Asigurarea Obligatorie In Sistemul DE Asigurari. Rolul Ei In Acoperirea Riscului

ASIGURAREA OBLIGATORIE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI.

ROLUL EI ÎN ACOPERIREA RISCULUI

CUPRINS:

Introducere

Dezvoltarea societății este marcată de efortul oamenilor pentru propria lor existentă și pentru propria lor apărare în fața unor evenimente care le pot periclita existența și devenirea.

Viața oamenilor nu este întotdeauna senină. Indiferent câtă grijă se acordă evitării problemelor sau protejării bunurilor niciodată, nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele evenimente negative (calamități ale naturii, accidente, pierderea sau micșorarea capacității de muncă în urma unor boli sau a bătrâneții) implică traume psihice sau pierderi financiare semnificative.

Cu toate acestea, oamenii doresc să se bucure de propriile lor locuințe, să-și conducă autoturismele, să zboare cu avionul, să navigheze fără să se teamă de potențialele probleme care pot apărea. Asigurarea a apărut din nevoia de protecție a omului în fața unor pericole și pentru găsirea soluțiilor adecvate de înlăturare a lor.

Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite încă în antichitate și datează de circa 6500 de ani. Meșteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivității.

Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înțeleptul legislator Solon a obligat societățile politice și meșteșugărești să constituie un fond comun alimentat prin cotizații lunare, destinat să repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaște.

In Roma antică s-a constituit o asociație de înmormântare pe baza unui Regulament al Colegiului funerar din Lavinium care funcționa pe baza unor cotizații de înscriere și a unor plăți periodice. Membrii asociației aveau astfel asigurate, la deces un rug și un mormânt.

Unele forme ale asigurării de bunuri sunt cunoscute încă din orânduirea sclavagistă, sub diferite forme. Astfel, pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea expediției aflată în pericol ( cauzat de naufragiu, furtună, eșuare, etc.) erau repartizate în mod proporțional, fiind suportate de toți participanții la expediție, pe principiul avariei comune. Aceste principii au fost cuprinse în legislația maritimă a insulei Rhodos încă din anul 916 înainte de Christos și se mențin până în zilele noastre. Au fost codificate în colecția de reguli York-Anvers elaborată în anul 1890 și a fost modificată în anii 1924 și 1950.

Alte surse documentare ne oferă și alte aspecte din istoria asigurărilor, astfel cele mai vechi asociații mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodării care acopereau, pe principiul reciprocității, daunele din pierderile de animale. Primele operațiuni de asigurare maritimă au apărut în porturile italiene în sec al XIV.

O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine apărut în Franța în sec al XVII-lea și răspândit apoi în Olanda, Anglia și Germania. Sistemul era bazat pe principiul asigurărilor de viață dar participanții primeau în locul sumelor asigurate rente viagere.

In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare împotriva riscurilor de foc și apă a cărei funcționare se baza pe plata unor cotizații anuale. Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoția la finele secolului al XVIII-lea.

In anul 1832, Albert Masius a întemeiat , prima mare societate germană de asigurări pentru vite, bazată pe principiul mutualității.

Dezvoltarea traficului de călători pe calea ferată a condus la apariția în Anglia a primei societăți de asigurare specializată în acest domeniu, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Asigurarea maritimă și asigurarea împotriva riscului de incendiu a fost marcată de înființarea , în anul societății Assienda Assiguratrice, societate care a funcționat și pe teritoriul României după anul 1830.

Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită și practicată pentru prima dată în Franța și se referea la acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai și trăsuri. Asigurarea s-a extins și la răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaților ori terțelor persoane.

In Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de societățile de asigurare engleze. In anul 1852, din inițiativa lui Benjamin Franklin a luat ființă Societatea pentru asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu – Philadelphia Contributionship. Elizur Wright a creat mai multe întreprinderi de asigurări americane și a susținut legiferarea controlului statului asupra societăților de asigurări; a contribuit la elaborarea unei metode de calcul corecte a rezervei de prime la asigurările de viață și a unor tabele corespunzătoare, necesare în practica asigurărilor de viață.

La începutul secolului al XIX-lea existau în lume 30 de societăți de asigurări, respectiv 14 în Anglia, 5 în Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franța și câte una în Olanda, Elveția și Austro-Ungaria. In anul 1900 erau în jur de 1272 de societăți de asigurare iar în anul 1969 activau în jur de 9700 de case și societăți de asigurare în 71 de țări. Aceste societăți de asigurare activau 2676 în domeniul asigurărilor de viață, 6036 în domeniul asigurărilor de bunuri iar 962 de societăți practicau tot felul de asigurări.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Ea prezintă noțiuni generale despre asigurarea obligatorie,rolul asigurării ei in acoperirea riscului, contractul de asigurare, rolul asigurării in acoperirea riscului, clasificarea si riscul asigurarii.

Primul capitol evidentieaza notiunea de asigurare, trăsăturile si funcțiile asigurarilor cât și clasificarea si necesitatea acestora.

In capitolul doi am prezentat contractul de asigurare, cuprinsul contractului, caracterele juridice care se folosesc la formarea contractului de asigurare cât și prezentarea situațiilor în care se poate modifica perioada de valabilitate a contractului de asigurare.

In capitolul trei m-am axat in totalitate pe asigurarea obligatorie si rolul ei in acoperirea riscului, prezentând notiunea de risc, clasificarea acestuia cât si riscul in asigurări.

Ultimul capitol destinat studiului de caz unde mi-am ales sa studiez asigurarea obligatorie de respundere civila (RCA) cat si despre Aspecte teoretico-metodologice

Capitolul I -Notiuni generale privind asigurarile

Primele forme de asigurare se întâlnesc încă înainte de secolul al XIX-lea, respectiv un fel de întrajutorare reciprocă a membrilor aceleiași comune la decesul vitelor denumită în limbajul vremii Hopșa. Astfel, în cazul accidentării unei vite, aceasta era tăiată iar carnea era împărțită între locuitorii din aceeași comună, fiecare plătind o sumă de bani pentru parte ce-i revenea. In felul acesta proprietarul sinistrat își acoperea în totalitate sau în parte paguba suferită

Breslele din Transilvania, înființate în secolul al XIV-lea au fost primele organizații care au practicat o formă de asigurare pe principiul mutualității și întrajutorării. Aceasta se referea la asigurări de viață și potrivit clauzelor fiecare membru era obligat să plătească o taxă de înscriere iar apoi cotizații periodice. Sumele astfel strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile de înmormântare pentru membrii săraci ai breslei, precum și pentru plata de ajutoare pentru familia decedatului atunci când aceștia rămâneau fără mijloace de trai.

In timp au luat ființă și s-au dezvoltat asociații pentru stingerea incendiilor care funcționau cu aportul și în favoarea mai multor comune învecinate. Se menționează, astfel, o Casă de incendii organizată la Brașov în anul 1744. Principiul de funcționare era cel al creării unui fond comun prin contribuția trimestrială a fiecărui membru al Casei, din care se despăgubea cel care suferea de pe urma unui incendiu.

O instituție de asigurare pentru incendiu s-a creat și în Sibiu la inițiativa magistraturii orașului în anul 1823 dar în anul 1864 când statutul său fusese definitivat numai jumătate din proprietarii de imobile și-au dat adeziunea pentru crearea ei.

In secolele XIX și XX o dată cu dezvoltarea societății și cu creșterea gradului de complexitate a activităților desfășurate a sporit și interesul oamenilor pentru acțiunea de asigurare. Prima organizație de asigurare propriu zisă s-a constituit la Brașov în anul 1844 de către Asociația Meseriașilor sub denumirea Institutul Național de Pensii din Brașov, având caracter specific de asigurări de viață. Condițiile istorice din Transilvania au permis ca sub influența unor mari societăți de asigurare ale timpului (Assicurazioni Generali și Riunioni Adriatica di Sicurta), a căror rază de acțiune s-a marit și în această parte a țării noastre, populația din această parte a României să cunoască mai înainte decât cea din alte părți ale țării, instituția de asigurare.

In a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea o dată cu dezvoltarea economică a țării, s-a dezvoltat și sectorul asigurărilor apărând în peisajul economic o serie de societăți de asigurare cum ar fi Transilvania-1866, Dacia-1871, România-1873, Naționala-1882,Generala-1887, Agricola-1906, Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare- anul 1881 prin fuzionarea societăților Dacia și România a luat ființă societatea Dacia-România care în preluat societatea Patria.

In anul 1887 în Brăila, cercurile comerciale din Brăila și Galați în colaborare cu Banca Marmorosch Blank înființează societatea de asigurări Generala având ca ramură principală asigurarea transporturilor maritime în special a celor de cereale. A întreținut relații bune cu societăți de asigurare străine printre care Assigurazioni Generali din Trieste, care de altfel a și subscris capital la înființarea ei. După mutarea sediului în București, societatea de asigurări Generala și-a diversificat operațiunile de asigurare în special în ramura asigurărilor de viață, având în preajma primului război mondial o situație financiară prosperă.

In Transilvania o activitate deosebită au desfășurat societățile de asigurare Transsylvania și Banca Generală de Asigurări devenită mai târziu Prima Ardeleană. In anul 1921 sediul societății Prima Ardeleană s-a mutat la Cluj, aceasta constituind prima societate anonimă de asigurări a românilor din Ardeal. Capitalul acestei societăți s-a mărit cu aportul altor două societăți Dacia-România și Naționala.

In anul 1923 s-a constituit societatea de asigurări Asigurarea-Românească care a avut o ascensiune rapidă prin introducerea asigurărilor populare de viață fără examinare medicală.

De remarcat este faptul că până la primul război mondial societățile de asigurare străine participau doar ca acționari la societățile de asigurare românești, după anul 1918 acestea și-au deschis agenții și sucursale proprii: Sun din Londra, Adriatica din Trieste, Danubiana, etc. Începând din anul 1940 s-a înregistrat o masivă pătrundere a capitalului german pe piața românească prin societăți ca Victoria, Vatra-Dornei, Allemania, Dacia-România, Naționala, Steaua-României, Transylvania.

In anul 1930 în România existau 44 societăți de asigurare. In urma concurenței din piață în anul 1936 mai funcționau doar 23 de societăți de asigurare.

In ceea ce privește intervenția statului în sfera asigurărilor se remarcă faptul că în anul luat ființă Casa de asigurări a Ministerului de Interne care a fost reorganizată în anul 1936 iar in anul 1942 s-a constituit Regia Autonomă a Asigurărilor. Prin Legea nr. 216 din anul luat ființă Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări și reasigurări, care funcționa pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului.

Caracteristic în funcționarea acestei instituții a fost larga cuprindere în asigurare a riscurilor și introducerea unor foea unor forme de asigurare obligatorii cum ar fi asigurarea de răspundere civilă a proprietarilor de autovehicule pentru transportul, cu plată, de mărfuri și persoane, asigurarea pompierilor militari pentru cazurile de deces, infirmitate și boală, asigurarea clădirilor, a recoltelor, a inventarului agricol contra incendiului, inundației și grindinei. De altfel, în deceniul al 4-lea al secolului XX s-a înregistrat de extindere a asigurărilor în România prin practicarea tuturor formelor de asigurări cunoscute din cadrul fiecărei clase de asigurare, sigur în mod inegal in diferite domenii de activitate.

Perioada comunistă întinsă pe o perioadă de 45 de ani a adus mutații importante în economia și societatea românească. In primul rând reținem etatizarea și socializarea proprietății, instituirea conducerii centralizate a economiei și societății, subordonarea economiei conducerii politice a partidului unic, trecerea de la economia de piață la economia planificată, dirijată de la nivel central, etc.

Sectorul asigurărilor a traversat o perioadă de prefaceri, de transformări, unele pozitive altele impuse de calitatea de monopol pe care statul a impus-o. Un prim pas s-a făcut în anul 1948 când societățile de asigurări au fost naționalizate și trecute în proprietatea statului. Întregul lor portofoliu și rezervele tehnice și matematice au trecut în proprietatea Societății de Asigurare Sovieto-Române Sovromasigurare. De altfel în anul luat ființă și Întreprinderea se Stat pentru Reasigurări, prin reorganizarea Regiei Autonome a Asigurărilor.

In anul 1952 s-a creat Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS, care a preluat activitatea Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări Si a introdus în practică asigurarea prin efectul legii. Societatea Sovromasigurare avea în practică asigurările facultative. In anul 1953 societatea Sovromasigurare s-a lichidat, portofoliul ei fiind preluat în întregime de ADAS.

ADAS practica asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă sub două forme juridice:

asigurări prin efectul legii;

asigurări facultative.

Asigurările prin efectul legii aveau la bază interesul economic și social al întregii

societăți pentru apărarea și conservarea avuției naționale, menținerea continuității activității economice și sociale și protejarea victimelor accidentelor.

In baza legii, erau cuprinse următoarele forme de asigurare:

asigurarea locuințelor persoanelor fizice pentru cazurile de calamități naturale;

asigurarea animalelor din gospodăriile cetățenilor;

asigurarea de accidente a călătorilor pe mijloacele de transport rutier, feroviar, aerian, maritim și fluvial;

asigurări de răspundere civilă auto a proprietarilor de autovehicule.

Asigurările facultative erau destinate completării asigurărilor prin efectul legii și

cuprindeau :

asigurări de bunuri pentru cazurile de avarie, distrugere, furt a bunurilor persoanelor fizice;

asigurări de persoane pentru cazurile de invaliditate, supraviețuire, deces și alte evenimente;

asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse terților, pagube constând în avarierea sau distrugerea unor bunuri, precum și vătămare corporală a unor persoane.

