Asigurarea Riscului Financiar

=== cca207c7159a4ff171a623f71a98f7a8b6abf559_188897_1 ===

Capitolul I Conceptul teoretic al asigurărilor în economia de piață

Conceptul de asigurare și necesitatea asigurării

Asigurarea este un sistem de relații economice care implică aportul unui mare număr de persoane fizice sau juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de pericolul, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de evenimente viitoare posibile, dar nesigure.

Asigurarea este un mijloc de repartizare asupra unui număr mare de persoane fizice sau juridice a pagubei provocate de un fenomen, eveniment, sau complex de fenomene, evenimente ce afectează un număr redus dintre acești subiecți.

Asigurarea este și o practică a creării în mod preventiv a condițiilor pentru dezdăunarea celor care au suferit pagube sau pentru plata sumelor cuvenite celor în viața cărora au apărut evenimente asupra cărora au cuvenit să uzeze de asigurare.

În țările cu economie dezvoltată, asigurările sunt un domeniu de mare interes pentru economia națională a cărei valoare adăugată contribuie substanțial la creșterea PIB-ului cu toate avantajele care decurg din aceasta: oferă locuri de muncă, constituie fonduri ce sunt oferite pe piața financiară internă sau internațională, sistemul despăgubirilor contribuie la aducerea păgubiților la situația anterioară suportării consecințelor riscului îndeplinit.

Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în afaceri (cu alte cuvinte riscuri personale și riscuri comerciale).

Riscurile comerciale includ:

riscul de incendiu;

riscul de furt;

riscul de răspundere legală;

Fiecare persoană se poate confrunta cu riscuri personale în situația în care bunurile sale sunt distruse sau devin răspunzători în urma unor acțiuni neglijente.

Riscul reprezintă posibilitatea de a ajunge la primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă. Riscul poate fi astfel un pericol posibil.

Promovarea activității de asigurare implică anumite premise care decurg din caracterul evenimentelor care justifică promovarea asigurărilor:

caracterul aleator;

caracter evaluabil;

mutualitatea;

extensia numerică (distribuirea) asiguraților;

echidistanța față de risc;

Caracterul aleator: pentru promovarea unei asigurări evenimentul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voința persoanelor fizice sau juridice implicate. Uneori, persoanele fizice sau juridice implicate nu pot interveni pentru a declanșa unele evenimente (de exemplu catastrofele naturale). Intervenția subiectivă a persoanelor este îngrădită și de lege: în cazul incendiilor sau a decesului provocat, accidentului corporal provocat în vederea încasării sumelor prevăzute în contractul de asigurare.

Caracterul evaluabil al evenimentelor: presupune ca includerea în categoria evenimentelor asigurabile a celor care se supun cercetării statistice. Evoluția acestor evenimente trebuie să urmeze o lege de repartiție statistică ce poate fi studiat cu ajutorul calculului probabilităților. Studiul vizează numărul de cazuri înregistrate, regularitatea acestora, zona afectată, mărirea pagubelor.

Mutualitatea presupune constituirea și utilizarea fondului de asigurare pe principiul solidarității: „toți pentru unul, și unul pentru toți”, fapt care presupune crearea unui fond de despăgubire prin aportul unui mare număr de asigurați, sumele care constituie despăgubirile fiind utilizate selectiv, doar pentru aceia care au fost afectați.

Extensia numerică asiguraților este o necesitate în asigurări impusă de calcularea pe baze statistice a primelor de asigurare, evaluarea și distribuirea riscului, asigurarea unor resurse suficiente pentru constituirea și folosirea eficientă a fondului de asigurare.

Echidistanța față de risc a asiguraților presupune identificarea intereselor similare ale asiguraților pentru a promova o anumită formă de asigurare, dezdăunarea în mod identic a asiguraților pentru o anumită categorie de riscuri.

Introducerea unui tip de asigurare presupune condiții subiective precum: interesul pentru asigurare și condiții obiective care presupun ca evenimentele ce fac obiectul asigurării să fie : sporadice, să prezinte o anumită regularitate, să fie dispersate în teritoriu, să se producă în viitor.

În domeniul economic asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile constituie pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de persoanele sau organizațiile care au cumpărat asigurări.

