Asezarea Geografica Si Limitele Bazinelor Hidrografice ale Vailor Iad Si Dragan

CUPRINS

INTRODUCERE

I. ELEMENTE SPAȚIALE

1. Așezarea geografică și limitele bazinelor hidrografice ale văilor Iad și Drăgan

2. Cadrul natural

2.1. Evoluția paleogeografică

2.2. Relieful

2.3. Clima

2.4. Apele

2.5. Vegetația

2.6. Fauna

2.7. Solul

II. AMENAJĂRILE HIDROENERGETICE

1. Acumulările de pe Valea Drăgan

2. Acumulările de pe Valea Iad

2.1. Acumularea Leșu

2.2. Acumularea Munteni

2.3. Acumularea Bulz

3. Captări, aducțiuni și centrale hidroenergetice

III. LACURILE DE ACUMULARE ȘI INFLUENȚA LOR ASUPRA MEDIULUI

1. Influența lacurilor de acumulare asupra reliefului

2. Influența lacurilor asupra climatului

3. Influența lacurilor asupra hidrografiei râurilor

4. Influența lacurilor asupra vegetației, faunei și solului

5. Influența lacurilor asupra componentei socio-economice a regiunii

CONCLUZII

ANEXE

Bibliografie

INTRODUCERE

În lucrarea de față am făcut o scurtă prezentare a complexului hidroenergetic grefat pe văile Iad – Drăgan – Secuieu și a influențelor pe care aceste lucrări hidrotehnice la au asupra mediului înconjurător.

Lucrarea este structurată în trei capitole. În capitolul I „Elemente spațiale“ sunt prezentate elementele fizico-geografice ale bazinelor hidrografice ale văilor Iad și Drăgan, cu accent pe prezentarea hidrologică a celor douã văi. În capitolul II „Amenajările hidroenergetice“ am prezentat lucrările hidroenergetice care au fost grefate pe cele două văi. În capitolul III „ Lacurile de acumulare și influența asupra mediului“ am prezentat aspectele negative și pozitive pe care le au aceste construcții atât asupra elementelor geografice cât și asupra componentei socio-economice.

Scopul acestei lucrări este de a crea o imagine de ansamblu din punct de vedere geografic asupra acestor amenajări, de a prezenta binefacerile lor, dar și efectele negative pe care le au aceste amenajări.

Lucrarea a fost redactată pe baza informațiilor din bibliografie, pe baza prelucrării și interpretării datelor hidro-meteorologice și hidrotehnice și pe baza observațiilor din teren.

Pe această cale țin să mulțumesc celor care m-au ajutat la realizarea acestei lucrări, în primul rând coordonatorului științific al acestei lucrări, domnul prof. univ. dr. Gh. Măhăra care m-a îndrumat pe parcursul scrierii lucrării, dar și personalului de la Stația de Meteorologie și Hidrologie Oradea pentru că mi-au pus la dispoziție datele necesare.

I. ELEMENTE SPAȚIALE

1. Așezarea geografică și limitele bazinelor hidrografice ale văilor Iad și Drăgan

Bazinele hidrografice ale văilor Iad și Drăgan au o poziție central nord-vestică în cadrul Munților Apuseni. Aceste două bazine hidrografice au o suprafață de 480 km2 și sunt drenate de văile Iad și Drăgan, ambele afluenți de stânga ai Crișului Repede.

Bazinele celor două văi sunt limitate la nord de Crișul Repede, iar în celelalte direcții bazinetele au ca limită un lanț de culmi montane care formează cumpene de apă.

Cumpăna vestică este alcătuită dintr-un șir de înălțimi montane aparținătoare Munților Pădurea Craiului. Aceste înălțimi formează un șir de culmi ce scad altimetric de la sud la nord în sensul de curgere al văii Iadului: Poiana Bălinței, Măgra Beiușele (1003 m), Hodrâncușa (1026 m), Lunca Acra, Pietrele Dăicii (975 m), Dealul Frântura Boții, Dealul Boții (968 m), Fața Movileleor (959 m), Dealul Ponorului și Runcul Lorău (619 m). Din Runcul Lorăului cumpăna de ape coboară până la valea Crișului Repede, la altitudinea de 354 m. Această cumpănă de ape desparte în sud-vest Bazinul Văii Iadului de Bazinul hidrografic al Crișului Negru, iar în partea de vest și de nord-vest de bazinele hidrografice ale văilor Brătcuța și Boiului, ambele tributare Crișului Repede (fig.1).

Cumpăna sudică este formată dintr-un șir de creste montane aparținătoare Masivului Vlădeasa. Astfel, Valea Iadului este despărțită de Bazinul Crișului Negru de culmile: Dealu-Mare (1210 m); Vârful Custurii (1385 m); Vârful Poieni (1626 m).

Fig. 1. Harta fizico-geografică a bazinelor hidrografice ale văilor Iad și Drăgan

De aici, spre est Bazinul Văii Drăgan este despărțit de Bazinul Crișului Negru de culmile: Vârful Ciripa, Bohodei (1654 m), Fântâna Rece (1652 m) și Cârligați (1694 m). Vârful Cârligați este un nod hidrografic, despărțind Bazinul Crișului Repede, Bazinul Crișului Negru Și Bazinul Someșului Cald. La est de Vârful Cârligați Bazinul Văii Drăgan este separat de Bazinul Someșului Cald prin culmile: Piatra Grăitoare, Coasta Brăiesei, Vârful Onței (1754 m), Piatra Tâlharului (1630 m) și Vârful Micău.

Cumpăna de est separă Bazinul Văii Drăgan de Bazinul Văii Secuieu, ultima – afluent de stânga al Crișului Repede. Cumpăna de ape este situată pe un șir de înălțimi ce scad altimetric de la sud spre nord: Nimoiasa (1589 m), Vârful Vârfurașul (1686 m). De aici cumpăna coboară într-o șa bine dezvoltată – Șaua Între-Munți – apoi continuă spre nord cu Sud-Vlădeasa, Vârful Vlădeasa (1836 m), Vârful Ieșiturilor (1525 m), Piatra Brănișorului, Măgura Vișag, Măgura Tranișului (947 m), Vârful Țiclu, de unde coboară în Valea Crișului Repede.

Bazinele celor două văi, Iad și Drăgan, sunt despărțite de cumpăna de ape situată pe un șir de culmi orientate de la sud spre nord și aparțin Masivului Vlădeasa: Vârful Custuri, Vârful Munceilor (1411 m), Piatra Calului, Stâna de Runc (1358 m), Vârful măgurei, Dealul Rotunda, Vârful Scuroșetului (1158 m), Dealul Secăturii lui Zingur, Dealu-Mare și Strungi. În continuare, spre nord bazinele celor două văi sunt separate de trei bazine hidrografice ale unor văi mici direct tributare Crișului Repede; dintre acestea doar Valea Satului are caracter permanent.

2. Cadrul natural

2.1. Evoluția paleogeografică

Înfățișarea actuală a reliefului Masivului Vlãdeasa și a Munților Pădurea Craiului este rezultatul evoluției paleogeografice în timpul erelor geologice sub influența factorilor interni și externi.

Primele mișcări care afectează acest sector montan au avut loc în Paleozoic (permian), când se formează nucleele de cute hercinice aflate în zona cristalină a Masivului Vlădeasa și concomitent au loc erupții vulcanice granitice.

Triasicul, datorită mediului marin, favorizează depunerea calcarelor negre, a calcarelor albe și a dolomitelor în Munții Pădurea Craiului. Acest sector montan resimte cutările fazei Limerice vechi ce se manifestă mai mult ca mișcări oscilatorii verticale.

În Jurasic se formează depozite sedimentare în tot spațiul Munților Pădurea Craiului. Liasicul în facies continental este bine reprezentat de șisturi marnoase argiloase, în bază cu calcare negre. Dogenul este reprezentat de marne cenușii și gresii calcaroase. Malmul are cea mai mare dezvoltare și este reprezentat de calcare masive (calcare de Stromberg).

Cretacicul inferior apare în zona Munților Pădurea Craiului în facies lacustru și s-au depus calcare, marno-calcare și gresii.

Cretacicul superior este reprezentat de gresii calcaroase și conglomerate prezente în petice atât în Munții Pădurea Craiului cât și pe Valea Drăgan. Aceste formațiuni cretacic-superioare au fost depuse în facies litoral. Cretacicul corespunde și primelor mișcări de cutare de amploare în acest sector. Aceste mișcări aparțin fazei austrice. Concomitent, în Munții Vlădeasa au loc erupții vulcanice masive, erupții ce au ieșit prin faliile complexului cristalin. Acest complex vulcanic (bonatitic) a pus în loc sienit, andezit, dacit și riolit. Riolitele ocupă cea mai mare parte din Munții Vlădeasa, în special în jumătatea sudică. Dacitele au fost localizate în Lunca Vișag și Poieni. Tot în cretacic își au originea formarea bauxitelor în Munții Pădurea Craiului.

În paleogen continuă mișcările de cutare aparținătoare fazei laramice, concomitent cu evoluarea erupțiilor în care predomină riolitele în Munții Vlădeasa.

În neogen continuă erupțiile vulcanice în Munții Vlădeasa în care predomină bazaltele.

În neogen și cuaternar mișcările de cutare în acest sector montan sunt intense și aparțin fazelor stirică veche, stirică nouă, rhodaniană și valahă.

Structura Masivului Vlădeasa este foarte complexă. Magmatismul nu este legat de faza orogenetică, ci de faza de decomprimare postparoxismală. Sistemul de falii al Masivului Vlădeasa este slab dezvoltat, falii mai mari se evidențiază spre valea Crișului Repede și spre vest (spre Valea Iadului), unde s-a format grabenul Remeți.