ADAS a practicat operațiuni de reasigurare privind asigurările maritime și de aviație.

O dată cu trecerea la economia de piață și sectorul asigurărilor a intrat într-un proces de profunde transformări.

Începând cu 1 ianuarie 1991 ADAS și-a încetat activitatea. Portofoliul de asigurări și patrimoniul acestei societăți a fost preluat de primele 3 societăți de asigurări pe acțiuni, nou constituite cu capital integral de stat ( Asigurarea Românească, Astra și Carom).

Asigurarea Românească s-a constituit pe rețeaua organizatorică a fostei ADAS cu sediul central în București, cu sucursale, filiale și reprezentanțe în toată țara. A preluat cea mai mare parte a portofoliului, a capitatului social și aproape întreaga bază materială a fostei Administrații a Asigurărilor de Stat. Societatea a preluat activele aferente asigurărilor facultative de viață, cele aferente asigurărilor prin efectul legii, asigurărilor facultative de autovehicule și a altor asigurări facultative.

Astra – cu sediul central în București dispune de filiale în țară și străinătate. A preluat activele și pasivele corespunzătoare de la societățile mixte cu participare ADAS din străinătate, cele aferente asigurărilor și operațiunilor de reasigurare în relațiile cu străinătatea dar dezvoltând mereu și alte forme de asigurare cerute în piața românească a asigurărilor. Societatea dispune la ora actuală de o rețea de sucursale și filiale extinsă în întreaga țară. In vara anului 2000 societatea și-a introdus în portofoliu și practicarea asigurărilor de viață cu acumulare de capital.

Carom- a fost înființată cu un profil deosebit, respectiv efectuarea unor prestații specifice solicitate de celelalte societăți de asigurare cum ar fi constatarea daunelor, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor urmând a recupera cheltuielile efectuate de la societățile de asigurare care i-au dat mandat reținându-și comisionul aferent. In ultima perioadă de timp activitatea societății a scăzut simțitor, societățile de asigurare, efectuându-și cu specialiști proprii constatările de daune pentru asigurările din portofoliu, atât cele care vizează asigurările interne cât și cele care vizează asigurările externe.

După anul 1990 au apărut în peisajul pieței asigurărilor din România o serie de societăți de asigurări cu capital privat o parte cu capital integral românesc, o parte cu capitat mixt românesc și străin, o parte cu capital integral străin toate încercând să acapareze cât mai mult din piața de asigurări românească.

Societatea de asigurări Româno-Germană UNITA S.A. a fost creat în anul 1990, ca S.R.L. dar ulterior a devenit societate pe acțiuni. Are capital german și românesc iar sediul central se află în Timișoara. Inițial societatea a practicat numai asigurări de viață cu acumulare de capital. La ora actuală se practică întreaga gamă de asigurări cerute în piața asigurărilor.

Compania internațională de asigurări Metropol S.A. a fost înființată în anul 1991 cu capital integral privat. A practicat întreaga gamă de asigurări. La aceasta data societatea este lichidata.

Societatea de asigurări AGRAS S.A. înființată pe lângă Banca Agricolă, practică în special asigurări de culturi agricole, asigurări de animale dar și alte forme de asigurări facultative (de bunuri, de clădiri, de avarii auto, de persoane altele decât cele de viață, de răspundere civilă).

Societatea de asigurare-reasigurare ARDAF S.A. înființată în anul 1992 pe lângă Banca Dacia-Felix. Societatea are o rețea de sucursale și agenții răspândită în întreaga țară și practică întreaga gamă de asigurări cerută de piața românească. In anul 1998 ARDAF a absorbit Societatea de asigurări de viață-Felix S.A.

Societatea de asigurare-reasigurare “ Ion Tiriac” ASIT S.A. a luat ființă în anul 1994 și practică toată gama de asigurări non-life la un înalt standard profesional. Are o rețea de sucursale și agenții răspândită în întreaga țară. In anul 2000, capitalul majoritar a fost preluat de grupul german ALLIANTZ.

Societatea de asigurare-reasigurare OMNIASIG S.A. a luat ființa pe lângă Banca Română de Comerț Exterior BANCOREX, dezvoltându-se foarte rapid pe infrastructura acesteia și pe puterea ei financiară. Practică toată gama de asigurări non-life inclusiv asigurări de culturi agricole și de animale. In anul 1998 s-a înființat OMNIASIG- asigurări de viață care are în portofoliu numai asigurări de viață cu acumulare de capital

Conceptul de asigurare

Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a oamenilor și a averilor agonisite de-a lungul vieții acestora. In decursul vieții, oamenii acumulează o serie de bunuri, valori toate adunate cu efort și sacrificii dar care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, cutremur, furt sau alt cataclism. Refacerea bunurilor pierdute într-o perioadă scurtă de timp pentru ca traiul zilnic să poată fi reluat nu se poate face decât prin asigurare.

La fel, individul se poate confrunta cu pierderea capacităților sale de muncă, integritate fizică și deci imposibilitatea desfășurării unei activități și lipsa unui venit la nivelul avut anterior.

Împrumutul pentru construirea sau cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de după pensionare se pot realiza tot prin asigurare.

Observațiile statistice evidențiază faptul că evenimentele, pericolele generate de factori naturali sau de activități umane într-un teritoriu determinat sunt periodice, mărimea pagubelor putând fi evaluate doar cu aproximație. Incertitudinea constă în faptul că nu pot fi identificați subiecții (persoane fizice sau juridice) asupra cărora planează pericolele respective, intensitatea și momentul producerii evenimentului.

Prin măsurile luate în decursul dezvoltării societății, omul a încercat să se pună la adăpost de consecințele unor evenimente nedorite. Cu toate acestea a rămas neputincios în fața unor catastrofe naturale generatoare de mari pagube. Incă din antichitate oamenii au fost preocupați de a preveni dar mai ales de a suporta în comun pagubele suferite de unii membrii ai comunității, atât daunele materiale cât, mai ales, consecințele financiare ale accidentelor și deceselor membrilor comunității.

Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, altfel spus acela de a-i ajuta pe cei care suferă o pagubă sau care sunt implicați într-un accident.

Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.

Asigurarea are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite cu care se confruntă unele persoane sau firme. Asigurătorii nu acoperă riscurile speculative care pot conduce la câștiguri financiare.

Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de firmele sau persoanele care au subscris prime de asigurare. In schimbul primelor de asigurare alocate acestor fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ mai mari în cazul în care deținătorul poliței va suferi un prejudiciu a cărui cauză face parte din riscurile asigurate. Fiecare deținător de poliță trebuie să contribuie la fondul de asigurare în mod proporțional cu probabilitatea de risc, precum și cu valoarea probabilă a efectelor acestuia.

Asigurarea – constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui mare număr de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile dar nesigure.

In vederea limitării și mai ales a compensării pierderilor materiale produse de diferite calamități naturale sau sau a celor financiare produse de accidente sau boli persoanelor care desfășoară o muncă utilă aducătoare de venit familiei, persoanele fizice și juridice ar trebui să-și constituie rezerve materiale și financiare la nivelul valorii bunurilor deținute sau al veniturilor obținute în perioadele de câștig maxim. Acest lucru este neeconomicos și aproape imposibil de realizat.

De aceea s-a dezvoltat ideea de a ceda riscurile care pot produce daune bunurilor deținute de diverși proprietari sau a celor care pot periclita viața sau integritatea fizică a diferitelor persoane fizice aducătoare de venituri familiei –unor companii specializate în asigurări și reasigurări.

La nivelul acestor companii de asigurări și reasigurări se formează sub formă bănească acele fonduri de asigurare din care se acoperă toate daunele produse de riscurile acceptate de compania de asigurare, bunurilor asigurate sau persoanelor acceptate în asigurare. Fondul de asigurare contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse iar prin ajutorul financiar oferit în cel mai scurt timp după o calamnitate, contribuie la extinderea activităților economice.

Mărimea acestor fonduri ar trebui să fie suficient de mare pentru a reuși să acoperă toate pagubele bunurilor și persoanelor protejate în cazul unor fenomene naturale de mare intensitate.

1.2. Trasaturile si functiile asigurarilor

Pentru a fi promovate relațiile de asigurare, trebuie să îndeplinească anumite trăsături caracteristice :

Caracterul aleator al evenimentelor-la care se referă asigurarea. Evenimentul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voința persoanelor implicate în asigurare, fie că acest fapt nu este posibil ( în cazul calamităților naturale-ploi torențiale, cutremur, grindină), fie că legea le interzice provocarea evenimentelor respective ( incendii, accidente corporale, etc.). Pentru a fi asigurabil evenimentul trebuie să fie posibil în viitor cu consecințe întrevăzute, posibil așteptate, totuși nesigur sub aspectul ivirii, a măsurii în care va provoca sau nu pagube, la și sub aspectul localizării și duratei.

Caracterul evaluabil al evenimentelor înseamnă că pentru a fi asigurabil, evenimentul în cauză, trebuie să poată fi cuprins în cercetarea statistică, deci să decurgă după legitățile evenimentelor întâmplătoare, încadrându-se în regulile de calcul al probabilităților. Posibilitatea de evaluare a evenimentelor se referă la numărul de cazuri ce se pot ivi și la volumul pagubelor pe care aceste fenomene le produc. Acest fapt face posibilă stabilirea primelor de asigurare ce urmează a fi plătite de către fiecare persoană fizică și juridică care urmează să fie preluată în asigurare, care va fi mărimea fondului creat la nivelul asigurătorului și volumul pagubelor care vor fi acoperite într-un cadru mutual din acest fond.

Mutualitatea – adică, constituirea și utilizarea fondului de asigurare pe principiul suportării în comun a pierderilor fiecărui membru al comunității formate. Fondul de asigurare se constituie sub formă bănească, prin contribuția unui mare număr de asigurați în scopul înlăturării efectelor nedorite ale evenimentelor asigurate. Uneori, o parte a fondului de asigurare format se mai utilizează și pentru finanțarea unor acțiuni de prevenire a evenimentelor care pot produce distrugeri bunurilor sau persoanelor asigurate. Fondul de asigurare se folosește la efectuarea plăților cu titlul de despăgubiri cuvenite persoanelor asigurate în cazul producerii evenimentului asigurat. Principiul mutualității este operant deși în procesul asigurării nu este posibilă dezdăunarea integrală a asiguratului pentru paguba suferită, cauzele fiind următoarele:

asigurații nu dispun de resurse bănești pentru a suporta primele de asigurare la nivelul acoperirii integrale a pagubelor suferite;

imposibilitatea evaluării în bani a pierderii reale suferite de asigurat sau urmașii acestuia în cazul asigurărior de persoane;

necesitatea cointeresării asigurațior în păstrarea corespunzătoare a bunurilor asigurate sau a intrgrității corporale, tocmai prin despăgubirea parțială a lor în raport cu paguba reală suferită.

Extensia numerică a asiguraților reflectă una din cerințele fundamentale în derularea procesului asigurării, prin aceea că numărul de asigurați trebuie să fie cât mai mare, deoarece calculul primelor de asigurare se face cu ajutorul unor metode statistice, pe baza evaluării și a dispersiei riscului. Existența unui mare număr de asigurați crează condiția pentru constituirea fondului de asigurare la o valoare suficient de mare încât să poată fi despăgubiți toți cei care au suferit pagube din riscurile cuprinse în asigurare.

Echidistanța asiguraților față de risc sau față de un eveniment asigurat. In funcție de distanța pe care potențielul asigurat o are față de incindența de producere a riscului acesta va plăti o primă de asigurare mai mare sau mai mică așa cum va fi și distanța acestuia față de gradul de producere a riscului. Se impune identificarea intereselor similare ale asiguraților pentru a promova o anumită formă de asigurare și dezdăunarea în același fel a asiguraților pentru o anumită categorie de riscuri.

Condițiile promovării relațiilor de asigurare

Promovarea relațiilor de asigurare implică anumite condiții subiective și obiective.

Condiții subiective: a) interesul pentru asigurare

b) suportabilitatea financiară a asigurării

Interesul pentru asigurare al persoanelor fizice sau juridice ar putea fi interpretat prin necesitatea de a identifica, preveni evenimentele generatoare de pagube. Interesul pentru acțiuni de asigurare se află în corelație cu evoluția generală a nivelului de dezvoltare a societății, cu nivelul de cultură și civilizație al societății.

Posibilitățile financiare ale persoanelor fizice și juridice de a suporta plata primelor de asigurare sunt esențiale. Altfel spus, posibilitățile de plată a primelor de asigurare poate determina interesul pentru promovarea asigurării, îl poate amâna sau chiar bloca. Așa se explică unul din motivele pentru care în țările dezvoltate, asigurările sunt mai puternic intrate în uz, în timp ce în țările mai puțin dezvoltate nivelul și sfera activității asigurărilor este mai restrânsă.

Condițiile obiective se referă la caracteristicile impuse evenimentelor pentru a intra sub incidența asigurării. Astfel evenimentele trebuie:

să fie sporadice

să aibă o anumită regularitate

să aibă o extensie teritorială

să se producă în viitor

a) Caracterul sporadic al ivirii sau producerii evenimentelor relevă faptul că în asigurare evenimentele se cuprind selectiv. Numai în măsura în care afectează sporadic, în timp, în teritoriu și ca număr de subiecți, acestea se pot prelua în asigurare

b) Regularitatea relativă a producerii evenimentului care generează pagube, se impune pentru a trezi interesul în ceea ce privește măsurile de protecție prin asigurare pe care cei ce sunt afectați sunt interesați să și le ia.

c) Extensia teritorială a pericolelor pe care le poate genera un eveniment impune măsura asigurării numai atunci când numărul celor periclitați este suficient de mare pentru a suporta financiar constituirea fondului de asigurare iar pe această bază acoperirea pagubelor apărute.

d) Evenimentul potențial asigurabil trebuie să fie viitor, evenimentele petrecute în trecut neputând constitui obiect al asigurării.

