Asist. dr. Vișan Mircea [310094]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Studiu de geomorfologie aplicată în

Munții Piatra Craiului

Coordonator științific:

Prof. dr. Nedelea Alexandru

Asist. dr. Vișan Mircea

Absolvent: [anonimizat]-Andreea Vlad

București

2019

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………….….

Capitolul 1. Metodologia de studiu……………………………………..……………..……

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor…………………………………………………………………………………..

Capitolul 3. Localizare geografică. Limite……………………………………………………………………..

Capitolul 4. Geologie………………………………………………………………………………………………….

4.1 Evoluția paleografică…………………………………………………………………………………………….

4.2 Tectonica Masivului Piatra Craiului………………………………………………………………………..

4.3 Stratigrafia Masivului Piatra Craiului……………………………………………………………………….

Capitolul 5. Analiza morfometrică a reliefului……………………………………………………………..

5.1 Harta hipsometrică……………………………………………………………………………………………….

5.2 Harta geodeclivității (pantelor)………………………………………………………………………………

5.3 Harta expoziției versanților…………………………………………………………………………………….

5.4 Harta adâncimii fragmentării…………………………………………………………………………………

5.5 Harta densității fragmentării………………………………………………………………………………….

5.6 Harta funcționalității versantilor………………………………………………………………………………

Capitolul 6. Procese geomorfologice actuale……………………………………………….

6.1 Harta proceselor geomorfologice actuale…..…………………………………………….

Capitolul 7. Activitatile antropice si impactul lor asupra masivului…………………….

Capitolul 8. Ecoturismul din Piatra Craiului………………………………………………….

Capitolul 9. Parcul National Piatra Craiului……………………………………………….

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………….

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………….

Introducere

Geomorfologia aplicată este acea parte a [anonimizat]. Însuși geomorfologia ca știință a apărut ca o necesitate de a [anonimizat] a unor cerințe de ordin practic.

[anonimizat], a tipurilor și formelor de relief, a proceselor geomorfologice actuale.

[anonimizat], conținutul lucrării să fie integrat și racordat la contextul actual al geografiei. Obiectivele generale ale demersului științific au fost:

Aplicarea cunoștințelor de geomorfologie pentru identificarea soluțiilor privind restricțiile generate de particularitățile reliefului;

Evaluarea susceptibilității și vulnerabilității la procesele geomorfologice actuale în vederea ameliorării relației om – mediul natural;

Detereminarea funcționalității/dinamicii versanțior luând în calcul mai mulți parametrii morfometrici, morfografici, morfodinamici și morfogenatici dintre care: hipsometria, geodeclivitate, expoziția versanților, energia de relief, densitatea fragmentării reliefului, geologia/petrografia, utilizarea terenului, solurile, procesele geomorfologice.

Capitolul 1 .Metodologia de studiu

În realizarea obiectivului s-a parcurs etapa de birou, care a constat într-o bibliografie tematică amplă, atât din punct de vedere geomorfologic, cât și geologic pentru a putea căpăta informațiile necesare spațiului analizat. În continuare, pentru identificarea formelor de relief petrografic, dar și a celor de relief structural, am apelat la observația geomorfologică de teren desfășurată atât vara, cât și toamna, tot aici, s-au efectuat și fotografii cu cele mai specifice forme de relief din acest masiv, care vor fi inserate pe parcursul textului pentru a servi la conturarea unei imagini a arealului geografic analizat.

Ca metode de analiză geografică, s-au folosit:

metoda observației pentru a putea avea o privire clară asupra reliefului;

metoda cartografică, fiind necesară pentru a reda imaginea de ansamblu a realităților geografice de pe teren;

metoda sintezei utilă pentru întocmirea unui plan de idei, care a fost elaborat pe parcursul lucrării;

metoda istorică care, pe baza unei bibliografii de specialitate, a ajutat la înțelegerea evoluției paleogeografice a spațiului analizat;

metoda informațional-geografică care a constat în prelucrarea datelor geografice în software-uri de specialitate (ArcMap 10.4), pe baza cărora s-au întocmit hărțile morfometrice (harta hipsometrică, harta geodeclivității, harta expoziției versanților, harta adâncimii fragmentării, harta densității fragmentării, harta geologică, s.a).

În ceea ce privește realizarea hărților, s-a folosit programul ArcMap în care s-au introdus date de tip vector și raster. Proiecția folosită a fost EPSG:31700, Dealul Piscului 1970/ Stereo 70.

Datele de tip vector au fost vectorizate (curbe de nivel, rețeaua hidrografică, cotele altimetrice, corpuri litologice). Pe baza curbelor de nivel, s-a întocmit modelul digital altitudinal (DEM), care a fost folosit ca basemap în realizarea hărților tematice, pentru fiecare utilizându-se clase de culori și intervale numerice diferite. Pentru harta geologică, au fost vectorizate corpurile litologice, cărora li s-au atribuit culoarea specifică vârstei, cât și simbolul reprezentativ.

Pentru întocmirea lucrării, am folosit o serie de metode cu ajutorul cărora am conceput și finalizat acest studiu. Pentru realizarea materialului grafic, am utilizat:

date vectoriale – ce sunt reprezentate de stratele tematice de tip punct (ex. cote altimetrice), linie (curbe de nivel, rețea hidrografică) și poligon (utilizarea terenului, geologie, soluri);

date raster – sunt alăcuite din pixeli organizați sub formă unei matrici (linii și coloane) ce conțin diverse date (altitudine – după caz, coordonate, alte informații);

date atribut – sub forma tabelelor de atribute. Aceste date caracterizează atât datele vectoriale cât și datele raster

Baza de date:

Este atât sub formă de raster, cât și de date vectoriale, astfel pentru o analiză complete, baza de date trebuie să fie una complexă chiar daca datele sunt noi sau vechi, deoarece acestea se prelucrează și se obțin alte date care la rândul lor intră în alt circuit de prelucrare până când se obțin alte informații.

Capitolul 2. Istoricul cercetărilor

Piatra Craiului este un masiv care se individualizează atât geologic, cât și geomorfologic de toate celelalte masive, dat fiind faptul că studiile pe aceste teme au început cu peste 250 de ani în urmă.

Primele măsurători topografice atestate au fost efectuate de Institutul Cartografic din Viena la data de 26 august 1842, iar primele referiri geologice au fost făcute de B. Hauer în anul 1863.

Printre primele studii efectuate se află cele ale lui Emm. De Martonne (1906-1907), V. Mihăilescu (1936), N. Orghidan (1936).

Problema situării unității montane în Carpații Orientali și Carpații Meridionali, a generat păreri diferite: Emm. De Martonne (1924), S. Mehedinți (1935), G. Vâlsan (1935), V. Mihăilescu (1932 și 1946).

Masivul Piatra Craiului ca subunitate a culoarului Rucăr – Bran: V. Mihăilescu (1963), V. Tufescu (1974);

Unitate fizico-geografică încadrată în ramura Carpaților Meridionali, grupa Bucegi – Piatra Craiului: Valeria Velcea și Al. Savu (1982), T. Constantinescu (1980);

Unitatea fizico-geografică încadrată în Carpații Meridionali, grupa Făgăraș: L. Badea și colab (2001);

Unitatea geomorfologică aparținând Carpaților de Curbură: Gr. Posea (1972);

Unitate geomorfologică a Carpaților Meridionali: Gr. Posea și L. Badea (1982);

Alte contribuții importante în cunoașterea masivului le-au avut: N. Orghidan (1931, 1936), V. Mihăilescu (1946), V. Michalevich-Velcea (1961) si V. Popescu (1967).

