. Asigurari de Viata. Indicatori de Eficienta (s.c. Xyz S.a.)

CAPITOLUL 1. DINAMICA PIEȚEI DE ASIGURĂRI 2001 – 2003

1.1. Evoluția pieței în 2001 – 2003

În cei 13 ani de existență post decembristă, piața românească de asigurare a fost scena unor permanente evoluții atât structurale cât și legislative. Apariția în această perioadă a numeroase societăți de asigurare autohtone sau multinaționale a creat, așa cum era și firesc, premisele dezvoltării unui mediu concurențial și în domeniul asigurărilor.

Din păcate, dezvoltarea cantitativă a ofertei de asigurare nu a fost urmată în toate cazurile și de cea calitativă orientată spre satisfacerea clientului, nevoii lui de protecție prin asigurare. În consistență reglementărilor legislative specifice și interesele de grup ale unor operatori de pe piață, au dat posibilitatea unor societăți de asigurare să practice metode anticoncurențiale sau politici de dumping, ducând în cele din urmă la restructurarea calitativă a ofertei pe unele segmente de asigurare.

Cu toate acestea, știm cu toții că acum ne aflăm într-o perioadă extrem de importantă a vieții economice, când acumulările cantitative și calitative, pot constitui rampa relansării mult așteptate și în domeniul asigurărilor.

Începerea negocierii cu Uniunea Europeană pe sectorul serviciilor financiare și implicit, pentru industria asigurărilor, în anul 2003 reprezintă un eveniment important pentru noi. Astfel, toate reglementările din piețele: bancară, de asigurări și piața de capital vor trebui armonizate cu legislația Uniunii.

Normele europene în domeniul asigurărilor impun existența unor condiții unice pe piață, cu o supraveghere desfășurată pe aceleași principii, reguli și criterii. Scopul este generos și de natură să confere siguranță domeniului asigurărilor, dar pentru România problema cea mai mare o reprezintă modul de aplicare a noilor reglementări în condițiile în care puterea financiară a pieței naționale este sub media de dezvoltare a pieței europene.

Astfel, consider că armonizarea legislației asigurărilor din România cu cadrul legal european trebuie realizată eșalonat, cu prudențialitate, în caz contrar existând pericolul apariției unor sincope care pot afecta întregul sistem.

Având în vedere prevederile legislative adoptate, și mă refer aici, în principal, la marja de solvabilitate și noile cerințe referitoare la limita capitalului social, suntem conștienți că vom asista la o așezare a pieței românești de asigurări. Important este faptul că, în perspectivă, vom avea o piață a asigurărilor mai sănătoasă, orientată spre satisfacerea clientului.

De asemenea, trebuie să avem în vedere faptul că în ultima perioadă ne confruntăm cu restructurarea calitativă a ofertei de asigurări prin prezența agresivă a unor societăți de asigurare care aplică politici de dumping, având drept scop acapararea unui procent cât mai mare din piața de asigurări. Acestea însă, nu iau

în calcul pierderile financiare acumulate pentru perioade de timp determinate, nu-și constituie rezervele minime și mai mult, această politică influențează negativ imaginea întregului sistem.

În pofida tuturor acestor provocări, piața asigurărilor din România înregistrează o dezvoltare continuă, pe fondul unei creșteri economice accelerate. Astfel, datele preliminare transmise de asigurători indică pentru anul 2003 o creștere reală a primelor brute încasate din activitatea de asigurări directe cu 29% față de anul anterior (prin raportare la inflația decembrie/decembrie), în condițiile în care PIB a consemnat o creștere reală cu 4,9%, potrivit oficialilor.

În anul 2003 valoarea primelor brute încasate de cele 40 de societăți de asigurare a fost de 24.526.997.143 mii lei (596.517.186 EUR), în creștere nominală față de anul 2002 cu 46,87%, iar în termeni reali cu 28,72%. Din acestea, 24.225.088.102 mii lei (589.174.504 EUR) au fost încasate din asigurări directe, fiind în creștere nominală față de anul 2002 cu 47,18%, iar în termeni reali cu 28,99%.

Tabelul 1.1 Evoluția primelor brute încasate din asigurări directe pe total și pe categorii de asigurări în perioada 1998 – 2003

Sursă: Raport privind activitate desfășurării și evoluția pieței de asigurări în anul 2003

Tabel 1.2. Dinamica primelor brute încasate din asigurări directe în perioada 1998 – 2003

Sursă: Raport privind activitate desfășurării și evoluția pieței de asigurări în anul 2003

Comparativ cu anul 2002, în 2003 se consemnează o foarte ușoară diminuare a ponderii asigurărilor de viață (cu aproximativ 1,3 puncte procentuale) și, implicit, o creștere a ponderii asigurărilor generale, în condițiile în care ritmul de creștere reală a acestora din urma a fost mai accelerat decât în cazul asigurărilor de viață (cu 31,2%) față de 22,4% la asigurări de viață). Dezvoltarea asigurărilor generale într-un ritm superior se explică prin evoluția pozitivă înregistrată de clasele care domină încă portofoliile societăților de asigurare, respectiv cele auto (răspundere civilă auto și asigurarea mijloacelor de transport terestru, clase din care provin peste 65% din primele încasate din asigurări generale), dar și ca urmare a boom-ului înregistrat de asigurările de credite și garanții (primele încasate din aceasta clasă au consemnat o creștere reală cu 115,1%, ceea ce a făcut ca ponderea lor în total asigurări generale să crească de la 3,4% în 2002 la 5,5% în 2003).

Primele brute încasate din primiri în reasigurare, în valoare totală de 301.909.039 mii lei (7.342.682 EUR), au reprezentat 1,23% din totalul primelor brute încasate.

În cadrul asigurărilor de viață, o creștere accelerată a fost înregistrată de asigurările de deces (cu un ritm de creștere reală cu 164,5%), ceea ce a făcut ca ponderea acestora în total categorie să se majoreze de la 6,9% în 2002 la 15% în 2003.

Gradul de penetrare, determinat ca raport între primele brute încasate și PIB estimat de Institutul Național de Statistică pentru anul 2003 la un nivel de (1.890.778.000 mil. lei), indicator clasic care reflectă importanța asigurărilor în activitatea economică a unei țari, a crescut fața de 2002, respectiv de la 1,1% la 1,3%. Raportându-ne la volumul primelor brute încasate numai din asigurări directe (24.225.088.102 mii lei), gradul de penetrare a fost în 2003 de 1,28%.

Tabel 1.3. Evoluția gradului de penetrare a asigurărilor 2001- 2003

Sursă: Raport privind activitate desfășurării și evoluția pieței de asigurări în anul 2003

Densitatea asigurărilor, indicator calculat ca raport între primele brute încasate și numărul de locuitori ai României (conform datelor estimate de Institutul Național de Statistică pentru anul 2003 populația României era de 21.734.000 locuitori), a fost în anul 2003 de 1.128.508lei/locuitor (27,4EUR/loc.) Luându-se în considerare volumul primelor brute încasate din asigurări directe, densitatea asigurărilor a fost de 1.114.617lei/locuitor (27,1EUR/loc.), în creștere nominală față de 2002 cu 46,9%, iar în termeni reali cu 28,7%.

Primele brute subscrise, numai din asigurări directe, au fost de 26.417 miliarde lei, în creștere reală cu circa 22,5% față de 2002, în cazul acestora evoluția ponderii celor doua categorii de asigurare fiind inversă (ponderea asigurărilor de viață a crescut cu 0,2 puncte procentuale).

Tabel 1.4. Dinamica primelor brute subscrise în perioada 2002 – 2003

Sursă: Raport privind activitate desfășurării și evoluția pieței de asigurări în anul 2003

Exprimate în euro, la cursul de schimb de la sfârșitul perioadei, primele brute încasate numai din asigurări directe au fost de circa 589 milioane EUR (cu 25% mai mult decât în 2002), iar primele subscrise au cifrat la 642.5 milioane EUR (în creștere anuală cu 18,7%), și aceasta în condițiile în care moneda națională s-a devalorizat în raport cu euro cu circa 17%. Pe cap de locuitor a revenit un volum de prime încasate de circa 27 EUR, în condițiile în care câștigul salarial mediu net a fost în 2003 de circa 118 EUR.

Valoarea primelor brute totale încasate pentru asigurările de viață de către cele 22 de societăți, a fost de 5.790.030.120 mii lei, reprezentând echivalentul a 140.818.399 EUR. Față de anul 2002, acest indicator a înregistrat o creștere nominală cu 39,7%, respectiv o creștere reală de 22,5%. În cadrul asigurărilor de viață se remarcă aceleași 3 clase cu pondere semnificativă în volumul primelor brute încasate, la fel ca în cazul primelor subscrise, si anume:

asigurările legate de investiții, care au generat un volum de prime brute încasate de 2.371.644.883 mii lei (57.680.397 EUR), reprezentând 41% din volumul primelor brute încasate din asigurări de viață;

asigurările mixte de viață, în suma de 1.834.113.195 mii lei (44.607.175 EUR), reprezentând 31,7% din total;

asigurările de deces, în suma 869.267.302 mii lei (21.141.311 EUR) reprezentând 15% din total.

Valoarea cumulată a primelor brute încasate din cele trei clase de mai sus a fost de 5.075.025.380 mii lei (123.428.883 EURO) si a reprezentat 87,6% din totalul primelor încasate la asigurări de viață.

În cursul anului 2003 au fost încheiate 9.706.276 contracte de asigurare, din care 8.502.554 pentru asigurări generale (reprezentând 87,6% din total) și 1.203.722 pentru asigurări de viață (12,4% din total). Comparativ cu evoluția din 2002, în 2003 s-au încheiat cu 16,89% mai multe contracte, principala influență pozitivă fiind adusă de asigurările de viață. Astfel, numărul total de contracte de asigurări de viață încheiate pe parcursul anului 2003 a fost cu 37% mai mare decât cel realizat pe parcursul anului anterior, în timp ce în cazul asigurărilor generale s-a consemnat o creștere a contractelor nou încheiate cu 14,51%.

Referitor la forța de muncă ocupată în domeniul asigurărilor, numărul de angajați raportați de asigurători și brokerii de asigurare la nivelul întregii piețe a fost de 26.000 persoane, din care 25.300 angajați în societățile de asigurare (12.025 cu carte de muncă și 13.275 colaboratori) și 700 angajați la societățile de brokeraj în asigurări. Numărul total de angajați din sectorul asigurărilor a reprezentat 0,6% din populația activă a României (numărul populației active comunicat de Institutul Național de Statistică pentru anul 2003 fiind de 4.333.800 persoane) și 1,18% din numărul angajaților din sectorul serviciilor (2.186.100 persoane). Se constată o creștere a angajaților în societățile de asigurare cu 7,2% față de anul 2002 și a numărului colaboratorilor cu 29,9%.

La sfârșitul anului 2003, societățile de asigurare administrau un portofoliu de aproximativ 3,97 milioane de contracte de asigurări de viață și 4,12 milioane contracte de asigurări generale.

Primele intermediate de brokerii de asigurare în 2003 au fost de circa 2.881 miliarde lei (circa 70 milioane EUR), în creștere reală, raportată la inflație, cu 46,5% față de volumul din anul precedent. Având în vedere că dinamica primelor intermediate de brokerii de asigurare este superioară celei a primelor totale, reiese o creștere a rolului pe care acesta îl au pe piață.

În 2003, numai pentru contractele directe, cumulat pentru asigurări generale și de viață, asigurătorii au plătit daune în suma de 8.375 miliarde lei, în creștere reală cu 34,1% față de 2002. La acestea se adaugă sumele de răscumpărare plătite, de circa 906 miliarde lei, ceea ce înseamnă că, în total, societățile de asigurare au efectuat plăti către asigurați, la nivelul anului 2003, de 9281 miliarde lei (225,7 milioane EUR).

Tabel 1.5. Dinamica indemnizațiilor brute plătite din asigurări directe generale, de viață, precum și a sumelor de răscumpărare pentru contractele aferente asigurărilor de viață, cumulat și pe cele două categorii de asigurare in perioada 1998-2003

Sursă: Raport privind activitate desfășurării și evoluția pieței de asigurări în anul 2003

Defalcat pe cele două categorii de asigurare, volumul indemnizațiilor brute și a sumelor de răscumpărare plătite numai pentru contractele directe a fost de 7.750.221.841 mii lei (188.491.909 EUR) pentru asigurări generale, iar pentru asigurăru asigurări generale, iar pentru asigurările de viață de 1.531.327.681 mii lei (37.243.176 EUR).

Suma de 1.531.327.681 mii lei plătită asiguraților de viață în 2003 include atât indemnizațiile brute (în valoare de 624.990.984 mii lei), cât și sumele de răscumpărare plătite pentru contractele reziliate (în valoare de 906.336.697mii lei, reprezentând echivalentul a 22.042.870 EUR).

Grafic 1.1. Ponderea indemnizațiilor brute plătite din asigurări directe generale, a indemnizațiilor brute plătite din asigurări directe de viață, precum și a sumelor de răscumpărare pentru contractele aferente asigurărilor de viață

Sursă: Raport privind activitate desfășurării și evoluția pieței de asigurări în anul 2003

Valoarea rezervelor tehnice brute constituite la nivelul întregii piețe, pentru asigurări generale și de viață, a fost în 2003 de 20.839.283.547 mii lei (506.828.892 EUR), în creștere nominală cu 56,1 % față de 2002, respective cu 36,8% în termeni reali.

Defalcat pe cele două categorii de asigurare, rezervele tehnice brute au fost constituite astfel:

rezervele tehnice brute aferente asigurărilor generale au fost în suma de 12.219.577.171 mii lei (297.190.387 EUR), reprezentând 58,65% în totalul rezervelor brute constituite pentru cele două categorii de asigurare;

rezervele tehnice brute aferente asigurărilor de viață s-au cifrat la 8.619.706.376 mii lei (209.638.504 EUR), adică 41,35% din totalul rezervelor brute constituite.

Valoarea rezervelor tehnice nete constituite pentru asigurările generale și de viață au însumat 16.766.394.728 mii lei (407.772.812 EUR), din care: rezerve tehnice nete pentru asigurări generale: 8.275.989.602 mii lei și rezerve tehnice nete pentru asigurări de viață: 8.490.405.126 mii lei.

Din valoarea netă totală a rezervelor tehnice constituite pentru asigurările generale, de 8.275.989.602 mii lei, cea mai mare pondere este deținută de rezervele nete de prima (57,03%), acestea fiind în sumă absolută de 4.719.210.813 mii lei.

Rezervele de daune neavizate, în sumă totală de 457.239.893 mii lei, au reprezentat 5,52% din totalul rezervelor tehnice nete constituite pentru asigurările generale.

Din Anexa nr.1 reiese că 5 societăți dețin 66% din totalul rezervelor tehnice nete constituite pentru asigurările generale.

În anul 2003 valoarea rezervelor nete constituite de cei 22 asigurători care au practicat asigurări de viață (Anexa nr. 2), a fost de 8.490.405.126 mii lei (206.493.789 EUR), din care rezerva matematică, în sumă de 5.832.025.830 mii lei (141.839.770 EUR), reprezintă 68,7%.

Clasele de asigurare pentru care s-au constituit rezerve semnificative ca pondere în totalul rezervelor nete sunt următoarele:

asigurări mixte de viață, cu 4.379.158.085 mii lei(51,57%);

asigurări de viață legate de investiții, cu 2.522.767.470 mii lei (29,7%);

asigurări de capitalizare, cu 431.101.108 mii lei (5,07%);

asigurări de deces, cu 420.115.855 mii lei( 4,9%).

Rezervele tehnice nete aferente celor 4 clase prezentate cumulează 7.753.142.518 mii lei, ceea ce reprezintă o pondere de 91% din totalul rezervelor tehnice nete constituite pentru asigurările de viață.

Ritmul de dezvoltare a pieței pare să confirme și în acest an, primele brute încasate din asigurări directe în primul trimestru fiind de peste 9100 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului anterior, se înregistrează astfel o creștere în EUR de peste 24%.

1.2. Bilanț 2001 – 2003

Analiza întregii perioade 2001–2003, care marchează existența unei alte autorități de supraveghere a domeniului asigurărilor, cu atribuții sporite și autonomie, relevă cifre chiar și mai impresionante. Astfel, este de remarcat faptul că în numai 3 ani, gradul de penetrare a asigurărilor a crescut cu peste 50% față de cât se înregistra la nivelul anului 2000, și aceasta în condițiile în care Produsul Intern Brut a evoluat pe un trend puternic ascendent (marcând o creștere nominală cu 135% în aceeași perioadă). Dacă la nivelul anului 2000 se înregistrau prime încasate de 279,4 milioane EUR, în 2003 acest indicator s-a dublat (până la circa 589,2 milioane EUR), și aceasta în condițiile în care moneda națională s-a devalorizat în raport cu EUR cu 70,5%.

Dacă la începutul anului 2001 – anul în care a fost înființată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor – existau peste 70 de societăți de asigurare, la sfârșitul anului 2003 dețineau autorizații de funcționare puțin peste 40 de asigurători. În condițiile în care numărul de asigurători a scăzut, urmare a aplicării noilor prevederi legislative emise în decursul timpului și a cerințelor de natură prudențială din ce în ce mai multe, dinamica puternic crescătoare a pieței dovedește implicit o consolidare a acesteia și o creștere a cererii de produse de asigurare. Această dezvoltare se reflectă implicit și în creșterea volumului fondurilor pe care societățile de asigurare le gestionează și care aparțin, în fapt, asiguraților. Dat fiind rolul oricărei autorități de supraveghere, de protejare a intereselor asiguraților, este cu atât mai puțin de înțeles nedumerirea unor asigurători față de implicarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în orice aspect care are legătură cu activitatea lor și față de faptul că legislația generală aplicabilă societăților comerciale în nici un caz nu prevalează Legii speciale nr.32/ 2000, ci doar o completează.

În această perioadă s-au intensificat eforturile depuse în vederea recunoașterii de către Ministerul Finanțelor a deductibilității primelor de asigurare. Succesul, chiar dacă parțial, a fost reportat în 2003, prin recunoașterea unei deductibilități limitate a primelor pentru asigurările de locuințe, asigurările private de sănătate și a pensiilor ocupaționale de pensii. Prin legea asigurărilor private de sănătate, promovată de executiv ca un răspuns firesc la dorința populației de a beneficia de servicii medicale corespunzătoare și care va fi publicată în perioada imediat următoare, legiuitorul acceptă deductibilitate nelimitată.

Această prevedere, corelată cu necesitatea reală de stabilire a unui sistem privat care să contribuie la finanțarea cheltuielilor medicale, în permanentă creștere, va determina un adevărat boom al acestei categorii speciale de asigurare. Conform rezultatelor unui sondaj cu reprezentativitate națională realizată de IMAS în aprilie anul trecut, la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, 59% din populația României în vârstă de peste 18 ani consideră că o asigurare privată de sănătate ar fi utilă, procentul persoanelor dispuse să încheie o astfel de asigurare în cazul în care primele ar fi deductibile fiind de 51%.

Potrivit unor studii ale OECD, contribuția asigurărilor private de sănătate la acoperirea cheltuielilor medicale era, la nivelul anului 2001, de circa 7- 15% în țări precum Austria, Australia, Elveția, Olanda, în timp ce în SUA procentul era de 36%.

De o deosebită importanță pentru întreaga economie națională, pentru populație, dar și pentru asigurători va fi introducerea celor doi piloni de pensii, care să susțină sistemul public. Dacă în ceea ce privește pilonul III, respectiv schemele facultative de pensii ocupaționale, legislația este definitivată, iar reglementarea și controlul acestora au fost atribuite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru fondurile private de pensii încă se mai poartă discuții.

1.3. Ascensiunea spre Uniunea Europeană. Contribuția Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în procesul de integrare europeană a sectorului asigurărilor din România.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, încă de la constituirea sa, a acordat o importanță deosebită procesului de transpunere a prevederilor Uniunii Europene din sectorul asigurărilor în legislația națională specifică domeniului. Astfel, activitatea Comisiei s-a concentrat, în principal, pe elaborarea documentelor prin care România își asumă angajamentele necesare pentru armonizarea legislativă în vederea accelerării procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.

Sub coordonarea Direcției Generale Integrare Europeană și Relații Internaționale au fost elaborate propuneri de soluții pentru negocierea și adoptarea condițiilor prevăzute în Capitolul 3. privind libera circulație a serviciilor-asigurări din Documentul de poziție al României, care a fost transmis Comisiei Europene. Acest document, care reprezintă, de fapt, obligațiile asumate de Comisie în ceea ce privește sectorul asigurărilor din România, stabilește termenele la care legislația românească din domeniu va fi modificată prin preluarea aspectelor relevante din Directivele europene specifice, astfel încât, progresiv, acest proces de armonizare să se încheie până în anul 2007.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a avut în vedere cele 40 de acte normative, (din care 38 de Directive și 2 Acorduri) care reglementează piața asigurărilor din Uniunea Europeană, precum și unele dintre Directivele aplicate în sectorul financiar.

Problema armonizării a fost abordată prin preluarea legislației europene amendată la zi, de așa manieră încât reglementările românești să prezinte un grad ridicat de transpunere. De asemenea, propunerile de modificare a legislației din asigurări țin cont și de realitatea românească din acest sector.

Punerea în practică a cerințelor unor directive s-a făcut prin elaborarea Legii nr. 32/2000, la inițiativa Ministerului de Finanțe.

În textul Legii nr. 32/2000 sunt preluate o serie de prevederi ale directivelor care ar fi putut fi aplicate în piața românească în momentul elaborării legii. Din cauza timpului scurs de la elaborarea legii până la promulgarea și punerea în aplicare, un interval de aproximativ 4 ani, în momentul aplicării efective, s-a constatat necesitatea modificării legii pentru a se putea armoniza cu toate prevederile directivelor Comunității Europene, directive cu caracter general sau cu caracter specific.

Prin elaborarea întregului pachet de Norme prevăzute de Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, CSA a implementat o serie de cerințe care reprezintă instrumentele necesare desfășurării cu eficiență a activității de supraveghere și control. Până în prezent, CSA a elaborat și publicat în M.O. 27 de norme, din care 15 au fost armonizate prin preluarea prevederilor acquis-ului comunitar din domeniu și adaptarea acestora la specificul pieței locale, rezultatele obținute fiind raportate periodic către Uniunea Europeană.

În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare s-a elaborat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000, care a fost aprobat și astfel a fost publicată în M.O. nr. 193/26.03.2003 Legea nr. 76 din 12.03.2003.

Dreptul de stabilire și înlăturarea restricțiilor

Referitor la procedura de autorizare, aceasta este aceeași pentru toți solicitanții, iar condiția ca asigurătorul străin trebuie să facă și dovada că, în țara în care este înregistrat, s-a constituit legal și desfășoară de cel puțin 5 ani o activitate de asigurare similară cu cea pentru care solicită asigurarea în România, a fost eliminată prin publicarea Legii nr. 76/2003.

Condițiile de acces și exercitare a activității de asigurări generale și a activității de asigurări de viață

În România, o societate de asigurări poate să practice simultan asigurări de viață și asigurări generale, cu respectarea unor condiții: să țină conturi distincte pentru asigurările de viață, respectiv generale; să înregistreze toate veniturile și cheltuielile în conturi separate, care să constituie și să aparțină unor fonduri de asigurare distincte etc.

În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a elaborat și susținut proiectul de lege finalizat prin publicarea Legii nr. 76/2003, care reglementează următoarele prevederi comunitare: autorizarea extinderii obiectului de activitate cu una sau mai multe clase de asigurări (73/239/CEE); autorizarea acționarilor semnificativi, direcți sau indirecți, persoane fizice sau juridice (92/49/CEE); competențe și mijloace adecvate și necesare autorității de supraveghere față de conducerea necorespunzătoare a societății și față de acționarii semnificativi și influența acestora în societate (92/49/CEE); informațiile care trebuie prezentate asiguraților înainte de încheierea contractului de asigurare (92/49/CEE și 88/357/CEE).

