Asist. Univ. Drd. Radu Robotă [606887]

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator :
Asist. Univ. Drd. Radu Robotă

Absolventă :
Colipcă Cristina Carmen

IAȘI – 2012

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Impactul psihologic asupra copilului al
plecării părinților la muncă în străinătate

Coordonator :
Asist. Univ. Drd. Radu Robotă

Absolventă :
Colipcă Cristina Carmen

IAȘI – 2012

Cuprins
ARGUMENT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 1
Capitolul 1. Calitatea vieții și starea subiectivă de bine ………………………….. …………………… 3
1.1. Sănătatea mentală – o relație optimă a individului cu mediul exterior și cu el însuși ………………………….. .. 3
1.2. Calitatea vieții – definiții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 3
1.2.1. Indicatori obiectivi și subiectivi ai calității vieții. ………………………….. ………………………….. …………….. 5
1.3. Starea subiectivă de bine ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 7
1.3.1. Factori favorizanți ai stării psihologice de bine ………………………….. ………………………….. ……………….. 8
1.4. Calitatea vieții și starea subiectivă de bine la adolescenți ………………………….. ………………………….. ………. 11
Capitolul 2. Atașamentul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 13
2.1. Teoria atașamentului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 13
2.2. Importanța dezvoltării unor legături afective intime ………………………….. ………………………….. ……………… 14
2.3. Apariția sociabilității și dezvoltarea atașamentului în primul an de viață. ………………………….. …………….. 15
2.4. Dezvoltarea atașamentului în timpul primei copilării și vârstei preșcolare ………………………….. ……………. 17
2.5. Tipare de atașament ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 18
2.5.1. Tipare de atașament și condițiile care determină dezvoltarea acestora ………………………….. …………… 18
2.5.2. Tipare particulare de atașament – tiparul dezorganizat/dezorientat ………………………….. ……………….. 19
2.6. Distribuția tiparelor de atașament și stabilitatea acestora în timp ………………………….. ………………………… 19
2.7. Atașamentul la copiii adoptați ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 20
2.8. Studii și variații transculturale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 21
Capitolul 3. Migrația părinților și consecințele asupra copilului ………………………….. ……. 23
3.1. Familia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 23
3.1.1. Perspectiva sociologică asupra familiei ………………………….. ………………………….. ………………………… 24
3.1.2. Perspectiva psihosocială asupra familiei ………………………….. ………………………….. ……………………….. 25
3.1.3. Familia tradițională vs. familia contemporană ………………………….. ………………………….. ……………….. 26
3.2. Fenomenul migrației în societatea contemporană – definiții, forme și teorii ………………………….. …………. 28
3.2.1. Definiții ale migrației ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 28
3.2.2. Forme ale migrației ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
3.2.3. Teorii ale migrației ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 30
3.3. Migrația părinților ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 30
3.3.1. Factori ai ontogenezei și rolul părinților în dezvoltarea copilului ………………………….. ………………….. 30
3.3.2. Consecințe pozitive ale plecării părinților la muncă în străinătate ………………………….. …………………. 32

3.3.3. Consecințe negative ale plecării părinților la muncă în străinătate ………………………….. ………………… 33
Capitolul 4. Planul cercetării și desfășurarea ei ………………………….. ………………………….. .. 36
4.1. Designul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 36
4.1.1. Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 36
4.1.2. Ipotezele de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 36
4.1.3. Variabilele cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 37
4.1.4. Planul de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 37
4.2. Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 38
4.2.1. Lotul de participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 38
4.2.2. Operaționalizarea variabilelor cercetării și instrumentele utilizate ………………………….. ………………… 39
4.2.3. Proceduri statistice utilizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 42
4.3. Analiza și interpretarea rezultatelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 43
4.4. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 55
4.5. Limitele studiului și direcții viitoare de cercetare ………………………….. ………………………….. …………………. 58
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 59
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 63

1 ARGUMENT

În domeniul psihologiei se fac foarte multe cercetări. Chiar dacă ele sunt din ramuri
diferite ale psihologiei, vizează etape diferite de dezvoltare, au metode și obiective diferite,
scopul lor este de a ajuta omul să fie sănătos din punct de vedere psihic .
Astăzi, societatea în care trăim este într -o permanentă schimbare și, mai mult decât
atât, schimbările se produc rapid conducând la ceea ce se numește “uzura morală a
cunoștințelor” și la schimbări majore ale forței de muncă.
După intrarea în Uniunea Europeană, România a cunoscut o serie de schimbări
economice și sociale. Printre cele mai mari “beneficii” ale intrării în U.E. era libertatea de a
circula cu o mai mare ușurință pe teritoriul acestor țări fără prea multe documente necesare. În
contextul în care România ocupă ultima poziție în privința venitului, din cele 27 de țări din
U.E., și rata somajului este tot mai mare, tot mai mulți oameni găsesc ca alternativă plecarea
la muncă în străinătate.
În ultimii ani pleacă din ce în ce mai mulți pări nți din dorința de a avea un trai mai
bun, dar și de a oferi celor dragi posibilitatea unei vieți fără lipsuri. În spatele acestei dorințe
se află o cauză nobilă dar, din păcate, această bună intenție a adulților care au copii poate avea
un efect contrar.
Deși la început au atras atenția presei câteva cazuri izolate de copii îndurerați de
plecarea părinților (cum ar fi infometare sau suicid), astăzi plecarea părinților la muncă în
străinătate este un fenomen la nivel național despre care vorbește toată l umea, indiferent de
domeniul din care face parte.
Principalele efecte negative ale plecării părinților la muncă în străinătate sunt:
comportamente deviante, scăderea performanțelor școlare, degradarea stării fizice și psihice a
copilului cauzate de lipsa controlului, a educației sau a modelelor pozitive.
Totuși, plecarea părinților la muncă în străinătate nu implică automat apariția acestor
probleme deoarece este foarte importantă relația pe care copilul o are cu părintele care pleacă.
John Bowlby (19 69) a adus o contribuție majoră psihologiei prin teoria atașamentului,
teorie care promovează legăturile emoționale dintre mamă și copil. Deși a fost psihanalist,
Bowlby a formulat teoria pe baza unor concepte preluate din etologie și biologie. Bowlby a
fost cel care a căutat principiile insecurității la copiii abandonați timpuri u iar Mary Ainsworth
a contribuit la dezvoltarea teoriei.
Legătura de atașament care se formează între mamă și copi l este un element
fundamental al naturii umane, prezent încă din faza germinală și până la bătrânețe.

2 În fenomenul plecării părinților la muncă în străinătate, teoria atașamentului își
dovedește utilitatea prin faptul că atrage atenția părinților asupra relației cu propriul copil. În
plus, teoria atașamentului poate ajuta părinții sau persoanele specializate cum să ofere ajutor
copiilor și cum să -i înțeleagă mai bine.

3
Capitolul 1. Calitatea vieții și starea subiectivă de bine

1.1. Sănătatea mentală – o relație optimă a individului cu mediul exterior și cu el însuși

De-a lungul timpului, s -au dat numeroase definiții ale sănătății, dar definiția dată de
Organizația Mondială a Sănătății în 1948 se bucură și astăzi de un real acord între specialiști:
„Sănătatea este o stare completă de bine, fizică, mentală și socială, și nu doar o absență a
bolii sau infirmității ”. Bircher (2005) arată că sănătatea este o stare dinamică de bine,
caracterizată prin prezența unui potențial fizic și mental care satisface necesitățile existenței,
în concordanță cu vârsta, cultura și responsa bilitățile persoanei (apud Muntele Hendreș, 2009,
p. 29).
Starea de sănătate este definită în Constituția Organizației Mondiale a Sănătății ca
fiind o stare d e bine fizic, psihic și social. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății
prezintă diferite s tatistici prin care evidențiază că tulburările mentale reprezintă un sfert din
totalul dizabilităților din lume, principalele cauze ale morbidit ății și inactivității fiind
tulburările afective și anxioase. Este alarmant numărul impresionant de sinucideri î n rândul
tinerilor din Statele Unit e ale Americii , ceea ce duce la o preocupare mai intensă, în rândul
specialișt ilor, pentru sănătatea mentală .
Enăchescu (2004) remarcă faptul că evoluția sănătății mentale are loc în funcție de
organizarea și transfor mările din societate. Klineberg (1954) distinge șase criterii de definire a
sănătății mentale: atitudinea individului față de el însuși, o percepție corectă a realității,
dirijarea mediului, integrarea, autonomia și dezvoltarea, realizarea de sine . Sănătatea mentală
înseamnă absența tulburărilor mentale și prezența unei bunăstări psihologice înalte (apud
Muntele Hendreș, D., 2009 ).

1.2. Calitatea vieții – definiții

Calitatea vieții este un concept destul de evaziv și variază de la diferite niveluri de
generalitate, de la achiziționarea bunăstării societale și comunității , la evaluări specifice ale
situațiilor indivizilor sau unor grupuri. Conceptualizarea calității vieții este destul de variată.
Liu (1976) a afirmat că există atâtea definiții câte perso ane există, accentuând astfel diferența
dintre oameni în ceea ce privește calitatea vieții. Pe când, Baker și Intagliata (1982) spun că

4 numărul definițiilor este în funcție de cercetătorii care studiază acest fenomen, ceea ce
înseamnă o lipsă de acord într e cercetătorii care încearcă sa operaționalizeze acest concept
(apud Felce și Perry, 1995).
Organizația Mondială a Sănătății (WHOQOL Group, 1995; apud Camfield și
Skevigton, 2008 , p. 765 ) definește calitatea vieții astfel: „Percepția unui individ despre
poziția sa în viață, în contextul culturii și valorilor sistemului în care trăiește sau din care
face parte, percepție care este în relație cu obiectivele, expectanțele, standardele și
preocupările lor. Este un concept larg, influențat în mod complex de s ănătatea fizică a
persoanei, starea psihologică, nivelul de independență, relațiile sociale și relația lor cu alte
caracteristici ale mediului ”. Definiția arată generalitatea acestui concept și mai ales faptul că
este dependent de cultura din care individ ul face parte, deoarece ceea ce este prețuit și normal
într-o cultură poate fi dezaprobat într -o altă cultură. Citind acea stă definiție putem înțelege de
ce nu există un acord între cercetători. La fel ca în cazul normalității, amprenta culturii din
care f ace parte individul este foarte puternică. Astfel, calitatea vieții este un concept relativ și
universalitatea lui nu poate fi stabilită cu ușurință.
Food and Drug Administration (FDA, 2006 , apud Cummins, 2 010, p. 164) definește
sănătatea legată de calitatea vieții ca fiind: „Concept multidimesional care reprezintă
percepția generală a pacientului despre impactul unei boli și tratarea acesteia. O măsurare a
calității vieții implică, minim, funcționarea fizică, psihologi că (incluzând emoțiile și
cognițiile) și socială ” .
Dacă acordăm o privire definiției date sănătății de Organizația Mondială a Sănătății în
1947 și definiției date calității vieții de Organizația Mondială a Sănătății a Calității Vieții în
1995 putem obse rva că cele două definiții sunt foarte asemănătoare. Dimensiunile sănătate
fizică, funcționare psihologică și funcționare socială sunt prezente în a mbele definiții, de unde
putem trage concluzia că o sănătate globală duce la o calitate a vieții.
David Felce și Jonathan Perry (1995) au propus un model de calitate a vieții care
integrează indicatori obiectivi și subiectivi ai calității vieții, o serie de domenii de viață și
valori individuale. Autorii afirmă că este nevoie să se ia în considerare diferenț ele
interindividuale. Acest lucru permite compararea obiectivă a diferitelor grupuri pentru a
distinge ceea ce este particular și ceea ce este normativ într -un grup sau cultură. În lucrarea
autorilor menționați mai sus există un dezacord cu privire la defi nițiile operaționale ale
calității vieții dar un acord considerabil cu privire la dimensiunile care intră în componența
calității vieții. Conform autorilor se poate discuta de cinci dimensiuni ale calității vieții:
bunăstarea fizică, materială, suport soci al, bunăstare emoțională și dezvoltarea personală. Din

5 păcate, nici una din cele 80 de scale identificate în literatura de specialitate , care măsoară
calitatea vieții, nu a adus un nivel de acceptare din partea cercetătorilor față de celelalte.
Având în vedere că acest domeniu se află la intersecția mai multor discipline, cum ar
fi: sociologia, psihologia și economia, în România debutul calității vieții a avut loc în jurul
anilor 1980. Institutul de Cercetare a Calității Vieții din București a realizat o serie de studii
care au dus la acumularea de date importante în plan teoretic, metodologic și empiric. I deea
de calitate a vieții a fost introdusă la Congresul al XII -lea al Partidului Comunist Român. La
acest Congres a fost adoptat o directivă de creștere a nivelului de trai în perioada 1981 -1985 și
de ridicare continuă a calitații vieții. În cazul României calitatea vieții a readus în prim plan
un aspect esențial: ce consecințe are pentru om, pentru viața sa, organizarea și funcționarea
diferitelor sfere ale vieții sociale. În concepția Institutului de Cercetare a Calității Vieții
condițiile materiale reprezintă pilonul ne cesar al unei vieți de calitate. Din datele Institutului
Europeam de Statistică (EUROSTAT) reiese că România ocupa, în anul 2008, ultima poziție,
din cele 27 de țări, î n privința venitului populației. Venitul mediu disponibil/persoană pe an în
România este de 2.323 Euro (Popescu, A. și Ștefănescu, Ș., 1984; Mărginea n și Precupețu,
2010; Mărginean și Precupețu, 2011).

1.2.1. Indicatori obiectivi și subiectivi ai calității vieții.

Mărginean și Bălașa (2005 ) oferă o definiție a calității vieții ceva mai completă în care
se evidențiază atât indicatorii obiectivi cât și cei subiectivi: „ Ansamblul elementelor care se
referă la s ituația fizică, economică, socială, culturală, politică, de sănătate etc., în care
trăiesc oamenii, conținutul și natura activităților pe care le desfășoară, caracteristicile
relațiilor și proceselor sociale la care participă, bunurile și serviciile la car e au acces,
modelele de consum adoptate, modul și stilul de viață, evaluarea împrejurărilor și rezultatele
activităților din perspectiva în care acestea corespund așteptărilor populației, precum și
stările subiective de satisfacție/insatisfacție, fericire, frustrare ” (apud Mărginean și
Precupețu, 2011 , p. 17 ).
Borthwick – Duffy (1992 ; apud Felce și Perry, 1995 ) a prezentat trei perspective despre
calitatea vieții:
a) Calitatea vieții este definită ca fiind calitatea condițiilor în care trăiește o persoană.
Landesman ( 1986) atrage atenția asupra faptului că există două fenomene diferite:
calitatea vieții și satisfacția față de aceasta. Autorul consideră calitatea vieții ca fiind o
sumă de condiții de viață obiectiv măsurabile și trăite de o persoană. Aceste con diții pot
include sănătatea fizică, circumstanțe personale (venit, casă, condiții de trai), activități și

6 preocupări funcționale precum și influențe mai largi sociale și economice. Reacția la
aceste condiții este satisfacția faț ă de viață.
b) Calitatea vieți i este definită ca fiind satisfacția pe care o resimte o persoană față de
condițiile în care trăiește. Edgerton (1990) echivalează calitatea vieții cu condițiile în care
trăiește persoana.Autorul atrage atenția că acestea sunt condiții obiective sau standa rde
obiective prin care oamenii pot spu ne că trăiesc o viață mai mult s au mai puțin decentă.
Satisfacția vieții este descrisă separat ca un criteriu important al stării de bine individuale.
Cu alte cuvinte, trebuie luată în considerare autonomia indivizilo r de a menține sau
schimba calitatea vieții lor sau a condițiilor obiective .
c) Calitatea vieții este o combinație între satisfacție și condițiile obiective ale vieții. Bigelow
et al. (1991) vede calitatea vieții ca o ecuație care egalează balanța nevoilor resimțite și
îndeplinirea acesto ra.
În aceeași lucrare, Cummins (1992) sugerează că ambele evaluări, obiective și subiective, ar
trebui să fie cuprinse în calitatea vieții și că modul în care se combină subiectiv diferitele
domenii ale vieții produce per ansamblu o apreciere. Această apreciere ține cont de
importanța și de ordinea în care acestea sunt importante pentru individ. Un astfel de principiu
poate fi aplicat și în cazul evaluărilor obiective, adică semnificația atașată de condițiile de
viață obiective ar putea să fie în funcție de scara valorilor indivizilor. Acesastă formular e dă
naștere unui model cu trei factori: condițiile de viață, satisfacția personală și valorile
personale, toate trei interacționează pentru a determina calitatea vie ții.
În primul rând, demunirea de calitate a vieții sugerează că avem de -a fac e cu un
concept evaluativ. Conceptul în sine nu se referă doar la o clasă de obiecte sau condiții ci și la
evaluarea acestora. Indicatorii subiectivi ai calității vieții reflectă percepția și evaluarea
individuală asupra propriei vieți, în termenii propriei stări af ective, ai funcționării psihologice
și ai funcționării sociale . Este foarte important modul în care oamenii percep propria viață
deoarece o îmbunătățire a indicatorilor obiectivi din componența calității vieții nu conduce
neapărat la o evaluare subiectivă mai pozitivă, și astfel la o stare de bine (Layard, 2005; apud
Camfield și Skevigton, 2008).
În ultimii ani cele două conceptele de calitate a vieții și stare subiectivă de bine au fost
folosite interșanjabil și ca sinonime. Unii autori văd f ericirea est e văzută ca fiind sinonimă cu
starea subiectiv ă de bine în timp ce alții o văd sinonimă cu calitatea vieții. O comparație a
definițiilor celor două concepte dă naștere unor obsevații. Cu zece ani mai târziu, când Diener
(2006) a redefinit starea subiectivă de bine, el a evidențiat o similaritate cu calitatea vieții.
Autorul a inclus în definiția sa „circumstanțele în care individul trăiește” specificând „corp și

7 minte”, ceea ce face ca starea subiectivă de bine să pară calitatea autopercepută a vieții (apud
Camfield și Skevigton, 2008).

1.3. Starea subiectivă de bine

„Satisfacerea nevoilor duce la fericire, în timp ce persistența neîm plinirii nevoilor
cauzează nefericire ș i gradul de împlinire necesar resimțirii fericirii depinde de nivelul
adaptării sau aspi rațiilor, care sunt influențate de experiențele trecute, comparațiile cu ceilalți,
valori personale și alți factori” . Dodge (1930) și , mai târziu , Wilson (1960) au postulat
fericirea în acești termeni, Wilson sperând să identifice acele nevoi care au o imp ortanță
centrală pentru starea subiectivă de bine (apud Diener et al, 1999) . Cu alte cuvinte oamenii
fericiți sunt acei oameni care își satisfac nevoile.
Teoria stării subiective de bine a evoluat mult până în zilele noastre, simpla satisfacere
a nevoilor bazale nu mai produce fericire. Mai recent, starea de bine este definită ca astfel :
„Frecvența ridicată a afectelor pozitive, fr ecvența scăzută a afectelo r negative și un sens
global de satisfacție față de viață” (Myers și Diener, 1995) sau „Un termen umbrelă pentru
diferite evaluări pe care oamenii le fac cu privire la viața lor, la evenimentele de care au
parte, la corpul și mintea lor și circumstanțele î n care ei trăiesc” (Diener, 2006 apud
Camfield, L. și Skevington, S., 2008) .
Argyle M. (2001) folosește termenul de ferici re ca sinonim cu starea subiectivă de
bine și consideră că fericirea are pentru toată lumea un înțeles definit de două componente,
anume emoțiile pozitive și satisfacția față de propria existență (apud Muntele Hendreș, D.,
2009, p. 33) . Diener (2006) consideră fericirea o dispoziție pozitivă generală, o evaluare
globală a satisfacției vieții, trăirea unei vieți bune sau trăirea unor cauze ale fericirii. Un
concept salient, atunci când vorbim de starea de bine subiectivă, este satisfacția vieții (Life
Satisfaction). Diener consideră că satisfacția vieții este un concept subordonat stării de bine
subiective (apud Camfield, L., Skevington, S., 2008).
Cummins (1995, 2010; apud Cummins, 2010) oferă o altă perspectivă susținând faptul
că starea de bine este reglată de procesul homeostatic . Adică, atunci când spun că au o stare
de bine, oamenii nu fac o evaluare cognitivă a vieții lor sau a componentelor acesteia, ci se
referă la starea lor de spirit, stare de spirit care este protejată de homeostazie. Această
homeostazie este controlată genetic. Totuși, chiar dacă este adevărată această ipoteză și starea
de spirit este controlată genetic, e a nu este imutabilă, adică de neschimbat. Anumite aspecte
negative din mediu pot învinge homeostazia, iar când acest lucru se întâmplă nivelul stării
subiective de bine scade, astfel nivelul mediu scade.

