Asigurarile de Persone la Ing Asigurari de Viata Romania
CUPRINS
Capitolul I
Asigurări – considerente teoretice
1.1 Generalități privind asigurările
În actualul context al economiei de piață, asigurările constituie o ramură de activitate, un sector al serviciilor, cu multiple valențe. Dincolo de rolul fundamental al acestora – protejare a bunurilor și persoanelor împotriva diferitelor riscuri – acestea îndeplinesc o serie de alte funcțiuni socio-economice, cum ar fi: contribuția la produsul intern brut, participarea în calitate de ofertant pe piața capitalului de împrumut, realizarea de plasamente de resurse de investiții sau pe piața înscrisurilor de valori. Dezvoltarea industriei asigurărilor prezintă astfel, conotații economice complexe, ce implică nu doar persoanele asigurate ci și întreaga societate.
De-a lungul timpului, agenții economici au căutat să descopere și să aplice diverse metode de protecție împotriva riscurilor generatoare de pagube potențiale la care erau expuse activitățile lor de producție și comercializare, precum și persoanele care exercitau asemenea activități, ființa umană în general. Asemenea mijloace, menite să asigure protecția împotriva riscurilor generate de forțele independente de voința omului, de faptele altuia sau de însăși fapta persoanei expusă riscului, se bazează pe prevenire, asistență și prevedere.
Prevenirea – apare ca cel mai bun mijloc de protecție, dacă permite suprimarea riscurilor.
Asistența – este acțiunea altuia și face parte dintre primele moduri de reparație a daunelor.
Prevederea – proprie persoanelor amenințate, implică prelevarea de resurse actuale pentru nevoi viitoare.
Asigurarea are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite de către persoane sau organizații a căror cauză se numește risc.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de către asigurător din primele plătite de persoanele sau organizațiile care au cumpărat asigurări.
Asigurarea are la bază principiul mutualității, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu o sumă modestă, numită primă de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care se compensează pagubele suferite de cei încercați. Plătind un procent relativ mic din acoperirea exercitată de polița de asigurare persoanei care își asumă riscul (asigurătorul), asiguratul primește în schimb o garanție de despăgubire împotriva pierderii posibile și viitoare.
Funcțiile principale ale asigurării:
Distribuția daunelor între numeroși deținători de polițe;
Furnizarea unei protecții, prin securitatea oferită de asigurare.
Distribuția daunelor. Daunele financiare sunt distribuite înre toți asigurații prin compensarea acelora care suferă pagube, din fondurile create prin contribuția numeroșilor deținători de polițe. Această funcție poate fi și de subscriere având rolul de a administra aceste fonduri și de a estima primele aferente fiecărui asigurat.
Furnizarea protecției. Protecția asiguratului este deosebit de importantă; ea nu poate înlătura riscul, dar poate distribui daunele produse diferitelor persoane între numeroși deținători de polițe, astfel încât nici o persoană să nu suporte singur dauna.
Funcțiile secundare ale asigurării:
Protecția financiară împotriva riscurilor asigurate;
Securitatea asigurării ce facilitează creditele de export și creditele ipotecare;
Furnizarea de capital industriei și comerțului;
Consultanța oferită de asigurător la evaluare și subscriere;
Contribuția substanțială la exportul invizibil prin plata primelor de asigurare-reasigurare externe;
Beneficiile aduse comunității.
În prezent, în structura oricărei economii naționale sunt nelipsite societățile de asigurări. Ele preiau asupra lor riscurile care amenință persoanle fizice și juridice, în schimbul unei prime, oferind acestora o anumită certitudine. Orice societate care se protejează împotriva daunelor asigurabile își poate mări credibilitatea pe piață.
Societatea de asigurări nu este numai o prestatoare de servicii în favoarea asiguraților, ci și un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc prime eșalonat și persoanele fizice și juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.
Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seamă societățile de asigurări de viață, deși și societățile de asigurări de bunuri și răspundere civilă dispun de anumite resurse financiare temporar libere, pe care le oferă spre plasarea pe piață.
Probelemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.
1.1.1. Asigurarea sub aspect juridic
În condițiile privatizării economiei, s-a impus crearea cadrului juridic adecvat desfășurării activității de asigurare, care să faciliteze o activitate bazată pe principiile concurenței specifice economiei de piață.
Activitatea de asigurare și reasigurare din România este reglementatã de Legea 32/03.04.2000 privind societãțile de asigurare și supraveghere a asigurãrilor. Legea respectivã stipuleazã modul cum este organizatã și felul cum funcționeazã Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor precum și a altor activitãți în legãturã cu acestea.1
Potrivit dispozițiilor art. 4 cap. II din legea mai sus menționatã, supravegherea și controlul dispozițiilor Legii 32/2000, revin Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor, în scopul apãrãrii drepturilor asiguraților și al promovãrii activitãții de asigurare în România.
Membrii Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor sunt numiți de Parlament, în ședința comunã a celor douã Camere, la propunerea Comisiilor reunite pentru buget, finanțe și bãnci ale Senatului și Camerei Deputaților. Președintele și vicepreședintele se finanțeazã pe funcții în lista de propuneri care se supune spre aprobare Parlamentului.
Calitatea de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor înceteazã în urmãtoarele situații:
la expirarea termenului pentru care a fost numit;
prin demisie;
prin revocarea de cãtre Parlament;
la apariția unei incompatibilitãți sau a unui impediment dintre cele prevãzute la alin. (16).
prin înlocuire, conform alin. (14).
La art. 11, Capitolul III, se prevede cã activitate de asigurare în România poate fi exercitatã numai de:
societãți pe acțiuni, societãți mutuale, filiale ale unor asigurãtori strãini, constituite ca persoane juridice române, autorizate de Comisia de Supravegherea a Asigurãrilor potrivit procedurii reglementate la art. 12;
_________________
1 Legea 32 din 03 aprilie 2000 privind societãțile de asigurare și supraveghere a asigurãrilor, publicatã în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000.
sucursale ale unor asigurãtori, persoane juridice strãine, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor potrivit procedurii reglementate la art. 12.
În ce privește activitate asigurãtorilor, legea respectivã menționeazã cã fiecare asigurãtor trebuie sã menținã, cumulativ:
capitalul social vãrsat sau, în cazul unei societãți mutuale, fondul de rezervã liberã vãrsat;
marja de solvabilitate.
Capitalul social vãrsat se stabilește periodic de cãtre Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor în funcție de numãrul de polițe emis și de cuantumul despãgubirilor ce urmeazã a fi plãtit.
Asiguratori trebuie sã-și conducã activitatea cu respectarea normelor prudențiale specifice, conform practicilor în asigurãri și sã prevadã:
Art. 20. (1) Asiguratorul trebuie sã își conducã activitatea, cu respectarea normelor prudențiale specifice, conform practicilor în asigurãri și sã prevadã:
organizarea și desfãșurarea activitãții cu prudențã și profesionalism, în concordanțã cu natura și mãrimea activitãții prestate;
încadrarea unui numãr suficient de persoane care îndeplinesc condițiile de pregãtire și de competențã profesionalã.
(2) Asiguratorul, pentru asigurãrile facultative practicate, trebuie sã elaboreze:
a) propriile condiții de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;
b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului;
c) propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;
d) propriile reglementãri și insrucțiuni de constatare și lichidare a daunelor, în strictã concordanțã cu prevederile cuprinse în condițiile și în clauzele de asigurare.
e) reglementãri interne privind constituirea și menținerea rezervelor tehnice, în funcție de propriul sistem de evidențã operativã, cu respectarea normelor emise de Comisia de Supravegherea a Asigurãrilor.
(3) Asigurãtorul are obligația:
a) sã conducã evidența contabilã și operativã, care sã permitã: – întocmirea rapoartelor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor;
– analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurãri, în scopul de a stabili dacã activitatea sa în ansamblu este rentabilã.
b) sã supravegheze activitatea unitãților din subordine și a agenților sãi, astfel încât sã nu fie periclitatã activitatea de asigurare desfãșuratã de asigurãtor.
c) sã își organizeze procedurile de control interne, astfel încât sã îndeplineascã prevederile legale.
Art. 21. (1) Asigurãtorul care exercitã o activitate de asigurãri generale are obligația sã constituie și sã menținã urmãtoarele rezerve tehnice:
rezerva de prime – se calculeazã lunar prin însumarea cotelor – pãrți din primele nete subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferența dintre volumele primelor nete subscrise și aceastã rezervã sã reflecte primele nete alocate pãrții din riscurile expirate la data calculãrii;
rezerva de daune – se creeazã și se actualizeazã lunar, în baza estimãrilor pentru avizãrile de daune primite de asigurator, astfel încât fondul creat sã fie suficient pentru acoperirea plãții acestor daune;
rezerva de daune neavizate – se creeazã și se ajusteazã cel puțin la încheierea exercițiului financiar, dacã reglemãntãrile interne ale asigurãtorului nu prevãd altfel, în baza estimãrilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întâmplate, dar neavizate;
rezerva de catastrofã – se creeazã prin aplicarea lunarã a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperã riscuri catastrofale, pânã când fondul de rezervã atinge cel puțin nielul reținerii proprii sau 10% din acumularea rãspunderilor asumate prin contractele ce acoperã riscuri catastrofale; aceastã rezervã este destinatã acoperirii despãgubirilor aferente daunelor de naturã catastrofalã;
rezerva pentru riscuri neexpirate
se calculeazã pe baza estimãrii daunelor ce vor apãrea dupã închiderea exercițiului financiar, aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea datã, în mãsura în care valoarea estimatã a acestora depãșește suma dintre rezerva de prime și primele ce urmeazã sã se mai încaseze la aceste contracte;
rezerva de egalizare
se creazã în anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultele tehnice vor fi nefavorabile.
(2) În calculul rezervelor prevãzute la alin. (1) lit. b) – f) se includ sumele estimate pentru daune și costurile de lichidare a acestora, dupã educerea pãrții ce urmeazã sã fie recuperatã de la reasigurãtori.
(3) Asigurãtorul care exercitã o activitate de asigurãri de viațã are obligația, cu respectarea prevederilor art. 28, sã constituie și sã menținã rezerve tehnice, denumite în continuare rezerve matematice, pentru fondul asigurãrilor de viațã.
(4) Mãrimea rezervelor tehnice, constituite și menținute conform alin. (1) și (3), nu poate fi mai micã decât mãrimea obținutã prin calculul acestor rezerve, potrivit metodologiei stabilite prin norme.
(5) Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite și menținute în condițiile acestui articol, reprezintã obligații ale asigurãtorului și se deduc din veniturile acestuia pentru determinarea profitului.
(6) În cazurile în care conn care contractul de asigurare prevede încasarea primelor și plãților despãgubirilor în valutã, rezervele tehnice aferente se pot constitui și menține în valutã.
(7) Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme iar prevderile acestui articol se aplicã și acestor categorii.
În ce privește activitatea de asigurare de viațã legea respectivã menționeazã în Capitolul V, cã:
Art. 26 – Asigurãtorul care exercitã o activtate de asigurare de viațã este obligat:
sã ținã conturi distincte pentru asigurãrile de viațã;
sã înregistreze toate veniturile și cheltuielile aferente asigurãrilor de viațã în conturi separate, care sã constituie și sã aparținã unui fond de asigurare distinct, denumit în prezenta legea fondul asigurãrilor de viațã;
sã asigure conducerea contabilitãții fondului asigurãrilor de viațã, pentru identificarea operativã a activelor și obligațiilor aferente acestora.
Art. 27 – (1) Administrarea asigurãrilor de viațã și a fondurilor asigurãrilor de viațã aferent, inclusiv investirea și evaluarea activelor, calculul rezervelor matematice se vor efectua potrivit reglementãrilor stabilite prin norme.
(2) Asigurãtorul care exercitã o activitate de viațã este obligat:
a) sã inițieze examinarea activitãții de asigurare de viațã, constând din calcularea, conform principiilor fundamentale și general acceptate ale calcului actuarial, a obligațiilor aferente fondului asigurãrilor de viațã și a rezervelor matematice necesare, precum și o apreciere asupra concordanței dintre fondurilor asigurãrilor de viațã și activele aferente; examinarea se efectueazã la fiecare 12 luni sau la intervale mai scurte, dacã Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor considerã necesar, de cãtre persoane propuse de asigurãtor, care au o calificare adecvatã pentru aceasta și care sunt aprobate în acest sens de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor;
b) sã redacteze un raport asupra rezultatelor examinãrilor preãzute la lit. a), denumit în prezenta lege raport asupra asigurãrilor de viațã ale cãrui formã, conținut al informațiilor, documentelor și detaliilor suplimentare, precum și mod de certificare sunt stabilite prin norme;
c) sã depunã la Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor o copie de pe raportul asupra asigurãrilor de viațã într-un interval de 4 luni de la data la care s-a fãcut examinarea sau într-un interval mai mare, dacã termenul a fost aprobat în scris de Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor, în urma unei solictãri scrise și temeinic motivate primitã de la asigurãtor;
d) sã furnieze informațiile, documentele și detaliile suplimentare, în forma pe care Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor o considerã necesarã, pentru evaluarea fondului asigurãrilor de viațã și a situației financiare a acestuia, dupã depunerea raportului asupra asigurãrilor de viațã la Comisia de Supraveghere a Asigurãtorilor.
Art. 28. – (1) În condițiile art. 32 activele aferente fondului asigurãrilor de viațã vor garanta siguranța absolutã a asiguraților care au contracte de asigurãri de viațã și vor fi folosite numai în raport cu obligațiile aferente fondului asigurãrilor de viațã.
(2) Este interzisã crearea de sarcini – gaj sau ipotecã – asupra oricãrui activ ce aparține fondului asigurãrilor de viațã în mãsura în care acesta contravinde prevederilor alin. (1).
(3) Asigurãtorul poate sã schimbe, la un preț de piațã rezonabil, unele active aparținând fondului asigurãrilor de viațã cu alte active care îi aparțin, precum și sã utilizeze activele aferente fondului asigurãrilor de viațã în alte scopuri decât cele prevãzute la alin. (1), dacã dovedește în scris Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor cã valoarea activelor utilizate depãșește valoarea totalã a obligațiilor aferente fondurilor asigurãrilor de viațã.
În ceea ce privește modul de încheiere a contractelor de asigurare pe fiecare formã de asigurare în parte aceasta este reglementatã de Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995.2
__________________
2 Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurãrile și reasigurãrile în România, publicatã în Monitorul Oficial
nr. 303 din 30 decembrie 1995.
1.1.2. Asigurarea sub aspect economic
Existența asigurării este legată de necesitatea constituirii unui fond de resurse bănești destinat indemnizării pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente).
Fondul de asigurare îmbracă formă bănească. Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau cotații), pe care le achită persoanele fizice sau juridice pentru înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite evenimente (fenomene).
Asigurarea oferă avantajul că membrii comunității, afectați de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlul de indemnizație de asigurare, sume care pot fi cumulat mai mari decât cuantumul contribuției acestora la fondul de asigurare respectiv.
