Asigurarea de Bunuri In Legislatia Romaneasca

CUPRINS

CAPITOLUL 1

CONTRACTUL DE ASIGURARE

1.1. Caracteristicile și conținutul contractului de asigurare

1.1.1. Caracteristicile contractului de asigurare

1.1.2. Noțiuni specifice contractului de asigurare

1.1.3. Tipuri de asigurare

1.1.4. Condițiile contractului de asigurare

1.2. Părțile contractului de asigurare

CAPITOLUL 2

EXECUTAREA ASIGURĂRII

2.1. Obligațiile asiguratorului

2.2. Constatarea producerii evenimentului asigurat și evaluarea

pagubelor

2.3. Obligația de plată a indemnizației de asigurare

CAPITOLUL 4

TIPURI DE ASIGURĂRI DE BUNURI

4.1. Asigurarea bunurilor, banilor și a altor valori pentru cazurile de furt prin efracție și acte de tâlhărie

4.2. Asigurarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor pentru cazuri de avarii accidentale

CAPITOLUL 5. ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINȚEI: VARIETATE A ASIGURĂRII DE BUNURI

5.1. Terminologia legii privind asigurarea obligatorie a locuințelor

5.2. Reglementarea contractului de asigurare a locuinței

CAPITOLUL 1

CONTRACTUL DE ASIGURARE

1.1. Caracteristicile și conținutul contractului de asigurare

1.1.1. Caracteristicile contractului de asigurare

Contractul de asigurare este definit în Codul Civil: „prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.”

Contractul de asigurare este elementul definitoriu al comerțului cu asigurări. Practic, raporturile juridice specifice activității de asigurare încep odată cu încheierea contractului de asigurare.

Forma și dovada contractului de asigurare sunt tratate în articolul 2200 al Codului Civil: „pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă”.

Polița de asigurare certifică încheierea contractului de asigurare și nașterea raporturilor juridice specifice. Polița de asigurare poate fi semnată și certificată electronic.

Caracteristicile contractului (poliței) de asigurare sunt următoarele:

a) consensual. Contractul este determinat de acordul de voință al părților;

b) aleatoriu. Contractul are rolul de a proteja asiguratul față de posibile pagube care ar fi generate de un eveniment viitor și incert, asupra căruia părțile nu au cunoștință în momentul încheierii contractului;

c) bilateral și oneros. Părțile urmăresc interese patrimoniale specifice, respectiv asigurătorul constituirea unui venit pe baza primei de asigurare subscrise, iar asiguratul, primirea unui venit (viitor și incert) în eventualitatea producerii evenimentului asigurat generator de potențiale pagube;

d) cu execuție succesivă. Prima de asigurare se poate achita integral la semnarea contractului, sau în rate, la scadențele specificate în contract;

e) de adeziune. Clauzele contractului sunt standard, definite de asigurător, iar asiguratul, prin semnătura sa, își însușește aceste clauze în momentul încheierii contractului.

1.1.2. Noțiuni specifice contractului de asigurare

În cadrul contractului de asigurare, se aplică următoarele noțiuni specifice:

a) Riscul asigurării se referă la probabilitatea producerii, în viitor, a unui eveniment cu consecințe negative pentru asigurat sau beneficiarul asigurării;

b) Cazul asigurat: evenimentul efectiv produs;

c) Prima de asigurare reprezintă suma pe care asiguratul se obligă să o achite asigurătorului, integral sau în rate, indiferent de producerea evenimentului asigurat;

d) Suma asigurată reprezintă nivelul maxim al despăgubirii ce poate fi acordată de către asigurător;

e) Dauna: reprezintă paguba materială pe care asiguratul o suferă în situația producerii evenimentului asigurat;

f) Indemnizația de asigurare (despăgubirea) vizează suma pe care asigurătorul o plătește asiguratului după producerea evenimentului asigurat;

g) Durata asigurării, respectiv valabilitatea contractului/poliței de asigurare, de regulă, un an, dar sunt și situații speciale (de exemplu, asigurarea RCA se poate încheia și pe 6 luni).

h) obiectul asigurării îl constituie orice bun (mobil sau imobil), cât și viața și capacitatea de muncă a omului.

1.1.3. Tipuri de asigurare

a) Asigurări obligatorii sunt prevăzute de lege, pentru anumite situații. De exemplu, asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, asigurarea obligatorie a locuințelor. De asemenea, pentru anumite profesii reglementate, este necesară încheierea unei asigurări de răspundere profesională.

b) Asigurările facultative, care se încheie în urma deciziei persoanei asigurate (de exemplu asigurarea facultativă auto CASCO, asigurări facultative pentru locuință, asigurări pentru transport, asigurări de sănătate etc.).

1.1.4. Condițiile contractului de asigurare

Conținutul minim obligatoriu al poliței de asigurare este indicat în art. 2201 al Codului Civil. Astfel, polița de asigurare trebuie să indice: numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părților contractante, precum și numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract, obiectul asigurării, riscurile asigurate, intervalul de timp în care asigurătorul își angajează răspunderea, cuantumul primei de asigurare și sumele asigurate.

În conformitate cu art. 2202 din Codul Civil, „polița de asigurare poate fi, după caz, nominativă, la ordin sau la purtător”. Autoritatea de supraveghere a asigurărilor stabilește, prin norme, prevederi suplimentare pentru polițele de asigurare.

Contractul de asigurare încetează în următoarele condiții:

a) la expirarea termenului prevăzut în contract;

b) pentru asigurările de accidente și de viață, odată cu plata indemnizației de asigurare, iar pentru asigurări de bunuri, în cazul producerii unui eveniment care se soldează cu o daună totală pentru bunul asigurat;

c) denunțarea, rezilierea sau anularea contractului. În acest caz, contractul încetează înainte de data expirării.

„Denunțarea produce efecte pentru viitor, dat fiind caracterul contractului, care este cu executare succesivă.

Rezilierea înseamnă desființarea contractului pentru viitor datorită culpei uneia dintre părți, vinovată de neexecutarea obligației asumate.