Funcțiile asigurărilor

Prin funcțiile sale asigurarea își explicitează rolul, menirea socială, direcțiile și modalitățile de acțiune precum și efectele scontate.

Asigurările au următoarele funcții: funcția de acoperire a pagubelor, funcția de prevenire a pagubelor și funcția financiară.

Funcția de acoperire a pagubelor produse asiguraților de evenimentele cuprinse în asigurare este considerată a fi funcția de bază care prezintă interes atât pentru asigurați cât și pentru economia țării respective.

Pentru asigurați această funcție dă o marjă de siguranță cu privire la protecția bunurilor și a vieții care nu se pot ignora nici de persoanele fizice nici de persoanele juridice.

Asigurarea nu poate preântampina producerea pagubelor și nu poate înlatura consecințele asupra dezvoltării generale dar prin acordarea despăgubirilor sau a indemnizațiilor rezultate din asigurările de persoane se realizează intr-un termen relativ redus refacerea condițiilor de activitate care au existat înainte de producerea evenimentului asigurat sau a capacității de muncă a persoanelor vătămate sau păgubite.

Funcția de prevenire a pagubelor se realizează prin:

a) finanțarea unor acțiuni de prevenire a evenimentelor ce fac obiectul asigurărilor inițiate de societățile de asigurare cu tentă de popularizare pentru prevenirea pagubelor.

b) prin formularea unor condiții de asigurare care să-i constrângă pe asigurati să promoveze acțiuni de prevenire a evenimentelor asigurate si să-i cointereseze în menținerea în bună stare a bunurilor asigurate și a integrității persoanelor asigurate.

Exercitarea acestei funcții se realizează prin prudență în stabilirea, condițiilor de asigurare, coparticiparea asiguratului la suportarea pagubei alături de societatea de asigurare, excluderea de dezdăunare a pagubelor produse din culpa asiguraților, luarea tuturor măsurilor pentru realizarea principiului conform căruia asigurarea nu trebuie să fie sursă de îmbogățire pentru asigurați.

Funcția financiară a asigurării este una din pârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare se face pe parcursul întregului an financiar cu scadențe în anul de referință. Plățile de despăgubiri si sume asigurate se fac treptat pe măsura apariției și argumentării lor la fel pe întregul an financiar. Diferența între încasări și plăți pe parcursul anului de referință poate fi utilizată ca resursă generală de creditare în economiie, fiind constituită în depozite sau disponibilități curente la bănci. Societatea de asigurare poate efectua diverse operațiuni pe seama resurselor mobilizate.

Funcția financiară se manifestă și în contextul raporturilor financiare dintre societățile de asigurare si stat prin intermediul unor pârghii fiscale-plata impozitului pe profit și a altor obligații cu caracter fiscal.

O parte a fondului de asigurare constuit de societatea de asigurare reprezentând mai ales rezerva matematică la asigurările de viață are caracter de permanență, ea fiind consolidată. Ea poate fi utilizată ca sursă de creditare pentru cumpărarea de actiuni ale unor firme având profil variat de activitate.

1.3 Clasificarea asigurarilor

Asigurările prezintă un mecanism complex de înfăptuire și forme de realizare. De aceea este absolut necesară o clasificare a lor.

Criterii de clasificare se stabilesc în funcție de:

regimul juridic,

obiectul și ramura de asigurare,

varietatea riscurilor asigurate,

sfera de manifestare.

1) După regimul juridic:

asigurări prin efectul legii

asigurări facultative sau contractuale

Asigurările prin efectul legii se caracterizează prin faptul că relațiile de asigurare dintre asigurat și asigurător (referitor la drepturi și obligații, tehnici de asigurare, constatarea și evaluarea pagubelor, stabilire despăgubirilor cuvenite, etc sunt reglementate prin acte normative cu caracter obligatoriu.

Asigurări de acest fel se practică în toate țările lumii cu variații de la o țară la alta.

În România între anii 1949 – 1990 asigurările prin afectul legii au avut o sferă largă de cuprindere (asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea clădirilor și construcțiilor aparținând populației, asigurări agricole, asigurări de animale, asigurări de accidente a călătorilor)

După 1990 sfera asigurărilor s-a restrâns, rămânând doar asigurarea de răspundere civilă auto și aceasta cu o altfel de aplicabilitate decât înainte de 1990. O singură caracteristică a acestei asigurări merită reținută – se realizează o completă concordanță între previziunea statistică pe care se bazează calculul primelor de asigurare și producerea evenimentelor asigurate și prin aceasta se minimizează primele de asigurare.

Asigurările facultative – se caracterizează prin faptul că relațiile de asigurare dintre asigurat și asigurător se stabilesc prin liberul consimțământ al părților în baza unui contract de asigurare.

Caracteristicile asigurărilor facultative:

În asigurările facultative se cuprind numai o parte din bunurile sau persoanele asigurabile, nici o formă de asigurare nu poate cuprinde totalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile existente la un moment dat în economie. Gradul de cuprindere în asigurare este foarte diferit de la un bun la altul sau de la o țară la alta.

Suma asigurată se stabilește la dorința asiguratului, de cele mai multe ori cu acordul asigurătorului. In cazul asigurărilor de bunuri ca sumă asigurată se ia valoarea reală a bunului la data încheierii asigurării. La asigurările de persoane, deoarece viața omului este inestimabilă, suma asigurată se stabilește în funcție de posibilitățile materiale ale asiguraților.

In funcție de prima de asigurare pe care asiguratul poate să o plătească, de complexitatea asigurării pe care acesta dorește să o încheie, de perioada în care asiguratul dorește să fie asigurat, de starea sa de sănătate și nu în ultimul rând de activitatea pe care acesta o practică se stabilește suma asigurată a contractului de asigurare.

Favorizează antiselecția riscurilor, pentru că cei care doresc să-și încheie asigurări sunt tentați să plaseze sub protecția asigurărilor riscurile cu probabilitate mare de producere.

Primele de asigurare sunt în general mai mari față de asigurările obligatorii datorită dispersiei mai reduse a riscurilor și a cheltuielilor de administrare mai mari.

Implică efort și cheltuieli de încheiere mai mari;

Prezintă flexibilitate la stabilirea condițiilor de contractare;

2) După obiectul asigurat:

de bunuri

de persoane

de răspundere civilă

de risc financiar

Asigurările de bunuri au ca obiect valorile materiale, animalele posibil a fi distruse de calamități naturale sau de accidente. Ca forme ale asigurărilor de bunuri : asigurarea clădirilor, construcțiilor și a conținutului lor, asig de transport, asig culturilor agricole, asig autovehicolelor, asig gospodăriilor persoanelor fizice, asig de aparatură electronică, etc.

Asigurări de persoane au ca obiect persoanele fizice pentru cazurile de deces, invaliditate permanentă totală sau parțială din accident, de supraviețuire, de atingere a unei vârste, etc. Asigurările depersoane sunt: asigurări de viață și de accidente.

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice pentru pagubele cauzate unor bunuri aparținând unui terț sau vătămarea unui terț.

Asigurările de răspundere civilă au următoarele forme: asigurarea de răspundere civilă auto, asigurarea de răspundere a medicilor, a constructorilor, a proiectantului, a producătorului, a proprietarului, etc.

Prin această asigurare se protejează patrimoniul asiguratului, deoarece când el produce un prejudiciu unui terț asigurătorul și-a asumat răspunderea și intervine în despăgubirea persoanei prejudiciate.

Asigurarea de risc financiar are ca obiect pierderea pe care asiguratul ar putea-o suferi în urma neâncasării obligațiilor financiare pe care clienții săi le au față de acesta și preluarea acestor pierderi de către asigurător.

3) După riscurile asumate (asigurate)se pot întâlni o serie de forme de asigurare, denumirea lor fiind suprapusă cu riscul care se asigură:

asigurare de viață

asigurare de accidente

asigurare de furt

asigurare de incendiu

asigurare riscuri de transport

asigurare de răspundere civilă a persoanei

asigurare medicală de călătorie în străinătate

asigurare de risc financiar

asigurare de pierderi financiare din riscuri asigurate

4.După natura relațiilor dintre părțile implicate în asigurare:

asigurarea directă

coasigurare

reasigurare

Asigurarea directă- este asigurarea propriu zisă, implicând în mecanismul ei părțile între care intervine relația de asigurare, respectiv asiguratul și asigurătorul între care intervine contractul de asigurare.

Coasigurarea – constituie o formă de asigurare directă în care asiguratul încheie contractul de asigurare pentru masa bunurilor asigurabile cu mai multe societăți de asigurare în același timp dar în cotă parte; riscurile preluate fiind greu de asumat de către o singură societate de asigurare.La fel și răspunderea se va face în cote părți dar în plan global satisfăcând pretențiile asiguratului.

Reasigurarea – constituie o asigurare indirectă, de fapt este o asigurare a asigurătorului. Apariția reasigurătorului este o necesitate datorită creșterii valorii bunurilor aduse de către asigurați și o cerință impusă asigurătorului de a face față unor riscuri grele. Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurător o parte mai mică sau mai mare din riscurile asumate de la asigurații săi și primele aferente. Bineânțeles reasigurătorul va participa la plata despăgubirii cu o cotă parte corespunzătoare riscului asumat.

1.4 Necesitatea asigurarilor

Asigurarile au aparut in mod firesc din nevoia de protectie a omului impotriva calamitatilor naturii si impotriva consecintelor accidentelor, precum si din nevoile unor mijloace de existenta  in cazul limitarii sau pierderii capacitatii de munca ca urmare a imbolnavirii sau batranetii.

Calea de urmat pentru evitarea efectelor pagubitoare ale calamitatilor naturale este solidarizarea prin constituirea pe baza de contributie a unor fonduri care sa fie utilizate pentru refacerea bunurilor distruse, intretinerea persoanelor care si-au pierdut capacitatea de munca, deci calea asigurarii.

Experienta a dovedit ca acoperirea pagubelor se poate realiza pe mai multe cai, dintre care mentionam:

acoperirea din fondurile de rezerva ale statului (ceea ce nu este posibil in economia de piata), prin sistemul de autoasigurare, care conduce la blocarea acestor rezerve, deoarece necunoscandu-se momentul producerii pagubelor, persoanele in cauza nu pot folosi aceste fonduri pentru alte destinatii.

constituirea unui fond centralizat, prin participarea unui numar mare de persoane, dirijat de o institutie specializata in domeniu, s-a dovedit a fi buna, deoarece necesita un efort financiar mai mic pentru fiecare persoana in parte si utilizarea acestui fond in perioade cat nu sunt obligatii de plata. Aceasta cale este benefica pentru economia tarii deoarece aceste fonduri pot fi folosite temporar pentru alte nevoi ale economiei tarii, prin acordarea de credite pe termen scurt sau mediu.

Asigurarea este bazata pe PRINCIPIUL MUTUALITATII – fiecare contribuie cu cate o suma mica pentru a se crea un fond care sa se repartizeze celor care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat. Acest principiu sta la baza asigurarii.

,,Asigurarea reprezinta acea operatie economico-financiara ce decurge fie dintr-o obligatie prevazuta de lege, fie dintr-un contract prin care asiguratul se obliga sa plateasca periodic o suma numita prima de asigurare, in schimbul careia asiguratorul isi asuma obligatia ca la producerea riscului asigurat sa plateasca asiguratului sau beneficiarului, despagubirea de asigurare sau suma asigurata".

Premisele dezvoltarii asigurarii sunt:

ordin obiectiv;

ordin subiectiv.

Din conditiile de ordin subiectiv putem arata ca omul sau unitatea economica trebuie sa simtă nevoia de asigurare, si să fie intereseat interesat acoperirea riscurilor cauzatoare de pagube. Cerința de asigurare merge odată cu nivelul de trai al omului cât și cu dezvoltarea nivelului de trai.

O alta conditie este posibilitatea financiară de plată a primelor de asigurare care constituie un punct principal al dezvoltarii asigurarilor in tarile avansate din punct de vedere economic.

Dezvoltarea asigurării este condiționată si determinată de anumite principia si reguli prin care se pot arată:

principiul mutualitatii dupa un principiu bine cunoscut "unul pentru toti si toti pentru unul – care sa participe la formarea fondului de asigurare;

evenimentul asigurat să nu depindă de voința asiguratului dar sa fie intamplator;

la baza asigurarii să existe un numar mare de persoane asigurate, egale amenințate de riscul cuprin in amenințare;

 posibilitatea de ivire a evenimentului producator de pagube sa fie sporadica, dar nici excesiv de rar deoarece in astfel de cazuri nu mai exista interesul asigurat;

Apariția evenimentelor producatoare de pagube trebuie sa fie pe un teritoriu cît mai mare și nu numai in anumite locuri;

evenimentul asigurat trebuie sa fie viitor, ceea ce a trecut este sigur si nu mai poate constitui obiect al asigurarii.

Asigurarile mai pot fi definite ca o reuniune de persoane, ce sunt amenintate de un eveniment cauzator de pagube pentru ele și contribuie cu sume de bani pentru a permite celor ce sunt loviti de acest eveniment sa faca fata consecintelor sale.

