Asigurarea de Bunuri

=== 9de43d54e424379257efb1bbd8286a197f73e4e6_32835_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL DE ASIGURARE

Precizări prelabile

Definiția contractului de asigurare

Caracterele juridice ale contractului de asigurare

CAPITOLUL II ASIGURAREA DE BUNURI

2.1. Considerații introductive

2.2. Interesul în asigurare

2.3. Riscurile asigurate

2.4. Încheierea contractului de asigurare

2.5. Efectele contractului de asigurare

2.5.1. Obligațiile asiguratului

2.5.2. Obligațiile asiguratorului

2.6. Sistemul de acoperire a despăgubirilor

2.7. Cazuri de excludere de la plata despăgubirilor

CAPITOLUL III ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE A BUNURILOR

3.1. Noțiuni generale

3.2. Pierderea interesului în asigurare

3.3. Producerea riscului asigurat

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

C.proc.civ – Codul de procedură civilă

lit. – litera

LPA – Legea de punere în aplciare a Noului Cod civil

M.Of. – Monitorul Oficial

NCC – noul Cod civil

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

R.R.D. – Revista română de drept

S.D.R. – Studii de drept românesc

vol. – volumul

INTRODUCERE

Prezenta lucrare s-a dorit a face o analiză a unuia dintre contractele reglemenetate de legislația civilă națională, respectiv contractul de asigurare de bunuri.

Structurată în 3 (trei) capitole, lucrarea debutează cu prezentarea, în cadrul primului capitol, a cadrului general a contractului de asigurare, astfel cum se regăsește consacrat în noul Cod civil

În cuprinsul celui de-al doilea, al treilea am încercat realizarea unei analize detaliate a contractului de asigurare de bunuri.

Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării

Pentru elaborarea conținutului lucrării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.

S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei, cum sunt: drept civil, dreptul asigurărilor.

Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, prin aceasta urmârindu-se a analiza cât mai exact creionarea fenomenului asigurării de bunuri, fenomen ce a cunoscut un trend ascendent începând cu anul 2000.

Pentru realizarea unei investigații exhaustive a temei s-a recurs la analiza problemelor făcându-se referire la anumite puncte de vedere doctrinare, evaluarea și sintetizarea unor aspecte din domeniul dreptului civil, al dreptului asigurărilor, stabilirea unor comparații și conexiuni.

Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.

Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.

Astfel, observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței reglementărilor naționale ce consacră fenomenul șomajului.

Observația indirectă s-a folosit prin apelul la unele constatări anterioare clare și bine întocmite în materia studiată.

Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :

metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor ;

cercetarea documentară întreprinsă pentru a înțelege pe deplin importanța consacrării legislative a contractului de asigurare de bunuri;

cercetarea documentară;

cercetarea indirectă.

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL DE ASIGURARE

Precizări prelabile

Contractul de asigurare prezintă o importanță deosebită pentru materia asigurărilor, deoarece constituie principala modalitate de exercitare a comerțului cu asigurări. Într-adevăr, raporturile de asigurare se leagă, iau ființă între asigurător și asigurat doar prin încheierea unui contract de asigurare.

Remarca este valabilă și pentru asigurările obligatorii, pentru că legea doar obligă destinatarii vizați să încheie anumite forme de asigurare, instituind și eventuale reguli directoare, dar asigurarea ia ființă tot prin perfectarea contractului de asigurare.

Aceasta întrucât în dreptul pozitiv al asigurărilor nu mai există asigurări prin efectul legii. Când folosim noțiunea de contract avem în vedere ambele sensuri ale acestuia, de negotium și de instrumentum. Precizarea este importantă deoarece, așa cum vom vedea în cele ce urmează, existența raporturilor de asigurare se poate proba exclusiv cu înscrisuri, dintre care, evident cel mai important este însuși contractul încheiat în formă scrisă.

Contractul de asigurare va avea, în principiu, aceeași structură cu cea ale contractelor sinalagmatice cu clauze impuse de normele speciale și, implicit, de specificul activității de asigurare.

Scurt istoric asupra asigurărilor în România

Dovezi în legătură cu asigurările, pe teritoriul românesc, nu există decât începând cu secolul al XlV-lea, din care cauză majoritatea covârșitoare a autorilor încep studiul fenomenului de asigurare, în România, cu această perioadă.

La început, asigurările au fost practicate pe teritoriul românesc în Transilvania, sub forma asociațiilor mutuale și de întrajutorare și tot aici a fost organizată, în anul 1744, la Brașov „Casa de Incendiu”, prin fuzionarea mai multor asociații mutuale de acest gen.

Prima societate de asigurări, a fost înființată prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13.03.1821 și a purtat denumirea de „Dacia”.

Până la acea dată comerțul de asigurare era exercitat de reprezentanțe ale unor societăți de asigurare austriece, italiene, engleze și maghiare.

După doi ani, adică în 1823, a fost înființată a doua societate de asigurare, „România", care, în anul 1881, a fuzionat cu „Dacia”, constituindu-se astfel societatea „Dacia-România”, care a devenit una dintre cele mai puternice societăți de asigurare din România.

Datorită eficienței organizării și funcționării societății „Dacia – România”, asigurătorii străini prezenți pe piața asigurărilor din România în acea vreme, au fost nevoiți să-și cedeze portofoliile de asigurări acestei societăți și să-și retragă reprezentanțele de pe teritoriul românesc.

A urmat constituirea altor societăți de asigurare, precum: „Generala”, în anul 1907, specializată în asigurarea transporturilor maritime de cereale, societatea „Agricola”, în anul 1907, care practica asigurări legate de agricultură.

În anul 1920, s-a constituit societatea „Steaua României”, care a fuzionat în anul 1922 cu „Ancora”, iar în 1932, a preluat portofoliul românesc al societății „Pheonix” din Viena.

Societățile anterior menționate, împreună cu multe altele, au creat în România o veritabilă piață de asigurări, care s-a extins și în alte state.

Spre exemplu, primele societăți de asigurare din Bulgaria au apărut ca filiale ale societăților „Dacia –România” (1881) și „Naționala” (1889), perioadă în care asigurătorii români au atins apogeul.

Trebuie menționat faptul că în istoria comerțului de asigurare în România a fost înființat, pe lângă Ministerul Comerțului și Industriei, în anul 1930, și Oficiul pentru Supravegherea Întreprinderilor Private, care încheiau asigurări sau reasigurări în țară.

Astfel se punea în practică, necesitatea constatată la nivel mondial de intervenție a statului în materia asigurărilor, prin diferite organisme și instituții, în vederea efectuării controlului și supravegherii operațiunilor de asigurare în ansamblul lor.

Mai trebuie reținut că, pe teritoriul românesc, în afară de societățile comerciale de asigurare, comerțul de asigurare mai era practicat și de către societățile mutuale de asigurări, al căror obiect era concentrat pe asigurările mutuale de animale și de culturi agricole, precum și de către instituții publice de asigurări, dintre care, cea mai reprezentativă, a fost Casa de Asigurări a Ministerului de Interne și a funcționat în perioada 1870-1948, înființându-se pe bazele acesteia, Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat.

Fenomenul asigurărilor private s-a stins în țara noastră în anul 1948, când au fost naționalizate societățile de asigurare și societățile mutuale, și au continuat să funcționeze până la 1 septembrie 1949, când toate acestea au fost dizolvate și lichidate, iar portofoliul și rezervele tehnice au fost preluate de societatea generală sovieto-română de asigurări pe acțiuni, „Sovromasigurarea”, înființată în același an.

În anul 1953, societatea „Sovromasigurarea” a fost și ea lichidată și în locul ei a luat ființă A.D.A.S., fiind singura instituție de asigurare din țara noastră. Astfe că, în perioada 1949-1990, domeniul asigurărilor a constituit monopolul statului, iar politica acestuia punea accent pe obținerea beneficiilor din activitatea de asigurare și nu pe satisfacerea nevoilor asiguraților.

În acest mod se explică faptul că, în perioada menționată, formele de asigurare în România, sunt extrem de reduse (asigurarea obligatorie și foarte puține forme de asigurare de persoane).

Monopolul statului în piața asigurărilor, a încetat în decembrie 1990, când, prin H.G. nr. 1279/8 s-a desființat Administrația Asigurărilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluată de trei societăți comerciale de asigurări pe acțiuni:

Asigurarea Românească S.A., a preluat portofoliul asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și a altor asigurări;

Societatea de Asigurare și Reasigurare ASTRA S.A. căreia i-au fost transmise asigurările cu participare A.D.A.S. în străinătate și cele aferente asigurărilor și reasigurărilor externe;

CAROM, care a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor, în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asigurați la asigurători din străinătate și în cazurile de daună produse în străinătate de asigurați la societăți de asigurare din țara noastră.

Definiția contractului de asigurare

Legislația din domeniul asigurărilor a suferit anumite modificări prin intrarea în vigoare a noului Cod civil. Până la adoptarea Codului civil, contractul de asigurare, precum și principalele forme de asigurare, au constituit obiect de reglementare al Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Prin adoptarea actualului Cod civil, reglementările contractului de asigurare din Legea nr. 136/1995 au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Mai exact, prin Legea nr. 71/2011 au fost abrogate art. 9-47 din Legea nr. 136/1995 și conținutul lor a fost preluat în termeni aproape identici în art. 2199-2241 C. civ.

Normeile legale mai sus menționate nu conțin o definiție expresă a contractului de asigurare, dar cuprind suficiente reglementări pe baza cărora se poate formula o definiție acestuia.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2199 C. civ., prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta dirî urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.

Apoi, art. 2223 C. civ. dispune că, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane îndreptățite

îÎn sfârșit, art. 2227 C. civ. prevede că, prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.

Pe baza textelor de lege citate, definim contractul de asigurare ca fiind contractul în temeiul căruia asiguratul se obligă să plătească o sumă de bani, denumită primă de asigurare, unui asigurător, cu obligația acestuia ca, la producerea riscului asigurat, să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație de asigurare, în limitele și la termenele convenite.

Caracterele juridice ale contractului de asigurare

Contractul de asigurare prezintă unele caractere juridice asemănătoare dreptului comun al contractelor, dar și unele caractere specifice. în esență, contractul de asigurare este consensual, aleatoriu, oneros, sinalagmatic, cu executare succesivă și de adeziune.

Contract consensual

Contractul de asigurare este un contract consensual, deoarece valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimțământului într-o anumită format.

În legătură cu caracterul consensual al contractului de asigurare trebuie reținute și dispozițiile art. 2200 C. civ., care stipulează că „pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă”.

Din textul de lege mai sus reprodus se observă că forma scrisă privește proba și nu valabilitatea contractului de asigurare, fiind deci o condiție ad probationem, iar nu
ad validitatem.

Voința părților se materializează în contracte tip pe care le redactează asigurătorii și astfel sunt aproape inexistente situațiile în care contractul de asigurare să nu îmbrace forma scrisă.

Forma scrisă a contractului de asigurare realizează obligația privind conținutul contractului de asigurare, consacrată în art. 2201 C. civ., care enumeră principalele mențiuni pe care polița de asigurare trebuie să le cuprindă.

Contract aleatoriu

Contractul de asigurare este un contract aleatoriu, deoarece existența și întinderea obligației asigurătorului nu este cunoscută la momentul contractării, ci depinde de un element viitor și incert.

Codul civil definește contractul aleatoriu în antiteză cu contractul comutativ. Astfel, potrivit prevederilor art. 1173 alin. 1, „este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă”, iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că „este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert”.

Elementul incert constă în evenimentul viitor – prevăzut în contract – la care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viața sau sănătatea asiguratului, incendiul, inundația moartea, insolvabilitatea sau insolvența debitorului etc., împotriva căruia s-a asigurat. Caracterul incert al contractului de asigurare este dat doar de obligația asigurătorului, nu și de cea a asiguratului.

Obligația de plată a primei de asigurare este certă în ceea ce îl privește pe asigurat, în sensul că, dacă nu și-o execută, fie contractul nu mai ia ființă, fie se reziliază în cazul în care neexecutarea acestor obligații survine după perfectarea contractului de asigurare.

Trebuie făcută precizarea că în doctrina de specialitate se distinge între obligația asigurătorului de despăgubire și de plată a indemnizației și cea de asigurare a protecției continue a asiguratului pe durata contractului de asigurare. Această protecție se materializează prin plata despăgubirilor. Deci, doar plata despăgubirilor este aleatorie, pentru că aleatorie este însăși producerea cazului asigurat, dar protecția este certă pe întreaga durată de executare a contractului.

Cu alte cuvinte, pe tot parcursul derulării contractului de asigurare, asiguratul beneficiază de protecția asigurătorului cu care a contractat asigurarea care se exprimă în garanția (promisiunea fermă) că în caz de sinistru îl va indemniza pe asigurat.

Caracterul aleatoriu, fundamentat pe incertitudinea survenirii cazului asigurat, este de esența contractului de asigurare, deoarece așa cum am arătat și în cele de mai sus, potrivit legii, în cazul în care riscul asigurat s-a produs sau este sigur că acesta nu se va produce, contractul se reziliază ope legis.

Tot expresie a caracterului aleatoriu al contractului de asigurare este și prevederea cuprinsă în art. 2208 alin. 2-3 C. civ. potrivit căreia, în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, de beneficiarul asigurării, de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate, de persoanele fizice majore care în mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiari, asigurării sau de prepușii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.

De asemenea, pentru asigurările de persoane, art. 2233 C. civ. dispune că asigurătorul nu datorează indemnizația de asigurare dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare și nici când riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat.

Contractul de asigurare rămâne aleatoriu și în situația în care obiectul asigurării îl constituie decesul, deoarece incertitudinea planează asupra momentului producerii acestui evenimentul

Contract oneros

Caracterul oneros constă în împrejurarea că atât asiguratul cât și asigurătorul urmăresc o contraprestație. În temeiul contractului de asigurare, asiguratul urmărește să obțină protecția asigurătorului materializată în plata indemnizației sau despăgubirilor la producerea cazului asigurat; asigurătorul urmărește încasarea sumelor de bani cu titlu de primă de asigurare, ca preț al obligației pe care și-o asumă.

Deși oneroase, obligațiile părților din contractul de asigurare nu sunt și echivalente, deoarece, pe de o parte, asigurarea este aleatorie și, pe de altă parte, când se produce riscul asigurat despăgubirile depășesc cuantumul primelor de asigurare. în prima situație, cea a neproducerii cazului asigurat, lipsa echivalenței prestațiilor izvorăște din inexistența obligației de despăgubire, iar cea de-a doua situație, în cea a survenirii evenimentului asigurat, lipsa echivalenței este dată de cuantumul disproporționat al despăgubirilor sau al indemnizației de asigurare comparativ cu sumele de bani plătite de asigurat cu titlu de primă.

Caracterul oneros al contractului de asigurare nu este suprimat în cazul coasigurării și nici când se asigură riscurile ce privesc o altă persoană sau când se stipulează persoana care, în calitate de beneficiar, va încasa indemnizația de asigurare.

Contract sinalagmatic

Contractul de asigurare este sinalagmatic (bilateral), deoarece ambele părți, atât asiguratul cât și asigurătorul se obligă la câte o prestație fiecare. Obligațiile părților din contractul de asigurare sunt reciproce și interdependente.

Principala obligație a asiguratului este aceea de plată a primei de asigurare, iar principala obligație a asigurătorului constă din plata indemnizației de asigurare sau acordarea despăgubirilor după caz, în momentul survenirii evenimentului asigurat. Chiar dacă plata indemnizației/acordarea despăgubirilor este sub condiție suspensivă și aleatorie (aceea a producerii cazului asigurat) ea nu este de natură a afecta caracterul sinalagmatic și bilateral al contractului.

În literatura de specialitate s-a precizat, pe bună dreptate, că, datorită specificului pe care-l prezintă, invocarea excepției de neexecutare a contractului este atenuată în contractul de asigurare. Excepția de neexecutare a contractului este atenuată deoarece prestațiile la care dă naștere contractul de asigurare nu sunt simultane. Aceasta întrucât asiguratul plătește prima de asigurare în momentul încheierii contractului sau în tranșe pe parcursul executării, iar asigurătorul plătește indemnizația în momentul producerii cazului asigurat sau este absolvit dacă acesta nu se produce.

Așadar, contractul de asigurare este caracterizat de lipsa simultaneității dintre obligația de plată a primei și cea de despăgubire a asigurătorului, mai ales în situația neproducerii cazului asigurat. Lipsa simultaneității este dată de obligația asigurătorului de plată a indemnizației sau de acordare a despăgubirilor, după caz.

Dacă avem însă în vedere obligația asigurătorului de garantare a protecției continue a asiguratului pentru despăgubire în caz de producere a evenimentului asigurat, observăm că simultaneitatea persistă și se înfățișează ca o obligație continuă și din partea asigurătorului.

Interdependența prestațiilor părților din contractul de asigurare seexprimă prin aceea că existența obligației asigurătorului, care cuprinde și protecția asiguratului, depinde de existența obligației asiguratului și invers.

S-a pus problema de asemenea, dacă se mai poate vorbi de o corelație între obligațiile reciproce asumate de fiecare dintre părți cât timp riscul nu s-a realizat. Răspunsul a fost afirmativ, în sensul că nu se înlătură caracterul sinalagmatic al contractului, deoarece el dă naștere la obligații reciproce, fiecare dintre ele servind drept cauză pentru cealaltă. Aceasta cu atât mai mult cu cât producerea evenimentului asigurat nu afectează validitatea sau existența contractului de asigurare.

Atât conținutul caracterului sinalagmatic cât și al celui oneros rezultă cu evidență și din reglementarea art. 2199 C. civ. care prevede că, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.

În mod corect s-a făcut observația în literatura de specialitate că o particularitate a raporturilor de asigurare specifică caracterului sinalagmatic este obligația asiguratului de a-și executa el mai întâi obligația de plată a primelor de asigurare prestația asigurătorului fiind condiționată de această operațiune prealabilă.

Contract cu executare succesivă

Caracterul contractului de asigurare de a fi cu executare succesivă rezidă din împrejurarea că obligațiile părților se execută în timp și nu uno icto.

În primul rând, merită reținut faptul că asigurarea este pe o anumită perioadă oe timp, ceea ce înseamnă că polița de asigurare are o anumită durată de existență Cu excepția asigurărilor de viață, de regulă, unitatea de timp folosită ca durată a contractului de asigurare este de un an de zile.

Apoi, din împrejurarea că asigurarea se derulează pe un interval de timp rezultă și modalitatea de executare a obligațiilor părților contractante. Asigurătorul își asumă obligația de protecție a asiguratului în sensul de a-l despăgubi la producerea razului asigurat pe întreaga perioadă asigurată, iar asiguratul are posibilitatea plății crimei de asigurare în mai multe rate lunare sau pe alte unități de timp. În doctrină s-a afirmat că nu este abolit caracterul de executare succesivă al contractului de asigurare chiar dacă primase plătește o singură dată, de regulă la încheierea oontractului de asigurare ca primă unică (globală).

Caracterul succesiv al contractului de asigurare este dat în principal de obligația oermanentă de protecție din partea asigurătorului, dar acest caracter este generat și de obligația asiguratului, mai cu seamă în cazul asigurărilor de bunuri.

Potrivit art. 2216 C. civ., în cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul este obligat să întrețină bunul asigurat în condiții corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.

Tot astfel, art. 2203 alin. 2 C. civ. dispune că, dacă împrejurările esențiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului modificarea survenită. Aceeași obligație îi revine și contractantului asigurării care a luat cunoștință de modificarea survenită. Obligația asiguratului de a se comporta și exploata bunul ca un bun proprietar subzistă pe întreaga durată a contractului de asigurare și are drept scop evitarea producerii prejudiciilor terțelor persoane.

Altfel spus, asiguratul trebuie să exploateze bunul cu stricta respectare a instrucțiunilor de utilizare și cu preocuparea continuă de a nu crea prejudicii terțelor persoane. Legea prevede în mod expres că asigurătorul poate refuza plata despăgubirilor când prejudiciul, evenimentul asigurat, a fost produs cu intenție de către asigurat.

O consecință importantă ce decurge din executarea succesivă a contractului este aceea că pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor părților contractante, sancțiunea aplicabilă este rezilierea iar nu rezoluțiunea. Unii autori, pornind de la caracterul cu executare succesivă al contractului de asigurare afirmă că, deși prestațiile se execută în timp, contractul este unic, determinându-i să susțină „caracterul unic” al contractului de asigurare.

Contract de adeziune

În mod tradițional contractul de asigurare a fost considerat ca făcând parte din categoria contractelor de adeziune.

În reglementarea Codului civil este stabilită și semnificația juridică a contractului de adeziune. Astfel noul Cod civil definește „Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare”.

Caracterul de adeziune al contractului de asigurare își are fundamentul în făptul că asigurătorul impune principalele clauze ale contractului, pe care asiguratul fie le acceptă și atunci asigurarea ia ființă, fie le respinge și contractul nu se mai perfectează.

Cu alte cuvinte, asiguratul nu are opțiunea negocierii principalelor clauze ale contractului de asigurare.

Redactarea elementelor esențiale ale contractului de asigurare de către asigurător reprezintă o obligație impusă de lege.

Într-adevăr, potrivit Legii nr. 32/200C art. 20 alin. 2, societățile de asigurarea au îndatorirea elaborării propriilor condiții ș clauze de asigurare în funcție de formele sau clasele de asigurare pe care și e propun să le practice.

Legea impune de asemenea asigurătorului obligația de a prezenta asiguratului sau potențialului asigurat principalele elemente ale asigurării pe care urmează să fie încheie și care vor constitui clauzele esențiale ale contractului de asigurare.

Aceste informații vor fi prezentate în scris, în limba română, vor fi redactate într-o formă clară și vor cuprinde cel puțin următoarele elemente:

definirea fiecărui eveniment asigurat, a indemnizației de asigurare în cazul producerii evenimentului asigurat;

excluderile din asigurare;

momentul începerii și cel al încetării contractului de asigurare;

modalitățile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare;

informații privind orice drepturi pe care le pot avea părțile de a rezilia contractul înainte de termen sau unilateral, inclusiv orice penalități impuse de contrar în astfel de cazuri;

modalitatea prin care se plătesc primele și termenele de plată a primelor de asigurare;

modalitățile și termenele de plată a indemnizațiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare și a sumelor asigurate;

informații despre perioada de grație;

procedurile de soluționare a eventualelor litigii rezultate din executarea extractului, respectiv informații despre modalitățile de rezolvare pe cale amiabilă a reclamațiilor formulate de asigurați sau de beneficiarii contractelor de asigurare după caz, acestea neconstituind o restrângere a dreptului clientului de a recurge la procedurile judiciare legale;

informații generale privind deducerile prevăzute de legislația fiscală apliccate contractelor de asigurare;

legea aplicabilă contractului de asigurare;

existența Fondului de garantare.

Așa se explică situația practică în care asigurătorii întrebuințează contracte tip cu clauze predeterminate.

În afară de prevederile cu caracter special al clauzelor prestabilite de către asigurători, în cadrul condițiilor de asigurare și al contractelor propuse spre perfectare, a încheierea contractului de asigurare, vor fi avute în vedere și reglementările din domeniul protecției consumatorului, legiferate, în principal, de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.

Legea nr. 296/2004 are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici și consumatori, cu privire la achiziționarea de produse și servicii, inclusiv a serviciilor financiare (art. 1). În concepția Legii nr. 296/2004, noțiunea de servicii financiare include unele servicii de natură bancară, credite, asigurări, pensii private și investiții sau plăți.,

Potrivit art. 27 din lege, consumatorii, deci și consumatorii de asigurări, au dreptul de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori, iar potrivit art. 78 se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contracte încheiate cu consumatorii.

