Asistenta Judiciara Interntionala In Materie Penala
Abrevieri
alin. alineat
apud. citat după
art. articol
CEDO Curtea Europeanlă a Drepturilor Omului
C. pen. Codul penal
C. pr. pen. Codul de procedură penală
Ed. Editura
etc. etcaetera
ex. (de) exemplu
ibidem în același loc
idem același autor
ÎCCJ Înalta Curte de Casație și Justiție
L. Legea
M. Of. Monitorul Oficial al României
nr. Numărul
O.G. Ordonanța Guvernului
O.U.G. Ordonanța de urgență a Guvernului
p. pagina
ș.a. și altele
UE Uniunea Europeană
Secțiunea I – Introducere
„Laws and institutions, like clocks, must occasionally be cleaned, wound up, and set to true time.”
Henry Ward Beecher (1813-1887) – Om politic american
Evoluția relațiilor internaționale face ca noțiunea de “frontieră” să reprezinte un concept flexibil. Granițele statelor nu mai reprezintă, în epoca contemporană, bariere care să izoleze o națiune de celelalte.
Dezvoltarea pe plan social și economic a societății moderne, împreună cu amplificarea procesului de democratizare pe plan internațional are numeroase consecințe la nivelul preocupărilor juridice. Odată cu evoluția societății contemporane, aria intereselor din domeniul juridic s-a extins, un rol central fiind reprezentat de intensificarea preocupărilor în domeniul protecției drepturilor omului pe plan internațional.
Concomitent cu efectele pozitive ale progresului socio-economic, stiințific și tehnologic, s-a înregistrat și cresterea criminalității internaționale. Criminalitatea organizată, un fenomen complex ce vizează atât traficul de persoane, arme și droguri, criminalitatea economică și financiară, corupția și spălarea banilor c â t și noile sale aspecte – criminalitatea informatica și infracțiunile de mediu- a depășit limitele teritoriale ale unui singur stat, manifestându-se frecvent pe teritoriul mai multor state sau chiar continente.
Acest considerent a făcut ca statele lumii să accepte un efort conjugat în lupta împotriva criminalității, sub toate aspectele sale, prin actualizarea legislației la nivel internațional și, cu precădere, la nivelul Uniunii Europene.
Criminalitatea organizată periclitează economia, structura și stabilitatea societății europene; abordarea integrată care ghidează acțiunile UE reprezintă un proces complex, de la prevenire până la aplicarea efectivă a legii. Aceasta este fundamentată pe o cooperare eficientă între autoritățile statelor membre, în special a organelor responsabile cu aplicarea legii, inclusiv în ceea ce privește schimbul de informații și asistența reciprocă pentru capturări și confiscări. Lupta împotriva criminalității organizate este o luptă globală, ce afectează numeroase domenii de acțiune și politici ale UE.
Cooperarea judiciară internațională în materie penală a reprezentat o componentă majoră a capitolului 24 al negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană – Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne. În cadrul procesului de integrare a României în spațiul de libertate, securitate și de justiție al Uniunii Europene s-a determinat obligativitatea asimilării normelor europene în materia cooperării judiciare. În calitatea sa de stat membru al UE, România este obligată să-și perfecționeze propriile structuri de cooperare iar cadrul legislativ trebuie să fie conform cu necesitățile de apărare a cetățenilor, respectându-le drepturile și libertățile consființite.
La data de 28 iunie 2005, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, ca lege-cadru ce reglementează unitar diferite forme de cooperare judiciară internațională în materie penală. Această lege organică a reprezentat un pas important în alinierea legislației naționale cu cea europeană, fiind apreciat ca un progres pe plan legislativ în domeniu, în ultimul Raport al Comisiei Europene privind progresele României pe calea aderării (octombrie 2004).
Prin adoptarea acestei legi-cadru s-a concretizat armonizarea legislației interne din domeniu cu noile instrumente comunitare în materie, în scopul realizării unei reglementări unitare a multitudinii de forme de cooperare judiciară internațională în materie penală. La elaborarea legii a fost avută în vedere legislația UE în vigoare la acea dată, precum și instrumentele juridice ale Consiliului Europei în domeniu, ce fac parte din acquis-ul Uniunii Europene.
Datorită evoluției inregistrate de criminalitatea transnațională – atât în ceea ce priveste domeniile în care aceasta se înregistrează, cat și formele sale concrete– acquis-ul în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală se află într-o continuă evoluție.
România a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în domeniul asistenței judiciare internaționale în materie penală. De-a lungul timpului, țara noastră a încheiat numeroase înțelegeri bilaterale privind asistența judiciară internațională în materie penală, în încercarea de a realiza un cadru legislativ capabil să răspundă nevoilor actuale, pentru a evita existența unor reglementări căzute în desuetudine într-un domeniu de importanță majoră .
Inițiativele Uniunii Europene sunt elaborate în cadrul stabilit prin acorduri internaționale. Securitatea Uniunii este în strânsă legatură cu securitatea națională, motiv pentru care UE promovează cooperarea internațională și intenționează să fie parte la diferite instrumente internaționale, cum ar fi convențiile Organizației Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaționale și a corupției.
Pentru a preveni și a combate în mod eficient criminalitatea, este necesară evaluarea randamentului pe care instrumentele adoptate îl au în practica și îmbunatațirea acestora prin propunerea de noi modalități ce răspund provocărilor generate de activitățile criminale. Armonizarea legislației privind infracțiunile și sancțiunile trebuie să completeze principiile ce guvernează cooperarea judiciară internaționala în materie penală, ținând cont de perfectabilitatea reglementărilor din plan intern și de necesitatea unei continue actualizări.
Secțiunea a II-a – Aspecte generale privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
Subsecțiunea I- Importanța și necesitatea cooperării judiciare internaționale în materie penală
Geneza preocupărilor privind cooperarea internațională se regăsește în perioada antichității, perioadă în care accentul cădea pe cele două coordonate principale ale relaăiilor internaționale din acel moment: domeniul militar și cel comercial. Odată cu trecerea timpului s-a înregistrat o dezvoltare și diversificare a acestor preocupări, determinată de interesele comune existente la un anumit moment, între diferite state.
Evoluția continuă a societății umane în ansamblu, a statelor și națiunilor, a dus la conturarea unor principii fundamentale, un rol semnificativ fiind reprezentat de respectarea independenței și suveranității statelor, precum și a cadrului juridic specific fiecăruia. Aceste principii au reprezentat pilonii cooperării internaționale. Cooperare statelor s-a realizat prin instrumente juridice bilaterale sau multilaterale, cu caracter zonal, regional sau chiar universal. Încrederea reciprocă într-un cadru instituțional bine reglementat este elementul determinant în apariția și dezvoltarea cooperării internaționale .
Dezvoltarea societății în ansamblul său a accentuat creșterea criminalității, aceasta atingând apogeul prin proliferarea unor forme ale crimei organizate pe teritoriul mai multor state, cum sunt: cele legate de traficul de droguri sau carne vie, arme, pirateria acvatică și maritimă, acte de terorism etc.
Identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor unei infracțiuni reprezintă un element fundamental în procesul de prevenire și combatere a criminalitătii. Criminalitatea internațională folosește pârghii legale, prezente în societatea actuală: creșterea turismului la nivel internațional, politicile de liberalizare a emigrației promovate de diverse state, progresul tehnologic și expansiunea comerțului internațional, toate acestea servind ca elemente esențiale în realizarea scopului urmărit (ex. spălarea de bani).
Eforturile depuse de state, pentru o eficientă cooperare în acest domeniu, au drept scop diminuarea fenomenului infracțional la nivel global și crearea unui climat stabil la nivel intern.
Deși cooperarea judiciară internațională reprezintă un concept complex și mai ales dinamic, în încercarea de a sintetiza această noțiune într-un singur paragraf capabil să cuprindă esența fenomenului, mă voi alătura opiniei conform căreia cooperare internațională reprezintă:
„acea formă de cooperare care vizează activități complexe,prin care guvernele lumii,în scopul reducerii criminalității și creșterii siguranței propriilor cetățeni,acționează împreună,acordându-și ajutor reciproc pentru realizarea unor activități specifice ca: extrădarea,predarea în baza unui mandat european de arestare,trasfer de proceduri în materie penală,recunoașterea și executarea hotărârilor,trasferarea persoanelor condamnate,asistență judiciară în materie penală ori alte asemenea forme sau norme stabilite prin legi,tratate,acorduri,conveții sau reciprocitate” .
Subsecțiunea a II-a Legislația internă în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală
Anterior adoptării Legii nr. 302/2004 – legea-cadru în domeniul cooperării judiciare internaționale- prevederile convențiilor încheiate la nivel european (Convenția europeană de extrădare – Paris, 1957; Convenția europeană de asistență judiciară international – Strasbourg, 1959; Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate – Strasbourg, 1983) și ale protocoalelor adiționale erau transpuse în legislația internă prin: Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, Legea nr. 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală și Legea nr. 756/2001 asupra trasferării persoanelor condamnate în străinătate.
La nivelul Uniunii Europene a fost adoptată în anul 2000 Convenția privind asistența judiciară internațională în materie penală, iar Consiliul Europei a adoptat cel de-al doilea Protocol adițional la această Convenție. De asemenea au mai fost adoptate Convențiile privind procedurile simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 1995 și 1996.
La data de 28 iunie 2005, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, ca lege-cadru care reglementează unitar diferite forme de cooperare judiciară internațională în materie penală și abrogă cele 3 legi menționate anterior.
Legea a fost modificată succesiv în anii 2006 și 2008, pentru a asigura transpunerea în legislația națională a unor Decizii – Cadru extrem de importante adoptate la nivelul Uniunii Europene, ce vizau executarea în UE a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare sau aplicarea principiului recunoașterii reciproce la ordinele de confiscare.
Pentru a se crea un cadru juridic favorabil combaterii fenomenului infracțional, cu accent deosebit pe infracțiunile de crimă organizată și spălare de bani, legislația internă a transpus dispozițiile Protocolului adițional la Convenția de asistență reciprocă între Statele Membre în materie penală, Luxembourg – 16 octombrie 2001, privind informațiile referitoare la conturile bancare, operațiunile bancare și precum și cele obținute ca urmare a monitorizării conturilor bancare. Necesitatea acestor reglementări derivă din nevoia de a accelera și consolida cooperarea internaționala în acest domeniu de importanță majoră pentru stabilitatea societății la nivel global, dincolo de granițele statale.
Subsecțiunea a III-a Principiile cooperării judiciare internaționale în materie penală
În contextul socio-economic actual, cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie o necesitate stringentă, asumată de majoritatea statelor, cu o pondere semnificativă în înregistrarea unor succese majore în lupta împotriva criminalității transfrontaliere. Pentru obținerea acestor efecte este necesară existența unor coordonate de ordin principial a căror menire este de a defini cadrul juridic pentru realizarea cooperării și de a proteja actorii participanți în acest proces.
