Asigurarile de Raspundere Civila In Cadrul Unei Societati

Asigurarile de raspundere civila in cadrul unei societati

CAPITOLUL I

ASIGURĂRILE. CACTERISTICI GENERALE

1.1. Necesitatea practicării asigurărilor

Existența și dezvoltarea societății omenești, viața oamenilor în general, nu sunt de conceput fără muncă, fără producerea continuă a bunurilor materiale și spirituale.

În acest fel între oameni și natură are loc o relație, o legătură permanentă, se constituie anumite raporturi de intercondiționare. În realizarea acestor relații, omul este nevoit să-și adapteze activitatea la natura înconjurătoare.

Progresele remarcabile înregistrate de știință și tehnică au condus în timp la ușurarea muncii, la creșterea productivității, la dezvoltarea economico-socială și la sporirea continuă a producției. În anumite împrejurări dezvoltarea științei și tehnicii poate provoca accidente care să avarieze sau să distrugă complet anumite mijloace de producție și bunuri de consum ori să afecteze capacitatea de muncă și chiar viața oamenilor.

Anumiți factori sociali economici pot provoca fenomene cu efecte negative asupra desfășurării activității economice: crizele economice, șomajul, inflația, conjunctura economică nefavorabilă ș.a. Rezultă de aici, că unele fenomene sunt independente de voința oamenilor caracter obiectiv iar altele sunt legate de condiția omului-caracter subiectiv.

Astfel cunoașterea împrejurărilor în care se pot produce diverse fenomene ce perturbă desfășurarea normală a activității economice și provoacă pagube permite omului să ia măsuri pentru a evita apariția unor astfel de fenomene, a limita acțiunea lor distructivă sau a se apăra de efectele negative ale acesteia.

Asigurările s-au născut din nevoia imperioasă de protecție a bunurilor omului împotriva forțelor distructive ale naturii, în situațiile pierderii sau reducerii capacitații de muncă ca urmare a accidentelor, bolilor, atingerii unei anumite limite de vârstă.

Practica internațională a asigurărilor clasifică generic unele dintre evenimentele care provoacă pagube materiale și sau afectează viața și integritatea corporală a oamenilor, în “catastrofe naturale” și “catastrofe tehnice”. Mărimea pagubelor provocate de catastrofele naturale depinde de puterea de distrugerea a forțelor naturii, acțiunea factorului uman, măsuri de prevenire a catastrofelor și a elementelor aleatorii.

În categoria catastrofelor naturale se impun: inundațiile, furtunile, seismele, seceta și incendiile provocate de temperaturi caniculare, frigul și înghețul, altele.

În categoria catastrofelor tehnice sunt incluse sinistrele care au legătură nemijlocită cu activitatea omului. Vorbim de incendii și explozii și accidente de aviație, accidente maritime, lacustre și fluviale, accidente rutiere și feroviare, accidente produse în mine și cariere, prăbușiri de clădiri și lucrări de artă, ș.a.

Un loc important între accidentele la care oamenii sunt expuși îl ocupă accidentele de muncă. Potrivit statisticii internaționale a muncii în 99 de țări de pe toate continentele s-au înregistrat în 2004 – 12.178.000 persoane accidentate în muncă sau în legătură cu muncă.

Catastrofele naturale și cele tehnice diferă de la un an la altul și de la o regiune la alta ca număr, daune produse și persoane afectate.

Formele de protecție ale oamenilor împotriva fenomenelor aleatorii, generatoare de pagube sunt:

1.Evitarea sau prevenirea riscului constă în luarea de măsuri capabile să facă imposibile producerea unui risc și luarea unor măsuri cu caracter anticipativ, profilactic, capabile să împiedice transformarea unor fenomene din posibilitate în realitate.

Prevenirea riscurilor se realizează prin măsuri având caracter “activ” sau “pasiv”, după caz. Măsurile cu caracter activ reduc probabilitatea producerii fenomenelor, iar cele cu caracter pasiv atenuează forța de distrugere a acestora.

2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse. Este necesar ca în timpul sau imediat după survenirea riscului, însă înainte ca acesta să fi luat sfârșit, persoanele interesate să ia măsuri capabile să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia.

Exemple :

– măsuri mediate de stingerea incendiilor și oprirea extinderii riscurilor.

– lichidarea focarelor de infecție sacrificarea animalelor nevindecate.

– săparea de șanțuri pentru scurgerea rapidă a apei.

3.Crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamități sau de accidente.

4.Trecerea riscului asupra altei persoane. Persoanele fizice și juridice amenințate de un risc oarecare care consimte să plătească o sumă de bani unei alte persoane, iar aceasta se angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.

Aplicarea uneia sau alteia dintre posibilitățile prezentate mai sus depinde de condițiile concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate.

Ducerea luptei împotriva forțelor distructive ale naturii, accidentelor, a impus constituirea unor fonduri de rezervă și asigurare de către societățile specializate în materie de asigurări.

Fondurile de asigurare au menirea să contribuie la refacerea bunurilor avariate, distruse, la realizarea reproducției sociale.

Tipurile de fonduri de asigurare cunoaște forme variate, fonduri bănești de care are nevoie societatea omenească în caz de producere a unor calamități naturale sau accidente.

Acestea sunt :

a) Fonduri de rezerva financiară: capătă caracterul unor fonduri de autoprotecție sau autoasigurare.

Aceste fonduri sunt constituite de unele gospodării ale populației și mai cu seamă de unele unități economice. Constituirea unui fond de rezervă generează costuri suplimentare pentru unitatea care a optat pentru autoprotecție. Costul autoprotecției este mai ridicat decât al asigurării propriu-zise, realizate prin intermediul unei organizații specializate.

Autoasigurarea își găsește rațiunea și în cazul asigurării, prin intermediul unei organizații specializate, a bunurilor aparținând gospodăriilor populației, la care se aplică fransiza.

b) Fonduri de rezervă și/sau de asigurare: sunt constituite centralizat în bugetul de stat și în bugetele locale.

Avantajul centralizării este acela că rezolvă problema constituirii fondurilor pentru acoperirea pagubelor cu un volum de resurse mult mai mic decât în cazul autoasigurării. Constituirea acestor fonduri în formă centralizată, cuprinde de regulă în sfera sa numai o parte din bunurile supuse riscului și anume pe cele aflate în proprietatea statului.

c) Fondurile de asigurare propriu-zise. Este cea mai importantă formă de constituire a fondului destinat să acopere pagubele produse de calamități și de accidente.

Aceste fonduri sunt constituite de organizații specializate, care pot fi societăți comerciale de asigurare sau organizații de asigurare mutuale. Fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuției persoanelor fizice și juridice asigurate, dar se utilizează centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asigurați.

Utilizarea unuia sau altui fond de rezervă depinde de condițiile concrete existente.

1.2. Conceptul de asigurare. Asigurarea sub aspect juridic, economic și financiar

Abordarea juridică este motivată datorită faptului că asigurarea trebuie să capete forma juridică pentru a putea deveni operantă.

Forma juridică a asigurării este conferită de contract, care constituie „Legea părților” precum și Legea propriu-zisă cu privire la activitatea de asigurare.

După renunțarea monopolului de stat în domeniul asigurărilor, apare necesitatea reformulării definiției date prin legea contractului de asigurare.

Potrivit Legii din 1995, “prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limitele și la termenele convenite” – „Lege privind asigurările și reasigurările în România” numărul 136 din 29.XII.1995, publicată în Monitorul Oficial nr.303 din 30.XII.l995, art.9.

Contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice, astfel :

1) este un contract consensual – se încheie valabil prin simplul consimțământ al părților, forma scrisă este cerută de legiuitor din dorința de a proteja interesele asiguraților și pe cele ale terților.

2) este un contract sinalagmatic – părțile contractante își asumă obligații reciproce și interdependente. Asiguratul se obligă: să facă declarații de risc exacte, în atenția asiguratorului, atât la încheierea contractului, cât și la producerea sinistrului, să achite primele de asigurare datorate. Asiguratorul se obligă să acopere riscul asiguratului, în cazul producerii acestuia, acordând indemnizația cuvenită.

Este ținut să-și respecte obligația contractuală numai în măsura în care asiguratul și-a onorat obligațiile contractuale.

Reciprocitatea este valabilă decât atunci când asiguratul și-a respectat integral obligațiile față de asigurator.

3) este un contract aleatoriu – la încheierea acestuia părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta din contract; deoarece obligațiile asumate de cele două părți depind de un eveniment viitor și incert.

4) este un contract cu titlu oneros fiecare parte urmărește să obțină un folos, o contraprestație în schimbul obligației ce-și asumă.

Asiguratul beneficiază de protecția oferită de asigurator, care preia asupra sa riscul asigurat, nu în mod gratuit, ci în schimbul unei plăți = prima de asigurare sau cotizație, după caz.

5) este un contract succesiv – se eșalonează în timp. Asiguratorul se angajează să acopere un anumit risc o perioadă foarte lungă de timp, cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă foarte scurtă, cu plata integrală a primei la încheierea contractului.

6) este un contract de adeziune – este redactat și imprimat de asigurator, la contract aderă asiguratul. Asiguratorul întocmește polițe de asigurare tip, în care sunt prevăzute toate obligațiile contractuale. Astfel, asigurații potențiali nu le rămâne decât să le accepte sau să le refuze pe loc.

Există și excepții, la asigurările care prezintă o importanță deosebită asiguratorul elaborează un proiect de contract pe care îl negociază cu viitorul asigurat.

7) este un contract de bună credință – executarea acestuia să se facă cu buna credință de către părți.

Asiguratorul acceptă preluarea riscului asupra sa, bazându-se pe informațiile furnizate de asigurat, determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asiguratului, fără a putea să verifice de fiecare dată informațiile puse la dispoziția sa.

Reaua credință a asiguratului se sancționează foarte sever, conform legii.

Fondul ce se constituie la dispoziția unei organizații specializate în domeniul asigurărilor, poartă denumirea de fond de asigurare, destinat să acopere pagubele provocate de anumite fenomene.

Fondul de asigurare îmbracă formă bănească, se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau cotizații) achitate de persoanele interesate în înlăturarea pagubelor care ar urma să le suporte.

Asigurarea presupune și existența unei comunități de risc (pericole). Comunitatea se formează spontan prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispoziția unei organizații specializate.

Împărțirea pagubei între membri comunității se întemeiază pe faptul că posibilitatea riscului vizează pe fiecare membru al acesteia. Aceștia pot primi cu titlu de indemnizație de asigurare, sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribuției lor la fondul respectiv.

Paguba provocată de producerea riscului asigurat se împarte între membri comunității de risc conform principiului mutualității: – fondul de asigurare se repartizează numai acelor asigurați care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat.

În procesele de formare și utilizare a fondurilor de asigurare se nasc relații economice între participanții la asigurare:

1. Fluxuri bănești sub forma primelor de asigurare, pornesc de la persoanele fizice și juridice asigurate către organizația de asigurare.

2. Fluxuri bănești sub forma indemnizațiilor de asigurare pornesc de la fondul de asigurare (constituit la dispoziția organizației de asigurare) către persoanele fizice și juridice, afectate de producerea evenimentului asigurat.

Asigurările îndeplinesc următoarele funcții:

a) funcția principală a asigurărilor este aceea de repartiție; se manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziția organizației de asigurare, în procesul de dirijare a fondului către destinațiile legale. Prin intermediul acestei funcții, impozitele datorate de organizația de asigurare sunt dirijate la bugetul de stat sau local, iar contribuția cuvenită asigurărilor sociale către bugetul asigurărilor sociale de stat.

b) funcția de control – funcție complementară a asigurărilor, urmărește modul de încasare a primelor de asigurare și a altor venituri ale organizației specializate, efectuarea plăților cu titlul de indemnizație de asigurare, cheltuielile organizației și altele.

Noțiunea de asigurare mai este folosită și în legătură cu asigurările sociale.

În România, fondurile de asigurări sociale sunt constituite la dispoziția Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a unor organizații obștești.

Fondul asigurărilor sociale de stat se formează în principal pe seama persoanelor fizice și juridice care folosesc munca salariată. În cazul când acest fond este insuficient, este completat prin subvenții de la bugetul de stat.

În afară acestui fond, se mai constituie separat fondul pentru pensia suplimentară și fondul pentru ajutor de șomaj pe seama contribuției agenților economici, a instituțiilor publice și a salariaților.

Deosebirea între fondurile constituite de către societățile comerciale și de organizații mutuale specializate în domeniul asigurărilor și fondurile asigurărilor sociale este :

– fondurile de asigurare – participanții la constituirea lor sunt de regulă și beneficiari ai despăgubirilor de asigurare sau terțe persoane desemnate de cei care au încheiat asigurare.

– la fondurile asigurărilor sociale – participanții la constituirea lor – agenții economici, instituții publice și statul sunt nonbeneficiari direcți ai resurselor distribuite.

Asigurările de viață, oferă persoanelor fizice nu numai o protecție de asigurare dar și un instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești.

Așadar, societatea de asigurări de viață nu este numai prestatoare de servicii în favoarea asiguraților, dar și un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc prime de asigurare eșalonat și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

Pe lângă societățile de asigurări de viață, mai îndeplinesc rolul de intermediari financiari și societățile de asigurări de bunuri și de răspundere civilă, care dispun de anumite resurse financiare temporar libere, pe care le oferă spre plasare pe piață.

Societățile de asigurare apar pe piața financiară cu o ofertă de capital de împrumut orientată către diverși solicitanți de resurse financiare.

Oferta societăților de asigurare se adresează: băncilor comerciale, interesate să primească depuneri pe diferite termene pentru majorarea resurselor lor de creditare; societăților comerciale de producție, preocupate să-și majoreze capitalul activ; autoritățile publice centrale și locale, aflate în căutare de resurse de împrumut pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru finanțarea unor investiții importante din fonduri extrabugetare, etc.

Plasarea disponibilităților bănești pe piața capitalurilor de împrumut se face în condiții de dobândă, cursuri ale hârtiilor de valoare, cursul de schimb valutar, care se modifică de la o perioadă la alta în funcție de ritmul creșterii economice, rata inflației, gradul de ocupare a forței de muncă, prețurile practicate pe piața externă, etc.

Într-o economie cu o evoluție marcată de fenomene conjuncturale interne și externe, și piața financiară poartă amprenta incertitudinii, a oscilațiilor și variaților controlate, suportabile ori spontane și șocante, destabilizatoare.

Evoluția conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului de asigurare va influența atât mărimea nominală a sumei acumulate, cât și mărimea reală a acesteia la data încasării ei. Privită prin această prismă, asigurarea apare ca un activ financiar într-o economie de incertitudini.

1.3. Elementele tehnice ale asigurărilor

Pentru cunoașterea modului și a condițiilor de realizare a asigurării, se impune prezentarea elementelor care participă la prezentarea elementelor care participă la activitatea din acest domeniu.

Astfel, pot fi înțelese și aplicate corect prevederile actelor normative privind asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă.

În figura 1.3. sunt prezentate elementele asigurării:

Asiguratorul este persoane juridică (societatea de asigurări) care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse de anumite evenimente, sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde față de terțe persoane.

Asiguratul este persoana fizică sau juridică, care în schimbul primei de asigurare plătite asiguratorului, își asigură bunurile împotriva unor calamități naturale sau accidente, împotriva unor elemente ce pot apărea în viața sa, precum și pentru prejudiciul care îl poate produce unor terțe persoane.

Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, fără însă ca acesta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori terța persoană (beneficiarul) este indicată expres în poliță de asigurare.

Însă în cazul existenței mai multor beneficiari, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiția că asiguratul să nu fi dispus altfel.

Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca acesta să obțină calitatea de asigurat.

Contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia.

Riscul asigurat este evenimentul sau un grup de evenimente care odată produs(e), datorită efectelor sale obligă pe asigurator să plătească asiguratului despăgubirea asigurată. Riscul asigurat este folosit și în sensul de probabilitate a producerii fenomenului împotriva căruia se încheie asigurarea. Un alt sens al riscului asigurat este acela de posibilitate de distrugere totală sau parțială a bunurilor de unele fenomene imprevizibile. Fenomenul asigurat, care a fost deja produs poartă denumirea de caz asigurat sau sinistru.

Riscul asigurat poate fi întâlnit și în sensul de mărime a răspunderii asumate de asigurator prin încheierea unei anumite asigurări. Nu orice fenomen generator de pagube poate constitui un risc asigurat ci numai acela care îndeplinește următoarele condiții:

1) Producerea fenomenului pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este amenințat de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu este necesară.

2) Fenomenul (evenimentul) trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător. Acesta presupune că persoanele participante la asigurare să nu cunoască bunurile sau persoanele care vor fi supuse evenimentului asigurat, nici intensitatea acestuia și nici momentul ivirii lui.

Pentru ca un asigurator să-și poată desfășura activitatea în condiții cât mai apropiate de cele stabilite dinainte, se preocupă să selecteze riscurile pe care le acoperă prin asigurare în ideea de a le elimina pe cele cu producere certă și pe cele cu posibilitate mare de producere.

3) Acțiunea fenomenului este necesar să poată fi înregistrată în evidența statistică. Datele din această evidență trebuie să permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenței și intensității producerii acestuia.

4) Producerea fenomenului să nu depindă de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării. În cazul în care asiguratul a contribuit direct sau indirect la producerea riscului asigurat, pierde toate drepturile conferite de asigurare și suportă rigorile legii.

Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea prin care se stabilește valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să poată fi cuprins în asigurare, este necesar să se cunoască cât mai precis valoarea acestuia, această valoare trebuie să fie stabilită în deplină concordanță cu valoarea reală a bunului.

Supraevaluarea bunurilor poate conduce la slăbirea preocupării asiguraților pentru prevenirea pagubelor, trecându-se pe un plan secundar preocuparea privind păstrarea și întreținerea cu grijă a acestora.

Subevaluarea bunurilor nu permite, în caz de pagubă acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată compensa în întregime pierderea suferită.

Valoarea de asigurare o întâlnim numai în cadrul asigurărilor de bunuri. Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv, practicat pentru acel bun pe piață, în momentul încheierii asigurării.

Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea. Aceasta reprezintă limita maximă a răspunderii asiguratorului și este unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.

Norma de asigurare reprezintă suma asigurată stabilită prin lege pe unitatea de obiect asigurat, ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii.

Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plătește asiguratorului, pentru ca acesta să-și poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat. Volumul primelor de asigurare ce se încasează de la asigurați se determină înmulțind suma asigurată cu cota de primă tarifară stabilită pentru fiecare 100 sau 1000 unități monetare suma asigurată.

Cota de primă tarifară, care se mai numește și primă brută, se diferențiază în funcție de ramura de asigurare, felul bunului asigurat, frecvența și intensitatea producerii riscurilor asigurate.

Componentele sale sunt: cota de bază, denumită și prima netă și adausul și suplimentul la aceasta. Prima netă este destinată formarii fondului necesar achitării despăgubirilor și sumelor asigurate, iar adaosul servește pentru formarea resurselor bănești necesare societăților de asigurare.

Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurat și asigurator, exact cum au fost stabilite în contract. Este un element specific asigurărilor facultative și pe tot parcursul ei cele două părți care intervin în asigurare trebuie să respecte obligațiile ce le revin din contractul de asigurare.

Durata de asigurare diferă după cum este vorba de asigurări facultative de persoane sau de bunuri.

Paguba sau dauna reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii evenimentului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Întâlnim noțiunile de: pagubă totală – atunci când bunul a fost distrus în întregime și pagubă parțială, atunci când pierderea intervenită este mai mică decât valoarea bunului.

Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asiguratului. Aceasta poate fi în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba, în funcție de principiul de răspundere al asiguratorului aplicat pentru acoperirea pagubei.

