului plasat si familiei asistentului maternal servciile necesare pentru a garanta ca ingrijirea oferita este de calitate( consiliere, referire catre alte servicii, sprijin si instruire continua etc.) Toate vizitele si intrevederile sunt documentate prin intocmirea de rapoarte scrise.

Una dintre cele mai importante preocupari pe durata plasamentului este pregatirea cartii vietii copilului. Este necesar ca pentru fiecare copil in parte sa se realizeze o carte a vietii.. In cartea vietii sunt acumulate toate notiunile ce tin de viata copilului si sunt expuse in imaginii si cuvinte. Prin urmare oricare ar fi planul de viitor al copilului cartea vietii trebuie sa-l insoteasca intotdeauna, si trebuie sa se efectueze pe durata in care copilul se afla in familia temporara. Cartea vietii reprezinta principala responsabilitate a asistentului maternal.

Ingrijirea medicala

Asistentul social are sarcina de a-i comunica asistentului maternal posibilele si frecventele spitalizari ale copilului, fie pentru efectuarea unor analize specifice, fie ca urmare a aparitiei unor afectiuni inerente bolii. Asistentul maternal trebuie sa constientizeze ca e responsabilitatea sa de a insoti copilul in spital de fiecare data cand este nevoie si de a-l supraveghea pe toata durata spitalizarii.

In cazul in care copilul este internat in spital, asistentul social il viziteaza, scopul principal al acestor vizite este acelea de a urmari starea copilului si de a oferi asistenta necesara si asistentului maternal. Atat pe perioada spitalizarii copilului seropozitiv, cat si pe perioada cat acesta este in familie, asistentul social colaboreaza cu medicul specialist in evidenta caruia se afla, in vederea monitorizarii evolutiei bolii copilului si a administrarii regulate a tratamentului specific. In momentul externarii copilului din spital, asistentul social se va ocupa indeaproape de caz pentru revenirea copilului in familiei.

Vaccinarile si supravegherea regulate ( cantarire, masurare) sunt oferite de dispensarul pedriatic territorial din zona in care domiciliaza asistentul maternal. Acesta, avand sprijinul asistentului social, este responsabil de inregistrarea copilului la dispensarul territorial si urmareste sa beneficieze de toate serviciile oferite de dispensar. Asistentul social va coopera cu medicul de familie al copilului, il va informa despre problemele de sanatate ale acestuia, accentuand asupra pastrarii confidentialitatii diagnosticului. Medicul de familie trebuie sa cunoasca diagnosticul copilului pentru ca in situatii de criza, sa stie cum sa poata intervene. In plus, familia este responsabila pentru acoperirea costurilor privind medicamentele de baza incluzand vitaminele, laptele pentru sugari sau alimente si prescriptiile pentru boli acute.

Asistentul maternal are obligatia de a se prezenta lunar la spital pentru a primi tratamentul cu antiretroviale specific bolii. De asemenea, are obligatia de a se prezenta la spital cu copilul pentru control periodic si analize de cate ori recomanda medicul infectionist. Cand apare o schimbare in ceea ce priveste starea de sanatate a copilului, asistentul maternal trebuie sa solicite interventia medicului specialist in ingrijirea caruia se afla copilul sis a anunte asistentul social sau fundatia care se ocupa de acest caz de schimbarile survenite. In acelasi timp, trebuie sa respecte cu strictete recomandarile medicului specialist sis a-l informeze despre orice modificare aparuta in simptomatologia bolii.

Asistentul maternal trebuie sa mentina un climat sanatos in familie in vederea protejarii copilului de factori nocivi care pot favoriza aparitia infectiilor oportuniste.

Stipendii/cheltuieli

Asistentul maternal beneficiaza de urmatoarele drepturi banesti prevazute de lege:

Salariu acordat in conformitate cu legislatia muncii

Alocatia de stat pentru copiii cu handicap in cuantum prevazut de lege majorat cu 100%

Alocatia de intretinere pentru copiii cu handicap aflati in plasament sau incredintare in cuantumul prevazut de lege majorat cu 50%

Alocatie lunara de hrana.

Aceste drepturi banesti sunt acordate asistentului maternal pe perioada plasamentului copilului in familie.

In plus, fundatia “Alaturi de voi” acorda asistentului maternal, o data pe luna, o suma de bani necesara cheltuielilor legate de ingrijirea copilului, in special de nutitia acestuia. Asistentii maternali sunt responsabili cu utilizarea in mod adecvat a stipendiilor. Atunci cand este cazul, stipendia poate fi utilizata pe imbracaminte, incaltaminte, rechizite, multi-vitamine sau alte medicamente, iar daca este vorba de nou-nascut- lapte praf. “Alaturi de voi” poate oferi asistenta financiara in cazuri special, ca de ex. Ingrijire medicala. Toate situatiile special trebuie sa fie analizate de catre asistentul social impreuna cu supervizorul de caz.

Incetarea plasamentului

Plasamentul poate inceta din urmatoarele motive:

Copilul este reintegrate in familia sa biologica

Copilul este luat din familia de ingrijire atunci cand actuala familie nu indeplineste nevoile copilului sau daca a existat o modificare a situatiei familiei

Decesul copilului

Nevoi individuale ale copilului Sida/ Hiv pozitiv

Deserori copiii seropozitivi sau cu Sida ajung in familiile de ingrijire temporara avand la baza motivul ca parintii nu le pot oferii ingrijirea adecvata, sau sunt abandanati in centre de plasamente si in unitati sanitare. Copiii seropozitivi prezinta nevoi speciale.

Pentru a asigura dezvoltarea armonioasa a copilului trebuie de respectat setul de nevoi ale sale si de adaptat tehnicile de asistenta si ingrijire conform fiecarei nevoi. Literatura de specialitate detaliaza un model de dezvoltare ce are drept baza nevoile individuale ale copilului si abilitatile de tip parental pe care trebuie sa le aiba un asistent maternal profesionist.

Conform copilului seropozitiv, nevoile de dezvoltare sunt urmatoarele:

Sanatate

Copilul seropozitiv beneficiaza de o evaluare completa cel putin odata pe an. Asistentul maternal trebuie sa se prezinte la medic de fiecare data cand destinge distinge o modificare a sanatatii. Mentinerea starii de sanatate a copilului infectat cu Hiv consta in: alimentatia sanatoasa, echilibrata si consitenta impreuna cu tratamentul prescris de medicul specialist si satisfacerea confortului psihic corespunzator duc la intarzierea riscului de a trece in stadiul bolii Sida. Desigur tratamentul trebuie administrat corect,se administraza strict la ora si cantitate fixa pe care o recomanda medicul.

Ingrijire medicala adecvata: posibilitatea de a face terapia anti Hiv, este principala nevoie a copilului seropozitiv, char inainte de a se naste. In cazul mamei infectate cu Hiv trebuie sa utilizeze taratamentul corespunzator inca din perioada de sarcina pentru a spori sansele copilului de a se naste sanatos.

Prin urmare, nevoile de sanatate sunt clasificate in felul urmator:

Nevoia de alimentatie si hidratare- hranirea copilului trebuie sa impune urmatoarele principii:

Asigurarea aportului de vitamine si de saruri minerale necesare, metabolismului normal, cresterii si dezvoltarii copilului;

Prevenirea unei boli de regim alimentar, a unor carente alimentare;

Asigurarea alimentatiei rationale respectand necesitatile cantitative si calitative ale organismului;

Asigurarea atrei mese principale pe zi si doua gustari intre mese;

Regim alimentar integral care sa contina un raport echilibrat de glucide, lipide si proteine;

Se recomanda o dieta bogata in fructe, legume si produse cerialiere si mai putin in produse de carne si grasimi;

Se vor folosi cu moderatie produsele zaharoase, sarea si condimentele;

Regimul alimentar trebuie adaptat varstei copilului si particularitatilor disfunctionale,iar in cazul in care medicul recomanda un regim dietetic, acesta trebuie respectat cu strictete. ( manualul cursantului, )

Asistentul maternal este nevoit sa-si achizitioneze alimente de calitate si sa se asigure ca sunt in termenul de garantie. Este importantat de respectat ritmul de hranire al copilului si este necesar ca mancarea sa fie servita intr-o forma placuta. Asistentul maternal trebuie sa aiba rabdare si calm in privinta procesului de mestecatie al copilului deoarece la unii copii ritmul de mestecatie si inghitire este mai lent. In situatia in care copilul refuza sa manance atunci cand ii recomandam trebuie sa tinem cont de cerintele lui, sa verificam de ce respinge mancare si sa adoptam comportamentul adecvat.

Pastrarea curateniei in locuinta: utilizarea alimentelor sanatoase si proaspete, respectarea normelor fundamentale de igiena asigura prevenirea multor boli si ii ofera copilului un climat optim pentru dezvoltare.

Copilul trebuie stimulat sa asiste la etapele de pregatire, servire si de strangerii a mesei , in masura posibilitatilor sale. Masa se va lua in locul corespunzator, si nu i se va accepta copilului sa manance in alta parte. In privinta bauturile, se vor inlatura bauturile cu continut ridicat de zaharuri, cofeina si cele carbogazoase.

Nevoia de somn si odihna- este util sa se respecte un program corespunzator varstei copilului. Nevoia de odihna necesita:

Reducerea zgomotului

Asigurarea confortului: temperature adecvata, aerisirea camerei, pozitie comoda, igiena corporala, atenuarea durerii etc.

Asigurarea numarului ptim de somn

Spatiul de dormit nu trebuie sa cuprinda elemente care sa distorsioneze odihna copilului, spre exemplu televizor, calculator etc.(manualul cursantului)

Ora de somn nu trebuie sa treaca de 22:00. Copilul mic de obicei doarme 10-12 ore iar adolescentul 7-8 ore. Copilul trebuie sa respecte orele de somn. Este indicat ca asistentul maternal inainte de a adormi copilul mic sa-i citeasca o poveste, sa-i fredoneze un cantec initial sa-i ofere si o jucarie de companie. In privinta somnului de la amiaz, nu este in mod obligatoriu, se poate aplica odihna activa.

Nevoia de a se imbraca necesita:

Protejarea corpului si a temperaturii acestuia

Asigurarea intimitatii;

Alegerea de imbracaminte si incaltaminte adecvata,in functie de varsta, sex, temperatura mediului si talia corpului; ( manualul cursantului)

Asistentul maternal il va ajuta pe copil corespunzator varstei sa invete sa se imbrace singur. Ii va explica cu rabdare fiecare miscare efectuata, astfel copilul exersand va realiza singur deprinderile. Acest lucru va contribui in educatia estetice si in dezvoltarea deprinderilor de viata independenta a copilului.

