Asistarea Sociala a Tinerilor Care Parasesc Mediul Institutionalizat

CUPRINS:

Rezumatul lucrării

Introducere în tematica lucrării

Motivația alegerii temei

Capitolul I. Impactul mediului instituțional asupra copiilor și tinerilor

I.1. Situația tinerilor din instituții în date statistice

I.2. Instituționalizarea – dezavantaj major pentru tineri

I.3. Consecințele instituționalizării asupra tinerilor

I.3.1. Separarea de familie a tinerilor instituționalizați

I.3.2. Caracteristici ale mediului instituțional cu impact nociv asupra tinerilor

I.4. Evaluarea calității vieții din instituțiile rezidențiale pentru copii

Capitolul II. Perspective teoretice privin dezvoltarea tinerilor instituționalizați – teoria atașamentului

Capitolul III. Tinerii instituționalizați, riscul de marginalizare socială și de excluziune socială

Capitolul IV. Asistarea socială a tinerilor care părăsesc mediul instituțional

IV.1. Tinerii instituționalizați și dificultățile lor de integrare profesională și socială

IV.2. Servicii de suport pentru tinerii instituționalizați

IV.3. Posibilități concrete de intervenție la nivel național pentru îmbunătățirea situației tinerilor instituționalizați

Capitolul V. Activitatea de cercetare

V.1. Designul de cercetare

V.2. Prezentarea rezultatelor cercetării. Analiza și interpretarea rezultatelor

V.3. Concluzii cercetării calitative

Capitolul VI. Activitatea de intervenție psiho-socială

VI.1. Proiect de intervenție psiho-socială

VI.2. Prezentarea intervenției psiho-sociale realizate

Capitolul VII. Evaluarea intervenției psiho-sociale realizate

Concluzii la finalul lucrării

Anexa 1

Anexa 2

Bibliografie

Rezumatul lucrării

Lucrarea de față prezintă contextul social național privind părăsirea centrelor de plasament de către minorii ocrotiți în regim rezidențial. Problema este explorată din punctul de veedere al literaturii de specialitate din România, insistând asupra prezentării conceptelor și teoriilor care susțin importanța modelelor sociale, printre care teoria atașamentului și cea a sistemelor ecologice. Sunt amintite riscuriloe ce pot apărea în condițiile marginalizării și excluziunii sociale a tinerilor ocrotiți și modul în care acest fenomen poate afecta pe asistații tineri la părăsirea sistemului de protecție, în momentul în care aceștia pășesc instituțiile rezidențiale înspre o viață independentă. Sunt prezentate principalele deprinderi, abilități și aptitudini care contribuie la buna integrare în societate a tinerilor din Unitățile de Tip Familial și la traversarea cu succes spre următoarea etapă din viața lor: maturitatea. Necesitatea dezvoltării acestor deprinderi devine importantă în momentul în care tinerii se apropie de vârsta la care vor părăsi sistemul de protecție.

În a doua parte a lucrării este prezentată cercetarea proprie și intervenția psiho-sociala folosită în lucrarea de față. Pentru cercetare am folosit ca metodă interviul calitativ, instrumentul folosit în cercetare a fost ghidul de interviu. Populația țintă a fost cei 6 tineri instituționalizați în Unitățile de Tip Familial, cu vârste cuprinse între 21-25 ani unde erau 4 fete și 2 băieți.

Intervenția proprie a constat din nevoile exprimate prin studiile de caz a tinerilor implicați în cercetare, având ca și implicare 6 întâlniri desfășurate unde fiecare întâlnire era discutată pe o singură temă.

În capitolul final de concluzii atrag încă odata atenția asupra nevoilor minorilor din instituțiile rezidențiale care trebuie mai bine pregătiți în privința integrării sociale si profesioanle.

Introducere în tematica lucrării

Motivația alegerii temei

Vorbind despre tinerii din sistemul de protecție socială in centrele rezidențiale, I. Mărginean (2004, p. 18) afirmă: „Nu au planuri de viitor sau acestea chiar dacă există, sunt vag conturate. Interesant este că nici măcar perspectiva întemeierii propriei familii nu îi motivează. Pe ansamblu, nu sunt mulțumiți de condiții și de acest mod de viață, însă nu au motivația și nici resursele (materiale, educaționale, sociale, simbolice) cu ajutorul cărora să își rezolve situația.”

Aceasta este o descriere destul de tristă a unei categorii sociale care ar trebui să fie tratată ca precum generația ce ne va reprezenta în viitor. Explicația pentru situația aceasta este identificată, pe doua nivele: primul se referă la nivelul sistemului de protecție al copilului, ce nu oferă pregătire suficientă tinerilor ce părăsesc acest sistem pentru a fi pregătiți să trăiască independent; al doilea se referă la faptul că cea mai mare responsabilitate în acest caz revine autorităților statului care nu furnizează oportunități corespunzătoare de integrare în viața socială a tinerilor aflați în situații de dificultate, dar și societății, care manifestă de cele mai multe ori atitudini discriminatorii, de respingere, marginalizare și excludere a tinerilor care au avut ghinionul de a crește în sistemul de protecție.

Alegerea temă, se bazează pe desfășurarea practicii la diferite Unități de Tip Familial din Localitatea Gherla. Lucrând, ca și student, cu categoria această socială de tineri, am observat că situația tinerilor este, de multe ori, tragică: pe de o parte, ei sunt lipsiți de căldura și suportul familial și, pe de altă parte, întâmpină dificultăți pe care integrarea socială și profesională în societatea noastră de azi le ridică în calea celor care nu au resurse psiho-sociale și materiale solide pe care să se bazeze.

Situația tinerilor este grea în momentul în care împlinesc vârsta de 18 ani (sau 26 de ani, dacă ei își continuă studiile), ei trebuie să părăsească sistemul rezidențial unde le erau asigurate toate nevoile de bază pentru a putea avea o viață cât de cât decentă. A începe o nouă viață pe cont propriu, cu tot ceea ce înseamnă aceasta precum – locuință , loc de muncă, asigurarea îmbrăcămintei și alimentației, de cele mai multe ori, pune accent pe abilitățile de luare a deciziilor, de rezolvare a problemelor și pune la încercare rezistența tinerilor de a supraviețui înafara instituției.

Acesta este motivul, pentru alegerea temei, unde în acestă lucrare, voi cerceta nivelul de pregătire a tinerilor referitor la viața independentă, mai ales din punctul de vedere al deprinderilorlor de relaționare interpersonală și de căutare a unui loc de muncă – acestea constituie fundamentul de a reuși în încercarea lor de a se integra în societate și pe lan profesional.

CAPITOLUL I. Impactul mediului instituțional asupra copiilor și tinerilor

I.1.Situația tinerilor din instituții în date statistice

Voi prezenta situația tinerilor din sistemul de ocrotire rezidențială de protecție a copilului utilizând date statistice preluate din studii și rapoarte relevante și credibile.

După cum rezultă din situațiile prezentate de A.N.P.D.C. (Situația protecției copilului – la sfârșitul lunii septembrie 2013 ), în 2013, beneficiau de măsură de protecție specială în servicii de tip rezidențial – 22.124 (35.66%). Numărul de beneficiari ai sistemului de protecție în instituții publice – 18.118 (29.20 %), iar in 30 septembrie 2012 erau 17.479 (mai mic cu 639).

R. Popescu (2003) prezintă numărul tinerilor de 18 care ies din sistemul de îngrijire rezidențială – cifră anuală de aproximativ 5.000;

Mai mult decât atât, în Hotărârea de Guvern nr. 669 din 24 mai 2006, privind aprobarea Strategiei naționale de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului sunt prezentate mai multe detalii legate despre categoria socială respectivă:

Numărul copiilor instituționalizați a scăzut în perioada 2000 – ianuarie 2005, de la 57.181 la 32.821, din care mai mult de jumătate au vârste peste 14 ani, urmând ca în următorii patru ani aproximativ 4.500-5.000 de copii să parăsească anual sistemul de protecție.

Circa 6.000 de tineri cu vârste până în 26 de ani urmează o formă de învățământ și se află în continuare în sistemul de protecție socială.

Nivelul de instrucție: 4,57% dintre copiii și tinerii din sistemul de ocrotire socială au absolvit sau sunt cuprinși în învățământul primar, 50,5% – învățământul gimnazial, 26,08% – cel profesional, 13,17% – învățământul liceal, 5,38% sunt neșcolarizați, 0,27% au abandonat școala și 0,02% sunt cuprinși sau au absolvit învățământul universitar.

La partea de calificare – cei mai mulți dintre tinerii din sistemul de protecție, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, sunt orientați, cu precădere, spre: confecții, tâmplărie, mecanică, construcții și alimentație publică.

I.2.Instituționalizarea – dezavantaj major pentru tineri

L.-C. Șoitu (2003) afirma că, tinerii și copiii din instituții se confruntă cu un triplu dezavantaj:

Au trecut prin experiența traumatizantă a separării de părinți și, implicit, a unei vieți lipsite de caracteristicile firești ale mediului familial, datorită unor circumstanțe precum: pierderea sau decesul părinților; abandon; respingere; abuz asupra copilului; decădere din drepturile părintești; destrămarea relațiilor dintre părinți.

Mediul instituțional se caracterizează, de multe ori, printr-o imposibilitate de satisfacere a nevoilor lor, mai ales a celor superioare, ajungându-se uneori în postura de victime ale neglijării sau abuzurilor instituționale.

Dezavantajul major este nesiguranța viitorului lor, aceasta întrucât mediul rezidențial nu le poate furniza copiilor și tinerilor oportunități de învățare a rolurilor și deprinderilor necesare vieții adulte, datorită deprivării de experiențele emoționale indispensabile adaptării sociale adecvate și absenței suportului acordat de obicei de familie.

Acest triplu dezavantaj este generat, în mare parte, de faptul că tinerii se confruntă cu o serie de necesități ce nu aduc un răspuns în mediul instituțional; În opinia lui L.-C. Șoitu (2003), unde face referire la următoarele categorii: nevoia de dragoste și securitate, nevoia de noi experiențe, nevoia de încurajare și apreciere și nevoia de responsabilitate.

Înafară de nevoia de dragoste și securitate, copilul necesită, pentru o dezvoltare normală, de asigurarea oportunităților de a explora, de a descoperi, aceasta arătându-i calea spre învățare, demers ce este aplicabil și necesar nu doar pentru lumea exterioară, ci și pentru lumea sa interioară. Totuși, copilul are nevoie de încurajare și apreciere pentru a-și avea un comportament pozitiv.

Nevoia de responsabilitate face referire la asigurarea copilului de circumstanțe potrivite pentru a-și câștiga treptat, independența și, pentru a se bucura de recunoașterea identității acesteia din partea adulților.

În Concluzie, influența mediului instituțional cu privire la șansele de viitor ale tinerilor, este că nereușirea în satisfacerea uneia dintre nevoile copilului duce la o evoluție lipsită de armonie/ neplăcută și, în același timp, la risc mai mare de excluziune socială/ marginalizare socială.

I.3.Consecințele instituționalizării asupra tinerilor

O concluzie importantă la care am ajuns studiind literatura de specialitate este că, consecințele nocive ale instituționalizării asupra copilului sunt determinate de două categorii importante de factori:

Prima categorie, face referire la separarea de familie și de ceea ce reprezintă familia în termeni de resurse pentru copilul ce se află în procesul ce îl ajută să se dezvolte și să evolueze;

A doua categorie, face referire la specificul/ caracteristicile mediului instituțional, în cele mai multe cazuri sărac sau chiar dăunător cu privire la oportunitățile de dezvoltare ale copilului.

I.3.1. Separarea de familie a tinerilor din instituții

I.3.1.1. Deprivarea maternă

Cu privire la dezvoltarea copilului instituționalizat, un aspect esențialal ce trebuie accentuat și analizat, datorită consecințelor importante asupra tinerilor ce se află în formare, și asupra viitorului acestuia este deprivarea maternă.

Aspectul de deprivare maternă presupune un aspect critic ce este studiat de specialiști unde se pune accentul pe dezvoltarea și evoluția copilului, începând cu punctul de vedere al lui Bowlby:

„…dragostea maternă este la fel de importantă pentru a se bucura de recunoașterea identității acesteia din partea adulților.

În Concluzie, influența mediului instituțional cu privire la șansele de viitor ale tinerilor, este că nereușirea în satisfacerea uneia dintre nevoile copilului duce la o evoluție lipsită de armonie/ neplăcută și, în același timp, la risc mai mare de excluziune socială/ marginalizare socială.

I.3.Consecințele instituționalizării asupra tinerilor

O concluzie importantă la care am ajuns studiind literatura de specialitate este că, consecințele nocive ale instituționalizării asupra copilului sunt determinate de două categorii importante de factori:

Prima categorie, face referire la separarea de familie și de ceea ce reprezintă familia în termeni de resurse pentru copilul ce se află în procesul ce îl ajută să se dezvolte și să evolueze;

A doua categorie, face referire la specificul/ caracteristicile mediului instituțional, în cele mai multe cazuri sărac sau chiar dăunător cu privire la oportunitățile de dezvoltare ale copilului.

I.3.1. Separarea de familie a tinerilor din instituții

I.3.1.1. Deprivarea maternă

Cu privire la dezvoltarea copilului instituționalizat, un aspect esențialal ce trebuie accentuat și analizat, datorită consecințelor importante asupra tinerilor ce se află în formare, și asupra viitorului acestuia este deprivarea maternă.

Aspectul de deprivare maternă presupune un aspect critic ce este studiat de specialiști unde se pune accentul pe dezvoltarea și evoluția copilului, începând cu punctul de vedere al lui Bowlby:

„…dragostea maternă este la fel de importantă pentru sănătatea mentală cum sunt vitaminele și proteinele pentru sănătatea fizică” (Șoitu, 2003, p. 802).

Autorul L.-C. Șoitu (2003) accentuează cele mai importante aspecte caracteristice îngrijirii materne necesare unei dezvoltări normale a copilului:

atașament – cercetătorii în domeniu declară că relațiile de atașament formate între copil și unul dintre părinți ( în cele mai multe cazuri este vorba despre mama copilului ), sunt mai puternice în momentul în care puterea influenței este mai mare și pot determina înlăturarea apariției, la copil, a unor probleme comportamentale și de a se adapta în societate;

relație de iubire – cercetările în domeniu au accentat faptul că lipsa apropierii calde între mamă și copil îl dispune pe copil la riscul de a dezvolta comportamente antisociale;

interacțiune stimulativă – asigură o dezvoltare psiho-socială corespunzătoare.

relație continuă – fără separări ce pot duce copil la exprimarea sentimentului de anxietate;

Consecințele deprivării materne în timp îndelungat ale deprivării materne, cele mai accentuate, de menționate, sunt deficitul intelectual – care se datorează lipsei de îndemnare senzorială, emoțională și socială a copiilor care sunt în sistemul de îngrijre rezidențială, privați de un număr constant de contacte cu persoane adulte, și comportamentele antisociale și delincvența – unde este expus copilul, dinaintea instituționalizării lui, la experiențe de disfuncții intrafamiliale, totuși acestea sunt datorate și lipsei de supraveghere sau, uneori, regimului autoritar din instituții (Șoitu, 2003).

I.3.1.2. Deprivarea paternă

Acest aspect apare „în contextul absenței sau separării totale de tată sau chiar și atunci când acesta este disponibil, dar diferite cauze fac să nu se realizeze un atașament normal al copilului față de el” (Șoitu, 2003, p. 812).

Faptul că hotărârea clară a situațiilor în care tinerii și copiii sunt afectați de deprivarea paternă prezintă un efort irealizabil, este important să luăm în considerare o serie de elemente legate de evaluarea acestor situații, corespunzător: vârsta și sexul copilului; tipul absenței, cauza și durata; însușirile copilului; reacția mamei cu privire la lipsa partenerului; calitatea relației dintre mamă și copil; statusul socioeconomic al familiei; dacă există substituenți (Șoitu, 2003).

