Asigurarile In Romania Vs Ue

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA FINANȚE BĂNCI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Petru Popescu

Absolvent:

Vătui Florentina Valentina

București

2016

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA FINANȚE BĂNCI

STUDIU COMPARATIV PRIVIND PIAȚA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA ȘI CELE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Coordonator științific:

Petru Popescu

Absolvent:

Vătui Florentina Valentina

București

2016

INTRODUCERE

Indiferent de cât de mult a evoluat societatea, omul nu a putut controla tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

Încă din cele mai vechi, un factor esențial în viața dar și în evoluția omului a fost grija și teama pentru viitor. Astfel, omul a încercat permanent să prevină și să suporte pagubele ce urmau să se producă în urma unor evenimente nedorite.

Ținând cont de aceste aspecte, în România datorită situației economice instabile existente astăzi, consider că orice persoană ar trebui să încheie cel puțin o formă de asigurare cu o societate de asigurare în funcție de dorințele și necesitățile avute.

În ziua de astăzi, este foarte important ca înțelegerea tendințelor economiei mondiale cât și a trăsăturilor mediului de afaceri dar și a caracterisiticilor esențiale ale economiei să reprezinte interesul factorilor hotărâtori ai economiei fiecărui stat, în special în țările din Europa Centrală și de Est, deoarece aceste țări au trecut cu precădere după anul 1990 la economia de piață.

În ceea ce privește țara noastră, România care este astăzi o parte integrantă a economiei europene, datorită multiplelor forme pe care le-a traversat timp de o jumătate de secol, a reprezentat de fapt "o verigă lipsă din cadrul lanțului economiei europene"(L. Popescu -Managementul firmelor moderne, 1996 , București, Editura Academiei, pag.56)

Acest lucru a dus la creearea unor costuri foarte mari pentru țara noastră, pentru agenții noștri economici cît și pentru întreaga populație.

Datorită multiplelor modificări politice și economice ce au avut loc în țara noastră a fost nevoie de constituirea unei piețe funcționale și eficiente a asigurărilor.

Pentru a putea efectua cele menționate mai sus, s-au impus atât factorilor responsabili la nivel național cât și instituțional diferite responsabilități pentru asigurarea cadrului economic și juridic, locul în care toți agenții economici își desfășoară activitatea.

În toate țările puternic dezvoltate atât din Europa cât și la nivel mondial, asigurările reprezintă sectoare cu ample și profunde implicații atât în domeniul economic cât și social. Referitor la țara noastră, trebuie remarcate progresele pe care asigurările le-au înregistrat în ultimii ani, evoluția caracterizată prin creșterea numărului de companii pe piața asigurărilor, dar și dezvoltarea de noi servicii și diversificarea ofertei a societăților de asigurare.

Totodată, pentru integrare și dezvoltarea economiei țării noastre, au fost impuse la nivelul managerilor știința și arta, stabilite clar după principiile de eficiență economică, concurețiale și a implementării noului odată cu începutul celului de al- treilea mileniu.

Competiția intensă pentru societățile de asigurare, atât locală cât și globală, a condus la o accentuare puternică a problemei calitații, atât pentru produse cât și pentru sevicii. O identificare corectă a nevoilor consumatorului dar și satisfacerea lor sunt considerate, astăzi niște avantaje competitive cheie pentru întreprinderea care le deține.

În ultimul timp, se poate observa, că s-a manifestat un interes crescut pentru dezvoltarea în industria asigurărilor venit atât din partea firmelor de asigurări dar și din partea autorităților și a persoanelor care doresc să se asigure. La momentul actual, pe piața asigurărilor din România au loc diverse provocări iar companiile de asigurări sunt nevoite să depună eforturi constant pentru a reuși să supraviețuiască competivității europene oferind produse noi și îmbunătățind calitatea serviciilor.

Tema lucrării de licență pe care am ales să o studiez este “Studiu comparativ privind piața asigurărilor din România și cele din Uniunea Europeană”.

Am ales să studiez această temă deoarece am realizat că problematica asigurărilor constituie un element vital atât în viața omului cât și în știintele economice, aceasta fiind și o componentă importantă a culturii generale. De asemenea am ales să cercetez această temă pentru a realiza o informare asupra acestui sector, din dorința de a scoate în evidență adevăratele valori ale asigurărilor. În urma cercetării am realizat că asigurările reprezintă de fapt unul din factorii cheie al creșterii economice.

Obiectivul acestei lucrări este de a prezenta și analiza piața asigurărilor din România pentru a putea face o comparație cu celelalte piețe europene.

Scopurile propuse cercetării au determinat structura logică a lucrării de licență a cărei structură este alcătuită din introducere, trei capitole, concluzii și propuneri și surse bibliografice.

Baza informațională a lucrării de cercetare este reprezentată de legislația în vigoare care reglementează piața asigurărilor, informații și rapoarte furnizate societățile de asigurare din România.

Toate aspectele prezentate în lucrarea de licență au fost tratate corespunzător, într-un mod riguros și coerent specific literaturii de specialitate.

Prezenta lucrare urmărește particularizarea structurilor trecute și actuale ale asigurărilor prezente pe piața românească datorate schimbărilor de orientare dar mai ales schimbării de mentalitate și de integrare europeană și își propune să scoată în evidență ultimele evoluții ale pieței de asigurări.

În Introducere sunt definite scopurile și sarcinile cercetării asupra temei propuse și este determinată baza informațională, noutatea științifică dar și valoarea aplicativă a lucrării.

Primul capitol al acestei lucrări cuprinde introducerea în tematica lucrării și informațiile cu privire la domeniul de cercetare.

În capitolul doi este prezentată piața asigurărilor din România și cea din perioada post decembristă dar și piața de asigurări din perioada 2007-2014.

Capitolul al treilea l-am început cu prin prezentarea pieței globale a asigurărilor și am continuat apoi cu piața europeană a asigurărilor în vederea efectuării unui studiu comparativ între piețele de asigurări din U.E și România.

Lucrarea de licență se încheie cu prezentarea câtorva concluzii și propuneri pentru alinierea pieței de asigurări din România la cele din Uniunea Europeană, precum și bibliografia și sursele de informare ce au ajutat la analiza și cercetarea temei.

CAPITOLUL I

Conceptul de asigurare

Conceptul de asigurare este foarte complex și destul de dificil de definit, fapt întâlnit și în literatura de specialitate.

