Asezarea,perceperea Si Decontarea Impozitului pe Porfit la O Societate Comerciala

Cuprins

Capitolul 1 Impozitele în economia contemporană …………………………………4

Definirea , conținutul și rolul impozitelor…………………………………4

Necesitatea instituirii și folosirii impozitelor……………………………..7

Caracteristici ale impozitelor……………………………………………………8

Moralitatea impozitelor…………………………………………………………..9

Clasificarea impozitelor ………………………………………………………..10

Capitolul 2 Impozitul pe profit- sursă importantă de venituri bugetare……11

2.1 Veniturile bugetare …………………………………………………………………11

2.1.1 Conținutul și caracterizarea generală a veniturilor……………..11

Clasificarea veniturilor bugetare ………………………………….15

2.2 Impozitul pe profit – locul , rolul și importanța lui în perioada de tranziție……………………………………………………………………………………….19

2.2.1. Contribuția impozitului pe profit la formarea

bugetului de stat …………………………………………………………………..19

2.2.2Contribuția impozitului pe profit la formarea

bugetelor locale …………………………………………………………………28

Capitolul 3 Reglementări legale privind impozitul pe profit ………………..45

3.1Reglementările privind impozitul pe profit

din 1991 pînă în 2002…………………………………………………………..45

3.2 Apariția legii pe profit ………………………………………………………..55

Capitolul 4 Studiu de caz privind impozitul pe profit la S.C. B&D

International …………………………………………….73

4.1. Prezentarea firmei pe scurt……………………………………73

4.2. Metodologia de calcul a impozitului pe profit la S.C. B&D

International S.A………………………………………………….…74

Capitolul 5 Evaziunea fiscala cu privire la impozitul pe profit, cai de limitare

si combatere…………………………………………………………………………….85

Conceptul de evaziune fiscala………………………………….…..85

Evaziunea fiscala-pericol generat de o presiune fiscala excesiva….89

5.2.1.Consideratii despre presiunea fiscala……………………………89

5.2.2.Factorii de influenta ai presiunii fiscale…………………………91

5.2.3.Presiunea fiscala la nivelul agentului economic…………………92

5.2.4.Finantarea fiscalitatii de catre firme…………………………….94

5.2.5.”Paradisurile fiscale……………………………………………..95

Formele de manifestare ale evaziunii fiscale………………………98

Exemple practice de evaziune fiscala privind impozitul pe profit..102

Combaterea, limitarea si prevenirea evaziunii fiscale…………….105

5.5.1.Masuri de limitare a evaziunii fiscale………………………….105

5.5.2.Idei si tendinte cu privire la masurile de combatere

a evaziunii fiscale……………………………………………………107

Capitolul 6 Armonizarea impozitului pe profit cu legislația fiscală a Uniunii Europene…………………………………………………………………………………………111

6.1 Uniunea Europeană – considerații generale……………………………………111

6.2 Reforma finanțelor publice – factor de maximă importanță în procesul de aderare la Uniunea Europeană…………………………………………………………..115

6.2.1 Programe în vederea realizării reformei…………………………………..115

6.2.2 Politica fiscală și bugetară…………………………………………………….118

6.2.2.1 Evoluții fiscale și bugetare în anul 2002……………………………118

6.2.2.2 Tendințe și orientări ale politicii fiscal bugetare

pe anul 2003…………………………………………………………………………….121

6.2.2.3 Ținte și orientări ale politicii fiscal bugetare pentru

anii 2004-2006………………………………………………………………………..122

6.3 Armonizarea fiscală cu Uniunea Europeană……………………………….125

6.3.1. Armonizarea impozitelor directe din România

cu legislația fiscală a Uniunii Europene în vederea aderării………….125

6.3.2. Armonizarea impozitului pe profit din România

cu reglementările din Uniunea Europeană………………………………….128

Capitolul 7 Concluzii și propuneri…………………………………………………130

Bibliografie ……………………………………………………………………………….139

Anexe ……………………………………………………………………………………….144

Capitolul 1

Impozitele în economia contemporană

1.1 Definirea ,conținutul și rolul impozitelor

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariție este legată de existența statului și a banilor . Această prelevare se face în mod obligatoriu , cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului .

Dreptul de-a introduce impozitele îl are statul și el exercită , de cele mai multe ori prin intemediul puterii legislative (Parlamentul) ,iar uneori și în anumite condiții , prin organele de stat locale . Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de importanță națională ,iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităților administrativ – teritoriale ,

Sarcina achitării impozitului revine tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege .Această sursă este pentru muncitori și funcționari –salariul – , pentru agenți economici – profitul pentru proprietarii funciari – renta ,pentru deținătorii de hîrtii de valoare (acțiuni ,obligațiuni ,etc) –venitul produs de acestea (dividende ,dobanzi ș.a.m.d.)

Impozitelor li s-au dat mai multe definiții :

1),, impozitele reprezintă prețul serviciilor prestate de stat ’’ (Gaston Jeze ,Cours de science des finances et de legislation financiere francaise ,IV- eme Ed , Paris ,1992 , pagina 324) ;

2) ,, impozitele sunt prețuri stabilite prin constrîngere pentru serviciile guvernamentale .’’ (Alvin Hansen Fiscal and Business Cicles , New York ,1941 ,pagina 182)

3) ,, impozitele sunt pretinse de stat în virtutea suveranității sale și sunt destinate să acopere cheltuielile generate ale statului ’’ (Adilf Wagner , Traite de la Science des finances Paris , 1909 , pagina 351 )

4) ,, impozitul este ,în statele civilizate moderne , o prestație pecuniară pretinsă cetățenilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general impozitul este procedeul de repartizare a creanțelor bugetare între cetățeni, în funcțiile lor contributive ’’ (Louis Trotabas cu abordarea lui J.M .Cotteret, Finances publiques , Librairie Dalloz, Paris, III- eme edition ,1969 , pagina 207 )

Sentitizand pluralitatea definițiilor menționate și multe altele care există în literatura de specialitate, se poate spune că : ,, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau/și juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice .

Instituirea și perceperea de către stat a impozitelor determină o importantă redistribuire a produsului intern brut. Prin aceasta, se manifestă rolul impozitelor pe plan financiar, economic și social, cel mai important rol manifestîndu-se pe plan financiar .Acest rol derivă din faptul că cea mai mare parte a resurselor financiare mobilizate de stat pentru acoperirea necesităților publice provin din încasările aferente impozitelor .

În acest cadru impozitele se folosesc ca parghie de politică economică –prin însuși modul concret în care sunt așezate și percepute . Astfel , impozitele se manifestă ca instrumente de stimulare sau de frînare a unor activități și zone ( regiuni) a consumului anumitor mărfuri și/ sau servicii .Totodată , impozitele pot impulsiona sau grăbi relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblul său cu anumite țări .

În contextul prezentat se pot menționa unele aprecieri semnificative, întîlnite în literatura de specialitate .Astfel , de-a lungul tinpului s-au facut diverse afirmații la adresa impozitului :

,, impozitul a încetat de-a mai fi grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieței, cum era considerat în perioada capitalismului premonopolist, devenind unul dintre regulatoarele și motoarele acestui mecanism . Ca urmare , impozitul are atât rolul de alimentare cu fonduri a bugetului statului cît și pe acela al unui factor de echilibru în economie ’’ .(Gabriel Ardant Fazard , Paris , 1972 , pagina 136)

,, impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (sub forma suprataxării ) o anumită activitate economică fără să înceteze de a fi un mijloc de intervenție în domeniile economic și social ’’ ( Pierre Lalumiere , Les finances publiques , Librairie Armand Colin , paris 1970 , paginile 180 –181)

,, impozitele excesive exercită o influență negativă asupra economiei naționale , deoarece subminează inițiativa și stimulează întreprinzătorul , împiedicand creșterea producției ’’ (L .H. Kimmel , Taxes and Economic Incentives , Washington , 1950, pagina 1, 15, 196; citat preluat după Iulian Vacarel, Finanțele publice, Teorie și practică, Editura Științifica și enciclopedică, București, 1981, pagina 102)

,, în condițiile egale, cea mai buna sursă fiscală este aceea care se amesteca cel mai puțin, în producerea privată a averii.De aceea este firesc ca impunerea să fie astfel elaborată., încat sa nu ucidă găina care face ouă de aur ’’ (H.M Groves, Financing Governement , swith edition ,Holt Rinehart and Winston, 1964 pagina 127)

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei părți importante din PIB, redistribuirea apare în procesul mobilizării impozitelor, la buget și are influență asupra comportamentului economic al contribuabililor. Efectele impozitelor se răsfrâng și în domeniul demografic, al întreținerii sănatății și în ultima instanță, al asigurării unui nivel de trai rezonabil pentru populația aflată în nevoi .

1.2 Necesitatea instituirii și folosirii impozitelor

Odată cu apariția statului au apărut și primele elemente de finanțe: dările, tributurile, birurile, impozitele, cheltuielile statului, datoria publică, ș.a.

Indiferent de natura orânduirii social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură economică apărute în procesul repartiției produsului social, mai ales a venitului național, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinile statului.

Sarcinile finanțelor sunt duse la îndeplinire prin intermediul bugetului de stat ca principal plan financiar al statului.

Interesul manifestat pentru perfecționarea finanțelor publice se regăsește în Constituția României din anul 1866, care reglementa că „ în fiecare an adunarea deputaților încheie socotelile” și votează bugetul. Se menționa de asemenea că „toate veniturile și cheltuielile statului trebuiau făcute în buget și în socoteli”.

Datele referitoare la bugetul de stat vor fi preluate mai târziu de Constituțiile din 1923 și 1938.

Dovedind aceeași preocupare pentru gospodărirea banului public, legea asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public din 1929 prevedea că „toate veniturile și toate cheltuielile statului precum și ale oricăror administrații publice depinzând de stat, pentru fiecare an financiar, sunt stabilite prin buget”.

Astăzi în conformitate cu prevederile legii finanțelor publice resursele fi969 , pagina 207 )

Sentitizand pluralitatea definițiilor menționate și multe altele care există în literatura de specialitate, se poate spune că : ,, impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau/și juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice .

Instituirea și perceperea de către stat a impozitelor determină o importantă redistribuire a produsului intern brut. Prin aceasta, se manifestă rolul impozitelor pe plan financiar, economic și social, cel mai important rol manifestîndu-se pe plan financiar .Acest rol derivă din faptul că cea mai mare parte a resurselor financiare mobilizate de stat pentru acoperirea necesităților publice provin din încasările aferente impozitelor .

În acest cadru impozitele se folosesc ca parghie de politică economică –prin însuși modul concret în care sunt așezate și percepute . Astfel , impozitele se manifestă ca instrumente de stimulare sau de frînare a unor activități și zone ( regiuni) a consumului anumitor mărfuri și/ sau servicii .Totodată , impozitele pot impulsiona sau grăbi relațiile comerciale cu exteriorul în ansamblul său cu anumite țări .

În contextul prezentat se pot menționa unele aprecieri semnificative, întîlnite în literatura de specialitate .Astfel , de-a lungul tinpului s-au facut diverse afirmații la adresa impozitului :

,, impozitul a încetat de-a mai fi grăuntele de nisip care să jeneze mecanismul pieței, cum era considerat în perioada capitalismului premonopolist, devenind unul dintre regulatoarele și motoarele acestui mecanism . Ca urmare , impozitul are atât rolul de alimentare cu fonduri a bugetului statului cît și pe acela al unui factor de echilibru în economie ’’ .(Gabriel Ardant Fazard , Paris , 1972 , pagina 136)

,, impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (sub forma suprataxării ) o anumită activitate economică fără să înceteze de a fi un mijloc de intervenție în domeniile economic și social ’’ ( Pierre Lalumiere , Les finances publiques , Librairie Armand Colin , paris 1970 , paginile 180 –181)

,, impozitele excesive exercită o influență negativă asupra economiei naționale , deoarece subminează inițiativa și stimulează întreprinzătorul , împiedicand creșterea producției ’’ (L .H. Kimmel , Taxes and Economic Incentives , Washington , 1950, pagina 1, 15, 196; citat preluat după Iulian Vacarel, Finanțele publice, Teorie și practică, Editura Științifica și enciclopedică, București, 1981, pagina 102)

,, în condițiile egale, cea mai buna sursă fiscală este aceea care se amesteca cel mai puțin, în producerea privată a averii.De aceea este firesc ca impunerea să fie astfel elaborată., încat sa nu ucidă găina care face ouă de aur ’’ (H.M Groves, Financing Governement , swith edition ,Holt Rinehart and Winston, 1964 pagina 127)

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei părți importante din PIB, redistribuirea apare în procesul mobilizării impozitelor, la buget și are influență asupra comportamentului economic al contribuabililor. Efectele impozitelor se răsfrâng și în domeniul demografic, al întreținerii sănatății și în ultima instanță, al asigurării unui nivel de trai rezonabil pentru populația aflată în nevoi .

1.2 Necesitatea instituirii și folosirii impozitelor

Odată cu apariția statului au apărut și primele elemente de finanțe: dările, tributurile, birurile, impozitele, cheltuielile statului, datoria publică, ș.a.

Indiferent de natura orânduirii social-economice, finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură economică apărute în procesul repartiției produsului social, mai ales a venitului național, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinile statului.

Sarcinile finanțelor sunt duse la îndeplinire prin intermediul bugetului de stat ca principal plan financiar al statului.

Interesul manifestat pentru perfecționarea finanțelor publice se regăsește în Constituția României din anul 1866, care reglementa că „ în fiecare an adunarea deputaților încheie socotelile” și votează bugetul. Se menționa de asemenea că „toate veniturile și cheltuielile statului trebuiau făcute în buget și în socoteli”.

Datele referitoare la bugetul de stat vor fi preluate mai târziu de Constituțiile din 1923 și 1938.

Dovedind aceeași preocupare pentru gospodărirea banului public, legea asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public din 1929 prevedea că „toate veniturile și toate cheltuielile statului precum și ale oricăror administrații publice depinzând de stat, pentru fiecare an financiar, sunt stabilite prin buget”.

Astăzi în conformitate cu prevederile legii finanțelor publice resursele financiare se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete.

În scopul îndeplinirii rolului și funcțiilor sale, statul trebuie să mobilizeze resursele și să efectueze cheltuielile, satisfăcând nevoile colective ale societății pe seama realizării unor venituri publice.

În consecință, statul procedează la repartiția sarcinilor publice între membrii societății, persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar și juridic prin care se înfăptuiește acestă repartiție îl constituie obligația fiscală sub forma impozitelor, taxelor și altor sarcini fiscale specifice fiecărei țări și fiecărei etape istorice în parte.

1.3 Caracteristici ale impozitelor

Noțiunea de impozit este caracterizată prin câteva elemente specifice:

impozitul nu poate îmbrăca decât „forma bănească”;

impozitul este o plată „generală” ce rezultă din obligația care se referă la grupe sau categorii de contribuabili și nu la subiecții individual determinați;

impozitul are caracter definitiv. Acesta evidențiază lipsa unei obligații de restituire direct către contribuabil a sumei percepute;

impozitul are „caracter unilateral” ceea ce înseamnă că beneficiarul necondiționat al plății este statul, iar contribuabilul nu dobândește vreun drept corelativ la o contraprestație concretă și imediată, adică nu poate pretinde un echivalent corelativ direct individual;

noțiunea de imăpozit cuprinde și elemente de stabilitate a obligației fiscale în sarcina contribuabililor, ceea ce, înseamnă așezarea și realizarea impozitului.

Caracterul de autoritate. Este elementul cel mai pregnant al impozitului, cel mai rapid perceptibil de contribuabil. Sub orice formă ar fi, impozitul este mereu perceput ca un act de autoritate, o obligație prin constrângere.

Contribuabilul percepe impozitul ca pe o restricție a libertății sale, a posibilităților sale materiale, tocmai ca urmare a elementului intrinsec de autoritate menționat și în Constituția României: „ cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și taxe, la cheltuielile publice” (Constituția României, art.53(1), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 233/21 noiembrie 1991)

1.4 Moralitatea impozitelor

La întrebarea directă dacă perceperea de impozite este o acțiune morală , răspunsul este da . Argumentul acestui răspuns este adus de Friedrich Nutzsche în următoarea afirmație

,, valoarea asențială și inestimabilă a oricărei morale constă în faptul că ea este o îndelungată constangere .’’

Această constrangere are o vechime greu de precizat în timp , dar cert este că ea a fost consființită de însăși morala creștină (morala Noului Testament ) prin sentimente cum sunt : ,, Dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lu Dumnezeu (cf Matei 22,21) sau ,, Dați tuturor ce sunteți datori : cui datorați impozitul dați-i impozitul ; cui datorați vama , dați-i vama ; cui datorați frica dați-i frica ; cu-i datorați cinstea , dați-i cinstea (cf Romani 13,7)

Pe cat de veche este , însă încercarea de a consimți ca morală plata impozitelor către stăpan , suveran sau stat , pe atat de veche este și încercarea de rezistență la plata a unor impozite peste puterile contribuabililor .

Dualismul moralitatea impozitelor – rezistența la și mai ales la creșterea acestora îl gasim de-a lungul vremurilor în cadrul tuturor societăților și civilizațiilor umane. El conturează și confirmă afirmația lui Max Weber că :

,, Nici o etică din lume nu poate pierde din vedere faptul că atingerea unor țeluri este condiționată deseori de folosirea unor mijloace îndoielnice sau cel puțin periculoase din punct de vedere moral , precum și de posibilitatea unor efecte secundare .’’

Dacă contribuabilii consideră plata impozitelor o datorie morală , cu toată tendința naturală de a se opine acestei constîngeri , nu la fel de morală este considerată o fiscalitate excesivă .

În cadrul masei contribuabilelor unei țări , mai degrabă cei cu venituri mai mici consideră morala plata impozitelor decat cei care realizează venituri mari , aceștia considerand că perceperea de impozite este o încercare a guvernului de a descuraja investițiile (în special în societățile unde proprietatea privată este un crez general al membrilor ei ).

1.5 Clasificarea impozitelor

Impozitele se practică sub o diversitate de forme , corespunzătoare pluralității formelor sub care se manifestă materia impozabilă și numărului mare al subiecților în sarcina cărora se instituie .

Impozitele se grupează în funcție de următoarele critici :

– trăsăturile de formă și fond ale impozitelor ;

– obiectul asupra cărora se așază ;

– scopul urmărit de stat prin instituirea lor

– frecvența perceperii lor la bugetul public ;

– după instituția care le administrează

În funcție de trăsăturile de formă și fond se împart în impozite directe și indirecte .

Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina persoanelor fizice și /sau juridice , în funcție de veniturile sau averea acestora , fiind încasate la anumite termene precizate cu anticipații subiectul și suportatorul fiind una și aceeași persoană .Potrivit criteriului ce stă la baza așezării lor ele se împart în reale și personale .

Impozitele reale se stabilesc în legătură cu deținerea unor obiecte materiale cum sunt : clădirile , terenurile , fabricile , magazinele , etc (impozit pe activitățile industriale comerciale impozitul funciar , pe clădiri , pe profesiile liberale , pe capitalul mobiliar )

Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii , ținandu-se cont și de situația personală a subiectului lor și îmbracă forma impozitelor pe venit și pe avere .Impozitul pe venit în cazul persoanelor fizice îmbracă forma impozitului pe salarii , pe dividende , pe veniturile din practicarea diverselor meserii sau a profesiilor libere , pe veniturile din marile caștiguri ; la persoanele juridice impunerea se face în funcție modul de organizare al acestora în societăți de capital (impozitul pe profit ) .

Impozitele indirecte sunt instituite asupra vânzării unor bunuri și prestării anumitor servicii fiind vărsate la bugetul public de producători., comercianți sau prestători de servicii și suportate de consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile .Cuprind : taxe vamale ; taxe fiscale ; taxe de timbru , consulare și de înregistrare .

Avandu-se în vedere obiectul asupra căruia se așează , impozitele se clasifică în impozite pe venit ; pe avere și pe consum sau pe cheltuieli .

În funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea lor , impozitele se clasifică în două categorii , fiind : impozite financiare obișnuite și impozite de ordine (pentru limitarea consumului , de exemplu accizele la alcool și tuttun , taxele vamale antidumping , care se instituie in scopul limitării importului anumitor mărfuri ce au preț de dumping.)

Corespunzător frecvenței perceperiilor la buget , impozitele se diferenția între ele ca impozite permanente sau ordinare și impozite incidentale sau extraordinare .

Clasificarea impozitelor se realizează și după instituția care le administrează .Acest criteriu face necesară luarea în considerare a tipului țărilor în care se practică impozitele , care sunt federale (impozite ale statelor , lanțurilor contoanelor , regiunilor sau provinciilor membre ale federației , impozite locale ale departamentelor , provinciilor sau județelor precum și ale municipiilor orașelor și comunelor ) și țării unetare cum este și cazul Romaniei , impozitele fiind structurate în două categorii : impozite ale administrației centrale de stat și impozite locale , ale organelor administrativ – teritoriale.

Capitolul 2

Impozitul pe profit – sursă importantă de venituri bugetare

2.1 Veniturile bugetare

2.1.1 Conținutul și caracterizarea generală a veniturior bugetare

In virtutea finalităților comune și a relațiilor structurale ce se stabilesc intre ele, totalitatea resurselor bănești care alimentează bugetul public formează un sistem unitar de venituriindiferent de proveniența acestora și de veriga bugetară la care se mobilizează. Finalitatea comună a acestor venituri constă în finanțarea unor utilități sau necesități cu caracter public, având adresabilități în favoarea tuturor cetățenilor unei țări, a unor categorii distincte de cetățeni – care se află în anumite situații specifice sau pentru cetățenii aparținând unei comunități locale.

Proveniența resurselor e această natura e dată de produsul intern brut sau în cazuri excepționale, de avuția națională, precum și de tranferurile primite din străinătate.

În situația actuală a structurii sistemului nostru bugetar, veriga bugetară la care se mobilizează veniturile de acest gen, este după caz: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului; bugetele instituțiilor autonome publice.

Relațiile financiare de constituire a fondurilor bugetare menționate se desfășoară pe de o parte, intre stat și organismele sale constituite la nivel național și la nivelul unităților administrativ teritoriale și pe de altă parte între stat și agenții economici, instituțiile publice și private, precum si populația. Rezultatul acestor relații se materializează în formarea veniturilor bugetare, care se diferențiază intre ele, în funcție de bugetul în favoarea căruia au fost instituite.

Veniturile bugetare sunt venituri de natură publică; veniturile publice cuprind veniturile bugetare și veniturile obținute din propria activitate de regiile autonome și de alte unități economice aparținând în exclusivitate statului, precum și de instituțiile publice (excluzânduse taxele fiscale, care intră în componența veniturilor bugetare). Aceste venituri se rețin integral sau parțial pentru autofinanțarea subiecțiilor ce le-au obținut.

Veniturile bugetare dețin o pondere covârșitoare în structura veniturilor publice, astfel că mărimea, structura și evoluția venitorilor publice este dependentă de mărimea, structura și evoluția veniturilor bugetare.

Fiecare venit bugetar se caracterizează prin anumite trăsaturi determinate de natura sa , de modul de așezare și percepere la buget , precum și de proveniență .

Aceste trăsături , se numesc ,rezual , elemente tehnice ale veniturilor bugetare și sunt precizate în mod expres prin actele normative de instituire și de reglementare a lor .

Structura generală a veniturilor bugetare se stabilește prin Legea finanțelor publice , iar dreptul de instituire a acestora revine Parlamentului .

Trăsăturile caracteristice și regimul concret de percepere pentru fiecare venit bugetar se precizează prin legi distincte pe baza cărora Guvernul adoptă hotărari , iar Ministerul Finanțelor emite ordine , norme metodologice sau / și instrucțiuni , care vizează prezentarea detaliată a regimului de așezare și de percepere pentru fiecare venit bugetar .

Mărimea veniturilor bugetare este dependentă de gradul de dezvoltare a activităților economico – sociale generatoare de venituri ale participanților la aceste activități și de nivelul presiunii fiscale individuale și globale , de volumul produsului intern net și de proporția împărțarii acestuia în fond al creșterii brute de capital (sau de acumuilare a capitalului ) și în fond de consum , de amploarea proceselor de repartiție primară și secundară a produsului intern net , de măsura valorificării de către stat a unora dintre bunurile îi aparțin .

Deși între veniturile bugetare și alocațiile de repartizat sau repartizate de la bugetul public există o puternică interdependență , se poate spune că volumul veniturilor bugetare nu este determinat de mărimea cheltuielilor publice de acoperit , ci de factorii menționați anterior

Ca urmare , în funcție de volumul veniturilor , se realizează trierea și ordonarea necesităților ce pot fi acoperite , ajungandu-se astfel la dimensionarea mărimii cheltuielilor publice (sau alocațiilor bugetare ) ale perioadei .

Creșterea reală a volumului veniturilor bugetare a făcut posibilă amplificarea cheltuielilor publice , dar evoluția corelativă a resurselor și utilităților bugetare este determinată de o multitudine de factori : economici , monetari , sociali , demografici , politici , militari și financiari .

Factorii economici se întemeiază pe evoluția produsului intern brut , care oferă posibilitatea sporirii sau micșorării veniturilor bugetare , ca urmare a creșterii sau reducerii veniturilor impozabile sau taxabile .

Factorii monetari sunt reprezentați de credit , dobandă și masa monetară , iar influența lor se manifestă prin prețuri . Desigur , în condițiile creșterii generalizate a prețurilor , ca efect al accentuării fenomenelor inflaționiste , se înregistrează și creșterea nominală a profiturilor, salariilor și a altor venituri impozabile , care se traduce printr-o sporire a veniturilor bugetare realizate prin perceperea impozitelor directe aferente .