Se întâlnesc trei principii care se aplică pentru acoperirea pagubelor în domeniul asigurărilor de bunuri :

1. Principiul răspunderii proporționale – despăgubirea se stabilește în aceeași proporție față de pagubă.

unde : d = despăgubirea de asigurare

p = paguba

s = suma asigurată

v = valoarea bunului asigurat

2. Principiul primului risc – despăgubirea este egală cu pagubă, fără a putea însă depăși mărimea sumei asigurate. Stabilirea pagubei pe baza acestui principiu se face de regulă la asigurările de bunuri, la care pagubele totale se produc mai greu.

3. Principiul răspunderii limitate – despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depășește o anumită limită stabilită dinainte. O parte din pagubă cade în sarcina asiguratului iar mărimea acestuia este stipulată în contract.

Aceasta parte din paguba se numește fransiza.

Ea poate fi de două feluri :

– Fransiza atinsă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei asigurate dacă aceasta este mai mare decât fransiza.

– Fransiză deductibilă – apare în toate cazurile din pagubă indiferent cât este volumul acesteia. Despăgubirea se acordă numai pentru partea de pagubă care depășește fransiza.

1.4. Clasificarea asigurărilor

Criteriile după care pot fi clasificate asigurările sunt :

– domeniul (ramura) la care se referă ;

– forma juridică de realizare a asigurării;

– riscurile cuprinse în asigurare;

– sfera de cuprindere în profil teritorial;

– felul raporturilor ce se stabilesc între asigurat și asigurator.

1. După domeniul (ramura) la care se referă, asigurările pot fi grupate în: asigurări de bunuri, asigurări de persoane și asigurări de răspundere civilă.

a) Asigurările de bunuri – au ca obiect diferite valori materiale aparținând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse acțiunii unor fenomene naturale sau accidentelor.

Exemple: mijloace de producție fixe și circulante, culturile agricole și rodul viilor, animale domestice, autovehicule, bunuri casnice și alte bunuri aparținând populației.

b) Asigurările de persoane – au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru diminuarea consecințelor negative cauzate de diferite evenimente, sau pentru plata sumelor asigurate în legătură cu producerea unor evenimente în viața persoanelor.

Prin intermediul lor se realizează protecția economică pentru cazul producerii decesului ori invalidității asiguratului, sau în legătură cu survenirea la asigurat sau la beneficiarul asigurării a unui anumit eveniment.

c) Asigurările de răspundere civilă – asiguratorul își asumă obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terțe persoane. Prejudiciu, ce poate fi cauzat prin producerea unor accidente concretizate în vătămarea corporală sau deces ori în avarierea sau distrugerea unor bunuri, pentru care asiguratul răspunde conform legii.

Figura nr. 1.4. Clasificarea asigurărilor după:

obiect

formă de reglementare juridică

categorii de asigurați

După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate și statut, societățile comerciale pot practica următoarele categorii de asigurări :

– asigurări de viață ;

– asigurări de persoane;

– alte decât cele de viață;

– asigurări de autovehicule;

– asigurări maritime și de transport;

– asigurări de aviație;

– asigurări de incendiu și alte pagube la bunuri;

– asigurări de răspundere civilă;

– asigurări de credite și garanți;

– asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate și asigurări agricole.

În tabelul nr. 1.4. sunt prezentate datele privind aportul asigurărilor în clasificarea mai sus menționată, la realizarea volumului de prime de asigurare și a volumului de despăgubiri și sume asigurate plătite, în anul 2005, în România.

Tabelul nr. 1.4.

Se observă din tabelul de mai sus, că aportul cel mai important la formarea resurselor provenite din primele de asigurare, l-au avut, în ordine: asigurările de răspundere civilă, asigurările de autovehicule, asigurările maritime și de transport și asigurările de viață. La un loc, acestea au contribuit cu peste 70% din volumul primelor încasate.

După forma juridica de realizare, asigurările de bunuri, persoane si răspundere civila se grupează in :

– asigurări obligatorii (prin efectul legii);

– asigurări contractual (facultative).

1.Asigurarile obligatorii se nasc din interesul economic si social al întregii colectivități pentru apărarea avuției naționale menținerea continuități procesului de producție si protejarea victimelor unor accidente. Aceasta asigurare se poate introduce atunci când bunurile unui mare număr de persoane fizice sau juridice sunt amenințate de producerea unor riscuri, mai devreme sau mai târziu. Astfel, fiecare deținător de bunuri ar avea de suferit pagube in urma producerii acestor riscuri. Pentru ca aceștia sa poată primi despăgubiri necesare acoperirii pagubelor produse de aceste riscuri, se poate institui asigurarea acestora obligatorie.

Asigurarea obligatorie ia ființa in virtutea legii, raporturile dinte asigurați si asiguratori, drepturile si obligațiile lor sunt stabilite prin lege. Pentru a ființa aceste asigurări nu este nevoie de acordul de voința al celor care dețin bunurile respective.

In prezent in tara noastră sunt asigurați obligatoriu deținătorii de autovehicule (persoane fizice si persoane juridice) pentru cazurile de răspundere civila, respectiv pentru pagubele si vătămările corporale produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României.

Asigurările de răspundere civila auto se practica sub forma obligatorie in toate tarile din Europa

In asigurarea obligatorie sunt cuprinse toate bunurile de același fel aparținând persoanelor fizice si juridice ce întrunesc condițiile prevăzute de lege. Rezulta de aici ca este o asigurare totala. Asigurarea obligatorie fiind totala, exclude posibilitatea selecției riscurilor, permițând o dispersare optima a acestora.

Primele de asigurare stabilite la asigurarea obligatorie sunt mai reduse, comparativ cu cele de la asigurarea facultativa.

Suma asigurata se stabilește prin lege sub forma unor norme de asigurare pe unități de bunuri asigurate, de aici rezulta ca asigurarea obligatorie este o asigurare normata.

Normele de asigurare pot fi :

– absolute;

– relative.

In stabilirea normelor de asigurare absolute, se pornește de la bunurile de același fel care au valoarea cea mai mica pentru a nu da posibilitatea asiguraților care au astfel de bunuri sa primească in caz de paguba o despăgubire mai mare decât valoarea bunului.

In cazul asigurării obligatorii a deținătorilor de autovehicule pentru cazurile de răspundere civila suma asigurata privind pagubele produse la bunuri prin accidente de autovehicule este stabilita sub forma de limita minima si maxima pentru prejudiciul material cauzat terțelor persoane. Asigurarea obligatorie este fără termen, acționând tot timpul cat exista bunul asigurat.

Răspunderea siguratorului ia naștere in mod automat, din momentul in care asiguratul intra in posesia bunului respectiv.

Plata despăgubirii cuvenite asiguratului in cazul realizării riscului asigurat poate sa nu fie condiționata de achitarea prealabila a primei de asigurare, deoarece termenul la care aceasta trebuie achitata este stabilit prin lege.

In cazul neachitării la termen a primelor scadente de către asigurat are dreptul sa solicite plata majorărilor de întârziere, sa retina din despăgubirea de asigurare, primele de asigurare restanta si alte mijloace legale împotriva asiguraților care nu plătesc primele la asigurările obligatorii.

2. Asigurările facultative iau naștere in baza contractului de asigurare încheiat intre asigurator si asigurat.

Asiguratorul este obligat sa accepte asigurarea facultativa propusa de asigurat, conform prevederilor din actele normative in vigoare. Pentru ca asiguratorul sa accepte asigurarea respectiva, este necesar ca asiguratul : sa declare in scris toate datele necesare pentru identificarea bunului respectiv, împrejurările esențiale privind natura si sfera riscului, sa fie de acord cu plata primelor de asigurare si sa respecte toate obligațiile ce-i revin pe perioada valabilității contractului de asigurare.

Asigurarea facultativa se poate încheia fie pentru bunuri , persoane, răspundere civila, ori riscuri necuprinse in asigurările obligatorii, fie in completarea acestora. Asigurarea facultativa ia naștere pe baza acordului de voința, al celor doua părți ce intervin in asigurare. Cuprinde numai o parte din bunurile de același fel existente in posesia persoanelor fizice sau juridice la un moment dat, astfel rezultând ca asigurarea facultativa nu este totala

Suma asigurata nu este stabilita pe baza unor norme, ci in funcție de propunerea asiguratului si având ca limita maxima valoarea reala a bunului in momentul încheierii asigurării, iar la asigurările de persoane anumite sume stabilite prin regulamentul de asigurare.

Asigurările facultative prezintă avantajul ca sunt mai mobile in comparație cu asigurările obligatorii referitor la modul de stabilire a sumelor asigurate.

Asigurarea facultativa este valabila numai o perioada de timp, riguros stabilita in contractul de asigurare, iar răspunderea asiguratorului acționează doar in cadrul acestui interval.

Asigurarea facultativa intra in vigoare numai după îndeplinirea condițiilor prevăzute in contractul de asigurare, printre care cea mai importanta este plata de către asigurat a primei de asigurare.

In situațiile in care apar unele pagube înainte de plata primei de asigurare sau după trecerea termenului prevăzut pentru achitarea ei, asiguratorul nu acorda despăgubirea respectiva.

In practica internaționala, încasările din primele de asigurare provenite de la asigurările facultative dețin ponderea hotărâtoare in totalul primelor de asigurare încasate de societățile de asigurare.

După riscul cuprins in asigurare , asigurările pot fi clasificate astfel :

– asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, exploziei, mișcările seismice, etc. Bunurile care se asigura contra acestor fenomene sunt : clădirile, construcțiile, utilajele si instalațiile, mijloacele de transport, etc.

– asigurări contra grindinii, furtunii, uraganului, ploilor torențiale, inundațiilor, prăbușirilor de teren, etc. împotriva acestor riscuri se asigura, de regula culturile agricole si rodul viilor;

– asigurări pentru boli epizootii si accidente care se practica in cazul animalelor;

– asigurări contra avariilor si altor riscuri specifice la care sunt supuse mijloacele de transport si încărcăturile aflate pe acestea , in timpul staționarii si mersului. Aici asigurările mijloacelor de transport si ale mărfurilor in timpul traficului intern si internațional.

– asigurări împotriva unor evenimente ce apar in viata oamenilor ca de exemplu deces, boli, accidente, etc., care pot duce la pieirea temporara sau definitivă a capacității de munca, in cazul asigurărilor de persoane.

– asigurări pentru cazurile de răspundere civila care se refera la prejudicii cauzate terțelor persoane prin accidente de autovehicule , prin exercitarea unei anumite activități etc.

După sfera de cuprindere in plan teritorial, asigurările pot fi grupate in:asigurări interne si asigurări externe.

Asigurările interne au caracteristic faptul ca, in general, părțile contractante domiciliază in aceeași tara, bunurile, persoanele si răspundere civila care fac obiectul lor se afla pe teritoriul aceleiași tari;iar riscurile asigurate se pot produce pe același teritoriu.

Primele de asigurare , despăgubirile si sumele asigurate se exprima si se plătesc, de regula in moneda naționala.

Asigurările externe au caracteristic faptul ca apar in legătura cu persoane, bunuri sau răspundere civila care ies in afara limitelor teritoriale ale tari in care se încheie contractul de asigurare. Una din părțile contractante ori beneficiarul domiciliază in alta tara sau obiectul asigurat ori riscul asigurat se afla, respectiv se produce ,pe teritoriul unei alte tari.

De regula, la aceste asigurări , primele si despăgubirile de asigurare se exprima sau se plătesc in valuta, motiv pentru care mai sunt denumite asigurări in valută. Asigurările externe sunt determinate in primul rând de relațiile economice ale unei tari cu alte tari cu alte tari,aducându-si aportul la dezvoltarea situației economice a tarii.

După felul raporturilor ce se stabilesc intre asigurat si asigurator se grupează in asigurări directe și asigurări indirecte sau reasigurări.

Asigurări directe – raporturile de asigurare se stabilesc in mod nemijlocit intre asigurați si asigurator, fie prin intermediul contractului de asigurare ,fie in baza legii.

Reasigurarea apare ca un raport ce se stabilește de fiecare data intre doua societăți de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat (cedent) ,iar cealaltă de reasigurator.

Are la baza contractul de reasigurare , prin care reasiguratul cedează unui reasigurator o parte din răspunderile pe care si le-a asumat in contractul de asigurare si o parte din primele de asigurare încasate.

1.5. Piața asigurărilor

Operațiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfășoară intr-un cadru pe care îl numim piața a asigurărilor. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice si juridice asigurabile si oferta de asigurare susținuta de organizații specializate. Piața asigurărilor poate fi:

Piața concurențiala – fiecare organizație de asigurare este preocupata sa-si adjudece un segment cat mai mare de piața, din cererea de asigurare.

Piața neconcurențiala – existând o singura oferta de asigurare, organizația de asigurare nu se mai afla in competiție cu alte organizații. În realitate, prezintă elemente de concurenta de un fel deosebit. Astfel, este preocupata sa convingă persoanele fizice si juridice asigurabile sa accepte condițiile de asigurare si in felul acesta sa aducă cererea de asigurare la dimensiunea ofertei sale.

O alta problema legata de piața asigurărilor se refera la dimensiunea acesteia. Elementul hotărâtor care definește dimensiunea pieței îl constituie cererea de asigurare determinata de puterea economica a persoanelor asigurabile si convingerea acestora de utilitatea asigurării mijlocite de organizațiile specializate.

Cererea de asigurare, după confruntarea ei cu oferta, aceasta se concretizează in contracte de asigurare.

Mărimea pieței de asigurare se exprima cu ajutorul mai multor indicatori, printre care :

– numărul contractelor încheiate in perioada de referința;

– numărul polițelor active;

– valoarea anuala a primelor de asigurare;

– cuantumul sumelor asigurate in perioada de referința;

– valoarea totala a angajamentelor asumate de societățile de asigurare la un moment dat.

Cererea de asigurare de persoane, de bunuri si de răspundere civila vine din partea persoanelor fizice si unităților economice, preocupate de protecția lor, sa ofere securitate salariaților.

Cererea de asigurări de bunuri si de răspundere civila vine din partea persoanelor juridice, interesate in protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenința.

Oferta de asigurare este prezentata de societățile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt, de organizațiile mutuale de asigurare si tontine.

Societățile comerciale de asigurare, urmăresc realizarea de profit indiferent de forma de proprietate. Acestea sunt obligate sa se încadreze in prevederile legale referitoare la : mărimea capitalului social minim subscris si vărsat; mărimea obligațiilor pe care si le pot asuma; rezervele de prime si/sau de daune pe care trebuie sa le constituie, etc.

Organizațiile de tip mutual – efectuează operații de asigurare pentru membri lor, potrivit statutelor acestora, având la baza principiul mutualității; ele urmăresc întrajutorarea membrilor lor, nu obținerea de profit. Fiecare membru al unei organizații mutuale are o dubla calitate : de asigurat si de asigurator.

In calitate de asigurat, fiecare membru al grupului participa la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilita.

Tontinele sunt asociați constituite pentru o perioada de timp, in decursul căreia membri asociației vărsa la fondul comun o cotizație. La expirarea termenului pentru care a fost constituita asociația, suma rezultata din capitalizarea cotizației de-a lungul anilor se împarte intre membri supraviețuitori.

Alături de organizațiile de asigurare frecvent întâlnite in numeroase tari exista si alte organizații specifice. Astfel in Franța ființează “ Casa Naționala de Prevederi” , instituție publica administrata de “Casa de Depuneri si Consemnațiuni”, cu misiunea sa ofere rente viagere si asigurări de viata. In Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord exista organizația de asigurare Lloyd’s care cuprinde o corporație profesionala, o comunitate de subscriitori si o piața de asigurare; este un centru mondial de informații maritime.

Legătura dintre asiguratori si asigurați se realizează fie prin personalul de specialitate al societăților comerciale de asigurări direct, fie prin mijlocirea unor agenți intermediari, denumiți broker – in engleza, courtier – in franceza, makler – in germana.

Fig. 1.5. Legăturile dintre asigurați si asiguratori pe piața asigurărilor.

Potrivit Legii nr.47 din 16 iulie 1991, “Lege privind constituirea si funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor”, in România, începând din anul 1991,activitatea de asigurare se desfășoară prin societăți de asigurare, societăți de asigurare-reasigurare si societăți de reasigurare.

La activitatea de asigurare mai participa societățile de intermediere,care negociază si încheie contracte de asigurare ori prestează alte servicii de specialitate pentru societățile menționate mai sus.

O problema referitoare la caracterul pieței asigurărilor ar fi aceasta: este aceasta o piața concurențiala perfectă sau imperfecta?

Caracteristicile unei piețe considerate perfecte :

1.Omogenitatea produsului. Pe piața asigurărilor nu se comercializează un singur produs, “asigurarea”, ci o gama larga de servicii, constând in asigurări împotriva diferitelor riscuri. Un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul. Pe piața asigurărilor nu se concurează societățile comerciale “in general” ci societățile având același profil, cele care “vând” același tip de produs adică încheie asigurări împotriva aceluiași risc.

2.Transparenta pieței. În piața de mărfuri, fiecare produs poarta o eticheta cu prețul de vânzare, in domeniul asigurărilor o asemenea eticheta – publicitate in mass-media nu ar fi suficienta pentru convingerea unei persoane interesate.

Piața asigurărilor este aproape opaca pentru cei neavizați iar persoanele interesate trebuie sa se adreseze unui agent de asigurare.

3.Atomizarea pieței. Piața este considerata atomizata atunci când ea reunește un număr atât de mare de ofertanți si de solicitanți, astfel încât nici unul nu poate influenta de o maniera sensibila funcționarea acesteia.

4.Libertatea de intrare si ieșire pe piața a participanților. Creșterea sau scăderea numărului organizațiilor de asigurare este rezultatul aparițiilor pe piața a noi societăți, asociați mutuale ori a altor tipuri de organizații, concomitent cu ieșire altora, prin lichidare sau fuzionare. Acest lucru ne arata ca piața asigurărilor este deschisa, in continua mișcare. Este supusa unei supravegheri atente din partea autorităților publice.

In tara noastră sarcina supravegherii a fost încredințata “ Oficiului de supraveghere a activității de asigurare si reasigurare” care funcționează in cadrul Ministerul Finanțelor.

5.Descentralizarea deciziilor – societățile de asigurare sunt obligate sa tina seama de prevederile legale in materie pentru a nu-si prejudicia interesele sale si nici pe ale terților.

Câteva prevederi legale obligatorii in tara noastră, la constituirea unei societăți specializate in domeniul asigurărilor :

– limita minima a capitalului subscris este de 25 milioane de lei pentru fiecare din cele 10 categorii de asigurări pe care le practica;

– la constituirea unei agenți de intermediere de 1,5 milioane de lei.

Capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 50% din cel subscris.

– sa tina conturi distincte pentru asigurările de viata, sa gestioneze separat fondurile aferente lor.

– obligațiile sa nu depășească un plafon echivalent cu pana la de 5 ori suma capitalului social vărsat si a rezervelor de capital..

– sa constituie rezerve de prime pentru asigurări de viata si rezerve de daune care nu pot fi mai mici de 40% din diferența dintre primele încasate si daunele plătite la asigurările si reasigurările cu valabilitate in cursul anului.

– sa aibă un coeficient de solvabilitate de minimum 15% din fonduri.

CAPITOLUL II

ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ.

2.1. Trăsăturile principale și importanța asigurărilor de răspundere civilă.

Asigurările de răspundere civila, reprezintă o componenta de mare importanta si actualitate a activității de asigurare. Prin asigurările de răspundere civila se acoperă prejudiciul produs de asigurat – persoana fizica sau persoana juridica – unor terțe persoane. In toate cazurile este vorba de prejudiciile ce pot fi produse in anumite împrejurări si pentru care o persoana fizica sau juridica răspunde potrivit legii.

In asigurările de răspundere civila spre deosebire de celelalte asigurări (de bunuri si persoane) pe lângă asigurator si asigurat daca se produce riscul acoperit prin asigurare, mai intervine si o a treia persoana – terțul păgubit.