Nevoia de miscare:

Miscarea asigura o dezvoltare armonioasa copilului, ea se va efectua in limita copilului seropozitiv, copilul va fi incurajat permanent sa faca miscare;

Este recomandat ca miscarea sa se realizeze in aer liber.

Copilul seropozitiv doreste sa se miste la fel ca un copil sanatos. Suferind de aceasta boala rezistenta fizica i se diminueaza trepatat. Asistentul maternal trebuie sa-l sustina si sa-l incurajeze mereu.

Nevoia de recreere:

Are ca scop diminuarea starilor de tensiune, crearea bunei dispozitii, favorizarea socializarii si exersarea abilitatilor de comunicare

Copilul seropozitiv simte nevoia sa rada, sa se bucura, sa socializeze ca toti ceilalti copii. Asistentul maternal trebuie sa creeze momente de relaxare si buna dispozitie. Fiind vorba de copil jocul este cea mai buna metoda de recreere, si este principala activitata a copilului indiferend daca acesta este sanatos sau sufera de o boala sau handicap. Jocul si jucariile ofera copiilor o sursa nelimitata de impresii si emotii care le dezvolta motricitatea, cunoasterea, ii ajuta sa-si formeze deprinderi sa sa-si dezvolte personalitatea. Cu ajutorul jocului sunt elaborate scheme de activitate practica si mentala care il stimuleaza in dezvoltarea sa neuropsihica. In cadrul jocului el imita acte si comportamente observate la alti copii sau adulti, aceste imitatii precum si imaginatia antrenata au o importanta foarte mare pentru dezvoltarea cognitive coordonarii motorie. Implicarea asistentului maternal in jocul copilului va avea un efect benefic in recreerea copilului. Adultul poate dirija activitatile jocului, il supravegheaza in efectuarea unor constructii, desene sau alte activitati, sustinandu-l pe copil sa realizeze un lucru cu sens, sa aiba un obiectiv, un tel, pentru ca jocul sa aiba o finalitate( de exemplu sa constuiasca o casa, sa deseneze o floare). Aceasta activitate sustinuta systematic de adult va permite dezvoltarea neuropsihica armonioasa, ii va imbogati cunoasterea si vocabularul, bazandu-se pe forta satisfactiei, bucuriei, veseliei care insotesc jocul.

Dezvoltarea emotionala si comportamentala

Asistentul maternal trebuie sa cunoasca si sa inteleaga foarte bine nevoile emotionale.

Autorul Jacques Salome prezinta sapte nevoi emotionale de baza:

Nevoia de a fi valorizat- crearea sentimentului copilului ca este important, ca prezenta lui conteaza, ca este important pentru cei din jurul sau.

Nevoia de a se exprima- de a comunica prin propiriile cuvinte, explicatii, expresii, gesturi care sunt asteptarile lui, dorintele sale, bucuriile, tristetile, visurile si temerile copilului.

Nevoia de a fi inteles- cei din jurul sau nu au dreptul sa-l judece pentru ceea ce face sau spune, ei trebuie sa prezinte interes fata de copil si sa-I inteleaga felul de exprimare.

Nevoia de a influenta mediul- de a demonstra ca poate face ca lucrurile sa se schimbe, ca prezenta lui are putere de a modifica realitatea care-l inconjoara.

Nevoia de a fi recunoscut- de afi apreciat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ar fi trebuit sa fie, asa cum este el,cu defectele si calitatile lui.

Nevoia de intimitate- de a avea un spatiu si un timp pe care sa-l petreaca cu propria persoana, cu momente de singuratate, in care el sa-si gestioneze mai bine trairile.

Nevoia de a spera- de a crede ca in viitor va fi mai bine, ca lucrurile au o evolutie pozitiva, pentru a avea forta de a urma toate procedurile medicale si recuperatorii, precum si pentru a suporta mai usor dificultatile cu care se confrunta.

Educatie

Nevoia de a cunoaste si de a fi educat: scolarizarea are efecte pozitive asupra sanatatii copilului, raspunzand dorintei lui de a fi ca ceilalti copii, de a-si satisfice curiozitatea. Marginalizarea copiilor seropozitivi din invatamantul de masa si orientarea lor catre invatamantul special este contrara intereselor lor si trebuie amanita atat timp cat starea de sanatate si capacitatea intelectuala permite frecventa scolii normale.

Identitate- respectarea caracteristicilor sale individuale, a temperamentului, a ritmului propriu de dezvoltare;

Relatii familiale si sociale

Tinand cont de faptul ca copilul seropozitiv se afla intr-o situatie de dificultate el are nevoie de accepatrea celor din jur. Simte nevoia de a fi inclus in activitati, de a fi valorizat, de a interactiona, de a comunica si de a fi inteles de familie, prieteni si de cei din societate, in niciun caz sa fie izolat. El are nevoie de toate acestea deoarece boala de care sufera actioneaza in mod negativ asupra valorilor sale- frumusete, independent, aparteneta la un grup.

Cel mai prielnic mediu de ingrijire al copilului este ce familial. Copilul are nevoie de caldura parinteasca cea care aduce efecte positive asupra sanatatii, are nevoie de intelegere, protective, stabilitate din partea parintilor naturali, familiei adoptive sau din parte familiei de asistenta maternala.

Protectie sociala adecvata: copilul are trebuinta de a se bucura de drepturile si de sprijinul social care sa se preocupe de interesele sale. Familia trebuie sa faca eforturi si sa solicite ajutorul din partea serviciilor sociale si medicale specializate. Trebuie sa intervina in scopul obtinerii drepturilor legale. Partea cea mai grava e atunci cand parintii nu numai ca se izoleaza si nu comunica nimanui seropozitivitatea copilului ci nu recunosc aceasta problema. Copilul infectat cu HIV are nevoie ca familia sa se interzeze de drepturile sale sale si sa actioneze in privinta obtinerii acestora.

Dezvoltarea deprinderilor de viata independenta

Siguranta copilului: Multi parinti spera sa apara o minune in privinta sanatatii copilului, si deseori decurg sa ia tratamente alternative, inlaturandu-l pe cel prescris de medic. Aceste tratamente altenative sunt deseori foarte costisitoare si in plus nu sunt cunoscute efectele sau sunt nefolositoare. Copilul nu trebuie supus la terapii fara recomandare avizata.

Particularitati nutrionale ale copilului cu Hiv Sida

In ocrotirea copilului cu Hiv/Sida alimentatia are un rol important, cu toate ca accesta nu vindeca boala, ea imbunatateste calitatea vietii si o prelungeste. La copilul cu Hiv este necesar ca interventia nutritionala sa se faca imediat dupa ce s-a depistat infectia.

La copil seropozitiv se tine in evidenta toate aspectele nutritionale. Se efectueaza consultatii nutritionale in functie de statutul lor clinic, pot fi facute o data pe saptamana sau chiar la trei luni.

Medicul ii va face copilului o evaluare nutritionala care consta in analizarea greutatii, inaltimei, ii examineaza in mod amanuntit anumite parti din corp si anume, bratele, abdomenul,toracele, mucoasele, unghiile astfel incat sa remarce daca sunt deficiente nutritoanale.

Monitorizand evaluarea nutritionala se poate face cu usurinta corectarea deficientelor nutritionale. Se poate imbunatatii dieta copilului cu privire la lipsa factorilor nutritionali. Dieta poate fi prescrisa fie de medicul dietician fie de medicul de familie.

In cazurile de recuperare nutritionala a copiilor pe cale de insanatosire, este nevoie sa se administreze suplimente nutritive dar numai la acordul medicului. Un asistent maternal profesionest trebuie sa se consulte in mod consecvent cu medicul in privinta alimentatiei copilului. Alimentatia sanatoasa detine un caracter prioritar in mentinerea sanatatii.

Asistentul maternal trebuie sa aiba in evidenta si interactiunea medicamentelor cu alimentele, multe medicamente antiretroviale provoaca copilului greata si varsaturi. Luarea medicamentelor la ore regulate pot intarsia micul dejun, aparand problem la copiii care merg dimineata la scoala. In acest caz, trebuie avut in vedere posibilitatea unei compensatii alimentare suplimentare.

Anumite medicamente pot avea un impac negativ in absorbtia alimentelor.

Relationare

Asistent maternal- familia biologica

Pentru orice copil, dar mai ales pentru copilul seropozitiv mediul familial natural este cel mai favorabil pentru dezvolarea si ocrotirea acestuia. Fiindca ii ofera copilului relatiile cele mai stabile si afective. In propriul sau teritoriu are incredere in el, optimism si putere de a trece prin perioadele dificile. Pentru sanatatea sa, dragostea parintilor are un efect uimitor. Dar cu parere de rau, traiul acestor familii este zguduitor si prezinta deficienta afectiva. Pusi in fata acestor situatii se confrunta cu cheltuieli insuportabile, cu durerea copilului unde multi parinti nu o pot accepta, cu frica pierderii, cu izolarea, deteriorarea relatiilor cu ceilalti membrii ai familiei, cu etichetarea si multe altele. In multe cazuri, parinti arunca vina unul pe celalalt si decurg de multe ori la abandon cu frica de a nu-i infecta si pe ceilalti. Se lovesc si de lipsa resurselor financiare si se hotarasc sa ii paraseasca chiar din primele zile de viata in spital sau in centre de plasament. Multi dintre acesti copii ajung in asistenta maternala unde familia de ingrijire incearca sa acopere nevoile acestora.

In postura in care planul de viitor al copilului este reintegrarea, intretinerea relatiei cu familia naturala este o conditie majora a reusitei plasamentului. Asistentul maternal trebuie sa tolereze colaborarea cu parintii biologici sis a fie de accord sa te intalneasca copilul periodic cu ei fie la domiciliul asistentului maternal fie pe un teren neutru. Familia subsituitiva impreuna cu asitentul social pregateste copilul in vederea reintegrari in familia biologica.

Plasamentul copilului in familia de asistenta maternala se face cu acordul scris al parintilor copilului.

Asistentul maternal- asistentul social

Asistentul maternal nu este singurul care este implicat in desfasurarea ingrijirii copilului, exista si alti profesionisti care isi aduc aportul la cresterea si dezvoltarea armonioasa a copilului in plasament precum asistentii sociali. In consecinta, intre asistentul maternal si asistentul social trebuie sa existe o buna colaborare. Asistentul maternal trebuie sa informeze pe asistentul social cu privire la evolutia starii de sanatate a copilului, felul in care copilul s-a adaptat in familie si in comunitate, modul de dezvoltare a copilului in toate domeniile etc.

