Asigurari Obligatorii Vs Asigurari Facultative

Economie

Asigurari Obligatorii Vs Asigurari Facultative

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

În literatura de specialitate sunt prezentate puncte de vedere diferite în legătură cu conceptul de asigurare. Asigurarea reprezintă un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorât din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare probabile, imprevizibile .

Alți autori definesc conceptul de asigurare ca o operație prin care unei părți, asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizații o prestație furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariției unui eveniment.

Asigurarea este definită ca fiind operația financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.

Potrivit dispozițiilor art.57 din reglementarea adoptată în 1971, ,,prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației Asigurărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terțe persoane, denumită beneficiar, o indemnizație – despăgubire sau sumă asigurată – în limitele convenite” .

După renunțarea la monopolul statului în domeniul asigurărilor, exercitat prin Administrația Asigurărilor de Stat, a apărut necesitatea reformulării definiției date prin legea contractului de asigurare.

Necesitatea apariției activitãții de asigurare este legatã de existența unor posibilie evenimente, care reprezintã un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau poentru viața oamenilor.

Putem spune, într-un fel, că asigurarea a apărut odată cu apariția societății umane.

Asigurãrile moderne s-au conturat odatã cu apariția calculelor acturiale, care, luând în considerare caracterul aleator al riscurilor asigurate, au permis determinarea științificã, prin metode statistico-matematice, a primelor de asigurare

În prezent asigurarea este perceputã ca o industrie complexã,o rețea regulatã care oferã o mare varietate de produse și servicii care vin însprijinul indivizilor, familiilor și organizațiilor în problemele de risc.

Evoluția asigurãrilor s-a produs în paralel cu cea a legislației ,a contabilitãții și a formelor de comerț. Oamenii de afaceri au invãțat sã foloseascã tehnicile de asigurare pentru a micșora riscurile inerente în activitatea lor , așa cum au invãțat sã foloseascã contractele pentru a stabili responsabilitãțile financiare ale pãrților. În trecut, oamenii erau dispuși sa accepte mare parte din riscurile pe care le întampinau , bazându-se la nevoie pe sprijinul financiar al familiei.

În evoluția asigurãrilor dezvoltarea statisticii, dezvoltarea economicã si extinderea tranzacțiilor comerciale reprezintã elemente esențiale.

CAPITOLUL 1

Necesitatea asigurarilor in Romania

Aparitia si evolutia asigurarilor in Romania

Istoria asigurărilor în România a început să fie scrisă anterior anului 1871, respectiv un fel de întrajutorare reciprocă a membrilor aceleiași comune la decesul vitelor denumită în limbajul vremii Hopșa. Astfel, în cazul accidentării unei vite, aceasta era tăiată iar carnea era împărțită între locuitorii din aceeași comună, fiecare plătind o sumă de bani pentru parte ce-i revenea. In felul acesta proprietarul sinistrat își acoperea în totalitate sau în parte paguba suferită.

Breslele din Transilvania, înființate în secolul al XIV-lea au fost primele organizații care au practicat o formă de asigurare pe principiul mutualității și întrajutorării. Aceasta se referea la asigurări de viață și potrivit clauzelor fiecare membru era obligat sã plătească o taxă de înscriere iar apoi cotizații periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare pentru membrii săraci ai breslei, precum și pentru plata de ajutoare pentru familia decedatului atunci când aceștia rămâneau fără mijloace de trai.

În anul 1744 a apărut la Brașov, Casa de Incendiu, organizată prin fuzionarea mai multor asociații mutuale. O instituție de asigurare pentru incendiu s-a creat și în Sibiu la inițiativa magistraturii orașului în anul 1823 dar în anul 1864 când statutul său fusese definitivat numai jumătate din proprietarii de imobile și-au dat adeziunea pentru constituirea b#%l!^+a?ei. Dupã tratatul de la Adrianopole din anul 1829, au apãrut în București, la Iași și în porturile dunãrene reprezentante ale unor companii strãine din Austria, Italia, Anglia și Ungaria. Aceste reprezentante practicau asigurãri de transport, de incendiu și asigurãri de viațã.

În anul 1844 ia ființă Institutul General de Pensii, organizație ce își face apariția tot la Brașov, ca asociație mutuală care asigură membrilor o pensie anuală, având caracter specific de asigurări de viață Dacia a fost prima societate românească de asigurare autorizată prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871 având ca membrii fondatori personalitati marcante ale vietii politice, sociale si economice: B. Boerescu, T.F. Negroponte, G. Gh. Cantacuzino, Menelas Ghermani, Th. Mehedinteanu, St. Ioanide, C. Deroussi, V.C. Porumbaru si Alexandru Zissu. În momentul înființării, societatea dispunea de un capital social de 3 milioane lei. Cu toate că, fondatorii și membrii consiliului său de administrație erau personalități marcante ale vieții politice, sociale și economice din perioada respectivă, societatea a întampinat numeroase dificultăți.

În anul 1873 a fost creată a doua societate romanească de asigurări, România, cu un capital social de 2 milioane lei. Această societate avea și ea ca membri fondatori și ca membri în consiliile sale de administrație, personalități marcante ale scenei politice, economice și sociale din acea vreme : Beizadea D. Grigore Ghica, principele Al. B. Știrbei, Mihail Kogalniceanu. Această societate a avut parte de succes, iar rezultatele pe care le-a înregistrat au determinat societățile străine să-și retragă reprezentanțele din țara noastră și să cedeze portofoliul lor societății România.

În anul 1881, cele doua societãți românești de asigurãri au fuzionat și au creat o singura societate, Dacia – România, care a devenit o societate puternicã.

Un an mai târziu, s-a înființat, tot de cãtre marile personalitãți ale vieții socio-politice și economice, societatea Naționala, care avea un capital social de 3 milioane lei. Printre fondatorii societãții se pot enumera: I. Marghiloman, D. Sturza, P. Gradisteanu, Gh. C. Filipescu, J. M. Elias, Emil Constantinescu, Menelas Ghermani, Teodor Rosetti, N. I. Crissoveloni, Ioan S. Bratianu și altii. Ca urmare a creãrii acestor societãți de asigurãri și a dezvoltãrii pieței locale a asigurãrilor, rând pe rând, reprezentantele companiilor straine de asigurãri au inceput sa se retragã, cedându-și portofoliile societãților românești.