S-au efectuat și cercetări geologice care fac referiri cu adevărat interesante cu privire la geologia regiunii: Gr. Ștefănescu (1884), Fr. Herbich (1888), Fr. Toula (1897), E. Jekelius (1916, 1925, 1926). După anul 1930, s-au remarcat lucrările făcute de N. Oncescu (1935, 1938, 1939), cea mai importantă fiind ,,La région de Piatra Craiului-Bucegi. Étude géologique” – teză de doctorat.

Studiile geologice mai noi, sunt însoțite de hărți detaliate fiind foarte utile pentru interpretarea genezei și evoluției masivului: D. Patrulius (1963, 1966, 1969 și 1980), N. Dimitrescu (1964), Ileana Popescu (1967).

O importanță aparte o au studiile cu caracter speologic. Primele date despre carst, dar și primele explorări speologice ne-au fost oferite de Kolbe (1900), Fr. Podek (1908-1918), A. Prox (1930-1636), Fr. Thomas și colab. (1952-1956) și M. Bleahu (1956). Realizarea catalogului peșterilor din Parc Național Piatra Craiului a fost posibilă cu ajutorului lui Constantinescu și Dobrescu, (2006), iar lucările care vizează fauna cavernicolă și protecția peșerilor i le datorăm lui Gheorghiu (2004) și Munteanu (2007).

Nu în ultimul rând, pentru Piatra Craiului s-a remarcat geograful Traian Constantinescu. În teza lui de doctorat din anul 1994, a evidențiat multe dintre caracteristicile acestui masiv, dar și a zonelor învecinate, deasemenea el a studiat și legătura dintre glaciațiunea pleistocenă și avene.

Alte lucrări mai recente privind studiul de caz al avalanșelor dintre Vf. Turnu și Ascuțit, impactul avalanșelor de pe versantul vestic și cel estic asupra activităților antropice, dar și ce procese geomorfolofice se produc în Piatra Mică, ne-au fost oferite de Anca Munteanu (2006, 2008).

Capitolul 3. Localizare geografică. Limite

Încadrarea în Carpații românești:

Munții Piatra Craiului fac parte din Carpații românești, fiind la interferența a două mari regiuni carpatice: Carpații Orientali și Carpații Meridionali.

Au existat și încă există dispute în ceea ce privește în cadrarea masivului în una din cele două mari arii carpatice. Astfel, din punct de vedere geologic, aparțin grupei sudice a Carpaților Orientali, din punct de vedere geomorfologic, G. Posea (2002) și majoritatea specialiștilor încadrează masivul în cadrul Carpaților de Curbură, fiind parte a grupei Bucegi-Piatra Craiului, iar din punct de vedere fizico-geografic, creasta Pietrei Craiului aparține Carpaților Meridionali, argumentele fiind aduse de V. Mihăilescu (1946), Valeria Micalevich (1961) și Al. Savu (1982).

Limita cu unitățile de relief:

În ceea ce privește unitățile de relief limitrofe, acest masiv este delimitat în est de Culoarul Rucăr-Bran, contactul fiind realizat prin valea Prăpastiile Zărneștilor și Dâmbovicioara, tot aici limita o mai constituie Masivul Bucegi și Munții Leaota în sud-est. Limita vestică este marcată de Culoarul Rucăr-Zărnești, Munții Iezer și Munții Făgăraș. În nord, limita este dată de Depresiunea Brașov, iar în sud, masivul vine în contact cu Podul Dâmboviței. (fig. 2)

Limita cu teritoriile administrative:

Masivul se întinde în partea sudică cu județul Argeș, având în componență teritoriile administrative ale comunelor Dâmbovicioara, Fundata, Sătic și Rucăr, iar în partea nordică cu județul Brașov, pe teritoriul comunelor Peștera, Măgura, Moieciu, Bran și cel al orașului Zărnești. (fig. 3)

Capitolul 4. Geologie

E. Jekelius, N. Oncescu, I. Băncilă și V. Mutihac încadrează aria ocupată de masivul Piatra Craiului în zona cristalino-mezozoică a Carpaților Orientali, deoarece structura acestei unități este rezultatul tectogenezei mezocretacice. (Panaiotu Cristina, 2000)

De asemenea, M. Săndulescu încadrează aceeași unitate la Pânza Getică, ceea rezultă că masivul este mai degrabă în extremitatea estică a Carpaților Meridionali.

4.1 Evoluția paleogeografică

Evoluția paleogeografică reprezintǎ premisa morfogenezei actuale, relevând diversitatea morfologicǎ și structuralǎ a teritoriului.

Spre sfârșitul Cretacicului, regiunea reprezenta o suprafață care avea o înclinare ușoară, fapt ce a impus apariția unei cumpene de ape. Valeria Velcea (1961) susține că morfologia actuală atestă ca s-a produs o inversiune de relief, iar agenții care au determinat acest lucru au fost tectonica care a fost amplificată de presiunea asupra depozitelor din flancul vestic al sinclinalului, și eroziunea diferențiată care s-a manifestat între șisturile cristaline din vest și conglomeratele din est în prima fază, iar în cea de-a doua între șisturile cristaline și calcarele Kimmeridgian-Tithonice. Pe măsură ce eroziunea s-a accentuat, denudarea flancului de sinclinal a fost tot mai lentă, ceea ce dus la producerea unei inversiuni de relief, determinând apariția unui abrupt de cuestă.

Faza Borăscu II s-a petrecut la sfârșitul Eocenului și corespunde cu cele mai mari altitudini din Piatra Craiului: 2.238 m vârful La Om și 1.922 m vârful Turnu.

Faza Borăscu III a avut loc în Oligocen și se identifică în vârful Pietrei 2.098 m și vârful Arsura 1.965 m. De amintit faptul că în creasta Pietrei Craiului, relieful ce aparține complexului morfosculptural Borăscu nu s-a menținut sub forma unor suprafețe de nivelare, așa cum s-a întâmplat cu masivele vecine: Leaota, Iezer, Făgăraș.

Râu Seș I corespunde Miocenului Inferior, fiind ultima fază de modelare și o regăsim la altitudini cuprinse între 1.700-1.800 m.

Scoaterea la zi a calcarelor din flancul estic reprezintă începutul fragmentării reversului cuestei. Subunitatea vestică include spațiul actual al crestei Piatra Craiului care este important deoarece și-a menținut caracterul asimetric și structural, dar acesta fost diminuat, deoarece limita estică s-a retras spre vest, paralel cu axa sinclinalului.

Faza Râu Șes II s-a petrecut în Miocenul Superior și a durat aproximativ 8 milioane de ani, fiind caracterizată de eroziunea diferențiată a celor două flancuri ale cuestei, fapt ce a determinat caracterul impunător și înalt. Nivel calcaros se întâlnește între 1.350-1.550 m, iar nivelul conglomeratic are desfășurare între 1.250-1.450 m.

Faza Gornovița I caracteristică Pliocenului, fiind faza cu cei mai mulți martori de eroziune în spațiul Pietrei Craiului, fiind prezentă la altitudini de 1.100-1.350 m pe areale din Piatra Mică (Valea Curmătura și Valea Vlădușca) sub forma unor interfluvii rotunjite, și în Pietricica sub forma unor interfluvii lungi și plate.

Faza Gornivița II a avut loc în Pleistocenul Superior și a durat circa 2 milioane de ani. Pe parcursul acestei faze, Valea Dâmbovicioara și Valea Prăpastiilor, au regresat, devenind principalele bazine hidrografice.

Faza Gornovița III a durat din Pleistocenul Superior până în Holocen, aceasta putând fi văzută pe singura suprafața de eroziune – Culmea Plăicul ce are altitudini cuprinse între 850-950 m.

Formarea și individualizarea crestei ascuțite a Pietrei Craiului este un proces ce a început în Paleogen și care se continuă și astăzi. Aspectul pe care îl are astăzi i se datorează evoluției Cuaternare, mai exact a văilor Dâmbovicioara și Valea Prăpastiilor.

