Asigurarea Intereselor Legitime ale Minorului Prin Adoptie
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ADOPȚIA
1.1. Scurt istoric cu privire la adopție
1.1.1. Adopția și reglementarea acesteia în dreptul roman
1.1.2. Adopția și reglementarea acesteia în dreptul românesc
1.2. Noțiunea, scopul, principiile și natura juridică a adopției
1.2.1. Noțiunea de adopție
1.2.2. Scopul principal al adopției
1.2.3. Principiile fundamentale ale adopției
1.2.4. Natura juridică cu privire la adopție
Capitolul II. CERINȚELE LEGALE PENTRU ÎNCHEIEREA ÎN MOD VALABIL A ADOPȚIEI
2.1. Condițiile de fond necesare pentru încheierea adopției
2.1.1. Consimțământul la încheierea adopției
2.1.2. Capacitatea deplină de exercițiu a persoanei care încheie adopția sau a familiei care adoptă
2.1.3. Adopția să se încheie în interesul celui ce urmează a fi adoptat
2.2. Impedimente la încheierea adopției
2.2.1. Interzicerea încheierii adopției între frați
2.2.2. Interzicerea adopției soților de către aceeași persoană sau familie
2.2.3. Interzicerea încheierii adopției între soți
2.2.4. Interzicerea bolnavului psihic de a adopta
2.2.5. Interzicerea adopției de către persoana care suferă de un handicap mintal
2.2.6. Interzicerea adopției realizate în mod simultan sau succesiv
2.2.7. Interzicerea adopției de către două persoane care au același sex
2.3. Condițiile de formă necesare la încheierea adopției
Capitolul III. PROCEDURA DE ÎNCHEIERE A ADOPȚIEI
3.1. Precizări introductive
3.2. Procedura necesară adopției interne
3.2.1. Faza prealabilă înainte de încuviințarea adopției interne
3.2.2. Faza prin care este încuviințată adopția internă
3.2.3. Formalitățile care sunt ulterioare încuviințării unei adopții interne
3.3. Procedura în cazul adopției internaționale
3.3.1. Faza prealabilă încuviințării unei adopții internaționale
3.3.2. Faza prin care este încuviințată adopția internațională
3.3.3. Formalitățile ulterioare încuviințării unei adopții internaționale
Capitolul IV. EFECTELE PRODUSE DE ADOPȚIE
4.1. Efectele care se produc datorită adopției
4.1.1. Filiația și rudenia civilă în cadrul adopției
4.1.2. Trecerea drepturilor și obligațiilor cu privire la copil de la părinții firești la părinții adoptivi
4.1.3. Numele pe care îl poartă adoptatul
4.1.4. Domiciliul și locuința pe care le va avea adoptatul cu ocazia încheierii adopției
4.1.5. Cetățenia pe care o are adoptatul
4.1.6. Obligația legală de a presta întreținerea
4.1.7. Vocația succesorală în urma încheierii adopției
4.1.8. Întocmirea unui nou certificat de naștere pentru copil
4.1.9. Confidențialitatea informațiilor cu privire la adopție
4.1.10. Informarea copilului cu privire la faptul că este adoptat și cunoașterea părinților firești
Capitolul V ÎNCETAREA UNEI ADOPȚII
5.1. Cazurile în care adopția încetează
5.2. Desfacerea unei adopții
5.2.1. Noțiunea de desfacere a unei adopții
5.2.2. Cazurile în care este desfăcută o adopție
5.3. Nulitatea unei adopții
5.3.1. Noțiunea de nulitate a unei adopții
5.3.2. Clasificarea tipurilor de nulități în cadrul adopției
5.3.3. Cazurile în care se aplică nulitatea absolută a adopției
5.3.4. Cazurile în care se aplică nulitatea relativă a adopției
5.3.5. Aspectele procedurale care prevăd nulitatea adopției
5.4. Efectele care se produc odată cu încetarea adopției
5.4.1. Data de la care i-au naștere efectele încetării adopției
5.4.2. Efectele care determină încetarea adopției
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Prin lucrarea de față, am dezbătut aspectele cu privire la „ Asigurarea intereselor legitime ale minorului prin adopție”, întrucât această temă este una de actualitate în sensul că numărul copiilor abandonați este în continuă creștere, aceștia având nevoie să fie adoptați.Interesul superior al acestora este avut întotdeauna în vedere în momentul încuviințării adopției.În al doilea rând, adopția cuprinde o sferă destul de mare de persoane fie persoane care doresc să adopte, fie cei care așteaptă să fie adoptați de către o persoană sau de către o familie adoptatoare.
Încă din cele mai vechi timpuri, mai exact încă din dreptul roman era prevăzută posibilitatea de a adopta.Copilul care era abandonat de către părinții săi naturali și care era lipsit de ocrotirea familială, era plasat în cadrul unei familii adoptatoare care avea îndatorirea de ai oferi acestuia toate cele necesare din punct de vedere material, dar și din punct de vedere sentimental, pe lângă acestea adoptatorul avea obligația de a se comporta cu acesta ca și cum, copilul ar fi unul natural al celui care îl adoptă.
În prima parte a lucrării, respectiv în primul capitol am abordat un scurt istoric al adopției, atât în ceea ce privește dreptul roman cât și vechile legiuiri românești care au existat din vechime, primul capitol fiind dedicat în special acestor reglementări care au stat la baza normelor actuale în materia adopției.Dacă aceste reglementări nu ar fi existat poate reglementările actuale din materia adopției nu ar fi existat s-au s-ar fi aflat la un nivel mult inferior.
În capitolul doi am încercat să scot în evidență în principal cerințele care sunt necesare pentru a încheia o adopție și în consecință a integra copilul în cadrul unei familii care este capabilă să îi ofere acestuia toată dragostea și afecțiunea de care un copil are nevoie,dar nu în ultimul rând și o stabilitate din punct de vedere material.Aceste cerințe sunt foarte riguroase, aceasta deoarece nu este permis ca un copil să intre în cadrul unei familii cu probleme sau care i-ar produce respectivului copil numeroase neplăceri.Din acest motiv procedura de încredințare a adopției este foarte strictă, prin aceasta fiind avut în vedere tot timpul interesul superior al copilului.În ce-a de-a doua parte a capitolului doi am abordat problema din punctul de vedere al impedimentelor care există în cadrul încheierii unei adopții.
Capitolul trei ne prezintă în special procedura prin care este realizată adopția atât la nivel național, cât și la nivel internațional, etapele care trebuie să fie parcurse de către persoana care dorește să adopte un copil, pentru ca în final acesta să devină, părinte pentru un copil care are nevoie disperată de un cămin.De-a lungul vremii sa încercat o simplificare a procedurii adopției dar din păcate din punctul meu de vedere aceasta a rămas și în prezent destul de greu de realizat.Cel care dorește să adopte un copil trebuie să îndeplinească o serie de condiții care sunt destul de greu de realizat, perioada de timp până ce copilul este încredințat adoptatorului sau familiei adoptatoare este destul de îndelungată.În continuare în cadrul capitolului patru am dorit să scot în evidență efectele care se produc odată cu încheierea unei adopții.Din momentul în care adopția este încheiată se vor produce o serie de efecte care îi au în prim plan atât pe copilul care este adoptat cât și pe adoptator sau pe familia care a încheiat adopția.
Capitolul cinci l-am dedicat în mod exclusiv prezentării situațiilor nu prea plăcute dacă le putem numi așa, aceasta deoarece se prevăd situațiile în care adopția încetează, lucru care poate ca să fie produs de diferite cauze.Atât încetarea cât și nulitatea sunt întâlnite în practică destul de frecvent deoarece adopția prevede o mulține de norme care trebuie respectate cu strictețe, dar satisfacția încheierii unei adopții nu are măsură.
Problema copiilor aflați în situația de adopție, este una dintre cele mai acute nu numai în domeniul protecției copilului și al familiei, dar și în viața socială a comunității în general.
ASIGURAREA INTERESELOR LEGITIME ALE MINORULUI PRIN ADOPȚIE
Capitolul I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ADOPȚIA
1.1. Scurt istoric cu privire la adopție
1.1.1. Adopția și reglementarea acesteia în dreptul roman
Adopția este cunoscută și reglementată încă din cele mai vechi timpuri, deoarece aceasta oferă mijlocul legal pentru a se putea stabili rudenia civilă.
De-a lungul timpului, adopția a fost reglementată în funcție de societatea ale cărei concepții și interese trebuia ca să le exprime, astfel se poate explica diversitatea normelor care au fost adoptate și a scopului care a fost urmărit prin adopție de la o perioadă istorică la alta și de la un stat la altul.
Adopția este cunoscută încă din dreptul roman, unde aceasta avea un rol foarte important, am putea spune chiar crucial pentru persoanele care nu aveau copii, astfel că în cazul în care în acea familie nu existau descendenți, prin intermediul adopției se realiza perpetuarea numelui adoptatorului și a cultului domestic, acestea fiind principalele considerente pentru care adopția era atât de utilă pentru respectivele persoane.
Perpetuarea numelui era un factor foarte important pentru cel care încheia adopția deoarece prin intermediul numelui său acesta exista și după moarte.
Adopția în dreptul roman era folosită și de către împărați, pentru transmiterea ereditară a demnității imperiale.Din acest considerent se poate observa că adopția era destul de frecvent folosită și nu numai de oamenii de rând, ci chiar de către marii conducători, aceștia fiind nevoiți să adopte în lipsă de moștenitori.
Adopția privită într-un sens foarte riguros, este posterioară Legii Celor XII Table.Adoptantul avea obligația să fie „pater familias”, adică conducătorul respectivei familii.În dreptul lui Iustinian, care este recunoscut pentru multitudinea reglementărilor legale care au fost adoptate în acea perioadă, prevedea posibilitatea de a putea adopta, chiar și femeile care și-au pierdut proprii fii din diferite motive .
Adoptatul era necesar ca să fie „filius familias”,neavând importanță de ce sex era acesta sau dacă ajunsese la vârsta pubertății sau nu.
În dreptul lui Iustinian nu avea posibilitatea de a adopta persoana care nu putea procrea datorită unor probleme anatomice și dacă între cel care dorea să încheie adopția și cel pe care dorea să îl adopte nu exista o diferență de vârstă care trebuia să fie de cel puțin 18 ani.Aceste două argumente stau la baza interdicției de a adopta în acea perioadă, ce-a de-a doua având aplicabilitate și în prezent deoarece nu poate fi permis ca între cel care adoptă și copil să nu existe o diferență de vârstă rezonabilă, aceasta deoarece prin intermediul adopției se crează relații de rudenie și ar fi inadmisibil ca aceștia să fie de aceeași vârstă sau diferența să fie foarte mică.
Modalitatea care era folosită pentru încheierea adopției provenea din aplicarea jurisprudenței pontificale cu privire la actele care erau întocmite în acest scop.
Tatăl celui care urma să fie adoptat, trebuia să înstrăineze prin intermediul procedeului mancipațiunii de trei ori pe fiul său, la o persoană care avea posibilitatea de a fi viitorul adoptator al respectivului copil.Acesta după ce se realiza prima și ce-a de-a doua mancipațiune, lăsa în libertate acel copil, acesta trecând în mod automat sub autoritatea tatălui său natural.
La ce-a de-a treia mancipațiune, tatăl firesc al respectivului copil, pierdea autoritatea părintească cu privire la copil, în cazul în care acesta era vândut de trei ori consecutiv.
Dacă reglementarea pe care am abordat-o anterior are în vedere numai pe „ filius” trebuie reținut faptul că pentru persoanele de sex feminin și în cazul nepoților era suficientă în anumite situații și numai o singură mancipațiune.Copilul de sex masculin era văzut ca superior, aceasta deoarece bărbații erau superiori femeilor în acea perioadă, aceștia având mult mai multe drepturi decât o persoană de sex feminin chiar dacă acest lucru nu era normal, martor stă situația actuală în care bărbații au drepturi egale cu femeile.
În situația în care mancipațiunea extinctivă a autorității părintelui se răsfrângea asupra unui terț, persoana care adoptase acel copil era cel care îl cerea înapoi de la acesta ca pe propriul său fiu.În cazul în care mancipațiunea era efectuată, de chiar persoana care a încheiat adopția, acesazul în care în acea familie nu existau descendenți, prin intermediul adopției se realiza perpetuarea numelui adoptatorului și a cultului domestic, acestea fiind principalele considerente pentru care adopția era atât de utilă pentru respectivele persoane.
Perpetuarea numelui era un factor foarte important pentru cel care încheia adopția deoarece prin intermediul numelui său acesta exista și după moarte.
Adopția în dreptul roman era folosită și de către împărați, pentru transmiterea ereditară a demnității imperiale.Din acest considerent se poate observa că adopția era destul de frecvent folosită și nu numai de oamenii de rând, ci chiar de către marii conducători, aceștia fiind nevoiți să adopte în lipsă de moștenitori.
Adopția privită într-un sens foarte riguros, este posterioară Legii Celor XII Table.Adoptantul avea obligația să fie „pater familias”, adică conducătorul respectivei familii.În dreptul lui Iustinian, care este recunoscut pentru multitudinea reglementărilor legale care au fost adoptate în acea perioadă, prevedea posibilitatea de a putea adopta, chiar și femeile care și-au pierdut proprii fii din diferite motive .
Adoptatul era necesar ca să fie „filius familias”,neavând importanță de ce sex era acesta sau dacă ajunsese la vârsta pubertății sau nu.
În dreptul lui Iustinian nu avea posibilitatea de a adopta persoana care nu putea procrea datorită unor probleme anatomice și dacă între cel care dorea să încheie adopția și cel pe care dorea să îl adopte nu exista o diferență de vârstă care trebuia să fie de cel puțin 18 ani.Aceste două argumente stau la baza interdicției de a adopta în acea perioadă, ce-a de-a doua având aplicabilitate și în prezent deoarece nu poate fi permis ca între cel care adoptă și copil să nu existe o diferență de vârstă rezonabilă, aceasta deoarece prin intermediul adopției se crează relații de rudenie și ar fi inadmisibil ca aceștia să fie de aceeași vârstă sau diferența să fie foarte mică.
Modalitatea care era folosită pentru încheierea adopției provenea din aplicarea jurisprudenței pontificale cu privire la actele care erau întocmite în acest scop.
Tatăl celui care urma să fie adoptat, trebuia să înstrăineze prin intermediul procedeului mancipațiunii de trei ori pe fiul său, la o persoană care avea posibilitatea de a fi viitorul adoptator al respectivului copil.Acesta după ce se realiza prima și ce-a de-a doua mancipațiune, lăsa în libertate acel copil, acesta trecând în mod automat sub autoritatea tatălui său natural.
La ce-a de-a treia mancipațiune, tatăl firesc al respectivului copil, pierdea autoritatea părintească cu privire la copil, în cazul în care acesta era vândut de trei ori consecutiv.
Dacă reglementarea pe care am abordat-o anterior are în vedere numai pe „ filius” trebuie reținut faptul că pentru persoanele de sex feminin și în cazul nepoților era suficientă în anumite situații și numai o singură mancipațiune.Copilul de sex masculin era văzut ca superior, aceasta deoarece bărbații erau superiori femeilor în acea perioadă, aceștia având mult mai multe drepturi decât o persoană de sex feminin chiar dacă acest lucru nu era normal, martor stă situația actuală în care bărbații au drepturi egale cu femeile.
În situația în care mancipațiunea extinctivă a autorității părintelui se răsfrângea asupra unui terț, persoana care adoptase acel copil era cel care îl cerea înapoi de la acesta ca pe propriul său fiu.În cazul în care mancipațiunea era efectuată, de chiar persoana care a încheiat adopția, acesta remancipa fiul tatălui natural, apoi acesta îl cerea înapoi, asemenea cum ar fi procedat cu propriul său fiu.
Adopția se realiza printr-un act, care trebuia să fie încheiat în fața unei autorității judecătorești, între persoana care dorea să încheie adopția cu privire la respectivul copil și tatăl natural al acestuia,copilul urma să fie adoptat, în prezența și cu, consimțământul cel puțin tacit al acestuia din urmă.În consecință nu era nevoie neapărat de un consimțământ expres, adopția putându-se realiza și prin intermediul unui consimțământ tacit.
Prin efectul produs de adopție, copilul care era adoptat va deveni fiul celui care a dorit ca să îl adopte, acesta ieșind din familia sa de origine.Intrarea copilului adoptat în noua familie putea fi chiar și într-o altă calitate, situație în care era necesar acordul persoanei care avea asupra celui adoptat „patria potestas” la încetarea din viață a celui care la adoptat.
În dreptul lui Iustinian existau două feluri prin care adopția putea fi realizată și anume: după cum aceasta este sau nu realizată de către un ascendent pe linie maternă sau paternă al celui care a fost adoptat.”Adopțio plena” avea aceleași efecte ca și o adopție clasică, pe când „adopțio minus plena” nu lipsea respectivul copil de puterea tatălui său natural, era limitată doar la dreptul la vocație succesorală ce privea bunurile celui care a încheiat adopția.
1.1.2. Adopția și reglementarea acesteia în dreptul românesc
În țara noastră adopția și-a păstrat importanța practică și în evul mediu, cu toate că în țările din Europa de est rolul ei s-a diminuat dramatic.
Adopția a fost reglementată de vechile noastre legiuiri și anume de Codul Calimach și de Codul Caragea care cuprindeau diferite prevederi referitoare la adopție.Acestea constituie temelia pe care s-au construit viitoarele reglementări în ceea ce privește adopția.
Chiar dacă acestea nu au fost foarte complexe, în acea perioadă era destul de puțin utilizată adopția.Pe măsură ce societatea sa dezvoltat și reglementările au trecut la o altă etapă.
Codul civil de la 1864, prevedea posibilitatea de a încheia o adopție numai pentru acele persoane care nu aveau copii, din diferite motive, iar în ceea ce îl privea pe adoptat acesta rămânea în familia sa firească.
Prin această reglementare s-a dorit pe cât posibil o unitate a familiei, s-a încercat pe cât posibil păstrarea copilului care era adoptat în cadrul familiei sale naturale, chiar dacă acesta era adoptat.
Prin Decretul nr.131/1949 au fost aduse unele modificări cu privire la dispozițiile art.290 și 311-314 din Codul civil, potrivit căruia, persoanelor care aveau copii sau descendenți legitimi, le era recunoscut dreptul de a adopta.Totodată a fost stabilită și reglementarea care prevedea faptul că numai copii minori pot fi adoptați și numai în situația în care respectiva adopție este în interesul superior al acestora.
Prin efectele produse de către adopție, drepturile și obligațiile minorului care a fost adoptat și ale descendenților săi încetează față de părinții săi naturali, acesta devenind rudă cu persoana care a încheiat adopția, el fiind asimilat din punct de vedere juridic copiilor naturali ai celui care la adoptat.
Cel adoptat pierde orice legătură cu familia sa naturală, acesta nemaiavând nici o legătură cu aceștia, odată ce a fost adoptat el intră în familia celui care la adoptat,cu acest prilej el dobândește și toate drepturile pe care le au copii naturali ai adoptatorului, în situația în care acesta are alți copii, deoarece există posibilitatea ca acesta să nu aibe.
Odată cu desprinderea dreptului familiei ca ramură de drept civil, reglementarea adopției a trecut în sarcina exclusivă a Codului familiei.Prin intermediul acestei schimbări s-a realizat și o corelație între normele juridice cu privire la adopție și celelalte norme care reglementează alte instituții de drept.
Ulterior, datorită evoluției care s-a realizat în domeniul legislativ și pentru a oferi o protecție cât mai bună adoptatului instituția adopției a fost reglementată de mai multe acte normative.Această instituție se află într-o continuă dezvoltare, dorindu-se o îmbunătățire pe toate planurile, dar în tot acest timp pe prim-plan rămâne interesul superior al copilului care este avut întotdeauna în vedere.
Pentru a se crea o armonizare în cadrul legislației interne cu reglementările internaționale din domeniul dreptului familiei, a fost adoptată o lege specială cu privire la regimul juridic al adopției.
Această dorință de armonizare a legislației noastre naționale cu cea internațională este o problemă de actualitate, instituțiile abilitate făcând tot posibilul pentru a aduce legislația de la nivel național la nivelul celei de dincolo de granițe, pentru o uniformizare la nivel internațional a problemelor cu privire la instituția adopției.Dar acest lucru nu este deloc ușor de realizat, reglementările noastre naționale au nevoie într-un mod continuu de îmbunătățiri pentru a ține pasul cu schimbările care au loc în cadrul societății.
Principalul scop al acestei armonizări este constituit de faptul că se dorește o facilitare a încuviințării adopțiilor și dincolo de granițele țării noastre, fie ca străinii să poată adopta mai ușor copii din țara noastră fie cetățeni români să adopte copii din alte țări străine.
1.2. Noțiunea, scopul, principiile și natura juridică a adopției
1.2.1. Noțiunea de adopție
Potrivit noului cod civil: Adopția este acea operațiune juridică prin intermediul căreia, este creată o legătură de filiație între persoana care dorește să adopte (adoptator) și copilul sau persoana majoră care este adoptată, (adoptat),de asemenea și legături de rudenie care apar odată cu încheierea adopției între persoanele anterior menționate.
Adopția are o triplă accepțiune, respectiv: a) operațiune juridică; b) raport juridic; c) instituție juridică.
Din punct de vedere al operațiunii juridice, adopția reprezintă activitatea care este desfășurată de persoane și instituții ale statului, în acest mod dând naștere unui raport juridic de adopție.