Factorii sociali se manifestă prin redistribuirea unui volum însemnat de resurse în scopul satisfacerii nevoilor cetățenilor în ceea ce privește învățămantul și educația , întreținerea sau refacerea sănătății , protecția și securitatea socială .

Factorii politici au o influență deosebită, care rezultă din punerea în practică a deciziilor macroeconomice impuse prin lege , vizând dezvoltarea activităților economice în anumite ramuri sau /si regiuni – care se concretizează în creșterea veniturilor , organizarea asigurărilor sociale de stat și perceperea unor contribuții corespunzătoare acestui scop , creșterea presiunii fiscale instituirea de noi impozite și taxe , etc.

Factorii militari își fac simțită influența lor prin consumul de resurse financiare publice pentru înzestrarea și întreținerea armatei .Acest consum este unul definit , iar amploarea sa este dependentă de situația din țară și de climatul internațional .Desigur , situațiile de război sau participarea la anumite acțiuni militare în exterior determină o nevoie suplimentară de resurse bugetare , dar pot safie instituite și unele impozite noi – așezate asupra veniturilor suplimentare obținute în timpul sau ca urmare a războiului .

Factorii de natură financiară reprezintă sinteza influența tuturor celorlalți factori , care se concretizează la nivelul veniturilor bugetare mobilizate pentru acoperirea cheltuielilor publice .În cazul apariției deficitului bugetar în vederea acoperirii sale , statul caută soluții vizînd creșterea mărimii resurselor bugetare.

2.1.2. Clasificarea veniturilor bugetare

Structura veniturilor bugetare diferă de la o țară la alta , iar în evoluția istorică a acestora s-au înregistrat numeroase modificări . Cu toate acestea , indiferent că este vorba de veniturile bugetare specifice țărilor dezvoltate sau de cele ale țărilor aflate în tranziție de la o forrmă de organizare a aconomiei la alta , trăsaturile caracteristice proprii veniturilor fac posibilă și necesară o clasificare adecvată . În acest sens sunt folosite următoarele criterii :

regularitatea mobilizării lor la bugetul public;

conținutul economic ;

proveniențile ;

veriga bugetară la care se mobilizează .

În funcție de regularitatea mobilizării lor la bugetul public , veniturile bugetare se împart în ordinare și extraordinare .

Veniturile ordinare sunt veniturile care se încasează la buget cu regularitate , în cadrul fiecărui exercițiu bugetar . Cuprind veniturile fiscale și nefiscale obișnuite și contribuțiile destinate alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat și pentru constituirea fondurilor speciale .

Veniturile extraordinare sunt cele instituite și mobilizate în anumite situații deosebite cand veniturile ordinare sunt insuficiente în raport cu necesitățile de mijloace bănești ale autorităților publice . Ele ajută la înfăptuirea unor obiective considerate a fi excepționale , ca de exemplu : finanțarea acțiunilor pentru ieșirea din criză ; acoperirea unor dificultăți de mare amploare ca efect al calamităților naturale ; acoperirea deficitelor bugetare ș.a.

Veniturile extraordinare se procură pe calea creditului public ; a certificatelor de trezorărie și a altor forme ale titlurilor de stat ;pe căi monetare (angajarea de împrumuturi la Banca Națională sau prin acoperirea deficitelor prin emisiunea banilor de hartie). Acestea mai cuprind : ajutoarele și alte transferuri primite din străinătate ; sumele rezultate din lichidarea participațiilor de capital ale statului în străinătate ; sumele provenite din vanzarea unora din bunurile statului aflate în afara granițelor țării .

Din punct de vedere al conținutului economic , veniturile bugetare sunt structurate în : venituri curente ; venituri de capital ; sume defalcate și transferuri

Veniturile curente dețin o pondere covîrșitoare în formarea bugetului public , sunt încasate ca urmare a unor prevederi legale care au o mare valabilitate în timp ceea ce înseamnă că au caracter repetitiv , de la un an bugetar la altul și în funcție de natura lor se grupează în venituri fiscale și nefiscale .

Veniturile fiscale se instituie de către stat în virtutea suveranității sale financiare , în calitatea sa de subiect de drept public și se concretizează în impozitele, taxele și contribuțiile percepute la bugetul public .Ele reprezintă prelevări legale ,cu caracter obligatoriu și nerestituibil , din veniturile create de agenții economici și din veniturile populației , inclusiv în legătură cu deținerea de către aceștia a unor averi sau proprietăți impozabile .

Veniturile nefiscale sunt acelea care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice (statului îi revin dividende) ; cele mobilizate de la regiile publice autonome (vărsămintele din profitul net) și de la instituțiile publice și diverse alte venituri (provenite din aplicarea prescripției extinctive , din amenzi și penalități încasate , din încasarea dobanzilor aferente ratelor lunare pentru vanzarea locuințelor construite din fondurile statului , din valorificarea bunurilor confiscate , din concesiunile realizate de instituțiile realizate de instituțiile publice , din expertizele în domeniul navigației , din cauțiuni și din restituirile de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți ).

Veniturile nefiscale de la instituțiile publice , apar sub forma taxelor : de metrologie , pentru brevetele de invenție și înregistrarea mărcilor de fabrică , pentru prestațiile și serviciile efectuate de căpitaniile de port , pentru eliberarea autorizațiilor de transport cu autovehicule în traficul internațional de mărfuri , pentru analizele efectuate de laboratoarele organizate în sistemul protecției consumatorilor și de altele asemănătoare , taxele consulare, taxele pentru obținerea deciziilor de autorizare în domeniul audiovizualului , taxe și alte venituri din protecția mediului etc; sub forma veniturilor încasate de diverse unități sau pentru diverse activități , care se varsă la buget : veniturile circumscripțiilor , laboratoarelor și dispensarilor veterinare , veniturile unităților de reproducție și selecție a animalelor , din încasarea contra valorii lucrărilor de combaterea a dăunătorilor și bolilor în sectorul vegetal , din comercializarea de standarde și din alte prestații ale Institutului romîn de Standardizare , din vînzarea reportajelor și serviciilor de știri realizate de Rompres , ,, Din cererile eferente imobilelor proprietate de stat și administrate de instituțiile publice , din serviciile de statistică publică oferite la cererea diverșilor beneficiari interni și externi , sume încasate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare si sub forma vărsamintelor efectuate din veniturile unor instituții publice și a unor activități auto finanțate .

Veniturile din capital dețin o pondere mică în structura veniturilor bugetare au proveniența obiectivă și rezultă din valorificarea prin vanzarea unei părți din avuția națională aflată în patrimoniul public .

,,Izvorul ’’ acestor venituri nu este activitatea din anul bugetar în care se încasează , ci este vorba de valorificarea unor bonuri ce sau acumulat în patrimoniul public , fiind rezultatul utilizării unei părți din resursele bugetare ale perioadelor trecute . tocmai de aceea , se numesc de capital și nu curente .Ele se concretizează în:

veniturile obținute din valorificarea unor bunuri ale statului (vanzarea locuințelor);

venituri obținute din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice (o parte din parcul auto mobilier , echipamente de birotică , materiale de construcții rezultate din demolări , diverse ) ;

veniturile obținute din valorificarea unei părți a stocurilor aflate în rezervă de stat și de mobilizare .

Sumele defalcate și transferurile apar ca venituri ale bugetelor locale sau ale unor bugete ale fondurilor speciale , fiind repartizate de la bugetul de stat , în cazul căruia apar ca utilizări .

Sumele defalcate în prezent în favoarea bugeteor locale au în vedere cedarea de la ,, bugetul de stat a unei părți din impozitul pe salarii avand drept scop atenuarea dezechilibrilor bugetare ce se înregistrează la nivelul unităților administrativ – teritoriale .

Transferurile se alocă în favoarea bugetelor locale , cat și a unor bugete ale fondurilor speciale , avand o afectație expresă ca de exemplu : la bugetele locale pentru investiții , pentru asigurarea protecției sociale a populației aferentă energiei termice și a transportului urban de călători ; la bugetele fondurilor speciale pentru Fondul destinat plății pensiilor și a celorlaltor drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor , pentru Fondul de risc și accidente .

Avandu-se în vedere proveniența lor , veniturile bugetare sunt interne și externe . Cele interne , în funcție de calitatea subiectului plătitor sunt grupate în 3 categorii : de la agenții economici (cu capital de stat ,din sectorul privat; cooperatist și mixt ), de la instituțiile publice și private; de la populație .Se încasează la buget sub forma de : impozite ,taxe , contribuții vărsaminte ,donații interne ,încasări din diverse valorificări , împrumuturi publice interne .

Veniturile de proveniență externă provin din : împrumuturile angajate de stat de la alte guverne și creditori externi ; din dobanzi încasate pentru creditele acordate de stat precum și ratele scadente la aceste credite la aceste credite ce se încasează de buget în anul curent ; din unele ajutoare financiare și donații primite din străinătate ; din impozitul asupra dividentelor cuvenite investitorilor străini , ce se transferă în străinătate ; din unele lichidări ale participațiilor de capital ale statului în străinătate .

În funcție de veriga bugetară la care se mobilizează, veniturile bugetului public se împart în, venituri cuvenite bugetelui de stat și fondurilor speciale venituri cuvenite bugetelor locale, venituri cuvenite bugetului asigurărilor sociale de stat .

2.2 Impozitul pe profit – locul , rolul și importanța lui în perioada de

tranziție

2.2.1. Contribuția impozitului pe profit la formarea bugetului de stat

Etimologic , cuvîntul buget îsi are originea în latinescul ,, bulgo’’ a cărui semnificație este aceea de sac sau pungă de bani .Un asemenea document s-a întocmit pentru prima dată în Anglia, la începutul secolului al XIII-lea, cand regele a fost constrans să își limiteze veniturile provenite din impozite și taxe la nomenclatorul stabilit de Parlament și consființit prin Magna Charta (semnată în 1215 în calitate de constituție impusă de nobilime ).

În Anglia prin cuvîntul ,,budget’’ se înțelegea mapa de piele a Cancelarului trezorăriei,în care erau aduse la Parlament documentele referitoare la situația veniturilor și cheltuelilor statului .

Ulterior ,în Franța s-au folosit expresiile „bouge” și ,, bougette’’ cu sensul de punguță sau săculeț.

În țările romane folosirea expresiei ,,buget’’ s-a introdus prin Regulamentele organice(1831-1832), în care se vorbea despre ,, biudge’’ sau ,,bugea’’ .

În general ,definițiile date bugetului de stat accentuează rolul relațiilor ce apar în procesul repartizării venitului național în legătură cu realizarea funcțiilor statului pe baza mobilizării și repartizării unor resurse bănești .

De pildă ,economistul englez Lloyd C.Atkinson definește bugetul ,pornind de la configurația sa structurală , ca ,, diferență dintre cheltuielile guvernamentale și taxele percepute ’’ (Llozd C. Atkinson , Economics , Richard Irwin ,inc Illinnois , 1982 , pagina 204).

Bugetul de stat este o categorie fundamentală a științei finanțelor la definirea căreia concură o abordare juridică și alta economică .

Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului : ,,Bugetul de stat prevede și autorizează , în forma legislativă ,cheltuielile și resursele statului .(Henry Sempe, Budget et tresor,Edition Cujas,1988,pagina 102).

Fiind un document ce necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative,bugetul de stat are caracter obligatoriu și se comportă ca o lege .

Legea bugetului de stat este infuențată de concepțiile politice, economice și sociale specifice fiecărei țări și fiecărei perioade,ca și de interesele grupurilor care exercită puterea politică .

Ca document oficial bugetul de stat evidențiază nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua în viitor și marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziția statului, ca și durata de timp pentru care se elaborează

Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelațiile macroeconomice și ,în special legătura cu nivelul și evoluția produsului intern brut .

Bugetul de stat are două mari componente: veniturile și cheltuielile;ele cuprind situația resurselor bănești și destinația acestora pe un an ,cu defalcarea pe trimestre .

Veniturile și cheltuielile se desfășoară pe baza clasificării bugetare tip ,elaborate de Ministerul Finanțelor; ea cuprinde titluri capitole, subcapitole, paragrafe și articole, precum și alineate în caz de necesitate.

Bugetul de stat se aprobă anual printr-o lege iar legea bugetului de stat aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor și a cotelor acestora, precum și a celorlaltor venituri ale statului care urmează sa se perceapă.

Intervalul de timp necesar încasării veniturilor și realizării obiectivelor reprezintă exercițiul bugetar și coincide cu anul calendaristic.

Bugetul de stat este conceput și elaborat ca un buget consolidat prin eliminarea transferurilor dintre diferite bugete .Bugetul consolidat reflectă dimensiunea efortului financiar public și după caz,starea de echilibru sau de dezechilibru la nivelul unui an.

Bugetul de stat are un rol complex. El este considerat un insrtument prin care se realizează alocarea și redistribuirea resurselor , prezentand utilitate în procesul reglării .Prin urmare are un rol alocativ fiindcă reflectă ,în partea de cheltuieli a sa, modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar; are rol redistributiv întrucat bugetul este instrumentul prin care se redistribuie o parte din PIB, redistribuirea realizându-se atât prin intermediul impozitelor și taxelor, cât și al cheltuielilor; are rol de reglare a vieții economice ce decurge din importanța bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern . Prin orientările bugetului se poate acționa asupra economiei stimuland sau franand o anumită activitate .Autoritățile publice pot acționa, în acest scop ,prin intermediul cheltuielilor, veniturilor și soldului bugetar .

Principalul mijloc de procurare a resurselor bănești îl reprezintă impozitele și taxele .

Potrivit clasificației veniturilor bugetare, în structura veniturilor fiscale, printre impozitele directe se regăsește și impozitul pe profit .Calitatea de subiect al acestui impozit a fost atribuită tuturor pesoanelor juridice care obțin profit prin activitățile desfășurate pe teritoriul Romaniei .

Veniturile bugetului de stat între 1991- august 2002

-În miliarde lei-

Impozitul pe profit începe sa se aplice de la întai ianuarie 1991, iar la sfarșitul anului înregistrează 110,3 miliarde lei ca prelevare la bugetul statului,reprezentand 22.2 % din veniturile totale ale bugetului de stat și 23,00 % din veniturile fiscale iar în produsul intern brut (2767,6 miliarde lei ) 4,04 % . Astfel ,bugetul statului a înregistrat o evoluție favorabilă. Performanța fiscală a avut darul de a atenua parțial, tensiunile inflaționiste – situația fiind destul de neobișnuită pentru o economie aflată în tranziție .

În anul 1992, bugetul de stat a înregistrat venituri de 1363,9 miliarde lei, echivaland cu 25% din PIB .

În structura veniturilor fiscale , impozitul pe salarii a reprezentat mai mult de o treime , iar impozitul pe circulația mărfurilor peste 30% , relevand o structură a veniturilor inadecvată economiei de piață . Faptul că impozitul pe profit a deținut numai 23% din totalul veniturilor bugetului de stat arată, pe de o parte , scăderea producției și a eficienței acesteia , cu precădere în ramurile și sectoarele de activitate aflate în continuare în proprietatea statului și, pe de altă parte, sugerează că sistemul de colectare a impozitelor pentru activitățile în plină dezvoltare rămîne deficitar .

Bugetul de stat , principalul segment al bugetului public național, a fost în 1993 , un buget de austeritate prin evoluția sa în ansamblu. Astfel, la nivelul veniturilor, impozitele indirecte au crescut de circa 3,5 ori, într-un ritm superior creșterii veniturilor totale , care a fost de 2,8 ori . Deasemenea creșterea reală a impozitelor indirecte a fost foarte aproape de zero ; în plus, dinamica acestor impozite apare ca o evoluție pozitivă în contextul necesității asigurării unei structuri mai bune a veniturilor (o pondere mai mare a veniturilor indirecte ) .

În planul politicii fiscale, cea mai importantă măsură a fost introducerea TVA , de la întai iulie 1993 .

Impozitul pe profit , deși față de prevederi reprezintă 122,6 % , în raport cu nivelul din anul precedent marchează o creștere sub cea a veniturilor totale bugetare, și anume cu 137.7%.Explicația rezidă , în parte ,ca baza impozabilă nu s-a actualizat în funcție de inflație în anul 1993 . Deasemenea s-au menținut scutiri și reduceri de impozite , politică ce s-a dovedit a nu-și atinge obiectivele, în timp ce efectele secundare au fost nocive : riscul potențial al corupției, proliferarea mecanismelor de hazard moral (autolichidarea noilor societăți private și reinființarea sub alt nume ) . Creșterea încasărilor în ceea ce privește impozitul pe profit a fost alimentată de masa sporită a impozitului încasat din sistemul bancar .

În anul 1994 gradul de fiscalitate reflectat prin bugetul statului s-a redus ușor . În schimb deficitul bugetar a crescut de la 2,6 % din PIB în 1993 la 4,4% din PIB în 1994.

Față de indicele mediu al prețurilor (deflatorul PIB ) , dinamica veniturilor a fost ușor mai scăzută (133,6% față de 136,7 % deflatorul PIB). Veniturile curente au reprezentat 99,9% din veniturile totale bugetare .

Impozitele directe au reprezentat 54,7% din veniturile fiscale și au fost mai ușor colectate, comparativ cu cele indirecte, la care realizările au fost cu circa 19% mai mici decat programul .

Deși în perioada de redresare și relansare economică , relaxarea fiscalității directe, care încurajează acumulările de capital, este de dorit , în Romania impozitele directe au continuat să fie baza veniturilor fiscale . Explicația ar putea fi , pe de o parte, faptul ca mecaismele de colectare și-au dovedit plusul de eficacitate în cazul impozitelor directe și, pe de altă parte atitudinea multor agenți economici de a amana la plată datoriile față de bugetul de stat, în deosebi cele legate de impozitele indirecte.

Impozitul pe profit (1904,1 miliarde lei ), aflat în corelație cu evoluția producției în 1994, a crescut sensibil în termeni reali , în condițiile în care dinamica lui (153,8%) a devansat deflatorul PIB (137,6%) . Legislația fiscală referitoare la acest impozit s-a îmbunătățit în 1994, actualizarea bazei impozabile în funcție de inflație fiind principalul mecanism promovat de noua reglementare .

La sfarșitul anului 1995 , bugetul de stat a prezentat un deficit de 2969,7 miliarde lei , cu 1,2% mai mare decat a fost anticipat prin program .Ponderea deficitului bugetar în PIB a fost de 4,1% .

Veniturile bugetului de stat , în sumă de 12888,3 miliarde lei , au reprezentat 92,3% din programul pe anul 1995 . Cauza principală a nerealizării veniturilor la nivelul programat o constituie înregistrarea unui volum mare al plăților restante , localizate la regiile autonome și societăți comerciale cu capital majoritar de stat. Într-o anumită măsură un efect advers l-a avut și scăderea inflației mai rapid decat se anticipase. Deși ponderea cea mai mare în totalul veniturilor bugetare o dețin impozitele directe , tendința acestora este de scădere față de anul 1994 , în timp ce impozitele indirecte în total venituri înregistrează o ușoară creștere de la 7,6% din PIB în 1994 la 8,5% din PIB în 1995 .Impozitele directe au scăzut de la 9,2% în PIB în 1994 la 8,8% din PIB în 1995 deși ele erau programate să crească la 10,5% din PIB. Astfel nivelul realizat al impozitelor directe a fost de 85,6% din cel programat , ceea ce a însemnat 6340,6 miliarde lei .

În bugetul rectificat pe anul 1995 , s-a prevăzut un volum al impozitului pe profit de 3761,2 miliarde lei (26,9% din totalul veniturilor) ,mai mare decat al impozitului pe salarii, prevăzut la 3527,3 miliarde lei (25,2% din totalul veniturilor .). În execuție , impozitul pe salarii s-a realizat în proporție de 95,8% ,iar impozitul pe profit numai în proporție de 74,2% ; acest lucru a facut ca și în anul 1995 locul preponderent în totalul impozitelor directe sa fie deținut de impozitul pe salarii .

Gradul scăzut de realizare a impozitului pe profit s- a datorat aplicării unor acte normative ,care vizează accelerarea restucturării. Astfel, aplicarea Ordonanței nr 13/1995 a dus la diminuarea profitului impozabil .Același efect l-a avut dreptul acordat societăților bancare de a-și constitui provizioane de risc mai mari . Nu pot fi însă ignorate nici efectele evaziunii fiscale , care pare să se fi extins pe o scară îngrijorătoare .

În anul 1996 au crescut atît veniturile bugetare (18372,8 miliarde lei) cat și cheltuielile bugetare pană la 23732 mld lei .

În cadrul veniturilor bugetare ,impozitele directe (10173,6 miliarde lei ) au reprezentat 55,37% impozitul pe profit contribuind în proporție de 19,4 % la formarea veniturilor bugetare și 34,57% din impozitele directe ,ceea ce înseamnă că față de anii precedenți contribuția impozitului pe profit a scăzut , crescand ponderea celorlalte impozite directe prin introducerea impozitului pe venit cu o pondere de 36,22 % în total venituri la bugetul de stat și prin creșterea impozitelor indirecte de la 45,59 % în 1995 la 46,36 % în 1996.

Bugetul de stat înregistrează în anul 1997 , 43834,5 miliarde lei în partea de venituri din care 91,36% sunt venituri fiscale . Impozitul pe profit reprezintă 24,27% din total venituri și 26,56 % din veniturile fiscale. Impozitul pe profit reprezintă 24,27% din total venituri și 26,56% din veniturile fiscale , iar în cadrul impozitelor directe (24 584 miliarde lei) deține 43,27%.

Prin urmare crește , în anul 1997 , ponderea impozitului pe profit în cadrul impozitelor directe de la 34,57% în anul 1996 , la 43,27% în 1997 , în detrimentul impozitului pe venit .

Bugetul de stat pe 1998 înscrie 67215,5 miliarde lei în partea de veniruri , la formarea cărora participă veniturile fiscale în proporție de 90,27% ; mai mică decat în 1997 (91,36%) datorită impozitului pe profit care înregistrează o evoluție descendentă în anul 1998( 10845,6 miliarde lei ) Impozitul pe profit reprezintă 16,13% din total venituri bugetare 17,87 % din veniturile fiscale și 41,81% din impozitele directe.

În 1999 , bugetul de stat se caracterizează printr-o majorare a veniturilor fiscale în total venituri bugetare (91,18%) fiind în sumă de 85,019 miliarde lei , datorită impozitului pe profit (16646 miliarde lei ) care înregistrează creșteri atat în cadrul impozitelor directe (62,17%) cat și a veniturilor fiscale (17,85% ) și a veniturilor totale bugetare (19,57 %).

În anul 2000 , veniturile bugetului de stat s-au format în proporții de 95,05% din venituri fiscale (114394,5 miiarde lei ).Impozitul pe profit , în valoare 19927,3 mld lei a scăzut în 2000, reprezentand 16,55% din total venituri și 17,41% din veniturile fiscale ; 44,98 % din impozitele directe .

În anul 2001 ,ponderea impozitelor pe profit scade atat în cadrul impozitelor directe (37,44%) a veniturilor fiscale (16,02%) cat și în totalul veniturilor bugetare la 14,83 % .Veniturile fiscale scad și ele la 92,62 % în total venituri bugetare . În favoarea veniturilor nefiscale care în expresie valorică aproape că se dublează (de la 5368,9 mld lei la 9574,4 mld lei) iar procentual reprezintă 6,46% din total venituri față de 4,46% în anul 2000.

Înprimele opt luni ale anului 2002 la nivelul bugetului de stat s-a înregistrat o scădere a deficitului programat (de la 53,1 % la 50,8% din PIB programat ) datorat excedentului înregistrat în luna august ; excedent realizat pe seama diminuării cheltuelilor bugetare , care au depășit de peste două ori restrangerea veniturilor .Scăderea veniturilor a avut loc în condițiile reducerii sezoniere a încasărilor din impozitul pe profit (acestea fiind totuși cu 40,6 % mai mari față de încasările din perioada similară a anului precedent ) și scăderii încasărilor din TVA , dar și diminuării sumelor defalcate din TVA către bugetele locale , precum și sporului înregistrat la încasarea accizelor (datorate parțial unnor majorări de cote introduse prin lege la unele produse începand cu luna august.)

2.2.2 Contribuția impozitului pe profit la formarea bugetelor locale

Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public național , dar se elaborează, se adoptă și se execută de către fiecare entitate administrativă-teritorială . Înconsecință ,ele au venituri și utilizări proprii.

După Revoluția din decembrie 1989 ,în Romania ,bazele organizării unitare a finanțelor publice locale au fost puse prin legea administrației publice locale , capitolul ,, Administrarea finanțelor publice ’’ ale cărei prevederi s-au bazat pe cele din Constituție și ulterior prin Legile de adoptare a bugetului de stat și prin Legea finanțelor publice.

În legea privind finanțele publice locale , bugetele locale și raporturile dintre diferitele categorii de bugete locale sunt definite astfel : ,,Prin bugete locale se înțelege bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților administrativ- teritoriale … Fiecare comună , oraș ,municipiu, sector al municipiului București întocmește bugetul local , în condiții de autonomie potrivit legii.

Între bugete nu există relații de subordonare ’’

Prin buget local înțelegem actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale pe o perioadă de un an ;acesta reprezintă un instrument de planificare și de conducere a activității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Structura bugetelor locale reflectă gradul de autonomie a administrației locale față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale.Astfel ,în Romania, bugetele locale formează două verigi :

bugetele proprii ale județelor și al municipiului București, administrate de Consiliile județene ;

bugetele proprii ale comunelor , orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, administrate de către primării .