În momentul formării și utilizării fondului de asigurare se nasc relații economice între participanții la asigurare. Fluxurile bănești sub forma primelor de asigurare, pornesc de la persoanele fizice sau juridice asigurate către organizația de asigurare.3
Asigurarea exprimă relații de distribuție și redistribuire a valorii adăugate brute. Fondul de asigurare se formează datorită contribuției membrilor comunității de risc, iar folosirea lui pentru acoperirea despăgubirilor se face în conformitate cu principiul mutualității.
Noțiunea de asigurare se folosește atât în legătură cu activitatea societăților comerciale de asigurări și a organizațiilor de asigurări mutuale cât și la asigurările sociale.
În România, fondurile de asigurări sociale se constituie la dispoziția Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a unor organizații obștești. Fondul asigurărilor sociale se constituie din contribuția agenților economici, a instituțiilor publice și a persoanelor fizice salariate, precum și a subvențiilor primite de la bugetul de stat.
Fondul asigurărilor de stat se utilizează pentru acordarea de pensii (pentru muncă depusă, limită de vârstă, de invaliditate, de urmaș), indemnizații (în caz de boală, de accidente de muncă, de sarcină etc.), ajutoare (sociale, de deces etc.).
Atât asigurările sociale cât și asigurările mijlocite de societățile comerciale și organizațiile mutuale, exprimă relații economice, de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute.
____________
3 Prin organizație de asigurare înțelegem atât societãțile de asigurãri propriu-zise, cât și societãțile
mutuale de asigurãri
1.1.3. Asigurarea sub aspect financiar
Asigurările sub aspect financiar sunt tratate ca:
o ramură prestatoare de servicii
un sistem financiar
Asigurările sunt privite ca o ramură prestatoare de servicii deoarece organizațiile de asigurări în schimbul primelor încasate oferă asiguraților un produs aparte. Acest produs este constituit pentru a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen.
Societatea de asigurare nu este numai prestatoare de servicii în favoarea asiguraților, ci și un intermediar financiar de persoane fizice care plătesc prime de asigurare și persoane fizice și juridice care au la un moment dat nevoia de resurse financiare. La asigurările de persoane se oferă posibilitatea persoanelor fizice de a primi nu numai protecție, ci, în plus, li se oferă un instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești.
Pentru persoanele fizice titulare ale unor contribuții, asigurarea constituie un veritabil activ financiar cu scadențe de valorificare mai lungi sau mai scurte. Asigurarea favorizează orientarea economiilor populației spre piața financiară.
Funcțiile asigurărilor
În ceea ce privește funcțiile asigurării, este greu de găsit un factor comun de legătură între curentele de opinie existente. În prima etapă există fluxuri bănești de la asigurat la asigurător, sub forma primelor de asigurare. În etapa următoare apar fluxuri de la asigurători la asigurații care suportă consecințele riscurilor menționate în contract și care îmbracă forma indemnizațiilor de asigurare (sume asigurate sau despăgubiri).
PRIME DE ASIGURARE
ASIGURAT ASIGURĂTOR
INDEMNIZAȚII DE ASIGURARE
Definirea funcțiilor asigurării4 este o problemă controversată în literatura de specialitate și, de aceea, din perspectiva mai multor specialiști din țara noastră, asigurările îndeplinesc două funcții principale, și anume:
1. Funcția de repartiție, se manifestă în două faze distincte, dar organic legate între ele:
în primul rând, funcția de repartiție se manifestă în formarea fondului de asigurare pe seama primelor de asigurare plătite și suportate de pesoane fizice și juridice asigurate;
în al doilea rând, funcția de repartiție se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinațiile sale legale, și anume:
plata indemnizației de asigurare;
finanțarea unor acțiuni cu caracter preventiv;
acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodărești ale organizațiilor de asigurare și constituirea unor fonduri de rezervă
Prin intermediul funcției de repartiție, impozitele datorate de societatea de asigurări sunt dirijate la bugetul de stat sau la bugetele locale, iar contribuțiile pentru asigurările sociale sunt îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de stat.
2. Funcția de control, se manifestă în folosirea statului român a asigurărilor ca mijloc de depistare a unor cauze generatoare de pagube în economie, și controlul ce se efectuează asupra modului de formare și repartizare a fondurilor de asigurare.
Îndeplinind această funcție asigurările urmăresc:
modul în care se încasează primele de asigurare și alte venituri ale societății de asigurări;
modul în care se efectuează plățile cu titlu de indemnizație de asigurare și/sau cheltuielile de prevenire a riscului;
modul cum se determină drepturile cuvenite asiguraților;
modul în care se îndeplinesc obligațiile societăților de asigurări.
_____________________
4 Marinicã Dobrin, Paul Tãnãsesc, Teoria și practica asigurãrilor, Editura Economicã, București, 2000
După părerea altor economiști asigurările îndeplinesc și alte funcții ca:
1) Funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente – cazul asigurărilor de bunuri și răspundere civilă – și plata sumelor asigurate în cazul asigurărilor de persoane atunci când în viața asiguraților intervin anumite evenimente.
Potrivit acestei funcții, asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea unor prejudicii de care asigurații răspund conform legii și acordarea unor sume în cazul producerii unor evenimente privind viața și integritatea persoanelor.
2) Fucția de prevenire a pagubelor s-a dezvoltat în timp, îndeosebi după cel de-al doilea război mondial. Cu timpul, agenții economici și societatea au învățat că este mai bine să previi, decât să repari o pagubă.
Funcția de prevenire a pagubelor se exercită pe două căi principale:
prin finanțarea unor activități de prevenire a calamităților și accidentelor: construirea de diguri de protecție împotriva inundațiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigații, finanțarea unor programe educaționale pentru asigurați;
prin stabilirea unor condiții de asigurare care să-l oblige pe asigurat la o conduită preventivă permanentă: participarea asiguratului la acoperirea unei părți din pagubă, decăderea din dreptul de despăgubire în cazul neîndeplinirii unor măsuri de eliminare sau limitare a pagubei.
3) Funcția financiară. Având în vedere decalajul de timp între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor, societățile de asigurare concentrează temporar sume foarte importante, pe care apoi le plasează pe piața capitalului în scopul obținerii unor venituri suplimentare și al creșterii siguranței afacerilor.
Asigurarea constituie un mijloc de a repartiza, asupra unui mare număr de persoane fizice și juridice, paguba provocată de un fenomen sau de un complex de fenomene unui număr redus dintre acestea.
1.2. Elemente tehnice ale asigurărilor
Pentru a putea fi aplicate corect prevederile actelor normative care reglementează asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă trebuie cunoscut sensul noțiunilor: asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării, contractul asigurării, riscul asigurat, evaluarea de asigurare, norma de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba, despăgubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării.
Asigurătorul este persoana juridică (societate de asigurări), care în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțe persoane.5
Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.
Conform legii 32/2000, prin asigurat se înțelege persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asigurătorul.
Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Beneficiarul asigurării este desemnat prin condițiile de asigurare (de exemplu, soțul, moștenitorii legali etc.). Desemnarea beneficiarului asigurării se face fie prin declarație scrisă, comunicată de asigurat societății de asigurare, fie prin testament. În cazul în care există mai mulți beneficiari desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiția ca asiguratul să nu fi dispus altfel.
Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene care odată produs(e) datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului (beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată.
Atât pentru asigurările de viață, cât și pentru cele de non-viață, au fost create trei generații de directive care urmează să creeze, gradual, o piață omogenă. Cu eceastă generație de directive, U.E. urmărește să deschidă piețele naționale de asigurări, astfel încât societățile de asigurare să poată desfășura activități de asigurare în toate țările membre U.E.
Contractul de asigurare6, este actul juridic prin care asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca la producerea lui să plătească asiguratului sau unei terțe persoane suma asigurată.
____________________
5 Iulian Vãcãrel, Florian Bercea, Asigurãri și reasigurãri, Editura Expert, București, 2000
6 Ghe. Bistriceanu, Florian Bercea, E. Macovei, Lexicon de protecție socialã asigurare și reasigurare, Editura Kant
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă, el nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă. Contractul de asigurare – fruct al unei obligații condiționale este un contract:
sinalagmatic
aleatoriu
oneros.
Din punct de vedere al naturii sale funcționale este un contract unic și de execuție continuă, iar după modul cum se încheie este un contract de adeziune.
Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea prin care se stabilește valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. În asigurare trebuie cuprinse bunurile a căror valoare este foarte bine cunoscută, deoarece despăgubirea pe care o plătește asigurătorul în caz de producere a riscului asigurat se stabilește și în funcție de valoarea bunurilor asigurate.
Valoarea bunurilor trebuie stabilită în concordanță cu valoarea reală a acestora deoarece orice exagerare poate avea consecințe negative fie pentru asigurat fie pentru asigurător. Supraevaluarea bunurilor conduce la slăbirea asiguraților pentru prevenirea pagubelor. Subevaluarea bunurilor nu permite, în caz de pagubă, acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată compensa în întregime pierderea suferită. Asigurătorul poate lua măsuri de pedepsire a declarațiilor false.
Suma asigurată este parte din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea.
Norma de asigurare reprezintă suma asigurată stabilită prin lege, pe unitate de obiect asigurat, ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii.
Prima de asigurare este suma de bani stabilită pe care asiguratul o plătește asigurătorului pentru ca acesta să-și poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat.
Volumul primelor de asigurare ce se încasează de la asigurat se determină înmulțind suma asigurată cu cota de primă tarifară stabilită pentru fiecare 100 sau 1000 de unități monetare sumă asigurată.
Prima de asigurare = suma asigurată * cota de primă (u.m.)
Prima de asigurare, din punct de vedere tehnic este de două feluri:
A. primă brută (de tarif) – reprezintă ceea ce asiguratul plătește efectiv asigurătorului ca preț al asigurării;
Prima brută = prima netă + supliment de primă
B. Prima netă (teoretică sau pură) – corespunde cu suma pe care societatatea o separă din prima brută și o destinează rezervei pentru formarea fondurilor rezervate plății indemnizării asiguratului la termenul stabilit în contract sau cu ocazia survenirii riscului.
Diferența dintre prima brută și prima netă denumită în practică „supliment” servește asigurătorului pentru alimentarea fondurilor destinate cheltuielilor generale în care se cuprind cheltuieli de achiziție, încasare, administrare, precum și pentru preîntâmpinarea eventualelor subevaluări ale riscului și constituirea de excedente și beneficii.
Durata asigurării este perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurat și asigurător, așa cum au fost stabilite prin contractul de asigurare.
În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării este de un an sau chiar mai puțin, trei sau șase luni. La asigurările de viață, durata asigurării poate fi mult mai lungă, contractul de asigurare încheindu-se pe o perioadă de 5-30 ani. Pe durata asigurării părțile au obligația să respecte condițiile contractuale.
Paguba sau dauna reprezintă pierderea, în expresie bănească, intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurare. Ea nu poate fi decât mai mică sau cel mult egală cu valorare bunului asigurat.
În funcție de gradul în care bunul a fost distrus, paguba poate fi totală (bunul a fost distrus în întregime) și parțială.
Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului pentru compensarea pagubei produse de riscul asigurat. Despăgubirea de asigurare poate fi în limita sumei asigurate egală sau mai mică decât paguba, în funcție de principiul de răspundere al asiguratului aplicat la acoperirea pagubei.
1.3. Asigurările de persoane
Asigurările de persoane constituie un caz particular în ansamblul asigurărilor. Scopul lor este acela de a garanta plata unei sume de bani de către asigurător, în cazul producerii unui eveniment privind persoana fizică a asiguratului (vătămare corporală, îmbolnăvire, deces sau supraviețuire).
Ca în orice problemă de asigurare și în cazul asigurării de persoane există riscul ca unul dintre parteneri (asiguratul sau asigurătorul) să plătească mai mult. Acest fapt este o consecință a incertitudinii care planează asupra vieții oamenilor și constituie o ilustrare a caracterului aleator al operațiunii. Problema care se pune în cazul asigurării de persoane poate fi formulată în mod simplu astfel: „ce sumă trebuie să achite o persoană (în mod unic sau eșalonat) în prezent, pentru a putea beneficia într-un viitor (fixat sau nu) de o anumită sumă de bani (în mod unic sau eșalonat)?”.
Asigurările de persoane se împart în două mari categorii: asigurări de viață și asigurări de persoane, altele decât cele de viață.
1.3.1. Asigurările de viață
Asigurările de viață sunt acele contracte încheiete cu societățile de asigurare în vederea acoperirii dificultăților financiare, cu caracter temporar sau permanent, pe care le întâmpină familia persoanei decedate, cum ar fi:
necesități bănești pentru asigurarea înmormântării;
asigurarea unor resurse financiare moștenitorului legal, după decesul asiguratului
Asigurările de viață acoperă două riscuri importante:
riscul de deces
riscul de supraviețuire
Astfel, în funcție de riscul asigurat, putem clasifica asigurările de viață astfel:
Asigurări de supraviețuire
Asigurări de deces
Asigurări mixte
Alte tipuri precum: asigurări de nupțialitate, asigurări de natalitate, asigurarea dotală etc.
Asigurarea de supraviețuire
Asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiția ca acesta să fie în viață.
Dacă asiguratul a decedat anterior, asigurătorul nu are nici o obligație față de moștenitorii asiguratului. Suma acumulată de asigurat rămâne de drept asigurătorului, după decesul prematur al asiguratului.
Asigurarea de rentă
Este alt tip de asigurare de supraviețuire. În acest caz, suma asigurată este pusă la dispoziția asiguratului sub forma unor plăți periodice cu titlu de rentă.
Fondul din care se care se achită renta se constituie fie pe seama unei prime unice achitate la încheirea contractului, fie pe seama primelor achitate treptat (anual, semestrial, trimestrial, lunar). Plata rentei poate începe imediat după perfectarea contractului de asigurare, fie de la o dată ulterioară (ex. După ieșirea la pensie a asiguratului).
Ca și în cazul anterior, asigurătorul va plăti renta numai în cazul în care asiguratul va fi în viață la data expirării contractului. Decesul prematur al asiguratului îl dezleagă pe asigurător de orice obligație față de moștenitorii asiguratului.
Asigurarea de deces
Aceste asigurări protejează asiguratul împotriva riscului de deces. Există mai multe forme de asigurare. Una dintre acestea acoperă riscul de deces la orice dată ar surveni acesta. În schimb, asiguratul se angajează să plătească prime toată viața.
O altă formulă limitează plata primelor la o anumită perioadă de timp: pe o durată de „n” ani, până la data „x”, până la ieșirea la pensie a asiguratului etc. De această dată, este o asigurare de deces temporară.
Este cunoscută și posibilitatea transformării unei asigurări viagere de deces într-o asigurare de rentă viageră.
Asigurarea de supraviețuire și asigurarea de deces acoperă riscuri diferite, creând impresia că una din părți este mereu perdantă. În realitate, supraviețuirea și decesul, fiind riscuri alternative nu se pot produce simultan.
