Asigurari Culturi Agricole
CUPRINS
Capitolul I: Introducere în asigurări………………………………………………… 2
1.1. Forțele distructive ale naturii și accidentele – pericole permanente
pentru viața și integritatea corporală și bunurile omului………………………………… 2
1.2. Necesitatea constituirii unor fonduri de protecție împotriva riscurilor 4
1.3. Conceptul de asigurare 6
1.4. Funcțiile asigurării 11
1.5. Clasificarea asigurărilor 12
Capitolul II: Piața asigurărilor 15
2.1. Caracteristicile pieței asigurărilor 15
Capitolul III Asigurarea productiilor agricole…………………………………………. 20
3.1. Asigurarea agricola……………………………………………………………………. 20
3.2. Metodologia de dauna in asigurarile agricole(AGRAS2007)……………………… 22
CAPITOLUL IV:STUDIU DE CAZ…………………………………………………… 38
CAPITOLUL V.Anexe…………………………………………………………………….44
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………… .51
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN ASIGURĂRI
1.1. Forțele distructive ale naturii și accidentele – pericole permanente pentru viața și integritatea corporală și bunurile omului
Pericolele la care omul este supus sunt multiple și variate, cauzate de forțele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiți factori speciali și sociali – economici. Aceste pericole sunt generatoare de pagube și de aceea omul trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a putea acționa împotriva lor. Forțele naturii declanșează calamități cu efecte distructive puternice, printre care se numără: seceta, înghețul, ploile torențiale, grindina, uraganele, inundațiile, cutremurele de pământ, trăsnetul, incendiile, prăbușirile și alunecările de teren, avalanșele de zăpadă, etc. O serie (multitudine) de cauze naturale provoacă decese, boli și îmbătrânire la oameni, afectează evoluția plantelor ori pun în pericol viața animalelor.
Dezvoltarea științei și tehnicii face posibilă creșterea rapidă a producției, ușurarea muncii, progresul social, dar în anumite împrejurări, ea poate provoca accidente care sa avarieze sau sa distrugă complet anumite mijloace de producție și bunuri de consum ori sa afecteze capacitatea de muncă și chiar viața oamenilor.
Astfel, defecțiunile ivite în funcționarea mașinilor, instalațiilor și aparatelor pot provoca explozii, incendii, electrocutări, asfixieri, arsuri, etc.; dezvoltarea traficului rutier, feroviar aerian și maritim mărește pericolele circulației, etc.
Omul, prin modul necorespunzător (neglijență, nepricepere) în care își îndeplinește uneori atribuțiile de serviciu sau prin comportarea sa reprobabilă în societate (acțiuni delictuale: jaf, furt, crimă) poate sa provoace pierderi semenilor săi.
Anumiți factori sociali-economici pot, de asemenea provoca fenomene cu efecte negative asupra desfășurării normale neîntrerupte a activității economice. Din aceste categorii fac parte: crizele economice, șomajul și inflația, conjunctura economică nefavorabilă, etc.
Din simpla enumerare a cauzelor care generează pericole rezultă că unele sunt independente de voința omului, adică au caracter obiectiv, în timp ce altele, legate de comportarea omului, poartă un caracter subiectiv.
Cauze obiective: poziția terenului față de sursa de apă, ceea ce îl face să fie supus inundațiilor sau să fie ferit de acestea; sensibilitatea unor culturi agricole la grindină, caracteristicile unor materiale de construcții de a fi inflamabile sau neinflamabile, etc.
Cauze subiective: atitudinea iresponsabilă și inconștientă a unor oameni, poate să provoace sau să favorizeze înregistrarea de accidente cu efecte grave umane și materiale. Cunoașterea împrejurărilor în care se pot produce diverse fenomene perturbatoare și păgubitoare, permite omului să ia măsurile de rigoare pentru a evita și preveni asemenea fenomene sau pentru a limita acțiunea lor distructivă. Calamitățile naturale cele mai păgubitoare și cele mai de temut, dar și cu arie largă de răspândire pe glob sunt: seceta, cicloanele (uraganele), inundațiile cutremurele de pământ, incendiile și accidentele. Seceta, indiferent de forma pe care o îmbracă – diminuarea umidității din atmosferă, uscarea progresivă a pământului, imposibilitatea plantelor de a-și asigura apa necesară, chiar dacă aceasta există în sol – afectează puternic activitatea economică și, prin aceasta, periclitează însăși viața oamenilor, pe întinse zone geografice. Pe un plan mai general, seceta influențează negativ produsul intern brut, balanța comercială și balanța de plăți a țării.
Pe glob există întinse zone frecvent bântuite de secetă: nordul continentului african, S.U.A. – centrul și vestul, Asia – China, Mongolia, India, Europa – sudul continentului. În țara noastră: Dobrogea, estul Moldovei, Muntenia și Oltenia.
Cicloanele (denumite în unele regiuni uragane, iar în altele taifunuri) sunt deplasări de mase de aer având un diametru de la câteva zeci de km până la 1500-2000 km, care se mișcă în spirale, după caz în direcția acelor de ceasornic sau în direcția opusă acestora, timp de 4-7 zile și chiar mai mult. Cicloanele se formează atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică, în zona tropicală, ca și în cea temperată. Cicloanele tropicale sunt însoțite de mari căderi de precipitații provocând inundații catastrofale.
Inundațiile se produc, de regulă, primăvara în regiunile temperate sau reci, ca urmare a topirii bruște a zăpezii ori a gheții, și vara in regiunile cu climat tropical ori musonic. Și acestea au provocat de-a lungul anilor, în anumite zone ale globului, importante pagube materiale și victime.
Cutremurele de pământ constituie unele din fenomenele cele mai de temut ale naturii, deoarece ele pot provoca imense pagube materiale, la suprafața pământului, precum și modificări profunde ale structurii subsolului și ale regimului de scurgere a apelor. Anual, se produc, pe glob, 100.000 de cutremure, dintre care puține la număr sunt percepute de oameni, și mai puține provoacă mari pierderi materiale și umane (sub 100). Cutremurele pot fi: de prăbușire – sunt cele mai violente, dar nu afectează decât zone restrânse; vulcanice – însoțesc erupțiile vulcanice și se simt pe arii relativ limitate; tectonice – cele mai importante. În general, cutremurele de mică adâncime (câteva zeci de km) sunt mult mai violente decât cele la mare adâncime (300-600 km hipocentrul). Forța de distrugere a cutremurelor este catastrofală. În România, cele două mari cutremure cu epicentrul în munții Vrancei au fost cele din noiembrie 1940 și 4 martie 1977.
În afara forțelor oarbe ale naturii, viețile oamenilor, integritatea lor corporala, agoniseala lor, inclusiv bunurile aparținând colectivității, sunt primejduite și de felurite alte fenomene neprevăzute, denumite generic accidente.
În această categorie de fenomene aleatorii intră pericolele la care sunt expuși oamenii: acasă, la serviciu, pe ogoare, pe stradă, în timpul deplasării cu diverse mijloace, etc. Un loc important între acestea îl ocupă accidentele de muncă, cât și cele rutiere sau de circulație, acestea din urmă netrebuind să crească odată cu extinderea parcului de autovehicule.
Incendiile au provocat și continuă să provoace importante pagube materiale. Declanșate de trăsnete, creșterea temperaturii peste anumite limite, explozii, scurtcircuite, neglijență sau acțiuni criminale, incendiile constituie un factor perturbant al vieții economice, al vieții oamenilor, al echilibrului ecologic. Rezultă deci, că pericolele la care sunt supuși oamenii și bunurile sunt multiple și variate iar oamenii apar în postura de “victime” ale forțelor naturii, de “actori” conștienți sau inconștienți ai semenilor lor, ai naturii, ai mediului ambiant.
1.2. Necesitatea constituirii unor fonduri de protecție împotriva riscurilor
Împotriva riscurilor, a pericolelor, care-i afectează viața, integritatea corporală sau îi prejudiciază bunurile (cum sunt calamitățile naturale ori accidentele), omul caută în permanență să se protejeze. De-a lungul existenței sale, eforturile de a preveni unele evenimente nedorite, de a limita pagubele pe care acestea le generează și de a înlătura efectele lor au fost variate. Cu toate acestea, în fața unor evenimente mari generatoare de pagube, omul a rămas fără apărare.
Astfel, societatea umană este în permanență obligată să găsească metode eficiente de apărare, prevenire și compensare a pagubelor pricinuite de riscuri.
Aceste metode, chiar dacă au cunoscut o mare varietate, pot fi sistematizate în trei categorii, și anume:
– măsuri de prevenire;
– măsuri de asistență;
– măsuri de prevedere.
Prevenirea este cel dintâi mijloc de protecție, permițând parțial suprimarea riscurilor, dar având rareori un efect radical, mai ales în cazul riscurilor de catastrofă sau de forță majoră.
Asistența este acțiunea întreprinsă de o organizație autorizată, având ca efect repararea daunelor, atunci când riscul s-a produs deja. Efectele asistenței sunt adesea parțiale și de scurtă durată, oferind, din acest punct de vedere, o protecție limitată.
Prevederea este proprie persoanelor amenințate, implicând crearea în prezent a unor resurse care să fie utilizate pentru nevoi viitoare. Este cea mai eficientă formă de protecție și poate fi realizată în mai multe variante. Prima dintre ele are în vedere constituirea unui fond de protecție sau asigurare la nivel individual. Acesta asigură o protecție reală împotriva diverselor riscuri numai dacă este suficient de mare, lucru foarte greu de realizat. În plus, pentru a putea fi folosit la nevoie (riscul având un caracter imprevizibil) el trebuie să aibă un grad de lichiditate ridicat, pe care i-l poate conferi păstrarea sa în conturi de disponibilități bănești la vedere. Impedimentul care apare în această situație este legat de costul de oportunitate ridicat, care este asociat constituirii și utilizării fondului de autoasigurare.
Fonduri de protecție cu astfel de utilizare se pot constitui și la nivel departamental sau la nivel centralizat prin includerea lor ca destinații de cheltuieli în cadrul bugetului de stat sau în cadrul bugetelor locale. Întrucât aceste fonduri sunt constituite pe seama resurselor bugetare, mărimea lor nu va fi niciodată suficientă pentru realizarea unei protecții reale împotriva riscurilor.
O altă metodă de constituire a unor fonduri de protecție împotriva unor riscuri care afectează viața și bunurile persoanelor, se realizează prin participarea tuturor celor afectați de posibilele riscuri și care consimt să contribuie cu o anumită sumă, calculată în funcție de frecvența și intensitatea riscului împotriva căruia se solicită protecție, la formarea fonduri de asigurare din care urmează să se indemnizeze acei membrii care au fost afectați în vreun fel de producerea riscurilor pentru care fondul s-a constituit. Fondurile de acest fel se constituie la nivelul unor unități specializate, denumite asigurători, au un cost dat tocmai de mărimea sumei de bani stabilită drept contribuție pentru fiecare membru la formarea fondurilor respective, asigură un real scut împotriva efectelor producerii riscurilor și reprezintă fonduri de asigurare propriu-zise.