8 Având în vedere toate aceste definiții, s -a ajuns la un consens general în ceea ce
privește starea subiectivă de bine. Starea subiectivă de bine constă în trei dimensiuni: prezența
afectelor pozitive, absența afectelor negative și satisfacția față de viață (apud Muntele
Hendreș, D., 2009).

1.3.1. Factori fa vorizanți ai stării psihologice de bine

1.3.1.1. Variabile sociodemografice

Principalele variabile sociodemografice care trebuie luate în calcul atunci când se
discută despre starea de bine subiectivă sunt: vârsta, genul, situația economică, educația și
cultur a.
Vârsta. Contrar simțului comun, starea subiectivă de bine, adică satisfacția față de
viață și afectele pozitive, crește odată cu trecerea anilor, la bărbați chiar mai mult decât la
femei. Această ipoteză este susținută de studii internaționale și nați onale. Helson și Lohnen
(1998) au indicat că afectivitatea negativă este tot mai redusă cu vârsta și cea pozitivă tot mai
înaltă (apud Muntele Hendreș, 2009) .
Genul. Diener și colaboratorii (1985) găsesc o intensitate mai mare a trăirii
emoționale, atât p ozitive, cât și negative, la femei decât la bărbați. Aceasta se poate explica
prin faptul că femeile sunt socializate astfel încât să fie mai expresive sau pentru că ele sunt
mai implicate în relațiile social e. Ca urmare a empatiei mai înalte, Argyle arată că femeile
sunt mai susceptibile decât bărbații să dezvolte nevroze, depresii și anxietăți și să trăiască
emoții negative mai intense în viața de zi cu zi (apud Muntele Hendreș, 2009).
Situația economică. În vremurile pe care le trăim resursele financiar e sunt menționate
printre primele „aducătoare” de stare de bine. Studiile sunt totuși contradictorii, unele arată că
banii aduc fericirea, altele, din contră, că au un efect slab asupra fericirii.
Veniturile sunt foarte importante în înțelegerea relației dintre starea subiectivă de bine
și starea obiectivă de bine și sunt relevante pentru raportarea la sărăcie. Grupurile mai sărace
acuză mai multe dizabilități, boli infecțioase sau cronice și o viață mai scurtă care rezultă
dintr -o gospodărie inadecvată și nutriție inadecvată, mediu hazardat și muncă hazardată,
precum și alte probleme ale stilului de viață (Leon și Watt, 2001; Marmot și Wilkinson, 1999;
apud Camfield, S., și Skevington, S., 2008) .
Educația. Deși co relațiile sunt mici între educaț ie și sta re de bine ele sunt
semnificative pentru a putea afirma că educația contribuie la creșterea stării de bine. Educația

9 ar putea contribui, pentru cei cu o educație superioară, la creșterrea stării de bine prin faptul
că permite atingerea unor scopuri (Diener et al, 1999) .
Cultura. O serie de norme culturale pot schimba mult corelatele bunăstării subiective.
De exemplu starea de bine depinde de tipul de societate din care face parte individul,
colectivistă vs. individualistă sau în alte țări statutul matrimon ial corelează pozitiv cu starea
de bine (Diener, Lucas și Oishi, 2002; apud Muntele Hendreș, 2009).
Pentru a conchide , atunci când suntem interesați de starea subiectivă de bine trebuie să
luăm în calcul o serie de variabile. De cele mai multe ori ceea ce ne face fericiți la o vârstă, ne
poate face nefericiți la o altă vârstă. Uneori, ceea ce este valorizat într -o cultură poate fi
condamnat într -o altă cultură. De aici putem extrage și diferențele de gen, deoarece
socializarea femeilor diferă de cea a barbaților. În ceea ce privește resursele financiare, de la
sine se înțelege că satisfacerea nevoilor de bază biologice pro duce o stare subiectivă de bine,
dacă nu chiar de fericire, având în vedere aceste vremuri în care oamenii luptă pentru
supraviețuire.

1.3.1.2. Variabile intrapersonale

O serie de caracteristici personale au impact asupra stării subiective de bine. Cele mai
importante sunt extraversiunea, neuroticismul, stima de sine și locul controlului.
Extraversiunea și neuroticismul. Lucas și colaboratorii (1998) au demonstrat că există
o relație puternică între extraversiune și afectele pozitive în timp ce Watson și C lark (1984) au
raportat o corelație pozitivă între neuroticism și afecte negative (apud Diener et al , 1999 ).
Stima de sine. Stima de sine corelează semnificativ cu bunăstarea subiectivă. Unii
consideră stima de sine ca parte din bunăstarea subiectivă și n u doar o variabilă cognitivă a
personalității. Stima de sine globală corelează înalt pozitiv cu starea de bine și negativ cu
afectele negative, în timp ce stima de sine academică a corelat mai puternic cu notele (Argyle,
2001; apud Muntele Hendreș, 2009).
Locul controlului. Acest concept elaborat de Rotter definește așteptările generalizate
legate de faptul că evenimentele sunt sub propriul control sau sunt datorate altor persoane sau
altor factori exteriori, întâmplători sau nu. Argyle (2001) arată că pe rsoanele fericite consideră
că ele au avut un control important în determinarea evenimentelor pozitive și că acest
fenomen va continua să se producă în diferite domenii ale vieții sale (apud Muntele Hendreș,
2009).

10 1.3.1.3. Variabile interpersonale

Atunci când vorbim despre variabile interpersonale, nu putem să nu ne gândim la
relațiile cu cei din jurul nostru. Oamenii se nasc cu această nevoie fundamentală. Este
imposibil să trăim pe acest pământ și să nu comunicăm cu ceilalți, dar, din păcate există și
cazuri extreme de acest gen. Bineînțeles, că această comunicare este în diferite grade și
tocmai aceste grade conduc la o bunăstare mai ridicată sau mai scăzută.
În cartea sa „Starea subiectivă de bine” (2009), Daniela Muntele Hendreș acordă o mai
mare impo rtanță, atunci când se vorbește de bunăstare subiectivă, suportului social. Autoarea
subliniază importanța suportului social, citân du-l pe Băban (1997 ) care enumeră în rândul
factorilor de risc izolarea și alienarea, precum și suportul social redus, iar în rândul factorilor
suportivi pentru sănătatea mentală, abilitățile interpersonale. Un argument puternic în această
direcție este teoria atașamentului care susține importanța creării unor legături de atașament.
În literatura de specialitate, suportul soci al este văzut ca având trei dimensiuni: suport
emoțional (empatie, interes pentru persoana în nevoie, imagine pozitivă despre ea și
valorizare), instrumental (oferirea unui ajutor tangibil, concret sau chiar financiar) și
informațional (sfaturi sau opinii oferite persoanei). Fără îndoială toate trei dimensiuni sunt
importante. Probabil, importanța lor este în funcție de context sau de tipul de relație cu o
persoană.
Eva Merz și Nathan Consedine (2009) au analizat relația dintre suportul familiei și
stare a de bine la bătrânețe, acordând o atenție deosebită posibilului rol de moderator al stilului
de atașament. Rezultatele autorilor arată că suportul emoțional este asociat cu bunăstarea
subiectivă, în timp ce suportul instrumental duce la o scădere a bunăst ării subiective. În ceea
ce privește atașamentul, această diferență este mai evidentă la subiecții cu atașament
securizant, adică în cazul celor cu atașament securizant suportul instrumental conduce la o
descreștere a bunăstării subiective. În acord cu mul te alte cercetări asupra atașamentului,
atașamentul securizant este legat de bunăstarea subiectivă în eșantionul cu subiecți adulți
(Bradley și Cafferty, 2001; Wensauer și Grossman, 1995; apud Merz și Consedine, 2009).
Eva Merz a adus completări studiulu i din 2009 și împreună cu Oliver Huxhold au
analizat relația dintre diferite tipuri de suport și persoanele de la care se primește acest suport .
În acest studiu accentul s -a pus pe persoanele care erau rude și persoanele care nu erau rude.
Pe scurt, rezult atele au arătat un rol important îl are calitatea relațiilor. Cu alte cuvinte, nu
contează dacă sunt rude sau nu, dacă furnizează suport emoțional sau instrumental ci contează
calitatea relaț iei cu acea persoană (Merz, E. ș i Huxhold, O., 2010).

11 1.4. Calitatea vieții și s tarea subiectivă de bine la adolescenți

Majoritatea studiilor care vizează acest e concept e au ca subiecți persoane adu lte. În
rândul adulților se pot delimita mai ușor indicatorii obiectivi sau condițiile vieții care ar
produ ce o creștere a stării de bine sau care ar produce o scădere a acesteia , de exemplu:
existența unui loc de munc ă sau sănătatea fizică la o vârstă cât mai înaintată . Dar, oare ce
înțeleg tinerii adolescenți prin calitate a vieții sau stare de bine. Cum definesc ei aceste
concepte și care este ordinea condițiilor necesare unei calități ridicate a vieții sau unei stări
subiective de bine?
În literatura de specialitate sunt multe studii care au arătat asociația dintre suportul
social și starea de bine (Merz și Consendine, 2 009; Merz și Huxhold, 2010) la adulți dar
această relație a fost mai puțin studiată în rândul adolescenților. De exemplu, o meta -analiză
realizată pe 246 de studii care vizau această r elație în rândul adolescenților, a scos la iveală o
asociere pozitivă da r mică între suportul social și starea de bine, în schimb asocierea este mai
puternică pentru suportul social perceput de aceștia, adică acel suport sau sprijin pe care l -ar
primi în cazul în care au nevoie. Făcând o mică paranteză, teoria atașamentului a lui John
Bowlby este un argument puternic în această direcție deoarece copilul are nevoie să știe că va
fi cineva disponibil pentru el atunci când va avea nevoie, întoarcerea la acea bază de siguranță
cum o numește Bowlby (Chu, Saucier și Hafner, 2010).
Sănătatea și starea de bine e adolescenților este diferită de cea a adulților, prin
comportamente de sănătate diferite și cauze diferite de deces. Statisticile de sănătate
raportează rate mai mari la accidentele de mașină și consum de substanțe ca și princ ipale
cauze de deces în rândul tinerilor (AIHW, 2003; apud Bourke, L., și Geldens, P., M., 2006). În
timp ce tinerii înregistrează rate mai scăzute la boli cronice și condiții medicale decât cei mai
în vârstă, rate mai mari la boli mintale și suicid sunt m ai ridicate . De asemenea, o stare de
bine înseamnă lipsa problemelor de sănătate mentală. Zubrick et al. (1995) a realizat unul
dintre cele mai complete studii din Australia despre sănătatea mentală a copiilor și
adolescenților. Autorii au raportat, dintr -un total de 2.737 de copii cu vârsta între 4 -16 ani, că
18% dintre aceștia suferă de probleme mintale. Cele mai frecvente probleme au fost
delincvența, probleme de gândire și deficit de atenție. Mai mult, doar 2% dintre copiii cu
probleme mintale au folos it serviciile de sănătate , 65% au fost văzuți de un medic generalist și
9% de un psiholog școlar (apud Sawyer et al., 2000) . Totuși, un studiu făcut pe adolescenți cu
dizabilități fizice a arătat că deși ei raportează o condiție materială mai scăzută în co mparație
cu cei fără dizabilități, domeniile de productivitate, siguranță și emoții au fost mai ridicate (Ju
et al., 2006).

12 L. Bourke și P. M. Geldens (2006) au făcut un studiu în care și -au propus să analizeze
semnificația acestui cuvânt în rândul tin erilor. Autorii menționați au avut ca subiecți
adolescenți din Australia cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani. Rezultatele au dezvăluit că
pentru tinerii australieni relațiile cu prietenii, familia și profesorii de la școală, sentimentele
față de sine cum ar fi starea de fericire, lipsa stresu lui și starea fizică reflectă ceea ce înseamnă
stare subiectivă de bine .
Unii autori au pus în relație starea de bine cu atașamentul adolescenților și au rezultate
importante în această direcție . Studiul a fost re alizat pe studenți care erau separați geografic
de părinții lor pentru a studia în alt oraș. Rezultatele lor au arătat că studenții cu un stil de
atașament securizant au raportat o stare de bine ridicată în timp ce studenții cu un stil de
atașament nesecur izant au raportat mai frecvent strategii de coping centrate pe emoții
(Podbury, D. și Stewart, J., 2003 ).
Ca o concluzie putem spune că starea de bine și calitatea vieții copiilor depind de o
serie de factori și nevoi specifice vârstei lor. Este posibil ca, pentru adolescenți, aceste două
concepte să fie folosite interșanjabil iar distincția să fie doar la nivel conceptual.

13 Capitolul 2. Atașamentul

2.1. Teoria atașamentului

Primele teorii au explicat că atașamentul acționează în sensul satisfacerii unei anumite
nevoi înnăscute sau a unui instinct. Instinctul primar este orientat spre satisfacerea anumitor
nevoi bazale, cum ar fi hrana, iar instinctul secundar reprezintă atașamentul față de mamă în
scopul satisfacerii acestor nevoi. Acestă teorie a fost răsturnat ă de cercetările lui Harry
Harlow (1958) care a investigat efectele deprivării maternale asupra puilor de maimuță.
Harlow a arătat că puii de maimuță care aveau de ales între o mamă „artificială” din sârmă,
dar care oferea lapte, și o mamă din pluș, dar ca re nu oferea lapte, puii de maimuță au ales
mama acoperită cu pluș, atașându -se mai mult de aceasta din urmă decât de cea care le
satisfăcea nevoia de hrană. Bowlby (1969) și alți cercetători influențați de tradiția
psihanalitică credeau că relația de ataș ament care se dezvoltă între copil și mamă conduce la
formarea bazelor tuturor relațiilor interpersonale de mai târziu. Bowlby a fost influențat, pe
lângă perspectiva psihanalitică, de conceptele etologice și în special de cercetările efectuate de
Tinberge n (1907 -1988) și Lorenz (1903 -1989) asupra imprimării – relațiile de atașament cu
părinții ale puilor diferitelor specii. Fiind influ ențat de această perspectivă biologică, teoria lui
Bowlby conține o serie de concepte extrase din biologie:
 comportamentul de atașament era văzut ca un sistem care se dezvoltă în scopul de a
asigura protecția copilului așa cum se derulează ea și la celelalte mamifere – cu alte
cuvinte, este de natură adaptativă (are valoare de supraviețuire).
 comportamentul de atașament nu es te destinat să mențină proximitatea cu orice adult, ci
cu un singur adult, de obicei mama – acest aspect se referă la monotropie, comportament
de atașament care diferă calitativ de celelalte.
Cele trei lucrări ale lui Bowlby (1969, 1973, 1980) au revoluț ionat concepțiile cu
privire la ce anume este implicat în dezvoltarea relațiilor sociale, iar teoria sa fundamentată pe
principiile etologiei domină acest domeniu de cercetare. Dar, aceste opinii nu au fost
acceptate de toți cercetătorii, Schaffer și Emers on (1964) aducând dovezi pentru a contrazice
aceste opinii. Cei doi autori observând comportamentul de atașament la copii, au formulat
următoarele concluzii:
 primul atașament puternic față de o persoană particulară a apărut în jurul vârstei de 7 sau 8
luni;

14  majoritatea copiilor au format atașamente și cu alți oameni: bunici, frați, prieteni de
familie etc. Cercetătorii au descris un grup de copii ale căror atașamente erau orientate
spre tată.
 doar 13% dintre copiii cu vârsta de 18 luni prezentau un atașame nt față de o singură
persoană.
Schaffer și Emerson au concluzionat că grija maternă poate fi asigurată de mai multe persoane
și că orice persoană care oferă mai multă interacțiune poate deveni obiect de atașament, chiar
dacă nu asigură și hrana. Aceste de scoperiri au fost susținute de cercetări efectuate în Statele
Unite și în alte culturi (apud Birch, A., 2000, p: 45 -51).

2.2. Importanța dezvoltării unor legături afective intime

Teori a atașamentului a fost formulată pentru a explica anumite tipare de
compo rtament, specifice nu doar bebelușilor și copiilor mici, ci și adolescenților și adulților,
tipare care, anterior, au fost conceptualizate în termenii dependenței și dependenței exagerate.
Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoți onale intime cu anumiți
indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent într -o formă germinală la
nou-născut și care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrânețe. În perioada de sugar și
în copilărie, aceste legături se cre ează cu părinții, care sunt căutați pentru protecție, li niștire și
sprijin. În timpul adolescenței și vieții adulte sănătoase, aceste legături se mențin, dar sunt
însoțite de noi legături, de obicei heterosexuale. Cu toate că nevoile de hrănire și sexuale
joacă un rol important în relațiile de atașament, relația este de sine stătătoare și are o funcție
adaptativă proprie esențială, și anume protecția. Cu toate că, inițial, singurul mijloc de
comunicare între mamă și bebeluș este exprimarea emoțională și compor tamentul asociat
acesteia, apoi se adaugă vorbirea, aceasta se va menține de -a lungul vieții ca trăsătură
principală a relațiilor intime. Prin urmare, teoria atașamentului nu susține că legăturile
emoționale sunt subordonate nevoilor de hrănire și sexuale, și nici nu derivă din acestea. De
asemenea, dorința imperioasă de liniștire și sprijin în situațiile dificile nu este privită ca fiind
infantilă, așa cum sugerează teoria dependenței. În schimb, capacitatea de a forma legături
emoționale intime cu alți in divizi – uneori în rolul celui care caută îngrijiri și alteori în rolul
celui care oferă îngrijiri – este considerată ca reprezentând o caracteristică principală a unei
funcționări a personalității și a sănătății mentale (Bowlby, 2011, p: 194).

15 2.3. Apariția sociabilității și dezvoltarea atașamentului în primul an de viață.

Încă din perioada primelor luni de viață, un bebeluș prezintă multe dintre răspunsurile
care compun ceea ce mai târziu va deveni comportament de atașament, însă un tipar structurat
nu se va dezvolta până în cea de -a doua jumătate a primului an de viață. Bowlby (1969 -1982)
a propus patru etape de dezvoltare a sistemului comportamental de atașament – primele trei au
loc în primul an de viață, iar a patra etapă are loc în jurul celei de -a treia aniver sare a copilului
(apud Marvin, R. și Britner, P. , 2008 , p: 269 -280).
Stern (1985) af irmă că, î ncă de la naștere, copilul prezintă o capacitate aflată în stare
germinală de a se implic a în interacțiuni sociale și arată că acest lucru îi face pl ăcere. Mai
mult, el va fi capabil să facă distincția între figura maternă și alte persoane, recunoscându -i
mirosul și vocea, precum și felul de a -l ține în brațe. La început, plânsul este singurul mijloc
de a cere să fie îngrijit, iar manifestarea satisfac ției este singurul mijloc prin care îi
semnalează mamei că l -a mulțumit. În cea de -a doua lună de viață, zâmbetul lui funcționează
ca semn prin care își încurajează mama să -l îngrijească, iar repertoriul lui de comunicări
emoționale se dezvoltă rapid (Izar d, 1982; Emde, 1983; apud Bowlby, 2010, p:198).
Totuși, în primele săptămâni sugarul nu face nici o deosebire între persoanele din
anturajul său, f iindcă ele nu au încă pentru el nici consistență, nici unitate. Începând cam de la
două sau trei luni, tabl oul copilului se schimbă. Copilul acordă o atenție mai mare celor din
jur, pare fascinat de chipul oamenilor, iar aceste legături pregătesc oarecum terenul pentru
schimbările afective și sociale care vor urma. Această primă fază a fost numită de Bowlby
orientarea și oferirea unor semnale nediscriminatorii. Imediat după naștere, copiii răspund
tuturor stimulilor, cu scopul de a crește probabilitatea contactelor cu indivizii umani. În
această primă fază, îngrijitorul și copilul se angajează în interacțiune . Astfel, la început mama
este cea care menține proximitatea și protejează copilul, în ciuda faptului că noul -născut este
echipat cu un sistem special pentru a răspunde comportamentului uman și pentru a cere
îngrijire sau afecțiune de la adulți. De -a lungu l primelor săptămâni din viața noului născut,
acest pattern de interacțiune se repetă de nenumărate ori. Dacă aceste inițieri și răspunsuri ale
mamei sunt bine acordate (de ex: dacă acestea sunt determinate de comportamentul de
atașament al copilului) atun ci se stabilesc anumite patternuri de interacțiune. Aceste patternuri
de interacțiune reciprocă scad frecvența anumitor comportamente cum ar fi plânsul și crește
frecvența celor pozitive cum ar fi zâmbetul și orientarea vizuală. În acest mod, diada mamă –
copil stabilește un comportament și ritm autoreglator în același timp.

