Asigurari In Transporturi

CUPRINS

INTRODUCERE

Prezentarea obiectivului lucrării………………………………………….3

CAPITOLUL I. COORDONATELE TEORETICE ȘI ISTORICE ALE ASIGURĂRILOR

Conceptul de asigurare……………………………………………….6

Funcțiile asigurărilor………………………………………………….9

Clasificarea asigurărilor…………………………………………… 9

Apariția și evoluția asigurărilor în România……………………….. 12

Asigurările în procesul tranziției la economia de piață…………….. 14

CAPITOLUL II. ELEMENTELE ASIGURĂRILOR ÎN TRANSPORTURI

2.1. Elelemnte generale………………………………………………….16

2.2. Contractul de asigurare…………………………………………… 24

CAPITOLUL III. PIAȚA ASIGURĂRILOR

3.1. Caracteristicile pieței asigurărilor …………………………………..30

3.2. Piața europeană de asigurări……………………………………… 32

3.3. Piața asigurărilor în România……………………………………….33

CAPITOLUL IV. ASIGURĂRILE ÎN TRANSPORTURI: FORME ȘI CARACTERISTICI

4.1. Asigurări în transporturile terestre………………………………… 37

4.1.1. Asigurări de transport rutier………………………………………..37

4.1.1.1. Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului………………… 37

4.1.1.2. Asigurarea răspunderii transportatorului…………………………45

4.1.1.3. Asigurarea autovehiculului……………………………………….49

4.1.1.4. Asigurarea pasagerilor……………………………………………58

4.1.1.5. Asigurarea de accidente a persoanelor………………………… 58

4.1.2. Asigurarea în transportul feroviar………………………………… 60

4.2. Asigurări în aviatie……………………………………………………61

4.3. Asigurarea în transportul maritim și fluvial………………………… 66

CAPITOLUL V. INSTRUMENTAREA DOSARULUI DE DAUNĂ PRIVIND ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE A TRANSPORTATORULUI PENTRU MĂRFURILE TRANSPORTATE DE “SC HARTMANN PRODCOM SRL”

5.1. Obligațiile asiguratului în cazul producerii evenimentului

asigurat…………………………………………………………………….76

5.2. Prezentarea împrejurărilor producerii evenimentului asigurat………..78

5.3. Prezentarea conținutului dosarului de daună………………………….80

CONCLUZII ……………………………………………………………109

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………… 110

ANEXE………………………………………………………………… 111

INTRODUCERE

"New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătorilor…

fără asigurări, n-ar exista zgârie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea înăltime, riscând să facă un plonjon mortal și să-și lase familia în mizerie; fără asigurări, nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care un singur muc de țigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări, nimeni nu ar circula cu automobilul pe străzi.

Chiar cu un Ford, un bun sofer este constient de faptul ca in fiecare clipa risca sa dea peste un pieton."

Henry FORD

Putem spune, într-un fel, că asigurarea a apărut odată cu apariția societatii umane. Avem cunostinta de doua tipuri de economii care au caracterizat societatea de-a lungul timpului: economiile de schimb (realizate cu elemente corespunzătoare: piețe de schimb, bani, instrumente financiare diverse) și economiile naturale, în lipsa acestor elemente, acestea datând din timpuri mult mai vechi decât primele.

Indiferent de cât de mult a evoluat umanitatea, un lucru este foarte clar: nu putem controla tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, exemplul cel mai bun fiind poate natura. Mass-media prezintă foarte des catastrofele natuarale care lovesc diverse regiuni, și, din păcate nici România nu face excepție .

Dar natura nu este singura care ne afectează și ne provoacă pagube. Accidente se întampla la tot pasul, iar jaful, furturile, tâlhăriile, toate țin de natura umană.

Riscurile acestea vor exista întotdeauna. Dar mai sunt și altele, în legatură cu sănătatea, cu activitatea profesională, și, în cazul firmelor, riscuri privind mărfurile sau activele companiei. De aceea este foarte bine să încercăm să transferăm riscurile asupra altcuiva.

Acestea sunt motivele pentru care au apărut serviciile sau, mai bine zis, produsele de asigurare. Acestea sunt oferite de companii specializate care preiau diferite riscuri in schimbul unei sume de bani. Astfel, plata unei sume îl pune pe asigurat la adăpost de problemele cauzate de accidente, fie ele auto sau de altă natură, îi poate salva firma de la probleme financiare care ar putea duce la faliment ș.a.

Asigurarea are la bază principiul mutualității, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu o sumă (primă de asigurare) relativ modestă la crearea fondului de asigurare din care sunt acoperite daunele suferite.

Trebuie subliniat faptul că fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de evenimente viitoare și nesigure, deci aceste fonduri nu acoperă pierderi cauzate de utilizarea normală a unor bunuri sau de diminuarea valorii lor din diverse motive.

În aceste condiții, esența asigurării o constituie:

existența comunității de risc;

mutualitatea în suportarea pagubelor;

împărțirea, respectiv dispersia riscului,

Un argument al utilității asigurărilor este oferit de prezența acestora la o scară foarte mare în Occident, unde există o adevarată cultură. Marea majoritate a oamenilor au, în țările vestice, tot felul de asigurări, nu doar cea de răspundere civila auto, ci și de viață, de sănătate, de protejare a bunurilor. De ce se întâmplă acest lucru?

Pentru că în Occident simțul proprietății este foarte dezvoltat, și toți vor să își pună proprietățile la adăpost de diferite riscuri, dar și pentru că occidentalii sunt foarte interesați de viitorul lor și al celor din jurul lor. De aceea asigurările sunt un instrument foarte bun pentru crearea unui viitor lipsit de griji și sigur.

De ce am ales asigurările in transporturi? Motivul pentru care am ales această temă este tocmai importanța pe care o joacă „asigurarea” în activitatea economică a societăților comerciale . Nu cred că există o firmă care să nu dețină măcar un mijloc de transport. Există foarte multe societăți care au nevoie de asigurări în transporturi.

Am încercat să scriu această lucrare gândindu-mă din punctul de vedere al studentului care nu prea are materiale de documentare și în acest material ar găsi informațiile care sa-l ajute în practică.

CAPITOLUL I

COORDONATELE TEORETICE ȘI ISTORICE ALE ASIGURĂRILOR

1.1 Conceptul de asigurare

Asigurarea constituie un sistem de relații economice care imlică aportul unui număr mare de persoane fizice și juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oprtunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure.

Asigurările reprezintă un element esențial al mecanismului economiei de piață, contribuie la dezvoltarea economică a țării și la extinderea relațiilor economice externe.

Oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau persoane juridice. In timpul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri, de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau unui alt motiv.

Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. In același timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități, deci lipsa unui venit. Ca persoane juridice, nevoile de asigurare sunt asemănătoare cu cele ale persoanelor fizice, privind asigurările de bunuri, pierdere a profitului, credite, dar ele se manifestă și ca urmare a răspunderii pe care persoana juridică o are față de angajații săi.

In țările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu.

Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi – economici, financiari, sociali, familiali, educaționali, – și factori subiectivi – experiențele anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de asigurare.

In același timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asigurătorii priviți individual, ci și de existența unei piețe sănătoase a asigurărilor, de reglementări stricte care să nu permită funcționarea unor societăți neprofesionale, ale căror eșecuri afectează încrederea clienților și performanțele întregii piețe.

Se observă că în acest secol asigurările, dependente în mod direct de viața economică, de producția de bunuri mobile și imobile, de comerțul internațional, de fluxurile de bunuri, valori și oameni, au înregistrat o tendință vizibilă de creștere, fapt ce a influențat pozitiv și evoluția reasigurărilor.

Astfel, asigurările și reasigurările joacă un rol important în dezvoltarea comerțului internațional și a serviciilor financiare și dețin o poziție cheie în viața industrială și comercială a lumii.

Abordări teoretice ale asigurărilor, notiuni generale

Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar și cea mai întâlnită în practică, constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă și variată de riscuri.

Asigurarea este înțelegerea (contract) prin care una din părți, numită Asigurător, se obligă în schimbul unei sume de bani, denumită primă de asigurare, să despăgubească pe cealaltă parte, denumită Asigurat, pentru daunele și/sau pierderile pe care acesta din urmă le-ar suferi din cauza unui risc acoperit de asigurare. Raporturile de asigurare se nasc dintr-un contract, din acordul de voință liber exprimat a două părți: Asigurătorul și Asiguratul, din care rezultă drepturi și obligații reciproce. Pentru această protecție, asiguratul plătește asigurătorului o sumă de bani numită primă de asigurare.

Asigurarea ca activ financiar rezidă în faptul că în perioada derularii contractului de asigurare este influențată atât mărimea absolută nominală a sumei acumulate, cât și mărimea reală a acesteia. Deși contractul de asigurare apare ca o creanță condiționată emisă de asigurător și achiziționată de asigurat.

Astfel, protecția riscului se constituie într-o marfă specifică (un serviciu), care se vinde și se cumpără ca orice altă marfă pe o piață specifică, numită “ piața asigurărilor”, parte a pieței serviciilor financiare.

In literatura de specialitate se întâlnesc abordări și modalități de exprimare diferite prin care se definește același lucru. Unii autori consideră că asigurările pot fi privite din mai multe puncte de vedere, motiv pentru care există mai multe definiții.

John Downes și Jordan Elliot Goodman, în “ Dictionary of Finance and Investment Terms”, definesc asigurarea ca fiind “ sistemul prin care persoane fizice sau juridice, conștiente de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită prin investirea primelor pe care le primește. Intr-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care poate mai ușor să plătească pagubele”.

Se consideră în unele lucrări, că asigurarea poate fi definită din două puncte de vedere:

Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită și ca “finanțare” a unei pierderi, în condițiile în care,

fondurile vor fi disponibile pentru a acoperi consecințele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura continuitatea

activității sau supraviețuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.

Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane (sau firme) se combină prin contribuții prezente la un fond din care se plătesc despăgubirile pentru daunele suferite de unii dintre ei. Datorită faptului că asigurarea se bazează pe transferul riscului de la un individ către o comunitate de indivizi, pentru acoperirea pagubei suferite de unul din ei, ceilalți indivizi contribuie cu sume mici.

Asigurarea apare ca un mijloc de reținere, din punctul de vedere al asigurătorului, ca un mijloc de transfer al unor riscuri între mai mulți asigurați, printr-o administrare în comun a mai multor riscuri într-un mod centralizat.

O altă definiție este dată de Yvonne Lambert Faivre care consideră că “ sub aspect tehnic, asigurarea este operația prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați, expuși la producerea unor anumite riscuri, îi despăgubește pe aceia dintre ei care suferă pe seama fondului comun constituit din primele încasate”.

D.S. Hansell definește asigurarea ca “instrument care oferă compensarea financiară pentru evenimentele nefericite, plățile fiind efectuate din contribuțiile mai multor părți care participă la această schemă”.

Din această definiție rezultă că din fondul care se formează prin contribuția tuturor asiguraților (sub forma primei) se vor plăti despăgubiri pentru cei care suferă pierderi.

Asigurarea are ca scop combaterea efectelor adverse ale riscului. Riscul este prezent permanent și oriunde și, practic, orice activitate economică, politică, socială, culturală sau de altă natură este amenințată de producerea unor evenimente cauzatoare de pierderi.

Asigurarea are la bază principiul mutualității, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor suferite de asigurați. Deci, în schimbul unei sume de bani relativ mici, asiguratul va avea garanția protecției în afara riscurilor, iar asigurătorul are rolul de a gestiona acest fond.

Scopul asigurării îl constituie protecția financiară, respectiv repunerea asiguratului în situația patrimonială existentă înaintea dezastrului, și nu obținerea de profit sau îmbogățirea asiguratului. Uneori, acest fond se poate dovedi insuficient pentru a putea acoperi daunele produse. De aceea, asigurătorii trebuie să-și sporească fondurile prin investirea acestor sume.

Foarte important este faptul că banii colectați de societățile de asigurare din primele de asigurare nu aparțin acestora decât după ce a expirat termenul contractual. Până atunci, destinația acestor sume este legată numai de interesele asiguraților până la terminarea contractului.

Esența asigurării constă în dispersia riscului. Asiguratul transferă asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea unui eveniment.

Nu orice eveniment incert este un risc și nu orice risc este asigurabil.

Riscul asigurabil îndeplinește o serie de condiții în mod cumulativ:

– probabilitatea producerii evenimentului asigurat să fie subunitară

– producerea evenimentului asigurat și mărimea pagubei să fie independente de client (să nu existe hazard moral)

– posibilitatea producerii evenimentului asigurat să fie reală și să se poată determina matematic probabilitatea ei.

In activitatea de asigurări generale se au în vedere principiile:

principiul despăgubirii proporționale, care reprezintă raportul dintre valoarea asigurată și valoarea bunului asigurat

principiul primului risc, potrivit căruia despăgubirea poate atinge nivelul pagubei fără a depăși valoarea asigurată

principiul răspunderii limitate conform căruia despăgubirea se plătește numai dacă paguba depășește un anumit prag

principiul răspunderii solidare care se aplică în cazul coasigurărilor, când mai mulți asigurători preiau cote părți din riscul asigurat.

1.2. Funcțiile asigurărilor

Prin funcțiile sale asigurarea își expilcitează rolul, menirea socială, direcțiile și modalitățile de acțiune precum și efectele scontate.

Asigurările presupun existența următoarelor funcții:

funcția de acoperire a pagubelor,

funcția de prevenire a pagubelor,

funcția financiară.

Funcția de acoperire a pagubelor produse asiguraților de evenimentele cuprinse în asigurare este considerată a fi funcția de bază care prezintă interes atât pentru asigurați cât și pentru economia țării respective. Pentru asigurați această funcție dă o marjă de siguranță cu privire la protecția bunurilor și a vieții care nu se pot ignora nici de persoanele fizice nici de persoanele juridice.

b ) Funcția de prevenire a pagubelor se realizează prin- finanțarea unor acțiuni de prevenire a evenimentelor ce fac obiectul asigurărilor inițiate de societățile de asigurare cu tentă de popularizare pentru prevenirea pagubelor.- prin formularea unor condiții de asigurare care să-i constrângă pe asigurați să promoveze acțiuni de prevenire a evenimentelor asigurate si să-i cointereseze în menținerea în bună stare a bunurilor asigurate și a integrității persoanelor asigurate.

Funcția financiară a asigurării – încasarea primelor de asigurare se face pe parcursul întregului an financiar cu scadențe în anul de referință. Plățile de despăgubiri si sume asigurate se fac treptat pe măsura apariției și argumentării lor la fel pe întregul an financiar.

1.3. Clasificarea asigurărilor

In literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate prin folosirea unor criterii diferite. Asigurările reprezintă un domeniu vast care acoperă toate sferele activității umane. Dat fiind complexitatea domeniului este necesară atât o clarificare a conceptelor, cât și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și coerentă.

După tipul și natura riscurilor asigurate, există două categorii principale:

asigurări de viață

asigurări non-viață (generale)

Această împărțire ține seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări.

Astfel, în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul, deoarece momentul producerii este incert, pe o durată mare (minim5ani – 20 ani).

Pentru asigurările non-viață riscurile se pot produce sau nu pe perioada contractuală a evenimentului asigurat, iar termenul este scurt.

După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare

asigurarea prin efectul legii (obligatorie)

asigurarea contractuală (facultativă)

Asigurarea obligatorie este stabilită prin reglementările legale și se realizează automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele ce intră sub incidența acestora.

Asigurarea facultativă are la bază un contract de asigurare între asigurat și asigurător, fiind o expresie a voinței părților. Se încheie ca urmare a nevoii de protecție a asiguratului, răspunzând necesităților și intereselor acestuia.

După domeniul asigurării:

asigurările de bunuri

asigurări de persoane

asigurări de răspundere civilă

asigurări de interes financiar

Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale (clădiri, utilaje, mașini și instalații, bunurile din locuință, mărfuri, bani și alte valori) aparținând persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse acțiunii unor fenomene naturale sau accidentelor.

Asigurările de persoane asigură viața, integritatea sau sănătatea asiguratului supuse amenințării unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestora. In funcție de riscul asigurat, persoanele pot avea asigurări de viață (deces, accidente, invaliditate) sau asigurări de accidente, călătorie, sănătate și altele.

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect o valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma să o plătească asiguratul unor terți prejudiciați. Altfel spus, asigurătorul își asumă obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul (din neglijență, eroare) adus de asigurat unor terțe persoane.

Asigurările de interes financiar reprezintă protecția pentru asigurat prin asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate și altele.

După riscul asigurat sunt:

asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundații, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, ploi torențiale, grindină, inundații, furtuni, urgane, alunecări sau prăbușiri de teren;

asigurări pentru secetă, grindină la culturile agricole

asigurări pentru boli, epizotii și accidente ale animalelor

asigurări de accidente precum derapări, răsturnări, coliziuni și prăbușiri de poduri și tunele, alte accidente ale mijloacelor de transport

asigurări de deces prin care se asigură riscul de deces, urmând ca în cazul acestui eveniment beneficiarul poliței să încaseze suma asigurată

asigurări de răspundere civilă – pentru acoperirea prejudiciilor provocate de asigurați terților ca urmare a unor accidente, neglijență, eroare.

După teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare

asigurări interne

asigurări externe

Ele se deosebesc prin elementul de extraneitate prezent numai la asigurările externe. El se referă la domiciliul într-o altă țară al uneia din părțile contractante sau la beneficiarul, obiectul, riscul asigurării care se pot afla sau produce în afara teritoriului țări în care se încheie contractul.

După natura și tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător:

asigurare directă

coasigurarea

reasigurarea

Asigurarea directă se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, iar cea indirectă se incheie prin intermediari (prin brokeri). Coasigurarea constituie o forma de asigurare directă în care asiguratul încheie contractul de asigurare, pentru masa bunurilor asigurabile, cu mai multe societăți de asigurare, în același timp, dar în cotă parte, riscurile viyate fiind greu de asumat de către o singură societate de asigurări.

Spre deosebire de asigurările directe, reasigurarea este o asigurare indirectă și apare ca un raport ce se stabilește de fiecare dată între două societăți de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat (cedent), iar cealaltă de reasigurător.

Figura 1. Clasificarea asigurărilor

Neglijență, Eroare

(Asigurarea de răspundere civilă)

1.4.Apariția și evoluția asigurărilor în România

Dezvoltarea societății omenești este marcată de efortul omului pentru propria propășire, pentru propria apărare în fața unor evenimente care îi pot periclita existența.

Asigurarea s-a născut din nevoia de protecție a omului în fața unor pericole și pentru găsirea unor soluții adecvate de prevenire sau înlăturare a lor.

Incă din antichitate istoria consemnează acțiuni de soldarizare a oamenilor în fața unor evenimente nedorite, dar greu de controlat și prevenit, acțiuni concretizate în forme simple de asocirere.

Cel mai vechi document scris despre asigurări dateaza de circa 6500 de ani. Mesteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au construit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau pe membrii colectivității.

Unele forme de asigurare a bunurilor sunt cunoscute înca din orânduirea sclavagista. Este vorba despre unele procedee practicate de comercianți cu ocazia transporturilor navale de bunuri. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a unei părți din încărcătura navelor pentru salvarea expediției aflată în pericol, cauzată de naufragiu, furtună, eșuare, etc., erau repartizate proporțional, fiind suportate de toți participanții la expediție, pe principiul avariei comune.

Promovarea asigurărilor in ramurile incendiu si transporturi maritime a fost marcata de infiintarea în anul 1822, la Trieste a societății Assienda Assigurance. Aceasta societate a funcționat și pe teritoriul țării noastre după anul 1830.

Secolul al XIX-lea a marcat îneputul dezvoltării și diversificării sistemelor de asigurare.

In secolul al XX-lea are loc o continuă perecționare a mecanismului asigurărilor, totodată având loc și o delimitare în sistemul asigurărilor, după caracterul acestora, clasificându-se pe de o parte ,în asigurări necomerciale, inculzând asigurările sociale și diferite asociații mutuale private, iar pe de altă parte, în asigurări comerciale care răspund cerințelor economiei de piață.

Prima organizație de asigurare propriu-zisă a fost întemeiată de către Asociația Meseriașilor din Brașov, cu specific de societate de asigurări de viață.

In a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului XX au apărut în România o serie de societăți de asigurare și anume: Transilvania (1866), Dacia (1871), Romania (1873), Naționala (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Urani, Patria, Banca Generala de Asigurare (1911), ca urmare a dezvoltarii economice a României care a dus imlicit și la dezvoltarea asigurărilor, apreciate ca elemente de progres și dezvoltare a societății. Prin fuzionarea societatilor Dacia și Romania în anul 1881 a luat ființă societatea Dacia-Romania, care în anul 1909 a preluat socieatea Patria.

Procesul constituirii și evoluția societăților de asigurare în România s-a desfășurat pe fundalul fenomenului de centralizare, migrare și expansiune a capitalului în asigurări.

Intre cele două războaie mondiale activitatea în domeniul asigurărilor s-a diversificat și s-a intensificat, în anul 1920 constituindu-se la București societatea Steaua României. In anul 1932 aceasta a fuzionat cu societatea Ancora, iar în anul 1936 a preluat portofoliul românesc al societății Phonix din Viena.

In perioada interbelică se remarcă o anumită pătrundere a capitalului străin și în sectorul asigurărilor din România.

In anul 1930, în România își desfășurau activitatea 44 e societati naționale și străine de asigurare .In timp, nu toate au rezistat concurenței. In anul 1936 mai functinau 23 de societăți de asigurare.

In perioada cuprinsă între anii 1949-1990 s-au înregistrat mutații importante în economia și societatea noastră.

Societățile de asigurare au funcționat în vechea lor organizare până la 1 septembrie 1949 când au fost puse în lichidare . Portofoliul și rezervele lor au fost preluate de Societatea Sovietico-Română de asigurări pe acțiuni Sovromasigurare care s-a înființat în anul 1949. Tot în același an s-a înființat Intreprinderea de Stat pentru Reasigurări prin reorganizarea R.A.A.S.

In anul 1952 s-a creat Administrația Asigurarilor de Stat – A.D.A.S. care a preluat activitatea Intreprinderii de Stat pentru Reasigurări și a introdus în practică asigurarea prin efectul legii. In anul 1953 societatea Sovromasigurare s-a lichidat, portofoliul acesteia fiind preluat de ADAS, prin care statul a exercitat monopolul în sectorul asigurărilor din țara noastră aproape patru

decenii.

Caracterizarea sistemului de asigurări care a funcționat în România în perioada 1949-1990 este următoarea: monopolul total al statului în sectorul asigurărilor comerciale; varietatea formelor de asigurare (70), prin efectul legii și facultative, în cadrul celor trei grupe de ramuri – persoane, bunuri și

răspundere civilă ; ponderea însemnată a sigurărilor agricole dar fără despăgubiri însemnate; menținerea pe un plan larg a asigurărilor prin efectul legii; orientatea și practicarea asigurărilor comerciale în afara patrimoniului public; realizarea unor operațiuni de reasigurare în străinătate.

Incepând cu 1 ianuarie 1991, ADAS și-a încetat activtatea. Portofoliul de asigurări și patrimoniul acestei instituții fiind preluate de trei societțăi de asigurare nou constituite, cu capital integral de stat – Asigurarea Românească, Astra si Carom.

In anul 1992 a luat ființă la Bucuresti Banca de Export Import a României (EXIMBANK), cu capital integral de stat, constituită cu scopul de a facilita, prin pârgia asigurărilor, activitatea generală de import și export a agenților economici din țara noastră.