Asistentul maternal trebuie sa prezinte disponibilitate de relationare cu asistentul social, si este recomandabil ca asistentul maternal sa-si insuseasca o atitudine receptiva fata de asistentul social. In acest fel asistentul maternal beneficiaza de o serie de avantaje. In cazul in care ceilalti membrii ai familiei se simt trecuti cu vederea in ocrotirea copilului plasat, asistentul maternal va fi capabil sa gaseasca cat mai multe modalitati de ai face sa se simta importanti si implicati in procesul de ingrijire al copilului datorita relationarii cu asistentul social. Activitatea profesionala nu va deveni atat de apasatoare, asistentul maternal va gasi cu usurinta solutii si modalitati de rezolvare a comportamentelor dificile ale copilului, va face fata cu privire la reactiile negative ale copilului si va sti cum sa reactioneze in fata impulsurilor. Discutiile cu asistentul social il va ajuta sa-i ofere copilului sprijin pentru a depasi experienta traumatizanta a separarii sau a pierderii, va intelege mai usor situatia dificila care a determinat plasamentul copilului, fara sa o critice.

Asistentul social ofera sprijin in mod permanent activitatii asistentului maternal. Asistentul social trebuie sa ii comunice asistentului maternal inainte plasarii unui copil drepturile si oblagatiile acestuia cu privire la procesul de ingrijire. Astfel, asistentul maternal trebuie sa participe la cursurile de instruire, in cazul aparitiei unei schimbari ce afecteaza copilul sau activitatea sa profesionala trebuie sa-l informe de indata pe asistentul social, in situatia unui copil bolnav sau care sufera un handicap trebuie sa-l anunte pe asistentul social referitor la orice situatie medicala de urgenta.

Asistent maternal- Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului

Una din atributiile Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului este de a identifica, evalua si pregati persoane care pot deveni asistenti maternali profesionisti in conditiile legii. Incheie contracte individuale de munca si asigura formarea continua de asistenti maternali profesionisti atestati. Tot, Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului evalueaza si monitorizeaza activitatea asistentilor maternali.

Dupa cum familia substituitiva temporara si asistentul social sunt membrii unei echipe ce urmaresc dezvoltarea armonioasa a copilului. Pentru aceslasi scop colaboreaza si asistentul maternal cu Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Asistentul maternal are obligatia sa prezinte anual Comisiei pentru Protectia Copilului un certificat medical din care sa rezulte ca starea sanatatii lui si a persoanelor cu care locuieste permite continuarea desfasurarii activitatii in calitate de asistent maternal profesionist.

Asistentul maternal- copilul aflat in plasament

Familia de ingrijire temporara trebuie sa ii asigure copilului o dezvoltare armonioasa din toate punctele de vedere: fizic, social, cognitiv, emotional. Obiectivul principal al activitatii profesionale pentru familia de ingrijire temporara il constituie asigurarea unei dezvoltari armonioase a copilului sub toate aspectele.Familia de ingrijire temporara reprezinta un mediu relative stabil si coherent, securizant, deosebit de important in evolutia copilului fiind aparitia sentimentului de a fi acceptat, si mai mult, de a fi iubit. Asistentul maternal trebuie sa iubeasca coplul, dar fara a-l considera “proprietatea” sa sis a inteleaga ca este un profesionist si nu un substitut al mamei. Este de asemenea foarte important sa respecte dreptul la identitate si la propria istorie a copilului, sa inteleaga ca plasamentul este pe termen lung si poate dura chiar pana la decesul copilului. Familia de asistenta maternala trebuie sa ofere sprijin copilului pentru a depasi experienta traumatizanta a separarii sau a pierderii si sa inteleaga situatia dificila care a determinat plasamentul copilului, fara sa o judece.

In cazul copiiilor institutionalizati, efortul este mult mai complex si mai nuantat, asistentul maternal trebuind sa ofere sprijin copilului pentru a depasi experienta negative a institutionalizarii, pentru a depasi dificultatile emotionale si de comportament.

Roluri si responsabilitatii

Ingrijirea copilului plasat in asistenta maternala cuprinde un sistem format din mai multe laturi unde sunt implicati mai multi specialisti ( asistenti sociali, psihologi, medici, pedatri etc). Procesul de ingrijirie al acestor copii este unul sinuos fiindca aduce la un loc o multitudine de interpreti: institutionali, familiali si individuali. Datorita acestui fapt este fundamental ca rolurile si responsabilitatile celor implicati sa fie clar conturate, astfel incat, serviciile sa poata fi furnizate in mod eficient.

Rolul si responsabilitatile asistentului social al asistentului maternal

Asistentului social al asistentului maternal profesionist i se atrubui o serie de responsabilitati care trebuie insumate cu atentie si seriozitate. Asistentul social are responsabilitatea de a cerceta potentialul solicitantului, in privinta atestarii ca AMP, de a oferii ingrijire corespunzatoare copilului aflat in dificultate. El trebuie sa ia parte la pregatirea solicitantului, unde are dreptul sa-l sprijine in decursul procesului de pregatire. Tot el, este cel care ii aduce la cunostinta AMP, inainte de plasarea copilului, procedurile si instructiunile care privesc ocrotirea copilului si insista in vederea prezentarii acestora pana se convinge ca sunt intelese pe deplin de catre asistentul maternal. Asistentul social are in vedere intocmirea, pastrarea si actualizarea dosarului asistentului maternal. El coopereaza la procesul de potrivire a copilului cu AMP, expunand pregatirea si indemanarea AMP, si oferindu-i sustinere AMP.

In egala masura i se acorda asistentului social ales de catre directie responsabilitatea de monitorizare si de sustinere a activitatii asistentului maternal profesionist. Asistentul social examineaza modul de ingrijire a copilului de catre asistentul maternal profesionist, relationarea acestuia cu familia biologica si activitatea lui in mediul echipei multidisciplinare.

Cu privire la monitorizare asistentul social are dretul sa faca vizite anuntate si neanuntate la domiciliul asistentului maternal si are deschisa optiunea de a comunica cu persoanele din comunitatea in care traieste AMP pentru a afla detali, pareri si informatii despre cat de serios isi face treaba AMP. In acesta actiune e indicat ca asistentul maternal sa adopte un comportament prietenos, cat mai deschis fata de asistentul social. Astfel, AMP va avea de castigat va gasi mai usor solutii cu privire la momentele dificile, discutiile cu asitentul social ii pot oferi o doza de pozitivitate si energie incat sa faca fata provocarilor si sa rezolve greutatile existente ( comportament dificil al copilului, reactii negative, decesul copilului, aflarea unui diagnostic grav etc). Desigur, intalnirile cu asistentul social sustin profesia de asistenta maternala.

Datorita faptului ca sunt implicati in comunitatea AMP, l-i se ofera sansa de a participa la o multitudine de activitati impreuna cu alti asistenti maternali sau viitori. Astfel, au un grup de sprijin, in cadrul acestor activitatii ei pot sa stabileasca relatii cu alti AMP. Au ocazia sa discute despre experientele traite, despre solutiile gasite in situatiile dificile, pot sa abordeze teme de interes comun. Subiectele pot fi propuse de catre asistenti socialii in cazurile in care au in evidenta AMP care prezinta dificultati.

Trebuie de tinut cont si de faptul ca in perioada de desfasurare a ingrijirii unui copil, AMP poate primi acuzatii, invinuiri din partea diferitelor persoane ( copil, parinti naturali, vecini, profesori etc.). In momentul in care asistentul social a sezizat acuzatiile are responsabilitatea obligatorie de a lua masuri. Orice invinuire este in mod indispensabil investigata. In functie de gravitatea invinuirii aceasta este investigata de mai multe cadre specialiste ( psihologi, asistenti sociali, juristi etc.).

Rolul si resonsabilitatile asistentului maternal al copilului

Copilului plasat in familia de asistenta maternala i se va desemna un asistent social cu rolul de a examina aspectele legate de ingrijirea si dezvoltarea copilului, mentinerea relatiilor cu parintii si familia.

Asistentului social al copilului i se acorda responsabilitatea de a evalua nevoile copilului aflat in dificultate, in urma sesizarii acestuia cat si responsabilitatea de verificare a evaluarii nevoilor copilului aflat in dificultate. Asistentul social al copilului se ocupa de furnizarea cunostiintelor definitorii ingrijirii copilului, de realizarea instruirii acestuia, inaintea plasarii copilului. El informeaza in scris AMP, cu privire la drepturile si obligatiile ce-i revin acestuia cu privire la persoana copilului pe durata plasarii, inainte de mutarea copilului. Deasemenea el coordoneaza activitatile privind mutarea copilului la AMP si face intocmirea conventiei de plasament.

In cazul in care copilul prezinta o situatie dificila, sufera de o boala, un handicap sau diferite situatii particulare, e novoie de interventia a mai multor specialisti. In acest caz ii revine asistentului social al copilului responsabilitatea de a organiza, monitoriza si coordona desfasurearea acestor interventii. Copilul in familia substituitiva nu este privat de relatiile cu familia sa biologica de aceea asistentul social trebuie sa asigure mentinerea relatiilor cu familia sau alte persoane apropiate pentru viata acestuia. Asistentul social al copilului trebuie sa lamureasca pe AMP, cel putin aspectele foarte importante de exemplu: cu ce persoane sa mentina contactul, cum se vor realiza aceste intalniri, locul si durata desfasurarii. Deoarece AMP sustine asistentul social in mentinerea relatiei copil-parinti sau alte rude, persoane apropiate ale copilului, aceste relatii aducand beneficii inseminate in viata copilului.

Asistentul social al copilului va realiza planul individualizat de pecialist al copilului, cu sprijinul echipei pluridisciplinare, plan care va contine si referiri la interventiile altor categorii de pecialist.

Rolul si responsabilitatile asistentului maternal

Rolul primordial al asistentului maternal si al familiei sale este acela de a inlocui parintii copilului situat in ocrotirea lor, temporar sau pe o perioada nedeterminata. Prin urmare, ei ofera ingrijire si supravehere zilnica in vederea dezvoltarii sanatoase a copilului din punct de vedere social, fizic, cognitiv si emotional. Un alt rol important il are asistentul maternal in activitatea de integrare a copilului in familia lui si in societate aplicandu-i un tratament egal cu ceilalti membrii ai familiei.