Nulitatea operează și pentru trecut, readucând pe contractanți la situația juridică avută la data încheierii asigurării, procedându-se la restituirea prestațiilor efectuate”.

1.2. Părțile contractului de asigurare

Asiguratul – persoană fizică sau juridică

Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce semnează contractul de asigurare și se angajează să plătească prima de asigurare.

Asiguratul, persoană fizică sau juridică, plătește asiguratorului o sumă de bani (primă de asigurare), iar obligația asiguratorului constă în despăgubirea asiguratului, în cazul producerii unor evenimente prejudiciabile – evenimentele asigurate – pentru acesta, prin achitarea unei sume de bani denumită indemnizație de asigurare.

Pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare, asiguratul are obligația să plătească primele de asigurare la datele scadente, menționate în polița de asigurare.

Conform condițiilor contractuale, se poate defini obligația asiguratului să întrețină și să folosească bunurile menționate în contractul de asigurare, în deplină concordanță cu normele legale și instrucțiunile tehnice corespunzătoare, în vederea evitării producerii riscului preluat de asigurător.

Asigurătorul poate impune condiția ca asiguratul să ia, pe cheltuiala sa, toate măsurile necesare de prevenire a producerii unor daune și să se conformeze tuturor recomandărilor făcute în acest sens de către reprezentanții asigurătorului.

O altă obligație a asiguratului poate fi aceea de a informa asigurătorul, în scris, despre orice modificare ce ar putea agrava riscul, chiar dacă această modificare are loc împotriva voinței lui. În particular, o agravare a riscului are loc atunci când:

a) mijloacele de siguranță care existau la momentul încheierii asigurării sunt înlăturate sau reduse ca număr, capacitate sau dimensiune;

b) urmare a pierderii unei chei de la intrarea clădirii în care se află bunurile asigurate sau de la un seif sau tezaur, încuietoarea nu este înlocuită cu una de aceeași calitate;

c) în clădirea în care sunt încăperile în care se află bunurile asigurate sau într-o clădire învecinată se desfășoară lucrări de construcție, se montează schele, instalații sau alte obiecte;

d) încăperile direct învecinate cu cele în care se află bunurile asigurate, sau cele situate deasupra sau dedesubtul acestora, devin permanent sau temporar neocupate;

e) activitatea este temporar sau permanent întreruptă;

f) clădirea în care se află bunurile asigurate și care, în mod normal, este ocupată permanent, devine nelocuită și nu este supravegheată pentru o anumită perioadă.

Beneficiarul asigurării este persoana fizică sau juridică căreia, în virtutea contractului de asigurare, Asigurătorul urmează să-i plătească despăgubirea cuvenită, la realizarea evenimentului prevăzut în contractul de asigurare ca risc asigurat.

Asigurătorul – societate comercială

Asigurătorul sau societatea de asigurare este persoană juridică română, autorizată prin lege să exercite activități de asigurare. De asemenea, asigurătorul poate fi sucursala sau filiala unei companii de asigurare dintr-o altă țară, care își desfășoară activitatea în baza unei autorizații obținute de la autoritatea competentă română.

1.3. Particularități în intermedierea asigurărilor

Intermedierea de asigurări ocupă un loc important în piața asigurărilor. Încheierea polițelor prin reprezentanți ai asigurătorilor (brokeri de asigurări este o caracteristică unanim recunoscută care se manifestă din ce în ce mai puternic în piață. Activitatea intermediarilor în asigurările de bunuri prezintă, datorită specificității acestei activități, unele particularități juridice.

Specificitatea raportului juridic de intermediere, este reprezentată de angajamentul intermediarului de a găsi un terț dispus să semneze contractul de asigurare.

Beneficiul intermediarului este remunerația primită de la asigurător cu titlu de comision. Acesta este prevăzut în contractul de intermediere și este diferențiat pe tipuri de asigurare, cu posibilitatea acordării și a unor bonusuri în funcție de valoarea primelor intermediate.

Intermediarul este obligat să-l informeze pe asigurat asupra tuturor aspectelor necesare încheierii contractului de intermediere. Obligația de informare este determinată și de Codul Civil. Totodată, intermediarul este afectat de riscul de a transmite, cu acuratețe și responsabilitate, informații eronate primite de la clientul său.

Asigurătorul este obligat să plătească indemnizația pentru un contract de asigurare încheiat de un broker sau agent. În cazul unor omisiuni sau erori, acestea sunt în sarcina asigurătorului, nefiind imputabile asiguraților.

Un risc de fraudă care poate afecta cazurile în care se produc evenimente asigurate este nedepunerea la asigurător a primelor de asigurare încasate de agenți și brokeri de la asigurați, a polițelor de asigurare sau a altor documente relevante. Nefiind vorba de o culpă a asiguratului, asigurătorul reține obligația de plată a indemnizației de asigurare.

Evident, asigurătorul se poate proteja prin declararea actelor ca pierdute și/sau nule, însă aceste metode nu sunt aplicabile, deoarece asiguratul nu este implicat în raporturile dintre intermediar și societatea de asigurare.

În plus, documentele de încasare și polițele de asigurare se transferă de la asigurător la intermediar pe baza unor borderouri, procese verbale sau alte tipuri de documente justificative. În momentul în care o poliță este declarată pierdută de cătindemnizația pentru un contract de asigurare încheiat de un broker sau agent. În cazul unor omisiuni sau erori, acestea sunt în sarcina asigurătorului, nefiind imputabile asiguraților.

Un risc de fraudă care poate afecta cazurile în care se produc evenimente asigurate este nedepunerea la asigurător a primelor de asigurare încasate de agenți și brokeri de la asigurați, a polițelor de asigurare sau a altor documente relevante. Nefiind vorba de o culpă a asiguratului, asigurătorul reține obligația de plată a indemnizației de asigurare.

Evident, asigurătorul se poate proteja prin declararea actelor ca pierdute și/sau nule, însă aceste metode nu sunt aplicabile, deoarece asiguratul nu este implicat în raporturile dintre intermediar și societatea de asigurare.

