Asist. Univ. Dr. Alina Zaharia [606649]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
MASTER – PSIHOLOGIE JUDICIARA

Agresivitatea

Coordonator:
Prof. Univ. Dr. Dumitru Cristea
Asist. Univ. Dr. Alina Zaharia
Student: [anonimizat]
2017

CUPRINS

Capitolul I Definitii ale agresivitatii …………. ………………………………………….. 3

Capitolul II Teorii explicative ale agresivității
2.1 De natura biologica ………………………………………………………………………………. 4
2.1.1 Teoria psihanalitica ……………………………. ……………………………………….. 4
2.1.2 Teoria etologica ……………… …………….. ……………………………………………. 5
2.1.3 Sociobiologia …………. ………………… ………………………………………………. .. 6
2.2 De natura sociala si bio -sociala …. …………………………………………………………. .. 6
2.2.1 Teoria frustrare – agresivitate .. ……………….. ………………………………… ….. 6
2.2.2 Teoria indice – excitatie ………………………………… ……………….. …………… 7
2.2.3 Teoria transferului excitatiei …………………………………… ……………….. …… 8
2.2.4 Teoria invatarii sociale ……………… ……………………………………………… …. 9

Capitolul III Factori ai agresivitatii
3.1 Factori personali ………………… ……………………………………………………………………. 10
3.2 Factori situationali ……………… ………………………………………………………… ………. .. 10

Capitolul IV Forme de manifestare ale agresivitatii …………………………….. . 10

Bibliografie ……. …………………………………………………………………… ……………………….. 13

Capitolul I. Definitii ale agresivitatii
Grosso modo, se pot distinge următoarele puncte de vedere. Astfel, agresiunea ar fi:
a) un comportament natural și instinctual propriu fiecăruia;
b) un fapt social generat de constrângerile, dificultățile vieții în comun;
c) o reacție la frustrare;
d) un comportament învățat.
Aceste concepții reflectă – cel puțin în parte – diferitele abordări teoretice care au fost
întreprinse în acest domeniu: biologice, etologice, sociologice, psihologice și
psihosociologice.
O primă accepție dată agresivității este aceea de comportare agresivă. Din această
perspectivă agresivitatea se poate defini ca „ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta
în plan conștient, inconștient sau fantasmatic în scopul di strugerii, degradări i, constrângerii,
negării sau umilirii unei persoane, unui obie ct investit cu semnificație socială sau orientate
spre propria persoană (autoagresivitate), cum sunt conduitele autodistructive întâlnite în unele
tulbu rări psihice sau chiar în afara lor ( suicidul rațional).
Alți autori, referindu -se la conceptul de agresivitate , o definesc ca o ten dință specific
umană marcată prin voința, dorința de a comite un act de violență asupra altuia. Astfel,
Laplanche și Pontalis definesc agresivitatea ca „tendință sau ansamblu de tendințe care se
actualizează în conduite reale sau fantasmatice, acestea urmărind rănirea altuia, distrugerea,
constrângerea sau umilirea lui” .
Din perspectivă psihanalitică, ideea de agresivitate, pe care Freud o definește prin
termenul de „agresiune” (termen care desemnează atât agresiunea cât și agresivitatea) se
situează în interiorul individului. Potrivit Dicționarului de Psihologie Larousse
(1995), agresivitatea este definită ca tendin ța de atacare a integrității fizice sa u psihice a unei
alte ființe vii.
Putem spune, deci, că într -un sens larg, extensiv, agresivitatea desemnează o
caracteristică generală a organismelor vii, referitoare la excitabilitate și la acti vitățile de
explorare necesare satisfacerii trebuințelor f undamentale (ali mentare, de apărare, sexuale
etc.). Într -un sens mai restrâns, raportându -ne exclusiv la ființa umană, comportamentul
agresiv este un comportament verbal sau acțional ofensiv orientat spre umilirea,