În schimbul primelor plătite acestor fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri suficient de mari atunci când deținătorul poliției va suferi un prejudiciu.

Astfel asigurarea este o metodă de transfer a riscului, iar asigurătorii sunt cei care preiau, își asumă riscul.

Fiecare deținător de poliție contribuie la fond în mod proporțional cu probabilitatea de risc, precum și cu valoarea probabilă a efectelor acestuia.

Principalele funcții ale asigurării sunt:

distribuția daunelor;

furnizarea unei protecții asiguratului;

Distribuția daunelor se face între mai mulți deținători de polițe, lucru care altfel nu poate fi realizat, iar daunele financiare ale asiguraților se distribuie între asigurați prin compensarea celor care suferă pagube din fondurile constituite.

Distribuirea daunelor este echitabilă pentru că fiecare deținător de poliță plătește o sumă proporțională cu riscul introdus.

De fapt contribuțiile asiguraților nu sunt egale și nici întîmplătoare, iar societatea de asigurări estimează primele aferente fiecărui asigurat.

Furnizarea unei protecții asiguratului prin creșterea securității oferite de asigurare. Această protecție este importantă când se impune răspunderea legală. Asigurarea înlătură riscul și poate să elibereze deținătorului poliței de o potențială dificultate financiară.

Efectele secundare decurg din asigurare sunt următoarele:

societățile comerciale nu mai sunt nevoite să creeze rezerve pentru a acoperi posibilele daune. În schimb vor plăti o primă de asigurare (contribuție fixă) obținând astfel o protecție financiară, iar fondurile firmei pot fi folosite pentru dezvoltare.

Securitatea oferită de asigurare facilitează creditele de export și cele ipotecare. Băncile sau alte instituții financiare solicită asigurări (maritime) pentru a acorda credite la export, iar în cazul asigurării contra incendiului, creditorii ipotecari sunt eliberată de teama producerii unor incendii.

Fondurile create și investite de asigurători furnizează capital industriei și comerțului, asigurătorul are dreptul de a folosi fondurile disponibile pentru a obține prin investiții un profit.

Consultanța oferită de asigurători la evaluarea și subscriere sprijină prevenirea daunelor, a prejudiciilor și pierderilor din incendii. În acest caz asigurătorii pun la dispoziția asiguraților cunoștințele și experiența lor.

Beneficiile aduse comunității prin transferul compensatoriu de la nivelul statului spre societatea de asigurare.

Protecția împotriva riscului

Oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau juridice. În timpul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. În același timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și, deci, la lipsa unui venit. Împrumuturile pentru cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de pensionare se pot realiza tot prin asigurare. Cât despre asigurarea de viață, ea provine, de asemenea, dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, oferind protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului persoanei asigurate, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi – economisire, pensie, investiții și altele (figura 1.2)

Figura 1.2 Nevoile de asigurare ale persoanelor fizice

Ca persoane juridice, nevoile de asigurare sunt asemănătoare cu cele ale persoanelor fizice, dar presupun o dimensiune, în mod firesc, mai mare. Alături de asigurare de bunuri, pierdere a profitului, credite, ele se manifestă ca și urmare a răspunderii pe care persoana juridică o are față de angajații săi (pensie, sănătate, accidente) (figura 1.3).

Figura 1.3 Nevoile de asigurare ale persoanelor juridice

În țările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu. În particular, în condițiile țării noastre se adaugă și factorii obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adaptată la nevoile pieței, mai puțin flexibilă. Nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci…), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi și incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienți.

Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a fiecărui om, ca și decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi – economici, financiari (disponibilitatea de a folosi o parte din venituri pentru aceasta), sociali, familiali, educaționali – și factori subiectivi – experiențele anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de asigurare.

Varietatea și diversitatea produselor de asigurare depind de maturitatea sectorului, a pieței, a clienților. Există piețe pe care societățile de asigurări oferă 80 de produse și chiar mai multe pentru asigurări de viață, oferind clienților, alături de protecție, beneficii într-o mare diversitate. Ele țin seama de posibilă nevoie și de dorința clienților, dar și de abilitatea asigurătorilor de a anticipa sau de a identifica unele nevoi de specifice.