I.3.1.3. Dezvoltarea emoțională a tinerilor din unitățile de tip familial

Dilion susține că „Experiența istorică a demonstrat că familia este, irevocabil, mediul cel mai prielnic creșterii și dezvoltării copilului. Ea oferă copilului mediul uman cu orientarea constantă cea mai ridicată pentru asigurarea bunăstării lui, creând nu numai condițiile materiale, dar și pe cele psihoafective și sociale necesare dezvoltării și formării copilului pentru viața matură. Nici o altă instituție umană nu s-a dovedit atât de adecvată pentru creșterea și dezvoltarea unui copil.” (Bulgaru, 2003, p. 249)

Nevoile copilului pentru o dezvoltare normală – acestea fiind determinate printr-o cercetare realizată de Brazelton și Greenspan, în 2001 (Dumitru și Acriș, 2005) sunt următoarele:

Nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranță și de a avea o viață normală ;

Nevoia de a avea relații emoționale calde, apropiate, stabile;

Nevoia de a avea un viitor protejat;

Nevoia de limite, de viață cotidiană structurată și de responsabilități adecvate nivelului de dezvoltare;

Nevoia de experiențe adecvate diferențelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare;

Nevoia de experiențe adaptate nivelului de dezvoltare a copilului;

Nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul și cultura acesteia.

Putem spune că există părinți care își execută rolul de părinte foarte bine, asigurând copilului un mediu potrivit dezvoltării lui, prin obișnuirea stilului de viață și a comportamentului la necesitățiile copilului, considerate pe primul loc în luarea deciziilor la nivel familial, dar există și părinți ce, din mai multe motive, dau greș în a-și îndeplini în mod potrivit responsabilitatea aceasta.

Minorii ce intră în sistemul de protecție sunt puși față în față des cu diverse probleme determinate fie de experiențe anterioare de maltratare (abuz și neglijare), fie de o serie de factori biologici ori de circumstanțe sociale (Iwaniec, 2006). De cele mai multe ori, acești copii au trecut prin situași legate de abuz și/ sau neglijare de diferite tipuri, durate și intensități, experiențe care, din nefericire, îi predispun la apariția unor probleme sociale și emoționale. În acest sens, cercetări recente au demonstrat faptul că există o relație deterministică directă între momentul apariției manifestărilor de maltratare asupra copilului și riscul apariției de deficiențe comportamentale și emoționale asociate care să persiste toată viață – cu cât maltratarea intervine mai devreme, cu atât acest risc de afectare a dezvoltării și evoluției copilului este mai mare (Heffernan & Cloitre, 2000, Zanarini et al., 2002, în Garvin, Gutierrez și Galinsky, 2004, pg 251).

Problemele cel mai des găsite la acești copii sunt: stima de sine la nivel scăzut, depresia sau anxietatea. Pentru ei, perioada în care au suferit de neglijare, abuz ori agresivitate verbală are adesea un șoc puternic rău asupra imaginii de sine, asupra lumii și, bineînțeles, asupra viitorului lor. Pot ajunge să aibă ezitări asupra capacității lor de a reuși în viață și asupra posibilității de a fi iubiți de către cei din jur. În același fel, acești copii și tineri pot resimți sentimentul de lipsă de încredere în persoanle adulte. Deseori, le sunt absente abilitățile de comunicare și sociale corespunzătoare vârstei lor și, din acest motiv , sunt puși în situația de a întâmpina dificultăți de a relaționa cu persoane de aceeași vârstă și cu personaele adulte .

I.3.2. Caracteristici ale mediului instituțional cu impact nociv asupra tinerilor

Oamenii de știință ce au avut ca obiect de studiu dezvoltarea copiilor instituționalizați consideră că există un element foarte important: nu instituționalizarea în sine și separarea de părinți este cauza principală a problemelor de evoluție, ci factorii asociați îngrijirii rezidențiale (Șoitu, 2003).

Legat de acest aspect, trebuie precizat încă un element: durata șederii în instituție presupune un factor cauzal important pentru apariția unor pierderi intelectuale și a unor tulburări emoționale și comportamentale – există statistici care susțin faptul că acei copiii care au petrecut o perioadă mai lungă de trei ani, în îngrijre rezidențială, manifestă o desprindere emoțională în lipsa contactului cu adulții și, astfel, se formează probleme de atașament față de adulți (Șoitu, 2003).

Autorul L.C. Șoitu (2003) pune accent pe faptul că dezvoltarea distorsionată a copiilor instituționalizați este în mai mare măsură determinată de lipsa de stimulare, de posibilități de interacțiune spontană și afectuoasă cu adulții, caracteristice mediului rezidențial, decât de separarea de părinți.

În principal, problemele de dezvoltare sunt găsite la nivel mental, produse de șocul separării de părinți și manifestate de cele mai mlte ori sub forma incapacității copilului de a trăi, în instituție, experiența unei relații călduroase, apropiate și de durată cu adulți în care poate avea încredere, incapacitate care se poate menține, pe termen lung, și se reflectă în neputința de a stabili relații apropiate și intime (Șoitu, 2003).

Cu privire la îngrijirea fizică, concepția de normalitate a dezvoltării copiilor din instituții estepusă în pericol de defecte la nivelul calității și suficienței hranei, a dotărilor – legate de lenjerie, îmbrăcăminte și încălțăminte, a dotărilor cu materiale adecvate cu caracter stimulativ, cu instrumentar medical și medicamente corespunzătoare calitativ (Șoitu, 2003). Dar, poate cel mai important impact asupra dezvoltării unui copil instituționalizat este lipsa, insuficiența sau pregătirea  nepotrivită a personalului calificat, mai ales din punctul de vedere al specialiștilor cu studii superioare (asistenți sociali, sociologi, psihologi, medici, psihopedagogi, pedagogi sau educatori) .

Cu privire la relația dintre copil-adult în mediul îngrijirii rezidențiale, aceasta este de multe ori o relație deficitară, datorită următoarelor cauze (Șoitu, 2003): raportul inegal între numărul adulților și numărul copiilor și frecventa schimbare a personalului; viziunea greșită a personalului, care consideră că nu sunt angajați pentru a oferi afecțiune și relații personalizate; rotația personalului în cadrul sistemului; rotația copiilor în cadrul sistemului.

De asemenea, problemele sunt prezente și la nivelul stimulării copilului care, alături de aspectul interacțiunii emoționale cu acesta, au un impact major asupra evoluției copilului instituționalizat (Șoitu, 2003). Pe scurt, copilul necesită asigurarea unui mediu bogat în oportunități de joacă exploratorie și de interacțiune, atât fizică cât și verbală, cu alți copii și cu adulți; iar în mediile rezidențiale, sunt puține situații în care aceste condiții sunt prezente.

Tolfree susține că această gravă abordare este datorată caracteristicilor specifice instituționale: filosofia instituțională, calitatea interacțiunii dintre un copil și un adult, nivelul de stimulare care este oferit copilului, regimul instituțional (modelul organizațional, metodele de menținere a disciplinei și rutina), rolul grupurilor de copii în asigurarea răspunsului la unele nevoi nonmateriale. (Șoitu, 2003)

O problemă importantă poate fi identificată la nivelul regimului oferit de mediul instituțional, cu grave deficiențe la nivelul capacității de oferire de oportunități și asistență individualizată copiilor, caracterizat, în cele mai multe dintre cazuri, prin înclinația spre uniformizare, rutină și ordine, cu consecințe negative la nivelul formării unei personalități de sine stătătoare, a stimei de sine, a atingerii potențialului cognitiv (Șoitu, 2003).

Poate cea mai gravă problemă a funcționării regimului îngrijirii rezidențiale o reprezintă „ absența unor cunoștințe, deprinderi și experiențe indispensabile vieții independente ca adult ” (Șoitu, 2003, p. 817); această deficiență se manifestă la următoarele nivele:

detașarea de familie, în cazul în care nu sunt orfani sau abandonați definitiv;

instalarea unei stări de dependență și a unei lipse de automotivare, de autodeterminare, datorită obligativității de conformare la regulile din instituție;

insuficiența sau caracterul impropriu al ofertei de modele de rol;

izolarea de comunitățile în care instituțiile sunt amplasate, mai ales în situațiile în care acestea din urmă dispun de grădinițe, școli sau alte astfel de instanțe publice, aspect care determină o stare de alienare a copiilor de societatea în care, la vârsta majoratului trebuie să se integreze cât mai productiv cu putință;

lipsa de interes, în majoritatea cazurilor, față de soarta tinerilor după ce părăsesc sistemul instituțional;

absența dotării copiilor aflați în îngrijire rezidențială cu seturi minimale de gesturi, deprinderi și abilități cotidiene (de exemplu, bunele maniere, convorbirile prin telefon).

În cazul în care este prezentă în mediului instituțional experiențe de abuz din partea personalului angajat precum: abuz fizic, sexul, verbal sau emoțional, dezvoltarea copilului aflat în îngrijire rezidențială este greu de remediat.

I.4. Evaluarea calității vieții din instituțiile rezidențiale pentru copii

M. Roth-Szamosközi (1999) evidențiază un set de principii utilizate pentru a evalua calitatea vieții din instituțiile rezidențiale pentru copii, unde sunt foarte importante pentru pregătirea tinerilor pentru părăsirea sistemului de îngrijire sunt următoarele: rata copil-adult (educator); continuitatea în îngrijirea și educarea copiilor; spațiul care revine fiecărui copil; activitățile efectuate de copii; modalitățile de interacțiune dintre educatori/ persoane de îngrijire și copii; regulile de comportament dintr-o instituție.

CAPITOLUL II. Perspective teoretice privind dezvoltarea tinerilor instituționalizați – teoria atașamentului

Termenul de atașament a fost introdus de către psihiatrul de copii britanic John Bowlby, pentru a defini “legătura afectivă și durabilă dintre indivizi, adeseori între mamă și copil.” (Băiceanu L., 2004).

Conform teoriei lui Bowlby, toate relațiile pe care indivizii sunt capabili sau nu să le creeze pe parcursul vieții, sunt legate de legătura timpurie dintre mamă și copil.

Potrivit lui Bowlby, sistemul atașamentului este construit astfel încât să asigure sentimentul de securitate, la copiii de vârste mici adesea comportamentele de atașament fiind cele de apropiere ori contact cu persoanele din jurul lor care le oferă protecție (Hughes și Newman, 2005). Copiii care se simt în siguranță prezintă sentimentul de încredere în persoana față de care resimt atașament și, mai mult decât atât, în faptul că această persoană le va răspunde, le va satisface nevoile, le va fi aproape.

Teoria atașamentului completată de Bowlby implică 3 componente: un sistem comportamental de atașament ( încearcă să păstreze apropierea); dezvoltarea de modele interne privind propria persoană și persoanele din jur (reprezentare internă); crearea unui sistem homeostatic (care îl ajută pe copil să facă față stresului emoțional, de mediu și fiziologic) (Kay, 2005). Bowlby s-a orientat pe nivelul de deprivare ce apare în urma ruperii legăturii dintre o mamă și copilul ei ori a eșecului stabilirii unei asemenea legături, întreruperea contactului ce produce des vulnerabilități psihologice și chiar fiziologice cu semnificație mare și de lungă durată, care pot duce la tulburări mentale mai târziu. (Kay, 2005)

Comportamentul de atașament al copilului mic reprezintă, după J.L. Kay (2005), o încercare de a aduce stabilitate, predictibilitate și consistență în viața sa prin aducerea și păstrarea aproape a persoanei primare care asigură îngrijire, cel mai adesea, a mamei. Aceste comportamente în general, sunt, vocalizarea și zâmbetul, plânsul,cu manifestări particulare precum: acordarea de răspunsuri prin diferite reacții, plânsul atunci când mama pleacă, ridicarea brațelor atunci când copilul dorește să fie luat în brațe, urmărirea mamei și acțiunea de a se agăța, de a sta lipită de ea.

Separarea de mamă – vorbim despre separarea pe perioade mari de timp sau despre situațiile de abandon – există 2 etape diferite: in prima etapă, survine actul fizic al rupturii relației dintre mamă și copil, pentru ca în cea de-a doua etapă – mai importantă, copilul să evalueze, să aprecieze, și să acorde o semnificație experienței de separare (Kay, 2005). Reacțiile copilului la separare pot fi: disperare, protest și detașare.

Trauma de separare presupune o consecință defavorabilă a așezării copilului în mai multe servicii de protecție. În mnodul acesta, copiii ce au fost luați din familia de origine, unde au fost maltratați și trimiși în medii noi, experimentează situația de a fi mutați dintr-un mediu familiar într-unul total străin. În ciuda experiențelor de abuz pe care este posibil să le fi pățit în mediile familiale, există situații unde copii dețineau acolo anumite surse de sprijin, fie din partea părinților care în acelaș timp le ofereau dragostea lor ori îi agresau, fie din partea surorilor sau fraților cu care au împărțit toate aceste momente, fie din partea familiei lărgite, vecinilor ori a prietenilor (Iwaniec, 2006).

Contribuțiile lui Bowlby au oferit posibilitatea reconceptualizării mai multor răspunsuri psihologice la separare, amenințarea separării și pierderii. Un exemplu ar fi o serie de simptome ce sunt atribuite anxietății, fobiei, depresiei, agresivității, eșecului în stabilirea și menținerea unor relații interpersonale sănătoase fiind acordate într-o altă lumină, prin teoria atașamentului ce oferă explicații mai credibile vulnerabilității psihologice, în termeni de dezorganizări foarte devreme și chiar de experiențe traumatizante între persoanele ce oferă îngrijire și copii (Kay, 2005).

În cazul copiilor instituționalizați, care nu beneficiază de îngrijirea unei singure persoane, aceștia experimentează instabilitatea și nesiguranța, retrăind în acest mod experienta separării de mamă. Atașamentul dezvoltat de acești copii va fi unul trecător, față de persoane care apar în viața lor, că mai apoi să dispară, fiind părăsiți în mod repetat. Relațiile de atașament lipsesc, deci, din viața copiilor instituționalizați, tocmai din cauza inexistenței unei figuri stabile de atașament. Efectele lipsei acestor legături apar la nivel psihologic, comportamental, cognitiv și la nivelul dezvoltării.

CAPITOLUL III. Tinerii instituționaliza, riscul de marginalizare socială și de excluziune socială

Definită de C. Zamfir și L. Vlăsceanu (1998, p. 334) marginalizarea socială, prin termenul de marginalitate, reprezintă o „poziție socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității”, exprimată „prin absența unui minim de condiții sociale de viață – condiții economice, rezidențiale, ocupaționale, de educație și instrucție”, dar și „printr-un deficit de posibilități de afirmare și de participare la viața colectivității”.

Marginalizarea socială își are cauzalitatea într-un anumit mod de organizare socială determinat prin accesul evidențiat inegal la resurse, prin discriminarea unor grupuri sociale sau persoane și nu în raritatea resurselor (Zamfir și Vlăsceanu, 1998). Efectele marginalizării sociale este arătat sub forma izolării sociale, inadaptării, alienării, dezorganizării familiei, neintegrării sociale, dând naștere la reacții răutăcioase față de normele și valorile societății globale, agresivitate și violență, comportamente deviante.

Cel mai important aspect, cu privire la marginalizarea socială este determinarea unei situații de producere periodică cu efectele negative: persoanele și grupurile marginale, fiind lipsite de resurse minime economice, politice, educaționale, făcând obiectul unei discriminări neschimbate, sunt lipsite de șansele reale de a depăși starea de marginalitate (Zamfir și Vlăsceanu, 1998).

Legea 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale urmărește „garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare și fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuință, la asistență socială, la educație, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a marginalizării sociale” (Art. 2).

Această lege este reprezentată de tinerii proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copiilor.

Autoarea R. Popescu (2003, p. 22), spunând despre tinerii ce au crescut în centrele de plasament, susține că : „Adesea, ei nu știu să practice o meserie și, mai grav, au un puternic deficit de socializare, nu sunt capabili să se relaționeze cu cei din jur, să ia decizii, să ducă o viață socială normală, independentă, pentru că nu au învățat toate acestea în instituțiile în care și-au petrecut copilăria”.

“Excluderea socială este asociatată cu lipsa integrării sau integrarea precară pe piața muncii și în sistemul educațional și sărăcia, proces prin care individul este exclus de la beneficiile societății în care trăiește." (Rebeleanu, 2011, p. 65).

Cu privire la acestă definiție, scopul strategiilor de protecție socială trebuie să fie îndreptate spre promovarea incluziunii sociale, mai ales pentru persoanelor ce au șanse și acces limitat la integrarea pe piața muncii. S-a menționat faptul că dezavantajele economice contribuie la excluderea de pe piața muncii a populației sărace, iar accesul acestora la educație este limitat.

