Asist. univ. dr. Claudia Grec [309736]

[anonimizat]-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Asist. univ. dr. Claudia Grec

Absolvent: [anonimizat]

2018

[anonimizat]-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: [anonimizat] A LIMBAJULUI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI PREȘCOLAR

Coordonator științific:

Asist. univ. dr. Claudia Grec

Absolvent: [anonimizat]

2018

Argument

“Omul ca să devină om trebuie format”

John Amos Comenius

“[anonimizat] o rană te tămăduiești mai ușor decât de o vorbă”

Limbajul constituie instrumentul adaptării sociale a copilului. [anonimizat] a lua cunoștință despre el.

Limbajul are o importanță deosebită în formarea și dezvoltarea copilului. [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], acumulează cunoștințe și învață să le folosească.

[anonimizat]-și exprime în mod adecvat gândurile.

”[anonimizat]. Limba este mijlocul de fixare și acumulare al experienței. Limbajul este o manifestare individuală a limbii- limba în acțiune.”

[anonimizat], corelat cu acumularea de informații și cu formarea personalității, o însemnătate deosebită pentru procesul educativ, o prezintă, [anonimizat], se structurează și se dezvoltă limbajul la această vârstă și implicațiile acestuia asupra formării personalității copilului.

[anonimizat]. Cu ajutorul limbajului se formează și se organizează sensul în care sunt integrate cunoștințele ceea ce contribuie la sistematizarea și completarea condițiilor interioare de formare a personalității.

În perioada preșcolară limbajul reprezintă pentru copil principala achiziție pe care trebuie să o dobândească la grădiniță. [anonimizat], voliționale, se schițează unele trăsături de caracter iar jocul devine activitatea specifică la această vârstă.

CAPITOLUL I

Educarea limbajului copilului preșcolar

I.1 Particularități ale dezvoltării limbajului la preșcolari

I.1.1Nivelele de dezvoltare ale limbajului

Copilul nu se naște cu limbajul învățat. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a cunoștințelor, de reglare a activității psihosociale.

[anonimizat], iar acestea la rândul lor influențează dezvoltarea normală a limbajului.

[anonimizat]nct de vedere conologic, între 0 și 3 ani.

Conform curriculum-ului pentru învățământul preșcolar din anul 2008 , vârsta preșcolară se cuprinde între 3-6/7 ani, iar în această etapă, în mod gradual are loc dezvoltarea limbajului și a gândirii.

Primul an de viață (0-12 luni)- vârsta prunciei

În comparație cu adultul , copilul adude mai multe cuvinte decât cunoaște. De aceea, el trăiește un proces continuu de descoperire, pentru că se străduiește să cunoască nu numai lumea materială, fizică, dar și lumea cuvintelor. Formulările lui ciudate nu reprezintă altceva decât expresii ale efortului de progres în apropierea de această lume prin intermediul cuvintelor.

La capătul celei de-a doua luni de viață, copilul emite sunete, care se deosebesc de țipătul de după naștere. Când împlinește trei luni, el este foarte atent la aceste sunete, le repetă și le modifică. În cercetările efectuate asupra copilului mic, această frază a fost numită a „gânguritului”

Deja îm jurul celei de-a treia luni de viață, se constată la copil joaca cu vocea, la fel cum se joacă cu mâinile.

La 5-6 luni , începe să repete sunete provocate de adulți, unesc aceste sunete în silabe ce se repetă; repetă aceiași silabă de 2-3 ori (ma-ma-ma) consituind lalațiunea. Acest lucru le face plăcere și dacă există o atmosferă lingvistică favorabilă, progresia în achiziția și înțelegerea limbajului sunt foarte rapide.

Capacitatea de imitație crește spectaculos, copilul începe să emită tot mai mult emisiunile verbale ale adultului. Începe să combine două silabe diferite și să denumească o pesoană sau un obiect, născându-se astfel primele cuvinte. Dacă i se vorbește vocalizează ca răspuns , încercând să mențină comunicarea, imită intonația altora , răspunde prin gesturi la întrebările simple sau la alte gesturi. Îndeplinește indicații simple atunci când sunt însoțite de gesturi sau încetează activitatea când i se spune „ NU!” .

Copiii pronunță primele cuvinte în jurul vârstei de 1 an: sunt cuvinte izolate, folosite în circumstanțe repetabile: mama, papa, tata, apa etc. Cei mai mulți cercetători apreciază că primul cuvânt poate fi plasat în jurul vârstei de zece luni. Se constată că, într-o primă perioadă a îmbogățirii materialului lingvistic , achizițiile copilului au în vedere cuvinte cu apropiere concretă: substantive care denumesc obiecte concrete: păpușă, mașină, lapte; verbe care exprimă acțiuni concrete: a merge, a lua , a pune; cuvinte cu rol indicator: uite.

Lipsesc cuvintele care desemnează abstracțiuni și adjectivele, chiar dacă se referă la însușiri observabile: de culoare, de dimensiune etc.

Vârsta antepreșcolară (1-3 ani) – prima copilărie

Dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani este cea mai importantă etapă din dezvoltarea copilului de vârstă antepreșcolară. Cea mai importantă achiziție a acestei etape de vârstă este vorbirea. Încă de la naștere copilul se prezintă că o ființă comunicatoare. Pe acest fundal, limbajul, achiziționat în timp și prin exercițiu direct, susținut de mediul social, apare că un principal mijloc de relaționare și dobândire a experiențelor sociale. Comunicarea debutează odată cu nașterea copilului și se formează pe tot parcursul vieții.

În al doilea an de viață a copilului se produce și prima etapă din așa-numita „vârstă a întrebărilor”. La această vârstă copilul înțelege mai mult decât poate el să pronunțe.

Întrebările copiilor vizează identificarea obiectelor :

Ce este aceasta?

Dar aceasta? ”

În jurul vârstei de trei ani se situează cea de-a două „vârstă a întrebărilor”, caracterizată prin masiva și adeseori, insuportabila pentru adulți prezenta a lui:

De ce?

Pentru ce?

Dezvoltarea limbajului copiii de 1-3 ani reprezintă un proces de durată.

Acest proces cuprinde următoarele stadii ale învățării comunicării:

Stadiul unui singur cuvânt – între 12 și 18 luni:

Reprezintă primul stadiu în dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani, dar mai există încă două stadii ale dezvoltării limbajului înainte de vârstă de 1 an.

Acestea sunt:

stadiul incipient – de la naștere până la vârsta de 6 luni ;

stadiul diferențierii fonemelor – de la 6 luni până la vârsta de 1 an.

În acest stadiu, are loc o creștere înceată a vocabularului. Această perioadă este caracterizată prin propozițiile formate dintr-un singur cuvânt, care suplinesc propozițiile dezvoltate, iar aceste propoziții sunt folosite , însă, cu o multitudine de sensuri.

Copilul reușește să facă diferența între sursele sonore (ex: vocile oamenilor din jurul său sau televizorul), poate înțeleage denumiri de obiecte, persoane și părți ale corpului uman. Cu fiecare săptămână care trece copilul înțelege tot mai multe cuvinte. În acest stadiu, copilul recunoaște obiectele familiare care îi sunt denumite.

Stadiul limbajului telegrafic sau al celor două cuvinte – între 18 și 24 luni:

Acesta reprezintă cel mai important stadiu în dezvoltarea limbajului copiilor de 1-3 ani, find considerat stadiul propriu-zis al apariției limbajului.

În jurul vârstei de 18 luni, copilul utilizează grupuri de cuvinte formate din unități lexicale folosite de el anterior. În compunerea listei acestor grupuri intră substantive și verbe concrete, dar nu articole, prepoziții, forme flexionare de număr și caz ale substantivului.

În acest stadiu, copilul poate să înțeleagă propoziții mai complexe, poate să efectueze comenzile verbale simple pe care le primește (ex: da-mi cană). Copilul achiziționează cuvinte noi despre: persoane, obiecte și animale familiare (ex: ham-ham=cățel, me=mieluțul), vehicole (ex: ti-titu=mașina, taou=tractoru), jucării (ex: utuletu=ursulețul), părți ale corpului (ex: nas, ochi, gură), articole de îmbrăcăminte (ex: ocia=rochia, patoni=pantaloni, puci=papuci).

Aceste asocieri de cuvinte au fost denumite „telegrafice” , deoarece comunicarea este redusă la strictul necesar, ca într-o telegramă.

Janellen Huttenlocher a prezentat evoluția exprimării copiilor printr-o situație ipotetică. Un copil care ar vedea pisici bând lapte ar comunica această situație astfel: „pisicu lapte” . Mai târziu se stabilesc niște legături între cuvinte pe baza flexionării: „pisicu bea laptele lui”.

Stadiul formării gramaticale – între 24 și 38 luni:

În acest stadiu, copilul reușește să alcătuiască propoziții din mai multe cuvinte, folosește pluralul, pronumele “eu” și prepoziții. Știe să își spună numele complet, știe să converseze, să răspundă la întrebări, și monologhează. Iar, limbajul copilului este inteligibil în proporție de 50-80%.

Exemple: “mami mai tam pic, nu-i noatea”=mami mai stăm un pic afară, nu s-a făcut încă noapte.

Acest stadiu reprezintă ultimul stadiu în dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani, dar mai sunt alte două stadii ale dezvoltării limbajului după vârstă de 3 ani.

Acestea sunt:

stadiul dezvoltării gramaticale – între 3 ani și 4 ani jumătate;

stadiul desăvârșirii gramaticale – după 55 de luni – adică de la 4 ani jumătate

încolo.

