. Asigurari Autocasco PE Exemplul Societatii Asiban
CUPRINS
CONDIȚII SPECIFICE ASIGURAREA PENTRU RISCUL DE FURT EXTERN
=== CAPITOLUL 1 ===
1
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ASIGURĂRILE
Necesitatea asigurării
Evoluția societații omenești, progresele înregistrate de știință și tehnică nu au condus la dispariția pericolelor la care sunt supuși oamenii și bunurile lor. Ele au determinat înlăturarea unora dintre pericole, scăderea frecvenței apariției altora, restrângerea pagubelor, perfecționarea formelor de protejare, dar au condus și la apariția unor noi pericole.
Condiția esențială a existenței omului o constituie producția neîncetată a bunurilor materiale, producție ce este obținută prin muncă. În procesul muncii omul acționează asupra naturii, între cei doi stabilindu-se un contact permanent.
Nevoile care apar in viața omului sunt foarte diversificate, motiv pentru care încearcă să adapteze natura, să o supună acestor nevoi. Deși s-au făcut progrese considerabile in această direcție mai există și astăzi contradicții între om și natură, contradicții care duc la periclitarea mersului normal al procesului de producție.
Producerea unor fenomene sau evenimente poate să provoace pierderi materiale, să stânjenească activitatea economică, să pună în pericol viata sau integritatea corporală a oamenilor. Aceste pericole sunt generatoare de pagube și de aceea oamenii trebuie sa le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a putea actiona împotriva lor. Acesta este momentul în care apare necesitatea asigurării.
Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus acela de a-i ajuta financiar pe cei care suferă o pagubă cuantificabila in bani.
Pentru combaterea fenomenelor aleatorii, generatoare de pagube, care în asigurări sunt denumite riscuri, omul are la îndemână mai multe posibilități cum sunt evitarea sau prevenirea riscului, limitarea pagubelor provocate de riscurile produse, crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube sau trecerea riscului asupra altei persoane.
Evitarea sau prevenirea riscului constă în luarea de măsuri capabile să facă imposibilă producerea unui anumit risc.
Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse presupune ca, dupa producerea evenimentului, însă înainte ca acesta să fi luat sfârșit , persoanele interesate să ia măsuri capabile să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia.
Crearea de rezerve în vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamități sau de accidente.
Trecerea riscului asupra altei persoane se poate realiza in condițiile in care persoana fizica sau juridică amenințată de un risc oarecare consimte să plătească o sumă de bani unei alte persoane (de regulă o organizație specializată), iar aceasta din urmă se angajează să suporte paguba provocată de riscul respectiv.
1.2. Conceptul de asigurare
Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau in cea de afaceri, ea având un rol din ce în ce mai mare în viața noastră, devenind indispensabilă odată cu dezvoltarea societății omenești.
Asigurările formează un sistem complex, dinamic și nelimitat, condiționat obiectiv de nivelul de dezvoltare al societății și subiectiv de cel al dezvoltării individului.
Problemele asigurării sunt abordate, după caz, sub aspect juridic, economic sau financiar.
Abordarea juridică este utilizată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă trebuie să capete formă juridică, iar această formă este cea dintâi sesizabilă. Această formă este conferită de contractul de asigurare.
În Codul civil român, definiția dată contractului de asigurare a suferit îmbunătățiri succesive. Astfel, în anul 1930, conform prevederilor art. 49 din Lege pentru Constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementarea contractului de asigurare, „prin contractul de asigurare întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc” . În anul 1971, potrivit dispozițiilor art. 57 din Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat „Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației Asigurărilor de Stat, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terțe persoane, denumită beneficiar, o indemnizație-despăgubire sau sumă asigurată – în limitele convenite.
După renunțarea la monopolul de stat în domeniul asigurărilor, exercitat prin Administrația Asigurărilor de Stat, a apărut necesitatea reformulării definiției date prin legea contractului de asigurare. Potrivit legii din 1995, Legea privind asigurările și reasigurările în România nr. 136, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată în limitele și în termenele convenite”.
Cadrul legislativ în domeniul asigurărilor din România ete reprezentat în principal de legea mai sus menționată și de Legea nr. 32 din 2000 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor și atribuțiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Principalele caractere juridice ale contractului de asigurare sunt:
– caracterul consensual;
– caracterul sinalagmatic;
– caracterul aleatoriu;
– caracterul succesiv;
– caracterul de adeziune;
– caracterul oneros.
Caracterul consensual al contractului este relevat de faptul că acesta se încheie numai prin consimțământul părților.
Caracterul sinalagmatic este determinat de faptul că părțile contractante își asumă reciproc anumite obligații. În principal, asiguratul se obligă să facă declarții exacte și să-și achite primele, iar asigurătorul se obligă să plătească indemnizația cuvenită, după producerea evenimentului asigurat.
Caracterul aleatoriu este determinat de faptul că părțile contractante nu cunosc în momentul încheierii contractului, efectele acestuia, respectiv beneficiile sau pierderile ce vor rezulta din acest contract. Obligațiile asiguratului și ale asigurătorului depind de un eveniment viitor, cu o anumită probabilitate de apariție.
Caracterul succesiv este relevat de eșalonarea în timp a prestațiilor prevăzute în contract. Asiguratul este obligat să plătească primele la termenele stabilite, iar asigurătorul să ofere continuu protecția prin asigurare.
Caracterul de adeziune este evidențiat de de faptul că forma și clauzele contractului sunt stabilite de către societatea de asigurări, potențilul asigurat având posibilitatea de a adera sau de a respinge acest contract.
Caracterul oneros rezidă din faptul că fiecare parte urmărește obținerea unui avantaj sau a unei contraprestații pentru serviciul pe care îl face sau se obligă să-l facă în favoarea celeilalte părți.
Contractele de asigurare se desfășoară pe baza unor principii care, deși nu sunt menționate în contract, trebuie cunoscute și respectate de cele două părți. Cele mai importante dintre acestea sunt:
– principiul despăgubirii;
– principiul interesului asigurabil;
– principiul subrogației.
Principiul despăgubirii este cel mai important principiu al asigurării. Acest principiu subliniază una dintre funcțiile principale ale asigurării: aceea de a readuce asigurații în situația financiară pe care au avut-o înainte de survenirea evenimentului asigurat, fără a intenționa să-i îmbogățească în mod injust.
Conform principiului despăgubirii, contrac tele de asigurare nu oferă despăgubiri peste valoarea pierderilor suferite de un asigurat. Altfel spus, principiul despăgubirii prevede faptul că o persoană nu poate profita din pagubele asigurate.
Principiul interesului asigurabil . O persoană are un interes asigurabil dacă producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere financiară sau un prejudiciu persoanei respective. Intersul asigurabil poate fi definit ca o expunere la un prejudiciu financiar. Existența interesului asigurabil este absolut necesară pentru a obține o asigurare legal executorie.
Principiul interesului asigurabil sprijină principiul despăgubirii, stipulând că beneficiile asigurării vor fi disponibile doar acelor persoane ale căror raporturi cu evenimentul asigurat pot cauza acestora o pirdere financiară, și doar în limita acestor pagube.
Principiul subrogației are o importanță deosebită în situațiile în care asigurătorul este obligat, prin polița de asigurare, să despăgubească o daună produsă din culpă de către asigurat unei terțe persoane.
Funcțiile asigurării. Cea mai importantă dintre funcțiile asigurării este cea de repartiție, funcție care se manifestă în două cazuri. În primul rând, această funcție se manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare pe seama primei de asigurare pe care o plătesc asigirații, fie ei persoane fizice, fie persoane juridice. În al doilea rând, această funcție se manifestă în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destințiile sale legale, și anume:
– plata indemnizațiilor de asigurare;
– finanțarea unor acțiuni cu caracter preventiv;
– acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodărești ale organizației de asigurare și constituirea unor fonduri de rezervă.
Prin intermediul funcției de repartiție, impozitele datorate de organizația de asigurare sunt dirijate la bugetul de stat sau la bugetele locale, iar contribuțiile cuvenite asigurărilor sociale sunt îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Funcția de control, ca funcție complementară a asigurărilor, urmărește modul cum se încasează primel ede asigurare și alte venituri ale organizației de asigurare, cum se efectuează plățile cu titlu de indemnizație de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, corecta determinare a drepturilor cuvenite asiguraților, gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare și a rezervelor legale constituite, îndeplinirea integrală și la termen a obligațiilor financiare ale asigurătorului față de stat și de terți.
Alți asigurători consideră că principala funcție a asigurării este de compensare a pagubelor pricinuite de calmități naturale și accidente (la asigurările de bunuri și răspundere civilă) și plata unor sume asigurate (la asigurările de persoane), în cazul unor evenimente prevăzute în contractul de asigurare. În concluzie, prin mecanismul de asigurare se refac bunurile distruse în urma unor evenimente nedorite, se acordă indemnizații în cazul producerii unor riscuri care afectează viața sau integritatea persoanelor fizice, această acțiune evidențiind aspectul social al asigurării.
În viziunea acelorași specialiști, a doua funcție a asigurării este de prevenire a pagubelor, aceata fiind atât în folosul asiguraților, cât și al asigurătorului, despăgubirile scăzând ca volum în urma unui proces de prevenire eficient.
Funcția de prevenire se exercită pe două căi:
– prin finanțarea unor activități de prevenire a calamităților și accidentelor (constituirea de diguri pentru prevenirea inundațiilor, desecări, irigații, împăduriri);
– prin includerea în contractul de asigurare a unei prevederi care să-l motiveze pe asigurat să-și întrețină bunurile asigurate în stare corespunzătoare.
Ultima funcție a asigurărilor este cea financiară, concretizată în plasarea fondurilor constituite de asigurați pe piața de capital, comună însă mai multor abordări referitoare la problematica funcțiilor asigurării.
Privită într-o maniră tradiționalistă, asigurarea constituie un mijloc de a repartiza, asupra unui mare număr de persoane fizice și juridice, paguba provocată de un fenomen sau de un complex de fenomene unui număr redus dintre acestea. O pagubă însemnată este mult mai ușor suportată de o comunitate de risc decât de un individ, asigurarea acționând prin spectrul legii numerelor mari.
Pe piața asigurărilor, concurența este deosebit de puternică ceea ce face ca serviciile oferite de societățile de asigurare să fie din ce în ce mai performante. De aceea, asigurarea poate abordată ca o ramură prestatoare de servicii, un intermediar financiar și un activ financiar în economie, prin fondurile oferite pe piața de capital.
O societate de asigurări, în schimbul primelor de asigurare încasate de la persoanele fizice și juridice, oferă acestora un produs sui generis și anume obligația de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen sau complex de fenomene. Prin urmare, asigurarea apare ca un mijloc de a pune la adăpost persoanele asigurate de pericolele care le amenință, de a le oferi protecție în cazurile stabilte prin contractul de asigurare. Întrucât protecția este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerată ca o ramură a economiei prestatoare de servicii către asigurați.
Evenimentele asigurate au un caracter aleator. Dacă ele se produc așa cum au fost presupuse în contractul de asigurare va exista echilibrul corespunzător între primele încasate și indemnizațiile acordate. Dacă abaterile sunt favorabile pentru asigurător, societatea de asigurare va înregistra o creștere a profiturilor estimate ale respectivei societăți. În caz contrar, pierderile rezultate vor trebui compensate cu câștigurile din plasamente din diferite active, bunuri imobiliare, etc.
Abordarea sub aspect economic. Acoperirea pagubelor provocate de diverse fenomene sau evenimente se poate realiza pe seama a trei categorii de fonduri bănești. Dintre acestea, numai fondul ce se constituie la dispoziția unei organizații specializate, prin metode adecvate, poartă denumirea de fond de asigurare.
Fondul de asigurare îmbracă în mod necesar formă bănească, constituirea în natură a acestuia fiind de neconceput, deoarece ar ridica probleme complexe, legate de stabilirea structurii materiale a acestuia corespunzător nevoii refacerii bunurilor asigurate, distruse sau avariate, de crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor, de evitarea pierderilor inerente manipulărilor și conservării îndelungate a acestora, etc.
Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau cotizații), pe care le achită persoanele fizice și juridice interesate de înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte, dacă s-ar produce anumite fenomene.
Asigurarea presupune existența unei comunități de risc. Persoanele fizice sau juridice, amenințte de aceleași pericole, acționează pentru apărarea intereselor lor comune. Comunitatea se formează în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispoziția unei organizații specializate(societate comercială de asigurare sau organizație de asigurare mutuală). Membrii comunității de risc consimt să contribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care le va pricinui producerea fenomenelor respective.
Asigurarea oferă avantajul că membrii comunității, afectați de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlu de indemnizație de asigurare, sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribuției acestora la fondul respectiv.
În procesul formării și utilizării și utizării fondului de asigurare se nasc anumite relții economice între participanții la asigurare. Astfel, în prima etapă, fluxuri bănești sub forma primelor de asigurare, pornesc de la persoanele fizice și juridice asigurate către organizația de asigurare. În etapa următoare, fluxuri bănești sub forma indemnizațiilor de asigurare, pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziția organizației de asigurare, către persoanele fizice sau juridice afectate de producerea evenimentului asigurat.
1.3. Elementele tehnice ale asigurărilor
Pentru înțelegerea mecanismului de funcționare al proceselor care se petrec pe piața asigurărilor trebuie cunoscute și definite elementele unui contract de asigurare.
Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurări), care în schimbul primei de asigurare încasate de la sigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viața persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde – în fața legii – față de terțe persoane.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.
Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori, terța persoană care dvine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în contractul de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin delegație scrisă, comunicată de asigurat societății de asigurare, ori prin testament.
Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să obțină calitatea de asigurat.
Între noțiunile de contractant și beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia.
Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente) care o dată produs, datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despădubirea sau suma asigurată.
Noțiunea de risc se definește, în general, ca un pericol potențial sau ca o pierdere posibilă. În literatura de specialitate din domeniul asigurărilor, riscul este definit ca un eveniment viitor și incert.
Conceptului de risc i se asociază două dimensiuni semantice: probabilitatea de apariție și consecințele materiale și financiare aferente producerii unui eveniment nedorit. Deoarece existența nu poate fi gândită fără riscuri la aceste două dimensiuni fundamentale asociate conceptului de risc se adaugă o nouă dimensiune și anume percepția riscului. Singura noastră șansă este de a conștientiza în mod realist riscurile la care putem fi supuși, de a încerca o evaluare cât mai adecvată a lor și, respectiv, de a găsi metodele cele mai potrivite de a controla aceste riscuri.
Pentru ca un risc să poată fi asigurat acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții. O primă condiție este aceea ca producerea fenomenului sau evenimentului să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este amenințat de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine necesară. O a doua condiție se referă la faptul că fenomenul trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător. Aceasta înseamnă că pentru a se putea încheia o anumită asigurare nu este admisă existența nici unei posibilități a părților participante la asigurare de a cunoaște bunurile sau persoanelor care vor fi supuse acțiunii fenomenului, nici intensitatea acestuia și momentul ivirii lui.
A treia condiție are în vedere faptul că acțiunea fenomenului este necesar să poată fi înregistrată în evidența statistică iar a patra presupune ca producerea fenomenului să nu depindă de voința asiguratului sau beneficiarului asigurării.
Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea prin care se stabilește valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Valoarea bunului care face obiectul asigurării trebuie cunoscută cu exactitate, pentru a evita supra sau subevaluările. În caz de supraevaluare, asigurații își pierd interesul pentru întreținerea sau repararea bunului, ajungându-se chiar la distrugerea intenționată a bunului respectiv, ceea ce duce la încălcarea celui mai important principiu al asigurării, principiul despăgubirii. Pe de altă parte, subevaluarea duce la plata unor prime mai mici, iar în caz de producere a evenimentului asigurat despăgubirea este sub valoarea pagubei. Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respctiv, înregistrat în evdența contabilă sau stabilită în funcție de prețul de vânzare-cumpărare, practicat pentru acel bun pe piață în momentul încheierii asigurării.
Suma asigurată este, conform contractului de asigurare partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita maximă de răspundere a asigurătorului, fiind și unul din elementele care stau la baza calculării primelor de asigurare, stabilirea ei realizându-se prin operațiunea denumită evaluare de asigurare. Suma asigurată nu poate depăși valoarea reală a bunului asigurat, deoarece prin mecanismul asigurării nu este permisă acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asigurați. La asigurările obligatorii de bunuri suma asigurată se stabilește pe baza normelor de asigurare, iar la cele facultative în funcție de propunerea asiguratului, fără însă ca ea să poată depăși valoarea bunului în momentul încheierii asigurării sau, pentru unele bunuri, sumele stabilite de asigurător. În cazul asigurărilor de persoane și de răspundere civilă, suma asigurată se stabilește diferențiat, astfel la asigurările obligatorii suma asigurată are o limită riguros stabilită prin lege, iar la asigurările facultative se stabilește în funcție de de acordul dintre asigurat și asigurător, respectându-se limitele stabilite prin acte normative.