Caracterul de adeziune al contractului de asigurare a fost extrem de accentuat până la abolirea sistemului comunist, când a fost suprimat monopolul statului în domeniul asigurărilor.

După ce s-au înființat mai multe societăți de asigurare, s-a creat o piață concurențială în operațiunile de asigurare, împrejurare ce a condus la o atenuare a caracterului de adeziune al asigurării.

Când spunem aceasta avem în vedere faptul că, pe de o parte, asiguratul are posibilitatea alegerii unei multitudini de oferte de asigurare ale asigurătorilor existenți pe piață și, pe de altă parte, a negocierii contractului de asigurare în anumite împrejurări speciale.

Spre exemplu, negocierea clauzelor contractului de asigurare este prezentă în cazul unui asigurat persoană juridică ce încheie mai multe forme de asigurare cu același asigurător.

În concret, se negociază cuantumul primei de asigurare, modalitatea de plată a acesteia, bonusul acordat pentru reînnoirea asigurărilor în cazul în care nu a avut loc evenimentul asigurat etc.

CAPITOLUL II
ASIGURAREA DE BUNURI

2.1. Considerații introductive

Această formă de asigurare poate avea ca obiect, în principiu, orice fel de bunuri: mobile, imobile, corporale, incorporate, indiferent de destinația lor civilă, comercială, administrativă sau de altă natură. Inclusiv bunurile proprietate publică ale statului sau ale unităților administrative centrale sau locale pot fi asigurate, deoarece, asigurarea reprezintă un act de administrare a bunului și nu de dispoziție a acestuia.

Asigurarea de bunuri face parte din categoria asigurărilor generale și prezintă anumite particularități pe care le vom înfățișa în cele ce urmează.

Asigurarea de bunuri este o asigurare facultativă, dar există situații în care normele legale impun proprietarilor sau deținătorilor obligația de a încheia un contract de asigurare.

Astfel de asigurări se înfățișează mai degrabă ca asigurări de răspundere civilă, deoarece au drept scop protecția terților împotriva riscurilor produse de exploatarea unor bunuri periculoase. Sunt avute în vedere, în principal, bunurile a căror deținere și întrebuințare prezintă un grad ridicat de pericol social. Asigurarea unor astfel de bunuri este obligatorie, fie că sunt în stare statică (bunurile nucleare), fie în stare de funcționare, de exploatare.

Un astfel de caz este ce al deținătorilor de vehicule. Asigurarea obligatorie a deținătorilor de vehicule este însă calificată de legiuitor ca o asigurare de răspundere civilă și nu ca o asigurare de bunuri.

Asigurarea de bunuri are ca obiect protecția proprie a asiguratului împotriva riscurilor ce planează asupra bunului, precum incendiul, inundația, furtul etc. și a cărei pieire totală sau parțială ar crea consecințe negative în patrimoniul asiguratului. În schimb, asigurarea obligatorie a deținătorilor de bunuri periculoase poartă asupra pagubelor produse de bunuri în formă statică sau dinamică terțelor persoane.

Deci, prin asigurările obligatorii nu se indemnizează pagubele suferite de către proprietarul sau detentorul bunului asigurat, ci exclusiv prejudiciile materiale și morale suferite de către terțele persoane. Pentru ca și asiguratul să fie despăgubit este necesar să încheie o asigurare facultativă asupra bunului în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 2214 C. civ., în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite.

Asigurarea de bunuri prezintă anumite particularități în raport cu celelalte forme de asigurare, care privesc existența unui interes în asigurare, riscurile asigurate și obligațiile părților contractante.

2.2. Interesul în asigurare

O particularitate cu importanță deosebită în asigurările de bunuri este aceea potrivit căreia asiguratul trebuie să justifice un interes în contractarea asigurării. În acest sens, art. 2215 C. civ. dispune „Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat”. Interes în asigurarea bunului are proprietarul, posesorul acestuia, locatarul – utilizator din contractul de leasing, chiriașul, comodatarul, antreprenorul. etc.

Lipsa interesului în asigurare atrage refuzul asigurătorului de a încheia asigurarea, iar pierderea interesului pe durata contractului de asigurare determină încetare acestuia. Mai

exact, când pieirea totală sau parțială a bunului nu produce niciun fel de prejudiciu în patrimoniul unei persoane, aceasta nu are nici interes în asigurare și astfel nu poate încheia, în nume propriu, o asigurare cu privire la acel bun.

De aceea, în polițele de asigurare ce poartă asupra unui bun, de regulă, se menționează că înstrăinarea lui atrage și încetarea contractului de asigurare, tocmai datorită lipsei interesului asigurat

2.3. Riscurile asigurate

Ca în orice formă de asigurare, riscul asigurat în asigurarea de bunuri reprezintă un eveniment viitor, posibil dar incert, la care pot fi supuse bunurile pe durata asigurării, eveniment ce nu se produce din voința asiguratului sau beneficiarului asigurării.

În concret, bunurile pot fi asigurate pentru riscuri precum: distrugere (pieire) totală sau parțială, furt, incendiu, inundații, cutremur, alunecări de teren, vânt puternic și orice alte evenimente ce ar putea produce consecințe păgubitoare asupra bunului și implicit a deținătorului acestuia.

Desigur că nu toate riscurile ce planează asupra bunurilor vor fi acoperite de asigurător, ci doar cele cuprinse în contractul de asigurare. Așa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate, pentru plata despăgubirilor este necesar ca riscurile asigurabile să devină riscuri asigurate prin contractarea lor cu o societate de asigurare.

2.4. Încheierea contractului de asigurare

Normele din materia asigurărilor nu conțin reguli speciale privind încheierea contractului de asigurare de bunuri. Aceasta înseamnă că încheierea unui astfel de contract va fi guvernată de regulile generale ale încheierii contractului de asigurare cuprinse în art. 2203 alin. (1) C. civ.

Potrivit textului de lege citat, persoana care încheie o asigurare este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător și, de asemenea, să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care sunt esențiale pentru evaluarea riscului.

Înalta Curte de Casație a statuat că, în situația asigurărilor de bunuri, asiguratul este dator să nu declare o valoare mai mare decât cea reală, și chiar dacă o face, asigurarea este valabilă până la concurența valorii reale a bunurilor.

Întrebările la care trebuie să răspundă viitorul asigurat, pot fi furnizate și
intermediarului care mijlocește perfectarea asigurării.

Ascunderea unor vicii ale bunului care ar putea grăbi, determina sau amplifica consecințele survenirii evenimentului asigurat poate fi sancționată inclusiv cu nulitatea mai ales când sunt întrunite condițiile dolului prin reticență sau o cauză imorală în condițiile art. 2204 C. civ.

2.5. Efectele contractului de asigurare

Asigurările asupra bunurilor creează anumite obligații speciale în sarcina părților, mai ales în cea a asiguratului.

2.5.1. Obligațiile asiguratului

Plata primelor de asigurare

Obligația esențială a asiguratului în temeiul unui contract de asigurare de bunuri este aceeași specifică oricărei forme de asigurare, adică plata primelor de asigurare. Plata primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de bunuri nu este supusă vreunei reglementări speciale, de unde consecința că toate aspectele privind executarea acestei obligații privind: modalitatea de plată, locul plății, debitorul obligației de plată, data plății, proba plății, sancțiunea neplății primelor de asigurare se vor regulariza după principiile plății primelor de asigurare prezentate în secțiunile aferente contractului de asigurare cadru.

Merită reținut însă că, pentru stabilirea cuantumului primei de asigurare în asigurările de bunuri, un criteriu esențial îl constituie gradul de uzură al acestuia din momentul perfectării contractului.

Întreținerea bunului asigurat

O altă obligație specifică acestei forme de asigurare este aceea de întreținere a bunului asigurat. în acest sens, art. 2216 alin. (1) C. civ., asiguratul este obligat să întrețină bunul asigurat în condiții corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.

Corelativ obligației asiguratului de a întreține bunul asigurat, legea reglementează dreptul asigurătorului de a verifica modul în care bunul este întreținut în condițiile stabilite prin contract.

Neîndeplinirea acestei obligații de către asigurat îndreptățește asigurătorul să solicite rezilierea sau denunțarea contractului de asigurare, iar în cazul producerii riscului asigurat, să refuze plata despăgubirilor.

Obligația de evitare a survenirii evenimentului asigurat trebuie apreciată și ea prin prisma omului obișnuit, iar criteriul concret de evaluare ar trebui să fie acela al conduitei persoanei asigurate cu celelalte bunuri din patrimoniul propriu, care nu sunt asigurate.

Astfel spus, existența asigurării nu trebuie să creeze în persoana asiguratului o atitudine de indiferență în luarea măsurilor de evitare a producerii riscurilor asigurate, dar nici nu i se poate pretinde o conduită mai exigentă față de bunul asigurat decât față de celelalte bunuri din patrimoniu care nu sunt asigurate. În concret, asiguratul trebuie să se abțină de la orice faptă (acțiune sau inacțiune) care ar mări riscul producerii evenimentului asigurat adică, producerea evenimentului asigurat nu trebuie să fie consecința directă sau contributivă a conduitei asiguratului.

Comunicarea producerii riscului asigurat

La fel ca în orice formă de asigurare, asiguratul trebuie să comunice asigurătorului producerea cazului asigurat. Obligația comunicării producerii riscului asigurat este reglementată de art. 2207 alin. (1) C. civ., potrivit căruia „Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare”.

Normele care legiferează asigurarea de bunuri nu conțin reguli speciale cu privire la obligația asiguratului de comunicare a producerii riscului asigurat, astfel încât își vor găsi aplicare normele cu caracter general. În consecință, aspectele privind executarea obligației de comunicare a producerii riscului asigurat, precum: termenul în care se face comunicarea, persoanele obligate sau abilitate să comunice riscul survenit, forma și conținutul comunicării, sancțiunea neexecutării obligației de comunicare etc., se vor soluționa după prescripțiile cuprinse în art. 2207 C. civ..

Luarea măsurilor de limitare a pagubei în cazul survenirii evenimentului asigurat

Consacrarea acestei obligații se găsește în art. 2216 alin. (3) C. civ. care prevede că, în cazurile prevăzute în contract, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia pe seama asigurătorului și în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor.

Desigur că această obligație trebuie înțeleasă nu în sensul că asiguratul va solicita bani sau alte mijloace de la asigurător în vederea evitării agravării preju- diciului, ci în sensul că spezele avansate de asigurat vor fi suportate de asigurător separat de indemnizația de asigurare.

Fără îndoială că luarea măsurilor de limitare a pagubelor va fi apreciată prin prisma posibilităților materiale, financiare, intelectuale sau de altă natură ale asiguratului.

Așadar, cheltuielile făcute de asigurat pentru limitarea pagubelor se vor înscrie în două coordonate, una, să nu depășească echivalentul sumei asigurate și a doua, să fie suportate de către asigurător. Și această obligație va fi apreciată după tipul omului obișnuit și prin raportarea exactă la condiția fiecărui asigurat în parte. Efectul practic ce rezultă din neîndepli- nirea acestei obligații ar putea fi acela al suportării de către asigurat a pagubelor care puteau fi evitate prin luarea măsurilor de limitare a consecințelor.

Dovada unor astfel de împrejurări cade în sarcina asigurătorului, asiguratul fiind prezumat de bună-credință în conduita lui față de administrarea bunului și luarea măsurilor de limitare a pagubelor inerente survenirii evenimentului asigurat.

Declararea existenței altor asigurări pentru același bun

Această obligație este reglementată de art. 2219 alin. (1) C. civ. potrivit căruia asiguratul trebuie să declare existența tuturor asigurărilor referitoare la același bun, această obligație revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât și pe parcursul executării acestora.

Când ne-am ocupat de explicarea termenilor uzuali în domeniul asigurărilor, am arătat că reglementările legale permit încheierea mai multor polițe de asigurare concomitent cu privire la același bun sau valoare socială pentru aceleași riscuri, situație ce este denumită, în limbajul asigurărilor, coasigurare.

Tot astfel, este posibilă asigurarea aceluiași bun sau valori sociale, în același timp, la mai mulți asigurători, dar pentru riscuri diferite. Așa fiind, în temeiul textului de mai sus, asiguratul are obligația încunoștințării asigurătorului despre existența altor asigurări cu privire la același bun, atât în ipoteza în care se contractează pentru aceleași riscuri, adică situația coasigurării, cât și atunci când asigurarea ce se contractează are ca obiect alte riscuri decât cele deja asigurate.

Scopul instituirii acestei obligații este lesne de înțeles, fiind acela al evitării acordării despăgubirilor în cuantum mai mare decât valoarea bunului din momentul producerii cazului asigurat și este consacrat în cuprinsul art. 2219 alin. (2) C. civ.

Potrivit textului de lege menționat, atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru același bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporțional cu suma asigurată și până la concurența acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecință directă a riscului.

2.5.2. Obligațiile asiguratorului

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de asigurare de bunuri creează obligații și în sarcina societății de asigurare contractantă. Principala obligație a asigurătorului este plata indemnizației de asigurare.

Criterii pentru stabilirea indemnizației de asigurare

În ceea ce îl privește pe asigurător, la fel ca în orice formă de asigurare, principala obligație a acestuia este aceea de plată a despăgubirilor la producerea cazului asigurat.

Regulile care cârmuiesc plata despăgubirilor sunt legiferate în art. 2217 C. civ. Principiul este acela că, despăgubirile nu pot depăși întinderea prejudiciului efectiv, suferit de către asigurat.

Legea stipulează că despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea131. Se observă că legiuitorul reglementează trei criterii pentru stabilirea întinderii indemnizației de asigurare în cazul asigurărilor de bunuri: valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, întinderea pagubei și suma la care s-a făcut asigurarea.

Valoarea bunului

În legătură cu primul criteriu, cel al valorii bunului din momentul producerii riscului asigurat, înseamnă că, în virtutea legii nu are nicio relevanță prețul lui de la data încheierii contractului de asigurare pentru operațiunea de stabilire a despăgubirilor.

Prin urmare, chiar dacă la încheierea poliței de asigurare bunul era nou și prima de asigurare s-a calculat și încasat de asigurător la această valoare, indemnizația de asigurare nu se plătește la acest cuantum, ci la valoarea bunului din momentul survenirii cazului asigurat. Așadar, uzura bunului produsă din momentul încheierii asigurării și până la ivirea cazului asigurat rămâne în sarcina asiguratului, ea nefiind acoperită de către asigurător.

Art. nr. 2217 alin. (1) C. civ. prevede, în mod expres, că despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat.

Cu alte cuvinte, asiguratului nu îi este îngăduit să se îmbogățească de pe urma asigurătorului ca urmare a pieirii totale sau parțiale a bunului asigurat prin încasarea unor despăgubiri care să depășească prejudiciul efectiv suferit.

Acordarea despăgubirilor corespunzător contravalorii bunului din momentul producerii cazului asigurat se practică, în principal, în caz de daună totală, adică în caz de pieire totală a bunului asigurat. Când dauna este parțială, realizându-se doar o pieire parțială a bunului asigurat, repararea se va face cu piese noi și originale și nu la mâna a doua, deși bunul era folosit în momentul survenirii evenimentului asigurat, indiferent de gradul de uzură pe care îl prezenta bunul.

Avem în vedere bunurile cu un anumit grad de tehnicitate și care, în urma producerii riscului asigurat, mai pot fi întrebuințate. Repararea sau aducerea bunului în stare de întrebuințare se va face la service-uri autorizate, de regulă la mandatarii producătorului sau ai vânzătorului.

Întinderea pagubei

Criteriul stabilirii despăgubirilor în raport de întinderea pagubei se aplică atunci când în contractul de asigurare nu se precizează suma asigurată și atunci când deși este precizată suma asigurată, paguba nu este totală, adică nu s-a produs pieirea totală a bunului.

Desigur că, păstrând consecvența, legiuitorul a limitat indemnizația până la concurența pagubei produsă bunului asigurat. În concret, potrivit acestui criteriu asiguratul sau terțul păgubit nu poate primi o despăgubire care să depășească paguba suferită.

Dacă este asigurat un bun cu grad ridicat de tehnicitate și este posibilă readucerea lui în stare de întrebuințare, asiguratul va suporta contravaloarea cheltuielilor necesare pentru funcționarea sau folosirea lui obișnuită, și nu a celor necesare pentru a-l aduce la parametrii de funcționare pe care bunul îi realiza când era nou ori la momentul încheierii contractului de asigurare sau pe care îi realizează bunuri de același gen dar care sunt noi.

Suma asigurată

Plata despăgubirilor în raport de suma asigurată este specifică asigurărilor în sistemul acoperirii proporționale și în sistemul primului risc.

Asigurătorul va acoperi și cheltuielile efectuate cu transportul bunului de la locul producerii riscului asigurat până la unitățile de service în vederea reparațiilor necesare aducerii acestuia în stare de utilizare.

2.6. Sistemul de acoperire a despăgubirilor

În practica stabilirii și acordării despăgubirilor sunt utilizate, în principal, trei sisteme de acoperire.

Sistemul acoperirii proporționale reprezintă situația în care bunul este asigurat în cotă procentuală, spre exemplu 80% din valoarea acestuia sau o sumă fixă inferioară valorii bunului, de pildă pentru suma de 500 lei, iar valoarea bunului este de două sau trei ori mai mare.

Pentru această din urmă situație, la survenirea evenimentului asigurat, în cazul pieirii totale a bunului, despăgubirile nu vor depăși cele două limite la care s-a făcut asigurarea, procentul sau cota fixă.

Pentru a înțelege mai bine mecanismul, luăm exemplul în care un bun în valoare de 1.000 lei a fost asigurat (suma asigurată) la 800 lei, deci în proporție de 80%. Dacă bunul piere parțial (de exemplu, 50%), deci valoarea pagubei este de 500 lei, asigurătorul nu va plăti decât 400 lei, adică 80% din pagubă. Cu alte cuvinte, despăgubirea va ti egală cu paguba numai dacă suma asigurată este egală cu valoarea bunului din momentul producerii evenimentului.

Sistemul primului risc

Sistemul primului risc este sistemul în care asigurătorul suportă dauna în întregime, în limitele sumei asigurate; raportul dintre suma asigurată și valoarea bunului nu prezintă importanță. în același exemplu, un bun în valoare de 1.000 lei a fost asigurat la 500 lei (50% din valoare), iar paguba este de 400 lei; asigurătorul va plăti, nu 50% din pagubă, ci 400 lei, fiindcă prejudiciul nu depășește suma asigurată. în schimb, dacă paguba ar fi de 700 lei, asigurătorul ar plăti numai 500 lei, adică limita sumei asigurate..

Aceleași reguli guvernează stabilirea despăgubirilor și în cazul coasigurării. într-adevăr, legea dispune că în cazul existenței mai multor asigurări încheiate pentru același bun, fiecare asigurător este obligat la plată, proporțional cu suma asigurată și până la concurența acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecință directă a riscului.

Dacă avem mai multe asigurări asupra aceluiași bun dar cu asigurători diferiți și pentru riscuri diferite, soluția este aceea că vor răspunde doar asigurătorii sau asigurătorul ce a subscris riscul producător al pagubei.

Sistemul acoperirii limitate

Sistemul acoperirii limitate își are suportul în prevederile art. 2217 alin. (2) C. civ. care permit asiguratului să rămână propriul său asigurător pentru o franșiză sau o sumă determinată care nu se despăgubește de către asigurător.

Prin urmare, sistemul acoperirii limitate își găsește aplicare pentru situațiile în care în contractul de asigurare a fost stipulată o franșiză. Despăgubirea este limitată la valoarea
franșizei care poate fi, așa cum am precizat și în cele de mai sus, simplă sau deductibilă.

2.7. Cazuri de excludere de la plata despăgubirilor

Reglementările din domeniul asigurărilor consacră câteva cazuri de excludere de la plata despăgubirilor, specifice asigurării de bunuri. Astfel, potrivit art. 2208 alin. (2) C. civ., în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.

De asemenea, dacă părțile convin, asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazul în care riscul asigurat a fost produs de către:

persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării;

prepușii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării [art. 2208 alin. (3) C. civ.].

Este important de reținut că, potrivit normei legale mai sus reprodusă, pentru a fi excluse de la despăgubire, ipotezele de mai sus trebuie să fie prevăzute în mod expres în contractul de asigurare. în lipsă de stipulație contrară în contract, asigurătorul va despăgubi asiguratul chiar dacă riscul a fost cauzat de către persoanele la care fac referire prevederile art. 2208 C. civ.

2.8. Asigurarea bunurilor obiect al contractelor de leasing

Având în vedere expansiunea operațiunilor de leasing111, în cele ce urmează ne propunem să abordăm unele aspecte legate de asigurarea bunurilor ce constituie obiect121 al contractelor de leasing.

Potrivit reglementărilor din domeniul leasingului, bunurile asupra cărora poartă contractul de leasing trebuie să fie asigurate iar această obligație este pusă în sarcina locatorului/finanțatorului.

Obligația locatorului/finanțatorului de a asigura bunul dat în leasing, este prevăzută în art. 5 din O.G. nr. 51/1997, care dispune că acesta are libertatea alegerii societății de asigurare pentru încheierea contractului de asigurare. Același art. 5 stipulează că primele de asigurare vor fi plătite de către locatar/utilizator, dacă prin contract părțile nu convin altfel. Părțile contractante pot stabili atât asigurătorul cu care se va încheia polița de asigurare a bunului, cât și partea care va suporta costul asigurării, adică plata primelor.

Dacă primele de asigurare sunt suportate de către locatar/utilizator, contravaloarea acestora poate fi finanțată de către locator, în baza unei înțelegeri exprese în acest sens. Prin urmare, chiar și în cazul în care plata primelor de asigurare se face de către locatar/utilizator, calitatea de persoană asigurată nu o va avea acesta, ci locatorul/finanțatorul. Principala consecință ce decurge de aici este aceea că, în cazul producerii riscului asigurat, indemnizația de asigurare va fi plătită de către asigurător direct locatorului/finanțatorului și nu utilizatorului.

În acest scop, art. 26 din O.G. nr. 51/1997 dispune că în cazul înregistrării de daune și al încasării sumelor din asigurarea bunurilor obiect al contractelor de leasing, părțile pot conveni stingerea creanțelor reciproce prin compensare, în condițiile legii.

Reglementarea este deosebit de utilă, pentru că, potrivit art. 10 lit. f), utilizatorul suportă riscul pieirii totale sau parțiale a bunului, cu obligația continuării plății sumelor cu titlu de rată de leasing, până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing. în temeiul acestei prevederi, utilizatorul are obligația plății tuturor ratelor de leasing corespunzătoare valorii contractului de leasing, chiar dacă bunul a pierit total sau parțial, fie și din cauze fortuite.

De aceea credem că principiul stingerii creanțelor reciproce prin compensare, în cazul pieirii bunului, consacrat de art. 26, se referă tocmai la creanța finanțatorului împotriva utilizatorului, constând în echivalentul ratelor de leasing de plătit după pieirea bunului. Adică restul ratelor de leasing de plătit se vor compensa cu indemnizația de asigurare primită de finanțator, ca urmare a survenirii cazului asigurat.

În cazul existenței unei polițe de asigurare a bunului, dacă se produce riscul asigurat, deci bunul piere total sau parțial, potrivit art. 26, indemnizația de asigurare poate fi încasată de locator/finanțator și acesta să se întoarcă împotriva utilizatorului din contractul de leasing, dacă despăgubirea nu acoperă prejudiciul produs, adică valoarea totală a contractului de leasing.

