Asistarea Sociala a Persoanelor Si Familiilor Care Se Confrunta cu Deficit de Resurse

Psihologie

Asistarea Sociala a Persoanelor Si Familiilor Care Se Confrunta cu Deficit de Resurse

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

REZUMATUL LUCRĂRII

INTRODUCERE

MOTIVAȚIAFUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

Perspective teoretice asupra sărăciei

Perspective teoretice asupra familiei

Specificul intervenției în cadrul familiilor sărace

METODOLOGIA CERCETĂRII

Aspecte metodologice

Scopul și obiectivele cercetării

Întrebări de cercetare

Metode, instrumente și tehnici folosite în cercetare

Populația cercetării

Prezentarea rezultatelor cercetării

Prelucrarea și înterpretarea datelor obținute prin intermediul interviului

Concluzii cercetare cantitativă și calitativă

METODOLOGIA INTERVENȚIEI

Obiective ale intervenției

Beneficiarii asistați

Principii și metode de intervenție

Desfășurarea propriu-zisă a intervenției

CAZUL NR. 1

Studiu de caz focalizat pe individ și familie

Desfășurarea intervenției primului studiu de caz

CAZUL NR. 2

Studiu de caz centrat pe grupul familial

Aspecte metodologice

Desfășurarea intervenției sociale propriu-zise

Evaluarea finală

Concluziile finale ale intervenției

CONCLUZII FINALE

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

REZUMATUL LUCRĂRII

Lucrarea de față are ca temă asistarea socială a persoanelor și familiilor care se confruntă cu deficit de resurse.

Am început lucrarea de față cu partea de fundamentare teoretică, definind conceptele cheie ale lucrării : sărăcia, cu formele ei absolută, relativă și severă. Am definit de asemenea și cele patru dimensiuni ale sărăciei din perspective Molnar (2002), acestea fiind: incidența sărăciei, profilul sărăciei, persistența sărăciei și deficitul de venit. Am abordat în continuare și componentele fundamentale ale strategiilor antisărăcie, prevenirea, recuperarea și suportul. Am oferit și câteva informații despre legislația românească relevantă referitoare la problematica sărăciei. Aici am abordat următoarele legi : Legea 416/2001, privind Venitul minim garantat, actualizată în 2013, Legea nr. 133 din 13.06.2008, cu privire la ajutorul social, Legea 76/2002, privind legea șomajului și Legea nr. 116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale.

A doua partea a teorie a cuprins informații referitoare la familie și modalitatea evaluării unei familii. La început am prezentat câteva definiții ale familiei, oferite de diferiți autori. Partea de evaluare a funcționării familiei a fost teoretizată atât din perspectiva ecologică, cât și din perspectiva interacționist sistemică.

Ce-a de-a treia partea din fundamentarea teoretică a lucrării o constituie prezentarea specificului intervenției în cadrul familiile sărace.

Cercetarea de față cu privire la problematica familiilor sărace este o combinație de tip cantitativ și calitativ. Scopul general al cercetării constă în evaluarea nevoilor și caracteristicilor beneficiarilor de venit minim garantat, indivizi și familii. În urma întrebărilor de cercetare, a rezultat faptul că familiile sărace se confruntă cu numeroase probleme, printre care amintim: resurse materiale insuficiente, lipsa intimității datorită spațiului insuficient, lipsa motivației în căutarea unui loc de muncă, nivelul educațional, statusul ocupațional (pentru 75.55% reprezintă o mare problemă). Factorii care influențează problemele din cadrul familiilor sărace sunt: nivelul educațional, lipsa propriei locuințe, educația dată de părinți.

Media de ședere în sistemul venitului minim garantat (VMG) este de 347.67 zile. În urma analizării documentelor am constatat că cele mai multe persoane au stat între 181 -270 zile în sistemul de protecție.

Motivele ieșirii/reintrării în sistemul de protecție a unora dintre beneficiarii de VMG sunt încadrare în muncă, neplata impozitelor, neprezentare de acte, neprezentare la muncă, pensie pentru limita de vârstă sau obținere certificat handicap,

Partea cantitativă cuprinde cercetarea pe o populație de 90 de persoane, iar cea calitativă cuprinde intervievarea a trei familii, prelucrarea și interpretarea informațiilor opținute cu ajutorul interviului.

Intervenția s-a realizat asupra a două familii care se confruntă cu deficit de resurse. Aceste familii au fost incluse în cercetare.

Pentru prima familie am elaborat un studiu de caz focalizat pe individ și famillie. Familia este compusă din patru membri. Doamna S.A a fost căsătorită și în urma căsătoriei au luat naștere doi copii, B.M și B.I. Doamna S.A în urma unor conflicte a divorțat de tatăl fetelor, acestea mergând să locuiască împreună cu mama lor. În urmă cu 6 luni doamne S.A l-a întâlnit pe domnul G.M și au căzut de acord să se mute împreună. Principalele probleme alea familiei sunt lipsa unui loc de muncă al doamnei S.A și al domnului G.M, probleme legate de insuficiența spațiului de locuit și lipsa motivației adulților în vederea schimbării situației actuale. În urma intervenție, doamna S.A și-a găsit de muncă ca femeie de servici la un salon de înfrumusețare.

Pentru ce-a de-a doua familie am elaborat un studiu de caz centrat pe grupul familia. Această familie este compusă din șase membri. În cadrul acestei intervenții am realizat cinci întâlniri cu membrii familiei. La început am dorit construirea unui climat de încredere în cadrul grupului familial pentru creșterea eficienței implicării și comunicării în procesul de asistență social. La următoare întâlnirea ne-am axat pe pregătirea pentru interviul de angajare în muncă și întocmirea CV-ului. Obiectivele acestei intervenții au fost creșterea motivației în vederea găsirii unui loc de muncă, învățarea cunoștințelor și deprinderilor necesare pentru găsirea unui loc de muncă, aplicarea unor teste de autocunoaștere și orientare în cariera profesională. În urma evaluării, toți membri familiei s-au arătat mulțumiți de intervenție mea și au spus că au aflat multe lucruri noi.

La fiecarea caz am realizat eco-harta înainte de intervenție și după intervenție.

Prin această lucrare am realizat o descriere teoretică a fenomenului sărăciei, am prezentat informații referitoare la familie și modalitatea evaluării unei familii. Am analizat în profunzime acest fenomrn prin cercetare și prin studiile de caz efectuate asupra individului și familiei și am contribuit, chiar dacă într-o mică masură, la combaterea acestui fenomen prin intervenție realizată împreună cu cele două cazuri menționate mai sus.