Din punct de vedere al raportului juridic, adopția se caracterizează prin legătura de filiație care apare între adoptator și adoptat, precum și legăturile de rudenie care i-au naștere între adoptat și rudele adoptatorului sau ale familiei adoptatoare.
Din punct de vedere al instituției juridice, adopția este formată din totalitatea normelor juridice care au ca scop reglementarea condițiilor cu privire la nașterea adopției, efectele pe care le produce adopția precum și cazurile în care aceasta încetează.
1.2.2. Scopul principal al adopției
Scopul adopției presupune asigurarea unei protecții în ceea ce privește interesele patrimoniale și nepatrimoniale ale copiilor care sunt lipsiți de protecția părinților sau de o protecție corespunzătoare.
Un scop foarte important în ceea ce privește adopția, este acela referitor la caracterul social și familial, acesta având o contribuție foarte importantă nu numai la preluarea sarcinilor societății în creșterea și educarea copiilor dar și la asigurarea unui mediu adecvat din punct de vedere, afectiv acesta trebuind să fie unul asemănător cu cel din familie.
Adopția se realizează numai pentru protejarea intereselor minorului, aceasta înlocuind cu succes instituția care se ocupă cu ocrotirea părintească.
Nu trebuie însă uitat nici scopul adopției prin care se satisfac și interesele persoanei care a încheiat respectiva adopție, respectivele interese constând în împlinirea din punct de vedere sentimental a respectivei persoane de a fi părinte, de a împărți cu cel pe care la adoptat viața de familie și de a avea un sprijin la bătrânețe.
Adopția poate să fie privită și ca o salvare a celui aflat în nevoie care a fost abandonat și nu a avut parte niciodată de caldura și de sprijinul unei familii.Copii abandonați care au șansa de a fi adoptați de o persoană sau o familie sunt copi care provin din familii în care predomină violența, consumul de alcool, acești părinți datorită unor dependențe, din lipsa banilor lipsesc copilul respectiv de dragostea unei familii normale.În momentul în care un copil este adoptat de o persoană sau de o familie și acest copil beneficiază de toate cele necesare din punct de vedere material precum și de dragostea familială, putem spune că scopul adopției a fost atins.
1.2.3. Principiile fundamentale ale adopției
Adopția este supusă în mod cumulativ principiilor următoare:
a)Interesul superior al copilului;
Prin acest principiu se dorește a se scoate în evidență faptul că scopul principal pentru care se încheie o adopție este acela de a acorda o șansă copiilor care din păcate nu se pot bucura de dragostea unei familii sau de o ocrotire pe măsură, de a fi crescuți și educați în cadrul familiei celui care a adoptat.
Pe toată perioada până ce adopția este încuviințată, interesul copilului care urmează să fie adoptat este prioritar indiferent de situație, acesta trebuind să fie pus la adăpost de eventualele piedici în calea sa sau de posibilele fapte care l-ar putea prejudicia pe acesta.
Dată fiind situația acestuia și mai ales de cele mai multe ori vârsta fragetă, atenția care trebuie îndreptată împotriva copilului trebuie să fie una mult mai grijulie pentru a evita orice problemă care ar putea să apară.
Interesul copilului trebuie să fie avut întotdeauna în vedere, acesta trebuind să fie asigurat în baza legii.Adopția este una fictivă și drept consecință lovită de nulitate absolută în situația în care aceasta este încheiată cu alt scop decât acela al ocrotirii respectivului copil, deoarece nu este respectat principalul scop pentru care adopția este încheiată.
În cadrul literaturii de specialitate s-a făcut constatarea că nu este posibilă negarea interesului pe care îl are și cel care adoptă, deoarece împlinirea din punct de vedere sentimental a acestuia este una evidentă, dorința de a fi părinte și de a împărți cu cel pe care la adoptat viața familială este una incontestabilă.
b)Necesitatea creșterii și educării copilului într-un mediu familial
Creșterea copilului care a fost adoptat, într-un mediu familial reprezintă un principal obiectiv pentru a putea asigura protecția acestuia, în vederea asigurării unui cadru afectiv și educativ care este absolut necesar unei dezvoltări normale, acestea realizându-se prin crearea pentru cel care a fost adoptat a unui mediu protectiv familial într-o manieră apropiată familiei biologice.
Interesul respectivului copil nu va putea să fie protejat în totalitate dacă acesta nu este crescut într-un mediu familial.
Cel adoptat chiar dacă este lipsit de dragostea și de ocrotirea familiei sale naturale dată fiind situația, acesta va beneficia de ocrotirea pe care i-o ofera familia care la adoptat, această ocrotire și grijă față de el constituie un element deosebit de important pentru dezvoltarea acestuia într-un mod armonios.
Chiar dacă copilul nu a beneficiat de la început de un mediu familial, aceasta nu înseamnă că nu poate beneficia mai târziu de acest lucru chiar dacă acea perioadă în care a fost abandonat o să rămână ca o pată asupra sa tot restul vieții.
c)Continuitatea creșterii și educării copilului, avându-se în vedere originea sa etnică, religioasă, lingvistică și culturală
Continuitatea în ceea ce privește creșterea și educarea copilului care a fost adoptat constituie, un aspect care ar trebui luat în seamă în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a respectivului copil.
Acesta este unul din modurile prin care se sprijină conservarea valorilor, pe care originea etnică, lingvistică, religioasă și culturală le asigură în parte fiecărui copil, prin acest lucru evitându-se dezrădăcinarea copilului și pierderea principiilor care îi ghidează personalitatea.
Copilul trebuie să fie crescut și educat potrivit originii sale, a limbii pe care o folosește, precum și a culturii sau a cultului religios din care face parte, aceasta deoarece este foarte important ca respectivul copil să nu fie rupt de lucrurile pe care le știe și pe care le-a învățat în cadrul familiei sale naturale.Dacă aceste lucruri sunt respectate tranziția pe care o face respectivul copil va fi una mult mai ușoară pentru acesta și mult mai benefică, decât dacă era rupt de toate aceste lucruri și obligat să învețe altele noi, cel mai probabil limba, religia, cultura și originea persoanei care la adoptat.
d)Celeritatea în procedura de încuviințare a adopției
Celeritatea reclamă dinamism și o operativitate deosebită în ceea ce privește procedura care trebuie realizată pentru încheierea adopției, aceasta având rolul de a contribui la o eficiență cât mai bună a măsurii prin care este asigurată protecția celui adoptat.
Procedura trebuie realizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca, copilul să fie inclus în cadrul familiei care dorește să îl adopte, în același timp copilul scăpând de casa de copii în care a locuit până la acea dată.O prelungire în timp a acestei proceduri nu face altceva decât să lipsească copilul de un cămin, în care ar fi primit cu multă căldură, cămin pe care oricare alt copil aflat în aceeași situație l-ar merita.
Procedura adopției este guvernată și de următoarele principii:
Principiul informării copilului care urmează a fi adoptat și luarea în seamă a opiniilor acestuia;
Potrivit acestui principiu copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, trebuie ascultat în mod obligatoriu în toate procedurile administrative sau după caz judiciare, după ce acesta a fost informat în prealabil cu privire la consecințele pe care opinia sa le poate produce, dacă se va ține cont de aceasta.Opiniile respectivului copil vor fi avute în vedere, în funcție de vârsta și de gradul de maturitate de care acesta dispune.
Ascultarea copilului trebuie să fie realizată în mod obligatoriu, de la această obligație existând doar o singură excepție și anume aceea în care respectivul copil are vârsta mai mică de 10 ani, în această situație ne mai fiind necesară ascultarea acestuia, deoarece este prea mic pentru a-și da seama de consecințele afirmațiilor pe care le face și prea mic pentru a susține o părere.
În funcție de răspunsurile pe care le dă copilul, se poate ține cont de acestea sau nu fiind foarte important și gradul acestuia de maturitate și de constatare a consecințelor pe care le pot produce afirmațiile pe care acesta le face.
Părerea copilului este foarte importantă deoarece acestuia i se va schimba radical viața și este foarte posibil ca cele spuse de acesta să aibe ca rezultat încredințarea sa unei familii care dorește să îl adopte.
Principiul asigurării confidențialității cu privire la datele de identificare ale celui care încheie adopția, precum și ale părinților firești ai celui care este adoptat.
Confidențialitatea datelor este foarte importantă atât în ceea ce îl privește pe cel care adoptă precum și în privința părinților naturali ai copilului, aceasta deoarece este foarte posibil ca cel care încheie o adopție nu dorește ca să se știe că acel copil este unul adoptat sau datorită faptului că acesta dorește să evite unele probleme care ar putea să apară pe viitor legat de această problemă.În ceea ce îi privește pe părinții naturali ai copilului aceștia ar putea avea ca argument impactul pe care l-ar putea produce o asemenea veste față de terți sau față de alte persoane apropiate, putând exista în acest sens o mulțime de alte motive.
1.2.4. Natura juridică cu privire la adopție
Pentru ca adopția să se încheie în mod valabil, este necesar îndeplinirea a trei categorii de acte juridice: (de dreptul familiei-acte juridice prin care unele persoane își dau acordul cu privire la adopție, de drept administrativ-voința care este exprimată de către organele care au atribuții în domeniul adopției și de drept procesual civil-hotărârea instanței de judecată prin intermediul căreia se încuviințează adopția).
Aceste trei categorii de acte juridice sunt vitale și au o importanță deosebită în cadrul încuviințării unei adopții, fără acestea ne fiind posibilă realizarea ei.
În lipsa actului prin care persoanele își dau consimțământul la încheierea adopției, procedura de încuviințare este blocată deoarece acest act este indispensabil, în aceeași situație ne aflăm și în cazul acordului care trebuie să fie exprimat de către organele statului care au atribuții în acest domeniu.
În ceea ce privește hotărârea instanței de judecată, aceasta reprezintă poate cel mai important act juridic deoarece provine de la instituția care este îndreptățită a se pronunța cu privire la încuviințarea adopției.Celelalte două acte nu trebuie însă uitate, acestea fiind de asemenea cruciale pentru realizarea adopției.
În concordanță cu prevederile legale care sunt în vigoare, putem constata faptul că adopția reprezintă acea operațiune juridică cu ajutorul căreia sunt create unele legături de filiație și rudenie, în condițiile care sunt prevăzute de lege.
Odată cu încheierea acesteia între persoana adoptată și adoptator se vor crea unele legături de familie, cel adoptat rupând legăturile pe care le avea cu familia sa naturală.
Capitolul II. CERINȚELE LEGALE PENTRU ÎNCHEIEREA ÎN MOD VALABIL A ADOPȚIEI
Adopția poate fi încheiată numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile de fond și condițiile de formă.Condițiile de fond sunt acele condiții care trebuie ca să fie indeplinite, dar există și unele interdicții cu privire la încheierea adopției, în prezența cărora adopția nu poate fi încheiată.
2.1. Condițiile de fond necesare pentru încheierea adopției
2.1.1. Consimțământul la încheierea adopției
Pentru ca adopția să se poată încheia este necesar ca următoarele categorii de persoane să își de-a consimțământul:
a)Părinții firești sau, tutorele copilului în situația în care părinții firești ai acestuia au decedat, sunt necunoscuți, declarați morți, dispăruți ori aceștia au fost puși sub interdicție, în situațiile care sunt prevăzute de lege;
b)Persoana care urmează să fie adoptată dacă aceasta a împlinit 10 ani;
c)Persoana care dorește să adopte sau, soții din familia care au același scop, în situația în care cei doi soți adoptă împreună;
d)Soțul persoanei care dorește să adopte, excepție făcând cazul în care lipsa discernământului îl împiedică să își manifeste voința.
a)Consimțământul părinților firești sau al tutorelui copilului
Pentru ca adopția să fie încheiată în mod valabil este necesar a se exprima consimțământul ambilor părinți naturali ai copilului care urmează să fie adoptat, chiar dacă ei sunt divorțați iar instanța de tutelă a luat decizia ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți.
Dacă numai unul dintre cei doi părinți ai copilului este de acord cu încheierea adopției, iar celălalt este împotrivă, respectiva adopție nu se va putea realiza.
Neînțelegerea care apare între părinții celui care urmează a fi adoptat nu poate fi soluționată nici de către instanța judecătorească, nici de către instituția statului care se ocupă cu tutela deoarece, în caz contrar, părintele copilului care nu a fost de acord cu încheierea adopției ar fi tratat ca un părinte care a fost decăzut din exercitarea drepturilor părintești, ceea ce nu este normal.
Rezolvarea la această problemă destul de delicată ar fi ca cei doi părinți ai copilului să ajungă la un numitor comun, iar în momentul în care își dau acordul să aibe în primul rând în vedere binele copilului, în ce situație acesta ar avea cel mai mult de câștigat.
În destul de multe situații părinții nu doresc să își dea acordul la încheierea adopției, pentru că aceștia consideră că sunt capabili de ai oferi copilului toate cele necesare și de a se îngriji de acesta chiar dacă situația nu stă deloc asa cum cred ei.
Copilul ai cărui părinți naturali se află în situația de a nu fi împlinit vârsta de 14 ani, nu poate fi adoptat, părintele acestuia minor fiind își va exprima consimțământul asistat de către ocrotitorul său legal.
Aceasta reprezintă o interdicție în ceea ce privește încuviințarea adopției, aceasta neputându-se realiza deoarece vârsta părinților copilului este foarte fragedă aceștia neavând semnificația consecințelor care vor urma.Legiuitorul a instituit această interdicție din dorința de a proteja aceste persoane care se află în situații mai delicate, în principal datorită vârstei acestora și a lipsei experienței de viață.
Dacă unul dintre părinții naturali ai copilului care urmează a fi adoptat este necunoscut, a încetat din viață, este declarat decedat, precum și în situația în care acesta se află în imposibilitatea de a-și da acordul cu privire la adopție, consimțământul dat de celălalt părinte al copilului este suficient.
Părintele care a fost decăzut din exercitarea drepturilor părintești ori părintele care a fost sancționat cu interdicția de a exercita drepturile părintești, va păstra însă dreptul de a-și da acordul la adopția copilului.În situația cazurilor prezentate mai sus este obligatoriu și consimțământul persoanei care exercită autoritatea părintească.
Acest drept de a-și da acordul la încheierea adopției este unul care se păstrează, chiar dacă părintele a fost sancționat sub o anumită formă.Acest lucru este unul normal deoarece respectivul părinte chiar dacă a fost sancționat până la un moment dat sa îngrijit de copil, oferind-ui după posibilități cele necesare.O interzicere a acestui drept ar fi un abuz exercitat asupra respectivului părinte.
În cazul în care copilul este adoptat și de către soțul celui care a adoptat respectivul copil anterior, consimțământul la încheierea adopției trebuie ca să fie exprimat de către soțul care este deja adoptator al copilului.În cazul acesta, acordul părinților naturali ai copilului nu mai este necesar.Aceasta deoarece odată ce adopția a fost încheiată copilul pierde toate legăturile cu familia sa naturală, drepturile și obligațiile trecând asupra persoanei care la adoptat, de aceea consimțământul acestei persoane este suficient, nemaipunându-se problema unui acord din partea părinților naturali ai copilului.
Conform legii, copil este persoana care nu are încă 18 ani sau nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, acordul din partea părinților naturali ai copilului nefiind necesar în cazul în care este adoptată o persoană majoră, în cazul persoanei care s-a căsătorit înainte de a avea 18 ani, dobândind prin urmare capacitatea deplină de exercițiu, precum și cazul în care capacitatea deplină de exercițiu a minorului a fost dobândită în mod anticipat.Consimțământul din partea părinților naturali ai copilului nu mai este necesar în situațiile prezentate mai sus datorită faptului că respectivul copil se află la o anumită vârstă, are o anumită maturitate care îi conferă posibilitatea de a-și da seama de consecințele faptelor sale.La împlinirea vârstei de 18 ani se prezumă ca persoana are dezvoltată suficient personalitatea pentru a încheia singură acte fără ajutorul unui reprezentant.
Părinții naturali ai celui ce urmează a fi adoptat nu trebuie să își manifeste consimțământul în cazul în care cei doi sunt necunoscuți, au încetat din viață, au fost declarați conform legii morți, de asemenea și dacă cei doi nu își pot manifesta voința.
Părinții naturali ai copilului sau tutorele trebuie ca să își de-a consimțământul la încheierea adopției numai după ce a trecut un termen de 60 de zile de la data nașterii copilului.
Consimțământul care a fost dat pentru încheierea adopției poate fi retras într-un termen de 30 de zile de la data la care a fost exprimat.După ce termenul a expirat acest consimțământ devine irevocabil.
După cum sa putut observa în cele prezentate mai sus, consimțământul reprezintă un element foarte important, indispensabil pentru încheierea adopției.
b)Consimțământul copilului care are vârsta de 10 ani
Înainte ca, copilul să își exprime consimțământul, Direcția Generală de Asistență Socială și
Protecția copilului în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul copilului care are vârsta de
10 ani îi va da unele sfaturi și informații cu privire la consecințele adopției și la consimțământul acestuia la adopție, în tot acest timp ținându-se seama de vârsta și de maturitatea sa, în acest sens întocmindu-se un raport.
Raportul va fi depus la dosar, iar copilul în fața instanței judecătorești își va exprima consimțământul la adopție, în faza în care este încuviințată adopția.Instanța va lua în considerare cele spuse de copil, ținând cont de acestea, raportat bineînțeles la gradul de maturitate al copilului și la vârsta acestuia.
c)Consimțământul adoptatorului sau al soților din familia adoptatoare
Cel care dorește să încheie o adopție trebuie ca să își exprime consimțământul în acest sens, iar acesta trebuie să provină de la o persoană cu, capacitate deplină de exercițiu și trebuie ca să fie neviciat.Este de neconceput ca persoana care adoptă să fie lipsită de capacitate de exercițiu sau să fim în prezența unor vicii care afectează consimțământul dat de către cei care doresc să încheie o adopție.
Pot adopta persoanele necăsătorite, persoanele căsătorite sau ambii soți.
Persoanele care suferă de unele probleme psihice nu au posibilitatea de a exprima un consimțământ valabil la încheierea adopției, deoarece aceste persoane nu pot realiza importanța și responsabilitatea care ia naștere odată cu exprimarea acestui consimțământ și în plus adopția nu ar fi în interesul celui adoptat.
Consimțământul celui care dorește să încheie o adopție sau consimțământul soților din cadrul familiei adoptatoare este dat în fața instanței de judecată, odată ce este soluționată și cererea de încuviințare a adopției.
d)Consimțământul soțului celui care adoptă
Cererea de încuviințare a adopției, precum și consimțământul soțului celui care adoptă trebuie ca să fie exprimate în același timp în fața instanței de judecată.
Adopția nu trebuie să favorizeze crearea unor relații de conflict în cadrul familiei, în acest sens chiar unul dintre principiile care trebuie avute în vedere în procedura adopției este acela al creșterii și educării copilului care este adoptat într-un mediu familial care trebuie să fie liniștit și lipsit de neînțelegeri.Tocmai din aceste motive este foarte important și acordul soțului celui care adoptă un copil, deoarece copilul trebuie să intre într-o familie liniștită și în care ambii soți au fost de acord cu respectiva adopție.În situația în care soțul celui care adoptă un copil nu își dă acordul, ne-am afla în situația în care adopția nu s-ar putea realiza, pe lângă faptul că în respectiva familie s-ar crea disensiuni, neînțelegeri datorită acestui lucru, ne mai vorbind de mediul total necorespunzător în care s-ar afla respectivul copil.
Consimțământul pentru ca adopția să poată fi încheiată în mod valabil trebuie ca să fie exteriorizat în mod liber, adică să nu fie afectat de viciile de consimțământ.În materia adopției, sunt vicii de consimțământ următoarele:eroarea cu privire la identitatea pe care o are persoana care adoptă, dolul, respectiv violența.
Consimțământul care a fost dat pe baza promisiunilor obținerii unor foloase, indiferent de natura acestora este lipsit de validitate.
2.1.2. Capacitatea deplină de exercițiu a persoanei care încheie adopția sau a familiei care adoptă
Nu pot încheia în mod valabil o adopție decât persoanele care au dobândit capacitatea deplină de exercițiu, persoanele care pot exprima un consimțământ valabil la încheierea adopției.Aceste persoane pot adopta indiferent de starea civilă a acestora în speță căsătorită sau necăsătorită și indiferent dacă au sau nu alți copii.
Raționamentul care a dus la această reglementare este acela că, numai o persoană care a împlinit o anumită vârstă, în speță în cele mai multe cazuri, la împlinirea vârstei de 18 ani se dobândește capacitatea de exercițiu, este suficient de matură pentru a realiza consecințele adopției unui copil.
Dacă prevederea cu privire la vârsta minimă a celui care adoptă are un caracter de ordine publică și trebuie ca să fie respectată cu strictețe, nu același rezultat se poate aștepta și cu privire la vârsta maximă, care, nu poate duce la un refuz al încuviințării adopției, numai în situațiile dovedite, din care rezultă, că vârsta înaintată constituie un impediment care nu poate fi înlăturat pentru a se îndeplini scopul adopției.Persoana poate încheia în mod valabil o adopție fără deosebire de sex, rasă, naționalitate, religie.
a)Adoptatorul să fie cu cel puțin 18 ani mai mare decât cel pe care la adoptat
Această diferență de vârstă, impusă de lege are ca scop crearea prin intermediul adopției a unei situații asemănătoare cu cea din familia firească.
Legea prevede că persoana care încheie adopția să aibe cu cel puțin 18 ani mai mult decât persoana pe care intenționează să o adopte.În situația în care cel care dorește să încheie adopția este prea în vârstă instanța poate refuza încuviințarea respectivei adopții, dacă ajunge la concluzia că scopul ei nu poate fi realizat.