În literatura de specialitate, marii economiști au oferit de-a lungul timpului diferite puncte de vedere în ceea ce privește conceptul de asigurare. Studierea definițiilor date asigurării, care în multe cazuri diferă substanțial, a condus la gruparea lor de către teoreticieni în funcție de precizia și claritatea lor, dar și în funcție de poziția și mai ales de punctul de vedere din care au fost elaborate.

Mulți dintre marii teoreticieni au definit asigurarea ca fiind un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice dar și sociale ce izvorește din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun a persoanelor fizice și juridice ce sunt amenințate de anumite riscuri a unui fond care să compenseze daunele și să satisfacă și alte cerințe imprevizibile.

Alți autori au definit asigurarea ca o operație prin care persoanei asigurate i se permite în schimbul unei sume de bani plătite ca o primă sau cotizație, o prestație de către asigurator în cazul semnalării unui eveniment.(L. Cistelecan, R Cistelecan:„Asigurări comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureș, 1996). Protecția riscului vine astfel ca un serviciu, sau ca o marfă care se vinde și se cumpără pe o piață specifică.

În lucrările de specialitate au fost puse anumite valențe specifice asigurărilor printre care amintim: calitatea de ramură prestaoare de servicii, calitatea de intermediar financiar și asigurarea ca activitatea financiară.

În sensul cel mai larg, asigurările pot fi abordate fie ca sistem sau ca relație în contextual specific al funcțiilor lor generale ca asigurări sociale și asigurări comerciale.

Astăzi, pentru unii asigurările constituie o problemă pe care nu o pot explica în totalitate sau pe care o înțeleg doar într-o anumită măsură, deși asigurările sunt o realitate economică socială care însoțește și marcheză istoria dezvoltării omenirii.

Evoluția și impactul asigurărilor asupra vieții economice. Necesitatea și istoricul asigurărilor

În ciuda eforturilor pe care unii oameni de știință le-au făcut pentru a descoperi primele operațiuni de asigurări, acestea nu au putut fi identificate cu exactitate.

Din cercetarea științifică efectuată, se pare că pentru prima dată ideea de asigurare a apărut în urmă cu mii de ani, atunci când oamenii primitivi au încercat pentru prima dată să formeze grupuri sociale iar mai apoi s-a dovedit a fi indispensabilă omului. Conform datelor existente se pare că cele mai vechi forme de asigurare datează încă din antichitate și că istoria asigurărilor este legată de fapt de istoria comerțului mondial.

Cu toate acestea, ideea de asigurare s-a dezvoltat diferit la o țară la alta, nivelul de dezvoltare economică a țării fiind un factor important de extindere a asigurării. Un rol foarte important în dezvoltarea asigurărilor din fiecare țară l-au avut atât intervențiile statului cât și tradițiile culturale și religioase, ceea ce a condus la diversificarea asigurărilor.

În țările dezvoltate apariția activității de asigurare a fost strâns legată de existența unor posibile evenimente precum calamități sau accidente, acestea reprezentând un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viața oamenilor. De-a lungul timpului, oamenii au simțit nevoia de a se proteja în fața acestor pericole și au încercat să găsească mijloace eficiente de prevenire și de limitare a consecințelor acestora. Cu toate acestea, în fața unor asemenea evenimente generatoare de pagube, omul a rămas fără apărare.

Conform cercetării științifice efecutate, putem afirma că societatea umană a fost în permanență obligată să găsească metode eficiente de apărare, de prevenire și de compensare a pagubelor pricinuite de riscuri.

Calea pe care au urmat-o aceștia pentru a evita efectele evenimentelor nedorite a fost solidarizarea prin constituirea pe baza de contribuție a unor fonduri care să poată fi utilizate atunci când bunurile sunt disturse și e nevoie de refacere sau pentru întreținerea persoanelor care nu mai au capacitatea de a munci în urma calamitățiilor. (Rehau L., Asigurări comerciale. Editura Dimitrie Cantemir, 2009, pag. 7)

Pentru a putea adopta măsuri de protecție care să acopere pagubele materiale și să asigure niște condiții de viață decente pentru persoanele care în urma acccidentelor sau calamităților își pierd capacitatea de a munci au fost conturate încă din antichitate 2 căi care există și astăzi: solidaritatea și asigurarea.

Solidaritatea este cea care în condițiile în care în anumite evenimente este amenințată întreaga colectivitate dar acestea se produc doar asupra anumitor bunuri sau doar pentru anumite perosoane, aceasta este acoperită de către colectivitate după producerea lor.

Putem spune că solidaritatea funcționează după principiul reciprocității deoarece atunci când o persoană îi ajută pe ceilalți, aceasta poate spera că în cazul producerii unor evenimente asupra sa poate beneficia din partea celorlați membrii ai societății la o contribuție asemănătoare.

Asigurarea este cea care are în vedere constituirea prealabilă a unui fond destinat să acopere viitoarele pagube ale persoanelor afectate de producerea riscurilor prin contribuția membrilor din colectivitate.

Documentul cel mai vechi care atestă acest tip de prevederi este Codul lui Hammurabi. De asemenea un alt tip de solidaritate este cel apărut în Egiptul Antic cu circa 3400 de ani în urmă unde exista un fond de solidaritate pentru tăietorii de piatră, unde toate persoanele din colectivitate contribuiau pentru acoperirea eventualelor pagube.

O altă formă de protecție manifestată încă din antichitate a fost practicată de către comercianți pentru a acoperi pierderile care se produceau în timpul transportării mărfurilor. (Văcărel, I., Bercea, F. – Asigurări și reasigurări, Ed. Expert, București, 1998, p. 186.)

Cei din insula Rhodos aveau prevăzut în legislația maritimă că pierderile datorate aruncării unei cantități peste bord a încărcăturii pentru salvarea celeilate părți și a echipajului aflat la bord să fie suportate de către toți proprietarii de mărfuri. Această prevedere o găsim și astăzi sub numele de avarie comună.

Pe principiul solidarității au mers și cei din Roma care interveneau după producerea pagubelor datorate de anumite evenimente. Astfel a luat naștere primul contract de asigurare, asemeni unui contract de împrumut care asigura acoperirea sau oferea garantarea transporturilor de mărfuri la mare distanță. Acest contract prevedea că în cazul în care aceste mărfuri nu reușeau să ajungă la destinație, creditorul pierdea suma împrumutată.

