. Asigurarea Creditului Ipotecar (s.c. Xyz S.a)

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI TEORETICE ÎN ASIGURĂRI

1.1 Definiția și elementele tehnice ale asigurărilor.

În literatura de specialitate noțiunea de asigurare este destul de bine conturată, dar o definiție unanim acceptată nu s-a dat încă.Caracteristica esențială a asigurării este după cum precizează Iulian Văcărel și Florian Bercea în lucrarea “Asigurări și resigurări” aceea că “asigurarea acționează în strânsă legătură cu existența unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naționale și populației1”.

Conform Legii nr.32/2000 “ asigurarea este operațiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea anumitor riscuri, și îi îndemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activitații desfășurate”.

În concluzie, putem spune că asigurarea reprezintă o operațiune economico-financiară prin care o parte numită asigurător despăgubește în cazul procedurii unui eveniment nefast, o altă parte numită asigurat, în schimbul unei sume de bani, numită primă de asigurare.

Principalele elemente tehnice ale asigurărilor prevăzute în Legea nr.32/2000 sunt:

– asigurătorul este persoana juridică care în schimbul unei prime de asigurare încasate de la asigurați, își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui eveniment în viață persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii, față de terțe persoane.

– asiguratul este persoana fizică sau juridică, care în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități naturale sau accidente, exemplul persoanelor fizice care se asigură împotriva unor evenimente ce pot aparea în viața lor.

– beneficiarul este aceea persoană care are dreptul să încaseze suma asigurată sau despăgubirea, fără a fi neapărat parte din contractul de asigurare1 .

– contractul este persoană fizică sau juridică, care poate încheia asigurarea, fără a obține prin aceasta calitatea de asigurat, existând posibilitatea ca însuși contractantul să fie același cu asiguratul, dar nu poate fi o persoană juridică care încheie asigurarea de accidente pentru salariații săi.

Riscul asigurat reprezintă evenimentul care, odată produs datorită efectelor sale, îl obligă pe asigurator să plătească asiguratului ori beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată.

Evaluarea este etapa premergatoare încheierii contractului de asigurare, deoarece stabilește valoarea bunului pentru a-l putea cuprinde în asigurare.Pentru a evita subevaluarea sau supraevaluarea bunului trebuie cunoscută cu exactitate valoarea bunului.

Suma asigurată reprezintă, conform contractului de asigurare, partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul își asumă răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat asigurarea.

Norma de asigurare este suma asigurată, stabilită prin lege pe unitatea de obiect asigurat. Este întîlnită în cazul asigurărilor obligatorii de bunuri.

Suma asigurată = prima netă + suplimentul de primă

Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor statistice, folosindu-se metodele și principiile calculului actuarial.

Prima brută = prima netă + suplimentul de primă

Prima netă servește la formarea fondului necesar achitării indemnizațiilor.

Suplimentul de primă servește la formarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor privind constituirea si administrarea fondului de asigurare, realizarii unui anumit beneficiu.

Durata asigurării reprezintă durata de timp cât există raporturi de asigurare între asigurat și asigurator, așa cum au fost ele stabilite în contractul de asigurare.

Paguba sau dauna reprezintă pierderea estimată valoric suferită de un bun asigurat, ca urmare a producerii unui fenomen împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.Paguba poate fi doar mai mică sau cel mai mult egală cu valoarea bunului asigurat, în acest ultim caz ea purtând numele de pagubă totală (altfel – pagubă partială).

Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul este obligat să o platească cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat.

Principii valabile la acordarea despăgubirii:

D/P = S/V; iar D=P*S/V; unde:

D = despăgubirea de asigurare;

P = paguba;

S = suma asigurată;

V = valoarea bunului asigurat.

Principiul primului risc este mai des aplicat în SUA mai ales la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale este mai redus, la acoperirea pagubei după principiul primului risc, despăgubirea este egală cu paguba, fără însă a putea depăși valoarea sumei asigurate.

Principiul răspunderii limitate despăgubirea se acordă numai în cazul când paguba depășește o anumită valoare prestabilită.

O parte din paguba va cădea în sarcina asiguratului și se numeste franșiza.

Franșiza este de doua feluri1:

franșiza atinsă (simplă): asiguratorul acoperă în întregime paguba până la nivelul sumei asigurate dacă aceasta este mai mare decât franșiza.

franșiza deductibilă (absolută) se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent de volumul acesteia din urma.

1.2. Funcțiile și rolul asigurărilor

Funcțiile asigurărilor reprezintă mijloacele prin care aceasta își îndeplinește menirea sa socială, iar rolul exprima rezultatele obținute prin exercitarea funcțiilor asigurării.

Având în vedere gradul de maturitate și experiența țărilor lumii în privința asigurărilor care este foarte diferit, funcțiile asigurării au cunoscut în timp o evoluție aparte. Acest lucru a condus chiar în timp la o limitare temporală și geografică.

Funcțiile asigurării sunt cu atât mai complexe cu cât sectorul asigurărilor este mai dezvoltat într-o țară. Principalele funcții ale asigurărilor sunt următoarele:

-Funcția de compensare financiară a pierderilor datorate producerii unuia sau mai multor riscuri;

-Funcția de prevenire a riscurilor și a pagubelor;

-Funcția de repartiție;

-Funcția financiară;

-Funcția de control;

-Funcția de economisire, reducerea costurilor statului, promovarea comerțului invizibil.1

Funcția de compensare financiară a pierderilor datorate producerii unuia sau mai multor riscuri – asigurarea are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, iar în cazul evenimentelor legate de viață și integritatea persoanelor de a acorda niște sume.

Funcția de prevenire a riscurilor și a pagubelor – această funcție se realizează prin finanțarea măsurilor de prevenire a daunelor de pe urma calamitaților naturale și a accidentelor (de exemplu, construirea de diguri de protecție împotriva inundațiilor, irigații, desecări, finanțarea unor măsuri educaționale pentru asigurați etc.) și prin stabilirea unor condiții de asigurare, care să oblige asiguratul la o conduită preventivă (de exemplu, prin practicarea franșizei – asiguratul participă la acoperirea unei părți din pagubă și astfel este obligat să adopte o conduită preventivă, să întrețină bunul).

Funcția de repartiție – aceasta se manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare aflat la dispoziția societății de asigurare, apoi în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinațiile sale legale. De asemenea, sunt dirijate către buget impozitele, iar către asigurările sociale de stat contribuțiile cuvenite.

Funcția financiară -veniturile rezultă din faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului și din decalajul dintre momentul încasării primelor si momentul producerii pagubelor și plății despăgubirilor, timp în care sumele colectate din prime pot fi investite.

Funcția de control – este o funcție complementară ce urmărește identificarea cauzelor care produc pagube, modul în care sunt stabilite și încasate primele de asigurare, modul în care se efectuează plățile îndemnizațiilor, modul de gestionare a fondului de asigurare și a rezervelor legale constituite, modul de îndeplinire a obligațiilor financiare ale asigurătorului etc. Controlul se exercită de organele de specialitate ale societăților de asigurări.

Funcția de economisire – este o funcție specifică asigurărilor de viață, asiguratul având posibilitatea în cazul anumitor polițe că la expirarea contractului de asigurare să beneficieze de suma asigurată și să participe la profitul obținut din sumele investite.

Reducerea costurilor statului – datorită asigurării se pot reduce costurile legate de protecția socială.

Promovarea comerțului invizibil – aceasta apare în țările în care legislațiile naționale permit vânzarea de asigurări unor persoane din alte țări sau cumpărarea de la asigurători străini.

Rolul economic al asigurărilor este extrem de important, acesta contribuind la dezvoltarea economiei naționale , atât prin prevenirea și compensarea pagubelor, cît și prin faptul că reprezintă un important mijloc de economisire și investiție (de exemplu, prin asigurări se pot realiza: procurarea unui venit suplimentar pentru perioada de după pensionare; contractarea de împrumuturi pentru construirea de locuințe etc.).

Rolul asigurărilor

Prin mijloacele sale specifice, respectiv prin cererea unor comunități de risc și aplicarea principiului mutualității în suportarea pagubelor, asigurarea contribuie la desfășurarea neîntreruptă a proceselor de producție în industrie, agricultură și celelalte ramuri ale producței materiale. Despăgubirile primite de la societățile de asigurări, le permit agenților economici să reconstituie bunurile distruse sau avariate și să reia în mod normal procesul de producție.

În plus prin plasamentele pe piața capitalului, societățile de asigurare contribuie la dezvoltarea creditului și finanțării unor proiecte economice aducând o contribuție importantă la realizarea procesului reproducției lărgite.

Asigurările participă de asemenea la finanțarea actiunilor de prevenire și combatere a unor evenimente generatoare de pagube (incendii, explozii) contribuind astfel la menținerea integrității proprietății particular, de stat și a celei mixte.

Mărfurile produse trebuie să treacă în mod necesar prin procesul de vânzare–cumpărare și în acest scop trebuie deplasate la piață sau la domiciliul beneficiarului, în domeniul circulației mărfurilor, că și în domeniul producțiilor, asigurarea fiind indispensabilă.

Prin asigurarea și reasigurarea mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior, a mijloacelor cu, care acestea sunt transportate, se poate procura valută necesară acoperirii unor eventuale pagube sau se pot realiza importante economii în valută. Pe de altă parte prin operațiunile de primire și cedare a unor riscuri pe piața internațională de asigurări, asigurarea contribuie la extinderea relațiilor economice internaționale.

Asigurarea s-a dovedit unul din factorii care stimulează turismul intern, dar mai cu seamă turismul internațional prin formele sale:auto-casco, de raspundere civilă, și prin asigurarea de persoane.

Asigurarea prezintă o importanță deosebită și pentru limitarea acestora. În general asiguratorii din toată lumea exclud de la despăgubire pierderile produse prin neglijența sau culpa asiguratului.

Pentru asigurările de persoane, asigurarea are și un rol social care materializează în principal prin crearea pentru orice persoană avizată și prudentă a unor mijloace suplimentare de prevedere și economisire.

În România, asigurările de persoane constituie de fapt o completare a asigurărilor sociale și a asistenței sociale.

1.3. Clasificarea asigurărilor

Există numeroase tipuri de asigurări, ce pot fi clasificate în funcție de caracteristicile pe care le prezintă folosind mai multe criterii, precum: domeniul la care se referă, forma juridică de realizare atate, se poate procura valută necesară acoperirii unor eventuale pagube sau se pot realiza importante economii în valută. Pe de altă parte prin operațiunile de primire și cedare a unor riscuri pe piața internațională de asigurări, asigurarea contribuie la extinderea relațiilor economice internaționale.

Asigurarea s-a dovedit unul din factorii care stimulează turismul intern, dar mai cu seamă turismul internațional prin formele sale:auto-casco, de raspundere civilă, și prin asigurarea de persoane.

Asigurarea prezintă o importanță deosebită și pentru limitarea acestora. În general asiguratorii din toată lumea exclud de la despăgubire pierderile produse prin neglijența sau culpa asiguratului.

Pentru asigurările de persoane, asigurarea are și un rol social care materializează în principal prin crearea pentru orice persoană avizată și prudentă a unor mijloace suplimentare de prevedere și economisire.

În România, asigurările de persoane constituie de fapt o completare a asigurărilor sociale și a asistenței sociale.

1.3. Clasificarea asigurărilor

Există numeroase tipuri de asigurări, ce pot fi clasificate în funcție de caracteristicile pe care le prezintă folosind mai multe criterii, precum: domeniul la care se referă, forma juridică de realizare a asigurării, tipul și natura riscurilor asigurate, sfera geografică, natura raporturilor dintre asigurat și asigurător, riscurile cuprinse în asigurare, obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate și statut.

În marea majoritate a lucrărilor de specialitate asigurările sunt împarțite în funcție de domeniul la care se referă în: asigurări de bunuri, asigurări de persoane și asigurări de răspundere civilă.1

Fig.1.1. Clasificarea asigurărilor în funcție de domeniul la care se referă.

*Asigurările de bunuri au ca obiect diverse valori materiale aparținând persoanelor fizice sau juridice (clădiri, utilaje, instalații, bunuri din locuință, mărfuri, animale domestice, autovehicule, nave maritime și fluviale, aeronave etc.) ce pot fi distruse de forțele naturii sau de orice alte accidente.

În cazul asigurărilor de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat sau celor în drept, o despăgubire.

Principalele subramuri ale asigurărilor de bunuri sunt: asigurările de animale, asigurările de culturi agricole, asigurările de clădiri, asigurările de mărfuri pe timpul transportului, de mașini și instalații.

*Asigurările de persoane. Prin acestea se asigură viața, integritatea sau sănătatea asiguratului. Prin asigurările de persoane se urmărește protecția economică a asiguratului în cazul producerii unor evenimente ce pot provoca decesul, invaliditatea sau boala acestuia. Asigurările de persoane se încheie pentru plata sumelor asigurate pentru riscuri precum deces, pierderea capacitatii de muncă, împlinirea unei anumite vârste etc. sau pentru diminuarea consecințelor negative cauzate de calamitați naturale, boli, accidente etc.

Asigurările de persoane pot fi împărțite în:1

-Asigurări de viața – în care în asigurarea principală se acoperă riscul de deces, în clauzele adiționale putând fi acoperite integritatea fizică sau sănătatea;

-Asigurări de persoane altele decât cele de viață – care în asigurarea principală acoperă integritatea corporala sau sănătatea persoanei, iar în clauza adițională este acoperit riscul de deces (de exemplu, asigurarea de calatorie face parte din categoria asigurărilor de persoane altele decât cele de viață).

În funcție de riscul asigurat asigurările de persoane se împart în: asigurări de supraviețuire, asigurări de deces, asigurări mixte de viață, asigurări de accidente, asigurări de boală, asigurări de sănătate permanență, asigurare totală, asigurarea de nupțialitate, asigurare de natalitate.

*Asigurările de supraviețuire. În cazul asigurărilor de supraviețuire asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului suma asigurată cu condiția ca acesta sa fie în viață. Primele de asigurare plătite de asigurat se acumulează la asigurător – suma astfel economisită devenind exigibilă la incheierea contractului. În cazul decesului prematur al asiguratului suma acumulata revine asigurătorului. O formă particulară de asigurare de supraviețuire este asigurarea de rentă – în cadrul căreia suma asigurată este pusă la dispoziția asiguratului sub formă de plăți periodice cu titlu de rentă. Fondul din care se achită renta este constituit fie pe seama unei prime unice plătite de asigurat la încheierea contractului de asigurare, fie pe seama primelor de asigurare plătite de asigurat treptat (lunar, trimestrial, semestrial sau anual) pe perioada de valabilitate a contractului. Plata rentei poate fi făcută fie imediat după perfectarea contractului de asigurare, fie de la o dată ulterioară (de exemplu, după ieșirea la pensie a asiguratului). Renta este plătită de asigurător numai în cazul în care asiguratul este în viață la data expirării contractului de asigurare.

*Asigurările de deces. Prin intermediul asigurării de deces asigurătorul protejează asiguratul împotriva riscului de deces. Asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire (capitalizare), ci una de protecție împotriva unui risc determinat.

*Asigurările mixte de viață. Prin asigurările mixte de viață asigurătorul acoperă ambele riscuri: – în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intra în posesia sumei asigurate, iar în caz de supraviețuire, asiguratul încasează suma asigurată prevăzută de contractul de asigurare. Asiguratul trebuie să achite primele aferente ambelor riscuri.

*Asigurări de accidente. Persoanele fizice se protejează prin asigurările de accidente de consecințele unor evenimente neprevăzute ce le-ar putea afecta viața, integritatea corporala sau capacitatea de muncă. Persoanele accidentate primesc ca indemnizație de asigurare fie o suma forfetară, fie mai multe plăți fracționate pentru acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală, refacere a sănătații și compensare a pierderii de venit. În caz de invaliditate permanentă asigurătorul trebuie să plătească asiguratului întreaga sumă asigurată sau o parte din aceasta, în funcție de gradul de invaliditate stabilit de comisia de expertiză medicală.

*Asigurări de boală. Acestea au rolul de a proteja persoanele fizice ce au suferit o incapacitate temporară de muncă determinată de o boala.

*Asigurări de sănătate permanentă. Prin asigurarea de sănătate permanentă se urmărește să se elimine sărăcia, asociată adesea cu incapacitatea de muncă de durata provocată de un accident sau de o boală. Contractul de asigurare este valabil un anumit număr de ani (de exemplu, până la vârsta pensionarii) din momentul în care asiguratul a fost examinat medical și / sau acceptat pentru incheierea asigurării. Contractul de asigurare nu poate fi reziliat de asigurător. În caz de incapacitate de muncă asiguratul primește o indemnizație de asigurare care se platește periodic cât timp se menține starea de incapacitate sau până la vârsta de pensionare sau până la decesul asiguratului. Mărimea indemnizației de asigurare se stabilește de asigurat împreuna cu asigurătorul în momentul încheierii contractului de asigurare, dar nu poate sa depasească 75% din câștigurile asiguratului înainte de îmbolnăvire.

*Asigurare dotală. Este o metodă prin care se constituie treptat

zestrea unui copil până când acesta ajunge la majorat. Este o asigurare ce oferă protecție față de riscul de deces al persoanei asigurate – părintele sau tutorele copilului. Beneficiarul asigurării – copilul – primește suma asigurată în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei vârste (20, 25, 27 de ani etc.). În cazul în care contractantul decedează asigurătorul platește suma asigurată copilului la termenul stabilit. În cazul decesului beneficiarului, dacă în contract este cuprinsă clauza contraasigurării asigurarea devine o asigurare mixtă de viată (primele de asigurare încasate sunt restituite, din acestea fiind reținută o cota), în caz contrar asigurătorul este exonerat de răspunderea legată de contractul respectiv.

*Asigurare de nupțialitate. Este o asigurare prin care societatea de asigurări se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratului, dacă se căsătorește înainte de a împlini o anumită vârsta.

*Asigurare de natalitate. În schimbul primei de asigurare asigurătorul se obligă să plătească o suma de bani asiguratului căruia i s-a născut un copil până la o anumită dată.

*Asigurările de răspundere civilă. Prin acest tip de asigurare asigurătorul se obligă să plătească despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unei terțe persoane ca urmare a unor accidente, neglijente, erori. Prin acest tip de asigurare se urmărește protecția patrimoniului asiguratului.