După anul 1991, procesul tranziției în sectorul asigurărilor marchează constituirea a numeroase societăți de asigurare, cu capital privat românesc sau cu capital mixt, unele având în portofoliul lor asigurări din cadrul unei singure ramuri, altele însă și-au stabilit un profil larg, general. Unele funcționează, altele se mai află în proces de organzare, în timp ce o parte și-au încetat activitatea.

1.5. Asigurările în procesul tranziției la economia de piață

Evenimentele politice și social-economice care s-au produs în ultimele două decenii în țările din Europa Centrală și de est, au avut efecte semnificative și în sectorul asigurărilor.

Intrarea țărilor din această parte a Europei în procesul de tranziție a avut loc în momente și condiții diferite de la o țară la alta. Consecințele acestei opțiuni au condos la dereglareași liberalizarea sectorului asigurărilor; abolirea monopolului de stat în asigurări; apariția societăților de asgurări cu capital privat, cu capital mixt.O caracterizare a asigurărilor din țările în tranziție ale Europei de Est este relevantă prin specificitatea organizatorică și funcțională a sectorului de asigurări în fiecare țară.

Țările din Europa de est sunt mai puțin attractive decât cele din Europa Centrală pentru investitori, în general, și îndeosebi în doemniul asigurărilor, economiile acestor țări fiind mai mult agrare decât industriale.

Perspectivele piețelor de asigurare din Europa Centrală și de est sunt bune. In Polonia, Ungaria, Slovenia și Cehia piața asigurărilor evoluează într-un mediu economic stabil. Piața asigurărilor din Rusia se caracterizează prin vulnerabilitate. În țări precum Slovacia, Croația și cele din structura CSI, perspectivele de creștere sunt afectate de ritmul aplicării reformelor economice și instabilitatea mediului politic și economic.

CAPITOLUL II

ELEMENTELE ASIGURĂRILOR ÎN TRANSPORTURI

2.1. Elemente generale

Asigurările au un conținut complex iar formele sub care se perfectează sunt variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune.

Interferențele elementelor sunt redate în următoarea schemă:

ASIGURĂTORUL este persoana juridică (societatea de asigurări) care are ca obiect de activitate realizarea de operațiuni de asigurare prin constituirea fondului de asigurare, contractarea asigurării, plata unor despăgubiri (în cazul asigurărilor de bunuri), acoperirea unor prejudicii provocate terțelor persoane ( în cazul asigurării de răspundere civilă ) plata sumei asigurate și a altor indemnizații de asigurare rezultate din asigurările de persoane.

ASIGURATUL este o persoană fizică sau juridică care în baza unor clauze dinainte stabilite și de comun acceptate intră în relații juridice de asigurare cu asigurătorul. In cele mai dese cazuri asiguratul este persoana fizică sau juridică ce perfectează relația de asigurare în calitate de contractant, efectuează plata primelor de asigurare în vederea constituirii fondului de asigurare și este îndreptățită să solicite asigurătorului despăgubiri pentru pagubele suferite ori suma asigurată în cazul ivirii evenimentului asigurat, având deci calitatea de beneficiar de asigurare.

CONTRACTANTUL- constituie o excepție în raportul de asigurare. In această calitate se regăsesc acele persoane fizice sau juridice care au un interes în legătură cu asiguratul și care contractează asigurarea în numele și pentru acesta.

Contractantul își asumă sarcina de a negocia condițiile încheierii asigurării, semnarea contractului de asigurare (încheierea lui) și plata primei de asigurare.

BENEFICIARUL de asigurare – de regulă este însuși asiguratul. In unele situații, prevăzute expres în condițiile de asigurare calitatea de beneficiar o pot avea și alte persoane, specificate expres în contractul de asigurare sau numai în poliță. In asemenea cazuri în polițele de asigurare se vor menționa toți factorii implicați – respectiv asigurătorul, contractantul și, în cazul decesului asiguratului, beneficiarul sumei asigurate.

OBIECTE ASIGURABILE

BUNURILE – se pot asigura bunurile a căror valoare se poate cuantifica într-o unitate monetară și care întrunesc toate condițiile cerute de actele normative.

Bunurile se preiau în asigurare de către asigurător în schimbul plății de către proprietar sau contractant a unei sume de bani numită primă de asigurare.

PERSOANELE- la rândul lor pot constitui subiecte de asigurare prin aceaa că în schimbul achitării de către asigurat sau contractant a unei prime de asigurare, asigurătorul garantează persoanei ca asigurat, plata sumei asigurate stabilite inițial, în cazul producerii evenimentului asigurat ( deces, boală, invaliditate, supraviețuire).

RĂSPUNDEREA CIVILĂ constituie subiect de asigurare prin aceea că asigurătorul preia asupra sa obligațiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană (fizică sau juridică) căreia asiguratul I-a pricinuit un prejudiciu (avarierea unor bunuri, decesul unor persoane, vătămare corporală, etc.).

RISCUL FINANCIAR constituie subiect de asigurare prin aceea că asigurătorul preia asupra sa obligațiile de pierdere financiară pe care asiguratul le-ar putea avea în urma neâncasării de către el a obligațiilor financiare de la clienții săi.

INTERESUL IN ASIGURARE – Reflectă manifestarea de voință favorabilă promovării raporturilor de asigurare dintre asigurat și asigurător. Interesul în asigurare este motivat de risc într-un context social, economic de mediu dar poate constitui și efectul unor acțiuni educaționale precum și al potenței financiare a persoanelor fizice și juridice

In asigurarea de bunuri, interesul asigurabil se naște din raporturile persoanei în raport cu un bun asigurabil pe care îl deține sau îl posedă.

Interesul reflectă valoarea pecuniară expusă pierderii, a bunului asigurat sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat sau beneficiar ca urmare a unui eveniment asigurat. Reiese că interesul asigurabil trebuie să aibă caracter economic și să fie evaluabil în bani.

RISCUL

Semnificațiile noțiuni de risc în asigurări sunt variate:

Riscul reflectă gradul de probabilitate a ivirii unui pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori proporțiile răspunderii asigurătorului.

Riscul înseamnă evenimente-calamități naturale sau accidente care produc pagube și contra ivirii cărora se acordă acoperire prin asigurare.Ca urmare, incendiul, grindina, decesul, etc.- constituie riscuri asigurabile.

În limbaj internațional risc înseamnă și obiectivul asigurat sau obiectul asigurării (în cazul asigurării de bunuri- bunul, în cazul asigurării de persoane- persoana asigurată).

Riscul reflectă și ramura de asigurare la care se referă.

Noțiunea de risc în asigurări poate fi definită sub aspect juridic și tehnic.

Din punct de vedere juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al cărui moment de apariție este nedeterminat și aflat în afara influenței și voinței părților, contra căruia asiguratul își ia măsura de protecție prin încheierea asigurării.

Nu sunt riscuri asigurabile evenimente petrecute în trecut sau a căror apariție este imposibilă, după cum nu sunt riscuri asigurabile evenimente a căror apariție este sigură. Excepție de la această regulă o contribuie decesul la asigurarea de viață, a cărui producere este sigură pentru fiecare persoană, incert fiind momentul producerii acestui eveniment.

Din punctul de vedere al tehnicii, riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului respectiv și prin volumul acestuia. Probabilitatea de producere a evenimentului agreat în asigurare se determină pe baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri întâmplate în trecut în împrejurări comparabile. Pe baza observațiilor statistice se estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci a riscului maxim, în funcție de care se estimează volumul și nivelul acoperirii (desdăunării ).

Condițiile pe care un risc trebuie să le îndeplinească pentru a fi asigurabil:

să fie posibil, deoarece în caz contrar asigurarea este lipsită de interes economic, deci inutilă (riscul producerii unor taifunuri în țara noastră).

să fie real și să prezinte un grad mare de periculozitate pentru asigurat. Nu se poate imagina o asigurare de viață în care suma asigurată să se plătească asiguratului la împlinirea vârstei de 150 ani.

să aibă caracter incert, deci să se producă întâmplător, adică factorii implicați în asigurare să nu poată cunoaște sau influența producerea lui în timp și spațiu. De aceea în asigurări s-a încetățenit o perioadă de siguranță care cuprinde un număr de zile bine precizat de la încheierea asigurării și până la data începerii răspunderii asigurătorului pentru producerea riscului asigurat. Și aici face excepție riscul de deces care deși constituie un eveniment sigur, producerea lui în cazul fiecărei persoane în parte este incertă în perioada de valabilitate a asigurării.

riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare fapt care permite constituirea cât mai facilă a fondului de asigurare și practicarea unor prime de asigurare cât mai mici.

Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvență. Pentru a fi agreat în asigurare acesta este necesar a fi repetabil. Aceasta deoarece în vederea determinării probabilității producerii lui, a mărimii primelor de asigurare și a mărimii despăgubirilor sunt necesare observări statistice.

Riscul trebuie să fie licit, se înțelege de la sine că pentru a fi asigurabil un risc trebuie să fie în concordanță cu legile. Nu va constituii niciodată un risc asigurabil o faptă care contravine legilor și moralei.( nu se va asigura niciodată pentru răspundere civilă un criminal pentru crima pe care a produs-o).

Noțiunea de risc în asigurări impune și alte precizări. Se face o distincție clară între risc asigurat și caz asigurat.

Dacă un eveniment viitor și nesigur, dar probabil care poate genera prejudicii la bunuri sau persoane se justifică a fi luat în seamă în activitatea de asigurare- el poartă denumirea de risc asigurat.

Dacă acest eveniment se produce, el poartă denumirea de caz asigurat. Asigurătorul este obligat la plată sau desdăunare față de asigurat, a drepturilor ce decurg din calitatea de asigurat numai atunci când s-a ivit cazul asigurat.

SUMA ASIGURATĂ – Reprezintă limita maximă până la care asigurătorul îl despăgubește pe asigurat sau beneficiar la producerea evenimentului asigurat. Suma asigurată se stabilește în contract sau polița de asigurare la asigurările facultative și prin acte normative în asigurările prin efectul legii.

In asigurările de bunuri suma asigurată se stabilește în funcție de valoarea bunurilor asigurate. Operațiunea se numește evaluare de asigurare iar rezultatul ei valoare de asigurare. Suma asigurată poate fi mai mică, mai mare sau egală cu valoarea de asigurare.

In asigurările facultative suma asigurată se stabilește în general de către asigurat la înțelegere cu asigurătorul. Bunurile pot fi asigurate la valoarea lor reală, la o valoare mai mică (caz în care are loc o subasigurare) sau la o valoare mai mare ( caz în care are loc o supraasigurare ).

La asigurările obligatorii, asiguratul nu-și poate stabili independent suma asigurată, aceasta fiind prevăzută de actele normative care reglementează asigurarea, restrictiv sau cu alternative, In acest din urmă caz, asigurarea este obligatorie, dar asiguratul își poate alege suma asigurată dintre alternativele pe care actul normativ i le oferă.

La asigurările de persoane sau răspundere civilă, suma asigurată se stabilește la înțelegere între asigurat și asigurător, Astfel în asigurările facultative de persoane se ține seama de dorința asiguratului în înțelegere cu asigurătorul, nu în ultimul rând de puterea financiară a asiguratului sau a contractantului, suma asigurată fiind precizată în contractul de asigurare. Suma asigurată se plătește integral sau parțial asiguratului sau beneficiarului asigurării în caz de invaliditate totală sau deces al asiguratului sau parțial în cazurile de invaliditate permanentă parțială.

In asigurările de bunuri sau persoane suma asigurată poate fi modificată prin majorare sau reducere, In cazul asigurării de bunuri modificarea trebuie să fie datorată schimbării rolului bunului asigurat, în timp ce în asigurarea de persoane suma asigurată nu este supusă nici unei restricții.

PRIMA DE ASIGURARE – Prima de asigurare este suma de bani, dinainte stabilită pe care asiguratul este obligat în baza contractului de asigurare sau în baza legii să o plătească asigurătorului în schimbul preluării riscului asigurat și angajamentul său de a achita asiguratului, la producerea riscului asigurat a despăgubirii sau a sumei asigurate cuvenite. Ea este o taxă pentru protecția oferită de asigurător.

Intre forma de asigurare și risc există o corelație necesară. Prima de asigurare constituie prețul pentru care asigurătorul preia asupra sa riscul.

Prima de asigurare cu care se operează în practica de asigurări este prima brută sau comercială. Componentele sale sunt prima netă (sau prima de risc) și adaosul (sau cheltuielile de administrație) la prima netă.

Alte denumiri ale primei de asigurare de uzanță în domeniul asigurărilor – cotă tarifară, primă netă, adaosul de primă și prima brută

COTA TARIFARĂ – este prima de asigurare stabilită pentru o unitate de calcul ( 100 sau 1000 lei sumă asigurată ) o unitate de bun asigurat – cap de animal, hectar de cultură agricolă, pe perioadă de un an.

TARIFUL DE ASIGURARE- este alcătuit din sistemul cotelor tarifare, fiind diferit în cazul asigurărilor prin efectul legii, față de asigurările facultative.

PRIMA NETĂ – constituie principalul element al primei de asigurare brute. Se calculează pe baza tabelelor de mortalitate cu ajutorul calculelor actuariale la asigurările de viață și se stabilește pe baza datelor statistice la asigurările de bunuri și asigurările de răspundere față de terți.

ADAOSUL LA PRIMA NETĂ – este destinat acoperirii cheltuielilor de administrare a asigurărilor, constituirii rezervelor de siguranță pentru acoperirea eventualelor diferențe între plățile de asigurare preliminate și cele realmente efectuate în perioade defavorabile (inclusiv pentru acoperirea efectelor negative datorate antiselecției, pentru finanțarea măsurilor de prevenire sau limitare a unor calamități naturale, pentru asigurarea profitului asigurătorului.

Prima netă împreună cu adaosul de primă poartă denumirea de primă brută. Ea este cea cu care se lucrează în piața de asigurări.

Prima de asigurare aferentă unui contract de asigurare poartă denumirea de primă brută subscrisă. Ea este datorată integral asigurătorului la încheierea contractului, dacă aceasta este plătită integral se mai numește primă brută încasată. La cererea asiguratului aceasta poate fi plătită și în rate subanuale când prima brută încasată este egală cu o rată de primă

Primele brute subscrise –sunt principalele venituri financiare ale societății de asigurări- și reprezintă primele încasate și de încasat aferente tuturor contractelor de asigurare care intră în vigoare într-o perioadă de timp.

Primele nete subscrise reprezintă primele brute subscrise din care se deduc sumele plătite și de plătit drept prime de reasigurare.

Primele nete încasate reprezintă primele brute încasate din care se deduc sumele plătite drept prime de reasigurare.

Primele nete încasate au următoarele destinații:

constituirea fondului de asigurare din care sunt despăgubiți cei dăunați, respectiv se plătesc sumele asigurate la asigurările de persoane,

constituirea fondului de rezervă al societății de asigurare,

finanțarea acțiunilor de prevenire a unor evenimente generatoare de pagube,

acoperirea unor cheltuieli de administrarea asigurărilor și constituirea profitului societății.

In stabilirea sistemului tarifar în asigurări se are în vedere principiul echivalenței conform căruia nivelul cotelor tarifare trebuie astfel stabilit încât să se asigure un echilibru între încasările din asigurări și angajamentele de plată plus cheltuielile de administrare.

Principiul echivalenței trebuie urmărit de regulă pe fiecare formă de asigurare în parte.

CLAUZA BONUS-MALUS – în asigurări constituie un sistem de reducere sau majorare a primei de asigurare pentru a stimula sau sancționa grija ori indiferența asiguraților față de bunurile cuprinse în asigurare.

In acest cadru asigurații care dovedesc grijă pentru bunul asigurat și nu provoacă plăți prin despăgubiri în anul anterior de asigurare, beneficiază în anul următor de prime mai scăzute ( clauza bonus) iar celor care dovedesc lipsă de grijă față de bunurile asigurate, plăți de despăgubiri mari li se stabilesc prime de asigurare mai mari (clauza malus) .

Plata primelor de asigurare revine asiguraților sau contractanților de asigurări.

In cazul asigurărilor facultative ( care au la bază contracte de asigurare) plata primelor constituie condiția esențială de punere sub protecție de asigurare a bunului. Și la asigurările de răspundere civilă tot încheierea unui contract și plata primelor de asigurare declanșează răspunderea asigurătorului.

Plata primelor de asigurare poate avea loc prin unul din următoarele procedee:

al primei cherabile,

al primei portabile.

procedeul primei cherabile impune ca asigurătorul să se implice în încasarea primei de asigurare la scadență, prin organe proprii la domiciliul sau locul de muncă al asiguratului

procedeul primei portabile presupune ca grija plății primei la scadență să revină asiguratului care la scadență efectuează plata direct sau virează în contul societății de asigurare.

La noi în țară se practică un sistem combinat de plată a primei de asigurare.

PAGUBA – DAUNA, AVARIE paguba constituie expresia valorică a prejudiciului produs prin ivirea evenimentului asigurat la bunurile cuprinse în asigurare. La fel de bine se poate utiliza și noțiunea de daună iar în asigurările de persoane se utilizează noțiunea de sumă asigurată sau vătămare corporală, iar în asigurările de risc financiar, noțiunea de pierdere financiară

Constatarea și evaluarea pagubei în asigurări se face diferențiat în raport cu ramura de asigurare, felul asigurării, cauza și modul de producere a evenimentului care a produs paguba.

Înștiințarea daunei se face întotdeauna de asigurat declanșând intervenția asigurătorului pentru constatarea tehnică a pagubei și evaluarea sub aspect economic a acesteia.

Prin avarie se înțelege orice pierdere, cheltuială sau pagubă produsă unui mijloc de transport sau mărfurilor în cursul transporturilor.

In asigurarea de transport avaria poate fi totală și particulară.

Avaria totală – pierderea completă a bunului asigurat sau deteriorarea lui la un grad la care repararea lui necesită cheltuieli mai mari decât înlocuirea lui.

Avaria particulară –reprezintă cheltuielile făcute sau paguba suferită fie numai de către mijlocul de transport fie numai de mărfurile transportate în intervalul cuprins de la plecarea acestora din depozit, respectiv de la încărcare și până la sosirea lor la destinație și descărcare sau intrarea lor în depozit.

In transporturile maritime există un gen specific de avarie produsă în mod voit de către asigurat și care este numită avarie comună.

Aceasta este paguba care s-a produs în mod voit fie navei fie mărfurilor transportate fie ambelor precum și cheltuielilor făcute după deliberări motivate în scopul salvării navei și a mărfurilor în intervalul de la încărcare și plecarea în cursă până la sosire și descărcare. Este o avarie cauzată în mod expres de către căpitan în interesul salvării întregii expediții maritime ( ex. atunci când se aruncă peste bord o parte a încărcăturii pentru a nu se scufunda nava ) și care se suportă prin contribuția comună a armatorului și a proprietarului mărfurilor transportate, deci a celor interesați în succesul transportului respectiv.

DESPĂGUBIREA DE ASIGURARE – reprezintă suma acordată asiguratului de către asigurător pentru acoperirea unei pagube la bunuri sau răspundere civilă, pagubă produsă dintr-un eveniment asigurat. Ea reflectă dezdăunarea de către asigurător, deci este un cost al refacerii obiectului distrus parțial sau total sau de reparare a prejudiciului produs.

Pornind de la funcția de bază a asigurării, aceea de a acoperi pagubele ce au fost pricinuite bunului de evenimentul asigurat și de la principiul cunoscut conform căruia asigurarea nu poate constitui un mijloc de îmbogățire a asiguraților, deci acesta nu poate fi despăgubit cu sume ce depășesc valoarea efectivă a pagubei, se ajunge la concluzia că problemele despăgubirilor în asigurări de bunuri comportă două situații:

– în caz de pagubă totală (distrugere sau pierdere totală a bunului asigurat) despăgubirea este limitată la valoarea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat. Condițiile dezdăunării totale a pagubei este aceea ca bunul să fi fost asigurat la o sumă asigurată egală cu valoarea pe care a avut-o în momentul producerii daunei. Dacă suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, despăgubirea poate avea ca limită maximă suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare la asigurările facultative sau prevăzută prin lege la asigurările obligatorii.

– ]n caz de pagubă parțială – despăgubirea ( sau indemnizația de despăgubire ) se stabilește funcție de valoarea sistemului de acoperire adoptat.

sistemul acoperirii proporționale,

sistemul acoperirii primului risc,

sistemul acoperirii limitate.

a) sistemul acoperirii proporționale (sau regula proporționalității ) se caracterizează prin faptul că despăgubirea cuvenită asiguratului pentru paguba produsă este în funcție de valoarea integrală a bunului asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat, cât și de suma asigurată. Dacă asigurarea s-a făcut pentru o sumă egală sau mai mare decât valoarea integrală a bunului, despăgubirea în cazul unei pagube parțiale, este egală cu valoarea pagubei. Dacă numai o parte din valoarea bunului a fost asigurată, despăgubirea va reprezenta numai o parte din valoarea pagubei corespunzătoare procentului de acoperire.

Pg Sa

Dp = ––––-

Vt

Dp – valoarea despăgubirii

Pg – valoarea pagubei

Sa – suma asigurată

Vt – valoarea totală a bunului asigurat

La toate asigurările în care acoperirea pagubei se bazează pe regula proporționalității asiguratul trebuie să dea atenție stabilirii sumei asigurate. Pentru acoperirea integrală a pagubei el trebuie să-și asigure bunul la valoarea reală , în caz contrar va primi o despăgubire mai mică atât la pagube parțiale cât și la paguba totală.

Pe durata valabilității contractului de asigurare va trebui să-și reevalueze bunul și să-și reîntregească suma asigurată deoarece la pagubă se ia în calcul valoarea bunului la momentul producerii pagubei.

In asigurarea de persoane, deoarece nu se poate stabili o valoare a fiecărei persoane asigurate, în momentul producerii evenimentului asigurat se ia în calcul suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare, care se va plăti asiguratului sau beneficiarului funcție de condițiile de asigurare.

b) sistemul acoperirii primului risc – conform acestui principiu despăgubirea este egală cu paguba, neputând depăși suma asigurată. Suma asigurată în asigurările de prim risc se stabilește de regulă de asigurat după aprecierea lui știind că este acoperit integral până la limita ei.

Acest sistem s-a introdus datorită faptului că în cursul valabilității asigurării pot interveni modificări a valorii bunurilor asigurate.

Societățile de asigurări din România practică la ora actuală ambele sisteme de acoperire, de regulă pentru populație sistemul primului risc iar pentru persoane juridice sistemul acoperirii proporționale.

c) sistemul acoperirii limitate (clauza cu franșiză). Este tot mai des utilizat în ultimul timp aproape la toate formele de asigurare, deoarece impune asiguratului o atenție deosebită în direcția prevenirii pagubelor.

O altă cauză ar fi să se elimine de la despăgubire daunele de valoare mică și care solicită costuri de lichidare mari și un volum de muncă de asemenea mare.

Franșiza – este partea din valoarea pagubei dinainte stabilită în mărime relativă sau absolută pe care asigurătorul nu o despăgubește, ea rămânând în sarcina asiguratului.

La asigurările încheiate cu franșiză se presupune stabilirea despăgubirii folosind unul din sistemele prezentate anterior ( prim risc sau proporțional) după care suma rezultată se reduce cu un procent sau o anumită sumă care rămâne în sarcina asiguratului.

Franșiza este de două feluri:

deductibilă (absolută) când suma stabilită de dinainte se scade din orice pagubă, achitându-se asiguratului numai partea ce depășește suma respectivă.

nedeductibilă (simplă sau atinsă) în cazul acestei franșize pagubele care sunt mai mici de valoarea franșizei nu se despăgubesc, pe când pagubele mai mari achitându-se integral.

PERIOADA DE ASIGURARE

Constituie intervalul de timp în care asigurarea este valabilă.