16 Bowlby a sugerat că această primă fază durează de la naștere până la maxim doisprezece
săptămâni, dar cu condiția unui mediu favorab il pentru copil (apud Marvin, R. și Britner, P.,
2008, p: 269 -280).
Între patru și șase luni, surâsul copilului devine mai selectiv: el nu este declanșat decât
de chipurile celor cunoscuți și mai ales de chipul mamei; figurile necunoscute inhibă surâsul
și provoacă o reacție anxioasă, uneori chiar o adevărată disperare. Sp ecialiștii spun că în
această perioadă apare o indiscutabilă „sensiblitate socială” (Osterrieth P.,1976) . Numele dat
de Bowlby acestei faze este orientarea și oferirea de semnale discriminatorii . Această trecere
de la prima fază la cea de -a doua fază este graduală.
În primul rând, sistemul de comportament specific primei faze devine integrat
copilului. În acest moment copilul începe să exercite un anumit control al sistemului
individual, de ex: perceperea sânului mamei poate activa deschiderea gurii. În a l doilea rând,
interacțiunile frecvente dintre mamă și copil duc la păstrarea acelor secvențe care se repetă cel
mai des și sunt mai comune . În al treilea rând, crește tendința copilului de a iniția interacțiuni
de socializare cu principalul îngrijitor. Fa za a doua poate ajuta în explicarea naturii modelului
intern de funcționare (apud Marvin, R. și Britner, P., 2008, p: 269 -280).
Începând de la vârsta de șase luni se semnalează interesul și bucuria de a participa la
acele jocuri alternative între copil și părinte. De asemenea, are loc o creștere a sensibilității
sociale, iar copilul este capabil să facă distincție între expresiile de mânie sau surâzătoare ale
părintelui, expresii care vor declanșa reacții diferite. În ceea ce privește capacitatea de a
deosebi o persoană de alta, ea se precizează în fenomenul pe care Spitz l -a numit „angoasa de
la opt luni”, în prezența străinilor, copilul se posomorăște sau începe să plângă, manifestând
față de aceștia o timiditate pe care el nu o arată în prezența persoane lor din anturajul său.
Această siguranță și această încredere, sugarul le cunoaște în cercul familiei, care este bine
delimitat și în care începe să se integreze din plin pe la vârsta de un an. Astfel, el dobândește
rolul și participă la viața de familie c a partener activ (Osterrieth, P., 1976, p: 46)
Această fază se numește, în concepția lui Bowlby, menținerea proximității cu figurile
cunoscute prin semnale locomotorii. Această fază începe de obicei între 6 – 9 luni și este faza
în care copilul își consoli dează atașamentul față de îngrijitor. Această fază este caracterizată
de numeroase schimbări în planul motor, cognitiv și al comunicării. De asemenea, se
formează noi comportamente de atașament cu modificări impresionante la nivel locomotor.
Ainsworth (196 7) a observat că acestea se referă la : apropiere diferențiată cu mama, urmărirea
mamei când părăsește camera sau folosirea acesteia ca o bază de siguranță pentru explorare.
Dezvoltarea competențelor cognitive duce la formarea unei imagini și reținerea aces teia ca o
anumită stare pe care dorește să o atingă, cum ar fi contactul fizic cu mama. Concomitent au

17 loc modificări în competențele verbale și non -verbale ale copilului, competențe pe care le
folosește cu scopul de a comunica plăcere sau neplăcerea unor acțiuni sau obiecte, de a atrage
și menține atenția celorlalți (Bruner, 1981; apud Marvin, R. și Britner, P., 2008, p: 269 -280).

2.4. Dezvoltarea atașamentului în timpul primei copilării și vârstei preșcolare

Chiar dacă copilul se dezvoltă din punct de veder e cognitiv din ce în ce mai mult,
Bowlby atrage atenția asupra faptului că nu trebuie să pierdem din vedere comportamentul de
atașament. Deși majoritatea cercetărilor s -au concentrat asupra dezvoltării atașamentului între
12 – 15 luni, câteva studii realiz ate în cadrul natural și câteva realizate în laborator au furnizat
o schiță generală a cursului normativ al comportamentului de atașament din primii ani de
viață și anii preșcolari (apud Marvin, R. și Britner, P., 2008, p: 269 -280).
Schaffer și Emerson ( 1964) au arătat că atât mișcările mamei cât și atenția acesteia
sunt monitorizate de copil, iar separarea la cei doi ani ai copilului este foarte stresantă pentru
acesta, chiar dacă el este mai capabil decât la 1 an să își caute activ mama. La trei ani,
experiența de a fi lăsat singur este cu adevărat supărătoare și capabilă să provoace puternice
comportamente de atașament. Totuși, Marvin (1977) a observat că dacă copiii sunt lăsați cu
un adult prietenos și pentru un timp scurt, ei sunt capabili să aștepte întoarcerea figurii de
atașament, înainte de a -și manifesta comportamentul de atașament.
Frecvența contactelor fizice scade în jurul vârstei de 3 – 4 ani dar acest lucru nu
înseamnă că a scăzut și atașamentul față de mamă. Interesant este că în momente st resante
pentru copil el arată un interes la fel de ridicat pentru căutarea proximității cu mama. Aceste
rezultate au condus la concluzia că organizarea atașamentului se schimbă semnificativ între 3
și 5 ani, de ex: copilul nu mai plânge din cauza separării de mamă dacă, înainte de plecare,
mama a negociat cu el și a specificat întoarcerea în scurt timp (Marvin, 1977; Greenberg,
1982 ; apud Marvin, R. și Britner, P., 2008, p: 269 -280).
În jurul vârstei de 5 ani au loc ultimile faze ale genezei atașamentului, ceea ce Bowlby
ne face să credem că nu vor mai fi „stadii” de schimbare în sistemul comportamental. Cu
toate acestea sistemul comportamental de atașament rămâne important de -a lungul vieții și
uneori poate suferi modificări semnificative. În timpul copilăriei mijlocii, copiii continuă să
fie vulnerabili la o serie de pericole percepute și folosesc figurile de atașament ca o bază de
siguranță .

18 2.5. Tipare de atașament

2.5.1. Tipare de atașament și condițiile care determină dezvoltarea acestora

În tim p ce Bowlby (1944, 1958) era preocupat de rădăcinile securității – insecurității la
delincvenții juvenili și își concentra atenția asupra separărilor copiilor de mame imediat după
naștere, Ainsworth (1973) a fost prima care a făcut un număr impresionabil d e studii pentru a
determina care sunt condițiile unui atașament securizant – insecur izant în relația mamă –
copil. Ainsworth a dezvoltat o metodă de observare și de evaluare a comportamentului de
atașament pe care copiii îl manifestă față de mamă. Această metodă este cunoscută ca situația
străină și a fost la utilizată în multe țări din lume (apud Birch, 2000).
În urma cercetărilor realizate, atât de Ainsworth (1973) cât și de Bowlby și
colaboratorii acestora, s -au identificat trei tipare comportamentale de atașament (Bowlby,
2011; Birch, 2000) :
 tiparul de atașament caracterizat de securitate – comportament de tip B – copilul are
încredere că părintele lui va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va
confrunta cu situații potrivnice sau în fricoșătoare, având această garanție, el explorea ză cu
curaj mediul înconjurător. Atunci când mama nu mai este în câmpul vizual al copilului,
acesta este afectat de absența ei. Când mama revine copilul caută apropiere, interacțiune
sau contact corporal.
 tiparul de atașament caracterizat de insecuritate (anxios/evitant) – comportament de tip A
– copilul nu are încredere că, dacă va căuta protecție, i se va răspunde și va fi ajutat.
Copilul se așteaptă să fie refuzat categoric și nu pare afectat de absența mamei. Când
mama revine copilul evită apropier ea sau interacțiunea cu aceasta sau o întâmpină
ocazional. Acest individ încearcă să -și trăiască viața fără iubirea sau sprijinul celorlalți,
încearcă să devină independent emoțional. În cadrul acestui tipar co nflictul este mai
ascuns decât î n cadrul celui anxios -rezistent, reprezintă rezultatul faptului că mama
individ ului respectiv l -a respins cat egoric, în mod constant, atunci când el se apropie
pentru a -i cere alinare sau protecție.
 tiparul de atașament car acterizat de insecuritate (anxios/rezistent) – comportament de tip
C – Copilul este anxios după despărțirea de mamă și este afectat atât timp cât aceasta nu
este prezentă. Atunci când mama revine copilul poate manifesta o ambivalență, adică o
evită și caut ă simultan contactul cu mama. În acest caz individul nu are certitudinea că
părintele va fi disponibil sau responsiv, sau că îl va ajuta în cazul în care îl solicită. Din
cauza acestei incertitudini individul este în permanență predispus la anxietatea de

19 separare, tinde să se agațe și manifestă anxietate în legătură cu explorarea mediului. Acest
atașament este susținut de un părinte care uneori îl ajută, alteori nu. De asemenea, acest
tipar este susținut de abandonări repetate și de amenințarea cu abandonul .

2.5.2. Tipare particulare de atașament – tiparul dezorganizat/dezorientat

Baza conceptuală pentru înțelegerea acestui tipar de atașament a fost pusă Main și
Solomon (1990). Autorii au folosit aceste concepte pentru a descrie o serie de comportamente
de frică, ciudate, dezorganizate sau în mod evident conflictuale, care se manife stau în timpul
„situației străine” elaborate de Ainsworth (Ainsworth, Blehar, Waters și Wall, 1978). Copiii
care aparțin acestui tipar – dezorganizat/dezorientat – apar ca fiind temători, plâng aruncându –
se pe jos, sau se ghemuiesc cu mâna la gură în aștep tarea întoarcerii părinților. În schimb, alții
par dezorientați înghețându -și toate mișcările în timp ce trăiesc un fel de expresie de transă.
Main și Solomon (1990) au stabilit șapte pași care ar putea permite categorizarea
copilului în tiparul de atașam ent dezorganizat/dezorientat atunci când se află în situația
străină. Majoritatea pașilor se referă la afișarea unu comportament contradictoriu indirect,
canalizat greșit, incomplet și întrerupt și comportament stereotipic, mișcări lente sau c hiar
înghețat e (apud Lions -Ruth, K. și Jacobvitz, D., 2008, p: 666 -668).

2.6. Distribuția tiparelor de atașament și stabilitatea acestora în timp

Bakermans -Kranenburg și van Ijzendoorn (2009) oferă date recente despre distribuția
stilurilor de atașament. Autorii menționați au analizat peste 200 de reprezentări ale
atașamentului și peste 10.500 de interviuri pentru măsurarea atașamentului la adulți din
ultimii 25 de ani . În primul rând, s -a făcut distincția între populația non -clinică, clinică și
grupurile expuse sau nu la diferite riscuri. În grupul non -clinic distribuțiile au fost
următoarele: 46% pentru stilul securizant, 34% pentru stilul evitant și 20% pentru stilul
ambivalent. Combinarea grupului non -clinic cu grupul lipsit de factori de risc a dus la
creșterea procentelor pentru stilul de atașament securizant și scăderea celui evitant, astfel:
56% pentru stilul securizant, 29% pentru stilul evitant și 14% pentru st ilul ambivalent. În
grupul clinic și predispus la riscuri 16% dintre cazuri nu au putut fi introduse într -o anumită
categorie, astfel s -au obținut următoarele procente: 50% pentru securizanți, 24% pentru
evitanți și 9% pentru ambiv alenți (Bakermans -Kranenb urg și van Ijzendoorn, 2009).

20 Carol Magai (2008) prezintă o serie de cercetări referitoare la distribuția stilurilor de
atașament și stabilitatea acestora în timp. Majoritatea studiilor realizate pe adulți tineri arată o
distribuție a stilurilor de ataș ament asemănătoare cu distribuția stilurilor de atașament
întâlnite la copii. Din păcate, majoritatea studiilor nu au fost replicate pe o populație cu
persoane în vârstă. În schimb, se pare că stilul predominant evitant pare să fie în creștere sau
să devi nă mai des întâlnit odată cu trecerea anilor, iar în ceea ce privește stilul de atașament
ambivalent procentele acestuia sunt și mai mici. Magai, Hunziker, Mesias și Culver (20 00) au
realizat un studiu trans -cultural având ca subiecți persoane cu media vâr stei de 63 de ani.
Autorii au observat că stilul securizant corelează negativ cu vârsta și că stilul evitant corelează
pozitiv cu aceasta. Diehl și colaboratorii să i (1998) au observat și ei un procent de 40% pentru
stilul evitant în rândul vârstnicilor. A ceștia din urmă au explicat că proporția mare de evitanți
în rândul vâstnicilor poate fi din cauza experiențelor negative acumulate în timpul vieții. In
orice caz este evident că distribuția stilurilor de atașament a vârstnicilor diferă de distribuția
adulților tineri.
În ceea ce privește stabilitatea s tilurilor de atașament, mult timp s -a crezut că acestea
sunt stabile în timp. Unele cer cetări au indicat chiar că aceasta este o caracteristică a stilului
de atașament dar, se pare că , modelul lui Bowlby es te destul de schimbător în timp și că
întreaga literatură de specialitate vorbește despre acest lucru. Campos și colaboratorii săi
(1983 ) au revizuit literatura de specialitate a dezvoltării copilului și au indicat că 32% dintre
copii au arătat modificări ale stilului de atașament în timp.
Există doar două studii longitudinale care tratează acest subiect, ambele analizând
schimbările care se produc în atașament pe o perioadă minimă de 6 ani. Primul studiu a avut
ca subiecți persoane cu vârsta cuprinsă înt re 15 -87 de a ni și al doilea studiu a avut ca subiecți
persoane de 72 d e ani . Cele două studii au raportat rezultate contradictorii deoarece în primul
studiu stilurile de atașament securizant și evitant creșteau odată cu trecerea anilor, iar în al
doilea s tudiu acestea scădeau. Aceste rezultate contradictorii au fost explicate prin diferențele
demogra fice între cele două eșantioane (apud Magai, C., 2008, p: 533 -535).

2.7. Atașamentul la copiii adoptați

Este important să subliniem faptul că există o relație în tre primele experiențe ale
copiilor cu părinții și dezvoltarea sa ulterioară dar este la fel de important să știm că nu există
un determinism între acestea două. Pace, Zavattini și D’Alessio (2012) au analizat într -un
studiu pilot longitudinal schimbarea a tașamentului la copiii adoptați. Autorii au avut ca
subiecți copii cu vârsta între 4 -7 ani și mamele lor adoptive. Inițial, autorii au măsurat stilurile

21 de atașament ale ambelor grupuri și apoi după 7 -8 luni, pentru a vedea dacă există schimbări
în stilul de atașament al copiilor. Rezultatele au confirmat ipotezele autorilor și anume că a
existat o schimbare semnificativă la copiii adoptați târziu, de la insecurizant la securizant. Mai
mult, copiii care au prezentat această schimbare au fost plasați la mame care aveau un
atașament securizant (Pace, C., Zvattini, G. și D’Alessio, M., 2012).
Beijersbergen și colaboratorii săi (2012) au realizat un studiu longitudinal prin care și –
au propus să examineze continuitatea atașamentului din prima copilărie până la adolescență și
rolul sprijinului din partea părinților în explicarea continuității atașamentului . Autorii au avut
ca subiecți copii care au fost adoptați în primul an de viață și mamele care au adoptat copiii.
Autorii au măsurat atașamentul copi ilor la 12 luni prin „situația străină” și apoi , aceiași copii,
au fost observați la vârsta de 14 ani într -o discuție contradictorie cu mama. Rezultatele au
subliniat faptul că o mamă care are un atașament securizant oferă mai mult sprijin copilului în
discuția contradictorie, decât mamele cu un atașament nesecurizant. Per ansamblu, nu a fost
găsită o continuitate a atașamentului din copilărie până la adolescență. În orice caz, sprijinul
din partea mamei atât în prima copilărie cât și la adolescență poate p rezice continuitatea
atașamentului securizant de la 1 la 14 ani, în schimb o mamă care oferă mai puțin sprijin în
prima copilărie și mai mult în adolescență poate influența schimbarea atașamentului de la
insecurizant la securizant. Concluzia acestui studiu este că sprijinul din partea mamei este
important atât pentru prima copilărie cât și la adolescență, pentru stabilitatea unui atașa ment
în primii 14 ani de viață (Beijersbergen, Juffer, Bakermans -Kranenburg și van Ijzendoorn,
2012).

2.8. Studii și variații t ransculturale

În urma studiilor efectuate în Statele Unite, Japonia, Olanda și Germania s -au obținut trei
rezultate importante (apud Birch, 2000):
 existau unele diferențe intraculturale în modul de distribuire a tipurilor: două dintre
studiile japoneze au indicat o proporție ridicată a tipurilor C, dar nici un tip A, în timp ce
celelalte studii au produs o distribuție asemănătoare celor obținute de cercetările originale
ale lui Ainsworth. În general, diferențele intraculturale sunt de 1,5 ori mai mari
comp arativ cu diferențele transculturale;
 distribuțiile obținute di n diferitele culturi se apropie de “standardul” lui Ainsworth;
 deși tipurile B au fost mult mai frecvente la nivelul tuturor culturilor, tipurile A erau mai
frecvente în țările Europei de Vest, iar tipurile C erau frecvente în Israel și Japonia .

22 Sagi și Lewkowicz (1987) arată că semnificația “situației străine” diferă în funcție de cultură.
Natura relației părinte -copil variază în funcție de fondul familial, de atribuțiile și așteptările
diferit elor grupuri culturale. De exemplu, părinții germani percep comportamentul copiilor cu
atașament caracterizat de securitate, ca fiind un indicator al copilului “ răsfățat ”.
Harwood și Miller (1991) au comparat reacțiile mamelor anglo -americane și ale celor
portoricane la observarea copiilor care au manifestat tipurile A, B sau C de comportament.
Cele anglo -americane au perceput favorabil independența copiilor, în timp ce mamele
portoricane au aprobat caracteristicile comportamentale de obediență și relațion are.
Bretherton (1992) afirmă că teoreticienii atașamentului ar trebui să ia în calcul și investigarea
diferențelor ecologice, precum și utilitatea “situației străine” în măsurarea atașamentului din
diverse culturi. Se poate argumenta faptul că, diferențel e dintre culturi susțin ideea conform
căreia există o relație între stilul de îngrijire al copilului și formarea atașamentelor. Întrucât
diversele culturi au stiluri diferite, ar însemna că există și variații ale tipurilor de atașament
(apud Birch, 2000).

23
Capitolul 3. Migrația părinților și consecințele asupra copilului

3.1. Familia

Din punct de vedere etimologic, semnificațiile conceptului de familie pun în evidență
variabilitatea istorică a instituției pe care o desemnează. Termenul „ familie ” provine din
latinescul „ famulus ” (servitor), ceea ce, potrivit Dicționarului etimologic al limbii latine,
desemnează „ansamblul sclavilor și al servitorilor ce trăiau sub același acoperiș”, iar mai apoi
casa în întregime: stăpânul – pe de -o parte – soția, copiii și servitorii – pe de alta. Prin
extensie de sens, familia a ajuns să cuprindă agnati (rudele pe linie paternă) și cognati (rudele
pe linie maternă) și să devină sinonimă cu gens (comunitate formată din toate rudele de
sânge) în limbajul curent, dar nu și în cel juridic (Bulgaru, M., 2003, p: 80).
Familia a avut o evoluție extraordinară. Încă din Evul Mediu familia a început să
sufere diverse modificări. Tipul de familie din acele timpuri a produs cadrul împotriva căruia
a reacționat creștinismul. De cele mai multe ori căs ătoriile se produceau în familie (între rude)
ceea ce a dus la apariția cuvântului incest. Apariția creștinismul a modificat radical multe
aspecte majore ale familiei europene. Unii istorici au susținut că aceste schimbări au avut
legătură cu importanța sp orită acordată familiei conjugale. În primul rând, Biserica a introdus
noi reguli cum ar fi interzicerea căsătoriilor cu rudele apropiate. Divorțului nu i s -a acordat
importanță decât destul de târziu, după secolul al XVII -lea. Femeia nu avea prea multe
drepturi și, de cele mai multe ori, trebuia să suporte abuzurile soțului. Dar viața de familie s -a
schimbat odată cu revoluția industrială deoarece s -au produs importante modificări în felul în
care bărbații, femeile și copiii își câștigau mijloacele de subz istență. Pentru majoritatea
familiilor, dependența față de economia domestică s -a redus. Sistemul politic, presiunile
grupurilor de interese, libertățile și oportunitățile de tip financiar și educațional precum și cele
generate de mass -media, toate au juca t un rol important. În aceeași linie de idei, aceste
schimbări au avut efecte puternice asupra raporturilor de putere și a distribuției sarcinilor în
cadrul grupului domestic. Astfel, economia și ideologiile au fost preluate din mâna Bisericii și
a organiz ațiilor religioase, modificând contururile vieții de familie (Goody, J., 2003).
Perspectiva juridică înțelege prin familie – părinții și copiii acestora, prin familie
extinsă – copilul, părinții și rudele acestuia până la gradul IV iar prin familia sub stitutivă –

24 persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, în condițiile legii asigură
creșterea și îngrijirea copilului (Avram, 2011).