minimalizarea sau chiar suprimarea fizi că a celorlalți semeni, spre distrugerea unor obiecte
investite cu semnificații sociale sau contra propriei persoane.
Prin urmare, agresivitatea, care nu este întotdeauna sinonimă cu violența, se poate
manifesta prin numeroase comportamente diferite. Actel e agresive de fac tură antisocială sunt
cele care rețin cel mai des atenția datorită caracterului lor spectacular și potențialului periculos
pe care -l prezintă. Ele merg de gesturi ame nințătoare la crimă, utilizează forța de care dispune
agresorul sau un media tor (armele), putând să se exercite și indirect, asupra obiectelor.
Toleranța, mai mult sau mai puțin mare, a societății în privința lor depinde de pragul de la
care ele devin delicte, văzute drept crime.

Capitolul I I. Teorii explicative ale agresivității
Agresivitatea reprezinta unul din comportamentele sociale extrem de greu de definit.
Intelesul acordar de un cercetator sau altul depinde de perspectiva teoretica adoptata. In plus,
in ceea ce este considerat ca fiind agresiv depinde de stan dardele sociale si culturale ale
percepatorului. Exista culturi care privesc violenta ca pe un ceva firesc.
2.1 Teorii de natura biologica
Teoriile biologice considera agresivitatea o tendinta innascuta de actiune. Agresivitatea
este un instinc, un p attern p redeterminat de raspunsuri ce sunt controlate genetic.
Una din pozitiile biologice cunoscute este cea a lui McDougall, exprimata chiar in cartea
din 1908. Potrivit psihologului englez, toate componentele umane, inclusive cele aggressive,
se afla sub cont rolul a 18 instincte diferite.
2.1.1 Teoria psihanalitica
Freud a propus, două modele succesive ale agresivității. Primul, în 1905, consideră
agresivitatea o reacție la frustrările care împiedică satisfacerea dorințelor libidinale sau
expresia geloziei ( sexual jealosy ). Această primă concep ție privind agresivitatea, abandonată
mai apoi, a dat naștere ipotezei frustrare – agresivitate a lui Dollard și colab., care este la
originea cercetărilor empirice asupra cauzelor comportamentului agresiv.

Ulterior, în 1920, Freud introduce un instinct al morții – thanatos – complementar lui eros.
Energia proprie instinctului morții – confruntată cu energia libidinală – este dirijată spre
ceilalți sub forma agresivității și permite astfel individului să supraviețuiască prin intermediul
agresiunii asupra altuia. Admiterea unui instinct al distrugerii nu necesită schimbări
fundamentale în teoria libidoului. Singura modificare pe plan teoretic pe care o implică acest
fapt este că sadismul și masochismul sunt acum considerate fuz iuni sau mixturi ale impulsiilor
libidinale și distructive și nu impulsii de natură integral lidibinală.
Pentru Freud, agresivitatea are un caracter inevitabil și se poate manifesta independent
de caracteristicile situaționale. El admite totuși că, într -o anumită măsură, agresivitatea poate
fi canalizată prin regulile vieți în societate și prin intermediul Supraeului.

2.1.2 Teoria etologica
Teoria etologică se leagă de numele lui Konrad Lorenz și de lucrarea sa On
Aggression (1966) care a contribuit la consolidarea și popularizarea ideei naturii biologice,
instinctuale a agresivității .
Reprezentanții teoriei etologice, consideră agresivitatea ca o manifestare al unui instinct al
luptei ( „fighting instinct”, „instinct de combat” ) pe care omul îl are în c omun cu numeroase
alte organisme vii. Acest instinct, potrivit lui Lorenz, se dezvoltă în cursul evoluției filo – și
ontogenetice și îndeplinește numeroase funcții adaptative: dispersia popu lațiilor animale pe o
arie geografică întinsă asigurând astfel ma ximul de resurse alimentare, facilitarea reproducerii
și selecției celor mai buni indivizi și stabilirea ierarhiilor necesare în toată societatea . Prin
urmare, agresi vitatea sporește șansele de supraviețuire și conservare a speciei.
Potrivit lui Lorenz, manifestarea acestui instinct la om este defectuasa. In multe culturi,
normele sociale reprima orice forma de agresivitate. La multe specii animale, agresivitatea
este limitata de anumite semnale de capitulare si supunere din partea invinsului, ceea ce fa ce
ca invingatorul sa renunte sa -si ucida inamicul. In cazul specie umane, aceasta inhibitie s -a
pierdut. De multe ori oamenii lupta la distant de inamicii lorr, incat cei mai puternici nu pot
vedea posturile de supunere ale invinsilor.