Instanța de judecată va putea acorda adopția pentru motive temeinice chiar dacă diferența de vârstă între copil și cel care îl adoptă este mai mică de 18 ani dar nu mai puțin de 16 ani, motivele temeinice sunt apreciate în funcție de caz de către instanță.
Motivele care au dus la această reglementare sunt acelea că este inadmisibil ca, copilul care urmează să fie adoptat să fie de aceeași vârstă sau chiar mai mare decât cel care îl adoptă aceasta deoarece între aceștia trebuie să se creeze o legătură de familie iar cel care încheie adopția ar trebui să fie un mentor pentru copil, să îl educe, ceea ce este imposibil de realizat în cazul în care cei doi sunt de vârste foarte apropiate.Din aceste considerente legiuitorul a ales să stabilească această diferență de vârstă care trebuie să existe între cel care încheie adopția și cel care este adoptat, diferență care este regăsită și în cadrul oricărei familii între părinți și copii.
b)Cel care urmează să fie adoptat să nu aibe capacitate deplină de exercițiu
Adopția copilului se va putea realiza până ce acesta dobândește capacitatea deplină de exercițiu.La data împlinirii vârstei de 18 ani, copilul va dobândi capacitatea deplină de exercițiu.Până la această vârstă copilul este minor și acesta poate ca să fie adoptat.
Persoana care are vârsta de 16 ani poate dobândi capacitatea deplină de exercițiu cu ajutorul instanței de judecată, dacă există motive întemeiate, după ascultarea în prealabil a părinților sau a tutorelui pe care îl are minorul și cu avizului consiliului familiei când natura situației o cere.
Persoana care a împlinit 18 ani, poate ca să fie adoptată numai în situația în care cel care dorește să îl adopte pe acesta la crescut în timpul minorității.
Prin termenul de „creștere” menționat mai sus, înțelegem nu numai întreținerea copilului, ci existența unei preocupări permanente pentru apărarea drepturilor respectivului copil, asemenea celor care există între copii și părinți.
Această creștere trebuie să fi fost una continuă și să fie una îndelungată, nu temporară.Aceasta reprezintă condiția de bază pentru ca adopția să se poată realiza, creșterea persoanei majore constituie exact aceleași drepturi și îndatoriri pe care le are și părintele natural față de copilul său, fară nici o diferență.
Cel care dorește să îl adopte trebuie să fi avut față de acesta o atitudine corespunzătoare și să se fi îngrijit de acesta ca de propriul său copil până la momentul în care se cere încuviințarea adopției.
2.1.3. Adopția să se încheie în interesul celui ce urmează a fi adoptat
Adopția se încheie numai pentru a putea asigura o protecție cât mai bună a intereselor copilului.Aceste interese se realizează în situația în care, persoana care dorește să încheie o adopție este în măsură să asigure celui pe care la adoptat, o situație materială bună, precum și multă afecțiune, acestea fiind absolut necesare, unei dezvoltări armonioase, asemănătoare cu cea asigurată în familia firească.
Interesul superior al copilului reprezintă factorul cel mai important care trebuie avut în vedere deoarece acesta este o persoană vulnerabilă care are nevoie de toată atenția și ocrotirea din partea autorităților precum și de la cel care dorește să îl adopte.De cele mai multe ori cel care este adoptat este minor, un motiv în plus pentru o deosebită grijă și de alegere a celei mai bune familii pentru asigurarea intereselor acestuia.
Cel adoptat trebuie să găsească în cadrul familiei persoanei care la adoptat o atmosferă pașnică, liniștită, favorabilă unei dezvoltări fizice și psihice corespunzătoare, atât în momentul în care a fost încheiată adopția precum și pe toată durata de timp cât aceasta există.Interesul copilului este luat în seamă și în momentul în care adopția este desfăcută.
Pentru ca interesul copilului să se poată realiza pe deplin, copilul are dreptul să-și cunoască părinții firești, părinții care l-au adoptat având obligația de a-l informa pe acesta cu privire la faptul că este adoptat, atunci când vârsta acestuia, precum și dezvoltarea intelectuală permit acest lucru.
Copilul care a fost adoptat, are dreptul să își cunoască părinții naturali, dacă dorește acest lucru, în ajutorul său sărind autoritățile statului care sunt abilitate în acest sens, în sensul că respectivele autorități vor pune la dispoziția acestuia date și informații cu privire la părinții săi naturali, în momentul în care acesta va avea vârsta și capacitatea dezvoltate suficient pentru un asemenea lucru de o importanță deosebită.
2.2. Impedimente la încheierea adopției
Impedimentele la încheierea adopției sunt acele împrejurări care opresc încheierea adopției în situația în care acestea sunt constatate ca fiind prezente.Unele dintre aceste impedimente sunt prevăzute în mod expres de reglementările legale, iar altele izvorăsc din ansamblul reglementărilor care reglementează în mod exclusiv instituția adopției.
Aceste impedimente au fost stabilite cu scopul de a proteja în principal persoana care urmează să fie adoptată, acordându-i-se atenție maximă pentru a evita unele probleme care ar putea apărea pe viitor sau pentru ca respectiva persoană să nu aibe de suferit de pe urma adopției.Aceste limitări au un efect benefic trasând în mod clar limitele între care se poate uzita de instituția adopției.
2.2.1. Interzicerea încheierii adopției între frați
Adopția nu poate fi încheiată între frați, indiferent de sex și oricare ar fi diferența de vârstă între aceștia.Justificarea acestei interdicții este reprezentată de faptul că prin intermediul încheierii adopției s-ar crea unele relații familiale, relații care sunt incompatibile cu relațiile de rudenie care există între frați.
Un alt argument ar fi acela că, calitatea de frate nu poate fi cumulată niciodată cu aceea de părinte fie el și unul adoptator, cele două calități fiind foarte bine determinate și separate în acest sens.
Această interdicție este prezentă, indiferent dacă este vorba de frați din căsătorie sau de frați din afara căsătoriei, frați buni (cu același tată și aceeași mamă), frați consangvini (numai după tată) ori couterini (numai după mamă).
Părintelui firesc îi este de asemenea interzis să își adopte propriul copil, deoarece părintele firesc al copilului are obligația de a-și da acorul la încheierea adopției copilului său, iar acesta nu are posibilitatea de a cumula două calități.Încheierea unei asemenea adopții de către părintele copilului nu realizează scopul pentru care o adopție este încheiată în mod normal.
2.2.2. Interzicerea adopției soților de către aceeași persoană sau familie
Adopția soților, precum și a foștilor soți este interzisă în situația în care adopția este încheiată de către aceeași persoană.Acest impediment este justificat de faptul, creării unei situații de incompatibilitatea care se naște odată cu încheierea adopției.Prin încheierea adopției respectivii soți devin frați, această calitate de frate, nu poate exista în paralel cu cea de soț.
2.2.3. Interzicerea încheierii adopției între soți
Este interzis ca soții să se adopte între ei, aceasta deoarece calitatea de soț este una incompatibilă cu acele relații care există între părinți și copii acestora.
Această interdicție este aplicabilă și în cazul foștilor soți, aceasta deoarece nu este îndeplinită condiția particulară ca unul dintre acești soți să fie crescut de celălalt în timpul minorității sale.
2.2.4. Interzicerea bolnavului psihic de a adopta
Persoana bolnavă psihic nu poate adopta, indiferent dacă această persoană a fost sau nu pusă sub interdicție, deoarece încheierea unei asemenea adopții nu este în interesul respectivului copil. Discernământul persoanei cu probleme psihice este afectat, această persoană neputându-și exprima, un consimțământ valabil.
Prevederile legale utilizează o formulare la nivel general, aceasta acoperind orice problemă psihică, natura sau graviditatea tulburărilor psihice fiind irelevante.
Scopul pentru care a fost introdusă această interdicție este aceea că o persoană aflată într-o asemenea situație nu ar fi capabilă de a se îngriji de persoana pe care ar adopta-o deoarece suferă de diferite probleme de natură medicală care o descalifică pentru o asemenea sarcină.Pe lângă aceast lucru este foarte posibil ca cel adoptat să aibe de suferit în urma unei asemenea adopții, deoarece de foarte multe ori aceste persoane sunt violente, nu sunt conștiente de faptele pe care le comit.
Din aceste motive legiuitorul a ales să interzică acestor persoane să adopte, protecția și interesul celui adoptat primează în orice situație.
2.2.5. Interzicerea adopției de către persoana care suferă de un handicap mintal
Existența handicapului mintal constituie de asemenea impediment la adopție, la fel ca în reglementarea anterioară.
O persoană cu handicap mintal, care necesită protecție specială, nu poate încheia valabil o adopție dacă handicapul este probat în conformitate cu legile în vigoare.
Această interdicție a fost introdusă deoarece o asemenea persoană are ea însăși nevoie de îngrijire, în concluzie ea nu ar mai putea acorda ocrotire unei alte persoane deoarece starea sa de sănătate este una precară.
2.2.6. Interzicerea adopției realizate în mod simultan sau succesiv
Adopția aceluiași copil, de către două persoane împreună este interzisă, atât în mod simultan cât și succesiv.Raționamentul care a dus la nașterea acestei interdicții stă în finalitatea adopției, deoarece dacă adopția unei persoane ar fi încheiată de către mai multe persoane, acel copil ar avea mai mult de doi părinți.
Excepție face situația, când cei care încheie adopția sunt soț și soție, în această situație fiind permisă încuviințarea adopției simultane sau succesive.
Ca principiu adopția încheiată în mod valabil constituie un impediment pentru încheierea unei noi adopții.
O nouă adopție poate ca să fie încuviințată numai în următoarele situații:
Adoptatorul sau soții care au adoptat împreună au încetat din viață;
Adopția care a fost încheiată anterior a încetat din alt motiv.
2.2.7. Interzicerea adopției de către două persoane care au același sex
Două persoane care au același sex, nu pot încheia în mod valabil o adopție.
Această interdicție care prevede că persoanele de același sex nu pot adopta împreună este destul de întâlnită și la nivel internațional, dar unele state permit acest lucru.Este foarte greu de stabilit dacă această interdicție este una pozitivă sau negativă.Părerile cu privire la acest subiect sunt împărțite dar tendința actual este aceea de a limita pe cât posibil discriminările de orice fel, deci pe viitor poate și legislația noastră se va motifica cu privire la acest aspect permițând persoanelor de același sex să încheie în mod valabil o adopție.
2.3. Condițiile de formă necesare la încheierea adopției
Condițiile de formă la încheierea adopției se referă la forma pe care trebuie ca să o aibă actele juridice ale părților care doresc să adopte precum și la procedura adopției.
Capitolul III. PROCEDURA DE ÎNCHEIERE A ADOPȚIEI
3.1. Precizări introductive
Adopția este un act juridic solemn, pentru validitatea acestuia legiuitorul a impus îndeplinirea unor formalități.
Procedura adopției interne precum și procedura adopției internaționale sunt reglementate în mod distinct.
În cele două situații, procedura adopției cunoaște, două faze:faza care este prealabilă încuviințării unei adopții și faza în care este încuviințată adopția.
Ca excepție, în cazul în care este adoptată o persoană majoră, nu v-om mai avea prima fază, precum și în situația în care copilul este adoptat de către soțul părintelui firesc, sau de soțul părintelui adoptiv.
Direcția competentă are obligația de a oferi copilului informațiile și explicațiile care sunt necesare, acestea trebuind să fie potrivite vârstei și gradului său de maturitate, referitoare la etapele și la durata adopției, la efectele produse de aceasta, precum și informații cu privire la persoana care adoptă și rudele acesteia.
3.2. Procedura necesară adopției interne
3.2.1. Faza prealabilă înainte de încuviințarea adopției interne
a)Organele care sunt competente în ceea ce privește adopția internă
Faza prealabilă înainte de a se încuviința adopția internă, presupune intervenția organelor cu atribuții specifice, care sunt reglementate de lege.
Ca organe administrative avem în vedere unele instituții ale statului cum ar fi: direcția și Oficiul, precum și instanța de tutelă.
Serviciile și activitățile care pot fi realizate de fundații, asociații sau de federații se stabilesc prin intermediul unei hotărâri a Guvernului.
b)Conținutul fazei prealabile de încuviințare a adopției interne
Faza anterioară încuviințării unei adopții interne are în vedere două planuri: acela care îl privește pe cel care adoptă sau pe soții din familia care încheie adopția, precum și cel care îl privește pe cel care este adoptat.
A.Atestarea persoanei care dorește să adopte sau a soților din familia adoptatoare
a)Cererea prin care se realizează evaluarea
Persoana care dorește să adopte un copil sau soții, vor solicita direcției în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul să constate dacă aceștia au aptitudinea de a adopta sau într-o altă formulare dacă aceștia îndeplinesc condiția existenței garanțiilor morale și a condițiilor financiare care sunt necesare pentru încheierea adopției.
Cu alte cuvinte cel care dorește să adopte un copil trebuie să îndeplinească o serie de condiții, atât din punct de vedere moral, cât și din punctul de vedere al situației financiare pe care acesta o are.
Aceste condiții sunt foarte importante deoarece în lipsa acestora nu ar putea fi încredințat respectivul copil, deoarece acestuia i s-ar crea o situație mai dificilă decât ce-a actuală.Cel care dorește să adopte trebuie să prezinte motivele pentru care dorește acest lucru și să ofere garanțiile necesare că cel care va intra în familia sa, va beneficia de toate cele necesare și va fi primit cu multă dragoste precum există în sânul unei familii.
b)Procedura prin care se realizează evaluarea
Odată cu înregistrarea cererii privind evaluarea, reprezentantul serviciului care se ocupă de adopții, din cadrul direcției, are obligația să îl informeze pe cel care dorește să adopte, cu privire la procedura adopției.
După ce, cererea de evaluare a fost înregistrată, persoana care este responsabilă de caz și care a fost desemnată în acest sens are obligația de a stabili împreună cu persoana sau familia solicitantă, un program în ceea ce privesc interviurile și vizitele la domiciliul acestora, al întâlnirilor care trebuie realizate cu rudele și cu unii colegi, de la locul de muncă, precum și cu orice alte persoane în privința cărora persoana responsabilă de caz consideră că ar fi util a fi contactate, pentru obținerea de informații relevante pentru a se putea stabili capacitatea acestora de a adopta.
Direcția are obligația de a se pronunța într-un termen de 60 de zile, de la data la care cererea a fost depusă.
Procesul prin care se realizează evaluarea, se structurează pe mai multe întâlniri și discuții cu persoana sau soții din familia respectivă, cât și pe întâlniri separate cu membrii familiei care doresc să adopte, precum și cu alte persoane care pot da unele informații utile pentru stabilirea capacității pe care aceștia o au, pentru a putea încheia o adopție.
Acest proces va cuprinde:
Evaluarea care trebuie realizată din punct de vedere social;
Evaluarea din punct de vedere psihologic;
Pregătirea pentru luarea la cunoștință, a rolului pe care trebuie ca să îl aibe un părinte.
Modalitatea prin care este realizată evaluarea, trebuie să aibă în vedere următoarele lucruri:
Sănătatea, situația materială și caracterul, persoanei care dorește să adopte, viața familială precum și capacitatea pe care o are în a educa un copil;
Motivația pentru care, o persoană sau soții din cadrul unei familii, doresc să adopte un copil;
Motivele pentru care, în situația în care numai unul din cei doi soți cere ai fi acordată adopția unui copil, celălalt soț ne dorind să se asocieză la cererea de adopție;
Motivele de orice fel, care sunt relevante pentru aptitudinea persoanei de a adopta.
Pe toată perioada de timp în care este realizată evaluarea, direcția în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana care dorește să adopte sau soții din familia adoptatoare are obligația de a le asigura acestora pregătirea necesară pentru a lua la cunoștință și în mod adecvat rolul pe care trebuie să îl aibe un părinte.
După ce au fost analizate toate informațiile deținute, persoana responsabilă de caz, precum și psihologul din cadrul serviciului care se ocupă de adopții, vor întocmi raportul de evaluare, raport
care va fi înaintat, conducerii respectivei direcți, pentru a decide, prin intermediul dispoziției date de către directorul general sau de către directorul executiv.
Dispoziția va fi comunicată solicitanților, într-un termen de 3 zile de la data la care aceasta a fost emisă.
c)Atestatul din care reiese că persoana este aptă să adopte
În situația în care rezultatul evaluării este unul pozitiv, direcția va elibera atestatul care prevede în cuprinsul său, că respectiva persoană sau respectivii soți sunt apți pentru a încheia adopția.
Raportul final de evaluare va cuprinde rezultatul evaluării care a fost efectuată anterior, cu privire la capacitatea de a adopta a persoanei solicitante, precum și propunerea referitoare la eliberarea sau neeliberarea atestatului.
Raportul este întocmit în cel mult 120 de zile de la data la care cererea de evaluare a fost depusă. Dacă rezultatul evaluării este unul favorabil, direcția competentă va emite dispoziția pentru eliberarea respectivului atestat.
În cazul în care rezultatul evaluării este unul negativ, persoana care dorește să adopte sau soții din familia adoptatoare vor putea formula o contestație în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care raportul a fost comunicat.
Contestația se depune la direcția care a efectuat evaluarea, aceasta fiind obligată ca în 5 zile de la data înregistrării contestației, să o transmită spre soluționare Oficiului.Contestația este transmisă împreună cu o copie a dosarului persoanei sau familiei adoptatoare.
Oficiul are obligația de a soluționa contestația într-un termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost înregistrată.
În procesul de soluționare a contestației, Oficiul are obligația de a analiza documentele care i-au fost transmise de către direcție, acesta putând solicita orice alte documente suplimentare care sunt relevante pentru soluționarea acesteia, putând dispune și efectuarea unor verificări proprii cu privire la caz.
Odată cu, comunicarea rezultatului obținut în urma soluționării contestației de către Oficiu, direcția va putea hotărâ:
Menținerea acelei propuneri care a fost formulată în raportul final și emiterea dispoziției cu privire la neeliberarea atestatului;
Completarea procesului prin care se realizează evaluarea, cu noi informații sau cu documente care sunt relevante;
Realizarea unei noi evaluări în materie socială și psihologică;
Eliberarea atestatului de către direcția competentă.
Perioada de valabilitate a atestatului este de un an.Valabilitatea acestuia se poate prelungi, la cererea persoanei care dorește ca să adopte sau a soților din familia adoptatoare, prin dispoziția directorului general sau executiv al direcției, până ce adopția este încuviințată în situația în care procedura de potrivire a fost finalizată și odată cu aceasta a fost realizat și raportul cu privire la potrivirea practică dintre copil și soții din familia adoptatoare.
În situația în care perioada de valabilitate a respectivului atestat a expirat, la cererea persoanei solicitante procedura prin care se realizează evaluarea este reluată.
B. Deschiderea procedurii prin care este încuviințată adopția internă
a)Planul individualizat prin care se dorește protecția copilului
În baza planului individualizat, care asigură protecția copilului, direcția în a cărei circumscripție teritorială se găsește domiciliul copilului ia măsurile care sunt necesare pentru reintegrarea copilului în familia sa naturală sau pentru plasamentul acestuia în familia extinsă sau în familia substitutivă.
Instituțiile abilitate în domeniu fac tot ceea ce este necesar ca respectivul copil să fie reintegrat în familia sa naturală deoarece acest lucru ar fi cel mai potrivit și mai benefic pentru acesta.În situația în care acest lucru nu este posibil a se realiza se trece la integrarea minorului în familia extinsă, deoarece și în acest caz acesta ar beneficia de ocrotirea specific familială iar respectivele persoane nu i-ar fi străine deci prin urmare integrarea și acomodarea acestui copil ar fi mult mai rapide decât în cadrul unei familii străine.
Numai în situația în care nu se pot realiza aceste obiective se va trece la căutarea pentru copil a unei familii adoptive care să aibe grijă de acesta și să ai acorde toate cele necesare pentru o bună creștere și educare.
Propunerea nu poate fi bazată în mod exclusiv pe situația economică a părinților copilului, în situația în care aceasta este una precară, deoarece dacă părinții oferă pe cât posibil cele necesare copilului, se îngrijesc de acesta, îl înconjoară cu multă dragoste, situația materială a familiei care nu este una foarte favorabilă nu ar putea constitui în nici un caz motiv pentru ca acel copil să fie luat din cadrul acestei familii și plasat într-o altă familie din simplul motiv al banilor.
Într-un asemenea caz copilul ar fi traumatizat, ne mai vorbind de situația actuală în care nivelul de trai nu este unul foarte favorabil dar acest argument nu constituie o bază pentru ca acel copil să fie dat spre adopție.
b)Sesizarea instanței de judecată pentru a se putea deschide procedura adopției interne
După ce demersurile au fost finalizate, într-un termen de 30 de zile,direcția competentă de la domiciliul copilului va sesiza de îndată instanța de tutelă pentru a se putea deschide procedura pentru încuviințarea adopției interne.
c)Competența pe care o are instanța de tutelă
Sub aspect material, competența de judecată aparține instanței de tutelă de la domiciliul copilului, iar sub aspect teritorial competența revine acelei instanțe de tutelă în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului care urmează să fie adoptat, de o persoană sau de o familie.
d)Aspectele procedurale care privesc deschiderea procedurii, unei adopții interne
Instanța are posibilitatea de a prezenta orice probe care sunt admise de lege, având obligația de a asculta copilul care a împlinit 10 ani.Poate ca să fie ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanța consideră că acest lucru este necesar pentru buna soluționare a cauzei.