Prevederile directivelor comunitare referitoare la activitatea de asigurări de viață și asigurări generale sunt transpuse în legislația românească din domeniu, în Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor și Legea nr. 76/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000.

Obiectivul de modificare a Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în sensul introducerii prevederilor referitoare la informațiile care trebuie prezentate asiguraților înainte de încheierea contractului de asigurare, este prevăzut a se îndeplini în anul 2003. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a inițiat elaborarea unui proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 136/1995, în acest sens, în prezent fiind în lucru în cadrul departamentelor de specialitate ale Comisiei. (Deja există varianta din piață și cea finală a proiectului).

Activitatea de reasigurări este reglementată de Directiva 64/225/CEE. Directiva impune necesitatea eliminării tuturor restricțiilor privind libertatea de a presta servicii și libertatea de stabilire, permițând desfășurarea operațiunilor de reasigurare pe teritoriul oricărui stat membru.

Astfel, restricția privind condiționarea de cinci ani impusă societăților de asigurare-reasigurare străine care vor să deschidă o sucursală în România a fost eliminată prin Legea nr. 76/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000. Această restricție a fost identificată în cadrul grupului de lucru pentru eliminarea barierelor în calea liberei circulații a serviciilor.

Contabilitatea societăților de asigurare (91/674/CEE)

Directiva prevede pentru toate societățile de asigurare din Comunitate aceeași structură și aceleași denumiri ale pozițiilor de bilanț care să permită determinarea cu precizie a conținutului diferitelor poziții.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a elaborat și publicat în Monitorul Oficial al României, reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, armonizate în totalitate cu Directivele Europene și Standardele Internaționale de Contabilitate (Directiva 91/674/CEE).

Reglementările contabile specifice, armonizate în totalitate cu Directivele Europene și Standardele Internaționale de Contabilitate sunt în faza de implementare la societățile de asigurare și, prin acestea s-a prevăzut obligativitatea ca situațiile financiare ale societăților de asigurare să fie audiate de către auditori financiari în conformitate cu reglementările naționale privind auditul financiar, armonizate de asemenea cu prevederile Directivelor U.E.

Aceste reglementări contabile permit societăților care activează pe piața asigurărilor să comunice într-un limbaj internațional, general recunoscut și înțeles.

Capitolul 4 de negociere – Libera circulație a capitalurilor, la care CSA și-a adus aportul în ceea ce privește fondul de protejare a asiguraților, a fost încheiat (7 aprilie 2003, Consiliul de Asociere de la Bruxelles), urmând ca celălalt capitol la care CSA are o contribuție importantă, capitolul 3 – Libera circulație a serviciilor, negocierile să se încheie în cursul semestrului II al anului 2003.

În contextul în care România și-a propus să închidă în acest an capitolul de negociere 3 – Libera circulație a serviciilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a demarat la începutul anului curent amendarea Legii nr. 32/2000, transpunând toate prevederile directivelor aplicabile domeniului. Această lege se află in prezent pe circuitul legislativ, fiind supusă avizării de către ministerele implicate. Preluarea acquis-ului comunitar se va realiza și prin modificările aduse la Legea nr.136/ 1995, proiect care a fost aprobat de Parlament și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Acestor două acte normative primare li se adaugă întregul pachet de norme, în prezent in stadiul de proiecte, care vor fi definitivate și emise ulterior intrării în vigoare a legilor. Acestea vor avea termene de intrare în vigoare care merg până la data aderării, în funcție de aspectele reglementate și, desigur, în corelare cu prevederile din lege.

Aplicarea tuturor acestor noi reglementari presupune un efort susținut atât din partea autorității de supraveghere, care va continua să își întărească capacitatea administrativă îndeosebi în domeniul actuarial, cât mai ales din partea asigurătorilor și intermediarilor în asigurări, care vor trebui să identifice soluții de creștere a competitivității, prin îmbunătățirea ofertei și optimizarea costurilor.

În urma prezentării de către CSA a evoluției sectorului asigurărilor, cu prilejul reuniunilor bilaterale desfășurate la Bruxelles, experții UE au apreciat în mod deosebit evoluția din ultimul an a pieței asigurărilor, atât în plenul reuniunilor, cât și în rapoartele trimise autorităților române.

CAPITOLUL 2. ASIGURAREA DE VIAȚĂ

2.1. Importanța asigurării de viață

Produsele de asigurare de viață au suferit transformări considerabile în ultimii ani, în special o dată cu apariția polițelor de asigurare de viață care oferă, nu numai protecție împotriva riscului de deces, ci și posibilități de investire.

Asigurările „tradiționale”, adevărați piloni ai sistemului de asigurări de viață, cuprind asigurarea pe termen, asigurarea permanentă (viageră) și asigurarea dotală. Celelalte tipuri de polițe de asigurare elaborate de societățile de asigurare pot fi considerate combinații ale acestora.

Timp îndelungat, polițele de asigurare tradiționale erau singurele forme de asigurare de viață din SUA. Acum, aceste polițe își împart piața cu produse de asigurare de viață mai noi, orientate spre investiții. Aceste noi tipuri de asigurări au caracteristici speciale, care le deosebesc de cele tradiționale, câteva dintre acestea fiind: prime de asigurare variabile, posibilități de economisire fără restricții de valoare, decizii de investiție și risc plasate în responsabilitatea deținătorului de poliță și un accent tot mai mare pus pe oportunitățile de investire. De asemenea, societățile de asigurare pot acum folosi diferite tipuri de asigurări combinate, pentru a optimiza condițiile de compensare a persoanelor asigurate.

Decesul prematur al unei persoane, care este angajată în muncă și câștigă un venit, constituie pentru persoana respectivă și familia sa un risc devastator, care trebuie să ocupe un loc prioritar în cadrul unui plan financiar. Dacă un membru al familiei decedează, membrii supraviețuitori ar putea fi expuși unei mari nesiguranțe financiare.

Acest capitol prezintă principiile fundamentale ale asigurării de viață, o tehnică importantă pentru reducerea, uneori, sau chiar eliminarea consecințelor financiare nefavorabile ale decesului unei persoane. Problemele abordate include decesul neprevăzut, nevoia de asigurare de viață în funcție de structura familiei în cauză, sumele asigurate și caracteristicile principalelor tipuri de asigurări de viață vândute în prezent. De asemenea, sunt discutate cele mai importante clauze contractuale ale polițelor de asigurare și beneficiile suplimentare care ar putea fi obținute. În final, se va discuta despre subscrierea polițelor de asigurare de viață și despre asigurările de grup.

Decesul prematur sau neprevăzut

Termenul de „deces neprevăzut” poate fi definit ca fiind decesul unei persoane care este angajată în muncă și are obligații financiare mari, pe care trebuie să le aducă la îndeplinire, spre exemplu, sprijinirea financiară a unor persoane pe care le are în întreținere, educația copiilor, o ipotecă și alte datorii de plătit.

Dacă venitul obținut din alte surse nu este suficient, sau dacă bunurile deținute de familie au o valoare relativ mică, atunci familia se va confrunta cu mari dificultăți financiare.

O moarte neprevăzută implică cel puțin patru categorii de costuri:

venitul câștigat de persoana decedată este definitiv pierdut și, o dată cu acesta, și partea din acest venit care revenea în condiții normale familiei;

cheltuielile suplimentare legate de funeralii, cheltuieli medicale neasigurate, cheltuieli legate de succesiunea averii, cheltuieli pentru îngrijirea copilului și impozite pentru averi de dimensiuni mai mari;

datorită insuficienței venitului obținut din alte surse, unele familii sunt confruntate cu reducerea standardului de viață;

anumite pierderi de ordin emoțional, care nu pot fi evaluate în bani, ale soțului supraviețuitor și ale copiilor care și-au pierdut un sprijin moral.

Necesitatea unei asigurări de viață

Asigurarea de viață este justificată din punct de vedere economic, dacă unul dintre membrii unei familii câștigă un venit, iar ceilalți sunt dependenți total sau parțial de acel venit. Impactul financiar pe care decesul unei persoane îl are asupra familiei nu este uniform, ci diferă foarte mult în funcție de structura familiei în cauză.

Celibatarii

Numărul persoanelor necăsătorite din Statele Unite a crescut de-a lungul timpului. Mulți tineri amână momentul căsătoriei până la vârsta de 30 sau 35 de ani; mulți adulți sunt singuri, datorită divorțului sau datorită decesului soțului (soției).

Dacă o persoană singură decedează nelăsând în urmă persoane aflate în întreținerea sa sau obligații financiare restante, atunci acest deces nu creează probleme financiare pentru alții. Deci, o astfel de persoană are nevoie doar de o sumă modestă de asigurare de viață care să acopere cheltuielile de înmormântare și cheltuielile medicale. Totuși, celibatarii trebuie să țină seama de faptul că nevoile lor de asigurare s-ar putea modifica pe viitor, o dată cu modificarea situației familiale, și că ar putea fi indicat să cumpere o asigurare de viață cât mai curând. Primele vor fi mai mici, iar asigurarea mai ușor de contractat acum decât mai târziu, când necesitățile de asigurare vor fi mai mari.

Familii cu un sigur părinte

Numărul familiilor cu un sigur părinte și cu copii în vârstă de până la 18 ani a crescut substanțial în ultimii ani. Această categorie de familii s-a extins datorită numărului mare de copii născuți în afara căsătoriei, divorțurilor și separărilor tot mai dese și decesul unuia dintre părinți. În majoritatea cazurilor, familiile cu un sigur părinte sunt conduse de femei.

Decesul prematur al singurului părinte poate duce la mari probleme de ordin financiar pentru copii, cu toate că aceștia primesc un ajutor de la asigurările sociale. Deci, necesitatea unei asigurări de viață este mare. Cu toate acestea, multe astfel de familii au venituri mici, iar posibilitățile lor de a recurge la asigurările de viață sunt limitate.

Familii cu două surse de venit

În multe familii, ambii soți muncesc. Proporția femeilor în cadrul forței de muncă a crescut foarte mult în timp, în special în ceea ce privește femeile căsătorite având copii. În familiile cu copii, în care există două surse de venit, moartea neprevăzută a unuia dintre soți este de natură a cauza o insecuritatea financiară pentru ceilalți membri ai familiei, datorită faptului că, în condiții normale, ambele venituri erau folosite pentru menținerea unui anumit standard de viață al familiei. Suplimentar față de compensațiile oferite de Asistența Socială, nevoia unei asigurări de viață este mare. Asigurarea de viață poate înlocui pierderea de venit, astfel că familia și-ar putea menține stilul de viață anterior.

În cazul unei familii fără copii, în care ambii soți muncesc, decesul prematur al unuia dintre soți nu este de natură a crea probleme financiare serioase soțului supraviețuitor, deoarece acesta este deja angajat în muncă și nu are de suportat nici un fel de cheltuieli cu îngrijirea și educația copilului. Ca urmare, pentru aceste familii, nevoile de asigurare de viață nu implică sume mari, însă, aceste nevoi ar putea crește datorită apariției unor obligații de întreținere a părinților sau ale altor rude.

Familiile tradiționale

Familiile tradiționale sunt acele familii în care unul dintre părinți (în mod tradițional, tatăl) lucrează, iar celălalt stă acasă și are grijă de copii. Statistic, numărul familiilor tradiționale a scăzut în ultimele decenii. Decesul prematur poate cauza mari dificultăți financiare pentru o familie tradițională, dacă este vorba de decesul părintelui care lucrează. În acest caz, avem de-a face cu o nevoie mare de asigurare de viață. Cu toate că membrii familiei ar putea beneficia de ajutoarele sociale, aceste ajutoare vor fi probabil prea mici pentru nevoile familiei. Dacă asigurarea părintelui decedat este insuficientă, standardul de viață al familiei probabil va scădea.

Necesitatea asigurării de viață a soției care stă acasă ar putea fi la fel de mare. Decesul acesteia ar putea duce la cheltuieli mari legate de îngrijirea copilului și de menaj. Deși sumele la care trebuie încheiată asigurarea ar putea să nu fie la fel de mari ca în cazul soțului care lucrează, lipsa asigurării ar avea efecte negative asupra nivelului de viață al familiei.

Familiile combinate

Acestea sunt familiile în care o persoană divorțată, care are copii, se căsătorește cu cineva care, de asemenea, are copii. Decesul prematur al soțului care muncește într-o astfel de familie poate cauza dificultăți financiare celorlalți membri ai familiei, iar nevoia încheierii unei asigurări este mare. Este posibil ca ambii soți să fie angajați, ambele venituri fiind necesare pentru întreținerea celor două familii reunite. Moartea prematură a unuia din ei poate duce la reducerea nivelului de trai al familiei. În plus, în familie ar putea exista, atât copii născuți din căsătorii anterioare, cât și copii născuți din căsătoria celor doi. Ca rezultat, costurile cu îngrijirea copiilor s-ar putea întinde pe perioade lungi de timp, iar fondurile pentru pensionare și pentru educația copiilor ar putea fi limitate.

Familiile formate din mai multe generații

Creșterea speranței de viață în ultimele decenii a dus la creșterea corespunzătoare a proporției persoanelor în vârstă în totalul populației. De multe ori, un părinte în vârstă primește ajutor financiar sau de altă natură din partea fiului sau fiicei sale. O familie formată din mai multe generații este cea în care unul dintre fii oferă suport financiar sau îngrijire medicală unuia, sau ambilor părinți. Deci, o persoană se află „prinsă” între generațiile în vârstă și cele tinere. Moartea prematură a celui care aduce venit într-o astfel de familie poate provoca mari greutăți financiare celorlalți membri ai familiei. Asigurarea de viață poate fi utilizată pentru înlocuirea venitului astfel pierdut.

2.2. Cuantificarea nevoilor de asigurare

O dată ce nevoia de asigurare de viață este stabilită, următorul pas îl constituie determinarea sumei asigurate dorite. Pentru majoritatea familiilor, această sumă este mai mică decât ar fi necesar. În anul 1995, suma medie asigurată pe familie la asigurările de viață din SUA a fost de numai 124.000 UM. Unii asigurători de viață au propus anumite reguli pentru a determina mărimea sumei asigurate. Aceste reguli sunt, totuși, imprecise și ar putea să nu reflecte nevoile particulare ale unei familii.

Evaluarea necesităților de asigurare

Evaluarea necesităților de asigurarea este o metodă folosită pentru a determina suma asigurată adecvată pe baza necesităților supraviețuitorilor și a sumei asigurate pentru asigurarea de viață existentă, a activelor financiare deținute și a ajutoarelor sociale ce se vor primi.

Prin această metodă, nevoile financiare ale unei familii sunt estimate după luarea în considerare a ajutoarelor sociale pe care le va putea primi. Suma asigurării de viață existente și activele financiare deținute de familie sunt apoi scăzute din nevoile financiare ale familiei, pentru a determina suma adițională de asigurare de care are nevoie familia, pentru a putea satisface aceste necesități.

Cele mai importante nevoi financiare cu care se confruntă o familie include următoarele:

clarificarea situației averii;

venitul pe perioada de readaptare;

venitul pe perioada de dependență;

venitul soțului supraviețuitor pe perioada de întrerupere;

venitul pe perioada pensionării;

nevoi speciale, cum ar fi achitarea unei ipoteci, un fond de urgență, un fond pentru studiile copiilor.

Ilustrarea nevoilor financiare

Evaluarea nevoilor de asigurare ale unei familii poate fi făcută analizând situația unei familii cu copii în care ambii soți lucrează.

În estimarea nevoilor de asigurare trebuie luate în considerare rata inflației și posibilitățile de investire. Principalele nevoi financiare ale familiei de care trebuie să se țină seama include următoarele:

clarificarea situației averii – va exista o nevoie de bani imediată pentru clarificarea situației averii persoanei decedate, de exemplu, pentru cheltuielile de înmormântare, cheltuieli medicale neasigurate, achitarea împrumuturilor pentru mașină și a altor datorii, precum și cheltuieli de administrare a averii;

perioada de readaptare;

perioada de dependență;

perioada de întrerupere temporară a ajutorului social – conform reglementărilor legale, se plătesc pensii de urmaș soțului supraviețuitor, atunci când cel mai mic dintre copii atinge vârsta de 16 ani și sunt reluate când soțul supraviețuitor atinge vârsta de 60 de ani. Ajutorul acordat copiilor continuă, însă, până când cel mai mic dintre copii atinge vârsta de 18 ani;

venitul pe perioada pensiei – trebuie avut în vedere și venitul pe perioada pensiei soțului supraviețuitor;

nevoi de ordin special – în această categorie se pot include:

un fond destinat plății unei ipoteci;

un fond destinat cheltuielilor cu studiilor copilului;

un fond pentru cheltuieli neprevăzute.

Însumându-se toate aceste nevoi financiare și comparând suma obținută cu suma înscrisă pe polița de asigurare de viață pe care o deține persoana asigurată, se poate determina nevoia suplimentară de asigurare a acelei persoane.

2.3. Formele asigurării de viață

După determinarea sumei asigurate necesare, o persoană trebuie să determine tipul poliței de asigurare de viață pe care să o cumpere. Asigurătorii oferă o mare varietate de contracte de asigurare, multe dintre ele fiind adresate unor nevoi specifice de asigurare.

2.3.1. Asigurarea pe termen (asigurarea temporară de viață)

Asigurarea pe termen este cel mai elementar tip de poliță de viață. Dacă asiguratul moare în perioada asigurată, atunci se plătește beneficiarilor suma asigurată a poliței; în cazul în care asiguratul supraviețuiește, nu se plătește nimic.

Asigurarea pe termen este un tip elementar de poliță de asigurare de viață, care oferă protecție temporară (pentru o anumită perioadă de timp), nu are capitalizare și care este, convertibilă și cu posibilitate de reînnoire.

Asigurarea pe termen oferă protecție financiară pentru o perioadă limitată de timp. Dacă persoana asigurată moare în această perioadă, suma asigurată se plătește beneficiarului. Dacă asiguratul supraviețuiește termenului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, atunci răspunderea societății de asigurări încetează. Asiguratul are, însă, posibilitatea de a reînnoi contractul de asigurare pentru o nouă perioadă de timp, dacă acest lucru a fost prevăzut printr-o clauză contractuală.

Principalele caracteristici ale asigurării la termen

Asigurarea de viață pe termen este cea mai simplă formă de asigurare de viață și cea mai apropiată, ca formă, de asigurările de bunuri și de răspundere civilă. Primele de asigurare revin deci integral societății de asigurare, deși persoana asigurată nu a primit nici un fel de indemnizație din partea societății de asigurări. Persoana asigurată a primit în schimb protecție pentru perioada respectivă, împotriva dezastrului financiar pe care l-ar fi putut produce un incendiu. Același lucru este valabil și pentru asigurarea de viață pe termen. Societatea de asigurări este răspunzătoare pentru plata sumei asigurate numai dacă persoana asigurată moare în timpul perioadei de valabilitate a poliței de asigurare. Dacă asiguratul supraviețuiește acestei perioade, acesta nu primește altceva decât protecția pentru care s-a asigurat.

Asigurările la termen oferă protecție temporară pentru o anumită perioadă, de exemplu, un an, cinci ani sau zece ani, sau până când asiguratul ajunge la o anumită vârstă, 65 sau 70 de ani.

Polițele de asigurare la termen nu au o anumită valoarea capitalizată sau element de economisire. Asigurarea respectivă oferă protecție, și nu posibilitatea de investire; de aceea ele nu acumulează o anumită valoarea în timp.

Majoritatea polițelor la termen pot fi reînnoite și sunt convertibile. În mod obișnuit, asigurătorii nu permit reînnoirea poliței după împlinirea unei anumite vârste de 65, 70 sau 75 de ani. Cu toate acestea, există unii asigurători care permit reînnoirea contractelor, chiar și la vârste mai înaintate, ajungând până la 95 sau 99 de ani.

Primele de asigurare cresc odată cu vârsta asiguratului și se bazează pe tabelele de mortalitate. Datorită faptului că rata mortalității crește odată cu vârsta, primele de asigurare la termen trebuie, de asemenea, să crească cu vârsta asiguratului.

Valoarea capitalizată a unei polițe de asigurare este un fond care se acumulează pe întreaga durată de viață a poliței și la care deținătorul de poliță poate avea acces în mai multe modalități: poate face împrumuturi în baza acestei valori, poate opta pentru cumpărarea unei polițe de asigurare de viață cu plata integrală sau poate răscumpăra polița în schimbul valorii sale capitalizate.

Perioada de asigurare. Cele mai multe polițe de asigurare pe termen oferă protecție pentru o durată specificată de timp (de obicei aceasta este de 1, 5, 10, 15 sau 20 de ani) sau până la o anumită vârstă (de obicei până la 65 sau 70 de ani). De aceea, asigurarea la termen se mai numește și protecție temporară.

Primele de asigurare. Asigurarea de viață pe termen este considerată prin însăși natura ei o asigurare pură, deoarece ea nu prevede posibilități de economisire. De aceea, această asigurare solicită o primă inițială relativ mică. Pentru vârste comparabile, primele polițelor de asigurare la termen pot varia considerabil, în funcție de societatea de asigurări.

Polițele de asigurare la termen pot avea plan de prime garantate sau pot avea prime negarantate. Atunci când se folosește un plan de prime garantate, cotele primelor de asigurare pentru fiecare vârstă se stabilesc în momentul încheierii contractului de asigurare, fără a mai putea fi modificate în timp. Atunci când se folosesc primele negarantate, se stabilește un plan inițial de prime, însă primele de asigurare pot fi mărite sau micșorate în timp, în funcție de experiența fiecărei societăți de asigurare. Se prevăd totuși anumite limite maxime, peste care societatea de asigurări nu poate ridica valoarea primelor de asigurare.

Modalități de plată a primelor. Pentru asigurarea de viață la termen, primele se stabilesc de obicei în rate egale. Primele anuale variază în funcție de perioada care s-a încheiat contractul, deoarece în cazul perioadelor mai lungi, persoanele asigurate ating vârste mai înaintate și, în consecință, probabilitatea de deces se mărește. În general, indiferent de vârstă, prima pentru asigurarea pe termen este mai mică decât prima pentru orice alt program de asigurare cumpărat la vârsta respectivă. O formă răspândită de asigurare pe termen este acum asigurarea care se reînnoiește în fiecare an. Modificarea primei se face odată cu reînnoirea contractului de asigurare.

Condiții de asigurare flexibile. Contractul de asigurare pe termen poate fi foarte flexibil. Persoanele mai tinere, cu nevoi mai mari de protecție, încep deseori cu contracte de asigurare de viață la termen cu sume asigurate mari. Odată cu trecerea timpului însă, nevoile de asigurare se pot modifica, iar persoanele asigurate pot opta pentru diferite variante:

reînnoirea parțială sau integrală a poliței, primele urmând să crească continuu;

convertirea parțială sau integrală a contractului de asigurare în contract permanent;

mărirea sau micșorarea sumei asigurate.

Reînnoirea contractului de asigurare. Clauza de reînnoire permite persoanei asigurate să reînnoiască contractul, fără a mai face dovada că îndeplinește condiția de asigurabilitate. Dacă nu ar exista o astfel de clauză, persoanele care sunt bolnave în momentul încheierii contractului actual de asigurare s-ar putea să nu mai beneficieze de reînnoirea contractului, datorită riscului crescut de accentuare a bolii și, respectiv, de deces. Clauza de reînnoire a contractului transferă opțiunea de reînnoire de la societatea de asigurări, la persoana care se asigură.

De fiecare dată când se reînnoiește polița de asigurare, se mărește și prima de asigurare, astfel ca ea să reflecte întotdeauna vârsta beneficiarului și creșterea ratei de mortalitate, o dată cu vârsta.