2.1.3 Sociobiologia
Wilson (1975) a definit sociobiologia ca fiind studiul bazelor biologice ale
comportamentului social. El a extins teoriile darwiniene ale evolutiei. Agresivitatea (ca si
orice alt comportament care contribuie la supravietuire) trebuie sa fie adaptativa . Acea sta
inseamna ca un individ al unei specii care manifesta un astfel de comportament se va
reproduce si astfel isi va transmite genele. Un asemenea comportament fundamentat genetic
va continua daca el serveste la cresterea succesului de reproducere al indivi dului
(Cunningham, 1981). Agresivitatea duce la achizitionarea si conservarea mai multor resurse
sau ajuta la protejarea si apararea rudelor. Nu vorbim despre conservarea speciilor ci despre
succesul indivizilor sau grupurilor din cadrul acelor specii. Tre buie amintit si ca agresivitatea
implica un cost potential, leziuni severe sau moartea care pot impiedica realizarea scopurilor
astfel ca rezultatele trebuie sa egaleze costurile. Dezvoltarea agresivitatii trebuie sa fie
selectiva.
In general, cercetatori i din stiintele sociale resping explicatiile agresivitatii fondate
exclusiv pe instinct, argumentand ca:
– Instinctul depinde de o energie necunoscuta si care nu poate fi masurata;
– Astfel de explicatii nu snt sprijinite de date empiirice suficiente;
– Ele au o utilitate redusa in prevenirea si controlul agresivitatii;
– Ele se bazeaza pe o logica circulara, propunand legaturi cauzale nedemonstrate
empiric.

2.2 Teorii de natura sociala si bio – sociala
Psihologii sociali prefera teoriile care pun accent pe procesul de invatare si pe anumiti
factori din contextul social legati de agresivitate, in detrimentul teoriilor biologice, Chiar daca
ideea instinctului este respinsa, exista cercetatori care accepta ca agresivitatea trebuie privita
ca o tendinta invatata ori innascuta, a carei manifestare e declansata de circumstante sociale
specifice. Intrucat o astfel de abordare include un element biologc, ele sunt teorii bio -sociale.
2.2.1 Teoria frustrare – agresivitat e
Aceasta a fost una din cele mai influente teorii din acest domeniu, a fost propusa in
1939 de un grup de psihologi de la Yale University (Dollard et Al.) si a aparut ca o reactie la

