Asigurarile Private de Sanatate

CUPRINS –

Introducere

CAPITOLUL I CONCEPTUL DE ASIGURARE

SCURT ISTORIC AL SIGURĂRILOR

CONTRACTUL DE ASIGURARE

ELEMENTELE ASIGURĂRILOR

CAPITOLUL II FUNCȚIILE ȘI CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

2.1 CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

2.3 FUNCȚIILE ASIGURĂRILOR

CAPITOLUL III ASIGURĂRILE PRIVATE DE SĂNĂTATE

3.1 CE ESTE ASIGURAREA?

3.2 CATEGORII DE ASIGURARI PRIVATE DE SĂNĂTATE

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ

4.1 PREZENTAREA FIRMEI METROPOLITAN LIFE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În această lucrare am abordat anumite aspecte legate de sistemul de asigurări de sănătate existente in țara noastră, în mod elaborat asigurările private de sănătate. Doresc sa evidențiez importanța sistemului privat de sănătate încă de la începutul acestuia și până în prezent.

Am ales această temă deoarece știm cu toții cât de importantă este sănătatea în viața fiecărei persoane și cât de neglijată este de sistemul public. Din nevoia de schimbare și îmbunătătire a sistemului medical public a apărut sistemul medical privat care acordă o atenție maximă sănătații.

Am început lucrarea mea cu un scurt istoric al asigurărior, aspecte legate de cea ce înseamnă în general o asiguare, apoi am prezentat societați asigurare de sănătate prezente în România, am analizat două firme de asigurări cărora le-am analizat produsele și în urma analizei au rezultat anumite concluzii.

CAPITOLUL I CONCEPTUL DE ASIGURARE

SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR

În ultimul deceniu, sistemul sanitar de stat a fost devansat de serviciile medicale private, prin clinicile noi si dotate cu aparatura moderna, medici foarte bine pregătiti, un sistem unitar capabil să ofere cele mai bune servicii consumatorilor săi. Dezvoltarea sistemului de asigurări private o constituie o strădanie a omului din cele mai vechi timpuri de a fi protejat.

Asigurarea este o forma de protecție bazată pe un contract, prin care asiguratul cedează anumite riscuri asiguratorului- de regulă o persoana cu formă juridică respectiv societate, plătind asiguratorului o sumă de bani numită primă de asigurare, asiguratorul se obligă prin contract să platească asiguratului despăgubiri în cazul în care evenimentele prevazute în contract au loc.

Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care asigurătorul constituie, prin principiul mutualitații, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați expuși la producerea riscului de îmbolnăvire și îi îndemnizează in conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activitații desfașurate.

Prin urmare, asigurarea este o operațiune economică ce permite protecția împotriva consecintelor negative ale producerii unui anumit risc, lucru care este posibil prin difuzarea unui grup de inși expuși la același tip de risc.

Operațiunea de transformare a unui risc individual într-un risc colectiv, diminueaza astfel costuri inferioare față de cele care ar trebui susținute în mod obișnuit în cazul producerii evenimentului. Riscul este transferat de la o persoana la alta în cadrul grupului astfel costurile pentru daunele suferite sa se compenseze financiar mai ușor.

Originea asigurărilor nu se poate stabilii cu exactitate, primele forme de diminuare a riscului au aparut in China antică, acolo negustorii chinezi își purtau marfa în mai multe vase, ce urmau să străbată marile Chinei, în acest mod chinezii își diminuau riscul de a pierde toata marfa. Riscul era cu mult diminuat, dar nu erau acoperiți în totalitate pentru ca marfa sau nava aveau de suferit.

Babilonieni în Persia Antica încheiau contracte de asigurare în birorurile notatiale de la acea vreme. Contractul încheiau de ei a fost preluat și dezvoltat in relatie cu vecinii lor fenicienii, după emiterea hărților a fost mult dezvoltat de către greci și mult mai târziu preluat de către romani.

Asigurările de sănătate si de viata au fost introduse de greci si romani în jurul anului 600 î.h.,când au fost organizate breslele meseriașilor, denumite societați de binefacere. Acestea suportau cheltuielile funerare ale membrilor și întrajutorarea familiilor in caz de deces al unui membru.

În anul 1310 Ducele de Flandra înfiinteaza Camera de Asigurari de la Bruges, aceasta fiind înființată pentru asigurări împortiva riscurilor martime. În anul 1601 la Londra, parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate, numita legea privind politele de asigurare folosite între negustori.

Într-o polită din 1385 se enumerau următoarele riscuri asigurate: calamitați naturale riscurile măritime, incendiu, aruncare peste bord a încarcăturii, confiscarea de autoritățile locale, întâmplări nefericite sau orice alte obstacole. Acceleași riscuri sunt prevăzute și în polița din 1397 dar în ambele polițe au omis riscul de piraterie. Pirateria era cel mai important și mai frecvent motiv de pierdere a mărfii, asta făcea ca asigurarea de piraterie să aiba un cost foarte mare, însă nu exista o statistică clara a datelor de pierdere și asigurătorii calculau aleatoriu primele de asigurare, de multe ori valoarea lor fiind foarte mică în comparație cu prima de asigurare solicitată.

Cercetătorul R.G. Marsden considera că în anul 1524 au fost încheiate pentru prima dată documente. Este vorba despre prima poliță de asigurare din dosarele Amiralității, datată în 20 septembrie 1547, aceasta era redactată în limba italiană.

În anul 1570 , în Londra, a fost înființată Bursa Regală (Royal Exchange), aici negustorii se întâlneau de doua ori pe zi, în aer liber pe Lambard Street să discute în principal de afaceri, acesta fiind cel mai important pas pentru uniformizarea a asigurărilor maritime.

În anul 1576 a fost înființată Camera de Asigurări (Chamber of Assurances), scopul înfiintării acesteia era înlaturarea practicilor neloiale cum ar fi dubla asigurare sau supraasigurarea.

În anul 1871 an de referința pentru asigurările din România, a fost inființată societatea de asigurare “Dacia”, având ca și membrii fondatori personalitați ale vieții politice și economice: Gh. Cantacuzino, Șt. Ioanide, C. Porumbaru, Menelas Ghergami, B. Boerescu.

În anul 1873 a fost înființata societatea de asigurări “România”, aceasta fiind sprijinită de personalitați de prim rang: principele Al. B. Știrbei, Mihail Kogalniceanu si D. Grigore Ghica.

La înființare, societatea Dacia avea un capital social de 3 milioane lei, iar societatea România avea un capital de doar 2 milioane lei. Cu toate acestea, în anul 1881 societațile au fuzionat și au creat societatea Dacia-România, având urmatoarele tipuri de asigurări: incendii, grindină, transport pe apă și uscat, de viata, de accidente si de furturi prin spargere.