3.1.1. Perspectiva sociologică a supra familiei

Familia este cea mai trainică formă de comunitate umană, are o mare stabilitate ca
structura socială, ea ocupând un loc aparte în raport cu toate celelalte forme de comunitate.
Familia este o formă complexă de relații biologice, sociale, materiale și spirituale între
oameni legați prin căsătorie, sânge sau adopț iune. G. Murdock a definit familia ca un grup
social, caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproducere. După
Parsons, funcțiile fundamen tale ale familiei sunt: socializarea primară a copiilor pentru a
deveni membri ai societății și st abilizarea personalităților adulților (apud Voinea, 1978, p: 11 –
12). În opinia antropologului Claude Levi Strauss, familia este acel grup social care își are
originea în căsătorie, constă din soț, soție și copiii născuți din relația lor, unit prin drepturi și
obligații morale, juridice, economice și religioase și sociale. T. Herseni sublinia că „familia ca
instituție socială, organizată și sancționată prin reguli colective cuprinse în obiceiuri sau legi,
cel puțin în societățile primitive și arhaice, dar în mare parte până azi, exercită mai ales două
funcții: creșterea copiilor și completarea socio -economică a celor două sexe, pentru a forma
împreună o unitate socială eficientă”.
Chiar dacă au fost date o serie de definiții familiei, se pot observa anumite trăsături
comune ale acesteia. Maria Bulgaru (2003) a surprins aceste trăsături comune într -o definiție
mai amplă: „ familia reprezintă, în orice societate, o formă de comunicare umană alcătuită
din cel puțin doi indivizi, uniți prin căsătorie și/sau descendență, legați între ei prin relații
biologice, economice, moral -afective, spirituale și juridice, care au anumite dr epturi și
obligații reciproce, legiferate sau nu, și care desfășoară o serie de activități, îndeplinește o
serie de funcții specifice atât în folosul său ca grup și al membrilor acestuia, cât și al
societății ” (Bulgaru, 2003, p: 80 -82).
Familia continuă să reprezinte o instituție fundamentală în societate, în ciuda
modificărilor din ultimile decenii. Fără a -și diminua această importanță, familia nu mai
reprezintă o instituție conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul
societății . Cu alte cuvinte, familia caută acum să se distanțeze de conservatorism, să nu mai
fie păstrătoarea valorilor naționale, devenind mai curând un instrument prin care se
înregistrează schimbările sociale, trecând printr -un proces de democratizare, laicizare și
liberalizare. Familia pare tot mai integrată în dinamica societății, tot mai mult condiționată de
schimbările economice și sociale. Mai nou, se discută despre o așa zisă disoluție a familiei

25 deoarece, susțin sociologii, familia din zilele noastre nu es te un nou model de familie și nicio
nouă etapă de evoluție a familiei ci pendulează înainte și înapoi într -un viitor nesigur. În ceea
ce privește România, sociologii susțin că familia românească urmează încă linia caracteristică
poporului nostru, în ciuda bulversării occidentale (Popescu, R., 2009, p: 17 -21).

3.1.2. Perspectiva psihosocială a supra familiei

În cartea „ Psihologia cuplului și a familiei ” (2004), Nicoleta Turliuc prezintă o serie
de particularități ale familiei. Din punct de vedere psihosocial, f amilia este un grup primar sau
restrâns. Grupul primar se caracterizează prin dimensiuni reduse, prin existența relațiilor
psihologice explicite, a unui sistem de interacțiuni dinamice și a unui obiectiv comun, prin
existența unei rețele de roluri și statu suri, a unui sistem de norme și valori recunoscute și
acceptate. Astfel, scopul comun și interdependența între membrii unui grup social, pot fi
regăsite și în realitatea familială.
1. Familia are calitatea unică de a influența cele mai multe domenii ale v ieții noastre
față de orice al context social. Aceasta se referă la obiectivele educaționale, la modul în care
facem față conflictelor, de la filozofia religioasă pe care o alegem la aspectele despre care
putem discuta confortabil.
2. Apartenența involunt ară. Nu putem alege etnia, categoria socială sau cea sexuală în
care să venim pe lume. Acestea pot fi schimbate pe parcursul vieții dar este foarte dificil să
abdicăm de la familie.
3. Legăturile familiale par să aibă o mai mare durată de timp comparativ cu cele din
cadrul altor gupuri. Anumite expectanțe sunt întărite de obligațiile interpersonale
autoasumate, de sancțiunile sociale și aranjamentele legale care definesc relațiile maritale și
cele părinte – copil.
4. Raportul dintre public și privat este diferit față de alte grupuri sociale prin gradul
mai mare în care activitatea familială poate fi ascunsă perspectivei publice. Domeniul privat
include universul secretelor familiale. Aceste secrete pot fi pozitive, dulci, frumoase dar, din
păcate, ele po t ascunde multe neplăceri ale vieții de familie.
5. Tendința membrilor familiei de a elabora o mentalitate specifică . Aceasta se referă,
în special, la regulile familiei privind relațiile interpersonale, modul în care membrii familiei
trebuie să acționez e asupra mediului sau să -l interpreteze. Paradigma familială include
mecanismele care controlează progresul spre autonomie ca și menținerea solidarității. Dar
gradul în care acestea sunt încurajate diferă de la o familie la alta. De asemenea, secretele și
superstițiile sunt și ele legate de mentalitatea familială. Multe dintre secretele familiale includ

26 informații diferențiat împărtășite (relații extramaritale, incest) iar superstițiile reprezintă
credințe în supranatural, noroc, numere, etc.
6. Intensita tea sentimentelor și a emoțiilor trăite . Membrii grupului familial sunt legați
de expresiile puternice ale iubirii, atașamentului, loialității și sensibilității față de sentimentele
celuilalt, unele dintre ele având tendințe biologice. Experiențele emoțion ale pozitive din
cadrul familiei constituie un suport psihologic pentru membrii familiei. Afectele pozitive sunt
cele mai puternice și complicate elemente ale conexiunilor care mențin grupul familial.
Sentimentele negative, în schimb, pot cataliza procesel e de separare și destrămare a
legăturilor familiale.
7. Unele aspecte biologice, naturale, pot juca un anumit rol în modul de exprimare a
autonomiei și solidarității din cadrul familiei. Acestea se referă la comportamentul de
atașament dintre părinți și copii, procesele emoționale primare care guvernează viața de
familie, forțele biologice care conduc persoana atât în legături intime, cât și la dezvoltarea
propriei personalități pot constitui dovada faptului că individualitatea persoanelor și mediul
famil ial au rădăcini biologice.
Indiferent care este perspectiva din care abordăm familia, putem observa că cele mai
importante funcții ale familiei tind să se mențină în timp: funcția psihologică (asigurarea
suportului emoțional, a securității, a protecției, incluând ajutorul bazat pe sentimentul de
egalitate, respect, și dragoste între parteneri, între părinții și copii, între frați și surori); funcția
identitară (asigurarea sentimentului apartenenței și a coeziunii, construcția identităților
personale, stat uare și intime ale soților și copiilor, prin transmisia capitalurilor moștenite: a
numelui, resurselor, istoriilor de familie, tradițiilor, potrivit principiului genealogic); funcția
economică (de asigurare a veniturilor necesare pentru satisfacerea nevoil or de bază ale
familiei); funcția sexuală (de satisfacere a cerințelor și nevoilor afectiv -sexuale ale
partenerilor cuplului conjugal); funcția de reproducere (de asigurare a descendenței și a
condițiilor igienico -sanitarede dezvoltare biologică normală a tuturor membrilor familiei) și
cea de socializare a copiilor , menită să asigure îngrijirea și creșterea lor, procesul instructiv –
educativ familial și condițiile adecvate educației și pregătirii școlare și profesionale a copiilor
(Turliuc, N., 2004).

3.1.3. Familia tradițională vs. familia contempo rană

În zilele noastre există numeroase discuții despre ceea ce era familia odată. În rândul
populației auzim deseori bătrânii spunând: „pe vremea mea nu era așa” sau „când eram eu
tânăr nu puteam să fac asta sau nu aveam posibilitatea asta” sau chiar „copiii din ziua de azi

27 nu mai au stăpân”. Toate aceste afirmații au î n spate o tranziție a familiei. Toate aceste
schimbări sunt intens studiate atât de cei din domeniul sociologiei cât ș i de cei din domeniul
psiholo giei. Mai exact se studiază efectele diferitelor schimbări asupra membrilor familiei.
Familia tradițională și cea contemporană prezintă o serie de diferențe, mai mult sau
mai puțin benefice pentru membrii familiei. Principalele transformări care au avut loc în
familia tradițională sunt următoarele (Popescu, R., 2009, p: 31):
 modelul nuclear de familie devine puternic idealizat în detrimentul familiei extinse;
 autoritatea patriarhală este în scădere și crește rolul individului în decizia asupra
momentului căsătoriei și a alegerii partenerului;
 familia modernă prezintă o mobilitate spațială mai mare comparativ cu familia
tradițională;
 o parte din funcțiile familiei (economică, educațional -socializatoare) încep să fie preluate
de alte instituții (piața, statu l, școala);
 familia își diminuează rolul economic, conservând numai funcția de consum, menajul
comun;
 femeia începe să pătrundă pe piața muncii;
 tendința de egalizare a rolurilor domestice;
 schimbarea perspectivei asupra valorii copilului în familie: în fa milia tradițională copilul
reprezenta forță de muncă dar în familia modernă copilul are valoare în sine; costul
întreținerii copilului devine mai ridicat ceea ce duce la scăderea numărului de copii dintr -o
familie;
 deși în proces de transformare, familia î și conservă statutul de instituție fundamentală în
societate.
Modificările suportate de familia tradițională nu au fost numai la nivel structural ci și
la nivelul valorilor (Turliuc, N., 2000 -2001, p: 168 -169). Valorile stau la baza oricărei
organizații sau formațiuni sociale. Valorile reprezintă credințele de bază ale unei persoane.
Valorile sunt elementele culturale vitale ale unui sistem, ce ajută la stabilirea normelor
sistemului privind cursul comportamente lor membrilor sistemului, iar familia nu face excepție
de la aceste valori. O parte a nucleului de valori, în legătură cu care există un consens privind
gradul ei de alterare, include:
 acordarea unei mai mari priorități independenței comparativ cu căsători a;
 acordarea unei mai mari priorități individualismului comparativ cu colectivismul;
 acordarea unei mai mari priorități autonomiei personale în raport cu asumarea
angajamentelor maritale și familiale;
 acordarea unei mai mari priorități narcisimului compara tiv cu grija față de ceilalți.

28 Ca o concluzie putem spune că diferențele existente între cele două tipuri de familie au
implicații și în rândul dezvoltării copilului. Nu ne putem pronunța asupra superiorității
modelului tradițional, dar nici asupra modelu lui contemporan deoarece ambele implică atât
avantaje cât și dezavantaje în ceea ce privește dezvoltarea copilului. O schimbare sesizabilă,
schimbare care are efecte asupra dezvoltării copiilor, este la nivelul funcției de socializare și
de educare a copii lor. Emanciparea femeii și apariția instituțiilor în care copiii pot fi
socializați și educați au dus la o scădere a timpului petrecut de copil cu mama. În familia
tradițională mama se ocupa de regiunea domestică ceea ce implica creșterea copiilor și
trebu rile gospodăriei. Tendința de egalizare a rolurilor de gen și proclamarea egalității dintre
soț și soție poate avea și ea efecte asupra dezvoltării copiilor, de exemplu soția și copiii nu se
mai află sub „tirania” soțului iar copiii pot fi implicați și ei în luarea deciziilor, dezvoltându –
li-se, astfel, autonomia și independența. Indiferent de axa tradițional – modern, părinții au o
importanță majoră în viața copiior. Chiar dacă epoca noastră a adus o serie de schimbări în
modul de dezvoltare, socializare ș i educare a copiilor, există o serie de factori care contribuie
la dezvoltarea armonioasă a copilului. Acești factori vor fi prezentați în cele ce urmează.

3.2. Fenomenul migrației în societatea contemporană – definiții, forme și teorii

Fenomenul migrației nu este un fenomen nou și nici caracteristic doar vremurilor
noastre. Oamenii au migrat întotdeauna din diverse motive. Probabil, frecvența cu care se
discută astăzi despre fenomenul de migrație este din cauza efectelor sau consecințelor acestui
fenomen, mai ales în plan familial.

3.2.1. Definiții ale migrației

Organizația Internațională pentru Migrație (IOM, 2011) definește migrația astfel:
„Deplasarea unei persoane sau grup de persoane, fie peste granițele unei țări, fie în interiorul
unei țări. Migrația este o mișcare a populației, care cuprinde orice deplasare a oamenilor,
indiferent de durată, componență sau ca uze; include migrația refugiaților,migrația persoanelor
strămutate, migrația pentru resursele economice, la care se adaugă persoanele care se
deplasează pentru alte scopuri incluzând migrația în scopul reunificării familiei”.
În Dicționarul de Sociologie (Zamfir și Vlăsceanu, 1998, p: 352) migrația este definită
astfel: „fenomen ce constă în deplasarea unor mulțimi de persoane dintr -o arie teritorială în

29 alta, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într -o formă de activitate în
zona de sos ire”.
În definirea migrației este foarte importantă perspectiva din care privim acest
fenomen. Dacă privim migrația din perspectivă demografică, ea se referă strict la deplasarea
teritorială a indivizilor: „formă a mobilității spațiale sau geografice a populației, î nsoțită de
schimbarea domicil iului, între două unități administrativ -teritoriale bine definite ”(Dumitru,
1984; apud Răduț C., 2009, p: 15).
În această lucrare vom face referire la fenomenul migrației din p erspectiva sociologiei,
mai concret, la migrația forței de muncă. Migrația forței de muncă se referă la plecarea
adulților la muncă în străinătate, de cele mai multe ori aceștia sunt părinți care își lasă copiii
acasă.

3.2.2. Forme ale migrației

În funcție de indicatorii: zonă de plecare, zonă d e primire, intensitatea migrației și
natura migrației se disting două forme principale ale migrației: emigrația și imigrația.
Emigrația se referă la țara de origine din care pleacă forța de muncă, țară care se
caracterizează printr -un grad relativ mai redu s de dezvoltare economică și pondere ridicată a
populației de muncă, în timp ce imigrația se referă la țara de primire, țară care se
caracterizează din punct de vedere economic printr -un grad relativ mai înalt de dezvoltare
economică. În funcție de mai mul te criterii migrația ia mai multe forme (Răduț, 2009):
a. după criteriul teritoriului național se face distincție între: migrația intern ă (în interiorul
țării respective) și migrația externă (în exteriorul țării respective);
b. după perioada de timp avem: migraț ia temporară (perioadă determinată după care
individul se întoarce la locul de origine) și migrație definitivă (migrantul nu se mai
întoarce la locul de origine).
Migrația internațională se realizează sub câteva forme mai importante:
 migrația forței de mun că;
 migrația membrilor familiilor lucrătorilor anteriori emigranți;
 migrația forțată de calamități naturale, persecuții politice sau religioase;
 migrația legală (realizată prin respectarea normelor respective);
 migrația clandestină (deplasarea ilegală a in divizilor).

30 3.2.3. Teorii ale migrației

Pe plan internațional există mai multe teorii ale migrației, fiecare dintre având limite.
O primă teorie s -a conturat în jurul anilor 1960 -1970, așa -zisa „push/pull” care situează
migrația în modelul neoclasic de alegeri raționale. Astăzi este denumită teoria economiei
neoclasice și se referă la migrația forței de muncă ca urmare a diferențelor dintre raportul între
cererea și oferta de forță de muncă din diverse țări. La nivel individual susține raționalitatea
individului de a evalua corect beneficiile (sa lariul) și costurile migrației (costul psihologic al
separării de cei dragi) (Pantea, 2011; Răduț, 2009).
Teoria „householt strategy” sau strategia de gospodărire are loc atunci când unele piețe
funcționează deficitar iar deciziile sunt luate la nivelul f amiliei, ca strategie de minimizare a
riscurilor, prin diversificarea surselor de venit. Această teorie se mai numește și noua
economie a migrației (Pantea, 2011; Răduț, 2009).
Teoria dependenței / a sistemului mondial se referă la aceeași idee cu cea a t eoriilor
neoclasice – țările industrializate dezvoltă relații asimetrice, impunând structural dependența
statelor mai puțin dezvoltate, cu diferența că – zonele sărace devin și mai sărace, în timp ce
zonele dezvoltate se dezvoltă și mai mult (Răduț, 2009, p: 29).
Mai multe cercetări recente văd migrația din prisma ideologiei de vest a unei „copilării
ideale” care motivează părinții să migreze și să extindă șederea lor pe termen nelimitat. În
România, migrația este întărită de fostul comunism, de sărăcie ș i de o cultură de sacrificiu
pentru creșterea copilului. În același timp, o nevoie tot mai mare pentru munca domestică din
Europa de Vest întărește migrația din România (Pantea, 2011).

3.3. Migrația părinților

3.3.1. Factori ai ontogenezei și rolul părinților în dezvoltarea copilului

Cei trei mari factori ai ontogenezei, factori acceptați în unanimitate de majoritatea
cercetătorilor din domeniu, sunt: ereditatea , mediul și educația . Ereditatea implică
transmiterea aleatorie a unor gene, dintr -o posibilitate uriașă de combinații, dar nu este o
transmitere a trăsăturilor antecesorilor ci mai degrabă un complex de predispoziții și
potențialități. Mediul poate fi definit ca totalitatea elementelor cu care individul
interacționează pe tot parcusul vieț ii sale. Educația poate fi văzută ca un liant între ereditate și

31 mediu, între potențialul ereditar al individului și ceea ce oferă mediul (Șchiopu, U., Verza, E.,
1997; Cosmovici, A., Iacob, L., 1999).
Baltes și colab. (1980, apud Birch, 2000) susțin și ei existența a trei influențe
importante asupra dezvoltării. El le -a denumit influențe cu caracter de vârstă, influențe cu
caracter istoric și evenimente de viață fără un caracter specific. Influențele de vârstă se află
într-o relație puternică cu vârsta c ronologică. Influențele cu caracter istoric sunt legate de
evenimentele ce au loc la un moment și -i afectează pe majoritatea membrilor unei generații.
Evenimentele de viață fără un caracter specific sunt cele care influențează dezvoltarea
indivizilor în an umite momente sau la diferite vârste. Se consideră a fi eveniment orice
schimbare în gândire, sentimente sau valori din viața unei persoane, astfel orice schimbare
este un eveniment.
Evenimentele și schimbările de viață negative sunt definite ca fiind ace le influențe
psiho -sociale negative secvențiale, mai mult sau mai puțin previzibile, care angajează mai
mult sau mai puțin intenționalitatea și responsabilitatea individului determinând schimbări în
statusul și rolul lui social, în rețeaua lui socială prox imă și în paternul de responsabilități și
obligații de a face față unor situații pro blematice noi (Asociația Alternative Sociale, 2007) . În
cazul copiilor plecarea unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate este un eveniment de
viață.
Părinții joacă un rol foarte important deoarece sunt implicați direct în transmiterea
genelor ereditare, crearea unui mediu securizant și propice pentru dezvoltarea copilului și în
educația copilului.
În mod particular, stilul de control reprezintă un factor impor tant în relația părinte –
copil. Elder (1980) și Conger și Petersen (1984) au indicat următoarele (apud Birch, 2000 , p:
256):
 Părinții democratici, dar severi, au copii care, ca adolescenți, au o apreciere de sine înaltă,
sun independenți și încrezători în s ine. Părinții democratici, deși sunt severi, ei respectă
dreptul tânărului de a lua decizii, așteaptă de la ei un comportament disciplinat și le oferă
motive pentru a proceda astfel.
 Părinții autoritari se așteapă la obediență indiscutabilă din partea cop iilor lor și nu simt
nevoia de a explica motivele pentru aceste pretenții. Comparativ cu cei cu părinți
democratici, copiii cu părinți autoritari sunt mai puțin independenți și nu au încredere în
sine,
Pe lângă importanța stilului parental, părinții au r olul de a satisface anumite nevoi a
copilului, prin dragoste căldură și implicare în rolul de părinte. Brazelton și Greenspan ( 2001;
apud Novac, 2009, p: 61) au identificat următoarele nevoi de dezvoltare a copilului:

32  Nevoia de a avea relații emoționale, c alde, apropiate, stabile;
 Nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranță și o viață bine organizată;
 Nevoia de experiențe adaptate nivelului de dezvoltare al copilului;
 Nevoia de limite, de viață cotidiană structurată și de responsabilități adecvate ni velului de
dezvoltare;
 Nevoia de experiențe adecvate diferențelor individuale ale copilului și intereselor lui
particulare;
 Nevoia de a trăi într -o comunitate stabilă și de a folosi cultura acesteia.