Privilegiul reînnoirii constituie în mod cert o opțiune valoroasă pentru acele persoane asigurate care pot deveni neasigurabile, dar și pentru ceilalți care continuă să beneficieze de statutul de asigurabilitate. Este mai ușor să reînnoiești un contract deja existent, decât să închei unul nou. Dacă contractul care expiră conține clauza de reînnoire, asiguratul nu trebuie să facă decât o solicitare în scris, pentru reînnoirea contractului și, conform clauzei, societatea de asigurări va reînnoi contractul pentru o nouă perioadă predeterminată de timp.

Societățile de asigurare pot avea uneori probleme cu această opțiune de reînnoire a contractelor. Persoanele asigurate care consideră că au o stare de sănătate foarte bună, s-ar putea să nu fie de acord cu creșterea primei de asigurare și, deci, să nu dorească să continue asigurarea; în schimb, persoanele care consideră că au o sănătate mai șubredă doresc să-și reînnoiască contractele. Aceasta conduce în final, la asigurarea unui grup de persoane pentru care riscul de deces este mai mare decât pentru grupul de persoane inițial. Asigurările de viață pe termen favorizează această tendință de orientare spre grupuri de persoane cu o rată de mortalitate mai mare. De asemenea, clauza de reînnoire împiedică societățile de asigurare să se opună solicitării de reînnoire a contractelor de asigurare. Ca urmare, societatea de asigurări introduce o limită de vârstă până la care se poate face reînnoirea contractului.

Dovada asigurabilității este o cerință a asigurătorilor de viață prin care persoanelor asigurate li se solicită să demonstreze că satisfac în continuare standardele de subscriere ale asigurătorului. Asiguratul trebuie să completeze un chestionar medical sau să se supună unei examinări medicale, pentru a dovedi că starea sănătății lui este bună.

Convertibilitatea contractului de asigurare. O poliță de asigurare convertibilă îi permite deținătorului să o transforme într-o altă formă de poliță. Transformarea poate fi totală sau parțială. Avantajul principal al acestei transformări este acela că, deși se trece la o nouă poliță de asigurare, nu se cere dovada condiției de asigurabilitate. Această posibilitate de conversie a poliței de asigurare poate fi mai eficientă decât simpla reînnoire a ei, deoarece oferă proprietarului poliței accesul la un program de asigurare care ar putea continua pe termen. Persoana care introduce clauza de convertibilitate în contractul de asigurare poate obține deci o nouă poliță de asigurare permanentă în locul unei reînnoite pentru încă o perioadă de câțiva ani.

Persoana asigurată nu trebuie să aștepte până la sfârșitul perioadei de valabilitate a contractului pentru a solicita conversia acestuia. De fapt, clauza de convertibilitate impune ca solicitarea schimbării să se facă cu o anumită perioadă de timp înainte de expirarea contractului. Se presupune că restricțiile de acest tip minimizează riscul de creștere a ratei de mortalitate în grupul de persoane asigurate cu contracte la termen. Cu toate acestea, eficiența acestor restricții este, uneori, pusă la îndoială și, datorită acestui fapt, unele societăți de asigurare permit exercitarea clauzei de convertibilitate oricând în perioada de valabilitate a contractului.

Conversia contractului de asigurare de viață pe termen se poate face folosind fie metoda vârstei reale, fie metoda vârstei inițiale. Uneori, conversia se face automat.

Metoda vârstei reale sau împlinite este cea mai simplă și cea mai folosită metodă de conversie a contractului de asigurare de viață pe termen într-o altă formă de asigurare. În cadrul acestei metode, cota de primă și forma poliței de asigurare pentru noul contract sunt identice cu cele prevăzute în celelalte contracte încheiate de societatea de asigurări la data conversiei. Procedeul este similar cu rezilierea vechiului contract și cumpărarea unui nou contract, cu următoarele diferențe:

nu se solicită dovada asigurabilității;

noua poliță de asigurare nu va putea fi contestată;

în noua poliță de asigurare nu se va aplica excluderea sinuciderii;

proprietarul poliței de asigurare ar putea beneficia de un credit de conversie.

Dacă este disponibil un credit de conversie, atunci el se va folosi numai pentru convertibilitatea poliței de asigurare și va fi luat, practic, din rezerva acesteia. Acest credit nu va putea fi retras sub formă de numerar.

Unele societăți de asigurare nu sunt de acord cu exercitarea clauzei de convertibilitate numai prin această metodă a vârstei reale. Aceste societăți de asigurare permit realizarea conversiei și pe baza metodei vârstei inițiale, fără ca aceasta să fie obligatorie.

Metoda vârstei inițiale urmărește conversia contractului de asigurare într-unul similar cu cel care ar fi existat dacă persoana asigurată ar fi optat de la început pentru noua formă de asigurare. Avantajul asiguratului este acela că primele de asigurare vor fi mai mici decât în cazul în care conversia s-ar face prin metoda vârstei reale, prezentată anterior. În funcție de prevederile clauzelor de conversie, proprietarul contractului de asigurare poate obține un nou contract de asigurare, ale cărui prime se stabilesc fie în raport cu vârsta sa reală, fie în raport cu vârsta inițială – vârsta sa în momentul încheierii primului contract.

Conversia contractului de asigurare de viață prin metoda vârstei inițiale impune ajustarea noii polițe la situația fictivă în care persoana asigurată ar fi optat de la bun început pentru această formă de asigurare. Această ajustare înseamnă, pentru persoana asigurată, un efort financiar, respectiv plata unei sume de bani către societatea de asigurări. Această sumă reprezintă diferența dintre primele de asigurare corespunzătoare celor două polițe, la care se adaugă dobânda.

Conversia poliței de asigurare pe baza metodei vârstei inițiale poate fi atractivă datorită reducerii primelor de asigurare aferente noii polițe. Dacă polița se consideră încheiată la o vârstă mai mică, atunci și primele aferente vor fi mai mici. Cu toate acestea, plata sumei de bani pentru ajustarea financiară poate diminua acest avantaj. În realitate, nu există o diferență financiară semnificativă între metoda vârstei reale și cea a vârstei inițiale.

Factorii pe care trebui să-i ia în considerare deținătorul contractului de asigurare, atunci când optează între cele două metode prezentate sunt: starea de sănătate și preferința pentru reducerea primelor de asigurare. O persoană sănătoasă, care are resursele financiare pentru a realiza ajustarea financiară necesară și care preferă prime de asigurare mai mici, va opta, în mod logic, pentru conversia pe baza vârstei inițiale. În caz contrar, alegerea preferată va fi metoda vârstei reale. Dacă persoana nu mai este asigurabilă, atunci nu mai are nici un sens să plătească ajustarea financiară pentru conversia poliței de asigurare pe baza metodei vârstei inițiale, deoarece suma asigurată nu va fi mai mare decât în cazul conversiei poliței de asigurare pe baza metodei vârstei reale.

Unele societăți de asigurare elaborează polițe de asigurare de viață la termen care nu au posibilitatea de reînnoire, dar care sunt convertite automat, la o anumită dată specificată. Proprietarul poliței de asigurare poate opta pentru această conversie și înainte de această dată specificată. Dacă nu se face însă nici o astfel de opțiune, atunci polița de asigurare se transformă automat la data fixată într-o altă poliță de asigurare cu o structură predeterminată.

Rata mortalității indică probabilitatea apariției decesului la o anumită vârstă. Asigurătorii de viață au putut estima ratele mortalității pentru mari grupuri de persoane, cu un grad ridicat de acuratețe.

Tipuri de polițe la termen

Asigurătorii oferă în prezent o mare varietate de asigurări de viață la termen, incluzându-le pe următoarele:

Polițe de asigurare reînnoite anual. Deținătorul unei de polițe are dreptul să-și reînnoiască polița pe perioade succesive de 1 an.

Polițe de asigurare cu termen specificat. Prima de asigurare pentru acest tip de poliță nu se modifică în cursul perioadei specificate. Însă, la reînnoirea poliței, după expirarea termenului, prima de asigurare va crește.

Polițe de asigurare cu suma asigurată descrescătoare. Polița de asigurare nu trebuie să aibă o sumă asigurată constantă pe întreaga perioadă de valabilitate a ei. Unele polițe de asigurare de viață la termen au o valoare ce poate descrește în timp. Aceste polițe pot fi complementare unui alt contract de asigurare sau pot fi contracte independente. Modificare sumei asigurate se face lunar sau anual, pe baza unui plafon stabilit la început și stipulat în contract. Primele de asigurare rămân egale, dar plata lor poate să înceteze la un moment dat. Primele se calculează în așa fel încât să se evite plata unor sume relativ mari, pentru o protecție din ce în ce mai mică. Datorită creșterii, în timp, a probabilității de deces, polițele de asigurare de viață pe termen cu sumă asigurată descrescătoare nu acceptă conversia contractului fără o dovadă a asigurabilității deținătorului unei astfel de polițe. În unele situații, persoana asigurată poate converti numai un anumit procent din valoarea poliței, spre exemplu 75%. Asemenea polițe sunt utilizate frecvent ca mijloc de protecție a creditorului ipotecar, pentru cazul în care proprietarul decedează.

Poliță de asigurare pe termen cu sumă asigurată crescătoare. Aceasta este o altă variantă de poliță de asigurare care oferă o flexibilitate limitată pentru planificarea despăgubirilor de deces. Valoarea poliței de asigurare crește, în mod progresiv, pe durata valabilității acesteia. Acest tip de poliță rareori se eliberează sub forma unui contract separat. De cele mai multe ori, se eliberează ca un supliment la un alt contract de asigurare.

Polițe de asigurare cu clauză de reintroducere după un anumit termen. Primele pentru acest tip de poliță cresc în mod substanțial dacă asiguratul nu poate oferi o dovadă satisfăcătoare a asigurabilității.

Utilizarea asigurărilor la termen

Asigurările la termen sunt potrivite în trei situații generale:

Când venitul este limitat și este necesară o asigurare de viață pentru o sumă substanțială. Primele de asigurare la termen au scăzut de-a lungul timpului, datorită puternicei concurențe și creșterii speranței de viață. În cadrul acestor polițe de asigurare pe termen, sumele asigurate sunt mari, în condițiile în care primele anuale sunt relativ modeste.

Pentru satisfacerea unor nevoi temporare (venitul necesar în perioada de readaptare, în perioada de dependență, sau în perioada de întrerupere a ajutorului social). Asigurarea în sumă descrescătoare se practică la achitarea unei ipoteci sau unui împrumut, pentru protejarea creditorului împotriva situației în care asiguratul decedează înainte de rambursarea integrală a împrumutului.

Pentru garantarea asigurabilității ulterioare. Este posibil ca dorința asiguratului să fie cumpărarea unei asigurări permanente, însă acesta să nu fie dispus să plătească în prezent primele mari de asigurare. În această situație, poate fi cumpărată o asigurare la termen care să fie convertită ulterior în asigurare permanentă, fără dovada asigurabilității.

Deși asigurarea la termen poate juca un rol important într-un program de asigurare, există două limitări. În primul rând, primele de asigurare cresc odată cu vârsta și ating, în cele din urmă, la vârste înaintate, niveluri prohibitive. Deci, asigurarea la termen nu este indicată pentru o protecție pe viață. În al doilea rând, polițe de asigurare la termen nu au, de regulă, valoare capitalizată. Astfel, asigurarea la termen nu poate fi folosită ca instrument de economisire a banilor, în vederea pensionării sau pentru studiile copiilor.

Avantaje ale asigurărilor de viață pe termen

Acoperirea unor nevoi de asigurare substanțiale cu resurse limitate. O persoană care are nevoie de o sumă asigurată mare, dar dispune de resurse limitate pentru a plăti primele de asigurare, trebuie să opteze pentru asigurarea de viață pe termen.

Facilitarea obținerii unor împrumuturi mari. Mulți dintre cei care oferă împrumuturi solicită, dacă legislația permite, ca persoanele care cer împrumuturi să fie posesorii unor asigurări de viață. Despăgubirile de deces în aceste cazuri vor reveni celor care au acordat împrumuturile. Asigurările de viață pe termen pot fi folosite deci ca instrumente de tranzacționare pentru obținerea unor împrumuturi care, în alte circumstanțe, nu s-ar fi putut obține.

Asigurarea de viață pe termen este deosebit de eficientă în operațiunile de creditare, deoarece are prime de asigurare relativ mici, iar perioada de valabilitate poate fi corelată cu perioada de rambursare a creditului. Dacă creditul este plătit în rate, se poate folosi variante poliței de asigurare cu sumă asigurată descrescătoare, care să reflecte descreșterea ratelor de rambursare a creditului.

Protecția asigurabilității. Nevoia de garantare a accesului la asigurarea de viață poate fi satisfăcută prin cumpărarea asigurării de viață pe termen cu clauză de reînnoire sau de convertibilitate. Sunt și alte metode de a garanta accesul la asigurarea de viață, dar contractul de asigurare la termen solicită cele mai mici cheltuieli.

Alegerea perioadei de asigurare. De multe ori, alegerea perioadei de valabilitate a contractului de asigurare de viață la termen nu este întâmplătoare.

Dezavantaje ale asigurării de viață la termen

Lipsa posibilităților de economisire. Acest tip de contract de asigurare rareori prevede posibilități de capitalizare. Deci nu se pot oferi fonduri bănești deținătorului de poliță, decât în mod indirect, printr-un credit. Acest fapt poate face ca unii deținători de polițe de asigurare de viață la termen să fie nemulțumiți de faptul că plătesc prime pe o perioadă de mai mulți ani și nu primesc nimic în schimb. În realitate, deținătorul unei astfel de polițe primește protecție pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Perioada de protecție limitată. Nevoile de asigurare ale unei persoane se pot schimba frecvent. Este dificil uneori să se prevadă exact ce fel de protecție va fi solicitată pentru anumite nevoi specifice. Se poate întâmpla ca o persoană, care a cumpărat o asigurarea de viață la termen, să ajungă apoi la concluzia că are nevoie de o protecție mai largă, care se extinde dincolo de perioada de valabilitate a poliței de asigurare cumpărate.

Pentru a rezolva astfel de situații, specialiștii recomandă includerea în contractul de asigurare a clauzei de reînnoire sau a celei de convertibilitate. Dar, chiar dispunând de aceste clauze, este bine de subliniat faptul că, în contractul de asigurare de viață la termen, perioada de protecție este limitată.

Creșterea primelor de asigurare. Una dintre atracțiile principale ale asigurării la termen este nivelul relativ scăzut al primelor de asigurare. Cu cât perioada de asigurare este mai mică, cu atât primele au un nivel mai scăzut. Totuși, prima de asigurare va crește de fiecare dată când polița de asigurare va fi reînnoită.

Pentru tinerii care se asigură la termen, această creștere a primei de asigurare la reînnoirea poliței este relativ mică. Însă, o dată cu înaintarea în vârstă, aceste creșteri sunt din ce în ce mai mari. Datorită acestui fapt, unii dintre asigurați sunt nevoiți să renunțe la reînnoirea polițelor, tocmai atunci când ar fi avut mai multă nevoie de protecția oferită de ele.

2.3.2. Asigurarea de viață permanentă (viageră)

Acest tip de asigurare oferă o protecție permanentă (pe viață), spre deosebire de protecția temporară oferită de asigurarea la termen. Două categorii de asigurări permanente sunt: asigurarea de viață obișnuită și asigurarea de viață cu plată limitată.

Această asigurare este concepută să ofere protecție în caz de deces, pentru întreaga viață, respectiv până la vârsta de 100 de ani, oferind în același timp avantajul capitalizării primelor.

Caracteristici de bază. Asigurarea de viață permanentă este o asigurare tradițională, cu posibilitatea de economisire. De aici decurg și caracteristicile ei de bază:

polița de asigurare are o primă de asigurare fixă;

polița acumulează economii a căror valoare crește conform unui plan prestabilit;

valoarea economiilor este garantată de către societatea de asigurări;

poliță asigură un nivel minim de despăgubire contra riscului de deces pe întreaga durată a vieții;

polița poate să fie cu participare sau fără participare, respectiv cu sau fără dividende.

Perioada de asigurare. Asigurarea de viață permanentă este astfel proiectată, încât protecția este garantată pentru întreaga viață a asiguratului. Primele de asigurare pot fi plătite pe întreaga durată a vieții sau numai pe o perioadă limitată. Proprietarul poliței de asigurare poate, dacă dorește, să reducă acoperirea oferită de asigurare sau chiar să renunțe la ea. De aceea, trebuie subliniat faptul că protecția financiară în caz de deces rămâne valabilă atâta vreme cât contractul de asigurare rămâne în vigoare.

Modalități de plată a primelor. Există două categorii mai importante de asigurare de viață permanentă: polițe pentru care primele se plătesc întreaga viață și polițe pentru care primele se plătesc numai o perioadă limitată de timp.

Polițele pentru care primele se plătesc întreaga viață oferă o protecție permanentă, iar primele lor de asigurare se plătesc periodic până când persoana asigurată moare sau până când împlinește 100 de ani. Deoarece statisticile de mortalitate folosite de societățile de asigurări indică faptul că marea majoritatea a persoanelor mor înainte de a împlini vârsta de 100 ani, în cazurile foarte rare când un asigurat împlinește 100 de ani, societatea de asigurări îi plătește în ziua aniversării zilei de naștere întregul beneficiu de deces.

Polițele pentru care primele se plătesc o perioadă limitată oferă o protecție permanentă, dar primele lor sunt plătite numai o perioadă limitată de timp. Deși terminologia s-ar putea să fie confuză, distingem și în acest caz două categorii de polițe de asigurare: unele în care se stabilește un număr fix de prime anuale și altele în care se indică vârsta asiguratului până la care se vor plăti primele de asigurare. Polițele care se plătesc o perioadă limitată acumulează o valoare capitalizată mai mare decât polițele care se plătesc întreaga durată a vieții. Dacă o poliță de asigurare de viață permanentă, care se plătește pe toată durata vieții, are aceeași sumă asigurată ca și o poliță similară, dar care se plătește într-o perioadă limitată, atunci primele de asigurare în cel de-al doilea caz vor fi mai mari. Aceste prime mai mari implică însă o acumulare mai rapidă a economiilor poliței.

Flexibilitatea primelor. Asigurările de viață permanente se încheie pe baza unor contracte de asigurare cu prime fixe. Nivelul acestor prime de asigurare se stabilește la încheierea contractului de asigurare. Dacă polița de asigurare este cu participare, atunci primele respective se vor micșora în funcție de valoarea dividendelor declarate de către societatea de asigurări. Dividendele pot fi uneori destul de mari, mai ales pentru acele polițe de asigurare ce sunt în vigoare de mult timp, însă dividendele nu sunt garantate de către compania de asigurări.

O modalitate destul de agreată de a obține mai multă flexibilitate în cazul acestor contracte cu prime fixe este aceea prin care se folosesc dividendele poliței de asigurare și poate chiar o parte din valoarea economiilor pentru a se acoperi cât mai mult din costul polițelor de asigurare. După un număr de ani, este posibil ca prin această modalitate să se plătească integral polița de asigurare și să se ajungă la un punct de dispariție a primelor. De fapt, primele nu dispar. Ele există, dar au fost plătite prin aceste eforturi suplimentare, folosindu-se dividendele și economiile acumulate de-a lungul anilor. După ce o poliță de asigurare a fost achitată integral, societatea de asigurări garantează că nu va mai solicita nici un fel de prime de asigurare, pentru a menține valabilitatea poliței de asigurare. Atât polițele de asigurare cu participare, cât și cele fără participare pot fi plătite integral, în mod anticipat, dar numai polițele cu participare pot conduce la „dispariția primelor”.

Flexibilitatea sumelor asigurate. În mod tradițional, asigurarea de viață permanentă cu prime fixe de asigurare nu prevede posibilitatea modificării sumelor asigurate. Cu toate acestea, se pot încheia o serie de contracte complementare care să asigure un minimum de flexibilitate a acestor despăgubiri.

În cazul asigurării de viață permanente cu participare, proprietarul poliței de asigurare își poate mări despăgubirile de deces folosind dividendele pentru a cumpăra o poliță de asigurare de viață la termen adițională, pentru un an sau pentru mai mulți ani. Deci, existența acestor dividende poate oferi o oarecare flexibilitate despăgubirilor de deces. De asemenea, polița poate fi răscumpărată parțial sau total, valoarea sumelor asigurate micșorându-se astfel cu valoarea răscumpărării.

Costul protecției. Adevăratul cost al întregii asigurări de viață permanentă este foarte dificil de determinat și este prin natura lui un subiect controversat. În general, se poate totuși remarca faptul că primele de asigurare pentru contractul de asigurare de viață permanentă sunt, față de cele corespunzătoare contractului de asigurare de viață la termen, mai mari, pentru cei tineri, și mai mici, pentru cei în vârstă.

Tehnica primelor de asigurare constante. Contractele de asigurare de viață din această categorie sunt în așa fel elaborate, încât primele de asigurare să fie egale pe întreaga perioadă de plată. Perioada de plată a acestor prime poate fi egală sau mai mică decât perioada de asigurare. Deși teoretic pare simplu, rezultatele tehnicii primelor constante utilizată în asigurarea permanentă se pot constata pe termen lung. Datorită faptului că posibilitate de deces crește odată cu vârsta, costul asigurărilor de viață are și el tendința naturală de a crește odată cu înaintarea în vârstă. Cu toate acestea, pentru polițele de asigurare care oferă protecție pentru o perioadă mai mare de timp este posibil să se calculeze prime de asigurare fixe. Acest lucru se poate realiza, deoarece la persoanele mai tinere probabilitatea de deces este relativ mai mică, mai bine spus mult mai mică decât la persoanele în vârstă. Aceasta face ca pentru persoanele tinere primele de asigurare să fie supraevaluate și deci să se creeze un excedent de prime care favorizează acumularea mai rapidă a capitalului. Această acumulare va acoperi deficitul care se produce la vârste mai înaintate, când crește probabilitatea de deces și primele de asigurare sunt subevaluate.

Deși în primii ani de asigurare, primele constante au o valoare mai mare decât ar fi necesar, având în vedere posibilitatea de deces, ele devin insuficiente pentru acoperirea ratei de mortalitate la vârste mai înaintate. Deci, această metodă de a oferi persoanei asigurate un nivel constant al primelor de asigurare nu reflectă tendința naturală de creștere a ratei mortalității, odată cu înaintarea în vârstă.

În figura 2.3.2.1. se prezintă o ilustrare grafică a tehnicii primelor constante în asigurarea de viață permanentă. În exemplu s-a considerat că persoana care cumpără polița de asigurare are vârsta de 35 de ani și că perioada de asigurare este de 30 de ani. Linia dreaptă din figură reprezintă nivelul primelor anuale constante. Aceste prime anuale constante reprezintă echivalentul matematic al seriei de prime de asigurare crescătoare. Nivelul primelor anuale constante nu reprezintă media aritmetică a primelor anuale crescătoare corespunzătoare polițelor de asigurare reînnoibile. În calculul acestui nivel s-a ținut seama și de următorii factori:

Pierderi prin decese. Unele persoane asigurate nu vor supraviețui să plătească toate primele de asigurare. Pentru a reflecta acest fapt, primele de asigurare aferente polițelor pe termen se ajustează anual, în sensul creșterii lor.

Câștiguri din dobânzi. Excedentul de prime de asigurare din primii ani este investit. Cu câștigurile obținute din aceste investiții se reduc primele de asigurare care, altfel, ar trebui să crească.

Figura 2.3.2.1. Tehnica primelor constante

Deși în primii ani de asigurare, primele constante au o valoare mai mare decât ar fi necesar, având în vedere posibilitate de deces, ele devin insuficiente pentru acoperirea ratei de mortalitate la vârste mai înaintate. Deci, această metodă de a oferi persoanei asigurate un nivel constant al primelor de asigurare nu reflectă tendința naturală de creștere odată cu înaintarea în vârstă a ratei mortalității.