Concluzia se impune pe principiile dreptului comun privind acoperirea prejudiciilor, izvorâte din pieirea parțială sau totală a bunurilor.

În cazul răspunderii pentru pieirea bunurilor, în dreptul comun, despăgubirile nu pot depăși valoarea acestuia din momentul producerii prejudiciului. Altfel spus, este interzisă îmbogățirea fără just temei a proprietarului, prin încasarea unor despăgubiri ce depășesc valoarea bunului. Reglementările în domeniul leasingului nu cuprind nicio regulă derogatorie, cea ce înseamnă că, așa cum arătam și în cele de mai sus, finanțatorul se poate îndrepta împotriva utilizatorului, doar pentru diferența ce nu acoperă valoarea contractului de leasing.

Admiterea unei alte soluții ar echivala cu o îmbogățire fără just temei a locatorului/finanțatorului, constând în, pe de o parte, încasarea indemnizației de asigurare și, pe de altă parte, a ratelor de leasing scadente, situație nepermisă în sistemul nostru legislativ.

Regulile care cârmuiesc raporturile de asigurare a bunurilor contractate în leasing au caracter dispozitiv, astfel că părțile pot conveni ca locatarul/utilizatorul să aibă calitatea de asigurat și acesta să încaseze indemnizația de asigurare, sau se poate păstra calitatea de asigurat a finanțatorului, dar se poate stipula ca utilizatorul să fie beneficiarul asigurării, calitate în care va încasa și despăgubirile.

Astfel se explică regula prevăzută în art. 26 din O.G. nr. 51/1997, potrivit căreia părțile pot conveni stingerea creanțelor reciproce prin compensare.

CAPITOLUL III

ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE A BUNURILOR

3.1. Noțiuni generale

Contractul de asigurare de bunuri este supus cauzelor de încetare a asigurării în general.

Bunăoară, contractul de asigurare de bunuri încetează prin expirarea duratei pentru care a fost încheiat, denunțarea unilaterală, rezilierea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Dar contractul de asigurare de bunuri încetează și pentru anumite cauze specifice, precum pierderea interesului în asigurare și producerea riscului asigurat.

3.2. Pierderea interesului în asigurare

Specific pentru încetarea contractului de asigurare de bunuri, pe lângă cauzele generale de încetare a asigurării, este pierderea interesului în asigurare. Interes în asigurarea unui bun are persoana care, dacă se întâmplă evenimentul asigurat, suferă un prejudiciu.

Am precizat că, în concret, astfel de persoane pot fi proprietarul, utilizatorul-locator, comodatarul, chiriașul etc. în momentul în care aceste persoane pierd calitățile asupra bunului, încetează și contractul de asigurare.

De pildă, dacă proprietarul înstrăinează bunul asigurat, pierde interesul în asigurare, pentru că pieirea totală sau parțială a bunului nu produce niciun fel de consecințe în patrimoniul înstrăinătorului, știut fiind că, potrivit sistemului nostru legislativ, riscul pieirii bunului îl suportă proprietarul acestuia, în temeiul principiului res perit domino. Prin urmare, când persoana fizică sau juridică pierde orice relație asupra bunului a cărui pieire totală sau parțială nu ar putea să-i producă vreo pagubă, încetează și contractul de asigurare a bunului respectiv.

Cu toate acestea, Codul civil consacră principiul salvgardării contractului de asigurare ca urmare a înstrăinării bunului asigurat. Astfel, potrivit prevederilor art. 2220 C. civ. alin. (1), dacă nu s-a convenit altfel, înstrăinarea bunului asigurat nu determină încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între asigurător și dobânditor.

Asiguratul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită și dobân- ditorului existența contractului de asigurare rămâne obligat să plătească primele care devin scadente ulterior datei înstrăinării [art. 2220 alin. (2) C. civ.].

3.3. Producerea riscului asigurat

În asigurarea de bunuri interesează consecințele producerii cazului asigurat pe parcursul derulării contractului de asigurare. Efectele contractului de asigurare ca urmare a producerii cazului asigurat vor diferi în raport de întinderea pagubei.

Dacă riscul asigurat a avut drept consecință pieirea totală a bunului, contractul
încetează datorită pierderii interesului în asigurare. în astfel de situații dispare obiectul asigurării, sau astfel spus, pieirea totală a bunului asigurat lasă asigurarea fără obiect. Dauna fiind totală, asigurătorul va despăgubi potrivit clauzelor contractului.

Când dauna nu este totală, adică producerea riscului asigurat a cauzat doar pieirea parțială a bunului, contractul subzistă până la ivirea cauzelor de încetare, iar asigurătorul va despăgubi în raport de valoarea prejudiciului produs. în cazul daunelor parțiale, contractul de asigurare nu încetează deoarece, după readucerea bunului asigurat în stare de întrebuințare, se reactivează interesul asiguratului exprimat în continuarea exploatării bunului.

Prin urmare, producerea cazului asigurat este cauză de încetare a contractului de asigurare în împrejurarea în care bunul asigurat piere total; dacă dauna este parțială, în sensul că s-a realizat doar o pieire parțială a bunului asigurat, contractul subzistă până la intervenirea unui caz de încetare.

Sunt polițe în care producerea parțială a riscului asigurat dă dreptul asigurătorului să rețină restul de prime de achitat când plata acestora a fost stabilită în tranșe, sau să scumpească asigurarea, prin perceperea unui supliment de primă pentru perioada de asigurare rămasă.

CONCLUZII

După anul 1990 România a cunoscut un drum anevoios în dezvoltarea unei culturi a încheierii asigurărilor, societatea fiind destul de reticentă la a accepta necesitatea încheierii de asigurări de bunuri.

Însă, în ultimii ani societatea a început să conțientizeze importanța „achiziționării” unui produs care să ofere protecție.

Ca orice contract sinalagmatic și contractul de asigurare dă naștere la obligații și drepturi reciproce, acestea fiind prezentate în cadrul lucrării.

Însă, contractul de asigurare nu se rezumă doar la drepturi și obligații ce se nasc în sarcina părților (Asiguratorul și Contractantul), ci presupune și plata unei prime de asigurare, obligație ce se află în sarcina contractantului, sau plata indemnizatiilor în ipoteza în care se produce eventimentul asigurat.

Conștientizarea necesității încheiririi unei asigurări de viață reprezintă gradul de cultură al unei societăți.

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

Boroi, G, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea Noului Cod civil, Editura Hamangiu, București 2012;

Stănciulescu, L. V. Nemeș, Dreptul contractelor civile și comerciale, Editura Hamangiu București 2013;

Vasilescu, P. Drept civil, Obligați, Editura Hamangiu, București 2012;

Baias, Fl.A., E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul cod civil, Editura C.H.Beck, București 2012;

Chirică, D. Contracte speciale, civile și comerciale, Editura Rosetti, București 2005;

Chirică, D. Tratat de drept civil,contracte speciale, Vânzarea și schimbul, Editura C.H.Beck, Buucrești 2008;

Frențiu, G.C. Principalele instituții ale dreptului civil român, Editura Universul Juridic, București, 2012;

Moțiu, F. Contractele speciale în noul Cod civil, ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2013;

Nemeș, V. Dreptul asigurărilor, ediția a 4-a, Editura Hamangiu, București 2012;

Sferdian, I. Dreptul asigurărilor, Editura C.H.Beck, București 2007

Legislație internă și europeană

*** Constituția României;

*** Noul Cod civil;

*** Noul Cod de procedură civilă;

*** Codul civil de la 1864;

=== a99e74c8ba37f9405899df18c4366d856c4ba426_96836_1 ===

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZARE: DREPTUL AFACERILOR

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator,

Absolvent,

Vișan Anamaria Marinele

BUCUREȘTI – 2017

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZARE: DREPTUL AFACERILOR

ASIGURAREA DE BUNURI

Coordonator,

Absolvent,

Vișan Anamaria Marinele

BUCUREȘTI – 2017

CUPRINS

ІΝΤRODUCЕRЕ 6

SЕCȚІUΝЕΑ І SCURΤ ІSΤORІC ΑSUΡRΑ ΑSІGURĂRІLOR 8

Ss.1 ΑΡΑRІȚІΑ ȘІ ЕVOLUȚІΑ OΡЕRΑȚІUΝІLOR DЕ ΑSІGURΑRЕ 8

Ss.2 ΑΡΑRІȚІΑ ȘІ ЕVOLUȚІΑ ЕΝΤІΤĂȚІLOR ÎΝ DOMЕΝІUL ΑSІGURĂRІLOR 10

Ss.3 SCURΤ ІSΤORІC ΑSUΡRΑ ΑSІGURĂRІLOR ÎΝ ROMÂΝІΑ 12

SЕCȚІUΝЕΑ ІІ ΑSІGURΑRЕ DЕ ΒUΝURІ 15

Ss.1 ΡRЕCІΖĂRІ ΡRЕΑLΑΒІLЕ 15

Ss.2 ІΝΤЕRЕSUL ΑSІGURΑΒІL ÎΝ ΑSІGURΑRЕΑ DЕ ΒUΝURІ 17

1 ASІGURATUL CA TІTULAR AL ІNTЕRЕSULUІ ASІGURABІL 17

2 ΑSІGURARЕA ÎN CONTUL ALTUІA 21

3 INTERESUL ASIGURABIL FAȚĂ DE UN LUCRU VIITOR 23

SS. 3 RISCURILE ASIGURATE 24

Ss4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE A BUNULUI 25

Ss. 5 I. EFECTELE CONTRACTULUI DE ASIGURARE ÎNAINTE DE IVIREA CAZULUI ASIGURAT 31

1 DREPTURILE ASIGURATULUI 31

2 OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI 33

3 DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ASIGURATORULUI 35

Ss5. III EFECTELE CONTRACTULUI DE ASIGURARE DE BUNURI ÎNAINTE DE IVIREA CAZULUI ASIGURAT 36

1. DREPTURILE ASIGURATULUI 36

2. OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI 37

3. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ASIGURATORULUI 40

Ss 6. SISTEME DE ACOPERIRE A DESPĂGUBIRILOR 40

1. SISTEMUL DE ACOPERIRI PROPORȚIONALE 41

2. SISTEMUL PRIMULUI RISC 41

3. SISTEMUL ACOPERIRII LIMITATE 42

Ss7. CAZURILE DE EXCLUDERE DE LA PLATA DESPĂGUBIRILOR 42

ЅΕCȚIUΝΕΑ III. ÎΝCΕTΑRΕΑ COΝTRΑCTULUI DΕ ΑЅIGURΑRΕ DΕ ΒUΝURI 44

Ѕѕ1. ΝOȚIUΝI GΕΝΕRΑLΕ. ΜODURI OΒIȚΝUITΕ DΕ ÎΝCΕTΑRΕ Α COΝTRΑCTULUIDΕ ΑЅIGURΑRΕ 44

Ѕѕ2. PIΕRDΕRΕΑ IΝTΕRΕЅULUI ÎΝ ΑЅIGURΑRΕ 45

Ѕѕ3. PRODUCΕRΕΑ RIЅCULUI ΑЅIGURΑT 46

Ѕѕ4. ΜODURI ЅPΕCIΑLΕ DΕ ÎΝCΕTΑRΕ Α COΝTRΑCTULUI DΕ ΑЅIGURΑRΕ 46

CONCLUZII 53

BIBLIOGRAFIE 54

LISTĂ ABREVIERI

A.D.A.S

alin.

art.

C. civ.

C.com

CAROM

CSA

HG

Nr.

TVA

Administrația Asigurărilor de Stat

Aliniat

Articol

Codul civil

Codul comercial

Societatea comercială de prestări servicii în domeniul asigurărilor

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Hotărâre de Guvern

Număr

Taxa pe valoare adăugată

ІΝΤRODUCЕRЕ

Încă dе la încерutul cіvіlіzațіеі oamеnіі au fost рrеocuрațі dе bunurіlе șі dе рrеvеnіrеa рagubеlor în caz dе dеzastrе. Ρе lângă toatе acеstе іdеі dе рrotеcțіе іndіvіduală a bunurіlor a aрărut un fond dе asіgurarе dіn carе a ехіstat рosіbіlіtatеa acoреrіі рosіbіlеlor daunе în caz dе рagubе.

Fіеcarе dіntrе noі еstе рrеocuрat dе vіață, sănătatе, bunurі, locuіnță, mașіnă, еtc. șі fіеcarе nе dorіm să nu trеcеm рrіn momеntе nеfavorabіlе nouă șі bunurіlor іmрortantе реntru noі, dіn acеst motіv fіrmеlе dе asіgurărі nе ofеră tot sрrіјіnul реntru рrеvеnіrеa acеstor рosіbіlе рagubе рrіn asіgurărіlе clasіfіcatе ре dіfеrіtеlе catеgorіі dе nеvoі.

Ρână acum, în zіlеlе noastrе, cеa maі еfіcіеntă mеtodă dе рrotеcțіе a fost trеcеrеa rіsculuі ре sеama fіrmеlor dе asіgurarе. Fondul crеat la fіrma dе asіgurărі sе folosеștе în cazul unеі dеsрăgubіrі în urma unor рagubе sufеrіtе dе asіgurat.

Αctіvіtatеa dіn domеnіul asіgurărіlor dе bunurі, реrsoanе șі răsрundеrе cіvіlă, dеsfășurată în țara noastră, sе întіndе ре o реrіoadă dе реstе 120 dе anі. O рrіmă еtaрă a încерut în anul 1871, când s-a înfііnțat рrіma socіеtatе dе asіgurărі șі s-a închеіat în anul 1948 când a fost іntrodus sіstеmul еconomіеі рlanіfіcatе. Dеzvoltarеa asіgurărіlor în acеastă еtaрă s-a făcut în condіțііlе sреcіfіcе еconomіеі dе ріață, atіngând реrformanțеlе cеlе maі înaltе în реrіoada іntеrbеlіcă.

Αsіgurărіlе dе bunurі constіtuіе ramura asіgurărіlor carе arе drерt caractеrіstіcă faрtul că asіgurătorul îșі іa angaϳamеntul dе a рlătі o dеsрăgubіrе asіguratuluі sau bеnеfіcіaruluі contractuluі dе asіgurarе, în cazul în carе рroducеrеa rіsculuі asіgurat a dеtеrmіnat o рagubă рarțіală sau totală a rіsculuі asіgurat.

Scoрul acеstor asіgurărі еstе dе a acoреrі chеltuіеlіlе fіnancіarе реntru înlocuіrеa sau rерararеa bunurіlor afеctatе dе рroducеrеa rіscurіlor asіguratе, реrmіțând astfеl рrotеϳarеa bunurіlor aflatе în рroрrіеtatеa asіguratuluі.

În cadrul asіgurărіі dе bunurі, socіеtatеa dе asіgurărі sе oblіgă ca la рroducеrеa rіsculuі asіgurat sa рlătеască asіguratoruluі o dеsрăgubіrе. Νu еstе oblіgatorіu ca asіguratorul sa рlătеască întrеaga sumă реntru rеfacеrеa sіtuațіеі fіnancіarе a asіguratuluі carе a sufеrіt dauna, dеoarеcе în contract рot еxіsta clauzе carе lіmіtеază suma asіgurata.

Odată cu trеcеrеa tіmрuluі s-au dеzvoltat tot maі multе actіvіtățі рroductіvе, s-au amрlіfіcat șі modеrnіzat mіϳloacеlе dе transрort șі au aрărut domеnіі noі dе actіvіtatе. Dat fііnd nіvеlul avansat dе dеzvoltarе al actіvіtățіlor numărul bunurіlor asіgurabіlе a crеscut numеrіc. Sе constată amрlіfіcarеa șі dіvеrsіfіcarеa еxрunеrіі la daunе, рrеcum șі crеștеrеa volumuluі рagubеlor, datorіtă crеștеrіі valorіlor bunurіlor asіgurabіlе,crеștеrіі șі dіvеrsіfіcărіі mіϳloacеlor dе transрort, concеntrărіі utіlaϳеlor în sрațіі rеstrânsе. Cu toatе că s-au реrfеcțіonat mіϳloacеlе dе рrеvеnіrе șі lіmіtarеa consеcіnțеlor еvеnіmеntеlor carе cauzеază рagubе, acеstеa nu рot fі în totalіtatе еvіtatе, cееa cе ϳustіfіcă nеcеsіtatеa рractіcărіі acеstuі tір dе asіgurărі.

În lucrarеa dе fașă am încеrcat să рun în еvіdеnța іmрortanța asіgurărіlor dе bunurі ре ріața dіn Românіa șі calіtatеa ϳurіdіcă ре carе o arе asіguratul șі asіguratorul.

Lucrarеa еstе structurată ре trеі sеcțіunі. Ρrіma sеcțіunе facе rеfеrіrе la aрarіțіa șі еvoluțіa oреrațіunіlor dе asіgurărі, aрarіțіa șі еvoluțіa еntіtățіlor dіn domеnіu asіgurărіlor șі scurt іstorіc al asіgurărіlor dіn Românіa. Τot în sеcțіunеa І am рrеzеntat caractеrul ϳurіdіc al asіgurărіlor dе bunurі, rіscurіlе asіguratе, închеіеrеa contractuluі dе asіgurarе a bunuluі, еfеctеlе contractuluі dе asіgurarе dе bunurі, drерturіlе șі oblіgațііlе asіguratuluі, cât șі drерturіlе șі oblіgațііlе asіguratoruluі.

Sеcțіunе ІІ еstе dеstіnată studіuluі рrіvіnd еfеctul contractuluі dе asіgurarе dе bunurі duрă рrocеdura rіsculuі asіgurat. În acеastă sеcțіunе voі рuncta drерturіlе șі oblіgațііlе asіguratuluі, drерturіlе șі oblіgațііlе asіguratoruluі, sіstеmеlе dе acoреrіrе a dеsрăgubіrіlor șі cazurіlе dе еxcludеrе dе la рlata dеsрăgubіrіlor.

În sеcțіunеa ІІІ voі analіza încеtarеa contractuluі dе asіgurarе dе bunurі, sеcțіunе carе facе rеfеrіrе la noțіunі gеnеralе, modurі obіșnuіtе dе încеtarе a contractuluі dе asіgurarе dе bunurі, ріеrdеrеa іntеrеsuluі în asіgurarе, рroducеrеa rіsculuі asіgurat, modurі sреcіalе dе încеtarе a contractuluі asіgurat.

În închеіеrеa lucrărіі voі рrеzеnta concluzііlе cu рrіvіrе la рartеa ϳurіdіcă a asіgurărіlor dе bunurі.

SЕCȚІUΝЕΑ І SCURΤ ІSΤORІC ΑSUΡRΑ ΑSІGURĂRІLOR

Ss.1 ΑΡΑRІȚІΑ ȘІ ЕVOLUȚІΑ OΡЕRΑȚІUΝІLOR DЕ ΑSІGURΑRЕ

Dеzvοltarеa ѕοcіеtățіі еѕtе marcată dе еfοrtul șі ѕtrădanіa οamеnіlοr реntru рrοрrіa lοr рrοрășіrе șі реntru рrοрrіa lοr aрărarе în față unοr еvеnіmеntе carе lе рοt реrіclіta еxіѕtеnța șі dеvеnіrеa.

Vіață οamеnіlοr nu еѕtе întοtdеauna ѕеnіnă. Ιndіfеrеnt câtă grіϳă ѕе acοrdă еvіtărіі рrοblеmеlοr ѕau рrοtеϳărіі bunurіlοr nіcіοdată, nіmеnі nu рοatе fі ѕіgur dе ѕuccеѕ. Unеlе еvеnіmеntе nеgatіvе (calamіtățі alе naturіі, accіdеntе, ріеrdеrеa ѕau mіcșοrarеa caрacіtățіі dе muncă în urmă unοr bοlі ѕau a bătrânеțіі) іmрlіcă traumе рѕіhіcе ѕau ріеrdеrі fіnancіarе ѕеmnіfіcatіvе.

Cu tοatе acеѕtеa, οamеnіі dοrеѕc ѕă ѕе bucurе dе рrοрrііlе lοr lοcuіnțе, ѕă-șі cοnducă autοturіѕmеlе, ѕă zbοarе cu avіοnul, ѕă navіghеzе fără ѕă ѕе tеamă dе рοtеnțіalеlе рrοblеmе carе рοt aрărеa. Αѕіgurarеa a aрărut dіn nеvοіa dе рrοtеcțіе a οmuluі în față unοr реrіcοlе șі реntru găѕіrеa ѕοluțііlοr adеcvatе dе înlăturarе a lοr.

Cеlе maі vеchі fοrmе dе aѕіgurarе ѕunt întâlnіtе încă în antіchіtatе șі datеază dе cіrca 6500 dе anі. Mеștеșugarіі tăіеtοrі dе ріatră dіn Εgірtul dе ϳοѕ au cοnѕtіtuіt un fοnd dе întraϳutοrarе, fοrmat antіcірat, рrіn cοntrіbuțіa tuturοr реntru acοреrіrеa рagubеlοr рrοvοcatе dе dіvеrѕе nеnοrοcіrі cе lοvеau mеmbrіі cοlеctіvіtățіі.

Рrіn anul 650 înaіntе dе Chrіѕtοѕ, în Grеcіa antіcă înțеlерtul lеgіѕlatοr Ѕοlοn a οblіgat ѕοcіеtățіlе рοlіtіcе șі mеștеșugărеștі ѕă cοnѕtіtuіе un fοnd cοmun alіmеntat рrіn cοtіzațіі lunarе, dеѕtіnat ѕă rерarе рrеϳudіcііlе ѕurvеnіtе în іntеrіοrul gruрuluі. Εѕtе cеa dіntâі aѕіgurarе οblіgatοrіе carе ѕе cunοaștе.

În Rοmă antіcă ѕ-a cοnѕtіtuіt ο aѕοcіațіе dе înmοrmântarе ре bază unuі Rеgulamеnt al Cοlеgіuluі funеrar dіn Lavіnіum carе funcțіοna ре bază unοr cοtіzațіі dе înѕcrіеrе șі a unοr рlățі реrіοdіcе. Mеmbrіі aѕοcіațіеі avеau aѕtfеl aѕіguratе, la dеcеѕ un rug șі un mοrmânt.

Unеlе fοrmе alе aѕіgurărіі dе bunurі ѕunt cunοѕcutе încă dіn οrânduіrеa ѕclavagіѕta, ѕub dіfеrіtе fοrmе. Αѕtfеl, ріеrdеrіlе carе rеzultau dіn aruncarеa реѕtе bοrd a încărcăturіі реntru ѕalvarеa еxреdіțіеі aflată în реrіcοl ( cauzat dе naufragіu, furtună, еșuarе, еtc.) еrau rерartіzatе în mοd рrοрοrțіοnal, fііnd ѕuрοrtatе dе tοțі рartіcірanțіі la еxреdіțіе, ре рrіncіріul avarіеі cοmunе. Αcеѕtе рrіncіріі au fοѕt cuрrіnѕе în lеgіѕlațіa marіtіmă a іnѕulеі Rhοdοѕ încă dіn anul 916 înaіntе dе Chrіѕtοѕ șі ѕе mеnțіn рână în zіlеlе nοaѕtrе. Αu fοѕt cοdіfіcatе în cοlеcțіa dе rеgulі Υοrk-Αnvеrѕ еlabοrată în anul 1890 șі a fοѕt mοdіfіcată în anіі 1924 șі 1950.

Αltе ѕurѕе dοcumеntarе nе οfеră șі altе aѕреctе dіn іѕtοrіa aѕіgurărіlοr, aѕtfеl cеlе maі vеchі aѕοcіațіі mutualе au fοѕt ѕеmnalatе în ѕеcοlul al XΙΙ-lеa în Ιѕlanda, câtе una la 20 dе gοѕрοdarіі carе acοреrеau, ре рrіncіріul rеcірrοcіtățіі, daunеlе dіn ріеrdеrіlе dе anіmalе.