Cadrul juridic al principiilor generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală se regăsește în art. 3-9 din Legea nr. 302/2004.
1. Principiul respectării intereselor fundamentale ale României
Principiul respectării intereselor fundamentale ale României este reglementat în art. 3 din Legea nr. 302/2004, definit ,,limitele cooperării judiciare”.
Conform prevederilor acestui articol, cooperarea internațională în materie penală este subordonată protecției intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și a altor interese constituționale ale României; în cazul în care, printr-o formă a cooperării judiciare ar fi puse în pericol valorile sus-menționate, ori alte valori constituționale, respectiva activitate de cooperare nu se va putea realiza, chiar dacă restul condițiilor ar fi îndeplinite.
2. Principiul preeminenței dreptului internațional
Acest principiu este reglementat în mod expres în art. 4 din legea-cadru.
Dispozițiile legii interne nu sunt aplicabile atunci când, prin convenții internaționale sau prin orice alte instrumente juridice internaționale, există o reglementare diferită. Subsidiaritatea legii interne se păstrează și în cazul reglementărilor internaționale speciale, cum ar fi statutele tribunalelor penale internaționale. În cazul acestui tip de reglementare specială, prevederile legii 302/2004 au caracter supletiv, venind în completarea lor, în cazul în care este necesar.
3. Principiul reciprocității și curtoaziei internaționale
Principiul reciprocității și curtoaziei internaționale este precizat în art. 5 din L. nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și stabilește posibilitatea efectuării unor acte de cooperare de către România cu alte state.
În conformitate cu aceste prevederi, atunci când nu există o convenție internațională referitoare la cooperarea internațională, aceasta se poate îndeplini în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică și cu asigurarea scrisă a reciprocității, dată de autoritatea competentă a acelui stat. În situația arătată, dreptul comun pentru autoritățile judiciare române privind verificarea realizării condițiilor de operare a formei de asistență judiciară solicitată îl constituie L. nr. 302/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 302/2004, când statul român formulează o cerere în condițiile precizate mai sus, în baza curtoaziei internaționale, asigurarea reciprocității va fi dată de către ministrul justiției pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, dar numai la cererea motivată a autorității judiciare române competente. În art. 7 din Legea nr. 302/2004 este reglementată efectuarea cererilor adresate autorităților române, care se îndeplinesc potrivit normelor interne de drept procesual penal, atunci când în legea nr. 302/2004 nu se stabilește altfel.
4. Principiul non bis in idem
Cadrul juridic al acestui principiu îl constituie art. 8 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă:
s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă
pedeapsa aplicată în cauză, prin hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.
Prevederile anterioare nu sunt aplicabile în cazul în care asistența este solicitată pentru revizuirea hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac menționate de C. pr.pen. al României.
Dacă un tratat internațional la care România este parte prevede dispoziții mai favorabile din punct de vedere al principiului non bis în idem, conform art. 8 alin(3) din Legea nr. 302/2004, dispozițiile de la aliniatul 1 al aceluiași articol nu se aplică.
Acest principiu ocupă un rol deosebit în legislația internațională în domeniu, datorită necesității de a respecta drepturile omului. Din acest motiv, dispoziții similare sunt prevăzute în mod expres într-o multitudine de instrumente internaționale (Convenția europeană de extrădare, Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Convenția de aplicare a Acordului Schengen).
5. Principiul confidențialității
Acest principiu este stipulat expres în art. 9 din Legea nr. 302/2004.
În conformitate cu dispozițiile articolului arătat, statul român are obligația de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant, confidențialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și a actelor anexate acestora.
În cazul în care confidențialitatea nu poate fi asigurată, statul român are obligația de a înștiința statul străin, care va lua o decizie în aceasta privință. Acest principiu nu se va aplica din oficiu ci doar la solicitarea statului străin. În cazul în care statul solicitant nu cere asigurarea confidențialității, însa interesele operative o cer (spre exemplu confidențialitatea este esențială pentru prinderea persoanei căutate și evitarea unei posibile dispariții a acesteia), este de o importanță majoră respectarea principiul enunțat.
Pe lângă aceste principii reglementate în Legea nr. 302/2004, cooperarea judiciară internațională cunoaște și alte coordonate.
Dintre acestea voi menționa recunoasterea hotărârilor străine și încrederea reciprocă, principiu fundamental al cooperării judiciare, principiul specialității și principiul aut dedere, aut judicare, conform căruia, în urma unui refuz de cooperare judiciară internațională în materie penală, statului solicitat îi revine obligația de a aduce cauza în fața autorităților sale judiciare competente (in cazul unei cereri din partea statului solicitant), pentru a se putea exercita urmărirea penală și judecata, în cazul în care acestea sunt intemeiate. Aplicabilitatea acestui principiu operează atât în cazul în care refuzul vizează predarea propriului resortisant cât și în cazul refuzului predării unui cetățean străin.
Secțiunea a III-a – Formele de cooperare judiciară internațională în materie penală reglementate pe plan intern
Art. 1 alin.(1) din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, reglementează domeniul de aplicare al legii menționate, stabilind formele de cooperare judiciară internațională în materie penală la baza cărora stă legea-cadru.
Subsecțiunea I- Extrădarea
Extrădarea poate fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran –statul solicitat, acceptă să predea, la cererea unui alt stat –statul solicitant, o persoană care se află pe teritoriul său și care este urmarită penal sau trimisă în judecata pentru o infracțiune ori este cautată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.
Prevederile referitoare la extrădare sunt armonizate cu dispozițiile Convenției privind procedurile simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 10 martie 1995,vprecum și ale Convenției de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 27 septembrie 1996. Decizia –cadru privind mandatul european de arestare înlocuiește cele două instrumente comunitare precizate în relația dintre statele membre ale Uniunii Europene. Trebuie precizat că cele două instrumente arătate mai sus vin în completarea unor alte instrumentele comunitare, cum ar fi Convenția Europeană de extrădare din 13 decembrie 1957 și Protocoalele sale adiționale.
Subsecțiunea a II-a – Predarea în baza unui mandat european de arestare
Legea nr. 302/2004 definește mandatul european ca fiind o decizie emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene „în scopul arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate pentru efectuarea urmăririi penale,a judecății sau a executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranta privative de libertate”.
În doctrină se apreciază că geneza manadatului european de arestare este „prima măsură concretă în domeniul dreptului penal care implementează principiul recunoașterii reciproce, pe care Consiliul European il aprecia ca fiind cheia de bolta a cooperării judiciare” .
Subsecțiunea a III-a – Transferul de proceduri în materie penală
Spre deosebire de Legea nr. 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală care avea ca obiect central „cererea de urmărire” în spiritul Convenției europene de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20.04.1959, dispozițiile actuale privind transferul de proceduri în materie penală vin în aplicarea Convenției europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15.05.1972. Acesta este motivul pentru care dispozițiile Titlului IV din Legea nr. 302/2004 cuprind reglementări referitoare atât la solicitarea transferului procedurii de către autoritățile române, cât și la preluarea acesteia de către România.
Această formă de cooperare internațională îsi găsește aplicabilitatea într-o multitudine de situații concrete, printre care și situația în care autoritățile judiciare române apreciază, în funcție de particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvarsirea infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată însa acest lucru este posibil în statul străin.
Subsecțiunea a IV-a – Recunoașterea și executarea hotărârilor
Actul judiciar străin este definit ca fiind acel act judiciar care provine de la o autoritate judiciară străină competentă. Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 302/2004, hotărârea penală străină este o hotărâre pronunțată de o instanță competentă a unui stat străin.
Recunoașterea și executarea de către țara noastră a hotărârilor penale care sunt emise de o autoritate competentă aparținând unui stat străin –competența acestei autorități se verifică prin intermediul Ministerului Justitiei- se efectuează numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor stipulate de lege. Pe lângă caracterul de formă de cooperare judiciară internațională în materie penală, această reglementare are și caracterul de procedură specială privind ordinea juridică internă.
Subsecțiunea a V-a – Transferarea persoanelor condamnate
Transferarea persoanelor condamnate reprezintă o formă a cooperării judiciare prin care resortisantul unui stat, în urma condamnării în străinatate, este transferat fie după condamnare fie dupa executarea unei părti din pedeapsa, în statul al carui cetățean este, pentru executare pedepsei.
În conformitate cu prevederile legii-cadru, persoanele condamnate pot fi transferate numai în baza normelor incluse în tratatele internaționale la care România este parte sau, în cazul în care acestea nu există, pe bază de reciprocitate. Tranferarea persoanelor condamnate se realizează numai cu îndeplinirea condițiilor privind precedurile necesare.
Subsecțiunea a VI-a – Asistența judiciară în materie penală
Asistența judiciară în materie penală reprezintă un concept complex și eterogen ce are ca obiect, conform prevederilor legale, următoarele activități:comisiile rogatorii internaționale, audierile prin videoconferință, înfățișarea în statul solicitant a martorilor, experților și a persoanelor urmărite, notificarea actelor de procedură care se elaborează și se depun într-un proces penal, cazierul judiciar, alte forme de asistență judiciară.
Asistența judiciară internațională în materie penală se solicită de către autoritățile judiciare competente din statul solicitant și se acordă de autoritățile judiciare din statul solicitat, în baza tratatelor internaționale sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.
Cele mai importante convenții multilaterale în această materie au fost adoptate sub egida Consiliului Europei și Organizației Națiunilor Unite. De asemenea, România a încheiat peste 20 de tratate bilaterale.
Subsecțiunea a VII-a – Alte forme de cooperare judiciară în materie penală
Pe lângă formele de cooperare judiciară cuprinse în Legea nr. 302/2004, exista și alte instrumente ale politicii de cooperare la nivel internațional, aflate în diverse stadii din punct de vedere al recunoașterii pe plan juridic. Un astfel de instrument este recunoașterea și executarea ordinului european de restricție, ce se află la nivelul unui acord de principiu.
Dinamica relațiilor internaționale și a problemelor ce derivă din acestea, determină necesitatea unor reglementări flexibile în domeniu, pentru a se putea realiza scopul urmărit prin cooperarea la nivel internațional, și anume protejarea climatului de stabilitate și securitate globală.
Secțiunea a IV-a – Asistența judiciară internaționala în materie penală
Subsecțiunea I – Noțiune. Definiție. Cadrul juridic
Definirea conceptului de asistența judiciară internaționala în materie penală reprezintă o provocare pentru doctrină, explicația constând în complexitatea și eterogenitatea modalităților de cooperare ce alcătuiesc acest concept.
Stricto sensu, vom defini prin asistență judiciară internaționala în materie penală acea formă de cooperare judiciară internațională prin care autoritățile judiciare din două sau mai multe state își acordă reciproc asistență în cadrul unei proceduri penale.