Norma de asigurare, întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii, reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat.
Prima de asigurare reprezintă suma de bani pe care asiguratul o plătește asigurătorului, pentru ca acesta să constituie fondul de asigurare necesar plății despăgubirilor ăn cazul producerii riscului aigurat. Din primele de asigurare încasate, asigurătorul își constituie și alte fonduri prevăzute prin dispoziții legale și își acoperă cheltuielile privind constituirea și administrarea fondului de asigurare.
Volumul primelor de asigurare ce se încasează de la asigurați se determină înmulțind suma asigurată cu cota de primă tarifară stabilită pentru fiecare 100 sau 1000 unități monetare sumă asigurată.
Prima de asigurare = Suma asigurată * Cota de primă
Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor statistice, folosind metodele și principiile calculului actuarial. Cota de primă, numită primă brută este compusă din două elemente: prima netă și suplimentul de primă. Prima netă este destinată formării fondului necesar achitării despăgubirilor, iar suplimentul de primă servește la formarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor privind constituirea și administrarea fondului de asigurare, finanțării unor eventuale măsuri de prevenire a pagubelor, constituirii fondului de rezervă și realizării unui anumit beneficiu.
Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care raporturile de asigurare între asigurător și asigurat sunt valabile, așa cum au fost ele stabilite prin contract. Perioada de valabilitate a asigurării este un element specific asigurărilor facultativeși pe tot parcursul ei părțile au datoria să repecte obligațiile ce le revin din contractul de asigurare și anume, asigurătorul este obligat să plătească asiguratului despăgubirea pentru pagubele produse bunurilor cuprinse în asigurare de riscurile asigurate sau suma asigurată cuvenită asiguratului sau beneficiarului asigurării la producerea evenimentului asigurat în timp ce asigauratul are obligația de a plăti primele de asigurare la termenele stabilite de a întreține bunurile asigurate.
Durata asigurării este variabilă după cum asigurările facultative sunt încheiate pentru bunuri sau pentru persoane. Pentru bunuri, durata asigurării poate fi de un an sau chiar mai puțin în timp ce pentru asigurările facultative de viață, contractul de asigurare putându-se încheia pe o perioadă de 5-10 ani sau 15 ani.
Stabilirea duratei asigurării are o importanță deosebită , deoarece ea influențează mărimea primei, iar răspunderea asigurătorului acționează numai în cadrul acestei perioade.
Paguba sau dauna reprezintă pierdere, exprimată valoric, suferită de un bun asigurat ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. Paguba poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului asigurat. În funcție de gradul în care bunul a fost distrus întâlnim noțiunea de pagubă totală când bunul a fost distrus în întregime sau pagubă parțială, caz în care pierderea suferită este mai mică decât valoarea bunului.
Despăgubirea reprezintă suma de bani pe care asigurătorul este obligat să o plătească asiguratului, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat. Despăgubirea nu poate depăși suma asigurată și este mai mică sau cel mult egală cu valoarea pagubei, în funcție de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat la acoperirea pagubei.
Principiile care se aplică la acoperirea pagubelor sunt:
– principiul răspunderii proporționale, caz în care despăgubirea se află în aceeași proporție față de pagubă în care se află suma asigurată față de valoarea bunului asigurat;
Despăgubire/Pagubă = Suma asigurată/Valoarea bunului
– principiul primului risc. Despăgubirea acordată asiguratului este egală cu paguba suferită de acesta, fără însă a depăși mărimea sumei asigurate;
– principiul răspunderii limitate constă în stabilirea anterioară a unei părți din pagubă ce va cădea în sarcina asiguratului. Această parte este denumită franșiză, iar mărimea ei este stipulată în contractul de asigurare.
Franșiza este de două feluri: simplă (sau simplă) și deductibilă.
În cazul franșizei simple asigurătorul acoperă în întregime paguba (până la nivelul sumei asigurate) dacă aceasta este mai mare decât franșiza, iar în cel al franșizei deductibile se primește despăgubire numai pentru partea din pagubă care depășește franșiza.
1.4. Asigurarea autocasco
Asigurarea autocasco, denumită și asigurare pentru avarii sau asigurare a vehiculelor cu motor, poate fi încheiată de persoane fizice și juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în țara noastră și în cadrul ei se prevede acordarea de despăgubiri pentru daunele matreiale sau pentru furtul automobilului asigurat. Asiguarea auto pentru daune materiale oferă protecție împotriva pierderilor rezultate din deteriorarea sau din furtul unui automobil aparținând asiguratului sau condus de către acesta. Asigurarea auto pentru daune materiale este un tip de asigurare de bunuri și include asigurarea de coliziune și asigurarea împotriva altor riscuri decât coliziunea.
Fac obiectul asigurării:
– autovehiculele destinate transporturilor de persoane: autoturisme, autostațioane, autobuze, autocare, motocicluri etc.;
– autovehiculele destinate transporturilor de bunuri: autocamioane, autofurgonete, autobasculante, autocisterne, tractoare ruriere, autotractoare etc.:
– autovehicule construite sau echipate pentru diverse destinații speciale, cum ar fi:autovehicule pentru gospodăria comunală (autostropitori, automăturători, autogunoiere, autovidanjere etc.); autovehicule pentru stingerea incendiilor; autosanitare, autovehicule cu cu instalații de radioficare, caravane cinematografice; autoateliere, automacarale, autovehicule pentru explorări geologice, hidrotehnice și tipografice etc.;
– remorcile auto trase de un autovehicul din cele de mai sus.
În acordul de asigurare, asigurătorul sa obligă să plătească pentru orice daună directă și întâmplătoare la un automobil asigurat sau la un automobil care nu aparține asiguratului, inclusiv dotările, din care se scade franșiza. Daunele provocate de coliziune sunt asigurate pentru automobilul specificat, numai dacă pagina de declarații indică faptul că asigurarea împotriva coliziunii a fost încheiată pentru automobilul respectiv. În același mod, asigurarea pentru alte daune decât cele rezultate din coliziune oferă acoperire numai dacă pagina de declarații precizează faptul că asigurarea a fost încheiată pentru acel automobil.
Variantele asigurării autocasco acoperă următoarele riscuri:
– accidente rutiere, precum ciocniri, loviri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile, zgârieri, căderi, derapări, răsturnări;
– incendiu, explozie, ploaie torențială, grindină, inundație, furtună, cutremur, alunecări de teren, avalanșe.
Limita răspunderii asigurătorului este dată de valoarea reală a autovehiculului la momentul încheierii contrectului. Pe durata asigurării, suma asigurată, poate fi majorată sau actualizată, printr-o asigurare suplimentară și prin plata unei prime de asigurare corespunzătoare.
Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele în numerar ori s-au virat în contul asigurătorului deschis la bancă de către asigurat și s-a întocmit contractul de asigurare.
În cazul în care înainte de a începe răspunderea asigurătorului riscul asigurat s-a produs și asigurarea a devenit fără obiect, precum și în cazul în care, dupî începerea răspunderii asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar primele plătite pentru perioada ulterioară rezilierii se restituie.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea și care se socotește de la data începerii răspunderii acestuia.
Primele de asigurare anuale datorate pentru autoturisme și autostațioane sunt diferențiate în funcție de capacitatea cilindrică a acestora.
Pentru autoturisme și autostațioane, inclusiv remorcile trase de acestea, asigurarea se poate încheia și cu o primă redusă, față de cea prevăzută în tariful de prime, caz în care, despăgubirile cuvenite se scad corespunzător reducerii primei de asigurare.
Reduceri ale primelor de asigurare se aplică și în situația în care în anul anterior reînoirii contractului, în cei doi, respecziv trei, patru sau mai mulți ani anteriori consecutivi, pentru care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri la asigurarea pentru avarii sau pentru care despăgubirile plătite ori datorate se cuvin pentru pagube produse din culpa unor terțe persoane aflate în afara autovehiculului asigurat.
Pentru autoturisme și autostațioane, precum și pentru remorcile trase de acestea, folosite ca taximetre sau școlile de conducere auto, inclusiv pentru cele aparținând întreprinzătorilor particulari, primele se majorează.
Primele de asigurare se achită fie integral și anticipat pentru întreaga perioadă asiguată, fie în rate, din care prima rată se plătește anticipat înainte de intrarea în vigoare a poliței, iar următoarele, anterior ratelor scadente menționate în polița de asigurare. În cazul neachitării la termen a unei rate de primă, polița se reziliază automat.
În funcție de riscurile prevăzute în polița de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin avarierea sau distrugerea autovehiculului asigurat, provocate de:
– divesrse accidente, cum ar fi: ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu alte corpuri mobile sau imobile aflate în afara sau în interiorul autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi, derapări sau răsturnări;
– incendiu, trăsnet, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburanți sau a rezervorului de aer comprimat);
– furt (inclusiv tâlhărie);
– calamități naturale: ploaie torențială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se află autovehiculul.
Dacă asiguratul are încheiate mai multe asigurări de avarii pentru același autovehicul, care acoperă aceleași riscuri, la două sau mai multe societăți de asigurare, la producerea evenimentului asigurat, asigurătorul va acorda despăgubirea proporțional cu prima încasată, în raport cu celelalte societăți, care vor fi înștiințate despre aceasta.
Asigurarea autocasco acordă despăgubiri și pentru cheltuielile de transport al autovehiculului la atelierul de reparații cel mai apropiat de adăpostire a autovehiculului, precum și pentru pagubele produse autovehiculului asigurat, când acesta este condus de o altă persoană decât asiguratul. Polița oferă despăgubiri și pentru pagubele produse aparatelor de radio, casetofoanelor, centurile de siguranșă, televizoarelor și aparatelor de aer condiționat special construite pentru dotarea autovehiculelor, dar numai dacă acestea erau montate pe autovehicul și dacă avarierea sau distrugerea lor s-a întâmplat o dată cu cele produse corpului autovehiculului.
În caz de incendiu, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin afumare, pătare, carbonizare, sau alte distrugeri, precum și prin avarieri cauzate de apă, ca urmare a măsurilor luate în timpul producerii riscului pentru salvarea autovehiculelor sau a construcției în care acesta se afla.
În caz de trăsnet sau explozie, se acordă despăgubiri și pentru pagubele înregistrate atunci când trăsnetul sa explozia s-a produs la distanță de autovehiculul respectiv.
În caz de inundație, se acordă despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a acoperirii locului unde se afla autovehiculul asigurat cu un strat de apă provenit din orice cauză, precum și pagubele produse de acțiunea mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape.
În cazul calamităților naturale, se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestora.
În asigurarea autovehiculelor pentru pagubele de furt sunt cuprinse:
– furtul autovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia;
– pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt al aztovehiculului, al unor părți componente sau piese ale acestuia ori al unor bunuri din autovehicul;
– pagubele produse încăperii, proprietatea asiguratului, în care se afla autovehiculul, ca urmare a furtului prin efracție sau a tentativei de furt prin efracție.
Despăgubirea nu poate depăși suma asigurată, nici cuantumul și nici valoarea autovehiculului în momentul producerii riscului asigurat și se stabilește în funcție de starea autovehiculului în momentul producerii riscului asigurat. Uneori asigurătorul stabilește și o limită a despăgubirii în procente față de valoarea din nou a autovehiculului.
Cuantumul pagubei este egal cu costul reparației părților componente sau a pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse din cauze cuprinse în asigurare, din care se scade valoarea eventualelor deșeuri (stabilită la prețurile de achiziție ale acestora).
Valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat se stabilește scăzându-se, din valoarea din nou a acestuia, uzura corespunzătoare.
Uzura autovehiculului avariat se determină în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a acestuia, la data producerii riscului asigurat.
Despăgubirea se stabilește astfel: dacă suma asigurată nu este mai mică decât valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea este egală cu cuantumul pagubei. Dacă însă suma asigurată este mai mică decât valoarea autovehiculului din momentul producerii riscului asigurat, despăgubirea se va calcula reducându-se cuantumul pagubei corespunzător raporului dintre suma asigurată și valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat.
După fiecare pagubă, suma asigurată se micșorează cu începere de la data producerii riscului asigurat, pentru restul perioadei asigurării, cu suma cuvenită drept despăgubire, asigurarea continuând pentru suma rămasă, prima rămânând neschimbată. La cererea asiguratului, suma asigurată poate fi completată printr-o asigurare suplimentară, cu plata diferenței de primă corespunzătoare.
Nu se acordă despăgubiri pentru:
– pagubele produse autovehiculului, unor părți componente sau piese ale acestuia, de alte cauze decât cele menționate, cum ar fi cele cauzate prin întrebuințare, funcționare sau uzare, defecte de fabricație ale materialului;
– pagubele produse sub influența temperaturii asupra motorului autovehiculului sau diferențialului, ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraîncălzirii din orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare;
– pagubele indirecte (de exemplu, reducerea valorii autovehiculului după reparație) sau pagubele produse prin întreruprrea folosirii autovehiculului, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare;
– pagubele produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, cele produse prin acțiunea curentului electric asupra instalației electrice, a dinamului, a electromotorului etc., precum și cele produse ca urmare a acțiunii acizilor sau a oricăror substanțe chimice;
– pagubele produse părților componente de rezervă, pieselor de rezervă, huselor, prelatelor, combustibilului, echipamentului suplimentar, cu unele excepții etc.;
– cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea autovehiculului, în comparație cu starea lui dinaintea producerii riscului asigurat; cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare etc.
De asemenea, nu se acordă despăgubiri dacă:
– paguba a fost provocată cu intenție de asigurat;
– paguba cauzată de incendiu sau explozie s-a produs prin folosirea de către asigurat, în încăperea unde se afla autovehiculul, a focului deschis, inclusiv a luminii cu flacără deschisă;
– paguba s-a mărit prin neluarea intenționată de către asigurat a măsurilor pentru limitarea ei și numai pentru partea de pagubă care s-a mărit;
– paguba s-a produs cu prilejul distrugerii sau avarierii construcției în care s-a aflat autovehiculul asigurat, din culpa asiguratului;
– asiguratul nu a făcut înștiințarea scrisă în termen și a procedat la repararea autovehiculului avariat înainte ca reprezentantul asigurătorului să fi făcut constatarea pagubei;
– autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabilsau altă autorizație de circulație valabilă;
– autovehiculul, în momentul accidentului, era condus sau acționat de o persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul ori după ce permisul îi fusese retras, anulat sau reținut în vederea anulării ori ca urmare a suspendării exercitării dreptului de a conduce;
– asiguratul persoană fizică, proprietar al autovehiculului (sau soția/soțul acestuia) a condus autovehiculul și a produs accidentul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcolemiei și a părăsit locul accidentului;
– paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei infracțiuni contra securității statului sau a altor infracțiuni săvârșite cu intenție ori în timpul când asiguratul, autor al unei infracțiuni săvârșite cu intenție, încerca să se sustragă de la urmărire.
=== CAPITOLUL 2 ===
2
PREZENTAREA COMPANIEI ASIBAN ASIGURĂRI
Un aspect important ce trebuie avut în vedere în fundamentarea deciziei privind încheierea unei polițe îl constituie situația financiară a societății emitente, poziția sa pe piață, experiența sa în tipul respectiv de asigurări etc..
În țările cu piețe financiare dezvoltate, există agenții de rating care, prin calificativele pe care le acordă, oferă publicului informații relevante despre soliditatea financiară a unor firme. Pe piețele dezvoltate, ființează de asemenea diverse asociații ale consumatorilor ori alte organizații care se preocupă atât de informarea celor interesați de produse financiare, cât și de educarea lor în acest domeniu.