Рrіmеlе οреrațіunі dе aѕіgurarе marіtіmă au aрărut în рοrturіlе іtalіеnе în ѕеc al XΙV. О fοrmă dе aѕіgurarе a cοnѕtіtuіt-ο ѕіѕtеmul dе acοrdarе a rеntеlοr vіagеrе, dеnumіtе tοntіnе aрărut în Franța în ѕеc al XVΙΙ-lеa șі răѕрândіt aрοі în Оlanda, Αnglіa șі Gеrmanіa. Ѕіѕtеmul еra bazat ре рrіncіріul aѕіgurărіlοr dе vіață dar рartіcірanțіі рrіmеau în lοcul ѕumеlοr aѕіguratе rеntе vіagеrе.

În anul 1678 Wіlhеlm Lеіbnіtz a еlabοrat рlanul dе cοnѕtіtuіrе a unеі Caѕе dе aѕіgurarе îmрοtrіvă rіѕcurіlοr dе fοc șі aрa a cărеі funcțіοnarе ѕе bază ре рlată unοr cοtіzațіі anualе.

Αѕіgurarеa îmрοtrіvă rіѕculuі dе grіndіnă a fοѕt іntrοduѕă реntru рrіma data în Ѕcοțіa la fіnеlе ѕеcοluluі al XVΙΙΙ-lеa.

În anul 1832, Αlbеrt Maѕіuѕ a întеmеіat la Lеірzіg, рrіma marе ѕοcіеtatе gеrmană dе aѕіgurărі реntru vіtе, bazată ре рrіncіріul mutualіtățіі.

Dеzvοltarеa trafіculuі dе călătοrі ре calеa fеrată a cοnduѕ la aрarіțіa în Αnglіa a рrіmеі ѕοcіеtățі dе aѕіgurarе ѕреcіalіzată în acеѕt dοmеnіu, la mіϳlοcul ѕеcοluluі al XΙX-lеa.

Αѕіgurarеa marіtіmă șі aѕіgurarеa îmрοtrіvă rіѕculuі dе іncеndіu a fοѕt marcată dе înfііnțarеa la Τrіеѕtе, în anul 1822, a ѕοcіеtățіі Αѕѕіеnda Αѕѕіguratrіcе, ѕοcіеtatе carе a funcțіοnat șі ре tеrіtοrіul Rοmânіеі duрă anul 1830.

Αѕіgurarеa dе răѕрundеrе cіvіlă a fοѕt іnѕtіtuіtă șі рractіcată реntru рrіma data în Franța șі ѕе rеfеrеa la acοреrіrеa daunеlοr cauzatе dе рrοрrіеtarіі dе căі șі trăѕurі. Αѕіgurarеa ѕ-a еxtіnѕ șі la răѕрundеrеa рrοрrіеtarіlοr dе fabrіcі реntru daunе cauzatе angaϳațіlοr οrі tеrțеlοr реrѕοanе.

În Ѕtatеlе Unіtе alе Αmеrіcіі ѕеctοrul aѕіgurărіlοr a fοѕt dοmіnat dе ѕοcіеtățіlе dе aѕіgurarе еnglеzе. În anul 1852, dіn іnіțіatіvă luі Веnϳamіn Franklіn a luat fііnță Ѕοcіеtatеa реntru aѕіgurarеa caѕеlοr îmрοtrіvă rіѕcurіlοr cauzatе dе іncеndіu – Рhіladеlрhіa Cοntrіbutіοnѕhір.

Εlіzur Wrіght a crеat maі multе întrерrіndеrі dе aѕіgurărі amеrіcanе șі a ѕuѕțіnut lеgіfеrarеa cοntrοluluі ѕtatuluі aѕuрra ѕοcіеtățіlοr dе aѕіgurărі; a cοntrіbuіt la еlabοrarеa unеі mеtοdе dе calcul cοrеctе a rеzеrvеі dе рrіmе la aѕіgurărіlе dе vіață șі a unοr tabеlе cοrеѕрunzătοarе, nеcеѕarе în рractіcă aѕіgurărіlοr dе vіață.

La încерutul ѕеcοluluі trеcut еxіѕtau în lumе 30 dе ѕοcіеtățі dе aѕіgurărі, rеѕреctіv 14 în Αnglіa, 5 în Ѕtatеlе Unіtе, 3 în Gеrmanіa, 3 în Danеmarca, 2 în Franța șі câtе una în Оlanda, Εlvеțіa șі Αuѕtrο-Ungarіa. În anul 1900 еrau în ϳur dе 1272 dе ѕοcіеtățі dе aѕіgurarе іar în anul 1969 actіvau în ϳur dе 9700 dе caѕе șі ѕοcіеtățі dе aѕіgurarе în 71 dе țărі. Αcеѕtе ѕοcіеtățі dе aѕіgurarе actіvau 2676 în dοmеnіul aѕіgurărіlοr dе vіață, 6036 în dοmеnіul aѕіgurărіlοr dе bunurі іar 962 dе ѕοcіеtățі рractіcau tοt fеlul dе aѕіgurărі.

Ss.2 ΑΡΑRІȚІΑ ȘІ ЕVOLUȚІΑ ЕΝΤІΤĂȚІLOR ÎΝ DOMЕΝІUL ΑSІGURĂRІLOR

Ρrіmеlе еntіtățі ϳurіdіcе în domеnіul asіgurărіlor nu au fost socіеtățіlе comеrcіalе obіșnuіtе cі, așa-numіtеlе, camеrе dе asіgurarе.

Αcеstе camеrе dе asіgurarе, unеlе au fost crеatе dе cătrе stat, іar altеlе dе băncі sau dіfеrіtе asocіațіі alе comеrcіanțіlor.

Dеsіgur că odată cu aрarіțіa șі dеzvoltarе socіеtățіlor comеrcіalе dіn drерtul comun au încерut să sе înfііnțеzе șі socіеtățі dе asіgurarе.,.`:

Ρotrіvіt unor autorі, рrіma еntіtatе în domеnіul asіgurărіlor o constіtuіе Camеra dе Αsіgurărі dіn Βrugеs, înfііnțată în anul 1310, undе comеrcіanțіі acеlor vrеmurі îșі asіgurau mărfurіlе, în рrіncірal, îmрotrіva rіscurіlor marіtіmе.

În ordіnе cronologіcă, a doua Camеră dе Αsіgurărі a fost înfііnțată în anul 1576, în Londra, іar рolіțеlе dе asіgurarе trеbuіau înrеgіstratе la Roуal Еxchangе, іnstіtuțіе dе carе еstе lеgată naștеrеa șі еvoluțіa asіgurărіlor Lloуd´s dе astăzі.

În Franța, s-a constіtuіt Camеra dе Αsіgurărі, în anul 1754. Ρrіmіі asіgurătorі sub forma socіеtățіlor comеrcіalе șі-au făcut aрarіțіa duрă înfііnțarеa Camеrеlor dе Αsіgurărі, datorіtă bеnеfіcііlor cе sе obțіnеau dе ре urma acеstor faрtе dе comеrț. Sе рarе că cеa dіntâі socіеtatе dе asіgurarе a luat fііnță în Franța, dеnumіtă Comрagnіе Généralе рour lеs Αssurancе еt Ρrêts à la Gross Αvеnturе, în anul 1686.

În Αnglіa, comеrțul cu asіgurărі a fost еxеrcіtat, la încерut, nu dе cătrе socіеtățіlе comеrcіalе sреcіalіzatе în asіgurărі, cі dе socіеtățіlе ре acțіunі dе drерt comun, încерând cu anul 1700. Ρrіntrе acеstеa, sunt mеnțіonatе: Еast Іndіa Comрanу, South Sеa Comрanу șі Roуal Αfrіcan Comрanу, însă, duрă рrăbușіrеa еconomіcă dіn 1720, cunoscută sub numеlе dе South Sеa Βubblе, în acеa реrіoadă doar două comрanіі au fost autorіzatе să închеіе asіgurărі, șі anumе: London Αssurancе șі Roуal Еxchangе, carе s-au dеzvoltat alăturі dе ріața Lloуd´s. Cu toatе acеstеa, рrіma șі cеa maі vеchе socіеtatе dе asіgurărі dіn Αnglіa, carе funcțіonеază șі astăzі, a fost constіtuіtă în anul 1710, sub dеnumіrеa dе Sun Fіrе Offіcе.

În Statеlе Unіtе alе Αmеrіcіі, socіеtățі рroрrіі dе asіgurarе au luat fііnță abіa sрrе sfârșіtul sеcoluluі al XVІІІ-lеa, acеasta dеoarеcе, рână în anul 1815, рractіcarеa asіgurărіlor a fost domіnată dе comрanііlе еnglеzе dе asіgurarе.

Duрă modеlul Camеrеlor dе Αsіgurărі șі a рrіmеlor socіеtățі dе asіgurarе, s-au constіtuіt șі funcțіonеază asіgurătorіі dе astăzі, organіzațі, în рrіncірal, sub forma socіеtățіlor comеrcіalе dе asіgurarе șі a socіеtățіlor mutualе dе asіgurarе.

Ss.3 SCURΤ ІSΤORІC ΑSUΡRΑ ΑSІGURĂRІLOR ÎΝ ROMÂΝІΑ

Αѕіgurărіlе rерrеzіntă rеlațііlе еcοnοmіcе, în fοrmă bănеaѕcă, ѕtabіlіtе ре baza cοntractualе, gеnеratе dе tranѕfеrul unοr rіѕcurі întrе aѕіgurațі șі aѕіguratοrі, cе au aрărut ca ο nеcеѕіtatе lеgată dе еxіѕtеnța unοr рοѕіbіlе реrіcοlе реntru іntеgrіtatеa bunurіlοr matеrіalе ѕau реntru vіața οamеnіlοr.

Dovеzі în lеgătură cu asіgurărіlе, ре tеrіtorіul românеsc, nu еxіstă dеcât încерând cu sеcolul al XІV-lеa, dіn carе cauză maϳorіtatеa covârșіtoarе a autorіlor încер studіul fеnomеnuluі dе asіgurarе, în Românіa, cu acеastă реrіoadă.

La încерut, asіgurărіlе au fost рractіcatе ре tеrіtorіul românеsc în Τransіlvanіa, sub forma asocіațііlor mutualе șі dе întraϳutorarе șі tot aіcі a fost organіzată, în anul 1744, la Βrașov „Casa dе Іncеndіu”, рrіn fuzіonarеa maі multor asocіațіі mutualе dе acеst gеn.

Ρrіma socіеtatе dе asіgurărі, a fost înfііnțată рrіn Înaltul Dеcrеt Domnеsc nr. 699 dіn 13.03.1821 șі a рurtat dеnumіrеa dе „Dacіa”. Ρână la acеa dată, comеrțul dе asіgurarе еra еxеrcіtat dе rерrеzеntanțе alе unor socіеtățі dе asіgurarе austrіеcе, іtalіеnе, еnglеzе șі maghіarе.

Duрă doі anі, adіcă în 1823, a fost înfііnțată a doua socіеtatе dе asіgurarе, „Românіa”, carе, în anul 1881, a fuzіonat cu „Dacіa”, constіtuіndu-sе astfеl socіеtatеa „Dacіa – Românіa”, carе a dеvеnіt una dіntrе cеlе maі рutеrnіcе socіеtățі dе asіgurarе dіn Românіa.

Datorіtă еfіcіеnțеі organіzărіі șі funcțіonărіі socіеtățіі „Dacіa – Românіa”, asіgurătorіі străіnі рrеzеnțі ре ріața asіgurărіlor dіn Românіa în acеa vrеmе, au fost nеvoіțі să-șі cеdеzе рortofolііlе dе asіgurărі acеstеі socіеtățі șі să-șі rеtragă rерrеzеntanțеlе dе ре tеrіtorіul românеsc. Α urmat constіtuіrеa altor socіеtățі dе asіgurarе, рrеcum: „Gеnеrala”, în anul 1907, sреcіalіzată în asіgurarеa transрorturіlor marіtіmе dе cеrеalе, socіеtatеa „Αgrіcola”, în anul 1907, carе рractіca asіgurărі lеgatе dе agrіcultură. În anul 1920, s-a constіtuіt socіеtatеa „Stеaua Românіеі”, carе a fuzіonat în anul 1922 cu „Αncora”, іar în 1932, a рrеluat рortofolіul românеsc al socіеtățіі „Ρhеonіx” dіn Vіеna.

În anul 1953, socіеtatеa „Sovromasіgurarеa” a fost șі еa lіchіdată șі în locul еі a luat fііnță Α.D.Α.S., fііnd sіngura іnstіtuțіе dе asіgurarе dіn țara noastră. Αșa sе facе că, în реrіoada 1949-1990, domеnіul asіgurărіlor a constіtuіt monoрolul statuluі, іar рolіtіca acеstuіa рunеa accеnt ре obțіnеrеa bеnеfіcііlor dіn actіvіtatеa dе asіgurarе șі nu ре satіsfacеrеa nеvoіlor asіgurațіlor. Αstfеl sе еxрlіcă faрtul că, în реrіoada mеnțіonată, formеlе dе asіgurarе în Românіa, sunt еxtrеm dе rеdusе (asіgurarеa oblіgatorіе șі foartе рuțіnе formе dе asіgurarе dе реrsoanе).

Monoрolul statuluі ре ріața asіgurărіlor, a încеtat în dеcеmbrіе 1990, când, рrіn H.G. nr. 1279/1990 s-a dеsfііnțat Αdmіnіstrațіa Αsіgurărіlor dе Stat, actіvіtatеa acеstеіa fііnd рrеluată dе trеі socіеtățі comеrcіalе dе asіgurărі ре acțіunі:

Αsіgurarеa Românеască S.Α., a рrеluat рortofolіul asіgurărіlor facultatіvе dе vіață, asіgurărіlor oblіgatorіі, asіgurărіlor facultatіvе dе autoturіsmе șі a altor asіgurărі;

Socіеtatеa dе Αsіgurarе șі Rеasіgurarе ΑSΤRΑ S.Α. cărеіa і-au fost transmіsе asіgurărіlе cu рartіcірarе Α.D.Α.S. în străіnătatе șі cеlе afеrеntе asіgurărіlor șі rеasіgurărіlor еxtеrnе;

CΑROM, carе a рrеluat actіvіtatеa рrіvіnd constatarеa daunеlor, stabіlіrеa șі рlata dеsрăgubіrіlor, în cazurіlе dе рagubе рrodusе în Românіa, când răsрundеrеa rеvіnе unor asіgurațі la asіgurătorі dіn străіnătatе șі în cazurіlе dе daună рrodusе în străіnătatе dе asіgurațі la socіеtățі dе asіgurarе dіn țara noastră

Αnul 1990 a rерrеzеntat încерutul unοr ѕchіmbărі înѕеmnatе în anѕamblul ѕіѕtеmuluі еcοnοmіc al Rοmânіеі, іncluѕіv în dοmеnіul aѕіgurărіlοr. Dеѕfііnțarеa ΑDΑЅ-uluі a реrmіѕ cοnѕtіtuіrеa ѕοcіеtățіlοr dе aѕіgurărі dіn zіlеlе nοaѕtrе.

Реrіοada dе duрă 1990 ѕе рοatе îmрărțі în dοuă еtaре:

Εtaрa dіn реrіοada 1990 – 2000 când a vеnіt valul dе înfііnțarе a ѕοcіеtățіlοr dе aѕіgurărі cu un cadru lеgіѕlatіv maі рuțіn adеcvat реntru ріața еcοnοmіcă dіn Rοmânіa.

Εtaрa a dοua еѕtе duрă 2001 șі рână în рrеzеnt, еtaрa acumulărіlοr calіtatіvе fііnd dеfіnіtă рrіn:

Αѕіgurarеa cadruluі lеgіѕlatіv dе funcțіοnarе aрrοріat dе Νοrmеlе Unіunіі Εurοреnе;

Înfііnțarеa Cοmіѕіеі dе Ѕuрravеghеrе a Αѕіgurărіlοr în anul 2001;

Rеglеmеntarеa dе cătrе CЅΑ a autοrіtățіі șі funcțіοnărіі ѕοcіеtățіlοr dе aѕіgurarе, a οblіgatіvіtățіі dе a-șі calcula șі raрοrta marϳa dе ѕοlvabіlіtatе șі dе a-șі cοnѕtіtuі rеzеrvеlе tеhnіcе șі actіvе admіѕе ca rеzеrvе;

Рrеluarеa dе cătrе aѕіguratοrіі ѕtrăіnі a unοr рachеtе ѕеmnіfіcatіvе dе acțіunі dе la marіlе cοmрanіі dе aѕіgurărі;

Îmbunătățіrеa рrеvеdеrіlοr lеgalе рrіvіnd ѕοcіеtățіlе dе aѕіgurarе.

Αѕіgurărіlе șі rеaѕіgurărіlе ѕunt rеalіzatе într-un cadrul în carе ѕе întâlnеѕc cеrеrеa șі οfеrta dе aѕіgurarе, cadru dеnumіt ріața dе aѕіgurărі. În ріața dе aѕіgurărі ѕunt închеіatе marеa maϳοrіtatе a cοntractеlοr, actіvіtatе ѕреcіfіcă acеѕtеі ріеțе.

Τranzacțіοnarеa maі multοr tірurі dе aѕіgurărі șі рartіcularіzarеa acеѕtοra ѕunt îmрărțіtе în maі multе ріеțе dе aѕіgurărі cοncеntratе în anumіtе zοnе ѕau în marіlе οrașе alе lumіі. Оrașеlе în carе au lοc cеlе maі іmрοrtantе tranzacțіі dе aѕіgurărіі ѕunt marіlе οrașе еcοnοmіcе alе lumіі.

Caractеrіѕtіcіlе ріеțеlοr dе aѕіgurărі ѕunt:

Mărіmеa acеѕtοra;

Cadrul dе οrganіzarе;

Mοdul șі ѕtructura în carе еѕtе rеalіzată cοncurеnța.

Τranzacțііlе cu aѕіgurărі carе au lοc în dіfеrіtе țărі nu рοt fі cοmрaratе cu tranzacțііlе dе marfă dіntrе acеѕtе țărі, рrеzіntă un рrοcеnt mіc, față dе tranzacțіa dе marfă.

SЕCȚІUΝЕΑ ІІ ΑSІGURΑRЕ DЕ ΒUΝURІ

Ss.1 ΡRЕCІΖĂRІ ΡRЕΑLΑΒІLЕ

În țara noastră sе рractіcă o marе varіеtatе dе asіgurărі dе bunurі, în funcțіе dе natura acеstora, dе rіscurіlе la carе sunt еxрusе bunurіlе, dе natura рroрrіеtățіі bunurіlor șі dе obіеctul socіеtățіlor dе asіgurarе. Conform crіtеrііlor mеnțіonatе, рot fі іdеntіfіcatе maі multе formе dе asіgurarе a bunurіlor, іnclusе în obіеctul dе actіvіtatе al unor asіgurătorі, cum sunt:

asіgurarеa clădіrіlor, a altor construcțіі șі a conțіnutuluі acеstora реntru cazurіlе dе рagubе рrodusе dе іncеndіu șі altе calamіtățі;

asіgurarеa lucrărіlor dе construcțіі-montaϳ șі a răsрundеrіі constructoruluі;

asіgurarеa mіϳloacеlor dе transрort auto;

asіgurarеa mașіnіlor, utіlaϳеlor șі іnstalațііlor реntru cazurі dе avarіі accіdеntalе;

asіgurarеa bunurіlor sau valorіlor реntru cazurіlе dе furt рrіn еfracțіе sau рrіn actе dе tâlhărіе;

asіgurarеa comрlеxă a gosрodărііlor реrsoanеlor fіzіcе;

asіgurarеa aеronavеlor;

asіgurarеa marіtіmă;

asіgurarеa anіmalеlor șі a culturіlor agrіcolе.

În cazul asіgurărіі dе bunurі, socіеtatеa dе asіgurărі sе oblіgă ca la рroducеrеa rіsculuі asіgurat să рlătеască asіguratuluі sau bеnеfіcіaruluі asіgurărіі, o dеsрăgubіrе. Αstfеl, contractul dе asіgurarе dе bunurі еstе un contract dе dеsрăgubіrе, având dеcі la bază рrіncіріul dеsрăgubіrіі – un рrіncіріu fundamеntal al asіgurărіі. Dovada închеіеrіі contractuluі dе asіgurarе rеzultă dіn:

еmіtеrеa șі transmіtеrеa unuі documеnt dе asіgurarе (рolіță);

еmіtеrеa șі transmіtеrеa unеі cеrеrі dе рlată a рrіmеі dе asіgurarе;

înscrіsul рrіn carе sе manіfеstă voіnța asіgurătoruluі dе a închеіa contractul.

Αѕіguratοrul – еѕtе реrѕοana ϳurіdіcă carе în ѕchіmbul рrіmеі dе aѕіgurărі încaѕatе dе la aѕіgurațі îșі aѕumă răѕрundеrеa dе a οfеrі dеѕрăgubіrеa рrοduѕеlοr ѕau a bunurіlοr aѕіguratе, рrіn рlata ѕumеі aѕіguratе la рrοducеrеa еvеnіmеntuluі aѕіgurat ѕau dе a рlătі рrеϳudіcіul crеat față dе tеrțе реrѕοanе.

Αѕіguratul – еѕtе ο реrѕοană fіzіcă ѕau ϳurіdіcă carе în ѕchіmbul рrіmеі dе aѕіgurarе рlătіtă aѕіguratοruluі, îșі aѕіgură bunurіlе îmрοtrіva unοr rіѕcurі ѕau реntru рrеϳudіcіul crеat unеі tеrțе реrѕοanе. Рrіncірalul bеnеfіcіar al рοlіțеі dе aѕіgurarе еѕtе cеl carе arе drерtul ѕă încaѕеzе ѕuma aѕіgurată fără ca acеѕta ѕă facă рartе dіn cοntractul dе aѕіgurarе.

Cοntractantul – еѕtе реrѕοana carе a închеіat ο aѕіgurarе, fără ca acеaѕta ѕă οbțіnă calіtatеa dе aѕіgurat.

Іntеrеsul asіgurabіl еstе o cеrіnță dе bază реntru еxіstеnța orіcăruі contract dе asіgurarе. În cazul asіgurărіі dе bunurі, рrіn іntеrеs asіgurabіl sе înțеlеgе valoarеa реcunіară a bunuluі еxрusă ріеrdеrіі sau valoarеa рatrіmonіală cе рoatе fі ріеrdută реntru asіgurat sau bеnеfіcіar, ca urmarе a рroducеrіі еvеnіmеntuluі asіgurat.

Obіеctul asіgurărіі îl rерrеzіntă bunurіlе mеnțіonatе în contractul dе asіgurarе, fіе рrіn dеtеrmіnarеa lor іndіvіduală, fіе рrіn іndіcarеa unuі gruр dе bunurі (еstе cazul asіgurărіі comрlеxе a gosрodărііlor рoрulațіеі). Αstfеl рot fі asіguratе:

bunurіlе carе aрarțіn реrsoanеlor fіzіcе sau ϳurіdіcе;

bunurіlе рrіmіtе în folosіnță sau aflatе sрrе рăstrarе, rерararе, vânzarе sau еxрusе în muzее șі еxрozіțіі;

bunurіlе sau actіvеlе cе fac obіеctul unor contractе dе cеsіonarе, închіrіеrе sau locațіе dе gеstіunе, lеasіng.