Asistența judiciară internaționala în materie penală include comunicarea actelor de procedură, comisiile rogatorii internaționale, transferul de proceduri în materie penală, recunoașterea hotărârilor, transferul temporar al martorilor deținuti, înfățișarea martorilor, schimbul de informații din cazierul judiciar și, mai recent, audierile prin videoconferință, echipele comune de anchetă, livrările supravegheate, anchetele sub acoperire, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informații și interceptarea telecomunicațiilor.
Lato sensu, asistență judiciară internaționala este echivalenta cooperarii judiciare, reprezentand ansamblul formelor ce constituie modalitati de cooperare, incluzand aici și extradarea, transferul persoanelor condamnate, ș.a.
La nivel internațional si, în mod deosebit european, asistență judiciară se bucura de o ampla reglementare, prin numeroase instrumente juridice. Printre acestea se numără Convenția Europeană din 20 aprilie 1959 privind asistență reciprocă în materie penală și Protocoalele adiționale, decizii ale Consiliului UE privind executarea în UE a ordinelor privind indisponibilizarea bunurilor sau a probelor, aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare sau aplicarea principiului recunoașterii reciproce a ordinelor de confiscare; Convenția din 29 mai 2000 privind asistență reciprocă în materie penală dintre statele membre ale UE care a intrat în vigoare în data de 23 august 2005, precum și Protocolul din 16 octombrie 2001 la această Convenție; Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate.
La nivel intern, asistența judiciară internaționala în materie penală este reglementată în Titlul VII din Legea nr. 302/2004.
Subsectiunea a II-a – Formele asistenței judiciare internaționale
Comunicarea sau notificarea actelor de procedură
Această primă formă de asistență judiciară internațională reprezintă o formă aparent simplă a cooperării internaționale însă, trecând de această aparentă, impactul său este unul foarte important în cazul proceselor penale cu elemente de extraneitate. Încălcarea regulilor ce vizează comunicare actelor de procedura poate avea ca efect, conform doctrinei, nulitatea relativă a respectivului act.
Datorită amprentei pe care o hotărare judecatorească în materie penală o poate avea la nivelul individului și, implicit, al societății în ansamblu, procedurile de citare în strainatate și comunicare a actelor procedurale și a hotărârii judecătorești trebuie sa se faca în conformitate cu legea. În această situație este necesară corelarea dispozițiilor din legislația internă (in acest caz, Codul de procedură penală) cu reglementările în materie, reglementări cuprinse în tratatele la care România este parte.
Datorită unor elemente obiective, în cazul în care în timpul unui proces penal intervine necesitatea citării în străinatate, termenul de judecată fixat va fi în concordantă cu specificul procesului, elementele de extraneitate implicand o durată mai mare pentru realizarea procedurilor specifice.
Comisia rogatorie internațională
Comisia rogatorie internațională reprezintă forma cea mai utilizată de asistență judiciară internaționala. Ea este definită ca fiind „împuternicirea pe care o autoritatea judiciară din statul solicitant o dă unei autorități de același fel sau similare de a îndeplini, în numele și pe seama sa, un act de procedură pe care nu îl poate îndeplini în legatură cu o persoană care se află pe teritoriul statului solicitat.”
Obiectul cererii de comisie rogatorie
Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie, conform art. 161 din Legea nr. 302/2004:
a) localizarea și identificarea persoanelor și obiectelor; audierea inculpatului, audierea părții vătămate, a celorlalte părți, a martorilor și experților, precum și confruntarea; percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, sechestrul și confiscarea specială; cercetarea la fața locului și reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-științifică și constatarea medico-legală; transmiterea de informații necesare într-un anumit proces, interceptările și înregistrările audio și video, examinarea documentelor de arhivă și a fișierelor specializate și alte asemenea acte de procedură;
b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c) comunicarea de documente sau dosare.
În ipoteza în care statul solicitant dorește ca martorii sau experții să depună jurământ, va cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei cereri în situațiile în care legea internă română nu se opune.
Documentele sau dosarele cerute vor fi transmise în original doar în cazul unei cereri exprese și în măsura în care acest lucru se poate realiza, regula reprezentând-o trimiterea de copii sau fotocopii certificate a documentelor.
Ghidul de legislație și proceduri privind cooperarea judiciară internațională în materie penală aflat pe site-ul Ministerului Justiției (www.just.ro) detaliază și alte cerințe suplimentare:
Descrierea asistenței solicitate (lista explicită a acțiunilor procedurale solicitate);
Numele și adresa persoanei căreia urmează să i se trimită documente – adresa trebuie să includă, în cazul orașelor: localitatea, județul (sectorul), strada, numărul și blocul unde domiciliază persoana căreia urmează să i se trimită documente, iar în cazul comunelor: județul, comuna și satul; dacă este necesar, se vor indica și orice alte informații necesare în scopul stabilirii adresei persoanei căreia urmează să i se trimită documente; – o solicitare pentru trimiterea de citații trebuie făcută de autoritatea română cu cel puțin 40 de zile înainte de data la care este necesară înfățișarea persoanei;
Motivele și detalierea oricărei proceduri speciale sau formalități pe care o dorește respectată statul solicitant;
Indicarea oricărui termen limită în cadrul căruia trebuie îndeplinită solicitarea și rațiunile de existență ale acestui termen limită; precum și alte informații necesare pentru executarea adecvată a solicitării.
Cererea, documentele însoțitoare și comunicările ulterioare trebuie să fie însoțite de o traducere fie în română, fie în engleză, fie în franceză (art. 17 din Legea nr. 302/2004 modificată; rezervare conform articolului 16 din Convenția din 1959 privind asistența reciprocă).
Data și locul comisiei rogatorii
Articolul 162 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată prevede că, la cererea expresă a statului solicitant, România trebuie să specifice data și locul executării comisiei rogatorii. Autoritățile și persoanele interesate menționate de statul solicitant pot asista și colabora la efectuarea comisiilor rogatorii, în cadrul limitelor permise prin legislația României. La fel se aplică și viceversa, în situația în care autoritățile române solicită asistență (art. 162 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată).
Prevederea corespondentă din Convenția din 1959 privind asistența reciprocă este reprezentată de articolul 4, care se referă doar la „prezența” funcționarilor străini și a persoanelor interesate.
Situații cu caracter particular
În cazul comisiilor rogatorii ce au ca obiect perchezițiile, ridicarea de obiecte și inscrisuri sau sechestrul, este necesară îndeplinirea cumulativă a urmatoarelor condiții: infracțiunea ce motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la extrădarea pasivă iar îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie sa fie compatibilă cu legea statului român.
O altă situație specială este cea legată de remiterea de obiecte, dosare și documente. Statul român va putea amâna această procedura în cazul în care obiectele sau documentele îi sunt necesare pentru o procedură penală ce se află în desfăsurare. La cererea statului solicitant, se vor lua măsuri provizorii, conforme legii interne, pentru a proteja mijloacele de probă și interesele amenințate.
Un principiu al comisiei rogatorii este specialitatea acesteia, principiu ce se concretizează prin utilizarea documentelor și informațiilor primite, în calitate de stat solicitant, doar în scopul îndeplinirii comisiei rogatorii.
Bunurile provenite din săvârșirea infracțiunii ce face obiectul cererii de comisie rogatorie vor fi confiscate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Competența
Competența privind cererile de asistență judiciară pentru comunicarea actelor de procedură adresate autoritățile judiciare române aparține , după caz:
– judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază sau se află locul de detenție al persoanei căreia urmează să i se comunice actele – în faza de judecată;
– parchetul de pe lângă aceasta – în faza de urmărire penală.
Pentru a nu se realiza o încălcare a suveranității statale – jurisdicția penală fiind intrinsecă acesteia- autoritățile judiciare ale statului solicitant nu vor putea efectua actele de procedură pe teritoriului statului solicitat ci doar vor asista la efectuarea lor. Apariția unei noi forme de cooperare – comisiile comune de anchetă, este reglementata strict, tocmai pentru a evita o eventuală stirbire a principiilor fundamentale de drept, printre care și suveranitatea jurisdictiei penale.
Dovada comunicării
Dovada comunicării se poate face fie printr-un documentat datat și semnat de către destinatar, fie printr-o declarație a autorității judiciare române solicitate, declarație prin care se constată realizarea comunicării, forma și data efectuării acesteia.
Actul sau declarația se va transmite imediat catre statul solicitant; în cazul unei cereri formulate de acesta, statul român va preciza dacă notificarea a fost facută în conformitate cu legea română. în cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român înștiințează de îndată statul solicitant despre motivul necomunicării.
Termenul de transmitere către autoritățile române competente, a citației pentru înfațișare destinată unei persoane urmărite, ce se află pe teritoriul României, nu poate fi mai mic de 40 de zile față de data fixată pentru înfațișare.
3. Transferul temporar al martorilor deținuți
3.1 Transferul temporar al persoanelor deținute pe teritoriul statului solicitant
O altă formă de asistență judiciară internațională o reprezintă transferul temporar a unei persoane deținute, pe teritoriul statului solicitant, sub condiția reîntoarcerii sale în termenul indicat de către autoritatea judiciară solicitată. Persoana transferată se va bucura de imunitățile prevăzute de lege, în măsura aplicabilității acestora.
Transferul trebuie să fie motivat prin necesitatea prezenței persoanei în cauză, în vederea audierii ca martor sau a confruntării în fața autorităților judiciare solicitante.
3.1.1 Competența de soluționare
Cererile de transfer vor fi soluționate de instanța în a carei rază teritorială se află locul de deținere.
Instanța va dispune ascultarea persoanei deținute în prezența unui avocat ales ori numit din oficiu și a unui interpret (în situațiile în care acest lucru este necesar), în camera de consiliu, în prezența procurorului. I se va aduce la cunostință persoanei deținute obiectul cererii și i se va cere să declare dacă este de acord să fie realizat transferul temporar, în vederea audierii sale ca martor. Declarația va fi consemnată într-un proces-verbal semnat atât de președintele completului de judecată cât și de grefier, interpret și inculpat.
3.1.2 Soluționarea cererii de transfer temporar
În ipoteza lipsei acordului din partea personei deținute, instanța va dispune prin încheiere respingerea cererii. Încheierea este definitivă și se va comunica în termen de 48 de ore de la pronunțare, Ministerului Justiției.
În cazul în care persoana deținută își dă acordul, instanța va fi obligată să verifice dacă există vreunul din motivele ce duc la respingerea cerererii. Aceste motive sunt: dacă prezența persoanei deținute este necesară intr-un proces penal în curs pe teritoriul României; dacă transferul este susceptibil de a-i prelungi detenția ori alte motive ce se opun transferarii sale pe teritoriul statului solicitant.
Soluția de admitere sau respingere va fi dată printr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunțare, de către procurorul competent. Soluționarea recursului trebuie să fie realizată în termen de 3 zile.