Munții Pădurea Craiului sunt faliați în compartimente. Cele mai mari sisteme de falii sunt orientate paralel cu catena montană pe direcția est-vest, dând caracterul de horst acestor munți. În interior se întâlnesc platouri calcaroase încadrate de sisteme de falii: Ponor, Secătura, Brătcani.

2.2. Relieful

Acest sector hidrografic aparține Munților Pădurea Craiului și Masivului Vlădeasa.

Masivul Vlădeasa este continuarea spre nord a Munților Bihorului. Denumirea masivului vine de la cel mai înalt vârf al său, Vlădeasa 1836 m. Masivul are aspectul unei potcoave orientate spre nord și care închide în interior Bazinul Drăgan. Spre deosebire de ceilalți munți care îl inconjoară, Masivul Vlădeasa este vulcanic. Masivul este un mozaic petrografic format din roci sedimentare premezozoice cu intercalații de roci cristaline. Acestea apar mai ales în partea de nord și trec pe sub Crișul Repede spre nord în masivele cristaline ale Munților Meseș și Munților Plopișului. Peste această structură sedimentaro-cristalină s-a suprapus vulcanismul mezoneozoic care în preyent domină litologic masivul. Rocile eruptive dau aspectul greio, masiv, cu culmi largi și plate, văi puternic adâncite. Acest relief vulcanic este întâlnit în special în sudul masivului. Spre nord cele două culmi paralele scad în altitudine de la 1600 m până la 600 m în apropierea Crișului Repede. Roca vulcanică dură formează numeroase trene de grohotiș, abrupturi, rupturi de pantă ce generează cascade (Moara Dracului). Formele cele mai spectaculoase au fost generate prin îndepărtarea cuverturii vulcanice de către agenții externi și apariția la zi, în petice, a rocilor sedimentare. Aceste roci modelate de agenții subaerieni au format piscuri ascuțite și abrupturi: Culmea Pietrele Albe, Vârful Piatra Grăitoare.

Pe Valea Răchițele în conglomerate s-a format cascada Răchițele, cu o înălțime de 50 m. Un relief carstic cu ponoare și izbucuri este prezent pe văile Răchițele, sau pe văile seci Boica și Valea Seacă. Pe Valea Stanciului este întâlnit un sector de chei cu lungime de 500 m.

La sud de Cârligați locul rocilor eruptive este luat, treptat, de roci sedimentare aparținând Bihorului nordic. Odată cu acestă trecere litologică masivul suferă și modificări altimetrice bruște, altitudinile scăzând dintr-o dată de la 1600 m la 1100–1200 m.

Caracteristică Masivului Vlădeasa este păstrarea suprafețelor de nivelare, foarte bine conservate în rocile eruptive, dure. S-a constatat existența mai multor suprafețe de eroziune, în număr de 6–7 nuvele. Primele trei nivele situate la nivelul interfluviilor eruptive și cristaline sunt caracteristice.

Suprafața cârligați este situată la aproximativ 1600 m. Este prezentă pe Vârful Cârligați (1694 m), Vârfurașu (1687 m), Piatra Grăitoare (1557 m), Cornul Muntelui (1653 m), Buteasa (1792 m), Vlădeasa (1836 m) și coboară spre nord până la 1200 m.

Suprafața Muncelu, numită astfel după Dealu Muncelu este situată între Valea Iad și Valea Drăgan. Suprafața coboară brusc de sub Vârful Poieni și se menține pe o serie de culmi la o altitudine de aproximativ 1400 m: Muncelașu, Poiana Stâna de Runc șî Stâna de Izvor. Spre nord suprafața coboară până la 1000m.

Suprafața Vișagului, numită astfel după culmea Măgura Vișagului (1097 m), este situată între Valea Secuieu și Drăgan. În Masivul Vlădeasa această suprafață este prezentă ca interfluvii joase în partea de nord și o mare dezvoltare o are pe cursul superior al văilor Iad și Drăgan. Suprafața formează pe aceste văi umeri de vale. Pe această suprafață este situat și bazinetul Stâna de Vale.

În bazinele medii ale acestor două văi sunt prezentetra Grăitoare (1557 m), Cornul Muntelui (1653 m), Buteasa (1792 m), Vlădeasa (1836 m) și coboară spre nord până la 1200 m.

Suprafața Muncelu, numită astfel după Dealu Muncelu este situată între Valea Iad și Valea Drăgan. Suprafața coboară brusc de sub Vârful Poieni și se menține pe o serie de culmi la o altitudine de aproximativ 1400 m: Muncelașu, Poiana Stâna de Runc șî Stâna de Izvor. Spre nord suprafața coboară până la 1000m.

Suprafața Vișagului, numită astfel după culmea Măgura Vișagului (1097 m), este situată între Valea Secuieu și Drăgan. În Masivul Vlădeasa această suprafață este prezentă ca interfluvii joase în partea de nord și o mare dezvoltare o are pe cursul superior al văilor Iad și Drăgan. Suprafața formează pe aceste văi umeri de vale. Pe această suprafață este situat și bazinetul Stâna de Vale.

În bazinele medii ale acestor două văi sunt prezente cu extindere mai mică Suprafața Tranișului (1000 m) și Suprafața Zece Hotare (600 – 700 m). Sub nivelul acestor suprafețe se dezvoltă nivelul teraselor, în număr de 3 – 5, care sunt dezvoltate în special în cursurile inferioare ale celor două văi, în apropierea zonelor de confluență cu Crișul Repede.

Munții Pădurea Craiului sunt situați la vest de Masivul Vlădeasa și sunt cuprinși între Valea Iad și Dealurile Tășadului. La nord sunt limitați de Crișul Repede, iar la sud de Valea Aleu și Crișul Negru.

Munții Pădurea Craiului sunt munți scunzi, cu înălțimi medii de 400 – 600 m. Înălțimile scad de la est la vest, dar la contactul cu Masivul Vlădeasa, paralel cu Valea Iadului, au o mare dezvoltare și pe direcția sud-nord, aici altimetric descrescând de la sud la nord.

Munții au un fundament cristalin peste care s-au depus sedimente mezozoice, între ele aflându-se intercalate și fâșii înguste de cristalin. Mai mult de jumătate din suprafața lor este formată din roci carstificabile, calcare și dolomite. Aici se formeayă unul din cele mai spectaculoase reliefuri carstice din țară. Rețeaua hidrografică este dezorganizată, cumpenele de apă de suprafață nu corespund cumpenelor reale, deoarece au loc scurgeri subterane dintr-un bazin hidrografic în altul. În sud-est apar și roci eruptive, aici fiind cele mai mari înălțimi cu un aspect asemănător Munților Vlădeasa. Partea de nord-vest și vest este formată în special din roci necarstificabile (gresii, conglomerate, șisturi argiloase) cu o rețea hidrografică organizată. În partea centrală și sudică relieful carstic este spectaculos. Pe platoul carstic de la Cornet sud-est întâlnesc 100 de doline pe kilometru pătrat. Aproape fiecare râu are o captare subterană sau un sistem de captări. Sud-est formează mai multe sisteme carstice: Pusta Călățea – Aștileu, Gălășeni – Josani, Bătrâna, Peștera Vadu-Crișului, Ponoare – Bulz, Peștera Vântului, Secătura Brătcanilor, Izbucul Brătcanilor și în sud sistemul carstic Runcșor – Sohodol – Albioara. În ansamblu, Munții Pădurea Craiului sud-est caracterizează prin creste puțin proeminente, care sud-est destramă în platouri carstice. Cumpăna apelor ce desparte cursurile tributare Crișului Repede și Crișului Negru este slab evidențiată. Suprafețele de nivelare sunt slab păstrate atât datorită înâlțimilor medii reduse, cât și datorită rocilor sedimentare care au păstrat bine aceste suprafețe de nivelare (?).

Suprafața Muncelu, a doua suprafață de nivelare carpatică, este cea mai înaltă suprafață întâlnită în Munții Pădurea Craiului. Suprafața este păstrată fragmentar în zonele înalte: Piatra Tisei (1056 m), Vârful Beiușele (1003 m), Vârful Hodrâncușa (1026 m).

Suprafața Vișagului este slab dezvoltată și este situată altimetric la aproximativ 900 m. Suprafața se întâlnește fragmentar în sud-estul Munților Pădurea Craiului.

Suprafața Tranișului apare în podișul Zece Hotare sub forma unor podișuri sau culmi alungite. Suprafața inițială a fost distrusă.

Suprafața Zece Hotare – situată la altitudini cuprinse între 400 și 600 m – este prezentă în partea centrală a Munților Pădurea Craiului, unde ocupă suprafețe mari și coboară până la 400 m la poalele munților. Pe arii restrânse apare suprafața Fertișagului, prezentă doar în zonele montane marginale la altitudini de 400 – 500 m (Bazinetul Vârciorog).

2.3. Clima

Climatul; celor două bazine hidrografice se înscrie în climatul temperat-continental de tranziție, dar dispunerea reliefului pe altitudine încadrează regiunea în zona climatului montan.

Temperatura aerului este prinipalul element climatic având un rol important în distribuirea spațială a altor elemente ale cadrului natural (ape, floră, faună, sol).

Datorită dispunerii pe verticală a reliefului, se întâlnește o etajare climatică. În bazinele inferioare ale celor două văi temperaturile medii multianuale sunt situate între 7°C și 9°C la altitudini de 400 – 600 m. La Stâna de Vale temperatura medie multianuală ajunge la 3,9°C, iar la înâlțimi de peste 1800 m temperatura medie este sub 2°C (fig. 2).

Cele mai scăzute temperaturi sunt în luna ianuarie, când în bazinele inferioare temperaturile medii coboară la –3°C, iar pe Vârful Vlădeasa temperatura medie este de –7°C.

În iulie temperaturile urcă de la 9 – 10°C pe Vârful Vlădeasa, până la 18 – 20°C în bazinul inferior (Depresiunea Bucea).