La asigurările facultative intervalul de asigurare este de regulă un an calendaristic: 10.03. 2008 – 09.03.2009. La asigurările de bunuri perioadele de asigurare pot fi și mai mici de un an ( semestrial, trimestrial, lunar ).

In cazul asigurărilor de viață durata asigurării este mai mare de un an, ajungând după caz la 20 ani și chiar 30 ani. Se pot întâlni asigurări și cu perioade nedeterminate.

Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facultative prezintă importanță întrucât influențează mărimea primei de asigurare și încadrarea în timp a răspunderii societății de asigurare. La asigurările prin efectul legii perioadele de asigurare sunt stabilite prin acte normative.

2.2. Contractul de asigurare

Conținutul contractului de asigurare

Contractul de asigurare se definește ca un act juridic prin care o persoană fizică sau juridică, primește calitatea de asigurat și se obligă să plătească o sumă de bani reprezentând prima de asigurare, persoanei juridice numită societate de asigurare, în baza căreia acesta în calitate de asigurător, preia asupra sa riscul ca la producerea evenimentului asigurat să plătească asiguratului sau unui terț ( beneficiar al drepturilor rezultate din asigurare ) o despăgubire, o indemnizație sau sumă asigurată, în limitele stabilite de lege sau convenite de contract.

Contractul de asigurare are două funcții, și anume:

funcția de introducere a unui risc într-o mutualitate, prin care în raport cu natura riscului, asigurații se solidarizează în vederea constituirii mutuale a fondului de asigurare, pe seama căruia asigurătorul poate acoperi pagubele survenite.

stabilirea unei legături individuale între societatea de asigurare și purtătorul riscului, care constă în angajamentul reciproc al părților, cu privire la prestație și contraprestație, contractul de asigurare reflectând garanția acestei legături.

Pentru a fi valabil, contractul de asigurare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

capacitatea de a contracta,

consimțământul valabil al părților,

un obiect determinat,

cauză licită.

Capacitatea de a contracta asigurări o au persoanele juridice din momentul înființării și funcționării lor în contextul legii, precum și persoanele fizice care se încadrează între anumite limite de vârstă și având capacitatea deplină de exercițiu.

Obiectul contractului de asigurare îl constituie bunurile și persoanele expuse anumitor riscuri sau interesul asigurabil. Intr-un cadru mai general obiectul contractului îl reprezintă crearea de obligații pentru părțile implicate (respectiv asigurător și asigurat sau /și contractant).

Consimțământul părților la încheierea contractului de asigurare este necesar și se circumscrie normelor de drept comun. Pentru a produce efecte legale, consimțământul părților trebuie să nu fi fost dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.

Cauza licită este o condiție esențială pentru ca un contract de asigurare să subziste și să genereze efecte valabile. Prin clauzele sale contractul nu se poate deroga de la legile care privesc ordinea publică și bunele moravuri. Caracterele contractului de asigurare sunt variate, reflectând implicațiile sale pe plan juridic economic, financiar și moral.

Contractul de asigurare este reglementat, pe de o parte de cadrul general derivat din acte normative legale, aplicabile oricărui contract de asigurare iar pe de altă parte de normele speciale corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare ( de bunuri, de persoane, de răspundere civilă ) fără a ignora intențiile și scopul urmărit de fiecare societate de asigurări în parte pe o piață concurențială a asigurărilor.

Caracterele juridice ale contractului de asigurare

Caracterul consensual – contractul de asigurare implică neapărat consimțământul părților și se încheie în formă scrisă, dovada lui prin martori neefiind admisă .

Contractul de asigurare trebuie să cuprindă unele elemente printre care: datele de identificare a părților implicate: asigurător, asigurat, contractant, data de început și expirarea asigurării ( ziua, luna, anul dacă este cazul și ora de început a asigurării ), obiectul asigurării și caracteristicile lui, riscurile cuprinse în asigurare, sumele asigurate, prima subscrisă a contractului, prima plătită, termenele de plată a tranșelor următoare celei dintâi, limitele despăgubirii cu ocazia producerii evenimentului asigurat, obligațiile asiguratului vizând păstrarea și conservarea bunului asigurat, luarea măsurilor de prevenire și limitare a pagubelor, cazurile în care asigurătorul poate refuza plata sau o poate amâna.

Caracterul sinalagmatic al contractului rezultă din faptul că părțile se obligă reciproc una față de alta, respectiv una să plătească prima de asigurare, iar cealaltă să acorde despăgubirea sau suma asigurată la ivirea evenimentului asigurat.

Asiguratul să obligă să facă declarații de risc exacte, în atenția asigurătorului, atât cu ocazia perfectării contractului de asigurare cât și la producerea evenimentului asigurat și se obligă să plătească primele de asigurare la scadențele stabilite. Asigurătorul își asumă sarcina de acoperire a riscului prin acordarea despăgubirilor corespunzătoare la ivirea evenimentului asigurat.

Caracterul aleatoriu al contractului rezultă din faptul că efectele acestui contract pentru părți depind de un eveniment viitor, nesigur, incert. La încheierea contractului părțile nu cunosc și nu pot evalua riguros avantajele patrimoniale ale contractului. Obligațiile asumate de asigurat și asigurător depind de un eveniment viitor, incert care comportă pentru fiecare din părți o șansă de câștig sau un risc de pierdere. Astfel plata despăgubirilor are loc numai dacă evenimentul asigurat s-a produs, în caz contrar asigurătorul este avantajat el rămânând cu prima de asigurare. Dacă despăgubirea încasată de asigurat este mai mare decât primele încasate de asigurător, atunci avantajul este de parte asiguratului.

Caracterul oneros rezultă din faptul că părțile urmăresc realizarea anumitor scopuri, interese materiale, contraprestații bănești a căror înfăptuire are loc pe întreaga perioadă de valabilitate a asigurării. Asiguratul beneficiază de protecția asigurătorului, care preia asupra sa riscurile asigurate, dar nu în mod gratuit ci în schimbul primei de asigurare plătită de asigurat.

Contractul de asigurare este unic în raport cu întreaga perioadă de asigurare, chiar dacă plata primei de asigurare are loc în tranșe subanuale.

Una din condițiile de bază care stă la baza încheierii contractului de asigurare este buna credință. Pe de o parte din partea asiguraților, cu ocazia încheierii contractului, a expunerii la risc a bunurilor și apoi în legătură cu realitatea pagubelor solicitate iar pe de altă parte din partea societății de asigurare în legătură cu clauzele impuse, răspunderea asumată, modul de evaluare a pagubelor și stabilirea despăgubirilor.

Documentul care atestă încheierea asigurării, documentul de asigurare, poartă diferite denumiri: contract de asigurare ( în sfera asigurărilor de bunuri și răspundere civilă ), poliță de asigurare ( în asigurările de viață și în asigurările externe), contract de reasigurare. Documentul de asigurare este foarte bine personalizat. Contractul de asigurare își definește specificul în funcție de ramura de asigurare, de riscurile agreate și de caracterul asigurării: contract de avarii auto, de asigurări a clădirilor și a conținutului, de asigurări a aeronavelor, etc.

Mecanismul perfectării contractului de asigurare

Perfectarea contractului de asigurare impune asigurătorului să informeze potențialul asigurat asupra produsului de asigurare oferit și a condițiilor de asigurare.

In mecanismul de perfectare al contractului, primul dialog scris între asigurat și asigurător se realizează prin completarea de către asigurat a declarației de asigurare. Declarația de asigurare cuprinde informații referitoare la elementele de identificare a părților implicate, bunurile ori persoanele care fac obiectul asigurării, date referitoare la risc, suma asigurată, etc.

In țări cu o puternică industrie a asigurărilor declarația de asigurare ține loc de ofertă de asigurare din partea asiguratului, pentru a-i fi preluate sub protecție bunurile caracterizate sau persoana caracterizată. In urma analizei acesteia de către un asigurător acesta își dă acordul, sau dezacordul pentru a încheia asigurarea și stabilește cota de primă aferentă riscului la care sunt expuse bunurile. Analiza se bazează pe elemente și informații din declarația de asigurare, banca de date a asigurătorului și alte investigații asupra solicitantului asigurării.

Mecanismul încheierii contractului poate fi declanșat și de trimiterea unui document de asigurare, a unei cereri de plată a primei de asigurare (reînnoirea unui contract) ori prin confirmarea de către societatea de asigurare a unei plăți în contul său, plată care vizează tot reînnoirea unui contract.

Contractul de asigurare este reglementat pe de o parte de cadrul general derivat din acte normative legale, aplicabile oricărui contract de asigurare, iar pe de altă parte de norme speciale corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare ( de bunuri, de persoane, de răspundere civilă )fără a ignora intențiile și scopul urmărit de fiecare societate de asigurare în parte pe o piață concurențială a asigurărilor.

In cadrul contractului de asigurare un loc important pe lângă caracteristicile bunului asigurat și datele lui de identificare un loc important îl ocupă interesul asiguratului, riscurile asigurate, suma asigurată și prima de asigurare. Perfectarea contractului de asigurare implică obligații din partea asiguratului a cărui nerespectare blochează încheierea asigurării sau conduce la consecințe juridice în sarcina asiguratului ori la nulitatea contractului dacă acesta este în curs de încheiere.

Interesul de asigurare se manifestă prin cererea de asigurare.

Precizările referitoare la risc trebuie să fie clare sub aspectul extinderii răspunderii, încadrării temporale, teritoriale, a cauzelor care le-au generat.

Suma asigurată și forma de asigurare se află în corelație cu valoarea bunurilor asigurate, natura și mărimea riscului preluat.

Contractul de asigurare se consideră încheiat atunci când asiguratul a achitat prima de asigurare și asigurătorul a emis contractul de asigurare. De regulă acordul părților se manifestă concomitent rezultatul fiind înscrisul constatator al asigurării (contract sau certificat de asigurare de bunuri, respectiv polița de asigurare la asigurările de persoane).

Contractul de asigurare ca de pildă în asigurarea maritimă, de aviație se încheie prin intermediari ( brokeri), mandatari ai asiguratului și respectiv agenți ai societății de asigurare.

De o deosebită importanță la încheierea asigurării este precizarea datei încheierii contractului de asigurare, a momentului intrării în vigoare și a expirării acestuia.

Există forme de asigurare la care momentul intrării în vigoare este diferit de momentul începerii răspunderii. Ex. asigurarea de asistență medicală pentru călătorii în străinătate : momentul intrării în vigoare poate fi data 15.08.2008 – 30.08.2008, dar momentul începerii răspunderii este numai după trecerea frontierei de stat a României respectiv ora 14 și momentul încetării răspunderii este data de 30.08.2008 după reintrarea în țară ora 16; încetarea asigurării are loc la ora 24 a zilei de 30.08.2008.

Contractul de asigurare are în exclusivitate forma scrisă, aceasta fiind singură probă admisă, în lipsa ei nu se poate dovedi existența și realitatea acestuia.

Incetarea contractului de asigurare – In mod normal contractul de asigurare cu durată determinată încetează în momentul expirării perioadei pentru care a fost încheiat.

In legătură cu raporturile de asigurare pot interveni: modificarea, denunțarea, rezilierea, nulitatea, reactivarea și reînnoirea contractului de asigurare.

Modificarea contractului de asigurare – pe parcursul valabilității asigurării este posibilă în cazul schimbării împrejurărilor esențiale cu privire la risc, în raport cu regulile precizate în condițiile de asigurare.

Denunțarea contractului de asigurare – de către una din părți, poate avea loc în cazuri prevăzute expres în actele normative care reglementează asigurarea. Se pot menționa situații variate, între care: caracterul inexact, nesincer sau incomplet al declarației de asigurare, schimbarea esențială a împrejurărilor în care se manifestă riscul, etc.

Asiguratul poate la rândul său denunța contractul de asigurare în anumite situații ca în cazul în care modificările la contractul de asigurare, comunicate de asigurător sunt apreciate ca fiind inacceptabile. Denunțarea contractului de asigurare produce efecte în viitor și implică după caz restituirea sau nu a primei de asigurare.

Rezilierea contractului de asigurare- poate avea loc ca urmare a faptului că scopul său nu mai prezintă oportunitate pentru părți sau pentru una din ele.

Rezilierea poate interveni și atunci când asiguratul nu a achitat ratele scadente la primele de asigurare sau a depășit termenul de păsuire acordat de asigurător, bunul asigurat a fost înstrăinat, asiguratul refuză modificarea contractului de asigurare la solicitarea asigurătorului sau în alte cazuri prevăzute de actele normative. Rezilierea contractului de asigurare nu generează efecte retroactive ci doar viitoare.

Nulitatea – contractului de asigurare constituie o sancțiune îndreptățită împotriva efectelor care contravin scopului asiguratului. Nulitatea poate fi totală sau parțială și intervine în cazul încălcării prevederilor legale cuprinse în contractul de asigurare, cum ar fi: încheierea unor contracte de asigurare pentru autoturisme avariate sau neînmatriculate, declarații incomplete sau neexacte făcute de asigurat, preluarea unor riscuri excluse, a unor bunuri sau persoane neasigurabile, etc..

Reiese că nulitatea contractului de asigurare constituie o sancțiune de drept civil constând în desființarea cu efect retroactiv a contractului de la data încheierii acestui act, datorită nesocotirii normelor juridice de asigurare

Reactivarea – contractului de asigurare poate interveni în sfera asigurărilor mixte de viață, în cazul în care asiguratul a întrerupt un anumit timp, plata primei de asigurare. Reactivarea este posibilă datorită existenței rezervei matematice în structura primei de asigurare dar fără a depăși un anumit interval de timp de la întreruperea plății primei de asigurare. Reactivarea poate avea loc fie prin plata primelor restante și menținerea datei de expirare a asigurării, fie prin prelungirea duratei asigurării cu timpul pentru care nu s-au plătit prime de asigurare.

Reînnoirea – contractului de asigurare poate avea loc în cazul asigurărilor încheiate pe o durată determinată, în cazul în care la expirarea perioadei de asigurare, asiguratul își manifestă dorința continuării raporturilor de asigurare în anul următor prin perfectarea corespunzătoare a contractului de asigurare. De fapt, reînnoirea are loc și de drept pentru o nouă perioadă de timp, egală cu cea anterioară, dacă una din părți nu denunță contractul.

Subrogarea – în drepturile asiguratului constituie în fapt o consecință a contractului de asigurare. Mai precis subrogarea constă în substituirea societății de asigurare sau beneficiarului de asigurare în limitele sumei asigurate ( la asigurarea de bunuri și răspundere civilă ) contra celor răspunzători de producerea pagubei. Deci, asiguratul sau beneficiarul de asigurare sunt despăgubiți în primă instanță pentru pagubele suferite în baza contractului de asigurare încheiat și a primei de asigurare achitate. Abia apoi se produce un act de subrogare, dacă evenimentul asigurat s-a ivit cu concursul sau prin fapta ilicită a unui terț.

Subrogarea urmărește în fapt menținerea echilibrului financiar al societății de asigurare între primele încasate și despăgubirile plătite iar pe plan social și moral obligarea terțului vinovat de producerea pagubei la repararea sau acoperirea ei.

CAPITOLUL III

PIATA ASIGURARILOR

3.1. Caracteristicile pietei asigurărilor

Totalitatea tranzacțiilor interne și internaționale de asigurări și reasigurări formează piața internațională de asigurări.

Datorită existenței unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri și asigurările și reasigurările care le însoțesc prezintă un grad mare de eterogenitate. Astfel si tranzacțiile internaționale cu asigurări și reasigurări se fac în mai multe piețe, concentrate în marile centre financiare ale lumii. Piețele de asigurări și reasigurări prezintă câteva particularități determinate de existența unor anumite societăți de asigurări și reasigurări, a preponderenței anumitor tipuri de tranzacții, a unui anumit mod de funcționare a acestora, a unor anumite cutume și nu in ultimul rând a mărimii acestor piețe.

Tranzacțiile internaționale cu asigurări sunt influențate de reglementările interne ale fiecărei țări. Piața internațională se suprapune peste cea locală (națională) atunci când o companie multinațională înființează filiale ale sale în diferite piețe locale unde subscrie riscuri sau când subscrie riscuri la sediul său, riscuri localizate în alte țări. Aceste servicii le oferă fie naționalilor, fie străinilor aflați în țara sa. Această categorie de afaceri este numită „business transfrontiere”;

Comerțul cu asigurări este redus comparativ cu cheltuielile mondiale cu primele de asigurări și cu tranzacțiile internaționale din alte domenii. Cota ce revine asigurătorilor străini diferă de la o țară la alta, în ultimii ani acestea au crescut atât datorită liberalizării piețelor diferitelor țări, cât mai ales achizițiilor și fuzionărilor asigurătorilor de pe diferite piețe. Creșterile pieței internaționale în diferite țări este limitată de mentalitatea populației, care preferă să încheie asigurări cu societățile locale, cunoscute sau de unele reglementări discriminatorii pentru asigurătorii străini.

Piețele de reasigurări se tratează împreună cu piețele pe care se încheie asigurările directe. De cele mai multe ori asigurările și reasigurările se tranzacționează pe aceleași piețe;

Creșterea cea mai mare a tranzacțiilor de asigurări și reasigurări a avut loc în ultimii 20 de ani.

Factorii care au stat la baza evoluției rapide a piețelor de asigurări sunt:

creșterea economică a țărilor industrializate după al doilea război mondial, progresul tehnico-economic și dezvoltarea socio-umană în toate aspectele au generat noi necesități care au trebuit satisfăcute,

schimbările intervenite în structura piețelor de asigurări în mai multe zone ale lumii.

datorită apariției unor asigurători noi în diferite țări ale lumii și datorită capacităților reduse de preluare a riscurilor și a lipsei de experiență au fost obligați să apeleze la reasigurători internaționali atât pentru consultanță cât și pentru tranzacții de reasigurări,

au apărut sau și-au consolidat poziția diferite piețe mari care treptat au devenit internaționale. Piața a fost dominată de companii de profil din: Anglia, Germania, Elveția, Franța, SUA, Japonia,

au apărut societăți de asigurare în fiecare țară în care s-a liberalizat piața de asigurări, au apărut piețe noi în special în zone libere sau în țări care oferă facilități fiscale,

au apărut și societăți preponderent de reasigurări.

îmbunătățirea climatului în domeniul afacerilor directe:

aceasta a împiedicat companiile internaționale să-și desfășoare activitatea ca asigurători direcți pe piețele internaționale,

au fost obligate să-și desfășoare activitatea cu tranzacții de reasigurare datorită absenței reglementări stricte în materie,

creșterea lentă a evoluției primelor de asigurare, din asigurările direct, în comparație cu cele din reasigurări au dus la situația ca mulți asigurători sau instituții financiare să investească din considerente economice, în companii de reasigurări.

globalizarea serviciilor financiare, in general, și a serviciilor de asigurări în special:

în ultimii ani au avut loc numeroase fuzionări între grupuri bancare și de asigurări, rezultând adevărați coloși financiari a căror valoare de piață crește neîntrerupt,

Evoluții ale pieței internaționale de asigurări și reasigurări

In ultimii 16 ani, ponderea diferitelor piețe de asigurări și reasigurări au cunoscut unele modificări strâns legate de dezvoltarea economică,

Se constată creșterea volumului de prime atât pe total cât și pe fiecare piață, dar mai ales creșterea volumului primelor de asigurare în Asia, o dată cu dezvoltarea continentului asiatic, principalele piețe care determină mersul asigurărilor mondiale sunt cele cu economie foarte dezvoltată, principalii actori sunt: SUA, Japonia, Uniunea Europeană care concentrează cea mai mare parte a volumului de prime (peste 85%),

3.2.Piața europeană de asigurări

Colectarea, interpretarea și elaborarea de studii în domeniul asigurărilor se face prin intermediul Comitetului European de Asigurări (CEA):

– a fost înființat în 1953 și are în prezent 29 de membrii. Membrii cu drepturi depline sunt: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Orlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia. După 1990 au aderat și organizațiile de profil din țările din Centrul și Estul Europei, care deocamdată au statut de membrii asociați: Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Slovenia și Slovacia.

– CEA și-a arătat disponibilitatea de a primi și România, prin UNSAR, cu condiția să îndeplinească criteriile de aderare:

legislația în domeniu să corespundă standardelor europene,

capitalul și constituirea societăților de asigurare să fie la nivel european,

supravegherea, solvabilitatea și controlul pieței de asigurări să fie la nivel european.

deocamdată dezvoltarea societăților de asigurare și legislația în domeniu nu este cea cerută la nivel european.

– scopul CEA este de a reprezenta asigurătorii europeni, de a promova interesele acestora prin oferirea unor opinii calificate organizațiilor europene sau internaționale, de a facilita schimbul de informații și experiență între piețe, prin elaborarea de studii în interesul societăților de asigurare europene, pentru a răspunde cerințelor lor.

– sediul CEA este la Paris.

In actuala fază de dezvoltare a serviciilor de asigurări asistăm la o globalizare și la o fuziune a serviciilor financiare, chiar la un management financiar – global, început atât la nivelul companiilor cât și la nivelul consumatorului.

Direcții de manifestare a globalizării serviciilor financiare:

între asigurători, reasigurători și asigurați: societățile multinaționale ridică pragul autoasigurării și transferă riscurile sau o parte din ele direct reasigurătorilor, decizia se ia după principiul financiar global,

între sectorul de stat și cel privat, dată fiind reducerea ponderii sectorului de stat, apar noi perspective pentru sectorul privat,

între asigurători și bancheri – apariția așa numitei „bancassurance”, care capătă o amploare tot mai mare, astfel încât, în viitor, banca va fi canalul de distribuție a tot mai multor produse de asigurări, cele două feluri de instituții se vor susține reciproc în dezvoltarea lor,

evoluția serviciilor de asigurări și reasigurări va fi marcată de globalizarea serviciilor financiare.

Piața unică a asigurărilor în Europa acoperă 17 țări care formează Zona Economică Europeană (European Economic Area), la începutul anului 2005, cele mai mari trei piețe de asigurări din Europa – Franța, Germania și Marea Britanie au reprezentat aproape 70% din totalul asigurărilor de viață și 65% din totalul asigurărilor non-viață, care se dovedesc mai puțin concentrate decât asigurările de viață.

Volumul total al primelor de asigurare încasate exprimă dimensiunea pieței asigurărilor în mod absolut, creșterea acesteia reflectă atât creșterea ofertei societăților de asigurări, cât și o cerere sporită de asigurări din partea clienților,

Din punct de vedere al volumului de prime, se disting 3 grupe de țări:

prima grupă: Franța, Germania, Marea Britanie,

a doua grupă: Italia, Olanda, Elveția, Spania,

a treia grupă: celelalte țări a căror pondere în totalul volumului primelor de asigurare este sub 4%.

3.3. Piața asigurărilor din România

Piața asigurărilor generale în 2006 .

