Asigurari de Raspundere Civila Facultativa

Economie

Asigurari de Raspundere Civila Facultativa

Byadmin ianuarie 1, 2024

Asigurări de răspundere civilă facultativă

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

INTRODUCERE

CAP. I Caracteristici generale ale asigurărilor

I.1 Apariția și dezvoltarea asigurărilor în România

I.1.1 Apariția și dezvoltarea asigurărilor în România până în 1990

I.1.2 Prezența asigurărilor în economia de piață. Piața asigurărilor

I.2 Conceptul de “asigurare”

I.2.1 Definirea noțiunii de “asigurare”

I.2.2 Latura economică a asigurării

I.2.3 Latura juridică a asigurării

I.2.4 Latura financiară a asigurării

I.3 Clasificarea asigurărilor

I.4 Poziționarea asigurărilor pe piața economiei

I.5. Elementele tehnice ale asigurărilor

I.6 Nevoia de asigurări

CAP. II Asigurările de răspundere civilă facultativă

II.1 Asigurarea de răspundere civilă destinată pagubelor din urmă accidentelor de autovehicule valabile doar în exteriorul României

II.2 Asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto la nivel profesionist

II.3 Asigurarea de răspundere civilă legală

CAP. III Studiu de caz – S.C. ASIROM S.A.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CUVÂNT ÎNAINTE

Prezenta lucrare se dorește a fi o incursiune în spațiul economic prin prisma abordării asigurărilor facultative, atât la nivel teoretic cât și la nivel practic.

Motivul optării pentru lucrarea “Asigurări de răspundere civilă facultativă” derivă în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei orientări spre o profesie de profil. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, tehnicile utilizate în inițierea asigurărilor facultative precum și în dezvoltarea acestora.

Lucrarea constă în trei capitole fiecare din ele tratând aspecte distincte însă definitorii ale sintagmei de “asigurare facultativă” cu tot ceea ce implică aceasta.

Primul capitol surprinde în primă instanță, modul în care au evoluat asigurările de la apariția lor și până în prezent cu o perioadă de reper raportată la anul 1990. În instanță secundă, se dorește conturarea noțiunii de “asigurare” prin definirea sa din anumite perspective și prin intermediul anumitor accepțiuni.Va urma o clasificare a asigurărilor după diverse criterii precum și aspecte legate de impactul și de nevoia acestora în economia/pe piața românească.

Cel de-al doilea capitol va surprinde aspecte legate de asigurările de răspundere civilă facultativă în care vor fi tratate principalele asigurări de acest tip, cu tot ceea ce implică.

Capitolul al treilea se va identifica în studiul de caz al acestei lucrări. Analiza practică va fi realizată pe societatea comercială pe acțiuni Asirom (S.C. Asirom S.A.) și va cuprinde date de la cele de identificare a companiei și până la posibilități de amplificare, de diversificare și de creștere a eficienței asigurărilor de răspundere civilă din cadrul acestei companii.

Lucrarea se va finaliza cu o serie de concluzii legate atât de teoria expusă în teză cât și de partea practică întreprinsă și cu o serie de propuneri spre abordarea pe viitor a noi perspective legate de prezența asigurărilor facultative pe piața românească și de modalitățile de utilizare a acestora în diverse domenii ale spațiului economic.

INTRODUCERE

Asigurarea de răspundere civilă constituie o unitate relevantă și actuală a activității de asigurare.

Asigurările de răspundere civilă au rolul de a acoperi prejudiciul produs de asigurat (care poate fi persoană fizică său persoană juridică) unor terțe persoane, pagube ce se pot produce în anumite conjuncturi și pentru care o persoană fizică sau juridică răspunde în conformitate cu legea.

Contrar asigurărilor de bunuri și de persoane, în asigurările de răspundere civilă, pe lângă asigurat și asigurator, în cazul în care se produce riscul acoperit prin asigurare, intră „în joc” o terță persoana, mai exact terțul păgubit. Asigurarea de răspundere civilă permite, în primul rând, ca persoana păgubită să fie despăgubită în modul propice, iar în al doilea rând ca patrimoniul celui asigurat să să nu fie atins, întrucât în schimbul primelor plătite de asigurare, acesta nu mai poate fi urmărit la nivel judiciar pentru prejudiciul produs.

În ultimii patruzeci de ani ai celui de-al XX-lea secol, gradul de relevanță acordată asigurărilor de răspundere civilă a crescut în majoritatea țărilor lumii, aspect ce poate fi considerat un efect direct a creșterii precipitate a numărului autovehiculelor aflate în circulație. Această creștere a condus la înmulțirea accidentelor pe drumurile publice și, totodată, la o creștere reprezentativă a numărului de persoane – victime ale acestora. La fel s-a produs și evoluția transporturilor de bunuri și de persoane pe căi precum cea terestră, cea aeriană sau cea maritimă.

Obiectul asigurărilor de răspundere civilă este reprezentat de prejudiciul produs unor terțe persoane de către cel asigurat. Cu alte cuvinte, este vorba despre prejudiciul ce poate fi produs prin utilizarea anumitor bunuri, precum clădiri și diverse alte construcții, precum autovehicule, precum întreprinderea unor diverse activități.

CAP. I Caracteristici generale ale asigurărilor

I.1 Apariția și dezvoltarea asigurărilor în România

I.1.1 Apariția și dezvoltarea asigurărilor în România până în 1990

Apariția asigurărilor s-a datorat necesităților oamenilor de a se apăra contra numeroaselor pericole amenințătoare asupra vieții și, implicit a integrității lor corporale. Odată cu trecerea timpului, oamenii au încercat prin diverse metode (din ce în ce mai aproape de modernitate) să rezolve aceste probleme. În acest context, încă din antichitate, au fost inițiate activități de solidarizare a indivizilor în fața unor fenomene nedorite.

Cel mai vechi document scris despre asigurări care se cunoaște până în prezent există de aproximativ 6500 de ani.

În ceea ce privește România, formele inițiale de asigurare datează cu mult înainte de cel de-al XIX-lea secol. Una din aceste asigurări a fost “Hopșă”, o formă de asigurare a animalelor care urmărea ajutorarea reciprocă a indivizilor ce locuiau într-o comună.

În timp, au apărut anumite asociații organizate între comune vecine al căror scop era stingerea incendiilor. Astfel, a apărut “Casa de incendii” instaurată la Brașov, în anul 1744 ai cărei membri plăteau la nivel trimestrial o anumită sumă de bani, cel ce suferea de un incendiu urmând a fi despăgubită.

În România, prima organizație de asigurare a luat ființă sub egida Asociației Meseriașilor din Brașov, în anul 1844, sub numele de Institutul General de Pensii din Brașov, institut cu caracter de asigurări de viață. În cea de-a doua parte a celui de-al XIX-lea și la începutul secolului XX, evoluția economică a României a condus, deopotrivă, la dezvoltarea asigurărilor, ca o formă de modernizare și de progresare a societății. În aceste condiții, societăți de asigurare precum:

Transilvania (1866);

Dacia (1871);

România (1873);

Naționala (1882);

Generală (1887);

Agricolă (1906);

Banca Generală de Asigurare, Urania și Patria (1911).

În perioada dintre cele două războaie mondiale, activitatea din domeniul asigurărilor a evoluat, diversificându-se. Astfel, a avut loc o penetrare a sectorului asigurărilor din România de către capitalul străin.

Anul 1940 a fost specific unei pătrunderi majore a capitalului german pe piața asigurărilor din România prin societăți precum Dacia – România, Victoria sau Allemania.

În ceea ce privește intervenția statului în universul asigurărilor, prin Legea nr. 216 din 1930 a apărut “Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări și reasigurări în țară”, funcționabil pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului.

Ulterior datei de 23 august 1944, sectorul asigurărilor a trecut în cei 45 de ani printr-o multitudine de transformări și de prefaceri, unele dintre ele pozitive, altele negative, unele care veneau în ajutorul asiguraților, altele care erau impuse lor prin monopolizarea de către stat, în acest sector. În anul 1948, societățile de asigurare au fost naționalizate și, astfel, trecute în proprietatea statului.

Funcționarea în forma lor veche a societăților de asigurare naționalizate a avut loc până la 1 septembrie 1949, luna în care au fost puse în lichidare. Acestea au fost preluat de Societatea Sovieto – Română de Asigurări pe Acțiuni, Sovromasigurare apărută în 1945. Tot în 1949 a luat ființă și întreprinderea de Stat pentru Reasigurări.

În anul 1952 a fost creată Administrația Asigurărilor de Stat (A.D.A.S.), ce a preluat activitatea Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări introducând în practică asigurarea prin efectul legii. Societatea Sovromasigurare a păstrat numai asigurările facultative, până în 1953 când activitatea sa a fost complet lichidată iar activitățile sale au trecut la A.D.A.S., administrație prin care statul a monopolizat sectorul de asigurări din România.

Perioada dintre anii 1955 – 1959, a fost specifică reconsiderării asigurărilor de viață, fiind, astfel, pus în practică Regulamentul asigurărilor mixte de persoane.

Sfera asigurărilor funcționabile în România anilor 1949 – 1990, își are specificitățile în:

orientarea și punerea în practică a asigurărilor comerciale;

acțiunea de monopolizare a statului în sector de asigurări;

păstrarea asigurărilor prin efectul legii și facultative (la nivel de răspundere civilă, la nivel de persoane și la nivel de bunuri);

întreprinderea operațiunilor de reasigurare în exteriorul țării;

ponderea ridicată a asigurărilor agricole (însă fără despăgubiri și consecințe prea semnificative);

menținerea pe plan larg a asigurărilor prin efectul efectul legii.

