Asigurarile de Viata In Romania. Caracteristici, Tendinte In Evolutie Si Rol pe Piata Financiara. Ingdoc
=== Asigurarile de viata in Romania. Caracteristici, tendinte in evolutie si rol pe piata financiara. ING ===
UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINTE ECONOMICE
Specializarea Finanțe și Bănci
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific
Conf.univ.dr.Petru POPESCU
Absolvent
ȘIMON Sorin
București
2016
UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Specializarea Finanțe și Bănci
ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ ÎN ROMÂNIA. CARACTERISTICI, TENDINȚE ÎN EVOLUȚIE ȘI ROL PE PIAȚA
FINANCIARĂ.
STUDIU DE CAZ PRIVIND SOCIETATEA DE ASIGURĂRI ING
Coordonator științific
Conf.univ.dr. Petru POPESCU
Absolvent
ȘIMON Sorin
București
2016
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………………………………….5
Capitolul 1.Noțiuni teoretice.
1.Scurtă privire istorică asupra asigurărilor……………………………………………………………………..6
2.Asiguratul,contractantul,beneficiarul asigurării,persoana cuprinsă în asigurare,terțul păgubit……………………………………………………………………………………………………………………….8
3.Asigurarea de persoane…………………………………………………………………………………………….12
Capitolul 2.Asigurările de viață.
1.Aspecte introductive………………………………………………………………………………………………..22
2.Conținutul și semnificația asigurărilor de viață……………………………………………………………23
3.Caracteristicile asigurărilor de viață…………………………………………………………………………..26
Capitolul 3.Studiu de caz privind încheierea,derularea și finalizarea contractelor de asigurări de viață.
1.Prezentarea generală a societății ING…………………………………………………………………………28
2.Produse de asigurări de viață oferite de NN………………………………………………………………..33
3.Eficiența în activitatea de asigurări…………………………………………………………………………….41
4.Randamentul polițelor de asigurări de viață la NN………………………………………………………48
5.Calculul primelor de asigurare în asigurările de viață…………………………………………………..49
Capitolul 4.Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………..53
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………….57
Lista tabelelor
Tabelul1.1.Comparație între asigurările de viață și cele non-viață…………………………………….25
Tabelul 3.1.Comparație intre planul de protecție Prudent și Smart……………………………………37
Tabelul3.2.Rezultate financiare NN 2013-2015……………………………………………………………..45
Lista figurilor
Figura 3.1 Ponderea asigurărilor tradiționale și unit linked în cadrul societății NN…………….48
Figura 3.2 Rezultate financiare NN 2013-2015………………………………………………46
INTRODUCERE
În literatura de specialitate,cea mai cunoscută definiție a asigurării aparține profesorilor I.Văcărel și Fl.Bercea potrivit căreia asigurarea acționează în strânsă legătură cu existența unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naționale și populației.Existența riscurilor comune determină la rândul ei formarea comunității de risc- compusă din persoane fizice și juridice-care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituții specializate în vederea constituirii fondului de asigurare.(Văcărel I.,Bercea Fl.,op.cit.)
Tema lucrării de licență pe care eu mi-am ales-o,se numește:”Asigurări de viață în România,caracteristici,tendințe în evoluție și rol pe piața financiară”.Este o temă aleasă la propunerea conferențiarului universitar doctor Petru Popescu și se referă la perioada 2011-2015 în care asigurările de viață au avut un parcurs bun in ciuda crizei economice din 2008.
Mi-am ales această tema deoarece din anul II de facultate,când am început să dobândesc cunostințe despre asigurări și în special despre asigurări de viață,am realizat că problematica asigurărilor constituie un element important al științei economiei și o componentă esențială a culturii generale.De asemenea am realizat că necesitatea cumpărării unei asigurări de viață reiese din nevoia de protecție a oamenilor.
Din cuprinsul lucrării de licență se evidențiază patru capitole care subliniază aspectele asigurării și anume;
Primul capitol al lucrării cuprinde aspecte teoretice ale asigurărilor cât și o descriere a componentelor ce constituie asigurarea.În cel de-al doilea capitol am ales să prezint asigurările de viață într-o idee generală,explicând semnificația acestui tip de asigurare,caracteristici și conținut.
În cel de-al treilea capitol am decis să prezint o analiză privind derularea,incheierea și finalizarea contractelor de asigurări de viață prin intermediul societății ING,noul NN.
Și nu în ultimul rând,în capitolul patru am ales să îmi expim părerile,propunerile și concluziile ce reies din această lucrare strict personale si subiective.
Îmi doresc ca această lucrare să aducă un plus de informații față de cele cunoscute până acum,efortul depus constând în îmbinarea și așezarea într-o formă cât mai cuprinzătoare și mai pe înțelesul tuturor a părerilor și cercetărilor unor specialiști recunoscuți în domeniu.
Mulțumesc pe această cale domnului conf.univ.dr.Petru Popescu pentru înțelegerea de care a dat dovadă precum și pentru sfaturile si îndrumările de o reală valoare care s-au concretizat în această lucrare.
Capitolul I.
Noțiuni teoretice
1. Scurtă privire istorică asupra asigurărilor
1.1. Aspecte introductive
Operațiunile de asigurare sunt foarte complexe și, datorită efectelor juridice pe care acestea le crează, la manifestarea lor ia parte mai multe entități, unele dintre ele persoane fizice sau juridice, aparținând dreptului comun, iar altele, reprezentând autoritățile administrative ale statului, implicate în această activitate.
Comerțul cu asigurări este exercitat de către asigurători care, potrivit legislației noastre, se împart în două categorii: asigurători societăți comerciale de asigurare și asigurători societăți mutuale de asigurare. Însă, un rol important la încheierea unei asigurări îl au intermediarii în asigurări, care se interpun în raportul de asigurare între asigurați și asigurători. Intermediarii în asigurări sunt, în special, agenții de asigurare și brokerii de asigurare. Agenții de asigurare pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice, iar brokerii se pot constitui și funcționa numai sub forma societăților comerciale (I.N. FINȚESCU, ,1929, p. 55-56; ST.D. CĂRPENARU, 2007, p. 51-52; I. TURCU, 1998, p. 43; S. ANGHENI, et. al., 2000, p. 44, V. POPA, 1999, p. 44).
În activitatea de asigurare are importanță și puterea statală care, pe baza principiului organizării economiei de piață, este necesar, pe de o parte, să intervină pentru a asigura un mediu propice exercitării activității de asigurare de către asigurători, a dezvoltării acestuia prin intermediari, și, pe de altă parte, pentru a admite reguli de precauție, care să protejeze asigurații sau potențialii asigurați. Participarea statului este necesară pentru protejarea asiguraților, deoarece operațiunile de asigurare fiind complexe, iar asigurătorii, profesioniști în materie, asigurații fiind necunoscători, pot fi supuși unor abuzuri din partea comercianților de asigurări. Din această cauză, statele au constituit autorități administrative care să controleze, să monitorizeze și să sancționeze, după caz, practicile abuzive ale asigurătorilor (R. PELLINO, et. al., 2006, p. 22 și urm.; S. LANNA, 2006, p. 36 și urm.). În România, această autoritate este Comisia de Supraveghere a Asigurărilor care, așa cum arată însăși denumirea, veghează la legalitatea fenomenului asigurărilor în țara noastră.
1.2. Istoricul reglementărilor din domeniul asigurărilor
Primele reglementări cu privire la asigurări au fost cuprinse în legile Rhodosului din secolul al IX-lea î.e.n. Aceste legi nu reglementau acțiunile de asigurare în conținutul lor actual, dar făceau referie la ,avaria comună” în exercitarea comerțului maritim și dezbăteau problemele referitoare la împărțirea și suportarea riscului avarierii sau distrugerii navelor.
Prima reglementare mai amănunțită a asigurărilor este Ordonanța din 1453, elaborată în Barcelona, care a fost primul act normativ ce a încercat să reglementeze asigurările maritime (Y. Lambert-Faivre, 1992, p. 5). În Anglia, primul act normativ ce reglementează raporturile de asigurare îl reprezintă ,,Eisabetan Act", adoptat în anul 1601. În Franța, prima legiferare cu privire la asigurări o reprezintă Ordonanța din 1681 a lui Ludovic al IV-lea, ulterior fiind adoptată, în 9 aprilie 1898, Legea privind asigurarea victimelor accidentelor de muncă (Y. LAMBERT-FAIVRE, 1992, p. 9).
În România, primul act normativ în domeniul asigurărilor a fost Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871, Decret prin care a fost autorizată și înființarea primei societăți de asigurare, ,,Dacia". Au urmat apoi:
– Codul Cemercial din 1887;
– Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările ulterioare din: 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 și 10 aprilie 1936;
– Legea pentru convertirea în lei a anumitor prestări prevăzute în unele contracte de asigurare, din 27 martie 1937;
– Decretul-lege din 29 martie 1941 privind interzicerea de constituire de noi societăți de asigurare în România;
– Decretul-lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de război în asigurările de viață;
– Decretul nr. 470/1971 privind organizarea și funcționarea Administrației Asigurărilor de Stat;
– Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat;
– Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor;
– Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;
– Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor;
– noul cod civil (Legea nr. 287/2009 privind codul civil).
Ultimele trei reglementări, respectiv Legea nr. 136/1995, Legea nr. 32/2000 și noul Cod civil sunt principalele acte normative ce reglementează comerțul cu asigurări, iar pentru a se realize armonizarea legislației românești cu cea a Uniunii Europene în materie, acestea au fost modificate pentru a fi în acord cu reglementările europene în domeniu. Prin art. 192 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil au fost abrogate art. 9-47 din Legea nr. 136/1995 și, astfel, principalele reguli privind contractul de asigurare și diferitele forme de asigurare sunt consacrate în noul Cod civil.
Datorită multitudinii reglementărilor pe care le reclamă comerțul asigurărilor (J.-L. DE BOISSIEU, 2005, p. 9; C.-J. BERR, H. GROUTEL, 1993), unele state au concentrat regulile din acest domeniu în acte normative deosebit de ample pe care le-au intitulat „Coduri de asigurare” (C.-J. BERR, H. GROUTEL, 1993, p. 9; Y. LAMBERT-FAIVRE, 1992, p. 98).
2. Asiguratul – contractantul asigurării – beneficiarul asigurării – persoana cuprinsă în asigurare – terțul pãgubit
2.1. Asiguratul
Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce încheie contractul de asigurare, plătește primele de asigurare iar, la producerea cazului asigurat, încasează despăgubirile de la asigurător (FR. DEAK, 2001, p. 450; I. DOGARU, P. DRĂGHICI, 2002, p. 874; L. STĂNCIULESCU, 2006, p. 251; D. POPESCU, I. MACOVEI, 1982, p. 96-97). În comparație cu asigurătorii, care trebuie să realizeze o mulțime de condiții pentru a avea această calitate într-un contract de asigurare, pentru asigurat nu sunt reglementate obligații speciale cu excepția aceleia de a motiva un interes la încheierea asigurării.
2.2. Contractantul asigurării
Potrivit Codului civil [art. 2199 alin. {2)], contractantul asigurării este persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale acesteia și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare.
Contractantul, la fel ca și asiguratul, încheie contractul de asigurare, plătește primele, dar nu încasează indemnizația de asigurare. Ca regulă, contractantul nu-și asigură riscurile ce privesc propria persoană, ci pe acelea ale beneficiarului. Deci, vorbim de contractant atunci când în raporturile de asigurare este implicată și o a treia persoană, beneficiarul, căruia asigurătorul îi va plăti indemnizația la ivirea riscului asigurat (FR. DEAK, 2001, p. 450-451; I. DOGARU, 2002, p. 874; L. STĂNCIULESCU, 2006, p. 251; D. POPESCU, I. MACOVEI, 1982, p. 98-100; C. IUESCU, 1999, p. 36-37).
Așa cum reiese din definiția legală a contractantului asigurării, acesta poate contracta riscuri care privesc viața, sănătatea, integritatea corporală, bunurile sau activitățile altei persoane. Nimic nu contrazice faptul că alături de riscurile ce privesc persoana, bunurile și activitățile altei persoane să fie cuprinse în asigurare riscuri ce privesc persoana, bunurile sau activitățile proprii ale contractantului asigurării.
Una din principalele consecințe juridice ale tehnicii contractării asigurării este aceea că obligațiile reglementate de lege în sarcina asiguratului vor fi îndeplinite de către contractantul asigurării, iar nu de către beneficiarul stipulat în contract.
2.3. Beneficiarul asigurării
Beneficiarul asigurării este persoana numită de contractant să primească indemnizația de asigurare. Înțelesul juridic al noțiunii de beneficiar al asigurării nu este stabilit în mod expres, ci se deduce din conținutul art. 2230 C. civ., care prevede că indemnizația de asigurare se plătește asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta.
Așadar, beneficiarul nu semnează polița de asigurare, nu plătește primele, nu are nicio obligație care rezultă din raportul de asigurare, dar va încasa indemnizația în baza stipulației făcută în contract de către contractantul ce l-a desemnat ( I. DOGARU, 2002, p. 874). Există cazuri când chiar situațiile practice obligă la desemnarea unui beneficiar, altul decât contractantul asigurării (L. Iancovici, 1998, p. 10). Asemenea sunt asigurările de deces, în care persoana decedată a încheiat contractul de asigurare, a plătit și primele, însă a stipulat în contract ca, la decesul său, indemnizația de asigurare să fie atribuită unei anumite persoane care poartă numele de beneficiar al asigurării.