În același timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asigurătorii priviți individual, ci și de existența unei piețe sănătoase a asigurărilor, de reglementări stricte care să nu permită funcționarea unor societăți neprofesionale, ale căror eșecuri afectează încrederea clienților și, în întregime, performanțele întregii piețe.

Piața de asigurare: esența, noțiune și funcție

Piața asigurărilor constituie un complex dinamic cu valențe practice pe plan național și internațional. Piața de asigurări reprezintă o sferă specifică a relațiilor valorice, în care obiectul actului de vânzare – cumpărare îl constituie un serviciu – asigurarea protejată, pentru care se formează o cerere, respectiv o ofertă caracteristică.

Totodată, în țările dezvoltate asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale, deoarece, prin valoarea adăugată, societățile de asigurare, de intermediere și de prestare a altor servicii înrudite participă la creșterea PIB, oferă locuri suplimentare de muncă, contribuie cu resurse bănești la oferta de capital de împrumut pe piața financiară și la sporirea eficienței operațiunilor de asigurare efectuate.

Eficiența funcționării pieței asigurărilor depinde de locul pe care îl ocupă activitatea în sine în lanțul relațiilor economico-sociale. De aceea, este strict necesară constituirea cadrului legal și instituțional pentru organizarea operațiunilor de asigurare.

În același timp, tranziția la economia de piață a impus structurilor organizatorice existente modificarea activității în domeniul asigurării-reasigurării, precum și perfecționarea instrumentelor și tehnicilor de lucru utilizate de societățile comerciale de asigurare.

Evoluția activității asigurărilor a determinat crearea unui sistem complex cu variate componente, prezentat în figura 1.1 (13, p.4)

Figura 1. Structura sistemului asigurărilor

După cum se poate observa din schema prezentată, asociațiile profesionale coordonează activitatea în domeniul asigurărilor, elaborează direcții de strategie și tactică, participă la elaborarea proiectelor de lege, reprezintă asigurătorii de diferite tipuri.

În condițiile dezvoltării și diversificării relațiilor de piață, când fiecare producător de bunuri își desfășoară activitatea de sine stătător, rolul asigurărilor a crescut esențial. Prin urmare, este necesară perfecționarea formelor de protejare a oamenilor și bunurilor de care ei dispun, împotriva forțelor distructive ale naturii și a accidentelor, prin asigurarea de bunuri și de persoane.

În scopul eficientizării activității de asigurare, în Republica Moldova au fost create societăți de asigurare cu capital privat, mixt și străin, fapt care face posibilă desfășurarea activității cu un volum de resurse mai redus.

Asigurările constituie un sector important în domeniul financiar, atât prin distribuirea efectelor fizice și juridice, dar și prin contribuția pe care o au în concentrarea ofertei de capital.

În țările dezvoltate, asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale, deoarece:

Participă la sporirea produsului intern brut prin valoarea adăugată în societățile de asigurare, de intermediere și alte societăți prestatoare de servicii înrudite;

Oferă locuri de muncă unui număr însemnat de persoane, obținându-se o productivitate a muncii mai mare decât media pe economie;

Participă la oferta de capital de împrumut pe piața financiară, cu resurse bănești pe care le pun la dispoziția băncilor, agenților economici sau autorităților publice;

Contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate și, în felul acesta, accelerează reluarea procesului de producție întrerupt, prin sumele pe care le acordă asiguraților în cazul producerii evenimentelor pentru care s-a făcut asigurarea;

Reasigurările, completarea firească a asigurărilor, favorizează menținerea stabilității rezultatelor financiare ale asigurătorilor prin atomizarea, omogenizarea și dispersarea riscurilor subscrise.

Timp de mai mult patru decenii întreprinderile de stat, cu unele excepții, au beneficiat de subvenții de la buget pentru acoperirea pierderilor provocate de calamități naturale și accidente, fapt care constituie o piedică în adaptarea lor la condițiile economiei de piață. Aceste întreprinderi nu au fost obișnuite cu protecția oferită de societățile de asigurare contra „plată” și nu au obișnuința relațiilor care se stabilesc între asigurat și asigurător.