INTRODUCERE

Anul 2010 a fost declarat de către Uniunea Europeană, Anul European de Luptă Împotriva Sărăciei și Excluziunii Sociale. Acțiunile întreprinse au avut ca scop creșterea conștiinței publice asupra caracteristicilor acestui fenomen și creșterea implicării persoanelor din sistem pentru a găsi modalități de combatere a excluziunii sociale si a sărăciei.

Sărăcia se înscrie, în ceea privește fenomenele social-economice cu care se confruntă societatea contemporană, pe unul dintre primele locuri, influențând buna funcționare a societății și a celorlalți factori sociali. Fenomenul este răspândit cu diferite grade de intensitate și consecințe diverse în toate statele lumii, constituind o realitate și în România.

Conform lui Gaudier (1990), în ultimii 10 – 15 ani se constată o încetinire a reculului sărăciei, chiar o recrudescență a acesteia. Numărul săracilor a crescut atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în țările dezvoltate, iar sărăcia se extinde asupra unor noi categorii de persoane, făcându-și apariția o “nouă sărăcie” generată de evoluțiile recente din economie și societate.

Chiar dacă demersul de cercetare nu va avea o amploare semnificativă, exercițiul în sine va fi o modalitate de familiarizare cu aspectele acestui fenomen și va crește motivația personală, de a avea o implicare ulterioară în acțiuni care au ca scop combaterea excluderii sociale și sărăciei, dar și promovarea incluziunii sociale.

În lucrarea de față îmi propun să realizez un studiu referitor la asistarea socială a persoanelor și familiilor care se confruntă cu deficit de resurse. Scopul general al cercetării constă în evaluarea nevoilor și caracteristicilor beneficiarilor de venit minim garantat, indivizi și familii. Lucrarea va cuprinde pe lângă partea teoretică, o parte de cercetare și una de intervenție propriu-zisă. Demerseul de cercetare va cuprinde o populație de 90 de persoane aflate în evidența Serviciului de Protecție Socială din cadrul Direcția de Asistență Socială și Medicală, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Pentru a realiza scopurile și obiectivele prezentate la începutul lucrării și pentru a răspunde la întrebările mai sus menționate, cercetarea de teren a avut un caracter exhaustiv. Populația investigată este formată din cohorta de ieșire 2013 a beneficiarilor de venit minim garantat ai Primăriei Cluj-Napoca.

Prin intermediul interviului calitativ semistructurat, am urmărit cunoașterea mai profundă a experiențelor familiilor, condițiile de locuit, starea de sănătate, aprecierea veniturilor, relațiile cu familia, prietenii și despre nivelul educațional. Astfel, prin aplicarea metodei interviului, am reușit să identific principalele categorii de nevoi observate și exprimate de către cei intervievați.

Prin intervenția socială din cadrul familiilor îmi propun realizarea unor acțiuni concrete în scopul eradicării sărăciei și excluziunii sociale.

MOTIVAȚIA

Am ales să abordez această temă, deoarece vreau să identific problemele și caracteristicile persoanelor și familiilor care se confruntă cu deficit de resurse. Fiind un fenomen complex, sărăcia nu poate fi studiată în profunzime, însă se pot efectua cercetări pentru a evidenția situația în care se află aceste familii, problemele și resursele care există în interiorul și în exteriorul acestora și care influențează funcționarea familiilor ca întreg, și a fiecărui membru în parte.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

PERSPECTIVE TEORETICE ASUPRA SĂRĂCIEI

Afirmarea problemei

Sărăcia este o boală a societății care produce suferință celor aflați sub incidența ei și care prin manifestările ei deranjează întreaga societate. Autoidentificarea ca fiind sărac înseamnă autoplasarea la baza structurii sociale, această opțiune fiind încurajată de credințele împărtășite de majoritatea populației, conform cărora sărăcia este produsul societății, și nu este determinat de incapacitățile personale (Molnar, Maria, 1999).

Între fenomenele social-economice cu care se confruntă societatea contemporană, sărăcia se clasează pe unul din primele locuri. Acest fenomen este întâlnit în toate țările lumii, în proporții și internsități diferite. În România acest fenomen este unul de actualitate.

Sărăcia atrage după ea un întreg proces de etichetare, astfel oamenii cu un nivel financiar mic sunt numiți “oameni săraci”.

Cauzele care generează sărăcia sunt destul de variate și semnificative ca număr. Unele își au sursa în condițiile umane precum: pregătire, starea sănătății, vârsta, caracteristicile comportamentale, instabilitate, altele în productivitatea scăzută, muncile sunt prost plătite. Alte cauze ale sărăciei pornesc de la schimbările în structura capitalului, falimentul unor firme, crizele economice, restructurările de post.

La cauzele menționate mai sus mai putem adauga una foarte importantă și anume lipsa averii moștenite. Persoanele sau familiile care se află într-o asemenea situație sunt în dezavantaj în comparație cu celelalte. (Gheorghe, Barbu, 1994, p.120).

Profesorul american Edward C. Banefield susține că sărăcia poate fi produsul indiferenței, lipsei de autorespect și apatiei.

Tot după opinia profesorului Banefield, oamenii marcați de aceste caracteristici, se află într-o “cultură a sărăciei”, care este transmisă din generație în generație.

Lipsa pregătire sau slaba pregătire îl face pe om vulnerabil la schimbările normale din orice domeniu, punându-l în situația de a deveni inutil sau de a nu mai dispune de resurse pentru satisfacerea nevoilor familiei sale.

Numărul ridicat de șomeri proveniți din rândul muncitorilor cu calificare scăzută sau necalificați și numărul redus de șomeri din rândul claselor cu pregătire superioară sunt dovada clară a unei asemenea relații. ( capitalului, falimentul unor firme, crizele economice, restructurările de post.

La cauzele menționate mai sus mai putem adauga una foarte importantă și anume lipsa averii moștenite. Persoanele sau familiile care se află într-o asemenea situație sunt în dezavantaj în comparație cu celelalte. (Gheorghe, Barbu, 1994, p.120).

Profesorul american Edward C. Banefield susține că sărăcia poate fi produsul indiferenței, lipsei de autorespect și apatiei.

Tot după opinia profesorului Banefield, oamenii marcați de aceste caracteristici, se află într-o “cultură a sărăciei”, care este transmisă din generație în generație.

Lipsa pregătire sau slaba pregătire îl face pe om vulnerabil la schimbările normale din orice domeniu, punându-l în situația de a deveni inutil sau de a nu mai dispune de resurse pentru satisfacerea nevoilor familiei sale.