Participarea persoanelor la constituirea fondurilor de asigurare propriu-zise nu se face dezinteresat. Întotdeauna există un interes al acestora legat, fie de protecția sănătății și a vieții, fie împotriva prejutinații de cheltuieli în cadrul bugetului de stat sau în cadrul bugetelor locale. Întrucât aceste fonduri sunt constituite pe seama resurselor bugetare, mărimea lor nu va fi niciodată suficientă pentru realizarea unei protecții reale împotriva riscurilor.
O altă metodă de constituire a unor fonduri de protecție împotriva unor riscuri care afectează viața și bunurile persoanelor, se realizează prin participarea tuturor celor afectați de posibilele riscuri și care consimt să contribuie cu o anumită sumă, calculată în funcție de frecvența și intensitatea riscului împotriva căruia se solicită protecție, la formarea fonduri de asigurare din care urmează să se indemnizeze acei membrii care au fost afectați în vreun fel de producerea riscurilor pentru care fondul s-a constituit. Fondurile de acest fel se constituie la nivelul unor unități specializate, denumite asigurători, au un cost dat tocmai de mărimea sumei de bani stabilită drept contribuție pentru fiecare membru la formarea fondurilor respective, asigură un real scut împotriva efectelor producerii riscurilor și reprezintă fonduri de asigurare propriu-zise.
Participarea persoanelor la constituirea fondurilor de asigurare propriu-zise nu se face dezinteresat. Întotdeauna există un interes al acestora legat, fie de protecția sănătății și a vieții, fie împotriva prejudiciilor care le-ar putea afecta proprietatea, fie de răspunderea pe care persoanele interesate o poartă față de prejudicierea prin faptele lor, a vieții, inte4grității corporale sau bunurilor altor persoane.
Cei interesați de constituirea și apoi de utilizarea fondurilor de protecție alcătuiesc comunitatea de risc. Membrii comunității de risc au în comun faptul că sunt afectați în egală măsură de producerea unor riscuri și au un interes în a se proteja împotriva efectelor acestora.
1.3. Conceptul de asigurare
Asigurarea exprimă în principal o protecție financiară pentru pierderile suferite de persoanele fizice sau juridice datorită unor diverse riscuri. Acordul de voință este primul principiu de bază care permite realizarea unui contract între asigurat și asigurător, prin care asiguratul beneficiază de protecție pentru riscurile pe care și le-a asumat asigurătorul. Asigurătorul prin contractul de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia dintre riscurile asumate. Un alt principiu care stă la baza asigurării este principiul mutualității prin care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani, numită primă de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care asigurătorul acoperă daunele suferite de asigurați.
Contractul încheiat între un asigurat și asigurător, denumit contract de asigurare sau poliță de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezintă caracteristicile unui contract.
Asigurarea transferă riscurile și totodată daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind securitate financiară. Transferul riscului prin distribuție a fost determinat în antichitate de către navigatorii și transportatorii bunurilor pe apă prin împărțirea mărfurilor pe mai multe nave, acesta fiind un mod de protecție.
Metodele de asigurare s-au dezvoltat odată cu nevoile de protecție existente la un moment dat pentru oameni și afacerile lor. Astfel, oamenii de afaceri au înțeles să folosească asigurarea pentru a micșora riscurile ce pot apărea în tranzacțiile comerciale și cele legate de protecția patrimoniului.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic și financiar.
Asigurarea sub aspect juridic
Abordarea juridică este frecventă și justificată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă, trebuie să capete formă juridică, iar această formă este cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o conferă „contractul”, care constituie “legea părților” precum și legea propriu-zisă, care emană de la puterea legislativă. Contractul de asigurare și legea cu privire la activitatea de asigurare, în calitate de izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări, se completează reciproc. În Codul civil român, definiția dată contractului de asigurare a suferit îmbunătățiri succesive. Astfel, în conformitate cu reglementarea adoptată în 1930, „prin contractul de asigurare, întreprinderea de asigurare se obligă, ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”.
Potrivit reglementării adoptate în 1971 (Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat), prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației Asigurărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului să plătească asiguratului sau unei terțe persoane, denumită beneficiar o indemnizație, respectiv despăgubire sau sumă asigurată, în limitele convenite.
În prezent, prin renunțarea la monopolul statului și în domeniul asigurărilor, contractele de asigurare pot fi încheiate de către toate societățile de asigurare, constituite în conformitate cu legislația română în materie. (Legea nr. 136/1995 – privind asigurările și reasigurările în România; Legea nr. 32/2000 – privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor).
Potrivit legii din 1995, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea unui anume risc să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, în limita și la termenele convenite”. Contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice. Astfel contractul de asigurare este:
– un contract consensual;
– un contract sinalagmatic;
– un contract aleatoriu;
– un contract cu titlu oneros;
– un contract de adeziune;
– un contract succesiv;
– un contract de bună credință.
Contractul de asigurare este un contract consensual, adică se încheie valabil prin simplu consimțământ al părților. Legea prevede în mod expres obligativitatea încheieri în scris a contractului și cuprinderea anumitor elemente , insă acest fapt nu înseamnă o abdicare de la principiul consensualismului. Contractul este valabil din momentul în care asigurătorul și asiguratul și-au exprimat acordul de voință cu privire la conținut, iar forma scrisă este cerută de legiuitor din dorința de a proteja interesele asiguraților și ale terților.
Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic, adică părțile contractante își asumă obligații reciproce și interdependente. Astfel, asiguratul se obligă să facă declarații de risc exacte, în atenția asigurătorului, atât la încheierea contractului, cât și la producerea evenimentului; totodată, asiguratul se obligă să achite primele de asigurare datorate. La rândul său asigurătorul se obligă să acopere riscul asiguratului, în cazul producerii acestuia, acordând indemnizația cuvenită. Trebuie menționat faptul, că asigurătorul este ținut să-și respecte obligația contractuală numai în măsura în care asiguratul și-a onorat obligațiile sale contractuale. În caz contrar, asiguratul decade din drepturi.
Contractul de asigurare este un contract aleatoriu adică la încheierea acestuia părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract, aceasta deoarece obligațiile asumate de asigurat și asigurător depind de un eveniment viitor și incert. Caracterul aleator este esențial la contractul de asigurare: dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând să fie acoperit cu certitudine de către asigurător.
Contractul de asigurare este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmărește să obțină un folos, o contraprestație în schimbul obligației pe care și-o asumă. Astfel, asiguratul, beneficiază de protecția pe care i-o oferă asigurătorul, când preia asupra sa riscul asigurat, în schimbul unei plăți sub forma primei de asigurare sau a cotizației, după caz.
Contractul de asigurare este un contract de adeziune, adică deși este redactat și imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul. Într-o serie întreagă de cazuri, asigurătorul întocmește polițe de asigurare tip, în care toate condițiile contractuale sunt standard, iar solicitanților (potențiali asigurați), nu le rămâne decât să le accepte sau să le refuze. Evident însă, la asigurările care prezintă o importanță deosebită (mai ales la asigurările de bunuri de valori mari), asigurătorul elaborează un proiect de contract (o ofertă) pe care o negociază cu viitorul asigurat.
Contractul de asigurare este un contract succesiv adică se eșalonează în timp. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri), o perioadă foarte lungă de timp, cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă foarte scurtă (zbor aerian, călătorie pe o navă fluvială, maritimă, etc.) cu plata integrală a primei la încheierea contractului.
Contractul de asigurare este un contract de bună credință, adică presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credință de către părți. Întrucât asigurătorul acceptă preluarea unui risc, bazându-se pe informațiile furnizate de solicitantul unei asigurări sau determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asiguratului tot pe baza informațiilor provenite de la acesta, fără putința de a le verifica de fiecare dată, atunci când se constată că informațiile puse la dispoziția asigurătorului nu au fost corecte, reaua credință a asiguratului se sancționează de o manieră foarte severă.
Asigurarea sub aspect economic
Fondul de asigurare constituit la dispoziția unei organizații speciale, prin metode adecvate și care este destinat acoperirii pagubelor produse de anumite fenomene (evenimente), îmbracă în mod necesar forma bănească. Constituirea în natură a fondului de asigurare nu este de conceput, deoarece ar ridica probleme complexe, legate de stabilirea structurii materiale a acestuia corespunzător nevoilor refacerii bunurilor asigurate, distruse sau avariate, de crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor, de evitarea pierderilor inerente și conservării îndelungate a acestora. Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau contribuții) pe care le achită persoanele fizice și juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite fenomene (evenimente). Cei interesați apelează la asigurare, numai dacă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redusă, comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să o suporte dacă s-ar produce fenomenul (evenimentul) respectiv. În caz contrar, asigurarea nu este convenabilă pentru potențialul asigurat.
Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare și nesigure. Așadar, în principiu, din acest fond nu se suportă pierderile determinate de folosirea normală a unor bunuri, de consumarea acestora în procesul de producție, de diminuarea valorii lor din diverse motive.
Asigurarea presupune existenta unei comunități de risc (pericole). Persoanele fizice sau juridice amenințate de aceleași pericole, acționează pentru apărarea intereselor lor comune. Comunitatea se formează în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispoziția unei organizații specializate (societate comercială de asigurare sau organizație de asigurare mutuală).
Membrii comunității de risc (asigurații) consimt să contribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care le va pricinui producerea fenomenelor (evenimentelor) respective. Împărțirea pagubei între membrii comunității se întemeiază pe faptul că posibilitatea producerii riscului vizează pe fiecare membru al acestuia.
Asigurarea oferă așadar avantajul că, membrii comunității afectați de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlu de indemnizații (despăgubire) de asigurare, sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribuției acestora la fondul respectiv.
Acest lucru este posibil în virtutea faptului că paguba provocată de producerea riscului asigurat se împarte între membrii comunității de risc după “principiul mutualității”, adică la constituirea fondului de asigurare participă toți asigurații, dar aceste se repartizează numai acelor asigurați care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat.
Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:
– acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigurările de bunuri, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane;
– finanțarea unor acțiuni legate de prevenirea pagubelor;
– constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziția societății comerciale sau a organizației mutuale de asigurare etc.
În procesul formării și utilizării fondului de asigurare se nasc anumite relații economice între participanții la asigurare. Astfel, în prima etapă, fluxuri bănești sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoane fizice și juridice asigurate (care alcătuiesc comunitatea de risc) către organizația de asigurare.