teoria freudiana. Aceasta sustin e ca agresivitatea este intotdeauna provocata de un anumit
eveniment sau de o situatie frustranta. Pe de alta parte, frustrarea nu duce inevitabil la
agresivitate. Frustrarea este definita ca fiind orice lucru care interfereaza cu realizarea unui
scop. Desi sunt dovezi ca agresi vitate isi are uneori originea in frustrare, relatia nu este atat de
puternica precum a sugerat Dollard.
Proportia de frustrare este de asemenea importanta. Frustrarea usoara nu pare sa duca
la un comportament agresiv. Ex. lui Harris (1974) cu oamenii car e stau la coada sa cumpere
un bilet. Cand cineva se baga in fata trezeste reactii agresive puternice celui de -al doilea din
fata cozii, pe cand cel de -al 12 -lea pare indiferent. Berkowitz (1965) a aratat ca frustrarea
creeaza starea de pregatire pentru ac tiunea agresiva. Frustrarea creeaza furie care poate fi sau
nu transformata in agresivitate .
2.2.2 Teoria indice – excitatie
Introduce o veriga intermediara intre frustrare si comportamentul agresiv si anume
conditiile de mediu adecvate pentru agresiune. Ideea e ste preluata si dezvoltata de Leonard
Berkowitz care atesta ca un act agresiv are doua surse: starea de excitare emotionala (furia) si
indicii din situatie. Asadar frustrarea nu evoca imediar agresivitate, ci genereaza in individ o
stare de excitatie emoti onala: furia; care produce la randul ei o stare de pregatire pentru
comportamentul agresiv. Dar comportamentul agresiv va fi efectuat doar daca in contextul
social respectiv exista stimuli cu o conotatie agresiva. Stimulii ajung sa functioneze ca indici
de agresivitate prin conditionare clasica: in principiu orice obiect/ persoana, poate deveni un
indice de agresivitate.
Cel mai cunoscut experiment al psihologului social a fost facut in 1967 si a demonstrat
asa- numitul efect al armelor. Potrivit lui Berk owitz, anumite obiecte ajung, prin invatare
sociala, sa fie asociate cu agresiunea; ele capata o valoare de indicii de agresivitate. Armele,
cu deosebire pistoalele, sunt exemplele cele mai evidente. Prezenta pistoalelor, obiect cu
conotatie agresiva, ar t rebui sa declanseze o agresiune mai intensa in prezenta altor obiecte
conotate neutru. Asadar in experimentul sau subiectilor li se cerea sa execute o sarcina iar
performanta le era evaluata de un complice al experimentatorilor.Evaluarea, ce consta in
aplicarea unor socuri electrice, nu tinea seama de performanta reala a subiectilor si avea
menirea sa provoace grade diferite de furie. Subiectii care primeau pe nedrept multe socuri
deveneau mai furiosi decat cei ce primeau un singur soc. In a 2a faza a exper imentului,
aceeasi subiecti (atat furiosi cat si nefuriosi) ajungeau sa evalueze la randul lor performanta

complicelui. In aceasta etapa a experimentului se introduceau indici de agresivitate ori obiecte
conotate neutru. Intr -una din conditii, alaturi de s ubiect, pe o masa, se afla u n pistol, iar
subiectului i se spunea ca el appartine complicelui si ca nu trebuie sa -l ia in seama. Astfel,
arma era asociata cu celalat. Intr -o a 2a conditie aceeasi arma era la vedere insa nu era
asociata cu oponentul. A 3a conditie functiona ca o conditie de control, nu se prezenta nici un
obiect. In sfarsit intr -o conditie suplimentara de control, numai penru subiectii foarte furiosi s –
a pus la vedere o racheta de badminton – deci un obiect netru din punct de vedere al
agresivitatii.
Rezultatele au fost relevante. In primul rand trebuie nontat ca subiectii furiosi aplica
semnificativ mai multe socuri electrice comparativ cu ceilalti. Apoi, a reiesit clar ca in cazul
celei de -a doua categirue prezenta armei nu are nici un e fect, in vreme ce subiectii furiosi
pentru care e vizibila arma aplica mai multe socuri decat cei lafel de furiosi dar care nu au
vazut arma. In fine, subiectii furiosi se arata mai agresivi in prezenta armei decat in prezenta
rachetei de badminton. Toate aceste rezultate sprijina ipoteza despre rolul indicilor de
agresivitate in declansarea agresiunii.
2.2.3 Teoria transferului excitatiei
Potrivit teoriei, excitația reziduală care a fost creată de un stimul va amplifica gradul
de excitație a răspunsului adresat către un al doilea stimul. Cu alte cuvinte, când un individ
trăiește o situație generatoare de agresivitate, pe care nu a reușit să o controleze eficient, acel
individ este predispus să trăiască și următoarea situație tot agresiv; enervându -ne o da tă, ne
vom enerva și mai ușor a doua oară.
Mecanismul funcționează după următoarea formulă: A îl agresează pe B, însă B (din
cauza unor interdicții sociale) nu îi poate răspunde lui A, așa că își redirecționează
agresivitatea spre C, pornind de la cel ma i minor motiv. Acest model e frecvent întâlnit în
viața cotidiană, când, de exemplu, un șef îl jignește pe un lucrător subordonat, acesta
din urmă nu -i poate răspunde pe potrivă, dar când vine acasă își agresează verbal sau
fizic soția sau își pălmuiește c opiii, pe care îi consideră inferiori, transferând înspre ei
agresivitatea datorată frustrării acumulate după incidentul cu șeful; acasă îl va irita
orice, ușa nedeschisă la timp, mâncarea neîncălzită, lecțiile nefăcute ș.a.m.d. Agresarea
femeii de către b ărbat tot poate fi o consecință a frustrării și a transferului de agresivitate.