Pentru a se construi o relatie corespunzatoare cu ceilalti specialisti, AMP trebuie sa-si cunoasca clar responsabilitatile si sa le asume. Trebuie sa ofere acces specialistilor serviciului public specializat pentru protectia copilului sau organismului privat organizat supravegherea activitatii sale profesionale si evaluarea evolutiei copiilor. AMP impreuna cu persoanele cu care locuieste are obligatia sa prezinte anual comisiei pentru protectia copilului certificatul medical de unde reise faptul ca starea lor de sanatate le ofera posibilitatea de a continua desfasurarea activitatii. Cheltuielile legate de analizele medicale se suporta de catre angajator. In cazul in care apare vreo schimbare in viata personala, sociala care afecteaza activitatea profesionala, sau apare vreo schimbare in situatia copilului aflat in plasament ii revine sarcina AMP de a informa la timp directia. AMP are indatorirea sa participle la cursurile de perfectionare si sa respect procedurile, metodologiile si regulamentele interne elaborate de angajator.

AMP are anumite obligatii si responsabilitati cu privire la relatia familiei biologice sau adoptive a copilului. In prima faza trebuie sa ii respecte familia copilului. Sa se poarte cu demnitate si consideratie fata de ei. Si nu in ultimul rand sa le faca cunoscuta situatia scolara, starea de sanatate, dezvoltarea copilului familiei naturala sau adoptive.

Pe langa indatoririle AMP fata de familie si specialisti i se mai atribuie o suma de responsabilitati cu privire la desfasurarea ingrijirii copilului aflat in plasament. In primul rand trebuie sa ii respecte dreptul de identitate si propria istorie. Sa recunoasca importanta mentinerii identitatii culturale si religioase in cazul in care asistentul maternal si familia este de alta convingere. Trebuie sa il sustina pe copil in mentinerea relatiei cu familia sa, cu prieteni si cu alte persoane care ii aduc beneficii copilului. Pentru dezvoltarea copilului e important fapul de a fi respectate informatiile confidentiale primate cu privire la adresa copilului, chiar e oblicatorie respectarea confidentialitatii. Pentru ca sa accepte mai usor copilul trecutul si sa mearga inainte ii este de folos “Jurnalul copilului” acesta ii revine in responsabilitatea AMP de a-l intocmi impreuna cu copilul, sa noteze evenimentele deosebite din viata copilului, sanatatea ingrijirea medicala, activitatea scolara, realizarile copilului, performantele sale etc.

Rolul si responsabilitatile autoritatilor publice

Rolul Serviciului pubic specializat pentru protectia copilului este Acela de a propune Comisiei pentru protectia drepturilor masurile de protective a copilului aflat in dificultate si de a asigura aplicarea acestora. CPC-lui ii revine sarcina de a solution cazurile cu privire la copiii aflati in dificultate. Autoritatile publice au responsabilitatea de atestarea asistentilor maternali folosind informatiile oferite de asistentul social al serviciului public specializat sau al fundatiei care s-a ocupat de caz. Au obligatia de plasarea copilului in familia subsituitiva si de monitorizarea plasamentului.Autoritatile publice trebuie sa mentina o legatura stransa cu asistentii sociali ai organismelor private autorizate urmarind interesul superior al copilului.

Comunicarea diagnosticului copilului infectat HIV

Particularitatii ale dezvaluirii diagnostiului

Comunicarea diagnosticului copilului infectat cu HIV este destul de ostenitoare. Chiar din prima fază la majoritatea părințiilor când afla diagnosticarea propriului copil infectat cu HIV li se declanseaza starea de soc. In prima faza apar mii de intrebari de genul : “de se intampla tocmai noua?” “Cu ce am gresit ?” “De la cine a preluat infectia?”etc. Iar in a doua faza dupa acceptarea problemei apar anumite intrebari cum sa-i spuna copilului ca are o boala severa? Cum va reactiona acesta la aflarea vestii? etc si din astfel de cauze decurg la ascunderea bolii fata de copil, admitand ca are o varsta prea frageda sau ca nu este acum suficient de pregatit si astfel se amana comunicarea diagnosticului de azi pe maine. Majoritatea parintilor exterioarizeaza o retinere cu privire la comunicarea seropozitivitatii copilului datorita situatiei particulare a acestei bolii.

Copilul seropozitv ajuns in ingrijirea asistentului maternal, poate sa-si cunoasca diagnosticul, il poate banui sau chiar poate sa nu cunoasca faptul ca este infectat cu HIV. In situatia in care sarcina de a comunica diagnosticul copilului revine asistentului maternal este necesar sa se urmareasca o serie de aspecte care au o importanta majora , definitorie fiind grija de a proteja persoana infectata.

Este important de catre cine, unde, cand si cum i se vorbeste copilului despre seropozitivitatea lui. Datorita imprejurarilor unice din viata nu exista o singura modalitate corecta de a-i dezvalui copilului diagnosticul. Este important sa-i transmiti copilului informatiile in modul cel mai sigur si degajat. Nu e bine sa-i spui copilului ca el nu se poate vindeca si va muri , ci trebuie sa-l faci constient de faptul ca se lupta cu o boala severa, ca trebuie sa acorde o importanta deosebita sanatatii lui si ca cei dragii ii sunt alaturi in momentele dificile ale vietii. In cazul in care asistentul maternal ii aduce la cunostinta copilului informatiile despre boala sa,el risca sa treaca prin momente stinghere datorita intrebarilor adresate de copil precum: "Pentru cat timp mai trebuie sa iau medicamentele?" "O sa mor din aceasta cauza?" "Cand o sa ma vindec?" In aceasta situatie asistentul maternal trebuie sa fie bine pregatit,sa nu evite copilul, sa ii ofere incredere, sa fie aproape de el si sa-i raspunda corect si pe intelesul lui la toate cerintele sale.

Specialistii subliniaza faptul ca este necesar sa i se ofere copilului explicatii despre boala sa, si la un moment dat este bine chair sa fie definita.

De ce?

Pentru a fi pregatit in orice imprejurare copilul are nevoie sa stie despre starea sa. El trebui pregatit pentru a constientiza severitatea bolii si pentru a face fata remarcilor discriminatorii, bolilor, stresului, temerilor si chiar pentru a rezista mai usor la procedurile medicale dureroase. Conversatiile deschise despre boala il ajuta pe copil sa-si exprime frica, sa adreseze intrebari si sa ceara ajutor cand ii este rau.

E foarte posibil sa afle diagnosticul copilul intamplator. Acesta poate deveni victima din cauza lipsei de informatie. Copilul poate deduce din conversatiile adultilor faptul ca se confrunta cu o boala severa, isi vede parintii tristi, ingadurati si se declanseaza o stare de stres copilului, apare invinovatirea. " Parintii mei sufera din cauza mea". El simte ca ceva e in neregula datorita vizitelor dese la medic, a tratamentului permanent, a analizelor repetate, a spitalizarilor frecvente si chiar sesizeaza ceva din cauza slabirii corpului, oboseste foarte repede si nu se mai poate juca ca alta data. De aici apar ingrijorarile, suspiciunile, semne de intrebare si rareori se traduc prin cuvinte deoarece aceste sunt intampinate de evitare, priviri infricosatoare sau jenante si toate se transforma in teama, anxietate si neincredere.

In cel mai rau caz, diagnosticul poate fi aflat de copil de la persoanele revoltate pe el sau pe familia sa. In situatia respectiva copilul este tulburat, nu stie cum sa reactioneze, se poate interioariza, si se va informa pe ascuns din diferite surse despre boala sa iar aceste pot fi gresite. De aceea e bine copilul sa fie informat de cea mai apropiata persoana, sa i se explice pe intelesul sau in mod corect ca astfel sa poata depasi mai usor situatia de criza.

Aflarea diagnosticului dupa o perioada indelungata de timp cauzeaza un soc brutal copilului, considera ca a fost inselat si numai are incredere in parintii. Ascunderea bolii este daunatoare. Copilul daca nu isi cunoaste starea nu va acorda importanta cuvenita nici tratamentului nici protectiei.

Cand?

In primul rand in dezvaluirea diagnosticului si in explicarea bolii copilului trebuie sa se tina cont de particularitatile de varsta. Numerosi parintii tind sa tina ascuns diagnosticul fata de copilul infectat HIV invocand argumentul fie ca e prea mic pentru a afla sau fie ca dezvaluirea l-ar afecta foarte mult.

Plecand de la stadialitatea propusa de psihologul elvetian Jean Piaget, observam ca in primele doua stadii ale dezvoltarii, cel senzorio-motor ( 0-2 ani) si stadiul preoperational ( 2-7 ani), comunicarea informatiilor cu privire la boala este restransa de capacitatea intelegerii copilului.

Sub vârsta de șapte ani copiii nu pot pricepe conceptul de boală ireversibilă. In schimb poate intelege multe lucruri despre starea lui de sanatate. In perioada 7- 12 ani se afla in stadiul operatiilor concrete. In aceasta perioada informatiile trebuie communicate la nivelul intelegerii copilului. La acestă vârstă copilul știe să citească și deseori prin spitale vede scris cuvântul Sida. In lipsa discuțiilor cu părinții copilul se poate informa greșit. El poate sa creada ca are Sida cand de fapt este infectat cu HIV. Atunci cand afla de la o persoana apropiata in care are incredere , informatiile necesare el accepta mai usor boala si devine mai deschis. La aceasta varsta copilul este capabil sa inteleaga ca boala este localizata in interiorul corpului, in timp ce cauza este exterioara acestuia.

“De la 12 ani ( perioada 12- 15/18 ani este considerate a fi stadiul operatiilor formale) copilul este capabil sa inteleaga mecanismul contaminarii, poate prevedea coexistenta mai multor cauze responsabile. El are nevoie de informatii mai sofisticate: cunoasterea numelui bolii sale si a elementelor istoricului sau, devine o nevoie indispensabila. La aceasta varsta este cu atat mai necesara informarea cu privire la boala cu cat exista posibilitatea ca virusul sa fie transmis si pe cale sexuala, in cazul in care persoana seropozitiva si-a inceput viata sexuala. ”( Cojocaru S.)

Persoanele seropozitive pot avea o viata afectiva normala, dar trebuie sa aiba in evidinta faptul ca un raport sexual neprotejat poate transmite infectia HIV. Parintele sau persoana care are in ingrijire un adolescent seropozitiv, trebuie sa-i ofere acestuia informatiile necesare cu privire la viata sexuala. Incepand cu perioada adolescentei trebuie de invins riscul de transmitere a infectiei HIV prin intermediul raporturilor sexuale.

Cine?

Copiii sunt dispusi si au o stare de bine in prezenta persoanelor cu care au o relatie stabila, bazata pe incredere si care le ofera siguranta si protectie. In general aceste persoane sunt parintii, dar nu in toate cazurile.