Topul primelor 10 societăți de asigurări
Cu excepția ALLIANZ-TIRIAC, care rămâne liderul absolut al pieței asigurărilor generale, în anul 2006, toate celelalte companii din Top 10 au înregistrat rezultate care au produs modificări în clasament. 9 companii dintre primele 10, în ordinea primelor brute subscrise, și-au schimbat poziția în top in anul precedent.
Primele brute subscrise din asigurări generale au însumat, în anul precedent, 1,3 mld. EUR, adică 4,6 mld. RON, ceea ce reprezintă peste 80% din primele brute subscrise în perioada analizată în piața asigurărilor. Creșterea nominală, în monedă europeană, consemnată la nivelul asigurărilor generale a fost de aproape 40 de procente. Evolutia reală în monedă natională a depășit 29%.
Primele 10 companii din piață au subscris cumulat 1,6 mld. EUR și au pierdut 0,6 puncte procentuale din cota de piață. Gradul de concentrare al pieței a fost, în anul precedent, de 89,1%.
Cu o cota de piață de 22,42%, ALLIANZ-TIRIAC rămâne liderul pieței asigurărilor generale. Compania a consemnat, în perioada analizată, o creștere nominală, în euro, de aproape 32% și a subscris aproape 292 mil. EUR, cu aproape 71 mil. EUR mai mult decât valoarea inregistrată la finele anului 2005.
OMNIASIG este noua ocupantă a poziției secunde în piața asigurărilor generale. Cu subscrieri a căror valoare a depășit 152 mil. EUR, OMNIASIG a reușit să depășească rezultatele ASIROM, cu peste 7 milioane euro, și se află la 0,6 puncte din cota de piață mai sus decât ASIROM. OMNIASIG a crescut, în perioada analizată, cu aproape 31% nominal în euro și a consemnat o evoluție reală, în moneda natională, de peste 21%.
ASIROM a subscris, în anul precedent, 145 milioane EUR și a pierdut 3,4 puncte din cota de piață. Compania a crescut nominal, în euro, cu aproape 7 procente, evoluția reală fiind, în perioada analizată, de -1%.
BCR Asigurări a realizat cea mai spectaculoasă ascensiune în top față de rezultatele consemnate la finele anului 2005. Compania și-a majorat cota de piață, cu 2,75 puncte procentuale, și a urcat 3 poziții în clasament, până pe locul 4. BCR Asigurări a subscris, în anul 2006, prime brute care au depășit 120 mil. EUR, în creștere nominală, în monedă europeană, cu aproape 99%. Evoluția reală, în moneda natională, consemnată în perioada analizată a fost de 84,4%.
Cu o creștere nominală, în euro, peste media pieței (aproape 51%) și subscrieri a căror valoare a depășit 120 mil. EUR, ASIBAN este una dintre cele 5 companii din TOP 10 care au reușit majorarea cotei de piață în perioada analizată. Cu toate acestea, ASIBAN cedează un loc și ocupă poziția 5 în clasament la sfârșitul anului precedent.
ASTRA-UNIQA a subscris, cu aproape 40 mil. EUR, mai mult decât rezultatele consemnate la finele anului 2005. Compania a crescut real, în moneda națională, cu peste 72% și a consemnat o creștere nominală, în euro, cu aproape 86% în perioada analizată. Această creștere, cu mult peste media pieței, a urcat ASTRA două poziții în clasamentul subscrierilor, până pe poziția a 6-a, și a adus companiei 1,64 pucte procentuale în plus la cota de piață.
Potrivit estimărilor, GENERALI a subscris, în anul precedent, 260 mil. EUR, în creștere cu peste 143%, față de rezultatele anului 2005. Evoluția reală în moneda națională consemnată de companie a fost de aproape 126%. Compania a câștigat 2,4 puncte procentuale în cota de piață și a urcat două poziții în clasament, până pe locul 7.
UNITA a pierdut 3 poziții în clasament pe fondul unei evoluții reale care a depășit cu puțin 3,5% și a unei creșteri nominale, în moneda europeană, de aproape 12%. Compania a subscris, în perioada analizată, aproape 74 mil. EUR și a pierdut 3 poziții în clasament, la finele anului precedent poziționându-se pe locul 8 în topul subscrierilor.
BT Asigurări a realizat a doua creștere în valoare relativă dintre primele 10 companii din piața asigurărilor generale. In anul precedent, compania a depășit, în euro, dublul subscrierilor realizate în 2005. BT Asigurări a înregistrat o creștere nominală, în euro, de peste 112% și a consemnat o evoluție reală, în moneda natională, de aproape 97%. Rezultatele obținute au adus companiei 1,5 puncte procentuale în cota de piață și au plasat-o pe poziția 9 în topul subscrierilor.
ARDAF a subscris aproape 63 mil. EUR în perioada analizată cu aproape 9 mil. EUR, mai puțin decât rezultatele consemnate în anul 2005. ARDAF este singura companie din Top 10 care a consemnat o scădere atât nominal în euro, cât și real în moneda națională. Compania a scăzut, cu aproape 14%, în euro și a înregistrat o evoluție reală negativă de -20,28%. Cu aceste rezultate ARDAF cedează 4 poziții în clasament, 2,6 puncte din cota de piață și se pozitionează pe locul 10 în topul subscrierilor din asigurări generale în anul 2006.

Sursa: Insurance PROFILE (www.insuranceprofile.ro)
Ratele de crestere sunt calcualte in functie de cursul mediu BNR astfel – 2006: 1EUR=3,5245 RON; 2005: 1EUR= 3,6234 RON; rata inflatiei in 2006 = 4,87%
Daca nu se specifica altfel, datele provin din declaratiile companiilor de asigurare pentru Insurance PROFILE.
Datele aferente anului 2005 sunt preluate din Raportul CSA
*Estimare.

Sursa 1asig.ro, editor: Alex ROSCA | Publicat pe 07.03.2007

Numărul societăților de asigurare autorizate să activeze pe piața româneasca s-a dublat în ianuarie 2007, factorul principal care a determinat această creșstere semnificativă fiind aderarea României la Uniunea Europeanâ, arată un studiu realizat de compania de asigurări Aviva, citat de Rompres.
La sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut se înregistrau 41 de societăți, la sfârșitul lunii ianuarie 2007, numărul acestora ajunsese la 75.
Piața asigurărilor din România s-a dublat în ultimii patru ani, iar previziunile anticipează o creștere a pieței care poate ajunge până la de patru ori în următorii 5-10 ani în funcție și de actorii politici și economici.

sursa: Periodicul Afacerea-CCIB

CAPITOLUL IV

ASIGURĂRILE ÎN TRANSPORTUL TERESTRU

Asigurările în transportul terestru se încadrează în sfera asigurărilor de bunuri pentru riscuri produse pe teritoriul national și care pot afecta încărcătura, mijloacele de transport terestru sau ambele categorii de bunuri.

Asigurarea de transport terestru este inclusă in portofoliul multor societăți de asigurare din țara noastră.

4.1. Asigurări de transport rutier

In cadrul asigurărilor de transport rutier există mai multe tipuri :

Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului

Asigurarea răspunderii transportatorului

Asigurarea autovehiculului

Asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicule

4.1.1. Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului rutier

Obiectul asigurării

Societățile de asigurare în calitate de asigurător, asigură în baza condițiilor generale, a contractului de asigurare și în schimbul încasării primei de asigurare în cuantumul și la termenele stabilite, bunurile pe timpul transportului (CARGO). Se pot cuprinde în asigurare și cheltuielile de transport, taxele vamale sau alte cheltuieli asemănătoare.

Asigurarea acoperă riscurile la care bunurile sunt expuse în mod normal în timpul transportului, în măsura în care acestea nu sunt expres menționate la capitolul "Excluderi". Funcție de riscurile acoperite, asigurarea se poate încheia într-una din următoarele condiții:

condiția “A” -asigurarea all risks (toate riscurile);

condiția “B” -asigurare extinsă;

condiția “C” -asigurare restrânsă.

Asigurarea nu validează în favoarea cărăușului sau a altui mandatar.

Riscuri asigurate

Asigurarea încheiată în condiția “A”-all risks (toate riscurile) este cea mai cuprinzătoare, fiind acoperite toate riscurile de pierdere și/sau avariere la care sunt supuse bunurile în timpul transportului, cu excepția celor prevăzute în mod expres la cap. III drept excluderi.

Asigurarea încheiată în condiția “B”-asigurare extinsă- acoperă pierderile și/sau avariile produse bunurilor pe timpul transportului cauzate de următoarele riscuri:

incendiu sau explozie;

răsturnarea, deraierea, prăbușirea mijlocului de transport;

coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior;

cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet;

intrarea apei de mare, râu sau lac în mijlocul de transport sau în container

dauna totală a unui colet distrus prin cădere în timpul încărcării sau descărcării, pe și de pe mijlocul de transport.

Asigurarea încheiată în condiția “C”-asigurare restrânsă- acoperă pierderile și/sau avariile produse bunurilor pe timpul transportului cauzate de următoarele riscuri:

incendiu sau explozie;

răsturnarea, deraierea, prăbușirea mijlocului de transport;

coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior, altul decât apa.

Asigurarea încheiată în oricare din condițiile “A”, “B” sau “C” acoperă de asemenea:

cheltuieli făcute de asigurat în scopul salvării încărcăturii, pentru prevenirea unui pericol iminent sau pentru reducerea la minim a pierderilor și/sau avariilor efective, dacă dauna însăși este produsă dintr-o cauză cuprinsă în asigurare;

cheltuieli de constatare a pierderilor și/sau avariilor făcute de asigurat, dacă dauna însăși este produsă dintr-o cauză cuprinsă în asigurare.

Cuantumul total al despăgubirilor, inclusiv aceste cheltuieli, nu poate depăși suma asigurată înscrisă în contract.

Asigurarea încheiată în oricare din condițiile “A”, “B” sau “C” se poate extinde, la cererea specială a asiguratului și în schimbul achitării unei prime adiționale, pentru a acoperi și riscurile de:

război și/sau de greve;

depozitare, înainte sau după efectuarea transportului, ori în cazul întreruperii transportului sau al terminării acestuia în alt loc sau în alt fel decât livrarea bunurilor la destinație.

Asigurarea încheiată în condiția “B” sau “C” se poate extinde, la cererea specială a asiguratului și în schimbul achitării unei prime adiționale, pentru acoperirea riscului de furt, jaf și nelivrare.

Riscuri excluse

Indiferent de condiția în care asigurarea a fost încheiată, “A”, “B” sau “C”, nu constituie riscuri asigurate și societatea de asigurare nu răspunde de pierderile și/sau avariile și/sau cheltuielile care rezultă din sau sunt provocate de:

comportare necorespunzătoare voită a asiguratului sau a împuterniciților acestuia, inclusiv consecințele penale sau administrative ale acesteia (amenzi, puneri sub sechestru, confiscări, rechiziționări, rețineri temporare, inclusiv carantină a bunurilor asigurate și/sau a mijlocului de transport de către o autoritate guvernamentală civilă și/sau militară, comerț prohibit sau clandestin etc.), declarații false și neconforme cu realitatea ale asiguratului;

pierderi indirecte legate de întârzierea în livrarea (expedierea sau primirea) bunurilor, pierderea profitului scontat, daune morale;

pierderi rezultate din operațiuni comerciale (diferențe de curs valutar, dobânzi, scăderea prețurilor, legate de perspectivele pieței de desfacere, datorate întârzierii la livrare, chiar dacă întârzierea s-a datorat unui risc asigurat), daune interese;

scurgerea ordinară, pierderea în greutate sau volum prin evaporare, uscare scurgere sau uzura normală a bunurilor asigurate;

influența temperaturii și a umidității atmosferice asupra cantității sau calității bunurilor transportate (mucegăire, fermentare);

combustia spontană (autoaprinderea), incendiu sau explozie la bunurile asigurate provocate de combustia spontană;

viciul propriu sau natura bunurilor asigurate, viermi proveniți din însăși bunurile asigurate, influența temperaturii, încingerea, scorojirea, alterarea lichidelor în butoaie sau cisterne, taxe sau cheltuieli privind măsuri sanitare, de dezinfecție, de carantină;

starea inadecvată, necorespunzătoare a bunurilor pentru transportul asigurat;

ambalarea și/sau pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunurilor asigurate, lipsa sau defecțiunile ambalajului necesar și urmările acestora (termenul “ambalare” include și stivuirea într-un container);

stivuirea sau încărcarea necorespunzătoare, improprie a bunurilor în mijlocul de transport sau în containere de către asigurat, pagube produse ambalajelor;

pagube produse terților (altor bunuri sau altor persoane) de către bunurile asigurate;

actul intenționat al oricărei persoane asupra bunurilor asigurate;

infracțiuni la reglementările vamale sau comerciale (norme referitoare la export-import, transport, mijloace de plată, operațiuni valutare, bancare);

insolvabilitate sau neîndeplinirea obligațiilor financiare de către proprietarii bunurilor, administratorii sau operatorii mijlocului de transport, orice alte dispute financiare între aceste părți;

taxe de staționare, cheltuieli de imobilizare, amenzi și cheltuieli ocazionate de producerea unui eveniment asigurat (telefon, fax, telex, curățirea locului etc.), orice alte cheltuieli suplimentare legate de transportul bunurilor asigurate, altele decât cele incluse potrivit art. 8;

prohibirea exportului sau importului de către autorități;

utilizarea oricărei arme de război care folosește fisiunea și/sau fusiunea atomică, nucleară sau altă reacție asemănătoare ori altă forță sau obiect radioactiv;

contaminarea radioactivă.

Societatea de asigurare este eliberată de orice răspundere dacă, cu știința asiguratului sau a prepușilor acestuia:

transportul bunurilor asigurate are loc cu mijloace de transport inadecvate, improprii sau containere necorespunzătoare din punct de vedere a posibilității sau capacității de transport;

ruta sau mijloacele de transport nu sunt cele stabilite de comun acord înaintea începerii asigurării și specificate în declarația de asigurare și în contract;

rutele folosite sunt impracticabile sau închise oficial traficului.

În măsura în care nu s-a stabilit altfel cu asiguratul la încheierea contractului de asigurare și nu s-a achitat o primă adițională, asigurătorul nu răspunde pentru pierderile, avariile și cheltuielile provocate de:

război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea, sau orice act ostil al, în numele sau împotriva unei puteri beligerante;

capturare, sechestrare, arestare, detenție sau reținere de către o autoritate civilă sau militară, tentativa de a le face și consecințele acestora;

mine, torpile, bombe sau alte arme de război abandonate;

greviști, muncitori în lock-out sau persoane ce iau parte la tulburări de muncă, revolte sau mișcări civile;

greve, lock-out-uri, tulburări de muncă, revolte sau mișcări civile;

teroriști sau persoane acționând din rațiuni politice.

Mai mult decât atât, asigurătorul nu răspunde pentru pierderi sau pagube consecință a unuia din evenimentele de mai sus.

În măsura în care nu s-a stabilit altfel cu asiguratul la încheierea contractului de asigurare și nu s-a achitat o primă adițională, asigurarea încheiată în condiția “B” sau “C” nu acoperă riscul de furt, jaf și nelivrare.

Bunuri excluse din asigurare

Următoarele categorii de bunuri nu se asigură în baza prezentelor condiții:

documente, acte de orice fel, bancnote, hârtii de valoare, bilete de bancă, de loterie, timbre;

aur și argint (sub formă de monede sau nu), cât și alte metale prețioase neprelucrate a căror valoare este mai mare sau egală cu cea a argintului, colecții de numismatică, monede din metal ordinar, ceasuri, bijuterii, accesorii și părți componente ale acestora; perle veritabile (inclusiv perle de cultură), pietre prețioase sau alte bijuterii, opere de artă;

seruri, vaccinuri, sânge;

bagaje ale persoanelor, colete poștale, chiar cu valoare declarată;

animale vii, plante proaspete, verzi;

bunuri transportate pe propriile axe.

Asigurătorul răspunde pentru pagubele produse bunurilor asigurate numai dacă transportul se efectuează cu mijloace de transport autorizate și omologate de către autoritățile competente pentru circulația pe drumurile publice, cu inspecțiile tehnice periodice valabile.

Încheierea asigurării

Contractul de asigurare se încheie în baza declarației de asigurare (cerere/chestionar) scrise a asiguratului, care face parte integrantă din contractul de asigurare și care trebuie să cuprindă date despre:

asigurat, beneficiar dacă este cazul;

mijlocul de transport: felul, marca și numărul de înmatriculare al autovehiculului, proprietarul;

locul de încărcare, transbordare (dacă este cazul), descărcare și destinație;

descrierea bunurilor, numărul și marcajul coletelor, greutatea, felul ambalajelor;

felul încărcării: în autovehicule, acoperite ori descoperite, în vrac;

data expedierii bunurilor, respectiv începerii asigurării;

condiția de asigurare (“A”, “B”, “C”), clauze suplimentare, valoarea franșizei;

suma asigurată, modalitatea de plată a primelor (în lei sau valută);

existența unui contract de asigurare încheiat cu o altă societate, pentru același transport de bunuri;

orice alte date importante pentru identificarea bunurilor și aprecierea riscului.

Suma asigurată este indicată în contractul de asigurare și poate fi formată din:

valoarea bunurilor potrivit facturii de achiziție în cazul comercianților, valoarea de producție în cazul producătorilor sau, în lipsa acesteia, valoarea de piață (valoarea medie de achiziție) a bunurilor la locul de expediere, în momentul încheierii asigurării;

costul transportului și costul asigurării, dacă acestea nu sunt incluse în valoarea facturii;

cheltuieli, taxe, comisioane vamale și alte costuri ocazionate de transportul bunurilor la destinație;

supra-asigurare de 10% din valoarea bunurilor, dacă nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării; fac excepție amenzile, penalizările și altele asemenea.

Suma asigurată reprezintă limita maximă a tuturor despăgubirilor pentru pierderi sau avarii suferite de bunurile ce fac obiectul asigurării, în urma producerii unuia sau mai multor evenimente asigurate, în timpul transportului asigurat.

Valabilitate teritorială

Asigurarea este valabilă pe durata transportului, atât în România, cât și în străinătate.

In asigurarea de transport terestru a bunurilor s-au cristalizat, în timp, două variante, și anume:

A. CONTRACTUL DE ASIGURARE VALABIL PENTRU UN TRANSPORT

Contractul de asigurare cu valabilitate pentru un singur transport nu are o limită de timp bine definită, ci operează “de la depozit la depozit”.

Răspunderea asigurătorului începe în momentul în care bunurile ce fac obiectul asigurării părăsesc depozitul sau locul de depozitare indicat ca punct de plecare în contractul de asigurare, pentru a fi transportate, însă nu înainte de achitarea primei de asigurare, respectiv încheierea contractului de asigurare. Asigurarea continuă în cursul obișnuit al transportului, al întârzierilor ce sunt independente de controlul asiguratului, al devierilor, descărcărilor forțate, depozitărilor, re-expedierilor sau transbordărilor, precum și în cursul schimbării rutei, intervenite ca urmare a exercitării unui drept acordat cărăușilor prin contractul de transport.

Răspunderea asigurătorului încetează într-una din următoarele situații, oricare din ele apare mai întâi:

la livrarea bunurilor transportate către destinatar sau în depozitul ori locul de depozitare final menționat în contractul de asigurare ca punct de destinație;

la livrarea bunurilor în alt depozit (loc de depozitare) pe care asiguratul decide să-l folosească pentru depozitare, altul decât cel din cursul obișnuit al transportului, pentru repartizare sau distribuire;

la terminarea contractului de transport în alt loc decât destinația specificată în contractul de asigurare sau transportul se termină în alt fel, înainte de livrarea bunurilor la depozitul destinatarului, dacă situația apărută se datorează unor împrejurări care sunt în afara controlului asiguratului.

În cazul în care beneficiarul (destinatarul) nu a preluat bunurile în termen de 24 de ore de când i-au fost puse la dispoziție de către transportator, răspunderea încetează la expirarea acestui termen.

B. CONTRACTUL DE ASIGURARE ABONAMENT

În cazul transporturilor frecvente de bunuri de aceeași natură, la cerere, asigurarea se poate încheia și pe o perioadă de 1 an, sub formă de abonament.

În acest caz se stabilește o sumă maximă asigurată pe transport și se estimează suma totală asigurată pe durata asigurării, în funcție de numărul de transporturi ce urmează a fi efectuate. Suma maximă asigurată pe transport reprezintă limita maximă a despăgubirii pentru pierderi sau avarii suferite de bunurile ce fac obiectul asigurării, în urma producerii unuia sau mai multor evenimente asigurate, în timpul transportului asigurat.

Suma asigurată este formată numai din valoarea bunurilor transportate potrivit facturilor.

Asiguratul este obligat să avizeze fiecare transport la asigurător, fax, înainte de începerea acestuia, comunicând data plecării în cursă, valoarea bunurilor transportate conform facturii și destinația.

Asigurătorul nu are nici o răspundere pentru daune produse în cursul transporturilor neavizate. Avizarea nu este necesară în cazul în care asiguratul efectuează transporturi zilnice, în aceeași localitate.

Asigurătorul are dreptul oricând pe parcursul derulării asigurării să verifice, prin reprezentanții săi, modul de desfășurare a activității asiguratului, corectitudinea acestuia și să ia măsuri în consecință, funcție de situația constatată; totodată, are obligația de a efectua periodic aceste verificări și de a face operațiunile de regularizare a primelor.

Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor

Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către asigurător, direct sau prin împuterniciți, împreună cu asiguratul sau cu împuterniciții acestuia.

Constatarea și evaluarea pagubelor se poate face și prin experți, cu acordul asigurătorului.

Stabilirea și plata despăgubirilor se face de către asigurător. Despăgubirea se acordă numai în cazul în care asiguratul este la zi cu achitarea primelor.

Răspunderea asigurătorului este limitată la suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare, în cazul asigurării unui singur transport, respectiv la suma maximă asigurată pe transport în cazul contractului de tip abonament.

În caz de daună totală efectivă (care presupune pierderea fizică, neajungerea la destinație sau distrugerea completă a tuturor bunurilor asigurate, astfel încât nu mai pot fi folosite conform destinației inițiale și, în consecință nu mai pot fi comercializate) asigurătorul achită drept despăgubire contravaloarea pagubei, fără însă a depăși suma asigurată înscrisă în contract. În caz de daună totală constructivă (costurile de reparare, recondiționare a bunurilor și cheltuielile de expediere și transport la destinație depășesec valoarea reziduală a acestora după recondiționare sau sau recuperare) asigurătorul achită despăgubirea numai dacă bunurile asigurate sunt rezonabil abandonate, pentru că:

dauna totală efectivă este inevitabilă, sau

costul recuperării, recondiționării și expedierii bunurilor respective la destinația specificată în contractul de asigurare depășește valoarea acestora la sosire.

În caz de daună parțială asigurătorul achită drept despăgubire numai:

partea din suma asigurată ce reprezintă valoarea bunurilor pierdute sau degradate, sau

partea din suma asigurată ce rezultă din aplicarea procentului de avarie stabilit prin compararea valorii bunurilor neavariate cu cea a bunurilor avariate.

În toate cazurile, cuantumul despăgubirii nu poate depăși valoarea pagubei la data producerii daunei și nici suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare. Întotdeauna din cuantumul despăgubirii se scade valoarea franșizei deductibile prevăzute în contractul de asigurare.

Dacă în urma acțiunii unui risc asigurat transportul ce face obiectul asigurării se termină într-un punct, altul decât punctul de destinație menționat în contractul de asigurare pentru care bunurile sunt asigurate, asigurătorul despăgubește cheltuielile suplimentare efective făcute în mod rezonabil de asigurat pentru descărcarea, depozitarea și expedierea bunurilor la destinația specificată în contractul de asigurare.

Asigurătorul nu răspunde pentru acea parte din cheltuielile de transport, vamă sau alte cheltuieli incluse în suma asigurată care au fost economisite ca urmare a întâmplării daunei sau care nu au fost suportate de asigurat.

În cazul asigurărilor de tip abonament, după fiecare daună suma maximă asigurată pe transport, acoperită prin asigurare, se micșorează cu începere de la data plății despăgubirii, pentru perioada rămasă până la expirarea contractului de asigurare, cu suma cuvenită drept despăgubire; asigurarea continuă pentru suma rămasă, fără modificarea primei. Suma maximă asigurată pe transport se poate reîntregi la cererea asiguratului, în schimbul plății unei prime suplimentare corespunzătoare.

Condiții speciale de asigurare a bunurilor pe timpul transportului rutier

“Condițiile speciale de asigurare a bunurilor pe timpul transportului” sunt o completare a condițiilor generale de asigurare, prin care asiguratul, în schimbul achitării unei prime adiționale, beneficiază de o protecție suplimentară pentru anumite riscuri.