Asigurarea mixtă de viață
Pentru a face mai atractive raporturile cu asigurații și pentru a le simplifica sub raport organizatoric, asigurătorul oferă acest produs care acoperă ambele riscuri. Deși nu dispare caracterul contradictoriu al celor două riscuri, se creează impresia că asigurații câștigă in cazul producerii fiecărui risc: în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate, iar în cazul de supraviețuire asiguratul încasează personal suma asigurată. Dar, în același timp, asiguratul trebuie să plătească pentru ambele riscuri, aslfel asigurătorul nu și-ar putea echilibra primele încasate cu indemnizațiile datorate.
Alte tipuri de asigurări de viață sunt:
Asigurarea de nupțialitate
Asigurarea de nupțialitate este o asigurare de viață, în baza căreia asigurătorul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratului, dacă acesta se căsătorește înainte de a împlini o anumită vârstă.
Asigurarea de natalitate
Asigurarea de natalitate prevede obligația asigurătorului de a plăti o sumă de bani asiguratului căruia i s-a născut un copil, într-un anumit termen.
Asigurarea dotală
Asigurarea dotală este concepută ca o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil până când acesta ajunge la majorat. Asigurătorul onorează această asigurare dacă beneficiarul asigurării este în viață la data atingerii majoratului, când asigurarea devine exigibilă. În ipoteza în care beneficiarul a decedat anterior acestei date, asigurătorul este exonerat de orice răspundere legală de acel contract. Dacă contractul respectiv prevede clauza „contraasigurării”, în cazul morții premature a beneficiarului asigurării, asigurătorul este obligat să restituie primele încasate.
ÎNLESNIRI SUPLIMENTARE LA ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
În vederea creșterii atractivității produselor de asigurare în condițiile unei piețe puternic concurențiale, asigurătorii oferă clienților lor o serie de facilități suplimentare. Cele mai importante dintre acestea sunt:
participarea la beneficii;
suma de asigurare variabilă;
valoarea de răscumpărare a poliței;
amortizarea contractului prin tragere la sorți;
împrumuturi în baza poliței de asigurare;
indexarea poliței;
încetarea plății primelor de asigurare.
Participarea la beneficii. Metoda cea mai obișnuită de acordare a beneficiilor este cea a plăților amânate, conform căreia acestea se plătesc la scadența poliței sau în momentul decesului. Aceste beneficii sunt, în general, stabilite la sfârșitul fiecărui an de asigurare ca procent din suma asigurată.
Modul de atribuire a beneficiilor este stabilit prin condițiile speciale ale fiecărei asigurări. Participarea la beneficii depinde de rezultatele financiare ale fiecărui an și nu poate fi garantată.
Suma de asigurare variabilă. Într-un contract de asigurare de deces cu termen fix, suma de asigurare poate fi crescătoare sau descrescătoare. Astfel, aceasta se poate reduce în fiecare an (uneori chiar mai des) cu un anumit procent, putând ajunge până la nivelul zero.
Pe de altă parte, există polițe cu sume asigurate crescătoare ale căror valori se măresc an de an, sau la anumite intervale de timp cu un anumit procent, de cele mai multe ori 10%.
Asigurările pe termen cu suma asigurată descrescătoare sunt întâlnite în cazul persoanelor asigurate care au contractat un credit și care urmăresc ca, în cazul decesului, polița de asigurare să acopere creditul restant.
Asigurările pe termen cu o sumă asigurătoare crescătoare sunt utilizate pentru contracararea efectului inflației asupra valorii despăgubirii.
Valoarea de răscumpărare a poliței. La asigurarea de viață, la care se constituie rezerva de primă (cu excepția asigurării temporare de deces), asiguratul are dreptul să solicite încetarea contractului de asigurare și plata sumei de răscumpărare, dacă a achitat primele pe perioada prevăzută în condițiile contractului. Suma de răscumpărare reprezintă o parte din rezerva de prime, parte care crește proporțional cu timpul cât s-au plătit primele.
În momentul achitării, suma de răscumpărare va fi redusă cu echivalentul primelor de asigurare restante și majorată cu echivalentul primelor de asigurare plătite în plus, dacă este cazul.
Indexarea poliței. Principiul indexării este foarte simplu. Deoarece polițele încheiate pentru o sumă asigurată oferă o acoperire, în valoare reale, tot mai redusă pe măsura trecerii timpului, indexarea permite actualizarea acesteia cu inflația. Indicele cel mai utilizat este indicele creșterii prețurilor. Acesta poate fi aplicat atât sumei asigurate, cât și primelor de asigurare.
Corectarea se face fie la fiecare aniversare a poliței, fie la un interval de câțiva ani. Suplimentul de primă de asigurare se va utiliza pentru adăugarea unei sume asigurate adiționale, care se calculează pe baza vârstei asiguratului în anul respectiv și a perioadei rămase până la expirarea poliței.
Încetarea plății primelor de asigurare. Răscumpărarea poliței nu reprezintă singura opțiune a deținătorilor de polițe care doresc să întrerupă plata primelor de asigurare. uneori asigurătorul oferă posibilitatea transformării poliței de asigurare cu prime anual într-o poliță cu prime achitate integral. Prin această opțiune, deși asiguratul nu mai achită primele de asigurare, polița rămâne în vigoare, pentru o sumă asigurată redusă. În cazul polițelor cu participare la beneficii, beneficiile acordate până la data încetării achitării primelor rămase în vigoare însă, după această dată, nu este obligatorie acordarea altor beneficii. Această opțiune este închisă, de cele mai multe ori, sub forma unei clauze suplimentare la condițiile generale ale asigurării, în schimbul unei prime de asigurare suplimentare.
1.3.2. Asigurările de persoane, altele decât cele de viață
În această clasă intră acele asigurări care acoperă riscurile de îmbolnăvire și de accident, riscuri mult mai frecvente în timp și poate mult mai costisitoare decât un deces.
Rolul acestor asigurări este de a acoperi cheltuielile de ocrotire a sănătății, parțial sau integral, diferența fiind suportată de stat sau de individ, după caz.
O clasificare succintă a acestor asigurări include următoarele:
asigurările de accidente
asigurările de boală
asigurările de sănătate permanentă etc.
Asigurarea de accidente
Asigurările de accidente urmăresc protejarea persoanelor fizice de consecințele nefaste ale unor evenimente neprăvăzute care le afecteză viață, integritatea corporală ori capacitatea de muncă. Persoanele accidentate primesc cu titlul de indemnizație fie o sumă forfetară, fie mai multe plăți fracționate pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală, refacere a sănătății și compensarea pierderii de venit. În caz de invaliditate permanentă, asigurătorul datorează asiguratului întreaga sumă asigurată sau o parte din aceasta, în funcție de gradul de invaliditate stabilit de comisia de expertiză medicală.
Asigurarea de boală
Asigurarea de boală are drept obiectiv protejarea persoanelor care au suferit o incapacitate temporară de muncă determinată de boală.
Asigurarea de sănătate permanentă
Asigurarea de sănătate permanentă urmărește să elimine sărăcia, adesea asociată cu o incapacitate de muncă de durată, provocată de un accident sau de o boală. Din momentul în care un asigurat a fost examinat medical și/sau acceptat pentru o asigurare de sănătate permanentă, contractul de asigurare își păstrează valabilitatea un anumit număr de ani (de exemplu, până la vârsta pensionării) și nu poate fi reziliat de către asigurător.
Primele se plătesc anual și, de obicei nu se modifică de la un caz la altul. Dacă asiguratul a contractat o incapacitate de muncă în urma unei boli sau unui accident, el are dreptul la o indemnizație de asigurare (compensație) care se acordă periodic atât timp cât se menține starea de incapacitate de muncă sau până când asiguratul a atins vârsta de pensionare ori a decedat.
Asigurații salariați beneficiază de indemnizație pe linia asigurării de sănătate permanentă, pe perioada de timp cât au fost bolnavi și care variază între o lună și un an. Această limitare se produce pe motiv că în perioada de boală, salariații au dreptul la o parte din salariu. Mărimea indemnizației acordate de asigurător pe perioada de incapacitate de muncă se stabilește în momentul încheierii contractului de către asigurat împreună cu asigurătorul, dar nu poate să depășească 75% din câștigul salariatului realizat înainte de îmbolnăvire, din care se deduce suma primită din fondurile publice.
CLAUZE SUPLIMETARE INCLUSE ÎN POLIȚĂ LA ASIGURĂRILE DE PERSOANE ALTELE DECÂT CELE DE VIAȚĂ
Aceste clauze se referă în principal la asigurările de sănătate, putând însă să fie extinse și la celelalte tipuri de asigurări de persoane altele decât cele de viață.
Garantarea nerezilierii și a reînnoirii. Polițele pot garanta neanularea lor, ceea ce înseamnă că se limitează libertatea companiei de asigurare de a anula polița atunci când boala este foarte gravă sau asiguratul pretinde despăgubiri mari. Clauza de reînnoire îl protejează pe cel asigurat împotriva creșterilor continue a primelor de asigurare.
Perioada de grație. O astfel de clauză prevede posibilitatea ca, pe o perioadă de timp bine determinată, cel asigurat să poată beneficia, dacă este nevoie de asigurarea de sănătate, chiar dacă nu au fost plătite primele de asigurare până la data specificată. De obicei, perioada de grație pentru asigurarea de sănătate este de 31 de zile.
Excluderi și limitări. Asigurarea de sănătate specifică în general condițiile în care compania va plăti sau nu despăgubirile prevăzute. De exemplu, cele mai multe asigurări stipulează faptul că nu se vor acoperi acele cheltuieli determinate de condiții preexistente, respectiv cele pentru îngrijirea medicală a unei boli care a fost diagnosticată înaintea încheierii asigurării de sănătate. Polița de asigurare poate exclude, de asemenea, cheltuielile medicale opționale precum cele legate de operații chirurgicale estetice, cele datorate unor răni sau vătămări produse din propria voință sau boli psihice.
Eligibilitatea beneficiarilor. Trebuie să se menționeze foarte clar cine va beneficia de clauzele poliției de asigurare. Condiția de eligibilitate este foarte importantă pentru familia în care sunt copii mari care trăiesc încă împreună cu părinții precum și în cazul în care unul dintre părinți are în grijă copii mici și s-a recăsătorit. Este deci important să se specifice dacă asiguratul se referă și la copii vitregi sau nu.
Exceptarea de la plata primelor. Aproape toate companiile de asigurare prevăd o clauză pentru cazul în care cel asigurat devine inapt de muncă, fapt care conduce la imposibilitatea achitării primelor de asigurare, asiguratului i se acordă o perioadă de grație, fără a pierde acoperirea financiară din polița respectivă. Această clauză este extrem de utilă deoarece o îmbolnăvire gravă poate determina o incapacitatea de muncă una sau mai mult luni de zile.7
Corelarea despăgubirilor. Polițele de asigurare de sănătate conțin în mod sigur o clauză de corelare a despăgubirilor, care să prevină colectarea unor despăgubiri din mai multe polițe de asigurare de sănătate, mai mult decât suma cheltuielilor medicale propuse într-o anumită perioadă de timp. O astfel de poliță de asigurare care are o astfel de clauză va plăti despăgubiri mai mici decât cele reclamate de cheltuielile medicale, deoarece restul se va obține din alte polițe de asigurare pe baza unui procent de participare proporțională stabilit încă de la început de compania asigurătoare. De exemplu, în cazul unui accident auto, polița de asigurare medicală, componentă a asigurării auto, va plăti numai o parte din cheltuielile de spitalizare necesare. Cealaltă parte va fi acoperită printr-o poliță de asigurare de sănătate încheiată separat cu compania de asigurări.
Având în vedere cele de mai înainte este important ca fiecare persoană să-și revizuiască polițele de asigurare de sănătate în sensul reevaluării nevoilor de acoperit, și respectiv, a efectelor inflației.
__________________
7 Dan Anghel Constantinescu, Tratat de Asigurãri, Editura Economicã, București, 2004
1.3.3. Evoluția asigurărilor de persoane către produsele netradiționale
Tipurile de asigurări de persoane prezentate în paragrafele anterioare fac parte din produsele clasice oferite de societățile de asigurări de-a lungul timpului.
Aceste produse au numeroase dezavantaje generate de neluarea în calcul a evoluției procesului inflaționist și a instabilității vieții economice. Pe termen lung, polițele sunt puternic erodate (este redusă capacitatea de acoperire), gradul de risc asigurat variază semnificativ, investițiile efectuate de asigurători au rentabilități modice.
Asigurarea universală a vieții
Este o formă a asigurării pe viață cu un ajutor de deces (sumă asigurată) flexibil și prime ce pot fi modificate în sensul creșterii sau descreșterii. Pentru mărirea sumei asigurate trebuie ca solicitantul să demonstreze că are o sănătate bună, pe baza unui control medical efectuat la compania de asigurări. Primele se vor mări și ele în mod corespunzător.
Cel mai mare inconvenient este că o poliță universală este prea scumpă pentru ceea ce oferă. De aceea, foarte puține persoane optează pentru ea.
Asigurarea variabilă a vieții
Este o asigurare pe viață sau universală netradițională, ale cărei performanțe sunt legate de investiția într-un fond privat (sau grup de fonduri). Diferența față de asigurarea pe viață sau universală este că solicitantul poate alege fondul sau fondurile de investiții aferente poliței.
Capitolul II
Piața asigurărilor în România
2.1. Oferta de asigurare
Parametrii pieței asigurărilor sunt oferta și cererea de asigurare. Oferta de asigurare este susținută de societăți comerciale de asigurare, persoane juridice, autorizate să funcționeze legal pe piața asigurărilor și care au capacitatea financiară corespunzătoare. Oferta de asigurare este impusă, în cazul asigurărilor obligatorii prin efectul legii, dar ea este liberă în cazul asigurărilor facultative. Lipsa ofertei de asigurare, indiferent de cauze, generează alternative de autoprotecție sau autoasigurare, acțiuni de economisire etc. Oferta de asigurare se poate face de către societăți comerciale de asigurare cu capital de stat, privat sau mixt sau alte categorii instituționale.
În principiu, pe piața asigurărilor pot funcționa:
a) societăți comerciale de asigurare sau de asigurare-reasigurare;
b) organizații de asigurare de tip mutual
c) asociații de asigurare
a) Societățile comerciale de asigurare sau de asigurare-reasigurare funcționează, în țara noastră, cu capital de stat și privat, după caz; numărul acestora a depășit în ultimii 5 ani cifra de 50. Unele funcționează ca societăți pe acțiuni, altele ca societăți cu răspundere limitată, cu capital intern sau mixt (intern și străin).
