. Asigurarile Maritime. Asigurarile de Bunuri In Porturi
INTRODUCERE
Activitatea economică a omului este îndreptată, după cum se cunoaște, spre satisfacerea diferitelor sale necesități. Natura și intensitatea acestora sunt în funcție de stadiul de dezvoltare economică, socială și culturală al unei societăți sau a unei persoane (fizice sau juridice), precum și de obiceiurile și tradițiile existente într-o țară sau pe un teritoriu.
Necesitățile elementare ale omului (hrană, îmbrăcăminte, încălzire etc.) sunt cele esențiale atâta vreme cât nivelul său de trai nu a depășit o anumită limită. Pe măsura creșterii nivelului de trai și a ridicării nivelului cultural, sfera necesităților se lărgește tot mai mult la fiecare om, care își îndreaptă activitatea spre acoperirea unei din ce în ce mai variate game de cerințe. În funcție de posibilitățile materiale și de preferințele fiecăruia, unele din aceste cerințe pot fi satisfăcute imediat sau pot fi planificate a fi satisfăcute într-un anumit timp previzibil (de ex.: îmbunătățirea amenajării locuinței, construirea unei locuințe noi, călătorii etc.). Altele însă se referă la anumite nevoi viitoare, eventuale, nesigure dar posibile, create de apariția unor evenimente provocatoare de pagube. Această categorie de necesități nu poate fi planificată de către fiecare persoană în parte, deoarece ele depind de apariția sau neapariția evenimentelor respective și, în cazul apariției, de intensitatea lor, respectiv de volumul pagubelor pe care le-a pricinuit. Dacă necesitățile bănești sunt legate de unele evenimente din viața omului (deces, accident, atingerea unei anumite vârste) ele pot apare sau nu înlăuntrul unui termen, mai curând sau mai târziu, în funcție de ivirea evenimentelor respective.
Ceea ce se cunoaște din observațiile anterioare (observațiile statistice) și poate fi deci prevăzut este că un anumit pericol se ivește cu o oarecare regularitate și că el se va produce, într-un anumit teritoriu, un anumit volum total (aproximativ, dar evaluabil) de pagube; ceea ce însă nu se poate ști este care dintre persoanele amenințate a fi păgubite vor fi și efectiv păgubite și nici în ce măsură, nici când se va produce evenimentul respectiv.
Măsurile din ce în ce mai numeroase și ample care s-au luat și continuă să se ia pe linia prevenirii pagubelor provocate de calamitățile naturii și de accidente au dat, în decursul timpului, rezultate tot mai de seamă; ele nu au putut împiedica, totuși, și nu se va putea împiedica nici în viitor cu desăvârșire provocarea unor pagube atât persoanelor juridice cât și celor fizice.
Acest fenomen este resimțit pretutindeni și de către întreaga populație determinând o sporire continuă a interesului pentru găsirea de metode eficiente de apărare, respectiv de compensare a pagubelor rezultate din calamități sau din accidente.
S-a constatat, astfel, că această compensare se poate realiza:
fie prin constituirea de către fiecare persoană (fizică sau juridică) în parte a unor rezerve proprii (fonduri de autoprotecție), destinate a fi utilizate numai în cazul ivirii evenimentelor cauzatoare de pagube, pentru acoperirea acestora;
fie prin constituirea în comun, de către un număr mai mare de persoane, amenințate de aceleași pericole, a unor fonduri, care să servească la acoperirea necesităților bănești ale acelora dintre ele care au fost efectiv lovite de evenimentele întâmplătoare respective.
Prima variantă de realizare a compensării prin crearea de fonduri de rezervă presupune costuri suplimentare pentru persoana care a optat pentru autoprotecție. Aceasta deoarece fondul de rezervă financiară trebuie să aibă un grad ridicat de lichiditate, pentru a putea fi folosit de îndată ce apare nevoia reparării prejudiciului pentru care a fost constituit.
Cea de-a doua soluție, a constituirii unui fond destinat acoperirii pagubelor produse de calamități și/sau accidente se realizează prin intermediul unor organizații specializate, care pot fi societăți comerciale de asigurare sau organizații de asigurare mutuale. Această formă se caracterizează prin aceea că fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuției persoanelor fizice și juridice asigurate (prime sau cotizații), dar se utilizează în mod centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asigurați, adică pierderile provocate de calamități naturale și accidente se repartizează asupra tuturor participanților la constituirea fondului.
CAPITOLUL 1
GENERALITĂȚI ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR
1.1. CONCEPTUL DE ASIGURARE
1.1.1. Asigurarea sub aspect juridic
Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.
Abordarea juridică este frecventă și justificată, întrucât asigurarea pentru a fi operantă, trebuie să capete formă juridică, iar această formă este cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o conferă contractul, care constituie „legea părților”, precum și legea propriu-zisă, care emană de la puterea legislativă. Contractul de asigurare și legea cu privire la activitatea de asigurare, în calitate de izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări, se completează reciproc.
În Codul civil român, definiția dată contractului de asigurare a suferit îmbunătățiri succesive. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 49 din reglementarea adoptată în 1930, „prin contractul de asigurare întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”. Potrivit dispozițiilor art. 57 din reglementarea adoptată în 1971, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației Asigurărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terțe persoane, denumită beneficiar, o indemnizație-despăgubire sau suma asigurată – în limitele convenite”.
Noua reglementare va trebui să prevadă ca asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, în loc de „…Administrației Asigurărilor de Stat…”. această modificare a devenit necesară în urma renunțării la monopolul statului în domeniul asigurărilor, exercitat prin Administrația Asigurărilor de Stat, în noile condiții contractele asigurare putând încheia toate societățile de asigurare, constituite în conformitate cu legislația română în materie.
Revenind la contractul de asigurare, voi enumera trăsăturile caracteristice:
1. Este un contract consensual, adică se încheie valabil prin simplul consimțământ al părților. Faptul că legea prevede în mod expres obligativitatea încheierii în scris a acestuia și cuprinderea anumitor elemente, nu înseamnă o abdicare de la principiul consensualismului. Acest contract este valabil din momentul în care asigurătorul și asiguratul și-au exprimat acordul de voință cu privire la conținut. Forma scrisă este cerută de legiuitor din dorința de a proteja interesele asiguraților și ale terților.
2. Este un contract sinalagmatic, adică părțile contractante își asumă obligații reciproce și interdependente. Astfel, asiguratul se obligă să facă declarații de risc exacte, în atenția asigurătorului, atât la încheierea contractului, cât și la producerea sinistrului; totodată asiguratul se obligă să achite primele de asigurare datorate; la rândul său asigurătorul se obligă să acopere riscul asiguratului, în cazul producerii acestuia, acordând indemnizația cuvenită. Este de menționat că asigurătorul este ținut să-și respecte obligația contractuală numai în măsura în care asiguratul și-a onorat obligațiile sale contractuale. În caz contrar asiguratul decade din drepturi, când contractul este lovit de nulitate sau contractul rămâne valabil pentru o sumă asigurată mai mică.
3. Este un contract aleatoriu, adică la încheierea acestuia părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract. Aceasta deoarece obligațiile asumate de asigurat și asigurător depind de un viitor incert. Acest eveniment denumit alea, comportă pentru fiecare dintre părți, o șansă de câștig sau un risc de pierdere. Spre exemplu, în cazul unui contract de asigurare a unui bun corporal pentru riscul de incendiu, plata despăgubirii de către asigurător va avea loc numai în situația producerii incendiului. Dacă despăgubirea va întrece ca mărime prima achitată de asigurat, avantajul va fi de partea acestuia din urmă. În situația în care nu se va produce nici un incendiu, în perioada de valabilitate a contractului, avantajul va fi de partea asigurătorului, care a încasat de la asigurat prima convenită, fără să-i datoreze vreo indemnizație. În cazul unui contract de asigurare de deces, avantajul asigurătorului va fi cu atât mai mare cu cât momentul decesului va fi mai îndepărtat de acela al încheierii contractului, dacă prima este fracționată, respectiv dacă raportul dintre prima încasată și indemnizația datorată va fi în favoarea sa, dacă prima sa plătește anticipat la încheierea contractului.
Caracterul aleator este esențial la contractul de asigurare: dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând să fie acoperit cu certitudine de către asigurător.
4. Este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmărește să obțină un folos, în schimbul obligației ce-și asumă. La fel ca și alte contracte oneroase, (de vânzare-cumpărare, de schimb, locație, împrumut), contractul de asigurare este opus contractului gratuit (de donație, comodat), care presupune o obligație numai pentru una din părți, iar nu pentru amândouă. Asiguratul beneficiază de protecția pe care i-o oferă asigurătorul, care preia asupra sa riscul asigurat, nu în mod gratuit, ci în schimbul unei plăți sub forma primei de asigurare sau a cotizației, după caz.
Cele arătate mai sus nu exclud, însă, posibilitatea ca asiguratul să încheie asigurare în favoarea unui terț, care devine astfel beneficiarul asigurării. Asemenea contracte liberale vizează asigurările de persoane.
5. Este un contract succesiv, adică se eșalonează în timp. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri) o perioadă foarte lungă de timp (spre exemplu, în cazul contractului de asigurare de deces pe o perioadă nelimitată sau în cazul unui contract pentru o asigurare mixtă de viață – deces – supraviețuire) cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă foarte scurtă (pe timpul duratei unui zbor aerian între două puncte geografice, al unei călătorii efectuate de o navă fluvială sau maritimă ori de un mijloc de transport rutier), cu plata integrală a primei la încheierea contractului.
6. Este un contract de adeziune, adică deși este redactat și imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul. Într-o serie întreagă de cazuri, mai ales la asigurările de persoane, asigurătorul întocmește polițe de asigurare tip, în care toate condițiile contractuale – termen de valabilitate, suma asigurată, cota de primă, etc. – sunt standard. În asemenea cazuri, solicitanților – asigurați potențiali nu le rămâne decât să le accepte sau să le refuze în bloc. Evident, la asigurările care prezintă o importanță deosebită (mai ales la asigurările de bunuri de valori mari), asigurătorul elaborează un proiect de contract (o ofertă), pe care îl (o) negociază cu viitorul asigurat.
În cazul în care unele formulări din polițele de asigurare tip nu sunt suficient de clare, sunt echivoce ori unele prevederi importante nu sunt scoase în evidență, pierzându-se printre rânduri, se poate ajunge la contestarea lor de către asigurați. În asemenea situații aceștia se adresează instanțelor judecătorești, pretextând că și-au dat adeziunea la condițiile contractuale în necunoștință de cauză, că au fost induși în eroare de formulările lipsite de precizie etc. pentru a evita astfel de situații, în unele țări reglementările legale în materie prevăd o serie de dispoziții obligatorii cu privire la modul de întocmire a contractelor de asigurare.
7. Este uătre asigurător va avea loc numai în situația producerii incendiului. Dacă despăgubirea va întrece ca mărime prima achitată de asigurat, avantajul va fi de partea acestuia din urmă. În situația în care nu se va produce nici un incendiu, în perioada de valabilitate a contractului, avantajul va fi de partea asigurătorului, care a încasat de la asigurat prima convenită, fără să-i datoreze vreo indemnizație. În cazul unui contract de asigurare de deces, avantajul asigurătorului va fi cu atât mai mare cu cât momentul decesului va fi mai îndepărtat de acela al încheierii contractului, dacă prima este fracționată, respectiv dacă raportul dintre prima încasată și indemnizația datorată va fi în favoarea sa, dacă prima sa plătește anticipat la încheierea contractului.
Caracterul aleator este esențial la contractul de asigurare: dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând să fie acoperit cu certitudine de către asigurător.
4. Este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmărește să obțină un folos, în schimbul obligației ce-și asumă. La fel ca și alte contracte oneroase, (de vânzare-cumpărare, de schimb, locație, împrumut), contractul de asigurare este opus contractului gratuit (de donație, comodat), care presupune o obligație numai pentru una din părți, iar nu pentru amândouă. Asiguratul beneficiază de protecția pe care i-o oferă asigurătorul, care preia asupra sa riscul asigurat, nu în mod gratuit, ci în schimbul unei plăți sub forma primei de asigurare sau a cotizației, după caz.
Cele arătate mai sus nu exclud, însă, posibilitatea ca asiguratul să încheie asigurare în favoarea unui terț, care devine astfel beneficiarul asigurării. Asemenea contracte liberale vizează asigurările de persoane.
5. Este un contract succesiv, adică se eșalonează în timp. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri) o perioadă foarte lungă de timp (spre exemplu, în cazul contractului de asigurare de deces pe o perioadă nelimitată sau în cazul unui contract pentru o asigurare mixtă de viață – deces – supraviețuire) cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă foarte scurtă (pe timpul duratei unui zbor aerian între două puncte geografice, al unei călătorii efectuate de o navă fluvială sau maritimă ori de un mijloc de transport rutier), cu plata integrală a primei la încheierea contractului.
6. Este un contract de adeziune, adică deși este redactat și imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul. Într-o serie întreagă de cazuri, mai ales la asigurările de persoane, asigurătorul întocmește polițe de asigurare tip, în care toate condițiile contractuale – termen de valabilitate, suma asigurată, cota de primă, etc. – sunt standard. În asemenea cazuri, solicitanților – asigurați potențiali nu le rămâne decât să le accepte sau să le refuze în bloc. Evident, la asigurările care prezintă o importanță deosebită (mai ales la asigurările de bunuri de valori mari), asigurătorul elaborează un proiect de contract (o ofertă), pe care îl (o) negociază cu viitorul asigurat.
În cazul în care unele formulări din polițele de asigurare tip nu sunt suficient de clare, sunt echivoce ori unele prevederi importante nu sunt scoase în evidență, pierzându-se printre rânduri, se poate ajunge la contestarea lor de către asigurați. În asemenea situații aceștia se adresează instanțelor judecătorești, pretextând că și-au dat adeziunea la condițiile contractuale în necunoștință de cauză, că au fost induși în eroare de formulările lipsite de precizie etc. pentru a evita astfel de situații, în unele țări reglementările legale în materie prevăd o serie de dispoziții obligatorii cu privire la modul de întocmire a contractelor de asigurare.
7. Este un contract de bună credință, adică presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credință de către părți. Întrucât asigurătorul acceptă preluarea unui risc, bazându-se pe informațiile furnizate de solicitantul unei asigurări sau determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asiguratului tot pe baza informațiilor provenite de la acesta, fără putința de a le verifica de fiecare dată, atunci când se constată că informațiile puse la dispoziția asigurătorului nu au fost corecte, reaua credință a asiguratului se sancționează de o manieră foarte severă.
Legea constituie, alături de contract, o altă formă juridică de realizare a asigurării.
Asigurarea ex-contractu are la bază principiul facultativității (voluntariatul), adică ea se încheie din proprie inițiativă, de către persoanele fizice și juridice interesate, împotriva acelor fenomene (evenimente) care le amenință bunurile, viața sau integritatea corporală, în scop de indemnizare sau de fructificare (capitalizare).
Asigurare ex-lege are la bază principiul obligativității, adică ea acționează în mod automat, fără consimțământul prealabil al asiguraților și fără încheierea unui contract între părți, din momentul în care bunurile cuprinse din oficiu în asigurare au intrat în gospodăria unei persoane fizice sau în patrimoniul unei persoane juridice. Tot în mod automat sunt incluse în asigurare persoanele fizice aflate într-o anumită situație prevăzută de lege, ca de pildă cele aflate în timpul unei călătorii cu mijloace de transport public. În sfârșit, de protecție de asigurare automată beneficiază și acele persoane fizice și juridice care poartă o răspundere civilă față de terți expres prevăzută de lege. Cu titlu de exemplu ar putea fi citate persoanele fizice și juridice deținătoare de vehicule asigurate prin efectul legii pentru cazurile de răspundere civilă delictuală, precum și persoanele juridice deținătoare de mijloace de transport pe care sunt admiși călători pe căile ferate, rutiere și de apă și care sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă contractuală a transportatorului.
În România, cazurile de asigurare prin efectul legii sunt stabilite prin acte normative, emanând de la organele legislative.
Asigurarea contractuală constituie o modalitate de dobândire a securității individuale de către asigurați. Asigurarea prin efectul legii oferă protecție de asigurare anumitor categorii de persoane fizice și juridice din considerente de ordin social și economic național.
Asigurarea prin efectul legii se aseamănă cu asigurarea contractuală prin faptul că își procură fondurile de care are nevoie pentru plata indemnizațiilor pe seama primelor încasate de la asigurați. Ea se aseamănă și cu asigurările sociale prin faptul că are un caracter obligatoriu, dar se deosebește de acestea prin aceea că se bazează pe primele încasate de la asigurați iar nu pe resursele provenind de la non-asigurați.
Asigurarea prin efectul legii, fiind atotcuprinzătoare și nereclamând cheltuieli pentru încheierea de contracte, este mai puțin costisitoare pentru asigurați decât asigurarea contractuală, care, fiind selectivă și mai puțin cuprinzătoare, este inevitabil mai scumpă. Extinderea peste anumite limite a asigurării prin efectul legii, pentru a pune cât mai bine în valoare avantajul costului său redus, ar putea imprima acestui tip de asigurare caracterul unei prelevări forțate, al unui impozit, ori ar fi cuprinse în asigurare persoane nelegate între ele (sau imperceptibil legate) prin comunitatea de interese, de risc.
1.1.2. Asigurarea sub aspect economic
În cele ce urmează, voi prezenta pe scurt trăsăturile caracteristice ale asigurării. Existența asigurării este indisolubil legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinat acoperirii pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente).
Fondul de asigurare, îmbracă în mod necesar forma bănească. Practica unor organizații de asigurare din străinătate de a-și îndeplini obligațiile asumate prin prestații în natură (acordarea de asistență medicală în cazul asigurării de boală sau de accidente,
organizarea funeraliilor, în cazul asigurării de deces etc.) nu infirmă această teză. Și în aceste cazuri, fondul de asigurare se constituie în expresie bănească, iar în loc ca indemnizația de asigurare să fie achitată în numerar asiguratului sau unui terț, ea se folosește de organizația de asigurare pentru suportarea cheltuielilor aferente prestației în natură, la care s-a angajat prin contract.
Constituirea în natură a fondului de asigurare nu este de conceput deoarece ar ridica probleme complexe, legate de stabilirea structurii materiale a acestuia corespunzător nevoilor refacerii bunurilor asigurate, distruse sau avariate, de crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor, de evitarea pierderilor inerente manipulărilor și conservării îndelungate a acestora etc.
Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau contribuții), pe care le achită persoanele fizice și juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite fenomene (evenimente).
Cei interesați apelează la asigurare, ca modalitate de protejare împotriva pericolului (riscului) care îi amenință, numai dacă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să o suporte dacă s-ar produce fenomenul (evenimentul) respectiv. În cazul în care prima este excesiv de ridicată, asigurarea nu prezintă conveniența.
Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare și nesigure. Așadar, în principiu, din acest fond nu se suportă pierderile determinate de folosirea normală a unor bunuri, de consumarea acestora în procesul de producție ori în gospodăriile populației, de diminuarea valorii lor din diverse motive.
Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:
acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigurările de bunuri, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane;
finanțarea unor acțiuni legate de prevenirea pagubelor;
constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziția societății comerciale sau a organizației mutuale de asigurare etc.
În procesul formării și utilizării fondului de asigurare se nasc anumite relații economice între participanții la asigurare. Astfel, în prima etapă, fluxurile bănești sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele fizice și juridice asigurate către organizația de asigurare. În etapa următoare, fluxuri bănești sub forma indemnizațiilor de asigurare, constituit la dispoziția organizației de asigurare, către persoanele fizice și juridice afectate de producerea fenomenului (evenimentului) asigurat.
Deci, asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a produsului intern brut, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viața ori integritatea corporală, precum și onorarii obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți. Asigurările îndeplinesc anumite funcții:
Funcția de repartiție – ca funcție principală a asigurărilor – se manifestă, în primul rând, în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziția organizației de asigurare, pe seama primei de asigurare suportate de persoanele fizice și juridice cuprinse în asigurarea ex-contractu sau ex-lege;
Funcția de control – ca funcție complementară asigurărilor – urmărește modul cum se încasează primele de asigurare și alte venituri ale organizației de asigurare, cum se efectuează plățile cu titlul de indemnizație de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguraților, gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare, îndeplinirea integrală și la termen a obligațiilor financiare ale instituției de asigurare către stat și către terți.
1.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR
În actele normative privind asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă sunt reglementate raporturile dintre persoanele fizice și juridice care iau parte la asigurare, în calitate de asigurați, și respectiv societățile de asigurare, bunurile și persoanele care sunt cuprinse în asigurare, riscurile acoperite prin asigurare, drepturile și obligațiile ce revin părților din asigurare etc.
Elementele asigurării sunt: asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării, contractantul asigurării, contractul de asigurare, riscul asigurat, evaluarea în vederea asigurării, suma asigurată, norma de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării, dauna sau paguba, despăgubirea de asigurare.
Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurare), care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde – în baza legii – față de terțe persoane.
Contractul de asigurare este actul juridic care se încheie între asigurat și asigurător în cazul asigurărilor facultative. Prin acest act, asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să achite, asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau suma asigurată. Totodată, în contractul de asigurare sunt prevăzute și alte drepturi și obligații ale părților contractante, precum și data începerii și încetării răspunderii asiguratului. Deci, în contractul de asigurare sunt menționate de fiecare dată: interesul asigurării, riscul asigurat, suma asigurată și prima de asigurare.
În cazul asigurărilor de bunuri, de regulă, interesul asigurabil este interesul proprietarului bunului asigurat care este conștient că fără asigurare suportă o eventuală pagubă determinată de distrugerea sau avarierea bunului. Prin încheierea asigurării, asigurătorul preia asupra sa eventuala pagubă, iar titularul interesului care este și titularul asigurării, devine automat debitorul primei de asigurare și creditorul despăgubirii. La asigurările de răspundere civilă, interesul de asigurare vizează menținerea intactă a dimensiunilor patrimoniului asiguratului care poate fi afectat de prejudiciile pe care asiguratul le poate produce în anumite împrejurări unor terțe persoane. Deci, la aceste asigurări, interesul se referă la patrimoniul celui responsabil de producerea unui prejudiciu în dauna altora.
Un loc important în cadrul contractului de asigurare îl ocupa precizările esențiale referitoare la risc pe care este obligată să le facă persoana care încheie asigurarea. Dacă împrejurările esențiale privind riscul se schimbă în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice imediat asigurătorului schimbarea survenită. În caz contrar, asigurătorul are dreptul să propună asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului ori de câte ori împrejurările noi referitoare la risc nu le-ar fi acceptat dacă le-ar fi cunoscut de la început. În situația în care fenomenul (evenimentul) asigurat s-a produs, asigurătorul are latitudinea de a reduce despăgubirea (suma asigurată) cuvenită asiguratului, în proporția în care prima de asigurare stabilită inițial este mai mică decât prima corespunzătoare noilor împrejurări în legătură cu riscul sau de a refuza plata acesteia, când contractul nu a fost încheiat conform modificărilor intervenite.
Asigurătorul nu plătește despăgubirea sau suma asigurată dacă fenomenul (evenimentul) asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, de beneficiar sau de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate.
Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori terța persoană care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în polița de asigurare. Este de menționat faptul că, beneficiarul asigurării este desemnat și prin condițiile de asigurare (ex.: soțul, moștenitorii legali etc.). Când sunt mai mulți beneficiari desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiția ca asiguratul să nu fi dispus altfel.
Contractul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să obțină calitatea de asigurat. Astfel, un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariații săi, care sunt transportați la și de la locul de muncă cu autovehicule aparținând acestuia. În acest caz, calitatea de asigurați o au salariații pentru care a fost încheiată asigurarea, iar agentul economic este contractantul asigurării.
Între noțiunile de contractant și beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Astfel, contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia. De exemplu, în asigurarea mixtă pe viață, dacă asiguratul supraviețuiește până la expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare atunci el este și beneficiar al asigurării. În caz de deces al asiguratului înainte de expirarea valabilității asigurării, beneficiar al asigurării devine o terță persoană.
În cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul se suprapune cu contractantul și beneficiarul asigurării, iar la asigurările de răspundere civilă asiguratul se suprapune numai cu contractantul asigurat, deoarece despăgubirea de asigurare este încasată în toate cazurile de terțul păgubit sau vătămat.
Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente) care odată produs(e) datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată. Noțiunea de risc asigurat are, de regulă, mai multe sensuri. Astfel, riscul asigurat este folosit în sensul de probabilitate a producerii fenomenului (evenimentului) împotriva căruia se încheie asigurarea. Cu cât acest fenomen (eveniment) are o frecvență mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a pagubei și apare mai necesară asigurarea.
Un alt sens pe care îl are riscul asigurat este acela de posibilitate de distrugere (parțială sau totală) a bunurilor de unele fenomene imprevizibile, cum sunt: grindina, furtuna, incendiul, uraganul, seismul, ploile torențiale etc.
În asigurare nu pot fi cuprinse toate fenomenele (evenimentele) care produc pagube. Cu alte cuvinte, nu orice fenomen (eveniment) generator de pagube poate constitui risc asigurat, ci numai acela care îndeplinește condițiile următoare:
Producerea fenomenului (evenimentului) – pentru care se încheie asigurarea – să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este amenințat de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine necesară. Totodată însă, fenomenul (evenimentul) este necesar să aibă o oarecare regularitate în producere și un grad de dispersie cât mai mare pe teritoriu, fiindcă în caz contrar nu se poate manifesta interesul pentru asigurarea lui și nu se poate constitui nici mutualitatea necesară formării unui fond de asigurare de dimensiuni corespunzătoare;
Fenomenul evenimentul( trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător. După cum se știe, pentru o persoană producerea unui eveniment este întâmplătoare. În cazul unei colectivități, însă, cu cât aceasta este mai numeroasă, cu atât există mai multe posibilități pentru ca producerea unui fenomen sau eveniment să se transforme în legitate. Existența asigurării permite împărțirea riscurilor între membrii comunității de risc, astfel încât acestea nu mai constituie pentru fiecare asigurat în parte pierderi imprevizibile și incalculabile;
Acțiunea fenomenului este necesar să poată fi înregistrată în evidența statistică;
Producerea fenomenului (evenimentului) să nu depindă de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării.
Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea prin care se stabilește valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să poată fi cuprins în asigurare, este necesar să se cunoască cât mai precis valoarea acestuia, fiindcă despăgubirea de asigurare pe care o plătește asigurătorul, în caz de producere a riscului asigurat, se stabilește și în funcție de valoarea bunurilor asigurate. Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile de asigurare este necesar să fie stabilită în deplină concordanță cu valoarea reală a acestora, deoarece orice exagerare – într-un sens sau altul – poate avea consecințe negative fie pentru asigurător, fie pentru asigurat. Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv, înregistrată în evidența contabilă sau stabilită în funcție de prețul de vânzare-cumpărare, practicat pentru acel bun pe piață, în momentul încheierii asigurării.
Valoarea de asigurare este un element pe care îl întâlnim numai în cazul asigurărilor de bunuri. La asigurările de persoane, deoarece capacitatea de muncă și viața nu pot fi supuse operațiunii de evaluare, această noțiune nu se folosește.
De asemenea, în cazul asigurărilor de răspundere civilă nu poate fi vorba de valoarea de asigurare, fiindcă prejudiciul ce poate fi cauzat unor persoane nu este susceptibil de evaluare.
Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pe care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunurilor respective. Suma asigurată nu poate fi în nici un caz mai mare decât valoarea bunului asigurat, deoarece asigurarea este astfel concepută încât să nu permită – sub nici o formă – acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asigurați. La asigurările de bunuri prin efectul legii, suma asigurată se stabilește pe baza normelor de asigurare, iar pe cele facultative în funcție de propunerea asiguratului, fără însă ca ea să poată depăși valoarea bunului din momentul încheierii asigurării sau, pentru unele bunuri, sumele stabilite de asigurător.
Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat, ea fiind întâlnită în cazul asigurărilor de bunuri prin efectul legii. Astfel, de exemplu, la clădirile aparținând populației, norma de asigurare este stabilită pe metru pătrat de suprafață construită, iar cuantumul ei este diferențiat atât în funcție de mediul rural sau urban în care este situată clădirea, cât și în funcție de felul și destinația clădirilor, deoarece toate acestea sunt elemente care influențează nivelul valorii clădirii respective.
Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plătește asigurătorului pentru ca acesta să-și poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat. Din primele de asigurare încasate, asigurătorul își constituie, pe lângă fondul necesar achitării despăgubirilor sau a sumelor asigurate, și alte fonduri prevăzute prin dispozițiile legale și își acoperă cheltuielile privind constituirea și administrarea fondului de asigurare. Volumul primelor de asigurare ce se încasează de la asigurați se determină înmulțind suma asigurată cu cota de primă tarifară stabilită pentru fiecare 100 sau 1000 unități monetare suma asigurată.
Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător și asigurat, așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare.
Durata de asigurare diferă după cum este vorba de asigurări facultative de bunuri sau de asigurări facultative de persoane. În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi un an sau chiar și mai puțin, de exemplu, 3 sau 6 luni. La asigurările de viață, durata asigurării poate fi mult mai îndelungată, contractul de asigurare putându-se încheia pentru o perioadă de 5-10 ani sau 15 ani. Pot fi întâlnite asigurări facultative încheiate pe termen nedeterminat.
Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facultative prezintă o deosebită importanță, deoarece ea influențează mărimea primei de asigurare ce cade în sarcina asiguratului, iar răspunderea asigurătorului acționează numai în cadrul acesteia.
Paguba sau dauna reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurare. Deoarece paguba poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunului asigurat, întâlnim noțiunile de pagubă totală, în cazul în care bunul a fost distrus în întregime, și paguba parțială, atunci când pierderea intervenită este mai mică decât valoarea bunului.
Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.
Despăgubirea de asigurare poate fi – în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba, în funcție de principiul aplicat la acoperirea pagubei. În practica asigurărilor de bunuri, se întâlnesc trei principii care se aplică la acoperirea pagubelor, respectiv principiul răspunderii proporționale, principiul primului risc și principiul răspunderii limitate.
În cazul principiului răspunderii proporționale, despăgubirea de asigurare față de pagubă se stabilește în aceeași proporție în care se află suma asigurată, față de valoarea bunului asigurat.
Folosind notațiile:
d = despăgubirea de asigurare
p = paguba
s = suma asigurată
v = valoarea bunului asigurat
Rezultă că: d / p = s / v, iar d = (p * s) / v sau, d = p * (s / v)
Prin urmare, în cazul acoperirii pagubei conform principiului răspunderii proporționale, mărimea despăgubirii de asigurare este influențată atât de nivelul pagubei, cât și de raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului asigurat. Cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiată de valoarea bunului asigurat, cu atât nivelul despăgubirii de asigurare este mai apropiat de cuantumul pagubei. În cadrul acestui sistem de acoperire, despăgubirea este egală cu paguba numai atunci când suma asigurată este egală cu valoarea bunului asigurat. Despăgubirea de asigurare se stabilește conform acestui principiu în cazul asigurării animalelor și culturilor agricole, al asigurării mărfurilor în transportul internațional etc.
La acoperirea pagubei după principiul primului risc, despăgubirea este egală cu paguba fără a putea însă depăși mărimea sumei asigurate. Deci, conform acestui principiu, raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului nu mai influențează nivelul despăgubirii, acesta depinzând doar de mărimea pagubei și a sumei asigurate.
Stabilirea despăgubirii pe baza principiului primului risc este folosită, de regulă, la acele asigurări de bunuri, la care pagubele totale se produc mai greu. Volumul sumei asigurate este considerat, în acest caz, ca reprezentând maximum de pagubă previzibilă la bunul respectiv. De exemplu, la asigurarea clădirilor și a altor construcții, despăgubirea se stabilește pe baza acestui principiu.
Dacă comparăm volumul despăgubirii stabilit conform celor două principii de acoperire în asigurare, vom observa că el diferă numai atunci când suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, iar paguba înregistrată a fost parțială. De menționat că, în cadrul ambelor principii de acoperire, partea din paguba care depășește suma asigurată este suportată în întregime de asigurat.
Privind cele două sisteme de acoperire a pagubei prin prisma avantajelor pe care le oferă asiguraților, rezultă că principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurați decât cel al răspunderii proporționale, deoarece pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Această compensare, însă, presupune încasarea de la asigurați a unor prime de asigurare cu un nivel mai ridicat.
Caracteristic principiului răspunderii limitate este faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depășește o anumită limită dinainte stabilită. Prin urmare, în acest caz o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului, iar mărimea relativă a acesteia (uneori cea absolută = este stipulată în contractul de asigurare).
Partea din valoarea pagubei dinainte stabilită care cade în sarcina asiguratului poartă denumirea de franșiză. Ea poate fi de două feluri: atinsă (simplă) și deductibilă (absolută).
În cazul franșizei atinse asigurătorul acoperă în întregime paguba – până la nivelul sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât franșiza.
Franșiza deductibilă se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent cât este volumul acesteia din urmă. Cu alte cuvinte, în cazul franșizei deductibile despăgubirea se acordă numai pentru partea din pagubă care depășește franșiza.
Nici în cazul franșizei atinse și nici al celei deductibile, nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franșizei.
Având în vedere gradul mai scăzut de compensare a pagubelor în cazul asigurărilor la care se aplică principiul răspunderii limitate, cota de primă tarifară este și ea mai mică.
Prin stabilirea franșizei, se evită cheltuielile privind evaluarea, constatarea pagubelor și stabilirea despăgubirilor de asigurare la pagubele de un volum mai redus, care nu prezintă o importanță economică deosebită. Totodată, existența franșizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă pentru prevenirea pagubelor, deoarece el știe că dacă acestea se produc, o anumită parte din ele o va suporta singur.
Principiul răspunderii limitate se practică, de exemplu, la asigurarea mărfurilor în transportul internațional.
1.3. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR
Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă pot fi clasificate – pentru o mai ușoară înțelegere și urmărire a particularităților ce le prezintă – după mai multe criterii, dintre care menționăm: domeniul (ramura la care se referă, forma juridică de realizare a asigurării, riscurile cuprinse în asigurare, sfera de cuprindere în profil teritorial, felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător și asigurat).
După domeniul (ramura) la care se referă, asigurările pot fi grupate astfel: asigurări de bunuri, asigurări de persoane și asigurări de răspundere civilă.
Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale aparținând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse acțiunii unor fenomene naturale sau accidentelor. În țara noastră fac obiectul asigurărilor de bunuri o gamă variată de valori materiale cum sunt: mijloacele de producție fixe și circulante, culturile agricole și rodul viilor, animalele domestice, autovehiculele, navele maritime și fluviale, aeronavele, clădirile și alte construcții, bunurile casnice și alte categorii de bunuri aparținând populației, bunuri etc.
Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru diminuarea consecințelor negative cauzate de calamități naturale, accidente, boli etc. sau plata sumelor asigurate în legătură cu producerea unor evenimente în viața persoanelor (deces, împlinirea unei anumite vârste, pierderea capacității de muncă etc.).
Prin urmare, caracteristic pentru asigurările de persoane este faptul că prin intermediul lor se realizează protecția economică pentru cazul producerii decesului ori invalidității asiguratului sau în legătură cu survenirea la asigurat sau la beneficiarul asigurării a unui anumit eveniment.
Prin asigurările de răspundere civilă, asigurătorul își asumă obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terțe persoane. Este vorba de prejudiciul ce poate fi cauzat prin producerea unor accidente concretizate în vătămarea corporală sau deces ori în avarierea sau distrugerea unor bunuri sau în alte pagube pentru care asiguratul răspunde conform legii.
Rezultă, deci, că prin asigurările de răspundere civilă se realizează protecția patrimoniului asiguratului, deoarece în cazul în care el produce un prejudiciu unei terțe persoane nu apelează la aceasta pentru a-l acoperi, fiindcă asigurătorul și-a asumat răspunderea și intervine acordând despăgubirea care se cuvine.
După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate și statut, societățile comerciale din domeniul asigurărilor din țara noastră pot practica următoarele categorii de asigurări: asigurări de viață, asigurări de persoane, altele decât cele de viață; asigurări de autovehicule; asigurări maritime și de transport; asigurări de aviație; asigurări de incendiu și alte pagube la bunuri; asigurări de răspundere civilă; asigurări de credite și garanții, asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate și asigurări agricole.
După forma juridică de realizare, asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă se grupează în asigurări prin efectul legii (obligatorii) și asigurări facultative (contractuale).
În țara noastră, toate persoanele fizice și juridice deținătoare de autovehicule au obligația legală de a le asigura pentru cazurile de răspundere civilă, respectiv pentru pagubele și vătămările corporale produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României. Asigurarea de răspundere civilă auto se practică sub formă obligatorie aproape în toate țările din Europa.
Asigurările de răspundere civilă prezintă o serie de trăsături care le deosebesc de asigurările facultative. Aceste trăsături sunt legate de obiectul și sfera asigurării, de modul de stabilire a sumei asigurate, de durata asigurării etc.
Suma asigurată în cazul răspunderii civile este stabilită printr-un act normativ, respectiv prin Norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ceea ce înseamnă că asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto este o asigurare normată.