O definiție mai cuprinzătoare este oferită de Stan M.D. (2004, p. 2) : “Excluziunea trebuie definită în termeni de incapacitate de integrare a individului sau grupului în unul sau mai multe (sub)sisteme dintre următoarele patru: sistemul democratic și legal, care presupune integrare civică; piața muncii, care promovează integrare economică; sistemul statului bunăstării, care promovează ceea ce poate fi numit integrare socială; sistemul familiei și comunității, care promovează integrarea interpersonală”. Excluziunea socială devine astfel asemănător cu neputința proprie de exercitare a drepturilor cetățenești stabilite de documentele internaționale.

De ce tinerii, înainte de a împlini vârsta de 30 de ani, ce se presupune că sunt viitorul țării și dețin un potențial mare privind forța de muncă, au șanse aproximativ mici de a-și câștiga autonomia materială, locativa și financiară ? Din cauza atitudinii pe care societatea o are față de acești tineri, care constă în faptul că, "pe de o parte le reclamă o maturizare și o viață autonomă precoce, pe de altă parte le interzice mijloacele necesare pentru aceasta." (Băican, 2012).

Drepturile omului în Uniunea Europeană :

Interzice discriminarea care ar putea intervenii la recrutarea personalului sau în ceea ce privește condițiile de muncă (remunerare, promovare, formare, concediere).

Declarația universală a drepturilor omului 1948 stipulează următoarele drepturi cetățenești:

Un element important în excluziunea socială este accesul la locuire. „A nu avea acces la o locuire adecvată reprezintă, probabil, cea mai serioasă manifestare a excluziunii sociale. A nu avea o locuință este sinonim cu sărăcia extremă […]” (Dan, 2004, p.1). Dacă este prezentă lipsa condițiilor potrivite, indivizii nu pot realiza funcțiile de bază din societate, printre care creșterea și socializarea corespunzătoare a copiilor și o viață ocupațională activă. Pornind de la această perspectivă, putem spune că accesul la locuire este elementul important al incluziunii sociale.

În ziua de astăzi, o sursă producătoare de șomaj este creșterea sporului natural al resurselor de muncă, dar și al populației în vârstă de muncă – aici facem referire la tinerii ce nu găsesc locuri de muncă necesare lor,dar și la creșterea foarte mică a numărului de locuri de muncă, situație ducând la creșterea numărului șomerilor, mai ales populația vulnerabilă.

Excluziunea de pe piața muncii înseamnă „eșecul, respectiv incapacitatea <sistemului> de a promova integrarea economică a indivizilor/ grupurilor, manifestată la nivelul pieței muncii prin reducerea numărului de angajați, ca urmare a disponibilizărilor din economie (având drept consecință creșterea ratei șomajului înregistrat). La aceasta trebuie să adăugăm și incapacitatea/ eșecul individului de a se integra/ menține pe piața muncii și/sau eșecul/ incapacitatea pieței muncii de a integra/ menține indivizii pe piață” (Stan, 2004, p. 2).

Excluziunea socială, la copiii din România, s-au găsit forme și mecanisme grave (Popescu, 2003, p.1) precum:

sărăcia severă, neglijarea,

abuzul fizic și emoțional, exploatarea, traficul,

creșterea riscului de a nu fi școlarizați și de a nu primi o îngrijire medicală corespunzătoare,

agravarea inegalităților privind oportunitățile de dezvoltare viitoare,

perpetuarea riscului de abandon al unor copii, în condițiile unui nivel ridicat al sarcinilor nedorite, pe fondul educației sexuale și contraceptive deficitare, dar și datorită deteriorării accentuate a standardului de viață și creșterii riscului de dezorganizare familială,

menținerea unui număr ridicat de copii instituționalizați,

existența unor copii fără nici un act de identitate, care sunt excluși chiar de la statutul formal de cetățeni, neputând beneficia, astfel, de o mulțime de drepturi,

perpetuarea fenomenului „copiii străzii”, ca forma cea mai gravă de excluziune a copilului de la integrarea familială și socială.

CAPITOLUL IV. Asistarea socială a tinerilor care părăsesc mediul instituțional

Tinerii ce au ajuns la vârsta de 18 ani ce părăsesc sistemul de ocrotire susțin că problema socială este faptul că nu sunt de loc pregătiți pentru o integrare socială și profesională adecvată, aceștia prezentând un puternic deficit de socializare adică, nu sunt competenți să relaționeze cu cei din jurul lor, să ia anumite decizii importante, să ducă o viață socială normală, independentă și, de aceeași gravitate, nu știu să practice nici o meserie. Adesea, ei sunt menținuți în instituțiile în care au crescut și după împlinirea vârstei de 18 ani tocmai pentru că nu există un alt răspuns instituțional oferit lor, iar singura alternativă este de a-i abandona în stradă. Această problemă are consecințe grave pe termen lung, iar în momentul în care sunt abandonați în stradă și nu găsesc nici un suport/ ajutor atunci tind să se îndrepte dintr-o instituție în alta oată viața lor. Un exemplu concret este dat de Ecaterina M.P. (2010) în teza de doctorat ea numindu-i ~Tineri dependenți de instituții~:

“M-am născut în L. Nu îmi cunosc familia deloc, nu știu nimic despre ei. Am stat la spital până în clasa I-a. Apoi la orfelinat în TM până în clasa a VIII-a. Am făcut 4 clase la B, profesională secția croitorie. Hbar nu am avut că la 18 ani trebuie să ne dea afară. Când am terminat școala la Y. m-am dus înapoi la AH. Că ne-au spus că ne țin acolo. Ne-au ținut o săptămână și apoi ne-au dat afară. Am stat pe drumuri și îmi căutam de lucru, nu m-am dus să cerșesc că îmi era rușine. Nu mi-o explicat nimic. Nu le-a păsat unde te duci, bagajul și afară. Pe șapte fete ne-au dat atunci afară….

Am rămas singură până m-au găsit 2 fete din Bistrița, colege de la școală. Am stat o săptămâna în spital la contagioase, aveam pneumonie. Apoi am stat la centru pentru cei fără casă…

După trei ani trebuia să mergi în chirie pentru că veneau alți săraci să stea acolo. Am stat 2 ani în chirie, jumătate mi-au plătit ei și jumătate eu. Apoi m venit la WV, 1 an de zile mi-au plătit chiria. Acum mă aută cu haine, bonuri de masă. N-am știut că o să fie așa de greu în viață….. ” (tânără, 24 ani, absolvent de școală profesională, abandonat la naștere 17 ani în 3 instituții ).

Totuși, este necesar să se pună importanța pe prevenția situațiilor de inadaptare socială și profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de octorire de tip rezidențial; pregătirile pentru evitarea lor implică o organizare provizorie care, prin intervenții făcute din timp, asigură o recuperare și reabilitare cât mai mare.

IV.1. Tinerii instituționalizați și dificultățile lor de integrare socială și profesională

Acești tineri sunt descriși printr-un deficit ridicat de capacitate de re-inserție socială, lipsiți de sprijinul familiei, majoritatea dintre ei neputând soluționa problemele grave cu care se confruntă în același timp: lipsa locuinței, lipsa unui loc de muncă, lipsa suportului social (Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale, 2005).

Ecaterina M.P. (2010) sunține că “ printre dificultățile întâmpinate de tineri se numără: lipsa locului de muncă, mai ales pentru tinerii aparținând grupurilor minoritare marginalizate, care lucrează de obicei în condiții precare, au salarii mici și de multe ori pentru perioade scurte (Bradley și Van Hoof, 2005); întreținerea unei locuințe (Furlong și Cartmel, 2007; Iacovou și Berthoud, 2001) și nivel scăzut de studii.”

În multe cazuri tinerii ce părăsesc sistemul de ocrotire socială, întâmpină dificultăți în a se integra social doar din simplul fapt că nu au o pregătire profesională și nu au nici educația necesară pentru a trăi viața de adult.

În momentul când, legal, pot desfășura o muncă plătită, tinerii ce părăsesc la vârsta de 18 ani, centrele de plasament, se află de multe ori în situația de a apela la șomaj.

Deoarece sunt pregătiți insuficient în plan școlar și profesional, tineri sunt puși în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, iar de cele multe ori, după ce împlinesc vârsta de 18 ani rămân în casele de copii. Soluția nu este tocmai una bună, din simplul fapt că tinerii ajung dependenți de sistemul de protecție oferit.

Un alt punct slab în defavoarea lor este situația lor legală adică nu pot declara în mod oficial un domiciliului/ locuinței , acest lucru făcând dificilă găsirea unui loc de muncă.

În cele din urmă, acest segment presupune încercăriri diferite legate de incluziunea socială, pentru că este pus accentul pe problema găsirii unui loc de muncă, a unei locuințe, a construirii unor relații sociale și interpersonale diferite de cele mai multe ori, de experiența precedentă.

Problemelor la care tinerii trebuie să facă față, în această perioadă de tranziție actuală, poate fi tratată doar prin îndrumarea dintre serviciile oferite de asistența socială și alte servicii publice, precum: piața muncii, poliția, spitale,, medic de familie, școala etc.

IV.2. Servicii de suport pentru tinerii instituționalizați

În acest subcapitolul vom încerca să răspundem la întrebarea: "Ce trebuie făcut?". Ce acțiuni se pot întreprinde, în vederea soluționării problemelor de reintegrare socială cu care tinerii instituționalizați se confruntă, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani? (Alexiu, 2000).

Până în prezent inițiativa a fost luată de organizații și instituții, și anume: proiectul UNICEF, desfășurat în județele Cluj, Iași și Timiș, dar și în două dintre sectoarele Bucureștiului, iar obiectivul fiind îndreptat spre dezinstituționalizarea și reintegrarea copiilor din casele de copii, în familia naturală a acestora. În zone importante ale României, precum Iași, Focșani, Bacău, Cluj, Timișoara, au acționat centrele de sprijin familial și ocrotirea copilului, obținând rezultate valoroase, în direcția dezinstituționalizării și ocrotirii minorilor (Alexiu, 2000).

În plan european, se presupune că integrarea tinerilor atât în viața activă și în societate, cât și în folosirea în mod favorabil a potențialului lor presupune elemente importante ce aduc creșteri economice de durată a Uniunii Europene. Totuși, autoritățile din Bruxelles accentuează faptul că tinerii ce sunt în situații de vulnerabilitate și care, duc lipsei de un suport potrivitt din partea familiei, este pus în situația riscantă de a fi marginalizați la intrarea lor în viața socială și profesională. Aici seface referirer la tinerii instituționalizați ce părăsesc, la vârsta de 18 ani, mediul rezidențial unde au beneficiat, de protecție socială, până în acel moment (Muga, 2005).

la nivel național, în vederea integrării sociale și profesionale, s-au inițiat o serie de programe și planuri de acțiuni cu următoarele obiective prioritare :

Asigurarea unui loc de muncă;

Asigurarea unei locuințe ;

Asigurarea unui venit minim și servicii sociale pentru integrarea lor socială și asumarea statutului de adult, responsabil pentru propria sa viață (Muga, 2005).

Serviciile ce sunt destinate tinerilor din centrele rezidențiale, servicii disponibile în Statele Unite presupun includerea la: asistență în obținerea unei diplome de studii liceale; plasare pe piața forței de muncă; explorare pentru alegerea unei cariere; educație, training și servicii necesare pentru găsirea și păstrarea unui loc de muncă;training pentru deprinderea abilităților de zi cu zi; training pentru deprinderea abilităților de realizare și administrare a bugetului; prevenția consumului de substanțe (tutun, alcool și droguri); training vocațional; activități de prevenire a îmbolnăvirii și de păstrare a sănătății; susținere pentru a accesa noi stadii de educație; suport personal și emoțional. (Ellis, Dulmus și Wodarski, 2003)

Înafară de aceste servicii oferite copiilor din case de tip familial, serviciile sociale din Statele Unite pun la dispoziția tinerilor cu vârsta între 18-21 ani, un set de servicii ajutându-i să depășească mai ușor trecerea de la viața din casele familiale la viața independentă; se face referire la serviciile de: asistență financiară; educație; consiliere; suport pentru angajare; suport legat de locuință; alte forme adecvate de suport.

Cel mai important aspect este suportul abilităților legate de viața de zi cu zi. Acesta activități se referă la: îngrijirea locuinței, spălatul rufelor, gătit, utilizarea mijloacelor de transport în comun și cumpărături (Ellis, Dulmus și Wodarski, 2003).

Managementul financiar se referă în principal la abilitățile tinerilor de a-și constitui și administra bugetul personal (Ellis, Dulmus și Wodarski, 2003).

Preocuparea față de planurile de locuire ale tinerilor care părăsesc, casele de tip familial presupune un alt aspect important al asistării sociale (Ellis, Dulmus și Wodarski, 2003). În acest mod, în funcție de necesități și de posibilități, vor fi selectate cele mai potrivite scheme de locuire pentru fiecare tânăr în parte.

Totodată, autorii A. Rushton și H. Minnis (2008) accentuează importanța pe care o are asigurarea anumitor servicii de suport pentru tinerii ce părăsesc sistemul instituțional, punând accentul pe intervenții orientate înspre componenta psiho-emoțională a evoluției tinerilor, cu activități îndreptate spre aspectele identității și stimei de sine, ale stabilirii și susținerii de relații sociale, ale dezvoltării de abilități interpersonale de rezolvare a problemelor.

IV.3. Posibilități concrete de intervenție la nivel național pentru îmbunătățirea situației tinerilor din centrele rezidențiale

Cu privire la sprijinirea tinerilor instituționalizați ce ajung la vârsta de 18 ani, trebuie avut în vedere faptul că ieșirea din sistemul de protecție este egală, în multe cazuri, cu infracționalitatea și șomajul.

Acestea, datorându-se lipsei de măsuri eficiente, care să fie aplicate la nivel național, și care să le fie direct adresate acestor tineri.

În Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale ( 2005) sunt menționate două tipuri de acțiuni posibile :

măsuri vizând prevenirea ajungerii în situații dificile în momentul împlinirii vârstei de 18 ani și a părăsirii sistemului de protecție a statului;

măsuri vizând corectarea consecințelor negative care pot afecta tinerii.

În acest nivel, o soluție ar putea fi ca organizațiile non-guvernamentale, să se ocupe de rezolvarea locurilor de muncă pentru acești tineri. O altă soluție poate fi scăderea cheltuielilor efectuate de autoritățile publice.

Cu privire la șomaj, în cazul acestor tineri, se impune ca, investițiile ce sunt consistente să se producă în domeniul ocaziilor favorabile de angajare. De atfel, angajatorul ce încadrează această categorie de tineri ar trebui să beneficieze de stimulente, realizate în scutiri de la plata impozitelor și taxelor pentru persoana angajată – după cum prevede legea facilităților acordate angajatorilor ce încadrează șomeri.

O nouă pornire la nivel internațional asupra suportului acordat tinerilor ce ies din centrele de plasament acordându-le o locuință și un loc de muncă poate fi: să crească încrederea tinerilor în forțele proprii, în gradul lor de independență, realizându-se doar prin pregătirea în perioada adolescenței ce îi ajută să conștientizeze în acest sens și oferindu-le libertatea de a lua deciziile importante în viață.

CAPITOLUL V. Activitatea de cercetare

V.1 Design de cercetare

Scopul cercetării este de a determina măsura în care Unitățile de Tip Familial contribuie la dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor necesare pentru a-și asuma și îndeplini, într-o măsură cât de cât satisfăcătoare, responsabilitățile vieții independente, realitate cu care aceștia se vor confrunta odată cu părăsirea mediului instituțional.

Cercetare vizează, în principal, aspectul relaționării sociale și al integrării pe piața muncii, pe care le consider o premisă sigură a unei vieți independente de succes.

Întrebări ale cercetării:

În ce măsură nivelul stimei de sine și al motivației influențează/ afectează asumarea responsabilităților corespunzătoare vieții independente/ intrarea cu succes a tinerilor în rândul adulților independenți?

Care este contribuția Unităților de Tip Familial în cu privire la nevoia tinerilor de integrare pe piața muncii?