În ultima vreme s-a dezvoltat, pe piața asigurărilor, activitatea unor societăți comerciale cu profil banc-asigurare. În țara noastră, începând cu anul 1991 funcționează, cu un asemenea profil, Banca de Export Import a României (EXIMBANK), societate pe acțiuni.
b) Organizațiile de asigurare de tip mutual funcționează pe principiul mutualității, dar efectuează operații de întrajutorare pentru membrii lor, neavând ca scop obținerea unui profit. Specific este faptul că oricare membru al organizației mutuale este în același timp asigurat și asigurător. Ca asigurați, membrii organizației mutuale contribuie la constituirea fondului comun de asigurare, cu o contribuție stabilită. Pe seama fondului constituit, se pot acoperi eventuale daune sau răspunderea civilă și se plătesc sume asigurate cuvenite la asigurările de persoane.
c) Asociațiile de asigurare (tontine8) sunt constituite de către un grup de persoane fizice, pentru o perioadă determinată (10, 15, 20 de ani). Pe parcursul perioadei de funcționare a asociației, membrii acesteia achită o cotizație anuală la fondul comun, variabilă în funcție de vârstă.
Asociațiile de asigurare sunt organizate, după caz, pentru supraviețuire sau deces. Specific este faptul că, la expirarea perioadei pentru care a fost constituită asociația, suma rezultată din cotiații capitalizate se împarte între supraviețuitori. În cazul în care asociația a fost constituită pentru deces, atunci suma cuvenită asiguratului se achită urmașilor (sau beneficiarului asigurării) ca urmare a decesului asiguratului.
d) Organizații de asigurare specifice funcționează în diferite țări ale lumii. Pe piața asigurărilor acționează, după caz, și societăți de intermediere care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare ori prestează servicii de specialitate pentru societățile de asigurare-reasigurare.
Oferta de asigurare în România poate fi caracterizată prin:
existența a 52 de societăți de asigurare și a 177 brokeri9 autorizați în asigurari; acest număr de societăți nu poate fi "caracterizat" ca prea mic sau prea mare, situația trebuind judecată în funcție de alte criterii, cum ar fi capacitatea financiară;
companiile au avut o dezvoltare foarte rapidă. Legea nr. 47/1991, privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților de asigurări și reasigurări prevedea un capital minim de 250 milioane lei, sumă echivalentă cu 1 milion de dolari americani în momentul adoptării legii și circa 7,600 USD în prezent, iar societățile au fost puternic subcapitalizate până în 2000 la adoptarea legii 32 care reglementează aceste lucruri. Dacă avem în vedere obligațiile asumate de societățile de asigurări față de clienți, atât pe termen scurt cât și pe termen lung, este evidentă necesitatea adaptării unor sume în funcție de rata inflației sau cererea de monedă românească pe piața valutară;
capitalul social total subscris al celor 52 de societăți este aproximativ 640 miliarde lei; în aceste condiții capitalul mediu pe companie este de 12,3 miliarde lei;
___________________
8 Aceste societăți își datorează denumirea bancherului italian Lorenzo Tonti, din secolul al XVII-lea, care le-a introdus în Franța, după ce le-a experimentat în Italia.
9 Conform legii 32/2000, prin broker se înțelege persoana juridică română sau străină, autorizată în baza prezentei legi, care, pentru clienții săi, negociază sau încheie contracte de asigurare și acordă alte servicii în legătură cu protecția împotriva riscurilor.
față de anul 2000, când primele 14 societăți de asigurare dețineau 85% din totalul capitalului social, în prezent primele 14 societăți dețin numai 60% din capitalul total de pe piață; acest lucru evidențiază faptul că noi societăți de asigurare cu un capital mare au luat naștere, dar nu apar încă în top deoarece sunt la început. Pe baza datelor de anul trecut, rezultă că numai 20% din societățile de asigurare dețin peste 80% din încasările din primele de asigurare;
numărul redus de personal specializat în asigurări și reasigurări; de aceea unele companii au început și au reușit să organizeze la nivelul lor cursuri de formare a personalului; totodată, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare (UNSAR) a avut o mare contribuție la derularea acestui proces în ultimii doi ani.
2.2. Cererea de asigurare
Cererea de asigurare este expresia manifestării unor persoane fizice și juridice ca asigurați în raport cu interesul acestora pentru protecția bunurilor, integrității persoanei etc., față de variatele riscuri care le pot afecta. Cererea de asigurare se încadrează într-o anumită structură tipologică, putându-se identifica: cerere potențială și cerere reală, cerere satisfăcută și nesatisfăcută, cerere amânată etc.
Dimensiunea pieței asigurărilor poate fi estimată în funcție de cererea de asigurare reală manifestată, suportabilitatea financiară a asigurării și interesul în asigurare.
Cererea de asigurare influențează dimensiunea pieței asigurărilor numai în procesul confruntării ei cu oferta. Ca atare, mărimea pieței asigurărilor se poate aprecia în funcție de numărul de contracte încheiate în perioada de referiță, numărul polițelor de asigurare active, valoarea primelor de asigurare încasate, cuantumul sumelor asigurate în aceeași perioadă, mărimea angajamentelor asumate de societatea de asigurare la un moment dat.
Principalii purtători ai cererii de asigurare în societatea românească sunt: societățile comerciale cu capital de stat, privat și mixt, regiile autonome, instituțiile publice, organizațiile fără scop lucrativ, populația.
Caracteristici ale cererii de asigurare în România:
cererea de asigurare poate fi privită sub cel puțin două aspecte; astfel, cererea potențială este mai mare, dacă avem în vedere nevoile reale de asigurare la nivelul economiei și al populației, cererea efectivă fiind mai redusă din cauza lipsei de bani, a cunoștințelor și înțelegerii reduse a rolului asigurărilor, a lipsei de educație privitoare la asigurări a agenților economici și a populației;
cererea de asigurare dispersată, nu are caracter uniform din punct de vedere geografic, al nivelului de dezvoltare al regiunii sau zonei respective, al tipurilor de asigurare cerute și al nivelului veniturilor;
cererea de asigurare, fiind în mod decisiv influențată de progresul economic, este concentrată în zonele cu potențial de dezvoltare mai ridicat și la grupurile de populație cu venituri peste medie.
2.3. Concurența pe piața asigurărilor
Starea pieței asigurărilor reflectă caracterul concurențial sau neconcurențial al acesteia. Piața concurențială se caracterizează prin existența și funcționarea în cadrul național, a mai multor societăți de asigurări, în regim autonom și concurențial. Fiecare societate de asigurări încearcă să ocupe un segment de piață cât mai mare. În acest scop, oferta de asigurare se diversifică, și "condițiile de asigurare" devenind concurențiale. O piață concurențială caracterizează țările cu economie liberală, bazată pe principiul pârghiei autoreglatoare cerere – ofertă.
Piața neconcurențială a asigurărilor este specifică sistemelor social-economice în care oferta de asigurare se realizează printr-o unică societate de asigurări, care deține astfel monopolul absolut al pieței respective.
Caracterul concurenței, perfecte sau imperfecte, pe piața asigurărilor se reflectă prin: omogenitatea produsului de asigurare, tranparența pieței, atomizarea pieței, libertatea de mișcare a agenților pieței, descentralizarea deciziilor.
Omogenitatea produsului pe piața asigurărilor rezidă în faptul că, deși pe această piață se valorifică o varietate de produse de asigurare, ele nu sunt înlocuibile unul prin celălalt.
Atomizarea pieței asigurărilor constituie o condiție a realizării concurenței perfecte. O piață este atomizată atunci când reunește un număr suficient de mare de ofertanți și solicitanți, astfel încât nici unul dintre participanți nu poate influența sensibil funcționarea acesteia.
În România, în anul 1938, ființau 21 de societăți de asigurare diferite ca mărime: 7 din ele dețineau 11,3% din capitalul total, dar înregistrau pierdere per sold; alte 5 societăți dețineau 56,2% din capitalul total și realizau 61,4% din beneficiul ramurii. În perioada 1953-1990 în România și-a desfășurat activitatea o singură societate de asigurări, iar în anul 1996 funcționau 40 de societăți de asigurare – reasigurare; în prezent există 63 de societăți de asigurare – reasigurare, în regim comercial și concurențial, iar numărul acestora este în creștere, dar parametrii în care evoluează variază de la o societate la alta.
Libertatea de mișcare (intrare – ieșire) a agenților economici pe piața asigurărilor, răspunde unui criteriu esențial al funcționării economiei de piață, acela al deschiderii față de mediul economic și social.
Creșterea sau scăderea numărului de societăți de asigurare se motivează pe evoluția obiecivă a pieței, în cadrul căreia apar, în timp, noi societăți de asigurare, concomitent cu lichidarea sau fuzionarea altora.
Capacitatea decizională sau descentralizarea capacității decizionale este o cerință esențială pentru o piață concurențială. În practica asigurării comerciale, societățile de asigurare – reasigurare au o capacitate decizională în limitele specificului activității, potenței financiare de care dispun și în limitele legii dacă deciziile respective produc efecte asupra terților, cu deosebire asupra asiguraților. În țara noastră legea se impune față de capacitatea decizională a societăților de asigurare și anume:
a) obligația societăților de asigurare constituite de a subscrie și vărsa capitalul social în funcție de limita minimă stabilită pentru fiecare normă de asigurare inclusă în portofoliul societății;
b) cerința gestionării distincte a asigurărilor de viață, indiferent de alte forme de asigurare practicate de societate;
c) restricția cu privire la raportul dintre angajamentele față de asigurați și capacitatea lor financiară; societățile de asigurare – reasigurare și de reasigurare își pot angaja anual, prin contracte, obligații corespunzătoare unui volum de prime de asigurare care, după deducerea primelor cedate în reasigurare să nu depășească un echivalent cu până la de cinci ori capitalul social vărsat și rezervele de capital;
d) societățile de asigurare sunt obligate să-și continue rezerve de prime pentru asigurările de viață, precum și rezerve de prime și de daune pentru celelalte categorii de asigurări. Calculul și fundamentarea nivelului minim al acestor rezerve de prime implică avizul C.S.A.. Rezervele de daune nu pot fi mai mici de 40% din diferența dintre primele încasate și daunele plătite la asigurările și reasigurările valabile în cursul anului de referință;
e) dreptul societăților comerciale de asigurări, ca pe seama unei părți din capital, a rezervelor tehnice și de capital, să efectueze plasamente în investiții mobiliare și imobiliare, în titluri de valoare sau bonuri de tezaur, de a acorda credite unor societăți bancare. Condiția pentru a realiza asemenea plasamente constă în menținerea permanentă a nivelului minim al coeficientului de solvabilitate de 15% din aceste fonduri.
În mod evident, în raport cu alte societăți comerciale, societățile de asigurare deși au libertate de decizie, ele sunt constrânse pentru a manifesta prudență deosebită în activitatea lor, pentru a nu ajunge în incapacitate de plată și deci pentru a nu periclita angajamentele de plată față de asigurați.
2.4. Dimensiunea pieței asigurărilor de viață în România
Un avantaj major al asigurătorului este că, după ce a câștigat un client cu o asigurare de viață, are șanse mari de a-l păstra și în viitor. Pe acest segment al asigurărilor, asigurările de persoane, se manifestă cel mai mare grad de loialitate a clienților față de societatea de asigurări. În 89,8% din gospodăriile din mediul urban în care există cel puțin o asigurare de viață, firma nu a fost schimbată. Asigurătorul a fost schimbat o singură dată de 6,4% din gospodării, în timp ce numai 3,8% din acestea s-au mutat la două sau mai multe companii. Mai înclinați să apeleze la mai multe firme de asigurări sunt cei cu venituri mai mari. Față de media de 3,5%, 11,2%din gospodăriile cu venit net lunar de peste 150 de dolari pe membru de familie au schimbat asigurătorul.
Explicabilă prin natura poliței, cu durată lungă, loialitatea față de compania la care s-a încheiat primul contract este justificată și de gradul de satisfacție mult mai mare pe care îl au clienții comparativ cu celelalte tipuri de asigurări: o medie de 4,15, față de 4,08 la locuințe, 4,03 la Casco și 3,93 la R.C.A.. Cea mai bună evaluare din partea asiguraților o au companiile AIG Life (cu o medie de 4,52), Allianz Țiriac(4,31), ING Asigurãri de Viațã (4,12), Omniasig (4,08), Unita (4,03) și Asirom (4,00).
Chiar dacă au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, asigurările de viață nu se regăsesc, totuși, decât în 10,3% din gospodăriile din mediul urban. Procentul reprezintă mai puțin de jumătate din cel corespunzător asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto. Peste 82% din gospodăriile care au încheiat polițe de viață au luat această decizie în ultimii șase ani.
Ordinea firmelor la care s-a încheiat cel puțin o poliță de viață în ultimii trei ani este: ING Asigurãri de Viațã (29,1%), Asirom (19,2%), Allianz Țiriac (8,7%), AIG Life (8,1%) și Omniasig (5,9%).
Clasamentul în funcție de cotele de piață deținute în mediul urban este, însă, puțin diferit. Piața a fost clar dominată în ultimii trei ani de ING Asigurãri de Viațã, urmată de liderul anilor '90, Asirom, AIG Life, Allianz Țiriac, Omniasig, Interamerican și AVIVA. Situația este ilustrată și în graficul nr. 1.
Graficul nr. 1
Sursa: Daedalus Consulting
Graficul nr. 1. – Clasamentul în funcție de cotele de piață deținute în mediul urban
Cea mai spectaculoasă evoluție a avut-o, începând din 1999, ING. Cota de piață a companiei olandeze a crescut de la 18,1% la 36,3%. În aceeași perioadă, Asirom a pierdut procente importante din piață, cota sa scăzând la 12,4%, față de 29,6% până acum trei ani. Pentru AIG Life, ultimii trei ani au adus o creștere a cotei de piață la 10,3%, societatea depășind în acest interval Allianz Țiriac (9,5%).
Liderii pieței au reușit să câștige teren în mod diferit de la o regiune la alta. Astfel, ING are cel mai mare succes în Muntenia (42%, față de 29,1%, media la nivel național). Pentru Asirom, piețele principale sunt Moldova (36,4%,față de media de 19,2) și Ardealul (30,5%, față de media națională de 19,2%).
Bucureștiul este principala piață pentru AIG Life, compania deținând în capitală o cotă de 18,3%, față de media de 8,1%, consemnată la nivel național în gospodăriile din mediul urban.
Clientela dominantă a asigurătorilor, după venit, pentru polițe de viață:
Tabelul nr. 1. Clientela dominantă a asigurătorilor, după venit, pentru polițe de viață
2.5. Evoluția asigurărilor în România
Dinamica asigurărilor în România se încadrează, per ansamblu, în tendința generală a pieței mondiale a asigurărilor ca urmare a modificărilor la nivel global a economiei. Astfel, trei evoluții majore explică problemele enorme din industria asigurărilor. Mai întâi, începând din primăvara anului 2000, s-a produs o severă depreciere a activelor, ca urmare a caderii pieței bursiere globale. La aceasta s-a adăugat avalanșa de scandaluri financiare care a erodat puternic încrederea invesitorilor. Într-o a doua secvență, atacul terorist din 11 septembrie 2001 a provocat asigurătorilor cele mai grele pierderi din istoria branșei, într-o vreme în care volumul despăgubirilor implicate de catastrofele curente totalizeazăzeci de miliarde de dolari. Și, în fine, în legatură directă cu neplăcerile financiare generate de primele două împrejurări, obligațiile contractuale pe termen lung (asigurări de boalî, accident, dar mai ales pensiile private) au devenit o povară insuportabilă pentru companiile de asigurări.