De la fuzionare, în doar 25 de ani respectiv pâna în anul 1906, societatea de asigurări a cumulat ca un număr de asigurări după cum urmează:

– 1.220.396.711 asigurări contra incendiilor

– 303.331.799 asigurări de transport

– 85.069.501 asigurări de grindină

– și 5.451.227 asigurări de viața

În toată această perioadă, despăgubirile au atins valoarea de 179.506.156 de lei, societatea Dacia- Română a rezistat în timp anilor tulburi de după 1916, deprecierii monetare din 1918, acestia reușind să reziste pe piața de asigurări până în anul 1948.

În anul 1882 a fost înființată societatea de asigurări Nationala cu un capital social de 3 milioane de lei, sediul societații a fost construit în anul 1886 de către arhitectul Adof Lang, aceasta clădire în zilele noastre este declarată monument istoric, o regăsim pe strada Doamnei numarul 12. Printre fondatorii societații de asigurari Nationala se pot enumera D. Sturza, P. Grădișteanu, T. Rosetti, Ioan S. Bratianu si altii.

În 1987 a fost înființata la Braila societatea de asigurari Generala, in colaborare cu Banca Marmorosch, Bank & Co, aceasta fiind specializata în asigurari pentru transporturi maritime. La capitalul subscris al companiei participă și compania Assicurazioni Generali din Trieste, ajutând astfel la recunoasterea politelor pe piata internatională de asigurări. Societatea și-a mutat sediul la București și în anul 1935 a crescut în volum primele încasate.

În 1907 a fost înființata societatea de asigurări Agricola, care este specializată în asigurari legate de agricultură și alte tipuri de asigurări, a fuzionat în anul 1930 cu societatea Fronciera din Cluj, devenind astfel Agricola- Fronciera.

În anul 1911 s-a înfiintat societatea de asigurari Prima Ardeleana, urmata in anul 1920 de societatea Steaua României aceasta in anul 1932 a fuzionat cu societatea Ancora, ajungând la un capital total de 12 milioane de lei in anul 1936 a preluat portofoliul romanesc al societății Phoenix, majorând astfel capitalul pâna la 20 de milioane.

În anul 1923 fostii membrii ai sectiunii de asigurări a Centralei Cooperativelor din Basarabia au înfiintat societatea de asigurări Vulturul, in accelasi an a fost înfiintata societetea Asigurarea Romaneasca care avea un capital de 4 milioane lei, aceasta avnd rezultate foarte bune prin extinderea activitații sale in asigurarile de viata fara examinare medicala, in anul 1937 ajungând în topul societatilor de asigurări.

Până la începerea primului razboi mondial societatile de asigurare încheiau polite de asigurare pentru incendii, viata, transport decat maritim si o pondere foarte mică de asigurati pentru grindină. Dupa primul razboi mondial au aparut douazeci și doua de societați de asigurare. După anul 1927 se pot înfiinta societati în România acest lucru fiind aprobat de catre guvern, printre care Sun, Phonix. Norwich și altele. În anul 1930 societetile de asigurari își dezvolta ramurile de activitate, este anul cel mai bun din punct de vedere economic.

După izbucnirea celui de al doilea Razboi Mondial și in România produce un declin în piața de asigurari, multe societați predau portofoliul de clienți și înceteaza activitatea. După terminarea razboiului mai funcționau foarte putine societați de asigurare, acestea colaborau cu societațti cu capital strain.

În anul 1942 piața de asigurări sufera din nou modificări din Casa de Asigurări a Ministerului de Interne devine Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat (R.A.A.S), aceasta deține monopolul asigurărilor de stat si comunale aceasta nu obtine profit astfel politele de asigurare sunt mai mici ca și valoarea polițelor private.

Din anul 1948 piața de asigurari trece din nou printr-o modificare majora, toate societatile de asigurări au trecut in proprietetea statului cu activele și pasivele lor si instituțiile de stat au fost reorganizate, a fost creata societatea Sovrom-Asigurare.

În anul 1952 a fost înfiintata ADAS Administratia Asigurarilor de Stat, institutie care marghează monopolul intintuțiilor de stat, cu capital integral român.

După 38 de ani de funcționare Administrația Asiguratilor de Stat și-a încetat activitatea, după desființarea acesteia bunurile, capitalul si pasivele și activele au fost preluate de catre societatea nou înființată Asigurarea Românească S.A.

A mai fost înființată Astra S.A care a preluat activele societaților mixte, cu participarea ADAS din străinătate și în limita acestora pasivele aferente. Activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor în cazurile de pagubă produse în România au fost preluate de care societatea de asigurări Carom S.A.

UNITA S.R.L se înființează în luna septembrie 1990, fiind prima societate de asigurări cu capital privat din România. Guvernul înființează Banca de Export Import a României S.A EXIMBANK, având capital integral de stat, aceasta practică asigurări pentru creditele la export împortriva riscului de neplată.

În anul 1992 s-au înființat societațile:

– Asigurări Reasigurări ARDAF

– AGRAS

-Roumanie Assurance International (practică asigurări medicale și de călătorie)

În anul 1993 se înființează societatea Generala ( recent denimita Generali) și Asigurarea Anglo-Româna.

În anul 1994 se inființează AIG International Grup, UNSAR (Uniunea Nationala a Societăților de Asigurare și reasigurare din România), Asitrans și Asigurări Ion Țiria- Asit.

Între ani 1995 și 2001 au fost înființate societățile Asigurarea Populară Româna, Omniasig, Sara Asig ( din 1996 devine Sara Merkur), Asiban Societate de Asigurări și Reasigurări, Atlassib Societate de Asigurări, Ing Nederlanden Asigurări de Viata, Garanta ( în anul 2000 devine Allianz Țiriac Asigurări), Romasig Invest Srl, AIG Life Asigurări România S.A si CSA ( Comisia de Supraveghere a Asigurărior).

Între ani 2002 și 2005 au avut loc următoarele evenimente

– CSA a acordat autorizații de functionare pentru urmatoarele societați de asigurare „Alpha Insurance România S.A”, „Bcr Asigurări S,A”, „Uniroyal Insurance S.A” și „Mediterranea Assicurazioni S.A”.

A intrat în vigoare legea nr 76/2003, care modifică și complectează legea nr 32/2000 privind societățile de asigurare si supraveghere a asigurarilor.

Omniasig cumpără pachetele majoritare de actiuni ale societăților AGI si ASIRAG și CSA aproba ca portofoliul de 185 de polițe de viață să fie transferat la Omniasig Asigurări de viață.

Parlament aprobă legea nr 212 din 27 mai 2004 care defineste asigurările private de sănătate în România va fi publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 505 din 4 iunie 2004.

La jumătatea anului 2005 s-a inființat BT Asigurări S.A, clienții beneficiază astfel de servicii de asigurare, produse bancare de leasing și de investiti.