Obiectivele operaționale:

Identificarea abilități necesare unei relaționări sociale potrivite, pe care tinerii/ adolescenții și le-au însușit, ca persoane care urmează a trăi independent în societate;

Determinarea măsurii în care adolescenții dispun de competențe de bază, precum: a decide, a face da alege, a discerne, a rezolva probleme, a găsi soluții;

Identificarea domeniilor în care centrul intervine în mod deficitar cu privire la pregătirea adolescenților/ tinerilor pentru părăsirea instituției.

Identificarea elementelor deficitare cu care se confruntă adolescenții/ tinerii având în vedere pregătirea lor pentru o viață independentă;

Populația și lotul cercetării:

Populație: tinerii din Unităților de Tip Familial din Gherla;

Lotul: 6 tineri, cu vârsta cuprinsă între 21-25 ani, dintre care 4 fete și 2 băieți, aflați în evidența Unităților de Tip Familial din Gherla.

Din cei 6 beneficiari ai sistemului de protecție, 3 dintre ei sunt la ora actuală în evidența Unităților de Tip Familial din Gherla, iar restul de 3 se află în perioada de post monitorizare. Am ales această categorie de tineri pentru că ei fac obiectul cercetării din lucrarea mea. Deși, în condițiile în care își vor continua studiile la o formă de învățământ la zi sau își vor identifica un loc de muncă, vor putea locui în Unitățiile de Tip Familial o perioadă determinată de realitățiile fiecărui beneficiar în parte.

Metode, instrumente și tehnici de cercetare:

Metode: interviul calitativ

Instrumente: ghidul de interviu

Tehnici: observația, ascultarea activă, parafrazarea, sumarizarea, încurajarea

Metode de cercetare având un specific aparte, am realizat-o prin tehnici multiple de colectare a informațiilor:

Discuții directe cu tinerii evaluați;

Analiza dosarelor individuale ale tinerilor participanți la cercetare;

Discuții cu personalul din unitățile de tip familial (în special cu asistentul social).

Ghidul de interviu a fost folosit/ realizat de către Național Resource Center for Youth Services din Tulsa, Oklahoma și este foarte bine structurat, pe unități tematice. (vezi anexa nr. 1)

Ghidul de interviu are următoarele unități tematice: prima unitate este cea de Interese speciale și activități, unde sunt puse întrebări referitoare la pasiuni, hobby-uri, timp liber. Acest început va avea și rolul de a reduce tensiunea, de începere a unei relații netensionate, de încredere, între intervievator și cel intervievat. A doua unitate este legată de Social/ Personal, domeniu ce presupune întrebări legate atât de imaginea sa despre sine, cât și de imaginea pe care ceilalți o au despre el. Următoarea unitate tematică este despre Familie și prieteni, adunarea informaților legate de familia sa de origine, la persoanele pe care adolescentul le considera famillia sa, informații despre relațiile de prietenie pe care a reușit sau nu să le dezvolte, informații legate despre sprijinul familial. Unitatea cu privire la Educație și ocupație, va urmări tot ceea ce este legat de școala și planurile de viitor referitoare la educația și domeniul în care subiectul și-ar dori să lucreze. Următoarea unitate este legată de partea Emoțional, mental, cognitiv, adică urmărește informațiile cu privire la atitudini, comportamente, rezolvarea problemelor, starea generală de spirit. Sistemele de sprijin, în această unitrate se vor pune întrebări referitoare la gradul de satisfacție al persoanei atunci când vine vorba de serviciile oferite de către Centrul în care locuiește, care sunt cunoștințele acesteia despre serviciile comunitare, unde și la cine poate apela în caz de nevoie. Ultima tematica Altele face referire la temeriile intervievatului și despre deprinderile acumulate pentru viața independentă.

Informațiile obținute în urma intervievării subiecților, vor determina o imagine cât mai apropiată de realitate, referitoare la dezvoltarea tinerilor, și pregătirea acestora pentru viața independentă, iar concluziile vor constitui un punct de plecare în vederea stabilirii modalității de intervenție.

V.2 Prezentarea rezultatelor cercetării. Analiza și interpretarea rezultatelor

Scopul acestei cercetări este determinarea nivelului de dezvoltare a abilitaților de viața independentă, în rândul tinerilor cuprinși între vârstele 21 și 25 ani, care se află în perioada de pregătire pentru a părăsii sistemul de protecție sau în perioada de post monitorizare care durează 3 luni după ce au plecat din Unitățiile de Tip Familial.

Numărul subiecților intervievați a fost suficient pentru a ajunge la o concluzie cu privire la abilitățile pe care ei le dețin și care i-ar putea ajuta în trecerea de la viața trăită într-o instituție, la viață plină de provocări care îi așteaptă.

Pentru a avea o imagine mai clară și mai organizată asupra cazurilor, o să detaliez situațiie în funcție de dimensiunile abordate în interviu și de răspunsurile acestora la întrebări.

Studiu de caz 1

1. Prezentarea cazului și a problemelor sale

A. Descrierea identității asistatului:

Nume: C.I.

Vârsta: 20 ani

Sex : Feminin

Religie: ortodoxă

Naționalitate: română

I. este o tânără care a sosit ân sistemul de protecție de la vârsta de 8 ani, împreună cu sora ei geamănă. I. a terminat liceul acum un an dar a rămas în sistem până anul acesta în ianuarie pentru a-și strânge o sumă de bani și să se descurce după ce va părăsi sistemul de protecție. Acum I. este în perioada de post monitorizare deoarece a ieșit din sistem.

B. Prezentarea problemelor așa cum au fost receptate de client:

I. este o tânără care a știut să treacă peste anumite greutăți, deoarece mama ei a decedat când I. era mică. Tânăra a prezentat în cadrul interviului ca și problemă cu care se confruntă lipsa banilor, aceasta spunând că nu se descurcă cu salariul pe care îl are și de aceea trebuie să stea într-un apartament cu doua camere cu sora ei geamănă si cu o prietenă. Aceasta susține că nu se descurcă singură din venitul pe care îl primește de la locul de muncă, dar spune că îi face plăcere să locuiască cu sora ei, deși i-ar plăcea să locuiască într-un apartament doar cu sora sa.

C. Specificarea problemei din perspectiva asistentului social:

Interviul cu I. a fost destul de ușor, deși am observat ezitare la anumite întrebări, și cunoștințe puține. Poate că ezitarea a fost prezentă din motivul că noi două ne cunoșteam deja. Totuși aceasta a încercat să îmi răspundă cât mai sincer posibil. Am observat faptul că I. are o capacitate mare de introspecție, de analiză a propriului comportament și a propriilor sentimente. Însă am observat că îi este dificil să își stabilească un scop important în viață pentru care să lupte.

2. Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor, a caracteristicilor, a nevoilor și a slăbiciunilor asistatului

A. Subsistemul individual

a) Hobby-uri și timp liber

I. este o tânără care nu prea știe ce activități ar putea să îi placă la această vârstă, ea spunând că nu are “nici unu” , precizând că în timpul liber face de mâncare, și se uită la televizor. Tânăra relatează că nu are timp liber pentru ea “nu am timp nici să mă gândesc la hobby-uri și nici nu știu ce pote să îmi placă că io lucru tot timpul”.

b) Planuri de viitor

Cu privire la planurile ei, I. a mețíonat ca i-ar plăcea să lucreze în domeniul alimentației, pentru că în acest domeniu a terminat școala și i-a plăcut, iar din spusele ei am observat că îi plăcea să se implice în activitățile gospodărești “îmi place să fac mâncare, io cred că te liniștește și de multe ori când fac de mâncare am timp să mă gândesc” dar totuși consideră că își găsește greu un loc de muncă în domeniul dorit “io cred că i greu în ziua de azi că nimeni nu te angajează fără experiență în domeniu sau dacă n-ai pile”.

Cu privire la locul de muncă I. lucrează într-un domeniu diferit de specializarea sa, și totuși ea spune că îi place ceea ce face acolo “știi îmi place unde lucru acum că, no, mi-am mai făcut prieteni și m-am obișnuit cu locul ăsta de muncă, îi ușor ce ne dă să lucrăm”.Din cele observate, aș putea concluziona că I. se acomodează ușor cu orice loc de muncă și pentru ea este important să obțină un venit sau cum spune ea “important i să iasă banu’”. I. are o imagine clară asupra a ceea ce înseamnă muncă, responsabilitățile și asumarea acestora, aceasta înțelegând că ai nevoie de bani pentru a trece peste orice. Ea descrie responsabilitatea în felul următor “mă implic și mă gândesc bine înainte, la ce vreau să fac și ce presupune aceasta pe viitor”.

B. Subsistemul familial și interpersonal

I. consideră că familia ei sunt “păi în primul rând sora mea A., apoi frații mei și părinții”. Ordinea în care aceasta i-a enumerat este evidentă deoarece I. este cea mai apropiată de sora ei geamănă A. cu care a crescut de mică și au fost de nedespărțite. Apoi urmează frații cu care din spusele ei “vorbim de 2-3 ori pa săptămână și mai merg în vacanțe la ei”, iar părinții sunt ultimi deoarece mama este decedată și cu tatăl “doar când mă duc în vacanțe la el, dar ne înțelegem bine”. Aceasta cunoaște motivul pentru care a fost instituționalizată de tatăl ei “tata n-o avut bani, mama o murit și nu s-o descurcat cu 8 copii”, acest fapt demonstrează că este matura și raționalizează că tatăl lor a făcut tot ce a putut ca să le fie lor bine. I. spune că a fost la familia ei și că se simte “bine, că doar eram lângă familia mea”.

Prietenii cei mai importanți a lui I. sunt 3 persoane “cel mai bine mă înțeleg cu sora mea, cu C. și cu B., pentru că iei mio fost alături mereu”. I. crede că este important să ai prieteni adevarați care știu sensul adevărat al cuvântului și nu să ai mulți prieteni și să nu îți fie alături doar când simt ei nevoia. Despre colegii de lucru I. spune “Mi-am făcut și la lucru ceva prieteni dar, no, nu sunt ca C. și B., ei doar așa la lucru dacă am nevoie să mă ajute cu ceva. Dacă cunosc persoana respectivă, o salut și gata”. Ea spune că “într-o situație dificilă aș apela la C. și B.”

O concluzie la această dimensiune este că I. este sociabilă, aceasta socializând cu toată lumea dar are un grup de prieteni restrâns. Grupul de prieteni pe care îl are, aparțin tot de sistemul de protecție, ceea ce demonstrează că încă este prezentă instituția în viața ei.

C. Subsistemul organizațional

a) Educație și ocupație

I. este o fată ce apreciază faptul că are școală. Părerea ei despre școală este că “fără școlă nu faci nimic”. Situația școlară a lui I. în timpul studiului a fost la nivel mediu, iar din spusele ei am observat că se implica mult pe partea de practică. I. a terminat școala profesională dar nu a dat examenul de bacalaureat ea afirmând că “este prea târziu să îl mai dau acuma pentru că o trecut timpu și îi greu să recuperez ”. La locul de muncă se cunoaște că aceasta a fost în sistemul de protecție și spune că “nu am fost discriminate că încă din contră parcă să comportă altfel cu noi (cu ea și sora ei) de când o aflat”.

O concluzie ar fi că I. renunță ușor la ceea ce își dorește și chiar dacă aceasta are posibilitatea nu face nimic ca să schimbe acest lucru. Deși îi place să lucreze în alimentație aceasta se conformează cu orice fel de loc de muncă doar pentru a avea un venit, ceea ce arată că nu are încredere în sine și în forțele proprii și de aceasta am ales să fac o intervenție pe stima de sine.

b) Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

I. nu cunoaște serviciile oferite de fundațiile ce sprijină tinerii în situații dificile, nici unde se găsesc fiind chiar surprinsă că există atâtea fundații. Din spusele ei primește sprijin din partea unei fundații dar nici despre aceasta nu cunoaște multe lucruri decât că o ajută să își plătească chiria pe o perioadă de 6 luni “dar sincer nici nu mă interesează să aflu nimic despre ei” și fundația au aflat de ele prin asistentul social. Despre sistemul de protecție are o părere bună și spune că “dacă nu eram aici, nu făcem școlă că tata nu nio dat la școală (zâmbind)”. Ea apreciază cel mai mult instituția pentru că “am făcut o școlă și am avut unde să dorm și să mânc, dar sincer nu m-aș mai întoarce înapoi” din motivul “îi mai bine să decid io ce fac, când să vin acasă și unde să mă duc, nu-mi zâce nimeni la ce ora să fiu acasă” ceea ce demonstrează că I. îi place să fie independentă. Cu centrul în care a fost rezidenta spune că “a fost fain da ce să zic știu și io aș schimba doamnele care lucra pe Utf, nu prea ne-am înțeles mereu ne punea la lucru când ne simțem mai bine”. Despre ceilalți rezidenți ai centrului “ne-am înțeles bine că eram de-o vârstă și mereu ne ajutam la nevoie”. Aceasta susține că nu are temeri.

O concluzie ar fi că I. nu prea este comunicativă deoarece nu face nici o schimbare în a întâlni persoane noi și să se înțtleagă cu ele, deși știe cș primește ajutor de la o fundație nu încearcă să ia legătura cu fandația respectivă pentru a primi alt tip de ajutor. Motiv pentru care am făcut ca și intervenție comunicarea.

Ecoharta

Legendă:

Relații strânse puternice

Relații apropiate Relații tensionate

Relații întrerupte, distante

Studiu de caz 2

1. Prezentarea cazului și a problemelor sale

A. Descrierea identității asistatului:

Nume: C.A.

Vârsta: 20 ani

Sex: Feminin

Religie: ortodoxă

Naționalitate: română

A, este o fostă rezidentă a sistemului de protecție la U.T.F. Gherla, unde a sosit în urmă cu 14 ani, împreună cu sora sa geamănă. Sora acesteia este I., tânăra despre care am vorbit în cazul trecut (Caz nr. 1), care de asemenea, face parte, din numărul celor care au acceptat să fie incluși în cercetare. A. a terminat școala profesională, în aceași clasă cu sora sa și în momentul de față este în perioada de post monitorizare.

B. Prezentarea problemelor așa cum au fost receptate de client:

Lafel ca și sora sa, A. este o tânără care a știut să treacă peste anumite greutăți, deoarece mama ei a decedat când aceasta era mică și spune ea că sora ei I. o sprijină în toate de aceea a fost mai ușor să treacă peste decesul mamei. Tânăra lafel ca sora ei a prezentat în cadrul interviului ca și problemă cu care se confruntă: lipsa banilor, aceasta spunând că nu se descurcă cu venitul ei și al surorii ei pe care îl au și de aceea trebuie să stea într-un apartament cu doua camere cu încă o fată cu care a fost colegă de școală (aceasta nu face parte din sistemul de protecție). Aceasta susține că i-ar face plăcere să locuiască doar cu sora ei.

A. susține că nu are probleme în prezent dar spune că “la început mi-o fost frică că nu mă descurc, da dupaia am realizat că nu-i chiar așe de rău … chiar o fost bine”. Acest lucru demonstrează că A. încearcă să depășească momentele grele cu gânduri bune și să nu se sperie de ce îi rezervă viitorul.

C. Specificarea problemei din perspectiva asistentului social:

În interviul cu I. am observat că nu a fost ezitantă să răspundă la intrebari, si am mai observat că îi facea plăcere să răspundă și se simțea relaxată. A. se simte motivată deoarece consideră că alături de sora ei și prin sprijinul oferit de ea poate trece peste orice, acest lucru evidențiând faptul că aceasta îndrăznește să viseze la propriul viitor și vede mai departe de faptul că a fost instituționalizată și totuși departe de o viață alături de părinți.

2. Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor, a caracteristicilor, a nevoilor și a slăbiciunilor asistatului

A. Subsistemul individual

a) Hobby-uri și timp liber

A. îi place să se plimbe, și susține că “în momentul de față nu am hooby-uri”, dar când a fost în instituție aceasta susține că “făceam handbal și … cam atât”. Timpul liber pe care îl are îl petrece prin oraș și la televizor spune ea “încerc să mă relaxez căt mai mult”.

b) Planuri de viitor

Ca și plan de viitor A. spune că își dorește să meargă pe litoral “ ne-am pus bani de-o parte și merem la mare”. Ca și plan de viitor din spusele ei observ că aceasteia îi place să le îndeplinească chiar dacă durează, unde tot din discuție am înțeles că mergea în fiecare an la mare cu Centrul deoarece se încadra cu notele pe care aceasta le lua la școală.