Valoarea capitalizării. Fondurile colectate în primii ani ai poliței de asigurare, corespunzătoare excedentului de prime în raport cu nevoile reale calculate pe baza probabilității de deces, se acumulează în cadrul poliței de asigurare. Acumularea economiilor este rezultatul direct al nivelării primelor anuale de asigurare. Polițele de asigurare care nu au prime anuale constante pot acumula economii, cu condiția ca primele solicitate în primii ani de asigurare ai poliței să fie mai mari decât necesarul calculat.

Deoarece valoarea capitalizării crește continuu în cadrul poliței de asigurare bazată pe tehnica primelor constante de asigurare, rezultă că o parte din solicitările pentru despăgubirile de deces vor fi plătite din aceste capitalizări. Cu alte cuvinte, suma asigurată oferită de societatea de asigurări (care se mai numește și valoare de acoperire a riscului) va descrește odată cu creșterea capitalizării. Ca rezultat al acestui proces, multe persoane văd asigurarea de viață permanentă ca o combinație a protecției prin asigurare care scade continuu cu economiile care cresc continuu. Pentru alții nu este vorba de o combinație a două procese care se dezvoltă separat, ci mai degrabă de un proces complex, cu două componente care se intercondiționează reciproc.

Retrageri parțiale de economii. Retragerile parțiale constituie un produs secundar al planului primelor de asigurare constante. Deținătorii polițelor de asigurare au dreptul la cea mai mare parte sau chiar la totalitatea economiilor acumulate. La terminarea perioadei de asigurare, deținătorii polițelor de asigurare primesc întotdeauna o anumită sumă garantată. Societățile de asigurări sunt solicitate să permită retragerea parțială a economiilor persoanelor asigurate care și-au plătit primele timp de cel puțin trei ani.

Avantaje ale asigurării de viață permanentă

Deoarece asigurarea de viață permanentă oferă o protecție permanentă, ea poate satisface nevoile de asigurare ale unei persoane pe durata întregii sale vieți. Această formă de asigurare poate fi folosită și pentru acumulare de capital. Argumentele de mai sus sugerează concluzia că asigurarea de viață permanentă este utilă oricărei persoane.

Multe persoane cred că asigurarea de viață permanentă constituie o combinație utilă de protecție și de economii. În acest sens, asigurarea de viață permanentă garantează unei persoane obținerea, la un moment dat, a unui capital de o anumită valoare.

Persoana asigurată poate menține protecția toată viața. În acest caz, la moartea ei, despăgubirile de deces vor fi plătite persoanei desemnate prin contractul de asigurare. Dar, dacă persoana asigurată trăiește suficient de mult, perioadă de timp în care s-ar acumula economii, ea ar putea folosi acești bani pentru cumpărarea de bunuri.

Asigurarea de viață permanentă oferă și o anumită flexibilitate. Cea mai mare parte a acestei flexibilități derivă din retragerile parțiale de economii, din posibilitatea de a obține împrumuturi și, respectiv, de a primi dividende, în cazul polițelor de asigurare cu participare. De asemenea, societatea de asigurare poate include o clauză prin care proprietarul poliței poate solicita transformarea ei într-o altă formă de asigurare, fără a face dovada calității de asigurabilitate.

Din punct de vedere fiscal, acumularea de capital în cadrul poliței de asigurare nu este supusă impozitului pe venit. Această caracteristică atrăgătoare este specifică oricărei polițe de asigurare cu posibilități de economisire.

Dezavantaje ale asigurării de viață permanentă

Comparativ cu asigurarea de viață pe termen, asigurarea de viață permanentă nu oferă la el de multă protecție pe o unitate monetară investită. De aceea, pentru cei care au nevoie de o protecție substanțială în caz de deces, dar care dispun de resurse financiare limitate, este indicată polița de asigurare de viață pe termen.

Polița de asigurare de viață permanentă oferă facilități de economisire, devenind pentru proprietarul ei un instrument de investiție. Totuși proprietarul poliței nu poate opta pentru anumite investiții și nici nu poate controla flexibilitatea acumulării de capital. De aceea, se pune problema practică dacă asiguratul dorește să valorifice facilitățile de economisire și de protecție oferite de polița de asigurare de viață permanentă, sau este mai interesat să achiziționeze o poliță de asigurare de viață pe termen, în scopul obținerii protecției și să facă o investiție în afara domeniului asigurărilor.

2.3.3. Asigurarea de viață obișnuită

Este asigurarea în care primele sunt plătite periodic până când asiguratul moare sau atinge vârsta de 100 de ani. Dacă asiguratul este încă în viață la 100 de ani, atunci i se va plăti suma asigurată la acel moment.

Valoarea capitalizată. O poliță de asigurare obișnuită acumulează o anumită valoare. Deținătorul de poliță poate folosi această valoare capitalizată pentru a împrumuta bani sau pentru a cumpăra o poliță cu plata integrală. Dacă deținătorul de poliță nu mai dorește protecție împotriva riscului de deces, el poate răscumpăra polița în schimbul valorii capitalizate a acesteia.

Utilizarea unei asigurări de viață obișnuite

O poliță de viață obișnuită poate fi utilizată atunci când deținătorul de poliță dorește protecție împotriva riscului de deces după împlinirea vârstei de 65 de ani. După cum am menționat mai înainte, asigurarea pe termen nu este indicată pentru protecția pe durata întregii vieți, deoarece primele de asigurare continuă să crească odată cu vârsta. În plus, asigurarea de viață obișnuită poate fi folosită pentru a economisi bani. Valoarea capitalizată poate fi utilizată ca un fond pentru cheltuielile neprevăzute, pentru studiile copiilor sau ca venit suplimentar pentru pensie.

Marele dezavantaj al unei asigurări de viață obișnuite este acela că deținătorul de poliță poate fi subasigurat la achiziționarea unei astfel de polițe, datorită faptului că primele de asigurare, sunt, în general, mai mari decât la asigurările pe termen, până în momentul în care asiguratul atinge o anumită vârstă. Atrași de posibilitatea de economisire, unii deținători de polițe pot cumpăra o poliță de asigurare de viață obișnuită și pot beneficia, ca rezultat, de o protecție insuficientă.

2.3.4. Asigurarea de viață cu plata primei pe o perioadă limitată de timp

Este o formă de asigurare pe întreaga viață în care primele sunt constante, dar plătite numai pentru un anumit număr de ani. După expirarea acestei perioade, polița se comportă ca o poliță de asigurare cu plata integrală a primei.

Aceste polițe pot fi emise având diferite perioade de achitare a primelor, ca 10, 20 sau 30 de ani, dar există și posibilitatea ca primele să fie achitate până în momentul în care persoana asigurată atinge vârsta de 65 sau 70 de ani.

Asigurarea de viață cu plata primei pe perioadă limitată ar putea fi adecvată pentru deținătorii de polițe care doresc ca asigurarea lor de viață să fie plătită în întregime după o anumită perioadă. Marele dezavantaj este, însă, că această formă de asigurare este costisitoare. Deținătorii de polițe dispuși să cheltuiască sume limitate pentru asigurare de viață ar putea fi subasigurați în cazul în care apelează la asigurarea cu plata primelor pe perioadă limitată. Dacă o persoană dorește să beneficieze de protecție permanentă, o soluție mai bună pentru el ar fi să apeleze la o poliță de asigurare de viață obișnuită.

2.3.5. Asigurarea variabilă de viață

Asigurările de viață variabile cu prime de asigurare fixe au fost introduse în SUA în anul 1976, iar cele cu prime de asigurare flexibile au fost introduse în anul 1984. În cele ce urmează ne vom referi numai la prima categorie.

Asigurarea variabilă de viață cu prime de asigurare fixe este asemănătoare cu asigurarea de viață permanentă. Nivelul primelor de asigurare este constant, iar componenta de acumulare de capital se dezvoltă în așa fel, încât devin posibile chiar unele împrumuturi. Diferența principală dintre polița de asigurare variabilă și cea permanentă constă în faptul că asigurarea de viață variabilă plasează riscul investiției asupra proprietarului poliței de asigurare.

În general sunt disponibile mai multe opțiuni de investiție și, deci, proprietarul poliței de asigurare trebuie să aleagă varianta de investiție care îi poate aduce cel mai bun câștig.

Dacă a făcut o alegere bună și investiția făcută se dovedește a fi performantă, persoana asigurată primește o acoperire de asigurare adițională sub forma creșterii beneficiilor de deces. Totodată, persoana asigurată își asumă riscul unei investiții neperformante, caz în care i se reduc beneficiile de deces.

Asigurarea variabilă de viață are o piață de desfacere relativ redusă. În anul 1991, în SUA vânzările de polițe de asigurare variabilă de viață reprezentau numai 1,2% din totalul polițelor de asigurare de viață.

Caracteristici de bază. Cele mai importante caracteristici ale acestei categorii de asigurări de viață sunt următoarele:

deținătorul poliței de asigurare are posibilitatea de a alege una dintre opțiunile de investiție pe care societatea de asigurare i le pune la dispoziție;

beneficiile poliței de asigurare se ajustează în funcție de valoarea investițiilor prevăzute în polița de asigurare, în momentul în care se solicită plata lor;

beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele asigurate inițiale pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, dacă investițiile făcute au fost profitabile.

Ideea de bază a asigurării variabile de viață este aceea că se pot obține beneficii suplimentare printr-o serie de investiții favorabile, acest surplus de beneficii contrabalansând influența inflației de-a lungul anilor asupra sumei asigurate. Totuși, riscul acestor investiții revine proprietarului poliței de asigurare.

Beneficii de deces variabile. Mecanismul poliței de asigurare variabilă de viață este relativ simplu. Polița prevede o protecție cu economii și prime de asigurare constante.

Primele fixe sunt calculate pe baza estimărilor privind rata de rentabilitate a investițiilor. Rata de rentabilitate a investițiilor se numește rata estimată a dobânzii.

Valoarea reală a ratei de rentabilitate a investițiilor va fi probabil diferită de această rată estimată a dobânzii. Dacă valoarea reală va fi mai mică, nivelul primelor de asigurare va fi insuficient. Dacă valoarea reală va fi mai mare, atunci nivelul primelor de asigurare va fi mai mult decât adecvat. În acest caz, excesul obținut în veniturile din investiții va fi folosit pentru a oferi beneficii de deces adiționale. Asigurarea adițională poate fi obținută fie în schimbul unei prime unice, fie în schimbul unor prime constante (atâta timp cât veniturile din investiții continuă să furnizeze sumele necesare pentru aceste prime).

Beneficii de deces minime garantate. Această categorie de asigurări variabile de viață asigură un minimum garantat al beneficiilor de deces. Aceasta înseamnă că, indiferent ce se întâmplă cu investiția făcută, posesorul poliței de asigurare nu va pierde suma asigurată menționată în poliță, care constituie un minim garantat de către societatea de asigurare. Beneficiile de deces pot să se micșoreze, dar numai în cazul în care valoarea lor este mai mare decât cea inițială, ca urmare a investițiilor. Cu alte cuvinte, beneficiile de deces au crescut față de valoare lor inițială. Societatea de asigurări poate decide reducerea beneficiilor de deces, atunci când investițiile devin neperformante, dar numai până la nivelul inițial, respectiv suma asigurată garantată.

Opțiuni de investiție. Economiile poliței de asigurare variabilă de viață pot fi investite direct de către societatea de asigurări sau de către o altă societatea de management financiar. În general, societatea de asigurări oferă posesorului de poliță mai multe opțiuni de a plasa banii. Posesorul poliței de asigurare își poate plasa banii într-un singur fond de investiții sau în mai multe. De obicei, societățile de asigurări permit alegerea mai multor fonduri, cu condiția ca în fiecare dintre ele să se aloce cel puțin 10% din valoarea economiilor.

Transferul riscului. În cazul asigurării de viață variabile, societatea de asigurări își asumă riscul ca rata mortalității să fie mai mare decât cea rezultată din calcul, precum și riscul ca valoarea evaluată statistic a cheltuielilor să fie mai mare decât cea efectivă. Pe de altă parte, posesorul poliței de asigurare își asumă riscul unei investiții care s-ar putea să fie neperformante.

2.3.6. Asigurarea universală de viață

Asigurarea universală de viață este un tip flexibil de asigurare de viață, în care elementele legate de protecție, de economii și de cheltuieli sunt separate.

Această formă a asigurării de viață a devenit cunoscută în ultimii ani. Polițele de asigurare universală de viață sunt frecvent vândute ca un instrument de investiție care combină protecția față de riscul de deces cu posibilitatea de economisire. Deținătorul de poliță are un cont al valorii capitalizate a poliței respective, cont care se creditează cu primele plătite de asigurat și se debitează cu costul efectiv al protecției și cheltuielile de administrare. Soldul contului este apoi creditat cu dobânda la o anumită rată a acesteia. Dacă polița este răscumpărată, valoarea acumulată în cont va fi diminuată cu cheltuielile de răscumpărare, determinându-se astfel valoarea de răscumpărare ce va fi oferită deținătorului de poliță.

La aceste polițe de asigurare, o parte din riscul de deces și o parte din riscul investițional sunt transferate posesorului poliței. Totuși, societatea de asigurări este cea care decide cum vor fi investiți banii și cea care garantează o rată minimă de rentabilitate. Societatea de asigurare poate oferi informații privind modul în care s-a făcut alocarea internă a fondurilor între rezerve, cheltuieli și investiții (uneori aceasta se numește „desfacerea” contractului).

Caracteristici de bază ale asigurării de viață universale

Există două tipuri de asigurare universală de viață. Primul dintre acestea are un nivel inițial de despăgubire prevăzută pentru deces; pe măsură ce polița acumulează valoarea capitalizată, suma destinată protecției scade. Cel de-al doilea tip oferă o despăgubire de deces crescătoare (egală cu suma asigurată plus valoarea capitalizată); pe măsură ce valoarea capitalizată crește, despăgubirea pentru deces, de asemenea, crește. La acest ultim tip de poliță, primele de asigurare sunt mai mari.

Asigurarea de viață are câteva caracteristici:

separarea elementelor referitoare la protecție, economii și cheltuieli;

o rată dată a dobânzii;

o flexibilitate considerabilă;

opțiuni de retrage parțială a unor sume de bani în contul poliței.

În primul rând, așa cum am menționat, avem o separare între cele trei componente ale poliței. Deținătorul de poliță primește o declarație anuală în care îi sunt prezentate primele plătite, suma asigurată în caz de deces, cheltuielile de administrare a poliței, dobânda cu care se creditează contul valorii capitalizate a poliței de asigurare și valoarea de răscumpărare a acesteia.

În al doilea rând, rata dobânzii aplicate valorii poliței este în mod expres specificată. Există două rate de dobândă. Pe de o parte, există rata dobânzii curente, care este mai mare decât rata garantată a dobânzii și care fluctuează odată cu piața, iar pe de altă parte, există o rată a dobânzii minimă garantată, menționată în poliță. Rata dobânzii cu care se creditează contul valorii capitalizate a poliței nu va putea fi mai mică decât rata minimă garantată. În plus, asigurarea universală de viață oferă o anumită flexibilitate. Primele de asigurare pot crește, scădea sau se poate renunța la plata unei anumite rate de primă, atâta vreme cât valoarea acumulată a poliței este suficientă pentru a acoperi costul mortalității și cheltuielile de administrare; de asemenea, suma asigurată în caz de deces poate fi majorată (făcându-se dovada asigurabilității); deținătorul de poliță poate adăuga anumite sume de bani în contul valorii acumulate a poliței sau poate face anumite împrumuturi în baza acestei valori; pot fi adăugați anumiți asigurați în polița respectivă.

În fine, pot fi făcute anumite retrageri parțiale de bani. Pentru fiecare astfel de retragere poate fi impusă o taxă de retragere. Spre deosebire de împrumuturile făcute în contul poliței, o retragere parțială nu îl obligă pe deținătorul de poliță să plătească dobânda pentru sumele retrase sau să le restituie ulterior companiei de asigurare. Retragerea unei sume de bani în contul poliței de asigurare reduce pur și simplu valoarea acumulată a poliței, aceasta putând fi reîntregită prin plata unei prime adiționale, dacă asiguratul dorește acest lucru.

Flexibilitatea beneficiilor de deces. Asigurarea de viață universală prevede două variante de beneficii de deces: beneficii constante și beneficii crescătoare. Nu există un avantaj evident al unei variante față de cealaltă. Există însă preferințe diferite și de aici necesitatea de a elabora două variante. Cea de-a doua variantă este interesantă pentru cei ce doresc să evite efectele inflației. Asigurarea universală de viață permite posesorului unei polițe de asigurare să treacă de la un tip la altul, cu acordul societății de asigurări.

Flexibilitatea poliței. Flexibilitatea poliței de asigurare de viață universală permite posesorilor de polițe de asigurare să treacă de la o formă de asigurare la alta, respectiv de la un tip de despăgubire în caz de deces, la altul. Aceasta se face prin negociere cu societatea de asigurare. Posesorul poliței de asigurare poate negocia totodată creșterile sau descreșterile despăgubirilor obținute în cazul decesului. Creșterea sumei asigurate impune însă o dovadă a calității de asigurabilitate.

Flexibilitatea oferită atât în ceea ce privește schimbarea valorii, cât și a tipului de acoperire permite posesorului poliței de asigurare să-și ajusteze polița, dacă apar schimbări în situația economică a familiei. Ajustările se pot face fără necesitatea încheierii unor contracte separate pentru a suplimenta sau înlocui o poliță de asigurare de bază.

Flexibilitatea primei. Asigurarea de viață universală prevede prime flexibile, lucru care nu se întâlnește la asigurările tradiționale de viață. Asigurarea universală de viață stipulează o primă minimă numai pentru primul an al contractului. După primul an, prima de asigurare aferentă poliței de asigurare universale de viață se plătește după cum dorește posesorul poliței. Se poate propune o primă constantă pentru a menține în vigoare polița sau pentru a obține acumulările de economii dorite. Totuși, posesorul poliței de asigurare poate să sară peste datele scadente ale primelor, poate plăti primele de asigurare la alte date, poate plăti prime suplimentare față de cele fixate sau poate plăti orice sumă dorește pentru fiecare primă. Se prevăd limite maxime și minime ale acestor prime, dar există o largă varietate de opțiuni între aceste limite.

Limita maximă a primelor. Limita superioară a primelor de asigurare se stabilește de către un organism abilitat. Această limită are scopul de a preveni acumularea unor economii ridicate în raport cu suma asigurată. Depășirea acestei limite conduce la modificare contractului. Conform acestui contract modificat, economiile suplimentare vor fi supuse impozitului pe venit. Asigurarea de viață universală cuprinde de obicei o clauză prin care se precizează că societatea de asigurări poate refuza încasarea unor prime de asigurare care depășesc limita maximă.

Limita minimă a primelor. Limita minimă reprezintă nivelul minim al primelor necesar pentru a menține polița în vigoare. Dacă valoarea economiilor poliței acoperă primele nete aferente următoarelor două luni, nu se impune plata nici unei prime. Dacă valoarea economiilor se reduce atât de mult, încât nu mai acoperă primele nete, se impune plata unei prime minime necesare. Aceasta este egală cu prima netă plus marja de cheltuieli. Dacă asiguratul plătește numai prima minimă, atunci valoarea economiilor nu va putea acoperi creșterea cotelor de primă (corespunzătoare vârstei asiguratului) și, prin urmare, în viitor se vor solicita prime mai mari.

Numărul primelor. Se poate întâmpla ca asiguratul să plătească în primul an de asigurare o primă suficient de mare pentru a menține polița în vigoare o lungă durată de timp. De fapt, polița de viață universală poate fi cumpărată și pe baza unei prime unice. Totuși, aceasta nu garantează faptul că prima unică va fi suficientă. Mai precis, dacă experiența de daună a asigurătorului nu corespunde estimărilor, se pot solicita prime suplimentare sau se poate recurge la reducerea despăgubirilor de deces, pentru a putea menține în vigoare polița.

Repartizarea primelor. Există numeroase variante de repartizare a primelor între cheltuieli administrative, protecție și economii. Orice plată a unei prime de asigurare (mai puțin marja pentru cheltuieli dacă este cazul) contribuie la mărirea valorii economiilor. Lunar, pentru aceste economii se oferă dobânzi și se deduc totodată sumele necesare pentru prima netă corespunzătoare riscului existent. Dacă primele de asigurare sunt adecvate, atunci suma dintre:

primele alocate economiilor și

dobânzile câștigate pentru aceste economii

va depăși suma dedusă pentru protecția prin asigurare, valoarea economiilor crescând în cursul perioadei de valabilitate a poliței. Valoarea economiilor va descrește numai dacă suma dintre primele de asigurare și dobânzile obținute din investirea economiilor este insuficientă pentru a acoperi primele nete pentru protecția împotriva riscului de deces și cheltuielile.

Cheltuielile se pot aloca printr-una din următoarele metode generale:

Procent fix din prime pentru cheltuieli. Anumite societăți de asigurare alocă un anumit procent din fiecare primă de asigurare pentru acoperirea cheltuielilor societății. Ceea ce rămâne după reducerea acestui procent fiind alocat economiilor.

Neprecizarea nici unui adaos pentru cheltuieli. Unele societăți de asigurare alocă toate primele fondului de economii al poliței de asigurare și nu solicită în mod explicit un adaos de primă pentru cheltuieli. În schimb, acestea folosesc o parte din venitul din investiții pentru a-și acoperi cheltuielile și repartizează ceea ce rămâne fondului de economii. Societățile de asigurări care folosesc această metodă nu dezvăluie care este partea alocată pentru cheltuieli.

Retrageri parțiale. Polițele de asigurare de viață universale acumulează economii pentru posesorii lor. Spre deosebire de alte forme tradiționale de contracte de asigurare de viață, polițele de asigurare de viață universale permit retrageri parțiale din economiile acumulate.

Posesorul unei polițe de asigurare de viață universală poate retrage o parte din economii, cu condiția ca soldul economiilor să nu scadă sub o anumită valoare. Cele mai multe societăți de asigurare impun un comision de retragere, pentru fiecare retragere parțială.

O retragere parțială a economiilor reduce valoarea acestora în contul poliței de asigurare. Posesorul poliței nu este obligat să ramburseze acești bani sau să plătească vreo dobândă pentru fondurile care au fost retrase. Economiile pot fi readuse la valoarea inițială numai prin plata unor prime de asigurare adiționale.

În cazul unei polițe de asigurare cu beneficii de deces constante, o retragere parțială din economiile acumulate nu are nici un efect asupra despăgubirilor de deces care se vor plăti.

În cazul unei polițe de asigurare cu despăgubiri de deces crescătoare, o retragere parțială poate reduce ușor atât valoarea economiilor acumulate, cât și despăgubirile de deces care urmează să fie plătite.

Sumele retrase care depășesc valoarea primelor de asigurare plătite sunt impozitate ca orice alte venituri ale posesorului poliței de asigurare. Din această cauză, societățile de asigurare sugerează ca aceste extrageri parțiale să nu depășească valoarea primelor de asigurare plătite societății de asigurare.

Rata dobânzii pentru economiile acumulate. Rata dobânzii constituie un element asupra căruia se insistă destul de mult. O poliță de asigurare de viață universală prevede o rată garantată a dobânzii. Societățile de asigurări folosesc rate diferite pentru economiile acumulate, valoarea lor fiind cuprinsă în general între 3,5 și 4,5%. Ratele dobânzilor oferite de societățile de asigurare nu pot depăși o anumită limită impusă de statul respectiv. Totuși, rata dobânzii care se aplică în mod efectiv este mai mare decât valoarea minimă garantată prin polița de asigurare. Valoarea ei este stabilită de către societatea de asigurare.