Sursele de formare ale veniturilor bugetelor locale sunt următoarele :

impozite , taxe și alte venituri, precum și cotele adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și bugetelor locale ;

sume obținute din vanzarea sau din valorificarea materialelor obținute ca urmare a casării mijloacelor fixe sau din vanzarea unor bunuri materiale;

sumele încasate din vanzarea bunurilor aparținand domeniului privat al unităților administrativ – teritoriale; sunt venituri cu destinație specială și servesc la finanțarea investițiilor ;

sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate în funcție de subordonarea instituțiilor care au dispus confiscarea ;

transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat , aprobate anual prin legea bugetului de stat , pe ansamblul fiecărui județ și municipiul București .Transferurile au destinații prestabilite , ca de exemplu : investiții ,programul de pietruire a drumurilor comunale și alimentarea cu apă a satelor , asigurarea protecției sociale a populației pentru energie termică și transport urban în comun de călători .

împrumuturi contractate pe piața financiară internă și externă .

Impozitele și taxele directe mobilizate la bugetele locale sunt cu mult mai multe , în comparație cu acelea ce se mobilizează la bugetul de stat . În formarea veniturilor bugetelor locale , ponderea acestora este mai mare cu mult decat ponderea deținută de impozitele indirecte întrucat acestea din urmă includ , la nivelul bugetelor locale , doar : impozitul pe spectacole care este atribuit bugetelor județene sau al municipiului București ; taxele de timbru de la persoanele juridice și majorările de întarziere pentru veniturile nevărsate în termen la bugetele locale .

O trăsătură caracteristică a veniturilor de la bugetele locale se referă la faptul ca ele provin în proporție covarșitoare de la populație .

Veniturile bugetelor locale în perioada 1991-august 2002

-miliarde lei-

În anul 1991 veniturile totale ale bugetelor locale au însumat 58,6 miliarde lei , din care venituri fiscale 16,1 miliarde lei .6,21% din veniturile fiscale au fost constituite pe seama impozitului pe profit .În total venituri , impozitul pe profit a reprezentat 1,7% , sursa principală fiind subvențiile de la bugetul de stat (41,4 miliarde lei ) cu o pondere de 70,64% din veniturile bugetelor locale .

Bugetele locale au înregistrat în anul 1992 venituri de199,6 miliarde lei adică 3,7% din PIB . Faptul că , în totalul veniturilor , peste 84 % reprezintă transferuri de la bugetul de stat reflectă caracterul puternic centralizat al bugetului public național , ceea ce conduce la ineficiență în colectarea și utilizarea resurselor bugetare .

Impozitul pe profit (3,7 miliarde lei ) a reprezentat 12,84 la sută din veniturile fiscale și 1,85 % din total venituri remarcandu –se o creștere a ponderii impozitului pe profit în total venituri la bugetele locale .

Bugetele locale au totalizat în anul 1993 venituri de 711,9 miliarde lei . Au venituri proprii în creștere față de anul anterior , provenind din sume defalcate din impozitul pe salarii (32,5%) și subvenții de la bugetul de stat (doar 46,1% față de 84,2% în 1992 ) .

Impozitul pe profit în sumă de 3,3 miliarde lei reprezintă 3,55 % din veniturile fiscale și 0,46% din veniturile totale .

Se desprinde o evoluție pozitivă ,dar lentă a politicii fiscale și bugetare , în direcția descentralizării : dacă în exercițiul bugetar 1992 , veniturile proprii ale bugetelor locale se aflau într-un raport de 2,3% față de veniturile bugetului de stat , acest indicator a ajuns , în 1993, la 4%.

În anul 1994 bugetele locale au înscris la capitolul venituri 1767,1 miliarde lei ,care au provenit în proporție de aproape 81% din transferuri făcute de la bugetul de stat sub forma subvențiilor și a sumelor defalcate din impozitul pe salarii în beneficiul administrațiilor locale .

În cadrul veniturilor proprii preponderente au fost veniturile fiscale directe ( 61,7%) , impozitul pe profit fiind de 2,68 % din veniturile fiscale și de 0,36 % din total venituri .

Bugetele locale au înscris în partea de venituri în anul 1995 o sumă de 3336,1 miliarde lei și au provenit în proporție de 72% ,din transferuri făcute de la bugetul de stat sub forma subvențiilor și a sumelor defalcate de impozitul pe salarii.

Ca urmare a măsurilor întreprinse pentru perfecționarea cadrului legislativ privind veniturile bugetelor locale , materializate prin aplicarea Legii nr 27/ 1994 privind impozitele și taxele loocale ,precum și a Legii nr 34/ 1994 privind impozitul pe venitul agricol , veniturile proprii au crescut ca pondere în PIB de la 0,7% în 1994 la 1,3% în 1995 . În acest fel , gradul de autofinanțare calculat prin raportarea veniturilor proprii cumulate cu sumele defalcate din impozitul pe salarii , în totalul veniturilor s-a majorat de la 56,7% în 1994 la 63,7% în 1995 .

În cadrul veniturilor proprii , preponderente au fost veniturile fiscale directe cu o pondere de 74,5 % , impozitul pe profit deținand 2,71% din veniturile fiscale și 0,59% din total venituri.

În anul 1996 , în ceea ce privește bugetele locale , se remarcă scăderea veniturilor proprii la 22,62 % din total venituri față de 27,66% în 1995 scădere determinată de reducerea veniturilor fiscale la 17,44% pondere în total venituri de la 21,99% în 1995 .Cu toate acestea , impozitul pe profit însumand 30,6 miiarde lei crește pană la 0,61% din total venituri față de 0,59% în 1995 și pană la 3,5 % din veniturile fiscale față de 2,71% în 1995 .

Bugetele locale au înregistrat în 1997 în partea de venituri 10468,5 miliarde lei din care 1522,9 miliarde lei venituri fiscale ceea ce înseamnă 14,54% din total venituri adică o scădere față de anul 1996 (17,46%) dar în același timp o subvenție de la bugetul de stat în creștere de pană la 80,57% din veniturile totale .

Impozitul pe profit crește ca pondere în total venituri deținand 1,34% și în veniturile fiscale (19,6% ) valoarea sa fiind de 140,7 miliarde lei .

În anul 1998 , impozitul pe profit, deși caracterizat printr-o evoluție ascendentă față de 1997 – 221,7 miliarde lei și o pondere de 1,7 % în total venituri bugetare locale ; în veniturile fiscale el înregistrează o scădere de pană la 8,95% față de 9,06% în 1997 . Însă , datorită creșterii impozitelor și taxelor de la populație , venirurile fiscale cresc la 2475,9 miliarde lei adică 18,4% din total venituri bugetare locale .

Caracteristică pentru bugetele locale pe anul 1999 este creșterea ponderii impozitului pe profit în total venituri pană la 1,84% dar dinamica celorlalte impozite a devansat creșterea impozitului pe profit , ponderea acestuia în veniturile fiscale fiind de 6,69%.

În anul 2000 se reduc veniturile fiscale la 18,41% din total venituri bugetare locale fiind în sumă de 62143 miliarde lei .Reducerea este generată de scăderea impozitului pe profit la 1,22% pondere în veniturile bugetelor locale înregistrand 407 miliarde lei și 6,62 % în veniturile fiscale.

În anul 2001 participarea impozitului pe profit la formarea bugetelor locale se reduce, reprezentand doar 0,3% din total venituri și 2,56 % din veniturile fiscale. El a însumat de 215 miliarde lei .

Anul 2002 a însemnat pentru bugetele locale o evoluție descendentă a veniturilor și cheltuielilor , decalajul în favoarea cheltuielilor avand în luna august valoarea de 3,5 miliarde lei.

Importantă a fost și scăderea sumelor defalcate din TVA de la bugetul de stat . Astfel că , la sfarsitul lunii august impozitul pe profit era de 107,1 miliarde lei adică 1,46 % din veniturile fiscale și 0,17% din total venituri .

Ponderea impozitului pe profit în veniturile bugetului de stat în perioada 1991-1993

Ponderea impozitului pe profit în veniturile bugetului de stat în perioada 1994-1996

Ponderea impozitului pe profit în veniturile bugetului de stat în perioada 1997-1999

Ponderea impozitului pe profit în veniturile bugetului de stat în perioada 2000-2002

Ponderea impozitului pe profit în veniturile bugetare în perioada 1991-2002

Ponderea impozitului pe profit în veniturile bugetului de stat în perioada 1991-2002

Veniturile fiscale colectate la bugetul de stat în perioada 1991-2002

Capitolul 3

Reglementările legale privind impozitul pe profit

3.1 Reglementări privind impozitul pe profit în perioada 1991-2002 .

În cadrul amplului proces al reformei fiscale în Romania , impozitului pe profit îi revine un loc deosebit atat prin prisma contribuției sale la formarea veniturilor bugetului public , cat și prin influența sa asupra activităților economico- sociale generatoare de profit și asupra structurii de ansamblu a economiei naționale .Tocmai de aceea ,instituirea acestui impozit în țara noastră în practica fiscală s-a realizat încă în fază incipientă a perioadei de tranziție , cu începere de la întîi ianuarie 1991 .În acest scop a fost editată o lege specială vizând reglementarea detaliată a impozitului pe profit – Legea nr 12/ 1991 privind imozitul pe profit , publicată în Monitorul Oficial nr 25 din 31 ianuarie 1991 prin care au fost excluse modalitățile de impunere diferențiată a beneficiilor .

Potrivit Legii 12 / 1991 în perioada 1991-1994 ,au obligația de a plăti impozit pe profit la bugetul de stat sau la bugetele locale , fiind denumite prin lege unități platitoare de impozit :

regiile autonome;

societățile comerciale;

organizațiile cooperatiste;

instituții financiare și de credit ;

alți agenți economici organizați ca persoane juridice, inclusiv cele cu capital străin ;

unitățile economice ale altor persoane juridice romane sau străine , care realizează profituri din activitatea desfășurată .

Legea nr 12/1991 a fost adoptată de Adunarea Deputaților și Senat în ședințele din 28 ianuarie 1991 și ulterior a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr 70 din 29 august 1994.

Potrivit noilor reglementări adoptate după edictarea legii organice specifice , subiecților impozitului pe profit li s-a atribuit denumirea generică de contribuabili fiind vorba despre :

persoanele juridice romane , pentru profitul impozabil obținut din orice sursă , atat din Romania ,cat și din străinătate ;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în Romania , pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent ;

persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități pe teritoriul Romaniei – ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice pentru toate veniturile rezultate din activitățile respective;

persoanele juridice și fizice romane pentru veniturile obținute dintr-o asociere a acestora , care nu dă naștere unei persoane juridice .În acest caz impozitul se reține și se varsă de persoana juridică .Legat de acest aspect , o altă noutate impusă de Ordonanța nr 70/ 1994 se referă la categorisirea contribuabililor în mari și mici .

Contribuabilii mici cuprind doar persoanele juridice romane , care îndeplinesc trei condiții: cifra de afaceri nu a depășit 10 miliarde lei într-o perioadă de 12 luni care se încheie la data de 30 noiembrie a anului fiscal precedent ; au cel mult 299 salariați permanenți la începutul anului fiscal ; în toți anii fiscali ,de la înființarea lor , au fost numai contribuabili mici .

Prin opoziție , contribuabilii ce nu îndeplinesc cel puțin una din condițiile menționate , sunt considerați contribuabili mari cu următoarele excepții:

Banca Națională a Romaniei ;

asocierile care nu dau naștere unor persoane juridice ;

persoanele juridice fără scop lucrativ ;

În regim de exceptare de la calitatea de subiect al impozitului pe profit se află :

Trezoreria statului , pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin Contul general al Trezorăriei ;

Instituțiile publice , pentru fondurile publice constituite și pentru veniturile extrabugetare realizate și utilizate potrivit prevederilor din Legea nr 10/1991 privind finanțele publice ;

Organizațiile de nevăzători și de invalizi, asociațiile persoanelor handicapate și unitățile economice ale acestora , precum și asociațiile de binefacere. Această categorie de subiecți nu a fost menționată inițial prin Ordonanța nr 70/1994, includerea sa în regimul exceptării fiind o completare adusă prin articolul 4 , alineatul 3 din Legea Bugetului de stat pe 1995 .

Cota de impozit pe profit este de 38%, cu excepțiile următoare, prevăzute de O.G. nr. 70/1994:

60% pentru contribuabilii care obțin venituri din domeniul jocurilor de noroc autorizate potrivit prevederilor legale, inclusiv cluburi și baruri cu program peste noapte, dacă ponderea veniturilor realizate din aceste activități depășesc 50% din totalul veniturilor;

80% în cazul Băncii Naționale a României și se aplică cota de impozit asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielior deductibile și a fondului de rezervă, potrivit legii;

44.2% pentru impozitarea profitului unei persoane juridice străine realizat printr-un sediu permanent în România indiferent dacă activitatea desfășurată pe teritoriul României este totală sau parțială. Se calculează impozitul potrivit metodologiei utilizate demarii contribuabili;

25% pentru contribuabilii care realizează anual cel puțin 80% din venituri din agricultură.

În sensul acestei Ordonanțe, prin agricultură se înțelege activitatea desfășurată în domeniul culturii vegetale, inclusiv a plantelor medicinale și aromatice; a creșterii animalelor pentru prăsilă, producție, reproducție, selecție; inclusiv a albinelor, viermilor de mătase, animalelor de blană; din piscicultură din care se obțin materii prime.

Nu sunt considerate venituri din agricultură și nu intră sub incidența acestor prevederi veniturile obținute din cultura florilor, plantelor ornamentale și tutunului, precum și cele realizate din activitatea de pescuit (oceanic, maritim, fluvial, din râuri, bălți și lacuri), cu excepția cazurilor când sunt amenajate pentru creșterea peștilor.

În cazul contribuabililor mari profitul impozabil anual se determină ca diferență între activul din bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, diminuat cu obligațiile, și activul de la începutul anului fiscal, diminuat cu obligațiile aferente, minus aportul efectuat la capitalul socialș în cursul anului și veniturile stabilite prin prezenta ordonanță ca fiind neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile prevăzute de prezenta ordonanță și alte elemente prevăzute în bilanțul contabil în funcție de specificul activității contribuabilului.

Contribuabilii mari au obligația să depună declarația de impunere privind impozitul pe profit pentru anul fiscal precedent la organul fiscal în raza căruia își are sediul, până la data de 15 mai inclusiv a fiecărui an, dată la care trebuie plătit și impozitul declarat.

În cazul contribuabililor mici profitul impozabil se calculează lunar, cumulat de la începutul anului fiscal.

Contribuabilii mici trebuie să depună lunar declarația de impunere la data de 25 inclusiv a lunii următoare, acesta fiind și termenul de plata a impozitului.

Impozitul aferent profitului contabil folosit pentru achiziționarea sau realizarea în regie proprie de mijloace fixe, brevete licențe, destinate modernizării tehnologiilor de fabricație, extinderii activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru protecția mediului înconjurător se reduce cu 50% iar sumele echivalente reducerii se folosesc cu aceeași destinație.

In perioada 1994-1996 au fost emise noi reglementări în ceea ce privește impozitul pe profit. Astfel că Ordonanța nr.70/1994 a fost modificată prin OG nr. 34/1995, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 202/1995 și aprobată prin Legea nr. 99 din 1 noiembrie 1995.

În perioada 1996-2000 survin alte modificări asupra Ordonanței nr. 70/1994 prin Ordonanța nr. 23 din 26 1996, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 175/5 august 1996 și prin legea nr.73/12 iulie 1996 publicată în Monitorul Oficial al României nr174 din 2 august 1996.

În temeiul articolului al doilea din Legea nr.73/12 iulie 1996, O.G. nr. 70/1994 este republicată cu modificările intervenite până în 1996, în Monitorul Oficial nr. 40/12 martie 1997.

Conform acestui act normativ contribuabilii sunt aceiași, cu deosebirea că sunt exceptați de la plata impozitului pe profit, în plus față de excepțiile anterioare, și:

cooperativele care funcționează ca unități protejate, special organizate, potrivit legii;

unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult

Impozitul pe profit prezintă aceleași cote reducându-se astfel:

proporțional cu ponderea persoanelor cu handicap fizic sau intelectual pentru contribuabilul de peste 250 salariați, care a creat locuri de muncă protejate, special organizate, și are angajate cel puțin 3% persoane handicapate;

cu 50% pentru contribuabilii care încasează venituri în valută din exportul de bunuri realizate din producție proprie și din prestări de servicii internaționale, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri din totalul veniturilor

cu 50% pentru profitul folosit în anul fiscal curent la modernizarea tehnologiilor de fabricație sau la extinderea activității în scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții destinate protejării mediului înconjurător, sumele echivalente reducerii se folosesc cu aceeași destinație.

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

Scutirile de impozit privind investițiile străine și cele prevăzute la art. 5 din Legea 12/1991 privind impozitul pe profit rămân valabile numai în cazul persoanelor juridice care s-au înregistrat la Registrul Comerțului înainte de 1 ianuarie 1995 și perioada de scutire nu le-a expirat.

În anul 1999 apare O.U.G. nr. 217, conform căreia vor plăti impozit pe profit și instituțiile publice, pentru veniturile extrabugetare din activități economice desfășurate în condițiile legii începând cu 1 ianuarie 2000.

De la 1 ianuarie 2000 vor fi exceptate de la plata impozitului pe profit:

trezoreria statului pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei;

instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit Legii nr.72/1996 potrivit finanțelor publice;

unitățile economice fără personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale asociaților persoanelor cu handicap;

fundațiile testamentare;

cooperativele care funcționează ca unități protejate, special organizate, potrivit legii;

unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult;

instituțiile de învățământ particular acreditate precum și cele autorizate potrivit legii;

asociațiile de proprietari, constituite ca persoane juridice potrivit Legii locuinței nr.114/1996, pentru veniturile obținute din activitățile economice, care sunt utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.

Prin O.U.G. nr. 217/199 cota de impozit pe profit se modifică de la 38% la 25% cu excepțiile următoare prevăzute de ordonanță:

contribuabilii, care obțin venituri din activitatea barurilor de noapte, a cluburilor de noapte și a cazinourilor plătesc o cotă de 50% asupra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor Această cotă e plătită și de persoanele fizice și juridice pentru veniturile proprii de aceea natură, realizate în baza contractelor de asociere în participațiune.

10% pentru a se impozita orice majorare a capitalului social efectuată prin încorporarea rezervelor, precum și a profiturilor, cu excepția rezervelor legale și a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului.

Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, precum și din prestări servicii plătesc o cotă de impozit de 5% pentru partea din profitul impozabil care corspunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor. Reducerea se calculează lunar, iar sumele aferente acesteia se repartizează ca surse proprii de finanțare.

Suma aferentă diferenței de impozit rezultate dintre cota de 25% și 5% se evidențiază separat extracontabil, iar la sfârșitul anului aceasta se regularizează și se repartizează ca sursă proprie de finanțare.

În mai 2000 apare Hotărârea Guvernamentală nr. 402/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit în temeiul prevederilor art. 35 alin (1) din O.G. nr.70 pe 1994 republicată în martie 1997; publicată în Monitorul Oficial nr. 262/12 iunie 2000.

Un alt act normativ important apărut în perioada 1996-2000 este Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii publicată în Monitorul Oficial al României nr.707, partea I, din 30 decembrie 2000.

În anul 2001 este introdusă Legea 189 din 17 aprilie 2001 privind aprobarea și modificarea Ordonanței nr. 217/1999; prin ea se prevăd reduceri ale impozitului pe profit astfel:

contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, precum și din prestări de servicii plătesc o cotă de impozit de 6% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor; cota de 6% începe să se aplice începând cu 1 ianuarie 2001 ca urmare a O.G. nr. 297/2000 prin care se modifică de la 5% la 6%;

impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiții în active corporale și necorporale, definte potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările ulterioare, destinate activităților pentru care contribuabilul este autorizat. Reducerile prevăzute la alineatele (1) și (2) se calculează lunar, iar sumele aferente reducerii se repartizează ca surse de finanțare.

Tot în anul 2001 intră în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor care reprezintă persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ, la data de 31 decembrie a anului precedent condițiile:

produc bunuri materiale, prestează servicii sau/și desfășoară activitate de comerț;

au până la 9 salariați;

au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100.000 Euro inclusiv;

au capital integral privat.

Ordonanța Guvernamentală nr. 24/2001 prezintă aplicativitate începând cu data de 1 septembrie 2001.

Nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe băncile, societățile de asigurare și/sau reasigurare, societățile de investiții, societățile de administrare a investițiilor și societățile de intermediere de valori mobiliare și societățile cu activitate exclusivă de comerț exterior.

Dovada îndeplinirii condiției privind numărul de salariați se eliberează de către direcțiile de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București.

Persoanele juridice existente la data de 31 decembrie 2000 și care la acea dată nu au avut salariați angajați cu contract de muncă, iar pentru acest caz nu li se eliberează dovada respectivă de către direcțiile de muncă, se încadrează în categoria microîntreprinderilor pe baza datelor din bilanțul contabil de la 31 decembrie 2000. În categoria microîntreprinderilor sunt încadrați și contribuabilii care nu au nici un salariat angajat cu contract de muncă.

Pentru încadrarea în cerința privind veniturile se au în vedere datele financiare-contabile din balanța de verificare pentru luna decembrie a anului anterior sau datele financiare din contul de profit și pierdere pentru microîntreprinderi.

Impozitul pe profit în cazul microîntreprinderilor se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra bazei de impozitare.

Veniturile folosite la determinarea bazei de impozitare sunt evidențiate în creditul contu7rilor din clasa a 7-a „Conturi de venituri” cu excepția celor înregistrate în conturile 711 „Venituri din producția stocată” 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale” și 781 „Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare”, deoarece acestea nu sunt venituri efective, ci au rolul de echilibru a unor cheltuieli efectuate.

Persoanele juridice care nu au desfășurat activitate în cursul unui an fiscal se încadrează în categoria microîntreprinderilor pentru anul fiscal următor, pe baza declarației depuse pe proprie răspundere că „nu au desfășurat activitate”.

În coformitate cu art.1 din Ordonanța nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, sunt obligate la plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obținute din orice sursă, persoanele juridice care sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/și desfășoară activitate de comerț. Avându-se în vedere caracterul asociativ, nepatrimonial al persoanelor juridice fără scop lucrativ, acestora nu le sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 24/2001. Veniturile realizate de aceste persoane juridice din activitățile cu caracter economic, care au ca scop obținerea de profit, sunt supuse impozitării conform prevederilor O.G. nr. 70/1994 modificată și republicată.

Microîntreprinderile care își desfășoară activitatea în zonele libere și în zonele defavorizate nu beneficiază de scutiri în ceea ce privește impozitul pe venit.

Facilitățile fiscale prevăzute de Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere și O.U.G. nr. 24 pe 1998 privind regimul zonelor defavorizate, cu modificările și completările ulterioare, se referă numai la impozitul pe profitul realizat de către agenții economici.

În vederea aplicării dispozițiilor art.7 alin (2) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, referitoare la reducerea impozitului pe profit, investițiile care are ca sursă de finanțare împrumuturile, creditele și alte surse de aceeași natură, nu beneficiază de reducerea cu 50% a impozitului pe profit.

Pe 27 iunie 2002 este emisă Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.

3.2 Reglementări actuale privind impozitul pe profit

În condițiile Legii 414/2002 privind impozitul pe profit, sunt obligate la plata impozitului pe profit, fiind denumiți contribuabili:

persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât în România, cât și din străinătate;

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;

persoanele juridice sau fizice nerezidente care desfășoară activități în România ca beneficiari sau parteneri împreună cu o persoană juridică română într-o asociere sau o altă entitate ce nu dă naștere unei persoane juridice, pentru profitul realizat în România;

persoanele juridice române și persoanele fizice rezidente, pentru veniturile realizate în România, cât și în străinătate din asocieri care nu dau naștere unei persoane juridice. În acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică;

persoanele juridice străine care obțin veniturile enumerate mai jos, pentru profitul impozabil aferent acestor venituri:

venituri obținute din sau în legătură cu proprietățile imobiliare obținute în România, inclusiv închirierea în scopul utilizării unei asemenea proprietăți, și câștigul obținut prin înstrăinarea unui drept asupra unei astfel de proprietăți, inclusiv orice alte drepturi de proprietate atribuibile indirect, inclusiv prin înstrăinarea acțiunilor și a altor drepturi similare într-o societate ale cărei active corporale sunt formate în principal din proprietăți imobiliare situate în România;

veniturile obținute ca urmare a exploatării resurselor naturale localizate în România, inclusiv câștigul obținut din vânzarea unui drept aferent unor asemenea resurse naturale;

veniturile obținute din înstrăinarea unui drept de proprietate deținut la o persoană juridică română.

Orice alt venit, care nu este menționat mai sus, este venit realizat pe teritoriul României dacă este plătit de un rezident român sau este plătit de sau prin intermediul unui sediu permanent în România.

Sediul permanent înseamnă locul prin intermediul căruia orice activitate a unei persoane fizice sau juridice străine, este, în întregime sau parțial, condusă direct sau prin intermediul unui agent dependent.

Sediul permanent include: un loc de conducere, o sucursală, un birou, un sediu secundar, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un puț petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale; un șantier de construcție sau un loc unde au fost aduse echipamente pentru construcții, un proiect de montaj sau de instalare, activitățile de supraveghere, consultanță și fuzionarea de servicii pentru același proiect sau proiecte conexe devine sediu permanent dacă are o durată mai mare de șase luni.