Din punct de vedere termic, acest sector se încadrează în zona climatului montan, cu un climat răcoros vara și moderat termic iarna, datorită invaiilor maselor de aer relativ calde din sezonul rece. Amplitudinile termice sunt reduse: 12°C în bazinul inferior și 17°C la Stâna de Vale și Vârful Vlădeasa.

Precipitațiile atmosferice reprezintă un element climatic de bază. Prezența catenelor montane situate prependicular pe direcția de înaintare a maselor de aer vestice, oceanice (umede), constituie un element aparte pe care îl au Munții Apuseni în cadrul Carpaților românești. Prin înălțimea lor și prin poziționare catenelor montane nord – sud, Masivul Vlădeasa resimte din plin aceste influențe prin acțiunea unor familii de cicloni mobili care influențează acest sector montan. Principalele caracteristici ale acestor mase de aer ciclonale este umiditatea ridicată și temperaturile relativ moderate. Aceste mase de aer umede sunt activate orografic producând precipitații însemnate. Astfel, în bazinul inferior, la 400 m altitudine, precipitațiile anuale medii sunt de 800 mm, iar pe Vârful Vlădeasa acestea ajung la 1800 mm. Totuși maxima de precipitații este atinsă în microdepresiunea Stâna de Vale, unde la altitudinea de numai 1100 m avem o medie anuală de 1541 mm (1981 – 1997), constituind polul precipitațiilor din țară. Cauzele acestei maxime de precipitații sunt generate și de poziția depresiunii în care versantul estic (prima catenă înaltă a Masivului Vlădeasa) este situat la altitudini de până la 1600 m (fig.3).

Circulația Maselor de aer arctice are o frecvență redusă. Aceste invazii se produc în special iarna, când temperaturile scad foarte mult. O astfel de invazie a fost înregistrată în 1990 când în luna iunie sud-au atins la Stâna de Vale –3,8°C. Mai frecvente sunt invaziile de aer subtropical din sud. Ele au o mare frecvență și produc topirea zăpezii care, asociată cu căderi de precipitații lichide, produc viituri în timpul iernii. Aceste mase de aer relativ calde și umede produc un al doilea maxim anual de precipitații în perioada de iarnă. Astfel de invazii au produs în 1990 la Stâna de Vale temperaturi de +13,9°C în luna februarie.

Datorită precipitațiilor bogate, acest sector montan are o umiditate ridicată, dând astfel nuanța climatului acestei zone, „umed“. Astfel, la Stâna de Vale s-a înregistrat umiditatea relativă medie multianuală cea mai ridicată din țară, de 90%. Iarna, umiditatea relativă medie multianuală are valori de 92% în bazinul superior al sectorului montan, în timp ce în bazinul inferior valorile sunt de 86 – 88%. Primăvara aceste valori scad la 88% în bazinul superior și la 77% în bazinul inferior. Vara, cu toate că temperatura crește, datorită evapotranspirației vegetației lemnoase, umiditatea relativă are valori ridicate de 89% la Stâna de Vale. Toamna valorile umidității scad ușor spre media de 85%.

Nebulozitatea, sau gradul de acoperire a cerului, depinde direct de caracteristicile maselor de aer „umede“ sau „uscate“, dar și de configurație reliefului. Aflate direct sub influența maselor de aer oceanice, umede, nebulozitatea este pronunțată. Numărul zilelor cu cer acoperit este maxim primăvara, 12,3 zile/lună la Stâna de Vale și 10 – 11 zile/lună în bazinele inferioare ale celor două văi. Vara, zilele acoperite sunt de 7,6 pe lună la Stâna de Vale și 6 zile/lună în bqazinele inferioare ale văilor.

Direct legată de nebulozitate este și durata de strălucire a soarelui, care crește de la Stâna de Vale (1601 ore/an) până la 1800 – 1900 ore/an în bazinele inferioare ale văilor Iad și Drăgan.

Stratul de zăpadă se instalează în anotimpul rece în tot bazinul hidrografic și este direct corelat cu persistența temperaturilor negative. Primele ninsori cad în zonele înalteîn octombrie și se produc, de obicei, până în luna aprilie. În depresiunile marginale acest inteval este mai scurt – din noiembrie până în martie. Pe crestele montane stratul de zăpadă se formează în luna noiembrie și, datorită grosimii ce poate depăși 2 m, persistă până în luna mai. În depresiunile marginale stratul de zăpadă se formează în luna decemdrie și ține, de obicei, până în martie cu grosimi medii de 40 – 60 cm.

Un important fenomen climatic este înghețul, care este determinat de circulația maselor de aer, de particularitățile reliefului și ale suprafeței active. Primul îngheț pe culmile montane apare în septembrie, iar ultimul în aprilie.

Vântul dominant este vântul de vest, care atinge viteze și frecvențe mari pe crestele montane. În depresiunile închise se formează un microclimat de adăpost, unde vânturile au frecvențe și viteze foarte reduse. Pe culoarele de văi (culoarul Crișului Repede) se formează curenți de aer ce pot avea viteze ridicate.

Vânturile de est au viteze și frecvențe reduse și se datorează coborârii aerului din zona montană spre Depresiunea Panonică. Viteze și frecvențe reduse au și vânturile de sud, datorită catenelor montane și au viteze ridicate de la sud la nord pe Valea Iadului. În acest sector se formează și brizele montane; se resimte briza de seară, când aerul rece coboară pe versanți în depresiuni, ridicând aerul cald cantonat aici în zone mai înalte.

2.4. Apele

Poziția celor două bazine hidrografice este favorabilă adunării unor mari cantități de apă.

Apele subterane

Apele freatice sunt cantonate în depozitele diluviale sau în pătura de sol situată în special pe suprafețele de nivelare. Astfel, de sub păturile groase de dezagregări din cruptinul Vlădesei, la baza lor este amplasat un aliniament de izvoare; de exemplu Izvorul Văii Drăganului de sub Vârful Cornu Muntelui are un debit foarte bogat. În ansamblu, pânzele de ape freatice sunt discontinui fiind deranjate de rocile cristaline, vulcanice și de calcarele mezozoice care drenează spre adâncimi aceste pânze. Adâncimea pânzei freatice este diferențiată: de la izvoare și mlaștini (la suprafață), până la zeci de metri.

Apele de adâncime sunt depozitate în cantități importante în rocile carstice sau rocile fisurate (dolomite, gresii). Calcarele mezozoice ale Munților Pădurea Craiului formează complexe rețele de scurgere subterană. Astfel de scurgeri subterane sunt îndreptate și spre Valea Iadului (Bazinetul Remeți). Curgerile subterane ies la suprafață prin izbucuri sau peșteri: Peștera Firez, Peștera cu Apă, Peștera Bulzului, lacul-izvoe de la Remeți.

Izvorul Minunilor, situat pe Valea Popii, afluent al Văii Iadului, are un bazin hidrografic de 28,3 km2. Apa din precipitații se infiltrează prin depozitele de calcar, dolomite, conglomerate și intruziuni vulcanice. Apa acestui izvor intră în categoria apelor plate cu calități curative. Izvorul are un debit fluctuant în funcție de precipitații, debitul minim fiind de 700 m3 pe zi, iar temperatura apei este constantă, de 5°C.

Apele de suprafață sunt drenate de cele două văi, Iad și Drăgan, spre Crișul Repede (fig. 4).

Valea Drăgan își are izvorul în apropierea Vârfului Cornul Muntelui, al aproximativ 1500 m altitudine. Râul are o lungime de 40 km și își colectează apele de po o suprafață de 256 km2. Valea Drăgan, de la izvoare și până în apropiere de satul Valea Drăgan, este dominată de un peisaj sălbatic. Albia văii are o pantă accentuată imediat după izvor, dar prezintă numeroase sectoare de lărgiri și îngustări. Astfel, prima lărgire o prezintă în dreptul cantonului silvic Ciripa, unde valea formează o poiană. În aval de Ciripa urmează un sector strâmt până la coada Lacului Drăgan, lac care se sfârșește chiar la confluența Văii Drăgan cu un afluent important – Crăciunul.

Lacul Drăgan mai primește un afluent de dreapta, Valea Zârna și unul de stânga, Valea Sebeșul. Zona Barajului este în cea mai mare parte un sector larg al văii. Cursul apei în aval de baraj este străjuit de piloni de roci masive eruptive, de culoare neagră, care dau o notă severă peisajului. Coborând pe firul apei se deschide o nouă luncă largă, pe care este situat în mare parte satul Lunca Vișagului. În aval de sat valea formează un defileu lung de 3 km cu versanți puternic înclinați și bine împăduriți. Defileul se termină odată cu primirea afluentului Vișag, lunca văii se lărgește mult și panta scade de asemenea până la vărsarea în Crișul Repede.

Profilul longitudinal al văii este relativ uniform, având o pantă medie de 23/1000. Pe cursul văii sunt prezente rupturile de pantă, datorate atât petrografiei, căt și suprafețelor de eroziune (fig. 5).

Cursul superior are o pantă accentuată: la peste 1100 m, panta ajunge al 100/1000, iar în zona de confluență cu Crișul Repede râul depune o mare cantitate de aluviuni.

Bazinul hidrografic are un aspect fusiform cu lârgime maximă în dreptul afluentului său Sebeșul. Această formă a bazinului denotă o evoluție echilibrată a râului, fiind unul din cele mai stabile bazine hidrografice ale Crișului Repede. Bazinul este inclus în interiorul arcului Munților Vlădeasa și are un coeficient de asimetrie de 0,07. Valorile densității rețelei sunt ridicate: 1,75 – 2 km/km2.