În plus, documentele de încasare și polițele de asigurare se transferă de la asigurător la intermediar pe baza unor borderouri, procese verbale sau alte tipuri de documente justificative. În momentul în care o poliță este declarată pierdută de către asigurător, dar conform unui document de predare-primire ea se află la intermediar, declarația și pierderea sunt invalidate.

Pe de altă parte, contractul poate fi declarat nul doar de instanță, nu de una din părțile contractuale.

CAPITOLUL 2

EXECUTAREA ASIGURĂRII

2.1. Obligațiile asiguratorului

Obligațiile asiguratorului încep încă înainte de semnarea contractului de asigurare. Art. 241 din Legea nr. 32/2000 prevede că „asigurătorii trebuie să comunice asiguraților sau potențialilor asigurați, înainte de semnarea contractului de asigurare, cel puțin următoarele informații: durata contractului, modul de derulare a acestuia, suspendarea sau rezilierea contractului, mijloacele și termele de plată a primelor, metodele de calcul și distribuția bonificațiilor, modalitățile de soluționare a reclamațiilor privind contractele”.

Ordinul nr. 23/2009 privind aprobarea Normelor privind informațiile pe care asigurătorii și intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, cu modificările și completările ulterioare prevede obligația asiguratorilor de a pune la dispoziția potențialilor clienți, înainte de încheierea unui contract de asigurare, documentele de asigurare care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

„a) informații despre asigurător:

denumirea asigurătorului și forma juridică;

numărul de ordine din Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor și intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări;

adresa sediului social și, dacă este cazul, adresa sucursalei sau agenției la care se încheie contractul de asigurare, precum și numărul de telefon;

b) informații despre contractul de asigurare:

definirea fiecărui eveniment asigurat, a indemnizației de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat;

excluderile din asigurare;

momentul începerii și cel al încetării contractului de asigurare;

modalitățile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare;

informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia contractul înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalități impuse de contract în astfel de cazuri;

modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a primelor de asigurare;

modalitățile și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate;

informații despre perioada de grație;

procedurile de soluționare a eventualelor litigii rezultate din executarea contractului, respectiv informații despre modalitățile de rezolvare pe cale amiabilă a reclamațiilor formulate de asigurați sau de beneficiarii contractelor de asigurare, după caz, acestea neconstituind o restrângere a dreptului clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;

informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală aplicabilă contractelor de asigurare;

legea aplicabilă contractului de asigurare;

existența Fondului de garantare”.

De asemenea, conform prevederilor ordinului, asigurătorul este obligat să facă o analiză financiară a asiguratului și să prezinte o proiecție a contractului de asigurare ce urmează a fi încheiat.

2.2. Constatarea producerii evenimentului asigurat și evaluarea

pagubelor

Constatarea producerii evenimentului asigurat, stabilirea răspunderii și evaluarea prejudiciilor se face de reprezentanții Societății sau prin împuterniciții acesteia împreună cu Asiguratul, în conformitate cu contractul de asigurare.

Fiecare asigurător are propria procedură de constatare a evenimentului asigurat, dar, în general, trebuie parcurse următoarele etape:

asiguratul trebuie să anunțe asigurătorul despre producerea evenimentului și existența eventualelor pagube, într-un termen specificat în contractul de asigurare, chiar dacă acțiunea de constatare efectivă se poate derula ulterior;

notificarea va include, conform condițiilor indicate de asigurător, date despre evenimentul produs (coordonate geografice, data, ora), date despre persoanele implicate, precum și elemente referitoare la împrejurările producerii evenimentului respectiv, alături de descrierea pagubelor produse;

constatarea efectivă, realizată de un inspector de daune, angajat al societății de asigurare. Constatarea se finalizează printr-un raport de constatare, care precizează cauzele și împrejurările producerii evenimentului generator de pagube;

în urma constatării, se inițiază procedura de deschidere a dosarului de daună. Acesta va include documentele solicitate de asigurător. De exemplu, în cazul unei asigurări auto de tip CASCO, dosarul de daună trebuie să includă:

Document constatator al producerii evenimentului (proces verbal la poliție, constatare amiabilă, anexa 2, declarație asigurat);

Autorizație de reparație, dacă este cazul, în original;

Avizare daună (se completează la deschiderea dosarului);

Copie poliță de asigurare;

Copie talon (certificat de înmatriculare);

Delegație (în cazul proprietarilor persoane juridice);

Procură notarială, în cazul în care proprietarul este o altă persoană;

Copie după BI (CI);

Permis de conducere șofer, în original;

Copie poliță RCA a vinovatului (în cazul în care vinovat de producerea accidentului este o terță persoană);

Cerere de despăgubire CASCO.

Astfel, compania de asigurare își rezervă dreptul ca, direct sau prin împuterniciți, împreună cu Asiguratul sau împuterniciții acestuia, sau prin experți să verifice autenticitatea cauzelor și mărimii daunei, cele constatate consemnându-se într-un proces verbal, semnat de ambele părți.

Evaluarea daunei și stabilirea despăgubirii se fac în raport cu starea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat.

Dovada existenței prejudiciilor materiale sau morale, consecințe ale producerii unui eveniment asigurat, se poate face prin orice mijloace de probă, în fața instanței, precum și în cadrul negocierii cu asigurătorul și terțul păgubit.

2.3. Obligația de plată a indemnizației de asigurare

Asiguratorul are obligația primordială de a efectua plata despăgubirii în cazul producerii evenimentului asigurat.

În funcție de prevederile contractuale, despăgubirea se plătește persoanei asigurată sau beneficiară a poliței de asigurare, moștenitorilor asiguratului sau persoanei păgubite.

Plata despăgubirii se face numai pe bază de acte care atestă existența daunei, mărimea acesteia, împrejurările în care s-a produs, valabilitatea poliței, calitatea de Asigurat sau Beneficiar a persoanei care revendică despăgubirea, precum și alte documente care au legătură cu dauna.

Cuantumul indemnizației de asigurare se stabilește de comun acord între asigurător și asigurat, în caz de litigiu părțile se pot adresa instanței de judecată. Soluția este consacrată în art. 2208 al Codului Civil, care prevede că „În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract. Atunci când există neînțelegere asupra cuantumului indemnizației de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluționării neînțelegerii prin bună învoială sau de către instanța judecătorească”.