Dacă o întreprindere își exercită activitatea de afaceri printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent care acționează în cadrul activității ei obișnuite înscrise în documentele de constituire nu se consideră că are sediu permanent.

Prin agent dependent se înțelege o persoană fizică, juridică sau altă entitate care își desfășoară activitatea în România, în numele, pe contul și sub controlul unei persoane fizice sau juridice străine, în baza unui înscris între aceștia, și încheie contracte în numele acesteia, cu excepția reprezentanțelor autorizate să funcționeze pe teritoriul României.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

trezoreria statului;

instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile extrabugetare și disponibilitățile realizate și utilizate, potrivit Legii privind finanțele publice și Legii nr.189/1998 privind finanțele publice locale;

organizațiile de nevăzători, de invalizi și ale persoanelor cu handicap, pentru profiturile realizate de unitățile economice fără personalitate juridică ale acestora, protejate potrivit legii speciale de organizare și funcționare privind protecția specială și în cadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

fundațiile române constituite ca urmare a unor legate;

cooperativele care funcționează ca unități protejate ale persoanelor cu handicap, special organizate, potrivit legii de organizare și funcționare;

cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit Legii nr.103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția utilizării sumelor respective pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrările de construire, de reparație și consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;

instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, poptrivitm Legii învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Odonanței de urgență a Guvernului nr.174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior;

asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, potrivit Legii locuinței nr.114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare pentru veniturile obținute din activitățile economice care sunt sau vor fi utilizate pentru îmbunătățirea confortului și eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune.

Persoanele juridice române fără scop patrimonial sunt exceptate de la plata impozitului pe profit pentru următoarele categorii de venituri:

cotizațiile membrilor;

contribuțiile bănești sau în natură a membrilor și simpatizanților;

taxele de înregistrare, stabilite potrivit legislației în vigoare;

donațiile și sumele sau bunurile primite prin sponsorizare;

dobânzile și dividentele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din asemenea venituri;

veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

resursele obținute de la bugetul de stat și/sau de la bugetele locale;

veniturile din acțiuni întâmplătoare realizate de organizații sindicale/patronale, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului de organizare și funcționare;

venituri excepționale rezultate prin cedarea activelor corporale aflate în proprietatea persoanelor juridice fără scop patrimonial, altele decât cele care sunt sau au fost folosite în activitatea economică. La veniturile realizate din activități economice până la nivelul echivalentului în lei a 10.000 de euro, realizate într-un an fiscal, de către persoanele juridice fără scop patrimonial, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile nu se aplică impozit pe profit.

Legea 414/2002 privind impozitul pe profit consideră neimozabile următoarele venituri:

dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română;

diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile;

veniturile realizate din anularea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, precum și din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat reducere sau a veniturilor realizate din recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

alte venituri prevăzute în mod expres în acte normative speciale

Profitul se calculează ca diferență între veniturile relizate din orice sursă și cheltuieli efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

La calculul impozitului pe profit cheltuielile sunt considerate deductibile numai dacă sunt aferente veniturilor impozabile sau se încadrează în categoriile de cheltuieli de mai jos:

rezerva, în limita de 5% din profitul contabil, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat, conform prevederilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

cheltuielile cu sponsorizarea și/sau mecenatul, efectuate potrivit legii, în limita de 5% aplicată asupra diferenței dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuiala cu impozitul pe profit și cheltuielile cu sponsorizarea și/sau mecenatul;

perisabilitățile, în limitele prevăzute în normele aprobate prin Hotărâre a Guvernului, care se vor elabora în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Potrrivit prezentei legi sunt considerate cheltuilei nedeductibile:

cheltuieli proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;

amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prevăzute în contractele comerciale. Amenzile, penalitățile sau majorările datorate către autoritățile străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente în România și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor, al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri;

suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților, pentru deplasări în țară și în străinătate, care depășește de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice.

sumele utilizate pentru constituirea provizioanelor peste limitele stabilite prin Hotărâre a Guvernului;

suma cheltuielilor sociale care depășesc limitele considerate deductibile, conform legii anuale a bugetului de stat;

cheltuilile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare precum și taxa pe valoare adăugată aferentă acestor cheltuieli;

cheltuielile cu taxa pe valoarea adăgată aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora a fost impozitată prin reținere la sursă;

orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decăt cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului la valoarea de piață;

cheltuielile de cercetare – dezvoltare, de conducere și de administare înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice străine, care nu s-au efectuat în România, care depășesc 10% din salariile impozabile ale salariaților sediului permanent din România;

cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii;

cheltuielile înregistrate în contabilitate, determinate de diferențele nefavorabile de valoare ale titlurilor de participare, ale titlurilor imobilizate ale activității de portofoliu cu excepția celor determinate de vânzarea acestora;

cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, dacă nu sunt acoradate în limita dispozițiilor legii anuale a bugetului de stat;

cheltuielile privind contribuțiile plătite la fondurile speciale peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate de actele normative, inclusiv contribuțiile la fondurile de pensii, anuale ale bugetului de stat;

cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului. Sunt considerate deductibile cheltuielile cu primele de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale și risc profesional;

cheltuileile cu primele de asigurare care nu privesc activele corporale și necorporale ale contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate pentru care este autorizat, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care contribuabilul este autorizat;

cheltuielile de protocol care depășesc limita de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor și al cheltuielilor, inclusiv accizele, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuilelile de protocol înregistrate în cursul anului;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență, în situația în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată.

Cheltuilelile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu. Dacă este mai mare ca unu, atunci se deduc cheltuielile cu dobânzile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleași condiții, până la deductibilitatea integrală a acestora.

În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, deductibilitatea acesteia fiind supusă limitărilor prevăzute de lege.

Dobânzile și pierderile din cursul valutar în legătură cu împrumuturile obținute direct sau indirect de la bănci internaționale de dezvoltare și organizații similare și cele care sunt garantate de stat nu intră sub incidența prevederilor de mai sus.

În cazul împrumuturilor obținute de la alte entități decât instituțiile de credit autorizate, dobânda deductibilă este limitată la:

nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, pentru împrumuturile în lei;

nivelul ratei dobânzii EURIBOR plus două puncte procentuale, pentru împrumuturile în euro;

nivelul ratei dobânzii LIBOR plus două puncte procentuale, pentru împrumuturile în alte devize.

Cheltuielile privind amortizarea activelor corporale și necorporale sunt deductibile în limita Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru echipamentele tehnologice, respectiv mașini, utilaje și instalații de lucru, computere și echipamente periferice ale acestora, puse în funcțiune după data intrării în vigoare a prezentei legi, se poate utiliza regimul de amortizare accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial. Același regim de amortizare se poate utiliza și pentru brevetele de invenții, de la data aplicării acestora de către contribuabil.

Cheltuielile cu exploatarea zăcămintelor naturale, care nu se finalizează în obiective economice ce pot fi exploatate, se recuperează în următorii cinci ani, în rate egale, din veniturile realizate din exploatare.

Conform art.12 din Legea 414/2002 privind impozitul pe profit, în cazul leasingului financiar, utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, iar în cazul leasingului operațional, această calitate o are locatorul/finanțatorul. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator în cazul leasingului financiar, și de locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile cu amortizarea fiind deductibile. În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda iar în cazul leasingului operațional utilizatorul deduce chiria.

Cota de impozit pe profit este de 25% cu excepțiile prevăzute de lege:

în cazul contribuabililor care desfășoară activități de natzura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor și cazinourilor, impozitul pe profit datorat nu poate fi mai mic de 5% din veniturile realizate din aceste activități; în caz contrar, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate.

Contribuabilii care obțin venituri din activitățile desfășurate pe bază de licență în zonele libere plătesc o cotă de impozit pe profit de 5% din profitul impozabil care corespunde acestor venituri, până la data de 31 decembrie 2004.

Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul de bunuri și/sau al prestărilor de servicii, realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit pe profit de 6% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.

Suma aferentă reducerii cotei de impozit pe profit de la 25% se repartizează la sfârșitul anului ca sursă proprie de finanțare, în limita profitului rămas după înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit.

Prestările de servicii care beneficiază de cota redusă de impozit pe profit sunt cele pentru care beneficiarul prestării este în străinătate.

Începând cu data de 1 ianuarie 2003, cota de impozit pe profit este de 12,5% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor încasate din export în volumul total al veniturilor. Începând cu data de 1 ianuarie 2004, cota de impozit este de 25% iar stimularea exporturilor se va face printr-un sistem de sprijin cu finanțare prin bugetele anuale; mecanismul de acordare va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern.

În cazul persoanelor juridice care au obținut înaionte de data intrării în vigoare a prezentei legi certificatul permanent de investitor în zona defavorizată se va aplica în continuare scutirea de la plata impozitului pe profit pe toată durata de existență a zonei defavorizate.

Contribuabilii care au efectuat cheltuieli cu investiții înainte de data de 30 iunie 2002, potrivit Ordonanței Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, republicată, beneficiază în continuare de reglementările prevăzute de aceasta.

Contribuabilii care își desfășoară activitatea în zona liberă, pe bază de licență, și care până la data intrării în vigoare a prezentei legi au realizat investiții în zona liberă, în active corporale amortizabile, utilizate în industria prelucrătoare, în valoare de cel puțin 1.000.000 dolari SUA, beneficiază pentru o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi de scutirea de la plata impozitului pe profit.

Această prevedere nu se mai aplică de la data la care intervin modificări în structura acționariatului în proporție mai mare de 25%.

Persoanele juridice care au beneficiat până la data intrării în vigoare a prezentei legi de facilitatea fiscală prevăzută la art. 21 alin (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 297/2000 pentru completarea Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, aprobată și modificată prin Legea nr. 415/2001, sunt obligați să păstreze în patrimoniu investițiile realizate cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata de funcționare normală a acestora.

În cazul în care sunt respectate prevederile de mai sus, impozitul pe profit se recalculează, inclusiv pentru perioada în care s-a aplicat deducerea, și se vor calcula majorări și penalități de întârziere, conform reglementărilor în vigoare.

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, calcularea sa făcându-se lunar. Pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datorează majorări și penalități de întârziere, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Anul fiscal coincide cu anul calendaristic încheindu-se la 31 decembrie.

În cursul anului fiscal contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenele de plată a impozitului inclusiv, urmând ca, după definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul contabil anual, să depună declarația de impunere pentru anul fiscal expirat până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare. Se mai depune, odată cu declarația de impunere anuală și o declarația privind plățile sau angajamentele de plată către persoane fizice și/sau juridice străine care să cuprindă sumele, scopul plății și beneficiarul. Nu se cuprind în această declarația sumele angajate sau plățite pentru operațiunile în exclusivitate de import de bunuri și transport internațional.

Anul 2002, ca urmare a faptului că Legea nr. 414 privind impozitul pe profit intră în vigoare începând cu 1 iulie 2002, se compune din două exerciții fiscale:

1 ianuarie-30 iunie 2002, când se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 70/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte acte normative în vigoare incidente ;

1 iulie – 31 decembrie 2002, în care se aplică prevederile prezentei legi

Persoanele juridice care încetează să existe au obligația de a depune declarația de impunere și de a plăti impozitul pe profit cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existenței persoanei juridice în registrul comerțului.

În cazul lichidării/divizării unui contribuabil, pentru determinarea impozitului pe profit se ia în calcul și profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.

În cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care își încetează existența sumele rezultate din evalurile generate de aceste operațiuni se vor reflecta în conturile de rezerve ale entităților rezultate, fără a fi utilizate la majorarea capitalului social; în caz contrar sumele se supun impozitării.

În cazul asociațiunilor în participațiune sau al asocierilor similare, veniturile și cheltuielile sunt alocate acestora în limita cotelor de participare directe dețiunute de fiecare asociat. Orice plăți suplimentare prevăzute în contractul de asociere, inclusiv contribuțiile suplimentare, nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil.

În situația firmelor care au sediu permanent în România, reprezentantul legal al sediului permanent este obligat ca înainte de începerea activității să îl înregistreze la organul fiscal în raza căruia urmează să activeze.

Pentru reflectarea reală a profitului impozabil al sediului permanent se scad numai cheltuielile aferente realizării veniturilor acestuia.

La determinarea profitului impozabil al sediilor permanente vor fi avute în vedere următoarele reguli:

relația dintre o societate comercială străină și sediul permanent al acesteia nu poate fi stabilită juridic prin convenții/contracte; în consecință, operațiunile la care aceasta participă nu generează profit, iar ca urmare a derulării acestor operațiuni sediul permanent nu înregistrează pierdere;

tot ceea ce nu reprezintă cheltuieli sau venituri la societatea comercială străină nu poate fi cheltuială sau venit al sediului permanent;

circulația bunurilor și a finanțărilor între acestea, precum și cedarea bunurilor mobile și imobile nu duc la realizarea de profituri sau pierderi.

Persoana juridică română are dreptul de a i se deduce din impozitul pe profit datorat în România o sumă echivalentă cu impozitul pe venitul din sursa externă, plătit direct sau prin reținere la sursă în străinătate, pe bază de documente confirmate de autoritățile străine, care atestă plata, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, aferent datei plății. În acest caz, valoarea ce va fi luată în considerare pentru determinarea profitului impozabil este cea brută, inclusiv impozitul plătit în afară.

Suma deducerii nu poate fi mai mare decât impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei de 25% asupra veniturilor pe fiecare sursă de venit externă după ce s-au scăzut cheltuielile aferente acestora.

Pierderile legate de veniturile din surse externe se deduc numai din aceste venituri, separat pe fiecare sursă de venit; pierderile neacoperite se raportează și se recuperează în anii următori.

Pierderea anuală stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică ce își încetează existența, în cazul în care are loc divizarea, dizolvarea, lichidarea sau fuziunea.

Pierderea netă înregistrată în perioada de scutire poate fi recuperată din profiturile impozabile viitoare, conform prevederilor prezentei legi. Pierderea netă se calculează ca diferență între pierderile și profiturile impozabile înregistrate în perioada de scutire.

Cesionarea sau înstrăinarea sub orice altă formă a acțiunilor ori a părților sociale ale societăților comerciale, precum și transferul patrimoniului unei entități aparținând unei persoane nerezidente se pot face numai după achitarea la bugetul de stat a obligațiilor fiscale de natura impozitului pe profit și a impozitului pe dividende. Fac excepție situațiile în care urmează să se preia obligațiile fiscale restante ale contribuabilului, pe baza unui protocol încheiat cu organele administrației de stat, document din care să rezulte obligativitatea achitării acestor datorii precum și tranzacțiile efectuate pe piața de capital.

Contribuabilii autorizați să desfășoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale sunt obligați să înregistreze în evidența contabilă și să deducă la calculul profitului impozabil provizioane pentru refacerea terenurilor afectate și pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de până la 1% din diferența anuală dintre veniturile și cheltuielile de exploatare, înregistrate potrivit reglementărilor contabile, pe toată durata de funcționare a exploatării zăcămintelor naturale.

Pentru titularii de acorduri petroliere care desfășoară operațiuni petroliere în perimetre marine cu adâncime de apă peste 100 m, cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalațiilor, a dependințelor și a anexelor, precum și pentru reabilitarea mediului este de 10% din profitul anual de exploatare, pe toată durata de funcționare a exploatării petroliere.

Contribuabilii care investesc în mijloace fixe și/sau în brevete de invenție amortizabile, potrivit legii, destinate activităților pentru care aceștia sunt autorizați, și care nu au optat pentru regimul de amortizare accelerată pot deduce cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora. Valoarea de recuperat pe durata de viață utilă se determină după scăderea din valoarea de intrare a sumei egale cu deducerea de 20%. Au obligația să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcționare.

În caz contrar, se recalculează impozitul pe profit, inclusiv pentru perioada în care s-a aplicat deducerea și se vor calcula majorări și penalități de întârziere, conform reglementărilor în vigoare.

Constatarea, controlul, urmărirea, încasarea și executarea silită a impozitelor reglementate prin Legea 414/2002, precum și a penalităților, a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere se efectuează, conform reglementărilor în vigoare, de către organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Un inspector fiscal sau un alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de a intra în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, conform Ordonanței Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.64/1999, cu modificările ulterioare, în scopul determinării obligațiilor fiscale ale acestuia. Accesul este permis numai în cursul orelor normale de serviciu, iar în afara acestora, numai cu autorizarea scrisă a conducerii unității fiscale, justificată de necesitatea controlului.

În vederea determinării obligațiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a controla și de a recalcula adecvat profitul impozabil și impozitul de plată pentru:

operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;

operațiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaților, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;

datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acționari, asociați, ori de persoanele care acționează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operațiunii;

distribuirea, împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai mulți contribuabili ori acele operațiuni controlate, direct sau indirect, de persoanele care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale și pentru reflectarea reală a operațiunilor.

Funcționarii publici din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin această calitate, sunt obligați să păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, referitoare la un contribuabil.

Informațiile referitoare la un contribuiabil pot fi transmise numai:

autorităților cu atribuții fiscale, în scopul realizării unor obligații ce decurg din aplicarea unei legi fiscale;

autorității în domeniul muncii și a protecției sociale care face plăți de asigurări sociale sau alte plăți similare;

autorităților fiscale ale altei țări, în baza unei convenții internaționale ratificate sau aprobate de Parlament;

autorităților judiciare competente, potrivit legii

oricărei alte persoane, dar numai cu consimțământul scris al contribuabilului.

Capitolul 4

Studiu de caz privind impozitul pe profit la S.C. B&D International S.A.

4.1. Prezentarea pe scurt a firmei

Înființată în anul 1994 se înregistrează la Registrul Comerțului în deplină concordanță cu legea nr. 26/1990 și cu Legea nr. 31/1990 privind constituirea societăților comerciale, având codul fiscal R 6504817 și codul CAEN 1823 (Fabricarea articolelor de lenjerie de corp).

Din punct de vedere juridic societatea s-a constituit prin aportul de capital adus de cei doi acționari ai firmei. Ca atare se încadrează în categoria societăților pe acțiuni. Inițial o acțiune valora 10.000 lei pentru ca în prezent valoarea ei să fie de 17.500 lei.

Conform certificatului de înmatriculare la Registrul Comerțului (Nr. Ordine Registrul Comerțului J 51/137/95) firma desfășoară o activitate industrială ce se încadra în prevederile art 5 lit. a) din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit. Drept urmare a beneficiat de o scutire la plata impozitului pe profit pe o perioadă de cinci ani de la înființare.

Din statutul societății reiese că obiectul de activitate al întreprinderii este proiectarea, producerea și comercializarea de confecții ușoare, în special cămăși.

Dezvoltandu-se constant in aceasta perioada ,firma dispune in prezent de o fabrica moderna ,dotata pentru toate fazele de fabricatie,incepand cu creatia si continuand cu croitul,productia, calcatul,ambalatul si depozitarea,cu linii tehnologice noi,performante,produse de leaderi mondiali in domeniu si deservite de un personal de o inalta calificare.

Una din principalele preocupari ale firmei,a fost inca de la infiintare,atingerea celor mai inalte nivele de calitate pentru produsele fabricate,satisfacerea exigentelor cele mai severe ale clientilor si ca o consecinta ,incepand cu anul 1999 in cadrul societatii a fost implementat sistemul managementului calitatii,sistem care a fost certificat in conformitate cu SR EN ISO 9001 la sfarsitul anului 1999.

Experienta acumulata,atentia si continua selectionare a personalului, atentia deosebit acordata calitatii produselor,respectul fata de partenerii de afaceri si de termenii contactuali,au facut din B&D International o firma cunoscuta si recunoscuta atat pe piata interna dar mai ales pe piata externa, 95% din capacitatea de productie a firmei fiind destinata exportului. Partenerii de afaceri ai firmei au fost firme renumite in Franta, Marea Britanie, Germania, Belgia, Grecia si Elvetia, care si-au reinnoit permanent contractele de fabricatie, la niveluri cantitative in progresie permanenta.

4.2 Metodologia de calcul a impozitului pe profit la SC B&D International SA

Profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale , din care se scad veniturile neipozabile si alte sume deductibile fiscal si se adauga cheltuielile nedeductibile fiscal.

Prin Legea 414/2002 privind impozitul pe profit se prevede ca impozitul pe profit se calculeaza lunar in mod cumulat de la inceutul anului si se evidentiaza, in evidenta financiar –contabila;se plateste trimestrial.

La sfarsitul fiecarui trimestru se completeaza Formularul 100:”Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat” urmand ca plata efectiva a impozitului pe profit sa se realizeze pana la data de 25 a lunii urmatoare.

La sfarsitul anului se intocmeste Formularul 101”Declaratia privind impozitul pe profit” in functie de impozitul pe profit calculat in mod cumulat de la inceputul anului evidentiat in balanta de verificare din luna decembrie.

Desemenea impozitul pe profit mai e trecut in bilant in formularul 20 privind contul de profit si pierdere intocmit numai anual.

Societatea B & D International realizează în anul 2002, venituri totale la sfârșitul primului trimestru în sumă de 874.352.769 lei, din care:

venituri din activități de export încasate printr-un cont deschis în România 743.199.854 lei;

venituri încasate din vânzarea de mărfuri pe piața internă 131.152.915 lei;

venituri din dobânzi 22.937 lei.

În evidența agentului economic sunt înscrise următoarele cheltuieli:

cheltuieli totale 861.967.385 lei(fără cheltuielile cu impozitul pe profit);

cheltuieli privind materiale nestocate 2.950.613 lei;

cheltuieli privind energia și apa 10.302.694 lei;

cheltuieli privind mărfurile 706.809.177 lei;

cheltuieli privind redevențele, locațiile de gestiune și chiriile 67.000.000 lei;

cheltuieli cu colaboratorii 7.440.000 lei;

cheltuieli cu transportul de bunuri și persoane 5.786.216 lei;

cheltuieli poștale și taxe telecomunicații 3.494.874 lei

cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate 276.000 lei;

alte cheltuieli cu serviciile executate de terți 2.556.200 lei;

cheltuieli cu alte impozite și taxe 8.013.939 lei;

cheltuieli cu remunerațiile personalului 34.594.602 lei;

cheltuielile privind asigurările și protecția socială 12.743.070 lei

contribuția unității la asigurări sociale 11.013.342 lei;

cheltuieli cu impozitul pe profit 1.135.931.

Profitul contabil = venituri totale – cheltuieli totale

Profitul contabil = 874.352.769 – 863.103.316

Profitul contabil = 11.249.453 lei

Profitul impozabil = profitul contabil + cheltuieli nedeductibile fiscal

Profitul impozabil = 10.249.453 +1.135.931 = 12.835.384

Întrucât profitul corespunzător veniturilor din export se impozitează cu o cotă de 6 % iar cele de la intern cu 25 %, trebuie calculată ponderea veniturilor din export, și respectiv intern, în total venituri.

Pondere export = Încasări export / Total venituri x 100

Pondere export = 743.199.854 / 874.352.769 x 100 = 85 %

Pondere intern = Încasări intern / Total venituri x 100

Pondere intern = 131.175.852 / 874.352.769 x 100 = 15 %

sau Pondere intern = 100 % – Pondere export =>

Pondere intern = 100 % – 85 % = 15 %

Profitul aferent

veniturilor obținute = Profitul total impozabil x Pondere export

din export

Profitul aferent exportului = 12.835.384 x 85 %

Profitul aferent exportului = 10.910.076 lei

Impozitul pe profitul Profitul impozabil

aferent veniturilor = aferent veniturilor x 6 %

obținute din export obținute din export

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 10.910.076 lei x 6 % =>

obținute din export

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 654.600 lei

obținute din export

Profitul aferent

veniturilor de la = Profitul total impozabil x pondere intern

intern

Profitul aferent

veniturilor de la = 12.835.384 lei x 15 % =>

intern

Profitul aferent veniturilor de la intern = 1.857.808 lei

Impozitul pe profitul Profitul impozabil

aferent veniturilor = aferent veniturilor x 25 %

obținute de la intern de la intern

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 1.857.808 lei x 25 %

obținute de la intern

Impozitul pe profitul aferent veniturilor obținute de la intern = 481.327 lei

Impozit datorat la 31.03.2002 = Impozit (export) + Impozit (intern)

Impozit datorat la 31.03.2002 = 654.600 lei + 481.327 lei

Impozit datorat la 31.03.2002 = 1.135.931 lei

Înregistrarea în contabilitate se face prin debitarea contului 691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” și creditarea contului 441 „Impozitul pe profit”.

691 = 441 1.135.931 lei

Se întocmește formularul 100 „ Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.