Valea Iadului izvorește de sub vârful Poieni la aproximativ 1600 m și străbate 44 km până la confluența cu Crișul Repede, care are loc la o altitudine de 354 m. Panta medie a văii este de 25,7/1000. Profilul longitudinal este presărat cu rupturi de pantă asemănătoare celor din Valea Drăgan (fig. 6).

Parte din bazinul superior este conturat peste depresiunea Stâna de Vale, fapt definitoriu pentru adunarea unui debit bogat. Aici își adună primii afluenți: Fântâna Galbenă, Pârâul Păstrăvăriei, Izvorul Minunilor. Părăsind Depresiunea Stâna de Vale, râul își formează un defileu lung și pitoresc în masivul riolitic. Albia prezintă numeroase îngustări și lărgiri, repezișuri și căderi de apă, diferențe de pantă de la un tronson la altul, conferind peisajului valențe deosebite. Din acerst tronson, râul intră în apepe lacustre ale Lacului Leșu. Lacul primește și alți afluenți: Valea Guga, Valea Lupului, Valea Calului și Valea Hodrâncușa. În aval de baraj, locul formațiunilor vulcanice este luat de formațiunile sedimentare aparținătoare Munților Pădurea Craiului. Aici se dezvoltă un relief carstic deosebit (peșteri, ponoare, izbucuri). În aval de baraj râul primește ca afluenți Valea Leșu și Valea Bisericii. Afluenții văii sunt scurți și bogați în debite.

Bazinul hidrografic al Văii Iadului are o formă sigmoidală cu largă dezvoltare pe dreapta, pe versanții Munților Vlădeasa. Bazinul este asimetric, având un coeficient de asimetrie de 0,74. Valoarea densității rețelei hidrografice este de 1,75 – 2 km/km2. În bazinul superior aceste valori sunt peste 2 km/km2, dar în zona Ponoare, datorită prezenței rocilor carstice, denivelarea este de 0,25 km/km2.

Scurgerea de suprafață este influențată de factorii fizico-geografici: relief, structură geologică, climă, vegetație și sol. Roca vulcanică impermeabilă favorizează scurgerea, iar zonele calcaroase o încetinesc, aceasta fiind antrenată în scurgeri subterane. Valorile scurgerii sunt de 950 mm/an (30l/s/km2).

Alimentarea celor două văi este pluvio-nivală. Prin debitele lor, de 10,3 m3/s, ele reprezintă 42,2% din debitul Crișului Repede la stația Oradea (Tabel.1).

Nivelurile și debitele prezintă o variație pe parcursul unui an, înregistrând o creștere treptată de la izvor la vărsare, precum și o creștere de primăvară (aprilie) datorată topirii zăpezii corelată cu precipitații abundente. Nivele ridicate se înregistrează și în perioada de iarnă (decembrie – ianuarie) datorită înghețului.

Debitele ridicate din perioada iernii se datorează precipitațiilor lichide din acest sezon care duc la topirea zăpezii producând viituri. Debite și nivele minime se înregistrează în luna august, datorită precipitațiilor reduse și evapotranspirației foarte intense și în luna februarie, datorită precipitațiilor solide (fig.7).

Temperatura apei este direct legată de temperatura aerului și prezintă variații atât pe durata unui an, cât și pe cursul râului. Pe râul Iad la stația Leșu – amonte temperatura medie este de 9,5°C, iar la stația Bulz este de 9,9°C. Diferențele între bazinul inferior și cel superior sunt mai mari iarna datorită aportului de apă în zona Remeți din sistemul carstic, cu temperaturi relativ constante. Râul Drăgan prezintă și el variații termice. Astfel, sunt 7,2°C la stația Pârâul Crucii-amonte și 7,8°C la stația Pârâul Crucii – aval.

Fenomenul de îngheț apare odată cu instalarea în apa râurilor a bilanțului termic negativ. Pe râul Drăgan primele formațiuni de gheață pot apărea la sfârșitul lunii octombrie și țin până la sfârșitul lunii martie. Podul de gheață poate lipsi în unii ani, dar durata medie a sa este de 30 de zile, iar a formațiunilor de gheață de 67 de zile. Grosimea maximă a podului de gheață pe Valea Drăgan a fost de 38 cm. Aceeași situație este prezentă și pe Valea Iadului cu excepția bazinului inferior, unde aportul apei din sistemul carstic, cu temperaturi de 9 – 10°C, face ca aceste fenomene să dureze mai puțin.

Chimismul apei. Gradul de mineralizare al apei celor două văi este redus. Precipitațiile bogat corelate cu roca slab solubilă încadrează cele două văi în categoria apelor cu mineralizare redusă, sub 200 mg/l. Valori peste acest nivel se pot atinge pe afuenții văii Iad, care străbat zonele carstice. Duritatea apei este redusă, 4,2 grade germane, încadrând apele în categoria apelor moi. Gradul de oxidabilitate este ridicat, peste 90%. Debitul aluviunilor în suspensie este redus, astfel, în bazinele superioare sunt transportate 1t/ha/an, sub 500g/m3, iar în bazinele inferioare 1 – 2 t/ha/an.

2.5. Vegetația

Vegetația este etajată pe verticală. Cea mai mare parte este încadrată în etajul pădurilor, doar în partea superioară găsindu-se, local, vegetație alpină. O caracteristică a vegetației acestui sector este marea diversitate. Se întâlnește un amestec de elemente floristice nordice, sudice (mediteraneene), central-europene, sau estice (orientale). Unele din aceste elemente reflectă climatul variat în timp al acestei regiuni, fiind relicve ale unui climat cald, sau al unor epoci glaciare.

Golurile alpine apar la altitudini de peste 1600 m pe Vârfurile Vlădeasa, Buteasa, Bohodei. Această vegetație nu este tipic alpină, ci subalpină. Pe platourile înalte apare vegetația ierboasă formată din: țăpoșică (Nardus stricta), păiuș (Festuca rubra ovina), firuță (Agrostis tenuis), vițelar (Antoxacum odoratum), ovăscior (Helictotrichom versicolor), trifoi (Trifolium alpestre). La acestea se adaugă diverse plante cu flori: vioreaua (Viola canina), vulturica (Hieracium auricula), mărțișor (Geum montanum), cimbrișor (Thymus pulegioides). În zonele pietroase apar: afinul (Vaccinum myrtillus), merișorul de munte (Vaccinum vitis-idaea), numeroase specii de mușchi (Hypnum, Pogonatum) și licheni (pe sol – Cetraria islandica; pe stânci Rhizocaspon geograficum). În partea inferioară a golului alpin se întâlnesc jenpenișuri (Pinus mugo) împestrițate cu omag (Aconitum paniculatum) și ghinduță (gentiana punctata). Frecvent apare ienupărul pitic (Juniperus sibirica).

Etajul pădurilor este reprezentat de rășinoase în parte superioară (1200 – 1600 m) și în partea inferioară de fag și amestec de fag și stejar. Etajul rășinoaselor este bine dezvoltat în bazinele superioare ale râurilor Drăgan și Iad. Aici predomină molidul (Picea abies), alături de care crește bradul (Abies alba) și foarte rar apare tisa (Taxus baccala). Covorul vegetal de sub păduri cuprinde: măcrișul (Oxalis acetosella), floarea paștelui (Anemone nemorosa); clopoței (Campanula abientina, patula), ferigi (Dryopteris carthusiana), numeroși mușchi (genul Polytrichum), precum și diverse ciuperci: gălbiorii (Chanthaiellus cibarius) și ghebea de brad (Armillaria meltea). În acest etaj apar unele poieni naturale, sau create artificial în urma defrișărilor.

Vegetația din poieni este formată din: fragi (Fragaria vesea), clopoței (Campanula pericifolia), panseluțe de munte (Viola declinata), romanița de munte (Achillea stricta), ghiocelul (Galanthus nivalis), brândușa (Colchium autumnale), zmeurul (Rubus idaeus), păiușul, iarba fânului (Anthoxanthum odoratum). La contactul cu pădurile de fag se formează păduri de amestec ce urcă până la 1300 m.

Etajul fagului este dominat de fag (Fagus silvatica), alâturi de care cresc: mesteacănul (Betula verrucosa), plopul tremurător (Populus tremula), alunul (Corylus avellana), păducelul (Crataegus monogyna), zmeurul. Covorul vegetal este presărat cu plante cu flori: piciorul cocoșului (Ranunculus reper), mălaiul cucului (Lusula silvatica), micșuneaua (Viola silvestris). Între arbori se strecoară curpenul (Clematis vitalba) și vâscul (Viscum album).

În bazinul inferior al celor două văi se găsește și o vegetație de amestec între fag și stejar formată din: stejar (Quercus rolur), gorun (Quercus semiliflora), teiul (Tilia cordata), frasinul (Frasimus excelsior), ulmul (Ulmus montana), carpenul (Carpinus betulus).

Pe suprafețele calcaroase, datorită insuficienței apei freatice de suprafață, pădurile lipsesc lăsând locul unei vegetații ierboase: rogoz (Carex nempervirens, Carex rubra), garofițele (Dianthus spiculifolius), ochiul boului (Aster alpinus), clopoței (Campanula Klodneana).

Lunca văilor prezintă o vegetație specifică formată din pante hidrofile: brusturele (Petasites albus), ruji (Telekia speciosa), nu mă uita (Myosotis palustris), sânzâienele de baltă (Salium palustre).

Pe platourile înalte se află mici turbării care se dezvoltă în etajul pădurilor de rășinoase. Pe turbăriile acide se dezvoltă o vegetație specifică: coada mâței (Sphaynum), mușchiul (Polytrichum), gramineele genului Carex și Nordus, planta carnivoră roua cerului (Drosera rotundifolia), pufulița (Epilobium palustre). Există și câteva endemisme: liliacul sălbatic (Syrynga josikaea) prezent pe Valea Iadului, o specie de omag (Aconitum callibotryon), o specie de garofiță (Dianthus jullii wolfii), mai multe specii de vulturică (Hieracum sparsum ssp porfirithicum, H. Kotschyanum).