Există mai multe tipuri de asigurări de răspundere civilă:

– Asigurarea de răspundere civilă legală,

– Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule,

– Asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru mărfurile transportate,

– Asigurarea de răspundere a constructorului,

– Asigurarea de răspundere profesională,

– Asigurarea de răspundere a chiriașului etc.

În funcție de forma juridică de realizare a asigurării, asigurările pot fi împarțite în asigurări facultative și asigurări obligatorii.

Fig.1.2. Clasificarea asigurărilor în funcție de formă juridică de realizare a asigurării

*Asigurările prin efectul legii (obligatorii) – ex lege au la bază principiul obligativității, fiind stabilite prin reglementările în vigoare și realizându-se automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind persoanele sau bunurile care intra sub incidența lor.

Atunci când bunurile unui număr mare de persoane fizice sau juridice sunt amenințate de anumite riscuri, fiind probabil ca fiecare detinator al bunului respectiv să înregistreze pagube mai devreme sau mai târziu, se poate introduce asigurarea obligatorie a acestora.

În asigurările obligatorii relațiile dintre asigurat si asigurător, drepturile și obligațiile acestora sunt stabilite prin lege.

Suma asigurată se stabilește prin lege sub forma unor norme de asigurare pe unitați de bunuri asigurate.

Asigurarea obligatorie este fără termen, acționând atâta timp cât există bunul asigurat. Răspunderile părților nu sunt limitate în timp. Dacă un bun asigurat obligatoriu a fost înlocuit cu altul asigurarea obligatorie este valabilă în continuare. Momentul începerii răspunderii asigurătorului este cel în care bunul a fost cuprins, în mod automat, în asigurare.

În cazul asigurărilor obligatorii plata despăgubirilor poate să nu fie condiționată de achitarea prealabilă a primei, deoarece termenul la care trebuie plătită prima este stabilit prin lege. Dacă primele nu au fost plătite la termen , asigurătorul poate solicita majorări de întârziere și poate să rețină din despăgubirea de asigurare primele restante.

Prin caracterul lor obligatoriu asigurările obligatorii se aseamănă cu asigurările sociale, dar se deosebesc de acestea prin faptul că se bazează pe primele încasate de la asigurați, și nu pe sursele provenite de la asigurați și / sau nonasigurați.

Asigurările obligatorii se aseamănă cu asigurările facultative (contractuale) prin faptul că-și procură fondurile necesare pentru plata indemnizațiilor din primele încasate de la asigurați. Asigurările facultative sunt mai costisitoare pentru asigurați decât asigurările obligatorii, datorită faptului că asigurarea obligatorie fiind o asigurare totală nu permite selecția riscurilor, dispersarea acestora fiind optimă. Asigurările facultative au un caracter selectiv, dat fiind că se adresează unui număr mai restrâns de persoane. Deci, în cazul asigurării acelorași bunuri pentru aceleași riscuri primele de asigurare pentru asigurarea obligatorie sunt mai mici față de cele pentru asigurarea facultativă. Acest fapt nu înseamnă ca extinderea asigurărilor obligatorii peste anumite limite poate fi benefica, deoarece aceasta ”ar putea imprima acestui tip de asigurare caracterul unei prelevări forțate, al unui impozit”.

În România există la ora actuală o singură formă de asigurare obligatorie, și anume: asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. Acest tip de asigurare se practică sub forma obligatorie în aproape toate țările din Europa.

Au mai existat și alte forme de asigurare obligatorie la noi în țară: în trecut au fost cuprinse în asigurarea obligatorie clădiri și alte construcții, animalele de la o anumită vârstă apartinând populației, călătorii în traficul intern pe caile ferate, rutiere și pe apă și în transporturi aeriene publice.

Astăzi se discută despre introducerea în asigurarea obligatorie a asigurărilor de locuințe.

*Asigurările facultative (contractuale) – ex contract au la bază principiul facultativității, fiind încheiate din proprie inițiativă de către persoanele fizice sau juridice interesate să se protejeze contra unui risc. Asigurarea facultativă presupune existența unui contract de asigurare încheiat între asigurat și asigurător. Asigurările facultative se pot încheia și în completarea asigurărilor obligatorii.

Asigurarea facultativă intra în vigoare numai după îndeplinirea condițiilor stipulate în contractul de asigurare, dintre care cea mai importantă este plata primei de asigurare de către asigurat. În cazul asigurărilor în care prima se platește în rate întârzierea plății poate avea ca rezultat rezilierea contractului de asigurare.

Asigurătorul nu plătește despăgubirea de asigurare dacă apar pagube înainte de plata primei de asigurare sau după trecerea termenului prevăzut pentru achitarea acesteia. Asigurarea facultativă are o durată clar precizată în contractul de asigurare și răspunderea asigurătorului încetează în momentul în care a expirat durata de asigurare.

Asigurările facultative trebuie să se supună regulilor economiei de piața și de aceea trebuie să corespundă într-o măsură cât mai mare nevoilor clienților, nevoilor asiguraților.

În funcție de tipul și natura riscurilor asigurate există două categorii, asigurările de viață și asigurările non – viață, ce se deosebesc prin natura relației contractuale, durata si tipul de risc.

Fig.1.3 Clasificarea asigurărilor în funcție de tipul și natura riscurilor asigurate

*Asigurările de viață au ca risc asigurat riscul de deces. Este un risc asigurabil deoarece elementul incert este momentul în care are loc riscul (și nu riscul în sine). Scopul acestora este protecția financiară a familiei sau dependenților, dar pot fi folosite și ca o metodă de economisire sau de investiție.

În contractul de asigurare există în mod obligatoriu trei părți: asiguratul, asigurătorul și beneficiarul. Uneori contractantul asigurării nu este asiguratul. În cazul producerii evenimentului asigurat asigurătorul plătește beneficiarului suma asigurată. Mărimea acesteia se stabilește în funcție de nevoia de protecție și de posibilitățile financiare ale asiguratului. În cazul acestui tip de asigurări noțiunea de supraasigurare nu este valabilă, dat fiind că nu putem spune care este valoarea vieții.

Durata contractului în cazul asigurărilor de viată este mare, de obicei minim 3 – 5 ani, uneori putând să depășească 35 – 40 ani.

Evaluarea riscului se face la vârsta de intrare în risc, indiferent de modificarea acestuia pe parcursul relației contractuale.

*Asigurările non-viață în cazul acestora pe perioada contractului de asigurare riscul asigurat poate să se producă sau nu. Scopul acestora este compensarea pierderilor materiale sau financiare datorate producerii evenimentului asigurat.

În contractul de asigurare există de obicei două părți: asiguratul și asigurătorul (uneori poate să apară și beneficiarul ce încasează valoarea despăgubirii).

În cazul producerii evenimentului asigurat asigurătorul plătește asiguratului despăgubirea în limita sumei asigurate. Suma plătită ca despăgubire nu poate să depășească valoarea bunului în momentul producerii riscului, supraasigurarea nefiind permisă.

Durata contractului în cazul asigurărilor non – viață este una scurtă, de obicei de un an (dar poate fi în unele cazuri de câteva ore) și pot fi reînnoite.

Evaluarea riscului se face în momentul încheierii contractului în funcție de întreaga perioadă de expunere.

În funcție de sfera geografică putem clasifica asigurările în asigurări interne și asigurări externe:

Fig.1.4 Clasificarea asigurărilor în funcție de sfera geografică

Asigurările interne se caracterizează prin faptul că părțile contractante, persoanele, bunurile vizate de asigurare se află în cadrul aceleiași țări, unde este posibil să se producă și riscurile. Primele de asigurare, despăgubirile de asigurare și sumele asigurate se plătesc în moneda națională.

Asigurările externe apar în legătură cu persoane, răspundere civilă, bunuri ce se află în afara granițelor țării. De obicei primele de asigurare, despăgubirile de asigurare și sumele asigurate se plătesc în valută.

În această categorie se încadrează: asigurarea mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior în timpul transportului, asigurările navelor maritime și fluviale, asigurările navelor de pescuit oceanic, asigurările autovehiculelor care circulă în afara țării, asigurările navelor aeriene, asigurările creditelor pentru export etc.

În funcție de natura raporturilor dintre asigurat și asigurător există două categorii: asigurări directe și asigurări indirecte. :

Fig.1.5 Clasificarea asigurărilor în funcție de natura raporturilor dintre asigurat și asigurator

*Asigurările directe se încheie direct între asigurat (fie aceasta persoana fizică sau juridică) și asigurător fie prin intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii.

*Asigurările indirecte (reasigurări) se încheie prin intermediari (în principal prin intermediul brokerilor). Reasigurarea se încheie prin intermediul contractului de reasigurare între doua societați de asigurare, una având calitatea de reasigurat, iar cealaltă de reasigurator. Reasigurarea apare numai între persoane juridice, fiind asigurarea asigurătorului direct. Prevederile contractului de reasigurare derivă din cele ale contractului de asigurare, dar între asigurat și asigurător nu există nici un raport juridic.

În funcție de riscurile cuprinse in asigurare asigurările pot fi grupate în următoarele categorii:

-Asigurări împotriva incendiului, traznetului, exploziilor, cutremurelor de pământ, ploilor torențiale, inundațiilor, grindinii, furtunii, uraganelor, alunecărilor și prăbușirilor de teren. Contra acestor riscuri se asigură clădirile, utilajele, instalațiile, mijloacele de transport, bunurile din gospodării etc.

-Asigurări împotriva secetei, grindinii, furtunii, uraganelor, ploilor torențiale, inundațiilor, alunecărilor de teren pentru culturile agricole și rodul viilor și al livezilor.

-Asigurări pentru boli, epizootii și accidente ale animalelor.

-Asigurări de accidente pentru mijloacele de transport și încarcaturile acestora. Evenimentele asigurate sunt derapări, răsturnări, coliziuni, prăbușiri de poduri și tunele etc. în urma cărora pot fi distruse parțial sau total mijloace de transport și mărfuri în timpul traficului intern și internațional.

-Asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viața oamenilor: accidente, boli, deces.

-Asigurări de răspundere civilă – pentru prejudiciile provocate terților.

În funcție de obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate și statut:1

-Asigurări de viață – care cuprind: asigurări de viață (asigurări de supraviețuire, asigurări de deces și asigurări mixte de viață), anuități (asigurări de tip rentă), asigurări de viată suplimentare (asigurări de deces, vătămări corporale, incapacitate de muncă rezultate din accidente), asigurări de căsătorie și naștere, asigurări de viață legate de investiții, asigurări permanente de sănătate, asigurări de capitalizare (asigurări de viață cu prima unică și cu prima eșalonată).

-Asigurări generale – care cuprind: asigurări de accidente și boală (inclusiv de muncă și boli profesionale), asigurări de sănătate, asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare, asigurări de mijloace de transport feroviare, asigurări de mijloace de transport aeriene, asigurări de mijloace de transport navale (maritime, fluviale, lacustre, canale navigabile), asigurări de bunuri în tranzit, inclusiv mărfuri transportate, bagaje si orice alte bunuri, asigurări de incendiu și calamități naturale, asigurări de daune la proprietari, asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor (răspundere civilă auto obligatorie si carte verde), asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport aerian, asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport naval, asigurări de răspundere civilă generală, asigurări de credite și garanții, asigurări de pierderi financiare, asigurări de protecție juridică, asigurări de asistentă turistică.

1.4. Supravegherea activității de asigurare

Activitatea de supraveghere

Reglementările și măsurile adoptate la nivel național diferă de la țară la țară în funcție de gradul de protecție al consumatorului, controlului investițiilor străine și protecția industriilor interne. Datorită internaționalizării tot mai pronunțate a tranzacțiilor financiare este din ce în ce mai dificilă identificarea și menținerea unor disparități între legislațiile naționale care reglementează aceste activități, în special între țările cu nivel de dezvoltare apropiat.

Reglementările în domeniul asigurărilor se împart în trei tipuri:

1) reglementări structurale, organizatorice privind condițiile de constituire a societăților de asigurare și reasigurare, categoriile de asigurări ce pot fi practicate, formele de asigurare obligatorii;

2) reglementări prudențiale, care se referă la: solvabilitate, lichiditate, capital;

3) reglementări referitoare la protecția investitorilor, care se suprapun parțial cu celelalte două, dar acoperă modul în care acestea se desfășoară.

Asigurările fac obiectul unei supravegheri și a unor reglementări stricte în cele mai multe țări, în special pentru protecția asiguraților și pentru creșterea rolului acestor servicii în procesul dezvoltării economice, și nu atât pentru extinderea intervenției statului. Importanța lor a fost recunoscută pentru promovarea unei concurențe sănătoase și a unei comportări responsabile a asigurătorilor.

Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protecția asiguraților și a pieței naționale a asigurărilor și reasigurărilor; ea este necesară și datorită dezvoltării rapide a sectorului, a competiției tot mai mari și a internaționalizării companiilor de asigurare. Opusă acestei situații este dificultatea tot mai mare a procesului de supraveghere datorită diminuării transparenței sectorului prin tendințele evidente manifestate în ultimii ani prin achiziționările și fuzionările multor companii de asigurare, reasigurare, bănci sau societăți de investiții. Ca urmare, marile companii de asigurare ajung să facă parte din grupuri financiare complexe, ceea ce impune mai mult existența unei organizații de monitorizare, evaluare și supraveghere.

Au fost înființate autorități de supraveghere a pieței asigurărilor. Din punct de vedere administrativ, ele au fost constituite fie ca organisme independente subordonate Parlamentului – cum ar fi în Olanda – , fie în subordinea guvernului, respectiv a unui minister (finanțe, comerț etc.) – cum ar fi în Marea Britanie, aparținând de Department of Trade, sau România, aparținând în prezent Ministerului Finanțelor.

Necesitatea activității de supraveghere este strâns legată și de realizarea și menținerea unui echilibru între soliditatea financiară a companiilor și influențele pieței și presupune elaborarea unei legislații și a unor regulamente care să asigure continuitatea și solvabilitatea companiilor de asigurare.

Scopurile activității de supraveghere1) sunt:

– Protejarea asiguraților, prin urmărirea solvabilității, a calității șicompetenței managementului, a investițiilor societăților de asigurare;

– Asigurarea condițiilor pentru stabilitatea financiară,

siguranța șisoliditatea companiilor de asigurare și a fondurilor de pensii;

– Supravegherea și impunerea unei conduite pentru companiile deasigurare care să fie în interesul clienților;

– Stabilirea criteriilor privind capacitatea financiară și lichiditatea companiilor de asigurare și reasigurare;

– Monitorizarea și coordonarea dezvoltării sistemului de asigurări și reasigurări;

– Evaluarea și limitarea riscului pentru clienți;

– Creșterea încrederii populației în asigurări;

– Protejarea sistemului de asigurări de a nu ajunge la eșec;

– Protejarea și supravegherea investițiilor și, implicit, a

activelor clienților.

Fondul de protejare a asiguraților

Sistemul asigurărilor în România, concepe existența unui fond de protejare a asiguraților, ca o formă de siguranță în cazul intervenirii insolvabilității vreunui asigurător.

Existența acestui Fond este necesar într-o piață în consolidare cum este piața asigurărilor din România pentru că reprezintă o alternativă de încredere pentru protecția reală a consumatorului de asigurare.

Potrivit Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, coroborat cu art. 4 din Legea nr.32/2000 Fondul de protejare a asiguraților este constituit din contribuția societăților de asigurare și reasigurare din piața asigurărilor, indiferent dacă acestea sunt societăți de asigurări generale sau de asigurări de viață și este administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor , care și reglementează funcționalitatea acestuia și modul în care asigurații direcți, creditori ai societății de asigurare aflată în lichidare, pot solicita fondului despăgubirea pentru prejudiciul suferit de ei și neacoperit de asigurătorul aflat în stare de insolvabilitate.

Fondul de protecție al asiguraților a funcționat până în anul 2001 , ca anexă la Bugetul de Stat al României, tot până la acea dată producând efecte juridice și Normele de constituire și administrare a fondului de protejare a asiguraților aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1990/1996.

Începând cu anul 2002, Fondul de Protecție al Asiguraților a trecut în total în administrarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care a emis de altfel Norme privind constituirea, administrarea și funcționarea Fondului de protejare a asiguraților puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3/2002.Aceste Norme stabilesc și modul în care funcționează accesul creditorilor la fond.

În conformitate cu Normele în prezent în vigoare, Fondul de protejare a asiguraților este destinat plăților de despăgubiri și de sume asigurate în caz de faliment al societăților de asigurare și de asigurare-reasigurare în condițiile prevederilor art. 31 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.

Normele reglementează o procedură de adresare la Fond din care deducem că asigurații direcți trebuie să se supună mai întâi procedurii de drept comun prevăzută de legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare.

asigurătorii aflați în situația reglementată de Legea nr.32/2000 vor proceda la efectuarea plății despăgubirilor și a sumelor asigurate din fondurile de rezervă, precum și din cele obținute din vânzarea activelor aparținând asigurătorului, până la epuizare, cu respectarea priorităților prevăzute de Legea nr. 32/2000 și în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995 .

În cazul în care fondurile sunt insuficiente, după închiderea procedurii de faliment, potrivit legii, plățile se vor efectua numai în limita disponibilului aflat în Fondul de protejare a asiguraților, administrat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, și numai pentru asigurații direcți.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Conform articolelor 5 și 8 din Legea 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este autoritatea de supraveghere a asigurărilor în România, și are ca atribuții, în principal, următoarele:

• elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicații asupra acestuia și avizează actele administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;

• supraveghează situația financiară a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraților, scop în care poate dispune efectuarea de controale ale activității asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;

• participă la elaborarea planului de conturi, a normelor și a metodelor contabile, după consultarea cu asociațiile profesionale ale operatorilor din asigurări;

• ia măsuri pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudențiale specifice;

• participă la asociațiile internaționale ale autoritarilor de supraveghere a asigurărilor;

• pot fi practicate, procedura de autorizare a asigurătorilor și a brokerilor, marja de solvabilitate, insolvabilitatea asigurătorilor, condițiile privind administrarea fondului adoptă norme pentru aplicarea Legii 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cum ar fi normele privind clasele de asigurări ale asigurărilor de viață, investițiile și evaluarea activelor și altele;

• emite decizii prin care acordă, suspendă sau retrage autorizații, aprobă divizarea sau fuzionarea asigurătorilor, aprobă transferul de portofoliu de asigurări, sancționează operatorii din domeniu pentru încălcarea legislației specifice în vigoare; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate dezvălui informații obținute în timpul exercitării atribuțiilor sale.