Un aspect important este faptul că între 2 și 3 ani , cresc posibilitățile de formulare prepozițională și însușire a structurii gramaticale, totuși, cuvântul este folosit deseori cu rol de propoziție, desemnând o situație concretă.

Ca o carecteristică a acestei etape este încercarea de a alătura cuvintele. Reușesc să alăture un substantiv de un adjectiv sau două substantive , un substantiv și un verb, alătură două cuvinte pentru a arăta posesia. Răspunde la o serie de întrebări, cum ar fi: ce face? unde este?, și începe să sesizeze pluralul și să-l folosească.

Sub aspectul gramatical al vorbirii folosește forma obișnuită a pluralului, verbe la trecut, forme de posesiv, articole (un , o ) , forme de viitor, pronume (eu , mine. meu). Folosește câteva substantive care desemnează anumite categorii (jucării, animale, mâncare) , și indică imaginea unui obiect comun descris prin utilizarea lui.

În general vocalele, diftongii și consoanele: p, b, m, n, t, d, l sunt pronunțate corect.

Greutățile ridică și pronunțarea grupelor de consoane omițând frecvent unele dintre ele, chiar dacă independent le poate pronunța corect. Exemplu: papumu=parfumul

O atenție deosebită trebuie acordată acum copiilor cu nedezvoltare totală a limbajului, celor cu întârziere in dezvoltarea vorbirii cauzate de deficiențe neuro-endocrine, pareze ale mușchilor articulatori, instabilitate psihomotorie acentuată, iar intervenția specialiștilor este absolut necesară.

Figura I.1 Funcțiile limbajului specifice primei copilări

Vârsta preșcolară (3-6/7 ani)

Între 3-6/7 ani , caracteristică pentru copil este gândirea intuitivă, în imagini . În cursul perioadei preșcolare are loc perfecționarea laturii fonetice a limbajului.

Această etapă cuprinde următoarele subperioade:

perioada preșcolară mică 3-4 ani;

perioada preșcolară mijlocie 4-5 ani;

perioada preșcolară mare 5-6/7 ani.

La vârsta de 3 ani, mulți copii nu diferențiază bine consoanele lichide (r și l),

consoanele constructive (s-z,s-j) și consoanele semioclusive (v,f,t). Din acestă cauză, în vorbire apar adesea fenomene de omisiune, substituire și inversiune.

În condiții normale de instrucție și educație, la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul distinge auditiv toate fenomenele limbii materne, nu le confundă și stăpânește pronunția lor.

La sfârșitul perioadei preșcolare, pe baza statisticilor obținute de diferiți autori ne putem forma o imagine generală, aproximativă despre bogația fondului lexical al copiilor de vârstă preșcolară.

Astfel, la 3 ani, vocabularul numară circa 800-1000 de cuvinte. La această vârstă, limbajul are un caracter situativ, format din propoziții simple, interjecții, exclamații și se instalează limbajul contextual și ia forma monologului. La 4 ani, numărul cuvintelor se dubleaza la 1600-2000 de cuvine. Sub aspectul gramatical la aceasta vârstă prescolarul folosește trecutul verbelor regulate, poate schimba corect ordinea cuvintelor pentru a pune intrebări, folosește câteva substantive comune cu pluralul neregulat. La 5 ani, se ajunge la circa 3000 de cuvinte. Până la dobândirea limbajului interior, copilul tot ceea ce gândește, spune. Între 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate se instalează limbajul interior care are un rol foarte important deoarece planifică activitatea, demersul ei, găsește soluțiile.

Între 4 și 5 ani, copilul înțelege și îndeplinește o serie de 3 comenzi legate între ele,

înșelege propozițiile pasive, folosește propoziții complexe, fraze, poate spune o poveste fără ajutorul imaginilor, folosește verbe la optativ, spune cuvintele care lipsesc din construcțiile tip „analogii opuse ” , poate alege o pereche de obiecte sau imagini la cerere.

Între 5 și 6 ani, poate să relateze întâmplări din experiența zilnică, spune glume,

răspunde la întrebarea „de ce? ” cu explicația corespunzătoare, definește cuvinte, dă opusul unui cuvânt, îl interesează noile cuvinte și cere explicații. La 6 ani, vocabularul se ridică la peste 3500 de cuvinte.

În perioada preșcolară, copilul își însușește și semnificașia cuvintelor, adică noțiunile care se schimbă pe măsura acumularii experienței și a perfecționării operațiilor gândirii.

Mai întâi apar cuvintele denumire (cu semnificație redusă), apoi apare cuvântul rațiune empirică(cu semnificație largă, comună cu vorbirea comună), mai târziu, cuvântul noțiune științifică (când achizițiile, sunt bogate, pe baza reprezentărilor clare).

De un real folos sunt jocurile didactice orale în care copii sunt puși în situația să vorbească transpunându-se în diverse roluri, jocurile se organizeaza în gradinițele de copii care au infulențe de lungă durată și permanent asupra copiilor.

Climatul familial are un rol important pentru evoluția limbajului copilului. Astfel în familie trebuie să existe o permanentă stimulare lingvistică, să se ofere un model corect lingvistic, deoarece imitația stă la baza însușirii limbajului, să se evite supra solicitarea, să se stimuleze dezvoltaea limbajului sub toate aspectele (înțelegerea, vocabularul, structura gramaticală, organizarea comunicării).

De asemenea, grădinița permite prin programele sale, parcurgerea unor cercuri de cuvinte, pronunțarea corectă, vorbirea nuanțat reverențioasă, reproducerea de povești, poezii, familiarizarea cu situații de comunicare. Astfel, copii care frecventează grădinița posedă atunci când ajung la școală un avantaj în utilizarea curentă a vorbirii, prin rezultate mai bine la învățătură.

Pentru a realiza aceste lucruri trebuie să-i oferim copilului un mediu lingvistic care să-i asigure reușita prin influența ce se exercită asupra lui.

-modelul de vorbire oferit copilului în grădinița;

-climatul afectiv;

-colaborarea grădinița-familie;

-munca la grupă care reperează alegerea de către educatoare a tehnologiilor didactice cele mai eficiente.

Figura I.2 Aspectele definitorii care asigură reușita educării limbajului

Educatoarea rămâne forța de influență cea mai puternica, este modelul ce i se oferă copilului.

Relațiile afective ce trebuie sa domnească în cadrul climatului educația în grădinița, dezvoltă dorința de cunoaștere a copilului, dorința stimulată și de tactul pedagogic și înțelegere de care dă dovadă educatoarea.

Printr-o permanentă și asiduă muncă, educatoarea respectând aceste cerințe va realiza eficient sarcinile educative, va putea conduce copilul spre cunoașterea lumii înconjurătoare și implicit va putea acționa asupra dezvoltării vorbirii sub toate aspectele.

I.1.2 Funcțiile limbajului

Cu cât limbajul este mai bogat, mai structurat, mai natural, cu atât capacitatea de a se dezvolta și a participa la sistemul de interacțiuni sociale, de a se integra într-un nou sistem de relații va fi mai mare.

Limbajul îndeplinește următoarele funcții:

funcția de comunicare- de transformare a unui conținut. Limbajul este prin excelență

un mijloc de comunicare atât prin latura sa semantică cât și prin cea acustică ce ține de corpul sonor al cuvântului, ideiile nu pot fi comunicate în afara unei anumite forme verbale, ele se materializează prin latura acustică sonoră a cuvintelor.

Funcția cognitivă- de integrare, conceptualizare și în general de elaborare a gândirii.

Caracteristic acestei funcții este directivarea și fixarea rezultatelor activității de cunoaștere. În al doilea rând, limbajul prin intermediul acestei funcții, facilitează si modelează operațiile de generalizare și abstractizare. Permite explorarea și investigarea realității, îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor.

Funcția reglatorie sau de determinare, conducere a conduitei altei persoane și a

propriului comportament- această funcție exercită o influență hotărâtoare asupra conduitei umane.

Funcția expresivă- de exprimare a unui conținut semantic, de manifestare complexă

a unor idei imagini, nu numai prin cuvintele înseși dar și prin intonație, mimică, pantomimică și gestică. Această funcție are un rol foarte important în viața noastră de-a lungul întregii vieți.

Funcția simbolic reprezentativă- de substituire a unor obiecte, fenomene, relații,

prin formule verbale sau alte semne.

Funcția ludică sau de joc – propune asociații verbale de efect. Această funcție se

manifestă cu spectaculozitate în preșcolaritate și la vârsta școlarului mic. Prin intermediul acestei funcții, ajutați de educatoare, limbajul copiilor se îmbogațește considerabil.

Funcția dialectică – sau de formulare și rezolvare a contradicțiilor sau a conflictelor

problematice. Până la intrarea în școală, copilul învață vorbirea într-un fel mult mai spontan, iar de la această vârstă conduita verbală a copiilor capătă o serie de caracteristici noi, datorită procesului de instruire verbală și formării culturii verbale. Desigur experiența verbală a copilului din primii 6-7 ani de viață influențează întreaga dezvoltre psihică.

I.1.3 Formele limbajului

După funcții distingem două tipuri de limbaj:

Limbajul activ- asigură inițiativa în comunicare și reprezintă procesul de pronnțare a

cuvintelor și fixarea lor în scris.

Limbajul pasiv- asigură recepția și înțelegerea limbajului. O variantă a limbajului

pasiv o reprezintă citirea.

De regulă limbajul pasiv îl produce pe cel activ și este mai bogat decât acesta. Limbajul activ presupune cultivare și exersare semnatică.