În calitate de beneficiar al asigurării pot fi desemnate una sau mai multe persoane, fizice sau juridice. Poate fi stipulat ca beneficiar un comerciant sau necomerciant, spre exmplu o asociație sau o fundație, beneficiarul poate fi sau nu rudă cu contractantul etc.
În cazul asigurările de deces nu trebuie să se confunde beneficiarul asigurării cu moștenitorii asiguratului, deoarece aceștia din urmă vor încasa indemnizația de asigurare după normele care guvernează moștenirea în cotele ce se cuvin, pe baza moștenirii legale sau testamentare, după caz, în timp ce beneficiarul primește indemnizația datorită desemnării lui de către contractant în chiar polița de asigurare (M. ELIESCU, 1997; FR. DEAK, 1999; V. STOICA, 2003). Soluția este reglementată de Codul civil care, în art. 2230 prevede că, în cazul decesului asiguratului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar, indemnizația de asigurare intră în masa succesorală, revenind moștenitorilor asiguratului.
Bineînțeles că nu există impedimente ca beneficiarul să fie desemnat din rândul moștenitorilor, un descendent de exemplu, caz în care se vor aplica și regulile moștenirii când există mai mulți succesori în cauză. De altfel, regulile moștenirii își vor găsi incidență și în împrejurarea în care beneficiar este o terță persoană, dar contractantul are moștenitori rezervatari (FR. DEAK, 2001, p. 450-451; I. DOGARU, 2002, p. 874; L. STĂNCIULESCU, 2006, p. 251; D. POPESCU, I. MACOVEI, 1982, p. 98-100; C. IUESCU, 1999, p. 36-37).
Dacă în contractul de asigurare asupra vieții nu e desemnată persoana terțului căruia să se plătească suma asigurată în caz de moarte, acea sumă rămâne în patrimoniul asiguratului și face parte din moștenirea lui. Desemnarea pe care el ar face-o în testament în scopul ca terțul astfel desemnat să dobândească în mod direct și jure proprio suma asigurată are numai valoarea unui legat către acest terț și trebuie să urmeze soarta tuturor legatelor (L. Iancovici, 1998, p. 54).
Fiind stipulată o asigurare asupra propriei sale vieți, care să fi e plătibilă unui terț, dacă acest terț moare înaintea sti pulatorului, suma asigurată trebuie să fi e plătită moștenitorilor terțului, iar nu moștenitorilor sti pulatorului, dacă acesta a murit fără a fi revocat sti pulațiunea în favoarea terțului (L. Iancovici, 1998, p. 54). Beneficiarul unei polițe de asigurare asupra vieții n-are drept să mențină în vigoare contractul, plătind el primele în contra voinței asiguratului, afară de cazul când benefi ciul i-a fost atribuit cu ti tlu oneros, ca garanție a unei obligațiuni (L. Iancovici, 1998, p. 55).
2.4. Persoana cuprinsă în asigurare
Dacă ne referim la părțile raportului juridic de asigurare, trebuie să ținem cont și de dispozițiile art. 2223 alin. (2) C. civ., care stipulează că prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât a celei care a încheiat contractul, denumită „persoană cuprinsă în asigurare”.
Mecanismul juridic al „persoanei cuprinsă în asigurare” este caracteristic asigurărilor de răspundere civilă și rezidă în includerea în contractul de asigurare a răspunderii altei persoane decât cea care senmneză polița de asigurare. De pildă, o societate comercială, pe lângă răspunderea proprie contractează și răspunderea civilă a managerilor.
Persoana inclusă în asigurare este distinct de beneficiarul asigurării. Persoana inclusă în asigurare are și ea calitatea de asigurat dar nu încasează indemnizația de asigurare ca beneficiarul asigurării. Astfel, asigurătorul va fi obligat la despăgubiri când cazul asigurat este produs de către contractant, dar și când acesta este produs de către persoana cuprinsă în asigurare, întrucât legea nu prevede, credem că poate fi cuprinsă în asigurare atât răspunderea civilă a persoanei fizice cât și răspunderea civilă a persoanei juridice (L. Iancovici, 1998, p. 55). Pentru a putea fi cuprinsă în asigurare persoana fizică sau persoana juridică, este necesar să fie stipulată în contractul de asigurare, cu precizarea elementelor de identificare ale acesteia.
2.5. Terțul păgubit
Noțiunea de terț păgubit este specifică asigurărilor de răspundere civilă. Producerea riscului asigurat, în majoritatea situațiilor cauzează prejudicii însuși asiguratului, dar, în asigurările de răspundere civilă, acestea privesc persoane străine de asigurare, denumite terți păgubiți.
Așadar, în asigurările de răspundere civilă, persoana care suferă un prejudiciu ca urmare a survenirii cazului asigurat se numește terț păgubit. Persoana păgubită este terț față de raportul de asigurare, dar ea este implicată în momentul în care a suferit o daună materială sau morală în urma unui eveniment în legătură cu care exista încheiată o asigurare (deces sau vătămări corporale produse de un conducător auto, sau de un angajat al comitentului etc.) (FR. DEAK, 2001, p. 510; I. DOGARU, 2002, p. 927-929; L. STĂNCIULESCU, 2006, p. 261; D. POPESCU, I. MACOVEI, 1982, p. 98-100).
Terțul păgubit va încasa despăgubirile de la asigurător, nu pentru că este parte contractantă sau beneficiar al asigurării, ci pentru că a suferit un prejudiciu de pe urma unui risc asigurat.
3. Asigurarea de persoane
3.1. Considerații introductive
Asigurarea de persoane se referă la categoria asigurărilor de viață, iar din categoria asigurărilor generale, la asigurările de accidente și boală și la asigurările de sănătate.
Potrivit dispozițiilor art. 2227 C. civ., prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
3.2. Riscurile acoperite
Analizând clasele de asigurări specifice categoriei asigurărilor de viață, precum și formele de asigurare ce aparțin asigurărilor de boală, accidente și sănătate deducem și riscurile acoperite de aceste forme de asigurare. Printre riscurile specifice asigurărilor mai sus enunțate se enumeră; decesul, supraviețuirea și decesul, vătămările corporale, incapacitate permanentă, incapacitate temporară, spitalizarea și cheltuielile medicale, bolile grave, șomajul etc (FR. DEAK, 2001, p. 487).
3.3. Părțile contractante
Părțile contractului de asigurare de persoane sunt aceleași cu cele din orice contract de asigurare, adică asiguratul și asigurătorul.
Asigurările de persoane prezintă însă o particularitate sub aspectul părților contractante, care constă în aceea că se pot asigura riscuri ce privesc o altă persoană decât cel ce încheie contractul de asigurare. în acest sens, art. 2228 C. civ. dispune: „Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimțită în scris de acea persoană”. Cel care a încheiat contractul se numește contractantul asigurării, iar persoana asigurată poartă denumirea de beneficiar al asigurării. La survenirea evenimentului asigurat, beneficiarul va fi cel care va încasa indemnizația de asigurare (FR. DEAK, 2001, p. 490).
În această tehnică a asigurării unor riscuri ce privesc o altă persoană, parte în contract este contractantul, lui îi incumbă obligațiile specifice contractului (plata primelor, informarea asigurătorului etc.), deși calitatea de asigurat nu aparține acestuia, ci beneficiarului asigurării.
Ca regulă, calitatea de asigurat o are beneficiarul asigurării, pentru că sunt asigurate riscuri ce privesc persoana lui, dar nimic nu se opune ca prin aceeași poliță să fie subscrise și riscuri ce privesc persoana contractantului. Se înțelege că în astfel de situații au amândoi calitatea de asigurat, atât contractantul cât și beneficiarul asigurării. Și în această ipoteză calitatea de parte contractantă aparține contractantului, numai că la survenirea riscului asigurat va încasa despăgubirile corespunzătoare. Desigur că este vorba de producerea riscurilor ce planează asupra propriei persoane, nu cele privind beneficiarul asigurării. Altfel spus, despăgubirile se vor achita celui în persoana căruia a survenit evenimentul asigurat. în consecință, în această tehnică de asigurare, indemnizația reprezintă un drept propriu ca efect al asigurării propriei persoane, ceea ce înseamnă că, dacă se produc riscurile în persoana contractantului, despăgubirea nu poate fi încasată de către beneficiar și invers.
Părțile pot conveni ca la producerea riscului asigurat indemnizația să fie încasată de cealaltă persoană cuprinsă în contract. De exemplu, se poate stipula că la producerea riscului de deces a contractantului, indemnizația să fie încasată de către beneficiarul asigurării. Deci, în această situație beneficiarul încasează indemnizația de asigurare nu ca urmare a survenirii riscurilor subscrise în beneficiul propriei persoane, ci ca efect al stipulației contractantului asigurării. Contractele de asigurare de tipul celor de mai sus sunt încheiate cel mai frecvent între soți.
Noțiunea de beneficiar în asigurările de persoane mai are și o altă semnificație, aceea a persoanei desemnate să încaseze indemnizația de asigurare la producerea cazului asigurat. Bunăoară, în asigurările de deces, indemnizația de asigurare se va plăti beneficiarului asigurării sau moștenitorilor asiguratului, după distincțiile art. 2230 C. civ.
3.4. Încheierea contractului
La fel ca în cazul altor contracte comerciale, și încheierea contractului de asigurare de persoane este precedată de o etapă (fază) precontractuală care are drept scop informarea asiguraților asupra elementelor esențiale ale formei de asigurare ce urmează să se contracteze.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2238 C. civ., asigurătorii și împuterniciții lor au obligația de a pune la dispoziția asiguraților sau contractanților asigurării informații în legătură cu contractele de asigurare atât înaintea încheierii, cât și pe durata executării acestora. Aceste informații trebuie să fie prezentate în scris, în limba română, să fie redactate într-o formă clară și să cuprindă cel puțin următoarele elemente:
a) clauzele opționale sau suplimentare și beneficiile rezultate din valorificarea rezervelor tehnice;
b) momentul începerii și cel al încetării contractului, inclusiv modalitățile de încetare a acestuia;
c) modalitățile și termenele de plată a primelor de asigurare;
d) elementele de calcul al indemnizațiilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a sumelor asigurate reduse, precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate;
e) modalitatea de plată a indemnizațiilor de asigurare;
f) legea aplicabilă contractului de asigurare;
g) alte elemente stabilite prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competență intră, potrivit legii, supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
Pentru aplicarea normelor privind informarea asiguraților, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis Ordinul nr. 23/2009 de aprobare a Normelor privind informațiile pe care asigurătorii și intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, care în art. 5 prevăd informațiile pe care asigurătorii de viață sunt obligați să le transmită clienților. Potrivit Normelor menționate, înainte de încheierea unui contract de asigurare de viață, asigurătorii sunt obligați să remită clienților documentele de asigurare, care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:
1. informații despre asigurător:
a) denumirea asigurătorului și forma juridică;
b) numărul de ordine din Registrul asigurătorilor și reasigurătorilor și intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări;
c) adresa sediului social și, dacă este cazul, adresa sucursalei sau agenției la care se încheie contractul de asigurare, precum și numărul de telefon;
2. informații despre contractul de asigurare:
a) definirea fiecărui eveniment asigurat, a indemnizației de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat, a fiecărui beneficiu și a clauzelor opționale/supli- mentare;
b) excluderile din asigurare;
c) momentul începerii și cel al încetării contractului de asigurare;
d) modalitățile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare;
e) modalitatea prin care se plătesc primele, durata și termenele de plată a primelor de asigurare;
f) modalitatea și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate;
g) informații despre primele aferente fiecărui beneficiu, atât cele principale, cât și cele suplimentare, după caz;
h) informații despre perioada de grație;
i) modalitățile de calcul și de distribuție a bonusurilor și a sumelor reprezentând participarea la profit, dacă este cazul;
j) indicarea valorii de răscumpărare totale, a sumelor asigurate reduse, precum și a nivelului până la care acestea sunt garantate pentru fiecare an de asigurare din cadrul perioadei de asigurare acoperite prin contractul de asigurare;
k) informații despre situațiile în care valoarea de răscumpărare a poliței este 0;
l) informații despre natura activelor, definirea unităților de care sunt legate beneficiile pentru asigurările de viață și anuități legate de fonduri de investiții;
m) o simulare a evoluției valorii contului contractantului, precum și a valorii de răscumpărare totale la sfârșitul fiecărui an de asigurare din cadrul perioadei acoperite prin contractul de asigurare pentru asigurările de viață și anuități care sunt
legate de fonduri de investiții; această simulare se va face menținându-se constantă valoarea unității pe toată durata derulării contractului de asigurare;
n) procedurile de soluționare a eventualelor litigii rezultate din executarea contractului de asigurare, respectiv informații despre modalitățile de rezolvare pe cale amiabilă a reclamațiilor formulate de asigurați sau de beneficiarii cuprinși în contractele de asigurare, după caz, acestea neconstituind o restrângere a dreptului clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;
o) informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală care se aplică contractelor de asigurare;
p) legea aplicabilă contractului de asigurare;
q) existența Fondului de garantare.