Se achită suma de 1.135.931 lei în termenele prevăzute de lege, respectiv până la 25 aprilie 202, evidențiindu-se în contabilitate prin următorul articol contabil:

441 = 5121 1.135.931 lei

„Impozitul pe profit” „Disponibil în cont la bancă în lei”

La sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului 2002 societatea prezintă următoarele informații:

venituri totale cumulate de la începutul anului 2.066.859.337 lei

venituri încasate din export 1.798.167.623 lei

venituri din vânzarea mărfurilor la intern 268.647.083 lei

venituri din dobânzi 44.631 lei

cheltuieli totale cumulate de la începutul anului 2.031.715.925 lei din care:

cheltuieli privind materialele nestocate 13.036.176 lei

cheltuieli privind energia și apa 11.80.700 lei

cheltuieli privind mărfurile 1.671.075.173 lei

cheltuieli cu redevențe, locații de gestiune, chirii 157.440.000 lei

cheltuieli cu colaboratorii 17.502.796 lei

cheltuieli cu transportul de bunuri și de persoane 13.218.537 lei

cheltuieli poștale și taxe telecomunicații 7.305.799 lei

cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate 463.000 lei

alte cheltuieli cu serviciile executate de terți 4.833.400 lei

cheltuieli cu alte impozite și taxe 15.910.009 lei

cheltuieli cu remunerațiile personalului 83.856.600 lei

cheltuieli privind asigurările și protecția socială 30.851.728 lei

contribuția unității la asigurări sociale 26.658.901 lei

contribuția unității pentru ajutorul de șomaj 4.192.827 lei

cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune 1.169.908 lei

despăgubiri, amenzi, penalități 1.169.908 lei

cheltuieli cu impozitul pe profit 3.252.099 lei

Profitul contabil = Venituri totale – cheltuieli totale

Profitul contabil = 2.066.859.337 – 2.031.715.925

Profitul contabil = 35.143.412 lei

Profitul impozabil = Profitul contabil + Cheltuieli nedeductibile

Profitul impozabil = 35.143.412 + 3.252.099 = 38.395.511 lei

Pondere export = Încasări export / Total venituri x 100

Pondere export = 1.798.167.623 / 2.066.859.337 x 100 = 87 %

Pondere intern = 268.691.714 / 2.066.859.337 x 100 = 13 %

Profitul aferent veniturilor = Profitul impozabil x Pondere export

obținute din export

Profitul aferent veniturilor = 38.395.511 lei x 87 %

obținute din export

Profitul aferent veniturilor = 33.404.095 lei

obținute din export

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 33.404.095 lei x 6 % =>

obținute din export

Impozitul pe profitul aferent veniturilor din export = 2.004.245 lei

Profitul aferent veniturilor = Profitul impozabil x Pondere intern

de la intern

Profitul aferent veniturilor = 38.395.511 lei x 13 % =>

de la intern

Profitul aferent veniturilor de la intern = 4.991.416 lei

Impozitul pe profitul Profitul aferent

aferent veniturilor = veniturilor x 25 %

obținute de la intern de la intern

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 4.991.416 x 25 % =>

obținute de la intern

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 1.247.854 lei

obținute de la intern

Impozit datorat cumulat = Impozit aferent + impozit (de la intern)

de la începutul anului exportului

Impozit datorat cumulat = 2.004.245 + 1.247.854 =>

de la începutul anului

Impozit datorat cumulat = 3.252.099 lei

de la începutul anului

La 31 martie 2002 s-a achitat 1135.931 lei, ceea ce înseamnă că societatea mai datorează statului doar suma de 3.252.099 – 1.135.931 = 2.116.168 lei.

Înregistrarea în contabilitate:

691 = 441 2.116.168 lei

„Cheltuieli cu impozitul pe profit” „Impozitul pe profit”

Se întocmește formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.

Plata impozitului pe profit se face în termenele stabilite de lege, adică până la 25 iulie 2002, evidențierea în situațiile financiare contabile realizându-se conform articolului contabil de mai jos:

441 = 5121 2.116.168 lei

„Impozitul pe profit” „Disponibil în cont la bancă în lei”

Având în vedere că Legea 414/2002 prevede ca anul 2002 să conțină două exerciții financiare iar la 30 iunie s-a încheiat primul dintre ele, societatea completează și depune la organul fiscal formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”.

La sfârșitul trimestrului al III-lea societatea înregistrează venituri cumulate de la ănceputul anului în sumă de 3.542.737.500 lei din care 3.542.676.633 lei din vânzarea mărfurilor și 60.867 lei din dobânzi. Cheltuielile înregistrate sunt în sumă de 3.643.810.717 lei.

Profitul contabil = Venituri totale – cheltuieli totale

Profitul contabil = 3.542.737.500 – 3.643.810.717

Profitul contabil = – 101.037. 217 lei ceea ce înseamnă că societatea înregistrează pierdere.

Profitul impozabil = Profitul contabil întrucât nu se înregistrează cheltuieli nedeductibile. Rezultă că la sfârșitul lunii septembrie societatea înregistrează pierdere în mod cumulat de la începutul anului în sumă de 101.037.217 lei și drept urmare nu are de plătit impozit pe profit.

Cu toate acestea societatea are obligația de a întocmi și depune formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” până la data de 25 octombrie 2002.

La 31 decembrie 2002 societatea prezintă următoarele informații:

venituri totale cumulate de la începutul anului 5.099.944.087 lei din care:

4.620.511.300 venituri obținute din export

479.333 lei venituri obținute din vânzarea mărfurilor la intern

99.186 lei venituri din dobânzi

cheltuieli totale cumulate de la începutul anului în sumă de 4.961.646.112 lei, din care:

cheltuieli cu materiale consumabile 172.285.302 lei

cheltuieli privind piesele de schimb 169.812.727 lei

cheltuieli privind alte materiale consumabile 2.472.575 lei

cheltuieli privind materialele nestocate 27.728.097 lei

cheltuieli privind energia și apa 17.912.579 lei

cheltuieli privind mărfurile 3.996.776.280 lei

cheltuieli cu redevențe, locații de gestiune, chirii 304.500.000 lei

cheltuieli cu colaboratorii 41.642.496 lei

cheltuieli cu transportul de bunuri și de persoane 28.247.885 lei

cheltuieli poștale și taxe telecomunicații 30.666.304 lei

cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate 1.843.000 lei

alte cheltuieli cu serviciile executate de terți 12.358.100 lei

cheltuieli cu alte impozite și taxe 20.672.737

cheltuieli cu remunerațiile personalului 213.519.482 lei

cheltuieli privind asigurările și protecția socială 83.283.535 lei

cheltuieli privind contribuția unității la asigurări sociale 71.890.776 lei

contribuția unității pentru ajutorul de șomaj 11.392.759 lei

cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune 10.210.315 lei

cheltuieli cu impozitul pe profit 11.562.855 lei

Profitul contabil = Venituri totale – cheltuieli totale

Profitul contabil = 5.099.944.087 – 4.973.208.967

Profitul contabil = 126.735.120 lei

Profitul impozabil = Profitul contabil + Cheltuieli nedeductibile

Societatea înregistrează cheltuieli nedeductibile de 10.210.315 lei di amenzi și penalități.

Profitul impozabil = 126.735.120 + 11.562.855 + 10.210.315

Profitul impozabil = 148.508.290 lei

Pondere export = Încasări export / Venituri totale x 100

Pondere export = 4.620.511.300 / 5.099.844.087 x 100 = 90,6 %

Pondere intern = Încasări intern / Venituri totale x 100

Pondere intern = 479.332.787 / 5.099.844.087 x 100 = 9,4 %

Profitul aferent veniturilor = Profitul impozabil x Pondere export

obținute din export

Profitul aferent veniturilor = 148.508.290 lei x 90,6 %

obținute din export

Profitul aferent veniturilor = 134.548.510 lei

obținute din export

Impozitul pe profitul Profitul aferent

aferent veniturilor = veniturilor x 6 % =>

obținute din export din export

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 134.548.510 lei x 6 % =>

obținute din export

Impozitul pe profitul aferent exportului = 8.072.910 lei

Profitul aferent veniturilor = Profit impozabil x Pondere intern

obținute la intern

Profitul aferent veniturilor = 148.508.290 lei x 9,4 % =>

obținute de la intern

Profitul aferent veniturilor de la intern = 13.959.779 lei

Impozitul pe profitul Profitul aferent

aferent veniturilor = veniturilor x 25 %

de la intern obținute la intern

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 13.959.779 x 25 % =>

obținute la intern

Impozitul pe profitul

aferent veniturilor = 3.489.945 lei

obținute de la intern

Impozitul pe profit datorat cumulat = Impozit aferent + impozit aferent

de la începutul anului, la 31.12.2002 export venit de la intern

Impozitul pe profit = 8.072.910 + 3.489.945 =>

Impozitul pe profit datorat cumulat = 11.562.855 lei

de la începutul anului, la 31.12.2002

Întrucât în primele două trimestre s-a achitat deja suma de 3.252.099 lei (1.135.931 + 2.116.168) urmează ca societatea să achite până la data de 25 ianuarie 2003 diferența; respectiv:

11.562.855 – 3.252.099 = 8.310.756 lei

Se înregistrează în contabilitate impozitul pe profit, după cum urmează:

691 = 441 8.310.756 lei

„Cheltuieli cu impozitul pe profit” „Impozitul pe profit”

Se completează formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.

Se achită în termenele prevăzute de lege, plata înregistrându-se astfel în evidența financiar-contabilă:

441 = 5121 8.310.756 lei

„Impozitul pe profit” „Disponibil în cont la bancă în lei”

Se completează și se depune, deasemenea formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit”.

Capitolul 5

Evaziunea fiscala cu privire la impozitul pe profit , cai de limitare si combatere

5.1. Conceptul de evaziune fiscala

Fiscalitatea este necesara intrucat pana in prezent nu s-a putut inlocui acest mijloc de finantare si sustinere a statului , dovedindu-se ca “ impozitul este un rau necesar “ .

Impozitul reprezinta un punct nodal al fiscalitatii, el insotind in decursul istoriei, nasterea si dezvoltarea statului , deci se poate vorbi despre o istorie milenara a impozitului .

Chiar daca fiecare contribuabil e in mod aprioric considerat a fi consimtit la suportarea unei sarcini fiscale in unele cazuri se inregistreaza revolte impotriva lui, si destul de des au loc incalcari ale legislatiei fiscale .

In acest context , in capitolul acesta mi-am propus analiza si evidentierea fenomenului de evaziune fiscala privind imprejurarile in care se manifesta , precum si caile de combatere ale acesteia , in ceea ce priveste impozitul pe profit . Aceasta , cu atat mai mult cu cat s-a creat in ultimii ani o stare de spirit generala legate de implicatiile bugetare , macroeconomice si sociale ale proliferarii evaziunii fiscale , la adapostul unei legislagii care cu greu se perfectioneaza.

Alaturi de coruptie , evaziunea fiscala este , din pacate , fenomenul economic si social cel mai vehiculatin perioada actuala , in toate mediile , incepand cu contribuabilul , cetateanul de rand si pana la sfera politicului de la varful societatii.

Proportiile la care a ajunsevaziunea fiscala in Romania fac ca acest fenomen sa fie atat de real , incat prezenta sa a devenit cotidiana in toate sferele aducatoare de venit .

Evaziunea fiscala nu este caracteristica perioadei de dupa 1989 , intrucat referiri la acest fenomen au fost semnalate imediat dupa unificarea sistemelor fiscale ale provinciilor romanesti din 1918 .

Prima lege care se ocupa exclusiv de evaziunea fiscala a aparut in Romania in anul 1929 sub numele de “ Legea pentru represiunea evaiunii fiscale la contributiile directe “ .

Omniprezenta evaziunii fiscale in Romania in perioada actuala este nestiuta de o serie de argumente cum sunt :

Elaborare unei legislatii fiscale caracterizate de prezenta unei multitudini de lacune sau ‘portite’ de incoerenta si imprecizie cum ar fi de exemplu , cazul legislatiei din domeniul impozitarii veniturilor agentilor economici.

Aparitia tarzie a legii evaziunii fiscale (legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale) a carei aplicare a inceput la sfarsitul anului 1994 . Se constata de asemenea , o oarecare inertie in aplicarea spiritului acestei legi.

Inexistenta inca a unui cod fiscal , indispensabil aplicarii legislatiei fiscale in vederea limitarii evaziunii fiscale .

Existenta unei fiscalitati ridicate ( presiunea fiscala ), comparativ cu posibilitatiile reale ale capacitatii contribuabililor de a contribui la bugetul statului .

Existenta unui numar relativ restrans al adevaratilor specialisti in domeniul fiscal .

Motivele principale ale fenomenului de evaziune fiscala se pot sintetiza astfel :

necunoasterea , ignorarea sau aplicarea abuziva a prevederilor legii ;

modificarile intervenite in legislatia fiscala , precum si unele imperfectiuni in textele elaborate care au determinat o serie de interpretari .

In toate timpurile , multitudinea obligatiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor au facut sa stimuleze ingeniozitatea acestora in a inventa diverse procedee de eludare a legilor fiscale .

“ Evaziunea fiscala a fost intotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind indivizii in averea lor , ii atinge in cel mai sensibil interes : interesul banesc “ ( Virgil Codrescu – “Evaziunea fiscala in Romania” , teza de doctorat in stiinte economice 1936 ).

In cazul evaziunii , contribuabilul incearca sa se plaseze intr-o pozitie cat mai favorabila , pentru a beneficia cat mai mult de avantajele oferite de regulamentele fiscale in vigoare . Astfel spus evazionistul foloseste de obicei procedee legale , folosindu-se chiar de “portitele” lasate deschise de legislator . In vederea promovarii unor activitati economice , legislativul prevede , in vederea promovarii unor activitati economice in cadrul sistemului fiscal o anumita strategie , cat si unele facilitati , inlesniri sau chiar scutiri de plata a unor obligatii fiscale , facilitati care de regula le insusesc si unii contribuabili care nu beneficiaza legal de ele .

Asadar evaziunea fiscala reprezinta sustragerea de la impunere a unor parti mai mari sau mai mici din materia impozabila.

Intr-o definitie mai larga , mai completa , evaziunea fiscala este prezentata ca fiind , sustragerea prin orice mijloace , in intregime sau in parte , de la plata impozitelor , taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat “ bugetelor locale , bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare , de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane si straine ” .

In literatura de specialitate au fost date interpretari conceptului de evaziune fiscala . Una dintre acestea defineste fenomenul de evaziune fiscala ca fiind sustragerea totala sau partiala de catre unii contribuabili – persoane fizice sau juridice – prin diverse forme , de la plata obligatiilor fata de buget ( Norme de lucru Ministerul finantelor publice ) .

Alti autori definesc conceptul de evaziune fiscala drept o sustragere de la impunere a materiei impozabile ( Norme de lucru Ministerul finantelor publice ) . Un alt sens al conceptului de evaziune fiscala a fost dat de Maurice Duvuger , care aprecia ca acest fenomen desemneaza ansamblul manifestarilor de fuga din fata impozitului . (Maurice Duvuger , citat din N. Hoanta – Evaziunea fiscala pagina 218 ) .

Indiferent de modul cum a fost definit fenomenul de evaziune fiscala , este cert ca acesta este condamnat pretutindeni . Acest fenomen persista in toate tarile si in toate perioadele , in ciuda sanctiunilor de orice fel aplicate de catre stat . Mai mult chiar , evaziunea fiscala lasa indiferente convingerile multor oameni . Astfel in urma unui sondaj de opinie efectuat in Franta , la nivel national, s-a relevat ca aproape 20 % dintre contribuabili estimau ca evaziunea fiscala e putin sau chiar deloc condamnabila, fapt care nu poate minimiza deloc repercursiunile negative asupra veniturilor bugetului de stat , asupra politicii bugetare a puterilor publice si chiar asupra climatului social.

In Romania , problema evaziunii fiscale capata un inteles major in primul rand datorita existentei unei economii cu o lipsa acuta de capital , atat la nivel macroeconomic , pentru sustinerea programelor nationale de restructurare , cat mai ales la nivelul microeconomic , unde fenomenul subcapitalizarii este deosebit de prezent .

O alta forma a evaziunii fiscale se manifesta chiar in raza de activitate a aparatului fiscal actual, in sensul ca la nivelul unitatilor fiscale atuale administratiei financiare ( municipale , orasanesti si comunale ) in evidentele contribuabililor ( rolul fiscal si fisa platitorului ) nu sunt inscrise toate sumele datorate de contribuabili chiar daca acestea le platesc . In astfel de situatii sumele platite se pot compensa cu alte obligatii , sau la finele anului , ele apar ca sume platite in plus si pot fi restituite la cererea contribuabililor . Acest lucru se produce fie din nestiinta organului fiscal , sau chiar intentionat ( existand in acest sens o intelegere tacita , ilegala intre organul fiscal si contribuabil ) .

5.2. Evaziunea fiscala – pericol generat de o presiune fiscala excesiva

5.2.1.Consideratii despre presiunea fiscala

Pentru a-si realiza scopul in cadrul politicii fiscale presiunea fiscala , impusa de puterile publice trebuie sa armonizeze doua tendinte diametral opuse : pe de o parte pe cea a statului , care doreste ca aceasta sa fie tot mai mare pentru acoperirea cheltuielilor publice crescande si , pe de alta parte , cea a cetateanului care doreste o presiune fiscala cat mai mica . Indiferent de terminologia folosita in literatura de specialitate ( coeficient fiscal , tensiune fiscala ) , presiunea fiscala exprima aceiasi idée, a obligatiei , prin impozit fata de stat .

Cresterea presiunii fiscale este in mod cert legata de extinderea rolului economic si social al statului . Sunt cunoscute rezistentele politice la cresterea presiunii fiscale in guvernul englez condus de Margaret Thatcher din 1990 , sau incercarile din 1970 , din Franta de a se provoca incetarea platii impozitului .

Miscarile antiimpozit au cunoscut o anumita amploare la sfarsitul anilor 1970 , mai ales in SUA , extinzandu-se ulterior si in tari care aveau reputatia unui civism fiscal , ca Norvegia sau Danemarca .

In Romania problema presiunii fiscale este mai actuala ca oricand , datorita faptului ca ne aflam in faza modernizarii sistemului fiscal romanesc , pe de o parte , iar, pe de alta parte , pentru ca economia romaneasca resimte lipsa capitalurilor disponibile de a fi investite , proprii sau straine , ceea ce implica o politica fiscala deosebita .

Datorita necesitatilor tot mai mari de finantare reclamate de puterile publice , presiunea fiscala suportata de contribuabilii nationali a cunoscut in decursul timpului niveluri tot mai ridicate , fara a fi posibil sa se stabileasca cu precizie limita maxima pana la care poate ajunge aceasta .

Specialistii care au analizat acest fenomen au pus in evidenta pericole care pot afecta in general , economic ,datorita unei presiuni fiscale excesive . Astfel aceste pericole se pot manifesta pe trei planuri principale:

pe plan social , prin tulburari sociale si revolte fiscale ;

pe plan economico-social , prin fenomene de evaziune , frauda fiscala si criminalitate economica ;

pe plan social prin inhibarea dorintei de a munci , a inclinatiei spre economisire si investire .

Ca modalitate de calcul , presiunea fiscala este data de relatia fiscalitatii , care se calculeaza ca raport intre veniturile fiscale ( de la nivel central si local ) dintr-o anumita perioada ( de regula un an ) si valoarea PIB realizata in aceiasi perioada .

Impozite + cotizatii sociale

Pfg

PIB

Pfg = presiunea fiscala globala .

Pe langa o presiune fiscala obiectiva determinata in functie de necesitatiile de finantare a cheltuielilor publice , exista si o presiune fiscala psihologica care masoara pragul tolerantei la impozite . De cele mai multe ori aceasta din urma ia forma presiunii fiscale individuale , care se poate determina ca raport intre totalul prelevarilor suportate de catre contribuabil si totalul veniturilor obtinute de acesta inainte de impozitare .

5.2.2. Factorii de influenta ai presiunii fiscale

Nivelul presiunii fiscale este influentat si determinat de o serie de factori , mai semnificativi fiind :

performantele economiei la un moment dat ;

eficienta folosirii cheltuielilor publice finantate din impozite si taxe ;

necesitatile publice stabilite prin politica guvernamentala si aprobate de Parlament ;

gradul de intelegere al contribuabililor , a necesitatilor bugetare si de adeziune la politica guvernului ;

stadiul democratiei atins in tara respectiva .

In general , se observa ca tarile mai putin dezvoltate au o rata a presiunii fiscale mai redusa , in timp ce statele dezvoltate economic au o presiune fiscala in crestere . Exista insa si tari puternic dezvoltate in care presiunea fiscala este relativ mai redusa in raport cu gradul lor de dezvoltare cum ar fi Australia , Canada , Japonia, Elvetia .

Cert este faptul ca , din punct de vedere psihologic , o presiune fiscala ridicata creaza cel putin in mod subiectiv motive contribuabilului de a se sustrage de la plata impozitelor si taxelor prevazute de lege , fapt care genereaza printr-o diversitate de forme , un nivel ridicat de evaziune fiscala si fraude fiscale , determinand astfel specialistii in domeniu sa gaseasca cele mai rentabile cai si metode de combatere a acesteia

5.2.3. Presiunea fiscala la nivelul agentului economic

Impozitele percepute de stat de la agentii economici se constitue , din punctul de vedere al acestora , in elemente de presiune fiscala , care este cu atat mai pronuntata cu cat ponderea lor in valoarea adaugata realizata de contribuabilii – agenti economici este mai mare . Presiunea fiscala este resimtita si amplificata si din partea impozitelor indirecte ( accize si TVA ) care desi nu sunt suportate de firme , afecteaza volumul iesirilor ( vanzarilor ) si competitivitatea prin intermediul preturilor .

Nivelul presiunii fiscale la care este supusa o firma ( P. F. ) se calculeaza cu formula :

Impozite platite de firma Impozit pe profit + C.A.S. + Alte impozite

P. F. = =

Valoarea adaugata de firma Valoarea adaugata de firma

Conform actualei legislatii fiscale in domeniul impozitarii agentilor economici , profitul este elementul de valoare adaugata cel mai impozitat ( 25%) . In aceste conditii cu cat o firma este mai profitabila ( profitul ocupa o pondere mai importanta in valoarea adaugata realizata ) , cu atat este mai mare presiunea fiscala suportata de firma . Aceasta situatie nu poate ramane fara urmari .

Din punctul de vedere al finantarii la nivelul firmei , profitul , alaturi de amortizare , constitue elementul principal al capacitatii de autofinantare . Cu cat profitul brut ( rezultatul curent + rezultatul exceptional ) corectat cu elementele prevazute de legea fiscala este mai afectat de impozitul pe profit , adica , cu cat rata impozitului pe profitul societatilor comerciale este mai mare , cu atat capacitatea de autofinantare a firmei este mai redusa , in conditiile date ale volumului de amortizare .

Dar marimea prelevarii a bugetului de stat din profitul brut al exercitiului nu afecteaza numai capacitatea de autofinantare , ci si capacitatea de plata a firmei , pentru ca plata impozitului pe profit este , din punct de vedere al agentului economic si o chestiune de lichiditate ( pentru el plata impozitului constitue un flux financiar negativ ) .

Acestea sunt doar cateva din argumentele care il fac pe agentul economic sa resimta impozitul pe profit ( si nu numai) ca o presiune fiscala exercitata asupra lui , si de ce interesul lui direct este in contradictie cu interesul direct al statului , cel de a aduna la dispozitia sa prin intermediul fiscalitatii resurselor financiare de care el are nevoie .

O presiune fiscala rezonabila intr-o economie aflata in efervescenta constituirii si cresterii capitalurilor particulare , in faza restructurarii masive pe criterii de piata ( nu neaparat realizata de factorii guvernamentali ) si a gasirii propriului ei drum in competitia cu economia altor tari , este o axioma si o conditie vitala pentru viitorul acelei economii .

5.2.4. Finantarea fiscalitatii de catre firme

In mod cert, fiscalitatea nu este dorita de nici un contribuabil, deci nici de firme . Dar, deoarece acesta este unul din factorii inexorabili prin care actioneaza mediul economic asupra deciziilor financiare ale firmei, ea nu poate fi ignorata si din aceasta cauza este necesara analiza atat a impactului ei asupra firmei , cat si a modului de finantare de catre firma a fluxurilor de numerar negative ocazionate de fiscalitate .

Fiscalitatea ( impozitele ) sau parafiscalitatea ( contributiile la asigurarile sociale de stat ) , au impact asupra firmei prin necesitatea efectuarii de catre aceasta de plati catre buget ( de stat sau local ) , ceea ce inseamna fluxuri de numerar negative pentru firma , ocazionate de datele procurarii stocurilor , ale platii salariilor , ale platii unor impozite , taxe , varsaminte ale platii impozitului pe profit .

Se impune astfel , o schimbare radicala de mentalitate a conducatorilor de firme care trebuie sa fie preocupati nu numai de profitabilitatea acestora din urma , ci mai ales de nivelul si ritmicitatea fluxurilor de numerar pozitive ( a celor intrate in firma ) . Acestea , se impune , pe cat posibil , sa fie mereu superioare fluxurilor de numerar negative ( a celor iesite din firma ) .

Preocuparea conducatorilor de firma pentru asigurarea unei sincronizari a fluxurilor de numerar din firma si a obtinerii de profit , in conditiile existentei unei stari de lichiditate a firmei poate fi mult stanjenita sau chiar perturbata de fiscalitatea excesiva . Aceasta , dat fiind caracterul sau imperativ si scadentele iminente , trebuie sa fie finantata de catre firme , oricare ar fi conditiile economico-financiare in care se afla ele .

O caracteristica fundamentala a costurilor suportate de catre firma legate de fiscalitate este aceea ele nu sunt deloc absolut necesare derularii activitatii specifice firmei pentru realizarea scopului pentru care a fost infiintata ( cum sunt totalitatea sau cvasitotalitatea celorlalte costuri legate de exploatarea sau finantarea activitatii curente) . In schimb , aceste costuri sunt costuri impuse fortat de mediul economic exterior ( de politica fiscala a statului , in speta ) , costuri care daca ar fi ignorate ar conduce inevitabil la disparitia firmei . Ca atare , aceste costuri impuse firmei de mediul economic sunt un rau necesar pentru firma .Acest rau necesar nu poate fi , in general , decat in foarte mica masura redus , marimea sa depinzand de masurile de politica fiscala luate de catre stat .