Figura I.3 Formele limbajului

A) Limbajul oral: reprezintă forma naturală și fundamentală a limbajului. Acesta poate să fie: dialogat și monologat.

Caracteristici:

-se servește de elementele situației contextuale;

-are caracter adresativ pregnant;

-poate fi direct și indirect;

-asigură o conexiune inversă rapidă și prin aceasta, permite reveniri și precizări;

-are un caracter expresiv și pregnant.

Expresivitatea este realizată prin :

Mijloace lingvistice:

-intonația și accentul-permit sublinieri, exprimarea unor atitudini și stări afective;

-alegerea cuvintelor și modul de frazare- asigură adaptarea mesajului la situația concretă, un anumit ritm al comunicarii;

-topica-permite sublinieri, evidențieri.

Mijloace extra-lingvistice:

-gesturile, mimica, postura etc. –acestea subliniază sensuri, atitudini etc.

B) Limbajul scris -reprezintă o formă culturală a limbajului.

Caracteristici:

-necesită o activitate de elaborare a frazelor în raport cu un plan prealabil;

-este sever reglementat de norme gramaticale, lexicale și ortografice;

-claritate , sistematizare, evidențiază mai bine capacitatea de gândire decât limbajul oral.

2. Limbajul intern – se desfășoară în sfera lăuntrică și mentală și reprezintă arhitectonomia lumii subiective a omului, apare pe baza interiorizării limbajului extern.

Caracteristici:

idemotricitate;

economicitate;

utilizează prescurturi, condensări;

predicativitate(centrat pe acțiuni si calități);

exraordinară viteză de lucru.

I.1.4 Relația gândire-limbaj

Cu ajutorul limbajului se realizează dobândirea semnificațiilor obiectelor și fenomenelor lumii înconjurătoare, făcând posibilă dezvoltarea gândirii pentru care el joacă rolul unui instrument indispensabil. Procesualitatea gândirii duce la : idei, concluzii și sesteme cognitive încheiate.

Gândirea este unul din procesele fundamentale și complexe ale vieții individului uman. Ea este cea care influențează capacitatea de adaptare a omului la mediul în care trăiește, cea care îl ajută de multe ori să facă față evenimentelor cu care se confruntă.

Gândirea și limbajul se află într-o strânsă legătură, ele evoluează împreună prin intercondiționare pe tot parcursul dezvoltării fiinițe umane. Gândirea se exprimă cu ajutorul cuvântului, iar cuvântul trebuie să aibă un conținut cognitiv. Limbajul are o strânsă legătură cu activitatea de formare a operațiilor gândirii prin interiorizarea acțiunilor, dar și cu dezvoltarea gândirii prin intermediul controverselor. Așadar cele două procese nu se suprapun, dar sunt strâns legate având o dezvoltare complementară evidentă.

Legătra dintre limbaj și gândire a fost evidențiată în multe studii de specialitate, remarcându-se o strânsă legătură între:

conduita verbală și gradul de dezvoltare intelectuală;

conduita verbală și nivelul de normalitate al vorbirii.

Întârzierea în dezvoltarea intelectuală influențează și dezvoltarea vorbirii,deoarece dezvoltarea intelectuală reprezintă unul dintre factorii favorizanți ai dezvoltării timpurii ai limbajului. La rândul ei, cunoașterea realității este înlesnită și ridicată pe o treaptă superioară prin folosirea mijloacelor verbale care facilitează procesele gândirii și totodată îi îmbogățesc conținutul.

Vorbirea sau limbajul verbal la fel ca și gândirea oferă omului unicitatea sa, superioritatea sa existențială , iar prin gândire și prin cuvânt ființa umană devine nemuritoare.

Atât vorbirea cât și gândurile se învață și se cultivă. La început cuvintele nu-i spun nimic copilului, ele sunt doar sunete care îi direcționează atenția.

Gândirea „îmbrăcată” în limbaj poate fi neexprimată (limbajul intern) sau vorbirea cu sine poate fi exprimată (limbajul extern).

Henri Delacroix consideră că: „gândirea produce limbajul dezvoltându-se prin limbă” , ea nu se poate dispersa de limbă fiind în esență un proces unitar.

Este important faptul că prin intermediul limbajului sunt vehiculate treptat conținuturi; conținuturi abstracte generalizate de reflectarea realității obiective în mintea omului. Astfel , unitățile lingvistice constituie noțiuni, judecăți , raționamente și mai ales idei.

Gândirea se sprijină în permanență pe elemente intensive senzoriale operând nu numai cu noțiuni ci și cu reprezentări mai mult sau mai puțin generale.

Cel mai important aspect este formarea la copii a noțiunii, a conceptului, prin intermediul limbajului, și insușirea cuvântului cu ajutorul conceptului.

Învățarea folosiri adecvate a cuvîntului implică dobândirea de către copil a conceptului ce stă la baza răspunsului verbal.

Gândirea de dezvoltă pe baza automatismelor și amplificării formelor de limbaj.

Copiii operează cu elementele gândirii pe plan superior , ea devine mai simplă, mai flexibilă , iar siguranța cunoașterii le dă o oarecare independență iar răspunsurile lor devin mai clare și mai corecte, exprimate cu multă precizie.

Gândirea operează cu cuvinte, propoziții și fraze.

Cuvântul sub formă de întrebare sau adresare directă îl face pe copil să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să tragă concluzii, iar în acest mod se dezvoltă gândirea și limbajul, crește capaciatea de cunoaștere, se lărgește sfera de cunoaștere, se dezvoltă vocablarul și bineînțeles și posibilitatea de exprimare.

Jocul didactic reprezintă una dintre activitățile adecvate de trecere de la gândirea pre-operatorie a preșcolarului la gândirea operatorie a școlarului.

Operațiile gândirii (analiza, sinteza, comparația, abstractizarea , generalizarea și clasificarea) solicitate în activitățile din grădiniță fac posibilă evoluția gândirii preșcolarului și trecerea ei de la cea intuitivă la una abstractă. Desigur în acest proces de trecere punctul de plecare îl constiuie operarea cu obiecte, iar punctul de sosire este operarea cu simboluri.

J. Piaget acordă o atenție deosebită exercițiilor de simbolizare ca premisă pentru dezvoltarea inteligenței, precum și pentru însușirea scris-cititului care operează tot cu simboluri.

I.2 Specificul activităților de educare a limbajului

Figura I.4 Factorii specifici activității de educare a limbajului

Idealul educațional constituie finalitatea educațională de maximă

generalitate.

Idealul educațional conturează modelul sau tipul de personalitate impus de condițiile sociale ale unei etape istorice sau ale societății în care trăim, și pe care educația trebuie să-l formeze în procesul desfășurării ei.

Idealul educațional se caracterizează prin dimensiuni:

dimensiunea socială – aceasta vizează aspirația generală de dezvoltare a societății cu

caracteristicile ei specifice. Prin prisma dimensiunii sociale idealul educațional este o manifestare a idealului social;

dimensiunea psihologică – această dimensiune face referire la tipul de personalitate

pe care societatea îl reclamă., respectiv la aspectele trăsăturilor fundamentale necesare membrilor unei societăți.

dimensiunea pedagogică – această dimensiune prezintă posibilitățile de care dispune

activitatea educațională pentru a pune în practică acest ideal.

Idealul , în general, idealul educativ, în special, au dat și vor da omului optimism, dinamism, încredere în puterea educației, în depășirea greutaților, în atingerea performanței și obținerea succesului.

Idealul educativ conferă acțiunii educative un caracter conștient, activ, creator și prospectiv privind formarea și dezvoltarea personalității, proiectând inteligența, complexitatea și multilateralitatea dimensiunilor ei , în sensul formării personalității sub raport intelectual, socio-moral, profesional, estetic sau fizic.

Fără ideal, în general, fără idealul educativ, în special, nici individul și nici societatea nu ar fi progresat. Lipsa de ideal ar însemna stagnare, plafonare, rezultate minime, atât în dezvoltarea individului , cât și a societății.

Particularitățile de vârstă ale copiilor;

Fiecare copil parcurge mai multe etape în drumul său spre dezvoltare:

Primul an de viață- copilul de 0-12 luni

dezvoltă dependența față de părinte sau de persoana care are grijă de el;

dezvoltă sentimentul de atașament;

imită emoțiile părinților;

comunică nevoile prin mișcări, expresia feței, plâns;

dezvoltă elemente de mers.

Prima copilărie(vârsta antepreșcolară)- copilul de 1-3 ani

copilul este curios, nerăbdător, activ;

devine independent în mișcare;

dependent de protecția părinților;

catuă permanent comunicarea cu cei din jurul lui.

Vârsta preșcolară- copilul de 3-6/7 ani

Devine mai autonom;

activitatea dominantă devine jocul;

„gândirea magică”-specifică vârstei;

devine extrem de curios;

vocabularul copilului este dezvoltat;

devine mai încrezător în sine.

Caracteristicile limbajului.

Limbajul ca proces se transformă în obiect, în enunț sau text. Caracteristicile limbajului ca proces se reflectă în caracteristicile enunțului ca produs al limbajului.

Corect / Incorect- corect înseamnă corespunzător regulilor de producere a

enunțurilor: semantice, gramatice, stilistice, ortoepice sau ortografice. Incorect înseamnă încălcarea acestor reguli. Încălcarea regulilor se manifestă în erori sau greșeli.

Coerent / Incoerent- coerent înseamnă închegat; toate părțile enunțului

sunt legate organic între ele. Ideile decurg una din alta, formează lanț. Incoerent înseamnă rupturile dintre ideile (frazele) enunțului. Enunțul e găurit.