În strânsă concordanță cu inversiunile termice au loc și inversiuni de vegetație. Acestea sunt mai frecvente în bazinele inferioare unde, pe versanții însoriți, urcă specii termofile, în timp ce fagul coboară văile și depresiunile umede și răcoroase.

2.6. Fauna

Pădurile întinse aferă protecție pentru dezvoltarea unei faune diversificate. Urmele de viață animală sunt foarte vechi. Cele mai spectaculoase sunt fosilele ursului de cavernă (Ursus spelaeus) prezente în cantități însemnate în peștera Onceasa. Fauna pădurilor de foioase este reprezentată de numeroase specii: lupul (Lupus canis), jderul de pădure (Martes martes), mistrețul (Lus scrofa), iepurele (Lepus europeus), veverița (Sciurus vulgaris fuscoater), căpriorul (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus). Pădurile de munte dețin un fond faunistic divers: cerbul, ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx linx), veverița.

Dintre păsări întâlnim: cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și ierunca (Tetrastes bonosia). O mare răspândire o au: mierla (Turdus merula), buha (Bubo bubo), fazanul (Phasianus cholchius), cioara, gaița și pițigoiul.

Fauna acvatică este reprezentată de salmonide: păstrăvul indigen (Salmo truta fario), păstrăvul curcubeu (Salmo irideus) colonizat, zglăvoaca (Cattus gobio). Pe cursul celor două văi este întâlnită lostrița (Hucho hucho), lipanul (Thymallus thymallus), cleanul (Leusciscus cephalus), mreana (Barbus barbus).

Golurile subterane adăpostesc o faună care, deși nespectaculoasă, are o mare importanță științifică (zona carstică Remeți, cu diverse specii de insecte, viermi, răcușori).

2.7. Solul

Solul se dezvoltă în strânsă corelație cu roca, clima și vegetația. Datorită marii diversități de rocă și vegetație se găsește o diversitate de soluri. Grosimea orizontului de sol depinde și de morfologia terenului; astfel, în microdepresiuni grosimea orizontului de sol este mare, în timp ce pe versanții puternic înclinați stratul de sol este subțire, sau chiar dispare.

Solurile predominante sunt cele brune, sau brun-gălbui de pădure, frecvent podzolice și mezobazice. Solurile brune de pădure eutrofe se dezvoltă pe roci bazice. În Munții Pădurea Craiului solurile brune eutrofe apar pe argile reziduale rezultate din alterarea calcarelor. Aceste soluri sunt adesea asociate cu rendzine brune, rendzine roșii-brune, sau chiar terra rossa.

În zonele cu roci cristaline, acide, ocupate cu păduri de fag, molid și, parțial, jnepenișuri, sunt răspândite solurile brune acide și solurile podzolice brune.

Etajul alpin este prezent pe suprafețe reduse, aici apărând soluri brune de pajiști alpine.

II. AMENAJĂRILE HIDROENERGETICE

Complexul de lucrări de amenajare hidroenergetică a fost grefat pe văile Iad și Drăgan, cu aport de apă prin pompare, sau gravitațional din Bazinul Văii Secuieu.

Amenajarea complexă a Bazinului Crișului Repede, implicit a celor două văi, s-a făcut din mai multe considerente: satisfacerea cerințelor energetice crescânde, apărarea împotriva inundațiilor prin atenuarea undelor de viituri, important rol piscicol. Un rol important îl constituie regularizarea debitelor celor două văi; astfel, în perioada cu ape mari este înmagazinată o mare cantitate de apă care este deversată în perioada cu ape mici. Prin asigurarea unui debit și nivel relativ constante sunt satisfăcute cerințele de apă pentru aprovizionarea orașelor și a obiectivelor industriale din aval.

Amenajările hidroenergetice se compun din mai multe elemente: acumulările lacustre (baraje și lacuri), aducțiunile de apă și centralele hidroelectrice (C.H.E.) (fig.8).

Acumulările de pe Valea Drăgan

Pe Valea Drăgan a fost realizată o singură mare acumulare, alături de care au fost construite mai multe captări pe afluenții Văii Drăgan.

Barajul Drăgan este principalul obiectiv al întregii amenajări. Studiile pentru amenajarea văii au început în anul 1951, dar lucrările au demarat abia în anul 1974 și au fost încheiate în 1985. Barajul a fost amplasat pe râul Drăgan, în aval de confluența cu Valea Sebeșului. În această zonă valea se îngustează pe o lungime de 200 m, având o formă trapezoidală, cu o lățime a albiei de 50 – 60 m și pantele versanților cu un unghi de 30 – 55°.

Barajul a fost construit pe un teren favorabil din punct de vedere geologic. Roca de bază este formată din roci dure și impermeabile: șisturi cuarțitice, șisturi micacee, șisturi cloritoase cu rare intercalații de gnaise amfibiolitice și existența unui sistem de falii foarte slab dezvoltate.

Materialele de construcție (anrocament și amterial pentru preparat beton) au fost aduse de la carierele de calcar dolomitic de la Dealul Zimbrului, situate la o distanță de 12 – 14 km de baraj.

Barajul este o construcție din beton, în arc, cu dublă curbură. Principalii parametri tehnici ai barajului sunt: cota coronamentului 856 mdM; cota fundației 736 mdM; înălțimea maximă 120m; lungimea coronamentului 444m; grosimea coronamentului 6 m; iar la baza secțiunii maestre 28 m.

Pentru realizarea structurii barajului s-au folosit 470.000 m3 beton. Prin aceste caracteristici, coeficientul de îndrăzneală este de 5,88 (), fapt ce îl situează pe locul doi din țară, după Barajul Paltinu (coeficient 9,00).

Descărcarea apelor se face prin cinci deschideri deversante de 12,55 m lățime, situate la 117 m înălțime, la 3 m sub cota coronamentului barajului. Menținerea nivelului normal de retenție (NNR) se realizează cu ajutorul mai multor fante cu deschidere de 0,5 m care împreună au o capacitate de deversare de 100 m3/s. Pentru a evita eroziunea din locul în care cade apa s-a construit la 15 m aval de baraj un prag de 12 m înălțime ce a dus la formarea unei saltele de apă care atenuează impactul dintre apa deversată și roca de bază.

Barajul este prevăzut cu două goliri de fund cu diametrul de 1,3 m situate la 20 m de la fundația barajului, cu o capacitate de golire de 42 m3/s. În aceste condiții, evacuarea apei din lac este posibilă în 18 zile, iar dacă funcționează și centrala electrică, în 13 zile.

În spatele barajului s-a format lacul de acumulare, cu o vastă cuvetă ce sa întinde pe Valea Drăgan și Valea Sebeșului. În zona de amplasare a barajului râul Drăgan are un debit de 5,25 m3/s, la care se adaugă debitele din captările secundare, care totalizează 3,4 m3/s. Volumul necesar optim al lacului pentru exploatarea hidroenergetică este de 60 mil. m3, la care se adaugă un volum de 40 mil. m3 pentru regularizarea debitelor Crișului Repede și un volum de 6 mil. m3 pentru atenuarea undelor de viitură. Lacul are un volum maxim de 112 mil. m3, iar suprafața lacului la NNR este de 2,9 km2.

2. Acumulările de pe Valea Iad

Lucrările de amenajare de pe Valea Iadului s-au materializat în construcția a trei baraje și formarea a trei acumulări.

2.1. Acumularea Leșu

Acumularea Leșu este cea mai importantă de pe Valea Iadului. Barajul este construit într-o zonă de îngustare a văii situată la 24 km de la izvor. Barajul este construit din anrocament etanșat în amonte cu beton armat. Coronamentul său este drept, perpendicular pe versanții văii. Lucrările de construcție au început în 1969, amenajarea fiind dată în exploatare în 1973. Astfel, acesta este primul obiectiv hidrotehnic dat în folosință din tot sistemul. Prinipalii parametri sunt: cota coronamentului 580,5 mdM; cota prizei de golire 523 mdM; înălțimea maximă 60,5 m; lățimea coronamentului 7 m.

În spatele barajului s-a format lacul de aculmulare cu o vastă cuvetă pe Valea Iadului. Principalele caracteristici ale lacului sunt: adâncimea maximă 60,5 m; nivelul minim de exploatare energetică 54,4 m; volumul maxim al lacului 28,4 mil. m3, iar suprafața lacului la NNR este de 1,4 km2. Bazinul hidrografic al lacului este de 90,1 km2, iar altitudinea medie de 993 m.

2.2. Acumularea Munteni

Această acumulare este realizată la 10 km aval de Acumularea Leșu, pe baza unui baraj de mică înălțime, din anrocament etanșat în amonte cu beton armat. În spatele barajului s-a format un lac cu un volum total de 0,11 mil. m3. Suprafața bazinală a lacului este de 54,1 km2.

2.3. Acumularea Bulz

Situată la 5 km în amonte de confluența Văii Iadului cu Valea Crișului Repede, acumularea Bulz se realizează în spatele unui baraj construit din anrocament etanșat în amonte cu beton armat. Principalele caracteristici ale barajului sunt: cota coronament 365 mdM; cota fundației 348 mdM, înălțimea barajului 17 m. Evacuarea apei se face prin două stavile de dimensiuni 6 x 6 m.

În spatele barajului s-a format un lac compensator cu lungimea de 1 km la NNR (NNR=363 mdM). Volumul total al lacului este de 0,53 mil. m3 și un volum util de 0,51 mil. m3. Suprafața lacului este de 0,125 km2.

3. Captări, aducțiuni și centrale hidroenergetice

Odată cu construirea acestor acumulări, pentru valorificarea superioară hidroenergetică, s-a realizat un sistem de captări și derivații care sporește debitul de apă uzinat, obținându-se astfel un spor de putere.