Asigurările facultative iau naștere pe baza contractului de asigurare încheiat între asigurător și asigurat. Asigurătorul este obligat să accepte asigurarea facultativă propusă de asigurat, dacă aceasta corespunde prevederilor din actele normative în vigoare. Pentru ca asigurătorul să accepte asigurarea propusă, este necesar ca persoana fizică sau juridică ce solicită încheierea acesteia să declare în scris toate datele necesare pentru identificarea bunului respectiv, împrejurările esențiale privind natura și sfera riscului. De asemenea, este necesar ca persoana care solicită încheierea asigurării să fie de acord cu plata sumelor de asigurare și să respecte toate obligațiile ce-i revin pe perioada valabilității contractului de asigurare. Pentru potențialii asigurați, încheierea asigurării facultative depinde de voința lor, ei fiind singurii care pot decide în legătură cu contractarea asigurării.
Asigurările facultative se încheie fie pentru bunuri, persoane, răspundere civilă ori riscuri necuprinse în asigurările prin efectul legii, fie în vederea completării acestor asigurări pentru ca asigurații să aibă posibilitatea să primească, în caz de pagubă sau de producere a evenimentului asigurat, o despăgubire sau o sumă asigurată mai mare.
Asigurarea facultativă are, la rândul său, anumite trăsături specifice care decurg, în principal, din faptul că ea poate lua naștere numai pe baza acordului de voință (concretizat în contractul de asigurare) al celor două părți ce intervin în asigurare.
Spre deosebire de asigurarea prin efectul legii, asigurarea facultativă nu este totală, ea cuprinzând de regulă, numai o parte din bunurile de același fel existente în posesia persoanelor fizice sau juridice la un moment dat. Mărimea gradului de cuprindere în asigurarea facultativă a bunurilor este influențată de mai mulți factori. Printre aceștia un rol important îl joacă calitatea activității care se face pentru publicitatea asigurării respective și modul în care se acționează pentru încheierea contractelor de asigurare și apoi în ceea ce privește constatarea, evaluarea pagubelor și stabilirea despăgubirilor de asigurare, pentru ca asigurații să poată intra cât mai rapid în posesia sumelor de bani necesare refacerii bunurilor avariate sau distruse.
În cazul asigurării facultative, suma asigurată nu este stabilită pe baza unor norme, ci în funcție de propunerea asiguratului și având ca limită maximă valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării, iar la asigurările de persoane anumite sume stabilite prin regulamentul de asigurare.
Referitor la modul de stabilire a sumelor asigurate, se poate spune că asigurările facultative prezintă avantajul că sunt mai mobile, deoarece oferă condiții pentru stabilirea acestora în funcție de interesele și posibilitățile materiale ale asiguraților.
Asigurarea facultativă este valabilă numai pentru o anumită perioadă de timp, riguros stabilită în contractul de asigurare, iar răspunderea asigurătorului acționează doar în cadrul acestui interval. La expirarea duratei de asigurare, răspunderea asigurătorului încetează, indiferent dacă în această perioadă s-a produs sau nu riscul asigurat, reînnoirea asigurării rămânând la latitudinea asiguratului.
Asigurarea facultativă intră în vigoare numai după îndeplinirea condițiilor prevăzute în contractul de asigurare, printre care cea mai importantă este plata de către asigurat a primei de asigurare. În cazul asigurărilor la care este prevăzută posibilitatea achitării primei de asigurare în mai multe rate, întârzierea plății acesteia, peste termenul prevăzut, poate avea drept rezultate rezilierea contractului de asigurare. În situația în care apar unele pagube înainte de plata primei de asigurare sau după trecerea termenului prevăzut pentru achitarea ei, asigurătorul nu acordă despăgubirea respectivă.
După sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurările pot fi grupate în: asigurări interne și asigurări externe.
Asigurările interne au caracteristic faptul că, în general, părțile contractante domiciliază în aceeași țară, bunurile, persoanele și răspunderea civilă care fac obiectul lor se află pe teritoriul aceleiași țări, iar riscurile asigurate se pot produce pe același teritoriu. Aceste asigurări se caracterizează și prin aceea că primele de asigurări, despăgubirile și sumele asigurate se exprimă și se plătesc, de regulă în moneda națională.
Asigurările interne includ, de regulă: asigurările de clădiri, construcții, culturi agricole, animale și alte bunuri aparținând diverselor categorii de agenți economici; asigurările de clădiri, animale, obiecte de uz casnic și autovehicule aparținând populației; asigurările de persoane; asigurările de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de asigurat unor terțe persoane pe teritoriul aceleiași țări etc.
Asigurările externe au caracteristic faptul că apar în legătură cu persoane, răspundere civilă sau bunuri care ies în afara limitelor teritoriale ale țării în care se încheie contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări, una din părțile contractante ori beneficiarul asigurării domiciliază în altă țară sau obiectul asigurării ori riscul asigurat, se află, respectiv se poate produce pe teritoriul unei alte țări. De regulă, la aceste asigurări atât primele de asigurare, cât și despăgubirile se exprimă sau se plătesc în valută, motiv pentru care ele sunt cunoscute și sub denumirea de asigurați în valută.
În categoria asigurărilor externe întâlnim: asigurarea mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior pe timpul transportului; asigurarea navelor maritime, a navelor de pescuit oceanic și a navelor aeriene care fac parte din flota civilă; asigurarea creditelor pentru export; asigurarea construcțiilor și a răspunderii constructorului pentru obiective realizate în străinătate sau de firme dintr-o țară în altă țară; asigurarea bunurilor unui stat aflate în străinătate; asigurarea autovehiculelor aparținând unor persoane fizice sau juridice dintr-o țară, care circulă în afara teritoriului țării respective etc.
Rezultă că asigurările externe sunt determinate de relațiile economice ale unei țări cu alte țări, aducându-și aportul lor specific la dezvoltarea și desfășurarea în bune condițiuni a comerțului exterior, a transporturilor internaționale de mărfuri și călători și a turismului.
După felul raporturilor ce se stabilesc între asigurător și asigurat, asigurările pot fi grupate în asigurări directe și asigurări indirecte sau reasigurări.
Specific asigurărilor directe este faptul că raporturile de asigurare se stabilesc în mod nemijlocit între asigurați (diferite persoane fizice sau juridice) și asigurător, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii.
Spre deosebire de asigurările directe, reasigurarea apare ca un raport ce se stabilește de fiecare dată între două societăți de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat (cedent) iar cealaltă de reasigurator. Reasigurarea are la bază contractul de reasigurare, prin intermediul căruia reasiguratul cedează unui reasigurator o parte din răspunderile pe care și le-a asumat prin contractul de asigurare și o parte din primele de asigurare încasate. În acest fel, reasiguratorul (reasiguratorii) își asumă răspunderea de a participa la acoperirea pagubelor – care se pot produce bunurilor cuprinse în contractul de asigurare în limitele menționate în contractul de reasigurare. De menționat că contractul de reasigurare derivă în toate cazurile din contractul de asigurare, fără ca între reasigurator și asigurat să existe vreun raport juridic. Se poate spune, deci, că reasigurarea reprezintă, de fapt, o asigurare a asigurătorului direct, fiind un raport care apare numai între persoane juridice (instituții sau societăți de asigurare).
1.4. REASIGURĂRI
În ultimul timp, creșterea continuă a tonajului navelor și implicit a flotelor a determinat ca asigurările acestora să nu mai aibă un caracter individual ci colectiv, astfel încât același risc sau aceleași riscuri să fie acoperite de mai mulți asigurători. În acest fel, o daună importantă din punct de vedere economic poate fi repartizată la un număr mare de asigurători, evitându-se astfel ruinarea asigurătorului individual.
Repartizarea riscurilor reprezintă, la ora actuală, principala caracteristică a asigurărilor maritime, ea realizându-se în principal în: coasigurare; reasigurare.
Coasigurarea este procedeul prin care riscurile sunt divizate între mai mulți asigurători, fiecare răspunzând doar pentru partea de riscuri pe care a subscris-o. Gestiunea operațiunii este ținută de către un singur asigurător, denumit în acest caz „asigurător principal”. Acesta repartizează cotele de participare celorlalți parteneri, se ocupă de întocmirea poliței (pe care apare ca prim asigurător), încasează prima de la asigurat și o împarte coasigurătorilor funcție de participarea lor. Tot el este acela care lichidează direct cu asigurătorul orice caz de daună petrecut, recuperând de la coasigurătorii subscriitori cotele de despăgubire respective, proporțional cu procentele de risc preluate de aceștia.
În general, toate operațiunile privind asigurarea în cauză sunt executate de către asigurătorul principal, el consultându-se cu ceilalți participanți doar pentru stabilirea condițiilor de asigurare și a cotelor de prime cerute.
Pentru serviciile prestate, lui îi revine un comision calculat la volumul primelor de asigurare încasate. Actualmente, coasigurarea se întâlnește mai rar, practicându-se, de obicei, în cazurile în care asiguratul își manifestă în mod expres dorința ca protecția să fie dată de mai multe întreprinderi de asigurare.
Reasigurarea constă în asigurarea asigurătorului, respectiv în preluare de către una sau mai multe societăți de asigurare a unei părți din riscurile suportate de aceasta. Astfel, societatea care cedează o parte din riscuri poartă denumirea de reasigurat iar, cea care primește această parte, reasigurator.
În toate țările, în care există mai multe societăți de asigurare, operațiunile de reasigurare se fac atât între ele cât și cu parteneri din străinătate. Acolo, unde există și asociații de asigurare de stat (Franța, Egipt, Irak, Brazilia etc.) toate celelalte societăți sunt obligate să cedeze acestora, pe calea reasigurării, parte din răspunderile pe care le preiau prin asigurările directe încheiate. Orice societate cedează (reasigură) altora o cotă importantă din riscurile proprii (80-90%). La rândul său, ea preia o cotă oarecare din riscurile altor societăți, devenind în același timp asigurător, reasigurat și reasigurator, astfel încât se formează o masă de riscuri suportată de un număr mare de asigurători și reasigurători.
Prin operațiunile de primire și cedare a unor riscuri pe piața internațională de asigurări, reasigurarea contribuie la divizarea și omogenizarea unor răspunderi precum și la lărgirea cooperării economice internaționale.
Reasigurarea, ca formă de cooperare și întrajutorare între societățile de asigurare, are la bază pe lângă principiul bunei credințe și obligația reasiguratului de a păstra în sarcina sa o parte din răspunderile preluate de la asigurați. Cu cât răspunderea rămasă în sarcina acestuia este mai mare, cu atât mai mult este apreciată de către reasiguratori operațiunea în cauză, aceasta fiind o dovadă de verificare atentă de către reasigurat a tuturor laturilor riscului supus reasigurării.
În practica reasigurărilor se întâlnesc și cazuri când reasiguratul, în faza precontractuală, stabilește prima de reasigurare și condițiile ei, astfel determinând indirect și condițiile asigurării, de unde rezultă poziția predominantă a acestuia în acoperirea riscurilor. Cu toate acestea, reasigurarea nu stabilește nici un raport juridic între asigurat și reasigurator.
CAPITOLUL 2
ASIGURAREA MARITIMĂ
Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurărilor de bunuri, protejează navele maritime și fluviale, celelalte ambarcațiuni și instalații folosite în porturi, precum și încărcătura acestora împotriva unui complex de riscuri.
Este vorba de o multitudine de riscuri care pot surveni în timpul încărcării, descărcării și transbordării, precum și în timpul transportului, respectiv al staționărilor intermediare. Riscurile la care ne referim pot fi provocate de forța majoră: uragan, furtună, incendiu etc.; aici intră, de asemenea, naufragiul navei dintr-un motiv sau altul; eșuarea navei; ciocnirea dintre două nave (abordaj), precum și ciocnirea navei cu un corp fix plutitor altul decât o navă (coliziune). De exemplu, în timpul navigației, o navă care, în drumul său, se ciocnește cu un ghețar, suferea avarii. Alt exemplu: o ambarcațiune fluvială sau maritimă, navigând pe timp de ceață, se poate lovi de un mol, de un dig, de o epavă etc., și se poate avaria. La bordul navei pot să intervină explozii la mașini sau poate să survină un incendiu care să provoace pagube navei și încărcăturii de pe aceasta.
În afară de întâmplările arătate până aici, provocate de cauze independente de voința oamenilor (deci de forța majoră), sunt de menționat pagubele pe care le pot suferi nava și încărcătura din cauza neglijenței echipajului navei, precum și actele frauduloase săvârșite de comandant sau echipaj cu intenție, spre a prăda, avaria ori distruge nava și/sau încărcătura acesteia, ca și alte acte ilegale comise fără încuviințarea armatorului.
În sfârșit, pot surveni pagube care sunt determinate de persoane străine de nava respectivă. În urma acestor întâmplări sau riscuri ale transportului, se înregistrează anumite pagube (pierderi), denumite într-un cuvânt „avarii”. Prin avarie se înțelege o pagubă materială sau o degradare a unui obiect, indiferent de mărimea și de cauza acesteia. Pierderea obiectului considerat poate să fie: a) totală, ca în cazul scufundării unei nave sau în cel al aruncării în mare a încărcăturii, sau b) parțială, ca în cazul deteriorării unor instalații de pe navă, al luării de valuri a unor obiecte aflate la bord, al deteriorării unor produse făcând parte din încărcătura, ca urmare a pătrunderii apei de mare în cală sau a izbucnirii unui incendiu pe navă etc.
În noțiunea de avarie, se include și cheltuielile excepționale făcute pentru salvarea navei și a încărcăturii. Așadar, se disting avarii-pagube (pierderi) și avarii-cheltuieli. Din punctul de vedere al asigurărilor, se face deosebire între avaria particulară și avaria comună sau generală.
Avaria particulară se caracterizează prin aceea că paguba materială adusă unor bunuri este consecința directă a forței majore (furtună, incendiu, eșuare etc.), a unei greșeli de navigație (abordaj, coliziune etc.), a viciilor proprii bunurilor respective (autoaprindere, degradare în anumite condiții etc.). pagubele sau cheltuielile care se încadrează în avaria particulară privesc interesul uneia dintre părțile care participă la expediția maritimă, adică fie numai interesul navei, fie numai pe cel al încărcăturii. Avaria particulară are un caracter accidental, iar nu deliberat și este efectul unor riscuri produse în afara voinței oamenilor.
Avaria comună sau generală se caracterizează prin aceea că paguba (sacrificiul) sau cheltuiala extraordinară a fost făcută de comandant în mod intenționat și rațional pentru salvarea de la pericolul care le amenință, a intereselor tuturor celor care participau la expediția maritimă.
Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie comună, ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
paguba (sacrificiul) sau cheltuiala extraordinară să fie rezultatul unei acțiuni întreprinse cu intenție de către comandant, iar măsura luată să fie rațională;
acțiunea să aibă drept scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a încărcăturii acesteia, precum și a navlului (când este cazul). Sacrificiul să fie neapărat necesar, prin el urmărindu-se salvarea de la pericol a proprietății aflate în primejdie;
sacrificiul să fie real, adică să nu fie vorba de aruncarea peste bord a unor obiecte considerate ca pierdute și lipsite de valoare;
acțiunea să aibă loc într-o situație excepțională, iar nu în condiții normale de navigabilitate;
sacrificarea voluntară a unei părți din averea aflată în pericol, cheltuielile de salvare, ca și toate cheltuielile care intră în avaria comună, se suporta atât de bunurile salvate, cât și de cele sacrificate, în mod proporțional cu valoarea lor netă, la data și locul unde expediția maritimă s-a încheiat.
În legătură cu caracterul conștient, deliberat al măsurii luate, este de menționat că pierderea suferită va fi considerată avarie comună dacă ea este rezultatul direct al măsurilor luate de comandant, iar nu al unor factori independenți de voința acestuia. Astfel, în situația în care o navă, luată de furtună, este împinsă în mod inevitabil spre stânci, unde va eșua, acțiunea comandantului de a eșua nava chiar într-o poziție favorabilă, spre exemplu pe un loc nisipos, nu va fi considerată o acțiune de avarie comună; cheltuielile ulterioare de dezeșuare a navei, însă, vor fi acceptate ca făcând parte din avaria comună.
Măsura luată de comandant trebuie să fie nu numai cu intenție, dar și chibzuință. Astfel, dacă în timpul fluxului o navă eșuează, iar comandantul, în loc să aștepte refluxul, încearcă să o readucă pe linia de plutire forțând mașinile de la bordul navei sau aruncând peste bord o parte din inventarul navei ori din încărcătură, aceste măsuri vor fi socotite nechibzuite, iar pierderea suferită de pe urma lor nu va fi considerată avarie comună.
Pentru a ilustra caracterul extraordinar al daunelor suferite în timpul navigației, voi da următorul exemplu: la plecarea din portul de origine sau din portul din care începe călătoria la întoarcere, nava este obligată să se aprovizioneze cu combustibilul necesar efectuării transportului până la destinație. De asemenea, ea trebuie să aibă o cantitate de combustibil de rezervă pentru cazuri neprevăzute. Dacă pe parcursul itinerariului nava respectivă a suferit o coliziune care o pune în imposibilitatea de a continua călătoria, sau s-a stârnit o vreme neprielnică navigației, atunci căpitanul navei va lua măsuri, fie pentru schimbarea rutei, fie pentru retragerea navei într-un port, unde va staționa pentru a evita pericolul. Cheltuielile antrenate de schimbarea rutei ori de staționare se decontează numai în condițiile soluției celei mai raționale. În cazul în care, pentru a evita întâlnirea cu ghețarii sau pentru a ieși din zona unui uragan, comandantul navei a schimbat ruta, iar pe parcurs, terminându-se combustibilul, a folosit drept combustibil parte din mobilierul navei sau din încărcătură, se va deconta ca avarie comună numai partea de combustibil care-i lipsea datorită evenimentului deosebit, intervenit pe parcurs.
La luarea unor astfel de măsuri, trebuie să se facă dovada că acestea sunt în interesul celor trei factori, și anume: al navei, al încărcăturii și al navlului.
Voi enumera în continuare câteva exemple de avarie comună: în urma unei coliziuni sau a unui abordaj, o navă a suferit o spărtură, prin care apa a pătruns în cală. Pentru a evita naufragiul, căpitanul este obligat să ia măsuri de salvare a navei. Este vorba de chemarea în ajutor a altei nave aflate în zonă, spre a remorca nava avariată până la primul port pentru reparații. Suma datorată navei, care a venit în ajutorul celei aflate în pericol de naufragiu, la chemarea acesteia, va fi decontată ca avarie comună, fiind considerată cheltuiala de salvare a navei, navlului și a încărcăturii.
În lipsa unei asemenea posibilități, căpitanul va putea ordona așezarea pe uscat a navei aflate în pericol, iar pierderile suferite de pe urma măsurii respective vor fi decontate ca avarie comună. Paguba suferită de pe urma măsurilor de localizare a incendiului izbucnit la bordul unei nave și de stingere a acestuia va fi decontată ca avarie comună, în timp ce paguba suferită prin distrugerea de către incendiu a unei părți a navei și a încărcăturii va fi decontată ca avarie particulară.
Stabilirea caracterului avariei prezintă importanță, deoarece regimul de decontare a pagubelor diferă în funcție de natura avariei. În cazul avariei particulare, paguba se suportă fie de navă, fie de încărcătură, în funcție de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au efectuat cheltuieli de salvare, adică acestea privesc fie nava, fie încărcătură.
În cazul avariei comune, paguba suferită în urma măsurilor luate în mod conștient și rațional se repartizează între cele trei interese, adică între navă, încărcătură și navlu.
Până aici m-am referit la riscuri cuprinse în mod obișnuit în asigurare. Alături de acestea, sunt și riscuri care pot provoca pierderea navei ori a încărcăturii, dar a căror cuprindere în asigurare trebuie cerută în mod expres, cu o primă suplimentară. În această situație se află pierderile provocate de confiscarea mărfurilor sau a navei de către autoritățile unui stat; de acțiuni sau măsuri de război, răscoale sau război civil; de acțiuni de piraterie etc.; de lecaj, risipire, spargere – dacă acestea nu au fost provocate de naufragiu sau de accidente petrecute în timpul transportului. Nu se despăgubesc daunele provocate de autoincendierea sau asudarea încărcăturii, aruncarea peste bord și luarea de valuri a încărcăturii aflate pe punte; de furt.
În afara de acestea, există riscuri neasigurabile, chiar cu o primă suplimentară. Din această categorie fac parte, spre exemplu, pierderile provocate de : natura mărfii (fermentare, râncezire); dol; neglijența gravă a asiguratului sau a reprezentanților săi; viermi; rozătoare; insecte; întârzierea în livrarea încărcăturii sau scăderea prețurilor etc.; pierderile normale (uscarea) pe care le suferă mărfurile în timpul transporturilor etc.
Cheltuielile extraordinare pe care le-ar ocaziona armatorul în legătură cu o avarie comună pot fi asigurate. Aceste cheltuieli sunt următoarele:
cheltuieli portuare efectuate în portul de refugiu (piloți, remorchere, barcagii, taxe portuare, descărcare, reîncărcare, pază etc.);
reparațiile la navă, având caracter temporar sau definitiv efectuate în portul de refugiu;
salariile și retribuția aferentă orelor suplimentare cuvenite echipajului navei;
întreținerea echipajului și combustibilului consumat;
hotărârea judecătorească de salvare. Taxa de cauțiune și costurile legale etc.;
remorcarea până la al doilea port de refugiu sau până la destinație; închirierea pompelor pentru voiaj etc.;
cheltuieli de avarie comună suportate în fiecare port, înainte de a ajunge la destinația finală;
cheltuieli de dispașă;
costul asigurării.
Nu pot fi asigurate cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună:
pretențiile pentru sacrificii și daune la cargo și navlul aferent;
reparațiile la nava deplasată în altă parte decât la destinație;
orice altă cheltuială la destinație;
întreținerea echipajului și combustibilul consumat care nu a fost înlocuit în cursul voiajului;
comisioane și dobânzi.
Regulile referitoare la avaria comună sunt cele recunoscute, aproape unanim pe piața internațională sub denumirea de „Regulile York-Anvers”. Aceste reguli completează uzanțele și legislațiile naționale (locale), în legătură cu avaria comună care au un caracter general.
Expeditorii – organizații economice care se ocupa cu efectuarea formalităților de transport (inclusiv navlosirea navelor pentru efectuarea transporturilor) – întocmesc și eliberează armatorilor (proprietarilor de nave) documente prin care primitorii mărfurilor transportate cu o navă intrată în avarie comună se obligă să contribuie la acoperirea pagubelor și cheltuielilor făcute în mod deliberat de comandant pentru salvarea comună a navei și a încărcăturii. Documentul respectiv, denumit obligație/angajament de contribuție (la avaria
comună) sau compromis de avarie, se solicită de comandantul navei înainte de predarea mărfurilor. Pe lângă semnarea documentului, primitorii mărfurilor sunt obligați să depună o garanție de avarie comună din care urmează să se acopere contribuția încărcăturii la avaria comună. Dacă obligația de contribuție este semnată și de asigurătorul încărcăturii, armatorul renunță, de regulă, la solicitarea garanției.
Estimarea pagubelor (sacrificiilor) și cheltuielilor admise în avaria comună, precum și repartizarea acestora între părțile interesate să se efectueze de către experți – specialiști în materie, denumiți dispașori. Documentul de lichidare a avariei comune întocmit de acești experți, poartă denumirea de dispașă.
În materie de asigurare maritimă, pierderea vizează atât nava cât și încărcătura și poate să fie parțială sau totală.
Avem de-a face cu o pierdere parțială, atunci când daunele produse de un risc asigurat la navă sau la încărcătură nu sunt atât de mari încât bunurile respective să fie considerate pierdere totală. Pierderea totală poate fi reală sau prezumată. O navă este considerată pierdere totală reală atunci când este complet distrusă sau atât de grav avariată încât nu mai poate fi reparată sau când costul de reparație ar depăși valoarea comercială a navei; la fel când nu mai pot fi procurate materialele necesare reparației. Pierderea totală reală a unei nave poate fi provocată de scufundare, distrugere prin incendiu sau dispariția fără urme în mare.
În ceea ce privește încărcătura, se poate considera pierdere totală reală a acesteia, dispariția mărfii în urma scufundării navei ori a incendiului, deteriorarea completă sau într-o asemenea măsură, încât din punct de vedere comercial ea nu mai poate fi valorificată ca marfă, nefiind recondiționabilă. Pierderea totală prezumată sau prin interpretare se caracterizează prin aceea că nava există și poate fi salvată și reparată, dar ea este atât de grav avariată încât operațiile de salvare și reparare, dacă s-ar efectua, ar reclama cheltuieli extrem de mari, care ar depăși valoarea asigurată a navei.
În practica asigurărilor, pierderea totală prezumată este determinată în funcție de următoarele criterii:
când nava este abandonată în mod deliberat din cauză că pierderea ei totală reală apare inevitabilă;
când nava nu poate fi salvată de la o pierdere totală reală fără o cheltuială care ar depăși valoarea ei de asigurare sau, în cazul când aceasta ar fi subevaluată, – valoarea ei comercială;
când nava este atât de avariată încât costul reparațiilor ar depăși valoarea ce-ar avea-o după reparație sau valoarea asigurată.
În practică, se folosește o clauză care prevede dreptul asiguratului de a considera nava pierdere totală prezumată, atunci când valoarea reparațiilor depășește trei pătrimi din valoarea reală sau valoarea de asigurare a navei. Asiguratul are posibilitatea să opteze pentru una din următoarele soluții:
să considere pagubă drept avarie parțială și să păstreze nava, primind de la asigurător, cu titlul de despăgubire, o sumă egală cu valoarea estimată a pagubei;
să abandoneze nava către asigurător, ca și cum ar fi o pierdere totală reală, și să primească, drept despăgubire, valoarea asigurată.
Mărfurile aflate în circuitul comerțului exterior sunt expuse în timpul transportului la multe pericole care pot să împiedice sosirea lor la destinație sau să le afecteze calitativ și cantitativ. Cele mai caracteristice riscuri ce pot apare în transporturile inte4rnaționale sunt determinate de: utilizarea unui ambalaj necorespunzător, depozitarea în condiții de insecuritate, manipulările neadecvate, insuficienta pregătire a mijloacelor de transport, transbordări neglijente etc.
Printre categoriile de riscuri care pot să apară în transporturile maritime se disting: riscurile determinate de neglijența armatorului, riscurile provenind din neglijența căpitanului și a echipajului său, riscurile provenind din viciile ascunse ale mărfii și ambalajului, riscurile mării, riscurile provocate de fenomene ale naturii, riscurile provocate de evenimente fortuite.
2.1. ASIGURAREA NAVELOR MARITIME (CASCO)
Obiectul asigurării. Această asigurare, denumită „casco”, cuprinde navele comerciale, navele de pescuit și navele colectoare, precum și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare asimilate navelor, cum sunt remorcherele, macaralele plutitoare, șalupele, șlepurile etc.
Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiții:
pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni;
pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni;
pierdere totală.
Asigurarea în condiția „pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni” oferă cea mai largă protecție asiguratului, ea acoperind: pierderea totală, pierderile și avariile la navă; contribuția la cheltuielile de avarie comună și de salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe ori plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea.
Asigurarea în condiția „pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni” oferă o protecție ceva mai limitată decât în cazul anterior, ea acoperind: pierderea totală a navei, contribuția la cheltuielile de avarie comună și de salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe ori plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea.
Asigurarea în condiția „pierdere totală” acoperă numai pierderea totală a navei, cheltuielile de salvare și alte cheltuieli decurgând din acestea.
Asigurarea încheiată în una din aceste condiții poate fi extinsă pentru a acoperi inventarul mijloacelor fixe și al mijloacelor circulante materiale și cheltuielile în legătură cu exploatarea navei, precum și riscurile de război și greve.
Despăgubirea. În baza asigurării încheiate în una din condițiile de mai sus, asigurătorul acorda despăgubiri pentru:
pagubele produse navei de următoarele riscuri:
pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau ale altor căi navigabile;
incendiu, explozie;
furt comis de către persoane din afara navei;
aruncare peste bord și luare de valuri;
piraterie;
coliziune cu nava, avion sau alte obiecte similare ori obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare;
coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice obiect fix ori plutitor, inclusiv cu gheață plutitoare;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului;
spargerea cazanelor ori instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei;
măsuri de salvare a navei;
măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă;
eroare de navigație;
neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților;
neglijența reparatorilor sau navlositorilor, cu condiția ca acestea să nu fie asiguratul;
barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia;
retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată și arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia;
cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției;
sumele ce cad în sarcina asiguratului când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix ori plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe această instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor.
În cazul asigurării încheiate în condiția „pierdere totală”, asigurătorul nu despăgubește cheltuielile de la punctele d) și e).
Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia;
pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață;
scoaterea sau îndepărtarea epavei;
pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă, cu care nava asigurată intră în coliziune;
retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, echipajului, cu excepția cazului de avarie comună;
pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri;
pagube indirecte, ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri nici pentru:
pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante materiale, aflate la bordul navei;
pierderi și avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;
neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
Pentru a acoperi și aceste pagube, trebuie completată asigurarea cu prevederi în acest sens, cu plata primei corespunzătoare.
De asemenea, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse navei în caz de război, război civil, revoluție, greve etc., decât dacă acestea au fost prevăzute în mod expres în contract.
Suma asigurată. Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat și agreată de asigurător și care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depășească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării; suplimentar, la suma asigurată a navei, se poate adăuga până la 25% din valoarea navei pentru cazul de pierdere totală.
Acoperirea diferențelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului dintre suma asigurată și valoarea navei, stabilită pentru cazurile de salvare sau contribuție la avaria comună.
În baza acestei asigurări suplimentare și ținând seama că asigurarea se încheie pe principiul proporționalității, dacă în momentul producerii daunei valoarea navei depășește suma asigurată (potrivit conjuncturii pieței valoarea navei s-a mărit între timp, până la concurența sumei asigurate suplimentar nu se va aplica proporția la stabilirea contribuției la avaria comună și cheltuielile de salvare; de asemenea, se va plăti valoarea majorată a navei, în limita asigurării suplimentare, în caz de pierdere totală. Deci, asigurarea suplimentară oferă asiguratului posibilitatea de a-și proteja mai bine bunul.
Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie bine definită sau pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava într-o anumită perioadă de timp.
Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.
În caz de pierdere totală reală, efectivă sau constructivă ori de dispariție a navei, drept despăgubire se plătește suma asigurată a acesteia și suma asigurată suplimentar. Se consideră pierdere totală constructivă a navei, atunci când costul repunerii în folosință depășește suma asigurată a acesteia. Nava se consideră dispărută, în situația în care timp de 180 de zile de la data ultimei știri primite de la navă nu s-a putut obține nici o informație cu privire la existența ei.
În caz de avarie, drept despăgubire se plătește cuantumul pagubei fără scăderea uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparațiilor părților sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea eventualelor părți sau piese ori deșeuri.
Avariile provocate de uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor sau celorlalte părți componente ale navei ori de defectarea sau încetarea funcționării părții electrice sau mecanice se despăgubesc, cu excepția valorii de înlocuire sau a cheltuielilor de reparare a pieselor sau a altor părți componente, defecte sau uzate, care au provocat avaria.
La stabilirea despăgubirii datorate de asigurător, se ține seama de franșiza, în sensul că avariile navei se despăgubesc numai în cazul în care cuantumul navei depășește franșiza deductibilă.
Franșiza nu se aplică în cazurile de avarie comună și de coliziune cu alte nave, instalații portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.
Pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave, instalațiilor portuare ori altor obiecte fixe ori plutitoare, răspunderea asigurătorului se limitează la trei pătrimi din suma asigurată pe eveniment.
Asigurătorii în ramura maritimă, pentru încărcături (cargo) și nave (casco) sunt organizați pe plan mondial în „Uniunea Internațională a Asigurărilor Maritime – IUMI”. Aceasta este o organizație profesională internațională, neguvernamentală, având ca scop reprezentarea, apărarea intereselor asigurătorilor pe plan mondial, documentarea complexă asupra conjuncturii piețelor de asigurare, înlesnirea prospectărilor, întâlnirilor de afaceri și cooperării între organizațiile de asigurare. Această organizație internațională a fost înființată în anul 1874 și reorganizată în anul 1946; ea își are sediul la Zürich.
2.2. ASIGURAREA MĂRFII (CARGO)
Obiectul asigurării. Această asigurare, denumită „cargo”, cuprinde bunurile care fac obiectul transportului extern și se încheie pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuielile de transport, vamale și alte cheltuieli asemănătoare.
Asigurarea cargo se încheie pentru despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului. În practica internațională, riscurile transportului au fost grupate, stabilindu-se condiții de asigurare în care se arată, în mod diferențiat, ce pierderi se despăgubesc și din ce cauze. Aceste condiții se numesc „A”, „B” și „C” și se deosebesc între ele prin sfera mai largă sau mai restrânsă de cuprindere a riscurilor în asigurare. Voi reda în continuare, sfera de cuprindere a contractului de asigurare în fiecare dintre cele trei condiții de mai sus.
Asigurarea încheiată în condiția „A” acoperă, cu unele excepții, toate riscurile de pierdere și avariere a bunului asigurat.
Asigurarea încheiată în condiția „B” acoperă, cu aceleași excepții ca mai sus pierderea și avaria la bunul asigurat, cauzate de:
incendiu sau explozie;
eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei sau ambarcațiunii;
coliziunea sau contactul navei, ambarcațiunii sau mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa;
descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
sacrificiul în avaria comună;
aruncarea sau luarea de valuri peste bord;
intrarea apei de mare, de lac sau râu în navă, ambarcațiune, cală, mijloc de transport, container sau loc de depozitare;
dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut, în timpul încărcării sau descărcării pe și de pe navă, ambarcațiune sau alt mijloc de transport.
Asigurarea încheiată în condiția „C” acoperă pierderea și avaria la bunul asigurat, cauzate de riscurile menționate la condiția „B”, cu următoarele excepții:
cutremurul de pământ, erupția vulcanică sau trăsnetul;
luarea de valuri;
intrarea apei de mare, de lac sau de râu în navă, ambarcațiune, cală, mijloc de transport, container sau loc de depozitare;
dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării sau descărcării pe și de pe navă, ambarcațiune sau alt mijloc de transport.
Deci, sfera cea mai largă de cuprindere în asigurare o oferă condiția „A”, urmată de „B”, pe ultimul loc situându-se condiția „C”.
Asigurările încheiate în condițiile „A”, „B”, „C” mai acoperă:
cheltuielile și contribuțiile la avaria comună și/sau cheltuielile de salvare, plătite de asigurat, stabilite potrivit prevederilor contractului de navlosire și/sau legii aplicabile, dacă acestea au fost făcute pentru sau în legătură cu înlăturarea unei pierderi de orice natură;
suma ce reprezintă proporția răspunderii stabilite conform clauzei „culpa comună în caz de coliziune”, dacă această clauză este prevăzută în contractul de navlosire.
Pierderea și avaria la bunul asigurat cauzate de furt, jaf și nelivrare a unui colet întreg pot fi acoperite prin asigurare, în măsura în care contractul de asigurare cargo prevede o condiție specială în acest sens.
Asigurarea încheiată în una din condițiile „A”, „B” sau „C”, precum și în condițiile „riscuri de furt, jaf și nelivrare” și „riscuri de depozitare”, nu acoperă:
pierderea, avaria și cheltuiala rezultând din sau provocate de:
comportarea necorespunzătoare voită a asiguratului;
scurgerea ordinară, pierderea uzuală în greutate sau volum ori uzură normală a bunului asigurat;
ambalarea și pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului asigurat;
viciul propriu sau natura bunului asigurat;
întârzierea directă, chiar dacă aceasta este determinată de un risc asigurat;
pierderea sau frustrarea voiajului ori călătoriei;
insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligațiilor financiare de către proprietarii, administratorii, navlositorii sau operatorii navei;
utilizarea oricărei arme de război care folosește fisiunea și/sau fuziunea atomică, nucleară sau altă reacție asemănătoare ori altă forță sau obiect radioactiv;
contaminarea radioactivă;
starea de nenavigabilitate a navei sau a ambarcațiunii, faptul că nava, ambarcațiunea, mijlocul de transport sau containerul este inadecvat pentru transportul în bune condiții al bunului asigurat.
pierderea, avaria și cheltuiala provocate de:
război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al său împotriva unei puteri beligerante;
capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție (cu excepția pirateriei), tentativa de a le face și consecințele acestora;
mine, torpile, bombe sau alte arme abandonate.
pierderea, avaria și cheltuiala provocate de:
greviști, persoane care iau parte la tulburări, revoluție sau mișcări civile;
greve, tulburări, revolte sau mișcări civile;
orice terorist sau orice persoană care acționează din rațiuni politice.
Asigurarea poate fi încheiată de organizații din România, societăți mixte cu participare românească, organizații străine, precum și de persoane fizice române și străine. Asigurarea se încheie în lei și/sau în valută.