Existenta acestui tip de asigurare permite pe de o parte ca persoana păgubita sa primească despăgubirea cuvenita iar pe de alta, ca patrimoniu asiguratului sa rămână neatins, deoarece in schimbul primelor de asigurare plătite, el nu mai poate fi plătit, pe cale judiciara pentru prejudiciul produs.

Se poate afirma ca, mai ales in ultimele trei decenii ale secolului XX , a crescut importanta care se acorda asigurărilor de răspundere civila in mai toate tarile lumii. Acest lucru poate fi privit ca o consecința directa a sporiri vertiginoase a numărului autovehiculelor de diverse tipuri aflate in circulație, ceea ce a condus la o înmulțire a accidentelor pe drumurile publice si la o creștere însemnata a numărului persoanelor care devin victime ale acestora. Tot in acest sens a acționat si dezvoltarea fără precedent a transporturilor de persoane si bunuri pe cale aeriana, maritima si terestra.

Rolul social al asigurărilor este acela de a permite persoanelor care au avut de suferit de pe urma diferitelor accidente sa fie despăgubite prompt si integral de către societatea de asigurare. In acest fel, persoanele păgubite nu mai așteaptă pana când autorul faptei va fi in măsura sa achite despăgubirea sau uneori pana când acesta va fi descoperit (este vorba de cazurile când vinovații in producerea unor accidente de autovehicule nu sunt identificați imediat).

De regula, prin asigurările de răspundere civila sunt acoperite numai acele prejudicii, produse de asigurat unor terțe persoane care sunt urmarea unui accident.

Este necesar de subliniat ca prin asigurările de răspundere civila pot fi acoperite numai pagubele produse de asigurat unor terțe persoane in anumite condiții, care se cer a fi îndeplinite in mod cumulativ.

In primul rând, este necesara săvârșirea de către asigurat a unei fapte ilicite.

In al doilea rând, trebuie sa se poată dovedii existenta unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de asigurat terței persoane accidentate.

In al treilea rând se impune sa existe un raport de cauzalitate intre fapta ilicita a asiguratului, care a produs accidentul si prejudiciul adus terței persoane păgubite.

In al patrulea rând, este necesar sa se poată constata culpa (vinovăția) asiguratului care a săvârșit fapta ilicita ce a condus la producerea accidentului.

Daca una din aceste condiții nu este îndeplinita, înseamnă ca nu sunt întrunite toate elementele ce definesc răspunderea civila, iar pagubele astfel rezultate nu pot fi acoperite prin asigurarea de răspundere civila.

Obiectul asigurărilor de răspundere civila îl reprezintă tocmai prejudiciul produs unor terțe persoane de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs prin folosirea anumitor bunuri, cum sunt: autovehicule, clădiri si diferite alte construcții, exercitarea unei activități, etc.

Spre deosebire de situația întâlnita la asigurările de bunuri si la cele de persoane, unde eventuala vinovatei a asiguraților in producerea riscului duce, de regula, la decăderea de drepturi a acestora, in cazul asigurărilor de răspundere civila, culpa asiguratului este una din condițiile de baza care se cer a fi îndeplinita pentru ca asiguratorul sa plătească despăgubirea cuvenita terților păgubiți.

In asigurările de răspundere civila, in calitate de beneficiari pot apărea numai terțe persoane necunoscute in momentul încheierii asigurării. Aceste persoane cu toate ca de cele mai multe ori primesc despăgubirea sau suma asigurata direct de la societatea de asigurare ele nu-au dreptul de a acționa in justiție (făcând excepție unele situații) decât pe asigurat. Din contractul de asigurare încheiat in cazul asigurării de răspundere civila nu rezulta raporturi juridice intre societatea de asigurare si terțele persoane păgubite.

Daca la asigurările de bunuri si de persoane, suma asigurata se poate plăți in întregime o singura data sau in mai multe etape, caz in care ea se diminuează de fiecare data cu despăgubirile si sumele asigurate parțial achitate cu prilejul producerii unor riscuri, la asigurările de răspundere civila situația este alta: suma asigurata rămâne aceeași pe toata durata asigurării.

La fiecare producerea a riscului asigurat, despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim a sumei asigurate, indiferent de numărul cazurilor asigurate care au avut loc in perioada de valabilitate a asigurării. Pot apărea si situații când asiguratorul plătește despăgubiri al căror total pe întreaga durata a asigurării întrece cuantumul sumei asigurate.

Specific pentru asigurările de răspundere civila este de asemenea, faptul ca unele cazuri, suma asigurata pe care asiguratorul o plătește terțelor persoane păgubite nu are o limita dinainte stabilita. Astfel, de exemplu, pentru prejudicii constând in vătămarea corporala sau decesul unei persoane cuantumul sumei plătite de asigurator nu este limitat (asigurarea de răspundere civila prin efectul legii pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule).

Asigurarea de răspundere civila acoperă prejudiciile care sunt urmarea producerii unui accident pentru care asiguratul datorează conform legilor in vigoare despăgubirea cuvenita terțelor persoane păgubite. Daca asiguratul însuși este victima accidentului (sau acesta afectează bunurile sale), ele nulă re dreptul de a incasa ceva de la asigurator in cadrul asigurărilor de răspundere civila, ci numai in cadrul asigurărilor de persoane sau a asigurărilor de bunuri.

Având in vedere faptul ca prin plata primelor de asigurare, asiguratul este dinainte scutit de obligația achitării unor despăgubiri cuvenite terțelor persoane păgubite sau vătămate – al căror volum nu se cunoaște ci se poate doar estima pe baza calculului probabilităților – asigurările de răspundere civila sunt considerate de către mulți specialiști din acest domeniu drept cele mai importante dintre toate genurile de asigurări.

Clasificarea asigurărilor de răspundere civila :

După modul de reglementare din punct de vedere juridic:

– asigurări de răspundere civila prin efectul legii ;

– asigurări de răspundere civila facultative.

După obiectul lor :

– asigurări de răspundere civila izvorâte din deținerea si utilizarea mijloacelor de transport;

– asigurări de răspundere civila legala sau generala.

Asigurarea de răspundere civila reprezintă un domeniu mai nou in practica asigurărilor in raport cu celelalte doua ramuri (persoane si bunuri) având ca obiect o fapta care legea o reproba.

Singura asigurare obligatorie de la noi este asigurarea de răspundere civila auto, celelalte asigurări de persoane, bunuri ori răspundere civila pe care legea le permite având caracter facultativ.

1). Delimitări privind forma răspunderii civile acoperite prin asigurare.

In dreptul civil roman exista doua forme de răspunderi civile : răspunderea civila delictuale si răspunderea civila contractuala ambele dominate de ideea fundamentala a reparării unui prejudiciu cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuală, in primul caz si ca urmare a unei obligații stipulate intr-un contract in cel de-al doilea caz. Problema este daca prin contractul de asigurare se acoperă răspunderea delictuala ori cea contractuala, având in vedere evenimentele posibile cauzatoare de prejudicii pentru care este chemat sa răspundă asiguratul.

Condițiile pentru manifestarea răspunderii civile si implicit a asigurării, pot fi prezentate altfel decât înainte :

a). existenta unui prejudiciu cauzat altuia;

b). o fapta ilicita contractuala sau extracontractuală, aducându-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv;

c). culpa proprie sau a celor pentru care răspunde asiguratul;

d). existenta unui raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

2). Delimitări privind prejudiciul cuprins in asigurare.

Prima condiție ce trebuie îndeplinita pentru atragerea răspunderii civile asigurabile este existenta unui prejudiciu cauzat altuia.

In asigurări prezintă interes împărțirea prejudiciilor in patrimoniale si morale, in funcție de natura intrinseca a acestora.

Prejudiciile patrimoniale (materiale, economice, pecuniare) rezulta din atingerea unor interese patrimoniale, putându-se prețui in bani.

Tot aici se înscrie si lipsirea de un drept pecuniar viitor ce s-ar fi realizat in mod neîndoielnic.

Prejudiciile morale sunt cele care rezulta din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, a unor valori ale individului care ii definesc personalitatea. Prejudiciul nepatrimonial nu poate fi evaluat in bani, deoarece nu are conținut economic. Nu exista un acord in privința reparării bănești a prejudiciului nepatrimonial; unii autori considera inaccesibila o asemenea reparare, iar de aici si consecința includerii in prejudiciul nepatrimonial a specificării ca acesta nu poate fi reparat in bani.

Legea asigurărilor lasă posibilitatea includerii in asigurări si a daunelor morale pentru protecție împotriva răspunderii pentru asemenea prejudicii, ce pot diminua patrimoniul asiguraților potențiali.

In figura 2.1. este prezentata clasificarea asigurărilor de răspundere civila, după forma de reglementare juridica, după obiectul lor si după categoria de asigurați.

În figura nr. 2.1. este prezentată clasificarea asigurărilor de răspundere civilă, după forma de reglementare juridică, după obiectul lor și după categoria de asigurați.

Fig. nr. 2.1.

2.2. Asigurările de răspundere civilă prin efectul legii. Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Creșterea numărului de autovehicule de toate tipurile care circula pe drumurile publice a făcut ca asigurarea de răspundere civila pentru pagubele sau vătămările corporale produse prin accidente auto sa capete un interes general, deoarece acestea amenința un număr mare de persoane si respectiv bunuri ale acestora.

Drept urmare, in numeroase tari s-a introdus asigurarea de răspundere civila prin efectul legii pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule considerându-se ca prin implicațiile sale deosebite o astfel de măsura nu poate fi lăsata la libera apreciere a fiecărui destinator de autovehicule.

In asigurarea prin efectul legii de răspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule sunt cuprinse cu unele excepții toate persoanele fizice si juridice deținătoare de autovehicule supuse înmatriculării si folosite pe drumuri publice.

Sunt cuprinse de asemenea in asigurare si persoanele dintr-o anumita tara posesoare de autovehicule pe care le folosesc pe teritoriul unei alte tarii, daca nu poseda documente internaționale de asigurare valabile si pe teritoriul acelei tari.

In asigurarea prin efectul legii de răspundere civila in vigoare in prezent nu sunt cuprinse persoanele juridice deținătoare de tramvaie si nici persoanele fizice si juridice care dețin autovehicule cu o capacitate cilindrica sub 69 cm3.

Nu se impune cuprinderea in asigurare a acestora întrucât practica demonstrează ca accidentele de circulație produse de aceste autovehicule au o frecventa si o intensitate mult mai reduse decât cele provocate de alte tipuri de autovehicule.

Fiind o asigurare prin efectul legii, este menita sa reparare prejudiciile produse de persoanele fizice si juridice unor terțe persoane, prin accidente rutiere si avarierea sau distrugerea bunurilor ori prin vătămare corporala sau decesul acestor persoane. Este necesar ca pentru prejudiciul cauzat de asigurat terțelor persoane sa existe o răspundere civila delictuala in conformitate cu prevederile legale.

Spre deosebire de asigurările de persoane si de bunuri la care intervin asiguratorul si asiguratul (beneficiarul) la asigurările de răspundere civila auto intervine in plus si terța persoana păgubita (care este in toate cazurile beneficiarul asigurării, necunoscut in momentul încheierii asigurării). Deși in aproape toate cazurile terțele persoane primesc despăgubirea direct de la asigurator, ele nu-si pot valorifica drepturile in justiție (cu unele excepții) decât fata de asigurat; Aceasta înseamnă ca asigurările de răspundere civila nu stabilesc raporturi juridice directe intre asigurator si terțele persoane care au suferit daune, accidente corporale, ci numai prin mijlocirea asiguratului.

In asigurarea de răspundere civila auto, asiguratul nu are dreptul sa cheme in garanție societatea de asigurare in eventualul sau proces cu terța persoana păgubita.

Obiectul asigurării de răspundere civila este constituit de prejudiciul provocat terțelor persoane de către asigurat ceea ce poate afecta situația financiara a acestuia.

Asiguratorul nu-si asuma răspunderea decât pentru prejudiciile care constituie obiectul relațiilor de asigurare. Răspunderea preluata de asigurator in cazurile cuprinse in asigurare este limitata, in mod obișnuit la anumite sume asigurate.

Asigurările de răspundere civila auto compensează de regula numai prejudiciile care sunt consecința unor accidente. Cuprinderea in asigurarea de răspundere civila auto a prejudiciului, reclama ca acesta sa aibă un conținut, sa fie cert, actual si personal, adică repararea prejudiciului sa fie solicitata numai de către persoana păgubita si de asemenea sa fie direct.

In asigurările de răspundere civila auto, culpa asiguratului reprezintă o condiție de baza care trebuie îndeplinita pentru a se acorda despăgubirea de către societatea de asigurări.

Intre prejudiciul cauzat terțelor persoane si culpa asiguratului trebuie sa existe întotdeauna un raport nemijlocit de cauzalitate. Astfel prin aceste asigurări se compensează prejudiciul creat, ceea ce înseamnă ca volumul despăgubirii se stabilește pe baza valorii pagubei si nu in funcție de gravitatea culpei. Compensarea pagubei se face in natura prin restituirea bunului distrus sau prin restabilirea situației care a existat anterior, ori prin plata de despăgubiri bănești atât pentru valoarea bunului distrus, cat si pentru serviciul de care a fost lipsita terța persoana prin imposibilitatea funcționarii sau folosirii persoanelor si bunurilor prejudiciate.

In asigurarea de persoane si bunuri suma se poate plăți de către societatea de asigurări deodată sau in întregime in mai multe situații cu prilejul survenirii diferitelor riscuri pe toata durata de valabilitate a asigurării, societatea de asigurări răspunzând neîntrerupt la producerea fiecărui caz asigurat pana la nivelul maxim al sumei asigurate fără a se tine cont de numărul cazurilor asigurate survenite pe toata durata de valabilitate a asigurării.

Societatea de asigurări poate fi in situația de a plății repetat despăgubiri sau sume asigurate al căror cuantum total, pe tot timpul asigurării, sa depășească nivelul sumei asigurate.

Exista unele situații când suma asigurata pe care o plătește societatea de asigurări terțelor persoane ale căror bunuri au fost avariate ori distruse sau care au suferit accidente corporale,etc., nu are o limita dinainte stabilita.

Asigurările de răspundere civila auto se compensează daunele produse printr-un accident fata de care asiguratul datorează despăgubirea ce se cuvine terțelor persoane.

Despăgubirea datorata are ca baza juridica răspunderea asiguratului ca posesor al diferitelor autovehicule care folosite pot produce accidente. In situația in care asiguratul sau bunurile sale ar fi victima unui accident el poate obține suma asigurata sau despăgubirea cuvenita numai de la asigurarea de persoane si bunuri si nu in cadrul asigurării de răspundere civila auto.

Unitățile economice si instituțiile debitoare care au fost ținute sa compenseze diferite daune fata de terți își pot recupera – pe calea acțiunii de regres paguba astfel suferita in patrimoniul de la persoanele fizice vinovate de producerea prejudiciului. Aceasta acțiune se poate îndrepta si împotriva posesorilor sau păzitorilor lucrurilor sau animalelor care prin acțiunea lor au adus prejudicii terțelor persoane, insa aceasta numai daca se constata vinovăția.

Prin aceste asigurări victimele păgubite primesc despăgubirea sau suma asigurata respectiva de la societatea de asigurări, iar asiguratul , plătind prima de asigurare nu mai este urmărit in justiție de terța persoana păgubita pentru despăgubirile sau sumele asigurate.

O alta particularitate a asigurărilor de răspundere civila auto este aceea ca răspunderea societății de asigurări ia naștere numai pentru pagubele cauzate bunurilor aparținând terțelor persoane. Nu sunt cuprinse in aceste asigurări prejudiciile produse bunurilor care aparțin asiguratului.

Riscul se realizează prin pretențiile ridicate de victima fata de asigurat, care prin conduita sa a cauzat un prejudiciu.

De mare importanta sunt împrejurările in care s-a produs accidentul, in ce măsura este vinovat asiguratul de producerea accidentului, deoarece in funcție de acestea se stabilesc obligațiile asiguratului fata de persoane accidentata sau păgubita si pe aceasta baza se determina si se plătește de către organele societății de asigurări cuantumul despăgubirii.

Pretențiile formulate de către terțele persoane trebuie susținute cu documente doveditoare necesare evaluării daunelor.

După plata despăgubirilor, societatea de asigurări se subroga in drepturile asiguratului contra persoanelor vinovate de producerea daunelor; aceasta subrogare se face in limita sumelor plătite ca despăgubiri sau sume asigurate.

Subrogarea poate avea loc numai in cazurile in care accidentele s-au produs din culpa unei terțe persoane.

Societatea de asigurări compensează nu numai daunele ci si cheltuielile de judecata pe care asiguratul le-a făcut in procesul civil.

Aceste asigurări au importanta deosebita, economica si sociala prin faptul ca victimele accidentelor primesc cu promptitudine si in întregime despăgubiri si sume asigurate de la societatea de asigurări ceea ce permite repararea prejudiciilor si, deci, reluarea si continuarea normala a activității economico – sociale scutind pe asigurați de plata diferitelor sume de bani.

Acestor asigurări li se acorda o importanta deosebita atât pe plan național cat si pe plan internațional datorita creșterii considerabile a numărului de autovehicule fapt ce determina o creștere a numărului de persoane care devin victimele unor asemenea accidente, precum si sporirea valorii totale a bunurilor avariate sau distruse prin astfel de accidente. Creșterea importantei economico – sociale acestor asigurări este determinata si de intensificarea transporturilor de bunuri si de persoane pe căile rutiere, feroviare, navale si maritime.

Asigurarea de răspundere civila auto prin efectul legii a fost reglementata in tara noastră in forma actuala prin legea nr. 136/1995.

In aceasta asigurare sunt cuprinși toți destinatorii (persoane fizice si juridice) de autovehicule înmatriculate si folosite in tara noastră pentru pagube produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României.

Persoanele care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate in străinătate se considera asigurate daca îndeplinesc una din următoarele condiții :

a). poseda documente internaționale de asigurare valabile pe teritoriul României;

b). numărul de înmatriculare atesta existenta asigurării potrivit convenției bilaterale încheiate intre Biroul asigurărilor de autovehicule din România si Biroul asigurărilor de autovehicule din tara de origine.

Excepțiile de la aceste prevederi fac persoanele fizice si juridice pe timpul utilizării autovehiculelor pentru cursele de întreceri, raliuri sau antrenamente, care se pot asigura facultativ pentru astfel de riscuri.

Autovehiculele cu o capacitate cilindrica a motorului de 69 cm 3 inclusiv, aparținând persoanelor fizice si juridice, nu sunt cuprinse in aceasta asigurare.

Sumele asigurate pentru avarierea sau distrugerea de bunuri in unul si același accident, despăgubirea este de la 10 RON pana la 4.000 RON inclusiv.

Primele de asigurare se stabilesc diferențiat in funcție de : felul autovehiculului si locul înmatriculării, respectiv in România sau in străinătate.

Acestea se plătesc de la data înmatriculării autovehiculului sau la data eliberării autorizației provizorii de circulație, societăților de asigurare, in perioada 1 ian. – 31 dec.

Asigurații plătesc primele de asigurare pana la sfârșitul lunii martie al fiecărui an, pentru anul in curs.

Daca plata primelor anuale de asigurare se face pana la data de 1 ianuarie anticipat, asiguratul beneficiază de o reducere de 1o%.

In caz de neachitare la timp a primelor de asigurare prevăzute in tarif, deținătorul autovehiculului este neasigurat.

Pentru autovehiculele care se înmatriculează temporar (cele care urmează sa fie scoase definitiv din tara), primele de asigurare se calculează lunar si reprezintă 1/1o din prima de asigurare anuala prevăzuta in tarif.

Persoanele străine care intra pe teritoriul romanesc, cu autovehicule înmatriculate in străinătate, dar neasigurate sau ale căror asigurări expira in timpul cat se afla pe teritoriul României, plătesc primele de asigurare aferenta perioadei cat autovehiculul neasigurat se afla in România, anticipat si integral in felul următor:

a). la intrarea autovehiculului pe teritoriul României la punctele de trecere a frontierei ;

b). cel mai târziu in ultima zi de valabilitate a documentelor de asigurare, la unitățile teritoriale ale societății de asigurări autorizate.

Persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate in străinătate si nu sunt asigurate in străinătate sau ale căror asigurări expira in timpul aflării pe teritoriul României datorează primele de asigurare, corespunzător perioadei de la intrarea respectiv expirarea valabilității asigurării, pana la ieșirea autovehiculului din tara.

Persoanele neasigurate care nu pot face la control, dovada asigurării ori a plății acestea sunt îndrumate sa achite sumele datorate.

In Monitorul Oficial al României, partea l, nr. 640/29.XII.1999 sunt prezente unele masuri in legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagubele produse tarilor prin accidente de autovehicule.

Astfel in temeiul prevederilor art.53 si 67 din Legea nr.136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, cu modificările ulterioare.

Guvernul României hotărăște :

Art.1. Nivelul primelor de asigurare pentru anul 2000 este cel prevăzut in anexa nr.1 care face parte integrala din prezenta hotărâre.

Art.2. In cazul persoanelor care dețin autovehicule înmatriculate in România, primele de asigurare se plătesc astfel :

a). la data eliberării autorizației provizorii de circulație.

b) la data înmatriculării autovehiculului in circulație, pentru autovehicule care se înmatriculează in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2000.

c). pentru autovehiculele care sunt deja înmatriculate la 31 decembrie 1999 primele se plătesc pentru întregul an 2000 sau fracționat aferent perioadelor :

– 1 ianuarie – 31 decembrie, pana la data de 31 decembrie 1999;

– 1 ianuarie – 31 mai 2000, pana la data de 31 decembrie 1999;

– 1 iunie – 31 decembrie 2000, pana la data de 31 mai 2000.

Este prevăzut si faptul plății anticipate si integrale pana la data de 31 ianuarie 2000 a primelor de asigurare aferente perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2000, asiguratul beneficiază de o reducere cu 10% a primelor de asigurare.

Art.3. Pentru autovehiculele care se înmatriculează temporar precum si in cazul eliberării unei autorizații provizorii de circulație primele se calculează lunar si reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuala prevăzuta in anexa nr.1.

Art.4. Pentru autovehicule care se înmatriculează permanent in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2000, prima de asigurare pentru fiecare luna sau fracțiune de luna cuprinsa intre data începerii răspunderii asiguratorului si data de 31 decembrie 2000 reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuala prevăzuta in anexa nr.1

In articolul 5 este prevăzuta situația agenților economici care desfășoară activități sezoniere, ale cărora autovehicule nu sunt utilizate timp de cel puțin 3 luni consecutive, primele de asigurare se calculează lunar si reprezintă 1/12 din prima de asigurare prevăzuta in a anexa nr.1.

Persoanele străine care intra in teritoriul României cu autovehicule înmatriculate in străinătate, primele de asigurare sunt aferente perioadei in care autovehiculul neasigurat se afla in România se plătesc anticipat si integral astfel :

a). in mod obligatoriu la intrarea autovehiculului pe teritoriul României, in situația autovehiculelor înmatriculate in străinătate dar neasigurate.

b). cel mai târziu in ultima zi de valabilitatea a documentelor de asigurare, la unitățile teritoriale ale asiguratorilor autorizați.

In art.7 este prezentata răspunderea asiguratorului astfel :

Răspunderea asiguratorului începe :

– după 24 de ore de la expirarea zilei in care s-a plătit prima de asigurare in numerar sau prin virament si s-a eliberat documentul care atesta încheierea asigurării dar nu mai devreme de data intrării in vigoare a asigurării înscrisa in document si nu mai devreme de data eliberării autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării autovehiculului.

Răspunderea asiguratorului încetează la ora 24 a ultimei zile de valabilitate înscrise in tichetul de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare datorata, sau in momentul radierii autovehiculului.

Asiguratorul poate face dovada plații primelor de asigurare prin înscrisul constatator fiind chitanța, ordinul de plata sau alt document probator al plații.

Pentru autovehiculele care se radiază din circulație in perioada 1 ian. – 31 dec. 2000 prima de asigurare reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuala.

In articolul 10 este arătata situația despăgubirilor acordate de asigurator, in unul si același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de răspunderea pagubelor, inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil, in următoarele limite:

a). de la 60 RON pana la maximum 20.000 RON, indiferent de numărul persoanelor păgubite pentru pagubele materiale directe si indirecte de peste 60 RON;

b). pana la 6.000 RON pentru fiecare persoana, dar nu mai mult de 30.000 RON, indiferent de numărul persoanelor accidentate in caz de vătămări corporale sau deces inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Dovada existentei asigurării obligatorii de răspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, in cazul controalelor efectuate de către ofițerii si subofițerii de politie in conformitate cu prevederile art.64 din Legea nr.136/1995, o constituie tichetul de asigurare, sau documentele internaționale de asigurare eliberate de societățile de asigurare autorizate sa practice acest tip de asigurare.

Nivelul amenzilor stabilite la art.63 si 64 din Legea nr.136/1995 se actualizează după cum urmează :

– refuzul societății comerciale de a încheia asigurarea obligatorie se sancționează cu amenda de la 500 RON la 2.000 RON;

– încălcarea de către persoanele fizice si juridice prevăzute la art. 48 si 56 din Lege se sancționează cu amenda de la 50 RON la 200 RON.

Pentru obținerea autorizației de a practica asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagubele provocate prin accidente de autovehicule, asiguratorii societății trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții :

a). sa dispună de un capital social vărsat de cel puțin 2.000.000 RON;

b) sa dispună de o rețea teritoriala formata din cel puțin doua unități (sucursala, reprezentante, agenții etc.) in fiecare județ.

c). sa dispună fiecare sucursala de personal propriu specializat in activitatea de constatare si de lichidare a daunelor auto;

d). sa practice de cel puțin doi ani asigurări facultative auto;

e). sa dispună de rezerve de prime si daune suficiente pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin activitatea de asigurare desfășurata in anii anteriori celui pentru care solicita autorizația.

Anexa nr.1

NIVELUL primelor de asigurare obligatorie de răspundere civila pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule pentru anul 2000.

I*) In cazul persoanelor care dețin autovehicule înmatriculate in România :

a). primele de asigurare se plătesc numai pentru autovehicule.

Pentru remorci, semiremorci si atașe nu se plătesc, prime de asigurări.

b). primele de asigurare prevăzute mai sus se plătesc si pentru fiecare număr de circulație de proba.

c). pentru persoanele cu deficiente motorii, deținătorii de motocicluri si de autoturisme adaptate infirmităților, inclusiv pentru cele primite de aceștia in folosința, primele de asigurare se reduc la 50%.

d). primele de asigurare aferente perioadei stabilite mai sus se încasează in cuantumul prevăzut , fără a fi posibila fracționarea acestuia.

II*) In cazul persoanelor care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate in străinătate, dar neasigurate sau ale căror asigurări expira in perioada in care se afla pe teritoriul României.

*) Primele de asigurare se plătesc numai pentru autovehicule. Pentru remorci , semiremorci si atașe nu se plătesc prime de asigurare.

III. Persoanele fizice, cetățeni ai Republicii Moldova vor plăți primele de asigurare potrivit acordurilor bilaterale încheiate in acest scop.

Răspunderea societății de asigurări începe :

a). după 24 de ore de la expirarea zilei in care s-a plătit societății de asigurări primele de asigurare in numerar, respectiv s-a prezentat ordinul de plata vizat de banca la care asiguratul are deschis contul disponibil si s-a eliberat documentul care atesta încheierea asigurării.

b). din momentul plății primelor de asigurare in numerar respectiv al prezentării ordinului de plata vizat la banca la care asiguratul are deschis contul disponibil si eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării in vigoare a asigurării înscrise in document, pentru asigurații care au îndeplinit obligațiile de plata a primei de asigurare, sau pentru asigurații care au plătit la scadenta prima de asigurare aferenta perioadei respective.

c). din momentul plății primelor de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării in vigoare a asigurării înscrise in document si de data eliberării autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării autovehiculului pentru asigurații care-si îndeplinesc obligațiile de plata a primelor de asigurare.

Răspunderea societății de asigurări încetează la orele 24 ale ultimei zile de valabilitate înscrise in tichetul de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare datorata sau in momentul radierii autovehiculului.

In cazul in care o persoana cuprinsa in asigurarea de răspundere civila prin efectul legii este vinovata de producerea unui accident in urma căreia este avariat autoturismul sau ca nu va primii despăgubirea; in aceasta situație ea va fi despăgubita numai daca avea încheiata o asigurare facultativa de avarii (autocasco).

De asemenea nu se acorda despăgubiri daca accidentul s-a produs intr-un caz de forța majora precum si in cazul când autorul accidentului a rămas neidentificat. Societatea de asigurări acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund in baza legii, fata de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule precum si pentru cheltuieli făcute de asigurați in acțiunea civila.

In unul si același accident, indiferent de numărul persoanelor răspunderea de producerea pagubelor societatea de asigurări acorda despăgubiri inclusiv pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil.

Societățile de asigurări acorda despăgubiri indiferent locul in care a fost produs accidentul de autovehicul, atât in timpul deplasării cat si in timpul staționarii autovehiculului asigurat.

Societățile de asigurări nu acorda despăgubiri pentru cazurile in care deținătorul sau conducătorul autovehiculului asigurat nu are răspundere civila, daca accidentul a fost produs dintr-un caz de forța majora (împrejurare externa, imprevizibila, extraordinara si invincibila, fără relație cu lucrul care a provocat accidentul sau cu însușirile sale naturale) din culpa exclusiva a persoanei păgubite, din culpa exclusiva a terței persoane,pagubele cauzate unui autovehicul sau oricărui bun aparținând acelei persoane fizice sau persoane juridice daca au fost cauzate de un alt autovehicul aparținând aceleiași persoane fizice sau juridice, condus de un prepus al aceleași persoane juridice ori de alta persoana pentru care răspunde persoana juridica asigurata, pagubele asigurate in cazul in care deținătorul autovehiculului nu face dovada valabilității asigurării obligatorii de răspundere civila pentru pagubele cauzate terților prin accident de autovehicule, la data accidentului.

In cazul in care s-a realizat convenția si despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătoreasca, societatea de asigurări va acorda despăgubiri fără a mai fi necesara încuvuntarea asiguratului, in fata hotărârii judecătorești ramase definitive si investita cu formula executorie.

La stabilirea despăgubirii sau distrugerii bunurilor se iau ca baza de calcul pretențiile formulate de persoanele păgubite avându-se in vedere prevederile legale, acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a depăși valoarea acestora din momentul producerii accidentului si nici limita maxima a despăgubirilor legate de asigurare.

Despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăși cuantumul pagubei si nici valoarea autovehiculului la data producerii accidentului. Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de demontare si montare aferenta reparațiilor si înlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse prin accident de autovehiculul respectiv din care se scoate valoarea eventualelor deșeuri stabilita la preturile practicate de unitățile de achiziție.

Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii pe piața locala a animalului respectiv la data producerii riscului asigurat.

In cazul avarierii sau distrugerii bunurilor care aparțin persoanelor străine, la stabilirea despăgubirii pe baza convenției dintre asigurați persoane străine păgubite (cetățeni străini sau romani rezidenți in străinătate) si societatea de asigurări, se au in vedere următoarele in cazul autovehiculelor înmatriculate in străinătate despăgubirile acordate de societatea de asigurări nu pot depăși diferența dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului si valoarea rămasa.

Daca reparația se efectuează in străinătate, despăgubirile urmând sa le plătească in valuta, costul reparației este cel prevăzut in documentația de reparație, avându-se in vedere avariile constatate, precum si eventualele avarii suplimentare constatate cu ocazia efectuării reparației, daca producerea acestora se justifica prin dinamica accidentului.

In cazul autovehiculelor înmatriculate in străinătate si avariate care nu se pot deplasa prin forța proprie, se plătesc despăgubiri pentru : 75% din cheltuielile de transport al persoanelor străine care au efectuat voiajul cu autovehiculul avariat, fără a se putea depăși 75% din tariful prevăzut pentru transportul cu avionul clasa “economic”, transportul autovehiculului respectiv inclusiv al remorcii tractate de acesta de la locul accidentului pana la cel mult, atelierul de reparații din tara de domiciliu, cu excepția cazurilor de dauna totala.

Calcularea in valuta a cuantumului despăgubirilor se face la cursul de schimb valutar in vigoare la B.N.R. la data producerii accidentului.

In cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se iau ca baza de calcul pretențiile formulate de persoane afectate avându-se in vedere următoarele: in caz de vătămare corporala se tine seama de : diferența dintre veniturile salariale nete ale persoanei vătămate si indemnizația primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical, venitul mediu lunar net realizat din alte activități desfășurate de persoane vătămata, anterior vătămării, dovedite cu documente de evidenta fiscala, pe ultimele trei luni – iar in lipsa acestora pe lunile efectiv lucrate – înainte de accident, in cazul persoanelor care nu au calitatea de asigurați, salariul lunar minim brut pe tara, in cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului in ultimul an de studii sau de calificare.

In caz de vătămare corporala sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri se acorda despăgubiri daca autovehiculul a produs accidentul este identificat si asigurat chiar daca autorul accidentului a rămas neidentificat.

Societatea de asigurări recuperează sumele plătite drept despăgubiri si sume asigurate de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, in următoarele cazuri : accidentul a fost produs cu intenție, accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminante de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, indiferent daca acestea s-au produs pe astfel de drumuri, sau in timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.

Despăgubirile si sume asumate nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.

Stabilirea uzurii in cazul pagubelor produse la autovehicule.

1. Pentru a se stabili valoarea autovehiculelor la data producerii evenimentului asigurat, din valoarea de nou a acestora se scade uzura valorica.

Uzura valorica se calculează prin aplicarea coeficientului de uzura asupra valorii de nou a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat.

Coeficientul de uzura in funcție de gradul de întrebuințare (parcurs) a autovehiculului exprimat in km., precum si de vechimea in exploatare, exprimata in unități de timp (ani), diferențiata pe categorii de autovehicule, potrivit tabelelor nr.1 si 2 cuprinzând coeficienții de uzura, anexate.

Pentru a stabili coeficientul de uzura a unui autovehicul sunt necesare :

a) data introducerii in exploatare de nou a autovehiculului respectiv, menționata in documentele de identificare a acestuia sau in lipsa anul de fabricație de pe placa de origine a autovehiculului.

b) parcursul in kilometri realizat de autovehiculul respectiv de la data introducerii lui in exploatare de nou si pana la data producerii evenimentului asigurat.

2. Pentru autovehiculele la care se cunosc datele menționate la punctul 1, pentru a stabili coeficientul de uzura a autovehiculului avariat, se căuta in tabelul coeficienților de uzura linia corespunzătoare vechimii in exploatare si corespunzătoare stării de întreținere medie, la intersecția cărora se va găsi coeficientul de uzura respectiv

In cazul in care exista diferențe intre parcursul real si cel rezultat utilizând media anuala coeficientul corespunzător stării de întreținere medie se va corecta cu 0,6% pentru fiecare 1000 km fără a se putea depăși coeficienții corespunzători stărilor de întreținere bune sau satisfăcătoare.

3. Pentru autovehiculele la care nu se cunoaște parcursul (km) realizat pana la data producerii evenimentului asigurat sau nu este in concordanta cu starea tehnica a autovehiculului respectiv, coeficientul de uzura a autovehiculului avariat se stabilește in funcție de vechimea in exploatare si de starea de întreținere a acestuia, prevăzute in tabelele nr.1 si 2 cuprinzând coeficienții de uzura, anexate.

Clasificarea stării de întreținere a unui autovehicul :

– buna;

– medie;

– satisfăcătoare.

a) stare de întreținere buna;

Autovehiculul prezintă integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecție si capacelor de roti, vopseaua intacta, fără exfolieri sau urme aparente de rugina a tablei, tapițeria fără pete urme de uzura prematura sau rupturi,cauciucuri uzate uniform, fără sa prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcției, motorul fără scurgeri de ulei pe părțile laterale sau pe capotajele inferioare ale spațiului afectat ac.

b) stare de întreținere medie;

Autovehiculul prezintă : deformări ale caroseriei, ale barelor de protecție sau ale capacelor de roti pana la 10 dm 2, însumat pe întreaga suprafața exterioara de degradări ale vopselei in ceea ce privește luciul, cu urme de rugina aparenta pe o suprafața totala pana la 10 dm 2, cu exfolieri pe suprafața totala pana la 0,5 cm 2 sau orice alte zgârieturi, pete pe tapițeria scaunelor.

c) stare de întreținere satisfăcătoare.

Autovehiculul prezintă : deformări ale caroseriei, ale barelor de protecție si ale capacelor de roti mai mari de 10 dm 2, însumat pe întreaga suprafața exterioara, degradări ale vopselei, pierderea totala a luciului, cu exfolieri pe o suprafața totala mai mare de 0,5 cm 2 cu urme pronunțate de rugina apăruta si zgârieturi,tapițeria deteriorata si murdara, cauciucurile uzate neuniform cu accentuări pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcției, motorul cu urme de ulei pe părțile superioare si laterale, ca urmare a scurgerilor la capacul distribuției al chiulasei sau pe lângă garniturile de etanșare, joc mare la volanul direcției.

4.Pentru autovehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparații curente, inclusiv înlocuirii ale părților componente sau ale pieselor originale, pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare ale autovehiculului, stabilirea coeficientului de uzura se face pe baza relației in :

Ur = U x K,

in care : Ur = coeficientul de uzura recalculat al autovehiculului;

U = coeficientul de uzura rezultat din tabelele coeficienților de uzura, in baza datelor menționate mai sus:

in care : K = coeficientul de corecție a uzurii ;

A = valoarea de nou a autovehiculului avariat;

a = costul total al reparațiilor curente; inclusiv al înlocuirilor de părți componente

sau de piese originale, executate înainte de data producerii evenimentului

asigurat, pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare a

autovehiculului, in baza documentațiilor privind costul efectiv al acestora

Nu se pot lua in calcul coeficienții de uzura inferiori coeficienților minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea in exploatare, parcursul realizat si starea de întrebuințare a autovehiculului avariat prevăzuți in tabelele 1 si 2 cuprinzând coeficienții de uzura. Tabelul nr.2., cuprinzând coeficienții de uzura pentru autovehiculele a căror masa totala maxim a autorizata nu depășește 3,5 tone si pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9.

Nota: Coeficienții de uzura din tabel, corespunzători anilor de vechime sunt stabiliți diferențiat pe acești ani, pentru jumătate de an si pentru un an întreg de vechime.

Tabelul Nr.3 cuprinzând coeficienți de uzura pentru autovehicule a căror masa totala maxima autorizata depășește 3,5 tone si pentru cele al căror număr de locuri pe scaune este mai mare de 9.

Nota :Coeficienții de uzura din tabel, corespunzător anilor de vechime, sunt stabiliți diferențiat pe acești ani, pentru jumătate de an si pentru un an întreg de vechime.

EXPLICATII privind asigurarea de răspundere civila obligatorie pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule (RCA)

Începând cu data de 16 ianuarie 1997, societatea ASTRA S.A. practica asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule.

Aceasta asigurare se încheie in conformitate cu Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, capitolul III, precum si cu reglementările care se stabilesc anual de Guvernul României si de Ministerul Finanțelor cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civila pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule.

Tariful de prime aplicat este stabilit prin actele normative in vigoare la data încheierii asigurării.

I. MODUL DE INCHEIERE A ASIGURĂRII, PLATA PRIMELOR DE ASIGURARE SI STABILIREA SUMELOR ASIGURATE

1. Asigurarea se încheie cu persoanele fizice si juridice deținătoare de autovehicule supuse înmatriculării in România (înmatriculate sau care au autorizație provizorie de circulație) care sunt obligate, in baza prevederilor legii nr.136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, sa le asigure pentru cazurile de răspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule.