În etapa următoare, fluxuri bănești sub forma indemnizațiilor de asigurare (despăgubiri sau sume asigurate) pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziția organizației de asigurare, către persoanele fizice și juridice afectate de producerea fenomenului (evenimentului) asigurat. Prin urmare, asigurarea exprimă relații de distribuire și redistribuire a valorii brute, relații care apar în procesul constituirii și utilizării fondului de asigurare în vederea desfășurării neîntrerupte a activității economice, păstrării integrității bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viața, integritatea corporală, precum și onorării obligațiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice și juridice față de terți.
Fondul de asigurare se formează pe seama contribuției membrilor comunității de risc iar utilizarea lui pentru acoperirea despăgubirilor se face în conformitate cu principiul mutualității
Formarea și existența comunității de risc constituie cel dintâi principiu al existenței asigurărilor. Din fondurile de asigurare constituite prin consimțământul tuturor membrilor comunității de risc la nivelul asigurătorului urmează a fi indemnizați sau despăgubiți numai acei membrii care au fost afectați de riscul care s-a produs.
1.4. Funcțiile asigurării
De-a lungul timpului, funcțiile asigurării au cunoscut o evoluția aparte. Putem identifica următoarele funcții ale asigurării:
– funcția de compensare financiară a pierderilor cauzate de producerea riscului asigurat: realizarea acestei funcții este posibilă datorită existenței fondului de asigurare care se formează din contribuțiile, respectiv primele de asigurare plătite de asigurați. Prin intermediul acestei funcții, asigurarea contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate, la plata unor sume de bani în cazul producerii unor evenimente ce afectează viața sau integritatea corporală a persoanelor, precum și la repararea unor prejudicii de care asigurații răspund potrivit legii.
– funcția de prevenire a pagubelor posibilă tot datorită existenței fondului de asigurare din care pot fi finanțate activități de prevenire a producerii riscurilor. De asemenea practicarea franșizei (care reprezintă partea din pagubă ce cade în sarcina asiguratului) are un dublu scop: pe de o parte îl determină pe asigurat să manifeste o grijă sporită pentru întreținerea bunurilor în vederea prevenirea pagubelor (aceasta întrucât o parte dintre ele le va suporta singur); pe de altă parte pentru pagubele mici, cheltuielile de administrare a daunei pot fi superioare nivelului despăgubirii și atunci nu se justifică.
– funcția financiară, determinată de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului, pe de o parte, iar pe de alta există decalaj între momentul încasării primelor de asigurare și momentul plății despăgubirilor – ceea ce face posibilă investirea de către societățile de asigurare a sumelor încasate sub forma primelor, sporind disponibilitățile existente.
– funcția de economisire, reprezentativă mai ales pentru asigurările de viață, întrucât există posibilitatea ca prin polițele de asigurare de viață, asigurații, la expirarea contractului de asigurare să beneficieze, pe lângă protecție, și de suma asigurată și participarea la profitul obținut din sumele investite.
– funcția de reducere a costurilor statului întrucât, societățile de asigurare sprijină statul în domenii de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă, etc.
1.5. Clasificarea asigurărilor
Asigurările reprezintă un domeniu vast, acestea de la începuturi și până în prezent cunoscând o mare diversitate și dezvoltare, fapt ce face necesară și posibilă cunoașterea și clasificarea lor.
În literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate de utilizarea unor diverse criterii, cele mai des întâlnite fiind:
a) regimul juridic;
b) domeniul sau ramura la care se referă;
c) tipul și natura riscurilor asigurate;
d) riscul asigurat;
e) natura raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător;
f) sfera de cuprindere în profil teritorial
a) După regimul juridic se disting două grupe de asigurări:
– asigurări prin efectul legii (obligatorii);
– asigurări facultative (contractuale);
Asigurările prin efectul legii sau obligatorii se caracterizează prin faptul că relațiile dintre părți, drepturile și obligațiile lor sunt reglementate prin lege și nu necesită acordul de voință al persoanelor fizice sau juridice vizate. În țara noastră, asigurările prin efectul legii au avut o sferă largă de cuprindere până în 1996 când a intrat în vigoare noua lege a asigurărilor. Acestea cuprindeau: asigurarea de răspundere civilă auto; asigurarea clădirilor și construcțiilor aparținând persoanelor fizice; asigurarea animalelor și culturilor agricole aparținând sectoarelor cooperatiste; asigurarea pentru accidente a călătorilor din traficul interurban cu mijloace de transport ale firmelor de profil.
În prezent, în România, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În alte țări întâlnim și alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurările de răspundere profesională.
Asigurările facultative sau contractuale se caracterizează prin faptul că au la bază un contract între asigurat și asigurător, stabilit pe baza acordului de voință al părților. Principalele trăsături se referă la faptul că nu pot îngloba cvasitotalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile, favorizează selecția riscurilor, primele de asigurare sunt mai mari, iar realizarea acestor asigurări implică eforturi și cheltuieli mai mari.
b) După domeniul sau ramura la care se referă distingem următoarele categorii:
– asigurări de bunuri;
– asigurări de persoane;
– asigurări de răspundere civilă;
– asigurări de interes financiar.
Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale, bunuri de tot felul, aparținând persoanelor fizice sau juridice, susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale sau accidente. Astfel, principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt: asigurările de clădiri, construcții, mașini, utilaje și instalații, aparatură electronică; asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice; asigurarea animalelor, culturilor agricole; asigurarea mărfurilor, banilor sau altor valori.
Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine, urmărind protecția economică a acestora pentru cazuri de deces, invaliditate permanentă din accidente, boală sau atingerea unei anumite vârste de către asigurat. În cadrul acestora se disting două drupe: asigurări de viață, care sunt în egală măsură asigurări de risc și forme de economisire pe perioade îndelungate cu diverse variante de asigurare și asigurări de persoane altele decât cele de viață (pentru accidente, călătorie, sănătate), care sunt numai asigurări de risc.
Asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice, pentru pagubele cauzate și/sau vătămarea corporală produsă unor terțe persoane. Se disting în cadrul acestora: asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse din accidente de autovehicule; asigurarea de răspundere profesională; asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, bagajele acestora sau mărfurile transportate; asigurarea de răspundere a constructorului; asigurarea de răspundere a chiriașului, etc.
Asigurările de interes financiar au ca scop protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate, etc.
c) După tipul și natura riscurilor asigurate distingem două tipuri principale:
– asigurări de viață;
– asigurări non-viață:
Deosebirile între acestea rezidă din natura relațiilor contractuale, durata și tipul de risc. În principal, în cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul, iar în cazul celor non-viață, se asigură alte riscuri cu excepția riscului de deces. În ceea ce privește durata contractului, asigurarea de3 viață este un contract pe o durată mare (minimum 5 ani), iar contractele de asigurări non-viață sunt încheiate pe terme scurt (de regulă 1 an).
d) după riscul asigurat, asigurările sunt:
– asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundații, trăsnete, cutremure de pământ, ploi torențiale, furtuni, grindină, alunecări sau prăbușiri de teren, explozii, etc.
– asigurări pentru secetă, grindină și inundații la culturile agricole;
– asigurări pentru boli, epizotii și accidente la animale;
– asigurări contra accidentelor și avariilor la mijloacele de transport (derapări, răsturnări, coliziuni, prăbușiri de poduri și tunele);
– asigurări de deces;
– asigurări de răspundere civilă.
e) După natura raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător,
asigurările pot fi grupate în:
– asigurări directe;
– asigurări indirecte.
Asigurările directe se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, fie prin intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii. O formă de asigurare directă este coasigurarea, în care asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăți de asigurare concomitent, dar în cotă parte, deoarece riscurile vizate sunt greu de asumat de către o singură societate de asigurare.
Asigurările indirecte sau reasigurările apar ca formă de asigurare a asigurătorului. Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurător o parte din răspunderile pe care și le-a asumat prin contractul de asigurare, inclusiv primele de asigurare aferente. La producerea riscului asigurat, reasigurătorul participă la plata despăgubirii cu cota parte corespunzătoare riscului asumat.
f) După sfera de cuprindere în profil teritorial, asigurările pot fi grupate în:
– asigurări interne;
– asigurări externe (internaționale).
Asigurările interne operează pe plan național, promovate de societăți de asigurare ce acționează pe piața internă și protejează bunuri, persoane și răspunderea împotriva unor riscuri produse în interiorul țării.
Asigurările externe apar în legătură cu persoane, bunuri și răspundere care ies din afara limitelor teritoriale ale țării în care se încheie contractul de asigurare. În cazul acestor asigurări, una din părțile contractante ori beneficiarul asigurării domiciliază în altă țară, sau, obiectul asigurării ori riscul asigurat se află, respectiv se poate produce pe teritoriul altei țări.
CAPITOLUL II
PIAȚA ASIGURĂRILOR
2.1. Caracteristicile pieței asigurărilor
Operațiile de asigurare, realizate pe baze cont tractuale, se desfășoară într-un cadru pe care-l numim piață a asigurărilor. Aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice și juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri de asigurări și oferta de asigurare, susținută de organizații specializate, autorizate să funcționeze în acest domeniu și capabile, sub raport financiar, să desfășoare o astfel de activitate.
Cererea de asigurare se concretizează în contracte de asigurare, după confruntarea ei cu oferta. Cererea de asigurări de persoane, bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor fizice, care vor să încheie contracte de asigurare pentru protecția lor și a familiilor lor, precum și din partea unităților economice preocupate să ofere securitate salariaților lor în caz de accidente sau boli profesionale. Cererea de asigurări de bunuri și răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul, instituții publice, organizații fără scop lucrativ), interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le amenință și a răspunderilor civile față de terți.
Oferta de asigurare este prezentată de societățile comerciale de asigurare cu capital privat, de stat sau mixt, de organizațiile mutuale de asigurare și de tontine.
Societățile comerciale de asigurare, indiferent de forma de proprietate își desfășoară activitatea potrivit legii, urmărind realizarea de profit. Aceste societăți sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la: mărimea capitalului social minim subscris și vărsat; mărimea obligațiilor pe care și le pot asuma; rezervele de prime și/sau de daune pe care trebuie să le constituie; modul de ținere a evidenței activității desfășurate; forma bilanțului și a contului de profit și pierdere care trebuie întocmite și publicate. Societățile de asigurare în cauză trebuie să respecte, avizele și normele instituțiilor de stat însărcinate cu supravegherea asigurărilor.
Organizațiile de asigurare de tip mutual efectuează operațiuni de asigurare pentru membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la bază principiul mutualității, Ele nu urmăresc obținerea de profit ci întrajutorarea membrilor lor. Fiecare membru al unei organizații mutuale are o dublă calitate: de asigurat și de asigurător. În calitate de asigurat fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția ce i-a fost stabilită. Din acest fond se acoperă daunele suferite la asigurările de bunuri și răspundere civilă și se achită sumele asigurate la asigurările de persoane. La finele anului, se procedează la regularizarea contribuțiilor în funcție de mărimea reală a daunelor și, respectiv a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată, majorându-se sau diminuându-se, după caz.