Cei din Evul Mediu au “împrumutat“ această practică de la Roma și au adaptat-o sub forma împrumutului pentru marea aventură.(Băiescu Alin (2011), Asigurările de viață și dezvoltarea societății – factori, mecanisme, efecte. Cluj-Napoca:Editura Casa Cărții de Știință, pag.6)

Ca să poată efectua un transport maritim, negustorii erau nevoiți să apeleze la bancheri pentru a se împrumata de sume mari de bani. În cazul în care vasul negustorilor naufragia, bancherul pierdea suma împrumutată iar în cazul în care transportul era dus la destinație, negustorii plăteau împrumutul cu o dobândă aferentă riscului asumat care putea ajunge și până la 40%. Datorită dobânzilor excesive pe care bancherii le practicau, în anul 1237, Biserica a interzis acest gen de împrumut.

În aceste condiții negustorii au fost nevoiți să găsească alte sisteme de protecție, ceea ce a condus la nașterea actualelor asigurări maritime.

Fenicienii, cei care erau considerați cei mai mari negustori maritimi, datorită contactului avut cu babilonienii au adoptat și ei contractul comercial al acestora la care bineînțeles au adăugat diverse modificări în funcție de necesitățile acestora.

Acest sistem a fost treptat împrumutat mai târziu de către greci și de romani, datorită extinderii comerțului în zona litoralului grecesc în sec. X- IX î. E.n dar și datorită creșterii dominației comercianților greci în Mareea Egee după anul 800 î.e.n. Ca și în cazul fenicieniilor aceștia nu au adoptat contractul în forma inițială și au adus o serie de îmbunătățirii.Stadiu final al împrumutului contractelor a fost practicat de către romani.

Legile romane au fost de fapt cele care care au recunoscut importanța contractelor comerciale maritime, acestea cuprinzând toate elementele necesare ale unui contract de asigurare. În aceste sens putem exemplifica contractul pe care Suetonius la încheiat pentru Împăratul Claudius în vederea asigurării cu hrană a populației pentru bunurile importate. Un rol important în evoluția asigurărilor l-au avut negustorii italieni din Nordul Italiei, activitatea lor fiind preluată mai apoi de Țările de Jos și de Anglia.

În Spania, datorită relației strânse de comerț cu italienii, a început să fie tot mai intens utilizată asigurarea maritimă. Astfel că, în anul 1453, Jacques d’Aragon dă Ordonanța de Barcelona, care avea să fie de astfel și prima lege care urma să reglementeze domeniul asigurărilor. Scopul principal al ordonanței era de a “preveni abuzurile și fraudele și de a acorda tratament preferențial propriilor lor armatori”.( Ionescu R. Asigurări și reasigurări, Editura. Universitară, Ed. 2012, pag. 3)

Au fost emise și alte acte legislative ce urmau să reglementeze asigurările maritime în diverse state precum Franța, la Rouen “Guidon des marchandes de la mer”; 1523 la Florența; 1580 la Geneva; 1570 în Olanda; 1570 în Anglia.

Piața asigurărilor

1.3.1 Conceptul de piață

Cadrul organizatoric și metodologic unde se desfășoară operațiile de asigurare realizate pe baze contractuale se numește piață a asigurărilor. Acesta este practic locul unde se întâlnesc cererea de asigurare venită atât din partea persoanelor fizice cât și juridice care doresc să încheie un tip de asigurare și oferta de asigurare, oferită de către organizații specializate și autorizate pentru a funcționa sub raport financiar în acest domeniu pentru a desfășura o astfel de activitate.

Datorită creșterii accelerate și a diversificării activității economice dar și a schimburilor de valori la nivel internațional, a avut loc o creștere și o dezvoltare a unor piețe active dar în același timp și concurente de asigurări. Datorită unei mari varietăți de tipuri de afaceri, asigurările au fost marcate de un grad mare de eterogenitate. În urma acestei diversificări nu se poate vorbi de existența unei singure piețe a asigurărilor ci de piețe ale asigurărilor, aceste fiind individualizate.

Din cercetarea științifică efectuată, cei care operează pe piața asigurărilor sunt asiguratul și asiguratorul. Asiguratorul, având această calitate este cel care va lansa oferta de asigurare în baza unei legi. Asiguratul, în calitate de operator își poate manifesta cererea de asigurare în funcție de dorințe sau de puterea financiară.

Oferta de asigurare este impusă, în cazul asigurării prin efectul legii, dar este este liberă în cazul asigurărilor facultative. Indiferent de care ar fi cauzele, lipsa unei oferte de asigurare duce la măsuri de autoprotecție sau diverse acțiuni de economisire.

Cererea de asigurare poate fi definită ca o manifestare a unor persoane fizice sau juridice ca asigurați care doresc să-și protejeze de anumite riscuri bunurile sau integritatea personală. Aceasta poate fi încadrată în funcție de tipologie și astfel putem identifica: cererea potențială și cererea reală, cererea satisfăcută și cererea nesatisfăcută, cerererea amânată, etc.

Datorită condițiilor social-economice, a facilităților oferite pe plan juridic și financiar, a condițiilor legislative dar și a interesului față de promovarea diferitelor forme de asigurare au avut loc evoluții și mutații structurale ale cererii de asigurare.

La nivel național dar și internațional, piața asigurărilor constituie un concept complex și foarte dinamic.

1.3.2 Caracteristicile și structura pieței asigurărilor

Pornind de la conceptul ce definește piața în general, piața reprezintă un ansamblu coerent, un sistem de relații de vânzare – cumpărare care se realizază în domeniul activitățiilor de asigurare de către societățiile specializate, respectând anumite norme și reglementări specifice.

Denumirea de piață valabilă atât pentru țările în care operează mai multe organizații de asigurare cât și pentru cele în care în virtutea monopolului de stat ființează o astfel de organizație.

Putem spune că avem de-a face cu o piață concurențială pentru că fiecare societate de asigurare dorește să-și adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare. În cazul în care există o singură ofertă de asigurare, societatea de asigurare nu se mai află în competiție cu alte societăți de același tip în ceea ce privește condițiile de asigurare oferite.