De opinia pe care o are copilul, se va ține seamă și acesteia i se va acorda importanța necesară, având în vedere vârsta pe care o are copilul și gradul acestuia de maturitate.
Cererea este judecată în primă instanță conform regulilor generale care se aplică cu privire la procedura necontencioasă.
Instanța de judecată va ține cont pe tot parcursul judecății de interesul copilului care urmează să fie adoptat, aceasta ascultând-ul pe acesta în acest sens tocmai pentru a-și putea forma o
opinie cu privire la situația în care acel copil va avea cel mai mult de câștigat, atât din punct de vedere financiar, cât și sentimental.
Persoana sau familia care este cea mai apropiată, care are o situație financiară bună și care poate să ofere copilului un viitor promițător va fi preferată pentru a primi spre adopție acel copil, care are nevoie disperată de un cămin.
Cererea prin care se cere încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne va fi admisă numai în situația în care:
Planul individualizat constată faptul că este necesară adopția internă;
Consimțământul la încheierea adopției este exprimat de părinții copilului sau de către tutore.
În cazul în care este instituită tutela pentru copil, permisiunea pentru a se putea deschide procedura adopției interne se va realiza la solicitarea direcției în a cărei circumscripție teritorială domiciliază respectivul copil, care urmează să fie adoptat, numai în situația în care părinții acestuia sau tutorele își va da consimțământul la încheierea adopției, apreciindu-se că deschiderea procedurii cu privire la adopție, este în beneficial copilului.
Instanța poate admite sau respinge cererea, în funcție de probele care au fost administrate, pronunțându-se printr-o încheiere, aceasta fiind supusă recursului.
În situația în care cererea prin care este deschisă procedura adopției interne este admisă, în cuprinsul dispozitivului hotărârii instanței de judecată se va face referire la existența consimțământului la adopție, ori suplinirea acestuia în cazurile expres prevăzute de lege și se va permite deschiderea procedurii adopției interne, recursul îndreptat împotriva acesteia va suspenda executarea hotărârii.
e)Efectele hotărârii judecătorești prin intermediul căreia este admisă cererea
Normele juridice prevăd că, hotărârea instanței de judecată prin intermediul căreia instanța admite cererea formulată de către direcția competentă va genera următoarele efecte:
Drepturile și îndatoririle pe care le aveau părinții firești ai copilului sau unele persoane fizice sau persoane juridice vor fi întrerupte, acestea urmând să fie exercitate de către președintele consiliului județean sau de către primarul sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială respectivul copil își are domiciliul;
Drepturile și îndatoririle care le revin părinților firești ai copilului, dacă sunt exercitate la momentul la care cererea a fost admisă, de către președintele consiliului județean, de primarul sectorului municipiului București s-au dacă acestea sunt exercitate de către tutore, ele se vor menține.
Efectele produse de hotărârea instanței de judecată, vor înceta de drept, dacă în termen de doi ani de zile de la data la care hotărârea instanței a rămas definitivă, direcția nu a găsit o persoană sau o familie potrivită pentru acel copil.
Deci, după împlinirea termenului de doi ani de zile, încetează de drept, dreptul pe care îl are președintele consiliului județean sau primarul sectorului municipiului București de a exercita drepturile și obligațiile părintești pe care aceștia le au față de acel copil și va fi reluată exercitarea acestora de către părinții naturali ai copilului sau de către persoanele fizice sau juridice care le-au exercitat anterior.
Din cele prezentate mai sus putem trage concluzia că instituțiile statului au îndatorirea de a căuta copilului, o persoană sau o familie care să îl adopte pe acesta.De eficacitatea acestor căutări pe care organele statului trebuie ca să le facă, depinde soarta multor copii care au fost abandonați și care în prezent se află la asistenți maternali sau în case de copii.
f)Revizuirea hotărârii judecătorești prin care este deschisă procedura adopției interne
Prevederile legale reglementează situația în care, după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă cu privire la deschiderea procedurii adopției, cauza care a împiedicat exprimarea de către unul dintre părinți a consimțământului la adopție dispare.
În această situație, cerere de revizuire poate fi formulată de oricare din părinții firești.
Cererea prin care se cere revizuirea, este soluționată în camera de consiliu a instanței, cu participarea în mod obligatoriu a procurorului și cu citarea părinților firești ai copilului, a direcției care a cerut să se deschidă procedura adopției interne și a direcției de la domiciliul persoanei care dorește să adopte sau a familiei adoptatoare.Cererea prin care se cere revizuirea are un efect suspensiv cu privire la cererile prin care se cere încredințarea copilului în vederea adopției.
În timpul cât este soluționată cererea de revizuire, este prelungită măsura prin care este asigurată protecția copilului sau de încredințare a acestuia în vederea adopției.
Pe perioada încredințării în vederea adopției, dacă este constatată neadaptarea copilului cu persoana sau cu soții din familia adoptatoare ori există alte motive să împiedice finalizarea procedurii adopției, direcția competentă de la domiciliul persoanei sau a soților care doresc să adopte sesizează imediat instanța de judecată, pentru a revoca sau a prelungi măsura încredințării copilului.
Dacă măsura încredințării cu privire la copil este revocată, până ce, cererea de revizuire este soluționată se va lua față de copil o măsură temporară de protecție.
g)Refuzul părintelui firesc de a-și da acordul la încheierea adopției
În situații cu totul excepționale, dacă părintele firesc al copilului refuză într-un mod abuziv să consimtă la încheierea adopției, instanța de judecată va putea trece peste acest refuz, în condițiile prevăzute de lege.Respectivul părinte nu dorește ca propriul copil să fie adoptat deoarece acesta crede că poate oferi el însuși cele necesare acestuia chiar dacă situația nu stă deloc așa.In cele mai multe cazuri aceste persoane sunt persoane dependente de alcool, familii dezbinate, în care cel mai probabil copii sunt văzuți ca o sursă de venit.Din acest motiv părinții acestora nu doresc să consimtă la încheierea adopției, cu această ocazie ei refuzând pentru proprii copii o șansă la o viață mai bună și la un viitor promițător.
În situația în care nu este vorba de un refuz abuziv, ci de unul justificat, instanța de judecată va repune pe rol cererea prin care este încredințat copilul în vederea adopției sau de încuviințare a unei adopții, instanța de judecată pronunțând o hotărâre de respingere a încuviințării adopției.
Există situații în care părintele natural al copilului refuză în mod justificat să consimtă la încheierea adopției, aceasta deoarece acest părinte se îngrijește de copil, îi oferă toate cele necesare traiului, îl iubește și nu există motive pentru ca acesta să fie de acord cu o asemenea situație.Copilul nu poate fi luat din sânul familiei sale naturale dacă acesta este bine îngrijit.
h)Cazuri în care nu sunt aplicabile normele referitoare la deschiderea procedurii adopției interne
Prevederile care se referă la deschiderea procedurii adopției interne nu pot ca să fie aplicate în situația în care este adoptată o persoană majoră, precum și în cazul în care adopția privește un copil, care este adoptat de către soțul părintelui firesc sau de către soțul părintelui adoptiv.
Încredințarea copilului în vederea unei viitoare adopții
a)Demersurile pentru a se putea identifica cel mai potrivit adoptator
Metoda prin care este stabilită o legătură între copil și persoana care dorește să îl adopte, este aceea a selecției, celei mai potrivite persoane sau familii care să răspundă la ceea ce copilul are nevoie, pentru care instanța a autorizat ca procedura adopției interne să fie deschisă.
Selectarea este realizată de către Oficiu, pe baza unei compatibilități din punct de vedere teoretic, care constă în luarea în evidență a tuturor datelor și informațiilor cu privire la copil, la familia naturală a acestuia și la persoana sau familia care dorește să îl adopte.
Odată ce a fost stabilită potrivirea din punct de vedere teoretic, persoana sau familia care dorește să adopte este supusă unei evaluări practice, aceasta fiind realizată de compartimentul de adopții și postadopții din cadrul direcției pentru stabilirea compatibilității dintre persoanele menționate mai sus.
Direcția care are competență în materie, ia în calcul posibilitatea de a încredința copilul în vederea adopției de preferință unei rude din familia extinsă a copilului, sau unei alte persoane alături de care copilul a conviețuit pentru o perioadă de timp de minim 6 luni de zile, aceasta în situația în care această încredințare nu este contrară intereselor pe care le are copilul.
În situația în care nu există cereri din partea persoanelor anterior menționate, direcția competentă de la domiciliul copilului va efectua unele cercetări cu privire la identificarea în circumscripția sa teritorială a unei persoane sau familii care sunt compatibile a adopta și care se află în evidența Oficiului.
Dacă direcția în a cărei circumscripție teritorială domiciliază copilul nu a găsit o persoană care să adopte respectivul copil, va solicita Oficiului ca, să-i trimită lista care există la nivel național a persoanelor sau a familiilor care doresc să adopte și care sunt atestate și înscrise în Registrul național pentru adopții.
Cel care dorește să încheie o adopție sau soții din familia adoptatoare, care sunt cei mai potriviți pentru acel copil sunt aleși de pe lista centralizată, de direcția în a cărei circumscripție teritorială domiciliază copilul, în tot acest timp este avut în vedere interesul acestuia.
În urma acestei selecții, direcția care este competentă va verifica și constata compatibilitatea care există între copil și cel care la adoptat.Compatibilitatea dintre cei doi este determinată în principal de nevoile pe care le are copilul, dorințele și opiniile pe care acesta le are, precum și interesul superior al său.
După finalizarea verificărilor, direcția care este competentă stabilește faptul că, copilul este compatibil cu persoana sau cu soții care au fost selectați, va sesiza instanța de judecată pentru ca respectivul copil să fie încredințat în vederea adopției.
Compatibilitatea dintre copilul care urmează să fie adoptat și cel care dorește să îl adopte trebuie să fie cât mai mare, pentru ca respectivul copil să aibe o perioadă de acomodare cât mai mică, în consecință încadrarea acestuia să fie cât mai ușoară și acesta să treacă mai ușor peste această etapă din viața sa.
Chiar dacă familia naturală a copilului nu a fost una foarte grijulie cu acesta și în cadrul căreia au existat foarte multe lipsuri tranziția copilului la o nouă familie nu este niciodată ușoară, din potrivă.
b)Procedura prin intermediul căreia copilul este încredințat în vederea adopției
Încredințarea care se realizează pentru încheierea ulterioară a unei adopții este o măsură obligatorie, ce precede încuviințarea respectivei adopții, aceasta având menirea de a permite instanței de judecată să aprecieze în mod corect relațiile de familie care s-ar naște în situația în care adopția ar fi încuviințată.
Aceasta are drept scop constatarea relațiilor care apar între copil și familia care dorește să îl adopte, precum și gradul de acomodare al copilului în acea familie, instanța de judecată luând în considerare toate aceste aspecte.
Aceasta se dispune pe o perioadă de 90 de zile, de către instanța de tutelă competentă de la domiciliul copilului care urmează a fi adoptat.Cauza va fi judecată după regulile care se aplică în cazul procedurii necontencioase.
Judecata, în ceea ce privește cererea, se va face cu citarea direcției în a cărei circumscripție teritorială domiciliază copilul, a direcției în a cărei circumscripție teritorială domiciliază cel care dorește să adopte copilul și soții din familia care doresc să încheie adopția, precum și a persoanei sau familiei care dorește să adopte, instanța având libertatea de a administra orice probă care este admisă de lege.
Instanța are obligația de a asculta copilul care a împlinit vârsta de 10 ani.Dacă apreciază că este necesar, instanța poate asculta și copilul mai mic de 10 ani.Opiniile copilului vor fi luate în calcul, acestora acordându-li-se importanța necesară, avându-se în vedere vârsta și gradul de maturitate al copilului.Instanța de judecată are obligația de a motiva rațiunile care au dus la îndepărtarea opiniei copilului.
Instanța judecătorească se pronunță prin intermediul unei încheieri, aceasta putând fi atacată cu recurs.
c)Cazurile în care nu este nevoie de încredințarea copilului în vederea încheierii unei adopții
Încredințarea copilului în eventualitatea unei adopții nu este necesară în cazurile următoare:
În situația în care, este adoptată o persoană care a împlinit 18 ani;
În situația în care, copilul este adoptat de către soțul părintelui firesc al acestuia sau de către cel adoptiv;
În situația în care, se dorește adopția copilului pentru care a fost deschisă procedura adopției interne iar respectivul copil se află în plasament la unul dintre cei doi soți sau la ambii soți ai familiei care dorește ca să îl adopte, respectivul copil fiind în plasament la aceștia de cel puțin 2 ani de zile;
În situația în care, adopția copilului este realizată de către tutorele acestuia, dacă a trecut o perioadă de cel puțin 2 ani de zile de la data la care tutela a fost instituită.
d)Efectele care i-au naștere odată cu încredințarea copilului în vederea adopției
Această măsură produce o serie de efecte, legea prevăzând că pe toată durata în care copilul a fost încredințat, în vederea adopției, domiciliul acestui copil, va fi stabilit la persoana sau la familia căreia acesta i-a fost încredințat în vederea adopției.
Actele care sunt necesare, cu privire la exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, excepție făcând acelea, care au ca finalitate întocmirea unui act juridic, vor fi realizate de persoana căreia i-a fost încredințat respectivul copil sau de familia în care acesta este plasat.
Persoana sau familia în care copilul a fost plasat își execută drepturile și obligațiile în ceea ce îl privesc pe copil ca și în situația în care adopția ar fi deja încheiată, cu mici excepții.Ce este cel mai important este faptul că odată cu această încredințare, familia în care este plasat copilul va trebui să aibe mare grijă de copil și să se comporte cu acesta ca și cum ar fi copilul lor natural, fară al discrimina față de ceilalți copii ai familiei, în cazul în care familia respectivă mai are alți copii.
Dreptul de administrare asupra bunurilor copilului, revine consiliului județean sau consiliului local al sectorului municipiului București în circumscripția căruia domiciliază persoana căreia copilul i-a fost încredințat în vederea unei viitoare adopții, aceste instituții ale statului având pe lângă aceasta și dreptul de reprezentare a copilului în ceea ce privește actele juridice sau în ceea ce privește încuviințarea asupra actelor pe care acesta le întocmește.
Dreptul în ceea ce privește administrarea, va putea fi delegat, în situații cu totul excepționale, persoanei sau familiei căreia copilul i-a fost încredințat pentru încheierea adopției.În cazul întocmirii unor acte care au un caracter special, în ceea ce îl privește pe copil, acestea vor trebui, în mod expres menționate în documentul prin care delegarea este acordată.
e)Observarea evoluției și a relațiilor pe care copilul le are cu persoana căreia i-a fost încredințat pentru încheierea unei viitoare adopții
Pe toată perioada în care copilul a fost încredințat în vederea încheierii adopției, direcția competentă de la domiciliul celui care dorește să încheie adopția va observa evoluția copilului și a relațiilor care există între acesta și persoana căreia copilul i-a fost încredințat, în acest sens întocmindu-se mai multe rapoarte bilunare.
La finele perioadei de încredințare a copilului în vederea unei viitoare adopții, direcția are obligația de a realiza un raport final, care să prevadă evoluția relațiilor dintre copil și cel care dorește să îl adopte, respectivul raport fiind comunicat instanței care este competentă, pentru a putea fi soluționată cererea prin care se cere încuviințarea adopției.
Întocmirea și trimiterea raportului final cu privire la evoluția relațiilor existente între copil și cel care dorește să îl adopte este obligatorie și în situația în care a fost deschisă procedura adopției interne cu privire la acel copil, el fiind plasat la cel care dorește să îl adopte.Măsura în ceea ce privește plasamentul trebuind să fie exercitată pe o perioadă de cel puțin 90 de zile, precum și atunci când copilul este adoptat de tutorele acestuia, în cazul în care au trecut cel puțin 90 de zile de la data la care tutela a fost instituită.
f)Încredințarea copilului în vederea adopției acestuia poate fi revocată sau prelungită
În situația în care, pe perioada cât copilul a fost încredințat în vederea adopției, direcția care este competentă și în a cărei circumscripție teritorială domiciliază cel care dorește să încheie adopția, dacă apreciază faptul că, copilul nu sa adaptat cu persoana sau soții din familia care doresc ca să-l adopte sau există orice alte motive de natură să împiedice finalizarea adopției, sesizează în cel mai scurt timp posibil instanța de judecată pentru a revoca sau după caz a prelungi măsura prin care a fost dispusă încredințarea copilului.
Capacitatea de a se adapta din punct de vedere fizic dar și psihic la noul mediu familial va fi analizat în funcție de natura socioprofesională, economică, culturală, religioasă, limba pe care o vorbește, precum și cu orice alte asemenea elemente, care sunt caracteristice mediului în care copilul se află pe perioada încredințării acestuia persoanei care dorește să îl adopte, acestea putând avea relevanță în procesul de apreciere a evoluției acestuia în eventualitatea încuviințării adopției cu privire la acel copil.
Pot exista o mulțime de motive pentru care respectivul copil nu se poate adapta în cadrul respectivei familii chiar dacă membrii acesteia se comportă exemplar cu minorul.Această tranziție este foarte dificilă pentru copii iar cei care doresc să îi adopte trebuie să aibe foarte multă rabdare și o atitudine corespunzătoare față de aceștia.
Procedura de judecată în ceea ce privește cererile de încredințare, se va aplica în mod corespunzător și cererilor de revocare sau de prelungire a măsurii de încredințare a copilului.
Încheierea întocmită de instanța de fond prin intermediul căreia, aceasta dispune revocarea sau din contră prelungirea încredințării copilului este una executorie.Recursul în cazul în care este exercitat, va suspenda executarea respectivei hotărârii.
g)Reluarea procedurii cu privire la încredințarea copilului în vederea încheierii adopției
În situația în care instanța de judecată va dispune ca măsura încredințării să fie revocată, direcția are obligația de a relua procedura cu privire la încredințarea copilului în vederea adopției.
h)Perioada de timp în care copilul este încredințat în vederea adopției poate ca să fie prelungită de drept
Cererea cu privire la încuviințarea adopției care este adresată instanței de judecată, prelungește de drept perioada de timp cât copilul este încredințat, până când instanța de judecată soluționează cererea, pronunțând în acest sens o hotărâre judecătorească definitivă.
3.2.2. Faza prin care este încuviințată adopția internă
a)Competența referitoare la adopția internă
A.Competența generală în materia adopției interne
Potrivit legii, încuviințarea adopției este de competența instanței de tutelă.
B.Competența materială în materia adopției interne
Competența materială în primă instanță, aparține instanței de tutelă.
C.Competența teritorială în materia adopției interne
Sub aspect teritorial instanța competentă este instanța de tutelă în raza căreia se găsește domiciliul adoptatului.
b)Alte aspecte de procedură cu privire la încuviințarea unei adopții interne
A.Cererea prin care este încuviințată adopția internă
Cererea prin care se cere încuviințarea adopției interne poate ca să fie introdusă de către cel care dorește să adopte sau de direcția competentă de la domiciliul acestuia, la finele perioadei în care copilul a fost încredințat persoanei care dorea ca să-l adopte, precum și la împlinirea termenului de 90 de zile, în situația acelui copil, pentru care a fost deschisă anterior procedura cu privire la adopția internă și respectivul copil a fost dat celui care dorește ca să-l adopte, ori în situația în care copilul a fost adoptat de către tutorele acestuia.
Cererea prin care se cere încuviințarea adopției poate ca să fie introdusă direct la instanța de judecată de către cel care dorește să adopte în situațiile următoare:
În cazul în care se adoptă o persoană majoră;
În cazul în care copilul este adoptat de către soțul părintelui firesc sau de soțul părintelui adoptiv.
Pe lângă cererea prin care este încuviințată adopția internă trebuie anexate o serie de acte, din care trebuie să rezulte faptul că au fost îndeplinite toate condițiile care sunt prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a unei adopții:
Certificatul de naștere, al copilului care urmează să fie adoptat, care trebuie prezentat în copie legalizată;
Certificatul medical cu privire la starea de sănătate a copilului care urmează să fie adoptat, care este eliberat de către unitățile publice care sunt indicate de către direcția de sănătate publică;
Atestatul valabil al persoanei care dorește să adopte;
Hotărârea judecătorească definitivă prin intermediul căreia se hotărăște încredințarea copilului în vederea adopției;
Cazierul judiciar al persoanei care dorește să adopte sau, în anumite situații, al fiecărui membru din familia care dorește să încheie adopția;
Certificatele de naștere, aparținând persoanei care dorește să adopte sau ale soțului și soției din familia care dorește să adopte, care trebuie prezentate în copie legalizată;
Certificatul de căsătorie al persoanei care dorește să adopte sau al ambilor soți din familia care dorește să încheie adopția, care trebuie prezentat în copie legalizată;
Certificatul medical care atestă starea sănătății persoanei care dorește să adopte, care trebuie să fie eliberat de către medicul de familie în evidențele căruia acesta este înscris;
Hotărârea definitivă a instanței de judecată prin care este deschisă procedura adopției interne a copilului;
Raportul în ceea ce privește consilierea prin care părinții firești ai copilului sunt informați în cazul în care respectivul copil este adoptat de către soțul părintelui firesc;
Înscrisul care face dovada cu privire la expertiza care a fost realizată pentru a se putea confirma, filiația copilului față de tată.Aceasta este realizată prin intermediul metodei ADN, în cazul adopției de către soția părintelui natural al copilului în situația în care respectivul copil a fost recunoscut de către tată pe cale administrativă, identic și în cazul în care, paternitatea acelui copil a fost stabilită printr-o hotărâre a instanței de judecată care a fost dată în vederea recunoașterii de către tată, sau prin intermediul căreia se consimțește dorința părților, fără a fi însă cercetată temeinicia care stă la baza cererii;
Declarația făcută în fața notarului public, pe propria răspundere.
