Asigurarile de Viata

Capitolul II.

Asigurările de viață

2.1. Aspecte introductive

În România o familie obișnuita din mediul urban cheltuiește intre 50 si 60% din totalul veniturilor pentru produse alimentare si utilități, circa 20% pentru îmbrăcăminte si alte bunuri de uz curent, restul fiind destinat cheltuielilor pentru achiziționarea bunurilor de folosința îndelungată, sănătate, educație, servicii, etc. Așadar, rata de economisire rămâne încă foarte scăzuta, ceea ce face ca riscul financiar sa fie foarte ridicat.

Situația prezentata anterior nu este caracteristica numai României. In proporții variabile, pătura familiilor care trăiesc strict de pe urma veniturilor salariale curente este prezenta peste tot in lume. Asigurătorii au identificat problematica specifică acestui segment de populație si au pregătit pachete de produse si servicii care vin in întâmpinarea nevoilor ei, oferind o protecție adecvata.

Pe piața asigurărilor de viață există numeroase produse pe care cei cu venituri medii ar trebui sa le aibă în vedere pentru a-și decide planurile financiare: asigurare de viață la termen, asigurare de viață cu acumulare de capital, produse unit-linked, asigurări (clauze) suplimentare pentru invaliditate temporara, produse de tip “critical illness”etc.

Tocmai datorita complexității rolului unei polițe de asigurare de viață, persoanele fizice ar trebui sa o considere atât ca pe un suport de acoperire a datoriilor, cât și ca pe un plan financiar care le poate permite, în timp, să-și realizeze obiective majore (achiziționarea unei case, înzestrarea copiilor, plata studiilor superioare pentru copii, etc.). Din păcate, in România gradul de cultura asigurărilor de viață este relativ scăzut , acestea fiind percepute ca “o marfă”, și, drept consecință, diferențiată prin preț, și nu prin beneficiile oferite.

Deși persoanele care lucrează în domeniul asigurărilor dispun de o bază profesională solidă pe care să-și construiască o imagine pozitivă, sondajele de opinie au arătat ca activitățile de asigurare de viață nu au făcut o impresie tocmai favorabilă publicului. Acolo unde au produs un răspuns, acesta a fost preponderent negativ; s-au adus acuze referitoare la tehnicile de marketing agresive, la majorările nejustificate de prime, la valorile de răscumpărare mici în primii ani de viață ai poliței etc.

Așadar, o mare “încercare” pentru societățile de asigurări constă în efortul de educare corecta a publicului cu privire la necesitatea și rolul asigurărilor de viață. Pentru a realiza acest lucru, societățile de asigurare din România trebuie să evalueze atitudinile existente ale consumatorului, să determine ce schimbări sunt necesare în modul de percepție al acestora (Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de assigurări în anul 2002).

De o importanta majoră este și optimizarea transferului de informații dintre agenții de asigurări și clienți, care trebuie sa înțeleagă beneficiile tuturor polițelor pe care le pot încheia. Astfel, clienții pot opta pentru una sau mai multe polițe de asigurare, în funcție de resursele financiare de care dispun.

Spre deosebire de piețele de asigurări de viață cu tradiție (Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Japonia, China etc.), în România ar trebui acordată o mai mare atenție asigurărilor de grup, ce reprezintă, din păcate, o pondere relativ mică în totalul asigurărilor de viață. Acest tip de asigurare de viață de grup, a fost contractat în principal de sucursalele multinaționalelor din România , ca de exemplu Ernst & Young, Raiffeisen Bank, BRD Societe Generale etc. Majoritatea firmelor cu capital majoritar romanesc nu includ în pachetele salariale și plata unei asigurări de viață și nici nu țin cont de situația sistemului actual de pensii din România.

Așadar, chiar dacă, privită strict prim prisma prețului și a puterii de cumpărare, în România, pentru multe categorii de persoane, asigurarea de viață reprezintă încă “un produs de lux”, ea este, in fapt, de o stricta necesitate tocmai pentru persoanele ce nu-și pot permite decât arareori un lux. Chiar dacă optimismul este o stare de spirit benefică și creatoare, concepția potrivit căreia “mie nu mi se poate întâmpla nimic” a rămas o simplă afirmație, contrazisă, în fapt, de realitate.

2.2. Conținutul și semnificația asigurărilor de viață

Fiecare persoană fizică sau juridică are nevoie de protecție în condițiile unei economii incerte. O asigurare de viață este o modalitate de a ne proteja financiar, pe noi sau familia noastră, în cazul producerii unui accident, aunei boli, a invalidității sau a decesului.

Asigurarea de viață constituie un act individual de prevedere, un contract de securitate personală sau familială care intervine între o persoană fizică și societatea de asigurări, având ca scop: crearea condițiilor de existență a unei familii pentru cazul în care susținătorul material al acestei familii ar dispărea; crearea unor condiții normale de existență pentru viitor, unui membru de familie infirm; asigurarea unui spor de venituri în perioada încetării activității.

Asigurarea de viață se poate definii ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de asigurări se angajează în schimbul unor prime de asigurare încasate de la o persoană fizică-asigurat, să plătească subscriitorului însuși sau unui terț – beneficiar de asigurare, o sumă determinată, în cazul decesului ori supraviețuirii lui peste vârsta precizată prin contract.

Asigurările de viață au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura riscurilor, cât și prin formele și tehnicile de realizare a lor. În esență, asigurarea de viață se bazează pe încheierea unui contract de asigurare (polița de asigurare), prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de bani, în schimbul plății de către contractantul asigurării a unei prime de asigurare (T. NEGREU, 2010, p. 70).

Suma de bani care este plătită de către asigurător la producerea riscului asigurat sau la încheierea asigurării se numește sumă asigurată. Atunci când aceasta este acordată într-o singură tranșă se consideră că asigurarea este de capital, iar sumele asigurate plătite periodic sunt proprii sistemului asigurărilor de rentă (anuități).

Prima de asigurare reprezintă prețul protecției oferite asiguratului de către asigurător. Protecția prin asigurare începe după plata primei de asigurare (I. NEGOIȚĂ, 2001, p. 427). Deoarece nici viața și nici sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în bani, nu se poate pune problema unui raport între suma asigurată și paguba suferită de asigurat.

Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă (prin completarea unei declarații de asigurare). După analiza răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu încheierea contractului, redactarea contractului în formă scrisă și înmânarea unui exemplar asiguratului. Contractul de asigurare se consideră încheiat prin plata primei de asigurare și emiterea poliței.

Încetarea contractului de asigurare se realizează în următoarele moduri: modul obișnuit de încetare îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea perioadei pentru care a fost încheiat; contractul încetează și prin producerea evenimentului asigurat. Dar, există și moduri mai puțin uzuale cum ar fi: denunțarea, rezilierea și anularea contractului.

Denunțarea se face de către asigurător, dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătura cu datele luate în considerare la încheierea contractului. Rezilierea înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului, datorită neexecutării obligației uneia din părți din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contract până la reziliere rămân valabile.

Nulitatea contractului poate fi cauzată de declarații inexacte sau incomplete făcute de asigurat, sau de lipsa interesului asigurabil din partea contractantului, în momentul încheierii acestuia. De-a lungul timpului, asigurările au fost clasificate după mai multe criterii. În prezent, Legea Nr. 403 din 2004 pentru modificarea si completarea Legii Nr. 32 din 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor face o noua clasificare a asigurărilor de viață, de data aceasta pe clase (P. TĂNĂSESCU, 2007, p. 70).

Clasele de asigurări de viață sunt:

Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare;

Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere;

Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții – tip unit-link;

Asigurări permanente de sănătate.

Tabel 1.1. – Comparație între asigurările de viață și cele non-viață

(Sursa: Kicsi, R., „Asigurări și reasigurări”, Ed. Polirom (Univ. „Ștefan cel Mare”), Suceava, 2007, p. 39)

2.3. Caracteristicile asigurărilor de viață

Se poate evidenția faptul că asigurările de viață îndeplinesc două funcții extrem de precise: funcția de protecție financiară și funcția de economisire/investire.

Pentru a contracara efectele financiare negative generate de o boală sau de un accident, asigurarea de viață oferă celor care dețin un astfel de produs așa-numita protecție financiară: un fond substanțial care are două scopuri principale, și anume:

acoperirea cheltuielilor generate de spitalizare, intervenții chirurgicale sau diverse tratamente, care nu pot fi suportate din resursele financiare ale asiguratului sau familiei acestuia;

înlocuirea venitului care dispare ca urmare a unei incapacități de muncă sau deces, o anumită perioadă de timp, astfel încât standardul de viață al persoanei afectate de risc sau al familiei să se păstreze neschimbat până la identificarea unor soluții viabile de redresare financiară.