Obligația de confidențialitate nu se aplică în cazul în care informația este dată:

cu acordul scris al asigurătorului implicat,

la solicitarea instanței judecătorești,

în interesul asiguraților,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va prezenta Parlamentului, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exercițiu financiar, un raport asupra pieței asigurărilor din România, precum și o informare privind activitățile desfășurate. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va edita și va publica un raport informativ anual asupra pieței de asigurări și asupra instituțiilor și organismelor acesteia.

CONCLUZII

Consider, că în finalul acestui prim capitol putem reține ideea, că asigurarea are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite de catre persoane sau organizații, a căror cauză este denumită risc.

Asigurarea are un important rol educativ dar și unul social, participând la educarea asiguraților prin grija pentru conservarea bunurilor asigurate, dar și prin crearea unor mijloace suplimentare de economisire.

Asigurarea are o formă juridică, care îi este conferită de către contractul de asigurare, ce reprezintă “ legea părților”, dar și de Legea nr.32/2000.

Fondul de asigurare se constituie și reprezintă baza existenței asigurării și se formează în mod descentralizat în urma primelor de asigurare achitată de către persoane fizice sau juridice.

Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protecția asiguraților și a pieței naționale a asigurărilor și a reasigurărilor, fiind necesară și datorită dezvoltării rapide a sectorului, a competiției și a internaționalizării companiilor de asigurare.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate dezvălui informații obținute în timpul exercitării atribuțiilor sale.

Obligația de confidențialitate nu se aplică în cazul în care informația este dată:

cu acordul scris al asigurătorului implicat,

la solicitarea instanței judecătorești,

în interesul asiguraților,

CAPITOLUL 2

ROLUL INFORMATICII ÎN ASIGURĂRI

2.1 Schimbările apărute în lumea asigurărilor

Până nu demult, majoritatea produselor de asigurare se distribuiau în special cu ajutorul agențiilor sau brokerilor, nefiind necesare niște investiții enorme pentru a se crea o rețea de distribuție a produselor.Până la apariția Internetului, vechii asiguratori erau bine protejați impotriva noilor companii de asigurări aparute, iar acum acesta, asigură posibilitatea noilor companii de a intra rapid pe piața asigurărilor la un cost rezonabil.

“Datorită internetului piața asigurărilor este într-o transparență aflate în creștere, în condițiile în care informațiile despre produse și prețuri sunt mult mai accesibile, barierele de intrare pe piață fiind combinate cu intensificarea concurenței si forțarea în jos a prețurilor”.1

Cu ajutorul web-site-urilor Internetul poate oferi comparații ale cotelor de prime și servicii furnizate de către diferite societăti de asigurări determinând o oarecare reducere a costurilor prin scăderea importanței pe care o are agentul de asigurare în cadrul unei tranzacții.

În general clienții care apelează la Internet pot învăța problemele legate de asigurări privind diferențele existente între diferitele produse de asigurări, obligând astfel societățile de asigurare să-și âmbunătățească oferta de produse de asigurare, și de asemenea să scadă primele de asigurare. Astfel clienții pot obține online diverse cotații de pe paginele web și în unele cazuri cerințele clienților sunt înaintate electronic companiilor de asigurare.

Un important factor pentru asigurări este faptul că un client va trebui să aibă încredere în compania la care s-a asigurat.Vănzările online de polițe mai întălnesc un anumit grad de nesigurantă pentru mulți clienți, mai ales pentru cei din Europa.

Față de noile companii care trebuie să-și creeze un nume pe piața într-un timp relativ scurt, lucru ce implică cheltuieli ridicate de publicitate în marketing, cei care au deja un nume consacrat pe piață beneficiază de un avantaj competitiv înregistrând astfel un grad mai mare de sigurantă.

Afacerile electronice pot îmbunatății într-o mare măsura calitatea serviciilor oferite. Printre cele mai importante aspecte care determină succesul ieșirii pe Internet al companiilor de asigurare pot fi:

– serviciile non-stop;

– furnizarea de informatii complexe referitoare la prețuri si produse;

– avantajul inlăturării barierelor geografice;

– timpul de răspuns rapid;

– confidențialitatea;

-transparența si rezolvarea rapidă a cererilor de despăgubire;

Datorită noilor tehnologii ale comerțului electronic, sansele apariției unor greșeli tehnice cresc, rezultând defecțiuni ale sistemului si suprasolicitarea serverelor, întreruperi de curent, tendința de a lucra din ce în ce mai mult în rețea mărește pericolul de pătrundere a virușilor și a hakerilor, fapt care poate pune în pericol siguranța întregului sistem. Astfel, în urma căderii unui sistem care va provoca paralizarea distribuției, va rezulta o neâncredere în companie pe termen lung.

Ca o soluție la aceste probleme, unii asigurători subscriu acum noi polițe care include, pe lânga riscurile existente în polițele de răspundere civilă și de bunuri, și riscul comerțului electronic, care va deveni în câtiva ani o condiție generală a polițelor de răspundere civilă.

Odată cu creșterea vânzărilor pe Internet, băncile le crește responsabilitatea în cazul în care comerciantul greșește în livrarea comenzilor, uneori mai mult decăt posibilitațile băncii. Astfel a fost proiectat un nou produs de asigurare care să garanteze că banca nu va avea probleme legate de riscul comerciantului. Comerciantul poate cumpăra garanția de la o compania de asigurări platind o primă, ce reprezintă un procent din garantia respectiva. În cazul în care comerciantul nu-și poate onora comenzile, compania de asigurări platește băncii valoarea garantiei.

Se observă ca unii asiguratori preferă în general să subscriu polițe noi pentru acoperirea riscului comertului electronic, decât să facă acte adiționale la polițele de răspundere civilă și de bunuri existente, iar alții au rețineri în ceea ce privește extinderea acoperirii pierderii civile pentru comerțul electronic.

Noile posibilităti oferite de afacerile electronice aduc importante imbunătățiri iî distribuția, administrarea polițelor de asigurare și procesul de soluționare a cererilor de despăgubire. Distribuția online conduce la reducerea cu pana la 25%, din volumul de prime încasate a costurilor de distribuție.

2.2 Sistemul informațional in asigurări

Activitatea de asigurări este unică din punct de vedere al cantitații de date prelucrate și al gradului de utilizare a fiecarei informații în practica de zi cu zi. Produsul de asigurare depinde de eficiența prelucrării acestor informații. Personalul societății de asigurări înregistrează informațiile, le stochează în vederea utilizării lor ulteriore, iar apoi le prelucrează și le analizează.

Prin introducerea de noi tehnologii ce inceacă optimizarea raporturilor dintre calitatea produsului, nivelul prețului si gradul de satisfacere al clientului.

Pentru obținerea informațiilor necesare diferitelor scopuri, firmele își dezvoltă sisteme informaționale. Sistemul informațional este un proces complex, în care sunt introduse date care sunt transformate pentru obținerea informațiilor.

Sistemele informaționale utilizate în asigurări diferă ca unicitatea și nivelul de complexitate în funcție de particularitățile companiei utilizatoare.

Sistemul informațional al unei organizații are ca principală funcție transformarea datelor financiare în informații utile care să sprijine conducerea companiei în procesul de elaborare a deciziilor.

Sistemul informațional are rolul de a furniza servicii managementului. Sistemul informațional al unei companii de asigurări ofera informațiile necesare în desfășurarea operațiunilor curente de asigurare.1 Acuratețea informațiilor transmise este asigurată prin realizarea unui control intern al acestora.

Societațile de asigurări, spre diferentă de celellalte tipuri de afaceri, conferă o altă utilizare a informațiilor financiare destinate acționarilor, managerilor, investitorilor, creditelor și organismelor de specialitate.

Una dintre responsabilitățile organismelor statale însarcinate cu supravegherea activității de asigurare constă în solicitarea și verificarea informațiilor, statistice, de piată și operative de care dispun sistemele informaționale ale societăților existente pe piața asigurărilor. Aceste instituții, care supraveghează întreaga activitate de asigurare, se bazează în îndeplinirea acestei responsabilități, pe principii financiar-statutare, stabilite prin statut, reglementări și prin practică.

În general, oamenii folosesc termenii de data și informație cu același sens, specialiștii în informatică observă între cele două noțiuni o mare diferență. Datele reprezintă fapte și cifre nominalizate, cel mai bun exemplu fiind atunci când se incheie un nou contract de asigurare de viața într-o agenție, computerul de casierie, care este conectat la unul central, transmite faptul că s-a incheiat un nou contract.

Pentru a putea fi importante managementului unei agenții, aceste date trebuie să fie transformate în informații, adică sa fie analizate și procesate în așa fel încât acestea să capete o anumită semnificație pentru persoanele care iau decizii. De exemplu, datele cu privire la contractul de asigurare de viață, procesate alături de alte date, conduc la cifre care releva portofoliul actual de asigurări de viată.

Datele referitoare la contractul de asigurare pot fi procesate în continuare, pentru a releva cifrele privind primele încasate, divizate pe agenții (pentru directorii de agenții), pe zile (pentru directorul regional) și pe săptămână (pentru managerul de vârf).

Procesarea electronică a datelor (PED) reprezintă transformarea datelor în informații prin intermediul mijloacelor electronice. Uneori diverse activitați desfașurate prin intermediul computerului sunt atribuite departamentului PED. Mai nou aceste activități au fost numite sisteme informaționale.

Diferența dintre cele două componente (date și informații) are o importanță majoră atât pentru managerii, precum și pentru specialiștii în computere. Diferența dintre societatea de asigurări care folosește tehnologie computerizată și cea care funcționează pe baza utilizării și înregistrării manuale a datelor este mai mult decât evidenta.

Pentru obținerea informațiilor necesare, diferitelor scopuri, firmele își dezvoltă sisteme informaționale. Notiunea de sistem informațional este strâns legată de abordarea sistemică a organizației, deoarece un sistem informațional poate fi văzut ca un proces complex, în care sunt introduse date, care sunt transformate pentru obținerea informațiilor.

Într-un sistem informațional, intrările sunt prezentate de date.

Aceste date sunt transformate sau procesate. Procesarea presupune numeroase manipulări și analize ale datelor (clasificare, sortare, calculare, centralizare), cu scopul de a le transforma în informații. Sistemul de procesare a datelor foloșeste memoria de date, un sistem de stocare a datelor în scopul utilizării lor ulterioare. Ieșirile sunt prezentate de rapoarte, documente și alte rezultate ale sistemului, care furnizeaza informațiile necesare pentru adoptarea deciziilor. Controlul, prezentat în figura prin ducla feedback, constă în măsuri de protecție pentru asigurarea faptului că rezultatele sunt corespunzatoare și servesc scopurile prospuse.

Prin natura sa, sistemul informațional, poate fi definit ca un set de metode și proceduri destinate colectării, procesării, stocării și distribuirii informațiilor care vor sta la baza conceperii planurilor, a adoptării deciziilor, a coordonarii și a controlului.

La nivelul operațional, informațiile sunt necesare pentru realizarea activităților de bază a societații. Sistemele operaționale inregistrează primele încasate și orele lucrate, realizează rapoartele financiare, emit facturi și plătesc agențiilor de asigurare.

Informațiile înregistrate la nivel managerial constituie un element de verificare a activităților ce se desfășoară la nivel operational, constatându-se realizarea sau nerealizarea obiectivelor specifice propuse.

La nivelul strategic, managerii la nivel superior au nevoie de informații, pentru a putea stabili obiectivele societății.

Obiectivul unui sistem informatic pentru management este acela de a furniza informații adecvate, care poate transforma în timp real în input-uri care sa reprezinte un suport pentru indeplinirea sarcinilor și responsabilităților tututror nivelurilor manageriale.

Managerii de la toate nivelurile societății de asigurare iau decizii pe baza unor analize complexe ale datelor financiare și ale asigurațiilor înregistrate în bazele de date.Sistemele informatice oferă managerilor accesul la toate tipurile de surse de informații necesare planificarii strategice.

Sistemul informațional al unei societăți de asigurări este de obicei rezultatul unui lung proces de acumulare și de a continua schimbare.

La majoritatea societăților de asigurări, eforturile inițiale de informatizare rar se concentrau asupra procesului de evaluare a riscului. Primele calculatoare capabile să execute programe fără nici o intervenție din afară au fost introduse în domeniul asigurărilor în anul 1950.

Extinderea capacităților de hard și soft au determinat societățile să înceapă să privească mai departe de sistemele care se adresează numai nevoilor informaționale de la nivel operațional. Au fost dezvoltate sistemele informatice în management care rezumau detaliile tranzacțiilor prin rapoarte periodice.

În asigurări, aplicarea conceptului de baza de date presupune că datele sunt inregistrate o singură dată în baza de date și pot fi legate cu alte informații înrudite stocate în baza de date.

Sistemele informatice din domeniul asigurărilor diferă de cele din alte domenii, deoarece ele implică un produs neobisnuit-promisiunea de plată.

Principalele sisteme informatice folosite într-o societate de asigurare sunt:

-sistemul de prelucrare a polițelor de asigurare;

-sistemul de subscriere a polițelor de asigurare;

-sistemul de acordare a despăgubirilor.

Evaluarea eficienței sistemului informatic este realizată și în vederea anticipării viitoarelor cerințe informaționale ale organizației.

2.3 Internetul și asigurările online

Internetul a devenit substanța, simbolul și instrumentul principal pentru care oamenii de afaceri cred că trebuie să fie evoluția comună a tehnologiei și a încrederii. Asiguratorii care încheie polițe utilizând Internetul testează, în prezent, modele tehnologice inovative pentru desfășurarea activității.

Odată cu intrarea lumii în noul mileniu, Internetul arată încă mai curând ca o promisiune decât ca o realitate, cel puțin pentru țările în curs de dezvoltare. Pentru mulți oameni, Internetul, poate să fie mai mult decât o promisiune; el fiind considerat o adevărată provocare.

Mulți asiguratori trec prin perioade de restructurare a activității tradiționale de vânzare, încercând să implementeze sisteme informatice de vânzări on-line, desigur această restructurare fiind respinsă de către managerii aflați la nivelurile ierarhice superioare.

O analiză desfășurată asupra unor mai multor abordări ale sistemelor informatice utilizate în cadrul industriei asigurărilor a condus la următoarele concluzii:

Asiguratorii care utilizează vânzarea on-line câștigă poziții importante în cadrul pieței. Tranzacționarea electronică oferind companiilor de asigurare posibilitatea reducerii timpului necesar incheierii unei asigurări, o flexibilitate mai mare în ceea ce privește structura portofoliului de produse și a modului de aplicare a managementului riscului;

Tranzacțiile electronice conduc la creșterea eficienței activității economice. Swiss Re a estimat că, pe termen lung, companiile care oferă spre vânzare asigurări personale vor reduce cheltuielile administrative și cheltuielile generate de soluționarea unei despăgubiri, precum și marimea despăgubirilor cu aproximativ 12%.

Tranzacțiile electronice reduc barierele de intrare a noilor competitori în cadrul pieței și determină creșterea intensității concurenței. Internetul permite companiilor de asigurări să reducă timpul necesar procesului de finanțare și dezvoltare a rețelei tradiționale de vânzare.

Furnizorii software oferă aplicații complet integrate, ceea ce îi determină pe asiguratori să renunțe la lanțul valoric tradițional și să externalizeze anumite activități care urmează a fi desfășurate de către furnizorii specializați.

În viitor, brokerii și agenții de asigurări vor trebui să se adapteze noilor condiții în ceea ce privește schimbul electronic de date, și anume, să se concentreze asupra prestării de consultantă, de management financiar și management al riscului.

Clienții vor beneficia de o transparență mai mare în ceea ce privește încheierea unui contract de asigurare, de reducere a costurilor și îmbunătățire a serviciilor prestate de companiile de asigurări. Tranzacțiile electronice oferă posibilitatea reducerii costurilor;

Cererea pe Internet pentru asigurările de răspundere civilă, asigurarile maritime si cele de risc financiar inregistreaza o crestere semnificativa;

Internetul s-a dezvoltat initial ca mediu de transmitere a informațiilor, de comunicare rapidă, pentru ca ulterior să devină un canal de distribuție foarte eficient. În prezent, se aproximează ca în jur de 300 de miliaone de persoane au acces la Internet, majoritatea acestora fiind cetațeni ai tărilor puternic industrializate.

Prin intermediul rețelei Internet se accelerează trecerea de la veche metodologie de lucru în asigurări ce presupunea deținerea ăîtregului lant de distribuțe la noua metodologie de lucru ce presupune specializarea pe una sau mai multe din activitățile ce constituie verigi în lanțul de distribuție.

În urmă cu doi ani a existat pe plan global o puternică inițiativă de a introduce reteaua Internet ca element activ în cadrul vânzărilor de asigurare dorindu-se practic dezvoltarea industriei de asigurări on-line. Această idee a fost puternic mediatizată avându-se în vedere, în principiu, resursele puternice puse la dispoziție de NET cum ar fi, spre exemplu, disponibilitatea non-stop a acestui serviciu. Urmarea acestui entuziasm este încă următoarea: actualmente, mai puțin de 2% din totalul vânzărilor de polițe de asigurare este realizat pe această cale (conform unui studiu de cercetare a pieței americane realizat de Tower Grup).Cu acestea, ideea nu a fost înca abandonată asteptându-se probabil o inovație în domeniu care să faciliteze interacțiunea client-asigurator într-un mod mai eficient. Aspectele anterior menționate sunt expuse în continuare cu argumente pro și contra, realizări, inconveniente și orientări ulterioare.

O caracteristică principală a comerțului online de polițe de asigurare este faptul că depinde aproape exclusiv de vointa utilizatorilor de produse și servicii spre deosebire de celelalte situații, când ofertanții acestora condiționează utilizarea unui anume canal de distribuție.

Opinia companiilor Marsh&McLennan și AON – doi puternici brokeri de pe piața asigurărilor (care dețin 70% din totalul cotei de piața a primilor 10 brokeri de asigurări pe plan mondial)- în legatură cu moda INTERNET-ului și a comerțului electronic e urmatoarea: sectorul asigurărilor este mult în urma altor industrii, din perspectiva valorificării posibilităților comunicării online pusă la dispoziție de NET. Una din cauze este faptul că înlocuirea factorului uman în domeniu (a agențiilor de asigurare) nu este înca posibilă.