Unele cazuri de hărțuire fizică, verbală sau sexuală a soțiilor sunt datorate faptului că soțul –
agresor se simte nemulțumit de statutul său social și de imaginea sa masculină.
In urma unui experiment efectuat de care Zillmann si colaboratorii sai a fost testate
ipoteza conform careia contributia excitatiei anterioare la intensificarea comportamentului
agresiv depinde de felul in acre individul interpreteaza excitatia.

2.2.4 Teoria i nvatarii sociale
Reprezinta o abordarea foarte influenta in psihologie ce explica procesele prin care:
• Se achizitioneaza un comportament sau o secventa de comportament
• Se initiaza comportamentele
• Se mentin patternurile de comportament
Cel mai cunoscut psiholog pe acest domeniu este Albert Bandura care a aplicat teoria
invatarii sociale si in studierea agresivitatii. Potrivit acestuia, comportamentul social nu este
innascut ci invatat de la modele adecvate. Potrivit acestuia, comportamentul agresiv nu e ste
innascut, ci invatat de la modelele adecvate. Accentul cade pe experientele de invatare ale
individului, care pot fi directe sau indirecte. Prin socializare copilul invata comportamentul
agresiv intrucat esre recompensat direct ori observa ca ceilalti sunt recompensati pentru
conduite agresive.
Potrivit lui Bandura comportamentul agresiv al unei persoane intr -o situatie specifica depinde
de:
• Experientele trecute ale persoanei asupra actiunilor violente incluzand propriile
conduitea gresive si cele ob servate la altii
• Gradul de success al comportamentelor agresive efectuate ori observate la altii
• Probabilitatea actuala ca agresivitatea sa fie recompensata sau pedepsita
• Factorii cognitivi, sociali si de mediu din situatie
Bandura a efectuat multe experim ente, reliefand usurinta cu care copiii repeat actele
aggressive ale altora. Adultii sunt modele aggressive prin excelenta pentru copii, fiindca sunt
perceputi ca responsabili si autoritari.

Capitolul III Factori ai agresivitatii
3.1 Factori personali
Personalitatea – Este foarte simplu sa explicam conduita agresiva prin personalitatea
agresiva. Pentru fiecare dintre noi este facil sa stabilim diferente intre cei pecare ii cunoastem
din punctual de vedere al agresivitatii apreciind ca unii sunt foarte a gresivi iar altii sunt foarte
putin agresivi. Intotdeauna comportamentul uman este rezultatul interactiunii dintre
personalitate si mediu
Sexul – Reprezinta o sursa importanta de diferente de agresivitate intre indivizi. Diferenta de
agresivitate dintre cele doua sexe variaza in functie de tipul de agresivitate: barbatii manifesta
incomparabil mai multa violen ta fizica si au atitudini mai agres ive; femeile sunt la fel de
dispuse ca si barbaii sa foloseascaun atac verbal intr -un context similar .
3.2 Factori s ituationali
Zgomotul – amplifica agresivitatea numai pentru indivizii care au déjà tendinta de a actiona
agresiv .
Caldura – Studiile corelationale arata ca agresivitatea creste pe masura ce creste temperatura .
Potrivit statisticilor din tarile occidentale, in zilele calduroase se comit mai multe crime.
Ipoteza legaturii dintre caldura si agresivitate a fost testata in mai multe studii experimentale
iar concluziile arata ca trebuie tinut cont si de starea de pregatire a individului de a se
comporta agresiv.
Aglomeratia – S-a demonstrate ca exista o relatie directa intre agresivitate si densitate. In
conditii de aglomeratie, un factor crucialil constituie perceptia subiectiva. Cand aglomeratia
blocheaza indeplinirea planurilor persoanei, tendintele agresive se accentueaza.

