. Asigurarea In Comertul International Asigurarea Financiara

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN TEORIA ASIGURĂRILOR

Necesitatea, esența, rolul, funcțiile și importanța asigurării in comerțul internațional.

Valorile materiale care formează obiectul schimburilor economice între state – îndeosebi prin intermediul comerțului exterior – bunurile și persoanele în transporturile internaționale, mai cu seamă pe căi maritime, fluviale și aeriene pot fi efectuate de calamități ale naturii sau de accidente.În vederea protejării acestora prin intermediul asigurărilor se constituie mijloacele financiare necesare acoperirii pagubelor ce survin aleatoriu.Pe baza stabilirii unor relații contractuale bilaterale, asiguratorul preia asupra sa riscurile de acoperire a daunelor survenite,iar asiguratul plătește prime de asigurare stabilite diferențiat, proporțional cu răspunderile pe care asiguratorul și le asumă prin contract și cu gradul de probabilitate al producerii riscului.

Pe măsura dezvoltării producției, a intensificării circulației internaționale a bunurilor, a creșterii uriașe a valorilor posibil de a fi distruse sau avariate de calamități, au crescut și cerințele pentru protecția acordată prin asigurări. Pentru a putea face față acestor necesități, pe întregul glob a luat ființă în decursul timpului și s-au dezvoltat continuu puternice rețele de organizații naționale și internaționale de asigurări, care practică diferite feluri și forme de asigurări,specializate pe ramurile acestei activități și care întrețin legături strânse de afaceri între ele.În acest fel activitatea de asigurare a devenit o adevarată “industrie a asigurărilor”, termen tot mai des uzitat pe plan internațional pentru a-i defini importanța și locul pe care îl ocupă în economia mondială.

O parte importantă a activității societăților de asigurare se referă la protecția bunurilor ce fac obiectul comerțului exterior ( import – export ) a navelor comerciale maritime și fluviale, a navelor de pescuit oceanic, avioanelor, bunurilor statului aflate în străinătate, autovehiculelor în perioada în care se află peste graniță, creditelor pentru export, construcțiilor in străinătate etc, pentru care asigurările se încheie în valută.

Necesitatea obținerii protecției prin asigurare, decurge din cel puțin două motive și anume:

garantarea rezultatelor financiare ale operațiunilor de comerț exterior, transporturi și alte prestări de servicii.

obținerea și economisirea de devize care să contribuie la echilibrarea balanței de plăți externe.

Astfel, în cazul exportului, se realizează un aport efectiv în valută, deoarece costul asigurării este plătit de cumpărătorul extern o dată cu prețul mărfii, iar în cazul importului se obțin economii de valută, deoarece contul asigurării nu se plătește în străinătate, ci unei organizații românești.

Încheierea asigurării în țară dă posibilitatea agenților economici care realizează operațiuni de comerț exterior să obțină direct și imediat o serie de avantaje pe care nu le pot obține în străinătate:

sprijin tehnic calificat al organului de specialitate privind alegerea celor mai favorabile condiții de asigurare si costul asigurării la un nivel cât mai corespunzător în raport cu riscurile preluate, deoarece practica mondială în asigurări este mai accesibilă și mai cunoscută organizației de asigurări specializată în asemenea operații.

În cazul unor pagube se pot rezolva mai operativ decât cu o societate străină de asigurări problemele privind stabilirea despăgubirii intr-un cuantum care să corespundă pagubei reale.

Aceste avantaje contribuie direct la o bună desfășurare a operațiunilor de comerț exterior, la creșterea eficienței acestora.

Din punct de vedere al asigurării, nu orice pericol la care sunt expuse bunurile sau oamenii poate fi asigurat.Așadar, asigurea are la bază un acord de voință între o persoană fizică sau juridică, in calitate de asigurat și o persoană juridică în calitate de asigurator, prin care asiguratul cedează asiguratorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obține protecția asiguratorului.Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacție al cărui obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv o protecție pentru pierderea posibilă și viitoare datorită producerii riscurilor agreate.

Esența asigurării constă în dispersia riscului.Aceasta se realizează pe baza principiului neutralității potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor suferite de asigurat.Așadar, în schimbul unei sume de bani relativ mici, asiguratul va avea garanția protecției în fața riscurilor, iar asiguratorul are rolul de a gestiona acest fond.Scopul îl constituie protecția financiară, respectiv repunerea asiguratorului în situația patrimonială existentă înainte de producerea dezastrului și nu obținerea unui profit sau îmbogățirea asiguratului.Totuși acest fond se poate dovedi a nu fi suficient pentru a putea acoperi daunele produse.De aceea, asiguratorii trebuie sa își sporească fondurile prin investirea acestei sume.

Este foarte important faptul că banii colectați de societățile de asigurare, din primele de asigurare, nu aparțin acestora decât după ce a expirat termenul contractual.Pâna atunci, destinația acestor sume este legată numai de intersele asiguraților pâna la terminarea contractului.În cele mai multe țări, în special în cele cu o piață matură și bine reglementată, există prevederi legale și măsuri pendențiale foarte stricte, referitoare la modul de investire a sumelor disponibile (tipurile de investiții permise, proporția dintre acestea și altele) pentru a se evita insolvabilitatea sau falimentul asiguratorilor.

Asigurarea îndeplinește o serie de funcții care, dat fiind gradul de maturitate și experiența țărilor lumii, au cunoscut de-a lungul vremii o evoluție aparte.

Acolo unde sectorul asigurărilor este mai dezvoltat și mai sofisticat, asigurările au rol și funcții mai reprezentative și mai ample, în timp ce în țările în care asigurările se află în proces de formare, consolidare sau maturizare, funcțiile lor sunt limitate.

Dintre cele mai importante funcții ale asigurării amintim:

1. Compensarea financiară a pierderilor, cauzate de producerea unui anumit risc, este prima și cea mai importantă funcție a asigurărilor.Realizarea ei este posibilă datorită existenței fondului de asigurare creat din contribuțiile, respectiv primele de asigurare plătite de asigurați.

2. Prevenirea pagubelor este o funcție importantă a asigurărilor care se poate realiza prin finanțarea unor activități de prevenire a producerii riscurilor și chiar a unor programe educaționale pentru asigurați.Totodată este posibilă practicarea franșizei,respectiv scăderea din drepturile de asigurare a unei sume determinate care reprezintă participarea asiguratului la acoperirea unei părți din pagubă.Asupra acestei noțiuni vom reveni în unul din capitolele următoare, respectiv capitolul IV, privind asigurarea financiară.

3. Funcția financiară este determintă, pe de o parte, de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului și, pe de altă parte, de decalajul temporal între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor.Ea constă în aceea că societățile de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilitățile existente.

4. Economisirea reprezintă o funcție a asigurărilor, în special a celor de viață.

5. Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecția socială.Astfel, societățile de asigurare degrevează și sprijină statul în domenii de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă și altele.

6. Promovarea comerțului invizibil, acolo unde legislațiile naționale permit vânzarea de asigurări unor clienți din alte țări sau cumpărarea de la asiguratori străini.

Se constată totuși că societățile de asigurare își asumă mari responsabilități în fața primejdiilor la care sunt supuși asigurații, bunurile sau afacerile acestora.Sunt oare acestea capabile să facă față pierderilor, să plătească despăgubiri pentru oricare dintre riscuri? Tocmai din aceste considerente și societățile de asigurare au nevoie de protecție.De fapt, protecția acestora este aproape tot atât de veche ca și asigurarea, realizîndu-se prin intermediul reasigurării.

Reasigurarea reprezintă o nouă asigurare, efectuată printr-o nouă poliță, pentru același risc inițial asigurat, în scopul despăgubirii asiguratorilor pentru asigurările lor anterior încheiate; ambele polițe există în același timp. Deci se poate afirma că reasigurarea este “ asigurarea asigurarii “, și se suprapune ideii de împarțire a riscurilor între societățile de asigurare.

Ea reprezintă un acord încheiat între două parți numite companie cedantă (reasigurat, asigurător direct) și reasigurător prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a doua acceptă să preia o parte a riscului (uneori întregul riscul) conform condițiilor stabilite în acord , în schimbul plații de către compania reasiguratorului a unei anumite sume denumită primă de reasigurare, ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare, urmând ca în cazul producerii evenimentului asigurat, reasiguratorul să contribuie la acoperirea pierderii .

Reasiguratorul poate fi o companie de asigurări sau o companie specializată de reasigurări. În practica internațională , în cele mai multe cazuri companiile de asigurări efectuează și operațiuni de reasigurare .

La rândul său, reasiguratorul își protejeză portofoliul prin încheierea altor contracte de cedare a unei părți din reasigurările acceptate de el,operațiunea purtînd denumirea de retrocedare sau retrocesiune, compania cedantă fiind retrocedant și reasiguratorul fiind retrocesionar.

Concluzia clară ce se desprinde este aceea că , fără reasigurare , multe categorii de asigurări nu ar putea avea loc, asiguratorii fiind astfel lipsiți de protecția pe care o oferă reasigurarea.

1.2. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

Asigurările reprezintă un domeniu vast și acoperă toate sferele activității umane. Dat fiind complexitatea domeniului se impune o clarificare a conceptelor, și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și coerentă.

În literatura de specialitate se întîlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, determinate prin folosirea unor criterii diferite.

După tipul și natura riscurilor asigurate, distingem două categorii principale și anume:

-asigurări de viață

-asigurări non-viață ( generale)

Deosebirile dintre aceste două tipuri de asigurări provine din natura relației contractuale, durata și tipul de risc. Astfel, în cazul asigurărlor de viață, riscul care se asigură este decesul. Dat fiind că acest eveniment cert (oricine moare!!!!) s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul de risc. Totuși el este un risc asigurabil deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită durată iar momentul în care se produce decesul este incert. La asigurările non-viață, pe perioda contractuală evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este deci vorba de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.

O altă deosebire se referă la durata contractului. În timp ce asigurarea de viață este un contract pe o durată mare (de obicei minim 5 ani) contractele de asigurări non-viață sunt încheiate pe termen scurt (de regulă pentru 1 an sau pentru un anumit eveniment care poate dura chiar câteva ore, cum ar fi lansarea unei navete spațiale)

De asemenea, administrarea contractului, tipurile de rezerve care trebuie create, modul de stabilire a primelor de asigurare și a rezervelor și în general întregul sistem de administrare sunt foarte diferite.

După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare, se disting două categorii de asigurări:

-asigurarea prin efectul legii ( obligatorie )

-asigurarea contracfiind că acest eveniment cert (oricine moare!!!!) s-ar putea invoca faptul că decesul nu se poate încadra în conceptul de risc. Totuși el este un risc asigurabil deoarece contractul de asigurare se încheie pentru o anumită durată iar momentul în care se produce decesul este incert. La asigurările non-viață, pe perioda contractuală evenimentul asigurat se poate produce sau nu. Este deci vorba de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.

O altă deosebire se referă la durata contractului. În timp ce asigurarea de viață este un contract pe o durată mare (de obicei minim 5 ani) contractele de asigurări non-viață sunt încheiate pe termen scurt (de regulă pentru 1 an sau pentru un anumit eveniment care poate dura chiar câteva ore, cum ar fi lansarea unei navete spațiale)

De asemenea, administrarea contractului, tipurile de rezerve care trebuie create, modul de stabilire a primelor de asigurare și a rezervelor și în general întregul sistem de administrare sunt foarte diferite.

După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare, se disting două categorii de asigurări:

-asigurarea prin efectul legii ( obligatorie )

-asigurarea contractuală ( facultativă )

Asigurarea prin efectul legii sau obligatorie, este stabilită prin reglementările legale și se realizează automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele care intră sub incidența acesteia. Ea are la bază anumite interese care aparțin societății în ansamblu său și nu necesită acordul de voință al persoanelor fizice sau juridice vizate. În cele mai multe țări, ca și în Romania forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse di accidente de autovehicule. În alte țări întîlnim și alte tipuri de asigurări obligatorii, cum ar fi asigurări de răspundere profesională e.t.c.

Asigurarea contractuală sau facultativă are la bază un contract de asigurare între asigurat și asigurator, fiind o expresie a voinței părților. Este o formă de asigurare mai flexibilă decît asigurarea prin efectul legii deoarece se încheie ca urmare a nevoii de protecție a asiguratului, răspunzînd astfel mai bine necesităților și intereselor acestuia.

După domeniul asigurării distingem patru categorii:

– asigurări de bunuri

– asigurări de persoane

– asigurări de răspundere civilă

– asigurări de interes financiar

Asigurările de bunuri cuprind proprietățile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale,accidente, incendii sau orice alte riscuri. Sunt incluse asigurările de clădiri, utilaje, mașiniși instalații, aparatură electronică, bunurile din locuințe, mărfuri, bani și alte valori…

Prin asigurările de persoane se asigură viața, integritatea sau sănătatea asiguratului supuse amenințării unor evenimente care pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia.

Asigurările de răspundere civilă au ca obiect o valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma să o plătească asiguratul (persoană fizică sau juridică) unor terți prejudiciați. Există o gamă largă de astfel de asigurări cum ar fi: asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, asigurarea de răspundere profesională, asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru mărfurile transportate e.t.c.

Prin asigurările de interes financiar se obține protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate – vezi studiul de caz capitolul VI.

După riscul asigurat, asigurările sunt :

-asigurări pentru riscuri cu caracter natural- inundații, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, ploi torențiale, grindină, inundații, furtuni, uragane, alunecări sau prăbușiri de teren.

-asigurări pentru secetă , grindină la culturile agricole

-asigurări pentru boli, și accidente ale animalelor

-asigurare de accidente precum derapări, răsturnări, coliziuni, prăbușiri de poduri e.t.c.

-asigurări de deces prin care se asigură riscul de deces, urmând ca în cazul acestui eveniment beneficiarul poliței să încaseze suma asigurată.

-asigurări de răspundere civilă – pentru acoperirea prejudiciilor provocate de asigurat terților ca urmare a unor accidente, neglijență, eroare.

5. După teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare deosebim:

-asigurări interne

-asigurări externe.

Deosebirea fundamentală dintre acestea constă în elementul de externitate care este prezent numai în cazul asigurărilor externe. El se referă la domiciliul într-o altă țară al uneia din părțile contractante sau al beneficiarului asigurării, la obiectul asigurării și la riscul preluat de asigurat, care se pot afla sau produce în afara teritoriului țării în care se încheie contractul.

Principalele categorii de asigurări externe sunt legate în principal, de asigurările de transport cum ar fi: asigurarea mărfurilor, asigurarea navelor maritime și fluviale, asigurarea construcțiilor-montajului în străinătate și a răspunderii constructorului e.t.c.

6. După natura și tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurător deosebim:

-asigurare directă

-asigurare indirectă

Asigurarea directă se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, în timp ce asigurarea indirectă se încheie prin intermediari (în principal prin brokeri).

CAPITOLUL II

PRINCIPALELE CATEGORII DE FIRME CARE ACȚIONEAZĂ PE PIAȚA INTERNAȚIONALĂ A ASIGURĂRILOR ȘI REASIGURĂRILOR

2.1. Asigurători și reasigurători

Creșterea și diversificarea activității economice și implicit a schimburilor internaționale de valori au dus la crearea și dezvoltarea unei piețe active și concurente de asigurări și reasigurări.

Tranzacțiile internaționale cu asigurări sunt puternic marcate de reglementările naționale ale fiecărei țări – vezi cap. V. dar cele mai reprezentative piețe de asigurări și reasigurări sunt concentrate în marile centre comerciale și financiare ale lumii unde se desfășoară majoritatea covârșitoare a acestor tranzacții. Pionii care acționează pe aceste piețe sunt: societățile de asigurare, societățile de reasigurare și agențiile de intermediere (brokeri).

O caracteristică a acestor piețe este aceea că, deoarece sunt prezente atât societățile de asigurare, cât și societățile de reasigurare. O societate, în general, simultan cumpărător și vânzător de reasigurare.

Piața asigurărilor se supune, ca orice altă piață, cererii și ofertei, clienților și ofertanților.

Clienții pot fi atât persoane fizice cât și persoane juridice. Cea mai mare parte a asigurărilor sunt încheiate de către persoane juridice, ale căror polițe au, de regulă, valori mari sau foarte mari.

În calitate de ofertanți, pe piață se întâlnesc următoarele firme specializate:

asigurători și reasigurători care oferă protecție clienților lor,

intermediari- brokerii de asigurare și agenții de asigurări

firmele ce oferă servicii specializate.

Grupul vânzătorilor de asigurări și reasigurări cuprinde companiile de asigurare, respectiv reasigurare, care primesc (acceptă) riscuri în asigurare/reasigurare în schimbul primelor de asigurare/reasigurare, devenind asigurători/reasigurători.

Siguranța și securitatea financiară, care, din punct de vedere al clientului se reflectă în capacitatea de a face față obligațiilor de plată asumate față de creditorii săi, reprezintă punctul central al oricărei aprecieri sau evaluări a acestora.

Folosirea indicatorilor economico-financiari cu caracter general sau specific și a altor metode, contribuie la crearea unei imagini complete și corecte asupra activității asigurării și reasigurării. Acest lucru se realizează prin intermediul „agențiilor de rating cele mai cunoscute în lume fiind agențiile americane STANDARD AND POORS , MOODY`S și AM BEST.

Ratingul exprimă capacitatea debitorului de a face față obligațiilor de plată către creditori. Pentru aceasta , companiile de rating folosesc o anumită clasificare, iar clasa în care o societate este încadrată o poziționează în funcție de aceste criterii. Cu cât societatea se încadrează intr-o clasă mai bună, cu atât este mai solidă sub aspect financiar, putând sa facaă față tuturor obligațiilor contractuale. Dat fiind avoluția piețelor și a activitații asiguratorilor, rating-ul are un caracter dinamic și sunt frecvente situațiile în care, de la un an la altul, rating-ul unei companii se schimbă. Principalii factori avuți în vedere în evaluarea companiilor de asigurări țin de mediul economic și de afaceri dar există și factori individuali, specifici: riscul domeniului ( amenințarea potențială a unor noi concurenți, complexitatea, puterea și posibilitatea de negociere pe piață între clienți și asiguratori, mediul legislativ), poziția în raport cu concurența, strategia și managementul firmei, categoriile de asigurări practicat e.t.c.

Având ca exemplu societatea STANDARD & POOR`S, rating-urile sunt împărțite în două mari categorii, și anume: companii sigure, ale căror rating-uri sunt cele din grupa A și BBB, și companiile vulnerabile care includ restul calificativelor.

AAA – indica securitate financiară „ superioară”; capacitatea de a face față obligațiilor față de asigurați este foarte mare prin varietatea condițiilor economice și de subscriere .

AA – securitate financiară „excelentă” – capacitate sporită de a face față obligațiilor față de asigurați.

A – securitate financiară „bună” – capacitatea de a face față obligațiilor față de asigurat este sensibilă la condițiile economice.

BBB – securitate financiară adecvată, dar capacitatea de a face față obligațiilor față de asigurat este sensibilă la condițiile economice și de subscriere adverse.

Companii vulnerabile

BB – securitatea financiară poate fi adecvată , dar capacitatea de a face față obligațiilor față de asigurat , în mod deosebit a celor pe termen lung este vulnerabilă la condițiile economice și de subscriere adverse.

A – securitate financiară vulnerabilă, capacitatea de a face față obligațiilor față de asigurați, fiind, în mod special, vulnerabilă la condițiile economice și de subscriere adverse.

CCC – securitate financiară extrem de vulnerabilă; capacitatea de a face față obligațiilor față de asigurat este pusă sub semnul întrebării.

CC – incapacitatea de plată este aproape eminentă pentru toate obligațiile de plată pe care le au.

R – compania este deja sub supravegherea autoritățiide supraveghere din țara respectivă , urmând adoptarea de măsuri de reabilitare sau lichidare.

Upi – companii neclasificate, respectiv companiile noi, între 1-3 ani, companii care sunt confruntate cu schimbări foarte mari în management sau activitatea curentă, și cele aflate in incetare de activitate.

Tipurile de companii întâlnite pe piață in calitate de asigurători și reasigurători sunt: companii de asigurări, companii captive de asigurări si reasigurări , asociații mutuale, companii de reasigurări, sindicate Lloyd`s, pool-ri de subscriitori.

Companiile de asigurări (asiguratorii direcți) sunt principalii ofertanți de asigurări și principalii cumparători de reasigurări pe piețele internaționale ale asigurărilor și reasigurărilor. În țările în care asigurările sunt monopol de stat o importanță mare o au Companiile de stat de asigurări. Este cazul unor țări precum brazilia Argentina, Nigeria, și în ultimul timp al țărilor din centrul și estul Europei.

Corporațiile de stat de asigurări și reasigurări au o activitate specifică în fiacare țară . sistemul de asigurare sau reasigurare nu este monopol de stat dar pot exista reglementări specifice. Astfel țările care se confruntă cu dificultăți economice, vor împiedica apelarea la reasiguratorii internaționalipentru a păstra rezervele valutare în țară.

Reasigurătorii – apar în principal în calitate de vânzători, de ofertanți ai tranzacțiilor de reasigurare.

Companiile profesionale de reasigurări – sunt societăți specializate de reasigurări și reprezintă categoria principală de reasigurători prezenți pe piața internațională. Multe dintre aceste societăți își au sediul in Europa: „Munich Reinsurance Company” (Germania ), „Swiss Rejusurance Company” (Elveția), „Union Fancaise de Reassurance Co.”, „A merican Reinsurance Co.”, „INA Reinsurance Company” e.t.c.

Copaniile de stat de reasigurare – activitatea lor urmează practicile de reasigurare și retrocesiune ale companiilor private de reasigurare, cu unele restricții impuse de legislația țării de origine.

Companiile captive de asigurări și reasigurări – sunt companiile de asigurări sau reasigurări deținute sau controlate de o societate, cu altă activitate decât de asigurări, create în principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societații mamă sau ale filialelor acesteia. Cea mai mare parte a operațiunilor derulate de companiile active de asigurări și reasigurări se concentreză în țările dezvoltate. Ele pot fi organizate sub forma asociațiilor mutuale (reciproce) sau sub forma societăților pe acțiuni.

După sfera de cuprindere a activității pe care o desfășoară, există două categorii mari de companii captive:

– companii captive private – care asigură numai riscurile proprietarului lor.

– companii captive mixte – alături de asigurarea riscurilor propriearului său, efectuează asigurări și pentru terțe părți.

O altă clasificare a companiilor captive are la bază relația dinte acestea și societatea mamă și loculde implantare a acestora în raport cu naționalitatea și sediul societății de care aparțin.

-companiile „onshore” – care sunt societăți de drept din țara gazda și sunt supuse regimului fiscal local. Ele reprezintă circa 15% din totalul companiilor captive și sunt situate în S.U.A. , Germania, Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Hong-Kong, Norvegia, Marea Britania și Suedia.

– companiile „offshore” – sunt societăți de drept străine ce își desfășoară activitatea în alte țări în comformitate cu legislația din țara gazdă. Ele reprezintă 85% din totalul companiilor captive și sunt situate în țările ce oferă facilități fiscale, impozit redus e.t.c.