De aceea, și în domeniul asigurărilor a existat o perioadă de tranziție, de adaptare la noile condiții, atât din partea asigurătorilor, cît mai ales din partea asiguraților.

Generalizând cele spuse mai sus, cadrul organizatoric și metodologic în care se realizează operațiunile de asigurări, respectiv activitatea de asigurare, constituie piața asigurărilor. Operatorii specifici pe piața asigurărilor sunt asigurătorul și asiguratul. Asigurătorul lansează oferta de asigurare, în temeiul unei legi – în cazul asigurărilor obligatorii – sau în virtutea unui contract – în cazul asigurărilor facultative. Asiguratul își manifestă cererea de asigurare în funcție de propriul interes, de capacitatea financiară sau chiar în virtutea legii, în cazul asigurărilor obligatorii.

Parametrii pieței asigurărilor sunt oferta și cererea de asigurare.

Oferta de asigurare este susținută de societățile comerciale de asigurare, persoane juridice autorizate legal să funcționeze pe piața asigurărilor și care au capacitate financiară corespunzătoare. Oferta de asigurare este impusă, în cazul asigurărilor prin efectul legii, dar ea este liberă în cazul asigurărilor facultative. Lipsa ofertei de asigurare, indiferent de cauze, generează alternative de autoprotecție, autoasigurare sau sancțiuni de economisire. Oferta de asigurare se poate face de către societățile de asigurare cu capital de stat, privat sau mixt sau alte categorii instituționale.

Cererea de asigurare este expresia manifestării unor persoane fizice și juridice în calitate de asigurați, în raport cu interesul acestora pentru protecția bunurilor, persoanei, etc., față de variatele riscuri care le pot afecta. Cererea de asigurare se încadrează într-o anumită structură tipologică, putându-se identifica: cerere potențială și cerere reală, cerere satisfăcută și nesatisfăcută, cerere amânată. Evoluția și mutațiile structurale ale cererii de asigurare se află sub incidența condițiilor social-economice și legislative ale perioadei de referință, a facilităților oferite pe plan financiar, precum și a interesului privind promovarea diferitelor forme de asigurare, atât din partea societăților de asigurare, cît și a asiguraților.

Potrivit autoarei Yvorme Lambert-Faivre „asigurarea este operațiunea prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați expuși anumitor riscuri, îi indemnizează pe aceia care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate”. Justificându-și opinia în ceea ce privește faptul că, spre deosebire de contractul de asigurare care are aspectul de joc al întâmplării, activitatea de asigurare, privită în complexitatea ei, devine o operațiune antialietorie de luptă colectivă împotriva hazardului, autoarea afirmă: „Izolat, omul este vulnerabil la loviturile care îl mențin într-o stare de insecuritate penibilă sub aspect moral și nefastă sub aspect economici” (63, p. 8-9).

Asumarea anumitor responsabilități presupune o anumită încredere în viitor; chiar dacă asigurarea nu poate evita dezastrele, ea le distribuie efectele între toți asigurații. Pentru ca o societate de asigurare să poată indemniza evenimentele garantate, ea trebuie să organizeze mutualitatea riscurilor după reguli matematice precise.

Acest rol se apreciază în lumina volumului fluxurilor bănești pe care societățile de asigurare le orientează către diferiți solicitanți. Societățile de asigurare, prin rezervele create contribuie la creșterea capacității de creditare a băncilor și produc efecte pozitive asupra stabilității monedei naționale. Este interesant de subliniat faptul că fluxurile financiare care pornesc de la societățile de asigurare către diverși beneficiari nu sporesc masa monetară în circulație, ci numai o redistribui. În sfârșit, se poate afirma că principalul argument pentru promovarea politicii de încurajare a dezvoltării acestui sector în constituie rolul educativ asumat implicit de societățile și agenții de asigurare. Activitatea societăților de asigurare presupune muncă intensă, seriozitate, onestitate și un efort de îmblânzire a hazardului prin profesionalism și disciplină.

Ca element important în angrenajul vieții economice, sectorul asigurărilor influențează și este dependent la rândul său de starea economiei mondiale, sectorul asigurărilor pentru care se impune o analiză a dezechilibrelor și pârghiilor economice ce caracterizează în prezent economia la nivel internațional.