4.2 Tectonica Masivului Piatra Craiului

Piatra Craiului prezintă o zonă mediană anticlinală, constituită din cristalinul de Leota cu umplutură sedimentară. Din punct de vedere tectonic, masivul este situat pe rama internă a Platformei Carbonatice Getice.

D. Patrulius (1969) încadrează creasta masivului în unitatea geologică, Culoarul Dâmbovicioara, delimitând patru compartimente structural-tectonice.

Compartimentul de Dragoslavele – fundament cristalin ridicat;

Compartimentul Rucăr-Bran – fragmentat de multe falii și include sinclinalul Piatra Craiului;

Compartimentul Tohan-Râșnov – fundament mai coborât decat al compartimentului precedent având o cuvertură groasă alcătuită din depozite Neocretacice, Paleogene și Pleistocene;

Compartimentul Holbav-Cristian – mai ridicat decât compartimentul Tohan-Râșnov.

Faliile cele mai importante care traversează masivul sunt:

Falia Gâlgoaielor – este cea mai importantă falie din sudul masivului pe Culmea Pietricica, traversând ambii versanți ai masivului. Ea iese în evidență la contactul dintre blocul calcaros cu blocul conglomeratic, semnificativ fiind faptul că la sudul ei, caracterul masivului începe să se restrangă.

Falia Țimbalelor – delimitează compartimentul nordic de cel sudic (Valea lui Călineț-Țimbalele). În nordul faliei, compartimentul coboară cu aproximativ 200 m.

Falia Fundurile – delimitează Piatra Mare de Culmea Pietricica. În nordul ei, unghiul stratelor este de aproximativ 85°, ceea ce duce la cele mai mari altitudini din acest masiv (2.000-2.238 m).

Falia Grindului – Delimitează compartimentul dintre Șaua Grindului, compartiment ce are o poziție mai ridicată, și Vârful Piscul Baciului, unde se întâlnește cea mai mare altitudine a masivului (2.238 m), deși acest compartiment are o poziție mai ridicată față de primul.

4.3 Stratigrafia Masivului Piatra Craiului

Fundament cristalin prealpin și cuvertură sedimentară de vârstă Paleozoic Superior-Mezozoic, care este de tip Leaota și Cumpăna.

cristalinul de Voinești;

cristalinul de Lerești – Tămaș;

cristalinul de Călușu – Tămășel;

În ansamblu, pentru teritoriul analizat fundamentul cristalin este alcătuit din două compartimente (seriile de Cumpăna, Leaota) cu roci de vârstă ante-Proterozoic superior și Paleozoic (antecarbonifer).

1. Ante-Proterozoic Superior:

Seria de Cumpăna: În seria de Cumpăna au fost grupate toate complexele de roci prezentând caractere clare mezometamorfice. Metamorfismul corespunde faciesului amfibolitelor cu almandine (paragnaise, gnaise și micașisturi).

2. Proterozoic Superior – Paleozoic (Antecarbonifer)

Seria de Leaota: Este mai puțin intensă. Fiind constituită din șisturi muscovito-cloritice cu porfiroblaste de albit și cu câteva intercalații de amfibolite. Este zona de Lerești – Tămaș, care se poate urmări plecând din Plaiul Foii (pe versantul vestic al Pietrei Craiului), dar mai reapare și la sud, pe Râul Târgului și pe Dâmbovița între Rucăr și Dragoslavele.

Din punct de vedere geologic, masivul Piatra Craiului reprezintă flancul unui sinclinal suspendat alcătuit dintr-un fundament de șisturi cristaline care apațin Seriei Leaota și Seriei Cumpăna (Patrulius, 1969, 1980), peste care e dispusă o cuvertură sedimentară mezozoică (Jurasic Mediu) constituită din depozite doggeriene (gresii calcaroase și cuarțite, calcare marnoase, marne și siltite), (Popescu, 1967, Patrulius, 1980), peste dogger s-a depus o stivă groasă de 1.200 m grosime de calcare de culoare deschisă (calcare de Stramberg) ce aparține seriei Malm, vârsta Kimmeridgian – Tithonic, urmând conglomeratele calcaroase care s-au format în Cretacicul Inferior, vârsta Arpațian Superior, ce aparțin versantului estic din Piatra Mare, iar cele mai noi depozite le contituie conglomeratele cu elemente cristaline de vârstă Vraconian – Cenomanian, acestea fiind întâlnite pe versantul estic din Pietricica.

O caracteristică aparte a calcarelor este dată de statificația lor puternică. Calcarele din Piatra Craiului s-au format în mare parte din recife de corali și Ellipsactinia, fiind observate doar pe creasta masivului. Odată cu formarea lanțului carpatic, stratele de calcar au fost cutate și orientate vertical, cum se poate vedea pe versantul vestic și nord-vestic, începând din Vârful Pietricica până la Vârful Turnul.

Morfologia diferită a celor doi versanți reprezintă o altă caracteristică a crestei.

Versantul vestic este format doar din calcare masive, care au generat numeroase forme structurale. Peisajul este constituit din văi și creste din care au rezultat forme de relief secundar: turnuri, brâuri, brâne și polițe structurale, iar în sudul masivului se remarcă un caracter de cuestă (Pietricica).

Versantul estic prezintă o individualitate diferită față de versantul estic. Acesta este alcătuit dintr-un strat inferior de conglomerate și un strat superior de calcare. O parte din formele de relief secundare prezentate anterior se găsesc numai în nordul versantului, dar în partea sudică (Pietricica), polițelor structurale și brânele au fost înlocuite cu suprafețe cvasistructurale.

Capitolul 5. Analiza morfometrică a reliefului

5.1 Harta hipsometrică

Harta hipsometrică reprezintă distribuția altitudinală a formelor de relief. Hărțile morfometrice oferă informații utile sub aspect teoretic si practic constituind punctul de plecare în evidențierea unor probleme ale genezei si dinamicii reliefului teritoriului care se analizează.

Având în vedere că masivul Piatra Craiului este situat într-o zonă montană, altitudinea minimă este de 727 m care se înregistrează în partea nordică a masivului, iar aceasta crește pană la altitudinea maximă de 2.238 m aparținând vârfului La Om.

S-au evidențiat 5 trepte de relief, fiecare având intervalul de 200 m.

Din punct de vedere al repartiției treptelor hipsometrice se remarcă dominanța intervalui cuprins între 1.200- 1.400 m care se găsește la baza masivului.

De asemenea, cele mai mari valori cuprinse între 2.000-2.238 m, au un procentaj mic, găsindu-se pe creasta nordică specifice arealelor din vârfurile Vf. Ascuțit, Vf. Țimbalul Mic, Vf. Țimbalul Mare, Vf. Grindului, Vf. Lespezi și Vf La Om.

Cele mai mici valori se găsesc în partea nordică la baza masivului.

5.2 Harta geodeclivității

Panta este o caracteristică morfometrică prin care este redat gradul de înclinare al suprafeței. Gradul de înclinare reprezintă un parametru morfometric important atât pentru caracterizarea elementelor de morfogeneză, cât și pentru stabilirea unor areale cu potențial morfodinamic diferit. Alături de caracteristicile petrografice si structurale constituie una din cerințele cele mai importante în aprecierea geomorfologică a teritoriului analizat; acestea condiționează si intensitatea si tipul proceselor ce modelează substratul.

Raportat la arealul studiat, clasele valorice ale pantelor au fost stabilite între valoarea minimă de 0° si valoarea maximă (peste 45°) precum si de extensiunea în suprafață a acestui areal. Atfel s-au identificat cinci clase, pentru a scoate în evidență geodeclivitatea accentuată.