Evoluția societãților de asigurãri este puternic marcata de pãtrunderea și dezvoltarea capitalismului în Principatele Române, de concetrarea și centralizarea capitalului. Proliferarea asigurãrilor și centralizarea capitalului pe plan intern a fost însotita de o expansiune externã a celor mai puternice societãți din Principatele Române. Astfel, primele societãți de asigurãri din Bulgaria au aparut ca filiale ale societãților Dacia-România (1881) și Naționala (1889).

În anul 1887, prin colaborarea cu Banca Marmorosch, a fost întemeiatã la Brãila, societatea Generala, care era specializatã în asigurãrile pentru transporturi maritime în special a celor de cereale. Compania italiana "Assicurazioni Generali" din Trieste a pãrticipat la subscrierea capitalului societãții Generala, ajutând-o pe aceasta sã obțina recunoașterea polițelor și cedarea în reasigurare pe piețele internaționale de asigurãri. Ulterior societatea Generala și-a mutat sediul la București și și-a diversificat portofoliul, inclusiv în domeniul asigurãrilor de viațã. În anul 1935, luând în considerare volumul de prime încasate, Generala se situa în fruntea societãților de asigurare din România.

În anul 1906, s-a înființat societatea Agricola, care practica în principal asigurãri agricole dar și alte tipuri de asigurãri și care a fuzionat în anul 1930 cu societatea Fonciera din Cluj, formând societea Agricola- Fonciera..

În anul 1911 s-a înființat societatea Prima Ardeleana, iar în anul 1920 s-a creat societatea Steaua României care, în anul 1932 a fuzionat cu societatea Ancora. Compania formatã în urma acestei fuziuni a preluat în anul 1936 portofoliul corespunzãtor participației românești la societatea Phoenix din Viena, care era în lichidare.

În anul 1923, s-a înființa la Chișinãu societatea Vulturul, creata de foștii membri ai secțiunii de asigurãri a Centralei Cooperativelor din Basarabia, cu un capital de numai 740 mii lei. În acelasi an a luat ființã societatea Asigurarea Româneascã, cu un capital de 4 milioane lei și care era specializatã în asigurãri de viațã fãrã examinare medicalã. Rezultatele din primele de asigurare obținute de societate, au plasat-o în anul 1937 pe locul șase în cadrul societãților din acea periodã.

Asigurãrile practicate de societãțile de asigurare pânã la începutul Primului Rãzboi Mondial erau asigurãri de incendiu și asigurãri de viațã, asigurãrile de transport limitându-se numai la transporturile fluviale, iar asigurãrile impotriva grindinei s-au practicat foarte puțin timp și la o scarãfoarte restransã.

Dupa Primul Rãzboi Mondial, au apãrut înca 22 de societãți de asigurare, dintre care unele erau succesoare ale societãților strãine de asigurare: Steaua României care a preluat portofoliu lui Munchener, Prima Ardeleanã care a preluat portofoliul lui Erste Ungarische și Adriatica (societate italianã). b#%l!^+a?

Dupã anul 1927 Guvernul a autorizat înființarea societãților strãine în România, printre care Norwich, Phoenix, Standard, Sun.

În anii '30 activitatea economicã și activitatea de asigurãri au cunoscut cea mai mare dezvoltare, dezvoltându-se toate ramurile de asigurãri care se practicau pe plan internațional, își desfãșurau activitatea 44 societãți de asigurare. În urma concurenței din piață în anul 1936 mai funcționau doar 23 de societăți de asigurare.

Izbucnirea celui de-al Doilea Rãzboi Mondial și intrarea României în razboi, a condus la declinul activițatii de asigurãri, astfel societãțile engleze Caledonian – România, Norwich Union F.D. și Sun Insurance LTD și-au predat portofoliul socieãții Vatra Dornei și și-au încetat activitatea.

Dupã terminarea rãzboiului, în anul 1945, mai funcționau în România numai 13 societãți românesti și 5 reprezentante strãine. Printre societãțile românești se numãrau și Generala, Dacia – România, Asigurarea Româneascã, Steaua Româneascã.

În anul 1942 odatã cu apariția legii care reorganiza activitatea de asigurare, Casa de Asigurãri a Ministerului de Interne (aparuta în anul 1915 și reorganizata înanul 1936) s-a transformat în Regia Autonomã a asigurãrilor de stat (R.A.A.S.) practica toate categoriile de asigurãri și detinea monopolul asupra asigurãrii bunurilor de stat și comunale. Având învedere faptul ca R.A.A.S. era în proprietatea statului, regia presta numai servicii publice și nu obtinea profit, astfel primele de asigurare erau sub nivelul primelor practicate de societãțile private de asigurãri. R.A.A.S. suporta cheltuielile de regie și despagubirile din primele de asigurare încasate.

Aparitia si evolutia asigurarilor pana in 1990

În anul 1949 Regia Autonomã a asigurãrilor de stat s-a transformat în societate comerciala de stat și asigurãri. În urma nationalizarii, în anul 1948, societãțile de asigurare au trecut în proprietatea statului cu toate activele și pasivele lor, iar instituțiile publice de asigurãri au intrat de asemenea în noile structuri ale economiei planificate.
În aceeasi perioada, capitalul sovietic și-a facut aparitia în diverse ramuri ale economiei, în domeniul asigurãrilor creându-se societatea Sovrom – Asigurare.