Cea de-a doua categorie de riscuri care pot afecta o persoană sau familia acestuia se referă la situația nerealizării unor dorințe foarte importante din cauza inexistenței unor resurse financiare corespunzătoare pentru a duce la bun sfârșit anumite planuri.

Printre cele mai importante dorințe se numără: un trai decent la pensionare, acumularea unui fond care să fie utilizat pentru susținerea financiară a studiilor copiilor, economisirea unei anumite sume de bani în scopul achiziționării unei locuințe, demarării unei afaceri. În acest context, acele tipuri de asigurări de viață care conțin și un element investițional, reprezintă o foarte buna modalitate de economisire/investire a banilor.

Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viață sunt caracterizate prin caracter facultativ și se realizează cu persoane cuprinse între anumite limite de vârstă, pe durate de asigurare egale sau nu, cu durata plății primelor de asigurare exprimate în ani întregi, perioada de asigurare și perioada de plată a primelor de asigurare se află în corelație cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioade de asigurare de peste 10 ani.

Persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50 % nu sunt primite în asigurare, iar prin contract se asigură o singură persoană, dar există și excepții, în cazul asigurărilor familiale.

Neavând caracter reparator, asigurarea de viață nu are restricții bănești ca asigurările de bunuri. Asiguratul are dreptul să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiași eveniment și pentru sume diferite, iar la producerea riscului asigurat, acesta va fi îndreptățit să încaseze indemnizațiile de despăgubire de pe toate polițele în vigoare (L. MARIAN, 2008, p. 83).

De asemenea, conform Legii Nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.

Primele de asigurare se stabilesc pe baze actuariale în funcție de vârsta asiguratului și sexul, pentru riscul de deces, iar în plus, pentru clauzele suplimentare se ține cont și de domeniul în care acesta își desfășoară activitatea.

Un aspect important în ceea ce privește asigurările de viață îl reprezintă faptul că la momentul încheierii poliței trebuie să existe un interes asigurabil între contractantul asigurării, asigurat și beneficiarul asigurării. În cazul în care această relație nu poate fi verificată, asigurarea este nulă de drept.

Capitolul III.

STUDIU DE CAZ PRIVIND ÎNCHEIEREA, DERULAREA ȘI FINALIZAREA CONTRACTELOR DE ASIGURĂRI DE VIAȚĂ

3.1. Prezentarea generală a societății ING Group

Grupul ING a fost constituit în 1991 prin fuziunea dintre Nationale-Nederlanden și grupul NMB PostBank. Anul 1991 a reprezentat nu numai fuziunea celor două grupuri, ci și nașterea unui puternic concurent pe piața internațională a serviciilor financiare. De fapt ,,tinerețea” este doar aparentă, pentru că, în realitate, originile sale se întorc în timp la jumătatea secolului trecut (1845 asigurările și 1881 activitatea bancară), atunci când asigurările și băncile au început să dețină un rol important în sectorul financiar olandez.

Naționale-Nederlanden era și la acel moment cea mai puternică societate de asigurări din Olanda. Experiența și calitatea serviciilor, atât în sfera asigurărilor de viață, cât și în sfera asigurărilor non-viață erau deja garantate de cei aproape 150 de ani de activitate a celor două companii fondatoare Nederlanden (fondată în 1845) și Naționale Levensverzekering Bank (fondată în 1863). Pe de altă parte, grupul NMB PostBank era format din NMB Bank și PostBank-lidere în domeniul activităților bancare pentru clienți instituționali, internaționali și pentru clienți individuali.

Pornind de la originile societăților din care a luat naștere Grupul ING, constatăm cu ușurință că realizările actuale ale acestuia se bazează pe experiența și profesionalismul a multor generații de oameni devotați muncii lor și dornici de a obține rezultate performante. În 1991, prin anularea legii prin care se interzicea unificarea societăților bancare și a societăților de asigurare, Nationale-Nederlanden și NMB PostBank Group decid să formeze împreună Internationale Nederlanden Group ( ING). Pe data de 4 martie 1991 apare în mod oficial unul din cele mai mari și puternice grupuri financiare din lume, al cărui simbol a devenit leul portocaliu.

Datorită nivelului de dezvoltare economică a Olandei, a concurenței puternice pe piața națională, precum și a imposibilității extinderii nelimitate a activității grupului în cadrul național, penetrarea pe alte piețe a apărut ca o consecință firească.

Grupul ING reprezintă astfel o combinație unică a operațiunilor de asigurări, activități bancare și investiții, având scopul declarat de a oferii clienților servicii financiare integrate. Această strategie a fost inițiată în Olanda, iar ulterior a fost extinsă în toate țările în care a fost posibil și s-a considerat că poate fi profitabilă.

3.1.1. ING Bank România

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări și de management al activelor unui număr de peste 85 de milioane de clienți, companii sau instituții din 50 de țări.

ING Bank este prima instituție financiară internațională care a deschis o sucursală în România, după 1989. Ca bancă universală, ING Bank oferă astăzi o gamă completă de produse și servicii, tuturor categoriilor de clienți: persoane fizice, companii mici și mijlocii, mari corporații și instituții financiare.

Pe lângă divizia bancară, ING Group este prezent în România prin următoarele divizii: ING Asigurări de Viață, ING Pensii, ING Lease, ING Commercial Finance, ING Real Estate Investment Management.

În cadrul expansiunii internaționale a ING Bank, România a fost considerată o piață în dezvoltare cu potențial ridicat, fiind a doua țară ca mărime din Europa Centrală. Pătrunderea pe această piață a fost planificată și stabilită cu mult timp înainte ca alți importanți investitori străini să fie pregătiți pentru acest pas.

Istoria companiei în România a început în octombrie 1994, când ING a lansat operațiunile bancare, fiind prima bancă străină care a deschis după 1989 o sucursală oferind servicii complete. De atunci, sucursala din București a depășit toate asteptările în ceea ce privește numărul de clienți și dezvoltarea afacerilor. Numărul angajaților a crescut de la 14 la peste 300, iar baza de clienți cuprinde 90% din numărul companiilor multinaționale care activează pe piața, precum și importante societăți mixte și majoritatea companiilor autohtone care desfășoară activități externe. Principala preocupare a ING Bank România este să ofere clienților săi servicii de încredere, eficiente și flexibile pe o piață imperfectă, adesea dificilă.

ING Bank este astăzi lider de necontestat pe piața românească având zece sucursale și desfășurând activități bancare atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. Serviciile pentru persoane juridice includ acordarea de împrumuturi, efectuarea de plăți și cash management.

Aceste servicii sunt sprijinite de către cele mai mari operațiuni de pe piețele financiare: comercializarea și distribuirea de produse financiare cum ar fi schimbul valutar, piața monetară și derivativele. Serviciile pentru persoane fizice, lansate recent, includ depozite, operațiuni de cont curent, schimb valutar și carduri American Express.

În septembrie 2006, ING România avea un număr de peste 1.100 de angajați, cărora li se

adaugă o rețea de 2.000 de consultanți de asigurări. ING Bank România a înregistrat în anul 2007 un profit brut de 72,9 milioane de lei, cu 148% mai mult decât în 2006, în vreme ce activele băncii au avansat cu 13%, la 8,1 miliarde de lei. ING Bank România a înregistrat în 2008 o creștere cu 66% a profitului brut, la 106 milioane lei, în condițiile în care valoarea totală a activelor băncii a ajuns la 11,09 miliarde lei.

În anul 2009, ING Bank avea active de 2,8 miliarde euro și a obținut un venit net de 695 milioane de lei. În noiembrie 2009, ING Bank România se situa în topul primelor 5 bănci de pe piață din segmentul corporate banking, în clasamentul primilor 3 brokeri de pe piața de capital, în top 5 bănci privind numărul de carduri de debit și credit deținute și în top 10 bănci după valoarea activelor gestionate.

În februarie 2010 ING Bank avea 35 de sucursale bancare pentru companii și 184 de unități pentru persoane fizice și a înregistrat un venit net de 672 milioane lei, cu 3% mai mic față de anul 2009. ING Bank România a încheiat anul 2011 cu un venit net de 701 milioane lei, reprezentând o majorare de 4% față de anul precedent, iar activele bancare au înregistrat o creștere de 18% în comparație cu anul 2010, ajungând la 14,25 miliarde lei.