B.Procedura prin intermediul căreia se judecă cererea de încuviințare a adopției interne
Judecarea cererii de încuviințare a adopției interne se va face cu, citarea direcției în a cărei circumscripție teritorială domiciliază respectivul copil, a direcției în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana care dorește să adopte copilul precum și persoana care dorește să încheie adopția.
În situația în care persoana adoptată este majoră, va fi necesară citarea persoanei care dorește să adopte sau a soților care au același scop, precum și cel care urmează să fie adoptat.
Judecarea cererii prin care este cerută încuviințarea adopției copilului de către soțul părintelui natural sau adoptiv al respectivului copil se realizează cu, citarea persoanei care dorește să adopte și a părinților naturali ai copilului, instanța de judecată, având posibilitatea de a administra orice probe, care sunt admise de lege.
Direcția în a cărei circumscripție teritorială domiciliază cel care dorește ca să adopte, are obligația de a da raportul final care este prevăzut în mod expres de lege, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului care a fost stabilit pentru judecată.Aceasta are și îndatorirea de a da instanței de judecată informațiile care sunt necesare pentru buna soluționarea a cererii prin care este încuviințată adopția.
Părinții firești ai copilului vor fi chemați la instanța de judecată prin intermediul unei invitații care este adresată acestora, în camera de consiliu, fără a fi precizate date cu privire la dosarul cauzei sau alte date care ar ajuta la, divulgarea identității părților sau alte informații cu privire la persoana care a adoptat.
În situația în care, părinții naturali ai copilului, se prezintă personal la instanța de judecată și aceștia refuză să mai fie de acord cu adopția, instanța va suspenda soluționarea cererii prin care se încuviințează adopția.
Instanța va admite respectiva cerere prin care se dorește încuviințarea adopției numai în situația în care, pe baza probelor care au fost administrate, s-a convins că respectiva adopție este în interesul acelui copil, acesta fiind cel mai important lucru pe care instanța îl are în vedere în momentul în care admite cererea, hotărârea care se pronunță, este supusă recursului în termenul prevăzut de lege.
În toate situațiile însă instanța de judecată nu va crea persoanei care urmează a fi adoptată o situație care să îi vatăme interesele sau care să fie contrară dorințelor sale, aceasta luând cea mai bună decizie pentru respectiva persoană, ținând în același timp cont de dorințele pe care aceasta le are.
3.2.3. Formalitățile care sunt ulterioare încuviințării unei adopții interne
Într-un termen de 5 zile după ce hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției a rămas definitivă, direcția va aduce la cunoștința părinților firești ai copilului, în scris dacă aceasta a participat la judecarea cererii de încuviințare a adopției.
3.3. Procedura în cazul adopției internaționale
3.3.1. Faza prealabilă încuviințării unei adopții internaționale
a)Organele care sunt competente în ceea ce privește adopția internațională
În faza premergătoare în ceea ce privește încuviințarea unei adopții la nivel internațional, vor interveni anumite organe, de origine străină sau naționale care au unele atribuții conferite de lege.
Din prima categorie fac parte: autoritatea centrală care este competentă din statul străin sau organizațiile sale care sunt acreditate în domeniu, iar statele care nu sunt părți în cadrul Convenției de la Haga, autoritatea internațională care este desemnată cu atribuții în ceea ce privește adopția.
Organizațiile străine care sunt acreditate în materie, în situația ambelor ipoteze trebuie ca să fie autorizate și de către Oficiu.
Oficiul este organul administrativ de nivel național care are un rol determinant în această fază.
Autoritățile noastre naționale pot colabora în materia adopției internaționale cu anumite organisme private, acestea desfășurându-și activitatea în materia adopției pe teritoriul statului primitor, numai în situația în care acestea sunt acreditate de către statul respectiv și au autorizația din partea Oficiului.
Acest organ are obligația să ia toate măsurile care sunt necesare, conform Convenției de la Haga, pentru a se putea preveni, obținerea de câștiguri financiare sau de orce altă natură, bineînțeles necuvenite, care s-ar putea realiza prin intermediul încheierii adopției.
Adopția internațională are drept scop, asigurarea unui cămin pentru copii aflați în nevoie care sunt abandonați, neavând importanță țara din care aceștia fac parte.Dacă privim situația din perspectiva persoanelor care doresc să adopte un copil atunci adopția internațională permite acestor persoane să adopte copii din diferite țări, în cele mai multe cazuri din țări sărace precum ar fi spre exemplu țările din emisfera sudică unde nivelul de trai al populațiilor este unul foarte scăzut, în comparație cu alte țări ale lumii.
Donațiile sunt interzise, la fel și oferirea de către cel care dorește să adopte sau de către soții din familia care doresc să încheie o adopție, în numele lor sau cu ajutorul unor persoane care sunt interpuse, fie în mod direct fie într-un mod indirect, de foloase de natură materială care nu sunt datorate direcțiilor, persoanelor fizice care lucrează în cadrul instituțiilor publice precum și Oficiului.Toate acestea fiind făcute cu scopul de a sensibiliza unele persoane și de a încredința adopția unor copii respectivei familii.
Organismelor private, le este interzisă participarea la realizarea procedurii adopției internaționale care se desfășoară în România.Această interdicție este aplicabilă și membrilor sau personalului care lucrează în cadrul acestora, făcând excepție în cazul în care aceste persoane au calitatea de persoană care a adoptat.
Dacă interdicțiile care au fost menționate anterior sunt încălcate, Oficiul este obligat să solicite instanței care este investită cu judecarea cauzei dizolvarea respectivei persoane juridice.
b)Faza prealabilă înainte ca adopția internațională să fie încuviințată
Adopția internațională este formată tot din două planuri, asemenea unei adopții interne.
A.Atestarea persoanei care dorește să adopte sau a familiei adoptatoare din statul de primire
a)Autoritatea care are competența de a realiza operațiuni de atestare
Autoritatea centrală este instituția competentă din statul primitor în a realiza atestarea, aceasta mai putând fi realizată și de organizațiile acesteia care sunt acreditate și autorizate, conform legii.
b)Regulile care trebuie respectate pentru ca o atestare să fie valabilă
Atestarea se referă la următoarele lucruri:
Persoana care dorește să adopte un copil îndeplinește toate condițiile pentru ca adopția să poată fi încheiată și respectiva persoană este aptă pentru încheierea unei adopții, în condițiile prevăzute de legile statului primitor;
Persoana care dorește să adopte un copil a primit consilierea care este necesară cu privire la adopția din statul primitor;
Evoluția copilului după încheierea adopției este urmărită pe o perioadă de cel puțin 2 ani de zile;
Serviciile post-adopție vor fi asigurate pentru copil și familie de către statul primitor.
c)Cererea prin intermediul căreia este cerută încuviințarea adopției internaționale
În situația în care persoana care dorește să adopte are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat străin, respectivul stat făcând parte dintre statele care au semnat Convenția de la Haga, cererea prin intermediul căreia este cerută încuviințarea adopției se transmite Oficiului prin intermediul autorității centrale, instituție care are competență în statul respectiv sau al organizațiilor sale care sunt acreditate în domeniu.
În situația în care statul străin nu este parte la Convenție, cererea va fi transmisă Oficiului cu ajutorul autorității care este desemnată ca având anumite atribuții în domeniul adopției internaționale sau prin intermediul organizațiilor care sunt acreditate cu privire la acest lucru din statul de primire.
Cu privire la adopția internațională, cererea prin intermediul căreia se cere încuviințarea unei adopții va fi însoțită de o serie de acte:
Raportul care se realizează de autoritățile care sunt autorizate în statul primitor, acest raport trebuie să cuprindă datele referitoare la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea pe care acestea o au, situația personală, de familie a acestora, situația financiară de care aceștia dispun, starea sănătății acestora, precum și mediul social în care aceste persoane trăiesc și nu în ultimul rând motivele care îi determină pe aceștia să își dorească să adopte un copil din România.Concluziile acestui raport vor fi dovedite cu documentele care se eliberează de autoritățile care au competența necesară în statul primitor;
Actele de identitate precum și certificatele de naștere și de căsătorie ale persoanelor care doresc să adopte un copil, aceste acte trebuie să fie depuse în copie legalizată și trebuie însoțite de traducerea lor legalizată în limba română;
Cazierele judiciare ale soților din familia care dorește să adopte un copil, precum și ale persoanelor și al soțului în situația în care acesta nu dorește să se asocieze la adopție;
Raportul cu, caracter medical care trebuie să fie întocmit separat pentru fiecare persoană care dorește să adopte și după caz, raportul medical cu privire la bolile psihice ale soțului care nu dorește să se asociaze la adopție;
Actul din care să reiasă faptul că persoana care dorește să adopte are posibilitatea de a intra și de a locui în mod permanent în statul primitor, precum și că, copilul care a fost adoptat are față de cel care la adoptat și rudele acestuia aceeași situație legală ca și cea pe care o are un copil biologic al adoptatorului.
Oficiul va lua în mod obligatoriu în evidență cererea prin intermediul căreia se cere încuviințarea adopției internaționale numai în situația în care autoritatea centrală care este competentă din statul primitor sau organizațiile acesteia care sunt acreditate și autorizate în conformitate cu legea au realizat atestarea.
Obligația de a se asigura că, respectivul copil care a fost adoptat va beneficia în țara străină de aceleași drepturi și aceleași îndatoriri ca și copilul biologic al persoanei care la adoptat, revine Oficiului.
Adopția internațională în ceea ce privește copilul care are reședința obișnuită în România de către o persoană sau de către o familie care are reședința obișnuită în străinătate poate fi încuviințată numai în ceea ce îi privește pe copii care sunt în evidența Oficiului și numai în situațiile următoare care sunt în mod expres prevăzute de lege:
Persoana care dorește să adopte sau unul din soți este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu, acel copil pentru care sa deschis procedura adopției interne;
Persoana care dorește să adopte sau unul din soți are și cetățenia română;
Persoana care dorește să adopte este soțul părintelui natural al copilului a cărui adopție se cere.
3.3.2. Faza prin care este încuviințată adopția internațională
1)Competența care este necesară în materia adopției internaționale
A.Competența generală în materia adopției internaționale
Instanța judecătorească română, mai exact instanța de tutelă este competentă să încuviințeze adopțiile internaționale.
Instanțele române au competența de a judeca cererile în situația în care cel puțin una dintre părți are reședința pe teritoriul României.
Instanțelor române le revine competența de a judeca cererile, în mod exclusiv, în situația în care copilul care va fi adoptat are reședința obișnuită pe teritoriul României și acesta are cetățenia română sau este apatrid.
Adopția internațională nu diferă foarte mult de reglementarea noastră națională în materie de adopție, am putea spune că diferența majoră dintre cele două reglementări este reprezentată de sfera de cuprindere.Adopția internațională are o sferă de cuprindere infinit mai mare decât adopția de la nivel național, dar cele două după cum am putut observa anterior sunt într-o strânsă colaborare, altfel ne putându-se realiza scopul acestora.
B.Competența materială în materia adopției internaționale
Competența materială revine instanței de tutelă.
C.Competența teritorială în materia adopției internaționale
Din punct de vedere teritorial, competența revine instanței de tutelă în a cărei circumscripție se află domiciliul persoanei care dorește să adopte.
2)Alte aspecte procedurale cu privire la încuviințarea unei adopții internaționale
a)Transmiterea cererii prin care este încuviințată adopția internațională
Oficiul este instituția abilitată să transmită instanței de judecată, cererea prin care este încuviințată adopția internațională, împreună cu toate documentele care sunt prevăzute în mod expres de lege.
b)Procedura prin care este judecată cererea de încuviințare a unei adopții internaționale
În situația unei adopții internaționale cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru fiscal, aceasta fiind soluționată cu, celeritate, în camera de consiliu a instanței, de un complet specializat, procurorul trebuind să participe în mod obligatoriu.
La termenul la care va fi judecată cererea vor fi citați: direcția în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul copilului care urmează să fie adoptat, Oficiul precum și persoana sau soții din familia care adoptă.Instanța are posibilitatea de a administra orice probă care este admisă de lege.
În cazul în care copilul care urmează să fie adoptat a împlinit 10 ani, acesta va trebui să își dea consimțământul, pentru ca adopția sa, să poată fi încheiată.
Instanța de judecată înainte de a se pronunța cu privire la cererea de încuviințare a adopției internaționale, va analiza raportul care a fost întocmit de către direcție cu privire la existența altor solicitări de același fel din partea rudelor copilului care urmează a fi adoptat, până la gradul al IV-lea, care au domiciliul statornic pe teritoriul României.
În cazul în care consideră că solicitarea internă este întemeiată, instanța de judecată va respinge cererea de încuviințare a adopției internaționale.
Din cele prezentate mai sus ne putem da seama de faptul că în situația în care există mai multe solicitări prin care se cere încuviințarea adopției, printre care se numără și cel puțin una din țara noastră sau chiar din partea unor rude mai apropiate sau mai îndepărtate ale copilului, în mod evident acestea din urmă vor fi preferate pentru a adopta acel copil.Raționamentul este unul foarte simplu în primul rând deoarece copilul ar fi mult mai ușor de adaptat în cadrul familiei din care fac parte și unele rude ale sale, iar în al doilea rând, datorită faptului că acesta ar rămâne în țara s-a natală, unde acesta cunoaște limba, obiceiurile, cultura.
Instanța va avea în vedere în momentul admiterii sau respingerii cererii prin care se cere încuviințarea adopției, interesul superior al copilului, aceasta luând cea mai bună decizie pentru respectivul copil, luând în calcul absolut toate elementele, cum ar fi: situația financiară, persoana sau familia care dorește să îl adopte, timpul pe care îl pot petrece împreună, dacă aceștia mai au alți copii etc.
Fiecare caz trebuie tratat în mod distinct, deoarece nu există situații identice, fiecare prezintă particularitățile sale, care trebuie avute în vedere în momentul luării de către instanță a unei decizii atât de importante și care are ca obiect viața unui copil, mai exact viitorul acelui copil se va construi pe baza deciziei luate de către instanța de judecată.
Judecata se realizează conform procedurii necontencioase, instanța de judecată pronunțându-se printr-o hotărâre care este supusă recursului.
3.3.3. Formalitățile ulterioare încuviințării unei adopții internaționale
După comunicarea hotărârii definitive a instanței de judecată prin care a fost încuviințată adopția, într-un termen de 5 zile de la această dată, Oficiul va elibera un certificat, care va face dovada că adopția este una conformă cu normele Convenției de la Haga.
Adopția internațională se caracterizează prin aceea că, copilul este mutat pe teritoriul statului primar, însă acest lucru are loc după ce hotărârea prin care a fost încuviințată adopția a rămas definitivă.
Mutarea copilului care a fost adoptat într-un stat străin înainte ca hotărârea să rămână definitivă este de neconceput, aceasta deoarece până ce nu sunt finalizate toate procedurile legale, copilul nu trebuie mutat din locul unde acesta își desfășoară activitatea zilnică, deoarece acesta ar fi bulversat și s-ar pune o presiune care nu este necesară asupra sa.
Mutarea se face în condiții de maximă siguranță care sunt corespunzătoare nevoilor copilului care a fost adoptat, deplasarea realizându-se numai cu însoțirea acestuia de către cel care la adoptat.
Copilul minor poate refuza să plece într-o altă țară pentru a fi alături de părinții săi adoptivi, refuzul care este exprimat în mod conștient, face foarte greu de realizat integrarea acestuia, într-un mod armonios, în noua familie.În această situație în ciuda speranțelor pe care le au persoanele care încheie o adopție, dreptul pe care îl au la dezvoltarea relațiilor cu respectivul copil este limitat de interesul superior al acestuia.
Copilul datorită faptului că trebuie să se deplaseze în altă țară pentru a fi împreună cu familia care la adoptat, trece prin anumite stări de nesiguranță, acesta ne știind ce îl va aștepta în țara străină.
De cele mai multe ori vârsta foarte fragedă a copilului îl face pe acesta să aibe rețineri, deoarece acesta fiind crescut până la o anumită vârstă în țara noastră această ruptură care apare în viața sa este foarte greu de înțeles.
În toate situațiile trebuie avut în vedere interesul minorului, crearea pentru acesta a premiselor pentru a avea o viață frumoasă lângă familia care la luat în îngrijire.
Cel puțin 2 ani după ce adopția a fost încuviințată, Oficiul are obligația de a supraveghea evoluția copilului și a relațiilor care există între acesta și persoana care la adoptat.
Autoritățile noastre naționale care sunt competente, au obligația de a supraveghea îndeaproape situația minorului care a fost dat spre adopție în străinătate, pentru a vedea dacă acesta sa acomodat în cadrul noii sale familii, dacă aceștia se îngrijesc de copil, dacă îi oferă toate cele necesare etc.
Perioada de 2 ani, pe care am menționat-o un pic mai sus în care trebuie exercitată supravegherea este una minimă, această perioadă de supraveghere poate fi și mult mai mare decât acești 2 ani.
Viața copilului care a fost adoptat în altă țară, precum și modul acestuia de viață ar trebui să fie una din prioritățile instituțiilor noastre de la nivel național care se ocupă cu această supraveghere, deoarece acest copil poate fi supus în țara în care a fost adoptat, unor abuzuri, poate să fie expluatat, pe lângă aceste exemple pot exista și multe alte situații care sunt de neconceput într-o societate civilizată.
Există posibilitatea ca din cauza refuzului copilului de a pleca în altă țară, familia sau persoana care la adoptat pe acesta să își stabilească domiciliul pe teritoriul României, pentru a nu traumatiza acel copil și mai ales din dorința de a avea o familie fericită.
Capitolul IV. EFECTELE PRODUSE DE ADOPȚIE
4.1. Efectele care se produc datorită adopției
4.1.1. Filiația și rudenia civilă în cadrul adopției
Prin intermediul adopției se stabilește filiația între copilul care a fost adoptat și cel care a încheiat adopția, pe această cale creându-se și legături de rudenie între copilul care a fost adoptat și rudele adoptatorului acestuia.
De la data la care filiația a luat naștere prin intermediul adopției, legăturile de rudenie firească dintre copilul care a fost adoptat și descendenții săi, pe de o parte, părinții naturali ai acestuia și rudele acestora, pe de altă parte, acestea vor înceta, doar în situația în care copilul este adoptat de către soțul părintelui natural sau adoptiv, raporturile încetând în ceea ce îl privește pe părintele natural al copilului și cu rudele acestuia care nu este căsătorit cu persoana care încheie adopția.
Copilul care este adoptat intră odată ce adopția a fost încheiată în familia persoanei care la adoptat, asemănător unui copil natural al acestuia, fie că, cel care a fost adoptat este o persoană minoră, fie că este majoră.Copilul care este adoptat, precum și moștenitorii acestuia, devin rude cu persoana care a adoptat copilul, precum și cu rudele acestuia.
Filiația și rudenia firească ale aceluiași copil care a fost adoptat nu sunt importante, aceasta deoarece acestea au luat sfârșit pe durata încuviințării definitive a adopției anterioare.
Filiația și rudenia care i-au naștere odată cu încheierea adopției sunt asimilate cu filiația și cu rudenia firească, însă în cele ce urmează, v-om prezenta unele cazuri când reglementările legale recunosc efectele juridice, numai în ceea ce privește rudenia firească.
Recunoașterea copilului care este din afara căsătoriei și care a încetat din viață, se poate realiza numai în situația în care acest copil care a încetat din viață are moștenitori firești;
Soțul care și-a adus aportul la creșterea și întreținerea copilului celuilalt soț are îndatorirea de a continua să presteze întreținere copilului, pe toată perioada de timp cât este minor, însă numai în situația în care părinții săi naturali, se află în una din situațiile următoare: au încetat din viață, sau aceștia au fost declarați dispăruți sau se află într-o situație de nevoie.
4.1.2. Trecerea drepturilor și obligațiilor cu privire la copil de la părinții firești la părinții adoptivi
Odată ce adopția a fost încheiată, toate drepturile și obligațiile părintești, cu privire la copilul care a fost adoptat, precum și cele care au ca obiect, bunurile pe care acesta le deține, se transferă persoanei care la adoptat pe respectivul copil.
În momentul în care adopția se desface părinții naturali ai copilului care a fost adoptat redobândesc drepturile și îndatoririle părintești, în situația în care, nu este stabilită o altă măsură care să acorde o anumită protecție copilului.
Un efect similar al adopției îl întâlnim și în situația în care, ambii părinți ai copilului au aceleași drepturi și își asumă aceleași obligații față de copii lor care sunt minori, neavând importanță dacă respectivii copii sunt din căsătorie sau din încheierea unei adopții.
Odată cu încheierea adopției, obligația de a oferi ocrotire părintească, va cădea în sarcina persoanei care a adoptat copilul, această persoană excluzându-i pe părinții naturali ai acestuia.
În situația în care adopția face referire la copilul firesc al celuilalt soț, concomitent cu nașterea relațiilor de filiație adoptivă între copilul care a fost adoptat și părintele care la adoptat pe copilul anterior menționat, de asemenea și de rudenie adoptivă între copilul care a fost adoptat și rudele firești ale celui care la adoptat pe copil prin intermediul instituției adopției, legătura în ceea ce privește filiația firească i-a sfârșit în ceea ce îl privește pe părintele natural care este necăsătorit cu, cel care la adoptat pe copil, rudenia firească își încetează efectele, numai în ceea ce le privește pe rudele părintelui natural al copilului, referitor la celălalt părinte al copilului și la rudele acestuia, filiația și rudenia firească, vor fi menținute în continuare.