I.1.2 Prezența asigurărilor în economia de piață. Piața asigurărilor

Tranziția României la economia de piață este complexă în ceea ce privește conținutul, în aceste condiții reforma economică reprezentând principalul fundament al acestui proces. În ceea ce privește sectorul asigurărilor, din 1991 reforma economică este “ascunsă” după măsurile instaurate la nivel funcțional și organizatoric.

Anul 1991 a fost specific încetării activității A.D.A.S., care nu a mai deținut monopolul, pentru că patrimoniul și portofoliul de asigurări au fost obținute de primele societăți de asigurări pe acțiuni dintre care se vor trece în revistă următoarele:

Agenția CAROM – s-a ocupat cu preluarea activității legate de constatarea pagubelor, de stabilirea și de plată despăgubirilor în cazurile de daune produse în România, (în cazul în care răspunderea revenea asiguraților la societăți de asigurare din exteriorul României și în cazul pagubelor produse în afara României de automobiliști români asigurați la societăți de asigurare din țara).

Asigurarea Românească S.A. (A.S.I.R.O.M.) – s-a ocupat cu preluarea asigurărilor facultative de autoturisme, asigurărilor de viață facultative, a asigurărilor obligatorii și a altor asigurări;

În 1992 s-a înființat la București, având capital integral de stat, Banca de Export Import a României sub scopul de a ușura, prin asigurare, activitatea de import și activitatea de export a agenților economici din România.

Ulterior înființării acestor societăți cu capital integral de stat, au apărut și funcționează peste 100 agenții de intermediere și de societăți de asigurare cu capital privat ce oferă o multitudine de forme de asigurare. În acest context, au apărut condiții pentru concurență în ceea ce privește asigurările, avantajoase atât pentru persoanele asigurate cât și pentru dezvoltarea calitativă și pentru dezvoltarea cantitativă a activității de asigurare.

În România, activitatea de asigurare are loc la nivelul a trei categorii de societăți:

societăți de asigurare – reasigurare, societăți de asigurare și societăți de reasigurare, care se caracterizează prin acceptarea riscurilor împotriva unor prime plătite de asigurați; aceste tipuri de societăți sunt difereve, a asigurărilor obligatorii și a altor asigurări;

În 1992 s-a înființat la București, având capital integral de stat, Banca de Export Import a României sub scopul de a ușura, prin asigurare, activitatea de import și activitatea de export a agenților economici din România.

Ulterior înființării acestor societăți cu capital integral de stat, au apărut și funcționează peste 100 agenții de intermediere și de societăți de asigurare cu capital privat ce oferă o multitudine de forme de asigurare. În acest context, au apărut condiții pentru concurență în ceea ce privește asigurările, avantajoase atât pentru persoanele asigurate cât și pentru dezvoltarea calitativă și pentru dezvoltarea cantitativă a activității de asigurare.

În România, activitatea de asigurare are loc la nivelul a trei categorii de societăți:

societăți de asigurare – reasigurare, societăți de asigurare și societăți de reasigurare, care se caracterizează prin acceptarea riscurilor împotriva unor prime plătite de asigurați; aceste tipuri de societăți sunt diferențiate spațiul activității desfășurate;

societăți de intermediere;

societăți ce întreprind servicii legate de finalizarea și de executarea contractelor de asigurare – reasigurare.

În România s-au înființat societăți de asigurare atât cu capital român cât și cu capital mixt. Societățile române de asigurare sau cele cu capital mixt pot apărea sub forma societăților cu răspundere limitată său a societăților pe acțiuni. În ceea ce privește acționarea reprezentanțelor străine în România este interzisă, întrucât se pot încheia doar contracte de asigurare său contracte de reasigurare cu persoane străine său pentru bunuri ce erau ale acestora și contracte de reasigurare cu asigurătorii români.

Necesar pentru înfăptuirea unei societăți este un capital social subscris de 25 milioane lei, valabil pentru fiecare categorie de asigurări, cu obligativitatea vărsării a 50% din capital în momentul subscrierii.

Tranziția la economia de piață a condus și la schimbarea legislației în vigoare în ceea ce privește activitatea de asigurare. În acest context, pe lângă alte reguli s-a adoptat și Legea nr.136 din 1995 cu privire la asigurările și reasigurările în România prin care este prevăzută asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru daune aduse terților prin accidente de autovehicule și implementarea unor fonduri de protecție pentru plățile despăgubirilor și sume asigurate în cazul insolvenței societăților comerciale din asigurări și a protecției persoanelor accidentate în urma unui accident auto și în condițiile în care cel vinovat nu a fost descoperit său autovehiculul era neasigurat.

Piața asigurărilor cuprinde operațiunile de asigurare, întreprinse pe bază de contract. Pe această piață se intersectează oferta de asigurare (susținută de organizații specializate) cu cererea de asigurare (ce vine din partea persoanelor fizice și din partea persoanelor juridice asigurabile).

Piața asigurărilor poate fi:

piața neconcurentiala – în condițiile în care există o singură ofertă de asigurare, organizația de asigurare nu concurează cu alte organizații. Organizația dorește să convingă persoanele fizice și juridice asigurabile să accepte condițiile de asigurare și astfel să aducă cererea de asigurare la limitele ofertei sale.

piața concurențială – scopul organizației de asigurare este de a atrage un segment cât mai reprezentativ de piață, din cererea de asigurare.

O altă chestiune asociată cu piața asigurărilor face referire la dimensiunea acesteia. Ceea ce decide asupra dimensiunii pieței este cererea de asigurare la fundamentul căreia stă puterea economică a persoanelor asigurabile și credința acestora în utilitatea asigurării mediate de organizațiile specializate.

Ulterior întâlnirii sale cu oferta, cererea de asigurare se transformă în contracte de asigurare.

Dimensiunea pieței de asigurare se stabilește prin intermediul mai multor indicatori, precum:

totalitatea angajamentelor (din perspectivă valorică) pe care și le-au asumat societățile de asigurare într-un moment său altul;

multitudinea de contracte încheiate în perioada de reper;

totalitatea sumelor asigurate în perioada de reper;

numărul polițelor active;

valoarea anuală a primelor de asigurare.

Cererile de asigurări de răspundere civilă și de bunuri vin de la persoanele juridice, în scopul protejării activelor pe care le au contra pericolelor amenințătoare.

Oferta de asigurare este reprezentată de organizațiile mutuale de asigurare și tontine și de societățile comerciale de asigurare ce au capital privat, mixt său de stat.

Societățile comerciale de asigurare au drept scop realizarea profitului indiferent de formă de proprietate.

Organizațiile de tip mutual întreprind operații de asigurare pentru angajații lor, în conformitate cu statutul acestora, având drept fundament principiul mutualității; cu alte cuvinte, organizațiile de tip mutual urmăresc să își ajute membrii nu să obțină profit. În acest context, fiecare membru ce aparține unei organizații mutuale are un dublu avantaj: cel de asigurator și cel de asigurat.

Ca asigurat, prin contribuția pe care o are, fiecare membru al organizației participă la formarea fondului comun de asigurare.

Pe lângă organizațiile de asigurare des întâlnite există și alte organizații caracteristice. Așadar, în Marea Britanie a apărut organizația de asigurare Lloyd’s care include o piață de asigurare, o corporație profesională și un grup de subscriitori iar în Franța se înființează “Casa Națională de Prevederi”, instituție publică administrată de “Casa de Depuneri și Consemnațiuni”, ce avea misiunea de a oferi asigurări de viață și rente viagere.

Simbioza dintre asigurați și asiguratori se produce, pe de o parte, prin agenți intermediari („makler” în germană, „broker” în engleză, „courtier” în franceză), pe de altă parte, prin personalul de specialitate din cadrul societăților comerciale de asigurări.

În conformitate cu Legea nr. 47 din 16 iulie 1991, în România, activitatea de asigurare se desfășoară prin intermediul societăților de reasigurare, societăților de asigurare și societăților de asigurare – reasigurare.

O chestiune referitoare la trăsăturile pieței asigurărilor este dacă această se caracterizează ca fiind o piață concurențială perfectă său imperfectă.

Specificitățile unei piețe perfecte:

libertatea de intrare și de ieșire pe piață a participanților – acest tip de piață a asigurărilor este deschisă, într-o permanentă mișcare. Aceasta este supusă unei supravegheri continue de către autoritățile publice.

În România, supravegherea este întreprinsă de “Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare” funcționabilă în cadrul Ministerul Finanțelor.

omogenitatea produsului – piața asigurărilor nu este specifică unui singur produs, unei singure asigurări ci unei game largi de servicii ce constau în asigurări contra riscurilor, de un fel său altul. Un tip de asigurare nu poate fi schimbat cu un altul. Pe piața asigurărilor nu concurează societățile comerciale ci societățile ce dețin același profil, cu alte cuvinte, cele care emit același tip de produs adică cele care încheie asigurări contra aceluiași risc;

atomizarea pieței – există un proces de atomizare a pieței atunci când ea îmbină un număr foarte mare de solicitanți cu un număr foarte mare de ofertanți în așa fel încât niciunii nu poate avea o influență semnificativă în funcționarea pieței.

transparența pieței – În domeniul asigurărilor eticheta cu prețul de vânzare (care există pe piața de mărfuri) alături de media nu ar fi suficiente pentru convingerea unei persoane interesate, în concluzie este nevoie de mai multă deschidere;

descentralizarea deciziilor – este obligatoriu că societățile de asigurare să țină cont de prevederile legale în ceea ce privește lipsa de prejudiciere atât a propriilor interese cât și pe ale terților.