Expresiv / Inexpresiv- expresiv este acel text care e saturat în cuvinte și

expresii „frumoase”: epitete, comparații, metafore (această caracteristică ține exclusiv de forma enunțului). Enunțul neexpresiv, din contra, este sărac în podoabe verbale, este un enunț scris la modul afectiv neutru. Subiectul nu se implică afectiv în limbaj. În limbajul obișnuit o astfel de exprimare este calasificată seacă.

Bogat / Sărac- bogat este limbajul care dispune și pune în uz multe și variate

mijloace verbale și lingvistice: cuvinte, structuri gramaticale, figuri de stil, expresii. Limbaj sărac înseamnă limbaj deficitar, redus. Nu ajung cuvinte, nu ajung construcții gramaticale pentru a te face înțeles și pentru a convinge. Indicatorul cantitativ al bogăției / sărăciei limbajului o constituie volumul enunțului: numărul de cuvinte, propoziții etc.

Contextual / Situativ- limbajul contextual este exprimat exclusiv prin mijloace

verbale.Limbajul situativ exprimă un mesaj utilizând și cuvinte, și situațiile concrete în care se produce limbajul.

Variat / Monoton- limbajul variat se caracterizează prin sinonimie lexicală și

gramaticală. Subiectul deține pentru unul și același conținut mai multe modalități de exprimare. Ca să nu să se repete el variază mijloacele de exprimare. Limbajul monoton înseamnă utilizarea abuzivă a unor și aceleași cuvinte sau expresii.

Integral / Parțial- integral este enunțul în care sunt prezente toate părțile din care

el este alcătuit. El are un început, are sfârșit, are conținut. Parțial sau incomplet este enunțul cărui îi lipsește ceva din structura semantică a textului: introducerea, de exemplu.

CAPITOLUL II

Metode de educare a limbajului copilului preșcolar

II.1 Povestirea

În grădiniță, povestirea constituie un mijloc instructiv-educativ de lărgire a orizontului copiilor, de dezvoltare a proceselor psihice precum cel de educare și îmbogățire a vocabularului, care contribuie la educația intelectuală, morală și etică a acestora.

Informarea intelectuală a copiilor preșcolari în cadrul acestui tip de activitate se face în concordanță cu idealul educației și formării personalității complexe, astfel încât cunoștințele transmise să favorizeze dezvoltarea intelectuală a copiilor. Cunoștințele ce le-au fost transmise copiilor prin activitatea de povestire au permis utilizarea lor adecvată în diferite momente ale vieții și asimilarea altora în următoarele etape ale dezvoltării personalității lor.

Activitatea de povestire a sprijinit întotdeauna copiii, în învățarea unor expresii noi precum și în descoperirea unor noi sensuri ale cuvintelor învățate anterior, contribuind astfel la îmbogățirea și activizarea vocabularului.

Povestirea este activitatea care îl ține pe copil într-o atmosferă verbalizată, ea reprezintă pentru copii un exemplu de vorbire corectă și expresivă și constituie un mijloc prețios pentru educarea limbajului copilului preșcolar. Lumea poveștilor a devenit pentru copii o necesitate, iar cererea lor curentă este”spuneți-ne o poveste”. Oricât de simple sunt povestirile pe care le spunem copiilor, prin conținutul lor plin de învățăminte ele contribuie la formarea unor trăsături de voință și caracter, la dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor, le furnizează cunoștințe privitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate.

II.1.1 Povestirile educatoarei

Povestirea educatoarei este activitatea de expunere orală a unor povești, povestiri, basme, din literatură de specialitate. Aceste expuneri orale ale educatoarei vor fi organizate cu toți copiii grupei, în cadrul activităților comune sau în afara lor, în timpul jocurilor sau în timpul activităților alese de către copii.

Prin conținutul lor, aceste opere literare contribuie la lărgirea sferei de cunoștințe ale copiilor prin :

urmărirea atentă a conținutului operei respective;

urmărirea și descoperirea trăsăturilor și comportamentelor personajelor;

descoperirea relațiilor dintre personaje.

Cuvintele și imaginile artistice pe care le putem folosi pe parcursul povestirii îi va familiariza pe copii cu structura limbii, cu bogăția formulării gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii, contribuind astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii.

Povestirea educatoarei își atinge scopul dacă este corelată cu celelalte activități din grădiniță. Numai pornind de la cunoscut, de la un anumit fond perceptiv, va avea ecou în sufletul copiilor.

Etapele activității de povestire:

Organizarea activității:

asigurarea cadrului adecvat povestirii;

pregătirea și exprimarea materialului didactic și a mijloacelor audio-vizuale.

Desfășurarea activității:

Introducerea în activitate -reprezintă o parte foarte importantă pentru succesul povestirii.

Captarea atenției copiilor influențează în mod hotărâtor realizarea obiectivelor propuse. Pentru înțelegerea cât mai profundă a conținutului povestirii se pot utiliza jucării, marionete, desene, un cadru din poveste sau ilustrații .

Expunerea povestirii de către educatoare:

anunțarea titlului și a autorului poveștii/povestirii;

expunerea conținutului trebuie să fie clară și accesibilă copiilor, trebuie să fie expresivă

pentru a menține treaz interesul copiilor și pentru a asigura motivația învățării.

Expresivitatea exprimării se realizează prin:

modularea vocii;

schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul exprimării;

respectarea pauzelor logice și gramaticale;

schimbarea intonației în funcție de conținutul povestit;

mimică și gestică adecvate;

utilizarea materialelor didactice: marionete, jucării, machete.

Încheierea activității are ca scop fixarea conținutului povestirii și se

realizează  prin:

reținerea momentelor princilape fără intenția repovestirii conținutului;

integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior pein realizarea

transferului.

II.1.2 Povestirile copiilor

Povestirile copiilor constituie activitatea în care copilul își exprimă cu ușurință dorințele, impresiile și gândurile.

Povestirile copiilor se realizează după două forme:

Figura II.1 Formle povestirilor copiilor

Repovestirea: solicită copiii să expună într-o formă mai simplă sau mai

dezvoltată conținutul unui text audiat, îi determină să folosească în vorbirea lor cuvinte, forme verbale specifice povestirii, care au rolul de a îmbogăți și înfrumuseța exprimarea copiilor preșcolari.

Aceasta este de fapt repetarea poveștilor, basmelor, povestirilor expuse de educatoare și urmărește dezvoltarea capacității copiilor preșcolari de a ordona ideile, într-un sens logic, efortul copiilor de a-și adapta vorbirea la context și de a da flexibilitate vorbirii.

În repovestire contribuția proprie a copiilor este restrânsă; ei readu, mai simplu sau mai dezvoltat, conținutul unui text spus de către educatoare. Reușita repovestirii depinde de gradul de înțelegere și însușire a povestirii de către copii, adică de:

– însușirea conștientă ;

– insușirea temeinică a povestirii.

Activitățile de repovestire se vor realiza în forme diferite, în funcție de scopul urmărit și mijloacele folosite.

Astfel educatoarea va organiza repovestiri astfel:

Repovestirea pe baza unor tablouri/ilustrații ce redau episoadele întâmplării din

povestire;

Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

Repovestirea pe baza unui text citat;

Repovestire liberă.

Primele două forme ale repovestirii le oferă copiilor puncte de sprijin în povestirile lor.

Repovestirea pe baza unor tablouri/ilustrații ce redau episoadele întâmplării

din povestire-această formă de activitate conține următoarele secvențe:

Introducerea în activitate- se realizează prin anunțarea titlului și autorul povestirii

Expunerea- prezentarea pe scurt a conținutului povestirii

Repovestirea- copiii trebuie să repovestească evenimentele pe baza unor tablouri/ilustrații

ce redau câte un episod important din conținutul povestirii;

Repovestirea integrală- este realizată de unul sau doi copii, iar cu cât se vor folosi mai

multe tablouri/ilustrații, cu atât povestirea devine mai liberă.

Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale

povestirii- cu ajutorul acestui tip de repovestire se face trecerea spre povestirea liberă.

Educatoarea trebuie să realizeze un plan accesibil și succint, ce delimitează secvențele povestirii, iar în funcție de grupa de vârstă planul este mai simplu sau mai complex. Planul verbal poate fi realizat sub forma unor întrebări , accesibile copiilor.

Educatoarea va prezinta planul verbal, iar pe baza acestuia copiii repovestesc povestea însușită anterior.

Repovestirea pe baza unui text citat- pentru copii este dificil să asculte cu atenție

lectura unui text lung, de aceea educatoarea trebuie să selecteze un text scurt, care să le trezească interesul și să le capteze atenția copiilor.

După citirea textului educatoarea facilitează înțelegerea textului prin prezentarea unor materiale didactice simple și accesibile. Cu ajutorul întrebărilor și a răspunsurilor se stabilesc momentele principale ale acțiunii, se stabilesc personajele și trăsăturile lor demonstrate prin fapte și vorbe. Concomitent cu prezentarea textului literar se face și semantizarea cuvintelor și/sau expresiilor necunoscute de către copii. După familiarizarea cu textul literar, se recomandă recitirea integrală sau parțială a acestuia.

Repovestire liberă- acest tip de repovestire presupune o mai bogată imaginație și

capacitate de comunicare din partea copiilor. Ei repovestesc în funcție de preferințele lor și de receptarea afectivă  a evenimentelor.