Ca parinte, este dificil sa incepi o discutie cu copilul tau seropozitiv. Deoarece in numeroasele cazuri si parintii sunt afectati de boala copilului. De aceea, in aceste imprejurari este util ajutorul unui specialist. Acest specialist poate fi psihologul sau asistentul social, poate dezvolta suport emotional si poate explica copilului orice informatie de care are nevoie. O persoana profesionista poate stimula copilul sa isi faca cunoscute gandurile si sentimentele, folosind intrebari deschise. Atentia si raspunsurile oferite copilului ii intensifica sentimentul ca ceea ce simte este tratat la modul serios.

Unde?

In cazul in care descoperirea diagnosticului este stabilita si planificata de adult, este de preferat sa se realizeze intr-un mediu securizant si familiar copilului. Ar fi cel mai potrivit la domiciliul sau unde sa aiba mai multe lucruri personale la indemana ( cartii, jucarii etc.). Astfel locul unde va incepe dezvaluirea nu il va impedica pe copil sa isi exprime gandurile, sentimentele si nelinistea lui. Locul contribuie la confortul emotional al copilului. Este important sa-l constientizati pe copil ca boala lui nu e o povara pentru dumneavoastra.

O alta caracteristica pentru care este bine sa afle copilul diagnosticul in mediul familiar este aceea ca prezenta familiei are un rol de suport.Cei implicati pot sta impreuna in aceea situatie si imediat dupa fara sa fie perturbati.

Raspunsuri stadiale la aflarea diagnosticului

Procesul de aprobarea (acceptare) a unei boli cornice include un sir de tulburari si reamenajari intrapsihice. Pana la momentul de acceptarea a bolii cercetarile de specialitate remarca faptul ca persoana implicata rabda o traversare stadiala. E. Kubler Ross, descrie cateva etape ireversibile prin care trec persoanele seropositive si familiile lor la aflarea diagnosticului.

Socul initial

In clipa in care asteptarile realiste despre viitor si viata sunt sfaramate socul este un raspuns firesc. In prima faza persoana se afla intr-un dezechilibru, este cutremurata de vestea neasteptata. Copilul infectat cu Hiv se poate simti confuz. Exista si persoane care par putin afectate deoarece ele nu constientizeaza dramatismul vestii. Ele sunt orbite pentru o perioada de timp. Faza aceasta este de scurta durata, deoarece spitalizarea, investigatiile si analizele medicale, rigorile privind tratamentul vor deveni mai devreme sau mai tarziu o realitate inevitabila.

In aceasta prima faza familia care are in ingrijire un copil seropozitiv il poate ajuta sustinandu-l si incurajandu-l. Este nefolositor in fata reactiei intiale sa-i dai copilului informatii pe care nu le poate memora si intelege, este de preferat ca bolnavul sa fie ajutat sa se regaseasca in noua situatie.

Unui copil trebuie sa-i oferi informatii necesare si sa fie pe intelesul sau.

Negarea

Aceasta etapa este certa. Trebuie respectata dar nu intretinuta. Psihologul austriac Sigmund Freud descrie aceasta reactie ca fiind un drept mecanism de aparare al Eu-lui. In redactarea lui Freud mecanismul de aparare al Eu-lui este un procedeu inconstient pe care Eul individului il utilizeaza, in functie de circumstante, pentru a diminua anxietatea produsa de un conflict interior.

Etapa de negare este una dificila , persoana infectata neglijeaza deseori controalele medicale, mai ales atunci cand lipsesc simptomele. Celelalte persoane se lasa deseori inselate, deoarece iau purtarea copilului drept neglijenta si depun eforturi sa-l faca sa realizeze in ce situatie se afla, acest fapt nu face decat sa puna in primejdie prelungirea negarii bolii.

In fata negarii, persoanele care ingrijesc copilul trebuie sa fie circumspecte sis a incerce, instaurand un climat de incredere, sa identifice motivile pentru care copilul se simte aminintat. Informatiile positive, incurajatoare, dar niciodata banale pot avea un efect favorabil. ( Cojocar S.)

Revolta ( furia)

Etapa de revolta este localizata intre socul initial si negare tarzia acceptare a realitatii. Pentru multe persoane la inceput se desfasoara prin sentimente de neajutorare si nefericire. Persoana care a aflat ca este infectata cu HIV este napustita de anxietate si incearca sa arunce vin ape cineva pentru situatia sa. In cazul in care persoana seropozitiva prezinta un comportament agresiv este datorita faptului ca lupta, fara indamanare, impotriva anxietatii si cu nemultumirea ca este bolnava pe nedrept. Apare teama, pesimismul, disperarea, senzatia de insecuritate sau culpabilizare.

Persoana seropozitiva poate fi incercata de trairi specific de vina, teama de stigmatizare, tendinta de a ascunde diagnosticul si destramarea brusca a asteptarilor. Furia poate fi exprimata spre exterior, cu cautarea vinovatilor sau a tapilor ispasitori sau poate fi condusa spre interior asupra propriei persoane.

Exista persoane care la aflarea vestii ca sunt infectate cu HIV, au o dorinta puternica ca infectia sa-i atinga si pe altii din jurul sau. Copilul care este infectat resimte constangerile tratamentului ca pe o pedeapsa si se arata incapatnat mai ales la discursurile de genul: “Daca iti spun sa faci asta este spre binele tau. . . ” Prin faza de revolta persoana infectata arata ca boala se transforma pentru ea o realitate.

Atunci cand familia realizeaza ca manifestarile agresive se indreapta inspre boala acestuia , se va stradui impreuna cu asistntul social si psihologul, sa stimuleze copilul si il va incuraja sa-si dezvolte capacitatea de a cauta si gasi solutii acceptabile. Aceasta etapa poate fi considerate ca un semn ca bolnavul si familia se mobilizeaza pentru a iesi din neputinta. Este important ca furia sa fie acceptata sis afie lasata sa se exprime, fara a fi distrusa sau ranita.

Negocierea

Aceasta faza este prezenta la copiii mai mari si la adulti. Se manifesta de obicei prin tentative de manipulare fata de exigentele tratamentului. Persoana infectata incearca sa gaseasca posibilitati de acomodare, se implica in proiecte si ia decizii importante privind viitorul. Ea numai sufera atata informative, dar incearca sa actioneze prin ea, prin multiple modalitati.

In fata negocierii bolnavul porneste o strategie prin care exploateaza diferentele care apar intre opiniile membrilor familiei si a specialistilor. De aceea, specialistii implicate( medic,asistent social, psiholog), dar si familia trebuie sa manifeste tact sis a conduca negocierile in directia unor subiecte secundare.” (Cojocaru S)

Depresia cu speranta

Pericolul acestei etape consta in faptul ca poate trece neobservata. Depresia cu speranta nu trebuie confundata cu drepresia clinica, in care persoana este intr-o stare de cadere interioara, descurajare, insomnia, cu incapacitatea de a face fata problemelor cotidiene. Fiind o etapa a procesului de acceptare, aceasta depresie are prognostic bun. Daca bolnavul este trist, inseamna ca el constientizeaza ce riscuri isi asuma. Este momentul in care el isi aduna fortele pentru a infrunta viitorul, dar poate fi si o ocazie propice aparitiei unor idei suicidare, determinate de faptul ca persoana se simte inutila, fara viitor si fara dorinte.

In fata depresiei cu speranta trebuie acordat interes mai ales identificarii momentelor depressive si trebuie manifestat interes si suport fata de copil. Este utila perticiparea copilului si a familiei la un grup de suport format din persoane care se confrunta cu aceleasi problem. In cadrul grupului ei afla ca nu sunt singuri. Mai sunt si altii care sunt seropozitivi.

Acceptarea

Realizarea faptului ca boala nu poate fi stopata sau eliminate reprezinta cel mai mare avantaj al acestui stadiu. Persoana infectataHiv ajunsa in aceasta faza isi permite sa-si exprime furia si temerile, sentimental de neputinta impotriva bolii de care sufera si impotriva societatii care discrimineaza. Ea isi regaseste acel echilibru emotional pierdut, gratie caruia este in masura sa se canalizeze spre implicarea in activitatii si actiuni personale si sociale. Accepata sa traiasca cu Hiv si doreste sa profite de fiecare clipa a vietii: “ Ce lucruri bune as putea face ?” Ce medicamente m-ar putea ajuta mai mult ?. Una dintre caracteristicile acceptarii este recunoasterea ca boala impplica constrangeri, ca implica riscuri de care trebuie sa fie totdeauna constient, fara insa a deveni obsedat de ele. Cum poate fi ajutat copilul infectat Hiv si familia care il are in ingrijire in aceasta faza?

Familia care are in ingrijire un copil seropozitiv va trebui sa fie constienta ca acesta faza nu este intotdeauna definitive. Aparitia complicatiilor poate insemna o noua pierdere de incredere, procesul cceptarii trebuind reluat.

Tehnici de comunicare eficienta cu copilul

Ce e bine de facut:

Pentru a detine un discurs eficient cu copilul trebuie sa cobori la nivelul lui de intelegere. Trebuie sa ii transmiti ca iti pasa de ceea ce spune el si ca tratezi problema la modul serios. Este necesar sa vorbesti direct copilului sau adolescentului. Trebuie sa ii acordati atentie nu e util sa vorbiti doar cu parintii. Tanarul este un individ trebuie sa vorbiti si cu el. Vorbiti copilului sau adolescentului si despre lucrurile pe care il intereseaza , despre prieteni, scoala, pictura, animale, pasiuni, talente etc.

Un alt punct important este acela de a fi cinstit. A masca adevarul fata de copii, chiar cu intentiile cele mai bune are ca rezultat pierderea increderii copilului. Identificati, permiteti si respectati exprimarea naturala a emotiilor. Daca o persoana isi poate exprima emotiile va trece mai usor prin situatiile grele ale vietii.

Este util sa ii oferiti copilului posibilitatea sa aleaga, dar numai alternative reale. In cazul in care copilul doreste sa bea pastilele cu ceai sau apa, este foarte bine, dar nu poate scapa de administrarea medicamentului, de aceea este bine sa nu exagerati in acordarea alternativelor.

Sustineti relatia dintre copil si parinte. Totii copiii, si chiar adolescenti au nevoie de proprii parinti, iar parintii sunt experti in ceea ce ii priveste pe proprii lor copii.

Stapaniti-va. Daca ajungeti la o stare in care nu mai puteti, gasi pe altcineva sa lucreze cu copilul.

Respectati dreptul tanarului la singuratate. Toata lumea are nevoie de un spatiu personal, fizic si emotional. Adolescentii sun cei mai sensibili la incalcarea acestui drept fundamental.

Ce nu e bine de facut:

Copilul nu trebuie sa fie comparat cu altcineva. Pe copil il afecteaza replicile de tipul: “Ar trebui sa stii sa te descurci, Mihai e mai mic decat tine si stie sa se descurce.”