În România, o instituție ce joacă un rol important în acest sens îl constituie Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, unul dintre obiectivele principale ale acesteia constituindu-l protejarea intereselor asiguraților. Astfel, pe lângă faptul că sprijină asigurații în rezolvarea unor probleme legate de plata despăgubirilor ori de alte aspecte, Comisia reprezintă și o sursă obiectivă de informații, elaborând anual un raport despre situația pieței românești a asigurărilor. Din păcate însă, această instituție nu oferă cele mai relevante informații cu privire la situația fiecărui asigurător și, deocamdată cel puțin, furnizează doar indicatori cantitativi ai pieței. În condițiile în care, după cum precizam și mai înainte, pe piața noastră nu există agenții de rating al asigurătorilor și, mai ales, în condițiile în care se afirmă foarte frecvent că în România nu există o cultură a asigurărilor, consumatorii ar trebui, dacă nu educați în acest domeniu, cel puțin informați și cu privire la alte aspecte importante pentru ei. Astfel, le-ar fi utile o serie de informații precum cele legate de numărul și tipul litigiilor fiecărui asigurător (mai ales că aceștia le raportează către autoritatea tutelară) și durata medie de soluționare a unui caz de daună etc.
Un rol semnificativ în informarea și orientarea asiguraților către o firmă sau alta îl pot îndeplini și brokerii de asigurări, ori agenții firmelor de profil, dar nu trebuie uitat că aceștia, plătiți fiind de companiile ale căror polițe le vând, ar putea fi mai puțin obiectivi.
Din acest motiv, ar fi recomandabil ca asigurații să se preocupe mai îndeaproape ei înșiși de evaluarea firmelor către care doresc să se îndrepte.
2.1. Profilul companiei ASIBAN Asigurǎri
Societatea de asigurare – reasigurare ASIBAN a fost fondată în anul 1996 la inițiativa a cinci acționari: Banca Comerciala Romana, BRD – Groupe Societe Generale, Casa de Economii și Consemnațiuni, Banca Transilvania și Societatea de Semnalizări și Automatizări Feroviare.
Fiecare din cei cinci acționari a subscris cate 20% din capitalul social al noii societati. Conceputa initial ca o societate care sa deserveasca, în primul rând, clientii bancilor actionare, ASIBAN a devenit rapid un nume important pe piața asigurărilor, urcând, după numai trei ani de activitate, intre primele zece societati de asigurări din Romania.
Contextul economic în care s-a dezvoltat ASIBAN a fost unul de formare și maturizare a pieței de asigurări în ansamblu, cu multe fluctuatii și convulsii după destramarea sistemului asigurărilor de stat și aparitia pieței concurențiale. Se poate spune ca ASIBAN a crescut odată cu piața și chiar a contribuit la dezvoltarea acesteia, inregistrând cresteri anuale superioare mediei pieței.
Asadar, dezvoltarea exponentiala a societatii ASIBAN este ilustrata de ratele de crestere din fiecare an, situate mereu cu mult peste media de crestere a pieței. Evolutia se regaseste și în cresterea capitalului social, de la 500.000 RON (5 miliarde ROL) la infiintare, la 25.000.000 RON la finele anului 2006.
De la inceput, la ASIBAN a oferit clientilor atat asigurări generale, cat și asigurări de viata. În functie de cerintele clientilor săi a dezvoltat permanent portofoliul de polite de asigurare, acoperind, în prezent, toate clasele de asigurări. Incepând cu anul 2003, în urma autorizarii obtinute de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, clientii ASIBAN beneficiaza și de ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RASPUNDERE CIVILA PENTRU PAGUBE PRODUSE TERTILOR PRIN ACCIDENTE DE AUTOVEHICULE (RCA), iar din 2005 a introdus în portofoliu și asigurarea de tip Carte Verde (care acum s-a unit însă cu RCA).
Anul 2006 a adus pentru ASIBAN clasarea pe a patra pozitie a clasamentului societatilor de asigurare din Romania, în funcție de volumul primelor brute subscrise, precum și prima schimbare de actionariat, prin vanzarea, de catre SC ISAF SA, a actiunilor detinute, catre ceilalti patru actionari care au detinut, astfel, cate 25% din actiunile societatii. Aceasta formula s-a păstrat pana în anul 2006 când, în structura actionariatului ASIBAN s-a alaturat SC FINANCIARA SA, prin preluarea unor actiuni cesionate de Banca Comerciala Romana.
Premii și distincții obținute:
1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004: "Premiul pentru Excelenta în Afaceri", oferit de CNIPMMR (Consiliul National pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii din Romania);
2000: Trofeul calitatii "FIERUL DE CRISTAL", oferit de Publicatiile Flacara;
2000 și 2001: "Premiul pentru Promptitudine în Plata Despagubirilor", oferit de revista Primm;
2002: "Premiul pentru Calitatea Serviciilor", oferit de revista Primm;
2003: "Premiul pentru Managerul Anului" (Domnul Dumitru CERACEANU, Presedinte și Director General), oferit de revista Primm;
2004: "Premiul pentru Eficienta", oferit de revista Primm;
2005: "Premiul pentru Traditie și Stabilitate", oferit de revista Primm;
2005: "Premiul pentru Flexibilitate în Negociere și Ofertare", oferit de UNSICAR (Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere și Consultanta în Asigurări din Romania);
2006: "Trofeul 1asig – ASIGURĂRI GENERALE", oferit de revista Primm.
2.2. Oferta de asigurare a societății ASIBAN
După cum am menționat și mai înainte, pentru a răspunde cât mai bine cerințelor consumatorilor de pe piața românească, ASIBAN și-a diversificat portofoliul de produse, în prezent putând oferi următoarele tipuri de asigurări:
Asigurări de persoane, altele decât cele de viață;
Asigurări de autovehicule;
Asigurări maritime, de transport, aviație;
Asigurări de bunuri;
Asigurări de răspundere profesională;
Asigurări de răspundere civilă;
Asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate;
Asigurări agricole;
Asigurări complexe.
ASIGURĂRI DE PERSOANE, ALTELE DECÂT CELE DE VIAȚĂ
Asigurarea de accidente a angajaților. Societatea ASIBAN încheie contracte de asigurare pentru cazurile de deces sau de invaliditate permanentă, ca urmare a accidentelor întâmplate angajaților din serviciul asiguratului, în timpul executării de către aceștia a obligațiilor de serviciu, inclusiv în timpul deplasărilor lor în interes de serviciu.
Asigurarea medicală pentru călătorii în străinătate . Societatea ASIBAN încheie asigurări medicale pentru călătorii în străinătate, acoperind cheltuielile medicale survenite ca urmare a îmbolnăvirii în timpul călătoriei peste hotare, sau ca urmare a unui accident suferit în această perioadă. Asigurarea este valabilă pentru călătoriile efectuate în întreaga lume și poate fi încheiată de persoanele fizice și juridice cu domiciliul stabil, respectiv cu sediul permanent în România.
Asigurarea de accidente a conducătorilor de autovehicule și a persoanelor
Transportate. Societatea ASIBAN asigură persoanele aflate, cu consimțământul asiguratului, în autovehiculul menționat în contractul de asigurare, în momentul accidentului, în limita numărului de locuri înscris în actele autovehiculului. Riscurile acoperite sunt decesul din accident și invaliditatea permanentă din accident, iar pentru zilele de spitalizare sau tratament ambulatoriu, este prevăzută o indemnizație zilnică. Asigurarea produce efecte indiferent dacă asiguratul, persoană fizică, menționat în contractul de asigurare se află sau nu în autovehicul în momentul accidentului, și este valabilă atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.
Asigurarea persoanelor desemnate ca manageri. Societatea ASIBAN asigură persoanele desemnate ca manageri ai societăților comerciale, acoperind riscul de invaliditate permanentă sau deces din accidente suferite de aceștia, precum și riscurile pentru pierderi de venituri ale societății comerciale, ca urmare a erorilor involuntare și omisiunilor de conducere (decizii). Astfel de polițe pot fi extinse, la opțiunea asiguratului, și pentru incapacitatea temporară de muncă datorată unui accident produs în legătură cu activitatea profesională.
Polițele de asigurări pot fi încheiate atât pentru directorii generali, directorii generali adjuncți, directorii economici, directorii executivi ai societăților cu capital de stat, cât și pentru conducătorii unor societăți sau firme private.
Asigurarea de invaliditate permanentă sau deces produse prin accidente. Societatea ASIBAN asigură persoanele în vârstă de la 16 la 70 de ani pentru invaliditate permanentă sau deces, survenite în urma unor accidente.
Dacă ulterior unei invalidități permanente, dar în perioada de valabilitate a poliței, peroana asigurată decedează, suma asigurată ce se va acorda beneficiarului asigurării va fi diminuată cu despăgubirea plătită asiguratului pentru invaliditate permanentă.
Asigurarea de accidente a turiștilor. Societatea ASIBAN acordă despăgubiri turiștilor pentru cazurile de invaliditate permanentă sau deces, ca urmare directă și exclusivă a unui accident.
Gradul de invaliditate permanentă din accident se stabilește de Asigurător potrivit examinărilor medicale, în baza unui act medico-legal. Se despăgubesc de asemenea și perioadele de internare și tratament într-o unitate sanitară.
Asigurarea facultativă a pasagerilor pe timpul transportului cu nave maritime/ape interioare. Asigurarea pasagerilor în transportul pe căi navigabile (interioare sau maritime) se aplică pentru călătoriile cu punct de plecare și punct de destinație pe teritoriul României, efectuate în transporturile organizate, potrivit legii, de persoane juridice – Companii de Navigație Fluviale sau Maritime – ce dețin autorizațiile și licențele necesare eliberate de Ministerul Transporturilor și organismele subordonate. Societatea ASIBAN se obligă să plătească despăgubiri pentru cazurile de invaliditate permanentă și deces al călătorilor, rezultate din accidente de navigație de care este răspunzător Asiguratul, precum și pentru cheltuielile făcute de Asigurat în procesele civile.
ASIGURĂRI DE AUTOVEHICULE
Asigurarea autovehiculelor pentru avarii, cu valabilitate în țară și în străinătate și pentru cazurile de furt pe teritoriul României. Societatea ASIBAN asigură autovehiculele pentru cazurile de avarii provocate de ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau fixe, zgârieturi, căderi, derapări, răsturnări, grindină, trăsnet, inundații, cutremur de pământ, incendiu, explozie, furt etc.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule. Societatea ASIBAN este autorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule acordând, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații societății ASIBAN răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule care au loc pe teritoriul României. Sunt despăgubite de asemenea și cheltuielile făcute de asigurați în procesele civile.
Asigurarea de răspundere civilă auto cu valabilitate în afara României. Societatea ASIBAN asigură autovehiculele, în situația deplasării în afara teritoriului României, prin emiterea documentului internațional de asigurare "CARTE VERDE". ASIBAN acoperă sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde, în baza legii, față de terțe persoane păgubite printr-un accident produs de vehiculul asigurat, ca urmare a vătămării corporale sau decesului, precum și ca urmare a avarierii ori distrugerii unor bunuri.
Asigurarea de răspundere civilă a autovehiculelor, excedent peste limita maximă a răspunderii la asigurarea obligatorie. Societatea ASIBAN asigură autovehiculele, acoperind sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde, în baza legii, față de terțe persoane păgubite printr-un accident produs de vehiculul asigurat, ca urmare a vătămării corporale sau decesului, precum și avarierii ori distrugerii unor bunuri.
Asigurarea de avarii a utilajelor care se folosesc în afara clădirilor și a drumurilor publice. Societatea ASIBAN asigură utilajele (combine, semănători, excavatoare, macarale, prese de balotat, pluguri, grape etc.), nesupuse înmatriculării, pentru riscurile de incendiu, trăsnet, explozie, căderi și răsturnări, ciocniri, loviri sau izbiri cu alte corpuri mobile sau imobile aflate în interiorul sau exteriorul utilajului asigurat, precum și pentru riscul de furt.
Asigurarea facultativă de răspundere civilă față de terți a autovehiculelor cu diferite destinații speciale, nesupuse înmatriculării, numai pe timpul deplasării acestora pe drumurile publice. Societatea ASIBAN preia riscul de răspundere civilă obligându-se să plătească, în limitele convenite, despăgubiri pentru prejudiciul produs neintenționat, de care asiguratul, persoană fizică sau juridică, răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite prin accidente cauzate de autovehiculele menționate în contractul de asigurare, dar nesupuse înmatriculării, ca urmare a vătămării corporale sau decesului persoanelor ori a avarierii sau distrugerii bunurilor. De asemenea se despăgubesc și cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în această categorie încadrându-se: obligația de desdăunare, onorariul de avocat, cheltuielile de expertiză sau cheltuieli de transport, dovedite cu acte etc.
ASIGURĂRI MARITIME DE TRANSPORT, AVIAȚIE
Asigurarea bunurilor pe timpul transportului. Societatea ASIBAN asigură facultativ bunurile pe timpul transportului pe cale rutieră, maritimă, fluvială, aeriană sau combinată, atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, acordând despăgubiri pentru pierderile și/sau daunele produse pe parcursul transportului asigurat.
Asigurarea de răspundere a cărăușului pentru mărfurile transportate (C.M.R). Societatea ASIBAN acoperă răspunderea transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru pagube produse mărfurilor transportate cu autovehicule, în condițiile prevăzute în "Convenția privitoare la contractul pentru transport internațional de mărfuri pe șosele" (C.M.R.).
Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pagube produse călătorilor prin accidente de transport. Societatea ASIBAN asigură răspunderea transportatorului față de călători pentru cazurile de deces și/sau invaliditate permanentă, pentru cheltuielile medicale și daunele materiale (bagaje, îmbrăcăminte) rezultate din accidente de transport efectuate pe căi rutiere, ferate sau fluviale. Prin acest tip de asigurare sunt acoperite de asemenea și cheltuielile făcute de Asigurat în procesul civil.
Asigurarea facultativă a navelor. Societatea ASIBAN asigură facultativ navele comerciale, maritime și fluviale, navele de pescuit și navele colectoare, precum și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare asimilate navelor.
Asigurarea poate fi încheiată în următoarele condiții: a) pierdere totală și avarii; b) pierdere totală și avarie comună; c) pierdere totală; d) nave aflate în construcție în șantiere navale.
Asigurarea facultativă a navelor comerciale, navelor de pescuit și navelor colectoare, precum și a altor ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare, asimilate navelor. Societatea ASIBAN asigură facultativ navele comerciale, navele de pescuit și navele colectoare, precum și alte ambarcațiuni, instalații și utilaje plutitoare, asimilate navelor. Asigurarea poate fi încheiată în una din următoarele condiții: a) pierdere totală, avarii și răspundere pentru coliziuni cu terți; b) pierdere totală, avarie comună și răspundere pentru coliziuni cu terți; c) pierdere totală; d) pierdere totală și avarii; e) pierdere totală și avarie comună. Asigurarea încheiată în una din condițiile de mai sus poate fi de asemenea extinsă pentru a acoperi riscurile de război și greve.
Asigurarea navelor pe timpul construcției. Societatea ASIBAN asigură facultativ navele maritime, sau navele de ape interioare, pe timpul când acestea sunt în faza de construcție.
Asigurarea facultativă a unităților de foraj marin. Societatea ASIBAN asigură unitățile mobile de foraj marin pe timpul cât acestea își desfășoară activitatea pe pozițiile de lucru precum și pe timpul transportului acestora între diferite puncte. Se asigură corpul și instalațiile unității mobile de foraj marin specificate în poliță, incluzând echipamentele aferente, uneltele, dispozitivele de înregistrare, instalațiile de legare-dezlegare, porțile de bazin, vinciurile, piesele de schimb, aparatura, echipamentul de forare, macaralele, prăjinile de foraj, țevile și tubulaturile, pe timpul când toate acestea se află în dotarea unității mobile, când sunt folosite în legătură cu activitățile de pe aceasta, ori când sunt pe barje sau nave acostate alături de aceasta, incluzând prăjini de foraj în acțiune și echipamente aflate în grija custodia și controlul asiguratului. Echipamentele sunt asigurate și atunci când sunt separate de unitatea mobilă și sunt tranzitate de la /către unitatea mobilă.
Asigurarea aeronavelor aviației civile. Societatea ASIBAN asigură aeronavele aviației civile pentru pierderea, avarierea sau dispariția aeronavei din orice cauză, precum și răspunderea deținătorilor de aeronave civile pentru :
vătămarea corporală sau decesul pasagerilor ca urmare a accidentării acestora
la bordul aeronavei sau în cursul operațiunilor de îmbarcare/debarcare;
pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor sau a mărfurilor transportate;
vătămarea corporală sau decesul persoanelor, ori avarierea sau distrugerea
bunurilor din afara aeronavei, cu condiția ca acestea să fi fost cauzate în mod
direct de aeronava sau de obiectele desprinse ori căzute din aceasta;
cheltuieli de judecată făcute de Asigurat în procesul civil.