În acest mod se va putea urmări cum reușește copilul să-și expună vocabularul, dacă reușește să se exprime corect din punct de vedere fonetic, lexical, gramatical și expresiv. Se va urmări cu multă atenție exprimarea copiilor, să folosească un limbaj viu, colorat, iar educatoarea va interveni atunci când va fi nevoie, fără însă să-i obișnuiască să aștepte sprijin continuu din partea ei.

Povestirile create de copii: – au valoare formativă, deoarece contribuie la

dezvoltarea gândirii logice și creative, la dezvoltarea imaginației, a exprimării fluente și corecte a copiilor .

Acestea pot fi realizate sub diferitre forme:

Povestiri create pe baza unui șir de ilustrații;

Povestire cu început dat;

Povestire pe baza unui plan dat;

Povestire după modelul educatoarei.

Cele mai frecvente forme de povestiri creat de copii sunt cele realizate pe baza unui șir de ilustrații și povestile cu început dat.

Povestirile create pe baza unui șir de ilustrații- se deosebesc de repovestirile pe baza

unor ilustrații, în care copiii reproduc conținutul unei povestiri cunoscute. În cazul acestor povestiri important este numărul ilustrațiilor, care trebuie să fie curpins între 3-5 ilustrații necunoscute copiilor și care trebuie să ilustreze personajul principal și momentele esențiale în succesiunea lor logică.

Ilustrațiile prezentate trebuie să fie simple și accesibile, să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența copiilor, să aibă valențe educative și estetice și să fie vizibile pentru toți copiii.

În construirea povestirii trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustrației:cadrul acțiunii, personajele, acțiunile și gesturile lor.

Povestire cu început dat:- caracteristic acetui gen de povetire este faptul că în timpul

aceleiași activități, copiii trec de la situația de ascultători la cea de povestitori, cu condiția de a continua firul narațiunii începute de educatoare.

Această povestire solicită eforturi speciale din partea copiilor, determinate de sarcina pe care o au de a întregi o povestire al cărui început le este dat în prealabil. Copiii trebuie să urmărească cu multă atenție expunerea educatoarei, să sesizeze și să rețină elementele date, ca apoi să-și poată imagina felul cum pot evolua lucrurile și să formuleze deznodământul povestirii.Prin conținutul său tematic, începutul dat de educatoare trebuie întocmit astfel încât să fie accesibil copiilor, să le trezească interesul și să le stârnească imaginația.

Condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească începutul povestirii este aceea de a sugera subiectul și de a marca perspectiva dezvoltării ei.

Povestire pe baza unui plan dat- planul dat de educatoare le orientează atenția

copiilor spre aspectele esențiale ale povestirii, spre acțiunile personajelor și spre trăsăturile lor principale.

Acest plan va fi comunicat copiilor, fie prin intermediul imaginilor sau formulat verbal de educatoare și poate fi mai succint sau mai dezvoltat, în funcție de nivelul grupei. Planul prin conținutul său va constitui un sprijin intensiv, care va orienta copiii spre o povestire limitată ca întindere. Cu ajutorul ilustrațiilor copiii își vor reaminti mai ușor caracteristicile personajelor din povestire și vor înțelege acțiunea ce va trebui narată.

Specificul acestei activități este planul dat în prealabil deoarece cu ajutorul lui se urmărește formarea deprinderilor copiilor de a compune scurte narațiuni.

Povestire după modelul educatoarei- acest tip de povestire se organizează începând

cu grupa mare și pregătitoare, unde capacitățile de comunicare ale copiilor sunt îndeajuns de dezvoltate.

Modelul educatoarei reprezintă un exemplu practic pentru copii în alcătuirea unor povestiri hazlii din viața sau imaginația lor sau fapte și impresii diverse din viața lor.

Prin modelul oferit de educatoare , copiii vor învăța să construiască o povestire, să folosească mijloacele verbale adecvate, să se exprime corect, coerent, pe înțelesul celor care îl ascultă.

II.2 Lectura

Rolul important deținut de lectură –ca activitate intelectuală- este determinat de contribuția sa la dezvoltarea personalității copilului din mai multe puncte de vedere:

Sub aspect cognitiv: îmbunătățește orizontul de cultură al copiilor, prezentându-le evenimente din experiența univesrului, a comunităților umane și a individului

Sub aspect educativ: le oferă exemple de conduită morală, îi ajută să distingă binele de rau.

Sub aspect formativ: le dezvoltă gândirea, imaginația și capacitatea de comunicare.

II.2.1 Lectura după imagini

Lectura după imagini este o activitate de educare a limbajului specifică

învățământului preșcolar.

-observarea dirijată a imaginilor;

-dezvoltarea capacităților de receptare și de exprimare a mesajelor.

Figura II.2 Componentele de bază a lecturii după imagini

Observarea dirijată a imaginilor se concepe cu ajutorul perceperii organizate și

dirijate de către educatoare a imaginilor pe baza sintezei, analizei și a generalizării datelor din imagine. Pornind de la elementele cunoscute copiilor și de la experiența loc cognitivă se realizează perceperea prin metoda conversației .

Dezvoltarea capacităților de receptare și de exprimare a mesajelor se

realizează paralel cu perceperea imaginilor. Copiii folosesc un limbaj propriu atunci când analizează imaginile, le descriu, le interpretează și le compară.

Materialul intuitiv are un conținut variat și conduce la dezvoltarea gândirii copiilor.

Materialul intuitiv trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

Sub aspect tematic :

-să corespundă programei, fiind accesibil și interesant;

-să asigure realizarea obiectivelor afective și cognitive;

-să îndeplinească cerințele didactice: claritate, vizibilitate, atractivitate și accesibilitate

Din perspectiva scopului didactic:

-să contribuie la exersarea capacității de exprimare orală, prin prezentarea unor acțiuni

sau a unor relații dintre personaje;

-să permită perceptarea fără dificultăți a imaginilor.

Figura II.3 Sarcinile activității: Lectură după imagini

II.2.2 Lectura educatoarei:

Reprezintă activitatea în care educatoarea lecturează textul, citește în fața copiilor textul clar, coerent și expresiv, iar dicția trebuie să fie perfectă.

Se folosește la grupa mare în vederea pregătirii preșcolarului pentru clasa I.

Verificarea gradului de familiarizare a copiilor cu frumusețea și expresivitatea limbii se va realiza fie prin conversație, fie solicitând copiii să reproducă cele auzite, să povestească.

II.3 Convorbirea

Cea mai veche metodă didactică este convorbirea.

În procesul de educare a limbajului convorbirea reprezintă cea mai eficientă metodă, deoarece aceasta ajută la fixarea, aprofundarea, sistematizarea, verificarea cunoștințelor și la activizarea vocabularului copiilor.

Forma de activitate specifică acestei metode este activitatea frontală.

Ca și activitate frontală, convorbirea, contribuie prin intermediul metodei converației la creșterea calitativă a posibilităților de exprimare corectă a copiilor.

Rolul convorbirii este acela de ai învăța pe copii cum să opereze pe plan mintal, iar de aceea este considerată cea mai grea formă de activitate din grădiniță.

Convorbirea reprezintă metoda didactică care îi solicită pe copii să se exprime independent, folosind cuvintele intrate in vocabularul lor activ, în urma unor activități de : povestire, jocuri didactice, observare, lectură după imagini sau din alte activități întâlnite în viața cotidiană.

Verificarea exprimării copiilor din punct de vedere: fonetic, lexical și gramatical se realizează cu ajutorul unei convorbiri bine organizate și desfășurate, care necesită din partea educatoarei o pregătire temeinică.

Figura II.4 Caracteristicele metodei: Convorbirea

II.4 Memorizarea

Memorizarea constituie metoda de educare a limbajuluia a cărei valoare formativă se axează pe dezvoltarea memorie logice voluntare a copiilor în legătură cu procese psihice specifice vârstei lor.

Scopul memorizării îl reprezintă:

dezvolta gândirea logică a copiilor;

dezvolta atenția și puterea de concentrare;

dezvolta memoria voluntară prin comunicarea unor obiective urmărite;

dezvolta auzul fonematic al copiilor;

dezvolta capacitatea de în magazinare și de reproducere a cunoștințelor;

forma și dezvolta deprinderilor de a recita corect și expresiv;

Sarcinile didactice propuse și urmărite determină tipurile de activități de memorare.

1. Activități de predare – învățare;

2. Activități de fixare (repetare): asigurarea unei memorări temeinice a

textului literar și consolidarea deprinderii de a recita corect și expresiv poezii.

3. Activități de verificare a însușirii cunoștințelor și a corectitudinii

reproducerii.

Figura II.5 Tipurile de activități de memorizare

II.4.1 Memorizarea- activitate de predare-învățare

Memorizarea ca activitate de predare-învățare cuprinde următoarele etape:

1. Organizarea activității: – asigurarea cadrului adecvat pentru buna desfășurare a activității, (curățenie, aerisire, așezarea corespunzătoare a mobilierului, asigurarea materialului didactic).

2. Desfășurarea activității- această etapă cuprinde două secvențe didactice:

Secvența I: copiii sunt informați că vor învăța o poezie, li se face cunoscut titlul poeziei și autorul acesteia, iar pentru crearea motivației și pentru menținerea atenției lor voluntare li se spune scopul învățării poeziei respective.

Această secvență are următoarele momente organizatorice:

Introducerea copiilor în tematica activității: se realizează prin reactualizarea

cunoștințelor implicate în textul poeziei și prin diverse metode precum: povestirea, conversația, dialogul, iar acest lucru se face în funcție de vârsta copiilor si de complexitatea poeziei.

Familiarizarea copiilor cu textul literar: acest lucru se realizează în funcție de

complexitatea și accesibilitatea poeziei.