Valorile sub 7 grade se găsesc la exteriorul masivului, dar și în lungul crestei pe Vârfurile Turnu și Ascuțit.

Valorile cuprinse între 7-15 grade se găsesc începând de la baza ambilor versanți, cel estic, respectiv vestic, dar și pe anumite suprafețe din Piatra Mică. Se identifică pe zona de tranziție între nivelele sculpturale Râu Șes II și Gornovița I.

Valorile cuprinse între 15-25 grade se găsesc pe laturile ambilor versanți, având o mai mare accentuare pe versantul vestic. Aici sunt prezente forme exocarstice (doline și lapiezuri).

Valorile cuprinse între 25-35 grade se găsesc începând cu 1.700 m pe laturile ambilor versanți, având cu grad de eroziune accentuat.

Valorile cele mari peste 35 grade sunt întâlnite mai ales la nivelul crestei, unde predomină rocile cu rezistență mare la eroziune: calcare, conglomerate și gresii, favorizând apariția proceselor gravitaționale, dar și a celor erozive.

5.3 Harta expoziției versanților

Expoziția versanților reprezintă un alt parametru care ajută la interpretarea aspectelor morfologice ce apar în arealul analizat. Orientarea versanților produce diferențieri ale duratei insolației solare, care generează regimuri calorice diferite și influențează astfel umiditatea solului, inducând apoi nuanțări calitative si cantitative ale proceselor geomorfologice și a covorului vegetal.

Versanții însoriți (orientare sudică și sud-estică) sunt cei mai calzi și cei mai uscați versanți, dar și cei mai predispuși pe timpul iernii la avalanșe.

Versanții semiînsoriți (orientare estică și sud-vestică) aceștia beneficiază de un ponțial termic ridicat, dar și de precipitații abundente; fenomenele erozive sunt reduse.

Versanții semiumbriți (orientare vestică și nord-estică) în timpul iernii fiind lipsiți de insolație.

Versanții umbriți (orientare nordică și nord-vestică) au un strat de zăpadă ce persistă în timp îndelungat, au grad de umiditate mare și un potențial termic redus.

5.4 Harta adâncimii fragmentării reliefului

Adâncimea fragmentării indică nivelul până unde a pătruns eroziunea generată de apele curgătoare. Adâncimea fragmentarii redă una din trăsăturile morfometrice esențiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluție al acestuia, într-o strânsă corelație cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale.

Harta adâncimii fragmentării reliefului prezintă o scară care cuprinde valori între 0-1,992 m/kmp.

Analizând harta adâncimii fragmentării reliefului, se poate observa că arealele caracterizate prin valori ridicate ale acestui element morfometric ocupă suprafețe relativ restrânse.

Valorile între 748-1.031 m/kmp au suprafețe restrânse fiind la baza masivului.

Cele mai extinse valori sunt cele cuprinse între 1.031-1.221 m/kmp, acestea se găsesc la exteriorul masivului, în special la baza versantului nord-estic, dar și a celui central-vestic.

Valorile cuprinse între 1.221-1.385 m/kmp corespund părții superioare a versantului nord-estic și nord-vestic, dar și în sudul masivului pe creasta Pietricica.

Valorile cuprinse între 1.385-1.606 m/kmp se întâlnesc pe centrul crestei specifică Vf. Țimbalul Mare și Țimbalul Mic, precum si Vf. Turnu.

Valorile maxime cuprinse între 1.606-1.992 m/kmp caracterizează suprafețele cu pante foarte mari unde eroziunea acționează foarte intens și se întâlnesc pe versantul nordic și nord-vestic, se identifică cu Vf. La Om.

5.5 Harta densității fragmentării

Densitatea fragmentării orizontale a reliefului (Grigore, 1979, Ungureanu, 1989) sau densitatea de drenaj (drainage density) reprezintă raportarea lungimii rețelei hidrografice/ de drenaj pe unitatea de suprafață (în general km²), exprimând gradul de fragmentare pe orizontală a reliefului.

Cele mai mici valori (sub 2 km/kmp) se întâlnesc pe creasta vestică corelând cu Vf. Turnu și Vf. Padina Popii.

Valorile cuprinse între 2-4 km/kmp, ocupă cele mai extinse suprafețe congomeratice din creastă, cat și suprafete caracteristice etajului calcaros, fiind determinate de aspectele tectono-structurale.

Cele mai mari valori, peste 4 km/kmp sunt pe versantul dintre Valea Tămășelului și Valea Crăpăturii.

5.6 Harta unităților funcționale de versant

Această hartă a rezultat în urma înmulțirii hărții sectoarelor de versant corelată cu fragmentarea reliefului, cu harta susceptibilității la prăbușiri, harta utilizării terenului și harta expoziției versanților cu suprafețe cvasiorizontale. Rasterul rezultat a fost reclasificat în doar 4 clase: versanți de acumulare, versanți de transport, versanți de eroziune și versanți de eroziune accentuată. Conform hărții, cea mai mare suprafată este ocupată de versanții de eroziune și eroziune accentuată.

Unitățile funcționale de versant reprezintă cele mai mici sectoare din profilul longitudinal al versantului cu aceleași caractere geomorfometrice (înclinare, lungime), structurale, ale păturii de materiale, ale morfodinamicii, etc. În altitudine, se pot separa fâșiile:

superioară (unde procesele predominante sunt cele de ablație sau eroziune, fiind prezente depozitele eluviale și eluvio-deluviale)

medie (cu debriuri, unde procesele predominante sunt cele de transport, fiind prezente depozitele deluviale)

inferioară sau de contact (cu curgere în pantă și liniară, unde procesele predominante sunt cele de acumulare, fiind prezente depozite coluviale sau coluvio-proluviale)

Sectoarele de versant cu funcționalitate de eroziune intensă sunt cei în care caracteristicile versanților de eroziune se îmbină cu susceptibilitatea mare la producerea proceselor geomorfologice rapide (alunecări de teren și prăbușiri).

Versanții de transport coincid cu versanții caracterizați de aceiași parametri morfometrici și morfografici ca și versanții de eroziune, cu excepția expoziției. Sunt considerați versanți de transport toți versanții cu expoziție nordică avânt în vedere potențialul lor mai mare de a-și atinge echilibrul dinamic datorită atributului de a fi versanții cei mai umbriți, așadar și cei mai protejați de vegetație, deci mai puțin vulnerabili la eroziune.

Versanții de acumulare au extindere foarte redusă.

Capitolul 6. Procese geomorfologice actuale

Procesele de modelare geomorfologică ale Pietrei Craiului sunt încă în plină desfășurare, fiind favorizate de existența unei diferențe de nivel remarcabilă între 735 m și 2238 m, influențând într-o măsură importantă distribuția și dinamica fitocenozelor și, deci, a diversității fitotaxonomice.

Aceste procese reprezintă schimbări fizice sau chimice, cu rol hotărâtor în geneza formelor de relief, apărând pe suprafețe variate, diferențiate litologic pe calcare/conglomerate. Pantele cu valori ridicate, cu stâncărie la zi sau acoperite cu vegetație forestieră și pajiști, creează condiții favorabile manifestării unei game diverse de procese geomorfologice.

Principalele procese geomorfologice actuale cu influență importantă sunt:

meteorizarea fizică și chimică;

procesele gravitaționale, periglaciaciare și crionivale, cele datorate condițiilor litologice și structural;

spălarea în suprafață sau pluviodenudarea;

șiroirea;

ravenarea;

torențialitatea.