Funcționarea uzinelor de pe Valea Iadului în sistem cascadă permite realizarea unui debit instalat (în aval de CHE Munteni I) de 49 m3/s, la un debit captat de 11,5 m3/s. Majoritatea captărilor sunt gravitaționale. Acest fapt este posibil datorită diferențelor altimetrice ce apar între albiile minore ale văilor Iad, Drăgan, Secuieu și ai unor afluenți ai acestora.

Principala aducțiune este Lacul Drăgan – Valea Iadului. Ea este gravitațională și este posibilă datorită diferenței de peste 300 m dintre talvegul Văii Drăgan și talvegul Văii Iadului în zona în care acestea se apropie cel mai mult (6,6 km). Aducțiunea s-a materializat printr-o construcție subterană de beton armat cu primul tronson, până la CHE Remeți, cu o lungime de 4330 m. Diametrul aducțiunii este de 3,6 m până la castelul de echilibru. De aici, galeria forțată, cu diametrul de 3 m, mai are 115 m o poziție orizontală, după care este înclinată la 35° pe o distanță de 450 m, realizând la CHE Remeți o cădere de 330 m. Castelul de echilibru are o înălțime de 109,8 m și un diametru de 12 m.

CHE Remeți este o construcție subterană din beton armat situată la circa 150 m sub talvegul Văii Bisericii, la 400 m de confluența Văii Bisericii cu Valea Iadului.

Construcția centralei și a unor sectoare ale aducțiunii a fost foarte dificilă datorită amplasării într-o zonă de calcare masive, străbătută de falii și fisuri, cu posibilități de antrenare a unor mari cantități de apă din rețeaua subterană și supraterană. Centrala a intrat în funcțiune în 1987 și a fost programată pentru o funcționare de 2000 ore/an.

Principalele caracteristici ale CHE Remeți sunt: cădere maximă 340 m; căderea de calcul 305 m; căderea minimă 262 m; tipul turbinelor – Francis (Spiralate vertical); puterea instalată 2 x 50 MW; producția de energie 100 GWh/an.

Pentru a spori puterea CHE Remeți s-a mărit debitul captat al lacului Drăgan de la 5,25 m3/s la 8,65 m3/s cu ajutorul captărilor secundare, obținându-se astfel un spor de debit de 39%. Au fost realizate zece captări secundare. Schema hidroenergetică prevede devierea Iadului Superior spre Lacul Drăgan preintr-o captare situată în aval de confluența Văii Cârligați cu Valea Iadului. Captarea va asigura un aport de apă de 1 m3/s, ceea ce înseamnă un spor de putere de 17 MW la CHE Remeți și o producție de 13 mil. kWh/an , față de numai 2 mil kWh/an cât produce debitul respectiv la CHE Leșu. Lungimea derivației este de 4672 m. La această derivație lucrările sunt în fază finală de execuție.

Principala captare a Lacului Drăgan este construită în bazinul Secuieu. Parametrii tehnici ai acumulării sunt: cota coronament 709,5 mdM; înălțimea barajului 20,5 m. Lacul Secuieu are parametrii: NNR = 707 mdM; nivelul minim de exploatare 704 mdM; volumul total 0,6 mil. m3; volumul util 0,31 mil. m3; suprafața la NNR 1,28 km2. Din lac apa este pompată spre Lacul Drăgan prin stația de pompare Mărgăuța. Stația este pusă în funcțiune î 1987 și are o capacitate de pompare de 4 m3/s, la înălțimea de 190 m. Din lacul Secuieu este pompat un debit mediu de 1,7 m3/s. Pe traseul galeriei de aducțiune, cu o lungime totală de 15.600 m, sunt captate și alte râuri mici care în total au un debit de 0,42 m3/s. Aceste captări sunt gravitaționale. Astfel, pe traseul galeriei de aducțiune sunt captate văile din bazinul hidrografic al Secuieului; Răcad, Valea cu Pești, Anișet, Aluniș, Valea lui Șerp, Rujeț, Bănișor; din bazinul Văii Drăgan sunt captate Dara și Zârnișoara.

*Captare în curs de realizare.

Tabel.2. Captările Lacului Drăgan

În aceste condiții, bazinul hidrografic al lacului Drăgan a crescut de la 153 km2 la 330 km2.

CHE Leșu este o construcție din beton armat cu patru nivele, amplasată la piciorul Barajului Leșu; centrala dispune de o turbină verticală Francis.

Parametrii tehnici ai CHE Leșu sunt: căderea maximă 53,5 m; căderea de calcul 50,0 m; cĂderea minimă exploatabilă 22,0 m; puterea instalată 3,7 MW la un debit maxim de 8,3 m3/s.

După uzinarea la CHE Leșu, apa este îndreptată prin galeria de fugă, în lungime de 8,1 km, până la galeria de fugă care evacuează apele de la CHE Remeți. După ce se întâlnesc cele două galerii, apa este forțată printr-o singură galerie spre Lacul Munteni.

Din Lacul Munteni pornește aducțiunea spre CHE Munteni I în lungime de 2025 m. CHE Munteni I are următoarele caracteristici tehnice: debit instalat 49 m3/s (2 x 24,5 m3/s) la un debit mediu captat de 11,5 m3/s; căderea maximă 153 m; căderea de calcul 140 m; puterea instalată 58 MW în două grupuri tip FVM 130–140.

CHE Munteni I a intrat în funcțiune în anul 1988, cu o durată nedie de funcționare de 2070 ore/an și o producție medie de 120 GWh/an.

Pentru valorificarea debitului de apă al râului Iad pe diferența de nivel între barajul Leșu și CHE Munteni I s-a construit microhidrocentrala Munteni II. CHE Munteni II este situată la piciorul unui baraj deversor de mică înălțime situat lângă CHE Munteni I. Parametrii tehnici la CHE Munteni II sunt: puterea instalată 0,7 MW într-un grup orizontal Francis TEO 190×720; debit instalat 2,0 m3/s și o producție medie de 2,0 GWh/an.

De la ultimele două hidrocentrale, Munteni I și II, s-a construit o galerie de fugă în lungime de 4,8 km până la lacul Bulz care are rolul de a compensa debitele uzinate în amonte.

Alături de aceste construcții hidrotehnice s-au realizat și alte obiective care țin de amenajarea sistemului hidroenergetic. Pe fiecare afluent important au fost construite praguri din beton cu rolul de a reduce eroziunea râului. Prin reducerea eroziunii, procesul de transport și acumulare (colmatare) în lac a sedimentelor s-a redus. În aval de CHE Remeți afluentul Văii Iadului, Valea Bisericii a fost canalizată, pe canal deversându-se surplusul de apă de la CHE Remeți.

O problemă a fost săparea galeriilor spre CHE Munteni II și a galeriei de fugă a CHE Remeți. Săparea galeriilor s-a făcut în calcare triasice masive, unele sectoare de galerii au trecut prin caverne umplute cu material eterogen, cu pânze acvifere foarte puternice, fapt ce a produs mari probleme continuării lucrărilor hidroenergetice.

Puterea instalată a sistemului hidroenergetic Iad – Drăgan – Secuieu este de 162,4 MW și o capacitate de producție de peste 3202 GWh/an.

III. LACURILE DE ACUMULARE ȘI INFLUENȚA LOR ASUPRA MEDIULUI

Lacurile de acumulare și amenajările hidrotehnice sunt cele mai spectaculoase construcții făcute de om. Acumulările produc diverse modificări mediului înconjurător, influențând relieful, clima, hidrologia râurilor, vegetația, fauna, solurile și, nu în ultimul rând, componenta socio-economică.

Barajele sunt construcții făcute să dureze milenii. Ele au distrus echilibrul natural al râului, au intrat în „viața“ acestuia, formând un sistem unitar și impunând o nouă evoluție, diferită de cea anterioară.

Scopurile construirii acestor baraje sunt: producerea de energie electrică, atenuarea undelor de viitură, construirea unor rezervoare de apă pentru perioadele cu nivele și debite reduse. Interesul piscicol și funcția turistică sunt situate pe plan secundar.

Luat în ansamblu, în sistemul Iad – Drăgan – Secuieu predomină interesele energetice (acumulările Drăgan, Leșu și Munteni), doar lacul Bulz având rolul de a regulariza debitele uzinate în amonte. Principalele acumulări cu rol de regularizare a debitelor se află în cursul inferior al Crișului Repede, în aval de Aleșd: Acumularea Lugaș și Acumularea Tileagd.

1. Influența lacurilor de acumulare asupra reliefului

Odată cu construirea unui baraj se construiește un prag, ca urmare sistemul fluviatil este diferențiat în trei subsisteme: sistemul morfodinamic lacustru, sistemul albiei minore în aval de baraj și sistemul albiei minore din amonte de baraj.

Prezența apei lacustre modifică relieful, atât cel subaerian cât și cel subacvatic. Prezența apei lacustre duce și la formarea țărmului.

Țărmul este zona de migrare a liniei de contact între apă și uscat. În cazul lacurilor de acumulare, oscilațiile mari de nivel duc la formarea unei fâșii de țărm. Lățimea acestei fâșii este dată de amplitudinea nivelului apei în lac. Apariția țărmului a dus implicit și la apariția proceselor de țărm: abraziune, transport și acumulare.

Abraziunea este un proces de distrugere a țărmului prin acțiunea valurilor, curenților și a gheții mobile și imobile.

Valurile au o importanță majoră în evoluția țărmului, cu toate că ele nu sunt permanente și au înălțimi reduse și, implicit, o forță de impact cu țărmul redusă.

Curenții sunt canalizați pe vechiul curs al văii și se îndreaptă, în general, de la afluenții lacului spre coronamentul acestuia.