În ceea ce privește înființarea unei societăți specializate în domeniul asigurărilor există o serie de prevederi legale imperioase în România. Dintre acestea, se vor trece în revistă următoarele:

să implice existența rezerve de daune și să primească prime pentru asigurări de viață și rezerve de daune care să nu fie mai mici 40% din diferența dintre primele luate și pentru daunele plătite la asigurările și reasigurările valabile în cursul anului;

limita minimă a capitalului subscris este de 25 milioane de lei, aceasta pentru fiecare din cele zece categorii de asigurări pe care le practică;

obligațiile avute nu trebuie să depășească plafonul echivalent cu până la de 5 ori suma capitalului social vărsat și a rezervelor de capital;

să țină conturi diferite pentru asigurările de viață precum și să gestioneze separat fondurile aferente.

În același context, minimul procentaj pe care capitalul social vărsat îl are, nu poate fi mai mic de 50% din cel subscris.

I.2 Conceptul de “asigurare”

I.2.1 Definirea noțiunii de “asigurare”

Odată cu trecerea timpului, atât viața cât și bunurile oamenilor au fost amenințate de numeroase pericole. Astfel, a apărut nevoia de prevederi, de preveniri și de asistență.

Prevederea presupune, astăzi, pregătirea anticipată cu resurse în scopul unor nevoi viitoare. Forma cea mai eficientă a prevederii este asigurarea.

Prevenirea este cel mai eficace mijloc de protecție, însă nu întotdeauna posibil de întreprins, în mod expres dacă riscurile apar din cauza forțelor naturii.

Asistența se identifică într-o acțiune care vizează repararea daunelor. Aceasta este nesigură și nu întotdeauna suficientă în condițiile în care nu repară decât parțial și pe moment pagubele suferite.

Potrivit lui Florian Bercea “asigurarea acționează în strânsă legătură cu existența în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naționale și populației”. Existența riscurilor comune conduce la formarea comunității de risc alcătuită atât din persoane fizice cât și juridice care sunt de acord cu achitarea primelor de asigurare unei instituții specializate spre constituirea fondului de asigurare.

Conform lui Gheorghe Bistriceanu și lui Florian Bercea “asigurarea reprezintă un sistem de relații economico – sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale, izvorât din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac și alte cerințe economico-financiare, probabile, imprevizibile”.

Asigurarea, din perspectiva lui Marinică Dobrin, este văzută sub forma unui “acord de voință între asigurator și asigurat, prin care asiguratorul oferă asiguratului protecția pentru riscurile ce și le-a asumat, obligându-se să acorde asiguratului contravaloarea daunelor în limita sumei asigurate în cazul producerii riscurilor, în schimbul plății de către asigurat a primei de asigurare”.

În percepția autorilor Dumitru Popescu și Ioan Macovei, specificitățile asigurării se identifică în:

scop – prevenirea pagubelor, minimizarea pagubelor cauzate de accidente și de calamități ale naturii;

metoda – crearea unei comunități de risc, acoperirea unor riscuri.

În propria lucrare, Ion Galiceanu și Ștefan Bratu subliniază faptul că asigurarea este văzută “ca o operație prin care unei părți, asiguratul, i se permite în schimbul unei remunerații o prestație furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariției unui sinistru”.

Iulian Văcărel și Florian Bercea cred că “asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice, împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viața ori integritatea corporală, precum și onorării obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți.”

I.2.2 Latura economică a asigurării

În formarea și în utilizarea fondurilor de asigurare apar relații economice între actorii asigurării:

Fluxuri bănești regăsite ca prime de asigurare, care pornesc dinspre persoanele fizice și persoanele juridice asigurate spre organizația de asigurare.

Fluxuri bănești regăsite ca indemnizații de asigurare, care pornesc de la fondul de asigurare spre persoanele fizice și persoanele juridice afectate de producerea evenimentului asigurat.

În scopul de a acoperi pagubele provocate de diverse evenimente, pot fi folosite trei categorii de fonduri bănești:

Fonduri de asigurarea propriu – zisă;

Fonduri de rezervă financiară;

Fonduri de rezervă și/sau de asigurare.

Dintre cele trei tipuri de fonduri doar cel de asigurare propriu-zisă este considerat fond de asigurare. Astfel, constituirea acestui tip de fond reprezintă fundamentul asigurării.

Constituit pe fundamentul primelor plătite de asigurați, fondul de asigurare propriu-zis are o formă bănească. Nu este acceptată constituirea fondului de asigurare în natură întrucât ar putea apărea probleme în ceea ce privește stabilirea structurii materiale legate de conservarea acestora sau de depozitarea și de păstrarea lor.

Fondul de asigurare este format într-un mod descentralizat din cotizațiile plătite de persoanele fizice și de persoanele juridice ce urmăresc să elimine pagubele posibile determinate de diverse evenimente. Un individ apelează la asigurare doar dacă prima care trebuie plătită este mai redusă decât mărimea pagubei ce ar trebui suportată. Altfel, asiguratul nu are motive de a apela la asigurare.

Cu ajutorul fondului de asigurare sunt acoperite daunele cauzate de evenimentele viitoare, cu excepția pierderilor cauzate de folosirea normală a bunurilor, de consumarea lor în producție sau de reducerea valorii lor din motive care nu sunt implicate în asigurare.

Asigurarea se descrie prin existența unei comunități de risc care presupune existența unui număr mare de persoane fizice și de persoane juridice amenințate de aceleași riscuri și care urmăresc să descopere cele mai bune metode de protecție a integrității lor corporale sau a bunurilor. Această comunitate de risc este formată în mod spontan numai prin implicarea în constituirea fondului de asigurare la dispoziția unei societăți comerciale de asigurare sau organizație de asigurare mutuală, membrii săi suportând pagubele ce pot apărea.

Prin intermediul asigurării, membrii comunității care au suferit în urma evenimentului asigurat, primesc din fondul de asigurare, sub forma de despăgubire, sume de departe mai mari decât totalul contribuției lor la acest fond pentru că daunele determinate de producerea riscului asigurat este împărțit potrivit principiului mutualității, între membrii comunității de risc.

Fondul de asigurare este folosit pentru următoarele:

pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale societății de asigurare;

pentru acoperirea daunelor cauzate de evenimentele asigurate, în condițiile în care este vorba despre asigurările de persoane și despre asigurările de bunuri și de răspundere civilă;

pentru finanțarea acțiunilor legate de prevenirea pagubelor;

pentru constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziția societății de asigurare.

“Asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii adăugate brute”.

Asigurările de persoane vin în completarea asigurărilor sociale.

I.2.3 Latura juridică a asigurării

Motivația existenței laturii juridice este motivată de faptul că asigurarea necesită obținerea unei forme juridice pentru a putea fi operantă.

Trăsăturile specifice ale contractului de asigurare se identifică în următoarele:

este un contract de bună credință – executarea acestuia trebuie să se facă cu bună credință de ambele părți.

Asiguratorul acceptă să preia riscul asupra sa și, astfel, se bazează pe informațiile oferite de asigurat, determinând totalul despăgubirii care urmează să îi fie acordată asiguratului, fără a avea posibilitatea de fiecare dată de a verifica informațiile puse la dispoziția sa.

Reaua credință a asiguratului se potrivește conform legii.

este un contract consensual – se încheie prin acordul părților iar forma scrisă se cere de legiuitor pentru a proteja interesele asiguraților și, totodată, pe cele ale terților.

este un contract de adeziune – redactarea și imprimarea contractului se face de către asigurator, în urma aderării la contract a asiguratului. Asiguratorul întocmește polițe de asigurare – tip, în care sunt etalate toate obligațiile contractuale. În acest fel, posibililor asigurați nu le rămâne decât să le accepte sau să le refuze.

Excepția, în acest caz, constă în faptul că la asigurările cu un grad ridicat de importanță, asiguratorul gândește un proiect de contract pe care îl negociază cu viitorul asigurat.

este un contract sinalagmatic – ambele părți își asumă obligații interdependente și reciproce. Obligațiile se clasifică astfel:

pentru asigurator: să acopere riscul asiguratului și să îi acorde indemnizația adecvată. Trebuie să își respecte obligațiile din contract doar dacă asiguratul și le-a onorat, la rândul său.

pentru asigurat: să declare riscul într-o manieră exactă și să achite primele de asigurare pe care le datorează.

Reciprocitatea intră în calcul atunci când asiguratul și-a respectat în totalitate obligațiile față de asigurator.

este un contract succesiv – este eșalonată în timp. Asiguratorul are responsabilitatea de a acoperi riscul pe o perioadă foarte lungă de timp (cu o plată anuală sau subanuala a primei) sau pe o perioadă foarte scurtă (cu plata totală a primei la încheierea contractului).

este un contract aleatoriu – la încheierea contractului părțile nu cunosc existența avantajelor patrimoniale rezultate din contract întrucât obligațiile pe care cele două părți și le-au asumat depind de un eveniment nesigur care va urma.

este un contract cu titlu oneros – fiecare din părțile contractante intenționează să obțină o contraprestație în schimbul obligației asumate.

“Contractul de asigurare și legea de organizare a activității de asigurare constituie izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări.”

“Contractul de asigurare reprezintă un act juridic, prin care asiguratul se obligă să plătească societății de asigurare o primă, societățile de asigurare obligându-se să-și asume riscul producerii unui anumit eveniment și să plătească beneficiarului o despăgubire, în limitele stabilite.”

O altă formă juridică de existență a asigurării este legea.

Asigurarea ex lege este bazată pe principiul obligativității. Cu alte cuvinte, se referă la persoanele fizice și la persoanele juridice ce dețin bunuri care fac obiectul asigurării obligatorii și care sunt obligate să le asigure contra unor riscuri prevăzute de lege. “Asigurătorii care dețin autorizație legală de practicare a unei astfel de asigurări sunt obligați să o realizeze în condițiile prevăzute de lege și să elibereze un înscris probator al asigurării.”