ASIGURĂRI DE BUNURI
Asigurarea bunurilor pentru cazurile de incendiu și alte calamități, inclusiv furt. Societatea ASIBAN asigură clădirile, alte construcții și dotările acestora (mașini, utilaje, instalații, materii prime, produse finite) pentru pagubele produse de riscuri ca: incendiu, explozie, trăsnet, furtună, inundații, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau gheață, căderea pe clădiri sau construcții a unor corpuri. Prin asigurare se acoperă, de asemenea, și valoarea bunurilor furate prin efracție sau prin acte de tâlhărie.
Asigurarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor pentru cazurile de avarii accidentale. Societatea ASIBAN asigură utilajele și instalațiile în cazul pagubelor produse prin avarierea sau distrugerea bruscă și neprevăzută a acestora din cauze ca: erori de proiectare, material, turnare sau execuții defectuoase, greșeli de montare sau instalare, neglijență, scurt-circuit, explozie, dezmembrare datorată forței centrifuge, insuficiența apei în boilere sau alte cauze care nu sunt în mod expres excluse și care fac necesară reparația sau înlocuirea bunurilor asigurate.
Asigurarea apartamentelor și a bunurilor din gospodărie pentru cazurile de pagube produse de incendiu și alte calamități, precum și pentru cazurile de furt prin efracție sau acte de tâlhărie. Societatea ASIBAN asigură apartamentele (clădirile) cu destinația de locuință sau birouri aflate la adresa menționată, pentru pagube provocate de: incendiu, trăsnet, explozie (fără a fi cauzată de dispozitive explozive), cădere pe clădiri a unor corpuri, cutremur, inundație, furtună, grindină, greve, tulburări civile, acțiuni de vandalism, terorism, uragan, greutatea zăpezii sau a gheții, avalanșe, urmările spargerii conductelor, izbire de către vehicule, altele decât ale asiguratului.
ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE PROFESIONALĂ
Asigurarea contabililor autorizați și a experților contabili. Societatea ASIBAN încheie asigurări de răspundere profesională care se adresează persoanelor fizice care au calitatea de: expert contabil, contabil autorizat, evaluator, expert tehnic, practician în reorganizare și lichidare, precum și societăților comerciale autorizate să desfășoare activități de expertiză contabilă și tehnică, consultanță, audit și evaluare, sau asociațiilor și uniunilor profesionale, în numele membrilor deplini și directorilor, partenerilor și acționarilor, în timp ce acționează în această calitate.
Asigurarea de răspundere profesională a medicilor, farmaciștilor precum și a personalului auxiliar. Societatea ASIBAN acoperă riscul de eroare, omisiune sau negljență a medicului sau farmacistului, apărut în exercitarea profesiunii sale și care se soldează cu vătămări corporale și/sau pagube materiale provocate pacienților.
Asigurarea de răspundere profesională a avocaților și notarilor publici. Societatea ASIBAN asigură avocații și notarii în raport cu riscul producerii unui prejudiciu clienților lor prin încălcarea obligațiilor profesionale asumate. Polița este formulată după modelul practicii internaționale, prin aplicarea principiului "claims made". Esența acestuia constă în necesitatea depunerii cererii de despăgubire împotriva Asiguratului pentru prima dată în perioada de asigurare, actul generator de daună putând avea loc în perioada de asigurare sau retroactiv, dar nu mai mult de 2 ani de la data formulării cererii.
Asigurarea de răspundere civilă a autorităților portuare. Societatea ASIBAN va despăgubi asiguratul în situația în care acesta, în calitatea sa de autoritate portuară și/sau proprietar și/sau operator, cauzează prejudicii de care răspunde în baza legii, față de terțe persoane păgubite, ca urmare a vătămării corporale accidentale sau decesului, precum și a avarierii ori distrugerii unor bunuri.
Asigurarea de răspundere profesională societăților implicate în activitatea de proiectare. Societate ASIBAN va despăgubi pe Asigurat până la limita răspunderii prevăzute, cu sumele pe care Asiguratul, sau un salariat al acestuia, nominalizat în mod expres, este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii produse antreprenorului sau beneficiarului de investiție, prin încălcarea neintenționată a obligațiilor profesionale și prin comiterea, în perioada de asigurare, a unor acte de neglijență, eroare sau omisiune. Se vor despăgubi și prejudiciile produse din culpa Asiguratului ca urmare a pierderii sau deteriorării neintenționate a unor documente originale, care au tangență cu proiectul (teme de proiectare, planuri, avize de specialitate, caiete de sarcini, facturi, memorii tehnice etc.), indiferent dacă acestea sunt primite sau produse de Asigurat. Sunt despăgubite de asemenea și cheltuielile făcute de Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acțiunea penală pusă în mișcare nu mai este judecată, iar acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale).
Asigurarea de răspundere civilă a unităților de service auto, a societăților specializate în servicii de pază, monitorizare a unor obiective de intervenție, a saloanelor de igienă și frumusețe, asigurarea de răspundere civilă a unităților turistice, hoteliere și de alimentație publică, a prestatorilor de servicii și răspunderea producătorului. Societate ASIBAN încheie polițe de asigurare de răspundere civilă, în baza cărora acordă despăgubiri, pentru: sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată pentru prejudicii de care răspunde, în baza legii, față de terțe persoane păgubite, ca urmare a vătămării corporale accidentale sau a decesului, a avarierii ori distrugerii unor bunuri (pierderi materiale tangibile), precum și ca urmare a pagubelor indirecte produse din vina Asiguratului; totodată, se acordă despăgubiri și pentru cheltuielile făcute de Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare (inclusiv în cazul în care acțiunea penală pusă în mișcare nu mai este judecată, iar acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale).
Asigurare privind răspunderea civilă a reparatorilor de nave. În baza acestor condiții este acoperită răspunderea civilă a reparatorilor de nave maritime și de navigație interioară, care apare în perioada efectuării lucrărilor de reparații.
Asigurarea construcțiilor și răspunderii constructorului. Societatea ASIBAN asigură lucrările de construcții, instalații, montaj, prospecțiuni geologice, forări executate în țară și străinătate, pentru pagubele produse în timpul lucrărilor de construcții-montaj, instalațiilor, utilajelor, mașinilor și materialelor. Se mai acordă despăgubiri și pentru sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii.
ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
Asigurarea de răspundere civilă față de terți. ASIBAN încheie asigurări de răspundere civilă față de terți, în baza carora se acordă despăgubiri pentru sumele pe care Asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii față de terțe persoane, ca urmare a vătămării corporale sau a decesului, precum și ca urmare a avarierii ori distrugerii unor bunuri; sunt acoperite de asemenea și cheltuielile făcute de Asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la desdăunare.
Asigurarea de răspundere civilă față de terți pentru pagube produse în apartamente (clădiri). Societatea ASIBAN acordă despăgubiri pentru acoperirea sumelor pe care asiguratul este obligat să le plătească terțelor persoane păgubite, cu titlu de desdăunare (daune materiale, vătămări corporale, deces) și cheltuieli de judecată pentru prejudicii de care răspunde în baza legii asiguratul, soțul (soția) asiguratului sau persoanele care locuiesc împreună cu acesta, precum și persoanele aflate în întreținerea asiguratului și care locuiesc împreună cu acesta.
ASIGURĂRI DE PIERDERI FINANCIARE DIN RISCURI ASIGURATE
Asigurarea banilor și altor valori. Societatea ASIBAN asigură banii și alte valori, atât în perioada păstrării lor în seifuri, cât și pe timpul transportului, pentru pierderea din orice cauză întâmplată în perioada asigurată. În cadrul acestei asigurări se mai acordă despăgubiri și pentru costul reparației sau înlocuirii seifurilor, dacă acestea sunt consecința directă a producerii unui eveniment asigurat.
Asigurarea de risc financiar în caz de neplată la termen a ratelor pentru cumpărarea bunurilor de folosință îndelungată de către persoane fizice, precum și asigurarea acestor bunuri pentru riscuri generale. În baza acestei asigurări, Societatea ASIBAN acoperă atât pierderile financiare pe care asiguratul ar trebui să le suporte, în perioada de valabilitate a poliței, ca urmare a nerecuperării totale sau parțiale a creanțelor de la clienții săi, persoane fizice, care au beneficiat de cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată (aparatură electrică, electronică, electrotehnică, mobilier etc., exclusiv autovehicule), cât și pagubele produse de riscuri generale (incendiu și alte calamități, inclusiv furt prin efracție sau act de tâlhărie).
Calitatea de Asigurat o are numai cel care justifică un interes asigurabil, și anume un creditor-persoană juridică, ce are ca obiect de activitate livrarea de mărfuri cu plata în rate.
Asigurarea creditelor bancare. Societatea ASIBAN asigură banii și alte valori atât în perioada păstrării lor în seifuri, cât și pe timpul transportului, pentru pierderea din orice cauză întâmplată în perioada asigurată. În cadrul acestei asigurări se mai acordă despăgubiri și pentru costul reparației sau înlocuirii seifurilor, dacă acestea reprezintă o consecință directă a producerii unui eveniment asigurat.
Asigurarea privind acoperirea riscului de neplată a ratelor de redevență la contractele în sistem leasing. Societatea de asigurare-reasigurare ASIBAN acceptă ca, în schimbul primelor de asigurare încasate de la Asiguratul nominalizat în poliță, să acopere pretențiile bănești ale acestuia, rezultate din riscul de neîncasare a ratelor de redevență de către Asigurat de la utilizatorii bunurilor mobile sau imobile închiriate în scopul exploatării, sau pentru consumul final, ca urmare a incapacității de plată dovedită cu acte legale a acestora.
Asigurarea valorilor pentru cazurile de furt prin acte de tâlhărie asupra curierilor. Societatea ASIBAN acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin furtul săvârșit prin acte de violență sau amenințări, în condițiile prevăzute de art. 211 din Codul penal, asupra unuia sau mai multor curieri din serviciul asiguratului, în exercitarea serviciului lor de curieri.
Asigurarea de risc financiar. Acest nou produs de asigurare oferă acoperire pentru prejudiciile potențiale la care sunt expuse interesele și activitățile antreprenoriale în tranzacțiile comerciale de vânzare-cumpărare ale Asiguraților – bancă, companie financiară sau furnizor de bunuri ca urmare a imposibilității de a recupera total sau parțial creanțele de la persoanele fizice sau juridice beneficiare ale unor credite bancare și comerciale.
ASIGURĂRI AGRICOLE
Asigurarea facultativă a culturilor agricole și a rodului viilor. Societatea ASIBAN despăgubește pagubele produse culturilor agricole și rodului viilor asigurate. Asigurarea se poate încheia cu acoperirea riscurilor înscrise în una din următoarele trei variante de asigurare:
Varianta I: grindină și incendiu provocat de trăsnet;
Varianta II: grindină, incendiu provocat de trăsnet, furtună/uragan, ploaie torențială – efecte directe;
Varianta III: grindină, incendiu provocat de trăsnet, futună/uragan, ploaie torențială – efecte directe, înghețuri târzii de primăvară și timpurii de toamnă.
ASIGURĂRI COMPLEXE
Asigurarea echipamentelor electronice. Societatea ASIBAN oferă o poliță "TOATE RISCURILE" pentru asigurarea echipamentelor electronice (calculatoare și periferice, echipamente de telecomunicații, de tehnică medicală, pentru industria tipografică, echipamente de prelucrarea și reproducerea imaginii și a sunetului, sisteme de automatizare). Se pot asigura și suporturile de memorie externe, programele și datele conținute de acestea, precum și cheltuielile suplimentare necesare continuării activității în caz de distrugere sau avariere a bunului asigurat.
2.3. Indicatori specifici activității de asigurare a societății
ASIBAN
Evoluția veniturilor din prime brute subscrise din asigurări generale. Pe segmentul asigurǎrilor generale, ASIBAN își menține poziția în topul primelor zece companii (cu o cotǎ estimatǎ la 5%), și a înregistrat un ritm de creștere mai alert decât piața în ansamblul său. Volumul primelor brute subscrise în anul 2006 a fost de aproximativ 256 milioane lei, cu 108 milioane mai mult decât cu un an înainte.
În portofoliul de asigurǎri generale (tabelul 2.2 și tabelul 2.3), asigurǎrile Casco dețin în continuare o pondere majoritarǎ (45%), primele brute subscrise atingând valoarea de aproximativ 117 milioane lei.
Locul secund în portofoliul de asigurǎri generale este deținut de asigurǎrile de credite, cu o pondere de aproape 24% și o valoare a primelor brute subscrise de 66 milioane lei. Acestea au avut o creștere cu aproape 30% fațǎ de anul 2005, mult mai lentă decât ritmul de creștere al primelor înregistrate din asigurări generale, compania încercând să-și limiteze expunerea pe acest segment datorită ratei mari a daunei din anul 2005 .
Alte asigurări cu o pondere peste 10% sunt cele de răspundere civilă auto.
Tabelul 2.2 – Volumul primelor încasate în perioada 2004-2006,
pe clase de asigurări generale
Tabelul 2.3 – Structura primelor încasate în perioada 2004-2006, din asigurări generale
Indemnizații acordate pentru asigurări generale. Volumul indemnizațiilor acordate de ASIBAN la această categoriede asigurări s-a ridicat în anul 2006 la 131 milioane RON (tabelul 2.4). Acestea au crescut mult mai lent decât primele, fapt care a determinat și o îmbunătățire a ratei daunei la nivelul întregii firme (tabelul 2.5).
Cele mai mari creșteri ale despăgubirilor s-au înregistrat la nivelul asigurărilor autocasco, pentru asigurările de răspundere civilă auto și pentru asigurările de credite și garanții. Acestea au avut însă o variație absolută mult mai mică decât cea a primelor, motiv pentru care a condus la o ameliorare a ratei daunei la aceste clase de asigurări.
Tabelul 2.4 – Volumul indemnizațiilor acordate în perioada 2004-2006,
pe clase de asigurări generale
Tabelul 2.5 – Rata daunei în perioada 2004-2006, pe clase de asigurări generale
De asemenea, se constată că ASIBAN a consemnat o rată a daunei mai mare decât piața în ansamblul său pe parcursul tuturor celor trei ani analizați. Dintre clasele la care s-au constat rate ale daunei mai mari decât rata medie la nivel de piață se pot menționa asigurările de mijloace de transport terestru, asigurările de incendiu și calamități, asigurările de daune la proprietăți și asigurările de garanții.
Creșterea rapidă din cursul anului 2006 a avut repercursiuni asupra solidității financiare a companiei, reflectate de marja sa de solvabilitate, motiv pentru care în anul 2006 a intrat sub supravegherea mai atentă a autorității de supraveghere a asigurărilor, care i-a solicitat un plan de redresare financiară. Situația s-a rezolvat însă, în anul 2006 Asiban procedând la o majorare a capitalului social.
Dincolo de aceste aspecte, ASIBAN-ul se dovedește o companie sănătoasă financiar, ea remarcându-se prin faptul că, în perioada 1997-2006 a fost în permanență profitabilă, lucru mai puțin întâlnit printre asigurători (figura 2.1).
Figura 2.1 – Evoluția profitului în comparație cu cea a capitalului în perioada 2004-2006
În anul 2004, aceasta chiar marca un randament al capitalului de 138,05%. Din păcate însă, nivelul acestui indicator reflecta în fapt, nu eficiența companiei, ci subcapitalizarea ei în raport cu volumul de prime subscrise și, implicit, în raport cu valoarea obligațiilor asumate prin polițele de asigurare încheiate.cunoscut fiind acest fapt, atât de firmă, cât și de autoritatea de supraveghere, în anul imediat următor s-a procedat la majorarea capitalului, de la 10,5 milioane lei, la aproape dublu, respectiv la 19 milioane de lei. Și aceasta s-a dovedit însă insuficientă, randamentul capitalului fiind în anul 2005 de 55,54%. Astfel, în 2006, capitalul a fost din nou majorat, de această dată la 25 milioane lei, ceea ce a condus la o diminuare în continuare a randamentului capitalului /la 38,78%).
După cum precizam și mai înainte, în rândul asigurătorilor nu este prea frecventă situația obținerii de profit pe parcursul aproape a zece ani consecutivi, dar ceea ce este și mai puțin uzual este randamentul atât de mare al capitalului. Având ca obiectiv principal despăgubirea clienților, asigurătorii își sacrifică de multe ori profitul. În ceea ce privește randamentul, la nivel mondial acesta se înscrie de regulă, în intervalul 15-17%.