Rezultatele unui studiu, în care s -a urmărit identif icarea surselor fericirii la copii de
diferite vârste , au arătat că afecțiunea constituie principala sursă a fericirii copilului, aici
intrând în primul rând afecțiunea membrilor familiei și prietenilor de la școală (Pânișoară, G.,
2011, p: 214).

3.3.2. Consec ințe pozitive ale plecării părinților la muncă în străinătate

Unii autori discută despre migrație în termeni de „transfer”. Acest transfer are
legătură, bineînțeles, cu partea cea mai vizibilă și pozitivă a migrației, și anume: banii. A
devenit din ce în ce mai evident că migrația oferă resurse economice. Transferurile sunt o
importantă sursă economică, care curge spre țările sau regiunile sărace/dezavantajate iar de
cele mai multe ori, acești bani transferați merg direct la indivizi, gospodării sau comun ități
locale. În unele regiuni rurale, marcajul principal al migrației este casa, uneori chiar prezența
unor case mari și opulente. Sprijinul financiar și dotarea casei vine odată cu timpul, de cele
mai multe ori, din păcate, modernizarea casei este odată cu creșterea copiilor. Nu este nimic
nou în acest lucru, deoarece oamenii mereu se vor îndrepta în direcția în care există resurse.
Migrația – mai ales migrația forței de muncă – a devenit ca o strategie antisărăcie, la o scară
tot mai largă și mai dificil de ignorat (Eversole, 2008; Răduț, 2009; Gheauș, 2011; Pantea,
2011).
Majoritatea părinților plecați la muncă în străinătate au plecat din dorința de a oferi un
trai mai bun copiilor. Bineînțeles, există și cazuri în care traiul copiilor este mai rău, dar din
punct de vedere economic majoritatea copiilor raportează o condiți e materială mai bună.
Niște date relevante pentru această direcție ne oferă Cornel Răduț (2009). Autorul a
ales să facă o cercetare în Republica Moldov a. În urma cercetării autorul a concluzionat
următoarele:

33  banii câștigați în străinătate se investesc î n general în case și mașini și mai puțin în bunuri
productive;
 se produc schimbări, modificări arhitecturale ale caselor și în ceea ce privește dotarea cu
utilități, precum și modificări ale stilului vestimentar și comportamentelor de consum;
 cea mai mare parte a cheltuielilor pentru întreținerea familiei este acoperită cu ajutorul
banilor trimiși de părintele plecat;
 uneori profesorii sunt invidioși pe această îmbunătățire materială a copiilor, tratându -i
diferit;
 unii dintre copii preferă stabilitatea mat erială, chiar dacă sunt lipsiți de prezența părinților;
 o mare parte dintre copiii ai căror părinți sunt plecați peste hotare atribuie o importanță
exagerată situației materiale și banilor.
În concluzie putem să ne întrebăm: „Care este reversul medaliei”? „Care sunt costurile
acestui trai”? Pe lângă avantajele vizibile ale migrației există dezavantaje mai subtile, dar mai
periculoase. Cel mai important dezavantaj la care vom face referire este separarea copiilor de
părinți și consecințele negative ale sepa rării.

3.3.3. Consecințe negative ale plecării părinților la muncă în străinătate

Dacă în privința avantajelor migrației părinților ne putem pronunța asupra unui singur
factor, și anume cel economic și îmbunătățirea situației materiale, dezavantajele și
consecințele negative, în rândul copiilor, sunt mult mai multe. În plus, chiar toți copiii cu
părinți plecați au o situație mai bună, din punct de vedere material, sau calitatea vieții acestor
copii este mai scăzută? Pentru Ștefan Milea (2009) copiii cu părin ți migrați reprezintă o
categorie cu risc crescut. Sugarii, preșcolarii și adolescenții se află într -o perioadă de vârstă în
care vulnerabilitatea și deci riscul crescut pentru apariția de tulburări psihice sunt deosebit de
mari (Milea, 2009, p: 27) . În ca drul profilaxiei primare, Milea creează noțiunile de factori de
risc și de categorii populaționale cu risc. Pentru autorul menționat „tipurile actuale de familii
sunt adesea un amestec exploziv de bune intenții și de riscuri ignorate” .
Semnalele cu priv ire la problema copiilor singuri acasă, din România, au fost trase de
UNICEF, Fundația Soros și Asociația Alternative Sociale prin diferite cercetări și programe
care vizează această problematică. În 2008, la scară național ă fenomenul era estimat a fi
caracteristic pentru aproximativ 350.000 de copii . Mai mult de o treime dintre ace știa, adică
aproximativ 126.000 de copii se aflau în situ ația migrației ambilor părinți .
Asociația Alternative Sociale (2006) a realizat un studiu , în zona Iași , denumit „Singur
Acasă!” prin care a arătat că lipsa părinților perioade îndelungate de timp poate avea efecte

34 negative semnificative asupra dezvoltării acestora. Absența unuia sa u ambilor părinți poate fi
asociată cu o serie de probleme sau cu ne asigurare a uno r nevoi ale copilului: neglijare
alimentară, neglijare vestimentară, neglijarea igienei, neglijare medicală, neglijarea locuinței
și neglijarea educației. Studiul a oferit următoarele informații: cei mai predispuși de a rămâne
singuri acasă sunt cei c u vârsta cuprinsă între 13 -15 ani (zona rurală) și 16 -18 ani (zona
urbană) și genul feminin. După plecarea unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate,
efectele cele mai rapide și vizibile au fost înregistrate la nivelul performanțelor școlare. Pe
lângă absenteism, copiii prezintă un limbaj violent și frecventează diferite anturaje mai mult
sau mai puțin benefice pentru el. Cuvintele care caracterizează cel mai frecvent copiii cu
părinți plecați la muncă în străinătate sunt: singurătate, lipsă, libert ate,îngrijorare. distracție,
probleme, responsabilitate, nimic. Specialiștii afirmă că reacțiile copiilor urmează un pattern
destul de evident. Mai întâi, apar schimbări la nivel fizic, urmate absenteism de la școală sau
chiar renunțarea la aceasta, schimb ări în grupul de prieteni și uneori ajung chiar la comiterea
unor crime – toate acestea cauzate de lipsa a fecțiunii din partea părinților (Asociația
Alternative Sociale, 2006).
Având în vedere complexitatea fenomenului, un aspect important se referă la pe rsoana
în grija căreia părinții își lasă copilul. De cele mai multe ori, copilul rămâne în grija bunicilor.
În urma unor interviuri realizate cu bunicii care au în grijă copii cu părinți plecați , aceste a s-
au declarat depășite de situație. Bunicii au recun oscut faptul că se îngrijorează , în mod
special, de situația școlară a copiilor (deoarece ele nu pot face temele cu aceștia), de
asigurarea unei vestimentații mereu curate sau de organizarea petrecerilor la aniversarea
acestora. Problema cea mai mare este atunci când migrează mamele iar munca este preluată
de bunică, bunica fiind nev oită să-și impună autoritatea și în fața tatălui rămas acasă și care,
de cele mai multe ori consumă alcool (Pantea, M., 2011).
Într-o anchetă la nivel național, care și -a pro pus să studieze fenomenul în zonele cele
mai afectate din toată țara și portretul familiei unde copiii sunt cei mai expuși situațiilor de
vulnerabilitate, marginalizare și/sau excluziune este prezentată și perspect iva copiilor asupra
migrației. D eși părinții încearcă să suplinească absența lor prin diferite căi moderne de
comunicare, calitatea comunicării este mult mai redusă. A stfel, copi ii au declarat că nu le pot
povesti părinților aspecte ale problemelor zilnice, rezultatele la școală, dorințele l or și
modalitatea de a petrece t impul liber. De aici reiese faptul că părinții, mai ales mama, joacă
un rol foarte important în susținerea emoțională a copilului. De asemenea, copiii au declarat
că întâmpină cele mai frecvente probleme atunci când au teme de făcut și nu au la cine să
apeleze (Asociația Alternat ive Sociale, 2008).

35 Acest fenomen complex a dat naștere unor inițiative privind realizarea unei justiții
pentru copii în România și au aparținut unor instituții gu vernamentale și neguvernamentale ce
au implementat proiecte și programe care au avut abordări și viziuni diferite, prin toate
acestea urmărindu -se însă implementarea acelorași principii, standarde și recomandări
internaționale în instrumentarea cauzelor cu copii. Proiectele desfășurate au avut ca obiectiv o
mai bună înțelegere a necesității înființării unor instanțe socializate în procesul de înfăptuire a
justiției și de creare a unei practici armonizate, unitare în materia drepturilor copilului și
familiei. Măsurile cele mai importante se refereau la înființarea unor tribunale specializate,
justificate de creșterea complexității raporturilor juridice, proporțional cu dezvoltarea
relațiilor sociale și a cadrului legislativ care le reglementează (Asociația Alternative Sociale,
2010).

36
Capitolul 4. Planu l cercetării și desfășurarea ei

4.1. Designul cercetării

4.1.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul acestei cercetări este să sublinieze importanța stilului de atașament și influența
acestuia asupra stării de bine și a calității vieții copiilor cu părinți plecați la muncă în
străinătate.
Obiectivele acestei cercetări sunt:
 măsurarea stilului de atașament, a stării de b ine, a calității vieții și prezenței părinți lor,
pentru formarea grupurilor care vor fi comparate;
 analiza influenței st ilului de atașament și prezenței părinților asupra stării de bine și
calității vieții copiilor;
 compararea copiilor în funcție de stilul de atașament predominant și prezența părinților.

4.1.2. Ipotezele de cercetare

Ipoteza 1. Copiii cu un stil de atașament predominant securizant au o stare de bine mai
ridicată comparativ cu copiii cu un stil de atașament predominant evitant.

Ipoteza 2. Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o stare de bine mai
scăzută comparativ cu copiii care au ambii părinți în țară.

Ipoteza 3 . Copiii cu un stil de atașament predominant securizant au o calit ate a vieții mai mai
ridicată comparativ cu copiii cu un stil de atașament predominant evitant.

Ipoteza 4 . Copiii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate au o calitate a vieții mai
scăzută comparativ cu copiii c are au ambii părinți în țară .

37 4.1.3. Variabilele cercetării

Variabile dependente:
 VD 1 – Starea de bine
 VD 2 – Calitatea vieții

Variabile independente:

4.1.4. Planul de cercetare

Planul cercetării este de tip cvasi -experimental de tip 2 x 2 (2 stiluri de atașament x 2
categorii prezență părinți) cu 4 grupe independente ( Between subjects ).

Prezență părinți
Cel puțin un părinte plecat Ambii părinți în țată
Stil de
atașament Predominant e vitant
Predominant s ecurizant
VI 1 – Stil atașament predominant evitant
predominant securizant
VI 2 – Prezență părinți cel puțin un părinte plecat

ambii părinți în țată

38 4.2. Metodologia cercetării
4.2.1. Lotul de participanți

Aplicarea instrumentelor a avut loc în perioada 24 – 27 aprilie 2012. La studiu au
participat elevi de clasa a VII -a și a VIII -a de la 4 școli din Botoșani. Școlile au fost:
 Șc. Generală Nr. 2 cu clasele I – VIII;
 Șc. Generală Nr. 3 cu clasele I – VIII;
 Șc. Generală Nr. 8 Elena Rareș cu clasele I – VIII;
 Șc. Gener ală Nr. 11 cu clasele I – VIII
Din fiecare școală au fost selectate aleatoriu câte 4 clase, 2 clase de a VII -a și 2 de a VIII –
a. Prezența la ore în momentul aplicării era între 20 și 30 de elevi. Lotul inițial de participanți
a fost de 400 de elevi. Pentru eliminarea mai multor variabile parazite am urmat o serie de
pași în selecția participanților:
 Primul pas în selecția participanților a fost împărțirea celor 400 instrumente în funcție de
criteriul prezenței părinților. Astfel, s -au obținut 126 de chestionare care aparțineau
copiilor cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate și 274 de chestionare cu
părinți prezenți în țară;
 Al doilea pas a fost eliminarea chestionarelor incomplete, obținându -se astfel un număr de
95 de participanți cu chestionare complete din gru pul copiilor cu cel puțin un părinte
plecat la muncă în străinătate și 212 chestionare complete din grupul copiilor cu ambii
părinți prezenți în țară;
 Al treilea pas a fost eliminarea participanților cu părinți divorțați, cu un părinte decedat
sau alte sit uații (de ex: condamnarea tatălui la închisoare) din grupul copiilor cu ambii
părinți în țară, adică cei 212 participanți. După eliminarea acestor subiecți au rămas 167
de participanți în grupul cop iilor cu ambii părinți în țară;
 Al patrulea pas a constat în selecția aleatorie a 95 de participanți din cei 167 cu ambii
părinți în țară;
 Într-un final, la studiu au participat 95 de subiecți cu cel puțin un părinte plecat la muncă
în străinătate și 95 de sub iecți cu ambii părinți în țară, în total 190 de partic ipanți cu
vârstele cuprinse între 13 – 15 ani (M = 13,91 ani, S = 0,68), 87 subiecți de genul feminin
și 10 3 subiecți de genul masculin. (Anexa 1)
Argumentul principal pentru eliminarea participanților cu părinți divorțați sau alte
situații vine din dorinț a de a elimina o serie de variabile parazite care ar putea afecta datele
studiului sau ar putea masca o serie de diferențe care, de fapt, există în realitate. Nu putem ști
în ce măsură prezența copiilor cu părinți divorțați ar fi putut influența rezultatel e și nici nu își

39 propune un astfel de obiectiv studiul de față. În literatura consultată de mine, nu am găsit
studii în care să fie demonstrată existența unei diferențe între copiii cu părinți divorțați și
copiii cu părinți plecați, sau chiar inexistența a cestei diferențe. Cu alte cuvinte, în absența
unor date de acest gen am stabilit compararea copiilor cu cel puțin un părinte plecat cu copii
care fac parte dintr -o familie tradițională.

4.2.2. Operaționalizarea variabilelor cercetării și instrumentele utilizate

a) operaționalizarea variabilei independente – stil de atașament predominant – și
instrumentul utilizat

În acord cu literatura de specialitate, Ainsworth (1973), Bowlby (1944 -1958) și colaboratorii
acestora au identificat trei stiluri de atașament:
 Stilul d e atașament caracterizat de securitate . Copiii care au un stil dominant de atașament
securizant au credința că părintele va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va
confrunta cu situații potrivnice. În relațiile interpersonale, copiii cu u n atașament
securizant își fac prieteni cu ușurință, primesc încrederea celorlalți și o oferă la rândul lor.
Dacă alți copii încearcă să se apropie foarte mult de ei, copiii cu un atașament securizant
nu vor fi deranjați de această apropiere și de faptul că ceilalți se bazează pe el.
 Stilul de atașament anxios sau ambivalent . Copiii care au un stil de atașament anxios
manifestă o ambivalență în ceea ce privește certitudinea că părintele va fi disponibil sau
responsiv în cazul în care copilul îi va solicita ajutorul. Din cauza acestei incertitudini
copilul este în permanență predispus la anxietatea de separare. În relațiile interpersonale,
copiii cu un atașament anxios își doresc cu adevărat să se apropie de unii copii și să fie
mereu în preajm a lor dar se tem că vor fi respinși, se tem că ceilalți nu -i vor răspunde în
același fel. Având în vedere incertitudinea în care copiii trăiesc, ei pot avea momente în
care le este frică că nimeni nu -i iubește cu adevărat sau că ceilalți îi evită.
 Stilul d e atașament evitant. Copiii care au un stil de atașament evitant se așteaptă să fie
refuzați în mod categoric de părinți în cazul în care le solicită ajutorul. Copiii nu au
încredere în părinți și în ajutorul acestora și nici nu vor fi afectați de absența acestora. În
relațiile interpersonale, ei nu se simt confortabil în situațiile în care încearcă să -și facă
prieteni și nici nu se simt bine atunci când ceilalți se apropie prea mult de ei. Comparativ
cu stilul securizant, acești copii nu au încredere depli nă în ceilalți, nici măcar atunci când
sunt buni prieteni de -ai lor.

40 Pentru măsurarea stilului dominant de atașament am folosit Attachment Style
Classification Questionnaire for Latency Age Children (Finzi et al. 1996; 2000). Acest
chestionar este o a daptare pentru copii după chestionarul pentru clasificarea atașamentului la
adulți, propus de Hazan și Shaver (1987). Chestionarul cuprinde 15 itemi, împărțiți în trei
factori, care măsoară cele trei stiluri de atașament înregistrate de Ainsworth (1973):
securizant, anxios/ambivalent și evitant (Anexa 2). Subiecții trebuiau să evalueze itemii pe o
scală Likert de la 1 – 5 (unde 1 înseamnă dezacord total și 5 înseamnă acord total).
Proprietățile psihometrice ale acestui instrument au fost stabilite pe copii cu vârstele între 6 –
14 ani din Israel. Coeficientul de consistență internă alfa Cronbach pentru fiecare stil de
atașament variază între .69 și .81. În urma aplicării pe lotul de participanți din România
coeficientul de consistență internă pentru fiecare stil de atașament variază între .27 și .45.
Având în vedere coeficientul scăzut de consistență internă am procedat la calcularea unui
coeficient de consistență internă total, pe un continuum de la evitant la securizant. Pentru a
face acest lucru am grupat itemii de la stilurile evitant și securizant și am inversat răspunsurile
subiecților la itemii de la stilul de atașament evitant, considerând că stilul de atașament evitant
este opusul stilului de atașament securizant. Astfel, scorurile mari caracterizeaz ă subiecții cu
un stil de atașament securizant iar scorurile mici caracterizează subiecții cu un stil de
atașament evitant. Apoi am analizat itemii de la stilul de atașament anxios pentru a vedea care
itemi corelează pozitiv cu stilul de atașament securiza nt și care corelează negativ cu stilul de
atașament evitant, introducându -i pe rând în scală și păstrându -i doar pe cei care conduceau la
obținerea unui coeficient alfa Cronbach mai mare. Într -un final s -a obținut un alfa total de .60.
Prin eliminarea a tr ei itemi s -a obținut un coeficient final de consistență internă alfa Cronbach
.65 (Anexa 3). Astfel, după calcularea scorului total în funcție de mediană, am grupat subiecții
în două categorii: categoria subiecților cu un stil de atașament predomina nt evit ant (cei care
au scoruri mici și se situează sub mediană) și categoria subiecților cu un stil de atașament
predominant securizant (cei care au scoruri mari și se situează deasupra medianei).

b) operaționalizarea variabilei independente – prezență părinți

Variabila independentă prezență părinți poate fi operaționalizată astfel: ambii părinți
ai copilului sunt prezenți în țară, copilul locuiește cu aceștia, părinții sunt căsătoriți, părinții
nu sunt divorțați, nici unul dintre cei doi părinți nu este decedat , nici unul dintre părinți nu
este în afara căminului familial din diferite motive. Atunci când cel puțin unul dintre părinți
era plecat la muncă în străinătate (fie mama, fie tata, fie ambii), însă părinții sunt căsătoriți,
am considerat că acel copil pro vine din familii cu cel puțin un părinte emigrat (Anexa 4).

41 Prezența părinților a fost înregistrată prin cei doi itemi de la datele demografice:

Mama este plecată în străinătate:
 DA. De cât timp? De ………. ani și ………. luni.
 NU.