Tot astfel, potrivit Normelor, înainte de încheierea unui contract de asigurare de viață, asigurătorii sunt obligați să facă o analiză a nevoilor financiare ale clientului, pe baza căreia să recomande ulterior o soluție financiară acestuia. Așadar, informațiile de mai sus servesc la contractarea în deplină cunoștință a asiguratului, înfățișându-se ca reguli de protecție pe toată existența asigurării.
Observăm că această informare este continuă, ceea ce înseamnă că ori de câte ori asiguratul dorește să obțină anumite date în legătură cu asigurarea de persoane pe care o are încheiată, asigurătorul este obligat să le comunice. Problema care se pune este aceea a sancțiunii care intervine ca urmare a nerespectării obligației de informare de către asigurător. Cum legiuitorul instituie această obligație atât anterior încheierii contractului de asigurare, cât și pe parcursul existenței acestuia, suntem nevoiți să distingem în răspunsul nostru în raport de cele două momente.
Astfel, în situația în care informarea nu s-a realizat la momentul încheierii contractului, și elementele netransmise sunt esențiale pentru contractul de asigurare, astfel încât dacă asiguratul le-ar fi cunoscut nu ar fi contractat sau ar fi contractat în alte condiții, sancțiunea aplicată poate fi inclusiv nulitatea contractului.
Alta este situația în care neîndeplinirea obligației de informare se realizează pe parcursul derulării contractului de asigurare. întrucât informarea asiguratului se înfățișează ca o obligație de sine stătătoare, apreciem că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acesteia dă dreptul asiguratului sau contractantului asigurării, după caz, să solicite rezilierea contractului. Nu este exclusă nici denunțarea contractului de asigurare din inițiativa asiguratului, cu respectarea termenului de preaviz de 20 de zile, după regulile prevăzute de art. 2209 C. civ.
3.5. Denunțarea contractului
O altă particularitate a asigurărilor de persoane o reprezintă împrejurarea că în asigurarea de viață asiguratul are la dispoziție un termen de 20 de zile pentru a se răzgândi și denunța contractul de asigurare. în acest scop, art. 2229 C. civ. prevede: „Asiguratul care a încheiat un contract de asigurare de viață individual poate să renunțe la contract fără preaviz în termen de cel mult 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător. Renunțarea produce efect retroactiv”.
Deși textul nu este destul de categoric, suntem de părere că perioada de 20 de zile pentru denunțarea contractului este un termen minim de la care părțile nu pot deroga. Nimic nu se opune însă stipulării unui termen mai lung pentru denunțarea contractului de asigurare. Reținem că beneficiul termenului de răzgândire și implicit de denunțare este reglementat doar în favoarea asiguratului, nu și în persoana asigurătorului. Tot astfel, termenul de 20 de zile este un termen ope legis, consecința fiind aceea că el va opera în virtutea legii chiar dacă nu este menționat în contractul de asigurare. Legea conține și o excepție, în alin. final al art. 2229 C. civ., potrivit cu care regulile denunțării contractului de asigurare în interval de 20 de zile de la semnarea lui de către asigurător nu își găsesc aplicare în cazul contractelor încheiate pentru o durată de 6 luni sau mai mică.
3.6. Efectele contractului de asigurare de persoane
3.6.1. Noțiuni generale
Spre deosebire de celelalte forme de asigurare, cum este cea de bunuri, cea obligatorie auto, de credite etc., asigurarea de persoane nu creează vreo obligație specială în sarcina asiguratului. Ca atare, asiguratul va trebui să facă plata primelor de asigurare și să informeze asigurătorul în legătură cu elementele esențiale ale contractului de asigurare.
Asigurătorului în schimb, pe lângă obligația de informare a asiguratului pe parcursului derulării contractului de asigurare, de care ne-am ocupat în cele de mai sus, îi incumbă obligația de plată a indemnizației de asigurare. Se înțelege că obligația de despăgubire în persoana asigurătorului este condiționată de producerea cazului asigurat, fiind deci aleatorie.
3.6.2. Plata indemnizației de asigurare
Cu valoare de principiu, Codul civil, în art. 2227, prevede că prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
În concret, indemnizația de asigurare se va plăti asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. Legea dispune că în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizația de asigurare întră în masa succesorală, revenind moștenitorilor asiguratului (art. 2230 C. civ). Această normă trebuie coroborată cu cea din art. 2231 alin. (1) C. civ. care dispune că, desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declarația scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau, cu acordul asiguratului, de către contractantul asigurării, ori prin testamentul întocmit de asigurat. înseamnă că, în lipsa beneficiarului asigurării, la decesul asiguratului indemnizația de asigurare se va plăti moștenitorilor legali sau, după caz, moștenitorilor testamentary (M. ELIESCU, 1999; V. STOICA, 2005.). Se înțelege că distribuția sumelor primite de către moștenitorii legali și cei testamentari, dacă există, se va regulariza după prescripțiile din dreptul comun relative la succesiune.
Reglementările din domeniul asigurărilor consacră posibiliiatea desemnării mai multor beneficiari ai asigurării, stipulând că dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulți beneficiari desemnați, aceștia au drepturi egale asupra indemnizației de asigurare (art. 2232 C. civ.).
O regulă deosebit de importantă ce cârmuiește materia despăgubirilor în domeniul asigurărilor de persoane o reprezintă împrejurarea că indemnizația de asigurare se plătește integral, indiferent de primirea altor despăgubiri sau indemnizații (FR. DEAK, 2001, p. 489). Art. 2236 alin. (1) C. civ. prevede în mod expres că „Indemnizația de asigurare este datorată, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum și de sumele primite de la alți asigurători în temeiul altor contracte de asigurare”. Norma legală este de mare însemnătate juridică și diferă de asigurarea de răspundere civilă, în care dacă terțul păgubit este dezdăunat de societatea de asigurare, nu mai are acțiune împotriva autorului faptei, decât pentru eventuala diferență neacoperită.
O altă particularitate a indemnizației de asigurare este că sumele primite cu acest titlu sunt insesizabile. în acest scop, art. 2236 alin. (2) C. civ. prevede că creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizația de asigurare cuvenită beneficiarilor asigurării sau moștenitorilor asiguratului, după caz.
3.7. Cazuri speciale de excludere de la despăgubire
În asigurările de persoane, legea reglementează anumite situații speciale în care asigurătorul este absolvit de obligația plății indemnizației de asigurare. Astfel, în conformitate cu art. 2233 C. civ., asigurătorul nu datorează indemnizația de asigurare dacă:
a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare:
b) riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat.
Atunci când un beneficiar al asigurării a produs intenționat riscul asigurat, indemnizația de asigurare se plătește celorlalți beneficiari desemnați sau, în lipsa acestora, asiguratului. în cazul în care riscul asigurat constă în decesul asiguratului, iar un beneficiar al asigurării l-a produs intenționat, indemnizația de asigurare se plătește celorlalți beneficiari desemnați sau, în lipsa acestora, moștenitorilor asiguratului [art. 2233 alin. (2) și (3) C. civ.].
Potrivit textului legal, există două cazuri în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, primul este cel al sinuciderii, iar cel de-al doilea privește faptele săvârșite de către beneficiarul asigurării. Termenul de 2 ani este aplicabil doar pentru cazul sinuciderii; pentru celelalte situații, nefiind o limită de timp legală, înseamnă că indiferent de momentul comiterii lor, asigurătorul poate opune solicitanților despăgubirii refuzul său de plată a indemnizației.
3.8. Încetarea contractului de asigurare de persoane
Cauzele de încetare a contractului de asigurare de persoane sunt cele specifice contractului de asigurare în general, adică expirarea duratei pentru care a fost încheiat, rezilierea pentru neplata primelor de asigurare sau neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor legale sau stipulate în contract, denunțarea unilaterală a contractului, decesul asiguratului etc.
Asigurările de persoane au un caz special de încetare a contractului. Astfel, potrivit art. 2234 alin. (1) C. civ., în asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menține contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l denunța, solicitând restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.
Orice altă plată, indiferent de forma sub care este făcută de asigurător, diferită de indemnizația de asigurare sau de suma reprezentând restituirea rezervei, nu poate fi efectuată mai devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 32/2000, rezervele de prime se constituie de către asigurătorii care exercită o activitate de asigurări generale, și se calculează prin însumarea cotelor părți din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferența dintre volumul primelor brute subscrise și această rezervă să reflecte primele brute alocate părții din ris- curile expirate la data calculării.
Prin urmare, neplata primelor de asigurare de către asiguratul din contractul de asigurare de persoane nu produce efectul neplății primelor de asigurare din celelalte asigurări, acela de reziliere a contractului. Asiguratul, chiar dacă a subscris asigurarea la o anumită valoare a primei de asigurare și a sumei asigurate, poate înceta plata primelor scadente și reduce astfel efectele asigurării. Desigur că această posibilitate se înfățișează ca o veritabilă cauză de modificare a contractului de asigurare, prin adaptarea cestuia la noile condiții, în concret la suma plătită cu titlu de prime. Suntem în prezența unei veritabile excepții de la principiul forței obligatorii a actelor juridice, constând în posibilitatea unilaterală a asiguratului de a determina modificarea contractului de asigurare de persoane.
Cum posibilitatea modificării contractului prin încetarea plății primelor de asigurare și continuarea lui în limitele sumelor plătite este reglementată în mod expres de lege, ea operează chiar dacă nu este stipulată în contractul de asigurare. Fiind un drept conferit de lege, suntem de părere că acesta nu poate fi abolit prin clauze prestabilite în contractul de asigurare de persoane. Soluția noastră se întemeiază pe considerentul că o astfel de prevedere ar avea natura unei clauze abuzive, în interpretarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori. De asemenea, prevederea legală constituie o veritabilă normă de protecție a consumatorilor unor astfel de forme de asigurare.
Dacă asiguratul dorește repunerea în vigoare a asigurării și activarea ei în forma inițială, are acest drept dar numai dacă și asigurătorul este de acord. Această posibilitate este consacrată de art. 2235 C. civ. care dispune că asiguratul sau contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, poate să ceară repunerea în vigoare a asigurării la care se constituie rezerva tehnică, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare.
O ultimă precizare pe care o facem în legătură cu asigurările de persoane este aceea că potrivit art. 2237 C. civ., drepturile asiguraților asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice ce se constituie la asigurările de viață pentru obligații de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripției. înseamnă că, indiferent de numărul anilor trecuți de la încetarea sau suspendarea raporturilor de asigurare, ori de la nașterea drepturilor specifice acestor raporturi, asigurătorul nu poate păstra sumele prin invocarea prescripției. Fiind imprescriptibile, drepturile cuvenite din contractul de asigurare de persoane vor fi opozabile Fondului de garantare, în caz de faliment al asigurătorului, fără ca Fondul să poată invoca beneficiul prescripției. Așadar, aceste sume pot fi cerute oricând, iar dacă nu sunt solicitate, rămân ale Fondului de garantare.
Capitolul II.
Asigurările de viață
2.1. Aspecte introductive
În România o familie obișnuita din mediul urban cheltuiește intre 50 si 60% din totalul veniturilor pentru produse alimentare si utilități, circa 20% pentru îmbrăcăminte si alte bunuri de uz curent, restul fiind destinat cheltuielilor pentru achiziționarea bunurilor de folosința îndelungată, sănătate, educație, servicii, etc. Așadar, rata de economisire rămâne încă foarte scăzuta, ceea ce face ca riscul financiar sa fie foarte ridicat.
Situația prezentata anterior nu este caracteristica numai României. In proporții variabile, pătura familiilor care trăiesc strict de pe urma veniturilor salariale curente este prezenta peste tot in lume. Asigurătorii au identificat problematica specifică acestui segment de populație si au pregătit pachete de produse si servicii care vin in întâmpinarea nevoilor ei, oferind o protecție adecvata.
Pe piața asigurărilor de viață există numeroase produse pe care cei cu venituri medii ar trebui sa le aibă în vedere pentru a-și decide planurile financiare: asigurare de viață la termen, asigurare de viață cu acumulare de capital, produse unit-linked, asigurări (clauze) suplimentare pentru invaliditate temporara, produse de tip “critical illness”etc.
Tocmai datorita complexității rolului unei polițe de asigurare de viață, persoanele fizice ar trebui sa o considere atât ca pe un suport de acoperire a datoriilor, cât și ca pe un plan financiar care le poate permite, în timp, să-și realizeze obiective majore (achiziționarea unei case, înzestrarea copiilor, plata studiilor superioare pentru copii, etc.). Din păcate, in România gradul de cultura asigurărilor de viață este relativ scăzut , acestea fiind percepute ca “o marfă”, și, drept consecință, diferențiată prin preț, și nu prin beneficiile oferite.
Deși persoanele care lucrează în domeniul asigurărilor dispun de o bază profesională solidă pe care să-și construiască o imagine pozitivă, sondajele de opinie au arătat ca activitățile de asigurare de viață nu au făcut o impresie tocmai favorabilă publicului. Acolo unde au produs un răspuns, acesta a fost preponderent negativ; s-au adus acuze referitoare la tehnicile de marketing agresive, la majorările nejustificate de prime, la valorile de răscumpărare mici în primii ani de viață ai poliței etc.