În anul 1952 s-a creat cu capital integral românesc, Administrația asigurãrilor de stat – ADAS, instituție specializatã în activitatea de asigurare, de reasigurare și de comisariat de avarie. ADAS și-a desfașurat activitatea sub conducerea generalã a Ministerului Finanțelor, pe baza unor decrete emise special pentru aceasta. Ministerul Finanțelor aproba regulamentele de funcționare și conditiile generale și speciale de asigurare, inclusiv tarifele de prime și sumele asigurate la asigurãrile facultative. Numai riscurile care erau cedate în reasigurare, limitele retinerilor proprii și conditiile reasigurailor, erau stabilite de ADAS.
Odatã cu apariția ADAS, asigurãrile au devenit monopol de stat, aceasta fiind singura instituție din România care a practicat activitatea de asigurare/reasigurare. ADAS avea în obiectul de activitate asigurãri obligatorii (prin efectul legii) și asigurãri facultative.
Asigurãrile prin efectul legii, practicate de ADAS era asigurãri pentru bunurile care aparțineau cooperativelor agricole de producție și asociațiilor intercooperatiste (inclusive unitatilor economice ale acestora), asigurãri pentru bunurile care aparțineau persoanelor fizice, asigurãri de cãlãtorie pentru cazurile de accidente, asigurãri de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Asigurãrile facultative incheiate de ADAS (in lei sau în valutã ) erau asigurãri de bunuri pentru riscurile de avarie, distrugere, furt sau altele; asigurãri de persoane pentru riscurile de invaliditate, deces, supraviețuire sau altele; asigurãri de raspundere civilã, pentru riscurile de vãtãmare corporalã sau deces de persoane, avarierea sau distrugerea unor bunuri și alte pagube pentru care exista raspundere potrivit legilor învigoare la acea data.

Asigurarile in procesul tranzitiei la economia de piata

Dupã anul 1990, au apãrut importante schimbari legislative care au condus la înlãturarea monopolului statului, apariția multor societãți de asigurare și la stabilirea climatului concurențial pe piațã asigurãrilor din România, favorizatã și de schimbarea mentalitãții poporului român dupa Revoluția din 1989.

În locul Administrației Asigurãrilor de Stat, care și-a încetat activitatea pe data de 31 decembrie 1990, au luat ființã trei societãți cornerciale pe acțiuni în domeniul asigurãrilor:

– Societatea "Asigurarea Romaneasca S.A.", care a preluat activele aferente asigurãrilor facultative de viațã, cele aferente asigurãrilor obligatorii, asigurãrilor facultative de autoturisme și altor asigurãri în suma de 1 000 milioane și, în limitele acestora, pasivele corespunzatoare, precum și bunurile imobile aparținand ADAS, incluse în capital; b#%l!^+a?

– Societatea "Astra S.A." a preluat activele societãților mixte, cu participarea ADAS din strãinatate, cele aferente asigurãrilor și operațiilor de reasigurare în relațiile cu strãinatatea, în suma de 3 000 milioane de lei, și, în limitele acestora, pasivele corespunzatoare;

– Agentia "Carom S.A." a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despãgubirilor în cazurile de pagube produse în România, când rãspunderea revine unor asigurați la societãți de asigurãri din strainatate.

În luna septembrie 1990 a fost înființata prima societate cu capital integral privat din România, Unita S.R.L cu sediul la Timișoara.

În anul 1991, a fost adoptatã Legea nr. 47 privind constituirea și funcționarea societãților comerciale din domeniul asigurãrilor iar în anul 1995 Legea nr.136 privind asigurãrile și reasigurãrile. Guvernul României a înființat Banca de Export Import a României S.A. – Eximbank, avand capital integral de stat. Aceasta societate practica asigurãri pentru credite la export impotriva riscului de neplatã.

În anul 1992 s-au înființat societãțile Agras, Asigurare Reasigurare Ardaf, Roumanie Assurence International.

În anul 1993 s-au înființat societãțile Asigurarea Anglo – Româna, Generala Asigurãri.

În anul 1994 cel mai mare grup de asigurãri și servicii financiare din lume, AIG – American International Group a venit în România prin divizia de asigurãri generale.
Tot în anul 1994 a fost înființatã UNSAR – Uniunea Nationala a Societãților de Asigurare și Reasigurare din România și s-au înființat societãțile Asistras, Asigurãri Ion Țiriac – ASIT care în anul 2000 și-a schimbat denumirea în Allianz Țiriac Asigurãri..

În anul 1995 s-au înființat societãțile Asigurarea Popularã Românã, Omniasig, Sara – Asig (care în anul 1996 și-a schimbat numele în Sara Merkur).

În anul 1996 s-au înființat societãțile Asiban Societare de Asigurare și Reasigurare, Atlasib Societate de asigurãri..

În anul 1997 s-a înființat societatea Nationale Nederlaneden Asigurãri de Viațã care în prezent are denumirea ING Nederlanden Asigurãri de Viațã, Garanta.

În anul 1999 a fost înființat, în Craiova, brokerul de asigurãri Romasig InvestS.R.L.
În același an s-a înființat AIG Life Asigurãri România S.A., divizia de asigurãri de viațã și pensie privata a companiei AIG.

La data de 2 iulie 2001 s-a înființat CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor.

Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor care este autoritatea administrativă autonomă de specialitate, cu personalitate juridică, al cărui scop principal este apărarea drepturilor asiguraților și promovarea stabilitații activitătii de asigurare în România.

Din punctul de vedere al numărului asigurătorilor, anul 2001 a reprezentat unul dintre momentele cel mai semnificative din istoria post-decembristă a asigurărilor din țara noastră,deoarece s-au aplicat efectiv primele prevederi ale unei legislații aflate în proces de armonizare cu directivele Uniunii Europene. În acest sens, s-au introdus noile limite ale capitalului social, s-au numit membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Caracteristica dominantă a pieței în momentul apariției legii privind societățile de asigurare și supraveghere a pieței asigurărilor (Legea 32/2000 privind societățile de asigurare și supraveghere a asigurărilor) era subcapitalizarea unui număr semnificativ din companiile active. În aceste condiții, pe piață se anticipa că, odată cu noua legislație a asigurărilor, o parte din acestea vor dispărea, iar o altă parte vor accepta, pentru a supraviețui, fuziunea cu companii puternice.

Așteptările au fost confirmate, iar dacă analizăm numărul de societăți de asigurare existent la sfârșitul anului 2001, comparativ cu perioada similară a anului anterior se observă restrângerea acestuia cu circa 33%, adică de la 73 la 47. Cu toate acestea, reducerea numărului de asigurători nu s-a reflectat în volumul de activitate, explicațiile constând în aceea că, pe de o parte, firmele care au dispărut din piață fie erau înregistrate formal, fără a desfășura activitate, fie au fuzionat cu companii care au reușit să îndeplinească noile criterii de autorizare.