Piața neconcurențială, în realitate prezintă elemente de concurență diferite. Societatea de asigurare încearcă să convingă persoanele fizice și juridice asigurabile să accepte condițiile de asigurare oferite și în felul acesta să aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale. ( M. Văduva – Asigurări, Editura Mitron, Timișoara,2005,pag. 10)

În lipsa mai multor organizații de asigurare, persoanele fizice și juridice asigurabile au de optat între a accepta unica ofertă de asigurare existentă pe piață și a o respinge în funcțiile de dorințele solicitate.

O caracteristică care definește piața de asigurare se referă la dimensiunea acesteia, mai exact la cererea de asigurare existentă care este determinată pe de o parte de puterea economică a persoanelor juridice sau fizice și pe de altă parte de convingerea acestora de utilitatea asigurării mijlocite de firmele specializate.

Cererea de asigurare se concentrează în contracte de asigurare după confruntarea ei cu oferta. Este posibil ca nu toate persoanele care au solicitat oferte de la firmele de asigurare să încheie contracte cu acestea, datorită fie faptului că nu găsesc oferta dorită, fie că acele condiții ale solicitanților nu sunt acceptate de ofertanți. În final, mărimea pieței de asigurare se exprimă cu ajutorul mai următorilor indicatori: numărul contractelor încheiate în perioada de referință, numărul polițelor active, valoarea anuală a primelor de asigurare, cuantumul sumelor asigurate în perioada de referință și valoarea totală a angajamentelor asumate de societățile de asigurare la un moment dat.

Cererea de asigurare de persoane, bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor fizice care vor să încheie contracte de asigurare pentru protecția lor și a familiilor lor, și din partea unităților economice preocupate să ofere securitate salariaților lor în caz de accidente sau boli profesionale. Cererea de asigurări de bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenință și a răspunderilor civile față de terți.

Oferta de asigurare este prezentată de societățile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt și de organizațiile mutuale de asigurare. Societățile comerciale care desfășoară activitatea de asigurare, indiferent de forma de propietate pentru care au optat, își urmăresc maximizarea profitului conform legii, fiind obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la mărimea capitalului social minim subscris și vărsat, mărimea obligațiilor pe care și le pot asuma.

Pe piața asigurărilor, legătura dintre asigurători și asigurați se realizează fie direct prin personalul de specialitate al societăților comerciale de asigurare ori prin membrii organizațiilor de asigurare mutuală, fie prin mijlocirea unor agenți intermediari (brokeri, courtier).

La activitatea de asigurare mai participă societățile de intermediere care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare ori prestează alte servicii de specialitate pentru societățile menționate.

O altă problemă se referă la caracterul pieței asigurărilor: este o piață concurențială perfectă sau imperfectă? Pentru a putea răspnde la această întrebare, care preocupă specialiștii în materie prezentă caracteristicile unei piețe considerate perfecte: omogenitatea produselor, transparența și atomizarea pieței, libertatea de intrare-ieșire a participanților pe piață și descentralizarea deciziilor.

Omogenitatea produselor ( M. Văduva – Asigurări, Editura Mitron,Timișoara,2005,pag. 12) Pe piața mărfurilor se comercializează o gamă infinită de produse dar fiecare dintre el are unul sau mai mulți înlocuitori. Astfel, țesăturile, confecțiile și tricotajele din bumbac, lână și mătase au înlocuitori realizați din alte fibre naturale sau sintetice; încălțămintea din piele naturală are înlocuitori produși din piele artificială, cauciuc sau textile și alte produse primare au și ele înlocuitorii lor, aparatele de uz casnic și gospodăresc se fabrică în multiple variante cu performanțe și calități diferite.

Nici pe piața asigurărilor nu se comercializează un singur produs, ”asigurarea” ci o paletă relativ largă de produse constând în asigurări împotriva diferitelor riscuri. Elementul de noutate constă în faptul că un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul (alt tip de asigurare) ex. produsul “asigurarea automobilelor pentru avarii (autocasco) nu poate fi înlocuit cu produsul “asigurarea de răspundere civilă auto” și cu atât mai puțin cu “asigurarea bunurilor gospodărești” ori cu “asigurarea de viață”.

O persoană care dispune de un automobil și de bunuri gospodărești de o anumită valoare simte nevoia să protejeze toate aceste bunuri împotriva pericolelor care le amenință viața și răspunderea civilă izvorâtă din modul de folosire a automobilului. Ea nu poate înlocui o asigurare cu alta acestea, nefiind interșanjabile. Această constatare conduce la concluzia că pe piața asigurărilor nu se concurează societățile comerciale de asigurare “în general” ci societățile având același profil, cele având același tip de produs, încheie asigurări împotriva aceluiași risc. Piața asigurărilor este alcătuită din atâtea componente câte subramuri ale asigurării se practică.

In urma cercetării științifice efecutate putem să spunem că majoritatea produselor sunt lipsite de omogenitate ci excepția autovehiculelor și asigurarea lociunțelor.

Transparența pieței. Persoanele fizice și juridice nefamiliarizate cu problemele asigurărilor nu realizează ce avantaje le poate oferi un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată și indemnizația obtenabilă în caz de sinistru.în piața de mărfuri, fiecare produs portă o etichetă cu prețul de vânzare, în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă care ar preciza cota de primă, nu ar fi suficientă pentru convingerea unui sulicitant despre utilitatea și oportunitatea contractării unei asigurări. Pentru a obține informațiile necesare în vederea luării unei decizii, persoanele interesate trebuie să se adreseze unui agent de asigurare. O piață a asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizați.

Atomizarea pieței. O piață este considerată atomizată, atunci când ea reunește un număr atât de mare de ofertanți și de solicitanți, în astfel de condiții încât nici unul dintre participanți nu poate influența de o manieră sensibilă funcționarea acesteia.

O anumită imagine despre gradul de atomizare a pieței asigurărilor ne oferă numărul organizațiilor de asigurare din căteva țări care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor pe plan mondial; SUA 2254 companii de asigurări de viață și 1558 companii de asigurări de automobile, Japonia 61 companii de asigurare și 1126 asociații și federații de asigurare, Germania 2334 numărul total al întreprinderilor de asigurare, Austria 1105 organizații de asigurare.

Rezultă că în țările respective operează un număr mare de organizații de asigurare dar acestea sunt eterogene ca mărime și importanță. Alături de mari societăți pe acțiuni, ființează societăți cu răspundere limitată de dimensiuni mai mici și organizații de tip mutual care reunesc grupuri mici de asociați. Chiar și întreprinderile propriu-zise de asigurare sunt foarte diferite ca potențial.