De asemenea, legiuitorul a avut în vedere, prin alin. 2 al aceluiași articol, care exonerează pe asigurator de obligația de plată în situația producerii cu intenție a riscului (evenimentului asigurat), de către asigurat, beneficiar sau un membru al conducerii persoanei juridice care are calitatea de asigurat/beneficiar, protejarea asigurătorului față de posibile fraude generate de provocarea, cu intenție, a evenimentului asigurat, de către beneficiarii potențiali ai indemnizației de asigurare. Este însă obligația asiguratorului de a include în contractul de asigurare prevederi referitoare la aceste situații, cu respectarea articolului sus-menționat.

Conform principiului răspunderii proporționale, despăgubirile se vor acorda proporțional cu paguba rezultată în urma producerii evenimentului asigurat.

Valoarea indemnizației de asigurare nu poate depăși valoarea bunului la momentul evenimentului asigurat, suma asigurată respectiv dimensiunea monetară a pagubei.

Indemnizația de asigurare sau despăgubirile primite nu trebuie să reprezinte pentru beneficiarul indemnizației de daună o sursă de îmbogățire fără justă cauză. Prin urmare, asigurătorii vor impune respectarea prevederilor legale menționate pentru cuantumul indemnizației.

Franșiza

Franșiza reprezintă cota parte din valoarea stabilită a pagubei, pe care asiguratul își asumă obligația de a o suporta. Cuantumul franșizei este prevăzut în contractul de asigurare, ca sumă (valoare) fixă sau procent din suma asigurată. Contractul prevede în mod expres condițiile în care se aplică franșiza.

Din punct de vedere al asiguratului, existența și nivelul (valoarea sau procentul) franșizei constituie factori suplimentari de responsabilizare față de obiectul asigurării. În timp ce franșiza este asociată unor prime de asigurare mai mici, în cazul producerii evenimentului asigurat, o clauză de tip franșiză va conduce la diminuarea sumei primite de la asigurător cu titlu de despăgubire.

Codul civil prevede în art. 2217 alin. (2) că părțile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franșiză, în privința căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

Franșiza este de două tipuri. Se disting franciza simplă și franșiza absolută sau deductibilă.

În cazul franșizei simple, indemnizația se plătește dacă s-a depășit o limită minimă a pagubei. „Asigurătorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franșiza”.

CAPITOLUL 3

PARTICULARITĂȚILE ASIGURĂRII DE BUNURI

3.1. Încheierea asigurării de bunuri

Asigurarea se încheie în baza cererii de asigurare semnată de Asigurat și în urma efectuării inspecției de risc.

Inspecția de risc reprezintă activitatea de verificare în teren, în vederea aprecierii calitative și cantitative a riscurilor existente în locurile în care se găsesc clădirile ce adăpostesc bunurile asigurate, precum și a celor din împrejurimi, care în anumite condiții pot afecta clădirile respective, conducând la apari]ia evenimentului asigurat.

Dacă cererea întocmită de client nu corespunde cu situația constatată în teren, se va proceda la refacerea acesteia, după care va fi prezentată clientului spre însușire și semnare.

Contractul de asigurare poate include următoarele documente:

Polița de asigurare;

Condițiile generale privind asigurarea bunurilor;

Condițiile specifice aferente bunurilor ce formează obiectul asigurării

Declarație semnată din care să rezulte că Asiguratul are interes patrimonial față de obiectul asigurării;

Document justificativ care să ateste efectuarea plății primei de asigurare de către Asigurat;

Alte documente semnate de părți.

Riscuri asigurate

Contractul de asigurare acoperă numai dauna provocată direct și nemijlocit obiectului asigurării de unul sau mai multe dintre riscurile precizate în Condițiile specifice pentru fiecare tip de asigurare.

O caracteristică a asigurărilor este reprezentată de excluderi. În domeniul asigurărilor de bunuri, se pot întâlni prevederi referitoare la excluderi în situații cum ar fi:

bunuri aflate în clădiri/construcții realizate din materiale combustibile în cea mai mare parte sau având numai acoperișul din materiale combustibile precum șindrilă, stuf, carton asfaltat, paie etc. care, totodată, prezintă instalații electrice sau de încălzire cu defecțiuni ce pot conduce la incendiu;

bunuri aflate în clădiri/construcții afectate de cutremur și la care nu s-au executat lucrări de reconsolidare care să readucă respectiva construcție la gradul de rezistență inițial;

bunuri aflate în clădiri în care prezența simultană a unor materiale combustibile, ușor inflamabile și a unor surse de inițiere a incendiilor, creează situații de pericol;

bunuri aflate în clădiri în care se desfășoară activități ce presupun lucrul cu substanțe ușor inflamabile (benzină, neofalină, alcool etc.) și la care nu s-au prevăzut măsuri speciale de prevenire și stingere a incendiilor, în conformitate cu normele și normativele tehnice în vigoare;

bunuri aflate în clădiri/construcții care, indiferent de motiv, nu mai pot fi folosite în conformitate cu destinația lor inițială.

Excluderile vizează și daunele provocate, direct sau indirect, de:

război (declarat sau nu), invazie sau acțiunea unui dușman extern;

război civil, revoluție, rebeliune, insurecție, dictatură militară, complot;

confiscare, expropriere, naționalizare, rechiziționare, sechestrare, distrugere sau avariere din ordinul oricărei autorități de fapt sau de drept;

explozie atomică, radiații sau infestări radioactive;

poluare sau contaminare din orice cauză;

uzură, fermentație, oxidare, coroziune, precum și afumare, pătare sau pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură;

întreruperea folosirii bunurilor asigurate care au fost avariate sau distruse.

De asemenea, asigurătorul poate exclude din indemnizație sumele plătite de asigurat pentru:

cheltuieli efectuate pentru transformarea sau îmbunătățirea stării bunului asigurat, în comparație cu starea acestuia dinaintea producerii evenimentului asigurat;

cheltuieli efectuate pentru reparații curente și periodice;

cheltuieli efectuate pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare;

cheltuieli efectuate pentru reparații, recondiționări sau restaurări nereușite.