În aceste condiții, volumul total al primelor brute încasate a continuat să crească (în termeni reali, cu 11,9% față de anul 2000). Același efect, însă mult diminuat, a apărut și în anul 2003 ca urmare a Ordinului Președintelui CSA nr.6/2002 pentru punerea în aplicare a Normelor privind limita minimă a capitalului social vărsat, respectiv a fondului de rezervă liberă vărsat al asigurătorilor, tendința fiind de continuare a acestui proces de creștere a nivelului minim al capitalului social al societăților de asigurări, ceea ce se va concretiza în concentrarea pieței.

În aprecierea nivelului de dezvoltare al pieței asigurărilor cei mai utilizați indicatori de analiză în țările cu tradiție în domeniul asigurărilor sunt gradul de penetrare al b#%l!^+a?asigurărilor în economie și densitatea asigurări i(indicatori preluați și în rapoartele asupra activității din domeniul asigurărilor de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor).

Gradul de penetrare al asigurărilor în economie este un indicator sintetic care arată contribuția sectorului de asigurare la crearea produsului intern brut și care se calculează ca raport între volumul primelor de asigurare brute directe și produsul intern brut.

Densitatea asigurării se exprimă ca raport între total prime de asigurare brute directe încasate și numărul total al locuitorilor țării respective, exprimând astfel prima medie pe cap de locuitor.

Evidențierea evoluției celor doi indicatori între anii 1997-2005 este realizată în tabelul din Anexa nr. 1

Un element ce caracterizează piața este numărul și importanța asigurătorilor.

Tabelul nr.1 reflectă evoluția numărului de asigurători de pe piață.

Tabel nr.1

Numărul societăților de asigurări din România

Sursa: Rapoartele Comisiei de supraveghere a asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței deasigurări din anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, Raportul OSAAR din anul 1999.

Din ansamblul societăților de asigurare pe piață sunt relevante însă mult mai puține. În tabelul nr.2 sunt evidențiate primele 10 societăți, în funcție de ponderea primelor brute încasate din asigurări directe în totalul pieței, din perioada 1999-2005:

Tabel nr. 2

Cota de piață a societăților de asigurãri din România

Sursa: Rapoartele Comisiei de supraveghere a asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței deasigurări din anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, Raportul OSAAR din anul 1999; pentru anul 2005 – informații de presă(revista Primm nr.1/2006)

În baza datelor din tabelul menționat putem sublinia faptul că piața românească a asigurărilor este o piață concentrată, primele 10 societăți înregistrând cote de piață însumate în jurula 80% în toți cei șase ani analizați. În plus, se observă că 8 din cele 10 societăți sunt prezente în acest clasament în fiecare dintre anii analizați, singurele societăți care nu au fost prezente încă din 1999 în acest top fiind AIG România (locul 10 în 2002) și BCR Asigurări(nou apărută – anii 2003, 2004 și 2005), intrate în locul societății Grup AS, intrată b#%l!^+a?în faliment. Anul 2005 reflectă tendința de creștere evidentă a societăților ASIBAN și BCR Asigurări(de asemenea, BT Asigurări), societăți care au beneficiat de pe urma fenomenului de bancassurance.

În anii 1998-2002, asigurările de viață au devansat, ca rată de creștere asigurările generale, ca urmare a planurilor de economisire-investiții propuse în premieră clienților din România de societățile cele mai importante de pe piață( ING, AGI, Allianz). În anii 2003 și 2004 se observă însă o diminuare a creșterii volumului asigurărilor de viață. Astfel, spre deosebire de anul 2003, când cele două categorii de asigurări, generale și de viață, înregistrau creșteri relativ similare, în anul 2004 ritmul real de creștere a încasărilor din asigurări generale a fost dublu față de cel consemnat în cazul asigurărilor de viață.

Dinamica asigurărilor generale a fost susținută în special de asigurările auto (de mijloace de transport și de răspundere civilă), care, datorită ponderii majoritare (de peste 65%), au impus ritmul pieței. Cu toate acestea, clasele de asigurări generale cu cele mai mari creșteri în 2004 au fost însă asigurările de mijloace de transport feroviare, de sănătate, de răspundere civilă generală și de credite și garanții, dar contribuția cumulată a acestora în total încasări rămâne scăzută, de până la 10%. Dezvoltarea asigurărilor auto s-a produs pe fondul expansiunii vânzărilor de autovehicule noi, care s-au majorat, conform datelor prezentate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule, cu peste 30% (ritm dublu față de estimările inițiale), precum și a pieței leasingului (în care peste 90% din contracte au ca obiect autovehiculele), într-un ritm de creștere a valorii contractelor estimat la circa 30%. O astfel de evoluție a pieței asigurărilor în anul 2004 a făcut ca ponderea primelor încasate din asigurări de viață să se mențină la un nivel mai scăzut comparativ cu nivelurile acesteia în țările din Europa Centrală și de Est.

Această situație se poate explica prin: decalajul de forță financiară dintre consumatorii de servicii de asigurare din România și cei din țările central și est europene, discrepanța dintre complexitatea produselor oferite și evoluția lentă a procesului educațional și a ajustării comportamentului financiar al publicului, nivelul scăzut al creditelor de consum din economie,datorat pe de o parte veniturilor scăzute ale populației, iar pe de alta prudenței excesive a băncilor în creditarea persoanelor fizice(pentru o parte a perioadei analizate) sau normelor impuse de BNR în domeniul creditelor.

Anul 2005 a cunoscut o dinamică accentuată în special datorită evoluției favorabile a

asigurărilor de viață și a societăților de asigurări legate mult de societățile bancare.

Astfel, cel mai mult au urcat în top companiile de asigurări care au bune relații cu băncile sau sunt chiar deținute de bănci: Asiban (controlată de BRD, BCR, CEC și Banca Transilvania), care a ajuns pe locul 4 în clasamentul asigurărilor generale, BT Asigurări (Banca Transilvania) și BCR Asigurări. Produsele de asigurare care au impulsionat piața au fost asigurările de risc de credit, cumpărate de bănci pentru acoperirea riscului de neplată a creditelor, precum și asigurările de viață, locuință și Casco, încheiate de clienții băncilor, în funcție de destinația creditului.