1.2 CONTRACTUL DE ASIGURARE

Așa cum am menționat anterior asigurarea este de tip facultativ, aceasta implică atât reguli și obligații de partea asiguratului cât și de partea asiguratorului. Ca această relație economica șă poată fi posibilă la începutul colaborării se încheie un contract de asigurare.

Pe măsura evoluției politice și a relațiilor economice, oamenii se întâlnesc frecvent cu pericole care le pun viața, bunurile și sănătatea în pericol, așa au descoperit tot mai mult necesitatea unui polițe de asigurare.

Prin contract în limita termenilor conveniți, asiguratul se obligă ca la termenul scadent (lunar sau anual) să achite asiguratorului o suma de bani numita prima de asigurare, iar asiguratorul se obligă la producerea unui anumit risc stipulat in contract să despăgubească beneficiarul cu suma asigurată.

Din paragraful anterior reiese importanta contractului în relatia economica între asigurat si asigurator, acesta conform art 10 din legea nr 136/1995 se va incheia sub formă scrisă și va cuprinde:

-numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților contractante;

– obiectul asigurării: bunuri, persoane și răspundere civilă;

– riscurile ce se asigură;

– momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului;

– primele de asigurare;

– sumele asigurate

– alte elemente care stabilesc drepturile și obligațiile părților.

Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.

În primul paragraf al contractului trebuie să fie stipulate in clar numele asiguratului, adresa de domiciuliu su sediul social in cazul unei societati și datele companiei de asigurare, trebuie sa includă toate datele de identificare ( denumire, ro-ul companiei, adresa sediului social, contul i-ban cât și date despre persoana care a încheiat tranzactia). Următorul paragraf trebuie sa contina date despre obiectul contractului și anume:

– tipul de asigurare ( de bunuri, de viață, de călătorie, etc)

– perioada contractulă ( data de început a contractului, data scadentă a primei de asigurare, data de încetare a contractului).

– valoarea primei de asigurare

– sumele in funcție de de riscul asigurat

– și alte drepturi și obligații ale parților.

Încheierea contractului este precedată de câteva etape pe bază cărora se determină clauzele și condițiile finale ale acestuia, după cum urmează:

a) Declarația (cererea) de asigurare

b) Analiza declarației (cererii) de asigurare

c) Obligașia asigurătorului de a încheia contractul

d) Momentul încheierii contractului

a) Declarația (cererea) de asigurare- este prima etapă prin care asigurătorul își cunoaște asiguratul și afla informatii necesare evaluării riscului. Declarația de asigurare, chestionar sau cerere de asigurare reprezintă acordul asiguratului pentru incheierea unui contract. Completarea cererii reprezintă o declarașie referitoare la bunul, răspunderea sau persoana asigurata, mai nou această cere poate fi completată și online, pentru stabilirea unei cotați de preț a asigurării dorite.

Această declarație conține date precum:

– date de identificare (numele sau denumirea asiguratului, domiciliu sau sediul social în cazul companiei, date cu caracter personal etc.)

– obiectul de activitate

– durata asigurării solicitate

– date privind bunul asigurat

– suma asigurată

– franșiză

– beneficiarul asigurării

– starea de sănătate

– vârstă, antecedente medicale, tratemente medicale efectuate pînă în prezent și anterior completării cererii și altele în funcție de tipul de asigurare solicitat.

Pe baza raspunderii declarate de către asigurat, asigurătorul își formează o opinie asupra riscului și să stabilească prima aferentă.

b) Analiza declarației (cererii ) de asigurare- asigurătorii preiau foarte multe riscuri pentru bunuri aflate la mare distanță de ei sau de împuterniciții lor, acest lucru face de multe ori imposibilă evaluarea bunului “ la fața locului” și astfel cererea de asigurare trebuie să fie unanim respectată. În baza acestei declarați asigurătorul stabilește daca va încheia sau nu un contract de asigurare, dacă pe parcursul desfășurări contractului intervin modificări asupra bunului asigurat, asiguratul este obligat să reînoiască cererea de asigurare, în caz contrar asigurătorul își rezervă dreptul de a modifica sau denunța contractul.

c) Obligația asigurătorului de a încheia contractul- asigurătorul constată dacă s-au întrunit condițiile legale și în acest caz este obligat să încheie contractul, nu este în interesul lui și nici nu poate motiva refuzul încheierii contractului.

d) Momentul încheierii contractului- contractul se poate încheia odată cu plata primelor și emiterea documentelor de asigurare.

Durata contractului poate avea o perioada determinată (fixă) și nedeterminată, aceasta este foarte importanta reprezintă timpul la care se referă drepturile și obligațiile părților.

Încetarea contractului de asigurare, în mod obijnuit o constituie ajungerea la termen respectiv expirarea perioadei contractuale, însă în cazul asigurărilor de viață, destul de uzual este producerea evenimentului asigurat. Modurile obișnuite de încetare a contractului sunt:

a) Denunțarea

b) rezilierea

c) anularea contractului

a) Denunțarea- ca și modalitate de încetare a contractului, constă în exercitarea acesteia în mod unilateral, din cauze autorizate de lege. Asigurătorul poate denunța contractul în următoarele cazuri:

– dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite pe parcursul contractului, în legătură cu datele luate în considerare la data incheieri contractului.

– atunci când asigurătorul constată neîndeplimirea obligației de întreținere a bunului sau neluarea măsurilor împuse de lege, astfel încât să crească posibilitatea realizării riscului și existența bunuilui asigurat să fie pusă în pericol.

b) Rezilierea contractului- survine în urma nerespectării obligației unei părți din cauze care i se pot imputa.

c) Nulitatea contractului de asigurare- intervine atunci când contractul a fost încheiat fără respectarea condițiilor esențiale de valabilitate prezentate anterior.

Contractul încheiat între parti este denumit poliță de asigurare sau contract de asigurare, după aspectul juridic acesta prezintă următoarele caracteristici

– personal, consensual, sinalagmatic, oneros, de tip aleatoriu, de adeziune si succesiv.

Contractul de asigurare este un contract personal, deoarece obiectul asigurării poate fi o proprietate, prin contractul de asigurare se asigură persoana nu și propietatea. În cazul în care proprietatea este înstrăinată, noul proprietar nu beneficiază de asigurarea bunului cumpărat, decât cu acordul asiguratului.

Contractul de asigurare este un contract consensual- reprezintă valabilitatea de a incheia un acord prin vointa părților, fără să fie nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinței acestora.

Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic (bilateral) condiția estentială este reciprocitatea drepturilor cât și obligatiilor. Adică asiguratul se obligă să plătească prima, iar asigurătorul, să ofere protecție pentru riscul asigurat, constând în plata despăgubirii către asigurat a pagubelor datorită producerii unui eveniment asigurat. Obligațiile celor două părți sunt interdependente obligația asiguratului depinde de obligația asigurătorului și invers.