Misiunea ING este: „Implementarea unui standard pentru a ajuta clienții să-și administreze viitorul”.

3.1.2. ING Asigurări de Viață

ING Asigurări de viață se află printre cei mai importanți participanți pe piața financiară din Europa și este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de servicii financiare integrate, combinând serviciile bancare, de asigurări și de managementul al investițiilor. În Olanda, ING Asigurări de viață este liderul de piață în domeniile asigurărilor de viață și pensiilor private, precum și în sectorul transferurilor de fonduri.

ING Asigurări de Viață este parte integrantă a Grupului ING, cel mai mare grup financiar olandez și una dintre primele zece instituții financiare din lume. Înființată în ianuarie 1997, sub numele de Nederlanden Asigurări de Viață România, compania și-a început activitatea cu cinci agenții și un număr de 200 de consultanți.

Apariția Nederlanden Asigurări de Viață reprezintă consecința firească a unui amplu proces de evaluare a pieței financiare românești, realizat de Grupul ING. La acea dată, primul pas al dezvoltării Grupului ING în România fusese deja realizat, prin lansarea în 1994 a ING Bank, prima bancă străină în România.

În 1999 ING Nederlanden a devenit liderul pieței asigurărilor de viață din România, cu un volum al primelor brute subscrise în 2002 de aproape 79,3 mil Euro și o cotă de piață de 59,4%. Cu un capital social de 450,4 miliarde lei (echivalentul a 28,8 milioane USD), ING Asigurări de Viață este cea mai puternic capitalizată companie de pe piața asigurărilor, ocupând primul loc și din punctul de vedere al atragerii de noi clienți. La sfârșitul anului 2004, ING Nederlanden a devenit ING Asigurări de Viață.

ING Asigurări de Viață România a obținut, în 2006, un profit brut de 14 milioane de euro, cu 40% peste cel din anul precedent, pe fondul avansului primelor brute subscrise de clienți cu 14%. ING Asigurări de Viață a înregistrat o creștere a volumul primelor brute subscrise în 2008 cu 24% comparativ cu anul 2007, până la valoarea de 620,6 milioane de lei. ING Asigurări de Viață s-a ridicat la 199 milioane de lei, în creștere cu 28% față de 2007.

ING Asigurări de Viață avea o valoare a activelor financiare administrate de 422,4 milioane euro în anul 2009. ING Asigurări de Viață deține și două fonduri de pensii facultative (pilonul III) – ING Clasic și ING Optim, care aveau 71.076 participanți și active nete de 20,5 milioane euro în anul 2009.

În anul 2010, cota de piață a ING Asigurări de Viață era de 32,62 %. Profitul brut al ING Asigurări de Viață s-a înjumătățit în 2010, până la 46,47 milioane de lei, adică peste 11 milioane de euro. Evoluția pozitivă în privința retenției clienților s‐a consolidat, numărul de contracte răscumparate și reziliate în 2010 fiind cu 30% mai mic față de 2009.

În 2011 ING Asigurări de Viață deținea 32,62% din piața asigurărilor de viață din România, iar volumul primelor brute subscrise era de 554,4 milioane RON la finele lui 2011, în creștere cu 2% față de anul precedent.

3.1.3. Răspunsul ING la criza financiară

ING a anunțat că a ajuns la un acord cu guvernul olandez pentru a crește capitalul și a crea astfel o barieră puternică împotriva condițiilor de piață și economice actuale. ING va emite titluri subordonate fără drept de vot în valoare de 10 miliarde euro pentru statul olandez. Aceasta tranzacție va crește indicatorul Core Tier-1 privind adecvarea capitalului la aproximativ 8%, va fortifica afacerea de asigurări și va reduce raportul datorii/capital al grupului la aproximativ 10%.

Actualul mediu economic s-a schimbat în decursul ultimelor săptămâni, fapt ce a condus la un acord international. Toate titlurile financiare sunt puternic afectate de condițiile actuale de piață, deosebit de instabile, iar ING nu face excepție. Nu există niciun fel de legatură între depozitele, investițiile sau polițele de asigurări ale clienților și prețul acțiunilor.

Guvernele trebuie să fie mai implicate pentru a asigura sănătatea companiilor financiare și de a proteja clienții. Unul dintre indicatorii de performanță ai unei companii este așa numitul „Rata de Capital”. Raportul ING se află deasupra pragului stabilit de comisia europeană, iar investiția primită acum din partea guvernului olandez contribuie la crearea unui fond de rezervă care protejează afacerea și clienții.

Investiția guvernului olandez în ING asigură faptul că ING continuă să-și consolideze standardele înalte ca o organizație prudentă și sigură ce oferă servicii în domeniile: bancar, de asigurări de viață, investiții și pensii.

Rata de adecvare a capitalului de rang I este principalul instrument de măsură a puterii financiare a unei bănci, din punctul de vedere al autorităților de reglementare. Acest indicator demonstrează capacitatea unei bănci de a absorbi eventuale pierderi.

ING este reglementată de Banca Centrală a Olandei (Dutch Central Bank), care urmărește recomandările de adecvare a capitalului dezvoltate de Uniunea Europeană. Conform acestor recomandări, pentru ca o bancă să fie capitalizată adecvat trebuie să aibă o rată de adecvare a capitalului de rang I de cel putin 4%. Pentru ING acest indice este mult peste acest nivel, situandu-se la 8%, după infuzia de capital.

Plafonul de garantare a depozitelor nu se schimbă, fiecare client persoană fizică sau IMM are garantat un plafon de 100.000 euro. Acesta este valabil pentru toate depozitele și conturile curente deschise la ING, indiferent de monedă, conform deciziei Băncii Centrale Olandeze. ING Bank România, având statut de sucursală a ING Bank N.V cu sediul în Olanda, aplică regulile stabilite de către Banca Centrală Olandeză. ING acordă în continuare credite în aceleași condiții ca și până acum.

3.2. Produse de asigurări de viață oferite de ING

Produsele cu care ING Nederlanden a pătruns pe piața românească de asigurări de viață se împart în două mari categorii: produse tradiționale și produse de tip Unit Linked.

ING cuprinde următoarele asigurări tradiționale:

asigurări privind protecția financiară: SMART, Prudent, Maraton; Sunt cele mai ieftine produse de asigurare, însa, la sfârșitul perioadei de plată a primelor de asigurare, dacă evenimentul asigurat nu s-a produs, primele de asigurare plătite nu sunt returnate, compania fiind exonerată de orice fel de obligație.

asigurări cu componentă de economisire: Regal, Academica; ING le recomandă persoanelor care caută dincolo de protecția financiară și vor să economisească anumite sume de bani. Aceste asigurări garantează o sumă asigurată la sfârșitul contractului și, în plus, îți oferă posibilitatea de a obține randamente superioare prin intermediul participării la profit.

ING oferă și asigurări unit-linked. Acestea sunt produse care combină caracteristicile asigurărilor de viață cu cele ale unor produse de investiție, respectiv protecția oferită de o poliță de asigurare de viață cu beneficiile unor investiții administrate în scopul exclusiv al asigurării. Se poate opta pentru:

• Planul de economisire pentru Copii (GentT pentru Copil);

• Planuri de Asigurare cu componenta de Pensii (GenT pentru Pensie);

• Planuri de Asigurare cu componenta de Investitii (GenT pentru Investitie, Capital).

Atractivitatea produselor Unit Linked este dată atât de combinația între beneficiul de protecție și cel de investiție, cât și de flexibilitatea oferită. Astfel, Unit Linked reprezintă:

Investiție – clientul are posibilitatea de a alege între programe de investiții cu grade diferite de risc: de la programe de investiții cu grad scăzut de risc (bonuri de tezaur, titluri cu venit fix) până la cele cu grad ridicat de risc (care au în componență titluri cu venituri variabile sau investiții pe piețe de capital); la aceste fonduri au acces doar clienții societății de asigurări.

Protecție – orice produs Unit Linked conține o asigurare de viață încheiată pe perioada de timp aleasă de client; suma asigurată stabilită la încheierea contractului este garantată pe întreaga durată a protecției alese, indiferent de valoarea acumulată (în unituri) a contului tău. Această sumă asigurată poate fi modificată la cerere oricând pe durata contractului.