Așadar, o mare “încercare” pentru societățile de asigurări constă în efortul de educare corecta a publicului cu privire la necesitatea și rolul asigurărilor de viață. Pentru a realiza acest lucru, societățile de asigurare din România trebuie să evalueze atitudinile existente ale consumatorului, să determine ce schimbări sunt necesare în modul de percepție al acestora (Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de assigurări în anul 2002).
De o importanta majoră este și optimizarea transferului de informații dintre agenții de asigurări și clienți, care trebuie sa înțeleagă beneficiile tuturor polițelor pe care le pot încheia. Astfel, clienții pot opta pentru una sau mai multe polițe de asigurare, în funcție de resursele financiare de care dispun.
Spre deosebire de piețele de asigurări de viață cu tradiție (Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Japonia, China etc.), în România ar trebui acordată o mai mare atenție asigurărilor de grup, ce reprezintă, din păcate, o pondere relativ mică în totalul asigurărilor de viață. Acest tip de asigurare de viață de grup, a fost contractat în principal de sucursalele multinaționalelor din România , ca de exemplu Ernst & Young, Raiffeisen Bank, BRD Societe Generale etc. Majoritatea firmelor cu capital majoritar romanesc nu includ în pachetele salariale și plata unei asigurări de viață și nici nu țin cont de situația sistemului actual de pensii din România.
Așadar, chiar dacă, privită strict prim prisma prețului și a puterii de cumpărare, în România, pentru multe categorii de persoane, asigurarea de viață reprezintă încă “un produs de lux”, ea este, in fapt, de o stricta necesitate tocmai pentru persoanele ce nu-și pot permite decât arareori un lux. Chiar dacă optimismul este o stare de spirit benefică și creatoare, concepția potrivit căreia “mie nu mi se poate întâmpla nimic” a rămas o simplă afirmație, contrazisă, în fapt, de realitate.
2.2. Conținutul și semnificația asigurărilor de viață
Fiecare persoană fizică sau juridică are nevoie de protecție în condițiile unei economii incerte. O asigurare de viață este o modalitate de a ne proteja financiar, pe noi sau familia noastră, în cazul producerii unui accident, aunei boli, a invalidității sau a decesului.
Asigurarea de viață constituie un act individual de prevedere, un contract de securitate personală sau familială care intervine între o persoană fizică și societatea de asigurări, având ca scop: crearea condițiilor de existență a unei familii pentru cazul în care susținătorul material al acestei familii ar dispărea; crearea unor condiții normale de existență pentru viitor, unui membru de familie infirm; asigurarea unui spor de venituri în perioada încetării activității.
Asigurarea de viață se poate definii ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de asigurări se angajează în schimbul unor prime de asigurare încasate de la o persoană fizică-asigurat, să plătească subscriitorului însuși sau unui terț – beneficiar de asigurare, o sumă determinată, în cazul decesului ori supraviețuirii lui peste vârsta precizată prin contract.
Asigurările de viață au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura riscurilor, cât și prin formele și tehnicile de realizare a lor. În esență, asigurarea de viață se bazează pe încheierea unui contract de asigurare (polița de asigurare), prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de bani, în schimbul plății de către contractantul asigurării a unei prime de asigurare (T. NEGREU, 2010, p. 70).
Suma de bani care este plătită de către asigurător la producerea riscului asigurat sau la încheierea asigurării se numește sumă asigurată. Atunci când aceasta este acordată într-o singură tranșă se consideră că asigurarea este de capital, iar sumele asigurate plătite periodic sunt proprii sistemului asigurărilor de rentă (anuități).
Prima de asigurare reprezintă prețul protecției oferite asiguratului de către asigurător. Protecția prin asigurare începe după plata primei de asigurare (I. NEGOIȚĂ, 2001, p. 427). Deoarece nici viața și nici sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în bani, nu se poate pune problema unui raport între suma asigurată și paguba suferită de asigurat.
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă (prin completarea unei declarații de asigurare). După analiza răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu încheierea contractului, redactarea contractului în formă scrisă și înmânarea unui exemplar asiguratului. Contractul de asigurare se consideră încheiat prin plata primei de asigurare și emiterea poliței.
Încetarea contractului de asigurare se realizează în următoarele moduri: modul obișnuit de încetare îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea perioadei pentru care a fost încheiat; contractul încetează și prin producerea evenimentului asigurat. Dar, există și moduri mai puțin uzuale cum ar fi: denunțarea, rezilierea și anularea contractului.
Denunțarea se face de către asigurător, dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătura cu datele luate în considerare la încheierea contractului. Rezilierea înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului, datorită neexecutării obligației uneia din părți din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contract până la reziliere rămân valabile.
Nulitatea contractului poate fi cauzată de declarații inexacte sau incomplete făcute de asigurat, sau de lipsa interesului asigurabil din partea contractantului, în momentul încheierii acestuia. De-a lungul timpului, asigurările au fost clasificate după mai multe criterii. În prezent, Legea Nr. 403 din 2004 pentru modificarea si completarea Legii Nr. 32 din 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor face o noua clasificare a asigurărilor de viață, de data aceasta pe clase (P. TĂNĂSESCU, 2007, p. 70).
Clasele de asigurări de viață sunt:
Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare;
Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere;
Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții – tip unit-link;
Asigurări permanente de sănătate.
Tabel 1.1. – Comparație între asigurările de viață și cele non-viață
(Sursa: Kicsi, R., „Asigurări și reasigurări”, Ed. Polirom (Univ. „Ștefan cel Mare”), Suceava, 2007, p. 39)
2.3. Caracteristicile asigurărilor de viață
Se poate evidenția faptul că asigurările de viață îndeplinesc două funcții extrem de precise: funcția de protecție financiară și funcția de economisire/investire.
Pentru a contracara efectele financiare negative generate de o boală sau de un accident, asigurarea de viață oferă celor care dețin un astfel de produs așa-numita protecție financiară: un fond substanțial care are două scopuri principale, și anume:
acoperirea cheltuielilor generate de spitalizare, intervenții chirurgicale sau diverse tratamente, care nu pot fi suportate din resursele financiare ale asiguratului sau familiei acestuia;
înlocuirea venitului care dispare ca urmare a unei incapacități de muncă sau deces, o anumită perioadă de timp, astfel încât standardul de viață al persoanei afectate de risc sau al familiei să se păstreze neschimbat până la identificarea unor soluții viabile de redresare financiară.
Cea de-a doua categorie de riscuri care pot afecta o persoană sau familia acestuia se referă la situația nerealizării unor dorințe foarte importante din cauza inexistenței unor resurse financiare corespunzătoare pentru a duce la bun sfârșit anumite planuri.
Printre cele mai importante dorințe se numără: un trai decent la pensionare, acumularea unui fond care să fie utilizat pentru susținerea financiară a studiilor copiilor, economisirea unei anumite sume de bani în scopul achiziționării unei locuințe, demarării unei afaceri. În acest context, acele tipuri de asigurări de viață care conțin și un element investițional, reprezintă o foarte buna modalitate de economisire/investire a banilor.
Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viață sunt caracterizate prin caracter facultativ și se realizează cu persoane cuprinse între anumite limite de vârstă, pe durate de asigurare egale sau nu, cu durata plății primelor de asigurare exprimate în ani întregi, perioada de asigurare și perioada de plată a primelor de asigurare se află în corelație cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioade de asigurare de peste 10 ani.
Persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50 % nu sunt primite în asigurare, iar prin contract se asigură o singură persoană, dar există și excepții, în cazul asigurărilor familiale.
Neavând caracter reparator, asigurarea de viață nu are restricții bănești ca asigurările de bunuri. Asiguratul are dreptul să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiași eveniment și pentru sume diferite, iar la producerea riscului asigurat, acesta va fi îndreptățit să încaseze indemnizațiile de despăgubire de pe toate polițele în vigoare (L. MARIAN, 2008, p. 83).
De asemenea, conform Legii Nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.
Primele de asigurare se stabilesc pe baze actuariale în funcție de vârsta asiguratului și sexul, pentru riscul de deces, iar în plus, pentru clauzele suplimentare se ține cont și de domeniul în care acesta își desfășoară activitatea.
Un aspect important în ceea ce privește asigurările de viață îl reprezintă faptul că la momentul încheierii poliței trebuie să existe un interes asigurabil între contractantul asigurării, asigurat și beneficiarul asigurării. În cazul în care această relație nu poate fi verificată, asigurarea este nulă de drept.
Capitolul III.
STUDIU DE CAZ PRIVIND ÎNCHEIEREA, DERULAREA ȘI FINALIZAREA CONTRACTELOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ
3.1. Prezentarea generală a societății ING Group
Grupul ING a fost constituit în 1991 prin fuziunea dintre Nationale-Nederlanden și grupul NMB PostBank. Anul 1991 a reprezentat nu numai fuziunea celor două grupuri, ci și nașterea unui puternic concurent pe piața internațională a serviciilor financiare. De fapt ,,tinerețea” este doar aparentă, pentru că, în realitate, originile sale se întorc în timp la jumătatea secolului trecut (1845 asigurările și 1881 activitatea bancară), atunci când asigurările și băncile au început să dețină un rol important în sectorul financiar olandez.
Naționale-Nederlanden era și la acel moment cea mai puternică societate de asigurări din Olanda. Experiența și calitatea serviciilor, atât în sfera asigurărilor de viață, cât și în sfera asigurărilor non-viață erau deja garantate de cei aproape 150 de ani de activitate a celor două companii fondatoare Nederlanden (fondată în 1845) și Naționale Levensverzekering Bank (fondată în 1863). Pe de altă parte, grupul NMB PostBank era format din NMB Bank și PostBank-lidere în domeniul activităților bancare pentru clienți instituționali, internaționali și pentru clienți individuali.
Pornind de la originile societăților din care a luat naștere Grupul ING, constatăm cu ușurință că realizările actuale ale acestuia se bazează pe experiența și profesionalismul a multor generații de oameni devotați muncii lor și dornici de a obține rezultate performante. În 1991, prin anularea legii prin care se interzicea unificarea societăților bancare și a societăților de asigurare, Nationale-Nederlanden și NMB PostBank Group decid să formeze împreună Internationale Nederlanden Group ( ING). Pe data de 4 martie 1991 apare în mod oficial unul din cele mai mari și puternice grupuri financiare din lume, al cărui simbol a devenit leul portocaliu.
Datorită nivelului de dezvoltare economică a Olandei, a concurenței puternice pe piața națională, precum și a imposibilității extinderii nelimitate a activității grupului în cadrul național, penetrarea pe alte piețe a apărut ca o consecință firească.
Grupul ING reprezintă astfel o combinație unică a operațiunilor de asigurări, activități bancare și investiții, având scopul declarat de a oferii clienților servicii financiare integrate. Această strategie a fost inițiată în Olanda, iar ulterior a fost extinsă în toate țările în care a fost posibil și s-a considerat că poate fi profitabilă.
3.1.1. ING Bank România
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări și de management al activelor unui număr de peste 85 de milioane de clienți, companii sau instituții din 50 de țări.
ING Bank este prima instituție financiară internațională care a deschis o sucursală în România, după 1989. Ca bancă universală, ING Bank oferă astăzi o gamă completă de produse și servicii, tuturor categoriilor de clienți: persoane fizice, companii mici și mijlocii, mari corporații și instituții financiare.
Din luna aprilie a anului 2015 pe lângă divizia bancară, ING Group este prezent în România sub o alta denumire prin următoarele divizii: NN Asigurări de Viață, NN Pensii, NN Lease, NN Commercial Finance, NN Real Estate Investment Management.
În cadrul expansiunii internaționale a ING Bank, România a fost considerată o piață în dezvoltare cu potențial ridicat, fiind a doua țară ca mărime din Europa Centrală. Pătrunderea pe această piață a fost planificată și stabilită cu mult timp înainte ca alți importanți investitori străini să fie pregătiți pentru acest pas.
Istoria companiei în România a început în octombrie 1994, când ING a lansat operațiunile bancare, fiind prima bancă străină care a deschis după 1989 o sucursală oferind servicii complete. De atunci, sucursala din București a depășit toate asteptările în ceea ce privește numărul de clienți și dezvoltarea afacerilor. Numărul angajaților a crescut de la 14 la peste 300, iar baza de clienți cuprinde 90% din numărul companiilor multinaționale care activează pe piața, precum și importante societăți mixte și majoritatea companiilor autohtone care desfășoară activități externe. Principala preocupare a ING Bank România este să ofere clienților săi servicii de încredere, eficiente și flexibile pe o piață imperfectă, adesea dificilă.
ING Bank este astăzi lider de necontestat pe piața românească având zece sucursale și desfășurând activități bancare atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Serviciile pentru persoane juridice includ acordarea de împrumuturi, efectuarea de plăți și cash management.
Aceste servicii sunt sprijinite de către cele mai mari operațiuni de pe piețele financiare: comercializarea și distribuirea de produse financiare cum ar fi schimbul valutar, piața monetară și derivativele. Serviciile pentru persoane fizice, lansate recent, includ depozite, operațiuni de cont curent, schimb valutar și carduri American Express.