Tontinele sunt asociațiile constituite pentru o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală, care variază în funcție de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită asociația, suma rezultată din capitalizarea cotizațiilor de-a lungul anilor se împarte între membrii supraviețuitori. Asociații asemănătoare se organizează și în cazurile de deces. Alături de acestea pe piața asigurărilor mai întâlnim: societăți cooperatiste, organizații frățești, pool-uri și asociații sau alte tipuri de societăți de asigurare care nu se pot încadra în nici una din categoriile amintite.
Uneori asigurătorii sunt puși în situația de a accepta expuneri pe care nu pot să le asigure, deoarece daunele au o frecvență prea mare sau sunt prea mari. Pool-urile și asociațiile sunt constituite pentru a soluționa astfel de situații, preluând aceste expuneri fie facultativ, fie pentru a satisface anumite cerințe statutare. Acestea sunt constituite din câțiva asigurători independenți, care cooperează astfel pentru a asigura riscuri pe care membrii nu sunt dispuși să le acopere singuri. Pool-urile pot funcționa ca sindicat sau prin intermediul reasigurării. Un pool sindical emite o poliță mixtă, care include toți membrii pool-ului și specifică partea din asigurare pentru care este responsabil fiecare membru (asiguratul are, în acest caz, o relație contractuală cu fiecare membru al pool-ului). În cazul în care pool-ul funcționează pe baza reasigurării, un membru al pool-ului emite polița, iar ceilalți membrii reasigură o anumită parte din riscul asigurat (asiguratul are, în acest caz, o relație contractuală directă numai cu societatea care a emis polița).
Pe piața asigurărilor, legătura dintre asigurători și asigurați se realizează fie direct prin personalul de specialitate al societății de asigurare, fie prin mijlocirea unor intermediari, respectiv: agenții de asigurări, brokerii de asigurări și consultanții.
Agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurător, să negocieze sau să încheie în numele și în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terții, conform condițiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător sau broker de asigurare. Agenții reprezintă interesele societății de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. Sunt anumite cazuri când aceștia sunt plătiți în funcție de un plan de realizări dinainte stabilit de către societatea de asigurări.
Brokerul de asigurare este persoana juridică română sau străină ori societatea mutuală autorizată în condițiile legii, care, pentru clienții săi, negociază sau încheie contracte de asigurare și acordă alte servicii în legătură cu protecția împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor. Relația pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o relație de parteneriat, brokerul reprezentând interesele asiguratului în fața societății de asigurări. Brokerul de asigurare asistă clientul în relația cu societatea de asigurări pentru cumpărarea unei polițe de asigurare sau pentru conceperea unui program special adaptat analizei de management al riscului. Pentru un program de asigurare deja existent al unui asigurător, brokerul poate verifica sau chiar negocia condițiile contractuale și prima de asigurare pe care o plătește clientul său.
Consultanții de asigurare reprezintă un mod de distribuție al societăților de asigurare și al brokerilor de asigurări pentru atragerea de noi clienții. Consultanții de asigurare efectuează o analiză financiară a fiecărui potențial client în funcție de necesitatea acestuia. Aceștia pot intermedia polițe de asigurare ale unui asigurător sau, în anumite situații, pot să vândă polițe ale mai multor asigurători dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.
Există și consultanți care lucrează în cadrul unui broker de asigurări, fapt ce exprimă mult mai adevărat termenul de consultant. Consultanții angajați ai unor societăți de asigurări reprezintă interesele societății de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. O altă formă de organizare a consultanților de asigurare este ca persoană fizică autorizată care poate lucra pentru societatea de asigurări sau brokerul de asigurări pe care îi reprezintă. În ultimii ani, denumirea de consultant de asigurări este destul de des folosită și în varianta de consultant financiar sau inspector de asigurări.
La activitatea de asigurare mai participă societățile de intermediere, care negociază și încheie contracte de asigurare și reasigurare ori prestează alte servicii de specialitate pentru societățile menționate mai sus. O altă problemă referitoare la caracterul pieței asigurărilor, care preocupă specialiștii în materie este aceea de a răspunde la întrebarea „este piața asigurărilor o piață concurențială perfectă sau una imperfectă ?” Pentru a putea răspunde la această întrebare este necesară prezentarea caracteristicilor unei piețe considerate perfecte și anume:
– omogenitatea produsului;
– transparența și atomizarea pieței;
– libertatea de intrare – ieșire a participațiilor pe și de pe piață;
– descentralizarea deciziilor;
Omogenitatea produsului. Pe piața mărfurilor se comercializează o gamă largă de produse, dar fiecare sau aproape fiecare dintre ele are unul sau mai mulți înlocuitori. Astfel, țesăturile, confecțiile și tricotajele din bumbac, lână și mătase au înlocuitori realizați din alte fibre naturale sau sintetice, încălțămintea din piele naturală are înlocuitori produși din piele artificială, cauciuc sau textile, metalele, lemnul, petrolul și alte produse primare au și ele înlocuitorii lor. Nici pe piața asigurărilor nu se comercializează un singur produs, “asigurarea“, ci o altă paletă largă de produse (servicii), constând în asigurări împotriva diferitelor riscuri. Aici, elementul de noutate constă în faptul că un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul (alt tip de asigurare). Spre exemplu, produsul “asigurarea autovehiculelor împotriva avariilor” nu poate fi înlocuit cu produsul “asigurarea de răspundere civilă auto“ și cu atât mai puțin cu “asigurarea bunurilor gospodărești“ ori cu “asigurarea de viață“. Această constatare conduce la concluzia că pe piața asigurărilor nu se concurează societățile de asigurare în general, ci societățile având același profil, cele care vând același produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiași risc. Altfel spus, piața asigurărilor este alcătuită din atâtea componente, câte subramuri ale asigurării se practică. De asemenea, nici măcar în cadrul unei subramuri a asigurărilor nu întâlnim produse perfect omogene. Spre exemplu, asigurarea de accidente individuală se deosebește de cea de grup, asigurarea locuințelor se deosebește de asigurarea bunurilor imobile și mobile împotriva incendiului si altor riscuri.
În concluzie, se poate spune că, cu excepția câtorva produse, printre care asigurarea autovehiculelor si asigurarea locuințelor, celelalte sunt lipsite de omogenitate.
Transparența pieței. Persoanele fizice si juridice, nefamiliarizate cu problemele asigurării, nu realizează ce avantaje le poate oferi un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată si indemnizația obtenabilă în caz de sinistru.
Pe piața de mărfuri, fiecare produs poartă o etichetă cu prețul de vânzare; în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă care ar preciza cota de primă, nu ar fi suficientă pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea si oportunitatea contractării unei asigurări. Pentru a obține informațiile necesare în vederea luării unei decizii, persoanele interesate trebuie să se adreseze unui agent de asigurare. Așadar, o piață a asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizați.
Atomizarea pieței. O piață este considerată atomizată, atunci când reunește un număr atât de mare de ofertanți și de solicitanți în astfel de condiții încât nici unul dintre participanți nu poate influența de o manieră sensibilă funcționarea acesteia. În majoritatea țărilor care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor pe plan mondial, există un număr însemnat de organizații de asigurare, dar acestea sunt eterogene ca mărime, importanță și potențial. Alături de marile societăți pe acțiuni, ființează societăți cu răspundere limitată, de dimensiuni mai mici, precum și organizații de tip mutual, care reunesc grupuri mici de asociații. Această stare de lucruri, denotă că piața asigurărilor este încă departe de a fi atomizată.
Libertatea de intrare-ieșire a participanților pe și de pe piață. Piața este locul unde poate să vină oricine dorește să vândă sau să cumpere și să rămână acolo atât timp cât are interes să o facă. Această interpretare este confirmată si de faptul că în orice țară cu economie de piață, numărul ofertanților si cel al solicitanților este în continuă modificare. La fel se petrec lucrurile și pe piața asigurărilor. Creșterea sau scăderea numărului organizațiilor de asigurare este rezultatul apariției pe piață a noi societăți, asociații mutuale ori a altor tipuri de organizații, concomitent cu plecarea (lichidarea, fuzionarea) altora. Aceste fluctuații demonstrează că piața asigurărilor nu este o piața închisă, ci una în continuă mișcare. Descentralizarea deciziilor. În principiu, fiecare organizație de asigurare ia decizii în limitele capacității sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terților, organizațiile de asigurare sunt obligate să țină seama și de prevederile legale în materie, pentru a nu-și prejudicia nici propriile lor interese și nici pe cele ale terților.
Deciziile organizațiilor de asigurare sunt descentralizate, dar ele trebuie să respecte prevederile legale în materie si avizele organului de supraveghere. În caz contrar, deciziile respective pot fi anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administrație ale societăților respective, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Comparativ cu întreprinderile din alte domenii de activitate societățile comerciale de asigurare sunt mult mai încorsetate de control public, datorită faptului că fac parte din categoria instituțiilor financiare, care își întemeiază relațiile cu terții pe încredere. De aceea, societățile de asigurare trebuie să manifeste o prudență deosebită în tot ceea ce întreprind pentru a nu ajunge în stare de încetare de plăți. O asemenea stare ar crea serioase dificultăți serioase, nu numai societății în cauză, ci și clienților acesteia – asigurații.
CAPITOLUL III
AIGURAREA PRODUCTIILOR AGRICOLE
3.1. Asigurarea culturilor agricole.
Societățile specializate în asigurări agricole încheie contracte de asigurare cu persoane fizice, asociații agricole, societăți comerciale agricole și regii autonome, pentru culturi agricole, precum și pentru rodul viilor, al pomilor și al hameilor. . Exista totodata un plafon al densitatii minime si al productiei maxime care pot fi asigurate pe diferite tipuri de culturi(Vezi Anexele (1)(2)(3)(4))
Asigurarea acoperă următoarele riscuri:
– la culturile agricole – grindina, înghețul târziu de primăvară și/sau înghețul timpuriu de toamnă,(Vezi Anexa (5)) efectele directe ale ploilor torențiale, prăbușirile sau alunecările de terenuri cultivate, incendiul provocat de descărcări electrice, precum și efectul furtunii pe terenurile nisipoase;
– la rodul viilor, al pomilor și al hameiului, fenomenele de mai sus precum și furtuna.
Nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:
-diminuarea producției din cauza nerespectării regulilor agrotehnice;
-revărsarea apelor Dunării
-operații militare în timp de război.
Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului și este valabilă pentru anul agricol în curs sau pentru anul calendaristic, după cum părțile au convenit. În ceea ce privește durata asigurării, contractele pot fi încheiate pe termen de 1 an sau pe perioade de 3 ani. În cadrul asigurării obișnuite a culturilor agricole se pot asigura toate speciile de plante, rodul viilor, al pomilor și hameiului, cu unele excepții: fânețele și pășunile naturale, pădurile, plantele decorative, culturile în sere și răsadnițe, pepinierele de orice fel, plantațiile de căpșuni, zmeură și arbuști fructiferi.
În sistemul de asigurare paușală a terenului arabil, se pot asigura culturile agricole de pe întreaga suprafață arabilă a asiguratului cu unele excepții: loturile hibridare, culturile semincere, tutunul, via, pomii fructiferi și hameiul. Aceste culturi pot fi însă asigurate separat în cadrul asigurării obișnuite. La asigurarea obișnuită a culturilor, suma asigurată se stabilește de asigurat, în limitele agreate de asigurător și care sunt diferențiate, în funcție de grupa tarifară în care se încadrează fiecare cultură. La asigurarea paușală a terenului arabil, suma asigurată se stabilește pe hectar. Dacă la producerea riscului asigurat se constată că suma asigurată a fost stabilită la o valoare mai mare decât valoarea reală a unei culturi, despăgubirea va fi stabilită la nivelul pagubei reale, și nu la nivelul sumei asigurate. În situația în care o cultură este subasigurată, despăgubirea va acoperi numai acea parte a pagubei care se încadrează în limita sumei asigurate.
Prima tarifară la culturile agricole, rodul viei, al pomilor și al hameiului stabilită la 100 lei sumă asigurată este calculată de asigurător, pe grupe tarifare și pe categorii de județe, în funcție de specificul culturii, gradul de sensibilitate al acesteia la factorii de risc asigurat, evoluția daunelor provocate de respectivii factori în zona respectivă și de tipul asigurării.
La asigurarea paușală a terenului arabil, prima tarifară este stabilită pe zone (indiferent de culturile agricole), în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins în asigurare.
În cazul contractelor multianuale, la asigurarea obișnuită a culturilor agricole, asigurătorul practică un sistem de stabilire a primelor bazat pe principiul „bonus-mallus”. Astfel, o poliță de asigurare pentru care asigurătorul nu a plătit despăgubiri o perioadă de doi ani, beneficiază începând cu cel de-al treilea an de reduceri de primă. Invers, în cazul în care s-au plătit sau se datorează despăgubiri, prima de asigurare pentru anul următor se majorează.
Despăgubirea se stabilește în funcție de starea culturilor și a rodului viilor în momentul producerii riscului asigurat, precum și de valoarea estimată pagubei; ea nu poate depăși valoarea producției probabile, cuantumul pagubei și nici suma asigurată. Prin cuantumul pagubei se înțelege valoarea producției probabile corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate. Valoarea producției probabile pe hectar se stabilește prin înmulțirea producției medii, realizate la hectar în ultimii trei ani cu recolte normale, cu suma maximă ce se poate asigura de fiecare kilogram. Constatarea și evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorii de daune, în prezența asiguraților sau a reprezentanților acestora. Răspunderea asigurătorului începe după intrarea în vigoare a asigurării, la date diferite în funcție de momentul în care riscul asigurat poate începe să producă pagube bunului asigurat (momentul răsădirii, răsăririi, însămânțării, înfloririi, etc – în funcție de culturi și de riscul asigurat). Răspunderea asigurătorului încetează din momentul recoltării (secerișului, culesului, scoaterii rădăcinilor și tuberculilor). Asiguratul este obligat să-și întrețină culturile în bune condiții, cu respectarea regulilor agrotehnice, și să ia măsuri de prevenire a distrugerii ori vătămării culturilor agricole și a rodului viilor, a pomilor precum și pentru limitarea pagubelor, respectiv pentru salvarea culturilor rămase, prin îngrijirea lor suplimentară.
3.2.METODOLOGIA DE DAUNA IN ASIGURARILE AGRICOLE (AGRAS 2007)
3.2.1.1 AGRAS despagubeste clientii cu care a incheiat contracte de asigurare la culturile agricole pentru riscurile:
– grindina;
– ingheturi tarzii de primavara;
– ingheturi timpurii de toamna;
– efectele directe ale ploilor torentiale si ale furtunilor (spalarea solului din jurul plantelor, dezgolirea radacinilor, malirea produsa de suvoaie, deplasarea plantelor cu sau fara pamantul din jurul lor, frangerea sau ruperea tulpinilor, lastarilor, florilor, caderea fructelor, culcarea la pamant a plantelor fara redresare ulterioara);
– alunecarile/prabusirile si surparile de terenuri cultivate;
– incendiul provocat de descarcarile electrice (trasnete);
3.2.1.2. Pentru culturile/plantatiile afectate de riscuri asigurate, anuntarea daunelor se face de catre asigurat atat la Centrala AGRAS, cat si la reprezentantele teritoriale ale acesteia (acolo unde ele exista), imediat dupa producerea fenomenului prin telefon sau telegrama si apoi, in termen de cel mult 3 zile lucratoare, in scris, prin fax sau alt mijloc operativ, pe formular tip (conform modelului anexat la polita)
3.2.1.3. Anuntul trebuie sa cuprinda urmatoarele: factorul de risc care a distrus sau afectat cultura, suprafata afectata, sola, parcela afectata, ziua, producerii fenomenului, gradul de distrugere apreciat de catre asigurat.
In caz de litigii asiguratul trebuie sa faca dovada anuntului.
Dupa primirea anuntului de daune, acesta se inregistreaza in registrul de intrare-iesire al Centrale si se introduce in baza de date de catre operator, confirmand sau infirmand urmatoarele:
a) polita este in vigoare la data avizarii daunei;
b) riscul specificat in avizare este risc acoperit;
c) ratele de prima scadente sunt platite la zi;
d) avizarea a fost facuta in termen conform conditiilor de asigurare.
Odata cu introducerea in baza de date a anuntului de dauna se creaza rezerva de daune si se deschide dosar de dauna, care trebuie sa fie numerotat astfel: literele AG reprezinta societatea AGRAS, urmat de codificarea judetului pe raza caruia a avut loc evenimentul, 07 reprezinta anul daunei si incepand cu numarul unu pentru primul dosar. Exemplu: AG/PH/07/001
Rezerva de daune se calculeaza prin inmultirea suprafetei daunate declarate, cu suma asigurata si gradul de daunare, din care se scade fransiza.
3.2.1.4. Reprezentantul teritorial AGRAS are obligatia de a face o prima deplasare in teren pe baza Anuntului de dauna in vederea efectuarii urmatoarelor operatiuni:
– identificarea in teren a culturilor, solelor sau parcelelor afectate inscrise in contractul de asigurare, dupa schitele sau planurile de situatie si a buletinelor inspectiilor de risc anexe la contract;
– verificarea existentei reale a fenomenului reclamat, modul de manifestare si efectele asupra culturilor;
– aprecierea marimii suprafetelor afectate si a gradului de daunare, cat mai apropiat de situatia reala;
– culegerea informatiilor de la organele locale privind manifestarea fenomenului in zona.
Toate aceste informatii se trec in Nota de verificare a Anuntului de daune.
3.2.1.5. La completarea datelor si stabilirea concluziilor verificarilor in teren a anuntului de daune se vor avea in vedere urmatoarele:
a) raman “sub observatie” culturile cu simptome evidente de vatamare, la care pentru determinarea corecta si reala a daunei se impune amanarea expertizarii pana in momentul clarificarii efectului distructiv al fenomenului.
b) culturile reclamate, nevatamate sau cu un grad nesemnificativ de daunare (sub fransiza) culturile vatamate de alti factori de risc decat cei inscrisi in polita, culturile cu simptome de suferinta din cauza bolilor si daunatorilor, carentelor de ordin tehnologic s.a. nu se expertizeaza si nu se despagubesc.
c) la culturile apreciate ca avand aspecte clare de vatamare, cuantificabile in pierderi directe de productie se vor lua in consideratie ca daunate si prin urmare se va cere expertizarea si stabilirea gradului lor de daunare, pentru despagubire.
3.2.1.6. In cazul confirmarii anuntului, reprezentantul teritorial AGRAS pune in vedere asiguratului, sa ia toate masurile ce se impun, pentru reducerea sau limitarea pagubei si se stabileste momentul expertizarii daunei.
3.2.1.7. Deplasarea in teren a expertului de daune de la Centrala, se efectueaza in urma concluziilor reprezentantului AGRAS teritorial.
3.2.1.8. In cazul daunelor provocate de factorii de risc “catastrofici” precizati la Art.2 din Legea 381/2002, un reprezentant teritorial din partea Agras, participa in cadrul comisiei pentru constatarea si intocmirea documentatiei prevazuta de lege si retine la dosar copiile actelor emise cu aceasta ocazie.
Daunele care intra sub jurisdictia Legii 381/2002 NU SE INTRODUC IN BAZA DE DATE AGRAS, iar pe anuntul de daune se specifica acest lucru.
3.2.2. ORGANIZAREA EXPERTIZARII DAUNELOR
3.2.2.1. Actiunea se organizeaza si se desfasoara in comisii alcatuite din expertii societatii si asigurat/imputernicitul acestuia, cu participarea reprezentantului Agras din teritoriu.
3.2.2.2. Expertiza se executa dupa urmatoarele reguli:
a) indentificarea dupa harta, schita sau plan de situatie a culturilor afectate, confruntarea datelor cu anuntul si contractul de asigurare.
b) fixarea mostrelor si declansarea lucrarilor de examinarea plantelor de comun acord cu Asiguratul.
c) desfasurarea in teren a evaluarii daunei se efectueaza cu respectarea urmatoarelor conditii:
– participarea activa a asiguratului la toate operatiile expertizei pentru ca acesta sa se familiarizeze cu metodologia de lucru si sa se convinga de corectitudinea lucrarilor;
– expertul nu va admite participarea la expertiza decat a asiguratului sau reprezentantului acestuia;
-daca asiguratul este reprezentat de un expert si acesta actioneaza in contradictoriu fata de expertul asiguratorului, se va mentiona acest lucru in documentele expertizei;
– expertul AGRAS se va limita la evaluarea productiilor, a lucrarilor efectuate si calculul gradului de daunare. Nu va proceda la calcularea indemnizatiei de despagubire in prezenta Asiguratului.
In cursul lucrarilor, expertul se va asigura de acordul asiguratului cu metoda si rezultatele; in caz de dezacord se va apela la un expert neutru.