Suma asigurată poate fi formată din:
valoarea bunului potrivit facturii sau în lipsa acesteia, valoarea pe piața bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigurării;
costul transportului, al asigurării, precum și alte costuri legate de transportul bunului și necuprinse în valoarea facturii;
cheltuieli și taxe vamale;
o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
Durata asigurării. Asigurarea de transport a încărcăturii nu are o limită de timp ci operează potrivit clauzelor internaționale pe principiul duratei transportului de la depozit. Aceasta înseamnă că mărfurile sunt asigurate din momentul în care au părăsit depozitul sau magazia din localitatea de expediție, menționată în contract, și continuă pe toată durata transportului, inclusiv a transbordărilor obișnuite, până când au fost descărcate de pe navă în portul de destinație. După aceasta, riscurile asigurate continuă să fie acoperite atât timp cât mărfurile se află în tranzit, până la predarea lor la depozitul final, la destinația menționată în contractul de asigurare.
Este de precizat că asigurarea continuă în cursul obișnuit al transportului, al întârzierii care este în afara controlului asiguratului, al devierii, descărcării forțate, depozitării, reexpedierii sau transbordării, precum și în cursul schimbării voiajului, intervenite din exercitarea unui drept acordat armatorilor sau navlositorilor în cadrul contractului de navlosire. De aici rezultă că răspunderea asigurătorului începe în momentul în care bunul asigurat părăsește depozitul indicat în contractul de asigurare spre a fi transportat și încetează în una din următoarele situații:
când bunul transportat este livrat la depozitul destinatarului;
când bunul este livrat la alt depozit sau loc de depozitare, pe care asiguratul să-l folosească pentru depozitare, alocare sau distribuire;
când contractul de transport se termină în alt port sau loc decât destinația specificată în contractul de asigurare sau transportul se termină în alt fel, înainte de livrarea bunului la depozitul destinatarului;
la expirarea a 60 de zile de la terminarea descărcării bunului de pe mijlocul de transport maritim, fluvial sau terestru și la 30 de zile de la terminarea descărcării bunului de pe mijlocul de transport aerian, în portul, stația, aeroportul, locul final, intermediar sau de refugiu.
Locul asigurării. La asigurările de transport, durata asigurării este oriunde se află bunul asigurat în timpul perioadei de asigurare (în timpul transportului). Asiguratul are obligația să anunțe pe asigurător ori de câte ori intervin elemente noi, necunoscute de asigurător în momentul încheierii asigurării, cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de destinație, întârzieri în expedierea încărcăturii, încărcarea unor mărfuri pe puntea navei, în loc de în hambare etc. contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a ascuns o serie de elemente pe care dacă le-ar fi cunoscut, asigurătorul nu ar fi acceptat asigurarea respectivă sau ar fi stabilit condiții de asigurare limitative.
Despăgubirea acordată pentru compensarea pagubelor materiale cauzate bunurilor de un eveniment (risc) cuprins în asigurare însumează atât prejudiciul direct cauzat prin distrugerea sau avarierea bunurilor, cât și cheltuielile judicios făcute pentru salvarea bunurilor, păstrarea resturilor rămase după eveniment, precum și cheltuielile în vederea recondiționării bunului lovit de daună.
Mărimea daunei se determină în funcție de următoarele elemente care, după caz, se adună:
valoarea bunurilor distruse în întregime;
volumul cheltuielilor ocazionate de recondiționarea bunurilor avariate parțial;
volumul cheltuielilor pentru salvarea bunurilor și păstrarea celor rămase.
se scad:
valoarea recuperărilor care mai prezintă o valoare și pot fi valorificate;
franșiza, potrivit condițiilor de asigurare.
Asigurarea bunurilor în timpul transportului se încheie pe principiul proporționalității. Ca urmare, între „despăgubire” și „dauna” poate să fie un raport de egalitate sau despăgubirea poate fi mai mică decât dauna, când încărcătura a fost asigurată pentru o valoare mai mică decât cea reală.
Pentru acordarea despăgubirii, dauna trebuie să fie constatată, stabilindu-se cauzele și mărimea acesteia. De regulă, constatarea daunelor se face prin „comisarii de avarie”, care sunt persoane fizice sau juridice ce reprezintă organizația de asigurare la locul unde se constata dauna.
Comisarii de avarie au obligația ca, împreună cu destinatarul bunurilor, să stabilească mărimea și cauzele daunei și să ia măsurile cele mai bune pentru limitarea pagubei. În caz de necesitate, comisarii de avarie pot recurge și la ajutorul experților.
Pentru constatarea daunei, comisarul de avarie întocmește un raport de expertiză, denumit „certificat de avarie” în care se arată atât detaliile transportului, cât și cauza și mărimea daunei.
În cazul în care de daună este răspunzător cărăușul, constatarea se face în contradictoriu cu acesta, întocmindu-se documentele necesare, și anume: „aut turn report” la transporturile maritime și „procesele-verbale” la transporturile terestre, fluviale sau aeriene.
Pretențiile pentru despăgubire se justifică prin documentul de constatare a daunei, iar dreptul de încasare a despăgubirii se dovedește prin prezentarea documentului de transport (conosament, scrisoare de trăsură, manifest), factura furnizorului și polița de asigurare. Drepturile și obligațiile din polița de asigurare pot fi transmise altei persoane prin andosare.
2.3. SOCIETĂȚI DE ASIGURARE., EXEMPLE DE CONDIȚII GENERALE PRIVIND ASIGURAREA NAVELOR
2.3.1. Condiții generale pentru asigurarea facultativă a navelor la societatea ASIROM S.A.
1. Obiectul asigurării
1.1. Societatea Comercială Asirom S.A. asigură facultativ navele comerciale, navele de pescuit și navele colectoare, precum și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare, asimilate navelor.
1.2. Asigurarea poate fi încheiată în una din următoarele condiții:
A. Pierdere totală, avarie comună, avarie particulară și răspundere pentru coliziuni;
B. Pierdere totală, avarie comună și avarie particulară;
C Pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni;
D. Pierdere totală și avarie comună;
E. pierdere totală.
Asigurarea încheiată în una din condițiile de mai sus poate fi extinsă pentru a acoperi:
inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante materiale și cheltuielile în legătură cu exploatarea navei;
riscurile de război și greve.
2. Asiguratul
Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la nava asigurată.
3. Sumele la care se face asigurarea
3.1. Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat și acceptată de S.C. Asirom S.A., care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depășească valoarea din nou a unei nave similare, la data încheierii asigurării.
3.2. Suma asigurată se specifică separat pentru fiecare parte a navei: corp, mașini și instalații.
3.3. Suplimentar la suma asigurată a navei, potrivit punctului 3.1., se poate asigura până la 25% din valoarea navei pentru:
cazul de pierdere totală;
acoperirea diferențelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului dintre suma asigurată și valoarea navei, stabilită pentru cazurile de salvare sau contribuție la avaria comună.
4. Modul de încheiere a asigurării
4.1. Asigurarea navelor se încheie pe o perioadă de un an. La cerere, asigurarea se poate încheia și pe o perioadă mai scurtă, dar cel puțin de o lună. Orice lună începută se consideră luna întreagă.
4.2. Asigurarea navelor se poate încheia și pentru o călătorie determinată.
4.3. Asigurarea încheiată pe o perioadă de un an se reînnoiește de drept, pe perioade de câte un an, dacă una din părți nu o denunță prin preaviz scris cu cel puțin 30 zile înainte de expirare.
4.4. Asigurarea se încheie în baza cererii scrise a asiguratului, care trebuie să cuprindă date referitoare la:
denumirea navei (inclusiv cele anterioare), tipul navei, caracteristici, TRB, TRN, TDW, registru de clasificare;
anul construcției și șantierul;
numele și adresa completă a asiguratului/coasiguratului;
data începerii asigurării și perioada pentru care se solicită asigurarea;
zona în care va naviga nava;
locul de plecare, locul de destinație și punctele de escală, la asigurarea pentru o călătorie determinată;
suma asigurată a navei împărțită pe corp, mașini și instalații, precum și suma asigurată suplimentar;
modalitatea de plată a primelor (în lei sau în valută, integral sau în rate lunare, trimestriale etc.);
condiția de asigurare;
alte date care au importanță pentru identificarea navei și aprecierea riscului.
4.5. Contractul de asigurare se consideră încheiat de la data indicată în cererea de asigurare, în afară de cazul în care S.C. Asirom S.A. a refuzat, în scris, acceptarea asigurării, în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii cererii.
4.6. Confirmarea încheierii asigurării se face de S.C. Asirom S.A. prin trimiterea decontului de prime și eliberarea poliței de asigurare.
4.7. Asigurarea se încheie în lei sau în valută.
5. Plata primelor de asigurare
5.1. Primele de asigurare se calculează potrivit tarifului de prime și sunt datorate pe întreaga perioadă de asigurare. La asigurările încheiate pe o perioadă mai scurtă de un an, primele se calculează pro-rata la numărul de zile, dar pe minimum o lună.
5.2. Primele de asigurare se plătesc în lei sau în valută, conform poliței de asigurare. La asigurările încheiate pe o perioadă de timp, plata primelor poate fi stabilită în rate lunare sau trimestriale, plătibile în cel mult 15 zile, respectiv 30 zile de la data emiterii decontului. La asigurările încheiate pentru o călătorie determinată, primele de asigurare se plătesc anticipat și integral.
5.3. În caz de neplată a unei rate de primă de asigurare, într-un termen de cel mult 30 zile de la expirarea termenului specificat în decont, S.C. Asirom S.A. poate rezilia contractul de asigurare după trecerea acestui termen și îl poate repune în vigoare la data plății primelor de asigurare restante, ora 24. S.C. Asirom S.A. acordă despăgubiri pentru pagubele produse în termenul de păsuire numai în condițiile plății în prealabil a ratei de primă scadență.
5.4. Dacă asigurarea încetează înainte de termen sau contractul de asigurare se denunță sau se reziliază, primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară încetării asigurării ori denunțării sau rezilierii se restituie, la cererea asiguratului. În cazul în care s-au plătit despăgubiri de asigurare S.C. Asirom S.A. nu va restitui primele de asigurare încasate.
5.5. În cazul în care nava a staționat pentru reparații sau din lipsă de activitate pe o perioadă de timp de cel puțin 30 zile neîntrerupte, S.C. Asirom S.A. restituie, la cererea asiguratului, temeinic fundamentată, o parte din prime, calculată potrivit tarifului de prime.
5.6. În caz de pierdere totală a navei, primele de asigurare sunt datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare.
6. Modificări în perioada asigurării
6.1. Dacă împrejurările esențiale privind riscul se schimbă în cursul executării contractului de asigurare (de exemplu: ieșirea din zona de navigație sau devierea de la ruta prevăzută în contract, transbordarea de marfă direct pe altă navă, iernarea navei într-un loc nesigur, remorcarea navei asigurate de către alte nave, închirierea navei, schimbarea, suspendarea, retragerea sau expirarea certificatului de clasă și altele asemănătoare), asiguratul este obligat să comunice, în scris, S.C. Asirom S.A. schimbarea intervenită, imediat ce a cunoscut-o.
6.2. Dacă asiguratul a comunicat date neexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată S.C. Asirom S.A. comunicarea cu privire la schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul, S.C. Asirom S.A. are dreptul, înainte de producerea evenimentului asigurat, să propună asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului sau să-l denunțe în cazul în care, cunoscând exact împrejurările, nu ar fi încheiat contractul. Dacă asiguratul nu consimte la modificarea corespunzătoare a contractului de asigurare, acesta se reziliază. După producerea evenimentului asigurat S.C. Asirom S.A. are dreptul să reducă despăgubirea cuvenită corespunzător raportului dintre prima stabilită și cea care, cunoscându-se exact împrejurările, ar fi fost cuvenită, sau să refuze plata despăgubirii, dacă față de acele împrejurări contractul nu s-ar fi încheiat.
6.3. Nu se consideră modificări care măresc riscul efectuarea călătoriilor de probă sau navigarea fără pilot și nici schimbările de felul celor arătate la punctul 6.1., dacă acestea se datorează forței majore, obligației de salvare de vieți omenești ori încărcături sau necesități de a asigura securitatea călătoriei, primirii sau acordării de ajutor sau când navigația la remorcă corespunde uzanțelor.
6.4. Dacă înainte de a începe răspunderea S.C. Asirom S.A. evenimentul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum și în cazul în care după începerea răspunderii S.C. Asirom S.A. producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, contractul de asigurare se reziliază de drept.
7. Începutul și încetarea răspunderii S.C. Asirom S.A.
7.1. La asigurările încheiate pe o perioadă de timp, răspunderea S.C. Asirom S.A. începe și încetează la datele prevăzute în contractul de asigurare.
7.2. La asigurarea încheiată pentru o călătorie determinată, răspunderea S.C. Asirom S.A. începe în momentul pornirii navei sau ridicării ancorei din locul de plecare și încetează în momentul sosirii navei la locul de destinație, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare.
7.3. Răspunderea S.C. Asirom S.A. încetează și odată cu:
schimbarea armatorului, a pavilionului sau transferul navei la o nouă administrare;
schimbarea registrului de clasificare a navei fără acordul S.C. Asirom S.A.;
denunțarea sau rezilierea contractului de asigurare.
7.4. Dacă, în momentul încetării răspunderii S.C. Asirom S.A., nava asigurată se găsește pe mare, într-un port de refugiu sau de escală, la cererea asiguratului, răspunderea S.C. Asirom S.A. se prelungește până la ajungerea navei în portul de destinație sau în primul port din România, aplicându-se o primă suplimentară, stabilită în proporție de 1/24 din prima anuală pentru fiecare perioadă de 15 zile sau fracțiune din aceasta.
8. Obligațiile asiguratului
8.1. Să întrețină și să exploateze nava în bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate.
8.2. Să ia, pe seama S.C. Asirom S.A. și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea și micșorarea pagubelor produse ca urmare a unui eveniment asigurat.
8.3. Să ia, potrivit cu împrejurările, măsurile necesare pentru salvarea și conservarea navei avariate, precum și pentru punerea imediată a navei în stare de folosință, cu mijloace proprii și numai în caz că aceasta nu este posibilă, să recurgă la reparații în ateliere sau șantiere, cu acordul S.C. Asirom S.A.
8.4. Să înștiințeze în scris S.C. Asirom S.A. despre producerea evenimentului asigurat, arătând data, împrejurările și cauzele pagubei, specificarea și mărimea aproximativă a acesteia, precum și pretențiile de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane, în termen de 72 ore din momentul luării la cunoștință despre acestea, dar nu mai târziu de 6 luni de la data producerii evenimentului asigurat.
8.5. Să permită și să înlesnească S.C. Asirom S.A. sau împuterniciților acesteia inspectarea navei asigurate, participarea la constatarea și evaluarea pagubelor și la verificarea lucrărilor de reparații, punându-i la dispoziție procesele verbale de constatare, precum și orice alte acte ce ar putea fi necesare.
8.6. Să ia măsurile necesare pentru recuperarea despăgubirilor de la cei răspunzători de producerea pagubei, cerând și avizul S.C. Asirom S.A., în cazul în care aceste măsuri implică cheltuieli suplimentare și să conserve dreptul de regres al S.C. Asirom S.A. împotriva celor vinovați.
8.7. Să nu facă nici o plată, să nu-și asume nici o obligație și să nu facă nici o cheltuială în legătură cu pretențiile unor terțe persoane prejudiciate, fără acordul S.C. Asirom S.A.
În caz de neîndeplinire a vreuneia din obligațiile prevăzute la punctul 8, S.C. Asirom S.A. are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza, realitatea și întinderea pagubei sau să reducă despăgubirea în măsura în care paguba s-a mărit din acest motiv.
9. Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor
9.1. Constatarea și evaluarea pagubei se fac de S.C. Asirom S.A. direct sau prin împuterniciți, împreună cu asiguratul sau împuterniciții lui.
9.2. Constatarea și evaluarea pagubei se pot face și prin experți.
9.3. Stabilirea și plata despăgubirii se fac de S.C. Asirom S.A.
S.C. Asirom S.A. va plăti despăgubirea în cel mult 60 zile de la data la care i-au fost puse la dispoziție toate documentele necesare. Despăgubirile se acordă numai în cazurile în care asigurații sunt cu primele achitate la zi.
9.4. Odată cu cererea de despăgubire asiguratul trebuie să prezinte actele și documentele necesare pentru stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii pagubei, precum și cele privind pretențiile formulate de terțele persoane prejudiciate.
9.5. Răspunderea S.C. Asirom S.A. pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.
9.6. În caz de pierdere totală efectivă sau constructivă ori de dispariție a navei, drept despăgubire se plătește suma asigurată a acesteia și suma asigurată suplimentar. Din despăgubire se reține prima de asigurare datorată până la sfârșitul perioadei de asigurare.
se consideră pierdere totală constructivă a navei dacă costul repunerii în folosință reprezintă mai mult de ¾ din suma asigurată a acesteia.
după plata despăgubirii, nava/epavă intră în proprietatea S.C. Asirom S.A., numai la simpla cerere a acesteia, cu întocmirea formelor legale de transmitere a proprietății.
nava se consideră dispărută dacă timp de 180 zile de la data ultimei știri primite de la navă nu s-a mai reușit a se obține nici o informație cu privire la existența ei.
9.7. În caz de avarie, drept despăgubire se plătește cuantumul pagubei, fără scăderea uzurii.
9.8. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparațiilor părților sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, la care se adaugă cheltuielile efectuate cu transportul părților sau pieselor reparate, până la și de la locul de reparație, iar al celor înlocuite, până la locul unde s-a executat înlocuirea, cheltuielile de constatare și expertiza precum și alte cheltuieli, potrivit actelor și dovezilor emise de șantierele de reparații. Din cuantumul pagubei, se scade valoarea eventualelor părți sau piese recuperate ori deșeuri.
9.9. S.C. Asirom S.A. poate acorda, la solicitarea asiguratului, avansuri pentru executarea unor lucrări de reparații. În acest sens, asiguratul trebuie să justifice necesitatea și cuantumul avansului solicitat și să trimită S.C. Asirom S.A. decontul, la terminarea lucrărilor.
9.10. Avariile provocate de uzură normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei ori defectarea sau încetarea funcționării părții electrice sau mecanice se despăgubesc, cu excepția valorii de înlocuire sau a cheltuielilor de reparare a pieselor sau a altor părți componente, defecte sau uzate, care au provocat avaria respectivă.
9.11. Avariile navei se despăgubesc numai dacă cuantumul pagubei depășește franșiza deductibilă per eveniment. Franșizele nu se aplică în cazul de pierdere totală efectivă sau constructivă.
9.12. În caz de pierdere totală efectivă sau constructivă ori de dispariție a navei, nu se despăgubesc avariile neremediate ale acesteia, produse anterior.
9.13. În cazul salvării ori acordării de asistența navei asigurate de o altă navă, inclusiv aparținând aceluiași armator ori altui armator asigurat de S.C. Asirom S.A., se acordă o indemnizație ce se stabilește pe baza înțelegerii dintre S.C. Asirom S.A. și asigurat, respectiv pe baza înțelegerii dintre părți cu acordul S.C. Asirom S.A., ori prin hotărârea judecătorească sau arbitrală, potrivit legislației din România sau altor reglementări aplicabile cazului.
9.14. În cazul în care asigurarea s-a încheiat într-una din condițiile de la punctul 1.2., răspunderea S.C. Asirom S.A. pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave, instalațiilor portuare sau altor obiecte fixe sau plutitoare, se limitează la ¾ din suma asigurată a navei, pe eveniment.
9.15. Despăgubirile prevăzute la punctul 9.14. se plătesc numai pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane române, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare.
9.16. Despăgubirile pentru pagubele prevăzute la punctul 9.14. sunt suplimentare celor pentru pierderea sau avaria navei. Despăgubirile se stabilesc pe baza înțelegerii dintre părți, cu acordul S.C. Asirom S.A., ori prin hotărâre judecătorească sau arbitrală a unui organ competent.
9.17. S.C. Asirom S.A. are dreptul să participe la acțiunile de salvare sau de conservare a navei asigurate, ori de micșorare a pagubelor sau de prevenire a extinderii pagubelor produse, direct sau prin împuterniciții săi.
9.18. Asiguratul nu poate invoca dreptul la despăgubire bazându-se pe faptul că S.C. Asirom S.A. a participat la acțiunile de salvare sau de conservare, ori de micșorare a pagubelor sau de prevenire a extinderii pagubelor produse, dacă potrivit condițiilor de asigurare nu va fi îndreptățit la despăgubire.
9.19. Cheltuielile pentru salvarea și conservarea navei, micșorarea pagubelor și prevenirea extinderii pagubelor produse, deplasări, precum și onorariile experților și avocaților, garanțiile, comisioanele, taxele și altele asemănătoare efectuate de asigurat se plătesc de S.C. Asirom S.A. odată cu despăgubirea.
cheltuielile prevăzute la alineatul precedent pot fi despăgubite și separat ori pot fi efectuate de S.C. Asirom S.A.
9.20. Despăgubirea se plătește în lei sau în valută, după cum s-a convenit în polița de asigurare.
9.21. În cazul avariilor produse de nava asigurată altor nave, instalațiilor portuare sau altor obiecte fixe sau plutitoare, S.C. Asirom S.A. plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, sau asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit.
9.22. În limitele despăgubirii plătite, S.C. Asirom S.A. este subrogată în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
9.23. S.C. Asirom S.A. nu va exercita dreptul de regres împotriva prepușilor asiguratului decât în cazul evenimentelor produse ca urmare a unor acțiuni sau inacțiuni săvârșite cu intenție de către aceștia.
9.24. La efectuarea plății despăgubirii, asiguratul este obligat să pună la dispoziția S.C. Asirom S.A. toate informațiile, actele și dovezile ce le deține și să îndeplinească formalitățile necesare pentru exercitarea dreptului de regres al S.C. Asirom S.A.
9.25. Dacă dreptul de regres nu se poate exercita din culpa asiguratului, S.C. Asirom S.A. este eliberată, în măsura prejudiciului cauzat, de obligația plății despăgubirii, iar în cazul în care plata despăgubirii a fost făcută, asiguratul este obligat să restituie S.C. Asirom S.A. despăgubirea primită.
10. Dispoziții finale
10.1. S.C. Asirom S.A. poate emite, în limita sumelor asigurate ale navelor, scrisori de garanție proprii sau va solicita corespondenților din străinătate emiterea lor, la cererea și pentru asigurații săi, în scopul evitării reținerii sau al eliberării navelor asigurate, în cazurile de salvare, avarie comună etc.
10.2. Dreptul la acțiune în justiție, decurgând din asigurarea încheiată potrivit prezentelor condiții este supus unui termen de prescripție de 2 ani de la data nașterii acestuia.
10.3. Asigurarea încheiată potrivit prezentelor condiții este supusă legilor și practicilor din România.
10.4. Orice litigiu în legătură cu asigurările încheiate între S.C. Asirom S.A. și asigurat se rezolvă de instanțele de judecată competente sau de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț a României în conformitate cu legislația în vigoare.
A. Condiția pierdere totală, avarie comună, avarie particulară și răspundere pentru coliziuni (inclusiv salvare, cheltuieli de salvare și judecată).
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală, pierderile și avariile la navă, contribuția la cheltuielile de avarie comună și salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea, după cum urmează:
1. Cazurile în care se acordă despăgubiri
Pagubele produse navei de următoarele riscuri:
1.1. Pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile.
1.2. Incendiu, explozie.
1.3. Furt comis de către persoane din afara navei.
1.4. Aruncarea peste bord și luare de valuri.
1.5. Piraterie.
1.6. Coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare.
1.7. Coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare.
1.8. Cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet.
1.9. Accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului.
1.10. Spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei.
1.11. Măsuri de salvare a navei.
1.12. Măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă.
1.13. Eroare de navigație.
1.14. Neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților.
1.15. Neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul.
1.16. Barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
1.17. Cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia.
1.18. Retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia.
1.19. Cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției.
1.20. Sumele în sarcina asiguratului când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiectiv fix sau plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare sau salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiectiv fix sau plutitor.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul respingerii pretențiilor terțelor persoane față de asigurat sau în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
2. Excluderi
S.C. Asirom S.A. nu acordă despăgubiri pentru:
2.1. Uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia.
2.2. Pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață.
2.3. Cheltuielile efectuate cu curățarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecința unui risc asigurat.
2.4. Scoaterea sau îndepărtarea epavei.
2.5. Pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune.
2.6. Retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună.
2.7. Pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri.
2.8. Pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
2.9. Pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit.
2.10. Pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește.
2.11. Neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
2.12. Război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante.
2.13. Capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face.
2.14. Mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate.
2.15. Greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile.
2.16. Orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice.
2.17. Confiscare sau expropriere.
B. Condiția pierdere totală, avarie comună și avarie particulară (inclusiv salvare, cheltuieli de salvare și judecată)
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală, pierderile și avariile la navă, contribuția la cheltuielile de avarie comună și salvare
1. Cazurile în care se acordă despăgubiri
Pagubele produse navei de următoarele riscuri:
1.1. Pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile.
1.2. Incendiu, explozie.
1.3. Furt comis de către persoane din afara navei.
1.4. Aruncarea peste bord și luare de valuri.
1.5. Piraterie.
1.6. Coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare.
1.7. Coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare.
1.8. Cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet.
1.9. Accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului.
1.10. Spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei.
1.11. Măsuri de salvare a navei.
1.12. Măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă.
1.13. Eroare de navigație.
1.14. Neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților.
1.15. Neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul.
1.16. Barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
1.17. Cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia.
1.18. Retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia.
1.19. Cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
2. Excluderi
S.C. Asirom S.A. nu acordă despăgubiri pentru:
2.1. Uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia.
2.2. Pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață.
2.3. Cheltuielile efectuate cu curățarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecința unui risc asigurat.
2.4. Scoaterea sau îndepărtarea epavei.
2.5. Pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune.
2.6. Retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună.
2.7. Pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri.
2.8. Pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
2.9. Răspunderea pentru coliziuni.
2.10. Pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit.
2.11. Pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește.
2.12. Neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
2.13. Război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau alte conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante.
2.14. Capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face.
2.15. Mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate.
2.16. Greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile.
2.17. Orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice.
2.18. Confiscare sau expropriere.
C. Condiția pierdere totală, avarie comună, avarie particulară și răspundere pentru coliziuni (inclusiv salvare, cheltuieli de salvare și judecată).
1. Cazurile în care se acordă despăgubiri
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală a navei, contribuția la cheltuielile de avarie comună și salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea, rezultate din următoarele riscuri:
1.1. Pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile.
1.2. Incendiu, explozie.
1.3. Furt comis de către persoane din afara navei.
1.4. Aruncarea peste bord și luare de valuri.
1.5. Piraterie.
1.6. Coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare.
1.7. Coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare.
1.8. Cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet.
1.9. Accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului.
1.10. Spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei.
1.11. Măsuri de salvare a navei.
1.12. Măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă.
1.13. Eroare de navigație.
1.14. Neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților.
1.15. Neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul.
1.16. Barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
1.17. Cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia.
1.18. Retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia.
1.19. Cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției.
1.20. Sumele în sarcina asiguratului când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiectiv fix sau plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare sau salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiectiv fix sau plutitor.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul respingerii pretențiilor terțelor persoane față de asigurat sau în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
2. Excluderi
S.C. Asirom S.A. nu acordă despăgubiri pentru:
2.1. Uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia.
2.2. Pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață.
2.3. Cheltuielile efectuate cu curățarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecința unui risc asigurat.
2.4. Scoaterea sau îndepărtarea epavei.
2.5. Pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune.
2.6. Retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună.
2.7. Pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri.
2.8. Pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
2.9. Pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit.
2.10. Pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește.
2.11. Neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
2.12. Război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al său împotriva unei puteri beligerante.
2.13. Capturare, sechestrare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face.
2.14. Mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate.
2.15. Greviști, persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile.
2.16. Orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice.
2.17. Confiscare sau expropriere.
D. Condiția pierdere totală și avarie comună (inclusiv salvare, cheltuieli de salvare și judecată).
1. Cazurile în care se acordă despăgubiri.
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală a navei, contribuția la cheltuielile de avarie comună și salvare, rezultate din următoarele riscuri:
1.1. Pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile.
1.2. Incendiu, explozie.
1.3. Furt comis de către persoane din afara navei.
1.4. Aruncarea peste bord și luare de valuri.
1.5. Piraterie.
1.6. Coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare.
1.7. Coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare.
1.8. Cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet.
1.9. Accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului.
1.10. Spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei.
1.11. Măsuri de salvare a navei.
1.12. Măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă.
1.13. Eroare de navigație.
1.14. Neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților.
1.15. Neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul.
1.16. Barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
1.17. Cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia.
1.18. Retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia.
1.19. Cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
2. Excluderi
S.C. Asirom S.A. nu acordă despăgubiri pentru:
2.1. Uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia.
2.2. Pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață.
2.3. Cheltuielile efectuate cu curățarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecința unui risc asigurat.
2.4. Scoaterea sau îndepărtarea epavei.
2.5. Pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune.
2.6. Retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună.
2.7. Pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri.
2.8. Pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
2.9. Răspunderea pentru coliziuni.
2.10. Pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit.
2.11. Pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește.
2.12. Neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
2.13. Război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante.
2.14. Capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face.
2.15. Mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate.
2.16. Greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile.
2.17. Orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice.
2.18. Confiscare sau expropriere.
E. Condiția pierdere totală (inclusiv salvare, cheltuieli de salvare și judecată).
1. Cazurile în care se acordă despăgubiri.
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală a navei, cheltuielile de salvare și alte cheltuieli decurgând din acestea, rezultate din următoarele:
1.1. Pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile.
1.2. Incendiu, explozie.
1.3. Furt comis de către persoane din afara navei.
1.4. Aruncarea peste bord și luare de valuri.
1.5. Piraterie.
1.6. Coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare.
1.7. Coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare.
1.8. Cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet.
1.9. Accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului.
1.10. Spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei.
1.11. Măsuri de salvare a navei.
1.12. Măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă.
1.13. Eroare de navigație.
1.14. Neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților.
1.15. Neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul.
1.16. Barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei.
1.17. Cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia.
1.18. Retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia.
1.19. Cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
2. Excluderi
În baza acestei condiții nu se despăgubește pierderea totală cauzată de:
2.1. Uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia.
2.2. Pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață.
2.3. Scoaterea sau îndepărtarea epavei.
2.4. Pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune.
2.5. Retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună.
2.6. Pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri.
2.7. Pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
2.8. Pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit.
2.9. Pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește.
2.10. Neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
2.11. Răspunderea pentru coliziuni.
2.12. Contribuția la avaria comună.
2.13. Război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau alte conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante.
2.14. Capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face.
2.15. Mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate.
2.16. Greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile.
2.17. Orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice.
2.18. Confiscare sau expropriere.
Condiția riscuri de război și greve
1. Cazuri în care se acordă despăgubiri
În baza acestei condiții sunt acoperite pagubele produse navei de:
Război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante.
1.2. Capturare, sechestrare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face.
1.3. Mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate.
1.4. Greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile.
1.5. Orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice.
1.6. Confiscare sau expropriere.
2. Excluderi
Nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:
2.1. Detonarea oricărei arme de război care folosește fisiune sau fuziune atomică ori nucleară sau altă reacție asemănătoare ori forță sau substanță radioactivă.
2.2. Izbucnirea războiului (indiferent dacă există sau nu declarație de război) între unele din următoarele țări: Regatul Unit al Marii Britanii, SUA, Franța, Comunitatea Statelor Independente, Republica Populară Chineză.
2.3. Rechiziționarea sau preemțiunea.
2.4. Arestarea, reținerea, detenția, confiscarea sau exproprierea prin reglementări de carantină prin încălcarea regulamentelor vamale sau de comerț.
2.5. Operarea prin proces juridic obișnuit, neputința de a da garanții sau de a plăti amenzi sau penalizări sau din altă cauză financiară.
3. Asigurarea încetează
3.1. Prin darea unui preaviz de 7 zile, fie de asigurat fie de S.C. Asirom S.A.
3.2. Automat la detonarea ostilă a oricărei arme de război care folosește fisiunea sau fuziunea atomică ori nucleară sau altă reacție asemănătoare ori forță sau substanța radioactivă ori la izbucnirea războiului (indiferent dacă s-a declarat sau nu) între unele din următoarele țări:
Regatul Unit al Marii Britanii, SUA, Franța, Comunitatea Statelor Independente, Republica Populară Chineză.
Condiția inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante, materiale și cheltuieli în legătură cu exploatarea navei.
În baza acestei condiții sunt acoperite pagubele produse ca urmare a:
1.1. Pierderii sau avarierii inventarului mijloacelor fixe și materiale aflate la bordul navei cu excepția bunker-ului și a plaselor de pescuit.
1.2. Pierderii și avarierii încărcăturii aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește.
1.3. Neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
Pagubele produse se despăgubesc numai dacă acestea s-au întâmplat odată cu cele produse la navă, din orice cauză cuprinsă în asigurare.
Se acordă despăgubiri și pentru:
1.4. Pierderea sau avarierea plaselor de pescuit în procesul de producție, dar limitat pentru o navă la numărul de plase corespunzător normei de producție pentru exploatarea lor.
1.5. Alterarea producției de pește determinată de defectarea instalației frigorifice pe o perioadă mai mare de 24 ore consecutiv.
Condiții privind asigurarea facultativă a navelor comerciale, navelor de pescuit și navelor colectoare, precum și a altor ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare asimilate navelor.
2.3.2. Condiții generale pentru asigurarea facultativă a navelor la societatea ASTRA S.A.
Dispoziții generale
I. Obiectul asigurării, asiguratul
1.(1) Societatea Astra S.A. asigură facultativ navele comerciale, navele de pescuit și navele colectoare, precum și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare, asimilate navelor.
(2) Asigurarea poate fi încheiată în una din următoarele condiții:
pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni;
pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni;
pierdere totală.
Asigurarea încheiată în una din condițiile de mai sus poate fi extinsă pentru a acoperi:
inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante, materiale și cheltuieli în legătură cu exploatarea navei;
riscurile de război și greve.
2. Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la nava asigurată.
II. Sumele la care se face asigurarea
3.(1) Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat și agreată de Societatea Astra S.A, care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depășească valoarea din nou a unei nave similare, la data încheierii asigurării.
(2) Suplimentar la suma asigurată a navei, potrivit punctului 3.1., se poate asigura până la 25% din valoarea navei pentru:
cazul de pierdere totală;
acoperirea diferențelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului dintre suma asigurată și valoarea navei, stabilită pentru cazurile de salvare sau contribuție la avaria comună.
III. Modul de încheiere a asigurării, plata primelor de asigurare și modificări în perioada asigurării
4.(1) Asigurarea navelor se încheie pe o perioadă de un an. La cerere, asigurarea se poate încheia și pe o perioadă mai scurtă, dar cel puțin de o lună. Orice lună începută se consideră lună întreagă.
(2) Asigurarea navelor se poate încheia și pentru o călătorie determinată.
(3) Asigurarea încheiată pe o perioadă de un an se reînnoiește de drept, pe perioade de câte un an, dacă una din părți nu o denunță prin preaviz scris cu cel puțin 30 zile înainte de expirare.
5.(1) Asigurarea se încheie în baza cererii scrise a asiguratului, care trebuie să cuprindă date referitoare la:
denumirea navei (inclusiv cele anterioare), tipul navei, caracteristici, T.R.B., T.D.W., registru de clasificare;
anul construcției și șantierul;
data începerii asigurării și perioada pentru care se solicită asigurarea;
zona în care va naviga nava;
locul de plecare, locul de destinație și punctele de escală, la asigurarea pentru o călătorie determinată;
suma asigurată a navei împărțită pe corp, mașini și instalații, precum și suma asigurată suplimentar;
condiția de asigurare;
alte date care au importanță pentru identificarea navei și aprecierea riscului.
6.(1) Contractul de asigurare se consideră încheiat de la data indicată în cererea de asigurare, în afară de cazul în care Societatea Astra S.A. a refuzat, în scris, acceptarea asigurării în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii cererii de asigurare.
(2) Confirmarea încheierii asigurării se face de Societatea Astra S.A. prin trimiterea decontului de prime sau eliberarea, la cerere, a contractului de asigurare.
7.(1) Asigurarea se încheie în lei sau în valută.
(2) Primele de asigurare se calculează potrivit tarifului de prime și a negocierilor și sunt datorate pe întreaga perioadă de asigurare.
La asigurările încheiate pe o perioadă mai scurtă de un an, primele se calculează pe numărul lunilor de asigurare, aplicându-se pentru fiecare lună sau fracțiune de lună 1/12 din prima anuală.
(3) Primele de asigurare se plătesc în lei sau în valută în care s-a încheiat contractul de asigurare.
La asigurările încheiate pe o perioadă de timp, plata primelor poate fi stabilită în rate trimestriale sau lunare, plătibile până la sfârșitul trimestrului sau lunii de asigurare.
La asigurările încheiate pe o călătorie determinată, primele se plătesc integral la încheierea contractului de asigurare.
(4) În caz de neplată a unei rate din prima de asigurare într-un termen de cel mult 30 zile de la data emiterii decontului, Societatea Astra S.A. poate rezilia contractul de asigurare după trecerea acestui termen și îl poate repune în vigoare la data plății primelor de asigurare restante, ora 24.
Societatea Astra S.A. acordă despăgubiri pentru pagubele produse în termenul de păsuire numai în condițiile plății, în prealabil a ratei de primă restante.