Numărul ridicat de șomeri proveniți din rândul muncitorilor cu calificare scăzută sau necalificați și numărul redus de șomeri din rândul claselor cu pregătire superioară sunt dovada clară a unei asemenea relații. (Gheorghe, Barbu, 1994, p.130)

Definirea conceptelor cheie

Definiția multidimensională a sărăciei a căpătat o nuanță specială în concepția lui Amartya Sen. Potrivit acestuia, „sărăcia nu constă în lipsa bunurilor de consum, ci în absența capacităților oamenilor, a posibilității, inclusiv a libertății, de a funcționa”, adica de a fi bine hrănit, de a fi sănătoși și educați, de a avea o viață lungă, de a participa la viața societății etc. (Maria Molnar, 1999, p.25).

În cele ce urmează voi exemplifica cele trei concepte de sărăcie, potrivit autorului Cătălin Zamfir și anume : sărăcia absolută, sărăcia relativă și sărăcia severă.

Sărăcia absolută reprezintă lipsa unor condiții minime de viață (de exemplu, locuința, hrana și îmbrăcămintea) necesare unei simple supraviețuiri în societate. Sărăcia absolută înseamna marginalizarea și în mod special excludere socială (Zamfir, Cătălin, 1994, p.15).

Pe termen lung, sărăcia absolută produce degradări biologice ireversibile. Pe termen mediu, produce deteriorarea rapidă a capacităților și oportunităților minime ale persoanelor de a participa la viața societății.

Pragul de sărăcie absolută presupune variabilitatea volumului fizic al consumului apreciat strict necesar. Adică parametri cantitativi (economici și socio-culturali) constanți într-un anumit timp și spațiu geografic.

Sărăcia relativă tinde să separe pe cei care se plasează în sfera ei de modul de viață dominant, generând o stare de frustrare cronică. Aceasta produce multiple frustrări în raport cu modul de viață cristalizat în cadrul societății date. Pentru a o caracteriza, este sugestivă definiția dată de sociologul englez Townsend- ca deprindere multiplă (Zamfir, Cătălin, 1994, p.15).

Sărăcia severă reprezintă nivelul resurselor care oferă condiții accentuate modeste de viață, pline de restricții și lipsuri, care împiedică o funcționare normală, dar care nu blochează nici efortul de a ieși din sărăcie și nici redresarea în situația în care resursele revin la normal. (Zamfir, Cătălin, 1994, p.15).

Tot Maria Molnar (1999, p.25) afirmă că “cel mai frecvent este utilizat termenul de excludere socială, acesta fiind folosit cu mai multe înțelesuri. Un prim sens ar fi acela pentru a desemna însăși starea de sărăcie în planul relațiilor sociale („sărac egal exclus” sau „fiind sărac este exclus”). Excluderea poate desemna pe de o parte o reacție din partea societății sau putem avea de a face cu o excludere când inițiativa vine din partea individului pus în situație de deprivare.”

Sărăcia, din perspectiva complexității atribuite conceptului, poate avea două tipuri de abordări : unul unidimensional, celălalt multi-dimensional sau complex. După cum afirmă și Atkinson (2002) sărăcia nu poate fi definită ca un fenomen unicov, ea fiind un termen multi-dimensional, relativ și graduat.

Abordarea unidimensională definește sărăcia prin insuficiența sau lipsa resurselor material sau financiare, în principal a veniturilor, necesare unui nivel de trai minim acceptabil.

Abordarea multidimensional include patru dimensiuni, și anume : dimensiunea economică, dimensiunea psihologică, dimensiunea socio-culturală și dimensiunea cu caracter medico-social. Dimensiunea economică face referire la : venit, bunuri imobiliare, bunuri de folosină îndelungată, condiții de locuit, accesul la servicii. Dimensiunea psihologică se referă la degradarea stimei de sine, lipsa de control asupra propriei vieți, modalitatea de auto-percepere. Cea de-a treia dimensiune și anume cea socio-culturală – accesul la mijloacele de culturalizare , nivelul de pregătire profesională. Ultima dimensiune este aceea cu caracter medico-social și face referire la problemele de dependență socială, accesul la ocrotirea sănătății.

Cel mai simplu sens al conceptului de sărăcie este acela că „reprezintă o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a duce o viață decentă, o viață acceptată la nivelul unei anumite colectivități date” (Adrian N., 1999, p.223).

Pașa (2004) definește marginalizarea ca fiind “poziția social periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității; ea se manufestă prin absența unui minim de condiții sociale de viață”(p.161).

Dimensiuni ale sărăciei

Conform Cătălin Zamfir (1994, p. 15) „sărăcia este definită a reprezenta lipsa de mijloace financiare necesare asigurării unui trai adecvat în raport cu standardele colectivității”.

Cătălin Zamfir mai adaugă dimensiunea temporal a sărăciei. Sărăcia poate fi permanentă sau temporală, această caracteristică depinzând de mijloacele pe care le are individual sau familie de a ieși din starea de sărăcie. În sărăcia permanentă se află de obicei, persoanele cu incapacitate de muncă, vârstnici cu venituri foart mici, cei care suferă de o boală cronică, familii cu mulți copii.(p.10)

Termenul de sărăcie, din perspectiva lui, se confruntă cu o anumită oscilație între o limită minimă fiind sărăcia absolută și limita maximă fiind sărăcia relativă care servește la o definire mai degrabă politică a sărăciei.

Pragul de sărăcie constituie un etalon al dezvoltării economico-sociale ale oricărei societăți umane. O politică de protecție socială eficientă ar trebuie să aibă în vedere nu doar populația aflată sub acest risc de sărăcie, ci și populația situată în zona de risc socio-economic, pentru că probabilitatea de a intra sub pragul sărăciei să fie mai redus.

În general sărăcia este definită operațional prin lipsa veniturilor actuale, pragurile de sărăcie reprezentând de fapt niveluri de venituri necesare pentru a duce o viață normală sau decentă. Această definire ne duce la ideea că sărăcia se referă mai degrabă la un mod de viață sărac : neacoperirea nevoilor fundamentale și în consecință, o funcționare umană sub un anumit standard, la care se adaugă și efecte complexe ale stării de sărăcie.

Conform lui Preda M., (2002) sărăcia poate fi de scurtă durată (sărăcia ocazională, provizorie) și ea se caracterizează doar prin lipsuri actuale și nu generează mutații majore în planul autopercepției sau stimei de sine.