De asemenea, un factor determinant al măririi ponderii asigurărilor de viață până la 24% este dat de evoluția spectaculoasă înregistrată de aceleași trei companii: Asiban, BCR Asigurări și BT Asigurări. Apartenența acestor companii la importante grupuri bancare, lidere la rândul lor pe piața creditelor retail, duce la concluzia că această creștere se datorează, în special, impulsului dat de dezvoltarea activității de creditare bancară, creșterea înregistrată de segmentul creditelor de retail fiind de peste 87%. În același timp, pe acest segment de piață BCR și-a mărit cota de piață la 25,7%, BRD – Groupe Societe Generale, a doua mare bancă din sistem, a încheiat anul 2005 cu o cotă de piață de 15%, iar Banca Transilvania a continuat să urce în clasament, atingând 3,9%.

Inevitabil, expansiunea înregistrată de segmentul creditelor pentru nevoi personale nenominalizate, pentru care garanția este constituită îndeobște dintr-o asigurare de viață cesionată în favoarea băncii, a transformat acest tip de credite într-o sursă constantă de afaceri pentru asigurătorii agreați de bănci.

Totuși, liderii pietei asigurărilor de viață rămân două companii cu o îndelungată tradiție în domeniu, respectiv ING Asigurări de Viață și AIG Life, care detin, împreună, o cotă de piață de aproximativ 46%. Nu este de neglijat, de asemenea, creșterea înregistrată de Allianz-Țiriac, companie care, deși a debutat pe segmentul asigurărilor de viață relativ târziu, a reusit ca, prin parteneriatele încheiate și prin promovarea produselor sale unit-linked, să marcheze un salt de 54% în termeni reali. În fapt, evoluțiile înregistrate pe piața asigurărilor de viață nu fac decât să ilustreze apropierea de o realitate firească în piețele mature în care integrarea serviciilor financiare, cu multiplele interdependențe pe care le presupune, este deja un concept acceptat, apreciat și valorificat la justa lui valoare.

În urma acestor evoluții, piața românească a asigurărilor are tendința spre o evoluție

asemănătoare cu cea din țările dezvoltate, respectiv creșterea ponderii asigurărilor de viață, a

importanței bancassurance-ului, a concentrării pieței.

Cu exceptia Allianz-Țiriac, care ramane liderul absolut al pietei asigurãrilor generale, în anul 2006, toate celelalte companii din Top 10 au inregistrat rezultate care au b#%l!^+a?produs modificari în clasament. 9 companii dintre primele 10, în ordinea primelor brute subscrise, și-au schimbat pozitia în top în anul precedent.

Tabel nr.3

Top 10 companii de asigurãri prime brute subscrise în 2006 din asigurãri generale

Sursa:Insurance Profile (www.insuranceprofil.ro)

Piațã asigurãrilor generale din România a consemnat cea mai importanta crestere din Europa în anul 2007, de 38,2%, lasand mult în urmã, cu aproximativ 13 puncte procentuale, urmatoarea clasatã, Bulgaria, și cu aproape 30 de puncte Polonia.

Totodatã, România sta în fruntea clasamentelor evoluției asigurãrilor europene pe țari, conform statisticii întocmite de CEA – Comite Europeen des Assurances, și în ceea ce priveste creșterile pe segmentul auto, de 75,6%, și pe cel al asigurãrilor pentru proprietãți, de 80,9%.

Primele brute subscrise pe non-life de asiguratorii români s-au ridicat la 1.570 mil. EUR, indica CEA, și au reprezentat 77,8% din subscrierile totale la nivelul pieței, fațã de 80,2%, în 2006.

Impactul asigurarilor asupra economiei

Prin comparatiile facute anterior, intre primele de asigurare si produsul intern brut s-a urmarit sa se evidentieze faptul ca sporirea P.I.B. influenteaza favorabil dezvoltarea asigurarilor, reflectate in volumul primelor incasate in decursul unui an. Intrucat intre cei doi indicatori exista relatii biunivoce, in cele ce urmeaza voi incerca sa pun in evidenta impactul ramurii asigurarii asupra economiei nationale.

Asigurarile- ramura creatoare de valoare adaugata

Potrivit Sistemului Conturilor Nationale, in ramura asigurari se incadreaza companiile de asigurare, indiferent de riscurile pe care le acopera, agentii si curtierii de asigurare, serviciile auxiliare ale asiguratorilor, consiliile asiguratilor si organizatiile de expertiza. Aici mai intra casele de pensii independente, care asigura anumitor categorii de salariati venituri in momentul retragerii lor din activitate.

In productia bruta a ramurii asigurarii nu se include totalul primelor de asigurare, ci numai o anumita parte din acestea. Dintre elementele care alcatuiesc primele de asigurare si respectiv, cotizatiile la casele de pensii respectiv:

Remunerarea activitatilor desfasurate de serviciul considerat

Acoperirea riscului

Suma economisita de asigurat, in cazul asigurarilor de viata

Numai primul (remuneratia activitatii) reprezinta productie bruta.

Pe ansamblul tarii, acoperirea riscului de daune in cursul unei perioade este egala cu indemnizatia de asigurare platita, corectata cu soldul net al rezervelor pentru riscuri subzistente, iar remuneratia activitatii de asigurare reprezinta diferenta dintre primele incasate si indemnizatiile platite (inclusiv cele datorate, care se vor achita ulterior). Remuneratia aferenta activitatii de asigurari de viata este egala cu diferenta intre primele incasate de asiguratori si indemnizatiile achitate, plus soldul net al rezervelor tehnice, minus dobanzile aferente acestor rezerve. Rezervele tehnice cuprind rezervele de asigurare propriu-zise, constituite pentru acoperirea riscului asigurat, precum su sumele reprezentand economii la asigurarile de viata.

In Romania, raportul dintre valoarea adaugata bruta in societatile de asigurari si produsul intern brut, in perioada 2006-2014, a inregistrat urmatoarele valori (in procente):

b#%l!^+a?

Tabelul 2

Din datele prezentate rezulta, pe de o parte, modicitatea contributiei societatilor de asigurari la crearea produsului intern brut, iar pe de alta parte, tendinta de reducere relativa a acesteia.

Nivelul scazut al valorii adaugate brute, realizate in societatile de asigurari, se explica prin slaba dezvoltare a sectorului de asigurari, iar tendinta de scadere relativa a acesteia este consecinta fireasca a declinului inregistrat in perioada de referinta in intreaga economie nationala.