Oricum, după cum am subliniat, din acest punct de vedere nu a fost vorba de o eficiență deosebită, ci de un caz de subcapitalizare. De altfel, nivelul de eficiență ar putea fi analizat și prin prisma raportului dintre profit și primele brute subscrise. Astfel, după cum reiese și din figura 2.2, aceasta a fost în continuă descreștere pe parcursul perioadei 2004-2006, reducându-se de la 10,09% la 2,82%.
Figura 2.2 – Evoluția rentabilității (raportului dintre profit și prime brute subscrise),
în perioada 2004-2006
Tot din punct de vedere al profitului, ar mai trebuie remarcată și căderea în ierarhia stabilită după acest criteriu. Astfel, dacă în anul 2004, ASIBAN era cea de-a patra firmă ca profit, în următorii doi ani a pierdut câte o poziție, ajungând astfel pe locul 5 în anul 2006.
Perspectivele societății. ASIBAN S.A. a demonstrat, că știe să se „pună în starea de a face” lucrurile să se miște într-o direcție bună, consolidându-și poziția pe piața românească a asigurărilor a asigurărilor.
Proiectul de Buget de Venituri și cheltuieli, propus de conducerea executivă, îmbunătățit și aprobat de reprezentanții acționarilor, este unul dintre punctele esențiale ale strategiei de dezvoltare. Acesta abordează următoarele aspecte:
– lansarea de noi tipuri de polițe pe piață.
– consolidarea rezervelor tehnice și marjei de solvabilitate;
– creșterea principalilor indicatori cu circa 30%;
– aprobarea unui fond de dezvoltare de peste 500.000 EUR pentru: dotarea cu mijloace fixe diverse, îmbunătățirea sistemului IT.
– creșterea numărului de personal în corelare cu realizarea obiectivelor propuse în strategia de dezvoltare a ASIBAN pe următorii 3 ani;
– pregătirea profesională a personalului;
– înființarea de noi agenții București și puncte de lucru în diferite orașe din țară, astfel încât, rețeaua teritorială să cuprindă peste 100 de unități operative.
Pentru anul acesta, strategia ASIBAN are ca principal obiectiv consolidarea locului obținut pe piață și satisfacerea nevoilor clienților.
În concluzie, societatea se numără printre cele mai importante firme de profil de pe piață, și chiar dacă creșterea sa de pe partea volumului de prime brute subscrise nu e însoțită de o evoluție în același sens a rezultatelor financiare, societatea beneficiază de un management competent, capabil să mențină echilibru și siguranța financiară a companiei. Acest lucru este foarte bine reflectat de evoluția ratei daunei pe parcursul ultimilor trei ani, și mai ales de comparația cu rezultatele celorlalte firme de pe piață, specializate pe aceleași tipuri de asigurări.
=== CAPITOLUL 3 ===
3
ASIGURAREA FACULTATIVĂ AUTOCASCO LA ASIBAN
3.1. Condiții generale privind asigurarea de avarii a
autovehiculelor
1.CONTRACTUL DE ASIGURARE
1.1. În baza contractului de asigurare reglementat de polița de asigrare și de prezentele condiții generale de asigurare precum și a încasării primelor de asigurare, ASIBAN S.A. asigură deținătorii de autovehicule pentru pagube produse autovehiculelor prin avarie.
1.2. Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă de asigurare asigurătorului, iar acesta preia asupra sa riscul producerii unui anume eveniment, obligându-se ca la producerea evenimentului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta despăgubirea cuvenită.
1.3. Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
1.4. Oricând în cursul valabilității contractului, de comun acord, se pot aduce modificări acestuia. În astfele de cazuri ASIBAN S.A. va emite un supliment la polița de asigurare, care va face parte integrantă din aceasta.
1.5. Asigurarea este valabilă și dacă autovehiculul este condus de altă persoană decât asiguratul.
2. OBIECTUL ASIGURĂRII
2.1. Sunt asigurabile prin prezentele condiții de asigurare autovehiculele înmatriculate în România. Remorcile și semiremorcile în România se asigură separat.
3. ÎNTINDEREA TERITORIALĂ A ACOPERIRII
3.1. Asigurarea este valabilă pe teritoriul Europei și întreg teritoriul Turciei luând în considerare și prevederile de la pct. 3.2.
3.2. Cu excepția Estoniei, Letoniei, lituaniei, asigurarea nu este valabilă pe teritoriul Uniunii Sovietice.
4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI ȘI PLATA PRIMEI
4.1. Asigurarea se încheie pe perioadă de 1 an.
Pentru autuvehiculele achiziționate în sistem leasing sau rate asigurarea poate fi incheiată și pe toată durata contractului de leasing sau a celui de rate.
În cazuri exceptionale asigurarea poate fi încheiată și pe perioade subanuale dar nu mai mici de 6 luni.
4.2. Asigurarea este considerată încheiată numai prin plata primei anuale de asigurare sau a acelei dintîi ratei a primei anuale si emiterea poliței de asigurare de ASIBAN S,A.,fiind valabilă axclusiv pentru autovehiculele menționate în polița de asigurare și pentru riscurile asigurate.
Emiterea poliței de asigurare se face in baza cererii-chestionar, completată de către Asigurat, a actelor ariginale ale autovehiculelor precum și de efectuarea unei inspecții asupra stării tehnice a autovehiculului.
Primele de asigurare anuală se calculeaza potrivit tarifului de primire al ASIBAN S.A., în vigoare la data de încheierii contractului de asigurare.
Cererea-chestionar, inspecția de risc, anexele la poliță precum cauzele negociate și declarațiile date în scris de asigurat fac parte integrantă din contractul de asigurare.
4.3. Asigurarea nu este considerată încheiată chiar dacă contractul a fost semnat, dar nu a fost plătită prima anuală sau prima primă.
4.4. După incheierea asigurarii, ASIBAN S.A. ia asupra sa riscul producerii evenimentului asigurat începând de la data fixată in poliță, dar în nici un caz înainte de orele 24 ale zilei în care s-a plătit prima sau prima primă, dacă nu se convine altfel între părți, data încetării contractului rămânând neschimbată.
4.5. În cazul în care ratele ulterioare de primă nu sunt plătite în termen de 10 zile calendaristice de la termenele de scadența stabilite, contractul de asigurarese consideră reziliat de plin drept, fără punere în întârziere și fără restituirea primelor de asigurare plătite.
Contractul de asigurare poate fi repus în vigoare prin plata ratei restante, intr-un termen de 20 de zilecalendaristice dela termenele de scadență, cu efectuarea unei noi inspecții de risc și cu condiția ca în această perioadă autovehiculul în cauză să nu fi înregistrat daune.
4.6. Asigurătorul nu este obligat să amintească Asiguratului scadențele de plată ale primei.
4.7. Polița de asigurare se poate incheia în condițiile stabilirii, de comun acord, a unei franșize deductibile, caz în care prima de asigurare se reduce corespunzator valorii franșizei stabilite.
4.8. La asigurările ce se reînnoiesc pe perioade de câte 1 an, dacă nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri în anii de asigurare anteriori, primele de asigurare, calculate conform tarifului ASIBAN S.A. în vigoare la data reînnoirii poliței, se reduc astfel:
– cu 15% pentru al doilea an de asigurare consecutiv;
– cu 25% pentru al treilea an de asigurare consecutiv;
– cu 35% pentru al patrulea an de asigurare consecutiv;
-cu 40% pentru al cincilea an de asigurare consecutiv;
4.9. La asigurările ce se reînnoiesc, dacă s-au plătit ori se datorează despăgubiri pentru anul de asigurare anterior, prinele de asigurare se majorează în funcție de rata daunei (daune plătite + rezerve de daună/prime nete încasate), conform tarifului ASIBAN S.A. în vigoare la data reînnoirii poliței.
5. RISCURILE PENTRU CARE SE ACORDĂ DESPĂGUBIRI
5.1. ASIBAN S.A. îl despăgubește pe asigurat pentru pagubele materiale directe cauzate autovehiculului descris în poliță sau în specificația la poliță, atât în staționare cât și în circulație, ca urmare a producerii riscurilor de:
a) avarii accidentale cauzate de: ciocniri, loviri cu alte vehicule sau cu orice alte corpuri mobile sau imobile, răsturnări, derapări, zgârieri, căderi, căderii pe autovehicul a unor corpuri ca de exemplu: copaci, blocuri de gheață sau de zăpadă etc.;
b) incendiu, trăsnet, explozie;
c) ploaie torențială, grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă.
5.2. În caz de incendiu se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse prin afumare, pătare, carbonizaresau diverse altedistrugeri precum și prin avarieri ca urmare a măsurilor luate în timpul producerii evenimentului asigurat pentru salvarea autovehiculului sau a cunstrucției în care se află aceasta.
5.3. În caz de explozie se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse atunci când explozia s-a produs la distanță de autovehiculul respectiv.
5.4. În caz de inundație se acordă despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a acoperirii locului unde se afla parcat autovehiculul asigurat cu un strat de apă provenind din orice cauză, precum și pentru pagubele produse de acțiunea mecanică a apelor curgătoare sau a obiectelor purtate de ape.
Nu se consideră risc cuprins în asigurare în baza prezentelor condiții, avarierea autovehiculului (griparea motorului, îndoirea bielelor, fisurarea blocului motor ca urmare a aspirației apei prin galeria de admisie sau ca urmare a șocului termic produs din cauza diferenței de temperatură dintre apă și motor) ca urmare a pătrunderii cu autovehiculul în locuri inundate (gropi, pasaje inundate, etc.).
5.5. În cazurile de trăsnet, furtună, uragan, cutremur de pămînt, prăbușire sau alunecare de teren, grutate a stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă, se acordă despăgubiri și pentru pagubele produse autovehiculului prin efectele indirecte ale acestor fenomene, ca de exemplu: prăbușirea unui copac lovit de trăsnet, acțiunea mecanică a obiectelor purtate de furtună sau uragan, dărâmarea acoperișurilor sau a construcțiilor din cauza greutații stratului de zăpadă sau de gheață ori a avalanșelor de zăpadă, a cutremurelor de pământ, a prăbușirilor sau alunecărilor de teren.
5.6. ASIBAN S.A. acordă despăgubiri și pentru:
a) acoperirea cheltuielilor legate de transportarea, o singură dată pentru fiecare eveniment asigurat, a autovehiculului avariat, în scopul salvării sau reparării lui;
b) pagubele produse autovehiculului asigurat de avarii sau distrugeri prilejuite de masurile luate în timpul producerii evenimentului asigurat, pentru salvarea autovehiculului sau aconstrucției în care se afla acesta;
c) cheltuielile făcute în vederea limitării bagubelor, dacă acestea sunt necesare, în urma unor daune produse de riscuri cuprinse în asigurare;
d) cheltuielile făcute de asigurat în vederea înlocuirii setului de închidere a autovehiculului asigurat (butucii yalelor și contactul de pornire) în cazul furtului cheilor acestuia;
e) pagube produse pieselor de rezervă și accesoriilor numai dacă acestea erau montate la autovehicul și numai dacă au fost cuprinse în asigurare, în cazurile în care avariile sau distrugerile s-au întâmplat odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare.
6. EXCLUDERI
Asigurarea de avarii a autovehiculelor nu acoperă:
6.1. daunele autovehiculului asigurat, ale părților și accesoriilor sale care rezultă:
a) direct sau indirect din operațiuni de război, război civil, operațini militare sau paramilitare, greve, demonstrații, orice mișcări populare, acțiuni teroriste, vandalism sau sabotaj;
b) naționalizare, expropriere, confiscare, sechestrare, rechiziționare, avarie sau distrugere din ordinul oricărui guvern sau autorități publice;
c) din întreceri, competiții sportive sau antrenamente pentru competiții sportive;
d) din influența directă a exploziei atomice, a materialelor sau produselor radioactive sau din măsuri luate cu scopul de a elimina efectul nociv al radiațiilor, care fac obiectul asigurărilor practicate de POOL-ul nuclear;
6.2. daunele rezultând din incendiu sau explozie care se întâmplă autovehiculului la care s-au efectuat transformări fără permisiunea autorităților/constructorului sau improvizații, ca rezultat al unei asemenea transformări sau improvizații;
6.3. pagubele cauzate de incendiu sau explozie datorate folosirii focului deschis, inclusiv lumină cu flacără deschisă în încăperea în care se află autovehiculul sau în timpul reparării lui;
6.4. părțile componente ale autovehiculului, accesoriile, piesele de schimb care sunt ținute separat de autovehicul (în garaj, atelier etc.);
6.5. daunele rezultând din supraîncărcarea sau suprasolicitarea autovehiculului;
6.6. cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea autovehiculului în comparație cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avrii sau distrugeri care au fost produse din cauze necuprinse în asigurare și nici cele pentru reparațiile nereușite;
6.7. pagubele indirecte (de exemplu: reducerea valorii autovehiculului după reparație) sau pagubele indirecte produse prin întreruperea folosirii autovehiculului, chiar ca urmare a unei cauze cuprinsă în asigurare, cheltuieli ocazionate de deplasarea la locul evenimentului asigurat, costul îngrijirilor medicale de care beneficiază conducătorii auto accidentați în evenimentele asigurate;
6.8. pagubele produse acelor părți componente ale autovehiculului ce erau avariate la încheierea asigurării și sunt menționate în inspecția de risc, care nu au fost remediate și avizate la ASIBAN S.A. ca atare până la data producerii evenimentului asigurat;
6.9. partea din pagubă care s-a mărit ca urmare a neluării de către asigurat a măsurilor ce se impuneau pentru limitarea ei;
6.10. pagubele produse autovehiculului în timpul sau ca urmare a transportării, tractării sau remorcării lui;
6.11. partea de pagubă rezultată din impunerea de către unitatea reparatoare a înlocuirii unor piese componente (în scopul menținerii garanției), piese a căror reparare este tehnic posibilă și nu afectează siguranța circulației;
6.12. pentru pagubele produse autovehiculului sau părților componente ale acestora prin nerespectarea normelor de siguranță a circulației pe drumurile publice și a normelor privind încărcarea și amararea mărfurilor pe timpul transportului (conducerea autobasculantelor cu bena ridicată, transportarea buteliilor de oxigen, acetilenă etc. fără respectarea normelor de siguranța circulației, etc.);
6.13. pagubele produse părților componente de rezervă, pieselor de rezervă, huselor, prelatelor (excepție fac prelatele autovehiculelor cu coviltir), combustibililor, echipamentului suplimentar, sau oricăror altor bunuri existente în autovehicul.
Prin echipament suplimentar se înțeleg obiectele cu care autovehiculul de marca și tipul respectiv nu este dotat în cazul producției de serie.
6.14. Asigurătorul este exonerat de răspundere și pentru pagube cauzate de:
a) întrebuințare, funcționare, uzare a pieselor și subansamblelor (ruperea amortizoarelor telescopice, a arcurilor, a fuzetelor, a arborelui cotit, a supapelor, a barei de direcție și crucilor cardanice, a pinioanelor), deschiderea capotei în timpul mersului din orice altă cauză decât cele prevăzute la pct. 5.1. alin. a., explozia pneurilor, îmțeparea și tăierea lor, distrugerea lagărelor etc.;
b) defecte de fabricație ale materialului de fabricație;
c) fisuri, goluri, ajustaje și toleranțe necorespunzătoare, etc. sau de execuție a părților componente sau pieselor (asamblări necorespunzătoare);
d) influența directă a trepidațiilor autovehiculului în timpul mersului, de acțiunea curentului electric asupra tuturor componentelor instalației electrice, precum și de acțiunea acizilor sau oricăror substanțe chimice;
Dacă însă datorită defectării din orice cauză (inclusi din cele prevăzute la pct. 6.14. paragraful a, b și c) a unor piese ale autovehiculului, inclusiv anvelopelor ori camerelor acestuia, se produc pagube de felul celor prevăzute la art. 5, aceste pagube se despăgubesc, mai puțin reperele cauzatoare daunei.
e) influența temperaturii asupra motorului autovehiculului sau ca urmare a lipsei sau insuficienței ungerii ori a supraîncălzirii din oricare alte cauze decât cele cuprinse în asigurare asupra motorului, cutiei de viteze sau diferențialului;
f) arsuri simple care nu sunt urmate de incendiu și cele provocate de fenomenele electrice produse în orice fel, la instalația electrică, cu excepția celor ce provoacă flacără;
6.15. ASIBAN S.A. nu acordă despăgubiri dacă:
a) cererea de despăgubire este frauduloasă ori are la bază acte și declarații false sau falsificate;
b) în legătură cu dauna avizată a fost declanșată o anchetă penală, până la finalizarea acesteia;
6.16. franșiza prevăzută în contract, care va fi suportată de asigurat, care va fi supotată de asigurat, la producerea fiecărui eveniment asigurat.