Contractul de asigurare este un contract cu titlu oneros- fiecare parte a contractului își doreste să obțină un avantaj pentru prestația care se obligă să o facă, sau o face.

Nici asigurătorul nu poate să obțină un avantaj fără nici o obligație de plată, în cazul unui eveniment prevăzut în contract nu s-a produs, prima de asigurare nu reprezintă un avantaj gratuit, ci o contraprestație pentru un risc asumat, care pe perioada contractuală

Contractul de asigurare este un contract de tip aleatoriu- la încheierea contractului asiguratul și nici asiguratorul nu cunoasc pierderile sau avantajele care vor rezulta.

În momentul încheiieri contractului nu se poate cunoaște dacă, și în masură, în care fiecare dintre părți va avea un avantaj sau o pierdere până la terminarea contractului sau dacă se va produce evenimentul riscului asumat, asigurătorul va plăti o suma mai mare decât prima încasată de la asigurat.

Contractul de asigurare este un contract de adeziune- în funcție de clauzele contractului asiguratul poate accepta termenii și condițiile sau poate refuza semnarea acestuia. Contractul este întocmit numai de una din părțile contractuale, respectiv de către asigurător, cealaltă parte neavând decât facilitatea de a accepta condițiile ca atare sau nu. Există posibilitatea de negociere a conșinutului unuor părți contractuale cum ar fi prima, modalitatea de plată, acoperirea și altele, dar esența contractului rămâne aceeași.

Pe piața pe asigurări există un număr foarte mare de societăși de asigurare, ca ofertele acestora să fie cât mai atractive și pliate cât mai mult pe nevoile clienților, aceștia sunt dispuși să ofere o flexibilitate puțin mai mare în negocierea contractului de asigurare.

Contractul de asigurare este un contract cu executare succesivă- acest contract are o perioada de desfăsurare dar depinde foarte mult de asigurat prin plata primelor de asigurare.

Dacă asiguratul nu își plătește la timp, prima de asigurare, conform condițiilor stipulate în contract, nu mai beneficiază de serviciile asigurătorului, acest lucru nu îl obligă pe asigurător să înnapoieze contravaloarea primelor de asigurare încasate anterior.

Contractul de asigurare poate fi declarat nul în următoarele situații

– consimțământul este obținut prin violență – presupunând că una dintre părți respectiv asiguratul declară că a fost victima unei violențe pentru încheia un contract de asigurare, acesta poate fi declarat nul.

– sau prin utilizarea dolului- adica folosirea de mijloace viclene de căte una din părți, la încheierea contractului, astfel se încalcă principiul libertății de voință a părților.

Drepturile și obligațiile rezultate din polița pot fi cesionate altei persoane, prin andosare. Sunt des întâlnite la asigurarea de credite luate de la bănci, drepturile de încasare conform poliței de asigurare sunt cesionate bancii creditoare.

1.3 ELEMENTELE ASIGURĂRILOR

Elemente esențiale ale unui contract de asigurare:

– Asiguratul- este persoana fizica sau juridică care în schimbul unei prime plătite care asigurător își acopera bunurile împotriva unor calamități naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva enemimente care vor apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl produce unor terțe persoane.

– Asiguratorul- este persoana juridică, societate de asigurări, care în schimbul unei prime de asigurare își asuma raspunderea pentru bunuri sau servicii asigurate față de beneficiar sau față de terțe peroane.

– Beneficiarul asigurări este o terță persoana care poate sa nu fie partea contractuală ce încasează despagubirea sau suma asigurată fără a fi parte contractantă. Asiguratul, de cele mai multe ori, desemnează beneficiarul asigurării la încheierea contractului sau pe parcurs acesta își ofera acordul scris pentru a desemna această persoană. Se poate stabili beneficiarul asigurării prin testament sau dacă există mai mulți mostenitori legali suma de asigurare va fi împărțită în mod egal, cu condiția ca asiguratul să nu fi dispus altfel.

– Riscul asigurat este partea contractuala care definește relația economica între cele doua părți, reprezintă evenimentul produs care determina asiguratorul să despăgubească asiguratul.

Riscul reprezintă un eveniment ( sau complex de evenimente) incert, posibil și viitor, la care sunt expuse bunrile, patrimoniul, viața, sănătatea sau integritatea fizică a unei persoane.

Categoriile de risc asigurabil sunt:

a) Producerea lui să fie posibilă- nu are nici un sens contractarea unei polite de asigurare dacă existența unui lucru nu este amenințată de de producerea unui anumit fenoment sau eveniment. Un eveniment cu frecvență mare nu poate fi asigurat, acesta ar genera costuri foarte mari, din pricina primelor de asigurare și nu ar fi justificat economic.

b) Să aibă un caracter întâmplător – să nu planeze incertitudinea ca moment, cât și ca intensitate a acțiunii acestuia, în aceasta categorie nu intra asigurarea de deces, acest eveniment fiind incert datorită termenului de producere a lui nu și certitudinea că se va intampla.

c) Independent de voința asiguratului sau a asigurătorului – dacă asiguratul sau persoana în favoarea căreia a fost încheiată asigurarea a provocat distrugerea bunului asigurat în scopul de a încasa despăgubirea de asigurare, asiguratul decade din dreptuile conferite de contractul de asigurare și va răspunde în fata legii, penal sau contravențional, după caz.

d) riscuri care nu pot face obiectul unei asigurări- în această categorie intra cazurile în care consimțământul este sustras prin vătămare sau dol sau fără acordul uneia dintre părți.

– Suma asigurată este partea pentru care asiguratorul își asumă răspunderea, în funcție de valoarea maximă a sumei asigurate se stabilește și valoarea primei de asigurare. Valoare sumei de asigurare este direct proporțională cu prima de asigurare, cu câat suma de asigurare creste, creste și valoarea primei de asigurare.

Suma de asigurare poate fi mai mică sau egală cu valoarea reală a produsului, aceasta nu poate depăși valoarea produsului asigurat evitând astfel supraasigurarea. Valoarea de asigurare se stipulează în contractul de asigurare, la asigurările de bunuri asigurarea se încheie în baza unei declarații făcute de asigurat și agreeată de asigurător, contravaloarea nu trebuie să depășescă valoarea produsului nou.

În cazul asigurări de viață nu putem discuta despre supraasigurare, nici viața și nici sănătatea sunt evaluabile în bani și se exclude orice raport între suma asigurată și paguba suferită de asigurat.