Informația despre rata efectivă a dobânzii, economiile acumulate, precum și despre rata dobânzii din anii precedenți se pot obține direct de la societatea de asigurări. De asemenea, informații comparative între diferite societăți de asigurare sunt publicate lunar de către instituții specializate.

Prime nete. Primele nete reprezintă sumele solicitate de societățile de asigurări pentru protecția efectivă, în cadrul contractelor de asigurare de viață universale. Primele nete se calculează pe baza ratelor mortalității care se aplică la fiecare 1.000 de unități monetare sumă asigurată. Deși polițele de asigurare de viață universale prevăd o rată de mortalitate maximă garantată, cea care se aplică efectiv este deseori mai mică.

Multe societăți de asigurări au mărit primele nete peste valorile prezentate în momentul cumpărării polițelor de asigurare. Ratele mortalității prezentate în planul poliței de asigurare nu sunt garantate și pot diferi semnificativ de ratele efective aplicate pe durata de valabilitate a contractului de asigurare. Astfel posesorul unei polițe de asigurare de viață universale va suporta o creștere continuă a cotei de primă netă.

Adaosurile de primă pentru cheltuieli. Adaosurile de primă pentru cheltuieli aplicabile în polițele de viață universale variază foarte mult de la o societatea de asigurări la alta.

Aproape fiecare proiect de poliță de asigurare introdus înainte de anul 1982 prevedea în mod explicit cote pentru cheltuielile de funcționare ale societății de asigurare și comisioane. Unele societăți de asigurări încă mai au astfel de cote explicite, aplicate asupra primei colectate de la posesorul poliței de asigurare. Totuși, multe polițe de asigurare de viață universală introduse după anul 1982 prevăd astfel de cote pentru cheltuieli. În schimb, ele se sprijină pe venitul obținut din investiții pentru a acoperi cheltuielile administrative. Ele oferă, pentru economiile acumulate, o rată a dobânzii mai mică decât cea câștigată de societatea de asigurare pentru portofoliul ei de investiții. Concomitent cu eliminarea cotelor pentru cheltuieli, societățile de asigurări au crescut comisioanele de răscumpărare a polițelor, pentru retragerea economiilor sau pentru schimbarea tipului de poliță de asigurare.

Creșterea comisioanelor de răscumpărare a poliței are două motivații:

aceste comisioane descurajează posesorii de polițe de asigurare de viață universale să considere aceste polițe ca pe niște instrumente de investiție pe termen scurt;

aceste comisioane permit societăților de asigurări să își acopere cheltuielile administrative, atunci când polițele se reziliază, respectiv când se renunță la ele înainte de expirarea termenului de valabilitate, sau atunci când sunt schimbate curând după ce au fost cumpărate.

Comisionul de răscumpărare al unei polițe de asigurare are valoarea cea mai ridicată atunci când evenimentul se produce în primul an și apoi descrește gradual în timp, până la anulare, pentru acele polițe de asigurare care au fost în vigoare pe o perioadă mare de 10 – 15 ani. Unele societăți de asigurare folosesc comisioane constante pentru 5 sau 10 ani, după care se micșorează periodic la fiecare 5 sau 10 ani.

Comision de retragere. Aproape fiecare poliță de asigurare de viață prevede un comision de retragere pentru fiecare retragere parțială a economiilor din cont.

Raportul anual al poliței de asigurare. Societatea de asigurare trebuie să pună la dispoziția posesorului poliței de asigurare de viață universală un raport anual care să prezinte în mod sintetic toate tranzacțiile efectuate în cadrul poliței respective în anul precedent. Acest raport poate fi comparat cu planul inițial, pentru a determina dacă s-au adus modificări cotelor de primă sau dacă au apărut variații ale ratei dobânzii.

Utilizarea asigurării universale de viață

Asigurarea universală de viață este adecvată pentru acei deținători de polițe care văd în polița de asigurare atât un mijloc de protecție, cât și un instrument de investiție. De asemenea, este adecvată pentru cei care doresc o anumită flexibilitate în programul lor de asigurare de viață, pe măsură ce condițiile financiare se modifică în timp. Astfel, primele pot fi diminuate și chiar eliminate pentru deținătorii de polițe care devin șomeri sau ai căror copii se află în perioada studiilor universitare. Pentru persoanele care se află în pragul pensionării, primele cresc, în scopul acumulării unor mai mari sume de bani în această perioadă. În fine, asigurarea de viață universală poate fi utilizată pentru a economisi bani în scopuri specifice, cum ar fi cumpărarea unei case, studiile universitare ale copiilor, asigurarea unui venit suplimentar pe perioada pensiei.

Un dezavantaj al asigurării universale de viață este flexibilitatea care permite deținătorilor de polițe să reducă sau să elimine primele; aceștia nu pot fi obligați să plătească în mod regulat. De aceea, asigurarea ar putea ar putea fi întreruptă datorită unei valori acumulate insuficiente pentru a păstra în vigoare polița.

Avantaje ale asigurării universale de viață

În ceea ce privește acoperirea nevoilor de asigurare, această formă de asigurare are utilizări similare cu asigurarea de viață permanentă. Cum am subliniat și mai înainte, asigurarea de viață universală este însă mai flexibilă în privința primelor de asigurare, a despăgubirilor de deces și a retragerilor de economii.

Asigurarea universală de viață este un contract „desfășurat”. Aceasta înseamnă că despăgubirile pentru deces și elementele de cost ale asigurării – dobânzi, cote de primă netă și cote de cheltuieli – sunt separate în polița de asigurare pentru a putea fi evaluate mai ușor. Deoarece dobânda este un element foarte important al costului și deoarece ea influențează acumularea de economii în cadrul poliței, caracterul „desfășurat” al contractului a făcut ca polița de asigurare de viață universală să fie vândută pe piață ca un produs de investiție.

Dezavantaje ale asigurării universale de viață

Aceste dezavantaje, privite din punctul de vedere al consumatorului, tind să se centreze asupra flexibilității plății primelor și, respectiv, asupra posibilității ca persoanele care sunt interesate în asigurarea de viață să nu înțeleagă corect mecanismul de plată al acestora. Pentru unii, aceste facilități înseamnă o lipsă de disciplină în plata riguros programată a lor. De asemenea, s-ar putea să se înțeleagă mai greu mecanismul de menținere în vigoare a poliței de asigurare, atunci când plățile primelor de asigurare se fac aleator, în special în perioadele de declin al ratelor de dobânzi sau în perioadele de creștere a primelor nete.

2.3.7. Asigurarea universală variabilă de viață

Aceasta constituie una dintre recentele inovații în domeniul asigurărilor de viață. Acest produs a fost introdus pe piața americană în anul 1984. Vânzările asigurărilor de viață universală variabile au fost modeste, ele reprezentând în anul 1991 aproximativ 3,9% din totalul noilor produse de asigurare de viață de pe piața americană.

Caracteristici de bază

Asigurarea de viață universală variabilă combină multe dintre caracteristicile asigurării de viață universale cu flexibilitatea investițională specifică asigurării de viață variabile. Produsul este cunoscut și sub alte denumiri, dar cea mai folosită este de asigurare de viață universală variabilă.

Caracteristicile care sunt comune cu asigurarea universală de viață sunt următoarele:

flexibilitatea primelor de asigurare după primul an de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare. Posesorul poliței de asigurare decide dacă, când și cât de mult să plătească. Se pot omite unele prime de asigurare sau se pot plăti prime adiționale, atâta vreme cât limitele maxime și minime sunt respectate;

se poate opta pentru despăgubiri de deces crescătoare sau constante;

posibilitatea de a obține împrumuturi pe baza poliței de asigurare sau retragerii parțiale de economii din contul poliței.

Caracteristicile care sunt similare cu cele ale asigurării de viață variabilă sunt următoarele:

posesorul poliței de asigurare beneficiază de o anumită dobândă garantată sau de o valoare minimă garantată a economiilor;

posesorul poliței de asigurare poate opta pentru investirea economiilor din cadrul poliței de asigurare într-un număr limitat de fonduri;

posesorul poliței de asigurare poate schimba opțiunile de investiții până cel mult de 4 sau 5 ori pe an, fără nici un comision de tranzacționare.

Deoarece posesorul poliței de asigurare își asumă riscul investițional, iar asigurarea universală variabilă de viață este considerată din punct de vedere legal un instrument financiar, asigurarea universală variabilă poate fi comercializată numai de persoanele care au autorizație, atât pentru vânzarea produselor de asigurare, cât și pentru titluri de valoare.

Despăgubirile de deces. Persoanele care vor să se asigure prin acest tip de poliță pot opta pentru varianta cu despăgubiri de deces constante sau, respectiv, pentru varianta cu despăgubiri de deces crescătoare. Indiferent de varianta aleasă, dacă investițiile făcute sunt performante, valoarea economiilor din polița de asigurare va crește. Dar modalitatea efectivă prin care sunt afectate despăgubirile de deces diferă de la o opțiune la alta.

În cazul variantei cu despăgubiri de deces constante, indiferent de performanțele investiției, despăgubirile de deces nu cresc în timp. În schimb, investițiile favorabile și performanțele acestora contribuie la creșterea valorii economiilor, care reduc suma asigurată a poliței și deci prima netă descrește la început și apoi poate să crească odată cu vârsta persoanei asigurate.

În cazul variantei cu despăgubiri de deces crescătoare, remarcăm faptul că despăgubirile de deces cresc cu aceeași valoare cu care crește valoarea economiilor. Spre deosebire de contractul de asigurare de viață variabilă, din câștigurile investiției realizate în cadrul poliței de asigurare de viață universale variabile nu se cumpără o asigurare suplimentară.

Avantaje și dezavantaje ale asigurării de viață universale variabile

Asigurarea de viață universală variabilă este adecvată pentru acele persoane care își doresc în același timp:

flexibilitatea asigurării de viață universală și

abilitatea de a direcționa investițiile prin asumarea riscului investițional.

Dezavantajele acestui produs de asigurare sunt date de cele ale asigurării de viață universale și ale asigurării de viață variabile, reunite. Prețurile de pe piață, precum și alte condiții impuse investițiilor pot influența volumul vânzărilor polițelor de asigurare de viață universale variabile. Nu se garantează nici o valoare minimă pentru rata dobânzii. Această categorie de polițe de asigurare nu este recomandată persoanelor care sunt incomodate de fluctuațiile capitalizării datorită schimbărilor în rata de rentabilitate a investițiilor.

2.3.8. Asigurarea de viață permanentă sensibilă la dobânzi

Unele societăți de asigurare au renunțat să mai elaboreze și să mai comercializeze produse de asigurare de viață universale. În schimb, au încercat să dezvolte produse mai puțin sofisticate decât asigurările de viață universale, care să fie totodată mai puternic orientate spre zona investițională. Așa au apărut polițele de asigurare de viață permanentă sensibile la dobânzi, în care se pune un accent mai mare pe componenta investițională, decât pe cea de protecție.

Caracteristici de bază

Structura de bază a asigurării de viață permanentă sensibilă la dobânzi o constituie asigurarea de viață permanentă, la care s-au făcut două modificări importante:

prima modificare se referă la previziunile privind dobânda maximă și prima netă minimă pe care societatea de asigurare le ia în calcul atunci când se determină nivelul primelor de asigurare;

cea de a doua modificare se referă la fondurile de acumulare, la primele nedeterminate și la comisioanele de răscumpărare incorporate poliței de asigurare.

Fonduri de acumulare. Aceste fonduri sunt constituite în cazul asigurărilor de viață permanente sensibile la dobânzi din suma capitalizată obținută din investiții, pe baza experienței societății de asigurare. De aceea se folosește și sintagma „sensibile la dobânzi”. Pentru a determina fondurile de acumulare se pot folosi două metode:

conform primei metode, societatea de asigurare creează un fond de economii obișnuit, planificat, și un fond destinat acumulării excedentului obținut din dobânzile mai mari decât cele considerate în polița de asigurare;

conform celei de-a doua metode, se folosește un singur fond de acumulare, care reflectă valoarea totală a capitalizării, fără a se face distincție între valoarea prestabilită a economiilor înscrisă în polița de asigurare și valoarea excedentului obținut în cazul unor dobânzi mai mari decât cele anticipate.

Rezultatul final este același, indiferent de metoda folosită. Deoarece aceste polițe de asigurare nu permit retrageri de economii, societatea de asigurare nu este pusă în fața unor variații bruște și neașteptate a acestor fonduri de acumulare.

Prime nederminate. Polița de asigurare de viață permanentă sensibilă la dobânzi prevede o primă maximă garantată, care înseamnă, de fapt, stipularea unei valori maxime periodice pentru prima de asigurare. Valoarea efectivă a primelor va fi mai mică decât valoarea maximă garantată, atunci când experiența societății de asigurare este favorabilă. Este ca și cum societatea de asigurare ar plăti un dividend asiguratului, dar, în locul plății efective, reduce prima de asigurare.

Unele societăți de asigurare garantează nivelul de reducere al primei de asigurare timp 2 sau 3 ani. După această perioadă garantată, reducerea primelor este la dispoziția societății de asigurări.

Polițele de asigurare sunt însă contracte de asigurare cu primele de asigurare fixe și cu termene stabilite pentru plata lor. Posesorul unei astfel de polițe de asigurare nu are libertatea de a sări peste aceste termene fără să plătească primele de asigurare.

Comisionul de răscumpărare a poliței de asigurare. Polița de asigurare permanentă de viață sensibilă la dobânzi tinde să devină agresivă în privința prețului la care se vinde, ceea ce înseamnă profituri limitate pe termen scurt pentru societatea de asigurare. Comisioane de răscumpărare au ca scop să-i descurajeze pe posesorii de polițe să le răscumpere, rămânând în vigoare o perioadă suficient de lungă de timp, pentru ca societatea de asigurări să-și acopere costul de emisiune.

Comisioanele de răscumpărare tind să fie mai mari în primul an al poliței și apoi ele scad treptat pe o perioadă de 15 ani. Unele societăți de asigurare preferă să mențină un nivel constant al acestor comisioane pentru un număr de ani, înainte de a le descrește. În general, aceste comisioane se anulează în momentul în care societatea de asigurare consideră că polița de asigurare și-a acoperit costul integral și este în situația de a aduce profit societății de asigurări.

Determinarea primelor pentru polițele de asigurare permanentă de viață sensibile la dobânzi. Aceste polițe se bazează foarte mult pe experiența actuarială a societăților de asigurare și, de aceea, se consideră o primă de asigurare care nu este precis determinată. În schimb, societatea de asigurare garantează că această primă nu va depăși o valoare maximă. Astfel, polița de asigurare ocupă o poziție undeva în zona de mijloc, între asigurarea permanentă de viață cu prime fixe și cea universală cu prime flexibile. În consecință, asigurarea de viață permanentă sensibilă la dobânzi va avea atât avantajele, cât și dezavantajele celorlalte două tipuri de asigurări.

Figura 2.2. Comparație între diferite tipuri de asigurări de viață.

2.3.9. Asigurarea de viață colectivă

Alături de asigurarea de viață individuală, asigurarea de viață colectivă este, de asemenea, importantă pentru asigurarea stabilității financiare a familiilor. În anul 1995, asigurarea de viață colectivă reprezenta 40% din totalul asigurărilor de viață existente în Statele Unite. Asigurarea colectivă reprezintă o facilitate importantă, pe care mulți patroni o oferă angajaților lor.

Caracteristici de bază

Asigurarea de viață colectivă are anumite caracteristici de bază. În primul rând, multe persoane sunt asigurate în cadrul unui contract principal, care conține clauzele relevante cu privire la acoperirea furnizată. La acest contract principal, părțile contractante sunt: asigurătorul și deținătorul de poliță. În majoritatea cazurilor, deținătorul de poliță este patronul sau angajatorul. Fiecare asigurat individual primește un certificat de asigurare, care dovedește încheierea asigurării.

În al doilea rând, dacă grupul este suficient de mare, se vor lua în considerare, la determinarea cotelor de primă, pierderile suferite de grup în trecut. Experiența grupului privind daunele constituie un factor major în determinarea primei de asigurare.

În al treilea rând, membrii individuali nu sunt obligați, de regulă, să facă dovada asigurabilității. Subscriitorii asigurării colective evaluează caracteristicile generale ale grupului care solicită asigurarea și nu caracteristicile individuale ale fiecărei persoane din grup, pentru a determina dacă grupul poate fi acceptat în asigurare.

În final, pentru angajații asigurați, costul asigurării de viață colective este în general mai scăzut decât în cazul asigurării individuale, deoarece patronul poate plăti o parte sau întregul cost. În plus, asigurarea de viață furnizată este, de obicei, asigurare la termen, care oferă asigurare cu costuri reduse pentru persoanele tinere.

Factorii de subscriere a asigurării colective

Potrivit legislației în vigoare și potrivit practicilor asigurătorilor, majoritatea grupurilor care solicită în prezent asigurare de viață colectivă sunt acceptate. Aceste grupuri includ asociațiile patronilor, asociațiile profesionale, asociațiile absolvenților. Totuși, înainte ca un grup să poată fi asigurat, asigurătorii iau în considerare anumiți factori de subscriere, pentru a determina dacă grupul trebuie să fie acceptat.

În primul rând, grupul nu trebuie constituit numai în scopul cumpărării asigurării. Această condiție protejează asigurătorul împotriva posibilității ca anumite persoane încadrate în categoria substandard de asigurabilitate să se reunească într-un grup pentru a obține asigurare de viață la cote de primă standard.

În al doilea rând, trebuie să existe, pe cât posibil, o fluctuație redusă a persoanelor din grup. Grupurile cu fluctuație mare solicită cheltuieli administrative mari din partea asigurătorului, pentru gestionarea programului respectiv de asigurare. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere și faptul că, în cadrul grupurilor de persoane care prezintă o fluctuație redusă, media de vârstă va crește după o anumită perioadă, fiind necesare cote de primă mai mari.

În al treilea rând, mărimea grupului este un important factor de subscriere. Dacă grupul este mare, pentru determinarea primei se poate utiliza experiența înregistrată în trecut în ceea e privește daunele. Din punct de vedere al subscrierii, grupurile mai mici sunt mai puțin de dorit. În mod tradițional, asigurătorii solicitau un grup de minimum 10 persoane, dar în prezent se asigură chiar și grupuri formate din 3 persoane. Grupurile mici prezintă două probleme majore:

cheltuielile administrative care tind să fie relativ mai mari decât în cazul grupurilor mari;

patronul sau deținătorul pachetului majoritar de acțiuni poate fi interesat în obținerea asigurării, datorită serioaselor probleme proprii de sănătate. Pentru a rezolva aceste probleme, practicile de subscriere ale asigurătorului ar trebui să fie mai restrictive în cazul grupurilor mici (clauze contractuale mai puțin liberale și, în unele cazuri, subscriere individuală).

În plus, un factor important este și procentul minim al salariaților care trebuie să participe la asigurare. Acest procent diferă în funcție de tipul planului de asigurare (contributoriu sau noncontributoriu).

La asigurările de grup, un plan noncontributoriu este cel în care patronul sau angajatorul plătește întregul cost al asigurării.

Un plan contributoriu este un plan în care angajații plătesc o parte sau întregul cost al asigurării de grup.

În cazul planului noncontributoriu, majoritatea asigurătorilor solicită ca la asigurare să participe salariații asigurabili în proporție de 100%, iar în cazul planului contributoriu, 75% din salariații asigurabili. Această condiție protejează asigurătorul împotriva unor situații în care ar accepta în asigurare o proporție mare de persoane cu o stare de sănătate necorespunzătoare.

În final, pot fi luați în considerare și alți factori precum: administrarea eficientă, experiența anterioară a grupului în ceea ce privește daunele, vârsta și sexul membrilor grupului, precum și riscurile legate de meseriile persoanelor care fac parte din grup.

Cerințe de eligibilitate

Angajații trebuie să satisfacă anumite cerințe de eligibilitate, înainte ca asigurarea să intre în vigoare. În primul rând, patronul poate limita acoperirea numai la angajații cu normă întreagă. Patronul determină numărul de ore pentru o normă întreagă, care trebuie să fie cel puțin egal cu 30 de ore săptămânal. În funcție de condițiile practicate de asigurători, pot fi asigurați și angajații cu normă redusă.

În al doilea rând, noii angajați trebuie să parcurgă o perioadă de probă, cuprinsă între una și 6 luni, înainte ca ei să poată fi cuprinși în asigurare. Scopul acestei perioade de probă este de a elimina din asigurare persoanele care lucrează foarte puțin timp pentru firma respectivă, ce se caracterizează printr-o fluctuație mare a personalului.

Dacă planul este contributoriu, noii angajați trebuie să opteze pentru asigurare, fie înainte, fie în timpul perioadei de eligibilitate. Această perioadă de eligibilitate se întinde de obicei pe durata a 31 de zile, în timpul cărora angajatul poate semna cererea de includere în asigurare, fără dovada asigurabilității. Dacă angajatul solicită asigurare după ce perioada de eligibilitate expiră, asigurătorul cere dovada asigurabilității pentru a se proteja împotriva unei selecții nefavorabile.

În final, înainte ca acoperirea să intre în vigoare, angajatul trebuie să fie prezent la muncă. Dacă el absentează ca urmare a unei îmbolnăviri sau a unei vătămări corporale, asigurarea începe în momentul în care angajatul revine la locul de muncă.

Tipul de asigurări

Asigurările de viață colective sunt de mai multe feluri, ele grupându-se, în general, în următoarele categorii:

asigurări pe termen, care se reînnoiesc anual;

asigurări cu primă unică;

asigurări de viață permanente.

Acestea constituie formele tradiționale de asigurări. Dintre formele noi de asigurări se menționează asigurările de viață universale de grup și asigurările de grup pentru supraviețuitori.

Programe de asigurare tradiționale. Aproape toate asigurările de astăzi, încheiate pentru grupuri de angajați, intră în categoria celor cu posibilitate de reînnoire anuală. Ele oferă o protecție pură, fără posibilități de economisire. Dacă unul dintre membrii grupului moare, societatea de asigurări plătește o despăgubire de deces, dar nu plătește nici un fel de beneficii în cazul în care persoana respectivă trăiește mai mult decât perioada asigurată. Polița de asigurare de viață pe termen expiră la fiecare sfârșit de ani, dar se reînnoiește automat. Primele de asigurare pe care trebuie să le plătească patronul sau firma care a contractat polița de asigurare se modifică la fiecare reînnoire a poliței, pentru a reflecta schimbările produse în structura grupului. Popularitatea acestei categorii de polițe de asigurare de grup este generată de trei motive:

primele de asigurare sunt mai mici decât pentru alte forme de asigurare;

este mai simplu de administrat;

oferă o serie de avantaje din perspectiva impozitării veniturilor.

Asigurările de viață cu primă unică constituie o raritate. Polițele de asigurare colectivă cu primă unică se achită integral printr-o singură primă și oferă despăgubiri de deces atunci când asiguratul moare sau împlinește 100 de ani.

Există și forme de asigurare de viață de grup care prevăd posibilități de economisire. În astfel de cazuri, patronul plătește pentru componenta de protecție, iar angajații plătesc pentru componenta investițională. Deși această formă de asigurare a fost populară cândva, ea și-a pierdut din clienți datorită complicațiilor pe care le introduce impozitarea veniturilor.

2.3.9.1. Asigurarea colectivă de viață universală

Aceasta este una dintre noile forme de asigurare de grup pe care patronii le cumpără pentru a oferi avantaje suplimentare angajaților lor. În cazul acestor polițe de asigurare, patronul oferă o serie de servicii angajaților, care sunt deductibile din veniturile impozabile.

Primele plătite se scad din salariile impozitate ale angajaților, deci ale membrilor grupului asigurat. Angajații au dreptul să își aleagă suma asigurată și tipul de despăgubiri de deces, între anumite limite.