Libertatea de intrare- ieșire a participanților pe piață.În imaginea omului obișnuit, piața este locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere și să rămână acolo atât timp cât are interes să o facă. La fel se petrec lucrurile și pe piața asigurărilor; creșterea sau scăderea numărului organizațiilor de asigurare este rezultatul apariției pe piață a noi societăți, asociații mutuale ori a altor tipuri de organizații concomitent cu lichidarea, fuzionarea altora. Aceste fluctuații demonstrează că piața asigurărilor nu este o piață închisă, ci una în continuă mișcare. Piața asigurărilor este supusă unor supravegheri atente din partea autorităților publice. Această supraveghere se realizează de un organ specializat, care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor, Ministerul Industriei sau pe lângă altă instituție a administrației centrale de stat.

În țara noastă, sarcina supravegherii dispozițiilor legale cu privire la actvitatea de asigurare, a prevenirii stării de insolvabilitate a societăților comerciale din domeniu asigurărilor și a asigurării drepturilor asiguraților a fost încredințată unui oficiu care funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor. Oficiu de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare îndeplinește atribuțiile și drepturile ce i-au fost stabilite de Guvern referitoare la constituirea societăților comerciale de asigurări, vărsarea capitalului subscris de acestea, asigurările prin efectul legii, tarifele de prime la asigurările de viață, situația financiară a societăților de asigurare, fondul de protejare a asiguraților.

Aceste atribuții și drepturi urmăresc prevenirea insolvabilității societăților de asigurare și apărarea intereselor asiguraților contribuind la mai buna funcționare a pieței asigurărilor.

Descentralizarea deciziilor. În principiu, fiecare organizație ia decizii în limitele capacității sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terților, organizațiile de asigurare sunt obligate să țină seama și de prevederile legale în materie, pentru a nu-și prejudicia nici propriile lor interese și nici pe cele ale terților. Pentru a contracta angajamente față de asigurați peste capacitatea lor financiară, societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare sunt obligate să respecte limita stabilită prin lege: ele își pot asuma anual prin contracte obligații corespunzătoare unui volum de prime care, după deducerea primelor cedate în reasigurare să nu depășească un plafon echivalent cu până la de 5 ori suma capitalului social vărsat și a rezervelor de capital.

Pentru a putea face față angajamentelor curente și viitoare față de asigurați și de beneficiarii contractelor de asigurări de viață societățile de asigurare sunt dirijate să constituie potrivit obiectului lor de activitate rezerve de prime pentru asigurările de viață și rezerve de prime și de daune pentru celelalte feluri de asigurări și reasigurări. Pentru a nu subdimensiona rezervele de prime, elementele de calcul ale tarifelor de prime la asigurările de viață și la asigurările la care se constituie rezervă de prime se avizează de Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare.

Societățile comerciale pot investi o parte din capital din rezervele de capital și rezervele tehnice în titluri de valoare, în bunuri mobiliare sau imobiliare ori le pot utiliza pentru acordarea de credite societăților cu profil bancar, cu respectarea unui coeficient de lichiditate stabilit potrivit statutului. Acest coeficient de solvabilitate este de minim 15% din aceste fonduri. Deciziile organizaților de asigurare sunt descentralizate dar ele trebuie să respecte prevederile legale în materie și avizele organului de supraveghere. În caz contrar,deciziile respective pot fi anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților comeciale, la cererea Oficiului de supraveghere.

Comparativ cu întreprinderile din alte domenii de activitate s-ar părea că societățiile comerciale de asigurare sunt mai încorsetate de controlul public sunt mai mult ținute sub lupă decât întreprinderile comerciale sau de altă natură. Lucrul acesta este explicabil prin faptul că societățile de asigurare fac parte din categoria instituțiilor financiare iar acestea din urmă își întemeiază relațiile cu terții pe încredere.de aceea societățile de asigurare trebuie să manifeste o prudență deosebită în tot ceea ce întreprind pentru a nu ajunge în stare de încetare de plăți. O asemenea stare ar crea serioase dificultăți nu numai societății în cauză dar și clienților acesteia – asigurații. Prevenirea acestora, cu ajutorul organului de supraveghere, al controlului public, nu poate fi decât benefică pentru asigurător ca și pentru asigurați.

Printre indicatorii care caracterizează piața asigurărilor se numără numărul contractelor încheiate într-o anumită ramură a asigurărilor, volumul primelor de asigurare încasate, cuantumul obligațiilor asumate de asigurători, volumul indemnizațiilor achitate.

Structura de ramură a asigurărilor prezintă unele trăsături comune dar și particularități de la o țară la alta. Din analiza structurii asigurărilor de bunuri și răspundere civilă rezultă că asigurările de avarie și răspundere civilă automobile cu 40-42% din totalul primelor în SUA, Japonia, Germania, Franța și cu 56% Italia dețin primul loc în ramură. În România, în anul 1990, suma brută a primelor de asigurare s-a ridicat la 6681 milioane lei, ceea ce echivala cu 298 milioane $ SUA. Ca și în alte țări, asigurările de bunuri și răspundere au procurat cea mai mare parte a primelor 60% din total. La nivel mondial SUA, Japonia, Germania + Regatul Unit, Franța, Italia, Canada realizau împreună 81,4% din primele mondiale la asigurările de bunuri și răspundere și 83% la cele de viață.

CAPITOLUL II

PIAȚA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA

2.1 Piața asigurărilor din România în perioada post-decembristă

În perioada mai sus menționată, piața asigurărilor din România a avut o evoluție interesantă, datorită cursului contradictoriu pe care l-a avut și economia în ansamblul ei. Începând cu reorganizarea de la A.D.A.S și până astăzi putem spune că transformarea pieței asigurărilor din România a fost punctată de câteva momente semnificative.

Odată cu reorganizarea A.D.A.S-ului din anul 1990, au apărut în paralel încă două societăți de asigurare cu capital privat, care la vremea respectivă se numeau Metropol și Unita.

Dacă facem excepție de societatea ASIROM S.A, putem afirma că UNITA a fost prima societate de asigurare în materie de viață, care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă.

Astfel, în anul 1994, SC.ASIROM S.A, revine cu o revizuire a ofertei de produse în ceea ce privește asigurările de viață, făcând-o cât mai aproape de oferta societăților de asigurare internațională. Totodată, în acest an, au apărut pe piața asigurărilor din România și produsele cu acumulare de capital, inclusiv prin corelarea creșterii cu rata inflației.