Capitolul IV Forme d e manifestare ale agresivitatii
Date fiind intensitatea și extensiunea cu care se manifestă agresivitatea, precum și marea
complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare de clasificare se lovește de
dificultăți mai mari sau mai mici. Actele agresive pot îmbrăca forme diverse de manifestare,
mergând de la omor la simple remarci sarcastice, fapt ce face dificilă stabilirea unor criterii de
identificare și tipologizare a acestora.

Buss (1961), citat de Mo ser, identifică trei dimen siuni caracteristice agresiunii :
1) fizică – verbală;
2) activă – pasivă;
3) directă – indirectă.
Combinarea acestor trei dimensiuni permite delimitarea a opt tipuri diferite de
agresiune.
În funcție de agresor sau de persoana care adoptă o condu ită agresivă se pot diferenția:
a) Agresivitatea tânărului vs. agresivitatea adultului;
b) Agresivitatea masculină vs. agresivitatea feminină;
c) Agresivitatea individua lă vs. agresivitatea colectivă;
d) Agresivitatea spontana si agresivitatea premeditata.

In raport cu forma de manifestare a agresivității distingem:
a) agresivitatea violentă și agresivitatea non -violentă;
b) agresivitatea latentă și agresivita tea manifestă.

In functie de mijloacele utilizate in vederea finalizarii in tentiilor agresive putem distinge:
a) Agresivitatea fizica si agresivitatea verbala;
b) Agresivitatea directa (cu efecte directe asupra victimei) si agresivitatea indirecta (intre
agresori si victima existand intermediari).

In functie de obiectele urmarite agre sivitatea poate fi de 2 tipuri:
a) Agresivitatea ce urmareste obtinerea unor beneficii;
b) Agresivitatea ce urmareste predominant ranirea/ distrugerea victimei.

In ceea ce priveste clasificarea agresivitatii in functie de mijloacele utilizate in vederea
finaliz arii intentiilor agresive, autori precum Worcher et al. (1991) fac distinctie intre
agresivitatea instrumentala si agresivitatea datorata supararii. Diferenta primordiala consta in

faptul ca prima forma este orientata in directia obtinerii unui castig mate rial, pe cand
agresivitatea datorata supararii este o urmare a supararii sau ostilitatii. „Desigur, nici pe
departe nu se poate considera ca aceste tipologii epuizeaza toate criteriile de clasificare si
toate formele de existenta si manifestare a agresivit atii.” Mitrofan (1996 ).

Agresivitatea mai poate fi clasificata in: agresivitatea orientata spre exterior
(heteroagresivitate) si agresivitate orientata spre propria persoana (autoagresivitate). Acestea
for fi directe (omor, viol in cazul heteroagresivita tii) si indirecte (amenintari, ofense in cazul
heteroagresivitatii). Extrema autoagresivitatii directe este sinuciderea, cea indirecta aparand in
cazul tulburarilor psihosomatice si a celor de adaptare.