Prevederile condițiilor generale de asigurare a bunurilor pe timpul transportului se aplică întotdeauna, în măsura în care nu contravin condițiilor speciale. Excluderile din condițiile generale, cap. III, art. 10-13, sunt valabile pentru toate condițiile speciale, în măsura în care nu se menționează altfel în mod expres.

I. Condiția “riscuri de război”

În baza acestei condiții asigurătorul, în schimbul achitării primei adiționale solicitate, acoperă pierderile, avariile și cheltuielile provocate de:

război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție sau conflicte civile rezultând din acestea, sau orice act ostil al, în numele sau împotriva unei puteri beligerante;

capturare, sechestrare, arestare, detenție sau reținere de către o autoritate civilă sau militară, tentativa de a le face și consecințele acestora;

mine, torpile, bombe sau alte arme de război abandonate;

Asigurarea este valabilă numai pe timpul cât bunurile se află în mijlocul de transport.

II. Condiția “riscuri de grevă”

În baza acestei condiții asigurătorul, în schimbul achitării primei adiționale solicitate, acoperă pierderile, avariile și cheltuielile provocate de:

greviști, muncitori în lock-out, persoane ce iau parte la tulburări de muncă, revolte sau mișcări civile;

greve, lock-out-uri, tulburări de muncă, revolte sau mișcări civile;

teroriști sau persoane acționând din rațiuni politice.

Asigurarea nu acoperă pierderea, avaria sau cheltuiala provenită din absența, lipsa sau încetarea muncii de orice fel, rezultată din grevă, lock-out, tulburări de muncă, revolte sau mișcări civile.

III. Condiția “riscuri de furt, jaf și nelivrare”

Se poate include numai la asigurarea în condiția "B" sau "C"

În baza acestei condiții asigurătorul, în schimbul achitării primei adiționale solicitate, acoperă pierderile, avariile la bunurile asigurate cauzate de furt, jaf și nelivrarea unui colet întreg.

IV. Condiția “riscuri de depozitare”

Se poate include numai la asigurarea unui singur transport. În baza acestei condiții asigurătorul, în schimbul achitării primei adiționale solicitate, acoperă pierderile și avariile la bunurile asigurate pe timpul depozitării ulterioare transportului, cauzate de:

incendiu, trăsnet, explozie, chiar dacă trăsnetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu;

ploaie torențială, grindină, inundație, furtună;

uragan, cutremur, prăbușire sau alunecare de teren;

greutatea stratului de gheață sau de zăpadă;

avalanșe de zăpadă, căderi de corpuri pe clădiri sau alte construcții;

furt prin efracție.

4.1.2. Asigurarea răspunderii transportatorului

Obiectul asigurării, domeniu de aplicare

Transportatorul este persoana fizică sau juridică cu domiciliul, sediul sau reședința în România, care efectuează transporturi internaționale de mărfuri cu autovehicule înmatriculate în România, aflate în proprietatea sa, închiriate sau luate în locație de gestiune, pe șosele, în baza unor contracte de transport.

Asigurarea este valabilă numai pentru transportatorii care nu sunt ei înșiși proprietarii mărfurilor transportate și numai pentru mărfurile care pe tot parcursul călătoriei asigurate se găsesc în autovehicule rutiere (chiar dacă pe parcursul transportului au loc traversări cu linii Ro-Ro, ferry-boat sau combinat pe mare, cale ferată, aeriană, fără descărcarea mărfii din autovehicul).

Contractul de asigurare

Societatea de asigurari emite contracte de asigurare în baza cărora se angajează ca la producerea evenimentului asigurat să despăgubească asiguratul păgubit sau terțe persoane care au dreptul la încasarea despăgubirii (beneficiarul, destinatarul mărfurilor), cu condiția ca prima de asigurare stabilită să fie plătitiă și autovehiculul respectiv să fie menționat expres în contractul de asigurare.

Contractul de asigurare se încheie în baza declarației (cererii-chestionar) de asigurare completate de către asigurat, care împreună cu toate celelalte declarații făcute în scris de acesta, face parte integrantă din contractul de asigurare.

Asigurarea se consideră încheiată prin plata primei de asigurare, respectiv a ratei întâi de primă și emiterea contractului de asigurare și/sau certificatului de asigurare. Asigurarea este valabilă exclusiv pentru autovehiculele și limitele stabilite în contract.

Riscuri acoperite

Răspunderea transportatorului acoperită prin asigurare este cea prevăzută în cap. IV, art. 17 și 23 din "Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele" (CMR), după cum urmează:

Extras din CMR:

ART.17.

1. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a mărfurilor sau pentru avarierea acestora, produse între momentul primirii mărfurilor pentru transport și cel al predării acestora, precum și pentru depășirea termenului de livrare.

2. Transportatorul este scutit de această răspundere dacă pierderea mărfurilor, avarierea acestora sau depășirea termenului de livrare a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni.

3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau prepușilor acesteia.

4. Ținând cont de art. 18 pct. 2 până la 5, transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte:

a) utilizarea de autovehicule descoperite, fără prelate, dacă acest mod de utilizare a fost convenit în mod expres în contract și menționat în scrisoarea de trăsură;

b) lipsa sau defecțiunea ambalajului pentru mărfurile expuse prin felul lor la stricăciuni sau avarieri, când aceste mărfuri nu sunt ambalate sau sunt rău ambalate;

c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acționează în contul expeditorului sau destinatarului;

d) natura unor mărfuri expuse, datorită cauzelor inerente însăși naturii lor, fie la pierdere totală sau parțială, fie la avarie în special prin spargere, rugină, deteriorare internă și spontană, uscare, curgere, pierdere normală sau prin acțiunea insectelor sau a rozătoarelor;

e) insuficiența sau imperfecțiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

f) transportul de animale vii.

5. Dacă în baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dauna, răspunderea sa nu este angajată decât în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza prezentului articol, au contribuit la daună.

ART.23.

1. Atunci când, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, este pusă în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totală sau parțială a mărfii, această despăgubire este calculată după valoarea mărfii la locul și în momentul primirii acesteia pentru transport.

2. Valoarea mărfii este determinată pe baza cursului ei la bursă sau, în lipsa acesteia, pe baza prețului curent al pieței, sau, în lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de același fel și de aceeași calitate.

3. Totuși, cuantumul despăgubirii nu poate depăși 25 franci per kilogram de greutate brută lipsă. Prin franc se înțelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame și conținut de finețe 0,900.

4. În plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale și alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totală și proporțional în caz de pierdere parțială; alte daune-interese pentru piedere nu sunt datorate.

5. În cazul depășirii termenului de livrare și dacă cel în drept (persoana prevăzută în contract) face dovada că din această întârziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este obligat să plătească despăgubiri pentru acest prejudiciu care însă nu pot depăși costul transportului.

6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă de la transportator decât în cazul în care, în conformitate cu art. 24 și 26 a fost făcută o declarație cu privire la valoarea mărfii sau o declarație cu privire la valoarea suplimentară a mărfii..

ART.24.

Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plății unui supliment de preț convenit, o valoare a mărfii care depășește limita menționată la pct. 3 al art. 23 și, în acest caz, valoarea declarată înlocuiește această limită.

Excluderi

Sunt excluse din asigurare și nu se acordă despăgubiri pentru:

pagube produse de operațiuni militare în timp de război sau pricinuite de măsuri de război, greve civile greve patronale, tulburări civile, acțiuni dușmănoase ale unor grupuri de persoane răuvoitoare sau persoane ce acționează în legătură cu organizații politice și altele asemănătoare;

cheltuieli făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea bunurilor, în comparație cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii produse de cauze necuprinse în asigurare și nici cele pentru recondiționări sau restaurări nereușite;

pagube în legătură cu contaminări radioactive;

pagube indirecte, cum ar fi pierderi de interes, diferențe de curs sau scăderi de prețuri ale mărfurilor, pierderi prin nefolosirea sau exploatarea lor;

Suma asigurată

Limita maximă a răspunderii acoperite prin asigurare, pentru fiecare transport în parte, se stabilește la încheierea contractului de asigurare de comun acord cu asiguratul. Pe parcursul derulării contractului de asigurare această limită poate fi majorată, în schimbul plății unei prime suplimentare corespunzătoare.

În cazul producerii evenimentului asigurat, dacă limita răspunderii prevăzută în contract este inferioară valorii bunurilor transportate, despăgubirea se reduce proporțional cu raportul dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunurilor la data producerii evenimentului.

Participarea asiguratului la pagubă

Franșiza deductibilă reprezintă partea din valoarea pagubei care este suportată de către asigurat. Cuantumul acesteia se stabilește la încheierea contractului de asigurare. În lipsa unor clauze speciale, pentru pagube produse bunurilor pe timpul transportului, franșiza este de 10% din suma asigurată.

În cazul în care contractul s-a încheiat cu franșiză deductibilă, la apariția evenimentului asigurat, asiguratul trebuie să suporte o parte din pagubă, adică valoarea franșizei prevăzută în contract.

Prima de asigurare

Cuantumul primelor de asigurare este stabilit în tariful de prime, în funcție de suma asigurată și de durata asigurării. Prima de asigurare se achită anticipat și integral, în lei sau în valută. În cazul în care suma asigurată este stabilită în valută, prima de asigurare se stabilește în aceeași valută, ea putându-se achita ori în valuta stabilită, ori în lei, la cursul de referință al B.N.R. din data plății. La cererea asiguratului, în cazul asigurărilor încheiate pe un an, aceasta se poate achita și în rate subanuale, numărul, cuantumul și scadența acestora stabilindu-se la încheierea contractului, conform tarifului de prime în vigoare.

Constatarea și evaluarea pagubelor, plata despăgubirilor

Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către societatea de asigurari, direct sau prin împuterniciți, împreună cu asiguratul sau împuterniciții săi.

Stabilirea și plata despăgubirilor se face pe baza documentației complete referitoare la cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat.

Despăgubirea nu poate depăși limita maximă a răspunderii acoperită prin contractul de asigurare, nici cuantumul pagubei și nici valoarea bunurilor preluate în custodie de asigurat, stabilită conform art. 23 din convenția CMR.

Despăgubirea include și pagubele produse de avarieri sau distrugeri prilejuite de măsurile de salvare luate în timpul producerii evenimentului asigurat, precum și cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor, dacă acestea sunt necesare ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare.

Cuantumul despăgubirii reprezintă:

a) în caz de pagubă totală:

valoarea bunurilor preluate în custodie, la data și locul încărcării, din care se scade după caz, valoarea resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica;

Prin pagubă totală se înțelege pierderea sau distrugerea în întregime a bunurilor, sau astfel încât refacerea lor prin reparare, înlocuire, recondiționare, restaurare nu mai este posibilă, sau costul acestora ar depăși valoarea bunurilor preluate în custodie, stabilită conf. art. 23 din convenția CMR.

b) în caz de pagubă parțială:

costul reparației bunurilor distruse sau avariate ori costul de înlocuire, recondiționare, restaurare, din care se scade valoarea resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica, sau

valoarea pierderii de calitate (deprecierii) care diminuează valoarea bunurilor respective; gradul de depreciere se stabilește în procente, comparativ cu starea lor la data și locul încărcării.

Prin pagubă parțială se înțelege:

avarierea bunurilor astfel încât acestea se pot reface sau mai pot fi folosite prin repararea părților componente distruse sau avariate ori prin înlocuirea, recondiționarea, restaurarea acestora, sau

pierderea de calitate (deprecierea) a bunurilor rămase după producerea evenimentului asigurat și care diminuează valoarea bunurilor respective.

Cei care obțin sau încearcă prin orice mijloace să obțină pe nedrept despăgubiri de asigurare sau înlesnesc asemenea fapte, se pedepsesc potrivit legii penale, ori de câte ori fapta întrunește elementele unei infracțiuni.

4.1.3.Asigurarea autovehiculelor

Constituie una dintre cele mai solicitate asigurări de bunuri cu caracter facultativ. Datorită complexității sale asigurarea autovehiculelor se regăsește în portofoliul societăților de asigurare în forme variate.

Asigurarea de avarii auto (autocasco)

Prin această formă de asigurare posesorul autovehiculului este asigurat pentru avariile și distrugerile produse prin accidente sau datorate unor calamități naturale, la propriul autovehicul, fiind deci o asigurare pentru sine.

Pentru această formă de asigurare este important de definit categoria de autovehicule. Prin acest termen se înțeleg nu numai autovehiculele, ci și remorcile trase de autovehiculele asigurate, autovehiculul propulsat, suspendat pe roți, șenile, tălpi de alunecare folosite pentru transportul mărfurilor sau persoanelor.

În practica internațională, clasificarea riscurilor asigurabile în asigurarea de autovehicule ține seama de tipurile de vehicule ce se asigură, datorită varietății mari a acestora.

Clasele mai întâlnite sunt următoarele:

auovehicule destinate transportului de persoane ( autoturisme, autostațioane, autobuze, motoccluri, etc)

autovehicule destinate transportului de bunuri (autocamioane, autofurgoane, autobasculante, autotractoare, autocisterne, tractoare rutiere etc.)

autovehicule speciale, pentru gospodăria comunală autostropitori, automăturători, autogunoiere, autovidanjere etc); pentru stingerea incendiilor; autosanitare; autovehicule cu instalații de radioficare; caravane cinematografice etc.

tramvaie și alte mijloace de transport pe care, troleibuze;

remorci auto tractate de un autovehicul asigurat.

Asigurarea auto este cea mai frecvent întâlnită în asigurările non-viață. Ea se contractează cel mai ușor dintre toate asigurările facultative și este asigurarea cu cea mai mare rată a daunei.

În practica societăților de asigurare, pentru stabilirea primei de asigurare se au în vedere mai mulți factori și anume:

statistici privind accidentele de circulație, furturi,

tipul autovehiculului și marca,

valoarea autovehiculului,

riscurile asigurate,

capacitatea cilindrică,

performanțele tehnice,

ușurința reparațiilor, disponibilitatea și accesibilitatea pieselor de schimb,

costul reparațiilor,

atracția pentru hoți,

vârsta și experiența conducătorului auto,

vechimea mașinii,

istoricul daunelor solicitantului,

starea drumurilor, sisteme de semnalizare rutiere în țara în care circulă cel mai mult autovehiculul.

Riscuri asigurate

Riscurile pentru care se oferă protecție sunt diferite de la o societate la alta, deoarece fiecare își stabilește singură politica de subscriere. Există totuși anumite riscuri pe care le întâlnim la majoritatea societăților de asigurare, cum ar fi:

avarii produse ca urmare a ciocnirii, lovirii sau izbirii cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara ori în interiorul autovehiculului asigurat, răsturnări, derapări, zgârieturi, căderi( cădere în prăpastie, cădere în apă cu ocazia transbordării, căderi pe autovehicul a unor corpuri cum ar fi: copaci, blocuri de gheață sau de zăpadă, etc.),

incendiu, precum și pagubele produse din această cauză, cum ar fi: afumare, pătare, carbonizare sau alte distrugeri,

trăsnet, explozie și pagubele produse când acestea au avut loc la distanță de autovehiculul respectiv,

ploaie torențială, grindină, inundație, apă rămasă pe sol, furtună, uragan, cutremur de pământ,

prăbușire sau alunecare de teren,

greutatea stratului de zăpadă sau gheață,

avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se află autovehiculul.

La fel ca la alte tipuri de asigurări, sunt acoperite și avariile apărute ca urmare a unor măsuri luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvare autovehiculului sau a construcției în care se află acesta.

În cazul riscurilor cu caracter natural( trăsnet, furtună, uragan, etc.) se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene, cum ar fi: prăbușirea unui copac lovit de trăsnet peste autovehiculul asigurat.

În cazul în care în asigurare sunt incluse și pagube la părțile componente precum aparatele de radio, casetofoane, TV., aparate de aer condiționat special construite pentru auto, acestea se despăgubesc numai dacă erau montate la autovehicul și dacă avariile s-au produs odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare.

Pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului ( inclusiv a celor de rezervă) sculelor, trusei medicale de prim ajutor se despăgubesc numai dacă acestea erau montate ori se aflau în autovehicul și dacă avariile s-au produs dintr-un risc asigurat.

De obicei în cadrul asigurării de auto se mai despăgubesc și alte cheltuieli cum ar fi:

cheltuieli cu transportul autovehiculului la atelierul de reparații cel mai apropiat de locul accidentului și care poate executa reparația( numai dacă autovehiculul nu poate fi deplasat prin forță proprie),

pagubele produse autovehiculului asigurat – avarii sau distrugeri prilejuite de măsurile luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a construcției în care se află acesta,

cheltuieli efectuate în vederea limitării pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare.

Riscurile excluse:

daunele autovehiculului asigurat, ale părților și accesoriilor sale care rezultă:

din operațiuni de război civil, militare sau paramilitare, greve, demonstrații, orice mișcări populare, acțiuni teroriste, vandalism sau sabotaj,

din competiții sportive sau antrenamente pentru competițiile sportive,

din influența directă a exploziei atomice, a materialelor sau produselor radioactive sau din măsurile luate cu scopul de a elimina efectul nociv al radiațiilor care fac obiectul asigurării practicate de poolul nuclear;

daune rezultând din incendii sau explozie la autoturism transformat fără permisiunea autorităților sau a constructorului, ca rezultat a unei asemenea transformări;

pagube cauzate de incendiu, explozie în eventualitatea în care au fost încălcate grav reglementările de prevenire a incendiilor;

părțile componente ale autovehiculului, accesoriile, piesele de schimb ținute separat de autovehicul( garaj, casă, atelier);

daune rezultate din neîncărcarea sau suprasolicitarea autovehiculului;

cheltuieli făcute pentru îmbunătățirea sau transformarea autovehiculului în comparație cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri care au fost produse din cauze necuprinse în asigurare, precum și cele pentru reparații nereușite;

pagube indirecte cum ar fi : reducerea valorii autovehiculului după reparații sau cele produse prin întreruperea utilizării autovehiculului chiar ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare, cheltuieli ocazionate de deplasare la locul evenimentului asigurat, costul îngrijirilor medicale de care beneficiază conducătorul auto în cazul evenimentului asigurat;

pagube produse părților componente sau pieselor de rezervă, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar sau oricăror altor bunuri existente în autovehicul.

Asigurătorul este exonerat de răspundere și pentru pagubele cauzate de:

întrebuințarea, funcționare, uzarea pieselor și subansamblelor, defecte de fabricație ale materialului sau de execuție a părților componente sau pieselor,

influența temperaturii asupra motorului autovehiculului( avarieri la blocul motor, chiulasă sau la sistemul de aprindere sau răcire) și cele produse cutiei de viteze sau diferențialului ca urmare a lipsei sau insuficienței ungeri sau supraîncălzirii din orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare,

pagube indirecte ( reducerea valorii autovehiculului în timpul mersului, pagube produse de acțiunea curentului electric asupra instalației electrice precum și pagube produse prin acțiunea acizilor sau a oricăror substanțe chimice),

pagube produse părților componente de rezervă, huselor, prelatelor, combustibililor, echipamentului suplimentar, păturilor sau altor bunuri din autovehicul,

cheltuieli efectuate pentru transformare sau îmbunătățirea autovehiculului în comparație cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avariei sau distrugeri în urma unor cauze necuprinse în asigurare și cheltuieli pentru reparațiile nereușite,

pagube produse autovehiculului de operațiuni militare în timp de război, greve

influența directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, acțiunii curentului electric asupra instalației electrice, etc.,

arsurile simple care nu sunt urmate de incendiu și cele provocate de fenomenele electrice produse în orice fel la instalația electrică, cu excepția celor cu flacără.

Contractul de asigurare prevede și clauze referitoare la întinderea teritorială a acoperirii, perioada de acoperire ( șase luni, un an), momentul intrării în vigoare a asigurării, franșiza, reducerea primelor de asigurare prin acordarea unui bonus în situațiile în care în perioada anterioară ( de obicei în anul anterior de asigurare) nu s-au înregistrat pagube. Este o practică încetățenită în societățile de asigurare din România ca la reînnoirea unui contract de asigurare de avarii auto să se acorde un bonus la prima de asigurare dacă în anul anterior de asigurare, asiguratul nu a făcut cerere de despăgubire. Bonusurile care se acordă sunt între 10-45% dacă asiguratul nu a înregistrat daune după 1-5 ani sau mai mulți, de asigurare.

Suma asigurată – are în vedere valoarea reală a autovehiculului la data încheierii contractului, această valoare se obține ca diferență între valoarea din nou a acesteia și uzura calculată în funcție de vechime. În societățile de asigurare din România valoarea din nou se calculează diferit în funcție de proveniența vehiculelor ( străine sau românești).

Durata asigurării

Asigurarea se încheie pentru o perioadă de 1 an sau minimum 6 luni. Pentru autovehicule comercializate în sistem leasing asigurarea se poate încheia pe durata contractului de leasing, până la 4 ani.

Limita geografică

Asigurarea facultativă de avarii a autovehiculelor este valabilă pe teritoriul României.

La cererea asiguratului, în schimbul achitării primei suplimentare, acoperirea poate fi extinsă în afara teritoriului României, pentru toată durata poliței, sau perioade mai scurte, însă minim 7 zile.

Asiguratii care au încheiat un contract de asigurare de avarii, cu sau fără furt, cu valabilitate în România și incheie Cartea Verde la aceeași societate de asigurări, beneficiază de extinderea gratuită a asigurării casco în străinătate, pentru aceleași riscuri pentru care asigurarea este valabilă în România, pe durata Cărții Verzi, în țările în care aceasta este valabilă, cu condiția ca asigurarea casco sa fie valabilă pe toata durata valabilitatii Cărții Verzi. În caz de daună pe casco (din vina asiguratului) în străinătate, asiguratul este obligat să facă dovada că are o Carte Verde eliberată de societatea de asigurări, valabilă la data daunei.

Toate drepturile și obligațiile părților contractante sunt aceleași ca și în cazul altor tipuri de contracte de asigurare.

Printre obligațiile asiguratului se menționează întreținerea autovehiculului asigurat și a eventualelor instalații speciale ale acestora în bune condiții, în scopul prevenirii producerii evenimentului asigurat. Asigurătorul are dreptul de a verifica modul în care sunt întreținute autovehiculele asigurate.

De cele mai multe ori, dat fiind faptul că asigurații solicită și alte acoperiri suplimentare care nu sunt incluse în condițiile generale de asigurare, societatea de asigurare oferă și astfel de protecții, în schimbul unei prime adiționale. În această categorie poate intra de exemplu riscul de furt.

Asigurarea auto pentru riscuri speciale

Asigurarea pentru riscul de furt la auto reprezintă o formă de asigurare specială care acoperă riscul de furt al întregului autovehicul și de cele mai multe ori al unor părți componente și accesorii.

Riscurile asigurate în baza acestei condiții sunt:

însușirea arbitrară a autovehiculului de către terțe persoane,

furtul autovehiculului sau al unor componente și accesorii din dotarea acestuia, prin efracție sau prin acte de violență,

pagubele produse autovehiculelor ca urmare a furtului sau a tentativei de furt.