3.2.2.3. Asiguratul/imputernicitul acestuia este obligat:
– sa asigure mijloc de transport in teren la culturile afectate;
– sa puna la dispozitia comisiei toate datele cu privire la contractul de asigurare, plata primelor de asigurare, identificarea amplasarii culturilor sau a plantatiilor asigurate, toate actele si evidentele necesare pentru determinarea corecta a dimensiunii daunei si stabilirea dreptului de despagubire;
– sa faca dovada ca pana la producerea evenimentului asigurat, a intretinut culturile asigurate conform normelor agrotehnice specifice culturii si ca a luat toate masurile care depind de el pentru prevenirea, limitarea sau reducerea daunei si dezvoltarea ulterior a culturii afectate;
– sa semneze documentele constatatoare referitoare la suprafetele afectate si gradul lor de daunare, iar daca nu este de acord cu constatarea daunei si evaluarea pierderilor – fie ca a participat personal sau prin imputernicit la aceste operatiuni – trebuie sa mentioneze obiectiunile pe Procesal Verbal respectiv, solicitand o noua evaluare.
3.2.2.4. Partile au obligatia ca dupa epuizarea etapei de informari, identificari, masuratori si determinari sa elaboreze in comun, urmatoarele documente:
– Nota de verificare a anuntului de daune;
– FISA tehnica pentru constatarea si determinarea daunelor;
– Procesal Verbal de dauna;
3.2.2.5. Pentru autenticitatea fenomenelor reclamate asiguratul trebuie sa prezinte comisiei de expertiza a asiguratorului respectiv expertului neutru (acolo unde este cazul), buletinele dispeceratelor locale de meteorologie si hidrologie sau notificare oficiala de la organele administratiei locale (adeverinta de la primarie, proces verbal de la pompieri).
In situatii speciale, cu avizul Departamentului Asigurari si Daune din Centrala AGRAS, se poate renunta la unul din documentele privind confirmarea fenomenelor reclamate.
3.2.3. TEHNICA SI METODOLOGIA EXPERTIZARII DAUNELOR
3.2.3.1. Obiectul determinarii si stabilirii gradului de daunare este diferit in functie de stadiul de dezvoltare al culturii/rodului la data producerii fenomenului de calamitare, astfel:
in perioada de la rasarirea plantelor si pana la umplerea bobului sau aparitia rodului la unele culturi, obiectul analizei il constituie densitatea culturii, respectiv a rodului, stadiul de vegetatie si starea plantelor;
in perioada de la umplerea bobului sau de la aparitia rodului la unele culturi si pana la ajungerea acestora la maturitatea de recoltare/ consum, obiectul analizei il constituie elementele de productie.
3.2.3.2. Daunele pot fi totale sau partiale :
– sunt declarate daune totale, pe suprafetele unde valoarea productiei ramase este mai mica decat cheltuielile ocazionate de recoltarea culturii. De regula se declara dauna totala atunci cand gradul de daunare depaseste 90%;
– sunt considerate daune partiale, daunele ivite pe suprafete unde fenomenul de calamitare a cauzat vatamarea culturii, ducand la diminuarea productiei programate, dar nu la compromiterea ei.
3.2.3.3. Examinarea se executa pe mostre (probe) alese in mod aleatoriu in zone si pe locurile convenite cu asiguratul. Se consemneaza, dupa specificul culturii sau rodului, elementele de definire si de comensurare a daunei, astfel:
– stadiul de dezvoltare si de vegetatie al plantelor sau rodului;
– starea fitosanitara a culturii in integralitatea ei si individual a plantelor sau a rodului;
– numarul total de plante sau elemente de rod si de productie existent in mostra;
– numarul de plante sau elemente de rod si de productie distruse in intregime;
– numarul de plante sau elemente de rod si de productie cu vatamari sau degradari pe categorii, dupa numarul, marimea si adancimea ranilor pe elemente de fructificare/de productie, pe tulpini, pe ramuri, pe frunze.
3.2.3.4 In perioada de maturare a productiei, determinarea daunei se face prin metoda recoltare – cantarire (evaluare in camp).
3.2.3.5. Paguba se defineste, se determina, se calculeaza si se exprima diferentiat dupa stadiul de dezvoltare si fazele de vegetatie a culturii sau rodului si de momentul efectuarii expertizarii daunei, astfel:
a) in faze de vegetatie activa, cu expertizare la producerea daunei, se exprima prin numar fizic de :
– plante distruse in cazul culturilor afectate in fenofazele de vegetatie anterioare intrarii in fazele de fructificare;
– elemente de fructificare distruse in cazul culturilor afectate in stadiile care se succed dupa aparitia inflorescentelor/elementelor de productie;
– fructe sau struguri distrusi la plantatiile de vii si pomi afectate in fenofazele care urmeaza dupa stadiul de definitivare al rodului, marcat de compactarea ciorchinilor la rodul viilor, intarirea samburelui la speciile pomicole samburoase, fructe cu diametrul de pesta 15 mm si cavitatea seminala definita la speciile semintoase.
b) in faza de maturare a productiei, cu expertizarea la recoltare, se exprima in productie efectiva – kg/ha rezultata ca diferenta intre:
– productia asigurata inscrisa in contractul de asigurare si productia constatata si evaluata dupa expertizarea daunei. Se aplica atunci cand productia estimata ca obtenabila inainte de producerea fenomenului este egala sau mai mare decat productia asigurata;
– productia determinata ca existenta inainte de manifestarea fenomenului de calamitare si productia determinata si calculata ca pierdere la expertizarea daunei. Se aplica atunci cand productia evaluata insumata cu productia pierduta este mai mica decat productia asigurata;
– productia obtenabila constatata si calculata la inspectia de risc si productia evaluata la expertizarea daunei. Se aplica in cazul plantatiilor de vii sau pomi afectate in fenofaze anterioare definitivarii rodului;
– productia asigurata inscrisa in contract si productia evaluata ca obtenabil utila (determinata la expertizarea daunei) din care se scade productia recoltata pana la data producerii fenomenului. Proportia productiei recoltate pana la calamitare nu trebuie sa fie mai mica decat cea corespunzatoare numarului de zile parcurs de la infiintarea culturii (insamantare sau plantare) Se aplica in cazul culturilor de legume si altora similare, cu recoltare esalonata.
3.2.3.6. In situatii bine justificate, cand starea terenului, fazele de vegetatie sau starea culturii in ansamblu nu sunt de natura sa asigure conditii pentru expertizarea obiectiva si reala a daunei, se intocmeste NOTA de verificare a anuntului cu “lasarea sub observatie” urmand ca expertizarea definitiva sa se efectueze intr-un alt moment, stabilit de comun acord cu asiguratul. Comisia de expertiza are obligatia sa mentioneze in nota de verificare masurile ce trebuie luate pentru dezvoltarea plantelor si de reducerea nivelului pagubei si sa atentioneze asiguratul ca asiguratorul nu despagubeste daunele cauzate de neaplicarea masurilor stabilite sau de neingrijire a culturii in mod corespunzator pe durata lasata sub observatie.
3.2.3.7. Gradul de daunare rezulta din fisele tehnice care se completeaz pe teren de comun acord cu asiguratul.
In cazul in care gradul de daunare Gd% este mai mic sau egal cu fransiza inscrisa in contract nu se acorda despagubiri.
3.2.3.8. Datele rezultate din constatarile si interpretarile aspectelor din teren se consemneaza in FISE tehnice specifice, pe baza carora se elaboreaza Procesal Verbal de dauna.
Se completeaza:
– pentru culturi de camp si legume – FISA tehnica pentru expertizarea daunelor;
– pentru vii si pomi – FISA tehnica de calculare a pierderilor la rodul viilor, FISA tehnica de calculare a pierderilor la rodul pomilor si FISA tehnica de constatare si stabilire a daunelor pentru evenimente premergatoare definitivarii rodului la vii si pomi.
3.2.3.9. Gradele de daunare si stabilirea despagubirilor in cazul Conditiilor specifice se face dupa cum urmeaza:
Gradul de daunare la asigurarea productiei de butasi portaltoi ptr vita de vie:
Gradul de daunare se determina prin raportarea numarului de butasi vatamati, inapti pentru inmultire, la numarul total de butasi ce s-ar fi putut obtine daca nu intervenea fenomenul de calamitate, dar nu mai putin decat numarul asigurat inscris in contract.
Gradul de daunare se determina potrivit formulei :
Gd = ____Brg____ x 100
Bu + Brg + Brt
in care : Gd = gradul de daunare
Brg = butasi rebutati de grindina
Bu = butasi utili
Brt = butasi rebutati din cauze tehnologice
Atunci cand totalul butasilor de pe butuc este sub numarul asigurat inscris in contract se aplica formula :
Gd = Brg x 100
Basig.
In care: B asig. = numarul de butasi pe butuc prevazut in contractul de asigurare.
Constatarea daunelor si stabilirea despagagubirilor la asigurarea scolilor de vite altoite:
Pagubele se evalueaza, folosind clasificarea si coeficientii conventionali de apreciere, dupa cum urmeaza:
a) vite neafectate, fara urme de lovituri ……………………………… 0 % Gradul de daunare
b) vite cu raniri usoare pe scoarta, pe primii 15 cm ai corditei, precum si vitele standard cu lovituri pe cordite bine cicatrizate .…………………………………………………………… 10 % Gradul de daunare
c) vite cu rani care au atins cambiul in primii 15 cm ai corditei altoi …….. 25 % Gradul de daunare
d) vite cu leziuni si ruperea varfurilor din cauza carora cresterile sunt slabe si nu se poate asigura 15 cm de cordita ajunsa la maturitate …………………………………………….. 40 % Gradul de daunare
e) vite cu zdrelirea tesuturilor in primii 15 cm ai corditei altoi, care a ajuns la cilindrul central ……………………………………………………………………………….…… 70 % Gradul de daunare
f) vitele altoi care prezinta urmatoarele vatamari :
– decapitarea altoiului;
– loviturile pe altoi care compromit sudura cu portaltoiul;
– ruperea totala a lastarului sau corditei altoi si absenta de cresteri noi ajunse la maturitate;
– zdrelirea lemnului de pe cordita altoi pana in zona medulara, in primii 15 cm
sunt considerate pierderi totale ……………………………………………………………… 100 % Gradul de daunare
Constatarile si evaluarile se fac pe probe de control luate in diagonala, pe portiuni de bilon de 10 m lungime, masurate in scara, pe 4 randuri succesive.
Constatarea daunelor si stabilirea despagubirilor la asigurarea portaltoilor si a pomilor altoiti in pepiniere pomicole:
Examinarea materialului se face pe mostre de 5 randuri pe 10 m lungime, in zone alese la intamplare sau pe diagonala parcelei / lotului, de comun acord cu asiguratul. Rezultatele se raporteaza la 10 mp de pepiniera.