Referirea la S.U.A. ar putea fi un bun exemplu pentru a intelege ce loc ocupa ramura asigurari in crearea produsului intern brut.

In S.U.A., in anul 2006, valoare adaugata bruta realizata in asigurari, in suma de 196,8 miliarde de dolari, echivala cu: 80,8% din valoarea adaugata din industriile chimica, petrochimica, de prelucrare a carbunelui, din industria cauciucului si a maselor plastice; 61,2 % din valoarea adaugata din industriile constructoare de masini si de echipamente electrice si electronice; 90,9% din valoaea adaugata din ramurile producatoare de electricitate, gaz si servicii sanitare; 69,3% din valoarea adaugata in transporturi;157,2% din valoarea adaugata in agricultura, silvicultura si pescuit si cu 185,84% din valoarea adaugata in industria extractiva de minereuri, carbuni, titei si gaze s.a.

Datele prezentate arata ca activitatea desfasurata in domeniul asigurarii si reasigurarii a devenit o veritabila industrie, comparabila cu oricare alta ramura a economiei nationale in ceea ce priveste contributia sa la formarea produsului intern brut. In tarile puternic industrializate, cu o larga retea de societati de asigurare, valoarea adaugata bruta realizata in asigurari ce revine in medie pe un locuitor, este de ordinul catorva sute de dolari. In schimb in tarile in curs de dezvoltare valoarea adaugata bruta din asigurari, este de numai cativa dolari sau chiar centi pe locuitor.

In Romania, valoarea adaugata bruta in ramura asigurari a scazut de la 6,15 dolari S.U.A. pe un locuitor in 1990, la 1,60 dolari in 1993, dupa care a crescut la 3,51 dolari in 1998. Aceasta scadere este consecinta fireasca a declinului economic care a afectat rezultatele financiare ale tuturor agentilor economici, pe cele ale societatilor de asigurari, precum si la nivelul de trai al populatiei.

De la un an la altul, valoarea adaugata bruta in ramura asigurari inregistreaza, dupa caz, cresteri sau scaderi, in functiede conjunctura economica si de amploarea sinistrelor care s-au produs. In general, valoarea adaugata bruta in asigurari are o dinamica mai alerta decat produsul intrn brut.

In Romania, in perioada 2006-2014, valoarea adaugata bruta realizata in asigurari si produsul intern brut au inregistrat urmatoarea evolutie( in procente fata de anul precedent).

In intervalul considerat, ambii indicatori au prezentat cresteri de la un an la altul, dar in ritmuri diferite: in anii 2010,2011, 2012, 2013 si 2014 cresterea produsului itern brut a devansat pe aceea a valorii adaugate brute in asigurari, iar in 2012, 2013 si 2014 dinamica valorii adaugate brute a fost mai alerta decat aceea a produsului intern brut.

Tabelul 3. Valoarea adaugata in asigurari si produsul intern brut in procente fata de anul anterior, in perioda 2006-2014

Sursa: Calculat pe baza datelor din Anuarul statistic al Romaniei, 2006 si 2014.

Asigurarile- ramura creatoare de locuri de munca

Asigurarile prezinta importanta pentru economia unei tari nu numai datorita faptului ca participa la crearea de valoare adaugata bruta, dar si pentru ca ofera locuri de munca unui numar destul de mare de persoane.

In anul 2006, in companiile de asigurari din SUA lucrau 1505000 de salariati, la care se adaugau 821000 de agenti, brokeri si alti colaboratori ocupati in activitati de intermediere in asigurari si reasigurari. Personalul total din asigurari reprezinta 16,99‰ din populatia civila ocupata. b#%l!^+a?

In anul 2007, in Franta, personalul din asigurari reprezenta 8,29‰ din populatia civila ocupata, iar in Elvetia 10,09‰. In Japonia, dintr-un total de 127 de milioane de locuitori, 333895 erau ocupati in asigurari, in Republica Coreea, din cei 48 de milioane de locuitori, 333895 erau ocupati in asigurari, iar in Canada, la o populatie de 31,6 milioane de locuitori, 220900 persoane activau in asigurari.

Privit in dinamica, numarul persoanelor ocupate in asigurari, in unele tari prezinta o tendinta de crestere, iar in altele de restrangere. Astfel, in 12 din cele 19 tari cuprinse in tabelul 4, personalul din asigurari, reasigurari si intermediere a sporit in perioada 2006-2014, iar in 7 acesta s-a redus. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat in tari aflate in tranzitie, si anume in Republica Ceha, Ungaria, Turcia, Slovacia si Polonia.

In Romania, numarul mediu de salariati ocupati in societatile de asigurari (cu contract de munca) a crescut de la 7330 in 2007 la aproximativ 11000, in anul 2006, in timp ce numarul colaboratorilor (cu contract civil) a sporti de la 8258 la aproximativ 40000.

Tabelul 4. Numarul persoanleor ocupate in activitatea de asigurari, reasigurari si intermediere in anii 2006 si 2014 si cresterea sau descresterea procentuala a acestora in perioada considerata, in 19 tari europene.

Sursa: Calculat pe baza datelor din OECD, “Insurance Statistics Yearbook”, 2006-2014, ,tabel 2.

Note:

1 se refera la anul 2010

2 se refera la anul 2011

3 se refera la anul 2012

4 se refera la anul 2013

5 se refera la anul 2014

6 se refera numai la societatile de asigurare.

Asigurarea – ramura participanta la oferta de capital de imprumut pe piata financiara

Pentru a putea face fata obligatiilor curente si viitoare asumate fata de asigurati si de beneficiarii contractelor de asigurari de viata, societatile de asigurari au datoria sa constituie, dupa caz, rezerve de prime la asigurarile pe viata si rezerve de prime si de daune la asigurarile de bunuri si la cele de raspundere.

Rezervele de prime la asigurarile de viata prezinta urmatoale caracteristici:

a) se constituie in mod treptat, pe masura incasarii primelor de la asigurati;

b) platile pentru care se constituie rezerve sunt exigibile la termene indepartate, adica la orizonturi situate, de regula, peste mai multi ani;

c) in intervalul de timp cat se afla la dispozitia asiguratorului, rezervele respective ating dimensiuni importante si sunt folosite ca resurse proprii. b#%l!^+a?