Acest din urmă argument este susținut de faptul că, în prezent, contractele de asigurare disponibile în reteaua INTERNET au o formă relativ rigidă care nu include posibilitatea negocierii polițelor în funcție de preferințele clientului și disponibilitățile asiguratorului. În speță, aceste contracte pun la dispoziție, în diferite secțiuni, liste predefinite de opțiuni, din care clientul trebuie să facă o alegere; aceste liste sunt, însă, finite și nu permit o flexibilitate prea mare a polițelor de asigurare.Există, însă posibilitatea interacțiunii clientului cu asiguratorul, prin intermediul unei cereri personale pusă la dispoziție de paginile WEB ale companiilor de asigurare, prin care potențialul asigurat trimite un e-mail de intenție către furnizor, în care descrie nevoia particularizată de polița de asigurare, urmând ca, în scurt timp, unul dintre agenții companiei să ia legatură cu acesta (prin intermediul Internetului sau prin alte mijloace), pentru a putea definitiva în direct respectivul contract.Acesta este, în prezent, singurul mod de interacțiune directă client-furnizor.Acest fapt, și nu numai, a determinat urmatoarea concluzie a celor de la Marsh:”[…] INTERNETUL […] un bun mijloc de valorificare a cunoștințelor personalului său.

Însă, în pofida acestor opinii puțin încurajatoare, principalul obiectiv al Comitetului pentru Strategia de Standardizare Globală este constituit de prelucrarea integral automatizată a tranzacțiilor financiare (Național Underwriter, 28 Mai 2001). Acest comitet a fost inființat cu acordul consiliului de administrație al Grupului ACORD (Association for Cooperative Research and Development), care este o asociație non-profit a industriei asigurărilor, în special, și a serviciilor financiare, în general.

În acest sens, General Cologne Re (societatea din care face parte președintele ACORD, domnul Peter Nance) a anunțat că obiectiv prioritar, până în luna iunie 2002, testarea unui pachet de standarde cu aplicabilitate în industria asigurărilor, în cadrul unui program de dezvoltare denumit e-Merge

, care are ca principală caracteristică asigurarea compatibilității complete cu actualele standarde pentru asigurări de viată și respectiv generale, care până acum s-au dezvoltat separat. Principalii susținători ai inițiativei sunt Marsh Inc., MICROSOFT și ORACLE, reușita acestui plan fiind asigurată de utilizarea limbajului XML(promovarea adoptării și exploatării acestuia fiind al doilea obiectiv important al Comitetului pentru Standardizare Globală). National Underwriter spune într-un articol din mai 2001 ca “XML continuă să evolueze drept standard preferat de managementul relațiilor cu clienții și în tranzacții financiare”. Grupul ACORD a introdus deja, ca standard, acest limbaj conferindu-i “structura gramaticală specifică asigurărilor”. Se pare că apelul la acest limbaj înseamnă costuri reduse și productivitate sporită pentru societățile de asigurare, două caracteristici esențiale care vor duce la adoptarea acestuia pe piața de asigurare (care înseamnă, între altele, o sporire a poziției dominante a companiei MICROSOFT pe piața software).

Prin limbajul XML, MICROSOFT face trecerea de la o platformă în care serviciul de Internet era exclusiv de tip read only, la o platformă de tip read-write, toate instrumențele de comunicare și producere de documente fiind integrate pe suportul XML. Actualmente, principala facilitate, în acest sens, este introducerea cu ajutorul acestui limbaj a smart tag-urilor care dau, de fapt, caracter modificabil unor porțiuni de text din diferite documente. Acest pachet vine împreună cu alte oferte foarte interesante ce propun interfețe naturale pentru utilizatori (i.e. extinderea modalității de interacțiune cu computerul nu numai prin intermediul tastaturii, ci și vocal, imagini video, scris de mâna, limbaj natural).

Aceste noutăți importante în domeniul soft sunt fundamentul pe care se bazează afirmația ca industria asigurărilor online merită susținută și dezvoltată, deoarece reprezintă un potențial extraordinar, cu un standard ridicat, posibil de atins în scurt timp, avand în vedere noutățile în domeniul soft anterior amintite, care pun bazele infrastructurii necesare pentru a construi și exploata o noua generație de servicii eficiente și comode, aducând și instrumente soft și hard specializate.

Din categoria realizărilor pe plan mondial, în acest domeniu nu trebuie să omitem faptul ca Premiul anului 2000 pentru asigurări a fost acordat companiei G Francona Re pentru programul Rio (reinsurance online) for brokers care permite reasigurări pentru riscuri și catastrofe legate de aviație, tehnică spațială și energie. Avantajul acestui program în domeniul asigurărilor și în general al comerțului online este disponibilitatea non-stop a posibilității de încheiere a tranzacției, aceasta facându-se în timp real, fără discriminări generate de fusul orar sau de programul de lucru. Mai mult, deși contractele puse la dispoziție au o formă predeterminată și sunt negociabile, totuși o caracteristică esențială o constituie faptul că au putere juridică. Acest program a avut un impact destul de puternic și stimulativ, însă acest lucru se datorează în special faptului că cei care interacționează aici sunt marile societăți de asigurare și reasigurare, care pe lângă forta economică de care dispun mai au ca principal aliat, și implicarea directă și activă în domeniul de față. Acest fapt implică, prin urmare, și incercarea acestor clienți de a menține o informare la zi și în timp util asupra noutăților în domeniu inclusiv asupra ofertelor de contracte oferite de asiguratori.

Eforturile implicate de acest ultim aspect fac indisponibilă și dezavantajoasă, deocamdată,utilizarea serviciilor rețelei de către clienții mici și mijlocii în domeniul asigurărilor. Motivul principal îl constituie dezvoltarea încă incipientă a disponibilităților serviciului de NET și a resurselor acestuia, fapt care duce la un cost destul de ridicat pentru aceasta facilitate necesară, în mod evident, în cadrul industriei de asigurare online.

Un alt exemplu îl constituie împlementarea unei metode mai sigure și mai eficiente de plată a daunelor, metoda adoptată de societatea Hartford Financial Services Group din SUA în cooperare cu Citibank. Facilitatea se referă, în acest caz, la modul de transfer al sumelor platite drept despăgubire care, în general, este greoi, nesigur și prin urmare, nestimulativ pentru clienți generând o publicitate negativă societaților de asigurare. Este binecunoscut faptul că interacțiunea asigurat-asigurator din perspectiva plății daunelor “ este un subiect extrem de delicat care nu face plăcere nimanui”. Acest fapt conduce la propagarea în rândul utilizatorilor de nivel mediu a opiniei ca “asigurarea este cumpărată de nevoie” și determinată un sentiment de adversitate față de societățile de asigurare. Inovația adusă de Hartford Financial Services Group o constituie un program pilot, lansat în numai 90 zile și care a fost generalizat pe la sfarșitul anului 2001, ce implementează transgerul sumelor plătite ca despăgubire prin intermediul cardului VISA. Acest lucru se realizează concret în urmatorul mod: Citibank pune la dispoziția asiguraților un cont de card de credit VISA, în care sunt virate despăgubirile datorate de firma de asigurare clientului, prin intermediul unui cont substanțial deschis la aceeași bancă de catre aceasta. Cardul este activat în urma unui apel telefonic gratuit, prin care asiguratul transmite informațiile necesare pentru activarea cardului, după ce asiguratorul a terminat expertiza de autentificare a producerii daunei asigurate. În acel moment, societatea de asigurări dispune transferul sumelor plătite drept despăgubiri în contul asiguratului, prin intermediul unui site securizat.

Această securizare este necesară ca măsură de protecție împotriva hakerilor, asigurând astfel o transmitere clară și cu acuratețe a informațiilor care, în mod evident, include și date ce permit accesul (nedorit) la conceptul respectiv. Securizarea datelor se face prin metode de criptare, care realizează codificarea mesajului in așa fel încât, chiar dacă informațiile pot fi interceptate în timpul transmiterii, decodificarea lor este posibilă doar pe baza unei chei cu care s-a realizat criptarea. Această cheie este disponibilă doar expeditorului si destinatarului probabilitatea ca un terț să o afle fiind extrem de mică (doar un zero). Un sondaj făcut de Insurance Idustry arată ca peste 85% din persoanele asigurate sunt foarte mulțumite de rapiditatea metodei de plată a daunelor, aceasta putând intra in posesia sumelor cel mai târziu după o zi de la soluționarea dosarului de daună.

În categoria exemplelor edificatoare se incadrează si lansarea de către Marsh&McLennan Companies a unui program de asigurări pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), care beneficiază de protecție de pânâ la 5 milioane de dolari pentru eventuale prejudicii aduse terților prin utilizarea Internetului și a aplicațiilor de comerț electronic. Acest program a fost lansat o dată cu creșterea solicitărilor din partea clienților a unor garanții privind respectarea caracterului confidențial al informațiilor transmise acestora pe cale electronică (i.e. date legate de cărți de credit, folosirea ilegală a numărului de marcă, diverse detalii legate de proprietatea intelectuală). Programul se numește SafetyNet Secure (SM) și e oferit numai de Marshal asociat cu grupul de societați de asigurări Chubb. Astfel, el a ajuns sa fie un produs stimulativ pentru IMM-uri în folosirea pe scară largă a resurselor Internet-ului in relațiile de parteneriat.

Se observă, prin urmare, o interacțiune destul de activă intre comerțul cu polițe de asigurări și Internet, ceea ce ne conduce, încă o dată la concluzia că acest domeniu nu este deloc unul de neglijat într-o abordare, care se vrea exhaustivă, a temei industriei asigurărilor.

Piața asigurărilor online în România are o dezvoltare incipientă. Caracteristicile principale sunt date de faptul că, pe de o parte, socieetățile de asigurare pun la dispoziția potențialilor clienți pagini de prezentare foarte detaliate, atractive ți accesabile, în care sunt prezentate informații despre firmă, polițele oferite împreună cu o descriere detaliată a caracteristicilor și facilităților acestora, precum și detalii în legăturî cu posibilități de contractare. Pe de altă parte, asigurătorii pun la dispoziție doar forme predeterminate de contract, care nu au nici o putere juridică deocamdată, ci reprezintă cel mult o formă de precomandă. Prin urmare, paginile WEB puse la dispoziție de companiile de asigurare cum ar fi Omniasig, Alianz-Țiriac, Asiban, Astra sunt din punct de vedere al serviciilor online abia într-o fază de prezentare a potențialului, avănd mai degrabă un rol publicitar și informativ.

Această dezvoltare slabă este datorată în principal faptului că nu exista suficientă cultură de profil a clienților pentru a apela la serviciile oferite de NET, situție cauzată în mare măsură de lipsa de resurse informatice. Dar nici forța financiară a companiilor de pe piața românească, nici orientarea către dezvoltarea de strategii de publicitate pentru produse online și nici operabilitatea societăților nu este suficient de dezvoltată pentru a da viață acestui concept.

Ca element încurajator, însă, în acest domeniu trebuie mentionat programul e-România lansat în iunie 2001 sub patronajul Guvernului care este varianta la nivel românesc a programului e-Europa lansat de Uniunea Europeană și care are următoarele obiective:

– conectarea online la nivel microeconomic (cetățean, gospodărie, unitate administrativă, societate comercială);

– educarea societății din perspectiva tehnicii digitale (programul e-Learning);

– asigurarea evitării marginalizării prin intermediul unei societăți informatice accesibile tuturor.

Evenimentul își demonstrează importanța atât prin caracterul oficial, cât și prin nivelul participării, care a inclus Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor. Insă, în ciuda utopismului implicit al definitivării unui asemenea proiect în societatea romănească actuală, concluziile acestui eveniment sunt ireversibilitatea și inevitabilitatea dezvoltării în România a unei societăți informatice consistente atât la nivel macro cât și la nivel micro.

Concluzii

În condițiile dezvoltării tehnologiilor informatice in asigurări, vom asista la o scădere a costului tranzacțiilor pentru procurarea externă de servicii, făcându-se abstracție de lanțul valoric tradițional al asigurărilor. O dată cu scăderea considerabilă a acestor costuri, vom asista probabil la apariția unui nou tip de asigurători și anume asigurătorii virtuali.

Datorită schimbărilor apărute în cadrl tehnologic global și-au facut apariția unele fisuri în canalele de distribuție, care pe termen lung vor contribui la o mai bună transparență a pieței, lucru ce va facilita pătrunderea pe pițele individuale a companiilor nou formate, precum și a furnizorilor străini.

O dată cu utilizarea noilor tehnologii informaționale se vor intensifica presiunile asupra costurilor care nu se vor opri doar la nivelul de distribuție al prodduselor, ci și asupra administrării operațiunilor de despăgubire.

Orice societate de asigurări care dorește să își desfășoare activitatea prin intermediul rețelei Internet, trebuie să studieze factorii cheie ai succesului și să își dezvolte strategii specifice. Abilitatea de a identifica acești factori va conduce în cele din urmă la crearea unei linii de demarcație între diferitele sectoare ale economiei, precum și între firmele concurente din același sector.

Așadar, achiziționarea unui credit ipotecar este condiționată de asigurarea obligatorie a imobilului, asigurarea de viață pentru ipotecă și a unei asigurări de risc financiar pentru protejarea asiguratului în caz de neplată.

Asigurarea clădirii (locuinței) oferă despăgubiri materiale beneficiarului poliței în caz de incendiu sau alte calamități. Asigurarea de viață pentru beneficiarii de credite (ipotecă) despăgubește banca în cazul de deces a contractantului de credit.

CAPITOLUL 3

ASIGURAREA RISCURILOR FINANCIARE

3.1. Asigurarea riscurilor financiare

precizăm că o astfel de asigurare este necesară în cazul achiziționării unui credit ipotecar pentru a acoperii riscul de neplată al celui care a luat un astfel de credit.

Asigurările financiare reprezintă o formă relativ nouă de asigurare apărută ca o consecință a procesului de îngustare a distincției dintre instituțiile financiare și cele de asigurări. Este un concept nou prin care asiguratul elimină riscurile de pierderi financiare ce pot să apară în activitatea sa, transferându-le unui asigurător.1)

Creditul comercial reprezintă atât valoarea transferată cumpărătorului de către un vânzător pe încredere, cât și intervalul de timp de dinainte de rambursarea de către cumpărător a valorii sub forma plății.

Menționăm că asigurările financiare sunt diferite de garanțiile bancare. Prin asigurările financiare se preiau riscurile numai în anumite condiții, în timp ce garanțiile bancare implică asumarea necondiționată a tuturor obligațiilor.

Asigurarea de credit este o asigurare specială, deoarece are un obiect mult diferit de celelalte tipuri de asigurări generale. Asigurările de credite reprezintă, incontestabil, o caracteristică a lumii afacerilor contemporane.

Asigurarea de credit protejează comercianții și producătorii în fața riscului de neplată de către consumatorii care, cumpără sau închiriază bunuri sau beneficiază de facilități de credit similare. Ea a apărut ca o necesitate izvorâtă din faptul că marea majoritate a contractelor de comerț se încheie în condițiile în care plata se face parțial sau total după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor ce fac obiectul contractului, deci cu plata amânată, respectiv "vânzare pe credit". Astfel, asigurarea de credit vine să elimine temerea vânzătorului privind neplata de către cumpărător a sumelor ce i se cuvin, oferind protecție pentru riscul de neplată.

Asigurarea se poate face pe un singur credit sau pe cifra de afaceri.

Scopul asigurărilor de credite este de a proteja împotriva pierderilor financiare rezultate din neplata, incapacitatea de plată sau insolvabilitatea cumpărătorilor ce au achiziționat bunuri pe credit sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit.

Asigurarea creditelor este considerată o asigurare de lux, ea fiind caracteristică și funcționând în condiții optime în cadrul economiilor de piață, cu un sistem de credite stabil și bine dezvoltat. La nivel global, cele mai multe asigurări de credite se practică în țările dezvoltate.

Asigurările de credite și garanții au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vînzare cu plata prețului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, precum și de garanții directe sau indirecte.

La încheierea contractelor de asigurare prin metoda folosită în evaluarea riscurilor de credit și a riscului la subscrierea unei garanții, trebuie să rezulte că asiguratul îndeplinește condițiile necesare pentru a putea fi angajată răspunderea asigurătorului.

Deși asigurările împotriva acestor riscuri sunt disponibile pe piețele naționale și internaționale de asigurări, numai un număr relativ redus de comercianți apelează la ele în întreaga lume.

Menționăm că indiferent de dimensiunea riscurilor, se disting trei cerințe pentru asigurați:

*Prevenirea, prin colectarea, prelucrarea și interpretarea informațiilor despre clienți, în vederea minimizării riscului de neplată;

*Colectarea datoriilor, respectiv abilitatea de a recupera debitele
oriunde în lume, indiferent de deosebirile privind limba, cultura sau
sistemul legislativ;

*Asigurarea, respectiv plata despăgubirii în caz de neplată a debitorului asiguratului.

Asigurarea de credite este o asigurare specifică economiei de piață și care presupune un sistem de credite dezvoltat. Am putea menționa aici că anumite forme de asigurări de credite, mai ales cele de export, au fost practicate și în țările foste socialiste( într-un număr mic).

Putem grupa riscurile asigurabile în următoarele două categorii1):

1.Riscuri comerciale, care sunt legate de situația financiară a cumpărătorului și se referă la:

a) neplata datorată insolvabilității cumpărătorului;

b) imposibilitatea temporară sau definitivă a cumpărătorului de a plăti bunurile cumpărate sau serviciile prestate;

c) refuzul cumpărătorului de a accepta mărfurile contractate din motive independente de vânzător.

2. Riscul politic, care reprezintă o categorie aparte, dar foarte importantă pentru evaluarea corectă a posibilității de returnare a creditului și, implicit a riscului de neplată. Acest risc intervine numai la asigurarea creditelor de export.

Menționăm deosebirile dintre asigurarea obișnuită, de despăgubire și asigurarea de credit provine din natura riscului și a părților interesate, și anume:

– în asigurarea de credit sunt implicate trei părți, fiecare fiind conștientă de existența celorlalte;

– răspunderea privind rambursarea creditului revine debitorului, iar răspunderea garantorului (asigurătorului) este pe planul doi, fiind

răspunzător numai dacă primul nu își îndeplinește obligația de plată din motivele incluse în polița de asigurare.

