Asigurarea Actiunilor Si Protectia Fortelor In Operatiile Specifice Luptei Armate
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1 : SECURITATEA OPERAȚIILOR
Geneza și evoluția măsurilor de protecție a forțelor
Conceptul de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor
Operațiile specifice luptei armate
Pregătirea/planificarea operațiilor
Capitolul 2 : FORMELE PRIN CARE SE REALIZEAZĂ ASIGURAREA ACȚIUNILOR/OPERAȚIILOR ȘI PROTECȚIA FORȚELOR
2.1. Protecția forțelor
2.2. Asigurarea acțiunilor
Capitolul 3 : Studiu de caz – Măsurile de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor în luptele de la Stalingrad
CAPITOLUL 1
SECURITATEA OPERAȚIILOR ȘI PROTECȚIA FORȚELOR
În acest capitol am evidențiat modul și motivele pentru care au apărut măsurile de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor precum și modul în care acestea au evoluat, s–au dezvoltat concomitent cu dezvoltarea luptelor, modului de desfășurare a acestora, a armamentului, a tehnicii, a creșterii numărului de efective a trupelor și factorilor implicați, pornind de la lupte din perioade mai vechi până în vremurile moderne.
În continuare este definit conceptul de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor, măsurile concrete la care se referă acest concept, implicațiile și influența acestor măsuri asupra modului de desfășurare a luptei.
Pentru o bună înțelegere a măsurilor de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor este necesar să cunoaștem și să înțelegem formele specifice luptei armate, respectiv apărarea și ofensiva, și în ce constau acestea.
În ultima parte a capitolului, pentru o înțelegere detaliată a acestui concept, sunt explicate fazele acestuia, pornind de la etapa de planificare, pregătire a luptelor până la modul în care se aplică și materializează măsurile respective în teren.
Geneza și evoluția măsurilor de protecție a forțelor
Asigurarea acțiunilor de luptă a apărut, am putea spune odată
cu cel dintâi conflict armat. Ea face parte intrinsecă din totalitatea măsurilor care se iau pentru protecția trupelor proprii a populației și bineînțeles pentru obținerea succesului.
Asigurarea are o funcție anticipativă, creând în același timp condițiile necesare elaborării unei hotărâri juste, menținerea capacității de luptă ridicate, prevenirea surprinderii, a pierderilor inutile. Ca formă de asigurare, individual sau de grup, siguranța luptătorilor a apărut pe teritoriul țării noastre, probabil încă de la cel mai vechi conflict armat atestat î.e.n. când s-a dezvoltat complexul cultural „Schela Cladovei”. Așa cum se desprinde din documente despre acest complex, „luptătorii analizau săgețile și efectul lor pentru a se desprinde concluzii despre acțiunile inamicului și a lua măsuri în consecință. Săgețile vin din față, dar lateral, iar individul răpus de săgeata pătrunsă în cap a fost lovit probabil de un inamic care se afla ascuns și a reușit să îi atace prin surprindere pe luptătorii de la Schela Cladovei”.
Asigurarea acțiunilor face parte din multitudinea de măsuri luate pentru protecție, fie a trupelor, fie a populației și pentru a obține succesul în luptă.
Dacă analizăm luptele date de strămoșii noștrii descoperim următoarele caracteristici din perspectiva asigurării acțiunilor și protecției forțelor:
aceste activități sunt prezente în toate conflictele militare, la toate nivelurile, eșaloanele fiind parte din strategia armatei, activități desigur specifice perioadei;
observăm continuitatea în toate etapele luptei, respectiv de pregătire, planificare și desfășurare;
o bună cunoaștere a terenului mărește eficiența.
De-a lungul timpului, pe măsură ce tehnologia a evoluat, concomitent cu aceasta și armamentul precum și tehnica de luptă s-au perfecționat și dezvoltat procedeele de acțiune, metodele de ducere a luptei, fapt ce a dus la creșterea complexității unui conflict, unei lupte, unei bătălii. Această complexitate este însoțită de două tendințe.
în primul rând, s-au format și dezvoltat unele activități care, privite fiecare în parte independent de context, nu reprezintă lupta, dar sunt în directă legătură cu aceasta.
în al doilearând, a crescut gradul de risc, de pericol datorită multitudinii de posibilități de lovire din parte adversarului, ceea ce are ca rezultat dezvoltarea măsurilor pentru evitarea surprinderii, pentru protecția trupelor proprii și menținerea unei stări de pregătire care să permită ducerea luptei în mod eficient.
Cele două tendințe sunt menite să amplifice efectul distructiv al atacului trupelor proprii și să diminueze acest efect din partea adversarului.
Structurile militare indiferent de tipul și indiferent de valoarea lor trebuie protejate, iar operațiile indiferent de importanța lor trebuie asigurate. Activitățile de asigurare a acțiunilorși protecția forțelor sunt atributele structurilor și elementelor de comandă.
Toate formele de asigurare a acțiunilor au ca scop exercitarea unei influențe pozitive asupra desfașurării luptei. Deoarece lupta reprezintă un proces complex, dinamic cu evoluție plurideterminatăși fiecare parte caută succesul, este necesar ca aceasta să fie controlată și subordonată pentru a conduce la atingerea obiectivelor proprii. Organizarea asigurării acțiunilor de luptă trebuie să se manifeste începănd cu etapa premergătoare, continuând în etapele următoare, evoluând conform celorlalte etape, înglobânduse în ansambul lor.
Se cunoaște faptul că, în orice bătălie, la orice nivel sunt două laturi distincte, dar interrelaționate: acțiunile propriu-zis de ducere a luptei și activitățile desfășurate pentru a creea cadrul optim necesar succesului acestor acțiuni. Aceste activități de organizare ale Statului Major se bazează pe continuitate.
Orice acțiune de luptă trebuie proiectată, planificată pe fundalul unui complex de măsuri de asigurare. În pregătirea și aplicarea măsurilor de asigurare a operațiilor și protecția forțelor trebuie avute în vedere toate eșaloanele, toate tipurile de situații și operații ținând cont de directivele eșalonului superior, capabilității forțelor și mijloacelor precum și de teren și climă. Activitățile corespunzătoare asigurării și protecției se desfășoară pentru a procura informații despre inamic și pentru a desfășura acțiunile într-un nivel de securitate stabil.
Conceptul de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor
Asigurarea acțiunilor și protecția forțelor „ ansamblul de măsuri și activități desfășurate continuu și într-o concepție unitară de către toate forțele participante și la toate eșaloaneledestinate obținerii datelor necesare și creării condițiilor de securitate a personalului, tehnicii sistemelor împotriva acțiunii agresorului și a altor factori perturbatori executate în scopul menținerii capacității de luptă a trupelor și îndeplinirii misiunilor de luptă”.
Literatura de specialitate precizează că aceste activități se vor perpetua și pe viitor, modificându-se doar modalitățile, deoarece se va dezvolta tehnica militară.
Este foarte important modul în care se constitue planificarea acestor activități, planificare realizată de structurile de comandă care au în subordine resurse de asigurare și protecție. „Planificare se va face ținându-se seama de misiune primită și concepția acțiunilor stabilite de comandantul fiecărui eșalon. Formele prin care se vor executa asigurarea acțiunilor și protecția trupelor vor fi mai diversificate și de o mai mare complexitate. Ele se vor referii la:
cercetare,
siguranță, protecția electronică,
protecția psihologică,
asistență religioasă,
mascare,
protecția genistică,
protecția antiaeriană,
protecția C.B.R.N. ,
protecția împotriva mijloacelor de incendiere,
protecția informațiilor,
informare și relații publice,
protecția medicală și sanitar veterinară,
asigurarea topogeodezică (hidrografică și de navigație), asigurarea hidrometeorologică,
asigurarea cu personal,
evitarea fratricidului,
asistență juridică,
protecția mediului .
Operațiile specifice luptei armate
Forțele terestre desfășoară o gamăfoarte variată de operații, în concordanță cu rolul lor constituțional, cu misiunile încredințate și posibilitățile multiple date de diversitatea forțelor și mijloacelor ce le compun; după natura și conținutul lor forțele terestre execută mai multe tipuri de operații printre care cele specifice luptei armate sub cele două forme, ofensiva și apărarea.
„Ofensiva constituie forma principală și decisivă de acțiune specifică luptei armate prin care forțele terestre realizează capturarea, izgonirea sau nimicirea inamicului, participând la îndeplinirea scopului general al războiului”.
Scopul general al operațiilor ofensive este înfrângerea inamicului sau crearea condițiilor pentru succesul operațiilor ulterioare, pentru încetarea ostilităților și trecerea la perioada postconflict, prin aplicarea concentrată a elementelor puterii de luptă pe toată adâncimea dispozitivului inamicului.
Prin operația ofensivă se poate realiza neutralizarea, nimicirea sau capturarea forțeii vii, a armamentului și tehnicii inamicului, ocuparea terenului/obiectivelor, privarea inamicului de resurse, obținerea de informații, fixarea inamicului, dezorganizarea dispozitivului acestuia și crearea condițiilor pentru continuarea acțiunilor în adâncime.
Factorii care determină operația ofensivă sunt surprinderea, concentrarea efortului forțelor și mijloacelor, ritmul rapid, îndrăzneala, ocolirea/depășirea apărătorului, exploatarea succesului, cercetarea controlului, adâncimea, siguranța și manevra.
Tipurile de operații ofensive sunt:
ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul – atacul deliberat, pregătit, planificat;
ofensiva din mișcare – atacul rapid;
ofensiva combinată.
„Apărarea este forma de luptă armată, de regulă impusă și adoptată temporar, prin care forțele terestre realizează respingerea, oprirea sau întârzierea acțiunilor inamicului aflat în ofensivă”.
Factorii cei mai importanți ce determină operația ofensivă sunt informațiile, folosirea terenului, eșalonarea în adâncime, cooperarea și sprijinul reciproc, concentrarea puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acțiune, reacțiile ofensive, rezerva, inducerea în eroare.
Tipurile de operații de apărare sunt:
apărarea mobilă;
apărarea în zonă/pe poziții;
întârzierea/apărarea pe aliniamente intermediare.
Scopul general al operațiilor de apărare este crearea condițiilor pentru trecerea la ofensivă; aceasta se realizează prin îndeplinirea mai multor obiective parțialeprecum slăbirea capacității ofensive a inamicului, producerea de pierderi cât mai mari, respingerea atacului acestuia, menținerea unor porțiuni din teren dinainte stabilite, temporizarea ofensivei inamicului și preluarea inițiativei.
Pregătirea/planificarea operațiilor
Dintotdeauna pregătirea acțiunilor de luptă a reprezentat o activitate fundamentală pentru buna desfășurare a acestora. La modul general, se apreciază că în războiul modern pregătirea acțiunilor presupune o multitudine de activități și măsuri care se efectuează de comandamente și forțele subordonate acestora în vederea conceperii și planificării operațiilor, organizării și asigurării acțiunilor, protecției trupelor și logisticii, aducerea trupelor la capacitatea necesară, adoptarea dispozitivelor optime și coordonarea acestora.
În cadrul pregătirii operațiilor, rolul principal îi revine planificării acțiunilor, deoarece complexitatea acțiunilor militare desfășurate face ca succesul lor să depindă, într-o proporție foarte mare, de planificarea riguroasă a acestora.
Elaborarea planului operațiilor reprezintă un pas foarte important în procesul de planificare, acesta fiind și unul dintre cele mai importante documente.Activitatea de elaborare a planului are un caracter foarte complex și solicită o bună colaborare între toate compartimentele; presupune o detaliere și clasificare a concepției prin aprofundarea planificării în trei direcții pricipale: planificarea acțiunilor, planificarea logistici și planificarea asigurări acțiunii și protecției trupelor.
Planificarea asigurări acțiunilor și protecției trupelor în operațiile specifie luptei armate constă în stabilirea măsurilor și acțiunilor cu caracter general precum și a misiunilor speciale executate de forțe destinate pentru cercetare, siguranță, protecție electronică, psihologică, genistică, antiaeriană, CBRN, informațiilor, împotriva mijloacelor incendiare, medicală, sanitar-veterinară, a mediului, asistența religioasă și juridică,mascare, asigurarea hidrometeorlogogică și topogeodezică și evitarea fratricidului.