Suma asigurată

Bunurile se asigură la valorile declarate de Asigurat și agreate de Asigurător. Suma asigurată nu trebuie să depășească valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării, pentru toate categoriile de bunuri (mijloace fixe, mijloace circulante, bunuri casnice). Valoarea reală reprezintă valoarea de înlocuire din care se scade uzura în raport cu vechimea, gradul de întrebuințare și starea de întreținere a bunului asigurat. Valoarea reală trebuie să fie de cel puțin 50% din valoarea de înlocuire. În caz de nerespectare a acestei condiții, asigurarea nu poate fi încheiată.

În cazul mijloacelor circulante, valoarea reală se poate determina pe baza prețului de producție sau prețului de achiziție, respectiv la:

valoarea maximă posibilă a stocului;

valoarea medie a stocului pe perioada asigurată;

valoarea stocurilor existente la data încheierii asigurării, ajustabilă periodic pe baza declarațiilor Asiguratului.

Pentru bunurile casabile, precum și pentru cele de dimensiuni mici și valori mari suma asigurată se stabilește conform Condițiilor specifice privind asigurarea bunurilor casabile, respectiv Condițiilor specifice privind asigurarea banilor și valorilor.

După fiecare daună, suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat. Pentru restul perioadei de asigurare, asigurarea continuă pentru suma rămasă. Revenirea la suma asigurată inițial se poate face la cererea Asiguratului, printr-o asigurare suplimentară, contra plății diferenței de primă corespunzătoare.

3.2. Condițiile de validitate specifice asigurării de bunuri

Condițiile de validitate ale contractului de asigurare sunt prevăzute în art. 1179 din Codul Civil:

„- capacitatea de a contracta;

– consimțământul părților;

– un obiect determinat și licit;

– o cauză licită și morală”.

Capacitatea

Având în vedere părțile contractului de asigurare, se distinge capacitatea asigurătorului, alături de capacitatea asiguratului.

Capacitatea asigurătorului

Asigurătorul este o persoană juridică, care îndeplinește cerințele legale și este autorizată pentru a desfășura activități de asigurare. Conducerea societății dispune de capacitate de exercițiu deplină în vederea îndeplinirii obiectului de activitate, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.

Capacitatea asiguratului

Codul civil reglementează capacitatea asiguratului persoană fizică: „Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege și nici oprită să încheie anumite contracte.”

Pentru asigurații persoane juridice, capacitatea este determinată, așa cum s-a indicat anterior, de capacitatea de exercițiu a reprezentanților legali ai acestor asigurați.

Consimțământul

În cazul specific al contractelor de asigurare, consimțământul trebuie să respecte următoarele criterii: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

Viciile de consimțământ, destul de rare în asigurările de bunuri, sunt: eroarea și dolul.

Eroarea

Eroarea este determinată de situații precum:

condiționarea unui al contract generator de raporturi juridice de încheierea asigurării în anumite condiții. De exemplu, un contract de credit ipotecar care trebuie încheiat la asigurătorii agreați de creditor, sau asigurarea facultativă auto CASCO în cazul unui contract de leasing, numai la companiile de asigurare indicate și acceptate de firma de leasing. Nerespectarea acestor cerințe de către solicitantul de credit sau de leasing conduc la neacordarea creditului.

eroarea poate apare atunci când se vizează însușirile esențiale ale bunului, erori in substanță.

În conformitate cu prevederile Codului Civil, eroarea esențială poate determina nulitatea contractului.

În contractul de asigurări, eroarea poate viza forma asigurării, care determină riscurile acoperite, valoarea și etapizarea primelor de asigurare, cuantumul sumei asigurate, precum și condițiile de asigurare.

Nulitatea contractului nu se aplică atunci când vorbim de erori rezonabile și nici în situația erorilor asumate.

Eventualele erori de calcul efectuate la încheierea contractului nu atrag nici ele nulitatea contractului. Prevederile art. 1210 din Codul Civil se aplică prin prisma faptului că bunurile asigurate au o anume valoare monetară, se stabilesc sume asigurate ce vor sta la baza unor eventuale plăți ca indemnizație de asigurare, precum și la suma certă a primei de asigurare, pe care asiguratul este obligat să o plătească. Aceste erori se tratează prin modificarea contractului de asigurare, modalitate care protejează interesele asiguratului și/sau beneficiarului indemnizației de asigurare.

Având în vedere particularitățile intermedierii în domeniul asigurărilor și progresul tehnic, care favorizează încheierea la distanță a contractelor, o importanță aparte trebuie acordată erorii de comunicare.

În același timp, Codul Civil instituie obligativitatea exigențelor bunei credințe atunci când una din părțile contractului invocă o eroare.

Asiguratul are interesul ca asigurarea, implicit contractul de asigurare încheiat, să nu fie anulat în cazul unei eventuale situații cauzată de producerea unui eveniment asigurat. Conform prevederilor Codului Civil, contractul afectat de eroare poate fi păstrat și executat ca atare, fără a exclude posibilitatea părții interesate de a solicita anularea contractului în instanță.

Dolul

Dolul este reglementat în articolele 1214 și 1215 ale Codului Civil. În materia asigurărilor de bunuri, asiguratul trebuie să răspundă la întrebările puse de asigurător în legătură cu bunurile asigurate.

Conform articolului 2204, contractul de asigurare este nul în situația în care asiguratul nu informează asigurătorul asupra unor elemente esențiale privind bunul asigurat, importante pentru încheierea poliței de asigurare, cum ar fi anumite caracteristici ale bunului sau caracteristici care determină valorile specifice contractului de asigurare. .

Obiectul

În conformitate cu prevederile Codului Civil, obiectul contractului de asigurare îl constituie forma sau tipul de asigurare concret pe care l-au avut părțile în vedere cu prilejul încheierii contractului, iar obiectul obligației se referă la obligațiile de plată aferente părților.

De asemenea, atât obiectul contractului de asigurare, cât și obiectul obligațiilor părților trebuie să îndeplinească condițiile din dreptul comun, în sensul că acestea trebuie să existe, să fie determinate ori determinabile, să fie posibile și să fie licite și morale.