Asigurările obligatorii sunt asemănătoare cu cele facultative prin modalitatea de constituire a fondurilor de asigurare bazate pe primele încasate de la asigurați și, totodată, cu asigurările sociale prin caracterul său obligatoriu.

I.2.4 Latura financiară a asigurării

Caracterul financiar al asigurării presupune plasarea fondurilor de asigurare pe piața de capital.

Încheierea și folosirea asigurărilor implică raporturi de redistribuire a Produsului Intern Brut la care participă persoane fizice, persoane juridice și Statul. Astfel, asigurarea este catalogată ca fiind o componentă a sistemului financiar.

Potrivit lui Iulian Văcărel și lui Florian Bercea, Yvonne Lambert – Faivre vede asigurarea că pe “operația prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează pe aceia dintre ei care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate.”

“Funcțiile asigurării exprimă mijloacele prin care aceasta își îndeplinește menirea să socială, iar rolul exprimă rezultatele obținute prin exercitarea funcțiilor asigurării.”

Unii autori apreciază că asigurările au două funcții: funcția de repartiție și funcția de control.

Pe de altă parte, alți autori consideră că funcțiile asigurărilor sunt următoarele:

funcția financiară;

compensarea daunelor suferite din cauza calamităților naturii și din cauza accidentelor;

plata unor sume asigurate în scopul prevenirii pagubelor.

Funcția financiară a câștigat importanță în ultimii 20 de ani. Societățile de asigurare își centralizează periodic sume pe care le plasează ulterior pe piața de capital, spre a obține venituri suplimentare pentru creșterea securității afacerilor.

Din alte perspective, principalele funcții ale asigurării se identifică în distribuția daunelor și în furnizarea unei securități.

I.5 Clasificarea asigurărilor

Asigurările pot fi clasificate în următoarele tipuri:

tipul relațiilor care se stabilesc între asigurator și asigurat;

ramura la care se referă;

sfera de cuprindere la nivel teritorial;

forma juridică de realizare a asigurării;

riscurile pe care le presupune asigurarea.

După ramura la care se referă, asigurările pot fi:

de răspundere civilă;

de bunuri (bunuri casnice, mijloace de producție fixe și circulante, autovehicule, culturi agricole)

de persoane.

După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate, societățile comerciale practică asigurări precum:

agricole;

de pierderi financiare din riscuri asigurate;

de viață;

de credite și garanți;

de persoane;

de răspundere civilă;

de autovehicule;

de incendiu

maritime și de transport;

de aviație.

În funcție de forma juridică de realizare, asigurările de răspundere civilă, de bunuri și de persoane sunt grupate în asigurări facultative și asigurări prin efectul legii (obligatorii).

În funcție de riscul cuprins în asigurare, asigurările pot fi:

pentru cazuri de răspundere civilă ce se referă la daune din cauza terților prin accidente de autovehicule;

împotriva mișcărilor seismice, împotriva incendiului sau a trăsnetului. Bunurile care sunt asigurate împotriva acestor fenomene sunt mijloacele de transport, clădirile, instalațiile sau construcțiile;

împotriva unor evenimente care apar instantaneu precum accidentele sau decesul, care pot duce la pierderea temporară sau definitivă a abilităților de muncă;

contra prăbușirilor de teren, contra grindinei, contra inundațiilor, contra furtunii sau contra uraganului;

contra avariilor prin care trec mijloacele de transport;

pentru boli epizootii și pentru accidente întâmpinate de animale.

După sfera de cuprindere la nivel teritorial, asigurările pot fi grupate interne și externe.

Reasigurarea apare ca un raport stabilit între două societăți de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat și cealaltă de reasigurator.

Reasigurarea are la baza contractul de reasigurare, prin care cel reasigurat cedează unui reasigurator o parte din răspunderile asumate în contractul de asigurare și o parte din primele de asigurare încasate.

I.4 Poziționarea asigurărilor pe piața economiei

Întreprinse pe fundament contractual, operațiile de asigurare au loc pe o piață a asigurărilor, loc în care se întâlnește cererea de asigurare, venită de la persoanele fizice și juridice asigurabile cu oferta de asigurare pentru care militează organizațiile specializate.

Piața asigurărilor poate fi de tip concurențial sau neconcurential.

Un alt concept în descrierea pieței asigurărilor este dimensiunea acesteia măsurată prin indicatori precum:

valoarea totală a angajamentelor asumate de societățile de asigurare într-un anumit moment;

numărul contractelor încheiate în perioada de reper;

totalul sumelor asigurate în perioada de reper;

numărul polițelor active;

valoarea anuală a primelor de asigurare.

Societățile comerciale de asigurare, doresc realizarea profitului indiferent de formă de proprietate și sunt obligate să se încadreze în normele legale referitoare la:

rezervele de prime sau de daune ce trebuie constituite;

mărimea capitalului social minim subscris și vărsat;

mărimea obligațiilor pe care și le pot asuma.

Piața concurențială a asigurărilor poate fi de două tipuri: perfectă sau imperfectă.

O piață perfectă se caracterizează prin:

descentralizarea deciziilor – societățile de asigurare sunt obligate să aibă în vedere prevederile legale pentru a nu prejudicia propriile interese sau pe ale terților.

omogenitatea produsului – pe piața asigurărilor nu concurează societățile comerciale propriu-zis ci societățile cu același profil, cu alte cuvinte, cele care vând același gen de produs, care adică încheie asigurări împotriva aceluiași risc.

libertatea de intrare și ieșire pe piață a participanților – piața asigurărilor este deschisă și se află într-o permanentă mișcare.

transparența pieței – prin raportare la piața de mărfuri, unde fiecare produs poartă o etichetă cu prețul de vânzare, pe piața de asigurări eticheta nu este suficientă pentru persuadarea unei persoane interesate.

atomizarea pieței – reunirea numărului mare de solicitanți și de ofertanți în așa fel încât niciuna dintre părți să nu poată influența funcționarea pieței.

I.5. Elementele tehnice ale asigurărilor

Elementele tehnice ale asigurării se identifică în următoarele:

Asiguratorul – este persoana juridică care pentru prima de asigurare pe care o încasează de la sigurați își asumă răspunderea de a plăti o despăgubire pentru daunele de care asiguratul răspunde față de terțe persoane sau de a acoperi pagubele produse de diverse conjuncturi.

Asiguratul – este persoana fizică său persoana juridică, care pentru prima de asigurare plătită asiguratorului, își asigură bunurile împotriva unor accidente, împotriva unor calamități naturale sau pentru daunele pe care le poate produce unor terțe persoane.

Beneficiarul asigurării – este persoana care are dreptul să încaseze suma asigurată fără să fie parte din contractul de asigurare. Câteodată beneficiarul este indicat în mod expres în polița de asigurare.

În condițiile existenței mai multor beneficiari, aceștia au drepturi egale legate de suma asigurată, în condițiile în care asiguratul nu a dispus altfel.

Contractantul asigurării – este persoana fizică său persoana juridică ce poate să încheie o asigurare, fără însă a obține calitatea de asigurat.

Totodată, contractantul asigurării poate fi și beneficiarul acesteia.

Riscul asigurat – este evenimentul sau grupul de evenimente care odată produs (e), îl obligă prin efectele sale pe asigurator să plătească asiguratului despăgubirea specifică asigurării.

Riscul asigurat poate să fie întâlnit și în ceea ce privește mărimea răspunderii asumate de asigurator prin încheierea unei anumite asigurări. Nu orice fenomen care conduce la daune poate să constituie un risc asigurat ci doar acela ce îndeplinește condiții precum:

siguranța producerii fenomenului pentru care se încheie asigurarea, întrucât dacă bunul respectiv nu este amenințat de riscuri, asigurarea este, practic, inutilă.

existența caracterului întâmplător al fenomenului.

înregistrarea în evidența statistică a acțiunii fenomenului.

independența producerii fenomenului de voința asiguratului sau a beneficiarului asigurării. În condițiile în care asiguratul a participat direct/indirect la producerea riscului asigurat, acesta pierde toate drepturile pe care asigurarea i le oferă și este obligat să suporte rigorile legii.

Evaluarea în vederea asigurării – este operațiunea prin este stabilită valoarea bunurilor spre cuprinderea lor în asigurare. Pentru ca un bun să fie inclus în asigurare, trebuie apreciată valoarea acestuia, cât mai aproape de realitate.

În cazul supraevaluării bunurilor poate slăbi preocuparea asiguraților pentru prevenirea pagubelor.

În cazul subevaluării bunurilor este posibil ca despăgubirea să nu poată compensa totalmente pierderea suferită.

Suma asigurată – reprezintă partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul își asumă răspunderea în condițiile producerii fenomenului în scopul căruia s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asiguratorului și este, totodată, unul din elementele ce stau la fundamentul calculării primei de asigurare.

Norma de asigurare – este suma asigurată stabilită de lege pentru obiectul asigurat, regăsindu-se doar în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii.

Prima de asigurare – semnifică suma de bani stabilită în prealabil, plătită de asigurat, asiguratorului, în scopul de a își putea constitui fondul de asigurare util achitării sumei asigurate la producerea riscului asigurat.

Prima brută (cota de primă tarifară) se diferențiază în raport cu cât de des și de intens se produc riscurile asigurate sau în raport cu ramură de asigurare.

Părțile primei de asigurare sunt:

cota de bază;

adaosul cotei de bază;

suplimentul cotei de bază.