În domeniul asigurărilor de bunuri și accidente, piața globală a acuzat la finele anului 2002, o pierdere de capital de 150 de miliarde de dolari, cu un minim de 180 de miliarde în septembrie 2002, ulterior atenuată prin management.
Situația este încă și mai dramatică în sectorul asigurărilor de viață, unde polițele contractate pe termen lung creează probleme acute de solvabilitate în prezentul imediat. Dacă, în deceniul trecut, primele încasate din asigurările de viață au crescut cu o rată medie anuală de 13%, aceasta s-a întâmplat în virtutea unui complex de factori extrem de favorabili: creșterea speranței de viață, privatizarea sistemelor de asigurări sociale, înlesnirile fiscale acordate asiguraților. Dar factorul cel mai dinamic a fost pachetul asigurare-investiție, care îi făcea pe clienți părtași la beneficiile boom-ului bursier.
Odată cu valoarea activelor companiilor de asigurări s-au prăbușit și profiturile clienților lor, dar mai ales credința lor că plasamentele în polițe sunt o afacere.
Chiar și în aceste condiții, piața românească a asigurărilor a înregistrat o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, o creștere net superioară ritmului de crestere economică înregistrată. Volumul total de prime încasate a ajuns în anul 2002 la 417 milioane de euro ( din care 352 milioane euro încasări prime pentru asigurări generale și 118,7 milioane euro asigurări de viață). Anul 2002 reprezintă primul an în care gradul de penetrare a asigurărilor în economie este supraunitar, ajungând la 1,09%, desigur încă departe de nuvelul înregistrat în piețele mature (în medie 8% în țările UE și 3-5% în țările Europei Centrale). Densitatea asigurărilor a crescut la 21,7euro/locuitor față de la 16 euro/locuitor în 2001. Structura primelor încasate continuă trendul început cu câțiva ani în urmă. Ponderea asigurărilor de viață a crescut în fiecare an, ajungând la 25 % în 2002 față de 8,3% în 1998. tendința aceasta va continua și în anii următori, ca urmare a maturizării pieței și creșterii nevoii de protecție, economisire și creării unui fond de pensii.
Încercând o estimare a evoluției asigurărilor în prima jumătate anului 2003, încasările de prime de asigurare depășesc 12.000 miliarde lei, respectiv o creștere nominală cu peste 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, circa 25% creștere reală.
Pentru viitor, creșterea economică previzionată va aduce cu sine efecte pozitive, sub aspectul creșterii segmentului de piață potențial căruia asigurările i se adresează implicit, a primelor de asigurare încasate; deși statisticile arată creșteri deosebite ale acestui indicator, efectele directe asupra nivelului de trai al populației și creșterii nivelului real al veniturilor vor dura. Efecte semnificative asupra dezvoltării acestui sector vor avea fondurile de pensii așteptate de operatorii de pe piața financiară: vor contribui la dezvoltarea acesteia în toate componentele sale, la imobilizarea economiilor populației și la investirea lor în economia națională, la relaxarea pe termen lung a bugetului asigurărilor sociale.
Capitolul Iii
Desfășurarea activității asigurărilor de persoane
la ING ASIGURÃRI DE VIAȚÃ
Asigurări de Viață România S.A.
3.1. Prezentarea societății
ING GROUP
Instituție financiară de origine olandeză, unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume, ING Group își desfășoară activitatea în domeniul bancar, al asigurărilor și al investițiilor (administrarea activelor) având o rețea extinsă în 65 de țări și peste 100.000 de angajați.10
Grupul cuprinde un spectru larg de companii renumite, care își deservesc clienții sub numele ING. Construită pe obiective clare, strategia ING își propunere să atingă o creștere continuă, menținând profitul la cote înalte. Puterea financiară a grupului, gama largă de produse și servicii și varietatea surselor de profit formează baza pentru continuitatea și creșterea potențialului ING. În toate acțiunile inițiate, se păstrează echilibrul optim între interesele clienților, acționarilor și angajaților săi, cunoscând rolul pe care și-l asumă într-o societate în continuă schimbare. Răspunsul la nevoile clienților, inițiativa, profesionalismul, munca în echipă și integritatea reprezintă principii pe care ING le aplică în toată activitatea sa.
_________________________
10 Violeta Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000
Urmând strategia la nivel internațional a grupului, în luna mai a anului 2001, compania de asigurări Asigurări de Viață România și-a schimbat numele în ING Asigurări de Viață, incluzând astfel în noua sa denumire simbolul leului ING.
Capacitatea de adaptare rapidă la diferitele condiții locale, la care se adaugă analiza profundă a pieței pentru identificarea corectă a oportunităților și a riscului, au condus la cucerirea unor importante cote de piață în țări precum: România, Ungaria, Cehia, Slovacia.
Asfel, în anul 2001, în Ungaria, cota de piață obținută din operațiile de asigurări de viață ale ING Group a fost de 31%, performanță ce a plasat compania în topul celor mai importante societăți de asigurare de pe această piață. Rezultate remarcabile au avut în această perioadă și companiile de asigurări de viață ale grupului în Cehia (18%), Grecia (14%), Slovacia (14%), Polonia (10%).
Performanța ING Asigurări de Viață România a fost cea mai importantă în această regiune, compania devenind în numai trei ani liderul pieței asigurărilor de viață din România.
ING NDEDERLANDEN ROMÂNIA
ING Bank România, prezentă din 1994 pe piața bancară românească, a devenit a treia bancă ca mărime din România, iar ING Asigurări de Viață România s-a lansat pe piața asigurărilor în 1997 ca urmare firească a extinderii activității ING Group pe acestă piață.
Datorită apartenenței la marele concern ING Group alături de ING BANK, societatea de asigurări ce funcționează sub emblema leului portocaliu câștigș în privința credibilității în rândul clienților săi.
Continuându-și planul de dezvoltare teritorială, ING își extinde activitatea în orașele Slobozia, Buzău, Călărași, Pașcani și Curtea de Argeș, avand deja șase agenții operaționale în București, două în Timișoara, și filiale cu o activitate care ar putea determina apariția unei a doua filiale în orașele: Pitești, Ploiești, Oradea, Brașov, Bacău și Galați.
Istoria companiei în România a început în octombrie 1994, când ING a lansat operațiunile bancare, fiind prima bancă străină care a deschis după 1989 o sucursală oferind servicii complete și a continuat cu lansarea în 1997 a companiei de asigurări.
De atunci, compania de asigurări a depășit toate așteptările în ceea ce privește numărul de clienți și dezvoltarea afacerilor. Numărul agențiilor a crescut de la 5 la 35 plus 40 de birouri în 63 de orașe numărul consultanților a crescut de la 200 la peste 3500, iar produsele au cunoscut o dezvoltare atât cantitativă cât și calitativă. Principala preocupare a ING Bank România este să ofere clienților săi servicii de încredere, eficiente și flexibile pe o piață imperfectă, adesea dificilă. Astfel, ING Asigurări de Viață este astăzi lider de necontestat pe piața românească cu un număr de aproximativ 350.000 de contracte, având o cotă de piață de 36,3%.
3.2. Asigurări de persoane pe exemplul ING Asigurări de Viață
ING Asigurări de Viață asigură o gamă complexă de servicii de asigurare atât clienților persoane fizice, cât și persoanelor juridice.
Soluțiile financiare oferite de ING Asigurări de Viață clenților săi sunt personalizate în funcție de posibilitățile financiare și necesitățile de siguranță specifice ale acestora. Polițele de asigurare reprezintă un mijloc modern de a investi, constituindu-se în planuri financiare de protecție, investiție și economisire, pentru persoanele asigurate și familiile acestora.
Asigurările de viață Unit Linked reprezintă un concept nou, introdus pe piața românească de ING Asigurări de Viață. Produsele Unit Linked reprezintă, deopotrivă, o asigurare de viață și un produs de investiții, în cadrul unui contract unic. Asigurările Unit Linked în RON și USD permit accesul la cele mai performante plasamente financiare din România și de pe piețele internaționale.
Planuri financiare de protecție
1. Prudent
este o asigurare de viață pe termen limitat și acoperă exclusiv riscul de deces pe durata contractului. Este o asigurare avantajoasă pentru cei care sunt implicați în afaceri și care doresc să asigure viitorul familiei în cazul nefericit în care survine decesul.
2. Maraton
este o asigurare de viață pe termen nelimitat. Este avantajoasă pentru persoanele care doresc o protecție financiară pentru ei și pentru familie. Este ideală pentru a asigura o moștenire, pentru a acoperi cheltuielile funerare, a taxelor de succesiune etc.
3. Asigurare individuală de accident
acoperă riscul de deces și riscul de invaliditate permanentă ca urmare a unui accident. Avantajoasă pentru acoperirea cheltuielilor medicale și/sau deces, compensare financiară în caz de invaliditate permanentă ca urmare a unui accident
Planuri financiare de economisire
1. Phoenix
este o asigurare mixtă redusă și acoperă riscul de supraviețuire. Este o asigurare avantajoasă pentru persoane tinere, dinamice și prevăzătoare. Phoenix oferă posibilitatea economisirii banilor, garantând primirea sumei asigurate la finalul contractului.
Indemnizația de asigurare se plătește contractantului în cazul în care la sfârșitul contractului persoana asigurată este în viață. În cazul în care persoana asigurată decedează pe durata contractului, beneficiarul primește suma primelor plătite până în momentul decesului
vârsta minimă de intrare în asigurare este de 18 ani, iar cea maximă de 65.
durata minimă a contractului este de 5 ani, cu condiția ca persoana asigurată să nu depășească pe durata contractului vârsta de 75 de ani.
Permite atât plata primelor eșalonat cât și prin primă unică
2. Regal
este o asigurare mixtă de viață și acoperă atât riscul de supraviețuire cât și riscul de deces. Este o asigurare avantajoasă pentru persoane prevăzătoare care doresc să pună deoparte o sumă de bani și care să asigure familia în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut.
Planuri de investiții
1. ACTIV Plus
2. GOLD
3. CAPITAL
Aceste planuri sunt de tip Unit Linked și se carcterizează prin faptul că sunt, în același timp, o asigurare de viață și un produs de investiții în cadrul unui contract unic.
Prin ACTIV se beneficiază în egală măsură de un instrument de investire și o asigurare clasică de viață pe termen nelimitat.
În cazul produsului CAPITAL, componenta de protecție asigură numai riscul decesului din accident, fiind astfel un produs cu o componentă investițională mai puternică.
Prin GOLD asigurații au acces la o asigurare de viață valabilă până în momentul pensionării, beneficiind și de avantajele constituirii unei pensii suplimentare sub forma rentelor viagere plătibile lunar după vârsta pensionării.
În timp ce ACTIV și GOLD sunt caracterizate prin eșalonarea plăților primelor de asigurare până la împlinirea vârstei de pensionare, CAPITAL este un produs de asigurare cu primă unică, plătibilă în momentul încheierii contractului.
Planuri de pensii
1. Merit este un instrument prin care clientul poate constitui pensia suplimentară necesară, având posibilitatea de a opta pentru un beneficiu de asigurare în caz de deces
2. Mentor reprezintă posibilitatea ca în paralel cu construirea planurilor individuale de pensii să se constituie resursele financiare necesare pentru familie, sub forma unei pensii de urmaș.
Planuri financiare pentru copii
1. Major
oferă beneficii caracteristice produselor Unit Linked: alături de componenta de protecție și acumulare se poate adăuga poliței o componentă investițională, administrată separat.
2. Academica
Este un plan financiar care îmbină protecția specifică unei asigurări de viață cu acumularea de fonduri bănești necesare continuării studiilor copilului.
3. Debut
Este planul financiar conceput astfel încât să permită economisirea unei sume de bani anual, sumă ce se va constitui într-un fond de tip zestre. Astfel, copilul va beneficia la căsătorie sau la împlinirea vârstei de 25 de ani, de o sumă de bani.
3.3. Inovații în domeniul asigurărilor
ING Asigurãri de Viațã și-a făcut un scop din lansarea pe piața românească de asigurări și servicii financiare a unui nou produs în fiecare an. În anul 2001 s-au lansat planurile de pensii Merit și Mentor, în anul 2002 asigurarea de sănătate Remedis, iar în 2003 credite ipotecare.
Astfel, ING România își extinde serviciile și către persoanele fizice prin lansarea unor produse noi, începând cu creditele. Creditele ipotecare sunt oferite într-o gamă variată cu o durata de rambursare de până la 25 de ani și un pachet de beneficii adiționale constând în asigurare de viață, cont curent, card de debit Visa și descoperit de cont, pentru a răspunde tuturor nevoilor clienților. Creditele ipotecare vor fi oferite prin intermediul consultanților ING Asigurãri de Viațã.
3.4. Rezultate financiare obținute de ING Asigurãri de Viațã
în anii 2002 – 2004
ING Group a obținut în 2002, un profit net operațional de 4,25 miliarde euro, în creștere cu 6,1% față de rezultatele obținute în anul 2001. Profitul net operațional pe acțiune a crescut în 2002 cu 5,3% până la 2,20 euro/acțiune, iar valoarea activelor administrate a crescut cu 2% la 513 miliarde euro, în condițiile unor intrări nete de 41 miliarde de euro. Declinul economic la nivel mondial și scaderea pietelor de capital au avut un impact negativ asupra rezultatelor grupului ING pentru anul 2003. În 2004 îmbunătățirea performanțelor a avut prioritate absolută. Integrarea companiilor de asigurări din Statele Unite a continuat și s-a încheiat în mare parte până la sfârșitul anului. De asemenea, în 2004 s-au continuat eforturile de adaptare a sistemului bancar și al asigurărilor pentru corporații la noile condiții de piață. La nivelul companiei s-a pus și mai mult accent pe proiectele generatoare de eficiență pentru a reduce costurile și a creste gradul de competitivitate", a declarat președintele ING Group.
Veniturile totale ale grupului, incluzând cele realizate de companiile Reliastar, Aetna Financial Services și Aetna International, s-au ridicat la 74,2 miliarde euro, în creștere cu 49,6%. Veniturile totale din activitățile de asigurări au crescut cu 64,7% atingând valoarea de 63,1 de miliarde de euro. Asigurările de viață au crescut cu 78,1%, iar asigurările non-viață cu 44,2%. Totodată, venitul pe investiții a crescut cu 28,6%, în timp ce veniturile bancare au scăzut cu 1,7% la 11,1 miliarde de euro, deoarece scăderea cu 23,8% a comisioanelor a contrabalansat creșterile veniturilor din dobânzi de 4,9% și celelalte venituri în valoare de 20,6%.
Una dintre reușitele ultimilor ani a reprezentat-o programele de rebranding care au fost introduse de ING pe cele mai multe piețe unde operează. Faza următoare, care a început în ianuarie 2002, a constat în folosirea numelui ING ca marcă unică pentru toate activitățile grupului. În Olanda, Nationale- Asigurări de Viață, Postbank, Cene Bankiers și RVS vor utiliza logo-ul ING ca parte componentă a logo-ului propriu.