Excluderile pentru această condiție sunt:

dacă organele poliției nu confirmă furtul sau tentativa de furt, ori dacă la acestea nu s-a înregistrat o reclamație în legătură cu furtul sau tentativa de furt,

dacă, după comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a mărit prin neluarea intenționată de către asigurat a măsurilor pentru limitarea ei, pentru partea de pagubă care s-a mărit, în cazul în care aceste fapte rezultă din actele încheiate de organele de drept ( poliție sau alte organe de cercetare),

dacă la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte persoane din familia asiguratului sau din serviciul acestuia, în cazul în care aceste fapte rezultă din actele încheiate de organele de drept (poliție),

dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit, iar conducătorul auto l-a părăsit, nu i s-a scos cheia din contact și nu i s-au încuiat ușile cu excepția cazurilor când autovehiculul se afla într-o încăpere încuiată,

dacă în momentul furtului sau al tentativei de furt, autovehiculul era desfăcut în părțile sale componente, cu excepția cazurilor în care furtul sau tentativa de furt s-au produs prin efracție în încăperea în care se afla autovehiculul desfăcut în părțile sale componente,

pentru furtul integral al autovehiculului închiriat pe baza unei licențe oficiale sau a cărui închiriere a fost menționată expres printre modurile de utilizare ale acestuia, în cazul în care furtul a avut loc în timpul perioadei de închiriere,

pentru bunurile din autovehicul, altele decât cele din dotarea acestuia, dacă nu au fost cuprinse în asigurare, în mod expres, prin acordul părților.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor asiguratului, societatea de asigurare are dreptul să refuze plata despăgubirii dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei.

Constatarea și evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor

Constatarea și evaluarea pagubelor se va face de către asigurător, direct sau prin împuterniciții săi, împreună cu asiguratul sau împuterniciții acestuia, inclusiv prin experți neutri dacă este cazul.

În cazul în care evenimentul asigurat se produce, asiguratul pentru a putea solicita încasarea contravalorii despăgubirii, este obligat să prezinte asigurătorului documente care să ateste producerea evenimentului, precum și a cauzelor și circumstanțelor în care s-a produs.

În acest scop, succesiunea faptelor pe care trebuie să le îndeplinească asiguratul este următoarea:

să înștiințeze imediat organele poliției sau alte organe de cercetare mai apropiate de locul producerii evenimentului, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și la pagubele produse,

să ia, pe seama companiei de asigurări și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubei,

să ia măsuri pentru salvarea bunurilor asigurate, pentru păstrarea și paza bunurilor rămase și pentru prevenirea degradării ulterioare,

să pună la dispoziția societății de asigurare toate actele și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii autovehiculului asigurat, precum și pentru constatarea și evaluarea pagubelor și pentru stabilirea drepturilor la despăgubiri,

să pună la dispoziția societății de asigurare documentația privind evenimentul asigurat, cuantumul despăgubirii se determină pe baza acestei documentații, în funcție de costul reparațiilor, al părților componente sau de costul de înlocuire al acestora, incluzându-se cheltuielile pentru materiale, demontare și montare corespunzătoare reparațiilor și înlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse de cauze cuprinse în condițiile de asigurare.

În cazul în care evenimentul asigurat s-a produs în afara teritoriului României, asiguratul este obligat:

să anunțe telefonic/fax societatea de asigurări, pentru a primi indicații cu privire la modul de rezolvare a cazului;

să ia asupra sa documentele originale referitoare la cauzele și împrejurările producerii riscului asigurat, emise de către organele în drept din țara respectivă.

Constatarea pagubelor se face de către împuterniciții asigurătorului din țara în care s-a produs evenimentul asigurat, care vor fi indicați ulterior avizării daunei.

În cazul în care asiguratul, din motive independente de voința sa, nu a putut contacta corespondentul societății de asigurări din țara în care s-a produs evenimentul asigurat, la reîntoarcerea în țară se vor efectua constatările și plata despăgubirilor de către sucursala sau agenția la care asiguratul a făcut înștiințarea despre producerea daunei, numai în următoarele condiții:

a) cauzele, împrejurările și vina producerii evenimentului asigurat sunt dovedite prin acte emise de către organele în drept din țara respectivă, iar în cazul în care vinovat de producerea evenimentului asigurat este conducătorul auto al unui autovehicul înmatriculat în străinătate se cunoaște numele societății asigurătoare, seria și numărul poliței de asigurare de răspundere civilă a acestuia;

b) dacă autovehiculul nu a fost reparat și se pot constata părțile avariate.

Evaluarea și plata despăgubirilor, se efectuează de către asigurător, în funcție de starea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat, pe baza documentației complete privind cauzele și condițiile producerii evenimentului asigurat.

La stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul asigurat, se vor lua în considerare următoarele:

a) pentru pagubele produse de incendiu, cauzele se stabilesc prin examinarea resturilor autovehiculului ars și pe baza actelor întocmite de lucrătorii Inspectoratelor de Poliție și unităților de pompieri, din care să reiasă cauzele și împrejurările producerii incendiului;

b) pentru pagubele produse de fenomene meteorologice, atunci când producerea acestora nu se poate determina cu certitudine, se va lua în considerare Comunicatul din mass-media al Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie;

c) pentru pagube produse de cutremur, când producerea acestuia nu a putut fi stabilită cu certitudine, se va lua în considerare Comunicatul din mass-media al Institutului Central de Fizică-Centrul de Fizică a Pământului și Seismologie;

d) dacă pagubele au fost produse ca urmare a unor riscuri asigurate, altele decât cele de la lit.a), b) și c) de mai sus, stabilirea cauzelor și a împrejurărilor producerii evenimentului asigurat, cuantumul pagubei și stabilirea persoanei răspunzătoare de producerea acesteia se vor face prin examinarea autovehiculului și a actelor încheiate de autoritățile competente; dacă autoritățile competente nu au întocmit acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat, acestea pot fi dovedite prin orice mijloace legale de probă inclusiv cu expertize autorizate și/sau declarații ale martorilor.

Despăgubirea nu va putea în nici un caz depăși suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare, (nici în cazul în care autovehiculul a fost supraevaluat), nici cuantumul pagubei și nici valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat (Legea nr. 136/1995 cu modificările și completările ulterioare, Cap. II, Sect. a-2-a, Art. 27). În caz de daună totală, proprietarul autovehiculului – societate de leasing – este obligat să pună la dispoziția societății de asigurări toate documentele care dovedesc pierderea reală suferită de utilizator, din care nu vor lipsi factura externă din care să rezulte valoarea autovehiculului și fișa contabilă a utilizatorului. Conform legislației în vigoare, despăgubirea achitată nu poate depăși pierderea reală.

Cuantumul pagubei va fi egal cu costul reparațiilor părților avariate sau cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale și manopera aferente reparației și înlocuirii. În cazul în care costul reparației unei componente avariate depășește valoarea de nou a acesteia, se va lua în considerare numai valoarea de nou a componentei respective.

În caz de daună totală asigurătorul plătește cel mult suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare.

Societatea de asigurări are dreptul să nu plătească contravaloarea pagubelor în cazul în care cererea de depăgubire este frauduloasă, are la bază declarații false sau dacă asiguratul ori altă persoană acționând în numele său a contribuit în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei.

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule pentru anul 2007

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule (RCA) începând cu data de 01.01.2007 se încheie în baza Ordinului 113.133/2006, emis de CSA, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 977/2006.

In conformitate cu Ordinul 113.133/2006, la încheierea asigurării obligatorii RCA, pentru un autovehicul înmatriculat sau înregistrat în România, asiguratorul este obligat să emită asiguratului polita RCA împreună cu vigneta și Cartea Verde. Toate au aceeași serie și același număr.

Asigurarea este valabilă atât pe teritoriul României cât și în statele membre ale Uniunii Europene inclusiv în următoarele state aparținând Spațiului Economic European: Elveția, Islanda, Norvegia, Liechtenstein, precum și în Croația și Andorra, semnatare ale Acordului Multilateral de Garanție (MGA).

In limitele teritoriale de acoperire ale asigurării obligatorii RCA, asigurătorul garantează, în baza primei încasate, despăgubirea terțelor persoane prejudiciate prin accidente de autovehicule, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevaăzut de legislația respectivă și cel din România, înscris pe verso-ul poliței RCA.

Asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioadă determinată:

anual ori semestrial pentru autovehiculele înmatriculate sau înregistrate, după caz;

pe perioada de valabilitate a autorizației provizorii de circulație, pentru autovehiculele care se înmatriculează sau înregistrează provizoriu, după caz;

pe perioada înmatriculării temporare, dar nu mai mult de 12 luni.

Categoriile de autovehicule care beneficiază de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule pentru anul 2007.

A. Autovehicule înmatriculate sau înregistrate definitiv in România

A.1. Parcuri auto

A.2. Autovehicule înmatriculate permanent dar neasigurate sau a căror asigurare a expirat

A.3. Autovehicule înmatriculate permanent cu continuitate in asigurare

A.4. Autovehicule înregistrate cu număr alocat de către Consiliile Locale

B. Asigurarea autovehiculelor care se înmatriculează sau înregistrează provizoriu în România (autorizație provizorie de circulație – numere rosii)

C. Asigurarea autovehiculelor înmatriculate temporar în România

C.1. Autovehicule care aparțin cetățenilor străini rezidenți în România, cărora li se eliberează numere de înmatriculare românești

C.2. Autovehicule înmatriculate în străinătate a căror documente de asigurare expiră pe timpul șederii în România

C.3. Autovehicule cu numere de proba

D. Autovehicule aparținând societăților de leasing

Cartea Verde anexată poliței RCA se utilizează în situațiile în care se fac deplasări cu autovehiculul înscris în poliță în toate statele membre ale Uniunii Europene și în țările care au aderat la Asociația Europeană a Liberului Schimb (Elveția, Islanda, Norvegia, Liechtenstein), Andora și Croația ca ultime țări semnatare a Acordului Multilateral de Garantare, iar după 01.01.2007 și Bulgaria.

4.1.4. Asigurarea pasagerilor

Pentru încheierea polițelor de acest tip trebuie avute în vedere câteva aspecte cu privire la compania care solicită acest tip de asigurare, astfel:
– Tipul transporturilor efectuate (intern, international, combinat);
– Vechimea parcului auto (nr.înmatriculare, nr.locuri, an fabricatie, etc.), nr.curse/ zi;
– Veniturile estimate de încasat din vânzările de bilete și/sau abonamente;
– Limitele de răspundere pentru acoperirile solicitate/ persoană;
– Istoria daunelor anterioare;
Asigurarea validează pentru transporturile efectuate pe trasee urbane, interurbane, internaționale sau mixte.
In baza acestei asigurări poate fi asigurată răspunderea față de pasageri în cadrul activității de taximetrie, închirieri vehicule (rent-a-car), companii de turism, etc.

4.1.5. Asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicule

Societățile de asigurări asigură, în schimbul plății primelor de asigurare în cuantumul și la termenele stabilite, în baza contractului de asigurare și a condițiilor de asigurare, persoanele din autovehicule pentru riscul de accident care poate avea ca urmare invaliditatea permanentă totală, parțială sau decesul.

Se consideră riscuri asigurate numai accidentele produse în timp ce asigurații se găsesc în autovehiculul înscris în contractul de asigurare sau în timpul urcării sau coborârii din el.

Asigurarea este valabilă atât pentru conducătorul auto cât și pentru restul persoanelor care ocupă locurile din autovehicul, fără a depăși numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului desemnat în contract; sunt asigurați (nu se numără) și copiii până la 7 ani care sunt ținuți în brațe, conform legislației în vigoare.

Asigurarea se poate încheia concomitent cu asigurarea casco sau independent de aceasta, de către persoanele fizice sau juridice proprietare de autovehicule înmatriculate în România.

Durata asigurării este de 1 an, cu valabilitate 24 de ore din 24, pe timpul folosirii autovehiculului. Dacă se încheie odată cu asigurarea de avarii, durata va aceeași.

Este obligatorie asigurarea tuturor locurilor din autovehicul.

În caz de producere a unui eveniment asigurat, la întocmirea dosarului de despăgubire este obligatorie prezentarea procesului verbal eliberat de poliție (în care trebuie să fie menționat numărul și numele persoanelor care au suferit vătămări corporale în respectivul eveniment), pe lângă celelalte acte menționate în condițiile generale.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri în următoarele cazuri:

autovehiculul asigurat, în momentul producerii accidentului, nu avea certficat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă, ori inspecția tehnică periodică nu era valabilă;

autovehiculul asigurat, în momentul producerii accidentului, era condus de o persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul, sau cu permisul de conducere retras, suspendat ori anulat;

persoana care conducea autovehiculul asigurat se afla sub influența băuturilor alcoolice;

persoana care conducea autovehiculul s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei;

accidentul s-a produs în timpul comiterii de către conducătorul autovehiculului asigurat a unei infracțiuni, săvârșite cu intenție, ori în timpul cât acesta încerca să se sustragă de la urmărire.

Sunt excluse din asigurare accidentele provocate de:

război, revoluție, tulburări civile indiferent dacă asiguratul participă direct sau nu;

acte de terorism, greve sau demonstrații de stradă;

energia nucleară, poluare și contaminări din orice cauză;

antrenamente sau competiții sportive;

consum de alcool sau droguri;

tulburări mintale, dereglări psihice, pierderea cunoștinței, apoplexie, accese epileptice sau alte accese spastice; se menține acoperirea numai dacă aceste manifestări apar ca urmare a unui accident asigurat;

comiterea unor fapte care intră sub incidența legii;

otrăvirea sau intoxicația intenționată, încercarea de sinucidere;

tratamente de vindecare sau intervenții chirurgicale.

Suma asigurată se stabilește de comun acord cu contractantul asigurării, în lei, la încheierea contractului, în limitele prevederilor din tariful de prime.

4.2.Asigurarea în transportul feroviar

Își au sediul juridic în acordul COTIF și în regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în traficul internațional (RIV). Partea A se referă la regulile uniforme privind contractul de transport al călătorilor și bagajelor (CIF) iar partea B la regulile uniforme privind transportul mărfurilor (CIM) la care se adaugă mai multe anexe pentru reglementerea unor transporturi specifice.

Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului feroviar se poate face pentru riscuri generale și specifice. Un caz particular îl reprezintă răspunderea colectivă a căilor ferate pentru transporturile internaționale.

Vehiculele feroviare ce pot fi asigurate sunt practic toate vehiculele ce se mișcă pe cale ferată fie cu forța motoare proprie fie tractate/ împinse (locomotive, vagoane, macarale, utilaje de reparații, tramvaie etc.). Există vehicule, altele decât cele standard, ce sunt dedicate diferitelor tipuri de mărfuri transportate (pentru cereale, substanțe chimice, tancuri, cisterne, etc.). Nu în ultimul rând putem menționa vehiculele pentru călători.
Polița pentru asigurarea vehiculelor feroviare acoperă daunele materiale pe care le-ar putea suferi acestea datorită unor cauze externe (accidentale), precum și eventualelor cheltuieli suplimentare care s-ar efectua pentru limitarea acestor daune.
Acoperirile pentru aceste vehicule feroviare, diferite de celelalte polițe de asigurare de pe piață, acoperă atât daunele produse din accidente feroviare cât și daunele produse în timpul exploatării acestor vehicule (încărcare/ descărcare, sacrificiul din avaria generală, incendiului, etc.).
Nu se pot acoperi daunele asupra acestor vehicule datorită întreținerii necorespunzătoare și/sau utilizării neadecvate a acestora.
Vehiculele feroviare pot fi asigurate la valoarea de înlocuire sau valoarea reală.
Cele mai frecvente daune ce pot apărea asupra vehiculelor feroviare sunt în special la transbordări pe nave (fery-boat); în situatia încărcării/ descărcării; la viteze ridicate și/sau în cazul staționării în depouri, astfel fiind obligatoriu și necesar descrierea caracteristicilor acestor vehicule, ca de exemplu – zone de operare, utilizarea, traficul la care participă, viteza deplasării, descrierea depourilor și/ sau atelierelor de reparații.

Polița de asigurare privind răspunderea transportatorului feroviar pentru mărfurile transportate cu vehicule feroviare, ca urmare a unui accident feroviar (RTF)
Acest tip de asigurare se acordă suplimentar asigurării vehiculelor feroviare (VF).
Acest tip de asigurare acoperă consecințele financiare rezultate din daunele materiale pe care transportatorul feroviar, datorită unui accident, le poate produce mărfurilor transportate în trafic feroviar intern; cheltuielile efectuate în procesul civil contra pretențiilor nejustificate; expertize, cheltuieli cu limitarea sau evitarea daunelor.
Pentru a se putea încheia o astfel de poliță de asigurare sunt necesare următoarele informații: descrierea vehiculelor feroviare care participă la transportul mărfurilor (tipul vehiculului, specializarea acestuia cu privire la marfa transportată, anul de fabricație, nr. și serie); zona de operare a transportatorului feroviar (limitată la o zonă industrială, teritoriul României, circuit); tipul mărfurilor transportate (cu riscuri specifice, necesitatea unor vehicule feroviare speciale); clasa de acoperire pentru care se solicită asigurarea; limita răspunderii (limita maximă pentru fiecare vehicul feroviar precum și limita totală de răspundere pe întreaga perioadă asigurată); clasa de acoperire (AVARII și suplimentar se poate opta pentru FURT și DISPARIȚIA mărfii transportate ca urmare a unui accident feroviar), istoria daunelor (pretenții onorate sau nu pe care terții le-au avut cu privire la daunele rezultate sau nu din răspunderea contractuală a transportatorului feroviar).
In stabilirea termenilor de asigurare pentru acest tip de răspundere civilă sunt funcție de volumul mărfii estimate de transportat pentru o anumită perioadă de timp (în general un an), și sunt stabiliți în funcție de factorii descriși în paragraful de mai sus. Acest tip de asigurare se adresează în special societăților de producție, transportatorilor, prestatorilor de servicii de transport feroviar și în general tuturor deținătorilor de vehicule feroviare ce execută transporturi de marfă și care prin contract sunt obligate să-și asume o răspundere față de marfa pe care o transportă.

4.3 Aigurări în aviație

Asigurarea aeronavelor este complexă. La ea participă asigurătorii riscurilor, de regulă carteluri sau societăți mari de asigurări și aviația generală, companii de aviație, producătorii aparatelor de zbor, aeroporturile, bazele aeriene.

Asigurarea are următoarele secțiuni: asigurarea pentru pierderea navei (casco), asigurarea de răspundere față de pasageri și pentru bagajele sau mărfurile transportate, asigurarea de răspundere civilă față de terți.

Specificul este dat de valoarea mare a sumelor și a daunelor în cazul producerii evenimentului asigurat. Asigurătorii în ramura aviației pentru “casco” și “răspundere” sunt organizați în Uniunea Internațională a asiguratorilor de Aviație – IUAI. Răspunderea civilă a companiilor de aviație aeriană este reglementată prin Convenția de la Varșovia, Protocolul de la Haga care se aplică oricărui transport internațional de mărfuri, persoane sau bagaje. A fost complectată prin Convenția de la Guatemala, care majorează răspunderea dar nu se aplică propriilor angajați, prin Convenția de la Tokyo care se aplică tuturor infracțiunilor penale sau actelor care pot compromite securitatea aeronavei, a persoanelor sau bunurilor aflate la bord și prin Convenția de la Roma care se aplică în cazurile daunelor provocate terților din afara aeronavei. După evenimentele de la 11 septembrie companiile de asigurări au devenit mai restrictive și au impus condiții drastice de prevenire și control.

Obiectul asigurării îl constituie aeronavele dar, în practică, se combină cu asigurarea de răspundere civila față de terti, generată de exploatarea aeronavelor.

Asigurarea aeronavelor

Subiectele asigurării.

Asigurarea se încheie între companiile deținătoare de aeronave și societățile de asigurări, pentru o perioadă de timp sau pentru o călătorie determinate.

Riscurile acoperite de asigurarea aeronavelor sunt:

pierderea totală, constructivă sau comercială a aeronavei

dispariția aeronavei, care în legislația din România prevede scurgerea unei perioade de 90 de zile de la data ultimei stiri primite de la aeronavă;

avarierea aeronavei prin măsurile de salvare;

cheltuielile necesare pentru salvarea aeronavei, pentru transportarea acesteia de la locul avarierii la locul unde urmează să fie reparată aeronava, a cheltuielilor pentru limitarea pagubelor ori pentru prevenirea extinderii celor care s-au produs, precum și pentru stabilirea cauzelor, împrejurărilor și mărimii pagubelor;

cheltuielile necesitate de acțiuni judecatoresti, de arbitraj etc, pe care asiguratul le face, cu acordul societății de asigurări în legatură cu acceptarea pretențiilor formulate de terți.

Pierderea fizică directă reprezintă distrugerea completă a aeronavei, fiind imposibilă repunerea ei în stare de folosință.

Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei, astfel încât cheltuielile implicate de operațiunile de salvare, de măsurile de limitare a pagubei, de transport, reparație și repunere în stare de folosință depășesc 75% din suma asigurată.

Suma asigurată poate fi, după caz: valoarea de inventar a aeronavei, valoarea stabilită în funcție de prețul de vânzare al aeronavei, valoarea de înlocuire, valoarea financiară stabilită în funcție de suma ce trebuie plătită deținătorului aeronavei, de către utilizator, în caz de dispariție a acesteia.

Incheierea asigurării poate avea loc fie pentru o perioada de timp, fie pentru o călătorie determinată.

Asigurarea se încheie pe baza cererii scrise a companiei aeriene, prin care comunică societății de asigurări informatiile necesare cu privire identificarea aeronavei – tipul, numărul de înregistrare, numărul de locuri, pentru ransportul pasagerilor sau capacitatea de transport a mărfurilor, perioada pentru care se solicită asigurarea, locul de plecare, destinația și punctele de escală în cazul asigurării pentru o călătorie determinate și alte date.

Contractul de asigurare se consideră încheiat din momentul confirmării de către societatea de asigurări, în scris, a acceptării cererii de asigurare, și îmbracă forma poliîei de asigurare.

In asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei răspunderea societății de asigurare începe și încetează la datele prevăzute în contract, în cazul asigurării pentru o perioada de timp certă.

In cazul asigurării încheiate pentru o călătorie determinată, răspunderea asigurătorului începe din momentul începerii operațiilor de îmbarcare sau îincărcare, pe aeroportul de plecare și se sfârșește în momentul terminării operațiilor de debarcare sau descărcare pe aeroportul de destinație, respectiv în momentul opririi motoarelor dacă aeronava a efectuat un zbor fără pasageri sau încărcătura.

Răspunderea asigurătorului înceteaza, de asemenea, odata cu denunțarea sau rezilierea contractului de asigurare. Dacă, în momentul expirării răspunderii, aeronava se află în zbor, într-un aeroport de refugiu sau escală, suferă o avarie, atunci răspunderea societății de asigurare încetează în momentul în care aeronava ajunge la aeroportul de destinație.

Prima de asigurare se calculează portivit tarifului de prime de asigurare în vigoare la data încheierii contractului de asigurare. Primele se plătesc anticipat pentru întreaga perioadă de valabilitate a contractului de asigurare, în valuta în care s-a incheiat contractul , la cerere putând fi eșalonate în rate lunare sau trimestriale.

In cazul neplății la scadență a primelor de asigurare, în termenul precizat prin contract, intervine suspendarea contractului de asigurare. Dreptul de repunere în vigoare operează din momentul achitarii ratelor scadente la primele de asigurare datorate.

In cazul rezilierii ori denunțării contractului de asigurare, primele de asigurare plătite anticipat se restituie, la cererea asiguratului. O parte din primele de asigurare plătite anticipat se restituie asiguratului și în cazul asigurarii aeronavei pe o perioadă mai mare de 6 luni, dacă aeronava a staționat pentru reparații sau în lipsă de activitate, mai mult de 14 zile neintrerupte, dacă aeronava nu a suferit pagube pentru care se cuvin despăgubiri.