B. Subsistemul familial și interpersonal

A. ține la familia ei și o consideră foarte importantă deoarece spune ea “ deși am crescut în centru cred că îi bine să ai o familie, că dacă ieși din centru și nu ști unde să mergi atunci măcar ai o familie și chiar dacă m-o dat la casă io știu că mă ajută cu cât pot iei”. Din cele relatate de ea se observă deși este conștientă că a fost instituționalizată și a trăit fără părinți știe că dacă v-a avea nevoie pe viitor de o casa are unde să apeleze. Spune că “nu prea am timp să îi vizitez pentru că lucru și mergem doar în concedii să îi vedem dar vorbim des, cu tata nu prea că nu aude bine și….no, da cu frații vorbim zi de zi”.

În interviu a fost o întrebare cu privire la faptul că locuiesc departe de familie, aceasta afirmând că “în sat nu prea găsești de lucru și aici mi-am făcut școala și e mai ușor să stau aici, să găsești de lucru și o chirie” ceea ce demonstrează ci A. dorește să fie independent și să se descurce singură nu cu ajutorul altora. Când era la instituție ea spune că aprecia vacanțele foarte mult deoarece avea ocazia să stea cu cei draci și mai spune ea “știi … mai scăpam și de școală” ceea ce este în mintea oricărui copil la vârstele mai mici. Din interviu am observant că A. iar fi plăcut mai mult să locuiască cu familia deoarece spune ea că “primei o altfel de educație”.

A. spune că are prieteni și că îi place mult să vorbească cu cei din jurul ei. Susține că se integrează ușor într-un grup de prieteni și că dacă nu este acceptată într-un grup trece ușor peste acel lucru deoarece părerea ei este “cui nu-i place de mine nu mă interesează”.

A spune că s-a înțeles bine cu rezidenți cenrului până s-au adus copii minori și care după părerea ei „tot a început să devină nasol că ăștia mici nu știau nici să dea cu mopul dapoi să facă curat în casă…ce să mai zic de bucătărie….. și i-a ghici cine făcea , clar noi care eram mai mari și știam să lucrăm”. Cu personalul din U.T.F., A. susține că l-a început totul era bine dar pe parcurs au avut conflicte cu “unele” spune ea și mai afirmă mcă ar schmba personalul deoarece după părerea ei acestea sunt preocupate de ele însăți și nu de ce au de făcut la locul de muncă.

C. Subsistemul organizațional

a) Educație și ocupație

Din spusele lui A., aceasta nu a pus accent prea mare pe învățătură dar a știut că școala îi va aduce un rost în viață. Îi plăcea foarte mult educația fizică dar “nu mai fac handbal că am probleme de sănătate și nici nu am timp să fac sport, deși știu că mi-ar prinde bine”, acest lucru demonstrând că nu pune accent pe ce își dorește deși știe că îi face bine.

Legat de locul de muncă A. lucrează într-un domeniu diferit de specializarea sa, la fel ca și sora sa și spune că îi place ce lucrează “m-am obișnuit cu ce lucru și îi simplu ce lucrez”.

A. spune că “dacă îmi luam bacu pote (pe un ton mai pierdut)…mergeam la ăăă ăsta din Dej, Louis Pasteur Școala Postliceală” și că nu dorește să își dea examenul de Bacalaureat deoarece “îi prea târziu și am uitat ce am făcut și cu locul de muncă nu pot să fac față și să învăț și să me duc la lucru, nu m-aș descurca așa”.

Din cele observate, concluzionez că A. acceptă ușor orice loc de muncă și că și-ar fi continuat studiile, dar dacă nu ar fi lucrat. A. este conștientă de responsabilitățile pe care le are.

b) Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

Din interviu am observat că A. nu apreciază instituția ca și sora ei deși aceasta spune că instituția a fost un sprijin și ca o a doua familie. Am observat că pentru ea primul lucru este familia și este mulțumită de familia pe care o are, în schimb aceasta apreciază sprijinul sistemului de protecție deoarece a ajutat-o să devină cineva prin faptul că a urma o școală. Din spusele ei am aflat că instituția la părăsirea sistemului a primit o sumă de bani pentru a se descurca “un ajutor din partea lor” spune ea. A cunoaște organizațiile sau “fundațiile” (cum spune ea) și este informată de către asistentul social despre fundația care o ajută pe ea și sora ei să își plătească chiria pe o anumită perioadă de timp. Spune că nu a apelat la alte instituții pentru sprijin deoarece s-a simțit jenată “să ceară ceva de la ei …. “, dar este conștientă că ar fi un ajutor în plus și spune că dacă va ajunge într-o situație în care are nevoie mare de ajutor atunci v-a solicita ajutor.

spune că îi place ideea de a fi afară din sistemul instituțional “am așteptat să fiu pe proprile mele puteri” și consider că se descurcă.

Din cele spuse mai sus se poate observa că A. este o fată comunicativă și știe să se integreze în societate.

Ecoharta

Legendă:

Relații strânse puternice Relații întrerupte, distante

Relații apropiate

Relații tensionate

Studiu de caz 3

1. Prezentarea cazului și a problemelor sale

A. Descrierea identității asistatului:

Nume: L.D.C.

Vârsta: 22 ani

Sex: Masculin

Religie: ortodoxă

Naționalitate: romă

C. este a locuit de recent pe U.T.F. Dumbravei și a primit ANL, fiind apropiat de părăsirea sistemului de protecție, asistentul social urmărește reintegrarea lui în societate. C. a fost adus în sistemul de protecție de la naștere.

B. Prezentarea problemelor așa cum au fost receptate de client:

C. susține că nu v-a întâmpina greutăți odată cu părăsirea sistemului de protecție deoarece spune el “cât io am fost la centru am învățat să mă descurc singur și să îmi fac lucrurile în felul meu” deși recunoaște că la început s-a gândit că nu are unde să meargă.

C. Specificarea problemei din perspectiva asistentului social:

Asistentul social lucrează împreună cu C., pentru că odată cu împlinirea vârstei de 18 ani (în cazul în care acesta nu continuă nici o formă de învățământ), acesta ar fi trebuit să părăsească sistemul de protecție, însă i s-a acordat o prelungire din partea DGASPC-ului, timp în care acesta și-a căutat un loc de muncă și a pus bani de-oparte.

2. Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor, a caracteristicilor, a nevoilor și a slăbiciunilor asistatului

A. Subsistemul individual

a) Hobby-uri și timp liber

C. își ține timpul liber ocupat cu munca “io mai mult cu lucru și uneori mai ies cu prietenii la o bere”. C. susține că îi plăceau uneori activitățiile din cadrul UTF – ului și uneori nu “depinde de dispoziția pe care o am în ziua respectivă”.

b) Planuri de viitor

C. spune că și-ar dori să își schimbe comportamentul “ști am un temperament mai exploziv și uneori nu mă controlez”. Ca și plan mare de viitor ar fi “să mă căsătoresc și să am copii….îmi plac mult copii” fapt care demonstrează că a știut să trecă peste greutăți și ne arată că știe ce își dorește să facă în viață.

B. Subsistemul familial și interpersonal

C. susține că își cunoaște familia, a fost la ei acasă dar “m-au dus de două ori la ei, prima dată nu era nimeni acasă și a doua oară când să-l cunosc pe tata, a murit” însă spune el “mi-aș dori să îi fi cunoscut mai bine și să am timp să vorbesc cu tata“.

C. spune despre petrecerea vacanțelor “ alături de viitoarea soție și de familia mea” acest lucru demonstrează că, C. privește mai departe și nu consideră faptul instituționalizarea un defect, iar din câte am înțeles C. ține lgătura cu familia “îi vizitez de câte ori pot, chiar îi ajut mai mult decât au făcut-o ei cu mine, mai cu alimente, produse de menaj, bani, cum pot și io” acest lucru ne arată că C. a ajuns la maturitate din simplul fapt că nu își pivește familia ca pe niște oameni care l-au abandonat ba chiar îi ajută cum poate.

Despre prieteni C. spune “prieteni adevărați nu am, prieteni te duc la rău nu întotdeauna dar îi mai bine să unu și bine”. Acesta susține că îl face fericit “să nu mă cert cu oamenii din jurul meu” ceea ce ne arată că este o persoană deschisă și comunicativă.

C. spune că dacă este într-o situație dificilă apelează la “o vecină la care am lucrat eu…am ajutat-o mult când am fost în centru”.

C. Subsistemul organizațional

a) Educație și ocupație

C. a terminat școala profesională și liceul fără a-și da examenul de bacalaureat și susține că ar fi vrut să meargă la facultate însă este de părere că “nu-s de facultate, părerea mea…io mai mult cu lucru” ceea ce demonstrează că deși e conștient de ce îi place nu dorește să le îndeplinească.

C. a căutat de lucru în domeniul în care a terminat ca mecanic dar spune el “am căutat da nu am găsit” și susține că a mai lucrat pe la vecini, în afară de acest loc de muncă. Despre locul de muncă spune că este încântat deși “m-am certat cu ei da no……(zâmbind)” acest lucru arată că deși este conștient de faptul că altercațiile la locul de muncă îl pot lăsa fără locul de muncă, nu i-a în serios acest lucru fapt pentru care am ales să fac ca și intervanție păstrarea locului de muncă.

b) Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

C. a mai fost instituționalizat la Centrul de Plasament nr.3 Câmpia Turzii unde susține “a fost fain că eram numai băieți” după care a fost transferat la CP 4 Gherla. Despre sistemul de protecție din Gherla C. susține că ar dori să schimbe la instituție “să nu mai fie bătuți copii mai mici de cei mai mari….deși acuma nu se mai întâmplă așa ceva …cel puțin la noi”.

C. consider instituția atât sprijin cât și resursă spune el “m-a schimbat foarte mult, dacă eram la mama nu aveam acest comportament și sigur nu făceam o școală”. C. susține că s-a simțit pregătit pentru a ieși din centru și că se v-a descărcat. Consideră că pentru a se integra în societate este nevoie să “accept pe cei din jurul meu cu defectele și calitățiile lor”, încă o dată se poate observa că C. este deschis la noi relații. Despre personal centrului C. spune că este “Ok, dar a-și schimba de pe alte UTF -uri”.

A primt sprijin de la o fundație HHC acest ajutor consistând în bani pentru a-și cumpăra mobilă.

Ecoharta

Legendă:

Relații strânse puternice Relații întrerupte, distante

Relații apropiate Relații tensionate

Studiu de caz 4

1. Prezentarea cazului și a problemelor sale

A. Descrierea identității asistatului:

Nume: C.B.

Vârsta: 25 ani

Sex : Masculin

Religie: ortodoxă

Naționalitate: română

Prezentarea problemelor așa cum au fost receptate de client:

B. a terminat școala profesională în meseria mecanic-auto acum un an, s-a decis să se angajeze până își v-a lua examenul de bacalaureat și apoi să se înscrie în armată. A fost instituționalizat de “când eram mic” afirmă el, motivul find decesul mamei lui.

C. Specificarea problemei din perspectiva asistentului social:

B. este conștient că a ajuns la vârsta la care trebuie să părăsească sistemul instituțional și deși susține că este pregătit pentru viața independentă consider că nu realizează ce înseamnă cu adevărat ce înseamnă să fi independent și ce responsabilități presupune acest lucru fapt pentru care am făcut ca intervenție căutarea și păstrarea unei chirii deoarece deși acesta v-a pleca în armată la antrenament în viitorul apropiat, v-a trebui să-și schimbe locuința.

2. Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor, a caracteristicilor, a nevoilor și a slăbiciunilor asistatului

A. Subsistemul individual

a) Hobby-uri și timp liber

B. apreciază foarte mult activitățile care sunt efectuate în echipă adică cu toți beneficiarii centrului în care a crescut, fapt ce ne arată că este foarte comunicativ și dispus la schimbări. B. spune că are ca și hooby-uri “fotbal, calculator și în general tot ce ține de sport” fapt care l-am observat deoarece era într-o formă fizică satisfăcătoare.

b) Planuri de viitor

Ca și plan de viitor spune el “să devin un soldat adevărat” și “să mă duc în armattă să termin antrenamentul și să ma angajez la ei….hmmm….îmi face plăcere (zâmbind) și apoi nu știu să ies din centru și să-mi văd de viață mai departe” de aici putem deduce că B. își cunoaște punctele tari și știe că poate să obțină un lucru dacă își dorește cu adevărat. B. susține că cea mai mare temere a lui în viitor este “că poate nu o să mă descurc, dar sper să nu fie așa” și spune că într-o situație dificilă ar apela la “familie, frați” încă odată observăm că B. re o legătură strânsă cu frații lui și că este sprijinit de familia lui.

B. Subsistemul familial și interpersonal

Pentru el familia reprezintă un nou început pot spune deoarece când l-am întrebat ce înseamnă familia, el a răspuns “viața” iar acest cuvânt mă duce cu gândul la un viitor ce aduce mereu un nou început și că dorește să fie alături de familia lui chiar dacă a crescut în centru. B. mai are 6 frați și din spusele lui păstrează legătura cu membri familiei, susținând că nu ar face nici o schimbare în familia lui. B. spune că era mai bine “să cresc în familie și nu în instituție …ăăă…că acolo îs frații, îi viața” încă odată putem spune că își iubește familia și că frații lui sunt foarte importanți pentru el.

B. are un grup de prieteni atât în mediul în care a crescut (din sistem), cât și în afara lui (copii din oraș) ceea ce ne arată că nu i-a fost greu să se integreze în afara instituției adică în societate.

C. Subsistemul organizațional

a) Educație și ocupație

B. este în anul III la Școala de Asistență Medicală Louis Pasteur Dej și spune că îi place ce face deși nu este sigur dacă se va angaja în acel domeniu dar spune că “prinde bine pe viitor în caz că vreau să merg dincolo”.

Locul lui de muncă a fost de curând la o fabrică de umerașe unde a lucrat pe o perioadă de 11 luni în timp în care își făcea și școala deoarece trebuia să o plătească. De aproximativ 2 săptămâni și-a dat demisia pentru că i s-a aprobat cererea pentru a intra în armată unde face 4 luni de antrenament.

b) Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

Legat de personalul instituției spune că „îmi place și nu l-aș schimba deoarece m-am obișnuit cu ele și au fost că niște mame pentru mine” acest lucru ne arată că B. se adaptează ușor schimbărilor noi. Despre rezidenți spune el “offf…aveam niște vremuri înainte cu 2-3 ani (gândindu-se) mai mare drag să fi aici, ne înțelegeam și mno era altfel …amu, numa pitici, copii mici care nu știu nimic să facă decât să stea și la televizor” acest lucru demonstrează că B. apreciază viața din instituție mai ales momentele când era cu colegii cu care se înțelegea și cu care avea o vârstă apropiată. Acesta apreciază serviciile oferite de instituție deoarece susține că în familie nu ar fi vut posibilitatea să termine școala. B. spune că instituția i-a insuflat deprinderi precum “să fiu corect și cinstit”, putem spune că acesta este un lucru bun având în vedere că urmează să părăsească sistemul și să nu ajungă să aleagă căile greșite în viitor.

Ecoharta

Legendă:

Relații strânse puternice

Relații întrerupte, distante, inexistente

Relații apropiate Relații tensionate

Studiu de caz 5

1. Prezentarea cazului și a problemelor sale

A. Descrierea identității asistatului:

Nume: B.D.

Vârsta: 22 ani

Sex: Feminin

Religie: ortodoxă

Naționalitate: română

D. a fost instituționalizată de către mama ei când aceasta era mică, din cauza situației financiare slabe și de atunci nu și-a păstrat interesul în a ține legătura cu D., aceasta vizitându-și familia în perioada instituționalizării de 2 ori, dar nu i-a găsit acasă.

B. Prezentarea problemelor așa cum au fost receptate de client:

D. spune că în momentul de față nu este așa de îngrijorată deoarece mai are un an și termină școala și speră să își găsească un loc de muncă în străinătate datorită calificării de asistent medical generalist.

C. Specificarea problemei din perspectiva asistentului social:

Din cele povestite de D. am putut observa că aceasta îi este puțin frică să nu ajungă fără un “acoperiș de-asupra capului” cum spune ea, dar în același timp spune că este fericită că prietenul ei a primit locuință socială de la primărie și știe că v-a putea locui cu el.

2. Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor, a caracteristicilor, a nevoilor și a slăbiciunilor asistatului

A. Subsistemul individual

a) Hobby-uri și timp liber

D. îi place mult să se plimbe, iar ca și hobby-uri afirmă ea “ascult muzică și să mă plimb cu prietenii” acest lucru ne arată că este o persoană sociabilă.

b) Planuri de viitor

Ca și plan de viitor spune D. că iar plăcea „să merg la munte cu iubitul cât mai curând” ceea ce ne arată este că dorește să își împlinească visele alături de persoana cea mai importantă pentru ea. Un alt plan de viitor spune ea “să mă căsătoresc cu C. și să avem copii” acest lucru ne arată că D. nu este afectată de faptul că a fost părăsită de mama ei și că aceasta este conștientă de responsabilitățiile pe care le are de îndeplinit și ce presupune a avea un copil, observând că aceasta este matură.

B. Subsistemul familial și interpersonal

D. spune că familia pentru ea “nu înseamnă nimica dacă n-am trăit cu ei, m-ai degrabă îl consider pe C. famlilia mea” afirmând că își cunoaște mama și sora, iar pe tatăl ei nu îl cunoaște. Din cele povestite de D., ea nu păstrează legătura cu familia ei dar a menționat că a păstrat legătura pe o perioadă scură.

Ca și schimbare legat de familia ei spune ea că “mi-aș fi dorit să fi crescut cu ei” ceea ce putem observa din spusele ei este că aceasta simte lipsa de suport și sprijin din partea familiei. D. exclude posibilitatea de a locui cu ei în perioade dificile iar ca și rezolvare spune ea “mai bine m-aș muta în chirie cu o prietenă decât să stau la ei că n-aș ajunge departe lângă ei” acest lucru ne arată că D. deși simte nevoia de a avea o familie totuși simte că ar putea fi rănită sau mai rău să nu se descurce alături de condițiile pe care le are familia ei.

Cu privire la prieteni, D. are un grup de prieteni dar “e restrâns” iar acești prieteni fac parte tot din sistemul de protecție și unii colegi de lucru.

D. spune că dacă s-ar afla într-o situație dificilă ar apela la “o educatoare și la o vecină” ceea ce putem observa că D. are sprijin și din partea altor persoane.

C. Subsistemul organizațional

a) Educație și ocupație

D. este în anul II la Școala de Asistență Medicală Louis Pasteur Dej și spune că este încântată de ceea ce studiază, dar cel mai mult îi place partea practică. După ce v-a termina această școală afirmă că “vreau să plecăm în străinătate să ne găsim de lucru”.

Legat de locul de muncă, în momentul de față D. lucrează la o fabrică de mobilă în localitatea Jucu unde i se oferă un salar atractiv și are transport gratuit și spune că cel mai mult la locul ei actual de muncă îi place “ că am perioadă nedeterminată, salariul e atractiv și pentru navetă”. D. a mai avut alte locuri de muncă dar a renunțat la ele deoarece spune ea “erau prost plătite”. Consider că D. este instabilă în ceea ce privește locul de muncă, iar din acest motiv am ales să fac o activitate de intervenție bazată pe păstrarea locului de muncă.

b) Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

D. spune că apreciază viață în instituție “în mică măsură pentru că te gândești mereu cum ar fi fost în familie și nu e tot una să fi în familie sau departe de ea” aici putem încă odată observa că D. a simțit lipsa suportului emoțional din partea mamei.

D. spune că “din punct de vedere financiar era mai bine în instituții, dar din punct de vedere morl în familie”. Cu privire la sistemul de protecție ea spune că ar schimba “probabil aș selecta copii mari cu copii mici”. D. privește intituția ca pe un sprijin “…să te devolți profesional”. Ea afirmă că personalul din instituție este bun și că se înțeleg bine deși afirmă că ”mai sunt certuri între educatori și rezidenți dar se simte echilibrul că dacă unu e rău cu rezidenți este și unu bun care susține rezidenți”.

D. consideră că pentru a te integra în societate este important să nu îți fie frică și să ai un loc de muncă, o locuință și relații pentru a putea avea un sprijin din partea cuiva. Din discuțiile cu D. am observatcă aceast cunoaște ce înseamnă o instituție nonguvernamentală pentru că m-ia povestit că prietenul ei după ce a părăsit sistemul de protecție a primit o anumită sumă de bani de la o fundație pentru a-și achiziționa bunuri necesare unei locuințe.

Cu beneficiarii susține ea “ne înțelegem dar de când s-au aduc copii mici este stresant să stai acolo”, putem observa că D. este foarte apropiată de vechii rezidenți.

Ecoharta

Legendă:

Relații strânse puternice Relații apropiate

Relații întrerupte, distante, inexistente Relații tensionate

Studiu de caz 6

1. Prezentarea cazului și a problemelor sale

A. Descrierea identității asistatului:

Nume: M.R.

Vârsta: 22 ani

Sex: Feminin

Religie: ortodoxă

Naționalitate: română

Bunica maternă a R. i-a spus ficei sale că R. s-a născut decedată la naștere și a fost abandonată în spital, iar o asistentă din spital a anunțat DGASPC Cluj și astfel R. a fost instituționalizată. R. se înțelege bine cu sora sa E., iar pe mama ei a văzut-o odată dar aceasta nu dorește să afle nimic de mama ei.

B. Prezentarea problemelor așa cum au fost receptate de client:

R. susține că este indecisă cu privire la plecarea ei din sistem și nu știe dacă vrea să meargă mai departe la facultate sau să se angajeze în domeniul pe care îl v-a finaliza. Aceasta consideră că nu se poate descurca singură cu salariul pe care îl are cu jobul actual și speră că datorită școlii de asistentă medicală să își găsească un loc de muncă mai bine plătit.

Specificarea problemei din perspectiva asistentului social:

Am observat că R. este o fată sigură pe ea și știe ce își dorește să facă, dar totuși consider că are nevoie de sprijin pe viitor deoarece din cele discutate cu ea am observat că îi este frică, că nu se poate descurca singură.

2. Evaluarea capacităților, resurselor, relațiilor, a caracteristicilor, a nevoilor și a slăbiciunilor asistatului

A. Subsistemul individual

a) Hobby-uri și timp liber

Cu privire la hobby-urile ei R. afirmă ca acestea sunt “obișnuite ca oricare persoană…să mă uit la televizor, să merg pe la prieteni și să mă plimb” acest lucru ne arată că R. este o persoană deschisă și îi place să fie sociabilă. R. spune că desfășoară acivități în cadrul sistemului și acestea constă în “tablouri cu semințe, ne jucăm cu cei mici în curte, mergem în parc, gătim și cam atât” putem observa că R. este o fată activă și îi place mult să se implice în activități educaționale ce o țin ocupată și o ajută în viitor.

b) Planuri de viitor

R. are gânduri serioase în ceea ce privește relația e cu sora ei E. și spune că pe viitor dorește să se mute cu ea într-o chirie și să își găsească un loc de muncă bine plătit.

B. Subsistemul familial și interpersonal

R. consideră că pentru ea familia este sora ei E. și fratele ei pe care îl vizitează când poate. Cu privire la părinți spune că “aș fi vrut să cresc într-o familie să văd cum e”, deși din documentele studiate din dosarul lui R. am observant că a stat în asistență maternal la o familie dar spune ea că “ne-am înțeles bine și totul a fost frumos, au plecat dincolo și am fost și eu în vacanțe dar totul s-a terminat, acum nici nu mai vorbim din cauză la anumite probleme (vorbind cu răceală când vine vorba de familia asistentei maternale)”, putem observa că totuși R. este un caz fericit pentru că deși a trăit fărăr familia adevărată totuși a avut parte de o altă familie care i-a oferit căldură și sprijin în ceea ce face deși acum acea legătură este aproape inexistentă.

Cu privire la prieteni din câte am observant R. este o persoană destul de socabilă și are foarte mulți prieteni, aceasta afirmând că se poate baza pe majoritatea prietenilor ei, majoritatea știind că este în sistemul de protecție și au acceptat-o fără probleme. În cazul în care R. nu s-ar descurca pe viitor spune că aceasta ar apela la sora ei, ceea ce ne arată că R. este apropiată de sora ei E. și că sprijinul este reciproc.

C. Subsistemul organizațional

a) Educație și ocupație

R. este în anul III la Școala de Asistență Medicală Louis Pasteur Dej și spune că îi place foarte mult partea practică și își dorește să își găsească un loc de muncă în domeniul în care și-a finalizat ultimele studii.

R. consideră că dacă ar alege să meargă la facultate s-ar descurca greu deoarece nu cunoaște pe nimeni și din câte am observat vorbind cu ea este o persoană emotivă.

Actualul ei loc de muncă este la o fabrică de umerașe dar din cele povestite am observat că aceasta nu este satisfăcută de noul ei loc de muncă deoarece “lucrez foarte mult, e obositor să lucrez și să și fac o școală și în plus este prost plătit acest loc de muncă”.

b) Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

Din cele discutate cu R. am observat că aceasta apreciază viața din centru deoarece spune ea “ma ajutat să trec peste greutăți și totuși am putut să termin o școală ce îmi aduce satisfacții ”. Ca și schimbare spune ea “să fie copii de aceeași vârstă într-un UTF pentru că io am alte prinipii și nevoi și cei mici au alte nevoi și deși regulile sunt lafel totuși cred că am nevoi diferite de cei mici”.

R. privește instituția ca pe un spijin deoarece spune ea “dacă stăteam lângă mama nu avem atâtea câte ni s-au oferit aici, poate nu făceam școală” ceea ce putem vedea că aceasta apreciază instituția și tot ce presupune ajutorul oferit rezidenților din centru. Aceasta susține că nu se simte foarte pregătită pentru a părăsi sistemul deoarece conștientizează că nu îi va fi ușor dar totuși spune că așteaptă să fie independent. Despre personalul din instituție spune că “este bun pentru că te ajută să te pregătești pentru viața independentă prin faptul că neînvață să facem mâncare, să menținem curățenia și să ne purtăm ca o familie”.

R. spune că “cel mai bine ar fi fost într-o familie deoarece familia mi-ar fi oferit și peste 20 de ani sprijin în ceea ce fac , și aveam și unde să stau fără să mă gândesc la chirie”. Ea consider că pentru a te integra în societate “să lupt cu propriile mele forțe pentru ce îmi doresc”. R. știe că există instituții nonguvernamentale dar nu cunoște care sunt și unde pot fi găsite.

Ecoharta

Legendă:

Relații strânse puternice Relații apropiate

Relații întrerupte, distante, inexistente Relații tensionate

Concluzii finale ale analizei și interpretării rezultatelor

Cu privire la acest subcapitol pot spune că a fost ușor să aplic interviurile celor 6 tineri deși uneori păreau reticenți dar am observat că fiecare dintre ei încercau să îmi răspundă cât mai sincer și cât mai aproape de lucrurile ce mă interesau. Ca și o problemă principală a acestor tineri care era și asemănătoare în aproape fiecare caz era lipsa sprijinului din partea familiei și lipsa unei locuințe unde aveau să meargă odată cu părăsirea sistemului de protecție.

Deși 3 din 6 dețineau o chirie cu forme legale aceștiau erau conștienți de responsabilitatea pe care o aveau în momentul în care aceștia au semnat contractul ce le oferă lor locuința de care au nevoie. Din cele menționate mai sus în studiile de caz doresc să amintesc că toți cei 6 tineri au un loc de muncă stabil dar totuși am crezut că este important să fac o întâlnire unde este pus accentul pe păstrarea locului de muncă. O nevoie pe care eu am observat în timpul discuției mele cu intervievații a fost că toți cei 6 tineri deși au ținut sau țin în prezent legătura cu familia lor, pot spune că aceștia totuși simt nevoia de a-și forma o familie și de a avea pe cineva alături.

Tabel sintetic

V.3 Concluzii finale ale cercetării

Obiectivele cercetării au fost atinse, și anume stabilirea nivelului în care adolescenții din Unitățile de Tip Familal dispun de competente, abilități, deprinderi necesare vieții independent.

Majoritatea adolescenților simt lipsa libertății de a experimenta, de a învăța prin intermediul experimentului.

Intervenția în acest domeniu, al dezvoltării deprinderilor de viața independentă este important să fie făcută pe un termen lung, deoarece în U.T.F- uri sunt, atât adolescenți, cât și copii ce trec de etapa copilăriei.

CAPITOLUL VI. Activitatea de intervenție psiho-socială

VI.1. Proiect de intervenție psiho-socială

Scopul intervenției psiho-sociale:

Lucrarea este reprezentată de categoria tinerilor aflați în Unitățile de Tip Familial ce sunt pregătiții să trăiască pe cont propriu, viața independentă.

În urma prelucrării și interpretării rezultatelor obținute în cercetarea realizată, am observat că tinerii intervievați au probleme în ceea ce privește viața independență și căutarea unui loc de muncă, iar cele mai problematice arii sunt: comunicarea (dificultăți în menținerea contactului vizual, în purtarea unei discuții de profunzime); autocunoașterea (dificultăți în exprimarea propriilor sentimente, de identificare a punctelor tari și slabe); capacitatea de planificare și proiectare (cu privire la viitorul personal); abilitățile de căutare a unui loc de muncă/ orientare profesională (dificultăți fiind evidente în identificării unui loc de muncă potrivit pentru studiile efectuate, experiența și competențele personale).

Prin urmare, scopul general al activității de intervenție psiho-socială este de a crește nivelul de dezvoltare psiho-socială a celor 6 tineri din unitățile de tip familial, în cele din urmă, aceștia fiind mai pregătiți pentru viața independentă, vor cunoaște aspectele cele mai importante ale maturității, vor fi responsabilizați și conștientizați la rolurile sociale pe care le vor avea, astfel, sunt încurajați să trăiască independent.

De altfel doresc să precizez că am pornit intervenția făcută după nevoile exprimate prin studiile de caz a tinerilor implicați în cercetarea de față.

Obiectivele operaționale ale intervenției:

Creșterea nivelului stimei de sine a adolescenților, pentru o integrare socială de succes și pentru adoptarea unei imagini de sine positive, care să conducă la o atitudine pozitivă față de viitor lor.

Cunoașterea despre principalele aspecte ale vieții independente și despre deprinderile, abilitățile și aptitudinile necesare începerii unei vieți de adult.

Creșterea nivelului de autocunoaștere și de gestionare a emoțiilor;

Dezvoltarea abilitaților de comunicare și relaționare interpersonală (depășirea temerilor legate de efectele etichetării și discriminării);

Dezvoltarea capacităților de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor.

Familiarizarea tinerilor cu cerințele psiho-sociale pe care trebuie să le îndeplinească în relație cu piața muncii și, cu potențialii angajatori.

Grupul țintă și beneficiarii intervenției psiho-sociale

Grupul țintă: tinerii din Unitățile de Tip Familial, cu vârste cuprinse între 21-25 de ani, ce se pregătesc pentru viața independentă.

Beneficiari direcți: Cei 6 tineri intervievați care, în urma evaluării, s-a remarcat nivelul de dezvoltare ca fiind insuficient cu privire la abilitățile interpersonale și la căutarea unui loc de muncă, în ceea ce privește viața independentă.

Beneficiari indirecți: atât, personalul din Unitățile de Tip Familial în care trăiesc beneficiarii dar și, comunitatea locală și societatea aceștia bucurându-se de tineri ce sunt pregătiți pentru a se integra și de a contribui activ la dezvoltarea acesteia.

Metode, tehnici și instrumente utilizate în intervenția psiho-socială:

Metoda folosită în această intervenție este grupul de dezvoltare personală.

„Grupul de dezvoltare personală oferă posibilitatea persoanelor ce se mențin în limita normalului de a-și dezvolta capacitățile de relaționare cu alții. […] În general aceste grupuri se focalizează spre scopuri ca: 1. să ajute persoanele să dezvolte cât mai multe atitudini pozitive și abilități de relaționare; 2. să faciliteze schimbarea; 3. să ajute membrii grupului să transfere abilitățile dezvoltate în cadrul grupului la nivelul relațiilor din afara acestuia.”(Gal, 1997, p. 33).

VI.2. Prezentarea intervenției psiho-sociale realizate

Întălnirea 1

“Cine sunt eu?”

Scop: facilitarea introspecției, astfel încât participanții grupului, în urmă întâlnirii, să aibă o imagine clară și reală despre sine, însușindu-și capacitatea de a se autocaracteriza. În scopul întâlnirii se cuprinde și creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și cunoașterea propriilor resurse, de către tinerii aflați în Unitățile de Tip Familial.