Asociațiile mutuale – reprezintă o formă de asociere a mai multor persoane care contribuie la crearea fondului de asigurare din care vor fi despăgubiți cei care vor suporta pagube. Ele nu au capital și aparțin contractanților asigurărilor, astfel încât orice nou contractant devine și coproprietar al asociației. În prezent, datorită nevoii de capital, se constată un puternic fenomen de demutualizare a acestora și de transformare a lor în societăți comerciale.

Sindicatele Lloyd`s – constituie cea mai reprezentativă piață de asigurări din lume, tranzacționând un volum impresionant de asigurări și reasigurări exprimat în miliarde de dolari anual. Pot fi considerate surse de asigurări și reasigurări din Londra. Pe piața Lloyd`s se asigură o mare varietate de riscuri obișnuite și mai puțin obișnuite. Este o piață faimoasă pentru unicitatea tipurilor de subscrieri, care nu se pot întâlni pe nici o altă piață: picioarele fotbaliștilor, vocile cântăreților, m{inile pianiștilor e.t.c. mari vedete din diverse domenii s-au asigurat pe această piață.

Pool-urile de subscriere – activitatea acestora este coordonată de o companie ce își asumă rolul de „leader”. Deci pool-urile reprezintă o grupare de asigurători sau resigurători ce constituie o organizație menită sa desfășoare o activitate de asigurare și resigurare.

2.2 Intermediari în asigurări si reasigurări

Deseori asigurarea sau reasigurarea nu se încheie în mod direct între părțile contractante, ci prin intermediari. În asigurări există două categorii de intermediari:

-agenți de asigurare

– brokeri de asigurare.

Agenții de asigurare reprezintă un canal de distribuție mult utilizat de către societățile de asigurare pentru vânzarea polițelor lor. Sunt utilizate, îndeosebi, pentru asigurările încheiate de persoanele fizice (asigurări de viață, bunuri, autovehicule). Există situații când aceștia sunt implicați și în activitățile legate de constatarea, evaluarea și lichidarea daunelor.

Câteva din caracteristicele agenților de asigurare sunt:

– reprezintă interesele asiguratorului

– vând polițele de asigurare ale unuia sau mai mulți asiguratori

– sunt persoanele fizice care lucrează full-time sau part-time pentru asiguratorul pe care îl reprezintă pe baza unui contract.

– nu sunt profesioniști în asigurări

– nu pot fi dați în judecată pentru neglijență în exercitarea profesiei

– sunt renumerați de angajator prin salariu, comision sau combinare a acestora

– uneori au atribuții limitate (numai completarea cereriid de asigurare), fără dreptul de a emite polița de asigurare.

Brokerul este definit ca fiind o persoană sau o firmă care plasează riscuri la un asigurator și acționează frecvent ca agent al asiguratului și nu al asigurătorului, deși primește comision de la acesta din urmă.

Piața internațională actuală a asigurărilor și reasigurărilor este, practic, de neconceput fără prezența deosebit de activ a brokerilor. Ei mobilizează o mare parte din capacitatea mondială de asigurare și reasigurare , și conferă pieței o mare mobilitate și flexibilitate .

Caracteristici ale brokerilor:

reprezintă interesele asiguratului sau reasiguratului

cumpâără asigurări / reasigurări pentru clientul său , numit principal

sunt persoane juridice independente specializate în intermediere de asigurări

sunt experți în asigurări

pot fi dați în judecată pentru neîndeplinirea sau indeplinirea deficitară a sarcinilor lor

renumerat de către asigurător prin comision, denumit brokeraj ( taxâ de brokeraj ). Taxa de brokeraj se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de reasigurare plătite de client care variază în funcție de tipul de contract , de durată și de piață, între 1,5 și 15%. În cazul asigurării cota diferă în funcție de tipul de asigurare.

atribuții privind găsirea protecției optime pentru client, încheiere contractului de asigurare , și uneori chiar administrarea daunei.

Brokerul pune pe primul loc interesele solicitantului și în acest sens , este obligat prin definiție , legi și uzanțe să-și utilizeze întreaga pregătire profesională teoretică și practică pentru a încheia cea mai bună afacere.

În prezent, în lume funcționează un număr impresionant de brokeri, fie ca filiale ale unor firme de intermediere, fie ca organizații independente. Cei mai mulți brokeri își desfășoară activitateape scară internațională și cea mai mare parte a lor dispun de sucursale, birouri sau reprezentanțe în toate marile centre de asigurări și reasigurări ale lumii.

Brokerii cunosc foarte bine situația tuturor piețelor de asigurări și reasigurări, întrețin legături între toate marile centre, dețin informații în orice moment, privind cererea și oferta de reasigurări pentru fiecare tip de risc și pentru fiecare bază de afaceri. Evidența și evoluția indicatorilor de piață sunt permanent cunoscute prin utilizarea intensivă a calculatoarelor conectate la rețelele internaționale.

Poziția brokerilor diferă de la o piață la alta. De exemplu, pe piața Londrei nu se pot încheia tranzacții de reasigurare în mod direct, ci numai prin apelarea la brokeri, în Olanda și Australia cele mai multe afaceri se încheie prin intermediul brokerilor, în timp ce în Germania se preferă contractele directe dintre asigurători și reasigurători: asigurătorii japonezi preferă să-și plaseze riscurile în reasigurare folosind experiența și cunoștințele brokerilor specializați de pe piața Londrei.

Brokerii desfașoară o activitate extrem de importantă și valoroasă pentru clienții lor. Ei sunt mai mult decât agenți de inițiere, sunt specialiști ce cunosc legislațiile naționale, practicile și condițiile concrete și acționează ca intermediari între profesioniști experți.

2.3. Prestatorii de servicii

Existența firmelor de prestări servicii în asigurări este necesară datorită diversității și complexității activităților presupuse de încheierea și, mai ales, de derularea contractelor de asigurare. Aceste servicii sunt legate de: inspecțiile de risc, evaluarea și managementul risculi, constatare, evaluarea și lichidarea daunelor. S-au dezvoltat profesii legate de aceste activități : inspectori de risc, constatator, evaluator de daune, manageri de risc și altele .

Angajații companiilor care se ocupă efectiv de aceste evaluărisunt ingineri specializați, experți în tipurile de bunuri ce se evaluează. Clienții lor sunt asigurătorii care plătesc.

CAPITOLUL III

CONTRACTUL DE ASIGURARE

3.1. Concept, caracteristici, condiții și validitate

Codul civil român definește contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a distinge între dânșii un raport juridic”. Contractul de asigurare este un contract cu caracter civil. Asigurarea este o activitate comercială pentru asiguratori și deseori și pentru asigurat. El este strict bilateral și, de regulă, nu se poate încheia cu titlul gratuit. Contractul de asigurare, din punct de vedere juridic, face parte din categoria contractelor aleatorii.

Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului care preia asupra să riscul producerii unui eveniment, obligându-se ca, la producerea acestuia, să plătească asigurătorului sau unei terțe persoane (financiar) o îndemnizație de asigurare (despăgubire sau sumă asigurată) în limitele cuvenite.

Caracteristicile contractului de asigurare sunt determinate de caracterele juridice ale acestuia. El este un contract personal, consensual, sinalogmatic, unic, oneros, cu executare succesivă, aleatoriu și de adeziune.

a) Este un contract personal deoarece deși obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contractul de asigurare se asigură persoana/persoanele și nu proprietatea. În cazul în care asiguratul vinde proprietatea asigurată, noul proprietar nu este asigurat în baza aceluiași contract decât dacă asigurătorul acceptă acest lucru. Identitatea noului proprietar este deseori esențială în decizia asigurătorului de a prelua asigurarea în noile condiții.

b) Caracterul consensual constă în faptul că se formează „solo consensu” este valabil încheiat prin simplu acord de voință al părților, fără să fie nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinței acestora.

c) Contractul de asigurare are un caracter sinalagmatic întrucât părțile se obligă una față de alta. Asiguratul se obligă să plătească prima, iar asigurătorul, să ofere protecție pentru riscul asigurat.

Obligațiile părților nu sunt numai reciproce, ci și interdependente, între ele existând un raport de intercondiționare reciprocă (obligația asigurătorului depinde de îndeplinirea obligației asiguratului și invers).

d) Contractul de asigurare este unic pentru întreaga sa durată. El este guvernat de condițiile stabilite la momentul întocmirii, iar prima anuală se calculează prin raportarea la întraga durată a contractului, ceea ce determină consecințele juridice ale unicității.

e) Contractul de asigurare este cu executare succesivă, aceasta neavând loc dintr-o dată, printr-o singură prestație. Asiguratul cunoaște perioada în care se garantează că, în cazul producerii evenimentului asigurat, va avea dreptul la încasarea despăgubirii sau sumei asigurate. În același timp, asigurătorul pretinde plata primei la termenele stabilite.

Neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor sale nu produce efecte decât pentru viitor și, ca urmare, primele plătite pentru perioada anterioară rezilierii nu se restituie asigurătorului.

f) Caracterul oneros al contractului rezidă in aceea că fiecare parte are în vedere obținerea unui anumit avantaj. Avantajul asiguratului constă în faptul că pentru o primă de sigurare, el obține protecția pentru sume mai mari pe toată durata contractului, „asigurându-și” astfel, stabilitatea financiară. Pentru asigurator este importantă posibilitatea fructificării fondurilor de asigurare, lucru realizat prin investițiile efectuate.

g) Caracterul aleatoriu este specific contractului de asigurare deoarece efectele sale depind de un eveniment viitor și incert, care pot duce la obținerea de câștig sau pierdere pentru oricare dintre părți. În cazul asigurării, evident evenimentul trebuie să producă numai pierdere. Întinderea sau existența obligației de plată, de către asigurator, a despăgubirii sau a sumei asigurate, nu se cunoaște în momentul închiderii contractului, deoarece îndeplinirea acestei obligații depinde de producerea riscului pe perioada contractuală. În momentul încheierii contractului nu se poate cunoaște dacă, și măsura în care, fiecare dintre părți va avea un avantaj sau o pierdere la terminarea contractului. Dacă se produce evenimentul asigurat, asigurătorul va plăti o sumă mult mai mare decât prima pe care a încasat-o de la asigurat.

h) Contractul de asigurare este un contract de adeziune. Caracteristicele unui astfel de contract sunt clauzele stabilite numai de una din părți (asigurătorul), cealaltă parte neavând decât facultatea de a le accepta ca atare sau nu. Posibilele negocieri nu au în vedere forma contractului, ci numai conținutul unor clauze (prima, acoperirea, modalitatea de plată și altele).

Condițiile pentru validitatea unui contract de asigurare, potrivit art. 948 din Codul Civil român sunt:

a) capacitatea de a contracta a părților contractante;

b) consințământul valabil al părților ce se obligă;

c) un obiect determinat;

d) o cauză licită și morală.

a) Capacitatea părților de a contracta. Codul Civil român prevede că orice persoană poate contracta, dacă nu este declarată necapitabilă de lege. Incapabili a contracata sunt: minorii, interzișii judecătorești și toți cei cărora legea le-a prohibit oarecare contracte, respectiv cei ce nu au capacitate de exercițiu.

Persoanele fizice pot încheia contracte de asigurare dacă au împlinit vârsta de 14 ani și nu sunt puse sub interdicție. Contractele de asigurare încheiate de minorii sub 14 ani și de persoanele puse sub interdicție rămân valabile atâta timp cât cei în cauză sau reprezentanții lor nu cer anularea. Minorii între 14-18 ani au capacitate restrânsă și pot încheia acte juridice personale, dar numai cu încuviințarea părintelui sau a autorității tutelare.

b) Consințământul părinților. Potrivit dispozițiilor Codului Civil român, consințământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol. Contractul de asigurare urmează aceste dispoziții.

Astfel conform art. 954, „eroarea nu produce militate decât atunci când cade asupra obiectului convenției.”

Violența în materie de asigurări, este greu de presupus că poate fi întâlnită în activitatea practică. Presupunând că dacă uneia dintre părțile contractuate consințământul i-a fost smuls prin violență, contractul de asigurare este nul, urmând aceleași dispoziții.

O cauză de militate a contractului de asigurare este dolul – folosirea de mijloace viclene de către una din părți la încheierea contractului, astfel încât să apară în mod evident că fără aceste manopere, cealaltă nu ar fi contractat. Soluția folosirii mijloacelor dolozive este anularea contractului, protejându-se astfel principiul libertății de voință a părților. Aceeași soluție poate fi adoptată de asigurator atunci când asiguratul dă răspunsuri inexacte sau incomplete, cu sau fără rea voință, cu privire la împrejurările esențiale referitoare la risc.

Privind toate aceste aspecte, articolul 961 al Codului Civil menționează: „Convenția făcută prin eroare, violentă sau dol nu este nulă de drept, ci dă loc numai acțiunii de militate.”

c) Obiectul asigurării îl reprezintă ceea ce s-a asigurat: bunuri – la asigurarea de bunuri, despăgubirile datorate de asigurat unei terțe persoane – la asigurarea de răspundere civilă, sau unele atribute ale persoanei – viața ori capacitatea de muncă – la asigurarea de persoane.

Pe lângă bunurile supuse distrugerii sau avarierii în substanța lor constitutivă pot fi cuprinse în asigurare și lucrurile care, fără a fi distruse sau avariate, sunt susceptibile de diminuare sau nerealizare, cum ar fi beneficiul sperat, specific asigurării mărfii pe parcurs extern. Pentru ca un bun să fie asigurat, el trebuie să existe, să fie determinat sau determinabil.

d) Cauza contractului de asigurare. Validitatea unui contract de asigurare se exprimă și prin cauza sa licită și morală.

Un contract de asigurare va fi considerat ca având o cauză ilicită atunci când el s-a încheiat cu încălcarea indicii publice și a bunelor moravuri specifice societății. De exemplu, contrabanda reprezintă un risc dependent de o situație contrară ordinii de drept. De asemenea, nu poate fi contractată o asigurare cu privire la bunuri rezultate din săvârșirea unei infracțiuni, sau a căror dobândire este ilicită sau susceptibilă de a face obiectul unei acțiuni în justiție potrivit legii, sau la daunele produse cu intenție.

3.2. Principiile pe care se bazează încheierea și derularea contrctului de asigurare

Orice contract de asigurare are la bază anumite principii care pot fi tratate drept condiții pentru încheierea și derularea sa, și anume: interesul asigurabil, maxima fără credință, cause proxime despăgubirea, sufrogarea și contribuția. Ele pot fi prezentate pe larg în cele ce urmează.

Interesul asigurabil reprezintă condiția de bază a oricărui contract de asigurare. Asiguratul în contractul asigurării trebuie să aibă o relație particulară în legătură cu obiectul asigurat, aceasta fiind proprietatea, viața sau răspunderea pe care el dorește să le asigure. Absența acestei relații face imposibilă legalitatea contractului, ducând la anularea sau imposibilitatea aplicării sale, în funcție de natura asigurării.

Obiectul asigurării poate fi reprezentat de orice formă de proprietate sau eveniment ce poate duce la o pierdere a unui drept legal sau la crearea unei obligații față de un terț.

De exemplu, obiectul asigurărilor de bunuri pentru riscul de incendiu pot fi: clădiri, utilaje, conținut; în asigurările maritime se asigură nave, marfă, navlu sau răspunderea față de terți pentru prejudiciile aduse acestora de către asigurat; într-o poliță de asigurare de răspundere, obiectul îl reprezintă răspunderea față de terți pentru pagube materiale sau răniri în timp ce la o poliță de asigurări de viață se asigură viața.

Este foarte important de menționat că în contractul de asigurare nu se asigură cele prezentate mai sus, ci interesul comercial, patrimonial al asiguratului față de obiectul asigurării.

Obiectul contractului de asigurare este, de fapt, numele dat interesului financiar pe care o persoană îl are în legătură cu obiectul asigurării.

Interesul asigurabil este definit ca fiind dreptul legal de a asigura ceea ce rezultă dintr-o relație financiară, acceptată de lege, între asigurat și obiectul asigurării.

Sunt necesare următoarele condiții:

– existența unei proprietăți, a unui drept, interes, viață, parte a corpului sau o potență la răspundere ce poate fi asigurată.

– o astfel de proprietate, drept sau interes, trebuie să facă obiectul asigurării și să fie inclusă în sfera raporturilor juridice ale asiguratului.

– asiguratul trebuie să se afle într-o relație cu obiectul asigurării prin care el să beneficieze de siguranța, financiară sau libertatea față de răspundere și să poată fi prejudiciat datorită deteriorării sale sau prin apariția unei răspunderi.

– relația dintre asigurat și asigurator trebuie să fie recunoscută de lege.

Principiul maximei bune credințe

În cazul contractelor de asigurare, asiguratul poate examina specimenul poliței, inclusiv condițiile de asigurare înainte de a solicita asigurarea, în timp ce asigurătorul este dezavantajat, neputând cunoaște și analiza toate aspectele materiale privind obiectul și riscul propus spre asigurare. Numai cel ce solicită asigurarea știe sau trebuie să știe toate datele relevante despre sine. Subscriitorul poate să obțină doar un raport pe baza căruia va face evaluarea riscului. Se consideră că încrederea și cinstea reprezinră fundamentul acestora.

Este de datoria asiguratului să îl informeze pe subscriitor, fără ca acesta să întrebe, în legătură cu toate circumstanțele materiale privind riscul.

Principiul maximei bune credințe poate fi definit ca o datorie pozitivă de a reforma voluntar, precis și complet asupra tuturor faptelor materiale privind riscul propus spre asigurare, chiar dacă subscriitorul sau asigurătorul întreabă sau nu.

Faptele sau împrejurările materiale sunt considerate orice circumstanțe care ar influiența judecata unui asigurator prudent în determinarea primei sau a deciziei de acceptare sau respingere a riscului, în stabilirea termenilor și condițiilor de asigurare. Toate acestea trebuie comunicate asigurătorului. Ele se referă la condițiile existente în momentul solicitării asigurării, respectiv după evaluarea riscului și nu după începerea contractului. Astfel de împrejurări pot fi:

– fapte ce dovedesc că riscul propus este mai mare datorită unor factori individuali interni sau externi în comparație cu clasa sau natura obișnuită a riscului.

– fapte care ar determina o pierdere mai mare decât cea estimată.

– pierderi și solicitări anterioare de despăcubiri în baza altor polițe.

– respingerea asigurărilor similare de către alți asigurători.

– fapte ce restricționează dreptul de subrogare.

– orice alte fapte referitoare la obiectul asigurării.

Există și anumite fapte, unele de notorietate publică ce se presupun a fi cunoscute de asigurator, și care, prin urmare nu intră în categoria celor ce trebuie să fie aduse în mod special la cunoștința asigurătorului. Printre acestea se numără:

– reglementările legate de domeniu, presupunându-se că oricine știe legea.

– fapte de mare notorietate pe care asigurătorul se presupune că le cunoaște.

– fapte care diminuează riscul (dotarea cu sisteme de alarmă a unui magazin sau locuință ce se asigură).

– fapte pe care asigurătorul trebuia deja să le cunoască din raportul de evaluare, respectiv fapte materiale vizibile în mod clar sau pe care orice evaluator de risc le-ar fi cunoscut.

– fapte acoperite de condițiile de asigurare.

– fapte pe care asiguratul nu le cunoaște.

Datoria de a oferi toate aceste informații începe din momentul negocierilor și se termină odată cu încheierea contractului. Pe perioada derulării contractului există numai obligația de „bună credință”.

În mod similar și prin problema în cazul intermediarilor privind obligația de a se informa asiguratorii.

Cause proxime

Proximate causa reprezintă cauza activă, efectivă, care pune în mișcare declanșarea unui flux de evenimente ce determină o pierdere, fără intervenția nici unei forțe care a început sau a funcționat activ, provenită dintr-o sursă nouă și independentă.

Cause proxime este prima sub aspectul efectului și al momentului în care s-a produs. Ea nu reprezintă în mod necesar prima cauză și nici ultima, ci cea dominantă, efectivă și activă. O cauză activă și eficace presupune existența unei, legături directe între cauză și efect, iar cauza este suficient de puternică pentru ca în fiecare stadiu al evenimentelor care ar putea contribui la rezultatul final. Dacă există mai multe cauze, causa proxima va fi, prin urmare, cauza cea mai puternică sau dominantă care a contribuit la producerea prejudiciului.

În multe situații pot exista mai multe cauze care duc la producerea unui prejudiciu. De aceea se vorbește de „flux de evenimente”; rareori existând un singur eveniment, izolat, cauzator de pagubă. Ele pot fi de importanță mai mică sau mai mare, combinate, duc la un anumit rezultat. Asigurătorul răspunde, pentru orice daună produsă, doar în ceea ce privește riscurile ce sunt acoperite prin contract, și nu și cele neacoperite. Deci, pentru a fi despăgubită, pierderea trebuie să rezulte dintr-un risc asigurat sau trebuie să fie rezultatul unui flux de evenimente ca urmare a unui risc asigurat.

În practică, este de multe ori dificilă stabilirea cauzei imediate. Se poate cu ușurință determina primul și ultimul eveniment, dar și întâmpină dificultăți în determinarea relațiilor de cauzalitate dintre ele.

Alteori, un eveniment poate fi determinat de două sau mai multe cauze concurente independente una de cealaltă sau care pot duce în același timp, contribuind la producerea daunei.

De exemplu un incendiu la o fabrică ar putea-o devasta o dată cu o revoltă a muncitorilor, dar independent de aceasta. Prejudiciul este determinat de ambele motive, atât de incendiul propriu-zis, cât și de distrugirile pricinuite datorită revoltei oamenilor.

Asemenea situații sunt mai rare dar practica în domeniu le relevă ca fiind cauzatoare de multe conflicte și neînțelegeri între părțile contractuate ale contractului de asigurare.

Cause proxime trebuie judecată logic, după logica obișnuită și după bunul simț, și nu după criterii sofisticate sau interpretări științifice.

Natura riscurilor este foarte importantă de cunoscut în legătură cu cause proxime. Privind daunele, acestea se pot produce ca urmare a trei categorii de evenimente:

– riscuri exceptate, expres menționate în poliță;

– riscuri exceptate sau excluse, menționate în cuprinsul contractului ca fiind excluse, fie drept cauză, fie drept efect al riscurilor asigurate;

– riscuri neasigurate sau alte riscuri, menționate în poliță.

Principiul despăgubirii

În cazul asigurărilor de bunuri și de răspundere contrctul de asigurare este un contract de îndemnizare (despăgubire). Persoana asigurată nu trebuie să obțină beneficii dintr-un prejudiciu rezultat din producerea evenimentului asigurat. În cazul asigurărilor de viață, sănătate, accidente, contractele respective nu sunt contracte de îndemnizare deoarece viața, sănătatea sau integritateafizică nu pot fi evaluate în bani, iar pe de altă parte există un alt mod de a determina primele de asigurare în funcție de posibilitățile de plată ale contractanților.

Conform acestui principiu, asiguratul este repus în situația financiară pe care a avut-o înainte de producerea pierderii. Acest lucru este în deplină concordanță cu conceptul de fază al asigurării care constă în compunerea pierderilor referite, și nu în obținerea unui profit. Îndemnizarea reprezintă deci compensarea financiară exactă a pierderii referite.

Între îndemnizație și interes asigurabil există o legătură foarte strânsă, deoarece asiguratul are un interes patrimonial în obiectul asigurat. În caz de daună, plata nu poate depăși interesul asiguratului. Principiul îndemnizării se bazează pe evaluare financiară, cu excepția asigurărilor de viață și accidente.