Daunele se apreciaza si se evalueaza in raport cu produsul standard, pomi altoiti de un an, fara coroana, din campul II de pepiniera, denumiti vergi, avand urmatoarele conditii tehnice :
– lungimea de la locul de altoire …………………… min. 100 cm;
– grosimea masurata la inaltimea de 80–90 cm de la punctul de altoire…………. 10 mm;
– aspect : drept, sanatos, cu scoarta de culoare caracteristica speciei si soiului, cu muguri pe toata lungimea vergii.
Se despagubesc vatamarile si distrugerile provocate de loviturile de grindina apreciate drept daune dupa urmatorii coeficienti conventionali de determinare:
a) Pomi (vergi) fara urme de afectare ……………………………………….0 % Gradul de daunare
b) Pomi (vergi) cu usoare ciupituri pe scoarta ………… …………………..5 % Gradul de daunare
c) Pomi (vergi) cu cateva rani care au strapuns scoarta si au atins superficial tesuturile lemnoase si care sunt cicatrizate …………………………………………………………………………….15 % Gradul de daunare
d) Pomi (vergi) cu numeroase leziuni care au strapuns scoarta si au atins superficial tesuturile lemnoase si care sunt complet cicatrizate ………………………………………………………. 30 % Gradul de daunare
e) Pomi (vergi) cu numeroase leziuni care au strapuns scoarta, au atins superficial tesuturile lemnoase sunt complet cicatrizate, pomi cu varful rupt ………………………………………65 % Gradul de daunare
f) Pomi (vergi) cu numeroase leziuni in tesuturile lemnoase necicatrizate,
pomi (vergi) grav compromisi, slab dezvoltati …………………..……………..80 % Gradul de daunare
g) Pomi (vergi) cu rani adanci in tesuturile lemnoase, pomi rupti si altoi desprinsi dela punctul de altoire ………………………………………………………………………………………….100 % Gradul de daunare
Costatarea daunelor si stabilirea despagubirilor la asigurarea culturilor de capsun
Se despagubesc:
a) la culturile nou infiintate, dupa plantare pâna la formarea tufelor : plantele distruse si plantele vatamate fara posibilitati evidente de redresare;
b) la culturile pe rod, in anii de productie : fructele distruse si fructele vatamate echivalate ca pierderi dupa urmatorii coeficienti conventionali de evaluare:
Toate fructele gasite – intregi si vatamate – indiferent de stadiul de dezvoltare, se raporteaza la greutatea minima prevazuta de literatura de specialitate, dupa cum urmeaza:
Muncherbeger, Regina, Early Glow – 7 gr.
Gorella, Senga Sengana, Red Gauntlet – 10 gr.
Pocahonthas, Talisman, Aiko – 11 gr.
Creasta de cocos, Benton – 12 gr.
Alte soiuri – 9 gr.
Paguba se calculeaza prin numarul de fructe conventional pierdute inmultit cu greutatea minima a fructului.
Datele de evaluare a productiei si a pagubei se interpreteaza si se raporteaza la mp. de plantatie.
Stabilirea daunei si indemnizatiei de despagubire:
1. Pentru plantatiile noi de capsun :
Gradul de daunare / mp(Gd) este dat de raportul: numarul efectiv de plante distruse, ca urmare a vatamarilor provocate de fenomenul de calamitare si densitatea initiala;
Indemnizatia de despagubire(Id) se calculeaza, potrivit formulei:
Id = ( Gd(%) x Supraf.af. x Q/ha ) – Fransiza
In care: Q = cheltuielile efectuate pana in momentul producerii daunei.
2. Pentru plantatii pe rod:
Gradul de daunare / mp (Gd) se stabileste ca medie ponderata a pierderilor constatate cf pct. 8.1.b.
Indemnizatia de despagubire (Id) se calculeaza prin aplicarea formulei :
Id = ( Gd(%) x Supraf.af. x Q/ha ) – Fransiza
Constatarea daunelor si stabilirea despagubirilor la plantatiile tinere de vii infiintate cu vite altoite
Stabilirea daunei (a numarului de vite pierdute) reprezinta numarul efectiv de vite pierdute din cauza vatamarilor provocate de factorii de risc asigurati, din care se scade fransiza.
Indemnizatia de despagubire (Id) se calculeaza dupa formula :
Q
Id = (N x –-) – Fransiza
D
In care : N = numarul de vite pierdute ; Q = cheltuielile efective (aferente lucrarilor incluse in suma asigurata) cumulate pe hectar pana la momentul stabilirii definitive a daunei, dar nu mai tarziu de 31 Octombrie ; D = densitatea proiectata a plantatiei de vie.
Constatarea daunelor si stabilirea despagubirilor la plantatiile tinere de pomi :
Se analizeaza si se stabileste pe ramuri sau lastarii crescuti in perioada de vegetatie asigurata, gradul de afectare a frunzisului si a varfurilor, dupa urmatoarele criterii :
a) pomi cu frunzisul distrus in proportie de 25% ……………………………….…. 5% pierderi
b) pomi cu frunzisul pierdut in proportie de 26-50% ……………………. ………. 10% pierderi
c) pomi cu frunzisul pierdut in proportie de 51-75% ..………………………….…. 15% pierderi
d) pomi cu frunzisul pierdut in proportie de 76-100% .………………….. ………… 20% pierderi
e) pomi cu varfurile de crestere frante la 1-2 sarpante ………………………..…… 5 % pierderi
f) pomi cu varfurile de crestere frante la ax si 2-3 sarpante …………….…………. 10 % pierderi
g) pomi cu varfurile de crestere frante la toate ramurile de schelet ………………… 20 % pierderi
h) pomi dezradacinati si pomi cu trunchiul frant …………………………………..100% pierderi
3.2.4. PRECIZARI
La plantatiile de vii si pomi afectate inainte de definitivarea rodului, in cazul culturilor sau plantatiilor cu contracte de asigurare a valorii productiei precum si in alte situatii impuse de starea terenului sau a plantelor, daunele se constata si se evalueaza potrivit normelor specifice in doua faze:
a) preliminara la interval de 3-6 zile dupa manifestarea fenomenului, pentru verificarea starii culturii si determinarea unui grad informativ de daunare, util pentru calcularea rezervei de daune; constatarile se consemneaza in FISA tehnica si NOTA de verificare a anuntului.
b) definitiva:
– la maturarea productiei, inainte sau odata cu recoltarea, sau
– dupa manifestarea fenomenului, daca sunt prezente sau se prevede iminenta altor cauze care ar putea conduce la amplificarea pagubelor.
La toate culturile, indiferent de stadiul de vegetatie al plantelor sau de dezvoltarea elementelor de productie, care au suferit daune, unde amanarea expertizarii, cu lasarea “sub observatie” ar conduce la marirea pagubei, fiind iminenta compromiterea culturii sau productiei din alte cauze, neasigurate – seceta, boli, daunatori, stare de imburuienare s.a. – se procedeaza direct la lichidarea daunei, odata cu constatarea fenomenului de calamitare, prin folosirea metodelor tehnice si expeditive de expertizare la dispozitia expertilor.
Comisia de expertizare a daunelor raspunde de exactitatea, corectitudinea si autenticitatea datelor inscrise in documentele de dauna (FISE TEHNICE, NOTA DE VERIFICARE, PROCES VERBAL DE CONSTATAREA DAUNEI, etc)
La stabilirea gradului de daunare al culturii nu se iau in calcul pierderile de productie datorate factorilor de risc necuprinsi in asigurare, cu efect in lipsa de densitate si plante vatamate, precum si pierderile datorate neaplicarii verigilor tehnologice sau aplicarii acestora in afara perioadelor optime specifice culturii, maturarii excesive a productiei nerecoltate la timp, atac de boli si daunatori.
La culturile care se recolteaza in mai multe etape, productia pierduta se determina pe fiecare faza, inaintea inceperii recoltatului sau in timpul recoltarii si se determina definitiv pe baza datelor de evidenta la incheierea ciclului de productie.
In situatii deosebite, la determinarea corecta a gradului de daunare a culturii din riscuri asigurate, se poate apela ca referinta, la productia realizabila (realizata) pe parcele sau sole invecinate cultivate cu aceeasi cultura dar neafectate de riscurile asigurate si nici din alte cauze, fie ca acestea sunt tot in proprietatea (exploatarea) asiguratului sau ale vecinilor acestuia.
Atat la daunele survenite la politele incheiate la cheltuiala, cat si cele la valoarea productiei, Asiguratul este obligat sa prezinte la dosarul de dauna, toate facturile care au contribuit la obtinerea productiei.
3.2.5.CUANTUMUL DESPAGUBIRII
Calculul efectuat in vederea despagubirii Asiguratului se efectueaza dupa formula:
Vd = Sa x Sd xGd – Fr (Sa x Sd)
In care:
Vd = Valoarea despagubirii (RON)
Gd = gradul de daunare (%)
Sa = suma asigurata (RON/UM)
Sd = suprafata daunata (ha)
Fr = fransiza (%)
Cuantumul despagubirii se stabileste potrivit conditiilor generale de asigurare, astfel:
In cazul distrugerii totale a unei culturi pe terenuri care pot fi reinsamantate ori replantate cu aceeasi sau cu o alta cultura, stabilirea cuantumului despagubirii se face la nivelul cheltuielilor tehnologice efectuate pana in momentul distrugerii, din care se scade: aratura, valoarea ingrasamintelor, amendamentelor, pesticidelor si lucrarilor cu efect remanent pentru noua cultura (fara a depasi suma asigurata) si fransiza.
In cazul distrugerii totale a unei culturi pe terenuri care, datorita timpului inaintat, nu mai pot fi reinsamantate ori replantate cu aceeasi sau cu o alta cultura, valoarea despagubirii se stabileste la nivelul cheltuielilor tehnologice efectuate pana in momentul distrugerii culturii, corespunzatoare fazei tehnologice (fara a depasi suma asigurata) din care se scade fransiza.
In cazul culturilor de camp, rodului viilor, pomilor si hameiului afectate partial de efectul daunator al riscurilor asigurate, stabilirea cuantumului despagubirilor se face proportional cu gradul de afectare a productiei, raportat la cheltuielile tehnologice efectiv realizate pana la producerea evenimentului asigurat sau pana in momentul expertizarii daunei, in situatia culturilor lasate sub observatie, din care se scade fransiza.
In situatia contractelor la care suma asigurata reprezinta valoarea productiei, despagubirea se calculeaza prin raportarea gradului de daunare la suma asigurata pe ha, din care se scade fransiza.
In cazul contractelor de asigurare incheiate la valoarea redeventei/ arendei sau a creditului furnizor (inputuri pentru productia agricola) stabilirea cuantumului despagubirilor se face proportional cu gradul de daunare a productiei, raportat la suma asigurata (redeventa/ arenda sau credit furnizor) din care se scade, fransiza.
Fransiza se calculeaza ca procent din suma asigurata realizata pana la aparitia daunei pe suprafata daunata.