Cauza

Cauza este definită de noul Cod Civil, care conține prevederi specifice asupra condițiilor cauzei și asupra posibilului caracter ilicit al acesteia și sancționează lipsa cauzei, precum și cauza ilicită sau imorală

Cauza contractului de asigurare este scopul urmărit de părți, respectiv șansa de a acumula venit sau înregistra cheltuieli datorită producerii evenimentelor asigurate. Asiguratul este interesat să își protejeze bunurile față de evenimente potențial generatoare de pagube, în timp ce scopul asigurătorului vizează încasarea de venituri sub forma primelor de asigurare și valorificarea acestora sub formă de profit.

Cauza ilicită în contractul de asigurare vizează situații precum provocarea evenimentului asigurat, respectiv încheierea contractului de asigurare pentru acel eveniment cu intenția fermă de a determina ulterior apariția evenimentului.

Contractul de asigurare a cărui cauză a fost dovedită ilicită sau imorală devine nul iar asigurătorul, așa cum s-a arătat anterior, este protejat de obligația de a plăti consecințele unui act ilegal. Totuși, asigurătorul trebuie să probeze intenția asiguratului de a provoca evenimentul asigurat.

CAPITOLUL 4

TIPURI DE ASIGURĂRI DE BUNURI

4.1. Asigurarea bunurilor, banilor și a altor valori pentru cazurile de furt prin efracție și acte de tâlhărie

Asigurarea bunurilor, banilor și a altor valori pentru cazurile de furt prin efracție și acte de tâlhărie este o asigurare facultativă. Prin contractele destinate asigurării acestor bunuri, se pot distinge următoarele caracteristici:

Fondurile bănești în numerar aflate în casieria persoanelor juridice sau transportate de casieri și/sau firme specializate în transportul valorilor;

Asigurătorul poate garanta despăgubirea pentru sumele pierdute, precum și pentru deteriorarea dispozitivelor specifice destinate păstrării în siguranță a fondurilor, deteriorare survenită în urma unei tentative de furt sau furt efectiv;

Asigurarea poate acoperi de asemenea riscul producerii unei tâlhării / tentative, care să se soldeze cu eventuale pagube financiare;

Polița de asigurare poate include riscurile asociate unor evenimente naturale.

4.2. Asigurarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor pentru cazuri de avarii accidentale

Această categorie de asigurări acoperă riscuri ce pot afecta mașini, mașini – unelte, utilaje, echipamente, agregate, motoare, instalații sau linii tehnologice, precum si orice alte bunuri asimilabile acestora, care, în momentul încheierii asigurării, sunt puse în funcțiune pentru exploatare.

Bunurile nou produse sau recent achiziționate sunt asigurate după consemnarea în scris a realizării testelor de încercare și recepției.

Condițiile specifice de asigurare vizează:

Locația bunurilor. Aceasta poate fi adresa indicată în contractul de asigurare, sau o altă locație aprobată de părțile contractante;

Starea bunurilor. Acestea pot fi în funcțiune sau oprite, se pot afla în proces de întreținere, respectiv reparații curente/capitale, caz în care pot fi demontate, sau pot fi în proces de mutare în incinta locației asigurate;

Piesele și materialele „consumabile”, care necesită înlocuirea periodică, în conformitate cu specificațiile producătorului, nu se asigură;

Asigurarea fundațiilor aferente bunurilor asigurate trebuie prevăzută expres în contract.

Ca riscuri asigurate, se pot menționa în polițe:

Evenimente fortuite (de exemplu, deformarea unor piese, mișcarea neprevăzută a unor subansamble care atrag deteriorarea utilajului, nefuncționarea sistemelor de protecție;

Evenimente fizice: datorate forțelor asociate aburilor, vaporilor, fluidelor interne sau presiunii;

Evenimente electrice: scurtcircuit, supratensiune, suprasarcină, arcuri voltaice, inducție;

Defecte de proiectare/fabricație, defecte datorate unei instalări-montări necorespunzătoare;

Greșeli umane, involuntare sau cauzate de rea credință.

4.3. Asigurarea bunurilor și mărfurilor pe timpul transportului

Această categorie de asigurări acoperă riscurile asociate bunurilor și mărfurilor transportate. Riscurile acoperite vizează pierderea și/sau avarierea/deteriorarea mărfurilor asigurate transportate, dacă paguba apare în timpul transportului sau datorită faptului că au fost transportate.

Condiția de încheiere a asigurării este ca mărfurile să fie pregătite, ambalate și condiționate pentru transport. Asigurații pot fi persoane fizice sau juridice, care au interes patrimonial cu privire la obiectul asigurării.

Riscurile asigurate de această poliță sunt conforme condițiilor particulare de asigurare, indicate de asigurător și acceptate de comun acord.

Pentru determinarea sumei asigurate, se pot considera mai multe criterii, astfel:

Prețurile de vânzare facturate sau, pentru bunurile fără valoare comercială, valoarea de piață a acestora în locația de destinație, la momentul semnării contractului de asigurare;

Costurile aferente transportului, inclusiv cheltuielile suplimentare generate de transportul internațional, dacă nu sunt incluse deja în valoarea considerată la punctul anterior;

Sume destinate acoperirii unor eventuale cheltuieli viitoare, ce nu pot fi prevăzute în momentul încheierii poliței de asigurare.

4.4. Asigurarea facultativă de avarii auto – CASCO

Asigurarea CASCO, datorită valorilor semnificative și slab reglementate ale primelor de asigurare, ocupă un loc important pe piața asigurărilor. Această asigurare acoperă riscuri generate de ciocniri, loviri, izbiri, zgârieri accidentale, căderi, căderi de corpuri pe autovehicul, derapări, răsturnări; evenimente naturale, explozie (inclusiv din cauze tehnice), furt (furtul autovehiculului sau al unor părți componente ori piese ale acestuia), precum si avarii produse acestuia ca urmare a furtului sau a tentativei de furt

Riscurile pot fi asigurate pe teritoriul național, precum și, prin clauze speciale, în afara țării.