– Prima de asigurare este valoarea stabilita prin contract in funcție de valoarea sumei asigurate și este platită de catre asigurat către asigurator. Este un element esențial al contractului de asigurare și principala obligație a asigurătorului. Factorii care influențează valoarea primei de asigurare se pot enumera:

– numărul și tipul riscurilor,

– intensitatea riscurilor,

– natura bunului asigurat,

– dimensiunea riscurilor,

– suma asigurată,

– durata contractului,

– istoricul daunelor pe un anumit număr de ani anteriori,

– întinderea geografică a acoperirii,

– gradul de întreținere a bunului asigurat,

– starea de sănătate a persoanei asigurate,

– durata asigurării (la asigurarea de viață),

– evaluarea proprie obiectivă și subiectivă a asigurătorului și altele.

Calcului primelor se face în mod stiințific, pe baza datelor statistice și a matematicii actualizate care au revoluționat practica asigurărilor.

Prima brută o reprezintă prima plătită de catre asigurat și este alcătuită din primă netă și adaosul de primă, care acoperă cheltuielile generate de achiziție și de administrare ale asigurătorului si determimă obținerea unui profit. Valoarea cumulată a primei nete este destinată acoperiri despăgubirilor și sumelor asigurate.

Prima de asigurare este indivizibilă de la data încheiieri contractului, aceasta nu suferă modificări pe parcursul contractului, nici în cazul în care asiguratul încetează plata primei de asigurare înainte de încheierea contractului.

– Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care se desfasoara raportul între asigurat si asigurator așa cum au fost stabilite în contract. Aceasta depinde foarte mult și de natura asigurării, se pot asigura pe o durată determinată sau pentru derularea unui proces, de exemplu de la transportul de marfă până la asigurarea de viată.

– Paguba (sau dauna) reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat, ca urmarea a producerii fenomenului împotriva caruia s-a incheiat asigurarea.

Deoarece paguba poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunului asigurat este cunoscută sub forma de pagubă parțială, atunci când paguba este egală cu valoarea bunului asigurat este cunoscută sub forma de pagubă totală.

-Despagubirea de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratul în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.

Despăgubirea de asigurare poate fi în limita sumei de asigurate, egală sau mai mică decât paguba, în funcție de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat la acoperirea pagubei.

În practica asigurărilor de bunuri, se întâlnesc trei principii care se aplică la acoperirea pagubelor:

– principiul răspunderii proporționale

– principiul primului risc

– principiul riscului asigurat

– Norma de asigurare reprezinta suma stabilită prin lege pe unitatea de obiect asigurat.

CAPITOLUL II CLASIFICAREA ȘI FUNCȚIILE ASIGURĂRILOR

2.1 CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

Asigurările pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

A. După domeniul la care se referă:

– Asigurări generale (non viață)

– Asigurări de viață

B. După forma juridică:

– Asigurări facultative

– Asigurări obligatorii

C. După zona georgafică

– Asigurări interne

– Asigurări externe

D. După localizarea raporturilor juridice

– Asigurări directe

– Asigurări indirecte

Asigurarile clasificate după tipul si natura raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurator sunt:

– asigurarea directa sau propriu- zisă adică sunt asigurările clasice între asigurat și asigurător

– coasigurări – asiguratul încheie polite de asigurare pe aceleași bunuri cu mai multe societăți de asigurare

– reasigurări – asigurătorul cedează o parte mai mică sau mai mare din riscul asumat de a asigurații săi și primele aferente.

Prima categorie o reprezintă asigurările de viață și non-viață, adică asigurările generale, asigurări de bunuri, de persoană sau de răspundere civilă.

Asigurările generale (non-viață), sunt clasificate prin:

Asigurări de sănătate, acestea pot fi clasificate în funcție de despăgubiri ( despăgubiri financiare/ despăgubiri în natură/ despăgubiri mixte)

Asigurări de accidente pentru care se acordă despăgubiri financiare, în natură, mixte și pentru vătămări corporale suferite pe timpul transportului.

Asigurări de mijloace de transport, aceasta se împarte în patru categori: mijloace de transport terestru, lucastru sau maritim și aerien.

Asigurare de bunuri în tranzit, care acoperă marfa pe timpul transportului împotriva furtului, daunelor suferite și deteriorarea acestuia.

Asigurări de incendiu și calamităti naturale, care acoperă daune suferite de proprietăți și bunuri cauzate de incendiu, explozie, feneomene ale naturii, surpare de teren, energie nucleară, grindină, îngheț, furt și altele.

Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule care cuprinde mijloace de transport terestru, maritim, feroviar și aerian.

Asigurări de răspundere civilă generală care acopera daună din prejudiciu cauzată către terți.

Asigurări de credit care acoperă următoarele riscuri: vânzarea în rate, insolvabilitatea, creditul agricol și creditul ipotecar.

Asigurări de pierdere financiară care acoperă următoarele riscuri: riscul de șomaj, deprecierea valorii de piată, chetuieli comerciale neprevăzute, alte pierderi financiare conforme cu contractul de asigurare.

Asigurări de protecție juridică care acoperă cheltuieli cu prodecura juridică (pe care penală sau civilă) și alte cheltuieli.

Asigurări de viață

– asigurări ca termen de supravietuire

– asigurări de viață suplimentare care cuprind asigurări de deces din accident, asigurări de vătămări corporale, asigurări de spitalizare, asigurări de șomaj când acestea sunt subscrise suplimentar unui contract de asigurare de viață.

– asigurări permanente de sănătate

B Asigurarea contractuală ( facultativă) se încheie între un asigurat si asigurător printr-o întelegere contractuală. Această formă contractuală este mult mai lejeră ăentru asigurat și survine în urma unei necesităti, aceasta nu este impusă, convine numai cu acordul părților.

Asigurarea obligatorie (prin efectul legii) este stabilită prin prevederi legale în interese care aparțin societății în ansamblu și nu necesită acordul persoanei vizate. Chiar dacă asiguratul beneficiază in baza legii de asigurare obligatorie acesta nu este privat de dreptul de a încheia și asigurări facultative.

C. Asigurări clasificate după zona geografica, asigurări interne sunt cele în care:

– riscurile asigurate se pot produce pe accelasi teritoriu

– parțile contractuale domiciliază în acceași țară

– bunurile, persoanele și răspunderea civilă care fac obiectul lor se află în aceași țară

– primele de asigurare, despăgubirile și sumele asigurate se exprimă și se plătesc în moneda national.

Asigurări externe sunt cele în care:

– una din părțile contractante are domiciliul în altă țară

– obiectul asigurării se află în altă țară

– riscul asigurat se poate produce pe teritoriul altei țări

– prima de asigurare, despăgubirile și suma de asigurare se exprimă și se plătesc de regula, în valută.

D. Asigurări directe – reprezintă raportul juridic încheiat între asigurat (fără societătile de asigurare) și asigurători fie în baza legii fie în baza unui contract facultativ, poate fi inclus aici și coasigurarea, adică asigurarea aceluiași risc în cotă-parte cu mai mulți asigurători, în baza unor contracte bilaterale între asigurat și coasigurător în parte.