Încheierea se va comunica Ministerului Justiției, în termen de 24 de ore de la data rămanerii definitive. Acesta va informa autoritatea centrală a statului solicitant cu privire la decizia autorităților române; în cazul în care a fost admisă cererea, aceasta va fi comunicată și Ministerului Administrației și Internelor deoarece acesta va asigura predarea sub escortă a persoanei deținute.
3.1.3 Procedura predării
Persoana transferată se va afla în stare de detenție atât pe teritoriul statului solicitant cat și pe teritoriul statelor solicitate pentru tranzit, cu excepția cazului în care autoritățile judiciare române cer în mod expres punerea acestuia în libertate, în condițiile C. Proc. Pen.
Locul predării și preluării persoanei deținute va fi un punct de frontiera a statului român. Atât predarea cat și preluarea se vor face sub escorta M.A.I.
Această procedură este aplicabilă și în cazul în care statul român este stat-solicitant.
3.1.4 Tranzitul
În cazul cererilor formulate de autorități judiciare române, tranzitul persoanei deținute pe teritoriul unui stat terț va fi acordat în urma cererii adresate de către Ministerul Justiției autorității centrale a statului respectiv, cerere însoțită de documentele justificative.
Tranzitul poate fi refuzat în ipoteza în care persoana condamnată este resortisant al statului de tranzit sau în cazul în care fapta ce a determinat condamnarea nu constituie, potrivit legii penale a statului de tranzit, o infracțiune.
3.2 Transferul temporar al persoanelor deținute pe teritoriul statului solicitat
În situația în care obiectul cererii de asistența judiciară adresată statului solicitat îl reprezintă efectuarea unor acte procedurale, acte ce necesită prezența unei persoane deținute pe teritoriul României, autoritatea judiciară solicitantă poate transfera temporar această persoană pe teritoriul statului unde ancheta trebuie să aibă loc, în cazul în care între cele două state există un acord în acest sens. O altă situație ce justifică transferul temporar este cea în care o persoană deținută pe teritoriul României, în urma transferării sale în vederea executării unei pedepse pronunțate în statul de condamnare, trebuie să fie prezentă personal la revizuirea judecății, conform legislației din statul de condamnare.
Acordul dintre cele două state va reglementa și modalitățile de transfer precum și termenul până la care trebuie să fie realizat acesta.
Perioada de detenție pe teritoriul statului solicitat va fi dedusă din durata detenției pe care trebuie ori va trebui să o efectuze persoana respectivă pe teritoriul României.
4. Înfățișarea martorilor sau experților
În cazul în care autoritățile judiciare ale statului solicitant consideră necesară înfățișarea în persoană a unui martor sau expert în cursul procesului penal, această necesitate va fi menționată prin cererea de înmânare a citației.
4.1 Cheltuielile pe care le implică înfățișarea martorilor
În cererea înaintată statului solicitant se vor face mențiuni privind cuantumul aproximativ al indemnizației ce urmează să-i revină martorului ori expertului dar și cheltuielile de călătorie și ședere rambursabile. La cerere, poate fi acordat un avans martorului sau expertului, rambursarea fiind realizată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.
În cazul în care martorul ori expertul declară că se va înfațișa personal, acesta poate solicita acordarea unui avans din cheltuielile de calatorie și acomodare. Instanța va consemna printr-o încheiere suma de bani solicitată, unitatea bancară unde urmează sa fie consemnată, consemnarea realizându-se pe numele martorului sau expertului, la dispoziția autorității judiciare române competente. Declarația martorului sau expertului va fi comunicată statului solicitant, împreună cu încheierea instanței.
Calculul cheltuielilor de transport și ședere se va face de la locul de resedință al martorului sau expertului și vor fi acordate la un nivel cel puțin egal cu cel prevăzut de tarifele și reglementările în vigoare în statul solicitant.
4.2 Neprezentarea martorului sau expertului și refuzul de a depune mărturie
Atât martorul cat și expertul ce nu a fost prezent în urma primirii citației de înfățisare nu va putea fi supus niciunei sancțiuni ori măsuri de constrângere, chiar dacă citația cuprindea un ordin categoric. Această protecție oferită martorului sau expertului nu va putea fi aplicabilă în cazul în care el revine din proprie inițiativă pe teritoriul statului român solicitant, în cazul în care va fi din nou citat aici, cu respectarea prevederilor legale.
În situația în care martorul sau expertul se prezintă în fața unei autorități judiciare române însă refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, acesta nu poate fi supus niciunei măsuri de restrângere a libertății sau împiedicare de a părăsi România, chiar dacă, în conformitate cu dispozițiile legii române, acest tip de refuz ar constitui o infracțiune sau ar putea justifica utilizarea unor măsuri de coerciție.
4.3 Imunitatea martorilor și a experților
Indiferent de cetățenia pe care o are un martor sau expert ce se va înfațisa în fața autorităților judiciare române, acesta nu va putea fi urmărit, deținut ori supus unei alte măsuri ce are ca efect restricționarea libertății sale individuale pe teritoriul României, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului solicitat ce nu sunt menționate în citație.
În cazul în care, în decursul procesului penal, ar putea fi dispusă măsura arestării unui martor în legatură cu săvârșirea unei infracțiuni legate de mărturia dată în fața autorităților judiciare române, alta decât refuzul de a depune mărturie, trebuie analizată în primă fază varianta unei protejări eficiente a intereselor justiției prin încredințarea urmăririi către statul solicitat.
Imunitatea de care se bucură martorii și experții încetează în cazul în care acesta, având posibilitatea de a părăsi teritoriul României în termen de 15 zile calculate consecutiv de la momentul în care prezența sa nu mai este cerută de autoritățile judiciare române, alege să nu părăsească teritoriul statului român ori se întoarce aici după ce l-a părăsit.
5. Schimbul de informatii privind cazierul judiciar
Sistemul ECRIS a fost implementat ca răspuns la nevoia evidentă de a îmbunătăți schimbul de informații cu privire la cazierele judiciare la nivel european.
Scopul său este de a facilita schimbul de informații între statele membre în materia condamnărilor. Prin intermediul acestui sistem, judecătorii și procurorii vor beneficia de un acces ușor la informații complete cu privire la cazierul oricărui cetățean al UE, indiferent în ce țări ale UE a fost condamnată în trecut persoana respectivă. Realizarea schimbului de informații privind cazierul judiciar va rezulta în împiedicarea infractorilor de a scăpa de cazier prin deplasarea dintr-un stat membru în altul și va permite o individualizare a pedepselor în concordanță cu realitatea.
Datele privitoare la cazierele judiciare vor fi stocate doar în bazele de date naționale ale statelor membre și sunt schimbate electronic între autoritățile centrale ale statelor membre, la cerere.
Statul membru a cărui naționalitate o are persoana respectivă va deveni depozitarul central al tuturor condamnărilor pronunțate împotriva respectivei persoane. Acesta va avea atât obligația de a stoca cât și de a actualiza toate informațiile primite, precum și de a retransmite toate informațiile, în cazul în care acest lucru este solicitat. Ca urmare, fiecare stat membru va fi în măsură să furnizeze informații exhaustive, actualizate și complete cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților săi, atunci când un alt stat membru le va solicita, indiferent de locul în care au fost pronunțate condamnările respective.
În cazul în care un stat membru va condamna un neresortisant, îi revine obligația de a transmite imediat informația, inclusiv actualizările, cu privire la condamnarea respectivă statului (statelor) membru (membre) al cărui (căror) resortisant este autorul infracțiunii. Transmiterea informațiilor cu privire la condamnări se va face electronic, prin intermediul unui format european standardizat, utilizând două tabele de referință ale categoriilor de infracțiuni și ale categoriilor de pedepse. Aceste tabele facilitează traducerea automată și consolidează înțelegerea reciprocă a informațiilor transmise. Atunci când transmite informații cu privire la o condamnare, un stat membru va trebuie să indice codurile corespunzătoare categoriei de infracțiune și pedeapsa sau sancțiunea, care vor fi traduse automat în limba destinatarului, permițându-i acestuia să reacționeze imediat ce a primit informația.
6. Audierile prin videoconferință
Audierile prin videoconferință reprezintă răspunsul dezvoltării științifice la necesitățile procesului penal.
În cazul în care este necesară audierea unei persoane aflate pe teritoriul României, ca martor sau expert, iar înfățișarea personală a acesteia pe teritoriul statului solicitant este fie imposibilă fie considerată ca fiind inoportună, statul soliciant poate formula o cerere ce va avea ca obiect audierea prin videoconferință.
Aprobarea acestei cereri se va da în situația în care sunt respectate principiile fundamentale ce guverneaza sistemul juridic român și exista mijloacele tehnice ce permit efectuarea audierii.
Cererea de audiere prin videoconferință trebuie sa precizeze, pe lângă informațiile generale, motivul pentru care se considera inoportuna ori imposibila înfățișarea personala a martorului sau expertului, împreuna cu denumirea autorității judiciare și numele persoanelor ce vor proceda la audiere.
6.1 Reguli de procedură în cazul audierilor prin videoconferință
Citarea martorului sau a expertului se va face în conformitate cu legea română. Autoritățile competente să aplice aceasta formă de asistența judiciară sunt curțile de apel, în timpul judecații, sau Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în timpul urmăririi penale.
Audierea se va desfășura în prezența judecatorului sau procurorului român competent și a unui interpret, în cazul în care acest lucru este necesar. Acesta va verifica identitatea persoanei audiate și va îndeplini rolul de garant al respectării principiilor fundmentale ale legii române; în situația în care acestea sunt încălcate, acesta va lua toate masurile necesare pentru a asigura desfășurarea audierii cu respectarea prevederilor legii române. Audierea se va face direct de către autoritatea competentă a statului solicitant ori sub coordonarea acesteia.
Martorul sau expertul poate fi asistat de un interpret, în conformitate cu dispozițiile legii române. Persoana chemată ca martor sau expert poate invoca dreptul de a nu depune mărturie.
Autoritățile judiciare române competente vor conveni cu cele ale statului soliciant asupra măsurilor de protecție a martorului sau expertului.
Autoritatea româna va întocmi un proces-verbal în care se consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, informații privind depunerea jurământului și condițiile tehnice în care s-a desfașurat audierea. Procesul-verbal va respecta măsurile convenite pentru protecția martorilor și va fi transmis autorităților judiciare competente ale statului solicitant.
Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul audierii invinuiților sau inculpaților, în cazul în care există un consimțământ din partea acestora și un acord în acest sens între autoritățile judiciare române și cele ale statului soliciant.
6.2 Cheltuielile determinate de audierea prin videoconferință
Cheltuielile privind stabilirea legăturii video, punerea la dispoziție a acestei legături în statul solicitant, remunerarea interpreților și indemnizațiile cuvenite martorilor sau experților vor fi rambursate de statul solicitant statului român, în cazul în care acesta din urma nu a renunțat expres la rambursarea acestor cheltuieli.