O creștere susținută a nivelului de ocupare a forței de muncă și o descreștere durabilă a șomajului contribuie atât la sporirea producției, cît și la atenuarea tensiunilor sociale exacerbate de un șomaj ridicat și persistent. Toate țările trebuie să pună în operă în timpul cel mai scurt recomandările studiilor OCDE privind metodele de creștere a nivelului de ocupare.

Pentru creșterea productivității este necesară reunirea câtorva condiții: existența unor piețe concurențiale și deschise care să constrângă permanent producătorii să-și sporească eficiența și să favorizeze spiritul inovator; un nivel ridicat al activității de cercetare-dezvoltare, precum și nou investiții care să încorporeze și să difuzeze de o manieră adecvată noile tehnologii; o calificare profesională superioară a populației active. Pentru a compensa efectele negative pe care le au asupra anumitor grupuri sociale schimbările rapide provocate de deschiderea piețelor către concurență și progres tehnologic este necesar un efort al țărilor OCDE nu pentru a frâna aceste schimbări, ci pentru a crește capacitatea de adaptare pozitivă. Se poate aprecia fără teama de a greși că principala sursă de ameliorare a nivelului de viață o constituie progresele productivității, generate de jocul liber al concurenței. Aceasta este de altfel singura posibilitate de creștere a ajutorului acordat celo9r mai rămași fără de loc de muncă, respectiv a celor excluși de societate și de punere în operă a programelor de integrare socială.

Orice creștere a productivității, ca și alocarea eficientă de resurse reale la nivel mondial, depinde în mare măsură de circulația liberă a resurselor financiare. Dificultatea principală constă în obținerea unor efecte maxime din globalizarea și liberalizarea piețelor financiare, reducând în același timp la minimum costurile pe care aceste evoluții le implică.

Întărirea sistemului comercial deschis, multilateral, bazat pe acorduri internaționale și plasarea procesului de investiții internaționale într-un cadru analog vor favoriza creșterea economică durabilă. Aceste orientări vor determina în fapt o creștere a productivității prin îmbunătățirea repartiției resurselor între sectoare și țări, contribuind astfel la progresul permanent al nivelului de viață.

În ciuda obiectivelor stabilite în cadrul Rundei Uruguay, presiunile protecționiste continuă să se manifeste. La ora actuală, SUA și Japonia sunt m mod deosebit tensionate de aceste presiuni, dar ele nu constituie o excepție.

Evoluția cursului valutar, politicile de concurență, investițiile directe, protecția mediului și normele de muncă sunt probleme care se analizează în cadrul diferitelor organisme internaționale, inclusiv OCDE. Este strict necesară găsirea unor soluții pentru aceste probleme, inclusiv pentru atenuarea tensiunilor care opun interesele celor două mari puteri economice. Aceste soluții trebuie să fie compatibile cu o abordare multilaterală și deschisă, bazată pe acorduri internaționale, care reprezintă singura cale care poate duce la o deschidere sporită a piețelor, la concurență și la o alocare mai eficientă a resurselor la nivel internațional.

Crearea și menținerea unui mediu macroeconomic stabil favorizează o creștere economică susținută. Rezultatele obținute m lupta împotriva inflației trebuie menținute în continuare. 0 sarcină dificilă este aceea de reducere a deficitelor bugetare și a raportului datorie publică / PIB, având m vedere creșterea așteptată a obligațiilor bugetare care derivă din procesul de îmbătrânire a populației.

Succesul pe termen lung presupune ca soluțiile date problemelor pe termen scurt să fie compatibile cu obiectivele pe termen lung.

Există o serie de riscuri legate de posibilele consecințe negative ale fenomenelor care au afectat piețele valutare (deficite bugetare importante înregistrate într-o serie de țări, practicarea unui nivel al dobânzilor peste cel estimat, existența unor cheltuieli de consum mai modeste decât cele prevăzute). Se impune ca aceste riscuri să fie prevenite, pentru a asigura o creștere neinflaționistă fiind necesar ca în țările în care marjele de resurse neutilizate au fost resorbite sau au fost sensibil diminuate, politica monetară să frâneze cererea iar în țările unde aceste marje au rămas importante și riscul de inflație este redus, politica monetară să favorizeze o redresare a activității economice.