2. De asemenea ASTRA S.A. poate încheia aceasta asigurare cu persoanele care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate in străinătate neasigurate pentru răspundere civila sau ale căror asigurări exprima in timpul cat se afla pe teritoriul României.

3. Persoanele fizice sau juridice care utilizează autovehiculele pentru cursele de întreceri, raliuri sau antrenamente se pot asigura facultativ pentru aceste riscuri pe timpul folosirii autovehiculelor in aceste scopuri, fiind exceptate de la asigurarea obligatorie.

4. Nivelul primelor de asigurare, limita maxima a despăgubirilor de asigurare, termenele de plata, sancțiunile si alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a guvernului la propunerea Ministerului Finanțelor.

II. OBIECTUL ASIGURĂRII,STABILIREA SI PLATA DESPĂGUBIRILOR

1. In baza acestei asigurări, ASTRA S.A. acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund,in baza legii, fata de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum si pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil.

2. Despăgubirile se acorda indiferent de locul in care au fost produse accidentele de autovehicule, atât in timpul mersului, cat si in timpul staționarii.

3. Despăgubirile se plătesc si pentru pagubele produse de existenta sau funcționarea instalațiilor montate pe autovehicule, precum si pentru pagubele produse de remorci ori atașe.

4. Astra S.A. acorda despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlul de dezdăunare si cheltuieli de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporala sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

5. In caz de vătămare corporala sau deces, despăgubirile se acorda pentru persoanele aflate in afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate in acel autovehicul, numai daca acestea nu erau transportate in baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv.

6. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acorda pentru bunurile aflate in afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate in acel autovehicul, numai daca acestea nu erau transportate in baza unui raport contractual existent cu deținătorul autovehiculului respectiv, precum si daca nu aparțineau deținătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului.

7. Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute mai sus se acorda si in cazul in care cel care conducea autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului este o alta persoana decât asiguratul.

8. Despăgubirile se plătesc si atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reședința sau sediul in România.

9. In caz de vătămare corporala sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acorda despăgubiri daca autovehiculul care a produs accidentul este identificat si asigurat, chiar daca autorul accidentului a rămas neidentificat.

10. In cazul in care, pentru același deținător de autovehicul, la data producerii accidentului exista mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suporta in părți egale de către toți asiguratorii.

11. Asiguratul are obligația de a informa asiguratorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alți asiguratori.

12. Despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana păgubita si ASTRA S.A. ori in cazul in care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătoreasca pronunțata in România.

13. In cazurile in care despăgubirile nu urmează sa fie recuperate potrivit prevederilor art.58 din Legea nr.136/1995, convenția poate fi încheiata si de către conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului, altul decât asiguratul.

14. Convenția încheiata numai intre asigurat si persoana păgubita, urmata de o hotărâre judecătoreasca de expedient, care consfințește tranzacția acestora, nu-l obliga pe asigurator la plata.

15. In cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, asigurații sunt obligați sa se apere in proces .Citarea in proces a asiguratorului, este obligatorie.

16. Despăgubirile se plătesc de către asigurator nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, in măsura in care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

17. Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.

18. Despăgubirile se plătesc asiguraților, daca aceștia dovedesc ca au despăgubit pe cei păgubiți si despăgubirile nu urmează sa fie recuperate potrivit prevederilor art.58 din Legea nr.136/1995.

19. Drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercita împotriva asiguratorului de răspundere civila, in limitele obligației acestuia, stabilita in prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei.

20. Asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana corespunzătoare de producerea pagubei, in următoarele cazuri :

a) accidentul a fost produs cu intenție;

b) accidentul a fost produs in timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar daca aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau in timpul comiterii altei infracțiuni săvârșite cu intenție;

c) accidentul a fost produs in timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă sa se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimțământul asiguratului.

21. Asigurații s-au reprezentanții acestora sunt obligați sa înștiințeze in scris asiguratul despre producerea evenimentului asigurat in termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, cu excepția cazurilor de forța majora in care termenul de 4 zile lucrătoare începe de la data încetării acestora.

2.3. ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ FACULTATIVE

2.3.1. Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse în accident de autovehicule cu valabilitate numai în afară teritoriului României.

Este o forma de asigurare facultativa pentru pagube din accidente rutiere numai in afară teritoriului tarii noastre.

Poate fi contractata de către persoane fizice si persoane juridice pentru autovehicule înmatriculate in România, care merg in străinătate.

Persoanele care încheie aceasta asigurare sunt practic exonerate de consecințele financiare care ar putea fi determinate de prejudiciile provocate unor terțe persoane ca urmare a eventualelor accidente de autovehicule ce s-ar putea reduce pe teritoriul altor tari.

Primele de asigurare sunt diferențiate pe grupe de tari pe feluri de autovehicule pe asigurați persoane fizice sau persoane juridice.

Societatea de asigurări acorda despăgubiri persoanelor prejudiciate potrivit legislației de răspundere civila din tara in care a avut loc accidentul.

Pagubele se constata se evaluează, iar despăgubirile se stabilesc si se plătesc potrivit procedurii prevăzute cu convențiile interbirouri “Carte verde”.

2.3.2. Asigurare de răspundere civilă a conducătorilor auto profesioniști.

Aceasta asigurare reprezintă o forma de asigurare facultativa prin contractarea căreia conducătorii auto profesioniști acoperă prejudiciile provocate prin accidente cu autovehiculele diferitelor persoane juridice, pe care ei le conduc.

Asigurarea se poate încheia pe 6 luni sau pe un an. Nivelul primelor de asigurare este diferențiat pe categorii de autovehicule.

Contractând asigurarea, conducătorii auto profesioniști nu mai sunt trimiși sa restituie din salariul lor despăgubirile pe care societatea de asigurări le-a plătit terților păgubiți, in cadrul unităților deținătoare autovehiculelor pentru compensarea prejudiciilor provocate de ei in accidente de care sunt vinovați.

2.3.3. Asigurare de răspundere civilă legală.

Este o forma de asigurare facultativa care poate fi contractata cu asiguratorul de către diferite organizați, primarii, unități economice si instituții de stat de importanta locala, organizații de masa, obștești, culturale, sportive, unități de cooperații de consum si de credit si ale celei meșteșugărești, cooperative de credit, persoane juridice si fizice particulare care au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, pentru sumele pe care persoanele de mai sus sunt obligate sa le plătească drept despăgubiri si cheltuieli de judecata ce ar putea rezulta prin prejudiciile de care ele răspund in afară celor ce ar putea fi produse prin folosirea autovehiculelor, potrivit prevederilor legii.

Asiguratorul încheie aceasta asigurare pentru cazul in care este obligat sa plătească dezdăunări fata de terțe persoane păgubite datorita vătămării corporale sau decesului, avarierii sau distrugerii unor bunuri precum si pentru cheltuielile efectuate de asigurat in procesul civil.

Aceasta asigurare cuprinde si răspunderea prepușilor asiguratului si a persoanelor pe care asiguratul răspunde potrivit prevederilor legii, mai cuprinde si răspunderea civila a membrilor de familie care se afla in întreținerea asiguratului, ceea ce înseamnă ca se acorda despăgubiri si pentru pagubele ce se produc din culpa acestor persoane.

Asigurarea de răspundere civila legala se contractează pentru diferite activități economice desfășurate in întreprinderi industriale, de construcții, de prestări de servicii, etc. precum si pentru activități culturale, deținere de clădiri etc.

In aceste asigurări se cuprind numai pagubele care se produc pe teritoriul României.

Societatea de asigurări nu răspunde daca accidentul s-a produs dintr-o cauza de forța majora si nu acorda despăgubiri pentru pagubele indirecte, daunele produse prin întreruperea utilizării bunurilor întreruperea procesului de producție etc., daune produse pentru desfășurarea operațiunilor militare in timp de război.

In asigurarea de răspundere civila legala nu se poate efectua operația de evaluare in vederea încheierii asigurării. Suma asigurata pentru unul si același accident se stabilește pentru fiecare persoana accidentata si o suma maxima pentru pagube produse tuturor bunurilor avariate sau distruse, indiferent de numărul accidentelor produse pe toata perioada asigurării.

Aceasta asigurare se poate încheia pe o perioada de timp de pana la un an. In vederea contractării asigurării, asiguratul semnează declarația de asigurare. După plata primelor de asigurare organele societății de asigurări semnează si emit contractul de asigurare.

Răspunderea societății de asigurări începe la ora 0 a primei zile prevăzute in contract si încetează la orele 24 a ultimei zile a perioadei pentru care s-a contractat asigurarea. Primele de asigurare de baza sunt anuale si diferențiate in funcție de categoria de asigurați, profitul unitarii, felul si mărirea activității lor.

In unele cazuri primele de asigurare sunt fixe, iar altele sunt variabile in funcție de anumiți indicatori. Primele de asigurare se plătesc integral, anticipat, in numerar sau prin virament.

Despăgubirile se plătesc si stabilesc pe baza înțelegerii dintre asigurat si persoanele prejudiciate, cu acordul societății de asigurări. Daca nu exista astfel de înțelegeri, cuantumul despăgubirii se stabilește prin hotărâre judecătoreasca sau a unei comisii de judecata potrivit procedurii legale.

Despăgubirile se plătesc persoanelor păgubite si in cazurile in care acestea au încheiate asigurări facultative de persoane de la care primesc sumele asigurate respective.

Atât agenții economici implicați in tranzacții comerciale cat si alte organizații sunt expuse la daune in domeniul răspunderii civile legale. Aceste daune se refera la sumele pe care organizația sau persoana respectiva trebuie sa le plătească pentru nerespectarea unor reglementari legale sau ca urmare a sentinței judecătorești intr-un proces in care au fost implicate.

Răspunderea legala constituie deci temeiul de baza căruia o persoana poate acționa in instanța o alta persoana sau organizație, care se pronunță a fi vinovata de producerea unor pagube prin nerespectarea legislației in vigoare.

Conceptul de răspundere civila legala este important si pentru cei care lucrează in domeniul asigurărilor de răspundere civila. Majoritatea polițelor de asigurare prevăd ca societatea de asigurări este obligata sa despăgubească in numele asiguratorului numai daca acesta ieste răspunzător legal de a plăti daune unei terțe părți reclamante.

Sarcina principala a asiguratorului, este aceea de a determina daca asiguratul se afla in situația de a plăti daune unei terțe părți in temeiul răspunderii civile. Pentru a înțelege conceptul de asigurare de răspundere civila legala, prezentam in figura 2.3.3. structura de baza a acestuia.

Fig.2.3.3. Structura conceptului de răspundere civila.

I. Răspunderea civila pentru prejudicii.

Un prejudiciu este o paguba sau dauna care se poate produce prin încălcarea sau stabilirea unui drept protejat legal.

Elementele caracteristice ale unui prejudiciu sunt următoarele :

– Un drept protejat prin lege;

– O încălcare sau știrbire a acestui drept;

– Daune rezultate prin acțiunea de încălcare sau știrbire a dreptului respectiv.

Numeroase prejudicii recunoscute de lege se pot clasifica in trei mari categorii :

1). Neglijenta;

2). Prejudicii intenționate;

3). Prejudicii in sensul strict al răspunderii legale.

1). Neglijenta – prejudiciu neintenționat care se produce atunci când o persoana nu își exercita întreaga responsabilitate impusa de realizarea unei activități, pentru a preveni vătămarea altei persoane sau entități legale.

2). Prejudicii intenționate – in contrast cu neglijenta, care este un prejudiciu neintenționat, exista multe cazuri in care prejudiciile sunt clasificate drept prejudicii intenționate. Aceste denumiri rezulta din faptul ca aceste prejudicii implica un act de rea credința sau o omisiune cu intenția de a produce daune.

3). Prejudicii in sensul strict al răspunderii legale – situațiile in care inculpatul nu a acționat neglijent si nici intenționat, dar cu toate acestea prin acțiunea sa a produs daune.

II. Răspunderea civila contractuala.

Pe lângă prejudicii, constituie o alta baza pentru impunerea răspunderii legale.

1). Încălcarea clauzelor contractuale. Prin contract, in general se înțelege un act legal încheiat intre doua sau mai multe părți prin care se stabilesc o serie de obligații ale fiecărui participant la contract. Daca una din părțile contractante nu a îndeplinit ceea ce s-a angajat sa facă, aceasta reprezintă o încălcare a clauzelor contractuale. Partea care are de suferit de pe urma acestui lucru poate acționa in justiție partea care a încălcat clauzele contractuale cerând despăgubiri.

2). Acord de despăgubire. In managementul riscului se iau in considerare si alte contracte care conțin acorduri de despăgubire. Aceste acorduri se refera in general la expunerile, la pierderile aferente răspunderii legale.’ In cazul includerii acestor clauze de despăgubiri, un a din părțile contractante (A) se obliga sa plătească celeilalte părți contractante (B) daunele aduse bunurilor care fac obiectul contractului.

III. Răspundere civila stabilita prin lege.

Legile constituie o a treia baza pentru impunerea răspunderii civile, modifica in mod frecvent responsabilitățile unei persoane fata de alta persoană. Responsabilitățile impuse de o lege pot fi folosite ca probe intr-un proces de prejudiciu, vis-a-vis de responsabilitatea ce-i revine acuzatului.

Legea asigurării forței de munca. Un exemplu concludent îl oferă S.U.A. in care prevede un sistem de compensare a muncitorilor, care se materializează printr-o serie de legi similare in fiecare dintre statele federative.

O lege tipica de asigurare a forței de munca cere ca fiecare patron sau companie sa prevadă o serie de indemnizații pentru prejudiciile suferite in timpul lucrului sau pentru bolile cu caracter profesional.

2.3.4. Alte asigurări de răspundere civilă facultative

Expunerile la pierderi având la baza răspunderea civila se pot grupa in multe categorii, in funcție de scopul urmărit :

a) Răspundere civila pentru prejudiciile din exploatarea clădirilor si terenurilor.

Aceasta categorie cuprinde acele situații in care o organizație poate fi făcuta răspunzătoare pentru vătămări corporale sau distrugeri de bunuri cauzate de :

– un accident produs pe terenul sau in clădirile care sunt in proprietatea organizației sau care au fost închiriate de către aceasta.

– un accident produs in afară proprietarilor menționate mai sus, dar care este rezultatul uneia din activitățile organizației.

Aceasta răspundere poate fi si rezultatul unui contract cu organizația care deține terenul si clădirile.

b) Răspundere civila pentru prejudiciile cauzate de produse sau de lucrări de reparații.

– Răspundere civila pentru prejudiciile cauzate de produse. Reprezintă legala a producătorului, distribuitorului sau vânzătorului de produse finite.

Intervine atunci când producătorul, distribuitorul sau comerciantul nu respecta cerințele si exigentele calitative legale de fabricație, distribuție sau vânzare a unor produse.

– Răspundere civila pentru prejudiciile cauzate cu lucrările de reparații. Constituie o responsabilitate legala a unui antreprenor, reparator sau a unei alte unități vis-a-vis de vătămările fizice sau de pagubele produse ca rezultat al lucrării de reparație al unui echipament, mașini etc.

c) Răspundere civila auto – Responsabilitatea legala vis-a-vis de vătămarea corporala sau distrugerea proprietății ca rezultat al deținerii, întreținerii sau folosiri unui automobil.

Activitățile expuse riscului de răspundere civila auto sunt următoarele :

– deținerea in proprietate, folosirea si întreținerea.

Deținerea in proprietate a unui automobil in mod legal, nu poate conduce la daune si deci la răspunderea proprietarului pentru acestea.

In situația când proprietarul împrumuta automobilul unei altei persoane pentru folosința, iar acesta nu mai are nici un control asupra automobilului, in cazul unui accident, proprietarul nu are nici o răspundere directa.

Întreținerea autovehiculului. Neglijenta in întreținerea unui autovehicul poate constitui uneori cauza răspunderii civile.

Persoana care se afla la volan in timpul accidentului, împreuna cu persoana care a efectuat întreținerea se fac responsabile de producerea accidentului.

Folosirea automobilului. Pentru accidentul produs sau pentru pagubele rezultate, persoana care se afla la volan devine responsabila in fata legii.

O persoana care este vătămata sau ale cărei bunuri sunt avariate ca urmare a utilizării neglijente a automobilului poate acționa in justiție persoana care se afla la volan in timpul accidentului sau producerii daunei.

d) Răspundere civila pentru prejudiciile cauzate de utilizarea navelor.

e) Răspundere civila pentru prejudiciile cauzate de utilizarea aeronavelor.

f) Răspundere civila pentru prejudiciile aduse forței de munca.

g) Răspundere profesionala

In categoria asigurărilor de răspundere civila poate fi amintita si asigurarea de răspundere civila a transportatorului pentru pagubele produse calatorilor prin accidente de transport. In calitate de asigurați apar persoanele juridice care dețin mijloace de transport pentru calatori, pe căile ferate, rutiere si de apa. Prin aceasta asigurare se acoperă prejudiciile de care răspund asigurații in calitate de transportori, constând in pagubele materiale, vătămare corporala sau deces, pe care calatorii lor pot suferii ca urmare a producerii unor accidente de transport.

Despăgubirile se acorda pentru pagubele produse calatorilor pe toata durata executării transportului, pentru care s-a eliberat legitimația sau alt document care da dreptul la calatori.

In cazul in care aceasta este reglementata sub forma obligatorie, atunci prin lege se stabilesc limitele maxime ale sumelor in cadrul cărora asiguratorul acorda despăgubiri pentru un calator, in caz de vătămare corporala ori de deces sau in caz de avariere, distrugere sau pierdere de bunuri.

Daca despăgubirile sunt stabilite sub forma băneasca periodica (de exemplu, pensie de întreținere), atunci nu mai este vorba de o limita maxima a sumei prevăzute de lege care nu trebuie depășita.

Primele de asigurare se plătesc de transportator si sunt diferențiate atât in funcție de modul cum se efectuează transportul calatorilor.

CAPITOLUL III

EFICIENTA ASIGURARILOR DE RASPUNDERE CIVILA. INDICATORI DE CRESTERE AI ACESTEIA

3.1. Conceptul de eficienta in domeniul activității de asigurare.

Eficienta asigurărilor, forma a eficientei economico-sociale,care exprima raportul dintre rezultatele optime obținute din activitatea de asigurări si cheltuielile (despăgubirile) determinate de refacerea bunurilor distruse sau plata sumelor asigurate, respectiv rezultatele financiare obținute de societatea de asigurări. Noțiunea de eficienta provine din limba latina, si anume de la verbul “effciere”, care avea înțelesul de a îndeplini, a rezulta. Eficienta este măsura in care s-a realizat efectul propus.

In economia noastră, eficienta economica a asigurărilor trebuie privita prin prisma intereselor societății de asigurări, cat si prin prisma intereselor asiguraților.

Pentru aprecierea eficientei activității de asigurare, trebuie sa se aibă in vedre atât raportul dintre efectul obținut si efortul depus in legătura cu aceasta activitate ca si rezultatele financiare obținute de un asigurator.

Efectul obținut in urma activității de asigurare, prin acordarea de despăgubiri si sume asigurate, se concretizează în crearea condițiilor ce permit continuitatea proceselor economice din diferite ramuri si sectoare, menținerea integrității proprietății aparținând unor persoane fizice sau juridice si realizarea de către populație a unor masuri de prevedere si economisire.

Efortul pentru obținerea efectului amintit mai sus este făcut atât de asigurați, care plătesc prime de asigurare, cat si de asigurator, care organizează conduce si participa direct la realizarea asigurărilor de bunuri, persoane si răspundere civila precum si a asigurărilor si reasigurărilor in valuta.

Eficienta activității de asigurare poate fi privita atât din punctul de vedere al asiguraților cat si din cel al asiguratorilor.