7. Echipele comune de anchetă
Pentru a se facilita soluționarea unei cereri de comisie rogatorie, legea prevede posibilitatea constituirii unor echipe comune de anchetă, cu un obiectiv precis și o durata limitata ce se poate prelungi prin acordul statelor implicate.
7.1 Condiții pentru crearea unei echipe comune de anchetă
Exista anumite situații ce determina crearea unei astfel de echipe, prima dintre ele fiind reprezentata de cazul în care mai multe state efectueaza anchete ce ajung în punctul în care este esențiala o actiune coordonata a acestora.
O altă ipoteză ce determină necesitatea înființării unei astfel de echipe este cand, în cadrul unei proceduri aflate în curs în statul solicitant se iveste necesitatea realizarii unor anchete complexe ce privesc ambele state.
7.2 Membrii echipei. Componența și competența acestora.
Cererea de formare a unei echipe comune de anchetă poate fi formulata de orice stat implicat iar echipa respectiva va fi formata în unul din statele în care ancheta trebuie desfasurata. Cererea va cuprinde și propuneri privind componența echipei. Componenții desemnați de autoritățile române vor avea calitatea de membri în timp ce cei desemnați de statul strain vor avea calitatea de membri detasați.
Conducatorul echipei este un reprezentant al autorității judiciare române competente iar acțiunile echipei se vor desfasura în conformitate cu legea româna. Atât membrii echipei cat și membrii detasați își vor executa sarcinile sub responsabilitatea conducatorului echipei.
Membrii detasați sunt abilitați sa fie prezenți la efectuarea tuturor actelor de procedura, cu excepția cazului în care conducatorul echipei va decide altfel. Cand este necesara efectuarea unor acte de procedura pe teritoriul statului solicitant, membrii detasați vor putea cere autorităților competente din statul respectiv sa efectueze actele respective.
Conform dreptului sau national și a competentelor ce ii sunt oferite, un membru detasat pe lângă echipa comuna de anchetă va putea oferi echipei informațiile ce sunt la dispoziția statului ce l-a detasat.
In cazul echipelor comune de anchetă ce își desfasoara activitatea pe teritoriul României, membrii detasați ai echipei sunt asimilați membrilor români în ceea ce priveste infracțiunile savarsite atât impotriva acestora cat și de catre ei.
7.3 Informațiile obținute de catre echipele comune de anchetă
Informațiile obținute ca urmare a activitații unor echipe comune de anchetă vor fi utilizate în scopul în care echipa a fost constituita ori pentru a descoperi, cerceta sau urmari alte infracțiuni, caz în care este necesar consimțamantul statului pe teritoriul caruia au fost obtinute informatiile.
Informațiile obținute pot fi utilizate și pentru prevenirea unui pericol iminent și serios privind securitatea publica sau în orice alt scop în cazul în care exista o ințelegere în acest sens intre statele ce au format echipa.
8. Livrările supravegheate
Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a introdus o nouă instituție judiciară în legislația noastră procesual penală. Potrivit dispozițiilor acestei legi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate autoriza, la solicitarea instituțiilor sau organelor abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor (substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor).
Livrarea supravegheată este definită chiar de lege și constă în metoda folosită de instituțiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea și sub controlul procurorului, care permite trecerea sau circulația pe teritoriul țării de droguri sau precursori, suspecți a fi expediați ilegal sau substanțe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităților infracționale și al identificării persoanelor implicate în aceste activități.
8.1 Scopul urmărit prin livrările supravegheate
Din definiția livrării supravegheate putem concluziona ca țelul acestei instituții de drept procesul penal este acela de a descoperi întreaga rețea de traficanți de droguri, începând de la cultivator, producător și până la distribuitor, cumpărator și consumator.
Convenția din 29 mai 2000 privind Asistența Judiciară în Materie Penală între Statele Membre ale Uniunii Europene, prevede posibilitatea realizării unor asemenea activități la solicitarea unui Stat Membru. Fiecare Stat Membru se angajează să asigure ca la cererea unui alt stat, livrările supravegheate să fie permise pe teritoriul său în cadrul investigațiilor penale în legatură cu delictele extrădabile.
Decizia de a efectua livrări supravegheate va fi luată în fiecare caz individual de autoritățile competente ale Statului Membru solicitat,cu respectarea legilor naționale ale acelui Stat Membru.
Dreptul de a acționa, de a conduce și controla operațiunile aparține autorităților competente ale acelui Stat Membru .
8.2 Condițiile în care se pot realiza livrări supravegheate
Livrările supravegheate trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiții:
►este necesară existența unei cereri din partea unor instituții sau organe abilitate.
Conform legii,instituțiile sau organele abilitate care pot formula cereri sunt structurile spcializate din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție,Inspectoratul General al Poliției Române,Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Autoritatea Națională a Vămilor;
►să primească autorizarea procurorului
Livrările supraveghetate pot fi autorizate de către procurorul din cadrul DIICOT, direcție ce funcționează ca o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de crimă organizată și terorism,în cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se obține această autorizație sunt necesare următoarele date:
solicitarea de efectuare a unei livrări supravegheate venită din partea unei autorități străine competente,a Direcției Generale a Vămilor sau propuneri ale organelor de poliție care doresc o livrare supravegheată de droguri;
date referitoare la tipul și la cantitatea de droguri ce face obiectul acestei măsuri;
data la care transportul urmează să intre în România și,eventual,punctul de trecere al frontierei folosit;
mijlocul de transport și ruta de deplasare propusă;
date despre suspecții implicați în transportul de droguri ce face obiectul livrării supravegheate;
numele ofițerilor de politie care coordonează activitatea;
date referitoare la polițiștii sub acoperire sau străini sau la informatorii care,eventual,sunt infiltrați în caz, în situația când legea permite.
În funcție de datele adunate, procurorul poate decide să propună eliberarea autorizației în vederea efectuării unei livrări supravegheate cu droguri sau precursori.
Această autorizarea se face de către procurorul-sef al DIICOT sau o persoană împuternicită de acesta în acest scop.
► existența unui control al procurorului
Toate livrările supravegheate se fac sub controlul direct al procurorului din cadru DIICOT, pe toată durata desfașurării acestei acțiuni, care coordonează întregul colectiv de specialiști.
Pentru a se realiza scopul livrării supravegheate,se vor efectua activități de filaj,iar obiectul livrărilor va fi urmărit pe tot teritoriul țării, pană la trecerea granitei, unde va fi preluat de organele străine abilitate să continue urmărirea acestuia până la destinație.
În cazul în care România nu este tara de destinatie, confiscarile nu vor lua loc decat în situatii extreme, determinate de riscul major de pierdere a transportului. Explicatia o reprezinta scopul urmarit prin acest tip de cooperare internaționala, și anume identificarea și tragerea la raspundere penală a intregii retele infracționale.Dacă punctul final al livrării supravegheate este România, se va organiza prinderea flagrantă a participanților la activitatea infracțională.
►efectuarea unor astfel de acțiuni cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor
În funcție de particularitațile fiecarui caz, exista 2 tipuri de livrare supravegheate:
cu substituirea totală sau parțială a drogurilor ori a precursorilor
Se recurge la acest tip de substituire atunci când există riscul să se piardă urma transportului sau drogurile să nu ajungă la destinație.
fără substituirea drogurilor ori a precursorilor
În această situație expedierile ilicite sunt autorizate și interceptate de organele abilitate în acest sens de lege.
8.3 Finalizarea livrarilor supravegheate
La finalizarea livrarii supravegheate rezultatele acesteia vor fi consemnate de către organul care a efectuat operațiunea într-un referat sau raport cu propuneri corespunzatoare, care va fi înaintat procurorului. Acest raport va conține precizări privind punctul de ieșire din țară a transportului, cantitatea și tipul drogurilor sau precursorilor care au părăsit teritoriul României și eventualele incidente de pe parcursul desfășurării operațiunii.
Actele încheiate vor fi înaintate prin comisie rogatorie statului care a solicitat efectuarea de livrări supravegheate.
9. Anchetele sub acoperire
Prin contrast cu livrările supravegheate, anchetele sub acoperire nu se limitează la infracțiunile pentru care se poate solicita extrădarea; cu toate acestea, în practică se vor limita la cele mai grave infracțiuni. În lumina aplicării principiilor legalității, subsidiarității și proporționalității, anchetele sub acoperire ar trebui să fie o excepție.
9.1 Necesitatea acestei forme de cooperare judiciară internaționala în materie penală
Dezvoltarea crimei organizate și în special a traficului ilicit de droguri,caracterul transfrontalier al acestor tipuri de infracțiuni au determinat legiuitorul să adopte o serie de măsuri procesuale, întrucat mijloacele clasice de cercetare a infracțiunilor au fost depășite prin caracterul închis al acestor activități ilicite,astfel că s-a impus ca anumite persoane să fie infiltrate în rândul traficanților,a grupurilor de crimă organizată, de unde să culeagă informații,să adune probe care,ulterior,să poată fi folosite în cadrul procedurii judiciare.
Dispoziții asemănatoare sunt cuprinse și în Codul de procedură penală. Potrivit art.224¹ alin.(1), în cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârșit sau că se pregatește săvârșirea unei infracțiuni contra siguranței naționale prevăzute în Codul penal și în legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori sau a unei infracțiuni prevăzute în Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte infracțiuni grave care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace, pot fi folosiți, în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea persoanelor față de care există presupunerea savarsirii acesteia, investigatori sub o altă identitate decât cea reală.
Anchetele sub acoperire vor avea loc în conformitate cu legile și procedurile naționale din Statele Membre pe teritoriul cărora au loc anchete sub acoperire. Statele Membre implicate vor coopera pentru a se asigura că investigația sub acoperire este pregatită și supravegheată, luând măsurile necesare pentru siguranța ofițerilor care acționează sub acoperire sau sub o identitate falsă.
Această formă de asistență judiciară în materie penală este menționată și în cel de-al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, unde se arată că partea solicitantă și partea solicitată pot conveni să își acorde asistență reciprocă pentru desfășurarea de anchete penale de către agenți sub acoperire sau sub o identitate fictivă.
În literatura de specialitate au apărut unele opinii pro sau contra folosirii investigatorilor sub acoperire, aducându-se argumente întemeiate pe situații de multe ori concrete, constate în activitatea practică,sau posibile pe anumite considerente.
Astfel ”apariția cadrului legal ce reglementează activitatea investigatorilor sub acoperire a fost determinată de necesitățile luptei împotriva unor forme de criminalitate atipice,ce se desfășoară într-un mod organizat și ‹‹ermetic››,astfel încat activitatea de probare a actelor infracționale prin metodele normale devine deosebit de dificilă,dar nu chiar imposibilă.În aceste condiții,singura modalitate de descoperire a activităților infracționale este infiltrarea
unor persoane,care au o identitate falsă,culeg informații și probe în vederea folosirii lor în cadrul unor proceduri judiciare ulterioare”.