Măsurile și activitățile specifice asigurării și protecției se stabilesc în funcție de concepția operației, situație și condiții, dispozițiunile eșalonului superior și forțele și mijloacele avute la dispoziție.
Planificarea cercetării este realizată de șeful compartimetului informații, care stabilește nevoile de informații și misiunile de cercetare; acesta conduce și coordonează cercetarea executată pe linia armelor.
Planificarea asistenței religioase se execută de catre preotul militar în vederea cultivării valorilor moral-religioase și menținerii unui moral corespunzător.
Activitatea de informare și relații publice se execută de către structura specializată și se concretizează în activități pentru crearea și menținerea unei imagini favorabile.
Planificarea activității de asigurare cu personal are în vedere realizarea necesarului de efctive pe toată durata operației ceea ce presupune culegerea, centralizarea și analiza datelor cu privire la pierderi.
Problemele referitoare la siguranță, protecție electronică, psihologică, antiaeriană CBRN, informațiilor, mediului, genistică, asigurarea topogeodezică și hidrometeorologică se planifică de către compartimentul operații în colaborare cu compartimetele specializate pentru fiecare dintreaceste forme de asigurare și protecție,și se materializează în programme întocmite pentru fiecare dintre acestea.
CAPITOLUL 2
FORMELE PRIN CARE SE EXECUTĂ ASIGURAREA ȘI PROTECȚIA
Acest tip de activități sunt indispensabile pentru crearea unor condiții favorabile care să asigure succesul în toate tipurile de acțiuni militare cu toate
tipurile de forțe. Delimităm aceste activități în asigurarea acțiunilor și protecția forțelor pentru a le cunoaște detaliat, fiecare cu particularitățile sale.
Protecția forțelor
Siguranța
Siguranța constă în cumulul de acțuni și măsuri de supraveghere, pază, apărare în toate condițiile si acțiunile.În orice fel de luptă se iau măsuri pentru siguranța flancurilor, intervalelor, pentru pază, pentru apărare,cu un procent de ¼-1/5 din totalul forțelor. Pentru siguranță, la nivel strategic, aceste măsuri se iau în toate spațiile în care se pot desfășura acțiunile respectiv terestru, aerian, marin.
Siguranța trebuie înțeleasă ca o pază bună, ca un ochi îndreptat în direcția de unde este posibil sa vină inamicul, precum și masuri luate pentru a evita surprinderea și asigurarea condițiilor optime pentru trupele proprii. Siguranța se realizează în toate situațiile si tipurile de operații.
în marș-prin siguranța de marș
în staționare-prin siguranța de staționare
în ofensivă și celelalte tipuri de operații-prin siguranța flancurilor/intervalelor/joncțiunilor descoperite, siguranța nemijlocită,paza și apărarea punctelor de comandă, centrelor de comunicații și informatică și a altor obiective.
în apărare-prin detașamente înaintate care acționează în fâșia de asigurare și prin forțele de pe poziția înaintată prin siguranța de bază.
Siguranța se realizează prin posturi de pază, santinele, respectarea disciplinei liniștii și a zgomotului, deplasări cat mai puține.
În funcție de acțiunile de luptă poate fi:
siguranța operațiilor ofensive și de apărare;
siguranța acțiunilor intermediare.
În funcție de nivelul respecitv eșalonul la care se desfășoară acțiunile, siguranța acțiunilor ofensive sau de apărare poate fi:
siguranță nemijlocită;
siguranță de luptă.
Indiferent de poziția ocupată de către compania de infanterie în operațiile de apărare, siguranța nemijlocită este identică și constă în măsurile luate pentru a evita surprinderea și demascarea intențiilor forțelor proprii și se realizează prin:
santinele;
desfășurare a acțiunilor în liniște și mascarea luminilor;
evitarea deplasărilor în pozițiile de apărare.
Siguranța nemijlocită este prima activitate pe care o ordonă comandantul de companie și trebuie asigurată în continuu de front, de flanc și de spate.
În situația în care compania este în apărare și există zone în care nu se poate asigura o bună observare, comandantul de companie ordonă, constituie misiuni pentru plutoane în vederea organizării siguranței nemijlocite prin posturi de luptă/observare din câte 2-4 militari și prin organizarea patrulelor între posturi.
Siguranța de luptă îndeplinește misiuni de protecție, de siguranță,
și ca forță de acoperire.
În misiunea de protecție elementul de siguranță are rolul de a observa și raporta informațiile în același timp, evitând angajarea decisivă cu inamicul și urmărește:
avertizarea timpurie;
constituirea și menținerea contactului cu inamicul ( în sensul supravegherii acestuia ) și raportarea despre activitățile acestuia;
interceptarea, descoperirea și distrugerea elementelor de culegere a informațiilor ale inamicului;
efectuarea acțiuniolor de hărțuire;
dirijarea forțelor ce vin în sprijinul subunității care asigură misiunea de protecție.
Prin misiunile de siguranță se protejează forțele principale de focul direct și de observarea terestră, se raportează informațiile obținute și se angajează lupta pentru a câștiga timp, urmărind:
avertizarea timpurie și asigurarea timpului și spațiului necesare pentru a executa diferite manevre de front, de flanc, de spate, în funcție de situație, de către forțele principale;
atacarea și întârzierea acțiunilor inamicului în vederea protecției forțelor principale.
Forța de acoperire acționează separat, într–un fel independent de forțele principale și execută acțiuni în vederea descoperirii inamicului, angajării, întârzierii și înșelării acestuia înainte să atace forțele principale; forța de acoperire, în funcție de amploarea conflictului poate avea valoarea unei grupe, unui pluton sau companii și urmărește:
realizarea și menținera contactului cu inamicul;
protejarea forțelor principale față de posibilitatea contactului cu acesta;
înșelarea inamcului cu privire la valoarea, compunerea și obiectivul forțelor principale;
distrugerea elementelor de cercetare ale inamicului.
În misiunile de siguranță executate de compania de infanterie, conform ordinului de operații, comandantul de companie deplasează plutoanele în zona respectivă, recunoaște terenul împreună cu comandanții de plutoane, organizează siguranța nemijlocită, pregătește sistemul de foc într-un mod care să permită lovirea inamicului de la distanță cât mai mare.
În procesul de planificare comandantul de companie împreună cu comandanții de plutoane stabilesc modalitatea de acțiune, căile de repliere, modul de ruperea a luptei și de repliere al companiei.
„Compania pe timpul ducerii acțiunilor începe lupta de la bătaia maximă eficace a mijloacelor de foc, împotriva elementelor de culegerea a datelor și siguranță ale inamicului, producând pierderi, interzicând infiltrarea acestora spre dispoztivul de luptă al forțelor principale, asigurând astfel o dezinformare asupra caracterului acțiunilor forțelor care au trimis-o în misiune” .
Batalionul de infanterie poate organiza siguranța de luptă în misiunile de siguranță și ca forță de acoperire; În apărare, batalionul de infanterie poate acționa ca forță de acoperire în fâșia de acoperire a brigăzii, care are o adâncime de aproximativ 15-20 km; forțele de acoperire realizează și mențin contactul, rezolvă situația, întârzie sau nimicesc forțele înaintate ale inamicului și îl induc în eroare asupra locului zonei principale de luptă; pe unele direcții, la distanța de 3-5 km brigade de infanterie organizează poziție înaintată de valoare companie.
„Plutonul de infanterie poate organiza siguranța de luptă în timpul misiunii de protecție și siguranță; în misiunile respective plutonul acționează în zona de siguranță a batalionului; distanța la care se trimite variază în funcție de teren, misiunea primită și mijloacele de întărire; primind OPORD, comandantul de pluton deplasează grupele în zona indicată, organizează siguranța nemijlocită, recunoaște terenul împreună cu comandanții de grupe și dă OPORD; plutonul de infanterie poate acționa și ca element de siguranță a deplasării sau staționării.”
Siguranța operațiilor intermediare se referă la siguranța deplasării, staționării, regrupării și înlocuirii, înaintării spre contact, urmăriri, luptei de întâlnire, joncțiune și retragere.
Pentru realizarea obiectivelor deplasării, respectiv de a ajunge într-un anumit loc, într-o anumită zonă ordonată și de intrare în luptă în mod organizat a forțelor, siguranța joacă un rol esențial. Siguranța este și mai importantă atunci când se execută o deplasare tactic deoarece este foarte posibilă întâlnirea cu inamicul.
Protecția electronică
Conflictele militare sunt influențate de confruntarea electronică, fapt ce determină necesitatea superiorității în utilizarea spectrului electromagnetic.
Confruntarea pentru superioritatea folosirii spectrului electromagnetic prin utilizarea aparaturii specifice cunoaște o foarte mare dezvoltare.
Fizionomia războiului viitor va suferi modificări, deoarece cibernetizarea spațiului de luptă , aplicarea noilor tehnologi în domeniul electronicii, informaticii și comunicațiilor.
Protecția electronică se realizează în scopul:
descoperirii, dezorganizării, și neutralizării sistemelor și mijloacelor electronice ale inamicului
asigurării stabilității și continuității lucrului sistemelor și mijloacelor electronice destinate conducerii forțelor proprii
executării cercetării
dirijării acțiunilor mijloacelor de lovire și a focului.
Principalele acțiuni ce vizează protecția electronică sunt:
asigurarea compatibilității electromagnetice – aceasta presupune aplicarea strictă a gestionării spectrului electromagnetic, proiectarea sistemelor echipamentelor si componentelor carre asigură funcționarea acestora fară interferențe
reprogramarea electronică – aceasta presupune schimbarea sau modificarea intenționată a acțiunilor de război electronic sau a parametrilor sistemelor de senzorica răspuns la evoluțiile produse în mediul electromagnetic,echipamente si tactici
mascarea electronică – vizează radiația controlată a energiei electromagnetice pe frecvențele proprii astfel încât să se asigure protecția emisiilor proprii împotriva masurilor de sprijin electronic ale inamicului , fară a afecta semnificativ lucrul sistemelor proprii
securitatea electromagnetică – interzicerea accesului persoanelor neautorizatela informații de valoare, care pot fi obținute prin interceptarea și studierea radiațiilor electromagnetice
controlul emisiei – presupune utilizarea selectivă si controlată a emițătorilor electromagnetici, în scopul optimizării capabilităților de comandă și control, asigurării securității acțiunilor de luptă și minimizării: detectării de către senzorii inamicului , interferenței reciproce între sistemele proprii, factorilor care împiedica executarea planurilor proprii de dezinformare militară.
Dominarea spațiului electromagnetic de inamic afectează libertatea de acțiune, capacitatea de execuție; superioritatea spațiului elctromagnetic implica afectarea și chiar neutralizarea sistemelor c4i.
Pentru protecția legăturilor radio proprii împotriva bruiajului,,cercetării și dezinformării executate de inamic se aplică cu strictețe regulile traficului radio în fonie.
Misiunile batalionului în vederea protecției electronice sunt transmise prin OPORD; compania și plutonul de infanterie, pentru asigurarea protecției electronice, aplică măsuri tactice, tehnice și organizatorice.
Măsurile tactice constau în:
dispunerea mijloacelor electronice astfel încât să se evite emisia electromagnetică în direcția inamicului, precum și perturbarea reciprocă;
locul de dispunere al mijloacelor electronice să fie schimbat destul de frecvent;
protecția fizică și mascarea mijloacelor.
Măsurile tehnice se referă la:
utilizareamijloacelor cu spectru distribuit;
criptarea/secretizarea mesajelor;
reducerea puterii de emisie.
Măsurile organizatorice cuprind:
interdicția sau limitarea lucrului mijloacelor electronice în regim de emisie;
securitatea comunicațiilor și/sau transmiterii;
controlul electronic al mijloacelor proprii;
pregătirea personalului asupra cunoașterii regulilor de exploatare a mijloacelor de comunicații, a efectelor armelor bazate pe radiația electromagnetică/arme cu radiofrecvență și a măsurilor de atenuare și înlăturare a efectelor acestora.