Tatăl este plecat în străinătate:  DA. De cât timp? De ………. ani și ………. luni.
 NU.
Părinții mei sunt divorțați  DA
 NU
 Altă situație……..

c) operaționalizarea variabilei dependente – starea de bine – și instrumentul utilizat

Am operaționalizat starea de bine astfel: sentimentul controlului asupra unor
evenimente sau asupra timpului, satisfacție față de viață în general, satisfacție față de sine,
atitudine pozitivă, sociabilitate și emoții pozitive în cadrul relațiilor interpersonale, condiție
fizică bună. Pentru măsur area stării de bine am folosit instrumentul Oxford H appiness
Questinnaire (OHQ, Hills și Argyle, 2002b; apud Muntele Hendreș, 2009). Instrumentul
conține 29 de itemi care trebuie evaluați pe o scală Likert de la 1 – 6 (unde 1 înseamnă
dezacord total și 6 î nseamnă acord total) (Anexa 5). Coeficientul de consistență internă alfa
Cronbach stabilit pe populație românească de Muntele Hendreș D. (2009) este .85. În urma
aplicării pe lotul de participanți ai acestui studiu s -a obținut un coeficient de consistență
internă .80, puțin mai mic decât în studiul lui Muntele Hendreș (2009). (Anexa 6)

d) operaționalizarea variabilei dependente – calitatea vieții – și instrumentul utilizat

În această cercetare calitatea vieții a fost operaționalizată astfel: prezența părinț ilor și
afecțiunea acestora, accesul la educație și rezultate bune la învățătură, prezența unui colectiv
de prieteni și sprijinul din partea acestora, un mediul de viață lipsit de ostilitate, situație
financiară bună și sănătate fizică.
Dat fiind faptul că dimensiunile calității vieții diferă de la o societate la alta, de la o
cultură la alta sau de la cercetător la cercetător am ales construirea unui instrument care să
măsoare calitatea vieții. Prima etapă a fost stabilirea temei asupra căreia vor fi int erogați
copiii și confruntarea chestionarelor existente. A doua etapă a fost stabilirea modului în care
copiii abordează tema propusă și universul limbajului acestora , 30 de copii de clasa a VII -a.

42 Copiilor li s-a cerut să scrie 5 (cinci) aspecte care sun t necesare pentru ca un copil ca el să
aibă o viață fericită . Chiar dacă în literatura de specialitate conceptul de fericire este folosit
uneori ca echivalent al stării subiective de bine, am considerat că cerința de a scrie 5 aspecte
care sunt necesare pe ntru ca un copil ca el să aibă o viață de calitate ar putea duce la confuzii.
În urma analizei frecvențelor fiecărui aspect scris de copii au rezultat 6 dimensiuni cu cele
mai mari frecvențe: familie (40 frecvențe), educație (25 frecvențe), prieteni (23 fr ecvențe),
mediu de viață (17 frecvențe), situație financiară (14 frecvențe), sănătate (11 frecvențe) și
altele cu frecvențe scăzute, cum ar fi: internet, televizor, timp liber sau locuință în SUA sau
Anglia. Pentru cele 6 dimensiuni am construit 40 de item i cu aproximativ 6 itemi pentru
fiecare dimensiune. Astfel, instrumentul conține 40 de itemi (afirmații) care trebuie evaluați
pe o scală Likert de la 1 – 5 (unde 1 înseamnă dezacord total și 5 înseamnă acord total)
(Anexa 7). Coeficientul de consistență i nternă după aplicarea instrumentului pe cei 190 de
subiecți este .86 (Anexa 8).

4.2.3. Proceduri statistice utilizate

Pentru a verifica ipotezele am aplicat metoda analizei de varianță ANOVA factorială.
Pentru a analiza efectele variabilelor independente – stil de atașament și preze nță părinți –
asupra variabilelor dependente – starea de bine , respectiv calitatea vieții – am aplicat metoda
ANOVA Univariate .
Prin utilizarea acestei metode s -a urmărit verificarea existenței efectului principal al
fiecărei va riabile independente și efectul combinat al acestora.
În cazul variabilelor care prezentau un efect principal semnificativ am analizat acest
efect principal semnificativ și prin testul t pentru eșantioane independente.
S-a utilizat programul computeriz at S.P.S.S. varianta 17.0

43 4.3. Analiza și interpretarea rezultatelor

1.1 Influența variabilei independente – stil de atașament predominant – asupra variabilei
dependente – starea de bine .

Pentru a vedea dacă există un efect principal al variabilei independente stil de
atașamen t predominant asupra variabilei dependente starea de bine am aplicat metoda
analizei ANOVA Univariate.
În urma acestei analize s -a obținut : testul Levene F (3,186)=1,1 73și p>0,05
F (1,186 ) = 44, 316 și p < 0.001 (Anexa 9).

Interpretare statistică

Există un efect principal semnificativ statistic al variabilei independente stil de
atașament predominant asupra variabilei dependente starea de bine. În continuare, am
analizat acest efect principal semnificativ și prin testul t pentru eșantioane independente.
Conform rezultatelor obținute la testul t pentru eșantioane inde pendente, există diferențe
semnificative în funcție de variabila independentă sti l de atașament predominant în ceea ce
privește variabila dependentă starea de bine : F(188)=0,043 și p>0,05; t(188)=6,528, p<0,001.
Prin urmare, subiecții cu un stil de atașament predominant securizant au o stare de bine
mai ridicată comparativ cu su biecții cu un stil de atașament predominant evitant (Anexa
10). (Ipotez a 1. se confirmă )

119.64133.17
110115120125130135
evitant securizant
stil dominant de atașamentPrezentarea comparativă a mediilor la starea de bine pentru fiecare stil de atașament
starea de bine

44 Interpretare psihologică

Rezultatele de mai sus sunt în acord cu cercetările anterioare, prezentate în partea
teoretică, care subliniază importanța atașamentului (Bowlby, 2011; Birch, 2000; Ainsworth,
1973; Merz și Consedine, 2009; Merz și Huxhold, 2010).
Având în ved ere cele două stilur i de atașament, ele influențează starea de bine în mod
diferit. Se pare că securitatea atașamentului contribuie la creșterea stării de bine. O
interpretare psihologică în această direcție poate fi adusă din direcția responsivității părinților
la nevoile copilului. Având părinți responsivi , copilul caracterizat de securitate nu își trăiește
viața cu frică și evaluează într -un mod mai pozi tiv atât oportunitățile care i se oferă dar si
obstacolele sau provocările peste care trebu ie să treacă. O altă interpretare psihologică care
poate susține starea de bine mai ridicată la securizanți față de evitanți vine din direcția
comportamentului de at așament în relațiile interpersonale. Copiii cu atașament securizant își
fac prieteni cu ușurință, oferă încrederea lor și se bucură de încrederea celorlalți, ceea ce duce
la creșterea bunăstăr ii și la frecvența trăir ilor pozitive. Cu alte cuvinte, suportul social previne
izolarea și alienarea care duce la scăderea stării de bine.
În ceea ce privește starea de bine a copiilor cu un stil dominant de atașament evitant,
se pare că acest stil nu contribuie la creșterea st ării de bine. O primă interpretare vine dinspre
refuzul categoric din partea părinților cu care s -au confruntat copiii de -a lungul timpului. Ar
fi de bun simț să spunem că sentimentul respingerii din partea mamei nu poate contribui la
creșterea stării de bine dar aceasta nu este singura explic ație care poate fi dată.
Comportamentul de atașament al evitantului în relațiile interpersonale poate oferi posibile
explicații despre starea de bine mai scăzută a acestuia comparativ cu starea de bine a
securizantului. Copiii cu un atașament evitant nu s e simt confortabil în situațiile în care
încearcă să -și facă prieteni și nici nu se simt bine atunci când ceilalți se apropie prea mult de
ei. Având în vedere acestea, crește frecvența afectelor negative și a evaluărilor negative cu
privire la oamenii din jur, evenimentele care se petrec și circumstanțele în care trăiește
persoana.

45 1.2. Influența variabilei independente – prezență părinți – asupra variabilei dependente –
starea de bine

În urma analizei s -a obținut: F (1,186 ) = 0,096 și p > 0,05 (Anexa 9).

Interpretare statistică
Nu există un efect principal semnificativ statistic la pragul p<0,05. Cu alte cuvinte, nu
există un efect principal al variabilei independente prezență părinți asupra variabilei
dependente starea de bine. (Ipoteza 2. se infirmă )

Interpretare psihologică
Literatura de specialitate prezintă o serie de factori favorizanți ai stării de bine. Starea
de bine poate crește sau descrește în funcție de variabile sociodemografice (vârstă, gen,
situașie economică, educație sau cultură), variabile interpersonale (extravesiunea,
neuroticismul, stima de sine sau locul controlului) și variabile interpersonale (suportul social).
În cadrul acestei cercetări, este posibil ca plecarea unui părinte la muncă în străinătate
să nu fie suf icientă pentru a conduce la scăderea stării de bine. Cu alte cuvinte, plecarea unuia
sau ambilor părinți în străinătate afectează starea de bine a copiilor atunci când sunt prezenți
și alți factori, cum ar fi lipsa unui suport social.

126.36126.45
124124.5125125.5126126.5
cel puțin un părinte plecat în
străinătateambii părinți în țară
prezență părințiPrezentarea comparativă a mediilor la variabila starea de bine în funcție de variabila
prezență părinți
starea de bine

46 1.3. Efectul combinat al variabilelor independente – stil de a tașament predominant și
prezenț ă părinți – asupra variabilei dependente – starea de bine

Interpretare statistică

Există un efect combinat semnificativ statistic la pragul p<0,05 al variabilelo r independente
stil de atașament și prezență părinți asupra variabilei dependente starea de bine:
F(1,186 )=9,017 și p<0,05 (Anexa 9) .

Pentru a verifica modul în care se manifestă efectul de interacțiune dintre variabilele
independente – stil de atașament predominant și prezență părinți – am folosit opțiunea SPLIT
FILE pentru a împărți baza de date în funcție de variabila independentă prezență părinți și apoi
am aplicat testele de comparare a mediilor în funcție de nivelurile variabilei independent e stil
de atașament predominant (comparare pe orizontală).

47  În cazul subiecților cu un stil de atașament predominant evitant
Constatăm că există diferențe semnificative in funcție de variabila prezență părinți în ceea
ce privește starea de bine: F (93)=2,54 și p>0,05; t(93)=2,219 și p<0,05 (Anexa 11).

Interpretare statistică
Subiecții cu un stil de atașament predominant evitant au o stare de bine mai ridicată în
condițiile în care au un părinte plecat în străinătate comparativ cu cei care au stil de
atașament predominant evitant dar au părinții prezenți .

Interpretare psihologică
Copilul care are un stil de atașament predominant evitant este copilul care nu are
încredere, în general, nici în părinții săi și nici în prieteni. Principala cauză a acestei lipse de
încredere în cei dragi, și nu numai, este refuzul în mod constant la care a fost supus d e părinții
săi sau de persoana de atașament (care este de cele mai multe ori mama). El nu are încredere
că, dacă va căuta protecție, i se va răspunde și va fi ajutat . Starea de bine resimțită de copiii
cu un stil de atașament pr edominant evitant, în condiț ia în care au cel puțin un părinte plecat
în străinătate poate fi interpretată în termenii unei dorințe de a deveni independent emoțional,
de a fi pe cont propriu. Cu alte cuvinte, copiii cu un stil de atașament evitant manifestă o
frecvență mai ridicată a afectelor pozitive atunci cân d părinții sunt plecați deoarece ei nu mai
sunt nevoiți să socializeze cu aceștia, alegându -și singuri momentele de sociali zare sau
organiz are a timpului.
122.84
116.08
112114116118120122124
cel puțin un părinte plecat în
străinătateambii părinți în țară
prezență părințiPrezentarea comparativă a mediilor la variabila starea de bine în funcție de variabila
prezență părinți , în cazul subiecților cu stil de atașament evitant
starea de bine

48  În cazul subiecților cu un stil de atașament predominant securizant
Constatăm că există diferențe semnificative în funcție variabila părinți prezenți în ceea ce
privește starea de bine: F (93)=0,41 și p>0,05; t(93)=2,024 și p<0,05 (Anexa 12)

Interpretare statistică
Subiecții cu un stil de atașament predominant securizant au o stare de bine mai ridicată
în condițiile în care ambii părinți sunt prezenți comparativ cu copiii care au un stil de
atașament predominant securizant dar au ce l puțin un părinte plecat.

Interpretare psihologică
Starea de bine resimțită de copiii cu un stil de atașament predominant securizant, în
condițiile în care ambii părinți sunt prezenți, poate fi interpretată prin nevoia copilului
securizant de a fi mereu în sânul familiei. Prezența părinților duce la creșterea afectelor
pozitive prin simplu l fapt că aceștia pot fi alături de copil atunci când el întâmpină dificultăți.
Chiar dacă stilul de atașament predominant securizant oferă încredere copilului că
ceilalți vor fi disponibili pentru el, în condițiile în care unul sau ambii părinți sunt ple cați în
străinătate tocmai această încredere îi face să fie mai vulnerabili în fața celorlați. Nevoia
copilului securizant de a menține legătura cu figura de atașament și absența figurii de
atașament, poate duce la creșterea emoțiilor negative și a gânduri lor pesimiste.

130.28135.78
127128129130131132133134135136
cel puțin un părinte plecat în
străinătateambii părinți în țară
prezență părințiPrezentarea comparativă a mediilor la variabila starea de bine în funcție de variabila
prezență părinți , în cazul subiecților cu stil de atașament securizant
starea de bine

49 În continuare, am procedat la împărțirea bazei de date folosind SPLIT FILE în funcție de
variabila independentă stil de atașament predominant și apoi am aplicat testele de comparare a
mediilor în funcție variabila independentă preze nță părinți (comparare pe verticală)

 În cazul subiecților cu cel puțin un părinte plecat
Constatăm că există diferențe semnificative în funcție de variabila categorii atașament în ceea
ce privește starea d e bine: F (93)=0,21 și p>0,05; t(93)=2,886 și p<0, 05 (Anexa 13)

Interpretare statistică
Subiecții cu un stil de atașament predominant securizant care au cel puțin un părinte
plecat în străinătate au o stare de bine mai ridicată comparativ cu subiecții care au cel puțin un
părinte plecat și stil de atașament predominant evitant.

Interpretare psihologic ă
Starea de bine mai ridicată a copiilor cu un stil de atașament predominant securizant
comparativ cu starea de bine a copiilor cu un stil de ata șament evitant, în condiția în care cel
puțin un pă rinte este plecat la muncă în străinătate, poate fi interpretată prin faptul că
securiz anții compensează lipsa părinților prin legarea prieteniilor n oi cu ușurință.
Sociabilitatea copiilor securizanți și confortul pe care îl resimt în relațiile interperson ale
conduce la emoții pozitive și la un sentiment al controlului. Chiar dacă au cel puțin un părinte
plecat în străinătate, securizanții se bazează pe familie sau prieteni despre care cred că nu -l
122.84130.28
118120122124126128130132
evitant securizant
stil dominant de atașamentPrezentarea comparativă a mediilor la variabila starea de bine în funcție de variabila
stil dominant de atașament , în cazul subiecților cu cel puțin un părinte plecat în
străinătate
starea de bine

50 vor părăsi la nevoie. În schimb, copiii cu un stil de atașa ment predominant evitant nu simt
aceeași siguranță. În lipsa părinților, copiii cu un stil de atașament evitant pot simți nevoia
apropierii de ceilalți dar disconfortul resimțit în relațiile interpersonale poate conduce la
afecte negative.

 În cazul subiec ților cu ambii părinți în țară
Constatăm că există diferențe semnificative în funcție de variabila stil de atașament
predominant în ceea ce privește starea d e bine: F (93)=0,54 și p>0,05; t(93)=6,240 și
p<0,001 (Anexa 14)

Interpretare statistică
Subiecții cu un stil de atașament predominant securizant cu ambii părinți în țară au o
stare de bine mai ridicată comparativ cu subie cții care au un stil de atașament evitant și cu
ambii părinți în țară.

Interpretare psihologică
Un rezultat interesant este acesta deoarece prezintă cea mai mare diferență între medii.
Așa cum susține și teoria atașamentului, copilul se simte cel mai bine atunci când are alături
figura de atașament. Această stare de bine se manifestă într -o măsură destul de mare la copiii
cu un atașament predominant securizant și într -o măsură destul de mică la copiii cu un
atașament predominat evitant. Explicația psihologică care poate fi dată în cazul acestui
116.08135.78
105110115120125130135140
evitant securizant
stil dominant de atașamentPrezentarea comparativă a mediilor la variabila starea de bine în funcție de variabila
stil dominant de atașament , în cazul subiecților cu ambii părinți în țară
starea de bine

51 rezultat vine din securitatea atașamentului. Copiii cu atașament securizant își fac prieteni cu
ușurință, oferă încrederea lor și se bucură de încrederea celorlalți, ceea ce duce la creșterea
bunăstării și frecvenței trăirilor pozitive, cu atât mai mult când se află în preajma părinților
sau figurii de atașament. Cu alte cuvinte, sup ortul social previne izolarea și alienarea care duc
la scăderea stării de bine. În cazul copiilor cu un stil de atașament predominant evitant și
ambii părinți în țară, lucrurile stau exact invers. Dorința copilului evitant de a fi independent
din punct de vedere emoțional și disconfortul resimțit alături de ceilalți poate duce la gânduri
mai negative și sentimente reci față de ceilalți sau un slab sentiment al controlului, având în
vedere prezența părinților și deciziile luate de aceștia.

Datele ce coresp und modului de manifestare a efectului de interacțiune pot fi sumarizate
astfel:

Prezență părinți
Cel puțin un părinte plecat Ambii părinți în țată
Stil de
atașament Predominant e vitant 122.84 116.08
Predominant s ecurizant 130.28 135.78

52 2.1. Influența variabilei independente – stil de atașament predominant – asupra variabilei
dependente – calitatea vieții

Pentru a vedea dacă există un efect principal al variabilei independente stil de
atașament predominant asupra variabilei dependente calitatea vieții am aplicat metoda
analizei ANOVA Univariate.

În urma acestei analize s -a obținut: testul Levene F (3,186)=1,05 și p>0,05;
F (1,186 ) = 14,309 și p < 0,001 (Anexa 15 ).

Interpretare statistică.
Există un efect principal semnificativ statistic al variabilei independente stil de
atașament predominant asupra variabilei dependente calitatea vieții . Apoi, am analizat acest
efect principal semnificativ și prin testul t pentru eșantioane independente. Conform
rezultatelor obținute, există d iferențe semnificative în funcție de variabila stil dominant de
atașament în ceea ce privește variabila dependentă calitatea vieții: F (188)=2,10 și p>0,05;
t(188) = 3,700 și p<0,001 (Anexa 16) . Prin urmare, subiecții cu un stil de atașament
predominant se curizant au o calitate a vieții mai ri dicată comparativ cu subiecții cu un
stil de atașament predominant evitant. (Ipoteza 3. se confirmă )

158.37166.78
154156158160162164166168
evitant securizant
stil dominant de atașamentPrezentarea comparativă a mediilor la variabila calitatea vieții în funcție de variabila
stil dominant de atașament
calitatea vieții

53 Interpretare psihologică.
Stilul de atașament predominant securizant conduce nu numai la creșterea stării de
bine ci și la creșterea calității vieții. Totuși, este posibil ca acest rezultat să fie influențat de
chestionarul construit și nu neapărat un efect al variabilei stil de at așament. Luând în
considerare modul în care am operaționalizat variabila calitatea vieții, s -ar putea ca aspectele
necesare pe care le -am cerut copiilor să nu reflecte condițiile obiective ale calității vieții.

2.2. Influența variabilei independente – prezența părinților – asupra variabilei
dependente – calitatea vieții
În ur ma analizei s -a obținut: F (1,186) = 2,366 și p>0,05 . (Anexa 15 )

Interpretare statistică
Nu există un efect pri ncipal semnificativ statistic al variabilei independente prezență
părinți asupra variabilei dependente calitatea vieții. (Ipoteza 4. se infirmă )

Interpretare psihologică
Se pare că variabila prezență părinți nu influențează nici starea de bine și nici calitatea
vieții copiilor. Acest rezultat poate fi interpretat prin prisma diferențelor între copii și nevoile
acestora. Fiecare copil consideră că are o calitate a vieții mai ridicată sau mai scăzută în
funcție de importanța acestora pentru el sau, așa cum am menționat mai sus, poate fi cauzată
de modul în care am construit chestionarul care măsoară calitatea vieț ii.
159.5 160 160.5 161 161.5 162 162.5 163 163.5 164 164.5
cel puțin un pă rinte plecat în
străinătate ambii p ărinți în țară
prezență părinți Prezentarea comparativă a mediilor la variabila calitatea vieții în funcție de variabila
prezență părinți
calitatea vieții 164.10
161.06

54 2.3. Efectul combinat al variabilelor independente – stil de atașament predominant și
prezența părinților – asupra variabilei dependente – calitatea vieții

În ur ma analizei s -a obținut: F(1,186) = 0,360 și p > 0,05.