Importanta asigurarilor pentru economia tarii si pentru asigurati

Pentru a putea acoperi intr-un scurt timp pagubele produse asiguratilor se va face desfasurarea neintrerupta a procesului reproductiei simple si largite.

Fondul este folosit pentru reproducția simplă care constă in plata despagubirilor pentru reproductia simplă care constă in plata despăgubirilor pentru refacereabunurilor avariate cat si pentru reproductia largită, ce constă in actiuni de prevenire si combatere a evenimentelor asigurate, creditarea economiei nationale.

Rolul asigurărilor este de a acoperi pagubele produse de riscurile cuprinse în asigurare prin acordarea despăgubirii asgurațiilor, având sansa de a reconstrui bunurile distruse, asigurand astfel continuitatea procesului de productie.

Asigurarile influenteaza pozitiv balanta de plati a țării si contribuie la extinderea relatiilor economice internationale atunci cand societatile de asigurari, pe langa asigurarile directe mai efectueaza si operatii de reasigurari.

Asigurarile – ramura creatoare de valoare adaugată

Sistemul Conturilor Nationale face ca în ramura asigurarii se incadreaza companiile de asigurare indiferent de riscurile pe care le acoperă, agentii de asigurare, brokerii de asigurare, serviciile auxiliare ale asiguratorilor, consiliile asiguratilor si organizatiile de expertiza.

Acoperirea riscului de daune ân cursul unei perioade este egală cu indemnizatia de asigurare platită, corectată cu soldul net al rezervelor pentru riscuri subzistente, iar remuneratia activitatii de asigurare reprezinta diferenta dintre primele incasate si indemnizatiile platite. Remuneratia aferenta activitatii de asigurari de viata este egala cu diferenta intre primele incasate de asiguratori si indemnizatiile achitate, plus soldul net al rezervelor tehnice, minus dobanzile aferente acestor rezerve. Rezervele tehnice cuprind rezervele de asigurare propriu-zise constituite pentru acoperirea riscului asigurat, precum si sumele reprezentand economii la asigurarile de viata.

Asigurarile – ramura creatoare de locuri de munca

În economia unei tări, sigurarile sunt importante pentru ca participă la procesul de creare de valoare adaugata, cat si pentru faptul ca ofera locuri de munca pentru un numar mare de persoane.

Concomitent cu cresterea numerica a persoanelor ocupate in asigurari, asistam la sporirea productivitatii muncii acestora, exprimata ca valoare adaugata ce revine in medie pe o persoana ocupata in aceasta ramura. Exemple edificatoare ar fi societatile de asigurari din SUA si Franta.

Asigurarile – ramura participantă la oferta de capital de pe piața financiară

Societatile de asigurari au datoria sa constituie rezerve tehnice la asigurarile de viata si rezerve de prime si de daune la asigurarile de bunuri si raspundere civilaastfel încât sa facă față obligatiilor fata de asigurati.Principalele caracteristici ale rezervelor tehnice la asigurarile de viata sunt:

se constituie in mod treptat, pe masura încasarilor primelor;

platile pentru care se constituie rezerve sunt exigibile la termene indepartate, peste mai multi ani;

rezervele respective ating dimensiuni importante si sunt folosite cu resurse proprii in intervalul de timp cat se afla la dispozitia asiguratorului.

Fructificarea rezervelor de prime si de daune constituite la dispozitia societatilor de asigurari, se face prin plasarea acestora in actiuni, obligatiuni sau participatii ale societatilor comerciale, in bonuri de tezaur, obligatiuni sau alte inscrisuri ale imprumuturilor de stat, depuneri pe termen la banci, acordarea de imprumuturi asiguratilor in contul sumelor asigurate la asigurarile de viata, achizitionarea de bunuri imobiliare.

Societățile de asigurare prin activitatea desfasurată, influentează pozitiv sau negativ, balanta de plati a tarii. Atunci cand societatile de asigurari, pe langa asigurari directe, mai efectueaza si operatii de reasigurare: cedeaza si altor societati o parte din riscurile subscrise de ele si primesc in schimb, riscuri subscrise de alte societati.

Pot apare fluxuri in valută intre tara considerata si tarile partenerilor societatilor de asigurare si reasigurare, o dată cu operțiile de reasigurare ce depașesc cadrul national constand in prime, comisioane, participari la beneficii, despagubiri, primite sau platite. Aceste sume se regăsesc in balanta de plati pe care o influentează pozitiv sau negativ.

Asigurarea – factor de reducere a incertitudinii economice si mijloc de reluare a activitatii vremelnic intrerupte

O dată incheiată asigurarea, persoana fizică sau juridică, amenintată de un anumit fenomen viitor si incert, convine cu o societate specializată ca, in schimbul unor sume de bani, acesta din urma sa preia asupra sa consecintele producerii acelui fenomen. Riscul nu dispare, el doar îsi deplasează efectele de la asigurat la asigurator.

Prin incheierea de contracte de asigurare, nu se reduce numarul riscurilor si nici nu scade forta de distrugere a acestora, dar oamenii sunt mai bine pregatiti sa le faca fata. Pagubele provocate de catastrofe nu mai raman in sarcina celor pe care fortele naturii sau accidentele i-au lovit, ci se repartizeaza, prin intermediul asigurarii, pe toti asiguratii.

Procurand resursele financiare necesare refacerii bunurilor afectate de sinistru, asigurarea face posibila reluarea intr-un termen cat mai scurt a procesului  de productie intrerupt si deci, realizarea reproductiei simple.

Capitolul II – Contractul de asigurare

2.1 Conținutul contractului de asigurare

Contractul de asigurare se definește ca un act juridic prin care o persoană fizică sau juridică, primește calitatea de asigurat și se obligă să plătească o sumă de bani reprezentând prima de asigurare, persoanei juridice numită societate de asigurare, în baza căreia acesta în calitate de asigurător, preia asupra sa riscul ca la producerea evenimentului asigurat să plătească asiguratului sau unui terț ( beneficiar al drepturilor rezultate din asigurare ) o despăgubire, o indemnizație sau sumă asigurată, în limitele stabilite de lege sau convenite de contract.

O definire pe plan juridic, foarte sintetic redată, este aceea conform căreia “prin contractul de asigurare, întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc” – definiție dată de Fl. Bercea în art. Asigurările și lumea afacerilor din Tribuna economică nr 37/94.

In România, contractul de asigurare este reglementat de Legea 136/1995 publicată în Monitorul Oficial 303/29.12.1995, completată de legea 172/2004 publicată în Monitorul Oficial 473/14.05.2004

Prof. Hubert Groutel argumentează faptul că orice contract de asigurare are în principiu 2 funcții, și anume:

funcția de introducere a unui risc într-o mutualitate, prin care în raport cu natura riscului, asigurații se solidarizează în vederea constituirii mutuale a fondului de asigurare, pe seama căruia asigurătorul poate acoperi pagubele survenite.

stabilirea unei legături individuale între societatea de asigurare și purtătorul riscului, care constă în angajamentul reciproc al părților, cu privire la prestație și contraprestație, contractul de asigurare reflectând garanția acestei legături.

Pentru a fi valabil, contractul de asigurare, trebuie să îndeplinească anumite condiții:

capacitatea de a contracta

consimțământul valabil al părților

un obiect determinat

o cauză licită

Capacitatea de a contracta asigurări o au persoanele juridice din momentul înființării și funcționării lor în contextul legii, precum și persoanele fizice care se încadrează între anumite limite de vârstă și având capacitatea deplină de exercițiu.

Obiectul contractului de asigurare îl constituie bunurile, persoanele expuse anumitor riscuri, riscul financiar sau raspunderea civilă a asiguratului. Intr-un cadru mai general obiectul contractului îl reprezintă crearea de obligații pentru părțile implicate ( respectiv asigurător și asigurat sau /și contractant )

Consimțământul părților la încheierea contractului de asigurare este necesar și se circumscrie normelor de drept comun. Pentru a produce efecte legale, consimțământul părților trebuie să nu fi fost dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.

Cauza licită este o condiție esențială pentru ca un contract de asigurare să subziste și să genereze efecte valabile. Prin clauzele sale contractul nu se poate deroga de la legile care privesc ordinea publică și bunele moravuri. Caracterele contractului de asigurare sunt variate, reflectând implicațiile sale pe plan juridic economic, financiar și moral.

Contractul de asigurare este reglementat, pe de o parte de cadrul general derivat din acte normative legale, aplicabile oricărui contract de asigurare iar pe de altă parte de normele speciale corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare ( de bunuri, de persoane, de răspundere civilă ) fără a ignora intențiile și scopul urmărit de fiecare societate de asigurări în parte pe o piață concurențială a asigurărilor.

2.2 Caracterele juridice ale contractului de asigurare

Caracterul consensual – contractul de asigurare implică neapărat consimțământul părților și se încheie în formă scrisă, dovada lui prin martori neefiind admisă .

Contractul de asigurare trebuie să cuprindă unele elemente printre care: datele de identificare a părților implicate: asigurător, asigurat, contractant, data de început și expirarea asigurării ( ziua, luna, anul dacă este cazul și ora de început a asigurării ), obiectul asigurării și caracteristicile lui, riscurile cuprinse în asigurare, sumele asigurate, prima subscrisă a contractului, prima plătită, termenele de plată a tranșelor următoare celei dintâi, limitele despăgubirii cu ocazia producerii evenimentului asigurat, obligațiile asiguratului vizând păstrarea și conservarea bunului asigurat, luarea măsurilor de prevenire și limitare a pagubelor, cazurile în care asigurătorul poate refuza plata sau o poate amâna.

Caracterul sinalagmatic al contractului rezultă din faptul că părțile se obligă reciproc una față de alta, respectiv una să plătească prima de asigurare, iar cealaltă să acorde despăgubirea sau suma asigurată la ivirea evenimentului asigurat.

Asiguratul să obligă să facă declarații de risc exacte, în atenția asigurătorului, atât cu ocazia perfectării contractului de asigurare cât și la producerea evenimentului asigurat și se obligă să plătească primele de asigurare la scadențele stabilite. Asigurătorul își asumă sarcina de acoperire a riscului prin acordarea despăgubirilor corespunzătoare la ivirea evenimentului asigurat.

Caracterul aleatoriu al contractului rezultă din faptul că efectele acestui contract pentru părți depind de un eveniment viitor, nesigur, incert. La încheierea contractului părțile nu cunosc și nu pot evalua riguros avantajele patrimoniale ale contractului. Obligațiile asumate de asigurat și asigurător depind de un eveniment viitor, incert care comportă pentru fiecare din părți o șansă de câștig sau un risc de pierdere. Astfel plata despăgubirilor are loc numai dacă evenimentul asigurat s-a produs, în caz contrar asigurătorul este avantajat el rămânând cu prima de asigurare. Dacă despăgubirea încasată de asigurat este mai mare decât primele încasate de asigurător, atunci avantajul este de parte asiguratului.

Caracterul oneros rezultă din faptul că părțile urmăresc realizarea anumitor scopuri, interese materiale, contraprestații bănești a căror înfăptuire are loc pe întreaga perioadă de valabilitate a asigurării. Asiguratul beneficiază de protecția asigurătorului, care preia asupra sa riscurile asigurate, dar nu în mod gratuit ci în schimbul primei de asigurare plătită de asigurat.

Caracterul oneros al contractului de asigurare nu exclude posibilitatea ca asiguratul să încheie asigurarea în favoarea unui terț care devine astfel beneficiarul asigurării ( în asigurarea de persoane ).

Contractul de asigurare comportă o realizare în timp variabilă, fiind un contract succesiv în funcție de forma de asigurare, de riscurile agreate, de obiectul asigurat.

Asiguratul se angajează să acopere un risc sau un complex de riscuri o perioadă de timp variabilă care poate să fie de o zi în cazul asigurării de asistență medicală pentru călătorii în străinătate, la perioade de 20 – 30 ani la asigurările de viață cu acumulare de capital ( risc de deces și supraviețuire ). Perioada asigurată poate fi și de câteva zile în cazul asigurări de transport, asigurări de aviație, asigurări maritime ( pentru un transport ).

Acest fapt are repercusiuni și asupra încasării eșalonate a primelor de asigurare – mai ales în asigurările de viață.

Contractul de asigurare are valențele unui contract de aderare.

Formularea clauzelor din contract aparține societății de asigurare, asigurații având latitudinea de a le accepta sau nu în totalitate.

In cazul asigurării de bunuri societatea de asigurare aduce la negociere cu potențialul asigurat un proiect de contract a cărui definitivare are loc cu acordul părților.

In țările cu o puternică dezvoltare a asigurărilor, organismele care supraveghează activitatea de asigurare, au impus încadrarea contractului de asigurare, prin conținut și structură, în anumite coordonate juridice de fond și formă.

Contractul de asigurare este unic în raport cu întreaga perioadă de asigurare, chiar dacă plata primei de asigurare are loc în rate subanuale.

Una din condițiile de bază care stă la baza încheierii contractului de asigurare este buna credință. Pe de o parte din partea asiguraților, cu ocazia încheierii contractului, a expunerii la risc a bunurilor și apoi în legătură cu realitatea pagubelor solicitate iar pe de altă parte din partea societății de asigurare în legătură cu clauzele impuse, răspunderea asumată, modul de evaluare a pagubelor și stabilirea despăgubirilor.

Documentul care atestă încheierea asigurării, documentul de asigurare, poartă diferite denumiri: contract de asigurare ( în sfera asigurărilor de bunuri și răspundere civilă ), poliță de asigurare ( în asigurările de viață și în asigurările externe), contract de reasigurare. Documentul de asigurare este foarte bine personalizat. Contractul de asigurare își definește specificul în funcție de ramura de asigurare, de riscurile agreate și de caracterul asigurării: contract de avarii auto, de asigurări a clădirilor și a conținutului, de asigurări a aeronavelor, etc.

Contractul de asigurare este reglementat pe de o parte de cadrul general derivat din acte normative legale, aplicabile oricărui contract de asigurare, iar pe de altă parte de norme speciale corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare (de bunuri, de persoane, de răspundere civilă ) fără a ignora intențiile și scopul urmărit de fiecare societate de asigurare în parte pe o piață concurențială a asigurărilor.

2.3 Mecanismul perfectării contractului de asigurare

Pentru subscrierea contractului de asigurare este necesară parcurgerea unor etape în decursul cărora se stabilesc clauzele, condițiile de subscriere, primele de asigurare și obligațiile părților contractante ale contractului. Aceste etape sunt următoarele :

Intocmirea ofertei de asigurare ( completarea declarației de asigurare)

Perfectarea contractului de asigurare impune asigurătorului să informeze potențialul asigurat asupra produsului de asigurare oferit și a condițiilor de asigurare. Este etapa în care potențialul asigurat își manifestă dorința de a-si proteja bunurile sau viața sa și de a oferi asigurătorului informații despre obiectul care urmează să fie asigurat pentru ca asigurătorul să evalueze riscul.

In mecanismul de perfectare al contractului, primul dialog scris între asigurat și asigurător se realizează prin completarea de către asigurat a declarației de asigurare. Declarația de asigurare cuprinde informații referitoare la elementele de identificare a părților implicate, bunurile ori persoanele care fac obiectul asigurării, date referitoare la risc, suma asigurată, etc.

In țări cu o puternică industrie a asigurărilor declarația de asigurare ține loc de ofertă de asigurare din partea asiguratului, pentru a-i fi preluate sub protecție bunurile caracterizate sau persoana caracterizată.

Mecanismul încheierii contractului poate fi declanșat și de trimiterea unui document de asigurare, a unei cereri de plată a primei de asigurare ( reânoirea unui contract ) ori prin confirmarea de către societatea de asigurare a unei plăți în contul său, plată care vizează tot reânoirea unui contract.

Declarația de asigurare reprezintă de cele mai multe ori un chestionar conceput de către asigurător în care potențialul asigurat răspunde întrebărilor despre datele de identificare ale potențialului asigurat, despre caracteristicile bunului sau ale persoanei care urmează să se asigure, despre condițiile în care este exploatat bunul care urmează să fie asigurat sau despre condițiile în care lucrează persoana care urmează să se asigure și despre riscurile la care potențialul asigurat dorește să fie protejat. Pentru persoanele care doresc să se asigure se declară starea de sănătate, vârsta, antecedente medicale, tratamente medicale efectuate, condițiile de lucru, durata asigurării, etc.

Dacă pe parcursul asigurării intervin modificări în structura de incidență a riscului (exploatarea bunului asigurat, condițiile de lucru a persoanei asigurate sau în starea de sănătate a asiguratului), asiguratul este obligat să anunțe în scris asigurătorul, în cel mai scurt timp.

Declarația de asigurare trebuie să fie precisă, completă și întocmită pe propria răspundere a asiguratului sau contractantului. Dacă se constată că asiguratul a fost de rea-credință în completarea declarației de asigurare, asigurătorul denunță contractul și refuză plata indemnizației de asigurare.

Declarația de asigurare ca act unilateral de voință, nu produce efecte juridice specifice societății de asigurare până când nu a fost acceptată de asigurător. Dacă nu este acceptată , declarația nu este obligatorie și poate fi revocată în mod expres sau tacit.

Evaluarea riscului care urmează să fie preluat de asigurător (analiza ofertei de asigurare)

Această etapă presupune evaluarea ofertei (declarației) de asigurare sub toate aspectele, acordând o atenție deosebită evaluării riscurilor care urmează să fie preluate de către asigurător. Acesta(riscul) prezintă o importanță deosebită pentru compania de asigurări deoarece în funcție de mărimea lui asigurătorul își dă acordul, sau dezacordul pentru a încheia asigurarea și stabilește cota de primă aferentă riscului la care sunt expuse bunurile. Analiza se bazează pe elemente și informații din declarația de asigurare, banca de date a asigurătorului și alte investigații asupra solicitantului asigurării.

In cadrul contractului de asigurare un loc important pe lângă caracteristicile bunului asigurat și datele lui de identificare un loc important îl ocupă interesul asiguratului, riscurile asigurate, suma asigurată și prima de asigurare. Perfectarea contractului de asigurare implică obligații din partea asiguratului a cărui nerespectare blochează încheierea asigurării sau conduce la consecințe juridice în sarcina asiguratului ori la nulitatea contractului dacă acesta este în curs de încheiere. Interesul de asigurare se manifestă prin cererea de asigurare.

Precizările referitoare la risc trebuie să fie clare sub aspectul extinderii răspunderii, încadrării temporale, teritoriale, a cauzelor care le-au generat.

Suma asigurată și forma de asigurare se află în corelație cu valoarea bunurilor asigurate, natura și mărimea riscului preluat.

emiterea poliței de asigurare

Contractul de asigurare se consideră încheiat atunci când asiguratul a achitat prima de asigurare și asigurătorul a emis polița de asigurare. De regulă acordul părților se manifestă concomitent rezultatul fiind înscrisul constatator al asigurării ( contract sau certificat de asigurare de bunuri, respectiv polița de asigurare la asigurările de persoane).

Contractul de asigurare ca de pildă în asigurarea maritimă, de aviație se încheie prin intermediari ( brokeri), mandatari ai asiguratului și respectiv agenți ai societății de asigurare.

De o deosebită importanță la încheierea asigurării este precizarea datei încheierii contractului de asigurare, a momentului intrării în vigoare și a expirării acestuia.

Există forme de asigurare la care momentul intrării în vigoare este diferit de momentul începerii răspunderii. Ex. asigurarea de asistență medicală pentru călătorii în străinătate : momentul intrării în vigoare poate fi data 15.08.2009 – 30.08.2009, dar momentul începerii răspunderii este numai după trecerea frontierei de stat a României respectiv ora 14 și momentul încetării răspunderii este data de 30.08.2009 după reintrarea în țară ora 16; încetarea asigurării are loc la ora zilei de nu se poate dovedi existența și realitatea acestuia.

2.4 Situații care pot interveni în perioada de valabilitate a contractrului de asigurare

2.4.1 Incetarea contractului de asigurare – In mod normal contractul de asigurare cu durată determinată încetează în momentul expirării perioadei pentru care a fost încheiat 30.08.2009.

Contractul de asigurare are în exclusivitate forma scrisă, aceasta fiind singură probă admisă, în lipsa ei nici o altă probă, nefiind admisă.

In legătură cu raporturile de asigurare pot interveni: modificarea, denunțarea, rezilierea, nulitatea, reactivarea și reânoirea contractului de asigurare.

2.4.2 Modificarea contractului de asigurare – pe parcursul valabilității asigurării este posibilă în cazul schimbării împrejurărilor esențiale cu privire la risc, în raport cu regulile precizate în condițiile de asigurare.

Modificarea contractului de asigurare poate avea loc în două circumstanțe. In primul caz, producerea în circumstanțe exterioare contractului, a unor schimbări în raportul de asigurare. In alt caz, una din părțile contractante, produce o deturnare a raportului de asigurare bazat pe buna credință prin declarații frauduloase sau practici neconforme cu conținutul și scopul asigurării.

2.4.3 Denunțarea contractului de asigurare – de către una din părți, poate avea loc în cazuri prevăzute expres în actele normative care reglementează asigurarea. Se pot menționa situații variate, între care: caracterul inexact, nesincer sau incomplet al declarației de asigurare, schimbarea esențială a împrejurărilor în care se manifestă riscul, etc.

Asiguratul poate la rândul său denunța contractul de asigurare în anumite situații ca în cazul în care modificările la contractul de asigurare, comunicate de asigurător sunt apreciate ca fiind inacceptabile. Denunțarea contractului de asigurare produce efecte în viitor și implică după caz restituirea sau nu a primei de asigurare.

2.4.4 Rezilierea contractului de asigurare- poate avea loc ca urmare a faptului că scopul său nu mai prezintă oportunitate pentru părți sau pentru una din ele.

Ex. evenimentul asigurat s-a produs înainte de începerea răspunderii societății de asigurări sau producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, deci asigurarea nu mai are temei. In asemenea situații prima de asigurare plătită în avans pentru perioada ulterioară se restituie asiguratului.

Rezilierea poate interveni și atunci când asiguratul nu a achitat ratele scadente la primele de asigurare sau a depășit termenul de păsuire acordat de asigurător, bunul asigurat a fost înstrăinat, asiguratul refuză modificarea contractului de asigurare la solicitarea asigurătorului sau în alte cazuri prevăzute de actele normative. Rezilierea contractului de asigurare nu generează efecte retroactive ci doar viitoare.

2.4.5 Nulitatea – contractului de asigurare constituie o sancțiune îndreptățită împotriva efectelor care contravin scopului asiguratului. Nulitatea poate fi totală sau parțială și intervine în cazul încălcării prevederilor legale cuprinse în contractul de asigurare, cum ar fi: încheierea unor contracte de asigurare pentru autoturisme avariate sau neînmatriculate, declarații incomplete sau neexacte făcute de asigurat, preluarea unor riscuri excluse, a unor bunuri sau persoane neasigurabile, etc….

Reiese că nulitatea contractului de asigurare constituie o sancțiune de drept civil constând în desființarea cu efect retroactiv a contractului de la data încheierii acestui act, datorită nesocotirii normelor juridice de asigurare

2.4.6 Reactivarea – contractului de asigurare poate interveni în sfera asigurărilor mixte de viață, în cazul în care asiguratul a întrerupt un anumit timp, plata primei de asigurare. După o perioadă de timp, în care asigurarea a fost întreruptă, asiguratul poate relua plata primelor de de asigurare prin reactivarea asigurării. Reactivarea este posibilă datorită existenței rezervei matematice în structura primei de asigurare dar fără a depăși un anumit interval de timp de la întreruperea plății primei de asigurare. Reactivarea poate avea loc fie prin plata primelor restante și menținerea datei de expirare a asigurării, fie prin prelungirea duratei asigurării cu timpul pentru care nu s-au plătit prime de asigurare.

2.4.7 Reânnoirea – contractului de asigurare poate avea loc în cazul asigurărilor încheiate pe o durată determinată, în cazul în care la expirarea perioadei de asigurare, asiguratul își manifestă dorința continuării raporturilor de asigurare în anul următor prin perfectarea corespunzătoare a contractului de asigurare. De fapt, reînnoirea are loc și de drept pentru o nouă perioadă de timp, egală cu cea anterioară, dacă una din părți nu denunță contractul.

2.4.8 Subrogarea – în drepturile asiguratului constituie în fapt o consecință a contractului de asigurare. Mai precis subrogarea constă în substituirea societății de asigurare sau beneficiarului de asigurare în limitele sumei asigurate ( la asigurarea de bunuri și răspundere civilă ) contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Deci, asiguratul sau beneficiarul de asigurare sunt despăgubiți în primă instanță pentru pagubele suferite în baza contractului de asigurare încheiat și a primei de asigurare achitate.

Abia apoi se produce un act de subrogare, dacă evenimentul asigurat s-a ivit cu concursul sau prin fapta ilicită a unui terț.

Subrogarea urmărește în fapt menținerea echilibrului financiar al societății de asigurare între primele încasate și despăgubirile plătite iar pe plan social și moral obligarea terțului vinovat de producerea pagubei la repararea sau acoperirea ei.

Reiese că subrogarea nu poate avea loc în cazul asigurărilor de persoane. Instituirea subrogării presupune ca societatea de asigurare să fi plătit asiguratului indemnizația cuvenită, moment în raport cu care poate opera de drept.

Pe calea subrogării societatea de asigurare dobândește dreptul asiguratului cu toate garanțiile și accesoriile sale, exercitându-și dreptul de acțiune în regres asupra terțului vinovat de producerea pagubei în dauna asiguratului.

Capitolul III- Asigurarea obligatorie si rolul ei în acoperirea riscului

Asigurările au un conținut complex iar formele sub care se perfectează sunt variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune, respectiv: subiectele, părțile implicate, obiectul asigurării, interesul în promovarea asigurării, despăgubirea de asigurare, perioada de asigurare.

Interferențele elementelor sunt redate în următoarea schemă:

ASIGURĂTORUL este persoana juridică (societatea de asigurări) care are ca obiect de activitate realizarea de operațiuni de asigurare și constituirea fondului de asigurare, contractarea asigurării, plata unor despăgubiri (în cazul asigurărilor de bunuri), acoperirea unor prejudicii provocate terțelor persoane (în cazul asigurării de răspundere civilă ) plata sumei asigurate și a altor indemnizații de asigurare rezultate din asigurările de persoane.

In România rolul de asigurător îl au societățile de asigurare autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurătorilor din România.

Un rol important îl au de fapt primele 10 societăți de asigurare, ordonate într-un top subiectiv de Comisia de Supraveghere a Asigurătorilor în funcție de volumul de prime subscrise de acestea. Primele 10 companii de asigurare subscriu 89% din volumul total de prime de asigurare din piața românească de asigurări. Acestea se mai pot grupa funcție de capitalul social sau funcție de profitul brut obținut în anul de asigurare încheiat, după indicatorul marjei de solvabilitate sau eventual după felul și mărimea rezervelor constituite.

Într-o ordine arbitrar stabilită, cele mai importante sunt: ASIROM, ALLIANZ-ȚIRIAC, ING, OMNIASIG, ASTRA-UNIQA, ARDAF, UNITA, AIG, BCR ASIGURARI, etc.

ASIGURATUL este o persoană fizică sau juridică care în baza unor clauze dinainte stabilite și de comun acceptate, intră în relații juridice de asigurare cu asigurătorul. In cele mai dese cazuri asiguratul este persoana fizică sau juridică ce perfectează relația de asigurare în calitate de contractant, efectuează plata primelor de asigurare în vederea constituirii fondului de asigurare și este îndreptățită să solicite asigurătorului despăgubiri pentru pagubele suferite ori suma asigurată în cazul ivirii evenimentului asigurat, având deci calitatea de beneficiar de asigurare.

Calitatea de asigurat desemnează în toate cazurile pe titularul interesului asigurat – în cazul asigurării de bunuri, persoana asupra faptelor căreia poartă riscul – în cazul asigurării de răspundere civilă, persoana pentru a cărei viață și sănătate s-a contractat asigurarea – în cazul asigurării de persoane.

CONTRACTANTUL- constituie o excepție în raportul de asigurare. In această calitate se regăsesc acele persoane fizice sau juridice care au un interes în legătură cu asiguratul și care contractează asigurarea în numele și pentru acesta. De exemplu, în cazul în care giranții unui titular de credit vor garanta cu bunuri proprietate personală creditul pe care titularul l-a contractat, aceste bunuri vor fi asigurate cu un contract de asigurare a cărui contractant va fi titularul creditului și acesta v-a achita și prima de asigurare.

Contractantul își asumă sarcina de a negocia condițiile încheierii asigurării, semnarea contractului de asigurare (încheierea lui) și plata primei de asigurare.

Calitatea de contractant de asigurare poate surveni în asigurările de bunuri, de persoane, de răspundere civilă și în asigurările de risc financiar, dar acest fapt se impune a fi precizat prin condițiile de asigurare.

In asigurările de persoane, calitatea de contractant intervine în două ipostaze :

când contractantul poate asigura și alte persoane devenind prin același contract și asigurat.

când contractantul, deși încheie asigurarea și se obligă la plata primelor de asigurare, nu este el asigurat ci alte persoane ( în cazul în care persoana juridică încheie contract de asigurare de accidente pentru angajații proprii).

Beneficiarul de asigurare – de regulă este însuși asiguratul. In unele situații, prevăzute expres în condițiile de asigurare calitatea de beneficiar o pot avea și alte persoane, specificate expres în contractul de asigurare sau numai în poliță. In asemenea cazuri în polițele de asigurare se vor menționa toți factorii implicați – respectiv asigurătorul, contractantul și, în cazul decesului asiguratului, beneficiarul sumei asigurate.

Beneficiarul asigurării dobândește drept propriu la efectele asigurării. Pe parcursul valabilității asigurării, asiguratul (contractantul) poate modifica beneficiarul asigurării (în cazul asigurărilor de persoane).

In cele mai multe cazuri nu există o delimitare strictă între contractant și beneficiarul asigurării. La asigurările de persoane, contractantul asigurării poate fi în același timp și beneficiarul acesteia. In asigurarea mixtă de viață, dacă asiguratul supraviețuiește la expirarea contractului de asigurare, el este beneficiarul sumei asigurate înscrise în poliță. In cazul decesului asiguratului pe durata valabilității contractului de asigurare, beneficiar al sumei asigurate înscrise în poliță este o terță persoană, de regulă menționată în poliță.

In cazul în care contractantul (asiguratul) nu desemnează o terță persoană care să fie beneficiarul sumei asigurate în cazul decesului său, atunci calitatea de beneficiari ai drepturilor ce decurg din contractul de asigurare o au moștenitorii legali ai asiguratului.

OBIECTE ASIGURABILE

In practica curentă a asigurărilor pot constitui subiecte ale asigurărilor: bunurile, persoanele, răspunderea civilă și riscul financiar.

a) BUNURILE – se pot asigura bunurile a căror valoare se poate cuantifica într-o unitate monetară și care întrunesc toate condițiile cerute de actele normative. Cunoașterea cu exactitate a bunurilor asigurabile prezintă o mare importanță pentru asigurător în vederea stabilirii măsurilor care se cer a fi luate în vederea cuprinderii lor în asigurare. Bunurile se preiau în asigurare de către asigurător în schimbul plății de către proprietar sau contractant a unei sume de bani numită primă de asigurare. La producerea evenimentului asigurat ( calamități, accidente) asigurătorul plătește costul reparațiilor, înlocuirilor părților distruse ale bunului asigurat. In asigurarea de bunuri, despăgubirea nu poate fi mai mare decât suma asigurată și decât valoarea de înlocuire a bunului distrus.

b) PERSOANELE- la rândul lor pot constitui subiecte de asigurare prin aceaa că în schimbul achitării de către asigurat sau contractant a unei prime de asigurare, asigurătorul garantează persoanei ca asigurat, plata sumei asigurate stabilite inițial, în cazul producerii evenimentului asigurat ( deces, boală, invaliditate, supraviețuire)

b)RĂSPUNDEREA CIVILĂ constituie subiect de asigurare prin aceea că asigurătorul preia asupra sa obligațiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea față de o terță persoană (fizică sau juridică) căreia asiguratul i-a pricinuit un prejudiciu (avarierea unor bunuri, decesul unor persoane, vătămare corporală, etc. )

RISCUL FINANCIAR constituie subiect de asigurare prin aceea că asigurătorul preia asupra sa obligațiile de pierdere financiară pe care asiguratul le-ar putea avea în urma neâncasării de către el a obligațiilor financiare de la clienții săi.

INTERESUL ÎN ASIGURARE

Reflectă manifestarea de voință favorabilă promovării raporturilor de asigurare dintre asigurat și asigurător Interesul în asigurare este motivat de risc într-un context social, economic de mediu dar poate constitui și efectul unor acțiuni educaționale precum și al potenței financiare a persoanelor fizice și juridice

In asigurarea de bunuri interesul asigurabil se naște din raporturile persoanei în raport cu un bun asigurabil pe care îl deține sau îl posedă.

Interesul reflectă valoarea pecuniară expusă pierderii, a bunului asigurat sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat sau beneficiar ca urmare a unui eveniment asigurat. Reiese că interesul asigurabil trebuie să aibă caracter economic și să fie evaluabil în bani.

In asigurările de persoane interesul este în strânsă legătură cu evenimentul sau riscul sub incidența căruia se află persoana – decesul, invaliditatea din accident, supraviețuirea. Interesul asigurabil apare ca o opțiune pentru o măsură de prevedere și ca un mijloc de economisire pe termen lung.

In asigurările de răspundere, interesul se referă la patrimoniul celui responsabil, amenințat a fi micșorat în caz de eveniment asigurat cu sumele datorate de asigurat terțului păgubit sau vătămat, pentru acoperirea prejudiciilor de care este răspunzător.

Este de înțeles că fără un interes anume nu poate fi promovată operația de asigurare. In asigurarea prin efectul legii, societatea este interesată în promovarea unor forme de asigurare. Ca urmare interesul în asigurare este impus asiguraților prin efectul legii.

In cazul asigurărilor facultative de bunuri interesul pentru conservarea bunurilor și protejarea lor poate fi promovat de asigurător, de asigurat, de chiriaș, de depozitarul bunurilor, cărăuș.

In asigurările de persoane interesul persoanei însăși în protecția integrității corporale sau vieții, generează asigurarea.

3.1. Notiunea de risc:

Noțiunea de risc este esențială și caracteristică în ansamblul elementelor generale ale asigurării. In societatea umană riscul apare ca un eveniment posibil și nedorit, previzibil sau neprevizibil producător de pierderi materiale sau morale.

Riscul este un eveniment viitor, incert și probabil a cărui producere ar putea provoca diferite pierderi la bunuri sau ar afecta sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața oamenilor ori ar produce pierderi morale.

Riscul are o semnificație de pericol sau primejdie posibilă sau aceea de eveniment incert, posibil și viitor care ar putea afecta bunurile, capacitatea de muncă, sănătatea sau chiar viața oamenilor

Riscurile pot fi provocate de forțele naturii cu caracter accidental ( forță majoră, incendiu, îngheț, inundații, etc.) sau cu caracter premanent (uzură) de forțele umane, ca urmare a intereselor individuale deosebite, influențelor economice sau progresului tehnic imperfecțiunile comportamentului uman

3.2 Clasificarea riscurilor

1) Riscuri generale

Reflectă ideea că în societatea modernă omul se află sub influența unor riscuri variate, care pot fi generate de forțele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiți factori sociali și economici. Forțele naturii pot declanșa calamități cu puternice efecte distructive între care: grindina, ploile torențiale, inundațiile, seceta, înghețul, cutremurele de pământ, incendiile, trăznetul, alunecările de teren, prăbușiri, etc.

Toate aceste efecte distructive afectează bunurile și după caz oamenii. O serie de cauze naturale stau la baza deceselor, bolilor sau îmbătrânirii oamenilor, ori afectează culturile agricole sau starea de sănătate a animalelor.

Un grad mare de risc îl generează și omul prin comportamentul său față de semeni ( prin folosirea necorespunzătoare a mijloacelor tehnicii, a instalațiilor, prin nerespectarea cerințelor de protecție și securitate a muncii, prin acțiunile sale contra legilor, etc.).

La rândul lor o serie de factori economico-sociali ( crizele, șomajul, conjuncturile economice nefavorabile) pot genera efecte negative asupra existenței social-umane.

Sub aspectul cauzelor generatoare, riscurile pot avea

caracter obiectiv, respectiv sunt independente de voința omului

subiectiv, respectiv cele care depind de om și de comportamentul lui.

Riscurile cele mai studiate și care produc cele mai mari daune sunt cele produse de catastrofele naturale și care au o largă răspândire pe glob, cum sunt: seceta, uraganele, inundațiile, cutremurele de pământ, incendiile și accidentele.

Seceta – Efectele secetei sunt dezastruoase, constând în diminuarea sau compromiterea recoltelor în zonele calamitate; creșterea mortalității animalelor, afectarea biologică a populației și creșterii mortalității generale, cu deosebire a celei infantile. Diminuarea rezervelor de apă are consecințe asupra consumului populației și a funcționării industriei, a altor ramuri ale economiei și implicit asupra PIB-ului, a balanței comerciale, a balanței de plăți în cadrul țărilor afectate.

Cicloanele ( uragane sau taifunuri ) reprezintă deplasări ale unor mase de aer cu diametru de 1500-, care se mișcă în spirală timp de câteva zile cu o forță deosebit de mare și care poate produce ca efecte secundare : ploi torențiale, inundații, catastrofe, avarii maritime, distrugeri terestre, victime omenești.

Inundațiile – ele pot avea ca efect ieșirea râurilor din matcă și revărsarea lor, distrugerea digurilor, afectarea șoselelor, căilor ferate, culturilor agricole, distrugeri de locuințe, provocarea de daune la bunuri și animale ale populației chiar și pierderi de vieți omenești.

Cutremurele de pământ: anual se produc în jur de 100.000 pe întregul glob pământesc, cele mai multe nu pot fi percepute de oameni și nu generează efecte distructive. Totuși unele dintre ele au urmări catastrofale prin pierderile umane și pagubele materiale pe care le provoacă.

Cutremurele de prăbușire și cele vulcanice sunt violente, dar afectează zone restrânse. În schimb cutremurele tectonice sunt cele mai importante prin aria de acțiune și efectele distructive.

Accidentele : sunt evenimente aleatorii care periclitează viața, sănătatea și integritatea corporală a oamenilor aflați în diverse locuri și ipostaze (acasă, la locul de muncă, în timpul deplasărilor în diferite locuri etc.)

Există o gamă variată de accidente: profesionale sau de muncă, de transport, de trafic rutier, de aviație etc.

Incendiile : au constituit de-a lungul timpului pericole care au produs mari pagube materiale și au curmat adesea numeroase vieți omenești. Cauzele incendiilor au fost și sunt și azi diverse, trăsnete, autoaprinderea unor zăcăminte sau materiale combustibile, explozii, scurtcircuite electrice, neglijență, acțiuni criminale. Efectele incendiilor fiind aceleași: pagube mari incalculabile și de neînlocuit pe plan material și socio-uman.

2) Riscul de țară

Riscul de țară reflectă gradul de performanță economică și de stabilitate politică a unei țări și prezintă interes în economia și practica asigurărilor și reasigurărilor de bunuri aflate în străinătate, bunuri și mărfuri aflate în tranzit, de garanții, pierderi financiare și credite externe.

3) Riscul în operațiuni cu devize

Are câmp de manifestare în sfera relațiilor de comerț exterior de import și export vizând mărfurile, prestațiile de servicii externe și lucrările executate în străinătate. Riscul poate fi generat de operațiile de translare în moneda națională, a indicatorilor filialei, sucursalei sau agenției din străinătate ( active, pasive și profitul) evidențiat în valută străină. Riscul apare atunci când din operația de translare rezultă pierderi pentru societate.

4) Riscul economic

Riscul este generat de creșterea costurilor de producție, de creșterea prețurilor la materiile prime și alte utilități precum și de intensitatea inflației reflectată în prețuri. Riscul economic nu are implicații în asigurări decât în mică măsură.

5) Riscul contractual

Formele de manifestare ale riscului contractual sunt variate, fiind generate de neexecutarea de către una dintre părți, a obligațiilor contractuale din cauză de forță majoră: pierderea bunului vândut pe parcursul derulării tranzacției, vânzarea sub, vânzarea unor lucrări viitoare în antrepriză, vânzarea cu rezerva proprietății sau vânzarea bunurilor cu plata în rate etc.

Riscul contractual se află sub diferite forme sub incidența asigurării comerciale.

6) Riscul de faliment

Însoțește orice activitate economică și se caracterizează prin “ incapacitatea societății de a se adapta în timp și la cel mai mic cost la variația condițiilor de mediu”( economic și social).

Riscul de faliment este o formă a riscului economic. Se află în corelație cu o serie de factori între care : creșterea gradului de îndatorare a societății de referință, raportul dintre rata profitului și rata dobânzii, variația cifrei de afaceri și poziția acesteia față de pragul de rentabilitate.

Indirect riscul de faliment, se află sub incidența asigurărilor ( de credite și de garanții, de pierderi financiare din riscul asigurat ).

7) Riscul de investiții

Constituie un fapt ce nu poate fi ignorat. O investiție pe termen lung înseamnă o cheltuială de fonduri financiare și mijloace materiale sigură pentru un viitor ce conține elemente de incertitudine.

În domeniul investițiilor riscul apare, în principiu, în ipostaze variate: ca risc de proiect, generat de evenimente care periclitează realizarea în termen, calitativ sau ca volum a obiectivului economic. În principiu doar riscul de proiect, sub anumite aspecte, se regăsește în practica asigurărilor.

3.3 Managementul riscului

Riscul reprezintă incertitudinea în îndeplinirea obiectivelor propuse, rezultatelor dorite. Acesta trebuie privit ca o combinație între probabilitate și impact.

Managementul riscului reprezintă un element al sistemului de control intern, cu ajutorul căruia sunt descoperite riscurile semnificative din cadrul universității, scopul final fiind menținerea acestor riscuri la un nivel acceptabil. Riscurile trebuie identificate la orice nivel unde se sesizează că există consecințe asupra atingerii obiectivelor și pot fi luate măsuri specifice de soluționare a problemelor ridicate de respectivele riscuri. Riscurile sunt identificate și definite în raport cu obiectivele a căror realizare este afectată de materializarea lor.

Identificarea și evaluarea riscurilor presupune desfășurarea următoarelor acțiuni: elaborarea listei activităților desfășurate în cadrul Universității; pornind de la obiectivele generale ale Universității se stabilesc obiectivele specifice ale compartimentelor/departamentelor din cadrul Univeristății; identificarea riscurilor care pot afecta realizarea obiectivelor pornind de la: identificarea problemelor care care pot apărea în desfășurarea activităților și care pot avea drept efect nerealizarea parțială sau totală a obiectivelor prestabilite; identificarea cauzelor care generează aceste problemele. Evaluarea riscurilor pentru fiecare compartiment, pe o scală cu 5 trepte, se evaluează atât probabilitatea de apariție/materializare a riscului și cât și impactul/consecințele riscurilor.

3.4 Riscul în asigurări

Noțiunea de risc este specifică domeniului asigurărilor, constituind un element esențial al contractului de asigurare.

Semnificațiile noțiuni de risc în asigurări sunt variate:

Riscul reflectă gradul de probabilitate în ivirea unui pericol pentru care se încheie asigurarea, iar alteori proporțiile răspunderii asigurătorului.

Riscul înseamnă evenimente-calamități naturale sau accidente care produc pagube și contra ivirii cărora se acordă acoperire prin asigurare.Ca urmare, incendiul, grindina, decesul, etc.- constituie riscuri asigurabile.

În limbaj internațional risc înseamnă și obiectivul asigurat sau obiectul asigurării (în cazul asigurării de bunuri- bunul, în cazul asigurării de persoane- persoana asigurată).

Riscul reflectă și ramura de asigurare la care se referă. Vom avea risc industrial, risc profesional, risc auto, etc.

Riscul asigurabil este acela care îndeplinește condițiile pentru a fi preluat de o societate de asigurări, ce se poate asigura și la producerea căruia se plătește despăgubirea sau suma asigurată cuvenită.

Riscul asigurat (preluat în asigurări) este posibilitatea de a suferi o pagubă, eventualitatea distrugerii bunului asigurat sau a survenirii evenimentelor asigurate ce pot afecta viața oamenilor sau integritatea lor corporală, care devenind reală, obligă pe asigurător să plătească asiguratului (beneficiarului) despăgubirea sau suma asigurată.

Noțiunea de risc în asigurări poate fi definită sub aspect juridic și tehnic.

Din punct de vedere juridic, riscul constituie eveniment viitor, posibil dar incert, al cărui moment de apariție este nedeterminat și aflat în afara influenței și voinței părților, contra căruia asiguratul își ia măsura de protecție prin încheierea asigurării.

Nu sunt riscuri asigurabile evenimente petrecute în trecut sau a căror apariție este imposibilă, după cum nu sunt riscuri asigurabile evenimente a căror apariție este sigură. Excepție de la această regulă o contribuie decesul la asigurarea de viață, a cărui producere este sigură pentru fiecare persoană, incert fiind momentul producerii acestui eveniment.

Din punctul de vedere al tehnicii, riscul este caracterizat prin probabilitatea de producere a evenimentului respectiv și prin volumul acestuia. Probabilitatea de producere a evenimentului agreat în asigurare se determină pe baza legilor statisticii aplicate la constatările făcute asupra unui număr mare de cazuri întâmplate în trecut în împrejurări comparabile. Pe baza observațiilor statistice se estimează volumul maxim al pagubelor posibile, deci a riscului maxim, în funcție de care se estimează volumul și nivelul acoperirii (desdăunării ).

Riscul constituie element al unei asigurări numai dacă îndeplinește anumite condiții juridice, tehnice, economice, condiții care stau la baza unui risc asigurabil, așa cum se relevă în continuare:

Riscul trebuie să fie posibil, deoarece în caz contrar asigurarea este lipsită de interes economic, deci inutilă (riscul producerii unor taifunuri în țara noastră).

Riscul trebuie să fie real și să prezinte un grad mare de periculozitate pentru asigurat. Nu se poate imagina o asigurare de viață în care suma asigurată să se plătească asiguratului la împlinirea vârstei de 150 ani.

Riscul trebuie să aibă caracter incert, deci să se producă întâmplător, adică factorii implicați în asigurare să nu poată cunoaște sau influența producerea lui în timp și spațiu. De aceea în asigurări s-a încetățenit o perioadă de siguranță care cuprinde un număr de zile bine precizat de la încheierea asigurării și până la data începerii răspunderii asigurătorului pentru producerea riscului asigurat. Și aici face excepție riscul de deces care deși constituie un eveniment sigur, producerea lui în cazul fiecărei persoane în parte este incertă în perioada de valabilitate a asigurării.

Riscul trebuie să se producă indiferent de voința asiguratului. Deci pericolul de distrugere a bunurilor, de sacrificare a animalelor nu trebuie să vină din partea asiguratului. Asigurații vinovați de asemenea fapte nu au dreptul la despăgubiri. Pentru a combate eventualele încercări de a produce fraude se realizează prin preluarea bunurilor în asigurare la o valoare mai mică decât valoarea lor. Asiguratul este obligat să participe la acoperirea în parte a pagubelor produse la propriile bunuri asigurate, prin subasigurare sau prin franșiză.

Riscul trebuie să prezinte extensie teritorială cât mai mare fapt care permite constituirea cât mai facilă a fondului de asigurare și practicarea unor prime de asigurare cât mai mici. Rezultă deci că riscurile limitate la o anumită zonă a țării nu pot fi cuprinse în asigurare deoarece:

dacă asigurarea ar opera zonal, numărul de asigurări fiind mai redus, primele de asigurare ar fi prea ridicate

dacă pentru riscuri cu manifestare zonală asigurarea ar fi extinsă la teritoriu național unii asigurați ar fi chemați nejustificat la plata unor prime de asigurare, încălcându-se principiul echității și mutualității.

Riscurile cu frecvență și intensitate variată pe teritoriul țării se cuprind în asigurare, dar pentru respectarea principiului mutualității și echității se aplică cote de prime diferențiate.

Riscul trebuie să se producă cu regularitate sau cu o anumită frecvență. Pentru a fi agreat în asigurare acesta este necesar a fi repetabil. Aceasta deoarece în vederea determinării probabilității producerii lui, a mărimii primelor de asigurare și a mărimii despăgubirilor sunt necesare observări statistice.

În principiu asigurătorul trebuie să evite sau după caz să accepte cu prudență riscurile rare. Pentru determinarea regularității riscurilor se impune folosirea unor metode de lucru bazate pe calcul probabilistic care facilitează cercetarea fenomenelor ce se produc întâmplător și în proporții de masă.

Riscul trebuie să fie licit, se înțelege de la sine că pentru a fi asigurabil un risc trebuie să fie în concordanță cu legile. Nu este risc asigurabil o faptă care contravine legilor și moralei.( nu se va prelua în asigurare de răspundere civilă un criminal pentru crima pe care a produs-o).

Noțiunea de risc în asigurări impune și alte precizări. Se face o distincție clară între risc asigurat și caz asigurat.

Dacă un eveniment viitor și nesigur, dar probabil care poate genera prejudicii la bunuri sau persoane se justifică a fi luat în seamă în activitatea de asigurare- el poartă denumirea de risc asigurat.

Dacă acest eveniment se produce, el poartă denumirea de caz asigurat. Asigurătorul este obligat la plată sau desdăunare față de asigurat, a drepturilor ce decurg din calitatea de asigurat numai atunci când s-a ivit cazul asigurat.

Selectarea riscurilor constituie o măsură aplicată de asigurător conform căreia riscurile deosebit de nefavorabile, grele sau care afectează doar o parte din masa asigurabilă, fie nu se cuprind în asigurare, fie că se cuprind în condiții de cote de prime majorate.

Selectarea poate avea loc la introducerea formei de asigurare în portofoliul societății de asigurare sau pe parcurs, prin eliminarea din asigurare a riscurilor pe care practica le-a evidențiat ca fiind nefavorabile. Aceasta măsură arată că asigurarea are în vedere numai riscurile normale( asigurabile).

Consecințele ignorării principiului selecției riscurilor sunt negative pentru practica asigurărilor deoarece:

s-ar declanșa o intensă antiselecție a riscurilor constând într-o cerere mai mare de preluare

în asigurare tocmai pentru riscurile nefavorabile dezechilibrând situația financiară a asigurătorului, care și-a evaluat veniturile pe baza unor prime ce țin seama de riscul mediu.

s-ar elimina spiritul de prevedere, în rândul asiguraților, prin încurajarea asigurării în situații grele, de excepție.

Ar necesita practicarea unor cote de prime mult mai ridicate neatrăgătoare sau inaccesibile, un cost ridicat al asigurări și deci o restrângere a activității de asigurare.

Selectarea riscurilor este o măsură importantă care se cere a fi luată de fiecare asigurător. Ea este limitată de necesitatea atragerii asiguraților în procesul de asigurare și nu de îndepărtarea lor. Mai este influențată de concurența care se poate întreține de către celelalte societăți de asigurare din piață. Selectarea nu se impune doar din punct de vedere al asigurătorului care ar putea face față și unor riscuri mai grele, prin stabilirea unor cote de primă mai ridicate. În interesul asiguraților însă se impune practicarea unor prime de asigurare reduse, iar acest fapt impune, evident, selectarea riscurilor.

Antiselecția riscurilor este specifică asigurărilor facultative și ea poate fi combătută prin unele măsuri cum ar fi :

stabilirea unor cote de prime mai mari față de cele medii, ieșite din calculele efectuate pe baza observațiilor statistice. Această măsură nu anulează antiselecția în sine, dar compensează, în parte, efectul ei asupra echilibrului financiar al asiguratului.

creșterea calificării personalului de contractare și încheiere de asigurări pentru a proceda la selecția atentă a riscurilor preluate în contractul de asigurare, concomitent cu atragerea în asigurare a unui număr mare de asigurați

obligativitatea efectuării inspecției de risc, de către persoane bine instruite din societăți de asigurare, atât la încheierea asigurării cât și pe parcursul acesteia, pentru a preîntâmpina sau exclude din asigurare acele riscuri care nu corespund condițiilor de selecție impuse de conducerea societății.

În asigurările obligatorii nu se poate pune problema selecției riscurilor, mai mult în actele normative care reglementează încheierea asigurării de răspundere civilă auto se apreciază faptul că acel asigurător care refuză încheierea unei asigurări de răspundere civilă unei persoane sau unui grup de persoane va fi sancționat cu amendă, acțiunea putând ajunge până la ridicarea dreptului de a practica asigurarea de răspundere civilă.

Deoarece riscurile sunt numeroase și variate, sub incidența asigurării intră doar o parte dintre ele. Sub acest aspect riscul exprimă probabilitatea producerii fenomenelor care motivează asigurarea, iar pe de altă parte exprimă proporțiile răspunderii societății de asigurare sau obiectul asigurat.

Structura riscurilor și împărțirea lor este foarte vastă. Multitudinea și complexitatea lor sunt reflectate în condițiile de asigurare ale fiecărei societăți de asigurare. Acestea depind de forța și stabilitatea fiecărei societăți de asigurare în parte, de asemenea de gradul de organizare și de stabilirea relațiilor de colaborare cu alte societăți de asigurare.

Capitolul IV: Asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA)

În România, forma actuală a asigurării de raspundere civilă efectuată de către lege a fost reglementată prin legea nr.136/1995, având in vedere următoarele:

creșterea considerabilă a numarului de autovehicule;

intensificarea circulației pe arterele rutiere;

cresterea primejdiei producerii accidentelor de circulație.

Pe piața asigurărilor din România, asigurările de răspundere civilă pentru autovehicule ocupă locul doi în total prime de asigurare subscrise la categoria „asigurări generale”.

4.1 Aspecte teoretico-metodologice

Limitele teritoriale de acoperire ale asigurării obligatorii RCA reprezintă:

teritoriul statului in care autovehiculul stationează in mod obișnuit;

teritoriul statului in care s-a produs un accident;

teritoriul statului unde s-a eliberat vehiculului poliță de asigurare RCA;

teritoriul statului unde utilizatorul vehiculului este rezident permanent.

Contractul de asigurare RCA asigura plata pentru:

pagube materiale;

cheltuieli de judecată;

pagube ale vehiculului avariat ca urmare a nefolosirii pe o perioadă indelungată;

vătămări corporale sau deces.

Cele mai importante situații in care asiguratorul nu acordă despăgubiri sunt:

în cazul in care conducatorul autovehiculului vinovat nu are raspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

de un caz de forță majoră;

din culpa exclusivă a unei terțe persoane;

din culpa explusivă a persoanei pejudiciate.

Prejudicile suferite de conducatorii autovehiculului raspunzator de producerea accidentului;

Prejudicile cauzate in situatiile in care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării abligatorii RCA;

Alte situații.

Suma asigurată reprezintă limita de despagubire ce poate fi acordată de catre asigurator pentru prejudiciile provocate in accident atat cat pentru pagube materiale cat si pentru vătămări corporale inclusiv prejudicii fără caracter patrimonial.

Răspunderea asiguratorului RCA incepe:

din momentul plații primei de asigurare si al eliberării documentului de asigurare;

dupa 48 de ore de la expirarea zilei in care sa plătit prima de asigurare si sa eliberat

documentul de asigurare, pentru pesoanele care nu au avut asigurare obligatorie RCA, valabila la momentul plății.

Răspunderea asiguratorului incetează la ora 24 a ultimei zile de valabilitate înscrise în polița de asigurare RCA sau anterior acestei date, in momentul radierii din evidența circulației autovehiculului.

Despagubirea. Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze către asiguratorul RCA cererea de despăgubire, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA. Pentru a putea beneficia de această despăgubire, partea prejudiciată depune o cerere la asiguratorul RCA, cerere care reprezintă avizare de daune si obliga pe acesta sa deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor și sa comunice in scris parții prejudiciate necesarul de acte ce trebuie depuse pentru solutionarea cererii de despagubire. Pe baza convenției dintre asigurat si asiguratorul RCA se va stabili despagubire de asigurare.

Asiguratorul acordă despagubiri pentru:

acoperirea cheltuielilor facute in vederea limitării pagubei;

în cazul autovehiculelor avariate care nu se mai pot deplasa prin forta propie: acoperirea cheltuielilor de transport are autovehicului.

În cazul in care drepturile persoanei asigurate s-a subrogat asigurătorul acestuia conform prevederilor legii nr. 136/1995, asiguratorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:

daca nu există obiectiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita in cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asiguratorul subrogat în drapturile persoanei pagubite, insotită de documentele justificative;

dacă exista obiecții întemeiate asuprea sumelor solicitate aceste se vor comunica asiguratorului in termenul prevazut la punctul a. , urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiectiunilor sa se efectueze plata.

In cazul in care nu s-a realizat conventia si despagubirile se stabilesc prin hotatare judecatoreasca, asiguratorul RCA va acorda despagubiri fără a mai fi necesară incuviințarea asiguratului, in baza hotărârii judecatorești, ramasă devinitivă, irevocabilă si insoțită cu formula executorie.

4.2 Aplicații practice

In data de 28.04.2014, Popa Cozmin este implicat intr-un accident auto, dar vinovat este Victor Popescu care nu s-a asigurat înainte de a efectua o depasire. Popa Cozmin poate să întocmescă o cerere de despăgubire la asiguratorul RCA deoarece el este persoana păgubită întrucât detinătorul sau persoana din vina căruia s- a produs accidentul , a încheiat asigurarea obligatorie RCA. Poliția poate intocmi cu aceasta ocazie un proces verbal unde sunt calculate distrugerile suferite de cele 2 autovehicule si cât și o copie a poliței de asigurare RCA a lui Victor Popescu. Inspectorul de daune va prezenta în procesul verbal de constatare a daunelor părțile avariate ale autovehiculului persoanei pagubite după care confruntă cu procesul verbal întocmit de poliție.

Unitatea auto-service va întocmi devizul de lucrări din care se constată urmatoarele:

total numar de reparații: 45;

tarif pe oră: 60 lei;

valoarea materialelor șsi pieselor este: 7500 lei, fără TVA.

În referatul de plată, asiguratorul mai întai stabileste valoare reală a autovehiculului, pe baza valorii din nou, mai putin uzura.Valoare din nou la data producetii evenimentului asigurat pentru un autoturism FORT FIESTA este de 40.000 lei. Stare de intrebuințare este medie cu o vechime de 5 ani. Coeficientul de uzură stabilit in anexa la normele cu privire la asigurarea RCA este de 40%. Plata despăgubirii se face pe baza referatului de plată, utilizând ca instrument de decontare ordinul de plată prin care banii sunt virați in contul unității de service auto.

Să se determine despagubirea de asigurare cuvenită asiguratului.

REZOLVARE:

Pentru a stabili valoare despagubirii de asigurare si plata acesteia presupune urmatoarele etape de cacul:

se calculează valoare reală a devizului de reparații:

valoarea manoperii: ( 50 ore x 60 lei/ora);

valoarea materialelor și piselor: 7500 lei;

total materiale plus manopera: 10.500 lei;

valoarea TVA (19%): 1995 lei (10.500 lei x 19%);

valoarea total deviz: 12.495 lei ( 10.500 lei + 1995 lei).

Se calculează valoarea reală autoturismului avariat urmând urmatoarele etape:

valoarea din nou 40.000 lei

valoarea uzurii fizice se stabileste prin aplicarea coeficientului de uzură la

valoarea din nou in lei, astfel:

40.000 lei x 40% = 16.000 lei

valoarea reală a autoturismului va fi egală cu diferența dintre valoarea din nou si valoarea uzurii:

40.000 lei – 16.000 lei =24.000 lei

Valoare reală se compară cu valoarea din deviz acceptată la plată si se observă ca valoarea

acceptată la plată drept despagubire este mai mică decat valoarea reală autovehiculului cu 11.505 lei.

Deci asiguratorul va depune in contul unității auto-sevice suma de 12.495 lei, ce reprezintă marimea despagubirii de asigurare ce ii revine asiguratului.

CONCLUZII

Într-un an se produc din cauza accidentelor de circulație mii de victime, datorate vitezei excessive, conducerii sub infuența băuturilor alcoolice cât si adormirea la volan sau nerespectarea distanțelor regulamentare.

Atunci când cheltuielile și despâgubirile unui asigurator sunt mai mari decat volumul primelor încasate va apare pierderea din activitatea de subscriere iar efectul in reprezintă cresterea primelor de asigurare lucru ce duce la pierderea cotei de piață.

Asigurarea auto este ce mai căutată formă de asigurare deoarece autovehiculul este supus riscului de avariere cel mai mult.

Reacțiile omului la risc sunt diverse și depend de o serie de cause:

o crestere mare a populatiei si circulația acesteia intre localitați si interiorul acestora

dezvoltarea spiritului de competiție intre oameni ca urmare a cresterii economice;

efecte sociale: inflație,somaj,variații are prețurilor.

Pentru orice societate de asigurare, de asigurare-reasigurare, managementul de risc este o activitate noua si foarte important astfel incat el trebuie aplicat consecvent de catre firmă pentru indeplinirea obiectivelor stategice ale acestuia.

Asiguratorul se va interesa inainte de a stabili prima de asigurare de severitatea riscului, indiferent de tipul de asigurare.

Compartimenul de marketing al unei societati specializate in asigurari intocmeste chestionare care vor verifica pe de o parte nevoia de asigurare a populatiei cat si formele de asigurare care sunt cele mai solicitate.

Din acestea a reesit ca persoanele fizice solicita asigurarea autovehiculelor, a cladirilor, asigurarea de viata si apoi ultima asigurare a bunurilor.

Din experiența ultimilor ani reiese că cele mai multe incercari de obtinere necuvenită se intelnesc in cazurile de daune la asigurarea obligatory de raspundere civila auto.Cele mai frecvente situatii sunt acelea in care autorurismele fara asigurare RCA sunt avariate cu acordul propiilor destinatari care apelează la diversi cunoscuți, posesori ai asigurării de raspundere civila auto, pentru ca acestia sa provoace cu buna stiinta avariile respective.

Asiguratorii in cazul in care manifestă suspiciuni legate de dosarele auto RCA, de regula iau urmatoarele masuri:

vizionează autovehiculul al cărui conducător auto este vinovat de producerea accidentului;

investighează locul si data declarată accidentului;

solicită declarații celor doi conducători auto implicați in evenimentul rutier cat si martorilor.

Piața romanească a asigurarilor este o piata competitivă, deci nu se află in faza de maturitate din acest punct de vedere. Daca avem in vedere numarul ridicat al societații de asigurare, oferta este mare numai in aparență iar capacitatea lor financiară fiind total insuficienta pentru sustinerea riscurilor cu care se confrunta asigurații.

Societațile se confruntă cu un proces intern de fărămițare a activitătii de asigurare ce prezinta consecinte ce pun in pericol increderea în întreaga piața a asigurărilor.

Cererea potențială este mare datorită populației numeroase a româniei dar cererea efectivă este redusă datorată puterii economice precare a populației asigurabile si convingerii acesteia în legatură cu utilizarea asigurărilor.

Prin intermediul contribuțiilor variate de către asigurați, asigurarea are ca scop să platească indemnizarea acelora dintre ei care sunt victimele evenimentelor nedorite.

Asigurarile garantează veniturile văduvelor si orfanilor dupa dispariția premature a capului familiei si oferă mijloace pentru necesitatea casei sau cumpararea altei locuințe pentru aceeia a carei case a fost distrusa de catre un incendiu, a vana sume sa compenseze pierderile aceluia care din cauza unui accident este in imposibilitatea de a munci, a da mijloacele financiare bolnavului sau rănitului pentru a fi ingrijit conform metodelor cele mai eficiente astfel încât acesta sa se însănatosească, acestea toate sunt obiectivele fundamentale ale asigurărilor.

Funcția socială a asigurarilor are consecințe vavorabile asupra economiei permințând victimelor sa isi procure sursele necesare, asigurarea face ca aceste riscuri sa nu fie in sarcina colectivitâți si in cacelasi timp menține la un nivel constant puterea de consum a aceleasi activitați, de produse de asigurare.

Rolul economic al asigurarilor nu se limitează la pastrarea cerintelor economice la un moment dat. Asiguratorul este un motor essential al dezvoltarii economice din cel putin doua motive: garantia investitiilor si clasamentul primelor.

BIBLIOGRAFIE

Negru Titel, Asigurări si reasigurări moderne, Editura Fundației România de Maine, București, 2009

Gulei Grădinaru Gheorghe, Asigurări și reasigurări, Editura Sitech, Craiova,2007

Gulei Grădinaru Gheorghe, Managementul in asigurări, Editura Sitech, Craiova,2008

Gulei Gradinaru Gheorghe, Asigurări și reasigurări – lucrări practice Editura Sitech, Craiova,2009

Minea Elena-Maria, Incheierea și interpretarea contractelor de asigurare, Editura C.H. Beck, București, 2006

Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006

Tănăsescu P., Șerbănescu C., Ionescu R., Popa M., Novac L.E., Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck, București, 2007

Văcărel I., Bercea Fl., Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2007

Reglementări din domeniul asigurărilor:

Legea nr.136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.303/30.12.1995 , cu modificările și completarile ulterioare

Legea nr.32/03.04.2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.148/10.04.2000, cu modificările și completarile ulterioare

Ordinul nr.23/15.12.2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind informațiile pe care asigurătorii și intrermediarii in asiguări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.908/23.12.2009, cu modificările și completarile ulterioare

BIBLIOGRAFIE

Negru Titel, Asigurări si reasigurări moderne, Editura Fundației România de Maine, București, 2009

Gulei Grădinaru Gheorghe, Asigurări și reasigurări, Editura Sitech, Craiova,2007

Gulei Grădinaru Gheorghe, Managementul in asigurări, Editura Sitech, Craiova,2008

Gulei Gradinaru Gheorghe, Asigurări și reasigurări – lucrări practice Editura Sitech, Craiova,2009

Minea Elena-Maria, Incheierea și interpretarea contractelor de asigurare, Editura C.H. Beck, București, 2006

Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006

Tănăsescu P., Șerbănescu C., Ionescu R., Popa M., Novac L.E., Asigurări comerciale moderne, Editura C.H. Beck, București, 2007

Văcărel I., Bercea Fl., Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2007

Reglementări din domeniul asigurărilor:

Legea nr.136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.303/30.12.1995 , cu modificările și completarile ulterioare

Legea nr.32/03.04.2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.148/10.04.2000, cu modificările și completarile ulterioare

Ordinul nr.23/15.12.2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind informațiile pe care asigurătorii și intrermediarii in asiguări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.908/23.12.2009, cu modificările și completarile ulterioare