În cazul alegerii unui produs de tip Unit Linked, prețurile corespunzătoare programelor de investiții alese pot să crească sau să scadă de la o zi la alta.

Este important de știut că produsele Unit Linked sunt concepute astfel încât să confere o creștere pe termen lung a investițiilor. Pe parcursul întregii durate a contractului, clienții au dreptul și posibilitatea de a se implica în mod activ în alocarea pe pragrame de investiții a primelor plătite în cadrul contractului.

Diferența între produsele Unit Linked și Asigurările Tradiționale constă în faptul că riscul investițional este gestionat în mod diferit. În cazul produselor Unit Linked, prin plata contribuțiilor sale asiguratul cumpară unituri de investiții.

Astfel, asiguratul își asumă riscul investiției pentru care a optat, precum și pe cel al deciziilor pe care le poate lua ulterior cu privire la distribuția uniturilor între fonduri de investiții cu grade de risc diferite. În cazul asigurărilor tradiționale asigurătorul este cel ce își asumă riscul investiției.

3.2.1. Condiții privind încheierea contractelor de asigurări de viață de la ING

Asigurarea de viață este un angajament pe termen lung care trebuie susținut pe întreaga perioadă contractuală pentru a putea beneficia de o valoarea corectă a sumelor investite. Nevoile fiecăruia dintre noi sunt diferite, de aceea nu există o sumă standard. Totuși, există o regulă generală care recomandă ca suma asigurată să reprezinte de 6-8 ori venitul net anual.

Pentru a determina mai exact suma necesară, trebuie luat în considerare:

• valoarea împrumuturilor în desfășurare: credite ipotecare și/ sau auto, leasing auto, carduri de credit, descoperiri de cont, alte credite de consum sau alte datorii;

• taxa de școlarizare și alte cheltuieli necesare copiilor pentru a beneficia de o educație adecvată;

• cheltuielile imediate pe care familia ar trebui să le suporte în cazul unui eveniment neprevăzut (cheltuieli de înmormântare, taxe succesorale etc.);

• cheltuielile curente ale familiei pe o perioadă de 1 an;

• surse alternative de venit pentru familie: ajutor de deces, pensie de urmaș, disponibilități la vedere, depozite bancare, participație la fonduri de investiții, alte sume plasate în instrumente de economisire alternative etc.

Durata pe care se încheie o poliță de asigurare depinde de mai mulți factori:

• vârsta clientului și a partenerului său de viață;

• vârsta copiilor;

• durata pe care sunt angajate obligațiile financiare;

• perioada până la momentul pensionării.

Documente necesare pentru emiterea poliței de asigurare sunt:

• cererea de asigurare completată și semnată de reprezentanții contractantului (persoana juridică ce are calitatea de angajator);

• oferta semnată și ștampilată de reprezentanții legali ai contractantului;

• copii ale documentelor de identificare ale contractantului, semnate și ștampilate de reprezentanții contractantului pentru conformitate cu originalul:

– certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului;

– actul constitutiv, statutul companiei;

• în plus, pentru asigurările nominale este necesară transmiterea detaliilor de identificare a membrilor grupului asigurat. După primirea tuturor acestor documente, la sediul central, se va emite polița de asigurare. De asemenea, se va trimite și decontul de plată care conține prima de plată aferentă fiecărei categorii ocupaționale.

ING poate solicita informații suplimentare sau o examinare medicală a persoanei care dorește să încheie o asigurarare dacă în chestionarul medical sunt declarate afecțiuni cu potențial evolutiv, există factori de risc, vârsta persoanei asigurate depășeste o anumită limită, suma asigurată solicitată depășeste o anumită limită, informațiile prezentate în cererea de asigurare sunt incomplete sau generează suspiciuni cu privire la starea reală a sănătății persoanei asigurate.

La fiecare aniversare a contractului de asigurare se opta pentru modificarea frecvenței de plată a primelor: lunar, trimestrial, semestrial sau anual.

Prin întreruperea pe perioadă determinată a plății primelor de asigurare se poate suspenda plata primelor de asigurare pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni. După expirarea acestei perioade de grație plata primelor va fi reluată, nefiind necesară achitarea retroactivă a primelor de asigurare. Aceasta opțiune este disponibilă numai pentru produsele Academica, Regal, Phoenix și Maraton și poate fi activată în anumite condiții impuse de asigurător.

Contractul liber de plată a primelor presupune, în cazul asigurărilor tradiționale, recalcularea/reducerea sumei asigurate proporțional cu valoarea primelor plătite deja. Astfel nu mai trebuie plătite primele de asigurare, iar clienții pot profita de avantajele poliței de asigurare.

Dacă într-un anumit moment clientul nu mai poate susține costurile poliței de asigurare, poate decide rezilierea contractului. Înainte de a lua această decizie există alternativele:

transformarea contractului într-un contract liber de plată a primelor sau întreruperea pe o perioadă determinată a plății primelor de asigurare – în acest caz nu mai este necesară plata primelor de asigurare;

reducerea nivelului primelor și/sau al sumei asigurate;

în cazul în care clientul are nevoie de bani, se poate realiza o răscumpărare parțială în loc de o răscumpărare totală a contractului, dacă acest lucru este posibil.

Se poate repune în vigoare un contract reziliat sau un contract liber de plată a primelor în maxim 1 an de la data rezilierii sau transformării în contract liber de plată a primelor. Repunerea în vigoare se va face la fel ca la încheierea unui nou contract de asigurare: acoperirea riscului producerii evenimentului asigurat va fi repusă în vigoare, cu efecte numai pentru viitor, începând cu ora 0:00 a zilei calendaristice imediat următoare datei achitării integrale a tuturor sumelor datorate ca și prime de asigurare.

Dacă repunerea se face după mai mult de 6 luni de la data rezilierii/transformării în contract liber de plată a primelor, se va efectua o noua evaluare a riscului. Se va accepta repunerea contractului dacă riscurile acoperite sau condițiile de acordare a asigurării nu s-au modificat față de data ultimei evaluări. Dacă riscurile acoperite sau condițiile de acordare a asigurării s-au modificat față de data ultimei evaluări, repunerea contractului poate fi refuzată sau acceptată în alți termeni.

Contractantul asigurării are opțiunile:

modificarea numelui declarat la momentul încheierii contractului (dacă acesta s-a schimbat ca urmare a căsătoriei, divorțului, adopției sau a unei hotărâri judecătorești);

modificarea adresei declarate la momentul încheierii contractului;

schimbarea beneficiarul poliței de asigurare;

cesionarea drepturilor rezultate din poliță.

Pentru Produsele Unit Linked există posibilitatea să redirecționezi primele într-un alt program de investiții decât cel ales inițial și transferi unituri între programele de investiții.

3.2.2. Studiu de caz: Comparație între planul de protecție Prudent și Maraton

Tabel 3.1. Comparație între planul de protecție Prudent și Maraton

3.3. Eficiența în activitatea de asigurări

În aprecierea eficienței activității de asigurare este necesar să avem în vedere atât raportul dintre efectul obținut și efortul depus în legatură cu această activitate, cât și rezultatele financiare nemijlocite obținute de asigurător.

Efectul obținut de pe urma activității de asigurare, prin acordarea de despăgubiri și sume asigurate, se concretizează în crearea condițiilor care permit continuitatea proceselor economice din diferite ramuri și sectoare, menținerea integrității proprietății aparținând unor persoane juridice sau fizice și realizarea de către populație a unor măsuri suplimentare de prevedere și de economisire.

Prin urmare, eficiența activității de asigurare este necesar să fie privită atât din punctul de vedere al intereselor asigurătorului, care își conduce activitatea pe baza principiului gestiunii financiare, cât și din punctul de vedere al intereselor asiguraților.

Din punctul de vedere al asigurătorului activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât cheltuielile cu plata indemnizațiilor (sume asigurate și despăgubiri), precum și cele legate de formarea și gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

Din perspectiva asiguratului, eficiența asigurărilor este cu atât mai mare cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate, iar primele de asigurare mai mici. Deasemenea, cu cât timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare și până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât mai eficientă este activitatea de asigurare.

În aprecierea eficienței activității de asigurare și a dimensiunii rezultatelor financiare obținute de un asigurător, este necesar să avem în vedere și faptul că în acest domeniu se întâlnește un fenomen specific – unic în activitatea economică – respectiv inversarea ciclului de producție. Este vorba de faptul că asigurătorul “vinde” înainte de a fi “produs”, deci înainte de a cunoaște costul “produsului vândut”.