Ținând cont de decalajul pozițiilor conjuncturale, presiunile exterioare se pot traduce printr-o creștere a dobânzilor la un nivel superior celui justificat de situația economiei naționale. Pentru marile economii unde talia relativă a sectorului expus are o importanță mai redusă, nu este de dorit să se facă din raportul de schimb un obiectiv de politică monetară. Cu toate acestea, chiar și în aceste economii, raportul de schimb trebuie să se constituie într-un indicator important pentru elaborarea politicii monetare, alături de alte variabile economice și financiare.

Suportabilitatea sau puterea financiară a asigurării se află în corelație cu dezvoltarea economică și venitul real, iar interesul este potențat de nivelul de cultură și de instruire, de relațiile de proprietate și de alți factori.

În situația actuală, pornind de la sistemul de indicatori utilizați pentru determinarea orientării corecte a politicii monetare se pot desprinde următoarele concluzii:

– în SUA, autoritățile monetare vor trebuie să țină sub control presiunile inflaționiste, fiind pregătite pentru o nouă creștere a ratei dobânzilor la creditele pe termen scurt în cazul în care economia va da semne în continuare de "supraîncălzire" sau dacă deprecierea cursului de schimb va prefigura un risc în termeni de inflație;

– în țările în care au intervenit importante deprecieri ale cursului de schimb și a căror economie este mai susceptibilă la influențe exterioare în raport cu economia americană (în special Italia, Marea Britanie, Spania, Mexic și Suedia) va trebui să se manifeste o prudență sporită în conducerea politicii monetare pentru a evita ca deprecierea monetară să inducă o spirală inflaționistă prețuri-salarii;

– în cazul în care economia germană își va menține ritmul ridicat de creștere în ciuda aprecierii mărcii, o creștere a ratei dobânzilor pare inevitabilă;

– în Franța se impune o scădere a dobânzilor la creditele pe termen scurt pentru a se apropia de nivelul practicat în Germania, astfel încât tensiunile pe piața valutară să se diminueze;

– în Japonia, având în vedere potențialul de resurse neutilizate, creșterea cererii interne prognozată de analiști și ajustarea aflată în curs a bilanțurilor băncilor, va fi convenabilă utilizarea cu suplețe a marjei limitate care mai există în direcția reducerii dobânzii pe termen scurt, cu excepția cazului în care va interveni rapid o corecție netă a supraevaluării cursului de schimb pe piața valutară.

Pe termen lung este necesară întărirea credibilității angajamentelor guvernelor m favoarea unei politici monetare neinflaționiste, ceea ce va permite reducerea primelor încorporate în dobânzile bancare, care reflectă prin nivelul actual inclusiv riscurile viitoare legate de inflație și crearea în acest mod a unui context favorabil luării deciziilor de afectare a resurselor și de noi investiții. Pe această cale vor apărea sporuri ale productivității iar instabilitatea piețelor financiare va fi atenuată.

Există măsuri care pot aduce o contribuție pozitivă în această direcție și care sunt în mod special recomandabile. S-au înregistrat progrese importante în numeroase țări în direcția controlului inflației ca obiectiv clar formulat în cadrul politicii monetare. Țări ca Marea Britanie, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă și Suedia au definit marje explicite pentru inflația admisibilă iar multe altele, cum ar fi Germania, Franța, Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Suedia au anunțat obiective privind inflația pe termen mediu. Există însă și țâri care au optat pentru o veritabilă blocare a cursului de schimb în raport cu țările cu inflație redusă.

Marea autonomie de care se bucură băncile centrale în conducerea operațiunilor lor întărește presiunile instituționale în favoarea menținerii stabilității prețurilor de exemplu în unele țări ale Uniunii Europene și în Noua Zeelandă. Progresele realizate în această direcție au întărit reputația acestora și au contribuit la o mobilizare a susținerii opiniei publice, de care depinde m ultima instanță respectarea acestor angajamente.