Pentru stabilirea despăgubirii se folosesc mai multe metode, în funcție de tipurile de asigurări.

În asigurările de bunuri, despăgubirea este determinată de valoarea intrinsecă a bunului înainte de producerea daunei. În caz de daună totală, se are în vedere deprecierea sau aprecierea costului inițial, dar nu mai mult decât suma asigurată, în caz de daună parțială, se evaluează costul reparațiilor sau reducerea valorii.

În aceste tipuri de asigurări există, în principiu, patru moduri de despăgubire, în funcție de întinderea pagubei și de gradul de distrugere al bunului asigurat. Acestea sunt: plata cash a despăgubirii, repararea pagubei, înlocuirea și refacerea bunului avariat.

Plata în numerar este cea mai frecventă și mai veche modalitate de rezolvarea a îndemnizării. Repararea sau refacerea prejudiciului este mai frecvent folosită în asigurările auto, în atelierele, de regulă agreate de asigurator.

Înlocuirea bunului avariat sau a părților ce necesită acest lucru apare în special la asigurarea de bunuri sau în cazurile în care soluționarea pe această cale este cea mai simplă pentru ambele părți.

Pentru asigurările care implică pierderi financiare, se despăgubește pierderea financiară rezultată ca urmare a încălcării drepturilor sau prejudicierii interesului financiar.

Pentru asigurările de persoane se plătește suma asigurată comform contractului.

În asigurările de răspundere este mai ușor deoarece se despăgubește în limita daunelor negociate cu terțul, la care se pot adăuga și unele costuri, cum ar fi cele de judecată.

Subrogarea

Ca regulă generală, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării, contra celor răspunzători de producerea pagubei în limita despăgubirii plătite.

Ea se aplică numai în contractele de îndemnizare.

Explicația subrogării este dublă: în primul rând este necesar menținerea unui echilibru financiar între primele încasate și despăgubirile acordate; în al doilea rând subrogarea se justifică din punct de vedere social, deoarece cel care a pricinuit în mod ilegal o pagubă trebuie să fie obligat să o repare.

Pentru a genera subrogarea, trebuie îndeplinite două condiții:

– plata îndemnizației de către asigurător;

– existența unei acțiuni de răspundere aparținând asiguratorului contra terților responsabili, autori ai sinistului.

Prin subrogare, asigurătorul exercită acțiunea în nume propriu, ca titular al dreptului creanței, respectiv acțiunea pe care asiguratul ar fi intentat-o împotriva autorului pagubei.

Asigurătorul va beneficia de toate avantajele, putând opune terților mijloacele de apărare sau excepțiile ce ar fi fost invocate de asigurat.

Sarcina profii culpei terțului în producerea sinistului o are asigurătorul subrogat în drepturile asiguratorului în orice fază a procesului. El poate, de asemenea, să solicite investirea cu formulă executive a hotărârii judecătorești asupra acțiunii contra terțului răspunzător de daună.

Asigurătorul se poate constitui și parte civilă în procesul penal în care terțul ar fi urmărit pe această cale, sau se poate substitui asiguratului care s-a constituit parte civilă. De asemenea, asigurătorul este în drept să exercite, împotriva asiguratului, acțiunea în restituirea despăbirilor plătite, în temeiul art. 992 din Codul Civil român, dacă la acțiunea să împotriva terțului, aceasta împiedică subrogarea, opunând excepția plății de bună credință făcută asiguratului.

Contribuția

Contribuția constă în dreptul asigurătorului de a solicita alți asigurători răspunzători în mod similar, nu neaparat egal, pentu o daună suferită de un asigurat, în vederea co-participării la acoperirea despăgubirii cuvenite asiguratului inclusiv costurile aferente.

Ea apare acolo unde există o suprapunerea asigurării, respectiv în situațiile în care asiguratul este acoperit mai mult decât singură dată pentru aceeași pierdere.

Contrinuția se aplică, la fel ca și subrogarea, numai la contractele de despăgubire.

Ea presupune existența a cel puțin doi asigurători care acoperă interesul aceluiași asigurat.

Contribuția se aplică atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

-sunt în vigoare două sau mai multe contracte de îndemnizare;

-toate acoperă aceleași riscuri ce pot genera pagube;

-toate acoperă același interes al aceluiași asigurător;

-toate se referă la același obiect;

-toate sunt în vigoare în același timp.

3.3. Formarea contractului de asigurare

Forma și conținutul contractului de asigurare

Ca regulă generală, forma contractului este scrisă, dar aceasta nu e o condiție pentru a fi considerat valid – ad validatem – ci numai o dovadă a încheierii – ad probationem.

Coform legistlației românești singura formă acceptată este cea scrisă. Părțile adoptă această formă pentru a dovedi existența contractului de asigurare, dat fiind că un act ce nu poate fi dovedit este echivalent, din punct de vedere juridic cu un act inexistent. Forma scrisă mai face posibilă stabilirea certă a momentului încheierii răspunderii asigurătorului. Elementele esențiale ale contractului sunt precizate cu exactitate, reprezentând o dovadă și o garanție a îndeplinirii obligațiilor părților, așa cum au fost ele stabilite, evitându-se neînțelegerile ulterioare.

Contractul de asigurare exprimă acordul de voință al părților. El este alcătuit din polița de asigurare, condițiile principale și adiționale , și anexele, care pot să extindă sau să limiteze condițiile impuse de standardizare. Unele contracte sunt alcătuite din polița de bază și un formular care adaptează polița la nevoile specifice ale clientului sau pentru un anumit tip de poliță.

Contractele de asigurare sunt foarte mult standardizate fie ca urmare a unor reglementări sau uzanțe, fie datorită unor acorduri voluntare. Acest lucru generează o serie de consecințe, avantajoase sau dezavantajoase.

Printre avantaje, amintim:

– asiguratul nu trebuie să constate diferențele de limbaj, exprimare și termeni în selectarea asigurătorului.

– toți asigurații trebuie să beneficieze de tratament uniform din partea asigurătorului.

– când doi sau mai mulți asigurători oferă aceeași protecție, aceleași condiții sau sunt implicați în aceeași daună, șansele de a apărea conflicte se reduc substanțial.

– pentru tribunale este mult mai simplu să judece anumite cazuri pe baza unor clauze standard și bine cunoscute.

– asigurații și agenții asigurători economisesc timp și energie în plasarea contractelor.

– statisticile privind aceleași tipuri de daune pot fi centralizate chiar la nivelul pieței, sprijinând calcularea corectă a primelor de asigurare.

Ca dezavantaje, mai importante sunt:

– orice schimbări solicitate în forma sau conținutul poliței presupun întârzieri deoarece acestea pot fi îndeplinite numai cu revizuirea lor integrală.

– contractul care supravețuiește procesului legislativ nu este cel mai bun.

– polița răspunde nevoilor medii ale asiguraților, nu neapărat celor specifice acestora.

– avantajele experimentării și a concurenței se pierd, nemaiavând relevanță.

Cu privire la conținut, în contractul de asigurare sunt cuprinse drepturile și obligațiile părților.

În principal, contractul de asigurare cuprinde două părți principale. Prima conține clauzele imprimate, sub forma unor extrase din condițiile generale care reglementează raporturile dintre asigurat și asigurător, menite să atragă atenția asiguratului asupra drepturilor și obligațiilor sale.

A doua parte reprezintă părțile neimprimate ale documentului, care se referă, în principal la indicarea părților, denumirea riscurilor, prima, suma asigurată și durata contractului (cu indicarea datei intrării în vigoare).

Documentul de asigurare se întocmește în mod normal în două exemplare.

Părțile contractului de asigurare

În mod clasic, contractul de asigurare se încheie între două părți: asiguratul și asigurătorul. El poate fi încheiat direct între părțile contractante sau printr-un intermediar.

Asiguratul este persoana fizică sau juridică care intră în raporturi juridice cu asigurătorul prin încheierea contractului de asigurare.

În contractul de asigurare sunt interesate mai multe categorii de persoane, și anume:

– semnatarul sau contractantul asigurării – persoană fizică sau juridică care semnează polița în nume propriu și se obligă față de asigurător să plătească primele; el mai poartă denumirea de stipulant al asigurării atunci când asigurarea se încheie în favoarea unei terțe persoane ca beneficiar; acest lucru este tipic pentru contractele de asigurare de viață, unde întotdeauna de desemnează un beneficiar pentru cazul producerii decesului persoanei asigurate.

– asiguratul, respectiv cel a cărui persoană sau patrimoniu sunt supuse riscului.

– beneficiarul, desemnat în caz de daună să încaseze indemnizația de asigurare la producerea evenimentului asigurat prevăzut în contract.

Toate aceste calități pot fi reunite asupra unei singure persoane, așa cum este proprietarul unui bun oarecare, fiind contractant al asigurării, asigurat și beneficiar, în caz de daună.

– persoana cuprinsă în asigurare este o altă categorie care apare numai în cazul contractelor de răpundere civilă. Responsabilitatea civilă față de terții păgubiți este acoperită prin asigurare. Această persoană nu are calitatea de asigurat, contractant sau terț beneficiar și nu are nici obligația de a plăti. Ea nu este în mod special desemnată ca persoană, ci poate fi orice terț prejudiciat de asigurat.

– asigurătorul poate fi numai o persoană judiciară având ca obiect de comerț acoperirea riscurilor diverselor interese ale asiguratului și obligată să plătească anumite sume de bani la producerea evenimentului asigurat prevăzut în contractul de asigurare.

Elementele obligatorii specifice ale contractului de asigurare

În cazul contractului de asigurare trebuie analizate pe larg elementele esențiale ale acestuia, și anume: riscul, suma asigurată și prima de asigurare.

Riscul

Riscul constituie elementul esențial și caracteristic al contractului de asigurare. El reprezintă un eveniment (sau complex de evenimente) incert, posibil și viitor, la care sunt expuse bunurile, patrimoniale, viața, sănătatea sau integritatea fizică a unei persoane.

Pentru a încadra un eveniment în categoria riscurilor asigurabile, sunt necesare anumite condiții.

a) Producerea lui sa fie posibilă, deoarece asigurarea nu ar avea nici un sens dacă existența unui lucru nu este amenințată de producerea unui anumit fenomen sau eveniment.

Ca regulă, riscul trebuie să existe în momentul contractării. Dacă în acel moment producerea evenimentului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reglează de drept, iar primele plătite pentru perioada ulterioară rezilierii restituie asiguratului.

b) Să aibă un caracter întâmplător, adică asupra producerii lui ulterioare să planeze incertitudinea, atât ca moment, cât și ca intensitate a acțiunii acesteia.

c) Producerea fenomenului (evenimentului) să nu depindă de voința asiguratului sau beneficiarului asigurării.

Dacă asiguratul sau persoana în favoarea căruia a fost încheiată asigurarea a provocat distrugerea bunului asigurat pentru a încasa despăgubirea de asigurare, acesta decade din drepturile conferite de contractul de asigurare și urmează să răspundă pentru faptele sale, penal sau contravențional, după caz.

d) Anumite riscuri nu pot face obiectul unei asigurări pentru motive de ordine publică. Riscul trebuie să aibă un caracter licit.

Suma asigurată

În cazul producerii evenimentului acoperit prin asigurare, asigurătorul răspunde față de asigurat până la concurența unei sume numită sumă asigurată.

Suma asigurată reprezintă valoarea maximă a despăgubirii pe care asigurătorul o plătește asiguratului ca urmare a producerii evenimentului asigurat.

Prezența acesteia în asigurare este necesară, deoarece servește ca bază și pentru calcularea primei de asigurare, în principiu, prin aplicarea unui anumit procent asupra sumei asigurate.

Pentru stabilirea sumei asigurate, în cazul asigurărilor de bunuri, se procedează la operațiunea numită evaluare de asigurare.

Suma asigurată poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea de asigurare – valoare reală a bunului – evitându-se astfel supraasigurarea unui bun. Supraasigurarea nu este admisă pentru că ar putea duce la un interes al asiguratului pentru producerea cazului asigurat și încasarea în consecință, a unei sume superioare valorii bunului în momentul producerii prejudiciului.

Prima de asigurare

Prima de asigurare reprezintă suma de bani – renumerația – pe care o primește asigurătorul de la asigurat în schimbul prestației promise, respectiv protecția pentru riscurile stabilite. Este prețul protecției oferite de asigurător pentru acele riscuri.

Este un element esențial al contractului de asigurare și principale obligații a asiguratului.

Printre factorii care influiențează mărimea primei de asigurare se pot enumera:

– natura bunului asigurat.

– dimensiunea riscurilor.

– numărul și tipul riscurilor.

– intensitatea riscurilor.

– marimea posibilă a daunelor.

– gradul de dispersie al riscului.

– suma asigurată.

– durata contractului.

– nivelul franșizei.

– întinderea geografică a acoperirii.

– istoricul daunelor pe un anumit număr de ani anteriori.

– diverse date statistice relevante pentru o evaluare cât mai corectă.

– modalitatea de plată a primei (într-o trnșă mică sau eșalonată în rate periodice).

– gradul de întreținere a bunului la asigurările de bunuri, starea de sănătate la asigurările de persoane, limita răspândirii la asigurarea de răspundere.

– vârsta, sexul, starea de sănătate, durata asigurării la asigurarea pe viață.

– dimensiunea afacerii (pentru sume mari se pot negocia reduceri).

– starea conjuncturală a pieței.

– evaluarea proprie obiectivă și subiectivă a asigurătorului.

Calculul primelor se face în mod științific, pe baza datelor statistice și a matematicii actuariale care au revoluționat practica asigurărilor.

Așadar există o corelație necesară între prima de asigurare și factorii obiectivi sau subiectivi care influiențează nivelul primei de asigurare.

Prima plătită de asigurat reprezintă prima brută (tarifară) și este alcătuită din prima netă (pură, teoretică, cotă de bază) și adaosul de primă (suplimentul sau încărcătura primei) care acoperă cheltuielile generale de achiziție și administrare ale asigurătorului și determină abținerea unui profit. Prima netă este destinată acoperirii despăgubirilor și sumelor asigurate.

Primă brută = primă netă + adaosul de primă

Calculul primei nete ține seama de valoarea riscului, privit ca probabilitatea, cât și ca intensitate.

Astfel urmând legile statistice, prima de asigurare este cu atât mai bine determinată cu cât au existat un număr cât mai mare de cazuri pe baza cărora ea s-a determinat.

Intensitatea variabilă a riscului se reflectă corespunzător în nivelul primei. Astfel, în situația în care, pe parcursul contractului, riscul este variabil, prima se poate modifica în aceeași proporție.

Prima de asigurare are următoarele destinații:

– constituirea fondului de rezervă din care se achită despăgubirile celor desdăunați, respectiv sumele asigurate – în cazul asigurărilor de persoane.

– formarea fondurilor de rezervă destinate acoperirii despăgubirilor din anii defavorabili și îndeplinirea obligațiilor de plată – la expirarea termenelor asigurărilor de viață.

– acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor și obținerea unui beneficiu.

Mai putem distinge și alte tipuri de prime, în funcție de alte criteriii:

– prima curentă, sau efectivă, referitoare la perioada anului în curs.

– prima fixă, care reprezintă prima pe unitate de sumă asigurată.

– tarifele de primă – cuprinzând primele fixate, pe feluri de asigurări, riscuri etc.

– discount-ul de primă – care constă în diminuarea primei cu o anumită sumă, în funcție de criterii precum: frecvența de plată a primei, dimensiunea primei, inexistența daunei pe perioada anterioară etc.

Asiguratul, în schimbul plății primei, obține protecția prin asigurare pentru anumite riscuri, pe o anumită perioadă de timp.

La polița de asigurare se anexează condițiile de asigurare, care reprezintă parte întrantă din contract și care cuprind: definirea unor termeni, riscurile excluse, riscurile acoperite.

Drepturile și obligațiile rezultate din poliță pot fi cesionate altei persoane prin andosare. Spre exemplu, la asigurarea garanțiilor la creditele luate de la bănci, drepturile de încasare a îndemnizației de asigurare sunt cesionate băncii creditoare.

3.4. Efectele și încetarea contractului de asigurare

Fiind un contract sinalogmatic, contractul de asigurare presupune drepturi și obligații atât pentru asigurat cât și după producerea acestuia.

Drepturile și obligațiile asiguratului până la producerea evenimentului asigurat. Drepturile asiguratului

– dreptul de a modifica contractul (posibilitatea de a schima numele beneficiarului asigurării, modul de plată al primelor etc.)

– dreptul de răscumpărare (la asigurările pentru care se constituie rezerve de primă, cum sunt cele de viață. Asiguratul are dreptul să ceară încetarea contractului prin plata sumei de răscumpărare, de obicei 95% din rezerva de prime constituită la momentul respectiv).

Obligațiile asiguratului

– plata primei de asigurare

– obligația de a informa pe asigurător în privința modificării circumstanțelor care agravează riscul.

– Obligația de a întreține bunul asigurat în bune condiții, conform dispozițiilor legale în vigoare.

– Notificarea asigurătorului asupra împrejurărilor care agravează riscul (agravarea riscului determină modificări corespunzătoare asupra cuantumului priemi sau în caz extrem, imposibilitatea de a mai putea continua contractul).

b. Drepturile și obligațiile asiguratului după producerea evenimentului asigurat

Principalul drept al asiguratului în aceste condiții este de a încasa indemnizația de asigurare.

Obligațiile asiguratului

– Combatrea efectivă a calamității pentru limitarea pagubei și salvarea bunurilor asigurate.

– Avizarea asigurătorului, în termenele prevăzute de condițiile de asigurare, cu privire la producerea evenimentului asigurat.

– Participarea la constatarea cazului asigurat produs și a pagubei rezultate.

– Furnizarea de acte și date referitoare la evenimentul asigurat.

– Acordarea întregului sprijin pentru constatarea și evaluarea daunelor.

Drepturile și obligațiile asigurătorului până la producerea evenimentului asigurat.

Drepturile asigurătorului

– dreptul de a verifica existența bunului asigurat și a modului în care acesta este întreținut.

– Dreptul de a aplica sancțiuni legale când asiguratul a incălcat obligațiile privind întreținerea, folosirea și paza bunurilor asigurate.

Obligațiile asigurătorului

– obligația de a elibera, la cerere, duplicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul l-a pierdut pe cel original.

– Obligația de a elibera, la cererea asiguratului, certificate de confirmare a asigurării.

Obligațiile asigurătorului după producerea evenimentului asigurat.

Principala obligație a asigurătorului, după producerea cazului asigurat, constă în indemnizația acordată asigurătorului.Pentru aceasta este necesar să se verifice:

Dacă asigurarea era în vigoare la data producerii riscului;

Dacă primele de asigurare au fost plătite în perioada de timp pentru care au fost achitate:

Dacă bunurile respective sunt cuprinse în asigurare;

Dacă evenimentul producător de daune este datorat unui risc împotriva caruia s-a încheiat asigurarea.

Încetarea contractului de asigurare

În cazul contractului de asigurare cu durată determinată, încetarea acestuia are loc o dată cu ajungerea la termen, respectiv expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.

Un alt mod de încetare a contractului este producerea evenimentului asigurat;

Modurile neobijnuite de încetare a contractului sunt:denunțarea, rezilierea și anularea contractului. În aceste situații contractul incetează înaintea expirării duratei sale.

Asigurătorul poate denunța contractul în următoarele cazuri:

Dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite în cursul contractului, în legătură cu datele luate în considerare la încheierea asigurării.

Când constată neândeplinirea de către asigurat a obligației de întreținere corespunzătoare a bunurilor.

Rezilierea: contractului reprezintă desfacerea pentru viitor a acestuia datorită inexecutării obligației uneia dintre părți, din cauze care i se pot imputa.

Nulitatea contractului de asigurare intervine atunci când contractul a fost încheiat fără respectarea condițiilor esențiale de valabilitate.În acest caz, asigurătorul va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul – indemnizația dacă a fost plătită.

CAPITOLUL IV

ASIGURAREA FINANCIARĂ

4.1. Concept, caracteristici, tipuri

Unul dintre cei mai importanți factori care stau la baza asigurărilor de credite, a celor de cauțiune și a asigurărilor de riscuri politice îl constituie amplificarea schimburilor economice interne și internaționale, multe dintre acestea fiind întemeiate pe sistemul de credite.

Intensificarea raporturilor de creditare a condus în mod firesc la necesitatea găsirii unei masuri de protecție a creditorilor împotriva eventualelor pierderi pe care le pot suferi în urma neândeplinirii obligațiilor contractuale de căttre debitori.Într-un mediu de afaceri puternic concurențial, succesul este în mare măsură condiționat de solvabilitatea clienților. Astfel, a apărut asigurarea riscurilor financiare și politice, creată pentru a oferi protecție creditorilor împotriva imposibilității recuperării împrumuturilor acordate de la debitorii rău platnici.

Denumirea provine de la faptul că sunt acoperite pierderi de bani și nu daunele materiale sau răspunderea.

Asigurarea riscurilor financiare cuprinde, în general, asigurarea de credite (interne, externe, asigurarea ratelor de credit și a creditelor de investiții), asigurarea de cauțiune și asigurarea de fidelitate (ultimele două fiind asigurări de garanție).Serviciile majore oferite de o poliță de asigurare a creditelor se referă la: prevenirea riscurilor, acoperirea riscurilor nerambursate, suportarea pierderilor generate de producerea riscului.

Asigurarea riscurilor politice, care în limbajul asigurărilor se referă la o arie mult mai restrânsă decât în vorbirea curentă, denumește acoperirea de care dispun societățile comerciale dintr-o țară pentru susținerea activităților lor de export, contractare, investiții în străinătate.

Datorită caracteristicilor riscurilor și metodelor specifice de evaluare, aceste tipuri de asigurări nu fac parte de obicei, din obiectul de activitate al societăților de asigurări obișnuite, ci sunt practicate de societăți specializate.

a. Asigurarea creditelor interne este o asigurare specifica economiei de piață, care își găsește utilitatea în contextul existenței unui sistem de credite dezvoltat.Asigurarea de credite interne se refră la riscuri din toate etapele productiei, până la distribuție, cu excepția vânzării finale către consumator, care este acoperită prin alt tip de asigurare de creanțe, și anume asigurarea ratelor de credit de consum.De asemenea, asigurarea de credite interne nu garantează plata unui debit la scadență. Despăgubirile se acordă numai în cazul în care creditorul se confruntă cu situația de responsabilitate a recuperării împrumuturilor din cauza neplății prelungite de către cumpărător, sau din cauza insolvabilității acestuia.

Tipul de poliță emis în cadrul asigurărilor de credite interne, variază în funcție de legislația și de uzanțiile fiecărei țări.Contractul de asigurare poate fi încheiat pe tranzacții individuale, sau pe întreaga cifră de afaceri a asiguratului.

Polița de asigurare încheiată pe tranzacție acoperă un singur contract, este o poliță scumpă și necesită, în general, un volum mare de muncă.Se recomandă numai în cazul unor tranzacții de valori mari.

Polița de asigurare pe cifra de afaceri a asiguratului acoperă toate afacerile vânzătorului, pe o perioadă de timp determinată, de obicei 12 luni.Înaintea încheierii unui astfel de contract de asigurare, asigurătorul va solicita vânzătorului o serie de informații referitoare la experiența acestuia în ceea ce privește creditele nerecuperate de la clienții săi, lista clienților, precum și limitele de credit pe fiecare client în parte.