Prin încasarea primei de asigurare, societatea de asigurări se obligă să plătească asiguratului eventualele daune a căror mărime nu se cunoaște, aceasta putând fi doar aproximată pe baza unor calcule probabilistice.

Se desprinde cu ușurință importanța deosebită pe care o reprezintă calcularea primelor de asigurare pe baza unor criterii științifice, respectiv folosindu-se metode statistico-matematice. Numai în acest fel, o societate de asigurări va reuși să-și formeze, din primele de asigurare încasate, un fond de asigurare care să-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat. Un factor foarte important care acționează în domeniul asigurărilor, influențând direct și nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de asigurător cu plata despăgubirilor, este caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube.

Acest caracter impune ca analiza eficienței activității de asigurare să se facă pe o perioadă de timp cât mai îndelungată (minimum 5 ani), deoarece numai în acest mod pot fi desprinse concluzii judicioase privind rezultatele finale obținute (M. Bojincă, 2010, pag. 12).

Se poate afirma că în aprecierea eficienței activității de asigurare este necesar să se facă folosindu-se indicatori care să reflecte atât rezultatele obținute de asigurător, cât și eficiența pentru asigurați.

3.3.1. Indicatori ai eficienței la nivelul băncii ING Asigurări de Viață

a.) Principalul indicator de comensurare a rezultatelor financiare și, deci, al eficienței asigurărilor, care are un rol important în înfăptuirea gestiunii economico-financiare este profitul, ce se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile societății de asigurări. Datorită faptului că volumul despăgubirilor plătite diferă de la un an la altul, profitul nu poate constitui un indicator absolut de comensurare a eficienței economico-sociale a asigurărilor.

Profitul are însă un rol important în realizarea autonomiei funcționale și a gestiunii economico-financiare a societății de asigurări, servește ca izvor de alimentare a veniturilor bugetului de stat, stimulează salariații din asigurări și reasigurări, cointeresează societatea de asigurări, este un instrument de control.

Profitul înregistrat de societatea ING Asigurări de Viață în anul 2010 a fost în valoare de 46.727.350, aflându-se într-o scădere considerabilă, aproape dublă, față de anul anterior atunci când acesta a înregistrat o valoare de 92.666.339.

b.) Rata daunei (Rd) este unul dintre cei mai importanți indicatori utilizați în aprecierea activității unei societăți de asigurare. Se exprimă ca raport între despăgubirile sau sumele asigurate plătite de asigurător și primele de asigurare încasate.

, unde:

Dp – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite deasigurător;

P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.

2011:%

2010:%

Cu cât rata daunei este mai mică, respective primele încasate sunt mai mari decât despăgubirile plătite, cu atât situația financiară a asigurătorilor este mai bună. Rata daunei în anul 2011 a fost de 11,40 %, aceasta înregistrând o creștere cu 1,57 puncte procentuale față de anul 2010 în care societatea ING a înregistrat o rată a daunei de 9,83 %.

Analizând rezultatele obținute se observă că rata daunei are un nivel redus, de 11,40 %, ceea ce înseamnă că, din 100 lei prime de asigurare subscrise, 11,40 lei au fost utilizați pentru plata despăgubirilor de asigurare, diferența de 88,60 lei acoperind cheltuielile asigurătorului.

c.) Rata venitului net este un alt indicator des utilizat în aprecierea eficienței unei societăți de asigurare. Aceasta se calculează ca raport între diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei, un an) la totalul veniturilor.

2009:%

2010:%

Rata venitului net arată, în procente, cât îi rămâne asigurătorului din fiecare 100 u.m. de prime încasate. Rata venitului net în anul 2010 a scăzut la valoarea de 4,24%, societatea ING înregistrând o scădere a ratei venitului net cu 3,76 puncte procentuale față de anul 2009. Rata venitului net arată faptul că, la 100 lei încasări totale, se obține un profit de 4,24 lei.

d.) Cheltuieli la 100 lei venit net (C/100 u.m.) este un alt indicator utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale. Acesta se calculează ca raport între diferența dintre totalul cheltuielilor și totalul despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de asigurător pe parcursul unui an și diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor.

2009:Ron

2010:Ron

Cu cât acest indicator este mai redus, cu atât asigurătorul are posibilitatea acoperirii costurilor aferente activității de asigurare (costurile rămase de acoperit după plata despăgubirilor) din veniturile realizate suplimentar comparativ cu nivelul costurilor totale. Cheltuielile la 100 lei venit net arată ca la 100 lei profit, cheltuielile rămase după plata despăgubirilor au fost de 11,16 lei.

e.) Costul la 100 lei încasări totale se calculează ca un raport între cheltuielile total efectuate cu activitatea de asigurare și încasările totale rezultate din primele de asigurare și din alte surse.

2009: %

2010: %

Când indicatorul este subunitar sau mai mic decât 100, activitatea de asigurare este eficientă. Costul la 100 lei încasări totale în anul 2010 a crescut de la 92 % la 95,76 % în comparație cu anul 2009, dar aflându-se sub 100, acest indicator reflectă o activitate de asigurare eficientă a societății ING.

Costul la 100 lei încasări totale este de 95,76 lei, ceea ce înseamnă că diferența de 4,24 lei reprezintă profitul asigurătorului. Se observă că nivelul acestui indicator este mai mare cu 85,93 lei decât rata daunei, nivel ce reprezintă cheltuielile legate de gestionarea și achiziția contractelor de asigurare.

f.) Prima medie încasată pe contract (Pm) este un alt indicator utilizat în analiza eficienței, și se obține raportând totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare încheiate.

Acest indicator se poate calcula atât în cazul asigurărilor de bunuri cât și în cazul asigurărilor de persoane sau de răspundere civilă. Acesta are, însă, o semnificație aparte în cazul asigurărilor de viață care se încheie pe o perioadă mai îndelungată, arătând gradul de atragere de numerar de la populație.

Prima brută anualizată medie pentru contractele încheiate în perioada de raportare în anul 2011 a crescut cu 94 Ron față de anul 2010, de la 1500 ron la 1594 ron. Prima brută medie alocată de clienții care au încheiat în primul trimestru al anului 2012 o poliță de asigurare de viață la ING este de 1.564 lei, în scadere cu 30 de ron față de intervalul similar din 2011.

g.) Suma medie asigurată (Sma) se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate și numărul total al contractelor de asigurare încheiate.

Suma medie asigurată se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai la categoriile de asigurări facultative de viață. În cazul în care se constată că la asigurările de viață sumele asigurate sunt mai mari, acest lucru înseamnă că personalul care se ocupă de contractări a desfășurat o activitate de calitate superioară. Acest indicator poate fi calculat atât pentru stocuri de asigurări cât și pe perioadă.

Suma asigurată medie pentru portofoliul de asigurări noi din 2011 a ajuns la 47.194 RON, în creștere cu 7% față de anul precedent, iar primul trimestru al anului 2012 prezintă un nivelul mediu al sumei asigurate de 53.175 lei, în creștere cu 12,67% față de aceeași perioadă a anului precedent. Analizând acest indicator rezultă că personalul ING a desfășurat a activități de calitate superioară.

h.) Productivitatea muncii (Wlb) unui agent de asigurări se obține raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de lucrători pentru o perioadă dată de timp.

Productivitatea muncii lucrătorului bancar (Wlb):

2009: Ron

2010: Ron

Indicele productivitatea muncii lucrătorului bancar a înregistrat în anul 2010 valoarea de 173.064,26 ron, înregistrând o scădere față de anul 2009 în care s-au înregistrat valori duble 343.208,66 ron.

Tabel 3.2. Rezultate financiare ING 2009-2011

(Sursa: Raport anual de activitate ING Asigurări de Viață pe anul 2010, Comunicat ING – rezultate 2011)

Marja de solvabilitate a societăților de asigurare reprezintă suma cu care valoarea activelor depășește valoarea obligațiilor. Diferența dintre activele și obligațiile luate în considerare la stabilirea marjei de solvabilitate reprezintă activul net al asigurătorului și exprimă capacitatea acestuia de a-și acoperi obligațiile fără a apela la capitalurile proprii.