Obligațiile asiguratului sunt cele pe care le impun conditiile de asigurare a bunurilor adaptate la specificul exploatrii aeronavelor, și anume:

crearea stării de navigabilitate aeriană a aeronavei, la începutul fiecărei călătorii;

ținerea în perfecta stare, și la zi, a documentelor oficiale de la bordul aeronavei;

realizarea instructajului necesar pentru personalul navigant în vederea respectării dispozițiilor autorităților competente privind realizarea zborurilor aeriene în condiții de siguranță maximă;

comunicarea către asigurător a modificării unora din condițiile stipulate în contractul de asigurare, cum ar fi: vânzarea aeronavei, închirierea aeronavei unui alt utilizator, reconstrucția navei cu modificarea capacității, devierea de la ruta prevăzută în contractul de asigurare;

înștiințarea, în scris, a societății de asigurări, în legătură cu producerea evenimentului asigurat, a imprejurarilor în care s-a produs, a pagubelor estimative, în termen de 48 de ore de la data producerii evenimentului

luarea unor măsuri pentru salvarea și conservarea aeronavei avariate, micșorarea pagubei și prevenirea extinderii acesteia;

facilitarea inspectarii aeronavei și constatării pagubei de către asigurător sau imputernicitul acestuia;

luarea măsurilor de recuperare a pagubelor pricinuite aeronavei de la vinovați și de conservare a dreptului de acțiune în regres, pentru societatea de asigurări, împotriva celor vinovați.

Constatarea pagubelor și stabilirea despăgubirilor se efecetuează de societatea de asigurari, direct, împreună cu compania de aviație sau prin împuterniciți, făcându-se apel, după caz, și la experți independenți.

Constatarea pagubelor se realizează în cadrul regimului general al asigurării bunurilor, dar ținând seama de specificul riscurilor.

Stabilirea despăgubirii și plata acesteia revine societății de asigurări. Despagubirea nu poate depăși paguba și nici suma la care s-a făcut asigurarea aeronavei. Din valoarea despăgubirii se deduce valoarea franșizei.

Societățile de asigurare, în principiu, nu agreează și nu acordă despăgubiri pentru anumite riscuri care, deși generează pierderea sau avarierea aeronavei, sunt cauzate de:

detonarea în scopuri ostile a unor arme de război;

război declarat sau nedeclarat, război civil, revoluție, insurecție, rebeliune, greve, revolte, acțiuni ale inamicului, tulburări civile, confiscare, naționalizare, rechiziții, piraterie, deturnare, etc.;

folosirea aeronavei în alte scopuri decât cele indicate în contractul de asigurare;

pilotarea aeronavei de către persoane care nu posedă brevet de pilot sau deservirea acesteia de către un personal nespecializat corespunzător;

gararea sau părăsirea aeronavei în afara spațiilor prevăzute și neasigurarea securității acesteia;

folosirea terenurilor de aterizare neautorizate, în afara cazurilor de forță majoră;

zboruri de probă după construcție și reconstrucție;

transporturi de pasageri și mărfuri peste capacitatea admisa de parametri aeronavei.

Societățile de asigurări nu acordă despăgubiri nici pentru riscurile de uzură normală, deteriorare treptată și defectele ascunse ale aeronavei sau părților componente, încetare a funcționării unor componente mecanice sau electrice, pagube produse cu intenție sau din culpa grava a persoanelor din conducerea societății asigurate, pagube indirecte cum sunt: pierderile de venit, despăgubiri datorate de asigurați terților pentru întarzierea transporturilor, cheltuieli salariale pentru personalul navigant în perioada staționării aeronavei pentru reparații sau din alte cauze.

Asigurarea de răspundere

Imbracă două forme:

asigurarea de răspundere față de pasageri, bagajele acestora, precum și mărfurile transportate;

asigurarea de răspundere civila față de terți.

Această asigurare nu presupune încheierea unor contracte de asigurare distincte față de cel de baza privind asigurarea aeronavelor și nici plata unor prime de asigurare distincte.

Riscurile agreate îin cadrul acestei asigurări, la producerea cărora societatea de asigurări acorda despăgubiri companiilor de aviație, pe seama cărora acestea plătesc, la rândul lor, sume cu titlul de despăgubiri civile terților și cheltuieli de judecată sunt, în principiu, următoarele:

vătămarea corporală sau decesul pasagerilor ca urmare a accidentarii acestora la bordul aeronavei ori la îmbarcare sau debarcare;

pierderea, distrugerea sau avarierea bagajelor înregistrate sau neînregistrate, aflate în aeronava sau asupra pasagerilor;

pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor transportate cu aeronave;

vătămarea corporală și decesul persoanelor ori avarierea și distrugerea unor bunuri din afara aeronavei.

acoperirea cheltuielilor necesare pentru procurarea obiectelor de strictă necessitate în cazul sosirii cu întârziere a bagajelor;

acoperirea cheltuielilor necesare dar economic justificate pentru salvarea pasagerilor, a bagajelor și mărfurilor transportate, precum și a persoanelor și a bunurilor din afara aeronavei, afectate de evenimente legate de aeronava sau pentru micșorarea pagubelor și prevenirea extinderii acestora;

cheltuielile de judecată, arbitraj, etc, făcute de asigurat, în vederea reducerii pretențiilor la despăgubire formulate de terți vătămați sau prejudiciați.

Riscurile excluse de la asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei sunt și rămân excluse și în cazul asigurării de răspundere față de pasageri și față de terți.

Sumele asigurate sunt propuse de asigurați și agreate de societatea de asigurări ori sunt impuse prin convenții internaționale la care țara noastră a aderat.

Răspunderea civilă a companiilor de navigație aeriană este reglementată pe plan internațional prin convenții, protocoale și acorduri, dintre care menționăm:

Convenția de la Varșovia (1929), care completată cu Protocolul de la Haga (1955) se aplică transporturilor aeriene de personae, bagaje și mărfuri efectuate pe principii comerciale, deci cu excluderea persoanlului navigant;

Convenția de la Tokio (1963) privește infrancțiunile penale și alte acte care pot afecta securitatea aeronavei, a persoanelor și a bunurilor aflate la bordul aeronavei, precum și disciplina ce se impune la bord;

Convenția de la Roma (1953) privește cazurile de daune provocate terților din afara aeronavei.

Datorită dezvoltării ramurei asigurărilor de aviație a luat ființă în anul 1946 Uniunea Internațională a Asigurărilor de Aviație – I.U.A.I, cu sediul la Londra, la care ADAS a aderat în anul 1968.

Dezvoltarea și modernizarea aviației civile a dus la creșterea numărului catastrofelor aeriene – 396 în perioada 1970-1985, care au produs 21.316 victime și daune de 4.997 mil. Dolari.

Asigurarea de răspundere este complementară asigurării aeronavelor, neimputînd plata unor prime de asigurare distincte. Se amnifestă și față de terți, din afara aeronavei, pentru cayurile de accidente provocare lor sau bunurilor acestora prin avarierea sau pilotarea navei.

Constatarea, evaluarea pagubelor și stabilirea despăgubirilor în cadrul asigurării de răspundere, generată de evenimente de aviație , se realiyeayă după normele generale privind asigurările de bunuri și de personae, dar ținând seama de specificul riscurilor.

4.3. Asigurarea in transportul maritim si fluvial

Asigurarea maritimă constituie o ramură a asigurărilor în cadrul căreia societățile de asigurări își asumă protecția navelor maritime și fluviale, a altor ambarcațiuni si instalații utilizate în porturi, precum și a încărcăturii acestora împotriva unui complex de riscuri.

Asigurarea maritimă este cea mai veche asigurare de bunuri. Națiunile maritime, feniciană, greacă și mai tarziu cea romană, se foloseau de o formă incipientă de aigurare și anume împrumutul maritim, contractat de armator și garantat cu nava sa, a cărui rambursare intervenea doar în cazul în care marfa ajungea la destinatie.

In jurul anului 900 i.e.n. se practica un sistem de asigurare în care, în caz de avarie comună, repararea prejudiciului impunea contribuția comună a tuturor persoanelor care aveau interes comun în transportul maritim.

In epoca modernă asigurarea maritimă a inregistrat o mare dezvoltare în orașele comerciale din nordul și centrul Italiei, între care Florența și Genova.

Pe masura dezvoltarii comerțului maritim s-au constituit companii de navigație interesate mai ales de asigurarea navelor. Interesul în asigurarea încărcăturii se manifestă mai ales din partea proprietarilor de mărfuri. Au apărut astfel două forme distincte de asigurare maritimă: asigurarea navelor (casco) și asigurarea încărcăturii, a bunurilor care fac obiectul transportului maritim(cargo).

Principiile asigurărilor maritime sunt în esență similare celorlalte ramuri de asigurări, dar adaptate la specificul obiectului asigurărilor maritime și anume:

interesul asigurabil are caracter primordial, se referă la conservarea bunurilor care fac obiectul voiajului maritim ( nava, încărcătura și obținerea navlului) și se manifestă de către proprietarul navei, deținătorul de bunuri tranportate, deținătorul unei ipoteci pe o navă, armatorul sau navlositorul;

despăgubirea reflectă motivația interesului asigurării, finalitatea asigurării în ipoteza producerii cazului asigurat;

principiul bunei credințe. La perfectarea contractului de asigurare maritimă verificarea realității datelor din declarația de asigurare este uneori dificilă, atât în legătură cu nava, cât și în legătură cu încărcătura, cu condițiile voiajului maritim.

Avaria în asigurările maritime

Atât nava cât și încărcătura pot suferi, în timpul transportului, anumite pierderi sau vătămări cunoscute sub denumirea generică de avarie.

In funcție de natura obiectului asigurat, de intensitatea actiunii riscurilor și de interesele pe care le afectează, avariile pot fi: totale, parțiale sau particulare și comune.

Avaria totală înseamnă pierderea totală, completă a bunului asigurat sau deteriorarea integrității fizico-chimice a bunului respectiv până în măsura în care se exclude din categoria bunurilor din care a făcut parte. Avaria totală poate fi reală și constructivă.

Avaria totală reală înseamnă dispariția navei, distrugerea ei completă, avarierea ăn asa măsură încât nu mai poate fi reparată ori confiscată de inamic, în cay de război. În cayul mărfurilor transportate, avaria totală reală înseamnă distrugerea fizică totală a mărfurilor sau bunurilor, pierderea totală a proprietăților fizico-chimice ale bunurilor ori confiscarea acestora de către inamic.

Avaria totală constructivă se manifestă atunci când pierderea bunului asigurat este inevitabilă sau in cazul în care costul salvării ar depăși valoarea asigurată, deci bunul asigurat ar fi abandonat în favoarea societății de asigurare.

Avaria parțială sau particulară se caracterizează prin faptul că paguba materială adusă unor bunuri este consecința directă a forței majore (furtună, incendiu), a unei greșeli de navigare (abordaj, coliziune, etc.) sau a viciilor proprii bunurilor respective. Pagubele rezultate din avaria particulară privesc interesul uneia din părțile participante la expediția maritimă. Avaria particulară are un caracter accidental și este efectul unor riscuri produse în afara voinței oamenilor.

Avaria comună reprezintă cheltuiala extraordinară sau sacrificiul realizat în mod intenționat și rațional pentru salvarea de la pericolul care amenință interesele tuturor celor care participă la expediția maritimă.

Pentru ca o pagubă să fie acceptată ca avarie comună trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să fie intenționată și rațională,

acțiunea să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a încărcăturii acesteia, precum și a navlului; acest sacrificiu să fie neapărat necesar,

sacrificiul să fie real (să nu fie aruncate peste bord obiecte considerate fără valoare),

acțiunea să aibă loc în condiții excepționale și nu în condiții normale de navigabilitate,

sacrificarea voluntară a unei părți din averea aflată în pericol, cheltuieli de salvare, ca și toate cheltuielile ce intră în avaria comună, se suportă atât din bunurile salvate, cât și de cele sacrificate în mod proporțional cu valoare lor netă, la data și la locul unde expediția maritimă s-a încheiat.

În luarea măsurilor ce determină avaria comună trebuie să se facă dovada că acestea sunt în interesul navei, încărcăturii sau navlului. Dacă s-au efectuat cheltuieli de avarie comună înainte ca marfa să fie încărcată pe navă, acestea vor fi decontate ca avarie particulară , deoarece ele nu au fost efectuate în interesul comun al participanților la expediția maritimă, ci numai în interesul navei.

Stabilirea caracterului avariei este foarte important deoarece regimul de decontare a pagubelor diferă în funcție de natura avariei. În cazul avariilor particulare, paguba se suportă fie de navă, fie de încărcătură, în funcție de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au făcut cheltuielile de salvare.

În cazul avariei comune, paguba suferită în urma măsurilor luate în mod conștient și rațional se repartizează între cele trei interese, adică între navă încărcătură și navlu.

Cheltuielile extraordinare pe care le-ar ocaziona armatorul în legătură cu avaria comună pot fi asigurate. Printre aceste cheltuieli se numără:

cheltuieli portuare efectuate în portul de refugiu

reparațiile la navă efectuate în portul de refugiu

salariile și retribuția aferentă orelor suplimentare cuvenite echipajului navei

întreținerea echipajului și combustibilul consumat

remorcarea până la al doilea port de refugiu sau până la destinație

închirierea pompelor pentru voiaj

cheltuieli de dispașă

costul asigurării

Nu pot fi asigurate cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună:

pretențiile pentru sacrificii și daune la cargo și navlul aferent

orice altă cheltuială suportată la destinație

întreținerea echipajului și combustibilul consumat care nu a fost înlocuit în timpul voiajului

comisioane și dobânzi

Evaluarea sacrificiilor ( ca pagube și cheltuieli ) admise în avaria comuna și repartiyarea între suportatori se efectuează de specialiști, așa numiții dispașori. Rezultatele acestei acțiuni se cinsemnează în documentul de lichidare a avariei comune, care poarta denumirea de Dispașă.

Asigurarea navelor maritime și fluviale (casco)

Obiectul asigurării. In practică asigurarea navelor maritime și fluviale este denumită asigurare casco și cuprinde navele comerciale, navele de pescuit și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare asimilate navelor, șalupele, șlepurile, etc.

Asigurarea casco se poate încheia în una din următoarele condiții:

pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni – oferă cea mai largă protecție asiguratului, acoperind pierderea totală, pierderile și avariile la navă, contribuția la avaria comună, răspunderea pentru coliziunea navei asigurate cu alte nave, obiecte plutitoare și alte obiecte fixe ori plutitoare și cheltuielile decurgând din acestea,

pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni – oferă o acoperire mai limitată decât clauza anterioară, nefiind acoperite pierderile și avariile la navă;

pierdere totală – acoperă pierderea totală a navei, cheltuielile de salvare și alte cheltuieli ce decurg din acestea;

pierdere totală și avarii – acoperă pierderea totală, pierderile și avariile la navă, precum și contribuția la avaria comună;

pierdere totală și avarie comună – acoperă pierdere totală a navei,precum și contribuția la avaria comună și cheltuielile de salvare;

asigurarea navelor aflate în construcție in șantierele navale.

Riscuri acoperite. In baza condițiilor de mai sus asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

A) Riscuri care produc pagube navelor:

pericole ale mărilor, fluviilor, lacurilor sau altor căi navigabile;

incendiu, explozie;

furt comis de către persoane din afara navei;

aruncare peste bord și luare de valuri;

piraterie;

coliziune cu navă, avion sau alte obiecte care cad din acestea, mijloc de transport, echipamente sau instalații de doc sau portuare;

coliziune cu cheu, doc uscat sau de alt fel, cală de construcție, cală de lansare, suport de carenaj, ponton, mol, dig, platformă, geamandură, cablu telegrafic sau orice alt obiect fix sau plutitor, inclusic gheață plutitoare;

cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăznet;

accidente la încărcarea, descărcarea sau mișcarea încărcăturii ori a combustibilului;

spargerea căldărilor sau a instalațiilor și orice avarie provocată de un defect la mașini sau la corpul navei;

măsuri de salvare a navei,

măsuri luate de autorități pentru prevenirea și micșorarea pericolului de poluare sau al amenințării cu poluarea rezultând direct din avaria la navă;

eroare de navigație;

neglijența comandantului, a ofițerilor, a echipajului sau a piloților;

neglijența reparatorilor sau a navlositorilor, cu condiția să nu fie asiguratul;

barateria comandantului, a ofițerilor sau a echipajului cu condiția ca paguba să nu fie rezultatul lipsei de diligență a asiguratului, a armatorului sau a administratorului navei;

Cheltuielile necesare și economicoase pentru prevenirea pagubei, micșorarea pagubei produse, stabilirea împrejurărilor, cauzelor, efectelor, realității daunei și întinderea acesteia,

Retribuțiile de salvare sau asistența acordată navei, inclusiv cheltuielile cu experții, avocații de judecată sau de arbitraj și altele asemănătoare pentru stabilirea acesteia;

Cheltuieli reprezentând contribuția la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații de judecată sau de arbitraj pentru stabilirea contribuției la avaria comună, inclusiv cele cu experții, avocații de judecată sau de arbitraj pentru stabilirea contribuției;

Sumele care cad în sarcina asiguratului când, ca urmare a coliziunii navei asigurate cu alte nave, instalații portuare, alte obiecte fixe sau plutitoare, acesta este răspunzător pentru:

pierdere sau avariere la altă navă sau bun de pe aceasta, instalație portuară sau orice obiect fix sau plutitor;

întârzierea sau pierderea de folosință aaltei nave sau bun de pe acesta instalație portuară sau orice obiect fix sau plutitor;

avarie comună, remorcaj sau salvare în baza unui contract, a altei nave sau bun de pe aceasta instalație portuară sau orice obiect fix sau plutitor.

In cazul asigurării încheiate în condiția pierdere totală asigurătorul nu despăgubește cheltuielile de la literele D și E.

Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:

uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, ale mașinilor sau ale celorlalte părți componente ale navei, precum și defectarea sau încetarea funcționării părților electrice sau mecanice aleacesteia;

pagubele produse de forțarea gheții, cu excepția navelor care au destinația

scoaterea și îndepărtarea epavei;

pierderi și avarii la încărcătura transportată în baza unui contract sa la bunuri personale, cu excepția celor de pe altă navă, cu care nava asigurată intră în coliziune;

salariile, retribuțiile și întreținerea comandantului, a ofițerilor și a echipajului, cu excepția cazurilor de avarie comună;

pierderi de vieți omenești, daune corporale sau îmbolnăviri;

pagube indirecte ca: pierderea venitului, despăgubiri datorate pentru întârzierea transportului, chiar dacă sunt ca urmare a unui risc cuprins în asigurare;

pierderi și avarii la inventarul mijloacelor fixe și al mijloacelor circulante materiale aflate la bordul navei, inclusiv buncărul, librifianți și plasele de pescuit;

pierdei și avarii la încărcătura aflată la bordul navei, proprietatea asiguratului, inclusiv producția de pește;

pagube produse navei de riscurile de război;

neâncasarea navlului, a contribuției la avaria comună și a altor sume în legătură cu exploatarea navei.

Suma asigurată nu este și nu trebuie să fie arbitrară întrucât ea constituie limita răspunderii societății de asigurare. Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat și agreată de asigurător și nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depășească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării.La suma asigurată a navei se poate adăuga până la 25% din valoarea navei pentru:

cazul de pierdere totală;

acoperirea diferențelor ce ar putea rezulta din aplicarea raportului dintre suma asigurată și valoarea navei, stabilită pentru cazurile de salvare sau contribuția la avaria comună.

In baza acestei asigurări suplimentare și ținând cont că asigurarea se încheie pe principiul proporționalității, dacă în momentul producerii daunei valoarea navei depășește suma asigurată, nu se va aplica proporția le stabilirea contribuției la avaria comună și la cheltuielile de salvare, în limita sumei asigurate; de asemenea, se va plăti valoarea majorată a navei, în limita asigurării suplimentare, în caz de pierdere totală.

Durata asigurării. Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie sau pentru călătoriile pe care nava urmează să le efectueze într-o anumită perioadă de timp.

Răspunderea asigurătorului. Răspunderea asigurătorului pentru orice daună la navă se limitează la suma asigurată.

In caz de pierdere totală se plătește suma asigurată și suma asigurată suplimentar. Este considerată pierdere totală constructivă a navei atunci când costul repunerii sale în folosință depășește ¾ din suma asigurată. Nava se consideră dispărută, în situația în care timp de 180 de zile de la data ultimei știri primite de la aceasta, nu s-a mai reușit a se obține o informație cu privire la existența ei.

In caz de avarie, asigurătorul plătește cuantumul pagubei, fără scăderea uzurii. Cuantumul despăgubirii este egal cu costul reparațiilor părților sau al pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea eventualelor piese recuperate.

Avariile provocate de uzura normală, deteriorarea treptată și defectele ascunse ale corpului navei, ale mașinilor sau ale celorlalte componente ale navei ori de defectarea sau încetarea funcționării părții electrice sau mecanice se despăgubesc, cu excepția valorii de înlocuire sau a cheltuielilor de reparare a pieselor sau a altor părți componente, defecte sau uzate, care au provocat avaria.

Franșiza nu se aplică în cazurile de avarie comună și de coliziune cu alte nave, instalații portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare.

Pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave, instalații portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare, răspunderea asigurătorului se limitează la ¾ din suma asigurată pe eveniment.

Asigurarea bunurilor în transportul mărfurilor ( cargo)

Această asigurare privește mărfurile care fac obiectul comertului exterior și care se află în traficul international, cu mijloace de transport maritime., fiind în corelație cu condițiile de livrare stabilite prin contractele comerciale cu parteneri străini.

Subiectele asigurării sunt, pe de o parte, societățile de asigurare, în calitate de asigurători. Pe de altă parte intervin unități economice, societăți comerciale, regii autonome, personae fizice, în calitate de asigurați.

Obiectul asigurării îl formează bunurile supuse riscurilor ce pot apare în timpul transportului, inclusive cheltuielile în legătură cu transportul acestora și profitul prezumat.

Riscul în asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritime are o natură complexă. Acestea pot fi:

riscurile de bază, de avarie totală, care provoacă pierderea și avaria bunurilor și care se cuprind în toate asigurările încheiate:

riscuri elementare(incendiu, trăznet, explozie, alte dezastre elementare);

riscuri privind mijloacele de transport, care se răsfrâng și asupra încărcăturii (eșuare, scufundare, răsturnare, deraiere, coliziune, împotmolirea navei, ciocnirea cu alte mijloace de transport, alte accidente) și riscul de dispariție a navei, a oricărui mijloc de transport folosit de transportul încărcăturii;

riscuri legate de căile de comunicație (prăbușirea podurilor sau altor construcții).

riscuri de avarie particulară, care se cuprind sau nu în asigurare, în funcție de solicitarea unității (avariere prin apa de mare, accidente de încărcare, stivuire, descărcare a încărcăturii sau în timpul alimentării navei cu carburant, etc.)

riscuri de avarie comună

alte riscuri (furt, jaf și nelivrare, oxidare, spargere, îndoire, scurgere la lichide, risipire, împrăștiere, ruperea ambalajului la saci, stricăciuni prin umezire, aburire, încingere și autoaprindere, contaminare cu alte încărcături, aruncarea în apă și luarea de valuri a bunurilor transportate pe punte, alterarea, etc.

In anul 1982 Institutul Asigurătorilor din Londra a elaborat condiții de asigurare care au fost adoptate și se aplică și în alte țări, inclusive în țara noastră, respectv condițiile A, B și C.

Condiția de asigurare A este condiția cea mai cuprinzătoare. In baza ei sunt acoperite toate riscurile de pierdere și avariere a bunului asigurat, cu excepția unor excluderi. Aceste excluderi sunt comune tuturor celor trei condiții și sunt formate din trei grupe de riscuri excluse:

1. pierderea, avarierea și cheltuielile rezultând din sau provocate de:

comportarea necorespunzătoare, voită a asiguratului;

pierderea uzuală din greutate (volum) sau uzura normala a bunului asigurat;ambalarea și pregătirea insuficientă sau necorespunzătoare a bunului asigurat, viciul propriu sau natura bunului asigurat;

întârzierea directă, chiar dacă se datorează unui risc asigurat;

insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligațiilor financiare de către proprietari, armatori, navlositori (operatorii navei);

utilizarea oricarei arme de război care folosește fisiunea sau fuziunea nucleară sau altă forță sau obiect radioactiv;

contaminarea radioactivă;

starea de nenavigabilitate a navei (daca asigurații au cunostință).