– asigurătorul nu are nici un interes în contract, decât cel de garantor pentru cumpărător.

În figura nr.1.3 vă prezentăm părțile interesate în asigurarea de credit și relațiile dintre acestea:

Fig.nr.1.3 Relațiile dintre părțile interesate în asigurarea de credit

Remarcăm cele 3 părți implicate, fiecare fiind conștientă de existența celorlalte. Răspunderea privind rambursarea creditului revine debitorului, iar răspunderea asiguratului este pe planul doi, fiind răspunzător numai dacă primul nu își îndeplinește obligația de plată din motivele incluse în polița de asigurare. Asigurătorul nu are nici un interes în contract, decât cel de a garanta pentru cumpărător.

3.2. Asigurarea de viață pentru ipotecă

Cumpărarea unei locuințe sau a unui teren sunt în mod normal condiționate de încheierea unei asigurări de viață prin care creditorul (de obicei, banca) se asigură că, în caz de deces al debitorului, va încasa sumele restante neplătite. Menționăm mai multe forme de ipotecă 1) în funcție de modul de rambursare a creditului, dintre care mai frecvente sunt cele de mai jos:

Ipoteca liniară, prin care debitorul și creditorul stabilesc rambursarea creditului într-un anumit număr de ani, pe baza achitării anuale a unei sume fixe. Debitul global care constă în rata la care se adaugă dobânda la suma împrumutată scade anual, deoarece pentru rata deja plătită nu se mai plătește dobândă. În aceste cazuri se încheie o asigurare de deces, care garantează achitarea restului sumei în cazul în care debitorul decedează înainte de rambursarea integrală a creditului. O asemenea asigurare de capital pentru caz de deces poate fi încheiată și pentru două persoane. Dacă două persoane cumpără o casă împreună, în cazul decesului debitorului, respectiv al unuia dintre cei doi asigurați, indemnizația acordată de această asigurare de risc poate fi folosită pentru achitarea părții de credit neachitate.

Pentru acoperirea riscului de deces, se încheie așadar o asigurare de capital pentru caz de deces, cu un capital în descreștere liniară (asigurare de capital în descreștere liniară pentru caz de deces). Aceasta presupune o evoluție a capitalului asigurat similară cu cea a restului creditului.

Ipoteca pe bază de anuitate se caracterizează prin plata dobânzii și ratei printr-o sumă anuală fixă, denumită anuitate. Spre deosebire de ipoteca liniară, suma plătită periodic nu se micșorează.

Componentele sumei se modifică din următoarele considerente:

-fiecare sumă plătită include suma calculată ca rată și progresiv se reduce suma care reprezintă participarea la dobândă.

-rata anuală rămâne neschimbată, ponderea acelei părți din suma plătită ,anual pe care o reprezintă rata propriu-zisă înregistrează o creștere continuă.

-în primii ani, rata anuală este mică; în ultimii ani, suma plătită reprezintă aproape integral rata.

Pentru acoperirea riscului de deces, și în acest caz se încheie o asigurare de capital în descreștere periodică pentru caz de deces, în cadrul căreia capitalul asigurat suferă o evoluție paralelă cu cea a debitului. Descreșterea capitalului asigurat este, așadar, egală cu rata achitată anual. în caz de deces, datoria este acoperită prin plata de către asigurător a sumei asigurate.

În fiecare an se plătește o sumă fixă, constituită din dobândă și rată. În primii ani, cuantumul dobânzii este mai mare. Suma care reprezintă rata reprezintă o parte cu fiecare an mai mare din anuitate, în vreme ce componenta dobânzii scade.

Ipoteca pe bază de asigurare mixtă se practică în două tipuri de contracte:

-contractul de credit

-contractul de asigurare de deces.

Precizăm o altă formă de ipotecă și anume ipoteca în combinație cu o asigurare de viață, care presupune ca, în flecare an, să se plătească prima de asigurare pentru asigurarea mixtă și dobânda la creditul angajat. Prin această asigurare se oferă și protecția pentru riscul de deces. Suma împrumutată rămâne pe toată perioada derulării contractului de credit la valoarea maximă și este rambursată dintr-o dată, integral, prin indemnizația plătită în baza poliței de asigurare.

Ipoteca pe baza unei asigurări de viață cu amortizare sub forma unei prime de economisire are la bază o asigurare de viață prin care asigurarea se divide într-o asigurare de risc (cu un capital egal cu suma împrumutată) și o asigurare de economisire. Creditorul acordă pentru primele de asigurare de economisire o compensație la dobândă egala cu dobânda ipotecii. Premisa în cazul de față o constituie suma împrumutată, care trebuie rambursată la termenul scadent. în funcție de această sumă și de valoarea dobânzii ipotecii, este stabilită valoarea primei de asigurare de economisire, și chiar pentru perioada pe care a fost stabilită dobânda ipotecii (de regulă de Ia 10 la 15 ani). În caz de prelungire ulterioară, prima de economisire este recalculată pe baza noii dobânzi de ipoteci contractate. Dacă aceasta este mai mare decât dobânda inițială, prima tic economisire scade pentru perioada următoare. Daca aceasta este mai mică, atunci prima de economisire crește.

Prin această formă de asigurare, pe perioada derulării contractului, pot să existe mai multe sau mai puține datorii anuale fixe și, în același timp, asiguratul poate obține o sumă egală cu creditul în caz de deces sau de supraviețuire, atât pe perioada derulării contractului, cât și după expirarea acestuia.

Observăm că este mai avantajoasă decât ipoteca combinată cu o asigurare mixtă. Această situație este generată de influența ratei. în cazul unei asigurări mixte, asigurătorul lucrează cu o dobândă calculată fixă. Dobânda ipotecii este întotdeauna mai mare, astfel încât, în cazul ipotecii, pe baza unei asigurări tic viață cu amortizare sub forma unei prime de economisire, asigurătorul ia în, calcul un profit mai mare și, de aceea, prima poate fi mai mică.

Dezavantajul acestei ipoteci este acela că, la sfârșitul perioadei stabilite valoarea capitalului va fi egală cu cea a creditului acoperit, în timp ce, în car asigurării mixte, capitalul poate să crească prin împărțirea profitului, astfel încât după rambursarea datoriei se mai poate acorda o sumă în plus.

3.3. Asigurarea clădirilor, a altor construcții și a conținutului acestora împotriva pagubelor produse de incendiu și alte calamități

Precizăm că achiziționarea unui credit ipotecar impune și asigurarea imobilului împotriva pagubelor produse de incendiu și alte calamități.

Obiectul asigurării. În această asigurare1) sunt cuprinse pe baze contractuale (facultativ) următoarele bunuri:

a) clădirile și alte construcții care servesc drept locuințe, birouri, magazine, restaurante, depozite de mărfuri, ateliere, teatre, cinematografe, cluburi, muzee, expoziții, dependințe etc: (aici se au în vedere atât clădirile și construcțiile propriu-zise, cât și instalațiile fixe de încălzire, electrice, sanitare, ascensoare încorporate în acestea); clădirile în curs de construcție, împrejmuirile ș.a.;

b) mașinile, utilajele, instalațiile, motoarele, uneltele, inventarul gospodăresc și alte active fixe;

c) obiecte de inventar;

d) mărfurile, materiile prime și auxiliare, materialele, semifabricatele, produsele finite și alte active circulante materiale;

Această asigurare se poate încheia cu persoane fizice și juridice cu capital de stat, mixt sau privat inclusiv cu unități agricole cooperatiste.

Despăgubiri. Asigurătorul acordă despăgubiri în caz de pagube la bunurile asigurate, produse de următoarele riscuri generale; incendiu, trăsnet, explozie ; chiar dacă acestea două din urmă riscuri nu au fost urmate de incendiu), ploaie torențială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață, avalanșe de zăpadă și căderea pe clădiri sau construcții a unor corpuri. Se acordă despăgubiri, indiferent dacă bunurile avariate sau distrusese află sub acoperiș sau sub cerul liber.

Pentru clădiri și alte construcții se mai acordă despăgubiri în următoarele cazuri:

a) în cazurile în care, pentru a se opri întinderea incendiului și la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren, a fost nevoie să se dărâme sau să se demonteze clădirea sau altă construcție ori să fie montată în alt loc; se acordă despăgubiri și în cazurile în care, în urma unui cutremur de pământ, a unei inundații, prăbușiri sau alunecări de teren, a devenit imposibilă folosirea clădiri sau altei construcții și este necesară mutarea acesteia în alt loc.

b) pentru pagubele produse clădirilor sau altor construcții prin izbirea lor de către un autovehicul;

c) pentru cheltuielile reclamate de curățirea terenului unde s-a produs paguba (ridicarea molozului, aluviunilor, pământului provenit de Ia prăbușiri sau alunecai de teren etc), în măsura în care sunt în legătură cu riscurile asigurate și suni necesare pentru executarea lucrărilor de reparații.

Menționăm că în cazul activelor fixe, altele decât clădiri și construcții și elementele materiale ale activelor circulante, se mai acordă despăgubiri și pentru pagubele produse acestora ca urmare a:

a) carbonizării ori topirii acestora;

b) avariilor accidentale produse la instalațiile de gaze, apă, canale sau încălzire centrală;

c) dărâmări, demontări sau mutări în alt loc a clădirilor sau construcțiilor în care se aflau lucrurile asigurate ori a unor clădiri sau construcții învecinate, daci aceasta se face pentru a opri întinderea incendiului sau la o amenințare bruscă de inundație, de prăbușire sau alunecare de teren;

d) acțiunii unor cauze care au produs pagube bunurilor asigurate datorită avarierii sau distrugerii de către un risc asigurat, a clădirilor și a altor construcții în care se aflau bunurile respective;

e) pierderii sau dispariției bunurilor asigurate cauzate direct de riscuri asigurate;

f) prăbușirii cădirilor sau a altor construcții în care se aflau bunurile asigurate,precum și a izbirii lor de către un autovehicul.

Se acordă despăgubiri pentru pagubele produse clădirilor, altor construcții și active fixe și elementelor materiale ale activelor circulante și în cazul în care prăbușirea sau alunecarea de teren ori amenințarea bruscă de prăbușire sau alunecare de teren a fost prilejuită de lucrări executate în vederea amplasăm clădirii sau a altor construcții ori de lucrări rutiere de interes local; de asemenea. dacă acestea au fost prilejuite, înlesnite sau agravate de prospecțiuni, explorări sau exploatări miniere sau petroliere.

Remarcăm că asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazurile prevăzute în condițiile generale de asigurare, precum și în situațiile următoare, pentru:

a) pagubele produse numai de fermentație, oxidare, căldură, precum și de afumare, pătare ori pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură;

b) pagubele produse instalațiilor electrice numai prin acțiunea curentului electric (afară de cele provenite de la trăsnet), dacă aceasta nu este urmată de incendiu;

c) pagubele produse aparatelor electrice numai prin acționarea curentului electric, dacă aceasta nu este urmată de incendiu, chiar dacă acțiunea curentului electric a fost cauzată de trăsnet;

d) pagubele produse bunurilor puse la căldură sau la foc pentru prelucrare.

De asemenea, această asigurare nu include următoarele bunuri:

a) banii, hârtiile de valoare, documentele, registrele, titlurile, actele, manuscrisele, pietrele scumpe, obiectele de platină, aur sau argint, mărcile poștale și altele asemenea, cu excepția bunurilor de acest fel care constituie .obiecte de muzeu sau de expoziție ori a celor care se asigură potrivit altor condiții speciale de asigurare;

b) bunurile din gospodăriile persoanelor fizice, autovehiculele, navele și animalele, care se asigură potrivit altor condiții de asigurare;

c) solariile și tunelele, construcțiile speciale din stâlpi de lemn, beton, metal sau din alte materiale.

Precizăm că sumele asigurate se stabilesc, în funcție de cererea asiguratului, după cum urmează:

a) separat pentru fiecare clădire sau altă construcție (depozite, ateliere etc), precum și pentru fiecare obiect de muzeu sau de expoziție etc.;

b) pentru activele fixe (altele decât clădiri și alte construcții) și elemente materiale ale activelor circulante:

– global pentru toate bunurile din aceeași grupă prevăzută în tariful de prime, aflate în clădiri sau alte construcții;.

– separat pentru fiecare bun sau pentru unele bunuri din aceeași grupă prevăzută în tariful de prime, aflate în clădiri sau alte construcții;

O mențiune specială trebuie făcută în legătură cu asigurarea clădirilor și a altor construcții aparținând persoanelor fizice. Până în anul 1991, asemenea bunuri erau asigurate numai prin efectul legii la valorile stabilite cu ajutorul normelor de asigurare. în noile condiții, mai ales după apariția legii asigurărilor și reasigurărilor în România (Legea 136/1995), clădirile și alte construcții ale persoanelor fizice pot fi asigurate numai pe baze contractuale.

Considerăm culpă în producerea pagubei, pentru care asigurătorul nu acordă despăgubiri, următoarele cazuri:

a) incendierea intenționată a clădirilor sau altor construcții ori bunuri asigurate, producerea unei explozii sau inundații în scopul distrugerii clădirilor ori altor construcții sau bunuri asigurate, carbonizarea sau topirea intenționată a bunurilor asigurate, dacă aceste acte rezultă din actele încheiate de organele în drept (poliție, pompieri, alte organe de cercetare);

b) folosirea focului deschis, inclusiv a unei surse de lumină cu flacără deschisă în încăperi în care sunt depozitate sau manipulate produse ușor combustibile ori produse ușor inflamabile;

c) aprinderea sau nesupravegherea focului deschis în apropierea unei clădiri sau altei construcții – inclusiv în cele în care se află bunurile asigurate – cu pereții sau învelitoarea acoperișului executate din materiale ușor combustibile, cu excepția cazurilor în care aceste materiale sunt acoperite cu un strat protector de pământ, tencuială precum și altele asemănătoare;

d) folosirea unor produse ușor inflamabile pentru curățirea parchetului, dușumelelor, hainelor etc, sau pentru alte scopuri, ori manipularea unor asemenea produse, în aceeași încăpere și în același timp în care este aprins focul, în care arde lumină cu flacără sau în care funcționează reșouri sau radiatoare electrice;

e) fumatul în încăperi în care sunt depozitate furaje sau produse ușor inflamabile ori în încăperi care sunt folosite pentru manipularea acestora;

f) construirea de clădiri sau alte construcții în zone periclitate de inundații, prăbușiri sau alunecări de teren, dacă organele de drept au interzis prin acte publicate sau au comunicat, în scris, asiguratului interdicția de a construi în acea zonă.

3.4.Forme de protecție împotriva riscului

a) Asigurarea

Asigurarea propriu-zisă constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă și variată de riscuri.

Asigurarea are la bază un acord de voință (contract) încheiat între asigurător și asigurat, prin care asigurătorul oferă asiguratului protecție pentru riscurile pe care și le-a asumat, obligându-se să acopere asiguratului contravaloarea daunelor (respectiv suma asigurată în cazul asigurărilor de viață) în caz de producere a acestor evenimente, în schimbul plății de către asigurat a unei sume de bani, numită "primă de asigurare".

Protecția riscului se constituie, astfel, într-o marfă specifică (un serviciu), care se vinde și se cumpără ca orice altă marfă pe o piață specifică, numită "piața asigurărilor", parte a pieței serviciilor financiare.

asigurarea are la bază un acord de voință între o persoană fizică sau juridică în calitate de asigurat și o persoană juridică în calitate de asigurător, prin care asiguratul cedează asigurătorului un risc sau o clasă de riscuri pentru care obține protecția asigurătorului. Pentru această protecție, asiguratul plătește asigurătorului o sumă de bani, numită primă de asigurare, urmând ca în cazul producerii riscului sau riscurilor asigurate, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat pentru daunele suferite.)Astfel, asigurarea se concretizează într-o tranzacție al cărei obiect îl constituie cumpărarea unui serviciu, respectiv a protecției pentru pierderea posibilă și viitoare datorită producerii riscurilor agreate. Prețul acestei protecții este prima de asigurare.

b) Coasigurarea

Coasigurarea este o modalitate de transfer al riscului de la un asigurat către mai mulți asigurători, pentru părți din valoarea bunului asigurat. Nu se referă și nu înseamnă în nici un fel supraasigurare, adică asigurarea la o valoare peste valoarea reală a obiectului asigurat.

Prin coasigurare, asiguratul cedează cote părți din riscul asigurat mai multor asigurători până la 100% din valoarea riscului. Aceasta este o modalitate de dispersie a riscurilor care se practică pe anumit piețe și care este caracteristică, în mod deosebit, acoperirii riscurilor mari sau foarte mari. în cazul în care se produc daunele, asiguratul va colecta contravaloarea despăgubirilor de la asigurătorii săi, în mod proporțional cu nivelul primelor plătite.

Coasigurarea reprezintă o formă de protecție având aceeași esență economică pe care o are și asigurarea. Ea se practică, îndeosebi, în situațiile în care valoarea bunului (bunurilor) asigurat este foarte mare, implicând, evident, o răspundere mare a asigurătorului. în acest mod, riscul inițial este preluat în condiții similare de preț (prima de asigurare) de către mai mulți asigurători până la concurența valorii bunului ce se asigură.

c) Autoasigurarea

Autoasigurarea este o altă formă de protecție destul de mult utilizată. Ea constă în crearea de către o persoană fizică sau juridică a unui fond, a unor rezerve proprii având ca destinație numai acoperirea pagubelor create din orice motiv (calamități, incendii, furt și altele). Această formă de protecție este numită impropriu autoasigurare, poate ar putea fi denumită mai corect auto-protecție. Ea nu este o asigurare deoarece nu se bazează pe o relație contractuală, nu există părți contractante, asiguratul este în același timp și asigurător și nu respectă ideea de mutualitate, obligatorie în asigurare. Așadar, riscul este reținut de compania respectivă și nu se încheie tranzacții de cumpărare de asigurări.