În situația în care, persoana care a încheiat o adopție nu-și îndeplinește, conform legii, drepturile și îndatoririle pe care acesta le are, astfel punând-ul în pericol pe cel care a fost adoptat, sau în cazul în care copilul care a fost adoptat, nu este educat, învățat sau este neglijat sub aspectul pregătirii profesionale, părinții care l-au adoptat pe acesta sau doar unul dintre aceștia pot fi decăzuți din exercitarea drepturilor părintești, prin aceeași procedură prin care sunt decăzuți și părinții naturali ai copilului.O asemenea atitudine a persoanei care a adoptat un copil este inadmisibilă, deoarece această persoană trebuie să educe minorul să îi arate ce este bine și ce e rău, să nu abuzeze de acesta.Copilului trebuie să i se acorde dragoste, îngrijire, nici de cum să fie abuzat sau să fie pus în pericol în orice mod de către cel care la luat în adopție.
Sancțiunea de decădere a respectivei persoane din drepturile părintești este una corectă, deoarece copii trebuie să fie protejați de astfel de persoane și de astfel de comportamente.Este inacceptabil ca cel care a luat în adopție un copil să se comporte într-un asemenea mod cu acel copil, el trebuind să aibe un comportament asemănător cu cel al unui părinte natural, nici de cum să neglijeze copilul.
Dacă persoana care a adoptat copilul este decăzută din exercitarea drepturilor părintești, instanța de judecată având în vedere interesul pe care respectivul copil îl are, va putea institui tutela sau o altă măsură prin care este asigurată protecția acelui copil, aceasta trebuind să fie prevăzută de lege pentru a se putea realiza, ocrotirea copilului, ascultarea sa fiind obligatorie.
În situația în care datorită decăderii părinților copilului din exercitarea drepturilor părintești, respectivul copil rămâne fără protecția ambilor părinți, asigurarea protecției copilului în acest caz nu mai este facultativă pentru instanța de judecată, ci din contră în acest caz este una obligatorie.
Copilul pus într-o asemenea situație nefericită, nu trebuie să aibe de suferit, tocmai din acest motiv, este luată față de acesta o măsură prin care i se acordă protecție, chiar dacă această protecție este una mai puțin favorabilă pentru acesta, pentru că nimeni nu îi poate înlocui părinții naturali totuși acesta nu va putea fi supus unor abuzuri sau îngrădiri care erau foarte posibil să se întâmple dacă nu i se acorda ajutor.
În cazul în care numai unul dintre cei doi părinți care au încheiat adopția cu privire la un copil, este decăzut din exercitarea drepturilor părintești, celălalt părinte rămâne singur în a exercita drepturile și obligațiile pe care le are orice părinte.Această decădere din exercitarea drepturilor părintești a celor care au încheiat adopția, nu duce în mod obligatoriu la desfacerea respectivei adopții.
Dacă soții care au încheiat înpreună adopția decid să divorțeze, ocrotirea părintească în ceea ce îl privește pe copil se va reglementa, aceasta deoarece copilul care a fost adoptat este asimilat cu, copilul provenit din căsătorie, aceștia având aceleași drepturi și obligații între ei ne existând deosebiri.
4.1.3. Numele pe care îl poartă adoptatul
Prin intermediul adopției copilul va dobândi numele celui care la adoptat.
În situația în care adopția este încheiată, de către ambii soți sau de către soțul care adoptă pe copilul celuilalt soț și ambii au un nume comun, copilul care a fost adoptat va dobândi numele pe care părinții acestuia îl au.
În situația în care soții care au încheiat adopția nu au un nume de familie comun, aceștia vor ajunge la un consens în ceea ce privește numele pe care respectivul copil urmează ca să-l poarte, acesta va purta numele unuia dintre cei doi soți, care l-au adoptat sau numele acestora reunite.
Numele ales de către soți va fi declarat instanței de judecată înainte ca adopția copilului să fie încuviințată.
Dacă vor apărea neînțelegeri între soții care au adoptat respectivul copil, cea care va lua hotărârea cu privire la numele pe care îl va purta copilul adoptat, odată ce adopția va fi încuviințată, este instanța de tutelă care se va pronunța după ce în prealabil îl va asculta pe acesta din urmă.
În situația în care soții care au adoptat respectivul copil își schimbă numele de familie, copilul care a fost adoptat și care este minor, va dobândi și el numele de familie modificat al soților care l-au adoptat, în situația în care soții care l-au adoptat s-au înțeles cu privire la acest lucru și s-a întocmit o cerere pentru schimbarea numelui copilului.
Dacă soții care au adoptat un copil nu ajung la un acord cu privire la schimbarea numelui copilului, instanța de tutelă va fi ce-a în măsură să decidă, aceasta trebuind să asculte în prealabil copilul.
Pentru motive foarte bine întemeiate, instanța care este competentă odată cu încuviințarea adopției, la cererea persoanei care a adoptat copilul, cu permisiunea copilului care a împlinit 10 ani, poate dispune ca prenumele copilului care a fost adoptat să fie schimbat.
Instanța va fi ce-a care va hotărâ cu privire la prenumele copilului numai la cererea expresă a persoanei care a adoptat sau a soților adoptatori, iar schimbarea prenumelui copilului se va putea dispune dacă există motive solide în acest sens și numai dacă există consimțământul copilului care a fost adoptat.
În situația în care copilul nu este de acord cu schimbarea prenumelui acestuia, atunci el va rămâne în continuare cu prenumele pe care la avut până la acea dată chiar dacă cei care l-au adoptat și-ar fi dorit ca acesta să își schimbe prenumele din diferite motive.
Prenumele copilului care are vârsta de 10 ani, va putea fi schimbat numai în situația în care acesta își dă acordul chiar dacă cererea formulată de către persoana care a adoptat copilul sau a soților din familia adoptatoare ar avea unele motive temeinice.
Din cele prezentate anterior putem trage concluzia că dorința copilului este cea mai importantă, de aceasta ținându-se cont în primul rând.
În ceea ce privește condiția motivelor temeinice, aceste motive ar putea consta în faptul, că părintele sau familia care au adoptat mai au un copil, neavând importanță dacă respectivul copil este firesc sau tot adoptat, cu prenume la fel cu cel al copilului care a fost adoptat.
Dacă copilul are o vârstă de peste 10 ani este absolut necesar consimțământul acestuia.
În cazul unei neînțelegeri, între soții care au încheiat adopția, aceștia având nume diferite, în situația în care, copilul trebuie ascultat în mod obligatoriu, opinia acestuia va fi luată în seamă în funcție de vârsta și de maturitatea acestuia.
În cazul în care unul dintre cei doi soți, are numele de familie comun cu, cel al celuilalt soț și acesta din urmă este adoptat, soțul va păstra numele comun care a fost dobândit odată cu încheierea căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a dobândi numele persoanei care la adoptat.Dacă celălalt soț își manifestă consimțământul în fața instanței de judecată care încuviințează încheierea adopției, soțul care a fost adoptat poate dobândi numele persoanei care la adoptat pe acesta.
În situația în care soțul care a fost adoptat rămâne cu numele comun, dar căsătoria celor doi soți se desface prin divorț, respectivul soț nu va lua numele pe care l-a purtat anterior căsătorie, ci acesta va lua numele persoanei care la adoptat.
După ce unul dintre soți decedează, soțul supraviețuitor care a fost adoptat va purta numele pe care la avut în timpul căsătoriei și nu numele persoanei care la adoptat.
4.1.4. Domiciliul și locuința pe care le va avea adoptatul cu ocazia încheierii adopției
Domiciliul copilului care a fost adoptat și care nu a dobândit încă capacitatea deplină de exercițiu este la părinții săi, care l-au adoptat sau la acela dintre părinți la care acesta locuiește permanent.Raționamentul acestei reglementări constă în aceea că, copilul minor trebuie să se afle sub stricta supraveghere a părinților, acesta ne putând să fie lăsat singur deoarece nu are vârsta și maturitatea necesară.
Minorul va avea domiciliul la persoana care la adoptat deoarece acesta este obligat să acorde îngrijire, educație, copilului, acestea fiind și obligațiile sale de bază prevăzute în momentul în care a adoptat respectivul copil.
În situația în care cel adoptat este major, domiciliul acestuia va fi acolo unde acesta a dorit să-și stabilească locuința principală.
În cazul în care soții care au adoptat copilul au domicilii separate și aceștia nu se înțeleg cu privire la locul unde copilul va avea domiciliul, instanța de tutelă va decide ținând seamă de interesul superior al minorului, acesta fiind ascultat de către instanța de judecată dacă copilul a împlinit 10 ani.
Dacă unul dintre cei doi soți, care au încheiat adopția, a încetat din viață, a fost decăzut din exercitarea drepturilor părintești sau este interzis, domiciliul copilului care a fost adoptat va fi stabilit la celălalt soț care a adoptat, acesta din urmă având sarcina de a reprezenta copilul și de a exercita drepturile și obligațiile ce decurg din adopție.
Copilul minor, dacă are 14 ani, își poate schimba locuința pentru ca pregătirea acestuia din punct de vedere al învățăturii ori a pregătirii profesionale să fie una cât mai bună.
4.1.5. Cetățenia pe care o are adoptatul
Copilul minor care este străin sau care nu are cetățenie, fiind adoptat de către o persoană care are cetățenia română sau de către soți care sunt cetățeni români, cu acest prilej respectivul copil va deveni cetățean român.
În situația în care doar una dintre persoanele care încheie adopția are cetățenia română, cetățenia copilului care este adoptat va fi stabilită de către adoptatori, iar dacă aceștia nu se înțeleg, cu privire la cetățenia copilului, decizia va aparține instanței de judecată care va încuviința adopția, ținându-se seama de interesele superioare pe care le are minorul.
Copilul care are cetățenia română, dacă este adoptat de o persoană care are cetățenie străină, pierde cetățenia pe care a avut-o la momentul încheierii adopției, respectiv cetățenia română, dacă, persoana care îl adoptă, solicită aceast lucru și dacă copilul care a fost adoptat este considerat de reglementările legale străine, ca fiind o persoană care a dobândit cetățenia acesteia.
Cetățenia persoanei care a încheiat adopția, odată schimbată va produce, în privința copilului care a fost adoptat, aceleași efecte ca și în cazul în care părinții firești ai copilului și-ar schimba cetățenia.
4.1.6. Obligația legală de a presta întreținerea
Există o anumită obligație legală, de a se acorda întreținere între rude, neavând importanță, dacă rudenia care există între acestea, este una firească sau civilă.
Prin urmare, prin intermediul încheierii adopției se naște o obligație de întreținere, între copilul care a fost adoptat și persoana care a încheiat adopția, asemenea obligației de întreținere care există între părintele natural și copilul acestuia.
Obligația de întreținere este una esențială, deoarece copilul care a fost adoptat trebuie să beneficieze de această întreținere din partea persoanei sau familiei care la adoptat, aceștia având obligația de a oferi copilului protecție și întreținere din chiar momentul în care adopția a fost încuviințată.
Această obligație de întreținere există și în sarcina copilului care a fost adoptat, acesta are obligația ca la bătrânețe sau în situațiile în care cei care l-au adoptat au nevoie de el, acesta să le fie un sprijin și în consecință să le acorde întreținerea necesară.
După cum putem constata obligația în ceea ce privește întreținerea este una reciprocă între cele două părți.
4.1.7. Vocația succesorală în urma încheierii adopției
Rudele care rezultă prin intermediul încheierii adopției au capacitatea de a se moșteni în mod reciproc, asemenea rudelor firești.
Capacitatea de a moșteni care există între copilul care a fost adoptat și descendenții acestuia este una reciprocă, aceeași situație o avem și între persoana care adoptă și rudele acestuia în condițiile prevăzute de lege.
4.1.8. Întocmirea unui nou certificat de naștere pentru copil
În baza hotărârii definitive dată de către instanța de judecată prin intermediul căreia este încuviințată adopția, serviciul de stare civilă va întocmi, în condițiile prevăzute de lege, un nou act de naștere pentru copil, în cuprinsul căruia soții care l-au adoptat vor fi trecuți ca părinți naturali.
Primul certificat de naștere al copilului, va fi păstrat, pe baza acestuia menționându-se că a fost întocmit un act nou.
4.1.9. Confidențialitatea informațiilor cu privire la adopție
Informațiile care au legătură cu adopția sunt confidențiale, acestea putând ca să fie obținute în condițiile legii.
Caracterul confidențial al acestor informații este unul de o deosebită importanță, copilul care a fost adoptat are dreptul la informațiile cu privire la adopție în momentul în care acesta va avea vârsta și maturitatea necesară.
Autoritățile statului care sunt competente în domeniu au obligația de a pune la dispoziția celui care a fost adoptat, toate informațiile necesare cu privire la modul în care a decurs procesul adopției, la identitatea părinților naturali etc.
Confidențialitatea informațiilor este foarte importantă, deoarece aceste informații privesc doar părțile implicate în încheierea adopției, celelalte persoane ne având acces la aceste informații, deoarece acestea au un caracter personal.
Dacă terții ar ajunge în posesia acestor informații ar putea crea unele situații neplăcute pentru copilul care a fost adoptat, precum și pentru adoptatorul acestuia.
4.1.10. Informarea copilului cu privire la faptul că este adoptat și cunoașterea părinților firești
Persoana care a adoptat un copil are datoria de al pune la curent pe acesta cu privire la faptul că a fost adoptat, de îndată ce vârsta și gradul acestuia de maturitate permit acest lucru.
Persoana care adoptă un copil cât și copilul care a fost adoptat au dreptul de a obține din partea autorităților de stat care au competență, unele informații care se găsesc în registrele publice al căror cuprins, cuprinde unele date cu privire la copilul care a fost adoptat, dar acestea nu pot dezvălui în mod expres încheierea adopției, precum nici identitatea pe care o au părinții naturali ai copilului.
Identitatea pe care o au părinții naturali ai copilului adoptat nu poate ca să fie dezvăluită înainte ca respectivul copil să dobândească capacitatea deplină de exercițiu.
În situația în care există unele motive temeinice, datorită stării de sănătate a copilului, acesta poate fi informat cu privire la faptul că este adoptat și i se poate dezvălui și identitatea părinților săi naturali, înainte ca acesta să dobândească capacitatea deplină de exercițiu, însă este absolut necesară în prealabil autorizarea instanței de judecată care este competentă, la solicitarea oricăreia dintre persoanele care au încheiat adopția cu privire la copilul adoptat, a soțului, a descendenților săi ori a reprezentantului unei instituții medicale.
Situația prezentată mai sus este una de excepție, aceasta fiind acceptată datorită situației precare în care se află respectivul copil, din punct de vedere al stării acestuia de sănătate, acesta având dreptul de a fi informat cu privire la toate aceste lucruri deoarece starea sa nu suferă o amânare.
Ascunderea identității părinților naturali ai copilului de către cei care l-au adoptat sau de către oricare alte persoane este interzisă, deoarece acesta are acest drept de a fi informat cu privire la aceștia și eventual de ai cunoaște.
Respectivul copil trebuie să își cunoască originile, tocmai din aceste motive persoana care la adoptat trebuie să îi prezinte toate aceste lucruri, în momentul în care acesta va avea o anume maturitate pentru ași da seama de importanța acestor lucruri.
După ce capacitatea de exercițiu a fost dobândită, neavând importanță modul dobândirii acesteia, copilul care a fost adoptat va avea libertatea de a solicita instanței de tutelă competentă în a cărui circumscripție teritorială domiciliază respectivul copil, să-i permită accesul la datele care se află în posesia autorităților publice ale statului, date cu privire la identitatea părinților săi firești.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar, aceasta fiind judecată în camera de consiliu a instanței, de către un complet specializat, procurorul având obligația de a participa în mod obligatoriu, cauza fiind soluționată în cel mai scurt termen posibil.
Direcția și Oficiul vor fi citate de către instanța de judecată, precum și orice persoană, a cărei ascultare ar putea fi necesară pentru a putea soluționa cererea.
Instanța de judecată va admite cererea în situația în care datorită probelor care au fost administrate în fața instanței, aceasta constată faptul că accesul la informațiile care au fost solicitate nu este dăunător pentru sănătatea psihică a respectivei persoane care a solicitat acest lucru și dacă copilul adoptat a beneficiat de o anumită consiliere.
Din cele prezentate mai sus putem observa că instanța de judecată se asigură în prealabil că informațiile pe care le va primi cel care a fost adoptat nu sunt unele care vor avea un impact dăunător asupra acestuia, el primind și o consiliere în acest sens pentru a trece mai ușor peste aceste informații pe care le primește.
În toate situațiile în care o persoană se află într-o asemenea situație, foarte delicată autoritățile publice acordă toată asistența necesară, pentru ca respectiva persoană să treacă mai ușor peste acest prag din viața sa.
Cererea prin intermediul căreia sunt solicitate respectivele informații va fi soluționată printr-o hotărâre a instanței de judecată care nu este supusă apelului, iar în situația în care are loc exercitarea recursului executarea acesteia va fi suspendată.
Legea care se aplică efectelor adopției internaționale
În cazul adopției internaționale, efectele acesteia sunt guvernate de legea națională a persoanei care dorește să adopte, iar în situația în care soții adoptă împreună, se aplică în următoarea ordine:
Legea reședinței obișnuite a celor doi soți;
Legea cetățeniei comune a celor doi soți;
Legea statului pe teritoriul căruia soții și-au celebrat căsătoria.
Capitolul V ÎNCETAREA UNEI ADOPȚII
5.1. Cazurile în care adopția încetează
Având în vedere prevederile codului civil, adopția va înceta prin:
Desfacere;
Anulare;
Constatarea nulității.
Rudenia civilă poate înceta prin una din următoarele modalități: desfacere, prin anulare sau prin constatarea nulității absolute.
Cele două modalități prin care adopția se stinge, mai precis metoda desfacerii și nulității, sunt caracterizate prin aceea că: desfacerea și nulitatea care poate să fie atât absolută cât și relativă, sunt diferite între ele existând deosebiri majore în ceea ce privește regimul juridic privind valorificarea acestora.
Desfacerea adopției poate ca să fie realizată fie de drept adică prin acordarea unei noi adopții posterioare momentului în care cel care a încheiat adopția a încetat din viață, fie ca o sancțiune aceasta putând fi dispusă atunci când au fost comise fapte foarte grave, fapte care sunt de natură penală, acestea fiind săvârșite cu vinovăție și intervenind într-un moment care este ulterior finalizării procedurii prin care este încheiată adopția.
Nulitatea adopției poate ca să fie dispusă în baza unor cauze care s-au petrecut anterior încuviințării adopției, având relevanță în special condițiile de fond sau formă care sunt prevăzute expres de lege pentru ca operațiunea juridică să fie valabilă.
Referitor la regimul juridic care este aplicabil, desfacerea de drept a adopției se realizează în conformitate cu reglementările legale, prin efectul care determină încuviințarea unei adopții subsecvente.
În situația în care adopția încetează datorită nulității sale, temeinicia care este dovedită referitor la pretenția pe care o are reclamantul, nu asigură succesul acestor măsuri, aceasta deoarece admisibilitatea în ceea ce privește cererea, este subordonată măsurii care a fost solicitată cu punerea pe primul loc a interesului copilului, astfel cum acest interes este lămurit de către instanța judecătorească.
Efectele care se produc odată cu încetarea adopției, i-au ființă la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată cu excepția cazului în care adopția este desfăcută de plin drept.
În acest sens nu există o normă expresă, dar efectele sunt identice, fără a se face distincția între desfacerea adopției și nulitatea ori anularea acesteia, deoarece efectele care se produc la încetarea adopției nu fac nici o diferențiere, chiar dacă desfacerea adopției își produce efectele numai pentru viitor, pe când anularea sau chiar constatarea nulității adopției, produc efecte și pentru trecut.
Regula cu privire la nulitatea actelor juridice, prevede că un act care este nul este considerat că acesta nu a fost încheiat niciodată, această regulă nu poate fi împrumutat și în materia adopției deoarece în această materie este posibil ca efectele produse datorită constatării nulității adopției să retroactiveze. În acest sens mai avem prevederile referitoare la vocația succesorală în ceea ce privește adopția precum și obligația de întreținere care există între cel care a fost adoptat și adoptator.
5.2. Desfacerea unei adopții
5.2.1. Noțiunea de desfacere a unei adopții
Desfacerea unei adopții reprezintă modalitatea prin care aceasta încetează, în situațiile care sunt prevăzute de lege, a unei adopții care a fost încheiată în mod valabil.
5.2.2. Cazurile în care este desfăcută o adopție
În cuprinsul codului civil sunt prevăzute următoarele cazuri prin care adopția este desfăcută:
a)Desfacerea de drept a unei adopții;
O asemenea situație apare când persoana care adoptă (adoptatorul) a încetat din viață, aceasta în situația în care prin intermediul hotărârii judecătorești, a fost aprobată o nouă adopție.Adopția este desfăcută în baza legii, în situația în care sunt prezente în mod cumulativ următoarele condiții:
Decesul persoanei care a adoptat sau a familiei adoptatoare;
Adopția subsecventă a aceluiași copil, aceasta fiind încuviințată prin intermediul unei hotărâri definitive a instanței judecătorești.