7. SUMELE ASIGURATE
7.1. autovehiculele se asigură la valoarea reală a acestora la data încheierii sau reînnoirii asigurării;
Prin valoarea reală la data încheierii asigurării se înțelege valoarea din nou a autovehiculului, mai puțin uzura în raport cu vechimea autovehiculului, potrivit scalei de uzură prevăzute în tariful de prime.
Valoarea din nou a autovehiculelor la data asigurării reprezintă:
a) pentru autovehiculele de producție românească:
– valoarea de factură (inclusiv T.V.A. și fără a se ține cont de rabaturile ocazionale oferite de producător), pentru autovehiculele cumpărate de nou la data încheierii asigurării;
– pe baza listelor de prețuri (inclusiv T.V.A.) pentru celelalte cazuri.
b) pentru autovehiculele de producție străină:
– pe baza facturilor de cumpărare pentru autovehiculele achiziționate de noi de de la reprezentanțele din România;
– pe baza facturilor de cumpărare pentru autovehiculele achiziționata de noi de la reprezentațele din străinătate la care se adaugă taxele de import justificate cu documente;
– pe baza cataloagelor de prețuri pentru celelalte cazuri.
Pentru autovehiculele comercializate prin sistem leasing valoarea de nou este egală cu prețul CIP la care se adaugă T.V.A. aferent sau valoarea DDP (valoarea autoturismului inclusiv toate taxele de import existente la data încheierii asigurării).
Echipamentele suplimentare se asigură la valorile declarate de asigurat și acceptate de ASIBAN S.A. sau la valorile din care se scade uzura conform scalei de uzură ASIBAN S.A.
Suma asigurată se stabilește, în funcție de opțiunea asiguratului, astfel:
a) în lei;
b) în valută convertibilă (USD, EURO).
7.2. în cazul în care suma asigurată este impusă de către un terț (bancă, garant etc.), există posibilitatea încheierii polițelor la valoarea decalrată de asigurat, caz în care, la daunele parțiale, plata despăgubirilor se va efectua corespunzător proporției existente la data evenimentului asigurat dintre suma asigurată și valoarea reală a autovehiculului asigurat.
8. OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
8.1. Asiguratul/Contractantul are obligația de a plăti prima de asigurare stabilită la date încheierii contractului, la termenele și în moneda convenită.
8.2. Asiguratul/Contractantul are obligația de a furniza toate informațiile și datele necesare cu privire la bunurile asigurate, în caz contrar aplicându-se prevederile de la pct. 8.4.
8.3. În toate cazurile în care circumstanțele privind riscul, astfel cum au fost ele declarate de Asigurat, se schimbă în cursul executării contractului, Asiguratul este obligat să comunice în scris la ASIBAN S.A. schimbările, în termen de 48 de ore de la dataluării la cunoștință.
8.4. dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut în termenul prevăzut comunicarea la ASIBAN S.A. cu privire la schimbarea circumstanțelor privind riscul, ASIBAN S.A. are dreptul:
a) înainte de producerea evenimentului asigurt, să propună Asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului sau să-l denunțe în cazul în care, cunoscând exact circumstanțele, nu ar fi încheiat contractul;
b) după producerea evenimentului asigurat, să reducă despăgubirea cuvenită, corespunzător raportului dintre prima stabilită și cea care, cunoscând exact circumstanțele,ar fi fost datorată, sau să refuze plata despăgubirii dacă, față de acele circumstanțe, contractul nu s-ar fi încheiat.
8.5. Asiguratul este obligat să întrețină autovehiculul asigurat în bune condiții, în conformitate cu dispozițiile legale în scopul de apreveni producerea evenimentului asigurat și să pună în practică măsurile de prevenire cerute expres de Asigurător. Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care autovehiculul asigurat este întreținut.
8.6. Asiguratul este obligat să transmită în scris, Asigurătorului care administrază polița respectivă, în termen de 5 zile, următoarele modificări:
– schimbarea numelui Asiguratului și a domiciliului acestuia;
– schimbarea numărului de înmatriculare, a seriei șasiului sau a caroseriei autoportante;
retragerea definitivă a autovehiculului din circulație;
– înlocuirea autovehiculului nou în perioada de garanție;
– pentru autovehiculele asigurate înmatriculate cu număr provizoriu, numărul de înmatriculare definitiv.
8.7. La producerea evenimentului asigurat, Asiguratul este întotdeauna obligat să ia toate măsurile, potrivit cu împrejurările, pentru limitarea pagubelor.
8.8. Asiguratul este obligat să comunice la ASIBAN S.A. producerea evenimentului asigurat în termen de 48 de ore. Pagubele provocate de incendiu sau explozie vor fi aduse imediat și la cunoștința unităților de pompieri, iar accidentul, la organele de poliție, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, solicitând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și la pagubele produse.
Dacă din cauza nerespectării acestui termen nu s-a putut stabili cauza și întinderea pagubei, ASIBAN S.A. poate refuza plata despăgubirii.
8.9. Asiguratul va păstra autovehiculul avariat în starea respectivă până la evaluarea daunei, dar nu mai mult de 5 zile de la data înștiințării, sau va putea recurge la unele modificări minore în scopul diminuării daunei. Asiguratul va fi obligat să ia măsuri pentru diminuarea pagubei, ca și când nu ar fi fost asigurat, iar înainte să repare integral avaria va trebui să respecte întru totul instrucțiunile date de Asigurător în vederea reducerii pagubelor.
8.10. Asiguratul este obligat să conserve dreptul ASIBAN S.A. de a se subroga contra celor răspunzători de producerea pagubelor prin:
a) abținerea de la orice recunoaștere față de terți a responsabilității în producerea evenimentului asigurat;
b) abținerea de la înscrierea oricărei tranzacții, de la renunțarea la drept sau la încasarea oricărei despăgubiri, fără acordul prealabil scris al ASIBAN S.A.
c) îndeplinirea tuturor actelor legate de procedura juridică și/sau extrajudiciară, necesare pentru exercitarea dreptului de de subrogare cerut de ASIBAN S.A.
8.11. Asiguratul are obligația să pună la dispoziția ASIBAN S.A., țn original, toate actele documentare și informațiile necesare constatării, evaluării și stabilirii despăgubirii, precum și să permită ASIBAN S.A. să facă investigații proprii pentru stabilirea cauzei și mărimea pagubei.
8.12. În cazul în care vinovat de producerea accidentului auto produs în România este deținătorul sau conducătorul unui alt autovehicul, care la dta producerii accidentului are tichet de răspundere civilă auto valabil, Asiguratul are obligația să facă înștiințarea și constatarea pagubelor și la Asigurătorul din România emitent al asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.
În cazul în care vinovat de producerea accidentului este conducătorul unui autovehicul înmatriculat în străinătate Asiguratul are obligația de a prezenta fotocopia asigurării de răspundere civilă (Carte Verde) a celui vinovat cu confirmarea organului de poliție respectiv, că acestă copie este conformă cu originalul prezentat acestuia.
8.13. Asiguratul are obligația de a informa ASIBAN S.A. despre încheierea unei asigurări cu un alt Asigurător pentru același risc, circumstanță esențială pentru evaluarea riscului.
9. OBLIGAȚIILE ASIGURĂTORULUI
9.1. Asigurătorul are obligația să constate și să evalueze pagubele prin reprezentanții săi sau prin împuterniciți, împreună cu Asiguratul sau împuterniciții săi, inclusiv prin experți, dacă se convine în acest mod de către cele două părți, în termen de maxim 5 zile de la data avizării producerii evenimentului asigurat.
În cazul în care vinovat de producerea accidentului este conducătorul auto al unui alt autovehicul implicat în accident, înștiințarea și constatarea pagubelor autovehiculului asigurat la ASIBAN S.A. se face și la societatea de asigurare care administrează asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.
9.2. Asigurătorul are, de asemenea, obligația să stabilească și să plătească despăgubirile cuvenite, în baza documentației complete privind cauzele și împrejurările în care s-a produs riscul asigurat.
Asigurătorul va presta serviciile care îi incubă în cadrul unei perioade de maximum 15 zile lucrătoare de la primirea cererii de despăgubire. Dacă se constată că Asiguratul trebuie să mai prezinte documente pentru determinarea cauzelor și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul asigurat, precum și a întinderii pagubei, termenul de 15 zile lucrătoare se va calcula de la data primirii ultimului amendament.
10. STABILIREA CUANTUMULUI DESPĂGUBIRII
10.1. Stabilirea și plata despăgubirilor, se facde către ASIBAN S.A. în baza documentației complete privind cauzele și împrejurările în care s-a produs riscul asigurat, precum și întinderea pagubei.
10.2. Despăgubirea nu poate depăși suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei și nici valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat.
10.3. Cuantumul despăgubirii este egal cu costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de montare aferente reparațiilor și înlocuirilor, necesare ca urmare a pagubelor produse de cauze cuprinse în asigurare precum și T.V.A. inclus, în cazul reparațiilor efectuate în România, din care se scade valoarea eventualelor deșeuri.
În toate cazurile, cuantumul pagubei, stabilit conf. Art. 10.3., inclusiv cheltuielile prevăzute la pct. 5.6. nu poate depăți valoarea reală a autovehiculului la data evenimentului asigurat.
La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părților componente sau a pieselor care au fost avariate, chiar dacă cu prilejul reparației s-a înlocuit întregul ansamblu sau subansamblu al autovehiculului respectiv (de exemplu: în cazul avarierii cutiei de viteze prin distrugerea unor roți dințate se ia în considerare numai înlocuirea acestora, nu însă și a celorlalte piese lae cutiei de viteze care nu au fost avariate, chiar dacă eventual au fost înlocuite)
Prin părți componente sau piese care se consideră necesar a fi înlocuite se înțeleg numai acelea a căror reparare sau folosire nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic, datorită gradului de avarie a acestora, ori cu toate că reparația este posibilă, costul reparației, inclusiv cheltuielile pentru materiale precum și cele de demontare și montare aferente, depășește valoarea din nou a părții componente sau a piesei respective la data producerii evenimentului asigurat, inclusiv cheltuielile pentru materiale precum și cele de demontare și montare aferente.
În cazul în care costul reparației inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente depășește valoarea din nou a părților componente sau a pieselor avariate, inclusiv cheltuielile pentru materiale precum și cele de demontare și montare aferente, se ia în considerare valoarea din nou a părților componente sau a pieselor respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente.
Se consideră că a fost necesară revopsirea integrală a autovehiculului atunci când părțile avariata, în cadrul aceluiași eveniment, din cauze cuprinse în asigurare, reprezintă cel puțin 50% din suprafața totală exterioară a autovehiculului respectiv.
10.4. În cazurile în care cu ocazia demontării sau cu ocazia efectuării reparației autovehiculului au rezultat și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nua au putut fi constatate inițial, Asiguratul este obligat să înștiințeze în scris ASIBAN S.A. pentru a întocmi un proces verbal suplimentar de constatare a pagubelor, în caz contrar ASIBAN S.A. poate refuza plata acestor pagube.
10.5. Despăgubirile se plătesc de ASIBAN S.A. în lei sau în valută convertibilă, în funcție de modalitatea în care s-au plătit primele de asigurare.
În cazul în care pentru repararea autovehiculului asiguratul a suportat cheltuieli în lei și în valută, iar primele de asigurare au fost plătite în valută, ASIBAN S.A. va despăgubi cheltuielile făcute de asigurat potrivit modalității în care au fost efectuate acestea, ținând cont și de prevederile articolului 10.6.
10.6. În cazul solicitării efectuării reparațiilor în străinătate, aceasta se poate realiza numai cu acordul expres al Asigurătorului. În cazul reparațiilor efectuate în străinătate sau a achiziționării unor părți componente sau piese avariate din străinătate, cuantumul despăgubirii este:
a) contravaloarea facturii de achiziție, mai puțin T.V.A., cheltuială recuperabilă de către Asigurat, numai el fiind îndreptățit să solicite returnarea acesteia, la sigurările încheiate în valută;
b) contravaloarea în lei a facturii de achiziție mai puțin T:V:A:, prin aplicarea cursului de referință al B.N.R. de la data facturii.
În cazul reparațiilor efectuate în străinătate, despăgubirea se calculează ținând cont de costul manoperei practicat de atelierele din România pentru tipul respectiv de autovehicul sau de costurile manoperei practicate pe piața locală de unitățile reparatoare, iar prețurile pieselor achiziționate nu vor depăți prețurile pieselor de pe piața din România.
10.7. La cererea expresă a Asiguratului, plata despăgubirii se poate efectua direct unității reparatoare sau furnizorului de piese de schimb.
10.8. ASIBAN S.A. poate acorda plăți de despăgubire în baza evaluării Asigurătorului la data producerii evenimentului asigurat și a eventualei documentații privind plățile efectiv făcute de către Asigurat. În acest caz despăgubirea se va calcula astfel:
– valoarea pieselor înlocuitoare precum și a materialelor necesare, va fi conform cataloagelor, listelor de prețuri comunicate de fabricant la dealări precum și a ofertelor scrise, din care se scade T.V.A.;
– valoarea orară a manoperei este stabilită la 75% din valoarea orei de manoperă fără T.V.A. a unităților care practică cele mai rezonabile terife orare.
ASIBAN S.A. poate acorda un avans de până la 50% din despăgubirea estimată pe baza unui deviz antecalculat întocmit de către un atelier de reparații autorizat.
10.9. În cazul în care vinovat de producerea accidentului este un alt deținător sau conducător auto decât Asiguratul, reparația se va efectua în termen de de 60 de zile de la producerea accidentului, în caz contrar despăgubirea se va calcula conform costurilor de reparație de la data producerii accidentului.
10.10. Suma asigurată se micșorează, după fiecare daună, cu mărimea pagubei. Reîntregirea sumei asigurate se face în schimbul unei prime adiționale care se va reține din despăgubirea cuvenită. În cazul în care Asiguratul nu acceptă reîntregirea sumei asigurate, despăgubirile următoaarelor daune se vor reduce corespunzător raportului dintre suma asigurată rămasă după plata despăgubirii și suma asigurată reîntregită.
10.11. În cazul unei daune majore, când acesta se tratează ca daună totală, Asigurătorul nu este obligat să preia autovehiculul asigurat avariat, în acest caz cuantumul despăgubirii va fi redus cu valoarea pieselor ce se mai pot întrebuința sau valorifica și care vor rămâne în contunuare în posesia Asiguratului, a eventualei franșize și a tuturor ratelor rămase de achitat.
10.12. În caz de daună totală pentru autovehiculele gajate băncilor, despăgubirea se plătește direct băncii creditoare, Asiguratul fiind înștiințat, în scris, despre aceasta.
10.13. În cazul producerii evenimentului asigurat dacă existau la momentul producerii acestuia mai mulți Asigurători pentru autovehiculul avariat, Asiguratul trebuie să comunice la ASIBAN S.A. numele tuturor celorlalți Asigurători, în acest caz ASIBAN S.A. va plăti numai o parte a despăgubirii, care rezultă din repartizarea proporțională a despăgubirilor datorate de către toți Asigurătorii, fiind exclusă orice responsabilitate solidară, astfel încât despăgubirea totală plătită Asiguratului să nu depășească valoarea daunei.
10.14. În cazul ăn care, la data daunei, Asiguratul nu are achitată integral prima de asigurare, ASIBAN S.A. are dreptul de a reține din despăgubirea cuvenită ratele de primă datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare.
10.15. În limita despăgubirilor plătite Asiguratului, ASIBAN S.A. se subrogă în toate drepturile acestuia contra celor răspunzători de producerea și mărirea pagubelor. Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse Asigurătorului, prin acte care ar împiedica realizarea acestui drept.
10.16. Dacă Asiguratul renunță la dreptul de regres sau dacă, din vina lui, exercitarea acestui drept nu mai este posibilă, ASIBAN S.A. este eliberată de obligația de a plăti despăgubirea până la limita sumei reprezentând dreptul de regres. Dacă plata a fost deja efectuată, Asiguratul este obligat să înapoieze despăgubirea încasată.