De multe ori sărăcia este asociată atitudinii specifice și orientării umane cum ar fi : demoralizare, resemnare, lipsă de sperantă, lipsă de voință, adaptare la un mod de viață sărac. Se conturează un mod de viață specific, caracterizat nu numai prin lipsă, dar și printr-un mod de viață care are efect distructiv asupra echilibrului vieții de familie sau comunitar. (Zamfir E., 2000, p.240).

Molnar (2002) prezintă patru dimensiuni ale sărăciei :

Incidența sărăciei, este mai mare în rândul copiilor (sub 18 ani), al tinerilor (18-24 ani) și al vârstnicilor(65 de ani și peste).Un studiu realizat de Banca Mondială în 2003 arată că între anii 1995 – 2002, rata sărăciei a variat între 20% și 36 % din populația țării.(Stănculescu, 2004, p.18-19)

Profilul sărăciei – riscul de a face parte dintr-o gospodărie cu venituri sub pragul sărăciei depinde de vârstă,sex, tipul de gospodărie, nivelul de instruire și statutul ocupațional.

Persistența sărăciei – riscul persistenței este mai mare pentru femei, pentru copii și tineri și pentru vârstnici.

Deficitul de venit – profunzimea sărăciei este evaluată prin diferența dintre pragul sărăciei și veniturile gospodăriei calculate în medie pe adult echivalent(p.10).

Teorii asupra sărăciei

În Dicționarul de sărăcie, coordonat de Cătălin Zamfir (2003), sunt prezentate următoarele teorii asupra sărăciei.

Explicația individual-psihologică a cauzalității sărăciei. Acestă teorie susține ideea că săracii sunt singurii vinovați de situația în care se află, datorită propriului comportament și atitudinii prin care doresc să primească ajutor imediat. Persoanele sărace nu depun nici un fel de efort pentru a ieși din situația în care se află, ele se complac în această stare, așteptând ajutor din exterior. În general această teorie se bazează pe blamarea victimei și consideră cauzele care duc la sărăcie ca fiind de natură patologică.

Explicația economică și socială a cauzalității sărăciei. Această teorie este opusă celei prezentate anterior și consideră ca societatea este răspunzătoare de starea de sărăcie a unor persoane. Afirmă că societatea trebuie să vină în sprijinirea persoanelor nevoiașe.

Perspectiva funcționalistă de abordare a sărăciei. Explicația politică a sărăciei. Această teorie pune accentul pe disfuncțiile existente în societate. Unii dintre adepții teoriei afirmă că sărăcia se datorează schimbărilot tehnologice care au avut loc în ultimele decenii. Alții în schimb, afirmă că sărăcia este necesară în societate, deoarece îi provoacă pe indivizi să muncească și să progreseze pentru a trece de acel prag de sărăcie sau pentru a nu-l atinge.

Teoriile privind inegalitățile și conflictele sociale (Marxism). Marx susține ideea conflictelor de clasa, a inegalității economice, care determină deținerea puterii de către un număr restrâns de persoane, care dețin și puterea politică, în defavoare populației sărace.

Perspectiva interacționistă de abordare a sărăciei. Se axează pe modalitatea în care privesc și se consideră persoanele sărace. Ele de cele mai multe ori se raportează la vecini, la persoanele lângă care trăiesc, neavând un model pozitiv.

Teoria etichetării sociale a săracilor. Faptul că societatea consideră persoanele ca fiind leneșe fără dorință de schimbare, profitori îî provoaca pe aceștea să se autoconsidere și să îți atribuie acele etichete.

Explicația culturală a sărăciei.Această teorie presupune existența așa numitei “culturi a sărăciei” care se întâlnește în anumite zone și care are caracteristii proprii. În acestă cultură mama este capul de familie, iar tatăl este mereu în căutarea unui loc de muncă sau este alcoolic, detenție sau a părasit familia. Relațiile sexuale apar devreme, la fel și căsătoriile și copii. Relațiile de familie sunt slabe și nu există legături puternice între membrii familiei. Oscar Lewis a analizat cultura sărăciei și a ajuns la concluzia că în aceste familii există sentimente puternice de inferioritate, de marginalizare. Se formează astfel un “ciclu al sărăcie” care este continuu reîntărit, deoarece copiii învață comportamentele părinților și devin indiferenți față de viață și față de muncă. De cele mai multe ori, sărăcia nu se datorează lipsei de resurse, ci atitudinii față de aceasta, renunțând în a mai lupsa pentru a ieși din sărăcie (Adrian Dan, 2009)

Componentele fundamentale ale strategiilor antisărăcie

În elaborarea unei strategii antisărăcie trebuie avute în vedere trei tipuri de metode : prevenirea, recuperarea și suportul.

1.Prevenirea are în vedere acțiunile orientate spre eliminarea factorilor producători de sărăcie. Prevenirea sau eradicarea sărăciei este utilă pentru a preveni instalarea sărăciei. A preveni nu înseamnă a trata.

Producerea de sărăcie, în formele de organizare socială existente reprezintă un risc ireversibil și natural. Nu există nici o societate, care să nu producă natural sărăcie în interiorul ei. Acest lucru este valabil și pentru societățile cu un înalt nivel de prosperitate. Astfel, dispozitivele de prevenire a sărăciei sunt binevenite și necesare oricărei societăți, nu numai celor aflate în situațiile de risc ridicat de sărăcie, așa cum este țara noastră în prezent.

Putem identifica astfel următoarele clase de acțiuni de prevenire a sărăciei :

Crearea locurilor de muncă

Existența locurilor de muncă devine o problemă critică în prevenirea sărăciei în societățile moderne. În toate statele, chiar și în cele cu un nivel ridicat de prosperitate există o preocupare majoră de a identifica mijloacele de asigurări a locurilor de muncă, în așa fel încât fiecare persoana aptă de muncă să aibă posibilitatea de a obține un loc de muncă producător de bunăstare personală (Zamfir, E., 2000, p.60).

Formarea și dezvoltarea capacităților

Zamfir E.(2000) susține că, capacitățile individuale de producere a bunăstării nu sunt date natural și ele trebuie formate/dezvoltate/menținute în așa fel încât să se exercite cu succes în noile contexte.

Deschiderea rapidă a economiei românești spre economia mondială a transformat competitivitatea indivituală pe piața muncii într-o variabilă cheie a bunăstării individuale, cât și colective.

Acest pachet de programe conține :

Forme de perfecționare conzinuă;

Forme de educație eficace : formare intelectuală, profesională și de atitudine față de sine și față de ceilalți

Mecanisme de socializare eficace : trebuie acordată o atenție specială situațiilor sociale de deficit de socializare.