Contracararea efectelor psihologice ale acțiunilor inamicului
Preocuparea pentru protecția psihologică a militarilor este deosebit de importantă și vizează atât activități de prevenție cât și de tratare a consecințelor. Protecția psihologică este un ansamblu de măsuri și acțiuni desfășurate pentru a susține rezistența și stabilitatea psihică a trupelor proprii, pentru ridicarea moralului, pentru a contracara presiunile psihice.
Protecția psihică se realizează prin:
consolidarea rezistenței din punct de vedere psihic a trupelor la factorii perturbatori, petru consolidarea încrederii în propriile forțe, în armament și în comandanți; se impune imunizarea împotriva influențelor demoralizatoare ale inamicului
a preveni și a trata descurajarea psihomorală, a strărilor de frică, de panică
a limita, a dizolva efectele negative aduse de adversar ;aceasta poate însemna identificarea persoanelor afectate și scoaterea acestora din colectivul militar , supravegherea celor redispuși la aceste manifestări
Scopurile protecției din punct de vedere psihic sunt: „menținerea stabilității opiniilor sentimentelor atitudinilor și comportamentelor militarilor si populației civile pentru a nu avea efecte negative asupra misiunilor, respingerea și distrugerea propagandei inamicului și menținerea unei stari ofensiv – preventive a propriilor activități de contra – propagandă , consolidarea moralului si a încrederii militarilor și opiniei publice în putereade învingere, subminarea imaginilor propagandistice despre propriul potențial prin acțiuni pregătitoare, preventive și contraacțiuni.”
Tot aici sunt incluse și efectele psiho – fizice cauzate de factori fizici ca: zgomote, vibrații, caldura sau frig, apa, foc, fum, foame, sete,întuneric înalțime și factori psihosociali ca: frica morții, conflicte, nereușită, proastă informare, informații contradictorii, singuratate.
Comandantul de pluton, pe timpul defășurării operațiilor, trebuie să cunoască acești factori, să fie conștienți de prezența și influența acestora aspura militarilor ; acesta trebuie să :
cunoască în permanență situația psihologică a subordonaților și să precizeze/stabilească posibilitățile de acțiune în acest domeniu ;
să promoveze un climat psihosocial favorabilîndeplinirii misiunilor ;
să organizeze și să execute informarea oportună și eficientă a tuturor subordonaților, în scopul combaterii zvonurilor și a acțiunilor de dezinformare ;
să asigure folosirea eficientă a mijloacelor tehnice de acțiune psihologică, a materialelor și resurselor speciale din dotare sau primite în sprijin.
Mascarea
„Mascarea este ansamblul de măsuri și de acțiuni ce se planifică și desfășoară prin ascunderea elementelor dispozitivului și a activităților trupelor proprii față de cercetarea de toate categoriile a inamicului, precum și pentru inducerea în eroare a acestuia asupra situației, intențiilor, acțiunilor și posibilităților trupelor proprii, in timp si spațiu.”
Mascarea se realizează prin pregătirea în ascuns a operației, concepția operației ținută secretă, camuflarea trupelor, tehnicii și lucrărilor genistice,executarea manevrei, a deplasărilor pe cât se poate în ascuns,dispunerea dispersată a trupelor, folosirea terenului pentru mascare precum și a vremii, adaptarea culorilor tehnicii la mediu specific, zgomote lumină și deplasării cât mai puține, folosirea mijloacelor fumigene.
Pentru realizarea camuflării se desfășoară activități precum :
studierea terenului și a vegetației existente pentru ca mascarea să nu contrasteze cu mediul, indiferent de zona în care militarii desfășoară operații;
camuflarea cu brazde a pozițiilor de tragere și a punctelor de sprijin, precum și a pământului scos din acestea împotriva observării terestre și aeriene a inamicului;
folosirea de către militari a mijloacelor strict necesare ; un camuflaj prea bogat sau precar ar putea atrage atenția; mijloacele improvizate – crengi, tufișuri – se vor aduce de pe o întindere cât mai mare pentru a nu demasca dispunerea militarilor;
camuflarea caștilor cu plase de mascare sau când acestea lipsesc cu noroi aplicat în mod neregulat;
înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi
mascarea feței și zonelor expuse, inclusiv antebrațele și palmele, folosind trusa specială, noroi sau carbune.
Mascarea tehnicii și personalului trebuie să constituie o preocupare permanentă a comandantlui de pluton, preocupare concretizată în acțiuni executate pe baza dispozițiunilor eșaloanelor superioare. Îm orice fel de situați mascarea se realizează prin :pregătirea în ascuns a acțiunilor și păstrarea secretului asupra concepției și acțiunilor preconizate ;
dispunereadispersată a subunităților și mijloacelor ;
executarea în ascuns a manevrei de forțe și mijloace, a deplasărilor și regrupărilor ;
folosirea posibilităților naturale de mascare ale terenului, a condițiilor cu vizibilitate redusă ;
camuflarea mijloacelor și personalului față de aparatura de vedere pe timp de noapte ;
vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător ;
aplicarea măsurilor de mascare radioelectronică, a surselor de lumină precum și reducerea zgomotelor ;
folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare și improvizate.
Pe timpul desfășurării luptelor, în cadrul plutonului se folosesc pentru mascare următoarele
costume de mascare, de iarnă sau de vară, plase de mascare individuale, foi de cort, complete de mascare pentru armament și tehnică, ;
lucrări genistice și mijloace fumigene ;
mijloace de mascare din zonă precum crengo, iarbă, stuf, paie, brazde de pământ, zăpadă, cu condiția de a nu modifica aspectul zonei ;
interzicerea aprinderii focului, lanternelor, chibriturilor, țigărilor, camuflarea surselor de lumină ale tehnicii ;
limitarea deplasărilor doar la cele stric necesare iar acestea executate în perfectă liniște.
Protecția EOD
Protecția EOD constituie toate acțiunile desfășurate și masurile luate de structura EOD în lupta armată prin distrugerea muniției neexplodate UXO și dispoziteivelor explozive improvizate IED.
Protecția EOD presupune activități precum identificarea urgențelor generate de folosirea EOD, anticiparea mișcărilor inamicului, pregătirea personalului pentru a face față pericolului generat de UXO și IED, curățarea terenului.
„Algoritmul acțiunilor diferitelor categorii de structuri care execută operații militare în zonă trebuie să aibă în vedere: confirmarea incidentului, evacuarea zonei, întocmirea imediată și transmiterea raportului către eșalonul superior, împrejmuirea zonei, controlul și interzicerea accesului în zona împrejmuită.”
În oricefel de operație militară protecția EOD reprezintă un factor ce contribuie la sporirea capacității de luptă a unităților militare și în același timp asigură coordonarea și integrarea diferitelor funcții pentru prevenirea degenerării puterii de luptă la nivel operativ și tactic. Protecția EOD se realizează prin:
Oragnizarea pregătirii personalului privind modul de acțiune la confruntarea cu pericolul generat de UXO și IED, concomitent cu raportarea oportună a situației existente;
Descoperirea, recunoașterea și identificarea munițiilor neexplodate/UXO;
Aplicarea măsurilor de împiedicare/ limitare a amplasării dispozitivelor explozive improvizate/IED de către inmaic;
Executarea cercetării itinerariilor de deplasare a forțelor proprii;
Descoperirea indicilor prezenței dispozitivelor explozive improvizate, marcarea și securizarea zonei;
Stabilirea unor proceduri de operare C-IED și instruirea personalului pentru cunoașterea și aplicarea lor;
Raportarea incidentului și solicitarea sprijinului de specialitate.
În situația descoperirii munițiilor neexplodate și dispozitivelor explozive improvizate este recomandat să se raporteze cât mai repede cu putință organelor de decizie; raportul respectiv trebuie să conțină informații cât mai multe și mai exacte pentru stabilirea și evitarea zonelor respective și pentru alocarea resurselor necesare EOD.
În cazul descoperirii munițiilor sau dispozitivelor neexplodate militarii din subunitate acționează conform următorului algoritm:
Confirmarea incidentului – de la distanțe sigure, folosind posibilitățile de adăpostire din teren și mijloacele de observare la distanță se caută indici prin care să se confirme existența IED , în mod special la vehicule și obiecte suspecte precum fire îngropate sau la vedere, antene, ftil detonat, muniție explozivă, săpături sau ambalaje suspecte;
Securizarea și împrejmuirea zonei pentru a bloca traficul vehiculelor și a persoanelor în zona obiectului suspect;
Evacuarea până la limita zonei de protecție ; populația se îndrumă înafara zonei și se permite accesul doar echipelor specializate;
Întocmirea și transmiterea imediată a raportului pentru executarea recunoașterii .
Pentru siguranță, personalului îi este interzisă apropeirea de orice UXO sau IED, executarea tragerilor asupra acestora precum și ridicarea/atingerea de orice fir, cablu, sârmă din imediata apropiere.
Protecția antiaeriană
Protecția antiaeriana reprezintă „ansamblul măsurilor și acțiunilor întreprinse pentru prevenirea și asigurarea grupărilor de forțe și a obiectivelor proprii împotriva cercetării aeriene și a loviturilor executate din aer de agresor, inclusiv prin folosirea mijloacelor nespecializate de luptă împotriva țintelor aeriene”.
Protecția antiaeriană cuprinde acțiuni active și pasive. Apărarea antiaeriana pasivă se folosește pentru supraveghere, avertizare și pentru a limita efectele loviturilor aeriene ale inamicului.Acțiunile de protecție antiaeriană pot fi: organizarea legăturilor de înștiințare/alarmare privind amenințarea aeriană, planificarea, organizarea și coordonarea trecerii coloanelor pe la punctele obligatorii de trecere și/sau varientarea acestora, de a distruge reperele și marcajele instalate de către aviația inamică(surse de iluminare,repere de radiolocașie, emițătoare de bruiaj), avertizarea trupelor despre pericolul aerian, dispersarea trupelor, a tehnicii și a mijloacelor de transport, adăpostirea forțelor folosind terenul și mijoacele genistice, mascarea împotriva cercetării aeriene.Avertizările descriu în zona de responabilitate asituația referitor la amenințările din spațiul aerian.
În cardul companiei, implicit al plutonului, protecția antiaeriană cuprinde și acțiuni active/letale îndreptate împotriva pericolelor aeriene care operează în zona de responsabilitate a companiei/plutonului concluzionând apărarea antiaeriană activă și acțiuni pasive/neletale.
În cadrul plutonului, pentru cercetarea spațiului aerian, se numesc cercetași-observatori care se dispun astfel încât sa aibă un camp de vedere circular, cât mai mare și fără acoperiri pe direcția inamicului cu misiunile:
de a executa observarea neîntreruptă a spațiului aerian și descoperirea mijloacelor de luptă aeriene ale inamicului;
raportarea datelor observării și a altor evenimente importante din spațiul aerian stabilit.
În funcție de situație, măsurile de protecție antiaeriană pasivă se referă la:
organizarea și asigurarea sistemului de înștiințare și alerate la toate eșaloanele din zona de operații;
controlul strict al emisiilor electromagnetice și al celor în spectrul optic;
interconectarea comunicațiilor cu sistemele de senzori din zonă;
repoziționarea și manevra permanent a radarelor și emițătoarelor de unde electromagnetice pentru a prevenii detectarea și lovirea acestora;
asigurarea securității comunicațiilor;
mascarea împotriva cercetării aeriene vizuale inclusive în infraroșu;
camuflarea forțelor și mijloacelor concomitent cu desfășurarea acțiunilor de inducer în eroare;
adăpostirea forțelor și mijloacelor folosind proprietățile naturale ale terenului și lucrările genistice;
dispersarea mijloacelor de transport;
utilizarea condițiilor de vizibilitate redusă și a orelor de întuneric pentru manevre, aprovizionării sau a oricărei acțiuni ce necesită deplasare;
Nivelurile de avertizare generală antiaeriană sunt:
ROȘU – reprezintă atacul sau supravegherea executate de mijloace ostile sau rachete; mijloacele aeriene sunt în zona de operații sau în apropiere;
GALBEN – sunt probabile/posibile atacurile sau cerecetarea executate de catre mijloace aeriene ostile ceea ce poate însemna ca mijloacele aeriene ostile sunt pe direcția zonei de operații;
ALB – atacurile sau supravegherea sunt improbabile.