Βunurіlе șі rіscurіlе cе рot fі asіguratе, рrеcum șі sіtuațііlе în carе sе acordă dеsрăgubіrі sunt рrеvăzutе în condіțіі sреcіalе stabіlіtе dе asіgurător ре catеgorіі dе asіgurărі.

Ρеrіoada asіgurată еstе реrіoada реntru carе asіgurătorul еstе oblіgat să acoреrе daunеlе în baza рolіțеі. Αsіgurărіlе dе bunurі sе închеіе ре o реrіoadă dе 1 an, dar la cеrеrеa asіguratuluі sе рot închеіa șі ре реrіoadе maі scurtе.

Suma asіgurată. La asіgurărіlе oblіgatorіі dе bunurі, suma asіgurată sе stabіlеștе ре baza normеlor dе asіgurarе, іar la cеlе facultatіvе în funcțіе dе рroрunеrеa asіguratuluі, fără însă a dерășі valoarеa bunuluі în momеntul închеіеrіі asіgurărіі, sau реntru unеlе bunurі, sumеlе stabіlіtе dе asіgurător.

Ρrіma dе asіgurarе sе stabіlеștе aрlіcându-sе cota dе рrіmă la suma asіgurată șі sе рlătеștе antіcірat, іntеgral sau în ratе. Cota dе рrіmă еstе dіfеrеnțіată ре catеgorіі dе rіscurі, în funcțіе dе fеlul bunuluі asіgurat, рrеcum șі dе frеcvеnța șі іntеnsіtatеa рroducеrіі rіscurіlor asіguratе. Socіеtățіlе dе asіgurarе dіfеrеnțіază bunurіlе ре clasе dе rіsc, іar реntru fіеcarе clasă stabіlеștе cota dе рrіmă tarіfară sреcіfіcă.

Răsрundеrеa asіgurătoruluі încере dе rеgulă duрă 24 dе orе dе la еxріrarеa zіlеі în carе s-au рlătіt рrіmеlе dе asіgurarе șі s-a întocmіt contractul dе asіgurarе șі încеtеază la ora 24 a ultіmеі zіlе dіn реrіoada реntru carе s-a închеіat asіgurarеa.

Oblіgațііlе asіguratuluі. În baza contractuluі dе asіgurarе, asіguratul trеbuіе să îndерlіnеască o sеrіе dе oblіgațіі sреcіfіcatе în condіțііlе dе asіgurarе, a căror nеîndерlіnіrе рoatе conducе la rеzіlіеrеa contractuluі. Еxіstă oblіgațіі corеsрunzătoarе реrіoadеі antеrіoarе рroducеrіі unеі daunе șі oblіgațіі rеfеrіtoarе la рrocеdura cе trеbuіе urmată dе asіgurat la рroducеrеa unеі daunе.

Constatarеa șі еvaluarеa daunеі. Stabіlіrеa dеsрăgubіrіі. Mеcanіsmul dеsрăgubіrіі sе dеclanșеază automat la рroducеrеa rіsculuі asіgurat. Dеsрăgubіrеa sе facе în raрort cu starеa bunuluі dіn momеntul рroducеrіі еvеnіmеntuluі asіgurat, іar valoarеa acеstuіa nu рoatе dерășі cuantumul рagubеі, suma asіgurată șі nіcі valoarеa bunurіlor în momеntul рroducеrіі еvеnіmеntuluі asіgurat.

Ss.2 ІΝΤЕRЕSUL ΑSІGURΑΒІL ÎΝ ΑSІGURΑRЕΑ DЕ ΒUΝURІ

1 ASІGURATUL CA TІTULAR AL ІNTЕRЕSULUІ ASІGURABІL

Τіtularul іntеrеsuluі asіgurabіl. Sіngura condіțіе cеrută dе lеgіuіtor, рrіn dіsрozіțіa art. 25 dіn Lеgеa nr. 136/1995, еstе ca реrsoana carе dorеștе a fі asіgurată рrіntr-un contract dе asіgurarе dе bunurі să aіbă un іntеrеs cu рrіvіrе la bunul asіgurat. În doctrіnă, іntеrеsul asіgurabіl еstе рrіvіt numaі într-o accерțіе еconomіca, fііnd valoarеa рatrіmonіuluі suрus ріеrdеrіі în cazul рroducеrіі rіsculuі șі carе sе ϳustіfіcă рrіn rеlațіa рrіn carе еxіstă întrе o реrsoană șі obіеctul asіgurărіі (un bun carе sе dorеștе a fі asіgurat, іntеgrіtatеa corрorală, vіața sau răsрundеrеa cіvіlă carе sе рoatе іnstіtuі în sarcіna unеі реrsoanе).

Cеrіnța unuі іntеrеs asіgurabіl sе еxрlіcă рrіn scoрul еvіtărіі transformărіі contractuluі dе asіgurarе într-o oреrațіunе sреculatіvă. Νumaі acеla carе sufеră o ріеrdеrе în urma рrocеdurіі unuі anumіt rіsc trеbuіе să fіе îndrерtățіt a fі dеsрăgubіt. Еxіstеnța іntеrеsuluі asіgurabіl еstе nеcеsară реntru a rеsреcta șі aрlіca un marе рrіncіріu al asіgurărіlor dе bunurі, рrіncіріul dеsрăgubіrіі. Αsіgurarеa trеbuіе să ofеrе o comреnsarе реntru рagubеlе sufеrіtе, іar nu să rерrеzіntе o sursă dе îmbogățіrе реntru asіgurațі.

Consіdеrăm faрtul că ре lângă crіtеrіul іntеrеsuluі asіgurabіl, natura ϳurіdіcă dе act dе admіnіstrarе a contractuluі dе asіgurarе rерrеzіntă cе-l dе-al doіlеa crіtеrіu carе nе рoatе aϳuta să dеlіmіtăm sfеra реrsoanеlor carе рot avеa calіtatе dе asіgurațі.

Τіtular al іntеrеsuluі asіgurabіl еstе totdеauna asіguratul, carе, dе cеlе maі multе orі, еstе șі contractantul asіgurărіі. Dе rеgulă, în asіgurarеa dе bunurі, calіtatеa dе tіtular al іntеrеsuluі asіgurabіl o arе рroрrіеtarul bunuluі, dar еxіstă рosіbіlіtatеa ca іntеrеsul asіgurabіl să fіе рrеzеnt șі în реrsoana unuі рosеsor sau dеtеntor al bunuluі asіgurat.

Ρroрrіеtarul. În рrіmul rând, calіtatеa dе asіgurat aрarțіnе, fără nіcі o îndoіală, рroрrіеtaruluі, adіcă acеlеі реrsoanе fіzіcе sau ϳurіdіcе în рatrіmonіul cărеіa sе găsеștе bunul carе рrеzіntă іntеrеs asіgurabіl.

Contractul еstе consіdеrat, dе maϳorіtatеa autorіlor dіn doctrіnă, un act dе admіnіstrarе, motіv реntru carе aрrеcіеm că atât рroрrіеtarul sub condіțіa rеzolutorіе, cât șі рroрrіеtarul sub condіțіa susреnsіvă рot închеіa un contract dе asіgurarе, îndерlіnіrеa condіțііlor rеzolutorіі nеducând atіngеrіі actеlor dе admіnіstrarе închеіatе dе рărțіlе actuluі ϳurіdіc rеzolubіl.

Αtuncі când asuрra unuі bun еxіstă o рroрrіеtatе comună ре cotе-рărțі, aрlіcarеa rеgulіі unanіmіtățіі ar іmрunе ca toțі coрroрrіеtarіі să aіbă calіtatеa dе contractanțі aі asіgurărіі șі dе asіgurațі dеoрotrіvă. Ρrіn dеrogărіlе admіsе dе la рrіncіріul unanіmіtățіі în рrіvіrеa actеlor dе admіnіstrarе, еstе рosіbіl ca numaі unul dіn coрroрrіеtarі să închеіе contractul dе asіgurarе cu рrіvіrе la întrеgul bun, coрroрrіеtarul contractant acțіonând ре baza mandatuluі tacіt rеcірroc carе oреrеază în cazul actеlor dе admіnіstrarе.

Ρosеsorul. Rеfеrіtor la рosіbіlіtatеa рosеsoruluі dе a închеіa o asіgurarе cu рrіvіrе la bunul ре carе îl stăрânеștе, în doctrіnă s-a arătat că рrеzumțіa dе рroрrіеtatе ре carе o gеnеrеază рosеsіa рoatе fі dovada іntеrеsuluі asіgurabіl al рosеsoruluі. S-a sublіnіat faрtul că numaі рosеsorul dе bună-crеdіnță рoatе asіgură fructеlе bunuluі рosеdat.

În concерțіa luі Іhеrіng, еstе рosеsor acеla carе sе comрortă în еxtеrіor față dе lucru așa cum ar facе-o în mod normal рroрrіеtarul (quі omnіa ut domіnus gеrіt). Fіrеștе că, în sіtuațіa în carе рroрrіеtarul bunuluі a închеіat la rândul său un contract dе asіgurarе cu рrіvіrе la acеlașі bun, asіguratorіі vor suрorta рrеϳudіcіul рroрorțіonal, реntru a sе еvіta cumulul dе іndеmnіzațіі șі a nu sе încălca рrіncіріul dеsрăgubіrіі.

Suреrfіcіarul. Suреrfіcіarul еstе рroрrіеtarul construcțіеі ре carе a rіdіcat-o ре tеrеnul altеі реrsoanе cu acordul acеstеіa. Αcеasta însеamnă că еl arе іntеrеs реntru a asіgura еdіfіcіul rеsреctіv, în calіtatе dе рroрrіеtar. Τotodată, suреrfіcіarul, în calіtatе dе tіtular al unuі drерt dе folosіnță asuрra tеrеnuluі afеrеnt construcțіеі, рoatе avеa un іntеrеs asіgurabіl ca obіеctul contractuluі dе asіgurarе să cuрrіndă dеsрăgubіrі șі реntru daunеlе lеgatе dе folosіnța șі fructеlе tеrеnuluі asuрra căruіa еxеrcіtă o рosеsіе рrеcară.

Uzufructuarul. Dіn analіza drерtuluі dе uzufruct, sе obsеrvă că acеla carе arе un іntеrеs asіgurabіl еstе nudul рroрrіеtar, dеoarеcе lucrul ріеrе реntru рroрrіеtar, іar nu реntru uzufructuar.

Ca urmarе a aрlіcărіі rеgulіі rеs реrіt domіno, vom obsеrva că atuncі când obіеctul drерtuluі dе uzufruct îl formеază bunurі carе sunt consumрtіbіlе (cvasіuzu-fruct), uzufructuarul a dеvеnіt рroрrіеtarul acеstora, cu oblіgațіa dе a rеstіtuі, la tеrmеnul рrеvăzut în contract, bunurіlе dе acеlașі gеn. În acеastă calіtatе dе рroрrіеtar, cvasіuzufructarul a dobândіt іntеrеs рatrіmonіal asіgurabіl cu рrіvіrе la bunurіlе consumрtіbіlе.

În cazul unuі uzufruct vеrіtabіl, uzufructuarul va рutеa avеa іntеrеs asіgurabіl реntru acoреrіrеa acеlor рrеϳudіcіі ре carе еl lе-a cauzat dіn culрă (fără іntеnțіе), cu condіțіa ca faрta culрabіlă rеsреctіvă să nu fіе mеnțіonată еxрrеs în condіțііlе dе asіgurarе, în еxcludеrіlе dе la garanțіе.

Uzufructuarul maі arе рosіbіlіtatеa să închеіе o asіgurarе dе bunurі în contul nuduluі рroрrіеtar, în calіtatе dе contractant al asіgurărіі, șі nu dе asіgurat. Αcеastă asіgurarе îmbracă forma stірulațіеі реntru altul, în carе nudul рroрrіеtar arе calіtatеa dе tеrț bеnеfіcіar. În acеastă sіtuațіе, еstе bіnе să-l іnformеzе ре nudul рroрrіеtar dеsрrе acеasta, реntru a îmріеdіca o asіgurarе multірlă cumulatіvă, рrіn închеіеrеa dе cătrе nudul рroрrіеtar al unuі contract dе asіgurarе реntru acеlașі bun.

Locatarul еstе tіtularul unuі drерt реrsonal dе folosіnță a bunuluі închіrіat carе arе ca рrіncірală oblіgațіе întrеbuіnțarеa lucruluі ca un bun рroрrіеtar șі рotrіvіt dеstіnațіеі salе. Ρotrіvіt art. 1434 alіn. 1 dіn Codul cіvіl „Locatarul еstе răsрunzător dе strіcăcіunіlе șі ріеrdеrіlе întâmрlatе în cursul folosіnțеі salе, întrucât nu рrobеază că au urmat fără culрa sa”. Răsрundеrеa contractuală реntru dеtеrіorărіlе рrіcіnuіtе іmobіluluі ca urmarе a folosіnțеі nеcorеsрunzătoarе rеvіnе locataruluі, în calіtatеa sa dе рartе a contractuluі dе închіrіеrе. Caractеrul реrsonal al răsрundеrіі rеglеmеntatе dе art. 1434 alіn (1) C. cіv. s-a еxtіns șі asuрra рrеvеdеrіlor dіn alіn (2) al acеluіașі artіcol, mеnțіonându-sе că: „Αsеmеnеa еstе răsрunzător șі dе strіcăcіunіlе șі ріеrdеrіlе cășunatе dе реrsoanеlе famіlіеі salе sau dе sublocatar”. În doctrіnă, analіzându-sе рrеvеdеrіlе art. 1434, alіn. (2) C.cіv., s-a consіdеrat că еlе rеglеmеntеază un caz dе răsрundеrе contractuală obіеctіvă, реntru faрta altuіa, іndереndеntă dе orіcе grеșеală a locataruluі реntru faрtеlе іlіcіtе șі culрabіlе alе реrsoanеlor famіlіеі salе, sublocatarі еtc., carе au cauzat ріеrdеrеa sau strіcăcіunіlе іmobіluluі închіrіat. În acеstе condіțіі, concluzіa carе sе іmрunе еstе acееa că locatarul arе іntеrеs asіgurabіl реntru închеіеrеa, nu numaі în calіtatе dе stірulant реntru altul (locatorul), cі șі dе asіgurat, a unuі contract dе asіgurarе dе bunurі.

Αntrерrеnorul. În calіtatе dе рroрrіеtar, antrерrеnorul еstе tіtular al іntеrеsuluі asіgurabіl într-o asіgurarе dе bunurі. Rіscul contractuluі еstе suрortat în toatе cazurіlе dе antrерrеnor, dеoarеcе s-a oblіgat ре rіscul său, рotrіvіt art. 1479 șі 1481 C. Cіv., astfеl că, în urma închеіеrіі unеі asіgurărі dе bunurі, asіguratorul îl va dеsрăgubі orі dе câtе orі рrеdarеa lucrărіі еxеcutatе dеvіnе іmрosіbіlă datorіtă cazuluі fortuіt sau forțеі maϳorе.

Comodatarul. Іntеrеsul asіgurabіl al comodataruluі еxіstă în toatе sіtuațііlе în carе, рrіn lеgе, rіscul dеtеrіorărіі sau ріеrіі fortuіtе a bunuluі dat în folosіnță gratuіt cadе în sarcіna sa.

Îmрrumutatul într-un îmрrumut dе consumațіе, îmрrumutatul рoatе avеa calіtatеa dе asіgurat, dеoarеcе, рrіn închеіеrеa contractuluі, еl dеvіnе рroрrіеtarul bunurіlor fungіbіlе șі consumрtіbіlе рrеdatе șі va suрorta astfеl toatе rіscurіlе. Dе acееa, în scoрul consеrvărіі caрacіtățіі salе рatrіmonіalе dе a rеstіtuі, la tеrmеnul stірulat în contract, bunurіlе dе acеlașі gеn șі acееașі calіtatе (art. 1576 C. cіv), îmрrumutatul va рutеa închеіa un contract dе asіgurarе реntru bunurіlе рrіmіtе cu tіtlu dе îmрrumut.

Mandatarul șі garantul. Αsіguratul рoatе închеіa contractul рrіn іntеrmеdіul unuі mandatar, carе arе un mandat gеnеral sau sреcіal șі, în acеst caz, crеdіtor șі dеbіtor al asіguratoruluі еstе asіguratul în calіtatеa sa dе mandant. Ρrіn urmarе, asіguratul mandant еstе dеbіtorul рlățіі рrіmеlor dе asіgurarе șі totodată crеdіtorul іndеmnіzațіеі . șі în cazul gеstіunіі dе afacеrі, рartе în contractul dе asіgurarе еstе gеratul, іar nu gеrantul, în sіtuațіa în carе sе ratіfіcă gеstіunеa sau acеasta îі еstе utіlă gеratuluі.

2 ΑSІGURARЕA ÎN CONTUL ALTUІA

În cazul asigurărilor de bunuri, se poate practica și „asigurarea în contul cui vă aparține interesul asigurabil”. Aceasta îmbracă forma stipulației pentru altul. Persoana care încheie contractul de asigurare este stipulantul, contractantul sau semnatarul asigurării care, în această calitate, este singurul obligat la plata primelor de asigurare, iar asigurătorul este promitentul. Asiguratul este titularul interesului asigurabil în momentul producerii riscului, adică persoana care va suporta un prejudiciu în propriul patrimoniu prin ivirea cazului asigurat. Asiguratul are în această situație și calitatea de beneficiar al asigurării, orice altă persoană fiind astfel exclusă de la beneficiul indemnizației. În caz contra, asigurarea va fi o operațiune pur speculativă pentru contractul asigurării și profund imorală.

Subscriitorul unei asigurări contractată în contul altuia este singurul ținut la plata primelor către asigurator, iar excepțiile pe care asiguratorul i le poate opune sunt opozabile și beneficiarului asigurării, oricare ar fi el.

Mult practicată în asigurările maritime, asigurarea în contul altuia o întâlnim și în asigurările terestre de bunuri mobile pe care le încheie detentotii bunurilor altuia în contul proprietarului bunurilor.

Un exemplu de asigurare încheiată în contul altuia este cea încheiată de consignatar pentru bunurile primite în consignație cu o societate de asigurare acceptată de consignant. Asigurarea nu se poate încheia pe o sumă asigurată mai mică decât valoare bunurilor, iar evenimentele pentru care se acordă despăgubire, trebuie să acopere toate riscurile asigurabile. În fapt, asigurarea se încheie de către consignatar, iar beneficiarul ei este consignantul.

De asemenea, este posibilă asigurarea în contul altei persoane, situație, în care pe parcursul derulării contractului de asigurare, interesul asigurabil se transferă odată cu proprietatea bunului asigurat, beneficiarul asigurării fiind titularul interesului este destinatarul căruia, la survenirea cazului asigurat, i se va plăti despăgubirea.

În asigurarea maritimă a mărfurilor, se practică asigurarea în cont prin care contractantul asigurării încheie asigurarea în contul cui va aparține interesul asigurat, deoarece marfa expediată poate avea proprietari succesivi în cursul transportului și nu se știe cine va fi proprietarul mărfurilor în momentul producerii sinistrului.

Asigurarea în cont este o stipulație pentru altul, nedeterminat în momentul încheierii contractului, dar determinabil în mod necesar în momentul producerii sinistrului. Terțul beneficiar al asigurării este, în acest caz, persoana care va prezenta conosamentul și va justifica interesul asupra încărcăturii asigurate.

Acest caz în asigurarea cargo este o excepție de la regula rezilierii prin înstrăinarea bunului asigurat, întrucât, prin încheierea asigurării sub forma stipulației pentru altul, contractantul a avut în vedere tocmai transferul riscului de la un proprietar la altul, odată cu transferul dreptului de proprietate.

3 INTERESUL ASIGURABIL FAȚĂ DE UN LUCRU VIITOR

În asigurarea de bunuri, interesul asigurabil se poate referi la un bun corporal (asigurarea bunurilor contra incendiilor, inundațiilor, cutremurelor, furtunii, etc.)sau la un bun incorporal, cum este o creanță.

Interesul asigurabil se poate referi la un bun individual determinat (o clădire, un autovehicul, etc.), la un ansamblu de bunuri (mărfuri transportate, ansamblu de bunuri mobile dintr-o clădire, etc.) sau poate privi la bunuri viitoare.

Doctrina și practica admit posibilitatea încheierii unui contract de asigurare atunci când interesul asigurabil poartă asupra unui bun viitor. Întâlnim această situație în asigurarea culturilor agricole și a rodului viitor împotriva pericolelor naturale ce amenință viitoarea producție. Prin încheiere, în acest caz, a unui contract de asigurare, nu se protejează interesul față de butucii de vie plantați sau față de semințele ce au fost însămânțate, ci interesul față de recolta așteptată. Interesul asigurabil se referă, în acest caz, la un bun viitor și probabil.

În literatura juridică, s-a arătat că daunele la lucrurile viitoare cuprind atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat. S-a dat ca exemplu asigurarea culturilor agricole și rodul viilor împotriva pericolelor naturale ce amenință viitoarea producție. Nu se protejează numai interesul față de valoarea semințelor însămânțate sau butucilor de vie plantați, ci și beneficiul nerealizat, adică recoltele viticole vare nu se vor mai realiza.

Nerealizarea sau pieirea recoltei este pierderea efectivă suferită, nicidecum un beneficiu nerealizat. Beneficiul nerealizat se referă la pierderea suferită de către asigurat ca o consecință directă și necesară, potrivit art. 1086 C. Civ., a pierii bunului viitor (recolta) și constă în imposibilitatea acestuia de a-și mări patrimoniul, adică de a obține profituri, ca urmare, de exemplu, a unor contracte încheiate care au avut ca obiect bunuri din recolta viitoare și care nu vor mai putea fi executate. Prin urmare beneficiul nerealizat nu înseamnă lipsirea persoanei de recoltă, ca bun viitor, ci pierderea de către aceasta a posibilității de sporire a avutului său patrimonial.

SS. 3 RISCURILE ASIGURATE

Societățile de asigurare oferă despăgubiri pentru pierderea sau avarierea bunurilor asigurate, produse prin: incendiu, explozie, ploaie torențială, trăsnet, grindină, inundație, furtună, uragan, prăbușire ori alunecare de teren, cutermur de pământ, avalanșe de zăpadă, greutate a stratului de zăpadă ori gheață, cădere pe clădiri sau construcția unor corpuri, lovirea clădirii de un autovehicul.

Funcție de riscurile acoperite, pentru bunuri, societățile de asigurare pot acorda următoarele polițe:

polița de asigurare împotriva incendiului;

polița de asigurare STANDARD – ce acoperă în genere riscurile de incendiu, de explozie, trăsnet și căderi de corpuri;

polița FLEXA (Fire Lightening Explosion and Aircraft) ce include riscurile: incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, a unor părți ale acestora și ale obiectelor transportate de ele;

polița de asigurare extinsă – ce acoperă riscurile cuprinse în polița STANDARD și alte câteva suplimentare;

polița de asigurare ALL RISKS („toate riscurile”) – în care sunt prevăzute numai riscurile excluse.

Riscurile, în asigurările de bunuri se mai clasifică și în:

riscuri civile – ce vizează clădirile folosibile ca locuințe și birouri și bunuri din cadrul lor ;

riscuri comerciale și industriale – asociate clădirilor folosite drept unități de producție și comercializare și bunuri aflate în ele.

Prin corelație cu celelalte elemente riscul reprezintă elementul esețial al asigurării, cheia de boltă a acestuia, motorul care pune în funcțiune mecanismul garanției. Existența riscului determină apariția interesului asigurabil.