(5) Dacă asigurarea încetează înainte de termen sau contractul de asigurare se denunță sau se reziliază, primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară încetării asigurării ori denunțării sau rezilierii, se restituie, la cererea asiguratului.
(6) În cazul în care nava a staționat pentru reparații sau din lipsa de activitate o perioadă de timp de cel puțin 30 zile neîntrerupte, Societatea Astra S.A. restituie la cererea asiguratului, o parte din prime, calculată potrivit tarifului de prime.
(7) În caz de pierdere totală a navei, primele de asigurare sunt datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare.
8.(1) Dacă împrejurările esențiale privind riscul se schimbă în cursul executării contractului de asigurare (de exemplu: ieșirea din zona de navigație sau devierea de la ruta prevăzută în contract, transbordarea de marfă direct pe altă navă, iernarea navei într-un loc nesigur, remorcarea navei asigurate de către altă navă, închiderea navei, schimbarea, suspendarea, retragerea sau expirarea certificatului de clasă și altele asemănătoare), asiguratul este obligat să comunice, în scris, Societatea Astra S.A. schimbarea, imediat ce a cunoscut-o.
(2) Dacă asiguratul a comunicat date neexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată Societatea Astra S.A. comunicarea cu privire la schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul, Societatea Astra S.A. are dreptul, înainte de producerea evenimentului asigurat, să propună asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului sau să-l denunțe în cazul în care, cunoscând exact împrejurările, nu ar fi încheiat contractul.
Dacă asiguratul nu consimte la modificarea corespunzătoare a contractului de asigurare, acesta se reziliază.
După producerea evenimentului asigurat, Societatea Astra S.A. are dreptul să reducă despăgubirea cuvenită corespunzător raportului dintre prima stabilită și cea care, cunoscându-se exact împrejurările, ar fi fost cuvenită, sau să refuze plata despăgubirii, dacă față de acele împrejurări contractul nu s-ar fi încheiat.
(3) Nu se consideră modificări care măresc riscul, efectuarea călătoriilor de probă sau navigarea fără pilot și nici schimbările de felul celor arătate la punctul (1), dacă acestea se datorează forței majore, obligației de salvare de vieți omenești, de nave ori încărcături sau necesității de a asigura securitatea călătoriei, primirii sau acordării de ajutor sau când navigația la remorcă corespunde uzanțelor.
(4) Dacă înainte de a începe răspunderea Soc. Astra S.A., evenimentul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum și în cazul în care, după începerea răspunderii Soc. Astra S.A., producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, contractul de asigurare se reziliază de drept.
IV. Începutul și încetarea răspunderii Societății Astra S.A.
9.(1) La asigurările încheiate pe o perioadă de timp, răspunderea Societății Astra S.A. începe și încetează la datele prevăzute în contractul de asigurare.
(2) La asigurarea încheiată pentru o călătorie determinată, răspunderea Societății Astra S.A. începe în momentul pornirii navei sau ridicării ancorei din locul de plecare și încetează în momentul ajungerii navei la locul de destinație, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare.
(3) Răspunderea Societății Astra S.A. încetează și odată cu:
schimbarea armatorului, a pavilionului, sau transferul navei la o nouă administrare;
schimbarea registrului de clasificare a navei fără acordul Societății Astra S.A.;
denunțarea sau rezilierea contractului de asigurare.
(4) Dacă, în momentul încetării răspunderii Societății Astra S.A., nava asigurată se găsește pe mare, într-un port de refugiu sau de escală, răspunderea Societății Astra S.A. se prelungește până la ajungerea navei în portul de destinație sau în primul port din România, aplicându-se o primă suplimentară, stabilită în proporție de 1/24 din prima anuală pentru fiecare perioadă de 15 zile sau fracțiune din aceasta.
V. Obligațiile asiguratului
10. Pe lângă obligațiile prevăzute la alte capitole, asiguratul mai este obligat:
să întrețină și să exploateze nava în bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate;
să ia, pe seama Societății Astra S.A. și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea și micșorarea pagubelor produse ca urmare a unui eveniment asigurat;
să ia, potrivit cu împrejurările, măsurile necesare pentru salvarea și conservarea navei avariate, precum și pentru punerea imediată a navei în stare de folosință, cu mijloace proprii, și numai în caz că aceasta nu este posibilă, să recurgă la reparații în ateliere sau șantiere;
să înștiințeze, în scris, Societatea Astra S.A. despre producerea evenimentului asigurat, arătând data, împrejurările și cauzele pagubei, specificarea și mărimea aproximativă a acesteia, precum și pretențiile la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane, în termen de 72 ore din momentul luării la cunoștință despre acestea;
să permită și să înlesnească Societății Astra S.A. sau împuterniciților acesteia inspectarea navei asigurate, participarea la constatarea și evaluarea pagubelor și la verificarea lucrărilor de reparații, punându-i la dispoziție procese verbale de constatare, precum și orice alte acte ce ar putea fi necesare;
să ia măsurile necesare pentru recuperarea despăgubirilor de la cei răspunzători de producerea pagubei, cerând și avizul Societății Astra S.A., în cazul în care aceste măsuri implică cheltuieli suplimentare și să conserve dreptul de regres al Societății Astra S.A. împotriva celor vinovați;
să nu facă nici o plată, să nu-și asume nici o obligație și să nu facă nici o cheltuială în legătură cu pretențiile unor terțe persoane prejudiciate, fără acordul Societății Astra S.A.
11. În caz de neîndeplinire a vreuneia din obligațiile prevăzute la punctul 10, Societatea Astra S.A. are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza, realitatea și întinderea pagubei, sau să reducă despăgubirea în măsura în care paguba s-a mărit din acest motiv.
VI. Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor
12.(1) Constatarea și evaluarea pagubei se fac de Societatea Astra S.A. direct sau prin împuterniciți, împreună cu asiguratul sau împuterniciții lui.
(2) Constatarea și evaluarea pagubei se pot face și prin experți.
(3) Stabilirea și plata despăgubirii se fac de Societatea Astra S.A.
13. Odată cu cererea de despăgubire asiguratul trebuie să prezinte actele și documentele necesare pentru stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii pagubei, precum și cele privind pretențiile formulate de terțele persoane prejudiciate.
14.(1) Răspunderea Societății Astra S.A. pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.
(2) În caz de pierdere totală efectivă sau constructivă ori dispariție a navei, drept despăgubire se plătește suma asigurată a acesteia și suma asigurată suplimentar. Din despăgubire se reține prima de asigurare datorată până la sfârșitul perioadei de asigurare.
Se consideră pierdere totală constructivă a navei dacă costul repunerii în folosință reprezintă mai mult din suma asigurată a acesteia.
Nava se consideră dispărută dacă timp de 180 zile de la data ultimei știri primite de la navă nu s-a mai reușit a se obține vreo informație cu privire la existența ei.
(3) În caz de avarie, drept despăgubire se plătește cuantumul pagubei, fără scăderea uzurii.
(4) Cuantumul pagubei este egal cu costul reparațiilor părților sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile
pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, la care se adaugă cheltuielile efectuate cu transportul părților sau pieselor reparate, până la și de la locul de reparație, iar al celor înlocuite, până la locul unde s-a executat înlocuirea, cheltuielile de constatare și expertiza, precum și alte cheltuieli potrivit actelor și dovezilor emise de șantierele de reparații.
Din cuantumul pagubei, stabilit ca mai sus, se scade valoarea eventualelor părți sau piese recuperate ori deșeuri.
(5) Avariile provocate de uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei ori defectarea sau încetarea funcționării părții electrice sau mecanice se despăgubesc, cu excepția valorii de înlocuire sau a cheltuielilor de reparare a pieselor sau a altor părți componente, defecte sau uzate, care au provocat avaria.
(6) Avariile navei se despăgubesc numai dacă cuantumul pagubei depășește franșiza deductibilă, per eveniment, stabilită de comun acord.
Franșizele nu se aplică în cazurile de pierdere totală efectivă sau constructivă.
(7) În caz de pierdere totală efectivă sau constructivă ori dispariția navei, nu se despăgubesc avariile neremediate ale acesteia, produse anterior.
(8) În cazul salvării ori acordării de asistența navei asigurate de o altă navă, inclusiv aparținând aceluiași armator asigurat de Societatea Astra S.A., se acordă o retribuție ce se stabilește pe baza înțelegerii dintre Societatea Astra S.A. și asigurat, respectiv pe baza înțelegerii dintre părți cu acordul Societății Astra S.A., ori prin hotărâre judecătorească sau arbitrală, potrivit legislației din România sau altor reglementări aplicabile cazului.
15.(1) Răspunderea Societății Astra S.A. pentru pagube produse de navă asigurată altor nave, instalațiilor portuare sau altor obiecte fixe sau plutitoare, se limitează la ¾ din suma asigurată a navei, pe eveniment.
(2) Despăgubirile prevăzute la punctul (1) se plătesc numai pentru prejudiciile cauzate terțelor persoane române, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare.
(3) Despăgubirile pentru pagubele prevăzute la punctul (1) sunt suplimentare celor pentru pierderea sau avarierea navei.
(4) Despăgubirile se stabilesc pe baza înțelegerii dintre părți, cu acordul Societății Astra S.A., ori prin hotărâre judecătorească sau arbitrală, a unei comisii de judecată sau a altui organ.
16.(1) Societatea Astra S.A. are dreptul să participe la acțiunile de salvare sau de conservare a navei asigurate, ori de micșorare a pagubelor sau de prevenire a extinderii pagubelor produse, direct sau prin împuterniciții săi.
(2) Asiguratul nu poate invoca dreptul la despăgubire bazându-se pe faptul că Societatea Astra S.A. a participat la acțiunile de salvare sau de conservare, ori de micșorare a pagubelor sau de prevenire a extinderii pagubelor produse, dacă potrivit condițiilor de asigurare nu va fi îndreptățit la despăgubire.
17(1) Cheltuielile pentru salvarea și conservarea navei, micșorarea pagubelor și prevenirea extinderii pagubelor produse, deplasări, precum și onorariile experților și avocaților, garanțiile, comisioanele, taxele și altele asemănătoare se suportă de asigurat și se plătesc de Societatea Astra S.A. odată cu despăgubirea.
(2) Cheltuielile prevăzute la punctul (1) pot fi despăgubite și separat ori pot fi efectuate de Societatea Astra S.A.
18.(1) Despăgubirea se plătește în lei sau în valută, după cum s-a convenit în contractul de asigurare.
(2) În cazul avariilor produse de nava asigurată altor nave, instalațiilor portuare sau altor obiecte fixe sau plutitoare, Societatea Astra S.A. plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, sau asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit.
19.(1) În limitele despăgubirii plătite, Societatea Astra S.A. este subrogată în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
(2) Societatea Astra S.A. nu va exercita dreptul de regres împotriva prepușilor asiguratului decât în cazul comiterii, cu intenție, a unor fapte penale de o deosebită gravitate.
(3) La efectuarea plății despăgubirii, asiguratul este obligat să pună la dispoziția Societății Astra S.A. toate informațiile, actele și dovezile ce le deține și să îndeplinească formalitățile necesare pentru exercitarea dreptului de regres al Societății Astra S.A.
(4) Dacă dreptul de regres nu se poate exercita din culpa asiguratului, Societatea Astra S.A. este eliberată, în măsura prejudiciului asigurat, de obligația plății despăgubirii, iar în cazul când plata despăgubirii a fost făcută, asiguratul este obligat să restituie Societății Astra S.A. despăgubirea primită.
VII. Dispoziții finale
20. Societatea Astra S.A. va emite, în limita sumelor asigurate ale navelor, scrisori de garanție proprii sau va solicita corespondenților din străinătate emiterea lor, la cererea și pentru asigurații săi, în scopul evitării reținerii sau al eliberării navelor asigurate, în cazurile de salvare și avarie comună.
21.(1) Dreptul la acțiune în justiție, decurgând din asigurarea încheiată potrivit prezentelor condiții, este supus unui termen de prescripție de 2 ani de la data nașterii acestuia.
(2) Asigurarea încheiată potrivit prezentelor condiții este supusă legilor și practicilor din România.
(3) Orice litigiu în legătură cu asigurările încheiate între Societatea Astra S.A. și asigurat se rezolvă de instanțele de judecată competente sau de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț a României.
Condiții de asigurare
A. Pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală, pierderile și avariile la navă, contribuția la cheltuielile de avarie comună și salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea, după cum urmează:
Cazurile în care se acordă despăgubiri:
pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile;
incendiu, explozie;
furt comis de către persoane din afara navei;
aruncare peste bord și luare de valuri;
piraterie;
coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare;
coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului;
spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei;
măsuri de salvare a navei;
măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă;
eroare de navigație;
neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților;
neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul;
barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei;
cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia;
retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției; sumele în sarcina asiguratului, când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare sau salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară, ori alt obiect fix sau plutitor.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul respingerii pretențiilor terțelor persoane față de asigurat sau în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
Excluderi:
1. Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri pentru:
uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia;
pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață;
cheltuielile efectuate cu curățarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecința unui risc asigurat;
scoaterea sau îndepărtarea epavei;
pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune;
retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună;
pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri;
pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare;
2. Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri nici pentru:
pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit;
pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;
neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei;
3. Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri nici pentru pagubele produse navei de:
război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante;
capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face;
mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate;
greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile;
orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice;
confiscare sau expropriere.
B. Pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală a navei, contribuția la cheltuielile de avarie comună și salvare, răspunderea pentru daunele rezultând din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalații portuare sau alte obiecte fixe sau plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea, după cum urmează:
Cazurile în care se acordă despăgubiri pentru pagubele produse navei de următoarele riscuri:
pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile;
incendiu, explozie;
furt comis de către persoane din afara navei;
aruncarea peste bord și luare de valuri;
piraterie;
coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare;
coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului;
spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei;
măsuri de salvare a navei;
măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă;
eroare de navigație;
neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților;
neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul;
barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei;
cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia;
retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia;
cheltuielile reprezentând contribuția navei la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj pentru stabilirea contribuției; sumele în sarcina asiguratului, când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare sau salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară, ori alt obiect fix sau plutitor.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul respingerii pretențiilor terțelor persoane față de asigurat sau în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
Excluderi:
1. Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri pentru:
uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia;
pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață;
cheltuielile efectuate cu curățarea, aplicarea grundului sau vopsirea navei, dacă nu sunt consecința unui risc asigurat;
scoaterea sau îndepărtarea epavei;
pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune;
retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună;
pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri;
pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
2. Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri nici pentru:
pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunkerul și plasele de pescuit;
pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;
neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
3. Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri nici pentru pagubele produse navei de:
război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau alte conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante;
capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face;
mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate;
greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile;
orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice;
confiscare sau expropriere;
C. Pierdere totală
În baza acestei condiții sunt acoperite pierderea totală a navei, cheltuielile de salvare și alte cheltuieli decurgând din acestea, rezultate din următoarele riscuri:
pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau alte căi navigabile;
incendiu, explozie;
furt comis de către persoane din afara navei;
aruncarea peste bord și luare de valuri;
piraterie;
coliziune cu navă, avion sau alte obiecte similare, obiecte ce cad din acestea, mijloc de transport terestru, echipament sau instalații de doc ori portuare;
coliziune cu port, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, cheu, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor de orice fel, inclusiv cu gheață plutitoare;
cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;
accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii sau combustibilului;
spargerea cazanelor sau instalațiilor sau orice defect latent la mașini sau corpul navei;
măsuri de salvare a navei;
măsuri ce se iau de autorități pentru prevenirea sau micșorarea pericolului poluării sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă;
eroare de navigație;
neglijența comandantului, ofițerilor, echipajului sau piloților;
neglijența reparatorilor sau navlositorilor cu condiția ca reparatorii sau navlositorii să nu fie asiguratul;
barateria comandantului, ofițerilor sau echipajului, cu condiția ca paguba să nu fi rezultat din lipsa de diligență a asiguratului, armatorului sau administratorilor navei;
cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității și întinderii acesteia;
retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia;
sumele în sarcina asiguratului, când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:
pierdere sau avarie la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
întârziere sau pierdere de folosință a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară ori alt obiect fix sau plutitor;
avarie comună, salvare sau salvare în baza unui contract a altei nave sau bun de pe aceasta, instalație portuară, ori alt obiect fix sau plutitor.
Se despăgubesc și cheltuielile cu experții, avocații, de judecată sau arbitraj și altele asemănătoare, făcute în scopul respingerii pretențiilor terțelor persoane față de asigurat sau în scopul formulării pretențiilor asiguratului față de terțele persoane.
În baza acestei condiții nu se despăgubește pierderea totală cauzată de:
uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, mașinilor (motoarelor) sau celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice ale acesteia;
pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația de spărgătoare de gheață;
scoaterea sau îndepărtarea epavei;
pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sau la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă cu care nava asigurată intră în coliziune;
retribuțiile și întreținerea comandantului, ofițerilor, cu excepția cazurilor de avarie comună;
pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri;
pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt urmare a unui risc cuprins în asigurare.
Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri nici pentru:
pierderi sau avarii la inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante aflate la bordul navei, inclusiv bunker-ul și plasele de pescuit;
pierderi sau avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;
neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
Societatea Astra S.A. nu acordă despăgubiri nici pentru pagubele produse navei de:
război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau alte conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante;
capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face;
mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate;
greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile;
orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice;
confiscare sau expropriere.
Condiția „inventarul mijloacelor fixe și mijloacelor circulante materiale și cheltuielile în legătură cu exploatarea navei”
În baza acestei condiții sunt acoperite pagubele produse ca urmare a:
pierderii sau avarierii încărcăturii aflate la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;
neîncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume cheltuite în legătură cu exploatarea navei.
Pagubele produse se despăgubesc numai dacă acestea s-au întâmplat odată cu cele produse la navă, din orice cauză cuprinsă în asigurare.
Condiția „riscuri de război și greve”
În baza acestei condiții sunt acoperite pagubele produse ca urmare a:
război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau alte conflicte civile rezultând din acestea sau orice act ostil al sau împotriva unei puteri beligerante;
capturare, sechestrare, arestare, reținere sau detenție și consecințele acestora și orice încercare de a le face;
mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate;
greviști, muncitori sau persoane luând parte la tulburări, revolte sau mișcări civile;
orice teroriști sau persoane acționând cu rea intenție sau din rațiuni politice;
confiscare sau expropriere.
Nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:
detonarea oricărei arme de război care folosește fisiune sau fuziune atomică ori nucleară sau altă reacție asemănătoare ori forță sau substanță radioactivă;
izbucnirea războiului (indiferent dacă există sau nu declarație de război) între unele din următoarele țări: Regatul Unit al Marii Britanii, SUA, Franța, Comunitatea Statelor Independente, Republica Populară Chineză;
rechiziționarea sau preemțiunea;
arestarea, reținerea, detenția, confiscarea sau exproprierea prin reglementări de carantină prin încălcarea regulamentelor vamale sau de comerț;
operarea prin proces juridic obișnuit, neputința de a da garanții sau de a plăti amenzi sau penalizări sau din altă cauză financiară.
Asigurarea încetează:
prin darea unui preaviz de 7 zile, fie de asigurat fie de Societatea Astra S.A.;
automat la detonarea ostilă a oricărei arme de război care folosește fisiunea sau fuziunea atomică ori nucleară sau altă reacție asemănătoare ori forță sau substanța radioactivă ori la izbucnirea războiului (indiferent dacă s-a declarat sau nu) între unele din următoarele țări: Regatul Unit al Marii Britanii, SUA, Franța, Comunitatea Statelor Independente, Republica Populară Chineză.
2.4. REASIGURĂRI MARITIME
Repartizarea riscurilor se face prin divizarea lor între mai mulți asigurători, coasigurarea, și mai ales, prin reasigurare, care este asigurarea de către asigurător a indemnizației de asigurare și a cărei formă obișnuită în traficul pe apă este convenția intervenită între două organizații de asigurare prin care una își asumă o parte sau în totalitate riscurile suportate de cealaltă prin contractele încheiate cu asigurații. Efectiv, în convenția de reasigurare se stabilește ca reasigurătorul să preia sau o parte din risc sau excedentul de pierdere peste o sumă determinată care în mod automat îi revine reasigurătorului. Se mai obișnuiește să se încheie convenția de reasigurare, prin care să se stabilească ca un singur agent să reprezinte mai mulți asigurători, să încheie contractul de asigurare cu un singur asigurător și să repartizeze apoi riscurile între ceilalți asigurători.
Reglementarea raporturilor financiare rezultate din repartiția riscurilor se face între organizațiile de asigurare și între asigurători și reasiguratori, periodic, adică lunar sau trimestrial, deoarece toate convențiile de reasigurare conțin clauza arbitrajului.
Datorită mecanismului reasigurării, o pierdere foarte importantă din punct de vedere economic, reprezentată de navă sau încărcătură, poate fi repartizată între cât mai mulți, mai întâi între un oarecare număr de asigurători și în spatele acestora între un oarecare număr de reasiguratori.
În practica engleză a reasigurărilor, reasiguratorul este acela care, în faza precontractuală, stabilește prima de asigurare și condițiile asigurării, de unde rezultă poziția de preeminență a reasiguratorului în acoperirea riscurilor, obiect al contractului de asigurare. Din punct de vedere juridic, reasiguratorul nu are nici un raport cu asiguratul, dar practic este efectul dominus al asigurării făcute, mai ales când se reasigură aproape în întregime riscul asigurat. De aici, necesitatea unei perfecte corespondențe între acoperirea dată asiguratului și aceea dată de reasigurator. Efectiv se ajunge la aceasta prin inserarea de către reasigurator în „nota de acoperire” emisă de el, a unei clauze prin care se stabilește că riscul este acceptat în condițiile stabilite împreună cu asiguratul.
Reasiguratul
Reasiguratul este acea societate de asigurare care, în schimbul plății unei sume de bani (prima de asigurare), beneficiază de protecția unei alte societăți contra riscurilor specificate în contract.
El face lichidarea daunelor în mod independent de reasigurator, fără vreun aviz sau aprobare din partea acestuia, putând să se angajeze în orice operațiuni în legătură cu paguba, să facă orice cheltuieli privind aceasta, să deschidă acțiuni judiciare etc.
Avizarea reasiguratorului pentru fiecare caz de daună în parte nu este eficientă deoarece acesta este obligat, prin contract să accepte toate participările convenite.
Reasiguratorul
Reasiguratorul este acea societate de asigurare care, în schimbul primei ce o încasează, preia asupra sa o parte din riscurile suportate de o altă societate de asigurare (reasiguratul).
El urmează în toate cazurile soarta reasiguratului în proporție cu participarea sa la asigurările supuse reasigurării, potrivit prevederilor contractului în vigoare.
Răspunderea reasiguratorului începe și se termină în același timp cu cea a reasiguratului și este supusă acelorași condiții cu cele care obligă pe reasigurat față de asigurații săi.
Prima de asigurare
Prima de asigurare reprezintă costul reasigurării, plata ei fiind una din obligațiile reasiguratului.
Ea este proporțională cu cota de participare a reasiguratorului și este extrasă de reasigurat din volumul primelor încasate de la asigurații săi direcți.
Comisionul de reasigurare
Reasiguratorul plătește reasiguratului din primele de reasigurare cedate de acesta o anumită cotă, prevăzută în contract și denumită „comision de reasigurare”, pentru serviciile prestate de cel din urmă.
Comisionul de reasigurare se exprimă procentual și se calculează la volumul tuturor primelor de reasigurare, atât la cele referitoare la riscurile de bază ale contractului cât și la cele privind riscurile de război și grevă, acolo unde s-a acceptat includerea acestora.
Contractul de reasigurare
Contractul de reasigurare reprezintă înțelegerea prin care societatea de reasigurări care se reasigură împotriva unor riscuri plătește o sumă de bani denumită primă de reasigurare, acelei societăți care acordă protecție, care își asumă riscurile și se obligă să despăgubească pe reasigurat pentru daunele pe care acesta le-ar suferi, funcție de cota preluată.
Reasigurarea are caracter facultativ, părțile stabilind de comun acord atât bunurile sau răspunderile ce vor face obiectul operațiunii cât și mărimea raporturilor respective. Odată contractul încheiat însă, aplicarea reasigurării la toate asigurările precizate în el devine obligatorie, de regulă fără ca reasiguratorul să mai cunoască individual obiectivele cuprinse în reasigurare, acestea nefiindu-i avizate.
Contractul de reasigurare trebuie să fie datat și să conțină elementele principale ale operațiunii în cauză, respectiv: obiectul contractului de reasigurare; persoana și reședința reasiguratului; persoana și reședința reasiguratorului; drepturile și obligațiile părților; riscurile reasigurate; durata contractului de reasigurare; reținerea proprie a reasiguratului; prima de reasigurare; comisionul de reasigurare; participarea la beneficiul reasiguratorului; termenele de plată a soldurilor între părți.
În raport de formă a îndatoririlor părților, contractele de reasigurare se pot împărți în: contracte facultative, contracte obligatorii și contracte facultativ-obligatorii sau mixte.
În contractul de reasigurare obligatoriu, reasiguratul este ținut de a ceda toate asigurările sale, în limita sumelor și condițiilor stabilite, iar reasigurătorul să le accepte. Prima de reasigurare se fixează într-un procent corespunzător din prima de asigurare originală.
În contractul de reasigurare facultativ, părțile au libertatea de a decide cu privire la acceptarea reasigurării. Prima de reasigurare se determină independent de prima originală încasată de asigurător.
În contractul de reasigurare mixt, numai una din părțile contractante, – reasiguratorul -, are obligația să accepte asigurările cedate de reasigurat. Prima de reasigurare se stabilește independent sau proporțional cu prima originală.
După metoda de repartizare a riscului între asigurător și reasigurător, contractele de reasigurare se grupează în contracte proporționale și neproporționale. Cel proporțional are la bază stabilirea răspunderii reasiguratului și reasiguratorului într-un anumit raport față de suma asigurată. În cel neproporțional, repartizarea răspunderilor între părți este în raport de mărimea daunei. Participarea reasiguratului la răspundere se stabilește printr-o sumă fixă (prioritatea), în limita căreia va acoperi dauna.
Partea din pagubă care depășește prioritatea (excedentul de daună), rămâne în sarcina reasiguratorului.
Din punct de vedere al formei, în reasigurarea proporțională se utilizează contractul cotă parte, contractul excedent de suma asigurată și contractul mixt, iar în reasigurarea neproporțională, contractul excedent de daună și contractul oprire de daună.
În contractul de reasigurare cotă parte, reasiguratul cedează un anumit procent din riscurile subscrise, iar reasiguratorul se obligă să le primească, având o răspundere dinainte stabilită.
În contractul de reasigurare excedent de suma asigurată, reasiguratul stabilește suma fixă cu care participă la riscurile asigurate și cedează numai surplusul (excedentul). Reasiguratorul poate participa într-o anumită cotă din excedent sau sub forma unui multiplu al plinului de conservare.
În contractul de reasigurare excedent de daună, reasiguratorul se obligă să plătească reasiguratului surplusul care depășește limita stabilită. Dauna maximă stabilită la bunul asigurat se împarte în prioritate și excedent de daună.
În contractul de reasigurare oprire de daună, prioritatea se determină la nivelul valorii primelor pe care le realizează reasiguratul într-un an. Reasiguratul oprește dauna la nivelul primelor încasate.
Răspunderea reasigurătorului este limitată la o anumită sumă stabilită ca o mărime raportată la valoarea primelor realizate de reasigurat.
Reasigurarea influențează nu numai rezultatele financiare ale asigurătorului, contribuind la stabilizarea acestora, dar și piața capitalurilor de împrumut și balanța de plăți a țării. Efectele financiar-valutare ale reasigurării au căpătat dimensiuni din ce în ce mai mari odată cu dezvoltarea operațiilor de reasigurare.
Reasigurarea exercită înainte de toate o influență favorabilă asupra asigurării. Faptul că reasiguratorii acceptă cu promptitudine oferta de cedare de riscuri primită din partea asigurătorilor, încurajează pe aceștia din urmă să-și extindă activitatea și să contracteze riscul de valori tot mai mari, cărora fără reasigurare nu le-ar putea face față.
Reasigurarea influențează pozitiv și comportamentul asiguraților. Știind că riscurile lor, protejate printr-un contract încheiat cu o societate de asigurare, sunt agreate la reasigurători, agenții economici sunt încurajați să-și extindă activitatea, să se lanseze în afaceri de dimensiuni mai mari și mai riscante.
CAPITOLUL 3
ASIGURAREA DE PROTECȚIE ȘI INDEMNIZARE (CLUBURI P&I)
3.1. APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA CLUBURILOR P&I
Cluburile P&I, așa cum există ele astăzi, sunt urmașele îndepărtate ale multor cluburi mici de asigurare CASCO, cluburi care au fost înființate de către armatorii britanici în secolul al XVIII-lea. Ele au fost fondate de către grupuri de armatori, proveniți, de regulă, în fiecare caz în parte, din zone geografice restrânse, și care erau nemulțumiți de acoperirea și costurile asigurării CASCO oferite la vremea aceea numai de două companii: Royal Exchange Assurance și London Assurance cărora, în anul 1720, li se acordase un monopol stabilit prin lege, care excludea alte companii de la efectuarea unor astfel de asigurări. Aceste cluburi pentru asigurarea CASCO erau în principal asociații neunificate sau care se ajutau reciproc, formate din armatori care căzuseră de acord să-și împartă între ei riscurile CASCO pe baze reciproce, fiecare dintre ei fiind în același timp asiguratul și asigurătorul celorlalți. Acesta este încă principiul de bază al cluburilor P&I din zilele noastre în ciuda faptului că acum sunt constituite astfel încât din punct de vedere legal Clubul, și nu membrii individuali, oferă asigurarea.
Aceste cluburi CASCO timpurii erau niște afaceri foarte bine delimitate ca locație, amicale și deseori conduse de către un secretar și un manager sau, cel mult, de către un mic consiliu. Cluburile ofereau posibilitatea încheierii asigurării pe loc, într-un context confidențial. Deseori, asigurările se încheiau în condiții de discreție totală, implicând persoane care aveau un interes comun în rezolvarea unor probleme comune. Plata primei reprezenta un avantaj pentru armatori întrucât ea echivala cu o formă de asigurare pe credit la care plata se făcea atunci când era solicitată plata despagubirilor. Costurile pentru administrarea acestor cluburi erau foarte mici și având un caracter mutual, profitul nu făcea parte din calculele de subscriere.
La începutul secolului al XIX-lea, cluburile CASCO au intrat într-o perioada de declin, perioadă accelerată în anul 1824 prin îndepărtarea monopolului care până atunci aparținuse lui Royal Exchange și London Assurance.
Creșterea concurenței apărută ca urmare a acestui fapt a avut un efect salutar asupra valorii primelor de asigurare, riscurilor acoperite și a serviciului oferit de piața comercială și de asigurătorii de la Lloyd’s. Cluburile CASCO au devenit mai puțin necesare și, deși câteva există încă și astăzi, contribuția lor pe ansamblul pieței nu este foarte importantă.
Această perioadă de declin a cluburilor pentru asigurarea CASCO a coincis cu o creștere a răspunderilor impuse armatorilor în secolul al XIX-lea. Putem aprecia astfel această perioadă drept una de mari schimbări și de progres economic, social și tehnologic, concretizate printr-o creștere a mărimii, complexității și valorii navelor și mărfurilor lor, împreună cu o creștere corespunzătoare a potențialelor răspunderi pentru armatori.
Legea Asigurării Maritime din 1745 (The Maritime Insurance Act) proteja armatorii împotriva răspunderilor lor pentru sumele în exces ale valorii navelor lor, iar în anul 1836 instanțele au hotărât ca un armator să nu-și poată recupera paguba suferită într-o coliziune de la asigurătorii CASCO. Piața asigurării a răspuns prin oferirea unei acoperiri de numai trei sferturi din astfel de cheltuieli până la valoarea asigurată a navei, fapt care lăsa armatorul neacoperit pentru o pătrime din astfel de cheltuieli odată cu orice răspundere în exces față de valoarea navei și răspunderile legate de decesul, vătămările corporale și avariile la obiectele fixe și plutitoare, care ieșeau de sub incidența definiției unei nave.
În anul 1854 o reglementare de limitare a răspunderii prevedea că toate navele valorau 15 lire sterline/tonă, dar de fapt, multe nave valorau mult mai puțin și, ca urmare, armatorii se aflau deseori în situația de a plăti reclamații în exces față de valoarea propriilor lor nave. Întrucât cluburile CASCO se aflau în stare de declin, armatorii au considerat necesară, drept urmare, crearea unor asociații similare dar cu alt scop.
Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, a existat o creștere constantă a răspunderilor față de terți, impusă armatorilor britanici. A devenit mai uzual ca membrii de echipaj accidentați să solicite despăgubiri de la angajatorii lor și reclamațiile persoanelor care se aflau în întreținerea membrilor de echipaj care își pierdeau viața erau facilitate de Legea Lordului Campbell (Lord Campbell’s Act) din 1846. Posibilitatea reclamării de către pasageri a crescut în mod semnificativ prin aceeași lege, ca și prin numărul mare de pasageri care formau afluxul de imigranți către America de Nord și Australia în cea de-a doua jumătate a secolului. După un an de la apariția Legii Lordului Campbell, a fost promulgată o lege prin care se oferea autorităților portuare puterea de a recupera paguba produsă instalațiilor portuare indiferent dacă avaria a apărut ca rezultat al neglijenței din partea armatorului sau nu. După câțiva ani, Legea Răspunderii Angajatorilor (Employers Liability Act) din 1880, a devenit prima dintr-un număr de legi care prevedeau despăgubiri pentru angajați, inclusiv membrii de echipaj care sufereau accidente în timpul serviciului.
Ca urmare, armatorii au devenit din ce în ce mai conștienți de insuficiența acoperirii oferită de asigurarea aflată în uz la momentul respectiv. Până la urmă, în anul 1855, s-a format primul club de protecție. Acesta s-a numit Ship Owners Mutual Protection, predecesorul Clubului P&I Britannia.
S-a intenționat ca acesta să funcționeze ca un club CASCO mutual, dar care să acopere răspunderile pentru pierderea de vieți omenești și vătămări corporale și, de asemenea, riscurile de coliziune excluse din polițele maritime obișnuite, în mod special, excedentul peste limitele acelor polițe. Au luat ființă și alte asociații similare.
Până în cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, reclamațiile de marfă nu constituiseră o problemă serioasă pentru armatori, însă în anul 1870, o navă numită “Western Hope” a eșuat pe coasta Africii de Sud. Nava urma să ajungă cu marfa la bord la Cape Town, dar în loc să procedeze astfel, a făcut mai întâi o escală în Port Elizabeth, efectuând astfel o deviere. Ca rezultat al acestei devieri, instanța a decis ca armatorii navei nu erau protejați de excepțiile din contractul de transport și i-a ținut pe aceștia răspunzători pentru întreaga valoare a mărfii. Deși nava era într-un club de protecție, ea nu se protejase împotriva acestei pierderi întrucât nu era luată în considerare de regulile clubului. La scurt timp după acest incident, nava “Emily” a dispărut împreună cu marfa ca urmare a eșuării și, din nou, proprietarii mărfii și-au recuperat în întregime pierderile de la armatori, de data aceasta în baza faptului că pierderea a apărut nu ca rezultat al unui pericol al mării, ci datorită neglijenței actului maritim.
Aceste cazuri, combinate cu valoarea crescută a mărfurilor transportate, au determinat ca multe cluburi să adauge o clasă de asigurare care să ofere acoperirea necesară. Prin urmare, majoritatea acestor clase separate au fost combinate cu clasele rezervate pentru protecția inițială a riscurilor, iar în prezent, distincția dintre cele două clase a dispărut de fapt în interiorul cluburilor P&I.
În vreme ce inițial toate cluburile P&I s-au format în diferite localități sau orașe de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, ulterior s-au înființat cluburi care în prezent cunosc o evoluție în Scandinavia, Statele Unite și în Japonia. Acum majoritatea cluburilor importante sunt reunite în Grupul Internațional pentru Reasigurare. Mai mult decât atât, multe dintre cluburile formate inițial în Marea Britanie, în ultima perioadă s-au reorientat către locații precum Bermuda și Luxemburg pentru a-și asigura libertatea față de controalele de schimb valutar referitoare la fondurile lor, reprezentând taxe sau prime plătite de către membrii lor dar neutilizate încă pentru plata reclamațiilor. O astfel de libertate este solicitată de către armatorii care acum au într-adevăr statutul de membri ai multora dintre cluburile importante. Popularitatea sistemului de asigurare a răspunderii prin cluburi poate fi apreciată și din perspectiva faptului că din zece vapoare care străbat oceanele, aproximativ nouă sunt asigurate în mod obișnuit la un club P&I.