Asigurări indirecte – reprezintă contractual de reasigurare, adică contractul între două societăți de asigurare în care una are statutul de reasigurător iar cealaltă de reasigurător. Se urmărește cedarea către asigurător a unei părți din răspunderea pe care asigurătorul și-a asumat-o printr-o asigurare directă. În acest fel, asigurătorul ajunge să suporte o parte din riscul la care este expus un asigurat fără să incheie cu acest vrun contract.

Figura 2.1 Clasificarea asigurărilor după obiect, forma de regmentare juridică și categoriile de persoane care pot apărea ca asigurați

2.2 FUNCȚIILE ASIGURĂRILOR

Funcțiile asigurărilor au suferit modificări de a lungul timpului, acolo unde sectorul de asigurări este mai dezvoltat funcțiile sunt mai ample și mai reprezentative.

Funcțiile asigurărilor pot fi clasificate astfel:

– compensarea financiară a pierderilor sau funcția de repartiție

– funcția de control

– prevenire a pagubelor

– funcția financiară

– economisirea

– reducerea costurilor statului

– promovarea comertului invizibil

Funcția de compensare a pierderilor sau funcția de repartiție- prima de asigurare este cea mai importantă in funcția de repartiție, primele primite de la asigurați se cumulează în fondul de asigurări, o parte din acest fond se distribuie pentru plata despagubirilor către acei asigurați care au fost prejudiciați. Astfel, asigurarea are rol de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudici de care asigurații răspund conform legii și la acordarea unor sume în cazul producerii unor evenimente privind viața persoanelor.

Funcția de control- se exercită în legătură cu modul în care este gestionată încasarea primelor de asigurare si alte venituri ale societății de asigurare cu model de efectuare a plătilor pentru administrare a cheltuielilor, obligațiilor fiscale, plata a despagubirilor etc. În cazul asigurărilor obligatorii o astfel de funcție are un cadru real de manifestare, în cazul asigurărilor facultative aceasta trebuie să țină seama de un caracter concurențial al promovării asigurărilor de către societătile de asigurare, prin urmare exercitarea acestei funcții presupune efort propriu al fiecărei societăți de asigurare și pârghii specifice de înfaptuire.

Funcția de prevenire a pagubelor- se poate realiza prin finantarea unor evenimente sau acțiuni de prevenție a producerii riscurilor și chiar a unor programe de instruire pentru asigurați. Este posibilă și aplicarea franșizei adică asiguratorul scade din dreptul de asigurare în favoarea unui alt asigurator care va participa la acoperirea unui părți din pagubă. Astfel asiguratul este instruit cum să se comporte cu bunul asigurat și cheltuielile pentru despăgubirea unei eventuale pagube scad.

Funcția financiară se manifestă în contextul raporturilor financiare dintre societățile de asigurare și stat, prin intermediul unor pârghii fiscale ( obligația de plată a impozitului pe profit și a altor taxe cu caracter fiscal).

Este determinată de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului și de blocajul temporal între momentul încasării primelor și momentul plații despăgubirilor. Societățile de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilitățile existente.

Economisirea- este reprezentativă în mod special pentru asigurarea de viață, exista posibilitatea ca la terminarea contractului de asigurare să beneficieze de suma sigurata și în plus de profitul facut de societatea de asigurare în urma investițiilor efectuate cu prima platită de catre asigurat.

Reducerea costurilor statului- societătile de asigurare prin serviciile oferite clienților săi degrevează și sprijină statul în domeniul medical prin creerea de asigurări facultative.

Promovarea comertului invizibil, acolo unde legislațiile nationale permit vânzarea de asigurări unor clienți din alte tări sau cumpărarea de la asigurători străini.

CAPITOLUL III ASIGURĂRILE PRIVATE DE SĂNĂTATE

3.1 CE ESTE ASIGURAREA?

Asigurarea este definită ca fiind operațiunea financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligatie prevazută de lege, prin asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplari independente de vointa lui.

De asemenea asigurarea este o activitate economico- socială care consta in protejarea unor persoane juridice sau fizice in calitate de asigurați împotriva unor riscuri asumate de către societăți de specialitate în calitatea lor de asocietăti de asigurare.

Prin definiție asigurarea este un acord de voință stipulat sub formă scrisă între asigurat și asigurător, prin care una dintre părti respectiv asigurătorul în schimbul primei de asigurare oferite de către asigurat, preia anumite riscuri. În cazul producerii acelor evenimente prevazute in contract, dar fară ca asiguratul să le infaptuiască voit, asigurătorul urmează să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite.

Ca și formă de asigurare, de-a lungul timpului se întalnesc:

– autoasigurarea,

– asigurarea propriu-zisă,

– coasigurarea,

– reasigurarea,

– retrocedarea ( retrocesiunea).

Autoasigurarea ca și măsură de prevenție, populatia și unii agenți economici își constituie fonduri bănești de rezervă, constituirea unui fond de rezervă trebuie să aiba un grad mare de lichiditate pentru a fi folosit imediat în caz de necesitate. Fondul de rezervă nu poate fi utilizat în activităti economice, sumele cumulate fiind blocate si utilizate decât în caz de calamitate/ catastrofă. Fondurile cumulate fiind de multe ori insuficiente, paguba putând surveni în orice moment. În astfel de cazuri, pierderile mari pot depăși sumele cumulate în fondul de rezervă creeat pâna la momentul producerii ei.

Autoasigurarea este practicată de firme foarte mari care au avut de-a lungul vremii un istoric al daunelor foarte bun ( pierderi mici și foarte rare), au adoptat măsuri de management al riscului adecvate activității lor, și evident, au o capacitate financiară capabilă să le ofere posibilitatea asutoasigurării. De aceea, ele vor angaja și un personal specializat în asigurări, managementul riscului și investiții pentru a fi posibilă administrarea eficientă a fondului astfel creat. În paralel, se poate apela la asigurarea pentru anumite reiscuri și situații speciale.

Asigurarea propriu zisă din punct de verede economic presupune constituirea unui fond banesc doar pentru anumite tipuri de risc, presupune existenta comunitătii de risc și mutualitatea în compensarea daunelor, a prejudiciilor fată de persoane care au suferit un prejudiciu.

Coasigurarea- este utilizată atunci când un bun are o valoare foarte mare și nici o societate de asigurare nu își poate asuma răspunderea preluarii întregului risc, se divide în cota parte răspunderea la mai multe societăți de asigurare pe aceasi perioadă contractuală.

Reasigurarea- asigurătorul încheie cu o altă societate de asigurare devenind astfel asigurat și cedează astfel o parte din asigurarea initială și o parte din riscuri.