Printre avantajele utilizării autoasigurării, limitate de altfel, putem menționa:

• Nivelul scăzut al „primelor”, dat fiind că vor acoperi numai riscul efectiv

• Veniturile din investirea acestor fonduri create din prime ce aparțin asiguratului și pot fi utilizate pentru creșterea propriului fond de protecție sau
reducerii contribuțiilor viitoare;

• Costurile viitoare pentru primele de asigurare nu vor fi afectate de
istoricul daunelor la categoria de riscuri respective pe piață care, în
condițiile creșterii daunalității, pot determina creșterea lor la nivelul
pieței pentru acea categorie de asigurări;

• Prin natura protecției, prin autoasigurare se va stimula, în mod direct,
reducerea și controlul riscurilor;

• Nu există posibilitatea apariției unor dispute între asigurat și asigurător
în legătură cu daunele produse;

• Profiturile rezultate din autoasigurare vor crește și se vor acumula la
fondurile asiguratului.

d) Reasigurarea

a apărut dintr-o necesitate obiectivă, și anume, din existența unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viață, de accidente etc.) care pot genera daune extrem de mari pe care societățile de asigurări, neavând capacitate financiară suficientă, pot fi incapabile să le suporte numai pe contul lor, ducând, practic, la falimentul acestora. Reasigurarea oferă capacitatea necesară asigurătorului direct (original, inițial) pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur.

Reasigurarea are ca efect „pulverizarea” riscului.

Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părți numite companie cedentă (reasigurat, asigurător direct) și reasigurator, prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a doua acceptă să preia o anumită parte a riscului (uneori întregul risc), conform condițiilor stabilite în acord, în schimbul plății de către compania cedentă reasiguratorului a unei anumite sume denumită primă de reasigurare , ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare, urmând ca în cazul producerii evenimentului asigurat reasiguratorul să contribuie la acoperirea pierderii.1)

Reasigurarea reprezintă asigurarea răspunderii contractuale rezultate din contractul de asigurare sau asigurare directă. Practic, reasigurarea este asigurarea asigurării, fiind în același timp statuată prin încheierea unui contract separat de asigurare între reasigurator și reasigurat.

În vederea protejării asiguraților, beneficiarilor asigurării și terțelor persoane păgubite, prin contribuția asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăților de indemnizații rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cazul constatării insolvabilității asigurătorului.

Fondul de garantare se va constitui, administra și utiliza de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care v-a stabili anual o cotă de maximum 10% ce se va aplica asupra volumului primelor brute încasate de asigurători din activitatea de asigurări directe.

În caz de deficit al Fondului de garantare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea obligațiilor Fondului de garantare, poate majora în cursul anului contribuția stabilită prin norme. Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit.

CONCLUZII

Am putea spune că fără riscuri nu ar mai fi nevoie de asigurări. Riscul, elementul specific al asigurării este un pericol, o primejdie pentru care societățile de asigurări pot oferi ptotecție. Pentru această protecție să fie sigură și credibilă, societățile de asigurare își desfășoară într-un cadru legal bine pus la punct, beneficiind de o supraveghere îndeaproape din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În vederea protejării asiguraților, beneficiarilor asigurării și terțelor persoane păgubite, prin contribuția asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăților de indemnizații rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cazul constatării insolvabilității asigurătorului

Așadar, achiziționarea unui credit ipotecar este condiționată de asigurarea obligatorie a imobilului, asigurarea de viață pentru ipotecă și a unei asigurări de risc financiar pentru protejarea asiguratului în caz de neplată.

Asigurarea clădirii (locuinței) oferă despăgubiri materiale beneficiarului poliței în caz de incendiu sau alte calamități. Asigurarea de viață pentru beneficiarii de credite (ipotecă) despăgubește banca în cazul de deces a contractantului de credit.

În vederea protejării asiguraților, beneficiarilor asigurării și terțelor persoane păgubite, prin contribuția asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăților de indemnizații rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cazul constatării insolvabilității asigurătorului.

CapITOLUL 4

CREDITUL IPOTECAR.

4.1Creditul ipotecar în România

În cele ce urmează vom reda mai mute moduri de definire a creditului ipotecar conform literaturii de specialitate.

Creditul ipotecar este destinat activității imobiliare și se bazează în principiu pe proprietatea privată. El presupune o convenție între creditor și împrumutant care cuprinde, în esență, proprietatea (ca garanție a rambursării împrumutului), condițiile și scadențele, penalitățile și circumstanțele în care se poate pierde proprietatea .1)

Conform Lexiconului de finanțe-bănci- asigurări, creditul ipotecar este creditul ce se acordă pe baza unei ipoteci constând dintr-un drept real, care grevează un bun imobil pentru a garanta rambursarea creditului de către debitor.

În acest caz de nerambursare a împrumutului, creditorul are dreptul să ceară justiției scoaterea la vânzare prin licitație publică a bunului imobil ipotecat, iar din prețul obținut să-și rețină suma împrumutată împreună cu dobânda și cheltuielile prilejuite de judecată și de vânzare.2)

Creditul ipotecar este reglementat prin Legea nr.190 din 9 decembrie 1999,astfel cum a fost modificata prin OUG nr.201/2002.Conform legii ,creditul ipotecar pentru investiții imobiliare desemnează acel tip de credite acordate de instituții financiare autorizate, destinat să finanțeze construirea, cumpărarea, reabilitarea consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industrială sau comercială. Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare se acorda pe o perioada de minimum 5 ani pentru persoanele juridice și de minimum 10 ani pentru persoanele fizice, cu excepția cazului în care beneficiarul solicita în mod expres acordarea creditului pentru o perioada mai scurta. Pot beneficia de credite ipotecare persoanele fizice care au cetățenia romana și domiciliul în România și persoanele juridice romane care au ca obiect de activitate construirea; reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, industriala sau comerciala, precum și persoanele juridice romane care doresc să construiască locuințe de serviciu sau de intervenție pentru salariații lor(articolul7 din lege).

Precizăm că acordarea, garantarea și derularea creditelor ipotecare se va realiza de către împrumutători în baza unor norme interne de creditare aprobate de:

a) consiliul de administrație, în cazul băncilor, persoane juridice romane, inclusiv Casa de Economii și Consemnațiuni:

b) organele statutare ale băncii, persoane juridice străine, în cazul sucursalelor băncilor străine:

c) consiliul național de coordonare, în cazul Agenției Naționale pentru Locuințe.

Menționăm că pentru obținerea de credite ipotecare, solicitanții trebuie să depună o cerere însoțita cel puțin de următoarele documente, în cazul persoanelor fizice:

-documente doveditoare privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.7(redat mai sus)din Legea nr.190/1999

documente care să ateste capacitatea persoanelor în cauza de a dispune de venituri certe cu caracter de permanenta, precum: adeverința de salariu, declarația de venit:

-documente care să evidențieze valoarea angajamentelor de plată ale solicitantului și în mod special a obligațiilor devenite exigibile și neonorate la scadență. În acest scop ,solicitantul va prezenta o declarație la care vor fi anexate copii de pe unele documente precum: contracte de credit, contracte de leasing, contracte de cumpărare în rate a bunurilor de folosință îndelungată;

-declarație privind litigiile cu terții, cu precizarea motivelor care au condus la situațiile respective.

Aprobarea fiecărui credit ipotecar se face pe baza unui referat care v-a fi întocmit de inspectorul de credite, semnat de conducătorul unității precum și a compartimentului creditare.

Aceste referate vor fi însoțite de un raport de evaluare a devizului estimat sau a imobilului care este adus în garanție.

Contractul de credit ipotecar va stabili, pe lîngă celelalte condiții de acordare și derulare a creditului ipotecar, și următoarele obligații:

calcularea de dobînzi și în cazul sumelor neachitate la scadență

reprezentînd rate de credit și/sau de dobîndă;

– constituirea, de garanții reprezentînd ipoteci și privilegii, precum și semnarea contractului de garanție în termen de 30 zile de la data semnării contractului de credit ipotecar.

Principalele reglementări legale aplicabile pentru creditul ipotecar:

-Legea nr.190/09.12.1999 privind creditul ipotecar pentru investițiile imobiliare;

-Ordin nr. 4/18.04.2000, emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, privind aprobarea Regulamentului nr. 2/2000 de aplicare a legii 190/1999;

-Norme metodologice nr.3/17.04.2000, emise de Banca Națională a României și de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare de aplicare a legii 190/1999;

-Ordonanța de Urgentã nr. 200/18.12.2002 privind înființarea societăților de credit ipotecar;

-Codul civil, Titlul XVIII / Privilegii și ipoteci, Capitolele I-IX, art.1718-1823;

-Legea locuinței nr.114/1996, republicatã þi modificatã ;

-Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale a Locuinței și normele metodologice emise pentru aplicarea ei, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.962/2001.

4.2. Piața primară și secundară a creditului ipotecar

Piața primară a creditului ipotecar

1) Noțiune

• Piața primarã reprezintă spațiul în care produsul este creat: acordarea creditelor ipotecare și constituirea ipotecii (nașterea creanțelor ipotecare).

2) Comparație între sistemul de credit ipotecar și creditul clasic (avantaje/dezavantaje)

Avantajele creditului ipotecar

• Extinderea sferei categoriilor de entități care pot acorda credite ipotecare

Bănci,

-Agenția Națională pentru Locuințe

-Casa de Economii și Consemnațiuni

-Societățile de credit ipotecar

-Alte instituții abilitate prin lege, inclusiv fondurile ipotecare.

• Posibilitatea constituirii de ipoteci pe bunuri viitoare

• Și contractele de credit ipotecar acordate de alte entități decât băncile sunt titluri executorii

• Avantaje acordate în cazul creditelor ipotecare derulate prin Agenția Națională pentru Locuințe

-o ratã a dobânzii inferioarã unei rate medii a dobânzilor practicate pe piața financiar-bancarã ,calculatã þi acceptatã de A N L;

-accesul la terenuri pentru construcții de locuințe, prin vânzare-cumpărare, concesionare sau dare în folosință pe toatã durata de existență a construcției, în condiții preferențiale, stabilite de ANL împreunã cu autoritățile administrației publice locale sau centrale, după caz;

-scutiri de la plata taxelor pentru teren și de la plata impozitului pe clădire, pe durata de rambursare a creditului.

-o subvenție în cuantum de 20% din valoarea locuinței, numai pentru prima locuință construitã cu credit ipotecar, destinatã persoanelor sau familiilor care nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub formã de subvenții pentru o altã locuință

Avantaje relative ale creditului ipotecar

*Acoperirea ameliorațiunilor ulterioare

*Protecția beneficiarului

*Asigurarea obligatorie

*Durata inscripției ipotecare

Dezavantajele creditului ipotecar

*Bonitatea

*Interdicția garantării cu ipoteci de rang subsecvent

*Probleme legate de înscrierea în Cartea Funciarã determinarea concretã a întinderii ipotecii;

*Riscul unui concurs cu creditorii garantați cu garanții reale mobiliare asupra ameliorațiunilor;

*Riscul concursului cu alți creditori privilegiați (e.g. privilegiul arhitectului, constructorului și al lucrătorilor asupra imobilului construit, conform art.1737 alin. 4 din Codul Civil)

Piața secundară a creditului ipotecar

• O datã creat produsul pe piața principalã (acordarea de credite ipotecare), Împrumutătorul își constituie un portofoliu de creanțe ipotecare și privilegiate.

• Într-o astfel de situație, Împrumutătorul – deținător de creanțe ipotecare poate acționa în douã modalități:

*fie sã păstreze și sã-și administreze el însuși portofoliul de creanțe,

*fie sã-ți transfere creanțele ipotecare unor investitori (entități autorizate sã acționeze pe piața de capital), care acționează pe piața secundarã .

• Investitorii își pot converti pachetele de creanțe ipotecare în titluri ipotecare/obligațiuni ipotecare (mortgaged-backed securities), le garantează și le „revând” pe piața de capital.

Avantaje

-stabilirea unui cadru legislativ creează premisele pentru implementarea contextului instituțional în vederea creării pieței secundare;

-o piață secundarã lichidã este aptã sã diminueze riscurile blocajului resurselor existente;

-tranzacționarea creanțelor ipotecare facilitează obținerea finanțării din surse private a activității de construcții la cele mai mici preturi de pe piață .

Dezavantaje

-piața de capital este încă subdezvoltatã în România;

-metodologii diferite de măsurare a riscului;

-masa criticã necesarã pentru lansarea pieței secundare se poate situa la niveluri ridicate.

Concluzii

Menționăm principalele riscuri ce pot afecta lanțul ipotecar (piața primară /piața secundară )

-dispozițiile legale neclare și condițiile excesive pot conduce la o reticentã a agenților economici în a recurge la acest sistem de creditare;

-entitățile autorizate sã acorde credite ipotecare își stabilesc metodologii diferite de măsurare a riscului;

-riscurile de nefinalizare a construcției , prin prelungirea duratei de realizare sau prin depășirea devizului;

-riscul de neplatã ;

-stadiul nesatisfăcător de dezvoltare a pieței de capital în România.

Enumerăm factorii ce ar putea contribui la o implementare optimă:

• Punerea accentului pe consolidarea și dezvoltarea pieței primare, prin:

-eficientizarea procesului decizional;

-transparenta informațională privind costurile;

-informare eficientã þi completã privind documentația solicitatã ;

-termene scurte în luarea deciziilor.

• Crearea unui portofoliu de credite ipotecare

• Introducerea standardizării creditelor ipotecare

-standardizarea contractelor de credit, ipotecã , vânzare/cumpărare;

-standardizarea produsului (termen, monedã , tipuri de proprietate, etc)

• Securitizarea (structurarea) portofoliului de creanțe ipotecare

• Emiterea de obligațiuni ipotecare

• Crearea și consolidarea infrastructurii legislative și instituționale

4.3. Piața creditului ipotecar în România

Având în vedere ameliorarea cadrului economic general, principalele bănci din România și-au manifestat în ultimii 3 ani interesul pentru extinderea pieței creditului ipotecar. Totuși, volatilitatea încă accentuată a economiei, incertitudinile legate de previzionarea corectă a raportului de schimb ROL/USD, ROL/EUR, nivelurile ridicate ale ratelor dobânzii au reprezentat obstacole majore în sporirea portofoliului de credite pe termen mediu și lung.

Studii recente relevă faptul că există premise încurajatoare pentru dezvoltarea pieței creditului ipotecar, aceasta având la ora actuală un potențial considerabil. Astfel, mai mult de 55% dintre clădirile din România sunt amortizate complet, iar țara noastră se află pe unul dintre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește spațiul locativ destinat unei persoane (17,4 m 2 /persoană),cu mult sub nivelul altor țări (Ungaria – 32,1 m 2 //persoană; Cehia – 25,5 m 2 //persoană).1)

În perioada 2000 –2002, băncile din România au acordat credite ipotecare persoanelor fizice pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinație locativă, pe termene care, în general, nu au depășit 10 ani, sursele de finanțare a acestora fiind reprezentate, în marea lor majoritate, de depozite atrase de la clientelă. Creditele ipotecare au fost acordate, în principal, în baza legislației generale, adoptarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare neconstituind un stimulent real în dezvoltarea acestui produs. Reticența băncilor de a acorda credite ipotecare în baza Legii nr.190/1999 s-a datorat unor limitări impuse de prevederile acesteia, respectiv:

-modul de calcul al indicelui de referință al dobânzii la creditele ipotecare trebuia stabilit prin hotărâre a Guvernului, fapt ce nu s-a concretizat practic;

creditele ipotecare se puteau acorda numai în lei;

durata minimă pentru care puteau fi acordate credite ipotecare populației era de 10 ani.

Aceste inconveniente au fost însă soluționate prin apariția OUG nr.201/2002 pentru modificarea Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.

Evoluția creditelor ipotecare acordate de către băncile comerciale din România în perioada 30.06.2000 –31.12.2002,precum și clasificarea acestora în funcție de moneda de exprimare (lei/valută)sunt prezentate în tabelul nr.4.1 și tabelul nr.4.2.

Tabel nr.4.1

Evoluția creditelor ipotecare acordate de unele bănci* din România1)

* Datele utilizate în analiză sunt obținute de la următoarele bănci comerciale: Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Banc Post, Banca Transilvania, Banca Românească și Citibank România.

Valori actualizate la 31.12.2002, utilizând IPC.

* sursa: www.bnro.ro

Grafic nr.4.1 Evoluția creditelor ipotecare

remarcăm o evoluție crescătoare a creditelor ipotecare, cu o ușoară scădere la jumătatea anului 2002 însă cu o revenire spectaculoasă spre sfârșitul anului.

Tabel nr.4.2

Clasificarea creditelor ipotecare acordate în funcție de moneda de exprimare1)

Valori actualizate la 31.12.2002, utilizând IPC.

* sursa: www.bnro.ro

Grafic nr.4.2 Credite ipotecare acordate în lei și în valută în 2002 și 2003

Observăm o preferință a populației pentru creditele ipotecare acordate în valută datorită dobânzii mai scăzute și a încrederii ridicate pe care o dețin valutele la ora actuală în România , fără mari modificări în 2002 față de 2001.

Din analiza datelor , se pot desprinde următoarele concluzii:

-deși portofoliul de credite ipotecare a crescut în termeni reali de circa 4 ori în perioada 30.06.2000 –31.12.2002,creditele ipotecare nu au înregistrat un trend consecvent în această perioadă, intervalele caracterizate printr-o creștere reală a creditelor ipotecare alternând cu cele de diminuare a acestora în termeni reali;

-ponderea creditelor ipotecare în totalul creditelor acordate de bănci a înregistrat niveluri extrem de reduse, deși ritmul de creștere este apreciabil (de la 0,49%la 30.06.2001 la 1,54% la 31.12.2002);

-ponderea creditelor ipotecare restante/îndoielnice în totalul creditelor ipotecare acordate de bănci a înregistrat niveluri reduse și în scădere în perioada analizată, respectiv de la 0,43%la 0,19%.Acest aspect relevă nivelul calitativ relativ ridicat al portofoliului de credite ipotecare acordate de bănci, datorat selecției severe practicate în domeniul clientelei potențiale;

-în perioada 30.06.2000 – 30.06.2001,cea mai mare pondere, de circa 65% din totalul creditelor ipotecare acordate, au deținut-o creditele ipotecare acordate în lei (situație datorată, în parte, imposibilității acordării de credite ipotecare în valută în baza Legii nr.190/1999). În anul 2002 asistăm la o inversare a ponderilor în favoarea creditului ipotecar în valută, care ajunge să dețină la sfârșitul anului circa 69% din totalul creditelor ipotecare.