Prima netă este destinată formării fondului util achitării sumelor asigurate; adaosul ajută în formarea resurselor bănești utile societăților de asigurare.

Durata asigurării – este perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între cele două părți ale contractului în măsura în care au fost stabilite. Este un aspect caracteristic asigurărilor facultative iar pe toată durata sa cele două părți ce intervin în asigurare sunt obligate să respecte condițiile ce le revin din respectivul contract.

Pagubă sau dauna – semnifică pierderea, în formă bănească, pe care un bun asigurat o suferă, în urma producerii evenimentului contra celui căruia s-a încheiat asigurarea.

Pagubă este de două tipuri: totală (atunci când bunul a fost distrus totalmente) și parțială (atunci când pierderea suferită este mai mică decât valoarea bunului).

Despăgubirea de asigurare – este suma de bani datorată de către asigurator, asiguratului spre compensarea daunei produse de riscul asiguratului. Această despăgubire poate fi în limita sumei asigurate, poate fi egală sau mai mică decât pagubă, dependentă fiind de principiul de răspundere al asiguratorului respectiv pentru acoperirea pagubei.

Există trei principii ce se aplică în scopul acoperirii daunelor legate de asigurările de bunuri:

Principiul răspunderii proporționale – presupune că despăgubirea este stabilită în aceeași proporție cu paguba.,

Unde:

D: despăgubirea de asigurare

P: paguba

S: suma asigurată

V: valoarea bunului asigurat

2. Principiul primului risc – presupune că despăgubirea este egală cu paguba; în acest caz, mărimea sumei asigurate nu este depășită. Pe baza acestui principiu, asigurările se fac, în genere, pentru bunuri, situații în care pagubele totale se produc mai greu.

3. Principiul răspunderii limitate – despăgubirea se acordă doar dacă paguba produsă de riscul asigurat depășește o limită în prealabil stabilită. O parte din pagubă, fransiza, este plătită de asigurat iar mărimea acestuia este condiționată în contract.

Fransiza este de două tipuri:

Fransiza atinsă – în acest caz, asiguratorul acoperă în totalitate pagubă, până la valoarea sumei asigurate în condițiile în care aceasta este mai mare decât franciza.

Fransiza deductibilă – care dește scăzută din pagubă indiferent cât este volumul acesteia. Despăgubirea este acordată doar pentru partea de pagubă ce depășește fransiza.

I.6 Nevoia de asigurări

Între oameni și natura are loc o permanentă legătură, se crează raporturi de intercondiționare. În aceste condiții, omul este obligat să își adapteze activitatea la natura înconjurătoare.

Asigurările au apărut din necesitatea de protecție a bunurilor omului contra forțelor distructive ale naturii, în situații de pierdere sau în situații de reducere a capacității de muncă în urma ajungerii la o anumită vârstă sau în urma accidentelor.

În categoria catastrofelor naturale intră înghețul, frigul, inundațiile, incendii, secete sau furtuni.

În categoria catastrofelor tehnice intră sinistrele (prăbușiri de lucrări de artă și de clădiri, explozii, accidente produse în cariere și în mine sau accidente maritime), ce au o legătură nemijlocită cu activitatea omului.

Principalele forme de protecție ale oamenilor contra fenomenelor generatoare de pagube sunt:

prevenirea sau evitarea riscului;

Prevenirea riscurilor are loc prin măsuri ce dețin caracter “activ” sau “pasiv”, în funcție de caz. Cele cu caracter activ reduc posibilitatea producerii fenomenelor, iar cele cu caracter pasiv diminuează forța de distrugere a acestora.

diminuarea pagubelor provocate de riscurile produse.

În acest sens, exemple pot fi următoarele:

săparea șanțurilor pentru scurgerea rapidă a apei;

măsuri mijlocite prin stingerea incendiilor și prin oprirea extinderii riscurilor;

eliminarea focarelor de infecție, etc.

crearea de rezerve spre acoperirea, pe baza resurselor proprii, posibilelor daune;

transferarea riscului asupra altei persoane;

Lupta contra forțelor distructive ale naturii, contra accidentelor, a condus la înfăptuirea unor fonduri de rezervă și de asigurare de către societățile specializate în ceea ce privește asigurările.

Fondurile de asigurare sunt potrivite în contribuirea la refacerea bunurilor deteriorate, la realizarea reproducției sociale.

Fondurile de asigurare au următoarele forme:

A) fonduri de rezervă financiară – au caracterul unor fonduri de autoasigurare.

B) fonduri de rezervă și/sau de asigurare: au caracter centralizat în bugetele locale si in bugetul de stat.

C) fonduri de asigurare propriu – zisă – cel mai important fond de asigurare existent.

.

CAP. II Asigurările de răspundere civilă facultativă

II.1 Asigurarea de răspundere civilă destinată pagubelor din urmă accidentelor de autovehicule valabile doar în exteriorul României

Aceasta este o formă de asigurare facultativă pentru pagubele din accidente rutiere doar în afara teritoriului României.

Acest tip de asigurare poate fi contractat atât de către persoane fizice ca și de persoane juridice pentru autovehicule înmatriculate în România, care se deplasează până în străinătate.

Cei care încheie această asigurare sunt absolviți de efectele financiare ce ar putea fi cauzate de daunele provocate unor terțe persoane în urma unor eventuale accidente de autovehicule care ar putea fi produse pe alt teritoriu decât cel românesc.

Primele de asigurare diferă în funcție de grupele de țări, în funcție de tipurile de autovehicule și de calitatea asiguratului – persoana fizică său persoana juridică.

Societatea de asigurări oferă despăgubiri celor prejudiciați conform normelor de răspundere civilă existente în țara în care a avut loc accidentul.

Daunele se descoperă, se evaluează, iar despăgubirile se hotărăsc și se plătesc conform procedurii prevăzute cu convențiile “Carte verde”.

II.2 Asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto la nivel profesionist

Acest tip de asigurare este una facultativă prin contractarea căreia conducătorii auto profesioniști acoperă daunele provocate din cauza accidentelor cu autovehiculele diverselor persoane juridice, pe care le conduc.

Acest tip de asigurare poate fi încheiată pe jumătate de an sau pe un an. Nivelul primelor de asigurare este distinct în funcție de categoriile de autovehicule.

Prin contractarea asigurării, conducătorii auto profesioniști nu mai sunt trimiși să înapoieze din salariul lor despăgubirile pe care societatea de asigurări le-a plătit terților păgubiți, în cadrul unităților care dețin autovehiculele în scopul compensării daunelor provocate de ei în accidente de care sunt lipsiți de culpă.

II. Asigurarea de răspundere civilă legală

Aceasta este o formă de asigurare facultativă care poate fi contractată cu asiguratorul de “actori” precum:

organizații;

primării;

instituții de stat de importanță locală;

organizații de masă obștești;

organizații culturale sportive,

cooperative de credit, pentru sumele pe care persoanele mai sus menționate se obligă să le plătească sub forma despăgubirilor și care trebuie să cheltuiască suplimentar (la nivel judecătoresc) dacă ar rezulta prejudicii de care acestea răspund, cu excepția celor ce ar putea fi produse prin utilizarea autovehiculelor, conform prevederilor legii.

Asigurarea de răspundere civilă legală este contractată pentru diverse activități economice desfășurate în întreprinderi de prestări de servicii, în întreprinderi industriale sau de construcții.

Aceste asigurări cuprind doar daunele care se pot produce pe teritoriul României.

Societatea de asigurări nu este responsabilă în condițiile în care accidentul a fost produs dintr-o cauză de forță majoră și nu acordă despăgubiri pentru pagubele indirecte, precum pagubele suferite în desfășurarea operațiunilor militare, sau în timpul unui proces de producție.

Cap. III Parte practică

3.1 Compania de asigurări ASIROM

3.1.1 Activitatea de asigurare – reasigurare ASIROM S.A.

Cu o activitate desfășurată inițial sub numele de “Asigurarea Românească”, compania de asigurări a continuat valorile tradiției naționale în domeniul omonim sub numele de “Asigurarea Românească S.A.” începând cu data de 1 ianuarie 1991.

Cu o activitate susținută de un personal specializat în 150 de reprezentanțe teritoriale, ASIROM a menținut, de-a lungul timpului, stabilitatea financiară și solidaritatea la nivelul unei piețe concurențiale pe care activează 25 de societăți de asigurări și reasigurări.

Societatea de asigurare – reasigurare ASIROM se identifică sub formă de persoană juridică româna, forma sa juridică fiind de societate pe acțiuni.

Fiecare dintre acțiunile subscrise și vărsate de acționari oferă acestora dreptul la vot în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, oferă dreptul de a alege, dreptul de a fi ales printre autoritățile manageriale și, totodată, dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor.

La conducerea societății se află Adunarea Generală a Acționarilor, autoritate care hotărăște în privința activității acesteia și care stabilește obiectivele de realizat.

Administrarea societății ASIROM S.A. se face de către consiliul de administrație alcătuit din 7 administratori desemnați de Administrația Generală a Acționarilor pentru o perioadă de 4 ani, existând în acest timp și posibilitatea de a fi realeși pe alte perioade de 4 ani.

Gestiunea societății ASIROM S.A. este verificată atât de acționari cât și de comisia de cenzori, alcătuiră din 3 membri, (ce trebuie să fie asociați, în afară de cenzorii contabili).

Societatea ASIROM S.A. activează la nivel național și internațional prin acțiunile de a asigura și de a reasigura, utilizând agenți de asigurare plătiți prin onorarii stabilite de la început sau prin comisioane de încasări, în funcție de tarifele negociate.

Formele de asigurări pe care ASIROM le “practică” sunt următoarele:

asigurări de bunuri și răspundere civilă pentru populație și pentru agenți economici;

asigurări facultative de persoane;

reasigurări în ceea ce privește toate categoriile de reasigurări care fac obiectul activității societății.