La rândul lor, clienții vor fi verificați de asigurător, în legătură cu solvabilitatea lor. În funcție de situația acestora, societatea de asigurări își rezervă dreptul de a exclude din asigurare anumiți cumpărători, sau de a diminua plafonul de credit acordat acestora. Este tipul cel mai uzual de asigurare. Principalele avantaje ale acestui tip de asigurare sunt: gestionarea relativ ușoară, costuri costuri reduse și evitarea de asigurători a antiselecției, întrucât toate contractele de credit sunt oferite spre asigurare, și nu numai cele de valori mari.

Pentru asigurat, avantajul îl constituie verfificarea încă o dată, prin specialiștii societății de asigurări, a solvabilității clienților săi.

O caracteristică comună a tuturor asigurărilor de credite constau în faptul că niciodată ele nu acoperă pierderea în proporție de 100%, asiguratul fiind obligat, prin prevederile poliței, să suporte până la 20 – 21% din pagubă.

Asigurarea creditelor interne reprezintă o formă de asigurare care trebuie privită în mod distinct în condițiile unei economii instabile sau în tranziție. În condițiile actuale ale României, rsicurile acoperite prin asigurarea creditelor interne, sunt pe de o parte, uneori, chiar neasigurabile, dat fiind istoria recentă a ultimilor ani și, pe de altă parte, greu de cuantificat deoarece nu există suficiente date statistice pentru o fundamentare corectă a primelor de asigurare. De aceea, multe societăți de asigurare, nu practică acest sistem datorită unor expuneri la riscuri ce nu pot fi evaluate și estimate adecvat.

b. Asigurarea creditelor de consum.

La bază, asigurarea creditelor de consum a fost o ramură a asigurărilor de credit intern, dar în timp, datorită dezvoltării accelerate a sistemului de vânzări în rate, a devenit o ramură de sine stătătoare. În prezent, acest tip de asigurare, cunoscut și sub numele de asigurare a riscului de neplată a ratelor de credit și a dobânzilor aferente, ocupă un rol important în cadrul asigurărilor de credite, fiind destinat să protejeze băncile și alte instituții financiare împotriva nerecuperării de la clienții lor parțial sau total, a ratelor scadente datorate și a dobânzilor aferente acestora (vezi anexă – Convenție – S.C. GARANTA S.A. – S.C. BANCPOST S.A.)

Pentru acoperirea acestui risc, societățile de asigurare încheie contracte în baza cărora se angajează ca, la producerea evenimentului asigurat, să plătescă despăgubiri, în forma și cuantumul stabilite în contract, cu condiția ca asiguratul să fi plătit primele de asigurare.

Contractul de asigurare se încheie între următoarele părți:

Asigurătorul – care este societetea de asigurări care preia riscul și care vse obligă ca, în cazul producerii acestuia, să plătească despăgubiri asiguratului, cu condiția ca acesta să fi plătit primele de asigurare datorate.

Asiguratul – persoana juridică ce are dreptul legal, în baza obiectului de activitate, de a fi parte semnatară a unui contract de credit, în calitate de creditor și semnează, în nume propriu, contractul de asigurare, angajându-se să plătească primele de asigurare.

Beneficiarul – persoana juridică căreia, în virtutea contractului, asiguratul urmează să-i plătească despăgubirea, la realizarea evenimentului prevăzut în contract.

Modalitățile de încheiere a unei astfel de polițe sunt multiple și ele se adptează, în funcție de particularitățile afacerilor asiguratului, de legea și de uzanțele din fiecare țară.

Polița tip T – polița de tranzacție. Asigurarea se încheie pentru o singură tranzacție încheiată de asigurat.

Asigurarea intră în vigoare la momentul acordării împrumutului bancar, și încetează o dată cu plata, la scadență, a ultimei rate prevăzute in conttractul de credit.

Polița de tip F – polița de flux continuu de afaceri. Asigurarea se încheie pe un număr nedeterminat de tranzacții, incheiate de asigurat, cu unul, sau cu mai mulți clienți.

Perioada de asigurare este nedeterminată, polița fiind continuă și valabilă fără reînnoire, cu condiția plății primei de asigurare. Asigurarea începe la data solicitată de asigurat, care trebuie să coincidă cu data primei tranzacții efectuate de client.

Polița de tip C – polița pe cifra de afaceri. Asigurarea se încheie pentru toate creditele acordate de asigurat intr-o anume perioadă de timp. Suma asigurată este dată de volumul cifrei de afaceri pe credit estimat.

Asigurarea creditelor de investiții.

Asigurarea creditelor de investiții presupune asigurarea contului de debitori pe termen mediu și lung, practicându-se asigurarea prin polița generală pe cifra de afaceri pe credit: aceasta nu exclude asigurarea unor polițe individuale. Ea se folosește pentru exportul de bunuri de investiții, împrumuturi etc. în paralel cu asigurarea in tranzacțiile de leasing.

Asigurarea de cauțiune

Asigurarea de cautiune este o formă de protecție prin care societatea de asigurări garanteză că debitorul, își va îndeplini obligațiile legale sau contractuale, pe care le are față de creditor. În fapt, cauțiunea este un serviciu similar cu cel oferit de de bănci, când acestea garantează pentru clienții lor.

Asigurarea de cauțiune are următoarele particularități: creditorul este beneficiarul cauțiunii, care este protejat; debitorul (asiguratul) este responsabil de îndeplinirea obligațiilor dintre el și creditor, obligațiile fiind garantate prin cauțiune; societatea de asigurări este partea care se alătură debitorului, în scopul garantării față de beneficiar a îndeplinirii de către asigurat a obligațiilor sale.

Polița de cauțiune reprezintă un document accesoriu al unui contract principal, care leagă debitul de creditor.

În multe țări, cauțiunea profesională este obligatorie prin lege pentru anumite categorii profesionale: avocați, notari, magistrați, agenți imobiliari, administratori, exeperți evaluatori, agenți de turism, intermediari în operațiuni bacare. Polița de cauțiune însoțește, în general, asigurarea de răspundere civilă profesională.

Principalele tipuri de asigurări de cauțiune sunt:

– garantia de bună execuție a contractului;

– garanția de bună efectuare a plăților;

– garanția de participare la licitație;

– garanția de restituire a avansului;

– garanția pentru asigurarea serviciilor de întreținere.

Asigurarea de fidelitate

Asigurarea de fidelitate reprezintă asigurarea drepturilor sau intereselor patrimoniale, și de aceea, sunt încadrate în categoria asigurărilor patrimoniale.Aceste asigurări au ca scop acordarea protecției unei societăți în calitate de asigurat împotriva unor prejudicii produse activelor sale ca urmare a actelor necinstite sau frauduloase ale personalului său care administrează o parte a acestora, indiferent dacă ei au acționat singuri sau împreună cu alte persoane. Există diferite tipuri de asigurări: garan’ia de fidelitate, de exemplu, are ca scop compensarea unui angajator pentru pierderile cauzate de necinstea angajaților (casierul care poate fura banii societății, vânzătorii din magazine, agenții de asigurări etc.).

Se despăgubesc sumele de bani furate sau mărfurile distruse sau deteriorate de angajații asiguratului.

Aceste polițe se pot emite individual, pentru fiecare persoană în parte, pentru anumite posturi, sau pot fi generale, adică pentru toți angajații unei societăți, de obicei cu sumele până la care se asigură fiecare dintre ei.În acest ultim caz, schimbarea unuia dintre angajații incluși în contract trebuie imediat notificată asigurătorului.

Pentru încheierea asigurării, angajații completează cererea de asigurare, la care vor atașa și o cerere specială individuală, în care se solicită date personale de stare civilă, proprietățile în posesie, salariul, locul de muncă anterior, situația financiară (datorii, falimente, asigurări de viață).

4.2. Asigurarea creditelor de export

4.2.1. Riscurile asigurabile la exportul pe credit.

În asigurarea creditelor de export, cumpărătorul asiguratului își are locul de desfășurare a afacerilor într-o altă țară decât cea în care se află asiguratul (furnizorul). Astfel, în subscrierea riscului, trebuie avute în vedere informații atât în legătură cu situația economico – financiară a cumpărătorului, cât și informații referitoare la țara de origine a acestuia.

Creditele de export au câteva caracteristici proprii:

– în general au o durată cuprinsă intre 140 – 180 de zile.

– Cadrul legal de desfașurare a activității comerciale diferă de la o țară la alta

– Reglementările în materie de faliment sunt diferite

Acest tip de asigurare a creditelor este destinat să protejeze agenții economici împotriva riscurilor specifice activității de export.

Un contract de export poate avea ca obiect livrări de mărfuri, executări de lucrări, sau prestări de servicii, inclusiv cesiuni de brevete sau licențe, în favoarea unor cumpărători sau beneficiari străini.

Partenerii de afaceri pot conveni ca plata bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul contractului comercial, să fie făcută ulterior livrării bunurilor sau prestării serviciilor, furnizorul acordând în acest caz cumpăratorului un credit comercial.

Acceptarea unei asemenea modalități de plată implică o asumare a unor riscuri crescute din partea furnizorului.

Riscurile acoperite în baza unei asigurări a creditelor de export pot fi clasificate după două criterii principale:

I Natura acestora

II Momentul când survine, în raport cu data încheierii contractului de export.

I După natura riscurilor specifice creditului de export, există:

1. Pentru cumpărătorii privați

a. Riscuri comerciale, sau de neplată, cum ar fi: deterioarea sitauției financiare sau chiar insolvabilitatea cumpărătorului, întârzieri prelungite la plată, refuzul cumpărătorului de a prelua marfa ajunsă la destinație, denunțarea contractului de către cumpărător în timpul desfășurării procesului de producție la furnizor.

b. Riscuri politice, independente de voința și solvabilitatea cumpărătorului, precum:

– riscuri politice propriu-zise: războiul, revoluția, unele decizii guvernamentale, anumite măsuri administrative care împiedică efectuarea plății, embargoul restituit împotriva anumitor state, reglementări vamale, refuzul admiterii pe teritoriul țării a anumitor produse etc.

– riscul de netransfer al valutei către furnizor sau către banca creditoare – apare atunci când asiguratul nu poate intra în posesia valutei reprezentând contravaloarea exportului său, întrucât autoritatea monetară nu transferă suma datorată de agentul importator.

c. Riscuri de origine catastrofică – producerea unor calamități naturale, sau evenimente de forță majoră, cum ar fi: inundații, furtuni, cutremure, incendii, explozii, alte evenimente care pun cumpărătorul în imposibilitate de plată. Diferența între o asigurare obișnuită de bunuri și una de credit de export constă în aceea că asigurarea obișnuită acoperă pagubele produse bunurilor, iar asigurarea de credit acoperă imposibilitatea cumpărătorului de a achita la scadență contravaloarea bunurilor, ca urmare a producerii unor asemenea riscuri.

d. Riscurile valutare sau economice sunt clasificate în:

– riscuri valutare cauzate de modificarea cursului de schimb între moneda țării furnizorului și cea a țării cumpărătorului, in decursul perioadei dintre încheierea contractului de vânzare cumpărare și efectuarea plății (acest tip de risc va fi exeemplificat în unul din subcapitolele următoare, – Asigurarea exportului pe credit la EXIMBANK).

– riscul creșterii costurilor de producție ale produsului, care fac obiectul exportului, ca urmare a fenomenului inflaționist manifestat pe piața țării exportatorului. Contra acestui risc, prezentat mai ales în cazul produselor cu un ciclu lung de desfășurare, se încheie o asigurare, împotriva riscurilor economice.

– riscul fluctuării ratei dobânzii – care afectează mai ales contractele de credit cu dobândă fixă acordate de furnizor/bancă cumpărătorilor externi. În cazul în care dobânda pieții din țara furnizorului, a băncii, va depăși dobânda fixată prin contract, acest lucru va fi în deyavantajul exportatorului.

2. Luând în considerare momentul când survin în raport cu data încheierii contractului de export, riscurile acoperite prin asigurarea creditelor de export se referă la:

– perioada premergătoare semnării contractulu;

– peroada ulterioară semnării contractului de export.

În cadrul primei categorii de riscuri, un loc însemnat îl ocupă asigurarea de prospectare a pieței externe, unde furnizorul (asigurătorul) dorește să-și extindă afacerile. Aceasta se încheie pentru protejarea asiguratului împotriva pierderilor pe care le va suferi în cazul în care cercetările sale în legătură cu oportunitățile de afaceri oferite de piață externă arată că extinderea pe această piață este ineficientă. Cheltuielile făcute cu aceste prospectări neâncununate de succes vor fi suportate de către asigurător.

Un factor important, ce trebuie luat în considerare în perioada premergătoare încheierii contractului de export, pentru a obține o poziție competitivă cât mai bună, unii agenți economici prezintă oferte ferme valabile o anumită perioadă de timp.

Modificarea condițiilor economice (referitoare la preț, dobândă, curs valutar, modalități de funcționare) în perioada de valabilitate a ofertei ferme, față de cele avute în vedere la întocmirea acesteia, poate genera pentru exportator, în cazul încheierii unor contracte comerciale, o serie de pagube ce nu pot fi recuperate de la importatori.

De aceea, în faza premergătoare semnării contractului de export, ofertantul trebuie să incheie o cauțiune în favoarea cumpărătorului, prin care să se oblige că va încheia contractul de export în condițiile prevăzute în ofertă. Acestea sunt asigurări împotriva riscurilor pe care le presupune, remiterea, de către exportator, a unei oferte ferme, cu perioadă indelungată de valabilitate.

În faza ulterioară încheierii contractului de export pot interveni o serie de riscuri specifice și anume:

– riscuri specifice intervalului dintre momentul încheierii contractului bcomercial și cel al livrării bunurilor (riscuri de fabricție).

– Riscuri specifice intervalului dintre momentul livrării bunurilor și cel al încasării contravalorii acestora.

Prima categorie poartă denumirea de riscuri de fabricație.În perioada de producere efectivă, a bunurilor care fac obiectul contractului de export, pentru exportator subzistă riscul întreruperii contractului din diferite motive.În măsura în care bunurile produse au caracter de unicat, întreruperea contractului poate genera pierderi importante.

Există, de asemenea, situații în care procesul de fabricație se poate întinde pe perioade lungi de timp.În condițiile unei inflații ridicate, creșterea costurilor de fabricație ar putea duce la pierderi pentru exportator.

Riscul majorării prețurilor interne poate fi acoperit printr-o garanție a riscurilor economice.

După livararea produselor pot apărea o serie de alte riscuri prezentate anterior: riscul de neplată la termen a contractului mărfii, care afectează după caz, exportul sau banca.

4.2.2. Tipuri de credite în cadrul exportului pe credit

În cadrul exportului pe credit pot interveni mai multe tipuri de credite:

1.Creditul – furnizor este un tip de credit comercial pe care furnizorul îl acordă cumpărătorului extern, acceptând să încaseze banii care i se cuvin de la acesta, după o anumită perioadă de timp. Consimțind la o asemenea modalitate de plată, furnizorul preia, pe de o parte, riscurile exportului pe credit, iar, pe de altă parte, preia efectele de trezorerie ale operației cu plata la termen.

Creditul furnizor se acordă de obicei, pe perioade scurte de timp. În cazul acestui tip de credit, părțile contractante – furnizorul și cumpărătorul – întocmesc un singur contract, cel comercial, în care sunt incluse toate informațiile relevante: calitate, preț unitar, valoare, termene și modalități de plată etc. Pentru protejarea împotriva riscurilor implicate de creditul export, furnizorul încheie un contract de asigurare contra acestor riscuri specifice. Cea mai generală este polița pe cifra de afceri pe credite, prin care se au în vedere toți cumpărătorii străini ce fac afaceri cu un furnizor.

2. Creditul – cumpărător. În cazul în care valoarea contractului de export este mare și perioada de creditare lungă, furnizorul nu este capabil să susțină din resurse proprii acest efort financiar. În asemenea cazuri, furnizorul va recomanda cupărătorului să recurgă la obținerea unui credit.

Pentru aceasta, cumpărătorul se va adresa unei bănci de pe piața furnizorului obținând un împrumut, numit credit – cumpărător.

În cazul creditului cumpărător, exportul realizat presupune existența a două documente: contractul comercial încheiat îtntre furnizor și cupmărătorul extern și, respectvi, contractul de împrumut încheiat îintre cumpărător și banca creditoare. Pentru acoperirea riscurilor exportului, banca finanțatoare încheie un contract de asigurare a creditelor de export.

Exportul se poate realiza, așadar, fie prin mijlocirea creditului comercial – acordat de furnizor cumpărătorului străin – fie a creditului financiar – acordat de o bancă din țara furizorului, cumpărătorului extern.

3. creditele – ajutoare din resurse publice. Alături de fondurile de credit descrise, mai există sistemul de creditare acordat de state, cu caracter de ajutor, prin guvernele acestora sau prin instituții publice specializate. Acest tip de credit este, în general, mai avantajos, din punct de vedere al nivelului de dobândă, al termenelor de rambursare, al perioadelor de grație etc.

Creditele ajutoare urmăresc favorizarea dezvoltării economice a țării beneficiare și, în general, nu sunt garantate de către asigurători, rămânând in sarcina statului.

4.2.3. Uniunea de la Berna

În anul 1934, pe baza codului civil elvețian, a fost constiuită Asociația Internațională a Asigurătorilor de Credite și Investiții, cunoscută sub denumirea de Uniunea de la Berna, având ca scop accelerarea schimbului liber de informații privind riscul de țară și stabilirea unor principii și reguli sănătoase și a disciplinei în comerțul internațional și în domeniul asigurării creditelor de export și al investițiilor străine.

Uniunea de la Berna are 43 de membri din 34 de țări.În anul înființării, funcționau numai patru organizații de asigurare a creditelor – Franța, Spania, Italia și Marea Britanie – fiind acoperite numai riscurile comerciale legate de capacitatea de plată a importatorului.În anul 1974 organizația și-a revizuit statutul și rolul său în asigurările financiare și și-a mutat secretariatul la Londra.

Hotărârile adoptate nu sunt obligatorii, având caracterul unor recomandări adresate membrilor. Întâlnirile sale sunt bianuale.Uniunea de la Berna are legături de colaborare profesională cu instituții financiare internaționale.

În cadrul Uniunii de la Berna s-au instituit anumite reglementări cu privire la contractele externe pe termen mediu și lung:

– 15% din valoarea contractului trebuie plătită în avans, până în momentul livrării (de obicei 5% la intrarea în vigoare a contractului și restul de 10% la livrare) astfel încât vânzarea pe credit nu poate depăși 85% ;

– partea de 85% reprezentând vânzarea pe credit, să fie rambursabilă in tranșe egale semianuale începând, în cel mai târziu caz, la 6 luni de la livrare.

– Perioada de credit să fie corelată cu natura bunurilor (de exemplu, pentru bunurile de capital, perioada maximă este în general de 5 ani, dar pentru proiecte de dimensiuni mari, poate fi acceptată și o perioadă de credit de până la 10 ani).

– Perioada de credit să fie corelată cu valoarea tranzacției (de exemplu, valoarea unui credit de până la 3 ani să fie minimum 75000 USD, a unui credit până la 4 ani, de minimum 150000 USD, a unui credit până la 5 ani, de minimum 300000 USD).

Costurile locale nu pot depăși nivelul avansului.

Condițiile de admitere ca membru cu drepturi depline al Uniunii sunt foarte stricte și se referă, în principal, la experiență și volum de activitate, minim 2 ani de activitate în acest domeniu, venit anual din prime de asigurare de minim 5 milioane franci elvețieni, cifra de afaceri anuală de 500 milioane franci elvețieni.

Pentru organizațiile interesate în aderarea la Uniunea de la Berna, există și statutul de observatori. Este și cazul Băncii de Export – Import a României – EXIMBANK.

4.2.4. Asigurarea exporturilor pe credit la EXIMBANK.

În țara noastră, instituția autorizată în asigurarea creditelor de export este Banca de Export Import a României – EXIMBANK. Astfel, în România, prin Ordonanța Guvernului nr. 14/1995 s-a creat cadrul juridic necesar stimulării și promovării exporturilor complexe, care alături de instrumente specifice, cuprinde asigurarea impotriva riscurilor comerciale și politice pe termen mediu și lung.

EXIMBANK a fost creată ca bancă de stat pentru sprijinirea politicilor economice ale statului privind dezvoltarea comerțului exterior,.

Aceasta este autorizată să:

– asigure creditele acordate exportatorilor și importatorilor pentru operațiunile de comerț exterior.

– Asigure creditele acordate unor persoane fizice și juridice străine, de către bănci și instituții financiare din România.

– Asigure creditele acordate de băncile și societățile financiare străine pentru finanțarea operațiilor agenților economici din România.

– Asigure investițiile înstrăinate efectuate de către societăți comerciale și bănci cu sediul în România.

– Asigure investițiile efectuate în România de către societăți comerciale și bănci străine.

EXIMBANK își desfașoară activitatea atât în numele și pe contul statului, în calitate de agent al acestuia, cât și în nume și pe cont propriu și/sau în colaborare cu alte societăți comerciale, sai instituții financiar bancare, în condițiile economiei de piață.

Contractele de asigurare încheiate de EXIMBANK se clasifică în funcție de mai multe criterii: astfel:

După dimensiunea protecției pe care o oferă asiguratului, există:

– polița specifică care se încheie pentru un cumpărător, pentru o singură tranzacție;

– polița revolving – se încheie în cazul în care se acordă mai multe credite (cu caracter de regularitate), de același nivel, către același client.

– Polița globală – se îcheie pentru toate creditele acordate de un asigurat cump]rătorilor săi din diverse țări.

După riscurile pe care le acoperă, în funcție de țara importatorului, există:

– asigurări pentru credite acordate unor cumpărători din țările membre O.C.D.E. – caz în care se acoperă riscurile de insolvabilitate și de întârziere la plată din partea clienților externi.

– asigurări pentru credite acordate cumpărătorilor din state care nu sunt membre O.C.D.E. – caz în care se acoperă riscurile de neplată și de întârziere la plată, determinate de cauze comerciale (nesolvabilitatea debitorului și imposibilitatea cumpărătorului de a plăti bunurile acceptate) și politice (riscuri privind cumpărătorii publici, război și alte evenimente similare, retragerea licenței de export etc.).

După perioada de timp în care este valabilă asigurarea:

– asigurarea pentru prelivrare (pentru fabricatie) – respectiv pentru perioada dintre momentul semnării contractului de export și cel al transferului de proprietate; acoperă riscul întreruperii contractului din motive neimputabile exportatorului, rezilierea contractului de către cumpărătorul străin.

– Asigurarea pentru postlivarare – pentru perioada dintre momentul transferului dreptului de proprietate, (al livrării) și cel al rambursării creditului, se acoperă riscul exportatorului de a nu-și încasa creanța de la cumpărătorul extern (riscul de credit).

Suma asigurată prin contractul de asigurare a creditelor de export încheiate de EXIMBANK este reprezentată de un anume procent din valoarea creditului de export: procent asigurat.

De obicei, procentul este de 75 – 85%, în funcție de natura bunurilor care fac obiectul exportului.

Diferența se constituie în franșiza ce revine asiguratului și ea nu poate fi asigurată la alte societăți de asigurare.