După încheierea unui acord, în octombrie 2001, BHF Bank, parte a grupului ING, BHW – o companie de servicii financiare germană și BGAG – o companie de investiții a sindicatelor germane reprezentând 8 milioane de muncitori și 30% din acționarii DiBa au înființat BHW Invest FT, un joint – venture care a intrat pe piața produselor de pensii bazate pe noua legislație Riester. BHW Invest FT a primit deja primele mandate din partea fondurilor de pensii. Pentru acest an, ING urmărește preluarea Seguros Comercial America din Mexic.
ING România a anunțat rezultatele financiare pentru anul 2004, demonstrând o creștere susținută atât în domeniul bancar cât și în cel al asigurărilor de viață.
Președintele ING România a declarat: “Pe baza performanțelor deosebite din România, și ținând cont de evoluția pieței, ING urmărește menținerea poziției de lider în domeniile serviciilor financiare pentru persoane juridice și al asigurărilor de viață. Mai mult decât atât, ING dorește să devină cel mai important furnizor de servicii financiare integrate, prin introducerea de noi produse și servicii pentru clienții săi – persoane juridice și persoane fizice – prin intermediul unor canale de distribuție variate, sub un singur nume: ING .”
1. ING Bank a obținut rezultate financiare solide și în anul 2004, înregistrând un profit brut de 26.8 milioane Euro. Venitul total a crescut cu 4.6%, ajungând la 52.5 milioane Euro.
În sistemul bancar românesc ING se afla pe locul cinci din punct de vedere al activelor bancare și pe locul trei din punct de vedere al creditelor către sectorul privat.
ING Bank a înregistrat în 2004 o creștere de 15.2% față de anul trecut a creditelor pentru persoane juridice, nivelul acestora atingând 373.3 milioane Euro, respectând totodată politica strictă a ING în privința administrării riscurilor. “Statutul juridic de sucursală ne permite să fim mai implicați în creditare pentru că nu suntem limitați de restricțiile de expunere față de un anumit client, impuse de BNR, în cazul nostru fiind considerată expunerea la nivel de grup”. “Suntem convinși că portofoliul nostru de credite se situează la cel mai înalt nivel calitativ de pe piața românească”, a declarat Directorul General Adjunct ING Bank România. ING a fost una dintre primele instituții financiare care au promovat acordarea de credite în lei, considerând-o soluția optimă pentru majoritatea companiilor care activează în România.
În același timp, ING a urmărit îmbunătățirea continuă a calității produselor și serviciilor sale, oferind soluții inovatoare clienților săi (ex. introducerea decontarii electronice a plății taxelor vamale și debitarea directă on-line).
ING Bank este prima bancă straină care a pătruns pe piața românească în anul 1994 și se află în prezent pe locul 5 din punct de vedere al activelor bancare și pe locul 3 din punct de vedere al creditelor către sectorul privat. 90% dintre companiile multinaționale și 85% dintre marile societăți comerciale românești își desfășoară operațiunile bancare prin ING. ING este una dintre principalele bănci de investiții din România care, pe parcursul ultimilor 3 ani, a intermediat finanțarea a peste 2 miliarde USD în sprijinul economiei românești.
Depozitele atrase de bancă anul trecut, interbancare și de la clienți, au însumat 430,8 milioane de euro. La sfârșitul anului trecut ING Bank avea active totale de 673,4 milioane de euro, nivel aproape constant comparativ cu 2003.
ING Bank România
Rezultate financiare
Rezultate (mil euro) 2003 2004
Venituri totale 50,2 52,5
Profit brut 26,6 26,8
Bilanț (mil euro )
Total active 673,0 673,4
Credite 324,1 373,3
Titluri de tranzacție 15,8 50,6
Depozite atrase (interbancare &
clienți ) 407,4 430,8
Rata de solvabilitate de grd 1
(Tier 1 ) (in %) 7,0 6,9
Rata de solvabilitate (%) 10,6 10,3
I.) Indicatori pentru aprecierea eficienței de ansamblu a activității bancare
Rata profitului brut (Rpb):
2003:
2004:
Rentabilitatea (R):
2003:
2004:
Productivitatea muncii lucrătorului bancar (Wlb):
2003: euro
2004: euro
II.) Indicatori pentru aprecierea solvabilității și lichidității
Solvabilitatea : 2003: 10,6%
2004: 10,3%
Lichiditatea creditelor (Lcr):
2003:
2004:
III.) Indicatori pentru aprecierea profitabilității și rentabilității
Rata utilizării activelor (Rua)
2003:
2004:
2. ING Asigurãri de Viațã este lider pe piața asigurărilor de viață, cu o cotă de piața de 36,3%. Dna Violeta Ciurel a declarat: “2002 a însemnat primul an de profit pentru ING Asigurări de Viață, compania obținând un profit în valoare de 4,6 milioane Euro, continuând să inregistreze cresteri în segmentul asigurărilor de viață individuale și de grup, precum și al asigurărilor de sănătate.” Veniturile din prime au crescut cu 79%, ajungând la 27,1 milioane EUR, în timp ce numărul polițelor individuale a crescut la aproape 300.000. În cursul anului care s-a încheiat, au fost lansate noi produse: asigurări de sănătate (Remedis și Remedis+), anuități, și produsul unit linked – plan financiar pentru educația copiilor (Major). În același timp, ING Asigurări de Viață a fost prima companie de asigurări din România care a oferit clienților săi acces on-line la polițele de asigurare.
Încadrându-se în evoluția de ansamblu a grupului, rezultatele economico-financiare ale ING Asigurări de Viață pentru anul 2004 se prezintă după cum urmează:
SITUAȚII FINANCIAR – CONTABILE
CONTUL DE PROFIT ȘI DE PIERDERE
PENTRU ANUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2004
(toate cifrele sunt exprimate în mii euro)
SITUAȚII FINANCIAR – CONTABILE
BILANȚUL CONTABIL
LA 31 DECEMBRIE 2004
(toate cifrele sunt exprimate în mii euro)
SITUAȚII FINANCIAR – CONTABILE
SITUAȚIA FLUXULUI DE NUMERAR
PENTRU ANUL ÎNCHEIAT LA 31 DECEMBRIE 2004
(toate cifrele sunt exprimate în mii euro)
Capitolul iV
eficiența și managementul activității de asigurare
4.1. Particularități privind managementul în asigurările de persoane
Managementul în asigurări, ca de altfel în toate domeniile de activitate, urmărește crearea unor condiții optime pentru desfășurarea activității și eficientizarea acesteia. Pe lângă factorii comuni tuturor domeniilor de activitate, în asigurări intevin și factori specifici care determină modul de organizare și conducere a activității de asigurare, generând anumite particularități.
Managementul în asigurări trebuie să creeze condiții optime pentru constituirea la timp și în cuantumul prevăzut a fondului de asigurare și pentru adaptarea continuă a formelor de asigurări (facultative și prin efectul legii) de bunuri, persoane și răspundere civilă la cerințele care apar pe piața de asigurări și reasigurări, națională și internațională.
Managementul în asigurări este dependent de influența anumitor factori, și anume:
Caracterul aleatoriu al daunelor
Forma juridică a asigurării
Ramura de asigurare
Sfera de cuprindere în profil teritorial a asigurării
Dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate de asigurare.
Caracterul aleatoriu al daunelor. Societățile de asigurări își asumă răspunderi în legătură cu acoperirea unor daune care au un profund caracter aleatoriu. Volumul acestor daune nu se poate cunoaște, ci se poate doar aproxima, prin calcule bazate pe teoria probabilităților. De aici rezultă importanța deosebită a unui sistem informațional complet, care să cuprindă date privind frecvența și intensitatea riscului pe perioade de timp mai îndelungate.
Forma juridică a asigurării. Modul de organizare și conducere a activității de asigurare este diferit în cazul asigurării prin efectul legii față de asigurarea facultativă. Pentru asigurările prin efectul legii nu se impun măsuri petru perfecționarea activității de asigurare, ci doar pentru crearea condițiilor necesare încasării primelor de asigurare la termenul prevăzut de lege și pentru ca evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor să se efectueze pe baze reale și cât mai rapid.
În cazul asigurărilor facultative, este necesar ca managementul să permită:
maximizarea gradului de cuprindere în asigurare pentru realizarea unei dispersii optime a riscului
perfecționarea și eficientizarea activității de contractare a asigurării și de încasare a primelor de asigurare
asigurarea promptitudinii și corectitudinii operațiunilor de constatare, evaluare a daunelor și stabilire a despăgubirilor.
Pentru realizarea unui grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat, este necesar ca societatea de asigurări să ia o serie de măsuri organizatorice atât în perioada de dinaintea introducerii asigurării respective, cât și ulterior, constând în:
studierea și analiza minuțioasă a condițiilor economice, financiare și sociale existente pe plan intern și/sau internațional
dezvoltarea unei strategii de marketing adecvate
încheierea diferențiată a contractului de asigurare, în funcție de situația concretă pe care o prezintă fiecare perosană
îmbunătățirea imaginii firmei prin dezvoltarea unor cazuri concrete deosebite și prin perfecționarea tehnicilor de vânzare
cunoașterea cât mai detaliată a situației economice și a specificului activității persoanei asigurabile
studiul evoluției și intensității riscurilor.
Ramura de asigurare. Influența ramurii de asigurare asupra managementului duce la împărțirea asigurărilor în două categorii: de bunuri și de persoane.
În cazul asigurărilor de persoane nu este nevoie de un departament care să se ocupe cu problemele de constatare și evaluare a daunelor, ci de un sistem eficient de înregistrare a datelor privind situația fiecărui asigurat.
Volumul mare de lucrări implicate necesită informatizarea acestor operații. Societățile de asigurare care practică și asigurări de viață sunt nevoite să țină conturi distincte pentru acestea, să gestioneze separat fondurile aferente, iar rezultatele finale să le evidențieze distinct de celelalte feluri de asigurări.
Sfera de cuprindere în profil teritorial. Acest factor împarte asigurările în asigurări interne și externe.
În cazul asigurărilor interne, la adoptarea cadrului organizatoric și managerial este necesar să se țină cont de specificul țării și de cerințele de ordin economic, financiar și social ale posibililor asigurați.
Asigurările externe au ca obiect bunuri sau persoane care ies în afara granițelor țării, precum și bunuri aparținând unui stat aflate pe teritoriul altor state.
4.2. Caracteristicile eficienței asigurărilor de persoane în economia de piață
Eficiența oricărei activități trebuie privită în strânsă legătură cu utilitatea socială a acesteia. Aavând în vedere că asigurările constituie un element important al complexului mecanism al economiei de piață, ele corespund unor nevoi reale, concrete ale persoanelor fizice și juridice.
Din punct de vedere economic, asigurările reprezintă în esență o prestare de servicii efectuată de o societate comercială din domeniul asigurărilor în favoarea populației sau a unor persoane juridice.
Eficiența asigurărilor de persoane reprezintă o formă a eficienței economico-sociale care exprimă raportul dintre rezultatele obținute de activitatea de asigurare și cheltuielile determinate de plata sumelor asigurate, respectiv rezultatele financiare obținute de asigurator.
În analiza eficienței asigurărilor este necesar să avem în vedere faptul că în acest domeniu se întâlnește un fenomen original – unic în activitatea economică și anume inversarea ciclului de producție; asigurătorul „vinde” înainte de a fi „produs”, deci înainte de a cunoaște „costul produsului vândut”. De aici importanța deosebită a cunoașterii materiei asigurabile și stabilirea primelor de asigurare pe baza unor calcule riguros științifice, respectiv folosindu-se metode statistico-matematice.
Analiza eficienței economice a asigurărilor poate avea caracter științific dacă se bazează pe datele oferite de sistemul informațional existent în acest domeniu. Pornind de la aceste date pot fi cercetate, analizate, interpretate rezultate obținute în activitatea de asigurare, pot fi identificați factorii care le-au determinat și apoi pot fi stabilite căile și măsurile necesare pentru îmbunătățirea lor.
În activitatea de asigurare intervine un factor specific, de a cărui acțiune trebuie să ținem cont când analizăm eficiența economică a asigurărilor. Acest factor, care influențează volumul cheltuielilor efectuate de asigurător pentru plata sumelor asigurate, este caracterul aleator al fenomenelor care produc riscul asigurat.
Acest caracter impune analiza eficienței economice a asigurărilor să se facă pe o perioadă cât mai îndelungată (min 5 ani) deoarece numai în acest mod pot fi desprinse concluzii cât mai realiste privind rezultatele finale obținute.
Un alt factor, de natură subiectivă, care influențează în mare măsură rezultatele obținute de asigurător (în cazul asigurărilor de persoane facultative) se referă la calitatea și amploarea activității desfășurate de organele asigurătorului în legătură cu încheierea unui număr cât mai mare de asigurări, precum și la „gândul de înțelegere” a diferitelor persone fizice sau juridice în ceea ce privește necesitatea și utilitatea acestora. Obținerea unui grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat creează în mare parte condițiile necesare pentru ca asigurătorul să poată obține rezultate financiare favorabile.
În concluzie, putem afirma că activitatea de asigurare este eficientă din punct de vedere economic și social atunci când sunt satisfăcute atât nevoile generale ale societății cât și nevoile fiecărui asigurat în parte.
În domeniul asigurărilor, ca în orice sector de activitate, pentru ca analiza eficienței economice să-și atingă scopul propus este necesar să se folosească un sistem adecvat de indicatori. Alegerea indicatorilor de apreciere a eficienței economice se face în funcție de anumite criterii, după cum urmează:
a) obiectivele analizei ce urmează a se efectua
b) nivelul micro sau macroeconomic la care urmează să fie efectuată analiza
c) modul de reglementare juridică a asigurării care urmează să fie analizată
d) ramura de asigurare care face obiectul analizei
Fiecare dintre indicatorii utilizați scoate în evidență anumite laturi ale activității de asigurare. Nu se poate face o ierarhizare în utilizarea acestor indicatori și nici nu se poate afirma că unul dintre ei ar avea o importanță mai mare decât altul.
Aprecierea activității și eficienței asigurărilor de persoane poate fi făcută cu ajutorul unor indicatori, cum sunt:
gradul de cuprindere în asigurare
numărul polițelor de asigurare ce revin la 1000 de locuitori asigurabili
suma medie asigurată pe un contract
prima medie încasată pe un contract
numărul de asigurări contractate de un lucrător
productivitatea muncii
rata daunei (sumei asigurate)
costul relativ al societății de asigurare
rata venitului net
cheltuieli la un leu venit net.
Cu cât numărul contractelor încheiate este mai mare decât numărul răscumpărătorilor și cel al stornărilor din același an, cu atât situația se apreciază ca fiind mai favorabilă.