Conform Zamfir E. (2000) un factor cheie îl reprezintă creșterea spiritului de disciplină și responsabilitate în muncă.

Protecția participanților vulnerabili în sistemul economic

În acest sens fac referire la protecția salariaților cu calificări scăzute ( de exemplu, prin stabilirea unui salariu minim obligatoriu pentru a putea duce o viață decentă), la sprijinirea întreprinderilor mici și/sau mijlocii sau a noilor întreprinderi și la sprijinirea liberei inițiative. (Zamfir, E., 2000, p.63).

Prevenirea căderii veniturilor sub un anumit nivel minim

Sistemul de asigurări reprezintă strategia generală pe care toate societățile moderne au dezvoltat-o pentru a preveni acest risc de cădere în sărăcie.

Sistemele de beneficii sociale pot fi categoriale, cum ar fi : alocații pentru copii, burse de studiu, beneficii alocate persoanelor cu handicap, dar pot fi și de urgență, aceste fiind : sprijin pentru cei care suferă din cauza calamităților naturale, sociale, suport pentru nevoile urgente ale familiilor. Aceste sisteme de beneficii sociale pot fi răspunsul la această problemă a sărăciei.

2. Recuperarea din sărăcie. Odată instalat fenomenul de sărăcie, trebuie utilizat un pachet complex de acțiuni de scoatere din sărăcie. Acest pachet trebuie să conțină :

Crearea de posibilități de producere de venit în condițiile în care există un deficit de asemenea oportunități;

Organizarea unor modalități de participarea la activități de interes comunitar pentru cei care, la un moment dat nu se pot încadra în economia reală;

Stimularea economiei pentru a crea locuri de muncă;

Sprijinirea activităților colective și comunitare de dezvoltare a infrastructurii colective a bunăstării;

Crearea unui sistem de suport social care să evite depentența și să stimuleze bunăstarea autonomă.

Conform Zamfir E. strategia anti-sărăcie trebuie să cuprindă și anumite programe speciale de corectare a efectelor durabile de sărăcie cum ar fi : reabilitarea capacităților de activitate economică autonomă, inclusive a disciplinei muncii și a voinței de efort, eliminarea peternurilor comportamentale generale de economie subterană și criminal, reinsecția socială a victimelor criminalițătii, dar și a criminalilor care și-au exercitat pedeapsa.

3. Suportul pentru cei săraci în situația în care sărăcia nu poate fi nici prevenită și nici recuperarea din sărăcie nu poate fi eficace realizată. În acest caz este necesară intervenția de susținere a celor săraci. Ajutorul social poate fi definit ca o suma de bani care se acordă familiei sau celor aflați în situații de nevoie acută și nu pot depăși această situație. Ajutorul social contribuie la reducerea sărăciei, contribuie la educație și sănătate (hrană, educație și medicină – principalele direcții de utilizare a AS), și, prin urmare, contribuie la creșterea economică pe termen lung și reducerea sărăciei

Ajutorul social este o sumă de bani care se acordă unei familii, în baza evaluării veniturilor ei, iar suma este egală cu lacuna dintre veniturile familiei și venitul garantat, pentru a asigura un anumit nivel de viață. (Sînchetru, A., Sandu, V.,(2011), Analiza experienței implementării legii ajutorului social în Republica Moldova, Chișinău, p.6 )

Acest sprijin/suport poate fi sub mai multe forme :

Ajutor social în bani sau în natură pentru cei aflați în situații de nevoie acută și nu pot depăși această situație ;

Ajutor în bani sau în natură pentru cei care nu pot să-și producă propria bunăstare și care sunt susținuți de diferitele sisteme de asigurări sociale ;

Locuințe sociale și suport pentru cumpărarea de locuințe celor aflați în situație de nevoie acută. Aici pot fi tinerii care nu au locuință, familiile cu venituri modeste și cu un număr mare de copii sau familiile care din diferite motive și-au pierdut locuința și nu au alte resurse pentru a obține alta (Zamfir. E.,2000, p.80).

Studiile arată că probabilitatea de a ieși din sărăcie scade odată cu prelungirea perioadei în care o persoană se confruntă cu o astfel de situație. Sărăcia mai este influențată și de vârstă, sex sau rasă, iar probabilitatea ca o persoană să se confrunte cu sărăcia este mai mare pentru persoanele care au mai trecut printr-o astfel de situație (Mălina Voicu, 2009)

Legislația românească relevantă referitoare la problematica sărăciei

Legea 416/2001, privind Venitul minim garantat, actualizată în 2013

Ajutorul social a fost instituit în România în luna august 1995, prin Legea nr.67/1995 privind ajutorul social. Aceasta a prevăzut următoarele: ” familiile, precum și persoanele singure, fără venituri sau cu venituri mici, beneficiează de ajutor social ca formă de protecție socială. Instituirea ajutorului social se întemeiează pe principiul solidarității sociale.”

Deoarece s-au constatat disfuncționalități în aplicarea Legii nr.67/1995, în anul 2001 a fost adoptată Legea nr.416 din 18 iulie 2001 venitul minim garantat, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002, prin care a fost abrogată Legea 67/1995 privind ajutorul social.

În anul 2002 s-a adoptat Legea nr.416/2001 care ulterior a fost actualizată în anul 2013, acesta prevedea acordarea ajutorului social familiilor și persoanelor cu venituri mici sau fără venituri, în situațiile și perioadele în care acestea nu pot să-și asigure prin forțe proprii, condițiile minime de trai.

De asemenea se susține în art.3/alin.1-3, faptul că venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, pe baza cereri și declarației pe propria răspundere că nu au solicitat ajutor social de la alte primării, însoțită de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia. Cererea se înregistrează la primăria localității sau după caz la sectorul municipiului București. Inițial legea a prevăzut ca fondurile necesare pentru plata ajutorului social să se suporte din bugetele locale.

Având în vedere că din bugetele locale nu se putea asigura în totalitate sumele necesare plății drepturile stabilite, precum și scopul reducerii impactului negativ al crizei economice asupra nivelului de trai al persoanelor cele mai sărace, începând cu luna iulie 2009 finanțarea acestui program a fost asigurată integral din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, iar nivelul minim garantat a crescut semnificativ.