Prima de asigurare se stabilește în funcție de o serie de criterii precum: țara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului, condi8iile de plată, procentul asigurat.

În cazul producerii riscului asigurat, plata despgubirii se face numai în condițiile în care asiguratul și-a respectat toate obligațiile față de asigurător, asumate prin contractul de asigurare și nu mai există nici o dispută între el și debitor cu privire la dauna produsă.

Pe lângă condițiile impuse de asigurătorul român, un contract de asigurare a creditelorexterne trebuie să se conformeze și cerințelor codurilor Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică și recomandărilor Asociației Internaționale a Asigurărilor de credite și investiții de la Berna.

În continuare, vom urmări câteva exemple practice privind modul de funcționare al asigurării creditelor de export.

Exemplu nr. 1: Un export de mașini realizat pe credit furnizor de un exportator român în Cipru a fost garantat de către parteneul cipriot printr-o ipotecă asupra unui teren al importatorului, situat pe malul mării.Contractul de import exoprot a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, iar valoarea contractului a fost stabilită la suma de 2 000 000 USD.Tot prin contract, s-a convenit, de asemenea, că rambursarea creditului să fie efectuată în zece rate semestriale egale, în valoare de 200 000 USD fiecare.

Exportatorul român solicită o asigurare a crediutlui furnizor, obținând acoperirea din partea EXIMBANK, în următoarele condiții:

Perioada asigurată este de 5 ani;

Prima de asigurare este plătită integral de asigurat, înainte de intrarea în vigoare a contractului;

Valoarea sumei asigurate este de 2 000 000 USD;

Franșiza este de 15% din valoarea daunei.

În al patrulea an, partea cipriotă anunță că se află în incapacitate de plată și, în consecință, nu mai poate plăti ultimele trei rate de credit, în valoare totală de 600 000 USD.

Exportatorul român apelează la contractul de asigurare încheiat și inștiințează asigurătorul despre producerea riscului asigurat.În urma finalizării procedurii de constatare și evaluare a daunei, asigurătorul acceptă plata despăgubirii.

Din valoarea totală a daunei de 600 000 USD, asigurătorul plătește o despăgubire de 510 000 USD, iar diferența de 90 000 USD este suportată de asigurat, reprezentând franșiza de 15% stabilită prin contract. Contractul de asigurare prevede, de asemenea, că în limita despăgubirii plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului. Astfel, drepturile ce decurg din contractul de ipotecă revin asigurătorului. Dacă la momentul instituirii ipotecii valoarea terenului era de 2,2 milioane de dolari, în intervalul de timp de 4 ani, dintre semnarea contractului și producerea riscului asigurat, importatorul a construit în zona respectivă un complex turistic care a dus la creșterea valorii terenului la aproximativ 6 000 000 USD.

Asigurătorul a trecut la executarea ipotecii, această garanție fiind valorificată pentru o sumă de 4,8 milioane USD.

Din rezultatul valorificării garanției, asigurătorul a reținut suma plătită cu titlu de despăgubire, adic 510 000 USD, exportatorul român a recuperat cei 90 000 USD reprezentând franșiza la polița de asigurare, iar diferența de 4,2 milioane USD a revenit asiguratului, care a inregistrat, astfel, o pierdere de 1,2 milioane rezultată din imposibilitatea valorificării garanției la voaloarea reală a acesteia.

Exemplul nr. 2: Un exportator german solicită încheierea unui contract de asigurare a riscului valutar pentru 4 creanțe semestriale în valoare de 5 000 USD, fiecare la un curs garantat de 1 USD = 1,70 DEM

Contractul de asigurare prevede, de asemenea o franșiză deductibilă de 5%. La data scadentă a primului decont semestrial, prima rată de 5 000 USD încasată de asigurat de la debitorul său a fost vândută la cursul de 1,65 DEM pentru ! USD. Pierderea înregistrată de exportator ca urmare a modificării cursului de schimb este de 250 DEM.

Această pierdere nu va fi însă acoperită de asigurător, deoarece este inferioară franșizei de 425 DEM, stabilită prin contract. La scadența celei de a doua rate semestriale, cursul de schimb a fost stabilit la valoarea de 1 USD = 1,45 DEM.

Suma încasată de asigurat în DEM a fost de 7 250. În ziua plății celei de a treia rate la credit, în valoare de 5 000 USD, de către debitor, cursul de schimb a fost stabilit la 1 USD = 1,70 DEM.

Suma încasată de asigurat a fost de 8 500 DEM, egală practic cu valoarea stabilită la momentul încheierii contractului de asigurare.La data scadentă a ultimei rate de credit, cursul de schimb a fost stabilit la valoarea de 1 USD = 1,80 DEM.

Suma încasată de exportator prin vânzarea celor 5 000 USD a fost de 9 000 DEM.

Asiguratul a realizat, astfel, un câștig suplimentar de 500 DEM, rezultat din diferența favorabilă de curs.

Schematic, evoluția contractului de asigurare poate fi prezentată ca în tabelul următor:

Etape de rezolvare a problemei:

Întrucât pierderea totală se incadrează in limita franșizei stabilite prin contractul de asigurare, aceasta va fi suportată de asigurat.

Exemplul nr. 3: În anul 1995, un exportator român a efectuat un export de utilaj petrolier într-o țară din Orientul Mijlociu.Valoarea exportului a fost stabilită la 200 milioane USD. Prin contractul încheiat s-a stabilit ca plata să fie făcută în 5 tranșe semestriale, în valoare de 40 milioane USD fiecare.Ca urmare a instabilității politice din zonă, exportatorul român a solicitat EXIMBANK o poliță de asigurare a contractului comercial împotriva riscurilor politice. Exportatorul a obținut acoperirea solicitată pentru o perioadă egală cu perioada de creditare, respectiv 30 de luni, și un grad de acoperire a pierderii de 90%.

La puțin timp după rambursarea primei tranșe de 40 milioane USD, in țara importatorului are loc o lovituă de stat, urmată de o schimbare de guvern. Una dintre primele măsuri adoptate de noul regim a fost aceea de a interzice orice transfer de valută în străinătate. Importatorul de utilaj petrolier a intrat, astfel, în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale. Ca urmare a producerii riscului asigurat, exportatorul solicită asigurătorului său plata daunelor rezultate. În baza clauzelor contractului de asigurare, a riscurilor politice, din valoarea totală a daunei de 160 milioane USD, EXIMBANK plătește asiguratului suma de 144 milioane, diferența constituind franiza, respectiv paretea de daună ce cade în sarcina exportatorului. Asigurătorul va încerca să recupereze de la importator daunele plătite, odată cu schimbarea mediului politic din țara acestuia.

Exemplul nr. 4: Un exportator belgian încheie un contract de asigurare pentru a-si proteja trei creanțe semestriale în valoare de câte 3 000 USD fiecare, la un curs garantat de 1 USD = 50 FB. Franșiza stabilit prin contract este de 3%.

La scadența primei creanțe semestriale, cursul de schimb a fost stabilit la valoarea de 1 USD = 49,50 FB. Pierderea înregistrată de exportator, ca urmare a modificării cursului de schimb, a fost de 1 500 FB. În condițiile unei franșize de 3%, respectiv 4 500 FB, pierderea a fost suportată în întregime de asigurat.

La data scadentă a celui de al doilea decont semestrial, suma încasată de exportator din vânzarea valutei, la un curs de schimb de 1 USD = 46,50 FB, este de 139 500 FB.

Pierderea înregistrată de asigurat a fost de 10 500 FB.

La scadența ultimului decont semestrial, cursul de schimb a fost de 1 USD = 46 FB. În aceste condiții, asiguratul a încasat din vânzarea celor 3 000 USD suma de 138 000 FB, înregistrând o pierdere din diferențe de curs valutar de 12 000 FB.

Întrucât pierderea totală este mai mare decât franșiza stabilită prin contract, asigurătorul va suporta diferența dintre cele 2 valori, rezultată ca urmare a modificărilor cursului de schimb.

Derularea contractului poate fi prezentată ca în tabelul următor:

Etape de rezolvare a problemei

CAPITOLUL V

LEGISLAȚIA PRIVIND ASIGURǍRILE

5.1. REGLEMENTĂRI NAȚIONALE

Până la sfârșitul anului 1989, România dispunea de o singură societate de asigurări de stat. Economia de piață a impus însă necesitatea creării unor sructuri noi, precum și calificarea de noi cadre, activitatea de asigurare și reasigurare desfășurându-se în prezent prin societăți de asigurare, de asigurare – reasigurare și societăți de reasigurare cu capital de stat, privat sau mixt.

La sfârșitul anului 1998, erau înregistrate 64 de societăți de asigurarare, dar, dintre acestea numai 51 de societăți și-au desfașurat activitatea, cele 13 neîncasând prime în cursul anului 1998.Din totalul de 64 de societăți de asigurare numai 5 sunt constituite sub forma societăților cu răspundere limitată, celelalte fiind societăți pe acțiuni, toate desfășurându-și activitatea potrivit Legii nr. 47/1991.

Activitatea de asigurare se desfașoară și prin societăți de intermediere, care negociază și incheie contracte de asigurare și reasigurare pentru societătile menționate mai înainte, ori pentru societați care prestează alte servicii privind încheierea și executarea unor astfel de contracte. (Articolul 1 din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor).

Până la data de 10.04.2000, cadrul legislativ în domeniul asigurărilor era reprezentat, in principal, de Legea nr. 47 din 1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor, Legea nr. 136 din 1995 privind asigurările si reasigurările din România, Hotărârea de Guvern nr. 574/1991, privind atribuțiile Oficiului de supraveghere a activității de asigurare si reasigurare, precum si de alte hotărâri de guvern si norme prudențiale, emise de Ministerul Finanțelor.Din data de 10.04.2000, a intrat în vigoare Legea nr. 32 privind societățile de asigurare si supravegherea asigurărilor. La data intrării in vigoare a noii legi a asigurărilor se abrogă Legea nr. 47/1991 privind constiuirea, organizarea și funcționarea societaților comerciale din domeniul asigurărilor, precum si H.G. nr. 574/1991 privind atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare si Reasigurare.

Prin adoptarea acestei legi se urmărește armonizarea legislației românesti cu cea comunitară, precum si crearea unui cadru pentru supravegherea solvabilitații asigurătorilor și stabilirea unor standarde recunoscute pe plan internațional.Acest proiect de lege a fost elaborat de catre Oficiul de Supraveghere a Activitații de Asigurare și Reasigurare, cu sprijinul Fondului Britanic de Know – How și reglementează:

Organizarea și funcționarea societăților comerciale de asigurare, de asigurare – reasigurare și de reasigurare, a societăților mutuale, precum și a intermediarilor în asigurări

Organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care va prelua atribuțiile Oficiului de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare;

Supravegherea asigurătorilor si reasigurătorilor care desfașoară activitatea în sau din România;

Supravegherea activității intermediarilor în asigurări și reasigurări, precum și a altor activități în legatură cu acestea.

In textul noii legi sunt cuprinse doar prevederi cu caracter general, urmând ca în termen de trei luni de la adoptarea legii, să se elaboreze norme și regulamente de aplicare a legii.

Pentru supravegherea respectării dispozițiilor legii se înființează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă având urmatoarele atribuții:

Elaborarea sau avizarea proiectelor de acte normative, care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestui domeniu, precum și avizarea actelor administrative individuale, dacă au legatura cu activitatea de asigurări;

Supravegherea situației financiare a asigurătorilor,în vederea protejării intereselor asiguraților sau potențialilor asigurați, în care scop poate dispune efectuarea de controale asupra activității asigurătorilor sau brokerislor de asigurare;

Luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

Participarea ca membru, la asociațiile internaționale ale autorităților de supraveghere in asigurări și reprezentarea României la conferințe și la întâlniri internaționale referitoare la supravegherea in asigurări;

Aprobarea acționarilor semnificativi și a persoanelor semnificative, ale asigurătorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;

Aprobarea divizării sau fuzionării unui asigurător înregistrat în România;

Aprobarea transferului de portofoliu;

Îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege;

Poate solicita prezentarea de alte informații și de documente referitoare la activitatea de asigurare, atât de la asigurători, cât și de la orice altă persoană care are legatură cu actvitatea acestora;

Participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și regulamentelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este obligată să prezinte Parlamentului, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exercițiu financiar, un raport asupra pieței asigurărilor din România, precum și o informare privind activitățile desfășurate, urmând să editeze și să publice un raport informativ anual, asupra pieței de asigurări, instituțiilor si organismelor acesteia.

Potrivit noii legi, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii prin care:

Aprobă norme de aplicare a prevederilor prezentei legi;

Impune interdicții, acordă, suspendă sau retrage autorizații;

Modifică sau revocă condiții, cerințe sau termeni impuși de aceasta prin actele sale;

Aprobă divizarea sau fuzionarea asigurătorilor;

Aprobă transferul de portofoliu de asigurări;

Aprobă persoanele care vor examina activitatea de asigurări de viată;

Aprobă componența și avizează statutul Corpului Experților în Asigurări, care functionează pe langă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

Stabilește salarizarea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigur}rilor și a personalului său;

Dispune efectuarea de acțiuni de analiză, îndrumare și control ale operatorilor din domeniu;

Dă dispoziții privind prezentarea de documente, situatii, informații si audieri;

Constată si aplică sancțiuni operatorilor din domeniu, pentru încălcarea prevederilor prezentei legi și a normelor sale de aplicare.

Legea nr. 32/2000 cuprinde și o secțiune care se referă la obligațiile asigurătorilor autorizați, pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, pentru o gestionare prudentă a activității lor, astfel încât să poată fi monitorizați, în mod adecvat, de către autoritatea de supraveghere.

Astfel, fiecare asigurător trebuie:

Să mențină un anumit capital social si o marjă de solvabilitate;

Să-și conducă activitatea pe baze prudențiale și componente;

Să prezinte periodic rapoarte asupra activității desfășurate;

Să gestioneze separat fondul de asigurări de viață;

Să constituie și să mentină rezerve tehnice etc.;

Pentru ca un asigurător să poată fi inmatriculat la Registrul Comerțului, trebuie să dețină autorizația de constituire emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Cererile pentru autorizarea constituirii și pentru autorizarea de funcționare vor fi adresate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care va verifica dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

Societatea va dispune de marja de solvabilitate legală, fapt ce rezultă din studiul de fezabilitate;

Capitalul social vărsat sau fondul de rezervă liberă vărsat este în conformitate cu prevederile legale;

Societatea prezintă un program de reasigurare corespunzător, sau dovedește că nu este necesar să se apeleze la un astfel de plan de reasigurare;

Societatea prezintă calcule actuariale pentru activitatea de asigurări de viată;

Numele societății nu induce în eroare publicul;

Societatea va desfășura numai activități în legatură cu activitatea de asigurare;

În cazul unui asigurător străin, dacă face dovada că,în țara în care este inregistrat, s-a constituit legal si desfasoara o activitate de asigurare, similara cu cea pentru care solicita autorizarea in Romania, de cel putin 5 ani.

Avand in vedere dispozitiile prevazute in noua lege, precum si dispozitiile legii abrogate privind societatile de asogurare, se observa unele modificari importante in ceea ce priveste procedura de autorizare a societatilor din domeniul asigurarii.Astfel, cerintele care trebuie indeplinite pentru obtinerea autorizatiei, conform prevederilor noii legi, sunt mai numeroase si mai dificil de indeplinit, pe cand Legea 47/1991, in afara conditiilor prevazute in Legea nr. 31/1990 modificata, singurele conditii ce trebuiau indeplinite erau:

Prezentarea unui memoriu de fundamentare la O.S.A.A.R., care sa cuprinda o prezentare a obiectului de activitate si a bazelor financiare ale acesteia;

Prezentarea proiectului de contract de societate si statut si a declaratiei cu privire la capitalul social subscris si varsat si la structura acestuia.

In urma analizarii documentatiei depuse, Oficiul de Supraveghere a Activitatii de Asigurare si Reasigurare emitea sau nu un aviz favorabil.Impotriva avizului nefavorabil, care era in mod obligatoriu motivat, se putea face contestatie la ministrul economiei si finantelor, iar decizia acestuia putea fi atacata la Tribunalul Bucuresti.

Precizam ca, spre deosebire de Legea 47/1991, care nu prevedea un termen de eliberare a autorizatiei de functionare de catre O.S.A.A.R., in noua lege se dispune:”Comisia de Supraveghere a Asiguararilor, in termen de cel mult 4 luni de la inregistrarea cererii de autorizare, va decide asupra autorizarii de constituire sau solicitantul poate face plangere la Curtea de Apel, in termen de 30 zile de la comunicarea deciziei.

O alta modificare importanta adusa Legii nr.47/1991 este aceea ca, ulterior eliberarii autorizatiei de constituire a societatii, este necesara o noua autorizatie de functionare a societatii, pentru ca societatea sa-si poata exercita efectiv activitatea.In urma eliberarii autorizatiei de constituire a societatii, aceasta trebuie inregistrata la Registrul Comertului, potrivit Legii societatilor comerciale si a Legii privind Registrul Comertului.

In termen de 6 luni de la data eliberarii autorizatiei de constituire, solicitantul da depune la Comisia de Supraveghere documentele care atesta inmatricularea legala a societatii, urmand ca., dupa 60 de zile de la data primirii documentelor, Comisia sa decida asupra eliberarii autorizatiei de functionare.Daca studiul de fezabilitate initial a fost modificat, Comisia va proceda la anlizarea acestuia inca o data, putand ca, in urma verificarilor efectuate, sa revoce autorizatia de constituire.Daca toate conditiile sunt indeplinite, autorizatia de functionare fiind eliberata asiguratorului, acesta isi va putea incepe activitatea.

Pentru eliberarea autorizatiei de constituire si de functionare a societatii, solicitantul trebuie sa achite anumite taxe la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor; taxa de autorizare nu se restituie in cazul respingerii cererii de autorizare.In urma eliberarii autorizatiilor de catre Comisie, asiguratorul isi incepe efectiv activitatea , fiind obligat sa respecte anumite norme prudentiale specifice si sa prevada:

Organizarea si desfasurarea activitatii cu prudenta si profesionalism, in concordanta cu natura si marimea activitatii prestate;

Incadrarea unui numar suficient de persoane care indeplinesc conditiile de pregatire si competenta profesionala.

In ceea ce priveste asigurarile facultative, asiguratorul trebuie sa elaboreze:

Propriile conditii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

Propriile clauze de asigurare care pot modifica conditiile de asigurare, in functie de optiunea proprie sau cea a asiguratului;

Propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;

Propriile reglementari si instructiuni de constatare si lichidare a daunelor, in stricta concordanta cu prevederile din conditiile si clauzele de asigurare;

Reglementari interne privind constituirea si mentinerea rezervelor tehnice, in functie de propriul sistem de evidenta operativa, cu respectarea normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Asiguratorul are obligatia sa conduca evidenta contabila si operativa care sa permita:

Intocmirea rapoartelor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

Analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurari, in scopul de a stabili daca activitatea sa, in ansamblu, este rentabila.

De asemenea, asiguratorul trebuie sa supravegheze activitatea unitatilor din subordine si a agentilor sai, astfel incat sa nu fie periclitata activitatea de asigurare desfasurata de asigurator.

Societatea de asigurare este obligata sa isi organizeze procedurile de control intern, in asa fel incat sa indeplineasca prevederile legale.

In Art. 21 din noua lege se dispune ca:”Asiguratorul care exercita o activitate de asigurari generale are obligatia sa constituie si sa mentina urmatoarele rezerve tehnice:

Rezerva de primire: se calculeaza lunar, prin insumarea cotelor parti din primele nete subscrise, aferenye perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel incat diferenta dintre volumul primelor nete subscrise si aceasta rezerva sa reflecte primele nete alocate partii din riscurile expirate la data calcularii.

Rezerva de daune: se creeaza si se calculeaza lunar, in baza estimarilor pentru avizarile de dauna primite de asigurator, astfel incat fondul creat sa fie suficient pentru acoperirea platii acestor daune.

Rezerva de daune neavizate:se creeaza si se ajusteaza cel putin la incheierea exercitiului financiar, daca reglementarile interne ale asiguratorului nu prevad altfel, in baza estimarilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele intamplate, dar neavizate.

Rezerva de catastrofa: se creeaza prin aplicarea lunara a unui procent de minim 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acopera riscuri catastrofale, pana cand fondul de rezerva atinge cel putin nivelul retinerii proprii sau 10% din acumularea raspunderilor asumate prin contractele ce acopera riscuri catastrofale; aceasta rezerva este destinata acoperirii despagubirilor aferente daunelor de natura catastrofala.

Rezerva pentru riscuri neexpirate: se calculeaza pe baza estimarii daunelor ce vor aparea dupa inchiderea exercitiului financiar, aferente contractelor de asigurare incheiate la acea data, in masura in care valoarea estimata a acestora depaseste suma dintre rezerva de primire si primele care urmeaza a se mai incasa la aceste contracte.

Rezerva de egalizare: se creeaza in anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor in anii in care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile.Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite si mentinute in conditiile legii, reprezinta obligatii ale asiguratorului si se deduc din veniturile acestuia pentru determinarea profitului.In cazul in care contractul de asigurare prevede incasarea primelor si plata despagubirilor in valuta, rezervele tehnice aferente se pot constitui si mentine in valuta.

Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme.

O alta problema care n-a fost abordata in Legea nr. 47/1991, dar care a fost luata in discutie la elaborarea Legii nr. 32/2000, este aceea a actiunilor emise de catre societatea de asigurari. Astfel, actiunile nu pot fi dacat nominative, orice forma de asociere prin care proprietatea actiunilor este ascunsa Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor fiind lovita de nulitate.Scopul acestei dispozitii este acela de a se asigura o mai mare transparenta in ceea ce priveste actionarii societatii.

Legea nr. 32/2000 cuprinde si prevederi referitoare la activitatea de asigurari de viata, aceste dispozitii completandu-se cu dispozitiile Legii nr. 136/1995.Asiguratorul care exercita o activitate de asigurari de viata este obligat:

Sa inregistreze toate veniturile si cheltuielile aferente asigurarilor de viata intr-un cont separat, care sa constituie si sa apartina unui fond de asigurare distinct (fondul asigurarilor de viata);

Sa asigure conducerea contabilitatii fondului asigurarilor de viata pentru identificarea operativa a activelor si a obligatiilor aferente acestuia.

Asiguratorul care desfasoara o activitate de asigurare de viata trebuie sa calculeze obligatiile aferente fondului asigurarilor de viata si ale rezervelor matematice necesare, examinand daca exista o concordanta intre fondurile asigurarilor de viata si activele aferente.In urma efectuarii acestor analize, asiguratorul trebuie sa redacteze un raport asupra asigurarilor de viata, o copie a acestui raport urmand a fi depus la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care va analiza situatia financiara a fondului.

In capitolul VII din noua lege este reglementata activitatea pe care o desfasoara “intermediarii in asigurari”, adica agentii de asigurare si brokerii de asigurare.

Societatile de asigurare sunt obligate sa exercite activitati de asigurare doar prin brokeri autorizati de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

In ceea ce priveste persoanele fizice, acestea isi pot desfasura activitatea ca agenti de asigurare chiar daca detin o autorizatie valabila, scrisa, din partea unui asigurator, numita “contract de agent”.