Întrucât legea nu face nici o remarcă cu referire la persoana copilului care a fost adoptat, din punct de vedere teoretic, desfacerea de drept a adopției poate avea în vedere atât copilul care a fost adoptat și care nu are capacitate de exercițiu la data la care este încuviințată adopția subsecventă, cât și persoana care are capacitate deplină de exercițiu, pentru aceasta fiind absolut necesară îndeplinirea unei condiții esențiale și anume aceea ca persoana să fi fost crescută de către cel care dorește să o adopte pe toată perioada minorității sale, neavând importanță dacă adopția care a fost încheiată anterior a fost încuviințată în timpul copilăriei respectivului copil adoptat sau anterior acesteia.
Decesul persoanei care a adoptat sau al părinților adoptatori
În situația în care adopția a fost încuviințată doar unei singure persoane care va fi părinte adoptiv pentru acel copil, desfacerea de drept a respectivei adopții, va avea loc în situația în care părintele acestuia încetează din viață, pe de altă parte dacă adopția a fost încheiată de către ambii soți, în același timp sau succesiv, desfacerea de drept a adopției poate apărea dacă ambii părinți care au adoptat au încetat din viață, nefiind important dacă aceștia au decedat în același timp sau succesiv.
Desfacerea adopției în baza legii se aplică de asemenea și în situația adopției copilului firesc al celuilalt soț în situația în care ambii părinți care au fost căsătoriți au încetat din viață, aceasta deoarece în acest fel, cel puțin în cazul copilului, s-ar deschide posibilitatea unei adopții ulterioare ca o formă a ocrotirii copilului.
Nu este însă clar dacă este admisibilă adopția subsecventă în cazul încetării din viață a unuia dintre părinții copilului, fie a părintelui adoptiv, fie a părintelui firesc.Dacă luăm în considerare posibilitatea ca adopția să fi fost încuviințată față de soțul părintelui natural sau adoptiv al copilului, sau față de ambii soți și unul dintre părinții acestui copil încetează din viață, iar în ceea ce îl privește pe părintele care este soț supraviețuitor acesta se recăsătorește.
Soțul părintelui natural al copilului, care se recăsătorește are posibilitatea adopției ulterioare, încetării din viață a părintelui care a încheiat adopția.
În concluzie dacă părintele care a încetat din viață este părintele adoptiv al copilului, iar dacă soțul supraviețuitor se recăsătorește, soțul din această căsătorie subsecventă, pe baza calității sale de soț al părintelui firesc al copilului și acesta invocând încetarea din viață a părintelui adoptiv al copilului, va putea solicita încuviințarea unei noi adopții, iar în situația în care adopția va fi admisă definitiv, adopția care a fost încheiată anterior va fi considerată ca fiind desfăcută la data la care a fost încuviințată adopția subsecventă.
În situația în care părintele care a încetat din viață este cel firesc, soțul din căsătoria care se va realiza ulterior, a părintelui adoptiv, va putea solicita încuviințarea adopției copilului care a fost adoptat de către soțul său, odată ce adopția a fost încheiată, relațiile de rudenie cu privire la rudele părintelui natural care a încetat din viață se vor păstra.
Încuviințarea în mod definitiv a noii adopții
Adopția se desface, numai în situația în care, în cazul aceleiași persoane cu privire la care a fost încheiată adopția, se va realiza o nouă adopție.Cu alte cuvinte putem spune că încetarea din viață a părintelui adoptiv al copilului, este admisă, dar nu și condiția pentru ca adopția să fie desfăcută de drept.
În situația în care nu se va solicita o nouă adopție sau dacă instanța de tutelă care este competentă nu permite adopția succesivă, adopția care a fost încheiată anterior își va produce în continuare efectele.
În ceea ce îl privește pe adoptatul cu, capacitate deplină de exercițiu, la data încheierii adopției subsecvente, adopția acestuia poate ca să fie încuviințată numai persoanei care a crescut-o pe timpul minorității.
Efectele care se produc odată ce adopția a fost desfăcută, sunt efectele adopției subsecvente care a fost încuviințată, aceasta având ca efect încetarea relațiilor cu privire la rudenia civilă a copilului care a fost adoptat, față de fosta persoană care a adoptat, de asemenea față de rudele firești, în același timp cu apariția noilor legături de familie cu cel care la adoptat pe respectivul copil.
Adopția poate ca să fie desfăcută în mod facultativ, în situația în care, desfacerea adopției este lăsată la aprecierea instanței de tutelă, aceasta putând interveni, pentru a se asigura interesul pe care îl are copilul, în situațiile în care față de copilul care este minor este necesar a se lua unele măsuri de protecție a acestuia.
b)Desfacerea adopției în situația în care este necesară luarea unei măsuri de protecție față de adoptat;
Desfacerea adopției privită ca o soluție accesorie, apare pe parcursul perioadei în care cererea este soluționată și are ca obiect luarea unor măsuri, prin care să se asigure ocrotirea copilului adoptat și necesită ca instanța de judecată să ia decizia de a institui o măsură care să asigure o anumită protecție.
Adopția poate ca să fie desfăcută în mod facultativ, pentru a se putea institui o măsură de protecție în ceea ce îl privește pe copil, aceasta realizându-se datorită modului defectuos în care persoana care a adoptat exercită drepturile și obligațiile în ceea ce îl privesc pe copil.
Desfacerea adopției este în folosul copilului
Adopția poate ca să fie desfăcută de către instanța de tutelă, aceasta luând cea mai bună decizie pentru interesul pe care îl are copilul.Adopția poate ca să fie menținută chiar dacă s-a luat decizia de a se acorda protecție copilului.
Copilul care are vârsta de 10 ani, va fi ascultat de către instanța de judecată în mod obligatoriu.Instanța va ține cont de dorințele copilului, proporțional cu vârsta și cu maturitatea de care acesta dă dovadă.
Instanța de judecată va desface adopția dacă aceasta nu este una benefică pentru minor, dacă îi cauzează prejudicii, dacă cel care la adoptat pe copil nu se îngrijește de acesta, precum și pentru multe alte motive, copilului acordându-i-se o atenție deosebită de către instanța de judecată.
Instanța de judecată va asculta minorul, permițându-i acestuia să își spună părerea, acesta fiind cel mai în măsură să se exprime, deoarece asupra lui se răsfrâng toate acțiunile sau inacțiunile persoanei care la adoptat.
Adopția este desfăcută în momentul în care hotărârea instanței de judecată a rămas definitivă și prin intermediul ei s-a dispus luarea unor măsuri în ceea ce îl privesc pe copil.
În caz de încetare a adopției, părinții naturali ai copilului redobândesc toate drepturile și obligațiile pe care le-au pierdut odată cu încheierea adopției, cu excepția situației în care instanța judecătorească decide că este în interesul copilului ca tutela să fie instituită.
c)Desfacerea adopției la cererea persoanei care adoptă;
Desfacerea adopției la cererea persoanei care a adoptat un copil apare cu titlu de sancțiune care este îndreptată împotriva copilului care a fost adoptat acesta făcându-se vinovat de fapte grave, mai exact făcându-se vinovat de fapte de natură penală, care au fost îndreptate împotriva persoanei care la adoptat pe acesta, sau împotriva rudelor acestuia.
Motivele pentru care este desfăcută adopția, sunt acele fapte grave, de natură penală, care sunt comise cu vinovăție.În acest sens, avem, atentatul la viață, precum și faptele care sunt pedepsite cu pedepse în cuantum de cel puțin 2 ani de închisoare.
Dacă cererea este bazată pe atentatul la viața adoptatorului, atunci adopția va putea ca să fie desfăcută, neavând importanță dacă fapta a fost comisă împotriva persoanei care a încheiat adopția ori împotriva uneia dintre rudele acesteia, legiuitorul având în vedere, fapta care a fost săvârșită cu vinovăție.
Dacă prin intermediul cererii, prin care este cerută desfacerea adopției, sunt prezentate unele fapte cu, caracter penal, care sunt pedepsite de lege cu pedepse privative de libertate de cel puțin 2 ani, cel vătămat nu poate să fie decât, persoana care a încheiat adopția.
În ceea ce îl privește pe subiectul pasiv, persoanele care au posibilitatea de a desface adopția sunt mai puține decât în ceea ce privește atentatul la viață, aceasta deoarece atentatul la viață este o faptă mult mai gravă.
Cererea prin intermediul căreia este cerută desfacerea adopției, are în vedere numai adopțiile persoanelor care în momentul în care a fost desfăcută adopția aveau capacitatea deplină de exercițiu, chiar dacă faptele care au fost invocate în cuprinsul acțiunii au fost săvârșite înainte ca persoana să dobândească capacitatea de exercițiu.
Persoana care încheie adopția are dreptul de a solicita instanței de judecată desfacerea adopției, dreptul în ceea ce privește acțiunea va trece la persoanele care sunt rude cu acesta și care vor veni la moștenire împreună cu, copilul care a fost adoptat, acestea realizându-se numai în situația în care cel care a încheiat adopția a încetat din viață, datorită faptei care a fost comisă de copilul care a fost adoptat.
d)Desfacerea adopției la cererea persoanei care a fost adoptată.
La fel cum părintele sau părinții care au încheiat o adopție, au dreptul de a cere ca adopția să fie desfăcută și copilul care este adoptat are acest drept, de a cere desfacerea legăturilor de rudenie, aceasta ca o sancțiune pentru faptele care au fost săvârșite de către persoana care la adoptat împotriva sa, neavând importanță dacă acesta este copil sau este o persoană care are dobândită capacitatea deplină de exercițiu.
Motivele pentru care adopția poate ca să fie desfăcută sunt:atentatul la viață sau faptele penale care sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii de cel puțin 2 ani de zile, aceste fapte fiind comise de persoana care a adoptat, împotriva copilului care a fost adoptat.
Dacă copilul adoptat nu dispune de capacitate deplină de exercițiu la data la care a fost săvârșită fapta de către persoana care la adoptat pe acesta, natura faptei și gravitatea acesteia ce poate avea ca rezultat desfacerea adopției, va justifica și decăderea persoanei care a încheiat adopția din exercitarea drepturilor părintești.
Adopția care este desfăcută, nu poate ca să fie cumulată cu sancțiunea decăderii din exercițiul drepturilor părintești, dar sancțiunea care are ca rezultat decăderea are posibilitatea ca să urmeze cererea prin care este cerută desfacerea adopției.
Persoana care a fost adoptată, are dreptul la acțiune, iar în ceea ce privește transmiterea acestui drept, este asemănător cu dreptul pe care îl are părintele care a încheiat o adopție și care a încetat din viață datorită faptelor care au fost săvârșite de către persoana care a fost adoptată de acesta.
În ceea ce privește termenul de prescripție, în care poate ca să fie exercitat dreptul la acțiune, acesta nu este prevăzut.
5.3. Nulitatea unei adopții
5.3.1. Noțiunea de nulitate a unei adopții
Nulitatea adopției este acea sancțiune, care se aplică, în cazul în care, nu sunt respectate cerințele care sunt impuse de lege, pentru a se putea încheia o adopție.
Cauzele care determină aplicarea sancțiunii nulității adopției, trebuie ca să se fi produs înainte sau cel mult în același timp, cu pronunțarea hotărârii de către instanța de judecată prin intermediul căreia se va încuviința adopția.
În situația încheierii unei adopții internaționale, nulitatea în ceea ce privește adopția va fi supusă cu privire la condițiile de fond, legilor naționale ale persoanei care adoptă și ale celui ce urmează ca să fie adoptat, iar în ceea ce privește condițiile de formă, acestea vor fi supuse legii statului pe teritoriul căruia adopția va fi încheiată.
5.3.2. Clasificarea tipurilor de nulități în cadrul adopției
Nulitatea în ceea ce privește adopția, poate ca să fie clasificată în nulitate absolută și nulitate relativă, în funcție de natura interesului care este ocrotit prin intermediul normei juridice care a fost încălcată.
În situația în care interesul ocrotit este unul general, sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută, iar când interesul este unul personal sau individual, atunci sancțiunea aplicabilă este nulitatea relativă.
5.3.3. Cazurile în care se aplică nulitatea absolută a adopției
Cazurile în care se aplică sancțiunea nulității absolute a adopției sunt pe de o parte fictivitatea acesteia, de asemenea și nerespectarea condițiilor de formă sau de fond, dacă în acest din urmă caz, legea nu aplică sancțiunea nulității relative.
Adopția este fictivă, în situația în care, aceasta a fost încheiată într-un alt scop decât acela al ocrotirii copilului.Acest scop, este unul străin de finalitatea familială care se dorește a se crea prin intermediul adopției, este de reținut faptul că acordul care provine din partea oricăreia dintre persoanele care au fost chemate pentru a și-l exprima, a fost dat datorită promisiunii obținerii unor foloase, indiferent de natura pe care acestea ar avea-o.
Adopția fictivă se referă în principal la adopția unui copil (fără capacitate de exercițiu), prin urmare această cauză care determină aplicarea sancțiunii nulității absolute, nu este aplicabilă în ceea ce privește adopția persoanei, care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu.
În conformitate cu reglementările legale, care se ocupă de condițiile de fond în ceea ce privește adopția, vom avea următoarele cauze de nulitate absolută:
Neîndeplinirea cerințelor de fond, care au în prim plan persoana copilului care a fost adoptat;
Adopția persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani sau adopția persoanei care are capacitate deplină de exercițiu, care nu a fost crescută, de către persoana care a adoptat-o;
Nerespectarea impedimentului, în ceea ce privește adopția între frați și neluarea în calcul a impedimentului care apare în cazul soților sau în cazul foștilor soți, fie că ne aflăm în prezența adopției soților sau foștilor soți de către aceeași persoană sau familie;
Neluarea în calcul a oricăreia din cerințele de fond care fac referire la persoana celui care adoptă și anume: lipsa capacității de exercițiu a persoanei, alienația sau debilitarea din punct de vedere mintal, precum și boala de natură psihică de care suferă acesta; adopția care a fost încheiată, pe baza diferenței de vârstă între persoana care dorește ca să adopte și copilul care urmează a fi adoptat care este mai mică de 18 ani, fără a fi invocate unele motive determinante, cu privire la susținerea adopției de către persoana care dorește ca să adopte, care este mai mare cu cel puțin 16 ani sau fără ca instanța de judecată să fi apucat să se pronunțe cu privire la seriozitatea motivelor, sau în ceea ce privește adopția, care a fost încheiată deși diferența de vârstă care există între persoana care dorește ca să adopte și copilul adoptat este sub limita prevăzută de lege și anume vârsta de 16 ani; adopția încheiată în mod simultan, cu privire la același copil de către persoane care doresc să adopte dar care nu sunt căsătorite sau adopția succesivă care este încheiată de către persoana care nu are calitatea de soț.
Neîndeplinirea acelor cerințe cu privire la existența consimțământului, adică lipsa acordului din partea părinților naturali ai copilului la încheierea adopției, precum și din partea persoanei care are îndatorirea de a exercita autoritatea părintească.
5.3.4. Cazurile în care se aplică nulitatea relativă a adopției
Nulitatea relativă în materia adopției, se aplică în cazul vicierii consimțământului prin:
Eroare;
Dol;
Violență.
Sancțiunea este aplicabilă atunci când, manifestarea de voință care a fost exprimată de oricare dintre persoanele, care au fost chemate să își de-a acordul pentru a se putea încheia adopția, a fost alterată prin oricare din viciile care au fost prezentate mai sus.
Printre persoanele care sunt chemate să consimtă la încheierea adopției se numără, părinții naturali ai copilului care urmează a fi adoptat sau persoana care are obligația de a exercita autoritatea părintească asupra acestuia, în situația în care părinții sunt necunoscuți, au încetat din viață, au fost declarați morți, sau au fost puși sub interdicție de către instanța de judecată; copilul care a fost adoptat și care a împlinit vârsta de 10 ani; adoptatorul sau soții din familia care adoptă copilul împreună.
Este evident faptul că pentru a se putea solicita nulitatea relativă în ceea ce privește adopția, este absolut necesar ca cel care afirmă faptul că, consimțământul său a fost viciat în momentul în care acesta și la exprimat pentru ca adopția să poată fi încheiată, el la manifestat într-un mod formal, neputându-se permite ca, consimțământul să fie viciat dacă acesta nu a fost exprimat datorită faptului că acesta nu a fost cerut.
Eroarea în acest caz, constituie o cauză care determină anularea adopției, doar eroarea cu privire la identitatea copilului care se dorește a fi adoptat, aceasta putând ca să fie, fizică sau civilă, deoarece nu există o alta și mai severă, asemenea celei pe care o întâlnim în cazul consimțământului în ceea ce privește căsătoria.
În ceea ce privește eroarea, domeniul este unul limitat, aceasta pentru a se putea evita riscul anulării adopției pentru lipsa calităților personale ale copilului care a fost adoptat, pe care părintele sau familia adoptatoare credea că respectivul copil le are.
Pentru a se putea vedea imaginea de ansamblu în ceea ce privește viciul erorii, este absolut necesar să cunoaștem procedura prin care este încuviințată adopția, în mod special criteriile de eligibilitate ale persoanei care adoptă, dacă legiuitorul alege sau din potrivă respinge ideea de a încredința adopția unui membru din familia extinsă, prin aceasta înțelegându-se adopția copilului de către rudele sale firești până la gradul al IV-lea.
Dolul constituie o cauză datorită căreia adopția poate ca să fie anulată, dacă manoperele frauduloase care au fost folosite, prin natura și prin felul lor, au determinat exprimarea consimțământului pentru încheierea adopție, nefiind important de la care dintre persoanele care au fost implicate în încuviințarea respectivei adopții ar proveni acele manopere, aceste manopere, pot ca să provină și de la o persoană care nu a participat la încheierea adopției.
Violența fie că este de natură fizică sau psihică este foarte puțin probabilă în legătură cu, consimțământul care trebuie dat la încheierea adopției, aceasta datorită procedurii prin care este încuviințată adopția.
Celor chemați ca să-și de-a acordul, la încheierea adopției le este recunoscut dreptul la acțiune, subînțelegându-se că cel în cauză și-a exprimat acordul, acesta fiind unul favorabil la încheierea adopției.
Termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul la acțiune, este de 6 luni, acesta fiind calculat, de la data la care dolul sau eroarea au fost descoperite sau de la data la care violența a încetat, dar nu mai mult de 2 ani de la data la care a fost încheiată adopția.
Motivul pentru care ar putea fi invocată nulitatea relativă și care nu a fost invocat într-un termen de 2 ani de zile , nu mai poate ca să fie invocat pe cale de acțiune, aceasta deoarece odată cu împlinirea termenului de 2 ani se va stinge dreptul la acțiune în anularea respectivei adopții.
5.3.5. Aspectele procedurale care prevăd nulitatea adopției
a)Competența în ceea ce privește nulitatea adopției
Competența în materia nulității pentru judecata în fond aparține instanței de tutelă.
Sub aspect teritorial, competența revine instanței de tutelă de la domiciliul copilului care a fost adoptat.
b)Părțile în cadrul procesului privind nulitatea adopției
Cauzele care au ca obiect declararea nulității adopției, sunt judecate cu citarea:
Persoanei care a adoptat copilul sau soții care au adoptat împreună;
Copilul care a fost adoptat și care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu;
Direcția în a cărei circumscripție teritorială domiciliază copilul, sau când este cazul adopției internaționale, a Oficiului.
c)Regimul juridic care este aplicabil nulității adopției
Nulitatea absolută în ceea ce privește adopția, poate ca să fie invocată de orice persoană care are un interes, inclusiv de către instanța din oficiu care este obligată să o invoce.Acțiunea acesteia este imprescriptibilă, iar nulitatea absolută a adopției în principiu nu poate ca să fie acoperită.Instanța după ce ascultă minorul, conform legii, va avea posibilitatea de a respinge cererea prin care este cerută nulitatea adopției, în situația în care instanța constată faptul că menținerea respectivei adopții este în interesul copilului.
Nulitatea relativă în ceea ce privește adopția, poate ca să fie invocată numai de acele persoane care sunt ocrotite prin instituirea acestei nulități, mai exact acele persoane care sunt chemate să își dea acordul la încheierea adopției și al căror acord a fost viciat.
În privința adopției, acțiunea se va prescrie într-un termen de 6 luni de la data la care eroarea a fost descoperită, de asemenea și în cazul dolului, iar în ceea ce privește violența, de la data la care aceasta a încetat, dar nu mai mult de 2 ani de zile, de la data la care adopția a fost încheiată.
d)Procedura de judecată a adopției
Dispozițiile din dreptul comun vor fi aplicate în lipsa unor norme procedurale speciale.Copilul care a fost adoptat trebuind să fie ascultat de către instanța de judecată.
5.4. Efectele care se produc odată cu încetarea adopției
5.4.1. Data de la care i-au naștere efectele încetării adopției
Odată ce hotărârea instanței de judecată a rămas definitivă, cu privire la adopție, efectele încetării adopției se vor produce.
Nulitatea adopției se caracterizează prin aceea că, aceasta produce efecte retroactiv, din momentul în care aceasta a fost încuviințată.
În ciuda acestor lucruri, unele dintre efectele care s-au produs, nu pot ca să fie înlăturate, cum ar fi: purtarea numelui și a prenumelui, cetățenia persoanelor, prestarea întreținerii persoanei care se află în nevoie, ocrotirea care este necesară minorului.
5.4.2. Efectele care determină încetarea adopției
a)Filiația și rudenia civilă cu privire la adopție
Odată ce adopția a încetat, principala consecință a acesteia, este stingerea legăturii de filiație civilă care există între copilul care a fost adoptat și părintele sau părinții care l-au adoptat, de asemenea și legăturile de rudenie civilă care există între copilul care a fost adoptat și rudele celui care la adoptat pe acesta.