Piața asiguărilor reușește să marcheze încă un pas foarte important prin spargerea monopolului asigurărilor obligatorii auto în anul 1997. În acest an, societatea ARDAF reușește să primească autorizație pentru a putea efectua acest tip de operațiuni. La aceea vreme, societatea ASIROM era singura care deținea acest tip de operațiune. Tot în acest an, intră pe piața românească o firmă cu capital austriac care reușește să spargă monopolul pe care societatea CAROM îl deținea asupra polițelor de tip Carte Verde. Putem astfel afirma că până în 1997, asigurările de viață reprezentau sub 10% din totalul primelor încasate și un insignifiant procent din P.I.B..

Perioada care a urmat a însemnat un boom pe piața asigurărilor de viață. Au intrat NEDERLANDEN, SARA MERKUR, A.I.G. Life, COMMERCIAL UNION, GRAWE ROMÂNIA. De asemenea, de curând, ulterior preluării Asigurări Ion Tiriac (ASIT) de către societatea internațională ALLIANZ, societatea ASIT a anunțat că din iunie va depune documentația pentru asigurările de viață, vizând în același timp și fondurile de pensii private. Toate aceste evenimente s-au reflectat în volumul de prime, ajungând ca la finele anului 1999 asigurarea de viață să reprezinte 12% din volumul total de asigurări, ceea ce însemnat aproape dublarea procentului anterior amintit. De asemenea, s-a ajuns ca ponderea asigurărilor de viață în P.I.B. să reprezinte 0,1%.

Pentru a întregi tabloul actual ar trebui amintită și preluarea OMNIASIG de către grupul TBI format din Deutsche Bank si Banker Trust, care alături de preluarea ASIT de către ALLIANZ reprezintă doua evenimente importante care au dus la crearea a două societăți de o forță deosebită pe piața românească.

Conform cercetării științifice efecutate, putem spune că piața asigurărilor din România este o piață din ce în ce mai dinamică, apariția unor noi societăți de asigurare creând cadrul concurențial propice lansării celor mai potrivite oferte către asigurați sau potențialii asigurați.

În prezent, piața asigurărilor din România are o bună repuțatie, fiind considerată drept singurul segment al pieței financiare ferit până acum de mari scandaluri, fraude etc. Față de orice alt segment al economiei, piața asigurărilor a atras constant investitori străini de calibru.

Trebuie însă precizat că activitatea normală a pieței este afectată de vidul legislativ existent, cu efecte negative asupra climatului de încredere în piață. În acest moment, legea de bază pentru funcționarea societăților de asigurare este Legea nr. 32 / 2000, care însa, în multe puncte, face trimitere la norme care trebuiau emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Această comisie, potrivit legii, trebuia de mult numită de către Parlament. Problema principală este că, în actuală conjunctură legislativă, atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare (O.S.A.A.R.) sunt extrem de limitate. Astfel, O.S.A.A.R. are, în prezent, doar posibilitatea de a supraveghea și controla societățile de asigurare, fără a avea posibilitatea de a aplica sancțiuni. De asemenea, autorizarea unor noi societăți de asigurare nu intra în atribuțiile O.S.A.A.R., ceea ce blochează practic orice nouă investiție.

În ceea ce privește evoluția pieței asigurărilor în anul 2001, tendințele pozitive din punct de vedere economic crează premizele unei dezvoltări de substanță a pieței, pentru că majorarea resurselor financiare implica și o creștere a volumui de prime. În plus, programele de investiții cu asistență internațională au și componentă de asigurare inclusă, ceea ce înseamna 1-2% din circa 600 de milioane de EURO pe an. O valoare considerabilă a primelor de asigurare plătite societăților românești în cadrul programelor de infrastructură, restructurare, modernizare, retehnologizare. De asemenea, programele de dezvoltare avute în vedere de Guvern – construcția de locuințe, îmbunătățirea infrastructurii – toate cuprind componenta de asigurare.

Din alt punct de vedere, dacă ar trebui să caracterizăm nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economie, ar trebui să pornim de la prezentarea unor indicatori cantitativi și calitativi. Estimările anului 2000 indică un volum de prime brute încasate de 6500 miliarde lei (circa 300 milioane dolari) din care 1042 miliarde lei reprezintă prime pentru asigurările de viață (circa 48 milioane dolari).

Conform cercetării științifice efecutate rezultă că nu s-au înregistrat progrese semnificative în evoluția acestui sector față de anii anteriori. În termeni relativi, comparând nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economia românească cu alte țări europene, se poate observa că nici din acest punct de vedere nu se constată îmbunătățiri, ba dimpotrivă: în timp ce în acestea continuă evoluția, în România predomină stagnarea.

“Pe baza datelor disponibile se pot face unele comparații privind dezvoltarea sectorului din România și din alte țări dezvoltate. Spre exemplu, comparând gradul de penetrare a asigurărilor în economie (volumul primelor de asigurare/P.I.B.), indicator care arată contribuția acestui sector la crearea P.I.B.-ului, se constată valori ridicate în țări precum Luxemburg (32,4%) sau Anglia (11.7%); media țărilor Uniunii Europene este de 7,6% (în anul 1997). În cazul României, acest indicator era în 1997 – 0,52%, în 1998 – 0,61% iar în 1999 – 0,82%.

Daca ne referim la densitatea asigurării, exprimată în prime de asigurare pe locuitor, în 1997 media europeană era de 1450 ECU/locuitor, în timp ce în România aceasta era de numai 8,11 USD/locuitor, în 1998 – 12,08 USD/locuitor, pentru ca în anul 1999 să atingă o valoare de 12,36%.

Din datele statistice rezultă că în România sunt cheltuite pentru asigurări sub 1% din veniturile nete personale, în timp ce în țările U.E. această cotă depășește în medie 10%. Totuși, aceste date nu sunt relevante pentru că nivelul și structura veniturilor și cheltuielilor în U.E. și România sunt foarte diferite.

Sub aspectul forței de muncă în asigurări, numărul de angajați era, la sfârșitul anului 1998, de 10.000, reprezentând ca și în anul anterior sub 0,2% din totalul salariaților în economie.”