Numai existența riscului determină existența interesului asigurabil. Riscul licit și real semnifică mai ales o cauză licit și reală. Nu se poate asigura o marfă de contrabandă, nu putem cere asiguratorului să garanteze consecințele penale ale săvârșirii unei infracțiuni, etc. risucul și interesul asigurabil nu sunt într-o relație de interdependență cauzală. Prin urmare, pentru a exista un interes asigurabil cu siguranță trebuie să existe un risc, dar nu orice risc este urmat în mod obligatoriu de un interes asigurabil. Riscul trebuie să fie consștientizat de persoana asupra căruia planează (indiferent că este vorba de patrimoniul, sănătatea sau chiar viața sa)și trebuie să nască în candidatul de asigurare nevoia de a cumpăra protecție. Prin încheierea contractului de asigurare, vulnerabilitatea asiguratului în fața riscului este înlocuită de siguranța pe care i-o oferă asiguratorul.

Din examinarea, în același timp, a interesului asigurării și riscului, ca elemente constitutive ale contractului de asigurare, se ajunge la concluzia unei legături indestructibile între aceste elemente. Riscul este indisolubil legat de interesul asigurabil pentru că el reprezintă întruparea ideii de pericol, permisă, majoră a interesului asigurării, interes care rămâne fără conținut, fără nici o justificare în absența riscului. Prin urmarea acolo unde nu există risc, nu poate exista din punct de vedere logic nici interesul asigurării, fiincă acestuia din urmă îi lipsește orice bază de referință.

Ss4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE A BUNULUI

Asigurări de bunuri pot încheia persoane fizice și juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în România.

În noile condiții ale legii, pot fi asigurate facultativ: bunurile aparținând persoanelor fizice și juridice, bunurile primite în folosință sau aflate la acestea spre păstrare, reparare, prelucrare, curățare, vânzare sau spre a fi expuse în muzee, bunuri care fac obiectul unor contracte de concesionare, închiriere sau locație de gestiune. Nu se pot asigura bunurile care din cauza degradării nu mai pot fi folosite potrivit destinației.

Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat și care nu trebuie să depășească valoarea lor la data asigurării. Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înțelege:

la mijloace fixe și obiective de inventar – valoarea de nou a acestora din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a bunurilor respective;

la materii prime și materiale, produse finite, mărfuri – prețul de achiziție al acestora;

la obiectele de muzeu și lucrările de artă pe sticlă, din sticlă ori pe plăci din marmură – sumele corespunzătoare valorii lor din circulație.

Îndeobște, încheierea asigurării implică, din partea asiguratorului, responsabilitatea agentului de asigurare, față de client, față de public și față de stat.

Pentru că asiguratorul să poată stabili plată indemnizației de asigurare, este necesar să verifice:

dacă asigurarea era în vigoare la data producerii evenimentului asigurat;

dacă primele de asigurare au fost plătite și perioadă de timp pentru care au fost achitate;

dacă bunurile respective sunt cuprinse în asigurare;

dacă evenimentul în urmă căruia s-a produs pagubă s-a datorat unui risc, împotrivă căruia s-a încheiat asigurarea.

Încheierea asigurării, care înseamnă de fapt contractarea asigurării, implică parcurgerea următoarelor etape:

Se completează declarația (cererea) de asigurare, care conține:

date privind identificarea asiguratului (nume, prenume, adresă etc.);

obiectul de activitate;

durată asigurării solicitate;

sumă asigurată;

franșiză;

beneficiarul asigurării;

condițiile de asigurare solicitate;

în cazul asigurărilor de viață: starea de sănătate, antecedente medicale etc.;

în cazul asigurărilor de accidente, se specifică mediul de lucru etc.

Declarantul își asumă răspunderea cu privire la exactitatea datelor și informarea asiguratorului asupra tuturor elementelor care pot influența asigurarea. Pe bază acestor informații, asiguratorul recurge la evaluarea riscului, pentru a stabili corect prima de asigurare.

Se efectuează analiză declarației (cererii) de asigurare. Pe bază acesteia se evaluează riscul de către asigurator. În vederea încheierii asigurării, asiguratorii fac constatări și analizează împrejurările în care s-a produs riscul asigurat, la față locului.

Momentul încheierii contractului. Contractul se consideră încheiat odată cu plată primelor și emiterea documentului de asigurare. Contractul poate avea formă poliței de asigurare, la asigurările de persoane și la unele tipuri de asigurări de bunuri sau a certificatului de asigurare, la asigurările de bunuri în general sau de răspundere civilă. În practică, denumirea de poliță de asigurare este generică și, astfel, fiind utilizată cel mai frecvent.

Valoarea de nou și prețul de achiziție se stabilesc după prețurile practicate în comerț. În cazul în care pentru unele bunuri nu există prețuri practicate în comerț, valoarea lor se stabilește prin comparații cu valoarea unor bunuri asemănătoare.

Asigurarea se încheie pe o perioadă de un an, iar la cerere și pe perioade mai scurte; se consideră încheiată prin plata primelor de asigurare și emiterea de către asigurator a contractului de asigurare și este valabilă numai pentru bunurile și riscurile specificate.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea 136/1995, care reglementează asigurările și reasigurările din România, contractul de asigurare este convenția prin care contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă, ca la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului sau terțului păgubit indemnizația de asigurare.

Primele de asigurare se stabilesc de către asigurator și se achită anticipat și integral. La cererea asiguratului plata primelor se poate face și în rate sub-anuale ce se achită la termenele stabilite în contract astfel:

în două rate: rata 1 = 6/10 din prima anuală, la încheierea contractului;

rata 2 = 4/10 din prima anuală, la 4 luni de la începerea asigurării;

în trei rate: rata 1 = 5/10 din prima anuală, la încheierea contractului;

rata 2 = 3/10 din prima anuală, la 3 luni de la începerea asigurării;

rata 3 = 2/10 din prima anuală, la 6 luni de la începerea asigurării.

În caz de neplată la scadență a unei rate de primă, următoare celei dintâi, asiguratul are drept să o plătească în termen de două luni de la scadența ratei respective. Contractul se reziliază în cazul în care sumele datorate de asigurat cu titlu de primă nu sunt plătite în termen de două luni de la scadență.

Din definiția legală a contractului de asigurare se desprinde caracterul derogatoriu al acestuia în ceea ce privește reciprocitatea și simultaneitatea obligațiilor părților, în raport cu celelalte contracte sinalagmatice, ca urmare a specificului acestei convenții, care constă în faptul că executareaobligațiilor asiguratolului de a plăti indemnizația de asigurare poate avea loc numai la producerea prevăzută în contract

Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare și încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

Dacă se constată că primele de asigurare calculate și plătite nu corespund celor tarifare, deși declarația de asigurare semnată de asigurat este exactă și completă, când primele de asigurare sunt mai mici, asigurătorul solicită asiguratului prin scrisoare recomandată diferența de primă datorată de la începutul asigurării.

Dacă asiguratul nu plătește diferența de primă în termen de 15 zile de la data expedierii scrisorii, asigurătorul reduce suma asigurată cu efect de la începutul asigurării corespunzător raportului dintre primele calculate și plătite și primele cuvenite potrivit tarifului. Iar când primele sunt mai mari, se trece diferența de primă în contul ratelor următoare.

Asiguratul este obligat să întrețină bunurile asigurate în bune condiții în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate, dacă prin nerespectarea acestor obligații s-ar produce pagube, asigurătorul are dreptul să denunțe asigurarea, fără restituirea primelor achitate. Asiguratul are obligația să înștiințeze în scris pe asigurător despre producerea riscului în termen de 24 de ore; să înștiințeze imediat în caz de incendiu sau explozie organele de poliție, unitățile de pompieri.

Despăgubirea datorată nu poate depăși valoarea bunului în momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea. Asigurătorul nu datorează despăgubirea dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, de către persoanele fizice majore care în mod statornic locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul.

Nu se acordă despăgubiri pentru:

pagube indirecte – reducerea valorii bunurilor asigurate după reparații, scăderea prețurilor bunurilor, întârzieri în livrarea bunurilor, chiar ca urmare a unei cauze cuprinse în asigurare;

pagube produse prin întreruperea folosirii bunurilor ori prin întreruperea producției, inclusiv salariile aferente pe perioada respectivă, chiar ca urmare a unei cereri cuprinse în asigurare;

pagube produse de operații militare în timp de război, dacă nu s-a convenit altfel;

cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătățirea bunurilor în comparație cu starea lor dinaintea producerii evenimentului asigurat, cele pentru repararea unor avarii sau distrugeri produse de cauze necuprinse în asigurare, și nici cele pentru reparații, recondiționări sau restaurări nereușite.

În condițiile de asigurare poate fi stipulată o clauză potrivit căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franșiză sau o sumă determinată, care nu se despăgubește de asigurător.

În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă inferioară valorii bunurilor, despăgubirea cuvenită se poate reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului, în conformitate cu principiul răspunderii proporționale.

Cuantumul pagubei se stabilește în funcție de faptul dacă paguba este totală sau parțială. Paguba totală înseamnă:

la clădiri – distrugerea în întregime fără resturi valorificabile, distrugerea în așa măsură încât deși au rămas elemente de construcții valorificabile, refacerea prin reparații nu mai este posibilă sau costul reparațiilor mai puțin uzura depășește valoarea la data producerii riscului asigurat a clădirilor, din care s-a dedus valoarea resturilor valorificabile;

la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură – acea parte din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime;

la celelalte bunuri – distrugerea în întregime fără resturi valorificabile sau distrugerea în așa fel încât deși au rămas resturi valorificabile bunurile nu mai pot fi folosite prin repararea părților componente sau înlocuirea pieselor valorificabile, iar la bunurile ce nu mai pot fi folosite prin repararea părților componente, costul de înlocuire sau repararea minus uzura depășește valoarea bunului la data producerii riscului asigurat.

Paguba parțială înseamnă:

în clădiri – avarierea în cazurile în care clădirile se pot reface prin reparații;

la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură – deprecierea la acea parte din cantitatea totală care a rămas după producerea riscului asigurat și care diminuează valoarea bunurilor respective;

la celelalte bunuri – avarierea în cazurile în care bunurile respective mai pot fi folosite prin repararea părților componente.

În cazul de pagubă totală, mărimea acesteia reprezintă la construcții costul cosntruirii din nou din care se scad uzura și valoarea resturilor refolosibile, la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură valoarea părții din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime, iar la celelalte bunuri distruse din care se scade valoarea recuperărilor.

În cazul de pagubă parțială, cuantumul acesteia reprezintă la clădiri – costul reparației din care se scad uzura și recuperările, la bunurile a căror cantitate se exprimă în diverse unități de măsură – valoarea pierderii de calitate a acelei părți din cantitatea totală care a rămas după pagubă și care diminuează valoarea bunurilor respective, la obiectele de muzeu – costul restaurării din care scade valoarea resturilor refolosibile, iar la celelalte bunuri – costul reparațiilor componente din care se scad uzura și valoarea resturilor refolosibile.

Valoarea de nou la data producerii evenimentului asigurat a bunurilor se stabilește astfel:

pentru clădiri – prețul unitar de articol de deviz pentru lucrări de construcții și instalații aferente lor, metodologia de întocmire a devizelor, în vederea stabilirii valorii de nou și dispoziții legale ce se aplică la întocmirea devizului pe categorii de lucrări, sunt cele valabile la data producerii evenimentului asigurat;

pentru bunurile cumpărate din comerț – prețul de vânzare practicat în comerț;

pentru bunurile producție proprie – prețul de producție, cel mult prețul de vânzare din comerț mai puțin adaosul comercial și TVA-ul aferent;

pentru produsele din cultura plantelor și creșterea animalelor:

în cazul producției de import strategică, prețul de contractare și achiziționare stabilit de Ministerul Agriculturii;

în cazul celorlalte produse, prețul de contractare și/sau achiziție cu care acestea sunt preluate de unitățile de specialitate, iar în lipsă, prețurile de vânzare pe piața locală.

pentru obiecte de muzeu – valoarea de circulație;

pentru bunurile de tipuri ce nu se mai fabrică – prețul stabilit în comparație cu bunurile asemănătoare, făcându-se scăderea corespunzătoare diferențelor de calitate și productivitate;

pentru bunurile destinate vânzării – prețul de vânzare mai puțin adaosul comercial și TVA-ul aferent acestuia.

Ss. 5 I. EFECTELE CONTRACTULUI DE ASIGURARE ÎNAINTE DE IVIREA CAZULUI ASIGURAT

1 DREPTURILE ASIGURATULUI

Cele mai multe drepturi sunt recunoscute asiguratului după producerea riscului asigurat. Cu toate acestea, legiclația în materie îi acordă unele drepturi și în perioada anterioară ivirii cazului asigurat, dintre care mai importante sunt dreptul de a încheia asigurări suplimentare.

Modificarea contractului are, ca și în încheierea acestuia, caracterul consesual, însă, în practică, din rațiuni de probațiune, totdeauna se utilizează forma scrisă.

Dintre împrejurările pentru care asiguratul poate solicita modificarea contractului, menționăm, explicativ, următoarele:

modificări aferente riscului; în acest caz modificarea primelor, ca o consecință a variaților riscului, este rezultatul consimțământului ambelor părți;

apariția unui nou obiect expus riscului sau dispariția unuia dintre obiectele prevăzute în poliță; când asigurarea se referă la lucruri determinate, asiguratul poate solicita adăugarea sau ștergerea din contract a bunului sau schimbă sfera bunurilor asigurate;

apariția unui nou risc pentru care asiguratul solicită protecție; de pildă, asiguratul dorește ca asigurarea inițială să se extindă și asupra riscului de furt, etc.;

solicitarea unor noi modalități de garanție, de exemplu, poate fi vorba de adăugarea sau suprimarea unor excluderi de garanție, de modificări referitoare la plafonul garanției, al franșizei, etc.;

modificări ale primei ca o consecință a schimbărilor aferente riscului;

modificări aferente funcționării contractului; acesta se poate referi la termenul de expirare a contractului, la termenele de reziliere, termenul de preaviz, facționarea plății primelor.

În lipsa unei reglementări legale, părțile pot stabili clauze privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acceptarea asigurătorului, respectiv dacă tăcerea acestuia valorează acceptarea sau dacă oferta trebuie acceptată într-un anumit termen.

În asigurările de bunuri, după fiecare pagubă, suma asigurată se micșorează cu începerea de la data producerii evenimentului asigurat, pentru restul perioadei de asigurare, cu suma cuvenită drept despăgubire. În această situație, asiguratul va continua pentru suma asigurată, cu suma cuvenită drept despăgubire. În această situație, asigurarea va continua pentru suma asigurată astfel, redusă, iar prima de asigurare, în virtutea principiului indivizibilității, va rămâne neschimbată pentru aceasși perioadă de asigurare.

Asiguratul poate solicita majorarea sumei asigurate la valoarea sa inițială, dar în acest caz va plăti un supliment de primă.

Dreptul de a încheia asigurarea suplimentară nu este un efect al contractului inițial încheiat, fiindcă rezultă din modificările inițiale. Prin această modificare trebuie să se evite supraasigurarea.

Până la realizarea riscului, asiguratul mai are și unele drepturi de o mai mică importanță, cum ar fi dreptul de a solicita și a i se elibera duplicatul poliței de asigurare dacă a pierdut documentul original, dreptul de a primi certificarea de confirmare a asigurării, precum și înscrisuri doveditoare pentru suma plătită ca primă.

2 OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI

Până la ivirea evenimentului asigurat, asiguratorului îi revine mai multe obligații: obligația de a furniza informații complete cu privire la risc, obligația de a plăti prima de asigurare, obligația de a evita supraasigurarea, obligația de a declara existența altor asigurări încheiate cu privire la același bun, obligația de a lua măsuri pentru a întreține în bune condiții bunul asigurat.

Obligația asiguratului de a furniza informații complete cu privire la risc. Această obligație îi revine asiguratului atât în monetul încheierii contractului de asigurare, când complectează declarația de risc, cât și pe parcursul derulării contractului, când asiguratul trebuie să comunice asiguratorului modificările esențiale ale riscului. În literatura de specialitate, aceasta din urmă obligație se consideră ca o prelungire de timp a obligației inițiale de declarare a riscului.

Potrivit prevederilor art. 13 din Legea 136/1995 ”persoana care încheie asigurare este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurator și, de asemenea, să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care sunt, în mod obiectiv, esențiale pentru evaluarea riscului. Dacă evaluările esențiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asiguratorului schimbarea.”

Din examinarea cu atenție a declarației de risc se observă că aceasta este în realitate o ofertă a contractului, o manifestare de voință adresată unei persoane determinate, și anume asiguratorului. Ca orice manifestare de voință, declarația de risc trebuie să fie reală, serioasă, conștientă și cu intenția asiguratului de a se obliga juridicește. De asemenea, trebuie să îndeplinească cerințele de valabilitate ale unei oferte, respectiv să fie fermă, adică neîndoielnică, neechivocă, și să descrie amănunțit, precis și complet riscurile care se asigură.

Cu cât timp declarația de risc nu a fost acceptată, ea poate fi revocată unilateral de către asigurat, privind prevederile art. 37 C. Com. Dacă după întocmirea declarației de risc, dar înainte de acceptarea ei de către asigurat, a devenit incapabil sau a decedat, declarația de risc devine caducă, fiind cele două voințe de a contacta nu se mai pot întâlni.

Declarația de asigurare are un anumit conținut special, în sensul că ea cuprinde răspunderea candidatului asigurării la întrebările clare, precise, neechivoce ale asiguratului cu privire la elementele care îl ajută să aprecieze statistica riscului. Aceasta se explică prin natura juridică a contractului de asigurare, care este un contrac de adeziune, în care clauzele contractuale sunt stabilite de către asigurator

Declararea circumstanțelor cunoscute. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 13 din Legea 136/1995, asiguratul trebuie să declare numai acele circumstanțe referitoare la risc despre care are cunoștințe. În doctrină, se apreciază că situația este asemănătoare și în cazul când asiguratul nu declară anumite împrejurări întrucât crede eronat că nu sunt esențiale, respectiv că nu sunt în măsură să influențeze opinia asiguratului asupra riscului.

Obligația asiguratului de a evita suprasigurarea. Suprasigurarea apare atunci când asiguratul declară la încheierea contractului o sumă asigurată superioară valorii reale a bunului la data sinistrului.

Asigurările de bunuri și asigurările de răspundere civilă fac parte din grupul asigurărilor de daune și au un caracter indemnitar. Aceste tipuri de asigurări sunt guvernate de principiul despăgubirii, considerat de mulți autori ca cel mai important principiu al asigurărilor. Suprasigurarea poate fi rezultatul manoperelor delozive ale asiguratului, dar poate avea și caracter nefraudulos.

Obligația asiguratului de a declara existența altor asigurări încheiate cu privire la același risc. Potrivit dispozițiilor art. 29alin (2)din legea nr. 136/1995, „Asiguratul are obligația să declare existența altor asigurări pentru același bun, la asiguratori diferiți atât la încheiera contractului de asigurare, cât și pe parcursul executprii acesteia.

Obligația siguratorului se referă la declararea asigurărilor multiple care au același obiect , a coasigurărilor și mai ales a asigurărilor multiple cumulative.

Articolul 25 pct.2 din Legea nr. 32/2000, prevede că „Asiguratorii pot ăncheia înțelegri referitoare la coasigurare, pooluri și alte forme de cooperare specifice, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri”.

Asigurările multiple cumulative presupun îndeplinirea simulantă a următoarelor condiții:

identitatea ca obiect;

identitatea ca risc;

identitatea de interes.

Obligația de plată a primei de asigurare. Contractul de asigurare este un contract bilateral, astfel că executarea prestației de către una din părțile contractante reprezintă cauza executării prestației de către cealaltă parte.

Obligația de plată a primei de asigurare este cea mai importantă obligație ce revine asiguratului până la producerea cazului asigurat.

3 DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ASIGURATORULUI

Pe durata executării contractului, până la producerea sinistrului, asiguratorul are unele drepturi corelative obligațiilor. Cel mai important drept al asiguratului în acest interval de timp este acela de a i se plăti prima de asigurare în cuantumul și la termenele convenite. Corelativ obligației asiguratului de a întreține bunul asigurat în vederea prevenirii riscului, asiguratorului îi revine obligația de a face inspecții pentru a putea observa modul în care asiguratul își execută obligația și de a aplica sancțiuni corespunzătoare.

Asigurătorul are dreptul de a reactualiza valoarea ratelor de primă în măsura în care se recalculează valoarea bunului asigurat.

Până la ivirea cazului asigurat, asigurătorului îi revin și unele obligații, cum ar fi obligația de a elibera, la cerere, duplicatul documentului de asigurare, dacă asiguratul l-a pierdut pe cel original, sau obligația de a elibera chitanța sau factura pentru sumele primite cu titlu de primă.

Ss5. III EFECTELE CONTRACTULUI DE ASIGURARE DE BUNURI ÎNAINTE DE IVIREA CAZULUI ASIGURAT

1. DREPTURILE ASIGURATULUI

Dreptul la indemnizație. Cel mai important drept ce revine asiguratului după producerea sinistrului este acela da a i se plăti indemnizația de asigurare. Indemnizația pe care urmează să o ofere asigurătorul este rațiunea pentru care contractul de asigurare a fost încheiat.

Natura juridică a dreptului la indemnizația de asigurare este o problemă inedită, întrucât nu a continuat până acum obiectul de cercetare în literatura juridică. În funcție de intensitatea (puterea) ori siguranța lor, drepturile subiective civile pot fi împărțite în drepturi pure și simple, drepturi afectate de modalități, drepturi eventuale și drepturi viitoare.

Drepturile subiective pure și simple sunt acele drepturi care conferă titularului lor cea mai mare putere și siguranță, ele producându-și efectele de îndată și în mod definitiv și irevocabil. Majoritatea drepturilor civile sunt pure și simple.

Dreptul eventual sau dreptul viitor? Aceasă natură juridică a dreptulul la indemnizație de asigurare înseamnă a verifica și a stabiliîn care dintre cele patru categorii de drepturi subiective civile se încadrează acest drept.

Dreptul la plata indemnizațiilor nu poate fi încadrată nici în grupa drepturilor afectate de modalități, deoarece, cu toată asemănarea sa cu condiția suspensivă, el nu poate fi considerat un drept condițional.

Până la îndeplinirea condiției suspensive, actul juridic respectiv nu produce efecte, ori în cazul contractului de asigurare, dimpotrivă, contractul își produce toate efectele, în afară de plata indemnizației. Atunci când condiția suspensivă nu s-a îndeplinit, părțile se găsesc în aceeași situație ca și când nu ar fi încheiat un act juridic, ceea ce este de neconceput la contractul de asigurare, atunci când până la încetarea contractului nu a survenit evenimentul asigurat.

Unele dintre elementele componente ale unui drept eventual (obiectul sau subiectul) există la început, astfel că, dacă eventualitatea nu se realizează prin nașterea celuilalt element, adică a celui care lipsește dreptul eventual nu se poate preface în drept actual și născut, ci rămâne o simplă năzuință sau speranță la dobândirea viitoare a unui drept subiectiv.

În literatura de specialitate s-a arătat că „Fragilitatea acestei distincții este dovedită de faptul că același exemplu ( este vorba despre dreptul asupra unei succesiuni viitoare, art. 965 și art. 702 C. civ. ) este dat de către unii autori ca un exemplu de drept viitor, iar de către alți ca un exemplu de drept eventual”

Revenind la contractul de asigurare, vom constata că drepturile asiguratului asupra indemnizației de asigurare nu este un drept actual, ci un drept care este posibil să se nască în viitor, ca urmare a realizării evenimentului asigurat. Până la acea dată dreptul la indemnizație va acea numai subiect, fiincă eventualitatea gravează obiectul, ca element constitutiv al dreptului subiectiv. La unele drepturi eventuale, printre care și dreptul la plata indemnizațiilor, poate avea loc o completare în timp a ființei lor juridice, prin eventualitatea obiectului.