Clubul United Kingdom își are originile în anul 1869, când la conducerea sa se afla W. Lamplough and Company. Cunoscut inițial sub denumirea de United Kingdom Steamship Mutual Association Limited, conducerea clubului a fost preluată în 1855 de către Thomas Robson Miller care mai întâi a fost armator, fiind apoi solicitat de un grup de armatori să administreze un club pentru riscuri CASCO. Odată cu mutarea sa la Londra el a preluat conducerea lui United Kingdom Club. Până în anul 1924, intrările în Asociație au totalizat 1.200 de nave, majoritatea sub pavilion britanic, însumând aproximativ 4,8 milioane GRT (tone englezești). Până în anul 1939, aproximativ 1.600 de nave erau intrate în Asociație iar biroul de conducere era format din 28 de persoane, incluzând patru parteneri. Anii ‘60-’70 au adus cea mai impresionantă creștere a tonajului intrat în Asociație, mai ales din Japonia, Uniunea Sovietică și China. Flota României a intrat în 1966. Clubul Marii Britanii este recunoscut acum ca fiind cel mai mare din lume, asigurând în jur de 100 milioane GRT.
3.2. PRINCIPIILE ASIGURĂRII MUTUALE
Dacă analizăm principiile asigurării mutuale, mai întâi trebuie să luăm în considerare obiectivele pe care aceasta le are, ele fiind în număr de patru:
Echitate
Economie
Bună anticipare
Stabilitate
Analizând pe rând aceste obiective, cel al echității apare pentru a garanta faptul că toți membrii Clubului UK P&I sunt tratați în mod similar și corect atunci când se evaluează valoarea contribuției lor la prime. Astfel de evaluări sunt făcute anual când raportul cereri de despăgubire/prime al fiecărui membru este analizat și se fac propuneri pentru reînnoire la data de 20 februarie a fiecarui an.
Scopul fiecărei reînnoiri este acela de a corecta valoarea primei fiecăruia dintre membri, astfel încât aceasta să fie proporțională cu riscul pe care acel membru îl reprezintă în cadrul Clubului. Acesta se determină cu ajutorul registrului de pierderi prin compararea coeficientului de pierdere efectivă aparținând membrului clubului după alocarea despăgubirilor de la Fondul Comun (Pool) și reasigurările în exces cu valoarea sa acceptabilă de pierdere. Prin sintagma “alocarea despăgubirilor de la Fondul Comun și reasigurarea în exces” ne referim la acele reclamații care sunt în exces față de propria reținere a Clubului și cad sub incidența Fondului Comun și/sau reasigurărilor în exces.
În acest fel coeficientul de pierdere este corectat efectiv pentru a elimina acele sume din coeficientul de pierdere. În prezent, nivelul reținut de Club satisface toate cererile de despăgubire de până la 5.000.000 USD pentru fiecare accident sau eveniment. De fapt, Fondul Comun cuprinde acele Cluburi P&I care formează Grupul Internațional al Cluburilor P&I. În interiorul Grupului, fiecare dintre cluburile implicate participă la acoperirea propriei cereri de despăgubire ca și cea a celorlalte Cluburi, având o valoare cuprinsă între 5.000.000 și 30.000.000 USD (a se vedea Anexa nr. 1). Asigurarea în exces față de această ultimă sumă, este apoi cumpărată ca un risc plasat prin mijloacele unui contract de reasigurare prin care Cluburile pot obține un nivel al acoperirii pe piață la valori de primă care ar fi inaccesibile chiar și celui mai mare armator individual.
Deoarece Cluburile P&I oferă răspundere nelimitată, cu excepția poluării cu produse petroliere, orice reclamații care depășesc cel mai înalt nivel al contractului de reasigurare în exces cade sub incidența Fondului Comun. Fiecare Club participant la Fondul Comun poate face o solicitare ulterioară la Membrii săi pentru acoperirea sumei din reclamația în cauză.
Revenind la evaluarea nivelului de prime, ca să obținem rata pierderii efective pentru un Membru, pur și simplu se împarte totalul reclamațiilor plătite și estimate la prima plătită. Astfel de cifre sunt prezentate în raportul Clubului întocmit în luna octombrie a fiecărui an și înaintat membrilor înainte de reînnoire.
După ce se evaluează coeficientul pierderii efective pentru un membru, luându-se în mod normal în considerare o perioadă mai mare de opt ani, aceasta cifra este comparată cu rata pierderii acceptabile. Rata pierderii acceptabile este reprezentată de proporția procentuală a primei unui membru rămasă pentru reclamații, care se află în limita reținută a Clubului de 5.000.000 USD, după deducerea din cheltuielile suplimentare ale Clubului. Aceste cheltuieli suplimentare includ costul Clubului pentru reasigurarea la Fondul Comun, costul fiecărui membru pentru reasigurarea în exces a Grupului și cheltuielile de management și administrare.
Costul contractului de reasigurare în exces este calculat pe bază de cenți per tonă spre deosebire de reasigurarea la Fondul Comun care este calculată în procent din costul total estimat. Astfel, un membru cu o valoare scăzută a primei, va avea un coeficient mai scăzut al pierderii acceptabile. Aceasta întrucât costurile fixe ale reasigurării în exces reprezintă un procent mai ridicat al unei rate de primă scăzute față de cel al unei rate de primă ridicate.
Să presupunem că rata pierderii efective este mai ridicată decât rata pierderii acceptabile. Acest lucru ar indica faptul că se va impune o creștere a ratelor de prime pentru anul de asigurare care urmează. Dimpotrivă, dacă rata pierderii efective este mai mică decât rata pierderii acceptabile, acest lucru ar indica faptul că se poate face o reducere a ratelor de prime plătite în avans.
Totuși, există factori suplimentari care afectează decizia asigurătorilor cu privire la termenii și ratele stabilite pentru reînnoire, iar aceștia sunt:
Ajustările ratelor făcute la reînnoirile precedente în contul istoricului daunelor.
Efectul schimbărilor termenilor acoperirii.
De exemplu, se poate ca franșizele mai ridicate să fi fost aplicate pentru a reduce ratele de prime sau drept penalizare în plus față de creșterea primelor.
Un alt exemplu ar fi adăugarea de riscuri neasigurate anterior de armatori în cadrul Clubului, cum ar fi: acoperirea pentru 1/4 sau 4/4 din riscul de coliziune sau pentru avarii produse la obiecte fixe sau plutitoare.
Scopul este acela că pentru o perioadă de peste opt ani situația individuală a unui membru ar trebui să fie în echilibru. Prin acest lucru înțelegem că suma primelor plătite minus reasigurările și cheltuielile ar trebui să fie egală cu suma totală a reclamațiilor plătite minus recuperările din reasigurare. În termeni simpli, rata pierderii efective ar trebui să fie cât mai aproape posibil de rata pierderii acceptabile.
Înrăutățirea în anul precedent a totalului cererilor de despăgubire.
Din statisticile Clubului reiese clar că într-o perioadă de 12 luni între reînnoiri, cifrele pentru anii de asigurare individuali se pot deteriora considerabil. Acest fapt este în mod deosebit valabil pentru anul imediat precedent, dar poate afecta anii imediat următori.
Orice schimbări care au avut loc în natura comerțului sau în structura flotei.
De exemplu, ceea ce la un moment dat poate să fie o flotă predominant formată din nave de mărfuri generale, se poate schimba într-una cu interes major în comerțul de mărfuri în vrac, unde este mult mai posibil ca incidența așa-numitelor reclamații “cu coadă lungă” să se diminueze iar reclamațiile nu vor mai avea un istoric îndepărtat așa cum se întâmpla anterior. Prin “coada lungă” înțelegem reclamații ulterioare acumulate în anii precedenți, inițial necunoscute sau neraportate.
Fluctuații în totalul veniturilor Clubului, datorită creșterii sau descreșterii tonajului intrat și care, prin urmare, afectează mărimea veniturilor din prime.
Odată ce toți factorii au fost evaluați, ratele vor fi agreate de membri cu scopul de a echilibra prima reținută de Club pentru o flotă cu niveluri de reclamații preconizate în cadrul nivelului reținut de Club. O creștere semnificativă a tonajului va furniza în scurt timp un venit din prime mai mare, dar bineînțeles poate genera, de asemenea, mai multe reclamații.
Din momentul în care reînnoirea a fost agreată, atunci ratele și termenii stabiliți pentru noul an de asigurare dacă membrul cumpără tonaj suplimentar de același tip cu cel pe care l-a asigurat deja, ar trebui să fie, bineînțeles, similari.
Când se calculează primele adiționale pentru o flotă, sunt luați în considerare și alți factori. Unul dintre aceștia este întocmirea poliței de către directorii Asociației pentru navele “bătrâne” (“over-age”) – (prin cuvântul “bătrâne” înțelegem navele cu vârsta de peste 10 ani). Politica directorilor este aceea ca navele “bătrâne” să nu fie acceptate în Asociație pentru asigurare, cu excepția cazului în care managerii sunt mulțumiți de faptul că membrul respectiv a făcut dovada unui bun istoric în ceea ce privește navele de aceeași vârstă și același tip. Managerii solicită acum ca orice navă cu vârsta mai mare de 10 ani să fie supusă unei inspecții de stare efectuată de unul dintre inspectorii numiți de Club, preferabil înainte de intrarea în asigurare. Dacă o nava nu întrunește cerințele inspectorilor, este posibil ca intrarea în asigurare să nu fie acceptată.
În ceea ce privește cererile pentru obținerea calității de membru depuse de armatorii care nu sunt deja membri ai Clubului, principiul navelor “bătrâne” are o importanța deosebită întrucât managerii trebuie să fie satisfăcuți de faptul că membrul care a făcut cererea este un manager de navă apt și competent, capabil să-și opereze navele într-un mod profesionist. Managerii Clubului sunt tot timpul custode pentru fondurile Clubului și pun acele fonduri în pericol dacă acceptă un membru incapabil care ar putea produce cu regularitate pierderi considerabile pentru Asociație.
Cel de-al doilea obiectiv este economia. Este cel mai important în ceea ce privește utilizarea venitului din primele aduse de membri. Managerii dețin o echipă de investiții foarte loială care analizează în mod constant poziția financiară a piețelor mondiale și investițiile făcute din fondurile Clubului. Venitul din investiții este sporit în mod natural prin garantarea faptului că o mare parte din costul anual este debitat în avans prin așa-numitele “advance calls” – prime în avans. Atunci când se platește cu promptitudine, venitul furnizează echipei de investiții a Clubului fonduri considerabile care urmează să fie investite și să producă venit suplimentar. Acesta formează o parte a fondurilor Clubului și poate fi utilizat de Club pentru echilibrarea sumelor din reclamații. Întrucât echipa de investiții utilizează fondurile Clubului există un grad de conservatorism. Nu există investiții pe piața acțiunilor cu dobândă variabilă și investiția este folosită pentru obținerea de obligațiuni și titluri de stat. În plus, există o rezervă de valute păstrată pentru a limita mișcările bruște ale unora dintre ele.
Cel de-al treilea obiectiv al Clubului, buna anticipare, se referă la abilitatea asigurătorilor Clubului de a depista viitoare tendințe și de a monitoriza orice evenimente în viitor. Aceasta este o abordare obișnuită, dobândită în urma experienței de-a lungul a mai multor ani.
Asigurătorii principali angajați acum la Thomas Miller & Co. din Londra lucrează de mulți ani la Departamentul de asigurare, fiecare fiind specializat pe o anumită zonă geografică a lumii.
Abordarea obișnuită în ceea ce privește corectarea primelor și buna anticipare arată evaluarea individuală a asigurătorului, cum ar fi atunci când apar schimbări de termeni. Nu numai situația efectivă a unui membru va fi analizată atunci când au loc astfel de schimbări, ci și experiența combinată cu statisticile disponibile ale Clubului. Astfel de statistici se vor referi la anumite tipuri de reclamație, tipuri de nave, de marfă și zonă de comerț, oricare din acestea putând fi evaluată și discutată cu membrul respectiv pentru a se ajunge la un nivel de prime corect și la condițiile corespunzătoare ale asigurării (intrării în Club).
Această abordare se aplică, de asemenea, și în cazul reînnoirilor, când se analizează efectele creșterii sau reducerii primelor aplicate la reînnoirea precedentă pentru a evalua cerințele de prime pentru anul următor.
Pentru a avea o imagine completă trebuie facută, de asemenea, o estimare pentru reclamațiile neraportate și deteriorarea factorului aplicabil. Este important ca acești factori să fie luați în considerare și calculați deoarece experiența asigurătorilor și aplicarea bunului lor simț poate afecta costul general al acoperirii oferite.
Este esențială o estimare corectă și actualizată a reclamațiilor raportate până în acel moment. Fără estimări corecte, asigurătorii nu vor fi capabili să determine poziția reală a răspunderii potențiale, iar stabilitatea costului poate fi periclitată.
Acești factori sunt importanți pentru menținerea controlului costului, dar trebuie reținut întotdeauna faptul că asigurarea pe principiul mutual impune solicitarea de prime suficiente pentru a suporta reclamațiile care pot apărea în anul următor, având drept ghid experiența anterioara a membrilor. Când privim situația reclamațiilor unui membru pentru reînnoire, în general, anul curent nu este luat în considerare. Aceasta întrucât la momentul desfășurării înregistrărilor, de obicei la data de 20 octombrie a fiecărui an, din acel an de asigurare au trecut doar șase luni (anul de asigurare P&I este între 21 februarie al unui an, până la 21 februarie al anului următor).
Totuși, asigurătorii Clubului pot studia detaliile acelor reclamații plătite și a estimărilor calculate de Asociație și le pot compara cu anii precedenți în orice moment. Aceasta va indica dacă există sau nu o tendință crescătoare a reclamațiilor. În acest caz ar trebui luat în considerare de către directori un alt factor atunci când se hotărăște dacă se aplică sau nu o creștere generală a tuturor nivelurilor de prime pentru anul următor. În această privință, un alt factor pe care aceștia ar trebui să-l ia în considerare este nivelul inflației din țările preponderent industriale și o încercare de a evalua creșterea posibilă din anii următori necesară pentru a suporta reclamațiile de răspundere. Cu toate acestea, procentul valorii inflației a devenit clar prin faptul că în multe zone ale lumii în care o reclamație a fost plătită de Club acum doi ani, astăzi ar putea, în aceleași circumstanțe, să conducă la cerere de despăgubire pentru o sumă dublă sau triplă decât cea soluționată.
O astfel de creștere a ratelor primei poate, de asemenea, să fie aplicată și nivelurilor franșizelor. Datorită inflației reclamațiilor, în final franșizele ar putea să nu aibe nici un efect dacă sunt menținute la nivelurile inițiale. Aceasta ar însemna că un singur membru ar plăti în cele din urmă o primă mai mare întrucât însuși efectul franșizei ar fi erodat. Orice creștere generală numai a primei nu ar ține pasul cu efectul ratei sau franșizei inițiale.
Oricum, importante astăzi sunt reclamațiile apărute dar neraportate pentru care trebuie făcută alocarea în venitul primelor. Aceasta este în plus față de creșterea semnificativă a sumei reclamațiilor plătite în anumiți ani de asigurare. Experiența arată că la sfârșitul fiecărui an de asigurare, din cheltuielile planificate, cererile de despăgubire reprezintă un mic procent. Un procent mai mare îl reprezintă reclamațiile estimate, împreună cu cele apărute dar neraportate, atunci când analizăm derularea anului de asigurare într-o astfel de fază incipientă.
Cel de-al patrulea obiectiv al Clubului este stabilitatea. Cele două metode disponibile Clubului sunt reasigurarea corectă și rezervele prudente.
Atâta timp cât ne referim la reasigurări, trebuie să menționăm deja nivelul reținut în răspundere al Clubului în valoare de 5.000.000 USD peste care reclamațiile cad sub incidența Fondului Comun al Grupului Internațional (Pool) și ale contractului de reasigurare al Grupului.
Grupul International al Cluburilor P&I este alcătuit din cele mai mari Cluburi P&I din lume, cluburi care acționează pe bază de mutualitate:
The American Steamship Owners Mutual Protection and Indemnity Association
Assuranceforeningen Card
Assuranceforeningen Skuld
The Britannia Steam Ship Insurance Association Limited
The Japan Ship Owners Mutual Protection and Indemnity Association
The Liverpool and London Steamship Protection and Indemnity Association Ltd.
The London Steamship Owners Mutual Insurance Association Limited
The North of England Protecting and Indemnity Association Limited
The Shipowners Mutual Protection and Indemnity Association (Luxemburg)
The Standard Steamship Owners Protection and Indemnity Association Limited
The Steamship Mutual Underwriting Association Bermuda Ltd
Sveriges Angfartygs Assurans Forening (Suedia)
The United Kingdom Mutual Steamship Assurance Association (Bermuda) Ltd.
The West of England Ship Owners Mutual Protection and Indemnity Association(Luxemburg). Fondul Comun alcătuit din Cluburile cuprinse în Grupul Internațional pune la dispoziție fonduri atunci când sunt solicitate pentru a suporta reclamațiile cuprinse între 5.000.000 și 30.000.000 USD. După aceasta, Grupul stabilește reasigurarea în exces, dirijată de piața londoneză. Unul dintre beneficiile majore pentru membrii Clubului unei reasigurări la Fondul Comun este acela că banii pentru acest nivel de reasigurare sunt reținuți chiar de Club. Acest lucru permite Clubului să aibă beneficiu prin generarea de venit pentru investiții din prime, care este reținut până în momentul în care are loc o contribuție a Fondului Comun la reclamații. În plus, nu există nici un element de profit care ar putea apărea dacă ar fi implicați asigurători comerciali.
Este important faptul că deși aceasta este o reasigurare, fiecare Club menține controlul strict al reclamațiilor din moment ce contribuția individuală a fiecărui Club la Fondul Comun depinde în parte de acea situație proprie Clubului în ceea ce privește reclamațiile la nivelul Fondului Comun. Alți factori care contribuie la costul reasigurării la Fondul Comun sunt: propriul venit din prime aparținând fiecărui Club și tonajul brut intrat. Fiind cel mai mare, UK Club contribuie la 27% dintre reclamațiile care cad sub incidența reasigurării la Fondul Comun.
Atunci când o reclamație depășește 30.000.000 USD, contractul de reasigurare în exces este disponibil pentru un accident sau eveniment adițional de 2,03 miliarde USD (suma calculată ca fiind limită conform Convenției de Limitare din 1976), cu excepția reclamațiilor de poluare cu produse petroliere care sunt limitate la 1.000.000.000 USD pentru orice accident sau eveniment. Costul acestuia este calculat în cenți per tona brută.
Intrarea mutuala în Clubul UK P&I se face bineînțeles pe o bază nelimitată, cu excepția reclamațiilor de poluare cu produse petroliere. Dacă o reclamație depășește 2,03 miliarde USD, atunci intră sub incidența reasigurării suplimentare, a așa-numitei reasigurări elvețiene și a fondului de catastrofă până la limita de 4,25 miliarde USD și dacă și această sumă este depășită, atunci costul de recuperare intră din nou sub incidența Fondului Comun. În această situație, fiecare Club poate să perceapă o "prima de catastrofă” pentru fiecare dintre membrii săi. Totuși, Clubul UK reduce riscul unei astfel de eventualități în două moduri. În primul rând, prin utilizarea părții din venitul pentru investiții obținut din fondurile de rezervă pentru catastrofă. Clubul UK P&I a cumpărat protecție suplimentară de reasigurare în exces de 2,03 miliarde USD. Aceasta este cunoscută ca asigurare excedentară (“overspill insurance”). În al doilea rand, Asociația trebuie să utilizeze însuși Fondul de Rezervă pentru Catastrofă. Acesta a fost în anul 2000 de 1.000.000.000 USD. Membrii Clubului UK sunt protejați până la 3,3 miliarde USD, sumă până la care este considerată o “cerere de catastrofă”. În plus față de Rezerva de Catastrofă, există un alt cont de rezervă cunoscut sub numele de Cont de Incertitudine. Acest cont este în prezent în valoare de aproximativ 576.000.000 USD. Principalul scop al Contului de Incertitudine a fost acela de a proteja membrii de fluctuații neprevăzute ale nivelului de despăgubiri suplimentare de la un an de asigurare la altul.
Deși scopul inițial a fost acela de a finanța orice scădere a venitului în anii în care reclamațiile au atins un nivel neasteptat de mare, experiența recentă în domeniul reclamațiilor a arătat creșteri dramatice a sumelor plătite și estimate. Dacă experiența din trecutul apropiat impune o tendință pentru viitor, atunci nu ne va suprinde o creștere a despăgubirilor suplimentare. Totuși, Contul de Incertitudine va continua să fie utilizat atât timp cât Directorul îl consideră potrivit pentru echilibrarea anilor individuali de asigurare. La închiderea unui an de asigurare există două incertitudini majore. Prima dintre ele se referă la mărimea venitului care va fi câștigat din investiții în anul de asigurare și, în al doilea rând, suma totală care va fi plătită în legătură cu reclamațiile cunoscute împreună cu cele apărute dar neraportate. Contul de Incertitudine operează cu prima incertitudine prin transferarea în anul de asigurare a unei sume egale cu cea estimată pentru venitul din investiții viitoare. De fapt acesta cumpără tot anul de asigurare și apoi acționează ca un reasigurător 100%. În schimb, tot ceea ce se primește sub formă de venit, intră în Contul de Incertitudine. În ceea ce privește cea de-a doua incertitudine, anul de asigurare este echilibrat la încheiere printr-un transfer, către sau din Contul de Incertitudine, a surplusului sau deficitului anticipat la momentul închiderii. Creșterile sau reducerile viitoare ale nivelurilor anticipate ale reclamațiilor din anul de asigurare sunt apoi compensate prin transfer corespondent din sau către Contul de Incertitudine. Prin aceste mijloace, creșterea Contului de Incertitudine poate fi foarte rapidă. El primește venit pentru investiții din propriile sale fonduri și din cele ale anilor de asigurare încheiați.
Acesta este scopul fervent al Clubului UK P&I pentru a-și menține membrii existenți prin contact direct și prin înțelegerea nevoilor armatorilor din partea Clubului și prin faptul că, Clubul explică cu grijă și în întregime motivele acțiunilor sale și detaliază rezultatele sale, filozofia și practicile sale. Indiferent dacă un membru al Clubului UK P&I este un armator important sau nu, filozofia Clubului atât în ceea ce privește subscrierea, cât și reglementarea litigiilor, este aceeași, iar echitatea, menționată în obiectivele inițiale, este menținută pentru toți.
Clubul UK P&I este cel mai mare club din lume, fiind de două ori mai mare decât orice club și are reputația că lucrează corect, indiferent dacă armatorii sunt mari sau mici. Dezvoltarea Clubului și perenitatea structurii membrilor săi constituie rezultatul satisfacției obținute din partea Clubului UK P&I.
Concluzionând putem spune că principiul mutualității se manifestă astfel în cadrul cluburilor:
Suma necesară pe anul de asigurări = prime + venituri din investiții – cheltuieli
Prime + venituri din investiții = acoperirea daunelor + cheltuieli.
3.3. RISCURILE ACOPERITE DE CLUBURILE P&I
Este necesară precizarea faptului că există o diferență esențială între acoperirea oferită de Cluburile P&I și orice altă acoperire care poate fi disponibilă pe piața asigurătorilor. Aceste diferențe pot fi rezumate după cum urmează:
Acoperirea oferită de un Club P&I este mutuală – făcând abstracție de momentul în care Cluburile au fost încorporate, membrii Clubului sunt efectiv asigurători și
asigurați în același timp deoarece fiecare membru contribuie la reclamațiile celorlalți membri și, în schimb, pentru reclamațiile sale, primesc contribuție de la ceilalți membri.
Piața asigurătorilor solicită o primă fixă, în vreme ce de la majoritatea membrilor, cluburile nu o solicită, excepția principală fiind navlositorii.
Piața asigurătorilor include un element de profit în prima pe care o solicită, în timp ce cluburile nu, ajungându-se ca asigurarea în sine să coste atât cât face. Acest lucru se realizează pe principiul de bază ca primele plus venitul din investiții plus recuperările din reasigurare egalează reclamațiile plătite plus prima de reasigurare plus cheltuielile de administrație, adică onorariul de management. Venitul pentru investiții din fondurile păstrate de Asociație subvenționează costul și cumpărarea reasigurării prin reasigurarea cluburilor prin ele însele pe o baza mutuală într-o primă fază, iar în a doua fază, cluburile, prin obținerea acoperirii prin reasigurare în calitate de grup, realizând astfel cel mai ieftin posibil pachet de reasigurare.
Acoperirea furnizată de piață are o limită. Acoperirea oferită de cluburi este, în general, nelimitată, cu excepția cazurilor de poluare cu produse petroliere unde în prezent limita este de 1.000.000.000 USD.
Membrii Clubului au un cuvânt de spus în privința modului în care este condus Clubul. Clubul este controlat de directori, iar membrii Clubului sunt efectiv un colectiv de persoane sau companii cu un interes comun.
Acoperirea oferită de Club este adaptabilă și flexibilă. Clubul tinde să răspundă nevoilor membrilor săi și în același timp să asigure stabilitatea și continuitatea membrilor.
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, una dintre cele mai importante și distincte particularități a unui Club P&I este serviciul oferit de managerii Clubului și rețeaua mondială a corespondenților clubului. Printre serviciile oferite sunt:
reglementarea tuturor reclamațiilor terților împotriva membrului care are acoperire;
în cazuri particulare, oferirea de garanție;
consultanța privind documentația și contractele – de exemplu, pentru conosamente și contracte de navlosire;
consultanța pentru transportul de mărfuri;
consultanța pentru prevenirea pierderii;
consultanța pentru probleme specifice zonelor geografice.
Toate aceste servicii subliniază conceptul de “Club” care are scopul ca, dacă un membru are o problemă, acesta ar trebui să primească o reacție pozitivă și asistență din parte clubului său.
Iată riscurile acoperite de Asociație (evidențiate în 26 Secțiuni) așa cum sunt prevăzute în Regula 2 în baza căreia un membru este asigurat cu condiția ca, dacă nu se agreează altfel, acesta să efectueze primul o plată pentru a se descărca de răspunderile sale pentru riscurile acoperite de diferitele secțiuni (principiul despăgubirii “pay to be paid”) și întotdeauna sub incidența oricăror limite care pot fi stabilite:
RĂSPUNDEREA PERSOANELOR ALTELE DECÂT MARINARII
VĂTĂMAREA ȘI DECESUL MARINARILOR
ÎMBOLNĂVIREA MARINARILOR
CHELTUIELI DE REPATRIERE ȘI ÎNLOCUIRE
PIERDEREA ȘI AVARIEREA EFECTELOR MARINARILOR SAU A ALTOR PERSOANE
AJUTOR DE ȘOMAJ PRIVIND EPAVA
CHELTUIELI DE DEVIERE (Secțiunea 7 & 8)
SALVAREA VIEȚII
COLIZIUNEA CU ALTE NAVE
PIERDEREA SAU AVARIA PROPRIETĂȚII
RISCURI DE POLUARE
RĂSPUNDERE CONFORM CONTRACTELOR DE REMORCAJ
RĂSPUNDERI REZULTATE ÎN CONFORMITATE CU UNELE DESPĂGUBIRI SAU CONTRACTE
RĂSPUNDERILE EPAVEI
CHELTUIELI DE CARANTINĂ
RĂSPUNDERI PRIVIND MARFA
PROPRIETATEA ASUPRA NAVEI ASIGURATE
CONTRIBUȚIILE NERECUPERABILE LA AVARIA COMUNĂ
PROPORȚIA NAVEI LA AVARIA COMUNĂ
DESPĂGUBIREA SPECIALĂ A SALVATORILOR
AMENZI
CHELTUIELI DE INVESTIGARE
CHELTUIELI ÎN LEGĂTURĂ CU OPERAREA NAVEI
CHELTUIELI LEGALE ȘI CHELTUIELI DE DARE ÎN JUDECATĂ
CHELTUIELI SUPORTATE DE CONDUCEREA ASOCIAȚIEI
3.4. ALTE RISCURI ACOPERITE DE CLUBURILE P&I
Asigurarea P&I s-a dovedit a fi un mijloc atât de eficace pentru despăgubirea armatorilor în privința riscurilor, încât a început să fie folosită și pentru asigurarea altor riscuri maritime. Acolo unde au apărut noi riscuri iar piața tradițională de asigurări s-a arătat a fi dezinteresată, prea circumspectă sau prea scumpă, s-a recurs la asigurarea P&I. Procedura adoptată a fost aceea de a se îndrepta fie spre Cluburile deja existente în ideea de a-și dezvolta serviciile prin crearea de noi clase de asigurări împotriva unor astfel de riscuri, fie spre înființarea unor cluburi complet noi. Astfel se face că situația se poate descrie în modul următor: un armator care dorește să fie protejat împotriva cheltuielilor provocate de greve poate fie să agreeze clasa de risc de grevă, corespunzătoare de la Clubul lui P&I, fie să opteze pentru un “Club de Greve” separat.
Tipurile de riscuri maritime care pot fi asigurate în prezent la Cluburile P&I includ următoarele linii de acoperire:
Navlu, contrastalii și apărare
Deseori numită pur si simplu acoperirea riscului de “apărare”, această formă de asigurare asigură consultanță și efectuează plățile suportate de Membri în cursul cercetărilor referitoare la reclamații și în apărarea împotriva reclamațiilor care pot apărea ca urmare a contractelor de vânzare, transport de mărfuri sau a altor contracte de navlosire, ca și plățile din disputele legate de navlu, contrastalii, stalii, perioade în care nava nu este închiriată, salvare, avarie comună și polițe de asigurare.
Riscuri de război
Primul Club care a oferit asigurare de război a fost Clubul P&I North of England în anul 1898. Acesta a fost un răspuns la protestele armatorilor împotriva primelor foarte mari fixate de asigurătorii de la Lloyd’s. La scurt timp după această dată, alte cluburi au susținut această nouă formă de asigurare și, în timpul Primului Război Mondial, Cluburile și Guvernul Britanic au adoptat o schema prin care Guvernul acționa ca reasigurător al Cluburilor împotriva pierderilor produse de inamici. O forma revizuită a acestei scheme este încă funcțională și se folosește în caz de război.
Tipurile de asigurare oferite de Cluburile pentru Riscuri de Război acoperă nu numai CASCO, încărcătura și cheltuielile extraordinare, dar și răspunderile de protecție și despăgubire față de echipaj, toate rezultând ca urmare a riscurilor de război care sunt excluse din polițele obișnuite prin Clauza “fără captură și sechestrare”.
Acoperirea de grevă.
Oferă acoperire pentru armatori și navlositori împotriva pierderilor cauzate de cheltuielile zilnice de întreținere a navei și de pierderea chiriei de navlosire atunci când navele lor au avut întârzieri datorate grevelor, întreruperilor sau încetărilor lucrului, restricțiilor de muncă. Membrul unui astfel de Club are de ales de obicei între a se asigura în privința grevelor de la țărm, sau a celor ale echipajului, sau împotriva amândurora.
Transport direct.
Există situații când armatorii, navlositorii și operatorii întâmpină dificultăți în încercarea de a asigura transportul direct pe piața tradițională. În vederea evitării acestor dificultăți s-a preferat asigurarea la un Club P&I, în locul celei de pe piața propriu-zisă de asigurări. Acest tip de asigurare acoperă armatorii, navlositorii și operatorii de containere, incluzând proprietarii de “non-vessel”, transportatorii și operatorii de depozite, despăgubindu-i pentru avarierea containerelor, excluzând uzura normală, în plus față de marfă și răspunderea terților rezultând din operarea de la țărm sau de pe mare. Pe scurt, a fost concepută să acopere transportatorii maritimi atunci când își extind operarea și la țărm.
Pierderea chiriei.
Această formă de asigurare este concepută pentru a oferi acoperire armatorilor împotriva pierderii chiriei de navlosire sau a pierderii profitului unui vas asigurat, ca urmare a unui accident maritim.
Riscurile CASCO.
Înaintașele Cluburilor P & I din ziua de astăzi sunt vechile cluburi CASCO, dar noile mari Cluburi internaționale și-au întors spatele către umilele lor începuturi și nu mai oferă acoperire împotriva riscurilor CASCO. Într-adevăr, Regulile Cluburilor P & I exclud în mod clar orice răspundere în ceea ce privește acele reclamații care ar trebui asigurate CASCO de către armator. Lloyd’s a devenit piață tradițională care oferă acoperire CASCO.
Totuși, la o scală limitată, există mici Cluburi regionale în țări precum Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca și alte zone din Europa care operează pe baze locale, oferind asigurare CASCO ce ne aduce aminte de Cluburile englezești de acum două secole. În Marea Britanie, atât British Marine Mutual Club, cât și Marine Shipping Mutual Insurance Company Limited din Newcastle-upon-Tyne oferă asigurare CASCO pe baze reciproce.
Asigurarea pentru brokerii navei și agenți.
Începând cu septembrie 1992, Clubul Intermediarilor în Transportul Internațional Ltd. este cel care îi protejează pe brokerii navei, agenți și alți intermediari în transporturi.
Asigurarea pentru navlositori.
Navlositorii obțin acoperire prin dobândirea calității de membru al Cluburilor de care aparțin armatorii.
Asociațiile regionale și naționale.
În prezent unele cluburi maritime și-au definit statutul de mici cluburi locale care deservesc nevoile armatorilor locali. Aceste cluburi pot fi: cluburi CASCO naționale speciale, cluburi ale navelor de pescuit sau cluburi ale navelor de pe căile navigabile interioare europene, asociațiile naționale pentru riscuri de război și Cluburile naționale P&I.
3.5. STRUCTURA UNUI CLUB P&I
Clubul P&I în sine, altfel spus Asociația, își are sediul în Bermuda. Această locație conferă membrilor principalul avantaj al faptului că veniturile Clubului sunt aproape în întregime scutite de taxe, ca de altfel și orice evaluare a bunurilor patrimoniale ale Clubului. De asemenea, Clubul este liber să investească în orice valută dorește fără a fi supus controlului valutar.
Structura Clubului este defalcată în două părți importante: Clubul și managerii.
Clubul se află în proprietatea și sub controlul membrilor săi, care sunt armatori și navlositori. Directorii sunt aleși de către membri din rândurile lor. Printre răspunderile directorilor enumerăm: puterea de decizie asupra căror riscuri ar trebui să se extindă acoperirea, ce reclamații ar trebui plătite și toate problemele în general legate de conducerea afacerii; de exemplu, mărirea în general a volumului de prime care urmează a fi încasate în fiecare an, a primelor suplimentare, rapoartele și evaluările, politica de reasigurare și schimbarea regulamentelor. A fi directorul unui club care asigură, în mare, 25% din tonajul comerțului mondial înseamnă o îndatorire foarte serioasa și plină de responsabilitate.
De obicei, directorii se întâlnesc de patru ori pe an dar, uneori, când apare necesitatea rezolvării unor probleme urgente, au loc ședințe extraordinare. Un exemplu în acest sens îl constituie cererea Pazei de Coastă a SUA în privința certificării responsabilității financiare a navelor în baza Actului de Poluare cu Produse Petroliere din 1990 (Oil Polution Act).
Clubul cuprinde nave din mai mult de 70 de țări, iar 24 dintre ele sunt reprezentate în Consiliu. După cum s-a mai precizat, directorii sunt aleși nu de manageri, nici de Consiliu, ci de membrii Clubului.
Cealaltă parte a structurii este formată de manageri care își au sediul tot în Bermuda. De altfel, nu ar fi posibil pentru Club să beneficieze de avantajele locației în Bermuda fără ca managerii să se afle tot acolo. Dar marea parte a instrumentării reclamațiilor se realizează de la Londra de către agenții londonezi ai Clubului, Thomas Miller P&I.
Managerii din Bermude sunt responsabili cu acceptarea de noi nave în Club, cu plata reclamațiilor și cu toate problemele legate de ședințele consiliului. Investirea banilor revine în sarcina biroului managerial din Insula Man.
Pentru o mai bună clarificare a modului în care este alcătuit un club P&I, redăm pe scurt structura acestuia:
Membri: poate deveni membru orice armator sau orice persoană care are un interes în ceea ce privește o navă, inclusiv navlosirea pe timp.
Directori: sunt aleși de către membri din rândul lor și poartă în întregime răspunderea pentru politica Clubului, inclusiv pentru impunerea taxelor, plasamentul fondurilor și schimbarea regulamentelor.
Managerii: sunt cei care se ocupă de conducerea activității Clubului, fiind responsabili în fața directorilor. Atribuțiile lor includ: asigurările, investițiile, instrumentarea și soluționarea reclamațiilor, întocmirea de rapoarte și protejarea în general a intereselor membrilor.
Corespondenții: asigură o rețea extinsă la nivel mondial, capabilă să ofere asistență managerilor în instrumentarea și soluționarea reclamațiilor la nivel local; ei se află la dispoziția comandanților și a agenților pentru consiliere în rezolvarea problemelor la nivel local.
Managerii Clubului UK își desfășoară activitatea la sediul din Bermuda, dar cea mai mare parte a instrumentării reclamațiilor și activitatea de asigurare se realizează la Londra de către Thomas Miller P&I, care se ocupă de coordonarea activității agenților londonezi.
În ceea ce privește activitatea de asigurare, preocuparea principală se îndreaptă către termenii contractelor de asigurare, cum ar fi riscurile care urmează a fi acoperite, franșizele corespunzătoare acestor riscuri și condițiile pentru reînnoirea contractelor la începutul fiecărui an de asigurare. Referitor la activitatea de instrumentare a reclamațiilor, agenții londonezi se ocupă, sub forma unor sindicate, de problemele specifice fiecărei reclamații făcute de membrii Clubului. Aceste sindicate din Londra sunt în număr de șapte și ele sunt formate mai ales după criterii geografice.