În anul 2011 marja de solvabilitate disponibilă a ING Asigurări de Viață este 1,65 față de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 4,69 comparativ cu nivelul minim cerut de 1. Marja și gradul de solvabilitate reprezintă indicatori financiari semnificativi, însă nu suficienți pentru a reflecta stabilitatea financiară reală a unui asigurător. Acești indicatori trebuie interpretați în corelație cu alți indicatori, cum ar fi: rezervele tehnice, coeficientul de lichiditate, portofoliul de invetiții.

3.3.2. Indicatori de apreciere a eficienței asigurărilor din perspectiva asiguraților

Eficiența asigurărilor pentru asigurați poate fi apreciată pe baza următorilor indicatori:

a.) Gradul de acoperire prin asigurare (Gaa) se calculeazăca un raport între suma asigurată și valoarea reală a bunului asigurat. Acest indicator ne arată, în procente, în ce raport se află suma asigurată față de valoarea reală a bunului asigurat.

b.) Gradul de acoperire a daunei (Gad) sau rata despăgubirii se calculează pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Aceasta arată, în procente, în ce raport se află despăgubirea față de valoarea pagubei produse. Când suma asigurată și despăgubirea de asigurare sunt mai apropiate de valoarea bunui asigurat și, respectiv, de nivelul pagubei produse, asiguratul va fi mulțumit de derularea contractului său.

c.) La asigurările facultative de viață gradul de cuprindere poate fi calculat în diferite variante. O primă variantă este raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul populației asigurabile. O altă modalitate de calcul este raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul total al salariaților, raportarea portofoliului total de asigurări de viață la numărul total al salariaților (sau la numărul persoanelor care realizează venituri).

d.) Durata medie de lichidare a daunelor este un indicator reprezentativ ce măsoară cererea de asigurare și caracterizează comportamentul asiguratului față de un anumit risc, precum și al asigurătorului față de cererea de asigurare. Dacă durata medie de lichidare a daunelor, calculată ca raport între numărul zilelor trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor și numărul daunelor analizate și soluționate de asigurător, este ridicată, interesul asiguratului este scăzut (Dincă și Cristea, 2006, p. 213).

3.3.3. Căi de creștere a eficienței activității de asigurare și reasigurare

Creșterea eficienței în activitatea de asigurare și reasigurare este un obiectiv de atins de fiecare firmă de asigurare sau reasigurare. Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor firmelor de asigurare este determinat de volumul despăgubirilor realizate către persoanele asigurate. Astfel, identificarea acelor căi de reducere a despăgubirilor reprezintă o prioritate pentru managerii firmelor de asigurare-reasigurare.

Reducerea cheltuielilor cu despăgubirile, poate avea loc în condițiile în care sunt pertinent analizate, în dinamică, toate portofoliile de asigurări realizate de firma în discuție, având în vedere imprevizibilitatea riscurilor corelată cu valoarea pagubelor.

Un prim element care trebuie analizat poate fi determinarea gradului în care unele riscuri propuse a fi despăgubite au cauze obiective sauimplicații subiective. De asemenea, realizarea unui număr mare de asigurări, poate determina încasări mai mari pentru societățile de asigurare care trebuie să-și fundamenteze valoarea primelor de asigurare pe calcule statistice, actuariale, evidențe clare ale situației de plată sau neplată (întrerupere, încetare de plată, rate restante, răscumpărări).

Aplicarea metodelor de management al riscului poate conduce substanțial la reducerea cheltuielilor cu despăgubirile. Prin integrarea în contractele de asigurare a unor clauze care să permită realizarea periodică de inspecții de către societățile de asigurare asupra bunurilor care fac obiectul asigurării, se poate refuza plata despăgubirilor solicitate de către asigurat, sau chiar rezilia contractul de asigurare. Nu este de conceput în prezent realizarea pe baze de eficiență a activității în firmele de asigurare-reasigurare fără a se face apel la utilizarea echipamentelor informatice de calcul și a accesoriilor acestora.

Se constată în prezent extinderea volumului de polițe de asigurare efectuate în valute (în special pentru asigurările de viață care includ și o componentă de investiție). Domeniul asigurărilor trebuie să țină cont de evoluția pieței, a concurenței, a condițiilor de utilizare și aplicare a tehnologiilor, firmele fiind nevoite să-și extindă reasigurărilor active față de reasigurările pasive.

Reasigurările active prezintă o mai mare certitudine în ceea ce privește caracterul favorabil al efectelor care sunt generate. Reasigurătorii pot accepta doar acele contracte pe care le consideră avantajoase privitor la riscul implicat, valoarea primelor de reasigurare care vor fi încasate.

În cazul reasigurărilor pasive, reasigurații se pot considera într-o oarecare măsură dezavantajați, fiind în situația delicată de a accepta condițiile impuse de reasigurător. Condițiile dinamice existente în mediul concurențial în care își desfășoară activitatea firmele de asigurare se constituie în cauze obiective care determină o adaptare continuă, o creștere susținută a eficienței activității de asigurare și reasigurare.

3.4. Randamentul polițelor de asigurări de viață la ING

ING Asigurări de Viață a subscris în primul trimestru 2012 prime în valoare de 133 milioane de lei (30,5 mil. euro), nivel similar cu cel raportat în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care cei mai mulți clienți s-au orientat spre produse cu garanții.

Primul trimestru din 2012 a fost marcat de stabilizarea perspectivelor economice și de ușoara revenire a piețelor financiare. La ING aceste evoluții s-au tradus prin creșterea cu 7% a numărului de asigurări noi încheiate, în paralel cu scăderea cu 17% a numărului de contracte răscumpărate și reziliate.

Peste 70% din polițele vândute de ING Asigurări în primele trei luni au fost produse tradiționale, cu randamente garantate, ceea ce arată că apetitul față față de risc al clienților rămâne scăzut.

Polițele de tip tradițional garantează clienților suma investită inițial indiferent de randamentul din investiții, în timp ce în cazul polițelor unit-linked clienții își asumă întregul risc. Programele de investiții exclusiv în acțiuni sau majoritar în acțiuni ale ING Asigurări au avut randamente de 12-14% în primele patru luni din acest an, dar sunt încă sub nivelul din luna mai 2011.

Figura 3.1. Ponderea asigurărilor tradiționale și unit linked în cadrul societății ING

(Sursa: www.ing.ro)

Asigurarea mixtă nu are un randament foarte mare, dar este un produs de neînlocuit. Este singura forma garantată de economisire pe termen lung, nici titlurile de stat nu sunt emise pe asemenea perioade.

Pentru un bărbat sănătos în vârstă de 30 de ani, care lucrează într-un mediu nepericulos, o asigurare mixtă costă între 9.000 și 11.300 de euro pe an, dacă polița este încheiată pentru o perioadă de 10 ani. În cazul în care maturitatea poliței este de 20 de ani, prima coboară la 4.000-5.700 de euro pe an, în funcție de companie. Pentru o asigurare încheiată pe 30 de ani, prima variază între 2.300 si 4.000 de euro pe an.

În cazul unor polițe în care suma primelor plătite este mai mare decât suma asigurată de 100.000 de euro, de multe ori la finalul contractului clientul beneficiază de o dobândă mai mare decât cea garantată de asigurător datorită profiturilor din investiții. În cazul unei polițe ING, indemnizația pe care o poate primi clientul la maturitate, dacă supraviețuiește, este de 651.000 de lei în cazul poliței pe zece ani, cu 57% peste suma asigurată inițială (luând în calcul o inflație de 5%). În caz de deces, despăgubirea plătită se ridică la 770.000 de lei.

Planurile financiare pentru copii sunt printre cele mai solicitate produse din portofoliul ING Asigurări de Viață, reprezentând circa o treime din totalul vânzărilor noi din anul 2010 și un sfert din întreg portofoliul de contracte în vigoare.

La nivelul întregului portofoliu de contracte maturizate al ING Asigurări de Viață, 89% dintre clienții companiei au ales să încaseze întreaga sumă o dată. În segmentul de planuri financiare pentru copii, 39% dintre contractele ajunse la maturitate de-a lungul anilor au fost plătite sub forma de plată unică.

În ceea ce privește contractele ajunse la maturitate în primele nouă luni ale anului 2010, se remarcă o creștere a preferințelor pentru rente anuale, procentul crescând de la 11% la 17%. În urma unui studiu realizat în 2008 cei mai mulți clienți au vârste cuprinse între 35-39 ani (20,6%), fiind urmați de cei din categoria 30-34 ani (17,8%) și 40-44 ani (16,6%). De asemenea, 45% dintre clienți au studii universitare și 28% studii medii, 53,1% sunt bărbați, iar 46,9 % sunt femei.