Aceeași flexibilitate, care există în cazul asigurărilor de viață universale individuale, se regăsește în cazul asigurărilor de grup. Dar modificarea nivelului de prime este ceva mai complicată în cazul asigurărilor de grup, datorită complicațiilor care apar la impozitarea veniturilor.

2.3.9.2. Asigurarea colectivă pentru supraviețuitori, cu despăgubiri sub formă de rentă lunară

Așa cum reiese și din acest titlu, despăgubirile pentru supraviețuitori nu se plătesc sub forma unei sume unice, ci sub forma unor venituri lunare. Supraviețuitorii persoanelor asigurate trebuie să fie persoane care îndeplinesc această calitate. Unele programe de asigurare impun ca soții să fie căsătoriți o anumită perioadă de timp, unul sau doi ani. Copiii care depind financiar de persoana asigurată pot fi, de asemenea, îndreptățiți să beneficieze de polița de asigurare în cazul decesului asiguratului.

Durata pentru care se plătesc despăgubirile lunare de deces variază de la un program de asigurare la altul. Unele programe prevăd plăți lunare pentru o anumită perioadă de timp, altele, pentru întreaga viață a soției, sau până când copii împlinesc o anumită vârstă. Dacă soțul persoanei decedate se recăsătorește, programele de asigurare încetează plata despăgubirilor de supraviețuitor.

Durata asigurării. În mod normal, asigurare de viață colectivă pentru un grup de tipul patron-angajați nu este afectată de întreruperi temporare ale lucrului, cum ar fi concedii, greve, accidente, îmbolnăviri etc. Protecția este asigurată dacă primele se plătesc în mod normal. Dacă un angajat își reziliază contractul de muncă și părăsește firma, asigurarea va mai fi valabilă încă 31 de zile. Această prelungire de o lună de zile se consideră necesară, persoana respectivă încercând în această perioadă de timp să își găsească un alt loc de muncă unde să-și valideze asigurarea.

Conversia. O trăsătură importantă a celor mai multe programe de asigurare o constituie clauza de conversie, care permite unui angajat să obțină o asigurare individuală dacă își pierde sau dacă își schimbă slujba. Clauza de conversie permite unei persoane care devine șomer ca în timpul celor 31 de zile să obțină o asigurare de viață individuală fără a i se cere să facă dovada calității de asigurabilitate. Clauza de conversie permite fiecărui angajat să cumpere orice formă de asigurare elaborată de societatea de asigurări, cu excepția asigurării pe termen. Sunt puține societățile de asigurări care oferă asigurări pe termen, dar și atunci numai pentru un an, după care posesorul ei va trebui să opteze pentru o altă formă, care să conțină, eventual, și economii. Experiența societăților de asigurare privind conversia unei forme de asigurare de grup într-o formă de asigurare individuală este negativ, deoarece rezultatele nu sunt favorabile din punctul de vedere al societății de asigurări.

Avantajele asigurării colective de viață

Majoritatea planurilor de asigurare de viață colective furnizează asigurare la termen reînnoită anual membrilor grupurilor. Suma asigurată este determinată pe baza unui program, în funcție de venituri, de poziția deținută, de activitatea desfășurată sau poate fi o sumă fixă pentru toți angajații.

Majoritatea planurilor de asigurare la termen au o sumă asigurată egală cu un multiplu al veniturilor anuale ale angajatului respectiv (spre exemplu, suma asigurată poate fi egală cu venitul anual sau dublul venitului anual). Dacă contractul de muncă al angajatului a expirat, acesta are dreptul să schimbe asigurarea la termen cu o poliță individuală cu valoare capitalizată, într-o perioadă de 31 de zile, fără dovada asigurabilității.

Multe planuri de asigurare de viață colective oferă despăgubiri suplimentare în cazul decesului accidental, sau în cazul în care asiguratul suferă anumite vătămări corporale grave, ca pierderea ambelor brațe, pierderea vederii la ambii ochi. Suma plătită în cazul decesului accidental este un multiplu al sumei de bază asigurate (de exemplu, dublul sumei asigurate principale).

În sfârșit, multe planuri de asigurare colective fac posibilă includerea în asigurare, a persoanelor dependente de angajații asigurați. Persoanele dependente includ soțul/soția, copii cu vârsta cuprinsă între 14 zile și 19/21 ani.

Asigurarea de viață a soției/soțului poate fi schimbată, prin opțiunea de conversie, într-o poliță cu valoare capitalizată. În unele state se cere ca această opțiune să fie aplicată în cazul tuturor persoanelor dependente.

Cost redus. Asigurarea colectivă de viață s-ar putea să coste mai puțin decât asigurarea individuală de viață, din următoarele motive:

patronul contribuie la cumpărarea poliței, plătind integral sau parțial primele de asigurare;

cheltuielile societății de asigurări sunt în general reduse, deoarece comisionul agentului de asigurări este mai mic pentru asigurarea colectivă, iar o parte din cheltuielile administrative sunt asumate de către patroni;

cotele de primă egale pe care le presupune în general asigurarea colectivă sunt agreate de grupurile care conțin persoane mai în vârstă.

Simplitate. Una dintre calitățile atractive ale asigurării de grup o constituie simplitatea acesteia:

sumele necesare pentru a plăti contribuția la primele de asigurare se deduc direct din salariul persoanei asigurate;

deciziile de grup care trebuie luate sunt foarte puține;

asigurarea printr-o poliță de grup este avantajoasă, deoarece nu se cere dovada calității de asigurabilitate.

Dezavantaje ale asigurării colective de viață

Deși asigurarea colectivă de viață este, în general, o modalitate avantajoasă de asigurare, există totuși anumite dezavantaje în folosirea ei.

Valoarea despăgubirii. Funcție de experiența societății de asigurare și de programarea despăgubirii, valoarea despăgubirii ce revine unei singure persoane din grupul asigurat s-ar putea să fie mică. De asemenea, schema de structurare a despăgubirilor s-ar putea să conducă la valori mai mici pentru persoanele tinere, care sunt în general plătite mai puțin, dar care în mod paradoxal au nevoie de o mai mare protecție prin asigurare decât persoanele mai în vârstă.

Încetarea contractului de muncă. Asigurarea de viață nu se încheie automat atunci când o persoană din grupul asigurat își pierde locul de muncă. Această asigurare continuă să-i ofere protecție persoanei respective încă 31 de zile.

Pentru cei care își găsesc de lucru în altă parte în această perioadă, extinderea asigurării pentru 31 de zile este extrem de importantă. Pentru cei care nu își găsesc încă de lucru, terminarea asigurării reprezintă un dezavantaj.

Mai mult decât atât, noul patron la care se poate angaja persoana disponibilizată s-ar putea să nu dispună de un contract de asigurare colectivă de viață. De asemenea, se poate întâmpla ca exact în această perioadă de 31 de zile, persoana disponibilizată să se îmbolnăvească grav și să-și piardă calitatea de asigurabilitate.

Asigurarea după pensionare. Un dezavantaj extrem de serios al polițelor de asigurare de viață de grup o constituie lipsa unei protecții după pensionare. Programele de asigurare colectivă de viață oferă în general numai polițe de asigurare la termen, care nu conțin componenta investițională și deci nu acumulează economii, care ar putea fi folosite după pensionare.

Extinderea asigurării și după pensionare ar putea crea probleme. De exemplu, chiar dacă persoana respectivă primește o pensie, plata primelor de asigurare nu se poate face prin reținerea din pensie, așa cum se face cu reținerea din salariu. Totodată, costul asigurării la termen pentru persoanele cu vârstă înaintată este destul de ridicat.

Deși există o serie de probleme, unele societăți de asigurări pot oferi programe de asigurări colective care să continue protecția pentru cei pensionați, dar pentru o perioadă limitată de timp. Despăgubirea care se acordă în această perioadă reprezintă aproximativ 25 – 33% din valoarea despăgubirii înainte de pensionare. De multe ori, patronul este cel care plătește costul integral al acestor despăgubiri de după pensioare.

Lipsa unor servicii profesionale. Asigurarea colectivă de viață se vinde în sistemul produselor de asigurare de masă și deci angajații care vor beneficia de ea s-ar putea să nu primească o consultanță adecvată. Societatea de asigurări și patronul trebuie să prezinte angajaților un sumar al planului de despăgubire și al clauzelor contractuale. Dacă un angajat are nevoie totuși de lămuriri privind o serie de probleme mai puțin obișnuite, atunci societatea de asigurare va încerca să le lămurească împreună cu patronul care a solicitat asigurarea colectivă.

Oricum, trebuie să subliniem faptul că o asigurare colectivă de viață nu poate fi astfel concepută, încât să satisfacă cerințele individuale ale fiecărui membru al grupului asigurat.

2.4. Clauzele contractului de asigurare de viață

Voi prezenta în continuare o parte din cele mai importante clauze contractuale care apar în polițele de asigurare de viață.

Clauza incontestabilității

Clauza incontestabilității precizează faptul că asigurătorul nu poate contesta polița după o anumită perioadă de timp (de obicei 2 ani). Potrivit acestei clauze, asigurătorul are o anumită perioadă de timp (de obicei 2 ani), pentru a descoperi orice nereguli care afectează contractul de asigurare, cum ar fi denaturarea informațiilor de către asigurat. Dacă asiguratul decedează după expirarea acestei perioade, despăgubirile pentru deces trebuie să fie plătite. Scopul clauzei este de a-l proteja pe beneficiar în situația în care asigurătorul încearcă să refuze plata despăgubirii pentru deces, după trecerea mai multor ani de la emiterea poliței. După ce perioada în care polița putea fi contestată a expirat, asigurătorul trebuie să plătească despăgubirea pentru deces.

Clauza sinuciderii

Clauza sinuciderii într-o poliță de asigurare de viață precizează faptul că asigurătorul nu va plăti despăgubirea pentru deces, dacă asiguratul se sinucide în cadrul unei anumite perioade de timp (de obicei 2 ani) de la intrarea în vigoare a poliței.

În mod normal, această clauză se referă la primii 2 ani de valabilitate a poliței; în unele polițe, însă, sinuciderea este exclusă numai pentru primul an. Tot ceea ce va primi beneficiarul sunt primele plătite de asigurat, mai puțin orice împrumuturi făcute în baza poliței. Scopul acestei clauze este protejarea asigurătorului împotriva acelor persoane care cumpără o poliță de asigurare de viață cu intenția de a comite o sinucidere.

Perioada de grație

Perioada de grație reprezintă o prevedere a polițelor de asigurare prin care se specifică faptul că asigurarea rămâne în vigoare un anumit număr de zile (de obicei 30 sau 31 de zile) de la scadența unei rate de primă neachitate, perioadă în care asiguratul poate efectua plata primei fără penalizări.

În mod normal, perioada de grație este de 31 de zile. Polițele de asigurare de viață universală au o perioadă de grație mai mare; de regulă 61 de zile. Dacă decesul apare în timpul perioadei de grație, prima de asigurare neplătită este dedusă din despăgubirea pentru deces plătită de asigurător. Scopul perioadei de grație este de a oferi deținătorului de poliță o anumită flexibilitate la plata primelor, iar polița să nu fie reziliată dacă plata primei este întârziată.

Clauza de repunere în vigoare

Clauza de repunere în vigoare oferă deținătorului de poliță dreptul de a repune în vigoare o poliță de asigurare de viață reziliată, dacă sunt îndeplinite anumite cerințe.

Dacă prima nu este plătită în timpul perioadei de grație, polița poate fi reziliată pentru neplata primei de asigurare, putând fi repusă în vigoare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

polița reziliată trebuie să fie repusă în vigoare în termen de 5 ani;

toate primele de asigurare neplătite, inclusiv dobânzile, trebuie plătite;

polița nu trebuie să fie răscumpărată la valoarea sa capitalizată;

toate împrumuturile făcute în baza poliței trebuie să fie rambursate;

dovada asigurabilității ar putea fi solicitată; de multe ori se renunță, însă, la aceasta, dacă polița este repusă în vigoare într-un interval de 31 de zile de la sfârșitul perioadei de grație.

Declararea falsă a vârstei sau sexului

Este o clauze specifică polițelor de asigurare de viață care precizează faptul că, dacă vârsta sau sexul sunt declarate fals în cerere, despăgubirea pe care asigurătorul o va plăti este suma asigurată corespunzătoare primei plătite de asigurat, dar în condițiile reale de vârstă și sex ale asiguratului.

Desemnarea beneficiarului

Beneficiarul este persoana desemnată în poliță pentru a primi despăgubirea în caz de deces. Tipurile de beneficiari care pot fi desemnați într-o poliță includ:

Beneficiarul primar. Este prima dintre persoanele îndreptățite să primească despăgubirea de deces în cazul decesului asiguratului.

Beneficiarul ocazional. Este persoana îndreptățită să primească despăgubirea pentru deces dacă beneficiarul primar nu este în viață.

Un beneficiar revocabil presupune faptul că asiguratul are dreptul de a modifica beneficiarul unei polițe de asigurare fără consimțământul acestuia din urmă.

Un beneficiar irevocabil presupune că asiguratul nu are dreptul de a modifica beneficiarul unei polițe de asigurare fără consimțământul acestuia din urmă.

Beneficiarul specific. Este beneficiarul numit și care poate fi identificat.

Un grup de beneficiari. În acest caz, nu este identificat un anumit individ ci un grup căruia îi vor fi plătite despăgubirile.

Clauze de cesionare

O poliță de asigurare de viață poate fi cesionată de deținător unei alte părți. Pot exista două tipuri de cesionări:

cesionare absolută: toate drepturile de proprietate pentru o poliță se transferă noului proprietar;

cesionare colaterală: transferă polița de asigurare de viață unei alte părți drept colateral pentru un împrumut. Numai anumite drepturi sunt transferate creditorului pentru a proteja interesele acestuia.

Într-o poliță de asigurare de viață, asiguratul și deținătorul poliței nu sunt în mod necesar aceeași persoană.

Asiguratul într-o poliță de asigurare de viață este persoana a cărui viață a fost asigurată.

Deținătorul unei polițe de asigurare de viață este persoana care deține polița și are anumite drepturi în baza acesteia.

Decesul asiguratului este evenimentul care declanșează plata către beneficiar a despăgubirii de deces. Beneficiarul este în unele cazuri deținătorul poliței, având dreptul de a cesiona, a face împrumuturi în baza poliței sau de a primi dividende.

Opțiuni privind plata dividendelor

Unele polițe de asigurare de viață produc dividende deținătorilor de poliță. Polițele care produc dividende sunt numite polițe participative. Polițele nonparticipative sunt polițele care nu dau dividende deținătorilor lor. Dividendele pot fi plătite dacă asigurătorul a înregistrat o experiență favorabilă în ceea ce privește pierderile, investițiile și cheltuielile. Totuși, deoarece cheltuielile și investițiile asigurătorului nu pot fi garantate, nici dividendele nu sunt garantate.

Deținătorul unei polițe participative are la îndemână următoarele opțiuni privind plata dividendelor:

Plata în numerar. Când este aleasă această opțiune, deținătorul de poliță primește un cec de la asigurător, de obicei la aniversarea poliței. Dividendul este relativ mic în primii ani, dar poate crește semnificativ în anii următori.

Reducerea primei. În cadrul acestei opțiuni, dividendul curent este folosit pentru a reduce prima din anul următor. Această opțiune este adecvată în situația în care primele de asigurare devin apăsătoare din punct de vedere financiar.

Capitalizare. Dividendele pot fi capitalizate, folosindu-se o dobândă, la o rată a dobânzii la discreția asigurătorului, dar cu respectarea ratei minime a dobânzii menționat în poliță. Deținătorul de poliță poate retrage dividendele acumulate și dobânzile în orice moment. Dacă nu au fost retrase în timp, dividendele acumulate și dobânda sunt plătite la survenirea decesului, în plus față de despăgubirea cuvenită.

Utilizarea dividendelor pentru obținerea unei sume asigurate suplimentare Sub această opțiune, dividendele sunt utilizate pentru a obține o sumă asigurată adițională, la asigurările permanente de viață cu plata integrală a primei. Dividendul este aplicat ca o primă netă unică. Această opțiune se recomandă atunci când asiguratul nu mai îndeplinește condițiile de asigurabilitate și are nevoie de o protecție suplimentară.

Asigurarea pe termen de un an. Unele polițe permit ca dividendele să fie utilizate pentru a cumpăra asigurarea pe termen de un an de zile. Dacă asiguratul decedează în timp ce asigurarea este în vigoare, suma asigurată la termen este adăugată la despăgubirea inițială pentru deces.

Opțiuni de conservare a valorii capitalizate

O poliță de asigurare de viață cu valoare capitalizată conține clauze care protejează deținătorul de confiscare valorii capitalizate, dacă polița este întreruptă. Toate statele au anumite legi care solicită asigurătorilor să plătească cel puțin o sumă minimă dacă o poliță cu valoare capitalizată este răscumpărată.

Deținătorul de poliță are următoarele trei opțiuni:

Numerar. Polița poate fi răscumpărată la valoarea de răscumpărare și, în acest caz, protecția prin asigurare încetează. Valorile capitalizate sunt relativ mici în primii ani, dar pot ajunge în timp la valori semnificative.

Asigurare în sumă redusă cu prima plătită integral. Valoarea capitalizată a poliței poate fi considerată ca o primă unică pentru a cumpăra o asigurare cu o sumă asigurată mai mică. Suma asigurată depinde de vârsta asiguratului, de suma capitalizată și de estimările cu privire la rata dobânzii și la mortalitate, menționate în poliță. Polița achiziționată este identică cu polița inițială, doar suma asigurată fiind mai mică.

Asigurarea la termen cu sumă asigurată majorată. În cadrul acestei opțiuni, valoarea capitalizată este utilizată pentru a mări suma asigurată, sub forma unei asigurări la termen cu prima achitată integral. Despăgubirea în caz de deces este egală cu întreaga sumă asigurată, dar perioada de asigurare este limitată.

Clauza împrumutului în baza poliței

Polițele cu valori capitalizate conțin, de asemenea, o clauză care permite deținătorului de poliță să împrumute valoarea capitalizată a poliței. Cu excepția unui împrumut acordat pentru plata unei prime, asigurătorul poate amâna acordarea unui astfel de împrumut pe o perioadă de până la 6 luni.

Majoritatea asigurătorilor menționează în poliță o rată fixă a dobânzii pentru împrumut. Rata acestei dobânzi pentru cele mai noi polițe este de 8%; la polițele mai vechi, rata dobânzii este de obicei mai mică (5 sau 6%). Unii asigurători au o rată variabilă de dobândă.

Orice dobândă neplătită este adăugată la împrumut. Dacă asiguratul decedează înainte ca împrumutul să fie rambursat, suma asigurată este redusă cu suma totală a datoriilor.

În plus, există o altă clauză care prevede că o primă neachitată este în mod automat dedusă la expirarea perioadei de grație din valoarea capitalizată. Scopul acestei clauze este de a preveni rezilierea poliței datorită neachitării unei prime.

Opțiuni de reglementare

Opțiunile de reglementare se referă la modalitățile de plată a despăgubirilor în contul unei asigurări de viață către beneficiari.

Despăgubirile pentru deces sunt de regulă plătite în sumă unică beneficiarului desemnat sau beneficiarilor desemnați. Totuși există și alte opțiuni de reglementare a despăgubirilor pentru deces. Deținătorul de poliță poate alege una dintre aceste opțiuni înainte de producerea decesului. Dacă deținătorul de poliță nu a făcut nici o opțiune, beneficiarul are dreptul să aleagă metoda de plată după ce survine decesul asiguratului.

Opțiunile de reglementare includ următoarele:

Opțiunea de plată a dobânzii. În cadrul acestei opțiuni, asigurătorul reține suma corespunzătoare despăgubirii în caz de deces, și periodic plătește beneficiarului o dobândă. Rata dobânzii este menționată în poliță, asigurătorul putând, totuși, plăti o rată mai mare. Beneficiarul poate retrage o parte din despăgubirea cuvenită în caz de deces, oricând în cursul perioadei de valabilitate a poliței. Această opțiune este potrivită pentru situațiile în care fondurile nu vor fi solicitate până la o anumită dată.

Opțiunea de plată a despăgubirilor pe o perioadă determinată de timp. În cadrul acestei opțiuni, sumele corespunzătoare despăgubirilor vor fi plătite beneficiarului sau beneficiarilor într-o anumită perioadă de timp, cuprinsă de obicei între 1 și 30 ani. Deținătorul de poliță sau beneficiarul selectează numărul de ani în care vor fi plătite despăgubirile. Dacă beneficiarul primar decedează înainte de a primi toate sumele, acestea sunt plătite unui beneficiar ocazional sau moștenitorului averii beneficiarului primar. Această opțiune este adecvată, atunci când beneficiarul are nevoie de primirea unor sume de bani în timpul unei anumite perioade (perioada de readaptare, perioada de dependență, perioada de întrerupere temporară a ajutorului social).

Opțiunea de plată periodică a unei sume fixe. Potrivit acestei opțiuni este plătită periodic o sumă fixă beneficiarului. Aceste plăți se fac în mod obișnuit lunar, dar sunt posibile și plăți la intervale mai mari. Deținătorul de poliță sau beneficiarul solicită suma lunară ce urmează a se plăti și, în aceste condiții, plățile continuă până când se epuizează, atât principalul, cât și dobânda. Această opțiune poate fi utilizată pentru a asigura beneficiarului venit lunar în timpul perioadelor de readaptare și dependență.

Opțiunea de plată a despăgubirii pe toată durata vieții. Despăgubirile de deces pot fi plătite în rate sub forma unui venit pe viață. Sunt posibile câteva variante. În una dintre acestea se plătește un venit periodic beneficiarului numai cât timp acesta este în viață; după ce beneficiarul moare nu se fac plăți suplimentare. În cadrul unei alte variante se garantează un anumit număr de plăți (10 sau 12 ani). Dacă beneficiarul primar decedează înainte de a primi toate sumele garantate, cele rămase sunt plătite unui beneficiar ocazional sau moștenitorului averii beneficiarului primar. În final, printr-o altă opțiune se poate plăti un venit periodic la două persoane pe întreaga durată a vieții lor (soț și soție).

2.5. Clauzele suplimentare ale asigurării de viață

Unei polițe de asigurare de viață i se pot adăuga câteva clauze suplimentare care oferă unele avantaje față de polița inițială.

Cele mai obișnuite clauze suplimentare includ următoarele:

renunțarea la primă;

despăgubirea pentru moarte accidentală;

garantarea asigurabilității;

clauze costului vieții;

despăgubirea în cazul morții rapide.

Renunțarea la primă

Această clauză stabilește faptul că, dacă asiguratul ajunge în incapacitate totală de muncă înainte de o anumită perioadă, se renunță la primele datorate de acesta pe timpul perioadei de incapacitate. Această clauză poate fi adăugată la majoritatea polițelor de asigurare de viață individuale. În unele polițe, ea este automat inclusă ca parte a contractului.

Pentru a se renunța la plata primelor, trebuie să fie satisfăcute anumite cerințe. În primul rând, asiguratul trebuie să ajungă în incapacitate totală de muncă înainte de o anumită vârstă (60 sau 65 de ani). În al doilea rând, asiguratul trebuie să se afle în incapacitate de muncă o perioadă neîntreruptă de 6 luni (4 luni în unele polițe). În al treilea rând, trebuie să fie satisfăcută definiția incapacității din polița de asigurare.

Despăgubirea în cazul morții accidentale

Această clauză într-o poliță de asigurare de viață dublează (sau triplează) suma asigurată, dacă asiguratul decedează în urma unui accident.