În procedurile standard cu care operează batalionul și subunitățile subordonate acestuia trebuie să se detalieze toate măsurile ce se vor întreprinde la primirea tuturor tipurilor de amenințări.
Avertizarea timpurie directă se realizează pentru alertarea unităților care sunt sau pot fi în pericol ; unitățile respective dezvoltă avertizările locale de avertizare, stabilind dacă mijlocul aerian este inamic sau neidentificat și dacă se cunosc direcția principală de atac și obiectivele vizate ; avertizările locale de apărare antiaeriană se bazează pe informațiile și rezultatele cercetării executate de structuri specializate.
Protecția genistică
Protecția genistică cuprinde ansamblul măsurilor, acțiunilor și lucrărilor genistice planificate și executate în folosul propriu de către toate forțele batalionului, participante la desfășurarea operațiilor militare pe timp de pace, în situații de criză și la război pentru menținerea capacității de luptă, protejarea personalului și tehnicii împotriva loviturilor de orice gen executate de inamic și pentru întârzierea și interzicerea acțiunilor acestuia în scopul cererii condițiilor favorabile pentru desfășurarea operațiilor, executarea focului, manevrei forțelor și mijloacelor precum și pentru mascarea personalului și tehnicii militare și protecția lor împotriva ADMCBRN și sitemelor incendiare ale inamicului.
Lucrările genistice sunt realizate de forțele de toate armele cu unelte genistice comune și materiale aflate în înzestrarea individului, grupei sau echipajului de pe categorii de tehnică și cel mai important al forțelor și mijloacelor de specializare de geniu ; în categoria lucrărilor genistice intră lucrările de observare, tranșee, șanțuri de comunicații, șanțuri adăpost, adăposturi sub parapet și amplasamente pentru tehnica de luptă individuală sau din înzestrarea grupei.
Protecția genistică se execută în aproape toate tipurile de operații și are o serie de misiuni.
Cercetarea inamicului și a terenului în vederea descoperirii indicilor unor obstacole explozive sau neexplozive, a potențialului căilor de comunicații ce vor fi utilizate și a posibilităților de trecere a unor cursuri de apă.
Amenajarea genistică a pozițiilor de tragere a punctelor de sprijin a raioanelor, pozițiilor de apărare , amenajarea unor lucrări de fortificații, lucrări pentru conducerea focului, șanțuri de traagere, amplasamente pentru piesele de artilerie și autovehiculelor de luptă ; amenajarea sumară a itinerariilor de deplasare necesare batalionului pentru desfășurarea forțelor precum și repararea sumară a unor porțiuni de drum distruse, dar necesare.
Alte misiuni ale protecției genistice sunt de a participa la executarea manuală a barajelor genistice explozive, de a participa la executarea distrugerilor prin executarea focului cu mijloace de lansare din dotarea batalionului, de a participa la executarea manuală a culoarelor prin baraje.
O altă misiune ce îi revine protecției genistice este de a masca personalul, tehnica de luptă, pozițiile de tragere precum și câmpurile de mine.
Misiunile protrecției genistice ale companiei respectiv plutoanelor în ofensivă sunt următoarele :
Cercetarea de geniu a inamicului și a terenului ;
Cercetarea la minare și deminare a terenului ;
Amenajarea genistică a poziției de plecare la atac ;
Executarea culoarelor prin baraje și a trecerii peste cursurile de apă ;
Amenajarea și întreținerea lucrărilor genistice pentru respingerea contratacurilor ;
Consolidarea obiectivelor acupate ;
Distrugerea cu explozivi a lucrărilor de apărare întărite ale inamicului.
În operațiile specifice ofensivei, protecția genistică are ca scop crearea condițiilor favorabile pentru a realizarea în ascuns și la timp a dispozitivului de luptă ,măririi gradului de protecție a subunităților, ruperea apărării , dezvoltarea ofensivei, ocuparea și menținerea obiectivelor cucerite.
În cazul în care se adoptă lupta de apărare, compania, respectiv plutoanele, amenajează genistic :
Pozițiile de luptă și punctele de sprijin de pluton de pe limita dinainte, cu pozițiile de tragere de bază, de rezervă și vremelnice ale mijloacelor de foc de toate categoriile din cadrul acestora ;
Pozițiile de luptă și punctele de sprijin de pluton din adâncime ;
Pozițiile de tragere pentru aruncătoare ;
Aliniamentele de contraatac ;
Punctele de comandă-observare ;
Lucrări de rezervă și false.
Pe timpul marșului compania de infanterie realizează protecția genistică prin cercetarea de geniu a terenului și prin cercetarea la minare și deminare. Forțele specializate înlătură barajele de pe itinerariul de deplasare, execută culoare prin barajele inamicului, asigură trecerea peste cursurile de apă și alte asemenea obstacole și amenajează zonele unde se iau halte mari pentru odihnă și concentrare.
Pe timpul staționării, companiile, respectiv plutoanele își asigură protecția genistică prin amenajarea zonei de staționare, prin executarea lucrărilor de mascare și prin constituirea diferitor obstacole pe direcțiile probabile de acțiiune ale inamicului.
Apărarea CBRN
Apărarea CBRN reprezintă măsurile care se planifică, organizează și se execută pentru a preveni și proteaja trupele împotriva atacurilor cu arme nucleare, biologice, chimice și radiologice. Presupune prevenirea contaminării CBRN prin idenificarea la timp a atacurilor cu efecte de distrugere în masă ,
cu efecte biologice, chimice sau radioactive din zona de responsabilitate, prin observare, cercetare, prin monitorizarea zonei.
Măsurile de apărare CBRN sunt:
prevenirea atacurilor nucleare, biologice, chimice sau radiologice;
protecția împotriva acestor tipuri de atacuri;
decontaminarea în cazul atacului;
mascarea cu aerosoli.
Protecția împotriva armelor CBRN constă în masuri luate pentru a reduce vulnerabilitatea prin scoaterea de sub loviturile adversarului sau cel puțin limitarea, diminuarea efectelor ; acestea se realizează prin:
protecția individuală – folosirea echipamentului de protecție individual;
reducerea timpului de expunere a trupelor la contamianarea radioactivă și chimică;
protecția colectivă – folosirea echipamentelor de protecție colectivă, în special instalații sau sisteme de filtrare a aerului, adaposturi;
protecția echipamentelor și materialelor împotriva efectelor, loviturilor nucleare, contaminării radioactive, biologice și chimice;
folosirea proprietăților de protecție ale tehnicii și terenului.
Decontaminarea CBRN constă în neutralizarea sau îndepartarea cat mai rapidă a agenților dăunători; decontaminarea poate fi imediată – aceasta reprezintă ceea ce face militarul imediat dupa ce a fost contaminat pentru a supraviețui, cu ajutorul echipamentului specific din dotare; decontaminare operațională – acțiunea întreprinsă de militar sau de militari, limitată la anumite părți ale echipamentelor, suprafețelor de lucru, folosind echipamentul de decontaminare pentru a reduce riscul de contaminare a personalului , pentru a evita transmiterea contaminării; totală – acțiunile întreprinse de unități pentru a reduce contaminarea personalului , echipamentelor, materialelor la cel mai scazu nivel, include decontaminarea terenului care cere intervenția unor trupe specializate; finală – acțiunile intreprinse de catre trupele specializate pentru îndepartarea contaminării, pentru a adopta nivelul optim de protecție.
Comandanții de la nivelul batalionului, companiei și plutonului trebuie să fie în măsură să:
cunoască apărarea organizării CBRN și echipamentele specifice din dotarea unității;
evalueze capabilitatea structurilor de apărare CBRN din subordine și să angajeze aceste forțe în concordanță cu procedurile adecvate;
să evalueze consecințele atacurilor CBRN sau/și ROTA asupra capacității operaționale a unității;
să dea ordine și să ia măsuri în concordanță cu situația și misiunea unității;
să planifice operațiile, acțiunile militare luând în considerare amenințarea CBRN și capabilitățile diferite ale unităților de a acționa într-un mediu CBRN;
să estimeze efectele purtării echipamentelor de protecție individual CBRN/EPICBRN/IPE pe o perioadă extinsă de timp, și să înțeleagă ce măsuri pot fi luate pentru reducerea acestor efecte asupra capacități de luptă și moralului unității.
Pentru a supraviețui în cazu atacului CBRN batalionul trebuie să acționeze rapid și corect imediat după alarmarea pericolului CBRN, să identifice natura pericolului CBRN din zona de responsabilitate. Acesta folosește tehnicile, tacticile și procedurile adecvate și ia măsuri privind limitarea efectelor atacurilor CBRN.
Apărarea CBRN este pregătită dinaintea desfășurări operației prin dezvoltarea politicii de apărare și doctrinei de apărare prin achiziția echipamentelor necesare și prin instruirea persoanlului; componentele apărări CBRN sunt:
detectarea, identificarea și monitorizarea/DIM;
avertizarea și raportarea CBRN;
protecția fizică;
managementul riscului;
sprijinul și contramăsurile medicale.
Grupa de cercetare CBRN și echipele de monitorizare și determinare a nature, gradului și răspândirii contaminării transmit raportul la producerea unui incident CBRN; specialistul CBRN din statul major al batalionului centralizează informațiile primite, le analizează, ia măsuri și avertizează toate forțele din zona de responsabilitate.
Managementul riscului în materi CBRN se referă la :
prevenirea pericolului;
controlul pericolului.
Prevenirea pericolului constă în măsuri precum utilizarea adăposturilor, camuflarea, mascarea și dispersia forțelor în scopul limitării efectelor. Aceste măsuri trebuie să fie pregătite dinainte, iar dacă amenințarea este confirmată, implementate înaintea declanșării incidentului. Adăposturile întărite și clădirile sunt cele mai bune modalități de protecție.
Măsurile de control împotriva pericolelor trebuie implementate imediat după producerea incidentului CBRN și constau în:
controlul împrăștierii contaminării, care se realizează prin limitarea împrăștierii și prin restricționarea deplasărilor în zona contaminată;
managementul expunerii;
măsurile de decontaminare a personalului și echipamentelor.
„Decontaminarea reprezintă procesul de absorbție, distrugere, neutralizare sau îndepărtare a agenților chimici ori biologici, sau îndepărtarea depunerilor radioactive de pe personal, teren, tehnică, armament sau echipament contaminat”.
Acțiunile active specifice decontaminării se clasifică astfel:
decontaminarea imediată;
decontaminarea operațională;
decontaminarea totală;
decontaminarea finală.
Spirjinul și contramăsurile medicale sunt executate în vederea reducerii impactului diferitelor elemente din mediul CBRN asupra personalului pentru asigurarea evacuării medicale și tratamentului victimelor; În mediul CBRN sprijinul medical se asigură prin:
tratamente medicale preventive;
contramăsurile medicale;
tratamentul răniților și bolnavilor;
aplicarea măsurilor de evacuare.
9. Protecția împotriva mijlocelor incendiare
Aceasta este definita ca : „Ansamblul măsurilor și acțiunilor ce se desfășoară pentru protecția personalului împotriva efectelor armelor și munițiilor incendiare, limitarea și stingerea incendiilor în dispozitivul trupelor proprii și iesirea dinraioanele în care se produc incendii masive.”
Activitațile de protecție împotriva mijloacelor incendiare constau în:
descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuințarea mijloacelor incendiare;
prevenirea forțelor proprii despre pericolul întrebuințării de către inamic a mijloacelor incendiare;
protecția nemijlocită a forțelor și elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuințării sistemelor incendiare ;
stabilirea caracterului și volumului lucrărilor de limitare și înlăturare a urmărilor atacului cu arme și muniții incendiare în funcție de natura incendiilor precum și de forțele și mijloacele avute la dispoziție;
limitarea și înlăturarea urmărilor atacului cu arme și muniții incendiare.