Meteorizarea, prin acțiunea ei complexă exercitată de agenții care interacționează la contactul substrat – aer, reprezintă o asociere de procese morfodinamice, care duc, în timp, la dezmembrarea mecanică și transformarea chimică a rocilor și au ca efect realizarea unor depozite și forme reziduale. Dintre acestea, în Masivul Piatra Craiului, se detașază drept unul dintre cele mai importante, dezagregarea, prin cuplul gelifracție – carstificare, cu acțiuni de eroziune – disoluție, care determină accelerarea procesului general de denudare. Rezultatul este vizibil prin cantitatea impresionantă de grohotișuri și multitudinea țancurilor, muchiilor, turnurilor.

Produsele de dezagregare și alterare rămase pe loc formează mantaua de grohotiș care acoperă roca. Ca urmare, există în permananță grohotișuri mobile, care vor favoriza instalarea și dezvoltarea fitotaxonilor adaptați la aceste condiții: Linaria alpina, Cardaminopsis arenosa ssp. borbasii, Rumex scutatus.

Nivația definește acțiunea complexă exercitată de către zăpadă, pe suprafețele pe care se acumulează, pe un interval de timp mai îndelungat. Acționează prin presiunea asupra terenului, eroziunea exercitată în timpul deplasării pe pante și protecție față de îngheț.

Procesele gravitaționale: prăbușiri, alunecări reprezintă deplasări ale unor volume variabile de materiale, care se produc cu viteză diferită, sub efectul gravitației. Și acestea contribuie la modelarea permanantă a reliefului, favorizând instalarea și perpetuarea taxonilor specifici fitocenozelor pioniere.

Avalanșele reprezintă un important hazard natural, care cauzează pagube de ordin socio-economic în toate arealele în care se produc în lume. Ele sunt spectaculoase ca manifestare și pot avea efecte devastatoare atat asupra componentelor mediului cât și asupra omului. Orginea termenului de “avalanșă”, provine după unii autori din limba franceză, de la verbul „avaler” care înseamnă a inghiți o pantă.

Avalanșele reprezintă alunecarea bruscă, pe distanțe mai mari de 50 m a unei cantități mari de zăpadă ce apare pe versanții montani în urma ruperii echilibrului. Ruperea echilibrului are cauze diverse: climatice, macanice, antopice. Spre deosebire de celalalte procese nivale care se desfășoară lent, avalanșele sunt fenomene cu acțiune macanică rapidă și cu efecte distructive imediate. Ele joacă un rol deosebit de important în modelarea versanților.

Avalanșele de zăpadă se declanșează pe pante abrupte (cu înclinație între 25-50 grade), fără pădure, atunci când tensiunile mecanice din interiorul stratului de zăpadă depășesc coeziunea corespunzătoare, prin creșterea greutății ce se exercită asupra stratului de zăpadă pe versant (datorită ninsorilor, a trecerii schiorilor sau a vehicolelor de zăpadă), prin slăbirea coeziunii zăpezii din interiorul straturilor, ca urmare a metamorfismului zăpezii. .

Masivul Piatra Craiului nu prezintă un potențial așa de mare de producere a avalanșelor precum munții înalți (Alpi, Anzi, Himalaya) unde avalanșele produc catastrofe adevărate.

Un tip special de avalanșe ce se produc pe creasta Pietrei Craiului sunt cele ce se formează pe patul inghețat, în urma unei ninsori puternice. Zăpada depusă recent v-a aluneca pe cea veche, înghețată. Acesta este tipul de avalanșă pulver care se produce iarna la temperaturi scăzute. Se remarcă și formarea avalanșelor în plăci, a celor umede. Acestea din urmă de produc cel mai des primăvara și au cea mai puternică acțiune modelatoare.

Există o serie de condiții care trebuie îndeplinite pentru ca avalanșele să se poată forma. În funcție de rolul pe care îl au în dinamica fenomenului de avalanșă, sunt amintiți urmatorii factori.

Relieful: Reprezintă patul pe care se acumulează zăpada dar și culoarul/suprafața pe care zăpada alunecă sau se rostogolește. Ruperea stabilității, aderenței, echilibrul depinde de zăpadă, de condițiile meteo dar mai ales de relief. În masivul Piatra Craiului zonele favorabile pentru acumularea zăpezii și pentru formarea avalanșelor sunt reprezentate de partea superioară (zona de obârșie) a torenților. Astfel, vara vaile sunt reprezentate de organisme torențiale care funcționează ca atare iar iarna acestea se transformă în culoare de avalanșă. Aceste culoare se găsesc atât pe versantul estic, fiind mai domoale, mai largi, cât și pe versantul vestic.

Geodeclivitatea: Înclinarea pantei este foarte importantă deoarece poate determina acumularea zăpezii iar mai apoi poate favoriza desprinderea ei și alunecarea pe versant. Masivul Piatra Craiului este caracterizat de prezența văilor înguste, cu profil transversal în formă de ,,V”, fiind văi de abrupt, numite de Traian Constantinescu ,,văi de tip Piatra Craiului”. Astfel, acest masiv este mai periclitat de avalanșe spontane venite din zona de acumulare.

Zăpada: Este principala condiție de declanșare a avalanșelor. De morfologia ei depinde mărimea, materialul antrenat, pagubela provocate, etc. Grosimea stratului de zăpadă trebuie să atingă, în principiu, 30 cm pentru a deveni periculoasă. Depunerile uniforme de zăpadă rezultate în urma ninsorilor calme premit o stabilire corectă a grosimii stratului de zăpadă. Prezența vântului determină depunerea neuniformă prin acumlarea unei cantități mai mare de zăpadă în direcția de bătaie a vânturilor, în zonele unde se întâlnesc obstacole. Aceste depuneri neuniforme sunt cele mai periculoase deoarece favorizează formarea cornișelor (depuneri de zăpadă, în partea superioară a crestei, cauzate de înghețarea zăpezii prin bătaia vântului în direcția abruptului. Se crează astfel o falsă suprafață ce poate fi interpretată greșit. În contactul cu un factor mecanic, această zăpadă depusă va ceda și va da naștere unei avașanșe), a plăcilor de vânt (placi ce se formează peste un strat cu capacități diferite, această diferență cuzând alunecarea celor de deasupra și producere unor avașanșe periculoase), etc.

Condițiile meteorologice: Influențează în mod direct structura zăpezii, determinând apariția unor strate cu structuri și adeziuni diferite.

Rolul avalanșelor în modelarea reliefului

Principala acțiune a avalanșelor de zăpadă este cea de eroziune și transport al materialelor pe pantă dar și acumularea materialelor în zona de depozit (conuri de grohotiș, depozite de avalanșă, trene de grohotiș, etc.). Avalanșele constituie un factor de distrugere a relefului cu importanță destul de mare. „Rolul morfogenetic al avalanșelor constă atât în formarea culoarelor de avalanșă, a formelor periglaciare tipice, a microreliefului haotic și răvășit cât și în crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea unor procese geomorfologice prin înlăturarea solului și vegetației”.

Astfel se accentuează ravenele, lărgirea văilor torențiale, mișcarea grogotișurilor, accelerarea eroziunii în suprafață.

Din punct de vedere geomorologic, avalanșele fac parte din categoria proceselor de deplasare în masă sau a proceselor de versant. Sub efect gravitațional masale de zpadă sunt antrenate în mișcare, care la rândul lor antrenează stânci, roci, grohotișuri, sol, vegetație sau alte materiale.

Forme de relief rezultate

Formele de relief rezultate sunt influențate de modul de formare a acestora, de forțele mecanice și de eroziune cu care se acționează. Principalele forme de relief dezvoltate sunt: culoarele de avalanșă și potcoavele nivale ca forme principale și ghețari de pietre, torenți de pietre, văi carstice alpine tip „padină”, caracteristice masivului Piatra Craiului, vaile nivo-torențiale (de pe ambii versanți), microdepresiunile nivale.