Recitirea model de către educatoare are un rol foarte important deoarece prin această metodă se creează emoția necesară învățării și facilitează ințelegerea textului poeziei.

Secvența a II-a: veriga principală a acestei activități este reprezentată de predarea-învățarea propriu-zisă a poeziei, în momentul realizării fixări și reproducerii textului poeziei.

Învățarea poeziei se face în funcție de gradul de dificultate al poeziei: în întregime sau pe unități logice.

3.Încheierea activității: scopul principal îl reprezintă fixarea cunoștințelor predate

prin intermediul diferitelor procedee care să susțină interesul copiilor pentru poezie.

II.4.2 Memorizarea- activitate de fixare

Memorizarea ca activitate de fixare cuprinde următoarele etape:

1.Organizarea activității: – asigurarea cadrului adecvat pentru buna desfășurare a activității, (curățenie, aerisire, așezarea corespunzătoare a mobilierului, asigurarea materialului didactic).

2.Desfășurarea activității:

Această etapă cuprinde următoarele secvențe:

Introducere în activitate se realizează prin anunțarea activității și prin reamintirea

poeziei ce va fi repetată.

Fixarea cunoștințelor: prin utilizarea unor procedee și demersuri metodologice

adecvate are loc reproducerea poeziei de către copii.

3.Încheierea activității: este importantă crearea unei atmosfere relaxante și atractive penru copii deoarece aceasta conduce la o participare voluntară din partea lor.

II.4.3 Memorizarea- activitate de verificare

1.Organizarea activității: – asigurarea cadrului adecvat pentru buna desfășurare a activității, (curățenie, aerisire, așezarea corespunzătoare a mobilierului, asigurarea materialului didactic).

2.Desfășurarea activității:

Această etapă cuprinde următoarele secvențe:

Introducere în activitate: copiilor li se va prezenta un fragment din poezie, iar ei vor

trebuie să recunoască titlul și autorul poeziei resective.

Verificarea memorării: principalul scop al acestei secvențe îl reprezintă verificarea

reproducerii corecte și expresive a poeziei învățate. Această verificare este important să se facă atunci când se pregătitește o serbare.

3.Încheierea activității: în încheierea activității se pot desfașura împreună cu copiii mici jocuri pentru fixarea noilor cuvinte intrate în vocabularul lor.

II.5 Jocul

În grădiniță, principala formă de activitate este jocul.

Jocul este o activitate lipsită de umbrele inhibatoare ale pedepselor. În timpul jocului, copiii se pot regăsi cu plăcere în ceea ce privește dorințele și plăcerile lui , nevoia de mișcare și de elaborare. Regăsindu-se în joc el va participa activ la acesta.

Pentru copii jocul reprezintă o distracție, o învățătură, este calea eficientă de a cunoaște lumea înconjurătoare și de educare a limbajului.

Erick E. Geissler afirma faptul că:

„Dacă reușim să îmbrăcăm procesele instructive, în special pe cele cu caracter de exercițiu, în forme de joc, plăcerea funcțională ce acționează în timpul jocului va crea o nouă formă de interes și de participare care va fi mult superioară atenției realizate prin constrângere, iar copilul va avea o comportate activă”.

Jocurile contribuie la înlăturarea stării de plictiseală. Ele au un rol stimulator în procesul instructiv, mai ales în prima fază a învățării. Prin ideea de acțiune, de competiție cu sine însuși sau ce ceilalți parteneri, jocul atrage copiii la orice vârstă.

Principala valoare a jocului rezultă din faptul că acesta îi face pe copii, direct interesați, la propria lor formare.

II.5.1 Jocul didactic

Jocul ca mijloc de instruire și educare este cunoscut în literatura pedagogică sub numele de joc didactic.

Jocul didactic reprezintă o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică.

Jocul didactic reprezintă: „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare”

Acesta ajută la atingerea unor obiective educaționale variate și complexe.

Jocul didactic conține:

– o componentă informativă: care cuprinde: scopul, conținutul, regulile jocului, sarcina didactică și elementele de joc;

– o componentă formativă: care cuprinde: exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor, antrenarea memoriei, dezvoltarea gândirii și exersarea limbajului.

Jocul didactic face parte din categoria jocurilor cu reguli și se definește prin obigativitatea respactării lor de către copii în desfășurarea acțiunii ludice.

Structura jocului didactic diferă de structura altor tipuri de jocuri.

Figura II.6 Elementele componente ale jocului didactic

Scopul jocului: constituie finalitatea generală spre care tinde jocul respectiv

și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative.

Jocurile didactice pot avea diferite scopuri, cum ar fi: dezvoltarea capacității de exprimare

,de orientare în timp și spațiu a copiilor, formarea unor trăsături morale , consolidarea unor cunoștințe teoretice sau a unor deprinderi.

Conținutul jocului: cuprinde totalitatea cunoștințelor și deprinderilor copiilor cu

care aceștia operează în joc și care au fost însușite în activitățile anterioare.

Conținutul jocului poate conține: conținutul unor povești, sau poezi, cunoștințe despre mijloacele de transport, anotimpuri, animale sau chiar din viața cotidiană. Acesta trebuie să fie atractiv și accesibil copiilor, adaptat vârstei lor.

Sarcina didactică: are rolul de a arăta exact ce trebuie să realizeze copiii pe

parcursul jocului pentra a atinge scopul propus. Sarcina didactică trebuie să fie formulată sub foma obiectivului didactic, deoarece acest lucru îl ajută pe copil să conștientizeze ce operații trebuie să efectueze.

Sarcina didactică trebuie să fie atractivă, acesibilă dar mai ales în conformitate cu nivelul copiilor de dezvoltare.

Regulile jocului: materializează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta

și acțiunea jocului. Indică căile pe care trebuie să le parcurgă copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru materializarea sarcini didactice.

Aceste reguli sunt stabilite în prealabil și sunt obligatorii pentru toți participanții la joc.

Cu cât regulile jocului sunt mai precise și mai clare cu atât sarcina didactică devine mai ușor de realizat, iar jocul devine mai distractiv. Acestea trebuie să fie simple, ușor de reținut și de respectat de către copii.

Regulile jocului sunt destul de variate:

Indică acțiunile de joc;

Stimulează sau inhibă anumit manifestări comportamentale;

Precizează succesiunea acestora.

Elementele de joc: conțin căile, mijloacele folosite pentru a face jocul mai plăcut,

atractiv și distractiv. Iar atractivitatea , eficiența, dar mai ales reușita jocului depind în cea mai mare măsură de educatoarea, deoarece aceasta are sarcina de a găsi pentru fiecare joc elemente și materiale didactice cât mai variate și mai ingenioase.

II.5.2 Clasificarea jocurilor didactice

Figura II.7 Criteriile de clasificare a jocurilor didactice

După scopul educațional urmărit avem:

jocuri de mișcare: acestea urmăresc dezvoltarea calităților, deprinderilor și a

perceperilor motrice;

jocuri care vizează dezvoltarea psihică: această categorie este reprezentată de jocurile

intelectuale și de jocurile senzoriale.

b. După sarcina didactică urmărită:

1. jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

2.  jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor,  priceperilor  și deprinderilor;

jocuri de transmitere și de însușire de noi cunoștințe.

c. După conținutul urmărit:

jocuri didactice pentru educarea limbajului;

jocuri logico-matematice;

jocuri pentru cunoașterea mediului înconjurător.

d. După locul ocupat de acestea în activitatea urmărită:

1. jocuri organizate de sine stătătoare;

2. jocuri integrate în anumite activități ca și o completare a ei sau ca un moment al acesteia.

II.5.3 Jocul de rol

Jocul de rol reprezintă metoda de învățare activă, ce presupune din partea fiecărui participant să se comporte ca o altă persoană. Cel care va interpreta rolul va încerca să înțeleagă atitudinile și reacțiile unei perssoane aflate într-o anumită circumstanță de viață.

Organizarea jocului de rol reprezintă posibilitatea unei analize a unor situații-problemă, cu împlicații în sfera morală sau a unor experiențe din viața cotidiană și nu numai.

Spre exemplu: În timpul activităților liber alese 1,copiii aflați la centrul: Joc de rol, au tema „La culesul viilor”, iar cu ajutorul materialelor aferente puse la dispoziție vor avea de interpretat un joc de rol cu specific acestei teme prezentate.

Metoda jocului de rol are efecte pozitive în mai multe direcții, și anume:

dezvoltă capacitatea de comunicare- prin înțelegerea ideilor referitoare la ceea

ce se prezintă;

dezvoltă capacitatea de ascultate și deprinderea de a comunica întrei ei;

stimulează creativitatea copiilor;

dezvoltă imaginația – prin închipuirea unor activități din viața cotidiană.

CAPITOLUL III

CERCETARE PEDAGOGICĂ PE TEMA „Rolul formativ-educativ al metodelor de educare a limbajului în dezvoltarea corectitudinii și a expresivității limbajului copilului preșcolar”

III. 1 Prezentarea generală a lucrării

III.1.1 Scopul cercetării

Cercetarea intitulată „Rolul formativ-educativ al metodelor de educare a limbajului în dezvoltarea corectitudinii și a expresivității limbajului copilului preșcolar ” a pornit de la premisa că limbajul asigură comunicarea fără de care viața societății și relațiile sociale dintre oamenii nu ar fi cu putință.

Scopul cercetării a fost investigarea rolului pe care îl au metodele de educare a

limbajului în dezvoltarea corectitudinii și a expresivității limbajului copilului preșcolar.