Astfel asigurații sunt interesați ca eficienta asigurărilor sa fie mare, ca prin despăgubirile care le primesc la producerea riscului asigurat sa fie cat mai apropiate de valoarea daunei înregistrate, iar timpul de încasare a acestor despăgubiri sa fie cat mai redus.

Interesul asiguratorului : asigurările sunt cu atât mai eficiente cu cat cheltuielile ocazionate de plata despăgubirilor, a sumelor asigurate si cele privind formarea si administrarea fondului de asigurare sunt cat mai reduse.

Pentru aprecierea eficientei activității de asigurare si a dimensiunii rezultatelor financiare obținute de un asigurator, întâlnim un fenomen specific – unic in activitatea economica, respectiv inversarea procesului de producție : asiguratorul “vinde” înainte de a fi “produs”, deci înainte de a cunoaște costul “produsului vândut”.

Mărimea daunelor pe care societatea de asigurări se obliga sa le plătească poate fi aproximata pe baza unor calcule probabilistice.

Primele de asigurare calculate pe baza unor criterii științifice folosindu-se metodele statistico-matematice, sunt de o importanta deosebita pentru societățile de asigurări, astfel acestea reușind sa-si formeze din primele de asigurare încasate un fond de asigurare care sa-i permită acoperirea cheltuielilor.

Caracterul științific al analizei eficientei activității de asigurare poate fi regăsit prin recurgerea la datele din sistemul informațional existent in acest domeniu. Astfel, pornindu-se de la aceste date, pot fi cercetate, analizate si interpretate rezultatele obținute in activitatea de asigurare, si pot fi identificați factorii care le-au determinat si apoi pot fi stabilite căile si mijloacele necesare pentru îmbunătățirea lor.

In analiza eficientei activității de asigurare se impune sa se tina cont si de acțiunea unor factori specifici :

1. Caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube reprezentând un factor foarte important pentru activitatea de asigurare, influențează direct si nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de asigurator cu plata despăgubirilor.

Acest caracter impune ca analiza sa se facă pe o perioada cat mai îndelungata (minimum 5 ani) astfel obținându-se concluzii judicioase privind rezultatele finale obținute.

2. Factori de natura subiectiva, specifici asigurărilor facultative, influențând in mare măsura, rezultatele obținute de asigurator.

Întâlnim aici, amploarea si calitatea activității desfășurate de organele asiguratorului in legătura cu încheierea unui număr cat mai mare de asigurări si de “gradul de înțelegere” al diferitelor persoane fizice si juridice in ceea ce privește necesitatea si utilitatea acestora.

Societățile de asigurări își conduc activitatea conform principiului gestiunii financiare, acestea preocupându-se de acoperirea cheltuielilor din veniturile realizate si de obținerea unor rezultate financiare cat mai bune.

Pentru aceasta este necesar, in primul rând ca veniturile încasate sa depășească cheltuielile pe care le are de efectuat, de aici rezulta ca nivelul despăgubirilor si a sumelor asigurate ce se cuvin asiguraților, in cazul producerii riscurilor asigurate este direct influențat de mărimea primelor de asigurare pe care ei lor plătesc asiguratorului.

Pentru a interveni prompt pentru înlăturarea urmărilor producerii riscurilor asigurate, activitatea de asigurare este necesar sa fie organizata si condusa încât sa permită si asiguratorului sa obțină un a numit profit din care o parte se cuvine bugetului de stat sub forma de impozit.

O analiza privind aprecierea activităților de asigurare este necesar sa se facă folosindu-se indicatori care sa reflecte rezultatele obținute de asigurator, cat si eficienta pentru asigurați.

Eficienta economico-sociala a asigurărilor se apreciază prin gradul de satisfacere atât a cerințelor generale ale societății, cat si ale fiecărui asigurat. Daca se accepta ca o parte a activității de asigurare are caracter productiv aici referindu-se la compensarea daunelor din economie se poate calcula producția neta realizata de societatea de asigurări, care are următoarele componente principale : despăgubirile plătite pentru bunuri, salariile, contribuțiile pentru asigurările sociale si profituri.

Rata producției nete, exprima gradul de eficienta economico-sociala a activității de asigurări pentru societate.

in care : Rpn – reprezintă rata producției nete;

PN – reprezintă producția neta;

C – costul asigurării, in care se includ cheltuielile referitoare la constituirea si administrarea fondului de asigurare, cheltuielile generale si cheltuielile administrative.

3.2. Criterii și indicatori privind aprecierea eficienței activității de asigurare, în special a asigurărilor de răspundere civilă.

Pentru aprecierea obiectiva a eficientei activității de asigurare, este necesar sa se folosească un sistem adecvat de indicatori.

Acești indicatori pot fi utilizați in aprecierea eficientei activității de asigurare, trebuie aleși in funcție de următoarele criterii :

– obiectivele concrete care se urmăresc;

– nivelul macro sau micro la care urmează sa fie efectuata aprecierea eficientei;

– modul de reglementare juridica a asigurărilor care se practica;

– ramura de asigurare despre care este vorba.

Printre obiectivele concrete urmărite, menționam :

– stabilirea rezultatelor financiare obținute de asigurator;

– nivelul de dezvoltare a asigurărilor facultative;

– cantitatea si calitatea activității desfășurate de personalul care se ocupa cu încheierea de asigurări;

– rezultatele obținute de asigurați;

– etc.

Pentru stabilirea si aprecierea rezultatelor financiare obținute de asiguratori, se pot utiliza mai mulți indicatori.

1. Rata daunei : ,

in care : D – reprezintă totalul despăgubirilor sau sumele asigurate plătite de asigurator;

P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurator.

Rata daunei este unul din indicatorii utilizați pentru aprecierea rezultatelor financiare obținute de un asigurator. El arata in ce raport se afla despăgubirile sau sumele asigurate plătite de asigurator, fata de primele de asigurare încasate.

Se exprima in procente si poate fi mai mica egala sau mai mare de 100 %.Cu cat rata daunei înregistrează valori mai mici decât o suta, cu atât situația financiara este mai favorabila pentru asigurator.

2.Costul relativ al activității de asigurare.

in care : Ca – reprezintă costul relativ al activității de asigurare;

C – totalul cheltuielilor efectuate de asigurator (plăți de despăgubiri de sume asigurate si cheltuieli privind constituirea si administrarea fondului de asigurare);

P – totalul primelor de asigurare si a altor venituri încasate de asigurator.

Costul relativ al activității de asigurare arata, in procente cat reprezintă cheltuielile de asigurare fata de veniturile realizate din activitatea de asigurare.

In mod normal, Ca este mai mic decât 100%, insa, pot apărea si cazuri când este mai mare (asiguratorul nu reușește sa acopere cheltuielile totale pe care le-a efectuat cu încasările din primele de asigurare si din alte venituri).

In toate cazurile Ca > Rd, pentru ca si C > D. Ca – Rd, exprima in procente, cheltuielile ocazionate de constituirea si administrarea fondului de asigurare.

Rata daunei si costul relativ al activității de asigurare se calculează atât pentru fiecare an in parte, din perioada pe care o analizam, cat si pentru întreaga perioada.

Acești indicatori sunt utilizați pentru aprecierea rezultatelor obținute de o societate de asigurări in întregul sau.

3.Rata venitului net :

in care : Rvn – reprezintă rata venitului net;

(V-C) – reprezintă diferența intre totalul veniturilor si totalul cheltuielilor înregistrate intr-o anumita perioada.

V – reprezintă totalul veniturilor.

Aceasta rata a venitului net, arata, in procente, cat ii rămâne asiguratorului (netto) din fiecare 0,01 RON, de dolari, etc., prime încasate. Aceasta rata este utilizata pentru aprecierea nivelului rezultatelor financiare finale obținute de o societate de asigurări.

Un alt indicator utilizat in aprecierea rezultatelor financiare finale este :

4. Cheltuieli la 1 leu, la 1 dolar etc. venit net :

Se calculează raportând diferența dintre totalul cheltuielilor si totalul despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de un asigurator pe timpul unui an, la diferența intre totalul veniturilor si totalul cheltuielilor.

Cu cat acest indicator are o valoare mai mica, cu atât situația este mai favorabila pentru asigurator.

Analiza ratei daune si a costului relativ al activității de asigurare este indicat sa fie efectuata nu numai pe ansamblu activității societății de asigurări ci si pe categorii de bunuri si de asigurați, insistându-se mai ales asupra bunurilor la care cheltuielile cu plata despăgubirilor si cele privind constituirea si administrarea fondului de asigurare sunt mai mari.

De exemplu, aprecierea nivelului ratei daunei si a costului relativ al activității la asigurarea animalelor aparținând unor persoane juridice este necesar sa fie făcuta separat de cea referitoare la animalele care aparțin populației.

In ceea ce privește aprecierea rezultatelor pe baza celor doi indicatori, la asigurarea culturilor agricole si a rodului viilor analiza este necesar sa fie efectuata având in vedere unele aspecte specifice.

Drept urmare, la aprecierea eficientei asigurării culturilor agricole si a rodului viilor este indicata luarea in vedere a unei perioade de timp mai mare (minimum 7 ani).

La asigurarea culturilor agricole, înregistrarea unei rate a daunei de 50% sau 40% in anii agricoli considerați buni se poate aprecia ca normala, deoarece sunt si ani când cheltuielile cu plata despăgubirilor depășesc cu mult veniturile.

Aprecierea rezultatelor pe baza ratei daunei si a costului relativ al activității de asigurare poate fi efectuata si in profil teritorial. Permite societății de asigurări sa afle cauzele care eventual au condus la înregistrarea unor rezultate diferite la sucursale județene limitrofe si in general, face posibila desprinderea cailor de urmat in vederea reducerii cheltuielilor efectuate la anumite categorii de bunuri cuprinse in asigurare.

Nivelul de dezvoltare al asigurărilor facultative se poate aprecia cu ajutorul următorului indicator :

5.Gradul de cuprindere in asigurare.

in care: Gc – reprezintă gradul de cuprindere in asigurare;

n – numărul bunurilor (persoanelor) asigurate;

N – numărul bunurilor (persoanelor) asigurabile.

Acest indicator arata in procente, cat din numărul bunurilor este asigurat. Cu cat acesta înregistrează valori mai apropiate de 100, cu atât înseamnă ca asigurarea facultativa este mai dezvoltate.

Mărimea gradului de cuprindere in asigurare influențează direct rezultatele obținute la asigurările facultative.

Cu cat gradul de cuprindere in asigurare este mai ridicat, cu atât exista mai multa certitudine ca se va înregistra un raport mai favorabil intre despăgubirile plătite si primele încasate.

Cantitatea si calitatea activității desfășurate de personalul care se ocupa cu încheierea (contractarea) asigurărilor facultative pot fi apreciate pe baza următorilor indicatori :

6.Numarul mediu de asigurări contractate de un lucrător din domeniul muncii de achiziție

,

in care : Nac – reprezintă numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător;

Ac – reprezintă numărul asigurărilor contractate intr-o anumita perioada;

Lc – reprezintă numărul lucrătorilor care se ocupa cu încheierea de asigurări.

7. Suma medie asigurata. ,

in care : Sma – reprezintă suma medie asigurata;

Sa – totalul sumelor asigurate;

Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate.

Suma medie asigurata se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai in cadrul asigurărilor facultative de viata. Se calculează pentru întregul stoc de asigurări existente la un moment dat, cat si separat pentru asigurările contractate intr-o anumita perioada de timp.

8. Prima medie încasata pe un contract. ,

in care : Pm – prima medie încasata pe un contract;

P – totalul încasărilor din primele de încasare.

Acest indicator se poate calcula atât in cazul asigurărilor de bunuri si de persoane, cat si in cazul asigurărilor de răspundere civilă. Are o semnificație deosebita in cazul asigurărilor de viata, deoarece acestea încheindu-se pe termen mai mare de timp, ne arata nivelul de atragere de numerar de la populație.

9.Productivitatea muncii unui lucrător in asigurări. ,

in care : W – reprezintă productivitatea medie a muncii pe un lucrător;

P – reprezintă încasările din primele de asigurare;

Ls – numărul total de lucrători.

Acest indicator se poate calcula atât la nivelul uni trimestru cat si anual arata cuantumul încasărilor din primele de asigurare determinat, in medie, pe un lucrător al asigurărilor.

Eficienta asigurărilor pentru asigurați poate fi apreciata pe baza unor indicatori, cum sunt :

10.Durata medie de lichidare a daunelor. ,

in care : Dm – reprezintă durata medie de lichidare a daunelor;

t – numărul zilelor de la avizarea daunelor pana la soluționarea acestora;

N – numărul daunelor soluționate.

In cazul in care se înregistrează o valoare mica a acestui indicator, asigurații au posibilitatea de a intra mai ușor in posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus.

Se calculează pe categorii de bunuri asigurate, poate fi determinata la nivel de sucursale si societăți de asigurare. Pentru asigurați, eficienta asigurărilor este, din acest punct de vedere cu atât mai mare, cu cat despăgubirea se plătește intr-un timp mai scurt de la producerea daunei.

11.Gradul de acoperire prin asigurare. ,

in care: Gaa – reprezintă gradul de acoperire prin asigurare;

S – suma asigurata;

V – valoarea reala a bunului in momentul încheierii asigurării.

Se recomanda a se calcula pentru fiecare bun cuprins in asigurare. Ne arata in procente, in ce raport se afla suma asigurata fata de valoarea reala a bunului asigurat.

12.Gradul de acoperire a daunei. ,

in care : Gad – reprezintă gradul de acoperire a daunei;

D – reprezintă despăgubirea acordata asiguratului;

P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat.

Gradul de acoperire al daunei se poate urmării separat, pe feluri de bunuri cuprinse in asigurare. Nivelul acestui indicator diferă in funcție de principiul de răspundere, care se aplica la categoria respectiva de bunuri.

Daca este vorba de principiul răspunderii proporționale, gradul de acoperire al daunelor parțiale va fi mai mic, decât in cazul in care se aplica principiul primului risc.

Indicatorii utilizați pentru aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative, a cantității si calității activității desfășurate de lucrătorii care se ocupa cu încheierea de asigurări si a rezultatelor obținute de asigurați pot fi folosiți atât in analiza activității la nivel macro, cat si in analiza la nivelul fiecărei sucursale.

Pentru aprecierea activității si a rezultatelor privind asigurările de răspundere civila obligatorii, pot fi utilizați următorii indicatori :

– rata daunei;

– costul relativ al activității de asigurare;

– rata venitului net.

Ceilalți indicatori menționați nu sunt semnificativi in cazul asigurărilor de răspundere civila obligatorii, iar unii privesc numai asigurările facultative (gradul de cuprindere in asigurare, suma medie asigurata, prima medie încasata pe un contract).

Pentru aprecierea activității si a rezultatelor privind asigurările facultative, pot fi utilizați, fără excepție toți indicatorii prezentați in cadrul acestui subcapitol.

Alegerea indicatorilor utilizați pentru aprecierea activității si a rezultatelor obținute se face si in funcție de ramura de asigurare care constituie obiectul analizei.

De exemplu :

– la asigurările de bunuri, pentru aprecierea activității si a rezultatelor obținute, se apreciază cu ajutorul următorilor indicatori : gradul de cuprindere in asigurare, rata daunei, costul relativ al activității de asigurare, rata venitului net, productivitatea muncii, gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire al daunei si durata medie de lichidare a daunelor.

– la asigurările de persoane, aprecierea activității si a eficientei acestora poate fi făcuta cu ajutorul următorilor indicatori: gradul de cuprindere in asigurare, numărul polițelor de asigurare ce revine la 1000 de locuitori asigurabili, suma medie asigurata pe un contract, prima medie încasata pe un contract, numărul de asigurări contractate de un lucrător, productivitatea muncii, rata daunei, costul relativ al activității de asigurare, rata venitului net, cheltuieli la 1 leu venit net.

– la asigurările facultative se mai poate urmării si evoluția raportului intre numărul contractelor încheiate si numărul răscumpărărilor si cel al stornărilor efectuate.

Cu cat numărul contractelor este mai mare decât numărul răscumpărărilor si stornărilor din același an, cu atât situația se apreciază ca fiind mai favorabila.

Gradul de cuprindere la asigurările facultative de viata este indicat sa se calculeze in mai multe variante, pentru a avea o imagine cat mai completa cu privire la posibilitățile de dezvoltare.

Astfel, se poate calcula prin :

– raportarea numărului de asigurări in stoc activ la sfârșitul anului, la numărul populației asigurabile;

– raportarea numărului de asigurări in stoc activ la sfârșitul anului la numărul total al salariaților;

– raportarea portofoliului total de asigurări de viata la numărul populației asigurabile;

– raportarea portofoliului total de asigurări de viata la numărul total al salariaților.

La asigurările in valuta, efectuarea analizei activității si aprecierea rezultatelor se realizează cu ajutorul următorilor indicatori : rata daunei,costul relativ al activității de asigurare, rata venitului net, cursul de revenire, luarea in considerare a aportului a acestor asigurări la realizarea unor încasări in valuta si la dispersia in timp si spațiu a răspunderilor in valuta ale unei societăți de asigurări.

Rezultatele obținute din activitatea de reasigurare se analizează prin :

1. Aprecierea rezultatelor obținute la cedările in reasigurare ,se face pe categorii de bunuri. Pentru fiecare din acestea , se vor analiza primele de reasigurare încasate, daunele suportate si rezultatul net in favoarea reasiguratorului, in procente fata de primele de reasigurare.

Analiza evoluției daunelor suportate de reasiguratori se face întotdeauna pe un interval de minimum 5 ani.

In aprecierea rezultatului net in favoarea reasigurărilor este de reținut faptul ca diferă de la un an la altul in funcție de volumul pagubelor.

Pentru aprecierea rezultatului final obținut din cedările in reasigurare, se are in vedere ca si in situațiile in care soldul general este favorabil reasiguratorilor, nu se poate spune ca se putea renunța la reasigurare.

2. In analiza rezultatelor obținute din primirile in reasigurare trebuie sa se aibă in vedere faptul ca acestea se refera frecvent la bunuri făcând parte din ramuri diferite de asigurare cum sunt : maritima, incendiu, aviație, etc., urmărindu-se evoluția primelor încasate, a despăgubirilor plătite, a refacțiilor plătite si a soldului net societății de asigurări din România.

Pentru o apreciere cat mai exacta a rezultatului final obținut din reasigurări (cedări si primiri), se va compara volumul daunelor raportate la volumul primelor încasate de la reasigurați, cu volumul daunelor suportate de reasiguratori raportat la volumul primelor cedate acestora.

In situația in care se constata ca volumul daunelor raportat la volumul primelor încasate de la reasigurați este mai mare decât volumul daunelor suportate de reasigurator raportat la volumul primelor cedate acestora, se impune acordarea unei atenții sporite la primirile in reasigurare pentru a se evita pe cat posibil riscurile care indica o probabilitate de producere mai mare.

3.3. Căi de creștere a eficienței a activității societăților de asigurări și a asigurărilor de răspundere civilă.

Deoarece plățile privind despăgubirile, dețin ponderea cea mai mare in totalul cheltuielilor legate de asigurările de bunuri, pentru a spori eficienta acestora trebuie sa se găsească modalități de reducere a volumului despăgubirilor.

Din practica rezulta ca volumul despăgubirilor nu poate fi redus decât pana la o anumita limita, deoarece apariția unor pagube provocate de riscurile asigurate este inevitabila, iar pe de alta parte, manierea asigurării este tocmai acoperirea unor pagube cu caracter imprevizibil.

In general, la toate categoriile de bunuri asigurate, despăgubirile pe care le plătește o societate de asigurări reprezintă sau nu limita care practic nu mai poate fi redusa.

Pentru a putea scoate la iveala eventualele rezerve de reducere a cheltuielilor de acest gen, este necesara o analiza minuțioasa a evoluției despăgubirilor pe feluri de bunuri, pe categorii de asigurați si in profil teritorial.