Protecția informațiilor
Studiul conflictelor militare „demonstrează fără ambiguitate că succesul este totdeauna al aceluia care dispune la momentul decisiv de cea mai bună cunoaștere a situației și a intențiilor adversarului său.”
Informația este fundamentală pentru oricefel de acțiune; nu se poate lua o decizie care să aducăefecte pozitive, care să conducă la atingerea obiectivelor fară informațiile corespunzătoare.
Deoarece societatea avansează din ce în ce mai mult și mai repede din punct de vedere tehnologic datorită perfecționării uilizării informatici, telecomunicațiilor, mijloacelor cibernetizate, informația a devenit resursa fundamentală pe baza careia se iau decizii, se planifică, se organizează și se duc acțiunile de luptă.
Manipularea, distorsionarea informațiilor este cel mai mare pericol, astfel se impune protecția imperioasă a acestora. Protecția informațiilor se realizează prin activități ca:
limitarea numărului de persoane care au acces la documentele de luptă;
transmiterea misiunilor la subordonați numai în părțile care-i privesc;
respectarea regulilor de întocmire, mânuire și pastrare a documentelor;
întrebuințarea aparaturii de secretizare, a tablelelor de convorbiri, a indicativelor, semnalelor și a harților codificate pentru efectuarea comunicărilor prin mijloace de transmisiuni;
educarea întregului personal în spiritul păstrări secretului convorbrilor prin mijloace de transmisiuni.
Rezumând, protecția informațiilor se realizează prin întocmirea unui număr cât mai mic de documete, accesul la acestea cât mai limitat cu putință, păstrarea acestora în locuri cât mai sigure și bine păzite.
Proecția medicală și sanitară – veterinară
Protecția muncii trebuie să asigure integritatea fizică a personalului participant la operația militară, prin diminuarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale. Aceasta se realizează penteru întregul personal sub conducerea comandanților și a pesoanelor investite cu atribuții în acest domeniu și este organizată prin luarea în considerare a factorilor de risc, de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională care decurg din elementele sistemului de acțiune, proprii fiecărei componente a acestuia( executant- sarcină de muncă – echipamente tehnice – mediu de activitate).
Pe timpul conflictelor se adoptă un sistem de sprijin medical care vizează următoarele etape:
etapa primului ajutor, care constă în acordarea primelor îngrijiri răniților și bolnavilor de către militari, la nivelul câmpului de luptă, sub forma autoajutorului și ajutorului reciproc;
etapa ajutorului premedical, care completează măsurile luate înetapa precedentă:trezirea răniților (bolnavilor) și pregătirea lor pentru evacuare; activitățile specifice acestei etape se execută de către personalul sanitar calificat, de regulă în locurile de adunare a răniților;
etapa ajutorului medical, care cuprinde măsurile de îngrijire și profilcatice ce se aplică de către medicul de medicină generală la nivelul punctului medical de batalion (P. Md. B.);
etapa ajutorului medical calificat, care costă în masurile de îngrijire și profilcatice ce se iau în cadrul primului spital de campanie pe care răniții și bolnavii îl întâlnesc pe căile de evacuare sau în spitalele în linia întâi de brigade;
etapa ajutorului medical specializat, care reprezintă ultima etapă de tratament și evacuare în cadrul spitalelor de diferite profiluri din baza de spitalizare (neurochirurgie, chirurgie plastică și repartorie, chirurgie maxilo – facială, oftalmologie, O.R.L., chirurgie toracică, ortopedie, trumatologie etc. ) asigurate cu medici specialiști în domeniile respecive.
Protecția medicală constă în acordarea primului ajutor, scoaterea răniților din dispozitiv, evacuarea rănților pentru acordarea sprijinului medical, prevenirea îmbolnăviri; un rol important îl ocupa instrucția militarilor, cunoasterea lor în domeniul sanitar pentru acordarea primului ajutor care este esențial.
Asistența sanitar-veterinară se realizează pentru a păstra sănătatea animalelor aflate în serviciu și prevenirea transmiterii bolii de la animale la om .
Evitarea fratricidului
Evitarea fratricidului se referă la măsurile luate pentru evitarea uciderii, rănirii, afectării de orice fel a trupelor subordonate sau aliate sau a distrugerii echipamentelor acestora de catre trupele proprii. Se realizează prin executarea unor programe eficiente de instruire, cu scopul de a identifica corect tehnica, echipamentul, armamentulși uniformele trupelor proprii sau aliate, prin cunoașterea permanentă a situației și acțiunilor atât a forțelor proprii cât și a celor aliate.
Măsurile ce vizează evitarea sau reducerea fratricidului se împart în:
măsuri materiale de evitare precum mijloacele de identificare mecanică și electronică și marcarea tehnicii, vehiculelor;
măsuri nemateriale care se referă la conducere, la doctrină, la instruire și la cunoașterea foarte bună a situației.
Pentru evitarea fratricidului trebuie să se aibă în vedere următoarele:
stabilirea și aplicarea fermă a măsurilor de control;
zonele de acțiune, grafice de operații comune și ușor de înțeles;
delimitarea spațiului de manevră în integralitatea sa;
folosirea echipelor de legătură sau a statelor majore integrate între membrii alianței;
stabilirea și aplicarea ROE pentru toate elementele forței întrunite și multinaționale, incluzând angajări sol-aer, aer-sol, sol-sol;
stabilirea cu deosebită atenție a regulilor de angajare în limitele de vizibilitate pentru forțele debarcate;
familiarizarea reciprocă a membrilor alianței cu echipamentul celorlalți;
stabilirea unor forme efective de instruire și antrenament, indiferent de constrângerile de timp.
În vederea evitării fratricidului, comandantul de pluton ia diferite măsuri în funcție de tipul oerației, respectiv apărare sau ofensivă. În apărare acesta trebuie să respecte principiile tragerilor prin intervale și pe deasupra forțelor proprii, să coordoneze acțiunile proprii cu sprijinul artileriei, să cunoască locul de dispunere a câmpurilor de mine antiblindate din adâncimea punctului de sprijin de către întregul personal, să stabilească semnele și semnalele între forțele proprii și elicopterele de asalt ce sprijină acțiunile subunităților și trebuie să aducă la cunoștință indicii de recunoaștere a itinerariilor de deplasare, a elementelor de cercetare proprii atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. De asemenea, pe timpul acțiunilor ofensive, comandantul de pluton trebuie să stabilească aliniamentele de încetare a focului și respectarea acestora, să asigure cunoașterea de către toți subordonații a lucului culoarului din barajul de mine al inamicului. O activitate foarte importantă este sincronizarea sprijinului prin foc în limitele capacității armamentului folosit de forțele proprii.
Integrarea acțiunilor artileriei, implicit a focului artileriei navale , a mijloacelor aeriene dotate cu armament, a focului indirect executat de unitățile terestre, respectiv a sprijinului nemijlocit al acestora necesită înțelegerea în mod integru și stabilirea unui set de măsuri privind controlul focului, măsuri ce trebuie foarte bine cunoscute și aplicate în permanență pentru a asigura trageri oportune și eficiente.
Limitarea fratricidului se face prin:
conducerea fermă;
disciplina în operații;
instruirea temeinică;
proceduri standard adecvate;
cunoașterea detaliată a situației.
Informațiile cu privire la misiune, la inamic, la teren, la forțele proprii, la contex în general reprezintă cheia pentru cuoașterea și înțelegerea situației. Cunoașterea situației se referă la:
cunoașterea zonei de operații a batalionului;
dispunerea forțelor proprii;
dispunerea forțelor inamice cât și intențiile acestuia;
misiunea exactă a subunităților batalionului și a batalionului în eșalonul superior.
În cadrul batalionului, pe timpul desfășurării operațiilor trebuie să se delimiteze clar spațiul de manevră al batalionului și să se folosească echipe de legătură, trebuie să se stabilească regulile de angajare ale tuturor elementelor de dispozitiv ale batalionului și cele de angajare în condiții de vizibilitate redusă.
Incertitudinea războiului și starea generată de aceasta, condițiile de luptă uneori dezavantajate, confuzia , oboseala, deplăsările rapide sunt factori ce îngreunează executarea diferitor manevre și cresc posibilitatea producerii fratricidului. Astfel, pe timpul planificării manevrei trebuie să se aibă în vedere principiul simplității, planificarea în detaliu a acțiunilor astfel încât fiecare să știe exact ce are de făcut, cercetarea zonei de operații, recunoașterea unităților participante și a dotării lor și măsuri de încetare rapidă a focului.
Protecția mediului
Mediul se află într-o continuă schimbare și evoluție determinată de perturbări naturale sau antropice. Protecția mediului se realizează pentru păstrarea echilibrului ecologic,pentru a preveni și a ameliora efectele negative ale armelor din luptele armate.
La baza planificării și organizării acțiunilor de luptă de către statul major stau o serie de premise și de reguli, de limte in ceea ce priveste mediul, influența acestor acțiuni asupra lui. Pe timpul planificării se iau în considerare factorii de risc, de amenințare la adresa mediului din zona de responsabilitate.
Protecția mediului cuprinde: „protejarea vegetației sălbatice, flori, puieți, vegetație lemnoasăde acțiunea distructivă a personalului și tehnicii; recuperarea în totalitate a deșeurilor; protejarea apelor, protejarea solului, protejare atmosferei.”
Protecția apelor se realizează prin:
Interzicerea în oricefel de situați a deversării sau împrăștierii substanțelor periculoase în ape;
Evitarea spălării blindatelor, autovehiculelor, recipientelor sau vaselor contaminate cu substanțe periculoase;
Împiedicarea oricăror scăpări sau scurgeri de substanțe poluante și curățarea zonei afectate prin decontaminare mecanică;
Evitarea traversării râurilor, lagunelor, șanțurilor sau canalelor cu apă dacă nu este absolut necesar;
Protejarea în mod deosebit a surselor, rezervoarelor și conductelor cu apă potabilă și prevenirea infiltrării apelor reziduale în ape subterane;
Interzicerea depozitării pe malurile cursurilor de apă, lacurilor, pe plaje și faleze, baraje, diguri, a materialelor și deșeurilor de orice natură.
Protejarea solului se realizează prin deplasarea forțelor pe potecile, drumurile și șoselele existente evitțndu-se pe cât posibil deplasarea pe noi trasee, evitarea deplasării de forțe și mijloace pe vreme umedă, evitarea efectuării de lucrări genistice în zonele de importanță istorică, arheologică sau în rezervațiile naturale precum și evaluarea impactului asupra mediului înainte de începerea unor lucrări genistice.
Protejarea atmosferei se realizează prin reducerea emisiilor mijlocaelor de transport, de propulsie și a generatoarelor electrice, prin limitarea funcționării staționare a autovehiculelor, blindatelor și tehnicii din dotare în scopul reduceri emisiilor de gaze în atmosferă și evitarea arderii miriștilor, stufărișurilor sau a deșeurilor menajere sau deșeurilor rezultate în urma desfășurării acțiunilor de luptă.
Asigurarea acțiunilor
Asigurarea cu resurse umane
Această activitate se desfășoară cu scopul completării necesarului de personal ca urmare a pierderilor suferite pe timpul desfășurării operațiilor, sau a altor deficite. Aceste activități presupun urmărirea atentă, centralizată, analizarea datelor referitoare la pierderi și la nivelul încadrării cu personal, elaborarea și trimiterea cererilor pentru completare; se primește personalul necesar, se repartizează și se încadrează unde sunt deficite.
Actual în țara noastră sunt deficite destul de mari în materie de resursă umană pentru apărarea națională.