Tot la sfârșitul anului 2002 valoarea portofoliului de credite ipotecare la nivelul sistemului bancar a fost de circa 90-100 milioane USD, ceea ce a reprezentat 1,95%din totalul creditelor neguvernamentale și 0,22%din PIB. Valorile acestor indicatori reflectă dimensiunea extrem de redusă a pieței creditului ipotecar în România, datorată gradului scăzut de utilizare a acestui produs la nivelul băncilor.

Potrivit raportului “Developing the Romanian Mortgage Market ” prezentat USAID/România în data de 23.07.2003 de către Deloitte Touche Tohmatsu Emerging Markets Ltd., menționăm că volumul creditelor ipotecare estimat pentru sfârșitul anului 2003 este de 400 milioane USD, în timp ce volumul estimat al acestora pentru sfârșitul anului 2006 (volum obținut prin extrapolare și având în vedere experiența altor țări în tranziție)este de 1,2 miliarde USD, ceea ce corespunde unui procent de 2,2% din PIB previzionat pentru anul 2006.

Tendințe pe piața creditului pentru locuințe

Apariția normelor BNr a determinat băncile comerciale să-și îndrepte atenția către creditul imobiliar care nu este obligatoriu sub incidența normelor. Menționăm că singura diferență între creditul ipotecar și cel imobiliar este că primul se acordă în baza legii care îl reglementează, iar al doilea, în baza Codului Civil.1)

Posibilitatea de acceptare ale unor venituri certe s-au lărgit, de la acceptarea în calitate de co-plătitori a mai multor rude de gradul unu care se gospodăresc în comun, la venituri realizate din activități independente.

Bancherii cred că piața imobiliară va determina apariția de noi produse bancare care să nu cadă sub incidența normelor BNR.

Limitarea creditului ipotecar va face loc fondurilor imobiliare externe, dezvoltării leasingului imobiliar, chiar prin societățile deținute de bănci sau simple societăți de credit, care chiar dacă vor fi puțin mai scumpe, nu vor fi totuși inaccesibile. Aceste forme de finanțare nu sunt controlate și autorizate de BNR, deci nu sunt obligate să respecte normele acesteia. Trebuie să respecte legea creditului ipotecar dar o pot ocoli cu ajutorul creditului imobiliar.

4.4. Conceptul de bancassurance

Precizăm că apariția fenomenului de bancassurance nu poate fi atribuită în primul rând nici băncilor, nici instituțiilor de asigurări.

Asocierea băncilor și a companiilor de asigurări vizează în primul rând eficacitatea și reducerea costurilor activității acestora.

Considerăm bancassurance ca fiind un model de dezvoltare al sectorului financiar în vogă în anii ’90 care se bazează pe apropierea dintre bănci și companiile de asigurări în scopul construirii de poluri financiare puternice.2)

Pentru client bancassurance semnifică un pachet de produse financiare ce merg dincolo de vânzările încrucișate între cele două sectoare.

Organizarea instituțiilor de bancassurance presupune o legislație adecvată și în același timp control din partea organismelor de supraveghere bancară și de asigurări.

Remarcăm că bancassurance exprimă efortul băncilor de a pătrunde în anumite domenii, rezervate până acum doar companiilor de asigurări. Modalitățile specifice de realizare sunt:

-Înființarea de societăți de asigurare de către bănci;

-Cooperarea cu societăți de asigurare deja existente pe piață.

-Motivațiile operației de bancassurance

Societățile de asigurări se angajează în afaceri bancare sau urmăresc apropierea de băncile comerciale pentru că:

-Liberalizarea și dereglementarea piețelor financiare determină creșterea presiunii concurențiale;

-Saturarea piețelor pentru asigurările de răspundere civilă și a asigurărilor de bunuri duce la căutarea unor noi piețe de desfacere;

-În procesul globalizării, riscurile depășesc de multe ori capacitatea financiară a asigurătorilor tradiționali;

-Produsele de asigurare sunt vândute prin rețeaua băncilor de detaliu cu costuri mai mici decât cele ale companiilor de asigurări;

-Marile întreprinderi își asigură o parte din riscuri prin crearea unor societăți proprii de asigurare care duc la reducerea pieței potențiale pentru asigurători;

În continuare vă prezentăm obiectivele pe care băncile le urmăresc prin apropierea de societățile de asigurări:

-Companiile de asigurări au dezvoltat tehnici avansate de gestionare a riscurilor ce pot fi exploatate de marile bănci;

-Progresele înregistrate de tehnologiile informatice permit managementul portofoliilor de clienți de o manieră mult mai țintită și mai organizată;

-Societățile de asigurări mobilizează mai puține fonduri proprii decât băncile pentru acoperirea creanțelor;

Globalizarea presupune gestionarea în cadrul unor structuri comune a operațiilor de bancă, asigurări și piețe de capital.

Precizăm că atât băncile cât și companiile de asigurări sunt intermediari financiari care le permit clienților o repartiție a utilității monetare în timp.

Vă prezentăm interfața dintre bănci și asigurări din punct de vedere al ofertei, în figura nr.1.1.

Fig nr.4.1 interacțiunea bănci-asigurări.

Observăm relația care se creează între bănci și societățile de asigurări , la mijloc aflându-se interesele comune ale ambelor instituții și ale clientului.

Concluzii

Creditul ipotecar a apărut relativ recent în România fiind reglementat prin Legea nr.190/1999, permițând achiziționarea unei locuințe cu plata ratelor pe o perioadă de până la 20-25 de ani.

Creditul ipotecar este destinat activității imobiliare și se bazează în principiu pe proprietatea privată. El presupune o convenție între creditor și împrumutant care cuprinde, în esență, proprietatea (ca garanție a rambursării împrumutului), condițiile și scadențele, penalitățile și circumstanțele în care se poate pierde proprietatea

Printre avantajele creditului ipotecar se numără:

-posibilitatea constituirii de ipoteci pe bunuri viitoare;

-asigurarea obligatorie;

-protecția beneficiarului.

Posibilitatea de acceptare ale unor venituri certe s-au lărgit, de la acceptarea în calitate de co-plătitori a mai multor rude de gradul unu care se gospodăresc în comun, la venituri realizate din activități independente.

Conceptul de bancassurance se bazează pe apropierea și colaborarea dintre bănci și societățile de asigurări în scopul îmbunătățirii activităților și performanțelor din sistemul financiar-bancar și cel al asigurărilor.

Asigurarea creditului ipotecar este un bun exemplu în acest sens, necesitând o relație între bancă și societatea de asigurări.

CAPITOLUL 5

STUDIU DE CAZ PRIVIND ASIGURAREA CREDITULUI IPOTECAR LA S.C.”BCR-ASIGURARI” S.A.

5.1 Prezentare generală a societății S.C. „BCR- Asigurări” S.A.

Din momentul apariției pe piață în decembrie 2001 a societății BCR ASIGURĂRI S.A, ca o etapă necesară și firească în dezvoltarea Grupului Banca Comercială Română, compania completează lista societăților ce aparțin Grupului B.C.R., ca furnizor de servicii financiare integrate, alături de BCR Securities, BCR Leasing și BCR Asset Management.

Grupul B.C.R. și-a construit astfel cadrul perfect pentru implementarea conceptului modern de „one-stop-banking, one-stop-shopping".

Structura acționariatului BCR ASIGURĂRI S.A. este:

• B.C.R. (direct și indirect prin subsidiare): 74,28%

• Persoane fizice – angajați B.C.R.: 25,72%

capitalul social subscris și vărsat fiind de 96 mld. lei.

Din iulie 2003, BCR ASIGURĂRI S.A. are și calitatea de membră a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). UNSAR s-a constituit în anul 1994 ca organizație profesională, neguvernamentală, apolitică, independentă, cu caracter nelucrativ, creată în scopul dezvoltării, extinderii, colaborării și cooperării în domeniul asigurărilor și reasigurărilor pe plan intern și internațional.

Enumerăm obiectivele generale ale strategiei de afaceri a BCR ASIGURĂRI S.A. după cum urmează:

• creșterea gradului de pătrundere pe piață a produselor de asigurări proprii destinate clientelei;

• menținerea și extinderea pieței actuale a societății prin creșterea numărului de clienți persoane fizice și juridice, cu accent preponderent pe I.M.M.;

• asigurarea unei distribuții eficiente, adaptate cerințelor clienților;

• creșterea cotei pe piața asigurărilor.

Direcțiile principale de acțiune ale societății BCR ASIGURĂRI sunt:

1) Dezvoltarea unor produse și servicii competitive;

2) Adaptarea la cerințele pieței prin continua ajustare a produselor și condițiilor de asigurare;

3) Dezvoltarea și actualizarea infrastructurii sale, precum și îmbunătățirea calității serviciilor prestate;

4) Crearea și consolidarea imaginii societății, ca o necesitate ce joacă un rol important în politica Grupului B.C.R.

Remarcăm că parteneriatul în cadrul Grupului B.C.R. și preocuparea permanentă pentru adaptarea ofertei la cerințele și necesitățile clienților au condus la o creștere progresiva a numărului de clienți și la administrarea unui portofoliu de asigurări sănătos.

Astfel, numărul de clienți persoane fizice și juridice la 31.12.2003 se prezintă după cum urmează:

Tabel nr.5.1 Număr clienți BCR Asigurări în anul 2003

în vederea sprijinirii stabilității financiare a societății, cât și pentru a nu limita dezvoltarea portofoliului de asigurări, ținând cont atât de reglementările C.S.A. în vigoare, cât și de necesitatea protejării portofoliului, având în vedere evoluția pieței reasigurărilor, a fost conceput un program de reasigurare, ce s-a concretizat în tratate de reasigurare cu nume de referință din acest domeniu. Dintre societățile cu care BCR ASIGURĂRI S.A. derulează contracte de reasigurare, amintim: Swiss Re; Hannover Re; Partner Re; Mitsui Sumitomo Re; Mapfre Re.

Portofoliul asigurărilor de asistență medicală este reasigurat printr-un contract de tip excedent de daună încheiat prin intermediul Coris International. De asemenea, BCR ASIGURĂRI S.A. a încheiat un contract de reasigurare pentru riscurile de tip catastrofă, lider de contract fiind Hannover Re. Printre reasiguratorii participanți menționăm: Liberty Mutual Ins. Co.; Converium; Goethaer Re; Sirius International.

PERFORMANțELE FINANCIARE ALE BCR ASIGURĂRI S.A.

Anul 2003 s-a caracterizat prin pași importanți și hotărâtori pe care BCR ASIGURARI SA i-a făcut pe calea adaptării rapide la cerințele pieței prin continua ajustare a structurii organizaționale, pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sale, precum și pentru îmbunătățirea calității prestării serviciilor, ceea ce a condus la creșterea și consolidarea imaginii societății pe piața financiar-bancară națională.

Rezultatele anului 2003 au plasat societatea în topul primelor 10 companii care activează pe piața asigurărilor din România, acestea fiind:

prime brute subscrise: 764,3 mld.lei;

prime brute încasate: 678,5 mld.lei;

din care ponderea cea mai însemnată o dețin primele subscrise pentru asigurările generale din categoria auto (CASCO), respectiv 46,63% , urmate de asigurările de incendiu și calamități naturale 28,4% și asigurările de credite și garanții 19,8%.

Tabel nr.5.2 Clasamentul primelor brute subscrise de BCR Asigurări în anul 2003

*Sursa: BCR Asigurări – Raport anual 2003

Grafic nr.5.1 Clasamentul primelor brute subscrise de BCR Asigurări în anul 2003

Gradul de solvabilitate înregistrat de BCR ASIGURĂRI S.A.1) la 31 decembrie 2003 este de 10,07 pentru asigurările de viață și 1,75 pentru asigurările generale (față de minimum 1,00 stabilit prin reglementările legale în vigoare).

De asemenea, coeficientul de lichiditate înregistrat la BCR ASIGURĂRI SA la 31 decembrie 2003 este de 11,3% pentru asigurările de viață și 6,2% pentru asigurările generale.

Confirmarea recunoașterii în piață a rezultatelor de până acum ale societății s-a concretizat prin două premii meritorii:

-la sfârșitul anului 2002, cu ocazia Galei Premiilor Pieței Asigurărilor din 16 decembrie 2002, Revista de Asigurări PRIMM a acordat companiei BCR ASIGURĂRI Premiul pentru DINAMISM;

-în data de 24 noiembrie 2003, cu ocazia Galei Premiilor Pieței Asigurărilor, ținând cont de rezultatele înregistrate la sfârșitul primelor 9 luni de activitate din anul 2003, la Secțiunea "Premii speciale pentru companii", a fost acordat companiei BCR ASIGURĂRI Premiul pentru CEA MAI SEMNIFICATIVA CREȘTERE, "pentru valoarea relativă și absolută a rezultatelor financiare obținute în anul 2003, care a determinat o ascensiune continuă spre pozițiile din vârful clasamentelor".

OBIECTIVE PENTRU 2004:

Potrivit informațiilor furnizate de societate, BCR Asigurări ocupă poziția a opta în piața asigurărilor generale. Compania anticipează pentru anul în curs o depășire a pragului de 1.000 mld. lei pentru primele subscrise.

Pentru 2004 BCR ASIGURĂRI S.A. își propune să se concentreze asupra dezvoltării și consolidării portofoliului propriu de clienți, având ca obiectiv principal stabilirea unei relații viabile, pe termen lung, între interesele clienților și cele ale societății, cu orientare preponderentă atât către schimbările pieței, cat și către nevoile și exigențele clientelei.

Pentru a fi permanent în slujba tuturor clienților săi cu o prestație de un nivel calitativ ridicat, BCR ASIGURĂRI și-a propus pentru 2004 consolidarea poziției pe piața asigurărilor și în topul primelor 10 companii de asigurare, prin lansarea de noi produse, adăugarea de noi componente produselor existente, precum și prin dezvoltarea continuă a rețelei de sucursale – care în acest moment acoperă uniform întreg teritoriul țării (46 de sucursale operaționale, din care: 40 de sucursale în țară și 6 sucursale în București).

în cazul BCR ASIGURĂRI sintagma „ orientare către client" este transpusă în practică prin acele măsuri strategice care-i pot asigura o poziție de frunte, și anume: soluțiile oferite să fie adaptate necesităților de asigurare și posibilităților financiare ale oricărui tip de client prin flexibilitatea ofertei de produse și servicii, iar plata despăgubirilor să se caracterizeze prin operativitate.

În concluzie dinamica activității BCR ASIGURĂRI alături de cea a BCR Securities, BCR Leasing și BCR Asset Management împreună cu liderul Grupului, Banca Comercială Româna, ilustrează succesul de care se bucura, în premieră în România, conceptul de "supermarket financiar", locul în care, la o singura vizită, poți beneficia de o gamă complexă de servicii financiar-bancare.

5.2. Produsele oferite de societatea S.C. „BCR- Asigurări” S.A.

OFERTA GENERALă DE PRODUSE

Relația viabilă, pe termen lung între interesele clienților și cele ale societății, cu orientare preponderentă către nevoile și exigențele acestora, reprezintă unul din obiectivele majore ale BCR ASIGURĂRI S.A.1)

De aceea, soluțiile oferite, adaptate necesităților de asigurare și posibilităților financiare ale fiecărui client, flexibilitatea ofertei și rapiditatea acordării despăgubirii, fac din BCR ASIGURĂRI un partener de încredere pentru acoperirea riscurilor referitoare la bunurile sau afacerile asiguraților.

Odată cu intrarea în funcțiune a ideii de "grup financiar care oferă produse și servicii integrate" și "supermarket financiar", combinarea serviciilor din oferta Grupului B.C.R. (care le include acum și pe cele ale BCR ASIGURĂRI S.A.) și a oportunităților de finanțare pentru domeniul I.M.M. formează o ofertă financiara generoasă, completă și complexă a Grupului B.C.R. în toate județele țării:

ASIGURĂRI DE ACCIDENTE

• Asigurarea de accidente persoane (individuală sau colectivă)

• Asigurarea de accidente a persoanelor aflate în autovehicule

ASIGURĂRI DE INCENDIU șI ALTE CALAMITĂȚI NATURALE

• Asigurarea de incendiu și alte calamități

• Asigurarea lucrărilor de construcții – montaj

• Asigurarea banilor și altor valori

• Asigurarea echipamentelor electronice

• Asigurarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor pentru avarii accidentale

ASIGURĂRI DE MIJLOACE DE TRANSPORT TERESTRU

• Asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor

• Asigurarea de avarii și furt a utilajelor nesupuse înmatriculării

ASIGURĂRI DE BUNURI îN TRANZIT

• Asigurarea bunurilor și valorilor pe timpul transportului

ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILă

• Asigurarea de răspundere civilă legală

• Asigurarea de răspundere profesională (cadre medicale, arhitecți, proiectanți, avocați, notari, experți contabili, contabili autorizați, evaluatori)

• Asigurarea de răspundere a caselor de expediție

• Asigurarea de răspundere a unităților de service auto

• Asigurarea de răspundere civilă a prestatorilor de servicii

• Asigurarea de răspundere civilă a producătorului

ASIGURĂRI DE PIERDERI FINANCIARE

• Asigurarea de pierderi financiare datorate întreruperii activității

ASIGURĂRI DE ASISTENță TURISTICă

• Asigurarea de sănătate pentru călătorii în străinătate

• Asigurarea de asistență medicală pentru cetățenii străini pe teritoriul României

ASIGURĂRI DE VIAță

• Asigurarea pe termen limitat de deces

• Asigurarea suplimentară pentru invaliditate permanentă din accident

• Asigurări de viață pentru beneficiarii de credite

Oferte comune B.C.R. S.A. – BCR ASIGURĂRI S.A.:

• încheierea de asigurări pentru solicitanții de credite (de bunuri, inclusiv autoturisme, sau de persoane);

• Elaborarea unor produse combinate, cum ar fi:

• "Bunăstarea familiei mele" în care sunt oferite, la alegere, asigurarea bunurilor pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale, sau asigurarea pe termen limitat de deces, combinată cu o asigurare suplimentară de invaliditate permanentă din accident;

• Oferirea către deținătorii de conturi de depozit (cu valori mai mari de 100 mii. lei, sau 3.000 USD, sau 3.000 Euro) a unei polițe de asigurare pentru incendiu și/sau deces din accident;

• Pachetul de produse și servicii bancare de retail intitulat "Private Banking" care se adresează deținătorilor de depozite cu valori de minimum 1 mld. lei sau 30.000 USD și care include asigurări în condiții preferențiale;

• Asigurări de sănătate pentru călătorii în străinătate acordate la emiterea de cecuri de călătorie -produs ce urmează a fi lansat în curând.