Dacă necesitatea institurii unui cadru legal pentru investigatorii sub acoperire nu este pusă la îndoială, modalitățile de acțiune în acest cadru suportă unele comentarii. Astfel, în aceste situații este discutabil dacă investigatorul trebuie să adopte o atitudine pur pasivă în activitatea sa sau poate trece peste acest prag asumându-și un rol activ și determinând persoana cu care vine în contact să săvârșească fapta ilicită.
9.2 Condițiile pentru realizarea anchetelor sub acoperire
Potrivit Legii nr.143/2000, investigatorii acoperiți sunt polițiști special desemnați să efectueze, cu autorizarea procurorului, investigații în vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea făptuitorilor și acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată.
Autorizarea pentru folosirea polițiștilor sub acoperire se dă de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justitie sau de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel prin ordonananță motivată, pe o perioda de cel mult 60 de zile și poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate,fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile.
Polițiștii din aceste formațiuni care acționează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri,substanțe chimice,esențiale și precursori,cu autorizarea prealabilă a procurorului,în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități.
Cum am menționt și mai sus un act normativ care reglementează instituția investigatorului sub acoperire este Legea 78./2000 pentru prevenirea,descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Astfel art.26¹ prevede că în cazul în care există indici temeinice și concrete că s-a săvârșit sau că se pregătește săvârșirea de către un funcționar a unei infracțiuni de luare de mită, de primire de foloase necuvenite sau de trafic de influență procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau o investigatorilor cu identitate reală,în scopul descoperirii faptelor,identificării faptuitorilor și obținerii mijloacelor de probă.
Un aspect de importanță majoră este faptul că investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi autorizați să promită, să ofere sau, dupa caz, să dea bani ori alte foloase unui funcționar, în condițiile prevăzute la art.254,256 sau 257 din Codul penal. Această procedură a folosirii investigatorilor sub acoperire sau a celor cu identitate reală este functionabilă numai în cazul descoperirii și investigării infracțiunilor de corupție și atunci când subiectul activ al infracțiunii este calificat,având calitatea de funcționar.
În cadrul realizării acestei forme de asistență judiciară internațională în materie penală, se va avea în vedere posibilitatea ca subiectul activ al unei asemenea infracțiuni să fie chiar un angajat al UE sau al unui alt stat membru care desfășoară activități pe teritoriul României,situație în care statul român poate deveni stat solicitat,urmând ca organele sale judiciare să acționze în cooperare cu cele ale statului solicitant.
Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluită în timpul ori dupa terminarea acțiunii acestora.Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să îi cunoască adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.
În activitatea lor de aplicare a legii, agenților acoperiți le este interzis să determine un comportament infracțional și să instige o persoană să săvârșească o faptă prevazută de legea penală,pentru ca apoi să fie trasă la răspundere penală,pe baza probelor astfel obținute. Acest gen de activități trece de limitele legii și este interzis de dispozițiile procedurale interne, care au stabilit o regulă clară în acest sens, interzicând cu desăvârșire determinarea unei persoane să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii de probe.
10. Supravegherea transfrontalieră
O altă formă de asistență judiciară în materie penală prevazută de lege și utilizată din ce în ce mai des în ultima vreme o reprezintă supravegherea transfrontalieră.
Această formă de asistență este prevazuta în cel de-al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală,unde se precizeaza că agenții uneia dintre părți care,în cadrul unei anchete judiciare,supraveghează în tara lor o persoană ce se presupune că a participat la săvârșirea unei fapte pasibile de pedeapsă,care dă loc la extrădare,sau o persoană față de care sunt motive serioase să se creadă că poate duce la identificarea sau localizarea persoanei sus menționate sunt autorizați să continue această supraveghere pe teritoriul unei alte părți, atunci când aceasta a autorizat supravegherea transfrontalieră pe baza unei cereri de asistență judiciară prezentate în prealabil.
Cererea de asistență judiciară trebuie adresată organelor competente să o aprobe, autorizarea putând fi supusă unor condiții.
10.1 Supravegherea transfrontalieră în caz de urgență
Atunci când din considerente de urgenț urgență, autorizarea prealabilă a celeilalte părți nu poate fi cerută, agenții observatori care acționează în cadrul anchetei judiciare aunt autorizați să continuie dincolo de frontieră supravegherea unei persoane bănuite că a comis fapte pasibile de pedeapsă în condițiile urmatoare: trecerea frontierei va fi comunicată imediat în timpul supravegherii autorității părții desemnate pe teritoriul cărei continuă supravegherea și o cerere de asistență judiciară care expune motivele ce justifică trecerea frontierei, fără autorizarea prealabila să fie transmisă fără întarziere.
10.2 Condițiile în care se desfășoară supravegherea transfrontalieră
Supravegherea transfrontalieră, ca formă de asistență judiciară în materie penală nu se poate desfășura decât în condițiile următoare: agenții observatori trebuie să respecte dreptul părții pe teritoriul cărei operează și să se supună ordinelor autorităților locale competente;pe timpul supravegherii să aibă asupra lor un document care să ateste că le-a fost acordată permisiunea precum și să justifice calitatea lor oficială.
Agenții observatori pot purta arma de serviciu în timpul supravegherii, în afara deciziei contrare exprese a părții solicitate, le va fi interzis să patrundă în domiciliul unei persoane și în alte locuri inaccesibile publicului,nu vor putea reține și nici aresta persoana supravegheată.
Infracțiunile pentru care supravegherea transfrontalieră poate avea loc sunt:asasinat, viol, falsificare de monedă, delapidare, trafic de ființe umane, trafic ilegal de stupefiante și substanțe psihotrope, infracțiuni referitoare la regimul legal în materie de arme și muniții, transport ilegal de deșeuri toxice și daunătoare, traficul de migranți etc. Potrivit legii române agenții unui stat străin care, în cadrul unei anchete judiciare,supraveghează pe teritoriul acelui stat o persoană ce se presupune că a participat la săvârșirea unei infracțiuni care dă loc la extrădare sau o persoană față de care sunt motive serioase să se creadă că poate duce la identificarea sau localizarea persoanei menționate mai sus,sunt autorizati să continuie această supraveghere pe teritoriul statului român în baza unei cereri de asistență judiciare prezentată în prealabil.Supravegherea poate fi exercitată de autoritățile române competente,la cererea unui stat străin.
Cererea de asistență judiciară internațională în materie penală fi adresată Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție și va cuprinde toate informațiile pertinente în cauză, în conformitate cu prevederile convenției aplicabile.
Supravegherea va înceta imediat de partea pe teritoriul căreia are loc o cerere, dacă autorizația nu este obținută la 5 ore de la trecerea frontierei.
11. Transmiterea de informații
11.1 Transmiterea de informații
Autoritățile statului român vor transmite statului străin ce își manifestă interesul, informații despre hotărârile penale și măsurile ulterioare ce privesc cetățeni ai statului strain, informații ce reprezintă menținuni în cazierul judiciar. Acest tip de informații vor fi transmise cel puțin o data pe an.
În cazul în care persoana vizată este cetățean al mai multor state, informațiile se vor comunica fiecărui stat interesat, cu excepția cazului în care persoana respectivă este și cetățean român.
La cererea statului străin, în cazuri speciale, vor fi transmise și copii de pe hotărârile și măsurile ulterioare ori alte informații referitoare la acestea. Scopul transmiterii acestora este reprezentat de o eventuală necesitate de adoptare a unor măsuri pe plan intern.
Autoritatea competentă în acest domeniu este Ministerul Justiției. Informatiile de aceeasi natura primite de la autoritățile statelor straine se primesc de catre Ministerul Justiției; acesta le va transmite autorităților competente pentru ca acestea să ia măsurile necesare în raport cu atribuțiile lor privind recunoașterea și înregistrarea hotărârilor penale străine.
11.2 Transmiterea spontană de informații
Transmiterea sponantană de informații este o procedură judiciară ce s-a născut ca urmare a dorinței de a se realiza o mai bună cooperare la nivel internațional prin depășirea unor constrângeri formale.
În acest scop, autoritățile judiciare române vor putea transmite autorităților competente ale unui stat strain- chiar și în lipsa unei cereri prealabile, informații obținute în cadrul unei anchete, atunci când acestea ar putea ajuta statul destinatar se inițieze o procedură penală sau cand informațiile ar putea determina formularea unei cereri de asistență judiciară.
Statul român va putea impune o serie de condiții privind modul de utilizare a informațiilor transmise, condiții obligatorii pentru statul destinatar.
12. Interceptarea telecomunicațiilor
Interceptarea telecomunicațiilor presupune interceptarea telecomunicațiilor și transmiterea imediată a acestora către statul solicitant sau interceptarea, înregistrarea și ulterior transmiterea înregistrării telecomunicațiilor către statul soliciant.
12.1 Condițiile de fond ce determină interceptarea telecomunicațiilor
Persoana urmarită trebuie să se încadreze în una din urmatoarele ipoteze: să se afle pe teritoriul statului solicitant iar acesta să aibă nevoie de asistentă tehnică pentru a realiza interceptarea comunicatiilor de la tintă; să se afle pe teritoriul statului român –situatie în care comunicatiile dinspre tintă pot fi interceptare pe teritoriul României- sau să fie localizat într-un stat tert ce a fost informat, statul solicitant necesitand, ca și în prima ipoteză, asistentă tehnică.
12.2 Conditiile de formă privind cererea de asistentă judiciară
Cererile de asistentă judiciară ce au ca obiect interceptarea telecomunicațiilor trebuie să îndeplinească o serie de conditii. O primă conditie o reprezintă indicarea și confirmarea emiterii unui ordin ori mandat de interceptare și înregistrare, în cadrul unui proces penal.
Cererea trebuie să conțină informații ce permit identificarea țintei interceptarii, faptele penale ce constituie obiectul anchetei, durata interceptării și, în cazul în care sunt cunoscute aceste informatii, date tehnice ce permit prelucrarea cererii (spre exemplu numărul de conectare la retea).
O condiție suplimentară apare în situația în care persoana respectivă este pe teritoriul României; în acest caz cererea va trebui sa conțină și o descriere a faptelor. Autoritățile judiciare române au dreptul de a solicita informații suplimentare, necesare pentru a putea determina dacă această masură ar fi fost luată și într-o cauză națională similară.
Secțiunea a V-a – Concluzii
Criza economică și financiară resimțită la nivel global generează o creștere a criminalitătii, împreună cu dezvoltarea unor noi forme de infracționalitate. Criminalitatea organizată capată o amploare fără precedent datorită factorilor economici și a îndepărtării barierelor de ordin geografic.