În septembrie 2010, ING România avea un număr de peste 1.100 de angajați, cărora li se
adaugă o rețea de 2.000 de consultanți de asigurări. ING Bank România a înregistrat în anul 2011 un profit brut de 72,9 milioane de lei, cu 148% mai mult decât în 2010, în vreme ce activele băncii au avansat cu 13%, la 8,1 miliarde de lei. ING Bank România a înregistrat în 2012 o creștere cu 66% a profitului brut, la 106 milioane lei, în condițiile în care valoarea totală a activelor băncii a ajuns la 11,09 miliarde lei.
În anul 2013, ING Bank avea active de 2,8 miliarde euro și a obținut un venit net de 695 milioane de lei. În noiembrie 2013, ING Bank România se situa în topul primelor 5 bănci de pe piață din segmentul corporate banking, în clasamentul primilor 3 brokeri de pe piața de capital, în top 5 bănci privind numărul de carduri de debit și credit deținute și în top 10 bănci după valoarea activelor gestionate.
În februarie 2014 ING Bank avea 35 de sucursale bancare pentru companii și 184 de unități pentru persoane fizice și a înregistrat un venit net de 672 milioane lei, cu 3% mai mic față de anul 2013. ING Bank România a încheiat anul 2015 cu un venit net de 701 milioane lei, reprezentând o majorare de 4% față de anul precedent, iar activele bancare au înregistrat o creștere de 18% în comparație cu anul 2014, ajungând la 14,25 miliarde lei.
Misiunea ING este: „Implementarea unui standard pentru a ajuta clienții să-și administreze viitorul”.
3.1.2. NN Asigurări de Viață
După cum am menționat ING Asigurări de viață și-a schimbat numele în NN Asigurări de viață.
NN Asigurări de viață se află printre cei mai importanți participanți pe piața financiară din Europa și este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de servicii financiare integrate, combinând serviciile bancare, de asigurări și de managementul al investițiilor. În Olanda, NN Asigurări de viață este liderul de piață în domeniile asigurărilor de viață și pensiilor private, precum și în sectorul transferurilor de fonduri.
NN Asigurări de Viață este parte integrantă a Grupului ING, cel mai mare grup financiar olandez și una dintre primele zece instituții financiare din lume. Înființată în ianuarie 1997, sub numele de Nederlanden Asigurări de Viață România, compania și-a început activitatea cu cinci agenții și un număr de 200 de consultanți.
Apariția Nederlanden Asigurări de Viață reprezintă consecința firească a unui amplu proces de evaluare a pieței financiare românești, realizat de Grupul ING. La acea dată, primul pas al dezvoltării Grupului ING în România fusese deja realizat, prin lansarea în 1994 a ING Bank, prima bancă străină în România.
În 2007 Nederlanden a devenit liderul pieței asigurărilor de viață din România, cu un volum al primelor brute subscrise în 2010 de aproape 79,3 mil Euro și o cotă de piață de 59,4%. Cu un capital social de 450,4 miliarde lei (echivalentul a 28,8 milioane USD), NN Asigurări de Viață este cea mai puternic capitalizată companie de pe piața asigurărilor, ocupând primul loc și din punctul de vedere al atragerii de noi clienți.
NN Asigurări de Viață România a obținut, în 2010, un profit brut de 14 milioane de euro, cu 40% peste cel din anul precedent, pe fondul avansului primelor brute subscrise de clienți cu 14%. NN Asigurări de Viață a înregistrat o creștere a volumul primelor brute subscrise în 2012 cu 24% comparativ cu anul 2011, până la valoarea de 620,6 milioane de lei. NN Asigurări de Viață s-a ridicat la 199 milioane de lei, în creștere cu 28% față de 2011.
NN Asigurări de Viață avea o valoare a activelor financiare administrate de 422,4 milioane euro în anul 2013. ING Asigurări de Viață deține și două fonduri de pensii facultative (pilonul III) – NN Clasic și NN Optim, care aveau 71.076 participanți și active nete de 20,5 milioane euro în anul 2013.
În anul 2014, cota de piață a NN Asigurări de Viață era de 32,62 %. Profitul brut al NN Asigurări de Viață s-a înjumătățit în 2014, până la 46,47 milioane de lei, adică peste 11 milioane de euro. Evoluția pozitivă în privința retenției clienților s-a consolidat, numărul de contracte răscumparate și reziliate în 2014 fiind cu 30% mai mic față de 2013.
În 2015 NN Asigurări de Viață deținea 32,62% din piața asigurărilor de viață din România, iar volumul primelor brute subscrise era de 554,4 milioane RON la finele lui 2015, în creștere cu 2% față de anul precedent.
3.1.3. Răspunsul ING la criza financiară
ING a anunțat că a ajuns la un acord cu guvernul olandez pentru a crește capitalul și a crea astfel o barieră puternică împotriva condițiilor de piață și economice actuale. ING va emite titluri subordonate fără drept de vot în valoare de 10 miliarde euro pentru statul olandez. Aceasta tranzacție va crește indicatorul Core Tier-1 privind adecvarea capitalului la aproximativ 8%, va fortifica afacerea de asigurări și va reduce raportul datorii/capital al grupului la aproximativ 10%.
Actualul mediu economic s-a schimbat în decursul ultimelor săptămâni, fapt ce a condus la un acord international. Toate titlurile financiare sunt puternic afectate de condițiile actuale de piață, deosebit de instabile, iar ING nu face excepție. Nu există niciun fel de legatură între depozitele, investițiile sau polițele de asigurări ale clienților și prețul acțiunilor.
Guvernele trebuie să fie mai implicate pentru a asigura sănătatea companiilor financiare și de a proteja clienții. Unul dintre indicatorii de performanță ai unei companii este așa numitul „Rata de Capital”. Raportul ING se află deasupra pragului stabilit de comisia europeană, iar investiția primită acum din partea guvernului olandez contribuie la crearea unui fond de rezervă care protejează afacerea și clienții.
Investiția guvernului olandez în ING asigură faptul că ING continuă să-și consolideze standardele înalte ca o organizație prudentă și sigură ce oferă servicii în domeniile: bancar, de asigurări de viață, investiții și pensii.
Rata de adecvare a capitalului de rang I este principalul instrument de măsură a puterii financiare a unei bănci, din punctul de vedere al autorităților de reglementare. Acest indicator demonstrează capacitatea unei bănci de a absorbi eventuale pierderi.
ING este reglementată de Banca Centrală a Olandei (Dutch Central Bank), care urmărește recomandările de adecvare a capitalului dezvoltate de Uniunea Europeană. Conform acestor recomandări, pentru ca o bancă să fie capitalizată adecvat trebuie să aibă o rată de adecvare a capitalului de rang I de cel putin 4%. Pentru ING acest indice este mult peste acest nivel, situandu-se la 8%, după infuzia de capital.
Plafonul de garantare a depozitelor nu se schimbă, fiecare client persoană fizică sau IMM are garantat un plafon de 100.000 euro. Acesta este valabil pentru toate depozitele și conturile curente deschise la ING, indiferent de monedă, conform deciziei Băncii Centrale Olandeze. ING Bank România, având statut de sucursală a ING Bank N.V cu sediul în Olanda, aplică regulile stabilite de către Banca Centrală Olandeză. ING acordă în continuare credite în aceleași condiții ca și până acum.
3.2. Produse de asigurări de viață oferite de NN
Produsele cu care NN Nederlanden a pătruns pe piața românească de asigurări de viață se împart în două mari categorii: produse tradiționale și produse de tip Unit Linked.
NN cuprinde următoarele asigurări tradiționale:
asigurări privind protecția financiară: SMART, Prudent, Maraton; Sunt cele mai ieftine produse de asigurare, însa, la sfârșitul perioadei de plată a primelor de asigurare, dacă evenimentul asigurat nu s-a produs, primele de asigurare plătite nu sunt returnate, compania fiind exonerată de orice fel de obligație.
asigurări cu componentă de economisire: Regal, Academica; NN le recomandă persoanelor care caută dincolo de protecția financiară și vor să economisească anumite sume de bani. Aceste asigurări garantează o sumă asigurată la sfârșitul contractului și, în plus, îți oferă posibilitatea de a obține randamente superioare prin intermediul participării la profit.
NN oferă și asigurări unit-linked. Acestea sunt produse care combină caracteristicile asigurărilor de viață cu cele ale unor produse de investiție, respectiv protecția oferită de o poliță de asigurare de viață cu beneficiile unor investiții administrate în scopul exclusiv al asigurării. Se poate opta pentru:
• Planul de economisire pentru Copii (GentT pentru Copil);
• Planuri de Asigurare cu componenta de Pensii (GenT pentru Pensie);
• Planuri de Asigurare cu componenta de Investitii (GenT pentru Investitie, Capital).
Atractivitatea produselor Unit Linked este dată atât de combinația între beneficiul de protecție și cel de investiție, cât și de flexibilitatea oferită. Astfel, Unit Linked reprezintă:
Investiție – clientul are posibilitatea de a alege între programe de investiții cu grade diferite de risc: de la programe de investiții cu grad scăzut de risc (bonuri de tezaur, titluri cu venit fix) până la cele cu grad ridicat de risc (care au în componență titluri cu venituri variabile sau investiții pe piețe de capital); la aceste fonduri au acces doar clienții societății de asigurări.
Protecție – orice produs Unit Linked conține o asigurare de viață încheiată pe perioada de timp aleasă de client; suma asigurată stabilită la încheierea contractului este garantată pe întreaga durată a protecției alese, indiferent de valoarea acumulată (în unituri) a contului tău. Această sumă asigurată poate fi modificată la cerere oricând pe durata contractului.
În cazul alegerii unui produs de tip Unit Linked, prețurile corespunzătoare programelor de investiții alese pot să crească sau să scadă de la o zi la alta.
Este important de știut că produsele Unit Linked sunt concepute astfel încât să confere o creștere pe termen lung a investițiilor. Pe parcursul întregii durate a contractului, clienții au dreptul și posibilitatea de a se implica în mod activ în alocarea pe pragrame de investiții a primelor plătite în cadrul contractului.
Diferența între produsele Unit Linked și Asigurările Tradiționale constă în faptul că riscul investițional este gestionat în mod diferit. În cazul produselor Unit Linked, prin plata contribuțiilor sale asiguratul cumpară unituri de investiții.
Astfel, asiguratul își asumă riscul investiției pentru care a optat, precum și pe cel al deciziilor pe care le poate lua ulterior cu privire la distribuția uniturilor între fonduri de investiții cu grade de risc diferite. În cazul asigurărilor tradiționale asigurătorul este cel ce își asumă riscul investiției.
3.2.1. Condiții privind încheierea contractelor de asigurări de viață de la NN
Asigurarea de viață este un angajament pe termen lung care trebuie susținut pe întreaga perioadă contractuală pentru a putea beneficia de o valoarea corectă a sumelor investite. Nevoile fiecăruia dintre noi sunt diferite, de aceea nu există o sumă standard. Totuși, există o regulă generală care recomandă ca suma asigurată să reprezinte de 6-8 ori venitul net anual.
Pentru a determina mai exact suma necesară, trebuie luat în considerare:
• valoarea împrumuturilor în desfășurare: credite ipotecare și/ sau auto, leasing auto, carduri de credit, descoperiri de cont, alte credite de consum sau alte datorii;
• taxa de școlarizare și alte cheltuieli necesare copiilor pentru a beneficia de o educație adecvată;
• cheltuielile imediate pe care familia ar trebui să le suporte în cazul unui eveniment neprevăzut (cheltuieli de înmormântare, taxe succesorale etc.);
• cheltuielile curente ale familiei pe o perioadă de 1 an;
• surse alternative de venit pentru familie: ajutor de deces, pensie de urmaș, disponibilități la vedere, depozite bancare, participație la fonduri de investiții, alte sume plasate în instrumente de economisire alternative etc.
Durata pe care se încheie o poliță de asigurare depinde de mai mulți factori:
• vârsta clientului și a partenerului său de viață;
• vârsta copiilor;
• durata pe care sunt angajate obligațiile financiare;
• perioada până la momentul pensionării.
Documente necesare pentru emiterea poliței de asigurare sunt:
• cererea de asigurare completată și semnată de reprezentanții contractantului (persoana juridică ce are calitatea de angajator);
• oferta semnată și ștampilată de reprezentanții legali ai contractantului;
• copii ale documentelor de identificare ale contractantului, semnate și ștampilate de reprezentanții contractantului pentru conformitate cu originalul:
– certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului;
– actul constitutiv, statutul companiei;
• în plus, pentru asigurările nominale este necesară transmiterea detaliilor de identificare a membrilor grupului asigurat. După primirea tuturor acestor documente, la sediul central, se va emite polița de asigurare. De asemenea, se va trimite și decontul de plată care conține prima de plată aferentă fiecărei categorii ocupaționale.
NN poate solicita informații suplimentare sau o examinare medicală a persoanei care dorește să încheie o asigurarare dacă în chestionarul medical sunt declarate afecțiuni cu potențial evolutiv, există factori de risc, vârsta persoanei asigurate depășeste o anumită limită, suma asigurată solicitată depășeste o anumită limită, informațiile prezentate în cererea de asigurare sunt incomplete sau generează suspiciuni cu privire la starea reală a sănătății persoanei asigurate.