În acest sens, lucrarea intitulată: „Rolul formativ-educativ al metodelor de educare a limbajului în dezvoltarea corectitudinii și a expresivității limbajului copilului preșcolar”, vizează desfășurarea anumitor activități specifice educării limbajului care să ghideze efectiv dezvoltarea corectitudinii și a expresivității limbajului copilului preșcolar.

III.1.2 Obiectivele cercetării

Determinatea particularităților specifice de dezvoltare și educare a limbajului

la vârsta preșcolară;

Utilizarea poveștilor, lecturilor, jocurilor didactice, memorizării în vederea

obținerii unor rezultate satisfăcătoare în cadrul activităților de educare a limbajului;

Analiza și interpretarea datelor obținute în cadrul experimentului pedagogic;

Formularea de concluzii privind eficența metodelor folosite.

III.1.3 Ipoteza cercetării

Utilizarea anumitor metode de educare a limbajului precum: jocul didactic, povestirea copiilor și repovestirea influențează formarea abilităților sociale, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, precum și dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale.

III.1.4 Variabilele cercetării:

Variabila independentă :

Variabila dependentă :

III.1.5 Coordonatele cercetării

Tipul cercetării

Locul de desfășurare

Locul de desfășurare a cercetării pedagogice a fost în incinta unității de învățământ:

Grădinița cu Program Prelungit Nr 16, Târgu-Mureș.

Periooada de desfășurare

Cercetarea a avut loc în perioada: aprilie-mai 2018.

Stabilirea eșantionului de subiecți

Bază experimentală a investigației a antrenat 38 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 din Târgu-Mureș.

Eșantionul de control

Grupa mare 1 – formată din 20 de preșcolari, dintre care 12 băieți și 8 fete, cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani.

Tabelul 1.III Eșantionul de control

Diagrama 1.III Eșantionul de control

Eșantionul experimental

Grupa mare- formată din 18 de preșcolari, dintre care 7 băieți și 11 fete, cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani.

Tabelul 2.III Eșantionul experimental

Diagrama 2.III Eșantionul experimental

Stabilirea eșantionului de conținut

Experimentul didactic a constat în abordarea conținuturilor din cadrul domeniului experiențial “Limbă și comunicare”, într-o manieră activă, utilizând jocul didactic, povestirea și memorizarea, care să conducă la activizarea și îmbogățirea vocabularului și la dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale , prin implicarea activă și interactivă a copiilor, în procesul instructiv educativ.

Materialele utilizate sunt:

III. 2 Metodologia cercetării

În cadrul cercetării am folosit metode de culegere și metode de prelucrare a datelor,

după cum urmează:

Metoda observației;

Metoda anchetei;

Metoda experimentul psihopedagogic;

Metoda testului.

Metoda observației: a avut drept scop surprinderea unor elemente ale comunicării

atât în activitățile liber-alese, în care copilul se manifestă spontan și liber, cât și în cadrul activităților comune desfășurate cu întreaga grupă de preșcolari sub îndrumarea directă a educatoarei.

Metoda anchetei sub formă de convorbire: – dialog cu copiii în diferite situații

pentru a urmări nivelul limbajului la un moment dat, modul de exprimare, carențele acestora.

Metoda experimentul psihopedagogic: experimentul este tot o metodă principală

de investigație pedagogică directă, fiind definită ca o „observație” provocată.

S-a utilizat ca metodă o formă particulară a experimentului, și anume experimentul psihopedagogic de tip formativ. Acest tip de experiment presupune intervenția în grupul de copii urmărind apariția unor schimbări prin folosirea unor metode de educare a limbajului. Astfel, s-au desfășurat cu grupul de preșcolari activități pentru dezvoltarea abilităților sociale în vederea îmbunătățirii și dezvoltării vocabularului, a corectitudinii și a expresivității exprimării orale.

Această schimbare este constatată prin compararea situației inițiale cu cea finală.

Scopul acestui experiment este acela de a confirma sau infirma ipoteza cercetării conform căreia : limbajul nu se dezvoltă fără influențe educative sociale.

Metoda testului: testul este un instrument de evaluare menit să furnizeze informații

clare, precise despre interrelaționarea dintre copii, să indice preferințele copiilor.

Această metodă am folosit-o atât în faza pre-experimentală, cât și în faza post-experimentală, rezultatele acestora oferindu-mi posibilitatea de a obține informații obiective asupra dezvoltării limbajului și a capacității de comunicare ale preșcolarilor.

III.3 Descrierea experimentului pedagogic

III.3.1 Etapa pre-experimentală (constatativă)

Etapa pre-experimentală s-a desfășurat în semestrul I al anului școlar 2017- 2018, în luna noiembrie.

În etapa pre-experimentală a cercetării am organizat testarea inițială a copiilor din grupa de control și a copiilor din grupa experimentală , având ca scop verificarea nivelul dezvoltării limbajului la această vârstă, precum și dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale.

În etapa constatativă mi-am propus să verific dacă nivelul celor două grupe este apropiat , în ceea ce privește limbajului și comunicarea verbală.

În cadrul acestei etape am folosit urmatoarele metode: observația, convorbirea și testul.

Am aplicat testul ținând cont de particularitățile psihice individuale specifice vârstei. Sarcinile testului au fost grupate de la simplu la complex, mai dificile, care necesitau un efort mai mare, capacitate de concentrare a atenției (a spiritului de observație), oferind copiilor posibilitatea să-și manifeste creativ și expresiv cunoștințele referitoare la limbă și comunicare.

Testul a fost administrat identic și concomitent celor două grupe.

Testul inițial a vizat cunoștințele pe care copiii le-au asimilat în grupa mijlocie, iar notarea s-a făcut după următorul barem de corectare:

Test inițial

DATA:

NUME:

GRUPA MARE

Formulează oral propoziții dezvoltate despre fiecare ființă sau obiect din imagine.

Spune din ce poveste face parte următoarea imagine. Povestește fragmentul din

poveste care ți-a plăcut cel mai mult.

Recită o poezie învățată la grădiniță anul acesta.

Desenează în spațiul de sub fiecare imagine, atâtea liniuțe câte silabe au cuvintele care

denumesc imaginea respectivă.

5. Unește imaginile care au aceeași denumire! Apoi colorează-le.

6. Unește cu o linie imaginile ale căror denumiri au sensuri opuse .

Colorează copacul înfrunzit, , steluța mare și vrăjitoarea urâtă și rea.

Tabelul 3.III Baremul de corectare a testului în funcție de descriptorii de performanță

III.3.2 Etapa experimentului formativ

Este cea de-a doua etapă a investigației și presupune conceperea unor acțiuni educative de dezvoltare a limbajului copiilor de vârstă preșcolară mare prin intermediul activităților de povestire (repovestire și poveștile copiilor) și joc didactic. Ea presupune introducerea la eșantionul experimental a variabilei independente respective modificarea preconizată a noii modalități de predare și controlarea situației în manieră analitică, riguroasă, precisă, astfel proiectarea, evaluarea și reglarea activității didactice în cazul grupelor experimentale realizându-se în perspective modificării introduse.

În acest timp la eșantionul de control, procesul educațional decurge în mod obișnuit, neinfluențat de modificarea introdusă la eșantionul experimental.

Tabelul 4. III Sistemul de activități al experimentului formativ

III.3.2.1 Șcenarii didactice pentru experimentul formativ

Ridichia uriașă (Anexa 1)

Șcenariu didactic

Desfășurarea activității:

Introducerea în activitatea propriu -zisă – s-a realizat prin prezentarea primei imagini și analizarea ei sumară, cu scopul de a le reaminti copiilor, titlul povestirii care urmează să fie reprodusă.

După ce copiii au recunoscut povestea, i-am anunțat ca vor trebui să o repovestească pe baza unor ilustrații, în ordinea prezentării lor.

Pentru a veni în ajutorul copiilor, le-am reamintit formula de început a povestirii, copiii reprezentând în continuare cadrul în care se desfășoară acțiunea și personajele. Apoi s-a trecut la reproducerea ei de către copii.

Reproducerea povestirii pe părți – a fost realizată de un număr de 10-11 copii, iar fiecare copil nominalizat a povestit secvența aferentă imaginii prezentate.

Reproducerea povestirii în întregime. După ce s-a epuizat povestirea, am nominalizat 2 copii să reproducă povestea în întregime, eu intervenind numai atunci când e necesar. Tot timpul am avut grijă ca cel care povestește să se exprime corect din punct de vedere gramatical, să reproducă dialogul dintre personaje, să respecte succesiunea logică a întâmplărilor.

Încheierea activității:

Am pus în evidență învățătura care se desprinde din această povestire.

III.3.3 Etapa post experimentală

Etapa postexperimentală s-a desfășurat în perioada mai a anului școlar 2017-2018 și a constat în reaplicarea testului inițial.

În această etapă a experimentului am dorit să aflu, dacă copiii și-au asimilat cunoștințele, reaplicând testul inițial celor două grupe, pentru a verifica eficiența demersului didactic propus.

Testul a fost administrat concomitent celor doua grupe.

CAPITOLUL IV

IV.1. Prezentarea, Analiza și Interpretarea datelor

În etapa preexperimentală, am testat preșcolarii din punct de vedere al

dezvoltării limbajului la această vârstă, precum și dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale.