Pastrarea in deplina siguranta si fructificarea in cat mai bune conditii a rezervelor respective sunt imperios necesare, deoarece ele acopera angajamentele asiguratorului fata de terti si, in plus, la stabilirea primelor de asigurare se ia in calcul, cel putin partial, venitul obtenabil prin fructificarea acestora pe piata.

Si la asigurarile de daune se constituie anumite rezerve la dispozitia societatilor de asigurari, intrucat in orice moment pot sa intervina sinistre, care fac necesara onorarea obligatiilor asumate de asigurator. In unele cazuri, plata despagubirii de asigurare nu se poate face imediat, dupa producerea riscului, ci numai dupa stabilirea imprejurarilor in care acesta s-a produs, dupa evaluarea daunelor si a indemnizatiilor de asigurare etc. chiar daca sumele datorate asiguratilor nu se achita imediat, ele trebuie rezervate. Uneori rezervele tehnice astfel constituite devin exigibile dupa trecerea unei perioade ce se poate masura in luni sau chiar ani.

In tabelul 5 sunt prezentate volumul plasamentelor societatilor de asigurare si structura acestora, in 15 tari europene, in anul 2012. Plasamentele societatilor de asigurare in tarile dezvoltate (Franta, Germania, Italia si Olanda), care se cifreaza la sute de milioane de euro, lire sterline(Regatul Unit) si/sau franci elvetieni (Elvetia), ilustreaza oferta deloc neglijabila de capital de imprumut a asigurarilor din tarile considerate.

Dupa cum se poate observa in tabel, societatile de asigurare au preferinte diferite in ceea ce priveste forma pe care o imbraca plasamentele acestora. In cele mai multe tari, societatile de asigurare gasesc convenienta in investirea disponibilitatilor lor (rezerve de prime si rezerve tehnice) in hartii de valoare (capital mobiliar), cu precadere in inscrisuri cu venit fix.

Tabelul 5.Structura plasamentelor societatilor de asigurare directe in 15 tari europene, in anul 2012

Sursa: Calculat dupa OECD, “Insurance Statistics Yearbook”, 2006 -2013, 2014

Nota: tarile au fost ierarhizate in ordinea descrescatoare a produsului intern brut mediu pe un locuitor, in dolari S.U.A., realizat in anul 2013, dupa Swiss Re, Sigma, nr. 3/2013

… nu sunt date disponibile.

– date zero sau neglijabile.

Din tabel rezulta ca obligatiunile sunt preferate in Franta (69,2 % din totalul plasamentelor imbraca aceasta forma), Italia (66,1 %), Spania (60,6%), Portugalia (58,8%), Elvetia (57,3%), ca si in tari cu un grad mai redus de dezvoltare: Ungaria (90,2%), Polonia (76,8%), Republica Ceha (59,6%). Pe pozitia a doua, ca ordine de preferinta, se situeaza plasamentele in hartii de valoare cu venituri variabile (actiuni) in Regatul Unit (45,2%), Austria (33,4%), Grecia (38%). Plasamentele in imprumuturi ipotecare, bunuri imobiliare s.a. au ponderi care rareori depasesc 10-12 % din total. O situatie aparte se observa in Germania, unde alte imprumuturi decat cele ipotecare detin 48% din totalul plasamentelor, iar alte plasamente 27%. Ponderea altor plasamente este, de asemenea, ridicata in Irlanda (46,5%), Slovacia (37,2%), Spania (29%), Republica Ceha (28,1%).

In ceea ce priveste investitiile globale realizate din rezervele asigurarilor de viata, in b#%l!^+a?top se situeaza tari ca Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda si Elvetia. Analizand din punct de vedere al raportului dintre investitiile globale si primele anuale, cel mai bine plasate sunt Suedia, Danemarca, Norvegia, Austria, Marea Britanie, Olanda si Franta, cu valori cuprinse intre 8,6 si 13,56. Tarile cu un sector al asigurarilor de viata mai putin dezvoltat realizeaza investitii mai modeste ca volum si raporturi mai mici intre investitii si prime. Printre acestea, se numara Slovacia, Turcia, Portugalia, Republica Ceha si Polonia.

Fructificarea rezervelor de prime si de daune, constituite la dispozitia societatilor de asigurari, se face prin plasarea acestora in actiuni, obligatiuni sau participatii ale societatilor comerciale, in bonuri de tezaur, obligatiuni sau alte inscrisuri ale imprumuturilor de stat, depuneri pe termen la banci, acordarea de imprumuturi asiguratilor in contul sumelor asigurate la asigurarile de viata, achizitionarea de bunuri imobiliare etc.

Importanta rolului financiar al societatilor de asigurari este aceea ca ele nu numai pun la dispozitia autoritatilor publice, a societatilor comerciale de productie si a bancilor un volum insemnat de resurse financiare, ci si participa la procesul de intermediere financiara nemonetara, cu efecte pozitive asupra stabilitatii monedei nationale.

Prin activitatea desfasurata, societatile de asigurari influenteaza, uneori, pozitiv sau negativ si balanta de plati a tarii. Acest lucru se intampla atunci cand societatile de asigurari, pe langa asigurari directe, mai efectueaza si operatii de reasigurare: cedeaza altor societati o parte din riscurile subscrise de ele si primesc, in schimb, riscuri subscrise de alte societati. In masura in care operatiile de reasigurare depasesc cadrul national, apar fluxuri in valuta intre tara considerata si tarile partenerilor societatilor de asigurare si reasigurare, constand in prime, comisioane, despagubiri, participari si beneficii, primite sau platite. Aceste sume sunt redate in balanta de plati pe care o influenteaza, per sold, in mod pozitiv sau negativ.

Asigurarea – factor de reducere a incertitudinii economice si mijloc de reluarea a activitatii vremelnic intrerupte

Atunci cand o persoana fizica sau juridica se hotaraste sa isi incheie o asigurare constientizeaza faptul ca un anumit fenomen (eveniment) sau un ansamblu de fenomene ii ameninta viata, integritatea corporala sau avutul si ca producerea acestuia (acestora) i-ar putea provoca pagube importante. Desi nu are posibilitatea de a impiedica producerea fenomenului (evenimentului) probabil, persoana in cauza are totusi posibilitatea de a se pune la adapost de consecintele nefaste ale acestuia.