2.2 Piața asigurărilor din România în perioada 2007 – 2015

Piața asigurărilor din România este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană din toate punctele de vedere, atât ca nivel de prime subscrise cât și ca densitate a asigurărilor sau grad de penetrare. Însă într-o organizare neconvențională numită a Europei Centrale și de Est, România ocupa unul din primele locuri după piața Poloniei care subscrie aproximativ o treime din primele aferente acestei subpiețe, Cehia și Slovenia.

La sfarsitul anului 2015 ( Raportul CSA 2015, pag 2), în România erau înregistrate 35 societăți de asigurare:

20 au desfășurat numai activitate de asigurări generale

8 au desfășurat numai activitate de asigurări de viață

7 au desfășurat activitate compozită

De asemenea, un număr de 10 societăți de asigurare din Uniunea Europeană desfășoară activitate de asigurare prin sucursale în România, în baza dreptului de stabilire. Concurența societăților de asigurare din România vine și din partea societăților de asigurare din state membre care subscriu în baza dreptului de libera prestare de servicii. Conform ultimei analize efectuate, 4,8% din primele brute subscrise pe teritoriul României au fost subscrise de societăți din state membre, în baza dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii.

În ultimii 5 ani, valoarea capitalului social subscris agregat la nivelul societăților de asigurare s-a dublat, de la 1.977.184.554 lei, la sfârșitul anului 2009, la 4.038.239.446 lei, la sfârșitul anului 2015. Evoluția din aceasta perioadă de 5 ani a fost determinată de autorizarea unor noi societăți de asigurare și de intrarea unor grupuri de asigurare de renume la nivel internațional în acționariatul societăților din piața românească.

La data de 31.12.2015, cota de participare a investitorilor străini la capitalul social subscris și vărsat al societăților de asigurare era de 91,22%, iar cea aferentă capitalului românesc era de 8,78 % din total. În ceea ce privește țara de proveniență a capitalului, investitorii din următoarele țări dețineau cele mai semnificative ponderi în valoarea totală a capitalului social subscris de societățile de asigurări, în 2015:

Franța, 35,01%;

Austria, 28,45%;

Olanda, 10,26%;

Marea Britanie, 2,91%;

Italia, 2,73%.

Figura 1. Structura capitalului social subscris al companiilor de asigurări pe țari de proveniență în 2015. ( Sursa: Raportul CSA 2015 pag 12)

La sfarșitul anului 2014 (Raport CSA-2015, pag 10), erau deschise pe teritoriul României 12 sucursale autorizate în alte state membre ale UE – Franța, Germania, Belgia, Marea Britanie, Ungaria, Austria și Suedia -, din care 10 au raportat catre autoritățile din statele de proveniență un volum de prime brute subscrise în România de 116.717.155 lei, valoare care a înregistrat o creștere nominală cu 54,59% față de anul 2014, iar în termeni reali de 46,12%.

Structura pe categorii de asigurare a volumului total de prime brute subscrise pe teritoriul României de către cele 10 sucursale a fost următoarea:

102.168.175 lei, respectiv 87,53% din total, pentru asigurări generale;

14.548.980 lei, 12,47% din total, pentru asigurări de viață.

Din punct de vedere al structurii pe clase de asigurări generale, situația subscrierilor în România a celor 10 sucursale a fost următoarea:

37,19%, clasa III – Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât feroviare

28,98%, clasa XIV – Asigurări de credite

11,54%, clasa XVI – Asigurări de pierderi financiare

9,64%, clasa I – Asigurări de accidente și boală, accidente de muncă și boli profesionale

12,65%, alte clase.

Pentru asigurările de viață, sucursalele societăților de asigurare autorizate în state membre ale Uniunii Europene care desfășoară activitatea pe teritoriul României au realizat subscrieri numai pentru asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare și asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții.

Piața asigurărilor din România a scăzut pe tot parcursul anului 2015, tendința de scădere manifestându-se încă din anul 2012, în condițiile în care economia românească era încă în recesiune. Piața asigurărilor din România a înregistrat o scădere de circa 5,81% în termeni nominali, sau mai precis de 10,98% în termeni reali. La fel ca în anul 2013, întâlnim o particularitate a pieței românești de asigurări aceea ca sectorul asigurărilor generale au cunoscut o scădere de 6,75% iar asigurările de viață o creștere de 3%. După cum constatăm, creșterea înregistrată de asigurările de viață nu a putut anihila scăderea din sectorul asigurărilor generale. În anul 2014 s-au înregistrat un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 1.836,76 mil euro, în lei 7.822.309.952 lei. Aceste prime s-au subscris din asigurări generale, 1.438,35 mil euro, respectiv 6.083.943.098 lei (78,3%) și din asigurări de viață, 398,41 mil euro, respectiv 1.738.366.854 lei (21,7%).

Topul primelor 10 companii din piața de asigurări românească a anului 2014 după indicatorul volumul de prime brute subscrise este redat în tabelul nr 2, tabelul nr. 3 redă topul primelor 10 companii de asigurări după volumul de prime brute subscrise potrivit asigurărilor generale iar tabelul 4 reda topul primelor 10 companii de asigurări după volumul primelor la asigurările de viață.

Tabelul nr. 2. Top 10 companii de asigurări din România după volumul de prime brute subscrise și ponderea acestora în piața (Sursa: Insurance Profile nr 1/2015; prelucrare proprie)

Tabelul nr 3. Top 10 companii de asigurări din România dupa volumul de prime brute subscrise ale asigurarilor generale și ponderea acestora pe piață ( Sursa: Insurance Profile nr 1/2015; prelucrare proprie)

Tabelul nr 4. Top 10 companii de asigurări din România dupa volumul de prime brute subscrise la asigurările de viață și ponderea acestora în piață (Sursa: Insurance Profile nr 1/2014; prelucrare proprie)

Gradul de penetrare al asigurărilor (ponderea sectorului asigurărilor în PIB) s-a diminuat în cursul anului 2014 la 1,35%, de la 1,62% în anul 2013. Modul în care a evoluat acest indicator în perioada 2007-2014 este redat in figura urmatoare:

Figura 2. Evoluția gradului de penetrare al asigurărilor în perioada 2007-2014 (Sursa: Insurance Profile nr 1/2014; prelucrare proprie)

Densitatea asigurărilor (volumul de prime de asigurare pe locuitor) a scăzut sub nivelul psihologic de 100 euro/locuitor, la 85 euro/loc în 2014 de la 91 euro/loc în 2013, 96 euro/ loc în 2012 și 111,75 euro/loc în 2011. Modul în care a evoluat acest indicator în perioada 2007-2014 este redat în figura următoare:

Figura 3. Evoluția densitații asigurărilor in perioada 2004-2015 (Sursa: Insurance Profile nr 1/2014; prelucrare proprie)

Modul de evoluție al densității asigurărilor și gradul de penetrare al asigurărilor în perioada 2010-2014 sunt redate în tabelul următor.