Fiti atentii cand atingeti copilul. Sunt cazuri in care copilul nu doreste sa fie mangaiat, iar atunci cand o faceti ii produceti o stare de “apasatoare”.

Copilul nu are nevoie de simpatie exagerata. El are nevoie de afectiune si sprijin. Nu trebuie compatimit.

Retineti-va de a trata copilul mare cap u un bebelus. Purtati-va cu copiii intr-un mod corespunzator varstei lor. Chiar daca un copilu nu este major, acesta nu inseamna ca trebuie sa ridicati vocea cu trei octave.

Incercati sa nu spuneti “fii baiat mare”. Copiii vor face atat cat le sta in putinta. Mai mula presiune exercitata asupra copilului sau jena resimtita de aceasta nu ajuta, ci, dimpotriva, copilul devine negativ fata de el insusi.

Nu toti copiii sunt crescuti la fel. Nu va asteptati ca alti oameni sa foloseasca aceleasi metode de a disciplina sau de a creste copiii precum cele folosite de dumneavostra cu proprii copii.

Opriti-va inainte de a ameninta. A spune “ Daca nu esti cuminte mama va trebui sa plece” ar putea avea ca efect, momentan, o comportare buna a copilului pentru ca acesta este inspaimantat, ulterior insa, acest fapt ar putea avea consecinte psihice importante.

Nu fiti morocanos. Mentineti o atitudine pozitiva. Umorul este foarte util in relatia cu copiii si adolescentii.

Decesul copilului

Atitudinea asistentului maternal fata de moartea copilului

Infectia Hiv este inclusa in seria bolilor cornice, ce imprevizibil ii determina copilului infectat decesul. Infectia Hiv deterioreaza ascendent atat sistemul imunitar cat si imunitatea psihologica si sociala a copilului. Copiii seropozitivi sunt nevoiti sa treca prin momente dificile, situatii cu grad inalt de stres emotional ce adancesc trairile negative. In ultima perioada din viata copilul are cea mai mare nevoie de a i se oferi din partea persoanelor apropiate confortul fizic, psihologic si spiritual necesar. Un copil infectat Hiv ce provine dintr-un centru de plasament si este adus intr-o familie de asistenta maternala i se ofera sansa de a fi ingrijit si ocrotit cu bunavointa si atentie. In familia de asistenta maternala are posibilitatea copilul de a invata ce inseamna sa fi important, inteles si iubit. Astfel familia de ingrijire si copilul traiesc impreuna inceputul procesului de doliu, pregatesc despartirea.

Despartirea e un act dureros, indiferent de cat timp copilul a fost ingrijit de familia respectiva.Trairile negative in urma decesului se pot rasfrange la toti membrii familiei de asistenta maternala, nu doar la persoana care si-a petrecut cel mai mult timp cu copilul. In momentul in care moartea s-a declansat, membrii familiei in care si-a petrecut ultimele clipe, isi pun intrebarea de ce nu au fost invatati de nimeni cum pot sa treca mai usor prin acesta pierdere. Asistentul maternal poate exprima sentimente de frica, anxietate, disperare, frustrare ( “Daca as fi stiut la ce sa ma astept, poate m-as fi comportat mai bine”).

In aceasta perioada dificila relatia familiei si a copilului cu asistentul social si psihologul este importanta si de neevitat, datorita faptului ca pe parcursul intalnirilor si participarea la un grup de suport, persoana indoliata se poate descarca, are oportunitatea de a-si exprima starile pe care le traieste cu privire la neinlaturata pierdere. In afara de tristetea despartirii , decesul adduce si o oarecare usurare, deoarece incheie experienta suferintelor morale ale copilului, care devine din ce in ce mai putin capabil sa duca o viata normala.

Asistentul maternal, si persoanele care se lupta cu moartea unei persoane propiata, trece prin mai multe faze ce constituie asa numitul “taravalui de doliu” . Acesta se concretizeaza in:

Recunoasterea efectiva a mortii: in prima faza realitatea trebuie sa fie constentizata, persoana care trece printr-o pierdere are nevoie sa o vada pe cea care a murit, sa o atinga sa realizeze ca este fara viata. Este o faza de soc si de negare care trebuie depasita. Exista persoane care traiesc aceasta etapa un timp indelungat deoarece nu au acceptat idea despartirii in prezent ci au plasatclipa despartirii intr-un viitor indepartat. In faza in care familia asista in momentul decedarii copilului, ii raman intiparite in minte toate detaliile amanuntite ale ultimilor clipe. Aceste amintirii fiind momente de referinta pentru perioada urmatoare.

Recunoasterea si acceptarea pe deplin a durerii: persoana care a suferit o pierdere nu poate inlatura durerea, indifferent de c ear spune, gandi sau ar face. Exista si posibilitatea de a diminua durerea, dar asta nu va dura mult timp. Ceea mai eficienta modalitate de a depasi durerea este chiar trairea ei.

Exprimarea emotiilor: exprimarea trairilor, recunoasterea, sunt pasi esentiali in travalui de doliu. Asta inseamna ca familia ce a pierdut un copil trebuie sa accepte ceea ce simte.

Evolutia conceptului de moarte la copil

Problema mortii in copilarie este omisa iar cand are loc, moartea nu este inteleasa. Copilul mic seropozitiv nu constientizeaza profunzimea pericolului. Iar pe masura ce creste si se dezvolta cognitiv realizeaza ca el sufera de o boala cronica care ii restrange capacitatea de a avea o viata normala. Copilul mic nu intelege ce este moartea si o contesta. Pentru el moarte este comparata cu o boala de lunga durata si cu o absenta temporara. In intervalul varstei de 3-5 ani moarte este privita de catre copil ca reversibila si de scurta durata. El traieste cu ideea ca moartea este o continuare a vietii, persoana moarta gandeste, mananca, aude etc. In jurul varstei de 9 ani copilul isi inchipuieste moarte ca o fiinta intunecoasa, infioroasa dar in nici un caz nu se vede pe el mort. Nu poate sa faca diferenta intre conceptual de moarte si de trup mort.

Ideea mortii in adolescenta isi traseaza un anumit contur. Adolescentii inteleg ca fiecare persoana trece prin procesul mortii, desi pricep acest lucru ei nu isi formeaza atitudini mature si nu au in vedere pericolul.

In situatia pierderii multi parinti sau persoane care ingrijesc copilul infectat cu HIV nu sunt constienti de gandurile si sentimentele copilului in momentele ce perced despartirea. Ei minimalizeaza intensitatea, intinderea si adancimea reactiilor copilului. “Acompanierea copilului in ultima parte a vietii poate fi perturbata de avalansa de emotii pe care o traiesc parintii sau personele care ingrijesc copilul. Astfel ca, se poate ajunge la retragerea emotionala a copilului in fata durerii parintilor, a disperarii exprimate verbal si nonverbal. Copilul se poate simti confuz in fata reactiilor intense ale parintilor, reactii pe care nu este capabil sa le prelucreze.”

Atasament si separare

Atasamentul: parinti si copii

Pentru o dezvoltare optima a copilului, pe langa satisfacerea nevoilor de baza ( hrana, igiena, adapost, imbracaminte etc,) copilul are nevoie de o persoana de care sa se poata atasa. Relatia de atasament este o relatie preferentiala, selectiva si de baza pentru existenta copilului. Copilul se naste cu nevoia de a se atasa si nu cu un atasament deja dezvoltat fata de o anumita persoana. Copilul isi structureaza atasamentul fata de persoana cu care interactioneaza pe baza afectivitatii si sentibilitatii.

Atasamentul este definit de catre Perry ca fiind o relatie emotionala speciala, de durata, cu o anumita persoana. Atasamentul presupune calmare, reconfortarea copilului si creeaza placere. Pierderea sau amenintarea cu pierderea persoanei specifice (figura de atasament), genereaza suparare la copil. In contextul acestei relatii copilul se simte in siguranta, securizat.

Atasamentul se construieste in copilarie, atunci cand copilul se afla prins intre spaimele lui copilaroase si duiosia protectiva a parintelui. Cand intra in functie comportamentul de atasament al copilului (cautarea proximitatii mamei, plansul, zambetul, agatatul de mana, fuga spre ea si ridicarea mainilor spre fi luat in brate), mama raspunde oferind copilului ingrijiri si protectie, cu scopul de a-l calma. Atasamentul se naste in interactiunea dintre cei doi, copil si mama.

Harlow arată pentru prima dată că reacția de atașament a copilului față de mamă nu este tributară rolului de hrănire al acesteia și că un contact corporal de o anumită calitate care include căldura, tandrețea, ar putea juca un rol esențial pe parcursul dezvoltării copilului. Astfel, atașamentul copilului față de mamă ar fi legat mai mult de rolul ei protector.

Teoria atasamentului subliniaza ca supravetuirea si dezvoltarea copilului depind exclusiv de calitatea interactiunilor si a ingrijirilor de care acesta beneficiaza din partea adultului care se ocupa de el.Comportamentul de atasament al copilului, adica de cautare a protectiei si ajutorului la cel puternic si iubitor fata de copil, intra in functie atunci cand copilul apreciaza stimulii din jur sau din propriul corp ca fiind amenintatori, generatori de nesiguranta. Nu ne nastem cu capacitatea de a ne controla emotiile. Copilul mic are nevoie de ajutorul si protectia adultului pentru a fi calmat, in situatia cand se sperie sau este nelinistit. Scopul comportamentului de atasament este reinstalarea calmului, a securitatii, a linistii, adica reglarea trairilor emotionale astfel incat sa devina suportabile si placute. Datorita acestui aspect reglator al comportamentului de atasament, putem sustine ca atasamentul este garantul sanatatii mentale.

Atașamentul reprezintă un sistem emoțional de bază, a cărui dezvoltare condiționează și este fundamentul sănătății mentale. Diferite definiții existente spun că atașamentul este o legătură afectivă stabilă pe care o persoană o poate stabili cu o altă persoană. Comportamental, atașamentul se manifestă prin căutarea proximității și a contactului cu persoana numită figura de atașament.

Teoria atașamentului a fost elaborată de John Bowlby. Conform teoriei atașamentului, pentru un copil, faptul de a nu avea ocazia să se atașeze de o persoană în „perioada critică” a dezvoltării sale, care este reprezentată de primii trei ani de viață, ar fi originea unei inadaptări și a incapacității de a stabili ulterior relații afective satisfăcătoare cu semenii, sau ruperea legăturii cu figura de atașament ar avea drept consecință asupra copilului apariția anxietății.