Deoarece s-au constata întărzieri la plata lunară a drepturilor, în luna decembrie 2010 a fost adoptată Legea nr.276/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.416/2001, care stipulează garantarea fondurilor necesare pentru plata ajutorului social, de la bugetul de stat, prin asigurarea fondurilor în bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Plata drepturilor cu titlul de ajutor social a fost astfel prevăzută a se reali prin intermediul agențiilor teritoriale pentru prestații sociale.

Începând cu data de 1 ianuarie 2014, conform Legii 416/2001, art.4, nivelul minim garantat este de:

a) 0,283 ISR pentru persoana singură;

b) 0,510 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;

c) 0,714 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;

d) 0,884 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;

e) 1,054 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;

f) câte 0,073 ISR pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie, în condițiile prezentei legi.

Pentru a calcula cuantumul ajutorului social, se face o diferență între nivelul lunar al venitului minim garantat și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Dacă soții sunt despărțiți în fapt, atunci nu se iau în calcul veniturile celuilalt soț la stabilirea venitului net lunar. În cazul în care unul din membri familiei lucrează cu contract de muncă, este funcționar public sau realizează venituri cu caracter salarial, cuantumul ajutorului social se majorează cu 15%. ( Legea Nr. 416/2001 )

Legea nr. 133 din 13.06.2008, cu privire la ajutorul social

Conform legii nr.133 din 2008 cu privire la ajutorul social, în art. 1, se susține faptul că legea prezintă ca și obiectiv reglementarea cadrului legal privind garantarea posibilităților egale pentru familiile defavorizate prin acordarea unui ajutor social stabilit în conformitate cu evaluarea venitului global mediu lunar al fiecărei familii și cu nevoia acesteia de asistență socială. De asemenea în art.2 al aceleași legi aflăm faptul că scopul legislației este aceea de a asigura venitul lunar minim garantat pentru familiile defavorizate prin acordarea ajutorului stabilit în conformitate cu evaluarea venitului global mediu lunar al fiecărei familii și cu nevoia acesteia de asistență socială.

Legea 76/2002, privind legea șomajului

În articolul 3, scopul acestei legi prevede realizarea mai multor obiective pe piața muncii. Acestea sunt: prevenirea somajului și combaterea efectelor sociale ale acestuia; încadrarea sau reintegrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; asigurarea egalității șanselor pe piața muncii; sprijinirea ocupării persoanelor aparținând unor categorii defavorizate ale populației; stimularea șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă; stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă; îmbunătățirea structurii ocupării pe ramuri economice și zone geografice; creșterea mobilității forței de muncă în condițiile schimbărilor structurale care se produc în economia națională; protecția persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj.

Legea nr. 116/2002, privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale

Această lege impune instituirea unor măsuri pentru evitarea defradării nivelului de trai și păstrarea ddemnității tuturor cetățenilor. Obiectivul legii îl constituie garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare și fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuință, la asistență medicală, la educație, precum și instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a marginalizării sociale și mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu.

PERSPECTIVE TEORETICE ASUPRA FAMILIEI

Familia – definire și caracteristici

Familia este o unitate socială care implică o instituție larg răspândită, chiar o instituție universală exprimată de-a lungul timpului în diferite forme. Chiar dacă multe dintre aceste forme au dispărut și altele le-au luat locul, familia a rămas o permanentă în devenirea umanității.

Giddens (1997) definește familia astfel: „o familie este un grup de persoane legate direct prin relații de rudenie, ai cărei adulți își asumă responsabilitatea pentru creșterea copiilor”

Macionis (2008) definește familia astfel:: „instituție socială universală ce unește indivizii în grupuri cooperante cu scop de a îngriji membrii săi, inclusiv copii”

Termenul de familie nucleară este folosit pentru a desemna grupul familial constituit dintr-un cuplu căsătorit fără copii sau dintr-un cuplu căsătorit cu unu sau mai mulți copii.

Termenul de familie nucleară este utilizat de multe ori ca sinonim pentru “familie conjugală” (familie restrânsă). Familia nucleară sau conjugală este considerată ca fiind tipul tradițional de familie, specific societăților burgheze occidentale din secolul XIX și societății românești din perioada regimului comunist.

Atunci când rude apropiate, altele decât perechea de soti si copiii lor, locuiesc în aceeasi gospodarie sau se afla într-o relatie apropiata si continua, putem vorbi despre familia lărgită.

Conform lui George Murdock, familia este un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere.

Familia se caracterizează printr-o stransă intimitate de conviețiure, funcțiile ei sociale specifice constând în procreerea, creșterea și socializarea indivizilor (Șerban, E., 2005, p. 13).

Conform lui Petru Iluț (1995, p. 18) chiar și în societățile în care o mare parte a creșterii și educării copiilor este preluat de alte instituții, familia, rămâne probabil, instanța socializatoare și educațională cu ponderea cea mai mare, societatea neputând fi,deci, indiferentă la cum vor arăta și ce vor face viitorii ei membri. Tot mai mult astăzi se vorbește, nu numai de terapia familiei, ci și despre terapia prin familie, considerându-se că familia este cel mai importantși eficient grup de suport în boli psihice, dar și în boli fizice gravesau incurabile.

Claude Levi- Strauss (după Damian, 1973) definește familia ca “un grup social ce își are origininea în căsătorie, constând din soț, soție și copii sau alte rude, grup unit prin drepturi și obligații morale, juridice, economice , religioase și sociale (incluzându pe cele sexuale)”.

“Familia este un grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund una pentru alta în fața societății” (Stănoiu, A., Voinea, M., 1983, Sociologia familiei (curs), Universitatea din București).

Familia funcționează ca un sistem, cu granițe bine conturate față de exterior. Ea este un teritoriu – termen pe care analiștii socioumani l-au împrumutat din biologie (etiologie și ecologie)- care se autoprotejează. Familia constituie un sistem ierarhic în care structura de putere este importantă. Structura ierarhică nu este însă una imuabilă, ea se schimbă în funcție de activitățile, evenimentele, episoadele familiale și de schimbarea în calutatea membrilor familiei, cum ar fi veniturile, sănătatee, etc (Iluț Petru, 1995, p.188-189).

Evaluarea familiei din perspectiva ecologică

Perspectiva ecologică face referire la relația familie-mediu. Această perspectică pornește de la premisa că nevoile și problemele umane sunt generate de tranzacțiile dintre oameni și mediile în care trăiesc și evoluează. Scopul profesionistului care intervine pentru soluționarea cazurilor este potrivirea capacităților adaptative ale oamenilor și însușirilor mediului pentru a produce tranzacții care să maximizeze creșterea și dezvoltarea și să îmbunătățească mediul fizic și social (Reid, W., 1992, p. 60).