In baza aecestei autorizatii, agentii de asigurare pot actiona in numele societatii de asigurare.Agentii de asigurare – persoane fizice – au dreptul sa se inregistreze la Camera de Munca, in raza careia domiciliaza, pentru a li se calcula vechimea in munca si pentru a achita taxele necesare in vederea constituirii fondurilor de pensii si de asigurari sociale.

In cazul in care un asigurat incheie un contract de asigurare printr-un agent, atunci societatea de asigurare in numele careia a actionat agentul, este raspunzatoare fata de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare.Legea prevede interdictia, in sarcina agentului de asigurare, de a intermedia aceeasi clasa de asigurari pentru mai multi asiguratori.

Referitor la brokerii de asigurare, acestia au dreptul sa-si desfasoare activitatea in baza autorizatiei de functionare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care va fi eliberata numai in cazul in care au fost indeplinite urmatoarele cerinte:

Sa fie o persoana juridica;

Sa aiba un capital social varsat in forma baneasca, a carui valoare nu poate sa fie mai mica decat 15 milioane lei; aceasta valoare va fi actualizata prin norme de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

Sa aiba in vigoare un contract de asigurare de raspundere civila profesionala, in concordanta cu cerintele prevazute in norme;

Sa aiba ca obiect de activitate brokerajul in asigurari si activitati conexe.

Ulterior eliberarii autorizatiei de functionare de catre catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, orice broker de asigurare trebuie:

Sa pastreze si sa puna la dispozitia Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, la cerere, registrele si inregistrarile contabile care sa evidentieze si sa explice operatiunile efectuate in timpul desfasurarii activitatii;de asemenea, este obligat sa furnizeze informatii privind contractele de asigurare incheiate, precum si informatii referitoare la intelegerile cu asiguratorii;

Sa se conformeze solicitarilor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, in ceea ce priveste raportarile, precum si activitatile pe care le desfasoara.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor este indreptatita sa refuze eliberarea autorizatiei de functionare, in cazul in care brokerul de asigurare se afla intr-una din urmatoarele situatii:

Actionarul semnificativ sau persoana semnificativa a solicitantului are cazier judiciar;

Societatea nu are cel putin un angajat cu carte de munca, care sa indeplineasca conditiile de pregatire si experienta prevazute in normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor;

Numele solicitantului induce in eroare publicul;

Solicitantul nu respecta cerintele privind capitalul social necesar, precum si cele referitoare la necesitatea existentei unui contract de asigurare de raspundere civila.

In cazul in care Comisia de Supraveghere observa, dupa eliberarea autorizatiei de functionare, ca brokerul de asigurare a ajuns in una din situatiile precizate mai inainte, aceasta poate retrage autorizatia acordata.

Aceeasi sanctiune opereaza si in cazul in care brokerul nu a achitat taxele pentru brokerii de asigurare prevazute de lege.

Astfel, conform Art. 36 din lege, brokerul de asigurare trebuie sa achite, la depunerea cererii de autorizare, al carei cuantum se va actualiza periodic, in functie de rata inflatiei, prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Pe durata valabilității autorizației, brokerii de asigurări sunt obligați să achite o taxă de funcționare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor de maximum 0,3% din comisioanele încasate în perioada pentru care sunt datorate.

Pentru nevirarea sau virarea cu întărziere a taxei de funcționare prevazută mai înainte, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va calcula majorări de întărziere, în conformitate cu reglementările în vigoare, referitoare la sumele nevirate la termen la bugetul de stat.

Partea finală a noii legi cuprinde prevederi cu privire la transferul de portofoliu, procedura de lichidare a unui asigurător, normele și regulamentele pot fi emise de autoritatea de supraveghere, sanctiuni și scutiri de impozite și taxe.Spre deosebire de Legea nr. 47/1991, în Legea nr. 32/2000 sunt prevăzute dispoziții referitoare la redresarea și reorganizarea asigurătorilor.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în cazul în care constată că asigurătorul, prin activitatea desfașurată, pune in pericol onoarea obligațiilor asumate față de asigurați, va solicita Consiliului de Administrație al asigurătoruluui să întocmeasca și să aplice un plan de redresare financiară, în care să se prevadă în principal:

Limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise pe o anumită perioadă, astfel încât acestea să nu depășească anumite valori;

Interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de asigurare de un anumit tip;

Interzicerea efectuării anumitor investiții;

Majorarea capitalului social vărsat sau a fondului de rezervă liberă vărsat;

Orice măsuri pe care le consideră necesare, în vederea redresării.

Dacă măsurile prevăzute în planul de redresare nu au dat rezultate, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate, în scopul prevenirii insolvabilității unui asigurător, să solicite Curții de Apel din București numirea unui administrator special. Toate atribuțiile legale ale persoanelor semnificative ale asigurătorului vor fi transferate administratorului special pe durata numirii sale.Pe aceeași durată se suspendă dreptul de vot în privința numirii și revocării administratorilor și dreptul la dividende al acționarilor, activitatea Consiuliului de Administrație a cenzorilor, precum și dreptul la remunerație al Consiliului de Administrație și al cenzorilor.

În ceea ce privește lichidarea unui asigurător, decizia aparține instanței judecătorești, decizie luată în baza legislației cu privire la faliment, sau în urma sesizării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în măsura în care această decizie protejează interesul asiguraților.

În cazul în care a inceput procedura de lichidare, asigurătorul poate dovedi că nu mai este în stare de insolvabilitate, răsturnând prezumția că, dacă există dovada că acesta a fost insolvabil în orice moment înainte de inceperea procedurii de lichidare, este în continuare insolvabil.

Există dispoziții speciale referitoare la lichidarea unui asigurător ce exercită activitatea de asigurări de viață.Astfel, instanța judecătorescă poate decide ca polițele de asigurări de viață să rămână în vigoare, păstrându-se activele aferente fondului asigurărilor de de viață.În acest scop, lichidatorul este obligat să prezinte instanței judecătorești un plan pentru continuarea polițelor de asigurări de viață, iar instanța, prin decizia dată, nu va permite efectuarea de noi contracte de asigurări. Planul trebuie să cuprindă dispoziții referitoare la continuarea polițelor de asigurări de viață, cu respectarea normelor prudențiale specifice, interesul asiguraților fiind primordial.Instanța poate aproba în aceste condiții planul propus de lichidator, chiar dacă in planul prezentat se prevede posibilitatea modificării polițelor de asigurări de viațăși a sumelor asigurate.Dacă se inițiază procedura de lichidare, în urma unei hotărâri judecătorești, asigurații vor beneficia de prioritate asupra activelor asigurătorului, având întâietate față de ceilalți creditori ai asigurătorului, dar numai dacă s-au achitat cheltuielile ce au fost necesare pentru lichidare.

În cazul unui asigurător care a exercitat o activitate de asigurări de viață, activele ce reprezintă fondul asigurărilor de viață vor fi folosite numai pentru achitarea obligațiilor față de asigurații care dețin polițe de asigurare de viață.

În ultimul capitol al Legii nr. 32/2000 sunt cuprinse dispoziții referitoare la impozite și taxe.

Astfel sunt scutite de impozite și taxe:

Primele de asigurare și reasigurare, precum și comisioanele aferente acestora;

Despăgubirile, sumele asigurate și orice alte drepturi ce se acordă asiguraților, beneficiarilor sau terțelor persoane păgubite, din asigurările de orice fel;

Transferurile de valori ale plasamentelor și transferurile de portofolii de asigurări intervenite între asiguratori, din patrimoniul societății cedente în patrimoniul celei cesionare;

Contribuțiile plătite de asigurători și brokerii de asigurare la uniuni profesionale de profil.

Precizăm că această unică scutire reprezintă o noutate, deoarece în Legea nr. 47/1991 nu se făceau referiri la contribuțiile ce se achită de către asigurători și brokerii de asigurare la uniunile profesionale din care fac parte. Având în vedere faptul că dispozițiile cuprinse în noua lege sunt mult diferite față de cele cuprinse în Legea nr. 47/1991, se prevede un termen de 12 luni pentru ca asigurătorii autorizați și brokerii de asigurări să se poată conforma noilor dispoziții.

În primul rând, aceștia trebuie să-și majoreze capitalul social, pentru a atinge limita minimă stabilită prin noua lege.De asemennea, societăților al căror capital social este divizat în acțiuni la purtător, acestea trebuie transformate în acțiuni nominative, procedură care poate dura o perioadă de timp mai lungă.Majorarea capitalului social pare a fi preocuparea primordială a companiilor de asigurări, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi.Pentru societățile care nu au această posibilitate, alternativele sunt fuziunea cu alte societăți sau lichidarea.

În analizei situației capitalizării societăților de asigurare, din punct de vedere al prevederilor noii legi, se constată că 50 dintre cele 73 de societăți înregistrate la sfârșitul anului 1999 la OSAAR au un capital social mai mic de 7 miliarde de lei, iar 24 dintre acestea au capital social sub un miliard de lei.Conform noii legi, limitele minime ale capitalului social sunt: de 7 miliarde lei pentru asigurările generale, exceptându-le pe cele obligatorii, de 14 miliarde pentru asigurările generale, inclusiv cele obligatorii și de 10 miliarde lei pentru asigurările de viață.

O companie care practică toate categoriile de asigurări va trebui să dețină un capital social de minimum 24 miliarde lei, care va fi actualizat periodic de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Piața asigurărilor va suferi modificări importante datorită prevederilor referitoare la capitalul social minim, dar, în final, de aceste modificări vor beneficia, în primul rând, asigurații, acesta fiind, de altfel, și obiectivul urmărit.

Este posibil ca din 73 de companii de asigurări să rămână doar 20 – 30, dar dacă acestea vor face față cerințelor pieței, atunci și misiunea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor va fi mai ușoară.Având în vedere faptul că unele dispozitii sunt neclare și că au rămas nereglementate anumite probleme specifice domeniului asigurărilor, este imperios necesară adoptarea normelor de punere în aplicare a acestei legi, atribuție ce revine în răspunderea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor .

Cu toate aceste deficiențe, apariția noii legi a asigurărilor, care reglementează condițiile de autorizare și de funcționare a societăților din domeniul asigurărilor, reprezintă o condiție absolut necesară pentru armonizarea legislației românești cu cea a statelor Uniunii Europene.

5.2. REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE

Deși asigurările internaționale se bazează pe anumite norme juridice și uzanțe uniforme, există deosebiri de reglementare între legislațiile statelor. Principiul „lex voluntatis” este norma conflictuală de bază în materie. Conform acestui principiu, condișiile de fond, mai puțin capacitatea părților și efectele obligaționale ale contractului comercial internațional, sunt supuse legii desemnate de către părțile contractante. Astfel, părțile au posibilitatea de a alege acea lege pe care ar considera-o cea mai potrivită. În principiu, nici o lege și nici un sistem juridic nu sunt excluse din raporturile de drept internațional privat.

În cultura franceză, un element fundamental este reprezentat de “codificare”; inițiată prin codul civil al lui Napoleon, care a reușit să pătrundă în întreaga Europă, codificarea dreptului francez, care se realizează azi sub egida unei Comisii superioare de codificare, comportă multiple coduri, în domeniile cele mai diverse.În codul civil este doar menționat contractul de asigurare, între contractele aleatorii, în Art. 1964.

În fapt, libertatea contractuală permitea asigurătorilor (celor care redactau polițele de asigurare) să impună asiguraților clauze draconice, care, în mod cert, le-ar fi alterat imaginea lor pe piață.

Ca urmare a acestui fapt, aparține lkegisslatorului obligația de a stabili un echilibru între părțile contractante. Opera legislatorului a progresat, datorită dublului impuls: în primul rând, datorită necesității existenței unei protecții a asiguraților, apoi, în al doilea rând, datorită formării “Pieței comune a asigurărilor”.

Se poate sintetiza această evoluție în trei mari etape: Legea din 13.07.1930, codificarea din iulie 1976, și, în cele din urmă, o serie de legi ulterioare, ce au fost integrate în Codul asigurărilor.

Legea privind contractul de asigurare din 13 iulie 1930

Legea privind contractul de asigurare se disociază de principiul libertății contractuale, care s-a dovedit mult prea prejudiciabil pentru asigurați;protejarea asiguraților și a terțilort a fost un principiu imperativ.

Codificarea asigurărilor: decretele din 16.07.1976

O lege 8.11.1995 permitea să se întrevadă deja o codificare a textelor privind asigurările, dar tocmai 20 de ani mai târziu, prin decretele publicate în iulie 1976, s-a realizat codificarea asigurărilor.

Impulsul care a dat naștere acestui ambițios proiect a constat în cele două directive comunitare din iulie 1973, relativ la libertatea de stabilire în materie de asigurări de daune, care au impus încorporarea dispozițiilor lor în dreptul intern.

Codificarea a fost efectuată prin două decrete distincte:

Decretul nr. 76-666 din 16.07.1976, care se referă la codificarea textelor legislative privind asigurările;

Decretul nr. 76-667 din 16.07.1976, care se referă la codificarea textelor reglementate privind asigurările.

Din anul 1976 până în prezent, multe legi au modificat articolele inișiale ale “Codului privind asigurările”.

Legislația ce guvernează contractele de asigurare în U.E.

În ceea ce privește practica asigurărilor în Uniunea Europeană, se observă o preocupare tot mai intensă orientată în direcția internaționalizării activității de asigurare-reasigurare, fapt ce se datorează creșterii numărului, dimensiunii și complexității riscurilor asigurate, incapacității pieței naționale de a oferi singure o protecție corespunzătoare împotriva riscurilor.La nivel european, această tendință este ilustrată de preocupările Uniunii Europene pentru crearea unei piețe unice a asigurărilor, acest lucru având o importanță majoră pentru toate statele membre. S-a inițiat astfel un proces de armonizare a legislațiilor naționale ale statelor membre, care va determina legislația aplicabilă tuturor contractelor de asigurare. Pentru a determina legislația căreia i se va supune contractul de asigurare trebuie mai întâi să definim noțiunea “statul membru în care exista riscul”, noțiune prin care se ințelege:

Statul membru în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca obiect bunuri imobile;

Statul membru în care s-a facut inmatricularea, când asigurarea are ca obiect vehicule de orice natură;

Statul membru în care contractantul, dacă avem de-a face cu un contract încheiat pe o perioadă mai mică sau egală cu patru luni, prin care s-au acoperit riscuri posibile în timpul unei călătorii sau al unei vacanțe, indiferent de ramura interesată.

Statul membru in care contractul asigurării are reședința obișnuită;atunci când contractantul asigurării are reședința obișnuită sau administrația centrală pe teritoriul statului membru unde este situat riscul, contractului de asigurare i se aplică legea acestui stat membru.

În cazul în care legea acestui stat permite, părțile contractante pot opta la încheierea contractului pentru legea altei țări.

Dacă reședința (administrția centrală) contractantului nu se află pe teritoriul statului membru unde este situat riscul, contractului de asigurare i se poate aplica fie legea statului membru pe teritoriul căruia se află riscul, fie legea statului membru în care contractantul asigurarii are reședința obișnuită sau administrația centrală.

Atunci când contractul asigurării exercită activități comerciale, industriale vsau profesii libere în diferite state membre, iar contractul acoperă două sau mai multe riscuri ce privesc aceste activități, optiunea pentru încheierea contractului de asigurare poate fi făcută în favoare legilor acelor state membre și ale țărilor în care contractantul asigurării își are reședința obișnuită sau administrația centrală.

În cazul în care avem de-a face cu un stat care cuprinde mai multe unități teritoriale, care au fiecare propriile reguli în materie de obligații contractuale, fiecare unitate este considerată ca o țară în vederea aplicării legii.

CAPITOLUL VI

STUDIU DE CAZ – S.C. GARANTA S.A. I

STUDIUL DE CAZ S.C. GARANTA S.A.

Societatea de asigurări Garanta S.A. are un capital social de peste 40,05 miliarde lei, având ca acționar majoritar THE ETHNIKI iar ca principal acționar român BANC POST S.A.

În ultimul an, mamagementul companiei s-a îndreptat către atingerea unor obiective calitative în cadrul activității desfășurate. Astfel, s-a urmărit schimbarea structurii portofoliului de asigurări, reducerea ratei daunei prin aplicarea unor criterii de subscriere mai riguroase, precum și creșterea calității produselor și serviciilor oferite – obiectiv realizat atât prin continua instruire a personalului, cât și prin promtitudinea rezolvării cazurilor de daune aparute.

Societatea Garanta are ca obiective prioritare extinderea rețelei teritoriale proprii și altor canale de distribuție, introducerea de noi produse de asigurare adaptate standardelor internaționale, concomitent cu dezvoltarea celor existente.

Oferta de asigurări

I Asigurări de viață

Asigurări de viață individuale

Asigurări de viață pe termen

Asigurarea de viață pe termen raportat la moneda USD

Asigurarea permanentă de viață Asigurarea permanentă de viață raportată la moneda USD

Asigurarea permanentă de viață cu limită de plată

Asigurarea mixtă de viață (simplă sau raportată la moneda USD)

Asigurări de viață de grup

Asigurarea de viață de grup

Asigurări de viață suplimentare

Asigurare suplimentară în caz de moarte accidentală

Asigurare suplimentară în caz de invaliditate permanentă și totală.

Asigurarea suplimentară în caz de invaliditate totală și temporară

Asigurarea suplimentară în caz de invaliditate parțială permanentă

Asigurarea suplimentară privind suspendarea plății primei de asigurare în caz de invaliditate.

Alocația zilnică de spitalizare

LIFE CARE – Asigurarea suplimentară pentru afecțiuni grave.

Asigurări generale

Asigurări de persoane

Asigurarea medicală de călătorie în străinătate

Asigurarea de accidente a angajaților

Asigurarea de accidente a șoferilor și persoanelor transportate în autovehicule

Asigurări de autovehicule

Asigurarea facultativă AUTO CASCO

Asigurări maritime și de transport

Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului – CARGO

Asigurarea CASCO maritim – inclusiv răspunderea pentru coliziuni

Asigurarea containerelor

Asigurări de incendiu și alte pagube la bunuri

Asigurarea facultativa a bunurilor

Asigurarea complexă a locuinței

Asigurarea lucrărilor de construcții – montaj

Asigurarea de avarii accidentale a mașinilor, echipamentelor, utilajelor și instalațiilor

Asigurarea echipamentelor electronice

Asigurări de răspundere civilă

Asigurări de răspundere civilă generală

Asigurări de răspundere civilă profesională

Asigurări de răspundere civilă a transporturilor in calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate în trafic internațional pe șosele

Asigurarea privind răspunderea transportului pentru prejudiciile produse călătorilor prin accidente de transport.

Asigurarea de răspundere civilă profesională decurgând din practica medicală (MALPRAXIS)

Asigurări de export

Asigurarea riscului de neplată la export

Asigurarea de aviație

Piața asigurărilor este o piață supusă oricând riscului unor evenimente ce pot genera pierderi semnificative pentru companiile de asigurări.Efectul negativ al acestor pierderi poate fi atât de mare, încât poate conduce la imposibilitatea onorării obligațiilor asumate prin contractul de asigurare.

Pentru a proteja interesele clienților și pentru a întări stabilitatea companiei, chiar și în cazul unor evenimente neprevăzute, GARANTA și-a reasigurat portofoliul atras la companii de prestigiu de pe piața internațională: GENERAL COLOGNE RE., THE ETHNIKI, GERLING GLOBAL RE, MAPFRE RE și NEW RE.

Politica GARANTA este o politică prudențială, urmărindu-se corelarea răspunderilor asumate cu capitalurile proprii, astfel încât, prin cedarea în reasigurare a portofoliului de asigurări să se asigure o marjă de solvabilitate confortabilă care să întărească încrederea clientilor în soliditatea financiară a companiei.

Pentru o imagine cât mai completă a activității desfășurate de GARANTA vom prezenta în continuare structura portofoliului de asigurări în anul 2000 și 2001 precum și a despăgubirilor brute plătite.

Studiul de caz ce urmeză în continuare între GARANTA și BANC POST, în luna mai 2000 (vezi anexa 1).

Obiectul covenției îl constituie asigurarea de către GARANTA S.A. a S.C. BANC POST S.A. pentru riscul de neplată a ratelor creditelor și a dobânzilor aferente (în lei și USD) acordate de către Asigurat persoanelor fizice pentru cumpărarea unor bunuri de folosință îndelungată.

Conform convenției, acoperirea riscului de neplată este condiționată de încheierea de către împrumutat a unei asigurări complementare de viață. Asigurarea va avea o valabilitate mai mare între luni decât durata creditului, iar cotele de primă în funcție de durata creditului, vor fi după cum urmează:

pentru durata de 1 an – cota de primă 0,6%

pentru durata de 2 ani – cota de primă 0,9%

pentru durata de 3 ani – cota de primă 1,3%

Valoarea creditului de la S.C. BANC POST S.A. care poate fi angajat de o persoană fizică este de maxim 3000 USD sau echivalentul în EURO sau în lei, la cursul comunicat de BNR din ziua aprobrii creditului (vezi anexa 2 – act adițional nr. 3 / la Convenția 50.1835/09.05.2000).

Cota de primă pentru riscul de neplată este de 2% și va fi plătită în moneda de acordare a creditului.Pentru creditele de maximum 1000 USD sau echivalentulîn EURO sau lei, în situația în care împrumutatul garantează creditul numai cu veniturile proprii (fără prezentare de giranți), cota de primă este de 2,5% din valoarea de asigurare.

Valoarea de asigurare a riscului de neplată este egală cu creditul acordat multiplicat cu un coeficient de 1,2 pentru creditele în lei și cu un coeficient de 1,05 pentru creditele în valută.

In cazul ce urmează a fi prezentat, clientul obține un împrumut de 500 USD, în vederea achiziționării unui calculator, pe termen de 18 luni.Neavând decât un singur girant (normele băncii prevăd 3 giranți pentru sume până în 1000 USD – când nu se impune asigurarea riscului de neplată), clientul va plăti o primă de asigurare de 2,5% din valoarea de asigurare.

Valoarea de asigurare este 525 USD, respectiv 500 X 1,05 = 525

Prima de asigurare este 13,125 USD, respectiv 525 X 2,5% = 13,125

De asemenea pentru bunurile achiziționate se vor încheia asigurări de bunuri pe totă perioada rambursării creditului.Cota de primă anuală pentru asigurările de bunuri va fi de 0,4% (vezi anexa 3 – act adițional nr. 2/17.10.2002).

În cazul nostru prima de asigurare a bunului va fi de 2 USD.

500 X 0,4% = 2

Asigurarea complementară de viață presupune achitarea unei prime de 0,9% (creditul fiind acordat pe o perioadă mai mare de un an), respectiv 4,5 USD.

500 X 0,9% = 4,5

Aceasta va fi achitată în lei la cursul BNR al USD din data de 14.02.2003, data acordării creditului.

1 USD = 32.746 lei

Prima de asigurare va fi:

4,5 X 32,746 = 147.357 lei

deci împrumutatul va trebui să dispună de o sumă minimă de 150.000 lei in contul personal în lei și de 15,125 USD în contul de valută (USD).

Conform contractului de credit, dobânda este de 11% anual.Astfel, clientul va achita pentru început în jur de 33 USD/lună.

Din graficul de rambursare prezentat ulterior, se observă că ratele sunt fixe – 28 USD/lună, iar dobânda se calculează la soldul creditului.