Câteva cerințe trebuie satisfăcute pentru a beneficia de aceste despăgubiri. Mai întâi, decesul trebuie să rezulte direct dintr-o vătămare corporală accidentală. În mod obișnuit este exclus decesul ca urmare a unei îmbolnăviri, a unei sinucideri, al unui război, ca urmare a comiterii unei crime, decesul ca urmare a inhalării de gaz sau fum, anumite activități aviatice. În al doilea rând, decesul trebuie să survină în cadrul unui anumit număr de zile, de obicei 90 de zile după accident. Unele polițe prevăd o perioadă mai lungă: 180 de zile sau un an. În final, decesul trebuie să survină înainte de împlinirea unei anumite vârste (65 sau 70 de ani).

Garantarea asigurabilității

Clauza garantării asigurabilității permite deținătorului de poliță să cumpere sume suplimentare de asigurare de viață, fără a face dovada asigurabilității. Scopul clauzei de garantare a asigurabilității este de a garanta asigurabilitatea în viitor a asiguratului în situația în care, datorită stării de sănătate precare, acesta devine neasigurabil. Clauze permite mărirea sumei asigurate în cazul asigurării de viață la fiecare trei ani fără dovada asigurabilității, până la o anumită vârstă.

Clauza costului vieții

Această clauză permite deținătorului de poliță să cumpere (fără dovada asigurabilității) asigurarea la termen pe o perioadă de 1 an egală cu suma asigurată a poliței înmulțită cu variația procentuală a indicelui prețurilor de consum. Prin ajustarea sumei asigurate la inflație, se urmărește protejarea puterii reale de cumpărare a acesteia.

Despăgubirile în cazul morții rapide

Această clauză permite asiguraților care suferă de boli incurabile să primească o parte sau totalitatea beneficiilor din asigurarea de viață înainte ca decesul să se producă. Există trei clauze:

prima dintre acestea permite asiguraților cu o speranță de viață cuprinsă între 6 luni și I an să beneficieze de o parte sau de totalitatea despăgubirilor pentru deces;

cea de-a doua clauză permite asiguraților care suferă de boli foarte grave (cancer, îmbolnăvirea arterei coronariene, SIDA) să primească o parte din suma asigurată;

asigurații care necesită îngrijire pe termen lung pot primi o parte din suma asigurată pentru a plăti costul acestei îngrijiri.

2.6. Subscrierea asigurării de viață

Subscrierea asigurării de viață individuale se va analiza pe scurt în continuare. Subscrierea asigurării de viață se efectuează cu privire la procesul selectării și clasificării solicitanților unei asigurări de viață. În urma unei selectări și clasificări atente a solicitanților de asigurări de viață, cei acceptați trebuie să fie încadrați într-o clasă corectă de subscriere, iar primele plătite să reflecte corect riscurile pentru această clasă.

Standardele de subscriere ale asigurătorilor ar trebuie să fie suficient de cuprinzătoare, încât majoritatea solicitanților să fie acceptați în asigurare la cote de primă standard. Numărul mare de respingeri poate avea drept consecințe creșterea cheltuielilor de funcționare ale asigurătorului, reducerea vânzărilor și o pierdere a potențialilor asigurați.

Factorii de subscriere

Asigurătorii de viață folosesc un număr important de factori de subscriere pentru a determina dacă solicitanții asigurării de viață pot fi acceptați în asigurare sau sunt neasigurabili. Cei mai importanți factori sunt:

Vârsta. Rata mortalității este corelată cu vârsta. În general, cu cât solicitantul este mai în vârstă, cu atât prima este mai mare.

Sexul. Femeile au o speranță de viață mai mare decât bărbații, la aceeași vârstă. De aceea, femeilor li se aplică de obicei prime de asigurare mai mici decât bărbaților.

Statura. Statura se referă la legătura dintre înălțime, greutate și talie. Ratele de mortalitate sunt substanțial mai mari pentru persoanele supraponderale.

Condiția fizică. În funcție de suma asigurată dorită, solicitantul ar putea fi supus la anumite teste, pentru a i se determina condiția fizică. Aceste teste includ: analiza sângelui, testele de urină pentru a se detecta bolile de rinichi, testul SIDA, o electrocardiogramă pentru detectarea bolilor de inimă.

Starea sănătății în trecut. Solicitanții sunt întrebați dacă au suferit anumite boli în trecut, dacă au beneficiat de tratament pentru consumul de droguri sau alcool sau dacă în trecut li s-a refuzat solicitarea pentru asigurarea de viață sau li s-a oferit această asigurare la cote de primă mai mari decât cele standard.

Antecedente în familie. Ținându-se seama că anumite afecțiuni ale sănătății sun ereditare, solicitanții sunt chestionați cu privire la bolile existente în familiile lor.

Fumatul. Datorită faptului că fumătorii au rate de mortalitate mai mari decât nefumătorii, solicitanții sunt întrebați dacă fumează sau când au întrerupt fumatul.

Practicarea sporturilor periculoase. Unele sporturi sunt periculoase și pot crește riscul de deces. aceste activități includ schiul nautic, planorismul, cursele de mașini.

Obiceiuri. Solicitanții sunt chestionați cu privire la folosirea alcoolului și drogurilor. Totuși, alcoolicii care au urmat cu succes un tratament sau nu au mai consumat alcool pentru un anumit număr de ani, pot fi asigurați la cote de primă standard. Sunt luați în considerare și alți factori, inclusiv probleme financiare serioase, ca falimentul.

Domiciliul. Ratele de mortalitate variază în lume datorită standardelor diferite de viață, climei, răspândirii bolilor, condițiilor de salubritate, războaiele și altor factori. Solicitantul poate avea în vedere să locuiască într-o țară străină sau să călătorească și trebuie chestionat în legătură cu acest lucru.

Ocupația. Anumite meserii prezintă rate ale accidentelor relativ mari, în timp ce altele expun muncitorii la anumite tipuri de boli profesionale. Locurile de muncă cu un grad ridicat de pericol includ: exploatările miniere, fabricile de cherestea, construcțiile, fermele și alte meserii în care muncitorii sunt expuși la praf și substanțe toxice.

Deciziile de subscriere

După evaluarea informațiilor furnizate de solicitant și a informațiilor obținute din alte surse, sunt luate deciziile de subscriere. În primul rând, solicitantul ar putea fi categorisit ca standard, percepându-se o cotă de primă normală pentru acoperirea dorită. Statistic, s-a constatat că mai mult de 90% dintre solicitanții asigurărilor de viață sunt acceptați la cote de primă standard.

În al doilea rând, solicitantul poate fi încadrat ca substandard, percepându-se o cotă mai mare de primă. Aproximativ 6 – 7% din solicitanți sunt asigurați la cote de primă substandard. Solicitantul asigurării poate fi respins. Aproximativ 6 – 7% dintre solicitanți sunt asigurați la cote de primă standard. Există, de asemenea, posibilitatea ca solicitantul asigurării să fie respins. Aproximativ 3% dintre solicitanți se găsesc în această situație.

În plus, unele persoane solicită asigurarea de viață în cadrul unei grupe de risc preferențiale. Asigurarea de viață este oferită la cote de primă reduse persoanelor a căror rată a mortalității este presupusă a fi mai scăzută decât media. Aici se încadrează numai acele persoane care au o condiție fizică foarte bună, nu au antecedente, iar greutatea corporală, ocupația și obiceiurile personale indică un risc de deces mai scăzut decât media. Asigurarea va trebui să aibă, ca și în celelalte cazuri, o sumă asigurată minimă.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ ALLIANZ-ȚIRIAC

3.1. „ALLIANZ GROUP” – scurt istoric

Allianz Group are o istorie îndelungată și o tradiție bogată. Înființat în 1890 în Germania, grupul se număra, astăzi, între cei mai importanți furnizori de servicii financiare – asigurări, servicii bancare și de administrare a activelor – din lume. Allianz este reprezentată în peste 75 țări, deservind mai mult de 60 milioane de clienți pe tot globul. Stabilitatea, serviciile calitativ superioare și experiența din cadrul Grupului sunt bazate pe implicarea angajaților societății.

Societățile ce s-au alăturat Grupului Allianz dețin, în general, o poziție puternică pe piețele din Europa, America de Nord și de Sud și Australia, ca și în cadrul piețelor în curs de dezvoltare din Asia și Europa de Est.

Allianz este cel mai important Group internațional de asigurări prezent în Europa Centrală și de Est:

Tabel 3.1.1. Sursa: Raportări Allianz-Țiriac Asigurări

Prin expansiunea susținută din ultimii ani, și creșterea internațională a Grupului acesta a devenit o prezență multinațională, peste 60% din totalul mondial al angajaților lucrând în afara Germaniei. În jur de 180.000 de persoane de diverse naționalități, religii și specializări, activează în cadrul Grupului Allianz.

Grupul Allianz este organizat pe principiul descentralizării, actualmente cuprinzând circa 700 de filiale. Printre cei mai importanți membri europeni și nord-americani ai Grupului se numără: Assurances Generales de Grance (AGF), Cornhill Insurance (Marea Britanie), Riunione Adriatica di Sicurta (RAS-Italia), ELVIA (Elveția), Fireman’s Fund (SUA). În mai 2000, PINCO Advisors, manager de active din SUA, s-a alăturat Grupului.

Grupul Allianz a ajuns în prezent a-2-a companie de asigurări din lume și cel mai important asigurător din Europa fiind cotată AA- de firma de rating Standard & Poors; AM Best: A+

Veniturile din prime brute subscrise obținute de Grupul Allianz au crescut de la 68.7 mld € în 2000 la 85,0mld € în 2003.

Figura 3.1.1 Sursa: Raportări Allianz-Țiriac Asigurări

Acestea sunt superioare Produsului Intern Brut al României, astfel în anul 2000 Allianz Group a încasat venituri în valoare de 68,7 miliarde € în condițiile în care P.I.B.-ul României atingea valoarea de 40,2 miliarde €. Aceeași tendința s-a menținut și în anii următori inclusiv în anul 2003 când veniturile Allianz Group depășea P.I.B.-ul României cu 36,4 miliarde €.

Figura nr.3.1.2. Sursa B.N.R.

Acțiunile Allianz sunt cotate atât la toate bursele de valori germane cât și la cele din New York, Paris, Zurich și Londra. Din 23 iulie 2001, Allianz a preluat banca Dresdner Bank, a treia ca mărime din Germania , urcând împreună pe locul 4 în topul instituțiilor financiare din lume.

Clienții Grupului Allianz, beneficiază de numeroase avantaje deoarece printr-un singur asigurător, clienții au parte de o susținere internațională, iar prin transferul masiv de cunoștințe, produsele ce se bucură de succes într-o țară pot fi adesea importate și pe alte piețe.

Grupul Allianz este prezent în cele mai importante puncte, peste tot în lume: Africa de Sud, Brazilia, Belgia, Camerun etc. În domeniul asigurărilor ocupă locul 2 la nivel mondial după AXA, fiind urmată de CGNU, Generali, AIG.

Cei mai mari clienți ai Grupului Allianz la nivel mondial sunt: Reebok, Air France, Levi’s, Pirelli, CNN, Lufthansa, Mercedes.

3.1.1. Allianz-Țiriac Asigurări S.A – evoluție

Allianz-Țiriac Asigurări S.A., una dintre cele mai importante companii de asigurare din România, a rezultat prin preluarea, în luna august 2000, a pachetului majoritar de acțiuni a societății Asigurări Ion Țiriac S.A. (ASIT) de către Allianz AG din Germania.

Allianz-Țiriac Asigurări S.A. a ales să-și definească identitatea prin promovarea a două mărci complementare, a căror alăturare concentrează atributele succesului „Allianz” și „Țiriac”, nume ale unor mărci exponente ale forței financiare internaționale pe de o parte, ale spiritului întreprinzător local de cealaltă parte. Intrarea companiei din România în rețeaua Grupului Allianz a însemnat transformarea Allianz Țiriac într-o afacere la standarde internaționale, solidă din punct de vedere financiar și promovând cele mai înalte standarde ale etici în afaceri.

Societatea ASIT constituită în anul 1994, și-a consolidat poziția pe piața românească a asigurărilor, devenind încă din anul 1995 prima societate în topul companiilor private de asigurări din România. Societatea ASIT a cunoscut în cei șase ani de la înființarea sa o evoluție permanent ascendentă atât în ceea ce privește creșterea numărului de clienți, a volumului primelor încasate, în diversificarea portofoliului de asigurări cât și în lărgirea ariei teritoriale.

Societatea operează printr-o rețea de 160 unități ce acoperă întreg teritoriul țării, cuprinzând 41 de sucursale și 119 agenții și puncte de lucru.

Societatea Allianz-Țiriac Asigurări S.A. numără în prezent mai mult de 1100 angajați, dezvoltând, totodată, o rețea de distribuție formată actualmente dintr-un număr de peste 500 consultanți financiari asigurări de viață, respectiv aproximativ 4000 de agenți de vânzări. Compania (ASIT) și-a început activitatea in 1994 cu 37 de angajați în 8 sucursale, numărul acestora crescând in fiecare an cu aproximativ 15%, pe măsură ce s-au înființat noi sucursale și agenții.

Creșterea calității și adaptarea serviciilor acordate clienților este unul din obiectivele principale ale societății. Clienții beneficiază de forme de asigurare adecvate activităților specifice și de o soluționare promptă a daunelor.

Calitatea serviciilor de asigurare oferite de Allianz-Țiriac Asigurări este susținută și prin reasigurarea acestora, care reprezintă unul din instrumentele principale de protecție a intereselor și rezultatelor financiare ale societății. Astfel, protecția maximă a clienților și siguranța oferită acestora sunt determinate și prin politica de reasigurare, care stă la baza susținerii strategiei și politicii societății, pe termen scurt, mediu și lung. Reasigurătorii societății Allianz-Țiriac Asigurări sunt :

Allianz AG;

Munich Re;

GE Frankona;

Hannover Re;

Various Syindicate Lloyd’s;

Royal&Sun Alliance;

Swiss Re;

Partner Re;

SCOR;

SOREMA;

Gerling Globale etc.

Pentru rezultatele economice înregistrate și pentru activitatea sa, societatea a primit următoarele premii:

„Asigurătorul anului 1999” acordat de revista „Piața Financiară”;

„Compania Anului 2000 – asigurări non-viață” acordat de revista Primm;

„Asigurătorul anului 2001” acordat de revista „Piața Financiară”;

„Compania anului 2001” acordat de revista Primm;

Structura portofoliului de asigurări al societății Allianz-Țiriac asigurări S.A. cunoaște o paletă largă de forme de asigurare, care cuprinde : asigurări generale, asigurări de viață, asigurări obligatorii.

La sfârșitul ale anului 2003, societatea Allianz-Țiriac Asigurări S.A., deținea prima poziție pe piața românească de asigurări (viață+non-viață) cu o cotă de piață de 19,15% în comparație cu anul 2002 când cota de piață era de 17.2% și de anul 2001 când deținea 14.09% din piață.

Figura 3.1.1.2. Sursa: Raportări Allianz-Țiriac Asigurări

În ceea ce privește primele brute subscrise ale anului 2003, atât pentru asigurările de viață cât și pentru asigurările generale, Allianz-Țiriac ocupă prima poziția cu 137.03 mil. Euro, urmată îndeaproape de Asirom cu 132,22 mil. EUR.

Actuala poziție, a societății Allianz-Țiriac S.A. Asigurări, pe piața românească de asigurări este rezultatul îmbinării dintre experiența pe piața locală, calitatea managementului și profesionalismul angajaților săi, la nivel național și experiența, puterea financiară și renumele internațional a Grupului Allianz.

Tabel 3.1.1.1 Sursa: Profil asigurări nr.2 /2004.

3.2. Tipologia asigurărilor de viață

3.2.1. Activitatea Allianz-Țiriac pe segmentul asigurărilor de viață-dinamica

Creșterea spectaculoasă a veniturilor realizate de Allianz-Țiriac din vânzarea polițelor de asigurări de viață este caracteristică perioadei de început de activitate. Anul 2003 a fost practic, al doilea an întreg în care compania a operat pe acest segment, în România.

În conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS), volumul operațiunilor de asigurări de viață derulată de Allianz-Țiriac Asigurări a înregistrat o creștere de peste două ori și jumătate. Primele brute subscrise în anul 2003 s-au ridicat la 2,6 milioane de euro, cifră care evidențiază exclusiv elementele de venituri din prime realizate de asigurător aferente riscului aflat în sarcina acestuia. Adăugând la această valoare sumele reprezentând clasamentele în unități de cont aferente produselor de tip unit-linked pentru care riscul investițional este asumat de asigurat, nivelul vânzărilor de polițe de asigurări de viață (inclusiv contribuția clienților în contul produselor cu componentă investițională) contabilizează o valoare echivalentă cu aproximativ 4,7 milioane euro, cu peste 2,7 milioane euro mai mult decât în anul 2002 (135%). Aceste rezultate au condus la dublarea cotei de piață a Allianz Țiriac în anul 2003 ajungând până la 2,8% (1,4% in 2002), în contextul în care piața asigurărilor de viață a avut un ritm anual de creștere mult mai ponderat: în jur de 17%.

Activitatea de asigurări de viață:

Tabel nr.3.2.1.1 Sursă: raportul anual Allianz-Țiriac 2003

Rezultatele financiare obținute în 2003 evidențiază primele efecte ale eficientizării activității pe această casă de asigurări. Au fost introduse noi instrumente de control ale activității de subscriere, precum și programe eficiente de motivare a personalului cu sarcini de vânzare.

3.2.2. Tipuri de asigurări

Din punctul de vedere al structurii portofoliului, polițele de asigurări de viață cu componentă investițională sunt cele care au contribuit într-o proporție covârșitoare la realizarea veniturilor din prime. 81% din veniturile anuale, echivalentul a 4 milioane de euro, reprezintă prime de asigurare tip unit-linked. Această situație este explicabilă, în condițiile în care polițele aparținând respectivei categorii de produse au fost, până în prima parte a anului 2003, singurele tipuri de polițe de asigurări de viață oferite de Allianz Țiriac Asigurări. Valoarea investițiilor efectuate de companie în contul deținătorilor de polițe de asigurări cu componentă investițională s-a triplat, practic ajungând la 1,3 milioane de euro.

3.2.2.1. ALIAT – protecție și investiție

Allianz Țiriac operează pe segmentul asigurărilor de viață din România începând din toamna anului 2001, primele produse specifice comercializate fiind cele care, pe lângă componenta de protecție, oferă programe investiționale constând în plasamente pe piețele financiare locale și internaționale. Este vorba așa-numitele polițe tip unit-linked, purtând numele de marcă Aliat. Timp de doi ani în perioada 2001-2003 Allianz Țiriac Asigurări a oferit clienților săi exclusiv produse de asigurări cu component investițional.

Asigurarea de viață tip unit-linked combină avantajele investiției pe piețele externe de capital cu protecția oferită de produsele tradiționale de asigurare.

În caz de deces al persoanei asigurate, beneficiarii desemnați în polița de asigurare vor primi indemnizația de deces calculată ca cea mai mare valoare dintre suma asigurată înscrisă în poliță și valoarea contului beneficiarului.

Dacă doriți, puteți continua investiția și după data de maturitate a contractului. În acest caz veți primi oricând contravaloarea contului dvs.

Aveți posibilitatea de a vă proteja împotriva inflației, acceptând oferta Allianz-Țiriac de indexare anuală a primei de asigurare și ajustare corespunzătoare a sumei asigurate.

3.2.2.2. START

Primul produs de asigurări de viață de Allianz Tiriac, care operează după principiile unei polițe de asigurări de viață cu capitalizare, a fost lansată în primăvara anului 2003 oferit publicului din România sub numele de marcă Start, asigurare de renta pentru studii și dota pentru căsătorie reprezintă un instrument extrem de util pentru planificarea, din perspectiva financiară, a viitorului familial, în condiții de maximă siguranță.

Start asigură, în primul rând protecția caracteristica unui produs clasic de asigurări de viață, în plus, garantând beneficiarilor poliței (în principal tineri) venituri suplimentare pe perioada studiilor sau cu ocazia căsătoriei.

Allianz-Țiriac a creat o poliță ce asigură copiilor beneficiarilor venituri suplimentare pentru continuarea studiilor sau cu ocazia căsătoriei. De asemenea, cu START puteți obține sume care să acopere anumite nevoi financiare de moment prin răscumpărări parțiale cu rambursare. Allianz-Țiriac oferă posibilitatea de a alege una din următoarele variante ale asigurării START, în funcție de beneficiile poliței:

rentă pentru studii;

dotă pentru căsătorie;

rentă pentru studii și dotă pentru căsătorie.

Renta pentru studii poate acoperi atât studiile liceale, cât și pe cele universitare. Dota pentru căsătorie se încasează în momentul căsătoriei sau la expirarea poliței, dacă beneficiarul nu s-a căsătorit până la acea dată. Perioada de plată a rentelor pentru studii este cuprinsă între 2 și 10 ani, astfel încât vârsta beneficiarului la data începerii acestei perioade să fie între 14 și 25 de ani. În momentul completării cererii chestionar, Asiguratul trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, iar la data de maturitate a poliței, cel mult 70 de ani.

Care sunt drepturile Contractantului?

Răscumpărarea poliței

În cazul rezilierii poliței, Contractantul are dreptul să încaseze o sumă ce reprezintă valoare de răscumpărare.

Polița cu suma asigurată redusă

În cazul în care Asiguratul nu mai plătește prima de asigurare, polița poate rămâne în vigoare cu o sumă asigurată redusă.

Repunerea în vigoare

Repunerea în vigoare este posibilă în termen de 120 de zile de la scadența primei neplătite, în condițiile în care Contractantul plătește toate primele restante și dobânda corespunzătoare. Pentru polițele de asigurare cu valoare de răscumpărare mai mare ca zero, dacă valoarea de răscumpărare nu a fost plătită, repunere în vigoare este posibilă și după termenul de 120 de zile, dar nu mai târziu de 3 ani de la data rezilierii.

Participarea la profit

Pe toată durata poliței, Asigurătorul garantează o rată a dobânzii de 3%. Anual, Asigurătorul poate garanta o rată a dobânzii peste valoarea minimă de 3%. În cazul în care dobânda anuală obținută de asigurător depășește acest nivel garantat, 90% din diferența între dobânda obținută și cea garantată revine, de asemenea, Asiguratului.

Răscumpărări parțiale cu rambursare

Începând cu anul al patrulea de la încheierea sau repunerea în vigoare a poliței, Asigurătorul acordă Contractantului dreptul de a face răscumpărări parțiale cu rambursare. Valoarea răscumpărării parțiale cu rambursare este de maxim 50% din valoarea de răscumpărare netă de datorii și de minim 500 €. În ceea ce privește suma asigurată, limita minimă pentru 2003 este de 35.000.000 lei/an în cazul rentei pentru studii și 50.000.000 lei în cazul dotei pentru căsătorie.

Care sunt avantajele Asigurării START?

START combină acoperirea de dotă pentru căsătorie cu cea de rentă pentru studii.

START vă oferă protecție împotriva unor riscuri importante.

Participarea la profit va fi distribuită Beneficiarului odată cu plata indemnizațiilor (dotă sau rente).

Plata rentelor se face pe o perioadă cuprinsă între 2 și 10 ani.

START oferă posibilitatea de a atașa toate clauzele suplimentare oferite de Allianz-Țiriac.

Societatea Allianz-Țiriac acordă discount-uri în funcție de frecvența de plată (anual, semestrial etc.).

La data semnării cererii de asigurare, Contractantul are dreptul să opteze pentru indexarea sumei asigurate după momentul decesului, în schimbul unei prime suplimentare. În baza acestei opțiuni, suma asigurată va fi indexată anual, după data decesului Asiguratului și până la maturitatea poliței cu un procent fix, stabilit de către Asigurător și comunicat Asiguratului la data semnării cererii de asigurare.

Dacă ați încheiat o asigurare START, puteți folosi răscumpărările parțiale pentru plata primelor de asigurare restante.