Gheața constituie un factor hidrodinamic important. Podul de gheață operște acțiunea valurilor și produce în albia minoră, din amonte, fenomenul de remuu. Podul de gheață provoacă presiuni atât asupra barajului (a coronamentului), cât și asupra țărmurilor, provocând eroziunea la țărm și transportul materialelor spre interiorul lacului. Aceeași acțiune o au și sloiurile de gheață libere.

Acțiunea valurilor asupra lacului este mai evidentă pe versanții lacului. Cu ajutorul acestora materialul de pe țărm este transportat în interiorul lacului și depus – mai întâi materialul grosier, apoi cel mai fin. Oscilațiile nivelului apei în lac fac ca aceste depozite să reintre sub acțiune avalurilor și să fie din nou transportate și depuse spre interiorul lacului.

Acțiunea curenților este majoră la coada lacurilor și au un rol important în formarea reliefului subacvatic.

Prin menținerea unei perioade îndelungate a nivelului apei în lac, la nivelul normal de retenție soll a fost îndepărtat și, parțial, a apărut roca de bază pe care s-au dezvoltat mici porțiuni de faleză și chiar începutul formării unor firide.

Această acțiune de abraziune și de formare a falezelor este evidentă în cazul Lacului Drăgan și al Lacului Leșu pe versanții puternic înclinați.

O altă categorie de procese ce modelelază țărmurile sunt alunecările de teren. Aceste alunecări sunt de mică amploare și se datorează în mare parte nivelului ridicat al apei în lac.

Nivelul apei în lac este nivel de bază pentru pânza de apă freatică. Când nivelul este maxim, nivelul pânzei freatice este ridicat mult și favorizează producerea alunecărilor. S-a constatat că frecvența alunecărilor de teren este maximă la nivele maxime. Cu toate acestea, aceste procese sunt limitate în imediata apropiere a țărmului (până la 20 –30 m).

O problemă majoră a lacurilor de acumulare o constituie procesul de colmatare a lacurilor. Colmatarea este procesul care apare în urma sedimentării particulelor solide transportate de apă în cuveta lacustră. Colmatarea lacurilor se face prin transportatrea și depunerea materialelor de pe țărm, dar în cea mai mare parte se datorează aluviunilor solide transportate de afluenți spre lacuri.

Prin sedimentarea aluviunilor în suspensie aduse de afluenți se formează noi forme de relief. Cele mai spectaculase sunt „microdeltele antropice“. Ele se formează la coada lacurilor și se datoarează creerii unui nou nivel de bază pentru apele râului. În apropierea lacului viteza apei râului scade, râul își despletește albia și depune o mare parte din sedimentele și materilalele transportate. Prin depunerea acestora are loc reducerea pantei albiei minore și supraînălțarea albiei râului. Ariile deltaice sunt supuse permanent progradării și degradării. Când nivelul lacului este ridicat sunt favorizate depunerile de sedimente, iar când nivelele sunt scăzute râul erodează și distruge propria deltă, depunând materialul erodat, în continuare formând prelungirile deltei sau microdeltele secundare. La suprafața exondată a deltei, râul își formează mai multe albii.

Din graficul din fig. 9. rezultă că evacuarea marilor cantități de sedimente se face datoriră unor acțiuni antropice de decolmatare (spălare). În continuarea deltelor secundare se formează grinduri submerse care schimbă cursul submers al râului. O caracteristică a deltelor antropice este repartiția granulometrică a depozitelor deltaice care, deși au suprafețe mici, prezintă o repartiție evidentă. Astfel, sunt depozite deltaice de vârf, dominate de nisipuri și prundișuri grosiere; fruntea deltei este formată din nisipuri fine, iar baza deltei din nisipuri foarte fine, depozite de mâl și argilă. Microdeltele antropice se caracterizează printr-o mare dinamică dependentă de variația nivelului apei în lac.

Lacul Leșu prezintă o astfel de deltă într-un stadiu de formare incipient. Lacul Drăgan nu prezintă o deltă la coada lacului, dar este prezent un depozit de pietrișuri și bolovani sub forma unui con de dejecție. Acest fapt se datorează condițiilor defavorabile

formării deltei (geologice și pedologice în special), cât și timpului relativ scurt de la construirea acumulării (16 ani). Lacul Bulz se află într-un stadiu avansat de colmatare, prezintă întinse zone mlăștinoase la coada lacului și volumul de apă util este mult redus. La barajele construite pentru captarea apei, aceste depozite sunt foarte mici datorită debitelor reduse ale acestor râuri.

În amonte de lac are loc o înălțare a albiei prin acumulare regresivă. Efectul nivelului de bază este transmis în amonte chiar și unde albia este supraînălțată. Acest fapt este resimțit în special iarna, când lacul îngheață și se produce fenomenul de remuu; astfel râul sedimentează o parte din aluviuni cu mult înainte ca apa râului să ajungă în lac.

Albiile râurilor din aval de baraj sunt mult mai modificate. Aceste modificări se datorează schimbărilor ce au loc în regimul scurgerilor solide și lichide din albia râurilor.

Albia minoră din aval de baraj intră în regim de subadaptare. În aval de Barajul Drăgan cursul apei râului lipsește doar accidental; sunt deversate debite reduse de apă. În aval de acumularea Leșu sunt deversați 0,5 m3/s (1990 – 1999).

Principalul efect al barajelor în scurgerea lichidă este atenuarea undelor de viitură. Astfel, în aval de baraje, procesele morfogenetice din albiile majore din timpul viiturilor lipsesc.

Acumulările funcționează ca uriașe decantoare pentru aluviuni, încât apele uzate sunt aproape lipsite de încărcătură solidă. Râul va încerca să-și refacă această încărcătură până la saturație. După baraj, râul se va reîncărca cu aluviuni ducând la o adâncire a albiei minore. Lipsa unor debite ridicate în aval de baraje are ca rezultat reducerea capacitătii de transport, implicit, apariția în patul albiei a pietrișului și nisipului grosier. Lacul Leșu are un grad de reținere a aluviunilor de 64,6% (1984 – 1990).

În aval de acumularea Bulz, debitul mediu al râului este de 11,5 m3/s în loc de 5,6 m3/s cât are în regim natural. În acest sector, capacitatea de transport și eroziune, în albia minoră, crește considerabil, aici fiind prezent doar material grosier (pietriș) și bolovăniș (fenomenul de pavaj hidraulic). Pe acest sector albi minoră tinde să se sedimenteze.

Un caz aparte îl prezintă Lacul Leșu, unde sunt prezente rocile carstice, calcarele. Concomitent cu construirea corpului barajului în versantul stâng au fost pompate cantități foarte amri de ciment pentru consolidarea versantului. Prezența apei lacustre la nivele ridicate a făcut ca o parte din volumul de apă să se piardă în fisurile din calcare fiind antrenate în rețeaua subterană. Astfel, în 1992 lacul a fost golit, iar în fisuri a forst pompat ciment care a umplut golurile și fisurile din calcar. Prin aceasta a fost influențată major scurgerea subterană din regiune, cu puternice influențe în dezvoltarea reliefului endocarstic.

2. Influența lacurilor asupra climatului

Lacurile de acumulare impun climatului unele modificări creind un microclimat specific. Acest microclimat depinde în mare măsură de caracteristicile lacului: altitudine, suprafață, înălțimea barajului și volumul de apă din lac. Fiecare din aceste lacuri crează un microclimat specific. Acesta diferă în funcție de distanța fată de lac. Elementele climatice au un maxim de modificare deasupra oglinzii de apă și se atenuează treptat în zonele învecinate. Suprafața relativ redusă a lacurilor fac ca aceste modificări să fie resimțite doar până la nivelul crestelor montane învecinate lacurilor. Lacurile Munteni și Bulz au influențe reduse asupra climatului datorită suprafeței și volumului de apă reduse. Modificări mai importante impun lacurile Leșu și Drăgan.

Principalul element climatic modoficat este temperatura aerului, în special temperaturile extreme. În timpul verii apa lacului înmagazinează o parte din energiea solară, pe care o cedează treptat în timpul sezonului rece. În timpul serii apa lacului absoarbe energia solară impiedicând supraîncălzirea. Astfel, masele de aer de deasupra lacului au proprietăți diferite de masele de aer din zonele învecinate, fapt ce determină deplasări ale maselor de aer de pe lac spre zonele învecinate și invers, luând naștere „brizele lacustre“.

Alte elemente climatice modificate sunt: umiditaea aerului, care este mai ridicată prin evaporație decâț în zonele învecinate datorită prezenței luciului de apă; nebulozitatea, care este mai concentrată decât în zonele învecinate.

Extensiunea acestui microclimate depinde înmare măsură de deplasarea curenților de aer. Curenții de aer sunt canalizați de obicei de-a lungul văilor, fapt ce face ca forma extensiunii microclimatelor să fie alungită pe culoarele de văi.

O modificare importantă este devierea acestor curenți din cazuza zidurilor de beton sau anrocament ce constituie un parg în calea acestor curenți de aer.

3. Influența lacurilor asupra hidrografiei râurilor

Influențele lacurilor asupra cursurilor de apă sunt cele mai importante modificări ce le aduc lacurile de acumulare asupra mediului înconjurător. Astfel, sunt modificate: debitul lichid, debitul solid ( prezentat în capitolul „Influența lacurilor asupra reliefului“); temperatura apei și calitatea sa biochimică.

Principala modoficare adusă de lacuri este modificarea regimului natural de scurgere a apei în râu, astfel că în aval de lacuri viiturile lipsesc. O mică parte din debitul captat de lac este golit în albia râului, cea mai mare parte fiind deviată prin derivații spre uzinele hidroelectrice. În cazul lacului Leșu, dintr-un debit captat de peste 3 m3/s, doar 0,65 m3/s sunt evacuați în albia râului, restul fiind deviat spre lacul Drăgan. În aval de baraj apa lipsește doar accidental, fiind deversate doar debite reduse. În aval de lacul Bulz debitele și nivelel au valori ridicate datorită devierii unor mari debite din bazinul Văii Drăgan.