Principiul mutual și metode prin care acesta se obține:
Spre deosebire de alte forme de asigurare, Cluburile P&I funcționează pe bază de asigurare reciprocă, rezultatul fiind că membrii Clubului sunt în același timp și asigurați și asigurători. Principiul de bază este acela că, de exemplu, prima de asigurare plus venitul din investiții plus recuperările din reasigurare echivalează daunele plătite plus prima de reasigurare plus cheltuielile de administrare. Rezultatul îl repezintă costul primei de asigurare. Nu se adaugă nici un fel de profit întrucât echipei de conducere îi revine doar un onorariu de conducere pentru a administra Clubul în numele membrilor săi. Fiecare membru va plăti o primă în avans la începutul fiecărui an de asigurare reprezentând un procentaj din valoarea primei de asigurare corespunzătoare unui Membru. La sfârșitul fiecărui an de asigurare directorii vor hotărî valoarea la care se va stabili o primă suplimentară ca urmare a valorii nivelului cererilor de despăgubire în exces față de prima solicitată în avans. Anii de asigurare vor fi închiși numai atunci când se realizează un echilibru între cererile de despăgubire și primele de asigurare, luându-se în calcul și venitul din investiții.
Asigurarea:
Asigurarea la un club P&I poate fi rezumată astfel:
Valoarea primei de asigurare: fiecare membru platește o primă individuală exprimată în dolari și cenți/GRT. Această valoare va reflecta riscul pe care respectivul Membru îl aduce Clubului și va fi în mare parte bazată pe cererile de despăgubire formulate de acel Membru. Valoarea primei va fi revizuită anual și, dacă este necesar, se vor face corecturi.
Proporția de pierdere acceptabilă: este reprezentată de procentul din prima de asigurare, plătită de Membru, care este disponibil să satisfacă cererile de despăgubire după deducerea cotei de reasigurare și a costurilor administrative.
Obiectul asigurării: poate fi definit ca fiind acela de a asigura faptul că fiecare Membru plătește corect partea lui de primă, că va exista în măsura în care este posibil o stabilitate a costului mediu, evitându-se astfel variațiile mari fie în ceea ce privește primele de asigurare, fie în ceea ce privește valoarea primelor suplimentare. Totuși, această stabilitate depinde într-o măsură foarte mare de nivelul cererilor de despăgubire adresate Clubului de către membri. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere dramatică a nivelului cererilor de despăgubire.
Reasigurarea:
Multe dintre culuburile P&I își cumulează reclamațiile mai importante asigurându-și astfel unul altuia primul nivel de reasigurare. Fiecare dintre aceste cluburi contribuie la propria lui reclamație mai importantă și la cea a celorlalte cluburi, în special în baza venitului proporțional din prime. Ca urmare cluburile se reasigură împreună, obținând astfel avantajul unei largi răspândiri a riscului și, în acest fel, oferind niște coeficienți de piață inaccesibili pentru armatori pe cont propriu.
Cluburile oferă acoperire de răspundere nelimitată majorității membrilor, cu excepția poluării cu produse petroliere, dar reasigurarea pe piață a Grupului la Fondul Comun se supune unei limite și în situația în care se întâmplă ca o reclamație să se situeze în jurul unei cifre care depășește acea limită, suma care reprezintă depășirea acelei limite revine înapoi, în
sarcina Grupului în baza tonajului proporțional. Unele Cluburi și-au constituit fonduri speciale și/sau și-au făcut reasigurări suplimentare ca o măsură de precauție pentru sumele de care ar fi nevoie în situația în care o reclamație ar fi mai mare decât limita de reasigurare.
Întinderea acoperirii oferite:
În mod normal este o condiție prealabilă dreptul armatorului de a reclama la Club faptul că mai întâi el și-a stabilit răspunderea împreună cu reclamantul. Totuși există excepții și, uneori, Clubul se va afla în poziția de a plăti în avans sume asupra cărora s-a convenit în privința reclamațiilor importante, mai ales acolo unde se impune rapiditatea plății.
Trebuie precizat faptul că, Clubul P&I nu acoperă pierderea sau avarierea navei asigurate, salvarea, riscurile de război, greve, pierderea angajamentului sau plata contrastaliilor sau reținerea, fiind posibil asigurarea tuturor acestora în altă parte, la asigurătorii CASCO, la asigurătorii care acoperă riscurile de război ș.a.m.d.
În interiorul unor anumite limite, un membru își poate alege propria lui acoperire și franșizele cuvenite propriilor sale cerințe. Poate exclude anumite riscuri și poate accepta franșize pentru anumite riscuri. În mare, acoperirea oferită de Club cuprinde:
Reclamațiile referitoare la echipaj și alte persoane
Coliziuni și avarierea docurilor
Îndepărtarea epavelor
Amenzi
Poluare
Răspunderi contractuale
Costuri și cheltuieli legate de riscurile pentru care este acoperit.
Trebuie amintit aici faptul că riscurile acoperite de Cluburi au enumerate mai sus.
Servicii asigurate de către Cluburi:
Cluburile sunt gata să asiste un armator sau un navlositor în privința clauzelor contractului de conosament, a contractelor de echipaj sau a biletelor de pasageri, sau modului în care un broker acționează în numele Membrului în baza clauzelor din contractul de navlosire.
Managerii Clubului UK P&I caută să se mențină la curent cu legislația națională și internațională și cu situațiile în care sunt afectate drepturile și îndatoririle armatorilor. Clubul P & I UK, împreună cu Clubul Defence UK publică anual broșura intitulată “Decizii legislative”.
În plus, managerii caută să mențină un nivel de conștientizare a riscurilor noi și repetate, mai ales în relația cu anumite tipuri de încărcătură, aceste probleme fiind deseori aduse în atenția membrilor prin intermediul unei circulare sau rezumate în articole apărute în publicația “Carefully to Carry” (“Prudență în Transport de Mărfuri”).
Procedând astfel, managerilor li se va oferi asistența prin prezentarea unor scheme de prevenire a accidentelor, mai ales la navele de pasageri, iar prin intermediul unei companii numite Signum, vor putea fi asistați în investigarea folosirii documentelor frauduloase și a altor aspecte care se pot referi la fapte de natură penală.
Spre deosebire de multe companii de asigurare Clubul UK este gata să preia și să instrumenteze desfășurarea oricărei reclamații făcută împotriva unui Membru. Managerii caută să se asigure că experiența lor la nivel mondial în problematica reclamațiilor, ca și priceperea și nivelul de cunoștințe al personalului angajat, le va permite să decidă când este cazul ca o reclamație să fie reglementată de Club și când e cazul ca o reclamație să fie susținută în justiție.
Un alt aspect care trebuie precizat este acela care se referă la asigurarea garanției. Din ce în ce mai des prezentarea reclamațiilor este însoțită de amenințarea arestării navei,
fiind nevoie de asigurarea garanției. În majoritatea țărilor Clubul UK va putea oferi o scrisoare de garanție, care va fi acceptată fie de primitorii mărfii, fie de organizațiile oficiale, cum ar fi autoritățile portuare, sau, este foarte simplu pentru Club să prezinte astfel de garanții fie direct, fie prin corespondenții locali, prezentând astfel asigurarea că nava Membrului nu are întârzieri în privința reclamației pentru care este acoperită de Club.
3.6. INSTRUMENTAREA ȘI SOLUȚIONAREA RECLAMAȚIILOR ACOPERITE DE CLUB
Valorile plătite pentru acoperirea oferită de Club sunt raportate direct la reclamațiile plătite. De aceea este clar de ce o instrumentare reușită a reclamațiilor este esențială în stabilirea unei bune referințe în cadrul Clubului și, ca urmare, a unor prime modeste și stabile. Sunt două elementele care duc la realizarea cu succes a unei bune recomandări P&I. În primul rând, instrumentarea eficientă și eficace a reclamațiilor și, în al doilea rând, o buna practică în operarea și conducerea navelor în scopul prevenirii unor astfel de reclamații.
În ceea ce privește instrumentarea reclamațiilor ar trebui accentuat faptul că există un interes comun în care sunt implicați atât Membrul, cât și Clubul, fiind vorba de o relație cu dublu sens. Este puțin probabil ca Membrul să instrumenteze o reclamație în mod corespunzator fără ajutorul Clubului, sau Clubul fără ajutorul Membrului.
Thomas Miller P&I s-au organizat în calitate de manageri ai agenților londonezi astfel încât să instrumenteze reclamațiile în interiorul unei structuri de sindicate care se ocupă de instrumentarea reclamațiilor. Scopul unei astfel de organizări este acela de a asigura un serviciu complet Membrilor repartizați la un anume sindicat. Unul dintre principalele avantaje ale unei astfel de organizări este acela că va exista un număr mai mic de persoane care se ocupă cu o parte din tonajul Clubului, rezultatul fiind acela al beneficiilor de a lucra într-un Club mare, fără a avea de suferit de pe urma acestor dimensiuni. Fiind format dintr-un număr relativ mic de persoane, este capabil să ajungă să-și cunoască Membrii foarte bine, dovedind de-a lungul anilor abilitatea de asigura fiecărui Membru servicii pe măsura cerințelor acestora. În cadrul fiecărui sindicat există, de obicei, un administrator zonal care își dezvoltă cunoștintele legate în mod special de zona care îi este repartizată. Fiecare dintre sindicate se ocupă de toate reclamațiile propriilor săi Membri și cuprinde aproximativ șapte sau opt administratori, aproximativ patru secretari, împreună cu personalul care se ocupă cu înregistrarea datelor și cei implicați în evaluarea sumelor plătite pentru reclamații.
NOTIFICAREA RECLAMAȚIILOR
Notificarea reclamațiilor se poate face pe mai multe căi, depinzând de momentul în care apare reclamația: în momentul descărcării navei sau ulterior acelui moment. Clubul poate primi avizarea de reclamație prin mai multe moduri:
raportul comandantului către armatori sau către corespondenții Clubului;
raportul agenților navei către armatori sau către corespondenții Clubului;
raportul armatorilor către Club sau uneori către expeditori;
Clubul poate primi direct avizarea și o poate aduce la cunoștința corespondenților, armatorilor și navlositorilor membri ai Clubului.
Atunci când se face o avizare de reclamație este important să se ofere detalii importante care permit informarea corespunzătoare a corespondenților și avocaților: numele navei, portul de încărcare, portul de descărcare, data sosirii, marfa transportată, natura reclamației, valoarea reclamată (dacă se cunoaște), natura asistenței care se solicită. În plus este necesară întotdeauna furnizarea de documente de bază cum ar fi: o copie după conosamentul relevant, dacă este o reclamație de marfă; contractul de navlosire; orice protest depus de comandant sau orice raport întocmit de el; copii după extrasele relevante ale jurnalului de bord; orice alte informații relevante.
PROBE:
a) Întâlnirea inspectorilor și a avocaților
Dacă reclamația apare atunci când se descarcă nava, este esențială obținerea de probe cât de curând posibil în ceea ce privește natura, cauzele și dimensiunile reclamației. Este, de asemenea, important să se asigure comandantul că toate probele referitoare la documente s-au păstrat, iar acolo unde este cazul comandantul și echipajul ar trebui să facă fotografii, să dea declarații avocaților și corespondenților care îl reprezintă pe armator, să înainteze proteste și, în general, să coopereze cu orice expert, corespondent din portul care a fost specificat de către armator și de Club. Dimensiunile la care se realizează investigațiile în etapele inițiale vor depinde într-o oarecare măsură de comunicarea clară a înștiințării în ceea ce privește nevoile care apar.
b) Informații de bază
În plus față de probele privind natura, cauza și dimensiunile unei reclamații este necesară, de asemenea, furnizarea unor informații de bază care vor ajuta la apărarea împotriva reclamațiilor. De exemplu, dacă există plângeri cu privire la avarierea mărfii de către apa de mare, în mod clar va fi nevoie de obținerea de probe nu numai referitoare la starea capacelor, dar și cu privire la condițiile meteo din timpul voiajului și la detaliile privind întreținerea navei. Furnizarea unor detalii despre voiajul relevant, prin prezentarea unor extrase din jurnalul de bord sau a unor contracte relevante în baza cărora s-a efectuat transportul mărfii, reprezintă un aspect esențial în determinarea faptului dacă există sau nu răspundere pentru reclamația depusă. Suplimentar poate fi necesară prezentarea unor detalii privitoare la istoricul întreținerii navei și al registrelor, copii după rapoartele superintendenților, copii după registrele de clasă și alte documente tehnice.
Din nefericire este foarte greu să se evite în prezent răspunderea armatorilor în cazul reclamațiilor. Maniera în care se interpretează pierderile în unele jurisdicții poate conduce la ideea că, uneori, armatorii sunt ținuți responsabili în reclamații într-o masură mai mare decât cea în care s-ar cuveni.
Garanția
Din ce în ce mai des prezentarea reclamației, indiferent dacă are loc în momentul descărcării sau după aceea, este deseori însoțită de amenințarea navei cu arestul și de cererea de garanție. În majoritatea țărilor scrisorile de garanție ale Clubului sunt acceptate atât de primitorii mărfii și asigurători, cât și de organizațiile oficiale, cum ar fi autoritățile portuare. De obicei, pentru Club este foarte simplu să ofere garanție în mod direct sau prin corespondenții locali. Există, totuși, un număr de excepții în care se acceptă numai garanția bancară dar, de-a lungul anilor, au tot existat încercări de a reduce numărul acestor excepții și, uneori s-au înregistrat succese notabile.
Trebuie punctate câteva aspecte care trebuie luate în considerare înainte ca o reclamație să fie garantată de către Club:
Reclamația trebuie să fie acoperită.
Numai managerii au autoritatea din partea Directorilor de a oferi garanție în situații care intră în aria de acoperire a Clubului. Clubul nu are capacitatea de a oferi garanție în alte reclamații care s-ar putea ivi în legătură cu șantierele navale, stivatori, agenți etc.
Cererea de garanție trebuie să fie rezonabilă.
Câteodată se fac cereri de garanție excesivă și, în astfel de situații, este bine să nu se ofere garanție la valoarea solicitată, mai ales în situația în care este posibil ca suma solicitată drept garanție să se apropie ca valoare de cea finală.
Primele trebuie sa fie plătite.
Managerii au instrucțiuni foarte precise din partea Directorilor Clubului în privința condițiilor în baza cărora pot fi date garanțiile, una dintre aceste condiții fiind plata la zi a primelor. Sunt situații în care insistența Clubului asupra acestui aspect poate părea dură, mai ales atunci când o nava întârzie, dar ar fi extrem de nedrept față de ceilalți membri ai Clubului care își plătesc primele la timp să le acorde altora care nu procedează la fel aceeași facilitate.
Poate fi necesară obținerea unei contra garanții.
În reclamațiile de coliziune, Clubul poate acoperi numai un sfert din risc, celelalte fiind acoperite de către asigurătorii CASCO. În situația multor membri va fi nevoie de obținerea unei contra garanții corespunzătoare de la asigurătorii CASCO sau de la alte persoane care se află în poziția potrivită de a oferi contra garanția corespunzătoare Asociației și de a garanta faptul că fondurile mutuale ale Asociației nu sunt amenințate în situația în care riscurile nu sunt acoperite. Contra garanția va fi solicitată și în situația în care riscul aflat în discuție suportă o franșiză mare.
Reglementarea litigiului
Așa cum s-a mai specificat, multe sisteme legislative îi țin cu ușurință vinovați pe armatori pentru reclamație fără a ține cont dacă nava sau armatorul sunt vinovați. De aceea, uneori obiectivul principal este acela de a încerca obținerea soluției celei mai rapide și mai eficiente din punct de vedere al costului la reclamațiile la care este posibil acest lucru. Reclamațiile considerate a fi fără temei vor fi apărate într-un mod viguros iar construirea apărării se va face luând în considerare informațiile de bază, faptele și probele necesare în instrumentarea unor astfel de reclamații. În general vorbind, sarcina de a dovedi că nu ar trebui ținuți responsabili în reclamații aparține armatorilor și, uneori, această sarcina este extrem de dificil de realizat.
Plata reclamațiilor și despăgubirea venită din partea Clubului
Ca regulă generală se contează pe faptul ca Membrul își plătește reclamația de la prima instanță, după care își recuperează despăgubirea de la Club (principiul “pay to be paid”). Este foarte important din punctul de vedere al Clubului ca acesta să nu plătească reclamații de la prima instanță întrucât acest lucru ar putea avea efecte serioase directe asupra reclamanților în ceea ce privește propriul potențial de răspundere al Clubului și ar putea priva Clubul de libertatea de a instrumenta reclamațiile în modul flexibil în care armatorii se așteaptă să o facă. Totuși există practica de a asista membrii atunci când suma implicată în reglementarea litigiului este mare, să spunem în exces cu 50.000 USD, iar Membrul nu poate realiza cu rapiditate o astfel de plată. Întotdeauna, într-o astfel de situație, precauțiunea principală a Clubului este de plati în numele Membrului, pentru a se feri de o așa-numită “direct action” – acțiune în justiție îndreptată de către un reclamant direct împotriva Clubului, ocolind Membrul. Cu toate că au existat încercări, Cluburile au reușit să evite până în prezent obligarea într-o astfel de acțiune. Acolo unde este posibilă plata unei astfel de reclamații în avans este necesar ca plata primelor să fie la zi. Aceeași situație apare și în cazul în care reclamațiile au fost plătite mai întâi de Membru, sumele fiind recuperabile numai în cazul în care primele sunt achitate la zi.
3.7. PREVENIREA DAUNELOR
Începând cu anul 1987 s-a înregistrat o explozie a reclamațiilor atât în ceea ce privește numărul lor, cât și valoarea acestora. Acesta este motivul pentru care a fost nevoie ca rezervele Clubului să fie folosite, evitându-se astfel mărirea primelor suplimentare în anii 1987 și 1988. Este necesar ca toata lumea, și ne referim la armatori, la Consiliul Clubului și la Directori, să se străduiască să găsească metode pentru evitarea măririi primelor. În mod evident accidente se vor produce indiferent cât de mult ar încerca oamenii să le evite dar
trebuie făcut ceva pentru a stopa creșterile foarte mari ale valorilor reclamațiilor. Este în interesul tuturor prevenirea reclamațiilor oriunde este posibil pentru că, pur și simplu, cereri mari de despăgubire înseamnă prime mari.
Un raport al reclamațiilor de mare amploare din anii 1987, 1988, 1989 și 1990 întocmit de Clubul P&I UK, care a analizat cauzele reclamațiilor, a ajutat la conceperea unor măsuri care pot fi luate atât de Club, cât și de armatori. Astfel, s-au impus două obiective principale de interes care trebuie analizate. Primul dintre ele se referă la capacele de magazie. Acestea sunt într-adevăr o cauză frecventă a reclamațiilor depuse împotriva navelor, iar timpul și banii cheltuiți pentru întreținerea serioasă și cu regularitate a capacelor de magazie vor fi recompensați prin reducerea reclamațiilor. Al doilea obiectiv îl reprezintă stivuirea defectuoasă, care conduce la reclamații de avariere și manevrare incorectă, scoțând în evidență măsurile care trebuie luate pentru a controla terții implicați, cum ar fi companiile de stivatori.
O altă sferă de interes au constituit-o reclamațiile referitoare la echipaj, stivatori și reclamațiile pasagerilor. Majoritatea acestor reclamații o constituie rănirile membrilor de echipaj, în special loviturile la brațe și la spate provocate de căderi de pe scări, schele, pasarele sau de alunecările pe punte. Aproape tot atât de multe au fost rănirile provocate de obiecte zburătoare sau aflate în cădere. Armatorii trebuie să-și convingă echipajele să aibe mai multă grijă pentru întreținerea unei nave curate și menținerea echipamentelor la nivelul corespunzător.
Următoarea zonă de interes o reprezintă avarierea proprietății, excluzând reclamațiile referitoare la marfă: docurile, terminalele, cablurile subacvatice ș.a.m.d.
Principalele cauze ale acestor avarii sunt provocate de eroarea ofițerilor sau a piloților, iar tancurile intră cel mai adesea în această categorie de reclamații. Este necesară acordarea unei atenții sporite din partea echipajului la andocare și trebuie găsită o cale de a convinge și piloții pentru a fi mai atenți sau de a încuraja comandanții să fie pregatiți pentru preluarea comenzii de la piloți atunci când își dau seama că aceștia pun în pericol nava sau instalațiile.
O a patra zonă de interes o constituie reclamațiile de poluare și, contrar așteptărilor, tancurile reprezintă numai 50% din totalul reclamațiilor de acest gen, iar reclamațiile de poluare reprezintă numai 8,5% din totalul cererilor de despăgubire. Trebuie acordată mai multă atenție îmbunătățirii gradului de responsabilitate cu care se realizează încărcarea cu combustibil în ceea ce privește racordarea găurilor de scurgere și buna întreținere a buncherelor, precum și vitezei de reacție în cazul unei scurgeri. Armatorii trebuie să se asigure prin proprii lor experți și prin sistemul de clasificare că navele sunt sigure și într-o stare bună.
Cea de-a cincea și ultima secțiune este cea a reclamațiilor de coliziune cu alte nave. Încă o dată procentajul din valoarea reclamațiilor este în jur de 8% iar principalul vinovat este ofițerul 2 punte. Cele mai multe coliziuni au loc în cartul de noapte 12-04 și în majoritatea coliziunilor este vorba de accidente de traversare.
Pe scurt, toate cele cinci categorii de reclamații – referitoare la încărcături, echipaj, avarierea docurilor, apar ca urmare a două cauze importante. Una este eroarea umană, cealaltă este starea navelor. Ele conduc spre scoaterea în evidență a importanței instruirii și a administrării. Dacă membrii echipajului ar fi bine instruiți și supravegheați de către armatori iar navele ar fi bine întreținute, multe reclamații ar fi evitate. O bună colaborare între membrii echipajului, armatorii navei și personalul de la țărm ar putea rezolva multe dintre problemele prezente.
Clubul P&I UK, care a început un program de inspectare a navelor ca un prim pas către asistarea armatorilor în încercarea de a reduce reclamațiile, urmează să-și mărească numărul de inspectori, dar principalul control asupra problemelor care pot apărea și asupra prevenirii reclamațiilor va fi întotdeauna în sarcina armatorilor.
Există un număr de aspecte care trebuie verificate de către comandant, ofițeri și echipaj, în primul rând atât pentru garantarea siguranței navei cât și a tuturor persoanelor îmbarcate la bordul ei și pentru transportul în siguranță a mărfurilor care i-au fost încredințate, cât și, în al doilea rând, pentru a garanta că intereselor armatorilor li se oferă cea mai bună protecție în cazul unui accident sau în situația prezentării sau anticipării unei reclamații. Aceste aspecte pot alcătui un număr de cinci categorii:
Întreținerea vaporului.
Obligația de a se asigura că nava este într-o bună stare de navigabilitate la începutul voiajului revine în sarcina armatorilor și a reprezentanților săi sub comanda cărora se află nava. Nu numai corpul navei și mașinile trebuie să fie într-o bună stare, iar nava să aparțină clasei corespunzătoare, ci și echipajul de pe ea trebuie să fie complet și competent, să fie prevăzută cu tancuri, magazii, apă și provizii suficiente pentru voiaj; de asemenea, trebuie să se afle în posesia tuturor hărților și documentelor necesare. Comandantul trebuie să fie pregătit oricând să demonstreze faptul că a inspectat nava în mod corespunzător astfel încât să se asigure că aceasta este în deplină stare de navigabilitate, iar remarcile să fie înregistrate în jurnalul de la punte și cel de la mașini în mod corespunzător. Înainte de începerea voiajului, ar trebui efectuată o inspecție temeinică în privința următoarelor: capacelor de magazii, rampelor, magaziilor, tancurilor, conductelor de sondaj, conductelor de aer, santinelor, vanelor, instalației de încărcare/descărcare. Dintre toate acestea, cel mai adesea apar probleme legate de capacele de magazie, iar acestea ar trebui testate cu regularitate cu furtunul cu apă. Garniturile de cauciuc de la capace ar trebui inspectate cu regularitate și reparate dacă apar probleme de uzură sau compresie. Tubulatura de drenare și de scurgere de pe capace ar trebui verificate cu regularitate pentru a verifica dacă nu sunt obstrucționate.
2) Măsuri care trebuie luate în portul de încărcare.
În situația în care nava transportă marfa uscată, comandantul ar trebui să se asigure că marfa este încărcată și stivuită cu grijă pentru a menține siguranța, buna stare și stabilitatea navei și pentru a se asigura că marfa nu va fi avariată în timpul voiajului.
Pentru încărcături speciale, despre care comandantul nu are în mod necesar cunoștințe, acesta ar trebui să solicite îndrumări din partea armatorilor cu privire la modalitatea corespunzătoare de transport. Publicația “Carefully to Carry” acoperă o gamă destul de variată de încărcături, punând accentul pe problemele care pot apărea și asupra modalității cea mai potrivite în care încărcăturile ar trebui transportate.
Comandantul ar trebui să se asigure că magaziile sunt curate, uscate și inodore. În magazii ar trebui să nu existe urme de rugină, vopsea sau resturi de la încărcăturile precedente. Acolo unde este posibil, comandantul ar trebui să obțină consimțământul expeditorului mărfii în ceea ce privește forma unui certificat de hambar curat. Pentru mărfurile în vrac, trebuie luată în considerare efectuarea unei inspecții atât în portul de încărcare, cât și în portul de descărcare.
În ceea ce privește tancurile, comandantul ar trebui să se informeze asupra oricăror cereri specifice sau clauze conținute de contractul de navlosire în ceea ce privește transportul unor anumite mărfuri. Înainte de încărcare ar trebui să se facă inspecții speciale ale tancurilor, conductelor, tubulaturilor de încălzire, sistemului de spălare cu țiței, sistemului de gaz inert (pentru stingerea incendiilor) și securizarea tuturor deschiderilor de la puntea tancurilor pentru introducerea aparatelor de spălat tancurile Butterworth, precum și a intrărilor în tanc. Mostre din încărcătură ar trebui luate, etichetate în mod corespunzator și păstrate până în momentul în care se primește confirmarea faptului că nu au apărut nici un fel de probleme la marfă. După terminarea încărcării, toate măsuratorile exacte ar trebui înregistrate pentru a se asigura un calcul corect al cantității încărcate la bord.
Pentru orice navă ar trebui luate măsurile cuvenite pentru a asigura emiterea unor conosamente într-o formă specifică și care să cuprindă cantitatea corectă, iar acolo unde este cazul comentariile corespunzătoare referitoare la starea încărcăturii să se faca pe fața conosamentului. Emiterea unor conosamente curate pentru o încărcătură necorespunzatoare poate prejudicia acoperirea armatorului prin Clubul P&I.
3) Măsuri care trebuie luate în timpul voiajului. Măsuri de prevedere/Inspecții.
În afară de asigurarea efectuării unui transport în siguranță a încărcăturii, în timpul voiajului comandantul trebuie să noteze toate măsurile luate pentru transportarea mărfii în bune condiții. Devierile din timpul voiajului pentru a evita vremea rea trebuie notate în mod corespunzător. În cazul navelor care transportă mărfuri uscate, amarajele trebuie inspectate cu regularitate și fixate dacă este cazul.
Pentru mărfurile congelate trebuie efectuată înregistrarea temperaturilor astfel încât să se asigure valorile corespunzătoare pentru marfă. Atunci când este cazul, încărcătura trebuie ventilată în situația în care condițiile permit acest lucru pentru a se asigura temperatura și umiditatea potrivite unui anumit tip de marfă. În cazul tancurilor, încărcătura ar trebui încălzită sau racită în funcție de cerințele transportului, iar transferurile între tancuri nu ar trebui efectuate dacă nu s-a primit confirmarea din partea intereselor mărfii sau dacă din motive de siguranță se impune acest lucru.
4) Măsuri care trebuie luate în portul de descărcare.
În situația în care comandantul constată sau suspectează avarii în timpul voiajului, ar trebui să aducă acest lucru la cunoștința agenților sau a corespondenților locali în cel mai scurt timp posibil și să ia măsuri pentru efectuarea unei inspecții. La vrachiere s-ar putea face un control al pescajelor și ar trebui obținut un certificat de hambar gol din partea navlositorilor sau a primitorilor mărfii. În cazul tancurilor, toate măsurile corespunzătoare ar trebui luate înainte de începerea descărcării, iar mostrele de încărcătură trebuie prelevate înainte de sau în timpul descărcării. Ar trebui obținut un certificat de tanc uscat și în situația în care se semnalează vreo problemă, contaminare sau lipsă la marfă, corespondentul local trebuie anunțat imediat.
Probabil că cea mai importantă dintre toate măsurile este aceea că marfa nu trebuie predată niciodată primitorului fără prezentarea originalului de conosament relevant.
5) Măsurile de notificare a reclamației/ păstrare a probelor.
În situația în care armatorul se află în poziția de a se apăra de o reclamație, aceste măsuri vor depinde foarte mult de documentele și probele pe care le are la dispoziție.
În cazul producerii unui accident sau a unui eveniment este clar că se va depune o reclamație. Astfel, trebuie înștiințați:
armatorii
agenții
corespondenții Clubului
trebuie întocmit un raport amănunțit în scris asupra incidentului sau problemei apărute
trebuie dispusă efectuarea unei inspecții de către corespondenții locali ai Asociației
trebuie păstrate toate documentele relevante ale navei
trebuie reținut sau fotografiat echipamentul avariat
acolo unde este cazul trebuie prezervate probe din încărcătură
trebuie întocmită o listă cu numele martorilor oculari
trebuie emise proteste de mare sau scrisori de protest atunci când este cazul
comandantul trebuie să fie extrem de prevăzător atunci când discută vreo reclamație cu orice persoană care nu îl reprezintă pe armatorul navei, pe agenți sau pe Clubul navei. Nu trebuie făcută nici un fel de declarație reprezentanților reclamantului sau permis accesul la bord al unor astfel de reprezentanți fără consimțământul oficial al armatorilor navei.
În fine, comandantul nu trebuie să admită răspunderea în numele armatorilor; o poate face însă numai în situații excepționale și cu autorizarea de a proceda astfel.
3.8. ROLUL CLUBULUI ÎNTR-UN ACCIDENT MARITIM MAJOR
Notificarea inițială.
Clubul este anunțat despre o coliziune majoră dintre un tanc încărcat și un feribot. Ambele nave sunt asigurate la Club.
Tancul este avariat prin producerea unei găuri de apă datorită coliziunii și ca urmare se produc scurgeri din încărcătura de petrol. Din fericire nu are loc nici un incendiu.
Feribotul suferă avarii importante și în afara raniților grav se pare că există și pierderi de vieți omenești în rândul membrilor de echipaj. Nava se află în pericolul de a se scufunda în strâmtoare.
Idenitificarea posibilelor reclamații P&I.
Tanc: Feribot:
accidentarea persoanelor, (a) accidentarea persoanelor/membrilor
a membrilor de echipaj de echipaj; pierderea de vieți
poluare (b) poluarea cu combustibil
reclamații privitoare la (c) îndepărtarea epavei
încărcătură
răspunderea ca urmare (d) răspunderea ca urmare a coliziunii
a coliziunii
Rolul Clubului.
Numirea unei echipe de experți.
Coordonarea informațiilor.
Recomandările făcute Membrilor.
Relațiile cu publicul.
Negocierea și aprobarea soluționării litigiilor.
Despăgubirea.
Buna comunicare.
Stabilirea precisă a responsabilităților.
Linii clare de comunicare.
Evitarea transmiterii de mesaje confuze sau care nu sunt necesare.
Viteza comunicării informațiilor.
Reclamațiile pasagerilor împotriva feribotului.
Numirea experților: corespondenți, avocați locali, avocați de drept penal, interpreți, responsabili de relații cu publicul, medici/psihiatri, avocați consultanți de la Londra, consultanți maritimi.
Stabilirea centrului de operațiuni: lista cu membrii echipajului, lista cu pasagerii, transportul local, hotelurile, ambulanțele, înregistrarea centralizată a tuturor informațiilor.
Legatura cu autoritățile și cu alți reprezentanți oficiali: departamente guvernamentale, organe de poliție, spitale, autorități locale, corespondenți în țările din care provin pasagerii și membrii echipajului, reprezentanți legali ai pasagerilor și ai membrilor echipajului.
Luarea de măsuri în privința supraviețuitorilor și a rudelor: pături/îmbrăcăminte, tratamente medicale, centrul de urgență pentru informații, transportul pentru rude, cazarea supraviețuitorilor și a rudelor, documentele de călătorie pentru supraviețuitori, asistență medicală, consiliere medicală/psihologică.
Reclamația de poluare împotriva tancului.
Clarificarea reclamației: stabilirea locului în care se află zona poluată, a răspunderii, a resurselor locale disponibile, a celor care pot oferi asistență.
Măsuri de asistență: salvarea – conform Lloyd’s Open Form 1990, stabilirea obiectivelor supuse riscului și dacă pot fi protejate.
Stabilirea responsabilității.
Reclamațiile formulate de terți: evaluarea posibilităților de risc, reclamațiile formulate în privința pescuitului, a plajelor și a mediului înconjurător.
7. Răspunderea de coliziune – considerații preliminarii.
Jurisdicția pentru acțiunea civilă.
Posibilitatea procedurilor penale.
Siguranța împotriva reclamațiilor provenite de la alte nave.
Factori relevanți pentru limitarea răspunderii.
Colectarea probelor.
Evaluarea răspunderii.
Cuantumul reclamațiilor.
8. Acoperirea oferită de Club pentru reclamația de coliziune.
3.9. CONCLUZII În asigurarea de rĂspundere civilĂ P&I
În acest capitol al lucrării de față s-au abordat istoricul, principiile asigurării mutuale, riscurile acoperite de asigurarea P&I, structura unui Club, instrumentarea și soluționarea reclamațiilor acoperite de Club și politica de prevenire a daunelor, tratându-se în mod specific Clubul United Kingdom P&I, lider al Cluburilor, care deține 25% din tonajul mondial intrat sub acoperire P&I. Celelalte Cluburi P&I care fac parte din International Group – care acoperă 90% din tonajul mondial – acționează în principal în aceleași coordonate, cu mici variații ale fiecaruia dintre Cluburi, adaptate la piețe și parteneri specifici.
Rolul Cluburilor P&I în răspunderea față de terți sunt semnificativ caracterizate de însăși denumirea lor: P&I – Protection & Indemnity (Protecție și despăgubire).
Protecția se manifestă, între altele, prin:
selecția atentă a membrilor Clubului pentru a asigura prevenirea distorsiunilor ce ar putea fi generate din sistemul de mutualitate deplină care caracterizează activitatea unui Club (toți membrii plătesc proporțional pagubele acoperite ale tuturor); inspecția preliminară a admiterii în asigurare, structura și calitatea managementului armatorilor, istoricul daunelor;
investirea fondurilor membrilor provenite din primele plătite în avans, de către specialiștii financiari ai Clubului – în vederea măririi veniturilor – numai în obligațiuni de stat care oferă elemente minime de risc;
promovarea unei politici de analiză atentă a cauzelor care au dus la materializarea riscurilor și popularizarea acestora și a măsurilor protective prin circulare și publicații specializate ale Clubului trimise cu regularitate membrilor;
existența unei vaste rețele de corespondenți ai Clubului în majoritatea porturilor lumii unde, un Membru, în cazul producerii unui eveniment care poate genera o reclamație care intră sub incidența acoperirii P&I, poate recurge imediat la asistență;
utilizarea de către Club a celor mai buni experți și avocați locali în apărarea intereselor Clubului;
acordarea de către managerii Clubului, persoane cu înaltă calificare și cu multă experiență, a unei asistențe specializate membrilor pe durata instrumentării și disputării unei reclamații acoperite cu terții;
instituirea de către Club, în anumite condiții, a garanțiilor necesare în cazul solicitării lor de către reclamanți, situație care permite împiedicarea arestării navei și plecării ei în voiaj, evitându-se pierderi mari pentru membri.
Protecția constă în despăgubirea promptă a Membrului în cazul unei pagube suferite de acesta, pagubă care intră sub incidența acoperirii P&I, și care este rezultatul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau a unei înțelegeri amiabile.
Concluzionând, se poate afirma că asigurarea pentru răspunderea față de terți – P&I, apărută acum cca 150 de ani pentru a suplini asigurarea clasică CASCO, constituie o formă modernă, corolarul asigurării maritime, fără de care comerțul maritim actual nu este de imaginat.
CAPITOLUL 4
Asigurările de bunuri în porturi
4.1. Contractul de asigurare de bunuri
În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire. Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. În cazul în care a fost desemnat un beneficiar al asigurării încheiate, această condiție trebuie îndeplinită de acel beneficiar. Asigurări facultative de bunuri pot încheia persoanele fizice și cele juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în România. Această măsură creează posibilitatea ca și regulile autonome și societățile comerciale cu capital de stat, precum și instituțiile publice să încheie contracte de asigurare a bunurilor de care dispun. Așa cum s-a menționat, până în 1991, întreprinderile de stat de interes republican nu puteau încheia asigurări facultative de bunuri și de răspundere civilă decât în anumite cazuri.