La bunurile, cum sunt animalele, cauzele de ordin subiectiv joaca un rol important in legătura cu volumul pagubelor ce se înregistrează.

O alta posibilitate de reducere a volumului despăgubirilor o constituie luarea de către societățile de asigurări a unor masuri de prevenire a pagubelor.

Astfel, efectuarea la timp si in bune condiții a inspecției de risc poate contribui la prevenirea producerii unor pagube si implicit la reducerea cheltuielilor cu plata despăgubirilor.

Inspecția de risc necesita ca organele asiguratorului, care sunt îndreptățite sa efectueze aceasta inspecție, sa aibă la cunoștința in permanent situația concreta pe teren in ceea ce privește modul de întreținere, îngrijire si păstrare a bunurilor asigurate. Astfel putându-se evita înregistrarea unor pagube sau refuzând plata despăgubirilor atunci când asiguratul se face vinovat de neluarea de masuri la timp pentru prevenirea pagubelor.

De menționat aici sunt si mijloacele moderne de calcul utilizate in diferite operații ca : stabilirea primelor de asigurare, contabilizarea acestora, redactarea polițelor de asigurare, etc., care si ele acționează in direcția creșterii eficientei activității de asigurare.

Creșterea eficientei activității privind asigurările in valuta poate fi realizata prin:

– dezvoltarea asigurărilor in valuta : creează condiții pentru dispersarea mai buna a riscurilor, si implicit pentru realizarea unui raport mai favorabil intre volumul despăgubirilor plătite si volumul primelor încasate.

– prevenirea apariției pagubelor, la bunurile care fac obiectul asigurărilor in valuta are un rol important in reducerea volumului cheltuielilor cu plata despăgubirilor, mai ales la asigurarea mărfurilor in timpul transportului internațional.

In realizarea creșterii eficientei activității de reasigurare, este necesar sa se tina cont de faptul ca probabilitatea obținerii unor rezultate pozitive din activitatea de primire in reasigurare este apreciata ca fiind mai mare decât in cazul cedărilor in reasigurare.

Se considera mai oportuna, situația acordării unei atenții sporite creșterii volumului acceptărilor in reasigurare.

Reasiguratorii au dreptul, ca in anumite limite sa accepte primirea in reasigurare a ofertelor care li se par avantajoase din punctul de vedere al nivelului primelor de asigurare si al mărimi gradului de probabilitate a producerii riscurilor.

Reasiguratorii au grija sa nu accepte primirea in reasigurare a unor oferte, daca in prealabil nu s-au documentat si nu a efectuat unele calcule privind volumul primelor de reasigurare pe care le va incasa, totalul eventualelor despăgubiri si al comisioanelor pe care va trebui sa le plătească si rezultatele finale pe care le va obține.

Reasigurații se preocupa la rândul lor, de obținerea unor rezultate cat mai bune de pe urma cedărilor in reasigurare.

Sunt dezavantajați in general, de faptul ca, reasiguratorii acționând in mod unitar, sa accepte condițiile impuse, neavând ce face. In situația neacceptării acestor condiții, reasigurații ar rămâne descoperiți, iar in eventualitatea producerii riscurilor asigurate ar întâmpina greutăți in achitarea despăgubirilor respective.

Creșterea volumului comerțului mondial, a capacitații de transport a flotei maritime si a celei aeriene va determina o creștere a volumului asigurărilor in valuta si, implicit, sporirea cedărilor in reasigurare.

Posibilitatea creșterii in viitor a volumului cedărilor in reasigurare a societăților de asigurări si reasigurări din România presupune cunoașterea cat mai aprofundata a activității si a rezultatelor financiare ale societăților de asigurări sau reasigurări care le preiau.

Aceasta este motivata astfel :

– daca vom plasa cedările noastre unor reasiguratori care prezintă stabilitate financiara si care obțin de regula, profit, vom avea dreptul ca, proporțional cu volumul primelor plătite acestora sa participam la profit si astfel sa obținem rezultate mai bune.

– aproximația cu care asiguratorul fixează primele clauzele si condițiile polițelor de asigurare variază considerabil in funcție de piața si categoria de asigurări in care acesta lucrează.

– reasiguratorii care cunosc in permanenta evoluția de pe piața de asigurări si reasigurări sa poată încheia tranzacții ce se vor putea dovedi avantajoase.

Rezultatele activității de reasigurare depind nemijlocit de rezultatele activității de asigurare, astfel daca reasiguratorii nu țin cont de acest lucru, este puțin probabil sa obțină rezultate bune.

Posibilitatea creșterii eficientei activității de asigurări si reasigurări este realizata prin căutarea permanenta a unor soluții care sa conducă la reducerea cheltuielilor privind administrarea asigurărilor. Se acționează asupra celor doua componente : cheltuieli cu salariile si cheltuieli cu materialele.

O cale de creștere a eficientei activității de asigurare si reasigurare este si obținerea de venituri suplimentare prin efectuarea de plasamente in diferite investiții a rezervelor tehnice, in condițiile oferite de economia de piața.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ PRIVIND ASIGURARILE DE RASPUNDERE CIVILA SOCIETATEA DE ASIGURARE- REASIGURARE ASTRA S.A.

4.1. Prezentarea societății de asigurare-reasigurare ASTRA S.A.

1. In cadrul societății de asigurare – reasigurare ASTRA S.A., constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea si plata despăgubirilor se fac in baza :

a) Normelor tehnice;

b) condițiilor, contractelor sau polițelor de asigurare specifice fiecărei forme de asigurare.

2. Unitatea teritoriala efectuează constatarea producerii evenimentelor asigurate si evaluarea pagubelor la asigurările încheiate de aceasta, precum si lua riscurile asigurate de alta unitate teritoriala a societății, in situațiile in care evenimentul asigurat s-a produs in raza de activitate.

In situația unor daune complexe sau de valori ridicate, care depășesc nivelul de 100.000 dolari SUA, sau echivalentul in RON sau alte valute, de fiecare dauna, unitățile teritoriale solicita asistenta direcției de specialitate din Administrația centrala, întocmind si înaintând direcției tehnice de resort din Administrația centrala, o nota privind cazul respectiv, in care se arata : natura daunei, împrejurarea in care s-a produs, alte detalii legate de aceasta, numărul, data si perioada de valabilitate a poliței de asigurare, suma asigurata din polița, precum si elemente privind valoarea estimativa a daunei.

3. Sucursalele ASTRA, precum si agențiile București Victoria si București Sector III sunt abilitate sa efectueze plăți de despăgubiri in limita plafonului valoric comunicat acestora de direcția generala a societății.

Plățile se aproba de directorii sucursalelor si agențiilor menționate mai sus, pe baza referatului de plata întocmit de lichidatorul de dauna, purtând viza de control financiar preventiv data de economistul desemnat in acest scop, precum si avizul consilierului juridic.

Dosarele de dauna întocmite de unitățile teritoriale subordonate sucursalelor se transmit acestora in vederea aprobării plății, împreuna cu referatul de plata întocmit de lichidatorul de dauna, pe care se menționează sub semnătura, propunerea conducătorului unității teritoriale.

4. In cazul despăgubirilor care depășesc plafonul valoric comunicat de direcția generala, acestea se aproba de directorul direcției tehnice de resort din Administrația centrala, pe baza dosarului de dauna, însoțit de referatul de plata, purtând semnăturile persoanelor autorizate din cadrul sucursalei, inclusiv al directorului acestuia, așa cum se arata la art.3.

După aprobarea despăgubirii, dosarul de dauna împreuna cu referatul de plata, se înapoiază sucursalei (respectiv agenției București Victoria si agenției București Sector III), in vederea efectuării plății de către acestea din urma.

5. In îndeplinirea obligațiilor privind constatarea producerii evenimentelor asigurate, stabilirea pagubelor si evaluarea despăgubirilor, unitățile teritoriale au următoarele atribuții :

– organizează si efectuează constatarea producerii evenimentelor asigurate, verificarea constatărilor efectuate de alte organe si evaluarea pagubelor;

– înregistrează înștiințările făcute de asigurați sau de păgubiri, cu privire la producerea evenimentelor asigurate si întocmesc dosarele de daune.

– verifica realitatea producerii evenimentelor asigurate si sinceritatea actelor întocmite :

– rezolva operativ cazurile de pagube avizate, prezentând administrației centrale propuneri pentru plata despăgubirilor;

– controlează periodic situația daunelor nerezolvate, luând sau propunând masuri pentru soluționarea acestora;

– verifica pentru bunurile cuprinse in asigurare, respectarea de către asigurați a regulilor de prevenire a incendiilor, precum si a altor masuri de protecție, in condițiile prevăzute de reglementările in vigoare;

– tine evidenta cazurilor de pagube avizate la asigurările încheiate, a plăților de daune efectuate si a rezervelor de daune constituite;

– solicita organelor de politie, organelor de urmărire penala, unităților de pompieri, altor organe care constata si cercetează producerea unor evenimente asigurate, documente si date cu privire la cauzele si împrejurările producerii evenimentelor asigurate si la pagubele produse, in vederea stabilirii propunerilor pentru plata despăgubirilor;

– solicita organelor de meteorologie si hidrologie confirmarea, sau infirmarea unor evenimente naturale cauzatoare de pagube;

– propune administrației centrale, in cazurile necesare, utilizarea unor colaboratori externi, in vederea efectuării lucrărilor de constatare si evaluarea a unor pagube care prezintă probleme tehnice deosebite;

– executa orice alte lucrări dispuse de Administrația centrala.

6. Înștiințarea cu privire la producerea evenimentului asigurat sau cererea de despăgubire, se poate primi de la :

* asigurat sau păgubit;

* reprezentantul sau împuternicitul acestuia;

* beneficiarul asigurării;

reprezentanți împuterniciți de societate (comisari de avarie, corespondenți, etc.).

La primirea înștiințării cu privire la producerea evenimentului asigurat, sau a cererii de despăgubire, se procedează astfel :

a) pe baza datelor privitoare la mărimea pagubei, in registrul privind evidentele daunelor avizate si plătite, se trec valorile estimate ale daunelor, iar după efectuarea plății acestora, sumele efectiv plătite;

b) se verifica daca asigurarea era in vigoare la data producerii evenimentului asigurat, respectiv daca prima de asigurare pentru perioada in care a avut loc evenimentul, a fost plătita de asigurați, daca solicitarea despăgubirii s-a făcut in termenul legal de prescripție care in conformitate cu prevederile art.3, alin.2 din Decretul nr.167/1958, republicat, este de doi ani de la data producerii daunei, si daca înștiințarea si cererea de despăgubire cuprind datele necesare, respectiv daca la cererea de despăgubire sunt atașate toate actele si documentele prevăzute in condițiile de asigurare;

c) in funcție de rezultatul verificării, se cer asiguratului date sau acte suplimentare pentru completarea dosarului de dauna, si daca este cazul I se fac recomandări cu privire la masurile ce trebuie luate pentru limitarea extinderii pagubei sau micșorarea acesteia;

d) daca se primesc documente scrise intr-o alta limba decât una de circulație internaționala, se cere asiguratului traducerea acestora intr-o limba de circulație internaționala sau in limba romana, ori se iau masuri in acest sens;

e) pe baza examinărilor efectuate, se întocmește referatul pentru regularizarea daunei prin care se fac propuneri pentru plata despăgubirii;

f) după efectuarea plății despăgubirilor pe baza aprobării menționate la art.3 sau 4, după caz se fac mențiunile necesare in registrul de evidenta a daunelor avizate si plătite, iar dosarele se păstrează in arhiva unității teritoriale timp de 10 ani de la încheierea cazului.

7. Producerea evenimentelor asigurate si mărimea pagubelor se pot proba prin : acte întocmite de organele in drept, procese-verbale de constatare întocmite de salariații societății ASTRA S.A., împreuna cu asiguratul, rapoarte de constatare ale salariaților ASTRA S.A. sau ale altor împuterniciți ai acesteia, ori rapoarte întocmite de experți sau specialiști angajați in acest scop.

8. In cazul unor pagube inclusiv a celor de răspundere civila, la care stabilirea realității, cauzelor si a cuantumului acestora, prezintă dificultăți deosebite, constatarea si evaluarea pagubelor se pot face prin experți sau prin specialiști, alții decât reprezentați ai ASTRA S.A.. Angajarea si retribuirea acestora se fac in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare.

9.In cazul evenimentelor asigurate produse in tara, ori in cazul bunurilor importate, daca nu este stabilit altfel prin condițiile de asigurare, constatarea pagubelor sau cercetarea cauzelor acestora si stabilirea masurilor ce trebuie luate pentru limitarea extinderii pagubelor, salvarea bunurilor si a persoanelor si micșorarea pagubelor, se fac de către salariați ai societății ASTRA S.A., după caz, separat sau împreuna cu reprezentanți ai asiguratului, ori in cadrul comisiilor tehnice de expertiza sau alte comisii similare.

10. Înainte de a se deplasa la locul producerii evenimentului asigurat, salariatul societății ASTRA S.A. trebuie sa examineze cererea de asigurare a asiguratului, copia contractului, poliței, avizului sau certificatului de asigurare, raportul privind inspecția de risc, decontul de prime, înștiințarea si actele primite de la asigurat si sa se documenteze asupra problemelor in legătura cu rezolvarea cazului respectiv, inclusiv daca primele de asigurare au fost plătite de asigurați potrivit prevederilor documentelor de asigurare.

11. Actele de constatare se întocmesc cu participarea asiguratului sau reprezentantului acestuia, după caz, a beneficiarului asigurării, si se semnează de către toate persoanele care iau parte la întocmirea lor, completându-se obligatoriu toate rubricile înscrise in acesta.

Eventualele modificări in cuprinsul actelor de constatare trebuie certificate sub semnătura acelorași persoane care le-au semnat.

Persoanele care participa la lucrările de constatare si întocmire a actelor răspund conform legii pentru completarea de date false sau nereale, inclusiv pentru soluțiile tehnice care nu sunt in concordanta cu prevederile exprese in condițiile de asigurare.

12. Conducătorii unităților teritoriale au obligația de a lua masuri pentru soluționarea cu operativitate a dosarelor de dauna in scopul evitării reclamațiilor si consolidării credibilității si prestigiului societății.

In acest scop lichidatorul de dauna acționează pentru obținerea intr-un termen cat mai scurt a tuturor documentelor necesare întocmirii dosarului de dauna; viza de control financiar preventiv avizul juridic si aprobarea plății se realizează intr-o perioada de maximum 3 zile lucrătoare de la întocmirea dosarului de către lichidatorul de dauna.

13. In situația in care o paguba a fost produsa ca urmare a acțiunii simultane sau succesive a mai multor cauze, fără sa se poată stabili ca paguba a fost produsa sau ca nu putea sa fie produsa numai de una din acestea, paguba se va considera ca fiind produsa in egala măsura de fiecare din aceste cauze.

Despăgubirile stabilite in sarcina societății nu pot depăși sumele asigurate, mai puțin fransizele (acolo unde asemenea fransize sunt prevăzute prin condițiile si polița de asigurare).

4.2. Asigurarea de răspundere civilă auto, în cazul producerii riscului asigurat.

Dosarele de dauna se întocmesc de către unitatea teritoriala la care s-a făcut avizarea daunei. Unitatea teritoriala care gestionează dosarul de dauna, solicita confirmarea existentei asigurării la unitatea teritoriala care a emis tichetul de asigurare.

In cazul in care asiguratul nu a înștiințat asiguratorul despre eveniment, unitatea teritoriala in cauza este obligata sa solicite acceptul asiguratului fie direct acestuia, fie prin unitatea teritoriala care a emis tichetul de asigurare.

Constatarea pagubelor la autovehicule se face de către lichidatorul de dauna, al unității teritoriale in prezenta păgubitului fie la unitatea de reparații auto cu care s-a încheiat convenția de colaborare fie la locul stabilit împreuna cu păgubitul in cazul unor daune minore.

In cazul in care apar diferențe intre sumele solicitate de păgubiți si cele cuvenite potrivit Normelor tehnice ale Ministerului Finanțelor, cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, unitățile teritoriale au obligația sa explice păgubiților in scris motivele care determina astfel de diferențe.

In vederea stabilirii unor cooperări, cu unitățile de reparații auto in scopul soluționării cauzelor de dauna de răspundere civila auto, este indicat sa se încheie convenții de colaborare.

La deschiderea dosarului de daune, lichidatorul de dauna mai verifica :

– dovada încheierii asigurării de răspundere civila auto la societatea de asigurare-reasigurare (fotocopia tichetului de asigurare);

– documentul politiei sau altor organe abilitate ale politiei pentru cazurile in care accidentul face obiectul unui proces penal, însoțit de autorizația de reparație când este cazul. Aceste acte se prezintă in original;

– acordul pentru stabilirea despăgubirilor pe baza convenției, dintre asigurat, persoana păgubita si asigurator, care se da pe procesul verbal al politiei, pe procesul verbal de constatare tehnica sau pe înștiințare;

– proces verbal de constatare tehnica;

– fotografii;

– documentele care fac dovada plăților efectuate, inclusiv dovezile de reparație;

– schița accidentului;

– declarația păgubitului ca nu a mai primit despăgubiri pentru accidentul in cauza de la societatea de asigurare respectiva sau de la alt asigurator;

– cerere de despăgubire din partea păgubitului, in care se menționează suma solicitata;

– referatul de plata;

– copie după certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului persoanei păgubite.

La deschiderea dosarului de dauna, lichidatorul de dauna mai verifica :

– daca autovehiculul prezentat la constatare coincide cu autovehiculul menționat in procesul verbal al politiei (se verifica datele din cartea de identitate, certificatul de înmatriculare si se confrunta cu cele ale autovehiculului prezentat la constatare : număr de înmatriculare, marca, tip, culoare, serie șasiu)

– dinamica accidentului;

– pe cat posibil locul accidentului;

– actul de identitate al celui care se prezintă la constatare, pentru a se verifica daca persoana care a semnat încuviințarea este păgubitul;

Încadrarea despăgubirii pretinse in limitele minime si maxime prevăzute de reglementarea guvernamentala a anului in care s-a produs evenimentul.

Dosarul de daune auto RCA se deschide cu procesul verbal de constatare a pagubelor la autovehicule.

Procesul verbal de constatare al pagubelor cuprinde : date despre asigurat, păgubit, descrierea evenimentului asigurat precum si datele de identificare ale autovehiculului vinovat, felul asigurării, autovehiculul avariat, număr catalog, pagina, poziție, valoarea de nou, uzura, cursul valutar la data accidentului si valoarea reala la data accidentului, precum si răspunzătorul pentru producerea accidentului.

Procesul verbal de constatare al daunelor cuprinde :

1. Procesul verbal de constatare a contravenției al politiei care prezintă faptele săvârșite de către asiguratul D.R.D.P. BUCURESTI (reprezentat de S.D.N. Ploiești – Societatea de Drumuri Naționale), prin reprezentantul sau Frățilă Mihai, pentru avarii auto (parbriz fisurat) produse terțului Baciu Florin.

Procesul verbal a fost întocmit de Politia Orașului Sinaia la data de 2.03.2000 ora 20 si 15 minute si prezintă următoarele : in timpul conducerii autospecialei de către Frățilă Mihai, proprietatea S.D.N., având numărul de înmatriculare PH .01.SDN, răspândind material antiderapant cu ajutorul răspânditorului, de la acesta sărind pietre in parbrizul autoturismul marca WW cu nr. de înmatriculare PH.10.BZM.

In procesul verbal al politiei se înscrie si acordul asiguratului pentru ca despăgubirea datorata persoanei păgubite sa se stabilească pe baza înțelegerii intre părți cu acordul S.C. ASTRA S.A.

Aceasta încuviințare, tine loc si de înștiințare la S.C. ASTRA S.A . de către asigurat despre producerea accidentului.

2. Autorizația de reparație si tichetul (pentru asigurarea obligatorie de RCA), autorizația de reparație fiind întocmita de Politia Orașului Sinaia si fiind reținuta de atelierul unde se executa reparația respectiv S.C. IATSA CAMPINA S.A. cu care S.C ASTRA S.A. are încheiat un acord de colaborare.