Lebedinskaia, Gribanova si Raiskaia (1988) clasifica agresivitatea dupa doua categorii:
a. Patologica in care schimbarile comportamentului sunt calitative, cu prezenta
simpomelor care evidentiaza caracterul si nivelul patologic al schimbarilor psihice
(reactii afectiv -violente, ostilitate, razbunare), si care poate si clasificata in:
• Agresivita te sociala reuneste fenomenele cu preponderenta antisociala in actiuni;
• Agresivitatea impulsiv -sadica care este o varianta a unor actiuni psohopatologice si
se refera la tulburari de nivel psihotic;
• Agresivitate deliranta in care motivatia actiunilor viole nte se formeaza pe baza
ideilor patologice delirante de razbunare, omor etc.
b. Nepatologica care se caracterizeaza prin perturbari neesentiale ale comportamentului,
in special la adolescenti. Acest comportament are caracter de protest, apare episodic si,
de cele mai multe ori nu influenteaza negativ relatiile individului. Comportamentul
este orientat spre aparare in cazul amenintarii reale. Mojghinskii (1999) sustine ca
aceste actiuni pot contine simpotme ale agresivitatii impulsiv -sadice si ale agresivitatii
delirante.

Fromm (1994) clasifica agresivitatea in:
a. Agresivitate maligna care prezinta un caracter distructiv si violent. Aceasta este
specifica doar omului.

b. Agresivitatea benigna serveste supravietuirii omului si are radacini biologice. Ace asta
dispare odata cu pericolul.

BIBLIOGRAFIE

1. A.H. Buss, Instrumentality of aggression, feedback and frustration as determinants of
physical aggression , în „Journal of Personality and Social Psychology”, 3, 1966.
2. B.F. Skinner, Science and human behavior, Edit. Macmillan, New -York, 1953.
3. Bandura A. , D. Ross, S. Ross, Imitation of film -mediated aggressive models , în
„Journal of Abnormal and Social Psychology”, 66, 1963.
4. Bandura A. , D. Ross, S. Ross, Transmission of aggression through imitation o f
aggressive models , în „Journal of abnormal and Social Psy chology” , 63, 1961.
5. Bandura A. , Aggression: A social learning analysis, Prentice Hall, Englewood Cliffs,
N.-J., 1973.
6. Bandura A. , Psychological mechanisms of aggression, în Geen & Donnerstein
(ed.), Aggression: Theoretical and empirical reviews, Academic Press, New -York,
1983.
7. Berkowitz, Leonard. (1964). The effects of observing violence. Scientific American 210:35 –
41.
8. Berkowitz, Leonard. (1993). Aggression: Its causes, consequences, and control . New York:
McGraw -Hill
9. C. Gorgos, Dicționar enciclopedic de psihiatrie, Edit. Medicală, București, 1987,
p. 110-111.
10. D. Cartwright, Minti criminale. Psihanaliza violentei si crimei , Editura Trei,
Bucuresti, 2010.
11. G. Boswell, Violent victims. The prevalence of abuse and loss in the lives of Section
53 offenders, University of East England, 1995.
12. G. Bower, E. Hillgard, Theories of learning, Prentice Hall, Englewood Cliffs, N. -J.,
1981.
13. I. Eibl – Eibesfeldt, Agresivitatea umană, Edit. Trei, Bucur ești, 1995.
14. I. Radu (coord.), Psihologie socială , Edit. Exe, Cluj -Napoca, 1994.
15. J. Laplache, J.B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Edit. Humanitas, București, 1994,
p. 34.
16. J. Laplache, J.B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Edit. Humanitas, București,
1994, p. 34.
17. J. Ph. Leyens, Psychologie sociale, Edit. Pierre Mardaga, Bruxelles, 1992.

18. K. Lorenz, Asa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Edit. Humanitas,
București, 1998.
19. L. Berkowitz, Frustration – Aggresion hypothesis, în „Psychological Bulletin”, 106,
1989.
20. R.A. Baron, D. Byrne, Social Psychology, Edit. Allyn & Bacon, Boston, 1991.
21. S. Rădulescu, D. Banciu, Introducere în sociologia delincventei juvenile, Edit.
Medicală, București, 1990.
22. T. Butoi, Psihologie judiciara – Curs u niversitar: abordari teoretice si practice ,
Editura Trei, Bucuresti, 2012
23. V. Preda, Delincvența juvenilă , Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 1998.