Odata cu incheierea unei asigurari, persoana fizica sau juridica, amenintata de un fenomen sau eveniment viitor si incert, convine cu o societate specializata ca, in schimbul unei sume de bani (numita prima), aceasta din urma sa preia asupra sa consecintele acelui eveniment sau fenomen.

Prin incheierea contractului de asigurare, asiguratul opteaza, de fapt, intre solutia autoprotectiei (autoasigurarea) si cea a protectiei oferite de catre o societate de asigurare. Pentru persoana in cauza, viitorul capata o anumita certitudine, in sensul ca stie cat de mare este efortul financiar pe care trebuie sa-l faca pentru a se pune la adapost de efectele negative ale riscului, adica pentru stabilizarea riscului financiar. Pentru un agent economic, prima de asigurare platita devine un cost de productie, iar pentru o persoana fizica, o cheltuiala in bugetul personal de familie.

Incheierea contractelor de asigurare nu presupune reducerea numarului riscurilor si nici scaderea fortei de distrugere a acestora, insa oamenii sunt mai bine pregatiti in fata lor. Pagubele provocate de sinistre nu mai raman in sarcina celor pe care fortele naturii sau accidentele i-au lovit, ci se repartizeaza, prin intermediul asigurarii, pe toti asiguratii.

La producerea unui incendiu, a unei explozii sau a altui fenomen care avariaza sau distruge o fabrica, o uzina, o centrala electrica, o magazie de materiale sau un depozit de produse finite, activitatea de productie, de aprovizionare sau de desfacere se intrerupe pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Existenta asigurarii face deci posibila repararea cladirilor, a masinilor si instalatiilor avariate sau reconstruirea cladirilor si inlocuirea bunurilor distruse intr-un termen care tine de timpul necesar procurarii materialelor si executarii lucrarilor de reparatie si/sau de reconstructie, ci nu de lipsa resurselor financiare necesare.

Asigurarea acopera costul refacerii bunurilor avariate, astfel mai raman de solutionat problemele tehnice si organizatorice legate de refacerea fizica a bunurilor afectate si de repunerea lor in stare de functionare. Asadar, asigurarea rezolva problemele financiare ale sinistrului, acestea fiind si cele mai dificile.Achizitionand resursele financiare necesare refacerii bunurilor afectate de dezastru, asigurarea favorizeaza reluarea, intr-un termen cat mai scurt, a procesului de productie intrerupt si, deci, realizarea reproductiei simple.

Daca privim din perspectiva persoanelor fizice, asigurarea le sustine in inlocuirea bunurilor distruse, in suportarea consecintelor inabilitatii lor de munca sau sa reziste raspunderilor civile legale pe care le au fata de terti. b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Alexa C., Ciurel, V., “Asigurări și reasigurări în comerțul internațional”, Ed. ALL, 1992

Anghel, I.M., Popă, M.F., Deak, F., « Răspunderea civilă », Ed. Științifică, București, 1970

Angheni, S., “Clauza penală în dreptul civil și comercial”, Ed. Oscar Print, București 1996

Babiuc, V., Rucăreanu, L., Bârsan, C, Sitaru, D, Turcu – Seclaman, “Clauza penală în contractele comerciale internaționale”, Institutul de Economie Mondială, București, 1985

Belu, M., M., « Temeiul juridic al răspunderii pentru plată cu întârziere a produselor livrate », în R.D. nr.12/1994;

Bistriceanu, Gh., D., “Finanțele României”, Ed. Didactică Pedagogică, București, 1981

Bistriceanu, Gh., D., Bercea, F., Macovei, I., E., „Lexicon de protecție socială. Asigurări și reasigurări”, Editura Karat, București, 1997

Bistriceanu Gh., D., Bercea, Fl., Macovei, E., I., “Lexicon de protecție social”, Ed. Karat, București, 1997

Cistelecan, L., Cistelecan, R., “Asigurări comerciale”, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 1997

Constantinescu, D., A., Dobrin, M., Ungureanu, A., M., Gradisteanu, D., “Tratat de asigurări”, Editura Semne ’94 S.R.L., București 1991

Constantinescu, D., A., “Asigurări și reasigurări”, Ed. Tehnică, București, 1998

Cosmovici, P., “Drepturile reale, Obligații, Legislație” Ed. All, București, 1994

Deak, Fr., “Teoria generală a obligațiilor”, Tipografia și litografia învățământului, 1960

Eliescu, M., “Răspunderea civilă delictuală”, Ed. Academiei, Buucrești, 1972

Filip, Gh., Voinea, Gh., Mihăescu, S., Lungu, N., Zugravu, B., “Finanțe”, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2001

Filipescu, Ion, P., “Drept civil. Teoria generală a obligațiilor”, Ed. Actami, București, 1994

Galiceanu, I., Bratu, Șt., “Economia asigurărilor”, Ed. Universitaria, Craiova, 1996

Galiceanu, I., Galiceanu, M., “Tehnici de asigurare și reasigurare”, Ed. Universitaria, Craiova, 1998

Georgescu, I., L., “Drept comercial român, Teoria generală a obligațiilor comerciale, Probele. Contractul de vânzare-cumpărare comercială » Ed. Lumina Lex, București 1994

Hamangiu, C., Georgen, N., “Codul civil adnotat”, vol. VII, București, 1935;

Iliescu, C., “Contractul de asigurări de bunuri din România”, Ed. ALL Beck, București, 1999

Popescu, D., Macovei, I., “Contractul de asigurare”, Ed. Junimea, Iași, 1982

Rîmniceanu, I., “Asigurări de stat în România”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984

Rudăreanu, M., “Obligații. Contracte”, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006;

Spînu, V., « Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate prin accidentele de circulație » rezumatul tezei de doctorat Iași, 1977

Stoica, V., Băiaș, Fl., “Acțiunea în regres a paznicului juridic împotriva paznicului material” în S.C.J., nr. 1/1987

Trif, A.B., Astărăstoae, V., “Responsabilitatea juridică medicală în România”, Ed. POLIROM, Iași, 2000

Văcărel, I., Bercea, F., „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București, 1999

Voicu, C., “Teoria generală a dreptului”, Ed. Lumina Lex, București, 2002

Zlutescu, V., D., “Garanțiile creditorului”, Ed. Academiei, București, 1970

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?