La fiecare aniversare a contractului de asigurare se opta pentru modificarea frecvenței de plată a primelor: lunar, trimestrial, semestrial sau anual.
Prin întreruperea pe perioadă determinată a plății primelor de asigurare se poate suspenda plata primelor de asigurare pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni. După expirarea acestei perioade de grație plata primelor va fi reluată, nefiind necesară achitarea retroactivă a primelor de asigurare. Aceasta opțiune este disponibilă numai pentru produsele Academica, Regal, Phoenix și Maraton și poate fi activată în anumite condiții impuse de asigurător.
Contractul liber de plată a primelor presupune, în cazul asigurărilor tradiționale, recalcularea/reducerea sumei asigurate proporțional cu valoarea primelor plătite deja. Astfel nu mai trebuie plătite primele de asigurare, iar clienții pot profita de avantajele poliței de asigurare.
Dacă într-un anumit moment clientul nu mai poate susține costurile poliței de asigurare, poate decide rezilierea contractului. Înainte de a lua această decizie există alternativele:
transformarea contractului într-un contract liber de plată a primelor sau întreruperea pe o perioadă determinată a plății primelor de asigurare – în acest caz nu mai este necesară plata primelor de asigurare;
reducerea nivelului primelor și/sau al sumei asigurate;
în cazul în care clientul are nevoie de bani, se poate realiza o răscumpărare parțială în loc de o răscumpărare totală a contractului, dacă acest lucru este posibil.
Se poate repune în vigoare un contract reziliat sau un contract liber de plată a primelor în maxim 1 an de la data rezilierii sau transformării în contract liber de plată a primelor. Repunerea în vigoare se va face la fel ca la încheierea unui nou contract de asigurare: acoperirea riscului producerii evenimentului asigurat va fi repusă în vigoare, cu efecte numai pentru viitor, începând cu ora 0:00 a zilei calendaristice imediat următoare datei achitării integrale a tuturor sumelor datorate ca și prime de asigurare.
Dacă repunerea se face după mai mult de 6 luni de la data rezilierii/transformării în contract liber de plată a primelor, se va efectua o noua evaluare a riscului. Se va accepta repunerea contractului dacă riscurile acoperite sau condițiile de acordare a asigurării nu s-au modificat față de data ultimei evaluări. Dacă riscurile acoperite sau condițiile de acordare a asigurării s-au modificat față de data ultimei evaluări, repunerea contractului poate fi refuzată sau acceptată în alți termeni.
Contractantul asigurării are opțiunile:
modificarea numelui declarat la momentul încheierii contractului (dacă acesta s-a schimbat ca urmare a căsătoriei, divorțului, adopției sau a unei hotărâri judecătorești);
modificarea adresei declarate la momentul încheierii contractului;
schimbarea beneficiarul poliței de asigurare;
cesionarea drepturilor rezultate din poliță.
Pentru Produsele Unit Linked există posibilitatea să redirecționezi primele într-un alt program de investiții decât cel ales inițial și transferi unituri între programele de investiții.
3.2.2. Studiu de caz: Comparație între planul de protecție Prudent și Smart
Tabel 3.1. Comparație între planul de protecție Prudent30 și Smart
3.3. Eficiența în activitatea de asigurări
În aprecierea eficienței activității de asigurare este necesar să avem în vedere atât raportul dintre efectul obținut și efortul depus în legatură cu această activitate, cât și rezultatele financiare nemijlocite obținute de asigurător.
Efectul obținut de pe urma activității de asigurare, prin acordarea de despăgubiri și sume asigurate, se concretizează în crearea condițiilor care permit continuitatea proceselor economice din diferite ramuri și sectoare, menținerea integrității proprietății aparținând unor persoane juridice sau fizice și realizarea de către populație a unor măsuri suplimentare de prevedere și de economisire.
Prin urmare, eficiența activității de asigurare este necesar să fie privită atât din punctul de vedere al intereselor asigurătorului, care își conduce activitatea pe baza principiului gestiunii financiare, cât și din punctul de vedere al intereselor asiguraților.
Din punctul de vedere al asigurătorului activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât cheltuielile cu plata indemnizațiilor (sume asigurate și despăgubiri), precum și cele legate de formarea și gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.
Din perspectiva asiguratului, eficiența asigurărilor este cu atât mai mare cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate, iar primele de asigurare mai mici. Deasemenea, cu cât timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare și până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât mai eficientă este activitatea de asigurare.
În aprecierea eficienței activității de asigurare și a dimensiunii rezultatelor financiare obținute de un asigurător, este necesar să avem în vedere și faptul că în acest domeniu se întâlnește un fenomen specific – unic în activitatea economică – respectiv inversarea ciclului de producție. Este vorba de faptul că asigurătorul “vinde” înainte de a fi “produs”, deci înainte de a cunoaște costul “produsului vândut”.
Prin încasarea primei de asigurare, societatea de asigurări se obligă să plătească asiguratului eventualele daune a căror mărime nu se cunoaște, aceasta putând fi doar aproximată pe baza unor calcule probabilistice.
Se desprinde cu ușurință importanța deosebită pe care o reprezintă calcularea primelor de asigurare pe baza unor criterii științifice, respectiv folosindu-se metode statistico-matematice. Numai în acest fel, o societate de asigurări va reuși să-și formeze, din primele de asigurare încasate, un fond de asigurare care să-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat. Un factor foarte important care acționează în domeniul asigurărilor, influențând direct și nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de asigurător cu plata despăgubirilor, este caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube.
Acest caracter impune ca analiza eficienței activității de asigurare să se facă pe o perioadă de timp cât mai îndelungată (minimum 5 ani), deoarece numai în acest mod pot fi desprinse concluzii judicioase privind rezultatele finale obținute (M. Bojincă, 2010, pag. 12).
Se poate afirma că în aprecierea eficienței activității de asigurare este necesar să se facă folosindu-se indicatori care să reflecte atât rezultatele obținute de asigurător, cât și eficiența pentru asigurați.
3.3.1. Indicatori ai eficienței la nivelul NN Asigurări de Viață
a.) Principalul indicator de comensurare a rezultatelor financiare și, deci, al eficienței asigurărilor, care are un rol important în înfăptuirea gestiunii economico-financiare este profitul, ce se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile societății de asigurări. Datorită faptului că volumul despăgubirilor plătite diferă de la un an la altul, profitul nu poate constitui un indicator absolut de comensurare a eficienței economico-sociale a asigurărilor.
Profitul are însă un rol important în realizarea autonomiei funcționale și a gestiunii economico-financiare a societății de asigurări, servește ca izvor de alimentare a veniturilor bugetului de stat, stimulează salariații din asigurări și reasigurări, cointeresează societatea de asigurări, este un instrument de control.
Profitul înregistrat de societatea NN Asigurări de Viață în anul 2014 a fost în valoare de 46.727.350, aflându-se într-o scădere considerabilă, aproape dublă, față de anul anterior atunci când acesta a înregistrat o valoare de 92.666.339.
b.) Rata daunei (Rd) este unul dintre cei mai importanți indicatori utilizați în aprecierea activității unei societăți de asigurare. Se exprimă ca raport între despăgubirile sau sumele asigurate plătite de asigurător și primele de asigurare încasate.
, unde:
Dp – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite deasigurător;
P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.
2015:%
2014:%
Cu cât rata daunei este mai mică, respective primele încasate sunt mai mari decât despăgubirile plătite, cu atât situația financiară a asigurătorilor este mai bună. Rata daunei în anul 2015 a fost de 11,40 %, aceasta înregistrând o creștere cu 1,57 puncte procentuale față de anul 2014 în care societatea NN a înregistrat o rată a daunei de 9,83 %.
Analizând rezultatele obținute se observă că rata daunei are un nivel redus, de 11,40 %, ceea ce înseamnă că, din 100 lei prime de asigurare subscrise, 11,40 lei au fost utilizați pentru plata despăgubirilor de asigurare, diferența de 88,60 lei acoperind cheltuielile asigurătorului.
c.) Rata venitului net este un alt indicator des utilizat în aprecierea eficienței unei societăți de asigurare. Aceasta se calculează ca raport între diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei, un an) la totalul veniturilor.
2013:%
2014:%
Rata venitului net arată, în procente, cât îi rămâne asigurătorului din fiecare 100 u.m. de prime încasate. Rata venitului net în anul 2014 a scăzut la valoarea de 4,24%, societatea NN înregistrând o scădere a ratei venitului net cu 3,76 puncte procentuale față de anul 2013. Rata venitului net arată faptul că, la 100 lei încasări totale, se obține un profit de 4,24 lei.
d.) Cheltuieli la 100 lei venit net (C/100 u.m.) este un alt indicator utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale. Acesta se calculează ca raport între diferența dintre totalul cheltuielilor și totalul despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de asigurător pe parcursul unui an și diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor.
2013:Ron
2014:Ron
Cu cât acest indicator este mai redus, cu atât asigurătorul are posibilitatea acoperirii costurilor aferente activității de asigurare (costurile rămase de acoperit după plata despăgubirilor) din veniturile realizate suplimentar comparativ cu nivelul costurilor totale. Cheltuielile la 100 lei venit net arată ca la 100 lei profit, cheltuielile rămase după plata despăgubirilor au fost de 11,16 lei.
e.) Costul la 100 lei încasări totale se calculează ca un raport între cheltuielile total efectuate cu activitatea de asigurare și încasările totale rezultate din primele de asigurare și din alte surse.
2013: %
2014: %
Când indicatorul este subunitar sau mai mic decât 100, activitatea de asigurare este eficientă. Costul la 100 lei încasări totale în anul 2014 a crescut de la 92 % la 95,76 % în comparație cu anul 2013, dar aflându-se sub 100, acest indicator reflectă o activitate de asigurare eficientă a societății NN.
Costul la 100 lei încasări totale este de 95,76 lei, ceea ce înseamnă că diferența de 4,24 lei reprezintă profitul asigurătorului. Se observă că nivelul acestui indicator este mai mare cu 85,93 lei decât rata daunei, nivel ce reprezintă cheltuielile legate de gestionarea și achiziția contractelor de asigurare.
f.) Prima medie încasată pe contract (Pm) este un alt indicator utilizat în analiza eficienței, și se obține raportând totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare încheiate.
Acest indicator se poate calcula atât în cazul asigurărilor de bunuri cât și în cazul asigurărilor de persoane sau de răspundere civilă. Acesta are, însă, o semnificație aparte în cazul asigurărilor de viață care se încheie pe o perioadă mai îndelungată, arătând gradul de atragere de numerar de la populație.
Prima brută anualizată medie pentru contractele încheiate în perioada de raportare în anul 2015 a crescut cu 94 Ron față de anul 2014, de la 1500 ron la 1594 ron. Prima brută medie alocată de clienții care au încheiat în primul trimestru al anului 2015 o poliță de asigurare de viață la NN este de 1.564 lei, în scadere cu 30 de ron față de intervalul similar din 2014.
g.) Suma medie asigurată (Sma) se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate și numărul total al contractelor de asigurare încheiate.
Suma medie asigurată se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai la categoriile de asigurări facultative de viață. În cazul în care se constată că la asigurările de viață sumele asigurate sunt mai mari, acest lucru înseamnă că personalul care se ocupă de contractări a desfășurat o activitate de calitate superioară. Acest indicator poate fi calculat atât pentru stocuri de asigurări cât și pe perioadă.
Suma asigurată medie pentru portofoliul de asigurări noi din 2015 a ajuns la 47.194 RON, în creștere cu 7% față de anul precedent, iar primul trimestru al anului 2015 prezintă un nivelul mediu al sumei asigurate de 53.175 lei, în creștere cu 12,67% față de aceeași perioadă a anului precedent. Analizând acest indicator rezultă că personalul NN a desfășurat a activități de calitate superioară.
h.) Productivitatea muncii (Wlb) unui agent de asigurări se obține raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de lucrători pentru o perioadă dată de timp.
Productivitatea muncii lucrătorului bancar (Wlb):
2013: Ron
2014: Ron
Indicele productivitatea muncii lucrătorului bancar a înregistrat în anul 2014 valoarea de 173.064,26 ron, înregistrând o scădere față de anul 2013 în care s-au înregistrat valori duble 343.208,66 ron.
Tabel 3.2. Rezultate financiare NN(ING) 2013-2015
Figura 3.2 Rezultate financiare NN 2013-2015
(Sursa: Raport anual de activitate NN Asigurări de Viață pe anul 2014, Comunicat NN – rezultate 2015)
Marja de solvabilitate a societăților de asigurare reprezintă suma cu care valoarea activelor depășește valoarea obligațiilor. Diferența dintre activele și obligațiile luate în considerare la stabilirea marjei de solvabilitate reprezintă activul net al asigurătorului și exprimă capacitatea acestuia de a-și acoperi obligațiile fără a apela la capitalurile proprii.