2. OBLIGAȚIILE ASIGURATULUI

Singurele obligații stabile prin lege în sarcina asiguratului, după producerea sinistrului, sunte cele referitoare la obligația de a comunica producerea riscului în termenul prevăzut în contract și obligația de a lua măsuri pentru limitarea pagubelor, potrivit cu împrejurările și în limitele sumei asigurate prevâzute în contract. La acele obligații legale, practica asiguratorilor a adăugat o serie de obligații convenționale.

Obligația asiguratorului de a comunica producerea riscului. Această obligație a asiguratului este prevăzută în dispozițiile art.19 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora: „Asiguratul este obligat să comunice asiguratorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare”.

În alin. (2) în același articol, este reglementată sancțiunea aplicabilă asiguratului în cazul neîmplinirii acestor obligații, și anume decăderea din dreptul de a primi indemnizația, dacă din acest motiv asiguratorul nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și închiderea pagubei. Legiuitorul nu menționează în mod expres sanțiunea decăderii din drepturi a asiguratului, aceasta fiind consecința logică a dreptului asiguratorului de a refuza plata indemnizației, prevăzut explicit.

Obligația de declarare a sinistrului este cea mai importantă obligație ce revine asiguratului pe parcursul derulării contractului de asigurare. Este o obligație generală, fiind întânită și în reglementările altor țări. Astfel, legea franceză, reglementând conduita asiguratului diligent, impune acestuia în art. 4-Ll 13-2, o singură obligație aceea de a declara asiguratorului producerea sinistrului în termen de 5 zile, cu excepția asigurărilor de viață.

Legea belgiană din 1992 prevede în art. 19 că „asiguratul trebuie, de îndată ce este posibil, și în orice caz, în termenul fix prin contract, să-l avizeze pe asigurator despre producerea sinistrului”, iar în articolul următor adăugat „în toate asigurările cu caracter indemnitar, asiguratul trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a preveni și atenua consecințele sinistrului”.

Obligația înștiințări revine în primul rând asiguratului, dar poate fi îndeplinită de orice persoană (beneficiar, șot, mandatar al asiguratului, prepus al asiguratului, o persoană care gospodărește împreună cu asiguratul, etc.).

Dispoziția art. 19 din Legea nr. 136/1995 au fost completate prin Legea nr. 172/2004 cu cel de-al treilea aliniat, potrivit căruia, comunicarea producerii riscului asigurat se poate face de către brokerul de asigurare. Acesta va fi însă obligat, la rândul său, să comunice asiguratorului producerea riscului, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. Prin această completare legislativă, legiuitorul a avut în vedere situația în care brokerul de asigurări își asumă sarcina de a veghea la buna executare a contractului de plata indemnizației.

Legea nr. 136/1995 nu impune o anumită condiție de formare prin declararea riscului. Prin urmare din lipsă de prevedere legală, părțile pot stabili de comun acord o anumită procedură pentru înștiințare, dar este în interesul asiguratorului să nu limiteze posibilitățile de a acționa ale asiguratului, mai ales că, uneori, în condițiile producerii sinistrului, aceasta cu greu poate respecta forma cerută de asigurator. În condițiile genrale de asigurare, de regulă, este cerută avizarea în scris a asiguratorului.

Conform dispozițiilor art. 19 alin (2) din Legea nr. 136/1995 „în caz de neîndeplinire a obligației prevăzute în aliniatul precedent, asiguratorul are dreptul să refuze plata indemnizației, fără din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei”.

Prin urmare, indiferent că asiguratul este sau nu în culpă pentru neexecutarea obligației de înștiințare în termen, asiguratorul are dreptul să refuze plata despăgubirii numai dacă din această cauză nu poate determina întinderea prejudiciului și cauza producerii evenimentului asigurat.

În literatura de specialitate, s-a afirmat că dreptul asiguratorului de a refuza plata indemnizației este limitată la cazurile de neîndeplinire a obligației de înștiințare numai atunci când asiguratul a avut posibilitatea să o facă.

Participarea asiguratului la constatarea probei. În majoritatea reglementărilor privind asigurările de bunuri, este prevăzută obligația asiguratului de a participa persoanl sau prin reprezentanții săi la constatarea realizării riscului și evaluarea pagubei. Acest lucru se explică, în primul rând, prin faptul că asiguratul este parte din raportul juridic de asigurare, astfel că trebuie să dovedească susținerile sale privind producerea evenimentului și întinderea prejudiciului, iar în al doilea rând, prin obligația sa de colaborare cu asiguratorul, pe plan juridi, pentru stabilirea adevărului riscului survenit și a consecințelor sale.

În asigurările de bunuri, atunci când dauna a fost cauzată de incendiu, explozie sau furt, asiguratul este obligat să înștiințeze imediat unitățile de pompieri, organele de poliție sau alte organe de cercetare, după caz, situate mai aproape de locul producerii evenimentului asigurat. Asiguratul este obligat să solicite acestor organe întocmirea de acte care să constate cauzele și împrejurările producerii riscului, precum și întinderea pagubelor provocate.

Asiguratul este obligat să furnizeze asiguratorului toate datele și actele necesare care să-i permită să facă investigațiile care se impun pentru a determina cauzele producerii riscului și mărimea acestuia. Prin punerea la dispoziția asiguratorului a dovezilor și evidențelor utile pentru verificarea existenței și a valorii bunurilor asigurate, asiguratul poate evita refuzul plății indemnizației ori de câte ori nu s-au putut determina cauzele evenimentului asigurat.

3. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ASIGURATORULUI

Corelativ obligațiile ce revin asiguratului la producerea cazului asigurat, asiguratorul are dreptul de a întreprinde orice cercetare necesară stabilirii împrejurărilor în care s-a produs prejudiciul și de a-i solicita asiguratului toate actele constatatoare ale pagubei, întocmite de organele în drept.

Plata despăgubirii. Cea mai importantă obligație ce revine asiguratorului la producerea cazului asigurat este acea de a plăti indemnizația de asigurare. Îndeplinirea de către asigurator a acestei obligații presupune, într-o fază preliminară, constatarea producerii sinistrului și evaluarea pagubelor pe care acesta le-a cauzat.

Asiguratorul va verifica apoi existența raportului de cauzalitate între prejudiciul pe care îl suferă asiguratul și ricul luat în sarcină de asigurator. Uneori este dificilă delimitarea între pagubele care sunt consecință directă a riscului asigurat și cel care survin ulterior, prin neluarea, intenționată sau nu, a măsurilor de salvare a bunurilor asigurate și de limitare a întinderii daunei.

Pentru a putea determina cauzele producerii prejudiciului și împrejurările în care s-au produs, asiguratorul, în afara verificărilor proprii, va lua în considerare și comunicarea scrisă facută de asigurat cu privire la aceste aspecte, percum și actele constatatoare ale produceri sinistrului, întocmite de organele îndreptățite.

Ss 6. SISTEME DE ACOPERIRE A DESPĂGUBIRILOR

1. SISTEMUL DE ACOPERIRI PROPORȚIONALE

În situația în care suma asigurată este inferioară valorii reale a bunului suntem în prezența unei subasigurări. Subasigurarea poate fi expresia libertății contractuale sau manifestarea erorii în care se găsește asiguratul cu privire la valoarea reală a bunului său. Indiferent de cauza care a generat-o, asiguratorul va plăti despăgubirea, conform dispozițiilor art.28 din Legea nr. 136/1995, aplicând așa numitul principiu al proporționalității capitalurilor. Despăgubirea cuvenită asiguratului se va reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoare bunului.

Din examinarea prevederilor art. 28din lege, rezultă că aplicarea acestui sistem nu este imperativă, deoarece se va face numai dacă nu sa convenit astfel prin contract.

Prejudiciul suferit de asigurat va putea fi acoperit în întregime numai prin excepție, și anume atunci când valoarea reală a bunului se menține egală cu suma asigurată pe toată perioada de derulare a contractului. În acest scop, asiguratul va trebui să ceară actualizarea sumei asigurate ori de câte ori constată o diferență între cele două valori.

2. SISTEMUL PRIMULUI RISC

În practică, sistemul proporționalității este înlocuit adesea cu regula primului risc, întrucât este dificil de înțeles și nedrepată sanționarea unui asigurat care și-a estimat gresit valoarea bunului său.

Potrivit sistemelor acoperite primului risc, asiguratorul suportă dauna în întregime, fără însă a depăși suma asigurată. Cum asiguratorul plătește integral indemnizația de asigurare, nu prezintă nici o importanță raportul în care se găsește suma asigurată cu valoarea asigurabilă, singura condiție fiind ca despăgubirea să nu depășească suma asigurată. Prin urmare, despăgubirea se va plăti numai în limitele sumei asigurate. Deseori față de primul sistem se manifestă în ce privește paguba parțială. Aceasta nu va fi acoperită proporțional, ci integral, dacă nu excede suma asigurată. Sistemul acoperirii primului risc are avantajul unei mai bune compensări a daunelor suferite, dar folosirea se va impune un nivel mai ridicat al primelor de asigurare.

3. SISTEMUL ACOPERIRII LIMITATE

Dispozițiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 dau părților contractate posibilitatea să stipuleze o clauză conform căreia „asiguratul rămâne propriuă său asigurator pentru o franșiză sau o sumă determinată care nu se despăgubește de către asigurator”.

Acest sistem, numit sistemul acoperirii limitate, este folosit frecvent în practica asigurărilor de bunuri și are drept scop participarea asiguratului la suportarea pagubei cu ajurorul unei clauze numite franșiză. Atunci când franșiza se deduce din daună, poartă numele de franșiză deductibilă sau absolută, iar atuncoi când se procedează invers, adică asiguratorul acoperă în întregime orice pagubă care depășește franșiza, aceasta se numește nedeductibilă sau simplă.

Scopul franșizei absolute este acela de a diminua riscul subiectiv, deoarece asiguratul, știind că rămâne propriul său asigurator pentru o parte a daunei, va fi influențat și mobilizat pentru o mai mare prudență și diligență, care va avea drept consecință reducerea probabilității producerii pagubelor.

Franșiza nedeductibilă are rolul de a descongestiona activitatea asiguratorului, întrucât acesta nu va fi ținut să acopere pagubele de mică importanță, ci se va concentra asupra lichidării operative a daunelor importante.

Prin practicarea sistemului acoperirii limitate, asiguratul va plăti prime de asigurare mai mici, în comparație cu acele contracte în care franșiza nu a fost prevăzută.

Ss7. CAZURILE DE EXCLUDERE DE LA PLATA DESPĂGUBIRILOR

Cazuri de răspundere pentru avarii accidentale. În asigurarea mașinilor, instalațiilor și utilajelor pentru cazuri de avarii accidentale, asiguratorul nu acordă despăgubiri în contractele de asigurare în care paguba s-a produs sau pentru partea din pagubă care s-a mărit din vina unui membru din conducere, lucrând în această calitate. Asiguratorul consideră vină în producerea pagubei:

provocarea pagubei cu intenția sau din neglijența gravă, conatată de organele de drept (poliție, pompieri sau alte organe de cercetare), inclusiv de către experții asiguratorului;

provocarea pagubei prin explozie sau folosirea în încăperea în care se aflau bunurile asigurate a focului deschis, inclusiv a unei surse de lumină sau flacără deschisă, neapărat de sticlă sau sită, dacă în acea încăpere erau depozitate sau manipulate produse ușor combustibile sau inflamabile;

provocarea pagubei prin explozie sau prin folosirea în încăperea în care se aflau bunurile asigurate a unor produse ușor inflamabile, dacă în aceași încăpere și în același timp este aprins un foc, arde lumina cu flacără sau funcționează reșouri sau radiatoare electrice;

provocarea pagubei prin prăbușire sau alunecare de teren, în cazul în care clădirile sau alte construcții în care se aflau bunurile asigurate au fost construite în zone periclitate de prăbușiri sau alunecări de teren, dacă organele competente au interzis prin acte publicate sau au comunicat în scris asiguratorului, înainte de construire, interdicția de a construi în acea zonă.

ЅΕCȚIUΝΕΑ III. ÎΝCΕTΑRΕΑ COΝTRΑCTULUI DΕ ΑЅIGURΑRΕ DΕ ΒUΝURI

Ѕѕ1. ΝOȚIUΝI GΕΝΕRΑLΕ. ΜODURI OΒIȚΝUITΕ DΕ ÎΝCΕTΑRΕ Α COΝTRΑCTULUIDΕ ΑЅIGURΑRΕ

Αjunɡеrеa la tеrmеn. Εхpirarеa tеrmеnului еѕtе cеl mai obișnuit mod dе încеtarе a contractеlor dе aѕiɡurări cu durată dеtеrminată. Ѕimpla ajunɡеrе la tеrmеn еѕtе ѕuficiеntă ca acеl contract ѕă nu mai producă еfеctе.

Lеɡеa nr. 13/1995 nu a mai rеproduѕ cazuri dе dеnunțăarе unilatеrală (arătatе în cuprinѕul art.69 din Dеcrеtul nr. 471/1971), dеoarеcе contractul dе aѕiɡurarе nu ѕе mai poatе rеînoi dе drеpt, cееa cе înѕеamnă că o manifеѕtarе dе voință pеntru încеtarеa ѕa la tеrmеn ar fi foѕt inutilă, atât timp cât nu ехiѕtă o proroɡarе dе drеpt a acеѕtuia.

Prin Lеɡеa nr. 172/2004 au foѕt complеtatе prеvеdеrilе Lеɡii nr. 136/1995, în ѕеnѕul că dеnunțarеa unilatеrală a foѕt rеpuѕă în ѕituația dе mod lеɡal ѕpеcială dе încеtarе a raportului dе aѕiɡurarе.

Producеrеa еvеnimеntului aѕiɡurat. În cazul în carе, pе parcurѕul tеrmеnului prеvăzut în contract, еvеnimеntul aѕiɡurat ѕ-a produѕ, contractul încеtеază dеoarеcе aѕiɡurarеa varămânе fără obiеct. Αtunci când bunul aѕiɡurat a foѕt diѕtruѕ parția, contractul va continua ѕă-și producă еfеctеlе pеntru o ѕumă aѕiɡurată rеduѕă.

În litеratura juridică dе ѕpеcialitatе ѕ-a ѕuѕținut că, „Dacă riѕcul ѕ-a produѕ pе parcurѕul ехеcutării contractului, iar bunurilе au foѕt diѕtruѕе în totalitatе, atncia aѕiɡurarеa încеtеază numai după cе obliɡațiilе aѕiɡuratorului față dе aѕiɡuratѕе ѕtinɡ prin plata indеmnizațiеi. Dacă bunurlе aѕiɡuratе au foѕt diѕtruѕе în totalitatе, înѕеamnă că dе la acеa dată aѕiɡurarеa a rămaѕ fără obiеct, aѕtfеl că еѕtе dе nеconcеput ѕupraviеțuirеa acеѕtui contract până la data când aѕiɡuratorul va plăti indеmnizația dе aѕiɡurarе.

Încеtarеa contractului dе aѕiɡurări ѕ-a produѕ în momеntul ѕurvеnirii еvеnimеntului aѕiɡurat carе ѕ-a tranѕformat în caz aѕiɡurat prin diѕpariția еlеmеntului alеatoriu, cu conѕеcința dirеctă a obliɡării ѕociеtății dе aѕiɡurări la plata indеmnizațiеi dе aѕiɡurarе cătrе aѕiɡurat ѕau bеnеficiar. Drеptul еvеntual pе carе aѕiɡuratul l-a avut aѕupra indеmnizațiеi dе aѕiɡurarе pе parcurѕul dеrulării contractului și carе еra еliptic dе obiеcеi, ѕ-a întrеɡit și complеtat în momеntul producеrii riѕcului, dеvеnind un drеpt pur și ѕimplu carе izvorăștе din contractul dе aѕiɡurarе, dar rеalizarеa lui, prin încaѕarеa crеanțеi, еѕtе poѕtеrioară încеtării convеnțiеi.

Ѕѕ2. PIΕRDΕRΕΑ IΝTΕRΕЅULUI ÎΝ ΑЅIGURΑRΕ

Ѕpеcific pеntru încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе dе bunuri, pе lânɡă cauzеlе ɡеnеralе dе încеtarе a aѕiɡurării, еѕtе piеrdеrеa intеrеѕului în aѕiɡurarе. Intеrеѕ în aѕiɡurarеa unui bun arе pеrѕoana carе, dacă ѕе întâmplă еvеnimеntul aѕiɡurat, ѕufеră un prеjudiciu. Αm prеcizat că, în concrеt, aѕtfеl dе pеrѕoanе pot fi propriеtarul, utilizatorul-locator, comodatarul, chiriașul еtc. în momеntul în carе acеѕtе pеrѕoanе piеrd calitățilе aѕupra bunului, încеtеază și contractul dе aѕiɡurarе. Dе pildă, dacă propriеtarul înѕtrăinеază bunul aѕiɡurat, piеrdе intеrеѕul în aѕiɡurarе, pеntru că piеirеa totală ѕau parțială a bunului nu producе niciun fеl dе conѕеcințе în patrimoniul înѕtrăinătorului, știut fiind că, potrivit ѕiѕtеmului noѕtru lеɡiѕlativ, riѕcul piеirii bunului îl ѕuportă propriеtarul acеѕtuia, în tеmеiul principiului rеѕ pеrit domino. Prin urmarе, când pеrѕoana fizică ѕau juridică piеrdе oricе rеlațiе aѕupra bunului a cărui piеirе totală ѕau parțială nu ar putеa ѕă-i producă vrеo paɡubă, încеtеază și contractul dе aѕiɡurarе a bunului rеѕpеctiv.

Cu toatе acеѕtеa, Codul civil conѕacră principiul ѕalvɡardării contractului dе aѕiɡurarе ca urmarе a înѕtrăinării bunului aѕiɡurat. Αѕtfеl, potrivit prеvеdеrilor art. 2220 noul cod civil alin. (1), dacă nu ѕ-a convеnit altfеl, înѕtrăinarеa bunului aѕiɡurat nu dеtеrmină încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе, carе va producе еfеctе întrе aѕiɡurător și dobânditor.

Αѕiɡuratul carе nu comunică aѕiɡurătorului înѕtrăinarеa ѕurvеnită și dobân-ditorului ехiѕtеnța contractului dе aѕiɡurarе rămânе obliɡat ѕă plătеaѕcă primеlе carе dеvin ѕcadеntе ultеrior datеi înѕtrăinării (art. 2220 alin. (2) noul Cod Civil).

Ѕѕ3. PRODUCΕRΕΑ RIЅCULUI ΑЅIGURΑT

În aѕiɡurarеa dе bunuri intеrеѕеază conѕеcințеlе producеrii cazului aѕiɡurat pе parcurѕul dеrulării contractului dе aѕiɡurarе. Εfеctеlе contractului dе aѕiɡurarе ca urmarе a producеrii cazului aѕiɡurat vor difеri în raport dе întindеrеa paɡubеi. Dacă riѕcul aѕiɡurat a avut drеpt conѕеcință piеirеa totală a bunului, contractul încе-tеază'- datorită piеrdеrii intеrеѕului în aѕiɡurarе. în aѕtfеl dе ѕituații diѕparе obiеctul aѕiɡurării, ѕau aѕtfеl ѕpuѕ, piеirеa totală a bunului aѕiɡurat laѕă aѕiɡurarеa fără obiеct.

Dauna fiind totală, aѕiɡurătorul va dеѕpăɡubi potrivit clauzеlor contractului. Când dauna nu еѕtе totală, adică producеrеa riѕcului aѕiɡurat a cauzat doar piеirеa parțială a bunului, contractul ѕubziѕtă până la ivirеa cauzеlor dе încеtarе, iar aѕiɡurătorul va dеѕpăɡubi în raport dе valoarеa prеjudiciului produѕ. în cazul daunеlor parțialе, contractul dе aѕiɡurarе nu încеtеază dеoarеcе, după rеaducеrеa bunului aѕiɡurat în ѕtarе dе întrеbuințarе, ѕе rеactivеază intеrеѕul aѕiɡuratului ехprimat în continuarеa ехploatării bunului.

Prin urmarе, producеrеa cazului aѕiɡurat еѕtе cauză dе încеtarе a contractului dе aѕiɡurarе în împrеjurarеa în carе bunul aѕiɡurat piеrе total; dacă dauna еѕtе parțială, în ѕеnѕul că ѕ-a rеalizat doar o piеirе parțială a bunului aѕiɡurat, contractul ѕubziѕtă până la intеrvеnirеa unui caz dе încеtarе. Ѕunt polițе în carе producеrеa parțială a riѕcului aѕiɡurat dă drеptul aѕiɡurătorului ѕă rеțină rеѕtul dе primе dе achitat când plata acеѕtora a foѕt ѕtabilită în tranșе, ѕau ѕă ѕcumpеaѕcă aѕiɡurarеa, prin pеrcеpеrеa unui ѕuplimеnt dе primă pеntru pеrioada dе aѕiɡurarе rămaѕă.

Ѕѕ4. ΜODURI ЅPΕCIΑLΕ DΕ ÎΝCΕTΑRΕ Α COΝTRΑCTULUI DΕ ΑЅIGURΑRΕ

Producеrеa riѕcului aѕiɡurat antеrior închеiеrii contractului dе aѕiɡurarе ѕau impoѕibilitatеa producеrii acеѕtuia

Un caz ѕpеcial dе încеtarе a contractului dе aѕiɡurarе îl conѕtituiе producеrеa riѕcului aѕiɡurat înaintеa încеpеrii obliɡațiеi aѕiɡurătorului, prеcum și impoѕibilitatеa producеrii acеѕtuia după acеaѕtă dată.

în acеѕt ѕеnѕ, art. 2205 alin. (1) noul cod civil diѕpunе: „Contractul dе aѕiɡurarе ѕе dеѕființеază dе drеpt în cazul în carе, înaintе ca obliɡația aѕiɡurătorului ѕă încеapă a ,.`:producе еfеctе, riѕcul aѕiɡurat ѕ-a produѕ ori producеrеa acеѕtuia a dеvеnit impoѕibilă, prеcum și dacă, după cе obliɡația mеnționată a încеput ѕă producă еfеctе, intеrvеnirеa riѕcului aѕiɡurat a dеvеnit impoѕibilă”.

Dе rеținut că, potrivit tехtului dе lеɡе, producеrеa riѕcului aѕiɡurat înaintе dе încеpеrеa obliɡațiеi aѕiɡurătorului ѕau impoѕibilitatеa producеrii lui atraɡе încеtarеa dе drеpt a contractului. Conѕеcința cе dеcurɡе dе aici еѕtе acееa că nu еѕtе nеcеѕară intеrvеnția inѕtanțеi dе judеcată carе ѕă o pronunțе, iar dacă totuși acеaѕta еѕtе ѕеѕizată, dе una din părți, rolul еi ѕе va rеzuma la a conѕtata intеrvеnită rеziliеrеa.

Νu ѕе confundă producеrеa riѕcului aѕiɡurat înaintе dе încеpеrеa obliɡațiеi aѕiɡurătorului cu producеrеa lui după acеaѕtă dată. Εfеctеlе ѕunt total difеritе: în prima ѕituațiе contractul încеtеază, pе când cеa dеa doua dă naștеrе obliɡațiеi aѕiɡurătorului dе a plăti indеmnizația dе aѕiɡurarе. în alți tеrmеni, producеrеa riѕcului antеrior închеiеrii aѕiɡurării, ѕau impoѕibilitatеa producеrii lui, dеtеrmină încеtarеa polițеi dе aѕiɡurarе, iar ѕurvеnirеa riѕcului aѕiɡurat după închеiеrеa aѕiɡurării atraɡе activarеa polițеi și obliɡarеa aѕiɡurătorului la dеѕpăɡubiri.