Tabelul nr. 5. Modul de evoluție al densitații și gradul de penetrare al asigurarilor (Sursa: Raportul CSA 2015, pag 14; prelucrare proprie)

Graficul de mai jos prezintă evoluția valorilor trimestriale ale primelor brute subscrise pe piața de asigurări din România (fără Astra) în cursul primului trimestru al anului, pentru perioada 2010-2015:

Figura 4: Modul de evoluție al primelor brute subscrise în perioada 2010-2015 (Sursa: Insurance Profile nr 1/2015; prelucrare proprie)

Pe segmentul life, asiguratorii și-au sporit afacerile cu aproape 12 milioane EURO, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 3% în moneda europeană. Acest lucru a dus la sporirea ponderii în piața de asigurări, până la 21,7% din totalul subscrierilor. Valoarea indemnizațiilor plătite pe segmentul asigurărilor de viață, inclusiv răscumpărări s-au ridicat la 288 milioane lei, având o creștere nominală de aproximativ 6,06% și una reală de 0,25% față de anul 2014. Primele brute subscrise în anul precedent din asigurări de viață s-au apropiat de 400 milioane EUR, ceea ce reprezintă aproape 20% din piață, cu circa 2 puncte procentuale peste ponderea pe care segmental life o deținea în totalul subscrierilor în anul 2013.

Din punct de vedere al gradului de concentrare al primelor brute subscrise, piața românească este o piață cu un grad mare de concentrare la primele 10 companii de asigurări, acestea subscriind în 2015, aproximativ 76,97% din volumul de prime brute subscrise, față de 80,35% în 2014. Companiile care subscriu asigurări generale (non-life), primele 10 companii de asigurări au subscris 87,09% față de 90,96% în 2013, iar la asigurările de viață (life), acestea au subscris 89,86% față de 94,48% în 2014. Prin urmare concentratea asigurărilor la primele 10 companii de top a scăzut.

Alături de asigurările de viață, singurele clase de asigurare care au adus creșteri ale volumului de prime brute subscrise au fost asigurarile de incendii și calamitați naturale, asigurarile de credite, garanții și asigurările de răspundere civila auto (RCA).

Sursa: Raportul CSA 2015, pag 22; prelucrare proprie

Suma totală a primelor de asigurare subscrise pentru RCA la finele trimestrului III al anului 2015 a atins valoarea de 2.203.943.694 lei, comparativ cu perioada similara a anului 2014 s-a înregistrat o crestere cu 13,37%

Asigurările de incendiu și calamitați naturale au adus subscrieri de peste 308,7 milioane EURO, În creștere cu aprope 21,77% față de valoarea primelor din anul 2014. Această clasă de asigurări este a 4-a ca pondere în industria de asigurări și reprezintă 13% din piața de asigurări. Despăgubirile aferente acestei clase reprezintă doar 5,68% din totalul plăților aferente asigurărilor generale. Nivelul acestor indemnizații a înregistrat o scădere nominal cu 4,50% față de 2014, iar în termeni reali una cu 9,74%.

Cea mai spectaculoasă creștere dintre clasele de asigurări generale s-a consemnat pe categoria asigurărilor de răspundere generală. Cu toate că este vorba de volume înca mici ca pondere în piață – clasa amintită reprezintă doar 2% din totalul subscrierilor, evoluția în euro pe segmentul mentionat a fost cu mai mult de 72% peste volumul subscrierilor consemnate in anul 2014. Asigurările de răspundere civilă generală au adus subscrieri mai mari cu 25 milioane EUR, suma care provine din subscrierile pe clasa precizată fiind de aproape 60 milioane EUR.

În primele 7 luni ale anului 2015 în industria de asigurări au fost raportate că figurau 16.800 persoane care lucrau în companiile de asigurări, reasigurari și fonduri de pensii, în scădere cu 800 fața de aceeași perioadă a anului trecut. În sectorul intermedierilor financiare și asigurări figurau că lucrează 102.700 persoane în creștere cu 200 persoane față de aceeași perioadă a anului trecut.

Deși politicienii au anunțat ieșirea din recesiune, finalul crizei este undeva departe. Ca urmare nu ne asteptăm la evoluții spectaculoase privind volumul de prime subscrise, așa ca în anii urmatori industria de profil va fi influențată de implementarea regimului de conducere prudențială a asiguratorilor Solvency II și de introducerea condițiilor privind calificarea profesională, atât pentru coordonatorii activității asiguratorilor, cât și pentru intermediarii în asigurări.

De asemenea pe fondul stagnării și/sau a scăderii vânzărilor de autovehicule va avea loc o scădere a volumului de prime subscrise aferente acestor asigurări, iar pe fondul scăderii gradului de uzură a autovehiculelor (înnoirii parcului auto) și a îmbunătățirii stării drumurilor va scădea volumul despăgubirilor.

O altă tendință în următoarea perioadă, ponderea asigurarilor auto vor scădea în totalul asigurărilor generale ca urmare a expansiunii asigurărilor de locuințe, asigurărilor de sănătate, asigurărilor de viață, asigurărilor de răspundere civilă generală.

În următoarea perioadă, criza economică manifestată în economie va fi dublată de alți factori negativi care vor duce la un trend descendent a industriei de asigurări, cum sunt:

deprecierea monedei naționale cu impact negativ asupra activelor și pasivelor societăților de asigurări;

creșterea ratei inflației;

situația lichidității pieței de capital și a unor instituții de credit la care au efectuat plasamente societațile de asigurări

Conform cercetării științifice efecutate, putem afirma că piața românească a asigurărilor este o piață competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere. Decalajul față de țările dezvoltate europene este, deocamdată, foarte mare. În aceste țări, asigurarea reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu. În mod particular, în condițiile țării noastre se adaugă și factorii obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adaptată la nevoile pieței, mai puțin flexibilă, deși sunt demne de remarcat eforturile asiguratorilor de corectare a acestei situații. Totodată, nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci, etc.), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi și incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienți.