Asigurarea Lucrarilor de Constructii Montaj Si Raspunderea Constructorului la Societatea Allianz Tiriac Asigurari S.a
INTRODUCERE
Operațiunile de asigurare sunt deosebit de complexe și, datorită efectelor juridice pe care acestea le produc, la exercitarea lor participă mai multe entități, unele dintre ele persoane fizice sau juridice, aparținând dreptului comun, iar altele, reprezentând autoritățile administrative ale statului, implicate în această activitate.
Comerțul cu asigurări este practicat de către asigurători care, potrivit legislației noastre, se împart în două categorii: asigurători societăți comerciale de asigurare și asigurători societăți mutuale de asigurare. Dar, la încheierea unei asigurări, un rol important îl au intermediarii în asigurări, care mijlocesc raportul de asigurare între asigurați și asigurători. Intermediarii în asigurări sunt, în principal, agenții de asigurare și brokerii de asigurare. Agenții de asigurare pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice, iar brokerii se pot constitui și funcționa exclusiv sub forma societăților comerciale.
Activitatea de asigurare interesează în egală măsură și puterea statală care, în virtutea principiului organizării economiei de piață, trebuie, pe de o parte, să intervină pentru a asigura un cadru favorabil exercitării activității de asigurare de către asigurători, a extinderii acestuia prin intermediari, și, pe de altă parte, pentru a adopta reguli de prudență, care să protejeze asigurații sau potențialii asigurați. Intervenția statului se impune pentru protecția asiguraților, deoarece operațiunile de asigurare fiind complexe, iar asigurătorii, profesioniști în materie, asigurații fiind necunoscători, pot fi supuși unor abuzuri din partea comercianților de asigurări. De aceea, statele au înființat autorități administrative care să controleze, să supravegheze și să sancționeze, după caz, practicile abuzive ale asigurătorilor. în România, această autoritate este Comisia de Supraveghere a Asigurărilor care, așa cum sugerează însăși denumirea, veghează la legalitatea fenomenului asigurărilor în noastră.
CAPITOLUL I
ASIGURAREA – ISTORIC șI CARACTERIZARE
Apariția și evoluția operațiunilor de asigurare
Operațiunile de asigurare, astfel cum se înfățișează ele astăzi ca un veritabil fenomen economic și juridic, se pierd în cele mai îndepărtate vremuri. Nu s-a constatat, însă, cu exactitate momentul nașterii primei asigurări, dar majoritatea autorilor susțin că faptele de asigurare datează și sunt strâns legate de primele forme organizate de comerț. Comerțul cu asigurări a apărut în formele sale rudimentare în civilizațiile din și Orientul Mijlociu islamic.
Desigur că primele operațiuni de asigurare nu erau atât de evoluate ca cele actuale, dar cuprindeau, totuși, două dintre elementele esențiale ale unui raport de asigurare: riscul și ideea de evitare sau distribuire a acestuia.
De altfel, ideea de asigurare a apărut datorită certitudinii existenței riscului și nevoii de evitare și de împărțire a consecințelor producerii acestuia. De aceea, în literatura de specialitate se susține că primele forme de asigurare au fost cele de distribuire și de suportare a riscurilor. în acest sens, negustorii chinezi își încărcau în mai multe vase marfa ce urma a fi transportată pe râurile și fluviile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă să fie supusă pieirii.
În afară de comerțul maritim, tehnicile asigurării au fost întrebuințate și în agricultură și protecția membrilor unei comunități. Pentru că recoltele erau supuse intemperiilor și acțiunii paraziților, scrierile descoperite în Orientul Mijlociu menționează că agricultorii dețineau terenuri situate în regiuni diferite, tocmai pentru evitarea producerii riscurilor caracteristice agriculturii.
Diferite comunități, datorită legăturilor strânse de rudenie sau de religie existente între membrii acestora, și-au creat o uzanță în temeiul căreia, cu prilejul producerii unor pagube, întreaga comunitate venea în ajutorul persoanei sau familiei ce cădea victimă unui eveniment păgubitor. Se acordau, astfel, ajutoare pentru înmormântare, pentru pieirea totală sau parțială a diferitelor bunuri: casă, hambare, animale etc.
Din punct de vedere juridic, asigurarea s-a clădit pe contractul de împrumut maritim utilizat de fenicieni, greci și romani, care consta, în esență, în luarea unui împrumut de către armatori, de la diferite persoane ce dispuneau de sume de bani, în schimbul cărora, dacă marfa ajungea la destinație, împrumutătorii primeau suma împrumutată și un surplus cu titlu de dobândă, iar dacă transportul eșua, împrumutații erau absolviți de restituirea împrumutului. Se observă că tehnicile de asigurare au fost puternic influențate de dezvoltarea comerțului pe mare, motiv pentru care, de-a lungul istoriei, asigurările maritime au fost cele mai evoluate dintre tipurile de asigurare practicate.
Cele mai vechi contracte de asigurare ce conțineau elementele raportului de asigurare asemănătoare celor din zilele noastre, potrivit documentelor istorice, au apărut în anul 215 î.e.n. în acel an, comercianții privați romani au livrat o serie de bunuri armatei romane, dar care trebuiau să ajungă în Spania și, pentru ca furnizorii bunurilor să-și primească prețul, Guvernul, în schimbul unei prime de asigurare, ce consta în mărfuri și nu în bani, a preluat riscul neajungerii bunurilor în bună stare la destinație.
Conținutul unui alt contract de asigurare se regăsește într-o scrisoare a lui Cicero, adresată lui Canimus Sallus, din anul 50 î.e.n., în care Cicero solicita acestuia să garanteze o sumă de bani, care trebuia transportată de la Loadicea la Roma.
Un alt contract a fost încheiat de Suetonius pentru împăratul Claudius, în jurul anului 58 e.n., născut într-o conjunctură deosebită, aceea a existenței unei stări de foamete a poporului roman, în care împăratul Claudius, pentru a-și convinge importatorii să livreze în continuare mărfuri statului, nu doar că s-a oferit să plătească o sumă fixă pentru bunurile importate, dar a acceptat și răspunderea personală pentru toate pierderile ce ar fi putut să apară din cauza furtunilor. Este pentru prima dată când, într-un contract de asigurare, se precizează cu exactitate riscul asigurat, și anume furtuna. în celelalte convenții de asigurare, obiectul asigurării era mai degrabă îndeplinirea obligației de rezultat (ajungerea mărfurilor sau a banilor la destinație), fără să se precizeze sinistrele împotriva cărora erau asigurate.
Tehnicile de asigurare s-au extins și au fost însușite de către romani, astfel încât orașele italiene au avut o contribuție substanțială la dezvoltarea asigurărilor, în principal a celor maritime.
Primele polițe de asigurare, apropiate ca formă și conținut celor actuale, au fost încheiate pentru asigurarea maritimă în limba italiană și au constituit model și fundament pentru celelalte polițe de asigurare, inclusiv pentru polițele Lloyd's.
Apariția și evoluția entităților din domeniul asigurărilor
Primele entități juridice în domeniul asigurărilor nu au fost societățile comerciale obișnuite ci, așa-numitele camere de asigurare. Aceste camere de asigurare, unele au fost create de către stat, iar altele de bănci sau diferite asociații ale comercianților. Desigur că odată cu apariția și dezvoltare societăților comerciale din dreptul comun au început să se înființeze și societăți de asigurare.
Potrivit unor autori, prima entitate în domeniul asigurărilor o constituie Camera de Asigurări din Bruges, înființată în anul 1310, unde comercianții acelor vremuri își asigurau mărfurile, în principal, împotriva riscurilor maritime'. în ordine cronologică, a doua Cameră de Asigurări a fost înființată în anul 1576, în Londra, iar polițele de asigurare trebuiau înregistrate la „Royal Exchange”, instituție de care este legată nașterea și evoluția asigurărilor Lloyd's de astăzi. Camerei de Asigurări londoneze îi urmează Camera de Asigurări din , înființată în anul 1598, în dezvoltarea căreia un rol important l-a avut Banca din , creând prima piață bursieră a lumii, loc în care se tranzacționau inclusiv polițe de asigurare. în Franța, s-a constituit Camera de Asigurări, în anul 1754.
Primii asigurători sub forma societăților comerciale și-au făcut apariția după înființarea Camerelor de Asigurări, datorită beneficiilor ce se obțineau de pe urma acestor fapte de comerț. Se pare că cea dintâi societate de asigurare a luat ființă în Franța, denumită „Compagnie Generale pour Ies Assurance et Prets â la Gross Aventure", în anul 1686.
În Anglia, comerțul cu asigurări a fost exercitat, la început, nu de către societățile comerciale specializate în asigurări, ci de societățile pe acțiuni de drept comun, începând cu anul 1700. Printre acestea, sunt menționate: „East India Company", „South Sea Company” și „Royal African Company", însă, după prăbușirea economică din 1720, cunoscută sub numele de „South Sea Bubble”, în acea perioadă doar două companii au fost autorizate să încheie asigurări, și anume: „London As-surance” și „Royal Exchange”, care s-au dezvoltat alături de piața Lloyd's. Cu toate acestea, prima și cea mai veche societate de asigurări din Anglia, care funcționează și astăzi, a fost constituită în anul 1710, sub denumirea „Sun Fire Office”.
În Statele Unite ale Americii, societăți proprii de asigurare au luat ființă abia spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, aceasta deoarece, până în anul 1815, practicarea asigurărilor a fost dominată de companiile engleze de asigurare.
După modelul Camerelor de Asigurări și a primelor societăți de asigurare, s-au constituit și funcționează asigurătorii de astăzi, organizați, în principal, sub forma societăților comerciale de asigurare și a societăților mutuale de asigurare.
Scurtă privire istorică asupra asigurărilor în România
Dovezi în legătură cu asigurările, pe teritoriul românesc, nu există decât începând cu secolul al XlV-lea, motiv pentru care majoritatea covârșitoare a autorilor încep studiul fenomenului de asigurare, în România, cu această perioadă.
La început, asigurările au fost practicate pe teritoriul românesc în Transilvania, sub forma asociațiilor mutuale și de întrajutorare și tot aici a fost organizată, în anul 1744, la Brașov „Casa de Incendiu", prin fuzionarea mai multor asociații mutuale de acest gen.
Prima societate de asigurări a fost înființată prin înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871 și a purtat denumirea „Dacia". Până la acea dată, comerțul de asigurare era exercitat de reprezentanțe ale unor societăți de asigurare austriece, italiene, engleze și maghiare. După doi ani, adică în 1873, a fost înființată a doua societate de asigurare, „România”, care, în anul 1881 a fuzionat cu „Dacia”, consti-tuindu-se astfel societatea „Dacia – România", care a devenit una dintre cele mai puternice societăți de asigurare din România.
Datorită eficienței organizării și funcționării societății „Dacia – România", asigurătorii străini prezenți pe piața asigurărilor din România în acea vreme au fost nevoiți să-și cedeze portofoliile de asigurări acestei societăți și să-și retragă reprezentanțele de pe teritoriul românesc. A urmat constituirea altor societăți de asigurare, precum: „Generala", în anul 1907, specializată în asigurarea transporturilor maritime de cereale, societatea „Agricola", în anul 1907, care practica asigurări legate de agricultură. în anul 1920 s-a constituit societatea „Steaua României”, care a fuzionat în anul 1922 cu „Ancora”, iar în 1932, a preluat portofoliul românesc al societății „Pheonix" din Viena.
Societățile mai sus menționate, împreună cu multe altele, au creat în România o veritabilă piață de asigurări, care s-a extins și în alte state. Spre exemplu, primele societăți de asigurare din Bulgaria au apărut ca filiale ale societăților „Dacia -România" (1881) și „Naționala" (1889), perioadă în care asigurătorii români au atins apogeul.
O mențiune care merită consemnată în istoria comerțului cu asigurări în România, este înființarea, pe lângă Ministerul Comerțului și Industriei, în anul 1930, a Oficiului pentru Supravegherea întreprinderilor Private, care încheiau asigurări sau reasigurări în țară. Se pune, astfel, în practică, necesitatea constatată la nivel mondial, de intervenție a statul în materia asigurărilor, prin diferite organisme și instituții, în vederea efectuării controlului și supravegherii operațiunilor de asigurare în ansamblul lor.
Mai trebuie reținut că, pe teritoriul românesc, în afară de societățile comerciale de asigurare, comerțul cu asigurări mai era practicat și de către societățile mutuale de asigurare, al căror obiect era concentrat pe asigurările mutuale de animale și de culturi agricole, precum și de către instituții publice de asigurări, dintre care cea mai reprezentativă a fost Casa de Asigurări a Ministerului de Interne și a funcționat în perioada 1870-1948, înființându-se pe bazele acesteia Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat.
Fenomenul asigurărilor private s-a stins în țara noastră în anul 1948, când au fost naționalizate societățile de asigurare și societățile mutuale și au continuat să funcționeze până la 1 septembrie 1949, când toate acestea au fost dizolvate și lichidate, iar portofoliul și rezervele tehnice au fost preluate de societatea generală sovieto-română de asigurări pe acțiuni, „Sovromasigurarea", înființată în același an.
În anul 1953, societatea „Sovromasigurarea" a fost și ea lichidată și în locul ei a luat ființă A.D.A.S., fiind singura instituție de asigurare din țara noastră. Așa se face că, în perioada 1949-1990, domeniul asigurărilor a constituit monopolul statului, iar politica acestuia punea accent pe obținerea beneficiilor din activitatea de asigurare și nu pe satisfacerea nevoilor asiguraților. Astfel se explică faptul că, în perioada menționată, formele de asigurare în România sunt extrem de reduse (asigurarea obligatorie și foarte puține forme de asigurare de persoane).
Monopolul statului pe piața asigurărilor a încetat în decembrie 1990, când, prin H.G. nr. 1279/1990 s-a desființat Administrația Asigurărilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluată de trei societăți comerciale de asigurări pe acțiuni:
Asigurarea Românească S.A., a preluat portofoliul asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și a altor asigurări;
Societatea de Asigurare și Reasigurare Astra S.A. căreia i-au fost transmise asigurările cu participare A.D.A.S. în străinătate și cele aferente asigurărilor și reasigurărilor externe;
Carom S.A., care a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor, în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asigurați la asigurători din străinătate și în cazurile de daună produse în străinătate de asigurați la societăți de asigurare din țara noastră’.
Apariția și evoluția reasigurărilor
Cum era și firesc, operațiunile de reasigurare au apărut tot în domeniul comerțului maritim. în literatura de specialitate se susține că primele reglementări referitoare la raporturile de reasigurare se regăsesc în Ordonanța din 1681 a lui Ludovic al IV-lea al Franței, în care una din prevederile principale permitea asigurătorilor să facă reasigurări „cu alte persoane pentru acele efecte pe care ei înșiși le-au asigurat inițial".
Dintre primele societăți de reasigurare menționăm: înființarea în 1846 a Companiei de Reasigurări „Kolmische Ruch-Koln”, care și-a început activitatea pro-priu-zisă în anul 1851. în anul 1863, s-a înființat prima societate de asigurări și reasigurări din Elveția, denumită „Swiss Reinsurance Company"; în anul 1867, în Anglia, și-a început activitatea „Reinsurance Company Ltd.". în America, practicarea reasigurărilor a cunoscut un proces mai lent decât cel din Europa, astfel încât prima societate de reasigurare a fost înființată în anul 1820, intitulată „Reinsurance Company of America".
Datorită utilității și siguranței pe care o reprezentau reasigurările, mai multe societăți de asigurare din Europa și-au propus, ca politică internă, încheierea în mod obligatoriu de reasigurări asupra unor asigurări proprii, semnând în acest sens convenții cu diferite alte societăți de asigurare. Spre exemplificare, menționăm Acordul din anul 1849, prin care 17 societăți scoțiene pentru asigurare de viață au convenit principalele reguli privind reasigurările de viață. Exemplul societăților scoțiene a fost urmat în anul 1900 de 46 de societăți engleze, care au încheiat o Convenție, cunoscută sub denumirea de „Reinsurance Agreement 1900".
Autorii care s-au ocupat de această chestiune susțin că prima poliță de reasigurare a avut ca obiect riscurile aferente unui voiaj de la Genova la Sluys. Tot potrivit acestor autori, a doua reglementare a raporturilor de reasigurare o constituie „Legea pentru reglementarea asigurării navelor aparținând supușilor Marii Britanii și mărfurilor sau efectelor încărcate pe ele”, adoptată în anul 1746.
Istoricul reglementărilor din domeniul asigurărilor
În doctrina de specialitate se precizează că primele reglementări referitoare la asigurări au fost cuprinse în legile Rhodosului din secolul al IX-lea î.e.n. Aceste legi nu reglementau faptele de asigurare în conținutul lor actual, dar făceau referiri la „avaria comună” în exercitarea comerțului maritim și tratau problemele legate de împărțirea și suportarea riscului avarierii sau distrugerii navelor.
Prima reglementare mai detaliată a asigurărilor se pare că este Ordonanța din 1453, emisă în Barcelona, care a fost cel dintâi act normativ ce a încercat să legifereze asigurările maritime. în Anglia, primul act normativ ce legifera raporturile de asigurare îl constituie „Elisabetan Act”, adoptat în anul 1601. în Franța, prima reglementare privind asigurările o constituie Ordonanța din 1681 a lui Ludovic al IV-lea, urmată de adoptarea, în 9 aprilie 1898. a Legii privind asigurarea victimelor accidentelor de muncă.
În România, cel dintâi act normativ în materia asigurărilor a fost înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871, Decret prin care a fost autorizată și înființarea primei societăți de asigurare, „Dacia”. Au urmat apoi:
Codul Comercial din 1887;
Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și reglementare a contractului de asigurare din 7 iulie 1930, cu modificările ulterioare din: 9 aprilie 1931, 12 martie 1932 și 10 aprilie 1936';
Legea pentru convertirea în lei a anumitor prestări prevăzute în unele contracte de asigurare, din 27 martie 1937;
Decretul-lege din 29 martie 1941 privind interzicerea de constituire de noi societăți de asigurare în România;
Decretul-lege din 1 octombrie 1941 privind acoperirea riscului de război în asigurările de viață;
Decretul nr. 470/1971 privind organizarea și funcționarea Administrației Asigurărilor de Stat;
Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat;
Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor;
Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România;
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor;
noul cod civil (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil').
Ultimele trei reglementări, respectiv Legea nr. 136/1995, Legea nr. 32/2000 și noul Cod civil reprezintă principalele acte normative ce reglementează comerțul cu asigurări, iar pentru realizarea armonizării legislației românești cu cea a Uniunii Europene în materie, acestea au fost modificate pentru a fi în concordanță cu reglementările europene în domeniu. Prin art. 192 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil au fost abrogate art. 9-47 din Legea nr. 136/1995 și, astfel, principalele reguli privind contractul de asigurare și diferitele forme de asigurare sunt consacrate în noul Cod civil.
Datorită multitudinii reglementărilor pe care le reclamă comerțul asigurărilor, unele state au concentrat regulile din acest domeniu în acte normative deosebit de ample pe care le-au intitulat „Coduri de asigurare”.
Asigurarea (funcții, elemente, contract, clasificare)
Asigurarea este definită ca fiind operația financiară ce decurge dintr-un contract de asigurare sau dintr-o obligație prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar putea suferi în urma unor întâmplări independente de voința lui.
Funcțiile asigurărilor
Dat fiind că gradul de maturitate și experiență al țărilor lumii în privința asigurărilor este
foarte diferit, funcțiile asigurării au cunoscut de-a lungul vremii o evoluție aparte. Acest lucru determină chiar ca ele să aibă o oarecare limitare temporală și geografică. Desigur că acolo unde sectorul asigurărilor este mai dezvoltat și mai sofisticat, asigurările au un rol și funcții mai reprezentative și mai ample, în timp ce în țările în care asigurările se află în proces de formare, consolidare sau maturizare funcțiile lor sunt limitate. Totuși, deosebirile în aprecierea funcțiilor
asigurărilor în cele două categorii de țări se referă mai puțin la aspectele microeconomice și mai
mult la impactul lor asupra întregii economii.
Funcția de repartiție se manifestă în primul rând prin procesul de formare a fondului de asigurare pe seama primei suportate de persoanele fizice și juridice cuprinse în asigurare.
Funcția de control urmărește modul în care se încasează primele de asigurare și alte venituri ale organizației de asigurare, cum se efectuează plățile cu titlu de indemnizație de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, etc.
Functia de compensare, in cazul asigurarilor de bunuri si răspundere civilă, constă în despăgubirea pagubelor provacate de calamitățile naturale și accidente și, in cazul asigurărilor de personae, plata unor sume asigurate
Asigurarea se manifestă ca ramură prestatoare de servicii în momentul în care o societate comercială de asigurare, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice sau juridice, oferă acestora un serviciu și anume obligația de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit eveniment sau complex de evenimente.
Elementele asigurărilor
Conținutul complex și formele în care se perfectează asigurările sunt foarte variate. Cu toate acestea, ele au anumite elemente comune:
Asigurătorul este persoana juridică, societate de asigurări, care în schimbul primei de asigurare de la asigurat îsi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor sau serviciilor asigurate;
Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, care își asigură bunurile împotriva unor calamități naturale sau care se asgiruă pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane;
Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, fără ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare;
Contractantul asigurării este element specific asigurărilor facultative și reprezintă persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să obțină calitatea de asigurat;
Contractul de asigurare este actul juridic prin care se reglementează raporturile juridice dintre părțile contractante. Este format dintr-un ansamblu de documente cuprinzând:
cererea de asigurare;
polița de asigurare;
condițiile contractuale pentru asigurarea de bază și pentru clauzele suplimentare atașate.
Riscul asigurat este evenimentul care odată produs, datorită efectelor sale, obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau suma asigurată;
Evaluarea în vederea asigurării este element specific asigurărilor de bunuri;
Suma asigurată este parte din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea;
Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect asigurat, ea fiind întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri obligatorii;
Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plătește asigurătorului, pentru ca acesa să-și poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despagubirilor;
Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător și asigurat așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare;
Paguba (sau dauna) reprezintă pierderea valorică la un bun asigurat ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea;
Condiții contractuale
O primă condiție este aceea că producerea evenimentului pentru care se încheie asigurarea, să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este amenințat de niciun fel de risc, asigurarea acestiua nu devine necesară.
A doua condiție se referă la faptul că evenimentul trebuie să aibă caracter întâmplător.
A treia condiție are în vedere faptul că acțiunea evenimentului trebuie să fie înregistrată în evidența statistică. Datele din evidența statistică referitoare la un anumit eveniment permit stabilirea pe o perioadă îndelungată a frecvenței și intensității producerii acestuia. Aceste date stau la baza încheierii asigurării, deoarece fără ele asigurătorul nu poate stabili probabilitatea producerii evenimentului asigurat.
A patra condiție presupune ca producerea evenimentului să nu depindă de voința asiguratului sau beneficiarului asigurării. În cazul în care asiguratul sau beneficiarul asigurării a contribuit direct sau indirect la producerea riscului asigurat, pentru ca astfel să poată primi despăgubirea de asigurare sau suma asigurată, acesta va pierde toate drepturile conferite de asigurare și va suporta rigorile legii.
Clasificarea asigurărilor
Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă pot fi clasificate după mai multe criterii:
După domeniul la care se referă:
Asigurările de bunuri; au ca obiect diferite valori materiale aparținând unor persoane fizice sau juridice, care pot fi supuse acțiunii unor fenomene naturale sau accidentelor;
Asigurările de persoane; au ca obiect persoana fizică în sine, ele încheindu-se pentru diminuare consecințelor negative cauzate de calamități naturale, accidente sau boli;
Asigurările de răspundere civilă; asigurătorul îsi asumă obligația de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terțe persoane.
După obiectul de activitate:
Asigurări de viață:
Asigurări de viață clasice:
asigurarea de supraviețuire, prin care suma asigurată urmează să fie platită la decesul unei persoane (asiguratul de viață), cu condiția ca decesul să se producă în decursul vieții unei alte persoane (a doua viață);
asigurarea de deces, în care evenimentul asigurat este decesul asiguratului produs pe durata de valabilitate a contractului de asigurare;
asigurarea mixtă de viață, în care evenimentele asigurate sunt supraviețuirea și decesul asiguratului, iar suma asigurată se plătește asiguratului sau unei alte persoane nominalizate de acesta.
Anuități (asigurari de tip rentă); acestea presupun plata periodică pe timpul vieții anuitantului în schimbul unei sume plătite o singură dată sau în forma unei serii de prime.
Asigurări de viață suplimentare; sunt asigurări atașate suplimentar la o poliță și care măresc prin suma asigurată suplimentar protecția standard oferită prin asigurarea de baza. Acordarea uneia sau mai multor despăgubiri pentru asigurările suplimentare nu influențează valoarea asigurării de bază. Acestea cuprind:
asigurări de vătămări corporale din accidente;
asigurări de incapacitate de muncă cauzată de un accident, care sunt asigurări prin care asiguratorul preia riscul financiar aferent pierderii capacității de muncă a asiguratului ca urmare a unui accident survenit pe durata contractului;
asigurări de deces rezultat dintr-un accident; acest tip de asigurare suplimentează protecția oferită de asigurarea de bază pentru deces și în plus față de returnarea primelor pentru asigurarea de bază, oferă beneficiarului o sumă stabilită de asigurat în cazul producerii decesului.
Asigurări de căsătorii și de naștere
dota pentru căsătorie; se încasează cu ocazia căsătoriei sau la expirarea poliței, dacă beneficiarul nu s-a căsătorit până la acea dată;
asigurările de naștere; suma asigurată se plătește la apariția unui copil și e menită să asigure acoperirea nevoilor viitoare ale copilului.
Asigurări unit-linked sau asigurări de viață legate de investiții, pentru care expunerea la riscul de investiții este transferată asiguratului (unit-linked); acest tip de produse financiare combină caracteristicile asigurărilor de viață cu cele ale unor produse de investiție, respectiv protecția oferită de o poliță de asigurare de viață cu beneficiile unor investiții administrate în scopul exclusiv al asigurării.
Asigurări permanente de sănătate; administrate la fel ca asigurările de viață, sunt asigurări pe termen lung, similare celor de viață. Principalul beneficiu este un venit pentru asigurat în perioada când nu este apt de muncă. Asiguratorul rămâne expus permanent la risc, indiferent de schimbările intervenite în starea de sănătate a asiguratului.
Asigurări de capitalizare; oferă beneficiarului, la maturitatea contractului, suma asigurată garantată la care se adaugă beneficiul investițional. Acestea cuprind:
asigurări de viață cu primă unică, care presupun că plata primei să se facă o data, de obicei la începutul contractului;
asigurări de viață cu primă eșalonată, care presupun că plata primelor să se faca, în funcție de condițiile prevăzute în contract, lunar, trimestrial, semestrial sau anual.
Asigurări de persoane;
Asigurări de autovehicule;
Asigurări maritime și de transport;
Asigurări de aviație;
Asigurări de incendiu și alte pagube de bunuri;
Asigurări de răspundere civilă
Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care se referă atât la asigurarea obligatorie de răspundere civilă, internă, pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, cât și la asigurarea de răspundere civilă auto, externă, Carte Verde, care acoperă orice răspundere rezultată din producerea unor prejudicii produse unor terțe persoane din utilizarea autovehiculelor, inclusiv răspunderea transportatorului. Acestea sunt obligatorii și facultative.
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, prin care se acoperă orice răspundere rezultată prin producerea unor prejudicii produse unor terțe persoane prin utilizarea mijloacelor de transport aerian, inclusiv răspunderea transportatorului.
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval, destinate acoperirii oricărei răspunderi rezultate prin producerea unor prejudicii produse unor terțe persoane prin utilizarea mijloacelor de transport maritim, fluvial, lacustru sau pe canale navigabile, inclusiv răspunderea transportatorului.
Asigurări de răspundere civilă generală, care acoperă orice răspundere rezultată prin producerea unor prejudicii produse unor terțe persoane, altele decât cele acoperite de asigurările de răspundere civilă pentru autovehicule, asigurările de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian și asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval. În această categorie întâlnim asigurarea de răspundere civilă profesională; răspunderea societăților specializate, răspunderea civilă legală.
Asigurări de credite și garanții;
Asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate și asigurări agricole.
După forma juridică de realizare:
Asigurările obligatorii; rezultă din interesul economic și social al întregii comunități pentru apărarea avuției naționale, menținerea continuității procesului de producție și protejarea victimelor unor accidente.
Asigurarea obligatorie se poate introduce atunci când bunurile unui important numâr de persoane fizice și juridice sunt amenințate de anumite riscuri astfel încât fiecare deținător al bunului respectiv ar putea avea de suportat pagube la producerea riscurilor respective.
În România există două tipuri de asigurări obligatorii și acestea sunt : asigurarea obligatorie pentru deținătorii de autovehicule pentru cazurile de răspundere civilă conform legii 136/1995 și asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor conform legii 260/2008.
Asigurarea obligatorie este fără termen, acționând tot timpul cât exista bunul asigurat. În cazul asigurării obligatorii, răspunderea asigurătorului ia naștere în mod automat din momentul în care asiguratul intră în posesia bunului respectiv.
Asigurările facultative iau naștere pe baza contractului de asigurare încheiat între asigurător și asigurat.
Asigurările facultative se încheie fie pentru bunuri, persoane, răspundere civilă ori riscuri necuprinse în asigurările obligatorii, fie în vederea completării acestor asigurări pentru o despăgubire mai mare. Asigurarea facultativă este valabilă numai pentru o anumită perioada de timp, riguros stabilită în contractul de asigurare.
În situația în care apar unele pagube înainte de plata primei de asigurre sau după trecerea teremenului prevăzut pentru achitarea ei, asigurătorul nu acordă despăgubirea respectivă.
După riscul cuprins în asigurare:
Asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, exploziei, mișcărilor seismice, etc. Bunurile care se asigură contra acestor fenomene sunt clădirile, construcțiile utilajele și instalațiile, mijloacele de transport, inventarul gospodăresc, etc.;
Asigurări contra grindinei, furtunii, uraganului, ploilor torențiale, inundaților, alunecărilor de teren, etc. Împotriva acestor riscuri se asigură, de regulă, culturile și rodul viilor;
Asigurările pentru boli epizootii, accidente care se practică în cazul animalelor;
Asigurări contra avariilor și altor riscuri specifice la care sunt supuse mijloacele de transport și încarcăturile aflate în acestea;
Asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viața oamenilor (deces, boli, accidente);
Asigurări pentru cazurile de răspundere civilă, care se referă la prejudicii cauzate terțelor persoane prin accidente sau prin exercitarea unei anumite activități.
După sfera de cuprindere în profil teritorial:
Asigurările interne au caracteristic faptul că părțile contractante domiciliază (au sediul) în aceeași țară, bunurile, persoanele și răspunderea civilă care fac obiectul lor se află pe teritoriul aceleiași țări iar riscurile asigurate se pot produce pe același teritoriu;
Asigurările externe au caracteristic faptul că apar în legătură cu persoane sau bunuri care ies în afara limitelor teritoriale ale țării în care se încheie contractul de asigurare ori una din părțile contractante sau beneficiarul asigurării se afla pe teritoriul altei țări.
Caracteristicile asigurărilor de bunuri
Asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor (mobile și imobile) de care cineva dispune. Asigurarea de bunuri compensează cheltuielile impuse de repararea sau de înlocuirea acelor bunuri care sunt avariate, distruse sau pierdute. În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despagubire. Asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. În cazul în care a fost desemnat un beneficiar al asigurării încheiate, această condiție trebuie îndeplinită de acel beneficiar. Asigurări facultative de bunuri pot încheia persoanele fizice și cele juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în România. Această măsură creează posibilitatea ca și regiile autonome și societațile cu capital de stat, precum și instituțiile publice să încheie contracte de asigurare a bunurilor de care dispun. După producerea evenimentului asigurat, asigurătorul achită despagubirea cuvenită asiguratului, numai după ce acesta din urmă a probat legitimitatea sa de a încasa indemnizația,a declarat dacă a mai încheiat asigurări cu alte societăți pentru același risc, a predat asigurătorului întreaga documentație necesară subrogării acestuia pentru a exercita acțiunea de subrogare.
Obiectul asigurării specificat in contractele de asigurare pentru bunuri: În contractele de asigurări de bunuri și cladiri pot fi asigurate facultativ: bunuri aparținând persoanelor fizice sau juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în România;bunurile primite în folosință sau aflate la acestea spre păstrare, reparare, prelucrare, curățare, vopsire, vânzare sau spre a fi expuse în cadrul muzeelor, expozițiilor, bunurile care fac obiectul unor contracte de cesionare, închiriere sau locație de gestiune și bunurile și riscurile ce pot fi asigurate, precum și situațiile în care se adaugă despăgubiri sunt prevazute în condițiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare.
Principalele riscuri asigurate: În asigurările de bunuri exista o clasificare a riscurilor în riscuri civile (asociate clădirilor care servesc ca locuințe și birouri și bunurile aflate în acestea) și riscuri comerciale și industriale (asociate clădirilor care servesc ca unități de producție și comercializare a bunurilor aflate în acestea).
Principalele excluderi prevazute în contracte la asigurările de bunuri : Există situații în care asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse bunurilor asigurate, aceste situații sunt prevăzute în contractul de asigurare ca excluderi. Termenul de “excludere” poate desemna orice clauză a poliței a cărei funcție este de a elimina acoperirea pentru anumite expuneri la daună, clarifica acoperirea acordată de asigurător și, de asemenea, elimina posibilitatea acoperirii unor riscuri considerate neasigurabile de către asigurător. În general, în baza polițelor de asigurare de bunuri nu se acordă despăgubiri pentru cauze de razboi, de invazie, de insurecție, de revoluție, altele se refera la uzura fizică, la pagubele rezultate în urma actelor intenționate ale asiguratului, în urma radiației nucleare sau a viciului intern (rugina fierului, putrefacția lemnului, deteriorarea cauciucului). Niciuna dintre aceste excluderi nu reușește să cuprindă, în mod suficient, măcar una dintre caracteristicile unei expuneri la pagubă, ideal asigurabile.
Prima de asigurare se stabilește aplicându-se cota de primă la suma asigurată și se plătește integral și anticipat sau se plătește în rate.
Prima de asigurare este direct proporțională cu riscul asumat de societate. În figura nr. 1 se arată cum crește prima de asigurare cu cât riscul este mai mare.
Figura nr. 1, Relația dintre prima de asigurare și riscul asigurat
Franșiza este un alt element important al contractului de asigurare de bunuri și clădiri reprezentând partea din valoarea fiecarei daune care este suportată de către persoana asigurată. Franșiza poate fi deductibilă sau atinsă. În cazul franșizei atinse, asigurătorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franșiza. Franșiza deductibilă se scade, în toate cazurile, din valoarea daunei, indiferent de volumul acesteia din urmă, deci despăgubirea se acordă numai pentru partea de daună care depășește franșiza. Aceasta se poate stabili pe eveniment sau ca sumă agregată pentru întreaga perioadă de asigurare. Franșiza pe eveniment se aplică pentru fiecare daună în parte, iar cea agregată se aplică pe o anumită perioadă de timp.
Figura nr. 2, Relația dintre franșiză și valoarea pagubelor
Cu cât franșiza este mai mare (implicit pagubele suportate de societatea de asigurări sunt mai mici) deci și prima de asigurare este mai mica, după cum este ilustrat în Figura nr. 3.
Figura nr . 3, Corelația dintre valoarea franșizei și valoarea primei de asigurare
2.2. Riscul și managementul riscului
Noțiunea de risc : Dacă nu ar exista risc, nu ar exista asigurări. Riscul este un pericol, o primejdie care ne pândește pe noi, bunurile sau afacerile noastre și pentru care societățile de asigurări ne pot oferi protecție. Riscul este obiectul oricărui contract de asigurare și reprezintă elementul specific al asigurării.
Riscul asigurat este fenomenul sau evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubiri de asigurare la bunuri sau suma asigurată în cazul persoanelor. Astfel riscul asigurat este folosit în sensul de probabilitate a producerii fenomenului ( evenimentului) împortiva căruia se încheie asigurarea. Cu cât acest fenomen are o frecvență mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a pagubei și apare mai necesară asigurarea. Un alt sens pe care îl are riscul asigurat este acela de posibilitate de distrugere a bunurilor de unele fenomene imprevizibile, cum sunt: grindina, furtuna, incendiul, uraganul, seismul, ploile torențiale, etc. În cazul asigurărilor de persoane, riscul asigurat este evenimentul neprevăzut, dar posibil de realizat care odată produs conduce, de exemplu, la pierderea totală sau parțială a capacitații de muncă a asiguratului. De asemenea, riscul asigurat mai poate fi întâlnit și în sensul de mărime a răspunderii asumate de asigurător prin încheierea unei anumite asigurări.
Expunerea la daune reprezintă probabilitatea de producere a unei daune. Cu alte cuvinte, dacă o anumită organizație prezintă o anumită expunere la daune, această daună poate sau nu să se producă. Conceptul de expunere la daună se folosește în mod frecvent în managementul riscului, deoarece una din preocupările majore ale acestui management este aceea de a găsi metode de prevenire sau de exprimare a pagubelor, înainte ca ele să se producă.
Managementul riscului constă în adoptarea tuturor măsurilor de prevenire a pagubelor și de limitare a acestora în vederea asigurării. Astfel, asiguratul poate beneficia de prime de asigurare reduse, iar asiguratul poate lua toate măsurile necesare pentru limitarea pierderilor financiare care ar putea să apară. Societățile de asigurări aplică un management al riscului care să realizeze un echilibru optim între veniturile din prime și valoarea totală a indemnizațiilor (despăgubirilor) și sumelor asigurate plătite, deoarece cotațiile de prime se stabilesc pe baza riscurilor medii și nu a riscurilor de vârf. Astfel, se evită o concentrare a cererii de asigurare în zona riscurilor cu probabilitate crescută de manifestare, deci nefavorabilă pentru asigurător.
Etapele pe care le parcurge o societate de asigurări pentru realizarea unui management performant sunt: Identificarea riscului (un manager bun este cel care prevede și identifică posibilitatea apariției riscului) și cuantificarea riscului (presupune analizarea efectului imediat în urma pagubelor produse, dar, în plus, trebuie urmărite efectele și în viitor). În cazul producerii evenimentului, plata trebuie efectuată la timp și la valoarea reală. Aceasta poate avea efecte benefice în viitor, în sensul că societățile de asigurări vor deveni mai atractive. Asigurătorii trebuie să fie familiarizați cu tipul de expunere la risc și cu diferitele tehnici de management al riscului care pot fi folosite. Aceste tehnici includ, pe lângă asigurare, evitarea producerii daunelor, controlul daunelor, transferul riscului prin alte metode decât asigurarea și limitarea daunelor. După ce a fost selectată o anumită tehnică de management al riscului, ea trebuie implementată, adică trebuie pusă în aplicare, urmând ca mai apoi întregul program să fie monitorizat, urmărindu-se modul de realizare a obiectivelor propuse.
Obiectivul principal al managementului riscului este acela de a da organizației posibilitatea de a-și atinge obiectivele chiar în condițiile în care există riscul producerii unor daune accidentale. Prin urmare, pentru ca managementul riscului să poată interveni cu succes, este necesar ca organizația sa-și definească mai întai obiectivele. Presupunând că obiectivele sunt bine întelese, procesul de management al riscului încearcă să determine care este cea mai adecvată metodă pentru tratarea unei expuneri la daună. Dupa cum rezultă și din etapele procesului de management prezentate anterior, un bun decident trebuie sa fie familiarizat cu tipul de expunere la risc și respectiv cu diferitele tehnici ce pot fi folosite. Aceste tehnici includ pe langa asigurare evitarea producerii daunelor, controlul daunelor, transferul riscului fără asigurare, limitrea daunelor, etc.
Singurele certitudini în viață sunt decesul și impozitele, spune un clasic. Dar, deși acestea sunt fapte certe, nimeni nu poate spune cu adevarat ca știe când se întamplă decesul sau care este suma pe care o va plăti ca impozit, pentru că, orice acțiune certă desfașurată astăzi are un viitor care este mult mai puțin cert. Rezultatul viitor conține o doză de incertitudine.
2.3. Caracteristicile specifice asigurărilor lucrărilor de construcții-montaj și raspunderea constructorului
Asigurarea lucrărilor de construcții-montaj și răspunderea constructorului este asigurarea prin care o societate comercială ce își desfașoară activitatea în domeniul construcțiilor cedează riscul de producere a pagubelor cauzate de avarierea sau distrugerea bruscă și neprevazută a bunurilor asigurate, precum și cele provenite din vătămarea corporală accidentală suferită de terți către o societate de asigurare avizată, în schimbul achitării unor prime de asigurare și durata de valabilitate a acesteia este egală cu întreaga perioadă de executare a lucrării, adică până la predarea obiectivului pe bază de proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, prelungită cu perioada de garanție. Polița de asigurare, astfel vizează două secțiuni: o asigurare de bunuri si o asigurare de răspundere civilă.
Bunurile asigurabile în cadrul asigurării de bunuri sunt materiale aduse în șantier și care urmează să fie încorporate în lucrare sau să servească la executarea acesteia, bunuri încorporate în obiectivul de construcții-montaj în curs de execuție, mașini, instalații și echipamente de lucru. Riscurile acoperite sunt: pagubele materiale cauzate de dezastre natural bunurilor asigurate (de seisme, incendii, trăsnete, furtuni, ploi torențiale, uragane, etc), accidente ale mijloacelor de transport în timpul transportului materialelor asigurate, furt prin efracție din depozite, pagubele material cauyate lucrării de construcții-montaj după predarea către beneficiar, pe durata perioadei de garanșie, cheltuieli necesare efectuate pentru conervarea bunurilor asigurate, micșorarea pagubelor, prevenirea extinderii pagubelor. Suma asigurată în cazul îndeplinirii unuia dintre riscurile asigurate este egală cu valoarea totală a contractului lucrării de construcții-montaj, la care se adaugă valoarea mașinilor, instalațiilor, materialelor și a altor bunuri folosite la executarea acestuia.
Asigurarea de raspundere civilă cuprinde răspunderea constructorului pentru vătămari corporale suferite de terți, precum și pentru pagubele material provocate terților. Conform contractului de asigurare, pe lângă riscurile menționate mai sus, asigurătorul acoperă și riscurile de îmbolnavire a terților, de pierdere sau avariere accidentală a bunurilor asigurate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare. În cazul în care unul din aceste riscuri este asumat asigurătorul va acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguratul este răspunzător față de terțe persoane și are obligația de a plăti sume convenite de comun accord de partți cu titluri de daune.
Obiectul asigurării : În baza condițiilor de asigurare Asigurătorul, asigură Construcția-montajul, împreună cu mașinile, utilajele, instalațiile, materialele și alte bunuri folosite la executarea acesteia, precum și răspunderea civilă legală față de terți a constructorului. În asigurare mai pot fi cuprinse: cheltuielile facute cu transportul masinilor, utilajelor, instalatiilor, materialelor si a altor bunuri de la furnizori pana la santierul de constructie – montaj, daca acestea nu au fost cuprinse in asigurarea de transport, diferentele de tarif pentru transportul aerian sau expres al unor bunuri, taxele vamale, taxele de timbru si alte taxe legale, cheltuielile pentru munca suplimentara, munca de noapte ori in zile de sarbatori legale, cheltuielile facute ca urmare a cresterii preturilor si salariilor peste cele luate in calcul in deviz.
Potentialii clienți: Societățile de construcții-montaj în calitate de antreprenori sau subantreprenori (societati romanesti pentru lucrari executate in Romania sau in strainatate și societati straine de constructii, care au contractat lucrari in Romania). La cererea asiguratului si potrivit prevederilor contractului de constructie – montaj, in asigurare poate fi inclus ca coasigurat si beneficiarul lucrarii.
Riscuri asigurate pe durata constructiei-montajului: Pagubele materiale cauzate bunurilor asigurate de: incendiu, traznet, explozie (chiar daca traznetul sau explozia nu au fost urmate de incendiu), furtuna, uragan, grindina, ploaie torentiala, inundatie, cutremur de pamant, prabusire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zapada sau de gheata, avalanse de zapada, caderi pe cladiri sau alte constructii a unor corpuri, accidente ale mijloacelor de transport in timpul transportului materialelor asigurate de la depozitele santierului la locul constructiei-montajului, inclusiv in timpul operatiilor de incarcare sau descarcare, furt prin efractia depozitelor, disparitia unor echipamente, materiale, scule sau alte bunuri cauzate direct de riscuri asigurate.
Riscuri asigurate pe perioada de garantie: Pagubele materiale cauzate constructiei – montajului, dupa predarea catre beneficiar in timpul perioadei de garantie (mentinere in functiune) prevazuta in contractul de constructie – montaj, prin lucrari si operatiuni efectuate de asigurat in vederea indeplinirii obligatiilor sale, ori daca pagubele sunt consecinta unei cauze intervenite in timpul perioadei de constructie-montaj, inainte ca procesul-verbal de receptie pentru partea respectiva a lucrarii sa fi fost incheiat.
Cheltuieli acoperirite: cheltuielile de curatare a locului sau de inlaturare a resturilor ramase in urma unei pagube cuprinse in asigurare de un risc asigurat; cheltuielile necesare si economicoase facute pentru salvarea si conservarea bunurilor asigurate, micsorarea pagubelor, prevenirea extinderii pagubelor sau pentru stabilirea cauzelor si cuantumului acestora si alte cheltuieli ca urmare a unei pagube; cheltuielile de demontare si montare facute ca urmare a unei pagube cuprinse in asigurare.
Raspunderea civila legala a constructorului fata de terti: Sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de despagubiri si cheltuieli de judecata, pentru prejudicii de care raspunde in baza legii, fata de terte persoane pagubite prin: vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea unor bunuri.
Documente necesare pentru instrumentarea daunelor: avizarea daunei de catre asigurat, proces verbal de constatare a daunei, rapoarte ale organelor abilitate (politie, pompieri, etc), facturi primite de la furnizori, deviz de lucrari, situatii de lucrari executate, decont de lucrari, planuri si alte documentatii tehnice, rapoarte de expertiza (daca este cazul) și alte documente solicitate de asigurator.
Constatarea și plata despăgubirilor : Despăgubirea nu poate depăși suma la care s-a făcut asigurarea, cuantumul pagubei și nici valoarea bunului la data daunei, cu următoarele precizări: Din cuantumul despăgubirii se scad: franșiza stabilită în poliță; valoarea resturilor recuperabile. orice prime datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare; eventuale sume corespunzătoare proporționalității; eventuale avansuri acordate în contul despăgubirii. După plata fiecarei daune, suma asigurată se micșorează cu suma cuvenită drept de despăgubire, asigurarea continuând pentru suma rămasă. Suma asigurată poate fi reîntregită prin emiterea unui supliment de asigurare, în schimbul unei prime adiționale care se reține din despăgubirea cuvenită.
Capitolul 3. Asigurările de bunuri la Societatea Allianz Țiriac Asigurări SA
Studiu de caz
3.1. Prezentarea Societații Allianz Țiriac Asigurări SA
Societatea ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI SA. acționează în domeniul asigurărilor generale și de viață pe piața din România. Compania operează prin intermediul Sediului Central din București și prin cele 187 de sedii și puncte de lucru localizate în București și în alte aproximativ 150 de localități din toate județele României. Rețeaua de distribuție în anul 2008 includea: canalul intern -angajații permanenți în număr de 1427, și ale două canale de vânzări (1289 de consultanți financiari- asigurări de viață, 6124 de agenți de vanzări- asigurări generale, respecziv 662 de societăți de brokeraj și agențiile de intermediere). Compania, originară Asigurări Ion Țiriac – ASIT S.A., a fost înființată în România în august 1994, și deține licențe pentru a desfașura activitați de asigurare și reasigurare.
La finalul lunii august 2000, Grupul Allianz a achiziționat 51% din ASIT S.A. Grupul Allianz are o istorie în domeniul asigurărilor de peste un secol, fiind inființat în 1890 la Berlin. În prezent Grupul Allianz este plasat în topul primelor zece instituții financiare din lume fiind apreciat de către agențiile specializate de rating drept o entitate de prim rang, cu un grad ridicat de siguranță financiară și stabilitate a afacerilor. După volumul de prime brute subscrise, Grupul Allianz este liderul european al pieței asigurărilor și al doilea grup financiar din lume.
Prin cumpărarea pachetului majoritar de către Grupul Allianz, structura acționariatului Societații Allianz Țiriac Asigurări SA este următoarea: ALLIANZ NEW EUROPE HOLDING GMBH (Germania) deține 52,16%, VESANIO TRADING LIMITED (Cipru) deține 44,48% și alți acționari persoane fizice 3,36% din care mai puțin de 5% fiecare.
Allianz Țiriac Asigurări SA este înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul de înmatriculare J40/15882/1994 și codul unic de înregistrare 6120740. Capitalul social al societații a fost majorat în anul 2008 cu o valoare totală de 2.386.180 lei ajungând la 66.638.505 lei. Sediul central al companiei este în București, Str. Căderea Bastiliei 80-84, Sector 1. Organigrama administrației centrale este prezentată în Anexa nr. 1.
Allianz Țiriac Asigurări SA s-a menținut de-a lungul anilor în vîrful clasamentelor societaților de asigurări, fiind considerat în momentul actual liderul firmelor de pe piața asigurărilor, urmată de Omniasig și Groupama. În anul 2009, Allianz Țiriac Asigurări SA este desemnată în cadrul Galei Premiilor Pieței Asigurarilor de către Revista de Asigurări PRIMM Compania de asigurări generale a anului.
Grafic nr. 4, Clasamentul primelor 10 societați de asigurări generale din România în funcție de primele brute subscrise la sfârșitul anului 2009
Allianz-Țiriac Asigurări este furnizor de servicii complete de asigurări. În domeniul asigurărilor generale, în anul 2009 s-au constatat modificări relevante în ceea ce privește structura portofoliului, astfel: asigurarea autovehiculelor pentru avarii si furt (CASCO) dețin 59,92% (718 mil) din totalul primelor brute subscrise la 31.12.2009 de societate, asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) și Carte Verde 19,23% (230 mil), asigurarea de incendiu și calamități naturale, asigurarea de daune la proprietăți, și alte tipuri de asigurări generale, dupa cum sunt redate în grafic.
Grafic nr. 5, Prime brute subscrie la 31.12.2009, pe forme de asigurare (asigurari generale)
Allianz Țiriac Asigurări SA se menține de câțiva ani lider de piață pe urmatoarele segmente: asigurări Casco, asigurări de accidente persoane, asigurări de bunuri, asigurări Carte Verde și asigurări de răspundere civilă generală. Allianz Țiriac Asigurări deține o cotă importantă în comparație cu celelalte societați. La sfarșitul anului 2009, Allianz Țiriac Asigurări deținea, din totalul pieței: la polițele Casco, 29,59%, la polițele asigurărilor de incendiu și calamități naturale, 25,57%, Carte Verde și răspundere civilă 13,52%.
Creșterea realizată în condițiile de fond ale economiei naționale, este rezultatul profesionalismului oamenilor care lucrează în companie. Din 1994 compania a continuat să implementeze o strategie concentrată asupra urmatoarelor arii majore: dezvoltarea de noi produse, oferirea celor mai bune servicii de pe piața, pregatirea angajaților atât din punct de vedere profesional, cât și tehnic.
Obiectivele societații sunt stabilite de către Comitetul Director prin analizarea evoluției pieței asigurărilor și a condițiilor economice și sociale ale societații românești și sunt cunoscute de către toți salariații societații.
Obiectivele Allianz Țiriac Asigurări SA sunt urmatoarele:
– oferirea de servicii de inalt profesionalism;
– creșterea profitului;
– dezvoltarea de produse noi care să vină în întâmpinarea cererilor clienților;
– dezvoltarea unor rețele de distribuție diversificate;
– menținerea societații pe primul loc pe piața asigurărilor generale în următorii 2 ani;
Obiectivele generale ale Allianz Țiriac Asigurări sunt stabilite dupa o analizare atentă a planului de afaceri. Stabilirea acestor obiective se realizează la nivelul Comitetului Director prin enunțarea misiunii ce definește afacerea, după care se stabilesc obiectivele specifice diviziilor, departamentelor și unităților teritoriale.
Allianz Țiriac Asigurări SA și-a protejat continuu portofoliul apelând la reasigurători de primă clasă din Europa. Continuăm să considerăm ca primă prioritate serviciile oferite clienților în așa fel încât să obțină cea mai bună acoperire la cel mai bun preț.
3.2. Aspecte specifice contabilității în domeniul asigurărilor
În Uniunea Europeană, contabilitatea specifică domeniului asigurărilor se explică în mod obligatoriu conform Directivelor europene emise în acest sens și care sunt cunoscute sub denumirea de Insurance According Directives (IAD).
În țara noastră, Legea contabilității nr. 82/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare asigură cadrul juridic ce reglementează contabilitatea societăților de asigurare și reasigurare. Începând cu 1 ianuarie 2002 a intrat în viguare Ordinul Comun nr. 2328/2390, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și aprobat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), privind Reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, care sunt armonizate cu Directivele europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.a emis,. Aceste reglementări u începand cu data de 01.01.2002 și prin care societățile de asigurări capătă oportunitatea de a comunica într-un limbaj internațional, unanim, recunoscut și înteles.
Înregistrările contabile ale societății Allianz Țiriac Asigurări SA sunt făcute în conformitate cu reglementările mai sus amintite. Vom exemplifica înregistrările primei de asigurare, a cheltuielilor privind daunele și a franșizei.
Prima subscrisă se înregistrează indiferent dacă este încasată sau nu cu condiția să fie aferentă întregii perioade de valabilitate a poliței, dar fără să depășească un an. Înregistrarea se face la data intrării poliței în viguare, în valuta în care a fost subscrisă polița, echivalentul în lei calculându-se la cursul valutar din ziua începerii valabilității poliței. Ca urmare contul de venituri din prime va reflecta totalitatea primelor subscrise în anul financiar respectiv, prime exprimate în lei la cursul istoric (desubscriere) pentru fiecare polită. Pe debitul contului de decontări privind primele regăsim atât primele de încasat rămase în sold din anul precedent (reevaluate la cursul de la sfârșitul anului precedent) precum și primele subscrise în anul curent la cursul de la data suscrierii.
Suma în valuta poliței 4012** = 70201 Suma în valuta poliței
(echivalent lei la cursul (echivalent lei la cursul
de la data suscrierii de la data suscrierii)
Prime încasate (integral sau în rate) : la încasarea primei credităm contul de Decontări privind primele, cu suma încasată, în valuta poliței, echivalentul în lei fiind calculat fie la cursul de subscriere al poliței (pentru polițe subscrise în anul curent), fie la cursul valutar de la sfârșitul anului precedent (pentru primele ramase în soldul contului la sfârșitul anului precedent, sold relevant la sfarșitul anului respectiv). Diferența până la suma încasată efectiv (în plus sau în minus) se înregistrează pe conturile de venituri sau cheltuieli cu diferențe de curs valutar aferente primelor.
Diferența favorabilă curs valutar: cursul de la data încasării > cursul de la data subscrierii
Suma în valuta încasării % = 4012** Suma în valuta poliței
(echivalent lei la cursul 54421** (echivalent lei la cursul
de la data subscrierii) 54424**** de la data suscrierii)
54721
54724**
4812
4822
% = 765201**01 Suma în lei la cursul – Suma în lei la cursul
54421** din data încasării din data subscrierii
54424****
54721
54724**
4812
4822
Diferența nefavorabilă curs valutar: cursul de la data încasării < cursul de la data subscrierii
Suma în valuta încasării % = 4012** Suma în valuta poliței
(echivalent lei la cursul 54421** (echivalent lei la cursul
de la data încasării) 54424**** de la data încasării)
54721
54724**
4812
6552001**01 = 4012** Suma în lei la cursul – Suma în lei la cursul
din data subscrierii din data incasări
Pentru sumele rămase neelucidate pe lângă înregistrările de mai sus, în momentul elucidării sumei se mai face o înregistrare :
Suma în valuta încasării % = 70249** Suma în valuta poliței
(echivalent lei la cursul 54421** (echivalent lei la cursul
de la data încasării) 54424**** de la data încasării)
54721
54724**
4812
4822
Cheltuielile cu dauna, spre deosebire de veniturile din prime subscrise se înregistrează numai în momentul plății efective (până atunci ele sunt cheltuieli cu rezerva de daună). Înregistrarea se face direct pe contul de cheltuială cu dauna, unde se înregistrează suma daunei în valuta poliței la cursul de la data subscrierii poliței, diferența până la suma efectiv achitată reprezintă diferența de curs valutar.
Diferența favorabilă curs valutar : cursul de la data subscrierii > cursul la data achitarii daunei
Suma daunei în valuta poliței 6021 ** = % Suma daunei în valuta poliței
(echivalent lei la cursul 54421** (echivalent lei la cursul la
de la data achitării) 54424**** de la data achitării)
54721
54724**
4812
4822
6021** = 765201**02 Echivalent lei al sumei daunei – Echivalent lei al sumei daunei
la cursul din data subscrierii la cursul din data achitării
Diferența nefavorabilă curs : cursul de la data subscrierii < cursul la data achitării daunei
Suma daunei in valuta poliței 6021 ** = % Suma daunei în valuta poliței
(echivalent lei la cursul 54421** (echivalent lei la cursul
de la data subscrierii) 54424**** de la data subscrierii)
54721
54724**
4812
4822
665201**02 = % Echivalent lei al sumei – Echivalent lei al sumei 54421** daunei la cursul din daunei la cursul din
54424 **** data achitarii data subscrierii
54721
54724**
4812
4822
Franșiza : în unele cazuri (de obicei când plata se face direct la service) se achită totalul daunei, inclusiv franșiza, urmând ca aceasta să fie recuperată ulterior de la asigurat. Ca urmare, în momentul achitării efective a daunei se face urmatoarea înregistrare :
461208 = % Suma franșizei în valuta achitării
54421 ** (echivalent lei la cursul din data achitării)
54424****
54721
54724**
4812
4822
În momentul recuperării sumei se fac urmatoarele înregistrări :
Diferența favorabilă curs valutar : cursul de la data recuperării > cursul de la data achitării
% = 461208 Suma franșizei în valuta achitării
54421** (echivalent lei la cursul de la data achitării)
54424****
54721
54724**
4812
4822
% = 765204 Suma în lei la cursul – Suma în lei la cursul
54421** din data recuperării din data achitării
54424****
54721
54724**
4812
4822
b) Diferența nefavorabilă curs valutar : cursul de la data recuperării < cursul de la data achitării
% = 461208 Suma franșizei în valuta achitării
54421** (echivalent lei la cursul de la data recuperării)
54424****
54721
54724**
4812
4822
665204** = 461208 Suma în lei la cursul – Suma în lei la cursul
din data achitării din data recuperării
3.3. Studiu de caz. Asigurarea lucrărilor de construcții – montaj și răspunderea constructorului la Societatea Allianz Țiriac Asigurări SA
În cadrul asigurăii “toate riscurile” a lucrărilor de construcții – montaj și a răspunderii constructorului, Societatea Allianz Țiriac Asigurări SA asigură lucrări de construcții civile, poduri, viaducte, tuneluri, căi ferate, autostrăzi, șosele, construcții industriale, construcții subterane, construcții agricole, sisteme de irigații, hidroameliorații, drenaje, canale, lucrările de prospecțiuni geologice (petrol, apă, minereuri) cu folosirea explozivilor, prospecțiuni ale fundului mării, foraje petroliere, de apă și altele asemenea. Multitudinea de riscuri asigurate se referă în principal la pagube materiale produse bunurilor asigurate de incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur, inundații, furtună, uragan, grindină, furt prin efracție, prabușire și/sau alunecare de teren, avalanșe de zăpadă și orice alte cauze, mai puțin cele excluse explicit prin condițiile de asigurare, și de asemenea, la prejudiciile de care asiguratul răspunde în fața legii față de terțe persoane, vătămări corporale, accidentale sau îmbolnăviri (urmată sau nu de deces). Despagubirile primite de asigurat constau în: costul reparațiilor necesare pentru a aduce bunul avariat la starea sa imediat anterioară producerii evenimentului asigurat din care se scade valoarea resturilor ce se mai pot folosi sau valorifica în cazul unei avarii care poate fi remediată; valoarea reala a bunului imediat anterioara producerii evenimentului asigurat din care se scade valoarea resturilor ce se pot folosi sau valorifica(în cazul unei pagube totale); despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratul raspunde în baza legii față de terțe persoane și pentru care este obligat să plătească sume cu titlu de desdăunare, ca urmare a vătămării corporale accidentale sau îmbolnavirii (urmată sau nu de deces), pierderii sau avarierii accidentale a bunurilor acestora întamplate în perioada de valabilitate a poliței, în legatură directă cu construcția asigurată, pe șantier sau în imediata sa vecinatate, cheltuielile de judecată pe care asiguratul trebuie să le plătească reclamantului, cheltuielile efectuate cu consimțământul scris al societății Allianz-Țiriac, ca urmare a unui prejudiciu ce urmează a fi despăgubit în baza acestei polițe de asigurare.
Asigurarea bunurilor (clădiri și conținut) aparținând persoanelor juridice se încheie în baza condițiilor de asigurare. Încheierea asigurărilor se face la cererea beneficiarilor, în baza condițiilor emise de asigurător, în funcție de categoria de bunuri și variantele de asigurare cu sau fără franșiză, conform opțiunii clientului.
Tipuri de polițe: A: polița STANDARD: incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor (aeronave și vehicule spațiale); B: polița STANDARD EXTINSĂ, cuprinzând acoperirea Standard extinsă selectiv sau cumulativ la riscurile: cutremur de pământ, inundații și aluviuni provenind din revărsarea apelor de suprafață (curgătoare sau stătătoare) precum și din precipitații atmosferice temporare, inclusiv din topirea zăpezii ori gheții, furtună, uragan, vijelie, tornade și efecte directe ale ploii torențiale, grindină-efectele directe, furtul prin efracție și/sau acte de tâlhărie; C: polița TOATE RISCURILE, cuprinzând acoperirea Standard Extinsă cumulativ, precum și: vandalism prin efracție sau tâlhărie, terorism, prăbușire și/sau alunecare de teren; greutatea zăpezii și/sau gheții, izbirea din exterior de către autovehicule, altele decât cele aparținând asiguratului, undă de șoc provocată de avioane (boom sonic), avalanșe de zăpadă, cădere accidentală de corpuri (stânci, copaci, stâlpi, etc), riscuri politice (greve și tulburări civile) și acțiuni ale unor grupuri rău voitoare.
Ce se asigură: În baza poliței privind asigurarea bunurilor (clădiri și materiale) aparținând persoanelor juridice se pot asigura: a) clădirile și alte construcții (inclusiv instalațiile fixe aferente de încălzire, electrice, sanitare, ascensoare etc.); b) mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, motoarele, uneltele, inventarul gospodăresc, alte mijloace fixe și obiecte de inventar; c) mijloace circulante (mărfurile, materiile prime și auxiliare, materialele, semifabricatele, produsele finite și alte mijloace circulante materiale).
Din punct de vedere tehnic, noțiunea de clădire cuprinde clădirile și alte construcții care sunt terminate, au acoperiș și cel puțin trei pereți sau au mai puțin de trei pereți, dar fac corp comun cu altă construcție sub același acoperiș;
Ce nu se asigură: Se consideră NEASIGURABILE, pe criterii calitative, următoarele riscuri: a) clădiri realizate din materiale combustibile în cea mai mare parte sau având numai acoperișul din materiale combustibile ca: șindrilă, stuf, carton asfaltat, paie etc., care totodată prezintă instalații electrice sau de încălzire cu defecțiuni ce pot conduce la incendiu; b) clădiri sau alte construcții afectate de cutremur și la care nu s-au executat lucrări de consolidare care să readucă respectiva construcție la gradul de rezistență optim; c) orice situații în care prezența simultană a unor materiale combustibile, ușor inflamabile și a unor surse de inițiere a incendiului, crează situații de pericol iminent; d) situații de activități sau tehnologii care presupun lucrul cu substanțe ușor inflamabile ca benzină, neofalină, alcool și la care nu s-au prevăzut condiții (măsuri) speciale de prevenire și stingere a incendiilor în conformitate cu normele și normativele tehnice în vigoare; e) clădiri sau alte construcții, precum și conținut, amplasate în zone inundabile ale unor râuri sau afluenți ai acestora sau în zone cunoscute ca prezentând frecvent alunecări de teren sau avalanșe, construite în mod riscant de proprietari, cu încălcarea recomandărilor în vigoare ale organelor de stat centrale sau locale; f) riscuri prevăzute ca excluse în proiectele de execuție a unor construcții, cum ar fi “greutatea stratului de zăpadă” la serele construite după unele proiecte tip care prevăd în mod expres: scheletul serei nu poate prelua sarcini provenite din greutatea stratului de zăpadă, precum și altele asemenea; g) alte situații în care măsurile de diminuare a riscurilor nu sunt suficiente; h) conținut (mijloace fixe, circulante) în clădiri ce nu pot fi acceptate spre asigurare, chiar dacă nu se solicită asigurarea clădirii în cauză.
Acceptabilitatea asigurării se analizează în două momente distincte:
– pe baza datelor din cererea-chestionar sau dacă până la completarea cererii-chestionar, rezultă în mod clar neîndeplinirea condițiilor de a fi cuprins în asigurare, se comunică aceasta solicitantului, fără a se mai completa formularul de cerere-chestionar;
– după efecturea inspecției de risc, pe baza constatărilor directe ale reprezentantului Asigurătorului.
Studiu de caz
Acest studiu de caz prezintă derularea unei asigurări, trecând prin toate etapele și terminând cu plata despăgubirilor cuvenite. Se va exemplifica încheierea poliței și întocmirea dosarului de daună.
Etapele care se parcurg sunt următoarele: a) punerea la dispoziția clientului a formularului de cerere-chestionar; b) acordarea de consultanță pentru completarea corectă a cererii-chestionar; c)analiza pe criterii calitative, conform precizărilor din prezentele norme, a condițiilor de acceptabilitate a asigurării; d) efectuarea inspecției de risc și completarea raportului; e) evaluarea clădirii/construcției, verificarea valorilor declarate de viitorul Asigurat, stabilirea cotei de valoare rămasă sau a gradului de uzură; f) extragerea cotațiilor de bază din tariful de prime privind asigurarea clădirilor și conținutului; g) efectuarea ajustării cotațiilor de primă de bază (din tabel) în conformitate cu nivelul de risc evaluat în cadrul inspecției în teren; operațiunea de ajustare se face pe formularul “Notă de calcul”; h) prezentarea ofertei scrise către client conform modelului din anexă, după caz, sau sub o altă formă; i) negocierea ofertei; j) transmiterea către client a decontului de prime, document în baza căruia acesta procedează la emiterea ordinului de plată sau, după caz, încasarea primei în numerar; k) emiterea poliței; l)administrarea.
Cererea chestionar și inspecția de risc
În cadrul inspecției de risc se verifică exactitatea datelor din cererea-chestionar completată de Asigurat, înscrierea stării de fapt constatate, eventual refacerea cererii-chestionar și încadrarea situației față de prevederile legale și reglementările specifice privind dotarea, folosirea și protecția construcțiilor, mijloacelor fixe și personalului împotriva riscurilor pentru care se solicită asigurarea. Totodată inspecția de risc reprezintă activitatea de verificare în teren în vederea aprecierii de ordin calitativ și cantitativ a riscurilor existente în locul în care se găsesc bunurile asigurate, ca și a celor din împrejurimi care, în anumite condiții, pot afecta bunurile respective, conducând la apariția evenimentelor asigurate. Se analizează pe rând fiecare dintre riscurile acoperite, clădirea / construcția asigurată, cât și vecinătățile, în vederea depistării acelor împrejurări sau condiții ce pot determina manifestarea evenimentelor asigurate sau pot contribui la creșterea numărului de daune ce urmează a fi plătite.
În final se stabilesc măsurile obligatorii care trebuie îndeplinite de Asigurat până la o dată stabilită în raport, dată la care se va realiza o nouă inspecție de risc sau Asiguratul informează în scris îndeplinirea măsurilor.
De asemenea se pot stabili și recomandări care nu au caracter obligatoriu dar nerealizarea acestora poate afecta în timp relația contractuală cu Asiguratul.
Trebuie mentionat că atât măsurile obligatorii cât și recomandările sunt în interesul asiguiratului, ele intrând în categoria de management al riscului. Primul și cel mai important aspect care se urmărește în cadrul inspecției de evaluare a riscurilor este încadrarea situației bunurilor avute în vedere pentru asigurarea în una din grupele prevăzute în tariful de prime.
Exemplu : La data de 03.03.2006 a fost primită cererea, o solicitare pentru asigurarea clădirii (hala de producție și clădire administrativă) și conținut (mijloace fixe: mașini, mobilier, birotică ; și mijloace circulante), solicitant Senior Tex Confectii SRL, pentru următoarele bunuri:
A. Constructie : Hală de producție – 3200 mp, Schelet beton și șarpantă beton, an 1982, stare bună, la o valoare de 350.000 EURO ; Clădire administrativă – 300 m2 schelet beton și șarpantă beton, an 1996, stare foarte bună, la o valoare de 75.000 EURO, și dotările aferente acestora (centrală termică, instalație climatizare și geamuri termopan) care ajung la o valoare de 75.000 EURO
B. Conținut : a) mijloace fixe (utilaje, mobilier și birotică) la o valoare de : 155.000 EURO ;
b) mijloace circulante (produse finite, produse în curs de fabricație, materii prime) la o valoare de 105.000 EURO
Clauze solicitate: Inundație apă de conductă la o limită de 40.000 EURO;
Cheltuieli suplimentare : legate de proiectare, curățare, expertiza și pompieri la o suma asigurată de 49.000 EURO
În baza cererii a fost făcută inspecția de risc prin care s-au modificat datele care nu corespundeau cu realitatea, și s-a constatat că asiguratul, îndeplinește condițiile pentru încheierea asigurării.
Stabilirea valorii de înlocuire(din nou) pe metru pătrat
Tabelele de evaluare pe metru pătrat în funcție de destinația clădirii cuprind 13 secțiuni care au la bază următoarele criterii: structura portantă și acoperișul clădirii, înălțimea și numărul de nivele, gradul de finisare. Aceste criterii pot diferi de la o secțiune la alta datorită particularităților construcției.
Vom urma pașii de bază pentru stabilirea valorii din nou pe metru pătrat: se alege secțiunea corespunzătoare clădirii/construcției de asigurat din “Tabele de evaluare pe m2” ; se stabilește structura portantă, tipul acoperișului și/sau numărul de nivele; se stabilește suprafața construită/utilă. Prin intersectarea structurii portante, structurii acoperișului, numărului de nivele și suprafeței construite se obține prețul pe metru pătrat pe arie construită/utilă .
Exemplu :În cazul unui depozit de medicamente cu o suprafață de 400 m2 se va alege tabelul „Depozite pentru materii prime sau finite”. Depozitul are un singur nivel cu structura portantă din zidărie, acoperiș de metal. Prin intersectarea nivelului, a structurii și acoperișului cu valoarea pe m2 din intervalul 201-600 USD/m2 se obține un preț mediu de 130 USD/mp arie construită.
Stabilirea cotei de valoare rămasă : Conform normelor de asigurare în cazul asigurării bunurilor la valoarea rămasă (valoarea din nou mai puțin uzura), este obligatorie stabilirea cotei de valoare rămasă.
Pași de bază pentru stabilirea cotei de valoare rămasă:
Se alege secțiunea corespunzătoare clădirii/construcției de asigurat, “Tabele de cotă de valoare rămasă”; Se stabilește mediul de folosință (normal, agresiv, puternic agresiv) sau tipul structurii portante; Se stabilește starea tehnică (foarte bună, bună, satisfăcătoare) și vechimea clădirii/construcției (in urma inspectiei de risc).
Prin intersectarea vechimii cu tipul structurii, mediul de folosință și starea tehnică se obține cota de valoare rămasă corespunzătoare intervalului de vechime.
Exemplul1: În cazul unei clădiri administrative aflată în stare tehnică foarte bună și cu o vechime de 35 de ani se va obține o cotă de valoare rămasă, corespunzătoare de 67% conform tabelului ”Clădiri administrative…..”
Exemplul 2: Dacă clădirea administrativă aflată în stare tehnică foarte bună are o vechime de 37 de ani se va obține o cotă de valoare rămasă, corespunzătoare intervalului de vechime 35 – 40 de 65%. Cota de valoare rămasă de 65% s-a obținut prin interpolare aplicându-se următoarea formulă: CVR = 67- (67-62)*(37-35)/(40-35) = 67 –5*2/5 = 67-2 = 65 %
Stabilirea sumei asigurate
Clădirile și alte construcții, se pot asigura la:
– valoarea de înlocuire (din nou) declarată de Asigurat, reprezentând costul construirii din nou a clădirilor respective rezultat din devize și expertize;
În cazul în care clientul nu are posibilitatea și nu poate prezenta devize sau expertize pentru stabilirea valorii de înlocuire se va recomanda stabilirea valorii de înlocuire în baza metodologiei Asigurătorului care constă în înmulțirea supafeței construite totale a clădirii respective cu prețurile pe metru pătrat din – “Tabele de evaluare pe metru pătrat în funcție de destinația clădirii”
Exemplu: În cazul asigurării unei hale industriale, din industria alimentară, etajată (parter și etaj) cu schelet din beton și șarpantă din lemn, cu învelitoare din tablă zincată, în suprafață construită totală de 1300 m2, conform tabelului “Hală universală industrială etajată” prețul pe metru pătrat construit este de 136 USD/m2.
Valoarea de înlocuire (VÎ) = 1300 m2 * 136 USD/m2 =176.800 USD
-valoarea rămasă declarată de Asigurat, reprezentând valoarea din nou mai puțin uzura, conform evidențelor contabile ale Asiguratului;
În cazurile în care din evidențele contabile ale Asiguratului, nu se poate obține valoarea rămasă și actualizată, aceasta poate fi determinată prin înmulțirea valorii de înlocuire, calculată conform prevederilor de mai sus, cu cota de valoare rămasă (CVR) extrasă din „Tabele de cote de valoare rămasă”
Exemplu: Considerând hala industrială menționată având o vechime de 35 de ani de la data construcției, cota de valoare rămasă conform tabelului 6.1. “Clădiri industriale” , Grupa II, mediu normal, stare tehnică foarte bună, este 69%
Valoarea rămasă (VR)= VÎ *CVR = 176.800 USD *69% = 121.992 USD
Pentru conținut – mijloace fixe, materiale de natura obiectelor de inventar la:
Valoarea de înlocuire (din nou) reprezentând costul producerii și procurării din nou a bunurilor respective, rezultat din devize, facturi, contracte sau alte documente de procurare și expertize;
Valoarea rămasă (contabilă) reprezentând valoarea din nou mai puțin uzura.
Pentru stabilirea valorii rămase se determină valoarea din nou astfel cum se prevede la pct. a) de mai sus, la care se aplică gradul de uzură. Gradul de uzură se poate determina: pe bază de expertiză tehnică prin experți/evaluatori autorizați; pe bază de analiză tehnică realizată de Asigurat și agreată de Asigurător, la stabilirea uzurii luându-se în calcul vechimea, starea de întreținere, numărul de reparații capitale, regimul de utilizare, calificarea personalului de deservire etc ; ca raport între valoarea contabilă rămasă și valoarea din nou – acestă metodă se va utiliza numai dacă părțile nu convin asupra metodelor de determinare precedente.
Pentru conținut – mijloace circulante după caz, prețul de cost, de producție ori prețul de achiziție sau prețul de vânzare cu amănuntul mai puțin adaosul comercial, respectiv la:
– valoarea maximă a stocului existent la un moment dat;
– valoarea stocurilor existente la data încheierii asigurării, ajustabilă periodic (lunar, trimestrial) pe baza declarațiilor scrise ale Asiguratului și cu plata corespunzătoare a diferențelor de primă.
Pentru cheltuieli, ca extindere la asigurarea bunurilor (clădiri și conținut), sumele asigurate se stabilesc separat pe fiecare grupă de cheltuieli (de proiectare, de curățare a locului, legate de intervenția pompierilor, de expertiză a daunei), prin negociere cu Asiguratul.
Aceste sume acoperă cheltuielile globale (nedefalcate pe clădiri sau conținut) pe care Asiguratul trebuie să le plătească în cazul producerii unui eveniment asigurat. Răspunderea Asigurătorului pentru aceste cheltuieli este limitată la suma stabilită în polița de asigurare sau specificație, iar despăgubirile se acordă în baza actelor doveditoare pentru fiecare grupă de cheltuieli.
Pentru clauze speciale, ca extindere la asigurarea bunurilor (clădiri și conținut), sumele de asigurare sunt stabilite în funcție de specificul acestora.
În situația în care pe formularul de poliță nu sunt prevăzute aceste cheltuieli, ele nu se vor putea despăgubi.
In studiul de caz: A fost verificată suma asigurată din care rezultă că suma asigurată pentru hala de producție este redusă cu un procent de valoare ramasă de 85% (350.000 EURO/3.200 mp = 109 EURO/mp față de 125 EURO/mp cât reiese din evaluare adică o valoare de 400.000 EURO). Clădirea de birouri se asigură la valoare de înlocuire. (75.000 EURO/ 300 mp = 250 EURO/mp – exact cât reiese din evaluare). La conținut (mijloacele fixe și stocurile de marfă) valorile fiind luate din facturi de achiziție respectiv declarația asiguratului, corespund valorii de înlocuire (de nou.) Vom avea următoarele sume asigurate: Clădiri 500.000 EURO, mijloace fixe 155.000 EURO, mijloace circulante 105.000 EURO, Cheltuieli 49.000 EURO și clauza inundație de la apa de conductă : 40.000 EURO.
Calculul primei de asigurare : Prima de asigurare este diferențiată în funcție de riscurile acoperite, dotările și măsurile de protecție împotriva acestora, perioada asigurată și de eventuala franșiză convenită între Asigurat și Asigurător și se calculează în baza cotațiilor din tariful de prime. După efectuarea inspecției de risc se procedează la ajustarea cotațiilor de bază extrase. Tariful de prime privind asigurarea clădirilor și a conținutului; operațiunea respectivă se face în baza indicilor de ajustare și constă în calcularea coeficienților de ajustare, astfel:- pentru incendii și alte calamități; – pentru riscul de furt; – coeficienți de ajustare funcție de valoarea franșizei.
Se calculează cotațiile finale (ajustate) prin înmulțirea cu coeficientul (sau coeficienții, după caz, respectiv când se asigură și riscul de furt) de ajustare precum și prima anuală de asigurare care rezultă din operațiunea de înmulțire a cotațiilor ajustate (în procente) cu suma asigurată. Aceasta conform notei de calcul.
Pentru stabilirea primei de asigurare la cheltuieli, se stabilește cotația de primă la clădire, mijloace fixe sau stoc de marfă, alegându-se cea mai mare cotație. Aceasta se va aplica la suma asigurată stabilită de Asigurat și agreată de Asigurător.
Plata primelor de asigurare se face anticipat și integral. La cererea Asiguratului, plata primelor de asigurare poate fi stabilită și în 4 rate trimestriale egale. Rata I-a de primă se plătește anticipat și integral înainte de intrarea în vigoare a poliței, iar ratele următoare la datele expres menționate în poliță.
Clauze speciale se atașază la polița de asigurare numai dacă părțile au convenit asupra lor și Asiguratul a plătit prima de asigurare suplimentară. Acestea au rolul de a proteja Asigurătorul prin cuprinderea în asigurare a unor riscuri specifice.
După realizarea inspecției de risc și obținerea datelor de la client cu referire la sumele asigurate, durata asigurării etc., dispunem de toate elementele pentru a calcula cota de primă.
Din punct de vedere tehnic, stabilirea unei cotații de primă competitive, criteriul de bază este PML =(Posible Maximum Loss) PIERDEREA MAXIMA ESTIMATA (POSIBILĂ). Pierderea maximă estimată se apreciază de către reprezentantul Asigurătorului în cadrul inspecției de risc luându-se în calcul riscul cel mai important ce urmează a fi acoperit, respectiv acela care prin manifestare ar putea produce dauna cea mai importantă, având în același timp și probabilitatea cea mai mare de apariție.
Exemplu de calcul a cotației de primă
A) clădire cu finisaje deosebite, construită din beton și cărămidă P+2+ mansardă, cu subsol, având garaj la subsol, centrală de încălzire proprie modernizată, amplasată în București, la distanță de 1 km de unitatea de pompieri, destinația : magazine la parter și etajul I, etajul II și parțial (50%) podul este locuință.
Aria desfășurată construită = 2000 mp; anul recepției clădirii: 1998, magazinul are mai multe raioane: piese auto; mărfuri generale inclusiv spray-uri, vopsea în bidoane și cutii, alcool tehnic în sticle de 1/2 l; există instalație antifurt cu 10 detectoare cu infraroșu (alarmă ARGUS XL2) cu alarmare la unitatea de poliție; dotare PSI : stingătoare cu CO2 conform normelor; nu există apă de incendiu (hidranți) în clădire.
Rezultatele inspecției de risc și modul de calcul al primei anuale de asigurare.
Din tariful de prime se extrag cotațiile de bază; având în vedere destinația clădirii (locuințe + magazin), se alege cotația cea mai mare, respectiv magazine mari cu mărfuri de uz general, după cum urmează: Polita “toate riscurile” = 0,285; polita “standard” = 0,180; iar primele aditionale pentru extindere la polita “standard” : cutremr 0,045; inundatie = 0,015; furtuna/uragan = 0.015; grindina = 0.010; total = 0,265.
Urmărind în cadrul inspecției de risc criteriile de ordin calitativ și cantitativ „Coeficienți de ajustare pentru clădiri și conținut”, rezultă următorul calcul: C1 = 0,00; C2 = 0,02
C3 = 0,00; C4 = 0,02;C5 = 0,01; C6 = 0,01; C7 = 0,01; C8 = 0,00; C9 = 0,01; C10 = 0,02; C 11=0,01; C12 = 0,01; C13 = 0,02; C14 = 0,03; C15 = 0,00; C 16 = 0,00; C17 = 0,00; C18 = 0,01; C19 = 0,20;
C20 = 0,00; C 21 = 0,00; C22 = 0,00.
C aj. incendiu = 0,45 + (C1 + C2 + C3 + … + C22 ) = 0,45 + 0,38 = 0.83
C standard ajustată = 0,180x 0.83 = 0,150 %
C standard extinsă ajustată = 0,265 x 0,83 = 0,220 %
C toate riscurile ajustată = 0,285 x 0,83 = 0,236 %
Rezultă următorul tabel al cotațiilor ajustate: polița “toate riscurile” = 0,236; polița “standard” = 0,150; polița “standard extinsa” = 0,220.
Din cererea-chestionar rezultă că suma asigurată, respectiv valoarea clădirii este de 450.000 USD. Împărțind această sumă la suprafața construită a clădirii, rezultă: prețul/mp = 450.000 /2.000 = 225 USD / mp, care se încadrează în valorile din tabelul privind evaluarea clădirilor, deci valoarea respectivă poate fi agreată fără probleme.
Se face precizarea că “Tabelul de evaluare pe metru pătrat“ este elaborat de Allianz Țiriac în baza prețurilor practicate de experții tehnici autorizați pentru evaluări și se folosește în acele situații în care clientul nu cunoaște valoarea clădirii pe care dorește să o asigure.
În situația în care clientul este de acord ca această evaluare să se facă de către specialiștii Asigurătorului, se va proceda la stabilirea suprafeței totale (aria desfășurată) a clădirii prin măsurare, după care se va consulta „Tabelele de evaluare pe metru pătrat” reținându-se prețul unitar de barem, caracteristic clădirii asigurate. Valoarea clădirii rezultă, înmulțind aria desfășurată a clădirii cu prețul unitar.
În exemplul de mai sus, întrucât clientul a avansat deja o anumită valoare a clădirii, precizând că nu este rezultatul unei evaluări făcute de un expert, ci propria sa părere asupra valorii clădirii, s-a procedat în sens invers, pentru a se verifica gradul de exactitate al evaluării.
B) marfa din magazin, la aceeași adresă , repartizată pe mai multe raioane: piese auto; mărfuri generale; produse sanitare și electrotehnice.
Cotațiile pentru conținut din tabelul pentru magazine mari cu mărfuri de uz general sunt: polița “toate riscurile” = 0,340; polița “standard” = 0,180; iar primele adiționale pentru extindere la polița “standard” : cutremur 0,050; inundație = 0,015; furtună/uragan = 0.010; grindină = 0.010; furt = 0,070.
Inspecția de risc făcută pentru clădire este valabilă și pentru conținut. Ca atare, coeficientul de ajustare calculat anterior se aplică și pentru conținut.
C standard ajustată = 0,180x 0.83 = 0,150 %
C standard extinsă ajustată = 0,265 x 0,83 = 0,220 %
În cazul poliței “toate riscurile” cotația de bază se desface în două cotații care se ajustează separat:
a) ajustare pentru incendiu și alte calamități:
C “toate riscurile” – C furt = 0,340 – 0,070 = 0,270%
C “toate riscurile” – furt = 0.270 x 0.83 = 0.224%
b) Riscul de “furt” pentru care ajustarea se efectuează în baza tabelului “Coeficienți de ajustare pentru riscul de furt”ne conduce la următorul punctaj de risc: C1= 0,00 ; C2 = 0,00 ; C3 = 0,00 ; C4 = 0,05 ; C5 = 0,10 ; C6 = 0,00 ; C7 = 0,00 ; C8 = 0,00 ; C9 = 0,00.
Aplicând formula de calcul rezultă:
Coef de ajustare furt = 0,70 + (C + C2 + ………………..C11) = 0,70+0,15 = 0.85 %
C furt ajustată = C furt * Coef de ajustare furt= 0,070 x 0,85 = 0,060%
cotația finală “toate riscurile “ ajustată:
C final “TOATE RISCURILE” = C („toate riscurile” – furt)ajustată – C furt ajustată = 0,224 + 0,060 = 0,284 %
Cota de primă finală este calculată pentru o poliță fără franșize. În cazul în care, la negocierea poliței este stabilită o franșiză, atunci cota de primă scade simțitor (deci asiguratul plătește mai puțin) iar asigurătorul elimină daunele parțiale.
În studiul nostru, cotatiile rezultate în urma ajustării sunt : 0,295% pentru clădire, 0,334% pentru conținut, 0,05% pentru clauza de inundatie de la apa de conductă, iar la cheltuieli se aplică cota cea mai mare, adică 0,334%. Rezultă primele de asigurare astfel : Clădiri 1.475 EURO, mijloace fixe 518 EURO, mijloace circulante 350 EURO, Cheltuieli 164 EURO și clauza inundație de la apa de conductă : 20 EURO, rezultă un total prima de asigurare de 2527 EURO
Se încheie Polița Nr. 2231001 / 04.03.2006 în care vom avea : Asigurat : Senior Tex Confecții SRL, Bucuresti, Calea Florești 23-25, sector 6. Bunurile asigurate sunt cele din specificația la poliță, aflate la aceeași adresă cu asiguratul. Sumele asigurate, cotele de primă si primele de asigurare sunt cele calculate anterior.
Modalitate de plata: integral, drept pentru care se acordă o reducere de 10%, astfel prima totală de asigurare devine : 2.275 EURO = 8.190 RON Plata se va face în lei la cursul BNR (1 EURO = 3,6 RON).
Valabilitate: 12 luni de la 05.03.2006 pana la 04.03.2007.
Asiguratul face plata cu OP pe 04.03.2006,
Observație : După cum se observă, polița a fost încheiată fără franșiză. În cazul în care ar fi fost încheiată cu aplicarea acoperirii limitate (franșizei), cu acordul ambelor parți, prima de asigurare totală ar fi fost redusă. Astfel la o franșiză de 1% din suma asigurată, prima de asigurare ar fi redusă cu 10%, adică o reducere de 819 RON.
Încheierea dosarului de daună și plata despăgubirilor.
În data de 10.04.2006 a fost primită nota de avizare în care se specifică că datorită ploii torențiale apa a pătruns în clădire pe scări, în clădirea administrativă. Evenimentul s-a petrecut pe data de 05.04.2006 în jurul orelor 23.00. Ca urmare a avizării s-a făcut constatarea și a fost încheiat procesul-verbal de constatare a pagubelor produse la clădire și alte construcții în care se menționează că în data de 05.04.2006 s-a produs riscul de inundație datorat ploilor torențiale însoțite de furtună. Se menționează valoarea aproximativă a daunelor și măsurile de salvare care au fost luate pentru limitarea pagubelor.
Se constată, de asemenea că este vorba de o daună parțială și se întocmește lista bunurilor avariate constând în deteriorare gled, deteriorare zugraveală, deteriorare tavan fals, rigips și zugraveală la tavan și pereți pe scară și la casierie.
În același proces-verbal de constatare se stabilește și valoarea aproximativă a daunei calculându-se pentru început o rezervă de daună de 320 EURO
În urma avizării și a notei de constatare se deschide dosarul de daună 05/121/158/09/BCJ.
Pentru a avea certitudinea că riscul produs s-a întamplat cu adevărat se cere o confirmare de la INMH din care reiese că la data și ora menționată au existat condițiile meteorologice descrise. Prin urmare, riscul produs fiind asigurat se va proceda la despăgubirea daunei.
În urma automăsurătorilor, a devizelor și facturilor solicitate pentru remedierea daunelor reiese următorul calcul pentru despăgubire :
– pentru casa scării : suprafața de execuție manoperă, achiziție de materiale și dezafectare, cuprinde : structura demolată, evacuarea tavanului existentș reabilitarea suprafetei existente, montaj structură nouă, montaj rigips, chituit, zugravit. Achiziția materialelor necesare plus manopera și evacuarea deșeurilor sunt de 68 RON/mp, suprafața existentă fiind de 10 mp, total 680 RON.
– pentru spațiul numit casierie : reabilitarea suprafeței existente (șlefuit, chituit, zugrăvit) plus achiziții de materiale (vopsea lavabilă, chit, diverse). Suprafata totală este de 26 mp, iar prețul pe mp pentru executarea manoperei și achiziționarea materialelor este de 11 RON. Rezultă o sumă de 486 RON.
Total manoperă plus achiziție materiale : 1.152 RON (320 EURO x 3.6)
Asiguratul declară că este de acord cu suma calculată în valoarea de 1.150 RON. După primirea despăgubirii stabilite asiguratul nu mai are nici un fel de pretenții față de asigurător în legătură cu această daună, plata despăgubirii stingând orice obligație a Allianz Țiriac Asigurări SA ce decurge din aceasta. De asemenea, subrogă asigurătorul în toate drepturile și acțiunile împotriva celor răspunzători de producerea daunei.
Fiind întocmite toate documentele și condițiile pentru plata despăgubirii se emite referatul de plată în 30.04.2006
Asigurat: Senior Tex Confectii SRL
Felul asigurării: Cladiri/Bunuri Persoane Juridice, Toate riscurile
Valabilitate: 12 luni de la 05.03.2006 pana la 04.03.2007
Suma asigurată : 75.000 EURO (este vorba doar de clădirea administrativă) = 270.0000 RON
Data și locul producerii evenimentului asigurat: 05.04.2006, Str. Calea Florești 23 – 25, sector 6
Evenimentul asigurat: ploaie torențială și pagube produse: deteriorare zugrăveli și tencuieli.
Despagubirea calculată: 1.152 RON
Franșiza: fără
Total despăgubire cuvenită: 1.152 RON
Beneficiar: Senior Tex Confectii SRL
În data de 05.05.2006, asigurătorul emite ordinul de plată în valoare de 1.152 RON prin care se stinge orice obligație față de asigurat.
Observație : Despăgubirea a fost achitată integral, fără nici o franșiză. În cazul în care polița ar fi fost încheiată cu franșiza calculată mai sus, asiguratul ar fi plătit mai puțin cu 819 RON. La momentul plății despăgubirii, din valoarea calculată pentru despăgubire se reținea franșiza de 1% din suma asigurată (a clădirii afectate), adică suma de 2.700 RON. Scăzând și reducerea rezultă o sumă de 1.881 RON față de 1.152 cât a primit despăgubire, deci a avut un beneficiu, dar s-ar fi redus în acest caz timpul și cheltuielile pentru constatarea, calculul și plata despăgubirii.
Concluzii și propuneri
Rolul pe care îl are activitatea de asigurare în economia unei țări rezultă din funcțiile pe care trebuie sa le îndeplinească asigurarea.
Funcția de bază a asigurării este aceea de a acoperi pagubele produse asigurarilor de calamitați sau de accidente (asigurările de bunuri și de răspundere ) și de a achita asiguraților anumite sume, în cazul în care ar interveni unele evenimente în viața lor (asigurările de persoane). Aceasta este funcția directă care face ca asigurarea să prezinte interes atât pentru asigurați (populație și unitațtile economice), cât și, direct sau indirect, pentru economia generală a țării.
Asigurarea are însa și funcția, pe linia dezvoltării economice, de a contribui la prevenirea producerii pagubelor. Contribuția sa trebuie să se exercite prin finanțarea unor activitați de prevenire a accidentelor (incendii, îmbolnăviri, accidente de circulatie etc.) și prin stabilirea unor condiții de asigurare (a cotațiilor de primă, a drepturilor la despăgubire, a participării la o parte din pagubă, a decăderii din dreptul la despăgubire in cazul neîndeplinirii unor măsuri destinate a elimina sau limita paguba etc.) care să oblige pe asigurat să dea atenție măsurilor de prevenire, respectiv sa-l cointereseze la menținerea în bună stare a bunului asigurat.
Prin limitarea pagubelor, și această funcție a asigurării are repercursiuni favorabile asupra dezvoltării economiei. Ea se realizează printr-o politică prudentă de stabilire a condițiilor fiecărei forme de asigurare în parte. Datorită ei, în majoritatea formelor de asigurare se practică, într-un fel sau altul, participarea asiguratului la pagubă.
Un sistem de acoperire, tot mai des utilizat în întreaga lume în activitatea de asigurare, este acela al acoperirii limitate (răspunderii limitate). Atâta vreme cțt volumul activitații de asigurare nu a depașit un anumit nivel și servirea asiguraților se mai putea realiza în termene relativ scurte, asigurătorii au preluat singuri riscurile, practic întotdeauna, acordând despăgubiri în limita sumei asigurate, respectiv a valorii bunurilor. Dezvoltarea deosebit de mare pe care a luat-o însa asigurarea în ultimele decenii, păturile tot mai largi ale populației care s-au obișnuit a uza de ea, riscurile tot mai numeroase din economia modernă care cer să se impună asiguraților o mai mare atenție în direcția prevenirii pagubelor, numărul deosebit de mare de cazuri de pagube care cu greu mai pot fi lichidate în mod operativ, au dus la introducerea pe scară tot mai largă a limitării acoperirii acordate de asigurători, în sensul de a se garanta desdăunarea numai pentru pagubele de la o anumită sumă în sus și a se lăsa ca pagubele mărunte sau o parte fixa din pagubele efectiv pricinuite să fie suportate de asigurați. Acest sistem de acoperire căruia i se dau denumiri diferite (acoperire limitată, participarea proprie a asiguratului la pagubă, fransiza), prezintă o serie de avantaje. Descongestionează în mare măsura lucrările de rezolvare a cazurilor de pagube prin eliminarea de la plată a pagubelor mărunte, care constituie în majoritatea formelor de asigurare, cea mai mare parte – ca număr – a cazurilor de pagube, prin stabilirea unei limite minime sub care nu se acordă despăgubiri, se reduce mult numărul cazurilor de pagube pe care asigurătorul trebuie să le lichideze, fără a se impieta în același timp asupra rolului economic propriu zis al asigurării, dat fiind că în general pagubele mărunte nu constituie sarcini financiare deosebite pentru fiecare asigurat în parte ; unii din aceștia, chiar având asigurare renunță la despăgubiri, în cazul unor pagube mici pentru anumite pierderi de timp cu efectuarea formalităților de desdăunare ; din această cauză o bună parte din asigurați privesc această măsură de eliminare de la despăgubire a pagubelor mici drept o realizare pozitivă în asigurări. Deasemenea, acest sistem ieftinește costul asigurării prin reducerea volumului de despăgubiri ; numărul mare de pagube mărunte, de volum neînsemnat fiecare în parte, totalizează un volum de plați de despăgubiri relativ mare pentru asigurător ; contravaloarea acestor sume care nu se mai plătesc, plus economiile realizate cu salariile personalului suplimentar care ar fi fost necesar lichidării pagubelor mărunte, dau posibilitatea asigurătorilor să stabilească prime reduse pentru asigurările cu răspundere limitată decât pentru cele cu răspundere completă. Acest sistem de acoperire limitată contribuie la prevenirea accidentelor, asiguratul știind că, în caz de pagubă suportă o parte din aceasta, devine în general mai atent decât în cazul acoperirii completă.
Acoperirea limitată poate fi acordată de asigurător în mai multe feluri dintre care recomardăm următoarele :
prticiparea asiguratului la paguba cu o cotă procentuală fixă, calculată asupra cuantumului total al pagubei (de exemplu 5% sau 10%, etc.) ; asigurătorul acordă în acest caz drept despăgubiri, restul de 95% sau 90%, etc. din cuantumul pagubei ;
participarea asiguratului la pagubă cu o sumă fixă maximă dinnainte stabilită (franșiză) ; de exemplu pagubele de până la suma de 50 RON nu se despăgubesc, în acest caz, asigurătorul nu acordă despăgubiri decât pentru pagubele ce depășesc această sumă. În cadrul acestei alternative există la rândul lor două posibilități : – franșiză de 50 RON să fie scăzută din orice pagubă ; în acest caz pagubele sub 50 RON nici nu se avizează asigurătorului, iar cele ce depășesc 50 RON se despagubesc numai pentru suma care depășește franșiza (franșiza deductibilă). Franșiza de 50 RON acționează numai pentru pagubele până la această sumă ; pagubele mai mari de 50 RON urmează a se plătii integral (franșiza nedeductibilă sau atinsă). Nu recomandăm folosirea acestui tip de franșiză (folosit în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto) deoarece în cazul unei pagube, asiguratul este tentat să mărească valoarea pagubelor sau să nu ia nici o măsură pentru prevenirea acestora, pentru că paguba să depașească valoarea franșizei și pentru a încasa despăgubirea.
Combinarea între cele două feluri de franșize : de exemplu franșiza de 10% dar minim 50 RON, în acest caz pentru pagubele sub 500 RON, participarea asiguratului la dauna este de peste 10% dat fiind faptul că se scad în toate cazurile cei 50 RON, pe când pentru pagubele de peste 500 RON participarea lui procentuală ramâne fixă.
Recomandăm așadar folosirea pe scară mai largă a sistemului acoperirii limitat, în special aplicarea franșizei procentuală fixă.
Între fiecare din alternativele de mai sus există diferențe care se manifestă în favoarea sau în defavoarea asiguratului, sau a asigurătorului, dupa caz. Desigur că și primele sunt mai mari sau mai mici în funcție de soluția care s-a adoptat pentru acordarea acoperirii limitate.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurarea Lucrarilor de Constructii Montaj Si Raspunderea Constructorului la Societatea Allianz Tiriac Asigurari S.a (ID: 126384)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.