Forme de relief principale

Culoarele de avalanșă „sunt forme erozionale cele mai caracteristice, în modelarea cărora avalanșele de zăpadă au un rol primordial. Ulterior sunt modelate și de apele torențiale pe timpul verii. Se consideră că sunt rezultatul modelării alternative nivale, criogene și pluviale”. Culoare de avalanșă se localizează preponderent pe varsantul vestic pe care de ele mai multe ori îl străbat în întregime, dar apar bine dezvoltate pe versantul estic. Culoarele complexe sunt alcătuite dintr-un jgheab bine individualizat în partea inferioară iar în partea superioară se poate identifica un bazin de recepție, sub formă de palnie, dată de dispoziția de evantai a unor jgheaburi mai mici. La baza culoarelor de avalanșă se află conuri de grohotiș, uneori potcoave nivale cu dimensiuni ce variază în funcție de mărimea culoarelor de avalanșă și a cantității materialelor transportate. Zăpada în deplasare are o acțiune mecanică distructivă antrenând materiale dezagregate anterior, dar are și acțiune de dizolvare datorită rocilor calcaroase (creasta Pietrei Craiului fiind alcătuită în întregime din calcare), aici rezultând văile de tip „padină” unde se reamrcă acțiunea de dizolvare urmată de prăbușiri.

Semipâlniile nivale „sunt forme negative de relief, asociate deseori cu torenți de pietre și cuoare de avalanșă, fiind dezvoltate la partea superioară a acestora prin adâncirea mai puternică în zona axială”. Au formă de pâlnie asemănătoare microdepresiunilor formate prin tasare. Suprafața lor este în general mică. Ele sunt rezultatul avalanșelor dar sunt și moderate de către apele de topire și cele pluviale pe timpul sezonului cald.

Potcoavele nivale sunt forme de acumulare în forma lor tipică de val arcuit, asimetric, cu înălțimi de pe la 2-3 m. Sunt prezente gelifractie mari, nesortate care se formează la baza culoarelor de avalanșă. Se află în zona de depozitare a avalanșelor adică la baza culoarelor de avalanșă.

Forme de relief secundare

Conuri și trene de grohotiș se întâlnesc atât la baza torenților cât și în zona de recapție. Conurile de grohotiș sunt specifice bazei versanților, la capătul culoarelor de avalanșă și la baza abrupturilor de pe versantul vestic.

Râurile de grohotiș sunt materiale de diverse dimensiuni, depuse de-a lungul văilor. Avalanșele au caracter distructiv, determinând deplasarea acestora către baza culoarelor. „Torenții de pietre au caracter permanent doar în arealele cu pantă mică (300). Lobii aplatizați, terasele și torenții de pietre sunt denumite în Munții Piatra Craiului horjuri, sunt activate atât de avalanșe cât și de torenți”.

6.1 Harta proceselor geomorfologice actuale:

Harta geomorfologică scoate în evidență morfologia de creastă ascuțită ce nu permite formarea reliefului exocarstic reprezentat de doline și uvale (dar este foarte prezent cel endocarstic – avene și peșteri), datorită pantelor foarte mari.

Locul acestora este luat de alte forme specifice crestei (vai tip horoabă). Se remarcă văile nivo-torențiale ce corespund culoarelor de avalanșă, formate în partea superioară a masivului corespunzând preponderent zonei calcaroase. Procesele geomorfologice predominante sunt prăbușirile alături de cele nivo-torențiale.

Procesele care stau la baza hazardelor naturale montane se clasifică în funcție de mecanismul de declanșare (prăbușiri, alunecări, curgeri, deformări plastice, torențialitate, etc), materialul care este antrenat în mișcare (stânci, pietrișuri, noroi, zăpadă, gheață, etc.), volumul sau masa de material deplasat, viteza de desfășurare a procesului

Se observă predominanța proceselor torențiale, a prăbușirilor la altitudini mai mari de 1500 m, care apar preponderent în zona calcaroasă pe soluri neevoluate (stâncărie și rendzine), cu vegetație subalpină, pe versanți cu orientare sud-vestică unde fragmentarea reliefului este mare.

Acestea sunt urmate de prăbușiri la altitudini mai mari de 1500 m, pe sol neevoluat unde apare vegetație arborescentă (arbuști, jnepeniș).

Eroziunea în suprafață este favorizată de altitudinile mai mici de 1500 m, pe cambisol și spodosol, unde apare vegetație arborescentă – arbuști.

Eroziunea laterală este specifică văillor ce delimitază masivul la altitudini mai mici de 1500 m, pe sol evoluat, unde apare vegetație arborescentă, pe versanții cu orientare sud-vestică.

Procesele de solifluxiune apar predominant la altitudini mai mici de 1500 m, pe cambisoluri și spodosouri, unde apare și vegetație arborescentă, pe versanții cu orientare sud – vestică unde densitate fragmentării reliefului și energia de relief sunt mici.

În urma analizei la teren se poate observa prezența multor organisme torențiale pe versanții vestici dar și pe versanții estici, în zona superioară a crestei, acest lucru fiind explicat atât de orientarea generală a macro-versanților cât și de altitudine a masivului (altitudine ce determină intensificarea unor procese în condiții alpine).

Capitolul 7. Activitatile antropice si impactul lor asupra masivului

Relieful este obiectul de studiu al geomorfologiei, dar prin trăsăturile sale estetice și funcționale reprezintă cea mai importantă resursă pentru activitățile turistice. Acest lucru se datorează faptului că relieful este, pe de-o parte, obiectiv de atracție în sine, iar pe de altă parte, suport pentru toate celelalte resurse turistice, respectiv unități acvatice, înveliș vegetal, faună, comunități umane, edificii culturale, infrastructură, etc.

Importanța reliefului pentru turism s-a accentuat în ultimul deceniu, când s-au elaborat conceptele de „geomorfosit”, „geosit”, „geotop”, „geodiversitate”, „geoturism” și „geomorfologie culturală”.

Conform acestei noi orientări, geomorfositurile sunt forme de relief caracterizate prin valori științifice, culturale, ecologice, estetice și economice, în raport cu percepția umană, care completează patrimoniul total al unei regiuni, alături de celelalte elementele ale mediului și de creațiile omului. Relieful devine astfel, un bun natural sau o moștenire naturală, care trebuie să-și găsească valorificarea prin turism.

Amenințări datorate activităților antropice

Suprapășunatul și activitățile asociate acestuia constituie o amenințare majoră. Deși în aceste zone pășunatul a constituit o îndeletnicire străveche, pășunile au fost menținute într-o stare de conservare destul de bună de-a lungul timpului. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de vite. Studiile efectuate în vara anului 2000 au demonstrat că încărcarea cu animale a pășunilor este, în medie, de 2,2 ori mai mare decât capacitatea de pășunat. Acest suprapășunat are numeroase efecte negative:

reducerea drastică a biodiversității pășunilor și invazia unor specii care nu sunt consumate de animale ca părul porcului -Nardus stricta;

ca urmare a reducerii speciilor furajere din pajiști, vitele flămânde pătrund în pădure și chiar pe stâncării distrugând speciile endemice concurând pentru hrană cu speciile sălbatice, disturbând activitatea faunei sălbatice;

distrugerea jneapănului care este tăiat în unele zone de ciobani, fiind folosit ca lemn de foc;

câinii de la stâne, aflați într-un număr mare, precum și lipsa jujeelor constituie o amenințare pentru fauna sălbatică, în special pentru mamiferele de talie mică și iezii de capră neagră și căpriori.

Comportamentul unor vizitatori constituie, de asemenea, una din amenințările importante:

cantități mari de deșeuri menajere și chiar toxice lăsate de turiști în Parc duc la poluarea solului, apei și la poluarea estetică;

eventuala creștere necontrolată a numărului de vizitatori poate duce la dereglarea ecosistemelor naturale, eroziunea traseelor turistice, creșterea cantităților de deșeuri;

circulația turiștilor pe trasee nemarcate și în zone nepermise cauzează deteriorarea unor habitate fragile ca grohotișurile. De asemenea, apare eroziunea de-a lungul unor trasee turistice: Funduri-Crucea Grănicerului, Curmătura- Șaua Crăpăturii, Botorog-Curmătura datorită folosirii extinse;

culegerea sau distrugerea deliberată a unor specii de floră și faună;

camparea și crearea de vetre de foc în locuri neamenajate din Valea Bârsei, Valea Dâmbovicioarei;

deșeurile de la cabanele turistice poluează apele. În prezent acest fenomen este accentuat în zona cabanei Brusturet;

poluarea aerului, în special în zona cheilor, din cauza gazelor de eșapament și a prafului produs de autovehicule care afectează flora și fauna;

circulația turiștilor în zone nepermise, zgomotele produse de aceștia deranjează animalele sălbatice, în special în sezonul de împerechere;

traseele de alpinism amplasate necorespunzător deranjează păsările care cuibăresc în zonele stâncoase și afectează flora din aceste zone.

Alte amenințări:

construcțiile ilegale de pe teritoriul Parcului și acelea aflate la limita exterioară a acestuia care nu mențin linia arhitecturală a zonei modifică și afectează peisajul specific al Pietrei Craiului, fiind totodată și o sursă de poluare a zonei;

amenajările hidrotehnice existente la barajul de la Pecineagu și Sătic produc modificări dramatice în structura habitatelor, a compoziției în specii și peisajului datorită reducerii puternice a debitului râului Dâmbovița și a modificării nivelului pânzei freatice;

poluarea apelor subterane;

utilizarea nedurabilă a resurselor naturale.

Capitolul 8. Ecoturismul din Piatra Craiului

Drept urmare este tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile, în absența unui management corespunzător, poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunităților locale.

Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politicosociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică.

Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naționale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, acesta poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural.

La nivel national, ecoturismul se află într-o fază incipientă caracterizată prin existența în diferite zone ale țării de nuclee de ecoturism. Există diverse grupuri de inițiativă la nivel national care doresc sa promoveze ecoturismul, Parcul Național Piatra Craiului este implicat în elaborarea cu un astfel de grup a cărui program este intitulat ,,Descoperă Eco-România”. Parcul Național Piatra Craiului intră în categoria ariilor protejate a căror scop principal este conservarea biodiversității, dezvoltarea activităților turistice cu parcurgerea unor filtre bine stabilite, obținute în urma suprapunerii tuturor studiilo de teren.

Metodologia de implementare:

interesul crescut la nivel mondial pentru acest gen de activitate; un număr tot mai mare de turiști se orientează spre practicarea ecoturismului și doresc să se implice în acest fel în acțiuni de conservare a naturii , de apreciere și promovare a modului de viață tradițional, a obiceiurilor și tradițiilor locale valoroase.

Cea mai la îndemână metoda de a cunoaște caracteristicile, structura activităților turistice în PNPC este monitorizarea turismului prin sondaje efectuate pe bază de chestionare.

Un aspect important al structurii turismului în Piatra Craiului îl constituie proporția relativ scăzută a turiștilor străini care vizitează PNPC (4%). Din cauza acestui procent mic, evaluarea fenomenului turistic este semnificativă numai pentru turiștii români.

Analiza swot

Conform acțiunilor de monitorizare și înregistrare a vizitatorilor din Piatra Craiului, se constată următoarele:

aproximativ 110.000 de vizitatori anual;

circa 4-10% turiști străini (procentul a crescut în ultimii ani);

principalele motive ale călătoriei sunt legate de unicitatea reliefului și naturii;

circa 48% sunt tineri cu vârstă cuprinsă între 18-29 ani, 45% au între 30-49 ani, 6% au sub 18 ani.

25% din turiști stau o zi sau mai puțin, 40% între două și trei zile, 25% stau între patru zile și o săptămâna și numai 10% din turiști stau mai mult de o săptămână.

Activitățile preferate de turiști sunt campingul, picnicul, alpinismul, plimbările, speleogia, ciclismul montan.

64% din turiști folosesc camparea la cort, 20% folosesc pensiunile din comunitățile locale, iar restul de 27% innoptează la cabanele montane și refugiile alpine. Deși numărul pensiunilor din localitățile adiacente parcului a crescut la câteva sute, se apreciază că mai mult de 60% din clienții acestora nu intreprind excursii în parc, mulțumindu-se să se odihneacă, să admire peisajele rurale și montane și să experimenteze gastronomia și obiceiurile tradiționale.

65% din vizitatorii parcului menționează zona de creastă ca fiind destinația principală a vizitei.

Interesul Parcului Național Piatra Craiului în domeniul activităților turistice se leagă de ecoturism ca singura formă de turism responsabil în natură care respectă valorile acesteia și contribuie la menținerea ei neschimbată în timp (prin modul de desfășurare al activităților și prin întoarcerea unei părți din veniturile realizate în conservare).

O componentă importantă ar trebui să o constituie ridicarea nivelului de trai al comunităților locale implicate în activitățile turistice (modalitate de reducere a presiunilor de tot felul pe care comunitățile locale le exercită asupra ariilor protejate). Factor determinant în păstrarea mediului natural nealterat și în realizarea unei dezvoltări durabile capacitatea de suport a ecosistemelor capătă în cazul ariilor protejate o importanță deosebită, scopul principal al existenței acestora fiind conservarea biodiversității. Zonarea poate fi folosită atât pozitiv cât și negativ.

Astfel, vizitatorii pot fi încurajați să meargă în zone care sunt fizic sănătoase, robuste și unde pot contribui la economia locală și la fondurile de conservare ale parcului. Vizitatorii pot fi de asemenea descurajați în vizitarea unor zone fragile și a unor zone unde nu contribuie la fondurile de conservare și nici la economia locală.

Capitolul 9. Parcul Național Piatra Craiului

Fiind situat într-un ansamblu geografic deosebit de pitoresc, caracterizat printr-un tezaur peisagistic de mare originalitate si diversitate, masivul Piatra CraiuIui constituie el însusi un adevărat monument al naturii.

Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938.

Fiind înființat in anul 1990, Parcul Național Piatra Craiului (PNPC) este o zonă protejată cu statut de parc național, pentru conservarea biodiversității și a peisajului, a speciilor valoroase, pentru promovarea și încurajarea turismului, și pentru conștientizarea și educarea publicului în spiritul protejării naturii și a valorilor sale.

Ținând seama de distribuția biodiversității, de frecvența și amploarea fenomenelor geologice și geomorfologice, de modul de utilizare a terenurilor și de frecvența traseelor turistice, s-au stabilit zone cu grade și modele diferențiate de management astfel:

zone cu protecție strictă (6.292 ha)

zone cu protecție integrală (104 ha)

zone de conservare durabilă (7.034 ha)

zone de dezvoltare durabilă (1.336 ha).

Zona cu protecție strictă, denumită în continuare ZPS – corespunzând categoriei I b a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, denumită în continuare IUCN – cuprinde Rezervația Științifică și fosta zonă de conservare specială, cu unele mici excepții care vor fi detaliate în continuare. Această zonă are o mare importanță științifică și cuprinde zone sălbatice în care nu au existat intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus. În această zonă este interzisă desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație și ecoturism, cu limitări descrise prin Planul de Management.

Zona de protecție integrală, denumită în continuare ZPI – corespunzând categoriei II a IUCN – cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul parcului.