Pe de altă parte, finanțele publice continuă să joace un rol important în economiile statelor lumii. Deficitele bugetare cronice și creșterea raportului datorie publică / PIB în unele țări indică faptul că actualele politici bugetare nu pot fi menținute în continuare. In multe state se iau măsuri de preîntâmpinare a acestor probleme, dar eforturile trebuie menținute și chiar accentuate. în țâri ca Italia, Canada, Spania și Suedia, preocuparea determinată de creșterea deficitelor s-a manifestat prin introducerea unor prime adiționale la dobânzile bancare nete și prin presiuni asupra raportului de schimb în sensul scăderii acestuia. În SUA, deficitele bugetare cronice, conjugate cu o rată modestă a profitului în sectorul privat, antrenează o creștere continuă a îndatorării externe nete.

0 reducere a deficitelor va antrena creșterea venitului național, ceea ce va diminua presiunea îndreptată m sensul creșterii nivelului dobânzilor, va permite mărirea volumului investițiilor și vă promova o creștere durabilă pe termen mediu. În același timp, ea va duce la sporirea credibilității angajamentelor oficiale în materie de stabilitate a prețurilor. Ținând cont de angajamentele pe termen mediu în materie de pensii și cheltuieli de sănătate, cheltuieli care se vor accentua pe măsura îmbătrânirii populației, eforturile de asanare a actualelor deficite bugetare devin imperative.

Posibilitatea unei creșteri a fiscalității fiind strict limitată în majoritatea țărilor datorită aversiunii mediilor politice față de orice mărire a impozitelor, dar și din cauza agravării distorsiunilor economice generate de o astfel de măsură, este evident că ajustările trebuie făcute cu predilecție în domeniul cheltuielilor.

Așa cum rezultă din estimările analiștilor OCDE, economia mondială se află într-o perioadă de expansiune sub semnul mondializării, cu predilecție în domeniul financiar. Această conjunctură favorabilă trebuie exploatată atât la nivel macroeconomic prin luarea unor măsuri de ajustare care să așeze pe baze mai solide finanțele publice, cât și la nivel microeconomic.

Ținând cont de starea actuală a economiei mondiale, numărul de societăți de asigurare nu poate fi caracterizat ca fiind prea mic sau prea mare, acest lucru trebuind judecat în funcție de alte criterii, forța financiară fiind unul dintre cele mai importante.

Analiza pieței asigurărilor din Republica Moldova conduce la următoarele concluzii:

– Subcapitalizarea este determinată de existența unor reglementări în mare majoritate depășite, limitele minime de capital neținând cont de rata inflației din această perioadă;

– Concurența dintre societățile de asigurări este în creștere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată pe piață, datorită concentrării pieței în jurul unui număr relativ restrâns de societăți;

– Oferta de asigurări este puternic concentrată în jurul a 15 societăți care domină piața;

– Experiența managerială și profesională în domeniu este de asemenea limitată; dat fiind numărul redus de personal specializat în asigurări și reasigurări unele companii au început și au reușit să organizeze la nivelul lor cursuri de formare a personalului;

– Cererea potențială este ridicată având m vedere numărul mare al populației și al proprietăților existente. Cererea efectivă este redusă, motivul constituindu-1 veniturile modeste ale populației și necunoașterea tuturor avantajelor oferite de asigurare. Dat fiind că este în mod decisiv influențată de progresul economic, cererea este concentrată în zonele cu potențial economic ridicat și la grupele de populație cu venituri peste medie;

Sub aspect calitativ, trebuie remarcată tendința de diversificare a ofertei, concretizată în introducerea pe piață a unor produse noi, urmărindu-se astfel adaptarea la nevoile clienților. Un rol decisiv în acest proces îl au societățile cu capital străin care și-au dezvoltat produsele pe piețele țărilor dezvoltate, precum și brokerii internaționali care oferă, în special asigurătorilor, noi tipuri de polițe pentru clienții lor.

Pe piața asigurărilor, caracterul concurenței – perfectă sau imperfectă – se reflectă prin: omogenitatea produsului (formei) de asigurare, transparența pieței, atomizarea pieței, libertatea de mișcare (intrare-ieșire) a agenților pe piață, descentralizarea ideilor.