Oferta de produse de asigurare a societății (cu excepția asigurărilor tip "Carte Verde" și "R.C.A.") este disponibilă în cele 46 de unități din țară ale BCR ASIGURĂRI, precum și în rețeaua B.C.R. S.A. și are următoarele caracteristici:

• Distribuție la nivel național;

• Costuri reduse;

• Asigurarea bunurilor gajate pentru garantarea creditelor;

• Asigurarea echipamentelor și utilajelor achiziționate prin credite pentru investiții.

Colaborarea dintre BCR ASIGURĂRI S.A. și BCR Leasing S.A. de până la data de 31.12.2003 se traduce într-un nr. de 12.221 contracte încheiate și oferă clienților următoarele facilitați:

• Finanțarea echipamentelor și utilajelor prin BCR Leasing S.A.;

• Consultanța privind structurarea finanțării;

• Asistența în negocierea cu furnizorii de echipamente și utilaje;

• Asigurarea autovehiculelor, clădirilor, bunurilor, echipamentelor și utilajelor.

5.3. Studiu de caz efectuat la S.C. BCR Asigurări S.A.

Studiul de caz s-a efectuat la BCR Asigurări S.A., Sucursala BISTRIȚA-NASĂUD, în vederea asigurării unui credit ipotecar. Pentru exemplificare am luat un caz ipotetic de achiziționare a unui credit ipotecar, pentru care s-au realizat asigurările necesare unui astfel de credit.

Presupunem că subsemnatul BACIU IOAN, domiciliat în BISTRIȚA dorește cumpărarea unei locuințe, un apartament cu trei camere în valoare de 25.000 euro. Pentru aceasta el are nevoie de un credit ipotecar și apelează la Banca Comercială Română pentru soluționarea problemei.

Etapele acordării creditului ipotecar în care sunt enumerate : perioada de acordare a creditului, dobânda, avansul, documentele necesare în vederea aprobării creditului, etapele parcurse după aprobarea creditului, actele necesare prezentării la notariat și comisioanele .

Clientul va achita un avans din prețul locuinței în valoare de 40%, dovada fiind chitanța autentificată privind plata unui avans către vânzătorul locuinței. Moneda în care se va lua creditul va fi moneda euro datorită avantajului dobânzii mai mici.

Pentru procurarea creditului se vor completa o serie de documente dintre care amintim următoarele:

– cerere de credit pentru persoane fizice precum și anexa la cererea de credit, în care sunt redate veniturile clientului, valoarea creditului, perioada de acordare, avansul acordat(resursele proprii ale clientului), documentația general valabilă, conform Anexei nr.1;

-declarație acord pe propria răspundere conform căreia salariul este sau nu grevat de sarcini(credite, contracte de leasing, contracte de cumpărare în rate, alte angajamente de plată) și dacă are sau nu litigii cu terții, conform Anexei nr.2.

-adeverință de salariu cu venitul net realizat în ultimele 3 luni.(Anexa nr.3)

Precizăm câteva date referitoare la creditul împrumutat și la dobânda aferentă:

-valoarea locuinței = 25.000 euro

-avansul plătit = 40% * 25.0000 euro

= 10.000 euro

-creditul = 15.000 euro

-durata de creditare = 20 ani

-dobânda/ an = 10,072% dob/lună

rata/ lună = 62,5 euro rata+dob

în prima lună, rata + dobănda = 188,40 euro

Salariul clientului este de 600 euro, așadar îndeplinește condiția impusă de către BNR la data la data cererii creditului și anume suma plătită lunar băncii să nu depășească jumătate din venituri.

Tabel nr.5.3 Dobânda și rata lunară (euro) calculată pentru primul an de creditare

Achiziționarea unui credit ipotecar pentru cumpărarea unei locuințe este condiționat de către încheierea unei asigurări obligatorii. În acest caz se impune o asigurare de viață pentru beneficiarii de credite și asigurarea imobilului pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale.

Susnumitul BACIU IOAN va încheia polițele de asigurare la BCR Asigurări Sucursala BISTRIȚA-NĂSĂUD, datorită relației de colaborare pe care societatea o are cu BCR ambele fiind membre ale Grupului BCR.

Clientul va completa o Cerere-chestionar privind asigurarea bunurilor pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale în care sunt redate numele și adresa asiguratului, adresa bunurilor asigurate, valoarea de asigurare, o descriere generală a bunului conform Anexei nr.4.

De asemenea se va completa Polița INC nr.0282254 privind asigurarea bunurilor, pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale, conform Anexei nr.5, în care sunt redate numele și adresa asiguratului(contractant), amplasarea bunului asigurat, obiectul asigurării, suma asigurată, cota de primă anuală, prima de asigurare și moneda, perioada asigurată, franșiza și modalitatea de plată. Precizăm că cota de primă anuală este de 0,27% din suma asigurată (25.000 euro), adică 67.5 euro care se încasează sub formă de primă unică. Perioada asigurată este de un an urmând ca polița să fie reînnoită anual pe toată perioada creditului. Toate drepturile ce decurg di această poliță se cesionează în favoarea BCR Sucursala BISTRIȚA. Franșiza este 2% din suma asigurată în caz de cutremur și 0,5% pentru alte riscuri.

În Anexa nr.6 sunt redate Condițiile privind asigurarea bunurilor pentru riscurile de incendiu, alte calamități și riscuri speciale, cu capitole referitoare la contractul de asigurare, obiectul asigurării, riscurile pentru care se acordă despăgubiri, excluderi generale, sumele asigurate, obligațiile asiguratului, constatarea și evaluarea daunei- plata despăgubirii, dispoziții finale.

În Anexa nr.7, este descrisă asigurarea de viață pentru beneficiarii de credite. Un astfel de contract este obligatoriu, fiind un produs de tip bancassurance oferind protecție pe întreaga perioadă de creditare. Aici este precizată vârsta asiguratului care trebuie să fie între 18 și 70 de ani cu condiția ca la expirarea asigurării să nu depășească 75 de ani. La data încheierii poliței de asigurare, clientul din studiul de caz efectuat , BACIU IOAN avea vârsta de 27 de ani. Perioada asigurată este între 1 și 20 de ani. Suma asigurată reprezintă valoarea creditului plus dobânda pe 2 luni .

Pentru obținerea unei asigurări de viață, clientul trebuie să completeze

o Cerere-chestionar de asigurare (MI) conform Anexei nr.8. Aici sunt prezentate date referitoare la contractant, asigurat(în cazul în care diferă de contractant), beneficiari în caz de deces, suma asigurată, moneda, perioada asigurată și un chestionar privind starea de sănătate a asiguratului. Menționăm aici că în caz de deces, singurul beneficiar este BCR Sucursala BISTRITA, perioada asigurată este de un an , cu primă unică, polița reînnoindu-se în fiecare an până la terminarea creditului. Se asigură totalitatea creditului pe care clientul îl mai are de rambursat.

Înainte de a trece la completarea poliței de asigurare, se face o analiză a cererii-chestionar pentru a evalua cât mai precis riscul asumat. Deoarece suma asigurată de BACIU IOAN este mai mică de 20.000 de euro și datorită vârstei și răspunsurilor favorabile la chestionarul privind starea de sănătate, se trece la completarea poliței de asigurare.

Polița MI nr.0104502 Asigurarea de viață pentru beneficiarii de credite este redată la Anexa nr.9 și conține date referitoare la contractant, asigurat, beneficiar care în acest caz este BCR Sucursala BISTRIȚA, suma asigurată care este în primul an de 15.000euro plus dobânda pe primele două luni de creditare , deoarece din prețul total al locuinței de 25.000euro s-a scăzut avansul acordat de 10.000euro. Așadar suma asigurată este de 611.576.320 lei. Prima de asigurare se calculează în lei în funcție de vârsta asiguratului, suma asigurată și durata contractului și este prezentată în tabelul următor:

Tabel nr.5.4 Prima Brută unică plătită de asigurat calculată în lei

Durata de asigurare este de un an după care se reînnoiește obligatoriu până la terminarea perioadei de creditare.

În AnexA nr.10 sunt redate Condițiile generale privind Asigurarea de viață pentru beneficiarii de credite și Condițiile speciale privind Asigurarea suplimentară pentru invaliditate permanentă din accident.

La trei luni de la achiziționarea creditului ipotecar și încheierea polițelor de asigurare, asiguratul BACIU IOAN suferă un accident rutier soldat cu decesul acestuia. În acest caz se întocmește un Proces Verbal de constatare a pagubelor (Anexa nr.11) în care se menționează: numele și adresa asiguratului, numărul și felul contractului de asigurare, valabilitatea contractului și descrierea evenimentului.

Se întocmește un Referat privind închiderea poliței de asigurare datorită evenimentului survenit (Anexa nr.12). În continuare se efectuează o cerere de confirmare a valabilității poliței de asigurare întocmită de inspectorul de daune (Anexa nr.13).

În Anexa nr.14 se comunică destinatarul drepturilor de despăgubire , iar în anexa nr.15 Cerere de despăgubire, se face referire la suma ce trebuie plătită de către societatea de asigurări.

Anexa nr.16 Act de evaluare a pagubelor și stabilire a despăgubirilor face referire la suma totală de despăgubire și la destinația despăgubirii în cazul în care dosarul este aprobat.

Astfel, BCR Sucursala BISTRIȚA încheie dosarul de creditare și este despăgubită de polița de asigurare de viață pe care a încheiat-o BACIU IOAN, cu suma înscrisă în poliță în valoare de 611.576.320 lei.

Concluzii

BCR Asigurări S.A., membră a grupului Banca Comercială Română, a înregistrat o evoluție spectaculoasă în cei doi ani și jumătate de la apariția pe piața asigurărilor.

În anul 2002, remarcăm evoluția asigurărilor Casco care se află pe primul loc în clasament având drept criteriu primele brute subscrise, urmate de asigurările pentru incendiu. Anul 2003 s-a distins printr-o evoluție spectaculoasă față de anul anterior, primele brute subscrise crescând de la 202,5 mld. lei la 769,1 mld. lei. De asemenea BCR Asigurări a făcut pași importanți pe calea adaptării rapide la cerințele pieței și pentru îmbunătățirea calității prestării serviciilor.

Pentru 2004, BCR Asigurări și-a propus consolidarea poziției pe piața asigurărilor prin lansarea de noi produse și dezvoltarea continuă a rețelei de sucursale. Evoluția ascendentă este completată și de permanenta „ orientare către client” prin soluțiile oferite, adaptate necesităților de asigurare și posibilităților financiare ale oricărui tip de client.

Concluzii și propuneri

În țările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, nu putem vorbi chiar de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu.

Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a oricărui om, ca și decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi – economici, financiari, sociali, familiali, educaționali – și factori subiectivi – experiențele anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de asigurare.

Creditul ipotecar este un pas înainte pentru țara noastră. Obținerea unui astfel de credit este condiționată de o asigurare, ceea ce duce la o colaborare între bănci și societățile de asigurare permițând crearea și în România a unui sistem dezvoltat de servicii bancare, și a conceptului de bancassurance.

Studiul de caz efectuat la B.C.R. Asigurări mi-a oferit ocazia să analizez realizarea unei asigurări de credit ipotecar, operațiune complexă pentru care se încheie mai multe polițe de asigurare :

Asigurarea imobilului împotriva pagubelor produse de incendiu și alte calamități;

Asigurarea de viață pentru beneficiarii de credite;

Asigurarea riscurilor financiare.

În continuare vă voi enumera câteva propuneri pe care le-am considerat necesare la ora actuală pentru BCR Asigurări :

Mărirea ofertei de produse cu polițe de asigurare RCA și Carte Verde;

Atragerea clienților printr-o mai bună informare asupra riscurilor pe care le pot diminua și asupra beneficiilor pe care le pot avea încheind o poliță de asigurare;

desfășurarea unor acțiuni publicitare, credibile oferind drept argument, pentru atragerea clienților, evoluția spectaculoasă pe care a avut-o BCR Asigurări de la înființare;

investigarea interesului în asigurare a persoanelor fizice și juridice și a posibilităților financiare a acestora , în vederea plății primei de asigurare;

adaptarea produselor și serviciilor oferite la cerințele pieței românești;

să se pună accent pe rezultatele, evoluția și sfera de influență a grupului B.C.R., în atragerea clienților, putând concura mai bine pe piață românească cu companiile internaționale care și-au făcut apariția în ultimii ani în țara noastră .

1. Albu-Cîrnu Iulia- Asigurarea creditului, Ediția Rosetti, București, 2001,

2. Bistriceanu Gheorghe – Sistemul asigurărilor în Romînia, Ediția Economică, București, 2002,

3.Boulescu Mircea,Popeangă Petre V.- Organizarea și conducerea activității financiar contabile a intreprinderilor mici și mijlocii, Ed.Fundației României de Mâine, București, 1998,

4.Bran Paul -Finanțele întreprinderii, Ediția Economică, București, 1997,

5.Briggs D.,Edwards B. – Credit insurance, How to reduce risks of trade credit, Woodhead-Faulkner, London, 1988,

6.Caraiani Gheorghe,Tudor Mihaela -Asigurări: probleme juridice și tehnice Ed. Lumina Lex, București, 2001,

7.Ciurel Violeta -Asigurări și reasigurări:Abordări teoretice și practici internaționale Ed.All Beck, București, 2002,

8.Constantinescu Dan A.,Dobrin Marinică – Asigurarea și managementul riscului, Ed.Tehnică,București,1998,

9.Constantinescu Dan A.,Dobrin Marinică – Managementul riscului în asigurări, Ediția Semne, București,1999,

10.Constantinescu Dan A.,Dobrin Marinică,Tănăsescu Paul – Asigurări și reasigurări: culegere de probleme și studii de caz, Ed.Semne,București,1999,

11.Crane Frederik G. – Insurance principle and practice, Ed.John Wiles and sons, 1984,

12.Dobrin Marinică – Asigurări și reasigurări, Ediția Fundația România de Mâine, București, 2000,

13.Dobrin Marinică,Tănăsescu Paul – Teoria și practica asigurărilor.Procedee manageriale în economia asigurărilor, Ed.Economică, București, 2002,

14.Dobrin Marinică,Tănăsescu Paul – Teoria și practica asigurărilor Ediția a- II-a, Ed.Economică,București,2003,

15.Dobrin Marinică,Galiceanu Mihaela – Asigurări și reasigurări,Ed.Fundația România de Mâine, București, 2003,

16.Dumitru Marin – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed.Fundația România de Mâine, București, 2003,

17.Fusaru Doina,Mareș Marius Daniel,Mareș Valerica-Birotică,Ed.Fundația România de Mâine, București, 2000,

18.Galiceanu Ion, Cristea Mirela – Asigurări și reasigurări studii de caz și aplicații practice, Ed.Spirit Românesc, Craiova, 2000,

19.Ionescu L.C.(coord.) – Băncile și operațiunile bancare, Ed.Economică, București, 1996,

20.Manolescu Gheorghe – Monedă și credit, Ed.Fundația România de Mâine, București, 2001,

21.Mareș Marius Daniel – Bazele informaticii, Ed.Fundației România de Mâine, București, 2000,

22.Mecu Constantin, Enache Constantin(coord.) – Economie politică, Ed.Fundației României de Mâine, ediția a-II-a, București, 2000,

23.Moldovan Nicolae – Combaterea fraudei în asigurări, Ed.Bren, București, 2002,

24.Moldovan M.Tudor–Introducere actuarială în asigurările generale,Ed. FinMedia, București, 1999,

25.Negru Titel – Asigurări și reasigurări: sinteze și aplicații, Ed.Fundația România de Mâine, București, 2003,

26.Politis Alexandros – Managementul agenției de asigurări, Ed.All Beck, București, 2001,

27.Tănpsescu Paul(coord.) – Asigurări moderne de bunuri și persoane,Ed. de.ASE, București, 2003,

28.Tănăsescu Paul, Iosif Gheorghe N. – Sistemul asigurărilor în România, Ed.Tribuna Economică, București, 1997,

29.Tudorache Dumitru, Ivan Mihail V. – Monedă și credit: operațiuni, tehnici, produse bancare, elemente de asigurări, Ed.Expert, București, 2003,

30.Văcărel Iulian, Bercea Florin – Asigurări și reasigurări, Ed.Expert, București 2002,

31.Văcărel Iulian (coord,) – Finanțe publice, Ed.Didactică și pedagogică, București, 2000,

32.Williams A., Heines R. – Risk, management and insurance, Me Graw Hill Book Companzy, 1989,

Dicționare:

Bennett C. – Dictionary of insurance, Pitman Publishing, London, 1996,

Bistriceanu D.Gheorghe – Dicționar de asigurări, Ed.Trei, București, 2002,

Bistriceanu D.Gheorghe, Bercea – Lexicon de finanțe-bănci-asigurări, Ed.Economică, București, 2001,

Legislație:

*** Legea 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr.303/29 dec.1995;

*** Legea nr.190/09.12.1999 privind creditul ipotecar pentru investițiile imobiliare publicată în Monitorul Oficial partea I nr.611/14 decembrie 1999;

*** Legea nr.32 din 3 aprilie 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr.148/10 aprilie 2000;
*** Legea nr.76 din 12 martie 2003 pentru modificarea și completarea Legii nr.32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr.193/26 martie 2003;

*** Legea nr.172 din 14 mai 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.473 din 26/05/2004;

*** Ordinul 1998 din 7 octombrie 1996 pentru aprobarea Normelor privind constituirea, utilizarea și gestionarea Fondului special pentru protejarea asiguraților, publicat în Monitorul Oficial nr.267/29 octombrie 1996;

Reviste:

Capital , 2000-2004;

Economistul , 2000-2004;

Finanțe- Bănci- Asigurări , 2002-2004;

Insurance & Technology, Miller Freeman Inc., San Francisco, 1996-2003;

Tribuna Economică , 2000-2004;

Surse internet:

www.1asig.ro

www.asigura.ro

www.bcr.ro

www.bnro.ro

www.csa-isc.ro

www.insure.com

www.romasig.ro

www.primm.ro

www.unsar.ro