Zona de conservare durabilă, denumită în continuare ZCD – constituie în Parcul Național Piatra Craiului o zonă cu o suprafață totală de 7034 ha. În această categorie se încadrează restul suprafeței care este limitată spre exterior de limitele parcului național și ale zonei de dezvoltare durabilă, iar spre interior de limitele ZPS și ZPI. Această zonă este administrată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere.

Zona de dezvoltare durabilă a activităților umane, denumită în continuare ZDD – cuprinde zonele în care se permit activități de investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității. În PNPC această zonă este reprezentată de o parte a intravilanului localităților Zărnești, Măgura și Peștera, Dâmbovicioara, Dragoslavele și de suprafața lacului de acumulare de la Sătic, conform anexei nr.7 – Harta Zonării Interne.

Parcul Național Piatra Craiului este una dintre cele mai bogate rezervații naturale din România. Reprezentativă zonei, devenită și simbol, este Garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) prezentă pe ambii versanți ai Pietrei Craiului Mari. O floare unică în România descoperită acum peste 100 de ani, de botaniștii Schott și Otschy, aceștia au numit-o "garofiță cu prea frumoase brâuri".

Pe teritoriul parcului au fost identificate un număr total de 1170 de specii și subspecii de plante.

Un număr de 181 de specii sunt incluse în ,,Lista roșie a plantelor superioare din România" ca specii endemice, rare sau vulnerabile. De aici se poate observa importanța deosebită a Parcului Național Piatra Craiului pentru conservarea speciilor de floră, în special pentru conservarea endemitelor carpatice.

Flora micologică

Până în prezent au fost identificate în această zonă peste 350 de specii de ciuperci, în marea lor majoritate parazite pe plantele superioare. Pe teritoriul parcului au fost descriși patru taxoni noi pentru știință: Niptera plicata, Stictis pachyspora, Trichopeziza leucostoma, Ramularia sambucina f. ebuli. De asemenea, s-a identificat un număr mare de combinații ciupercă parazită – plantă gazdă la noi pentru știință.

Grupul lichenilor este de asemenea bine reprezentat, înregistrându-se peste 214 de specii saxicole.

Flora cormofitică

Cunoscând faptul că în flora României s-au inregistrat 3136 de specii spontane se poate afirma că Parcul Național Piatra Craiului găzduiește peste 30% din speciile de plante superioare care se întâlnesc pe teritoriul României. Dintre speciile rare, menționăm: tisa – Taxus baccata, zâmbrul – Pinus cembra, angelica – Angelica archangelica, sângele voinicului – Nigritella nigra și N. rubra și altele asemenea.

Fauna de nevertebrate este foarte bogată prezentând un deosebit interes științific. Este de remarcat prezența a 35 de specii endemice și a 91 de taxoni descriși ca fiind noi pentru știință. Menționăm două specii endemice pentru Piatra Craiului: Nesticus constantinescui aparținând Arahnida și Rhagidia carpatica aparținând Arahnida, Acari.

Până în prezent au fost identificate peste 216 de specii de fluturi, Lepidoptera, aparținând la 22 familii de micro- și macrolepidoptere din potențialul de 1200.

În Piatra Craiului rețeaua hidrografică este mai redusă. Fauna acvatică este reprezentată printr-un mare număr de nevertebrate și 10 specii de pești oxifili și reofili specifici râurilor de munte: zglăvoaca – Cotus gobio, păstrăvul – Salmo trutta fario și altele asemenea.

Fauna de amfibieni și reptile din Piatra Craiului este ceva mai puțin studiată. Se întâlnesc: salamandra sau sălămâzdra – Salamandra salamandra; tritonul cu creastă – Triturus cristatus cristatus care este specie de interes comunitar conform Directivei Habitate.

În ceea ce privește ornitofauna, până în prezent au fost identificate 108 specii dintre care 50 sunt menționate ca specii strict protejate în Convenția de la Berna – Convenția pentru protejarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa ratificată prin Legea nr. 13/1993, iar 6 specii în Convenția de la Bonn – Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice ratificată prin Legea nr. 13/1998.

Față de alte masive muntoase, Piatra Craiului și-a pierdut în mare măsură fauna de răpitoare mari pe care o deținea în trecut, în prezent existând un număr foarte mic de exemplare de acvilă de munte – Aquila chrysaetos, care cuibăresc probabil în M-ții Făgăraș. Alte specii de răpitoare diurne și nocturne întâlnite în Parc sunt: acvila țipătoare mică – Aquila pomarina; șorecarul comun –Buteo buteo; uliul porumbar – Accipiter gentilis; uliul păsărar – A. nisus; șoimul rândunelelor – Falco subbuteo; șoimul călător – F. peregrinus; vânturelul roșu – F. tinunculus; bufnița – Bubo bubo.

Fauna de mamifere mici este bine reprezentată, fiind însă insuficient cunoscută. Până în prezent au fost identificate 21 specii de lilieci, care se adăpostesc în peșterile sau scorburile arborilor bătrâni de pe teritoriul Parcului. Dintre acestea 14 specii intră în categoria specii strict protejate conform Convenției de la Berna, iar 6 sunt specii de interes comunitar conform Directivei Habitate.

Parcul Național Piatra Craiului găzduiește o populație bogată de carnivore mari: urs – Ursus arctos; lup – Canis lupus; râs – Lynx lynx.

Studiile realizate au arătat existența a trei culoare de circulație ale acestor specii între masivele Piatra Craiului și Bucegi, culoare care vor avea un regim special de protecție.

Căpriorul – Capreolus capreolus și cerbul comun – Cervus elaphus sunt întâlniți în pădurile de la baza masivului. În prezent populația de capre negre – Rupicapra rupicapra care trăiește în zonele stăncoase ale masivului este de cca. 120 de exemplare. Numărul exemplarelor a scăzut dramatic în ultimii ani datorită vânătorii, braconajului și a distrugerii habitatului lor natural, adică tăierii tufărișurilor de jnepeni.

Alte specii întâlnite în Parc sunt porcul mistreț – Sus scrofa; bursucul – Meles meles; jderul de copac – Martes martes; jderul de piatră – M. foina; pisica sălbatică – Felix silvestris , vidra – Lutra lutra.

Concluzii

În concluzie, se poate observa o relație directă între caracteristicile morfometrice și morfografice ale versanților și funcționalitatea lor.

Astfel, versantul cel mai înalt și cel mai abrupt este și cel care cuprinde cele mai extinse sectoare de eroziune. Cu toate acestea, este necesară introducerea mai multor variabile pentru delimitarea celor mai mici suprafețe cu o anumită funcționalitate: eroziune, transport sau acumulare.

Considerăm că studiul de față demonstrează posibilitatea utillizării metodologiei GIS pentru atingerea obiectivelor asumate și aduce informație geomorfologică de natură morfografică, cantitativă și cartografică utilizabilă.

Sunt prezente și evidente atât principiul coerenței între unitățile funcționale de versant și fenomenologia identificată în hărțile de susceptibilitate, cât și pricipiul catenei, harta unităților funcționale de versant relevând alternanța fațetelor abrupte (unitățîle de eroziune) cu cele înclinate (unitățile de transport) și cu cele cvasiorizontale (unități de acumulare).

Utilizarea unei astfel de metodologii este utilă în determinarea dinamicii/funcționalității versanților, deoarece oferă date cantitative exacte referitoare la dinamică, la posibilitatea evoluției și susceptibilitatea apariției proceselor de versant.

Metodologia prezentată poate fi aplicată oricărei regiuni pentru obținerea unor rezultate la fel de complexe, acesta fiind doar un exemplu aplicat spațiului montan.

O astfel de analiză poate surprinde atât influențele mediului asupra activităților umane, cât și intervenția acestora asupra dimanicii și destabilizării versanților prin defrișări, utilizări sau construcții neadecvate.