Obiective:

Identificarea a 4 puncte tari și 4 puncte slabe pe care tinerii le au;

Identificarea resurselor de care dispun acești tineri și pot fi utilizate în procesul pregătirii pentru viața independentă, după plecarea din sistem;

Enumerarea valorilor, ideilor, dorințelor, convingerilor și planurilor de viitor care îi definesc ca persoane.

Desfășurarea activității:

Această primă întâlnire a fost începută prin organizarea grupului. Am format un cerc pentru a avea cu toții contactul vizual între participanți.

În continuare am explicat regulile interne, care presupune comunicare, implicare și respectare reciprocă, determinându-i să se gândească la reguli care cred ei că trebuie respectate.

Pentru început am rugat pe fiecare să spună un sentiment care le arată starea de moment, rolul exercițiului este de a afla starea inițială a fiecăruia.

În continuare, am împărțit fiecaruia căte o coală de hărtie și i-am rugat să scrie numele fiecăruia și 4 puncte tari și 4 puncte slabe care îi caracterizează pe ei, după care să o lipească pe spatele lor cu capul în jos, mergând pe la fiecare dintre ceilalți urmând ca aceștia să scrie câte un punct tare și un punct slab care, caracterizează persoana respectivă.

Am propus ca fiecare să citească de pe foaie prima dată punctele tari, apoi punctele slabe după care celelalte puncte tari și slabe scrise de ceilalți membri a grupului, având în vedere că tineri se cunosc și locuiesc împreună.

La urmă întrebându-i dacă li se pare corect ce a scris fiecare membru pe foaia respectivă.

Această activitate este importantă pentru a vedea părerea sa despre sine și părerea celorlalți despre sine.

La finalul întâlnirii am rugat membri grupului să spună cum li s-a părut întâlnirea, dacă a fost dificil și cum s-au simțit de-a lungul întâlnirii.

Observații la sfârșitul întâlnirii: în urma desfășurării activității am observat că tinerii nu acceptă ușor însușirile prin care alți îi numesc. Am constat faptul că tinerii au nevoie de mult timp de gândire și ajutor din partea îndrumătorului pentru identificarea punctelor tari sau slabe. În urmă acestei activități am urmărit construirea unei imagini de sine pozitive și acceptarea defectelor pe care le avem cu toții. Am evidențiat importanta recunoașterii punctelor slabe, pentru că acestea să poată fi transformate, pe parcurs, sau pentru a ne cunoaște limitele atunci când ne implicăm în anumite activități.

Întălnirea 2

“Inteligența emoțională?”

Scop: identificarea și consolidarea abilitățiilor emoționale

Obiective:

Găsirea unor soluții, împreună cu membri grupului, cu privire la creșterii nivelului inteligenței emoționale;

Identificarea tipurilor de emoții;

Desfășurarea activității:

Pentru început am lipit o coală de hărtie pe ușă pentru a vedea fiecare răspunsul pe care îl vor da, am împărțit câte o coală la fiecare (pe coli erau desenate figurile expresive ale unui băiețel, vezi anexa 2) am rugat membri grupului să dea exemple de cât mai multe emoții pe care le cunosc din imaginea respectivă, punând răspunsurile pe foaia de pe ușă.

Am exemplificat fiecare emoție descoperită de pe foaia cu expresii și cum pot apărea aceste emoții pentru a fi mai ușor de înțeles ce reprezintă emoțiile respective.

Am vorbit despre importanța acceptării modurilor specifice de manifestare ale celor din jur;

În continuare am rugat pe fiecare în parte să aleagă o expresie din imaginea primită, să se gândească la o situație cu expresia aleasă, urmând să explice alegerea făcută și situația aleasă precum.

Am cerut membrilor să spună consecințele ce pot apărea pe parcurs și soluții de rezolvare a respectivei situații.

Pentru a face legătură între principala tema de la întâlnirea aceasta și viața independentă am prezentat căteva situații din viața de zi cu zi și am rugat membrii grupului să identifice emoțiile trăite în situațiile respective.

La finalul întâlnirii am rugat membrii grupului să spună cum a decurs activitatea și dacă le-au plăcut activitățiile desfășurate.

Observații la sfârșitul întâlnirii: membrii grupului au fost interesați de tema aleasă astfel că aceștia s-au implicat în activitățiile desfășurate, aceștia amuzându-se în momentul în care am împărțit coliile cu figurile expresive și aceștia dorind să opteze spre mai multe expresii. Am fost surprins plăcută că acești tineri cunoșteau mai multe expresii emoționale decât cele arătate de mine. Am observat că acești tineri adoră să se implice în activității noi și acceptând ușor orice fel de schimbări.

Întălnirea 3

“Comunicarea”

Scop: dezvoltarea abilitățiilor de comunicare și exprimare a sentimentelor

Obiective:

Dezvoltarea capacității de exprimare a sentimentelor;

Întărirea abilităților de comunicare;

Identificarea tipuri de comunicare;

Desfășurarea activității:

Această activitate am început-o prin jocul cunoscut de aproape toată lumea „Telefonul fără fir”, având ca scop observarea prin care mesajul ajunge greșit de la emițător la receptor.

Am exemplificat metodele prin care comunicarea este ineficientă, unde comunicarea mimică nu este posibilă (rețelele de socializare precum facebook, yahoo, etc ), mesajul primit nu se poate compara cu comunicarea față în față.

Pentru a înțelege mai bine am desenat schema (emițător, receptor, canal și mesaj) pe o coală de hârtie pentru a observa cum se realizează comunicarea.

Am discutat despre cele 2 comunicări importante : comunicarea verbală și non-verbală, fiecare aducând idei referitoarea la cele două tipuri de comunicări.

În continuare am jucat jocul „Oglindă”, unde am propus să ne împărțim pe două rânduri. Fiecare se va gândi că este în fața unei oglinzi și va face orice mișcare, gest, fără a vorbi, astfel că cel din fața celuilalt va trebui să imite ce face adversarul. Pentru început am propus ca partea stângă să fie oglinda și partea dreaptă va face ce mișcări dorește. Și după care se va face schimb de roluri.

La sfărșitul activității am rugat membrii să spună cum sa simțit în ambele roluri și dacă a fost dificil să îndeplinească sarcinile respective.

Observații la sfârșitul întâlnirii: membrii grupului au fost încântați de tema aleasă și de jocurile propuse aceștia cunoscându-le. Fiecare sa implict foarte mult astfel că aceștia arătau cât mai multe exemple de comunicare verbala și non-verbală. Aceștia nu au întâmpinat dificultăți în desfățurarea activitățiilor spunând că la al – II – lea joc era mult mai amuzant imitând ce gândește celuilalt.

Întălnirea 4 “Luarea deciziilor”

Scop: punerea bazelor formării, la nivelul membrilor grupului, a deprinderilor de a-și exprima scopuri realiste pentru viitor, construirea planurilor pentru atingerea scopurilor respective și de a lua decizii potrivite pe viitor.

Obiective:

Exemplificarea unui scop și a unui plan de viitor ținând cont de resursele lor;

Punerea bazelor dezvoltării capacității de rezolvare a problemelor;

Cunoașterea și conștientizarea etapelor care trebuiesc urmate în vederea luării unor decizii corecte.

Desfășurarea activității:

Această activitate a inceput cu sentimentul pe care îl are fiecare în momentul de față, pentru a observa dacă sunt dispuși să facem activități sau mai puțin dispuși;

Pentru a merge mai departe am rugat pe fiecare să scrie pe o coală de hârtie cel mai important scop pentru ei, cel mai frumos plan de viitor sau cea mai mare dorință pe care o au;

După ce fiecare a scris la ce s-a gândit, am rugat să prezinte ce a scris și să se gândească ce decizii ar lua pentru atingerea acelui scop/ plan/ dorință , ce pași crede că trebuie urmați și dacă consideră a fi greu de atins acel scop.

Această activitate a durat aproximativ o oră.

O altă activitate a fost ca fiecare să scrie o listă de cumpărături/ aprovizionare alimente și am vrut să observ prin această activitate dacă știu să decidă ce înseamnă o aprovizionare corectă și cât trebuie șă cumpărăm (deoarece în sistemul de protecție aprovizionarea era făcută de un administrator, iar cantitatea era mereu măsurată).

Observații la sfârșitul întâlnirii: membrii grupului au fost încântați de tema aceasta deoarece sunt conștienți de pasul important pe care îl au de făcut și ei știu că viitorul lor presupune luarea deciziilor chiar dacă până în momentul de față deciziile importante erau luate de către altcineva cu acordul lor (adică era luată în considerare opinia lor). Am observat că fiecare membru era conștient de scopul pe care îl au de îndeplinit dar nu se găndeau serios la ce înseamnă luarea unei decizii importante (exemplu: o tânără era conștientă că lunar trebuie să își aprovizioneze alimente pentru a se putea descurca restul lunii, dar în acele presupuse aprovizionări erau incluse și lucruri inutile care nu erau necesare, deși ea considera că sunt necesare – dulciuri, suc, croissant etc).

Întălnirea 5

“Păstrarea unui loc de muncă”

Scop: dezvoltarea abilităților și competențelor necesare păstrării unui loc de muncă.

Obiective:

Conștientizarea importanței supunerii și respectării regulilor interne ale unui loc de muncă.

Cunoașterea responsabilităților, respectiv a fișei postului pe care își doresc să îl ocupe.

Cunoașterea a ceea ce presupune un contract de muncă (drepturi și obligații).

Desfășurarea activității:

Pentru început am întrebat dacă li s-au prezentat drepturile și obligațiile angajatului de către altcineva sau chiar la locul de muncă după ce au fost angajați;

Ca și activitate am împărțit membri în două grupe (3 membri pentru drepturi și 3 membri pentru obligații) pentru a înțelege fiecare despre ce vreau să vorbim;

Fiecare grup va trebui să scrie cât mai multe drepturi/ obligații pe care le cunosc, iar la sfârșit să le prezinte; În cazul în care grupul advers știau altele puteau să le spună pentru a le nota.

Activitatea a durat 60 de minute.

Am vorbit despre ce presupune fișa postului, dar aceștia știau deja cum arată.

Cum am știut că ei sunt angajați am provocat membri să îmi spună ce responsabilități au la locul de muncă și dacă respectă aceste responsabilități.

Am vorbit despre contractul de muncă despre care aceștia erau conștienți și ce presupune să lucrezi cu contract.

La sfârșitul activității am vrut să aflu cum li s-a părut activitatea.

Observații la sfârșitul întâlnirii: activitatea s-a desfășurat cum mă așteptam, dat fiind faptul că toți sunt angajați și cunosc ce presupune un loc de muncă și ce aduce acesta odată cu angajamentul de a ocupa postul dorit. Cu privire la activitate am observat că aceștia cunosc drepturile și obligațiile dar aceștia consideră că nu sunt aplicate de multe ori (aceștia dând exemple în care aveau colegi care deja dețineau al 2-3 loc de muncă și de multe ori nu erau plătiți la timp sau erau plătiți mai slab decât specifica în cartea de muncă, afirmând că ei nu au pățit așa ceva deoarece este primul lor loc de muncă și nu au întâmpinat astfel de situații pe propria piele).

Întălnirea 6

“Căutarea și păstrarea unei locuințe”

Scop: dezvoltarea abilităților și competențelor necesare identificării și păstrării unei locuințe închiriate.

Obiective:

Conștientizarea locuirii într-o chirie cu forme legale;

Cunoașterea responsabilităților păstrării unei chirii

Conștientizarea avantajelor și dezavantajelor de a locui împreună cu cineva

Desfășurarea activității:

Pentru început am vrut să aflu care deține o chirie și am aflat că 4 din 6 membri dețin o chirie de cel puțin o lună;

Am vorbit despre ce presupune a locui într-o chirie cu contract (forme legale) și care sunt avantajele și dezavantajele unei chirii;

Am discutat despre cât este de important să păstreze o chirie și aceasta să nu fie pe termen scurt ci cât mai lung;

Ca și activitate am propus ca cei care dețin deja o chirie să informeze celelalte două persoane unde pot găsi informații despre o locuință și în funcție de ce trebuie să ne alegem locuința.

O a doua activitate a fost stabilirea pașilor pentru identificarea unei locuințe: am căutat pe site-uri, anunțuri, apelare la cunoștințe și am cumpărat un ziar Piața pentru a aprofunda mai tare informația și am lăsat membri grupului să caute singuri și să îmi prezinte cel puțin trei locuințe identificate

După care am discutat ce ițau determinat să își aleagă acele locuințe, argumente pro și contra

La final am întrebat cum li s-a părut toate întâlnirile, dacă le-au plăcut despre ce am discutat și dacă sunt pregătiți pe viitor pentru a trăi independent.

Observații la sfârșitul întâlnirii: toți cunoșteau importanța unei locuințe, aceștia știau de unde să se documenteze despre o locuință dar am observat faptul că nu cunoșteau că dacă locuiesc fără forme legale pot fi evacuați sau că proprietarul nu trebuie să dețină un exemplar al cheii în momentul închirierii imobilului. Aceștia afirmând cu siguranță că nu vor întâmpina nimic de genul acesta pe viitor.

Capitolul VII. Concluzii intervenției psiho-sociale realizate

La sfârșitul activitățiilor de intervenție organizate și împlinite practic, este necesară realizarea unui demers pentru a decide modul în care intervenția realizată și-a atins scopul, respectiv atingerea unui nivel de dezvoltare psiho-socială mai ridicat a tinerilor din Unitățile de Tip Familial, astfel încăt să își crească cunoștiințele si abilitățiile utile pentru a trăi independent.

Cu privire la activitățiile de intervenție organizate unde se cunoaște faptul că abilitățile urmărite în intervenție presupune aspecte care se formează în timp, consider că cea mai eficace modalitate de evaluare a rezultatelor obținute rezidă din evaluarea următoarelor aspecte:

Implicarea tinerilor într-un joc de rol (un interviu), unde putem evalua modul în care tinerii se prezintă la un interviu, obținând informații referitoare atât la abilitățiile lor de comunicare și relaționare socială cât și la prezentarea personală (cu privire la postura, gesturile și aspectul fizic).

Întocmirea unei liste de cumpărături/ aprovizionare, unde am putem evalua modul în care tinerii își aprovizionează lunar sau o data la două săptămâni cumpărăturile, obținând informații referitoare la abilitățiile de gestionare a banilor.

Am ales aceste tipuri de evaluare deoarece consider că este important să ști cum să îți administrezi singur bani din moment ce ei aveau un administrator care le făcea aprovizionare lunar, iar legat de jocul de rol am considerat că este important să facem acest joc pentru un viitor interviu în momentul în care aceștia doresc să îți găsească un alt loc de muncă deoarece am observat că 3 din cei 6 tineri doresc să îți găsească un loc de muncă în momentul în care își vor finaliza studiile.

La fiecare joc de rol interpretat am făcut pauze scurte unde am discutat despre comportamentele lor și decizile pe care aceștia le-au luat. Am observat că din punct de vedere practic aceștia cunosc foarte bine elementele ce evidențiază comportamentele și abilitățile importante prezentării la un loc de muncă deoarece aceștia au trăite emoțiile într-un interviu real.

La finalul activitățiilor realizate cu tinerii, pot spune că obiectivele urmărite au fost atinse într-o mare măsură, aceștia având un bagaj larg de informații și abilități pe care le utilizează din momentul în care aceștia nu mai depind de sistemul de protecție.

Concluzii la finalul lucrării

Întreaga lucrare de față presupune nevoile cu care tinerii din sistemul rezidențial de protecție se confruntă în momentul în care aceștia împlinesc 18 ani sau odată cu plecarea lor din acest mediu pentru a-și începe viața pe cont propriu. Din acest mod de a privi lucrurile, acești tineri trebuie pregătiți pentru un trai independent și decent, unde presupune deținerea unui set de competențe și abilități care sunt importante pentru a se integra în societate, a relaționa cu cei din jur, căutarea și păstrarea unui loc de muncă și de altfel căutarea și păstrarea unei chirii.