Daca firmei ii raman putine manevre pentru reducerea costului suportat prin fiscalitatea la care este supusa , statului ii stau la dispozitie toate instrumentele si deciziile pentru reducerea presiunii fiscale la care este supusa firma si pe aceasta cale a costului finantarii de catre firma a cheltuielilor publice

Pe langa fiscalitatea la un nivel ridicat cu care se confrunta firma , mai trebuie avut in vedere ca acestea au necesitati mari de finantare a activitatii curente in conditiile unei decapitalizari generale si a unor piete de capital incipiente pe care costurile de procurare sunt de-a dreptul prohibitive .

5.2.5. “Paradisurile fiscale“

Pe masura adancirii cooperarii economice internationale si a dezvoltarii , in multiple planuri , a relatiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite si cu un nivel de fiscalitate diferit , evaziunea fiscala nu se mai manifesta doar ca un fenomen intern , national , ci a devenit unul international . Astfel , de exemplu , o firma avand sediul de baza intr-un anumit stat si diferite reprezentante (sucursale , filiale , etc ) in alte state , dintre care unele cu un regim fiscal mai bland , va fi mai mult decat tentata sa transfere o parte cat mai substantiala din profitul realizat in statul ( statele ) fiscalitate mai ridicata in statul ( statele ) cu fiscalitate mai redusa .Asa stand lucrurile , o modalitate frecvent intalnita si utilizata de companiile transnationale, in vederea sustragerii de la impunere a unei plati din profit, o constituie infiintarea unor filiale in tari unde fiscalitatea este mai redusa si organizarea unor relatii artificiale –frecvent doar scriptice – intre acestea si unitatile producatoare aflate pe teritoriul altei tari, in care fiscalitatea este mai ridicata.

Denumirea de “Paradis fiscal”, folosita intr-un domeniu larg in ultimii 20 de ani, tinde din ce in ce mai mult sa fie inlocuita prin aceea de paradis financiar, sau, mai bine zis, de centru financiar international.

Statele considerate ca fiind “paradisuri fiscale” constituie un refugiu pentru toate tipurile de societati cu scopul de a permite beneficiarilor sa reduca si perspectiv chiar sa suprime in totalitate taxele la care sunt supusi, in legalitate si de o maniera practic imposibil de controlat de catre serviciile fiscale din tara de origine. Prin urmare, se poate alege aici domiciliul fiscal, locul de instalare a bazei de lucru, se poate trai aici, se pot castiga bani sau se poate obtine cetatenia.

In lume exista aproximativ 70 de paradisuri fiscale sau “oaze fiscale”, cum mai sunt ele denumite, si anume Andora, Anguilla, Aruba, Bahamas, Belize, Bermude, Caimans, Cipru, Costa Rica, Danemarca, Insulele Cook, Dominica, Gibraltar, Granada, Hong Kong, Insulele Virgine, Irlanda, Liberia, Liechtenstein, Luxembourg, Man, Monaco, Noua Caledonie, Olanda, Uruguay, etc.

Pe teritoriul acestor state sunt infiintate numeroase firme straine catre care sunt dirijate profiturile unitatilor productive aflate pe teritoriul altor tari, eludandu-se astfel fiscul. Astfel, de exemplu in Liechtenstein, pe semne caz unic in lume, sunt inregistrate mai multe sedii sociale de firme industriale si comerciale, reala sau fictive, decat totalul populatiei sale, respectiv 40.000 de mii de firme la 25.000 de mii de locuitori. Explicatia consta in faptul ca orice firma care isi stabileste sediul pe teritoriul acestui stat este exceptata de la plata impozitului pe profit.

De asemenea, in Insulele Caimans (teritoriu dependent de Marea Britanie situat in Marea Caraibelor) cu o populatie de numai 20.000 de mii de locuitori, sunt inregistrate circa 19.000 de diferite companii, peste 500 de banci si 300 de societati de asigurari.

De remarcat este faptul ca 20 dintre primele 25 de banci din lume au filiale deschise in aceste insule , iar acest nou centru financiar in numai cativa ani a ajuns sa detina 10 % din piata euro dolarilor . Una din explicatiile atractiei acestor insule o constituie “blandetea” fiscalitatii practicate .

Unele “paradisuri fiscale” dupa ce au disparut , asa cum este cazul Libanului , renasc din propria cenusa . Altele asa cum e Elvetia , sunt pe cale de disparitie , sau au disparut de curand , cum este Hong-Kong-ul . Concomitent , in alte locuri se nasc noi paradisuri fiscale .

Subiect fierbinte prin excelenta “paradisurile fiscale “ sunt binecunoscute de catre turisti : Andora “ seducand” odata in plus , Austria fiind vestita pentru secretul sau bancar , Monaco si Gibraltar , Caraibe si Insulele Caimans care sunt adevarate paradisuri de vacanta .

Se intalnesc si paradisuri fiscale aflate in schimbare : Grecia , Macao , Malta , Elvetia , Puerto Rico ,Jamaica , Haitti , Seychelles .

De pilda Grecia ofera multinationalelor si armatorilor bogati posibilitatea de a negocia cu guvernul deschiderea unor institutii scutite de impozit pentru activitatile lor exterioare Greciei .

Macao se remarca prin faptul ca in acest port liber , societatile sunt constituite conform dreptului portughez si sunt scutite de orice impozit .

In ceea ce priveste Malta , pavilionul sau impreuna cu scutirile fiscale este acordat vapoarelor de mare tonaj , proprietati ale unor societati malteze fara obligatie de nationalitate pentru actionari , ofiteri si membri .

5.3.Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

In teza sa de doctorat “Evaziunea fiscala in Romania” , Virgil Codrescu sublinia ca : “ Natura omeneasca are totdeauna tendinta sa puna interesul general in urma interesului particular ; ea este inclinata sa considere impozitele mai mult ca un prejudiciu decat ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intotdeauna cu ochi rai pe acela care vrea sa-i micsoreze patrimoniul” .

Sub aspectul raportului cu legile fiscale , evaziunea fiscala imbraca doua forme : licita si ilicita .

Evaziunea fiscala licita (realizata la adapostul legii) permite sustragerea unei parti din materia impozabila fara ca acest lucru sa fie considerat contraventie sau infractiune .

Evaziunea legala este posibila deoarece legislatia din diferite tari , chiar si din Romania , permite scoaterea de sub incidenta impozitelor a unor venituri , parti din venituri , componente ale averii ori a unor fapte care , in conditiile respectarii riguroase a cerintelor principiilor generalitatii si echitatii impunerii , nu ar trebui sa scape de la impozitare .

Evident , in cazul asa-numitei evaziuni legale , materia impozabila se reduce pe baza diverselor cai permise de lege , astfel ca actiunea nu da nastere la contraventii sau infractiuni .

Formele de manifestare ale fenomenului evazionist se diferentiaza si ele specific celor doua categorii de evaziune fiscala : legala si frauduloasa .

Cele mai uzuale forme de manifestare a evaziunii licite sunt :

Avantajele in natura . Acestea se refera la :

masinile de serviciu ;

drepturile de subscriere a unor actiuni ale societatilor comerciale atribuite cadrelor de conducere ;

participarea la cheltuielile de scolarizare a copiilor , etc .

Toate acestea sunt avantaje atribuite de patroni unor salariati pentru a se sustrage de la plata ratelor ridicate de impozit pe profit .

Reducerile de impozit pe venit pentru profitul reinvestit pentru dezvoltarea activitatilor aducatoare de venit .

Posibilitatea deducerii din venituri ( profit ) a unor cheltuieli privind amortizarea si fondul de rezerva intr-un cuantum mai mare decat cel care s-ar justifica din punct de vedere economic .

Domiciliile in asa-numitele paradisuri fiscale care sunt centre financiare in perimetrul carora se ofera conditii de impozitare mai favorabile decat in tarile lor pentru rezidentii care investesc aici , pentru persoane fizice si juridice .

Facilitatiile fiscale , care se acorda agentilor economici din anumite ramuri ale economiei la infiintare sau pe parcursul desfasurarii activitatii sub forma unor scutiri sau reduceri de impozit pe profit , permit , deasemenea , ca , la adapostul legii , o parte de venit sa scape de la impunere . Amortizarea accelerata , atunci cand este permisa de lege pentru unele categorii de mijloace fixe , conduce la diminuarea profitului impozabil in favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decat cel impus de valoarea uzurii fizice si morale , inregistrate de mijloacele fixe respective in perioada luata in calcul .

Evaziunea fiscala legala poate fi evitata prin corectarea perfectionarea si imbunatatirea continutului legilor care au facut-o posibila .

Evaziunea fiscala frauduloasa se intalneste pe scara mult mai larga decat evaziunea licita si se infaptuieste cu incalcarea prevederilor legale , bazandu-se , deci , pe frauda si rea credinta . Drept urmare , acest fenomen antisocial trebuie combatut puternic fiindca sustrage de la bugetul statului un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic .

In ceea ce priveste evaziunea fiscala ilicita , formele de manifestare ale acesteia pot fi grupate in trei categorii :

desfasurarea de activitati de catre unii contribuabili care realizeaza venituri clandestine , nedeclarate la organele fiscale in vederea impunerii . In urma controalelor efectuate de organele fiscale se pot stabilii diferente de impozit aplicandu-se sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea legislatiei .

neinregistrarea si nedeclararea in totalitate a veniturilor realizate de catre contribuabili in scopul diminuarii masei impozabile . Aceasta forma de manifestare a evaziunii fiscale ilicite se concretizeaza in principal , prin urmatoarele aspecte :

nedeclararea integrala a unor venituri realizate din exercitarea unor activitati producatoare de venituri de catre persoanele autorizate ;

depunerea unor declaratii de impunere nesincere sau necomunicarea modificarilor intervenite in obiectul de activitate sau venitul realizat fata de declaratiile precedente ;

aplicarea unor cote mai mici de impozit decat cele prevazute in legislatia fiscala ;

necuprinderea in declaratiile de impozitare a veniturilor ce se vor realiza prin toate subunitatile (sucursale, filiale, depozite, magazii, puncte de lucru) , diminuand astfel veniturile totale realizate si implicit impozitul pe profitul datorat ;

achizitionarea si comercializarea de produse fara documente de provenienta cu intentia de a ascunde venituri realizate din vanzarea acestora ;

efectuarea unor importuri temporare in vederea realizarii productiei de export , schimbarea ulterioara a destinatiei productiei prin livrarea acestora la intern , fara achitarea obligatiilor prevazute de lege pentru importurile definitive ;

diferentele constatate de organele de control rezultate din calcularea eronata sau achitarea cu intarziere a fondurilor speciale ;

tinerea de catre contribuabili a unor evidente false incomplete sau duble , privind impozitele , taxele datorate la bugetul de stat , completarea acestora cu date eronate cu intentia de a ascunde veniturile realizate ;

Supradimensionarea costurilor de productie sau a cheltuielilor generate de activitatea desfasurata in scopul diminuarii veniturilor impozabile , prin :

inscrierile in evidentele financiar-contabile (registrul de venituri si cheltuieli sau in contabilitatea proprie a cheltuielilor) a unor cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor realizate ;

mentinerea pe sold a unor cheltuieli de transport , diferente de pret la produse finite, mai mici decat cele corespunzatoare marfurilor si produselor vandute , existente in stoc ;

includerea in costuri a unor cheltuieli de natura investitiilor , precum si a dobanzilor bancare aferente imprumuturilor pentru investitii ;

inregistrarea pe cheltuieli a unor amenzi , majorari sau alte sume.

La nivel international , manifestarea fraudei fiscale isi gaseste explicatia in soliditatea dublei impuneri datorata atat autonomiei regiunilor fiscale nationale , cat si presiunilor fiscale rezultate de aici .

Intr-o masura importanta evaziunea fiscala internationala este legata de ramificarea productiei anumitor intreprinderi spre tari cu legislatie fiscala mai favorabila . De asemenea , ea este facilitata de existenta zonelor libere care beneficiaza de extrateritorialitate vamala si care scapa total sau partial , legislatiilor nationale . Investitorii straini implanteaza aici unitati industriale si productia pentru export , in conditii salariale si cheltuieli sociale deosebit de convenabile .

Cele mai raspandite modalitati de fuga din fata impozitelor la nivel international sunt :

abstinenta

disimularea materiei impozabile

Abstinenta reprezinta forma prin care contribuabilul , descurajat de o presiune fiscala excesiva se abtine sa mai produca sau sa investeasca si se indreapta spre tari cu o fiscalitate mai redusa .

Disimularea (ascunderea) materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor castigate in strainatate , contribuabilul furnizand informatii inexacte fiscului despre tot ceea ce trece de granitele nationale .

In activitatea curenta de control fiscal se intalnesc numeroase situatii , in care , societatile comerciale au practicat sau practica sub o forma sau alta evaziunea fiscala ; se stabilesc diferentele de impozite si taxe (evaziunea identificata) si se aplica sanctiuni cu caracter fiscal cum ar fi de exemplu majorarile de intarziere amenzile , confiscarile .

5.4. Exemple practice de evaziune fiscala privind impozitul pe profit

Organele de control financiar-fiscal au efectuat in cursul anului 1999 unele verificari tematice la solicitarea Departamentului de Control al Guvernului , Ministerului de Interne sau directiilor generale din Ministerul Finantelor , prin car s-a urmarit depistarea unor aspecte de coruptie , de prejudiciere a patrimoniului public si privat .

Astfel la S.C. Aria Company 93 SRL Bucuresti s-a verificat evidenta financiar-contabila a obligatiilor contractuale ce decurgeau din contractul de asociere cu S. C. Minerva S.A. Bucuresti constatandu-se ca SC a inregistrat pe cheltuieli cota de asociere, fara a avea documente justificative . Ca urmare a controlului s-a stabilit ca se datora un impozit pe profit suplimentar in suma de 354,3 mil. Lei pentru care au fost calculate majorari de intarziere aferente in suma de 933.4 mil. Lei .

In urma controalelor , efectuate de catre specialistii din Ministerul Finantelor impreuna cu aparatul teritorial , privind stabilirea , evidentierea si virarea obligatiilor fata de bugetul statului de catre agentii economici s-au depistat numeroase neregularitati in special in ceea ce priveste asezarea , perceperea si decontarea impozitului pe profit . In astfel de situatii au fost gasite societati precum :Fabrica de zahar Bod (Brasov) ; SC Romportmet SA (Galati) ; SC Terro SA (Iasi) ; SC Iasitex (Iasi) ; SC Ardis Metal Deva (Hunedoara) ; SC Plenum Impex SRL (Prahova) SC Montana SA Campeni (Alba) ; SC Moldomobila SA (Iasi) ; SC Cerealcom SA (Braila) ; SC Hora SA Reghin (Mures) .

La fabrica de zahar Bod (Brasov) s-a diminuat impozitul pe profit cu 2528,7 mil lei ca urmare a inregistrarii pe cheltuieli deductibile fiscal a unor provizioane pentru litigii privind clientii , pentru care nu se obtine sentinta definitiva precum si prin inregistrarea in plus , a unor cheltuieli privind consumurile de gaz metan si energie electrica .

SC Romportmet SA (Galati) , prin includerea pe costuri de amortismente mai mari datorita aplicarii unei durate de utilizare calculata eronat a diminuat impozitul pe profit cu 310 mil lei . Pentru neplata in termen a obligatiilor bugetare s-au calculat majorari de intarziere in suma de 866 mil lei din care s-au incasat in timpul controlului 519 mil lei .

S.C. Terro S.A. (Iasi) a diminuat impozitul pe profit prin inregistrarea eronata pe cheltuieli de exploatare a valorii modernizarilor facute la cladire, stabilindu-se, in timpul controlului, un profit suplimentar de 987.8 mil lei si majorari de intarziere in suma de 1299.4 mil lei.

SC Iasitex SA (Iasi) a diminuat impozitul pe profit aferent primului trimestru al anului 1999 cu suma de 1779.2 mil lei prin stabilirea eroanata a cheltuielilor nedeductibile fiscal. Pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar, precum si datorita faptului ca unitatea nu a respectat esalonarea de plata acordata la impozitul pe profit in valoare de 2926.6 mil lei, s-au calculat majorari de intarziere de 4461.7 mil lei.

SC Ardis Metal Deva (Hunedoara) a diminuat in anul 1998 impozitul pe profit cu suma de 1157.8 mil lei prin inregistrari fictive de comisioane pentru prestari servicii neefectuate de catre prestatorul extern si majorarea nelegala a cheltuielilor privind marfurile , calculandu-se in timpul controlului majorari de intarziere aferente obligatiei suplimentare de 1053.3 mil lei.

SC Plenum Impex SRL (Prahova) a diminuat impozitul pe profit cu suma de 1003.2 mil lei , prin considerarea ca deductibile fiscal , a provizioanelor constituite pentru incasarea creantelor, pentru care nu avea hotarare judecatoreasca, precum si prin determinarea incorecta a bazei pentru calculul reducerii impozitului aferent profitului reinvestit in anul 1997. Pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar, s-au calculat majorari de intarziere in suma de 453.7 mil lei.

SC Montana SA Campeni ( Alba) a diminuat impozitul pe profit cu suma de 755.1 mil lei prin neincluderea in categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal a provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli, constituite fara respectarea prevederilor legale. Pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar s-au calculat majorari de intarziere.

SC Moldomobila SA (Iasi) a diminuat impozitul pe profit cu suma de 1191 mil lei, ca urmare a faptului ca la determinarea profitului impozabil a luat in calcul recuperarea pierderii contabile din anii precedenti in loc de pierderea fiscala. Pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar, s-au calculat majorari de intarziere in suma de 386.6 mil lei.

SC Cerealcom SA (Braila) a diminuat impozitul pe profit cu suma de 1006.2 mil lei, prin inregistrarea pe costuri a contravalorii lucrarilor de investitii industriale sau a unor mijloace fixe; calcularea eronata a gradului de utilizare a mijloacelor fixe si , implicit ,a amortizarii ce trebuia inclusa pe costuri, majorandu-se astfel cheltuielile de exploatare nejustificat si inregistrarea eronata in categoria cheltuielilor deductibile fiscal a lipsurilor de gestiune neimputabile. Pentru neplata la termen a impozitului pe profit s-au calculat majorari de intarziere in suma de 703.8 mil lei.

SC Hora SA Reghin (Mures) a subdiminuat impozitul pe profit cu suma 524.9 mil lei prin inregistrarea , in mod nejustificabil , in cheltuielile de exploatare a contravalorii unor servicii al caror beneficiar nu a fost firma in cauza , precum si calcularea eronata a gradului de utilizare a mijloacelor fixe . Pentru impozitul pe profit stabilit suplimentar au fost calculate majorari de intarziere in suma de 462.9 mil lei fiind luata de asemenea si masura de sanctionare contrventionala a agentului economic cu amenda de 2 mil lei .

5.5 Combaterea , limitarea si prevenirea evaziunii fiscale

5.5.1. Masuri de limitare a evaziunii fiscale

In Romania , printre masurile care pot contribui la limitarea ariei evaziunii fiscale , se numara :

unificarea legislatiei fiscale si o mai buna sistematizare si corelare a acesteia cu ansamblul cadrului legislativ din economie;

eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza evaziunea fiscala si o mai buna corelare a facilitatilor fiscale ;

in legislatia fiscala trebuie sa se regaseasca , pe langa prevederile primitive , si cele care pot determina un comportament economic normal , care sa conduca la limitarea evaziunii fiscale ;

organizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Finantelor , sa se elimine paralelismele si suprapunerile din activitatea organelor de control financiar si fiscal , in ceea ce priveste supravegherea fiscala , controlul fiscal si combaterea evaziunii fiscale , si asigurarea coordonarii unitare in profil teritorial si la nivel central a tuturor activitatilor de control ;

trecerea in prin plan a controlului prin exceptie (sondaj) si pe un plan secundar a controlului permanent si excesiv ;

editarea unei publicatii specializate de catre M. F. , care sa faciliteze interpretarea unitara a cadrului normativ privind identificarea si conbaterea evaziunii fiscale ;

stabilirea unui raport , care sa tinda spre optim , intre salariu si stimulente pentru cointeresarea aparatului fiscal ;

implementarea unui sistem informatic care sa furnizeze datele necesare pentru identificarea , analiza si conbaterea evaziunii fiscale ;

instituirea unui sistem intern de pregatire permanenta a personalului din aparatul M. F. cu atributii in identificarea si combaterea evaziunii fiscale .

Ca o concluzie finala , se poate afirma fara o analiza profunda si sistematica a mecanismelor interne ale fenomenului evazionist este greu sa se puna in miscare instrumente si masuri care sa conduca la combaterea si prevenirea evaziunii fiscale .

5.5.2. Idei si tendinte cu privire la masurile de combatere a evaziunii fiscale

Fenomenul evazionist are o evolutie determinata de actiunea concertata a unor factori cum sunt : dinamica economiei reale , dimensiunea legislativa si institutionala , nivelul fiscalitatii , alti factori interni si externi .

Prin urmare , fenomenul evazionist este unul complex cu implicatii negative pe multiple planuri si , ca atare , el trebuie urmarit in permanenta , pentru a putea fi combatut in mod cat mai eficient .

Practica fiscala internationala atesta ca un sistem fiscal modern trebuie sa aiba si componente care sa permita educarea si informarea prompta a contribuabililor in legatura cu obligatiile lor privind intocmirea corecta a declaratiilor de impunere , a tinerii unor evidente corecte a veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea desfasurata , pedepsele si sanctiunile care se aplica celor care incalca prevederile legale.

In ultimele decenii , in Romania (dar si in lume) , cazurile de evaziune fiscala -legala si frauduloasa- cu care se confrunta autoritatiile de stat , au devenit extrem de frecvente , iar sumele de bani care fac obiectul acestor fapte , foarte mari . In fata acestei situatii au fost gandite mijloace de sesizare si prevenire a operatiunilor cu caracter fraudulos .

Este considerata ca fiind cea mai importanta masura pentru combaterea evaziunii fiscale in prezent intarirea , accentuarea , investirea cu noi prerogative a controlului fiscal la nivel macroeconomic si microeconomic , pe orizontala si pe verticala .

Obiectivele urmarite de controlul fiscal sunt urmatoarele :

incasarea tuturor impozitelor datorate de catre contribuabili la termenele prevazute de lege si in cuantumul stabilit in functie de baza de impozitare si cotele care se aplica asupra acesteia ;

depistarea impozitelor si taxelor sustrase de la plata catre bugetul de stat si bugetele locale si atragerea lor la aceste bugete in functie de destinatia prevazuta prin lege ;

semnalarea unor carente legislative care favorizeaza evaziunea fiscala sau ingreuneaza incasarea le buget a veniturilor fiscale pentru a furniza fundamentele pentru imbunatatiri legislative .

Avand in vedere obiectivele urmarite de controlul fiscal , se impune indeplinirea urmatoarelor cerinte :

un cadru legislativ cat mai simplu , mai complet si mai elastic , in sensul permiterii perfectionarii rapide a cadrului legislativ in vederea inchiderii oricaror portite de evaziune ;

un cadru organizatoric , care sa defineasca responsabilitatiile celor carora li se confera atributii de control fiscal , precum si sa asigure garantii de realizare a cestor atributii in afara oricaror instructiuni din afara sistemului fiscal in realizarea activitatii de control , dar si in afara oricaror abuzuri din partea organelor de control fiscal ;

un personal calificat care sa sprijine operativitatea si eficacitatea administratiei fiscale in general si a controlului fiscal in special .

Se impune considerarea dependentei dintre structura organizarii controlului fiscal si structura economica a ramurilor economiei nationale si a diferitelor zone , densitatea populatiei , caracteristici geografice , elemente de traditie .

Remarcandu-se tendinta de crestere a activitatilor generatoare de impozite si taxe se impune reconsiderarea randamentului fiscal al impozitelor si implicit , randamentul administrarii impozitului .

Manifestarea unei prudente sporite trebuie sa insoteasca fiecare incheiere de contract cu firme noi , agresive in afaceri , dar fara legaturi traditonale . In aceste cazuri , se impune a se solicita aprecieri din partea bancii cu care se afla in relatii un asemenea client , deoarece numai acesta poate evalua capacitatea de plata a firmei si , deci , seriozitatea acesteia . Situatiile de debitori ai unor potentiali parteneri de afaceri impune necesitatea cunoasterii , prin culegerea de informatii , a faptului daca , societatea cu care urmeaza sa se stabileasca relatii contractuale are sau nu litigii in curs pentru neonorarea obligatiilor de plata .

Oricarui indiciu care semnaleaza deficientele in derularea proceselor economice trebuie sa i se acorde atentia necesara si sa se actioneze in consecinta cum ar fi :

blocarea urgenta a actiunilor de livrare a marfurilor la manifestarea primului indiciu de intarziere nejustificata , ori de manevrare echivoca a decontarii ;

sesizarea imediata a justitiei atunci cand apar conturate , definite , elementele unei operatiuni frauduloase .

Pe plan international , pentru a se combate evaziunea fiscala pe calea existentei asa-numitelor paradisuri fiscale , in diferite legislatii straine au fost adoptate unele masuri care s-ar putea grupa astfel :

masuri antiparadis pe calea controlului schimbului valutar

masuri antiparadis pe calea cetateniei contribuabilului

incasarea contravalorii impozitului datorat chiar din momentul producerii venitului. Acest sistem a fost adoptat de Canada

impozitarea castigurilor obtinute in strainatate realizate pe alta cale decat cea juridica . Este vorba de amendamentul “ Controlled Foreign Corporation “ in baza caruia o societate e supusa acestui control al corporatiei straine atunci cand mai mult de 50% din capitalul sau apartine unor actionari americani . Profitul acestor societati , chiar nedistribuite inca , sunt impozabile in patrimoniul actionarilor americani , care detin cel putin 10% din drepturi de vot proportional pe care le detin in capitalul social

folosirea teoriei abuzului de drept

refuzul de a dmite accesul la instantele de judecata a organizatiei lor straine considerate a fi dubioase

Se pot aminti doua decizii ale Curtii de Apel din Bruxelles ianuarie 1975 si din Venetia aprilie 1975 care au decis refuzarea accesului la instanta de judecata a unei firme pentru motivul ca era societatea unei singure persoane , lucru care incalca atat legislatia Belgiana cat si pe cea Italiana .

sanctiuni neorganizate . Acestea constau din actiuni sindicale care au la mobil inegalitatea masurilor de protectie sociala ( in anul 1975 sindicatul docherilor din Danemarca a refuzat descarcarea vaselor sub pavilion panamez sau liberian , deoarece echipajele acestor vase nu se bucurau de aceiasi protectie sociala )

Problema fraudei fiscale are o asa de mare importanta incat guvernele au cautat de multa vreme sa incheie conventii intre ele .

In dorinta sa de a promova si intarii relatiile economice cu alte tari si dupa decembrie 1989 , Romania a incheiat o serie de acorduri pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si avere .

Pe langa acestea , succesul unui agent economic poate sa-si aiba radacinile si intr-o activitate de control propriu cu personal de inalta pregatire profesionala , bine stimulat dar mai ales integru in fata potentialilor manageri fara cunostinte de specialitate si de o calitate indoielnica .

Capitolul 6

Armonizarea impozitului pe profit cu legislația fiscală a Uniunii Europene

6.1. Uniunea Europeană – considerații generale

Încă din 1620, ducele de Suly concepea “un corp politic format din statele Europei, care să poată asigura pace veșnică și schimburi comerciale neîntrerupte între membrii săi”.

În secolul al XIX-lea, Victor Hugo scria: “Va veni o vreme când cele două mari grupuri, Statele Unite ale Americii și Statele Unite ale Europei, vor fi strâns legate prin comerț și industrie.

În 1946, Winston Churchil lansează un apel pentru crearea “Statelor Unite ale Europei” iar în 1948 este creată Organizația Europeană pentru Cooperare Economică (OECE) în scopul de a administra fondurile acordate de către SUA prin planul Marshal pentru reconstrucția Europei.

Creată pentru a garanta o pace durabilă, construcția europeană s-a concretizat după cel de-al doilea război mondial.

Pe 9 mai 1950 Ministrul de externe al Franței, Robert Shuman, propunea un plan de pace bazat pe o idee cât se poate de simplă: punerea sub control internațional a industriilor de război ale Franței și Germaniei astfel încât nici unul din aceste state să nu se mai poată pregăti în secret de război. Ca atare, la propunerea lui Jean Monet, are loc punerea în comun a resurselor de cărbune și oțel ale Franței și Germaniei în cadrul unei Organizații deschise către celelalte țări europene.

La apel au răspuns încă patru state, semnându-se astfel, la Paris, la 18 aprilie 1951 Tratatul de Constituire a CECO de către Franța, Belgia, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. Intră în vigoare la 23 iulie 1952.

În 1957 cele șase state ale CECO semnează, la Roma, tratatele de constituire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Euratom denumite generic “Tratatele de la Roma”.

La cele trei comunități au aderat în următorii ani 9 state:

în 1973: Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;

în 1981: Grecia;

în 1986: Spania, Portugalia;

în 1995: Austria, Finlanda, Suedia.

În mai 1992 este semnat Acordul de instituire a Spațiului Economic European (SEE) care începe să funcționeze din ianuarie 1994. Astăzi formează o piață de aproape 400.000.000 de consumatori, incluzând cele 15 state ale Comunității Europene și țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

În 1993 devine funcțională Piața unică și intră în vigoare Tratatul de la Maastricht ce are la bază trei piloni:

Comunitățile Europene care permit instituțiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse domenii urmând obiectivul de coeziune economică și socială.

Politica externă și de securitate comună, care reprezintă cadrul acțiunilor comune ale statelor membre ale Uniunii Europene în acest domeniu;

Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală ce reprezintă cadrul cooperării dintre organele de poliție și de justiție din cele 15 state membre pentru consolidarea securității interne.

În 2002 se încheie procesul de trecere la moneda unică prin punerea în circulație a monedei Euro și scoaterea din circulație a monedelor naționale.

În 2003 se semnează Tratatul de aderare de către zece state candidate: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Cadrul instituțional al Uniunii Europene, stabilit de către Tratate, are la bază “triunghiul instituțional format din Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European și Comisia Europeană ce reprezintă actorii procesului de decizie; și Consiliul European, care definește orientările politice generale.

Parlamentul European reprezintă în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, “popoarele statelor reunite” în cadrul Uniunii Europene. Este singura instituție a Uniunii Europene ai cărei membri sunt aleși direct de către cetățenii statelor membre. Îndeplinește 3 funcții: legislativă, bugetară, control politic asupra instituțiilor europene.

În fiecare an Comisia pregătește un proiect de buget care este supus aprobării Consiliului. Parlamentul poate propune sau chiar modifica repartizarea sumelor alocate în anumite secțiuni ale bugetului. Bugetul Uniunii Europene este adoptat în formă finală de către Parlamentul European, de regulă, în luna decembrie.

Consiliul Uniunii Europene, denumit și Consiliul de Miniștri reprezintă principalul for de decizie al Uniunii Europene; coordonează activitățile Uniunii Europene, obiectivul principal fiind crearea unei piețe unice, spațiu fără frontiere interioare conform celor “patru libertăți” la care se adugă punerea în circulație a monedei unice.

Intră, de asemenea, în atribuțiile Consiliului Uniunii Europene cooperarea interguvernamentală în domeniul Politicii externe, și de securitate comună (PESC) și în domeniul justiției și afacerilor interne.

Comisia europeană sau “Gardianul” Tratatelor, cum a fost numită, veghează la aplicarea dispozițiilor Tratatelor și a deciziilor luate în cadrul acestora.

În cazul în care Comisia estimează că un stat membru nu și-a îndeplinit vreuna din obligațiile care îi revin, în conformitate cu Tratatele, Comisia poate emite un aviz motivat; în cazul în care statul respectiv nu ia măsuri de îndreptare a situației, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

Comisia este organul executiv al Uniunii Europene. Ea are responsabilitatea implementării și coordonării politicilor. Una din atribuțiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii și a Fondurilor Structurale al căror principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate și cele mai sărace ale Uniunii Europene.

Pe măsură ce competențele Uniunii s-au extins, instituțiile s-au dezvoltat și au devenit mai numeroase; s-au înființat astfel: Curtea Europeană de Conturi; Tribunalul de Primă Instanță; Comitetul Economic și Social; Comitetul Regiunilor; Banca Europeană de Investiții; Banca Europeană de Investiții; Banca Centrală Europeană; Fondul European de Investiții; Mediatorul European.

Pe baza deciziilor adoptate de Comisia Europeană sau de Consiliul Uniunii Europene au fost înființate agenții, fundații și centre care funcționează ca organisme cu autonomie deplină, cum ar fi de pildă Oficiul de Armonizare în Piața Internă, Agenția Europeană pentru Reconstrucție, Centrul European pentru Formare Profesională, etc.

Pentru a consolida mijloacele de prevenire a fraudei, Comisia Europeană a creat Oficiul European de Luptă Contra Fraudei. Începe să funcționeze de la 1 iunie 1999, când primește sarcina de a conduce anchetele în cazurile de daună. Are statut de organism independent dar în același timp este subordonat Comisarului responsabil cu bugetul comunitar. Luptă contra fraudei, corupției și a oricăror activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Comunității Europene.

6.2. Reforma finanțelor publice – factori de maximă importanță în procesul de aderare la Uniunea Europeană

6.2.1. Programe în vederea realizării reformei

Aderarea României la Uniunea Europeană ca membru cu drepturi depline, presupune, printre altele, reforma finanțelor publice.

În aceste condiții, este necesară restructurarea și reotrganizarea acestora pentru a spori eficiența structurilor existente, precum și crearea unui nou cadru legislativ, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene.

O atenție deosebită a fost acordată Ministerului Finanțelor Publice,cdare trebuie să aibă capacitatea de a implementa și monitoriza strategia economică a Guvernului. Astfel, această instituție trebuie să fie capabilă să realizeze o mai bună planificare și gestiune macroeconomică și să coordoneze procesul bugetar. De asemenea, trebuie îmbunătățită capacitatea sa de a gestiona eficient viitoarele lichidități, datorii, cheltuieli, active și pasive de capital.

În plus, este necesară menținerea unei coordonări strânse, periodice, cu și între instituțiile implicate în planificarea și gestiunea macroeconomică: Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, etc.

În scopul consolidării instituționale și al adoptării sistemului legislativ din domeniu, între 1991 și 2002, Ministerul Finanțelor Publice a beneficiat de asistență din partea Uniunii Europene în valoare de 40 milioane EURO.

Programul național PHARE 2003 pentru România prevede un buget indicativ de 10 milioane EURO pentru dezvoltarea în viitor a infrastructurii Ministerului.

Trei capitole de negociere fac referire la acest sector, respective “Impozitare” (Capitolul 10), “Control financiar” (Capitolul 28) și “Dispoziții financiare și bugetare” (Capitolul 29). Asistența Uniunii Europene în ceea ce privește finanțele publice se concretizează în programele aflate în derulare. Acestea sunt:

“Dezvoltarea instituțională a Ministerului Finanțelor Publice” prin care s-au alocat 6,4 milioane EURO pentru următoarele activități:

îmbunătățirea sistemului de colectare a veniturilor în România, prin consolidarea și completarea cadrului legislativ privind sistemul fiscal;

îmbunătățirea procedurilor de selectare a contractelor de achiziții publice acre presupune asistență tehnică și investiții;

consolidarea auditului intern și a controlului financiar care oferă sprijin în vedera asigurării unui control financiar corespunzător al fondurilor publice din România și din Uniunea Europeană.

Programul PHARE 2000 “Consolidarea capacității instituționale a Curții Române de Conturi” (1,775 milioane EURO) care are următoarele obiective:

dezvoltarea cadrului legislativ pentru audit extern;

adaptarea standardelor internaționale în domeniu;

introducerea auditului de performanță;

îmbunătățirea aptitudinilor profesionale ale personalului implicat în auditul extern;

dezvoltarea sistemului informatic al Curții de Conturi a României .

Programul “Sprijin pentru Planul Strategic elaborat de Ministerul Finanțelor Publice” din cadrul PHARE 2002 cu un buget de 15,3 milioane EURO, continuă asistența pentru Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește elaborarea și implementarea politicilor bugetare și fiscale ale Guvernului în cooperare cu alte politici economico-sociale și cu exigențele aderării la Uniunea Europeană. Cuprinde proiectele de mai jos:

Politica bugetară și administrarea datoriei publice care presupune:

dezvoltarea unui sistem de contabilitate publică (1 milion EURO);

simularea contribuției României la bugetul Uniunii Europene (0,7 milioane EURO);

îmbunătățirea organizării și performanței sistemului de trezorerie precum și a managementului datoriei publice (1 milion EURO);

politica economică (1,45 milioane EURO).

Politica fiscală și administrarea veniturilor care vizează:

Reevaluarea cadrului TVA (0,6 milioane EURO)

Datoriile bugetare (0,45 milioane EURO);

Controlul fiscal (1,2 milioane EURO);

Garda financiară (0,4 milioane EURO);

Extinderea colectării taxelor (1,4 milioane EURO);

Veniturile statului (1 milion EURO).

Controlul financiar public și auditul intern (1,4 milioane EURO) care are drept scop crearea și armonizarea cadrului legislativ secundar cu privire la audit și auditul de performanță;

Funcțiile de sprijin (resurse umane, comunicare și infrastructură IT) care urmărește pregătirea profesională prin Școala de Finanțe Publice.

Programul PHARE 2002 pentru “Consolidarea în continuare a Curții de Conturi” care are în vedere:

să creeze Curții de Conturi capacitatea corespunzătoare extinderii mandatelor sale la noi domenii;

s răspundă schimbărilor survenite în modul cum administrația publică controlează și contabilizează cheltuielile publice și fondurile Uniunii Europene;

să extindă competențele Curții la alte domenii neacoperite prin proiectul din 2000 (sectorul bancar, subvenție, și alte tipuri de sprijin din partea statului).

Asistența viitoare acordată acestui sector se va concretiza în proiectul din cadrul Programului Național PHARE 2003 ce se referă la “Consolidarea capacității Ministerul Finanțelor Publice de a aloca, utiliza, controla și administra adecvat fondurile publice și pe cele acordate de Uniunea Europeană” cu un buget indicativ de 10 milioane EURO.

6.2.2. Politica fiscală și bugetară

6.2.2.1. Evoluții fiscale și bugetare în anul 2002

Rezultatele pozitive înregistrate în anii 2001 și 2002 au confirmat justețea politicilor macroeconomice, precum și realismul și eficiența măsurilor de plitică economică implementată.

Prin bugetul general consolidat pe anul 2002 s-a promovat o politică fiscal-bugetară orientată spre susținerea reformelor structurale necesare pentru a răspunde cerințelor economice, instituționale și politice legate de procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Politica fiscală promovată pe anul 2002 a avut ac principale obiective:

continuarea armonizării legislației în domeniul impozitării cu legislația Uniunii Europene, prin elaborarea unor legi unitare, simplificate în strânsă concordanță cu obiectivele Uniunii Europene;

elaborarea Codului fiscal cu scopul de a structura legislația fiscală românească într-un document bine organizat, accesibil tuturor beneficiarilor și utilizatorilor acestuia;

scăderea gradului de fiscalitate ca urmare a desființării sau reducerii contribuțiilor agenților economici la buget;

extinderea bazei impozabile concomitent cu reducerea sarcinii fiscale în ceea ce privește impozitul ăpe venitul persoanelor fizice.

În domeniul impozitului pe profit a intrat în vigoare o nouă reglementare – Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, care va asigura în principal stabilirea și perceperea acestuia în mod unitar, uniform și eficient pentru toate categoriile de contribuabili.

Încasările din impozitul pe profit au fost superioare, în termini nominali, celor realizate în perioada corespunzătoare din anul 2002, cu 29,8%.

Structura pe contribuabili nu s-a schimbat semnificativ, încasările de la agenții economici reprezentând 92,1% din totalul impozitului pe profit încasat, față de 91,4% în anul precedent, în timp ce din sectorul bancar încasările au scăzut de la 8,6 la 7,9%.

Evoluția principalelor venituri ale bugetului general consolidate în perioada 2002-2003

6.2.2.2. Tendințe și orientări ale politicii fiscal-bugetare pe anul 2003

Coordonatele politicii fiscal-bugetare promovate prin proiectul de buget pe anul 2003 sunt formulate în cadrul unei reconsiderări majore a gestiunii publice prin intrarea în vigoare a Legii privind finanțele publice nr. 500/2002, lege-cadru ce orientează întregul proces bugetar spre rezultate, obiective, performanță adaptată noilor condiții economice,precum și standardelor utilizate în țările Uniunii Europene.

Politica fiscală pe anul 2003 vizează următoarele obiective:

reducerea treptată a presiunii fiscale;

extinderea în continuare a bazei de impozitare;

îmbunătățirea transparenței fiscale, prin unificarea instrumentelor bugetare;

armonizarea legislației fiscale cu normele Uniunii Europene;

continuarea reformei administrației fiscale, consolidarea disciplinei și intensificarea controlului fiscal.

Structural, veniturile bugetului general consolidat proiectate pe anul 2003 cunosc unele modificări față de anul 2002: impozitele directe prezintă o scădere cu 0,8% iar cele indirecte scad cu 0,1%, evoluție ce lasă la dispoziția agenților economici mai multe resurse financiare pentru producție și investiție.

Venioturile bugetului general consolidat sunt estimate la 562.456,5 miliarde lei (30,1% din PIB), în scădere cu 0,5% față de anul 2002, datorită reducerilor preconizate la unele categorii de impozite (reducerea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru șomaj, la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, eliminarea contribuției agenților economici pentru persoanele cu handicap).

Diminuarea contribuțiilor la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale, începând cu luna ianuarie 2003, ce se adugă celor 3 puncte procentuale reduse în anul 2002 având în vedere nivelul foarte ridicat al acestora, facilitează extinderea bazei de impozitare și reducerea dimensiunilor pieței forței de muncă la “negru”.

Se preconizează creșterea graduală a cotei impozitului pe profit pentru profitul aferent veniturilor realizate din export către cota standard, ca o măsură în vederea alinierii fiscalității din România la legislația din Uniunea Europeană privind impunerea veniturilor societăților comerciale.

Un alt aspect al pliticii fiscale pe anul 2003 constă în creșterea accizelor conform graficului stabilit pentru atingerea cotelor de impozitare în mod gradual, către standardele Uniunii Europene.

6.2.2.3. Ținte și orientări ale politicii fiscal-bugetare pentru 2004-2006

Politica fiscal-bugetară în perioada 2004-2006 va avea următoarele ținte prioritare:

o politică a veniturilor care să susțină procesul de dezinflație și să aibă în vedere angajamentele asumate de România în procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană pe linia armonizării legislației interne cu acquis-ul comunitar;

fundamentarea și dimensionarea cheltuielilor bugetare în funcție de veniturile certe, posibil de realizat, fără a apela la surse de finanțare inflaționistă;

creșterea transparenței fiscale printr-o politică de reducere treptată a tranzacțiilor în afara bugetului și desființarea veniturilor cu destinație specială incluse în bugetul de stat;

menținerea sub control a deficitului bugetar la cca 2,65% din PIB.

Ponderea veniturilor bugetului general consolidat în PIB va fi, în intervalul 2004-2006 în scădere ușoară față de perioada anterioară, dar având în vedere ritmul de creștere al PIB, în volum se vor înregistra totuși creșteri ale veniturilor bugetare.

În privința impozitelor directe se prognozează o scădere de la 17,6% în anul 2002 în veniturile bugetare, la 16,6% în anul 2006, evoluție menită să încurajeze dezvoltarea și acumularea.

În contrapartidă, imopzitele indirecte vor avea o evoluție ascendentă, situându-se la orizontul prognozei, cu 0,7 puncte procentuale peste nivelul anului 2002.

În ceea ce privește impozitul pe profit, își menține constantă ponderea în PIB pe întreaga perioadă prognozată, legislația în domeniu aprobată recent, asigurând un sistem unitar de facilități pentru toate categoriile de contribuabili, plătitori de impozit pe profit.

În contextual procesului de integrare europeană, trebuie avut în vedere că politica fiscal-bugetară va căpăta noi valențe fiind subordonată obiectivelor de relansare economică și de reducere a ratei inflației.

Impactul procesului de integrare europeană asupra bugetului se concretizează prin susținerea reformelor structurale necesare pentru a putea răspunde cerințelor economice, instituționale și politice legate de procesul de integrare europeană și de orizontul de timp asumat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Continuând procesul început în anul 2002, modul de abordare al proiectului de buget se armonizează cu tehnicile și procedurile Uniunii Europene prin prezentarea parametrilor bugetari pe un an anterior (2001), anul curent (2002) anul pentru care se elaborează proiectul de buget 2003 și perspectiva 2004-2006.

% din PIB

Evoluția impozitului pe profit prin comparație cu PIB,

în perioada 2001-2006 conform cerințelor de aderare la Uniunea Europeană.

6.3. Armonizarea fiscală cu Uniunea Europeană

6.31.Armonizarea impozitelor directe din România cu legislația fiscală a Uniunii Europene în vederea aderării

Uniunea Europeană a stabilit cîteva domenii prioritare pentru țările asociate în ceea ce privește politica lor de armonizare legislativă, în vederea integrării în piața internă unică printre care se numără domeniul vamal, liberalizarea mișcării capitalurilor și a operațiunilor financiar-bancare, legislația contractuală, concurența, etc.

În articolul 13 al “Actului Unic European” s-a propus “un spațiu fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor și a capitalurilor este asigurată”.

Deși este vorba de un singur impozit, respectiv aceleași elem,ente (sferă de aplicare, cotă de impozitare, tehnică de impozitare, etc.) există foarte mari diferențe între țările Comunității Europene.

Elementele de amortizare presupun:

modul diferit de impozitare în funcție de tipul de întreprindere (industrială, bancară);

modul de impozitare a profiturilor reținute sau a profiturilor distribuite (dividende) avându-se în vedere evitarea dublei impuneri;

sistemul de amortizare (normal, accelerat, etc.)

modul de finanțare al investițiilor și posibilele inegalități fiscale care decurg din acest process (creștere de capital, autofinanțare, împrumuturi);

sistemul de credit de impozit, pentru investiții sau de deduceri speciale.

Procesul de armonizare presupune următoarele elemente comune tuturor statelor:

toate țările caută să găsească surse suficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice (bugetare)

Odată cu creșterea progresului tehnic și științific și a rolului statului, cheltuielile publice cresc.

Concluzia generală este că indiferent de țară, posibilitățile de finanțare sunt cam aceleași și în număr limitat iar în mare parte resursele financiare provin din impozite.

impozitul este folosit de toate țările ca instrument de intervenție în viața economică și socială, pentru realizarea echilibrului macroeconomic și pentru favorizarea creșterii economice prin stimularea investițiilor și menținerea preșurilor. Această intervenție poate fi:

stimulativă, constând în reduceri și scutiri de impozite pentru atragerea investițiilor

integrată, fiind un instrument de asigurare a justeții sociale prin caracterul sau redistributiv, prin adaptarea perceperii lui în funcție de situația fiecărui contribuabil.

În vederea realizării armonizării fiscalității directe se ține cont de următoarele chestiuni:

stabilirea unui sistem fiscal depinde de caracteristicile economiei, de limitele presiunii fiscale și de existența unor fenomene negative (evaziune fiscală, fraudă fiscală);

utilizarea acelorași tehnici fiscale de determinare a bazei impozabile, de stabilire a impozitului și de plată a lui. Determinarea bazei impozabile se poate face prin evaluarea de către administrația fiscală sau prin declararea de către contribuabil;

stabilirea impozitului se realizează ad-valorem, progresiv, proporțional;

impozitele se plătesc anual (impozitul pe venitul global); altele periodic pe bază de aconturi anticipate (impozitul pe societate); altele se plătesc prin stopaj la sursă (impozitul pe salariu);

folosirea mijloacelor informaticii moderne pe scară largă în toate țările, atât în stabilirea și urmărirea încasării impozitelor, cât și în prelucrarea informațiilor fiscale.

Aproprierea sistemelor fiscale, conform experienței Uniunii Europene, se poate realiza prin:

copierea tehnicii fiscale

armonizare.

Armonizarea se desfășoară la nivel mondial prin convențiile de evitare a dublei impuneri și la nivel zonal sub forma integrării fiscale.

Obiectivele armonizării în cadrul Uniunii Europene vizează crearea unei piețe comune bazate pe libera circulație a mărfurilor și a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor, apropierea politicilor economice ale statelor membre și adoptarea unor politici comune. Acest lucru se va putea realiza atunci când între state nu vor mai exista diferențe considerabile în ceea ce privește rolul impozitului și structura sistemului fiscal.

În planul relațiilor fiscale internaționale administrația fiscală din România duce o bogată activitate de colaborare și schimb de informații în vederea evitării dublei impuneri și a intensificării luptei pentru combaterea fraudei și a evaziunii fiscale.

Pentru pregătirea aderării România la Uniunea Europeană a fost elaborată o strategie națională cuprinzând obiective ce acoperă o gamă largă de domenii economico-sociale și financiare.

Prin politica financiară și fiscală, se au astfel, în vedere, următoarele:

asigurarea stabilității economiei naționale;

crearea unui sistem economic deschis spre exterior și competitive;

realizarea unei convergențe financiare și monetare;

perfecționarea sistemului fiscal;

adaptarea legislației și instrumentelor financiare la cerințele meceanismelor pieței unice.

6.3.2. Armonizarea impozitului pe profit din România cu reglementările din Uniunea Europeană

În eforturile de aderare la Uniunea Europeană, de aliniere la directivele acesteia un rol important îl ocupă reforma fiscală din România.

De remarcat sunt elementele de noutate aduse de reglementările privind impozitul pe profit.

Luarea în considerare a valorii bunurilor livrate și a serviciilor prestate indiferent dacă sunt încasate sau nu, actualizarea elementelor patrimoniale la inflație în vederea determinării profitului impozabil, reprezintă perocupări ale specialiștilor în administrația fiscală în vederea adaptării legislației fiscale la evoluția economiei românești.

O primă directivă a Comunității din 23 iulie 1990, elimină în anumite condiții, reținerile la sursă asupra dividendelor repartizate de o societate rezidentă într-un stat membru la o societate-mamă rezidentă într-un alt stat membru.

A doua directivă se referea la regimul fiscal al plusvalorii realizate cu ocazia unei fuziuni, a unei sciziuni, a unui aport de activ, a unui schimb de acțiuni care intervin între două societăți ce își desfășoară activitatea în state membre diferite.

Obiectivul urmărit este evitarea în cazul unei fuziuni intracomunitare a unei noi impozitări ca urmare a acestei operațiuni: impozitarea plusvalorii asupra imobilizărilor societății absorbite, impozitarea plusvalorii degajate cu ocazia schimbului de titluri.

A treia directivă prevedea instaurarea unei proceduri arbitrare destinată să regleze litigiile relative la dubla impunere rezultate din distribuirea beneficiilor între întreprinderi asociate. Astfel, directive propune o convenție multilaterală de evitare a dublei impuneri.

La nivel comunitar s-a propus examinarea necesității unei eventuale acțiuni comunitare în domeniul fiscalității întreprinderilor, inclusiv în ceea ce privește regulile de determinare a beneficiilor impozabile ale întreprinderilor.

În domeniul fiscalității societăților există diferențe importante. În vederea asigurării eliminării reținerilor percepute de statul sursă asupra dividendelor distribuite de filiale la societatea-mamă, s-au emis două recomandări:

prima se referă la eliminarea dublei impozitări a fluxurilor de venituri peste graniță (redevențe, dividende)

a doua problemă abordată este eliminarea discriminărilor în tratamentul fiscal al venitului de origine internă și de origine străină (impozite compensatorii, avantaje fiscale) și armonizarea sistemelor de impozitare pe societate.

În România, începând cu anul 2003, se prevede creșterea cotei de impozit pentru veniturile realizate din export , care va fi de 12,5% iar din anul 2004 se va ajunge la cota standard de 25%.

Această abordare a impozitului pe profit este în concordanță cu angajamentele asumate de România pe linia armonizării legislației interne prin măsuri fiscale care să asigure un mediu de afceri nedistorsionat, precum și cu respectarea principiilor capitolului de negociere privind impozitarea prin programul de aderare la Uniunea Europeană.

Capitolul 7.

Concluzii și propuneri

La fel ca în celelalte economii descentralizate, sistemul de venituri și cheltuieli bugetare moștenit în 1989 nu corespundea cerințelor de piață, impunându-se, astfel, orientarea cheltuielilor spre noi obiective și adaptarea veniturilor noilor realități.

Analizând cadrul legislativ al impozitelor din ultimii 14 ani, se remarcă faptul că acestea au manifestat o tendință continuă de modificare.

Asupra impozitului pe profit, cel mai important impozit pe venitul persoanelor juridice, de la instituirea sa până în prezent s-a intervenit prin numeroase acte normative.

Noua lege a impozitului pe profit (Legea 414/2002), modificând pe alocuri substanțial regulile anterioare, și aceasta la mijlocul unui an fiscal, a generat felurite interpretări în rândul agenților economici.

În ceea ce îi privește pe plătitorii de impozit pe profit, noua lege elimină prevederile referitoare la impozitarea veniturilor extrabugetare obținute de instituțiile publice din activitățile economice desfășurate în condițiile legii. În schimb, obligă la plata impozitului pe profit persoanele juridice străine care obțin următoarele categorii principale de venituri:

din sau în legătură cu proprietățile imobiliare situate în România;

venituri obținute ca urmare a exploatării resurselor naturale localizate în România;

venituri obținute din înstrăinarea unui drept de proprietate deținut de o persoană juridică română.

Deși aparent lipsită de importanță, o astfel de prevedere a creat și creează multă îngrijorare în rândul investitorilor străini, care se văd dintr-odată expuși riscului de a plăti impozit pe profitul obținut din tranzacționarea de acțiuni / părți sociale deținute la persoane juridice române, în pofida prevederilor existente în convențiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.

Cota de impozit a rămas neschimbată de 25%.

Ceea ce a surprins însă neplăcut investitorii a fost aplicarea impozitului pe profit asupra profitului obținut din activitățile desfășurate în zonele libere și cele defavorizate, chiar dacă în cote reduse pentru o perioadă de timp limitată.

Astfel, până la 30 iunie 2002, firmele care și-au desfășurat activitatea în zona liberă au fost scutite de impozit pe profit, pentru profitul impozabil aferent veniturilor obținute în această zonă. Începând cu 1 iulie 2002, aceste firme trebuie să plătească o cotă de profit de 5%, prevedere care este valabilă numai până la 31 decembrie 2004, dupâ care urmează a se aplica cota de 25%. De o prevedere mai favorabilă se bucură acele firme care au făcut investiții de cel puțin un million de dolari SUA în active corporale utilizabile în industria prelucrătoare. Acestea vor beneficia de scutirea la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani, respective până la 30 iunie 2007. Să nu uităm, însă, că respectivele companii trebuie să fi investit cel puțin un million de dolari SUA pentru a beneficia de această facilitate și, totodată, să nu fi avut schimbări în structura acționariatului (în cazul societăților cotate, se are în vedere un plafon maxim de 25% din acționariat).

Firmele din zonele defavorizate erau, de asemenea, scutite de la plata impozitului pe profit, pe perioada de existență a zonei. În prezent, s-a hotărât că vor continua să fie scutite numai acele firme care și-au obținut certificatul permanent de investitor în zona defavorizată până la data de 30 iunie 2002. Toate celelalte vor fi supuse impozitului normal, și anume 25% din profitul impozabil obținut în zona defavorizată.

De interes sunt și prevederile referitoare la firmele cu investiții în Munții Apuseni și Delta Dunării (care vor fi scutite de impozit pe profit pentru investițiile efectuate până la 30 iunie 2002), precum și cele referitoare la impozitarea profitului obținut de casinouri și cluburi sau baruri de noapte.

În cazul acestora din urmă, a fost înlocuită cota adițională de impozit pe profit de 25% cu o cotă minimă de 5% aplicată asupra veniturilor obținute. Astfel, aceste firme, indiferent de rezultatul activității desfășurate (profit sau pierdere), trebuie să contribuie la bugetul statului cu cel puțin 5% din veniturile obținute din activități specifice (casino, bar de noapte, etc.).

Prin această lege, autoritățile au încercat să instituie acel principiu larg acceptat în țările Uniunii Europene potrivit căruia cheltuielile sunt deductibile în măsura în care sunt aferente veniturilor impozabile.

Schimbările legislative au vizat sfera de cuprindere a veniturilor neimpozabile, cheltuielilor deductibile și, nu în ultimul rand, a cheltuielilor nedeductibile.

În ceea ce privește veniturile neimpozabile, cea mai importantă modificare o constituie eliminarea din această categorie a dividendelor primate de o persoană juridică română de la o persoană juridică străină.

Referitor la cheltuielile deductibile, legea face trimitere din nou la perisabilități, a căror limite de deductibilitate urmează a fi aprobate de Guvern în termen 90 zile de la intrarea sa în vigoare. Subliniez faptul că astfel de tentative au mai existat, dar au fost eliminate de fiecare dată înaninte de a fi efectiv aplicate în practică.

O altă schimbare importantă este cea referitoare la regimul deductibilității cheltuielilot ocazionate pentru realizarea bunurilor mobile și imobile vândute în rate sau în baza unui contract de leasing. Înainte, acestea erau deductibile la data efectuării lor. În prezent, legea face referire numai la contractele de vânzare cu plata în rate, iar cheltuielile sunt deductibile proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a bunului.

Important de menționat este eliminarea oricăror referiri la deductibilitatea cheltuielilor cu reclama și publicitatea, care s-ar subînțelege că ar fi deductibile dacă au la bază un contract scris sunt aferente veniturilor realizate.

Sub aspectul deductibilității nedeductibile, printre cele mai importante modificări se numără:

eliminarea condiției de a nu înregistra pierdere operațională pentru a asigura deductibilitate integrală a cheltuielilor cu serviciile (inclusiv management și consultanță) facturate de personae juridice rezidente sau nerezidente;

eliminarea precizării referitoare la nedeductibilitatea cheltuielilor cu impozitele cu reținere la sursă plătite în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente pentru veniturile realizate în România;

extinderea plafonului pentru indemnizația acordată pentru deplasări atât în țară cât și în străinătate (deductibilitate de 2,5 ori nivelul stabilit pentru instituțiile publice);

limitarea nedeductibilității cheltuielilor de conducere și administrare înregistrate de un sediu permanent care depășesc 10% din suma totală a salariilor impozabile ale sediului permanent numai la cheltuielile de această natură care nu s-au efectuat în România. În schimb, legea include în această limitare și cheltuielile de cercetare-dezvoltare;

tratarea ca nedeductibile a cheltuielilor pentru constituirea de fonduri speciale, peste limitele prevăzute de lege;

stabilirea unor noi limite până la care dobânda la creditele în valută contractate de la alte entități decât instituțiile de credit autorizate, este deductibilă.

Ca elemente noi față de legea anterioară merită amintite:

tratarea ca nedeductibile a cheltuielilor cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului, cu excepția cheltuielilor cu primele de asigurare pentru accidente de muncă, boli profesionale și risc profesional;

introducerea unui nou criteriu de acordare a deductibilității pentru cheltuielile cu dobânzile și cu diferențele de curs valutar. Acest criteriu este gradul de îndatorare (calculat ca raport între capitalul propriu și capitalul împrumutat, cu scadența mai mare de un an) și trebuie aplicat ori de câte ori raportul este 1 sau supraunitar. Într-o astfel de situație, deductibilitatea este acordată în limita unui plafon format din veniturile din dobânzi plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului.

Aplicarea acestui algoritm a ridicat multe semne de întrebare, mai ales în ceea ce privește modul în care vor fi afectate firmele de leasing și cale care au ca specific un ciclu investițional lung. Un alt aspect de interes al noii legi constă în anularea facilităților prevăzute de vechea legislație cum ar fi: reducerea cu 50% a impozitului pe profit aferent profitului reinvestit, tratarea cu venituri neimpozabile / cheltuieli nedeductibile a diferențelor de curs valutar aferente disponibilului în numerar existent în cont la sfârșitul anului, posibilitatea de a beneficia (numai din punct de vedere fiscal) de o deducere a unei cote de 20% din valoarea investițiilor efectuate – prevedere specifică aplicată firmelor cu investiții directe de peste un milion de dolari SUA, scutirea de impozit pe profit a profitului reinvestit (prevedere specifică întreprinderilor mici și mijlocii) și înlocuirea acestora cu altele care sunt mai puțin benefice pentru contribuabili.

Astfel, noua lege dă posibilitatea utilizării amortizării accelerate fără aprobarea prealabilă a organelor fiscale teritoriale. Această posibilitate există, însă, numai pentru echipamentele tehnologice puse în funcțiune după intrarea în vigoare a noii legi.

De asemenea, legea prevede posibilitatea deducerii, la data punerii în funcțiune, a unei cheltuieli suplimentare de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe destinate activității pentru care contribuabilii sunt autorizați. Această facilitate este disponibilă pentru toți contribuabilii indiferent de mărimea investiției, însă ea nu mai reprezintă o deducere suplimentară față de valoarea amortizabilă a mijlocului fix ci se deduce din aceasta.

În ambele situații, contribuabilii care beneficiază de una din facilitățile mai sus-menționate au obligația să păstreze în patrimoniu mijloacele fixe respective cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcționare.

Spun “una din facilități” pentru că, potrivit legii contribuabilii pot opta pentru aplicarea numai a uneia din facilitățile menționate mei sus. De asemenea, firmele care beneficiază de o cotă redusă de impozit pe profit nu au dreptul să beneficieze de posibilitatea deducerii unei cheltuieli suplimentare de amortizare.

Concluzionând, am putea menționa și câteva aspecte de interes general:

modul de calcul și evidențiere a impozitului pe profit se face acum trimestrial și nu lunar, așa cum era înainte;

plata în contul impozitului aferent trimestrului IV se face la nivelul sumei calculate și evidențiate pentru trimestrul III, urmând ca regularizarea să se facă după, până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare.

Ceea ce aduce nou legea este faptul că dă posibilitatea contribuabililor care au încheiat exercițiul financiar anterior până la 25 ianuarie al anului următor să depună declarația definitivă și să plătească suma astfel determinată.

obligația de a transmite, odată cu declarația anuală de impunere, a unei declarații privind tranzacțiile cu persoanele asociate.

În ceea ce privește eliminarea scutirii de la plata impozitului pe profit în zonele libere și cele defavorizate se pot face două comentarii în funcție de unghiul din care privim acest aspect.

dacă analizăm problema din prisma statului, putem considera că acesta este un alt preț care trebuie plătit pe drumul aderării la Uniunea Europeană, știut fiind faptul că eliminarea facilităților fiscale este una din condiții.

firmele, pe de altă parte, care au investit în aceste zone se pot considera dezavantajate.

Orice firmă atunci când inițiază o afacere concepe un plan de afaceri care să-i arate când își va amortize investiția efectuată. În acest sens, va lua în calcul toți factorii care au un efect asupra afacerii și, implicit, și facilitățile fiscale de care poate beneficia.

Schimbarea frecventă a acestor facilități poate afecta iremediabil interesul unei firme pentru țara noastră.

Este de remarcat, totuși, că prin stabilirea unei creșteri graduale a cotei de impozitare, legiuitorul a încercat să atenueze impactul nefavorabil asupra firmelor care au efectuat deja investiții în aceste zone.

Sintetizând, indiferent de intențiile legiuitorului, totul ar putea să se rezume la un deficit de imagine a stabilității mediului legislativ fiscal din țara noastră.

În ceea ce privește zonele libere, dacă ne gândim la efectul practic al prevederilor referitoare la cotele reduse pentru impozitul pe profit, este posibil să asistăm la o reducere a activității, chiar la pierderi pentru cei care au derulat mari proiecte investiționale în aceste zone.

Un alt capitol îl constituie exportul.

Creșterea progresivă a cotelor poate avea efecte dintre cele mai negative la nivelul firmelor care s-au orientat în această direcție. Multe dintre acestea vor putea face față noilor condiții fără să-și schimbe strategia de desfacere, însă, altele vor putea chiar să piardă piețe pe care cu greutate le-au cucerit / recucerit.

Nu în ultimă instanță, nu puține vor fi firmele care vor renunța la intențiile lor de a-și muta capacitățile de producție în România.

Dincolo de toate aceste aspecte, trebuie însă urmărit modul practic de implementare a mecanismului de stimulare a exporturilor, care se intenționează să se realizeze prin intermediul unui sistem de sprijin cu finanțare prin bugetele anuale.

Așa cum arătam mai sus, legea prevede utilizarea amortizării accelerate fără aprobarea organului fiscal teritorial. Deci aplicarea ei în practică nu ar trebui să ridice probleme. Totuși, această prevedere se referă numai la mijloacele fixe dintr-o anumită categorie – echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru, computere și echipamente periferice ale acestora) și ca atare, are o aplicabilitate limitată.

Un alt aspect pe care aș dori să-l reliefez are în vedere prevederea referitoare la deducerea suplimentară de 20%. Precizez că nu este vorba de o deducere suplimentară în adevăratul sens al cuvântului, ci de posibilitatea de a înregistra pe cheltuieli 20% din valoarea de achiziție a unui mijloc fix, la data punerii în funcțiune a acestuia.

De asemenea, cei care beneficiază de o asemenea facilitate nu mai pot aplica cota redusă de impozit pe profit sau amortizarea accelerată pentru mijloacele fixe din categoria echipamentelor tehnologice, fără aprobarea organelor fiscale teritoriale.

În concluzie, o astfel de prevedere este departe de a fi stimulativă, cazurile în care s-ar dovedi benefică fiind reduse (profit impozabil în anul în care are loc investiția, după care urmează perioade cu pierderi, toate în condițiile în care nu se beneficiază de nici una din celelalte facilități).

Remarcându-se tendința de reducere a facilităților acordate în cazul impozitului pe profit și de creștere a presiunii fiscale la nivelul firmei se poate afirma că statul în dorința sa de a-și asigura veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice poate obține efectul opus. Fiscalitatea ridicată la nivel de societate comercială atrage după sine dezvoltarea economiei subterane și implicit a evaziunii fiscale legale și frauduloase, care de altfel înregistrează deja cote destul de mari în domenii din cele mai variate. Consecința acestui fapt? Scăderea randamentului fiscal al impozitului pe profit și implicit a randamentului administrării sale prin prisma veniturilor acumulate la bugetul de stat.

În fața acestei situații au fost gândite mijloace de sesizare și prevenire a operațiunilor cu caracter fraudulos.

Astfel, întărirea, accentuarea, investirea cu noi prerogative a controlului fiscal la nivel macroeconomic și microeconomic, este considerată ca fiind cea mai importantă măsură pt comaterea evaziunii fiscale din prezent.

Regimul impunerii cu cote reduse a profitului reinvestit a cunoscut o evoluție oscilantă cu suișuri și coborâșuri în funcție de interesele manifestate: dezvoltarea societății coroborată cu regimul investițiilor străine și evaziunea fiscală, pe de o parte, și cu necesitatea atragerii de venituri la bugetul de stat, pe de altă parte.

În materie de impozite se remarcă utilizarea intensă a funcției de maximizare a veniturilor fiscale și mai puțin a funcției de stimulare a dezvoltării economice.

O concluzie care se desprinde urmărind evoluția impozitelor directe în ceea ce privește formarea resurselor financiare ale statului, este aceea că impozitul pe profit a participat într-o proporție mai mică la formarea bugetului de stat prin comparație cu impozitul pe salarii în perioada 1991-2002.

Pentru eliminarea eventualelor distorsiuni între sistemul de impunere a profitului și cel de impunere a veniturilor (salariului), trebuie să se urmărească însă corelarea cotelor de impozit pe venitul global cu nivelul cotei impozitului pe profit.

Bibliografie

1. Bidilean Vidu – “UE – instituții, politici, activități”, Editura Agroprint, Timișoara, 2000

2. Bistriceanu Ghe.D. – ’’Finanțe și credit ’’ Editura Oscar Print , București, 1999

3. Bistriceanu Ghe.D., Adochiței M.N., Negrea E. – “Finanțele agenților economici, Editura Economică, București, 2001

4. Botea, I.P.-“Evaziunea fiscala si caile de combatere”(teza de doctorat)

5. Brezeanu Petre -,, Fiscalitate (Concepte. Metode .Practici),Editura Economică , București 1999.

6. Brezeanu Petre – ,, Introducere în finanțele publice și fiscalitate ’’ , Editura A.S.E , 1998

7. Brezeanu Petre, Marinescu Iulian – “Finanțe publice și fiscalitate”, Editura Fundației “România de mâine”, București, 2001

8. Busuioceanu Steliana, Dăneț Alina – “Contabilitatea societăților comerciale. Cu referiri la Standardele Internaționale de Contabilitate”, Editura Economică, București 2002

9. Caraianu Gheorge – “Zonele libere si paradisurile fiscale”, Editura Economică, București, 2000

10. Carcu Mugur Dan, Safta Marieta, Safta Dan – “Jurisprundenta fiscala”, Editura Tribuna Economica, Bbucuresti 2000

11. Condor Ioan – “Procedura fiscala”, Editura Tribuna Economică, București 2000

12. Condor Ioan, Condor Cristea Silvia – “Drept vamal si fiscal”, Editura Lumina, București, 2002

13. Condor Ioan – “Drept financiar și fiscal”, Editura Economică, București, 2001

14. Dauphin Claude – “Ghidul cu adevarat practice al paradisurilor fiscale”, Grupul de Edituri Tribuna, Brasov, 1999

15. Epure Emilian – “Locul și rolul României într-o Uniune Europeană extinsă”, Editura ASE, București, 2001

16. Feleagă Nicolae, Malciu Liliana – “Politici și opțiuni contabile”, Editura Economică, București, 2002

17. Fontaine Pascal – “Construcția europeană de la 1945 până în zilele noastre”, Editura Institutul European, Iași, 1998

18. Gheorghe Ana I. – “Profitul-concept, norme, politici”, Editura Economică, București, 2000

19. Grigorie-Lacrita Nicolae – “Fiscalitate aplicata”, Editura Economică, București, 2002

20. Grigorie Lacrița Nicolae – “Ghid fiscal pentru agenții economici”, Editura Tribuna economică, București, 2001

21. Grigorie Lacrița Nicolae – “Obligațiile de plată ale agenților economici”, Editura Tribuna Economică, 2000

22. Grigorie Lacrița Nicolae – “Impozitul pe profit:evoluțisa reglementării”, Editura Tribuna Economică, București, 2001

23. Gorcea Corneliu – “Codul sanctiunilor si pedepselor fiscale” ,Editura Economica,București, 1996

24.Gorcea Corneliu – “Lexicon fiscal și bugetar”, Editura Economică, București, 1996

25. Hoanță Nicolae – “Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economica, Bucuresti 1997

26. Juravle Vasile, Vintilă Georgeta – “Metode și tehnici fiscale”, Editura Rolcris, București, 2000

27. Juravle Vasile, Țâțu Lucian – “Fiscalitatea aplicată în economie”, Editura Rolcris, București, 2001

28. Manolescu Ghe.(coord.) – “Politici economice-concepte, instrumente, experiențe”, Editura Economică, București, 1997

29. Miron Dumitru – “Economia integrării europene”, Editura ASE, București, 1998

30. Miron Dumitru – “Integrarea economică regională, de la prototip la producția în serie”, Editura Sylvi, București, 2000

31. Miron Dumitru(coord.) – “Economia Uniunii Europene”, Editura Luceafărul, București, 2002

32. Moșteanu Roxana – “Obligațiile fiscale ale agenților economici”, Editura Economică, București, 2000

33. Moșteanu Roxana – “Impozite și taxe:2000-2001”, Editura Economică, București, 2001

34. Moșteanu Tatiana, Dinu S.M. – “Reforma sistemului fiscal în România”, Editura Economică, București, 2001

35. Moșteanu Tatiana(coord.) – “Finanțe publice-sinteze și aplicații practice”, Editura Lucman, București, 2001

36. Moșteanu Tatiana – “Politici bugetare pentru reformarea economică și relansarea creșterii economice”, Editura ASE, București, 2001

37. Popeti Corneliu(coord.) – “Paradigma eoropeană:provocările construcției europene”, Editura Eurobit, Timișoara, 1999

38. Regoli Jean-Pascal – “Drept fiscal:fiscalitate si control fiscal”, Editura Economică, București, 2000

39. Roman Lidia Daniela – “Impozitele directe în economia de piață (teză de doctorat)

40. Savu Dana Victoria – “Integrarea europeană : dimensiune și perspective”, Editura Oscar Print, București, 1996

41. Stolojan Theodor, Tatarcan Raluca – “România în procesul integrării europene”, Editura Infomarket, Brașov , 2000

42. Sută Nicolae, Popa Ioan – “Integrarea economică europeană”, Editura Economică, București, 1999

43. Saguna Dan Drosu – “Tratat de drept financiar si fiscal”, Editura All Beck, București, 2001

44. Saguna Dan Drosu – “Procedură fiscală în România”, Editura Oscar Print, București, 1996

45. Tirard Jean-Marc – “La fiscalite des societes dans l’Union Europeenne”

46. Țâțu Lucian, Serbanescu Cosmin, Stefan Dan, Nica Adrian – “Fiscalitate si control fiscal”, Editura Aner, Bucuresti 2002

47. Văcărel Iulian – ,,Politici economice și financiare de ieri si de azi ’’, Editura Economică , București ,1996

48. Văcărel Iulian – ,,Politici fiscale și bugetare în Romania 1990-2000 ’’, Editura Expert , București 2001

49. Văcărel Iulian – Relații financiare internaționale”, Editura Academiei Române, București, 1995

50. Văcărel Iulian – “Sistemul impozitelor și taxelor în UE și România”, Editura Academiei Române, București, 2002

51. Văcărel Iulian(coord.) – “Finanțe publice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000

52. Vintilă Georgeta, Topciu C. – “Fiscalitate”, Editura Secoresc, București, 1998

53.Contabilitate-“Armonizarea contabilitatii cu U.E.”Culegere de acte normative dupa documente oficiale, Editura Meteora Press, Bucuresti,2002

Publicatii

Revista” Impozite si taxe” Colectia 2002

Revista”Finaante-Credit Control Colectia 2002

Caapital, Adevarul economic,Colectiile din 2002

B.N.R.-Rapoarte anuale 1991-1995

B.N.R.-Rapoaarte anuale 1996-2000

B.N.R.–Raport annual 2001

B.N.R.-Raport anual 2002

B.N.R.-Buletin lunar nr8/2002

B.N.R.-Buletin luna nr 2/2003

B.N.R.-Indicatori macroeconomici nr2/1998

Legea nr 12/1991 privind impozitul pe profit ,publicată în Monitorul Oficial nr 25/1991

Hotărariea Guvernului Romaniei nr 974/1994 pentru aprobarea instructiunilor privind metodologiaa de caalcul si formularistica corespunzatoare referitoaare la impozitul pe profit publicată în Monitorul Oficial nr 6/1995

Ordonanța Guvernamentală nr 70/1994privind impozitul pe profit publicată în Monitorul Oficial nr 246/1994

Ordonanța Guvernamentală nr 217/1999 pentru modificarea si completarea O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe profit ,publicată în Monitorul Oficial nr 650/1999, Partea I,din 30 decembrie 1999

Hotărarea Guvernului Romaniei nr 402 din 19 mai 2000 privind metodologia de calcul al impozitului pe profit in temeiul prevederilor art 35 alin (1) din O.G.nr 70/1994republicată în martie 1997 ; publicata in Monitorul Oficial nr 262 /2000

Legea nr 414/2002 privind impozitul pe profit publicată în Monitorul Oficial nr 456/2002 .

O.G. nr 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor publicata in Monitorul Oficial nr 472/2001

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI

FACULTATEA DE FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE VALORI

LUCRARE DE DIPLOMÃ

AȘEZAREA, PERCEPEREA ȘI DECONTAREA IMPOZITULUI PE PROFIT LA O SOCIETATE COMERCIALĂ

Conducător științific:

Conf.Univ.Dr. CONSTANTIN ROMAN

Absolventă:

DIACONU VIOLETA ADRIANA

BUCUREȘTI

-2003-