Bowlby (1949), etolog și psihanalist, a dezvoltat conceptul de atașament cu referire la relația afectivă primară dintre copil și îngrijitor (de regulă mama, dar poate fi tata, bunica sau un alt adult care îngrijește copilul). Privind atașamentul dintr-o perspectivă evoluționistă, el subliniază bazele biologice ale atașamentului în scopul supraviețuirii noii ființe dată fiind perioada lungă a copilăriei la specia umană, pentru a proteja vulnerabilitatea copilului, mama și copilul au o tendință înnăscută de a se apropia unul de celălalt. Atașamentul este un sentiment dual, de dragoste reciprocă dintre cei doi.

Bowbly spune că ființa umană este dotată biologic cu anumite tipare comportamentale care sunt activate de către anumiți stimuli specifici. Este vorba, în special, de contactul fizic cu copilul, luarea în brațe a copilului, mângâiatul, legănatul lui, toate aceste apropieri fizice care servesc liniștirii, calmării copilului. Plânsul copilului îl mobilizează pe adult, iar zâmbetul îl face pe adult fericit, răsplătit și capabil să considere copilul ca pe o persoană și o personalitate respectabilă. Astfel atașamentul pune bazele socializării copilului.

Dacă în relația cu cel care îl îngrijește (mama) copilul își dezvoltă un model internalizat de funcționare a lumii cu valențe securizante, mai târziu, copilul și apoi individul adult va fi capabil să dezvolte astfel de legături afective strânse și cu alți membri ai grupului social din care face parte.

Atașamentul permite copilului să-și formeze un model al lumii, al lui însuși și al respectului de sine. Dacă e un atașament sănătos, copilul își va achiziționa autonomia și competența dată de încrederea în sine. Atașamentul slab va fi o neșansă pentru copil și va conduce la dezvoltarea unei personalități necontrolate, impulsive.

Atașamentul constituie baza pentru toate relațiile ulterioare și un puternic predictor pentru dezvoltarea copilului și adultului. Atașamentul începe prin contactul cu ochii, zâmbetul pentru îngrijitor, prin voce, hrană. Zâmbetul și contactul cu ochii sunt forțele care-l mobilizează pe îngrijitor să interacționeze cu copilul.

Este evident că un atașament sănătos va fi favorizat atunci când în interacțiune se află un copil normal și un părinte normal, matur. Se știe acum că atașarea copilului nu se face față de persoana care oferă hrană și schimbă copilul, ci față de persoana care interacționează și comunică emoțional cu copilul.

Atasamentul securizant da copilului sanse sa-si dezvolte atat abilitatile sociale, emotionale, cognitive, cat sip e cele de autocontrol al emotiilor. Copiii securizati isi dezvolta increderea atat in cei care-I ingrijesc, in adulti din jurul lor, cat si in propria capacitate de a influenta lumea din jur. Copilul invata ca la nevoie , trebuie sa ceri ajutorul, iar cei din jur, in primul figura de atasament vor raspunde imediat. Aceasta incredere de baza va permite copilului sa functioneze sis a se dezvolte ca o persoana autonoma, cu incredere in capacitatile sale de a rezolva problemele si a face fata dificultatilor.

Atasamentul insecurizant inseamna in primul rand neincredere in capacitate si disponibilitatea figurii de atasament de a veni in intampinarea nevoilor semnalate de copil. Aceasta neincredere si nesiguranta pot declansa la copil fie comportamente de agitatie, lupta, zbatere sau manipularea prin orice mijloace pentru a beneficia de atentia securizanta a figurii de atsament, fie comportamente de izolare si de incercare de a-si rezolva singuri nelinistea, frica. Un copil nu poate trai si,mai ales , nu se poate dezvolta intr-o stare de frica. Linistirea, calmarea in situatiile care-l sperie este esentiala pentru supravetuirea si dezvoltarea lui. Acest lucru se cristalizeaza in doua aspecte: pe de o parte atunci cand copilul experimenteaza o stare de discomfort, traieste o stare de frica exista un factor de stress real, care face rau copilului si care trebuie inlaturat de catre adult: pe de alta parte, un copil se poate speria de lucruri care pentru un adult au o valoare emotionala contrarie. Dar si in acest din urma caz este rolul adultului sa intervina pentru a-l calma. Deoarece copilul nu poate creste, nu se poate dezvolta, nu poate invata nimic atat timp cat este terorizat de frica sau cu atentia blocata de un aspect care-l nelinisteste, il sperie, il nemultumeste. In mod obisnuit, stresul copilului, de orice natura, initiaza comportamentul de atasament, de cautare a “paradisului securizant”, iar la mama figura de atasament, comportamentul de ingrijire, de protective a copilului, concesinta fiind inlaturarea “raului” de care sufera copilul si calmarea acestuia. Un atasament insecurizant, ce se construieste timpuriu intre copilul mic si mama, poate duce la aparitia unor problem pe viata. Aceste problem de ordin social si emotional merg de la un oarecare discomfort in relatiile cu ceilalti pana la problem sociale si emotionale profunde. Severitatea consecintelor, a dificultatilor, depinde de durata s de severitatea neglijarii emotionale la care a fost expus, precum si de momentul in care a avut loc. Desigur, aceste greseli de inceput se pot repara ulterior, desi stim prea putine lucruri despre modul in care experientelor nefavorabile de inceput le pot fi suprapuse ulterior altele favorabile, cu effect de vindecare. Este insa sigur ca ameliorarea este anevoioasa, se poate intinde pe ani de zile si necesita o conlucrare asidua a uturor celor din jur pentru a repara ceea ce s-a putut produce doar in cateva luni de neglijare in copilaria mica.

Atasamentu copilului si reteaua sociala a mamei

Sa ne gandim la un factor de stress care ar trebui sa fie minor, dar care initiaza comportamentul de atasament la copil sic el de ingrijire la mama: foamea copilului. Pentru dezvoltarea copilului, este essential ca ersona care i-l ingrijeste, de obicei mama, deoarece in mod obisnuit mama este prima persoana care se ocupa de copil, sa hraneasca opilul atunci cand ii este foame, Asadar, rolul fugurii de atasament va fi sa interprezteze correct semnalele copilului, ceea ce presupune o oarecare sensibilitate si empatie, poate si o minima experienta cu privire la modul de manifestare a copilului. Apoi presupune o oarecare educatie a mamei, astfel incat aceasta sa stie ce fel de alimente pot constitui o harna adecvata pentru copilul ei, la nivelul de dezvoltare la care se afla, dar si tinand seama de preferintele lui. Presupune si a dispune de alimentele respective, in momentul respective. Asta inseamna un anumit mod de organizare al mamei, astfel incat copilul sa fie pe primul plan, dar presupune si sprijinul retelei sociale a mamei, astfel incat aceast asa fie capabila sa se dedice ingrijirii copilului. Pentru a intelege adecvat un copil, trebuie sa intelegem contextual ecologic in carea cesta se dezvolta” Bonfenbrenner, 1979) O cercetarea arata ca sprijinul celor din jur, al retelei sociale, oferit mamei care are un copil in varsta de trei luni coreeleaza pozitiv si semnificat cuc alitatea atasamentului copilului la varsta de un an fata de mama sa. Aceasta situatie se explica in principal prin faptul ca “ un sprijin redus unei familii cu copii mici” evoca din partea mamei o atitudine de ostilitate, indifernta si respngerii a copilului. In timp ce mamele care traiesc experienta de a fi sprijinite si reconfortate, in primul rand in cadrul familiei immediate si al rudelor, resimt un stress mai redus si au atitudini positive fata de ele insele si fata de copii lor. Crockenbreg demonstreaza ca mamele care beneficiaza de un suport social mai consistent raspund mai repede la plansul si tipetele copilului si au comportamene de ingrijire ai adecvate fata de copil, comarativ cu mamele fara sprijin din partea retelei sociale. Cu privire la importanta sprijinului retelei sociale in bunastarea mamelor cu copii mici s-a stability faptul ca influenta pozitiva scade in functie de trei factori:

Scaderea statutului socioeconomic;

Aparitia unor intamplari si situatii nefericite in vietile persoanelor semnificative pentru mama

Scaderea increderii in propriile capacitate de a-si influnta si controla viata, precum si in posibilitatea de a gasi ajutor la nevoie.

Scaderea influentei positive a retelei sociale, duce la riscul transformarii retelei sociale intr-o veritabila sursa de stres pentru mama, atunci cand mama trece prin conditii majore de stres.

Mama, familia, comunitatea functioneaza intr-un macrosistem social. La nivelul societatii este necesara o preocupare pentru copil, in general in noile generatii. Centrarea pe copil a unei societati sanotase se reflecta atat in serviciile create, cat si in politicile de protective sociala.Serviciile medicale, educative si de protective intra in reteaua sociala a parintelui si vin in sprijunu mamei instruind-o in legatura cu parentalitatea, nevoile copilului, pentru dezvoltatre sanatoasa, printer care si modul in care se face hranirea corecta a copilului.

Serviciile vor fi disponibile atunci cand mamanelinistitata de starea copilului va avea nevoie de un sprijin de specialitate. Politicile sociale vor sublinia vor sublina valoarea acordata de societatea copilului, locul pe care-l ocupa copilulul in societatea respective. Cand se iau masuri financiare sau administrative care vin in sprijinul familiilor cu copii, a parintilor cu copii de anumite varste , mama va sti si va putea raspunde adecvat copilului ei care ii semnaleaza disconfortul foamei.

Bobly afirma caa: “ o societate ce-si valorizeaza copiii trebuie sa-I pretuiasca pe parinti. Asadar, atunci cand copiii sufera in relatie cu parintii, “vinovat nu este parintele respective”, ci intreaga societate. Responsabilitatea bunastarii copiilor apartine intregii familii, comunitatii In care traisete familia si unde isi are reteaua sociala, societatii in ansamblu.

Tipuri de atasament la copil

Atasamentul insecurizant se clasifica in: atasament evitant, atasament ambivalent sau dezorganizat- dezorientat.

Atasamentul evitant este determinat de experienta avuta de copil cu persoana care-l ingrijeste si despre care a invatat ca nu-I va veni in ajutor, ca nu este disponibila atunci cand are nevoie. Depistarea acestui tip de atasament se poate face timpuriu, observanduse comportamentul copilului fata de figura de atsament in momentele de separare si reuniune cu aceasta. “ Raspunsul la separare de cel care-l ingrijeste este minim, desi, ramas singur, calitatea comportamentului de explorare ar putea fi diminuatat, in momentul reunirii, s-ar putea sa-l ignore sau sa-l evite pe cel care il ingrijeste.”