Activitatea de informare și relații publice
Activitatea de informare și relații publice presupune o acțiune permanentă și sistematică a conducerii în scopul menținerii înțelegerii între trupe, a unor raporturi variabile în interiorul și între structuri.Aceste activități vizează menținerea unor raporturi pozitive în comunitatea militară, cât și între aceasta și diferite paliere ale opiniei publice. Informarea și relațiile publice se realizează prin următoarele:
crearea și menținerea unei imagini favorabile forțelor proprii;
informarea corectă asupra misiunii forțelor militare, deciziilor politice și administrative referitoare la armată și la problemele de interes pentru acțiunea ce se desfășoară;
creșterea responsabilității pentru îndeplinirea misiunilor ;
formarea și dezvoltarea conștinței civice;
realizarea unei comunicări biunivoce permanente și reciproc avantajoase.
Asigurarea topogeodezică (hidrografică și de navigație)
În perioada următoare, pentru îmbunătățiri topogeodeziei, se au în vedere organizarea geodeziei în detaliu în domeniul operativ – militar, automatizarea proceselor de ridicare cartografică și topografică, îmbunătățirea modului de utilizare de către comunitatea militară a datelor și documentelor topogeodezice, operativitate crescută la culegerea datelor și informațiilor despre teren, folosirea noii tehnologii prin sateliții naturali ai pământului pentru soluționarea aspectelor topogeodezice. Cercetarea si dezvoltarea topogeodeziei cuprinde toate măsurile și acțiunile pentru verificarea concordanței hărții cu terenul, colectarea datelor despre teren, procurarea și cercetarea informațiilor despre serviciul topografic inamic. Definiția activității topogeodezice este „ ansamblul măsurilor și acțiunilor ce se planifică și se execută în scopul obținerii, pregătirii și transmiterii la timp a datelor și documentelor topogeodezicenecesare conducerii acțiunilor militare”.
Activitățile specifice asigurării topogeodezice sunt :
crearea stocurilor de hărți în raport cu misiunile primate;
punerea la dispoziție a comandamentului, a coordonatelor cotelor și punctelor geodezice, unghiurilor de orientare ale unor laturi geodezice și direcțiilor către repere;
completarea informațiilor cu fotodocumente;
procurarea de utilaje, aparate, materiale și documentație tehnică, potrivit normelor de înzestrare și consum aprobate.
Aprovizionarea cu piese de schimb necesare executării a reparațiilor și întreținerilor.
Aceste acțiuni cuprind și pregătirea personalului pentru însușirea cunoștințelor necesare interpretării hărților și integrare a documentelor cu specific topogeodezic.
Asigurarea hidrometeorologică
În condițiile unui razboi, ținand cont de amploarea spațiului de lupta, de dimensiunea lui terestra, aeriana, navala, informațiile hidrometeorologice sunt necesare planificarii si desfașurării operatiilor.Asigurarea hidrometeorologica este definită caansamblul de măsuri ce se desfașoară pentru obținerea și analizarea datelor si informațiilor referitoare la situația hidrografică și meteorological, prognoza hidrometeorologică și a fenomenelor periculoase, necesare pentru planificarea și ducerea acțiunilor proprii.Datele hidrometeorologice vor fi analizate raportandu-ne la influența fenomenelor asupra acțiunii trupelor proprii și ale inamicului.Informațiile hidrometeorologice se referă la :
situația hidrologică și meteorological
prognoza hidrometeorologică
fenomenele periculoase sau cu caracter de calamitate
influența fenomenelor hidrometeorologice asupra acțiunilor
stabilirea măsurilor de protecție pentru planificarea și ducerea acțiunilor proprii.
Asistență juridică
Drepturile razboiului sau conflictelor armate au fost constituite în vederea reglementări ostilităților si atenuarea rigorilor, impunerea unor limite în masura in care o permit necesitățile militare.Convențiile și tratatele sunt parte a dreptului international public și în acest context putem spune că asistența juridică constă în cumulul de măsuri și acțiuni întreprinse pentru a asigura respectarea în conflicte a legilorțării, a regulamentelor.Asistența juridicaă realizează concordanța între necesități si restricții, ridică demnitatea, onoarea și prestigiul moral al armatei.Asistența juridică este asigurată de consilierii juridici și constă în avizarea actelor și măsurilor referitoare la legalitatea acțiunilor, în special a acțiunilor de comandă, prin procesul de elaborare a ordinelor de operații și prin pregătirea juridică a persoanlului.
„Prin asigurarea juridică se amplifică demnitatea, onoarea și prestigiul moral al forțelor proprii și implicit, victoria acestora, prin eliminarea crimelor, distrugerilor și suferințelor inutile”
Asistență religioasă
Asistența religioasă constă in pastorație individuală, predici, slujbe
pentru a le insufla militarilor curaj, patriotism și pentru a le înări credința, pentru a cultiva valorile etice, religioase, civice.Personalul consacrat să facă acest lucru, respectiv preoții, trebuie să aibă în vedere frica, stresul ,furiile care îi încearcă pe militari.
Pe timpul desfășurării operațiilor, a luptelor armate, asistența religioasă trebuie asigurată și pentru prizonierii de război, conform preceptelor religioase ale acestora.
Asigurarea financiar-contabilă
Activitatea financiar-contabilă se realizează pe baza legislației, a principiilor și a regulilor specific domeniului finanțe publice.
Activitățile de asigurare financiar-contabilă sunt efectuate de către structurile specializate, în vederea stabilirii, solicitării, utilizării și justificării resurselor financiare, a evidenței patrimoniului aflat în administrarea unităților militare precum și pentru a asigura plata drepturilor bănești cuvenite personalului.
Capitolul 3 : Studiu de caz – Măsurile de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor în luptele de la Stalingrad
3.1. Motivația alegerii temei
3.2. Obiectivele studiului
Necesitatea cunoașterii din timp a situației și luarea măsurilor corespunzătoare
Identificarea efectelor lipsei măsurilor de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor
Evidențierea importanței lucrărilor și mijloacelor genistice, a armametului greu, ca măsuri de protecție a forțelor
Reliefarea importanței logisticii și serviciilor proprii și buna organizare și funcționare a acestora
3.3. Ipotezele
Fără cunoașterea din timp a situației și fără un timp minimal de pregătire corespunzătoare, lupta se va desfășura total dezorganizat
Planificarea/pregătirea măsurilor de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor reprezintă un factor cheie în desfășurare operației; fară aceste măsuri modul de desfășurare al luptei este haotic și precar.
Fără pregătirea și amenajarea din timp a lucrărilor genistice și fără mijloacele și armamentul necesar, lupta de apărare este forte dificilă, dezavantajoasă și provoacă foarte multe pierderi.
Lipsa logisticii proprii, a transporturilor și lipsa unei bune organizării și funcționări a serviciilor pe câmpul de luptă.
3.4. Etapele analizei operației
Situația politică și militară a României în perioada premergătoare luptelor de la Stalingrad.
Operația Stalingrad și problemele sale
Armata 3 română la Cotul Donului
Armata 4 română în Stepa Calmucă
„Bătălia de la Stalingrad”
Marea confruntare de pe Don și Volga, ce a avut loc în a doua jumătate a anului 1942 și începutul anului 1943, este cunoscută în istografie, îndeosebi, prin sintagma ,,bătălia de la Stalingrad”. În fapt, este vorba despre o operație deosebit de complexă, de mare anvergură și cu o importanță aparte în desfășurarea celui de- al doilea război mondial, operație ce a început la 17 Iulie 1942 și s- a sfărșit la 2 Februarie 1943.
Situația politică și militară a României
Campania din anul 1941 s – a scontat pentru România cu rezultate favorabile precum eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei, ținutului Herța și cucerirea Odessei. În urma acestor rezultate, opinia publică din România aprecia că războiul s –a încheiat, fapt confirmat chiar și de Hitler care a afimat ca după ce Odessa va cădea războilul se va termina pentru România, iar aceasta nu va avea decât să – și consolideze situația. Este ceea ce au încercat să facă autoritățile române; marile unități au fost aduse în țară, cu excepția celor subordonate armatei 11 germane care încă acționau în Crimeea.
După o perioadă foarte scurtă de relativă „liniște”, dacă situația internă era destul de stabilă, cea internațională se agrava din ce în ce mai tare, astfel, România se găsea la sfârșitul anului 1941 în stare de război cu S.U.A. și Anglia.
Relațiile cu respectivele țări au devenit destul de reci și conflictuale de când România a intrat în sistemul Axei. Imediat după sosirea M.M.G. ( misiunea militară germană ), Washingtonul a blocat bunurile românești în S.U.A. pe motiv că statul român era ocupat de Germania.
Relațiile româno – engleze s–au întrerupt în 1941; după intrare în război alături de Germania, S.U.A. a fost asigurată decatre guvern că România urmarește doar să – și recâștige teritoriile după care va adopta o poziție de apărare pe Nistru;
Începând cu August 1941 Germania sugera României să limiteze libertatea de mișcare a delegației americane, aparent cu intenția de a îngreuna activitățile de spionaj ale serviciilor secrete, dar scopul real era de a înrăutăți relațiile româno – americane în timp ce relațiile germano – americane deveneau din ce în ce mai dificile.
România a continuat războiul împotriva Uniunii Sovietice alături de Germania fapt ce a avut ca rezultat intrarea României în stare de război împotriva Națiunilor Unite; pe 4 Noiembrie 1941 guvernul sovietic a sugerat englezilor să declare război aliaților Germaniei; la 7 Decembrie 1941, orele 12.00 între România și Marea Britanie a intervenit starea de război; concomitent cu acestea Noua Zeelandă, Canada, Australia și Africa de Sud au declarat război României.
Natura acestor relații și ulterior instituirea stării de război cu cele două mari state a pus capăt iluziei românilor cum că după batălia de la Odessa războiul s-a încheiat.
La sfârșitul anului 1941 și începutul anului 1942 principalele operații desfășurate de către trupel române au avut loc la flancul sudin al frontului sovieto – geman, în Peninsula Crimeea cu o suprafață de aproximativ 25.600 km, zonă care reprezinta pentru ambele părți o importanță deosebită.
Peninsula Crimeea și bazinul nord – pontic au avut de-a lungul timpului largi semnificații geopoplitice și geostrategice; Peninsula Crimeea reprezenta o „cheie” strategică a Mării Negre ce putea asigura controlul întregului bazin pontic. Importanța acesteia a fost înțeleasă cu mult timp înainte de către români, bizantini, genovezi și otomani; în anul 1973 aceasta a intrat sub stăpânirea Imeriului Rus, astfel Sevastopolul a devenit cea mai puternică bază militară.
Operația Stalingrad și problemele sale
În cadrul desfășurării războiului din perioada respectivă se poate vorbi de două operații distincte, una spre Caucaz, cealaltă spre Stalingrad. Dacă la început, până în luna septembrie, înaintarea s- a făcut în ritm destul de rapid pe ambele direcții, ulterior lipsa forțelor și materialelor necesare pentru atingerea celor două obiective se făcea din ce în ce mai simțită. Acest lucru a determinat diferite intervenții din partea lui Hitler care, încercând să întărească o grupare sau alta, efectua transferuri de trupe fapt ce a afectat în cele din urmă ambele grupări.
Ofensiva spre est a creat o operație foarte complexă, cunoscută sub numele de bătălia de la Stalingrad. Interesul germanilor pentru Stalingrad a apărut în luna Iulie, interes generat de informații conform cărora în oraș se aflau forțe ce puteau pune în pericol operația spre Caucaz.
Operația de la Stalingrad s- a desfășurat în două faze distincte; pentru germani și aliați prima perioadă a fost reprezentată de ofensivă ( 17 Iulie – 18 Noiembrie 1942 ) iar cea de-a doua a fost reprezentată de apărare ( 19 Noiembrie 1942 – 2 Februarie 1943 ) ; pentru sovietici lucrurile au stat invers, prima perioadaă corespunzând apărării, iar cea de-a doua contraofensivei; luptele din interiorul orașului s – au desfășurat pe o perioadă de 143 de zile; fiecare dintre cele două faze a cuprins mai multe etape, etape determinate de principalele evenimente militare; prima fază a cuprins următoarele etape:
17 Iulie – 17 August 1942 – în această perioadă s – au desfășurat luptele de la Cotul Donului, departe de Stalingrad;
8 – 18 August 1942 – desfășurarea acțiunilor de luptă în zona apărării exterioare a orașului;
19 August – 4 Septembrie 1942 – desfășurarea luptelor în zona intermediară și ieșirea germanilor la Volga;
4 – 12 Septembrie 1942 – luptele desfășurate pe linia de centură a orașului;
13 Septembrie – 18 Noiembrie – etapa luptelor din interiorul Stalingradului.
Conform planurilor de operații ale Grupului de armate B,Armata 3 română a primit misiunea de a trece la apărare în fâșia nord – est de Stalingrad, în marea buclă a Donului, iar Armata 4 română în regiunea slabei de lacuri care se întind la sud de oraș. Zonele respective în care sau desfășurat aceste operații sunt cunoscute ca „ținutul Donului” și „ Stepa Calmucă”.