În anul 2015 marja de solvabilitate disponibilă a NN Asigurări de Viață este 1,65 față de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 4,69 comparativ cu nivelul minim cerut de 1. Marja și gradul de solvabilitate reprezintă indicatori financiari semnificativi, însă nu suficienți pentru a reflecta stabilitatea financiară reală a unui asigurător. Acești indicatori trebuie interpretați în corelație cu alți indicatori, cum ar fi: rezervele tehnice, coeficientul de lichiditate, portofoliul de invetiții.
3.3.2. Indicatori de apreciere a eficienței asigurărilor din perspectiva asiguraților
Eficiența asigurărilor pentru asigurați poate fi apreciată pe baza următorilor indicatori:
a.) Gradul de acoperire prin asigurare (Gaa) se calculeazăca un raport între suma asigurată și valoarea reală a bunului asigurat. Acest indicator ne arată, în procente, în ce raport se află suma asigurată față de valoarea reală a bunului asigurat.
b.) Gradul de acoperire a daunei (Gad) sau rata despăgubirii se calculează pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Aceasta arată, în procente, în ce raport se află despăgubirea față de valoarea pagubei produse. Când suma asigurată și despăgubirea de asigurare sunt mai apropiate de valoarea bunui asigurat și, respectiv, de nivelul pagubei produse, asiguratul va fi mulțumit de derularea contractului său.
c.) La asigurările facultative de viață gradul de cuprindere poate fi calculat în diferite variante. O primă variantă este raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul populației asigurabile. O altă modalitate de calcul este raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul total al salariaților, raportarea portofoliului total de asigurări de viață la numărul total al salariaților (sau la numărul persoanelor care realizează venituri).
d.) Durata medie de lichidare a daunelor este un indicator reprezentativ ce măsoară cererea de asigurare și caracterizează comportamentul asiguratului față de un anumit risc, precum și al asigurătorului față de cererea de asigurare. Dacă durata medie de lichidare a daunelor, calculată ca raport între numărul zilelor trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor și numărul daunelor analizate și soluționate de asigurător, este ridicată, interesul asiguratului este scăzut (Dincă și Cristea, 2006, p. 213).
3.3.3. Căi de creștere a eficienței activității de asigurare și reasigurare
Creșterea eficienței în activitatea de asigurare și reasigurare este un obiectiv de atins de fiecare firmă de asigurare sau reasigurare. Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor firmelor de asigurare este determinat de volumul despăgubirilor realizate către persoanele asigurate. Astfel, identificarea acelor căi de reducere a despăgubirilor reprezintă o prioritate pentru managerii firmelor de asigurare-reasigurare.
Reducerea cheltuielilor cu despăgubirile, poate avea loc în condițiile în care sunt pertinent analizate, în dinamică, toate portofoliile de asigurări realizate de firma în discuție, având în vedere imprevizibilitatea riscurilor corelată cu valoarea pagubelor.
Un prim element care trebuie analizat poate fi determinarea gradului în care unele riscuri propuse a fi despăgubite au cauze obiective sauimplicații subiective. De asemenea, realizarea unui număr mare de asigurări, poate determina încasări mai mari pentru societățile de asigurare care trebuie să-și fundamenteze valoarea primelor de asigurare pe calcule statistice, actuariale, evidențe clare ale situației de plată sau neplată (întrerupere, încetare de plată, rate restante, răscumpărări).
Aplicarea metodelor de management al riscului poate conduce substanțial la reducerea cheltuielilor cu despăgubirile. Prin integrarea în contractele de asigurare a unor clauze care să permită realizarea periodică de inspecții de către societățile de asigurare asupra bunurilor care fac obiectul asigurării, se poate refuza plata despăgubirilor solicitate de către asigurat, sau chiar rezilia contractul de asigurare. Nu este de conceput în prezent realizarea pe baze de eficiență a activității în firmele de asigurare-reasigurare fără a se face apel la utilizarea echipamentelor informatice de calcul și a accesoriilor acestora.
Se constată în prezent extinderea volumului de polițe de asigurare efectuate în valute (în special pentru asigurările de viață care includ și o componentă de investiție). Domeniul asigurărilor trebuie să țină cont de evoluția pieței, a concurenței, a condițiilor de utilizare și aplicare a tehnologiilor, firmele fiind nevoite să-și extindă reasigurărilor active față de reasigurările pasive.
Reasigurările active prezintă o mai mare certitudine în ceea ce privește caracterul favorabil al efectelor care sunt generate. Reasigurătorii pot accepta doar acele contracte pe care le consideră avantajoase privitor la riscul implicat, valoarea primelor de reasigurare care vor fi încasate.
În cazul reasigurărilor pasive, reasigurații se pot considera într-o oarecare măsură dezavantajați, fiind în situația delicată de a accepta condițiile impuse de reasigurător. Condițiile dinamice existente în mediul concurențial în care își desfășoară activitatea firmele de asigurare se constituie în cauze obiective care determină o adaptare continuă, o creștere susținută a eficienței activității de asigurare și reasigurare.
3.4. Randamentul polițelor de asigurări de viață la NN
NN Asigurări de Viață a subscris în primul trimestru 2015 prime în valoare de 133 milioane de lei (30,5 mil. euro), nivel similar cu cel raportat în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care cei mai mulți clienți s-au orientat spre produse cu garanții.
Primul trimestru din 2015 a fost marcat de stabilizarea perspectivelor economice și de ușoara revenire a piețelor financiare. La NN aceste evoluții s-au tradus prin creșterea cu 7% a numărului de asigurări noi încheiate, în paralel cu scăderea cu 17% a numărului de contracte răscumpărate și reziliate.
Peste 70% din polițele vândute de NN Asigurări în primele trei luni au fost produse tradiționale, cu randamente garantate, ceea ce arată că apetitul față față de risc al clienților rămâne scăzut.
Polițele de tip tradițional garantează clienților suma investită inițial indiferent de randamentul din investiții, în timp ce în cazul polițelor unit-linked clienții își asumă întregul risc. Programele de investiții exclusiv în acțiuni sau majoritar în acțiuni ale NN Asigurări au avut randamente de 12-14% în primele patru luni din acest an, dar sunt încă sub nivelul din luna mai 2014.
Figura 3.1. Ponderea asigurărilor tradiționale și unit linked în cadrul societății NN
(Sursa: www.ing.ro)
Asigurarea mixtă nu are un randament foarte mare, dar este un produs de neînlocuit. Este singura forma garantată de economisire pe termen lung, nici titlurile de stat nu sunt emise pe asemenea perioade.
Pentru un bărbat sănătos în vârstă de 30 de ani, care lucrează într-un mediu nepericulos, o asigurare mixtă costă între 9.000 și 11.300 de euro pe an, dacă polița este încheiată pentru o perioadă de 10 ani. În cazul în care maturitatea poliței este de 20 de ani, prima coboară la 4.000-5.700 de euro pe an, în funcție de companie. Pentru o asigurare încheiată pe 30 de ani, prima variază între 2.300 si 4.000 de euro pe an.
În cazul unor polițe în care suma primelor plătite este mai mare decât suma asigurată de 100.000 de euro, de multe ori la finalul contractului clientul beneficiază de o dobândă mai mare decât cea garantată de asigurător datorită profiturilor din investiții. În cazul unei polițe ING, indemnizația pe care o poate primi clientul la maturitate, dacă supraviețuiește, este de 651.000 de lei în cazul poliței pe zece ani, cu 57% peste suma asigurată inițială (luând în calcul o inflație de 5%). În caz de deces, despăgubirea plătită se ridică la 770.000 de lei.
Planurile financiare pentru copii sunt printre cele mai solicitate produse din portofoliul NN Asigurări de Viață, reprezentând circa o treime din totalul vânzărilor noi din anul 2014 și un sfert din întreg portofoliul de contracte în vigoare.
La nivelul întregului portofoliu de contracte maturizate al NN Asigurări de Viață, 89% dintre clienții companiei au ales să încaseze întreaga sumă o dată. În segmentul de planuri financiare pentru copii, 39% dintre contractele ajunse la maturitate de-a lungul anilor au fost plătite sub forma de plată unică.
În ceea ce privește contractele ajunse la maturitate în primele nouă luni ale anului 2014, se remarcă o creștere a preferințelor pentru rente anuale, procentul crescând de la 11% la 17%. În urma unui studiu realizat în 2012 cei mai mulți clienți au vârste cuprinse între 35-39 ani (20,6%), fiind urmați de cei din categoria 30-34 ani (17,8%) și 40-44 ani (16,6%). De asemenea, 45% dintre clienți au studii universitare și 28% studii medii, 53,1% sunt bărbați, iar 46,9 % sunt femei.
3.5. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viață
În asigurările de viață, drepturile și obligațiile specificate în acord sunt dependente de probabilitatea de supraviețuire a asiguratului. Într-o societate de asigurări de viață rolul cel mai important în calcularea primelor de asigurare îl are actuarul numit și matematicianul asigurărilor de viață. Cele mai importante sarcini ale sale constau în determinarea primei de asigurare, stabilirea rezervelor matematice, a valorii de răscumpărare pentru produsele cu capitalizare, dezvoltarea de produse noi.
Tabelele de primă se calculează pe baza statisticilor demografice, în principal a tabelelor de mortalitate. Matematica asigurărilor de viață operează cu probabilitățile de supraviețuire și de moarte. În cazul asigurărilor de persoane, altele decăt cele de viață se folosesc și alte date statistice: frecvența accidentelor, tipul de activitate etc.
Pentru estimare, se consideră că ceea ce s-a petrecut în trecut se va repeta și în viitor în condiții similare. În unele țări, deoarece durata medie de viață diferă mult între bărbați și femei, primele de asigurare pot fi diferite pentru persoane de sex opus având aceeași vârstă. De obicei, femeia va plăti prime de asigurare la același nivel cu un bărbat cu 3-5 ani mai în vârstă. Principalele elemente care influențează nivelul primei de asigurare au caracter general cum ar fi tabelele de mortalitate pe baza cărora se calculează primele de asigurare la nivelul unei populații determinate, starea generală de sănătate a populației, dar și caracter special precum vârsta asigurată, starea sănătății acestuia, durata contractului, nivelul sumelor asigurate ce vor fi plătite la producerea decesului sau la maturitatea contractului în cazul asigurărilor de capitalizare, rata dobânzii obținute în urma investirii primelor, cheltuielile legate de emiterea contractului de asigurare, profitul societății de asigurări.
Ca modalitate de plată a primei de asigurare în asigurările de viață, aceasta se poate achita o singura dată sub forma primei unice, sau în tranșe periodice, eșalonat. Prima unică este astfel calculată încat să acopere riscul pe întreaga perioadă asigurata. În acest fel, asigurătorul va beneficia de întreaga sumă de bani de la început, pentru toată durata.
Pentru o mai bună fundamentare a tarifelor de prime și implicit pentru diminuarea riscului de neplată a sumelor asigurate la scadența contractelor, este necesar ca aceste tabele să fie reinoite periodic și chiar să se facă previziuni pentru periodele următoare deoarece asigurările de viață sunt încheiate pe intervale lungi de timp (zeci de ani) în care pot apărea mutații.
Primele de asigurare se calculează ținând seama de faptul că fondurile depuse de asigurat intră de regulă în circuitul economic producând beneficii, acest fenomen conducând fie la micșorarea primelor de asigurare fie lamărirea sumei de despăgubire.
Se va analiza valoarea primei nete unice luând în considerare o asigurare de deces încheiată în următoarele condiții: persoana are vârsta de 45 de ani și solicită ca suma asigurată să fie de 1500 Ron, coeficientul de actualizare este estimat la 20 % pe an. Durata asigurării poate fi:
a.) un an, cu plata anticipată sau postanticipată a sumei asigurate:
cu plata anticipată a sumei asigurate
Pentru calculul primei nete unice se folosesc datele din tabela de mortalitate a populației României, pentru sexul masculin, pe perioada 2008 – 2012, sursa Institutul Național de Statistică, acestea fiind datele pe care le folosește societatea ING Asigurări de Viață.
Ron
Prima netă unică aferentă sumei asigurate de 1500 Ron va fi dată de relația:
Ron
cu plata postanticipată a sumei asigurate
Ron
Prima netă unică aferentă sumei asigurate de 1500 ron va fi dată de relația:
Ron
b.) 10 ani, cu efecte imediate după încheierea contractului sau cu efecte după 5 ani de la încheierea asigurării:
dacă asigurarea are efecte imediate, prima netă unitară se obține astfel:
Ron
Pentru suma asigurată de 15 milioane, prima netă unică totală va fi:
Ron
dacă asigurarea nu are efecte imediate, fiind vorba de o asigurare de deces amânată
Ron
Prima netă unică totală va fi:
Ron
c.) în cazul asigurării de deces pe o perioadă nedeterminată:
Ron
Pentru suma asigurată de 1500 ron, prima netă unică totală este dată de relația:
Ron
Analizând rezultatele obținute, se observă că: prima netă de asigurare descrește pe măsură ce perioada asigurării este mai redusă și asiguratul are o vârstă mai mică, întrucât probabilitatea decesului asiguratului este mai mică.