Interpretare statistică
Nu există un efect combinat semnificativ statistic la pragul p<0,05 al variabilelor
independente stil de atașament predominant și prezență părinți asupra variabilei dependente
calitatea vieții . (Anexa 15 ).

55 4.4. Concluzii

Bowlby (1969) și alți cercetători credeau că relația de atașament care se dezvoltă între
mamă și copil conduce la formarea bazelor tuturor relațiilor interpersonale de mai târ ziu.
Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu
anumiți indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent într -o formă
germinală la nou -născut și care continuă să existe la vârsta adultă, până la b ătrânețe. Perioada
de sugar și copilăria sunt foarte importante pentru stabilirea unor legături emoționale cu
părinții, care sunt căutați pentru protecție, liniștire și sprijin. Bowlby compară rolul unui
părinte cu rolul unui ofițer care se află la comanda unei baze militare, de la care pleacă o forță
expediționară și la care se poate retrage, în cazul în care întâmpină o problemă. În ma re parte
a timpului rolul unei baze este unul de așteptare, însă, fără îndoială, este unul vital. Numai
atunci când ofițer ul care comandă corpul expediționar este încrezător că baza lui este sigură,
el va îndrăzni să înainteze și să -și asume riscuri (Bowlby, 2011) . Comparația părintelui cu o
bază la care copilul se poate întoarce atunci când este speriat, obosit sau bolnav îș i dovedește
relevanța și în cer cetările realizate de Ainsworth (1973). Autoarea a fost prima care a făcut un
număr impresionabil de studii pentru a determina care sunt condițiile unui atașament
securizant – insecurizant în relația mamă – copil (Birch, 2000 ).
Cele trei tipare identificate de Bowlby, Ainsworth (1973) și colaboratorii acestora:
securizant, anxios -rezistent (nesecurizant) și anxios -evitant (nesecurizant) au fost cercetate și
puse în relație cu diferite variabile. Câteva studii din literatura de specialitate subliniază
importanța atașamentului și a suportului social în resimțirea stării subiective de bine. În rândul
subiecților adulți, atașamentul joacă un rol de moderator și este legat de bunăstarea subiectivă.
Stilul de atașament securizant d uce la o creștere a stării subiective de bine comparativ cu stilul
de atațament nesecurizant (Merz și Consedine, 2009; Merz și Huxhold, 2010) . Deși a fost
studiată mai puțin, cercetările care s -au făcut în rândul adolescenților au indicat și ele o relație
între atașament și starea subiectivă de bine ( Podbury, D. și Stewart, J., 2003 ; Chu, Saucier și
Hafner, 2010 ).
Cercetarea de față evidențiază și ea legătura dintre stilul de atașament și starea
subiectivă de bine. Mai mult decât atât, cercetarea aduce informații noi despre superioritatea
stilului de atașament securizant în condiția în care copilul are cel puțin un părinte plecat la
muncă în străinătate.
Securitatea oferită de stilul de atașament oferă copilului o stare de bine și o c alitate a
vieții mai ridicată comparativ cu insecuritatea stilului de ata șament predominant evitant.
Altfel spus , stilul de atașament influențează starea de bine a copiilor cu părinți plecați la

56 muncă în străinătate. În lipsa părinților, încrederea copiilo r securizanți că părinții le vor oferi
ajutor în caz de nevoie și ușurința cu care copiii securizanți își fac prieteni, le influențează
starea de bine. Sociabilitatea copiilor securizanți și confortul pe care îl resimt în relațiile
interpersonale conduc la emoții pozitive și la un sentiment al controlului. Copiii cu un stil de
atașament predominant securizant se bazează pe familie sau prieteni despre care cred că nu -l
vor părăsi la nevoie. În schimb, copiii cu un stil de atașament predominant evitant au o s tare
de bine mai scăzută comparativ cu copiii cu un stil de atașament predominant securizant. În
lipsa părinților, copiii cu un stil de atașament predominant evitant se confruntă cu
neîncrederea în părinți și nesiguranța unui ajutor venit din partea acesto ra. Această
nesiguranță și disconfortul resimțit în relațiile interpersonale conduc la un sentiment al
controlului mai scăzut și la frecvența emoțiilor negative.
Una dintre ipotezele infirmate ale acestei cercetări ne indică faptul că prezența
părințilo r nu influențează starea de bine a copiilor și nici calitatea vieții. Totuși, cercetările
realizate pe copiii cu părinți plecați susțin tocmai existența acestui impact asupra copilului .
Această diferență de rezultate, între prezentul studiu și alte cercetă ri, poate fi interpretată prin
faptul că plecarea părinților ca fapt izolat nu influențează starea de bine și calitatea vieții
copiilor. Având în vedere că la starea de bine și calitatea vieții contribuie mai mulți factori,
doar evenimentul plecării părinț ilor nu influențează starea de bine și calitatea vieții.
O informație interesantă despre influența stilului de atașament asupra stării de bine se
referă la starea de bine mai ridicată a copiilor cu un atașament predominant securizant
comparativ cu starea de bine a copiilor cu un atașament predominant evitant, în condiția în
care ambii părinți sunt prezenți în țară. Stilul de atașament predominant evitant duce la
scăderea stării de bine în c ondiția în care ambii părinți sunt prezenți. Copiii cu un atașament
securizant se simt cel mai bine în preajma părinților și în sânul familiei. Cu alte cuvinte,
suportul social previne izolarea și alienarea care duc la scăderea stării de bine. În cazul
copiilor cu un stil de atașament predominant evitant și ambii părinți în țară, lucrurile stau
exact invers. Dorința copilului evitant de a fi independent din punct de vedere emoțional și
disconfortul resimțit alături de ceilalți poate duce la gânduri mai negative și sentimente reci
față de ceilalți sau un slab sentiment al c ontrolului, având în vedere prezența părinților și
deciziile luate de aceștia.
Înainte de a conchide, trebuie menționat faptul că în cazul copiilor cu un atașament
predominant evitant, plecarea părinților duce la creșterea stării de bine comparativ cu cop iii
care au același stil evitant dar au ambii părinți în țară. Nevoia evitan tului de a se simți
independent din punct de vedere emoțional conduce la o stare de bine mai ridicată în
condițiile în care părinții sunt plecați. Dacă copiii cu atașament predomin ant evitant se simt

57 mai bine atunci când au cel puțin un părinte plecat, copiii cu un atașament predominant
securizant se simt cel mai bine atunci când au ambii părinți prezenți.
Cu toate că cercetarea prezintă unele limite, putem spune că și -a atins sco pul propus.
Rezultatele studiului au oferit informații despre influența stilului de atașament asupra stării de
bine a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate.

58 4.5. Limitele studiului și direcții viitoare de cercetare

Una dintre limitele cercetă rii de față pleacă de la faptul că stilurile de atașament
măsurate pe lotul nostru de participanți ar putea fi influențate de efectul migrației părinților, în
cazul copiilor ai căror părinți au plecat în străinătate încă de când aceștia aveau o vârstă mică .
Altfel spus, nu am luat în calcul vârsta copiilor în momentul primei plecări a părinților în
străinătate și perioada de timp cât aceștia au fost plecați. Mai concret, această cercetare nu a
făcut diferența între copiii care au părinții plecați de la vârs te foarte mici și copiii care au
părinții plecați de 2 -3 sau până în 5 ani. Astfel, este posibil ca în cazul copiilor care aveau o
vârstă fragedă la plecarea părinților, stilul de atașament să fie un efect al migrației părinților.
Ar fi interesant ca în ce rcetări viitoare să fie controlate aceste variabile.
O altă limită a acestui studiu este dată de funcționarea deficitară a chestionarului de
atașament pe populație românească, neputând să măsurăm toate cele trei stiluri de atașament,
stilul anxios lipsind din analize. Având în vedere că itemii stilului de atașament anxios au fost
analizați și repartizați atât la stilul de atașament securizant cât și la cel evitant, acesta a lipsit
din cercetarea de față. Totuși, unele studii transculturale au raportat fapt ul că în unele culturi
nu se manifestă toate trei stilurile de atașament. Cercetările viitoare ar putea să investigheze
modul în care se manifestă starea de bine și calitatea vieții la copiii cu părinți plecați cu un stil
de atașament predominant anxios.
Tot ca o limită a cercetării de față am putea considera faptul că participanții la studiu
nu au fost și din mediul rural, neputând astfel realiza și comparații în funcție de mediu în ceea
ce privește starea de bine și calitatea vieții. Unele studii care v izează această temă au raportat
diferențe între mediul urban și rural (Alternative Sociale, 2006). Cercetări viitoare ar putea
analiza măsura în care stilurile de atașament influențează starea de bine și calitatea vieții
diferit la copiii din mediul rural , comparativ cu cei din mediul urban , în cazul migrației
părinților.
O altă direcție viitoare de cercetare ar putea fi dată de investigarea măsurii în care
plecarea părinților influențează în mod diferit starea de bine și calitatea vieții copiilor la vâr ste
diferite. Un astfel de studiu comparativ, realizat pe copii, preadolescenți și adolescenți, ar
putea furniza rezultate interesante, pentru a vedea la ce vârstă impactul plecării părinților și a
stilurilor de atașament este mai puternic asupra stării de bine și a calității vieții indivizilor.

59 Bibliografie

1. Asociația Alternative Sociale (2006). Home Alone
2. Asociația Alternative Sociale (2007). Metodologie. Editura Terra Nostra
3. Asociația Alternative Sociale (2008). Analiză la nivel național asupra fenomenului
copiilor rămași acasă prin plecarea părinților la muncă în străinătate .
4. Asociația Alternative Sociale (2010). Analiză privind sistemul de justiție pentru copiii
din România.
5. Avram, M., (2011) . La zi – Codul familiei și legile conexe , Editura C. H. Beck,
București.
6. Birch, A., (2000) . Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București.
7. Bakermans -Kranenburg, M., J. și van Ijzendoorn, M., (2009 ). The first 10,000 Adult
Attachment Interviews: distributions of adult attachment representations in clinic al
and non -clinical groups în “Atachment & Human Development”, Vol. 11, Nr.3, pp:
223-263
8. Beijersbergen, M., Juffer, F., Bakermans -Kranenburg, M., J. și van Ijzendoorn, M.,
(2012) . Remaining or Becoming Secure: Parental Sensitive Support Predicts
Attachmen t Continuity From Infancy to Adolescence in a Longitudinal Adoption Study
în “Developmental Psychology”, DOI: 10.1037/a0027442 // 924961190
9. Bowlby, J., (2011) . O bază de siguranță – Aplicații clinice ale teoriei atașamentului,
Editura Trei București
10. Bourke , L., Geldens, P., M., (2006) . Subjective wellbeing and its meaning for young
people in a rural australian center în “Social Indicators Research”, Vol. 82, p: 165 –
186
11. Bulgaru, M., (coord.) (2003) Sociologie, Vol. 2, Universitatea de Stat din Moldova,
Chiși nău www.scribd.com
12. Camfield, L., Skevington, S., M., (2008) . On subjective well -being and quality of life
în “Journal of Health Psychology”, Vol. 13, Nr. 6, p: 764.775.
13. Chu, P., S., Saucier, D. și Hafner, E., (2010) . Meta -Analysis of the Relationships
betw een Social Support and Well -Being in Children and Adolescents în “Journal of
Social and Clinical Psychology”, Vol. 29, Nr. 6, p: 624 -645.
14. Cummins, R., A., (2010) . Fluency disorders and life quality: Subjective wellbeing vs.
health -related quality of life în “Journal of Fluency Disorders”, Vol. 35, p: 161 -172.
15. Diener, E., Suh, E., M., Lucas, R., E. și Smith, H., L., (1999) . Subjective Well – Being:
Three Decades of Progress în “Psychological Bulletin”, Vol. 125, Nr. 2, p: 276 -30.

60 16. Eversole, R., (2008) . Development in motion: what to think about migration? în
“Development in Practice”, Vol. 18, No. 1, p: 94 -99.
17. Felce, D. și Perry, J., (1995) . Quality of life: Its defin ition and measurement în
“Research in Developmenal Disabilities”, Vol. 16, Nr. 1, p: 51 -74.
18. Finzi, R. Cohen, O., Sapir, Y. și Weizman, A. (2000). Attachment Styles in Maltreated
Children: A comparative Study în “Child Psychiatry and Human Development”, Vol .
31, Nr. 2, p: 113 -128.
19. Gheaus, A., (2011) .Care drain: who should provide for the children left behind? ,
Critical Review of International Social and Political Philosophy, p: 1 -23.
20. Goody, J., (2003 ). Familia europeană – O încercare de antropologie istori că, Editura
Polirom, Iași.
21. Havârneanu, C. (2000). Metodologia cercetării în științele sociale. Editura Erota. Iași.
22. Hazan, C. și Shaver, P., (1987 ). Romantic Love Conceptualized as an Attachment
Process în „Journal of Personality and Social Psychology ”, Vol. 52, Nr. 3, p: 511 -524.
23. Hills, P., Argyle, M. (2002b) . The Oxford Happiness Questionnaire: a compact
scale for the measurement of psychological well -being în “Personality and Individual
Differences”, Vol. 33, p: 1073 -1082.
24. Iacob, I., și Cosmovici A. ( coord.) (1999) . Psihologie școlară. Caracterizarea
vârstelor școlare . Editura Polirom, Iași .
25. IOM, (2011) Glossary on Migration , International Migration Law Series No. 25 .
www.iom.int/
26. Ju, Y., Lee, L., Wang, Y., Chu, C. și Lin, H., (2006) . Self-perceived quality of life for
adolescents with physical disabilities î n “Kaohsiung Journal Medicine Science”, Vol.
22, Nr. 6, p: 271 -276.
27. Labăr, A., V., (2008) . SPSS pentru Științele Educației, Editura Polirom, Iași
28. Lions -Ruth, K. și Jacobvitz, D., (2008) . Attachment Disorganization în Cassidy J. și
Shaver P. (editori), „Handbook of Attachment”, p: 666 -697, New York – London:
Guilford Press.
29. Magai, C., (2008) . Attachment in Middle and Later Life în Cassidy J. și Shaver P.
(editori), „Handbook of Attachment”, p: 532 -551, New York – London: Guilford
Press
30. Marvin, R. și Britner, P., (2008) . Normative Development – The Ontogenity of
Attachment în Cassidy J. și Shaver P. (editori), „Handbook of Attachment”, p: 269 –
316, New York – London: Guilford Press.

61 31. Mărginean, I. și Precupețu, I. (2011) . Paradigma calității vieții . Editura Academiei
Române, București.
32. Mărginean, I. și Precupețu, I. (2010) . Calitatea vieții în România 2010 , Institutul
de Cercetare a Calității Vieții, București
33. Merz, E., M., Consedine, N., S., ( 2009) . The association of family support and
wellbeing in later life depends on adult attachment style în “Atachment & Human
Development”, Vol. 11, No. 2, p: 203 -221.
34. Merz, E., M. și Huxhold, O., (2010) . Wellbeing depends on social relationship
characteris tics: comparing different types and providers of support to older adults în
“Ageing & Society”, Vol. 30, p: 843 -857.
35. Milea, Ș., (2009) . Profilaxia primară a tulburărilor psihice la copil și adolescent –
Categorii de copii cu risc crescut . Vol. II. Editura Ama Best București.
36. Muntele Hendreș, D., (2009) . Starea subiectivă de bine , Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza” Iași.
37. Myer s, D., G. și Diener, E., (1995) . Who is happy? în „Psychological Science”, Vol. 6,
Nr. 1, p: 10 -20.
38. Novac, M., (2009) . Efectele abandonului parental asupra copiilor cu vârsta cuprinsă
între 0 -12 ani în Sassu R., Cercetarea psihologică modernă: Studii și ce rcetări actuale
în psihologie, Editura Universitară, București.
39. Osterrieth, P. (1976) . Introducere în psihologia copilului . Editura Didactică și
Pedagogică, București.
40. Pace, C., Zavattini, G. și D’Alessio, M., (2012) . Continuity and discontinuity of
attac hment patterns: A short -term lo ngitudinal pilot study using a sample of late –
adopted children and their adoptive mothers în “Atachment & Human Development”,
Vol. 14, No. 1, p: 45 -61.
41. Pânișoară, G., (2011) . Psihologia copilului modern, Editura Polirom.
42. Pantea, M.,C., (2011) . Grandmothers as main caregivers in the context of parental
migration în „European Journal of Social Work”, Vol. 15, No. 1, p: 1 -18.
43. Podbury, D. și Stewart, J. (2003) . Geographical dislocation and adjustement in
university students: The i mpact of attachment, autonomy and coping behaviour on
wellbeing în „Australian Journal of Psychology” – Combined Abstracts of 2003
Psychology Conferences, p: 230.
44. Popescu, R., (2009) . Introducere în sociologia familiei, Editura Polirom, Iași.
45. Popescu, I., A., Ștefănescu, Ș., coordonator Zamfir, C., (1984) . Indicatori și surse de
variație a calității vieții , Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

62 46. Răduț, C., (2009) . Migrația și impactul asupra familiei, Editura Sitech, Craiova.
47. Sawyer, M. , Kosky, R., Graetz, B., Arney, F., Zubrick, S., și Baghurst, P., (2000) . The
National Survey of Mental Health and Wellbeing: the child and adolescent component
în “Australian and New Zealand Journal of Psychiatry”, Vol. 34, p: 214 -220.
48. Șchiopu, U., și Verza E. (1997) . Psihologia vârstelor/Ciclurile vieții . Ediția a -3-a
revizuită. Editura Didactică și Pedagogică R.A. București.
49. Turliuc, N., (2004) . Psihologia cuplului și a familiei. Editura Performantica, Iași.
50. Turliuc, N., (2000 -2001) . Familia în tranz iție, Analele Științifice ale Universității
„Al.I. Cuza” Tom IX/X, p: 163 -182.
51. Voinea, M., (1978) . Familia și evoluția sa istorică, Editura Științifică și
Enciclopedică, București.
52. Zamfir, C. și Vlăsceanu L., (1998) . Dicționar de Sociologie, Editura Babel , București.

63 ANEXE

ANEXA 1. Ilustrarea compoziției lotului de subiecți.

Statistics
scor total atasament
N Valid 190
Missing 0
Mean 44,1263
Median 44,5000
Std. Deviation 5,86667

gen biologic

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid masculin 103 54.2 54.2 54.2
feminin 87 45.8 45.8 100.0
Total 190 100.0 100.0

stilul dominant de atasament

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid evitant. 95 50,0 50,0 50,0
securizant. 95 50,0 50,0 100,0
Total 190 100,0 100,0

64 Statistics
varsta
N Valid 190
Missing 0
Mean 13,9105
Median 14,0000
Std. Deviation ,68807

varsta

Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid 13,00 54 28,4 28,4 28,4
14,00 99 52,1 52,1 80,5
15,00 37 19,5 19,5 100,0
Total 190 100,0 100,0

65 ANEXA 2. Instrumentul folosit pentru măsurarea stilului de atașament – Attachment
Style Classification Questionnaire for Latency Age Children (Finzi et al. 1996; 2000).

1. Dezacord
total 2. Dezacord 3. Oarecare
măsură 4. Acord
5. Acord total

1. Mă împrietenesc cu ușurință cu alți copii.
2. Nu mă simt confortabil atunci când încerc să -mi fac prieteni.
3. Este ușor pentru mine să depind de ceilalți, în cazul în care aceștia sunt buni prieteni de-ai
mei.
4. Uneori ceilalți sunt prea prietenoși și se apropie prea mult de mine.
5. Câteodată îmi este frică că ceilalți copii nu vor dori să fie cu mine.
6. Mi-ar plăcea să fiu cu adevărat apropiat de unii copii și să fiu mereu în preajma lor.
7. Este în regulă pentru mine dacă prietenii mei buni au încredere și se bazează pe mine.
8. Îmi este greu să am încredere deplină în ceilalți.
9. Uneori simt că ceilalți nu vor să fie prieteni buni cu mine în aceeași măsură în care îmi
doresc eu.
10. De obicei cr ed că apropiații mei nu mă vor părăsi/lăsa/abandona.
11. Uneori îmi este frică că nimeni nu mă iubește cu adevărat.
12. Nu mă simt confortabil și mă deranjează atunci când cineva încearcă să se apropie prea
mult de mine.
13. Chiar dacă sunt buni prieteni d e-ai mei îmi este greu să am încredere în ei.
14. Atunci când doresc să mă apropii și să devin prieten cu ceilalți copii, uneori, aceștia mă
evită.
15. De obicei, nu mă deranjează atunci când cineva încearcă să îmi devină foarte apropiat.

66 ANEXA 3. Coeficientul de consistență internă alfa Cronbach pentru Attachment Style
Classification Questionnaire for Latency Age Children (Finzi et al. 1996; 2000).

Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha Cronbach's
Alpha Based
on
Standardized
Items N of Items
,657 ,653 12

Item-Total Statistics

Scale Mean if
Item Deleted Scale
Variance if
Item Deleted Corrected
Item-Total
Correlation Squared
Multiple
Correlation Cronbach's
Alpha if Item
Deleted
a1 40,0947 31,356 ,262 ,244 ,643
a2 40,0368 29,750 ,315 ,197 ,634
a4 41,0737 30,545 ,185 ,144 ,659
a5 40,3158 28,831 ,344 ,201 ,629
a7 39,5158 32,558 ,180 ,074 ,653
a8 41,1737 29,531 ,334 ,279 ,631
a9 41,0789 28,962 ,356 ,251 ,627
a11 40,4053 27,999 ,368 ,238 ,624
a12 40,6421 29,215 ,304 ,131 ,636
a13 40,6421 28,644 ,326 ,277 ,632
a14 40,3579 28,443 ,387 ,317 ,621
a15 40,0526 32,029 ,180 ,133 ,654

67 ANEXA 4. Date demografice

Date demografice
Gen:  F
 M
Vârstă:  ……. ani.
Mama este plecată în
străinătate:  DA. De cât timp? De ………. ani și ………. luni.
 NU.
Tatăl este plecat în
străinătate:  DA. De cât timp? De ………. ani și ………. luni.
 NU.
Părinții mei sunt divorțați:  DA.
 NU.
 Altă situație (dacă este cazul)…………….. .
Studiile mamei:  Gimnaziale
 Liceale
 Universitare
Studiile tatălui:  Gimnaziale
 Liceale
 Universitare

68 ANEXA 5. Instrumentul folosit pentru măsurarea stării de bine – Oxford Happiness
Questinnaire (OHQ, Hills și Argyle, 2002b; apud Muntele Hendreș, 2009).

1. Dezacord
total 2. Dezacord 3. Dezacord
parțial 4. Acord
parțial 5. Acord 6. Acord
total

1. Mă simt destul de fericit.
2. Sunt pesimist în legătură cu viitorul.
3. Sunt satisfăcut de multe lucruri din viața mea.
4. Simt că pot controla lucrurile în cea mai mare parte a timpului.
5. Viața nu te recompensează foarte mult.
6. Nu sunt mulțumit de felul în care sunt.
7. Rareori am o influență bună asupra evenimentelor.
8. Consider că viața este bună.
9. Nu sunt interesat de alți oameni.
10. Pot să iau decizii cu ușurință
11. Fac cele mai multe lucruri cu ușurință.
12. Rareori mă trezesc odihnit.
13. Nu mă simt energic.
14. Găsesc frumusețea în multe lucruri.
15. Simt că am o minte/gândire alertă.
16. Mă simt sănătos.
17. Am sentimente calde față de ceilalți.
18. Cele mai multe evenimente trecute par a fi triste.
19. Nu prea trăiesc stări de bucurie și mândrie.
20. Am făcut multe din lucrurile pe care mi le -am dorit.
21. Pot să organizez timpul bine.
22. Nu mă simt prea bine cu alți oameni.
23. Adesea am un efect de amuzament asupra altora.
24. Viața mea este cam lipsită de rost și de sens.
25. Adesea mă implic și mă angajez în activități.
26. Lumea nu este u n loc bun.
27. Rareori râd.
28. Nu cred că am un aspect atrăgător.
29. Pe mine multe lucruri mă amuză.

69 ANEXA 6. Coeficientul de consistență internă alfa Cronbach – Oxford Happiness
Questinnaire (OHQ, Hills și Argyle, 2002b; apud Muntele Hendreș, 2009).
Reliability Statistics
Cronbach's Alpha Cronbach's Alpha Based on Standardized Items N of Items
,801 ,809 29

Item-Total Statistics
Scale Mean if Item
Deleted Scale Variance if
Item Deleted Corrected Item -Total
Correlation Squared Multiple
Correlation Cronbach's Alpha if
Item Deleted
sb1 121,3526 233,298 ,515 ,481 ,790
sb2 122,9158 235,908 ,222 ,226 ,800
sb3 121,6053 234,081 ,411 ,388 ,792
sb4 122,2421 234,544 ,316 ,386 ,795
sb5 122,8737 233,413 ,298 ,344 ,796
sb6 122,2421 223,793 ,508 ,397 ,786
sb7 123,0211 238,105 ,185 ,245 ,801
sb8 121,4000 231,966 ,458 ,410 ,790
sb9 122,1316 235,797 ,220 ,409 ,800
sb10 122,2368 236,002 ,275 ,385 ,797
sb11 122,2526 237,735 ,259 ,455 ,797
sb12 123,2632 235,063 ,232 ,219 ,799
sb13 121,9579 222,675 ,525 ,426 ,785
sb14 121,5789 240,954 ,181 ,266 ,800
sb15 122,1789 238,021 ,232 ,348 ,799
sb16 121,3842 233,370 ,417 ,404 ,792
sb17 121,6421 238,781 ,263 ,254 ,797
sb18 122,2158 232,212 ,362 ,280 ,793
sb19 121,8421 226,081 ,449 ,422 ,789
sb20 121,9211 232,295 ,399 ,397 ,792
sb21 122,3421 232,226 ,337 ,259 ,794
sb22 121,8053 231,480 ,355 ,344 ,793
sb23 122,0158 249,656 -,054 ,171 ,810
sb24 121,2947 227,786 ,511 ,373 ,787
sb25 122,1211 240,573 ,161 ,245 ,802
sb26 121,6526 231,910 ,335 ,319 ,794
sb27 121,8368 233,037 ,233 ,293 ,800
sb28 122,4368 227,422 ,420 ,381 ,790
sb29 121,7316 238,028 ,243 ,260 ,798

70 ANEXA 7. Instrumentul construit pentru măsurarea calității vieții.

1. Dezacord
total 2. Dezacord 3. Oarecare
măsură 4. Acord
5. Acord total

1. Părinții mei sunt afectuoși cu mine.
2. Mă bucur foarte mult ca am posibilitatea să merg la școală și să studiez.
3. Grupul meu de prieteni mă apreciază și se poartă frumos cu mine.
4. În mediul în care trăiesc nu există violență.
5. Părinții mei mă pot ajuta financiar atunci când am nevoie.
6. Sănătatea mea este excelentă.
7. Între membrii familiei mele există armonie, înțelegere și ajutor.
8. Dacă aș putea nu aș mai veni deloc la școală.
9. Am încredere în prietenii mei.
10. Acasă este locul în care mă simt relaxat și liniștit.
11. Banii nu ne ajung pentru strictul necesar.
12. Am multe probleme de sănătate.
13. Dacă sunt descurajat părinții mei mă încurajează și mă sprijină.
14. Învăț foarte multe lucruri interesante la școală.
15. Prietenii mei nu sunt alături de mine atunci când am nevoie.
16. Mediul în care tr ăiesc mă întristează.
17. Îmi lipsesc unele lucruri care îmi sunt necesare.
18. Mă îmbolnăvesc destul de des.
19. Familia mea este mai bună decât celelalte.
20. Sunt mereu prezent la școală.
21. Nu sunt mulțumit de modul în care mă tratează prietenii mei.
22. Mediul în care trăie sc mă încarcă cu energie pozitivă.
23. Părinții mei reușesc să -mi cumpere și unele lucruri mai scumpe.
24. Mă simt energic și sănătos.
25. Părinții mei nu mă iubesc și nu mă înțeleg pe cât mi -aș dori.
26. Profesorii nu mă încurajează să particip la activitățile din cadrul școlii.
27. Simt că prietenii mei nu mă iubesc atât cât îmi doresc.
28. Acasă sunt persoanele cele mai dragi mie.
29. Am bunurile necesare astfel încât să duc o viață decentă.

71 30. Mă hrănesc bine și corespunzător vârstei mele.
31. Nu pot apela oricând am nevoie la părinții mei.
32. Rezultatele mele de la școală sunt slabe.
33. Am prieteni adevărați în cadrul colectivului școlar.
34. Nu mă simt în siguranță în locul în care trăiesc.
35. Am grijă de sănătatea mea fizică.
36. Între membrii familiei mele există relații tensionate, comunicare defi citară și fără
ajutor reciproc.
37. Informațiile pe care le obțin la școală nu mă ajută cu nimic.
38. Petrec timp cu prietenii mei și în afara școlii.
39. Acasă nu am intimitatea de care am nevoie
40. Părinții mei sunt mereu disponibili pentru mine.

72 ANEXA 8. Coefici entul de consistență internă alfa Cronbach pentru instrumentul care
măsoară calitatea vieții

Reliability Statistics
Cronbach's
Alpha Cronbach's
Alpha Based
on
Standardized
Items N of Items
,868 ,875 40

Item-Total Statistics

Scale Mean if
Item Deleted Scale
Variance if
Item Deleted Corrected
Item-Total
Correlation Squared
Multiple
Correlation Cronbach's
Alpha if Item
Deleted
c1 158,1421 248,599 ,490 ,473 ,863
c2 158,4368 248,364 ,452 ,581 ,863
c3 158,3684 250,308 ,432 ,511 ,864
c4 159,2737 244,560 ,378 ,491 ,865
c5 158,1737 250,419 ,372 ,350 ,865
c6 158,6737 246,941 ,465 ,614 ,863
c7 158,3474 247,783 ,432 ,456 ,863
c8 158,6263 249,156 ,305 ,414 ,866
c9 158,6947 250,171 ,359 ,529 ,865
c10 158,1368 252,817 ,307 ,367 ,866
c11 158,6316 254,721 ,173 ,459 ,869
c12 158,1263 252,249 ,356 ,412 ,865
c13 158,1316 243,416 ,467 ,476 ,862
c14 158,5053 251,246 ,326 ,439 ,865
c15 158,8421 252,504 ,201 ,372 ,869
c16 158,3526 246,177 ,484 ,465 ,862

73 c17 158,5789 248,954 ,346 ,307 ,865
c18 158,5368 249,308 ,351 ,358 ,865
c19 158,5632 248,501 ,414 ,487 ,864
c20 158,3579 253,099 ,282 ,296 ,866
c21 158,6632 250,426 ,329 ,402 ,865
c22 158,6000 246,104 ,497 ,483 ,862
c23 158,4105 253,238 ,277 ,331 ,866
c24 158,3368 247,103 ,502 ,579 ,862
c25 158,2526 247,047 ,418 ,444 ,864
c26 158,7474 253,333 ,190 ,416 ,869
c27 160,3474 272,090 -,314 ,405 ,879
c28 158,1579 247,255 ,495 ,501 ,862
c29 158,0474 254,278 ,372 ,367 ,865
c30 158,3737 249,018 ,449 ,483 ,863
c31 158,9158 243,876 ,419 ,392 ,864
c32 158,7053 251,553 ,260 ,359 ,867
c33 158,7895 250,992 ,326 ,383 ,865
c34 158,3684 247,409 ,421 ,429 ,864
c35 158,6316 247,165 ,439 ,491 ,863
c36 158,3211 246,960 ,434 ,491 ,863
c37 158,4053 249,269 ,399 ,415 ,864
c38 158,2947 250,484 ,339 ,361 ,865
c39 158,5579 247,740 ,379 ,433 ,864
c40 158,3579 249,257 ,350 ,314 ,865

74 ANEXA 9. Rezultatele la analiza de varianță ANOVA factorială pentru analizarea
efectelor variabilelor independente – stil de atașament și prezență părinți – asupra
variabilei – starea de bine.

Between -Subjects Factors
Value Label N
stilul dominant de atasament 1,00 evitant. 95
2,00 securizant. 95
prezenta parinti 1,00 cel putin un parinte plecat in strainatate 95
2,00 ambii parinti prezenti in tara 95

Descriptive Statistics
Dependent Variable:scor total starea de bine
stilul
dominant de
atasament prezenta parinti Mean Std. Deviation N
evitant. cel putin un parinte plecat in strainatate 122,8400 12,22470 50
ambii parinti prezenti in tara 116,0889 17,23741 45
Total 119,6421 15,11510 95
securizant. cel putin un parinte plecat in strainatate 130,2889 12,92746 45
ambii parinti prezenti in tara 135,7800 13,44724 50
Total 133,1789 13,41956 95
Total cel putin un parinte plecat in strainatate 126,3684 13,04253 95
ambii parinti prezenti in tara 126,4526 18,19444 95
Total 126,4105 15,78761 190

Levene's Test of Equality of Error Variancesa

Dependent Variable:scor total starea de bine
F df1 df2 Sig.
1,173 3 186 ,321

75
Tests of Between -Subjects Effects
Dependent Variable:scor total starea de bine
Source Type III Sum of
Squares df Mean Square F Sig. Partial Eta Squared
Corrected Model 10497,790a 3 3499,263 17,778 ,000 ,223
Intercept 3020006,316 1 3020006,316 15343,302 ,000 ,988
stil_dom_atas 8722,653 1 8722,653 44,316 ,000 ,192
prez_par 18,801 1 18,801 ,096 ,758 ,001
stil_dom_atas * prez_par 1774,800 1 1774,800 9,017 ,003 ,046
Error 36610,189 186 196,829
Total 3083236,000 190
Corrected Total 47107,979 189
a. R Squared =,223 (Adjusted R Squared =,210)

ANEXA 10. Rezultatele la testul t pentru eșantioane independente. Compararea
mediilor la variabila dependentă starea de bine in funcție de variabila stil de atașament
predominant.

Group Statistics
stilul dominant
de atasament N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
scor total starea de bine evitant. 95 119,6421 15,11510 1,55078
securizant. 95 133,1789 13,41956 1,37682

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means

95% Confidence
Interval of the
Difference

F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference Lower Upper
scor total starea
de bine Equal variances
assumed ,043 ,837 -6,528 188 ,000 -13,53684 2,07377 -17,62770 -9,44599
Equal variances
not assumed -6,528 185,400 ,000 -13,53684 2,07377 -17,62807 -9,44561

76 ANEXA 11. Rezultatele la testul t pt eșantioane independente. Compararea mediilor la
variabila dependentă starea de bine în funcție de variabila prezență părinți , în cazul
copiilor cu stil de atașament predominant evitant.

Group Statisticsa
prezenta parinti N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
scor total starea de bine cel putin un parinte plecat in
strainatate 50 122,8400 12,22470 1,72883
ambii parinti prezenti in tara 45 116,0889 17,23741 2,56960
a. stilul dominant de atasament = evitant.

Independent Samples Testa
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means

95% Confidence
Interval of the
Difference

F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference Lower Upper
scor total starea
de bine Equal variances
assumed 2,541 ,114 2,219 93 ,029 6,75111 3,04302 ,70827 12,79395
Equal variances
not assumed 2,180 78,421 ,032 6,75111 3,09705 ,58588 12,91634
a. stilul dominant de atasament = evitant.

77 ANEXA 12. Rezultatele la testul t pt eșantioane independente. Compararea mediilor la
variabila dependentă starea de bine in funcție de variabila prezență părinți în cazul
copiilor cu stil de atașament predominant securizant.

Group Statisticsa
prezenta parinti N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
scor total starea de bine cel putin un parinte plecat in
strainatate 45 130,2889 12,92746 1,92711
ambii parinti prezenti in tara 50 135,7800 13,44724 1,90173
a. stilul dominant de atasament = securizant.

Independent Samples Testa
Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means

95% Confidence Interval
of the Difference

F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference Lower Upper
scor total
starea de bine Equal variances
assumed ,411 ,523 -2,024 93 ,046 -5,49111 2,71314 -10,87886 -,10336
Equal variances
not assumed -2,028 92,583 ,045 -5,49111 2,70746 -10,86790 -,11432
a. stilul dominant de atasament = securizant.

78 ANEXA 13. Rezultatele la testul t pentru eșantioane independente. Compararea
mediilor la variabila dependentă starea de bine în funcție de stilurile de atașament, în
cazul copiilor cu cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Group Statisticsa
stilul dominant
de atasament N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
scor total starea de bine evitant. 50 122,8400 12,22470 1,72883
securizant. 45 130,2889 12,92746 1,92711
a. prezenta parinti = cel putin un parinte plecat in strainatate

Independent Samples Testa
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means

95% Confidence
Interval of the
Difference

F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference Lower Upper
scor total starea
de bine Equal variances
assumed ,215 ,644 -2,886 93 ,005 -7,44889 2,58126 -12,57477 -2,32301
Equal variances
not assumed -2,877 90,617 ,005 -7,44889 2,58894 -12,59180 -2,30598
a. prezenta parinti = cel putin un parinte plecat in strainatate

79 ANEXA 14. Rezultatele la testul t pentru eșantioane independente. Compararea
mediilor a variabila dependentă starea de bine în funcție de variabila stil de atașament
predominant, în cazul copiilor cu ambii părinți în țară .
Group Statisticsa
stilul
dominant de
atasament N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
scor total starea de bine evitant. 45 116,0889 17,23741 2,56960
securizant. 50 135,7800 13,44724 1,90173
a. prezenta parinti = ambii parinti prezenti in tara

Independent Samples Testa
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means

95% Confidence
Interval of the
Difference

F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference Lower Upper
scor total starea
de bine Equal variances
assumed ,545 ,462 -6,240 93 ,000 -19,69111 3,15566 -25,95763 -13,42460
Equal variances
not assumed -6,160 83,032 ,000 -19,69111 3,19678 -26,04935 -13,33288
a. prezenta parinti = ambii parinti prezenti in tara

80 ANEXA 15 . Rezultatele la analiza de varianță ANOVA factorială pentru analizarea
efectului variabilelor – stil de atașament și prezență părinți – asupra variabilei
dependente – calitatea vieții

Between -Subjects Factors
Value Label N
stilul dominant de atasament 1,00 evitant. 95
2,00 securizant. 95
prezenta parinti 1,00 cel putin un parinte plecat in strainatate 95
2,00 ambii parinti prezenti in tara 95

Descriptive Statistics
Dependent Variable:scor total calitatea vietii
stilul dominant
de atasament prezenta parinti Mean Std. Deviation N
evitant. cel putin un parinte plecat in strainatate 160,6800 15,35756 50
ambii parinti prezenti in tara 155,8222 18,28721 45
Total 158,3789 16,89465 95
securizant. cel putin un parinte plecat in strainatate 167,9111 13,66785 45
ambii parinti prezenti in tara 165,7800 14,97520 50
Total 166,7895 14,33482 95
Total cel putin un parinte plecat in strainatate 164,1053 14,95203 95
ambii parinti prezenti in tara 161,0632 17,27488 95
Total 162,5842 16,18448 190

Levene's Test of Equality of Error Variancesa
Dependent Variable:scor total calitatea vietii
F df1 df2 Sig.
1,056 3 186 ,369

81 Tests of Between -Subjects Effects
Dependent Variable:scor total calitatea vietii
Source Type III Sum of
Squares df Mean Square F Sig. Partial Eta Squared
Corrected Model 4026,470a 3 1342,157 5,489 ,001 ,081
Intercept 5006266,232 1 5006266,232 20474,319 ,000 ,991
stil_dom_atas 3498,844 1 3498,844 14,309 ,000 ,071
prez_par 578,423 1 578,423 2,366 ,126 ,013
stil_dom_atas * prez_par 88,043 1 88,043 ,360 ,549 ,002
Error 45479,682 186 244,514
Total 5071895,000 190
Corrected Total 49506,153 189
a. R Squared = ,081 (Adjusted R Squared = ,067)

ANEXA 16 . Rezultatele la testul t pentru eșantioane independente. Compararea
mediilor la variabila dependentă calitatea vieții în funcție de stiluri de atașament.

Group Statistics
stilul dominant
de atasament N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
scor total calitatea vietii evitant. 95 158,3789 16,89465 1,73335
securizant. 95 166,7895 14,33482 1,47072

Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variances t-test for Equality of Means

95% Confidence
Interval of the
Difference

F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference Lower Upper
scor total
calitatea vietii Equal variances
assumed 2,105 ,148 -3,700 188 ,000 -8,41053 2,27322 -12,89483 -3,92622
Equal variances
not assumed -3,700 183,143 ,000 -8,41053 2,27322 -12,89560 -3,92545