Necesitatea de a disloca marile unități române în aceste zone a determinat Marele Stat Major să desfășoare cercetări complexe privind:
caracteristicile terenului;
tipul și cantitate de resurse existente;
configurația rețelei hidrografice și de comunicații ( rutieră și feroviară );
situația demografică;
tipul climei;
Aceste cercetări au fost completate de recunoașteri, executate de ofițeri români și germani.
Ținutul Donului înglobează zona de pe ambele părți ale Donului Mijlociu și Inferior; spre sud – est până la dealurile Jereni, spre sud până la depresiunea Manîci iar spre sud – vest până la Doneț. Stepa Calmuncă este continuarea spre sud – est a ținutului Donului între Volga și Marea Caspică până la Manîci. Toată această zonă pe care s-au desfășurat complexele bătălii se caracterizează printr-o varietate a terenului, climei, populației, vegetației și formelor de așezare umană.
În vestul Donului, în marea buclă a acestuia, terenul este deluros, pe alocuri cresc plante ce formează platouri cu o înălțime în medie de 300 de metri.
Linia ce desparte apele în regiunea dintre Kazanskaia și Kalaci este formată din înălțimile de la imediat de sud de Don, iar de aici coboară o serie de creste secundare spre Valea Cirului.
Datorită tipului calcaros al solului, apele râurilor formează albii adânci ce constituie maluri abrupte și multe viroage; apa potabilă se găsește destul de greu; malul drept al râurilor este mai înalt, mai masiv, astfel domină malul stâng fapt ce este în avantajul apărătorului; în zona de sud – est a marii bucle a Donului terenul se aseamănă cu o stepă acoperită cu dune de nisip; suprafața de aproximativ 70 km dintre Don și Volga este constituită din dealuri și platouri;în sud – vestul văii Inferioare a Donului se întinde stepa căzăcească, iar în continuare stepa Kalmuncă.
În sudul văii Inferioare a Donului este zonă plană și în continuare se înalță formând un podiș cu altitudinea de aproximativ 200 m denumit înalțimile din Jergeni, apoi coboară brusc spre est printr – o serie de lacuri; râul Sal și afluenți săi taie în acest podiș văi largi.
La est de linia Kotelnikovo – Elista începe adevărata zonă de stepă caracterizată de sol argilos, neproductiv, acoperit cu praf specific deșertului ce împiedică dezvoltarea vegetației; zona este taiată de multe viroage, cu pereți escarpați ce reprezintă singurele posibilități de adăpost pentru trupe; pe timpul verii majoritatea lacurilor seacă, iar pe timpul toamnei acestea se umplu cu apă astfel devin adevărate obstacole.
Privind rețeaua hidrografică, aceasta este foarte bine dezvoltată, foarte complexă, cu principalele cursuri de apă Volga și Don, cursuri ce au o foarte mare influență asupra desfășurării operațiilor; cei mai importanți afluenți ai acestora sunt Doneț, Cir, Manîci și Sal.
Volga este un obstacol mare, dificil de trecut în cea mai mare parte a anului, făcând excepție iarna când apa îngheață, astfel poate fi trecut destul de ușor; este un curs de apă navigabil ce reprezintă o importantă cale de comunicație.
Albia Donului este săpată într – un teren calcaros; este un obstacol major doar în perioadele ploiaoase, iar vara poate fi traversat prin vaduri; acesta prezintă caracteristici ce constituie diferite avantaje din punct de vedere tactic; malul drept al acestuia este mai înalt, mai masiv și formează o creastă ce se depărtează până la 5- 10 km de firul apei astfel favorizând apărarea; este navigabil și reprezintă o cale de comunicație doar până la Zimnleanskaia.
Donețul ca și Donul și Volga reprezintă un obstacol doar în anotimpurile ploioase și este ultima linie naturală de apărare spre nord – est; Manîciul este constituit din lacuri legate între ele prin canale ce se înlănțiuesc pe 680 de km de la Don spre est.
În zona respectivă acoperirile sunt foarte reduse, satele și luncile situate de-a lungul cursurilor de apă foarte puține; există trei zone diferite de canotare a trupelor, în Stepa Calmuncă aproape nu existau, în stepa căzăcească, în diferite sate erau unele posibilități dar foarte neînsemnate iar în marea buclă a Donului cu sate și localități destul de mari și numeroase existau suficiente posibilități.
Clima este diferită în cele două regiuni; în zona Donului se prezintă caracteristicile climei continentale cu primăveri scurte și veri secetoas, toamne ploioase, iar iarna este geroasă cu ninsori abundente.
În Stepa Calmucă clima se aseamănă cu cea din zonele deșertice; vara este de obicei foarte călduroasă cu nopți reci iar iarna cu geruri și viscole.
Rețeaua de comunicații este slab dezvoltată; multe din comunicații devin impracticabile pe timpul primăverii și toamnei când ploile sunt foarte dese; rețeaua de căi ferate este slab dezvoltată și neputând fi folsită la capacitate maximă din cauza lipsei de locomotive și instalații speciale; aceste aspecte împreună cu distanțele foarte mari de parcurs au determinat o criză a transporturilor pentru românii și germanii din acestă zonă, aspecte ce s-au înrăutățit pe perioada iernii.
Resursele erau foarte puțin diversificate și neînsemnate din punct de vedere cantitativ.
Datorită acestor caracteristici apărarea era favorizată atât la cotul Donului unde malul drep era dominant, cât și în regiunea de sud de Stalingrad în zona lacurilor. Primul aliniament ce prezenta avantaje pentru apărare îl reprezint deci malul drept al Donului și partea estică a lacurilor Sarpa șiȚața; aliniamentele prezentau avantaje cu condiția să se bazeze pe aceste obstacole naturale; capetele de pod de la Serafimovici și Kletskaia, pătrunderile realizate la sud de Stalingrad împreună cu iarna timpurie ce a înghețat lacurile au redus aceste avantaje;
Cele mai probabile direcții prin care inamicul putea pătrunde erau Serafimovici, Kletskaia, Kalaci la nord – est de Stalingrad și Pladovitoe, Kotelnikovo în sudul acestuia; aceste direcții permiteau inamicului să încercuiască principalele trupe germane ce luptau la Stalingrad și să taie legătura acestora cu cele din Caucaz; această situație a impus luarea unor măsuri specifice în vederea organizării apărării, întărirea aliniamentelor și existența și disponibilitatea unor rezerve de a intervenii pe respectivele direcții.
Tipul destul de dur al solului, calcaros a creat dificultăți în efectuarea lucrărilor de amenajare genistică; de asemenea lipsa acoperirilor și a materialelor necesare au creat dificultăți în constituirea adăposturilor și a mascării.
Structura și varietatea terenului coborată cu slaba rețea de comunicații au reprezentat mari probleme în constituirea dispozitivelor și executarea manevrelor de pe o direcție pe alta.
Iarna caracterizată de temperaturi foarte scăzute a afectat foarte mult capacitate de luptă a trupelor care nu erau echipate corespunzător; la această capacitate scăzută au contribuit și asigurarea hranei, care se realiza cu dificultate datorită atât transporturilor, cât și resurselor zonei foarte reduse, slaba organizare administrativă și economică.
Armata 3 română la Cotul Donului
Pe data de 31August 1942, generalul Petre Dimitrescu, comandantul Armatei 3 române a primit de la Marele Cartier General român ordinul de a prelua de la trupel germane și italiene apărarea pe Donul Mijlociu între Kletskaia și Suhoi Donețc.
Deoarece comandantul Grupului de armate B avea ca obiectiv disponibilizarea cât mai repede cu putină a trupelor germane ce trebuiau înlocuite a pus presiune și a grăbit intrarea trupelor românești în dispozitiv.
Necesitatea introducerii trupelor române pe front a impus efecturea unor marșuri foarte grele și lungi de aproximativ 600 km, marșuri desfășurate în condiții dificile precum lipsa timpului pentru concentrarea unităților și formațiunilor diviziilor, lipsa posibilităților de antrenare, lipsa hranei, atât pentru oameni, cât și pentru animale, lipsa comunicațiilor și cantonamente insuficiente.
Armata 3 trebuia să înlocuiască o serie de divizii germane și italiene pe un fron de aproximativ 160 km, în condițiile în care nu i s – au precizat direcțiile de interzis, nici modul de intervenție al grupului de armate în folosul său și nici modul de cooperare cu vecinii.
Analizând situația din teren, comandantul Armatei 3 a urmărit în constituirea dispozitivului două obiective: deducerea capetelor de pod sovietice la sud de Don și repartizarea pentru divizii unor sectoare proporționale cu capacitatea lor de luptă. În urma unor discuții și analize a situației împreună cu comandanții forțelor ce trebuiau înlocuite s-a ajuns la concluzia că apărarea trebuia să se bazeze cât mai mult posibil pe cursurile de apă, capetele de pod trebuiau eliminate și trebuiau asigurate rezerve de unități inclusiv blindate.
Pe data de 10 Octombrie când comandantul Armatei 3 a luat comanda operativă situația era următoarea:
Frontul nu era în totalitate ocupat de trupele române și avea un traseu nevaforabil;
Dispozitivul era liniar și lipsit de adâncime;
Lucrările de apărare erau ca și inexistente;
Mascarea era greu de realizat, terenul fiind lipsit de acoperiri;
Comunicațiile erau neamenajate;mijloacele de transimisiuni erau insuficiente și orientate necorespunzător.
Dispozitivul relizat de armata a 3 – a avea o dezvoltare frontală foarte mare în raport cu efectivele trupelor și era lipsit de adâncime chiar și pe direcțiile cele mai probabile de patrundere ale inamicului; pe baza informațiilor se preconiza ca inamicul va folosi un numar mare de blindate, apărarea antitanc nu sa realizat eficient datorită lipsei de mijloace, lipsei de mine antitanc, lipsei pieselor de artilerie de 75 mm, lipsei de tancuri; nu s-a putut realiza nici apărarea antitanc și nici efectuarea unor riposte ofensive deoarece armata nu avea mijloacele necesare și nici nu i-au fost puse la dispoziție de grupul de armate.
Concomitent cu marile eforturi făcute pentru a constitui un dispozitiv cât mai eficient și de a organiza apărare pe acest front s – au luat o serie de măsuri minimale cu resurse aproape inexistente, măsuri precum:
Ameliorarea și dezvoltarea pozițiilor de tragere;
Mascarea observatoarelor și amplasamentelor armelor automate;
Executarea șanțurilor de comunicații și a amplasamentelor pentru vânătorii de tancuri;
Instalarea câmpurilor de mine;
organizarea în adâncime a fâșiei de apărare;
Întărirea pozițiilor de apărare;
organizarea depozitele de muniții și armament;
concentrarea pieselor de artilerie pe direcțiile cele mai probabile de pătrundere;
măsuri pentru a putea executa menevrele antitanc.
Datorită faptului că armata a intrat în dispozitiv direct în contact nemijlocit cu inamicul lucrările din primele linii au fost executate doar pe perioada nopții; până la data de 18 Noiembrie s – au executat șanțuri doar pentru armamentul greu și automat, șanțuri normale doar pe anumite zone, iar pe restul frontului locașuri individuale de tragere; au fost amplasate între 5 și 6 km de garduri și suluri de sârmă ghimpată ( și aceasta doar în zonele mai vulnerabile )precum și 2 – 3 km de câmpuri de mine de divizie. Toate aceste măsuri nu reprezentau decât 60 % din lucrările primei poziții, 20 % din rețele de sârmă și 30 % din câmpurile de mine planificate.