Dezvoltarea din ultimele decenii a unor forme ale criminalității – traficul și consumul de droguri, traficul de armament, al celui de carne vie – a determinat o reacție de solidaritate din partea statelor, acestea conștientizând necesitatea intensificării colaborării în activitățile specifice de identificare, prindere, reținere și tragere la răspundere penală a celor vinovați.
Scopul final al activității de cooperare judiciară între statele lumii trebuie să fie acela de a realiza o reducere a criminalității care va determina, implicit, sporirea siguranței propriilor cetățeni.
Diferențele inerente de la nivelul procedurilor naționale pot reprezenta un impediment în utilizare unor informații culese intr-o țară, informații ce prezintă interes pentru autoritățile unui alt stat. Din acest motiv, Convenția din 29 mai 2000 privind asistența reciprocă în materie penală dintre statele membre ale UE conține dispoziții conform cărora statul solicitant poate cere statului destinatar să se conformeze la anumite formalități sau exigențe în materie de procedură, esențiale în cadrul legislației naționale.
Scopul Convenției din 2000 îl reprezintă facilitarea asistenței reciproce dintre autoritățile statelor membre, prin intermediul creșterii vitezei de reacție și a eficacității.
Complexitatea juridică a asistenței judiciare reprezintă o consecință a acumulării de reglementări internaționale și naționale, reglementări ce se aplică simultan: autoritățile solicitante trebuie să stabilească în fiecare situație care este instrumentul aplicabil, să verifice dacă există prevederi mai favorabile și, în ceea ce privește convențiile multilaterale, să identifice părțile, precum și posibilele declarații sau comunicări cu privire la modalitățile de transmitere și limbile acceptate. La nivelul dreptului internațional, există mai mult de 20 de instrumente multilaterale care se referă la asistența judiciară din cadrul Consiliului Europei și al Națiunilor Unite.
La nivel european există propuneri ce vizează o reglementare unitară prin adoptarea unui cod european de procedură penală. Deși la momentul actual acest concept rămâne strict teoretic, există sugestii privind punerea sa în practică prin realizarea unei comisii comune, compusă din experți și protagoniști din toate statele membre, chemați pentru a crea un proiect legislativ în acest domeniu. Acest proiect ar urma să fie supus dezbaterii pe plan intern, în fiecare stat membru dar și în forul UE.
Într-un domeniu atât de complex, cu o importanță majoră la nivel global, este necesară o continuă adaptare a legislației interne la normele internaționale, motiv ce a determinat adoptarea legii-cadru în domeniu. Această reglementare este una perfectibilă, în consecință, la momentul actual Ministerul Justiției a supus dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Proiectul instituie reguli noi necesare asigurării unei cât mai mari stabilități a practicii judiciare în domeniul recunoașterii și executării în România a hotărârilor judecătorești străine, respectiv cel al recunoașterii și executării în străinătate a hotărârilor judecătorești române, fiind corelat cu reglementările Uniunii Europene și cu tratatele bilaterale și multilaterale la care România este parte, adoptate la nivelul Consiliului Europei, respectiv Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată prin Ordonanța Guvernului nr. 90 din 30 august 1999, aprobată prin Legea nr. 35/2000.
După elaborarea acestei lucrări, prin studierea instrumentelor complexe ale cooperării judiciare internaționale în materie penală și a utilității practice pe care acestea o au, voi formula o singură recomandare, și anume o mai bună instruire a autorităților judiciare competente ale statului român în ceea ce privește mijloacele de cooperare internațională. Accentul pe instruire va genera o serie de beneficii majore, cel mai important fiind reducerea criminalității pe plan intern și internațional. Lipsa de popularitate a acestor mijloace -determinată de caracterul lor recent- trebuie combatută; nu este suficientă doar adaptarea legislației ci și a autorităților competente să se folosească de instrumentele oferite prin lege.
Bibliografie
Aurescu Bogdan, Gâlea Ion, Năstase Adrian, Drept internațional contemporan (București: Universul Juridic, 2007)
Boroi Alexandru, Rusu Ion, Cooperarea judiciară internațională în materie penală(București: C.H. Beck, 2008)
Bulai Costică, Bulai Bogdan Nicolae, Manual de drept penal. Partea generală (București: Universul Juridic, 2007)
Ciobanu, Dordea Aurel, Legislație comunitară privind cooperarea judiciară în materie civilă și penală (București: C.H. Beck, 2007)
Crișu, Anastasiu, Cooperare judiciară internațională în materie penală: aspecte teoretice și practice (București: Universitatea din București, 2011)
Doltu Ioan, Drăghici Vasile, Negip Mariana, Martori. Protecție. Competență. Instanțe. Organizarea Judiciară (București: Lumina Lex, 2004)
Gârbuleț, Ioan, Traficul și consumul ilicit de droguri.Studiu de legislație, doctrină și jurisprudență. (București: Hamangiu, 2008)
Jidovu, Nicu, Dreptul la apărare al îvinuitului și inculpatului (București: Rosetti, 2004)
Miga-Beșteliu Raluca, Brumaru Catrinel, Protecția international a drepturilor omului (București: Universul juridic, 2009)
Mrejeru, Theodor, Mrejeru, Bogdan, Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Asistența judiciară-Extrădarea.Doctrină și jurisprudență.(București: Editura Universitară, 2008)
Morar Ioana Cristina, Zainea Mariana, Cooperare judiciară în materie penală. Culegere de practică judiciară (București: C.H.Beck, 2008)
Neagu Norel, Cooperare judiciară internațională în materie penală (București: Universul Juridic, 2012)
Radu, Florin Răzvan, Cooperare judiciară internațională și europeană în materie penală (București: Wolters Kluwer, 2008)
Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală .Parte specială. Vol.II (București: Paideia, 2007)
Articole – Reviste/Publicații
Florian Costin, Investigatori sub acoperire, Revista de Drept Penal (nr.2/2007)
Lașcu Laura-Codruța, Dispoziții procedurale prevăzute în Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.Livrările supravegheate, Revista Dreptul (nr. 11/2002)
Radu Florin Răzvan, De la extrădare la mandatul european de arestare .O privire istorică și juridică. Revista Dreptul (nr. 2/2006)
Legislație
Convenția din 29 mai 2000 privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene;
Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 196 din 2 august 2003;
Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005;
Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006;
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republicată în 2011, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011
Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 03.08.2000
Webografie
Ministerul Justiției – www.just.ro
Manual de cooperare internațională în materie penală https://www.unodc.org/tldb/pdf/Manual_on_Intl_Cooperation_in_Criminal_Matters.pdf
Ministerul Administrației și Internelor. Direcția Generală Anticorupție
http://www.mai-dga.ro
Judit Harmati, Liliana Laris, Tamas Meresz, International Cooperation in Criminal Matters in the European Union, http://www.coe.int/t/dghl/cooperation/lisbonnetwork/themis/Criminal/Paper4_en.pdf
Comisia pentru Prevenirea Criminalității și Justiție Penală, Cererile de asistența judiciară internațională în materie penală în țările G8. Un ghid pas cu pas.
http://www.coe.int/t/DGHL/STANDARDSETTING/PC-OC/PCOC_documents/8_MLA%20step-by-step_CN152011_CRP.6_eV1182196.pdf
Portalul european e-justiție – https://e-justice.europa.eu/content_manual-71-EU-ro.do?idSubpage=16
Tupulan Marin Claudiu, Anghelus Adrian, Analiza Dispozitilor Circumscrise Asistentei Judiciare Aplicabile In Relatia Cu Statele Membre Ale Uniunii Europene – http://www.iparomania.ro/ric/revista/7RO/14ANALIZA-DISPOZITIILOR.pdf
Comisia Comunitatilor Europene, Raportul Periodic asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la UE 2004 http://www.mdrl.ro/_documente/dialog_Ro_UE/Raport%20Periodic%202004%20RO.pdf
Anexa 1
LEGE Nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
-Extras-
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL I
Dispoziții generale
CAP. 1
Domeniul de aplicare și principii generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală
ART. 1
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală:
a) extrădarea;
b) predarea în baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri în materie penală;
d) recunoașterea și executarea hotărârilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;
f) asistența judiciară în materie penală;
g) alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.
(2) Prezenta lege nu se aplică modalităților specifice de cooperare polițienească internațională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.
ART. 2
Definirea unor termeni și expresii
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile următoare se definesc astfel:
a) stat solicitant – statul care formulează o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege;
b) stat solicitat – statul căruia îi este adresată o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege;
c) autoritate centrală – acea autoritate astfel desemnată de statul solicitant sau de statul solicitat, în aplicarea dispozițiilor unor convenții internaționale;
d) autoritate judiciară – instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea, stabilite potrivit legii române, precum și autoritățile care au această calitate în statul solicitant, conform declarațiilor acestuia din urmă la instrumentele internaționale aplicabile;
e) persoană urmărită – persoana care formează obiectul unui mandat de urmărire internațională;
f) persoană extrădabilă – persoana care formează obiectul unei proceduri de extrădare;
g) extrădat sau persoană extrădată – persoana a cărei extrădare a fost aprobată;
h) extrădare activă – procedura de extrădare în care România are calitatea de stat solicitant;
i) extrădare pasivă – procedura de extrădare în care România are calitatea de stat solicitat;
j) persoana solicitată – persoana care face obiectul unui mandat european de arestare;
k) condamnare – orice pedeapsă sau măsură de siguranță aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni;
l) măsură de siguranță – orice măsură privativă sau restrictivă de libertate care a fost dispusă pentru completarea sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală;
m) hotărâre – o hotărâre judecătorească prin care se pronunță o condamnare;
n) stat de condamnare – statul în care a fost condamnată persoana care poate fi transferată sau care deja a fost transferată;
o) stat de executare – statul către care condamnatul poate fi transferat sau a fost deja transferat în vederea executării pedepsei sau a măsurii de siguranță aplicate;
p) resortisant al unui stat de condamnare sau de executare, în cazul României, este cetățeanul român;
r) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciară emitentă este autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene, competentă să emită un mandat european de arestare, potrivit legii acelui stat;
s) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciară de executare este autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene, competentă să execute un mandat european de arestare, potrivit legii acelui stat;
ș) în sensul titlului III din prezenta lege, stat membru emitent este statul membru al Uniunii Europene în care s-a emis un mandat european de arestare;
t) în sensul titlului III din prezenta lege, stat membru de executare este statul membru al Uniunii Europene căruia îi este adresat un mandat european de arestare.
ART. 3
Limitele cooperării judiciare
Aplicarea prezentei legi este subordonată protecției intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și a altor interese ale României, definite prin Constituție.
ART. 4
Preeminența dreptului internațional
(1) Prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.
(2) Cooperarea cu un tribunal penal internațional sau o organizație internațională publică, în conformitate cu dispozițiile în materie ale unor instrumente internaționale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaționale, se examinează printr-o procedură legală distinctă, prevederile prezentei legi putând fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este
necesar.
ART. 5
Curtoazia internațională și reciprocitatea
(1) În lipsa unei convenții internaționale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat.