Gradul de cuprindere în asigurare
Nivelul de dezvoltare al asigurărilor facultative se poate aprecia calculându-se gradul de cuprindere în asigurare, ca raport între totalul persoanelor asigurate și totalul persoanelor asigurabile. Formula de calcul este:
unde:
ca = numărul persoanelor asigurate
ct = numărul persoanelșor asigurabile.
Cu cât gradul de cuprindere în asigurare este mai mare, cu atât sunt mai mari posibilitățile de creștere a eficienței economico-sociale, deoarece se realizează o dispersare mai uniformă a riscurilor diminuându-se fenomenul de antiselecție.
Gradul de cuprindere la asigurările facultative de viață este indicat să se calculeze în mai multe variante, pentru a avea o imagine cât mai completă cu privire la posibilitățile de dezvoltare. Astfel, el se poate calcula atât prin formula prezentată anterior, cât și cu ajutorul altor formule, cum sunt: raportarea numărului de asigurări în stoc activ la sfârșitul anului la numărul total al salariaților; raportarea portofoliului total de asigurări de viață la numărul populației asigurabile; raportarea portofoliului total de asigurări de viață la numărul total al salariaților.
Suma medie asigurată pe un contract
Se calculează ca raport între totalul sumelor asigurate și numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Formula de calcul este următoarea:
în care:
Sma reprezintă suma medie asigurată
Sa reprezintă totalul sumelor asigurate
Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate.
Suma medie asigurată se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai în cadrul asigurărilor facultative de viață. Se poate afirma că în cazul în care contractelor de asigurări de viață sunt încheiate pentru sume asigurate mai mari, personalul care se ocupa de contractări a desfășurat o activitate de calitate superioară. Acest indicator se calculează atât pentru întregul stoc de asigurări existent la un moment dat, cât și separat pentru asigurările contractate într-o anumită perioadă de timp.
Prima medie încasată pe un contract
Se obține raportând totalul încasărilor din prime la numărul contractelor de asigurare încheiate. Formula de calcul se prezintă astfel:
în care:
pm reprezintă prima medie încasată pe un contract
P – totalul încasărilor din primele de asigurare
Nc – numărul contractelor încheiate.
În cazul asigurărilor de viață, în condițiile în care contractele se încheie pe termen mai îndelungat, ne arată nivelul de atragere de numerar de la populație.
Numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător din domeniul muncii de achiziție
Se calculează ca un raport între numărul total de asigurări facultative de persoane într-o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, an) și numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări.
Formul de calcul este următoarea:
în care:
Nac reprezintă numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător
Ac – numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă
Lc – numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări.
Productivitatea muncii unui lucrător din asigurări
Se obține raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de lucrători. Formula de calcul este următoarea:
în care:
reprezintă productivitatea medie a muncii pe un lucrător
P – volumul primelor de asigurare încasate
– numărul total de lucrători.
Acest indicator se poate calcula atât la nivelul unui trimestru, cât și anual. Ultimii patru indicatori prezentați se pot calcula atât la nivelul unei sucursale, cât și la nivelul societății de asigurare.
Rata daunei
Este unul din indicatorii utilizați pentru aprecierea rezultatelor financiare obținute de un asigurător. El arată în ce raport se află sumele asigurate plătite de asigurător față de primele de asigurare încasate. Formula de calcul este:
unde:
D reprezintă totalul despăgubirilor sau al sumelor asigiurate plătite de asigurător;
P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.
Rata daunei se exprimă în procente și poate fi mai mică, aglă sau mai mare de sută la sută. Cu cât rata daunei înregistrează valori mai mici, cu atât situația financiară este mai favorabilă pentru asigurător.
Costul relativ al activității de asigurare
Pentru aprecierea cît mai viguroasă a rezultatelor financiare obținute de asigurător se utilizează și indicatorul denumit costul relativ al activității de asigurare. El se obține prin raportarea totalului cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare la totalul încasărilor obținute din primele de asigurare. Formula este următoarea:
În care:
– reprezintă costul relativ al activității de asigurare;
C – totalul cheltuielilor efectuate de asigurător (plăți de sume asigurate și cheltuieli privind constituirea și administrarea fondului de asigurare);
P – totalul primelor de asigurare și al altor venituri încasate de asigurător.
În mod normal,este mai mic decât sută la sută, însă pot apărea și cazuri când este mai mare, arătând că în perioada respectivă asigurătorul n-a reușit să acopere, cu încasările din primele de asigurare și din alte venituri, cheltuielile totale pe care le-a efectuat.
Întotdeauna > Rd pentru că și C > D
– Rd exprimă, în procente, chelruielile ocazionale de constituire și administrarea fondului de asigurare.
Rata daunei și costul relativ al activității de asigurare se calculează atât pentru fiecare an în parte, cât și pentru o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, pot fi utilizați fie pentru aprecierea în ansamblu a rezultatelor obținute de o societate de asigurări, fie pe sucursale.
Rata venitului net
Acest indicator este folosi pentru aprecierea nivelului rezultatelor financiare obținute de societatea de asigurare. Se calculează raportând diferența înre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei un an) la totalul veniturilor. Formula de calcul este următoarea:
în care:
P reprezintă totalul încasărilor din primele de asigurare și din alte venituri;
C- totalul cheltuielilor efectuate de asigurător.
Acest indicator arată, în procente, cât îi rămâne asigurătorului din fiecare 100 de lei prime încasate.
Cheltuieli la un leu venit net
Este un alt indicator utilizat pentru apreierea rezultatelor financiare finale și se calculează raportând diferența între totalul cheltuielilor și totalul sumelor asigurate plătite de asigurător pe percursul unui an, la diferența între toralul veniturilor și totalul cheltuielilor.
Formula de calcul este:
în care:
C reprezintă totalul cheltuielilor de asigurare;
D – totalul sumelor asigurate plătite;
P – totalul primelor de asigurare și a altor venituri încasate.
Pentru aprecierea extinderii relațiilor de asigurare se folosește indicatorul volumul primelor încasate. Primele de asigurare încasate servesc la constituirea fondului de asigurare a cărui destinație trebuie să răspundă satisfacerii scopului pentru care a fost creată asigurarea, adică plata sumelor asigurate. De aici rezultă importanța deosebită a cunoașterii materiei asigurabile și stabilirea primelor de asigurare pe baza unor calcule riguros științifice.
De asemenea, pentru a avea o imagine despre capacitatea de absorție a pieței asigurărilor în raport cu PIB se poate folosi indicatorul prime de asigurare încasate, care surprinde dinamica primelor de asigurare și a PIB.
4.3. Funcția de eficiență a activității de asigurare
În condițiile economiei de piață orice societate de asigurare trebuie să-și desfășoare activitatea pe baza unor criterii de eficiență care să conducă la posibilitatea acoperirii tuturor cheltuielilor cu plata sumelor asigurate și a celorlalte cheltuieli de constituire și administrare a fondului și să permită în final obținerea unui profit necesar desfășurării în continuarea a activității precum și pentru dezvoltarea acesteia. O societate de asigurare ce nu poate, prin activitatea desfățurată să asigure plata sumelor asigurate și a cheltuielilor amintite mai sus ajunge în situație de faliment. Deci, putem considera că eficiența unei activități de asigurare este caracterizată de mărimea profituluii obținut în urma acestei activități.
În general, profitul se stabilește la sfârșitul anului calendaristic, ceea ce, în caz că acesta are o valoare negativă, înseamnă încheierea activității cu pierderi fapt ce poate conduce la sistarea activității.
Este necesar ca societatea de asigurare să aibă în orice moment o situație dacă nu exactă, fapt imposibil în condiții aleatoare în care își desfășoară activitatea, cel puțin probabilitatea ca profitul obținut la un moment dat are o anumită valoare. Este nevoie de determinarea unei expăresii analitice care să exprime profitul în orice miment, în funcție de parametrii ce intervin în fenomenul aleator ce caracterizează activitatea societății. O asemenea expresie analitică se numește „funcție de eficiență a activității de asigurare”.
Pentru determinarea funcției de eficiență pe exemplul unei societăți de asigurare vom considera următoarele caracteristici ale activității de asigurare și anume:
N – reprezintă numărul asiguraților la un moment dat
S – suma plătită în medie de asigurător pentru fiecare asigurat, în cazul producerii evenimentului asigurat
p- probabilitatea (frecvența relativă) de producere a evenimentului asigurat
P – prima de asigurare medie plătită de fiecare asigurat
– riscul de faliment
R – capitalul social necesar desfățurării activității de asigurare
Totalul sumelor plătite S(t)de către societatea de asigurare este dat de următoerea relație:
Ținând cont de caracteristicile definite anterior se poate deduce ușor relația de calcul a profitului brut (Pb) ca diferența între totalul sumelor încasate de societate (N*P) și totalul cheltuielilor efectuate ( N*p*S), astfel:
(1).
Considerând un procent reprezentând ponderea cheltuielilor pentru constituirea și administrarea fondului de asigurare, din total încasări, rezultă că profitul efectiv realizat, notat cu Pe va fi:
(2).
Această funcție poate fi privită ca o funcție de „p”, adică probabilitatea de prducere a evenimentului asigurat. Este necesar ca, în funcție de acest parametru, să se stabilească în ce condiții profitul efectiv realizat este maxim la un moment dat.
Se constată că funcția Pe scade pe măsură ce probabilitate „p” crește. Profitul efectiv realizat devine nul dacă probabilitatea de producere a evenimentului asigurat in valoarea:
(3).
Este necesar ca atât la stabilirea primei de asigurare cât și în fiecare moment societatea de asigurare să determine prin studii statistice această probabilitate.
Dacă „p” depășește valoare dată de formula (3) profitul efectiv realizat devine negativ, adică societatea începe să lucreze în pierdere până la momentul în care probabilitatea revine la valori sub cea dată de relția (3).
Pentru evitarea acestei situații, societatea de asigurare poate influența micșorarea probabilității „p”, sub valoarea precizată, fie prin creșterea (indexarea) primei de asigurare datorate de asigurați, fie prin micșorarea sumelor plătite asiguraților sub forma sumelor asigurate.
Probabilitatea „p” poate fi considerată ca un prag de trecere spre faliment dacă societatea de asigurare respectivă nu are alte surse de creștere a profitului efectiv. Se poate trage concluzia că este bine pentru o societate de asigurare să desfășoare și alte activități din care să obțină profit, pentru a putea acoperi eventualele pierderi din activitatea propriu-zisă de asigurare, până când probabilitatea „p” scade sub pragul amintit. De asemenea, este bine ca fondul de rezervă constituit să fie suficient de mare ca să poată acoperi pierderile generate în asemenea situații.
Din relația (2) se observă că în cazul în care „p” nu depășește valoarea din relația (3), profitul efectiv crește proporționel cu numarul de asigurați. De aceea se impune ca pentru o cât mai mare eficiență a activității de asigurare, societatea respectivă să depună eforturi susținute pentru ca numărul de asigurați să crească.
Tot din relația (2) se observă influența negativă pe care o are asupra profitului efectiv realizat. Deci o altă cale de creștere a profitului este micșorarea acestei ponderi. În concluzie putem afirma că funcția de eficiență (Pe) reprezintă un barometru al eficienței societății respective.
4.4. Posibilități de creștere a eficienței acivității de asigurare în țara noastră
Trecerea de la economia centralizată la economia de piață presupune nu numai instituții democratice noi, mecanisme și pârghii financiare specifice, legislație nouă, ci și oameni cu o mentalitate nouă, cu spirit și inițiativă în promovarea unor activități rentabile și eficiente, care să conștientizeze faptul că într-o economie concurențială câștigă cel mai bun.
Restructurarea economiei naționale a cuprins, cum era și firesc, și activitatea de asigurare din țara noatră. S-au făcut pași importanți în această direcție. Apariția legii privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor a creat cadrul legal pentru a se manifesta o concurență loială în acest sector de activitate.
Creșterea eficienței activității constiutie un deziderat în economia fiecărei societăți de asigurare-reasigurare. Întrucât plățile privind despăgubirile dețin ponderea hotărâtoare în structura cheltuielilor aferente asigurărilor, se poate aprecia că identificarea căilor de reducere a despăgubirilor constituie o prioritate. Desigur reducerea cheltuielilor cu despăgubiri are o limită minimă corelată cu valoarea pagubelor generate de imprevizibilitatea riscurilor.
Prin urmare, se impune analiza detaliată a despăgubirilor pe categorii de asigurări, pe categorii de asigurați și în profil teritorial. Astfel se poate aprecia gradul în care unele pagube propuse a fi despăgubite au cauze obiective sau implicații subiective.
În ceea ce privește asigurările de persoane, pe linia creșterii eficienței economice, se impun măsuri corelate privind: creșterea numărului de polițe în cadrul fiecărei forme de asigurare, fundamentarea riguroasă a condițiilor de asigurare pe observații statistice și calcule actuariale, evidențierea operațiunilor referitoare la derularea asigurării (încasări de prime, rate restante, întreruperi la plată, reactivări, răscumpărări ale sumei asigurate, realitatea condițiilor de ivire a riscului etc.).
Inspecția de risc constituie o pârghie de evitare și reducere a cheltuielilor cu despăgubiri sau a plăților de sume asigurate. În baza condițiilor de asiugrare, organele de inspecție ale societăților de asigurare pot efectua inspecții de risc asupra modului de întreținere, utilizare și păstrare a bunurilor asigurate. Totodată au dreptul să investigheze periodic evoluția stării de sănătate a persoanelor care au încheiat polițe de asigurare. Concluziile și constatările organelor inspecției de risc pot fi operante, după caz, imediat sau, în eventualitatea riscului asigurat, ajungându-se uneori la refuzul de plată a despăgubirii solicitate de asigurat, la rezilierea contractului de asigurare sau la alte măsuri.
În ideea creșterii eficienței activității de asigurare se înscrie intensificarea dotării și folosirii echipamentelor și aplicațiilor informatice (prelucrarea observațiilor și datelor cu caracter statistic, efectuarea calculelor actuariale, evidența, fundamentare și încasarea primelor de asigurare, evidența contractelor și a derulării lor etc.).
Promovarea unor oferte declanșează în rândul societăților comerciale de asigurare o activitate cu o complexitate ridicată, care reprezintă strategia produsului. Lansarea unor noi produse de asigurare se face în funcție de cerințele pieței, utilizând în acest sens studii, informații cu privire la condițiile pieței, prognoze privind evoluția acesteia, resursele interne ale asigurătorului, planul de implementare a produsului, determinarea și măsurarea performanțelor, reacția concurenților. Noile produse, pentru asigurător sau pentru piața asigurărilor, pot fi urmate în scurt timp, de o cerere maximă dacă produsul este necesar, dacă el reprezintă o nevoie aparte, dar de larg interes.