În cazul asigurării pe un an de zile, prima netă este foarte mică, de 7,35 Ron sau de 6,12 Ron, după cum plata sumei asigurate se face anticipat sau postanticipat. Prima netă este mai ridicată, atunci când asigurarea se încheie pe durată nedeterminată, în exemplul de mai sus, este de 87,25 Ron, pentru a primi o sumă asigurată de 1500 ron, în momentul decesului asiguratului.
În următorul exemplu simulat, se va analiza o evoluție a primei nete și a primei brute:
O persoană având vârsta de 30 de ani cumpără o asigurare prevăzând o rentă viageră anticipată de 1200 ron, limitată la 30 de ani. Renta se plătește imediat după încheierea contractului de asigurare. Se va analiza valoarea primei nete unice.
a.) prima netă unică totală plătită de asigurat:
Acest caz prezintă o asigurare amânată anticipată.
Ron
Pentru ca asiguratul să primească imediat după încheierea contractului de asigurare, la începutul fiecărui an, timp de 30 de ani, suma asigurată de 1200 ron, el trebuie să plătească o primă netă unică de 5145 lei.
b.) prima netă anuală, dacă asiguratul achită polița în 5 ani cu prime aniticipate egale:
Ron
În această situație, asiguratul achită pe perioada celor 5 ani o primă netă totală de 8150 ron (16305 ani), față de 5145 ron, dacă ar achita prima de asigurare integral, în momentul încheierii contractului de asigurare.
Se mai cunosc următoarele date: cheltuielile de achiziție sunt de 25 Ron, comisionul încasatorului este de 2 % din prima brută, cheltuielile anuale de administrație sunt de 10 Ron, cheltuielile de reglementare a prestațiilor sunt de 1 la mie din suma asigurată. Pe baza acestor date, prima brută unică plătită de asigurat va fi următoarea:
=>
Ron
Analizând rezultatele obținute, se observă că prima efectiv plătită de asigurat, integral în momentul încheierii contractului de asigurare este de 5323 Ron, față de 5145 Ron, cât este prima netă de asigurare, diferența reprezentând cheltuielile și profitul asigurătorului.
Capitolul IV.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Implicându-se în mediul afacerilor din diferite sectoare de activitate, industria asigurărilor de viață se prezintă ca un domeniu deosebit de dinamic și complex, foarte sensibil la modificările mediului socio-economic. Deși piața asigurărilor de viață din România este încă în formare, asigurătorii sunt pe deplin conștienți de potențialul oferit de acest sector. Atât operatorii de pe această piață, cât și experții în domeniu prevăd un viitor favaorabil pentru piața asigurărilor de viață din România, în sensul continuării trendului ascendent pe care l-a înregistrat în ultimii ani. Armonizarea legislației la cerințele europene a determinat o creștere calitativă a pieței asigurărilor de viață, iar concurența între companiile de asigurări se manifestă prin diversificarea produselor oferite și, evident, prin calitatea serviciilor.
Asigurările de viață clasice nu sunt întotdeauna foarte tentante numai prin protecția pentru riscul de deces, motiv pentru care societățiile de asigurare au inventat noi tipuri de produse prin care, alături de protecție sunt oferite și alte avantaje: economisire, investiții, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, tratament medical, cheltuieli de înmormântare.
Chiar și în țările în care asigurările sunt bine reglementate și supravegheate și în care există o educație în domeniu multe persoane nu știu cum să aleagă societatea de asigurări și după ce criterii să se adreseze uneia sau alteia dintre cele existente pe piață. În mod deosebit istoria recentă a asigurărilor de viață în România a demonstrat, chiar cu prețul pierderii unei mari sume de bani că este esențială analiza unor informații privind societatea de asigurări.
Tendința constantă de creștere a sectorului asigurărilor este o consecința directă a demonstrării credibilității sistemului în fața populației. Criza economică a lovit mai puternic sectorul asigurărilor de viață, populația experimentând un nivel de trai în scădere, rate mai mari ale șomajului și niveluri mai scăzute de încredere în produsele de asigurare.
Încă se mai mențin în actualitate factorii si condițiile nefavorabile dezvoltării asigurărilor precum: lipsa de interes pentru asigurări, determinate de neînțelegerea importanței si necesității asigurărilor; lipsa suportului financiar; practicarea de către unele societăți de asigurare a unui management neprofesionist, puțin inspirat si puțin eficient; lipsa nejustificată de susținere din partea statului.
Românul este rezervat în privința achiziției unei asigurări de viață în contextul economic actual, încă instabil. Preferă să-și aloce resursele financiare pentru îndeplinirea unor obiective urgente, amânând achiziționarea unei asigurări de viață. Este orientat pe termen scurt, ceea ce determină dezinteresul pentru investiții în instrumente financiare pe termen mediu și lung și nu economisește pentru că are impresia că nu dispune de venituri suficiente.
Necesitatea încheierii unei asigurări de viață provine dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, de a oferi protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi: economisire, pensie, investiții. Încheierea unei asigurări care să acopere riscul de deces este o problemă la care ar trebui sa se gândească orice persoană, pentru a nu crea un dezechilibru în situația financiară a urmașilor dependenți.
Asigurații actuali, dar și cei potențiali au dificultăți în înțelegerea corectă a mecanismului de funcționare a asigurărilor de viață și a clauzelor contractuale aferente acestora, nefiind conștienți de faptul că asemenea produse reprezintă instrumente de protecție/economisire pe termen lung, ceea ce înseamnă că răscumpărările înainte de termen nu vor aduce beneficiile așteptate.
Populația “vârstei a treia”, în continuă creștere numerică, este o categorie socială vulnerabilă, cu probleme specifice față de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesităților populației vârstnice pentru un trai decent, trebuie să acopere o gamă largă de preocupări, nu numai în plan economic, dar și social și psihosocial. De aceea, acest proces de îmbătrânire va duce la un moment dat la imposibilitatea statului de a întreține partea inactivă a populației și astfel devine un lucru esențial încheierea unei asigurări de viață care să ofere atât protecția financiară a urmașilor în caz de deces, cât și asigurarea unui trai liniștit la vârsta pensionării.
În tot acest proces de schimbare a mentalității, consultanții financiari au un rol esențial în explicarea necesității și a avantajelor asigurărilor de viață, ajutând clienții să aleagă instrumentele financiare potrivite nevoilor personale.
În România, asigurările de viață au o cotă de 21,92 % din piața totală a asigurărilor, în timp ce procentele sunt semnificativ mai mari în țările învecinate Cehia (46%), Ungaria (53,5%) și Polonia (58%), diferențe care se manifestă și la nivelul ratei de penetrare a asigurărilor de viață, calculat ca raport între volumul primelor brute subscrise și Produsul Intern Brut (PIB). În plus, 0,3% din salariul mediu brut lunar este alocat asigurărilor de viață în România, comparativ cu alte țări din regiune unde se alocă în medie 2%. Astfel, dacă un polonez alocă până la 17,2 euro, un român alocă cel mult 1,5 euro.
Anul 2015 a continuat să fie un an cu provocări, iar dificultățile apărute pe plan european au încetinit reviorarea economică. Totuși, stabilizarea la nivel macroeconomic și îmbunătățirea ușoară a perspectivelor au avut un impact pozitiv asupra încrederii consumatorilor și a resurselor alocate de aceștia obiectivelor de protecție financiară și de economisire.
Creșterea cu peste 30% a numărului de clienți care s-au întors la NN în 2015, încheind o asigurare de viață nouă, revenirea ratei de reziliere la nivelul de dinaintea crizei și majorarea resurselor mobilizate pentru asigurările încheiate sunt semnalate în acest sens.
Intensificarea eforturilor de informare și educare și lansarea unor instrumente îmbunătățite de consiliere financiară au avut un impact pozitiv asupra nivelulului de conștientizare a clienților privind necesitatea de planificare pe termen lung. Astfel, atât resursele mobilizate, cât și nivelul de protecție pentru polițele de viață încheiate la NN au crescut: prima brută medie pentru contractele încheiate în 2015 a fost de 1.594 RON, cu 94 ron mai mare ca în 2014, iar suma asigurată medie pentru portofoliul de asigurări noi din 2015 a ajuns la 47.194 RON, în creștere cu 7% față de anul precedent.
Consider importantă o dezvoltare a pieței asigurărilor de viață care să includă demersuri de educare financiară, obținerea deductibilității în acest segment și transparența în asigurări de viață. Încrederea clienților în produsele de asigurare poate fi consolidată doar prin bune practici de vânzare și o transparență sporită.
Pentru consumatori deductibilitatea va crește pe de o parte interesul pentru protecția familiei împotriva evenimentelor neprevăzute, iar pe de altă parte va impulsiona economisirea pe termen lung.
De asemenea activitatea managerială este vitală în orice domeniu economic, de aceea consolidarea identității de marcă si marketingul, vor căpăta o importanță deosebită în industria de asigurări din următorii ani, iar jucătorii de pe piață care vor reusi să își remodeleze strategia de afaceri, punând accentul pe relațiile directe cu clienții, pe utilizarea canalelor alternative de distribuție, cum ar fi Internetul, vor avea de câștigat.
În concluzie, România se află într-un proces de convergență a obiceiurilor de consum în ceea ce privește produsele utlizate și în mod direct produsele de asigurări de viață și, deși există un decalaj important privind cota de piață a asigurărilor de viață din totalul pieței de profil, inclusiv în comparație cu țările învecinate, vom asista în următorii ani la o tendință de reducere a diferențelor.
BIBLIOGRAFIE
1. L.ALBU,Prețuri și concurență,Ed.Mustang,București,2012
2.C.ANTONIADE-ALEXANDRU,Gest.portofoliului,Ed.Mustang,București,2012
3. S. ANGHENI, M. VOLONCIU, C. STOICA, M.G. LOSTUN, Drept comercial, Ed. Oscar Print, București, 2000
4. V.A. BĂLĂCEANU,Marketing,Ed.Mustang,București,2014
5. Fl. BERCEA,Asigrări și Reasigurări,Ed. Expert,București,1998
6. G. BISTRICEANU, Asigurări și Reasigurări, Ed. Universitară, București, 2006
7. C.-J. BERR, H. GROUTEL, Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1993
8. N. CARAGEA,Statistică,Ed.Mustang,București,2012
9. ST.D. CĂRPENARU, Drept comercial român, ed. a 6-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007
10.O.CHINDRIȘ-VĂSIOIU,Istoria gândirii economice,Ed.Mustang,București,2012
11.D.CONSTANTINESCU,Manag. resurselor umane,Ed.Mustang,București,2012
12. D.CONSTANTINESCU,Manual de asigurări,Ed.Mustang,București,2010
13. M. CRISTEA, Asigurări internaționale, Ed. Reprograph, Craiova, 2003
14. FR. DEAK, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2001
15. FR. DEAK, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999
16. I. DOGARU, P. DRĂGHICI, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 3-a, Ed. AII Beck, București, 2002,
17. M. ELIESCU, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997, ed. îngrijită de C.M. Crăciunescu; FR. DEAK, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999
18. I.N. FINȚESCU, Curs de drept comercial, editat de Al.Th. Doicescu, București,1929
19. L. Iancovici, Dreptul asigurărilor comerciale. Practică Judiciară, Ed. Horion, Craiova, 1998
20. C. IUESCU, Contractul de asigurare de bunuri în România, Ed. AII Beck, București, 1999
21. D. JULA,Microeconomie,Macroeconomie,Ed.Mustang,București,2012
22. S. LANNA, Diritto delle assicurazioni private, Grupul editorial Esselibri-Simone, Milano, 2006
23. L. MARIAN, Revista Tribuna Economică, Nr. 19, 2008
24. T. NEGREU, Practica asigurărilor comerciale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010.
25. I. NEGOIȚĂ, Aplicații practice în asigurări și reasigurări, Ed. Etape, Sibiu, 2001
26. R. PELLINO, P. PELLINO, S. SORGI, Capire le assicurazioni, Ed. II Sole 24 ore, Milano, 2006
27. C. PANĂ,Buget și trezorerie publică,Ed.Mustang,București,2010
28. M. PAJA,Monedă,Ed.Mustang,București,2012
29. C. Petrescu, Marketing în asigurări, Ed. Uranus, București, 2005
30. P. POPESCU,Asigurări comerciale,Ed.Mustang,București,2015
31. V. POPA, Drept comercial român și drept bancar, Ed. Lumina Lex, București, 1999
32. D. POPESCU, I. MACOVEI, Contractul de asigurare, Ed. Junimea, Iasi, 1982
33. V.SCARLAT,Instituții de credit,Ed.Mustang,București,2012
34. L. STĂNCIULESCU, Drept civil, Partea specială. Contracte și succesiuni, ed. a 3-a, revăzută și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2006
35. V. STOICA, Drept succesoral, Curs universitar, Ed. Editas, București, 2003;
36. Veronica STOICA, Drept civil. Moștenirea legală și testamentară, Ed. Editas, București, 2005.
37. P. TĂNĂSESCU, Asigurări comerciale moderne, Ed. C. H. Beck, București, 2007
38. I. TURCU, Teoria și practica dreptului comercial român, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 1998
39. I. VĂCĂREL,Asigurări și Reasigurări,Ed.Expert,București,1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurarile de Viata In Romania. Caracteristici, Tendinte In Evolutie Si Rol pe Piata Financiara. Ingdoc (ID: 110236)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.