În cazul unuei eveniment ambele societăti platesc cotă parte din despăgubire. Foarte multe societăti fac contracte de reasigurare în acest mod valoarea pe care ei o despagubesc este mai mică și pot în acest mod să aibă mai multi clienți, putând oricând să suporte plata pagubelor.

Reasigurătorul doreste să obtină si el o protecție pentru portofoliul său de afaceri, printr-un contract de retrocedare. În aceasta noua relatie contractuală ,reasiguratorul este numit retrocedent, iar societatea care preia riscurile de la el este numita retrocesionar (societate de asigurare, reasigurare). Prin retrocesiune, se cedeaza o parte din prime , din risc si din cuantumul despagubirilor.

Reasigurarea este un acord între două parți numite companie cedantă și reasigurător, prin care prima cedează celei de a doua o parte din risc, conform condițiilor stabilite într-un acord în schimbul plății de către compania cedentă reasigurătorului a unei anumite sume numită primă de reasigurare.

Figură 3.1 Organigrama mecanismului asigurării și reasigurării

Conform imaginii de mai sus între compania cedentă și reasigurător există o relație de reasigurare, dar între asigurat și reasigurător nu există nici o legătură. În cazul producerii daunelor, asiguratul solicită și primește despăgubiri de la asigurătorul său, iar acesta la rândul său preia despăgubire de la asigurătorul său, conform contractului de reasigurare.

Principalul rol al reasigurătorului este acela de a oferii protecție asigurătorului direct împotriva uneia sau mai multor întâmplări sau acumulări de întâmplări rezultate din același eveniment.

3.2 CATEGORII DE ASIGURĂRI PRIVATE DE SĂNĂTATE

Asigurările private de sănătate constituie un sistem facultativ, suplimentar celui de asigurări de sănătate obligatoriu, oferind dreptul asiguratului de a alege pe lângă pachetul de baza oferit de sistemul social de sănătate, servicii de calitate superioară pliate pe tipul și nevoile acestuia, în funcție de riscul individual. O asigurare de sănătate privată nu exclude serviciile oferite de sistemul social de sănătate, acestea sunt complementare.

Asigurările private de sănătate pot fi:

– asigurări de tip complementar

– asigurări de tip suplimentar

– asigurări de tip subtitutiv

Asigurările private de sănătate de tip complementar suportă total sau partial plata serviciilor excluse partial de către asigurările sociale de sănătate din pachetul de bază, inclusiv coplătile, după caz.

Asigurarile private de sanatate de tip suplimentar suporta total sau partial plata pentru serviciile care excedeaza pachetului de servicii de baza din sistemul asigurarilor sociale de sanatate privind furnizarea unui grad ridicat de confort, accesul rapid la servicii medicale in cazul listelor de asteptare, servicii medicale speciale in strainatate si alte servicii.

Asigurarile private de sanatate de tip substitutiv suporta total sau partial plata pentru orice tip de servicii, inclusiv pentru cele prevazute la art. 2 lit. a).

Asigurările private de sănătate sunt definite în România prin legea nr 212 din 27 mai 2004 ( în vigoare de la data de 4 iunie 2006 până la 27 iulie 2004, fiind abrogată și înlocuită de legea nr 95 din 2006), pot beneficia de asigurări private de sănătate, conform legii 212 din 2004, orice persoană, cetățeni români, cetățeni străini sau aprozi cu domiciliul sau, după caz, resedința pe teritoriul României, după îndeplinirea cerințelor obligatorii ale sistemului social de sănătate, încheie contracte cu societăți de asigurari private de sănătate și achita prima de asigurare.

Principalele categorii de asigurări private de sănătate practicate sunt următoarele:

a) asigurarea medicală standard

b) asigurarea medicală pentru boli incurabile

c) asigurarea medicală pentru intervenții chirurgicale

d) asigurarea colectivă de sănătate

e) asigurarea intervențiilor stomatologice

f) asigurarea asistenței medicale pe termen lung

g) asigurarea venitului în perioada de incapacitate de muncă

h) asigurarea pentru invaliditate din boală

i) asigurarea medicală pentru călătorii în străinatate

a) Asigurarea medicală standard- acoperă total sau parțial, costile de spitalizare, dacă acestea nu depăsesc un număr de 3 pînă la 5 zile consecutive, a costului tratamentului medical ca rezultat a boli sau a vătămări corporale în perioada asigurată sau compensarea veniturilor pe perioada de boală. Riscul de deces nu este asigurat.

Prima de asigurare are o valoare diferită în funcție de categoria ocupațională, datorită riscurilor diferite și sunt diferite pentru bărbați și femei.

Sumele asigurate plătite pot fi de forma:

– compensarea cheltuielilor de spitalizare, sub forma unor indemnizații pentru serviciile de spitalizare private, tratamentul medical.

– sumă fixă pentru indemnizații pe ziua de spitalizare

– sumă fixă pentru intervenții chirurgicale

Costurile acoperite de asigurarea medicală standard pot fi:

– servicii private de ambulanță,

– de spitalizare,

– de tratament la domiciliu după spitalizare,

– consultații, diagnostic și sau alte taxe la specialiști,

– consultații la un medic generalist, respectiv medic de familie,

– intervenții chirurgicale,

– costuri de repatriere.

b) Asigurarea medicală pentru boli incurabile- aceasta asiguraților protecția împotriva unei boli incurabile cum ar fi: cancerul, accident vascular cerebral, transplant de organe vitale, invaliditate totală, insuficientă renală cu dializă. Asigurătorii oferă această polița ca asigurare suplimentară dar aceasta poate fi și o acoperire principală.

În funcție de frecvența boli în funcție de sexul persoanei asigurate, femeile sunt mai predispuse la boală, de intrarea și ieșirea din acoperirea poliței de asigurare, daca persoana este fumătoare sau nu, reprezintă factori importanți în calcului primei de asigurare.

Suma asigurată se poate plati după cum urmează:

– poate fi plătită la momentul diagnosticării bolii

– jumătate din suma la momentul diagnosticări și jumătate la momentul decesului asiguratului

– sau suma poate fi plătită separat pe perioada poliței.

c) Asigurare medicală pentru intervenții chirurgicale- această asigurare poate fi contractată separat sau suplimentar la un alt tip de asigurare, pe lângă asigurat de beneficiile acestei asigurări pot beneficia și copii acestuia.

Sumele asigurate sunt fixe și sunt stabilite în funcție de tipul intervenției chirurgicale, aceasta se va plăti doar dacă asiguratul suportă o intervenție chirurgicală pe perioada de valabilitatte a poliței de asigurare.