3.5. Calculul primelor de asigurare în asigurările de viață

În asigurările de viață, drepturile și obligațiile specificate în acord sunt dependente de probabilitatea de supraviețuire a asiguratului. Într-o societate de asigurări de viață rolul cel mai important în calcularea primelor de asigurare îl are actuarul numit și matematicianul asigurărilor de viață. Cele mai importante sarcini ale sale constau în determinarea primei de asigurare, stabilirea rezervelor matematice, a valorii de răscumpărare pentru produsele cu capitalizare, dezvoltarea de produse noi.

Tabelele de primă se calculează pe baza statisticilor demografice, în principal a tabelelor de mortalitate. Matematica asigurărilor de viață operează cu probabilitățile de supraviețuire și de moarte. În cazul asigurărilor de persoane, altele decăt cele de viață se folosesc și alte date statistice: frecvența accidentelor, tipul de activitate etc.

Pentru estimare, se consideră că ceea ce s-a petrecut în trecut se va repeta și în viitor în condiții similare. În unele țări, deoarece durata medie de viață diferă mult între bărbați și femei, primele de asigurare pot fi diferite pentru persoane de sex opus având aceeași vârstă. De obicei, femeia va plăti prime de asigurare la același nivel cu un bărbat cu 3-5 ani mai în vârstă. Principalele elemente care influențează nivelul primei de asigurare au caracter general cum ar fi tabelele de mortalitate pe baza cărora se calculează primele de asigurare la nivelul unei populații determinate, starea generală de sănătate a populației, dar și caracter special precum vârsta asigurată, starea sănătății acestuia, durata contractului, nivelul sumelor asigurate ce vor fi plătite la producerea decesului sau la maturitatea contractului în cazul asigurărilor de capitalizare, rata dobânzii obținute în urma investirii primelor, cheltuielile legate de emiterea contractului de asigurare, profitul societății de asigurări.

Ca modalitate de plată a primei de asigurare în asigurările de viață, aceasta se poate achita o singura dată sub forma primei unice, sau în tranșe periodice, eșalonat. Prima unică este astfel calculată încat să acopere riscul pe întreaga perioadă asigurata. În acest fel, asigurătorul va beneficia de întreaga sumă de bani de la început, pentru toată durata.

Pentru o mai bună fundamentare a tarifelor de prime și implicit pentru diminuarea riscului de neplată a sumelor asigurate la scadența contractelor, este necesar ca aceste tabele să fie reinoite periodic și chiar să se facă previziuni pentru periodele următoare deoarece asigurările de viață sunt încheiate pe intervale lungi de timp (zeci de ani) în care pot apărea mutații.

Primele de asigurare se calculează ținând seama de faptul că fondurile depuse de asigurat intră de regulă în circuitul economic producând beneficii, acest fenomen conducând fie la micșorarea primelor de asigurare fie lamărirea sumei de despăgubire.

Se va analiza valoarea primei nete unice luând în considerare o asigurare de deces încheiată în următoarele condiții: persoana are vârsta de 45 de ani și solicită ca suma asigurată să fie de 1500 Ron, coeficientul de actualizare este estimat la 20 % pe an. Durata asigurării poate fi:

a.) un an, cu plata anticipată sau postanticipată a sumei asigurate:

cu plata anticipată a sumei asigurate

Pentru calculul primei nete unice se folosesc datele din tabela de mortalitate a populației României, pentru sexul masculin, pe perioada 2004 – 2006, sursa Institutul Național de Statistică, acestea fiind datele pe care le folosește societatea ING Asigurări de Viață.

Ron

Prima netă unică aferentă sumei asigurate de 1500 Ron va fi dată de relația:

Ron

cu plata postanticipată a sumei asigurate

Ron

Prima netă unică aferentă sumei asigurate de 1500 ron va fi dată de relația:

Ron

b.) 10 ani, cu efecte imediate după încheierea contractului sau cu efecte după 5 ani de la încheierea asigurării:

dacă asigurarea are efecte imediate, prima netă unitară se obține astfel:

Ron

Pentru suma asigurată de 15 milioane, prima netă unică totală va fi:

Ron

dacă asigurarea nu are efecte imediate, fiind vorba de o asigurare de deces amânată

Ron

Prima netă unică totală va fi:

Ron

c.) în cazul asigurării de deces pe o perioadă nedeterminată:

Ron

Pentru suma asigurată de 1500 ron, prima netă unică totală este dată de relația:

Ron

Analizând rezultatele obținute, se observă că: prima netă de asigurare descrește pe măsură ce perioada asigurării este mai redusă și asiguratul are o vârstă mai mică, întrucât probabilitatea decesului asiguratului este mai mică.

În cazul asigurării pe un an de zile, prima netă este foarte mică, de 7,35 Ron sau de 6,12 Ron, după cum plata sumei asigurate se face anticipat sau postanticipat. Prima netă este mai ridicată, atunci când asigurarea se încheie pe durată nedeterminată, în exemplul de mai sus, este de 87,25 Ron, pentru a primi o sumă asigurată de 1500 ron, în momentul decesului asiguratului.

În următorul exemplu simulat, se va analiza o evoluție a primei nete și a primei brute:

O persoană având vârsta de 30 de ani cumpără o asigurare prevăzând o rentă viageră anticipată de 1200 ron, limitată la 30 de ani. Renta se plătește imediat după încheierea contractului de asigurare. Se va analiza valoarea primei nete unice.

a.) prima netă unică totală plătită de asigurat:

Acest caz prezintă o asigurare amânată anticipată.

Ron

Pentru ca asiguratul să primească imediat după încheierea contractului de asigurare, la începutul fiecărui an, timp de 30 de ani, suma asigurată de 1200 ron, el trebuie să plătească o primă netă unică de 5145 lei.

b.) prima netă anuală, dacă asiguratul achită polița în 5 ani cu prime aniticipate egale:

Ron

În această situație, asiguratul achită pe perioada celor 5 ani o primă netă totală de 8150 ron (16305 ani), față de 5145 ron, dacă ar achita prima de asigurare integral, în momentul încheierii contractului de asigurare.

Se mai cunosc următoarele date: cheltuielile de achiziție sunt de 25 Ron, comisionul încasatorului este de 2 % din prima brută, cheltuielile anuale de administrație sunt de 10 Ron, cheltuielile de reglementare a prestațiilor sunt de 1 la mie din suma asigurată. Pe baza acestor date, prima brută unică plătită de asigurat va fi următoarea:

=>

Ron

Analizând rezultatele obținute, se observă că prima efectiv plătită de asigurat, integral în momentul încheierii contractului de asigurare este de 5323 Ron, față de 5145 Ron, cât este prima netă de asigurare, diferența reprezentând cheltuielile și profitul asigurătorului.

Capitolul IV.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Implicându-se în mediul afacerilor din diferite sectoare de activitate, industria asigurărilor de viață se prezintă ca un domeniu deosebit de dinamic și complex, foarte sensibil la modificările mediului socio-economic. Deși piața asigurărilor de viață din România este încă în formare, asigurătorii sunt pe deplin conștienți de potențialul oferit de acest sector. Atât operatorii de pe această piață, cât și experții în domeniu prevăd un viitor favaorabil pentru piața asigurărilor de viață din România, în sensul continuării trendului ascendent pe care l-a înregistrat în ultimii ani. Armonizarea legislației la cerințele europene a determinat o creștere calitativă a pieței asigurărilor de viață, iar concurența între companiile de asigurări se manifestă prin diversificarea produselor oferite și, evident, prin calitatea serviciilor.

Asigurările de viață clasice nu sunt întotdeauna foarte tentante numai prin protecția pentru riscul de deces, motiv pentru care societățiile de asigurare au inventat noi tipuri de produse prin care, alături de protecție sunt oferite și alte avantaje: economisire, investiții, pensie pe o perioadă determinată sau viageră, tratament medical, cheltuieli de înmormântare.

Chiar și în țările în care asigurările sunt bine reglementate și supravegheate și în care există o educație în domeniu multe persoane nu știu cum să aleagă societatea de asigurări și după ce criterii să se adreseze uneia sau alteia dintre cele existente pe piață. În mod deosebit istoria recentă a asigurărilor de viață în România a demonstrat, chiar cu prețul pierderii unei mari sume de bani că este esențială analiza unor informații privind societatea de asigurări.