Pentru aceasta categorie de riscuri nu există acoperire prin asigurare suplimentară.

2. riscurile de război sau conflicte militare;

3.  riscurile de grevă sau conflicte sociale.

Aceste ultime două categorii de riscuri pot fi acoperite prin asigurare suplimentară.

Condiția de asigurare B este condiția prin care sunt acoperite, cu excepția excluderilor enumerate, pierderea sau avarierea bunului asigurat, cauzate de:

incendii sau explozii;

eșuarea, răsturnarea sau scufundarea navei;

coliziunea sau contactul navei cu un obiect exterior, altul decat apa;

descărcarea navei într-un port de refugiu;

cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăznet;

sacrificiul în avaria comercială;

aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord;

intrarea apei în navă;

dauna totala a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul incărcării sau descărcării de pe navă.

Condiția de asigurare C are o sferă de acoperire mai îngustă decât condiția B și acoperă riscurile cauzate de:

incendiu sau explozie;

eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;

coliziunea sau contactul navei cu un alt obiect decat apa;

descărcarea navei într-un port de refugiu;

sacrificiul în avaria comercială;

aruncarea peste bord.

Existența unor condiții variate de asigurare a mîrfurilor răspunde în mai mare măsură necesităților practice ale comerțului internațional, întrucât nu toate mărfurile necesită acoperirea prin asigurare împotriva tuturor riscurilor care prezintă pericole reale pentru expediția maritimă. Deci condiția de asigurare se stabilește în funcție de specificul mărfurilor precum și în funcție de particularitățile expediției.

Suma asigurată constituie valoarea indicată în contractul de asigurare și se stabilește astfel încât cuprinde:

valoarea bunurilor conform facturii de livrare, iar în lipsa acesteia se are în vedere valoarea de piață a bunurilor, la locul expediției, în momentul încheierii asigurării;

costul transportului, costul asigurării, precum și alte costuri cu privire la transportul bunurilor necuprinse în factură;

cheltuieli și taxe vamale;

o suprataxă, calculată la valoarea mărfurilor, pentru acoperirea unor cheltuieli neprevăzute la încheierea asigurării.

Prima de asigurare depinde de specificul mărfurilor de varietatea riscurilor și frecvența acțiunii lor, precum și de daunele posibile pe care aceste riscuri le-ar genera. La stabilirea primei de asigurare societatea de asigurări se bazează pe analiza unor factori variați între care: sfera de cuprindere a asigurării, valoarea asigurabilă și suma asigurată, natura mărfurilor și ambalarea lor, specificul expediției, statistica daunelor anterioare, conjuncture pieței internaționale, etc.

Cotele tarifare sunt exprimate în procente care se aplică la suma sigurată, iar în funcție de anumite clause specilae se aplică majorări sau reduceri.

Încheierea contractului de asigurare maritimă implică o procedură specifică. Pentru perfectarea contractului de asigurare maritimă, asiguratul își exprimă interesul patrimonial, în scris, prin declarația de asigurare remisă societății de asigurare.

Confirmarea încheierii asigurării se face de asigurător, prin trimiterea decontului de prime sau eliberarea poliței de asigurare. Acceptul de către asigurat a condițiilor impuse prin polița de asigurare este tacit dacă în termen de două zile de la primirea acesteia nu face obiecțiuni.

Durata asigurării transportului maritim de bunuri de regulă nu are o limită de timp, ci operează conform unor clause internaționale pe principiul duratei transportului de la depozit la depozit. Totuși există și ipoteza perfectării asigurării pe o perioadă de timp limitată, care poate fi de un an, iar la cerere poate fi mai scurtă, dar de cel puțin o lună.

Răspunderea societății de asigurare începe în momentul în care bunurile care fac obiectul transportului maritime părăsesc depozitul de expediție pentru a intra în parcursul de transport către portul de destinație. Continuă pe tot parcursul transportului. In momentul în care marfa a fost predată în depoyitul primitorului, sau în alt deposit indicat la locul de destinație, ori au trecut 60 de zile de la descărarea mărfii în portul final de descărcare, răspunderea asigurătorului încetează.

Constatarea, evaluarea daunelor și stabilirea despăgubirilor se realizează în mod specific.

In asigurările maritime, la producerea evenimentului asigurat, asiguratul este obligat să ia toate măsurile ce se impugn pentru limitarea și micșorarea pagubei. Asiguratul este obligat să înștiințeze societatea de aigurări sau comisarul de avarii cu privire la împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat și la pagubele care s-au înregistrat, precum și cu privire la pretențiile la despăgubiri pentru pagube cauzate terților.

Mărimea daunelor se stabilește de către societatea de asigurări sau de către comisarii de avarii, documentar și faptic, în funcție de valoarea bunurilor distruse integral, cheltuielile impuse de recondiționarea bunurilor avariate parțial, cheltuielile effectuate pantru salvarea îcărcăturii și păstrarea bunurilor rămase, în măsura în care sunt economic justifiate.

Din valoarea daunei se scade valoarea recuperărior din bunurile avariate, care mai pot f valorificate și valoarea franșizei stabilită prin condițiile de asigurare.

Asigurarea de protecție și indemnizare

Constituie o asigurare reciprocă a răspunderii armatorilor și are drept scop angajarea răspunderii armatorilor care trebuie să desdăuneze terții păgubiți sau vătămați ori să suporte eventuale amenzi, penalități, taxe, etc., după caz.

Această formă de asigurare nu implică societățile de asigurare, fiind o asigurare reciprocă de răspundere a armatorilor care se realizează prin intermediul Cluburilor de protecție și indemnizare, prin care asigurații (armatorii) constituie un fond comun din cotizațiile pe care le plătesc în calitate de membrii ai unei asociații de asigurare mutuală, numită pe scurt Club P&I, fond din care se acoperă daunele suferite de membrii asociației respective.

Membrii clubului formează un colectiv de armatori independenți sau de societăți comerciale care au aceleași interese.

Un club P&I acoperă, în general riscuri pe care societățile de asigurări nu le acceptă, și anume: lipsuri și avarii constatate la descărcarea mîrfurilor de pe navă, contribuția mărfii la avaria comună, când aceasta nu s-a putut încasa de la proprietarii mărfurilor, din cauză că nava nu era în stare de navigabilitate; amenzi aplicate navei pentru infracțiuni la legile vamale sau la cele ale imigrației; daunele cauzate altei nave sau danelor, cheiurilor, geamadurilor și altor obiecte portuare fixes au plutitoare; cheltuieli pe care armatorul este obligat să le efectueze pentru ridicarea epavei;accidente de muncă, spitalizare, decese și funeralii ale personalului navei sau ale muncitorilor folosiți de navă; cheltuieli de carantină; franșizele avariilor particulare rămase în sarcina armatorului, contaminarea mărfurilor, etc.

Riscurile legate de răspunderea armatoruluri fac parte din “Protecție”, iar cele reyultând din exploatarea navei fac parte din ‘Indemnizare”, “Despăgubire”(P&I)

CAPITOLUL V

INSTRUMENTAREA DOSARULUI DE DAUNĂ PRIVIND ASIGURAREA RĂSPUNDERE A TRANSPORTATORULUI PENTRU MĂRFURILE TRANSPORTATE DE SC HARTMANN SRL

Operațiunile de asistență pentru clienți în vederea soluționării dosarelor de daună reprezintă o prioritate pentru compania BT ASIGURĂRI

5.1. Obligațiile asiguratului în cazul producerii evenimentului asigurat

În cazul producerii evenimentului asigurat, asiguratul este obligat:

să înștiințeze în maximum 24 de ore de la producerea evenimentului asigurat, potrivit practicilor din țara respectivă, poliția sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii accidentului și după caz, corespondenții din străinătate, cerând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și la pagubele produse;

să anunțe telefonic sau fax BT ASIGURĂRI, tot în maximum 24 de ore, producerea evenimentului asigurat, și în maxim 24 de ore de la sosirea în țară, să înștiințeze în scris BT ASIGURĂRI, precizând felul bunurilor avariate sau distruse, data, locul, cauzele, împrejurările producerii evenimentului asigurat, locul unde se află bunurile avariate sau distruse, precum și mărimea estimativă a pagubei;

să ia pe seama BT ASIGURĂRI și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor;

să ia, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru salvarea bunurilor transportate, păstrarea și paza bunurilor rămase și pentru prevenirea degradărilor ulterioare;

să nu recunoască nici o răspundere și să nu facă nici o ofertă, promisiune sau plată;

să se apere în proces, dacă este cazul, ținând seama și de eventualele recomandări făcute de BT ASIGURĂRI; în cazurile în care apreciază că este necesar, în procesul civil, BT ASIGURĂRI este îndreptățită să indice asiguratului să-și angajeze apărător, atât în instanță, cât și în căile de atac;

BT ASIGURĂRI poate folosi și calea intervenției în interesul asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului, conf. art. 49 (și următoarelor) din codul de procedură civilă, ori de câte ori consideră că în acest fel asigură o mai bună apărare a intereselor sale.

să accepte constatarea făcută de reprezentanții BT ASIGURĂRI și să pună la dispoziția acestora toate actele, documentele și evidențele necesare pentru verificarea existenței și valorii mărfurilor transportate: documentele legate de contractul de transport, inclusiv declarațiile conducătorului auto din care să rezulte cauzele, împrejurările și vinovăția în producerea degradării mărfurilor transportate, precum și orice alte acte și informații solicitate în vederea constatării și evaluării pagubei, a stabiliirii despăgubirii,

Dacă asiguratul nu și-a îndeplinit vreuna din obligații, BT ASIGURĂRI are dreptul să refuze plata despăgubirii.

Constatarea și evaluarea pagubelor, plata despăgubirilor

Avizarea daunelor se va face la BT ASIGURĂRI Cluj.

Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către BT ASIGURĂRI, împreună cu asiguratul sau împuterniciții săi.

Stabilirea și plata despăgubirilor se face de către BT ASIGURĂRI, pe baza documentației complete referitoare la cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat.

După fiecare daună limita maximă a răspunderii acoperite prin asigurare se micșorează cu începere de la data plății despăgubirii, pentru perioada rămasă până la expirarea contractului de asigurare, cu suma cuvenită drept despăgubire; asigurarea continuă pentru suma rămasă, fără modificarea primei. Limita maximă a răspunderii se poate reîntregi la cererea asiguratului, în schimbul plății unei prime suplimentare corespunzătoare.

În orice situație, în caz de producere a evenimentului asigurat, BT ASIGURĂRI poate amâna plata:

atâta timp cât există dubii cu privire la dreptul asiguratului de a obține despăgubiri;

dacă împotriva asiguratului sau a unuia din reprezentanții săi s-a intentat o procedură administrativă sau penală în legătură cu evenimentul asigurat, din motive care sunt edificatoare din punct de vedere al dreptului la despăgubire, până la încheierea definitivă a acestei proceduri.

BT ASIGURĂRI are dreptul să nu plătească despăgubirea în cazul în care cererea de depăgubire este frauduloasă, are la bază declarații false sau dacă asiguratul ori altă persoană acționând în numele său a contribiut în mod deliberat ori prin neglijență gravă la producerea daunei.

Dacă asiguratul a comunicat date inexacte sau incomplete ori dacă nu a comunicat imediat modificările apărute, BT ASIGURĂRI are dreptul:

înainte de producerea evenimentului asigurat, să modifice corespunzător contractul de asigurare sau să îl denunțe dacă, cunoscând exact împrejurările, nu l-ar fi încheiat, înștiințând despre aceasta în scris asiguratul;

după producerea evenimentului asigurat, să reducă despăgubirea cuvenită proporțional cu raportul dintre prima stabilită și cea care, cunoscând exact împrejurările ar fi fost cuvenită sau să refuze plata despăgubirii dacă față de acele împrejurări contractul de asigurare nu s-ar fi încheiat.

În cazul în care asiguratul este de rea credință, dovedită sau evidentă, BT ASIGURĂRI este scutită de obligațiile de plată a despăgubirii în urma producerii evenimentului asigurat sau are dreptul să denunțe contractul de asigurare, cu efect imediat.

După depunerea de către asigurat a tuturor actelor și documentelor necesare instrumentării dosarului de daună (Cap. XI. paragraful 1) și stabirea cuantumului despăgubirii, BT ASIGURĂRI va efectua plata în maxim 30 de zile, cu excepția daunelor ca urmare a riscului de furt, caz în care despăgubirile se achită după trecerea a 60 de zile de la data înștiințării BT ASIGURĂRI și numai dacă poliția confirmă în scris faptul că mărfurile nu au fost găsite.

În cazurile în care în contractul de asigurare atât suma asigurată cât și prima s-au stabilit în lei, despăgubirea se plătește în lei. Dacă suma asigurată și prima s-au stabilit în valută, despăgubirea se plătește în lei, calculați la cursul de referință al B.N.R. de la data producerii evenimentului asigurat. În cazul în care suma asigurată și prima au fost stabilite în valută, evenimentul asigurat s-a produs în afara teritoriului României și asiguratul justifică cu acte și documente legale cuantumul prejudiciului în valută, conform prevederilor cap. XI, paragraful 1, despăgubirea se achită în valuta în care a fost încheiat contractul.

BT ASIGURĂRI are dreptul să achite despăgubirea și în altă valută.

5.2. Prezentarea împrejurărilor producerii evenimentului asigurat

Studiul de caz prezentat in continuare se referă la o pagubă materială la asigurarea CMR suferită de SC HARTMANN PRODCOM SRL din Tg-Mureș în calitate de asigurat al societății BT Asigurări . Obiectul asigurării este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș, risc asigurat prin contractul Q 004442 din 10.01.2007. Prin această formă de asigurare se acoperă răspunderea transportatorului pentru pagubele produse la mărfurile transportate cu autovehicule, potrivit Convenției de transport internațional de mărfuri (CMR), atât pe teritoriul României cât și în afara acestuia. Conform prevederilor acestei convenții, transportatorul răspunde pentru pierderea totală sau parțială a mărfii sau avarierea acesteia în perioada cuprinsă între primirea mărfii și eliberarea ei, precum și pentru depășirea termenului de livrare.

SC HARTMANN PRODCOM SRL transporta pe ruta Paris – București parfumuri “Nina Ricci”. Conform declarațiilor celor doi soferi, precum și a raportului Poliției din Paris persoane neidentificate au sustras din semiremorcă o parte din marfă, pe timpul nopții, autovehicolul staționând într-o parcare păzită, pe teritoriul Franței.

Constatarea evenimentelor s-a realizat de către Poliția franceză întocmindu-se un proces-verbal. In termen de 24 de ore a fost anunțat și asigurătorul iar la întoarcerea în țara s-a întocmit dosarul de daună care cuprinde următoarele acte:

documentul poliței de asigurare;

copia comenzii de transport din care să rezulte condițiile concrete in care ar fi trebuit să se realizeze transportul (felul mijlocului de transport, data și locul încărcării, ruta, durata transportului, temperature necesară transportului în cazul mărfurilor perisabile, alte informații);

copie scrisoare de trăsură (CMR) completată cu toate datele cerute de imprimat pentru transportul respective, pe care să existe, în caz de pierderi sau avarii aparente,mențiunea făcută de destinatar (beneficiar) referitoare la daune (degradări ale mărfii;

copia foii de parcurs pentru transportul respectiv;

copii ale diagramelor tahograf și termograf care să corespundă cu perioada transportului;

declarația conducătorului auto din acre să rezulte cauzele, împrejurările și culpa în producerea pagubelor la produsele transportate;

proces-verbal întocmit de transportator cu privire la cauzele și împrejurările producerii daunei la marfa transportată;

nota de recepție a mărfii cu constatarea lipsurilor;

proces-verbal întocmit de autorități la constatarea evenimentului ;

cererea de despăgubire a păgubitului către asigurat;

copia documentului de plată prin care asiguratul a plătit păgubitului (beneficiarului) pentru marfa depreciată sau distrusă;

cererea de despăgubire a asiguratului.

Acest dosar a fost trimis la Departamentul Juridic pentru a fi analizat, urmâd ca, după aceeptul primit de la juric să se poată face plata despăgubirii către asigurat.

5.3. Prezentarea conținutului dosarului de daună

SC NIRAN CO PRODUCTS SRL

WORLD OF PERFUMES & COSMETICS

Bucuresti – Romania

Nr. 315 din 03.05.2007

CĂTRE,

SC HARTMANN PRODCOM SRL

TG-MURES

Subsemnatul Moldovan Octavian , în calitate de reprezentant al firmei SC SC NIRAN CO PRODUCTS SRL, cu sediul în localitatea Bucuresti, Cod fiscal RO6718140, prin prezenta solicit acordarea despăgubirilor cuvenite în baza contractului de colaborare nr. 126 din 23.10.2006 în valoare de 19.850 EURO reprezentând contravaloarea mărfii furate în Paris, în data de 02.03.2007 din autovehiculul proprietate a firmei dumneavoastră cu nr. de înmatriculare MS – 4870 camion și MS – 4874 remorcă care transporta parfumuri pe ruta Paris București conform Comenzii nr. 50 din 28.02.2007.

Anexez prezentei documentele necesare pentru efectuarea plății.

Vă multumesc,

Moldovan Octavian

Director Economic

SC HARTMANN PRODCOM SRL

Tg-Mures, Str. Cutezanței nr. 61/1

Mures

Nr. 26/07.05.2007

CĂTRE

BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA SA

ASIGURAT/ CONTRACTANTUL ASIGURARII : SC HARTMANN PRODCOM SRL CUI: R 7452437, cu sediul în loc. Tg-Mureș Str.Cutezanței Nr.61 Ap.1, Județ Mures, tel./fax 0742473624cu contractul de asigurare nr. Q 004442 emis de BT Asigurări, Agenția Tg-Mures , în data de 10.01.2007 cu valabilitate de la 11.01.2007 până la 10.01.2008.

Prin prezenta solicit acordarea despăgubirilor cuvenite în baza documentului de asigurare anterior menționat, conform cererii de despăgubire a păgubitului SC NIRAN CO PRODUCT SRL și a documentelor care atestă contravaloarea pagubei.

Subsemnata Palaghie Emilia Laura, reprezentantă a SC HARTMANN PRODCOM SRL declar pe proprie răspundere că nu voi da nici o declarație de renunțare la pretențiile de despăgubire la care am dreptul de la cel vinovat de producerea evenimentului, nici Poliției nici altor autorități abilitate să faca cercetări și nu voi întreprinde nici o acțiune care ar putea leza dreptul de regres al BT Asigurări Transilvania S.A.

DATA 07.05.2007 ASIGURAT

(semnatura, ștampila pentru persoane juridice)

CONCLUZII

Se spune că : „ În viață trebuie să visezi la ce este mai frumos, dar să te pregătești pentru ce este mai rău”.

Astfel, ne punem întrebarea: Cum să trăim într-o lume total imprevizibilă, într-o lume în care există riscul ca viața noastră să se schimbe substanțial de la o zi la alta , dar totuși să ne păstrăm liniștea? Pentru că orice persoană care trăiește într-o societate organizată este afectată de riscuri într-un fel sau altul. Riscul este omniprezent în întreaga lume. Răspunsul ar fi: Căutăm să ne protejăm patrimoniul, sănătatea, viața, căutăm o oarecare stabilitate – dacă ne este bine, vrem să rămânem la stadiul acesta și pentru asta încercăm să ne asigurăm că așa va fi și mâine, așa va fi și în viitor.

Asigurarea reprezintă cel mai performant instrument de planificare financiară inventat de mintea omenească. Indiferent ce surprize ne rezervă viitorul –plăcute sau neplăcute- asigurarea ne oferă mai multe opțiuni, nouă și familiei noaste, putând alege în ce mod să ne continuăm viața, scutindu-ne de momentul în care probabil ar trebui să hotărască alții pentru noi.

De-a lungul timpului, aceste temeri ale oamenilor, neputincioși în fața atâtor pericole la care cu sau fără voia lor sunt expuși, căutările de a rezolva această mare problemă au avut un bun rezultat: înființarea societățiilor de asigurări.

Dar cum funcționează aceste societăți si cum reușesc sa ne ofere încrederea într-un viitor sigur? Aceste societăți, asigurătorii, preiau anumite riscuri în schimbul plății de către asigurați a unei sume de bani, prima de asigurare. Astfel, în cazul producerii unor fenomene supuse asigurării, asigurătorul urmează să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite. Așadar, asigurarea reprezintă un acord de voință (sub formă de contract) între asigurat și asigurător, prin care asigurătorul oferă asiguratului contravaloarea daunelor( sau suma asigurată) în cazul producerii riscurilor, în schimbul plății de către asigurat a primei de asigurare.

Deci, asigurarea vine să „amenințe amenințările” și să creeze un viitor mai bun pentru om în particular, cât și pentru societate în ansamblul său.

Asigurările contribuie la desfășurarea neîntreruptă a proceselor economice în domeniul industriei, agriculturii, la stimularea comerțului internațional și cooperare prin acoperirea anumitor riscuri.

Prin plasamentele pe piața capitalului societățile de asigurare contribuie la dezvoltarea creditului și finanțarea unor proiecte economice ajutând la realizarea reproducției lărgite.

Societățile de asigurare participă la finanțarea unor acțiuni de prevenire și combatere a unor evenimente generatoare de pagube, la menținerea integrității proprietății.

De asemenea, contribuie la stimularea turismului intern și internațional prin formele sale de asigurare de răspundere civilă și de persoane.

Odată ce avem un vis, pentru noi și pentru familia noastră, societatea de asigurări ne „forțează” să îl realizăm iar la final îi vom fi recunoscători.

BIBLIOGRAFIE

Alexa C., Ciurel V., Sebe E., Mihăescu A.M. – Asigurări și reasigurări în comrețul internațional, Editura A.L.L, București, 1992.

Butnaru A. – Transporturi și asigurări internaționale de mărfuri, Editura Fundației România de mâine, București 2002.

Caraiani. G. – Transporturi, expeditii si asigurari internationale, Editura Lumina Lex, 2001.

Coană Fl. I. – Economia asigurărilor. Teorie și practică, Editura

Gutenberg, Arad, 2001.

Galiceanu L. – Asigurări și reasigurări, Editura Universitaria, Craiova, 1997.

Herbei R., Mutașcu M., Răileanu M. – Asigurări comerciale. Teorie și practică, Editura MIRTON, Timișoara, 2001.

Popescu C., Macovei I. – Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iași, 1982.

Rotariu I. – Manual transporturi ediția IV, Sibiu, 2007.

Râmniceanu L. – Asigurările de stat în R.S. România, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984.

Tudor M. – Asigurările maritime, în Tribuna economica nr. 47, 1995.

Văcărel, I. Bercea, F. – Asigurări și reasigurări, Editura Marketer și

Expert, București 1993.

Văcărel I., Asigurările și lumea afacerilor (IV) în Tribuna economică,

nr.36, 1994.

xxx – "Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele" (CMR).

xxx – Legea 32 din 03 apr 2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurărilor. Publicata in Monitorul Oficial al României nr. 148 din 10 aprilie 2000..

xxx – Legea nr. 113/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr.32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.

xxx – Ordonanța de urgență Nr. 189 din 21 decembrie 2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate din 21 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1179 din 28 decembrie 2005.       

xxx – Ordinul Nr. 113133 din 2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (Publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 977 din 06 decembrie 2006).

   ANEXE