In continuare vom prezenta dosarul de credit, conform cazului nostru.

NR._______/________ ANEXA NR. 1

CERERE DE CREDIT

CĂTRE

BANC POST S.A.

SUCURSALA ONEȘTI

FILIALA ________________

AGENȚIA _______________

Subsemnata Dăscălescu Camelia fiica lui AUREL și al ELENA născută în localitatea ONEȘTI județul BACĂU domiciliat în ONEȘTI str. OITUZ bl. 9 ap. 4 județ BACĂU telefon 317881 posesoara a B.I. seria XC nr. 117767 eliberat de POLIȚIA ONEȘTI la data 19.04.2001 în calitate de OFIȚER CONT salariat la BANC POST ONEȘTI.

Vă rugăm să aprobați acordarea unui credit în suma de 500 USD, pe o perioadă de 18 luni, pentru procurarea (realizarea) nevoi personale.

Declar pe propria răspundere că în prezent mai am contractate următoarele credite:

Menționez că am luat la cunpștință despre obligațiile ce îmi revin din prevederile legale și din normele de creditare Banc Post SA și mă angajez să le respect.

DATA_____________ SEMNĂTURA,

Aprobat credit în suma de 500 USD

potrivit hotărârii nr. 24 din

14.02.03 a Comitetului de credite

CONTRACT DE CREDITARE

NR. 6559 din data 14. 02. 2003

Între:

Societatea Comercială BANC POST SA Sucursala Onești, cu sediul în Onești, str Poștei, nr. 4 legal constituită prin HG448/1991 și înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. JO4/1120/1998, reprezentată prin CRISTEA SVELTANA în calitate de DIRECTOR și BOROCEANU DALIA în calitate de DIRECTOR ECONOMIC, denumită în continuare BANCĂ.

și

Persoana fizică Dăscălescu Camelia fiica lui Aurel și a Elena născută la data de 29.12.67 localitatea Onești, județ Bacău cu domiciliul în Onești str. Oituz nr. 9 ap. 4 județ Bacău tel 0234317881 posesor al BI seria XC nr 117767 eliberat de Onești la data de 19.04.2001 angajat la Banc Post SA cu sediul în Onești str Poștei 4 județul Bacău telefon 313893 denumit în continuare

ÎMPRUMUTAT.

Se încheie prezentul contract de credit în condițiile stipulate în contract și asupra cărora părțile au convenit de comun acord.

I Obiectul contractului

1.1. Banca acordă Împrumutatului un credit în suma 500 USD și în litere cincisute dolari americani pe termenul de 1 an 6 luni.

1.2. Creditul se utilizează numai pentru nevoi personale.

II Angajarea creditului

2.1. Creditul se pune la dispoziția Împrumutatului prin contul separat de împrumut.

III Rambursarea creditului

3.1. Împrumutatul se obligă să restituie Băncii, prin depunerea cash la caseria Băncii sau prin virament a creditului primit împreună cu dobânda aferentă într-un număr de 18 rate lunare. Dobânda se calculează și se plătește obligatoriu lunar.

3.2. Cuantumul ratei lunare este de 28 USD comform graficului anexat la contractul de credit.

3.3. Termenele de rambursare a ratelor scadente sunt în 4 ale fiecărei luni.

3.4. În situația neachitării uneia din ratele de credit ajunse la scadența aceasta se trece în aceeași zi la credite nerambursate la scadență, cu dobânda majorată, comform punct. 4.2. din prezentul contract. În cazul a trei rate de credit restante se va proceda comform art. 8.3.

3.5. Ordinea de stingere a obligațiilor este următoarea: comisioane, dobânzi penalizatoare, dobânzi restante, credit restant, dobânzi curente, credit curent.

3.6. Rambursarea creditului și a dobânzilor se face la scadenta din disponibilitățile contului curent care poate fi alimentat prin numerar la caseria băncii sau prin virament.

3.7. La solicitarea împrumutatului, creditul poate fi rambursat înainte de scadență. Pentru rambursările în avans împrumutatul trebuie să completeze o cerere de rambursare în avans a creditului și să solicite un alt grafic de rambursare; în caz contrar sumele ce depășesc obligațiile de plată scadente vor rămâne în contul de diponibilități și li se vor acorda dobânzi la vedere.

IV Prețul contractului

4.1. Creditul se acordă cu dobânda de 11 % pe an.

4.2. Nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat și dobânzilor datorate, atrage după sine plata de către Împrumutat de dobânzi penalizatoare, majorate cu 5 % pe an față de dobânda prevăzută la punctul 4.1.

4.3. Pe parcursul derulării contractului Banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile prevăzute la punct. 4.1. și 4.2. înștiințarea împrumutatului privind modificarea dobânzii se va face de către bancă prin afișarea la sediul unității și prin publicare într-un ziar de mare răspândire. Acesta poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență de la modificării dobânzii se consideră acceptarea tacită. În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, Banca are dreptul să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.

V Garantarea creditelor

5.1. Creditul este garantat de următorii giranți:

b) giranți (fidejusori)

1. Subsemnatul Oprea Silviu fiul lui Eugen și al Antoneta domiciliat în Onești str Oituz nr. 13 ap 22 județ Bacău telefon 824719 posesor al buletinului de identitate seria XC nr. 086493 eliberat de Poliția orașului Onești, salariat la Sistem Gospodărirea Apelor cu sediul în Onești str Cuza Vodă nr 1 județul Bacău telefon 510044.

Giranții se obligă în mod solidar cu împrumutatul pentru rambursarea la scadență a creditului contractat a dobânzilor și comisioanelor aferente, aducând drept garanții veniturile ce le realizează lunar și bunurile proprii. Totodată declar pe propria răspundere că valoarea totală a reținerilor sistematice și a ratelor lunare aferente contractelor de credit în care îndeplinesc calitatea de împrumutați sau giranți, nu depășesc și nu va depăși 1/2 din veniturile lor lunare.

5.2. Bunurile cumpărate din credit sunt cuprinse în granția creditului.

VI Plățile

6.1. Plățile din contul de împrumut se vor efectua prin virament în contul ……………………………………………………………. al ……………………………………………….. deschis la …………………………………………. sau în numerar.

VII Obligațiile împrumutatului

7.1. Împrumutatul are dreptul să ramburseze în avans creditul cu respectarea prevederilor art. 3.7.

7.2. Împrumutatul se obligă să restituie Băncii creditul primit potrivit graficului stabilit și să plătească comisioanele bancare la termenele și în sumele convenite.

7.3. Împrumutatul are obligația să utilizeze creditul numai pentru destinația pentru care a fost solicitat.

7.4. Împrumutatul are obligația să prezinte băncii pe toată perioada creditării documentele solicitate prin contract sau în timpul derulării acestuia.

7.5. Împrumutatul are obligația să suporte cheltuielile cu notificarea de plată la titulari și la giranți și cheltuielile făcute de bancă pentru recuperarea integrală a creditelor și dobânzilor aferente.

7.6. Împrumutatul are obligația să aducă la cunoștință orice schimbare de domiciliu în termen de 24 ore de la efectuare, orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă al giranților precum și producerea oricărui risc prevăzut în polițele de asigurare.

7.7. Împrumutatul se obligă să păstreze integritatea și să se asigure conservarea corespunzătoare a garanțiilor, inclusiv a bunurilor cumpărate din credit.

7.8. Împrumutatul se obligă să justifice în termen de 45 de zile modul de utilizare a creditului. În caz contrar banca va percepe o dobândă majorată cu trei puncte procentuale.

7.9. Împrumutatul se obligă să utilizeze creditul în cel mult 15 zile de la acordare. În caz contrar banca are dreptul de reziliere a contractului de credit.

VIII Drepturile Băncii

8.1. Banca are obligația să pună la dispoziția împrumutatului creditul în cuantumul și în condițiile stipulate în prezentul contract.

8.2. Banca are dreptul de a încasa de la împrumutat dobânzile și comisioanele aferente creditului acordat, în condițiile, cuantumurile și termenele stabilite în prezentul contract.

8.3. În cazul neachitării a trei rate de credit, de către, împrumutat, contractul va deveni exigibil anticipat și se va trece la „recuperarea daunei”, de la împrumutat, giranți și asupra bunului achiziționat din credit, fără somație sau punere în întârziere, direct de către bancă sau oricare din societățile subrogate în drepturile de creanță ale acesteia, urmând ca toate cheltuielile legate de recuperarea debitului să fie suportate de către client.

8.4. Nerespectarea de către împrumutat a obligațiilor asumate în prezentul contract conferă Băncii dreptul de a lua următoarele măsuri:

– aplicarea de dobânzi penalizatoare;

– sistatea temporară sau definitivă a creditului fără preaviz;

– reducerea creditului acordat;

– valorificarea garanțiilor constituite de împrumutat pentru garantarea creditului;

– executarea silită a bunurilor împrumutatului sau ale giranților;

– neacordarea în viitor a altor credite de către Bancă.

8.5. Neexecutarea de către Bancă a oricărui drept prevăzut în prezentul contract sau de legile în vigoare ori exercitarea lui cu întârziere nu poate fi considerată ca o renunțare a Băncii la acel drept.

8.6. Banca nu preia riscul de forță majoră și nu răspunde de autenticitatea documentelor prezentate de împrumutat, acesta răspunzând, comform legii, pentru orice documente false sau cu conținut eronat.

8.7. Banca își rezervă dreptul de gaj general comform articolului 1718 Cod Civil asupra bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare aflate în partimoniul împrumutatului sau a giranților săi.

8.8. Banca are dreptul să utilize despăgubirile de daună aferente polițelor de asigurare încheiate de împrumutat și cesionate în favoarea Banc Post pentru rambursarea creditului.

IX Litigii

9.1. Orice neînțelegere rezultată din prezentul contract va fi soluționată pe cale amiabilă.

9.2. În cazul în care nu se ajunge la un acord, litigiul va fi soluționat de instanța judecătorească competentă.

X Alte clauze

10.1 În cazul în care clientul participă la licitație valutară pentru achitarea ratei și a dobânzii, acest este obligat să se prezinte cu 3 zile înaintea datei scadente a ratei de rambursare.

10.2. Împrumutatul este de acord ca banca să aibă acces la disponibilitățile din contul sau și să participe în numele acestuia pe piața valutară pentru recuperarea debitului restant.

10.3. Împrumutatul împuternicește banca să rețină din contul său de diponibilități în lei sau valută contravaloarea tuturor debitelor aferente creditului, inclusiv sumele achitate în contul său de către o terță persoană care în virtutea acestui fapt se subrogă în drepturile băncii. Încetarea încasării debitelor împrumutatului de către societatea subrogată în drepturile băncii se face numai după prezentarea de către împrumutat a dovezii achitării integrale a debitelor la Serviciul Credite al băncii.

XI Dispoziții finale

11.1 Prezentul contract de credite va intra în vigoare de la data semnării lui de către părțile contractante, inclusiv de către giranți.

11.2. Termenul de valabilitate al contractului subzistă până la restituirea integrală a creditului, dobânzilor, și comisioanelor datorate Băncii în temeiul obligațiilor asumate în prezentul contract.

11.3. În temeiul art. 56 al. 2 din Legea 58/98, prezentul contract de credit precum și contractele de garanție reale și personale constituie în scopul garantării creditului sunt titluri executorii. În cazul declarării exigibilității anticipate a creditului și a dobânzilor, aceste titluri, după investirea cu formula executorie, permit trecerea directă la executarea silită.

11.4. În mod analog, extrasele de cont și titlurile de creanță pe care Banca este îndreptățită să le recupereze înainte de termen, constituie titluri executorii cu toate consecințele legale ce decurg din acestea.

11.5. Prezentul contract se încheie în 3 exemplare originale din care 2 exemplare originale pentru Bancă și un exemplar pentru împrumutat.

11.6. Anexele ………………………………………….. fac parte integrantă din contract.

SC BANC POST SA ÎMPRUMUTAT

Director Director economic Titular

Nume Dăscălescu Prenume Camelia

Semnătura……………………………………

Soț (soție) ……………………………………

Semnătura …………………………………..

Consilier juridic Giranți

Nume OPREA Prenume SILVIU

Semnătura…………………………….

Nume …………. Prenume…………

Semnătura…………………………….

CONTRACT DE FIDEJUSIUNE

Încheiat astăzi, 14.02.2003

Între:

Banc Post S.A. Sucursala Onești, cu sediul în Str. Poștei, nr. 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/52/1991, prin reprezentanții săi legali Cristea Svetlana în calitate de Director și Boroceanu Dalila în calitate de Contabil Șef, în calitate de CREDITOR, pe de o parte,

și

Domnul Oprea Silviu cu domiciliul în Onești str. Oituz 13/22 legitimat cu B.I. (C.I.) seria XC nr. 086935 eliberat de Poliția Onești la data de 14.12.00, în calitate de FIDEJUSOR, pe de altă parte a intervenit prezentul contract de cauțiune (fidejusiune) în următoarele condiții:

Capitolul I. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 1. FIDEJUSORUL, având în vedere dispozițiile art. 1652 Cod Civil, se obligă să garanteze în mod necondiționat în favoarea CREDITORULUI, valoarea creditului în suma de 500 USD acordat de CREDITOR în baza contractului de credit nr. 6519 din data de 14.02.03 plus dobânzile aferente acestui credit și celelalte cheltuieli ce se vor efectua de către CREDITOR.

Capitolul II. DURATA CONTRACTULUI

Art. 2. Temenul de valabilitate al prezentului contract de fidejusiune începe să curgă de la data încheierii contractului de credit până în momentul achitării integrale a creditului și a dobânzilor aferente acestuia.

Capitolul III. OBLIGAȚIILE FIDEJUSORULUI

Art. 3. Fidejusorul se obligă ca în caz de neexecutare a obligației de către împrumutat să plătească al CREDITORULUI, la sediul acestuia, contravaloarea împrumutului acordat și toate debitele aferente neachitate (dobânzi, com. etc.) de către debitorul Dăscălescu Camelia.

Art. 4. FIDEJUSORUL se obligă să garanteze această obligație solidar cu debitorul cu întreg patrimoniu prezent și viitor, inclusiv cu veniturile pe care le va realiza în orice activitate.

Art. 5. FIDEJUSORUL renunță în mod expres la beneficiul discuțiunii și diviziunii prevăzut în art. 1662 Cod Civil. FIDEJUSORUL va plăti CREDITORULUI suma garantată sau partea nelichidată din aceasta, inclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare, în cazul în care DEBITORUL nu își îndeplinește obligațiile de plată la termenul și în condițiile stipulate în contractul de credit. Drept urmare, dacă debitorul nu va plăti dobânda sau împrumutul la termenele stabilite, executarea se îndreaptă și împotriva mea fără somație, punere în întârziere sau judecată, CREDITORUL putând să mă urmărească și pe mine.

Art. 6. După plata creditului, a dobânzilor aferente și a celorlalte accesorii, în condițiile stipulate mai sus FIDEJUSORUL are drept de regres împotriva debitorului, în vederea recuperării oricăror sume de bani achitate pentru acesta, comform dispozițiilor art. 1669 Cod Civil.

Art. 7. CREDITORUL poate intreprinde orice acțiune legală în scopul recuperării sumei garantate.

Capitolul IV. ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art. 8. Garanția acordată în baza acestui contract se stinge ca urmare a achitării integrale a creditului garantat.

Capitolul V. DISPOZIȚII FINALE

Art. 9. Dispozițiile prezentului contract de fidejusiune se completează cu prevederile art. 42 Cod Comercial și art. 1652-1684 Cod Civil.

Art. 10. Prezentul contract de fidejusiune constituie titlu executoriu în temeiul art. 56 alin. 2 din Legea Bancară 58/1998.

Prezentul contract de fidejusiune a fost încheiat în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte, astăzi 14.02.2003.

CREDITOR FIDEJUSOR

DIRECTOR DIRECTOR EC.

BANC POST

SUCURSALA ONEȘTI AVIZAT

REFERAT

Pentru Doamna Dăscălescu Camelia

I. DATE GENERALE

– Loc de muncă SC Banc Post SA

– Venit lunar 6.500.000 lei

– Dacă a mai fost solicitat credit la BANC POST da

– Cum a rambursat SD=bun

II. DATE ASUPRA CRDITULUI SOLICITAT

– Volum credit 500 USD

– Durată (în luni) 18 luni

– Destinația creditului nevoi personale

III. GARANȚII

– Giranți 1. Oprea Silviu – 5.314.000 lei – SGA Bacău

– Garanții mobiliare asigurare viață și risc neplată Garanta

– Garanții imobiliare ………………………………………………………………………………………….

– Punctaj Z=46 pct

IV CONCLUZII

– Valoare credit propus spre aprobare 500 USD/18 luni

– Nivelul dobânzii la data acordării creditului 11%

– Modalitate de acordare credit cont disponibilități

– Modalitate de rambursare plata la caserie

– Termen de rambursare a ratei+dobânda 4 ale fiecărei luni

– Altele …………………………………………

DATA, ÎNTOCMIT,

FIȘĂ PERSONALĂ DE EVALUARE – „SCORING” A ÎMPRUMUTATULUI

SC BANC POST SA

cu sediul în BACĂU str. PIAȚA REVOLUȚIEI

Nr. 1, Tel.: 519977

ADEVERINȚĂ DE VENIT

Nr. 1473 Data 14.02.2003

Societatea Comercială (Regie Autonimă, instituția publică) BANC POST SĂ cu sediul în BACĂU, Str. PIAȚA REVOLUȚIEI, nr. 1, județul BACĂU Registrul Comerțului nr. J04/1986/1992 reprezentată prin SULEA SANDU TRAIAN adeverim prin prezenta că d-na DĂSCĂLESCU CAMELIA este salariatul nostru, angajat pe durată nelimitată (carte de muncă/contract de muncă vizat de Camera de muncă), în funcția de ofițer de cont cu un salariu (venit) net lunar de lei peste 6.500.000 lei.

Venitul nu este grevat de următoarele rețineri……………………………………………………………………

D-na DĂSCĂLESCU CAMELIA este angajatul nostru din data de 15.01.1996. Pentru că din modul în care și-a încheiat debitele anterioare s-a dovedit bun platnic, apreciem că poate achita din veniturile sale, ratele lunare aferente contractului de împrumut, dacă SC BANC POST SA și se poate constitui în calitate de ÎMPRUMUTAT.

În cazul aprobării și încheierii contractului de împrumut, dacă SC BANC POST SA ne comunică că angajatul nostru nu a rambursat total sau parțial vreuna din rate ne obligăm că, fără îndeplinirea altei formalități, să reținem și să virăm în contul SC BANC POST SA sumele comunicate, respectiv rata și dobânzile aferente, datorate de angajatul nostru comform contractului, până la achitarea integrală a debitului. De asemenea ne obligăm să transmitem, dacă este cazul, debitul împreună cu documentele menționate la unitatea la care se va transfera salariatul nostru.

Am luat la cunoștință de angajamentul de plată dat mai jos de angajatul nostru și suntem de acord să efectuăm reținerile solicitate. Prezenta adeverință o semnăm în modul valabil, certificând că semnăturile date sunt ale persoanelor autorizate să reprezinte în mod legal societatea (regia).

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR ECONOMIC

SANDU TRAIAN SULEA AURORA SOFRONIA

ANGAJAMENT DE PLATĂ

Subsemnata DĂSCĂLESCU CAMELIA născută la data de 29.12.1967 fiica lui AUREL/ILEANA, cu domiciliu în ONEȘTI str OITUZ bl.9 sc T ap 4 tel 0234317881 Județ BACĂU, posesor al B.I. seria XC nr. 117767 eliberat de Pol Onești la data de 19.04.2001, cod numeric personal [anonimizat] în calitate de OFIȚER CONT la societatea BANC POST Onești consimt să se rețină din veniturile mele lunare sumele necesare pentru achitarea ratelor corespunzătoare contractului de împrumut încheiat cu SC BANC POST SA, și să se vireze în contul acesteia, la prima cerere a sa și până la achitarea integrală a debitului.

În cazul în care îmi voi schimba locul de muncă pe durata derulării contractului, mă oblig ca, în termen de 3 zile de la prezentare la noul loc de muncă, să informeze SC BANC POST SA și să depun la SC BANC POST SA o nouă adeverință de venit, în aceeași formă cu aceasta, emisă și semnată de reprezentanții autorizați ai noului loc de muncă, și un angajament asemănător acestuia.

Dau prezentul angajament de plată în două exemplare pentru a fi depuse la societatea ………………………………………………………. și pentru SC BANC POST SA.

Semnătura ………………………………….

Data 12.feb.2003

SISTEM GOSPODĂRIREA APELOR

cu sediul în BACĂU str. CUZA VODĂ

Nr. 1, Tel.: 510044, Fax: 510044

ADEVERINȚĂ DE VENIT

Nr. 444 Data 14.FEB.2003

Societatea Comercială (Regie Autonimă, instituția publică) SISTEM GOSPODĂRIREA APELOR cu sediul în BACĂU, Str. CUZA VODĂ, nr. 1, județul BACĂU Registrul Comerțului nr. J04/38/2002 reprezentată prin ING. IOAN MAFTEI – DIRECTOR adeverim prin prezenta că dl. OPREA SILVIU este salariatul nostru, angajat pe durată nelimitată (carte de muncă), în funcția de șEF STAȚIE cu un salariu (venit) net lunar de lei peste 5.314.000.

Venitul nu este grevat de următoarele rețineri……………………………………………………………………

Dl. OPREA SILVIU este angajatul nostru din data de 1.05.1981. Pentru că din modul în care și-a încheiat debitele anterioare s-a dovedit bun platnic, apreciem că poate achita din veniturile sale, ratele lunare aferente contractului de împrumut, dacă SC BANC POST SA și se poate constitui în calitate de GIRANT.

În cazul aprobării și încheierii contractului de împrumut, dacă SC BANC POST SA ne comunică că angajatul nostru nu a rambursat total sau parțial vreuna din rate ne obligăm că, fără îndeplinirea altei formalități, să reținem și să virăm în contul SC BANC POST SA sumele comunicate, respectiv rata și dobânzile aferente, datorate de angajatul nostru comform contractului, până la achitarea integrală a debitului. De asemenea ne obligăm să transmitem, dacă este cazul, debitul împreună cu documentele menționate la unitatea la care se va transfera salariatul nostru.

Am luat la cunoștință de angajamentul de plată dat mai jos de angajatul nostru și suntem de acord să efectuăm reținerile solicitate. Prezenta adeverință o semnăm în modul valabil, certificând că semnăturile date sunt ale persoanelor autorizate să reprezinte în mod legal societatea (regia).

DIRECTOR GENERAL DIRECTOR ECONOMIC

ING. IOAN MAFTEI EC. L. PINTILIE

ANGAJAMENT DE PLATĂ

Subsemnatul OPREA SILVIU născut la data de 24.09.1956 fiul lui EUGEN/ANTONETA, cu domiciliu în ONEȘTI str OITUZ bl.13 sc T ap 92 tel 324719 Județ BACĂU, posesor al B.I. seria XC nr. 086935 eliberat de Pol Onești la data de 14.12.2000, cod numeric personal 1560924044454 în calitate deȘEF STAȚIE la societatea S.G.A. BACĂU consimt să se rețină din veniturile mele lunare sumele necesare pentru achitarea ratelor corespunzătoare contractului de împrumut încheiat cu SC BANC POST SA, și să se vireze în contul acesteia, la prima cerere a sa și până la achitarea integrală a debitului.