Valabilitatea asigurării vizează de obicei perioada de șase luni sau de un an. O mențiune specială în cazul contractelor de leasing, care pot prevedea asigurări CASCO valabile pe întreaga durată a contractului de leasing.

Suma asigurată este decisă de asigurat, pe baza valorii reale. Valorile reale ale autoturismelor sunt reflectate de valorile de nou, conform facturilor de achiziție, listelor de prețuri ale furnizorilor autorizați, cataloagelor de specialitate, din care se deduce valoarea corespunzătoare uzurii fizice și morale a autoturismului.

CAPITOLUL 5. ASIGURAREA OBLIGATORIE A LOCUINȚEI: VARIETATE A ASIGURĂRII DE BUNURI

5.1. Terminologia legii privind asigurarea obligatorie
a locuințelor

Legea privind asigurarea obligatorie a locuințelor prevede următorii termeni:

Locuința, locuința socială, locuința de serviciu, locuința de intervenție, locuința de necesitate, locuința de protocol, casa de vacanță – sunt definite de art. 2 din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În cazul condominiilor, locuința include spațiile aflate în proprietate exclusivă, precum și cota indiviză asupra spațiilor și a elementelor de construcții comune;

Dezastru natural – cutremure, alunecări de teren sau inundații. Legiuitorul menționează expres manifestarea acestora ca fenomene naturale.

Locuința tip A – construcție cu structura de rezistență din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic;

Locuința tip B – construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic. Tipul locuinței se stabilește în conformitate cu declarația asiguratului, consemnată sub semnătură, inclusă în PAD;

Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale – consfințește, în scris, asigurarea locuinței. Polița este cunoscută și sub denumirea abreviată PAD;

Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – societate comercială de asigurare – reasigurare, constituită prin asocierea societăților de asigurare autorizate să încheie asigurări PAD și a altor persoane juridice, în condițiile legii.

5.2. Reglementarea contractului de asigurare obligatorie a locuinței

Suma asigurată

Suma asigurată ce poate fi acordată, este reprezentată de echivalentul în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data încheierii PAD, a:

a) 20.000 Euro, pentru locuințele tip A;

b) 10.000 Euro, pentru locuințele tip B.

Primele de asigurare cuvenite pentru cele două tipuri de locuințe au caracter obligatoriu prin efectul legii și reprezintă echivalentul în lei, la cursul BNR valabil la data efectuării plății, a:

a) 20 Euro, pentru locuințele tip A;

b) 10 Euro, pentru locuințele tip B.

Conform legii, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate modifica, anual, valorile de mai sus, care au caracter obligatoriu, prin ordin al Președintelui ASF, publicat în Monitorul Oficial, Partea I.

Normele de aplicare ale legii 260/2008 stabilesc criteriile pe care se poate fundamenta modificarea.

Răspunderea încheierii poliței de asigurare împotriva dezastrelor revine proprietarilor persoane fizice, reprezentanților legali ai persoanelor juridice care dețin proprietăți imobiliare care intră sub incidența acestei legi, iar pentru locuințele aflate în proprietate publică, celor desemnați prin lege să le administreze.

Prin excepție, pentru persoanele fizice beneficiare de ajutor social, normele de aplicare ale legii nr. 260/2008 prevăd că obligația de plată a primelor de asigurare revine Agenției Naționale pentru Prestații Sociale. Polițele vor fi emise de PAID după efectuarea plăților și vor fi transmise către unitățile administrativ-teritoriale, în vederea distribuirii către asigurați.

Contractul de asigurare obligatorie se încheie în formă scrisă între asigurătorii autorizați și proprietarul locuinței.

Asigurarea PAD acoperă și pagubele rezultate în urma unor evenimente care nu se încadrează în categoria de dezastre naturale enumerate anterior, dar sunt consecințe directe ale unor astfel de dezastre (incendii, explozii etc.)

Legea prevede elementele obligatorii pentru o poliță de asigurare obligatorie a locuințelor.

Existența asigurării PAD este dovedită prin îndeplinirea concomitentă a următoarelor criterii, prevăzute de art. 8 al Legii nr. 260/2008:

Obiectul asigurării este o construcție cu destinația de locuință;

Suma asigurată este suma obligatorie prevăzută de lege;

Asigurarea acoperă riscurile prevăzute de lege;

Prima de asigurare a fost plătită.

Durata asigurării

Prima de asigurare se achită integral, odată pe an, iar asigurarea intră în vigoare în ziua următoare datei la care s-a realizat plata primei de asigurare. Asiguratul are la dispoziție opțiunea de plată anticipată a primei, caz în care se eliberează o nouă poliță, iar asiguratul este acoperit prin prisma prelungirii automate a asigurării obligatorii.

În situația transferului dreptului de proprietate asupra unei locuințe, dacă proprietatea imobiliară este asigurată printr-o poliță PAD, asigurarea este valabilă până la expirarea poliței.

Asigurătorul este protejat față de situațiile în care se modifică locuința prin afectarea structurii de rezistență, fără a deține autorizație de construcție valabilă, în astfel de situații nu mai există obligația plății indemnizației de asigurare în cazul producerii riscului asigurat.

Comisionul asigurătorului

Comisionul asigurătorului care încheie asigurări obligatorii pentru locuință este limitat la cel mult 10% din valoarea primei obligatorii.

Drepturile și obligațiile asiguratului

Obligațiile asiguratului vizează plata primei de asigurare obligatorie, întreținerea locuinței, măsuri de limitare a pagubelor în cazul producerii evenimentului asigurat.

Asiguratul are dreptul să beneficieze de indemnizația de asigurare plătită de asigurător, în condițiile legii.