Atasamentul ambivalent, numit si rejetant sau rezistent, este dezvoltat de copil si in raport cu o figura de atatsament inconsistenta, cuc comportamente inegale, cu manifetari imprevizibile. In evaluare, momente de separare si reunire sunt marcate de comportamentul copilului astfel: “Suparare intense la separare, incercarile de a se clma sunt minime, netintite sau intrerupte : solutionarea suparari in momentul re reunirii e minima sau incomplete si se manifesta prin opozitionism si rezistenta fata de persoana care incearaca sa-l linisteasca”. Prevalenta acestui tip de atasament inn populatia cu risc scazut este de 10%.

Ultima categorie de atasament insecurizant nu are insa o strategie de sine statatoare, identificabila: in diferite situatii, reactiile copilului expus stresului pot fi diferite, aparand cu caracteristici specific celorlalte tipuri de atasament. Atasamentul dezorganizat-dezorientat este considerat cel mai daunator tip de atatsament insecurizant, lasand copilul fara strategii identificabile de a face fata si a rezolva situatiile stresante. Se caracterizeaza prin: “ Reactii anormale fata de persoana care-l ingrijeste, care pot include un amestec de secvente rapide, incoerente, de cautare a proximitatii, evitarea si rezistenta sau teama de parinte, precum si alte comportamente ce arata incapacitatea utilizarii ingrijitorului ca o figura de atasament.

Atasamentul dezorganizat are un rol important sip e termen lung in dezvoltarea de catre copilu a simptomelor dissociative in copilarie si adolescent.

Definind comportamentu de atasament, Bowly nu se refera doar la copil: “Comportamentul de atasament este orice forma de comportament al unei persoane ce consta in cautarea si mentinerea proximitatii unei alte persoane clar identificate, considera ta mai capabila sa faca fata provocarilor.”

Cand o mama isi abandoneaza sau isi neglijeaza copiii, aceasta se afla total lipsita de o figura la care sa recurga pentru ajutorul de care are nevoie. Ea se simte singura in fata unei responsabilitati, aceea de a-si creste copilul, pe care nu este in satre sa si-o assume. Acest comportament este foarte vizibil atunci cand persoana e speriata , obosita sau bolnava si, pentru a fi calmata are nevoie de ingrijiri si reconfortare.. In alte momente comportamentul e mai putin vizibil.

Persoana care stie ca are o figura de atasament disponibila si care raspunde la nevoie traieste un sentiment general puternic, de securitate, ceea ce o determina sa valorizeze sis a continuie relatia.Asadar, disponibilitatea persoanei de care suntem atasati ne face mai putin vulnerabili.

Separarea

Separarea este despărțirea copilului, pentru o perioadă de timp sau definitiv, de persoanele de care s-a atașat. Despărțirile sau separările frecvente și neașteptate de adulții cu care s-au obișnuit nu trec neobservate de către copil, chiar dacă este mai mic de 1 an. Uneori se vorbește despre separare ca fiind chiar un „ act chirurgical”. Reacția la separarea de persoana cu care s-a obișnuit nu este întotdeauna imediată. După o perioadă mai lună sau mai scurtă, de aparentă bunăstare, unii copii pot prezenta tulburări diverse, exprimate prin mijloacele de care dispun și care constituie cel mai adesea limbajul corporal: febra brutală și fără nici o explicație, diaree, stări de vomă, otite, tulburări de comportament (refuz alimentar, refuz de a dormi).

Semnele care pot indica lipsa unei legături de atașament sunt :

– În primele luni: evitarea contactului vizual, întoarcerea capului; zâmbetul este vag sau chiar inexistent; probleme de alimentație și somn; regurgitări sau stări de vomă frecvente; creșterea în greutate și înălțime întârzie fără o cauză organică.

– La copilul mai mare: apar comportamente de auto-stimulare (rotirea capului, jocul excesiv cu mâinile, sugerea excesivă a degetelor); comportamentul de explorare este redus, privire și atitudine suspicioasă; nevoie excesivă de atenție; caută permanent afecțiunea, agățându-se de orice persoană; este de multe ori hiperactiv, agitat, neascultător.

– Separarea sugarilor și a copiilor mici de persoanele de care aceștia s-au atașat, provoacă reacții ce se derulează în trei faze:

Faza de protest: imediat după despărțire copilul protestează viguros, este foarte plângăreț și exigent, agățându-se de orice persoană care intră în contact cu el;

Faza de disperare: plânsetele copilului se transformă treptat în gemete, acesta își pierde pofta de mâncare, scade în greutate și stagnează în dezvoltare;

Faza de detașare: copilul își pierde interesul pentru persoanele din jur, se retrage în sine, expresia feței devine rigidă, se îmbolnăvește frecvent, întârzierea în dezvoltare devine generală și se instalează o stare de depresie.

Desigur că despărțirea este dureroasă și pentru un copil mai mare ca și pentru un adult. Dar, în timp ce adultul poate înțelege atunci când i se explică ce se întâmplă cu el, copilul mic, care nu dispune încă de un limbaj care să îi permită să înțeleagă este complet neajutorat în fața unei astfel de situații.

Procesul de separare pentru copii și pentru părinți presupune mai multe faze:

Negare / Refuz / Șoc

Copil: nu-i vine să creadă ce se întâmplă; s-ar putea să nu se manifeste. De exemplu, își va face treaba zilnic ca înainte, fără să arate că e supărat; s-ar putea să devină foarte liniștit / tăcut; să devină vesel fără să aibă un motiv; să pară confuz, să refuze să mănânce; să aibă probleme cu somnul; să refuze să vorbească despre schimbare, cum îl afectează; poate să devină incapabil de a planifica viitorul lui; să înceapă să trăiască într-o lume de fantezie.

Părinți: s-ar putea să nu fie capabili să demonstreze o reacție emoțională către copil; să devină incapabili să facă planuri de a vizita copilul.

Furie

Copil: s-ar putea să plece de acasă, să devină bolnav fizic (să vomite, dureri de cap); să aibă crize de nervi, să devină isteric, să rupă jucării, obiecte, să deterioreze mobila; să înceapă să „ude” patul noaptea; să înceapă să înjure și să se rănească pe sine însuși; să nu se mai îngrijească (să se pieptene, să se spele pe dinți, să se îmbrace etc.).

Părinți: s-ar putea să devină furioși și să-și exprime furia către asistentul social, familia de îngrijire temporară, anumite organizații, către copil; s-ar putea să înceapă să înjure copilul, să-l amenințe etc.. Căutând să se menajeze de acest stres, s-ar putea să blameze copilul pentru tot ce se întâmplă.

Învoiala

Copil: va începe să facă tot posibilul ca să se poată întoarce din nou acasă, va promite să fie un copil bun; va deveni ascultător față de părinții sau de asistentul social; pe de altă parte, s-ar putea să devină răzvrătit, să se îmbolnăvească și să refuze să se facă bine până la întoarcerea acasă; copiii care sunt mai mari s-ar putea să-și întoarcă privirea către religia lor.

Părinți: s-ar putea să reducă seriozitatea problemei sau să înțeleagă nevoile copilului ca astfel să îl câștige înapoi; s-ar putea să negocieze cu asistentul social sau cu familia de îngrijire temporară, ajungând, de exemplu, să-și schimbe locul unde trăiește, să-și schimbe serviciul etc..

Disperare

Copil: când toată lupta s-a terminat și nu mai merge nici cu învoiala, copilul s-ar putea să devină apatic, letargic, deprimat, retras; s-ar putea să arate bine, dar în realitate el este suferind; s-ar putea să aibă coșmaruri, să-și piardă pofta de mâncare și ar putea să aibă probleme la școală. În momentul aceste, copilul a renunțat la orice speranță de a se întoarce acasă și nu poate accepta un părinte înlocuitor.

Detașare și acceptare

Copil ( în cadrul decesului unuia sau ambilor părinți): întristarea, perioada de doliu, va fi depășită când: copilul va fi capabil să-și facă noi relații, mai ales cu oameni adulți; va fi capabil să accepte situații noi cu foarte puțină dezamăgire. Copiii mai mari vor fi capabili să-și hotărască situația lor în legătură cu plasarea în familie etc. Dacă perioada de doliu nu va fi depășită atunci un proces de detașare va avea loc, iar copilul va fi incapabil să devină implicat emoțional în relația cu alte persoane, cu excepția unui mod specific; copilul s-ar putea să se aștepte la multă căldură dar când o va primi o va respinge; va suferi o deprimare cronică, va avea o comportare neplăcută în mediile sociale, va pierde încrederea în toți și toate și va fi speriat.

Părinți (în cazul în care copilul de cedează): dacă perioada de doliu va fi depășită, este posibil ca părinții să se preocupe mai mult de ei înșiși. Aceasta va avea ca rezultat o comportare pozitivă, și o capacitate mai mare de a se încrede în alții. Este posibil ca părinții să ajungă până la negarea existenței copilului, să devină plini de suspiciune, astfel încât alții nu vor mai avea încredere în ei. Comportarea aceasta s-ar putea să determine abuz alcoolic, bulimie sau ruperea relațiilor cu alte persoane importante.

Copilul instituționalizat trăiește pierderea părinților biologici. Dezvoltarea sa psihomotorie, capacitățile sale intelectuale, viața sa afectivă, vor fi grav întârziate și în funcție de durata pierderii vor crește și consecințele negative.

Durata separării constituie un factor patogen important al patologiei de carență afectivă. Dacă abandonul persistă fără substitut matern apar comportamente depresive, apoi degradarea stării fizice și a coeficientului de dezvoltare. Cu cât starea depresivă se prelungește cu atât riscul sechelelor este mai mare, chiar și după plasarea într-un mediu familial corespunzător.

Abandonul repetat este evenimentul cel mai traumatizant pentru că blochează dezvoltarea tuturor reperelor copilului mic aflat în plin proces de creștere și dezvoltare (Pantezescu, 1999).

O despărțire care durează mai mult de 5 luni, în timpul celui de-al doilea semestru de viață, antrenează tulburări ireversibile, după Spitz, iar o despărțire prelungită, în timpul primilor 5 ani de viață, este o cauză esențială de tulburări de comportament și de delincvență, după Bowlby. În caz de separări repetate sau prea lungi și de condiții afective inadecvate în lipsa mamei, Bowlby invocă apariția celor „3 D”: disperare, descurajare și detașare (Morand de Jouffrey, P., 1999).

Separarea copilului de familie prin decesul părinților, abandonul, neglijarea creșterii și educării copilului determină instituirea următoarelor forme de protecție specială a copilului:

plasamentul;

plasamentul în regim de urgență;

supravegherea specializată.