În cazul în care îmi voi schimba locul de muncă pe durata derulării contractului, mă oblig ca, în termen de 3 zile de la prezentare la noul loc de muncă, să informeze SC BANC POST SA și să depun la SC BANC POST SA o nouă adeverință de venit, în aceeași formă cu aceasta, emisă și semnată de reprezentanții autorizați ai noului loc de muncă, și un angajament asemănător acestuia.

Dau prezentul angajament de plată în două exemplare pentru a fi depuse la societatea ………………………………………………………. și pentru SC BANC POST SA.

Semnătura ………………………………….

Data 14.02.2003

Unitatea 041-Onești Data: 14/02/03

GRAFIC DE RAMBURSARE A CREDITULUI

(dobânda la scadența ratei)

Client: DĂSCĂLESCU, CAMELIA ID: [anonimizat] Data angajării 14/02/03

Contract: 6559 Cont: 20412.214041006559293003 Valuat: Dolar SUA

Valoare CONTRACT = 500 Nr. rate = 18 Proc. Dob. Actuală = 11,0000%

SOLD la data: 14/02/03 500,00

Total restanțe = 0,00

===========================================================

Rata Data Sold Valoare rata Dob. La sold Total datorie

===========================================================

Tranșa 1 14/02/03 0,00 500,00

Rata 1 04/03/03 472,00 28,00 2,8942 30,8942

Rata 2 04/04/03 444,00 28,00 4,4623 32,4623

Rata 3 05/05/03 416,00 28,00 4,1971 32,1971

Rata 4 04/06/03 388,00 28,00 3,8048 31,8048

Rata 5 04/07/03 360,00 28,00 3,5481 31,5481

Rata 6 04/08/03 332,00 28,00 3,4014 31,4014

Rata 7 04/09/03 304,00 28,00 3,1362 31,1362

Rata 8 06/10/03 276,00 28,00 2,9639 30,9639

Rata 9 04/11/03 248,00 28,00 2,4371 30,4371

Rata 10 04/12/03 220,00 28,00 2,2648 30,2648

Rata 11 05/01/04 192,00 28,00 2,1426 30,1426

Rata 12 04/02/04 164,00 28,00 1,7514 29,7514

Rata 13 04/03/04 136,00 28,00 1,4447 29,4447

Rata 14 05/04/04 108,00 28,00 1,3212 29,3212

Rata 15 04/05/04 80,00 28,00 0,9484 28,9484

Rata 16 04/06/04 52,00 28,00 0,7492 28,7492

Rata 17 05/07/04 24,00 28,00 0,4840 28,4840

Rata 18 04/08/04 0,00 24,00 0,2127 24,2127

DOBÂNDĂ TOTALĂ = 42,1642

INSPECTOR CREDIT

Semnătura

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

al familiei ………………………………… la nivelul unei luni din anul …………

Nr. VENITURI Sume Nr. Cheltuieli Sume

crt. în lei crt. crt. în lei crt.

1. Salariul net: 6.500.000 1. Consum alimentar

– soț (adev. nr. ………………..) (inclusiv consum din

– soție (adev. nr. ……………..) resurse proprii) 1.500.000

– copii (adev. nr. …………….) 2. Pensii talon nr. 1.000.000

2. Mărfuri nealimentare …..) (îmbrăcăminte, încălțăminte, etc.)

3. Burse chitanța nr. ………) 3. Cheltuieli transport

4. Alocații (adev. nr. ……….) 4. Cheltuieli școlarizare și cazare

5. Chirii (contract nr. ………) (elevi, studenți)

6. Venituri din activități …..) 5. Cheltuieli gospodărești

productive (adev. nr. …..) – chirie, impozite, taxe

agricultură, transporturi, – apă, gaze, căldură 500.000

alte activități – energie electrică 500.000

7. Venituri din activitatea – telefon, T.V., radio; 500.000

autorizată ca persoană 6. Cheltuieli pentru achitarea

fizică independentă sau datoriilor:

asociație familială – rambursări credite, dobânzi;

potrivit Decretului Lege – pensii alimentare;

nr. 54/1990 (adev. Circa – alte datorii.

Financiară …………………) 7. Cheltuieli pentru desfășurarea

8. Venitul mediu lunar rezultat activităților productive

prin exploatarea investiției 8. Cheltuieli pentru desfășurarea

noi realizate din împrumut. activităților autorizate.

9. Alte venituri. 9. Alte cheltuieli …………………..

10.*) Rata lunară totală de rambursat:

– rată credit 31×33.000=

– rată dobândă = 1.023.000 lei

Total venituri 6.500.000 Total cheltuieli 5.023.000

excedent + 1.477.000 lei

deficit – lei

(*) Punctul 10 se completează de ofițerul de credite după analiza bugetul de familie, și se va exprima în valuta creditului și în lei, în funcție de cursul de schimb al B.N.R.

STUDIU DE CAZ II

ASIGURAREA CREDITELOR DE EXPORT

Studiul de caz ce urmează a fi prezentat în continuare are la bază activitatea desfășurată la EXIMBANK și se referă la asigurarea creditelor de export.

Banca de Export Importa României are ca percepere scop stimularea exporturilor prin diferite metode și instrumente specifice. Totodată este singura bancă autorizată să ridice contracte de asigurarein vederea acoperirii riscurilor comerciale și politice ce susține derularea operațiunile de export.

Comform normelor interne ale băncii, EXIMBANK asigură toate debitele nedisputate apărute din vânzarea mărfurilor sau din prestarea serviciilor care fac obiectul contractului, cu condiția la livrarea, expedierea mărfurilor sau prestarea serviciilor să se facă în cadrul perioadei de asigurare.

Contractul de asigurare nu este valabil pentru contractele de vânzare pentru care plata se efectuiază:

a) înainte de expediere (plata în avans)

b) prin credit irevocabil comfirmat de o bancă înregistrată în țara Asiguratului.

Contractul nu acoperă următoarele pierderi:

– sumele neachitate care depășesc limitade credit stabilită

– sumele neachitate pentru care Asiguratul nu a respectat toate condițiile care au stat la baza încheierii asigurării.

– sumele neachitate aferente livrărilor/expedierilor efectuate și serviciilor prestate după data refuzării sau retragerii unei limite de credit pentru cumpărătorul în cauză.

– legate de livrările/expedierile efectuate și serviciilor prestate în baza contractelor de vânzare încheiate cu:

a) un cumpărător pentru care există informații adverse sau sume cu scadență depășită, dacă debitul rămâne neîncasat.

b) un cumpărător care este deja declarat insolvabil sau despre care Asiguratul are cunpștință că este insolvabil.

– rezultate din neîndeplinirea de către Asigurat, sau un terț care acționează în numele Asiguratului, a obligațiilor și condițiilor contractului de vânzare.

– rezultate din pierderea controlului asupra bunurilor, ca urmare a nerespectării de către Asigurat a oricărei reguli sau practici aplicabile CAD (plată contra documente), în cazul utilizării acestei modalități de plată.

– rezultate din nerespectarea de către Asigurat, sau de către un terț care acționează în numele Asiguratului, a reglementărilor și legilor în vigoare.

– rezultate în mod direct sau indirect din daunele cauzate ca urmare a producerii unor catastrofe.

– dobânzi pentru întârzieri în efectuarea plății, penalizări.

Perioada de credit acordată inițial cumpărătorului de către Asigurat nu trebuie să depășească perioada maximă de credit.

Contractul de asigurare nu acoperă contractul de vânzare încheiat cu:

a) o compunere asociată

b) o persoană fizică

Asiguratul trebuie să stabilească cât mai realist nivelul livrărilor efectuate pe credit și perioada de creditare. Deasemenea, Asiguratul va derula în mod obișnuit tranzacția atunci când nu este asigurat.

Asiguratul trebuie să-și protejeze drepturile atât față de cumpărător cât și față de terți. El trebuie să ia toate măsurile pe care le consideră necesare, sau pe care EXIMBANK le consideră necesare, în vederea prevenirii sau minimizării unei pierderi.

Plata despăgubirii se va face cu condiția cesionării de către Asigurat în favoarea EXIMBANK a tuturor drepturilor legate de suma neachitată, de dobânzile aferente acesteia precum și de garanțiile accesorii debitelor asigurate.

Asiguratul va furniza toate documentele sau titlurile de proprietate pe care le solicită EXIMBANK, în vederea exercitării drepturilor rezultate în urma cesionării și va face toate cesiunile sau transformările necesare în favoarea EXIMBANK.

În cazul unei dispute apărute în legătură cu debitul, asigurarea este suspendată până la soluționarea disputei în favoarea Asiguratului printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrară definită, obligatorie pentru ambele părți și după încuviințarea executării hotărârii în țara debitorului, potrivit normelor juridice internaționale.

Asiguratul va putea cesiona drepturile decurgând din contractul de asigurare reprezentând despăgubiri cuvenite în favoarea unui terț cu acordul scris al EXIMBANK. Asiguratul poate cesiona dreptul de creanță către o instituție financiară care devine astfel beneficiara cesiunii drepturilor care decurg din contract (comform anexă).

Așa cum am menționat la începutul acestui studiu de caz, riscurile asigurate de EXIMBANK sunt riscurile comerciale și riscurile politice.

Riscurile comerciale:

– resolvabilitatea unui cumpărător privat

– neplata prelungită din partea unui cumpărător privat.

Riscurile politice

– apariția într-una din țările asigurate împotriva acestor riscuri a unui război, război civil, revoluție, rebeliune

– noratoriu general declarat de guvernul din țara cumpărătorului sau de către guvernul altui stat asigurat împotriva acestor riscuri prin intermediul căruia plata trebuie efectuată.

– orice măsură sau decizie luată de guvernul dintr-o țară asigurată prin contract împotriva acestor riscuri, care parțial sau integral, împiedică îndeplinirea obligațiilor contractuale.

– orice eveniment politic sau dificultăți economice, măsuri legislative sau administrative, apărute într-o țară asigurată împotriva acestor riscuri, prin intermediul căreia plata trebuie făcută, care împiedică sau întârzie transferul sumelor plătite de cumpărător.

Contractul de asigurare nu acoperă pierderile cauzate de un război, declarat sau nu, între două sau mai multe dintre primele cinci mari puteri ale lumii sau un război între România și țara cumpărătorului.

În baza contractului de asigurare pierderea va fi considerată efectivă:

– în caz de insolvabilitate: de îndată ce Asiguratul notifică EXIMBANK despre apariția unui caz de insolvabilitate.

– în cazul neplății prelungite sau în cazul apariției unui eveniment politic menționat anterior: după 5 luni de la data notificării privind sumele cu scadență depășită.

Se consideră ca a apărut insolvabilitatea în următoarele cazuri:

– cumpărătorul a fost declarat falimentar

– a fost pronunțat un ordin de lichidare împotriva cumpărătorului.

– a fost pronunțat de către o instanță, un ordin de administrare a afacerilor cumpărătorului în beneficiul creditorilor.

– în cursul executării unei hotărâri obținute împotriva cumpărătorului, punerea în executare nu a condus la stingerea, totală sau parțială, a debitelor.

– cumpărătorul a recurs la o cesionare, concordat sau alt angajament de acest gen, valabil din punct de vedere legal, în beneficiul creditorilor.

– un administrator a fost numit în numele creditorilor, garantați, a altor creditori sau a cumpărătorului însuși.

– alte condiții, care potrivit sistemului legal din țara cumpărătorului sunt echivalente celor menționate mai sus.

Plata despăgubirii se va face cu condiția îndeplinirii prevederilor contractului de asigurare:

– nu în caz de insolvabilitate: în 30 de zile de la notificarea adresată de Asigurat și primirea tuturor documentelor care atestă debitul și demonstrează responsabilitatea cumpărătorului.

– în cazul neplății prelungite sau apariției unui eveniment politic: în 30 de zile de la expirarea celor 5 luni menționate anterior, cu condiția ca Asiguratul să fi remis toate dovezile privind debitul.

Calculul și stabilirea procentului de premă este de competența Comitetului de Direcție al Eximbank, avându-se în vedere următoarele:

– clasamentele de țară folosite – documentul de țară pe termen scurt transmis de Direcția Analiză Economico-Financiară din EXIMBANK și clasamentul transmis de reasigurătorul principal, COFACE-FRANȚA.

– ratele de risc sunt preluate, în baza parteneriatului pe care EXIMBANK îl are cu COFACE, din Tarifarea COFACE. Motivele prelucrării sunt atât experiența pe care această companie a dobândit-o de-a lungul anilor, în special în plata daunelor, experiență ce este folosită în stabilirea și ajustarea tarifelor de bază; precum și baza de date complexă pe care o deține – EXIMBANK nedispunând de o „istorie” suficient de lungă pentru crearea unei astfel de baze de date. Actualele rate de risc sunt calculate pe baza statisticilor Grupului Coface pe ultimii 7 ani.

Ratele de risc utilizate în calcul procentelor de primă sunt prevăzute în anexa A.

Toate elementele valorice rezultate din calculul de primă (valoare contract, valoare limită de credit, valoare primă minimă pe an de asigurare) sunt exprimate în USD datorită faptului că relația cu reasiguratorul principal, COFACE, se bazează pe utilizarea acestei valute.

În calculul procentului de primă se iau în considerare elementele menționate anterior precum și alte elemente variabile care determină specificitatea fiecărui contract de asigurare:

– valoarea cifrei de afaceri/expăturilor de asigurat

– procentul estimat de realizare a acestei valori

– țările de destinație

– riscurile asigurate

– valoarea daunelor plătite anterior

– vechimea asigurării

– comisionul de administrare pe contract

– costuri cu brokerii, dacă este cazul

– marja de profit/cone posibilitatea asigurării separate a riscului comercial de cel politic deci nici utilizarea a două rate de primă diferite pentru riscul comercial și cel politic – se vor asigura pe cât posibil împreună atât riscurile comerciale cât și riscurile politice, indiferent de clasa de risc de țară.

Țările asigurate sunt împărțite în trei categorii:

A – Franța, Germania, Italia, Monaco, Martinica, Spania, Marea Britanie, San Marino, Vatican, Guadelonpe

B – Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Danemarca, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxtemburg, Malta, Maroc, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite, Slovenia.

C – Nigeria, Australia, Brazilia, Egipt, Georgia, Iran, Israel, Iordania, Liban, Kuweit, Pakistan, Federația Rusă, Arabia Saudită, Siria, Tunisia, Emiratele Arabe Unite.

În calculul primei de asigurare se are în vedere țara importatorului (cumpărătorului) astfel că pentru țările din categoria A se plătesc 45 USD, pentru categoria B – 55 USD, pentru categoria C – 110 USD.

Considerăm că SC CHIMCOMPLEX SA ONEȘTI încheie un contract de export pentru sodă caustică cu societatea GABETTI – ITALIA pe un an de zile. Valoarea exportului va fi de 100.000 EURO. Livrarea mărfii se va face în tranșe trimestriale (4 livrări) iar plata se va face prin DPVE (dispoziție de plată lautară) în termen de 10 zile de la recepția mărfii.

În vederea asigurării riscului de neplată la export SC Chimcomplex SA solicită la EXIMBANK Bacău încheierea unei polițe de asigurare pentru un an de zile. În acest sens completează Cererea angajament de asigurare + anexe care cuprind date despre exportator, importator, valoarea contractului, valuta contractului etc. Anexează la aceasta o copie a contractului încheiat cu firma GABETTI din Italia.

Comisionul de angajare – cerere angajament de asigurare este de 150 USD (plătibil în lei) și se percepe la depunerea cererii.

EXIMBANK probă încheierea unei asigurări pentru 85% din valoarea contractului, diferența fiind suportată de exportator în caz de neplată a mărfii.

Fiind vorba de o țară din categoria A EXIMBANK percepe un comision de 45 USD pentru stabilirea limitei de credit .

Rata de risc stabilită de Direcția Analiză Financiară este de 0,151%.

Așa cum am menționat anterior prima de asigurare va fi calculată în USD. Pentru acestea este necesară calcularea valorii contractului de export în USD.

1 USD = 33.220 lei 1 EURO = 1,057 USD

1 EURO = 35.140 lei 1 USD = 0,94 EURO

Valoarea contractului de export în USD.

100000 x 1,057 = 105700 USD

Prima de asigurare:

105700 x 0,151% = 159,60

Contractul de asigurare include o singură limită de credit, motiv pentru care procentul de primă se majorează cu 40% (pentru contractele cu două sau mai multe limite de credit procentul de primă se majorează cu 25%).

159,60 x 40% = 63,84 USD

Prima de asigurare va fi:

159,60 + 63,84 = 223,44 USD

La această nouă valoare se aplică 25% comisionul de administrare a contractului de asigurare.

223,44 x 25% = 55,86 USD

Prima de asigurare

223,44 + 55,86 = 279,3 USD

Comform normelor EXIMBANK, deși prima de asigurare se calculează în USD plata efectivă se va face în EURO.

Valoarea primei de asigurare în EURO

279,3 x 0,94 = 262,54 EURO

În cazul prezentat prima de asigurare este mică datorită solvalibilității partenerului italia, fiind vorba de o firmă de renume cunoscută de reasiguratorul COFACE.

Iatalia este o țară din categoria 2 și asemenea celor din categoria 1 riscurile politice au fost excluse.

Societatea SC Chimcomplex SA nu a încheiat niciodat contracte de export din care să rezlte pierderi, toți partenerii de afaceri onorându-și la timp plata debitelor.

Asigurarea creditelor de export este o activitate deosebit de complexă ce presupune o analiză completă din partea EXIMBANK, promovând astfel interesele clientului său.

Analiza contractelor de asigurare, stabilirea primei de asigurare și a condițiilor se face de către Direcția Analiză Financiară din cadrul EXIMBANK, în teritoriu pregătindu-se doar documentația necesară.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Activitatea comercială este, prin definiție, supusă unor riscuri variate. În fiecare an, zeci sau sute de mii de companii din toată lumea dau faliment rămânând cu mari datorii față de parteneri. Nu de puține ori, motivul îl reprezintă insolvalibilitatea cumpărătorilor lor, care face imposibilă recuperarea bunurilor respective, și prin urmar, seria problemelor continuă și se revarsă și asupra altora … Majoritatea comercianților încheie și derulează tranzacții comerciale fără să se protejeze în fața acestui pericol real; de a nu încasa de la cumpărători contravaloarea mărfurilor vândute sau a serviciilor prestate. În perioada actuală incertitudinea capătă noi valențe și forme de manifestare.

Dacă în trecut se putea vorbi de afaceri inițiate sau derulate pe banii proprii, în prezent, acest lucru este de neconceput. În lumea modernă s-a trecut de la sloganul „cumpără acum și plătești acum” la „cumpără acum și plătește mai târziu”; s-a trecut de la „nu cumpăra până nu îți permiți” la „cumpără acumk dacă crezi că poți plăti în viitor” astfel încât obținerea unor venituri în viitor contează mai mult decât siguranța financiară prezentă. Persoanele fizice, companiile și chiar țările apelează la credite, fapt ce explică în mare măsură chiar dezvoltarea economică însăși.

Deși creditul înseamnă în primul rând încredere, este totuși necesară o protecție a creditelor pentru riscul de a nu recupera sumele date cu împrumut.

În țările dezvoltate asigurările reprezintă o parte a educației, atradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a putea vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu. În mod particular în condițiile țării noastre se adaugă și factori obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adoptată la nivelul pieții, mai puțin flexibilă. Nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci …) fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi, incomod, de lipsa instrumentelor deplăți comfortabile pentru clienți.

Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi -economici, financiari (disponibilitatea de a folosi o parte din venituri pentru aceasta) sociali, familiali, educaționali – și factori subiectivi – experiențele anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de asigurare.

În cadrul tranzacțiilor internaționale, cel care se pregătește să exporte mărfuri pe credit va trebui să instituie măsuri adecvate pentru monitorizarea creditului și gestionarea acestuia.

Oferta de afaceri bazată pe credit este indicat să fie repartizată la un număr mare de beneficiari de credit. Din practică se știe că o concentrare mare pe un număr mic de clienți debitori pe o zonă geografică limitată constituie o cauză importantă de nerambursarea creditului.

De asemeni trebuie avută în vedere scadența de rambursare. De regulă, cu cât scadența este mai îndepărtată cu atât riscul de nerambursare a creditului este mai mare.

Pe de altă parte exportatorul poate folosi trei metode de autoacoperire a riscului de creedit:

– alegerea instrumentelor și tehnicilor de plată adecvate: acreditiv documentar irevocabil și confirmat, scrisoarea de credit, trata și biletul de ordin avantaje etc.

– rezervarea dreptului de proprietate – potrivit unei asemenea clauze contractuale, exportatorul creditor își rezervă dreptul de proprietate asupra bunului vândut până la plata acestuia.

– constituirea de provizioane pentru clienți îndoielnici. Acestea sunt rezerve de bani destinate să acopere nerambursarea creditelor de valori mici, angajate pe termene scurte.

Transferul riscului de credit pe calea asigurării la o bancă, o companie de asigurări sau la oricare alt organism financiar va deveni o necesitate pentru exportatorii români. Conștientizarea acestui fapt, adoptarea celor mai eficiente metode de acoperire a riscului îi vor face mai bogați pe viitor. A conduce bine o firmă înseamnă a-i asigura viitorul și stabilitatea financiară.

BIBLIOGRAFIE

Toma Georgescu, Gheorghe Caraiani – „Tehnici de comerț esterior” -editura SYLVI – 1997

Ion Stoian, Enubia Dragne, Mihai Stoian – „Comerț internațional” – editura CARAIMAN – 2001

Violeta Ciurel – „Asigurări și reasigurări – abordări teoretice și practici internaționale” – editura ALL BECK – 2000

Marinică Dobriu – „Asigurări și reasigurări” – editura „Funfației România de mâine”

Constantin Dan Anghel, Dobrin Marinică – „Asigurări și managementul riscului” – editura Tehnică – 1998

Constantin Dan Anghel, Dobrin Marinică – „Introducere în asigurări” – editura Tehnică, Buc 1998.

Alexa, Constantin, Ciurel, Violeta – „Asigurări și reasigurări în comerțul Internațional”, editura ALL, Buc 1992

Bercea Fl., Văcăril I. – „Asigurări și reasigurări” – editura Expert, Buc 1995

Lută N., Lută Selejan, Sultana, Miron D. – „Comerț internațional și politici comerciale contemporane”, editura Eficveț Buc 1997

Legea nr. 32/2000 – privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, publicația M.O. nr. 148/10042000

H.G. nr. 1279/08121990 privind influiențarea unei societăți comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor, publicată în M.O. nr. 145/17.12.1990

Legea nr. 47/16.07.1991 – privind constituirea, organizarea și funcționarea soc. Comerciale pe acțiuni în domeniul asigurărilor, publicată în M.O. nr. 151/19.07.1991

H.G. nr 574/23.08.91 – privind atribuțiile Oficiului de Supraveghere a activității de asigurare și reasigurare, publicată în M.O. nr. 182/11.10.1991

Legea nr. 136/1995 – privind asigurările și reasigurările în România, publicată în M.O. nr. 303/29.12.1995

Norme interne ale EXIMBANK – Lista condițiilor specifice (L.C.S.), clauze specifice, clauze adiționale, condiții generale.