ASIROM are relații contractuale cu aproape toate segmentele de populați și economice; se adresează oricărui domeniu de activitate și oferă clienților săi o diversitate de forme de asigurări facultative. Dintre acestea, la nivel intern, clienții au fost interesați în mod expres de forme de asigurări precum:

de bunuri sau de valori pentru situațiile de furt prin efracții sau alte calamități;

mixte de viață;

de clădiri, de construcții și conținutul acestora pentru situațiile de pagube cauzate de incendii sau de alte calamități;

mixte de viață și suplimentare de accidente;

complexe ale gospodăriilor;

de autovehicule pentru avarii;

de autovehicule valabile numai în exteriorul României.

Continuu preocupată de a găsi oportunități în scopul îmbunătățirii produselor oferite, S.C. ASIROM S.A. se implică în crearea tarifelor și condițiilor celor mai oportune pentru clienți fără însă a dăuna obligațiilor de plată existente prin intermediul contractelor de asigurare.

S.C. ASIROM S.A. are sediul central în București și este organizat în mai multe direcții împărțite în servicii. Direcțiile primordiale ale S.C. ASIROM S.A. sunt:

direcția investiții și plasamente financiare;

direcția asigurări de persoane;

direcția acționariat, organizare și resurse umane;

direcția asigurări de transport, auto și maritime;

direcția contabilitate, buget și prognoză;

direcția bunuri agricole și industriale și clădiri;

direcția protocol, marketing și publicitate.

ASIROM a pus întotdeauna preț pe managementul resurselor umane, sub identitatea unuia din principalii factori în scopul bunei desfășurări a activității de asigurare și reasigurare. A urmărit, totodată, ajungerea la nivelul superior de mobilizare a capabilităților celor peste 7000 de colaboratori și de salariați proveniți din toate nivelele structurii organizatorice: din filiale, din sediul central sau din sucursale.

În ceea ce privește politica investițională, obiectivele societății ASIROM se identifică în următoarele:

în utilizarea resurselor destinate fondului de dezvoltare, parte din profitul societății și a resurselor din amortizarea imobilizărilor corporale în scopul cumpărării mobilierului, a echipamentelor de birotică sau a autoturismelor, în scopul funcționării sediilor de sucursale, a agențiilor și a filialelor sau în scopul amenajării și modernizării sediilor de sucursale;

în valorificarea rezervelor tehnice de daune și de prime, în valorificarea capitalului și a rezervei de capital prin învestirea în bunuri mobiliare și imobiliare, prin plasamentele prin depozite bancare sau prin participarea la capitalul social al altor întreprinderi.

3.1.2 Plasarea ASIROM pe piața asigurărilor

Societățile de asigurări se confruntă cu dificultăți în întreprinderea activităților de asigurare, efectele punând în pericol încrederea potențialilor clienți în piața asigurărilor. Pe de o parte, creșterea numărului de societăți de asigurare este un lucru benefic pentru că indivizii au de unde alege, pe de altă parte, numărul ridicat de companii de asigurări dă de gândit indivizilor pentru că se pune la îndoială eficiența acestora.

Remarcabilă este capacitatea financiară și profesională scăzută a noilor societăți de asigurări apărute, efect al participării acționariatului lor, oferit de capitalul investit de persoane fizice. Acest aspect are consecințe asupra întregii organizări și asupra modalităților de lucru ale societățile de asigurare prin lipsa programelor de reasigurare de care este nevoie și prin lipsa asistenței tehnice, ceea ce le conturează o imagine vulnerabilă în situația apariției riscurilor.

Între restul societăților de asigurare, locul ASIROM pe piața poate fi ilustrat astfel:

Sursă: www.capital.ro

Tab. 3.1.2.1 Locul ASIROM pe piața în comparație cu principalele societăți de asigurări

Primele cinci companii din topul primelor notate dețin împreună aproximativ jumătate din piață, iar primele zece companii descriu o cotă de piață totală de aproximativ 80%.

Asirom ocupă în primul semestru al anului 2014 locul 7 în primele 10 comanii de asigurări din România, cu aproape 288 de milioane de lei total prime subscrise, deținând 7,23% din piață și surclasată fiind de ING Asigurări de viață (cu aproape 296 milioane de lei total prime subscrise și o cotă de piață de 7,45 %).

Sursă: www.1asig.ro

Tab. 3.1.2.2 Topul primelor 5 companii ce dețin asigurări de viață în semestrul întâi al anului 2014

3.1.3 Forme ale asigurărilor de răspundere civilă practicate la sucursala ASIROM Buzău

3.1.3.1 Plasarea asigurărilor de răspundere civilă în activitatea sucursalei ASIROM Buzău (pentru perioada 2012 – 2014)

Aferente sucursalei județene ASIROM Buzău sunt următoarele tipuri de asigurări:

de persoane și de bunuri;

facultative de răspundere civilă;

obligatorie de răspundere civilă pentru pagube provocate prin accidente de autovehicule.

În ceea ce privește asigurările de răspundere civilă, contribuția reprezentativă în formarea veniturilor, în aceste condiții, o are asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie, potrivit graficului de mai jos.

Sursă: www.insuranceprofile.ro

Grafic 3.1.3.1.1 Topul primelor cinci companii de asigurări în ceea ce privește RCA (2008 – 2013)

Potrivit graficului de mai sus, între primele trimestre ale anilor 2008 – 2009, evoluția ASIROM în ceea ce privește asigurările de răspundere civilă nu a fost una reprezentativă ci, mai degrabă, statică, doar ușor crescândă (până la 22,9 milioane de euro). Situația a fost alta între 2009 – 2010 unde se observă o înregistrare a unei scăderi pregnante (până la 17,7 milioane de euro). Anul 2011 este cel mai eficient în ceea ce privește asigurările RCA pentru că în acest an ASIROM atinge optimul evoluției sale (progresând până la 26 de milioane de euro). Paradoxal, perioada ulterioară va fi una regresivă, în 2013 ASIROM involuând la 13,7 milioane de euro.

3.1.3.2 Asigurarea facultativă de răspundere civilă legală

Asigurarea facultativă de răspundere civilă legală se poate încheia atât cu persoane fizice cât și cu cele juridice. În ceea ce privește persoanele fizice, asigurarea facultativă de răspundere civilă legală se încheie pentru pagube cauzate de diverse accidente, altele decât cele de autovehicule, pagube cauzate prin faptele persoanelor fizice (în afară de cele provenite prin exercitarea profesiunii). În cazul persoanelor juridice, acest tip de asigurare acoperă prejudiciul cauzat de activitățile întreprinse în unitățile sportive, în unitățile de construcții, în unitățile sanitare, în unitățile industriale, în unitățile de prestării servicii, sau în cele unde se întreprind activități culturale.

Persoanele juridice devin responsabile pentru propriul patrimoniu în acoperirea prejudiciilor, această formă de asigurare venind în sprijinul acestora pentru a acoperi golul produs în patrimoniul lor.

Asigurarea încheiată de persoanele fizice acoperă și răspunderea civilă a persoanelor aflate în întreținerea asiguratului sau a partenerului legal al asiguratului.

Asigurarea poate fi încheiată pe o perioadă de timp de până la un an. Asiguratul are obligația de a semna declarația de asigurare iar după plată primelor de asigurare, ASIROM are datoria de a emite contractul de asigurare. Responsabilitatea asigurătorului începe de la ora zero a primei zile prevăzute în contract și încetează la ora 24 a ultimei zile care este prevăzuta în contract.

Obligația asiguraților este că în cazul petrecerii evenimentului asigurat să aducă la cunoștință sucursalei ASIROM din raza județului în care locuiește, în scris, în termen de 24 ore indiferent dacă cei păgubiți nu au ridicat pretenții. În condițiile neîndeplinirii obligațiilor asiguraților, ASIROM poate refuza plata despăgubirii, dacă acesta este motivul din cauza căruia nu s-a putut determina motivul producerii evenimentului asigurat.

Sumele asigurate sunt stabilite în funcție de propunerea asiguratului prin respectarea normelor legale.

Cu privire la primele de asigurare, acestea sunt anuale și sunt stabilite într-un mod diferențiat ținându-se cont de tipurile de unități economice și de numărul salariaților acestora. În cazul faptelor persoanelor fizice, în afară de cele întreprinse în exercitarea profesiunii, diferențierea are loc pentru fiecare persoană nominalizată și pentru fiecare cap de familie.

Legat de despăgubiri, cuantumul acestora este stabilit în limita sumei asigurate existente în contractul de asigurare.

Prin plata despăgubirii bazate pe înțelegere sau pe hotărâre judecătorească definitivă sunt eliminate orice pretenții ale păgubiților pentru prejudiciul material provocat prin accidentul respectiv.

Situațiile în care ASIROM nu acordă despăgubiri sunt următoarele:

obiectul răspunderii civile este un accident cauzat de vehicule/autovehicule cu tracțiune mecanică;

pretențiile în scopul despăgubirii care vin din partea asiguratului pentru un accident suferit de el însuși sau în cazul pagubelor referitoare la propriile bunuri;

cheltuielile penale și amenzile pentru care ar putea fi condamnat asiguratul;

pretențiile pentru despăgubiri emise de prepus, adresate asiguratului persoană – juridică;

pretențiile de despăgubiri pentru tablouri, pentru hârtii de valoare, pentru obiecte de argint, platină sau aur, pentru documente, pentru pietre scumpe, pentru titluri, registre sau manuscrise;

pretențiile de despăgubiri formulate de către asigurat pentru daune produse în mod intenționat.