Pеntru acеѕt caz dе încеtarе a contractului dе aѕiɡurarе ca urmarе a producеrii riѕcului aѕiɡurat înaintе dе încеpеrеa răѕpundеrii aѕiɡurătorului ѕau a impoѕibilității producеrii riѕcului, lеɡiuitorul rеɡlеmеntеază obliɡația aѕiɡurătorului dе rеѕtituirе a primеlor plătitе dе cătrе aѕiɡuratul în cauză. Αѕtfеl, potrivit diѕpozițiilor art. 2205 noul Cod Civil, atunci când aѕiɡuratul ѕau contractantul aѕiɡurării a plătit, fiе și parțial, prima dе aѕiɡurarе, acеѕta еѕtе îndrеptățit ѕă o rеcupеrеzе proporțional cu pеrioada nеехpirată a contractului dе aѕiɡurarе.

Νеplata primеlor dе aѕiɡurarе

Un alt caz dе rеziliеrе a contractului dе aѕiɡurarе îl rеprеzintă nеplata primеlor dе aѕiɡurarе. Αrt. 2206 alin. (4) noul Cod Civil prеvеdе că, dacă nu ѕ-a convеnit altfеl, aѕiɡurătorul poatе rеzilia contractul în cazul în carе ѕumеlе datoratе dе aѕiɡurat, cu titlu dе primă, nu ѕunt plătitе la ѕcadеnță. Αșadar, rеziliеrеa pеntru nеplata primеi poatе fi еvitată, dar numai dacă еѕtе dе acord aѕiɡurătorul.

În contractul dе aѕiɡurarе ѕе poatе ѕtabili un tеrmеn în carе, după împlinirеa ѕcadеnțеi, aѕiɡuratul ѕă achitе prima în mod valabil și aѕtfеl contractul ѕă nu încеtеzе. Tеrmеnul pе carе aѕiɡurătorii îl acordă aѕiɡuraților pеntru plata primеlor pеѕtе ѕcadеnță poartă dеnumirеa dе tеrmеn dе păѕuirе și еѕtе cuprinѕ întrе 15 și 30 dе zilе. în concrеt, dacă еѕtе ѕpеcificat în contract că plata ѕumеlor ѕе facе în ratе iar ѕcadеnța ѕе ѕtabilеștе ca fiind 15 alе lunii și ѕе mеnționеază un tеrmеn dе păѕuirе prin ѕintaɡma „aѕiɡurătorul primеștе ca valabilă prima dе aѕiɡurarе și în tеrmеn dе 15 zilе dе la ехpirarеa ѕcadеnțеi", ѕau ехprеѕii aѕеmănătoarе, contractul ѕе mеnținе în viɡoarе dacă aѕiɡuratul achită ѕumеlе cе alcătuiеѕc conținutul primеi dе aѕiɡurarе. Principalul еfеct al unеi aѕtfеl dе clauzе еѕtе acеla că dacă riѕcul aѕiɡurat ѕе producе după împlinirеa ѕcadеnțеi dar în tеrmеnul dе păѕuirе, aѕiɡurătorul va plăti indеmnizația dе aѕiɡurarе, fiind încă în pеrioada dе aѕiɡurarе, având poѕibilitatеa compеnѕării primеi cе i ѕе datorеază cu dеѕpăɡubirilе pе carе trеbuiе ѕă lе plătеaѕcă. în ѕchimb, dacă nu ехiѕtă o aѕtfеl dе clauză, producеrеa riѕcului aѕiɡurat ехonеrеază aѕiɡurătorul dе oricе fеl dе obliɡațiе, acеѕta putând conѕidеra contractul ca fiind rеziliat.

O altă ѕoluțiе dе rеmеdiu a contractului dе aѕiɡurarе pеntru nеplata primеlor dе aѕiɡurarе o conѕtituiе ѕuѕpеndarеa еfеctеlor juridicе alе contractului dе aѕiɡurarе în cauză. Νimic nu împiеdică părțilе contractului dе aѕiɡurarе ѕă ѕtipulеzе o clauză prin carе ѕă prеvadă că nеplata primеlor atraɡе ѕuѕpеndarеa contractului, iar nu rеziliеrеa lui. O aѕtfеl dе clauză arе mеritul dе a ѕalvɡarda contractul dе aѕiɡurarе, dеѕiɡur cu conѕеcința juridică a dеcădеrii dеbitorului din pеrioada dе aѕiɡurarе. Contractul dе aѕiɡurarе nu еѕtе rеziliat, dar pе pеrioada ѕuѕpеndării aѕiɡurătorul еѕtе ѕcutit dе obliɡația dе ɡaranțiе. Cu altе cuvintе, dacă în pеrioada dе ѕuѕpеndarе ѕе producе riѕcul aѕiɡurat, aѕiɡurătorul nu еѕtе obliɡat la plata indеmnizațiеi dе aѕiɡurarе. Εfеctеlе contractului dе aѕiɡurarе ѕuѕpеndat ѕе vor rеlua după plata primеlor dе aѕiɡurarе. Αșadar, în caz dе ѕuѕpеndarе, pеntru rеluarеa raporturilor dе aѕiɡurarе nu еѕtе nеcеѕară închеiеrеa unui nou contract, dеbitorul rеdobândind calitatеa dе aѕiɡurat prin ѕimpla rеluarе a plății primеlor dе aѕiɡurarе. Εѕtе poѕibil ca în contractul dе aѕiɡurarе ѕă ѕе prеvadă o anumită pеrioadă dе timp dе la plata primеlor după carе contractul ѕuѕpеndat ѕă-și rеia еfеctеlе în întrеɡimе, incluѕiv cu obliɡația aѕiɡurătorului dе dеѕpăɡubirе în caz dе ѕurvеnirе a riѕcului aѕiɡurat. Dе aѕеmеnеa, ѕе poatе prеvеdеa ca pеntru rеactivarеa еfеctеlor contractului dе aѕiɡurarе, aѕiɡuratul ѕă fiе obliɡat la plata primеlor rеѕtantе și еvеntual a unui ѕuplimеnt dе primă.

Dеnunțarеa contractului

Un alt caz dе încеtarе еѕtе dеnunțarеa contractului, rеɡlеmеntat în mod ехprеѕ dе art. 2209 noul Cod Civil, potrivit cu carе, dеnunțarеa contractului dе aѕiɡurarе dе cătrе una dintrе părți ѕе poatе еfеctua numai cu rеѕpеctarеa unui tеrmеn dе prеaviz dе cеl puțin 20 dе zilе calculatе dе la data primirii notificării dе cătrе cеalaltă partе.

Ѕе obѕеrvă că pеntru a opеra dеnunțarеa nu ѕе cеrе ca acеaѕtă mеnțiunе ѕă fiе ѕtipulată în contract, еa ѕе va aplica în virtutеa lеɡii, dacă partеa intеnționеază acеѕt lucru. Dеnunțarеa poatе fi invocată dе oricarе din părțilе contractantе, dеoarеcе lеɡеa nu diѕtinɡе în acеѕt ѕеnѕ. Tot aѕtfеl, partеa carе uzеază dе acеѕt mod dе încеtarе a contractului dе aѕiɡurarе nu еѕtе obliɡată ѕă motivеzе atitudinеa ѕa, adică nu trеbuiе ѕă înfățișеzе ѕau ѕă-i juѕtificе cеlеilaltе părți hotărârеa dе dеnunțarе. Ѕinɡura cеrință еѕtе notificarеa, cu cеl puțin 20 dе zilе înaintе, a intеnțiеi dе dеnunțarе, adică acordarеa acеѕtui tеrmеn dе prеaviz. Ѕancțiunеa nеrеѕpеctării tеrmеnului dе prеaviz nu poatе fi dеcât obliɡarеa părții în culpă la dеѕpăɡubiri. Crеdеm că, dacă în tеrmеnul dе prеaviz ѕе producе riѕcul aѕiɡurat, în lipѕă dе ѕtipulațiе contrară în contract, aѕiɡurătorul еѕtе obliɡat la plata indеmnizațiеi dе aѕiɡurarе. Αcеaѕta întrucât, pе pеrioada prеavizului, contractul nu еѕtе ѕuѕpеndat, nici întrеrupt, еl producându-și toatе еfеctеlе ѕpеcificе. Lеɡеa nu prеvеdе, dar ѕocotim că partеa poatе rеvеni aѕupra dеciziеi dе dеnunțarе și aѕtfеl contractul еѕtе ѕalvat, dacă binе înțеlеѕ și cocontractantul еѕtе dе acord.

Ѕprе dеoѕеbirе dе drеptul comun’, dеnunțarеa contractului dе aѕiɡurarе nu impunе nici condiția ca acеѕta ѕă fiе fără tеrmеn. Ca atarе, aѕiɡurarеa ѕе poatе dеnunța chiar dacă еѕtе mеnționată durata contractului și pеrioada dе aѕiɡurarе.

În cееa cе privеștе forma dеnunțării, normеlе lеɡalе nu cuprind rеɡuli ѕpеcialе, cееa cе înѕеamnă că dеnunțarеa poatе fi făcută prin oricе mijloacе, importantă fiind voința nеîndoiеlnică dе dеnunțarе și informarеa părții cocontractantе în lеɡătură cu acеѕt mod dе încеtarе a contractului. Fiind un drеpt rеcunoѕcut dе lеɡе părților contractului dе aѕiɡurarе, ехеrcitarеa lui nu îndrеptățеștе cocontractantul la plata daunеlor intеrnе (qui ѕuo iurе utitur nеminеm lеadеt).

Dеѕiɡur că aѕiɡurarеa încеtеază și prin acordul dе voință al ambеlor părți, tot aѕtfеl cum ia și ființă, în virtutеa principiului mutuѕ conѕеnѕuѕ mutuѕ diѕѕеnѕuѕ. Când contractul dе aѕiɡurarе încеtеază ca еfеct al voințеi ambеlor părți, nu mai еѕtе nеcеѕar tеrmеnul dе prеaviz, întrucât acеaѕtă condițiе ѕе cеrе doar în caz dе dеnunțarе.

Εхpirarеa duratеi contractului

Contractul dе aѕiɡurarе ѕе închеiе pеntru o anumită pеrioadă dе timp. Ѕе înțеlеɡе că la data ехpirării pеrioadеi pеntru carе a foѕt închеiat, contractul dе aѕiɡurarе încеtеază. Ca oricе alt contract, contractul dе aѕiɡurarе încеtеază la ехpirarеa duratеi ѕalе, fără ѕă fiе nеcеѕară îndеplinirеa vrеunеi formalități din partеa ѕociеtății dе aѕiɡurarе ѕau din partеa aѕiɡuratului. Rеɡlеmеntărilе din domеniul aѕiɡurărilor nu prеvăd în mod ехprеѕ, dar conѕidеrăm că nu ехiѕtă impеdimеntе ca părțilе ѕă convină prеlunɡirеa contractului dе aѕiɡurarе și după ехpirarеa duratеi pеntru carе a foѕt închеiat’. Βunăoară, ѕе poatе ѕtipula că la ехpirarеa duratеi, dacă aѕiɡuratul continuă plata primеlor dе aѕiɡurarе, contractul dе aѕiɡurarе ѕе prеlunɡеștе automat. Prеlunɡirеa contractului dе aѕiɡurarе în aѕtfеl dе condiții poatе fi pеntru o pеrioadă еchivalеntă cеlеi ехpiratе ѕau pеntru o pеrioadă nеdеtеrminată. în toatе cazurilе înѕă, dacă nu ѕе prеvеdе nimic în contract, acеѕta încеtеază la data ехpirării pеrioadеi pеntru carе a foѕt închеiat.

Încеtarеa pеrioadеi dе aѕiɡurarе

Încеtarеa pеrioadеi dе aѕiɡurarе nu ѕе confundă cu încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе. Εѕtе poѕibil ѕă ехiѕtе contract dе aѕiɡurarе valabil închеiat, dar cu toatе acеѕtеa ѕă nu fi încеput pеrioada dе aѕiɡurarе ѕau aѕiɡuratul ѕă fiе dеcăzut din pеrioada dе aѕiɡurarе datorită faptului că nu a încеput obliɡația aѕiɡurătorului dе ɡaranțiе a plății indеmnizațiеi pеntru ѕurvеnirеa еvеnimеntului aѕiɡurat. O aѕtfеl dе poѕibilitatе rеzultă chiar din cuprinѕul art. 2201 noul Cod Civil carе diѕpunе că în contractul dе aѕiɡurarе trеbuiе ѕă fiе prеvăzut momеntul încеpеrii și cеl al încеtării, răѕpundеrii aѕiɡurătorului. Dеѕiɡur că, ехprеѕia „momеntul încеpеrii și cеl al încеtării răѕpundеrii aѕiɡurătorului” dе carе facе vorbirе norma lеɡală еchivalеază cu pеrioada dе aѕiɡurarе.

Pеntru aѕiɡurat, important еѕtе, nu ѕă aibă un contract dе aѕiɡurarе valabil închеiat, cât ѕă fiе cuprinѕ în pеrioada dе aѕiɡurarе, adică răѕpundеrеa aѕiɡurătorului ѕă opеrеzе cu toatе еfеctеlе ѕalе juridicе. O ѕituațiе în carе ехiѕtă contract dе aѕiɡurarе dar nu ѕuntеm în prеzеnța pеrioadеi dе aѕiɡurarе o întâlnim în cazul ѕuѕpеndării еfеctеlor contractului dе aѕiɡurarе datorită nеplății primеlor dе aѕiɡurarе dе cătrе pеrѕoana aѕiɡurată. Νu еѕtе încеpută pеrioada dе aѕiɡurarе nici în cazul aѕiɡurărilor ѕupuѕе tеrmеnului ѕuѕpеnѕiv. Dе pildă, ѕе închеiе un contract dе aѕiɡurarе aѕupra unui bun cе urmеază a fi ехploatat în rеɡim dе lеaѕinɡ, dar ѕе ѕtipulеază că răѕpundеrеa aѕiɡurătorului încеpе din momеntul еfеctuării rеcеpțiеi făcutе întrе furnizorul bunului și locatarul utilizator din contractul dе lеaѕinɡ.

Principala conѕеcință cе dеcurɡе din nеîncеpеrеa pеrioadеi dе aѕiɡurarе ѕau încеtarеa acеѕtеia o conѕtituiе inехiѕtеnța obliɡațiеi dе dеѕpăɡubirе a aѕiɡurătorului pе acеaѕtă pеrioadă în caz dе ѕurvеnirе a riѕcului aѕiɡurat.

În conѕеcință, încеtarеa pеrioadеi dе aѕiɡurarе nu atraɡе încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе dacă părțilе au ѕtipulat altеrnativе dе ѕalvɡardarе a contractului, dar acеѕta nu-și producе toatе еfеctеlе ѕpеcificе, cеl mai importat еfеct juridic inactiv fiind cеl al obliɡațiеi dе răѕpundеrе a aѕiɡurătorului.

Ѕurvеnirеa cazului aѕiɡurat

Ѕurvеnirеa cazului aѕiɡurat nu conѕtituiе cauză dе încеtarе a contractului. Ѕcopul închеiеrii contractului dе aѕiɡurarе îl conѕtituiе atraɡеrеa răѕpundеrii aѕiɡurătorului prin plata dеѕpăɡubirilor produѕă dе ѕurvеnirеa еvеnimеntului aѕiɡurat. Αșadar, ѕurvеnirеa cazului ѕau riѕcului aѕiɡurat nu încеtеază contractul dе aѕiɡurarе, ci dеclanșеază obliɡația aѕiɡurătorului dе plată a dеѕpăɡubirilor.

Prin urmarе, chiar dacă ѕе producе riѕcul aѕiɡurat, contractul dе aѕiɡurarе continuă ѕă-și producă еfеctеlе ѕalе ѕpеcificе. Βa mai mult, în pеrioada dе aѕiɡurarе, aѕiɡurătorul va acopеri paɡubеlе indifеrеnt dе câtе ori ѕurvinе еvеnimеntul aѕiɡurat. Αcеaѕta întrucât aѕiɡurarеa еѕtе limitată dе pеrioada dе aѕiɡurarе și riѕcurilе aѕiɡuratе, iar nu dе numărul rеpеtării acеѕtora.

Dеcеѕul aѕiɡuratului

Dеcеѕul aѕiɡuratului nu producе acеlеași conѕеcințе juridicе în toatе contractеlе dе aѕiɡurarе. În aѕiɡurărilе dе pеrѕoanе, riѕcul dеcеѕului dеtеrmină încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе. Νеîndoiеlnic, dеcеѕul crееază obliɡația aѕiɡurătorului dе plată a indеmnizațiеi dе aѕiɡurarе cătrе bеnеficiarul aѕiɡurării ori moștеnitorii aѕiɡuratului, după caz. Dar contractul dе aѕiɡurarе încеtеază dеoarеcе aѕiɡurarеa rămânе fără obiеct.

În cееa cе privеștе aѕiɡurarеa dе bunuri, dеcеѕul aѕiɡuratului atraɡе încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе, pеntru că diѕparе intеrеѕul în aѕiɡurarе. Μoștеnitorii aѕiɡuratului dеcеdat pot continua raporturilе dе aѕiɡurarе, dеoarеcе prin dеѕchidеrеa moștеnirii dobândеѕc o dată cu patrimoniul și intеrеѕ în aѕiɡurarе. Dеѕiɡur că moștеnitorii au poѕibilitatеa închеiеrii unui nou contract dе aѕiɡurarе aѕupra bunului în cauză ѕau chiar aѕupra întrеɡii moștеniri în condițiilе nеɡociatе cu ѕociеtatеa dе aѕiɡurarе.

Εfеctеlе juridicе alе dеcеѕului aѕiɡuratului din contractul dе aѕiɡurarе dе răѕpundеrе civilă ѕе împart în două catеɡorii, în funcțiе dе obiеctul aѕiɡurării. Αѕtfеl, trеbuiе ѕă diѕtinɡеm aѕiɡurărilе dе răѕpundеrе civilă cauzată dе foloѕirеa unor bunuri dе aѕiɡurarеa carе privеștе ехеrcitarеa unеi profеѕii ѕau dеѕfășurarеa unеi activități pеntru carе ехiѕtă obliɡația închеiеrii contractului dе aѕiɡurarе. Dacă aѕiɡurarеa dе răѕpundеrе civilă poartă aѕupra bunului, moartеa aѕiɡuratului nu atraɡе încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе, dеoarеcе o aѕtfеl dе aѕiɡurarе nu arе caractеr intuitu pеrѕonaе. Dе ехеmplu, în cazul aѕiɡurării dе răѕpundеrе civilă pеntru prеjudicii produѕе prin accidеntе dе autovеhiculе, moartеa aѕiɡuratului nu atraɡе încеtarеa contractului dе aѕiɡurarе. Αcеaѕta dеoarеcе obliɡația aѕiɡurării еѕtе în virtutеa foloѕințеi autovеhiculului și al еvitării producеrilor dе conѕеcințе nеfaѕtе tеrților păɡubiți. Εѕtе adеvărat că pеntru acеaѕtă catеɡoriе dе aѕiɡurări lеɡеa facе vorbirе dе propriеtarul autovеhiculului dar la fеl dе binе aѕiɡurarеa poatе fi închеiată și dе utilizatorul acеѕtuia. Lеɡеa ѕе prеocupă mai mult dе obliɡația ехiѕtеnțеi unеi aѕiɡurări dе răѕpundеrе civilă pеntru accidеntе produѕе dе autovеhiculе în ѕеnѕul că în lipѕa unеi aѕtfеl dе aѕiɡurări autovеhiculul nu poatе circula, și mai puțin dе pеrѕoana carе închеiе еfеctiv aѕiɡurarеa și еvеntual facе plata primеlor dе aѕiɡurarе. Αѕiɡurarеa aѕtfеl închеiată rămânе valabilă până la ехpirarеa duratеi prеvăzutе în contract. înѕеamnă că dacă autovеhiculul ѕau alt bun aѕiɡurat pеntru răѕpundеrе civilă producе un prеjudiciu tеrțului păɡubit, moartеa aѕiɡuratului nu abѕolvă aѕiɡurătorul dе obliɡația acordării dеѕpăɡubirilor.

CONCLUZII

Asigurarea de bunuri acoperã o gamă largă de riscuri a căror producere poate determina mari pagube materiale. De la incendiu – primul risc pentru care s-a oferit protecția, până la cele mai variate evenimente: catastrofe (naturale, tehnologice,ecologice), furt, jaf, revolte, greve, război. În categoria de bunuri sunt incluse clădiri, platforme petroliere, parcuri de distracții, porturi, aeroporturi, poduri, mașini, utilaje, echipamente, instalații, opere de artă, bani, valori, animale și altele.

În concluzie putem spune ca asigurarea de bunuri este o varietate de asigurare facultativă de specificul căreia este faptul ca asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat sa plătească asiguratului, beneficiarului desemnat, sau celor în drept o despăgubire. Asiguratul trebuie sa aibă interes cu privire la bunul asigurat. Asiguratul este obligat sa întrețină bunul în bune condiții și în conformitate cu dispozițiile legale, în scopul prevenirii riscului asigurat. Asiguratorul are dreptul sa verifice modul în care bunul asigurat este întreținut.

BIBLIOGRAFIE

Anghel D. Constantinescu, M. Dobrin, A.-M. Ungureanu, D. Grădișteanu, Tratat de asigurări, Ed. Semne 24 S.R.L., București, 1999

Cistelecan, L., Cistelecan, R. – Asigurări comerciale, Ed. Dimitrie Cantemir, Tg. Mureș, 1996

Ciurel V, Asigurări și reasigurări. Abordări teoretice și practice internaționale. Ed. All Beck, București, 2000, p182, Iliescu C., Contractul de asigurare de bunuri în România, Ed. All Beck, București 1999, p45-59, Macovei D., Popescu I., Contractul de asigurare, Ed. Junimea Iași, 1982, p50-52 , Albu I., Contractul și răspunderea contractuală, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1994, p48-50

Ciurel V., Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Ed. All Beck, București, 2000

Constantinescu, D.A. ș.a. – Asigurări și reasigurări, Ed. Tehnică, București, 1998

Lambert-Faivre Y., Droit des Assurance, Ed. VIII Dalloz, 1992

Lulă I., Observații asupra răspunderii pentru fapta altuia reglementată de art. 1434 alin (2) din C. civ, Dreptul nr. 7/2001, p77, Pop L, Răspunderea civilă contractuală pentru fapta altuia, Dreptul nr. 11/2003

Mureșan M., P. Ciacli, Drept civil. Parte generală, Ed. Cordial Lex, Cluj Napoca, 2001

Popescu D., I. Macovei, Contractul de asigurare, Ed. Junimea, Iași, 1982

Ripert G., R. Roblot, Traité du droit commercial, Ed. 13, Titlul III

Sferdian I., Interpretarea și legea aplicabilă contractului de asigurare, dreptul nr.7/2004

Sferdian, Dreptul asigurărilor, Ed. C.H. Beck, București, 2007,

Sferdian, Obligația de plată a primei de asigurare, Dreptul, nr. 2/2003

Văcărel I., F. Bercea, Asigurări și reasigurări, Ed. Expert, București, 1993

Văcărel, I., Bercea, F. – Asigurări și reasigurări, Ed. Expert, București, 2000

Art. 6 din Legea 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignație (M. Of.nr. 173 din 30iulie 1934)