Instituțiile care oferă suport familiilor sărace au tendințe de a le inhiba acestora capacitatea de a fi independent și de a depăși situația prin propriile puteri. Granițele care separă sistemul familial de instituție se pierd, iar familiile devin o parte a instituției. Astfel crește dependența respectivei familii de serviciile oferite de instituții.

Conform Neamțu, N.(2001), funcționarea socială a clientului este definită ca aptitudinea de a îndeplini activități necesare traiului zilnic și rolurile sociale așa cum sunt ele cerute de către subcultură sau comunitatea sistemului client.

Evaluarea familiei din perspectiva interacționalist – sistemică

Sistemul familial reprezintă un complex de relații și patternuri de comportamente, reguli, roluri și triunghiuri. Familia înseamnă ceva mai mult decât suma membrilor săi.

Evaluarea sistemului intrafamilial se realizează în trei faze : prima etapă se concentrează asupra familiei ca sistem , cea de-a doua fază se referă la componentele afective ale relațiilor interpersonale dintre membrii familiei și ultima fază se referă la stabilirea gradului în care membrii sunt capabili să mențină o poziție solidă în relațiile reciproce.

După Hepworth și Larsen perechea căsătorită formează mai întâi subsistemul marital care ar putea deveni n subsistem parental( Hepworth, D., Larsen,J., 1983, p. 150).Evaluarea interacționalist-simbolică presupune și evaluarea comunicării dintre membrii familiei, a rolurilor și a membrilor.

Evaluarea comunicării presupune obținerea de informații referitoare la regulile de comunicare, cum se desfășoară comunicarea, dacă există subiecte “tabu” și care ar fi acelea.

În evaluarea rolurilor familial trebuie să aflăm părerea fiecăruia, care sunt așteptările celorlalți fașă de persoana căreia îi sunt atribuite rolurile și discrepanțele care apar.

Homeostazia familială este “menținută în măsura în care toți membrii familiei aderă la un număr limitat de reguli sau acorduri implicite care prescriu drepturile, obligațiile unui comportament dezirabil în cadrul familiei”. (Hartman, A. Laird, J. ,1983, pg. 157-186;211-230)

SPECIFICUL INTERVENȚIEI ÎN CADRUL FAMILIILOR SĂRACE

Familiile sărace ca familii problemă

Conform Petru Iluț (1995, p. 163) sărăcia este cauză a problemelor familiale, în familiile mai sărace apărând mai frecvent boli fizice și psihice. Felul în care familia își vede propria situație este dimensiunea centrală în terapia familială ; situațiile “obiective” problematice se rezolvă fie prin schimbarea parametrilor situației, fie prin schimbarea perspective familiei asupra propriei situații.

Cu siguranță, există o strănsă legătură între sărăcie si problemele acestor familii, Chilian (1975) vede sărăcia ca fiind cauza clară a problemelor familial, mai ales dacă familia a trăit în sărăcie de-a lungul mai multor generații. Condițiile de sărăcie contribuie la dezvoltarea unor comportamente si atitudini cum ar fi neîncrederea în propriile puteri, alienarea, conflicte și comunicare deficitară între parteneri, părinți și copii.

Grupul familial se confruntă cu o diversitate de probleme. Pentru tratamentul psihosocial și terapia familială e important de a avea mereu în minte spusa “fiecare familie cu problemele ei”. Pe de altă parte dincolo de particularități, în analiza sistemică, e profitabil de a lucra cu o tipologie a familiilor și din punct de vedere al problemelor, sau, simetric cu o clasificare a problemelor familiale. Numeroasele probleme și crize ale familiilor se datorează unor situații pe care în termini clasici le-am putea numi “obiective” , adică independente de voința și conștința indivudului.

Psihoterapia modernă consideră căr numeroasele probleme apar și se agravează în grupul familial datorită disfuncționalităților în comunicarea interpersonal. Dinamica vieții familiale înseamnă un permanent schimb de mesaje verbale și nonverbal.

Strategii de intervenție socială pentru familiile sărace cu probleme

Problemele legate de funcționarea familiei care trăiește în sărăcie nu pot fi rezolvate fără anumite schimbări în statusul familiei referitor la sărăcie. Aceste schimbări în funcționarea familiei trebuie să intervină pentru ca familia să fie scoasă din sărăcie, pentru a se împiedica perpetuarea problemelor individuale și ale familiei. De asemenea și suportul primit din exterior este esențial pentru a mativa persoanele din familiile sărace să întreprindă anumite schimbări. Pentru a ieși din starea de sărăcie sunt necesare, pe lângă eforturile familiei, schimbări în perspectivele sistemului extern care îl afectează.

Conform lui Curtis. J. și Oliver, H.(1980, p. 112-113), problemele din sistem pot influența negativ relațiile membrilor familiilor. Tratarea problemelor familiilor sărace este un efort complex. Rezolvarea problemelor familiilor și îmbunătățirea metodelor, trebuie făcute concomiten, nu secvețial.

În opinia lui Janzen C., și Harris O.,(1980) familiile sărace cu probleme au fost etichetate ca fiind “dezorganizate” , “cu probleme multiple” și “fără speranță”. De multe ori , în afara familiilor extinse, membrii familiilor sărace sunt lipsiți de legături cu lumea exterioară. Prieteniile sunt puține sau deloc, legăturile cu instituțiile ca bisericile, școlile și serviciile de sănătate sunt foarte slabe.

Neamțu G. (2011, p.288) afirmă că relația de ajutor implică interacțiunea dintre două personalități. Acea relație de ajutor se focalizează pe un process de modificare și schimbare, într-un mod direct sau subtil asupra comportamentelor clienților.

Importanța metodei centrării pe sarcină

Modelul centrării pe sarcină presupune o relație bazată pe găsirea celor mai potrivite acțiuni pentru schimbarea situației problematice prin : schimbări contextuale, explorarea și evaluarea problemei, stabilirea contractului și a scopurilor, anticiparea obstacolelor, implementarea scopurilor, finalizarea. (Buzducea,2005, p.129)

Intervenția centrării pe sarcină reprezintă o tehnică utilizată în vederea reducerii problemelor clientului. Aceasta este o metodă de intervenție pe termen scurt și poate fi considerată deprindere a asistentului social în munca sa cu clienții. Caracteristicile acestei metode sunt : limita de timp, selectarea problemei țintă din multitudinea de problem prezentate e către client, utilizarea sarcinilor pentru a rezolva disfuncționalitățile conexe problemei țintă, negocierea client-asistent social a activităților pe durata de timp stabilită (Reid, W., 1986:267) .