Intervenția este o operație chirurgicală facută de medic pentru a determina mai corect motivul bolii, fapt considerat necesar pentru a evita o imbolnăvire sau agravarea starii asiguratului sau consecințele unui accident, care se realizează ăn concurență cu reglementările medicale profesionale.

d) Asigurarea medicală colectivă- acest tip de asigurare este în mod frecvent utilizată de catre agenți economici, care doresc să își asigure angajații indiferent de numărul lor. Asigurarea se închieie pentru angajatii care au un contract de muncă cu firma contractată a poliței, valabilitatea poliței incheindu-se odata cu desfacerea contractului de muncă.

Polita de asigurare de accident a angajaților acopera decesul ca urmare a unui accident, invaliditatea permanentă ca urmare a unui accident și in unele cazuri și cheltuielile pentru tratamente medicale, operații chirurgicale și medicamente. Se poate include în asigurarea de accidente pentru angajați si riscul de boala profesionala. Bolile profesionale sunt afectiuni produse de exercitarea profesiei într-un mediu cu factori nocivi, chimici, fizici, biologici sau psihosociali, precum si suprasolicitarea unor sisteme sau aparate ale organismului în cadrul procesului de munca.

Aceste polițe de asigurare sunt oferite de către angajatori, salariaților săi ca și bonusuri financiare, prin încheierea acestei polițe au de câștigat și angajatorul cât și angajatul.

e) Asigurarea intervențiilor stomatologice- această asigurare acoperă tratamente stomatologice curente, precum și intervenți dentare survenite în urma unui accident.

Aventajele acestei asigurări sunt: costul redus al cheltuielilor provocate de intervențiile stomatologice, adica se va achita decît costul primei de asigurare nu se vor mai achita costurile ridicate prestate de câtre clinici. Un alt avantaj în constituie controlul mult mai des al sănătății dentare, astfel se pot prevenii și trata problemele grave aparute. Poate constitui aceasta asigurare un bonus pentru angajați, medicii sunt plătiți la numărul de pacienți tratati și la calitatea lucrărilor astfel angajații pot beneficia de intervenți stomatologice de calitate superioară.

f) Asigurarea asistenței medicale pe termen lung – acest tip de asigurare este unul foarte costisitor, de regula este contractat de către persoane în vârstă, acestă asigurare presupune asistență medicală pe termen lung mai mult persoana asigurată beneficiază de îngrijire medicală intr-un sanatoriu, spital sau locuință.

g) Asigurarea venitului în perioada de incapacitate de muncă- această asigurare de sănătate plătește o indemnizație periodică unei persoane care se află în incapacitate de a lucra, ca urmare a unei îmbolnăviri sau vătămări corporale.

h) Asigurarea pentru invaliditate din boală- asigurarea constă în plata spitalizării sau a asistenței ambulatorii, daca aceasta se recomandă la externarea din spital, durata maximă asigurată de către poliță este de 90 de zile de spitalizare, acestea nu se necesită să fie consecutive și ca această perioadă să survină în perioada desfășurări contractului.

i) Asigurarea medicală pentru călătorii în străinatate-

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ

4.1 PREZENTAREA FIRMEI METROPOLITAN LIFE

În România companiile Metlife- Metropolitan Life Insurance Company au peste 15 ani de experientă, reunind experiența și profesionalismul companiilor achiziționate Alico Asigurări și Alico Pensii (2010) și fosta Aviva Asigurări de viață (2012)

În aceasta perioadă au cumulat peste 2 milioane de clienti pe piața din România care beneficiază de asigurări de viață sau de asigurări de pensii obligatori.

Cumpărând companiile Alico Asigurări de viață, Alico Pensii si Aviva asigurări de viață au reusit să devina numarul 1 în asigurări garantate, accidente și îmbolnăvire și numarul 2 în asigurari de viață, avînd o cotă de piață de 16 %.

Companiile Metlife- Metropolitann Life Insurance Company au peste 145 de ani de experientă în aproape 50 de țări.

În toată lumea, companiile Metropolitan Life Insurance Company oferă asigurări de viață, de accidente și sănătate, planuri de pensii și economisire prin intermediul agentilor, partenerilor de distributie – precum brokeri sau banci – și prin direct-marketing. Lucram împreuna cu familii, companii și guverne pentru a le oferi soluții care să le asigure garanții financiare.

Numele nostru este recunoscut si investit cu increderea a 90 de milioane de clienti pe tot globul și a peste 90 de companii din primele 100 incluse in TOP FORTUNE 500® din Statele Unite. Avem experiență, resursele globale și viziunea pentru a oferi siguranța financiară intr-o lume nesigură.

INFORMATII DESPRE FIRMA ALICO

Alico este un lider internașional în asigurări de viață cu o experiență de peste 85 de ani cu servicii de calitate oferite către clienți din toată lumea. Compania s-a dezvoltat printr-o retea de 60.000 de agenși, brokeri, instituți financiare și are peste 12.500 de angajași în 54 de țări. Alico oferă servici către 20 milioane de clienți la nivel mondial.

Serviciile oferite se adresează persoanelor fizice și juridice, acestea sunt servicii de:

– asigurări de viață

– asigurări de accidente

– asigurări de sănătate

– planuri de pensi

– și soluți de administrare a portofoliului de afaceri.

Din data de 3 martie 2010, AIG și Metlife anuntă achiziționarea și respectiv vânzarea grupuilui Alico pentru suma de 15,5 miliarde de $ în numerar și titluri de valoare Metlife.

După cumpărare Directorul General Alico România, Theodor Alexandrescu anuntă că nu se vor efectua modificări contractuale sau restructurări în cadrul angajatilor, fiind păstrați incusiv partenerii de afaceri existenți. La un an după achiziție, LIMRA ( membru afiliat al LL Global, este o asociatie a companiilor de asigurări de viață și servicii ce financiare are ca scop să oferirea cele mai noi informați despre industrie și recomandări care să răspundă necesităților din industria financiară) îl numește pe Theodor Alexandrescu în funcția de Președinte al Comitetului Executiv Român. Astfel, acesta în noua lui funcție are ca și rol ridicarea standardelor etice și profesionale din industria financiară, dezvoltarea nivelului de performanță, aducându-l în standardele europene, aceleași scopuri se vor implementa la nivel local în România.

INFORMAȚII DESPRE FIRMA AVIVA

Este o companie din Marea Britanie, având activitate în peste 27 de țări cu o tradiție de peste 300 de ani în asigurări începând de la asigurări pentru comercianți maritimi pâna la asigurări la nivel mondial.

Din 11 octombrie 2010 au apărut pe piața de asigurări din România și oferă o gamă variată de servicii prin care protejează dar și administrează veniturile cliențior săi.

În anul 2007 înființează în România compania de pensii private și achiziționează CERTINVEST ( care devin Aviva Investors) cea mai veche companie de administrare a activelor de plan local. Iar în data de 30 ianuarie 2012, Metlife a achiziționat compania de pensii Aviva Pensii Private.

REZULTATE FINANCIARE