Pana la plata efectiva a despagubirii, asiguratul are obligatia sa-si achite ratele de prime, conform contractului. In cazuri cu totul exceptionale si numai atunci cand gradul de daunare al culturii este total, disparand astfel obiectul asigurarii, la plata despagubirii se va tine seama de compensarea primelor neajunse la scadenta, care se vor scadea din valoarea despagubirii cuvenita asiguratului.
Dupa expertizare, reprezentantul teritorial Agras are obligatia sa stranga de la Asigurat, documentatia necesara alcatuirii dosarului de dauna.
3.2.6. OPISUL DOSARULUI DE DAUNA
Dosarului de dauna trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:
1. Referatul de plata pe baza caruia se efectueaza plata (se calculeaza de expertul care instrumenteaza dosarul de dauna);
2. Procesul Verbal de constatare a daunei;
3. Anuntul de dauna ;
4. Schita de amplasare a culturilor;
5. Polita de asigurare;
6. Cererea chestionar;
7. Devizul tehnologic;
8. Raport inspectie de risc;
9. Instiintare primarie evenimente meteo / Act doveditor eliberat de Statia Meteorologica;
10. Centralizator cu cheltuielile efectuate pana la eveniment;
11. Facturi fiscale privind: samanta, pesticide, combustibil, etc.;
12. Fotografii;
13. Cerere despagubire ;
14. Situatia politei in INSIS;
Dosarul care cuprinde toata documentatia este trimis apoi la Centrala Agras pentru calculul valorii despagubirii cuvenite Asiguratului.
6. Verificarea si aprobarea documentatiilor de despagubire
Dosarul de dauna trebuie sa fie semnat, inainte de a se platii de catre:
– Expertul de daune care a instrumentat dosarul;
– Sef serviciu daune agricole;
– Director Directia asigurari si daune agricole;
– Director Directiei Juridice;
– Director Economic
– Director General.
7. Dupa plata despagubirii dosarul se introduce in baza de date pentru a finaliza dauna.
Din prezenta Metodologie privind constatarea si expertizarea daunelor, fac parte integranta urmatoarele anexe:
1. Anuntul de daune;
2. Nota privind verificarea anuntului de daune;
3. Fisa tehnica pentru expertizarea daunelor la rodul viilor;
4. Fisa tehnica pentru expertizarea daunelor la rodul pomilor;
5. Fisa tehnica pentru expertizarea daunelor produse inainte de definitivarea rodului la vii si pomi;
6. Pocesul Verbal de Constatarea Daunelor.
IV.STUDIU DE CAZ
EXPERTIZAREA DAUNELOR LA CULTURILE DE LEGUME IN CAMP DIN GRUPA SOLANO-FRUCTUOASE
Din grupa Solano fructoase fac parte:tomate,ardeiuri(gras,lung,gogosar),vinte etc
1.Raspunderea de despagubire a societatii de asigurare incepe :
-de la rasaritul culturii, cand aceasta se infiinteaza prin insamantare directa;
-de la prinderea rasadului, in cazul infiintarii prin rasadire a plantelor cu sau fara cub nutritiv.
2.Raspunderea societatii de asigurare inceteaza odata cu incheierea ciclului de productie dar nu mai mult de 150 zile de la semanare, respectiv plantare si nu mai tarziu de 30 septembrie.
3.Obligatiile de despagubire se determina si se calculeaza in corelatie cu aparitia si esalonarea productiei. Marimea cotelor de productie scoase din cultura pana in momentul manifestarii fenomenului de calamitare se stabileste dupa numarul de zile de vegetatie parcurs, in urmatoarea graduare.
*Pentru numarul de zile intermediare se iau valori interpolate.
4. In buletinul Inspectiei de risc este obligatorie inscrierea datei de infiintare a culturii, pe parcele, loturi si soiuri si, deasemeni, data calendaristica aproximativa a incheierii ciclului de productie.
Societatea de asigurari despagubeste:
a)daunele directe si induse de distrugerea aparatului vegetativ- tulpini, ramuri si frunze;
b)daunele directe cauzate productiei de fructe.
6. Daunele se expertizeaza si se determina in corelatie si dupa stadiul de dezvoltare al culturii, astfel:
a)de la plantare – rasarire pana la aparitia primelor flori ,dauna se determina dupa nr. de plante distruse: rupte de la colet, malite, dezradacinate, ramuri rupte sau frante reconstituite si echivalate ca plante intregi.
Gradul de daunare este dat de raportul dintre nr. plantelor distruse si nr. de plante constatat ca existent inainte de manifestarea fenomenului.
In cazul vatamarilor produse in prima perioada de la plantare se iau in considerare numai plantele prinse, eliminandu-se din calcul plantele neprinse din diverse cauze.
b)de la aparitia primelor flori la incarcarea cu flori a plantelor si aparitiei primelor fructe, dauna se constituie din nr. de flori rupte si cazute, inclusiv de pe ramurile sau plantele distruse.
Gradul de daunare rezulta din raportarea nr. de flori distruse la nr. total de flori constatat ca existent in momentul manifestarii fenomenului
c)de la legarea primelor fructe la maturitatea de consum, pana la incheierea ciclului de productie daunele se determina pe fructe si flori prin numarare, examinare si apreciere a gradului de vatamare pe baza de coeficienti conventionali de echivalare, astfel:
*Asigurarea priveste numai produsul vandabil apt pentru consum in stare proaspata fara urme de atac de boli si daunatori sau alte defecte.
7.Daunele induse de ranile cauzate de loviturile de grindina pe tulpina si de pierderea suprafetei foliare se determina prin aplicarea la valoarea remanenta (adica dupa scaderea gradului de daunare determinat potrivit situatiilor de la punctul 6)a a urmatorilor coeficienti:
Exemplu:
Dauna pe fructe si flori = 28,4%
Dauna indusa de vatamarea plantei (tulpini si frunze)….= (100 – 28,4)x 6% = 4,29
Dauna totala = 28,4 + 4,29 = 32,69 ≈32,70%
Nota: Gradul de afectare al vegetatiei (plantei) se apreciaza de expert avand la baza gradul de daunare al culturii si anume:
usor……..0 – 20%
mediu….20 – 50%
grav…… .> 50%
8. Expertizarea daunelor si determinarea marimii pierderilor se face:
pe mostre de 20 plante dispuse consecutiv, pe 2 randuri alaturate, cate 10 pe rand, luate in continuare;
prin numararea, examinarea si contabilizarea tuturor elementelor gasite:
plante, flori, fructe – total
plante, flori, fructe – afectate
prin cuantificarea pierderilor exprimate in productie – fructe, flori – pe baza coeficientilor de echivalare prevazuti, la punctul 6c.
9. Gradul de daunare se calculeaza prin raportarea nr. de elemente pierdute la nr. total de elemente gasite in mostrele analizate, exprimate in functie de stadiul culturii in plante, flori, fructe.
La culturile cu peste 100 de zile de la plantare cu calamitare partiala – nr. total de elemente gasit in mostrele analizate se majoreaza cu cota minima de productie extrasa din cultura pana la inregistrarea fenomenului, prevazuta la pct.3.
La astfel de culturi in cazul unor calamitati totale marimea pagubei este data de diferenta: 100 – cota de productie exprimata in procente scoasa din cultura pana in momentul producerii fenomenului de calamitate.
EXEMPLE:
a)Pentru cultura calamitata partial la 124 zile de la plantare
– nr. de fructe total………………………………108
din care afectat……………………………………74
– nr. de flori total…………………………………38
din care : afectat………………………………….26
– nr. de fructe conventional pierdute
(conform scalei de la pct.6c)……………. = 39,51
Gradul de daunare pe fructe =
Adica
Gradul final de daunare = 28,4 +4,29 (dauna indusa cf.pc.7) = 32,69 ≈ 32,70%
Aceeasi cultura calamitata total:
timpul parcurs de la plantare pana la inregistrarea fenomenului de calamitare = 124 zile
cota de productie iesita din cultura conform pct.3, aferenta timpului parcurs de la plantare…………………………………………………………………………..58 %
Gradul de daunare = 100 – 58 = 42%
Nota: la calamitare totala nu se calculeaza si nu se adauga marimea daunei aferenta distrugerii plantelor si frunzarisului (nu se aplica prevederile de la pct.7)
10. Indemnizatia de despagubire – se determina potrivit Conditiilor generale de asigurare a culturilor agricole, cu urmataoea particularitate datorata esalonarii recoltarii productiei :
■ Cheltuielile efective de productie inregistrate pana la data producerii fenomenului de calamitare se reduc in functie de marimea cotei de productie minime, conventional, extrasa din cultura in % (prevazut la pct. 3)
Exemplu : in cazul dat (cultura calamitata la 124 de zile de la plantare) suma cheltuielilor tehnologice pe ha se va reduce cu 58%.
V. ANEXE
(1).PRODUCTIILE MAXIME ASIGURABILE LA PRINCIPALELE CULTURI DE CAMP
A. CEREALE
Anexa (2)
DENSITATILE MINIME SI PRODUCTIILE MAXIME ASIGURABILE
LA PRINCIPALELE CULTURI DE CÂMP
E. PLANTE INDUSTRIALE
Anexa(3)
DENSITATILE MINIME SI PRODUCTIILE MAXIME ASIGURABILE
LA PRINCIPALELE CULTURI DE CÂMP
F. PLANTE MEDICINALE SI AROMATICE
Anexa (4)
DENSITATILE MINIME SI PRODUCTIILE MAXIME ASIGURABILE
LA PRINCIPALELE CULTURI FURAJERE
H. LEGUMINOASE ANUALE
Anexa(5).REZISTENTA CULTURILOR AGRICOLE LA TEMPERATURI MINIME
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru Felicia, Armeanu Daniel – „Asigurări de bunuri și persoane”, Editura Economică, București 2003.
2. Bistriceanu Gh., Bercea F. – “Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări”, Editura Karat, București 1997.
3. Ciurel Violeta – „Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practice internaționale, Editura All Beck, București, 2000
4. Constantinescu Dan Anghel – “Asigurări și reasigurări”, Editura Tehnică, București 1998.
5. Constantinescu Dan Anghel – „Practica asigurărilor”, Editura Semne, București, 1999
6. Constantinescu Dan Anghel – „Asigurări personale”, Editura Semne, București, 1999
7. Iosif Gh., Gherasim Al. – “Sistemul asigurărilor în România”, Editura Tribuna Economică, București 1997.
8. Șeulean Victoria (coordonator) – „Asigurări comerciale: teorie și practică”, Editura Mirton, Timișoara, 2001
9. Văcărel I., Bercea F. – “Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București 1998.
10. * * * – “Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor”
11. * * * – “Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România”
12. AGRAS VIENA INSURANCE GROUP
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurari Culturi Agricole (ID: 134308)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.