Hepworth și alții (2006, p. 363-380) menționează cinci etape în practica acestei abordări : identificarea problemei țintă, dezvoltarea și negocierea scopurilor, stabilirea sarcinilor generale, stabilirea sarcinilor specifice și monitorizarea progresului.

“Transformarea scopurilor în sarcini realizabile etapa care marchează particularitatea metodei centrării pe sarcină, utilizată ca intervenție”. Această etapă este menționată în literatura de specialitate sub denumirea de planificarea sarcinilor sau implementarea secvențială a sarcinilor (TIS “task implementation sequence”, Reid, 1975, citat din Hepworth și alții, 2006, p. 368).

Pentru a înțelege structura familiei, organizarea ei, schema tulburărilor funcționale, tranzacționale legate de problemele familiei, trebuie să privim familia în următoarele șase dimensiuni : rezolvare de probleme, comunicare, roluri, sensibilitate efectivă, implicare efectivă, controlul comportamentului. Modelul McMaster nu privește de sine stătător nici o dimensiune, în conceptualizarea comportamentului familial

Intervenția centrată pe sarcină se realizează în trei etape:

Faza inițială, unde are loc explorarea, clasificarea și specificarea problemelor. Responsabilitatea asistentului social este de a ajuta clientul să decidă asupra cărei probleme se va lucre, să descopere alte sarcini, să revizuiască alte sarcini și să îl ajute pe client să le indeplinească.

Faza de mijloc, se concretizează, în cea mai mare măsură, pe depășirea barierelor din calea îndeplinirii sarcinilor. Această etapă presupune revizuirea a ceea ce nu a putut fi realizat până în acel moment și presupune ca acestei etape să îî acordăm cel mai mult timp. Este necesar să analizăm barierele care au stat în calea performanțelor.

Faza finală, este oarecum dificilă, deoarece există riscul ca unii clienți să aproximeze, mai degrabă, decât să îndeplinească în mod correct scopurile. Este foarte important să se stabilească limite de timp care să determine și să asigure o structură pentru încheierea sarcinilor și stimularea clientului prin exercitarea unui control asupra participării acestuia. (Reid W, 1992)

METODOLOGIA CERCETĂRII

ASPECTE METODOLOGICE

În domeniul asistenței sociale, o cercetare poate fi întreprinsă atunci când apare o problemă socială, o nevoie comunitară, când intervin consecințe nevaforabile în urma punerii în practică a unor măsuri de remediere sau când este necesară studierea în prealabil a unui diagnostic în vederea implementării unei politici sociale.

Cercetarea de față cu privire la problematica familiilor sărace este o combinație de tip cantitativ și calitativ.

Conform lui Agabrian M.,(2004) perspectiva de cercetare calitatică “folosește o abordare naturalistă, care caută să înțeleagă fenomenul în contextul situațiilor specifice. Ea mizează pe subiectivitatea umană, pe socialul construit și înțeles prin interacțiunea motivațiilor, așteptărilor, simbolurilor etc” .

Această cercetare este orientată în special spre aspectul explorării și al descrierii caracteristicilor felului în care aceste familii sărace funcționează în contextul economico-social.

Procesul de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape :

Pregătirea cercetării (stabilirea scopului și al obiectivelor, stabilirea ipotezelor, determinarea populației și lotului de cercetare)

Stabilira instrumentelor de culegere a datelor

Culegerea datelor

Finalizarea cercetării (preluarea și interpretarea datelor obținute)

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul general al cercetării constă în evaluarea nevoilor și caracteristicilor beneficiarilor de venit minim garantat, indivizi și familii.

Obiectivele specifice cercetării sunt :

Identificare principalelor cauze care au dus la nevoia de ajutor social a beneficiarilor de venit minim garantat.

Identificare problemelor comune persoanelor și familiilor beneficiare protecție social sub forma de venit minim garantat.

Analiza situației materiale și a accesului la resurse, beneficii și servicii sociale a subiecților investigați.

ÎNTREBĂRI DE CERCETARE

Prin cercetarea de față am încercat să răspund la întrebările următoare :

Care sunt nevoile nesatisfăcute cu care se confruntă familiile sărace ?

Care sunt factorii care influențează problemele din cadrul familiilor sărace?

Cara este durata șederii în sistemul de protecție socială a beneficiarilor de venit minim garantat?

Care sunt motivele ieșirii/reintrării în sistemul de protecție a unora dintre beneficiarii de VMG?

METODE, INSTRUMENTE ȘI TEHNICI FOLOSITE ÎN CERCETARE

Metodele folosite în demersul de cercetare au fost alese în funcție de tema propusă, întrucât am vrut să asigur pe de o parte, culegerea unei game mai largi de date și informații despre familie, iar pe de altă parte, am vrut să poată participa și alți membri ai familiei, în vederea obținerii mai multor puncte de vedere.

Analiza documentelor s-a realizat prin construirea unei fișe de analiză a documentelor (vezi anexa nr. 1), prin care am dorit să colectez unele informații de baza despre familiile respective.

Itemii fișei de analiză fac referire la : date despre respondent, ocupația la intrarea în VMG, starea civilă, data intrării în VMG, data ieșirii din VMG, dacă au reintrat în VMG, motivul ieșirii/reintrării, motivul pentru care s-a adresat primăriei, situația școlară, despre resursele familiei și durata totală a protecției prin VMG de care au beneficiat subiecții investigați.

Pentru culegerea informațiilor prin intervievare am folosit un ghid de interviu semistructurat (anexa 2). Am utilizat în intervievare deprinderi precum : ascultarea activă, empatizarea, analizarea și reflectarea sentimentelor dar și încurajarea unde a fost cazul.

Partea calitativă cuprinde prelucrarea și interpretarea informațiilor opținute cu ajutorul interviului.

POPULAȚIA CERCETĂRII

Cercetarea a fost realizată pe o populație de 90 de persoane aflate în evidența Serviciului de Protecție Socială din cadrul Direcția de Asistență Socială și Medicală, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Pentru a realiza scopurile și obiectivele prezentate la începutul lucrării și pentru a răspunde la întrebările mai sus menționate, cercetarea de teren a avut un caracter exhaustiv. Populația investigată este formată din cohorta de ieșire 2013 a beneficiarilor de venit minim garantat ai Primăriei Cluj-Napoca.

Tabelul nr. 1 – Distribuția de frecvențe absolute și procente a variabilei “Genul”