(2) În cazul prevăzut la alineatul precedent, prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române.
(3) Lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă aceasta:
a) se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalității;
b) poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;
c) poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.
ART. 6
Asigurarea de reciprocitate
În cazul în care statul român formulează o cerere în condițiile prezentei legi, în baza curtoaziei internaționale, asigurarea reciprocității va fi dată de către ministrul justiției, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorității judiciare române competente.
ART. 7
Dreptul aplicabil
Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
ART. 8
Non bis in idem
(1) Cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă:
a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal;
b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică dacă asistența este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României.
(3) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care un tratat internațional la care România este parte conține dispoziții mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.
ART. 9
Confidențialitatea
Statul român are obligația de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant confidențialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile reglementate de prezenta lege și a actelor anexate acestora. În cazul în care condiția păstrării confidențialității nu ar putea fi asigurată, statul român va înștiința statul străin, care va decide.
Anexa 2
Convenția Europeană de asistență juridică în materie penală.
– Extras-
Adoptată la 20 aprilie 1959 la Strasbourg
Publicată în ediția oficială
"Tratate internaționale", 1999, volumul 14, pag.71
––––––––––-
Semnată la Strasbourg la 20 aprilie 1959
Preambul
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Considerînd că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strînsă între membrii săi;
Convinse că adoptarea unor reguli comune în domeniul asistenței judiciare în materie penală este de natură să atingă acest obiectiv;
Considerînd că asistența judiciară este o materie conexă celei a extrădării care a făcut deja obiectul unei convenții din data de 13 decembrie 1957,
Au considerat după cum urmează:
Titlul I
Dispoziții generale
Articolul 1
1. Părțile Contractante se angajează să-și acorde reciproc, potrivit dispozițiilor prezentei Convenții, asistența judiciară cea mai amplă cu putință în orice procedură privitoare la infracțiuni a căror reprimare este, în momentul solicitării asistenței, de competența autorităților
judiciare ale Părții solicitante.
2. Prezenta Convenție nu se aplică nici executării hotărîrilor de arestare și de condamnări, nici infracțiunilor militare care nu constituie infracțiuni de drept comun.
Articolul 2
Asistența judiciară va putea fi refuzată:
a) dacă cererea se referă la infracțiuni considerate de Partea solicitată fie ca infracțiuni politice, fie ca infracțiuni conexe la infracțiuni politice, fie ca infracțiuni fiscale;
b) dacă Partea solicitată consideră că îndeplinirea cererii este de natură să aducă atingere suveranității, securității, ordinii publice sau altor interese esențiale ale țării sale.
Titlul II
Comisiile rogatorii
Articolul 3
1. Partea solicitată va face să se îndeplinească, în formele prevăzute de legislația sa, comisiile rogatorii referitoare la o cauză penală, care îi vor fi adresate de către autoritățile judiciare ale Părții solicitante și care au ca obiect îndeplinirea actelor de urmărire sau comunicarea mijloacelor materiale de probă, dosarelor sau documentelor.
2. Dacă Partea solicitantă dorește ca martorii sau experții să depună sub jurămînt, ea va cere aceasta în mod expres, iar Partea solicitată îi va da curs dacă legea din țara sa nu se opune.
3. Partea solicitată va putea să transmită numai copii sau fotocopii certificate pentru conformitate de pe dosarele sau documentele cerute. totuși, dacă Partea solicitantă cere în mod expres, comunicarea originalelor, se va da curs acestei cereri în măsura posibilului.
Articolul 4
Dacă Partea solicitantă o cere în mod expres, Partea solicitată o va informa despre data și locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autoritățile și persoanele în cauză vor putea să asiste la îndeplinirea cererii dacă Partea solicitată consimte la aceasta.
Articolul 5
1. Oricare Parte Contractantă, în momentul semnării prezentei Convenții sau al depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, va putea, printr-o declarație adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să-și rezerve dreptul de a supune îndeplinirea
comisiilor rogatorii privitoare la percheziții sau la sechestre de obiecte uneia sau mai multora dintre următoarele condiții:
a) infracțiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie sancționabilă potrivit legii Părții solicitate;
b) infracțiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă a da loc la extrădare în țara solicitată;
c) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea Părții solicitate.
2. Dacă o Parte Contractantă va fi făcut o declarație conformă paragrafului 1 al prezentului articol, orice altă Parte va putea aplica regula reciprocității.
Articolul 6
1. Partea solicitată va putea amîna remiterea obiectelor, dosarelor sau documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.
2. Obiectele, ca și originalele dosarelor și documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cît mai curînd posibil de către Partea solicitantă Părții solicitate, afară dacă aceasta din urmă nu renunță la ele.
Titulul III
Comunicarea actelor de procedură și a hotărîrilor judiciare – înfățișarea martorilor, experților și a persoanelor urmărite
Articolul 7
1. Partea solicitată va proceda la comunicarea actelor de procedură și a hotărîrilor judiciare care îi vor fi transmise în acest scop de către Partea solicitantă.
Această comunicare va putea fi efectuată prin simpla transmitere a actului sau hotărîrii destinatarului. Dacă Partea solicitantă o cere în mod expres, Partea solicitată va efectua comunicarea într-una din formele prevăzute de legislația sa pentru înmînări analoage sau într-o
formă specială compatibilă cu această legislație.
2. Dovada comunicării se va face printr-o recipisă datată și semnată de destinatar sau printr-o declarație a Părții solicitate constatînd faptul, forma și data comunicării. Unul sau celălalt dintre aceste documente va fi transmis imediat Părții solicitante. La cererea acesteia din urmă, Partea solicitată va preciza dacă comunicarea a fost făcută în conformitate cu legea sa. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, Partea solicitată va face cunoscut imediat motivul Părții solicitante.
3. Orice Parte Contractantă, în momentul semnării prezentei Convenții sau al depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, va putea cere, prin declarație adresată Secretarului General al Consiliului Europei, ca citația pentru înfățișare, destinată unei persoane urmărite care se găsește pe teritoriul său, să fie transmisă autorităților sale într-un anumit termen înainte de data fixată pentru înfățișare. Acest termen va fi precizat în sus-menționata declarație și nu va putea să depășească 50 de zile.
Se va ține seama de acest termen la fixarea datei înfățișării și la transmiterea citației.
Articolul 8
Martorul sau expertul care nu a răspuns citației de înfățișare, a cărei comunicare a fost cerută, nu va putea fi supus, chiar dacă citația va cuprinde un ordin categoric, nici unei sancțiuni sau măsuri de constrîngere, în afară de cazul cînd el se va duce, ca urmare a propriei
sale voințe, pe teritoriul Părții solicitante și dacă aici va fi din nou citat în mod legal.
Articolul 9
Indemnizațiile cuvenite și cheltuielile de transport și de ședere rambursabile martorului sau expertului de către Partea solicitantă vor fi calculate de la locul lor de reședință și le vor fi acordate potrivit nivelelor cel puțin egale celor prevăzute de tarifele și regulamentele în vigoare în țara în care audierea trebuie să aibă loc.
Articolul 10
1. Dacă Partea solicitantă apreciază că înfățișarea personală a unui martor sau expert în fața autorităților ei judiciare este în mod deosebit necesară, ea va face mențiune despre aceasta în cererea de înmînare a citației, iar Partea solicitată va invita pe acest martor sau expert să se înfățișeze.
Partea solicitată va face cunoscut Părții solicitante răspunsul martorului sau expertului.
2. În cazul prevăzut la paragraful 1 al acestui articol, în cerere sau citație va trebui să se menționeze cuantumul aproximativ al indemnizațiilor plătibile, ca și al cheltuielilor de călătorie și de ședere rambursabile.
3. Dacă i se prezintă o cerere în acest sens, Partea solicitată va putea subscrie un avans martorului sau expertului. Acesta se va menționa în citație și va fi rambursat de către Partea solicitantă.
Articolul 11
1. Orice persoană deținută, a cărei înfățișare personală în calitate de martor sau pentru confruntare este cerută de Partea solicitantă, va fi transferată temporar pe teritoriul unde va avea loc audierea, sub condiția înapoierii sale în termenul indicat de către Partea solicitată
și sub rezerva dispozițiilor articolului 12 în măsura în care acestea pot fi aplicate.
Transferarea va putea fi refuzată:
a) dacă persoana deținută nu consimte,
b) dacă prezența sa este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul Părții solicitate,
c) dacă transferarea sa este susceptibilă de a-i prelungi detenția, sau
d) dacă alte considerații imperioase se opun transferării sale pe teritoriul Părții solicitante.
2. În cazul prevăzut de paragraful precedent și sub rezerva dispozițiilor articolului 2, tranzitul pe teritoriul unui stat terț,
Parte la prezenta Convenție, al persoanei deținute va fi acordat la cererea, însoțită de toate documentele necesare, adresată de Ministerul Justiției al Părții solicitante, Ministerul Justiției al Părții solicitate pentru tranzit.
Orice parte Contractantă va putea refuza să acorde tranzitul resortisanților săi.
3. Persoana transferată va trebui să rămînă în detenție pe teritoriul Părții solicitante și, dacă este cazul, pe teritoriul Părții solicitate pentru tranzit, în afară de cazul în care Partea solicitată pentru transferare nu cere punerea sa în libertate.
Articolul 12
1. Nici un martor sau expert, oricare ar fi naționalitatea sa, care, ca urmare a unei citații, se va înfățișa în fața autorităților judiciare ale Părții solicitante, nu va putea fi nici urmărit, nici deținut, nici supus vreunei alte restricții a libertății sale individuale pe teritoriul acestei Părți pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părții solicitate.
2. Nici o persoană, oricare ar fi naționalitatea ei, citată în fața autorităților judiciare ale Părții solicitante pentru a răspunde acolo de fapte pentru care ea se află sub urmărire penală, nu va putea fi acolo nici urmărită, nici deținută, nici supusă vreunei alte restricții a libertății sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul Părții solicitate și care nu sunt menționate în citație.
3. Imunitatea prevăzută de prezentul articol va înceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, avînd posibilitatea să părăsească teritoriul Părții solicitante timp de cincisprezece zile consecutive, după ce prezența sa nu mai era cerută de autoritățile
judiciare, va rămîne, totuși, pe acest teritoriu sau se va reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.
Titlul IV
Cazierul judiciar
Articolul 13
1. Partea solicitată va comunica, în măsura în care autoritățile ei judiciare vor putea ele însele să le obțină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar și orice date referitoare la acesta, care îi vor fi cerute de autoritățile judiciare ale unei Părți contractante, pentru o cauză penală.
2. În alte cazuri, decît cele prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, se va da curs unei asemenea cereri, în condițiile prevăzute de legislația, alte reglementări sau practica Părții solicitate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asistenta Judiciara Interntionala In Materie Penala (ID: 126397)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.