3.1.3.3 Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu valabilitatea numai în afara teritoriului României

“Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai în afara teritoriului României este o asigurare facultativă încheiată cu persoane fizice sau juridice ce dețin autovehicule înmatriculate în țară și care efectuează deplasări în străinătate”.

Acest tip de asigurare se încheie fără a stabili niște sume asigurate, la cerere, pentru timpul în care autovehiculul se află în afara țării.

Asigurarea poate fi încheiată pe o perioadă de o lună, însă la cererea asiguraților poate fi încheiată și pentru 15 sau pentru 20 zile. Asigurarea tratează daunele rezultate din accidente de autovehicule provocate unor persoane străine țării respective, care intră în vigoare la data pe care asiguratul o solicită, însă nu mai devreme de data la care au fost plătite primele de asigurare în numerar și la care s-a întocmit dosarul de asigurare.

Responsabilitățile asigurătorului încep de atunci de când autovehiculul iese de pe teritoriul României și până când acesta se întoarce pe teritoriul țării însă nu mai târziu de ora 24 a zilei în care perioada pentru care s-au plătit primele de asigurare expiră.

3.1.3.4 Asigurarea facultativă de răspundere civilă și profesională a medicilor și farmaciștilor

“Îndeplinirea corectă a actului medical implică o bună cooperare a medicilor în interesul bolnavului și o permanentă educare a simțului răspunderii și prudenței în decizia profesională”.

Sistemul medicinei liberale a promovat ideea substituirii responsabilității medicale cu un sistem de asigurări care să lupte contra incertitudinilor medicinei și a lacunelor practicii medicale.

În ceea ce privește asigurările facultative de răspundere civilă profesională care decurg din practica medicală, asiguratorul trebuie să se oblige ca în baza condițiilor de asigurare, să se acorde despăgubiri pentru daunele de care asiguratul răspunde în fața legii pentru propriile fapte, în limitele acestei răspunderi, în raport cu terțele persoane păgubite în urma practicării activității sale profesionale.

În cazul de față, despăgubirile se acordă dacă reclamația a fost făcută în perioada în care contractul era valabil și dacă la data la care s-a produs evenimentul asigurat a existat un contract de asigurare între asigurat și ASIROM.

3.1.4 Determinarea primelor de asigurare și analiza veniturilor din prime la asigurările de răspundere civilă

3.1.4.1 Determinarea primelor de asigurare în cazul asigurărilor de răspundere civilă

Activitatea societății ASIROM Buzău presupune efectuarea unor cheltuieli și obținerea unor venituri. Aceasta trebuie să urmărească modul în care au loc încasările pentru scopul echilibrării veniturilor și a cheltuielilor și, totodată, pentru obținerea unor beneficii și evitarea apariției unor lipsuri temporare a veniturilor.

Atât în conducerea cât și în controlul activităților sucursalei ASIROM Buzău, principalul instrument de lucru este bugetul de venituri și cheltuieli, ce reflectă volumul veniturilor și cheltuielilor. Bugetul permite o gestionare cât mai eficientă a fondurilor societății precum și respectarea disciplinei financiare.

Ca rezultate ale activității principale, veniturile de bază ale societății de asigurări sunt următoarele:

încasări și recuperări din acțiuni de regres ale despăgubirilor în valută;

prime dependente de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube provenite din accidente de autovehicule pe categoriile persoane fizice respectiv persoane juridice;

reduceri calculate în ceea ce privește primele de asigurare cedate în cadrul asigurărilor;

prime specifice asigurărilor facultative de persoane și de bunuri;

despăgubiri în valută care sunt primite de la reasigurători;

venituri în valută din asigurări și reasigurări în valută;

prime din asigurările externe;

prime din reasigurările contractate de societatea de asigurări.

Din alte activități se pot obține următoarele venituri de către societatea de asigurări:

sume încasate din acțiunile regresive;

dobânzi încasate de la bancă pentru disponibilitățile păstrate în cont;

dobânzi încasate de la asigurați pentru împrumuturile acordate lor în cadrul asigurărilor de viață.

În ceea ce privește asigurările facultative, în stabilirea volumului primelor de asigurare se iau în considerare factori care pot influența dimensiunea veniturilor finale. Relevante, din această perspectivă, sunt capabilitățile și numărul celor care se ocupă cu contractarea în asigurări, condițiile și particularitățile locale precum și preferințele populației pentru un anumit tip de asigurări.

Cu privire la asigurarea facultativă a autovehiculelor cu valabilitate doar în afara teritoriului României, aceasta se încheie pe o perioadă de un an de zile.

3.2 Studiu de caz – Asigurarea mixtă de viață

Societatea ASIROM încheie contracte de asigurare mixtă de viață reevaluabila în condițiile cererii persoanei care solicită asigurarea, pe fundamentul unei declarații de asigurare, completate și semnate.

În condițiile în care cel care contractează asigurarea este altcineva decât asiguratul, contractul de asigurare poate fi încheiat doar cu acordul asiguratului menționat în mod expres în declarația de asigurare.

Printr-o poliță de asigurare se asigură câte o singură persoană. Odată ce declarația de asigurare a fost completată și semnată, se achită sub formă de plată anticipată o sumă egală cu valoarea primei rate, la care se adăuga o taxă de polița stabilită de ASIROM.

A încasa anticipația nu obligă societatea ASIROM la acceptarea încheierii contractului de asigurare. În cazul în care ASIROM nu acceptă încheierea contractului de asigurare este restituită anticipația încasata.

Tot în ceea ce privește restituirea anticipației încasate, aceasta este diminuată cu cheltuielile suportate, în cazul în care persoană ce a plătit anticipația nu este de acord să încheie contractul de asigurare cu prima mărita stabilită de ASIROM.

Prin declarația de asigurare, asiguratul poate desemna persoana în drept să primească, în calitate de beneficiar (la expirarea contractului sau în condiții de deces) suma asigurată sau pensia lunară pe timp limitat.

Persoanele cu un grad de invaliditate mai mare de 50 % sau care sunt bolnave și nu corespund normelor medicale ASIROM în ceea ce privește asigurările de viață, nu sunt acceptate pentru încheierea unei asigurări.

În ceea ce privește interesul asigurat, acest tip de asigurare este încheiată la alegere (facultativ), la sume asigurate exprimate în EURO/USD/RON, de cel puțin 892 RON sau echivalentul acestei sume în dolari sau în euro.

Despăgubirea

Pe baza contractului de asigurare cu primele achitate la zi, ASIROM plătește suma asigurată următorilor:

asiguratului sau unei alte persoane desemnate de acesta, la expirarea contractului;

beneficiarului înscris în polița de asigurare, în cazul de deces al asiguratului înainte de a expira contractul de asigurare.

Suma de asigurare este plătită dacă invaliditatea permanentă a fost cauzată de un accident produs în perioada în care contractul este valabil și în timpul unui an de la data încheierii acestuia. În scopul acoperirii unor cheltuieli medicale impuse de tratarea invalidității cauzate de un accident, ASIROM trebuie să plătească o sumă de până la 25% din suma de plată pentru invaliditate permanentă parțială din accident.

În cazul existenței unei forme de invaliditate temporară din accident, ASIROM plătește o indemnizație zilnică stabilită care trebuie să fie mai mică sau egală cu 320 RON sau echivalentul acestei plăți în dolari sau în euro. Durata maximă de plată a indemnizației este de 90 de zile, per total, cumulat pe un an de asigurare, indiferent de numărul de spitalizări existente. Indemnizația zilnică este plătită pentru zilele de spitalizare și pentru zilele stabilite de medic pentru convalescență care nu pot depăși dublul numărului de zile de spitalizare.

În cazul invalidității temporare din cauza unei boli sau a alteia, ASIROM trebuie să plătească o indemnizație zilnică aferentă fiecărei zile de spitalizare, stabilită la alegere, la încheierea contractului de asigurare, ce nu poate depăși 892 RON sau echivalentul acestei sume în dolari sau în euro. În cazul unei indemnizații zilnice mai mare de 134 RON, contractul se poate încheia doar cu examinarea medicală a asiguratului.

În condițiile în care, după externare, este impusă continuarea tratamentului medical, pentru riscul asigurat și pentru asigurările care au fost încheiate, ASIROM trebuie să plătească (dar doar pentru perioada în care se acordă asistență ambulatorie) o indemnizație fixă ce va fi egală cu:

indemnizația zilnică de spitalizare pentru asistență ambulatorie de până în 14 zile;

trei indemnizații zilnice de spitalizare, pentru asistență ambulatorie între 15-20 de zile;

cinci indemnizații zilnice de spitalizare, pentru asistență ambulatorie între 21-29 de zile.

zece indemnizații zilnice de spitalizare, pentru asistență ambulatorie de peste 30 de zile.

Plata indemnizației are loc în baza cererii asiguratului, după externare sau după finalizarea tratamentului ambulatoriu însă nu mai târziu de 40 de zile de la data externării.

În scopul încasării sumei cuvenite pe baza contractului de asigurare, trebuie prezentată la ASIROM o cerere scrisă și totodată:

polița de asigurare;

actul de identitate;

procesul – verbal întocmit de poliție (sau de autorității publice competente) care să cuprindă data, locul și conjuncturile accidentului. În condițiile în care organele de competență nu au putut constata aceste detalii, data, locul și conjuncturile accidentului vor fi dovedite cu ajutorul adeverințelor eliberate de către organul medical care s-a ocupat de acordarea primului ajutor după accident;

certificatul de deces,

certificatul de naștere al asiguratului;

certificatul de moștenitor;

alte acte utile cerute de ASIROM, în funcție de situație, în scopul soluționării solicitărilor de plată.