În noile condiții, pot fi asigurate facultativ:
bunurile aparținând persoanelor fizice și juridice de mai sus;
bunurile primite în folosință sau aflate la acestea spre păstrare, reparare, prelucrare, curățare, vopsire, vânzare ori spre a fi expuse în cadrul muzeelor sau expozițiilor;
bunurile sau activitățile care fac obiectul unor contracte de concesionare, închiriere sau locație de gestiune. În felul acesta, s-a lărgit sensibil sfera de protecție prin asigurarea bunurilor pentru care persoanele fizice și cele juridice au un interes patrimonial.
Bunurile și riscurile ce pot fi asigurate, precum și situațiile în care se acordă despăgubiri sunt prevăzute în condițiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare.
În principiu, nu se pot asigura bunurile care, din cauza degradării, nu mai pot fi folosite potrivit destinației.
Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat și care nu trebuie să depășească valoarea lor la data asigurării. Prin valoarea bunurilor la data asigurării, se înțelege:
la mijloacele fixe și obiectele de inventar – valoarea din nou a acestora (prețul de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunurilor respective;
la materiile prime, materiale, produse finite, mărfuri și altele asemănătoare – prețul de cost al acestora;
la obiectele de muzeu sau de expoziție, precum și la lucrările de artă – sumele corespunzătoare valorii lor de circulație.
Asigurarea se încheie pe o perioadă de un an, iar la cerere – pe perioadele mai scurte în baza declarației de asigurare semnate de asigurat. Asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea de către asigurător a contractului de asigurare și este valabilă numai pentru bunurile și riscurile specificate în contract, la adresele indicate în acesta.
Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. Primele de asigurare se stabilesc de către asigurător și se achită anticipat și integral. La cererea asiguratului, plata primelor se poate face și în rate subanuale ce se achită la termenele stabilite în contract.
Răspunderea asigurătorului începe, de regulă, după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit acestuia primele de asigurare și s-a întocmit contractul de asigurare.
În cazul în care înainte de a începe răspunderea asigurătorului, evenimentul asigurat s-a produs și asigurarea a rămas fără obiect, precum și atunci când, după începerea răspunderii asigurătorului, producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, contractul de asigurare se reziliază de drept, iar primele de asigurare plătite pentru perioada ulterioară rezilierii se restituie.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. În cazul în care primele de asigurare se plătesc în rate, iar asiguratul nu a achitat rata scadentă la termenul stabilit și nici în perioada de păsuire aprobată de asigurător, contractul de asigurare se reziliază fără restituirea primelor de asigurare plătite.
Dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată asigurătorului comunicarea referitoare la schimbarea împrejurărilor esențiale privind riscul, asigurătorul are dreptul, înainte de producerea evenimentului asigurat, să propună asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului sau să-l denunțe în cazul în care cunoscând exact împrejurările nu ar fi încheiat contractul.
După producerea evenimentului asigurat, asigurătorul are dreptul să reducă indemnizația cuvenită, corespunzător raportului dintre prima stabilită și cea care, cunoscându-se exact împrejurările, ar fi cuvenită, sau să refuze plata indemnizației, dacă față de acele împrejurări contractul nu s-ar fi încheiat. Dacă asiguratul a dat răspunsuri (ori a făcut comunicări) inexacte sau incomplete cu rea credință, asigurătorul, înainte de producerea evenimentului asigurat, este în drept să denunțe contractul, iar după producerea evenimentului asigurat – să refuze plata indemnizației.
Asiguratul este obligat să întrețină bunurile asigurate în bune condițiuni și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate. Dacă prin nerespectarea de către asigurat a acestor obligații s-ar putea produce pagube, asigurătorul are dreptul să denunțe asigurarea, fără restituirea primelor achitate.
În cazurile stabilite, prevăzute în condițiile de asigurare, la producerea riscului, asiguratul este obligat:
să ia, pe seama asigurătorului și în cadrul sumei la care s-a făcut asigurarea, măsuri pentru limitarea pagubelor, pentru salvarea bunurilor asigurate, pentru păstrarea și paza bunurilor rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare;
să înștiințeze, în scris, pe asigurător despre producerea riscului în termen de 24 ore;
să înștiințeze imediat, în caz de incendiu sau de explozie, organele de poliție sau unitățile de pompieri etc.
Despăgubirea datorată de asigurător nu poate depăși valoarea bunului în momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în condițiile de asigurare.
Asigurătorul nu datorează despăgubirea dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către: asigurat sau beneficiat ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate; de către persoanele fizice majore care în mod statornic locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul, contractantul sau cu beneficiarul ori de către prepușii asiguratului, contractantului sau beneficiarului. Despăgubirea nu se datorează nici în cazul în care pagubele au fost produse din culpa persoanelor indicate mai sus.
De regulă, societatea de asigurări nu acordă despăgubiri pentru:
pagubele indirecte provocate de: reducerea valorii bunurilor asigurate după reparație, scăderea prețurilor bunurilor, întârzieri în livrarea bunurilor, chiar ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare și alte asemenea cauze;
pagubele produse prin întreruperea folosirii bunurilor ori prin întreruperea producției, chiar ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare;
pagubele produse de operațiuni militare în timp de război, dacă nu s-a convenit altfel;
cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea bunurilor în comparație cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare și nici cele pentru reparații, recondiționări sau restaurări nereușite;
pagubele pricinuite de măsuri de război, invazie, ocupație militară, război civil, insurecție, rebeliune, revoluție, dictatură militară sau uzurpare de putere;
pagubele produse de tulburări civile, revolte, acte de terorism sau sabotaj, acte de vandalism sau altele asemănătoare;
pagubele produse de influențe directe ale exploziei atomice, ale radiațiilor sau infestării radioactive, ca urmare a folosirii energiei atomice sau a materialelor fisionabile;
prejudiciile provocate de măsurile de confiscare, naționalizare, sechestrare, rechiziționare sau altele similare, luate de autorități;
pagubele sau cheltuielile în legătură cu poluarea și/sau contaminarea provocate direct sau indirect din orice cauză;
pagubele provocate de alte riscuri necuprinse în asigurare.
În legătură cu pagubele provocate de calamități naturale bunurilor asigurate pe baze contractuale, practica nu este unitară. Astfel, unele societăți despăgubesc în aceeași măsură pagubele provocate de calamități tehnice (incendiu, accidente etc.), ca și pe cele determinate de calamități naturale (cutremure, inundații, trăsnet, furtună, uragan etc.). În schimb, alte societăți despăgubesc pagubele provocate de calamități naturale, numai în măsura în care polița cuprinde clauze speciale referitoare la asemenea riscuri – mișcări tectonice, erupții vulcanice, aluviuni, trombe de aer, inundații, uragane, cutremure subacvatice, grindină, gheață – cu plata unei prime corespunzătoare.
În condițiile de asigurare poate fi stipulată o clauză potrivit căreia asiguratul nu este despăgubit de asigurător.
În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se poate reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului, în conformitate cu principiul răspunderii proporționale.
Cuantumul pagubei se stabilește în funcție de faptul dacă paguba este totală sau parțială.
Prin pagubă totală se înțelege:
la clădiri și la alte construcții:
distrugerea în întregime, fără resturi ce se mai pot întrebuința sau valorifica;
distrugerea în asemenea măsură încât, deși au mai rămas resturi sau elemente de construcție ce se mai pot întrebuința sau valorifica, refacerea prin reparație nu mai este posibilă;
costul reparațiilor mai puțin uzura depășește valoarea, la data producerii riscului asigurat, a clădirilor sau a altor construcții, din care s-a dedus valoarea, la aceeași dată, a resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica.
b) la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură (kg, litri, bucăți, metri liniari, pătrați sau cubi) – acea parte din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime;
c) la celelalte bunuri:
distrugerea în întregime, fără resturi ce se mai pot întrebuința sau valorifica;
distrugerea în asemenea măsură încât, deși au mai rămas resturi ce se mai pot întrebuința sau valorifica, bunurile respective nu mai pot fi folosite prin repararea părților componente ori a pieselor avariate sau prin înlocuirea, recondiționarea ori restaurarea acestora;
la bunurile ce mai pot fi folosite prin repararea părților componente ori a pieselor avariate sau prin înlocuirea sau recondiționarea acestora, costul reparațiilor ori costul de înlocuire sau de recondiționare a părților componente sau a pieselor avariate, din care se scade uzura corespunzătoare pentru piesele noi sau recondiționate, depășește valoarea, la data producerii riscului asigurat, a bunurilor respective;
costul restaurării obiectelor de muzeu, de expoziții etc. depășește valoarea, la data producerii riscului asigurat, a bunurilor respective.
Prin pagubă parțială se înțelege:
la clădiri sau la alte construcții – avarierea în cazurile în care clădirile sau alte construcții se pot reface prin reparații (cu unele excepții);
la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură – pierderea de calitate (deprecierea) la acea parte din cantitatea totală care a rămas după producerea riscului asigurat și care diminuează valoarea bunurilor respective;
la celelalte bunuri – avarierea în cazurile în care bunurile respective mai pot fi folosite prin repararea părților componente ori a pieselor avariate sau prin înlocuirea, recondiționarea ori restaurarea acestora (cu unele excepții).
În caz de pagubă totală, mărimea acesteia reprezintă:
la clădiri sau alte construcții – costul construirii din nou, din care se scad uzura și valoarea resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica;
la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură – valoarea părții din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime;
la celelalte bunuri – valoarea bunurilor distruse, din care se scade valoarea resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica.
În caz de pagubă parțială, cuantumul acesteia reprezintă:
la clădiri sau construcții – costul reparației, din care se scad uzura și valoarea materialelor recuperabile, ce se mai pot întrebuința sau valorifica;
la bunuri a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură – valoarea pierderii de calitate a acelei părți din cantitatea totală care a rămas după pagubă și care diminuează valoarea bunurilor respective;
la obiectele de muzeu sau de expoziții, lucrări de artă pe sticlă și altele asemănătoare – costul restaurării, din care se scade valoarea resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica;
la celelalte bunuri – costul reparațiilor părților componente sau a pieselor avariate ori costul de înlocuire sau de recondiționare a acestora, din care se scad uzura corespunzătoare pentru piesele noi sau recondiționate și valoarea resturilor ce mai pot fi întrebuințate sau valorificate.
După producerea evenimentului asigurat, asigurătorul achită despăgubirea cuvenită asiguratului, numai după ce acesta din urmă a probat legitimitatea sa de a încasa indemnizația; a declarat dacă a mai încheiat asigurări cu alte societăți pentru același risc; a predat asigurătorului întreaga documentație necesară subrogării acestuia pentru a exercita acțiuni de subrogare.
În cazul în care asiguratul a încheiat mai multe contracte de asigurare pentru același risc, iar totalul despăgubirilor depășește valoarea pagubei, asigurătorul datorează numai o parte a despăgubirii, și anume aceea care rezultă din repartizarea proporțională a despăgubirilor datorate de către toți asigurătorii. În felul acesta, se urmărește ca despăgubirea plătită asiguratului de către toți asigurătorii să nu depășească valoarea pagubei.
După fiecare pagubă, suma asigurată se micșorează, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat, pentru restul perioadei asigurării, cu suma cuvenită drept despăgubire; asigurarea continuă pentru suma rămasă, prima de asigurare pentru această perioadă rămânând neschimbată. La cererea asiguratului, suma rămasă poate fi completată printr-o asigurare suplimentară contra plății diferenței de primă corespunzătoare.
4.2. Asigurarea clădirilor, a altor construcții și a
conținutului acestora pentru cazurile produse de
incendiu și alte calamități
Sub aspect formal, societățile de asigurări abordează în mod diferit problema asigurării bunurilor. Astfel, unele societăți emit condiții particulare unice privind asigurarea bunurilor împotriva incendiilor, indiferent dacă acestea se referă la bunuri cu afectație civilă (clădiri de locuit, anexe gospodărești etc.) sau la bunuri cu destinație comercială sau industrială (unități de alimentație publică, magazine și depozite de mărfuri, unități de producție, prestări de servicii, ateliere etc.). alte societăți grupează bunurile acceptate în asigurare în funcție de destinația acestora și de natura riscurilor la care sunt supuse. Ca urmare, ele stabilesc condiții particulare de asigurare distincte privind, spre exemplu, polița de incendiu, după cum este vorba de riscuri civile sau de riscuri comerciale și industriale. În ambele cazuri, însă, tarifele de prime se diferențiază în funcție de felul și destinația bunurilor respective.
O altă deosebire constă în faptul că unele societăți iau în considerare toate riscurile care pot afecta bunurile admise în asigurare, adică atât riscul de incendiu, cât și calamitățile naturale. În cazul când un asigurat dorește să fie protejat numai împotriva unora dintre aceste riscuri, se va face mențiune în poliță, iar prima se va reduce în mod corespunzător. Alte societăți se obligă să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele directe și materiale cauzate bunurilor asigurate de incendiu; acestea consimt să acorde despăgubiri și pentru alte riscuri decât incendiul, cum ar fi calamitățile naturale, numai în măsura în care în polița de asigurare s-au prevăzut clauze speciale cu privire la asemenea riscuri, și cu plata prealabilă a primei suplimentare de asigurare.
În cele ce urmează, vom prezenta succesiv cele două modalități de cuprindere în asigurare a clădirilor, a altor construcții și a conținutului lor.
4.2.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcții și a conținutului lor pentru cazurile de pagube produse de incendiu și de alte calamități
Obiectul asigurării: În această asigurare sunt cuprinse următoarele bunuri:
clădirile și alte construcții care servesc drept locuințe, birouri, magazine, restaurante, bufete, depozite de mărfuri, ateliere, teatre, cinematografe, cluburi, muzee, expoziții, dependințe etc. (aici se au în vedere atât clădirile și construcțiile propriu-zise, cât și instalațiile de încălzire, electrice, sanitare, ascensoare încorporate în acestea); clădirile în curs de construcție, împrejmuirile ș.a.;
mașinile, utilajele, instalațiile, motoarele, uneltele, inventarul gospodăresc și alte mijloace fixe;
obiectele de inventar;
mărfurile, materiile prime și auxiliare, materialele, semifabricatele, produsele finite și alte mijloace circulante materiale.
Despăgubiri. Asigurătorul acordă despăgubiri în caz de pagube la bunurile asigurate, produse de următoarele riscuri (calamități tehnice și naturale): incendiu, trăsnet, explozie (chiar dacă aceste două din urmă riscuri nu au fost urmate de incendiu), ploaie torențială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă și căderea pe clădiri sau alte construcții a unor corpuri.
Pentru clădiri și alte construcții se mai acordă despăgubiri și:
în cazurile în care, pentru a se opri extinderea incendiului și la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren, a fost nevoie să se dărâme sau să se demonteze clădirea sau altă construcție ori să fie mutată în alt loc; se acordă despăgubire și în cazurile în care, în urma unui cutremur de pământ, a unei inundații, prăbușiri sau alunecări de teren, a devenit imposibilă folosirea clădirii sau a altei construcții și este necesară demontarea ori mutarea acesteia în alt loc;
pentru pagubele produse clădirilor sau altor construcții prin izbirea lor de către un vehicul;
pentru cheltuielile reclamate de curățarea locului unde s-a produs paguba (ridicarea molozului, aluviunilor, pământului provenit de la prăbușiri sau alunecări de teren etc.), în măsura în care sunt în legătură cu riscurile asigurate și sunt necesare pentru executarea lucrărilor de reparații.
Pentru mijloacele fixe, altele decât clădiri și construcții, și elementele materiale ale mijloacelor circulante, se mai acordă despăgubiri și pentru pagubele produse acestora ca urmare a:
carbonizării ori topirii acestora;
avariilor accidentale produse la instalațiile de gaze, apă, canal sau încălzire centrală;
dărâmării, demontării sau mutării în alt loc a clădirilor sau a altor construcții, în care se aflau bunurile asigurate ori a unor clădiri sau a altor construcții învecinate, dacă aceasta se face pentru a opri întinderea incendiului sau la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren;
acțiunii unor cauze care au produs pagube bunurilor asigurate, în urma avarierii sau a distrugerii de către un risc asigurat, a clădirilor sau a altor construcții, în care se aflau bunurile respective;
pierderii sau dispariției bunurilor asigurate, cauzate direct de riscuri asigurate;
prăbușirii clădirilor sau a altor construcții, în care se aflau bunurile asigurate, precum și a izbirii lor de către un vehicul.
Se acordă despăgubiri pentru pagubele produse clădirilor, altor construcții și mijloace fixe și elementelor materiale ale mijloacelor circulante și în cazul în care prăbușirea sau alunecarea de teren ori amenințarea bruscă de prăbușire ori alunecare de teren a fost prilejuită de lucrări executate în vederea amplasării clădirii sau a altor construcții ori de lucrări rutiere de interes local; de asemenea, dacă acestea au fost prilejuite, înlesnite sau agravate de prospecțiuni, explorări sau exploatări miniere ori petroliere.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazurile prevăzute în condițiile generale de asigurare, precum și în situațiile următoare, pentru:
pagubele produse numai de fermentație, oxidare, căldură, afumare, pătare ori pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură;
pagubele produse instalațiilor electrice numai prin acțiunea curentului electric (afară de cele provocate de trăsnet), dacă aceasta nu este urmată de incendiu;
pagubele produse aparatelor electrice numai prin acțiunea curentului electric dacă aceasta nu este urmată de incendiu, chiar dacă acțiunea curentului electric a fost cauzată de trăsnet;
pagubele produse bunurilor puse la căldură sau la foc pentru prelucrare.
Sumele asigurate se stabilesc, în funcție de cererea asiguratului, după cum urmează:
separat pentru fiecare clădire sau altă construcție (depozite, ateliere etc.), precum și pentru fiecare obiect de muzeu sau de expoziție etc.;
pentru mijloacele fixe (altele decât clădiri și alte construcții) și elemente materiale ale mijloacelor circulante:
global pentru toate bunurile din aceeași grupă prevăzută în tariful de prime, aflate în clădiri sau construcții;
separat pentru fiecare bun sau pentru unele bunuri din aceeași grupă prevăzute în tariful de prime, aflate în clădiri sau în alte construcții.
Primele datorate de asigurați la asigurarea facultativă a clădirilor, a altor construcții și a conținutului acestora, pentru pagubele produse de incendiu și alte calamități, sunt diferențiate:
pe tipuri de localități, adică municipii și orașe, inclusiv localitățile componente ale acestora, și respectiv comune, inclusiv comunele subordonate și satele aparținătoare municipiilor și orașelor;
pe grupuri de bunuri, adică în funcție de felul bunurilor cuprinse în grupă, spre exemplu: locuințe, birouri, dependințe, clădiri în curs de construcție ș.a.; magazine și depozite de mărfuri, materiale și altele asemănătoare; ateliere și alte activități cu scop lucrativ; instituții culturale.
La magazine, depozite, ateliere și alte activități cu scop lucrativ, primele se mai diferențiază în funcție de natura produselor depozitate ori folosite în procesul de producție: dacă acestea sunt sau nu combustibile, inflamabile sau ușor inflamabile;
după cum bunurile reprezintă clădiri, alte construcții (inclusiv instalațiile fixe aferente) sau conținutul acestora (mijloace fixe sau mijloace circulante).
Pentru platforme industriale, combinate, uzine etc., acceptarea contractării asigurării se face pe baza inspecției de risc, din care să rezulte:
unitatea care solicită asigurarea și obiectul activității acesteia:
suma pentru care se solicită asigurarea, separat pentru clădiri și alte construcții, respectiv pentru conținutul acestora (mijloace fixe și mijloace circulante materiale);
investigații și constatări, îndeosebi în legătură cu obiectul activității; felul materialelor din care sunt executate clădirile sau alte construcții; felul materiilor prime, materialelor și combustibilului care se folosesc în procesul de producție; tehnologiile utilizate care pot agrava riscurile asigurate (incendiu, explozie etc.); dotarea cu instalații și echipamente de alarmare și de stingere a incendiilor și dacă acestea funcționează corespunzător; iminența producerii unor riscuri în funcție de amplasamentul unității (de exemplu, în apropierea unor surse de incendiu sau de explozie ori a unor râuri cu frecvență a revărsărilor; în zone afectate de alunecări sau prăbușire de teren);
date statistice în legătură cu cuantumul pagubelor produse în ultimii ani și cu cauzele acestora;
aprecieri asupra riscului și propuneri.
În cazuri deosebite, inspecția de risc se efectuează cu ajutorul unor instituții specializate.
4.2.2. Asigurarea clădirilor, a altor construcții și a conținutului lor pe baza poliței de incendiu
A. Riscuri civile
Obiectul asigurării. În această asigurare sunt cuprinse următoarele categorii de bunuri:
clădirile (lucrările edilitare, inclusiv instalațiile imobile în serviciul clădirii asigurate, dependințele, împrejmuirile și cotele-părți din imobile care constituie proprietate comună);
bunurile casnice, conținutul cabinetelor profesionale și a birourilor (mobilier și alte dotări, tablouri și obiecte de artă, aparate electrice și electronice de uz casnic și de birou, îmbrăcăminte, cărți, utilaje și alte bunuri pentru birou sau cabinete profesionale, alte bunuri).
Riscuri asigurate. Asigurătorul acordă despăgubiri pentru daunele directe și materiale cauzate bunurilor asigurate de incendii, precum și suplimentar pentru cele provocate de :
stricăciuni pricinuite prin măsurile autorităților în scopul de a împiedica sau de a opri incendiul;
explozie, care nu a fost provocată de dispozitive explozive;
trăsnet;
căderea aparatelor de zbor și a vehiculelor spațiale, a părților acestora și a obiectelor transportate de acestea;
lovirea de către vehicule rutiere;
fum, gaz sau vapori;
alte eventuale asemenea riscuri.
Asigurătorul mai acoperă, în anumite limite, cheltuielile de demolare, evacuare și transport ale resturilor materiale de pe urma producerii evenimentului asigurat.
La cererea expresă a asiguratului, în polița de asigurare de incendiu mai pot fi incluse, cu plata prealabilă a primei suplimentare corespunzătoare, și alte riscuri. Astfel, asigurătorul se angajează să acopere daunele materiale și directe suferite de asigurat, cauzate de: a) cutremur; b) inundații și aluviuni; c) fenomene atmosferice (uragan, vijelie, furtună, grindină, trombă de aer); d) prăbușirea sau alunecarea terenului; e) greutatea stratului de zăpadă; avarii la instalațiile de apă; g) grindină; h) eventuale alte riscuri.
Plata despăgubirii se efectuează după scăderea prealabilă, pentru fiecare eveniment asigurat, a unui anumit cuantum din suma asigurată, care rămâne în sarcina asiguratului (franșiză). În nici un caz, suma datorată de asigurător nu poate depăși un anumit procent din suma asigurată, pentru unul sau mai multe evenimente asigurate, produse în perioada de valabilitate a asigurării.
B. Riscuri comerciale și industriale
Obiectul asigurării. Sunt primite în asigurare următoarele categorii de bunuri:
clădirile (construcțiile edilitare, localurile cu destinație industrială, de laborator și comercială, birourile, locuințele etc.; instalațiile fixe în serviciul clădirilor: hidraulice, igienico-sanitare, de încălzire și condiționare a localurilor, lifturi, ascensoare pentru mărfuri, instalații de iluminat etc.; împrejmuirile etc.);
utilajele și echipamentele, mobilierul (mașini, utilaje, ustensile, mijloace de ridicare, rezervoare și silozuri, mijloace de cântărire, mobilier, mașini de birou și aparatură electronică, îmbrăcăminte, hârtii de valoare, titluri de credit, bani, documente, registre etc.);
mărfuri (materii prime, materiale, semifabricate, produse în curs de fabricație, produse finite în depozit, ambalaje și altele asemănătoare);
bunurile casnice (mobilier, alte dotări și tot necesarul pentru uzul casnic și personal al asiguratului, al persoanelor cu care coabitează, inclusiv obiecte de artă și tablouri de valoare în anumite limite).
Așadar sunt primite în asigurarea contra incendiului, pentru riscuri comerciale și industriale, toate categoriile de mijloace fixe folosite de unitățile care produc ori comercializează bunuri și servicii, precum și elementele materiale ale mijloacelor circulante aflate în dotarea acestora, având calitatea de asigurat.
Bunurile care fac obiectul acestei asigurări de incendiu, pentru riscuri comerciale și industriale, se deosebesc de cele cuprinse în asigurarea prezentată în subparagraful 9.2.1. mai ales prin modul de grupare, și mai puțin sau deloc( prin sfera lor de cuprindere
Riscuri asigurate. Asigurătorul acordă despăgubiri pentru daunele directe și materiale cauzate bunurilor asigurate de incendiu, precum și suplimentar pentru daunele provocate de evenimentele enumerate la riscurile civile (lit. a-g).
În polița de asigurare mai pot fi inserate clauze speciale, vizând cuprinderea și a altor riscuri, cu plata prealabilă a primei suplimentare corespunzătoare. În această categorie, pe lângă pagubele provocate bunurilor asigurate de: a) cutremur, b) inundație și aluviuni … g( grindină, mai intră: cheltuielile de demolare și evacuare; daunele indirecte; fenomenele electrice; mărfurile în refrigerare; unda sonică, erupțiile vulcanice și alte eventuale riscuri agreate de asigurător.
Determinarea daunei se face potrivit metodologiei obișnuite. Astfel, pentru clădiri se estimează valoarea la momentul producerii evenimentului asigurat (costul din nou, exclusiv prețul terenului, minus deprecierea suferită ca urmare a folosirii, a modului de întreținere și a altor factor). Apoi se estimează cheltuielile reclamate pentru construirea din nou a părților distruse sau pentru repararea celor avariate, din care se scad deprecierea suferită și valoarea recuperabilă a părților rămase.
Pentru bunurile mobile se estimează valoarea bunurilor asigurate la momentul producerii evenimentului asigurat în funcție de calitate, uzură, starea de folosință etc. diferența dintre valoarea astfel determinată și valoarea bunurilor rămase întregi, salvate sau recuperate, reprezintă dauna.
Pentru documente, registre, fișe, discuri și benzi pentru mașini electronice, asigurătorul despăgubește numai cheltuielile de refacere a acestora. Pentru titlurile de credit pentru care e prevăzută procedura de reconstituire, asigurătorul acoperă numai cheltuielile ocazionate de reconstituirea acestora, iar nu valoarea nominală a titlurilor respective.
Asigurătorul nu despăgubește daunele indirecte (lipsa de beneficiu, folosință sau chirie, profiturile sperate etc.), în afară de cazul în care părțile au convenit altfel. Atunci când polița cuprinde o clauză specială privind daunele indirecte, asigurătorul suportă o despăgubire suplimentară limitată, de exemplu, în proporție de 10% din valoarea despăgubirilor pentru daunele directe și materiale cauzate bunurilor asigurate din categoriile clădiri, utilaj-echipament-mobilier și mărfuri.
4.3. Asigurarea mașinilor, utilajelor și a instalațiilor pentru cazuri de avarii accidentale
Mașinile, utilajele și instalațiile, aflate în incinta unităților asigurate sau la domiciliul asiguratului, se asigură pentru pagubele produse în mod subit de diverse accidente.
Este vorba de:
ruperi sau deformări în timpul funcționării, ciocniri sau izbiri cu alte corpuri, explozie, lipsa apei în cazane sau recipiente, efectul unor substanțe chimice, acțiunea curentului electric, scurt-circuit, supratensiune, supraintensitate, formarea de arcuri voltaice, inducție, trăsnet, cutremur de pământ, furtună, uragan, ploaie torențială, îngheț sau depunere de gheață, prăbușire sau alunecare de teren, revărsare de apă ca urmare a spargerii conductelor sau ventilelor, grindină, căderea pe mașini, utilaje sau instalații a unor corpuri, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață și avalanșe de zăpadă;
defecte de construcție, de materiale, de turnare sau de montare.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazurile prevăzute în condițiile generale de asigurare, adică atunci când pagubele s-au produs din culpa asiguratului, a unui membru al familiei acestuia sau a unui membru al conducerii unității asigurate ori a unui prepus al asiguratului.
Nu se acordă despăgubiri nici pentru:
pagubele produse în mod lent și numai prin uzură sau întrebuințarea mașinilor, utilajelor sau a instalațiilor, ca de exemplu: prin eroziune, coroziune, depunerile lăsate de apă, piatra de pe cazane ș.a.;
pagubele produse de inundații, incendiu, prin furt, precum și cele prilejuite de măsurile de stingere sau de dărâmare în timpul incendiului sau după producerea acestuia.
Sumele asigurate se stabilesc potrivit cererii asiguratului, separat pentru fiecare mașină, utilaj sau instalație.
Primele de asigurare sunt diferențiate pe grupe de bunuri sau după felul bunurilor din grupă, iar unele dintre acestea și în funcție de ramura ori subramura în care lucrează.
4.4. Asigurarea lucrărilor de construcții-montaj și a
răspunderii constructorului
Asigurarea la care ne referim în cele ce urmează poate fi încheiată de societăți comerciale având ca obiect activitatea de construcții-montaj, indiferent dacă acestea își au sediul în țara noastră sau în străinătate, de forma de proprietate a capitalului (de stat, mixtă sau privată) și de locul unde execută lucrări. La cererea asiguratului, în asigurare poate fi inclus, în calitate de coasigurat, și beneficiarul obiectivului de construcții.
Această asigurare include, ca secțiuni distincte ale aceluiași contract, o asigurare de bunuri și o asigurare de răspundere civilă.
Asigurarea de bunuri. Obiectul asigurării. În această asigurare de bunuri se cuprind:
bunurile încorporate în obiectivul de construcții-montaj în curs de execuție, indiferent dacă acesta are caracterul unor lucrări permanente sau al unora temporare;
materialele aduse pe șantier și care urmează a fi încorporate în lucrare sau a servi la executarea acesteia;
instalațiile și echipamentele de construcție;
mașinile de construcție;
cheltuielile de curățare a terenului sau de înlăturare a resturilor rămase în urma unei pagube cuprinse în asigurare.
În asigurare pot fi cuprinse atât bunurile proprietatea organizației de construcții-montaj asigurate, cât și cele primite de aceasta de la beneficiarul lucrării în folosință, în păstrare sau cu chirie.
În afara bunurilor menționate mai sus, în asigurarea respectivă mai pot fi cuprinse:
cheltuielile făcute cu transportul mașinilor, utilajelor, instalațiilor, materialelor și a altor bunuri de la furnizori până la șantierul de construcții-montaj, dacă acestea nu au fost incluse în asigurarea de transport;
diferențele de tarif pentru transportul aerian sau expres al unor bunuri;
taxele vamale, taxele de timbru și alte taxe legale;
cheltuielile pentru muncă suplimentară, muncă de noapte ori în zile de sărbători legale;
cheltuielile făcute ca urmare a creșterii prețurilor și a salariilor peste cele luate în calcul la întocmirea devizului.
Despăgubirea. Asigurarea acoperă pagubele întâmplate în perioada de valabilitate a contractului, cauzate de avarierea sau distrugerea, bruscă și neprevăzută, a bunurilor asigurate și care fac necesară reparația sau înlocuirea acestora. Despăgubirea pentru pagubele materiale suferite se efectuează, de către asigurător, prin plata în numerar către asigurat, prin înlocuire sau reparare, după cum părțile contractante au convenit.
Despăgubirea nu poate depăși, în legătură cu fiecare din bunurile asigurate, suma asigurată, nici limita despăgubirii pentru un eveniment (în cazurile când există o asemenea limită) și nici suma asigurată totală.
Asigurătorul acordă despăgubiri pentru:
pagubele materiale cauzate bunurilor de: incendiu; trăsnet; furtună; uragan, grindină, ploaie torențială, inundație; cutremur de pământ; prăbușire sau alunecare de teren; greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă; căderi pe clădiri sau alte construcții a unor corpuri; accidente ale mijloacelor de transport în timpul transportului materialelor asigurate de la depozitele șantierului la locul construcției-montajului, inclusiv în timpul operațiilor de încărcare sau descărcare; furt prin efracția depozitelor, dispariția unor echipamente, materiale, scule sau alte bunuri cauzate direct de riscuri asigurate;
cheltuielile de curățare a locului sau de înlăturare a resturilor rămase în urma producerii unui eveniment asigurat;
sumele datorate cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată, pentru prejudicii de care răspunde în baza legii;
pagubele materiale cauzate construcției-montajului, după predare către beneficiar, în timpul perioadei de garanție.
Pagubele se despăgubesc numai dacă depășesc cuantumul franșizei convenite.
Ca și la alte asigurări, asigurătorul acordă despăgubiri și pentru:
cheltuieli necesare și economicoase făcute pentru salvarea și conservarea bunurilor asigurate, micșorarea pagubelor, prevenirea extinderii pagubelor sau pentru stabilirea cauzelor și a cuantumului și alte cheltuieli ca urmare a unei pagube;
cheltuielile făcute de asigurat în scopul respingerii sau reducerii pretențiilor la despăgubiri ori în scopul formulării pretențiilor față de terți;
cheltuielile de demontare și montare, făcute ca urmare a unei pagube cuprinse în asigurare;
alte cheltuieli, diferențe de tarif și taxe cuprinse în contractul de asigurare.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate de:
penalizări datorate ca urmare a nerespectării de către asigurat a termenelor de execuție sau a altor obligații contractuale, precum și pentru defectele de aspect sau de finisare, chiar dacă acestea sunt provocate de o pagubă cuprinsă în asigurare;
amenzi de orice fel și cheltuieli penale;
grindină, ploaie torențială sau inundație, la materialele depozitate sub cerul liber;
dispariția unor bunuri, dacă aceasta a fost constatată numai cu prilejul unor inventarieri periodice;
război declarat sau nedeclarat, război civil, insurecție, rebeliune, revoluție, acțiuni ostile sau războinice, în timp de pace sau de război, greve, tulburări civile, inclusiv acțiunile de împiedicare, combatere sau apărare împotriva acestora ori împotriva unui atac iminent sau așteptat din partea oricărui guvern sau putere suverană (de drept sau de fapt) ori din partea oricărei autorități care folosește sau dispune de forțe militare de orice fel;
confiscarea sau distrugerea, pe baza regulilor de carantină sau vamale, din ordinul oricărui guvern sau oricărei autorități publice;
acțiuni de contrabandă, transport ilegal, import ilegal;
încetarea sau întreruperea construcției-montajului;
influențe directe sau indirecte ale exploziei nucleare, ale radiațiilor sau infectării radioactive, ca urmare a folosirii energiei atomice sau a materialelor fisionabile.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri nici pentru:
pagubele pricinuite ca urmare a intenției sau culpei grave a unui membru din conducerea organizației asigurate sau a unui reprezentant legal al acesteia.
Pagubele indirecte, chiar dacă acestea sunt urmarea unui eveniment asigurat;
Pagubele pricinuite unor instalații subterane (cabluri electrice, conducte de apă, petrol sau gaze, lucrări de drenaj și altele asemănătoare, existente în perimetrul șantierului sau în imediata lui vecinătate);
Pagubele pricinuite culturilor agricole și forestiere;
Pagubele produse autovehiculelor care au dreptul să circule pe drumurile publice sau pagubele pricinuite de acestea terților, dacă au fost folosite în afara perimetrului șantierului sau fără legătură directă cu lucrările de construcție-montaj etc.
Asigurarea de răspundere civilă. Obiectul asigurării. În această asigurare se cuprinde răspunderea constructorului pentru vătămări corporale suferite de terți, precum și pentru pagubele materiale pricinuite terților.
Despăgubirea. Asigurătorul despăgubește pe asigurat, în limitele prevăzute în contract, pentru prejudiciile de care asiguratul devine răspunzător în baza legii față de terțe persoane și pentru care trebuie să plătească sume cu titlu de dezdăunare, ca urmare a:
vătămării corporale accidentale sau îmbolnăvirii (urmate sau nu de deces);
pierderii sau avarierii accidentale a bunurilor acestora întâmplate în perioada de valabilitate a contractului în legătură cu construcția asigurată, pe șantier sau în imediata sa vecinătate.
Asigurătorul acordă despăgubiri și pentru cheltuielile de judecată pe care asiguratul trebuie să le plătească reclamantului.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri asiguratului pentru:
pagubele care se situează sub limita franșizei prevăzute în contract și care rămân în sarcina asiguratului;
cheltuielile pentru refacerea, repararea sau înlocuirea bunurilor cuprinse în asigurare menționate mai sus;
deteriorări produse oricărui bun, suprafețe de teren sau clădiri de vibrații sau prin deplasarea sau slăbirea bazei de sprijin; vătămarea corporală a oricărei persoane sau avarierea oricărui bun, ca urmare a unor astfel de deteriorări;
răspunderea decurgând din vătămări corporale sau îmbolnăviri ale salariaților constructorului, beneficiarului sau oricărei firme care are legătură cu construcția asigurată sau ale membrilor familiilor acestora;
răspunderea decurgând din pierderi sau avarii produse unor bunuri aparținând sau aflate în grija, custodia sau controlul constructorului, beneficiarului sau altei firme care lucrează pentru cei menționați mai sus;
răspunderea pentru accidente provocate de autovehicule autorizate să circule pe drumurile publice, nave sau aeronave.
Suma asigurată. Asigurarea se încheie pentru suma declarată de asigurat, exprimată în lei sau în valută prevăzută în contractul de construcții-montaj.