5.3. Particularități ale asigurărilor facultative de locuințe

Riscurile asigurate și excluderile prevăzute de polița de asigurare obligatorie sunt elemente care recomandă asiguraților încheierea unei polițe de asigurare facultativă, care oferă următoarele avantaje:

Sumă asigurată – până la valoarea locuinței;

Riscuri asigurate – asiguratul poate decide riscurile față de care dorește să-și protejeze locuința, în funcție de oferta asigurătorului;

Costurile mici ale asigurării – valoarea primei de asigurare, raportate la suma asigurată, sunt relativ nesemnificative;

Riscurile asigurate sunt prevăzute în mod expres în polița de asigurare și pot să difere în timp și spațiu. Ca atare, este responsabilitatea asiguratului de a alege cea mai bună ofertă pentru asigurarea facultativă a locuinței sale.

Exemple de riscuri acoperite: incendiile, descărcările electrice, căderi de corpuri, explozii, riscuri referitoare la evenimente provocate de fenomene atmosferice, riscuri legate de instalațiile de apă și termice, riscul de furt. Unii asigurători includ în categoria riscurilor acoperite și evenimentele politice, actele de terorism și de vandalism.

Dacă locuința este utilizată ca garanție pentru obținerea unui eventual credit, banca își va proteja interesele solicitând includerea în dosarul de credit a unei polițe de asigurare care să acopere toate riscurile ce pot afecta locuința.

Datorită posibilității mai mari de apariție a unor situații specifice, polițele de asigurare facultativă includ și asigurarea de răspundere civilă față de terți, care despăgubește pe terții păgubiți în urma unor evenimente care au afectat locuințele lor, pe lângă locuința asiguratului, în care s-a produs evenimentul asigurat.

Diferențierea ofertei de asigurare pentru locuințe implică în primul rând cunoașterea de către potențialul asigurat a excluderilor corespunzătoare variantelor decizionale pe care le are la dispoziție.

În general, excluderile se referă la:

Evenimente ce decurg din proclamarea unor situații excepționale;

Evenimente produse în timpul războiului;

Acțiuni rezultate în urma unor decizii ale administrației publice centrale sau locale: confiscare, expropriere, naționalizare, rechiziționare, sechestrare, distrugere sau avariere;

Explozii atomice și evenimente subsecvente acestora;

Poluare sau contaminare;

Lucrări de reparație/recondiționare/restaurare nereușite.

Riscurile asigurate sunt valabile atâta timp cât evenimentele asigurate nu sunt influențate de voința asiguratului.

Suma asigurată este determinată de datele comunicate de asigurat: adresa, anul construcției, suprafața, materiale de construcție folosite, amenajări interioare etc. Pentru clauza de răspundere civilă față de terți, asiguratul poate decide asupra sumei asigurate, care afectează nivelul primei de asigurare.

Asiguratul are obligația, stabilită prin contractul de asigurare, de a notifica asigurătorul asupra producerii evenimentului asigurat, modalitățile concrete de comunicare și conținutul comunicării sunt de asemenea definite în contract.

5.4. Studii de caz. Rezolvarea daunei pentru asigurarea de locuințe.

5.4.1. Dosar de daună acceptat de asigurător

Producerea evenimentului

Asiguratul a fost informat de către vecinii din apartamentul situat la etajul inferior asupra apariției unor infiltrații de apă pe tavan.

Notificare către asigurător

Prin e-mail, asiguratul informează compania de asigurare asupra producerii evenimentului asigurat

Figura 1. Model informare asigurat către asigurător

Asiguratul primește o listă cu documentele necesare instrumentării dosarului de daună;

În sistemul informatic al asigurătorului se deschide dosarul electronic de daună;

Are loc constatarea daunei, care se concretizează în încheierea unui Proces verbal de constatare daune la clădiri și bunuri. Modelul unui astfel de proces este prezentat în figura următoare:

Figura 2. Model proces verbal de constatare a daunelor – pagube la asigurat

Procesul verbal este însoțit și de fotografii doveditoare. Procesul verbal va conține obligatoriu: data și tipul evenimentului produs, întinderea prejudiciului, zone afectate, posibile reparații necesare, bunuri deteriorate/distruse, schița locației asigurate, vinovatul;

Procesul verbal de constatare indică și daunele cauzate terților:

Figura 3. Model proces verbal constatare daune – pagube produse terților

În urma constatării daunelor, se elaborează un deviz pentru lucrările de reparații necesare:

Figura 4. Deviz lucrări de reparații la terț

Documentele sunt depuse la asigurător;

Analiza și eventuale mențiuni la costurile de reparație;

Dacă este cazul, se procedează la o nouă constatare;

Inspectorul de daune elaborează nota de calcul a despăgubirii, care conține următoarele elemente:

Scurtă descriere a consecințelor evenimentului asigurat;

Încadrarea evenimentului în condițiile de asigurare;

Valoarea despăgubirii;

Limita maximă de primă etc.

Asiguratul sau terțul păgubit completează o cerere de despăgubire;

Plata despăgubirii presupune mai multe variante:

Plata pe baza facturii de reparație;

Realizarea reparațiilor în regie proprie, urmată de decontarea sumei de către asigurător;

După efectuarea plății, asigurătorul poate deschide o acțiune în regres față de persoana vinovată pentru deducerea pagubei.

Fiind îndeplinite condițiile de asigurare, s-a aprobat și efectuat plata către păgubit.

5.4.2. Dosar de daună neacceptat de asigurător

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Aspectele juridice și economice ale asigurărilor de bunuri sunt deosebit de complexe și importante pentru persoanele și entitățile implicate în acest tip de activitate. Este necesar ca viitoarele reglementări legislative și profesionale să pună un accent din ce în ce mai mare pe informarea corespunzătoare a clienților (viitorilor asigurați) asupra caracteristicilor financiare și de risc ale contractelor de asigurare pe care urmează să le încheie sau asupra ofertelor dintre care va alege pentru a-și proteja bunurile.

Concomitent, considerând rolul extrem de important al intermediarilor în asigurări (brokeri sau chiar agenți ai societății de asigurare), este oportună responsabilizarea acestora pentru educarea clienților prin delimitarea clară a prevederilor contractelor de asigurare, cel puțin în ceea ce privește riscurile asigurate și condițiile în care se acordă despăgubirea, situația producerii evenimentului asigurat fiind cea mai predispusă la litigii din ansamblul ciclului de viață al asigurării de bunuri.

Rolul

BIBLIOGRAFIE