Debitele și nivele ridicate din timpul primăverii și toamnei sunt mai puțin atenuate de lacul Leșu și mai mult de lacul Drăgan. Astfel, prin corelarea uzinării apei din cele două lacuri, la stația Bulz nivelurile și debitele maxime sunt în lunile de vară, când Crișul Repede are debite minime.

Lacurile modifică și regimul termic al apei râurilor. Lacul Leșu și lacul Drăgan prezintă o stratificație termică, în timp ce în celelalte lacuri și captări , datorită volumelor reduse de apă, apa este relativ omogenă termic.

Lacurile Leșu și Drăgan au o stratificare directă vara, cu temperaturi ridicate în straturile superioare și temperarturi scăzute și relativ constante în adâncime.

În perioada de iarnă stratificarea este indirectă, cu temperaturi minime în straturile de la suprafață (pod de gheață) și temperaturi mai ridicate în straturile de la adâncimi. Influența lacurilor în termismul apei râurilor îl reprezintă deversarea prin aducțiuni a apelor din straturile inferioare, care vara sunt mai reci, iar iarna sunt mai calde decât în mod obișnuit. În aval de galeriile de aducțiune, apele râurilor nu prezintă pod de gheață. Aceste influențe termice sunt treptat înlăturate.

Odată cu construirea unei acumulări se schimbă calitatea biochimică a apei. Dacă în amonte de lac apa are o calitate superioară, după tranzitul prin lac apa își schimbă calitățile biochimice. O caracteristică importantă a apei unui lac din punct de vedere biochimic este eutrofizarea apei lacustre.

Eutrofizarea este un proces natural prin care apa lacustră își schimbă culoarea datorită prezenței în cantități mari a substanțelor organice nutritive și a organismelor vii (zooplancton și fitoplancton). Eutrofizarea este favorizată și de aportul continuu de substanțe nutritive în suspensie. Prin evacuarea reziduurilor menajere în lac (de exemplu satul de vacanță de la Coada Lacului Leșu) eutrofizarea este favorizată foarte mult. Principalii indicatori ai eutrofizării sunt: scăderea concentrației de oxigen din apa lacului, prezența în cantități mari a fosforului și azotului. Cantitatea de oxigen din apă scade mult spre straturile inferioare ale lacului unde, datorită descompunerii subsatnțelor organice crește concentrația de carbon liber, fier, mangan, amoniac, precum și conținutul de materie organică în suspensie. Golirea de fund a barajelor favorizează evacuarea apelor din straturile inferioare uzate biochimic.

Dezvoltarea fitoplanctonului este împiedicată de temperaturile scăzute din această regiune. Gradul de eutrofizare al lacurilor cu un volum de apă redus este apropae inexistent, deoarece apa nu stționează timp îndelungat în lac. Lacul Leșu este din punct de vedere biochimic un lac mezotrof, iar lacul Drăgan este oligo-mezotrof.

4. Influența lacurilor asupra vegetației, faunei și solului

Construirea lacului atrage modoficări și asupra vegetației. Pădurile din suprafața cuvetei lacustre au fost defrișate, iar pe marginile lacurilor au fost plantați arbuști (zmeur).

Modificări importante suferă și vegetația specifică de luncă. Datorită ridicării nivelului apei freatice la coada lacurilor, această vegetație își întinde foarte mult suprafața de răspândire. Același fenomen este întâlnit și în zona din amonte de lac. În aval de lac această vegetație își restrânge suprafața și se canalizează de-a lungul albiei minore. În aval de Lacul Drăgan lipsa apei din albia minoră, până la confluența cu primii afluenți din aval de baraj, a făcut ca această vegetație de luncă aproape să dispară, iar în albia minoră să se instaleze o vegetație de pajiște. În cazul Lacului Bulz, puternic colmatat, în perioadele când este uzinată apă puțină nivelele lacului sunt mici și se instalează o vegetație formată din rachită care intră adânc în interiorul lacului. Când crește nivelul apei în lac, aceste răchitișuri sunt inundate. La coada Lacului Leșu apare în stadiu incipient de dezvoltare o vegetație formată din pipirig, trestie și papură.

Fauna suferă și ea unele modificări, în special fauna piscicolă. Populația de salmonide de pe văi a fost divizată în mai multe populații de prezența barajelor. Legătura dintre aceste populații se face artificial prin popularea văii cu păstrăvi alogeni (păstrăvul curcubeu, fântânel). Lacurile au fost populate cu specii de crap, știucă și clean.

Apa lacustră a atras prezența păsărilor de baltă – rațele sălbatice.

Solul suferă și el modificări în urma construirii acumulărilor. Solul de pe suprafața cuvetei lacustre este inundat și, treptat, peste sol se depune o cuvertură de sedimente. Solul de pe versanții lacului, datorită ridicării pânzei de apă freatică, suferă dese alunecări în apa lacustră, iar solul de la coada lacurilor se transformă într-un sol cu exces de umiditate.

5. Influența lacurilor asupra componentei socio-economice a regiunii

Construirea unui lac impulsionează din punct de vedere economic regiunea în care a fost construit. Aceste lacuri și captări au fost construite în zone slab dezvoltate economic. Investițiile necesare acestor construcții au favorizat dezvoltatrea acestor regiuni. O parte din locuitorii satelor din jurul acumulărilor și-au găsit loc de muncă la construirea barajelor, ulterior la lucrările de întreținere a acumulărilor.

Construirea barajelor a dus la dezvoltarea unei infrastructuri, în special drumuri asfaltate (în prezent degradate) și pietruite, precum și construirea unor cabane pentru muncitori. Construcțiile au necesitat deschiderea unor cariere care funcționează și în prezent, cu toate că lucrările de amenajare au fost sistate (de exemplu cariera din Remeți). Construirea unor drumuri au favorizat extinderea exploatărilor forestiere. Construirea lacurilor a adus schimbări și în acțiunea de sistematizare teritorială a unor localități (Remeți, Munteni, Bulz).

Gradul de amenajare – din punct de vedere socio-economic – a unui lac de acumulare depinde de posibilitățile economice ale localității în teritoriul căreia a fost integrat și de posibilitățile recreativ-peisagistice pe care le oferă lacul și regiunea în care a fost integrat. Construirea lacului a dus la apariția unor noi piesaje î care domină zidurile de beton și anrocament, precum și cariera de piatră de dimensiuni impresionante.

Îndiferent de locul de amplasare și de natura sa (antropică sau naturală), un lac aduce locului un plus de frumusețe prin peisajele pe care le crează, prin nota de prospețime pe care o impune mediului. Prezența oglinzii de apă generează satisfacții estetice, precum și elemente deconectante eficiente, determinând apariția unor puncte turistice valoroase.

Infrastructurii generate de lucrările de construcție a acumulărilor i s-a suprapus o infrastructură turistică. S-au construit hotele, case de vacanță, campinguri. Această bază de cazare complexă este prezentă la Acumularea Leșu, unde la coada lacului este foarte extins satul de vacanță.

Zonele celorlalte lacuri și captări nu au baze de cazare dezvoltate. Fluxul turistic spre Lacul Drăgan este mai redus datorită temperaturilor mai scăzute (corelate cu altitudinea) și a versanților puternic înclinați, care sunt factori nefavorabili dezvoltării unei puternice baze turistice. Sunt funcționale doar casele de vacanță și a fost începută construirea unui hotel, la care nu se mai lucrează. Suprafața lacului permite practicarea sporturilor nautice și a pescuitului sportiv.

Lacurile Leșu și Drăgan sunt dotate cu debarcadere. În general se practică un turism de recreere și cură balneară. Fluxul maxim de turiști este la sfârșitul săptămânii (sejur scurt, de 1 – 2 zile).

Practicarea tursimului la aceste lacuri a impulsionat întreaga zonă a Văii Iad și Văii Drăgan. Fluxul turistic este difuzat și spre alte obiective din bazinul hidrografic al celor două văi: cascade, peșteri, peisaje deosebite, creste montane, defilee, izbucuri, precum și obiective turistice antropice.

Lacurile de acumulare prezintă și particularități mai puțin favorabile turismului. Variațiile mari ale nivelului apei au ca rezultat apariția, la niveluri scăzute, a unor țărmuri lipsite de vegetație, pline de mâl, neaspectuoase. La Coada Lacului Leșu sunt scoase la suprafață întinse suprafețe înmlăștinite.

Cu toate aceste inconveniente, luate in ansamblu, lacurile de acumulare sunt obiective importante de atracție turistică, alături de alte minunate locuri din Munții Apuseni.

CONCLUZII

Lacurile de baraj sunt printre cele mai spectaculoase realizări ale omului în lupta sa cu natura. Ele asigură două elemente necesare oricărei dezvoltări economice: apa și electricitatea. Trezesc la viață zone întinse, valorifică bogățiile naturale ale zonei adiacente, atenuează viiturile, feresc de inundații zonele din aval.

Prin construirea lacurilor a fost dinamizat turismul întregii zone.

Înainte de construirea lacurilor se impun unele studii ecologice complexe, care să evidențieze eventualele efecte negative majore.

Acumulările au și efecte negative care se răsfrâng în primul rând asupra râului: albii de râu fără apă, debitele și nivelele modoficate radical, colmatarea, eutrofizarea apelor – proces amplificat și de deversarea apelor reziduale din zonele turistice în lac.

Luate în ansamblu, lacurile de baraj au o influență benefică asupra regiunii în care sunt construite, aspectele negative fiind limitate.

anexe

Bibliografie