START vă oferă posibilitatea de răscumpărare parțială cu rambursare.

3.2.2.3. PARTENER – protecție și economisire

În același an 2003 Allianz a lansat un al doilea produs construit pe scheletul polițelor tradiționale de asigurări mixte de viață cu capitalizare: PARTENER. O serie de elemente adaptate la specificul condițiilor și contextului socio-economic local, conferă poliței create o serie de avantaje competitive, recunoscute deja de publicul din România. O dovadă în acest sens este și premiul acordat de către una din cele mai prestigioase reviste financiar bancare “Piața Financiară” poliței Partener: “Cel mai bun produs de asigurări al anului2003”.

PARTENER îmbină componenta de protecție a unei asigurări tradiționale de viață cu cea de economisire. Primele de asigurare sunt investite în plasamente financiare sigure, asigurătorul garantând anual atât rate ale dobânzilor, cât și participare la profit a beneficiarilor. În mod concret Allianz Țiriac garantează, pe întreaga durată a contractului o rată a dobânzii de 3%, care majorează indemnizația cuvenită beneficiarului poliței indiferent de rezultatul investițional, mai mult decât atât Allianz Tiriac poate ridica rata dobânzii garantate, îmbunătățind astfel profitabilitatea investițiilor realizate în numele clienților săi. Pentru anul 2004 rata dobânzii garantate pentru polița Partener a fost de 10%. Participarea anuala la profit este utilizată pentru creșterea valorii indemnizației, în timp ce protecția față de inflație este garantată prin posibilitatea actualizării anuale a valorii primelor de asigurare.

Puteți să încheiați o poliță de asigurare mixtă de viață pornind fie de la valoarea primei pe care vă permiteți să o plătiți, fie de la valoare sumei asigurate pe care doriți să o obțineți la maturitate. Primele de asigurare se pot plăti unic sau eșalonat.

Promovând flexibilitatea în relațiile contractuale cu clienții, Allianz-Țiriac oferă, de asemenea, contractanților posibilitatea transformării asigurării mixte de viață cu acumulare de capital în alte tipuri de polițe de asigurări de viață ce poarta marca Allianz Tiriac.

Noutățile anului 2004 au fost: Asigurarea de grup și Asigurarea temporară de viață.

3.2.2.4. ASIGURAREA DE GRUP

Ce este asigurarea de grup?

Asigurarea de grup este un instrument de planificare financiară prin care companiile își pot motiva și fideliza eficient angajații.

Performanța organizațiilor depinde de promovarea unui program adecvat de recunoaștere și recompensare a eforturilor angajaților.

De ce are nevoie o companie de asigurare de grup Allianz-Țiriac?

Demonstrați implicarea și preocuparea companiei față de angajați;

Pentru a motiva și fideliza angajații;

Pentru că pierderea totală sau parțială a capacității de muncă are implicații atât asupra activității profesionale, cât și asupra situației familiale;

Pentru a suplimenta pensiile și indemnizațiile asigurate de stat în cazul accidentelor de muncă ce pot determina invaliditate permanentă;

Pentru a oferi angajaților posibilitatea de a alege să economisească pentru perioada pensionării.

Asigurarea de grup Allianz-Țiriac este adaptată nevoilor dumneavoastră

Se încheie de către angajator (Contractant) în beneficiul angajaților săi (Asigurați) cu contract de muncă pe o perioadă determinată sau nedeterminată sau de către o organizație non-profit pentru membrii săi. Poate fi încheiată pentru angajații cu vârsta cuprinsă între 16 și 60 ani. Numărul minim de asigurați este de zece persoane. Acoperirea riscului încetează pentru un Asigurat în momentul în care acesta își pierde calitatea de angajat al Contractantului dar cel târziu la vârsta de 65 de ani. Polița se încheie pe un an întreg sau pe perioade cuprinse între 1 și 5 ani. Beneficiarii poliței sunt:

Moștenitorii Asiguratului, în caz de producere a riscului de baza asigurat (deces);

Asiguratul, pentru alte riscuri decât decesul;

Pentru componenta de investiție:

Asiguratul, la maturitatea poliței;

Contractantul, Asiguratul în cazul răscumpărării;

Moștenitorii Asiguratului, în caz de deces.

În funcție de modul în care doriți să vă motivați angajații, puteți alege unul dintre cele două planuri:

Planul de protecție care acoperă: riscul de deces din orice cauză și invaliditate permanentă de gradul I sau asigurarea pentru afecțiuni medicale grave;

Planul de investiție care acoperă: riscul de deces din orice cauză și invalidatate permanentă de gradul I sau asigurarea pentru afecțiuni medicale grave și se adaugă componenta de investiție! Se poate investi în programele de investiții Leu-Plus și Euro-Plus.

Asigurarea de grup vă oferă protecție extinsă în funcție de necesități prin clauze suplimentare ce pot fi adăugate contractului de bază.

Avantajele asigurării de grup Allianz-Țiriac

Flexibilitate – asigurarea de grup se adaptează perfect planului de carieră: suma asigurată pentru un angajat poate fi mărită pe măsură ce angajatul se dezvoltă pe plan profesional, pe parcursul contractului pot fi schimbate persoanele asigurate din cadrul firmei, precum și sumele asigurate corespunzătoare acestora.

Economisire – asiguratul poate economisi individual pentru pensia sa: prima minimă este de 20 de euro și poate fi plătită oricând pe durata contractului prin depunerea banilor în contul de investiții, banii sunt direcționați într-unul dintre cele două programe de investiții: Euro-Plus și Leu-Plus.

Fiscalitate – primele de asigurare plătite de către angajator sunt deductibile. Primele de asigurare se constituie în venit impozabil pentru angajat.

3.2.2.5. ASIGURAREA TEMPORARA DE VIAȚĂ (TERM LIFE)

Riscul asigurat în baza asigurării temporare de viață este decesul Asiguratului din orice cauză, între data de intrare în vigoare a poliței și data de maturitate a poliței.

Limita teritorială: Riscul asigurat prin polița de asigurare temporară de viață este acoperit atât pe teritoriul României, cât și în afara acestuia.

Limitele de vârstă pentru persoanele care doresc să încheie asigurarea temporară de viață sunt următoarele:

vârsta minimă la momentul completării cererii de asigurare: 18 ani;

vârsta maximă la momentul completării cererii de asigurare: 60 ani;

vârsta maximă la sfârșitul perioadei de plată a primelor: 65 ani;

Durata minimă a unei asigurări temporară de viață este de 5 ani iar durata maximă este de 30 ani. Polița de asigurare temporară de viață se poate încheia în ROL, EUR sau USD. Pentru polițele încheiate în USD, paritatea valabilă pentru anul 2004 și utilizată pentru calculul primei anualizate minime și a sumelor asigurate minime pentru o poliță de asigurare temporară de viață este de 1,2 USD la 1 EUR.

Limita minimă a primei anualizate este de 95 EUR. Limitele se pot modifica periodic (anual). Prima anualizată se calculează înmulțind prima lunară, obținută conform sumei asigurate și tarifului aplicat, cu 12. De aici rezultă că se acceptă prime de asigurare anuală de 86 EUR, semestriale de 89 EUR și trimestriale de 91 EUR, valori determinate pe baza primei anualizate minime la care se aplică factorii de discount de frecvență. Limita maximă a sumei asigurate este de 80 000 EUR.

Frecvența de plată a primelor: primele se pot plăti numai eșalonat, cu frecvență lunară, trimestrială, semestrială sau anuală.

Clauza suplimentară de afecțiune medicală gravă și clauza suplimentară de scutire de plată a primelor în caz de invaliditate permanentă de gradul 1 nu se atașează la polița de asigurare temporară de viață.

Observație: toate sumele (limite minime sau maxime) exprimate în EUR se vor calcula ca echivalent în valuta poliței utilizând cursul de schimb (pentru polițele încheiate în ROL) respectiv paritatea (pentru polițele încheiate în USD) comunicat(ă) de către Asigurător la începutul anului calendaristic.

Beneficiarii sunt desemnați de către Contractant cu acordul scris al Asiguratului. În cazul în care nu este desemnat nici un beneficiar și Asiguratul este aceeași persoană cu Contractantul, indemnizația de asigurare se va plăti moștenitorilor Asiguratului.

Suma asigurată precizată în polița de asigurare temporară de viață se va plăti în caz de deces al Asiguratului, beneficiarilor desemnați, sau în lipsa acestei desemnări, moștenitorilor Asiguratului.

Frecvența de plată a primelor eșalonate se pot schimba numai la aniversare, dacă nu există datorii în baza poliței de asigurare (prime restante sau alte sume datorate în baza poliței).

În momentul modificări frecvenței de plată a primelor pentru polița de bază, frecvența de plată a primelor aferente clauzelor suplimentare se va modifica astfel încât să fie aceeași cu a poliței de bază.

În cazul în care la aniversarea poliței valoarea primei de asigurare este mai mică decât nivelul minim al primei variabile în acel moment, atunci Contractantul este obligat să mărească prima până la nivelul minim.

Creșterea primei până la nivelul minim atrage după sine mărirea sumei asigurate, fără verificare medicală.

Dacă mărirea primei până la nivelul minim nu este acceptată de către Contractant, respectiv prima plătită nu este cea conform măririi, atunci polița va fii reziliată.

Creșterea sumei asigurate este posibilă doar la aniversarea poliței. Procentul minim de creștere a sumei asigurate este de 5%. În urma acestei modificări, se recalculează prima de asigurare.

În cazul în care Contractantul a anunțat creșterea sumei asigurate și nu a plătit prima de asigurare corespunzătoare creșterii, polița rămâne în vigoare pentru suma asigurata existenta înainte de cererea de creștere.

În cazul în care se dorește creșterea sumei asigurate pentru clauzele suplimentare, trebui ca noile sume asigurate să se încadreze în limitele valabile pentru fiecare clauza în parte.

3.2.3. Clauze suplimentare

Fiecăreia dintre categoriile de polițe de asigurare de viață, i se poate atașa clauze suplimentare, menite să completeze complexul de riscuri pentru care clienții sunt asigurați. Acestea sunt:

Asigurare de spitalizare ca urmare a unui accident (HA);

Asigurare de spitalizare ca urmare a unui accident sau a unei boli (HAD);

Asigurare pentru intervenții chirurgicale ca urmare a unui accident (SIA);

Asigurare pentru intervenții chirurgicale ca urmare a unui accident sau a unei boli (SIAD);

Asigurare de deces și invaliditate permanentă din accident (ADD);

Asigurare pentru afecțiuni medicale grave (CI);

Scutirea de plată a primelor în caz de invaliditate permanentă de gradul I (WOP);

Clauza de invaliditate permanenta de gradul I (IP).

Caracteristici generale:

Oferă protecții suplimentare

Pot fi achiziționate:

fie la începutul contractului de bază;

fie la orice aniversare a poliței;

fie la scadenta de plata a primelor eșalonate.

Au aceeași frecvență de plată ca și contractul de bază.

3.3. Indicatori de eficiență la nivelul S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A.

3.3.1. Obiectul de activitate

Scopul: desfășurarea activității de asigurare prin acceptarea de riscuri în schimbul plății unor prime de către asigurați și prin plata despăgubirilor și a sumelor asigurate, în cazul producerii evenimentelor asigurate, în vederea compensării daunelor și a realizării de profituri, desfășurarea activității de intermediere și prestări servicii în domeniul asigurărilor, precum și alte activități conexe pentru atingerea scopului societății, adică realizarea de profituri.

Societatea Allianz-Țiriac Asigurări este organizată ca societate pe acțiuni, cu un număr de 98293 acțiuni în valoare de 2750000 ROL fiecare, având ca principali acționari pe:

Tabel 3.3.1.1 Sursa: Raportul anual 2003

Societatea deține integral filiala ASIT REAL ESTATE S.R.L., o societate înființată în anul 1999 și care prestează servicii în domeniul imobiliar și al construcțiilor.

Obiectul de activitate al societății cuprinde:

Practicarea asigurărilor obligatorii, potrivit prevederilor legale;

Practicarea asigurărilor facultative:

de viață;

de persoane, altele decât cele de viață;

de autovehicule;

maritime și de transport;

de aviație;

de incendiu și alte pagube la bunuri;

de răspundere civilă;

de credite și garanții;

de pierderi financiare din riscuri asigurate;

agricole.

Practicarea altor activități conexe sau utile atingerii scopului societății.

Atribuțiile Societății Allianz-Țiriac Asigurări sunt stabilite în statutul propriu de organizare și funcționare elaborat în conformitate cu legea 32/2000 privind constituirea, organizarea și funcționarea, societăților comerciale din domeniul asigurărilor și H.G. nr.1279/1990 privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor.

Controlul, administrarea și controlul societății sunt realizate de:

Adunarea Generală a Acționarilor;

Consiliile de administrație;

Comisia de cenzori;

Comitetul de direcție;

Comitetul de conducere la sucursale.

Dezvoltarea continuă a societății a impus și creșterea capitalului social vărsat exprimat în mii €:

Figura 3.3.1.1Sursa: Raportul anual 2003

Capital social subscris și vărsat (9.173 mii euro) echivalentul a 270.305.750 mii lei din care:

capital social subscris și vărsat în numerar: 202.677.950 mii lei;

investitor străin: 194.951.199 mii lei;

cotă participare investitor străin: 96,19%;

capital social subscris și vărsat în natură: 67.627.800

investitor străin: 63.540.550

cotă participare investitor străin:93,96%

3.3.2. Indicatori de siguranță financiară

Tabel 3.3.2.1. Sursa: Raportul anual 2003

Conform normelor în vigoare, pentru asigurători cu o rată de solvabilitate mai mare de 1 nu există risc de insolvabilitate, gradul de acoperire nu poate fi mai mic de 100% și coeficientul de lichiditate de minimum 1.

În ceea ce privește latura calitativă a activității de asigurări generale, Allianz-Țiriac continuă să acorde aceeași atenție dezvoltării afacerilor sale în condiții de maximă siguranța financiară.

Contextul macroeconomic și prognozele privind îmbunătățirea calității mediului economico-social românesc deschid noi perspective de dezvoltare pentru segmentul de asigurări, promițând o susținere a creșterii cererii de produse specifice.

Conjunctura este favorizantă pentru Allianz-Țiriac Asigurări, companie ale cărei avantaje comparative sunt tot mai evidente. Competitivitatea produselor sale și coerența strategiei adoptate s-au transformat în suporturi solide pentru dezvoltarea unor portofolii stabile pe termen lung. Iar corectitudinea relațiilor contractuale cu clienții, prin promovarea exclusiv de programe de calitate, va eficientiza procesul de administrare a polițelor, în sensul minimizării eforturilor de fidelizare a asiguraților.

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele ce justifică aspirațiile Allianz-Țiriac de a fi recunoscut drept cel mai important asigurător din România.

3.3.3. Rezultatele tehnice agregate

Rezultatele financiare indică realizarea, în anul 2003 a unui profit net echivalent cu 5,75 milioane de euro (exprimat conform IAS). Scăderea comparativă a profitabilității, în 2003 față de 2002 este o consecință directă a înregistrării, scriptic, a efectelor negative induse de translatarea elementelor de bilanț din conturile exprimate conform Standardelor Românești de Contabilitate (RAS) în cele definite de IAS. Efectele importante în acest sens au avut diferențele de curs valutar negative și elementele non-monetare (proprietăți imobiliare active imobilizate, etc.) înregistrate la curs istoric. Evaluată conform RAS profitabilitatea activității Allianz Țiriac Asigurări (calculată în echivalent monedă europeană la cursuri de schimb medii anuale) a înregistrat o creștere cu aproape 30% în anul 2003, comparativ cu exercițiul precedent. De altfel, îmbunătățirea semnificativă a profitabilității operațiunilor Allianz Țiriac este vizibilă evaluând rezultatele tehnice obținute în ultimele două exerciții financiare : în anul 2003, acest indicator s-a situat la 21,7 milioane de euro în creștere cu aproape 10 milioane de euro (+75%) față de anul anterior.

Această evoluție pozitivă se datorează într-o proporție covârșitoare eficientizării proceselor de achiziție și administrare, atât pe segmentul asigurărilor generale, dar mai ales în ceea ce privește activitatea de asigurare de viață. Rata cheltuielilor de achiziție și administrare a fost îmbunătățită cu aproape 10 puncte procentuale. Eforturile îndreptate în această direcție au fost în măsură să reducă rata totală a cheltuielilor tehnice de la 22% în 2002 la 18,5% în 2003, chiar dacă înăsprirea condițiilor impuse de reasigurătorii internaționali a diminuat simțitor rata comisionului net realizat.

Activitatea de asigurări, total (viață+generale)

Tabel 3.3.3.1. Sursa: Raportul anual 2003

Rentabilitatea capitalurilor proprii s-a menținut la un nivel extrem de ridicat, chiar în condițiile în care, în anul 2003, a fost înregistrată o majorare a capitalului social cu peste 1,2 milioane de euro. Eforturile de finanțare a dezvoltării companiei vor continua, acționarii societății aprobând deja realizarea unei noi majorări a capitalului social cu aproximativ 1 milion de euro, în cursul anului 2004. Aceste decizii de capitalizare sunt justificate de angajamentul acționariatului Allianz Țiriac de a susține dezvoltarea activităților de asigurări de viață ale companiei.

3.4. Structura organizatorica a sucursalei Sibiu

Structura internă a societății Allianz-Țiriac Asigurări S.A. Sucursala Sibiu este alcătuită din următoarele compartimente (servicii, birouri):

Serviciul contractare și administrare de asigurări

Serviciul daune

Serviciul financiar – administrativ

Biroul juridic (consilier juridic)

Serviciul contabilitate.

Comitetul de conducere al societății este format din: director, director adjunct, contabil șef și șef serviciu și este condus de director, iar în lipsa acestuia de directorul adjunct.

Serviciul contractare și administrare de asigurări este coordonat direct de directorul adjunct și are următoarele atribuții:

organizează, efectuează și răspunde de contractarea asigurărilor facultative, a asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto și de încasarea primelor de asigurări;

ia măsuri pentru însușirea normelor metodologice, instrucțiunilor, circularelor și a altor dispoziții cu caracter normativ emise de sediul social al societății cu privire la contractarea asigurărilor, stabilirea și încasarea primelor de asigurare;

administrarea portofoliului de asigurări al societății și dezvoltarea lui, în vederea realizării sarcinilor de încasări ale sucursalei prin contractarea de asigurări potrivit legii și normelor metodologice, instrucțiunilor, circularelor și altor dispoziții cu caracter normativ emise de sediul social al societății.

Serviciul daune: este coordonat de un șef de serviciu care se află în subordinea directă a directorului de sucursală și are următoarele atribuții:

organizează, efectuează și răspunde de constatarea producerii evenimentelor asigurate și plata despăgubirilor pentru persoanele fizice și juridice care au contracte încheiate pentru asigurări facultative și asigurări obligatorii de răspundere civilă auto;

verifică constatările făcute de salariații proprii și de colaboratori, evaluează pagubele, stabilește și plătește despăgubirile;

înregistrează înștiințările făcute de asigurați cu privire la producerea evenimentelor asigurate și întocmește dosarele pentru cazurile de pagube produse;

supune spre avizare/aprobare directorului:

derogări de la stabilirea și plata despăgubirilor în limita competențelor acordate serviciului;

rezolvarea cererilor și reclamațiilor repartizate serviciului.

Biroul financiar-administrativ se află în subordinea contabilului șef și are următoarele atribuții:

exercită, potrivit legii, plata obligațiilor sucursalei față de buget și alte obligații față de terți;

execută lucrări financiare în legătură cu: avansuri spre decontare, drepturi salariale, impozite, CAS, șomaj, prestări servicii (întreținere, curățenie și alte asemenea), încasări și plăți;

întocmește zilnic registrul de casă și verifică actele anexate la acesta și la extrasele de cont bancar;

asigură încasarea drepturilor din titluri executorii de orice fel;

asigură și răspunde de activitatea de secretariat prin:

înregistrarea, repartizarea și predarea corespondenței precum și expedierea acesteia la destinatari;

evidența, selecționarea, păstrarea și valorificarea documentelor din arhiva sucursalei;

solicită și primește avize juridice;

execută și alte atribuții specifice domeniului de activitate, care decurg din actele normative în vigoare ori de sediul social al societății sau conducerea sucursalei.

Biroul juridic (consilier juridic) este în subordinea directă a directorului sucursalei și are următoarele atribuții:

organizează, efectuează și avizează documentele;

întocmește proiectele actelor cu caracter juridic (convenții, acorduri, decizii);

avizează, în scris, asupra legalității acțiunilor și actelor care pot angaja răspunderi patrimoniale;

reprezintă interesele societății, pe bază de delegație scrisă, în fața instanțelor judecătorești și a altor organizații.

Serviciul contabilitate este coordonat de contabilul șef și are următoarele atribuții:

organizează contabilitatea, evidența statistică și evidența tehnic operativă la nivelul sucursalei, în vederea păstrării integrității patrimoniale și furnizării informațiilor necesare fundamentării deciziilor;

întocmește lucrările pentru analiza anuală, trimestrială și lunară a activității economico-financiară pe bază de indicatori specifici și propune măsuri de îmbunătățire;

ține evidența debitelor și execută lucrările premergătoare pentru încasarea acestora potrivit legii;

efectuează contarea documentelor justificative pentru înregistrarea acestora în contabilitate; asigură circulația și păstrarea documentelor justificative, întocmește dări de seamă statistice potrivit legii;

efectuează zilnic, potrivit legii, înregistrările contabile privind: mijloacele fixe, valorile materiale, mijloacele bănești, debitori, creditori și alte decontări, investiții, rezultate financiare;

întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și balanța de verificare a conturilor analitice, asigură concordanța dintre acestea.

Sucursala Sibiu a societății Allianz-Țiriac Asigurări urmează aceeași linie ascendentă în ceea ce privește încasările, la fel ca tendința la nivel național. Societatea Allianz-Țiriac este prezentă în Sibiu din anul 1995, afacerile cu asigurări ale companiei în aceasta zona înregistrând o dezvoltare continua. Activitatea locală s-a dezvoltat progresiv, compania ajungând liderul operatorilor de asigurai din județul Sibiu.

Figură 3.4.1. Sursa: Raportări ale Sucursalei Sibiu.

În 2003, clienții Allianz-Țiriac din județul Sibiu au beneficiat de daune avizate și plătite în valoare de 1426 mii euro, în creștere față de anul 2002.

Ca și la nivel național și la nivelul Sucursalei Sibiu, ponderea cea mai mare în totalul asigurărilor o au asigurările auto cu 72%.

Figură 3.4.2. Sursa: Raportări ale Sucursalei Sibiu

3.5. Aspirații și obiective

Prin dimensiunea și diversificarea serviciilor pe care le oferă, Allianz-Țiriac Asigurări S.A., deține o poziție puternică și stabilă în întreaga societate. Obiectivul principal al societății este de a oferi tuturor clienților săi – persoane fizice sau juridice – servicii la cele mai înalte standarde de profesionalism și calitate.

Allianz-Țiriac Asigurări a extins limitele obligațiilor sale de la clienți și acționari la întreaga societate, considerând că implicarea sa în viața comunității în care operează trebuie să se manifeste atât prin oferirea unei game largi de servicii pentru clienții săi, cât și prin angajarea directă în sfera socială. De aceea, responsabilitățile sale se regăsesc și în domeniul culturii, prin vernisajele organizate frecvent atât la sediul central cât și la sucursale din țară.

Principalele obiective strategice ale S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A., pentru anul 2004 sunt menținerea poziției de lider pe piața asigurărilor non-life și clasarea în primii cinci pe piața asigurărilor de viață.

Planurile de viitor ale companiei includ dezvoltarea continuă a portofoliului existent și creșterea gradului de satisfacere a clienților. O atenție deosebita se va acorda dezvoltării activității de viață.