Creșterea eficienței economice nu poate fi realizată de asigurător și reasigurător dacă legea nu oferă un cadru juridic corespunzător desfășurării activității de asigurare. Prin absența unor reglementări, în ceea ce privește înființarea, funcționarea și supravegherea societăților de asigurare și printr-un spațiu de desfășurare a acestei activități incoerent ce nu inspiră încredere, nu se poate realiza o activitate eficientă. Un aspect negativ în domeniul legislativ este acela că ritmul de adaptare a cadrului legal propice desfășurării și dezvoltării activității societăților de asigurare este mult mai lent decât cel în care se dezvoltă piața asigurărilor. Stabilirea unor jaloane flexibile ale cadrului legislativ, care să dezvolte posibilitatea realizării în condiții de garantare și siguranță a asigurărilor și, în paralel, schimbarea mentalității populației față de conceptul de asigurare, ar constiuti la ora actuală principalul mod de acțiune adoptat schimbărilor economice, sociale, politice ale României.
Un alt mod de acțiune îl reprezintă cooperarea între societățile de asigurare existente, agreate și incluse în cadrul organizatoric și lucrativ al unor organisme existente sau în formare. În acest sens, agrearea unor societăți de asigurări, cu o infrastructură puternică și cu un know-how adecvat, ar costitui cadrul realizării competitivității în asigurări. Acest cadru, care teoretic ar răspunde problematicii actuale trebuie să valorifice capacitatea de acțiune și adaptare a tuturor asigurătorilor.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Ciclurile profitului sunt rezultatul inevitabil al forțelor concurențiale din domeniul asigurărilor. Ele reprezintă una din cele mai serioase provocări cu care se confruntă managementul companiilor de asigurări. În faza concurenței din ciclul profitului poate slăbi în mod serios capacitatea organizației de a rezista unor agresiuni externe, precum inflația sau catastrofele. Deși opțiunile de care dispune managementul nu au consecințe grave, anumite decizii pot cauza greșeli ireparabile. De exemplu, refuzul de a se conforma reducerilor de prețuri poate conduce la pierderi permanente. Micșorarea profiturilor face imposibilă investiția în resurse umane și tehnologice, în situația în care aceste investiții ar oferi un avantaj pe termen lung asupra concurenților. Teama de a subscrie asigurări în perioada fazei erodării poate afecta relațiile companiei cu producătorii și comunitatea.
O firmă care dorește să rămână un concurent de succes pe temen lung trebuie să-și depășească concurenții în fiecare fază a ciclului.
În orice domeniu concurențial există două strategii ce pot fi utilizate pentru obținerea avantajului concurențial. Prima este încercarea de a evita concurența prețurilor prin crearea unor produse sau servicii diferențiate. Cea de-a doua este încercarea de a câștiga concurența prețurilor prin obținerea celor mai reduse costuri. În asigurare lucrurile decurg după cum urmează.
Dacă o societate de asigurări nu dorește să concureze cu celelalte firme pe baza prețului, ea trebuie să se mențină în afara acestei concurențe. Prin urmare, trebuie să încerce să-și creeze propriul monopol prin diferențierea ofertei. Dacă un asigurător își poate convinge cumpărătorii că produsele sau serviciile sale sunt mai bune decât produsele sau serviciile celorlalți asigurători, aceasta poate impune un preț diferit. Diferențierea produselor de asigurare poate fi realizată în diferite moduri. Ea poate implica oprirea unor acoperiri diferite, prestarea unor servicii excepționale structurarea unică a produsului, specializarea pe categorii de clienți sau identificarea unor categorii de consumatori ignorați până atunci.
Pentru ca diferențierea produselor să nu fie copiată de concurenți, asigurătorii care adoptă o strategie de diferențiere trebuie să găsească modalități de protecție împotriva potențialilor concurenți. Aceasta poate implica brevetarea anumitor sisteme și produse, acumularea unei experiențe și a unor cunoștințe specializate sau acumularea de resurse. În general, o strategie de succes în domeniul diferențierii ofertei implică o îmbunătățire continuă a produselor și serviciilor existente, pătrunderea pe noi piețe, lucru care implică studierea și satisfacerea necesităților privind asigurarea.
Necesitatea de a găsi noi piețe și de a le selecta pe cele vechi pentru a diferenția produsele și serviciile unei companii reprezintă modul în care se reînnoiește industria asigurărilor.
O altă strategie pentru care pot opta firmele individuale pentru obțienerea avantajului competitiv este aceea de a vinde produse nediferențiate și de a concura pe baza prețului. Pentru a câștiga o cotă de piață și pentru a crește profiturile în timp, firma trebuie să dețină avantajul costului. Asigurătorul care oferă prețul cel mai mic la un produs nediferențiat își poate întrece concurenții deoarece ele poate oferi oricând ceea ce dorește cumpărătorul, adică prețul cel mai mic. În asigurare, o structură de costuri reduse poate implica o anumită localizare geografică, într-o piață a forței de muncă cu costuri reduse sau utilizarea unui sistem de distribuție mult mai eficient. Totuși, chiar în cazul diferențierii produselor, concurenții tind să substituie produsele oferite de firmele care au costuri reduse. Astfel, chisr și în cazul diferențierii produselor compania cu cele mai reduse costuri trebuie să găsească noi metode de a-și reduce costurile pentru a-și învinge concurenții și să continue să ofere cel mai mic preț cumpărătorilor săi.
Recomandarea diferențierii produselor și a reducerii costurilor este ușor de sugerat, însă, în practică, ambele sunt dificil de aplicat. Crearea produselor diferențiate, menținerea pe piață și obținerea unor noi profituri din vânzarea acestor produse sau dintr-o structură de cheltuieli reduse implică imaginație, tenacitate, îndrăzneală și încredere; imaginația pentru a se putea îndepărta de concepția asigurătorilor privind natura produsului și a modului în care trebuie livrat, tenacitate pentru a susține obiective pe termen lung și a continua inovația, îndrăzneală pentru a risca timp, efort și bani în aplicarea unor metode noi și încredere pentru a putea înfrunta de unul singur provocările în loc să urmărească comoditatea acțiunii în grup.
O companie de succes aflată pe o piață ciclică, concurențială, nu caută să găsească cauzele externe ale ciclului profitului în industria asigurărilor și nici nu încearcă să găsească soluții imposibile. O firmă de succes se autoanalizează, continuând să cerceteze și să găsească metode mai bune și mai puțin costisitoare de a satisface nevoile de asigurare ale societății.
1. În România, necesitatea asigurărilor este extrem de puțin înțeleasă. Folosirea mass-mediei pentru educarea populației în privința asigurărilor nu este nici eficientă și nici suficientă.
2. Asigurările de persoane au un rol important în alcătuirea unui plan financiar care să ofere siguranță și profit și oferă soluții pentru problemele financiare cauzate de deces, îmbolnăviri, accidente.
3. În condițiile introducerii relativ recente a asigurărilor facultative de persoane în țara noastră, se recomandă încheierea asigurărilor prin consilieri (agenți de asigurare), astfel încât deținătorul poliței să poată beneficia de toate informațiile și servicile necesare.
4. Consilierul financiar (agentul de asigurare) are următoarele sarcini: evaluarea nevoilor personale ale solicitantului asigurării, prezentarea unui plan financiar care să includă și asigurarea, punerea la dispoziția clientului a unui număr mare de oferte, de la diverse companii, revizuirea permanentă a nevoilor de asigurare ale deținătorilor de polițe.
5. În România, cererea de asigurare este mult sub nivelul de dezvoltare economică, ca urmare a neîncrederii, lipsa interesului, nivelul scăzut al venitului, publicații insuficiente. Societățile de asigurare trebuie să stabilească o mai bună colaborare cu mass-media, să-și instruiască mai bine agenții de asigurare și să ofere servicii de încheiere a contractelor, încasare a primelor șe de plata despăgubirilor, la nivele înalte de performanță.
6. Ca urmare a lipsei finanțării pieței asigurărilor din țara noastră, puterea financiară a asigurătorilor este limitată, iar oferta de asigurare este restrânsă. O altă problemă a pieței asigurărilor este lipsa personalului calificat, fiind astfel necesară o specializare în afara țării a personalului actual, sau racolarea specialiștilor din străinătate. De asemenea, se impune implementarea unui sistem contabil specializat pentru domeniul asigurărilor.
7. Ca urmare a procesului inflaționist și a instabilității vieții economice, pe lângă produsele clasice de asigurări de persoane au apărut tipuri noi de asigurări pe piața mondială. De exemplu, în S.U.A. a fost lansată asigurarea universală a vieții, asigurarea variabilă a vieții etc.
8. Managementul în asigurări trebuie să asigure: un sistem informațional complet, cu informații pe perioade cât mai mari, dispersarea riscurilor prin extinderea cuprinderii în asigurare, încheierea diferențiată a contractelor de asigurare, informatizarea evidenței pentru asigurările de persoane.
9. Ca urmare a inversării ciclului de producție în asigurări –asigurătorul „vinde” înainte de a fi „produs” – eficiența asigurărilor de persoane este condiționată de o bună cunoaștere a materiei asigurabile și de stabilirea primelor pe baza unor calcule riguros științifice.
STUDIU DE CAZ
ASIGURĂRILE DE PERSOANE
LA ING
ASIGURĂRI DE VIAȚĂ ROMÂNIA S.A.
Următorul studiu de caz prezintă derularea unei asigurări de viață, din momentul în care potențialul client devine interesat de o asigurare de viață și până la înmânarea poliței de asigurare asiguratului.
La data de 10.01.2003, PENA VALI, în calitate de persoană fizică, apelează la ING Asigurări de Viață România S.A., în vederea încheierii unei asigurări de viață.
Un consultant în asigurări de viață, colaborator al societății, intră în legătură directă cu potențialul client, și într-o primă etapă îi completează un „Formular de Analiză a Necesităților” (vezi ANEXA I), pentru stabilirea soluțiilor optime, potrivite acestui caz. Formularul cuprinde informații privind datele personale ale clientului, situația sa financiară, ocupație, studii și date concrete privind pretențiile sale asupra despăgubirilor necesare în cazul producerii evenimentului ce urmează a fi asigurat; el se bazează pe balanța între nevoi sau necesități și posibilități financiare. Informațiile furnizate în acest chestionar sunt confidențiale și vor fi înregistrate în baza de date a Asigurări de Viață. Se stabilește o întâlnire ulterioară pentru data de 29.01.2003 în vedere prezentării și analizării soluțiilor.
După analiza formularului, consultantul construiește o serie de soluții de asigurare care să acopere nevoile de protecție ale clientului. Din această serie se aleg cele mai avantajoase trei soluții ce urmează să fie prezentate clientului.
În urma propunerilor consultantului de asigurări și a consultării ilustrărilor respectivelor soluții, Vali Pena alege una (vezi ANEXA II), iar în data de 29.01.2003 completează o „Cerere de Asigurare” (vezi ANEXA III) pentru produsul ACTIV Plus care cuprinde date amănunțite referitoare la persoana sa, natura profesiei și riscurile generate de aceasta, sporturi practicate sau hobby-uri extreme și un chestionar privind starea de sănătate. Cererea de Asigurare nu generează obligații pentru contractantul asigurării decât în momentul plății primei de asigurare și a încheierii poliței. În același moment se completează „Fișa de identitate a clientului” (vezi ANEXA IV) care atestă că datele din cartea de identitate a clientului corespund cu cele din cererea de asigurare.
În aceeași dată se face plata aferentă ratei stabilite de client și se eliberează chitanța (vezi ANEXA V); de la ora 00,00 a zilei următoare intră în vigoare acoperirea oferită de asigurător.
Asigurări de Viață analizează Cererea de Asigurare și stabilește tarifele de primă pentru riscul asigurat, respectiv pentru deces din accident. Contractul nu prevede clauze suplimentare de sănătate, astfel încât controlul medical nu este obligatoriu. În astfel de cazuri, societatea trimite la analize (pe cheltuiala proprie), prin sondaj un procent de 5% din numărul persoanele asigurate.
La data de 03.02.2003 s-a încheiat Contractul de asigurare cu nr. 71284693, concretizat în emiterea poliței de asigurare cu același număr(vezi ANEXA VI).
Polița de asigurare menționează participanții la asigurare respectiv: Vali Pena în calitate de contractant și persoană asigurată, ING Asigurări de Viață – asigurător, iar beneficiar unic Iacob Pena.
Asigurarea principală este Unit Linked ACTIV Plus cu începere din data de 29.01.2003 și cu plata primelor până în 2028. Dacă decesul survine până la acea dată suma încasată de către beneficiar va fi de 200.000.000 lei. Clauza suplimentară este cea de deces din accident, intră în vigoare la aceeași dată și este valabilă pe toată durata plății primelor, respectiv până la 29.01.2028.
Valoarea primei de asigurare este de 1.581.835 lei și se achită trimestrial în zilele de 29.01, 29.04, 29.07, 29.10 ale fiecărui an, prin cupoane (vezi ANEXA VII). Alocarea primei de asigurare pe Programe de Investiții se face 100% în Programul Mixt, în lei, și s-au achiziționat 21, 40845 unituri la prețul de 70.065,78. Valoarea debitului la această dată – aferentă primei corespunzătoare riscului de deces și costurilor administrative este de 100.990,00 lei.
În data de 04.02.200 consultantul de asigurări îi înmânează personal asiguratului Vali Pena mapa ce conține următoarele documente: contractul de asigurare împreună cu condițiile aferente (vezi ANEXA VIII-XI), polița de asigurare, o scrisoare de felicitare din partea Managerului General – Violeta Ciurel, „Foaia de depunere„ pentru efectuarea plății următoare.
Începând cu 29.01.2003 contractul de asigurare este valabil și acoperă riscul de deces din accident pe toată durata acestuia, atâta timp cât asiguratul își plătește primele de asigurare.
În cazul neplății primelor de asigurare, asiguratul beneficiază de o perioadă de clemență de 30 de zile, perioadă în care asigurarea este activă, adică se beneficiază în continuare de acoperire. După această perioadă, se acordă un timp de un an în care contractul poate fi reluat prin plata tuturor primelor restante. Dacă nu se efectuează această plată, contractul se reziliază de la sine fără posibilitatea repunerii lui în vigoare.
Această asigurare acționează astfel:
dacă persoana asigurată, în speță Vali Pena, decedează în perioada de valabilitate a contractului, atunci beneficiarul, Iacob Pena primește suma asigurată în valoare de 200.000.000 lei. În cazul în care decesul survine ca urmare a unui accident, la suma de asigurare se adaugă 18.000.000 lei despăgubire din asigurarea suplimentară ADR.
dacă persoana asigurată în urma unui accident intră în incapacitate de muncă permanentă, totală sau parțială, conform clauzei WOP, compania ING Asigurări de Viață se obligă la plata primelor rămase de plătit de către asigurat până la finele contractului.
în condițiile în care la finalul contractului, persoana asigurată este în viață, ea beneficiază de valoarea de răscumpărare a contractului care este aproximativ egală cu valoarea unit-urilor existente în cont. Persoana asigurată, devenită astfel beneficiar decide cum își va încasa suma asigurată (rentă viageră, rente lunare, trimestriale, semestriale sau anuale pe o perioadă determinată). La finalul contractului orice acoperire de risc încetează.
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurarile de Persone la Ing Asigurari de Viata Romania (ID: 133348)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.