3. Fotocopia după talonul autoturismului terțului păgubit Baciu Florin.

4. Cartea de identitate si permisul conducătorului auto Baciu Florin (terțul păgubit).

5. Declarația terțului Baciu Florin care aduce la cunoștință societății de asigurare – reasigurare ASTRA S.A. implicarea intr-un accident de circulație, in împrejurările aducând la cunoștința avaria suferita (parbriz fisurat).

6. In talonul autospecialei asiguratului D.R.D.P. BUCURESTI – S.D.N. Ploiești.

7. Confirmarea încheierii contractului de asigurare obligatorie RCA intre ASTRA S.A. si D.R.D.P. BUCURESTI – S.D.N. Ploiești.

8. Trei ipostaze (fotografii) ale autovehiculului avariat.

9. Acordul dintre Baciu Florin si S.C. IATSA CAMPINA S.A. cu privire la primirea autovehiculului in buna stare de funcționare fără a mai prezenta defecțiunile reclamate (respectiv parbrizul fisurat) si cu inventarul complet.

10. Factura fiscala emisa de către S.C. IATSA CAMPINA S.A. către comparatorul Baciu Florin in valoare de 139,8526 RON reprezentând reparația efectuata. Declarația lui Baciu Florin, păgubit in accidentul de circulație ca nu a mai primit despăgubiri pentru evenimentul in cauza de la ASTRA S.A. si cum ca nu va mai primi despăgubiri pentru evenimentul menționat de la nici un alt asigurator.

12. Cererea de despăgubire a lui Baciu Florin care dorește ca suma menționata sa-i fie achitata prin ordin de plata in favoarea S.C. IATSA CAMPINA S.A. prin contul sau deschis la BANC POST CAMPINA.

Prin cererea de despăgubire, păgubitul declara ca nu mai are nici o pretenție in legătura cu paguba respectiva de la asigurator, iar in cazul in care autoritățile competente sa cerceteze evenimentele asigurate constata anularea despăgubirii, acesta se obliga sa restituie despăgubirea primita.

Dosarul de daune auto RCA se încheie cu confirmarea asigurării prin care se confirma si plata integrala a primei de asigurare in valoare de 270 RON pentru perioada de valabilitate 1.01. -31.12.2000 de către asiguratul D.R.D.P. BUCURESTI – S.D.N. Ploiești.

Unitatea teritoriala care a confirmat asigurarea este Slatina.

4.3.Lichidarea daunelor din asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor, cu valabilitate în afara teritoriului României (Carte verde).

1. Administrarea si regularizarea daunelor de răspundere civila a autovehiculelor , cu valabilitate in afara teritoriului României (sistem “Carte verde”) se face in mod centralizat, relațiile cu străinătatea in aceste probleme derulându-se prin Sucursala Municipiului București a societății de asigurare-reasigurare ASTRAS.A.

2. In cazurile in care celelalte unități teritoriale ale societății primesc avizări din străinătate privind implicarea unor autovehicule asigurate la societatea ASTRA S.A., pentru răspundere civila in afara teritoriului României, acestea trimit avizările in cauza Sucursalei Municipiului București, arătând totodată in scris, daca autovehiculul in cauza a fost asigurat de către unitatea teritoriala, pentru perioada când a avut loc accidentul, respectiv daca a eliberat documentul internațional de asigurare tip “Carte verde”.De asemenea, in astfel de cazuri, unitatea teritoriala obține de la asigurat, daca acesta s-a întors intre timp in tara, o declarație scrisa cu privire la cauzele si împrejurările in care s-a produs accidentul in care a fost implicat. Aceasta declarație se remite Sucursalei Municipiului București împreuna cu celelalte documente.

3. Unitățile teritoriale au obligația ca, la solicitarea Sucursalei Municipiului București, să obțină și să transmită acesteia informații cu privire la persoanele din raza lor de activitate, care au fost implicate in accidente rutiere in străinătate ( confirmarea existentei asigurării de răspundere civila auto cu valabilitate in străinătate, declarații scrise ale persoanelor in cauza, alte informații).

4. Regularizarea daunelor de răspundere civila auto cu valabilitate in străinătate (sistem “Carte verde”) se efectuează de către Sucursala Municipiului București, pe baza deconturilor si a documentelor justificative primite din străinătate in conformitate cu prevederile convenției tip interbirouri, sistem “Carte verde”, redata in traducere, aplicându-se dispozițiile legale din tara in care a avut loc accidentul.

5. La primirea avizărilor de dauna din străinătate sau in alt mod, Sucursala Municipiului București deschide dosarele de dauna pentru fiecare caz in parte, purtând corespondenta cu societatea străina sau biroul național din tara din care a avut loc accidentul, după caz, pentru clarificarea deplina a răspunderii care revine asiguratului si a cuantumului despăgubirilor care urmează a fi plătite.

6. Pe baza documentației primite din străinătate si acolo unde este cazul, a informațiilor primite de la unitățile teritoriale, Sucursala Municipiului București verifica daca, intr-adevăr, răspunderea revine asiguratului societății si daca despăgubirile care se solicita, corespund dinamicii accidentului si sunt pe deplin justificate.

7. Cazurile de dauna trebuie sa fie soluționate, pe cat posibil, pe cale amiabila, dar nu se exclude posibilitatea ca in cazuri cu totul excepționale, cu acordul administrației centrale a societății – direcția asigurări nemaritime – si cu aviz juridic, sa se solicite biroului gestionar, din tara respectiva, sau membrului acesteia care se ocupa de caz, recurgerea la o rezolvare pe cale judecătoreasca, daca intr-adevăr exista elemente de necontestat care sa conducă la o astfel de măsura.

8.Dupa examinarea întregii documentații existente in dosarul de dauna si a decontului primit din străinătate, Sucursala Municipiului București întocmește referatul de plata care, împreuna cu dosarul de daune purtând avizul consilierului juridic al Sucursalei Municipiului București (sau al agenției București Victoria sau București Sectorul III) după care se transmite direcției asigurări nemaritime, in vederea obținerii vizei de control financiar preventiv si a aprobării si efectuării plății.

Direcția economica din Administrația centrala înapoiază Sucursalei Municipiului București dosarul de dauna împreuna cu o copie a dispoziției de transfer in străinătate. După închiderea cazului, dosarul se păstrează in arhiva Sucursalei Municipiului București.

9. Sucursala Municipiului București tine evidenta dosarelor avizate si plătite privind sistemul “Carte verde” intr-un registru separat, pe ani de gestiune in cadrul fiecărui an trecându-se, in ordinea numerelor de referința, următoarele date :

– numărul de referința;

– data primirii avizării si deschiderii dosarului de dauna;

– data si tara in care a avut loc evenimentul;

– numele asiguratului, numărul si data documentului de asigurare si perioada de valabilitate;

– numele conducătorului auto si numărul de înmatriculare a autovehiculului asigurat;

– numele persoanelor păgubite si numărul de înmatriculare a autovehiculului ( autovehiculelor) avariate;

– descrierea pe scurt a naturii daunelor;

– valoarea estimata a daunelor;

– data si suma plaților efectuate de ASTRA S.A.;

– data la care cazul a fost închis, iar dosarul transferat in arhiva.

Înregistrarea din aceasta evidenta si respectiv deschiderea dosarului de daună se efectuează in ziua primirii avizării daunei, iar pentru coloanele la care nu exista date in momentul efectuării acestor operațiuni, completarea se face ulterior, pe măsura ce se primesc informațiile necesare.

9. Numerotarea dosarelor de dauna se face prin introducerea înaintea numărului de ordine a simbolului tarii in care a avut loc evenimentul, format din una sau doua litere după caz (de exemplu litera D pentru Germania, litera B pentru Belgia, literele BG pentru Bulgaria, literele GB pentru Marea Britanie) urmate de ultimele doua cifre ale anului de gestiune respectiv. Se completează toate rubricile de pe coperta dosarului de dauna, cu informațiile necesare, inclusiv locul unde a avut loc evenimentul.

10. Sucursala Municipiului București are obligația de a comunica in mod operativ celorlalte unități teritoriale imediat după primirea dosarului de dauna împreuna cu copia dispoziției de transfer in străinătate de la Administrația centrala, despăgubirea plătita in cazul respectiv.

11. la Sucursala Municipiului București dosarele de dauna se păstrează in dulapuri metalice, grupate pe relații (tari), iar in cadrul fiecărei relații, pe an de gestiune. In cadrul fiecărui an de gestiune, dosarele de dauna se aranjează in ordinea numerelor de referința, astfel încât orice persoana din societate, in cazurile necesare, sa poate găsi cu ușurința un anumit dosar.

Se interzice păstrarea dosarelor in alt loc decât cel menționat mai sus, cu excepția perioadelor de timp in care se afla in lucru la salariații care au sarcini in astfel de probleme. La sfârșitul programului de serviciu dosarele in lucru se introduc in dulapurile metalice, in modul menționat in aliniatul precedent.

12. Sucursala Municipiului București comunica lunar Administrației centrale, Direcția control de specialitate, investiții si prognoza, pana la data de 10 ale lunii următoare, plățile de despăgubiri efectuate in perioada raportata, precum si rezervele de dauna existente la sfârșitul perioadei raportate.

Regularizarea daunelor de răspundere civila a autovehiculelor cu valabilitate in afara teritoriului României (Carte verde) se face in mod centralizat, relațiile cu străinătatea in aceste probleme derulându-se prin sucursala Municipiului București a societății de asigurare-reasigurare ASTRA S.A. pe baza deconturilor si a documentelor justificative primite din străinătate in conformitate cu prevederile tip interbirou, aplicându-se dispozițiile legale din tara in care a avut loc accidentul.

La primirea avizărilor de dauna din străinătate (sucursala Municipiului București), deschide dosare de dauna pentru fiecare caz in parte.

La asigurarea de răspundere civila a autovehiculelor cu valabilitate in afara teritoriului României, primele asigurate se stabilesc pe perioade de 15 zile, 20 zile, o luna, respectiv 2-12 luni, cu plata anticipata si integrala a primelor pentru întreaga perioada pentru care se solicita încheierea asigurării si se emite “Carte verde”.

Primele de asigurare se stabilesc in dolari la toate tipurile de autovehicule.

Se prezintă o “Declarație a sinistrului – constatare de accidente de autovehicule”, aceasta declarație nu constituie o recunoaștere a responsabilităților celor doua părți (Asiguratul si terțul păgubit) dar este relevanta pentru o identificare rapida a persoanelor si a faptelor acestora.

Înlocuiește procesul verbal eliberat de Politie. Aceasta declarație fiind valabila in cazul accidentelor in parcare.

In cazul nostru se constata accidentul dintre: ELINTRANS BUCURESTI, (terțul păgubit), având autovehiculul marca IVECO EUROTECH cu numărul de înmatriculare B337, condus de DRAGULOIU GABRIEL, (Compania de asigurare este ASTRA S.A. care a încheiat o asigurare de răspundere civila pentru autovehicule cu valabilitate in afara teritoriului României, pentru ELINTRANS BUCURESTI, având numărul poliței de asigurare 20-02/x, nr. Carte verde 0342071), si asiguratul ATP DD din Orașul VARAZDIN HR, având autovehiculul marca GORICA, cu nr. de înmatriculare ASV 220-Z-0, condus de HUNSADI MLADEN.

Asiguratul ATP DD este asigurat la societatea de asigurare CROATIA ASIGURANTE, cu numărul poliței de asigurare 3565527-010902161, număr Carte verde 3565527, asigurare valabila pana la 01.11.2005.

Locul accidentului este in Italia la GORIZIA. Data incidentului fiind 11.02.2005 la ora 18.

Se constata ca nu au mai fost produse daune materiale altor autovehicule.

In aceiași declarație este prezentat graficul incidentului, strada unde s-a produs incidentul, poziția autovehiculelor in stadiul inițial, semnalizarea stradala.

Daunele materiale ale terțului păgubit sunt avarii: la far stânga, scara, masca, aripa, oglinda si ușa.

Aceasta declarație se încheie cu semnătura celor doi participanți la accident neexistând martori.

In cadrul acestui dosar de daune se mai include:

declarația asiguratului ca a fost implicat intr-un incident de circulație si împrejurările respective.

dovada ca polița de asigurare exista si ca este valabil încheiata.

copii după cartea de identitate si permisul de conducere auto si talonul auto al terțului păgubit.

copii după talonul autovehiculului asigurat.

fotografii relevând dovada avariei.

factura de prezentare a costului reparațiilor efectuate in tara unde s-a produs accidentul.

declarația terțului păgubit ca nu a mai încasat alte despăgubiri.

cerere de despăgubire a terțului păgubit

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Anual accidentele de autovehicule produc mii de victime. Conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, viteza excesiva, nerespectarea distantelor regulamentare, adormirea la volan, conduc la accidentarea unui număr mare de pietoni sau persoane din autovehicule.

Pierderea din activitatea de subscriere apare atunci când cheltuielile si despăgubirile unui asigurator sunt mai mari decât volumul primelor încasate. Efectul îl reprezintă creșterea primelor de asigurare, ceea ce conduce la pierderea cotei de piața.

In legislația româneasca reprezintă infracțiuni si sunt sancționate penal următoarele fapte :

– conducerea autovehiculului fără permis sau cu permis de alta categorie;

– conducerea autovehiculului in stare de ebrietate;

– fuga de la locul accidentului;

– sustragerea de la probele biologice;

– conducerea autovehiculelor neînmatriculate.

Cu toate acestea asigurarea auto este cea mai căutata forma de asigurare, deoarece bunul (autovehiculul) este supus cel mai mult riscului de avariere.

Reacțiile omului la risc sunt diverse si ele depind de o serie de cauze :

– creșterea numerica a populației, circulația acesteia in cadrul național, intre localități si interiorul acestora;

– dezvoltarea spiritului de competiție intre oameni ca urmare a creșterii economice;

– efectele sociale : șomaj, inflație, fluctuații ale preturilor.

Toate acestea, duc inevitabil la nevoia de asigurare, devenind soluția cea mai viabila pentru realizarea unui echilibru economico-financiar oricărui progres.

Managementul de risc este o activitate noua si foarte importanta pentru orice societate de asigurare, de asigurare-reasigurare. De aceea, el trebuie aplicat consecvent de către firma pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale acesteia.

Indiferent de tipul de asigurare, asiguratorul se interesează înainte de a stabili prima de asigurare de severitatea riscului.

Un manager bun este cel care prevede, care identifica posibilitatea apariției riscului.

In baza unor chestionare care le întocmește compartimentul de marketing al unei societății specializate in asigurări, verifica pe de o parte nevoia de asigurare a populației, iar pe de alta parte, formele de asigurare care sunt cele mai solicitate.

Din verificările efectuate, reiese ca persoanele fizice solicita:asigurarea autovehiculelor (FULL CASCO) apoi a clădirilor, asigurarea de viata si abia ultima asigurarea bunurilor.

In cazul societăților comerciale, tot asigurarea autovehiculelor este cea mai solicitata, urmata de asigurarea utilajelor si c-am pe același plan asigurarea de accidente a salariaților.

Trebuie re,marcat ca dinamica din industria asigurărilor determina conotații economice având influenta supra întregii societăți, nu numai asupra persoanelor fizice si juridice care sunt direct implicate.

Acesta dinamica este influențata si de volumul plaților sub forma de despăgubiri obținute in mod necuvenit de către unii asigurați, prin acțiuni de frauda.

Din experiența ultimilor ani reiese ca cele mai multe încercări de obținere de venituri necuvenite se întâlnesc in cazurile de daune la asigurarea obligatorie de răspundere civila auto. Acest fenomen este remarcat in toate tarile europene.

Cele mai frecvente situații sunt acelea in care autoturisme neasigurate CASCO sunt avariate cu concursul propriilor destinatoare care apelează la diverși cunoscuți, posesori ai asigurării de răspundere civila auto, pentru ca aceștia sa provoace cu buna știința avariile respective.

Este cu atât mai greu de dovedit reaua intenție a celor care înscenează astfel de accidente, cu cat aceștia reușesc sa implice agentul de circulație, care consemnează in procesul verbal datele privind evenimentul rutier respectiv, din care rezulta vinovata asiguratului de răspundere civila.

Asiguratorii, in situația in care manifesta suspiciuni in legătura cu unele dosare de dauna auto RCA, de regula iau următoarele masuri :

– vizionează autovehiculul al cărui conducător auto este vinovat de producerea accidentului;

– investighează locul si data declarata a accidentului;

– solicita declarații celor doi conducători auto implicații in evenimentul rutier, precum si martorilor.

In scopul de a investiga pe baze științifice unele cazuri de accidente auto, unele tari dezvoltate economic din Europa de Vest au luat măsura înființării unor adevărate centre de cercetare.

Fata de toate acestea este de remarcat încercarea asiguratorilor de a adapta metodele de lucru si de investigare a daunelor la realitățile si metodele tot mai sofisticate din sfera infracționalității.

Piața româneasca a asigurărilor este o piața competitiva, deși nu se afla in faza de maturitate din acest punct de vedere. Daca avem in vedere numărul ridicat al societarilor de asigurare, oferta este mare numai in aparenta, capacitatea loc financiara fiind insa total insuficienta pentru a susține riscurile cu care sunt confruntați potențialii asigurați.

Societățile se confrunta cu un proces intens de fărâmițare activității de asigurare cu consecințe care pun in pericol încrederea in întreaga piața a asigurărilor. Fenomenul se concretizează in creșterea rapida a numărului societăților de asigurare de la 15 in 1993, pana la 47 in 1996 si 58 in ianuarie 1998. Îngrijorătoare in aceasta explozie, este capacitatea profesionala si financiara scăzuta a majorității noilor societăți.

Cererea potențiala este mare datorita populației numeroase a României, dar cererea efectiva este redusa, din cauza puterii economice precare a populației asigurabile si convingerii acesteia in legătura cu utilizarea asigurărilor.

Rolul social al asigurărilor. Asigurarea are ca scop, prin intermediul contribuțiilor vărsate de către asigurați, sa plătească indemnizarea acelora dintre ei care sunt victimele evenimentelor nedorite.

Este o funcție eminamente sociala. A garanta veniturile văduvelor si orfanilor după dispariția prematura a capului familiei, a oferi mijloace pentru reconstituirea casei sau cumpărarea altei locuințe, pentru acela a cărui casa a fost distrusa de către un incendiu, a vărsa sume care sa compenseze pierderile profesionale aceluia care din cauza unui accident este in imposibilitatea de a muncii, a da mijloacele financiare bolnavului sau rănitului pentru a fi îngrijit conform metodelor celor mai eficace si deci creșterea șanselor acestuia de a se însănătoși, acestea toate sunt obiectivele fundamentale ale asigurărilor.

Un alt aspect al rolului social al asigurării este incidenta sa in supraviețuirea întreprinderilor.

Permițând supraviețuirea întreprinderilor victime ale unor evenimente nedorite asigurarea ii salvează pe angajați, precum si locurile lor de munca, cu toate implicațiile si contribuie la stabilirea relațiilor sociale si a celor de munca.

Rolul economic al asigurărilor. Funcția sociala a asigurărilor are prin ea însăși consecințe favorabile asupra economiei. Permițând victimelor accidentelor sau bolilor sa-si procure resursele necesare, asigurarea face ca aceste riscuri sa nu fie in sarcina colectivității si in același timp menține la un nivel constant puterea de consum a aceleași colectivități, de produse de asigurare.

Permițând întreprinderilor sa continue sa funcționeze după un sinistru, asigurarea consolidează relațiile de munca oferă continuitatea producției si păstrează rețeaua economica.

Dar rolul economic al asigurării nu se limitează la păstrarea entităților economice, la un moment dat. Asiguratorul este cu adevărat un motor esențial al dezvoltării economice din cel puțin doua motive : garanția investițiilor si plasamentul primelor.