Interpretarea rezultatelor se realizează prin convertirea scorurilor în calificative:

Tabelul 1.IV Rezultate obținute în urma pre-testului la eșantionul de control

Tabelul 2.IV Rezultate obținute în urma pre-testului la eșantionul expeimental

Aplicarea testului inițial mi-a oferit posibilitatea comparării nivelului de pregătire al copiilor, atât la grup de control cât și la cea experimentală. Astfel prin rezultatele obținute la acest test, mi-am dat seama că nu există diferențe semnificative între grupa de control și grupa experimentală, în etapa experimentului constatativ.

În urma interpretării rezultatelor obținute la testarea inițială, am putut diagnostica nivelul de pregătire al copiilor de vârstă preșcolară mare din punct de vedere al dezvoltării și îmbogățirii vocabularului.

Astfel am identificat deficiențe în dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, precum și în dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale a copiilor, pe care am încercat să le ameliorez prin intervenția din experimentul formativ.

Tabelul 3.IV Rezultate obținute în urma testului final la eșantionul de control

Tabelul 4.IV Rezultate obținute în urma testului final la eșantionul experimental

În urma aplicării testului final la ambele grupe de copii am observat următoarele:

La grupa experimentală: din 19 subiecți, 15 copii au reușit să îndeplinească în

totalitate obiectivele, trei copii au fost ajutați și îndrumați din când în când de educatoare, iar un alt copil a fost ajutat în permanență de educatoare.

La grupa de control, din cei 20 de subiecți, 11 copiii au realizat în totalitate

obiectivele propuse, iar ceilalti 6 copii au reușit să realizeze obiectivele dar nu în totalitate, ei așteptând tot timpul ajutor din partea educatoarei ,iar 3 copii au fost ajutați în permanență de educatoare.

Dacă în etapa constatativă, în cadrul TESTULUI INIȚIAL, 45% dintre copiii din eșantionul de control și 40% dintre copiii din eșantionul experimental au primit calificatiful FB , în etapa postexperimentală, în cadrul TESTULUI FINAL, , 55% dintre copiii din eșantionul de control și 79% dintre copiii din eșantionul experimental au primit calificatiful FB.

Astfel se observă o creștere de 39%, în ceea ce privește eșantionul experimental ceea ce conduce la concluzia că scopul experimentului formativ a fost atins.

DIAGRAMA DE COMPARAȚIE LA CELE DOUĂ GRUPE ÎN URMA TESTULUI INIȚIAL ȘI TESTULUI FINAL

Diagrama 1.IV Diagrama de comparație la cele două grupe în urma testului inițial și testului final

Relevant este faptul că rezultatele obținute în urma cercetării pedagogice, prezintă o îmbunătățire semnificativă în faza de testare finală. Rezultatele pun în evidență punctajele obținute de aceiași preșcolari în faza de testare finală, față de etapa de pre-testare.

Foarte importantă este alegerea momentului din activitate, din zi, personajul- copil și fapta lui, deoarece ele reprezintă punctul cheie în reușita aplicării metodei și nu trebuie să afecteze copilul. Acesta este punctul culminant al metodelor care introduc în dezbatere comportamente reale, din viața copilului.

CONCLUZII

Datele înregistrate atât la testele inițiale cât și la cele finale au confirmat fără echivoc ipoteza de la care am pornit și anume: utilizarea anumitor metode de educare a limbajului precum: jocul didactic, povestirea copiilor și repovestirea influențează formarea abilităților sociale, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, precum și dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale.

Experimentul dovedește importanța metodelor de educare a limbajului în dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului copiilor preșcolari.

În lucrarea de față am căutat să demonstrez cu exemple din activitatea pedagogică rolul pe care îl au metodele de educare a limbajului în formarea abilităților sociale, în dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, precum și în dezvoltarea corectitudinii și a expresivității exprimării orale.

Rezultatele obținute de copiii din grupul experimental sunt superioare celor din grupul de control în ceea ce privește dezvoltarea exprimării orale, coerența și corectitudinea acesteia, dar și în ceea ce privește creativitatea și expresivitatea limbajului oral.

În urma interpretării rezultatelor obținute la aplicarea testului final la cele două grupe implicate în cercetare, se poate constata o diferență între cele două grupe, în ceea ce privește nivelul limbajul copiilor.

Modul în care știu să-și exprime propriile gânduri, idei, impresii este mult mai deschis, mai elocvent, mai coerent, în proporție de 79% la copiii din grupa experimentală și doar 55% la grupa de control, ceea ce dovedește că, folosind anumite metode de educare a limbajului în cadrul activităților , se ajunge la o mai mare deschidere din partea copiilor, o mai mare ușurință de a comunica. Același fapt evidențiază și modul de implicare a copiilor în activități la grupa experimentală, copiii sunt mai activi, limbajul este mai bogat, sunt mai interesați în aflarea noului din cadrul activităților de educarea limbajului decât grupa de control.

În concluzie putem afirma că utilizarea jocului didactic, a repovestirii și a poveștilor copiilor în activitățile preșcolarilor, influențează dezvoltarea abilităților sociale ale acestora.

BIBLIOGRAFIE

Bălașa, Varzari, – Pedagogia preșcolară, Manual pentru licee pedagogice,

Editura : Didactică și Pedagogică, București, 1977;

Bocoș, M.; Catalano, H. (coord.) (2008), Pedagogia învățământului primar

și preșcolar, Volumul 1 – „Cercetări-acțiune”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Bocoș, M.; Stan, C.; Someșan, E. (coord.) (2008), Strategii didactice

activizante în învățământul preșcolar și primar, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca ;

Bontaș, I., (1994) Pedagogie, București, Ed. All ;

Călin, M., (1996) Teoria educației, București, Ed. All;

Cerghit Ioan (1980) – Metode de învățământ – București, Ed. Didactică și

Pedagogică;

Chateu, I – Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994;

Chiș, V., Albulescu, I., (2010), Cercetări și aplicații în științele educației,

Colecția Științele educației, Cluj Napoca;

Chiș, V. (2001) Activitatea profesorului între curriculum și evaluare, Editura

PUC, Cluj-Napoca;

Constantin Cucoș, Pedagogie, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura

Polirom, Iași;

Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii române în învățământul primar,

Editura Emia, Deva, 2001;

Cristea S. (1998) – Dicționar de termeni pedagogici – București, Ed.

Didactică și Pedagogică;

Cucoș, C., (2000) Pedagogie, Iași, Ed. Polirom

Dumitrana, Magdalena – Educația limbajului în învățământul preșcolar,

vol.II, Editura Compania, București, 1999;

Glava, A., Glava, C.- Introducere în pedagogia preșcolară, Editura Dacia,

Cluj- Napoca, 2002;

Horațiu Catalano, Iftinia Avram , Eugenia Someșan, Instrucție și educație în

școala contemporană. Simpozion Național Ediția a XIV-a Târgu Mureș, 2010. Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009;

Ioan Bontaș, Pedagogie, Ediția a IV-a , Editura All Educational S.A, 1998;

Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1976;

Mitu, F.; Antonovici, Ș. – Jocuri didactice integrate pentru învățământul

preșcolar, Editura Humanitas, Seria Didactică, București, 2007;

Paul Osterrieth, Copilul și familia, Editura Didactică și Pedagogică

București, 1973;

Piaget, Jean, Psihologie și pedagogie. Răspunsurile marelui psiholog la

problemele învățământului. Traducere de Dan Răutu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972;

Piaget, Jean & Inhelder, Barbel (1972). Psihologia copilului. Editura

Didactică și Pedagogică, București;

***Educației, M., & CERCETĂRII, Ș. T. (2008). Curriculum pentru

învățământul preșcolar (3- 6/7 ani).

ANEXE

Anexa 1

Proiect de lecție

Unitatea: Grădinița cu P. P. Nr. 16, Târgu-Mureș

Propunător: Toderic Loredana Maria

Grupa: Mare

Data: 16.04. 2018

Tema anuală: Cine sunt/suntem?

Temă Proiect: Gustul sănătos din grădină

Tema: „Ridichia uriașă”

Tipul de activitate: Formare și cosolidare de priceperi și deprinderi

Felul activității: Repovestirea pe baza unor ilustrații

Forma de organizare: frontal, individual

Durata: 30 min

Categoria de activitate: DLC

Scopul activității: – formarea deprinderii de a nara cu ajutorul ilustrațiilor episoade scurte dintr-o poveste, respectând succesiunea lor; consolidarea deprinderii de a se exprima în propoziții scurte și dezvoltate, corecte din punct de vedere grammatical; educarea spiritului de intr-ajutorare.

Competențe generale:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și

utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;

Dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite.

Competențe specifice:

Să audieze cu atenție un text, să rețină ideile acestuia și să demonstreze că l-a înțeles.

Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității personale

și/sau a relațiilor cu ceilalți și simultan să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.

Obiective operaționale:

O1: să identifice poveste din care face parte imaginea prezentată, bazându-se pe cunoștinele acumulate;

O2: să descrie corect secvența reprezentativă imaginii prezentate, pe baza cunoștințelor anterioare;

O3: să folosească un limbaj corect din punct de vedere gramatical și expresiv, pe baza cunoștințelor acumulate;

O4: să repovestească în întregime povestea, bazându-se pe cunoștințele asimilate anterior.

Strategia didactică:

Metode și procedee: conversația, explicația, povestirea.

Mijloace de instruire: imaginni din povestea „Ridighea uriașă”, planșă carton.

Forme de organizare: frontal, individual;

Evaluare: Observarea comportamentului inițial al elevilor, aprecieri verbale, observarea comportamentului final al elevilor.

Lecția propriu-zisă:

Anexa 1.1

Anexa 1.2

1 2

3 4

5 6

Anexa 1.3

7 8

9 10