Odată cu încetarea adopției se încheie ceea ce s-a creat prin intermediul adopției și se restabilesc acele legături care s-au rupt odată cu încheierea acesteia.
Efectul extinctiv care se produce odată cu încetarea adopției cu privire la legăturile de filiație, precum și la cele de rudenie este unul general, neavând importanță dacă adopția a încetat prin anularea sau prin constatarea nulității absolute a acesteia.
Adopția care încetează prin intermediul desfacerii de drept, va produce consecința intervenției prin intermediul încuviințării unei noi adopții imediat după încetarea din viață a părintelui adoptiv, adopția care a fost încheiată anterior fiind considerată ca fiind una care a fost desfăcută la data la care hotărârea instanței de judecată a rămas definitivă, datorită faptului că a fost încuviințată o nouă adopție.
Odată ce adopția a încetat, cu această ocazie fiind refăcute legăturile de filiație firească și de rudenie, cu părinții naturali ai copilului, în baza acestei calități, aceștia au totalitatea drepturilor și obligațiilor care intră în conținutul autorității pe care aceștia o au în calitate de părinți, de fiecare dată când cel care a fost adoptat este copil, adică acesta nu a împlinit încă vârsta de 18 ani, deoarece la împlinirea acestei vârste copilul devine major.
În cazul în care instanța de judecată hotărăște ca adopția să înceteze cu privire la copilul care a fost adoptat, la data la care adopția încetează, părinții naturali ai respectivului copil își redobândesc drepturile, instanța de judecată fiind obligată să clarifice situația cu privire la ocrotirea
copilului în conformitate cu interesul acestuia, fie în scopul de a fi redobândită autoritatea părintească de către părinții naturali ai copilului, fie prin instituirea unei măsuri prin intermediul căreia să se acorde protecție copilului.
b)Numele și prenumele pe care îl poartă fostul adoptat
Numele și în funcție de situație și prenumele, care a fost dobândit prin intermediul adopției, a cărei încetare a fost dispusă, cu aceeași temere cu privire la încetarea prin desfacerea de drept a respectivei adopții, fostul copil care a fost adoptat, în acest caz nefăcându-se deosebiri între cel care este minor și cel care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, va avea din nou, numele și în funcție de situație și prenumele, pe care acesta la avut înainte ca adopția să fie încuviințată, bineînțeles dacă odată cu încheierea adopției acestuia i-au fost modificate numele sau după caz și prenumele.
Singura situație în care cel care a fost adoptat, păstrează numele pe care acesta la avut înaintea încuviințării adopției este aceea când este adoptată o persoană care este căsătorită și care are un nume de familie care este unul comun cu cel al soțului său, iar soțul anterior menționat nu dorește să fie de acord cu dobândirea de către respectivul soț care a fost adoptat a numelui de familie al celui care la adoptat.
Instanța judecătorească poate încuviința ca, respectivul copil care a fost adoptat să poată păstra, atât numele de familie cât și prenumele pe care acesta le-a avut pe timpul cât acesta a fost adoptat, neavând importanță dacă fostul adoptat era copil sau persoană cu, capacitate deplină de exercițiu.
c)Cetățenia pe care o are adoptatul
Odată ce nulitatea adopției a fost declarată acest lucru va avea unele consecințe cu privire la cetățenia copilului care a fost adoptat.
În ceea ce îl privește pe copilul care are cetățenie străină și care a fost adoptat de o persoană care are cetățenie română, în situația în care adopția copilului a fost desfăcută pe motiv de nulitate, copilul care nu are 18 ani este considerat că nu a avut niciodată cetățenia română, în situația în care domiciliul acestuia este în străinătate ori dacă acesta părăsește țara pentru a-și stabili noul domiciliu peste granițele țării.
Nu are relevanță unde în afara țării își va stabili domiciliul doarece în orice situație competența revine dreptului internațional, mai exact se vor aplica reglementările cu privire la adopția internațională.
În consecință, dacă persoana care a fost adoptată, este majoră sau dacă este minor dar nu pleacă într-o altă țară străină, acesta va avea în continuare cetățenia română.
Copilul care are cetățenie română, dacă este adoptat de un cetățean străin, în situația în care adopția acestuia este declarată nulă iar respectivul copil care a fost adoptat nu a împlinit vârsta de 18 ani, este considerat că acesta se află în situația în care, nu a pierdut niciodată cetățenia pe care a avut-o anterior, respectiv cetățenia română.
Dacă persoana care a fost adoptată este majoră, la data la care a fost constatată nulitatea adopției, respectiva persoană rămâne cu cetățenia străină.
Din cele prezentate mai sus putem observa faptul că reglementările legale în materia cetățeniei sunt foarte diferite, am putea spune diametral opuse în ceea ce îl privește pe minor și pe persoana care are capacitate deplină de exercițiu.
d)Drepturile și îndatoririle pe care le au părinții față de cel adoptat
În situația în care fostul copil care a fost adoptat este minor, părinții naturali ai acestuia vor redobândi drepturile și îndatoririle părintești pe care le-au pierdut odată cu încuviințarea adopției altei persoane, în situația în care instanța de judecată nu decide că este în interesul copilului ca tutela să fie instituită sau să fie luată o altă măsură prin care să se asigure protecția copilului.
Am putea spune că acel copil sa reîntors în punctul din care a plecat.Acest lucru poate să fie unul benefic sau din contră unul nefericit pentru acesta, deoarece este posibil ca familia care l-a adoptat să-i fi acordat mult mai multă grijă decât familia sa naturală la care este acum nevoit să se reîntoarcă.
e)Drepturile și îndatoririle pe care le are fostul copil adoptat
Fostul copil adoptat nu va mai avea față de persoana care la adoptat, nici un drept și nici o obligație, precum sunt acelea care apar în cadrul relației pe care un copil trebuie ca să le aibe cu părinții săi naturali, atunci când adopția se desface.
Acest lucru este unul firesc doarece acesta pierde orice legătură cu cei care l-au adoptat el reintrând în familia sa naturală, cu această ocazie drepturile și obligațiile sale vor fi îndreptate către aceștia din urmă în momentul desfacerii adopției.
f)Domiciliul pe care îl va avea copilul după desfacerea adopției
În ceea ce privește domiciliul și locuința fostului copil care a fost adoptat, acestea nu vor mai fi la fosta persoană care la adoptat atunci când adopția încetează.
Acest lucru este unul firesc, deoarece din moment ce între el și cel care la adoptat nu mai există nici o legătură, el nu va mai putea locui în locuința acestuia, respectiva persoană trebuind să se reîntoarcă la părinții săi naturali, cu, care se vor relua relațiile care au fost întrerupte pe perioada adopției.
g)Obligația legală în ceea ce privește întreținerea
Odată cu declararea nulității adopției, nu va mai exista un temei legal cu privire la obligația legală de întreținere care sa manifestat pe tot timpul cât adopția și-a produs efectele între persoana care a adoptat și copilul care a fost adoptat, ca urmare aceasta încetează.
În consecință, va exista același efect și în ceea ce privește persoanele care au devenit rude prin intermediul adopției, între care, în conformitate cu legea, există o asemenea obligație. Această obligație de întreținere va trece asupra părinților firești ai celui care a fost adoptat, față de cel care la adoptat acesta ne mai având nici o îndatorire, precum nici cel care a încheiat adopția nu va mai trebui să se îngrijească de respectivul copil.
Această obligație este una reciprocă, ea trebuie să provină de la ambele părți, dar într-o asemenea situație, ea se stinge pe de o parte, dar reapare deoarece este strămutată asupra altor persoane ca efect al declarării nulității adopției.
h)Impedimente la încheierea căsătoriei
Impedimentele la încheierea căsătoriei care i-au naștere din adopție încetează în momentul în care adopția a fost declarată nulă sau în momentul în care aceasta a fost anulată.Acest considerent este unul normal deoarece odată ce adopția a fost declarată nulă, sau a fost anulată, între cele două părți nu mai există nici o legătură de rudenie, de onoare sau alte piedici care ar putea exista în situația în care s-ar dori oficierea unei căsătorii.
Prin urmare dispărând toate aceste opreliști căsătoria se poate realiza în mod valabil deoarece între aceștia nu mai există legături care până acum făceau imposibil acest lucru.
i)Vocația succesorală odată cu încetarea adopției
Consecința declarării nulității adopției face să dispară vocația succesorală care exista între persoana care a fost adoptată și copii acesteia, pe de o parte și persoana care a adoptat și rudele acesteia, pe de altă parte.
În același timp, apare vocația succesorală între persoana care a fost adoptată și părinții naturali ai acesteia.
Raționamentul pentru care a fost introdusă această reglementare, este acela că persoana care a fost adoptată nu poate moșteni atât pe cel care la adoptat cât și pe părintele natural al acestuia, deoarece s-ar crea o situație discriminatorie față de ceilalți moștenitori ai părților, în cazul în care aceștia există.
Din aceste considerente, legiuitorul a ales ca odată ce adopția a fost anulată din diferite motive, cel adoptat va înceta să îl mai moștenească pe adoptator, ci din acest moment îl va moșteni pe părintele său firesc.
Concluzii
Prin această lucrare, am încercat să aduc în actualitate aspectele referitoare la “Asigurarea intereselor legitime ale minorului prin adopție”, aspecte care de-a lungul timpului au suferit diverse modificări, îmbunătățiri pentru realizarea adopției într-un mod cât mai eficient și benefic pentru copii, care au nevoie disperată de ocrotirea unei familii.
Adopția a fost reglementată încă din cele mai vechi timpuri și mai exact încă din perioada dreptului roman.Dreptul roman prevedea posibilitatea de a deveni părinte prin încheierea unei adopții, respectivul copil care era adoptat intra în familia părintelui adoptator, acesta având o serie de drepturi și obligații odată cu încheierea adopției.La această modalitate de a deveni părinte au apelat o serie de persoane care nu puteau avea descendenți, aceștia dorind în mod firesc ca numele lor să fie perpetuat de-a lungul timpului. La această procedură au apelat până și câțiva din împărații romani din dorința de a avea un moștenitor.
În prezent adopția este prevăzută și reglementată de toate sistemele legislative, adopțiile putând fi realizate nu numai la nivel național ci și la nivel internațional, aceasta deoarece se dorește ca un număr cât mai mare de copii abandonați să își găsească o familie care să le ofere toate cele necesare precum și multă iubire, de care copii au atata nevoie, aceasta deoarece au fost lipsiți de toate aceste lucruri pănă să fie abandonați.În al doilea rând dar nu cel din urmă se dorește acordarea tuturor copiilor indiferent de țara de origine sau de culoare, sex, religie, un tratament egal, nediscriminatoriu, tocmai de aceea adopția internațională este atât de utilă pentru copii.Instituțiile statului la nivel național, avizate în acest sens, sunt obligate să găsească copiilor abandonați o familie care să le asigure acestora baza materială necesară precum și dragostea cu, care trebuie înconjurat orice copil de către membrii familiei sale.
Copilul care a fost adoptat trebuie ca să fie tratat într-un mod corespunzător, ca și cum acesta ar fi copilul firesc al celui care la adoptat, adoptatorul neavând dreptul de al marginaliza sau de a aborda o atitudine necorespunzătoare față de acesta, deoarece copilul adoptat beneficiază de aceleași drepturi și obligații ca și copilul natural al adoptatorului.Între adoptat și adoptator trebuie să se realizeze o legătură sentimentală, o protecție pe care adoptatorul trebuie să i-o ofere celui adoptat, pentru ca acesta din urmă să simtă că face parte dintr-o familie și să se poată adapta noii sale familii într-un timp cât mai scurt.Dar nu trebuie uitat faptul că la rândul lui copilul adoptat trebuie să aibe față de adoptator o atitudine corespunzătoare de respect și recunoștință, acesta având cel puțin datoria morală de a acorda ajutorul necesar persoanei care la adoptat sau familiei adoptatoare, la bătrânețe sau când aceștia se află în dificultate din diferite motive dealungul vieții acestora.
În cele mai multe cazuri copii abandonați fac parte din familii sărace, dezbinate, în care predomină violența și abuzurile, aceștia de cele mai multe ori neștiind ce înseamnă cu adevărat o familie, dragostea părintească precum și ocrotirea de care aceștia ar trebui să se bucure.Într-o astfel de situație adopția respectivului copil este vazută ca o salvare, o șansă la un nou început, la o nouă viață, copilul având șansa de a se forma într-un mod corect și de a fi pe viitor o persoană demnă, dar în situația în care respectiv-ului copil nu i se acordă ajutorul necesar este foarte posibil ca datorită mediului în care trăiește, total nefavorabil pentru creșterea unui copil, acesta să apuce pe unele căi greșite aceasta deoarece copii își formează caracterul și obiceiurile în funcție de ceea ce văd acasă, în acest caz văzând în marea majoritate a timpului lucruri negative care nu ar trebui să se întâmple în cadrul unei familii este lesne de înțeles ce se va întâmpla cu respectivul copil.
De-a lungul timpului și până în prezent s-a încercat o simplificare pe cât de mult posibil a procedurii de încuviințare a adopției, pentru ca, un număr cât mai mare de copii, care sunt lipsiți de o familie să fie adoptați de persoane sau familii care își doresc un copil.
În prezent procedura adopției deși sa încercat foarte mult simplificarea acesteia este una foarte greoaie care necesită o perioadă destul de îndelungată, până ce adoptatorul sau familia adoptatoare reușesc să obțină adopția unui copil, deși există foarte mulți copii abandonați care ar avea nevoie urgent de o familie care să îi îngrijească și să le asigure cele necesare.
Procedura prin care este încuviințată adopția este greoaie în principal datorită faptului că adoptatorul trebuie să îndeplinească un număr foarte mare de cerințe, acesta fiind verificat dacă îndeplinește toate condițiile pentru a adopta.Aceste lucruri sunt de o importanță covârșitoare deoarece este în joc viitorul copilului care urmează a fi adoptat.
Nu este posibil ca cel adoptat să intre într-o familie în care predomină violeța, se consumă băuturi alcoolice în mod excesiv, tocmai din aceste câteva motive pe care le-am expus exemplificativ autoritățile care se ocupă cu încredințarea adopției trebuie să fie foarte vigilente în ceea ce îl privește pe cel care dorește să adopte respectivul copil, deoarece pot exista consecințe grave.
Consecința faptului că se adoptă un număr relativ mic de copii este aceea că, instituțiile de stat trebuie să se ocupe de creșterea și educarea acestor copii într-un cadru colectiv, în case de copii, prin intermediul unor asistenți maternali, unde respectivii copii nu ar putea avea niciodată parte de dragostea, sprijinul și căldura unei familii fie ea și adoptivă.
Numărul copiilor care sunt plasați în centre de plasament este din păcate în continuă creștere, deoarece numărul adopțiilor este mic iar pe an ce trece abandonurile de copii sunt într-o continuă creștere în principal acest lucru datorându-se situației economice tot mai precare a părinților naturali, aceștia neavând cu ce să își întrețină copii aleg să îi abandoneze în diferite locuri, foarte multe mame aleg să își abandoneze copii în spital imediat după naștere.
În aceste condiții, copiilor li se oferă în cadrul instituțiilor de stat, pe cât posibil tot ceea ce au nevoie dar aceștia nu vor beneficia niciodată de ocrotirea pe care o primește un copil în cadrul unei familii, ca să nu mai spunem că un asemenea copil, care, crește în cadrul unei asemenea instituții are destul de puține șanse ca pe viitor să realizeze ceea ce își dorește, acestuia fiindu-i foarte greu dacă nu imposibil ca să se descurce singur din momentul dobândirii capacitații depline de exercițiu, respectiv vârsta de 18 ani.
Pe tot parcursul adopției pe lângă beneficiile de care se bucură copilul adoptat și adoptatorul are parte de împlinirea sufletească de a avea un moștenitor, de a avea alături o persoană care să îl ajute la nevoie.Din aceste considerente putem constata faptul ca există beneficii atât pentru copilul adoptat cât și pentru adoptator sau familia adoptatoare.
Din aceste considerente adopția ar trebui încurajată cât de mult posibil iar procedura încredințării ar trebui simplificată pentru ca, cât mai mulți copii să aibă parte de un cămin pe care orice copil ar trebui sa îl aibe indiferent din ce familie provine.Dar nu trebuie să cădem în extrema cealaltă deoarece dacă procedura de încuviințare este simplificată prea mult este posibil să fie comise unele greșeli care sunt nepermise în acest domeniu, interesul copilului fiind în orice situație mai presus decât orice.
Societatea ar trebui educată în acest sens și pe langă acest lucru ar trebui informată cu privire la adopție, pentru a stimula un număr cât mai mare de oameni sa ajute acei copii care nu au avut șansa de a avea o familie care să le ofere sprijinul necesar, precum și multă dragoste fară de care un copil nu se poate dezvolta într-un mod normal.
Gradul de civilizație al unei societăți am putea spune că este determinat de atitudinea pe care o abordează celelalte persoane față de copii care se confruntă cu probleme sociale deosebite.În prezent în cadrul societății încă mai există obiceiul de a nu trata în mod unitar copii de cele mai multe ori, copii adoptați se confruntă cu unele dificultăți deoarece mai există unele persoane care îi marginalizează pe aceștia.
Crearea unor condiții pentru ca acești copii să se poată adapta și integra social constituie un obiectiv principal, pentru orice stat și pentru orice comunitate de oameni în general.
Acești copii nu trebuie marginalizați, discriminați în nici-o situație datorită situației lor, aceasta deoarece nu au ales ei să fie într-o asemenea situație iar în plus de asta aceste lucruri nu reprezintă un argument pentru a avea o atitudine necuviincioasă față de aceste persoane care se confruntă cu asemenea probleme.
În ciuda dificultăților pe care le-au avut pe parcursul copilăriei aceste persoane pot deveni persoane de marcă în cadrul societății din care fac parte și în plus aceștia reprezintă chiar și într-o mică măsură viitorul.
Bibliografie
Albu, I. Reghini, P. Szabo A., (1977), Înfierea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;
Avram Marieta, (2001), Filiația.Adopția națională și internațională, Ed. C. H. Beck, București;
Bacaci Al., Dumitrache V., Hageanu C., (2006), Dreptul familiei, Ed. C. H. Beck, București;
Baias A. F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (2012), Noul Cod civil.Comentariu pe articole.Ediția 1.Revizuită ,Ed. C.H. Beck, București;
Bodoașcă T., Drăghici A., Puie I., Maftei I., (2013), ed. a 2-a, rev. și adăug. Ed. Universul Juridic, București;
Corhan Adriana, (2001), Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, București;
Filipescu P. I., (1977), Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. ALL, București;
Filipescu P. I., (1995), Tratat de dreptul familiei, Ed. All, București;
Florian E., (2010), Dreptul familiei ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București;
Hanga V., (1978), Drept privat roman,Ed. Didactică și Pedagogică,București;
Ionașcu Tr., (02.04.1949), Adopția în lumina Decretului nr.131, în J.N,nr.78/1949;
Lupașcu Dan, Crăciunescu Mihaela Cristina, (2011), Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București;
Lupașcu Dan, Crăciunescu Mihaela Cristina, (2012), Dreptul familiei, ed. a II-a,Ed. Universul Juridic, București;
Mara Teodor, (2012), Instituțiile dreptului privat roman, Vol.I, Ed. Gutenberg Univers, Arad;
Popescu R. T., (1960), Dreptul familiei, Tratat, vol. II, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Trifa Ioan, Moldovan I. Florin, (2012), Dreptul familiei ed. a 3-a, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca;
Legea nr.273/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 84/1994, publicată în M. Of. Nr. 298 din 21 octombrie 1994.
Noul Cod civil al României;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/1997.
Bibliografie
Albu, I. Reghini, P. Szabo A., (1977), Înfierea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;
Avram Marieta, (2001), Filiația.Adopția națională și internațională, Ed. C. H. Beck, București;
Bacaci Al., Dumitrache V., Hageanu C., (2006), Dreptul familiei, Ed. C. H. Beck, București;
Baias A. F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., (2012), Noul Cod civil.Comentariu pe articole.Ediția 1.Revizuită ,Ed. C.H. Beck, București;
Bodoașcă T., Drăghici A., Puie I., Maftei I., (2013), ed. a 2-a, rev. și adăug. Ed. Universul Juridic, București;
Corhan Adriana, (2001), Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, București;
Filipescu P. I., (1977), Adopția și protecția copilului aflat în dificultate, Ed. ALL, București;
Filipescu P. I., (1995), Tratat de dreptul familiei, Ed. All, București;
Florian E., (2010), Dreptul familiei ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București;
Hanga V., (1978), Drept privat roman,Ed. Didactică și Pedagogică,București;
Ionașcu Tr., (02.04.1949), Adopția în lumina Decretului nr.131, în J.N,nr.78/1949;
Lupașcu Dan, Crăciunescu Mihaela Cristina, (2011), Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București;
Lupașcu Dan, Crăciunescu Mihaela Cristina, (2012), Dreptul familiei, ed. a II-a,Ed. Universul Juridic, București;
Mara Teodor, (2012), Instituțiile dreptului privat roman, Vol.I, Ed. Gutenberg Univers, Arad;
Popescu R. T., (1960), Dreptul familiei, Tratat, vol. II, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
Trifa Ioan, Moldovan I. Florin, (2012), Dreptul familiei ed. a 3-a, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca;
Legea nr.273/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 84/1994, publicată în M. Of. Nr. 298 din 21 octombrie 1994.
Noul Cod civil al României;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/1997.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurarea Intereselor Legitime ale Minorului Prin Adoptie (ID: 126383)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.