Conștient de situația dezavantajoasă, în special de lipsa mijloacelor și lipsa apărării antitanc, comandantul Armatei 3 a intervenit cerând spijin Grupului de armate B, dar nu a primit până pe 12 Noiembrie nici un material de geniu, pentru organizarea pozițiilor sau a adăposturilor pentru personal și cai;
Hrana era insuficientă; lipsea cu desăvârșire sarea, zahărul, fasolea , zarzavaturile, carnea; transportul acestora se făcea foarte greu și era sub norma normală atât calitativ cât și cantitativ.
Echipamentul pentru iarnă a fost asigurat în proprție de 75 % și aceasta deoarece în ultimele zile dinaintea declanșării contrafesivei sovietice a reușit să ajungă un tren cu cincizeci de vagoane cu echipament.
Situația Corpului 4 era aproape la fel de precară, în special în materie de muniție: 20 % pentru aruncătoare de 60 mm și 881,4 mm, 40 % pentru aruncătoarele de 120, 55 % pentru artilerie, dar spre deosebire de Armata 3 acesta avea cantități suficiente pentru armamentul de infanterie și antitanc.
Aceste deficite majore de echipament, muniție și armament se datorau pe de o parte dependenței trupelor române de sistemul de transport german, pe de altă parte de organizarea și funcționarea defecuoasă a serviciilor proprii.
Deoarece contraofensiva sovietică era posibilă în orice moment, comandantul Armatei 3 a cerut corpurilor de armată ca până pe data de 7 Noiembrie toate pregătirile pentru apărare să fie terminate, astfel s – au luat următoarele măsuri:
Amenajarea terenului;
Realizarea sistemului de foc;
Completarea rețelei de transmisiuni;
Completarea stocului de muniții;
Sprijinul din punct de vedere antiaerian, Armata 3 a fost sprijinită de Corpul I aviație român;
Întărirea flancului drept cu 4 batalioane și2 companii antitanc;
Sporirea densității barajului în zona Kletskaia cu ajutorul focului a 6 baterii;
Asigurarea apărării antiaeriene cu 2 baterii de 37 mm și o secție de mitraliere de 13,2 mm;
Au fost introduse mijloacele și trupele, primite foarte târziu de la Grupul de armate B ( un divizion vânători antitanc, o companie antitanc, un divizion de artilerie antiaeriană, un batalion de pionieri, un divizion de artilerie grea );
A fost întărit barajul de pe înălțimile de la vest de Țarița cu focul a șase baterii de câmp și cinci baterii grele;
A fost amenajată o poziție la flancul drept din care să fie în măsură să execute un contraatac în cazul pătrunderii;
A fost asigurat sprijinul a două divizioane de câmp pe creasta de vest valea Țuțkan;
În vederea dezorganizării dispozitivului de atac sovietic a cerut executarea unor bombardamente puternice cu aviația.
Ulterior s – a dovedit că aprecierile comandantului Armatei 3 referitoare la atacurile sovieticilor și direcțiile principale ale acestora nu au fost prea exacte deoarece aceștia au lovit cu forță pe ambele sectoare ale frontului;
O mare parte din atacurile sovieticilor au fost executate cu tancuri și au urmărit respingerea românilor din zona Raspopinskaiavși Kletskaia, obiectiv atins în mare măsură deoarece românii se întindeau pe un front foarte mare unde lipseau lucrările de apărare și mijloacele antitanc.
Armata 4 română în Stepa Calmucă
Conform celor stabilite privind organizarea Grupului de armate „Don”, Armata 4 română trebuia să aibă în compunere 2 corpuri de armată respectiv corpul 6 și 7;aceasta avea misiunea de a înlocui Corpul 6 armată care după ce a participat la ofensivă pe căile de acces spre Stalingrad trebuia să ocupe un alt aliniament.
Fâșia de front pe care Armata 4 română avea misiunea de a o ocupa avea o dezvoltare de aproximativ 270 km la care se mai adaugă și sinuozitățile frontului, astfel se ajunge la peste 300 km.
Dispunerea adoptată era contrară concepției Armatei 4 care, după aprecierile comandantului acesteia,mai avantajos ar fi fost retragerea în rezervă a câte unei divizii de infanterie și menținerea în rezerva generală a unei divizii de cavalerie, acestea nu au putut fi realizate deoarece trupele erau subordonate Armatei 4 tancuri germane și nu se puteau da diferite dispoziții strategice.
În perioada premergătoare contraofensivei sovietice din 20 Noiembrie, Armata 4 română era compusă din divizia 1 infanterie cu 25 % din totalul de luptători, diviziile 2, 4 și 20 cu efectivele 30, 34 respectiv 48 % din totalul de luptători; la diviziile 5, 8 și 18 cu efctive de 57, 64 rspectiv 73 % din totalul de lupători; pe lângă acestea lovitura principală au suportat-o diviziile 1 și 2 care aveau cele mai mari deficite; Concluzia este că organizarea armatelor și asigurarea cu personal era aproape inexistentă.
Situația generală a fost adusă la cunoștință comandantului Armatei 4 tancuri germane care nu a făcut decât să compătimească trupele române în loc să accepte soluțiile propuse de acestea.
Referitor la asigurarea armamentului și muniției, situația era următoarea: armament automat în proporție de 70 % la diviziile 1, 2 și 4; la artilerie 103 % pentru cea de câmp și 68 % pentru materialul greu; aruncătoarele 55 % din necesar; armamentul antitanc calibru 37 – 47 mm în proporție de 60 %; pentru calibrul de 75 mm singurul ce putea produce daune mijloacelor blindate;Corpul 6 dispunea de 14 piese pe un front de 80 km; trupele dispuneau pe un front de 250 km doar de 34 tunuri antitanc fapt ce a creat în rândul acestora un sentiment de inferioritate și neputință, astfel încât atât soldații cât și unii ofițeri spuneau că nu se poate opune rezistență.
Sprijinul aerian era asigurat de Flotila 3 aviație constituită din 2 escadrile și escadrila 14 de legătură.
Referitor la muniție, în prima zi de luptă aceasta a devenit deficitară pentru infanterie, dar ulterior situația s-a remediat; lipsa carburanților s-a făcut simțită tot din prima zi de luptă, dar în cazul acestora situația nu s=a remediat; lipsea cu desăvârșire lemnul atât pentru organizarea apărării cât și pentru traiul zilnic; echipamentul de iarnă varia, unele erau în plus altele în minus, și acestea ajunse cu o zi înainte de declanșarea contraofensifei cu 20 de vagoane.
Privind asigurarea medicală și sanitar-veterniară, armata nu a dispus de nici un spital și veterinar, atribuțiunile acestuia avândule centrul de recuperare răniți ușor nr. 1; ca mijloc de transport întreaga armată a dispus doar de un batalion cu 69 de camioane.
Precum Armata 3 română, situația dramatică avea drept cauze dependența exclusivă de sistemul de transport german și funcționarea proastă a serviciilor proprii; armata nici măcar nu a dispus de un comandament grup de servicii iar la formațiunile acestora erau folosiți ofițeri de rezervă și trupă.
În ceea ce priveste lucrările genistice, de sapă, până la începerea luptei s – au organizat astfel:
La Divizia 4 infanterie lucrări discontinue pentru plutoane, la restul diviziilor doar pentru grupă;
La toate diviziile 30% dinnecesarul de șanțuri de legătură cu posturi de luptă în cadrul plutoanelor;
La diviziile 1 și 4 mascarea amplasamentelor armamentului s-a realizat în totalitate, la diviziile 2 și 18 doar 50 %;
Adăposturile pentru grupele din prima linie în proporție de 50 %;
Posturi de comandă și deservire doar la divizia 4;
Pozițiile bateriilor terminate, dar neacoperite;
Adăposturi pentru animale neamenajate.
Ordinele Înaltului Comandament al trupelor de uscat germane specificau o serie de măsuri care nu s – au materilizat decât într – o foarte mică proporție, măsuri în vederea întăriri apărării precum:
Organizarea vânătorilor de tancuri;
Organiarea unor detașamente pe timp de iarnă;
Unități de alarmă la toate unitpțile;
Constituirea unor detasșamente împotriva parașutiștilor și partizanilor;
Imaginea integrală pe care o avea Armata 4 despre situație și intenția inamicului era următoarea: conjugarea atacului de la sud de Stalingrad cu atacul pe Donul Mijlociu pentru a încercui forțele aliate de la Staligrad și Cotul Donului, având ca obiectiv deschidearea unui drum spre Rostov; cu toate acestea informații suficient de precise și adevărate, nu s – a putut pregăti în mod corespunzător riposta.
3.5. Concluzii
Datorită instabilității politice dintre state, datorită realțiilor din ce în ce mai conflictuale ale României cu unele dintre acestea, datorită intențiilor ascunse ale germanilor și datorită ordinelor de plecare la razboi date pe neașteptate, ținând cont ca românii credeau că pentru ei războiul sa încheiat, pleacarea la luptă s – a desfășurat în condiții dificile, într-un ritm foarte rapid, fără o analiză eficientă a situației și fără pregătirile corespunzătoare.
Aceste lucruri au generat încurcături foarte multe, trupe subordonate altor comandanților aparținând altor state și astfel a apărut ignoranța, poate chiar indiferența față de situația și soarta trupelor române; multe ordine au fost date în necunoștință de cauză și cu ignoranță, în special privind raportul de forțe.
Plecând la război pe neașteptate și necunoscând situația din timp lupta s – a desfășurat total dezorganizat, într – un mod riscant și dezavantajos.
Plecând de la aceste motive, cele principale fiind plecarea la război prin surprindere și necunoaștera situației și a terenului, nu a fost timp pentru o pregătire detaliată și eficientă pe baza unor cercetări și analize, a mijloacelor de asigurare a acțiunilor și protecție a forțelor, în special în materie de asigurare cu personal, asigurare cu armament, muniții și mijloace genistice, fapt ce a generat foarte multe dezavantaje pentru trupe, astfel luptele s – au desfășurat haotic, fără raportul de forțe corespunzător, fără dotarea necesară și fără executarea unor lucrări pentru a sporii forța și capacitatea combatică a trupelor. Fără aceste măsuri lupta era de la început sortită înfrângerii.
În continuare, pe baza acelorași motive principale și a efectelor acestora nu au fost luate măsuri în vederea asigurării cu materiale și mijloace necesare, atribuții ce – i reveneau logisticii, și nici măsuri privind protecția genistică.
Pornind de la aceste motive, respectiv lipsa logistici proprii și protecției genistice, modul de ducere a luptei a fost deficitar, defectuos.
Acestea au avut un efect devastator asupra trupelor române, mai exact celor două armate, 3 și 4, care nu au primit echipamentul necesar,nici îmbrăcăminte, în special cea de iarnă, nu au primit aramamentul și mijlocele necesare ducerii luptei, nu au primit mâncare în mod corespunzător, cele din urmă fiind datorate și organizării proprii efcetuate în grabă, necorespunzător dar, în cea mai mare parte datorate dependenței exclusive de logistica germanilor și aliaților care de cele mai multe ori părea că tratează totul cu indiferență.
Cele două armate nu au avut mijloacele necesare și nici timpul de a – și pregătii lucrările genistice specifice luptei de apărare, de a amenaja câmpul de mine, nu au avut mijloacele și armamentul necesar, în special cel antiblindate, ținând cont ca majoritatea atacurilor au fost executate cu mijloace blindate astfel au fost zdrobite încercând să ducă lupta de apărare.
La toate acestea adăugndu-se faptul că au primit fronturi de întinderi colosale față de capacitatea lor, cele două armate abea au supraviețuit și s- au întors în țară cu efctive extrem de reduse.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurarea Actiunilor Si Protectia Fortelor In Operatiile Specifice Luptei Armate (ID: 110198)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.