Suma asigurată reprezintă:
pentru pagubele materiale – valoarea totală a contractului de construcții-montaj, plus valoarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor, materialelor și a altor bunuri folosite la executarea acestuia. La cererea asiguratului, această valoare poate fi întregită cu o anumită sumă reprezentând celelalte cheltuieli cuprinse în asigurare (de transport, taxe vamale, alte taxe, retribuție pentru muncă suplimentară, creșterea prețurilor și a salariilor etc.);
pentru răspunderea civilă legală a asiguratului față de terți – o sumă apreciată de acesta, în funcție de: natura lucrării de construcții-montaj pe care o execută, numărul de lucrători, mașinile și utilajele folosite, precum și de alte elemente utile. Dacă lucrarea se execută în străinătate, se va ține seama de legislația și uzanțele în materie din țara respectivă.
Durata asigurării și plata primelor. Asigurarea se încheie pe durata executării lucrărilor de construcții-montaj, până la predarea definitivă a obiectivului către beneficiar , pe bază de proces-verbal de recepție, precum și pe perioada de garanție.
Primele de asigurare se plătesc în lei sau în valută, anticipat pe toată durata asigurării, prevăzută în contractul de asigurare. În cazul asigurărilor cu o durată de peste șase luni, la cererea asiguratului, plata primelor poate să fie eșalonată în rate.
În caz de prelungire a perioadei de construcții-montaj peste termenul convenit, la cererea asiguratului, durata asigurării se prelungește cu plata unei prime suplimentare. În situația inversă – de scurtare a perioadei de construcții-montaj – asigurătorul se angajează să restituie o parte din prima încasată, în măsura în care pagubele înregistrate nu depășesc, pe întreaga durată a asigurării, 50% din prima de asigurare totală.
Dacă asigurarea încetează înainte de termen din altă cauză decât predarea obiectivului de construcții-montaj către beneficiar sau contractul de asigurare se denunță ori se reziliază, primele de asigurare plătite, aferente perioadei ulterioare încetării asigurării, denunțării sau rezilierii contractului, se restituie.
Și aici, ca și la alte asigurări, dacă împrejurările esențiale privind riscul se schimbă în cursul executării contractului de asigurare, asiguratul este obligat să încunoștințeze fără întârziere, în scris, asigurătorul, despre aceasta. Dacă asiguratul a comunicat date inexacte sau incomplete ori nu și-a îndeplinit această obligație, asigurătorul are dreptul să propună asiguratului, înainte de producerea cazului asigurat, modificarea corespunzătoare a contractului de asigurare sau să-l denunțe, în cazul în care, cunoscând exact împrejurările, nu l-ar fi încheiat. Dacă asiguratul nu consimte la modificarea contractului, acesta se reziliază. După producerea evenimentului asigurat, asigurătorul are dreptul să reducă despăgubirea cuvenită, corespunzător raportului dintre prima stabilită și cea care cunoscându-se exact împrejurările, ar fi cuvenită, sau să refuze plata despăgubirilor, dacă față de acele împrejurări contractul nu s-ar fi încheiat.
Răspunderea asigurătorului începe din momentul deschiderii șantierului de construcții-montaj, respectiv de la aducerea pe șantier a primului lot de utilaje, materiale sau alte bunuri, și încetează la data predării către beneficiar a obiectivului (pe bază de proces-verbal de recepție definitivă) sau a unor părți ori faze de lucrare, potrivit graficelor de execuție, respectiv la expirarea perioadei de garanție ori la data denunțării sau rezilierii contractului de asigurare, după caz.
Obligațiile asiguratului. Pe lângă cele arătate mai sus, asiguratul mai are și alte obligații decurgând din contractul de asigurare, și anume:
să ia toate măsurile uzuale sau cele prevăzute în normele și dispozițiile legale pentru baza și conservarea bunurilor și a lucrărilor în curs de executare, precum și pentru securitatea muncii, în scopul prevenirii pagubelor și a accidentelor;
să înștiințeze neîntârziat, în scris, asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat, împrejurările, cauzele și mărimea aproximativă a pagubei;
în caz de incendiu sau de explozie, să înștiințeze organele de poliție, unitățile de pompieri ori alte organe de cercetare și să le solicite întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului și la pagubele provocate;
să pună la dispoziția asigurătorului: actele și documentele referitoare la producerea evenimentului asigurat; devizul lucrărilor de reparare a clădirilor, altor construcții, mașini, utilaje și instalații, avariate sau distruse de riscul asigurat; inventarul bunurilor existente înainte de producerea evenimentului asigurat, a celor rămase în stare bună sau avariate, precum și a celor distruse etc.;
să permită reprezentantului asigurătorului să participe la constatarea și evaluarea pagubei;
să informeze asigurătorul despre mersul cercetărilor și desfășurarea acțiunilor civile pentru stabilirea răspunderii asiguratului și a despăgubirilor cuvenite terților prejudiciați;
să prezinte hotărârea judecătorească definitivă prin care este obligat la plata unor despăgubiri, precum și documentele doveditoare pentru cheltuielile de judecată;
să nu facă o plată, să nu-și asume nici o obligație și să nu efectueze nici o cheltuială în legătură cu pretențiile unor terțe persoane, fără acordul asigurătorului, cu excepția cheltuielilor pentru asistență medicală sau intervenții chirurgicale, necesare imediat după accident;
să ia toate măsurile pentru obținerea despăgubirilor de la cei răspunzători de producerea pagubei și să conserve dreptul de regres al asigurătorului împotriva celor vinovați;
să ceară avizul asigurătorului dacă, după o avarie, reparația unor utilaje sau instalații ar urma să se facă în altă țară decât în aceea în care se execută lucrările de construcție-montaj.
În caz de neîndeplinire a vreuneia din obligațiile arătate mai sus, asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, dacă din acest motiv nu a putut stabili cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei sau să reducă despăgubirea în măsura în care paguba s-a mărit din acest motiv.
Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor. Constatarea și evaluarea pagubelor produse de riscul asigurat se efectuează de către asigurător împreună cu asiguratul, direct, prin împuterniciții acestora sau cu ajutorul unor experți.
Despăgubirile se stabilesc în funcție de starea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat și nu pot depăși suma asigurată, nici cuantumul pagubei și nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat.
Dacă contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă inferioară valorii totale a contractului de construcții-montaj, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contractul de asigurare și valoarea totală a contractului de construcții-montaj la data producerii evenimentului asigurat.
Pagubele produse se despăgubesc până la costul reconstruirii părții distruse sau reparării părții avariate, inclusiv celelalte cheltuieli cuprinse în asigurare.
Pentru răspunderea civilă legală a asiguratului față de terți despăgubirea se stabilește pe baza înțelegerii dintre părți, cu acordul asigurătorului, ori prin hotărâre judecătorească, în conformitate cu legislația țării în care se execută lucrările de construcții-montaj.
Despăgubirea se plătește în lei sau în valută, după caz.
În asigurarea facultativă a lucrărilor de construcții-montaj și a răspunderii constructorului poate fi cuprinsă, cu adaosul de primă corespunzător, și asigurarea facultativă a mașinilor, utilajelor și instalațiilor pentru cazurile de avarii accidentale. În asigurare pot fi cuprinse, cu adaos de primă, și pagubele produse de cutremure de pământ.
4.5. Asigurarea bunurilor sau valorilor pentru cazurile
de furt prin efracție sau prin acte de tâlhărie
Pentru pagubele produse prin furt și acte de tâlhărie, în asigurări, se practică o anumită specializare atât în ceea ce privește asigurații, cât și bunurile acceptate în asigurare.
Astfel, unele societăți încheie, cu persoane fizice și juridice, contracte de asigurare pentru protejarea bunurilor din locuințe și birouri și, respectiv, a celor din unități de producție și comercializare, emițând polițe distincte, adaptate la specific, pentru cele două categorii de bunuri asigurate.
Alte societăți acceptă asigurări fie pentru primul gen de bunuri susceptibile a fi sustrase prin furt sau tâlhărie (riscuri civile), fie pentru cel de-al doilea (riscuri comerciale și industriale). Unele societăți tratează furtul și tâlhăria ca riscuri de sine stătătoare, în timp ce altele le consideră evenimente asigurate, pe care asigurații le acceptă în mod complementar, cu plata unei prime corespunzătoare, sau le refuză.
În anumite împrejurări – ca de exemplu, vânzarea pe credit a anumitor mărfuri susceptibile de a fi furate înainte de achitarea acestora – încheierea unei polițe de asigurare pentru protejarea bunurilor respective corespunde deopotrivă intereselor furnizorului și celor ale cumpărătorului.
În cele ce urmează, ne vom referi la particularitățile acestei asigurări, menite să protejeze asigurații împotriva celor două genuri de riscuri – civile și comerciale sau industriale.
4.5.1. Asigurarea de furt și tâlhărie pentru birouri
Bunuri asigurate. În această asigurare sunt cuprinse bunuri de o mare varietate, cum ar fi:
mobilă, tablouri și obiecte de artă, colecții, argintărie, bunuri electrocasnice, aparate audio-vizuale, precum și alte aparate electrice și electronice pentru uzul casnic și personal;
obiecte de îmbrăcăminte, blănuri, cărți, aparate de filmat și de fotografiat, bijuterii și obiecte prețioase;
alte bunuri de uz casnic și personal, tapiserii, decorațiuni interioare și mijloace de închidere;
ustensile, mobilier, documente de arhivă, precum și alte bunuri necesare pentru birouri particulare sau cabinete profesionale care comunică cu locuința.
Suma asigurată se stabilește de asigurat în funcție de structura, valoarea de înlocuire, starea de folosință a bunurilor și de alte criterii. Asigurătorul adesea limitează cuantumul despăgubirii pe care se obligă să o suporte în cazul producerii riscului asigurat, sub forma
unei sume fixe pe obiect (pentru bunuri din anumite grupe), a unui procent din suma asigurată pentru anumite grupe de bunuri și/sau sub forma unei sume maxime pentru totalitatea bunurilor sustrase la producerea unui eveniment.
Riscuri asigurate. Asigurătorul despăgubește pe asigurat de pagubele materiale și directe cauzate de pierderea sau deteriorarea bunurilor asigurate, aflate în interiorul biroului ca urmare a: a) furtului comis cu pătrundere în acesta; b) tâlhărie; c) actelor de vandalism și daunelor produse cu ocazia furtului sau tâlhăriei.
Pentru a putea beneficia de dreptul de despăgubire, asiguratul este obligat să ia o serie de măsuri vizând mijloacele de închidere și protecție a clădirii (încăperilor) în care se află bunurile asigurate; să informeze în termen util organele de poliție despre producerea evenimentului asigurat. În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurătorul plătește asiguratului suma ce i se cuvine potrivit poliței, din care s-a dedus franșiza convenită.
4.5.2. Asigurarea de furt și tâlhărie pentru riscuri comerciale și industriale
Bunuri asigurate. În această asigurare sunt cuprinse bunurile aparținând unităților economice pentru care există riscul să fie sustrase prin furt sau tâlhărie.
Este vorba de:
mărfuri, în care intră: produse finite, semifabricate, ambalaje, materii prime, ingrediente, rebuturi și deșeuri de fabricație etc.;
utilaje, echipamente și mobilier, cum ar fi: mașini, echipamente, vehicule, mașini de birou, mobilier, dulapuri blindate și seifuri;
metale și pietre prețioase, argint și metale rare de uz industrial;
documente, registre, formulare, discuri și benzi pentru mașini și sisteme electronice de elaborare a datelor.
Asigurătorul limitează cuantumul despăgubirilor pentru unele categorii de bunuri (de exemplu pentru documente) la un anumit procent din suma totală asigurată.
Riscuri asigurate. Asigurătorul despăgubește pe asigurat pentru daunele directe și materiale, cauzate prin:
furt comis prin: spargerea mijloacelor de protecție și de închidere; spargerea zidurilor, pardoselilor sau plafoanelor; escaladare; utilizarea de chei false; utilizarea de chei adevărate pierdute sau sustrase asiguratului, familiei sau angajaților acestuia;
tâlhărie produsă în localurile de desfășurare a activității;
acte de vandalism și daune produse cu ocazia furtului sau tâlhăriei sau tentativei de comitere a acestora bunurilor asigurate, precum și localurilor ce conțin bunurile asigurate și respectivelor mijloace de protecție și închidere.
Contractul de asigurare încheiat produce efecte în măsura în care asiguratul respectă obligațiile ce-i revin în ceea ce privește caracteristicile clădirii în care se află bunurile asigurate și folosirea mijloacelor de protecție și închidere adecvate.
În caz de producere a evenimentului asigurat, suma asigurată se diminuează, până la finele perioadei de asigurare în curs, cu o valoare egală cu cea a daunei acoperite de asigurător.
La stabilirea despăgubirii, se ține seama de franșiza convenită.
4.6. Asigurarea autovehiculelor
Asigurarea la care ne referim, denumită „asigurare pentru avarii”, „asigurare autocasco” sau „asigurare a vehiculelor cu motor”, poate fi încheiată de persoane fizice și juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în țara noastră.
Fac obiectul asigurării:
autovehiculele destinate transporturilor de persoane: autoturisme, autostațioane, autobuze, autocare, motocicluri etc.;
autovehiculelor destinate transporturilor de bunuri: autocamioane, autofurgonete, autobasculante, autocisterne, tractoare rutiere, autotractoare etc.;
autovehiculele construite sau echipate pentru diverse destinații speciale, cum ar fi:
autovehicule pentru gospodăria comunală (autostropitori, automăturători, autogunoiere, autovidanjere etc.);
autovehicule pentru stingerea incendiilor;
autosanitare, autovehicule cu instalații de radioficare, caravane cinematografice;
autoateliere, automacarale, autovehicule pentru explorări geologice, hidrotehnice și topografice etc.;
autovehicule destinate lucrărilor agricole sau lucrărilor de construcții;
remorcile auto trase de un autovehicul din cele de mai sus.
Nu pot fi asigurate, în baza acestei reglementări, autovehiculele care nu sunt înmatriculate potrivit dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice în România (de ex. tractoarele agricole care nu sunt folosite ca tractoare rutiere, autocombinele, excavatoarele, cilindrii compresori etc.).
Despăgubiri. Autovehiculele sunt primite în asigurare pentru o multitudine de riscuri, la care acestea sunt supuse în timpul staționării și în circulație, sau numai pentru unele dintre acestea, în funcție de disponibilitatea asiguratului și de practica asigurătorului.
În funcție de riscurile prevăzute în polița de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculului asigurat, provocate de:
diverse accidente, cum ar fi: ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara sau în interiorul autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi, derapări sau răsturnări;
incendiu, trăsnet, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburanți sau a rezervorului de aer comprimat);
furt (inclusiv tâlhărie);
calamități naturale ploaie torențială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se află autovehiculul.
În funcție de modul cum sunt grupate riscurile acceptate, se disting următoarele tipuri de asigurări:
asigurări pentru: a) furt; b) incendiu și furt; c) casco (care cuprinde riscurile de incendiu, furt și avarii accidentale);
asigurări pentru: a) incendiu; b) furt; c) casco (care include riscurile de incendiu, furt și avarii accidentale); d) casco complet (care cuprinde casco plus pagubele provocate de calamități naturale, precum și cheltuielile cu remorcarea autovehiculului avariat până la atelierul de reparații și pentru transportul la destinație al ocupanților autovehiculului în cauză);
asigurări pentru: a) incendiu, explozie, grindină, atentate; b) accidente și coliziuni; c) spargerea geamurilor și a componentelor de sticlă; d) furt complet. La acestea se mai pot adăuga: a) asigurarea remorcii; b) asigurarea altor conducători auto; c) asigurarea persoanelor transportate;
asigurări pentru: a) diverse accidente; b) incendiu, explozie și calamități naturale; c) furt; d) cheltuielile de transport al autovehiculului avariat la atelierul de reparații sau la locul de adăpostire. La această asigurare, denumită generic asigurare de avarii, se mai poate adăuga o asigurare de prim risc a echipamentului suplimentar montat la autovehicul.
Dacă asiguratul are încheiate mai multe asigurări de avarii pentru același autovehicul, care acoperă aceleași riscuri, la două sau mai multe societăți de asigurări, la producerea evenimentului asigurat, asigurătorul va acorda despăgubirea proporțional cu prima încasată, în raport cu celelalte societăți, care vor fi înștiințate despre aceasta.
Se acordă despăgubiri și pentru:
cheltuielile cu transportul autovehiculului la atelierul de reparații din România, cel mai apropiat de locul accidentului, care poate face reparația sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a autovehiculului;
pagubele produse autovehiculului asigurat de avarieri sau distrugeri prilejuite de măsurile luate în timpul producerii riscului asigurat, pentru salvarea autovehiculului sau a construcției în care acesta se afla;
cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor.
În caz de incendiu, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin afumare, pătare, carbonizare sau alte distrugeri, precum și prin avarieri cauzate de apă, ca urmare a măsurilor luate în timpul producerii riscului pentru salvarea autovehiculelor sau a construcției în care acesta se afla.
În caz de trăsnet sau explozie, se acordă despăgubiri și pentru pagubele înregistrate atunci când trăsnetul sau explozia s-a produs la distanță de autovehiculul respectiv.
În caz de inundație, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a acoperirii locului unde se afla autovehiculul asigurat cu un strat de apă provenit din orice cauză, precum și pagubele produse de acțiunea mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape.
În cazul calamităților naturale, se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestora.
În asigurarea autovehiculelor pentru pagubele de furt sunt cuprinse:
furtul autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia;
pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt al autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia ori al unor bunuri din autovehicul;
pagubele produse încăperii, proprietatea asiguratului, în care se afla autovehiculul, ca urmare a furtului prin efracție sau a tentativei de furt prin efracție.
Despăgubirea datorată de asigurător se stabilește în funcție de starea autovehiculului în momentul producerii riscului asigurat; acesta nu poate depăși suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei și nici valoarea autovehiculului din momentul producerii riscului asigurat. Uneori asigurătorul stabilește și o limită a despăgubirii în procente față de valoarea din nou a autovehiculului.
Cuantumul pagubei este egal cu costul reparației părților componente sau a pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare, din care se scade valoarea eventualelor deșeuri (stabilită la prețurile de achiziție ale acestora).
Valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat se stabilește scăzându-se, din valoarea din nou a acestuia, uzura corespunzătoare.
Uzura autovehiculului avariat se determină în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a acestuia, la data producerii riscului asigurat.
Despăgubirea se stabilește astfel:
Dacă suma asigurată nu este mai mică decât valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea este egală cu cuantumul pagubei. Dacă însă suma asigurată este mai mică decât valoarea autovehiculului din momentul producerii riscului asigurat, despăgubirea se va calcula reducându-se cuantumul pagubei corespunzător raportului dintre suma asigurată și valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat.
La autoturisme și autostațioane, despăgubirile cuvenite pe perioada valabilității aceluiași contract de asigurare nu pot depăși nici valoarea din nou a acestora.
După fiecare pagubă, suma asigurată se micșorează cu începere de la data producerii riscului asigurat, pentru restul perioadei asigurării, cu suma cuvenită drept despăgubire, asigurarea continuând pentru suma rămasă; prima rămâne însă neschimbată. La cererea asiguratului, suma rămasă poate fi completată printr-o asigurare suplimentară, cu plata diferenței de primă corespunzătoare.
La autoturisme și autostațioane, după fiecare pagubă din valoarea din nou se scade suma cuvenită drept despăgubire; asigurarea continuă pentru suma rămasă, iar prima rămâne neschimbată. Și în acest caz, suma rămasă poate fi însă completată printr-o asigurare suplimentară, cu plata diferenței de primă.
Nu se acordă despăgubiri pentru:
pagubele produse autovehiculului, unor părți componente sau piese ale acestuia, de alte cauze decât cele menționate mai sus, cum ar fi pagubele cauzate prin:
întrebuințare, funcționare sau uzură;
defect de fabricație al materialului;
Dacă însă, urmare a defectării din orice cauză a unor piese ale autovehiculului, inclusiv a anvelopelor, ori a camerelor acestuia, se produc pagube de felul celor menționate mai sus, acestea se despăgubesc. Așa, de pildă, dacă din cauza exploziei unui pneu în timpul mersului autovehiculului se răstoarnă, se despăgubesc pagubele produse de răsturnare, dar nu și pneul explodat;
pagubele produse sub influența temperaturii asupra motorului autovehiculului, ca urmare a înghețării apei, și cele produse motorului, cutiei de viteze sau diferențialului, ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraîncălzirii din orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare;
pagubele indirecte (de exemplu, reducerea valorii autovehiculului după reparație) sau pagubele produse prin întreruperea folosirii autovehiculului, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare;
pagubele produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, cele produse prin acțiunea curentului electric asupra instalației electrice, a dinamului, a electromotorului etc., precum și cele produse ca urmare a acțiunii acizilor sau a oricăror substanțe chimice;
pagubele produse părților componente de rezervă, pieselor de rezervă, huselor, prelatelor, combustibilului, echipamentului suplimentar, cu unele excepții etc.;
cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea autovehiculului, în comparație cu starea lui dinaintea producerii riscului asigurat; cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare etc.
în asigurare nu sunt cuprinse pagubele produse în legătură cu utilizarea autovehiculelor la concursuri, întreceri sau antrenamente pentru acestea. Asemenea pagube se pot acoperi, însă, dacă au fost încheiate asigurări valabile pentru utilizarea autovehiculelor la concursuri, întreceri, antrenamente. Nu se despăgubesc nici pagubele provocate de operațiile militare în timp de război.
De asemenea, nu se acordă despăgubiri dacă:
paguba a fost provocată cu intenție de către asigurat;
paguba cauzată de incendiu sau explozie s-a produs prin folosirea de către asigurat, în încăperea în care se afla autovehiculul, a focului deschis, inclusiv a luminii cu flacără deschisă;
paguba s-a mărit prin neluarea intenționată de către asigurat a măsurilor pentru limitarea ei și numai pentru partea de pagubă care s-a mărit;
paguba s-a produs cu prilejul distrugerii sau avarierii construcției în care s-a aflat autovehiculul asigurat, din culpa asiguratului;
asiguratul nu a făcut înștiințarea scrisă în termen și a procedat la repararea autovehiculului avariat înainte ca reprezentantul asigurătorului să fi făcut constatarea pagubei.
Nu se acordă despăgubiri nici în situațiile în care:
autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă;
autovehiculul, în momentul accidentului, era condus sau acționat de o persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul ori după ce permisul îi fusese retras, anulat sau reținut în vederea anulării ori ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce;
asiguratul persoană fizică, proprietar al autovehiculului (sau soția/soțul acestuia) a condus autovehiculul și a produs accidentul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a părăsit locul accidentului;
paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei infracțiuni contra securității statului sau a altor infracțiuni săvârșite cu intenție ori în timpul când asiguratul, autor al unei infracțiuni săvârșite cu intenție, încerca să se sustragă de la urmărire.
Autovehiculele se asigură pentru sumele declarate de asigurat, dar care nu trebuie să depășească valoarea lor la data asigurării; această din urmă valoare se determină astfel:
la autovehiculele de producție indigenă, din prețul de comercializare a autovehiculului la data încheierii asigurării se scade valoarea uzurii;
la autovehiculele de producție străină, valoarea exprimată în valută convertibilă (înscrisă în cataloage), se transformă în lei la cursul oficial la acea dată, din care se scade uzura.
La încheierea asigurării, unele societăți nu menționează în polița de asigurare suma asigurată pentru autoturisme și autostațioane de producție indigenă; în schimb, ele iau în considerare valoarea acestora, în momentul producerii riscului asigurat, în vederea stabilirii despăgubirii cuvenite asiguratului.
La asigurarea autovehiculelor este uzuală stabilirea unei franșize care poate fi, după caz, deductibilă sau atinsă.
Asigurarea se încheie pe o perioadă de un an sau de șase luni; pe baza declarației de asigurare semnate de asigurat; ea se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea de către asigurător a contractului de asigurare.
Primele de asigurare anuale datorate pentru autoturisme și autostațioane sunt diferențiate în funcție de capacitatea cilindrică a acestora.
Pentru autoturisme și autostațioane, inclusiv remorcile trase de acestea, asigurarea se poate încheia și cu o primă redusă, față de cea prevăzută în tariful de prime; în acest caz, despăgubirile cuvenite se scad corespunzător reducerii primei de asigurare.
Reduceri ale primelor de asigurare se aplică și în situația în care în anul anterior reînnoirii contractului, în cei doi ani, respectiv trei, patru sau mai mulți ani anteriori consecutivi, pentru care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri la asigurarea pentru avarii sau pentru care despăgubirile plătite ori datorate se cuvin pentru pagube produse din culpa unor terțe persoane aflate în afara autovehiculului asigurat.
Pentru autoturisme și autostațioane, precum și pentru remorcile trase de acestea, folosite ca taximetre sau în școlile de conducere auto, inclusiv pentru cele aparținând întreprinzătorilor particulari, primele se majorează.
Primele se achită anticipat și integral. La asigurările încheiate pe o perioadă de un an, plata primelor se poate face și în rate subanuale, în proporțiile și la datele stabilite de asigurător.
Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele în numerar ori s-au virat în contul asigurătorului deschis la bancă de către asigurat și s-a întocmit contractul de asigurare.
În cazul în care înainte de a începe răspunderea asigurătorului riscul asigurat s-a produs și asigurarea a devenit fără obiect, precum și în cazul în care, după începerea răspunderii asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar primele plătite pentru perioada ulterioară rezilierii se restituie.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea și care se socotește de la data începerii răspunderii acestuia.
4.7 contracte de asigurare specific portuare
Asigurarea Sistemului de semnalizare nave
După cum se cunoaște, un port are în componența sa o mare parte din bunurile existente într-o zonă cu activitate industrială, însă cu o infrastructură și suprastructură specifică.
Un port cuprinde platforme, căi rutiere de acces, căi ferate, magazii, clădiri pentru sediile utilizatorilor dar și construcții hidrotehnice (diguri, cheiuri), amenajări specifice porturilor pentru siguranța navigației, întreținerea și reparația navelor.
Din categoria amenajărilor pentru siguranța navigației fac parte: farurile, Sistemul de semnalizare al navelor (geamandurile), Sistemul Internațional de Dirijare al Traficului Naval (Vessel Traffic Management International System – VTMIS).
Iată că într-un port întâlnim obiective cu totul diferite comparativ cu alte activități. Față de această situație, asigurătorii au în vedere efectuarea inspecției de risc solicitând proprietarilor obiectivelor, istoric de evenimente care au avut loc în ultimii ani. Este un element indispensabil în stabilirea riscului la care este supus obiectivul, a primei și, eventual, a franșizei.
Luând în considerare faptul că porturile românești de la Marea Neagră cuprind construcții hidrotehnice ca și amenajări pentru siguranța navigației de mare valoare și sumele asigurate vor fi foarte mari.
În ceea ce privește primele de asigurare și franșizele aplicate acestea se calculează în funcție de rezultatele inspecției de risc, de riscurile solicitate a fi acoperite și de gradul de risc la care sunt expuse.
Spre exemplu, componentele Sistemului de semnalizare care sunt geamandurile se asigură pentru riscurile următoare: Calamități naturale, incendiu, riscurile marii (furtuna, valuri, etc), avariere totala sau parțiala prin colizionare, avariere totală, parțiala sau pierdere din cauze necunoscute.
Astfel cum se poate ușor observa, această asigurare acoperă practic toate riscurile.
Datorită mai multor factori, în porturile maritime românești și ne referim în mod special la porturile Constanța, Midia și Mangalia, cele mai multe evenimente asigurate și, în consecință, cele mai multe despăgubiri se plătesc pentru sistemul de semnalizare. Acesta este cel mai expus atât față de condițiile hidrometeorologice cât și față de navele care intră sau ies din porturi.
În Anexa nr. 2 este prezentat un model de expunere a obiectivelor reprezentând geamandurile care constituie Sistemul de semnalizare nave din porturile Constanța, Midia și Mangalia, Anexă care, împreună cu Situația de evenimente pe ultimii ani, înregistrate la respectivul Sistem de semnalizare (Anexa nr. 3) stă la baza calculului primelor de asigurare.
Cu toate că acest obiectiv înregistrează cea mai înaltă rată de daune, asigurătorul nu cotează exagerat, pe măsura evenimentelor înregistrate. Explicația constă în faptul că Sistemul de semnalizare nave este numai un obiectiv din multe altele care se asigură, mai bine zis acesta face parte dintr-un pachet de asigurare astfel încât asigurătorul ia în considerare cota de risc pentru toate obiectivele, repartizând cotațiile de prime în mod echilibrat.
CONCLUZII
Uriașele progrese ale științei și tehnicii înregistrate în epoca modernă nu au făcut – și nu puteau face – să dispară pericolele (riscurile) la care sunt expuși oamenii și bunurile lor. Ele au contribuit, însă, la perfecționarea formelor de protejare a acestora împotriva forțelor distructive ale naturii și accidentelor. Între acestea, un loc de excepție ocupă asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă.
Societățile de asigurare și/sau asociațiile mutuale de asigurare – nelipsite astăzi din peisajul oricărei economii naționale, preluând asupra lor riscurile care amenință persoanele fizice și pe cele juridice, în schimbul unei prime, oferă acestora o anumită certitudine. Așadar, aceste societăți specializate, care îndeplinesc rolul de asigurători, despovărează pe partenerii lor de contract, pe asigurați, de consecințele materiale ale riscurilor care îi amenință, în eventualitatea producerii lor. Prețul pe care asigurații îl plătesc asigurătorului – prima de asigurare – fiind mai mic decât pierderea care ar putea să o sufere în caz de producere a riscului asigurat, pledează pentru această formă de protecție împotriva fenomenelor (evenimentelor) aleatorii care pot influența viața oamenilor și activitatea agenților economici.
În țara noastră, după 1989 s-au înființat foarte multe societăți de asigurare, acoperind întreaga gamă de asigurări. Toate societățile intrate pe piața românească sunt societăți private nou înființate sau societăți înființate cu capital privat străin. Singura societate cu capital majoritar de stat rămasă în activitate pe piața românească a asigurărilor este societatea ASTRA care va fi de asemenea supusă unui proces rapid de privatizare.
În țările dezvoltate, asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale, deoarece: prin valoarea adăugată în societățile de asigurare, de intermediere și alte prestări de servicii înrudite participă la sporirea produsului intern brut; oferă locuri de muncă unui mare număr de persoane, care realizează o productivitate a muncii mai mare decât media pe economie; prin indemnizația pe care o acordă asiguraților contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate de riscurile asigurate în felul acesta, accelerează reluarea procesului de producție vremelnic întrerupt.
Asigurările de transport maritim sau asigurările maritime constituie una dintre cele mai vechi forme de asigurări, având și astăzi față de celelalte ponderea cea mai mare dat fiind că majoritatea bunurilor care fac obiectul comerțului exterior se transportă pe nave maritime. Se poate spune că încă din antichitate se practica un sistem rudimentar de asigurări maritime, în sensul că dacă un comerciant avea nevoie de bani, la primirea împrumutului respectiv garanta cu nava (dacă avea navă proprie) sau cu mărfurile transportate; suma împrumutată era restituită cu o dobândă în cazul când nava ajungea la destinație, iar în caz contrar suma nu se mai restituia.
De-a lungul vremii, asigurările (în special cele maritime) s-au perfecționat continuu, ajungându-se în prezent la un sistem de asigurări complex și bine pus la punct.
În legătură cu asigurările de răspundere civilă P&I, este de menționat ca o alternativă la principiul mutualității practicat de cele mai multe cluburi de asigurare, sistemul de asigurare cu primă fixă; este exemplul cluburilor British Marine Mutual Association Ltd., The Ocean Marine, Ingostraht care, cu toate că acoperă aceeași gamă de riscuri ca și cluburile clasice, percep o primă fixă care se negociază cu fiecare armator în parte, rețin în răspundere proprie un nivel foarte mic iar restul răspunderii o reasigură pe piața reasigurărilor. Aceste cluburi urmăresc, în mod declarat, și profit.
Este de menționat, referindu-ne la asigurările de răspundere civilă P&I, în cadrul politicii mondiale de protecție a mediului, existența unei Înțelegeri Voluntare a Armatorilor de Tancuri referitoare la Răspunderea pentru Poluare cu Produse Petroliere (TOVALOP – “Tankers Owners Voluntary Agreement concerning Liability for Oil Polution”) care este o înțelegere semnată de armatorii a aproximativ 98% din flota mondială de tancuri maritime. Prin semnarea înțelegerii, un armator de tanc se angajează voluntar să plătească despăgubire pentru poluare cu produse petroliere chiar dacă acesta nu poate fi legal răspunzător pentru poluarea respectivă sau este îndreptățit să-și limiteze răspunderea conform legii.
Ca urmare a Înțelegerii susmenționate semnate de armatorii de tancuri a luat ființă Convenția Internațională asupra Răspunderii Civile pentru Pagube datorate Poluării cu Produse Petroliere 1969 (pe scurt CLC) care a intrat în vigoare în 1975 iar în industria produselor petroliere, Contractul referitor la Suplimentul Provizoriu al Răspunderii Tancurilor pentru Poluare cu Produse Petroliere 1971 (CRISTAL) și Convenția Internațională pentru Stabilirea unui Fond Internațional pentru Despăgubire a Pagubelor Poluării cu Produse Petroliere (“The Fund Convention” – Convenția Fondului).
În zilele noastre, pe baza progresului tehnic înregistrat, siguranța navigației a devenit tot mai mare. Au fost construite nave moderne, înzestrate cu instalații de semnalizare și comunicare la distanță, s-au pus la punct centre de prevedere a timpului, s-au dotat zonele de navigație cu o bogată rețea de faruri și radiofaruri, toate în scopul de a preveni sinistrele maritime. Cu toate acestea, mai sunt forțe ale naturii și fenomene ale căror acțiuni nu au putut fi încă prevenite și pe deplin înlăturate, ele menținând o serie de riscuri a căror realizare poate genera daune.
Alături de lupta pentru combaterea și înlăturarea sinistrelor, oamenii au recurs și la sistemul asigurărilor maritime CASCO spre a recupera uriașele pierderi suferite. În acest context, asigurarea maritimă CASCO ne apare ca un instrument în mâna omului de acoperire a pagubelor înregistrate la mijloacele de transport maritim, respectiv la nave.
În concluzie, asigurările sunt absolut necesare persoanelor fizice și juridice amenințate de fenomene ori evenimente aleatorii, generatoare de prejudicii greu – dacă nu imposibil – de suportat de cei care acționează în mod solitar.
ANEXA Nr. 1
OBIECTIV : SISTEM DE SEMNALIZARE NAVE IN PORTURILE CONSTANTA, MIDIA SI MANGALIA, ASIGURARE FACULTATIVA – 2002
Sistemul de semnalizare maritimă are numărul de inventar 28442510 și este compus din:
RISCURI : calamități naturale, incendiu, riscurile mării, (furtună, valuri, etc,) avariere totală sau parțială prin colizionare, ciocniri, izbiri, avariere parțială sau pierdere din cauze necunoscute.
NOTA : Obiectivele de la pozițiile nr. 48 și 49 din listă, echipamentele electronice ale farurilor din interior se vor asigura suplimentar și împotriva furtului, iar pentru echipamentele aflate în exterior și împotriva furtului prin efracție.
ANEXA Nr. 2
C.N. – A.P.M.C. S.A.
Situatia
avariilor geamandurilor din Sistemul de semnalizare nave, de la instalare
(în cursul anului 1994) si pâna în 2001 inclusiv
BIBLIOGRAFIE:
Iulian Văcărel, Florian Bercea – Asigurări si reasigurări, Editura Expert, 1999.
Gh. Ștefănescu – Avarii la marfă și încărcătură, Editura tehnică, București, 1974.
C. Alexa, Emil Sebe, Violeta Ciurel, Ana Maria Mihăescu – Asigurări și reasigurări în comerțul internațional, Editura ALL, București, 1992.
Anton Beziris, Gh. Bamboi – Transportul maritim: Probleme tehnice și de exploatare, vol.II, Editura Tehnică, București, 1988.
I. Macovei, D. Popescu – Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iași, 1982
Șefan Oruna – Exploatare comercială a navelor maritime”, Institutul de Marină, Constanța
M. Tudor, G. Rican – Asigurări Maritime în Teorie și Tehnica transportului maritim, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977-1979
M. Tudor – Exploatarea comercială a navelor și porturilor, Note de curs – Institutul de Marină, Constanța
R. Brown – Marine Insurance, Cargo Practice, vol.II, London.
Gh. Bibicescu – Transportul de mărfuri pe mare în comerțul internațional, Editura Sport Turism, București, 1986.
R.H. Brown – Dictionary of Marine Insurance Terms, London, 1975
Gh. Caraiani, Mihaela Tudor – Asigurările maritime, Editura Lumina Lex, 1998.
Gh. Caraiani, Mihai Serescu – Transporturile maritime, Editura Lumina Lex, 1998.
Violeta Ciurel – Asigurări și reasigurări: Abordări teoretice și practice internaționale, Editura ALL BECK, 2000.
Victor Dover – Handbook to Marine Insurance, Witherby & Co.LTD, 1986.
Steven Hazelwood – P&I Clubs: Law and Practice, Lloyd’s of London Press LTD, 1994.
UK P&I Club – Rules and Bye-Laws, 2000.
Lucrările Seminarului UK P&I Club – Romania, 1991.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Asigurarile Maritime. Asigurarile de Bunuri In Porturi (ID: 131624)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.