După cum am menționat mai sus, tinerii din sistemul de protecție se confruntă, cu un triplu dezavantaj : aceștia trăiesc drama unei experiențe traumatizante a separării de părinți și a unei vieți lipsite de caracteristicile mediului familial; mediul unde copii sunt abandonați, iar soarta le răpește, de cele mai multe ori, dreptul ca nevoile lor să fie satisfăcute; un dezavantaj mare și acesta find pe termen lung, este viitorul nesigur, unde mediul instituțional nu poate procura oportunități de învățare a unor elemente de bază pentru o funcționare potrivită lor situațiile sociale precum cetățean, angajat și tot odată părinte. Tinerilor aceștia duc lipsă de modele potrivite de rol, unde căldura și suportul familiei este exclus iar acest lucru evidențiază faptul că viitorul lor este afectată foarte tare.

În momentul părăsirii sistemului de protecție, tinerii nu își potimagina problemele cu care aceștia se întâlnesc: lipsa suportului social și familial, lipsa unei locuințe și de multe ori lipsa unui loc de muncă. De cele mai multe ori deși aceștia știu să practice o anumită meserie sau au cunoștiințe în ceea ce privește un anumit loc de muncă, ei nu sunt primiți să lucreze din simplul fapt că nu au cunoștiințe pentru a premi referință de la cineva sau le lipsește experiența.

Din punctul de vedere al asistentului social, consider că pregătirea acestor tineri penru o viață independentă este foarte importantă, astfel că tinerii depind de această pregătire pentru a face față integrării socio-profesionale. Cred că în momentul în care aceștia sunt pregătiți, atunci cu ajutorul abilităților și cunoștințelor vor putea face față cerințelor socității și pentru a-și face intrarea pe piața muncii.

Anexa 1 (ghid de interviu)

FORMULAR

(National Resource Center for Youth Services din Tulsa, Oklahoma)

1. Interese speciale și activități

Ce îți place să faci în timpul liber?

Ce hobby-uri ai?

Desfășurați activități în cadrul unității? De care? Îți plac acest tip de activități?

Cum îți dorești să îți petreci vacanțele?

Ce hobby-uri ai?

2. Social / Personal

Ce anume îți place cel mai mult la tine?

Este ceva ce ai dori să schimbi în legătură cu personalitatea ta?

3. Familie si prieteni

Ce înseamnă „familia” din punctul tău de vedere?

Din câți membri este formată familia ta?

Îmi descri o zi obișnuită în familia ta?

Îți cunoști familia? Păstrezi legătura cu ei?

Ai fost vreodată la ei acasă? Cum te-ai simțit când ai fost la ei acasă?

Ce schimbari ti-ai dori sa faci in familia ta?

Crezi că te vor sprijini în demersul tău?

Există posibilitatea să locuiești cu ei o perioadă la nevoie?

Unde crezi că era mai bine, în instituție sau în familie?

Ai un grup de prieteni? A fost dificil să te integrezi în grupul respectiv?

Ți-ai dori alți prieteni ?

4. Educație și ocupație

Urmezi vreo formă de învățământ? Cum te simți acolo?

Cât timp mai ai până îți finalizezi studiile? Ce vrei să faci mai departe?

Ce fel de școală vei termina? Ce profil/ profesie? Îți vei căuta de lucru în domeniul în care ai terminat?

Vrei să studiezi mai departe?

Dacă mergi la facultate, cum crezi că te vei descurca?

Ce loc de muncă ai mai avut?

Ce parte din munca ta îți place mai mult?

5. Emoțional, mental, cognitiv

Când gândești cel mai clar?

Când ești bine dispus?

Ce te face fericit?

Cum îți rezolvi de obicei problemele?

Când ai o zi proastă, care este cea mai bună parte a ei?

Cum îți poți schimba dispoziția sau atitudinea?

6. Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

De cât timp locuiești aici?

La câte forme de instituții ai fost?

De câți ani ești în sistemul de protecție?

Cum apreciezi viața din centru?

Ce ai dori să schimbi la instituție?

Ce părere ai despre instituționalizarea ta? Cunoști motivele pentru care ai fost instituționalizat/ă?

Cum privești instituția? Ca pe o resursă sau doar sprijin?

Ce părere ai despre serviciile oferite?

Cât de pregătit/ă te simți pentru pasul pe care urmează să-l faci?

Ce părere ai despre personalul din instituție?

Ai început demersurile pentru a părăsi sistemul de protecție?

Ce crezi că trebuie să faci pentru a te integra în societate și a-ți identifica un loc de muncă/ o chirie? (repartiție de la primărie, închiriată, prin cumpărare)

Cunoști drepturile bănești oferite de instituție la plecare? Cunoști posibilitatea de a rămâne în sistemul de protecție pe o anumită perioadă pentru a-ți strânge un buget necesar închirierii unei locuințe?

Cunoști rolul instituțiilor care te pot sprijinii în momentele dificile?

Ai auzit de organizațiile non-guvernamentale care asigură sprijin material, financiar și moral tinerilor aflați în situația ta?

Cunoști modalitățile de a intra în contact cu ei?

Ai participat la activitățiile desfășurate de către A.N.O.F.M/ A.J.O.F.M.?

7. Altele

Care sunt cele mai mari temeri ale tale?

Crezi că te vei descurca după părăsirea sistemului de protecție?

La cine apelezi dacă ești într-o situație dificilă?

Ce deprindeni ai care te ajuta să locuiești pe cont propriu?

De ce anume ai avea nevoie pentru a te pregăti pentru viața independentă ?

Anexă 2

Identificați emoțiile din imaginile de mai jos.

Bibliografie

Alexiu, M. T. (coord.), Sellick, C. (2000), Asistența Socială în Marea Britanie și Romania, București, p. 118-127.

Băiceanu, L., (2004), Dicționar ilustrat de psihologie Englez-Român, București, Ed. Tehnică

Băican, E., (2012), Psihologia sănătății și sănătate publică – Suport de curs, Cluj – Napoca, p. 25

Dan, A. (2004). Accesul la locuire în România, astăzi, în rev. Calitatea vieții, nr. 3-4/2004, București: Institutul Român pentru Cercetarea Calității Vieții, www.iccv.ro.

Dumitru, A., Acriș, C. (2005). Violență și abuz asupra copilului. Implicații pentru munca socială din instituții, în Revista de Asistență socială, nr. 1-2/2005, : Ed. Polirom

Dilion, M. (2003). „Plasamentul familial – dimensiuni și caracteristici” (p. 249-282). În Bulgaru, M. (coord.). Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale, Chișinău: CE USM.

Ellis, R.A., Dulmus, C.N., Wodarski, J.S. (2003). Essentials of Child Welfare, : John Wiley & Sons, Inc.

François, S., Alain, B., Anne, G., Kaufman, J.-C., (1998). Ancheta și Metodele ei: Chestionarul, Interviul de producere a datelor, Interviul comprehensive., Iași, Ed. Polirom

Garvin, C.D., Gutierrez, L.M., Galinsky, M.L. (2004). Handbook of Social Work with Groups, : Press.

Iwaniec, D. (2006). The Emotionally Abused and Neglected Child. Identification, Assessment and Intervention. A Practice Handbook, : John Wiley & Sons, Ltd.

Kay, J.L. (2005). „Attachment and Its Disorders” (p. 297-310), în Klykylo, W.M., Kay, J.L., Clinical Child Psychiatry, : John Wiley & Sons, Ltd..

Mitulescu, S., Parvu, D., Chirila, D., Ionescu, O., (2004). Ghid metodologic pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, realizat de World Learning, în cadrul programului Childnet.

Popescu, R. (2003). Promovarea incluziunii sociale a copiilor în societatea românească, în rev. Calitatea vieții, nr. 3-4/2003, București: Institutul Român pentru Cercetarea Calității Vieții, www.iccv.ro.

Roth-Szamosközi, M. (1999). Protecția copilului. Concepții, dileme, metode, : Presa Universitară Clujeană

Rushton, A., Minnis, H. (2008). Residential and Family Foster Care, în Rutter, M., Bishop, D.V.M., Pine, D.S., Scott, S., Stevenson, J., Taylor, E., Thapar, A., (Eds.) Rutter’s Child and Adolescent Psychiatry, Oxford: Blackwell Publishing.

Stan, M.D. (2004). Excluziunea de pe piața muncii, în rev. Calitatea vieții, nr. 3-4, 2004, București: Institutul Român pentru Cercetarea Calității Vieții, www.iccv.ro.

Șoitu, L.-C., (2003). „Copilul instituționalizat – perspective psihosociale” , în Tratatul de asistență socială, Iași: Ed. Polirom.

Traian, R., Petru, I., (2006). “Ancheta Sociologică și Sondajul de opinie. Teorie și practică” Iași, Ed. Polirom

Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1998). Dicționar de sociologie, București: Ed. Babel.

Hotărârea de Guvern nr. 669 din 24 mai 2006, privind aprobarea Strategiei naționale de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului

Legea 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale

Ghid metodologic pentru implementarea standardelor de calitate privind dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, (p. 38-40)

www.centruleducationalraluca.ro/Documents/ghid%20metodologic.doc

Bibliografie

Alexiu, M. T. (coord.), Sellick, C. (2000), Asistența Socială în Marea Britanie și Romania, București, p. 118-127.

Băiceanu, L., (2004), Dicționar ilustrat de psihologie Englez-Român, București, Ed. Tehnică

Băican, E., (2012), Psihologia sănătății și sănătate publică – Suport de curs, Cluj – Napoca, p. 25

Dan, A. (2004). Accesul la locuire în România, astăzi, în rev. Calitatea vieții, nr. 3-4/2004, București: Institutul Român pentru Cercetarea Calității Vieții, www.iccv.ro.

Dumitru, A., Acriș, C. (2005). Violență și abuz asupra copilului. Implicații pentru munca socială din instituții, în Revista de Asistență socială, nr. 1-2/2005, : Ed. Polirom

Dilion, M. (2003). „Plasamentul familial – dimensiuni și caracteristici” (p. 249-282). În Bulgaru, M. (coord.). Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale, Chișinău: CE USM.

Ellis, R.A., Dulmus, C.N., Wodarski, J.S. (2003). Essentials of Child Welfare, : John Wiley & Sons, Inc.

François, S., Alain, B., Anne, G., Kaufman, J.-C., (1998). Ancheta și Metodele ei: Chestionarul, Interviul de producere a datelor, Interviul comprehensive., Iași, Ed. Polirom

Garvin, C.D., Gutierrez, L.M., Galinsky, M.L. (2004). Handbook of Social Work with Groups, : Press.

Iwaniec, D. (2006). The Emotionally Abused and Neglected Child. Identification, Assessment and Intervention. A Practice Handbook, : John Wiley & Sons, Ltd.

Kay, J.L. (2005). „Attachment and Its Disorders” (p. 297-310), în Klykylo, W.M., Kay, J.L., Clinical Child Psychiatry, : John Wiley & Sons, Ltd..

Mitulescu, S., Parvu, D., Chirila, D., Ionescu, O., (2004). Ghid metodologic pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, realizat de World Learning, în cadrul programului Childnet.

Popescu, R. (2003). Promovarea incluziunii sociale a copiilor în societatea românească, în rev. Calitatea vieții, nr. 3-4/2003, București: Institutul Român pentru Cercetarea Calității Vieții, www.iccv.ro.

Roth-Szamosközi, M. (1999). Protecția copilului. Concepții, dileme, metode, : Presa Universitară Clujeană

Rushton, A., Minnis, H. (2008). Residential and Family Foster Care, în Rutter, M., Bishop, D.V.M., Pine, D.S., Scott, S., Stevenson, J., Taylor, E., Thapar, A., (Eds.) Rutter’s Child and Adolescent Psychiatry, Oxford: Blackwell Publishing.

Stan, M.D. (2004). Excluziunea de pe piața muncii, în rev. Calitatea vieții, nr. 3-4, 2004, București: Institutul Român pentru Cercetarea Calității Vieții, www.iccv.ro.

Șoitu, L.-C., (2003). „Copilul instituționalizat – perspective psihosociale” , în Tratatul de asistență socială, Iași: Ed. Polirom.

Traian, R., Petru, I., (2006). “Ancheta Sociologică și Sondajul de opinie. Teorie și practică” Iași, Ed. Polirom

Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord.) (1998). Dicționar de sociologie, București: Ed. Babel.

Hotărârea de Guvern nr. 669 din 24 mai 2006, privind aprobarea Strategiei naționale de incluziune socială a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului

Legea 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale

Ghid metodologic pentru implementarea standardelor de calitate privind dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, (p. 38-40)

www.centruleducationalraluca.ro/Documents/ghid%20metodologic.doc

Anexa 1 (ghid de interviu)

FORMULAR

(National Resource Center for Youth Services din Tulsa, Oklahoma)

1. Interese speciale și activități

Ce îți place să faci în timpul liber?

Ce hobby-uri ai?

Desfășurați activități în cadrul unității? De care? Îți plac acest tip de activități?

Cum îți dorești să îți petreci vacanțele?

Ce hobby-uri ai?

2. Social / Personal

Ce anume îți place cel mai mult la tine?

Este ceva ce ai dori să schimbi în legătură cu personalitatea ta?

3. Familie si prieteni

Ce înseamnă „familia” din punctul tău de vedere?

Din câți membri este formată familia ta?

Îmi descri o zi obișnuită în familia ta?

Îți cunoști familia? Păstrezi legătura cu ei?

Ai fost vreodată la ei acasă? Cum te-ai simțit când ai fost la ei acasă?

Ce schimbari ti-ai dori sa faci in familia ta?

Crezi că te vor sprijini în demersul tău?

Există posibilitatea să locuiești cu ei o perioadă la nevoie?

Unde crezi că era mai bine, în instituție sau în familie?

Ai un grup de prieteni? A fost dificil să te integrezi în grupul respectiv?

Ți-ai dori alți prieteni ?

4. Educație și ocupație

Urmezi vreo formă de învățământ? Cum te simți acolo?

Cât timp mai ai până îți finalizezi studiile? Ce vrei să faci mai departe?

Ce fel de școală vei termina? Ce profil/ profesie? Îți vei căuta de lucru în domeniul în care ai terminat?

Vrei să studiezi mai departe?

Dacă mergi la facultate, cum crezi că te vei descurca?

Ce loc de muncă ai mai avut?

Ce parte din munca ta îți place mai mult?

5. Emoțional, mental, cognitiv

Când gândești cel mai clar?

Când ești bine dispus?

Ce te face fericit?

Cum îți rezolvi de obicei problemele?

Când ai o zi proastă, care este cea mai bună parte a ei?

Cum îți poți schimba dispoziția sau atitudinea?

6. Sisteme de sprijin/ Reacția la servicii profesionale

De cât timp locuiești aici?

La câte forme de instituții ai fost?

De câți ani ești în sistemul de protecție?

Cum apreciezi viața din centru?

Ce ai dori să schimbi la instituție?

Ce părere ai despre instituționalizarea ta? Cunoști motivele pentru care ai fost instituționalizat/ă?

Cum privești instituția? Ca pe o resursă sau doar sprijin?

Ce părere ai despre serviciile oferite?

Cât de pregătit/ă te simți pentru pasul pe care urmează să-l faci?

Ce părere ai despre personalul din instituție?

Ai început demersurile pentru a părăsi sistemul de protecție?

Ce crezi că trebuie să faci pentru a te integra în societate și a-ți identifica un loc de muncă/ o chirie? (repartiție de la primărie, închiriată, prin cumpărare)

Cunoști drepturile bănești oferite de instituție la plecare? Cunoști posibilitatea de a rămâne în sistemul de protecție pe o anumită perioadă pentru a-ți strânge un buget necesar închirierii unei locuințe?

Cunoști rolul instituțiilor care te pot sprijinii în momentele dificile?

Ai auzit de organizațiile non-guvernamentale care asigură sprijin material, financiar și moral tinerilor aflați în situația ta?

Cunoști modalitățile de a intra în contact cu ei?

Ai participat la activitățiile desfășurate de către A.N.O.F.M/ A.J.O.F.M.?

7. Altele

Care sunt cele mai mari temeri ale tale?

Crezi că te vei descurca după părăsirea sistemului de protecție?

La cine apelezi dacă ești într-o situație dificilă?

Ce deprindeni ai care te ajuta să locuiești pe cont propriu?

De ce anume ai avea nevoie pentru a te pregăti pentru viața independentă ?

Anexă 2

Identificați emoțiile din imaginile de mai jos.