Tendința constantă de creștere a sectorului asigurărilor este o consecința directă a demonstrării credibilității sistemului în fața populației. Criza economică a lovit mai puternic sectorul asigurărilor de viață, populația experimentând un nivel de trai în scădere, rate mai mari ale șomajului și niveluri mai scăzute de încredere în produsele de asigurare.

Încă se mai mențin în actualitate factorii si condițiile nefavorabile dezvoltării asigurărilor precum: lipsa de interes pentru asigurări, determinate de neînțelegerea importanței si necesității asigurărilor; lipsa suportului financiar; practicarea de către unele societăți de asigurare a unui management neprofesionist, puțin inspirat si puțin eficient; lipsa nejustificată de susținere din partea statului.

Românul este rezervat în privința achiziției unei asigurări de viață în contextul economic actual, încă instabil. Preferă să-și aloce resursele financiare pentru îndeplinirea unor obiective urgente, amânând achiziționarea unei asigurări de viață. Este orientat pe termen scurt, ceea ce determină dezinteresul pentru investiții în instrumente financiare pe termen mediu și lung și nu economisește pentru că are impresia că nu dispune de venituri suficiente.

Necesitatea încheierii unei asigurări de viață provine dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, de a oferi protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi: economisire, pensie, investiții. Încheierea unei asigurări care să acopere riscul de deces este o problemă la care ar trebui sa se gândească orice persoană, pentru a nu crea un dezechilibru în situația financiară a urmașilor dependenți.

Asigurații actuali, dar și cei potențiali au dificultăți în înțelegerea corectă a mecanismului de funcționare a asigurărilor de viață și a clauzelor contractuale aferente acestora, nefiind conștienți de faptul că asemenea produse reprezintă instrumente de protecție/economisire pe termen lung, ceea ce înseamnă că răscumpărările înainte de termen nu vor aduce beneficiile așteptate.

Populația “vârstei a treia”, în continuă creștere numerică, este o categorie socială vulnerabilă, cu probleme specifice față de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesităților populației vârstnice pentru un trai decent, trebuie să acopere o gamă largă de preocupări, nu numai în plan economic, dar și social și psihosocial. De aceea, acest proces de îmbătrânire va duce la un moment dat la imposibilitatea statului de a întreține partea inactivă a populației și astfel devine un lucru esențial încheierea unei asigurări de viață care să ofere atât protecția financiară a urmașilor în caz de deces, cât și asigurarea unui trai liniștit la vârsta pensionării.

În tot acest proces de schimbare a mentalității, consultanții financiari au un rol esențial în explicarea necesității și a avantajelor asigurărilor de viață, ajutând clienții să aleagă instrumentele financiare potrivite nevoilor personale.

În România, asigurările de viață au o cotă de 21,92 % din piața totală a asigurărilor, în timp ce procentele sunt semnificativ mai mari în țările învecinate Cehia (46%), Ungaria (53,5%) și Polonia (58%), diferențe care se manifestă și la nivelul ratei de penetrare a asigurărilor de viață, calculat ca raport între volumul primelor brute subscrise și Produsul Intern Brut (PIB). În plus, 0,3% din salariul mediu brut lunar este alocat asigurărilor de viață în România, comparativ cu alte țări din regiune unde se alocă în medie 2%. Astfel, dacă un polonez alocă până la 17,2 euro, un român alocă cel mult 1,5 euro.

Anul 2011 a continuat să fie un an cu provocări, iar dificultățile apărute pe plan european au încetinit reviorarea economică. Totuși, stabilizarea la nivel macroeconomic și îmbunătățirea ușoară a perspectivelor au avut un impact pozitiv asupra încrederii consumatorilor și a resurselor alocate de aceștia obiectivelor de protecție financiară și de economisire.

Creșterea cu peste 30% a numărului de clienți care s-au întors la ING în 2011, încheind o asigurare de viață nouă, revenirea ratei de reziliere la nivelul de dinaintea crizei, din 2008, și majorarea resurselor mobilizate pentru asigurările încheiate sunt semnalate în acest sens.

Intensificarea eforturilor de informare și educare și lansarea unor instrumente îmbunătățite de consiliere financiară au avut un impact pozitiv asupra nivelulului de conștientizare a clienților privind necesitatea de planificare pe termen lung. Astfel, atât resursele mobilizate, cât și nivelul de protecție pentru polițele de viață încheiate la ING au crescut: prima brută medie pentru contractele încheiate în 2011 a fost de 1.594 RON, cu 94 ron mai mare ca în 2010, iar suma asigurată medie pentru portofoliul de asigurări noi din 2011 a ajuns la 47.194 RON, în creștere cu 7% față de anul precedent.

Consider importantă o dezvoltare a pieței asigurărilor de viață care să includă demersuri de educare financiară, obținerea deductibilității în acest segment și transparența în asigurări de viață. Încrederea clienților în produsele de asigurare poate fi consolidată doar prin bune practici de vânzare și o transparență sporită.

Pentru consumatori deductibilitatea va crește pe de o parte interesul pentru protecția familiei împotriva evenimentelor neprevăzute, iar pe de altă parte va impulsiona economisirea pe termen lung.

De asemenea activitatea managerială este vitală în orice domeniu economic, de aceea consolidarea identității de marcă si marketingul, vor căpăta o importanță deosebită în industria de asigurări din următorii ani, iar jucătorii de pe piață care vor reusi să își remodeleze strategia de afaceri, punând accentul pe relațiile directe cu clienții, pe utilizarea canalelor alternative de distribuție, cum ar fi Internetul, vor avea de câștigat.

În concluzie, România se află într-un proces de convergență a obiceiurilor de consum în ceea ce privește produsele utlizate și în mod direct produsele de asigurări de viață și, deși există un decalaj important privind cota de piață a asigurărilor de viață din totalul pieței de profil, inclusiv în comparație cu țările învecinate, vom asista în următorii ani la o tendință de reducere a diferențelor.

BIBLIOGRAFIE

1. S. ANGHENI, M. VOLONCIU, C. STOICA, M.G. LOSTUN, Drept comercial, Ed. Oscar Print, București, 2000

2. G. Bistriceanu, Asigurări și Reasigurări, Ed. Universitară, București, 2006

3. C.-J. BERR, H. GROUTEL, Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1993

4. ST.D. CĂRPENARU, Drept comercial român, ed. a 6-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007

5. M. Cristea, Asigurări internaționale, Ed. Reprograph, Craiova, 2003

6. FR. DEAK, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2001

7. FR. DEAK, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999

8. I. DOGARU, P. DRĂGHICI, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ed. a 3-a, Ed. AII Beck, București, 2002,

9. M. ELIESCU, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997, ed. îngrijită de C.M. Crăciunescu; FR. DEAK, Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, București, 1999

10. I.N. FINȚESCU, Curs de drept comercial, editat de Al.Th. Doicescu, București,1929

11. L. Iancovici, Dreptul asigurărilor comerciale. Practică Judiciară, Ed. Horion, Craiova, 1998

12. C. IUESCU, Contractul de asigurare de bunuri în România, Ed. AII Beck, București, 1999

13. S. LANNA, Diritto delle assicurazioni private, Grupul editorial Esselibri-Simone, Milano, 2006

14. L. MARIAN, Revista Tribuna Economică, Nr. 19, 2008

15. T. NEGREU, Practica asigurărilor comerciale, Ed. Wolters Kluwer, București, 2010.

16. I. NEGOIȚĂ, Aplicații practice în asigurări și reasigurări, Ed. Etape, Sibiu, 2001

17. R. PELLINO, P. PELLINO, S. SORGI, Capire le assicurazioni, Ed. II Sole 24 ore, Milano, 2006

18. C. Petrescu, Marketing în asigurări, Ed. Uranus, București, 2005

19. V. POPA, Drept comercial român și drept bancar, Ed. Lumina Lex, București, 1999

20. D. POPESCU, I. MACOVEI, Contractul de asigurare, Ed. Junimea, Iasi, 1982

21. L. STĂNCIULESCU, Drept civil, Partea specială. Contracte și succesiuni, ed. a 3-a, revăzută și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2006

22. V. STOICA, Drept succesoral, Curs universitar, Ed. Editas, București, 2003;

23. Veronica STOICA, Drept civil. Moștenirea legală și testamentară, Ed. Editas, București, 2005.

24. P. TĂNĂSESCU, Asigurări comerciale moderne, Ed. C. H. Beck, București, 2007

25. I. TURCU, Teoria și practica dreptului comercial român, vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 1998