11. DISPOZIȚII FINALE
11.1. Societatea ASIBAN S.A. nu va exercita dreptul de regres contra conducătorului auto sau altui propus al Asiguratului care se afla la conducerea autovehiculului cu consimțământul acestuia, decât în cazurile când acestor persoane li se atribuie săvârșirea următoarelor fapte:
a) paguba a fost provocată cu intenție;
b) dacăîn timpul producerii evenimentului asigurat sau după producerea acestuia, paguba s-a mărit prin neluarea intenționată a măsurilor pentru limitarea ei și numai pemtru partea de pagubă ce s-a mărit;
c) dacă paguba cauzată de incendiu sau explozie s-a produs prin folosirea în încăperea în care se afla autovehiculul, a focului deschis, inclusiv a luminii cu flacără deschisă;
d) dacă paguba s-a produs cu prilejuldistrugerii sau avarierii construcției în care s-a aflat autovehiculul asigurat, din culpa conducătorului autovehiculului sau oricare alt prepus al asiguratului, în cazurile prevăzute de lit. a-c de mai sus;
e) autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă;
f) autovehiculul, în momentul accidentului, era condus sau acționat de o persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicule, ori după ce permisul de conducere i-a fost retras, anulat sau reținut în vederea anulării, ori ca urmare a suspendării dreptului de a conduce;
g) persoana care conducea autovehiculul și a produs accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice;
h) persoana care conducea autovehiculul și a pricinuit accidentul s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a părăsit locul accidentului, în situațiile în care acest fapt nu este permis prin dispozițiile legale, cu excepția cazurilor în care părăsirea locului accidentului a fost determinată de necesitatea salvării persoanelor;
i) pagubele s-au produs în timpul comiterii unor infracțiuni săvârșite cu intenție, ori în timpul când persoana respectivă, autoare a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, încerca să se sustragă de la urmărire.
11.2. ASIBAN S.A. nu va acorda despăgubiri în aczul în care faptele menționate la pct. 11.1. erau cunoscute de conducerea Asiguratului, în cazul persoanelor juridice, respectiv Asigurat, în cazul persoanelor fizice. ASIBAN S.A. nu va acorda despăgubiri nici atunci când persoanelor din conducerea Asiguratului, în cazul persoanelor juridice, sau Asiguratul, în cazul persoanelor fizice, li se atribuie săvârșirea acestor fapte.
11.3. În orice situație, Asiguratul trebuie să facă dovada că riscul produs este acoperit prin polița de asigurare. Sarcina probei revine Asiguratului.
11.4. Reaua credință dovedită sau evidentă a Asiguratului absolvă ASIBAN S.A. de obligațiile deplată a despăgubirilor în aczul producerii evenimentului asigurat sau îi dau dreptul să rezilieze contractul de asigurare cu efect imediat. Pentru daunele produse în perioada cât contractul a fost denunțat ASIBAN S.A. nu acordă despăgubiri.
11.5. Părțile pot aduce, de comun acord, modificări la contractul de asigurare, ori îl pot denunța oricând în cursul valabilității acestuia, modificările respective ori rezilierea intrând în vigoare la data ce se va conveni în scri, de părți.
11.6. În termen de 30 zile după plata despăgubirii, ASIBAN S.A. poate să denunțe contractul de asigurare, dacă acesta a rămas în vigoare, prin scrisoare recomandată, denunțarea devenind efectivă după 10 zile de la data ștampilei poștei.
Baza de calcul pro-rata temporis a cuantumului ratelor de primă în cazul denunțării sau rezilierii contractului de asigurare la care este îndreptățit Asigurătorul și respectiv Asiguratul, o reprezintă aplicarea coeficientului de 1/12 din nivelul primei anuale, fiecare lună de asigurare începută fiind considerată lună întreagă. Asigurătorul nu va efectua retur de primă în cazul polițelor pentru care a efectuat sau va efectua despăgubiri din riscuri asigurate.
11.7. Respectarea întocmai a obligațiilor ce-i revin Asiguratului, precum și presupunerea că toate declarațiile și răspunsurile acestuia la cererea chestionar sunt adevărate, vor fi o condiție ce precede orice răspundere ce revine ASIBAN S.A.
11.8. Dreptul de a ridica pretenții față de ASIBAN S.A. privind plata unor despăgubiri, se stinge în termen de 2 ani de la data producerii evenimentului asigurat.
11.9. Eventualele litigii apărute între părți se vor rezolva pe cale amiabilă sau la instanțele judecătorești competente din România.
4.2. Asigurarea pentru riscul de furt
1. OBIECTUL ASIGURĂRII
Prezentele condiții specifice acoperă furtul autovehiculelor înmatriculate în România inclusiv părți componente și accesorii din dotarea acestora, nominalizate în polițele de asigurare încheiate în abaza condițiiloe generale.
2. RISCURILE ACOPERITE
Asigurarea pentru riscul de furt acoperă:
a) însușirea arbitrară a autovehiculului de către terțe persoane;
b) furtul autovehiculului sau al unor părți componente și accesorii din dotarea acestuia;
c) pagubele produse autovehiculului ca urmare a furtului sau tentativei de furt.
3. LIMITA GEOGRAFICĂ
Asigurarea este valabilă numai pe teritoriul României.
4. EXCLUDERI
În baza prezentelor condiții specifice, nu se acordă despăgubiri:
a) dacă organele poliției nu confirmă furtul sau tentativa de furt, ori dacă la acestea nu s-a înregistrat o reclamație în legătură cu furtul sau tentativa de furt;
b) dacă, după comiterea furtului sau a tentativei de furt, paguba s-a marit prin neluarea intenționată de către Asigurat a măsurilor pentru limitarea ei, pentru partea de pagubă care s-a mărit;
c) dacă la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte persoane din familia Asiguratului sau din serviciul acestuia;
d) dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit, iar conducătorul auto l-a părăsit, și:
– nu a scos cheia din contact, nu a încuiat ușile, cu excepția cazurilor cănd autovehiculul se afla intr-o încăpere încuiată;
– în interiorul autovehiculului se aflau una sau mai multe chei ale acestuia;
– în interiorul autovehiculului au fost lăsate actele ale autovehicolului (certificatul de înmatriculare și/sau cartea de identitate).
e) dacă în momentul furtului sau tentativei de furt autovehiculul era desfăcut în părțile sale componente, cu excepția cazurilor când furtul sau tentativa de furt s-au produs prin efracție din încăperea în care se afla autovehiculul desfăcut în părțile sale componente în vederea reparației;
f) pentru furtul integral al autovehiculului închiriat pe baza unei licențe oficiale sau a cărui închiriere a fost menționată axpres printre modurile de utilizare ale acestuia, în cazul în care furtul a avut loc în timpul perioadei de închiriere;
g) pentru bunurile din autovehicul, altele decât din dotarea acestuia, dacă nu au fost cuprinse în asigurare, în mod expres prin acordul părților;
h) pentru aparatura audio montată pe șină sau pentru aparatura audio la care, în cazul furtului, nu este depusă la ASIBAN S. A. fața detașabilă a acesteia.
5. SUMELE ASIGURATE
Autovehiculele asigurate conform prezentelor condiții specifice se asigură la sumele prevăzute în polițele de asigurare încheiate în baza condițiilor generale.
6. PLATA DESPĂGUBIRILOR
În caz de furt al autovehiculului, despăgubirea se acordă după trecerea unei perioade de 60 de zile de la data înștiințării ASIBAN S.A., respectiv 30 de zile în caz de furt al părților componente sau accesorii în dotarea autovehiculului, cu condiția ca pâna atunci Asiguratorul să intre îm posesia raportului oficial al poliței privind stadiul investigațiilor. În cazul în care autovehiculul, respectiv părțile componente sau accesoriile din dotarea acestuia au fost găsite și sunt neavariate și complete, Asiguratul este obligat să înapoieze despăgubirea primită, în termen de 15 zile. În cazul în care autovehiculul, părțile componente sau accrsoriile din dotarea acestuia au fost găsite și sunt avariate ori incomplete, Asiguratul este obligat să restituie diferența dintre despăgubirea primită și costul reparatiilor ori înlocuirii părților componente sau a accesoriilor, în maxim 15 zile de la primirea avizării.
7. Asiguratul, pentru a fi în drept să primească despăgubiri pentru autovehiculul furat, trebuie să pună la dispoziția Asiguratorului odată cu ănștiințarea, actele originale ale autovehiculului: certficat de înmatriculare (autorizație de circulație provizorie), carte de identitate, seturile de chei originale ale autovehiculului precum și toate telecomenzile aferente (dacă este cazul) sau dovada că acestea sunt depuse la organele de poliție.
8. OBLIGATIILE ASIGURATULUI
În cazul producerii evenimentului asigurat, Asiguratul este obligat:
a) să facă de îndată tot ce îi stă în putință pentru păstrarea și paza obiectelor rămase, să se îngrijească ca toate urmele furtului sau tentativei de furt să rămână neatinse până la cercetarea faptului de către organele de poliție și să ia, potrivit împrejurărilor, măsuri pentru limitarea pagubei, ca și când nu ar fi fost asigurat;
b) să înștiințeze imediat, în scris, organele poliției sau alte organe de cercetare din raza cărora s-a produs evenimentul asigurat, sau furtul cheilor, telecomenzilor sau actelor aotovehiculului asigurat;
c) să comunice la ASIBAN S.A., în termen de maxim 24 ore producerea furtului autovehiculului asigurat, a cheilor, telecomenzilor sau actelor autovehiculului asigurat;
d) să comunice organelor de poliție sau altor organe de cercetare, orice informații ce ar putea duce la găsirea autovehiculului, a părților componente sau a accesoriilor din dotarea acestuia și să facă demersurile necesare pentru redobândirea acestora chiar dacă a primit despăgubirea de la ASIBAN S.A.;
e) să comunice la ASIBAN S.A., în termen de maxim 2 zile de la data înștiințării de către organele de poliție, găsirea autovehiculului, a părților componente sau a accesoriilor din dotarea acestuia.
9. În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la pct. 8, lit. a-d, ASIBAN S.A. are dreptul să refuze plata despăgubirii numai dacă din acest motiv nu a putut determina cauza evenimentului asigurat și întinderea pagubei.
10. DISPOZIȚII GENERALE
În măsura în care nu contravin prezentelor condiții specifice, se aplică toate prevederile conținute în condiții generale.
CLAUZA RISCURILOR CIVILE
1. OBIECTUL ASIGURĂRII
Prezentele condiții specifice acoperă avariile autovehiculelor înmatriculate în România, inclusiv a părților componente și accesorii din dotarea acestora, nominalizate în polița de asigurare încheiată în baza condiții generale.
2. RISCURILE ACOPERITE
Conform clauzei riscurilor civile se acoperă următoarele riscuri:
a) avariile accidentale suferite de autovehiculele menționate în polița de asigurare datorate: grevelor, demonstrațiilor, mitingurilor, revoltelor și mișcărilor civile;
b) incendierea autovehiculelor menționate în polița de asigurare datorate: grevelor, demonstrațiilor, mitingurilor, revoltelor și mișcărilor civile.
3. SUMELE ASIGURATE
Autovehiculele asigurate conform prezentelor condiții specifice se asigură la sumele prevăzute în polițele de asigurare încheiate în baza condițiilor generale.
4. PLATA DESPĂGUBIRILOR
Plata despăgubirilor autovehiculelor asigurate conform prezentelor condiții specifice se efectuează în conformitate cu condițiile generale de asigurare.
5. OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI
În cazul producerii evenimentului asigurat, Asiguratul este obligat:
a) la producerea evenimentului asigurat, Asiguratul este întotdeauna obligat să ia toate masurile, potrivit cu imprejurările, pentru limitarea pagubelor, ca și când nu ar fi fost asigurat;
b) Asiguratul este obligat să comunice la ASIBAN S.A. producerea evenimentului asigurat în termen de 24 de ore. Pagubele provocate de incendiu sau explozie vor fi aduse imediat și la cunoștința unităților de pompieri, iar accidentul, la organele de poliție, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat, solicitând întocmirea de acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și la pagubele produse.
c) Asiguratul va păstra autovehiculul avariat în stare respectivă pâna la evaluarea daunei, dar nu mai mult de 5 zile de la data înștiințării, sau va putea recurge la unele modificări minore în scopul diminuării daunei. Asiguratul va fi obligat să ia măsuri pentru diminuarea pagubei, ca și cănd nu ar fi fost asigurat, iar înainte să repare integral avaria va trebui să respecte întru totul instrucțiunile date de Asigurator în vederea reducerii pagubelor.
d) Asiguratul are obligația să pună la dispoziția ASIBAN S.A. toate actele documentare și informațiile necesare constatării, evaluării și stabilirii despăgubirii, precum și să permită ASIBAN S.A. să facă investigații proprii pentru stabilirea cauzei și mărimea pagubei.
6. DISPOZIȚII GENERALE
În măsura în care nu contravin prezentelor condiții specifice, se aplică toate prevederile conținute în condițiile generale.
3.3. Studiu de caz privind derularea unui contract de asigurare
autocasco la ASIBAN S.A.
În acest studiu de caz, vom considera o persoană, Toader NICOLAE, care dorește să încheie o asigurare facultativă autocasco și care merge pentru aceasta la o sucursală a societății ASIBAN.
Încheierea poliței. După cum se știe, pentru încheierea contractului de asigurare, se completează mai întâi o cerere scrisă, sau mai concret, o cerere-chestionar pentru că pe baza sa se determină atât nevoia de asigurare, cât și starea autovehiculului la momentul respectiv. Împreună cu anexele la contract și cu declarațiile de asigurare, acestea completează contractul.
Suma pentru care se încheie asigurarea este cea declarată de domnul Toader, și, în cazul de față, corespunde valorii reale a autovehiculului. Valoarea reală este valoarea de comercializare din nou, la data încheierii asigurării conform cataloagelor Eurotax-Schwacke, mai puțin uzura stabilită în raport cu vechimea autovehiculului.
Asigurarea se consideră încheiată după efectuarea inspecției de risc, de către inspectorii de risc ai ASIBAN S.A. și plata anticipată a primei de asigurare.
Prima de asigurare se calculează potrivit tarifului de prime al ASIBAN S.A, iar în contract se prevede plata eșalonată, în patru rate trimestriale egale.
Prima rată de primă se plătește înainte de intrarea în vigoare a contractului de asigurare, iar următoarele la intervale de timp egale, conform datelor scadente înscrise în poliță.
Toader Nicolae și-a încheiat o asigurare facultativă pentru riscul de avarii și furt la ASIBAN S.A., pentru autoturismul Dacia Super-Nova, proprietate personală. Asigurarea s-a încheiat pentru suma de 18.145 RON, pe o perioadă de 1 an, cu o primă de asigurare de 956 RON, plătibilă în patru rate.
Prima rată, plătită la încheierea contractului este de 239 RON.
Soluționarea unui caz de daună. Pe data de 03.04.2007, autoturismul asigurat la ASIBAN S.A. este avariat de altă persoană, Matinca Marian.
Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către reprezentanții ASIBAN S.A. împreună cu asiguratul.
Pentru întocmirea dosarului de daună și efectuarea constatării daunelor, persoana păgubită trebuie să se prezinte la unitățile teritoriale ale societății de asigurare (serviciul daune) sau la atelierele de reparații auto agreate de ASIBAN S.A. cu următoarele acte:
contractul de asigurare în original sau fotocopie, care atestă achitarea la zi primelor de asigurare;
copie după tichetul de asiguare încheiat la ASIBAN S:A al persoanei vinovate de producerea pagubelor, dacă este cazul;
documentele (în original) întocmite de Poliție sau alte organe abilitate să cerceteze și să constate producerea riscurilor asigurate;
certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului.
Obligațiile asiguratului în cazul producerii evenimentului asigurat, cum este și cazul asiguratului Toader Nicolae sunt:
să avertizeze în scris asigurătorul, despre producerea evenimentului asigurat, în termen de 48 de ore de la producerea sau de la luarea la cunoștință despre producerea acestuia, dând informații asupra naturii și mărimii pagubei; în avizare se vor arăta:
numele persoanei care a condus autovehiculul, precum și precizarea dacă a condus sau nu cu acordul asiguratului;
felul, marca și numărul de înmatriculare al autovehiculului, numărul contractului de asigurare;
data și locul producerii evenimentului;
descrierea avariilor;
locul unde se află autovehiculul avariat în momentul avizării.
să pună la dispoziția asigurătorului, toate actele și evidențele necesare verificării valorii autovehiculului asigurat, în vederea constatării și evaluării pagubelor, pentru stabilirea drepturilor de despăgubire;
să depună la asigurător, documentația privind evenimentul asigurat, cuprinzând următoarele:
actele întocmite de poliție sau de alte autorități publice, cu privire la cauzele și împrejurările producerii evenimentului asigurat (potrivit legislației țării în care s-a produs accidentul);
declarația conducătorului auto iar acolo unde este necesar, schița accidentului;
copii ale permisului de conducere al șoferului, ale cărții de identitate și certificatului de înmatriculare al autovehiculului;
documentele de reparație;
cererea de despăgubire în care se va specifica: contul, banca (filiala, sucursala), localitatea și după caz, țara în care se solicită plata despăgubirilor;
orice alte documente necesare, solicitate de asigurător.