Exemplificare

Un individ cu vârsta de 55 de ani dorește realizarea unei asigurări facultative mixtă de viață, potrivit căreia o parte din suma asigurată să fie plătită deodată, la producerea evenimentului asigurat iar cealaltă parte să fie plătită sub formă de pensie lunară pe o perioadă de 5 ani. În același context, asiguratul ia în considerare toate riscurile suplimentare:

invaliditate temporară din boală pentru o indemnizație zilnică de 97,765 RON în scopul spitalizării și în scopul asistenței ambulatorii;

invaliditate temporară din accident pentru o indemnizație zilnică de 97,765 RON;

invaliditate permanentă din accident la de 4 ori suma asigurată de la asigurarea de bază;

deces din accident la de 3 ori suma asigurată de la asigurarea de bază.

Contractul de asigurare se va încheia pe baza următoarelor aspecte:

Suma asigurată totală (pentru riscul de deces, indiferent de cauză) este de 39.106 RON din care se vor executa plăți în felul următor:

20% inițial, la producerea evenimentului asigurat: 7.821 RON

80% din suma asigurată (31.284 RON) ca pensie lunară ceea ce înseamnă o pensie de 531,84 RON pe o perioadă de 5 ani.

Suma asigurată de plată în condițiile existente de deces provocat dintr-un accident este de 117.318 RON.

Suma asigurată de plată în caz de invaliditate permanentă din accident (aici intrând și cheltuielile medicale pentru tratarea invalidității permanente) este de 156.424 RON.

Data de încheiere a asigurării este 01.05.2015

Vârsta pe care asiguratul o are la încheierea asigurării este 55 ani.

Modul prin care se face plata primei de asigurare: anual.

Durata de plată a primelor: 10 ani.

Prima anuală care trebuie plătită este de 6,913,94 RON dintre care:

5.111,15 RON pentru riscul de deces din orice cauză sau supraviețuire după 5 ani;

70,39 RON pentru riscul de deces din accident;

864,24 RON pentru riscul de invaliditate permanentă din accident;

50,84 RON pentru riscul de invaliditate temporară din accident;

813,40 RON pentru riscul de invaliditate temporară din boala.

CONCLUZII

În fiecare an, accidentele de autovehicule produc mii de victime. Adormirea la volan, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau nerespectarea distanțelor regulamentare conduc la accidentări ai conducătorilor auto sau ai pietonilor.

În activitatea de subscriere, pierderea apare în momentul în care cheltuielile și despăgubirile unui asigurator surclasează volumul primelor încasate. Consecința stă în creșterea primelor de asigurare, aspect care conduce la pierderea cotei de piață.

Legislația românească tratează drept infracțiuni și sancționează penal fapte ca:

conducerea autovehiculelor neînmatriculate;

conducerea autovehiculului fără permis sau cu permis de altă categorie;

sustragerea de la probele biologice;

conducerea autovehiculului în stare de ebrietate;

fuga de la locul accidentului.

În ciuda aspectelor menționate anterior, asigurarea auto este cea mai căutată forma de asigurare, întrucât autovehicului este supus în cea mai mare măsură riscului de avariere.

Reacțiile omului în ceea ce privește riscul sunt distincte, ele depinzând de motive precum:

efectele sociale: fluctuații ale prețurilor, șomaj, inflație;

creșterea numerică a populației și circulația acesteia la nivel național și regional;

evoluția spiritului de competiție între oameni sub forma unei consecințe a creșterii economice.

Așadar, acestea conduc, fără îndoială, la necesitatea de asigurare, reprezentând cea mai viabilă soluție în scopul realizării unui echilibru economico – financiar.

Managementul de risc este esențial în întreprinderea activității într-o societate de asigurare – reasigurare. Astfel, acest tip de management trebuie aplicat consecvent de firma în scopul îndeplinirii obiectivelor de ordin strategice ale acesteia.

În cadrul societăților comerciale, asigurarea autovehiculelor rămâne cel mai solicitat tip de asigurare, urmată de cea a salariaților și de asigurarea utilajelor.

Din activitățile societății ultimilor ani este observabil ca cele mai multe încercări de obținere a veniturilor necuvenite au apărut în cazuri de pagube la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Piața românească a asigurărilor este una competitivă cu toate că se află în faza de maturitate din această perspectivă. Prin raportare la numărul ridicat al societăților de asigurare, oferta este aparent mare însă capacitatea financiară a acestora este, de cele mai multe ori, insuficientă pentru a susține riscurile cu care se confruntă posibilii asigurați.

Cererea potențială este crescută mulțumită populației numeroase a țării însă cererea efectivă este scăzută, din cauza puterii economice precare a populației care dorește o asigurare, în orice sens.

Asigurarea are, înainte de toate, o funcție socială.

Exemple în ceea ce privește obiectivele esențiale ale asigurărilor se pot găsi în orice experiență, de la oferirea mijloacelor bănești unui bolnav spre a se însănătoși, a garanta veniturile văduvelor și orfanilor după dispariția capului familiei, a vărsa sume pentru compensarea pierderilor profesionale celui căruia din cauza unui accident îi este dificil să muncească până la a oferi mijloace pentru reconstituirea casei sau pentru cumpărarea altei locuințe, pentru cel care a pierdut-o într-un incendiu.

O altă latură a rolului social al asigurării o reprezintă incidența sa în supraviețuirea întreprinderilor.

Funcția socială a asigurărilor are efecte avantajoase asupra economiei.

Rolul economic al asigurării nu este limitat doar la păstrarea entităților economice, la un moment dat. Asiguratorul, reprezintă, într-adevăr, motorul dezvoltării economice din cel puțin două considerente: garanția investițiilor și plasamentul primelor.

BIBLIOGRAFIE

Alexa C., Ciurel, V., “Asigurări și reasigurări în comerțul internațional”, Ed. ALL, 1992

Anghel, I.M., Popă, M.F., Deak, F., « Răspunderea civilă », Ed. Științifică, București, 1970

Angheni, S., “Clauza penală în dreptul civil și comercial”, Ed. Oscar Print, București 1996

Babiuc, V., Rucăreanu, L., Bârsan, C, Sitaru, D, Turcu – Seclaman, “Clauza penală în contractele comerciale internaționale”, Institutul de Economie Mondială, București, 1985

Belu, M., M., « Temeiul juridic al răspunderii pentru plată cu întârziere a produselor livrate », în R.D. nr.12/1994;

Bistriceanu, Gh., D., “Finanțele României”, Ed. Didactică Pedagogică, București, 1981

Bistriceanu, Gh., D., Bercea, F., Macovei, I., E., „Lexicon de protecție socială. Asigurări și reasigurări”, Editura Karat, București, 1997

Bistriceanu Gh., D., Bercea, Fl., Macovei, E., I., “Lexicon de protecție social”, Ed. Karat, București, 1997

Cistelecan, L., Cistelecan, R., “Asigurări comerciale”, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 1997

Constantinescu, D., A., Dobrin, M., Ungureanu, A., M., Gradisteanu, D., “Tratat de asigurări”, Editura Semne ’94 S.R.L., București 1991

Constantinescu, D., A., “Asigurări și reasigurări”, Ed. Tehnică, București, 1998

Cosmovici, P., “Drepturile reale, Obligații, Legislație” Ed. All, București, 1994

Deak, Fr., “Teoria generală a obligațiilor”, Tipografia și litografia învățământului, 1960

Eliescu, M., “Răspunderea civilă delictuală”, Ed. Academiei, Buucrești, 1972

Filip, Gh., Voinea, Gh., Mihăescu, S., Lungu, N., Zugravu, B., “Finanțe”, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2001

Filipescu, Ion, P., “Drept civil. Teoria generală a obligațiilor”, Ed. Actami, București, 1994

Galiceanu, I., Bratu, Șt., “Economia asigurărilor”, Ed. Universitaria, Craiova, 1996

Galiceanu, I., Galiceanu, M., “Tehnici de asigurare și reasigurare”, Ed. Universitaria, Craiova, 1998

Georgescu, I., L., “Drept comercial român, Teoria generală a obligațiilor comerciale, Probele. Contractul de vânzare-cumpărare comercială » Ed. Lumina Lex, București 1994

Hamangiu, C., Georgen, N., “Codul civil adnotat”, vol. VII, București, 1935;

Iliescu, C., “Contractul de asigurări de bunuri din România”, Ed. ALL Beck, București, 1999

Popescu, D., Macovei, I., “Contractul de asigurare”, Ed. Junimea, Iași, 1982

Rîmniceanu, I., “Asigurări de stat în România”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984

Rudăreanu, M., “Obligații. Contracte”, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2006;

Spînu, V., « Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate prin accidentele de circulație » rezumatul tezei de doctorat Iași, 1977

Stoica, V., Băiaș, Fl., “Acțiunea în regres a paznicului juridic împotriva paznicului material” în S.C.J., nr. 1/1987

Trif, A.B., Astărăstoae, V., “Responsabilitatea juridică medicală în România”, Ed. POLIROM, Iași, 2000

Văcărel, I., Bercea, F., „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București, 1999

Voicu, C., “Teoria generală a dreptului”, Ed. Lumina Lex, București, 2002

Zlutescu, V., D., “Garanțiile creditorului”, Ed. Academiei, București, 1970

ANEXE

Anexa 1 – locul ASIROM pe piața în comparative celelalte societăți de profil

ANEXA 2 – Formular de cerere de plată a economiei

ANEXA 3 – Topul primelor 5 companii ce dețin asigurări de viață în semestrul întâi al anului 2014

ANEXA 4: Topul primelor 5 companii Topul primelor cinci companii de asigurări în ceea ce privește RCA (2008 – 2013)