În cazul nostru, asiguratul Toader Nicolae trimite o înștiințare cu privire la producrea evenimentelor asigurate către ASIBAN S.A., în care descrie împrejurările în care a avut loc accidentul :
“În ziua de 03.04.2007 în timp ce Matinca Marian conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare CL.02.USJ, cu acordul asiguratului Toader Nicolae, pe Strada Slobozia, nu a adoptat o viteză corespunzătoare la un carosabil umed iar la parcarea în fața service-ului Iulica Serv S.R.L., a intrat în colizine cu ușa de acces, avariind autoturismul.
Evenimentul a fost anunțat și la poliția Călărași, care a încheiat Procesul verbal seria AU nr. 0203926 din 03.04.2007.”
ASIBAN S.A. întocmește Procesul verbal de constatare a pagubelor la autovehicule în care sunt incluse:
-înștiințarea;
procesul verbal întocmit de agentul constatator al poliției rutiere Călărași;
certificatul de înmatriculare al autovehiculului avariat;
fotografii ale autoturismului avariat;
factura fiscală, cu costul reparațiilor emisă de unitatea care a efectuat reparațiile;
bonul de comandă;
confirmarea contractului de asigurare.
În urma efectuării inspecției de daună s-a constatat că este necesară efectuarea următoarelor cheltuieli:
piese și materiale = 636 RON;
manopera = 135 RON.
Cuantumul pagubei se obține prin însumarea celor două elemente:
Cuantumul pagubei = 636 + 135 = 771 RON
După cum se poate constata aceasta se situează cu mult sub valoarea sumei asigurate de 18.145 RON.
După depunerea documentației din care reiese valoarea pagubelor suferite, se întocmește dosarul de daună.
Asiguratul cere despăgubirea pentru paguba suferită.
Modalitatea de plată a despăgubirii poate fi aleasă de asigurat dintre următoarele:
pe baza evaluării asigurătorului (deviz antecalcul), se poate ridica de la ASIBAN S.A. suma necesară demarării reparației, urmând a se plăti și diferența, dacă există, pe baza actelor care dovedesc cheltuieli efecti făcute într-un termen de cel mult 60 de zile de la data producerii evenimentului asigurat;
prin virament sau ordin de plată, direct către unitatea service care efectuează reparația;
pe baza documentelor care probează cheltuielile efectiv făcute de către asigurat pentru repararea autovehiculului asigurat.
Autovehiculul poate fi introdus în reparație după sau cocomitent cu efectuarea de către ASIBAN S.A., printr-un inspector de specialitate, a constatării privind daunele efectiv produse în timpul evenimentului asigurat.
La solicitarea asiguratului, se pot acorda avansuri din despăgubiri de până la 50% din valoarea estimată a pagubelor, stabilită pe bază de deviz antecalcul întocmit de unitățile de reparații sau pe baza prețurilor de catalog și a tarifelor de manoperă calculate la data producerii evenimentului asigurat, conform avariilor consemnate în procesul verbal de constatare.
Plata despăgubirii se face în termen de 15 zile lucrătoare de la data când dosarul de daună este completat cu toate documentele necesare. Pe fotcopiile acestora se va menționa sub semnătură, conform cu originalul de către reprezentantul asigurătorului care a vizualizat și verificat conformitatea cu originalele.
La cererea expresă a asiguratului, plata despăgubirii se poate efectua direct unității reparatoare sau furnizorului de piese de schimb din România ori a celor din străinătate în cazul în care plata primelor de asigurare s-a făcut în valută.
În cazul nostru despăgubirea este egală cu costul reparațiilor care s-au efectuat, adică înlocuirea capotă motor, far stânga plus rampa semnalizare și repararea mască față.
Despăgubirea = Cuantumul pagubei
Despăgubirea = 771 RON.
Despăgubirea se plătește în contul deschis la BRD GSG Călărași.
Asigurarea va continua pentru suma egală cu diferența dintre suma asigurată inițială și despăgubirea acordată.
18.145 – 771 = 17.374 RON
Reîntregirea sumei asigurate se poate face în schimbul unei prime adiționale care se va reține din despăgubirea cuvenită. În cazul în care asiguratul un acceptă reîntregirea sumei asigurate, despăgubirile următoarelor daune se vor reduce corespunzător raportului dintre suma asigurată rămasă după plata despăgubirii și suma asigurată reîntregită.
De exemplu, dacă în continuare se va mai produce o pagubă de 10.000 RON, despăgubirea acesteia se va calcula după următoarea formulă:
Despăgubirea 9.575 RON.
Așadar, dacă nu se reîntregește suma asigurată, asiguratul va fi despăgubit parțial, doar în măsură de 95%.
Întrucât găsește că această acoperire este convenabilă, asiguratul refuză să mai procedeze la reîntregirea sumei asigrate prin plata unui supliment de primă.
După cum se poate constata, în cazul de față am avut o situație în care prima pagubă a fost despăgubită integral, în proporție de 100%. Din acest punct de vedere s-ar putea aprecia că avem de a face cu o asigurare foarte eficientă, dar, dacă luăm în considerare faptul că pentru încheierea poliței s-a stabilit o primă anuală de 956 RON, constatăm că de fapt s-au primit mai puțin bani decât a costat polița. Altfel spus, în situația dată, pentru asigurat ar fi fost mai avantajos să se autoasigure, adică să-și creeze singur rezerve pentru situații de daună. Astfel, ar fi rămas cu diferența dintre prima anuală și despăgubirea primită, adică cu 185 RON, adică cu aproape 20% din prețul poliței. După o asemenea experiență, mai ales dacă un asigurat găsește tracasant procesul de reparare a mașinii și pe cel de decontare a daunei, poate ajunge cu ușurință la concluzia că respectiva asigurare nu-și merită banii.
De asemenea, ar fi putut să considere aceasta și dacă nu ar fi optat pentru o franșiză nulă în caz de avarii. Dacă ar fi mers pe varianta unei polițe cu o franșiză deductibilă de 10% din suma asigurată, de exemplu, ar fi plătit o primă cu 97 RON mai mare, dar nu ar mai fi primit nici o despăgubire, deoarece paguba, de 771 RON, s-ar fi situat sub nivelul franșizei, de 1.815 RON.
Pentru cazul de față însă, nu trebuie scăpat din vedere faptul că expunerea la risc este permanentă, drept care, dacă pe perioada asigurării clientul ar mai suferi o daună, este foarte mare probabilitatea ca aceasta să depășească valoarea de 185 RON, astfel că asigurarea și-ar dovedi utilitatea. În general, este totuși recomandată încheierea unei asigurări deoarece elimină stresul că nu se poate face față unor pierderi, sau că nu se pot compensa într-o perioadă rezonabilă.
=== CONCLUZII ===
CONCLUZII
Asigurările constituie o ramură de activitate, un sector al serviciilor care, dincolo de rolul fundamental al acestora, de protejare a bunurilor și persoanelor împotriva diferitelor riscuri, îndeplinesc o serie de alte funcțiuni socio-economice, cum ar fi contribuția la crearea produsului intern brut, participarea în calitate de ofertant pe piața capitalului de împrumut, realizarea de plasamente de resurse în investiții sau pe piața înscrisurilor de valoare. Dezvoltarea industriei asigurărilor prezintă, astfel, conotații economice complexe, ce implică nu doar persoanele asigurate, ci și întreaga societate.
Piața asigurărilor a fost, în ultimii cinci ani unul din cele mai dinamice sectoare din economia românească. O privire retrospectivă relevă creșteri anuale reale (peste rata inflației).
Putem spune că între sectorul asigurărilor si economia națională a existat o relație de determinare reciprocă: asigurările au fost unul dintre domeniile de creștere reală și sănătoasă, contribuind la revirimentul economic, iar de cealaltă parte, economia s-a înscris pe o curbă de evoluție ascendentă, pe fondul unei relative stabilizări a ratei dobânzii și a ratei inflației. Drept urmare, și asigurările au avut parte de un mediu favorabil.
Nu putem, însă, să omitem evoluțiile piețelor de asigurări din alte tări ale zonei geo-politice în care ne aflăm, evoluții net superioare celei din România. Țările Uniunii Europene nici nu mai intră în discuție.
Pasul făcut în ultimii trei ani de asigurările românești este încurajator. El demonstrează o tendință de “însănătoșire” a economiei și, de ce nu, a mentalității. Este un pas spre dezvoltare, un pas în normalitate, un pas în siguranță.
În domeniul asigurărilor societatea ASIBAN S.A. reprezintă un model pe piața asigurărilor din România, postură care presupune asumarea unei înalte responsabilități.
Principala caracteristică a ASIBAN S.A. a fost dinamismul. Încă din al treilea an de la înființare, ASIBAN a urcat între primele 10 companii de asigurări din România, în condițiile în care, la momentul respectiv, pe piață activau circa 70 de companii de profil.
Portofoliul de produse oferite clienților s-a diversificat permanent ca urmare a politicii ASIBAN de receptivitate și flexibilitate la nevoile asiguraților.
Obiectivul urmărit de ASIBAN încă de la înființare a fost impunerea pe piață prin calitatea serviciilor oferite clienților. Acest obiectiv s-a materializat prin creșterea cotei de piață și prin înregistrarea unor rezultate de excepție. Astfel, pentru 2 ani consecutiv, 2000 și 2001, ASIBAN a obținut distincția “Premiul pentru promptitudine” acordată de publicația de specialitate PRIMM – membră a Presse Internationale Des Assurances, iar în 2002 aceeași publicație a acordat ASIBAN “Premiul pentru calitatea serviciilor”.
Profesionalismul echipei, atât cea managerială, cât și cea operativă a reprezentat unul dintre punctele forte în competiția obținerii unui loc cât mai bun pe piață. Principalele direcții de acțiune au urmărit atât definitivarea interdependenței dintre resursele umane și celelalte resurse, cât și formarea de capital uman de înaltă calitate, folosind instrumentele corespunzătoare pieței de asigurări românești, pentru atragerea, dezvoltarea și motivarea acestuia.
Astfel, au fost vizate obiective precum:
– extinderea rețelei teritoriale, prin înființarea de noi sucursale;
– creșterea nivelului de cunoaștere a produselor de asigurare de către angajați, prin perfecționarea și actualizarea informațiilor necesare desfășurării activității în condiții de eficiență maximă;
-cultivarea atitudinii angajaților, cu orientare maximă către satisfacerea cerințelor clienților;
-dezvoltarea abilităților de vânzare în condiții de concurență acerbă, prin utilizarea de tehnici de vânzare specifice, flexibile, care să contribuie la dezvoltarea portofoliului de asigurări contractate;
-îmbunătățirea coordonării activității de asigurare, prin înființarea unor direcții tehnice specifice;
-dezvoltarea activității prin personalul propriu, în scopul consolidării portofolilui ASIBAN.
Într-o piață a asigurărilor în permanentă creștere, ASIBAN s-a dovedit a fi un reper al seriozității și bonității, capabil să valorifice oportunitățile momentului, să-și dezvolte și să-și diversifice necontenit gama de produse și servicii, oferind clienților săi un parteneriat stabil și de încredere.
Extinderea portofoliului de clienți și oferta de produse de asigurare tot mai largă au impus o politcă de reasigurare riguroasă. Vizând protejarea intereselor asiguraților, dar și îndeplinirea condițiilor legale pentru practicarea anumitor asigurări, ASIBAN a dezvoltat un program de reasigurare solid, în prezent având contracte cu reasigurători precum: Partner Re, Swiss Re, GE FRANKONA Re, Hannover Re, Mapfre Re, TRZG Baltica International, Lloyd’s Syndicates, Converium, Sirius Ruck, Scor Re, Odyssez Re, MCR și altele.
Pe masura ce instituțiile financiare încep să ofere servicii tot mai diversificate, competiția pentru câștigarea și fidelizarea clienților devine tot mai acerbă.
Consecința acestei concurențe este că multe firme sunt dispuse să facă orice pentru a oferi clienților exact serviciile pe care aceștia le doresc. Marile firme adopta strategii de distribuție bazate pe canale multiple, de la brokeri și agenți de asigurări, la vânzări online și prin telefon respectiv la utilizarea rețelelor de sucursale și agenții bancare.
Pentru creșterea portofoliului de clienți, multe firme mari de asigurări recurg la o politică de alianțe cu bănci sau alte instituții financiare.
Sunt companiile de asigurări pe cale de a deveni bănci? Răspunsul este da si nu. Mulți dintre managerii intervievați au admis că firmele lor intră și în alte domenii conexe, fie furnizând pachete complete de servicii financiare, fie extinzându-se spre zona de investiții sau de consultanța în domeniul managementului riscurilor. Totuși, deși asigurătorii recunosc existența unor asemănări cu serviciile de retail banking, mulți se indoiesc de capacitatea firmelor lor de a furniza o gama atât de vastă de servicii, menționând în plus barierele legale, precum și inclinația clienților de a selecta doar cele mai bune servicii, indiferent de furnizor.
Lupta pentru atragerea clienților este acerbă și pe piața românească de asigurări. Cu cât puterea de cumpărare a românilor și numărul de societăți de asigurări vor crește, cu cât oferta acestora din urma se va diversifica, cu cât necesitatea de asigurare va pătrunde tot mai mult în mentalitatea românilor, numărul de asigurați va crește și astfel societățile vor încerca să obțină cât mai mulți clienți.
Pentru aceasta, ele trebuie să-și modernizeze metodele de a se face cunoscute, precum și cele de vanzare, adică să facă mult mai accesibilă pentru clienți operațiunea de asigurare .
Pentru a deveni cunoscută sau pentru ca produsele oferite să fie cunoscute, o firmă de asigurări trebuie să apeleze în primul rând la publicitate. Acest lucru se face prin următoarele instrumente :
-reclame, broșuri, pliante, sigle afișate, publicitate stradala. Societatea trebuie să-și intensifice spoturile publicitare, folosind în mod permanent și agresiv canalele media dar să folosească și reclame în scop educativ în domeniul asigurărilor, în cadrul companiilor cu numar mare de angajați și situație financiară bună;
– relații publice: conferintțe , seminarii, sponsorizări, catalogul firmei;
– publicitate directă: direct mailing, tele-vânzare;
– vânzare directă: prezentări la sediul firmelor, târguri, expoziții;
– promovarea vânzării: concursuri, loterii, tombole, vânzări în pachete;
– asistenta permanenta: departamente service-tehnic și service-comercial;
– vânzarea de polițe pe Internet.
De asemenea, societățile trebuie să aibă în vedere îmbunătățirea infrastructurii pentru eficientizarea activității și pentru creșterea portofoliului de clienți. Printre măsurile pe care le iau firmele de asigurări pentru atingere acestui scop se numără:
– completarea rețelelor teritoriale;
– îmbunătățirea softului de asigurări la nivel național;
– realizarea unor rețele proprii de ateliere service-auto, pentru o remediere rapidă a daunelor asiguraților proprii și pentru o reducere reală a costurilor.
În ceea ce privește oportunitatea și eficiența poliței de asigurare a autovehiculelor din studiul de caz prezentat, s-a contatat că, deși a permis o acoperire a pagubei suferite de asigurat în porporție de 100%, aceasta nu a fost foarte oportună, întrucât asiguratul a plătit pentru această poliță de asigurare mai mult decât a primit ca despăgubire.
Oricum, a fost un caz avantajos, deoarece asiguratul a optat pentru o poliță cu franșiză zero în caz de avarii. Astfel, a plătit o primă ceva mai mare, dar a fost despăgubit. dacă în poliță era prevăzută franșiză, nu s-ar mai fi primit nici o despăgubire. În plus, trebuie subliniat că deși nu se primesc despăgubiri pentru toate asigurările încheiate, acestea nu pot fi considerate categoric inutile. Chiar dacă pe parcursul lor nu se produce nici un risc, asigurații beneficiază de un plus de siguranță, prin faptul că nu mai sunt îngrijorați cu privire la modul în care se vor descurca dacă se întâlnesc cu riscul.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Asigurari Autocasco PE Exemplul Societatii Asiban (ID: 134391)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
